Să ne rugăm. O, Doamne, cât dorim să binecuvântăm Numele Tău pentru că știm că ești vrednic, Dumnezeule, de toată lauda, meriți toată cinstea. Doamne, am venit să-Ți cântăm laude și să ne bucurăm de bunătatea Ta; am venit să auzim Cuvântul Tău, să fii glorificat în prezența noastră, să Te glorificăm și să ne dai Cuvântul Tău. Doamne, Te rugăm să vii și să iei controlul asupra fiecăruia dintre noi, să ne dai urechi să auzim în inima noastră, pentru a cuprinde tot ce ai pentru noi.
Doamne, mă predau în mâna Ta și Te rog să iei acest vas și să-l folosești pentru slava Ta; să ne vorbești Cuvintele Vieții veșnice, să ne dai Pâinea din cer, pentru că avem nevoie, Doamne, de Mana pentru zilele noastre. Ne încredem în Tine, Te iubim și Îți mulțumim, Doamne. Te rog să ne binecuvântezi și să iei întâietate în mijlocul nostru, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Să deschidem Bibliile la Coloseni 1.26:
„Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui,
cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei.”
Sunt anumite lucruri care au fost predicate în această zi, anumite lucruri din Scripturi și anumite lucruri pe care profetul lui Dumnezeu le-a scos la lumină, și cred că niciodată nu ni s-ar putea aminti suficient, pentru că aceasta este manifestarea din zilele noastre, este descoperirea Tainei pe care noi trebuie s-O materializăm în această zi. Astfel, această Scriptură este atât de esențială, pentru că aceasta este Taina pe care Dumnezeu vrea s-o facă cunoscută sfinților Lui: „…cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei.” Amin. Ce temă!
Pentru dimineața aceasta aș vreau să iau ca titlu, Unde este El? Este o întrebare, și toți putem răspunde la ea. Știți, lucrurile despre care vreau să vorbesc în dimineața aceasta, care sunt pe inima mea, nu sunt lucruri despre care să nu știți, ci sunt lucruri la care trebuie să privim și care trebuie să devină mai reale, să devină o realitate mai mare în viața noastră, deoarece pentru fiecare lucru există consecințe.
Descoperirea aduce consecințe în viața noastră, de fapt, o descoperire adevărată va schimba felul în care gândim, va schimba felul în care vedem ceva, ne va schimba comportamentul, ne va schimba atitudinea și ne va pune în linie cu acea descoperire. Deci, este important ca aceste lucruri să rămână adevărate pentru noi și să fie în mod constant sub privirea noastră.
Deci întrebarea acestui mesaj este: „Unde este El?” Este o întrebare pe care mi-a pus-o fratele Abraham Myra în legătură cu un citat. El mi-a trimis citatul și m-a întrebat: „Ce părere ai despre aceasta, pentru că eu nu pot s-o rezolv?” „Frate, nu am nicio idee”, i-am răspuns eu. Știți, acesta a fost răspunsul meu dat imediat. L-am recitit și nu am putut să-l scot niciodată din inima mea. M-am gândit la el și am insistat asupra lui de ceva timp, iar când vom ajunge la el, îl voi împărtăși cu voi. Aceasta va fi puțin mai târziu. Apoi, am mai vorbit cu un frate, este vorba de fratele Elmer Schwartz care a menționat Scriptura și a făcut un comentariu despre Ea, iar aceasta mi-a stârnit un alt gând. Astfel, aceste două lucruri care erau total întâmplătoare și separate unul de altul, au început să-mi miște împreună inima, iar când voi ajunge la acea Scriptură, o voi împărtăși cu voi.
Poate este un mod de a revizui, de a pune bazele sau orice altceva. Sunt unele lucruri peste care aș vrea să trec, dar când vom ajunge acolo, vă voi împărtăși care au fost acele lucruri și de ce au avut un asemenea impact asupra mea personal.
Să mergem împreună la Ioan 10.33-36:
„Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu.”
Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: „Sunteți dumnezei?”
Dacă Legea a numit dumnezei pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desființată,
cum ziceți voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfințit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”
Așadar, ei au vrut să-L acuze pe Isus de blasfemie, pentru că a spus că este Fiul lui Dumnezeu, dar El i-a întrebat: „Nu este scris în Legea voastră: „Sunteți dumnezei?” Legea a numit dumnezei pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu…”
Să citim acest lucru în Psalmul 82. Îmi place să mă întorc la Scriptură pentru că Isus Se referă la Ea, și să citesc ceea ce a spus El. Deci Isus S-a referit la Psalmul 82.6:
„Eu am zis: „Sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai Celui Preaînalt.”
Deci, „…toți sunteți dumnezei, toți sunteți fii ai Celui Preaînalt...”, dar Isus a zis: „Legea a numit dumnezei pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu.” La cine vine Cuvântul lui Dumnezeu? La copiii lui Dumnezeu. Și când Cuvântul lui Dumnezeu vine la copiii lui Dumnezeu, Scriptura spune că ei sunt dumnezei. Noi am trecut prin aceasta și am văzut că descendentul unui om este un om; descendentul unui câine este un câine; descendentul unei pisici este o pisică, ceea ce înseamnă că descendentul lui Dumnezeu, va fi un… dumnezeu. Amin. Slavă lui Dumnezeu!
Aceste lucruri sunt greu de spus pentru că în mintea noastră umană există o respingere. Dar dacă Dumnezeu este Dumnezeu, Familia lui Dumnezeu este formată din dumnezei. Dumnezeu l-a destinat pe om; Dumnezeu a vrut ca omul să fie un dumnezeu pe pământ. Când l-a făcut pe Adam, El l-a așezat pe pământ și i-a dat stăpânire asupra întregii creații. Deci, el era un dumnezeu pe pământ, dar a căzut din statutul pe care-l avea din cauza căderii din Cuvânt. Însă vedem că acum, Isus a spus: „Cei la care vine Cuvântul, sunt dumnezei.” Laudă lui Dumnezeu!
Așadar, noi trebuie să rămânem cu Cuvântul. În mesajul Dezvăluirea lui Dumnezeu din anul 1964, fratele Branham a spus:
„87. Observați aceeași cale prin epoci, prin profeții Lui; El S-a descoperit pe Sine. Ei nu erau tocmai profeți, ci dumnezei. El a spus aceasta pentru că ceea ce vorbeau ei era Cuvântul lui Dumnezeu. Ei erau trupul în care era învelit Dumnezeu…” Acest lucru este atât de important!
„…Ei erau trupul în care era învelit Dumnezeu. Ei erau dumnezei. Isus Însuși a zis: „Cum puteți să Mă condamnați când spun că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu, căci propria voastră Lege spune că cei la care vine Cuvântul lui Dumnezeu sunt dumnezei?”
Aș vrea să mergem în Cartea Exodului. Exod 3. Continuăm să punem această temelie. Exod 3.7-10:
„Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile.
M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din țara aceasta şi să-l duc într-o țară bună şi întinsă, într-o țară unde curge lapte şi miere, şi anume în locurile pe care le locuiesc canaaniții, hetiții, amoriții, fereziții, heviţii şi iebusiţii.
Iată că strigătele israeliților au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc egiptenii.
Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”
Vedem că Dumnezeu începe spunând: „Am auzit strigătele…” iar în versetul 8, spune: „M-am coborât ca să-l izbăvesc.” Astfel, El a mers și l-a găsit pe Moise. Deci, când Dumnezeu a coborât să-i elibereze, a găsit un om, pentru că Dumnezeu lucrează întotdeauna prin om. El l-a găsit pe Moise, pentru că Moise s-a născut un copil potrivit, s-a născut sub semnul Lui și a fost predestinat dintotdeauna să fie acest eliberator. Dar știm că a fugit în spatele deșertului, unde a păstorit oile socrului său, iar Dumnezeu a venit la el cu un semn, l-a găsit și i-a spus: „Este timpul ca Eu să merg și să-mi eliberez copiii. Acum, vino, Eu te voi trimite să-Mi eliberezi copiii.”
Deci, cine a fost Moise? Moise Îl reprezenta pe Dumnezeu. Unde era Dumnezeu când a venit să-Și elibereze copiii? El a fost în acel profet, venind să-Și elibereze copiii. Moise a fost o reprezentare a lui Dumnezeu; ceea ce făcea Dumnezeu în acea zi, ceea ce a spus Dumnezeu că va face, El făcea acum în și prin Moise. Laudă lui Dumnezeu!
Tot în Dezvăluirea lui Dumnezeu, el a spus:
„131. Moise avea Cuvântul. Acum amintiți-vă, după ce Cuvântul a fost manifestat, Moise a fost din nou Moise. Vedeți? Dar în timp ce acel Cuvânt era în el ca să fie dat afară, el era Dumnezeu; el nu mai era Moise. El avea Cuvântul Domnului pentru acea epocă. Nimic nu putea să-l atingă până când termina; avea acel Cuvânt cu el. Astfel, atunci când a venit, oamenii și-au întors capetele; nu au putut înțelege. El a fost schimbat, era un alt om. A venit cu acel Cuvânt. „și și-a pus o mahramă,” spune Biblia, „peste față,” pentru că avea Cuvântul. Și el era Cuvântul pentru ei…”
Nu numai că avea Cuvântul, ci el era Cuvântul pentru ei; el era Dumnezeu care venea să-i elibereze. Nu era doar trupul lui Moise, ci trupul lui Moise era vasul pe care îl folosea Dumnezeu; nu mai era Moise. Uneori, este greu să păstrezi aceste lucruri separate, uneori, terminologia pe care o folosește profetul atât de răspicat, îți taie puțin respirația, pentru că noi avem atât de multă experiență cu omul trupesc și vedem totul prin carne.
„Nu, nu poate fi acest trup. Eu fac atâtea greșeli.” Dar pe Dumnezeu nu-L interesează partea aceasta; în interior există o Sămânță care Îi oferă ceva ce poate accesa și folosi, ca să folosească acest trup în scopul Său.
Tot în Dezvăluirea lui Dumnezeu, el continuă:
281. „Așa cum a fost în Moise. Când Cuvântul era în Moise, el era Dumnezeu în trup…”
Aceasta este o afirmație, este o declarație.
„…Când a fost în Isus, era Dumnezeu în trup. Vedeți? Singurul lucru care L-a făcut, a fost să-Și schimbe masca, nu Cuvântul Său, nu natura Sa. El este Același ieri, azi și în veci. El Și-a schimbat doar forma; S-a schimbat de la Noe la Moise; S-a schimbat de la Moise la David; de la David la Iosif; în jos, până când a venit în plinătatea dumnezeirii trupește. Vedeți?
282. El este încă același Dumnezeu! Amin. Amin. Sper să treacă. Vedeți? El Este același Dumnezeu, ia doar o altă învelitoare. Vedeți, El Își pune o altă învelitoare.
283. El a făcut-o în reformatori, a luat o învelitoare, a luat o mahramă. El a coborât prin epoca luterană, jos prin cealaltă epocă, apoi, la urmă iese în desăvârșire…”
Aceasta este epoca în care trăim noi.
