APOCALIPSA CAPITOLUL 4 – Partea a doua, CEI DOUĂZECI ȘI PATRU DE BĂTRÂNI

     Mă bucur că în dimineața aceasta sunt din nou aici.

 Mă gândeam la zăpada de afară, dacă am fi în Colorado, zăpada ar fi moale şi pufoasă, ar ține toată iarna şi am avea 40⁰C sub zero. În schimb aici, unde este un tampon între zone, este umezeală şi fleșcăială, cum este mai rău, de îmi vine să plec în Arizona şi să stau acolo până vine primăvara şi să mă întorc numai atunci.

În felul acesta ne răcim foarte ușor, germenii se așază pe pământ şi îngheață, apoi se dezgheață şi îngheață din nou, şi tot așa. Când se dezgheață, se ridică în aer şi ne trezim că ne ustură în gât, avem dureri de cap și alte dureri și suferințe. Vai, vai, ce vreme şi ce loc!

Dar este o Țară dincolo de râu,

Care este numită dulce de-a pururi;

A cărei țărm se poate atinge numai prin credință;

Unul câte unul vom ajunge la Poarta aceea,

Să locuim acolo cu cei nemuritori.

Într-o zi, vor suna acele clopote de aur

Pentru mine şi pentru tine.

          Acolo va fi Casa în care vom locui, nu-i așa?  O, cum așteptăm ziua aceea!

Aseară ne-am bucurat cu toții de predicile şi mărturiile frumoase pe care le-am auzit de la frații noștri. Pat Tyler este aici? Oh, Pat, nu am observat că stai chiar aici! Mi-a plăcut de prima dată când l-am auzit vorbind, şi sunt sigur că v-a plăcut şi vouă.

Apoi fratele care a predicat ca o mitralieră şi a depus acea mărturie frumoasă. L-am întâlnit în Ohio. Este în dimineața aceasta aici?

Apoi fratele Parnell. Este aici? Nu sunt sigur, dar cred că l-am văzut şi pe fratele Beeler.

Luminile astea… Când se va construi noul tabernacol, sper să se schimbe puțin lucrurile. Acesta este primul, dar următorul va fi complet diferit. Astfel aş vrea să fie puțin înclinat ca să se poată vedea tot timpul audiența, mai ales în timpul deosebirii. Putem face şi un balcon mic.

Aseară m-a chemat fratele Littlefield ca să-mi arate proiectul tabernacolului. Cred că fratele Wood a plătit cinci sute de dolari la arhitectul care l-a proiectat. El ne va trimite desenul şi prețul materialelor. Va fi un tabernacol frumos, nu prea mare, dar va arăta bine.

I-am spus că de îndată ce-l va trimite, am să-l dau  la administratori şi diaconi pentru a vedea cât ne trebuie pentru a începe construcția.

El mi-a spus: „Când veți începe, voi lua salopeta şi voi sta tot timpul acolo.” Fratele Littlefield este un bărbat foarte cumsecade.

Sunteți pregătiți cu toții pentru noul an? Amin. Noi îl vom începe corect, slujind Domnului. Câți din voi v-aţi trezit în dimineața aceasta şi I-aţi mulțumit pentru anul care a trecut şi L-aţi rugat să uite trecutul? Noi am făcut-o lângă pat, apoi am mers la masă, unde de obicei este altarul familiei, căci ne adunăm cu toții în jurul ei şi ne rugăm.

Încercăm să facem aceasta şi seara înainte de culcare. De când m-am convertit, eu obișnuiesc să mă trezesc dimineața şi să-L rog pe El să mă ia de mână şi să mă călăuzească pe tot parcursul zilei.

Îmi amintesc de timpul când am locuit chiar peste drum. Billy Paul avea trei sau patru ani, iar într-o noapte i-a fost sete. Găleata cu apă era în bucătărie, iar eu eram foarte obosit pentru că lucrasem toată ziua, iar seara am predicat până aproape de miezul nopții. El mi-a zis: „Tati, vreau să beau apă.”

„Billy, du-te în bucătărie şi vei găsi apa pe măsuța aia mică.”

El s-a ridicat, s-a frecat la ochi, s-a uitat împrejur şi a zis: „Tati, mi-e frică să merg.” Vedeți?

„Este în ordine. Hai, du-te şi ia-ţi apă singur, că tati este foarte obosit.” Era o distanță mică, până la fereastra aceea.

„Dar mi-e frică să merg.” Vedeți?

Atunci m-am ridicat din pat, m-am întins şi l-am apucat de mână. Am făcut foarte bine, pentru că n-am făcut decât patru sau cinci pași şi când a călcat pe covor, a alunecat, s-a dezechilibrat şi era gata să cadă, dar pentru că îl țineam de mână, m-a strâns şi mai tare. Meda dăduse parchetul cu ceară şi din pricina asta era foarte alunecos. Am stat pe loc şi m-am gândit: „Așa este, Dumnezeule! Şi dorința mea este să nu fac nici un pas fără să mă ții de mână, pentru că nu știu când voi aluneca. Dar cât timp simt mâna Ta mare şi puternică ținând-o pe a mea, știu că nu voi cădea niciodată.” Vedeți?

Astfel, eu mă țin tot timpul de mâna Lui. Uneori am făcut lucruri care păreau ridicole chiar şi pentru mine, lucruri care păreau atât de neobișnuite pentru mintea omenească, dar am constatat că El este singurul care mă poate ajuta să pășesc corect.

Să știți că unele lucruri care nu par bune aici, vor fi foarte bune în altă parte dacă ești călăuzit de Dumnezeu, pentru că El știe cum să vă conducă. Astfel, văzând harul Său măreț, să lăsăm deoparte toate celelalte lucruri şi să ne ținem de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Înainte obișnuiam să cânt o cântare aici nu am auzit-o cântată de multă vreme:

Timpul este plin de schimbări rapide,

Nimic pe pământ nu este stabil.

Zidiți-vă nădejdea în lucruri veșnice,

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Câți din voi ați mai auzit-o? Mie îmi place foarte mult, vouă nu? Haideți s-o cântăm.

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Zidiți-vă nădejdea în lucruri veșnice,

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Să încercăm un verset:

Când călătoria vi se sfârșește,

Și am fost adevărați slujitori ai lui Dumnezeu,

Frumoasă și strălucită va fi Casa în glorie,

Sufletul vostru răpit va vedea!

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Zidiți-vă nădejdea pe lucruri veșnice,

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tată ceresc, îmi place să cânt aceste cântece vechi, pentru că ele intră adânc în inimă şi scot afară expresia dragostei noastre pentru Tine, Dumnezeul cel viu. În timp ce stăteam cu mâinile ridicate, v-am amintit să ținem mâna în mâna Domnului şi să ne gândim că dacă Billy Paul nu s-ar fi ținut de mâna mea, ar fi căzut. Oh, Doamne, de câte ori am fi căzut dacă nu ne-ai fi ținut Tu de mână! M-am gândit la el, fiindcă a rămas de mic fără mamă. Pe drumurile vieții pe care a apucat el, ar fi fost mort demult, dacă nu s-ar fi întins de fiecare dată o Mână care să-l apuce şi să-l scoată de unde eu nu am putut. Îți suntem recunoscători pentru aceasta, Doamne.

Mă bucur pentru că atunci când vom simți că sufletul se desparte de acest trup, acolo va fi aceeași Mână care ne va ține şi ne va conduce dincolo de râu. Îți mulțumim pentru aceste lucruri, pentru această asigurare pe care o avem, pentru această ancoră a sufletului care ne ține în timp ce umblăm în această călătorie a vieții; şi ne rugăm ca poetul care zicea: „Şi fratele căzut văzând statornicia, îi va veni inima la loc şi va căpăta curaj să încerce din nou,” știind că mâna puternică a Dumnezeului celui viu este acolo să ne ajute când ne vom poticni sau vom cădea. Harul Lui este de-ajuns.”

Vrem să începem acest an nou cu imnuri, cu cântări de laudă şi plini de bucurie, știind că Dumnezeu ne va călăuzi în călătoria vieții şi peste râul morții, în Țara făgăduită. Acolo sunt ațintiți ochii noștri: în Țara unde crește trifoiul şi brazii.

Dumnezeule, fă ca sufletele noastre să prindă viziunea şi să nu-i mai dea drumul niciodată, astfel ca într-o zi când va trebui să ajungem la râu, mantaua lui Dumnezeu să lovească râul morții şi noi să putem trece fără frică. Dăruiește-ne aceasta, Doamne.

Ajută-ne în timp ce ne apropiem de Cuvântul Tău şi lasă ca Duhul Tău cel Sfânt să ungă aceste cuvinte pe care nu le putem învăța singuri, dar știm că marele Învățător poate veni să-Şi ocupe locul in inimile noastre şi să ne cuprindă gândurile în așa fel încât El să ne poată tălmăci întreaga Scriptură. Noi depindem de aceasta, Dumnezeule!

Cât este de minunat că Tatăl ceresc, care a născut veșnicia, poate veni jos în niște ființe muritoare, să ne aducă Cuvântul Său şi să-L pună în urechile, inima şi gura noastră, ca să-l putem auzi şi trăi. El a venit să ne răscumpere dintr-un blestem care a venit prin rasa umană, iar noi suntem urmașii acelui prim cuplu de la început şi ne-am născut în păcat și nelegiuire. Dar Dumnezeul cel drept şi viu știa că noi n-am avut nimic a face cu aceasta, de aceea a făcut o cale de scăpare şi ne-a dat privilegiul să venim la El. Cât de bucuroși suntem pentru că am venit în Casa Tatălui.

Te rugăm să binecuvântezi adunarea noastră şi scumpul nostru păstor, fratele Neville, slujitorul Tău smerit. Te rugăm şi pentru diaconii şi administratorii noștri, să le dai cel mai bun an pe care l-au avut vreodată. Îndură-Te, Doamne! Întărește-i şi dă-le Viață veșnică pentru că sunt slujitorii Tăi. Ajută-i să stea întotdeauna viteji în slujbă. Binecuvântează-i şi pe ceilalți frați, pe iubiții Tăi copii care vin în această Casă. Dumnezeule, cerem pentru Tine sufletul fiecărui om care trece pragul acestei case. Îi pretindem pentru Tine, Doamne.  Ajută-ne să prezentăm Cuvântul Tău cât se poate de clar şi  simplu prin Duhul Sfânt, astfel ca oamenii să dorească să fie ca Tine, Doamne. Îndură-te de noi! Vindecă-i pe bolnavii şi suferinzii care au venit aici. Fă aceasta în fiecare casă a lui Dumnezeu din întreaga lume.

Iar la sfârșit, când vei termina, ajută-ne să intrăm pe porțile Tale, să stăm la masa Ta primitoare şi să trăim de-a pururi în prezența Ta binecuvântată. Până atunci, dă-ne sănătate şi putere, bucurie, pace şi tărie, iar binecuvântările Duhului Sfânt să ne însoțească pretutindeni. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteți așeza.

Apreciez mult serviciul de cântări din dimineața aceasta.  Am ajuns la timp şi am apucat să vorbesc cu bunul meu prieten, fratele Skaggs, cu Gene şi cu încă un frate de la ușă, şi am auzit o parte din serviciul de cântări. S-a înregistrat foarte bine.

Cum vă bucurați toți de Apocalipsa? Bine. Aș fi vrut să facem aceasta în martie sau aprilie; acolo în spate să punem o perdea mare, iar ziua să venim şi s-o tragem în sus şi-n jos, așa cum am visat întotdeauna că va fi odată tabernacolul: să fie mare şi să putem pune în aplicare acest plan ca să putem ajunge din toate direcțiile la platformă. Apoi să punem sus toate descoperirile, prorociile şi tălmăcirile pe care mi le-a dat Domnul, să am un punct de plecare ca să aduc epocile Bisericii ca pe niște tablouri. Şi când o terminăm pe una, s-o dăm la o parte şi s-o ridicăm pe cealaltă, apoi pe următoarea și tot așa. Ar fi ca o părticică din rai, nu-i așa?

Este atât de bine să fim cu Domnul! Noi obișnuiam să cântăm un cântec:

„Sunt vremuri când aş vrea să fiu singur

Cu Hristos Domnul meu

Să pot să-i spun necazul meu numai Lui.”

Roy Davis obișnuia să cânte: „Furișează-te departe şi roagă-te cu Isus.” Oriunde te uiți, totul arată spre Isus Hristos, nu-i aşa?

Acum am început să vorbim despre epocile Bisericii, iar aseară am ajuns la Apocalipsa 4.2. Cred că ați fost toți aici. Dacă Domnul mă va ajuta, în dimineața aceasta voi mai atinge două sau trei versete sau cât îmi va ajuta El. Mi-am făcut semn până la versetul 6-7 și am notat şi câteva contexte pe unde să merg prin diferite părți ale Scripturii, ca să facem un studiu ca cel de aseară.

Aseară am rămas la „glasul trâmbiței” este adevărat? Haideți să citim şi să ne întoarcem puțin în urmă:

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva.

Cel ce ședea pe el, avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.”

Aici avem o lecție frumoasă.  Azi dimineață, înainte să vin aici am citit şi versetul 6 şi m-am gândit că aici este ceva ce vreau să audă oamenii când ne vom ocupa de cele patru făpturi vii, căci dacă ne uităm la original, făpturile sunt definite diferit: una este un fel de făptură, iar celelalte patru făpturi sunt altfel.

 În greacă scrie „făpturi vii” în timp ce în traducerea King James nu este tradus tocmai corect (nt: în engleză în versetul 6 scrie „animale” şi nu „făpturi vii” cum este în traducerea română). Aceste făpturi nu erau nici ființe umane, nici îngerești. Deci sunt patru făpturi vii care au patru fețe, vom ajunge imediat acolo. Amintiți-vă că „4” este un număr pământesc.Este o lecție frumoasă, dar sunt aproape sigur că nu vom ajunge astăzi acolo.

Dacă duminica viitoare vom mai fi aici, şi va fi cu voia Domnului, vom încerca să terminăm acest capitol 4 înainte de a termina. Să vedem, nu știu exact unde va fi primul început.

Am aflat că „după aceste lucruri”, adică după încheierea epocilor Bisericii, Ioan a fost chemat sus: „Suie-te aici sus” şi i  s-a arătat ce se va întâmpla în continuare în lume. Apoi, am văzut că Ioan este tipul credinciosului adevărat pe care Hristos îl va chema să vină sus la sfârșitul epocilor Bisericii. Este adevărat? „Suie-te aici sus.”

