EPOCA BISERICII SMIRNA

*******

„Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel ce a murit şi a înviat:

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.

Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

*******

– Apocalipsa 2.8-11 –

Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta suntem plini de bucurie deoarece ştim că avem Viaţa veşnică în fiinţele noastre. Viaţa Dumnezeului nostru s-a împărţit în limbi de foc şi s-a aşezat pe fiecare dintre cei o sută douăzeci, aşa că toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum aducea Duhul la exprimare. O, Tată, cât de mult Îţi mulţumim pentru că Te-ai împărţit peste Biserică.

Nu-i de mirare că Domnul nostru a spus: „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” Cum lucrează Dumnezeul cerurilor printre poporul Său! „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” (Ioan 14.20,19; Matei 28.20).

În fiecare epocă a Bisericii, Tu ai fot acolo, Acelaşi ieri, astăzi şi în veci, iar noi Te putem recunoaşte prin lucrările Tale, fiindcă ai spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede.”

Doamne, în timp ce privim pulsul epocilor, vedem cum se scurge timpul şi se instalează veşnicia. Doamne Tată, suntem atât de bucuroşi, deoarece ştim că trăim în timpul sfârşitului; privim vieţile noastre, vedem aspiraţiile şi cauzele noastre, şi vedem că Duhul Sfânt a preluat controlul.

Îngăduie ca fiecare persoană care se află în seara aceasta aici, în prezenţa Ta divină, să realizeze în care dintre aceste epoci trăim şi să alerge repede la Domnul Isus, deoarece scrie atât de clar că „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10).

Doamne, vino în seara aceasta şi unge fiinţa noastră. Ai milă şi adu-i înapoi pe cei ce rătăcesc; priveşte spre oaia pierdută, Doamne! Ei nu ştiu ce să mai creadă, pentru că din toate părţile se aud chemările făcute de păstori. Tată, îngăduie ca ei să audă Glasul marelui Păstor al turmei, al Domnului Isus, iar marele Său Duh să spună în seara aceasta: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Vă voi da odihna care vă pecetluieşte pentru destinaţia voastră veşnică.” (Matei 11.28).

Noi nu vrem să mai zăbovim, pentru că vedem cum se scurge timpul. Dăruieşte-ne aceasta, Tată. Vorbeşte-ne prin vorbitor şi ascultă prin urechile celor ce ascultă, pentru că ascultăm cu toţii. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

În seara aceasta vom studia cea de-a doua epocă a Bisericii. Observ că mulţi dintre voi îşi iau notiţe, de aceea vreau să iau totul încetul cu încetul.

A doua epocă a bisericii a fost numită epoca Bisericii Smirna. Epoca bisericii Efes a ţinut din anul 55 până în anul 170, iar Smirna  a început în anul 170 şi a ţinut până în anul 312. Biserica din această epocă este o biserică persecutată şi poartă cununa martirilor, fiindcă este epoca necazurilor. Dar Dumnezeu le-a promis aleşilor Săi din această epocă, cununa Vieţii.

Fiecare epocă a Bisericii a avut „o stea”, un mesager, care era ţinut în mână de Dumnezeu. Biblia nu spune cine sunt aceşti mesageri, dar eu m-am gândit că mesagerul bisericii Efes a fost apostolul Pavel, pentru că el a întemeiat biserica din Efes şi a fost profetul acelei epoci, cel care a adus Lumina Bisericii.

Trimisul pentru epoca Smirna a fost Irineu. Acum aş vrea să vă explic de ce l-am ales pe Irineu şi nu pe Policarp, deoarece majoritatea învăţaţilor cred că îngerul bisericii Smirna a fost Policarp. Policarp a fost un ucenic al lui Ioan şi a fost martirizat fiind înjunghiat drept în inimă. Acest bărbat a fost un om mare, remarcabil, sfânt şi bun. Fără îndoială, a fost unul din cei mai mari creştini pe care i-am avut, fiindcă nu a existat nimic ce ai putea spune despre viaţa lui.

Totuşi, l-am ales pe Irineu, deoarece cred că a fost mai aproape de Scriptură decât Policarp, care a înclinat spre învăţătura romană de a înfiinţa o organizaţie, în timp ce Irineu a fost categoric împotriva ei şi a condamnat-o cu vehemenţă. După cum ştim cu toţii, această mare problemă a fost dezbătută la Conciliul de la Niceea, una din cele mai mari probleme discutate acolo fiind dacă există un singur Dumnezeu sau trei? Astfel, Irineu a spus că Dumnezeu este Dumnezeu, Unul singur.

Aş putea să citesc din volumul unu al cărţii „Părinţii Ante-Niceea,” pagina 412, dacă doriţi să notaţi, şi volumul trei, la pagina doisprezece. Aţi putea citi toate volumele, fiindcă sunt mai multe capitole. Aş vrea să citesc ultimele treizeci de rânduri:

„Toate celelalte exprimări evidenţiază titlurile Uneia şi Aceleaşi Fiinţe.” Vedeţi, el încearcă să spună că Dumnezeu a fost numit Tată, Fiu şi Duh Sfânt. „Acestea sunt titluri, nu Nume, sunt titlurile unei singure Fiinţe. Aceasta este exact ceea ce învăţăm noi astăzi. De exemplu: „Domnul puterii, Dumnezeu Tatăl tuturor, Dumnezeul cel Atotputernic, Cel Preaînalt, Creatorul, Făcătorul, etc. Acestea nu sunt titluri  ale unor fiinţe diferite, ci este Unul şi Acelaşi Dumnezeu.” Amin. „Prin aceste titluri, care sunt ale singurului Dumnezeu, Tatăl, El îi binecuvântează pe toţi cei vii.”

Irineu spune că „Toate aceste titluri se regăsesc sub un singur Nume, sub un singur Dumnezeu, ele fiind doar titluri care arată ce a fost El.” El a fost Trandafirul din Saron; aceasta este ceea ce a fost El; este un titlu. El a fost Steaua dimineţii; El a fost Alfa şi Omega. Acestea sunt titlurile care arată ce a fost El. El a fost Tată; El a fost Fiu; El a fost Duhul Sfânt, dar există un singur Dumnezeu, iar Numele Său este Unul singur. Acesta este unul din motivele pentru care m-am gândit că Irineu a avut dreptate în afirmaţia sau interpretarea pe care a dat-o aici.

Un alt lucru pe care doresc să vi-l citesc se află în cartea „Cum s-a întâmplat?” scrisă de istoricul R.C. Hazeltine. La pagina 180 scrie: „Darurile duhovniceşti din timpul lui Irineu, 177-202 d.Hr.

Citat: „În timpul lui Irineu, majoritatea bisericilor apostolice din Franţa au avut darurile Duhului Sfânt.” Aceasta este din învăţăturile sale, vedeţi? „Membrii bisericii lui Irineu din Lyon, Franţa.”

„Ei au vorbit în limbi şi nu era ceva neobişnuit să vezi că o persoană moartă era readusă la viaţă, în timp ce vindecarea era un eveniment obişnuit în toate bisericile evanghelice de pretutindeni.”

Irineu ştia cum să înveţe!

„Minunile erau frecvente. De fapt, bisericile erau însoţite întotdeauna de manifestarea prezenţei lui Dumnezeu, fie prin vedenii, prin oprirea unor situaţii din natură, printr-un miracol, pentru a le aminti creştinilor Evangheliei din acele zile că erau apostolii Lui preaiubiţi. Dar din relatările istorice ale trecutului, nu putem găsi nici măcar o întâmplare în care un mort să fi fost înviat într-o biserică romană.”

Aceasta este relatarea unor oameni care nu erau interesaţi de nici o parte, ci relatau doar evenimentele petrecute, deoarece sunt istorici.

Vedeţi, Irineu a crezut la fel ca Pavel şi ca apostolii. Acesta este motivul pentru care cred că el este îngerul bisericii Smirna. El a avut aceleaşi învăţături biblice ca apostolii; iar aceleaşi învăţături bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu vor produce de fiecare dată aceleaşi rezultate. Dacă luaţi Reţeta lui Dumnezeu şi procedaţi conform literei de acolo, indiferent ce va spune biserica, va produce aceleaşi rezultate. Aceasta este ceea ce a făcut Irineu.

Eu cred că Policarp a fost un om deosebit, dar a înclinat prea mult spre organizarea bisericii pentru a aduce frăţietatea împreună. Din punct de vedere intelectual totul pare în ordine, dar Duhul este atât de departe de intelectuali încât nici nu te mai poţi gândi la El.

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55.8-9). Prin urmare, există o singură cale prin care putem face aceasta: să-L urmăm la indigo. Aşa este.

Dacă în seara aceasta aş lua o busolă şi aş spune: „Chicago este aici,” aş avea nevoie de o hartă ca să pot ajunge acolo. Înţelegeţi? Pe această hartă aş trasa o linie prin care aş defini itinerarul care mă va ajuta să ajung în şase sau şapte ore acolo. Dar nu pot tăia nimic din acel traseu. Avionul nu poate tăia nimic, deoarece are un anumit traseu, o anumită altitudine la care trebuie să zboare şi un anumit coridor de zbor.

Există o cale, iar Dumnezeu are o cale. El are o cale pentru Biserica Sa, pentru poporul Său, şi nu a avut niciodată în Plan ca aceasta să fie controlată de preoţi, cardinali, arhiepiscopi sau supraveghetori generali.  Duhul Sfânt este Tutorele Bisericii Dumnezeului celui Viu; El o creşte.  Astfel, sfinţenia nu merge doar la un cardinal sau la un preot, ci toţi credincioşii au dreptul la Duhul Sfânt, aşa cum Îl are orice predicator, păstor, diacon, etc.

De ce acei oameni au fost numiţi nicolaiţi? Aşa cum am spus aseară, nicolaismul este un cuvânt care vine din limba greacă: „Nico” înseamnă „a birui, a învinge.” Ce să biruieşti? Pe „laici”, adică pe laici. Ei au biruit laicismul, pe credincioşi, şi i-a luat în stăpânire prin faptul că le-au dat o conducere omenească, o preoţie care să-i înveţe, iar concluziile aveau să fie trase împreună. În felul acesta a decurs şi Conciliul de la Niceea. Mulţi s-au adunat acolo pentru a stabili o ordine. Nu vreau să vorbesc prea mult despre aceasta acum, deoarece joi seara este alocată Conciliului de la Niceea.

Problema este că acesta este locul în care s-a format biserica romano-catolică, dintr-un grup de oameni care au fost convertiţii lui Pavel, ai lui Irineu, ai lui Martin, etc. Ei au fost convertiţi de la păgânism la creştinism, dar au vrut să tragă biserica într-o preoţie ca cea a Vechiului Testament, cu preoţi înalţi, cu o succesiune papală, de la un papă la altul. Dacă am avea timp să parcurgem această Biblie, aţi vedea că acesta este Adevărul şi că Dumnezeu a condamnat  chiar de la început lucrul acesta; iar în epoca bisericii pe care am studiat-o aseară, El a spus: „Urăsc aceasta!”, aşa cum au urât-o şi credincioşii Bisericii din Efes.

Dumnezeu nu a planificat niciodată ca Biserica să fie condusă de oameni, deoarece El Îşi conduce Biserica personal, şi o face prin darurile Duhului. Darurile Duhului sunt puse în biserică pentru corecţie. El are în biserică cinci slujbe: primii sunt apostolii sau propovăduitorii, misionarii. Aceasta este cea mai mare chemare. Cuvântul „misionar” înseamnă „trimis”; apostol înseamnă trimis. Nu ştiu de ce la un moment dat au ajuns să fie numiţi misionari şi nu apostoli, pentru că de fapt ei sunt apostoli. În ordine. Apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori. Acestea sunt slujbele hotărâte de Dumnezeu pentru Biserica Sa.

Apoi, în fiecare biserică creştină există nouă daruri duhovniceşti care sunt date printre oameni, şi care sunt: cunoştinţa, înţelepciunea, darul vindecării, minunile, vorbirea în limbi, tălmăcirea. Toate aceste daruri se regăsesc în fiecare Trup local. Astfel, fiecare persoană din biserică are o slujbă individuală, iar aceasta merge alături de restul slujbelor, pentru zidirea Trupului lui Isus Hristos.

