CARTEA RASCUMPARARII – o carte speciala, care este deschisa pe dinauntru si inchisa pe dinafara

În timp ce stăm în picioare, aş vrea să citim din Geneza 1.26-31:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.
Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.
Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.”

Aici, vedem dorinţa lui Dumnezeu de a face un om după chipul şi asemănarea Sa:
„„Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”
Aşadar, aici putem vedea ideea de a crea un om care să aibă stăpânire asupra pământului şi a creaţiei, care să fie un împărat al pământului, un dumnezeu mai mic. Aceasta nu a fost ideea omului, nu a fost dorinţa sau visul său, ci a fost dorinţa lui Dumnezeu.
Noi ştim că Dumnezeu a avut un scop în aceasta şi Şi-a arătat scopul în creaţia primului om. Primul om a fost creat, iar Dumnezeu l-a pus în grădină, dar acel om era singur, nu exista nici un ajutor potrivit pentru el. Vedeţi? Dumnezeu desfăşura aici Planul Său; El spunea povestea arătând scopul acestui Plan, arătând scopul creaţiei, a facerii omului după chipul şi asemănarea Sa. Toate au fost create din cauză că Dumnezeu dorea să aibă părtăşie. Dar El voia să aibă o părtăşie adevărată, nu voia părtăşie cu o făptură care nu este ca El, nu-L înţelege, nu ştie cum este El şi nu gândeşte ca El. Deci, Dumnezeu voia o părtăşie adevărată, iar pentru aceasta a făcut un om după chipul şi asemănarea Sa.
Fratele Branham ne-a spus clar care a fost scopul lui Dumnezeu, dar acesta este lucrarea lui Dumnezeu. Noi trebuie să recunoaştem existenţa noastră aici, în Planul Răscumpărării, în Planul original al lui Dumnezeu de a-l crea pe om şi de a avea pe pământ o familie, pentru că ideea Lui originală a fost ca El să se frângă în bucăţi şi să devină o familie, cu care să aibă părtăşie şi să locuiască pe pământ.
Acesta a fost Planul Său original, dar a fost stricat. Dar după încălcarea poruncii, după stricarea intenţiei Sale originale, a ideii Sale, El a lucrat încă de atunci ca să aducă totul înapoi la gândul Său original, la scopul şi dorinţa Sa originală.
Aşadar, iată-ne aici, prinşi în acest zbucium, iar acum suntem conduşi de puteri pe care nu le înţelegem, suntem puşi în poziţii în care nu dorim întotdeauna să fim, trecem prin anumite lucruri, avem în viaţa noastră situaţii pe care nu le-am dorit niciodată, pe care nu le-am căutat, dar cumva ne-am regăsit în ele. Apoi, am auzit Adevărul, L-am crezut şi am primit Cuvântul pentru ziua noastră. Ce este aceasta? Facem parte din Planul lui Dumnezeu, din dorinţa Sa de a deveni o familie, din lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu, care aduce înapoi Sămânţa Sa pierdută, care ne aduce înapoi la poziţia pe care ne-a rânduit-o de la început. Aceasta este ceea ce face Dumnezeu.
Cine se poate împotrivi voii Sale? Nu este vorba despre voi, despre mine, despre hotărârea noastră, nu este vorba despre ce ne place sau nu ne place nouă, ci totul are a face cu ceea ce a hotărât Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, iar aceasta se va înfăptui negreşit. Amin!
Aşadar, când simţim acea chemare, noi trebuie să încetăm să ne mai împotrivim, pentru că indiferent ce vom face, vom veni oricum. Voi puteţi să vă împotriviţi cu tot ce aveţi, dar tot ceea ce veţi reuşi, este să faceţi lucrurile mai grele pentru voi. Din pricina încăpăţânării voastre, veţi avea mai multă durere şi mai multe greutăţi, de aceea, tot ce puteţi face când sunteţi chemaţi de Dumnezeu, este să răspundeţi chemării Lui. Voi veţi veni oricum, pentru că nu este hotărârea voastră.
În creştinismul de zi cu zi, auzim termenul de „decizionalism”, care spune că noi luăm o hotărâre, iar Dumnezeu trebuie să ne accepte, şi atunci suntem mântuiţi. Dar nimic nu se bazează pe hotărârea noastră, ci pe a Sa. Aleluia! Tot ceea ce facem noi este să ne supunem voii Sale şi să ne aliniem cu ceea ce a hotărât El. Aleluia!
Aceasta este poziţia în care l-a pus Dumnezeu pe om, este ceea ce a hotărât El când l-a creat după chipul şi asemănarea Sa. Dar noi ştim că ei au căzut prin păcat şi au pierdut dreptul de a mai stăpâni pământul; au pierdut dreptul la creaţie, iar Titlul de Proprietate a mers înapoi în mâinile Proprietarului original, a mers înapoi în mâinile lui Dumnezeu.
Să mergem în Apocalipsa 5, de unde vom citi câteva versete.
Sunt plin de bucurie pentru că Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât ne-a spus Adevărul, aşa că nu credem varianta şcolii duminicale cu privire la mântuire, ci am înţeles că acest Adevăr este atât de mare şi merge atât de mult înapoi, încât abia dacă ne-am imaginat vreodată.
Prieteni, nu există nimic care să poată schimba Planul lui Dumnezeu, şi Îi mulţumim Domnului pentru că de îndată ce am aflat Adevărul, tabloul devine din ce în ce mai mare, iar locul nostru este din ce în ce mai sigur şi mai solid. Dacă suntem parte din Dumnezeu, nu mai putem fi pierduţi aşa cum nici Dumnezeu nu poate fi pierdut. El a venit ca să ne răscumpere, iar „a răscumpăra” înseamnă „a cumpăra înapoi” sau „a restitui la forma sa originală.” El nu a venit să cumpere ceva nou, ci pentru a răscumpăra ceea ce era deja a Lui.
Apocalipsa 5.1-4:
„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.
Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.”
Noi putem vedea că s-a făcut o strigare, iar acea strigare căuta un om; nu un înger, ci un om care putea deschide această Carte care a fost pierdută de om. Aceasta cuprindea dreptul la pământ, la creaţie, dar când omul nu L-a ascultat pe Dumnezeu, a pierdut aceste drepturi, aşa că ele s-au întors la Proprietarul original, dar aici vedem că s-a făcut o chemare. În Planul Răscumpărării sosise timpul pentru deschiderea acestei Cărţi, pentru ruperea Peceţilor Titlului de Proprietate sau aşa cum a spus fratele Branham, pentru deschiderea Cărţii Răscumpărării. El a spus:
„Aceasta este Biblia. Biblia este pecetluită cu şapte Peceţi; Ea este Cartea Răscumpărării. Deci, această Carte care a venit în faţă este Cartea Răscumpărării.”
„Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.” (v. 5-7).
De când a căzut Adam şi a pierdut toate drepturile, iar Titlul de Proprietate a trecut în mâna lui Dumnezeu, nu a existat nimeni care să păşească în faţă şi să ia Cartea.
Isus Hristos a trăit o Viaţă desăvârşită pe pământ şi a împlinit toată Legea, fiind fără păcat. Astfel, El a fost vrednic şi a împlinit toate cerinţele pentru a plăti preţul răscumpărării. Vedeţi? A trebuit să fie un Răscumpărător înrudit care să poată face răscumpărarea, o rudă apropiată, nu un înger sau altceva.
Aşadar, Isus Hristos a venit jos, a luat chip de om şi a trăit o Viaţă desăvârşită ca să poată plăti preţul răscumpărării. Astfel, sângele Său a putut cumpăra înapoi toată linia seminţei lui Dumnezeu, iar când S-a întors, a mers în ceruri ca să facă lucrarea de mijlocire. Dar nu a luat atunci Cartea ca să-i rupă Peceţile pentru că nu sosise încă timpul în Planul Răscumpărării. Dumnezeu a început şi a continuat să-i adune pe ai Săi la Sine şi au existat lucruri care trebuiau înfăptuite, iar ceea ce trebuia înfăptuit, putem regăsi în Peceţi. Aşadar, Peceţile care se află în această Carte, arată cerinţele care trebuie îndeplinite în ciclul răscumpărării, iar la timpul potrivit, s-a auzit un glas care a strigat: „Cine este vrednic să ia Cartea?” El a fost întotdeauna vrednic, Mielul putea lua oricând Cartea pentru că era vrednic s-o ia, dar în ciclul răscumpărării, în Planul lui Dumnezeu, a existat un timp rânduit ca să ia şi să aducă înapoi ceea ce fusese pierdut.
Dumnezeu a avut un Plan, iar lucrurile au trebuit să se petreacă conform Planului Său. Cerinţele trebuiau îndeplinite, trebuiau să se întâmple anumite lucruri şi condiţiile trebuiau să ajungă într-un anumit punct, iar atunci s-a auzit strigarea: „Cine este vrednic să ia Cartea şi să-I rupă Peceţile?” Vedeţi, Mielul era acolo pentru că atunci era timpul potrivit.
În Apocalipsa 6.1-2 citim:
„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruiască.”
Noi putem vedea că în timp ce se afla în această vedenie, Ioan s-a uitat şi L-a văzut pe Miel cum a venit, a luat Cartea şi I-a rupt una din Peceţi, iar când a făcut aceasta, am putut vedea deschiderea Peceţii în formă de simbol. Astfel, am văzut cum a pornit un cal alb, iar cel care era călare pe el avea un arc, a primit o cunună şi a pornit biruitor ca să biruiască. Noi putem vedea că aici avem descoperirea Peceţii lui Ioan.
Să mergem acum în Apocalipsa 10.1-7:
„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.
În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ
şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”
Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer
şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,
ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”
Noi am putut vedea că Adam, omul creat după chipul lui Dumnezeu, care avea stăpânire asupra pământului, a pierdut Titlul de Proprietate care a fost pecetluit în aceste şapte Peceţi, în Cartea Răscumpărării, dar a existat un timp când Mielul avea să rupă Peceţile. Astfel, în Cartea Apocalipsei vedem că Ioan a scris Peceţile sub formă de simboluri. El a văzut deschiderea Peceţilor, dar nu au fost spuse în detaliu, ci sub formă de simboluri. Ioan a consemnat totul simbolic, dar apoi am văzut că în Apocalipsa 10, Îngerul puternic a venit jos cu o Carte deschisă în mâna Sa. Astfel, această Carte nu mai este pecetluită, ci este deschisă, iar când El vine jos, cele şapte Tunete fac să se audă glasurile lor. Ioan a auzit şi a ştiut ce au spus cele şapte Tunete, şi a înţeles descoperirea Cărţii deschise, dar din cer S-a auzit un Glas care i-a spus: „Pecetluieşte ceea ce ai auzit!”
Aşadar, putem vedea o pecetluire, apoi o rupere a Peceţilor şi apoi încă o pecetluire.
Să mergem în Apocalipsa 22.8-9.