Apoi am găsit că glasul care i-a vorbit a fost clar şi distinctiv ca sunetul unei trâmbițe şi că a fost același glas care i-a vorbit şi pe pământ. Vedeți? Cât timp a fost în mijlocul celor șapte sfeșnice, El a vorbit la sau din ele. Oh, îmi place aceasta, „Vorbind din sfeșnice.” Vedeți, El era în sfeșnice, și vorbea din ele Bisericii Sale, iar când epocile Bisericii s-au încheiat, a părăsit pământul, S-a dus în ceruri şi i-a chemat pe răscumpărații Săi la El. Oh, nu este minunat? Aceasta îmi face inima să tresalte de bucurie.

Vreau să aduc aceste lucruri în special pentru tinerii convertiți de aici: sora Ina şi soțul ei, Rodney şi soția lui, Charlie şi toți ceilalți. Dorința mea este să puteți înțelege aceste lucruri şi voi tinerilor, care tocmai v-ați întors la Domnul şi nu ați ajuns să gustați încă ce bun şi îndurător este El. Noi vorbim aceste lucruri pentru că dorim să vă întărim credința că atunci când Domnul spune ceva, trebuie să se întâmple. Nu va cădea! Poate părea că este la o depărtare de o mie de mile şi parcă nu se va putea întâmpla niciodată, dar Dumnezeu va merge mai departe și va avea grijă să împlinească totul. El procedează așa ca să vă pună la încercare.

Priviți ce i-a spus lui Avraam: „Ia-ţi fiul, du-l sus pe munte şi omoară-l!” Aceasta după ce l-a așteptat douăzeci și cinci de ani. Vedeți?  După ce i-a zis: „Am să fac din tine tatăl multor popoare”, Domnul i-a spus:   „Du-l pe munte și omoară-l.”

Avraam avea o sută de ani şi nevasta lui nouăzeci, când l-a avut pe singurul lor fiu. Acum avea cam o sută cincisprezece ani şi se întreba probabil: „Cum va fi? Sunt bătrân și am așteptat douăzeci și cinci de ani nașterea lui. La șaptezeci și cinci de ani mi-ai dat făgăduința şi când aveam o sută de ani ai împlinit-o. Sara avea șaizeci și cinci de ani, iar când ai împlinit făgăduința avea nouăzeci. Noi am fost sterili, dar Tu ne-ai făcut fertili şi ne-ai dat acest copil. L-am crescut până a ajuns la cincisprezece ani şi ne-ai făgăduit că prin el vor fi binecuvântate toate neamurile şi popoarele pământului, iar pe mine mă vei face tatăl multor neamuri. Prin acest copil va veni un Răscumpărător, și prin acel Răscumpărător vei răscumpăra toată rasa umană. Cum o vei face, Doamne?”

Ce ziceți, acestea erau gândurile lui Avraam? Nu! În inima lui era un singur lucru: ascultarea. El nu a întrebat niciodată cum erau posibile acele lucruri.

„Nu este treaba mea! Tu ai spus acele cuvinte şi știu că Cuvântul Tău este Adevărul. M-ai chemat când aveam șaptezeci și cinci de ani şi mi-ai zis: „Separă-te de tot şi du-te într-o altă țară! Sunt aici de douăzeci și cinci de ani, un bătrân care a trăit cu soția lui de când era doar o copilă și pe jumătate suntem frați. Apoi mi-ai dat acest copil pe care mi l-ai promis şi pe care l-am primit ca pe unul venit din morți. Şi dacă astăzi îmi ceri să-l ucid, înseamnă că ești în stare să-l înviezi din nou din morți.” Oh, Doamne! Şi a făcut-o pentru că aceasta este calea.

El s-a supus imediat lui Dumnezeu, a dat părul la o parte de pe fața lui Isaac şi a scos pumnalul ca să-l înjunghie pe singurul său fiu. Prin aceasta, Dumnezeu ne-a arătat un tip. De ce a făcut lucrul acesta? Nu era obligat s-o facă, dar a făcut-o pentru ca tu şi eu să putem privi aceste exemple, în acest timp întunecat când inima oamenilor este plină de rău, şi să știm că Dumnezeu Își ține făgăduințele date. Indiferent cât pare de imposibil, Dumnezeu rămâne Dumnezeu şi El îşi ține orice făgăduință pe care a dat-o.

Aceasta încerc să vă spun când stați aici pentru serviciul de vindecare. Voi stați aici şi ziceți: „Sunt bolnav.” Fără îndoială ești bolnav, dar Dumnezeu Își ține făgăduința. Vedeți? El a făcut un legământ şi a făgăduit că vă va vindeca. Şi a făcut-o! Tot ce-ţi cere este să crezi făgăduința Lui şi să ții de ea ca Avraam.

„Păi doctorul a zis că mai am numai o zi de trăit!”

Nu contează, atâta știe omul. Cum putea să-şi primească Avraam fiul înapoi când Cuvântul i-a zis: „Omoară băiatul!”? Cum? Dar el nu a pus nici o întrebare. Dumnezeu a spus că o va face şi aceasta-i tot!

„Cum mă voi face bine când doctorul zice că nu mă mai pot face bine?” Nu-i treaba mea să pun întrebări: eu iau Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în clipa când ți se descoperă că te vei face bine, să nu uiți că așa va fi: te vei face bine. Nimic nu te poate opri s-o primești. Așa este. Vedeți?

Şi ce s-a întâmplat în timp ce Avraam se pregătea să înfăptuiască în deplină supunere ceea ce i se ceruse? În ultimul moment, când mai erau cinci minute, trei minute, două minute, un minut, treizeci de secunde, când a sosit ultima secundă şi mâna lui s-a ridicat ca să ia viața copilului, Dumnezeu a zis: „Oprește-te! Văd că într-adevăr te temi de Mine. Avraame, am făcut lucrul acesta ca să îi arăt Tabernacolului Branham din zilele din urmă, că trebuie să se încreadă în Mine cum ai făcut-o tu. Ei nu trebuie să se îndoiască niciodată de Mine!”

Acolo era o jertfă. Avraam nu a făcut-o în zadar. Oh, nu! Chiar în clipa aceea a auzit behăitul unui berbec care se prinsese cu coarnele într-un tufiș. De câte ori n-am trecut prin aceasta! Cum a ajuns berbecul acolo cu toate acele animale sălbatice în jur? La o sută de mile depărtare de civilizație, printre lei, șacali, lupi și alte animale sălbatice, la o altitudine unde nu era nici apă şi nici iarbă. Ce căuta acolo? Dumnezeu l-a creat și l-a pus acolo.

În dimineața aceasta vă voi spune o mulțime de lucruri care pot părea personale, dar vă spun de la început că nu sunt deloc personale deși așa ar părea la prima vedere. Vi le spun ca exemple pentru ca credința voastră să se odihnească în Hristos şi în făgăduința Lui, pentru că Dumnezeu Își ține făgăduința dată cât se poate de perfect.

El poate face aceasta. Avraam L-a numit IeHoVaH – Jireh, adică „Dumnezeu va rândui o jertfă pentru Sine”. El a dat o cale, Dumnezeu o poate face. El a făcut-o în felul Său.

Voi ziceți: „Aceasta a fost numai pentru Avraam.” Nu, El a vorbit peste tot prin veacuri și vorbește și astăzi.

 El i-a zis lui Noe: „Va ploua”, deși niciodată nu existase nici măcar un nor pe cer. Singura apă cu care Dumnezeu uda pământul era roua. Aceea era singura apă care cădea pe pământ.

Oamenii ziceau: „De unde să vină apă de sus? Arată-ne un singur nor în soarele acesta fierbinte!”

„Dacă Dumnezeu a spus să fac o arcă, va veni şi apa. Treaba mea este să construiesc arca, să fie gata. El este IeHoVaH–Jireh, ceea ce înseamnă că poate să se îngrijească să vină apă de sus.”

Şi Dumnezeu i-a lăsat pe oameni să înainteze în nebunia și prostia lor şi să împlinească prin știință ceea ce știa că se va întâmpla. Vedeți? Nu Dumnezeu a distrus lumea, ci omul! Dumnezeu nu distruge nimic, dimpotrivă, El încearcă să păstreze totul. Omul se autodistruge prin cunoștința lui, așa cum a făcut-o şi în grădina Eden. Niște fanatici au găsit undeva ceva pulbere atomică. Ei o aveau.

Da, ei lucrau cu ea încă pe atunci, fiindcă puteau face lucruri de care nici n-am auzit. Noi n-am ajuns încă la nivelul lor de dezvoltare.  Ei au ridicat piramidele, sfinxul,  lucruri pe care noi nu le putem face. Noi nu le putem reproduce; nu există cale să le facem, decât dacă vom putea obține puterea atomică. Chiar dacă avem puterea benzinei sau pe cea electrică, nu putem ridica de jos niciunul din acele blocuri de piatră. Totuși, ei au ridicat construcții înalte din astfel de blocuri de piatră care cântăreau un milion de tone. Cum le-au ridicat? Vedeți? Ei aveau cunoștință, erau mai avansați.

Dar într-o zi au dat drumul la acele bombe atomice și au distrus totul, iar la venirea Fiului omului se va repeta ceea ce a fost în zilele lui Noe: acel fel de civilizație şi acel fel de oameni inteligenți. „Așa cum era în zilele lui Noe, așa va fi la venirea Fiului Omului,” o repetare la ceea ce a fost. Vedeți?

Nu demult, s-au făcut săpături şi s-au descoperit niște apeducte la fel ca cele pe care le avem astăzi. S-au găsit în Mexic şi se pare că sunt din epoca antedeluviană. Acest lucru s-a publicat în presă. Vedeți? Apeducte ca cele pe care le avem noi astăzi. Erau băgate adânc în pământ – poate din pricina vreunei explozii.

Deci în timpul acesta va fi ca în zilele lui Noe, când oamenii erau deștepți, dețineau puterea atomică, şi au putut construi piramidele, sfinxul, și altele. Dar lucrările se vor întrerupe în această zi, fiindcă va fi un popor răpit, scos afară. Da, va fi un popor care va fi dus dincolo asemenea lui Enoh. În dimineața aceasta, noi facem parte din clasa de oameni care sunt duși dincolo ca Noe prin potop.

Deci nu uitați un lucru: înainte să cadă vreun strop de apă, înainte să se ridice vreun nor de apă, înainte să fie arca gata, Enoh a fost dus Acasă, răpit fără să guste moartea. Într-o zi, gravitația nu a mai avut nici o putere asupra lui şi a putut urca la cer. A pășit cu un picior mai sus, apoi cu celălalt şi mai sus, şi tot așa până a putut spune: „Rămâi cu bine, pământule!” și s-a dus în slavă.

Când Noe a privit în jur şi nu l-a mai văzut pe Enoh nicăieri, deși n-a știut unde s-a dus, şi-a zis: „Este vremea să construiesc arca!” şi s-a dus să lucreze la arcă să ducă rămășița dincolo. Vedeți?

Același lucru se întâmplă aici. Biserica a fost dusă în cer, iar Ioan este luat împreună cu ea ca un tip al celor înviați. Mai mult, glasul care l-a chemat să meargă sus este același glas care i-a zis să se uite înapoi pe pământ.

Oh, fiecare creștin! Charlie, glasul care v-a îndemnat într-o zi, acolo jos în Kentucky, să vă întoarceți, este același glas care vă îndeamnă: „Veniți sus.” Nu sunteți bucuroși de aceasta, frate Evans? Glasul care a zis: „Întoarce-te,” a zis: „Vino sus.” Oh, vai! Ce îndemnuri! Ce realitate, clară, distinctă ca o trâmbiță!. „Întoarce-te; slujește-mi. Vino sus unde sunt Eu.”

Aici sunt reprezentați cei ce au murit şi cei vii: Moise este reprezentatul sfinților morți şi înviați; iar Ilie cu grupul lui în ultima zi, cu grupul lui răpit stând acolo toți înaintea Domnului Isus. Isus le-a spus că el nu va muri, iar printre ucenici a ieșit zvonul că Isus a spus despre Ioan că nu va muri.

Aş vrea să intrăm mai adânc, foarte adânc, în aceste lucruri pentru biserică. Oricine trăiește o viață particulară cu Dumnezeu. Este o problemă personală, lucruri ale Duhului care te poartă în locuri despre care nici n-ai îndrăzni să vorbești.

Am observat în viața mea, în slujba mea umilă, că de multe ori spun lucruri pe care nici nu știu că le-am spus, dar apoi constat că era exact ceea ce ar fi trebuit spus. Cel ce face aceasta este Dumnezeu. Uneori când vreau să spun ceva mă trezesc zicând: „Un moment! Omului aceluia i se va întâmpla așa şi așa.” Ei bine, eu nici nu știu de ce am spus aceasta, dar totul se întâmplă întocmai. Cel ce face aceasta este Dumnezeu.

Deci ucenicii au spus: „Oh, Isus i-a spus lui Ioan că nu va muri.” Dar Isus nu a spus niciodată așa ceva, ci a zis: „Ce vă pasă dacă Eu vreau să rămână până voi veni?” 

Apoi l–a luat şi l-a dus sus să-i arate desfășurarea tuturor lucrurilor, să vadă repetiția venirii Domnului. A văzut sfârșitul epocii bisericii; a văzut sfârșitul evreilor; a văzut a doua Sa venire. A văzut toate lucrurile în ordinea desfășurării lor.

Şi priviți ce a trebuit să facă Dumnezeu: l-a fiert timp de douăzeci și patru de ore în ulei ca să-i facă să vadă că era uns cu Duhul Sfânt şi din pricina aceasta trupul lui n-a avut nici o rană. Este imposibil să încerci să scoți Duhul Sfânt dintr-un om, fierbându-l. Atunci l-au dus pe insula Patmos unde a scris Cartea Apocalipsei, apoi s-a întors şi a mai predicat câțiva ani. Vedeți?

Desigur, când s-a întors, el avea un renume rău: „vrăjitor, un ghicitor”. Câți din voi știu că Ioan a fost numit vrăjitor? Sigur că da. Şi Isus a fost numit așa. Vedeți, lumea nu știe nimic despre aceste lucruri. Ei ziceau: „Citește gândurile oamenilor!” Despre Ioan spuneau că a vrăjit uleiul ca să nu-l ardă. Spuneau aceasta pentru că el nu era de acord cu ideilor lor catolice. Aceasta era tot.

Ioan era un slujitor smerit al lui Dumnezeu şi avea de îndeplinit o însărcinare. El nu a tolerat acele lucruri vechi, iar Dumnezeu l-a ținut în picioare și l-a călăuzit. La fel s-a întâmplat cu sfântul Martin, cu Irineu şi de-a lungul epocilor, iar astăzi El face încă același lucru, venind drept în jos.