În seara aceasta vom trage câteva linii. Prima biserică, a fost Efes; apoi avem: Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea. În timp ce înaintăm prin celelalte epoci, amintiţi-vă că această Biserică a avut plinătatea Duhului, dar la finalul epocilor vom vedea că El nu mai este acolo. Cu fiecare epocă a Bisericii, Duhul a fost presat puţin câte puţin afară, până când în ultima a mai rămas doar puţin. „Ai câteva nume…”  a spus El. O, când vom ajunge la epoca Bisericii Tiatira!

După Tiatira, Dumnezeu a ridicat un german pe nume Martin Luther care a scuturat  din nou biserica. A început cu puţin: el a predicat neprihănirea; apoi a venit Wesley şi a predicat sfinţirea. Apoi, în epoca bisericii de aici, ei s-au întors la botezul Duhului Sfânt, cu aceleaşi semne şi minuni, care s-au revărsat aici jos. Aici vedem că răul a mers cu o mie cinci sute de ani de epocă întunecoasă. Aceasta este cea mai lungă şi mai întunecoasă perioadă pe care o avem în epocile Bisericii. Dar de aici, avem un început prin neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt.

Biblia spune că la sfârşitul acestei epoci, această mică minoritate, va fi aproape nimicită, pentru că va fi o biserică la fel ca cea de la Rusalii şi va face aceleaşi lucrări pe care le-au făcut la început. O, Doamne, ajută-mă să tac până voi ajunge acolo! Puteţi vedea ceea ce văd eu acolo? Vă voi dovedi că mesagerul ultimei epoci a bisericii va urî denominaţiunile şi că Duhul Se va ridica în copiii Săi. Aşa s-a întâmplat întotdeauna.

Priviţi cât de măreţ a fost la început, dar pe măsură ce a trecut timpul, a ajuns aproape să fie dat afară. Apoi, aici revine din nou în biserică. Luther L-a adus înapoi prin neprihănire, apoi a urmat sfinţirea şi botezul cu Duhul Sfânt; pentru ca la sfârşitul timpului să fie înăbuşit aproape de tot şi scos afară. Aici mai este doar o părticică, o fâşie mică de Lumină, iar atunci se împlineşte ceea ce a spus El când a zis: „Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24.22). Înţelegeţi? Aici suntem, chiar la sfârşitul timpului. Ţineţi minte aceasta!

Acum vom începe să studiem epoca Bisericii Smirna. În primul rând, aş vrea să scot foaia pe care mi-am pregătit notiţele. Este a doua epocă a bisericii şi cred că toţi sunteţi de acord cu mine că steaua, mesagerul, acestei epoci a fost Irineu. El a fost mesagerul lui Dumnezeu pentru că a mişcat Franţa, a întemeiat biserici, fiecare dintre ele fiind zidită pe botezul Duhului Sfânt, vorbire în limbi, învierea morţilor, vindecarea bolnavilor, oprirea furtunilor şi facerea de minuni în fiecare zi.

Ei ştiau că Dumnezeul cel Viu trăia printre oameni; ştiau că Irineu era un om al lui Dumnezeu, pentru că oamenii spuneau cum i-a spus Nicodim lui Isus: „…nimeni nu poate face semnele pe care le faci, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2).

Smirna a fost un oraş al comerţului; un nod comercial cu Lydia şi vestul. Ca mărime, era al treilea oraş din Asia, un oraş portuar , remarcat pentru bogăţie, temple, clădiri, şcoli, medicină şi ştiinţă. În Smirna locuiau mulţi evrei şi ţineau predici oamenilor de acolo. Primul episcop din Smirna a fost Policarp. El şi alţi slujitori credincioşi, au zidit în oamenii din Smirna credinţa adevărată în Dumnezeu, aşa cum fusese învăţată de părinţii bisericii primare.

Epoca Bisericii Smirna este numită după numele bisericii care era în Smirna, iar însemnătatea acestui cuvânt este „amărăciune,” smirnă, fiind asociată cu moartea, deoarece creştinii erau omorâţi.

A fost o biserică prigonită, dar El le-a dat har pentru a putea rezista. A privit la necazurile lor şi le-a dat biruinţă asupra morţii; a privit la sărăcia lor şi le-a dat bogăţie în El.

Biserica din Smirna a trecut prin cuptorul aprins al necazurilor, dar a avut o mireasmă frumos mirositoare înaintea Lui. Aici vorbesc despre o rămăşiţă. Cele zece zile de necaz, înseamnă de fapt „zece ani de prigoane sângeroase.” Nu ştiu dacă pot spune acest nume pe litere sau să-l pronunţ. În vremea aceea era un împărat roman, care după părerea mea a fost cel mai sângeros împărat de la Nero încoace: D-i-o-c-l-e-ţ-i-a-n. El a dus această prigoană sângeroasă între anii 303-312 d.Hr.

Dumnezeu o sfătuieşte pe Smirna să fie credincioasă până la moarte, aşa cum a fost şi El, pentru că „îţi voi da cununa Vieţii aşa cum Mi-a dat-o Tatăl Mie.” Dumnezeu i-a promis biruitorului din această epocă, biruinţa faţă de moartea a doua: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” (Matei 10.28). Cei din Smirna trebuiau să îndure totul până la sfârşit. „Nu te teme de oameni! Fii credincios până la moarte şi vei primi Cununa Vieţii.” Prigoana creştinilor de-a lungul anilor este scrisă în epocile Bisericii, cea din Smirna fiind cea mai mare. Cu ajutorul Domnului, vom ajunge acolo în câteva minute.

Dacă cineva scapă ceva sau vorbesc prea repede şi nu reuşiţi să notaţi tot, puteţi veni să vă revizuiţi notiţele oricând doriţi. Noi vom fi bucuroşi să vi le dăm.

În seara aceasta vom începe cu capitolul 2, versetul 8. Unde am rămas aseară? La faptul că El ura faptele nicolaiţilor, este adevărat? Ce face Dumnezeu? Ce ne-a dat prima dată? Descoperirea lui Isus Hristos: Cine şi Ce este El. Următorul lucru pe care l-am aflat este că El urăşte pe oricine pune pe cineva sau ceva să conducă biserica Sa, deoarece El este propriul ei Conducător. El este un Dumnezeu gelos.

Mi-ar plăcea să mă opresc puţin aici, pentru că avem patru versete. Câţi din voi îşi amintesc ce a spus profetul Samuel când tot Israelul voia să fie ca restul lumii? Vă amintiţi? El le-a spus: „Sunteţi greşiţi!” Dar ei voiau să acţioneze ca filistenii. Aceasta s-a întâmplat şi în prima epocă a Bisericii. Este ciudat că oamenii nu doresc să fie conduşi de Dumnezeu, ci doresc să fie conduşi de un om. Adevărul este că atunci când a ales calea aceasta, Israelul a făcut cea mai mare greşeală pe care a făcut-o vreodată. Harul le dăduse deja un profet, un lider, un miel pentru ispăşire, mană din ceruri şi tot ce şi-au dorit, dar cu toate acestea, în Exod 19 au spus că vor o lege. Voiau doctori în divinitate şi să facă şi ei ceva.

Întotdeauna, omul doreşte să fie mai deştept decât Creatorul său, dar singurul lucru pe care îl reuşeşte, este să se sinucidă. Cu câteva duminici în urmă am vorbit despre religia hibridă. Când hibridezi ceva, nu se mai poate face nimic; s-a terminat, nu mai există cale de întoarcere. Un catâr nu se mai poate înmulţi ca să aibă un alt catâr, deoarece el este un hibrid. Tu nu poţi creşte un porumb adevărat dintr-un porumb hibrid; hibridul va creşte, dar nu este bun de nimic, fiindcă orice este hibridat nu este bun.

O religie hibridă nu este bună! Cât timp încerci să adaugi ceva la ceea ce a spus Dumnezeu sau să faci ceva ce Dumnezeu nu vrea să faci, aduci o religie hibrid.

Poate va arăta foarte frumos, pentru că porumbul hibrid îl va depăşi întotdeauna pe cel natural; catârul va depăşi doi cai, dar nu va merge, frate, fiindcă noi suntem salvaţi prin har. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă…Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8-9). Simt că staţi încordaţi. Înţelegeţi? Aici sunt prezbiterieni, metodişti, etc, iar eu simt aceasta. Din când în când trebuie să vă relaxaţi şi să lăsaţi presiunea să iasă afară.

Fiţi atenţi! Orice este hibrid, nu este bun. Tu trebuie să iei originalul, calea dată de Dumnezeu, şi atunci ai ceva  real.

Noi vedem că Dumnezeu s-a îngrijit de biserica Israelului: i-a hrănit, a avut grijă de ei şi a făcut totul pentru ei, dar în cele din urmă, ei au privit la filisteni, la amoriţi şi la ceilalţi şi au spus: „Vrem un împărat, pentru că ei au ceva ce noi nu avem!”

La fel fac şi oamenii de astăzi. Dacă una din surorile noastre o vede la televizor pe Gloria Swanson sau pe o altă femeie care poartă acele rochii, nu poate rezista şi trebuie să aibă şi ea una. Vedeţi? Vedeţi în oraş o femeie şi spuneţi: „O, nu este drăguţă?” Ce importanţă are cu ce se îmbracă sau ce mănâncă? Dar oamenii nu sunt aşa. Aşa cum am mai spus, noi trăim într-un timp al imitaţiei, aşa că oamenii vor să imite tot timpul pe cineva. Sunt atât de mulţi Elvis Presley, încât îi puteţi pune în vagoane de mărfuri; el a devenit foarte popular prin imitaţii.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în religie. Eu am citit despre Martin Luther, iar istoricii spuneau că nu este o minune faptul că el a protestat împotriva bisericii catolice şi a scăpat; minunea constă în faptul că a putut să ţină capul sus în faţa fanatismului care a urmat trezirii pe care a adus-o şi că a rămas cu Cuvântul. Aceasta este minunea: faptul că Dumnezeu l-a ţinut drept şi curat.

Aşadar, ei au venit la Samuel şi i-au zis: „Dă-ne un împărat!” Domnul i-a spus că El respinge această idee, aşa cum a respins şi ideea unei organizaţii.

Vedeţi? Aşa cum a respins acel lucru, aşa a respins şi organizaţia. Noi trebuie să avem biserica, dar nu trebuie să avem o organizaţie, pentru că organizaţia trasează graniţe: „Noi suntem aşa şi aşa.” Eşti creştin? „Eu sunt metodist.” „Eşti creştin?” „Sunt baptist.” Aceasta nu înseamnă mai mult decât un porc într-un palat. Nu are nici o legătură cu El. Deloc, pentru că tu trebuie să fii creştin!

Într-o seară am întrebat-o pe o fată care a venit pe platformă: „Eşti creştină?”

„Aş vrea să înţelegi că aprind în fiecare seară o lumânare.” Aceasta nu are nici o legătură cu creştinismul.

Un alt om a spus: „Sunt american! Cu siguranţă că sunt creştin.” Aceasta nu are nici o legătură cu creştinismul. Tu eşti creştin pentru că aparţii unei alte Împărăţii. Aşa este. Tu eşti dintr-o altă Împărăţie: din cea de sus.

Ce a făcut Dumnezeu? Acelaşi lucru pe care l-a făcut Dumnezeu aici. Samuel le-a zis: „Ascultaţi-mă! Vreau să vă întreb ceva. V-am spus vreodată ceva şi nu s-a împlinit? Sunt profetul lui Dumnezeu printre voi: spuneţi-mi când v-am spus ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit?” El le-a mai zis: „Nu v-a hrănit Dumnezeu şi n-a avut El grijă de voi? Voi păcătuiţi prin faptul că încercaţi să vă comportaţi ca celelalte popoare.”

„O…!” au spus ei.

Samuel le-a mai zis: „Vreau să vă mai întreb ceva: Am luat vreodată bani de la voi? V-am cerut ceva? V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit întocmai?”

„Nu,” au răspuns ei, „nu ai luat niciodată bani de la noi şi nu ne-ai spus niciodată ceva greşit în Numele Domnului.”

„Atunci ascultaţi-mă!” a continuat Samuel. „Voi păcătuiţi pentru că încercaţi să arătaţi ca ei.” Cu toate acestea, ei au dorit un împărat. Indiferent dacă era bine sau rău, ei au vrut să-şi pună ideea în practică.

Acelaşi lucru l-a făcut şi biserica din Efes, când a luat doctrina nicolaită. Mai mult, când au făcut aceasta, au fost împinşi să se convertească de la creştinism la păgânism, ceea ce a dus la o mie cinci sute de ani de epocă întunecoasă.