Noi am văzut că Ioan a avut de-a lungul Cărţii Apocalipsei o călăuză care i-a explicat toate aceste lucruri, această călăuză fiind numită „un înger sau un mesager al lui Dumnezeu.” El a fost atât de uimit de tot ceea ce a văzut şi a auzit, încât la sfârşit, în Apocalipsa 22, a vrut să se închine îngerului care i-a spus aceste lucruri. În această descriere, Ioan este un tip, un simbol al Miresei, iar îngerul este un mesager, ultimul înger al Epocilor Bisericii. El i-a arătat lui Ioan toate aceste lucruri, iar Ioan a fost atât de uimit încât s-a întors cu intenţia să i se închine:
„Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
Aici, în versetul 9, vedem că îngerul acesta spune cine este el. Noi putem vedea că el nu este un serafim sau un heruvim, ci este un om, un împreună-slujitor cu el şi cu fraţii lui, prorocii. Aşadar, acest înger este un profet. Astfel, când Ioan s-a întors să i se închine, el a spus: „Să nu faci una ca aceasta!” Deci, când acest înger-mesager i-a arătat lui Ioan toate aceste lucruri, Ioan a încercat să i se închine, dar el i-a zis: „Nu face aceasta! Eu sunt dintre fraţii tăi, dintre proroci.” Deci, atunci, în timpul acela, el a spus foarte clar cine este: „Eu nu sunt Domnul! Nu mi te închina mie!”
Să citim mai departe:
„Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.” (v. 10).
Când este aproape vremea? Când vedem aceste circumstanţe: încercarea lui Ioan de a se închina înaintea îngerului-mesager şi răspunsul dat de înger, că el este un profet. Când vedem toate aceste lucruri, „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.”
Cartea era pecetluită, Peceţile au fost rupte sub formă de simboluri, apoi au răsunat Tunetele, după care s-a spus: „Să nu pecetluieşti!” Când nu trebuie să mai fie pecetluită Cartea? Când vedem aceste lucruri.
Astăzi, aş vrea să privim mai îndeaproape acest Document pecetluit şi la ceea ce a spus profetul. Sunt uimit, pentru că noi am vorbit timp de mulţi ani despre cele şapte Peceţi, despre Cartea Răscumpărării şi despre Mielul care a luat Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron, dar iată că Dumnezeu continuă să ne aducă descoperiri. De ce? Pentru că Aceasta este Cartea moştenirii noastre, Cartea Răscumpărării şi Ea ne arată cine va fi răscumpărat, cum va fi răscumpărat şi care a fost Planul lui Dumnezeu de la început, pentru că în aceste Peceţi este cuprinsă toată Scriptura. Această Carte înseamnă foarte mult pentru voi şi pentru mine, de aceea, aş vrea să intitulez mesajul de astăzi: „Cartea deschisă şi închisă a Răscumpărării”.
În Pecetea întâi citim:
„Aţi reuşit să studiaţi, mulţi dintre voi, ceea ce v-aţi notat aseară că a scris Ieremia? Cum acele Peceţi au fost scrise şi puse la păstrare până când aveau să se întoarcă după şaptezeci de ani de robie. Ei urmau să se întoarcă înapoi şi să-şi pretindă posesiunea. Cu siguranţă, mie îmi place să studiez aceasta. Nu există nici o cale prin care am putea exprima totul, pentru că este un Cuvânt veşnic, o Carte veşnică. Astfel, noi trebuie să atingem numai vârfurile, iar astăzi când am studiat, am notat multe texte pe care le veţi putea studia. De asemenea, casetele vă vor dezvălui multe pe măsură ce veţi studia.”
Cred că în Peceţi sunt cinci locuri în care fratele Branham a spus: „Mergeţi şi citiţi în Cartea lui Ieremia” sau „Priviţi la Ieremia”, după care a început să vorbească despre Ieremia. Astfel, în cele din urmă, am decis să citesc şi eu cartea lui Ieremia, iar când am făcut aceasta, multe lucruri au început să devină clare, ceea ce m-a umplut de bucurie.
Să mergem la cartea lui Ieremia, la capitolul 32 şi să citim începând de la versetul 1. Vorbind despre Ieremia, fratele Branham a consemnat ceva şi anume, că el a scris ceva şi a pecetluit cele scrise pentru o dată viitoare, aceasta având a face cu răscumpărarea. Ieremia ştia că urma să meargă în robie şi că întreaga biserică urma să meargă în Babilon, că tot Israelul urma să fie luat în robia babiloneană. Dar exista o profeţie conform căreia, ei aveau să se întoarcă înapoi.
Astfel, el a scris şi a pecetluit acea Carte a Răscumpărării, acel Titlu de Proprietate. Ieremia a făcut aceasta pentru ca atunci când aveau să se întoarcă înapoi, ei să aibă toate drepturile asupra a ceea ce era a lor de la început. Înţelegeţi? El voia ca atunci când avea să se întoarcă din Babilon, să aibă drepturi depline asupra posesiunii sale, aşa că a scris acel Titlu de Proprietate şi l-a pecetluit.
Astfel, când a vorbit despre Cartea pecetluită cu cele şapte Peceţi, fratele Branham a spus: „Mergeţi şi citiţi cartea lui Ieremia!”, ceea ce cred că este foarte important.
Dacă privim la Israel şi la epocile Bisericii, putem vedea cum ies la suprafaţă câteva tipare. Astfel, israeliţii au ieşit afară fiind conduşi de slujba Duhului Sfânt, au ajuns în ţara făgăduită, au luat-o în stăpânire şi au început să-i dea afară pe locuitorii ei. Dar curând au început să facă compromis şi să lase lucrurile lumii să intre din nou înăuntru, iar când au făcut aceasta, au ajuns să fie duşi din nou în robie. Ei au fost luaţi robi în Babilon, iar Babilonul este un tip al bisericii catolice, al religiei false.
Aşadar, ei au fost luaţi robi, dar a existat o profeţie conform căreia aveau să se întoarcă în ţara lor şi că va exista o restituire.
Noi am găsit acelaşi lucru în predica „Restituirea Pomului Mireasă”, unde fratele Branham spune că la Rusalii ei au ieşit afară ca un Pom Mireasă în plină floare, dar aceste lăcuste, aceşti viermi, au început să-l mănânce: ei au început să facă tot felul de compromisuri şi să accepte părerile omeneşti ca învăţături. Astfel au îndepărtat Viaţa din Pom, şi curând biserica a fost legată pe deplin şi luată în robia catolicismului, în Epoca întunecoasă. Dar Domnul a spus: „Vă voi restitui!” Da, El a început să facă restituirea, aşa că am fost aduşi înapoi din Babilon şi ne-am întors la restituirea Pomului Mireasă în floare deplină.
Aşadar, noi putem vedea că povestea din Ieremia se potriveşte perfect cu epocile Bisericii; că avea să existe o restituire înafara Babilonului, dar va exista şi o Carte pecetluită.
Ieremia 32.1-5:
„Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului în al zecelea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda. Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadneţar.
Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul şi prorocul Ieremia era închis în curtea temniţei, care ţinea de casa împăratului lui Iuda.
Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă şi-i zisese: „Pentru ce proroceşti şi zici: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, şi o va lua;
Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va scăpa de haldeeni, ci va fi dat în mâinile împăratului Babilonului, îi va vorbi gură către gură şi se vor vedea faţă în faţă.
Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămâne până când Îmi voi aduce Eu aminte de el, zice Domnul. Chiar dacă vă bateţi împotriva haldeenilor, nu veţi avea izbândă.”?”
Aici, Ieremia ne spune că Ierusalimul era asediat şi că urmau să fie luaţi în robie. Împăratul Zedechia a auzit profeţia adusă de profet şi este uimitor că deşi Ieremia era un profet legitimat al lui Dumnezeu şi i-a spus împăratului adevărul, pentru că împăratul nu a fost de acord, pentru că nu i-a plăcut Adevărul spus de profet, l-a aruncat în temniţă.
Ei fac acelaşi lucru şi astăzi: nu vă pot arunca în temniţă, dar vă vor descalifica, vă vor distruge reputaţia, vă vor numi nebuni sau altcumva. Când profetul lui Dumnezeu a început să spună anumite lucruri, ei le numesc erezie, nebunie, etc. Ce fac ei? Îl aruncă în temniţă pentru că nu le place ceea ce spune. Acesta este tiparul şi tiparul va rămâne adevărat până la sfârşit.
Aşadar, aceasta era starea în care se afla Ieremia. El era în temniţă pentru că a vorbit Cuvântul Domnului şi a spus:
„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
„Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Şalum, va veni la tine să-ţi spună: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept de răscumpărare ca să-l cumperi”.”
Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după Cuvântul Domnului, în curtea temniţei şi mi-a zis: „Cumpără ogorul meu, care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare. Cumpără-l!” Am cunoscut că era Cuvântul Domnului.
Şi am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul de la Anatot şi i-am cântărit argintul – şaptesprezece sicli de argint.
Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori şi am cântărit argintul într-o cumpănă.
Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege şi obiceiuri şi pe cel ce era deschis
şi am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faţa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în faţa martorilor care iscăliseră zapisul de cumpărare şi în faţa tuturor iudeilor care se aflau în curtea temniţei.
Şi am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă:
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ia zapisurile acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme!”
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iarăşi se vor mai cumpăra case, ogoare şi vii în ţara aceasta.” (v. 6-15).
Aşadar, evreii urmau să fie duşi în robie. Biserica era luată în robie deoarece căzuse, era în Epoca întunecoasă, dar exista o profeţie care spunea că ei se vor întoarce înapoi. Mai mult, înainte de a se întâmpla toate acestea, Dumnezeu i-a spus lui Ieremia să răscumpere o bucată din pământ. Ţineţi minte că nu a fost ideea lui Ieremia, ci a fost porunca Domnului. Aşa cum am citit mai sus, el era singurul care avea drept de cumpărare. Dintr-un anumit motiv, Hanameel nu putea să cumpere acel pământ, exista ceva care a făcut ca Hanameel să aibă nevoie de un răscumpărător înrudit care să răscumpere pământul, iar Ieremia a fost singurul care a putut face aceasta. Amin.
Adam s-a aflat şi el în poziţia în care nu putea răscumpăra pământul, dar trebuia să existe un Răscumpărător Înrudit care să fie capabil să facă aceasta, care avea dreptul de răscumpărare, iar Acesta a fost Domnul Isus Hristos. El era singurul care avea dreptul să facă răscumpărarea, El era Răscumpărătorul Înrudit.
Aş vrea să privim puţin la numele scrise în pasajul citit din cartea lui Ieremia, pentru că însemnătatea lor este foarte interesantă.
Numele vărului lui Ieremia era Hanameel şi înseamnă „Dumnezeu este plin de milă”. El urma să cumpere pământul, să ni-l restituie, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos. Aşadar, Dumnezeu ne-a răscumpărat pentru că este un Dumnezeu plin de milă. Ce este harul? O trecere nemeritată. Când aţi primit voi harul? Înainte de întemeierea lumii. Înainte ca Iacov şi Esau să se nască, înainte ca vreunul dintre ei să facă bine sau rău, Dumnezeu a spus: „Pe Iacov l-am iubit, am avut har faţă de el, dar pe Esau l-am urât.”