Nu uitați, Dumnezeu a promis scuturări, lucrări mari şi puternice, dar aş vrea să vă notați că ceea ce omul numește mare şi puternic, Dumnezeu numește nebunie. Şi ceea ce omul numește nebunie, Dumnezeu numește mare. Să nu uitați aceasta! Vă va ajuta de-a lungul anilor care vor urma, fiindcă voi așteptați tot timpul ceva măreț. Adevărul este că noi primim tot timpul lucruri mai mari, dar oamenii din lume nu știu. Ei n-au știut nimic nici în zilele lui Noe, nici în timpul lui Ioan, nici în zilele lui Isus, nici în zilele apostolilor, nici în timpul lui Irineu și nici într-un alt timp.

Ioana d’Arc a fost o sfântă, o copilă. Dumnezeu i-a vorbit prin vedenii şi i s-a arătat un înger care o călăuzea. Dar știți ce-a spus biserica catolică despre ea? Că este o vrăjitoare. Astfel, au pus-o pe rug şi au ars-o; preoții catolici au condamnat-o la moarte zicând că este o vrăjitoare. Da, Ioana d’Arc a murit ca o vrăjitoare, iar două sute de ani mai târziu, şi-au dat seama că ea n-a fost vrăjitoare, ci o slujitoare a lui Hristos.

Ei au făcut așa cu toți sfinții, de aceea Isus le-a zis: „Pe care dintre profeți nu i-au prigonit părinții voștri? Pe care dintre profeții care au venit cândva, nu i-au refuzat? Pereți văruiți care împodobiți mormintele sfinților pe care i-au omorât părinții voștri.” Vedeți? Vai, vai! El nu i-a cruțat. „Generație de șerpi, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Nu spuneți că aveți de tată pe Avraam sau că aparțineți de cutare sau cutare organizație!” „Ești creștin?”

 „Oh, eu sunt metodist; sunt prezbiterian; sunt penticostal!” Aceasta nu înseamnă nimic. Dacă ești creștin, ești un slujitor născut din nou al lui Dumnezeu.

Să revenim la Ioan și la descoperire. Lumea va avea chiar acum parte de cea mai mare zguduitură pe care a avut-o vreodată, lumea bisericească.

Fără îndoială, în timpul lui Ioan şi al lui Isus au fost adunări mari, ținute de oameni intelectuali care erau vorbitori buni. Ei atrăgeau zeci de mii de oameni. Ce făcea Caiafa dacă chema o adunare împreună? Aducea împreună tot Ierusalimul de la mic la mare. Unul a zis: „O, dacă spune Caiafa ceva,  ar fi ceva măreț! Crezi Scriptura, rabinule, reverend, doctor, episcop?”

„Sigur că da, doar sunt un învățat renumit!”

„Bine. Biblia spune că va veni timpul când munții vor sări ca berbecii, copacii vor bate din palme, înălțimile vor fi coborâte şi câmpiile înălțate. Aceasta se va întâmpla când va răsuna glasul celui ce strigă în pustie. Crezi aceasta, rabin, reverend, doctor, păstor?”

„Sigur că da.”

„Și cum se va întâmpla aceasta?”

„Oh, într-o zi, Dumnezeu va trimite pe pământ un om puternic; un om mare. El va fi glasul care strigă în pustie, va fi premergătorul lui Mesia, iar când va coborî din ceruri, el va veni direct în Templu și va spune: „Îi veți omorî în bătaie pe romani!” Apoi va striga: „Vino, Mesia!” Şi Mesia va veni jos, iar noi vom face din săbiile noastre pluguri și cosoare, şi nu vor mai fi războaie.” Vedeți? Aceasta era interpretarea lor.

Dar ce s-a întâmplat când a venit? Nu s-a deschis cerul. A fost ceva, dar ei nu au văzut. Când au sărit munții ca berbecii? Când s-au făcut munții, văi şi văile au fost înălțate? Din pustie a venit un predicator ciudat, cu fața păroasă, unul care nu știa nici Abecedarul. După mărturiile Istoriei, Ioan s-a dus în pustie când avea nouă ani şi nu a mai revenit de acolo decât la treizeci de ani. El s-a hrănit cu lăcuste și miere sălbatică. Cred că nu era ceva rău, pentru că astăzi le poți cumpăra şi din supermarket. Dacă îi vreți, bondari, albine lucrătoare, lăcuste, șarpele cu clopoței, orice vreți. Vedeți?

 Deci Ioan trăia cu lăcuste şi miere sălbatică. Ce dietă! Dar el era ținut de puterea lui Dumnezeu. Nu era îmbrăcat cu haine cu guler întors, așa cum spunea şi fratele Parnell aseară, ci a venit din pustie înfășurat doar cu o piele de oaie în jurul trupului. Noi trebuie să ne îmbăiem în fiecare zi, dar el făcea probabil o baie la trei sau patru luni. Nu prea aveai la ce să te uiți, nu-i așa? Nu avea nici amvon. El nu s-a dus să țină campanii în marile orașe, ci a stat pe malul Iordanului, în noroi până la genunchi și zicea: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?” Da, atunci munții au fost făcuți văi şi văile au fost făcute munți. Da, domnule.

Ei L-au așteptat pe Mesia să vină cu Îngerii și alte lucruri, să tragă bolta cerească și Templul pe care l-au zidit pentru El (așa cum zidim noi locuri mari astăzi prin națiuni și altele). Vedeți?  Dar ce s-a întâmplat când a venit? A trecut pe lângă toate sinagogile şi organizațiile lor şi a coborât într-un staul. Ei L-au forțat să facă aceasta.

Așa este și astăzi. El este forțat să intre în tot felul de locuri, să fie interdenominațional, pentru că mesajul Lui nu corespunde cu denominațiunile lor. Mesajul predicat de slujitorii Lui de astăzi este unul interconfesional, pentru că denominațiunile l-au scos afară. Așa spune Biblia. Astăzi, El este afară şi bate la ușă încercând să intre în propria Sa biserică.

Nu uitați că înaintea lui Dumnezeu este mic tot ceea ce pare mare pentru oameni. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să aveți o mulțime de flori. Când va veni El, veți fi surprinși să constatați că spălătoreasa de pe stradă şi omul care nu spune nimic, vor păși smeriți înaintea Lui. Da, veți fi foarte surprinși!

Nu demult am predicat despre surprizele de la judecată. Nu va fi o surpriză pentru contrabandistul de acolo. El știe unde merge. Sigur. Nu va fi surprins să vadă mincinosul, curvarul, orice lucru acolo, ci surpriza și descurajarea va fi pentru cei care s-au gândit că vor merge; da, și apoi vor fi refuzați; pentru cei care au spus: „Un moment! Părinții mei au aparținut la biserica cutare şi la fel bunicii mei, iar eu am fost membru toată viața acolo.”

„Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelegea!” (Matei 7.23).

Uitați-vă la bătrânul Simeon, un necunoscut, fără reputație din câte știm din Biblie. Dar Biblia spune: „Duhul Sfânt îl înștiințase (Acolo este el; acolo sunteți voi) că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.” (Luca 2.26).

Apoi uitați-vă cine a fost Ioan Botezătorul: un tip ciudat, un sălbatic din pădure. Şi El a primit o descoperire şi a venit să predice Mesajul.

Priviți-o pe micuța fecioară Maria, din Nazaret, puțin mai josnic decât Jeffersonville, unde păcatul şi celelalte murdării erau din abundență. Totuși, ea s-a păstrat curată pentru că știa că într-o zi va veni Mesia. Vedeți?

Tâmplarul Iosif îşi pierduse soția şi acum o curta pe tânăra fecioară. Duhul Sfânt a venit pe acolo să o facă, apoi lumea vine şi-i pune nume negre: holly-roller penticostal, înnegrind-o! „Copilul acela s-a născut în afara căsătoriei.” Toți credeau aceasta, şi la prima vedere se părea că așa era, dar Dumnezeu face aceste lucruri ca să-i orbească pe cei înțelepți şi pricepuți şi să le descopere copiilor care vor să învețe.

Nădăjduiesc că am făcut pregătirea necesară pentru ceea ce voi spune mai încolo. Vedeți acest ulei? Ce v-am spus până acum, fundamentul, este ca să înțelegeți că acesta nu este omul, ci Dumnezeu. Arată spre El.

Glasul a spus: „Suie-te aici sus!” Apoi s-a auzit un glas ca sunetul unei trâmbițe şi imediat Ioan era în Duhul şi a început să vadă acele lucruri. Voi începeți să vedeți lucrurile când intrați în Duhul. Întâi trebuie să intrați în Duhul. Este corect?

Să zicem că mergi la un sport cu mingea. Poate zici: „Mie îmi place baschetbalul” şi îți iei loc mai în față ca să vezi cum joacă yankeii, buldogii sau o altă echipă, iar când încep să înscrie încep şi uralele şi strigătele.

Vă amintiți vechile pălării de paie? Odată am fost la un meci de baschet şi în fața mea stătea un bărbat cu o pălărie de paie. Când a fost cuprins de entuziasm, a prins pălăria şi şi-a tras-o în jos rămânându-i în jurul gâtului ca un guler, în timp ce vârful pălăriei i-a rămas pe cap. Era atât de cuprins de acel duh că parcă nu mai știa de el: bătea din picioare, sărea şi striga. Sigur iubea baschetbalul. Era dependent de el așa cum sunt dependenții de țigări sau cei de whisky.

Eu sunt dependent de Hristos. Da. Îmi place aceasta. Dacă ajungeți să vă îndrăgostiți de Isus (Vedeți?), un prieten după ceva…

Bărbatul acela iubea baschetul. Era dependent de el, iar cei cu care ținea erau pe punctul să piardă. Şi când au pierdut, a spus: „Mi se pare corect.”

Voi ziceți: „De ce nu-ți place? Ceva este rău cu tine.” Orice bun iubitor de baschetbal va zice: „Ce este  cu insul acela? Ceva este rău cu el. Priviți-l cum stă acolo!” Ha.

Acum puneți doi ori doi împreună. Vedeți? Oh, când ești dependent de Isus şi simți Duhul Sfânt ascuns în aceste Cuvinte, ceva strigă. Oh, vă ieșiți din fire!

Bărbatul acela să mă ierte, este chiar aici, mă refer la bărbatul acela înalt cu păr negru. El a stat într-o seară aici, iar Cineva l-a ajutat și l-a binecuvântat. Știu că bietul om a trecut printr-o perioadă groaznică. A fost în război şi a fost împușcat de mai multe ori; mi-a fost foarte milă de el. El i-a promis Domnului că Îl va sluji dacă-l ajută să se întoarcă cu bine acasă la copii şi la soție, dar imediat ce a făcut aceasta și Domnul a început să-l binecuvânteze, soția lui s-a întors împotriva lui, a intentat proces de divorț și l-a părăsit lăsându-l afară în frig. Cu toate acestea, el a rămas un dependent de El.

În seara aceea când a stat pe hol și a auzit vorbindu-se despre Isus, a sărit în sus cât era de mare şi a spus: „Oh, glorie!” Apoi și-a ridicat mâinile şi a lovit atât de tare peretele cu pumnii încât l-a găurit. Nu știa ce face. Mai târziu mi-a zis: „Frate Bill, voi plăti ce am stricat!”, şi cred că fratele Wood este cel care a pus o bucată de ceva peste gaură. Nu ne-am supărat pentru aceasta, frate Ben, ci ne bucurăm că ești atât de dependent de El. Vedeți?

Când Duhul Sfânt îţi face ceva, nu poți sta liniștit; este ceva care te face să sari. Amin. Da, ceva preia conducerea şi devii dependent de Hristos. Când Îl iubești pe Domnul, Ceva din tine te face să însetezi şi să flămânzești după El. Isus a spus: „Ferice de cei flămânzi şi însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!” (Matei 5.6).

Ferice de cei care sunt flămânzi şi însetați după El. Câți vreți mai mult din Dumnezeu? Bine. Motivul pentru care vreți mai mult din Dumnezeu este că sunteți binecuvântați să fiți așa. Vedeți? Sunteți binecuvântați doar pentru că însetați şi flămânziți după El, pentru că sunt mulți care nu-L vor.

Vă amintiți predica în care vorbeam despre cel ce păstrează cutia și aruncă darul? Ați văzut? Nu alegeți cutia, ci luați Darul! În ordine!

„Și iată că în cer a fost pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie ședea cineva…”

Cred că aseară am spus ceva despre acest scaun. Am văzut că la început nu era nimic pe scaun, dar acum este Cineva. Aceasta arată că Isus a venit cu Biserica Sa în slavă şi S-a așezat pe scaunul Lui de domnie – aceasta se întâmplă după încheierea epocilor Bisericii. Vom ajunge imediat la aceasta. Voi ziceți: „Dar astăzi unde este scaunul Lui de domnie?”

 Frate Neville, dacă voi trece peste aceasta, să-mi aduci aminte mai târziu, să mă întrebi unde este tronul Lui astăzi. Sper să ajung până acolo. „Și dacă astăzi nu stă pe scaunul de domnie, unde este?” Așa este. Astăzi El nu stă pe scaunul de domnie. Nu, domnule.

Cel ce ședea pe el (pe scaun), avea înfățișarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.” (v. 3).

Haideți să luăm versetul acesta de la început: „Cel ce ședea pe el, avea înfățișarea unei pietre de iaspis…” Cu alte cuvinte, când te uiți la El, este într-o mare frumusețe şi splendoare, Oh, cât aș vrea să-l văd! Voi nu?

Îmi amintesc de sora Howard Cadle. Cred că mulți dintre voi şi-o amintesc, căci locuia peste drum de noi. Odată era foarte frig în casă, și aveam un cuptoraș mic în care ne coceam pâinea. Băgasem niște crengi în el, dar nu le puteam face să ardă. Billy şi soția mea erau răciți, iar eu eram foarte necăjit din cauza aceasta. Chiar atunci a venit sora Cadle cântând:

Când voi ajunge acolo,

Pe țărmul îndepărtat,

Vreau să-L văd pe Isus;

Nu-i așa că și tu?” Oh, Doamne!

În timp ce cânta, m-am așezat jos şi am început să plâng. Voi știți că avea vocea ca o privighetoare. Aș vrea s-o aud și când voi trece dincolo, și să spun: „Eu vreau să-l văd pe Isus, nu-i așa că și tu?”

Şi mă gândeam: „Da, Dumnezeule, vreau să-l văd într-o zi! Aș vrea să-l văd pe Isus!” Aş vrea să stau unde a stat Ioan şi să Îl văd stând pe scaun în toată splendoarea Lui.