„…Chiar înainte de a veni, se ridică din nou un profet. Când o face, el prefigurează Cuvântul arătând aici în urmă, descoperirea care s-a făcut, ceea ce a fost lăsat afară, fiindcă biserica…nu va fi fără înțelegere. Apoi, când aceasta se stinge, așa cum a spus Ioan, „eu trebuie să descresc ca El să crească”, atunci totul vine în El. El este pe deplin manifestat prin Luther, Wesley, epoca penticostală, în jos, în jos, în jos. El Se manifestă pe deplin, vedeți, coboară, manifestarea lui Dumnezeu, Dumnezeu dezvăluit. Observați, acum Îl vedeți pe El împlinit în promisiunile Lui pentru această zi, cum le-au avut ei.”
Deci, ce este? Dumnezeu care Se manifestă; Dumnezeu care Se desfășoară în timp luând un văl, iar prin acel văl, Își face lucrarea și Se dezvăluie pe Sine. Fratele Branham spune aceasta. Acea afirmație a fost atât de îndrăzneață încât a spus: „Când Cuvântul a fost în Moise, Moise a fost Dumnezeu pentru ei.” Totuși, ei nu s-au închinat niciodată lui Moise, pentru că Moise, trupul de carne, era doar vălul și tu nu te închini niciodată la văl. Era Dumnezeul care era în Moise. Uneori a fost greu ca oamenii să țină separate aceste lucruri și pentru că este atât de greu să le țină separate, au eșuat în ambele părți. Pare atât de extraordinar și se apropie atât de mult, încât uneori oamenii fac greșeala că se închină la văl, iar aceasta este idolatrie.
A existat un văl care despărțea Slava Shekinah a lui Dumnezeu din interiorul cortului, și tu puteai merge până la acel văl știind ce este chiar dincolo de el. Tu puteai vedea cortul din piei în mijlocul Israelului și tot Israelul putea ști că Dumnezeu era chiar acolo. Unde era Dumnezeu? Chiar acolo. Tu arăți spre cort, dar nu te gândești la cort, ci te gândești la Dumnezeul din interiorul cortului.
Dar peste generații, copiii ar putea spune: „Unde este Dumnezeu, unde locuiește?” „El locuiește chiar acolo; acolo este Dumnezeu, este chiar acolo.” Dar nu erau pieile, era Dumnezeul din interiorul pieilor. Și voi ați putea vedea cum, atunci când cineva este arătat, arătat, arătat, ei pot începe să se închine la piele, ceea ce este absolut greșit, este idolatrie. Și pentru că cineva a eșuat și s-a închinat la piele, există o altă parte care vrea să se distanțeze de lucrul acela, de acel adevăr, nu se apropie de el pentru că nu vor să aibă nimic de-a face cu idolatria; dar făcând aceasta, ei se leapădă chiar de locuința lui Dumnezeu. Ei nu vor mărturisi, nu se vor identifica sau nu vor recunoaște unde lucrează Dumnezeu, așa că vor sta departe pentru că nu vor să se închine vălului. Dar ei nu vor nici măcar să-i acorde vălului respectul cuvenit. Totuși, ei au trebuit să respecte acel templu, să aibă grijă de el și să nu-l necinstească; nu puteau să i se închine, dar nici nu puteau să-l lipsească de respect. Puteți vedea cât de subțire este linia?
Deci, Dumnezeu Se mișca în jos și era Dumnezeu în văl; era Dumnezeu în Noe, era Dumnezeu în Moise; era Dumnezeu în David; era Dumnezeu în Ieremia; a trecut prin reformatori, de-a lungul epocilor; este Dumnezeu astăzi, și El lucrează încă printr-un văl.
Să mergem la Exod 4, pentru că vreau să privim la ceva ce a fost foarte interesant pentru mine. Exod 4.14-16:
„Atunci, Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Știu că el vorbește ușor.”
Moise se lupta cu Dumnezeu argumentând de ce nu putea să meargă și să fie reprezentarea lui Dumnezeu, de ce nu putea să meargă să-i elibereze pe copiii lui Israel. Atunci, Dumnezeu S-a mâniat și a început să-i vorbească despre Aaron:
„Știu că el vorbește ușor. Iată că el însuși vine înaintea ta şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui.
Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui, şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui şi vă voi învăța ce veți avea de făcut.
Va vorbi poporului pentru tine, îți va sluji drept gură, şi tu vei ține pentru el locul lui Dumnezeu.”
O, Doamne! „…Tu vei ține pentru el locul lui Dumnezeu.” El i-a spus: „Eu nu voi vorbi cu Aaron, ci tu vei fi reprezentarea Mea. Eu voi pune cuvintele Mele în gura ta, și tu vei ține pentru el locul lui Dumnezeu. În loc să meargă la Dumnezeu, Dumnezeu va veni la Aaron prin buzele lui Moise.
„Tu vei ține pentru el locul lui Dumnezeu.
Ia în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.”
Așadar, Dumnezeu îl cheamă pe Moise, îl echipează și i-l dă pe Aaron să fie gura lui, dar Moise este încă gura lui Dumnezeu, este purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu. El i-a spus: „Eu voi fi cu gura ta. El va vorbi poporului pentru tine, îți va sluji drept gură, şi tu vei ține pentru el locul lui Dumnezeu.” Aceasta este o afirmație uimitoare.
În Exod 7.1 citim:
„Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon, şi fratele tău Aaron va fi prorocul tău.”
Deci, Moise a fost Dumnezeu chiar și pentru Faraon. Așadar, vedem acest principiu. Noi vedem aceasta venind chiar din gura lui Dumnezeu. Acum vreau să ne întoarcem la capitolul 4. Exod 4.1:
„Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!”
Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”
Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un șarpe. Moise fugea de el.
Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat, şi șarpele s-a prefăcut iarăși într-un toiag în mâna lui.
„Iată”, a zis Domnul, „ce vei face ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinților lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
Așadar, Dumnezeu l-a întrebat pe Moise: „Ce ai în mână?” Și Moise a răspuns: „Un toiag, un băț.” Atunci Domnul i-a spus să-l arunce jos și El a făcut un semn cu toiagul, spunând: „Vei face aceasta pentru ca copiii lui Israel să creadă că Eu sunt cu tine.” Acesta era un semn cu toiagul.
Fratele Branham a menționat aceasta în mesajul Eu sunt, nu vă temeți:
„Moise avea în mână un băț uscat și în mâna lui Moise nu era altceva decât un băț uscat, pe care îl luase probabil din deșert. Dar odată, când acea mână a credinței a prins acel băț, a devenit toiagul judecății lui Dumnezeu pentru lume; acel toiag uscat a devenit toiagul de judecată. Amintiți-vă că Moise a întins toiagul peste mare, l-a întins în aer. Acesta era toiagul de judecată a lui Dumnezeu.”
Acum, există un motiv pentru care intru în aceasta și vom ajunge la aceasta într-o clipă. Întrebarea este, când a luat Moise toiagul acesta? L-a avut când a fugit din Egipt? A fost un toiag pe care l-a avut în Egipt? L-a luat pe drum sau l-a primit când a devenit păstor și a început să vegheze asupra turmei socrului său Ietro? Scriptura nu ne spune aceasta, dar puteți să vă folosiți imaginația, că undeva de-a lungul liniei a luat acest toiag. Pentru el a fost un toiag de păstor, vreau să spun că era mai mult decât ceva ce iei la o plimbare, a fost ceva ce folosea în viața de zi cu zi. L-a primit sau l-a găsit? Cine știe unde a fost modelat și cine știe din ce, dar Moise avea nevoie de el. Și pentru că a avut nevoie, Moise însuși l-a găsit, el însuși l-a ridicat și a avut un scop cu el, dar acum Îl va folosi Dumnezeu.
Aș vrea să privim și la versetul 18:
„Moise a plecat şi, când s-a întors la socrul său Ietro, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la frații mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.” Ietro a zis lui Moise: „Du-te în pace!”
Domnul a zis lui Moise în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt, căci toți cei ce umblau să-ţi ia viața au murit.”
Moise şi-a luat nevasta şi copiii, i-a pus călare pe măgari şi s-a întors în țara Egiptului. Şi-a luat în mână toiagul lui Dumnezeu.”
Când a devenit toiagul lui Dumnezeu? Fratele Branham a spus că Moise a găsit undeva în pustie un băț uscat. Amin. Când l-a luat, Moise nu știa că era toiagul lui Dumnezeu. Când l-a luat… În viața lui Moise era Ceva ce Dumnezeu avea să folosească; Moise era predestinat pentru ceva; Moise a fost chemat pentru o lucrare deosebită, a fost un vas anume ales.
Moise își trăia viața și în timp ce-și trăia viața, mâna lui a apucat la întâmplare un băț și l-a folosit pentru scopul lui, fără să știe că acel toiag avea să fie folosit de Dumnezeu, pentru că acel toiag era Toiagul lui Dumnezeu.
Astfel, acum Dumnezeu va lua acel vechi toiag uscat și îl va folosi ca semn; este toiagul pe care l-a ținut peste ape pentru a despărți apele; este toiagul cu care a lovit Stânca pentru a scoate apă; este toiagul pe care Moise l-a ținut sus, când Israel a avut o luptă grea. Când Moise ținea mâinile ridicate și toiagul era sus, Israel avea biruință. Așadar, acest toiag a devenit ceva extraordinar. Dar ce a fost? A fost ceva ce Moise a luat în mâna sa gândindu-se că are nevoie de el, fără să-și dea seama că va deveni un dumnezeu. El urma să vină și să-L reprezinte pe Dumnezeu, el urma să fie manifestarea trupească a Lui. Dumnezeu a venit să-Și elibereze poporul, iar când Moise L-a reprezentat pe Dumnezeu, toiagul lui a devenit Toiagul lui Dumnezeu, pentru că el a fost reprezentarea lui Dumnezeu.
Multe lucruri din Biblie sunt atât de uluitoare, cum a fost toiagul lui Moise care a fost numit Toiagul lui Dumnezeu. El a luat Toiagul lui Dumnezeu, era același toiag, dar acum el însuși devenise un dumnezeu; Moise era reprezentarea lui Dumnezeu, vălul care Îl acoperea pe Dumnezeu când a venit să elibereze poporul, și în mâna lui era acum Toiagul lui Dumnezeu. A lucrat Moise? Da. A lucrat Dumnezeu? Da. A fost Moise? Da. A fost Dumnezeu? Da. Te uitai la Moise sau te uitai la Dumnezeu? Răspunsul este, „Da!” Laudă lui Dumnezeu!
Voi știți că fratele Branham spune:
„Câți știu că trupul Lui fizic stă pe tronul lui Dumnezeu, iar Duhul Său S-a întors pe pământ să trăiască în biserică, s-o însuflețească, ca vița de vie, ramurile. Cu siguranță. Astfel, El nu are mâini, decât pe ale mele și ale tale; nu are ochi, decât ai mei și ai tăi.”