Noi nu merităm harul lui Dumnezeu şi nu-l primim din pricina comportamentului nostru, acelaşi lucru fiind valabil şi în ce priveşte răscumpărarea. Răscumpărarea se bazează pe harul Său, nu pe comportamentul nostru, pe bunăvoinţa Sa faţă de noi, deşi nu am meritat-o. Nu noi l-am câştigat şi nici nu l-am meritat, ci ni l-a dat El, încă înainte ca noi să-l câştigăm sau să-l pierdem.
Aşadar, prin harul lui Dumnezeu, Ieremia urma să cumpere pământul care se afla în Anatot, iar „Anatot” înseamnă „răspuns la rugăciune”. Aleluia! Au existat o mulţime de rugăciuni înălţate pentru răscumpărarea noastră, pentru mântuire, pentru ca Dumnezeu să ne aducă înapoi.
Aşadar, el a cumpărat pământul pentru că Dumnezeu Şi-a arătat mila, pământul acela fiind un răspuns la rugăciunile înălţate.
Apoi, Ieremia a dat dovada plăţii unui scrib care se numea Baruc, adică „binecuvântat”. Cel care a primit dovada cumpărării, cel care a primit Cartea, atât pe cea pecetluită, cât şi pe cea nepecetluită, este binecuvântat. Cel căruia i se dă dovada răscumpărării este binecuvântat şi este fiul Candelei (al Sfeşnicului) lui IaHVeH. Ce este Candela lui IaHVeH? „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119.105).
Cuvântul lui Dumnezeu este o Candelă, Cuvântul lui Dumnezeu este o Lumină, iar Lumina este Isus Hristos.
Aşadar, el venea de la Candela lui Dumnezeu şi era fiul cuiva al cărui nume este „Refugiul Domnului” sau „Domnul este Adăpostul”, iar noi ştim că Cuvântul este Refugiul nostru, Adăpostul nostru; Hristos este Turnul nostru puternic.
Puteţi vedea că tot Planul Său se bazează pe răscumpărare? Pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu milos, a răscumpărat pământul ca răspuns la rugăciunile înălţate către El, iar cei care primesc dovada răscumpărării sunt binecuvântaţi.
În Pecetea a patra citim:
„Prin ruperea Peceţilor am observat că aceasta este Cartea pecetluită a Răscumpărării, iar Cartea este rulată ca un sul, aşa cum se proceda în vechime. Nu era o carte ca cele din ziua de azi, pentru că acestea au apărut doar recent, aceste cărţi le avem doar de o sută cincizeci şi ceva de ani sau de două sute de ani. Ei rulau totul şi lăsau capătul liber. Eu v-am spus cum se proceda şi v-am dat şi textele biblice unde puteţi găsi aceasta: în Ieremia şi aşa mai departe.
Apoi, era rulat următorul sul şi capătul era lăsat liber, şi fiecare era o Pecete, erau o Carte pecetluită cu şapte Peceţi.”
Aşadar, avem un sul care este rulat, iar capătul este lăsat liber, acesta fiind pecetluit, apoi, în jurul lui este înfăşurat un alt sul şi este pecetluit, apoi următorul este rulat în jurul acestuia şi este pecetluit, şi tot aşa până când ajungem la ultimul sul care este rulat şi pecetluit, iar fratele Branham ne-a spus cum sunt rupte aceste suluri pecetluite. Ca să poţi citi sulul, trebuie să rupi Pecetea, apoi se rupe următoarea Pecete, ca să poţi citi ce scrie înăuntru, apoi se rupe următoarea Pecete şi tot aşa până la ultima.
Din Cartea Apocalipsei, noi ştim că această Carte a fost scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară şi a fost pecetluită cu şapte Peceţi, dar nu am reuşit să găsesc nici un desen care să ne arate această Carte aşa cum ne-a descris-o fratele Branham.
În „Intervalul dintre cele şapte Biserici şi cele şapte Peceţi”, citim:
„…Şi descoperite pe măsură ce sunt rupte Peceţile şi date nouă. Atunci putem vedea care este acest mare Plan al Răscumpărării, când şi cum se va înfăptui totul. Totul este ascuns în această Carte a tainei şi a fost pecetluită cu şapte Peceţi… Iar Mielul este singurul care le poate rupe.
Dacă doriţi să priviţi în Scripturi, puteţi merge în Ieremia, iar acolo veţi afla că înainte să meargă în robie, fiul unchiului său avea un pământ, iar el a mers mai departe cu acea pecetluire, iar dacă am lua totul… Noi avem aceasta în cele şapte epoci ale Bisericii, acele Peceţi şi aşa mai departe.
Vedeţi, în Vechiul Testament, o Pecete era un sul ca acesta. Aici era o taină, iar această taină era ascunsă. În ordine, era pecetluită în jur şi pusă aici: pretenţia la cutare şi cutare.
Apoi, în jurul ei era înfăşurată următoarea taină: ce era această moştenire, şi era scoasă în afară aici, pe partea aceasta: „Pretenţia la cutare şi cutare!” şi s-a continuat tot aşa până când s-a obţinut un sul, pentru că atunci oamenii nu aveau cărţi ca cele de aici. Erau înfăşurate şi se numeau suluri. Una dintre Peceţile de pe sulurile pecetluite putea fi ruptă (taina sulului), putea fi dezvăluită, iar atunci cineva putea să vadă care era pretenţia conţinută pe acel sul. Apoi, putea fi ruptă următoarea Pecete şi se putea vedea care era pretenţia conţinută de aceasta.
Totul este aici, cele şapte Peceţi conţin tainele lui Dumnezeu de la începutul lumii. Toate sunt pecetluite aici şi descoperite prin cele şapte Peceţi diferite. Dacă este cu voia Domnului, fie ca El să ne îngăduie să desfacem, să tragem înapoi aceste Peceţi, să privim de-a lungul Cărţii şi să aflăm despre ce este totul. Nădăjduiesc că vom avea un timp minunat.
Taina răscumpărării este pecetluită acolo… Această Carte nu a putut fi desfăşurată până la mesajul ultimului înger. Sulul este acolo, noi ştim că este acolo. Ştim că aceasta este răscumpărarea, credem că aceasta este răscumpărarea.
Ieremia a spus: „Acest sul trebuie să fie păstrat…” (Aşa cum citiţi acolo). El a spus: „Trebuie să fie păstrat într-un vas de pământ!” Înţelegeţi? Oh, ce lucru minunat este aici! Aş putea vorbi puţin despre el. Acest sul a fost păstrat într-un Vas de pământ, într-un Vas care cândva a devenit trup (slavă Domnului!), a murit şi a înviat, şi a fost păstrat într-un vas de pământ până la timpul cumpărării. O, vai, ce frumos!”
Cartea Răscumpărării este pecetluită în Isus Hristos. El este Cartea Răscumpărării, El este Scriptura, El este Cuvântul.
„În ordine. Acum, toate aceste mesaje sunt păstrate până la timpul rânduit de Dumnezeu, până la acest vas pământesc, până la ultimul mesager pământesc. Toţi aceşti oameni care s-au gândit şi au spus: „Ştiu că este acolo! Cred că este acolo!”, au luptat pentru aceasta. Ei le-au adus în faţă şi au crezut, dar acum, ne vor fi aduse din mâna lui Dumnezeu, prin descoperire, prin legitimare.”
Nu prin presupunere, nu altfel, ci „acum, ne vor fi aduse din mâna lui Dumnezeu, prin descoperire, prin legitimare.”
Aş vrea să citim ceva şi din „Răsăritul Soarelui”, din anul 1965:
„El este Cel care a deschis acele Peceţi. El este acele Peceţi, pentru că Hristos este tot Cuvântul lui Dumnezeu, deci Hristos este Peceţile care au fost deschise.”
De aceea, după Peceţi, fratele Branham a predicat „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”. Cine este Taina lui Dumnezeu? Hristos, iar Hristos cuprinde tot Cuvântul uns al lui Dumnezeu. Noi facem parte din această descoperire a lui Dumnezeu, iar fratele Branham a spus că Hristos este descoperirea. Ce este descoperirea Peceţilor? Descoperirea lui Hristos. Ce este descoperirea lui Hristos? Familia lui Dumnezeu, cei care sunt răscumpăraţi înapoi la Dumnezeu, fiii şi fiicele, atributele lui Dumnezeu, Cuvântul care a ieşit de la Duhul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce este Hristos. El este acele Peceţi.
„Atunci ce este descoperirea Peceţilor? Descoperirea lui Hristos.
Chiar şi cei şapte Îngeri, care reprezintă cele şapte Epoci complete, iar noi nici nu am putut vedea Aceasta. Ei au făcut-o, ei au făcut fotografia, nu noi, iar acolo este El, judecătorul suprem, stă acolo arătând că El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Ce identificare! Puterea de aducere la Viaţă a făcut aceasta pentru noi.
Puterea de aducere la Viaţă ne îngăduie să vedem venirea Sa.”
Cine ne dă puterea de aducere la Viaţă? Duhul Sfânt, Viaţa lui Dumnezeu.
În „Lumea se destramă din nou”, din anul 1963, citim:
„Cuvântul „Mesia” înseamnă „Unsul”, „Cel uns”, Dumnezeu! Aceasta este descoperirea lui Isus Hristos; întreaga Carte a fost pecetluită cu cele şapte Peceţi ale descoperirii lui Isus Hristos.”
Întreaga Carte. Ce a fost pecetluit? Povestea Răscumpărării. Ce a fost răscumpărat? Povestea lui Hristos.
În anul 1961, când a predicat „Apocalipsa capitolul 5”, fratele Branham a spus:
„Când Ieremia a scris această Carte, a fost pecetluită…
Aici avem un lucru minunat pe care aş vrea să-l observaţi toţi cei care citiţi această Carte… Amintiţi-vă că el (Ieremia) urma să plece. El profeţise aceasta, dar nu a ştiut aceasta decât prin profeţie. Mă urmăriţi? Prin profeţie, prin descoperirea lui Dumnezeu, el a ştiut că ei urmau să fie plecaţi din ţară timp de şaptezeci de ani. Vi-l amintiţi cum a profeţit aceasta? El urma să fie în robie timp de şaptezeci de ani şi voia să se asigure că această Pecete (această moştenire) va fi păstrată, pentru că el a răscumpărat moştenirea vărului său. Aşadar, el avea totul scris, din punct de vedere legal. Şi ce a făcut cu aceasta? Ca să nu putrezească sau ca să nu se degradeze, el a pus-o deoparte până când aveau să se sfârşească cei şaptezeci de ani.
Slavă lui Dumnezeu! Nădăjduiesc că veţi înţelege aceasta. Vedeţi ce a făcut Dumnezeu? El nu a descoperit-o niciodată celor mari şi înţelepţi (aşa că s-au putut agita cu privire la Aceasta în tot acest timp), ci a pus-o într-un Vas de pământ; El Însuşi Şi-a creat propriul Fiu, Hristos Isus, iar în aceste zile din urmă, acum, El deschide Peceţile şi arată aceasta Bisericii Sale.”