În vremurile când era încă sclavia, spun aceasta pentru frații de culoare care sunt printre noi în dimineața aceasta. În vremurile acelea era un om de culoare care mergea într-un anumit loc din Kentucky unde obișnuiau să se adune și cânta.

Poate mama Cox şi ceilalți își amintesc de timpul când mergeau pe la case, căutau o orgă şi cântau – tineri și bătrâni. Obișnuiau să facă aceasta şi în Utica și prin împrejurimi. Acum ei iau o sticlă de whisky şi merg la petreceri de rock, dar atunci cântau imnuri spre slava Domnului.

Printre ei era un om de culoare care fusese salvat. Domnul l-a chemat să predice, iar a doua zi el s-a dus şi le-a spus aceasta sclavilor de pe plantație:

„Domnul m-a salvat aseară şi m-a chemat să le predic fraților mei.”

Vestea a ajuns până la stăpânul plantației, iar acesta l-a chemat la el şi l-a întrebat:

„Sambo, am auzit vorbindu-se printre sclavi că Domnul te-a făcut liber, este adevărat?”

„Da, domnule. Eu sunt sclavul tău pentru că m-ai cumpărat cu banii tăi, dar Dumnezeu m-a făcut liber. Aseară, Isus m-a eliberat din viața de păcat şi rușine, din moarte și m-a făcut liber.”

„Vorbești serios, Sambo?”

„Sigur că da, domnule.”

„Am auzit sclavii vorbind că vei predica poporului tău de pe plantație.”

„Da, domnule. Aceasta voi face: voi predica această Evanghelie poporului meu.”

„Vorbești serios, Sambo?”

„Da, domnule, așa vreau.”

„Atunci vino cu mine şi îți voi reda libertatea. Te eliberez din sclavie. Eu te-am cumpărat şi ești al meu, dar te eliberez ca să poți predica Evanghelia la poporul tău.”

Astfel s-au dus, a semnat actele și l-a eliberat. El nu mai putea fi vândut ca sclav; era liber ca să predice Evanghelia.

El a predicat mulți ani printre frații lui, iar la predicile lui s-au convertit şi mulți albi. A predicat mai mult de treizeci de ani, apoi a venit vremea să moară. Era întins pe pat și în jurul lui erau o mulțime de albi. Timp de două sau trei ore a stat nemișcat ca un mort, apoi s-a trezit și a privit prin cameră.

„Unde ai fost, Sambo?”

„Oh, m-am întors iar aici?”

„Dar ce s-a întâmplat?”

„Oh, am trecut dincolo în Țara aceea!”

„Spune-ne și nouă.”

„Ei bine, tocmai am fost în prezența Lui, iar în timp ce stăteam acolo, a venit un înger şi m-a întrebat:

„Te numești Sambo?”

„Da, domnule.”

„Vino înăuntru!”

Am intrat înăuntru şi m-am uitat la El cum stătea acolo. Îngerul mi-a zis:

„Vino aici, Sambo. L-ai văzut, așa că vino să-ți iei haina, harfa şi coroana. Ai câștigat răsplata şi trebuie s-o primești.”

„Nu-mi vorbiți despre haine, harfe și coroane.”

„Dar ai câștigat o răsplată și vrem să ți-o dăm.”

„Nu-mi trebuie nici o răsplată decât să mă laşi să stau să mă uit la El o mie de ani. Aceasta să-mi fie răsplata.”

Cred că la fel gândim şi noi: „Doar să stau şi să Îl privesc!” Oh, va trebui să am un trup diferit decât am acum, și fiecare fibră din ființa mea să-l privească.

Ioan Îl privea cum stătea pe acel scaun şi avea înfățișarea unei pietre de iaspis și sardiu. Trebuie știut că toate cuvintele şi lucrurile din Biblie au o însemnătate.

Piatra de iaspis şi sardiu, dacă observați comparația cu restul Scripturii, vedeți că în ultima Carte El era Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârșitul, Primul şi Ultimul, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, El era Tatăl şi toate lucrurile sunt legate prin El.

În Matei 17, pe Muntele schimbării la față ni se arată că toate s-au adunat în El.

Iaspisul şi sardiul sunt pietre şi imediat vom ajunge şi la culorile lor.

Aș vrea să observați că fiecare patriarh a primit câte o piatră de naștere. Acest lucru este valabil pentru fiecare om. Fiind născut în aprilie, piatra mea este diamantul, dar fiecare lună reprezintă o piatră. Ei bine, la fel a fost cu patriarhii. De fiecare dată când s-a născut un patriarh, el a avut o piatră de naștere.

 Haideți să ne oprim puțin aici şi să vă arăt Cuvântul divin, prieteni, pentru ca credința voastră să fie zidită pe Cuvântul lui Dumnezeu. Când mamele evreilor erau în durerile nașterii, cuvintele rostite de ele au stabilit numele copilului şi locul pe care îl va ocupa seminția lui în Palestina, la venirea Domnului. De exemplu, Efraim înseamnă „lângă mare”. Vedeți? Și lui i s-a dat partea dinspre mare. Deci numele arăta poziția celui născut între copiii lui Israel. Iuda, orice înseamnă Iuda, aceea arată poziția lui între copiii lui Israel.

Dacă citim în Geneza 48 şi 49, îl vedem pe Iacov când era pe moarte, el le-a spus acelor copii unde vor fi la sfârșitul lumii. Ei sunt așezați pozițional chiar aici, acum, de când s-au dus înapoi în patria lor. El i-a spus lui Iosif: „Tu ești rodul viței de la fântână”, apă, lângă izvor. „Te-ai încrezut în Domnul Dumnezeul tău și ți-ai întărit ramurile (Statele Unite. Vedeți?), iar într-o zi acele ramuri se vor înălța iar deasupra zidurilor.” Şi iată că astăzi este exact cum a fost spus cu aproape trei mii de ani în urmă. El i-a spus lui Efraim că își va cufunda picioarele în untdelemn, şi el s-a stabilit exact unde sunt marile fântâni de ulei. Exact.

Exprimarea acelor oameni, ce era peste muritorii aceia? Dumnezeu lua fibrele lor și se mișca în ei.

Se părea că totul s-a sfârșit când Imperiul Roman i-a împrăștiat, când au fost urâți de Hitler şi omorâți cu milioanele. Se puteau vedea trupurile lor atârnând pe garduri cu copiii și orice altceva, și oasele… Ei i-au luat și a îngrășat pământul cu trupurile lor. Doar i-a luat și i-a injectat, și i-au pus în vagoane.

Când i-au încărcat pe vapoare ei cântau: „Mesia va veni şi noi vom bea din nou din rodul viței.” Chiar şi atunci când mergeau la moarte şi știau că mai au doar câteva clipe de viață, cântau: „Curând îl vom vedea pe Mesia.” Oh, Doamne! Gândiți-vă că ei le-au luat trupurile și au îngrășat pământul cu ele.

Mulți dintre cei care ați fost soldați, știți aceasta. Am stat pe locul unde au fost arși de Hitler şi de ceilalți. La fel au făcut Stalin, Rusia şi ceilalți. Așa este. Dar toate acestea i-au silit pe evrei să se întoarcă acasă. Așa este.

Am văzut filmul acela: „Trei minute până la miezul nopții.” Când au sosit acei evrei, au fost întrebați: „Ați venit să muriți în patrie?”

Dar ei au răspuns: „Nu! Am venit să-L vedem pe Mesia.” Amin. Noi suntem la sfârșitul timpului.

Fiecare din acei copii au avut o piatră de naștere, iar marele preot Aaron avea acel pieptar care îi reprezenta pe fiecare în parte. Aș vrea să mai zăbovim puțin aici şi să intrăm în versetul 6, deoarece sunt cuprinse toate simbolurile din Vechiul Testament. Toate tablourile Vechiului Testament au fost făcute după modelul văzut în cer, modelat din nou în ființa umană.

Pieptarul marelui preot Aaron, cuprindea piatra de naștere a fiecărei seminții: seminția lui Efraim, a lui Manase, a lui Gad, a lui Beniamin, toți erau reprezentați acolo. Ei luau acele pietre de naștere, acele nestemate frumoase şi le atârnau pe ușcior, în felul acesta (fratele Branham arată). Dacă un profet prorocea şi acele pietre luminau… Ei îl duceau la Urim şi Tumim şi îl puneau să spună prorocia. Dacă Lumina sacră venea şi făcea acele pietre să lumineze, prorocia era de la Dumnezeu. Acelea erau pentru toate semințiile, pentru fiecare din ele.

Cine știe care a fost primul născut? Ruben. Exact. Dar ultimul? Beniamin. Da. Piatra de naștere a lui Ruben era iaspisul, iar a lui Beniamin era sardiu. El privea la Ruben şi la Beniamin, Primul și Ultimul, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine. El este Alfa, litera „A” din alfabetul grec şi Omega, litera „Z” din alfabetul grec. El era Primul și Ultimul; El era de la Ruben la Beniamin şi de la Beniamin la Ruben. Oh, Doamne!

Acolo era El: „…avea înfățișarea unei pietre de iaspis şi sardiu” și „ședea pe acel scaun de domnie.”

Câți din voi ați vrea să Îl vedeți stând în slava Lui? Haideți să citim Apocalipsa 21.10-11:

„Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt.

Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu,

Având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.”

Lumină? Ce este Lumina?

„Cetatea n-are trebuință nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi Lumina ei este Mielul.” (Apocalipsa 21.23).

Piatra de iaspis şi sardiu; slava lui Dumnezeu este Isus Hristos, iar slava lui Isus Hristos este Biserica Sa. El este Cel dintâi. Ce era El? Începutul timpului şi sfârșitul lui. El era Primul dintre patriarhi şi Ultimul dintre ei. El era Duhul Bisericii în Efes şi tot El este Duhul Bisericii în Laodicea. El este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, de la A la Z; Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, Rădăcina şi Vlăstarului lui David, Steaua de dimineață, Crinul din vale, Trandafirul din Sharon. Oh, sunt patru sute şi ceva de denumiri biblice care Îi aparțin Lui! Gândiţi-vă numai ce a fost El! Şi cu toate acestea, a fost Cel mai de jos, umilul Domn Isus S-a născut într-un grajd spre lauda lui Dumnezeu. Să vă spun ceva: Orice lucru smerit, urmăriți-l, fiindcă acela-i corect. Orice lucru care este mare este un îngâmfat; nu-i acordați nici o atenție (Vedeți?); Este mult aer și nu este nimic de el. Bine.

Mai avem timp, aşa-i? Încă patruzeci de minute.

Acum haideți să mergem la Ezechiel 1, căci şi el Îl descrie, şi să comparăm aceste texte. Mi-am notat aici de la versetul 26 la versetul 28, dar vom începe să citim de la versetul 1:

„În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinșii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeiești.

În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachim, –

Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.

M-am uitat, şi iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic (Urmăriți acest profet aici, cu cinci sute și nouăzeci de ani înainte de venirea lui Hristos; vedeți cum viziunea lui se compară cu a lui Ioan), un nor gros şi un snop de foc, care răspândea de jur-împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o ambră (chihlimbar) lustruită, care ieșea din mijlocul focului.

Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească.” (n.t. În Biblia noastră nu avem expresia „chihlimbar”).

Observați culoarea Duhului lui Dumnezeu care era deasupra celor patru făpturi: era o aureolă ca și chihlimbarul. Chihlimbarul este galben-verzui. Oh, El este Același ieri!  El S-a descoperit lui Ezechiel într-o vedenie. Lumina pe care a văzut-o venind peste cele patru făpturi vii era galben-verzuie.

Când i s-a arătat lui Ioan, a apărut într-un smarald care de asemenea este galben-verzui. El vine la descoperitor în lumina galben-verzuie. El vine la noi în galben-verzui, Lumina: „Umblați în Lumină, pentru că El este Lumina!”

  Să mergem şi la versetul 26. Aş vrea să-l citiți cu atenție când ajungeți acasă.

„Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el.” Acesta este Fiul omului, Hristos.

 Acum ascultați. Vă rog în Numele lui Isus Hristos să fiţi spirituali, plini de înţelegere şi să păstraţi aceasta în inimile voastre.

Fiţi atenți! (n.t. În Biblia engleză scrie: „Am văzut o lucire de ambră (chihlimbar)”, iar în traducerea noastră scrie: „lucire de aramă”).

Ascultați. Fiți spirituali; înțelegeți, și în inimile voastre aici; vă îndemn în Numele lui Isus, să păstrați aceasta pentru voi. Doar amintiți-vă cât este de binecuvântat.

„Am mai văzut iarăși o lucire de ambră (aceasta este galben-verzuie) lustruită ca niște foc, (foc în jurul ambrei verzui) înăuntrul căreia era omul acesta, şi care strălucea de jur-împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus, şi de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, de jur-împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfățișarea acestei lumini strălucitoare,  care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ, şi am auzit glasul Unuia care vorbea.”

Urmăriți. Sunteți gata? Ascultați. Păstrați aceasta pentru voi. (Gene, poți reține această bandă). Ascultați. (Nu, nu va trebui să o păstrez, este în ordine). Vreau să spun doar păstrați banda; dați-o bisericii. Observați aceasta. Culoarea Luminii care Îl însoțește pe Domnul este galben-verzuie, este chihlimbarul. Este aceeași culoare a Luminii care ne însoțește pe noi astăzi şi care a fost surprinsă de oamenii de știință: o aureolă galben-verzuie, chihlimbar. Este exact ca atunci când am văzut-o pentru prima dată în copilărie. Eu v-am spus întotdeauna, încă înainte de a se face poza actuală: „Era galben-verzuie ca chihlimbarul, o aureolă.”

Ezechiel spune că el a văzut-o de la coapsele Făpturii vii până sus şi de la coapse până jos şi că de jur-împrejur era înconjurată de o Lumină. Și peste tot în jur au fost multe culori ca un curcubeu.” Este corect?

Să nu uitați că Dumnezeu este încă în aceleași culori: „De la coapse în sus şi în jos, foc aureolă color.” Dacă ar fi filmată sau fotografiată color „…aureolă, chihlimbar de la coapse în sus, de la coapse în jos… și peste tot în jur, multe culori ca un curcubeu pe cer după ploaie.” (în Biblia engleză scrie „coapse”, nu „chipul rinichilor” cum scrie în Biblia noastră), ar fi galben-verzuie: Isus Hristos este Același ieri, azi şi în veci. Duhul Sfânt este încă în puterea Sa, este în Biserica Sa din acest timp din urmă. Acolo sunteți. Nu eu, eu doar stăteam acolo, dar aceea a fost o poză care s-a făcut.

