TEMPLUL LUI DUMNEZEU – p1

PREDAREA PENTRU RECONSTRUCTIA TEMPLULUI SI A CETATII

Să citim împreună din Efeseni 2.19-22:

„Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

Îmi place mult pasajul acesta din Scriptură pentru că ne spune cu exactitate care este intenţia lui Dumnezeu cu privire la Biserica Sa de-a lungul timpului, ea fiind zidită pentru a fi o Casă de rugăciune pentru Dumnezeu. El ne spune că există o temelie pe care a fost aşezată şi o modalitate prin care această Casă a fost zidită de-a lungul celor şapte Epoci ale Bisericii. Astfel, Biserica a fost zidită cu sfinţenie pentru a fi un Templu sfânt pentru Domnul, un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul, iar dacă vreţi să aflaţi unde locuieşte Dumnezeu, trebuie să aflaţi care este Trupul Său, pentru că acela este Templul Său, locul în care trăieşte El şi în care vă puteţi apropia de El.

Haideţi să mergem mai întâi în 1Cronici 22, pentru că aş vrea să fac o scurtă recapitulare, deşi am vorbit despre subiectul acesta şi anul trecut.

Noi ştim că prima dată când Dumnezeu a dat însărcinarea să fie zidit un loc de închinare, a fost Cortul din pustie. Astfel, El i-a dat lui Moise instrucţiuni şi i-a arătat un exemplu în ceruri. Moise a văzut tiparul şi i s-a poruncit să facă Cortul pământesc în conformitate cu ceea ce a văzut în cer.

Aşadar, Moise a ridicat Cortul potrivit cu ceea ce a văzut în vedenia în care i-a fost arătat cum era Cortul ceresc, iar când a început să-l construiască, Dumnezeu a uns oameni care l-au ajutat la împlinirea vedeniei avute.

Acesta era Cortul din pustie, iar în el, L-am avut pe Dumnezeu, slava Shekinah în spatele unei piei, deoarece Cortul era învelit în piei de animal.

Dar mai târziu, a existat o altă însărcinare, o altă poruncă. Astfel, David i-a poruncit lui Solomon să zidească un Templu Domnului, nu un Cort, ci un Templu, aceasta fiind o poruncă directă dată de Dumnezeu. Noi ştim că David a dorit să-l construiască el, dar Dumnezeu nu i-a dat voie s-o facă pentru că el a fost un om al războiului, aşa că i-a zis: „îl va construi fiul tău, Solomon.”

Cu toate acestea, instrucţiunile pentru zidirea Templului i-au fost date lui David, iar David le-a notat şi le-a dat lui Solomon, spunându-i să-l zidească întocmai cum lăsase el scris.

Astfel, a venit la existenţă primul Templu din Ierusalim, dar noi ştim că după un timp, acel Templu a fost distrus, iar Iuda a fost dus în robie, în Babilon, unde a stat şaptezeci de ani. După şaptezeci de ani, a existat o rămăşiţă care s-a întors, şi ei au început să reconstruiască Templul. Aşadar, nu era un Templu nou, ci ei au reconstruit acelaşi Templu, cel pe care Îi poruncise Dumnezeu lui David să-l construiască Solomon.

În continuare, Biblia spune că atunci când a venit Isus, în Ierusalim era un alt Templu, Templul lui Irod. Dar Templul acela nu a fost zidit la porunca lui Dumnezeu, ci a fost ridicat de către om.

Acesta este motivul pentru care nu vom privi la tiparul acestui Templu, ci ne vom opri la tiparul Cortului şi al Templului care au fost zidite la porunca Domnului. Noi ştim că după Mileniu va fi un cer nou şi un pământ nou, iar Noul Ierusalim va coborî din ceruri şi se va odihni pe noul pământ.

Aşadar, există trei Case pe care Dumnezeu le-a rânduit în mod direct şi una pe care a zidit-o cu propriile Sale mâini.

Eu am făcut doar o scurtă recapitulare, iar în continuare vom citi din 1 Cronici 22.7-11:

„David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu.

Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut mari războaie, de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.

Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur, căci numele lui va fi Solomon (Pace), şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.

El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu şi Eu îi voi fi Tată şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.”