Peceţile se află în Vasul de pământ; prima parte a pământului care este de răscumpărat se află în Isus Hristos. El deţine taina răscumpărării, El deţine taina acestor Peceţi, de aceea, este singurul care le poate rupe şi care ne poate aduce totul.
„A păstrat-o într-un vas de pământ ca să nu putrezească sau ruginească. Aleluia! Ştiu că voi credeţi că sunt un holly-roller şi poate că sunt. Vedeţi? Dar iat-o! A fost păstrată învelită în Vasul de pământ care a fost răscumpărat din pământ, S-a ridicat în dimineaţa de Paşti fiindcă peceţile morţii nu au putut să-L ţină; El a rupt peceţile şi a înviat, iar în aceste zile din urmă a dovedit că este viu! El este în Biserica Sa şi este Acelaşi ieri, azi şi în veci, dar aceasta a fost ascuns de seminarii, de organizaţii, iar în zilele din urmă, El descoperă aceasta prin propria Sa prezenţă în poporul Său. El ia pe cineva din care poate scoate afară lumea şi lucrurile lumii (scoate duhul bisericii), ca să poată vorbi prin ei, să Se descopere El Însuşi şi să deschidă aceste Peceţi.”
Fraţi şi surori, pot fi spuse atât de multe! Astăzi, noi privim la tot. Nu ne uităm numai la o parte din Cuvânt, ci la tot Cuvântul. Noi ne uităm la tot ciclul răscumpărării care se întoarce înapoi, privim la întreaga poveste care este pecetluită cu şapte Peceţi, la întregul Plan al lui Dumnezeu, la întreaga poveste a lui Hristos deoarece totul este pecetluit în Peceţi, începând de la Geneza şi până la Apocalipsa. Ce a fost pecetluit? Taina lui Hristos. De aceea, după Paşti, fratele Branham a predicat „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”. De ce? Pentru că aceasta a fost Pecetea care a fost ruptă, taina lui Hristos care este taina lui Dumnezeu. Aleluia!
De ce ne place să vorbim despre cele şapte Peceţi? Nu o facem ca să avem un subiect de dezbatere, ci este dorinţa Lui de răscumpărare care se mişcă în noi. De ce suntem atât de bucuroşi când citim un citat şi ceva din interior spune: „Amin! Eu cred că Acesta este Adevărul!” Ce este aceasta? Dorinţa lui Dumnezeu care este în poporul Său, pentru că El aduce înapoi întreaga măsură a răscumpărării.
În „Mesajul lui Gavril către Daniel” din anul 1961, citim:
„În Israel, o proprietate nu putea fi luată de la proprietarul său original decât pentru cincizeci de ani. În a patruzecea zi, El a plătit preţul, iar în a cincizecea zi, răscumpărarea şi puterea care aparţinea Bisericii şi care a fost pierdută în grădina Eden, a fost cumpărată înapoi şi dată nouă, prin puterea Duhului Sfânt.”
El vorbeşte aici despre cincizeci de zile care se numără de la Paşti, de la răstignirea Domnului până la Rusalii, când a fost revărsat Duhul Sfânt şi spune: „Cincizeci de zile vorbesc despre răscumpărare, despre Jubileu.”, şi a adăugat: „El a plătit preţul şi după cincizeci de zile, a venit o zi a Jubileului.” Ce s-a întors cu ocazia Jubileului? Fratele Branham a spus: „A venit înapoi Puterea deplină care a fost pierdută în Eden.” Viaţa lui Dumnezeu S-a întors din nou la om. Prin plata preţului care a fost cerut pentru păcat, ceea ce a provocat despărţirea a fost şters, iar Viaţa lui Dumnezeu a putut să se întoarcă înapoi în oameni. Acesta este Jubileul. De fiecare dată când a existat o restituire, acela a fost un Jubileu. Jubileul este chemarea la restituire, aşa că puteţi să vă întoarceţi la Proprietarul original, la starea voastră originală. Acum, pământul se întoarce înapoi la Proprietarul original. „Eu am venit de la Dumnezeu şi mă întorc la Dumnezeu.”, iar chemarea Jubileului pe care am auzit-o, mi-a spus că am dreptul la răscumpărare, că pe pământul meu nu mai există nici o îndoială cu privire la Cuvânt şi că împotriva mea nu mai există nici o acuzaţie, pentru că a existat o pretenţie de răscumpărare.
„Atunci noi am luat sulul. Acest sul a fost pus în mâna Sa. Aşa cum citim în Ieremia 32.6, verişorul său, Hanameel, i-a lăsat o moştenire pe când mergeau în robie… Şi a fost păstrat într-un vas de pământ, ceea ce arată că puterea lui Dumnezeu, sulurile şi tainele lui Dumnezeu sunt cunoscute în inimă. Planul nostru de răscumpărare a fost păstrat tot în vase de pământ: Numele lui Isus şi descoperirea…”
El vorbeşte despre Jubileu, care este a cincizecea zi, care reprezintă al cincizecilea an, în care exista o chemare şi totul era restituit înapoi la proprietarul original. Aici, fratele Branham merge la Ieremia şi este uimitor faptul că el ne întoarce tot timpul la Ieremia: la răscumpărarea pământului, la întoarcerea înapoi, la ieşirea din robie, la Cartea pecetluită. Este frumos! De fapt, fratele Branham a spus într-un loc că este cel mai frumos lucru pe care l-a văzut vreodată. La ce se referea? La Ieremia 32, iar dacă noi nu înţelegem la ce ne uităm, nu vom putea înţelege frumuseţea acestui capitol.
În predica „Apocalipsa 5” din anul 1961, citim:
„La sfârşitul celei de-a cincizecea zi, nu mai putea exista nici o dispută.”
Nu mai exista nici o dispută asupra pământului pentru că în a cincizecea zi se întorcea înapoi la proprietarul original. Înainte putea exista o tranzacţie, se putea încheia o înţelegere, iar în urma acelei înţelegeri, cineva putea avea dreptul asupra acelui pământ pentru o perioadă de timp, dar aceasta era valabilă numai până la următorul Jubileu.
Deci, când sosea Jubileul, nu mai exista nici o dispută. Înainte de aceasta, ei ar fi putut spune: „Contractul nostru a fost pentru această perioadă de timp…”, puteau să aibă discuţii cu privire la dreptul asupra pământului, dar în clipa în care suna Trâmbiţa Jubileului, nu mai exista nici o dispută. Din clipa aceea, nimeni nu mai avea nici un drept decât proprietarul original şi nu mai exista nici o înţelegere.
„Ei nu au putut merge mai departe cu biserica tradiţională, rece şi îmbâcsită, ci Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Sfânt şi a scos afară toţi intruşii, după care a preluat controlul. Puterea Duhului Sfânt a venit jos şi Biserica a primit arvuna mântuirii Sale.
Fraţilor, nu vreau să vă rănesc sentimentele, dar dacă voi sunteţi un catolic doar prin organizaţie, dacă sunteţi un baptist doar prin organizaţie, sunteţi pierduţi. Vedeţi, arvuna mântuirii noastre nu a fost doar alăturarea la o biserică; arvuna mântuirii noastre nu a fost apartenenţa la o anumită organizaţie. Arvuna mântuirii noastre este Duhul Sfânt fără nici o organizaţie.
După a cincizecea zi, ei nu L-au putut ţine pentru că aceea era ziua Jubileului, ziua când totul se întorcea la începutul său original.”
De la răstignirea lui Isus şi până la Rusalii, până la chemarea Jubileului, vechea biserică tradiţionalistă avea încă toată puterea. Vechiul sistem evreiesc tradiţionalist îi mai intimida pe credincioşi, îi făcea să se teamă, i-a determinat să se ascundă în camera de sus pentru că se temeau. Aşadar, avea încă stăpânirea şi îi ţinea pe credincioşi sub autoritatea sa, dar la chemarea Jubileului, la revărsarea Duhului Sfânt, ei nu au mai fost legaţi de biserica tradiţionalistă, ci au ieşit pe străzi, au început să vorbească în limbi şi să predice Evanghelia; ei s-au dus pretutindeni ca să predice Evanghelia. De ce? Pentru că Jubileul i-a adus înapoi la începutul lor. Nimeni nu mai avea autoritate asupra fiilor şi a fiicelor lui Dumnezeu, decât Duhul Sfânt. Vedeţi? Lor nu le mai păsa ce spunea biserica, funcţionarii, etc., ci la chemarea Jubileului, s-au întors înapoi la început.
Care era începutul? Era Adam, un dumnezeu mai mic. De aceea, după chemarea Jubileului, Petru şi Ioan au putut merge pe stradă şi au spus: „Argint şi aur nu am să-ţi dau, nu am nici un program bisericesc, dar ce am îţi dau: „În Numele lui Isus Hristos, ridică-ţi patul şi umblă!” Ce se întâmplase? Ei s-au întors la statura, la poziţia de dumnezei, la stăpânirea asupra pământului. De ce? Din pricina chemării Jubileului. A cincizecea zi, Rusaliile, au fost chemarea Jubileului.
„Puterea lui Dumnezeu a fost dusă înapoi la originalul Său, în a cincizecea zi, în Anul Jubiliar când toate lucrurile se întorceau înapoi.
Va veni un alt An al Jubileului, iar noi l-am avut cam în acest timp.”
Până acum, fratele Branham a vorbit despre Jubileul care a avut loc după răstignirea Domnului Isus, iar acum el se referă la o altă chemare a Jubileului:
„Dacă aţi observat, Rusaliile au căzut în America timp de aproape cincizeci de ani, undeva în jurul acestui timp. Rusaliile au început să cadă în urmă cu aproximativ cincizeci de ani.”
El nu a spus „Când au început să cadă Rusaliile…”, aceasta fiind în anul 1906, ci a spus: „Acum, noi suntem la cincizeci de ani după ce au început să cadă Rusaliile.” El ne arată de fapt, că se aflau la cincizeci de ani după ce a început să moară ultima trezire, ceea ce înseamnă că ei erau pregătiţi pentru un alt Jubileu.
Fiţi atenţi! Fratele Branham a vorbit despre botezul original al Duhului Sfânt, despre chemarea Jubileului înapoi la început, despre restituirea tuturor lucrurilor înapoi în mâna omului, iar acum este o altă chemare a Jubileului. Aici, el se referă la cei cincizeci de ani de la căderea trezirii penticostale. Şi ce spune?
„Ce se întâmplă acum? Biserica primeşte Cartea pecetluită cu şapte Peceţi a descoperirii lui Isus Hristos…”
Aşadar, ce este chemarea Jubileului? Cartea pecetluită cu şapte Peceţi. Chemarea Jubileului este când Biserica primeşte Cartea Răscumpărării pecetluită cu şapte Peceţi. Aleluia! Jubileul avea loc odată la cincizeci de ani, cu condiţia ca evreii să nu fie înafara ţării lor. Dacă nu erau în ţară, dacă acolo nu era nimeni care să stăpânească pământul, nu exista o chemare a Jubileului. Singurul timp în care putea exista o chemare a Jubileului era când ei se întorceau în ţară. La fel se întâmpla şi la fiecare cincizeci de ani: dacă erau risipiţi nu exista nici un Jubileu, dar după ce se adunau din nou, începea şi Jubileul.