Apoi, când s-a ridicat Luther şi i-a scos afară, luteranii au făcut acelaşi lucru pe care l-au făcut şi cei din Efes. Exact!

Dacă observaţi, sfeşnicele nu au mers într-o ordine crescătoare, ci au început printr-o coborâre, şi apoi au început să crească. Creştinătatea a început să involueze.

Aceasta este mâna Sa dreaptă, iar aceea este mâna Sa stângă. El avea mâna Sa pe biserica de aici şi pe biserica de acolo. El este Alfa şi Omega şi desigur, toate au fost între cele două. Dar El a spus clar: „Alfa şi Omega.” El are deasupra capului un curcubeu, care este semnul legământului Său.

Dacă observaţi, Lumina cincizecimii a început să pălească treptat, iar aceşti bărbaţi: Irineu, Policarp şi ceilalţi, şi-au pecetluit mărturia cu sângele lor, iar în cele din urmă, creştinătatea a fost împinsă în cele mai negre zile ale existenţei sale.

Priviţi cum a pălit Lumina de-a lungul epocilor, iar la sfârşitul acestei epoci, în Laodicea, avem doar oameni căldicei.

Ştiţi că Biblia a mai spus că se va ridica o fiară. Aceasta este papalitatea romană. Aşa este. Şi ei vor face o icoană fiarei. Ce este o icoană? Ceva făcut de cineva. Aceasta este confederaţia bisericilor, iar penticostalii vor fi acolo. Va veni un timp în care dacă nu aparţii unei organizaţii, nu vei putea să mai ţii uşa deschisă. Voi veţi vedea dacă aceasta este adevărat sau nu. Acesta este motivul pentru care se va ajunge la moarte. Da, domnilor. Mai mult, vor încerca să te constrângă atât de mult, încât nu-ţi vor îngădui să cumperi sau să vinzi dacă nu dovedeşti că aparţii unei organizaţii.

Va fi exact ca în zilele când oamenii erau arşi, aruncaţi în arenele în care erau puşi şi gladiatorii. Eu am văzut acele lucruri şi ştiu că mulţi dintre fraţii mei creştini au fost mâncaţi de lei, sfâşiaţi în bucăţi, şi la fel mamele şi copiii lor. Şi dacă ei au mers acolo plini de credinţă, pot eu să-L dezamăgesc acum? Nu, frate! Doamne, lasă-mă să stau pe credinţa care a fost dată sfinţilor!

Mulţi predicatori m-au chemat şi mi-au spus: „Frate Branham, dacă nu încetezi cu vorbirea aceasta, fiecare organizaţie va fi împotriva ta!”

„Va fi Unul care nu va fi împotriva mea, iar El este în ceruri,” am răspuns eu. „Pe Acela Îl caut eu!” Vedeţi? Eu îi iubesc pe oamenii din fiecare organizaţie. Cu siguranţă, dar v-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a întâmplat?  V-am cerut vreodată bani? V-am minţit vreodată? Atunci feriţi-vă de organizaţii!  Staţi liberi în Hristos şi lăsaţi Duhul Sfânt să Se mişte înăuntru şi afară din biserică.

Îndepărtaţi aceste diferenţe dintre voi! Îndepărtaţi aceste ismuri sau alte lucruri pe care le aveţi împotriva fraţilor şi nu lăsaţi nici o rădăcină de amărăciune să ajungă în sufletul vostru, pentru că dacă va ajunge, vă va infecta. Aşa este. Păstraţi dragostea! Nu contează câţi oameni vă urăsc, voi să-i iubiţi oricum. Dacă nu poţi face aceasta, nu eşti pecetluit de El, şi ai un loc alunecos.

Astfel, întoarce-te şi sigilează bine aceasta cu sângele lui Hristos, care va curăţa orice rădăcină de răutate. Da.

Vedeţi, noi încercăm din nou. Binecuvântarea penticostală a venit în jurul anului 1906. În seara aceasta este printre noi un misionar în Tibet. Eu nu spun aceasta pentru că este el aici, dar aş vrea să ne vorbească puţin, înainte ca să mă dau jos de la amvon. Acest om îşi aminteşte de primii penticostali. În vremea aceea nu exista nici o organizaţie şi toţi aveau toate lucrurile în comun. Dar cât este de uşor să faci un pas greşit!

Cât de puţin ştia Israelul când stătea pe malul apei şi striga! Poate ziceţi: „Acest fel de religie este ceva nou!” Nu-i adevărat! Este cea mai veche religie care există. Cu siguranţă. Ei strigau să-L lăudau pe Domnul, chiar înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu a spus aceasta, atunci când l-a întrebat pe Iov: „Unde erai tu…atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” (Iov 38.7). Aceasta s-a întâmplat înainte de întemeierea lumii.

Acum priviţi la Israel! Ei au văzut minuni. Israelul este simbolul penticostalului timpuriu, a penticostalului de la început. Ei au fost scoşi din Egipt, iar Dumnezeu i-a binecuvântat, le-a dat tot felul de semne şi minuni şi i-a eliberat. Iar când au stat pe acel mal şi au avut o întâlnire penticostală… Ei au avut-o! Ascultaţi! Moise a cântat în Duhul, iar Miriam a luat o tamburină şi a alergat în josul malului, bătând din ea şi dansând în Duhul; iar fiicele lui Israel au urmat-o, dansând în Duhul. Dacă aceasta nu este o adunare penticostală, atunci eu n-am văzut niciodată vreuna! Nici prin gând nu le-a trecut că ţara făgăduită era la patruzeci de ani de ei, deşi mai aveau de parcurs doar vreo patruzeci de mile. Dar, vedeţi, au avut nevoie de patruzeci de ani ca să parcurgă patruzeci de mile, pentru că au ales calea greşită. Au ales să aibă Legea, în loc să-L lase pe Duhul Sfânt să-i conducă; în loc să-L lase pe Stâlpul de Foc să-i ducă mai departe. Au vrut să aibă şi ei o contribuţie; au vrut să aibă preoţi, demnitari şi o teologie în jurul căreia că creeze multă agitaţie, în loc să meargă mai departe şi să-L lase pe Duhul Sfânt să-i conducă. Ei fuseseră în Duhul şi Dumnezeu le dăduse totul, dar au vrut să facă şi ei ceva.

Este la fel ca şi hibridarea. Lăsaţi vaca în pace! Lăsaţi calul în pace! Lăsaţi hrana în pace! În revista Reader’s Digest, oamenii de ştiinţă spuneau că dacă se continuă hibridarea mâncării, iar oamenii o mănâncă, vor ajunge la fel ca acei bieţi pui care nu mai au aripi şi picioare. Abia dacă trăiesc un an, iar ţesutul lor este atât de moale încât abia dacă-l mai poţi mânca. Gândiţi-vă că oamenii care îi mănâncă sunt pervertiţi. Aşa este.

Ştiaţi că în ultimul an, numărul homosexualilor din Statele Unite a crescut cu patruzeci la sută? Ştiaţi că ştiinţa spune că femeile devin mai late în spate şi mai înguste în şolduri, iar bărbaţii mai înguşti în umeri şi mai laţi în şolduri? Voi mâncaţi o sămânţă pervertită, mâncăruri pervertite, dar corpul vostru a fost construit în aşa fel încât să înflorească cu mâncare naturală. Ce se întâmplă? Cursul natural al vieţii fiecărui bărbat şi al fiecărei femei este total schimbat, şi totul este plin de pervertiţi care imită Hollywood-ul, oamenii  autodistrugându-se prin propriile lor cunoştinţe.

Întoarceţi-vă la început! Lăsaţi natura în pace! Lăsaţi-L pe Dumnezeu în pace! Păstraţi biserica în Duhul Sfânt şi îndepărtaţi-vă de episcopi, de papi şi de toate doctrinele omeneşti! Întoarceţi-vă la început! Întoarceţi-vă! Dacă Isus ar veni în seara aceasta, aţi spune: „Sunt metodist?”

Atunci El v-ar răspunde: „La început nu a fost aşa!”

„Sunt prezbiterian.”

„La început nu a fost aşa!” Dar cum a fost la început? Acolo au avut experienţa rusalistică a botezului cu Duhul Sfânt. Aşa a început totul.

Dar vedeţi voi, a trebuit să pervertim aceasta! „O, ne face mai frumoşi!” Cu siguranţă. Biserica micuţă de acolo, dansează şi strigă în Duhul, iar oamenii aruncă cu pietre după ea, se amuză pe seama ei, etc. Nu este foarte frumos.

„Dar acum avem imnuri de laudă, credinţa apostolilor, o, şi avem doctori cu două trei titluri, iar păstorul nostru este aşa şi aşa.” Da, iar oamenii ies afară şi spun: „Omule…” şi continuă cu astfel de lucruri.

Iertaţi-mă, nu am vrut să spun aceasta. Nu am intenţionat să o spun aşa. Mă înţelegeţi? Nu am vrut s-o spun aşa; nu se cuvine unui slujitor al lui Dumnezeu.

Dar, priviţi-i! Tocmai mi-am amintit cum stau şi spun acele lucruri: „Omule…”

Mie îmi plac întâlnirile penticostale de modă veche, unde Se revarsă puterea lui Dumnezeu şi fiecare om strigă, Îl laudă pe Dumnezeu şi are un timp minunat. Aceasta este calea: Duhul Sfânt vine peste oameni şi preia controlul asupra lor. Astăzi abia că mai auzi un „Amin!”, mai degrabă auzi un oftat: „Of, măi!” Aici am ajuns, pentru că aceste organizaţii au înţepenit.

Unde este profeţia cu privire la aceasta? Vă amintiţi profeţia lui Pavel pe care am citit-o aseară? „Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;

şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” (Fapte 20.29-30). Şi noi am aflat că lupii despre care vorbea Pavel sunt nicolaiţii.

Ascultaţi-L pe Duhul vorbind din nou prin profet:

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine… (Nu-mi spune nimic despre aceasta, pentru că eu sunt doctorul Cutare şi cutare. Trebuie să înţelegi că sunt prezbiterian. Aleluia! Sau sunt penticostal).

Ce diferenţă este dacă nu eşti rusalistic prin natura ta? Este vorba despre experienţa de Rusalii, înţelegeţi? Da, domnilor. „Eu aparţin Adunării…”, „Aparţin bisericii lui Dumnezeu”. Ce mai contează pentru Dumnezeu? Tu trebuie să aparţii de Împărăţia de sus, înţelegeţi? Aşa este.

Să citim mai departe: „…neiubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” (2Timotei 3.1-5). Vedeţi? Oamenii aceştia dispreţuiesc tot ce este bine. Voi spuneţi: „Aceştia sunt comuniştii, frate!” O, nu! Nu, nu!

„…fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” Experienţa denominaţională. Ce spune despre ei? „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” Duminică dimineaţa mergem la biserică cât se poate de pioşi, iar duminică după-amiaza luăm pantaloni scurţi şi tundem iarba din curte. Păstorul merge afară, fumează o ţigară şi se întoarce înapoi: „Au doar o formă de evlavie.”

„Frate păstor, o doamnă mi-a spus că aici sus este o biserică unde a fost vindecată de cancer.”

„Hmmm, prostii! Zilele minunilor au trecut.”

„Ştii ceva? Aseară am fost la biserica aceea micuţă din colţ, iar cineva de acolo s-a ridicat şi a vorbit în limbi.”

„O, dragă, să nu mai roieşti în jurul acestor lucruri. Aceştia sunt câini nebuni, nişte holly-rollers. Nu sta în preajma lor!”

Aşadar, „…având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,

care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” (v. 5-7).

Aşa este. Iată-ne aici, doamnelor din societatea cutare sau cutare. Biata biserică are atât de multe societăţi, încât nici nu mai poate predica Evanghelia. Păstorul are alocate doar douăzeci de minute, iar după scurgerea lor, trebuie să vorbească despre altceva. Vedeţi? Dacă nu face aceasta, comitetul diaconilor îl va convoca. Da, domnilor. O, frate, ce trebuie să facă un păstor bun astăzi? Tot ce poate mai bine: să taie membrele unde trebuie, să lase bucăţile să cadă şi să bandajeze locul. Aceasta este tot. Da, domnilor. Nu cruţaţi pe nimeni şi nimic, ci predicaţi Cuvântul aşa cum este scris şi staţi cu El! Curăţaţi totul! Dacă vă aruncă în închisoare, predicaţi Cuvântul acolo, iar dacă sunteţi duşi în altă parte, predicaţi-L oriunde aţi fi; mergeţi înainte predicând. Aşa este. Vedeţi, ei au înăbuşit totul.