Acum, fiule, Domnul să fie cu tine ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine!”

David a dorit să zidească o Casă pentru Dumnezeu, dar vedem că Dumnezeu nu i-a îngăduit să facă aceasta, ci i-a spus că cel care o va zidi este fiul său, Solomon. Deci, persoana care a fost însărcinată cu zidirea Templului era un om unic, numele lui însemnând „Pace”, iar în timpul în care a primit însărcinarea, porunca de a zidi Templul, el era „prinţul păcii”. Solomon era fiul lui David şi era fiul lui Dumnezeu.

Haideţi să citim încă o dată versetul 10, în care Dumnezeu îi vorbeşte lui David şi îi spune:

„El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu şi Eu îi voi fi Tată…”

Aici, Dumnezeu îi vorbeşte lui David şi El este foarte precis cu privire la Cuvântul Său, pentru că voia să ne spună Cine este acest Fiu, voia să ne spună că Fiul lui Dumnezeu este Cel care a zidit acest Templu. El este Fiul lui David şi a primit de la Tatăl Său instrucţiuni despre cum să zidească acest Templu.

Solomon a primit instrucţiunile de la tatăl său şi a construit Templul în conformitate cu tot ceea ce i-a arătat el. Se pare că aceasta ne vorbeşte despre Isus Hristos, nu-i aşa?

El este Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu, Prinţul păcii care a devenit Împăratul păcii. Amin.

Aici, Solomon este o preumbrire perfectă a lui Isus Hristos, arătând că zidirea acestui Templu s-a făcut în conformitate cu dorinţa şi cu ceea ce i-a arătat tatăl său. David a dat porunca fiului său, care era prinţul păcii, fiul lui David, fiul lui Dumnezeu.

Această preumbrire ne arată că Isus Hristos urma să zidească un Templu în care să locuiască Dumnezeu. Amin! Noi vedem aceasta în Noul Testament şi dorim să arătăm acest tipar, fiindcă vedem că voia lui Dumnezeu a fost să Se facă cunoscut în poporul Său şi să locuiască acolo într-un fel în care poporul Său să aibă legătură cu El. Dar Solomon a spus că cerurile nu pot să-L cuprindă pe Dumnezeu şi că Pământul este aşternutul picioarelor Lui, deci „Cum aş putea zidi o Casă în care să locuiască El? Cum ar putea locui Dumnezeu într-o casă?”

Noi ştim că Dumnezeu este Omniprezent, că El este pretutindeni, dar Solomon nu zidea un loc care să-L cuprindă pe Dumnezeu în întregime, pentru că El Se află încă pretutindeni, El cuprinde totul fiind Creatorul tuturor lucrurilor. Totuşi, El a venit şi a locuit printre noi, fiindcă dorinţa Sa era să fie în poporul Său; încă din grădină a dorit să aibă părtăşie cu omul.

Dumnezeu era singur, iar când l-a creat pe om, a dorit să aibă părtăşie cu omul creat de El. Dumnezeu nu putea să aibă părtăşie cu îngerii, de aceea l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa şi în răcoarea serii venea jos pentru a avea părtăşie cu omul creat de El. Dar această părtăşie a fost ruptă, iar acum Dumnezeu încearcă să restituie înapoi părtăşia pierdută. El face aceasta pentru că dorinţa Sa este să aibă părtăşie cu noi. Amin!

De multe ori, noi dorim să citim Biblia şi să stăm în rugăciune, dar aceasta este dorinţa lui Dumnezeu care curge prin noi pentru părtăşie. Amin!

Aşadar, Dumnezeu a construit un Cort al întâlnirii ca să poată locui în mijlocul poporului Său. El a venit jos şi a îngăduit ca prezenţa Sa să fie în Casa Sa, fiindcă dorea să locuiască în mijlocul taberei lui Israel. Dar vedem că acest prim loc în care locuia Dumnezeu în slava Shekinah, se afla în spatele unor piei.

Când Dumnezeu i-a spus lui Moise să construiască Cortul din pustie, după ceea ce a văzut în cer şi apoi, când   i-a spus lui David să construiască Templul, instrucţiunile pentru Cort nu au fost aceleaşi ca cele date pentru Templu.