Aşadar, noi am fost risipiţi înafara pământului, Biserica rusalistică originală a fost mâncată de aceste dogme ale sistemului denominaţional, a ajuns la nimic, dar El a început să restituie totul înapoi, iar acum, când ne-a adus Cuvântul înapoi, noi putem avea o chemare a Jubileului.
Noi nu am putut avea deschiderea Peceţilor până când nu a fost un timp al Jubileului, până când nu a existat o restituire înapoi, până când n-au fost descoperite tainele şi n-au fost îndepărtate doctrinele omeneşti începând cu înţelegerea dumnezeirii, sămânţa şarpelui, botezul în apă, etc. Toate aceste lucruri au fost îndreptate, iar noi ne-am întors în Ţară, Cuvântul a fost restituit sub o slujbă profetică, iar atunci a fost timpul pentru o chemare a Jubileului, pentru deschiderea celor şapte Peceţi.
Fratele Branham nu şi-a irosit timpul până la deschiderea Peceţilor. Dar ce a făcut? A aşezat tainele care se aflau în spatele Peceţilor aducând Cuvântul înapoi:
– De unde am căzut noi? Aceasta ne spune „Sămânţa şarpelui”.
– Dumnezeirea – De unde aparţinem noi? Cine suntem?
– Apoi a vorbit despre Răscumpărare şi a început să explice starea noastră şi să ne aducă înapoi.
– ne-a adus înapoi la botezul în apă şi la botezul în Trup, iar după ce au fost restituite toate acestea, a fost timpul pentru deschiderea Peceţilor şi chemarea Jubileului.
Timp de foarte mulţi ani, eu am citit Peceţile şi am încercat să asimilez toată informaţia care era acolo. A mai făcut cineva aceasta? Da. Am vrut să vedem cum se aliniază, datele, cine mai era implicat, deci am încercat să obţinem toată informaţia posibilă, dar prin faptul că ne-am uitat la toată informaţia din ele, nu am văzut adevăratul scop al deschiderii Peceţilor. Am trecut pe lângă tot pentru că îmi spuneam: „Calul alb, calul roşu, calul negru, calul gălbui şi apoi sufletele de sub altar. Am înţeles toate acestea şi am înţeles şi ce se va întâmpla în continuare în necaz. Am înţeles tot!”, dar în realitate am pierdut ţinta, scopul, deoarece scopul deschiderii Peceţilor nu era informaţia care se afla sub ele, ci punctul principal este că deschiderea Peceţilor este un eveniment, un punct din Planul Răscumpărării, ceva ce s-a întâmplat atunci. Deci, punctul principal nu este faptul că am primit multă informaţie, ci este faptul că acolo s-a întâmplat ceva semnificativ. De la căderea omului până la clipa răscumpărării, există o axă a timpului răscumpărării, iar pe această axă există anumite joncţiuni ale timpului, în care Dumnezeu a adus o schimbare şi s-a întâmplat ceva semnificativ.
Deci, nu este numai faptul că El aduce o informaţie, ci face ceva, aduce o trecere, ceea ce s-a întâmplat şi cu deschiderea Peceţilor. Peceţile nu au fost deschise pentru a aduce o informaţie, o învăţătură sau o doctrină, ci acolo a avut loc un eveniment. Şi care este scopul informaţiei dacă pierdem evenimentul? Evenimentul a fost chemarea la Jubileu. A fost acelaşi lucru care a avut loc la Rusalii: plinătatea Duhului Sfânt S-a întors din nou în biserică, Hristos în plinătatea Cuvântului coborând şi aducând din nou plinătate în Biserică. Cel care a fost separat, Cel care a fost legat timp de două mii de ani prin râuri denominaţionale, Cel care a fost legat şi limitat, S-a întors atunci nelimitat şi a făcut chemarea la Jubileu.
Prieteni, dacă putem prinde aceasta, ne va duce înapoi la început, la starea originală din care am căzut. De unde am căzut noi? De la statura de dumnezei mai mici. Aceasta se află sub cele şapte Peceţi: răscumpărarea noastră iar noi am fost chemaţi la ea. Acesta este evenimentul care a avut loc şi care a adus măsura deplină a Vieţii lui Dumnezeu, ca să aducă Familia lui Dumnezeu înapoi pe pământ, adică pe dumnezeii mai mici, pe copiii lui Dumnezeu care fac lucrarea Sa, împlinind tot Cuvântul, fără limite sau compromisuri şi care fac tot ceea ce a spus El. De ce? Pentru că nu este o lucrare făcută de noi, ci este lucrarea Vieţii care lucrează prin noi, pentru că El a venit. Ce este aceasta? Chemarea la Jubileu.
El nu a mai fost legat de denominaţiuni, nici ţinut jos de sistemele bisericeşti, de aceea, nu ne mai ascundem, ci am ajuns la libertatea deplină, la Jubileul deplin, înapoi la starea noastră originală de la început. După Jubileu, noi stăm sub pretenţiile de răscumpărare, ceea ce ne dă dreptul la toate făgăduinţele din Carte.
Fratele Branham a spus că în noi se află destulă putere pentru a crea o Lume şi pentru a locui în ea. De ce? Pentru că în noi se află o porţiune din Dumnezeu, cu Duhul lui Dumnezeu, care o sprijină şi o pune în acţiune. El a spus că în noi este această putere, dar tot el a spus că este controlată de o Lege, iar această Lege este Cuvântul lui Dumnezeu.
Aşadar, există un Control pus asupra ei, ca să nu facem ce vrem cu ea, dar de îndată ce înţelegem care este acel Control – acesta fiind Cuvântul -, când Cuvântul spune că putem avea ceva, ne aparţine şi avem destulă putere ca să creăm lumi, să scoatem afară diavoli, să chemăm viaţa să se întoarcă înapoi. Dar aşa cum am spus, este legată de o Lege care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Fiii lui Dumnezeu sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu şi există o putere, dar există şi o Lege care o controlează, acesta fiind Cuvântul lui Dumnezeu şi există o ungere pentru un anumit timp, pentru o anumită vreme. Dar nu există frică sau îndoială fiindcă este a noastră, de aceea, tot ce trebuie să facem este să aşteptăm. Jubileul a făcut chemarea, iar noi putem intra în posesia ei, pentru că diavolul nu mai are nici un drept asupra noastră. Însă noi ne aflăm încă sub Legea care controlează această putere, iar puterea sub control înseamnă caracter.
Aceasta este ceea ce are Mireasa: caracter. Astfel, ea nu fuge strigând: „Aşa vorbeşte Domnul”, ci ia Cuvântul şi spune: „Eu cred făgăduinţa lui Dumnezeu care se află în acest Cuvânt. Aceasta este moştenirea mea, de aceea, diavole, prin autoritatea dată de Scripturi, am dreptul să te izgonesc afară de pe pământul meu!”
Cine a venit în anul 1963? Ce a arătat Norul acela? Fratele Branham a spus că acolo era o perucă albă, ceea ce înseamnă că El a venit ca Judecător şi avea în mână Cartea Moştenirii deschisă. De ce a venit El şi unde S-a dus după ce a venit jos? S-a dus înapoi sus? El a venit jos şi a rămas jos. Dar unde S-a dus? În Mireasa Sa. Deci, Cine este în Mireasă? Judecătorul, care va întări fiecare pretenţie. El este cu noi, este aici ca să susţină pretenţia, de aceea, tot ce trebuie să facem noi este s-o luăm. Noi trebuie să aşteptăm să vină Cel care o susţine, Cel care pune Legea în aplicare. Executorul va elibera pământul nostru, iar noi vom face presiuni până când totul este eliberat. De ce? Pentru că Judecătorul, Cel care are autoritatea să pună pretenţiile răscumpărării în aplicare, este aici.
În mesajul „Disperarea” din anul 1963, citim:
„În timp ce deschideţi Bibliile, vă voi spune titlul predicii mele. Titlul predicii din seara aceasta este „Disperarea”. Voi ştiţi ce este disperarea.
Acum, vom citi din Ieremia 29.10-14:
„Dar iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.
Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.”
După ce a citi textul acesta, fratele Branham a spus: „Înapoi la Rusalii!” Înapoi la ce? Înapoi la Viaţa lui Dumnezeu într-un popor, care arată drepturile la moştenire, drepturile la răscumpărare şi ne aduce înapoi la starea noastră originală. După anii de robie, El ne-a adus înapoi sub chemarea Jubileului, înapoi la Rusalii, la Viaţa lui Dumnezeu care locuieşte într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare.
„Înapoi la Rusalii!
Eu am pus aceasta acolo, pentru că versetul nu spune aşa. Aceasta este ceea ce vreau să-i spun Bisericii.
În Luca 16.16 scrie:
„Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.”
„…şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.” Nu intră pur şi simplu în Ea, uşor, ci trebuie să dea năvală. Vedeţi? „Atunci când Mă veţi căuta cu toată inima, Mă veţi găsi.”
Aici, fratele Branham ne arată că după întoarcerea din robie, după chemarea Jubileului, Împărăţia lui Dumnezeu este predicată şi fiecare om dă năvală ca să intre în ea. El a spus: „Noi nu intrăm pur şi simplu în ea, ci dăm năvală. Trebuie să ştim că este a noastră, că ni s-a dat acest drept, dar şi că intrusul acela nu are nici un drept.”
Noi am început să acceptăm în viaţa noastră lucruri pe care nu ar trebui să le acceptăm: păreri, convingeri, boli, dar trebuie să presăm până când ies afară. Noi trebuie să spunem: „Nu mai zăbovim la aceasta! Tu eşti un intrus în viaţa mea. Eu am auzit chemarea răscumpărării şi am tot dreptul la ea, dar tu nu ai nici un drept, de aceea voi face presiuni asupra ta până când vine Executorul şi te scoate afară din ţara mea!”
Vedeţi? Nu este o călătorie uşoară, ci este o împotrivire continuă împotriva diavolului, pentru că dacă ne împotrivim lui, va pleca de la noi.
În predica „Apocalipsa capitolul 5”, din anul 1961, citim:
„Această Carte a fost pecetluită cu şapte Peceţi. Aceasta este Biblia şi Ea a fost pecetluită cu şapte Peceţi.
Acum fiţi atenţi cum s-a făcut aceasta.
Ieremia a profeţit că el va fi luat în robie. În Ieremia capitolul 32. El urma să fie luat şi dus în robie jos în Babilon; ei aveau să fie acolo timp de şaptezeci de ani. El a profeţit aceasta, iar voi, cititorii Bibliei aţi citit aceasta de mai multe ori. Deci, el urma să fie dus acolo jos pentru şaptezeci de ani. Ieremia era de fapt, cea mai apropiată rudă a vărului său care decedase. Vărul său (H-a-n-a-m-e-e-l) Hanameel era ruda sa apropiată. El ştia că vrăjmaşul va păstra documentele şi aşa mai departe, ale pământului său, dar deoarece ştia că Dumnezeu nu-Şi va uita niciodată poporul, ştia că atunci când s-ar întoarce înapoi, ar putea avea, ar putea fi proprietarul de drept al moştenirii, aşa că iată ce a făcut el: a întocmit totul.