Este uimitor. Noi vom vedea aceasta pe măsură ce vom merge mai departe, pentru că devine tot mai evident. Să mergem împreună la Efeseni. Noi vom citi mai multe versete din Noul Testament, așa că țineți-vă Bibliile la îndemână.
Efeseni 2.19-22:
„Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu,
fiind zidiți pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
Şi prin El şi voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.”
Amintiți-vă titlul: Unde este El? Unde este El? „Voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș pentru Domnul.” Tu știi că nu poți spune: „Eu sunt Templul lui Dumnezeu”, dar tu faci parte din Templul lui Dumnezeu, ești una din multele pietre ale Templului. Și dacă faci parte din Templul lui Dumnezeu, dacă ai fost născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu este în tine.
Astfel, acum Dumnezeu este în Locuința Lui, iar Locuința lui Dumnezeu este Trupul Lui cu multe mădulare. Deci, Trupul lui Dumnezeu este Locuința lui Dumnezeu. Unde a lucrat Dumnezeu? În Trup și prin Trup. Dumnezeu a făcut-o de-a lungul timpului și El încă lucrează în Trup și prin Trup. El încă este învelit, El este încă în Trup.
În Istoria Bibliei, când privim de-a lungul Istoriei evreilor, vedem că ei au căutat să-L aibă pe Dumnezeu în mijlocul lor, iar Dumnezeu a permis aceasta, așa că ei au avut un Cort, au avut un Templu și toate aceste lucruri, iar Dumnezeu a locuit cu ei. Astfel, ei au știut că Însăși Prezența lui Dumnezeu era cu ei, pentru că Dumnezeu era în spatele acelor piei; El era în spatele acelor ziduri ale Templului; El era în spatele acelei perdele, dar toate acestea au fost doar o reprezentare, au fost reprezentarea unui adevăr mai mare, pentru că Dumnezeu nu este numai în spatele unui anumit văl, într-o singură locație sau într-un anumit Templu și într-o singură locație, ci Dumnezeu vrea să locuiască în poporul Său; Dumnezeu vrea să Se întindă mai mult decât atât, El vrea să-Și întindă cortul cu omul.
Să mergem la Fapte 7.47. Aici este predica pe care a ținut-o Ștefan chiar înainte de a fi ucis cu pietre.
Fapte 7. 47-50:
„Și Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
Dar Cel PreaÎnalt nu locuiește în case făcute de mâini omenești, cum zice prorocul:
„Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”
Deci, el a spus: „Voi știți că nu putem gândi prostește, că putem construi o clădire fizică care să cuprindă tot din Dumnezeu.” Corect? Dumnezeu este cu mult dincolo de toate acestea, dar El a spus că Își va face cunoscută prezența acolo, acolo era un loc unde ei puteau intra în contact cu Dumnezeu.
Noi știm că Dumnezeu este mai mare decât Templul lor, El nu poate locui într-o casă făcută de mâna omului, ci Dumnezeu vrea să locuiască într-un Trup cu mai multe mădulare. Dumnezeu dorește să trăiască, dorește să locuiască în Trup, și în această zi, El dorește să locuiască în Trupul Miresei Lui, în Trupul lui Isus Hristos; nu într-o singură locație, nu într-o singură persoană, ci într-o Mireasă cu mai multe mădulare.
Vreau să mă uit de unde provine această Scriptură, pentru că Ștefan făcea referire la un verset din Isaia 66. Voi citi aceasta, pentru că este interesant ce spune în Isaia 66.1:
Așa vorbește Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele! Ce casă ați putea voi să-Mi zidiți, și ce loc Mi-ați putea da voi ca locuință?”
Toate aceste lucruri, doar mâna Mea le-a făcut, și toate și-au căpătat astfel ființa, – zice Domnul…”
Până aici este ceea ce a citat Ștefan, dar fraza nu s-a încheiat, gândul nu s-a terminat, ci continuă și spune:
„Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.”
Ce casă Îmi veți construi? Ce Cort pot avea, când Eu am făcut toate aceste lucruri? „Dar vă voi spune spre cine voi privi…” Cuvântul, „a privi,” înseamnă, „a privi cu atenție la ceva.” Tot ce construiți, toate construcțiile voastre nu Mă pot cuprinde pe Mine, ce casă Îmi veți construi? Unde este locul Meu de odihnă? Și imediat, spune: „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile, spre cel care se teme de Cuvântul Meu, spre cel care are un duh smerit și se teme de Cuvântul Meu. Spre acela Îmi voi îndrepta atenția.”
În mesajul, Dezvăluirea lui Dumnezeu, fratele Branham spune:
„Observați. Apoi, noi devenim o parte din El, deoarece sunteți vălul (perdeaua), care-L acoperă. Voi sunteți parte din El atâta timp cât Hristos este în voi, așa cum Hristos era în Dumnezeu, pentru că Dumnezeu era în El, făcându-L Dumnezeu. Și așa cum Hristos este în voi, nădejdea slavei, voi ați devenit parte din Hristos. „Cel ce crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu.” Vedeți? Voi deveniți o parte din Hristos atâta timp cât Hristos este ascuns în voi. Atunci El este acoperit față de necredincios, dar voi știți că El este în voi. Voi sunteți Templul lui Hristos care este în spatele perdelei, a cărnii.”
Deci, voi sunteți Templul lui, voi ați devenit un Templu, o Casă, o Locuință, un Loc pentru Duhul lui Hristos, pentru Duhul lui Dumnezeu. Acum, voi sunteți Cortul lui Dumnezeu, Dumnezeu este în spatele pielii voastre. Acum sunteți o perdea, un văl. Laudă lui Dumnezeu!
Să citim mai departe:
„…în spate, din cauza acelei perdele, perdeaua din nou, în trup omenesc, Dumnezeu (Cuvântul), Se ascunde față de necredincios.”
Acum, perdeaua, vălul, devine problema. Ca întotdeauna, vălul devine problema.
Moise a venit ca fiind un văl, dar în spatele vălului era Dumnezeu care a venit să-Și elibereze copiii. Dar vreau să spun că vălul a fost o problemă pentru oamenii pe care urma să-i elibereze; a fost o problemă pentru Faraon și slujitorii lui pentru că ei nu au putut recunoaște ce făcea Dumnezeu, din cauză că tot ce vedeau era un văl de carne. Deși, el a arătat multe semne și minuni pentru a dovedi că în spatele lui este Altcineva, ei se poticneau încă în văl.
Același lucru este adevărat și în generația noastră. Dumnezeu ne-a dat un mare semn al unui profet în zilele noastre și a făcut semne și minuni puternice pentru a dovedi Cine era în spatele vălului, până acolo încât s-a întors cu spatele spre mulțime pentru a arăta că același Semn care i s-a arătat lui Avraam la Câmpiile Mamre, este arătat din nou aici. El a făcut exact același lucru, dar ei s-au împiedecat în văl.
Și acum, El spune: „Voi sunteți vălul!” Așadar, unde este El? El spune: „El este în voi. Voi sunteți Cortul lui Dumnezeu, Hristos care este în spatele pielii voastre.”
Să mergem împreună la 1Corinteni 6. 19-20:
„Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?
Căci ați fost cumpărați cu un preț? Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
Acest trup este al lui Dumnezeu, el este vălul în spatele căruia Se ascunde Dumnezeu, este Templul Lui. În versetul 19, El spune: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt?” Dacă este adevărat că Duhul Sfânt trăiește în voi, atunci trupul vostru este Templul Duhului Sfânt. Atunci, „trupul vostru este Templul lui Hristos care este în spatele vălului, a pielii.” Deci, unde este El? El este în tine și în mine.
În mesajul, Evrei capitolul 5, din seria, „Cartea Evreilor”, fratele Branham a spus:
„Acum, Biserica Sa ar trebui să-L manifeste pe Dumnezeu, să arate ce este Dumnezeu.”
Aceasta a făcut Moise, aceasta a făcut profetul din această zi, și aceasta trebuie să facă Biserica.
Fratele Branham ne-a spus o poveste despre băiețelul care, fiind furtună, a strigat-o pe mama lui. În mesajul, Dumnezeul puternic dezvăluit înaintea noastră, profetul spune:
„El a spus: „Mamă, eu cred fiecare părticică din aceasta…” Mama încerca să-l liniștească, și-i spunea:
„Noi suntem creștini și Dumnezeu va avea grijă de noi,” iar copilul i-a răspuns: „Mamă, eu cred fiecare părticică din aceasta, dar când acel fulger este atât de aproape, vreau un Dumnezeu cu piele pe El.”
Mă gândesc că nu numai junior, ci noi toți suntem la fel. Când venim împreună, când ne rugăm unii pentru alții…Dumnezeu cu piele pe El. Și noi aflăm aici că Dumnezeu a avut întotdeauna piele pe El. Când Moise L-a văzut, El avea piele pe El, El arăta ca un Om. Când Dumnezeu Se afla în spatele perdelelor, avea piele pe El; și în seara aceasta, în Biserica Lui, Dumnezeu este învelit în Biserica Lui cu pielea Ei. În seara aceasta El este încă același Dumnezeu. Noi aflăm aceasta.
Dar acum, ca întotdeauna, perdeaua de piele este cea care prinde tradițiile. Ei pur și simplu nu pot crede că Dumnezeu îi face pe oameni să se comporte așa. Vedeți? Aceasta din cauză că Dumnezeu este învelit în Biserica Sa, în pielea Ei. Corect. El este ascuns de necredincios și descoperit credinciosului.”
Să ne întoarcem la 1Corinteni 12.27:
„Voi sunteți trupul lui Hristos, și fiecare, în parte, mădularele Lui.”
Acesta este Trupul Lui, carnea Lui, pielea Lui, perdeaua în spatele căreia Se ascunde El.
Când fratele Branham a spus: „Eu am predicat ceea ce a predicat Pavel,” acesta este Adevărul Absolut. Noi ne uităm la ceea ce a predicat Pavel. Așadar, fratele Branham ne spune de multe ori…El Îl citează pe Isus, ce a spus Isus în Ioan 20. Vom citi doar Ioan 20.21: „Isus le-a zis din nou: „Pace vouă!” Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” Fratele Branham s-a referit de multe ori la aceasta și a spus: „Cum L-a trimis Tatăl pe El? Tatăl L-a trimis mergând în El.” Deci, cum ne trimite Hristos? El ne trimite mergând în noi.
Așa i-a trimis pe ucenici. El le-a spus să nu-și înceapă încă slujba, ci să se întoarcă în Ierusalim și să aștepte acolo până vor primi o putere de sus. Deci, ei nu au putut să iasă și să se răspândească. Isus le-a zis: „Voi sunteți Lumina lumii. Mergeți în toate națiunile lumii și predicați Evanghelia…” și le-a dat toate aceste instrucțiuni înainte ca ei să plece, dar El urma să-i trimită așa cum Tatăl L-a trimis pe El.