Acum vom citi versetul 8 din epoca Bisericii Smirna:

„Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel ce a murit şi a înviat…”

Vreau să observaţi că de fiecare dată, El Se prezintă epocii Bisericii, aducând ceva din divinitatea Sa. Acesta este primul lucru pe care încearcă să-l facă cunoscut bisericii: divinitatea Sa. El este Dumnezeu! Vedeţi marea problemă pe care Irineu şi ceilalţi o discutau din nou aici? Ei încercau să spună că este Dumnezeu în trei stări, în trei persoane, dar Irineu le-a zis: „Nu există aşa ceva! Acestea sunt titlurile unei singure Fiinţe, iar Acesta este Dumnezeul cel Atotputernic.”

Aşa este. Ei au avut întotdeauna aceasta. Şi iată că aici, la început, Dumnezeu Se prezintă cu una din calităţile Sale divine. Vedeţi? Mai întâi, El Se prezintă: „Eu sunt Cel ce a fost, Cel ce este şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Aşa începe El cu epoca Bisericii Smirna:

„Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel ce a murit şi a înviat…”

Vedeţi? El Se prezintă: „Eu sunt Dumnezeul acestei epoci, şi nu vreau să vorbiţi de mai mulţi dumnezei, fiindcă Eu sunt Dumnezeul vostru. Vedeţi, aceasta este!

„…Cel ce a murit şi a înviat…”

Aceasta este introducerea. „Smirna” înseamnă „amărăciune” şi vine de la cuvântul „smirnă.” Prima epocă şi-a pierdut dragostea dintâi, iar peste aceasta a început să vină „o rădăcină de amărăciune”, marea majoritate dintre ei începând să cârtească împotriva Duhului Sfânt şi a faptului că El conducea biserica, deoarece voiau s-o facă ei înşişi. Voiau să înfiinţeze o preoţime şi să acţioneze ca oamenii din Vechiul Testament. Dacă zeii păgâni pe care îi părăsiseră când s-au convertit la creştinism, aveau preoţi ai lui Jupiter, ai lui Venus, etc, doreau să aducă acelaşi lucru şi în biserica lor. Vedeţi,  toţi păgânii aveau preoţi şi acele lucruri, deci totul era păgân. Dar Biserica Dumnezeului celui viu este străină de aşa ceva, pentru că Preotul nostru, Marele nostru Preot este Hristos. Noi avem un Mare Preot şi o masă la care să mâncăm.

Biserica aceasta a început să răspândească „o rădăcină de amărăciune”. De ce? Dorinţa lor era o pricină de amărăciune pentru cei care doreau să meargă înainte cu Duhul Sfânt. Dragostea pălise, iar ei voiau să îndepărteze conducerea Duhului Sfânt şi să introducă crezuri şi denominaţiuni. Gândiţi-vă la aceasta! De aceea purtau cu sine amărăciunea. În ordine.

Amărăciunea a început să pătrundă înăuntru încă din prima epocă, iar în epoca a doua a pătruns şi mai mult, deoarece ei credeau că fac „o biserică mai bună”; dar aceasta era doar părerea lor. În felul acesta au putut intra înăuntru romanii cu renume. De ce? Pentru că voiau un papă, oameni mari, cardinali, etc., care se îmbrăcau frumos. S-au îndepărtat de zgomotul şi de tot ceea ce avuseseră înainte şi au devenit foarte tăcuţi, aceasta arătând că mureau. Ei mureau. Astfel, încercând să facă un Trup mai bun, au devenit mai formali. Au pus totul într-o mare denominaţiune ecleziastică, biserica romană universală, biserica romano-catolică din Europa întunecoasă, în care au avut demnitari şi prelaţi.

O, arăta mult mai frumos decât atunci când trebuiau să stea în stradă, şi când „au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi , şi au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare.” (Evrei 11.37,36).

O, această biserică măreaţă, îmbrăcată frumos, cu lenjerie frumoasă pe dedesubt şi cu toate acele lucruri pe care le poartă preoţimea! Desigur, arătau foarte demni: „Părinte”, „Doctor”, „Părintele Cutare.” O, vai!

Dar vedeţi, totul era hibrid. Un hibrid! Mort, fără Viaţă în el. Şi încă ceva: ei nu se mai pot întoarce înapoi, de aceea nu se vor mai ridica niciodată. Trezirea luterană nu s-a mai ridicat niciodată; trezirea lui Wesley nu s-a mai ridicat niciodată, şi nici trezirea penticostală nu se va mai ridica niciodată. De ce? Pentru că aţi omorât-o! Aţi hibridat-o cu lumea, cu ideea nicolaiţilor şi nu L-aţi lăsat pe Duhul Sfânt să-Şi facă lucrarea în felul Său. Aşa este. Aţi hibridat biserica şi din cauza aceasta nu mai poate creşte duhovniceşte. Când încercaţi să vă dezvoltaţi, obţineţi mai mulţi metodişti, mai mulţi baptişti, mai mulţi catolici, deoarece aveţi aceleaşi lucruri pe care le propovăduiţi. Dar lăsaţi-mă să vă spun ceva: când vine Duhul Sfânt, El aduce naşterea din nou şi Viaţa nouă; aduce convertirea. Botezul cu Duhul Sfânt aduce Biserica înapoi la originile sale, fiindcă pune Viaţa în ea.

Porumbul hibrid nu are viaţă în el; orice viaţă ar avea, este uscată.

Aceasta avem în epoca întunecoasă de aici, dar El le-a spus: „Numai ţineţi cu tărie ce aveţi…” Vedeţi? Ei au scos Viaţa afară şi nu se vor mai reproduce din nou.

Dar Trupul lui Isus Hristos nu este o organizaţie, ci este un Trup duhovnicesc, este Trupul unei Împărăţii duhovniceşti, care a fost zidită pe pământ de Isus Hristos, Împăratul acestei Împărăţii, Marele Preot care aduce jertfe pentru călătorii acestei Împărăţii. El este Profetul, Cuvântul care predică Adevărul şi aduce Lumina lui Dumnezeu în Împărăţia Sa. În această Împărăţie, El este Profet, Mare Preot şi Împărat. Cum ajungem noi în această Împărăţie? Printr-o denominaţiune? Prin strângerea mâinilor? Prin literă? „Noi toţi am fost botezaţi printr-un singur Duh, ca să alcătuim un singur Trup” (1Corinteni 12.13), care este Trupul duhovnicesc al lui Isus Hristos; iar noi suntem botezaţi acolo, dar nu prin apă, nu prin stropire, nu prin turnare, nu printr-o apă a botezului, ci printr-un singur Duh. Printr-un singur Duh, suntem botezaţi într-un singur Trup. Amin.

Da, noi suntem botezaţi în acest Trup printr-un singur Duh, Duhul Sfânt, iar atunci nu vom mai aparţine nimănui decât lui Hristos. Voi sunteţi în Hristos. Este o Împărăţie duhovnicească, Împărăţia lui Dumnezeu care Se conturează tot mai mult, iar noi păşim în Ea prin botezul Duhului Sfânt. Cât de mult iubesc aceasta!

Pretutindeni există oameni

Ale căror inimi ard

Cu Focul care a căzut la Rusalii,

Care i-a curăţat.

O, glorie Numelui Său!

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei

Sunt unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros că sunt unul dintre ei, aleluia!

Unul dintre ei, unul dintre ei

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei,

Cu toate că aceşti oameni nu au învăţat

Pentru faima acestei lumi,

Au primit cu toţii Rusaliile lor,

Au fost botezaţi în Numele lui Isus,

Şi ei spun acum clar şi răspicat:

Puterea Lui este Aceeaşi,

Sunt atât de bucuros că pot spune

că sunt unul dintre ei.

Nu sunteţi bucuroşi şi voi? Da, domnilor. Doar să fiu unul dintre ei, fiindcă aceasta este totul.

Îmi amintesc ziua când am mers pe acea stradă din Memphis, iar o femeie de culoare mi-a spus:

„Bună dimineaţa, predicatorule!”

„De unde ai ştiut că sunt predicator?” am întrebat-o eu.

„Mi-a spus Domnul că slujitorul Său va veni pe stradă în jos; că va purta o pălărie de culoare închisă şi va avea o valiză în mână. Am ştiut că eşti tu, de îndată ce te-am văzut venind.” O, ea era una dintre ei! Aşa este. O, cât de bun este Dumnezeu!

Cred că este ceva… (Fratele Branham citeşte un bileţel care i-a fost adus):

„Fetiţa pentru care te-ai rugat duminică seara, tocmai a murit. Te rog, roagă-te.” Să ne rugăm:

Doamne Isuse, Te rog ca cumva, într-un fel, să primeşti rugăciunea noastră pentru această fetiţă, fiindcă Îţi încredinţăm problema aceasta Ţie, Tatăl nostru, Dumnezeu. Ne gândim la cei de aici care se roagă şi stăruiesc în rugăciune pentru micuţa aceasta.  O, Doamne, Tată, noi nu ştim, dar Te rugăm să ai milă, să dai putere şi să îngădui ca acea fetiţă să se ridice şi să trăiască pentru slava lui Dumnezeu. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Fie ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările Sale.

Numele fiecărei biserici este asociat cu caracterul său. Aţi observat că „smirna” înseamnă „amar”? Vă rog să observaţi că numele fiecărei biserici are legătură cu caracterul ei. Aici aş putea spune ceva, dar mai bine tac pentru că m-aţi putea înţelege greşit.

Şi numele vostru arată caracterul vostru. Poate nu ştiţi aceasta, dar aşa este. O, da! Aţi putea spune: „Este numerologie!”, dar nu este adevărat. Când s-a născut Iacov, părinţii lui i-au pus numele Iacov, care înseamnă „Înşelător”,  dar când s-a luptat cu Îngerul, Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel, adică „Prinţul”. Este adevărat? Saul era „Saul din Tars”, un om rău, dar când L-a întâlnit pe Isus, a fost numit „Pavel.”

Numele lui Petru a fost „Simon” până când S-a întâlnit cu Isus şi El l-a numit Petru, adică „o piatră micuţă.” O, da, numele tău îşi pune amprenta asupra caracterului tău.

Astfel, această biserică a fost numită Smirna pentru că murea. „Smirna” înseamnă „amărăciune.” Cu alte cuvinte, în mijlocul lor începea să crească o rădăcină de amărăciune. Cu aceasta se ungeau trupurile. Ei au folosit smirna şi tămâia pentru ungere. Smirna era folosită pentru ungerea trupurilor moarte după ce erau îmbălsămate. Aici este asociată cu moartea pentru că biserica aceasta murea.

Oh, prieteni, nu puteţi vedea că marea mişcare penticostală care avea Viaţă cu câţiva ani în urmă, a fost unsă acum cu smirnă? Puteţi vedea aceasta? Acelaşi ulei cu care a fost unsă biserica aceasta, Smirna, a uns-o şi pe biserica de aici (Laodicea). Este pe moarte pentru că s-au întors la gradele lor ecleziastice, iar sfinţii şi-au dat jos hainele albe. Micuţul popor care a stat acolo cu Duhul Sfânt original, a vorbit în limbi manifestându-L pe Dumnezeu. Fraţilor, ei au fost sinceri, au fost originali şi puteai să ai încredere în ei, dar acum nu mai ştii ce să crezi sau pe cine să crezi. Înţelegeţi? S-a întâmplat ceva. Ce este? Sunt unşi cu smirnă, cu amărăciune.

Ce a cauzat aceasta? Înăuntru a intrat ceva. La început, biserica a fost numită „Consiliul general”, apoi au numit-o „Adunările lui Dumnezeu”; din „Adunările lui Dumnezeu” a ieşit „Biserica lui Dumnezeu.” Apoi au început să privească totul în ansamblu şi au spus: „Voi sunteţi Adunările,” iar  voi sunteţi „Biserica lui Dumnezeu.” Din aceasta din urmă, a ieşit „Biserica penticostală unită” a lui Dumnezeu. Apoi, în loc să accepte Lumina şi să păşească în ea, s-au organizat şi nu au mai putut accepta Lumina.