Câţi dintre voi aţi citit aceasta? El a luat (sulul) şi l-a pecetluit exact în felul în care au fost pecetluite aceste suluri aici. Este cel mai frumos, mai extraordinar lucru pe care l-aţi văzut vreodată.”
Ieremia a vrut să fie sigur că moştenirea va fi asigurată. El era cea mai apropiată rudă, era cel care avea drept de răscumpărare, de aceea a răscumpărat totul şi a pecetluit aceasta exact în felul în care au fost pecetluite cele şapte Peceţi. „l-a pecetluit exact în felul în care au fost pecetluite aceste suluri aici.
„Nu ştiu dacă voi reuşi sau nu, dar voi încerca să vă arăt aceasta cu această bucată de hârtie. Iată felul în care a fost scris: aşa… El a făcut aceasta şi l-a pecetluit pe fiecare aşa, până jos. Pe fiecare din aceste Peceţi a fost scrisă moştenirea sa şi ce s-a întâmplat, toţi cei care au adormit înaintea lui şi cum a ajuns el să moştenească aceasta. Totul era pecetluit aşa.”
Ce ne spune fratele Branham? Ce a pecetluit Ieremia în acele suluri? El a scris moştenirea sa şi ce avusese loc.
Înţelegeţi? El a pecetluit căderea din grădina Eden şi ceea ce avusese loc. Ce se întâmplase? Pământul fusese pierdut. Dar cum avea să fie răscumpărat înapoi? El a scris aici, în jurul Cărţii pecetluite. Ce a scris el? Moştenirea sa: ce se întâmplase, pe toţi cei care adormiseră înaintea lui şi cum a ajuns el să moştenească aceasta. Totul a fost pecetluit aşa.
Ce este aceasta? Cartea Răscumpărării. El a scris aceasta în Peceţi. Ce se află în Peceţi? Ceea ce s-a întâmplat: ce s-a întâmplat în grădina Eden, ce este sămânţa şarpelui, dumnezeirea, cine sunt cei care au adormit înaintea lui şi cum a ajuns el să moştenească acest pământ; pentru cine este, care sunt detaliile moştenirii, care este mărimea pământului, ce proprietăţi se află pe el, ce mai este acolo, etc. Aceasta este Cartea moştenirii şi cuprinde detaliile moştenirii, cum s-au petrecut lucrurile, ce s-a întâmplat înaintea lui şi cum a ajuns el să aibă această moştenire şi tot ce este inclus în ea.
Puteţi înţelege acum de ce a spus fratele Branham că „Este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată.”
În „Intervalul dintre cele şapte Biserici şi cele şapte Peceţi”, citim:
„Eu nu inventez aceasta, ci este „Aşa vorbeşte Domnul!” Vă voi citi aceasta din Carte: „La răsunetul mesajului îngerului al şaptelea, se va încheia Taina lui Dumnezeu care a fost vestită prin robii Săi proroci. Aceştia sunt profeţii care au scris Cuvântul. La răsunetul mesajului celei de-a şaptea epoci a Bisericii, care este ultima epocă a Bisericii, toate capetele lăsate libere, care au fost cercetate de-a lungul acestor şapte epoci, vor fi legate împreună, iar când vor fi rupte Peceţile şi este descoperită taina, vine jos Îngerul, Mesagerul, Hristos, cu curcubeul deasupra capului şi va pune un picior pe pământ şi unul pe mare.
Ţineţi minte că acest al şaptelea înger este pe pământ în timpul acestei veniri.”
Îngerul al şaptelea a părăsit pământul în anul 1965, ceea ce înseamnă că El a trebuit să vină înainte de acest an. Ce a venit să facă el? Să aducă pretenţiile de răscumpărare, să proclame Jubileul şi să aducă tot ce se regăsea în moştenire, înapoi la cei care o pot moşteni. El a venit ca să ne spună că Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită acum. Tot ceea ce a fost atât de confuz de-a lungul epocilor Bisericilor, ceea ce s-a cercetat şi la care s-a încercat să se dea un răspuns. Astfel, fratele Branham a spus: „Ei nu au putut să înţeleagă aceasta până la deschiderea Peceţilor. Au avut „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”, dar nu au putut înţelege până la deschiderea Peceţilor.”
Noi trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce spune fratele Branham aici:
„La răsunetul mesajului celei de-a şaptea epoci a Bisericii, care este ultima epocă a Bisericii, toate capetele lăsate libere, care au fost cercetate de-a lungul acestor şapte epoci, vor fi legate împreună, iar când vor fi rupte Peceţile şi este descoperită taina, vine jos Îngerul…”
Îngerul nu a venit înainte de descoperirea Tunetelor, ci a venit după ce ele au fost descoperite, după ce au fost legate împreună toate capetele lăsate libere, după ce el a început să predice pretenţiile de răscumpărare. El a început să predice despre ceea ce se întâmplase în trecut, câţi au adormit înainte, cum a ajuns moştenirea aceasta în mâinile noastre. Ce făcea prin aceasta? Vorbea despre ceva ce a fost pecetluit.
Să mergem din nou în Ieremia 32.11:
„Am luat apoi zapisul de cumpărare…” În limba engleză scrie: „Am luat apoi dovada cumpărării.”
Care era dovada cumpărării? Sulul pecetluit.
„Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege şi obiceiuri şi pe cel ce era deschis.”
Câte părţi conţinea această Carte? Două.
În vechime, existau două modalităţi de a face aceasta:
– fie că aveau două documente individuale – un document pecetluit şi un document nepecetluit -, sau:
– aveau un singur document lung, pe care era scris ceva în prima jumătate a părţii de sus şi ceva ce era scris în a doua jumătate a părţii de jos, iar la mijloc erau perforate nişte găuri. Ei îl rulau în jos până la jumătate, puneau sfori în jurul lui şi pecetluiau prima jumătate a părţii de sus, partea de jos rămânând liberă.
Aşadar, existau două modalităţi: fie două documente separate, fie un singur document împărţit în două părţi: o parte pecetluită şi o parte liberă.
„…şi am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faţa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în faţa martorilor care iscăliseră zapisul de cumpărare şi în faţa tuturor iudeilor care se aflau în curtea temniţei.
Şi am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă:
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ia zapisurile acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme!”
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iarăşi se vor mai cumpăra case, ogoare şi vii în ţara aceasta.” (v. 12-15).
El a spus: „Vreau să luaţi zapisul acesta, să-l pecetluiţi şi să-l puneţi într-un vas de pământ care este Domnul nostru Isus Hristos pentru că noi ne întoarcem înapoi la moştenire, la restaurarea deplină: din nou vor fi case, pământuri şi vii.”
Vedeţi, fratele Branham continuă să ne ducă înapoi la Ieremia, şi în Ieremia scrie că zapisul a fost pecetluit la fel ca Peceţile, la fel ca aceste suluri.
Aşadar, în Ieremia putem vedea că exista o parte pecetluită şi una care rămânea deschisă, acest lucru făcându-se fie cu un singur document, fie cu două documente separate, iar noi înţelegem că cele şapte Peceţi trebuie să fie pecetluite în acelaşi fel.
În predica „Domnilor, acesta este semnul sfârşitului?” citim:
„Acum este limpede? Când a fost deschisă prima Pecete, din Peceţile care se aflau în interiorul Cărţii, au răsunat aceste taine: despre neprihănire, sfinţire, despre biserica romano-catolică, despre protestanţi, iar când toate bătăliile lor mici şi alte lucruri s-au terminat, vine îngerul al şaptelea, adună toate aceste capete lăsate libere, din Cuvânt şi le explică. Înţelegeţi? Apoi, el termină şi răsună şapte Tunete.”
Să privim această cronologie.
Fratele Branham a spus:
„Acest înger trebuie să adune toate aceste capete lăsate libere.” Aşadar, când au fost deschise Peceţile care se aflau în interiorul Cărţii, el a adunat aceste capete lăsate libere şi a început să le predice, iar când a terminat, „cele şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor.”
„Când Ioan a început să scrie, El a spus: „Nu scrie, ci pecetluieşte!” Şi prima Pecete, din Peceţile care se aflau în interiorul Cărţii, S-a deschis cu un tunet.”
Fratele Branham ne-a vorbit despre Peceţile care se aflau în interiorul şi înafara Cărţii. Cine a mai auzit aceasta până acum? Se pare că aici avem două rânduri de Peceţi, şi într-adevăr sunt două rânduri de Peceţi, dar nu sunt paisprezece Peceţi.
Să vedem ce spune fratele Branham:
„…Răsunetul acestor ultime Trâmbiţe sau al acestor ultime şapte Tunete care ies la suprafaţă: tainele, ultimele Peceţi, vor trebui să fie în concordanţă cu restul Scripturii. Iar dacă primele s-au deschis cu răsunetul unui Tunet, şi celelalte, secundele, cele care se află pe partea din spate, se vor deschide la fel.
Fiţi atenţi la ceea ce se întâmplă! Dacă vedenia a fost biblică, trebuie să fie tălmăcită de Scriptură sau de o continuare a aceleaşi Scripturi.”
Să mergem în cartea Apocalipsei, ca să vedem despre ce vorbeşte aici. Ştiţi că fratele Branham a spus: „Cele şapte Tunete nici măcar nu au fost scrise în Biblie.” Aceasta nu înseamnă că cele şapte Tunete nu se află în Biblie, ci înseamnă că nu scrie: „Când au răsunat cele şapte Tunete, ele au spus aceasta şi aceasta.”, pentru că atunci când Ioan a vrut să scrie ceea ce au spus Tunetele, i s-a spus: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”
Fratele Branham a vorbit despre Peceţile care se află în partea dinăuntru şi în partea dinafară a Cărţii.
Când au fost deschise Peceţile, au fost legate toate capetele lăsate libere, după care avem cele şapte Tunete, adică Peceţile de pe partea din spate a Cărţii, ultimele Peceţi. Poate pare confuz, dar cred că acum puteţi înţelege de ce este esenţial ceea ce scrie Ieremia, pentru a înţelege despre ce vorbeşte profetul lui Dumnezeu.
În Apocalipsa 6.1 scrie:
„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte Peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
Aici, vedem că această Carte pecetluită cu şapte Peceţi a fost deschisă deja.
În zilele lui Ioan, Peceţile au fost deschise sub formă de simbol, ceea ce înseamnă că simbolurile au fost deja deschise. Astfel, am putut vedea că există un cal alb, iar călăreţul lui avea un arc şi i s-a dat o cunună. Noi am putut vedea şi înţelege aceste lucruri pentru că Pecetea aceea a fost deschisă. Ioan a văzut deschiderea Peceţilor, dar el le-a văzut deschizându-se sub formă de simbol, iar fratele Branham le-a numit Peceţile din interiorul Cărţii.