În ziua Cincizecimii, când El S-a întors în forma Duhului Sfânt și S-a împărțit în Cortul Lui, în spatele vălului lor, El i-a trimis în lucrare în același fel în care a fost trimis El Însuși: Tatăl a intrat în El, și acum Hristos vine în noi.
Astfel, ucenicii au devenit perdeaua, vălul care L-a acoperit.
În dimineața aceasta voi citi o mulțime de Scripturi. Vom citi din 2Corinteni 5.18:
„Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, și ne-a încredințat slujba împăcării.”
Noi știm că Hristos a avut slujba împăcării, dar El le-a dat și ucenicilor slujba împăcării, aceasta fiind o continuare:
„că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatul lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări.
Noi dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu!”
Ascultați, El spune că, „Dumnezeu vă cheamă prin buzele mele.” Aceasta este ceea ce spune Pavel. „Noi suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos,” noi suntem aici reprezentându-L pe Hristos.
Un ambasador reprezintă țara sa, așa că noi suntem ambasadori ai lui Hristos, Îl reprezentăm pe Hristos, „…și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi...” Dumnezeu vă vorbește prin noi. Amin. „…și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu!”
Ei spun: „Vă rugăm pentru că noi suntem în locul lui Hristos.” Sau, „Noi suntem aici în loc de Hristos. Noi suntem aici locul în care…” El este în noi! Voi sunteți aici reprezentându-L pe El: „….ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi,” suntem aici în locul lui Hristos care vă cheamă să vă împăcați cu Hristos.
Dacă ați ști Cine Se află în spatele acestei perdele și Cine vă cheamă, ați alerga la El, pentru că nu este Pavel, ci este Viața din spatele lui Pavel, Hristos care este în Pavel și care i-a dat Cuvântul lui Pavel. Nu sunt Cuvintele lui Pavel, nu este o împăcare cu Pavel, ci este împăcarea cu Hristos care vorbește aici prin gura lui Pavel. Dar întotdeauna, vălul, perdeaua este problema. „…vă rog în Numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu!”
Să mergem la Fapte 5. Sper că tabloul devine tot mai clar pe măsură ce avansăm, tot mai clar decât acum o săptămână sau decât acum o lună și continuă să devină din ce în ce mai clar.
Fapte 5.14-15:
„Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult;
Până acolo că scoteau pe bolnavi pe ulițe, și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.”
Nu știu dacă aceasta vă uimește, dar pentru mine aceasta este uimitor. Ei au început să recunoască tot mai mult unde lucra Dumnezeu, și au devenit atât de convinși că Dumnezeu era în acești oameni, încât credința lor a crescut în așa măsură încât au început să-și ia bolnavii și pe cei suferinzi și i-au întins pe stradă, gândindu-se că, nu trupul lui Pavel, ci doar umbra lui să treacă peste bolnavi, umbra lăsată de trupul lui Petru. Și noi vorbim despre un trup de carne, vorbim despre carne, carnea care L-a negat pe Hristos cu puțin timp înainte, carnea care era un pescar analfabet…
Ascultați. Sunt sigur că mulți oameni au dorit ca umbra lui Petru să treacă peste ei la un moment dat în viața lor. Dacă au trăit în același sat cu Petru, probabil că l-au și atins, probabil au luat pește din mâna lui, dar nu au fost vindecați, nu au fost eliberați; dar acum, el era acolo reprezentându-L pe Hristos, pentru că Hristos era în el, arătând prin semne și minuni unde era El în acea zi; iar credința lor a ajuns la un nivel așa de înalt, încât nici nu mai era nevoie să atingă trupul lui Petru, ci doar umbra lui dacă trecea peste ei, se ridicau vindecați. Oh, Doamne!
Prieteni, când ne întoarcem și citim despre aceste lucruri din Scripturi, vedem că sunt absolut uluitoare, sunt dincolo de orice înțelegere. Era același trup ce carne care a trăit mereu acolo, era un analfabet care nu știa să scrie nici măcar numele lui pe o factură. Fratele Branham a spus că era același Petru care a pescuit și a vândut pește, care s-a blestemat și s-a jurat și toate acele lucruri pe care le-a făcut, dar acum, el adăpostea divinitatea în același trup de carne. Omul s-a convertit și acum era reprezentarea lui Isus Hristos, iar oamenii au văzut ce era în spatele acelui văl, iar credința lor a crescut atât de mult încât au acceptat vindecarea și au plecat sănătoși. Aceasta este atitudinea potrivită de respect pentru Templul divinității.
Știți, eu mă minunez de unele din aceste lucruri pe care le-au făcut. Ei au început să vadă unde era Dumnezeu, a devenit atât de evident unde era Puterea supranaturală a lui Dumnezeu, încât credința lor a ajuns într-un punct în care nici nu trebuia să-l atingă pe Petru, ci ziceau: „Doar umbra lui să treacă peste mine...” Este uimitor, prieteni!
În mesajul, Capodopera, fratele Branham spune:
„Zilele trecute a venit înăuntru o femeie și a făcut o remarcă, spunând: „Arată-mi pe unde a umblat omul acela, și lasă-mă să pășesc în urma lui pe pământ, și mă voi face bine.”
Deci, o femeie a mers la Jeffersonville dar fratele Branham nu era acolo, iar ea a spus: „Este în ordine. Arată-mi pe unde a umblat omul acela, iar eu voi merge pe unde a umblat el și mă voi face bine.”
Puteți numi aceasta fanatism, dar este la fel ca în Cartea Faptelor. Acolo a fost o înțelegere a Ceea ce era în spatele lui, era o înțelegere a ceea ce făcea Dumnezeu în acea zi, și era respect pentru aceasta. Fratele Branham nu a condamnat-o pe femeia aceea pentru aceasta, ci el a spus: „…Acum oamenii te cred așa, că ești un reprezentant al lui Hristos, deci, ce ar trebui să facem noi? Noi trebuie să fim foarte atenți, pentru că cu greșeala ta nu te distrugi numai pe tine însuți, ci îi distrugi și pe alții care te urmează.”
Tu știi că Îl reprezinți pe Hristos și oamenii recunosc aceasta, dar trebuie să fii atent. Acum, noi suntem aici pentru a-L reprezenta pe Hristos, deci, trebuie să fim atenți la felul în care trăim și ce facem.
Să mergem la Fapte 19.11-12:
„Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;
până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri, care fuseseră atinse de trupul lui, și-i lăsau bolile, și ieșeau afară din ei duhurile rele.”
Acesta este același om care s-a numit Saul. Saul i-a legat pe creștini, i-a bătut, i-a arestat și unii au fost chiar uciși. Acesta este același trup de carne, dar acum a devenit un Templu, a devenit un Cort al divinității. Acum Hristos era în interiorul lui, iar el era atât de predat Cuvântului, încât a devenit o reprezentare a lui Hristos în zilele lui. Astfel, ei luau de pe trupul lui Pavel basmale și șorțuri, și le puneau peste bolnavi, iar bolnavii se făceau sănătoși. Doar luând o basma, un șorț sau ceva ce a fost atins de trupul lui; doar luau ceva care a fost atins de el, nu trebuia să meargă Pavel să-și pună mâinile peste ei, nu era nimic din toate acestea, ci era faptul că ei au început să înțeleagă că Dumnezeu era cu acel om. Dumnezeu era acolo.
Unde era Dumnezeu? Dumnezeu era acolo, în Pavel. Unde era Dumnezeu? Dumnezeu era acolo. El era în oameni, era în acel apostol, în acel om predat, și Dumnezeu lucra chiar acolo.
Astfel, ei luau șorțuri și basmale de pe trupul lui și le puneau peste bolnavi, iar credința lor era așa de mare pentru că știau Cine se află în spatele acelui văl.
Ascultați, puterea nu era doar în trupul lui Pavel, ci puterea era și în credința oamenilor care puteau recunoaște Cine era în spatele lui Pavel. Aceasta nu era vrăjitorie, nu era ceva magic, ci era credință, iar credința este o recunoaștere, era o înțelegere că Dumnezeu era în acel vas, și că aceea era lucrarea lui Dumnezeu, că acolo lucra Dumnezeu, iar ei respectau puterea din spatele vălului.
Pentru mine, aceasta arată cât de bine legat era El, cu adevărat, de trupul lui Pavel, de acel trup născut în păcat. Și la fel era umbra lui Petru, umbra unui trup născut în păcat. Aceasta arată unde era Dumnezeu.
În mesajul, Apa din Stâncă veșnic prezentă, fratele Branham spune:
„Și puterea care ne va ridica, este chiar acum în noi. Acum suntem în locurile cerești, suntem în puterea învierii. Dacă nu ar exista o Lege în acest sens, fiii și fiicele lui Dumnezeu, ar crea o lume aici și ar merge să locuiască o viață privată în ea. Voi aveți în voi puterea s-o faceți. Dacă aveți o umbră a puterii lui Dumnezeu în voi, aveți puterea s-o faceți. Dumnezeu este Atotputernic. Vedeți ce vreau să spun? Puterea care este în voi va face…Ați putea vorbi o lume în existență și să trăiți în ea. Aleluia! Acolo sunteți. Aceasta este puterea din Biserică acum, dar este controlată de o Lege, și acea Lege nu ține o mulțime de porunci, ci este Legea credinței. Isus a spus: „Toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede.” Și dacă poți să crezi, orice îți va călăuzi Dumnezeu sufletul să crezi, este al tău. Fiecare loc pe care va călca talpa piciorului tău, prin credință, Dumnezeu ți-l dă. Amin. Este al tău, îl posezi, dacă poți găsi cheia acestei Legi a credinței care ți-o deschide. Înțelegeți ce vreau să spun? Acea putere este controlată de… Dacă ești un fiu al lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu, aceasta nu te părăsește niciodată, ci este cu tine tot timpul.”
Deci, unde este puterea care te înalță? În tine. Ce este Cuvântul pe care-L predicăm? Ce este Cuvântul pe care L-am primit? Cuvântul pe care L-am primit, este Cuvântul care ia vălul de pe puterea care este în noi, astfel încât să recunoaștem ce este înlăuntrul nostru. Ce este în voi? Ca fiu sau ca fiică a lui Dumnezeu, noi recunoaștem că există un atribut al păcii, o porțiune, o Genă. Fratele Branham a spus:
„Ceva de la Dumnezeu, un gând veșnic despre Dumnezeu…”
Atributul veșnic al lui Dumnezeu este adormit înlăuntrul vostru, este acoperit de întuneric și are nevoie de Lumină, care este Cuvântul, ca să îndepărteze întunericul, astfel încât să poată țâșni la Viață și să se manifeste. Deci, Cuvântul pe care L-am primit în această zi, este aici pentru a îndepărta amnezia spirituală, pentru a îndepărta întunecimea, astfel încât Lumina să poată atinge Sămânța și să iasă Viața, pentru că aceasta este deja acolo. Dacă ai o umbră a puterii lui Dumnezeu, dacă ai primit botezul cu Duhul Sfânt în sufletul tău și este însuflețit pentru a primi Viață, puterea care te va ridica, este deja în tine. Deci, unde este El? Întrebare.