Astfel, când li s-a adus botezul în Numele lui Isus Hristos, „Adunările lui Dumnezeu” erau deja ancorate pe botezul în „Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”, şi nu l-au mai acceptat, deşi ştiu cu toţii că acesta este Adevărul. Eu îi provoc pe oricare dintre ei să-mi arate că acest botez nu este conform Bibliei. Este adevărul, dar ce pot face ei? Nu pot face nimic, fiindcă nu pot să-şi rupă doctrina.

Ce au făcut Unitarienii? În loc să accepte Cuvântul şi să meargă înainte, au devenit formali şi au spus: „Lăudaţi-L pe Domnul! Noi avem Lumina, dar voi nu o aveţi!” Şi ce au făcut în continuare? S-au organizat. Dar Dumnezeu nu poate fi organizat. Biblia spune că Dumnezeu nu are o formă. Nu,  nu există nimic formal în legătură cu Dumnezeu. Ei au încercat să-L organizeze şi să spună că biserica lor este cea adevărată. Ce au făcut ei? L-au dat afară prin egoismul lor. În loc să facă o lucrare plină de dragoste, ei au încercat să-i renege pe ceilalţi şi n-au mai avut nici o legătură cu ei. Aceasta a stricat totul. Totul a alunecat de acolo, iar următorul lucru care s-a întâmplat, a fost că au avut divergenţe în legătură cu ceva şi astfel s-au despărţit. Cineva a spus, de exemplu: „El va veni pe un cal alb,” iar altcineva a spus: „El va veni pe un nor alb!” şi astfel, au început chiar de acolo o organizaţie. Vedeţi cum au procedat ei? În felul acesta au împrăştiat smirnă: au rupt frăţietatea şi i-au despărţit pe oameni.

Dacă un bărbat sau o femeie din „Adunările lui Dumnezeu” ar veni în seara aceasta să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos, ştiind că acesta este Adevărul, ar fi excomunicaţi imediat ce ar face aceasta.

Eu nu sunt unitarian, fiindcă nu cred în „unitate” aşa cum cred ei. Nu cred în Isus aşa cum cred ei, pentru că sunt mulţi pe care îi cheamă „Isus.” Eu cred în Domnul Isus Hristos. Aşa este. Credinţa mea este diferită de ceea ce cred şi fac ei. Astfel, ei botează în Numele lui Isus pentru naşterea din nou, spunând că „Hristos este adus la tine prin apa botezului.” Eu nu cred aceasta, ci cred că naşterea din nou vine prin Sângele lui Isus Hristos, prin Duhul Sfânt. Aşa este. Botezul în apă este doar o dovadă exterioară a lucrării interioare care întăreşte faptul că a avut loc o naştere. Înţelegeţi? Aşadar, eu nu sunt de acord cu ei, deşi sunt fraţii mei.

Când am început să predic ca predicator baptist, ei au venit la mine şi mi-au spus: „Frate Branham, vino cu noi fiindcă avem Aceasta şi o predicăm aici.” Dar eu le-am răspuns: „Nu merg cu niciunul dintre voi, ci voi sta chiar la mijloc spunând: „Noi suntem fraţi!” Mie nu-mi pasă dacă un frate nu este de acord cu aceasta, pentru mine este fratele meu oricum.

Am un frate căruia îi place plăcinta cu mere, în timp ce mie îmi place plăcinta cu cireşe; dar eu nu voi spune că nu mai este fratele meu pentru că nu avem aceleaşi preferinţe. El poate mânca plăcinta lui cu mere, iar eu îmi voi mânca plăcinta cu cireşe. Dacă îmi voi pune bezea pe plăcinta mea şi el o vrea, o poate avea. Ce este bezeaua? Pasta aceea albă care se pune pe deasupra ca un fel de frişcă. Mie îmi place foarte mult, dar dacă lui nu-i place, nu trebuie s-o mănânce. Aşa este. Dar cu toate acestea va rămâne fratele meu. Aşa este.

Mie îmi place aceasta, îmi place frăţietatea şi părtăşia. Dar când tragem linii şi spunem: „Aceasta este denominaţiunea noastră!”, este greşit. Tu trebuie să dai mâna cu fratele de lângă tine şi să spui: „Domnul să te binecuvânteze, frate!” O, vai! Aceasta este părtăşia. Dacă nu faci aceasta, vei avea şi tu o rădăcină de amărăciune ca cei din Smirna şi vei provoca acelaşi lucru. În ordine. Aşadar, „Smirna” înseamnă „amărăciune.”

Nicolaiţii au continuat să-i constrângă până când au ajuns în epoca întunecoasă. Epoca lui Luther a adus primul strop de har şi a început să strălucească o luminiţă mică. Apoi a venit John Wesley cu sfinţirea şi Lumina a crescut fiind mai puternică. A urmat botezul Duhului Sfânt, prin mişcarea penticostală, dar nu au putut s-o ţină tot aşa, ci au început să se organizeze şi s-au întors din nou la nicolaism. Ei au făcut exact ce a spus Biblia că vor face.

Trebuie să fiu atent sau aceste lucruri ne vor lua prea mult timp. Să mergem la versetul 9:

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.” (Aici Domnul îi vorbeşte bisericii adevărate, care ura faptele nicolaiţilor).

Ei se plângeau. Erau săraci, fiindcă li s-a luat tot ce aveau. Şi-au construit o biserică, dar au fost scoşi afară pentru că erau un grup micuţ. Marea biserică i-a constrâns să iasă afară, iar El le-a spus: „Ştiu că trebuie să vă întâlniţi la colţ, pe o alee sau pe unde puteţi.” Eu am fost în catacombele în care trebuiau să se întâlnească, şi care erau sub pământ.

„Ştiu necazul şi problemele tale, dar în ciuda lor, tu eşti bogat.” O, vai! De fiecare dată când vine o prigoană peste Biserică, o întăreşte. Biserica este întărită în vremuri de necaz.

„Ştiu necazul tău… dar eşti bogat.” De ce? Te-ai alipit de Mine şi eşti bogat. Necazurile tale nu te mai afectează.

Aţi observat? În Smirna, nicolaiţii aveau o sinagogă. Aţi observat aceasta în versetul 9?

„…zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.”

Credincioşii au fost scoşi afară. Nicolaiţii au preluat conducerea şi i-au scos afară pe cei care aveau Duhul Sfânt, deoarece nu mai aveau nevoie de ei. Dacă Smirna din Asia Mică, ar fi ştiut că o aşteaptă cununa martirilor, s-ar fi speriat. Înţelegeţi? Cu alte cuvinte, dacă biserica Smirna ar fi pus mâna pe această profeţie, când a fost scrisă, şi ar fi văzut că ei aveau să poarte cununa martirilor, s-ar fi speriat de moarte. Ar fi vegheat în fiecare clipă. Poate unii dintre ei ar fi spus: „Vă spun eu că profetul s-a înşelat. Ioan s-a înşelat, deoarece nouă, celor din Smirna, nu ni s-a întâmplat aşa ceva.” Totuşi, acest lucru avea să se întâmple câteva sute de ani mai târziu, pentru că atunci când Dumnezeu spune ceva, acel lucru se va împlini negreşit. Vedeţi?

Aici ne ancorăm credinţa, în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El Îşi ţine fiecare promisiune. Poate crezi că trebuie să se întâmple ceva, dar s-ar putea să nu fie încă timpul lui Dumnezeu când trebuie să se întâmple acel lucru. Însă „…Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55.11). Dumnezeu Îşi onorează întotdeauna Cuvântul, iar la timpul hotărât de El, va aduce roade.

În prima biserică a început ceva care avea să se manifeste mult mai târziu, în epoca bisericii Smirna, când mulţi dintre ei au trebuit să poarte cununa martirilor, au fost omorâţi.

Să citim versetul 10:

„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

O, vai! Li s-a spus să nu se teamă atunci când vor fi chemaţi să moară pentru credinţa lor. Soră Wood, sper că aceasta te va ajuta, oriunde ai fi.

Zilele trecute, sora Wood mi-a spus că nu poate înţelege de ce unii pot fi salvaţi, iar alţii nu. Dumnezeu le-a spus acestor oameni: „Să nu vă temeţi! Satan va veni şi vă va prinde pe unii dintre voi. El va face aceasta prin nicolaiţi, care vor veni şi vă vor constrânge, pentru că Eu voi îngădui să muriţi pentru Mine. Dar în ziua aceea, vă voi da cununa Vieţii.”

Să mai citim o dată versetul 10:

„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte (Până când? Până la moarte. Înţelegeţi? Şi ei au făcut aşa) , şi-ţi voi da cununa vieţii.”

Această sinagogă a Satanei este biserica nicolaită. Noi ştim aceasta, nu-i aşa? Ei au făcut o organizaţie, o preoţime care s-a ridicat şi i-a făcut pe aceşti oameni să sufere; dar ei au fost credincioşi Evangheliei până la sfârşit. Aţi observat ceva în ceremonia unei căsătorii? Acolo nu se spune: „Până la moarte,” ci „până când moartea ne va despărţi.” Înţelegeţi? „Până la” şi „Până când…”, sunt două lucruri diferite., iar ei trebuiau să-I fie credincioşi până la moarte. „Du-te până la moarte cu aceasta şi nu te teme pentru că Eu îţi voi da cununa Vieţii.”

Aici se vorbeşte despre „zece zile de necaz.” În Biblie, o zi reprezintă un an. Astfel, aceste zece zile se referă la ultimii zece ani ai domniei lui Diocleţian. Diocleţian a fost un împărat mare şi a domnit în epoca bisericii Smirna. Au fost şi alţi împăraţi care au domnit în timpul epocii Bisericii Smirna. Cred că şi Nero este unul dintre ei. Acest Diocleţian a domnit în ultimele zece zile, fiind şi cel mai sângeros prigonitor dintre toţi. El a trecut de partea grupului care i-a prigonit şi i-a omorât pe creştini, i-au ars şi au făcut toate acele lucruri oribile. Au fost cei mai sângeroşi zece ani ai prigoanei. Domnia lui a ţinut din anul 302 până în anul 312, când s-a încheiat şi epoca bisericii Smirna, odată cu venirea la domnie a lui Constantin. Au fost zece ani de necaz. A început cu Nero şi s-a încheiat cu Diocleţian. Totul a început în anul 64 d.Hr, când a venit la tron Nero.

În Versetul 11 este o făgăduinţă, şi o vom citi înainte de a încheia:

„Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

Aici trebuie să spun ceva. Dacă o gândesc în inima mea, dar nu o spun, sunt un făţarnic. Înţelegeţi? Vreau să observaţi ceva aici în Scriptură, şi cred că pentru mine a fost unul din cele mai mari puzzle-uri, până când l-am desluşit. Să citim mai îndeaproape:

„Cine are urechi (cu alte cuvinte, „cine are urechi să asculte”, ceea ce înseamnă că „sunt deschise pentru Duhul”) să audă ce zice bisericilor Duhul.”

Vedeţi, va veni acelaşi lucru, aceeaşi persecuţie. Fiecare parte a ei se manifestă în fiecare epocă a bisericii.

„…ce zice bisericilor Duhul: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

Cel din epoca Smirna care biruieşte ce? Care-i biruieşte pe nicolaiţi, lucrurile lumii, denominaţiunile, preoţimea, orice este din lume, vinde tot şi-L iubeşte pe Hristos, nu va fi vătămat de a doua moarte. De ce? Pentru că are Viaţa veşnică. Viaţa veşnică nu poate muri. Astfel, Isus a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Mulţi nu sunt de acord cu aceasta, dar vreau să vă gândiţi bine înainte de a lua o decizie. Vedeţi?

Acesta este motivul pentru care eu nu cred că există un iad veşnic. Nu poate fi un iad veşnic! Există o singură formă de Viaţă veşnică, iar aceasta este aceea pentru care luptăm cu toţii. Dacă vei arde pentru veşnicie, trebuie să ai Viaţă veşnică, deci trebuie să fie Dumnezeu acolo, ceea ce nu se poate.

Iadul nu poate fi veşnic, iar Biblia spune clar că „Iadul a fost creat.” Dacă a fost creat, nu este veşnic. Ce este veşnic, nu a fost creat niciodată, ci a existat dintotdeauna, este veşnic. Biblia spune că „Iadul a fost creat pentru diavol şi îngerii lui.” Iadul a fost creat, nu poate fi veşnic, de aceea, nu cred că o persoană va fi pedepsită pentru veşnicie.