Poate vă gândiţi că cele două (Cortul şi Templul) ar fi trebuit să fie identice, dar putem vedea că în Templul zidit de Solomon erau foarte multe lucruri care nu se aflau în Cort, zidirea lui era complet diferită şi la fel dimensiunile.

Cortul era Dumnezeu în spatele unor piei şi Îl preumbrea pe Isus Hristos când El avea să vină printre noi în carne şi sânge, ca Om. Astfel, când Cuvântul S-a făcut trup, noi am avut dumnezeirea care locuia în spatele unei piei.

Aşadar, Cortul este partea bărbătească, dar când ajungem la Templu, acesta nu mai este Dumnezeu în spatele unei piei, ci este Dumnezeu într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, pentru că avem mai multe pietre. Multe, multe pietre au fost tăiate şi puse la locul lor, dar şi alte lucruri, pentru că avem numărul „zece” care apare o dată cu Templul, şi care nu se afla în Cort: zece boi, zece braţe ale sfeşnicului, zece lighene de aramă, acestea fiind împărţite în cinci şi cinci, ca şi cele zece fecioare, cinci înţelepte şi cinci nechibzuite, pentru că numărul „zece” este un număr la bisericii dintre neamuri.

Aşadar, vedem că între Cort şi Templu sunt multe lucruri diferite şi mai vedem că la zidirea Templului, Dumnezeu a luat pietre, ceva ce făcea parte din pământ, şi le-a tăiat într-un fel în care să se potrivească perfect în acest Locaş, după care le-a acoperit cu aur. Pietrele nu erau din aur, ci El le-a acoperit cu aur. Ele făceau parte din pământ şi au fost tăiate de mâna omului, dar deşi erau tăiate de mâna omului, au fost folosite de Dumnezeu. Biblia vorbeşte însă de o Piatră care avea să vină şi care avea să se dezlipească dintr-un munte, fără ajutorul vreunei mâini. Amin! Aceasta arăta că Isus avea să vină fără sex, fără intervenţia omului, pe când toate celelalte pietre au fost tăiate de către om, ele venind prin sex.

Deci, există o Piatră care avea să vină şi să fie dezlipită din munte fără ajutorul unei mâini, aceasta fiind Piatra de temelie şi de încheiere, Piatra unghiulară, Piatra din capul unghiului, Isus Hristos. Dar Dumnezeu a îngăduit ca celelalte pietre cu care urma să se zidească Templul, să fie tăiate din munte de către mâini omeneşti. Amin! Astfel, ele au venit la suprafaţă prin dorinţa unei mame şi a unui tată, prin unirea lor printr-o legătură sexuală. Apoi, Dumnezeu avea să le şlefuiască prin Cuvântul Său şi să le pună exact în Templul Său. Amin!

Acesta este simbolul lui Dumnezeu în spatele părţii femeieşti, a lui Dumnezeu în biserică: Cortul era Dumnezeu învelit în piele, era Isus Hristos, dar Templul era Dumnezeu într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, zidit din pietre tăiate de mâna omului. Amin! Puse la locul lor, în poziţia lor, prin voia lui Dumnezeu; tăiate de Cuvântul lui Dumnezeu, poziţionate prin voia lui Dumnezeu şi apoi acoperite de dumnezeirea lui Isus Hristos. Aleluia!

Dumnezeu este plin de îndurare, fraţi şi surori.

Apoi, când ajungem la un cer nou şi un pământ nou, vedem că se coboară jos Noul Ierusalim, care nu are nici o legătură cu lucrarea omenească, care nu a fost tăiat din pietre de pe pământ, nu a fost tăiat de mâna omului, ci a venit din cer de la Dumnezeu şi a fost făcut în întregime după Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Aleluia!

Aşadar,

1. 1. – Îl avem pe Dumnezeu învelit în piele, Piatra care S-a dezlipit din Munte fără ajutorul unei mâini;
2. 2. – Dumnezeu într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare;

3.- Dumnezeu în trupuri proslăvite născute din Cuvântul vorbit – când elementele se reunesc în faţa Creatorului şi dau naştere unor trupuri proslăvite. Aleluia!

Este minunat să-L slujim pe Dumnezeu şi să ştim unde ne aflăm.