În mesajul, Arată-ne pe Tatăl, fratele Branham spune:
„Odată, la o adunare de stradă, o femeie a zis: „La Cine S-a rugat El în grădina Ghetsimani?” Vreau să te întreb ceva, i-am zis eu: „Ai mărturisit că ai Duhul Sfânt. Unde este El? La cine Te rogi tu? Desigur, El este în interiorul tău.
Ei bine, noi avem Duhul cu măsură. El L-a avut fără măsură. Noi suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu cu măsură. Este ca și cum ai lua o lingură de apă din Ocean, și El este întregul Ocean; dar aceleași substanțe chimice care se găsesc în lingură, sunt în Oceanul întreg. Diferă doar cantitatea, dar este aceeași calitate, de aceea, „Isus Hristos este același ieri, azi și în veci.” Dumnezeu este în noi.”
Fratele Branham a spus că partea pe care au primit-o ei când Hristos a venit ca Stâlp de Foc și S-a împărțit pe Sine în ziua Cincizecimii, S-a împărțit în Trup.
„Acum, dacă bagi o lingură în Ocean…” Fratele Branham ne-a făcut o analogie. „…când o scoți afară, nu ai tot Oceanul, dar orice este în Ocean, este în acea lingură, aceeași calitate, aceleași substanțe chimice, aceleași minerale, orice. Noi nu putem spune: „Eu sunt tot din Dumnezeu.” Nimeni nu poate spune aceasta, numai Isus Hristos o poate spune, dar orice a fost în El, este în mine într-o măsură. Slavă lui Dumnezeu!”
Întotdeauna m-am gândit: Cât de mult din Dumnezeu este nevoie pentru a face lucruri supranaturale? Cât de mult din El este nevoie? Este de ajuns o lingură? Poate că este suficient.
Acum am pus toate acestea ca bază pentru a ajunge la ceea ce este cu adevărat în inima mea. Voi citi citatul pe care mi l-a trimis fratele Abraham, și mi-a cerut părerea, dar în ziua aceea nu am avut nici o idee în minte cum să-l ajut. Nu știu dacă chiar avea nevoie de ajutor, dar vreau să spun că nu am putut răspunde.
Citatul este din mesajul, Duhul Adevărului, din anul 1963, unde fratele Branham spune:
„Apoi, de aici încolo, cum zboară cioara…” El vorbește despre locul unde vâna împreună cu Bud, acolo sus. „…șase sute de mile nu există nici măcar o potecă sau cărare. Când ajungi pe Coasta de Vest, mergi aproximativ opt sute de mile până la Vancouver, și nu există nici măcar o fărâmă de civilizație. Următoarea civilizație este Anchorage, la aproximativ șapte sau opt sute de mile. Dacă te întorci în partea aceasta, dai de micul orășel Yellow Knife, de unde iei o dată pe an, o corabie pentru eschimoși. De acolo, ajungi în Rusia. Deci, ești cu adevărat pe cont propriu…”
Și acum, fiți atenți: „…Acolo este locul unde Se poate odihni Dumnezeu, acolo sus, de toate încercările și necazurile noastre în care L-am pus. Deci, îmi place să merg acolo sus și să vorbesc cu El, când Se odihnește.”
Fratele Branham mergea departe în sălbăticie și aici arată cât de departe mergea, apoi a spus: „Acolo Se poate odihni Dumnezeu, acolo sus, de toate încercările și necazurile noastre în care L-am pus. Deci, îmi place să merg acolo sus, și să vorbesc cu El când Se odihnește.”
Fratele Abraham m-a întrebat: „Ce înseamnă aceasta?” „Nu știu.”, i-am răspuns eu, dar am început să meditez la aceasta, și pur și simplu, nu am putut scăpa niciodată de acest lucru. Voi știți că uneori, cineva spune ceva, și pur și simplu, acel lucru nu te părăsește niciodată. Este acolo. Nu ai nici un răspuns, habar nu ai ce înseamnă, dar pur și simplu nu te părăsește.
Apoi am început să mă întreb dacă există vreun loc pe hartă, un loc de vacanță pentru Dumnezeu. Există un anumit loc în care Dumnezeu merge? Dumnezeu este Duh, și El cuprinde spațiul și timpul; El este Duh, dar fratele Branham a zis: „Acolo este locul unde Dumnezeu merge să Se odihnească, acolo sus, de toate încercările și necazurile în care L-am pus.”
Deci, am început să mă gândesc, dacă există o locație unde Dumnezeu merge să Se odihnească, atunci vreau să merg la Billy Paul și la fratele Byskal, pentru că vreau să aflu exact traseul pe care au mers, unde au avut tabără, pe ce cărări au mers, pentru că vreau să merg în locul acela.
Dacă există un loc în care știți că merge Dumnezeu, ați vrea și voi să mergeți acolo? Eu, da.
Următorul lucru pe care profetul îl spune, este: „Deci, îmi place să merg acolo, și să vorbesc cu El când Se odihnește.” Atunci, mă gândesc: „Poate nu este mereu acolo.” Astfel, acum nu numai că trebuie să găsesc acel loc în mijlocul sălbăticiei, dar trebuie să știu și când Dumnezeu va fi acolo. Dacă ar exista un loc în care ar fi Dumnezeu, și un moment în care El ar fi acolo, ați încerca și voi să fiți acolo? Eu dacă aș ști că Dumnezeu va fi într-un anumit loc și într-un anumit moment, aș face tot ce pot ca să ajung acolo.
Astfel, am început să mă gândesc că Dumnezeu nu are un loc anume pentru a Se odihni, și atunci m-am întrebat: „Ce făcea profetul acolo?” Profetul s-a dus acolo să se odihnească. De ce? De toate încercările și necazurile în care l-au pus oamenii. Când a plecat? Când a obosit. De unde a știut că Dumnezeu va fi acolo? Cum a știut el unde era acel loc? L-a găsit pur și simplu? De unde a știut când va fi Dumnezeu acolo?
Când profetul a obosit în slujire, ne-am dat seama că nu era lucrarea lui, ci era Hristos în el. Deci, când a obosit de necazurile și încercările în care l-au pus oamenii, a dorit să meargă acolo unde nu era nimeni, ca să aibă un timp de odihnă. Priviți! Cine ar trebui să fie acolo când va ajunge în acel loc? Dumnezeu Însuși ca să-l mângâie și să vorbească cu el. Cum a ajuns Dumnezeu acolo? Și cât timp a fost acolo? A avut o cabană? Era acolo un cort? Era un semn pe un copac? Nu! El este în tine! Unde era El? El era în acel profet.
Când profetul s-a dus să se odihnească… Acesta este doar fratele Chad, nu pot spune aceasta cu siguranță, dar așa văd eu în lumina Scripturilor și a Cuvântului la care privim.
Dumnezeu era în acel om mic, și când acel om mic trebuia să se odihnească, Dumnezeu Se odihnea cu el, pentru că Dumnezeu i-a promis: „Nu te voi lăsa niciodată singur, nu te voi părăsi!” Dar când Dumnezeu era acolo și Se odihnea, El nu-i mai ajuta pe restul copiilor Săi de pe întreg pământul? Dumnezeu Se odihnea de toate lucrările Lui și nimeni nu a mai fost vindecat în timpul acelei călătorii? Nu s-a rugat nimeni la Dumnezeu? Sau nu a primit nimeni răspuns?
Dumnezeu era acolo cu profetul Său și Se odihnea, dar era și cu alt copil al Său și făcea tot ceea ce făcea acel copil al Său; era și cu altul făcând ce făcea acela; dacă acela era în slujbă, El slujea, predica. Se ruga împreună cu o mamă și un tată. Deși Se odihnea, Dumnezeu era și cu ceilalți copii ai Săi.
Dumnezeu S-a învelit în carne și S-a atașat de copiii Săi. Când fratele Branham a avut nevoie să se odihnească și a trebuit să se îndepărteze de oameni, când a fugit acolo sus ca să se odihnească, pe cine ar fi trebuit să găsească acolo? Dumnezeu făcea același lucru odihnindu-Se.
Aceasta îmi dă curaj, pentru că atunci când am nevoie să-L găsesc pe Dumnezeu, când am nevoie să intru în contact cu Dumnezeu, unde voi merge? Când am nevoie de un răspuns de la Dumnezeu, când trebuie să intru în contact cu Dumnezeul cel viu, când trebuie să-L întâlnesc față în față pentru că am o nevoie, am nevoie de un răspuns, unde mă duc? Voi încerca să merg în Columbia Britanică de Nord, să găsesc locul pe hartă și să prezic la ce oră va fi El acolo? O să alerg undeva la o biserică sau la vreun păstor? Unde mă voi duce? Unde să merg să-L găsesc pe Dumnezeu?
Dumnezeul de care am nevoie este Dumnezeul care este în mine. Poate că ceea ce trebuie să fac uneori, este să mă despart de tot zgomotul, să mă separ de toate necazurile și încercările din jur, să mă liniștesc și să găsesc puțină odihnă. Și găsesc! „Hei! Iată că și Dumnezeu este aici și Se odihnește!”
Fratele Branham a spus: „Deci, îmi place să merg acolo sus și să vorbesc cu El când Se odihnește.” Ce căuta fratele Branham? Căuta odihnă, căuta o pauză în care să scape de necazuri și să vorbească cu Dumnezeu.
Dumnezeu era acolo și vorbea cu el, iar întrebarea este: Cum a ajuns Dumnezeu acolo? A zburat acolo sus? Eu aș spune că oriunde se ducea fratele Branham, Dumnezeu era în drum spre acel loc. Când mergea în mașină cu fratele Byskal, la casa lui Bud, El era acolo. Când a mers călare în sălbăticie, Dumnezeu era călare. Înțelegeți ce vreau să spun?
El este în tine. Puterea de care ai nevoie pentru a te ridica deasupra acestei lumi, este în tine. Acum, dacă ai o umbră a puterii lui Dumnezeu, totul este posibil.
Noi trebuie să încetăm să alergăm peste tot încercând să găsim ceva. Ceea ce trebuie să facem, este să ne liniștim și să recunoaștem Cine este înlăuntrul nostru. Cine este aici? Cine este în noi? Dacă spui: „Am nevoie de o pauză pentru că trebuie să vorbesc cu Dumnezeu,” găsește un loc în care să te poți liniști și să vorbești cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este cu tine. Oh, Doamne!
Când am început să meditez la aceasta, m-am întrebat dacă există un astfel de loc. Noi am putea ridica o tabără unde s-ar retrage un slujitor și am merge cu toții acolo; dar nu ai găsi o rezervare pentru că, probabil ar fi rezervată cu ani în avans. Atunci m-am gândit că aceasta nu s-ar potrivi cu Scriptura, nu este ceea ce ne-a învățat El. Astfel, cred că atunci când Dumnezeu Se odihnea, El Se odihnea în acel profet. Și în timp ce Se odihnea în acel profet, El continua să lucreze în alții.