Uitați-vă la poza aceasta color: este exact ce a văzut Ezechiel: sunt aceleași culori, s-a manifestat în același fel şi a strălucit în același fel, Făpturile vii. Ce este aceasta? Făpturile reprezintă Biserica vie ce trăiește prin puterea şi învierea lui Hristos. Aceleași culori de chihlimbar au acoperit-o de la coapse în sus şi de la coapse în jos.

Nu mai este nici o îndoială: știința a făcut fotografia. Uitați-vă la culorile lor; uitați-vă la culorile focului (Vedeți?), curcubeul. Este aceeași culoare de smarald gălbuie. Poza a fost făcută color cu un Kodachrome. Uitați-vă la culoarea de smarald de aici. Dacă aș putea face cumva s-o vadă şi cei aflați în spate. O puteți vedea? „ca înfățișarea curcubeului.” În spate arată ca niște fâșii, iar în față este ca un curcubeu: fiecare culoare este diferită. Vom ajunge imediat să vedem care sunt acele culori și ce reflectă ele.

Oh, aceasta îmi face sărmana inimă să sară în sus de bucurie! Să știți că în această zi în care trăim, Hristos… când toate celelalte lucruri sunt nisipuri mișcătoare. M-am tot gândit: „De ce nu pot s-o spun? De ce nu pot face lumea să vadă aceste lucruri?” Pentru că n-a fost făcută să le vadă. Şi nu le va vedea niciodată, dar Biserica va primi cel mai zguduitor lucru pe care l-a avut cândva.

În vremea aceea, ei nu au putut fotografia, dar acum o pot face pentru că au aceste dispozitive mecanice. Tocmai ele sunt acelea care dovedesc că Dumnezeu există. Așa este.

Smarald… Să nu uitați! Aceste lucruri nu sunt inventate de mine, ci le citesc din Biblie. Fiți atenți şi veți observa că este același Domn Dumnezeu. Nu este nici o diferență.

Uitați-vă la versetul 27: „Am văzut culoarea chihlimbarului lustruită ca și focul…” (Vedeți, lucind ca razele).

 Vedeți? Culorile aureolei (chihlimbarului) vin dintr-un foc. Acum înțelegeți? Acestea sunt culorile chihlimbarului venind dintr-un foc – așa scrie.

„…arăta ca înfățișarea curcubeului în zilele după ploaie…”  

Și acolo era o Făptură vie. Ioan reprezenta întreaga Biserică ridicată. V-am spus. O persoană de aici poate reprezenta într-o viziune tot trupul lui Cristos… acoperit.

 „…am văzut ca un fel de foc,  şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

Ca înfăţişarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura (împrejurul tronului lui Dumnezeu). Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ, şi am auzit glasul Unuia care vorbea.”

Uitați-vă cum se înfățișa focul. Din ce? Din curcubeu, cele șapte culori. Acum, urmăriți, există exact șapte culori acolo, și curcubeul are șapte culori. Am văzut ca arătarea unui foc, și aceea avea strălucire în jur. Arătarea strălucirii în jurul Lui era ca arătarea unui curcubeu care este în nor într-o zi ploioasă, (în jurul tronului lui Dumnezeu. Vedeți?). Aceasta era arătarea asemănării slavei Domnului (Nu Domnul, ci slava Domnului)… Slava Domnului acoperă biserica Sa fiindcă El este în Biserica Sa. Amin. Oh, aceasta sună nebunesc pentru cei neînțelepți, dar cât de măreț este pentru cei ce o cred Vedeți?

Aceasta era arătarea și asemănarea slavei Domnului. „Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ, și am auzit un glas vorbind…” Acum, el continuă și spune ceea ce însemnă viziunea, dar nu avem timp să intrăm în aceste lucruri în dimineața aceasta.

Observați cum Domnul ne-a dat aceste lucruri în marea SA îndurare. Să mergem mai departe.

Atât Ezechiel cât şi Ioan, L-au văzut în taina Luminii şi culorilor Lui, și au numit-o aureolă de culori. Mai târziu, după ce  a fost pe Insula Patmos trei ani și a scris Cartea, când era de nouăzeci de ani, Ioan scrie în 1 Ioan 1.5 şi 7: „…Dumnezeu este lumina.”

Ioan avusese o experiență, Îl văzuse și știa că El era Lumina, Lumina veșnică; nu lumina cosmică, nu lumina lămpii, nu lumina electrică sau a soarelui, ci Lumina veșnică. Oh, cât Îl iubesc! „Dumnezeu este lumina.”

Acum vom reveni la versetul 3 din Apocalipsa 4:

„…avea înfățișarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat de un curcubeu ca o piatră de smarald (galben-verzui) la vedere”. Dacă observați, era un curcubeu. Să ne întoarcem la Geneza 9.13 şi să vedem. Acolo a apărut curcubeul pentru prima dată. Oh, eu o iubesc. Nu-mi place, o iubesc. Priviți.

„…curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.”

Ce? Între Mine şi Noe? Nu, „între Mine şi pământ”.

„Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;

şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate viețuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.” (v. 14-15).

Acum El se întoarce la legământul dintre El şi noi şi curcubeul legământului. Pentru Noe, legământul era viață, dar legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Sine Însuși a fost un curcubeu. Am să vă arăt imediat care a fost legământul lui Noe cu Dumnezeu. Dar acesta de aici este legământul lui Dumnezeu cu El Însuși (Amin): un curcubeu.

Legământul este un semn. Dumnezeu a spus că aici a fost un semn, este adevărat?

„…curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor (aceasta s-a întâmplat după ce lumea a fost distrusă de ape – totul a fost distrus în afară de Noe şi ce era pe corabie cu el), el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.” (Nu scrie: „Între Mine şi lume” – lumea este un cosmos). Înțelegeți? „…legământul dintre Mine și pământ.”

Dumnezeu a spus: „Eu am făcut pământul şi Eu l-am pedepsit atât de tare, încât l-am întors cu susul în jos și l-am spart în bucăți. Poate nu ar fi trebuit să o fac. Chiar mi-a părut rău; a fost un lucru îngrozitor.”

Ce credeți că se va întâmpla când El vine în mânia Lui? Fii corect, prietene păcătos! Oh, fii veghetor așteptând să-L vezi, fiindcă El vine din nou. Credeți? El vine din nou. Îmi place aceasta, dar vouă? V-ar plăcea să fiți numărați ca unul din dușmani? Nu mi-ar plăcea să fiu așa, dar vouă? Nu, domnule. Să fii un dușman al Lui! Să fii cu El este frumos, dar împotriva Lui…  Fii nepătat înăuntru, fii veghetor și așteaptă să-l vezi, fiindcă El vine din nou. (Hm!)

Acum, un legământ, un semn al cui? Ce fel de semn este legământul? Al Jertfei care a fost acceptată. Haideți să citim pentru aceasta din Geneza 8.2-22:

„Noe a zidit un altar Domnului: a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirea gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui;  şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.” (un legământ).

Același lucru pe care l-a văzut Ioan… Isus, Legământul acceptat de Dumnezeu înconjoară cerurile. „…şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald de culoare galben-verzuie.” Lăudat să fie Dumnezeu!

Priviți. Noe a zidit la bază. Curcubeul lui Noe este zidit inițial din șapte culori. Oricine știe că un curcubeu este format din șapte culori: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. Aici avem un lucru adânc, și voi atinge vârfurile înalte din aceea, fiindcă se face târziu. Deci: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Arcul curcubeului este format din cele șapte culori. Vedeți? Șapte arce, șapte culori, șapte biserici care reflectă șapte lumini, fiecare lumină fiind învelită de cealaltă. Prima este roșu; după roșu vine oranj, care este o reflecție din roșu. Urmează galben, care este un amestec dintre roșu şi portocaliu. Apoi verde; verde și albastru dau negru, Indigo, şi la final violet, care este o nuanță de albastru. Oh, oh, oh, aleluia! Nu vedeți? Dumnezeu în cele șapte culori ale curcubeului; legământul făcut de El, un legământ prin cele șapte epoci ale Bisericii; cele șapte culori care ar salva pământul.

Curcubeul era doar orizontal, acoperea (într-un arc)  numai jumătate din pământ, dar când l-a văzut Ioan, în culoarea Lui de smarald, învăluia tot tronul lui Dumnezeu. De cealaltă jumătate nu ne-a spus. El a făcut o arcă; aceasta este doar o jumătate din El; acestea sunt epocile Bisericii.

 Dar când l-a văzut Ioan în culoarea Lui de chihlimbar, era învelit şi acoperit de un nimb (aureolă). Ființa Lui era învăluită într-un nimb de chihlimbar. O culoare, un Dumnezeu deasupra tuturor, prin toate şi în toate lucrurile.

Priviți un diamant! În Africa le puteți găsi pe toate drumurile, dar nu sunt șlefuite. Dacă ai unul neșlefuit vei intra imediat în închisoare pentru că l-ai ținut la tine. Trebuie să-l predai imediat ce-l găsești.

 Ei folosesc aceste diamante la tăiat şi zdrobit, pentru că sunt foarte dure. Am văzut o moară mare de măcinat de patruzeci de tone. Ei turnau acea piatră albastră acolo și o măcinau; ea sfărma piatra aceea ca cenușa, dar diamantul nu zdrobea. Acele patruzeci de tone atârnând pe un tambur sus învârtindu-se cu acei dinți, zdrobind piatra aceea în bucăți, dar un diamant trecea chiar prin aceea; mișca roata aceea turnată de patruzeci de tone. Oh!

Managerul minelor de diamant din Kimberley, a fost unul din ușierii mei de aici, un frate blând şi smerit, şi el ne-a spus: „Cam la trei picioare de apă se pune ceva ce ei numesc vaselină. Când apa aduce acele roci, ele se vor rostogoli la vale, dar diamantele se lipesc de ea.” Eu i-am văzut cum le separau chiar și pe cele mici cu lupa. I-am întrebat ce fac cu ele şi mi-au spus că le vând în America, dar nu ca bijuterii.

Diamantele  sunt ca niște bile mari, iar ei le introduc în niște mașini electrice şi le taie. După ce sunt tăiate şi șlefuite, ele vor reflecta culorile curcubeului, şi în funcție de reflecția lor li se stabilesc caratele.

Oh, poți avea o grămadă de bani, un întreg parc de Cadillacuri, sau poți fi păstorul a unei morgi mari, a unei Catedrale sau ceva. Poți fi episcop sau arhiepiscop, dar frate, când găsești acel Giuvaier, acel Diamant, vinzi tot ce ai ca să Îl primești!

Priviți fecioarele adormite. Ele trebuiau să vândă ceva ca să poată cumpăra Untdelemn. Ce trebuiau să vândă? Vechile crezuri, denominațiuni şi  alte lucruri. Dar cele înțelepte au vândut tot ce aveau ca să-L aibă pe Hristos, marele Giuvaier.

Cum este acel Giuvaier? Desăvârșit. Avea treizeci și trei de ani şi jumătate când a fost băgat de Dumnezeu în marea mașină de șlefuit. El l-a luat, l-a tăiat, l-a zdrobit și l-a rănit (Isaia 53).

Ce a făcut Dumnezeu cu Omul acela desăvârșit? În lume a fost un singur Om desăvârșit şi acela a fost EL. Totuși, Dumnezeu l-a dăltuit: „El era rănit pentru păcatele noastre.” Pentru că am fost un păcătos, El a lăsat Lumina curcubeului Lui să strălucească peste mine în cele șapte epoci ale Bisericii, ca să știu că El a fost străpuns pentru fărădelegile mele.

Acolo este curcubeul vostru cu cele șapte culori: „El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre şi pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El; în rănile Lui am fost vindecați.” Dumnezeu L-a tăiat, L-a rănit şi L-a zdrobit ca să poată reflecta prin rănile morții Lui, iertarea păcatelor, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândețea. Cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu sunt cele șapte roade ale Duhului Se care reflectează din nou în poporul Său. El a fost lovit, fățuit şi șlefuit pentru ca Lumina lui Dumnezeu să strălucească prin trupul Lui (al acelui OM) să poată răscumpăra întreaga lume. „…după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” (Ioan 12,32). Priviți cum se reflectă acele culori ale curcubeului!

Dar când Ioan l-a văzut aici, ziua răscumpărării era deja încheiată. Totul era gata, ceea ce înseamnă că l-a văzut în starea Lui originală, în acea culoare de chihlimbar.  Nu doar o jumătate de lume. Soarele poate lumina numai o jumătate de pământ o dată, în timp ce se rotește, dar când l-a văzut Ioan, El se asemăna cu piatra de iaspis şi sardiu, iar dacă le amestecați pe cele două obțineți culoarea chihlimbarului. Oh, fraților, am putea spune mult mai mult!

Șapte Duhuri, șapte culori, șapte epoci, șapte slujbe, șapte lumini, totul este în șapte. Dumnezeu este desăvârșit în șapte. El a lucrat șase zile, iar în cea de-a șaptea zi S-a odihnit. Lumea va exista șase mii de ani, iar în cea de-a șaptea mie va fi Mileniul.

Este o jumătate de cerc; cealaltă jumătate nu a fost încă cunoscută. Aceste lucruri reprezintă cu siguranță ceva.

În Geneza 22.16-17 şi Evrei 6.13, citim că Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam şi a jurat pe Sine Însuși. Pentru că nu era nimeni mai mare pe care să jure, El a jurat pe Sine Însuși şi a făcut cu Avraam un legământ veșnic.

Legământul se face întotdeauna printr-un jurământ. Astfel, poți jura pe mama ta, pe copiii tăi sau pe altceva, poți jura pe Dumnezeu,  dar jurământul nu poate fi făcut decât pe cineva mai mare decât tine.

Şi pentru că n-a fost nimeni mai mare decât El, Dumnezeu a jurat pe Sine Însuși că va confirma acest legământ. Amin. El a jurat că va păstra Sămânța lui Avraam. Ce este făgăduința lui Avraam pentru neamuri? Botezul cu Duhul Sfânt, Sămânța lui Avraam. El a jurat pe Sine Însuși şi a spus: „Îi voi învia pe toți, le voi da Viața veșnică şi îi voi pune înapoi pe pământ.” Atunci de ce să ne mai îngrijorăm?

Deci l-am văzut înconjurat de un arc de cerc verzuie de culoarea chihlimbarului. Ce reprezintă culoarea verzuie? Viața. Verdele este veșnic, întotdeauna stă verde; este viața. Ce înseamnă aceasta? Că Dumnezeu a făcut în Geneza un legământ şi a promis că nu va mai distruge niciodată lumea prin ape. El a jurat tot pe Sine Însuși că toată Sămânța lui Avraam va fi ridicată, iar lumea aceasta va sta în fața judecății.