Eu cred că Biblia spune cât se poate de clar aici, că „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Cuvântul „moarte” înseamnă „separare, despărţire.” Când suntem despărţiţi de Dumnezeu, în păcat, suntem deja morţi. Aşa spune Biblia. Suntem înstrăinaţi de Dumnezeu, tăiaţi, morţi în păcatele şi în fărădelegile noastre; suntem străini pentru Dumnezeu şi pentru odihna Sa. Dar când Îl primim pe Dumnezeu şi avem Viaţa veşnică, suntem copiii Lui, suntem parte din El.

Băieţelul meu, Iosif, este parte din mine, indiferent ce va face vreodată. Dacă aş fi fost un om bogat şi aş fi avut o moştenire mare, el ar fi moştenit totul; dar ar fi tot un fiu, o parte din mine. Da, el este parte din mine, şi nu pot să-l neg, aşa cum nu mă pot nega pe mine. Testul de sânge ar arăta că este al meu, înţelegeţi?

Testul de sânge arată dacă eşti al lui Dumnezeu sau nu. Înţelegeţi? Dacă sunteţi copiii lui Dumnezeu, aveţi Viaţa veşnică, dar sufletul care păcătuieşte, va fi despărţit de El. Nu este aşa? Nu va mai exista.

Priviţi! Tot ce are un început are şi un sfârşit, deoarece tot ce are început este o creaţie. Dar Dumnezeu nu a fost creat niciodată; El a fost dintotdeauna. Nu scrie nicăieri că El a fost creat. Astfel, singura cale prin care putem avea Viaţa veşnică este să fim parte din această creaţie. Glorie! O, dacă am putea vedea aceasta! Vedeţi ce face Duhul Sfânt pentru voi? Duhul Sfânt este Creatorul însuşi, Dumnezeu Tatăl sub forma unui Duh numit Duhul Sfânt, care a locuit în trupul numit Isus, Fiul Său; El L-a creat pe Isus, trupul, de aceea acel trup a trebuit să moară. Dumnezeu a locuit în acest trup uman, iar când celula de sânge a fost ruptă, Viaţa din acea celulă a venit înapoi.

Acesta este motivul pentru care închinătorul din Vechiul Testament nu putea pleca eliberat… el mergea cu aceeaşi condamnare cu care venea. Dar în Noul Testament, în Evrei, găsim scris că „Odată ce este curăţat, închinătorul nu mai are vina păcatului.”

În Vechiul Testament, ei aduceau un miel, îl puneau jos, iar închinătorul îşi punea mâinile peste el; preotul îi tăia gâtul, iar el simţea cum se scurge viaţa din acel miel şi îi auzea behăitul. Mielul murea şi închinătorul simţea cum trupul lui înţepenea şi murea. El ştia că acela ar fi trebuit să fie el, dar mielul acela i-a luat locul. Apoi, preotul lua sângele şi îl punea pe altar, iar fumul arderii mielului se ridica în sus, în timp ce se făcea o rugăciune pentru iertare; dar viaţa animalului nu se putea întoarce peste om, nu coincidea cu duhul omenesc, pentru că era duhul unui animal. Viaţa animală nu se potriveşte cu cea umană, de aceea, închinătorul mergea afară cu aceeaşi dorinţă pentru păcat. Venea înapoi deoarece comitea adulter, şi îşi oferea jertfa, dar ieşea afară cu acelaşi lucru în mintea sa, cu aceeaşi dorinţă. Aşa este.

Dar aici, când închinătorul… O, Biserică a lui Dumnezeu, nu rata aceasta!

Odată ce închinătorul a păşit cu adevărat înaintea Fiului lui Dumnezeu, şi îşi pune mâinile peste el, prin credinţă (o, vai!), Îl priveşte şi vede scuipatul de pe faţa Lui, sângele care-I curge pe faţă, Îi simte durerea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” O, frate, când realizezi ce preţ s-a dat pentru tine, Cine a murit pentru tine, Cine era El, Emanuel, Dumnezeu care a murit în locul tău.

Ce s-a întâmplat atunci? Când S-a rupt acea celulă de sânge în Fiul lui Dumnezeu… Ce a făcut acea celulă de sânge?

Ce eşti tu? O mică celulă venită de la tatăl tău. Femeia nu are sămânţa, ea produce numai oul; ea este incubatorul, ea trebuie să găzduiască fătul. Celula de sânge vine de la bărbat, de aceea copilul ia numele tatălui. Femeia care se căsătoreşte cu un bărbat, ia numele lui în contul copiilor săi; ea devenind un incubator pentru copiii pe care-i va purta pentru acel bărbat.

Aşa cum am spus, găina nu poate cloci un ou dacă nu a fost cu cocoşul; aşa ceva nu este posibil.

De aceea avem astăzi atât de multe biserici reci şi formale. Ei au continuat cu această idee nicolaită şi au o grămadă de cuiburi pline de ouă putrede, care nu vor fi clocite niciodată. Puteţi face orice cu ele (să-i numiţi episcopi, diaconi sau orice altceva), fiindcă nu vor crede niciodată în semnele care îi urmează pe credincioşi. De ce? Pentru că nu au fost niciodată cu Bărbatul, Isus Hristos. Dar dacă aţi fost fecundaţi cu acest Bărbat al puterii lui Dumnezeu…

Când celula de sânge a fost ruptă pe Calvar, iar Viaţa care a fost acolo, IaHVeH… Trebuie să fi fost atât de izbitor!

Vedeţi voi, toţi caută un semn, nu-i aşa? Toţi spun: „O, arată-mi un semn!” Evreii au spus: „Arată-ne un semn…”

Lăsaţi-mă să vă dau un semn. Dumnezeu v-a dat cândva un semn. Ei au cerut un semn; Israel a cerut un semn, iar El i-a spus profetului: „Le voi da un semn: Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu.” (Isaia 7.14). Amin. „Îl vor numi „Emanuel”, adică „Dumnezeu este cu noi.” Acesta este cel mai mare semn care a fost dat vreodată.

Când Dumnezeu, Creatorul cerului şi al Pământului, a creat Sistemul solar, a stat acolo la Muntele Palomar şi a privit înainte în planul Său, putând să vadă douăzeci de milioane de ani lumină spaţială. A transformat aceasta în mile şi a făcut totul prin acea Lună nemişcată, prin stele şi lumi. El a făcut totul! Apoi le-a suflat din mâna Sa, aşa. Da.

Şi Acel mare Creator a devenit Salvatorul meu. S-a coborât într-o celulă de sânge, nu printr-un bărbat, ci printr-o fecioară, prin ceva pur, neatins; şi în pântecele ei Şi-a ţesut o Casă în care a locuit. O, este atât de izbitor! IaHVeH plângea într-o iesle de fân, într-un grajd! IaHVeH pe o grămăjoară de fân. Acesta este un semn veşnic dat pentru aceşti oameni încăpăţânaţi. IaHVeH, Dumnezeu, un Copil care plângea (Aleluia!) într-un grajd urât mirositor. Şi noi credem că suntem cineva, ne ridicăm nasul pe sus şi mergem crezând că suntem cineva! Dar IaHVeH stătea într-un grajd, pe o grămadă de gunoi, plângând ca un nou-născut. Ar trebui să ne mişte aceasta! Este un semn!

Dumnezeu a spus: „Vă voi da un semn veşnic.” Este un semn real:  IaHVeH Se juca la fel ca un copilaş; IaHVeH lucra într-un atelier de tâmplărie, lipea lemnul ca un tâmplar. Aleluia! IaHVeH spăla picioarele pescarilor. „Vă voi da un semn.”

„Oh,” spuneţi voi, „dar noi trebuie să-i avem pe preoţi, ştiţi voi, cu robele lor, cu cordon la mijloc şi cu gulere înalte.” Oh!

Dar Domnul a zis: „Vă voi da un semn veşnic.” IaHVeH stătea în acea curte plin de scuipat pe faţă; IaHVeH stătea în acel trup de carne, dezbrăcat şi atârnat între cer şi pământ. Dar El a sfidat ruşinea pe acea cruce. Noi vedem statuile acestea în care El este învelit peste mijloc, dar numai sculptorul a făcut aceasta, pentru că ei L-au dezbrăcat complet, L-au făcut de ruşine! O, ce va face grupul acela de făţarnici în ziua aceea? Aceasta este încă ziua omului, când se aşteaptă venirea Domnului.

IaHVeH! IaHVeH murea şi nu se întâmpla nimic. IaHVeH Se ruga şi nu se întâmpla nimic. Hmm! Aşa este. Trebuia să fie ceva izbitor. Este un semn veşnic; este semnul pe care l-ar şti orice om. IaHVeH a murit acolo, iar în clipa aceea pământul a început să se cutremure. O, vai!

Apoi S-a ridicat din mormânt şi S-a înălţat la cer. IaHVeH S-a întors sub forma Duhului Sfânt pentru a trăi în Biserica Sa, printre poporul Lui. Glorie! IaHVeH Se plimbă prin biserică descoperind gândurile oamenilor; IaHVeH vorbeşte prin buze omeneşti până când omul acela nu mai are control asupra lui; IaHVeH vine şi tălmăceşte totul în limba engleză. Doriţi un semn? Amin. Acel IaHVeH a venit la o prostituată şi a ridicat-o, deşi era atât de jos încât nici câinii nu s-ar fi uitat la ea, a spălat-o încât a fost mai albă decât zăpada şi i-a dat o inimă pură ca un crin. O, vai!

IaHVeH vorbeşte cu un beţiv care zace pe marginea drumului şi îl face să predice Evanghelia, pentru că sângele lui Isus Hristos a curăţat totul.

Când a fost pe pământ, El a mers în cel mai josnic oraş şi la cei mai josnici oameni, iar ei I-au dat cel mai josnic nume. Aşa este. L-au tratat cum nu se poate mai rău şi L-au numit cum nu se poate mai urât: „Beelzebul”, un diavol. Este cel mai josnic lucru pe care I l-a putut da omenirea.

Dar Dumnezeu L-a ridicat şi I-a dat un Tron atât de sus încât trebuie să privească în jos pentru a vedea Raiul. Amin! Glorie!  I-a dat Numele care este mai presus decât orice nume din cer sau de pe pământ, şi toată familia din cer şi de pe pământ este numită după El. Noi am văzut ce a crezut şi a spus omenirea despre El, dar aceasta nu este ceea ce a crezut Dumnezeu despre El. O, Doamne, îngăduie ca gândurile mele să fie gândurile Tale, Tată. Da, Doamne. O, Nume scump!

„…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică…” (Ioan 5.24). Există o singură formă de Viaţă veşnică, iar tu o primeşti atunci când o cauţi prin Isus Hristos, care este Viaţa lui Dumnezeu.

Când celula de sânge a fost ruptă în Fiul lui Dumnezeu, IaHVeH, care a fost „închis” în interiorul Omului numit „Isus” (în El locuia trupeşte plinătatea dumnezeirii), a fost eliberat, iar acum, când acceptăm acest sânge pentru iertarea păcatelor noastre, Duhul care nu era un om, ci era Dumnezeu în El… vine peste noi. Glorie! Biblia Îl numeşte „sângele lui Hristos.”

Cineva a spus: „Să nu spuneţi nimic despre evrei, pentru că El era evreu.” El nu a fost evreu; nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri, ci era Dumnezeu. Aşa este. El a fost un sânge creat; Dumnezeu l-a făcut în mod deosebit. Era sângele Lui, iar prin acest sânge creat, noi Îl acceptăm pentru iertarea noastră, deoarece El a murit pentru noi.

Acea celulă de sânge S-a rupt şi a eliberat Duhul Sfânt pentru a Se întoarce la noi, iar acum suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, prin naşterea din Duhul. Astfel, Viaţa care era în Dumnezeu, care nu avea nici început, nici sfârşit, este a mea şi a ta prin harul lui Dumnezeu în Isus Hristos. Iată!

Acum ne vom întoarce puţin la „iad.” Eu cred într-un iad care arde. Da, domnilor. Biblia spune aceasta şi vorbeşte şi despre iazul de foc, dar acesta nu poate fi veşnic. Biblia nu a spus niciodată că este veşnic, ci a spus că este pentru un timp. Nu spuneţi „iad veşnic,” ci spuneţi că va dura o anumită perioadă de timp, un „iad temporar”, care va avea o anumită durabilitate. Iadul este pregătit pentru diavol şi îngerii lui; un iad durabil, dar nu veşnic. Acel suflet poate fi chinuit acolo timp de zece milioane de ani, pentru faptele săvârşite, dar nu ştiu cât ar putea însemna acest „durabil” în ochii lui Dumnezeu. Ca şi timp, poate fi cinci minute, un milion de ani sau zece milioane de ani, dar va veni un timp când sufletul acela nu va mai fi; existenţa lui va înceta.