Să mergem la Ioan 14, pentru că vreau să mai citesc câteva Scripturi. Ioan 14.18:
„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.”
El a spus că Se duce la Tatăl și că Îl va ruga pe Tatăl să trimită un alt Mângâietor, dar aici vedem că El a promis că El Însuși va fi Mângâietorul:
„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc și voi trăiți.
În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine și că Eu sunt în voi.”
Unde este El? El este în copilul Său credincios. El a promis că va fi…Ce avea să fie El? El avea să fie un Mângâietor. El a spus: „Nu vă voi lăsa orfani.” (fără mângâiere). Va trimite pe altcineva? Nu! „Nu vă voi lăsa fără mângâiere, Eu Mă voi întoarce la voi. Și în ziua aceea veți ști că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine, și că Eu sunt în voi.” Unde este Mângâietorul? El este în voi!
Când ai nevoie de mângâiere, nu ai nici un motiv să alergi peste tot, pentru că Mângâietorul a promis că va fi în tine.
În mesajul, Timpul unirii și Semnul, fratele Branham a spus:
„…Cuvântul devine voi și voi deveniți Cuvântul. Isus a spus: „În ziua aceea…”
Știți ce este atunci? „Tot ce este Tatăl, sunt Eu; tot ce sunt Eu, sunteți voi; și tot ce sunteți voi, sunt Eu.”
Puteți lua aceasta și s-o trageți o clipă? Să mai citesc odată? „Tot ce este Tatăl, sunt Eu; tot ce sunt Eu, sunteți voi; și tot ce sunteți voi, sunt Eu.” Așadar, unde este, „Eu sunt?” El este în poporul Său. „…în ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl, Tatăl este în Mine; Eu sunt în voi și voi în Mine.” Vedeți? „În ziua aceea.” În care zi? În această zi. Vedeți? Când aflăm marile Taine ascunse ale lui Dumnezeu, fiind descoperite.”
Vedeți de ce această descoperire de la sfârșitul timpului, marea Taină a lui Dumnezeu descoperită sub Pecetea a șaptea începe să distrugă influența denominațională? Pentru că acum nu mai am nevoie de biserică pentru a-L găsi pe Dumnezeu; Dumnezeu este în mine! Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu mai folosește biserica, nu înseamnă că Dumnezeu nu folosește un Trup de oameni credincioși, noi nu putem ignora niciodată aceste lucruri, dar a fost un concept fals care spunea că dacă mă aliniez corect cu biserica, cu teologia corectă sau denominațiunea potrivită, mă voi alinia cu Dumnezeu și voi fi bine.
Dar acum, descoperirea orei este: El este în tine. Descoperirea orei este că Dumnezeu a vrut să fie o Familie, iar Dumnezeu Și-a împărțit atributele Lui în timp, și le-a adus la viață prin Cuvânt. Dar la sfârșitul timpului, El a adus plinătatea Cuvântului pentru a afișa atributul deplin al Miresei lui Isus Hristos. Și această descoperire este pentru individ, nu pentru grup; și această descoperire distruge toată părerea denominațională, pentru că eu nu trebuie să alerg într-un anumit loc pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Sămânța Vieții din mine a venit la Viață prin Duhul Sfânt, așa că eu Îl pot găsi pe Dumnezeu oriunde aș fi, deoarece Dumnezeu este în mine. A fost întotdeauna acolo dar Sămânța Lui a fost adormită.
Țineți minte! Când a apărut Viața, eu mi-am dat seama că era acolo, iar Cuvântul care iese la iveală acum, mă spală, mă curăță și îndepărtează totul din cale, astfel, această Viața din mine să poată lua întâietate în mine și să poată realiza tot ce trebuie realizat pentru Viața dinăuntru. Atunci ne dăm seama că suntem un Cort al divinității, un Cort al lui Hristos, că suntem Locuința lui Dumnezeu, că suntem Templul Duhului Sfânt.
Dintr-o dată, în fiecare încercare, în orice problemă, Puterea biruitoare este înăuntru, în noi. În fiecare mare încercare, prin fiecare împrejurare dificilă…
Știți, când Moise îi conducea pe copiii lui Israel afară din Egipt, a ajuns într-o situație imposibilă: în față era Marea Roșie, în spate era armata lui Faraon, și toate acestea, el a început să strige la Dumnezeu, dar Dumnezeu i-a zis: „De ce strigi spre Mine? Vorbește! Tu ești vasul Meu, tu ești cel pe care l-am hotărât să-l folosesc; Eu lucrez prin tine, așa că, vorbește!” Și Moise a vorbit. A întins toiagul spre ape, și apele s-au despărțit, pentru că orice ar fi făcut Dumnezeu, El avea nevoie de Moise; de orice aveau nevoie copiii lui Israel, El urma să facă prin Moise, prin acel vas prin care Dumnezeu lucra în acea zi.
Acum, Dumnezeu lucrează printr-o Mireasă cu multe mădulare (membri); Dumnezeu lucrează prin aceste vase. Și acum, când avem probleme, când intrăm în împrejurări dificile, tot ce trebuie să facem, este să stăm liniștiți, neclintiți. Nu trebuie să alergăm, să devenim isterici și speriați, să fugim și să încercăm să rezolvăm problemele, ci trebuie să stăm neclintiți și să spunem: „Dacă am o umbră a Puterii lui Dumnezeu, există suficientă Putere în mine, chiar acum, să vorbesc o lume în existență și să duc o viață privată în ea.” Dar aceasta este controlată de o Lege, și acea Lege este credința, iar credința nu este ceva neancorat care plutește, ci credința este ancorată puternic în Cuvântul lui Dumnezeu.
Astfel, Puterea lucrează prin credință, iar credința se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, când intru într-o situație dificilă, eu știu că Puterea este gata să fie declanșată pentru a rezolva problema. Dar ce o va declanșa? Eu trebuie să am credință în Cuvântul lui Dumnezeu, deci, de ce am nevoie? Eu am nevoie să aud Cuvântul lui Dumnezeu pentru că credința vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Și când Dumnezeu însuflețește acel Cuvânt pentru mine, credința se ridică, Puterea este deja acolo pentru a crede, și orice crezi, poți avea. Laudă lui Dumnezeu! Aceasta pune capăt tuturor ideilor de terapie de grup. Gândiți-vă, grup, grup, grup. Moise nu avea un grup, ci era el și Dumnezeu.
Când David l-a înfruntat pe Goliat, nu a avut un grup. În unele din încercările cu care ne confruntăm, noi nu avem un grup. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru părtășie, deoarece primim putere prin părtășie, și ne încurajăm unii pe alții; noi trebuie să fim conectați cu Trupul lui Hristos, nu să fim deconectați, dar trebuie să realizăm ce vrea Dumnezeu să realizeze în viața noastră.
Dumnezeu a pus în mine Ceva cu care să pot crede Cuvântul Său. El poate face aceasta. Eu mi-am pierdut memoria și am uitat cine sunt, dar pot să mă opresc și să spun: „Doamne, am nevoie de puțină odihnă, și vreau să Te găsesc acolo unde Te odihnești, ca să vorbesc puțin cu Tine. Am niște nevoi și nu am unde să merg, dar cred că Tu ești mai mare. Cel ce este în mine este mai mare decât cel ce este în lume, și nici una din aceste împrejurări care mă înconjoară nu poate învinge Viața din interiorul meu.”
Uneori trebuie să-L găsim acolo unde Se odihnește, departe de necazurile și problemele în care Îl pun oamenii, și să vorbim cu El. Noi vorbim cu toți ceilalți, de ce să nu vorbim cu El?
Să mergem la Matei 18.18-20:
„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.
Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh.
Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.”
Au fost vremuri când ucenicii au rămas singuri, nu au mers toți doisprezece împreună; ei s-au dus în locuri diferite în zone diferite. Filip era în Samaria făcând ceva acolo, alt ucenic era în altă parte, dar ei toți aveau o promisiune: „Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii.” Astfel, indiferent de colțul întunecat din lume în care s-au aflat; fie că era o celulă de închisoare, fie că erau în palatul împăratului în fața lui Agripa, sau în fața curții lui Cezar, El a fost mereu acolo cu ei, pentru că a promis că va fi cu ei.
Știți, există momente când ne simțim singuri, părăsiți, abandonați, fără puterea de a birui. V-ați simțit vreodată total părăsiți? De multe ori când te-ai rugat stăruitor noaptea, nu era nimeni pe care să-l poți suna, nu era nimeni care să vină la tine, dar realitatea este că tu nu ești singur; nu am fost părăsiți niciodată, nu am fost abandonați niciodată, nu am fost singuri niciodată. Aceste simțăminte sunt doar sentimente și aceste sentimente sunt adevărate doar într-un anume tărâm, dar în alt Tărâm nu sunt adevărate. Numai în tărâmul duhului tău sunt reale, acesta este singurul loc în care există. Acele sentimente nu există în altă parte, ci doar în propriul tău tărâm al duhului personal. Înțelegeți? Aceste sentimente pot să ne închidă mult, dar ele sunt temporare pentru că sunt reale numai în acel tărâm.
În Cuvântul lui Dumnezeu, nu sunt adevărate pentru că Cuvântul lui Dumnezeu nu privește la ceea ce simțim noi despre un lucru, ci privește la realitate, și realitatea este că orice armă făurită împotriva ta, va fi fără putere. (Isaia 54.17).
„Eu Sunt întotdeauna cu voi, până la sfârșitul lumii.” Avem atâtea promisiuni!
„Nu vă voi lăsa orfani. Mă voi întoarce la voi!” Așa că, avem un Mângâietor, avem o Putere, avem un Dumnezeu viu care este cu noi. Desigur că, uneori noi trebuie să privim la lucrurile temporare și să ne ocupăm de ele, pentru că nu te poți face să crezi că nu sunt acolo. Când te simți singur, nu te poți preface și să spui: „Nu mă simt singur.” Tu trebuie să mărturisești Cuvântul și să spui: „Nu sunt singur!” Este uimitor câtă putere are Cuvântul atunci când Îl mărturisești.
Țineți minte că Puterea Cuvântului lui Dumnezeu a fost un Cuvânt vorbit, rostit. Uneori, noi trebuie doar să luăm Cuvântul lui Dumnezeu și să ni-l punem pe buze, când ne simțim singuri și izolați. Nimeni nu știe lupta prin care trecem, dar trebuie să spunem: „Doamne, ai promis că vei fi mereu cu mine, până la sfârșitul lumii,” așa că eu nu sunt singur pentru că Tu ești Mângâierea mea; Tu ai promis că vei veni să mă mângâi.” Și vei fi surprins să vezi câtă putere are doar o simplă rostire a Cuvântului, pentru că ne aduce la Realitate. Realitatea falsă începe să scadă, și Realitatea adevărată începe să preia conducerea, când rostim Cuvintele Vieții Veșnice care sunt întotdeauna adevărate.