În lecțiile viitoare vom vedea cum lumea aceasta se va transforma în vulcani, va fi ruptă în bucăți şi întoarsă cu susul în jos. Dar El a jurat pe Sine Însuși că nu va distruge Pământul, ci îl va lovi din nou, îl va înnoi şi va pune copiii Săi pe el pentru Împărăția de o mie de ani. Oh, Doamne!

Eu aștept bucuria venirii în Mileniu,

Când Domnul va veni şi Mireasa Își va răpi.

Oh, inima mea așteaptă plângând ziua dulcei eliberări

Când Salvatorul va veni din nou pe pământ.

Oh, cât de mult tânjesc după ziua aceea!

El a promis că marele Mileniu va veni,

Şi El Îşi va ține Legământul.

Haideți să mergem la următorul verset. Aş vrea să mai luăm unul şi să ne oprim la el vreo zece sau cincisprezece minute. Sunteți prea obosiți? Vreți să mergem mai departe? (Adunarea spune: „Amin”). În ordine. Să luăm versetul 4:

„Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcați în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.”

Poate nu vom reuși să parcurgem tot versetul. Ioan l-a văzut în acea culoare de smarald, iar noi am privit culorile curcubeului şi ce înseamnă ele. În versetul 4 este un tablou foarte frumos, pe care n-aș vrea să-l pierdeți.

Mai întâi haideți să mergem puțin la Moise. Nu avem timp să intrăm mai adânc, dar luați ceea ce vă spun. Moise a primit o vedenie când era pe Muntele Sinai.

Aş vrea să observați că aici nu mai este tronul harului; nu mai este Sânge şi nu mai era Jertfa. Acum este tronul judecății, pentru că din el ieșeau tunete şi fulgere. Este adevărat?

Este exact cum a fost atunci pe muntele Sinai. Ce s-a întâmplat când a mers Moise pe muntele Sinai? Au fost tunete şi fulgere. Şi chiar dacă un animal: o vacă sau un berbec, s-ar fi atins de munte, ar fi trebuit să moară. Biblia spune că era un mare cutremur, iar Moise s-a temut. El i-a zis: „Scoate-ţi încălțămintea pentru că pământul pe care stai este sfânt.”

Moise a stat acolo învăluit în culorile lui Dumnezeu, fulgere şi străluciri de smarald, şi a așteptat să fie scrise poruncile Lui. El a stat în prezența lui Dumnezeu, iar Glasul i-a vorbit: „Unde ești, Moise? Scoate-ți încălțămintea; ești pe pământ sfânt.”

De scaunul de judecată se pot apropia doar cei răscumpărați. Păcătoșii nu se pot apropia deloc.

Când Moise a făcut cortul şi celelalte lucruri, le-a făcut întocmai după modelul văzut în cer. Noi știm cu toții aceasta, este adevărat? Și am văzut că Pavel a făcut la fel. El a fost luat la cer într-o vedenie, a văzut aceleași lucruri ca şi Moise, şi a scris despre ele în marea carte a Evreilor. Pavel a fost un mare învățător şi ne-a învățat că Vechiul Testament este un tip desăvârșit pentru creștinătate.

Am vrut să trec peste aceasta, dar chiar nu pot. Doc, unde este tabla? Ai dus-o în spate? Ei bine, poate vă ajut să vedeți de aici. Vă rog să vă notați pentru că vreau să vă arăt ceva. În dimineața aceasta mi-a venit ceva şi știți ce am făcut? Am desenat ce am văzut; ce mi-a dat Duhul, exact cum a spus că va fi. Dar aș vrea să vă spun ceva.

 Când va fi întronat, El este Judecătorul. Este adevărat? Când judecă judecătorii? Când ajung pe scaunul de judecată. Acum aş vrea să vedeți cum au fost făcute în Vechiul Testament curțile, tronul Lui, şi cum Ioan a văzut aceleași lucruri.

În Vechiul Testament era ceea ce se numea „locul de adunare”, unde se adunau oamenii. Dar înainte să poată intra în adunare, ei trebuiau să vină sub sângele vărsat, în curtea dinafară. Mai întâi intrau în apele de separare, unde era jertfită vaca roșie şi făcută apa de separare. Acesta este păcătosul care vine şi ascultă Cuvântul. Așa a fost întors la Domnul acel mare rabin care m-a auzit predicând la Tulsa, Oklahoma. El venise acolo numai ca să vadă; era unul din cei șapte mari rabini ai evreilor.

Când Domnul m-a călăuzit să vorbesc despre vaca roșie, rabinul i-a zis unuia dintre bărbați: „Vreau să-l întâlnesc pe bărbatul acesta. Știu că nu are școală. Eu sunt rabin şi cunosc diferite abordări ale acestui subiect, dar în viața mea nu am auzit pe cineva vorbind în felul acesta.” Acum este învățător penticostal umplut cu Duhul Sfânt şi merge pretutindeni să propovăduiască Evanghelia. Își zice: „Rabin penticostal”. Când a mers la hotelul Washington Youree, recepționera l-a recunoscut şi i-a zis: „Rabi, avem o cameră frumoasă pentru tine, dar nu are televiziune.”

„Aceea nu este televiziune”, a răspuns el, „ci este iadviziune. Scoateți-le afară! Oricum, nu le voiam. Dacă totuși era vreun televizor în cameră, te-aș fi pus să-l arunci afară!”

„Rabi, dar,” a spus ea, dar el a continuat: „Acum sunt un rabin penticostal.” Aleluia! Eu m-am întâlnit cu el în acel hotel şi mi-a zis: „Frate Branham, când vei merge în Israel, aş vrea să merg cu tine. Am putea duce Evanghelia şi poporului meu.” „Nu acum, rabi! Încă nu a sosit timpul. Mai așteaptă puțin.”

Acum aș vrea să luați aminte la acele curți, la acele locuri sfinte. Prima era curtea dinăuntru. Apoi era altarul de aramă, unde se aduceau jertfele. În afara altarului de aramă era o perdea care dădea în Sfânta Sfintelor: acolo era tronul îndurării şi heruvimii. Aici vreau să ajung în lecția noastră: la heruvimii care preumbresc scaunul de îndurare. Oh, Doamne! Am putea sta o lună la ei.

Adunarea putea intra în curte; preoții intrau în locul sfânt, dar în locul Preasfânt putea intra doar marele preot o dată pe an, şi lua sângele cu el. Marele preot trebuia să se îmbrace într-un anumit fel: pe poala mantiei trebuia să aibă puși roată un clopoțel, o rodie, un clopoțel, o rodie, iar când mergea trebuia să pășească într-un anumit fel, astfel încât clopoțeii să sune: „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul”. Și din gură spunea tot „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul!” De ce? Pentru că se apropia de Dumnezeu având sângele legământului în mână, purtând sângele.

Marele preot trebuia uns cu un untdelemn făcut din anumite mirodenii. Hainele lui trebuiau făcute de mâini binecuvântate de Duhul Sfânt, mâini alese să-i facă hainele. Uleiul de ungere făcut din trandafir de Sharon era turnat pe capul lui şi se scurgea pe barbă în jos. Dacă marele preot nu ar fi intrat cum i se poruncise, ar fi murit pe loc. Deci el trebuia să pășească într-un anumit fel, să se apropie de Dumnezeu într-un anumit fel. „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul. Sfânt, sfânt, sfânt, (apropiindu-se de Dumnezeu) pentru Domnul. Sfânt, sfânt, sfânt…”

El intra în Locul Preasfânt o singură dată pe an şi ducea sângele. Cât timp era acolo, el avea privilegiul să vadă Slava Shekinah, când Stâlpul de Foc, Lumina de smarald care a condus copiii lui Israel, venea jos. Ea umplea Templul de fum astfel încât nimeni să nu poată vedea nimic. Slava Domnului venea jos și El Însuși mergea după acea perdea și Se așeza pe tronul îndurării, în Sfânta Sfintelor sau Locul Preasfânt. El trebuia să fie îmbrăcat într-un anumit fel, să umble într-un anumit fel, uns într-un anumit fel. Era o persoană specială ca să intre acolo. Cât trebuie să-l fi invidiat adunarea aceea!

Dar când a murit Isus, perdeaua Templului s-a rupt așa încât nu doar marele preot, ci oricine dorește, poate să aibă aceeași ungere a slavei Shekinah, să umble într-o viață sfântă: „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul” şi să se apropie chiar de prezența lui Dumnezeu, prin sângele lui Isus Hristos: „Doamne Isuse, aici este un om bolnav; el este fratele meu şi se află pe patul de moarte. Mă apropii de Tine pentru el.” Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul.

„Cum te apropii?”

„Ca mare preot.”

„De ce?”

„Pentru fratele meu.” Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul.

Priviți! Umblarea ta zilnică, vorbirea ta zilnică, purtarea ta zilnică, inima ta, sufletul tău, totul trebuie să spună: „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul!” Nici o rădăcină de amărăciune, nimic altceva, ci „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul”, când începem să ne apropiem pentru fratele nostru. Oricine vrea, poate veni înaintea Lui uns cu Sângele, iar Sângele merge înaintea Lui zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul!”

Deci acolo era curtea dinafară, locul sfânt şi Sfânta Sfintelor unde se afla sanctuarul lui Dumnezeu pe pământ. Totul era făcut după modelul din ceruri. Acum, vom veni din nou la această Scriptură. Oh, cât timp trecem prin Apocalipsa, putem veni din nou la aceasta! Vedeți?

Unde stătea Ioan? În curte. Haideți să citim mai departe ca să înțelegeți tabloul:

„Din scaunul de domnie ieșeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu.”

Vedeți? Lumina lui Dumnezeu se reflectă în biserică, drept din tronul lui Dumnezeu. Nu printr-un seminar, nu printr-un episcop, ci din tronul lui Dumnezeu prin descoperirea puterii învierii Lui, făcându-l Același ieri, azi şi în veci. Cele șapte stele reflectau acea Lumină, Lumina Shekinah din Slava Shekinah din Sfânta Sfintelor. Aceste șapte lămpi de foc stau pe vârful acestor sfeșnice și reflectă Lumina Lui, culorile Lui, puterea învierii Lui în Biserică. Amin.

„În fața scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie erau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.”

Şi merge înainte cu aceste făpturi vii, aceleași pe care le-a văzut şi Ezechiel, acei „gardieni”, unul cu chip de om, unul cu chip de leu, unul cu chip de vițel şi unul cu chip de vultur. Ce erau aceste făpturi? Vom ajunge imediat la Leul din seminția lui Iuda și la toate celelalte triburi ale lor, care erau așezate pe patru ziduri, și păzeau scaunul harului. Oh, ce tablou! În fața noastră stau zile mărețe.

Acesta este tronul lui Dumnezeu din cer. Moise l-a făcut pe pământ, după modelul din cer, şi l-a așezat în Sfânta Sfintelor. Tot Israelul mergea acolo să primească îndurare, pentru că Dumnezeu putea fi întâlnit numai sub sângele vărsat.

Fiți atenți! Într-o zi, slava Shekinah S-a ridicat de pe tronul îndurării şi S-a așezat pe un alt scaun: „Tatăl nu judecă pe nimeni, căci toată judecata a dat-o Fiului”, Scaunul de judecată al lui Dumnezeu. „Cine vorbește împotriva Mea va fi iertat…”  Dacă vorbiți împotriva Fiului omului veți fi iertați, dar într-o zi Duhul Sfânt va veni şi va locui în inimile oamenilor, iar atunci nu va fi iertat nici măcar un cuvânt spus împotriva Lui.

Judecata devine tot mai drastică pe măsură ce trece timpul, pentru că răbdarea lui Dumnezeu ajunge la capăt căutând păcătoșii să-i aducă la împăcarea cu El. Mai întâi, El a locuit în ceruri strălucind în stele. Apoi, S-a arătat pe pământ strălucind prin Slava Shekinah; apoi a venit, S-a făcut trup şi a locuit printre noi, continuând să aibă răbdare. El l-a răscumpărat pe om prin Sângele Său şi a venit în Biserica Sa în forma Duhului Sfânt, iar cine vorbește împotriva Lui este terminat.

Vedeți de unde vine zguduitura? Noi suntem în timpul când ei nu-şi dau seama, nu pot înțelege ce înseamnă.

Deci, primul tron a fost în cer: tronul judecății; al doilea tron a fost în Hristos, iar al treilea tron este în om.

Dați-mi voie să iau desenul acesta mic pe care l-am făcut aici. Aș fi dorit să am o tablă de școală să-l pot face mai amănunțit. Voi desena curțile. Le voi face sub formă de cercuri.

Ce este omul? O ființă formată din trei părți: trup, suflet şi duh. Câți din voi știu aceasta? Uitați-vă la apropierea lui Dumnezeu. Ce este inima? Vă mai amintiți mesajul meu: „Dumnezeu a ales inima omului ca tronul Său de control.”?  Diavolul a ales capul şi îl face pe om să vadă lucrurile prin ochii lui, dar Dumnezeu în inima omului îl face să creadă lucrurile pe care nu le poate vedea. Înțelegeți? Dumnezeu este în inima omului; tronul Lui este în inima omului. Înțelegeți? Dumnezeu Și-a așezat tronul în inima omului.

Priviți! Care este prima parte a omului? Trupul. Urmează sufletul care este natura duhului său şi îl face ceea ce este. A treia parte este duhul; duhul este centrul inimii lui, şi în centrul inimii vine Dumnezeu pe tronul Său.

Vă amintiți articolul apărut într-un ziar din Chicago, unde un necredincios afirma că Dumnezeu a făcut o greșeală prin Solomon când a spus că omul gândește cu inima. El spunea: „În inimă nu există facultăți mintale, deci nu are cum să gândească cu ea. Sigur a vrut să spună cap.”

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să spună „cap” ar fi spus „cap”.

Cum era dacă atunci când Dumnezeu i s-a arătat lui Moise şi i-a spus: „Scoate-ți încălțămintea, pentru că pământul pe care stai este sfânt”, Moise ar fi spus: „Pot să-mi scot pălăria pentru că este același lucru!”? El n-a spus pălăria, ci încălțămintea.

Când El a spus: „Pocăiți-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos”, n-a spus: „În Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt”, ci a vrut să spună exact ce a spus. Când El a spus: „Voi trebuie să vă nașteți din nou”, nu a spus: „Ar trebui să vă nașteți din nou”.

El a spus: „Aceste semne îi vor însoți pe cei ce vor crede.” nu a spus: „Poate îi vor însoți.”