Aici avem ceea ce spune Biblia:

„Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

Prima moarte ne separă de cei dragi ai noştri, dar mergem în prezenţa lui Dumnezeu. Dacă este însă a doua moarte, aceea este moartea sufletului. Biblia spune că cel care biruieşte lumea şi lucrurile lumii, are Viaţa veşnică şi nu gustă moartea a doua. Iată! Viaţa veşnică. Biblia spune că femeia „dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă.” Este adevărat? Şi mai scrie că „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. ” (Ezechiel 18.4). Ce înseamnă „a muri?” „A fi separat complet, a nu mai fi.” Înţelegeţi? Este tăiat, nu mai există. Cât de mult va mai fi până atunci? Nu ştiu, dar va trece prin acelaşi proces prin care a venit şi va ajunge un timp în care nu va mai fi nimic din ceea ce a rămas. Se va întoarce la starea din care a fost făcut.

Putem lua celula, s-o spargem în altă celulă, apoi în alta şi tot aşa până când ajungem la prima celulă. Când spargem acea celulă, avem chimia sângelui; ajungem la  diferite chimii ale sângelui, iar apoi ajungem la o mică parte a acelei celule, iar aceea este viaţa. Ei nu o pot găsi, nu ştiu nimic despre aceasta. În cele din urmă, viaţa aceea va deveni o pată mică, apoi nu va mai fi; oricare ar fi chimia ei, până la urmă este ceva duhovnicesc.

Apoi, în cele din urmă, se va separa complet şi nu va mai fi. Aceasta este ceea ce spune Biblia: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” Dar „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Trupul moare primul, apoi moare sufletul şi nu va mai fi nimic. Înţelegeţi? Credeţi că Biblia spune aceasta?

Dacă iadul este veşnic, atunci Biblia a greşit când a spus că „iadul a fost creat.” Şi apoi, dacă un om va arde pentru veşnicie în iad, trebuie să aibă viaţă veşnică pentru a arde. Nu este aşa? Câte forme de Viaţă veşnică există? Una singură. Aşa este. Există o singură Viaţă veşnică.

Să nu mergeţi afară şi să spuneţi: „Fratele Branham nu crede în iad!” Fratele Branham crede în iad, deoarece Biblia ne învaţă că există un iad. Aşa cum este sigur că există un loc de odihnă, este sigur că există şi un loc pentru pedeapsă, pentru că Dumnezeu va pedepsi cu siguranţă sufletul care păcătuieşte împotriva Lui. Tu vei fi pedepsit cu siguranţă dacă L-ai respins pe Isus Hristos ca şi Salvator al tău. Dar va veni un timp când nu vei mai fi. Eu nu ştiu câte milioane de ani vor trece până atunci, dar aşa va fi.

Până când te naşti din nou, tu eşti o fiinţă a timpului, dar din clipa aceea devii o fiinţă veşnică. Singura cale prin care o poţi obţine este ca Dumnezeu să aibă parte în tine, pentru că El este Viaţa veşnică. Înţelegeţi aceasta? Puteţi pătrunde ceea ce spun? Cu siguranţă.

„Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul…”

Îl iubesc. Voi nu-L iubiţi? Sunt atât de bucuros pentru că avem Viaţa veşnică. Acum nu mă mai deranjează nimic pentru că avem Viaţa veşnică. Eu cred că o vom avea cu toţii.

Irineu… Da, am avut aici o notiţă despre Irineu şi mi-am notat: „A se citi această poveste.” Acesta este motivul pentru care a fost ales Irineu: pentru că era urmat de semnele bisericii de la Rusalii. Câţi dintre voi cred că biserica a fost întemeiată la Rusalii? În ordine. Câţi dintre voi cred că Dumnezeu a susţinut biserica de la Rusalii? În ordine.

Acum, dacă aceea a fost prima Biserică a lui Dumnezeu şi dacă aceea este ceea ce a numit El „Biserică”, şi el este Viaţa veşnică, iar noi suntem mlădiţele; dacă Viţa va aduce o mlădiţă, cum va fi acea mlădiţă? De Rusalii. Da, dar nu prin denumire. Noi am primit nume de la Rusalii, dar acestea nu sunt mai mult decât: metodistă, baptistă, prezbiteriană, penticostală, şi nu înseamnă nimic; sunt doar nişte nume. Dar cât timp ai experienţa Cincizecimii în inima ta, în sufletul tău, ceea ce îţi dă Viaţa veşnică, făgăduinţa lui Dumnezeu că „nu vei fi vătămat de moartea a doua,” este valabilă şi pentru tine; tu ai Viaţa veşnică şi nu poţi fi vătămat de moartea a doua. Înţelegeţi?

Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu! Să nu-L supăraţi făcând lucruri greşite, pentru că dacă le faceţi, veţi plăti pentru ele! Biblia spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4.30). Este adevărat? Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt!

O, va fi o zi minunată, dar unii vor plânge! Răpirea va fi universală: „…în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat;

două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.

Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34-36). Vedeţi, pe o parte a pământului va fi zi, iar pe partea cealaltă va fi noapte; va fi o răpire, o răscumpărare universală. Trâmbiţa lui Dumnezeu va suna şi fiecare ales din epocile de aici, chiar şi de aici, din gruparea aceasta micuţă, vor ieşi afară.

Amintiţi-vă că sunt zece fecioare. Este adevărat? Zece fecioare au ieşit să-L întâmpine pe Domnul: cinci erau înţelepte, iar cinci erau neînţelepte. Nu-i aşa? Au fost şapte străji. Unii au adormit în straja aceasta, alţii în aceasta, dar în straja a şaptea s-a auzit o strigare: „Iată vine Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!” (Matei 25.6). Atunci, fecioarele înţelepte s-au ridicat şi şi-au pregătit candelele; dar şi toţi ceilalţi s-au ridicat acolo. O, nu va fi acesta un timp minunat?

Noi obişnuiam să cântăm un cântecel:

Este un timp minunat pentru voi,

Ce timp minunat pentru mine;

Dacă ne vom pregăti cu toţii

Să-L întâlnim pe Isus, Împăratul nostru.

Ce timp minunat va fi.

Să vedem dacă putem cânta aceasta:

Un timp minunat pentru voi;

Un timp minunat pentru mine;

Dacă ne vom pregăti cu toţii

Să-L întâlnim pe Isus, Împăratul nostru.

Ce timp minunat va fi. (Nu va fi minunat?).

O, cât de minunat va fi acolo

Nu vom mai avea poveri de purtat

vom cânta cu bucurie

O, cât de minunat va fi acolo!

Câţi dintre voi ştiţi dacă veţi mai merge acasă? Câţi dintre voi ştiţi dacă veţi mai ieşi pe uşa aceasta? Nu ştiţi. Câţi dintre voi ştiţi dacă veţi mai reveni aici? Nu puteţi spune. Atunci nu-L dezamăgiţi pe Dumnezeu în seara aceasta, pentru că s-ar putea ca aceasta să fie ultima voastră şansă. Cine sunteţi voi? De unde veniţi? Unde mergeţi? Singura carte din lume care vă poate răspunde la aceste întrebări este Biblia aceasta veche şi binecuvântată. Aceasta este Biblia în care credem; Acesta este Dumnezeu în care credem noi.

Dacă nu eşti în Mireasă, în acest grup micuţ şi minoritar, în afara crezurilor şi denominaţiunilor, grăbiţi-vă! Nu trebuie să vă alăturaţi acestui Tabernacol, nu trebuie să vă alăturaţi nimănui, ci trebuie să vă alăturaţi doar acestei Împărăţii.

Rămâne la latitudinea voastră dacă vreţi să aveţi părtăşie cu metodiştii, cu baptiştii, prezbiterienii sau cu alţii. Înţelegeţi? Puteţi avea părtăşie cu oricine doriţi, dar vă spun ceva: când eşti născut din nou… ştiţi voi:  „păsările de acelaşi penaj, zboară împreună.”

Cineva m-a întrebat odată: „Frate Branham, tu le-ai spus acelor oameni: „Întoarceţi-vă în biserica metodistă.”

„Da, aşa am spus. Lăsaţi-i să fie aruncaţi afară şi nu vor mai avea unde să meargă.”

Aşa este. Mergeţi acolo, fiindcă nu va dura mult până când vă veţi întoarce înapoi.

Ştiţi, atunci când a venit marele potop, arca lui Noe a fost un loc de siguranţă. Într-o zi, Noe a eliberat o cioară, iar ea a început să privească în jur croncănind. Ea era mulţumită, deoarece era o pasăre de pradă. Astfel, putea zbura de la corpul mort al unui catâr de la care a mâncat măruntaiele, la corpul mort al unei oi, de la care a mâncat tot măruntaiele, iar apoi la altul, pentru că acolo erau o mulţime de trupuri moarte.

Aşadar, cioara stătea acolo şi croncănea: „Frate, am un jubileu doar pentru mine singură!”

Dar când a fost eliberat porumbelul el avea o altă natură, aşa că nu putea suporta putoarea aceea. Hmmm! De ce? Porumbelul nu are fiere; este singura pasăre care nu are fiere,. El nu putea să digere acea hrană, aşa că singurul lucru pe care putea să-l facă era să se întoarcă la arcă şi să bată la uşă.

Mergeţi oriunde doriţi! Singurul lucru  pe care vi-l cer este să veniţi la Împărăţie, şi ştiu că veţi merge. Atunci nu vei mai putea suporta lucrurile lumii, ci vei spune: „Am trecut linia de despărţire, am lăsat totul în urmă!” Da, domnilor. Cu siguranţă.

O, ei erau adunaţi în camera de sus,

Se rugau cu toţii în Numele Lui;

Erau botezaţi cu Duhul Sfânt,

Iar puterea a venit.

Ce a făcut El pentru ei în acea zi

Va face şi pentru tine.

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune

Că sunt unul dintre ei (Voi nu sunteţi?)

Sunt unul dintre ei, unul dintre ei

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune

Că sunt unul dintre ei (Aleluia!)

Unul dintre ei, unul dintre ei

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune

Că sunt unul dintre ei.

Câţi dintre voi sunt bucuroşi în seara aceasta? O, vai!

Vino, frate, caută această binecuvântare

Aceasta va declanşa sunetul clopotelor de bucurie

Şi va ţine sufletul tău aprins

O, acum arde în inima mea!

O, glorie Numelui Său!

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune:

„Sunt unul dintre ei!”

Unul dintre ei, unul dintre ei!

 Sunt atât de bucuros pentru că pot spune:

„Sunt unul dintre ei!” (Aleluia!)

Unul dintre ei, unul dintre ei!

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune:

„Sunt unul dintre ei!”

În timp ce cântăm următoarea strofă, vreau să vă strângeţi mâinile, aşa cum o faceţi în fiecare seară, toţi metodiştii, baptiştii, prezbiterienii. Daţi mâna unii cu alţii şi fiţi atât de plini de iubire încât să puteţi lua locul celuilalt. Fiţi prietenoşi şi cu inimile deschise în timp de cântăm:

Unul dintre ei, unul dintre ei!

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune:

„Sunt unul dintre ei!”

Unul dintre ei, unul dintre ei!

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune:

„Sunt unul dintre ei!”

Chiar dacă aceşti oameni nu au învăţat să fie

Lăudaţi de lume,

Ei au primit Rusaliile cu toţii,

Botezaţi în Numele lui Isus.

Iar acum, ei spun clar şi răspicat:

Puterea Lui este aceeaşi.

Sunt atât de bucuros că pot spune:

Să cântăm cu adevărat,

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune:

„Sunt unul dintre ei!” (Aleluia!)

Unul dintre ei, unul dintre ei,

Sunt atât de bucuros pentru că pot spune:

„Sunt unul dintre ei!”

Eşti dispus să fii un martir pentru El, alături de cei din Smirna? Dacă ai ajunge în situaţia în care ar trebui să înfrunţi moartea sau să dai înapoi, ai înfrunta-o? Da, domnule! O, Doamne, ar fi o onoare! Da, domnilor. Aşa vreau să merg la amvon. Aşa este. Am crezut că voi fi ucis în Germania, cu puţin timp în urmă. Voiau să mă ucidă, dar soldaţii germani s-au adunat în jurul meu şi m-au ţinut aşa. (Fratele Branham arată). Atunci m-am gândit: „Ce minunat ar fi să mor pentru Domnul meu chiar aici pe câmp!” O, ce lucru minunat!