Să mergem la Psalmul 139. Aceasta este Scriptura despre care ne-a vorbit fratele Elmer. El a făcut o declarație și acesta este celălalt lucru care a stârnit aceste gânduri și lucrurile care se unesc aici.
Psalmul 139.7-10:
„Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, și unde voi fugi departe de Fața Ta?
Dacă mă voi duce în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo;
dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
și acolo mâna Ta mă va călăuzi, și dreapta Ta mă va apuca.”
Oh, Doamne! Gândiți-vă la această afirmație! Aceasta mi-a arătat fratele Elmer: „…dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo.” De ce? Pentru că un copil al lui Dumnezeu, este întotdeauna un copil al lui Dumnezeu, și există un atribut al lui Dumnezeu care este cu acel copil al lui Dumnezeu, și tu nu poți scăpa de el niciodată.
Aici, David spune: „…dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo!” Știți, când Abraham a fost chemat de Dumnezeu să iasă din țara Caldeilor, și să meargă în acea țară numită, „Țara promisă,” fratele Branham a spus că, în timp ce el mergea, Dumnezeu era cu el oriunde a mers. Dumnezeu nu a încetat niciodată să vegheze asupra lui Abraham, chiar dacă el nu a ascultat și nu a mers direct în țară. Dumnezeu a fost cu Abraham când era în țară și când a părăsit țara, chiar dacă era contrar Cuvântului lui Dumnezeu, și când a mers în Egipt, Dumnezeu era cu el.
Deci, gândiți-vă: Cuvântul lui Dumnezeu l-a pus pe Abraham în țară, dar raționamentul lui Abraham l-a scos din țară, atunci când era foamete. Deci, ce a făcut Abraham? El a lăsat Cuvântul. Gândiți-vă la aceasta. El a mers în Egipt, a părăsit Cuvântul și a mers în Egipt, dar când el era în Egipt, Dumnezeu nu l-a părăsit, nu a putut să-l părăsească pentru că Abraham era o Sămânță Genă a lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a eliberat pentru că era acolo și veghea asupra lui. Astfel, El l-a eliberat și l-a adus înapoi la Cuvânt.
Uneori am văzut oameni care au părăsit Cuvântul, sau noi înșine am părăsit Cuvântul într-un fel sau altul. Și te gândești: „Ei bine, aceasta este. Au plecat.” Ei nu au plecat niciodată. Dacă Dumnezeu este cu ei, dacă sunt predestinați și au în interior o Sămânță Genă a lui Dumnezeu, Dumnezeu a vegheat asupra lor înainte de a crede. Cuvântul lui Dumnezeu îi veghează prin orice greșeală. Desigur, aceasta nu înseamnă că nu-i va pedepsi, că nu vor suferi pentru aceasta, dar Dumnezeu nu-i va pierde niciodată.
Chiar dacă Abraham a părăsit Cuvântul, Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată. Probabil a fost pedepsit pentru aceasta sau pentru cealaltă, dar Dumnezeu nu a avut de gând să spună: „Ei bine, prietene, aveam de gând să am grijă de tine, dar acum m-am răzgândit. Aveam de gând să fac din tine o națiune prosperă…” Nu, Dumnezeu a fost acolo tot timpul, veghind asupra lui Abraham, protejând-o pe Sara, asigurându-Se că era protejată pentru că era Cuvântul; El veghea asupra lui Abraham asigurându-Se că nu va fi ucis, și aduce urgii peste casa lui Faraon. El lucra cu un fiu neascultător ca să-l aducă înapoi în țară.
Sunt atât de recunoscător pentru că Dumnezeu a privit asupra mea! Eu nu am avut putere să veghez asupra mea, nu am avut capacitatea să fac întotdeauna alegeri corecte; de fapt, în mine însumi, în acest văl care este vălul, Templul Lui Dumnezeu, sunt tot felul de dorințe greșite, gânduri greșite și înșelătoare de auto amăgire care m-ar îndepărta la un milion de mile de Adevăr. Deci, vălul nu poate face nimic bun, dar în spatele vălului, este Dumnezeu și El ne conectează constant și ne readuce în linie, pentru că a promis că nu ne va părăsi niciodată și nu ne va lăsa singuri. El a promis că va veghea asupra noastră; El a promis că ne va duce până la un final așteptat.
Suferi? Da. Ești pedepsit? Da. Suferim pentru greșelile noastre? Absolut. Culegem ce am semănat? Fără îndoială. Dar El nu ne va părăsi, ci ne aduce înapoi.
David a spus: „Nu am unde să mă ascund de Tine.” Abraham nu a putut să se ascundă în Egipt, nu a putut să se ascundă în Gherar. Nu există nici un loc unde am putea să ne ascundem de Dumnezeu.
Când fratele Branham a mers la sute de mile depărtare de orice civilizație, L-a găsit pe Dumnezeu acolo. Cum a ajuns El acolo? Laudă lui Dumnezeu!
Dumnezeu era cu Pavel și Barnaba în închisoare; când a fost la curtea împăratului Agripa, sau la Felix, Dumnezeu era acolo. Când a fost la curtea Cezarului, Dumnezeu era acolo; când era prizonier pe o corabie închisoare, mergând spre Roma, Dumnezeu era acolo. Indiferent prin ce ai trecut, Dumnezeu a fost acolo.
Dacă ești un copil al lui Dumnezeu, dacă atributul lui Dumnezeu este în tine, Dumnezeu a fost prezent și a vegheat toată viața asupra ta. El știe pe ce cale o iei și că atunci când vei fi încercat, vei ieși ca aurul.
Să mergem la Psalmul 23.1-4:
„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;
Îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.”
Știți, David nu a fost neînfricat pentru că era curajos sau puternic, ci era neînfricat pentru că știa că Dumnezeu era cu el; era neînfricat pentru că știa că Păstorul lui îl conducea și era cu el. Ceea ce l-a făcut să nu se teamă, nu avea nimic de-a face cu David ci totul avea de-a face cu Păstorul care îl păstorea pe David.
Ascultați, nu există nimic de care să ne fie frică. Dacă este vreo boală, vreun diagnostic de la doctor sau o tragedie în viață; nici chiar destrămarea guvernelor sau prăbușirea economiilor nu trebuie să ne aducă frică. Chiar dacă mergem prin valea umbrei morții, nu ne temem de nici un rău, pentru că El a promis că va fi cu noi. Acesta este Cuvântul Lui, El L-a rostit, nu noi; și acum este în joc reputația Lui, nu a noastră. Și dacă avem încredere în ceea ce a spus, putem merge înainte pur și simplu, știind că ne putem pune mâna în mâna Lui, și El ne va conduce.
Nu știu ce se va întâmpla mâine, dar știu că El are deja un Plan. Nu știu cum să ajung de la A la B; nu știu cum să trec prin unele din aceste obstacole, dar dincolo de orice umbră de îndoială, știu că El a promis că va fi un Mângâietor pentru mine și nu mă va părăsi și nici nu mă va lăsa singur.
Să mergem la 1Ioan 4.4. Vreau să aduc aceste Scripturi pentru că vreau să devină stâlpi pentru noi, să fie Ceva ce nu vom uita niciodată, vreau să devină pentru mine realități vii.
Așadar 1Ioan 4.4:
„Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu, și i-ați biruit; pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume.”
Este adevărat? Puteți să vă bazați pe El? Puteți să-L credeți în fața oricărui obstacol? Puteți să-L credeți în fața guvernelor și a economiilor distruse? Noi putem crede mereu aceasta.
Să mergem la Evrei 13, și în timp ce voi deschideți acolo, eu voi citi din Deuteronom 31, pentru că este Scriptura la care se referă Pavel în Evrei 13. Deuteronom 31.6:
„Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa.”
Aceasta este instrucțiunea pe care a dat-o Moise poporului Israel, când ei erau gata să intre în țara făgăduită, ca să stăpânească toată țara care le-a fost dată. Atunci Moise le-a zis: „Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei…”
Ascultați, acolo erau orașe cu ziduri mari, erau uriași de care putea să-ți fie frică, și gândiți-vă că ei nu erau soldați instruiți, ci erau niște sclavi ieșiți din robie; și acum trăiau într-un pustiu fără nici un oraș, fără o locație fixă timp de patruzeci de ani. Cât de organizați puteau fi ei? Cât de pregătiți militar puteau fi? Cu toate acestea, ei luptau în fiecare zi și Dumnezeu le dădea biruință. Deci, acesta este contextul în care Moise le-a dat aceste învățături: „Nu vă temeți de ei și nu vă înspăimântați, căci Domnul, Dumnezeul tău va merge El însuși cu tine...” Aceasta este cheia pentru toți: „El este cu tine!” „…merge El însuși cu tine, nu te va lăsa și nu te va părăsi!”
Să mergem în Evrei 13.5-6, unde Pavel spune:
„Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
Deci, Pavel a luat toată situația în care Moise a dat aceste învățături și le-a adus direct în Noul Testament, pentru biserica Noului Testament, și a spus: „…căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
Cine scrie aceasta? Apostolul Pavel. Cine este acest om care a scris aceasta? Omul care a fost bătut, omul care a naufragiat, omul care a fost împroșcat cu pietre și lăsat acolo fiind considerat mort; omul care a fost întemnițat în lanțuri, omul care a fost ținut închis ani de zile, iar acum era dus la Cezar pentru a fi judecat. Și acesta era omul care urma să fie decapitat. Știți ce a spus el? „Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
Când Isus a stat în fața lui Pilat, Pilat I-a zis: „Nu știi că am putere să Te eliberez și am putere să Te răstignesc?” Dar El i-a răspuns: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus.” Ce descoperire! Isus putea sta acolo știind că Dumnezeu a orchestrat totul, că El avea un scop de îndeplinit, și că nimic nu va putea deranja acest scop. Și dacă trebuia să meargă la o pedeapsă trupească, sub sistemul roman, atunci nu exista nici o modalitate de a schimba ceva, ci se va împlini întocmai, dar nu pentru că Pilat avea putere să facă aceasta, ci pentru că Dumnezeu i-a permis.
Același lucru este în viața noastră; nu ni se poate întâmpla nimic, dacă Dumnezeu nu permite pentru scopul Său și pentru binele nostru. Deci, El nu ne va părăsi niciodată.
În mesajul, Este Răsăritul Soarelui, fratele Branham spune:
„Nu-i de mirare că El a zis: „Nu te teme!” Acum observați, noi suntem răscumpărați de El și înviați cu El. Aceasta înseamnă Paștele pentru oameni: „Înviați cu El!” Observați. Acum, avem Duhul Lui în noi. Titlul de proprietate plătit integral!…”
Este uimitor! Noi am înviat deja! Dacă vine cineva la tine și spune: „Știi, dacă mai predici Evanghelia, te voi ucide,” poți spune: „Ei bine, tu nu mă poți ucide.” Ei pot avea abilitatea de a apăsa pe trăgaci, dar eu am deja Viață Veșnică și nu pot muri.
Descoperirea este mult mai înaltă decât ceea ce numește lumea realitate, pentru că există o Realitate mult mai mare decât realitatea aceasta care este doar un abur, o ceață.