Poate ne-am întrebat: Ce este cu relatările din Vechiul Testament despre Cortul întâlnirii, despre zidirea Templului sau despre exilul poporului evreu în Babilon? Toate acestea vorbesc numai despre Dumnezeu care dorea să aibă părtăşie cu poporul Său căzut, despre Dumnezeu care restituia părtăşia cu poporul Său căzut.

Totul este o povestire minunată!

Aşadar, până acum am aflat că Dumnezeu i-a spus lui David, că fiul său va construi un Templu, iar Solomon l-a construit întocmai după cum i s-a poruncit.

Templul acesta avea să fie o preumbrire a Bisericii, iar pe măsură ce-l construia, Solomon l-a adus acolo unde trebuia să fie: o construcţie minunată, desăvârşită, care la final a fost umplută de slava lui Dumnezeu.

Dar după aceea, a început să aibă loc o decădere, o lepădare, poporul a început să se îndepărteze de Dumnezeu, ceea ce a făcut ca Dumnezeu să-i părăsească şi să lase să se abată asupra lor mânia Sa. Vedeţi? Ceea ce ar fi trebuit să fie un loc măreţ de închinare, s-a transformat într-un loc de profanare, de ruşine, pentru că ei au început să facă în Templu tot felul de lucruri pe care Dumnezeu le-a spus să nu le facă şi au adoptat tot felul de ritualuri de închinare.

Astfel, Dumnezeu i-a îngăduit Babilonului să păşească în scenă şi să distrugă Templul.

Este exact ce s-a întâmplat cu Biserica în epocile Bisericii. Isus Hristos a venit şi a ridicat un Pom Mireasă care a fost îmbrăcat în slava lui Isus Hristos; Duhul Sfânt S-a coborât jos peste un Trup alcătuit din mai multe mădulare îmbrăcate în aur, în dumnezeire, care răspândeau Lumina lui Isus Hristos. Dar ce s-a întâmplat? Templul a fost pângărit prin faptul că a urmat tot felul de căi păgâne neduhovniceşti, ceea ce a făcut ca Dumnezeu să-i permită Babilonului să vină înăuntru şi să distrugă Templul, Biserica Sa.

Însă Dumnezeu a dat o profeţie prin care a promis că va restitui totul, iar fratele Branham a vorbit despre aceasta în predica „Restituirea Pomului Mireasă”. În această predică, el a vorbit despre cele patru stadii ale lăcustei care a mâncat Pomul Mireasă, dar a spus: „Vă voi restitui, zice Domnul.”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu avea în Plan o restituire.

Fratele Branham ne-a învăţat că toată călătoria Israelului preumbreşte călătoria Bisericii, ceea ce înseamnă că putem vedea ce s-a întâmplat cu Biserica, uitându-ne la Israel. Astfel, când Dumnezeu Îşi aşează jos Cuvântul, aşează şi tipuri şi umbre, astfel ca noi, cei din aceste zile din urmă, să putem privi înapoi în Scripturi şi să ştim unde ne aflăm, ce facem şi despre ce vorbeşte aceasta.

Aşadar, dacă mergem înapoi, vedem că ei au fost duşi în robie în Babilon. Babilonul a distrus Templul lui Dumnezeu şi îi controla pe toţi, controla totul, dar Dumnezeu a spus: „Vă voi restitui, zice Domnul!” Şi ce a făcut? Domnul a scos din Babilon o rămăşiţă pe care a adus-o înapoi sub conducerea lui Zorobabel, şi ei au început să construiască Templul din nou. Amin!

Fratele Branham ne vorbeşte despre aceasta şi ne spune că este acelaşi lucru care s-a întâmplat în epocile Bisericii: totul a mers în epoca întunecoasă, dar Dumnezeu a început să reconstruiască Templul Său. Cum? Printr-o rămăşiţă care a ieşit din Babilon: Luther a respins Babilonul, biserica catolică, a venit înapoi şi a început să reconstruiască Templul lui Dumnezeu. Aleluia! De ce? De ce un Templu? Pentru că Dumnezeu dorea un loc în care să poată avea părtăşie cu copiii Săi. Amin! Dumnezeu dorea părtăşie. Aşadar, această reconstruire a Templului are de-a face cu părtăşia cu Dumnezeu, cu unitatea cu Dumnezeu, cu armonia dintre Dumnezeu şi poporul Său. Dumnezeu nu putea veni oriunde, ci El putea veni numai într-un loc dedicat, închinat Lui, la ceva zidit conform Cuvântului, la o anumită rânduială, la o anumită cale; numai acolo putea să locuiască Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu poporul Său.