El spune exact ceea ce vrea să spună. El este Dumnezeu şi nu Își poate trage Cuvintele înapoi; El știe ce este desăvârșit şi face în așa fel încât tu trebuie să vii cum vrea El. Nu vine El după ideile tale, ci tu trebuie să vii după ideile Lui. Aceasta-i deosebirea.

Să revenim la trup, suflet și duh. Dacă veți căuta în dicționar, cuvântul „suflet” este explicat ca „natura duhului.” Să zicem că aici avem un om pe care îl cheamă John Doe, iar dincoace este altul: Sam Doe. În ordine. John Doe este un om, un trup şi este frate cu Sam Doe. John Doe este duh, suflet şi trup, şi la fel Sam Doe. Înțelegeți? Unul dintre ei este un om rău şi viclean, care fură, înșală, minte, curvește; pe când celălalt este plin de pace, dragoste, bucurie. Amândoi au suflet, trup şi duh, dar care este deosebirea dintre ei?

Natura duhului primului dintre ei este rea, pe când natura duhului celuilalt este bună. Înțelegeți? Deci sufletul este natura duhului. Atunci unde încearcă să intre Dumnezeu? În inima omului, acolo unde locuiește duhul.

Știința a descoperit că în inima omului este un mic compartiment (nu în inima animalului, ci în inima omului), unde nu este nici măcar o celulă de sânge, nimic.

 Ei au zis: „Acesta trebuie să fie locul în care locuiește sufletul.” Lăsați-i în pace, deoarece chiar nebunia lor Îl va dovedi pe Dumnezeu. Așa este. El îi va face și pe cei fără minte să-l mărturisească.

Fetița fratelui Boze mi-a zis: Frate Branham, știi ce ai spus zilele trecute? Știința a găsit deja lucrul acela.”

Sufletul omului este natura duhului şi locuiește in inimă.

Ce este curtea dinafară? Trupul, carnea. Vedeți? Primul lucru la care ajungi este carnea, dar trebuie să treci dincolo de carne: „Of, nu-mi vine să merg așa des la biserică. Drumul este alunecos sau este prea cald.” Aceasta este carnea, dar trebuie să treci de ea. Dumnezeu a trecut prin ea.

 Apoi a trebuit să vină în suflet – acesta este natura: „Oh, ce va spune Jones despre mine? Biserica mă va da afară dacă voi face aceasta.” Vedeți?

Dar trebuie să mergi mai departe. Şi când treci de aceasta, El intră în inimă, acolo unde este Turnul de control. Acesta este Duhul Sfânt în tine. Isus a spus: „Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți care cred în Mine, („va necăji” – în engleză) ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării.” (Matei 18.6). Deci este destul să fie necăjiți sau supărați cu ceva. A vorbit El serios? Sigur că da! Ar fi putut să mintă? Sau aceste cuvinte au fost spuse de apostoli? Nu! Nicidecum! Isus a spus aceasta. El a spus foarte clar: „Oricine va ofensa pe unul din acești micuți care cred în Mine…”

„Aceste semne vor însoți pe cei ce vor crede.”

Un bărbat vestit spunea: „O, aleluia! Eu cred în El!”

„Ai vorbit în limbi, ai tălmăcit, ai scos draci, ai avut vedenii, așa cum a promis El?”

„O, nu! Zilele acelea au trecut!” Acesta nu este un credincios adevărat, ci este doar un formalist. Ultimele cuvinte spuse de Isus au fost: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…” Așa este. „Aceste lucruri îl vor urma pe credincios până Mă voi întoarce.” Câți din voi știu că acestea sunt ultimele cuvinte pe care le-a spus Isus în Marcu 16?

Când întâlnești un om care crede cu adevărat, este urmat de semne, și vezi umilința şi smerenia în viața lui, nu doar o imitație, știi că ai de-a face cu un credincios adevărat. Uniți-vă cu el şi mergeți împreună fiindcă mergeți direct pe calea Împăratului.

Fiți atenți. Curtea dinafară este epoca lui Luther, așa cum începem în trupul bisericilor Neamurilor.

Amintiți-vă ca până în anul 606, când a început epoca Bisericii Tiatira, aproape toți convertiții erau evrei, dar apoi au venit Martin Luther, John Wesley şi așa mai departe.

Priviți aceste trei epoci care au urmat după epoca întunecoasă. Priviți aceste trei curți: trup, suflet şi duh. Vedeți? Prima curte: trupul; locul sfânt: nazarinenii, sfinții pelerini, metodiștii liberi. Vedeți? Şi apoi Sfânta Sfintelor – înapoi la început, la rusalistici.

Există cinci porți de intrare în trup, cinci simțuri care controlează trupul: văzul, gustul, pipăitul, mirosul și auzul. Acestea sunt intrările trupului, curtea dinafară, dar nu te poți baza pe ele fiindcă acestea sunt trupul.

Următoarea este locul sfânt, altarul. Acesta vine cu conștiința, imaginația, memoria, pasiunea, afecțiunea. Acestea sunt cele cinci simțuri care controlează curtea interioară, sufletul. Următorul este senzorul de aici și are memoria şi conștiința, mila şi imaginația. Tu stai şi îți imaginezi tot felul de lucruri. Acest lucru nu îl poți face cu carnea, cu simțurile trupului – ele nu-şi imaginează, ci este curtea interioară din lăuntrul tău.

Ce facem noi acum? Pătrundem lucrurile ca să putem înțelege. Mai întâi este trupul cu cele cinci simțuri ale lui; urmează sufletul, curtea interioară, dar acum intrăm în inimă.

Voi, metodiștii, sfinții pelerini ați stat la altarul aflat în locul sfânt, în timp ce luteranii şi ceilalți, s-au oprit la curtea dinafară, la cele cinci simțuri, la ceea ce poate vedea ochiul. Înțelegeți?

Sfinții pelerini şi metodiștii liberi au venit în curtea următoare, în locul sfânt unde se punea jertfa şi au crezut în sfințenie.

Dar o dată pe an, marele preot intra în Sfânta Sfintelor. Mai întâi a fost epoca luterană, apoi a urmat cea metodistă și la urmă vine epoca aceasta; luminile bisericii vii, la fel ca în cazul ființei umane.

Dar cum ajungem în Locul Preasfânt? Acolo era o perdea care separa locul sfânt de Locul Preasfânt sau Sfânta Sfintelor. În Sfânta Sfintelor vine Hristos să stea pe tronul inimii tale. El vine prin neprihănire, este adevărat? Sfințire şi apoi „printr-un singur Duh noi toți suntem botezați într-un singur trup, trupul lui Hristos.” Prin ce? Prin Duhul Sfânt.

Cine intră? Metodiști, baptiști, prezbiterieni, penticostali, oricine vrea. Știți ce este perdeaua care vă învăluie inima? Sunteți gata? Vălul se numește „liberul arbitru.” Ați văzut tabloul acum? Simțurile trupului, simțurile sufletului şi perdeaua dintre acestea şi Sfânta Sfintelor. Singurul mod de a ajunge acolo este prin alegerea personală.

„Fiindcă oricine,” Oricine ce? Oricine dă mâna? Oricine este scufundat? Oricine merge la biserică? Oricine aduce o recomandare? Nu. „Oricine intră după perdea.”

Lăsați-L pe Hristos să vină în simțuri. Voi spuneți: „Ar trebui s-o fac, pentru că nu vreau să merg în iad. Mă voi atașa de biserică.” Bine. Luteranii.

„Ei bine, ar trebui să trăiesc o altfel de viață.” Bine, metodiștilor.

Dar voi trebuie să treceți dincolo de perdeaua ruptă. Oh, slavă lui Dumnezeu! Eu sunt de partea cealaltă. Aleluia Numelui Său! Oh, Doamne! Oricine vrea să rupă perdeaua propriei voințe şi să Îl lase pe Dumnezeu să intre în inima lui. Hristos stă pe scaunul Său de judecată în inima omului.

Voi spuneți: „Păi eu pot să spun glume murdare şi nu mă simt condamnat.” De ce nu simți? Pentru că înăuntrul tău nu este nimic să te condamne. Nu este nimic să scoată aceste lucruri afară. „Oh, eu pot să port părul scurt pentru că nu mă simt mustrată! Pot să port şi pantaloni scurți” Nu-i de mirare. Vedeți? La rândul lui, bărbatul spune: „Nu-i nici un rău dacă fumez, joc cărți sau arunc zarurile! Nu este nimic rău în asta.” Vorbesc şi procedează așa şi totuși aparțin la biserică. Vedeți? Înăuntrul lor nu este nimic care să-i mustre.

Dar când intră Hristos înăuntru, tu ai zidit un altar în inima ta şi păcatele îți sunt luate zilnic. Sfântul Pavel spunea:

„Eu mor zilnic. Cu toate acestea trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Acolo există o perdea interioară. Oh, frate, soră!

Trebuie să mă grăbesc pentru că altfel nu voi termina. Aș vrea să ne oprim puțin la cei douăzeci și patru de bătrâni. Întârziați la masă. Câși sunteți de acord să-i iau şi pe cei douăzeci și patru de bătrâni? (Adunarea spune: „Amin!”). Bine. Atunci haideți să deschidem repede acolo.

Vedeți unde este tronul acum? În inimă. În inima cui? A credincioșilor din cele șapte epoci ale Bisericii. „Un singur cuvânt spus împotriva faptelor lor şi sunteți condamnați!” Veți răspunde pentru aceasta în ziua judecății! Cine va judeca pământul? Sfinții.

Cine erau zecile de mii şi mii de mii pe care le-a văzut Daniel venind? Sfinții. Cărțile au fost deschise, păcătoșii. Şi o altă carte a fost deschisă: Cartea Vieții, fecioarele neînțelepte. Oh, Doamne, puteți vedea aceasta? (în engleză sunt numite „fecioare adormite”). Biserica adormită sunt cei care au ieșit în întâmpinarea Mirelui, deși au lăsat afară Untdelemnul din candelele lor. Ei n-au intrat niciodată Aici: nu l-au lăsat pe Hristos să ia controlul astfel încât să facă minuni, să vorbească în limbi și să dovedească că El trăiește în Biserica Sa.

Cum era dacă Isus ar fi venit pe pământ şi ar fi spus: „Eu sunt Isus, Fiul lui Dumnezeu”, dar nu ar fi făcut nimic, ci s-ar fi alăturat uneia dintre biserici? Ar fi fost El Fiul lui Dumnezeu? Cum ar fi putut spune: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți”? Înțelegeți? Dumnezeu Se legitimează pe Sine Însuși. Îi place să facă aceasta. El este IaHVeH şi Îi place să Se facă cunoscut. Oh, sunt atât de bucuros pentru aceasta! Da, domnule! El mi s-a făcut cunoscut mie şi știu că şi ție. Unii dintre voi cei tineri, care abia v-aţi convertit, s-ar putea să nu-l cunoașteți încă în puterea şi lucrurile mari, cum l-au cunoscut vechii creștini, dar ați ajuns pe calea Împăratului. Siliți-vă cât puteți de mult! Alergați, alergați şi alergați cât puteți de tare! Nu vă opriți pentru nimic, ci mergeți mai departe.

Așa cum cânta bătrâna soră Snelling:

Alerg, alerg, alerg ca să ajung Dincolo.

Alerg, alerg, alerg şi nu pot să stau.

Sărmanul ei suflet este acolo acum.

În ordine. Haideți să ne ocupăm puțin de cei douăzeci și patru de bătrâni.

„Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcați în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.”

Aş vrea să observați că cei douăzeci și patru de bătrâni nu erau ființe îngerești. Îngerii, ființele îngerești nu sunt asociate cu cununi şi scaune de domnie. Ei sunt îngeri şi nu au biruit niciodată nimic. Mai încolo vom vorbi despre cântările pe care le cântau biruitorii şi care dovedesc aceasta. Îngerii nu au avut nevoie de răscumpărare, ci doar oamenii.

Pentru cei care iau notițe, dacă vreți să vedeți că erau bărbați răscumpărați, puteți să vă notați Matei 19.29, Apocalipsa 3.21; 20.4; 2.10, 1 Petru 5.2+4 şi 2 Timotei 4.8. Toate aceste texte dovedesc că ei au fost răscumpărați.

Ei nu erau făpturi îngerești; nu erau ființe cerești, ci bărbați răscumpărați. Dacă priviți felul în care erau îmbrăcați, poziția lor, ce aveau, ce căutau, veți ști că nu sunt ființe îngerești.

Nu-mi place să ajung aici, dar haideți să mai citim un text. Vreți? Vom merge la Daniel 7, care sunt sigur că vă va ajuta să înțelegeți Mesajul din dimineața aceasta. Vom citi versetele 9 şi 10:

„Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au așezat niște scaune de domnie. Şi un îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc (Voi vedeți din nou focul de smarald) şi roatele Lui ca un foc aprins.

Un râu de foc curgea şi ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Ii slujeau, şi de zece mii de ori zece mii (Acolo vin răscumpărații) stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata şi s-au deschis cărțile (cărți, plural).”

Ați văzut că scrie „cărțile”, la plural. Judecata a fost așezată. Dacă sunteți atenți, Daniel a văzut scaunele de judecată goale, venite jos din cer şi cel Îmbătrânit de zile a coborât tot din cer. Dar când a privit Ioan, acele scaune erau ocupate. Daniel a văzut vedenia cu cinci sute de ani înainte de Hristos, iar Ioan, care era într-un timp viitor a văzut aceste lucruri întâmplându-se. Daniel a văzut doar un Îmbătrânit de zile, nu şi pe cei douăzeci și patru de bătrâni. Dar la sfârșitul timpului când i-a văzut Ioan, erau deja răscumpărați. Laudă Domnului. Nu este minunat? Oh, Doamne!

Ce a făcut Daniel? A prevăzut judecata, a văzut tronurile așezate, dar goale. Vedeți, ele trebuiau să fie goale. După răpirea bisericii, Ioan a văzut că ele au fost ocupate de bătrânii răscumpărați. Mmmm. (Fratele Branham bate pe amvon).

Dar ce înseamnă un bătrân? Eu am căutat însemnătatea acestui cuvânt şi iată ce am găsit: „bătrân” înseamnă „căpetenia cetății sau a seminției.” Deci bătrânul este o căpetenie. Fratele Neville este un bătrân al acestei biserici. Ce este el? Capul acestui Trup local. Înțelegeți? Vă amintiți ce era bătrânul în zilele Bibliei? Capul unei cetăți sau a unei seminții.

Despre câți vorbește Biblia aici? Despre douăzeci şi patru, este adevărat? Cine sunt ei? Cei doisprezece apostoli şi cei doisprezece patriarhi, patriarhii celor doisprezece seminții ale lui Israel.