Când cineva te amenință, nu trebuie să răspunzi la amenințarea lui; când încearcă să trezească frica, nu trebuie să răspunzi la frică, pentru că eu nu sunt al meu, ci am fost cumpărat cu un preț; chiar și acest văl a fost cumpărat de Sângele lui Isus Hristos, și acum, Dumnezeu locuiește înăuntru, așa că nu se va întâmpla nimic cu acesta. „Dacă ai putere s-o faci, atunci poți s-o faci, dar dacă Dumnezeu are un alt scop pentru acest vas, atunci Dumnezeu te va opri.”
Să citim mai departe ce a spus fratele Branham:
„…aceasta înseamnă Paștele pentru oameni: „Înviați cu El!” Observați. Acum, avem Duhul Lui în noi. Titlul de proprietate plătit integral!
Nu, voi nu spuneți: „Ei bine, sper să reușesc.” Voi ați reușit deja. Nu, „Voi reuși,” noi am făcut-o deja!”
Ascultați. Tu nu poți spune măcar: „Știu că voi reuși,” pentru că tu ai reușit deja. Această terminologie nici măcar nu mai este necesară, pentru că nu este ceva ce se va întâmpla, ci este ceva ce s-a întâmplat, și ceea ce s-a întâmplat, noi vom arăta și vom mărturisi deoarece s-a întâmplat deja. Nu este ceva ce ne apasă, ci este ceva pe care ne bazăm. Corect? Noi nu insistăm asupra schimbării trupului, ci ne bazăm pe faptul că El ne-a înviat deja din păcatul morții și din nelegiuire și am venit deja la o Viață nouă în Hristos Isus.
Eu nu sunt presat, eu mă odihnesc; nu presez pentru mântuire, ci mă odihnesc pe lucrarea pe care El a făcut-o pentru mine la Calvar. Este făcută deja.
„Nu, voi nu spuneți: „Ei bine, sper să reușesc.” Voi ați reușit deja. Nu, „Voi reuși,” noi am făcut-o deja! Dar nu am făcut-o eu, El a făcut-o pentru mine. Vedeți? Nu eu, EL. Ei spun: „Ei bine, frate Branham…” Nu contează ce spun ei. Acolo a făcut-o El pentru mine. Aceasta-i tot ce vreau, aceasta mă interesează. Eu vreau doar să-L văd manifestat…”
Acum vreau să fiți atenți ce spune aici: „Eu vreau doar să-L văd manifestat.” Voi vreți să-L vedeți manifestat? Aceasta este chemarea noastră în această zi: să-L lăsăm pe Hristos să Se manifeste prin noi. Să citim mai departe:
„…Eu vreau doar să-L văd manifestat. Cum o puteți face? Chemându-L jos? Nu! El este în voi!”
Manifestarea este în voi, puterea de a trăi Cuvântul este în voi! Amintiți-vă, când ucenicii erau în corabie aruncați încoace și încolo de furtună, de valurile furioase, ei au început să se teamă pentru viața lor, dar Isus era în corabie cu ei, El dormea în corabie. Și fratele Branham a predicat un mesaj intitulat, Trezindu-L pe Isus, și a arătat că salvarea lor era deja cu ei în corabie. Ei nu aveau nevoie de o forță exterioară, de un ajutor dinafară, pentru că Ajutorul de care aveau nevoie era cu ei în corabie.
Dumnezeu ne-a chemat să-I manifestăm Viața. Unde voi merge s-o fac? Puterea este deja în mine. Viața este deja în mine, am nevoie doar să mă dau pe mine la o parte din cale, să renunț la propriile mele gânduri și să rămân concentrat pe Cuvântul Lui; să-L eliberez eliberându-mă de propria mea gândire și să permit gândirii Lui să apară, pentru că manifestarea este deja înăuntru.
Știți, când Isus era în corabie, ucenicii erau în siguranță, dar ei nu se simțeau în siguranță, pentru că nu era momentul ca Isus să fie răstignit.
El trebuia să treacă pe partea cealaltă, și chiar El a spus: „Să ne urcăm în corabie și să trecem pe partea cealaltă.” Deci, dacă El a spus: „Să urcăm în corabie ca să trecem pe partea cealaltă,” ei trebuiau să ajungă pe partea cealaltă, pentru că erau asigurați de Cuvânt. Dar, cu toate că ei chiar erau în siguranță, toate simțurile lor le spuneau că nu sunt, și se părea că nu erau în siguranță: valurile mari treceau peste corabie, vuietul furtunii, poate erau sleiți de puteri și obosiți, era întuneric și nu vedeau nimic, totul le spunea că au necazuri, dar dovada că nu aveau nici o problemă, era chiar în corabie cu ei.
Ascultați, uneori se pare că suntem într-o grămadă de probleme și totul se prăbușește; eu nu știu cum să pun piesele împreună, dar ce trebuie să știu, este că El este în corabie, și dacă Isus este în corabie, mă duc să-L trezesc. Aceasta este tot.
Unde este El? Unde Îl găsești? El este în barcă cu tine! El este în barca ta! Furtunile vin, El nu a spus niciodată că nu vor fi furtuni, dar a promis că va fi cu noi tot drumul până la sfârșitul lumii.
Să citim ce a spus profetul în continuare:
„Eu vreau doar să-L văd manifestat. Cum o puteți face? Chemându-L jos? Nu. El este în voi! Vedeți? El este în voi! Ei bine, Doamne, dacă pot să mă dau la o parte din cale, Tu Te poți manifesta. Cum o poți face? Pentru că El a hotărât așa.”
Uneori, Dumnezeu are nevoie de încercări pentru manifestare. Astfel, pentru ca Dumnezeu să dovedească faptul că este Vindecător în viața ta, trebuie să fii bolnav. Dar boala nu este ca să te distrugă, ci pentru a-L manifesta pe Hristos. În viață există multe lucruri, dar ca să fie o manifestare, trebuie să existe o situație dificilă, pentru că Hristos Se manifestă în situații dificile. Așa a fost și cu profetul lui Dumnezeu, și la fel este cu tine și cu mine. Hristos Se manifestă în situațiile dificile prin care trecem, dar trebuie să ne amintim că avem niște promisiuni; El a promis că nu mă va părăsi niciodată și nici nu mă va lăsa singur, ci va fi cu mine până la sfârșitul lumii. El a promis că va fi Mângâietorul meu; El a promis că nu mă va prăsi niciodată și eu Îl cred. Și atunci când ne amintim Realitatea, Credința preia controlul și începe să stăpânească circumstanțele.
Vreau să citesc un ultim citat din mesajul, Este Răsăritul Soarelui:
„Vom învia! În El devenim parte din El, Paștele, Taina descoperită a lui Dumnezeu cum era atunci, a Vieții după moarte! Noi, care odată am fost morți în păcat și fărădelege, acum suntem vii. Adevărata Pecete a Paștelui a frânt moartea din jurul meu și eu sunt viu. Pecetea Paștelui de la început, a rupt pecetea peceții romane. Pecetea Paștelui cu care a fost pecetluit El. Și oamenii când au murit, s-au dus, dar El a rupt Pecetea și a descoperit Taina.
Și acum, Dumnezeu prin Duhul Sfânt, a rupt Pecetea din jurul vieților noastre, și Hristos este descoperit că trăiește în noi, pentru că acum suntem înviați cu El.”
„Duhul Sfânt a rupt Pecetea din jurul vieților noastre, și acum Hristos este descoperit că trăiește în noi.” Unde Îl voi găsi? În ce oraș voi alerga? La ce altar mă voi pleca? Unde Îl voi găsi? El a promis că va fi în tine! El a promis că va fi în mine! El a promis că nu te va părăsi niciodată. Cu alte cuvinte, tu nu poți scăpa de El, așa cum nu a putut scăpa nici David, pentru că el a spus: „Dacă merg aici, dacă merg acolo, dacă merg în Rai, dacă mă culc în locuința morților, dacă zbor până la capătul Pământului, Tu ești pretutindeni. Nu pot scăpa niciodată de Tine.”
El veghează asupra noastră pentru că El este legat de noi, trăiește în noi și vrea să trăiască prin noi, așa că putem avea încredere în El.
Unde este? Unde este El? El este în spatele acestui văl și vrea să-Și trăiască Viața în interiorul acestui văl, Cort, Templu. Să ne rugăm.
Doamne, Isuse, Îți mulțumim Tată, pentru Cuvântul Tău. Doamne, noi putem vedea cum ai fost în Moise, cum ai fost în Pavel și în Petru, în Filip, vedem cum i-ai scăpat și ai avut grijă de ei; vedem tot ce ai făcut Doamne, ca să ne ajuți să recunoaștem că suntem în aceeași poziție, că noi suntem un vas, un Templu în care vrei să trăiești, și nu numai să trăiești, ci și să Te manifești. Doamne, ajută-ne să recunoaștem că este acest trup de carne; Doamne, Tu ai putut folosi trupul lui Petru, al lui Filip, ai putut folosi trupul lui Pavel, și ai putut s-o faci atât de mult, încât oamenii puteau lua basmale sau șorțuri de pe trupul lui și să le pună peste bolnavi pentru că ei credeau că sunt vindecați.
O, Doamne, dacă ai putut folosi acești oameni, ne poți folosi și pe noi. Doamne, noi ne dăm la o parte, ne predăm pe deplin Ție, ne așezăm la picioarele Tale, și Îți cerem să iei aceste vase de lut și să Te manifești prin ele. Iartă-ne, Doamne, pentru toate frământările, neliniștea și frica noastră. Doamne, Te rog, lasă ca Cuvântul Tău să scoată din noi toate lucrurile firești, apoi El să preia controlul și să biruiască toate circumstanțele.
Tu ești în corabie, Te rog să ne ajuți să realizăm că ești aici și să Te chemăm în scenă. O, dacă este cineva care trece prin împrejurări dificile, Te rog să-i pui credință în inimă, căci Cuvântul va elibera credința lui pentru a birui circumstanțele. Doamne, ajută-l să-și dea seama că Tu faci o lucrare, și chiar dacă mergem prin valea umbrei morții, nu trebuie să ne temem de nici un rău, pentru că Tu ești cu noi. Ajută-ne să credem și să fie mai mult decât niște versete de la școala duminicală pe care le-am memorat sau le-am auzit, fă-le să devină realități vii pentru noi în acest timp de final.
Noi putem să Te găsim oriunde mergem, pentru că ești prezent, ești cu noi în orice situație și recunoaștem că ești aici. Doamne, Te rog să folosești aceste vase de lut spre gloria Ta! Fie ca aceste trupuri fizice să fie vălul din spatele căruia lucrezi Tu, și fie ca Lumina să strălucească pentru ca și alții să găsească drumul spre Tine, prin aceste corturi.
Te iubim, Doamne, și cerem binecuvântările Tale asupra poporului Tău și asupra Cuvântului Tău. Ajută-ne să-L manifestăm și să-L trăim, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. AMIN.