Dumnezeu nu poate locui în ceva ce nu este neprihănit, El nu poate lua orice şi să locuiască acolo; Dumnezeu este sfânt şi cere sfinţenie. Amin!

Aşadar, Dumnezeu putea să vegheze asupra poporului Său, putea vorbi prin profeţi, putea vorbi prin mesagerii celor şapte epoci ale Bisericii, dar nu putea veni El însuşi să aibă părtăşie cu noi, pentru că Dumnezeu este sfânt şi nu poate sta în prezenţa unui popor murdar şi pângărit. El trebuia să restituie Templul, ca să poată restitui părtăşia. Vedeţi? Dumnezeu trebuia să restituie Biserica înapoi la condiţia ei originală, afară din Babilon, înapoi la ceea ce a fost la început, ca să poată restitui părtăşia, pentru că El nu vrea doar să împărăţească de undeva de departe, nu vrea doar să supravegheze şi să conducă aceste lucruri, ci doreşte să aibă părtăşie cu poporul Său. El vrea să stea faţă în faţă cu poporul Său, vrea să fie în poporul Său, să aibă o cale prin care poporul Său să se poată apropia de El, să fie în legătură directă cu El. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a dorit să reconstruiască Templul. Aleluia!

Iată ce spune fratele Branham în predica „Mesajul harului”:

„…Având în vedere că Mesajul a fost atât de criticat, în dimineaţa aceasta doresc să vorbesc despre har, iar pentru aceasta voi citi din Zaharia 4.1-6:

„Îngerul care vorbea cu mine s-a întors şi m-a trezit ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul lui.

El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur şi deasupra lui, un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.

Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului şi altul la stânga lui.”

Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?”

Îngerul care vorbea cu mine mi-a răspuns: „Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.”

Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”, zice Domnul oştirilor!”

Puteţi vedea? Mesajul nu va veni nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul lui Dumnezeu.

Iar acum, versetul 7:

„Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare cu ea!””

(Fratele Branham repetă: „Îndurare, îndurare cu ea!”).

Noi toţi suntem familiarizaţi cu textul acesta pe care   l-am citit din Biblie şi ştim că acest lucru s-a întâmplat în timpul pregătirii restaurării Templului, Zorobabel fiind un mare prinţ al lui Israel, care a aşezat temelia Templului.

Acum aş vrea să aveţi o gândire duhovnicească, în dimineaţa aceasta aş vrea să luaţi mantaua duhovnicească în timp ce o vom folosi.”

Ar trebui să fim foarte atenţi, pentru că dacă fratele Branham a vorbit aşa, înseamnă că dorea ca biserica să înţeleagă ceva:

„…Acum aş vrea să aveţi o gândire duhovnicească, în dimineaţa aceasta aş vrea să luaţi mantaua duhovnicească în timp ce o vom folosi.

Acest mare prinţ s-a hotărât să zidească din nou Casa Domnului, iar pentru aceasta a aşezat piatra de temelie. Şi pe măsură ce mergem mai departe, vedem că Dumnezeu a spus: „Zorobabel a aşezat temelia cu propriile sale mâini; de asemenea, el va aduce şi piatra de încheiere, piatra din capul unghiului.”

Vreau să observaţi: El nu a spus că el va aduce Piatra unghiulară, ci Piatra de încheiere.”

Amin! Aşadar, vorbind despre Zorobabel, el a spus că acest bărbat nu va aduce Piatra unghiulară, ci Piatra de încheiere, Piatra din capul unghiului. Aşadar, fratele Branham doreşte ca noi să vedem cine este Zorobabel, cine este acest personaj:

„…Noi ştim că Scriptura spune că Isus este Piatra din capul unghiului, iar El este şi Piatra de încheiere. Dacă ne gândim puţin, îngerul al şaptelea al epocilor a venit să readucă credinţa copiilor înapoi la părinţi. Cu alte cuvinte, el va reconstrui din nou Biserica, sub puterea Duhului.”