Ţineţi minte că Ieremia avea o porţiune care era pecetluită şi o porţiune care era deschisă, aşa că dacă cineva mergea la porţiunea care era deschisă, putea să vadă care era moştenirea. Dar de multe ori, partea deschisă era un rezumat a ceea ce se afla înăuntru, în pretenţiile de răscumpărare. Partea dinafară spunea: „Ieremia a plătit atât şi a cumpărat pământul acesta de la Hanameel, în locul numit Anatot.” Aşadar, acolo se menţionau termenii generali: cât s-a plătit, cine a plătit, dar când era deschisă partea dinăuntru, aceea conţinea toate detaliile: „Ce s-a întâmplat, cum a ajuns în mâinile lui Ieremia, cum a ajuns el în posesia acelui pământ, ce era inclus în moştenire: izvorul de aici, dealurile de aici şi acelea sunt pentru familia Cutare şi toţi aceştia au dreptul la această moştenire.”
Aceasta se afla în partea dinăuntru, în partea pecetluită. În ce priveşte partea deschisă, de multe ori în sulurile vechi, era un rezumat a ceea ce se afla înăuntru.
Aşadar, oricine mergea la consemnări, putea să ia sulul acela şi să se uite la partea deschisă în care era scris rezumatul. El nu ştia care erau detaliile până când nu era ruptă cealaltă Pecete, dar Pecetea aceea nu putea fi ruptă până când nu erau îndeplinite condiţiile puse. Singurul care putea rupe Pecetea aceea era cel căruia îi aparţinea documentul, iar dacă era menţionată o altă condiţie, trebuia îndeplinită şi aceea. Când persoana era prezentă şi condiţiile erau îndeplinite, Pecetea putea fi deschisă şi astfel erau cunoscute toate detaliile moştenirii. Aleluia!
În Pecetea a şaptea scrie:
„Aţi observat când L-au întrebat evreii aceasta? Voi ştiţi că noi am comparat Scripturile aici, adică Matei 24 cu cele şase Peceţi. Pecetea a şaptea a rămas pe dinafară pentru că Hristos a scris că numai Dumnezeu Însuşi ştie şi că nici măcar îngerii nu ştiu. Nu-i de mirare că nici măcar nu a fost scrisă. Vedeţi, ei au tăcut, s-a oprit totul. Îngerii nu ştiu, nimeni nu ştie când vine El.”
Ce spune în Pecetea a şaptea? În Matei 24 şi Apocalipsa 8.1 s-a făcut tăcere în ceruri, iar fratele Branham a spus: „Numai Dumnezeu ştie. Nici măcar Fiul nu ştie.” Nici îngerii nu ştiu. Ce nu ştiu ei? Când vine El.
„Dar vor fi şapte glasuri ale acestor Tunete care vor descoperi în acel timp marea descoperire.”
În care timp? În timpul venirii Sale. Atunci, în timpul venirii Sale, cele şapte Tunete sunt anunţate în mod public.
„A existat un motiv pentru care Dumnezeu a lăsat ca aceste şapte glasuri să răsune ca tunete, pentru că trebuie să vină (înţelegeţi?)… Noi aflăm că Hristos, Mielul, a luat Cartea în mâna Sa şi a deschis Pecetea a şaptea. Vedeţi, este o taină ascunsă. Nu o ştie nimeni. Dar se aliniază cu ceea ce a spus El: Nimeni nu va şti venirea Sa. De asemenea, ei nu vor şti despre taina acestor şapte Tunete. Aşadar, vedeţi? Ele sunt legate împreună.”
Cine sunt legate împreună? Venirea Domnului şi cele şapte Tunete.
În Apocalipsa 6.1 scrie:
„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte Peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
Când a fost timpul ca Peceţile scrise pe dinăuntrul Cărţii să fie deschise – ceea ce a fost scris sub formă de simbol -, s-a auzit un Tunet, iar când s-a auzit Tunetul, s-a deschis o Pecete.
Aşadar, Ioan a văzut deschiderea celor şapte Peceţi ca simbol, ceea ce înseamnă că timp de două mii de ani a existat o parte deschisă a acestui document. Dar mai este încă o parte pecetluită. Partea deschisă a documentului ne oferă rezumatul răscumpărării, rezumatul moştenirii: ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat de-a lungul timpului, dar unde sunt detaliile? Detaliile sunt sub Peceţi, sunt ceea ce a rămas ascuns sub acele Peceţi după ce Ioan a spus ce a văzut.
Aşa cum am citit mai sus, el a auzit un Tunet, iar făptura a spus: „Vino şi vezi!”
Fratele Branham a spus: „Dacă s-a auzit un tunet când s-au deschis primele Peceţi, cele de pe dinăuntru, nu se va auzi un tunet şi când vor fi deschise cele de pe partea din spate?”
Să mergem în Apocalipsa 10. Ţineţi minte că fratele Branham a spus: „Acele ultime Peceţi de pe partea din spate” şi a mai spus: „Nu a fost scris nimic, nici măcar un cuvânt.”
„…şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”
„Pecetluieşte aceste ultime Peceţi!” Înţelegeţi? Nu primele Peceţi, nu Peceţile din interiorul Cărţii, ci ultimele Peceţi, Peceţile Tunetelor.
„şi nu scrie ce au spus!”
Fratele Branham a spus că nici măcar nu au fost scrise în Scripturi, pentru că Ioan a primit poruncă să nu le scrie. Aceasta nu înseamnă că ele nu se află în Scripturi, ci înseamnă că nu au fost scrise în Scripturi. De ce a făcut Dumnezeu aceasta? El a trebuit să pecetluiască această Carte, ca să nu fie adăugat sau scos nimic. Dar pentru a face aceasta, El a trebuit să aşeze jos o parte a moştenirii, partea deschisă a documentului, pentru ca oamenii să se poată uita la ea timp de două mii de ani. Astfel, oricine putea să meargă, să ia şi să citească acest document al moştenirii, partea lui deschisă.
Fratele Branham a spus că ei au putut vorbi despre aceasta şi au putut să încerce s-o înţeleagă pentru că era o Carte deschisă. Dar exista un ultim set de Peceţi puse pe spatele Cărţii, iar când cele şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor, Ioan le-a auzit şi a fost gata să scrie ceea ce spuneau ele, dar El i-a spus: „Pecetluieşte-le!” Acestea sunt ultimul set de Peceţi, Peceţile de pe partea din spate a Cărţii.
Acesta este timpul când răscumpărarea ne este dată în măsură deplină, este timpul pentru chemarea la Jubileu, de aceea El a trebuit să vină, să rupă aceste Peceţi şi să descopere ce au spus cele şapte Tunete. Ce sunt cele şapte Tunete? Taina venirii Sale; ele sunt legate de venirea Sa.
În „Întrebări şi răspunsuri din anul 1964” scrie:
„Cele şapte Tunete care sunt cele şapte taine, au fost deja descoperite? Au fost descoperite în cele şapte Peceţi, dar deocamdată nu sunt cunoscute de noi ca Tunete?”
„Nu! Ele au fost descoperite în cele şapte Peceţi; despre aceasta au fost Tunetele.
Ele trebuiau să descopere… Cele şapte Tunete care şi-au făcut auzite glasurile şi nimeni nu a putut înţelege ce erau… Ioan a ştiut ce erau, dar i-a fost interzis să scrie. El a spus: „Dar în ziua în care îngerul al şaptelea va suna, vor fi descoperite cele şapte taine ale celor şapte Tunete”, iar îngerul al şaptelea este mesagerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii.”
Ţineţi minte că îngerul al şaptelea se află pe pământ în timpul venirii Sale, în timpul venirii Îngerului puternic, de aceea, am spus că cele şapte Peceţi nu sunt doar nişte informaţii care ne-au fost date, ci sunt un eveniment, sunt venirea Domnului în plinătatea deplină a Cuvântului Său, cu Viaţa deplină care să-L susţină, sunt chemarea la Jubileu.
S-a întâmplat, fraţi şi surori. El este deja aici, de aceea, tot ce trebuie să facem noi este să ne deschidem inimile pe deplin şi să dăm năvală în Împărăţie, să ne luăm ţara. Noi nu trebuie să ne luptăm cu aceste duhuri, ci trebuie doar să le scoatem afară din ţara noastră, pentru că fiecare pas pe care-l facem înseamnă stăpânire, fiecare împotrivire faţă de diavol este un pas pentru a-l scoate afară. Executorul este cu noi ca să ne ajute să ne recuperăm moştenirea, iar aceasta este controlată de o Lege: de Legea Vieţii Sale care este aici pentru a face Cuvântul să lucreze în viaţa noastră, pentru a ne ţine în linie cu Cuvântul Său.
Aşadar, noi nu mergem în fanatism cu această înţelegere, cu această putere, ci stăm în linie cu Cuvântul, pentru că această putere este controlată de o Lege.
Să mergem la un alt citat din „Epoca Bisericii Laodicea” din Cartea Epocilor Bisericii:
„Acest mesager din Maleahi 4 şi Apocalipsa 10 va face două lucruri. Unu: potrivit Maleahi 4, el va întoarce inimile copiilor la părinţi. Doi: El va descoperi tainele celor şapte Tunete din Apocalipsa 10, care sunt descoperirile cuprinse în cele şapte Peceţi.”
Fraţi şi surori, poate fi mai clar de atât? Ce este aceasta? Când a vorbit cele şapte Peceţi, în fiecare zi a venit la el câte un înger care i-a descoperit ce era calul alb, etc. Ce făcea el? Predica Tunetele, anunţând că Îngerul puternic care avea în mâna Sa Cartea deschisă, a coborât jos, aceasta fiind ceea ce dovedea Norul. Ce era aceasta? Venirea Domnului, chemarea la Jubileu, restituirea Pomului Mireasă, dovada că Viaţa deplină s-a întors la Mireasă, la Pomul Mireasă. Ce este aceasta? Autoritatea primită de copiii lui Dumnezeu pentru a-i scoate pe intruşi de pe pământul lor. Fără îndoieli sau temeri, fără întrebări şi fără ezitări. Înţelegeţi? Dacă nu putem vedea descoperirea acestui lucru, noi vom sta întotdeauna la marginea pământului nostru şi vom dori să ne întoarcem înapoi, unde am fost la început, vom dori să ne întoarcem acolo unde au fost ei în ziua de Rusalii.
Fraţi şi surori, Strigătul s-a auzit deja, chemarea la Jubileu, iar Viaţa deplină S-a întors înapoi, de aceea acum ar trebui să umblăm în Ea. Să nu stăm la marginea pământului nostru dorind să fim lângă acel Izvor, dorind să beneficiem de vindecarea divină, dorind ca Viaţa lui Dumnezeu să lucreze în noi, dorind ca Ea să scoată afară din noi toate părerile, complexele şi toate duhurile. Noi nu trebuie să mai dorim nimic, ci să dăm năvală în Împărăţie, pentru că avem chemarea Jubileului şi Viaţa Executorului care să ne susţină.