Lăsaţi-mă să vă cânt o cântare. Pot? Mai aveţi timp pentru una micuţă? În ordine. Nu pot s-o cânt, dar voi vorbi despre ea. O, întotdeauna mi-am dorit să pot cânta, iar într-una din aceste zile, când veţi ajunge la minunata voastră casă din Paradis, chiar la capătul pădurii, unde Russell Creech şi eu vom fi la vânătoare, chiar acolo, la capătul pădurii va fi o colibă despre care cântă fratele Neville, „Construiţi-mi o colibă într-un loc retras, în Ţara gloriei. Într-una din dimineţi, când veţi păşi pe verandă şi când veţi privi în jur, chiar acolo într-un colţ, veţi auzi că cineva cântă:

Măreţul har, ce dulce sună,

A salvat un nenorocit ca mine!

Atunci veţi spune: „Binecuvântat să fie Domnul! Fratele Branham a reuşit, este aici! Este aici pentru că îl aud cântând „Măreţul har!” Măreţul har este cel care ne va duce acolo. Aşa este.

Dar curge cu sânge, da, curge cu sânge

Această Evanghelie sfântă curge cu sânge,

Sângele apostolilor care au murit pentru Adevăr.

Această Evanghelie sfântă continuă să curgă cu sânge

Primul care a murit pentru planul Duhului Sfânt

 A fost Ioan Botezătorul, dar el a murit ca un bărbat;

Apoi a venit Domnul Isus, şi ei L-au crucificat

El ne-a învăţat că Duhul îl poate salva pe om de păcat.

Acolo au fost Petru, Pavel şi Ioan

Ei şi-au dat vieţile pentru ca această Evanghelie să poată străluci

Sângele lor a curs ca cel al profeţilor din vechime

Pentru ca adevăratul Cuvânt a lui Dumnezeu să fie spus întocmai.

Există suflete sub altar (martiri) care strigă „Până când?”

Pentru ca Dumnezeu să-i pedepsească pe cei răi (Ascultaţi):

Dar vor mai fi oameni care îşi vor da viaţa

Pentru Evanghelia Duhului Sfânt

Şi pentru Râul ei purpuriu.

Curge cu sânge, da, curge cu sânge

Evanghelia Duhul Sfânt curge cu sânge

Este sângele apostolilor care au murit pentru Adevăr

Evanghelia Duhului Sfânt continuă să curgă cu sânge.

(O soră vorbeşte în limbi, iar un frate aduce tălmăcirea. Un frate vorbeşte într-o altă limbă, apoi o soră vorbeşte în altă limbă, iar un frate aduce tălmăcirea). Glorie! Amin! Glorie! Da, Amin, „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul…”  Îl iubesc!

Închinaţi-vă înaintea Lui şi lăudaţi-L, şi veţi vedea ce va face El! Dacă nu L-aţi iubit niciodată înainte, n-aţi vrea să-L iubiţi acum? Nu vreţi să vă ridicaţi şi să-L recunoaşteţi ca Salvator?

…eu (Domnul să te binecuvânteze, frate)

Cineva spune: „Îl vreau acum, vreau să-l iubesc”.

Pe Calvar…

Domnul să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără doamnă.

Îl iubesc.

„Cel ce are urechi să audă ceea ce spune bisericilor Duhul.”

El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea

Pe Calvar.

Tatăl nostru ceresc, Tu îi vezi pe aceşti trei oameni care stau în picioare. O, Doamne, Te rog să fii plin de milă! O, Dumnezeule veşnic, Te rog să-i ierţi pentru orice păcat al lor şi să aduci salvarea, pe Duhul Sfânt în vieţile lor, ca să nu fie vătămaţi de moartea a doua. În timp ce stau în seara aceasta aici, ei îşi dau seama că este pe cale să se întâmple ceva, fiindcă Duhul Sfânt ne-a avertizat. Noi vedem cum Duhul Sfânt cade peste oameni; Îl vedem cum lucrează în conformitate cu Scriptura, prin cei trei mesageri, iar apoi, totul se încheie. O, Doamne, un mesaj pentru fiecare persoană!

Tată, Te rugăm să fii plin de milă. Lasă ca scumpul Tău Duh să vină în mijlocul nostru. Ajută-ne să-L onorăm şi ia aceste suflete  pe braţul Tău, Tată, fiindcă ele sunt roadele Mesajului din seara aceasta, a Mesajului Duhului Sfânt care a vorbit printre noi. Doamne Tată, Te rog să fii cu ei în toate zilele vieţii lor, şi ajută-ne să ne reîntâlnim în „Lumea fără sfârşit”, salvaţi de sângele şi harul lui Hristos. Îi încredinţez pe mâna Ta, Tată, şi Te rog să-i umpli cu Duhul Sfânt. Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Toţi cei care se află în apropierea celor care s-au ridicat, să le strângă mâna când se vor aşeza.

Vedeţi cât este de ascultător Duhul Sfânt, cum face totul la sfârşit? Vedeţi? Biblia spune: „Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească.” (1Corinteni 14.27). Totul s-a încheiat după ce am terminat predicarea Mesajului. Aşa trebuie să fie; toţi trebuie să fiţi respectuoşi şi să ascultaţi ceea ce are de spus Duhul. Ce s-a întâmplat atunci? Păcătoşii s-au ridicat pentru a se căi. Oh, gândiţi-vă! Duhul Sfânt însuşi a venit şi S-a manifestat chiar şi prin Cuvânt.

Eu îi cunosc pe unii dintre oamenii care au vorbit în limbi şi îi cunosc şi pe cei care au adus tălmăcirea, şi ştiu că viaţa lor este fără păcat înaintea lui Dumnezeu. Fratele Neville, păstorul nostru este un fost predicator metodist care a primit Duhul Sfânt; fratele Junie Jackson este un alt fost predicator metodist care a primit Duhul Sfânt cu darul vorbirii în limbi şi tălmăcirii. Aşa este.

Observaţi cât de respectuoasă este biserica, şi cum vorbeşte Dumnezeu. Vedeţi cum El vorbeşte conform Bibliei. Dacă Mesajul nu ajunge corect la voi, Îl vorbeşte din nou, dar nu o va face de trei ori. Vedeţi, aceasta este conform Scripturii.

Vedeţi, El dă Mesajul, dar nu-L încurcă niciodată, pentru că „Duhul prorocilor este supus prorocilor.” În felul acesta, biserica este ţinută în ordine.  Aşa trebuie să fie. Mesajul merge mai departe. Vedeţi rezultatele? Vin chiar atunci: are loc ceva şi vine descoperirea. Nu este El minunat? O, sunt atât de bucuros să ştiu că ceea ce a rânduit Pavel atunci, este viu şi printre noi. Avem acelaşi lucru. Sunt atât de bucuros că sunt şi eu unul dintre ei! Voi nu vă bucuraţi? În ordine.

Mâine seară la ora şapte, vom lua epoca Bisericii Pergam, care este epoca în care are loc căsătoria. Aş vrea să veniţi, dacă puteţi. În seara aceasta am întârziat puţin pentru că a vorbit Duhul Sfânt. Totuşi este devreme, este nouă şi douăzeci de minute. De obicei stăm până la zece sau unsprezece, ceea ce înseamnă că acum este devreme. Vă bucuraţi de mesajul Domnului? Cu adevărat? El este hrana sufletului vostru.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, copilaşilor. Voi ştiţi că vă iubesc din toată inima. Uneori când mă cuprinde Duhul Sfânt, taie… Dar aşa este Cuvântul, „mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.” Taie când vine, când merge mai departe; taie înăuntru şi în afară, în orice fel. Dar aceasta este ceea ce ne taie împrejur. Tăierea împrejur este îndepărtarea cărnii care este surplus, lucrurile pe care nu trebuie să le avem.

Vreau să observaţi! Aţi auzit ce a spus Duhul în tălmăcirea din seara aceasta? „Opriţi acele absurdităţi!” Fiţi sinceri! Noi toţi trecem de linie, dar Dumnezeu ştie cum să ne taie cucuiele! Nu ştie? Cu siguranţă că ştie, şi Îi sunt mulţumitor pentru aceasta. Voi nu sunteţi?

Tu eşti pianistul de aici? Este Teddy? Nu-l văd. În ordine, soră. Este fiica ta, frate Daulton? Nora ta. În ordine. Drăguţă doamnă. Mă bucur că eşti creştină. În ordine, care este cântarea? Să încercăm una, soră, înainte de a cânta „Ia Numele lui Isus cu tine.”

Câţi dintre voi ştiu cântarea „Nu uitaţi rugăciunea în familie!”? Câţi din familia voastră se roagă? O, este bine! Să încercăm ca pe vremuri:

Nu uitaţi rugăciunea în familie.

Isus doreşte să vă întâlnească acolo.

Vă va lua îngrijorările.

O, nu uitaţi rugăciunea în familie!

Vă place aceasta? Să mai încercăm odată:

Nu uitaţi rugăciunea în familie

Isus doreşte să vă întâlnească acolo (Aveţi o întâlnire acum).

Vă va lua îngrijorările

O, nu uitaţi rugăciunea în familie!

O soră spune: „Frate Branham, pot să spun ceva?” Da, soră. (Sora vorbeşte). Este foarte bine, soră Nash.

Dacă avem credinţă şi nu ne îndoim, El ne va izbăvi.

Du-i povara ta Domnului şi las-o acolo,

Las-o acolo, las-o acolo.

Du-i povara ta Domnului şi las-o acolo

Dacă avem credinţă şi nu ne îndoim, El ne va izbăvi,

Ne va izbăvi.

Du-i povara ta, Domnului, şi las-o acolo.

Nu vă plac aceste cântări vechi? Cred că cei care le-au scris, au fost sub inspiraţia Duhului Sfânt. Oarba Fanny Crosby, a refuzat să-i asculte atunci când acei oameni ai lumii au încercat s-o convingă să scrie cântece lumeşti şi i-au zis: „Vei fi o femeie bogată.”

Ea le-a răspuns: „Mi-am dedicat viaţa şi tot talentul meu lui Hristos.” Ea era oarbă, dar a spus: „Îi datorez totul lui Hristos.” Ei s-au supărat pe ea pentru că a refuzat o asemenea oportunitate, dar ea nu şi-a vândut dreptul de întâi născut, aşa cum a făcut Elvis Presley şi mulţi alţii; ea şi-a menţinut integritatea. Oamenii aceia au plecat spunând:

„Când vei ajunge în Rai, dacă există un asemenea loc, cum Îl vei recunoaşte dacă vei fi oarbă ca acum?”

Ea a răspuns: „Îl voi cunoaşte, Îl voi cunoaşte!”

„Dacă vei fi oarbă?”

„Îl voi atinge şi Îi voi simţi rănile din palmă,” a răspuns ea, după care le-a întors spatele şi a plecat mai departe, spunând:

Îl voi cunoaşte, Îl voi cunoaşte

Răscumpărată voi sta de partea Lui.

Îl voi cunoaşte, Îl voi cunoaşte,

După rănile din palmele Lui.

O Isuse al meu, cum aş putea să-L neg când stă acolo sus cu cele cinci răni preţioase, care sângerează pentru mine? Lăsaţi-mă să mor, lăsaţi-mă să ajung oriunde, dar să nu-L neg niciodată pe Cel care Şi-a vărsat sângele şi a murit pentru mine. Da.

În timp ce plecaţi spre casele voastre, nu vreţi să „Luaţi Numele lui Isus cu voi”?

În ordine, soră. Să ne ridicăm cu toţii.

Luaţi Numele Lui Isus cu voi

Copii ai necazului şi ai suferinţei

Vă va aduce bucurii

Luaţi-L oriunde aţi merge

Nume preţios, O ce dulce e!

Nume preţios, O ce dulce e!

Speranţa pământului şi bucuria cerului

Să ne plecăm capetele şi să cântăm încet:

La pronunţarea Numelui lui Isus

Am căzut la picioarele Lui

Îl vom încununa ca Împăratul împăraţilor în ceruri

Când călătoria noastră se va termina.

Nume preţios, O ce dulce e!

Speranţa pământului şi bucuria cerului

Nume preţios, O ce dulce e!