Atunci cine este Zorobabel? Este slujba lui Zorobabel, slujba îngerului al şaptelea al Bisericii, slujba din Maleahi 4?

Haideţi să citim ce spune fratele Branham mai departe:

„…nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”, zice Domnul oştirilor!” Nici prin organizaţii, nici prin denominaţiuni, ci prin Duhul Sfânt va aduce Dumnezeu, Biserica în zilele din urmă.

Zorobabel, prinţul care se afla alături de Iosua, era cel care trebuia să aducă această Piatră de încheiere. El a aşezat temelia; el a dus poporul înapoi la temelie, ca simbol, ca preumbrire.”

Maleahi 4 a întors inimile copiilor înapoi la părinţi, înapoi la Temelie, dar el a spus: „Zorobabel nu a adus Piatra unghiulară, ci Piatra de încheiere.”, iar fratele Branham subliniază că el ne-a adus înapoi la temelie, ca preumbrire, dar încoronarea slujbei sale nu a fost aducerea Pietrei unghiulare, ci a Pietrei de încheiere, a Pietrei din capul unghiului.

Scopul lui Zorobabel nu a fost Piatra unghiulară; el a arătat într-adevăr cu degetul spre Temelie, ne-a îndreptat spre Temelie, dar scopul lui Zorobabel a fost Piatra din capul unghiului.

„…Noi ştim cu toţii că aceste candele îi reprezintă atât pe evrei, cât şi biserica. Biblia spune că ambele erau mlădiţe de măslin, iar noi, neamurile, suntem mlădiţa sălbatică ce a fost altoită în rădăcina Măslinului. Din aceste două mlădiţe ieşeau ţevile candelelor care se revărsau în cele şapte sfeşnice de aur pentru a da Lumină celor şapte epoci ale Bisericii.”

Am văzut că la întoarcerea din robia babiloneană, iudeii aveau un conducător care se trăgea din seminţia lui Iuda, numele lui fiind Zorobabel. El a fost însărcinat cu reconstruirea Templului. Amin! Şi tot el a fost însărcinat să aducă Piatra de încheiere în mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare!”

În ce ne priveşte, noi am avut mesagerul epocii a şaptea, pe mesagerul din Maleahi 4, care ne-a îndreptat înapoi spre Temelie, acolo unde era Piatra unghiulară, la Temelia apostolilor pe care au fost zidite cele şapte epoci ale Bisericii, el aflându-se acolo pentru a striga: „Îndurare, îndurare!”, pentru că venea îndurarea, pentru că Piatra din capul unghiului se unea din nou cu trupul, în lucrarea de încheiere a Bisericilor, Isus Hristos Însuşi venind în Biserica Sa. Amin!

Templul nu ar fi fost niciodată desăvârşit dacă nu ar fi venit jos slava Shekinah a lui Dumnezeu. Ei puteau pune toate lucrurile în ordine, puteau avea totul la locul lor, îi puteau avea pe leviţi slujind corect, dar cu toate că toate erau în rânduială, lucrarea nu era desăvârşită, încheiată, până nu cobora slava Shekinah a lui Dumnezeu. Iar când venea Ea jos, totul era în ordine, atunci erau restituite închinarea şi părtăşia. Aleluia!

Astăzi, a existat o slujbă care a trebuit să aducă Piatra de încheiere şi să pună totul în ordine; el a trebuit să aducă toate tainele şi să ne înveţe toate lucrurile pentru ca Piatra de încheiere să poată veni jos, pentru ca Dumnezeu să poată restitui părtăşia cu poporul Său. Aleluia!

Haideţi să mergem puţin în cartea lui Hagai, pentru că această poveste despre care vorbim acum, este relatată în cărţile lui Hagai, Zaharia, Ezra şi Neemia. Voi puteţi citi toată povestea, dar aici vom lua numai porţiuni din ea.

Să citim deci din Hagai 2.6-9:

„Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Încă puţină vreme şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;

voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.

Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.

Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor, şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.”