Este timpul să-i scoatem afară pe toţi intruşii de pe pământul nostru. Este timpul să realizăm că aceea nu a fost o simplă fotografie făcută unui nor, ci a fost Însuşi Domnul. A fost Dumnezeul cel Atotputernic care a venit jos, iar răsunetul Tunetelor a fost dovada că El a venit jos cu Cartea deschisă în mâna Sa. Când a predicat Peceţile, fratele Branham a predicat Tunetele. El le predica şi spunea: „Puteţi vedea ce se petrece? S-a întâmplat în fiecare zi. Ştiu că nu înţelegeţi şi nici nu trebuie să înţelegeţi.”
Dar noi trebuie să înţelegem, fraţi şi surori, pentru că numai aşa putem lua înapoi autoritatea care ne-a fost dată. Ce s-a întâmplat în anul 1963? Nu ne-a fost adusă mai multă informaţie cu privire la istoria Bisericii, ci acolo s-au auzit cele şapte Tunete. Unde? Într-un tabernacol mic din Indiana, dar nimeni nu a ştiut ce se întâmpla.
El a venit la fel de smerit ca la prima Sa venire, când a venit ca Bebeluş într-o iesle. Aşa cum a venit prima dată, vine şi a doua oară şi numai cei aleşi pot vedea aceasta pentru că este moştenirea lor. El a răscumpărat-o, iar noi nu ne-am uitat numai la partea deschisă a Cărţii, ci prin cele şapte Tunete, El ne-a deschis ceea ce a fost pecetluit timp de două mii de ani, ceea ce a fost pecetluit încă înainte de întemeierea lumii în gândul lui Dumnezeu. Astfel, acum avem tot tabloul răscumpărării începând de la întemeierea lumii până la cerul şi pământul nou, când va veni jos Noul Ierusalim. Ce este aceasta? Detaliile moştenirii care ne-au fost descoperite nouă.
De aceea, după deschiderea Peceţilor, fratele Branham a predicat predicile: „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, „Căminul viitor” şi „Unşii din timpul sfârşitului”. Ce făcea prin aceasta? Ne spunea: „Sunteţi înapoi în ţară!” El ne arăta cine suntem şi de unde venim, ne explica răscumpărarea. Cine va merge în Căminul viitor? Cei care au recunoscut chemarea Jubileului, cei care au recunoscut Tunetele, cei care se află în Carte. Numele noastre sunt în Carte, de aceea trebuie să ne auzim numele strigat. Cum ne auzim numele strigat? Prin faptul că El ne descoperă tainele, iar noi le auzim şi spunem: „Acesta este Adevărul!”
Dacă mergeţi şi le spuneţi la alţi oameni: „Ştiţi că noi am putut vedea venirea Lui?” ei vor zice: „Sunteţi nebuni!” Dar dacă este cineva care are sămânţa lui Dumnezeu, iar noi îi spunem: „El a venit aşa cum a venit prima dată, însă lumea nu L-a văzut şi a trecut pe lângă aceasta. El este aici, iar noi putem să citim din Cartea Răscumpărării!”, va răspunde: „Spune-mi mai mult. Nu înţeleg, nu se potriveşte cu ceea ce am învăţat, nu este ceea ce spune biserica mamă, dar ceva dinăuntrul meu îmi spune: „Aceasta este pentru mine! Este Ceva care se potriveşte cu ceea ce spui.” Ce este aceasta? Când Cuvântul loveşte Cuvântul, El vine la Viaţă. Noi nu trebuie să ne temem de Tunete, de Peceţi sau de Maleahi 4, ci trebuie doar să le spunem. De ce? Pentru că Dumnezeu Îşi adună ultimele Seminţe, deci este timpul să ne întoarcem înapoi la moştenirea noastră deplină.
„El va descoperi tainele celor şapte Tunete din Apocalipsa 10, care sunt descoperirile cuprinse în cele şapte Peceţi.”
Când am citit rezumatul moştenirii, am găsit calul alb, calul roşu, etc., dar acum, când El ne-a descoperit totul prin cele şapte Tunete, prin deschiderea Peceţilor de pe spatele Cărţii, El ne-a descoperit despre ce vorbea rezumatul din Cartea deschisă şi ne-a spus toate detaliile moştenirii.
A existat o citire a Testamentului, a moştenirii noastre, deci, cine şi-a auzit numele strigat în cadrul moştenirii, cine are o parte în această moştenire? A fost ceva ce am meritat noi? Nu. Totul se datorează dorinţei Lui. De la început, încă înainte ca omul să-şi piardă moştenirea, Dumnezeu a dorit să aibă părtăşie cu el, aşa că a lucrat timp de mii de ani ca să aducă părtăşia înapoi.
Gândiţi-vă la aceasta. Sfinţii din vechime care erau sub sângele taurilor, al mieilor şi al ţapilor, oferit pentru ispăşire, nu ajungeau în iad când mureau, ci mergeau în sânul lui Avraam. Ne spune Scriptura aceasta? Ei mergeau într-un loc numit Rai. Astfel, Isus i-a spus tâlharului de pe cruce: „Azi vei fi cu mine în Rai.”, iar în povestea lui Lazăr şi a tânărului bogat, vedem că cerşetorul a mers în sânul lui Avraam, dar bogatul s-a dus în iad.
Deci, credinţa în Ispăşirea dată pentru ziua ta, poate schimba locul tău în Viaţa de apoi. Bogatul a respins-o şi a mers în iad, dar cerşetorul Lazăr a acceptat ispăşirea pentru ziua sa şi a mers în sânul lui Avraam. Vedeţi? Unul ardea în zbucium, în timp ce celălalt era în odihnă.
Aşadar, Dumnezeu a creat încă de atunci un tărâm ceresc pentru ca atunci când mor sfinţii, să poată ajunge acolo. Samuel era în locul acela de odihnă când a fost deranjat de Saul. El nu dorea să se întoarcă pe pământ pentru că se afla în locul de odihnă, mersese la răsplata sa, la odihna în sânul lui Avraam, în Rai, şi a fost deranjat de faptul că a fost chemat. Dar după ce Isus Hristos a murit şi a înviat, mulţi dintre sfinţi s-au ridicat din pământ şi L-au însoţit în dimensiunea a şasea, în ceruri, sub altar.
Fratele Branham a mers dincolo de cortina timpului, în dimensiunea a şasea, şi a spus: „În limba engleză nu există cuvinte pentru a descrie aceasta. „Desăvârşire” nu este un cuvânt suficient pentru a descrie aceasta. Nu există nici un cuvânt care să mă ajute să descriu ce este acolo.”
Prin Sângele lui Isus Hristos, prin Ispăşire, El Şi-a dus copiii în ceruri, dar dorinţa lui Dumnezeu nu a fost să-Şi ducă copiii în ceruri. El a făcut deja aceasta, dar există ceva mai mult în ciclul răscumpărării, El doreşte ceva mai mult decât ca noi să fim în ceruri. El vrea mai mult decât ca noi să mergem într-un loc despre care fratele Branham a spus: „Nu mă voi mai teme de moarte. Să mă mai tem să merg acolo? Este cel mai glorios loc în care putem merge.”
El a mers în cer, a venit înapoi şi abia a aşteptat să meargă înapoi. Acolo era o părtăşie desăvârşită, dar Dumnezeu voia ceva mai mult decât să ne ducă în ceruri, voia să restituie dorinţa Sa originală, iar dorinţa Sa originală a fost ca noi să fim o Familie pe pământ, dorea ca pământul să fie locuit de fiii şi fiicele lui Dumnezeu, iar El să vină jos în răcoarea serii şi să aibă părtăşie cu Familia Sa.
Acest Plan al Răscumpărării nu are legătură cu ceea ce dorim noi sau după ce tânjim. Noi am fost prinşi în dorinţa lui Dumnezeu, deci cine se poate împotrivi voii Sale? Ceva ne atrage, uneori chiar împotriva voinţei noastre. Ce este aceasta? Dorinţa lui Dumnezeu pentru atributele Sale, pentru părtăşie, iar aceasta ne atrage în ciclul Răscumpărării. Astfel, acum facem lucruri pe care odinioară le numeam nebunie, pe care nu credeam că le vom face vreodată, iar viaţa noastră se schimbă total. De ce? Pentru că am auzit chemarea Lui, pentru că El adună tot ce s-a pierdut şi aduce înapoi răscumpărarea. De ce? Pentru că încă de la început, El a dorit să aibă părtăşie. Noi spunem că totul este în legătură cu răscumpărarea, credem că este răscumpărarea, dar este mai mult decât atât: totul este în legătură cu ceea ce doreşte El.
Acesta este motivul pentru care nimic nu poate opri răscumpărarea şi nimeni nu ne poate lua pământul acesta. De aceea, aici nu va fi nici un intrus, de aceea El a dorit să avem parte de răscumpărare. Înţelegeţi? Aceasta este ceea ce doreşte El, este axa timpului Său. El a venit jos ca Înger puternic, iar acum este aici ca să pună în aplicare pretenţiile Sale. De ce? Pentru că este Planul Său, iar noi am fost prinşi în acest Plan prin harul Său.
Despre ce sunt Peceţile? Despre restaurare, despre răscumpărare, despre întoarcerea înapoi la început. Astfel, prin descoperirea acestui ceas, prin descoperirea celor şapte Tunete, noi păşim spre răscumpărarea noastră deplină, înapoi la starea noastră de la început, la timpul când trebuia să locuim pe acest pământ, ca fiinţă desăvârşită. Noi ne întoarcem înapoi la aceasta.
Prieteni, noi suntem într-un Plan care ne depăşeşte; există Ceva care ne trage dincolo de intelectul nostru, de dorinţa noastră, dincolo de raţionament, dincolo de fiinţa noastră umană; există Ceva care ne atrage într-un loc în care, dacă stăm într-un serviciu ca acesta, ne vom gândi: „Picioarele mele se vor ridica de pe pământ! Trupul meu nu poate cuprinde această descoperire, dar simt că este pe cale să izbucnească Ceva!” De ce? Deoarece este pentru noi, este răscumpărarea noastră, este Dumnezeu care ne cheamă înapoi la El Însuşi, iar noi spunem: „Doamne, ia-ne de aici!”
Răscumpărarea este pecetluită, dar nu mai este pecetluită pentru noi, pentru că noi am citit scrisoarea Răscumpărării. Noi ştim că ne aparţine, iar tu, Satano, nu mă poţi da afară din moştenirea mea, nu mă poţi amăgi ca să nu pot intra în posesia pământului meu! Trebuie să pleci, pentru că prin acest Document, am drepturi legale, dar tu, Satano, nu ai nici un drept legal! Nu ai dreptul la pământul meu, nu ai drepturi asupra trupului meu, eşti aici doar ca intrus, dar nu este al tău. Eu Îi aparţin lui Hristos. Am citit Cartea Răscumpărării, iar tu nu mă mai poţi speria cu ce va face un guvern sau un sistem bisericesc. Tu nu mă mai poţi speria cu nimic pentru că am citit care sunt drepturile mele legale, iar tu nu ai nici un drept legal.
Şi încă ceva: Executorul este aici, Judecătorul este aici pentru a Se asigura că tu pleci şi că eu voi primi ceea ce este al meu, ceea ce-mi aparţine.
Slăvit să fie Domnul! Amin!