Petru l-a întrebat odată pe Isus: „Iată că noi am lăsat tot (mamă, tată, soții, copii) şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?

Şi Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că voi veți ședea pe douăsprezece scaune de domnie, şi veți judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” (Matei 19.27-28). Vedeți? Aceștia   sunt cei răscumpărați, bătrânii răscumpărați.

Uitați-vă la David care îl simboliza pe Hristos. Înainte să ajungă la putere, David a avut un timp groaznic. Deși avea ungerea peste el, mulți oameni au crezut că era un renegat, un tip ciudat care încerca să rupă. Dar câțiva bărbați au știut că el era regele lor şi au stat cu el.

Într-o zi, el s-a oprit sus pe munte şi a privit jos, la iubitul său oraș asediat de vrăjmași. Şi în timp ce stătea acolo şi-l privea, şi-a amintit de vremea când era copil şi păștea oile tatălui său. În vremea aceea obișnuia să bea din acea apă, care era apa adevărată (am vorbit despre aceasta nu demult, în mesajul „Apa Vieții”), şi s-a gândit că ar bea din nou.

Dorința lui a fost poruncă pentru fiecare bărbat de lângă el. Imediat s-au ridicat trei din acei viteji, şi-au scos săbiile şi și-au făcut cale prin oștirea filisteană (vreo cincisprezece mile), tăind în stânga şi în dreapta, pentru a aduce o gură de apă din acea fântână pentru regele lor. Ei au știu că el va veni în putere. Da, domnule. Odată, ca să-l salveze, unul dintre ei a sărit într-o groapă şi a ucis un leu. Ei erau luptători. Şi știți ce s-a întâmplat când a ajuns David la putere? I-a făcut pe fiecare din acei viteji, conducători, le-a dat câte o cetate s-o stăpânească.

Îl vedeți pe Hristos în acest tablou? „Celui ce va birui…îi voi da stăpânire peste Neamuri.” Biruitorii. Hristos vine în puterea Sa şi va domni peste această lume. Germania şi Statele Unite trebuie să cadă; orice națiune trebuie să cadă. În ziua aceea se va zice: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Şi El va împărăți în vecii vecilor.” (Apocalipsa 11.15). Așa este.

Noi știm că El vine în putere, de aceea cea mai mică dorință a Lui este poruncă pentru noi. El mă vrea să-L reprezint în locuri ca Timbuktu, unde nu există bani, unde nu este nimic, doar niște oameni săraci. Amin.

„Nu este nevoie să aveți prea mulți. Dacă El îmi spune că vrea să merg acolo, este în ordine.” Amin. Aceasta-i tot.

„Dacă El vrea să fiu diferit, să mă port diferit, ca aceste surori; dacă vrea să fac un anumit lucru, slavă lui Dumnezeu. Pentru mine este un privilegiu să fac toate acestea.” Indiferent ce spune lumea, noi știm că El vine în putere. Deci trebuie să las deoparte orice povară şi orice păcat care mă înfășoară așa de ușor, Îl ascult şi merg cu răbdare pe calea pusă înaintea mea, privind la Dătătorul și Încheietorul credinței noastre, Isus Hristos, care vine în putere.

Revenind la cei douăzeci şi patru de bătrâni, în Apocalipsa 21 scrie că noul Ierusalim are douăsprezece temelii, este adevărat? Şi douăsprezece porți: câte trei pe fiecare parte. Trei ori patru fac doisprezece. Exact ca la cortul din pustie, pentru că Ioan a văzut același lucru pe care l-a văzut Moise când a fost acolo sus; același lucru pe care l-a văzut şi Pavel.

Cele douăsprezece temelii purtau pe ele numele celor doisprezece apostoli, iar cele douăsprezece porți aveau numele celor doisprezece seminții ale lui Israel. Oh, Doamne! Acestea sunt numerele lui Dumnezeu şi le putem vedea peste tot: doisprezece patriarhi, douăsprezece seminții, doisprezece apostoli, douăsprezece temelii, douăsprezece porți. Oh, Doamne! Luați numeralele acelea ale lui Dumnezeu și nu Îl veți pierde nicăieri; ea va merge exact oriunde, de fiecare dată.

Lumea a fost făcută în șase zile, avem aceste șase zile în care a lucrat lumea, și noi suntem aici sus la ziua a șaptea. După primii două mii de ani, lumea a fost nimicită prin ape; după a doua perioadă de două mii de ani a venit Hristos; acum suntem în anul 1961 şi ne apropiem de încheierea ultimilor două mii de ani, iar Isus a spus că va scurta timpul din pricina celor aleși. Dacă nu ar face aceasta, bomba atomică ar nimici toate ființele. Dar El va scurta timpul şi va grăbi lucrarea, din pricina celor aleși. Apoi va veni mărețul timp al Mileniului.

Biserica a luptat timp de șase mii de ani împotriva păcatului, iar a șaptea mie este Mileniul. Dumnezeu a făcut lumea în șase zile iar în cea de-a șaptea S-a odihnit de toate lucrările Lui. Tot așa, Biserica luptă împotriva păcatului timp de șase mii de ani, iar în a șaptea mie se odihnește.

Hainele albe de pe bătrâni reprezintă neprihănirea sfinților. Alb înseamnă neprihănire. Faptul că aveau robe, arată că erau preoți sau judecători în haine albe: preoți, judecători, profeți, și așa mai departe. Cei douăzeci şi patru de bătrâni aveau haine albe: doisprezece dintre ei sunt patriarhii semințiilor lui Israel, iar ceilalți doisprezece sunt apostolii bisericii.

Ei stau în curțile marelui Împărat. Amintiți-vă, ei stăteau acolo afară. Mireasa şi Hristos stau pe scaunului Lui; El şi Soția Sa, Biserica, iar cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt famenii Templului şi Îi slujesc. Când Se ridică El, Soția Lui merge cu El. Oh, oh, Doamne! Prin veacul acela mare ce va urma, când tot păcatul și orice reprezentare a păcatului va fi…

Toate aceste clădiri frumoase, atât de împodobite de oameni, toți banii şi plăcerile, tot păcatul, frumusețea femeilor şi bărbaților, care sunt o cursă a diavolului ca să trimită sufletele în iad, vor pieri, vor putrezi şi îi vor mânca viermii. Totul va ajunge în focul vulcanic şi se va transforma în pulbere și cenușă vulcanică.

Dar într-una din aceste dimineți, prieteni, când totul se va termina, pământul va înflori din nou. Câmpurile se vor umple de florile Pomului Vieții, iar păsările şi porumbeii se vor așeza pe copaci şi vor gânguri. Atunci nu va mai fi moarte şi nici întristare. Hristos şi răscumpărații Lui, se vor întoarce pe pământ. Ei nu vor mai îmbătrâni, ci vor fi tineri pentru totdeauna şi nemuritori. Ei vor fi pentru totdeauna cu Domnul şi vor străluci ca soarele şi ca luna.

Eu aștept acea cetate minunată,

Pe care Domnul meu a pregătit-o pentru ai Săi

Unde toți răscumpărații din toate veacurile

Vor cânta „slavă” în jurul tronului alb.

Mi-e dor de acea casă din cer

De slava pregătită.

Ce bucurie va fi când voi vedea pe Salvatorul meu

În acea frumoasă cetate de aur.”

Oh, cât tânjesc să-l văd! Oh, cât tânjesc să-l văd!

Aștept acea cetate minunată. Ioan a văzut-o pe Insula Patmos, coborând jos ca o Mireasă gătită pentru Soțul ei.

Slava aceea aș vrea s-o am şi eu într-o zi!

Gloria Ei vreau să o văd într-o zi.

Oh, aș vrea să-l văd, și în față să-l privesc,

Și să-I cânt veșnic de harul salvator;

 Pe străzile gloriei glasul să-mi înalț;

Toate grijile au trecut, Acasă în sfârșit, să mă bucur.

Aş vrea ca soția mea şi Mavel să vină şi să cânte acel cântec: „Spinii de pe drum  nu vor însemna nimic când vom ajunge la capăt.” Corect.

Îmi amintesc seara când am plecat din biserică să încep lucrarea evanghelică. Toți am plâns, dar Duhul Sfânt a spus: „Trebuie să pleci!” Sora și fratele Spencer, și poate câțiva dintre voi din trecut au rămas, când toți au plâns aici. Dar  Duhul Sfânt a zis: „Tu trebuie să mergi.”

Îmi amintesc de prima adunare pe care am avut-o după ce fusesem plecat mai multe luni. Meda a venit jos în Jonesboro, iar Becky era doar un copilaș. Le-au trebuit câteva zile să ajungă cu trenul până acolo. Când au sosit, am încercat să ajungem la sala care se afla la vreo trei blocuri depărtare. Străzile erau pline de oameni. A fost nevoie să mă ducă pe niște străzi ocolitoare ca să putem intra.  Meda m-a întrebat:

„Bill, toți aceștia au venit să te asculte predicând?”

„Nu”, am răspuns eu şi am început să cântăm:

Ei vin de la răsărit şi de la apus

Să sărbătorească cu Împăratul nostru.

Să cineze ca oaspeți ai Lui.

Cât de binecuvântați sunt acești pelerini!

Privind la fața Lui strălucitoare,

Lucind de dragoste divină

Părtași fiind la harul Său,

Ca giuvaiere strălucitoare în cununa Lui.

Oh, Isus vine în curând

Şi necazul nostru se va sfârși.

Şi dacă Domnul va veni acum

La cei ce sunt liberi de păcat,

Când Domnul nostru vine în slavă

Noi Îl vom întâlni în văzduh.”

O, cât Îl iubesc! Haideți să ne plecăm capetele. Dacă va fi voia Domnului, voi termina data viitoare.

Tatăl nostru ceresc, ei vin de la răsărit şi de la apus; vor veni din ținuturi îndepărtate. Mă gândesc la marea răpire. Pe oamenii cărora le-am predicat în Africa, India şi în jurul lumii, îi voi vedea din nou. Mulți dintre ei plângeau şi strigau. Mă gândesc că unii ca aceștia au mers odată după Pavel, au îngenuncheat şi s-au rugat. El a zis: „Mulți din voi nu îmi vor mai vedea fața în trup.”

Dar ei vor veni de la răsărit şi de la apus,

Ei vor veni din timpuri îndepărtate

Să sărbătorească cu Împăratul nostru

Să cineze ca oaspeți ai Lui.

Cât de binecuvântați sunt acești pelerini

Privind la fața Lui strălucitoare (în slava de smarald)

Lucind de dragoste divină (nu de lumina lămpii sau a candelei, ci strălucind de Lumina divină).

Părtași fiind la harul Său

Ca giuvaiere strălucitoare în cununa Lui.

Şi când cărbunele aprins a atins profetul

Făcându-l cât se poate de curat

Când glasul Lui a spus: „Cine va merge pentru noi?”

El a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

Oh, trimite în dimineața aceasta, Îngerul, heruvimii cu șase aripi, pe care i-a văzut Isaia zburând prin încăpere şi strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul!”

Şi tânărul proroc Isaia a spus: „Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei  slava Domnului.” (Isaia 6. 5). Îngerul a luat cu cleștele un cărbune aprins de pe altar şi a atins cu el buzele profetului zicând: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispășit. Acum, profețește, fiul omului.” (v. 7).

Doamne, trimite Îngerul Tău şi în dimineața aceasta ca să curețe buzele noastre de orice răutate. Curăță inimile noastre şi intră în ele, Doamne. Sparge voia mea personală, şi fă ca voia mea să fie voia Ta, Doamne. Oh, vreau voia Ta în mine, Dumnezeule!  Îngăduie ca biserica şi poporul meu să fie al Tău, Doamne, pentru că ne predăm cu toții Ţie.

Şi după cum spune şi poetul:

„Milioane mor în păcat şi rușine (toți aceia care nu Te cunosc din Africa, India şi din toată lumea).

Milioane mor în păcat şi rușine

Ascultă strigătul lor trist și amar;

Grăbește frate, grăbește și salvează-i!

 Răspunde repede: „Doamne, iată-mă.”

Tată, dă-ne aceasta din nou. Tată, în anul care a trecut   am făcut tot felul de greșeli, dar Te rog să mă ierți pentru ele. Unge-mă Tu în acest nou an. Lasă-mă să merg la acele milioane de oameni care stau și mor în păcat şi rușine. Ajută-mă să le duc ungerea Duhului Sfânt pentru ca în acea zi să poată veni de la răsărit şi de la apus, strălucind ca nestemate în coroana Ta. Ajută-mă, Doamne, să sap în pământ, în murdăria pământului în care trăiesc ei, şi ajută-i să-l poată vedea pe Dumnezeul cel sfânt care îi poate curăța, ca să poată trăi înaintea Ta ca şi creștini sfințiți și curați. Ajută-i să se întoarcă de la rău şi de la distracțiile lumești, şi să privească spre Dumnezeul cel viu, astfel ca în acea zi măreață să fie cetățeni ai Împărăției Tale.

Sfințește biserica aceasta mică, Doamne. Sfințește fiecare suflet din locul acesta, prin Duhul Tău cel Sfânt, astfel ca El să poată intra în inimile lor. Însuflețește Duhul Tău în cei ce şi-au deschis deja inimile, care au renunțat la propria voie şi au acceptat să facă voia Ta în viața lor.

Privește şi spre cei tineri, Doamne. Unii dintre ei sunt doar niște copilași, iar Tu îi hrănești în brațele Tale. Așa cum se îngrijește o mamă de micuții ei, varsă lacrimi pentru ei şi le acordă o atenție deosebită, fiindcă îi iubește, așa îi iubești şi Tu, Doamne, pe nou-născuții Tăi. Ei nu știu să umble încă, şi nici să vorbească; tot ce știu este să plângă şi să privească la mama lor. O, Dumnezeule, ține-i în brațele Tale, ca pe niște mielușei, şi condu-i până devin maturi şi pot umbla. Îndură-Te şi călăuzește-i Tu pe cărările Vieții. Iartă-ne păcatele , așa cum iertăm și noi celor care au păcătuit împotriva noastră. Nu ne duce în ispită, și izbăvește-ne de cel rău; căci a Ta este Împărăția, puterea şi slava în veci, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sunt încredințat că Domnul a făcut ceva pentru voi în dimineața aceasta. Știu că ați început un an nou încredințați că Îl iubiți pe Isus Hristos şi că veți trăi astfel încât într-o zi să trăiți cu El veșnic. Dorința mea este ca niciunul să nu piară, ci să fie mântuit și umplut cu Duhul Sfânt; să fiți păstrați pentru ziua venirii Lui, fiindcă cred că acest lucru este aproape.

Acum voi preda serviciul fratelui Neville.

– Amin –