Hagai a fost trimis să mustre poporul pentru că au renunţat să reconstruiască Templul. Domnul avea să-i aducă înapoi, iar în profeţia aceasta le spune că „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi.”

Aici, profetul vorbea prin Duhul prorociei şi nu se referea la Casa pe care o construiau ei atunci, deoarece cei care au trăit pe vremea lui Solomon şi au văzut reconstrucţia celui de-al doilea Templu, au spus că acesta nici nu se putea compara cu cel dintâi. Înseamnă că Hagai nu vorbea numai despre o construcţie fizică atunci când a spus: „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi.”, ci se referea la ceea ce avea să fie împlinirea umbrei, a simbolului arătat de Dumnezeu, acum, la sfârşitul epocilor Bisericii, când Dumnezeu Îşi desăvârşeşte Biserica şi „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi.” Amin!

A existat o lucrare rusalistică, ce a ieşit la Cincizecime şi s-a răspândit din camera de sus. Ei au fost însoţiţi de semne şi minuni şi au avut atât de mult din Duhul, dar va exista o slavă a Casei din urmă, când Piatra de încheiere va veni la Templul reconstruit după ieşirea din „Babilon”, iar „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi.” Amin!

Hagai nu a vorbit despre o construcţie fizică, ci despre Biserică, pentru că Dumnezeu va face o lucrare cum nu a mai fost văzută vreodată pe pământ, şi o va face în Trupul alcătuit din mai multe mădulare, în Mireasa lui Isus Hristos, pentru că această Mireasă a timpului din urmă este încheierea, desăvârşirea sau împlinirea tuturor celor şapte epoci ale Bisericii. Ceea ce a fost Efes, Smirna, ceea ce au fost toate, se va concentra aici, pentru că noi vom primi Piatra de încheiere.

Ce este Piatra de încheiere? Piatra de încheiere este Piramida în miniatură. Aşadar, dacă luăm cele şapte epoci ale Bisericii şi ajungem la cea de-a şaptea epocă, vedem că nu avem o piramidă perfectă; ea nu a ajuns încă la desăvârşire deoarece, fără Piatra din capul unghiului nici măcar nu este o piramidă; are forma unei piramide, dar nu este o piramidă până când nu vine jos Piatra de încheiere.

Dar ce este Piatra de încheiere? Piatra de încheiere este totul în miniatură.

Aşadar, ce vom avea pe pământ, la sfârşitul timpului, când Isus Hristos vine înapoi la Biserica Sa? Noi vom avea tabloul complet, vom avea Templul întreg în miniatură în poporul care va fi pe pământ în timpul venirii Sale. De ce aceasta? Pentru că ei nu pot fi desăvârşiţi fără noi, deoarece noi vom păşi din cele şapte epoci ale Bisericii în slujba Pietrei din capul unghiului. Aleluia!

El a spus să ieşim din Laodicea şi să mergem mai sus; şi a mai spus că aceasta nu este Epoca penticostală, ci este epoca Miresei, iar epoca Miresei este dincolo de epoca penticostală. Vedeţi? Nouă ni s-a spus să mergem mai sus, să ieşim afară din Laodicea şi să mergem mai sus. Amin! Iar „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi.” Aleluia!

Aş vrea să vorbim puţin despre aceasta.

Fratele Branham a spus următoarele în predica „El Shaddai” din anul 1959:

„Ultima carte înainte de Apocalipsa este micuţa epistolă a lui Iuda, care spune: „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda 1.3). Ei s-au abătut de la aceasta, iar dacă s-au abătut atunci, la treizeci de ani de la moartea lui Hristos, cu atât mai mult s-au abătut de la ea, în seara aceasta. Dar Dumnezeu va reaşeza Biserica la starea ei dintâi. Eu cred aceasta pentru că a spus: „Vă voi restitui.” Amin.”

Nu eu sau voi, vom restitui, ci Dumnezeu va restitui, pentru că El a spus: „Vă voi restitui.”

Dumnezeu a restituit Templul când evreii au ieşit din robia babiloneană, dar El i-a însărcinat pe oameni să facă lucrarea. A fost lucrarea lui Dumnezeu, dar El le-a spus lui Zorobabel şi lui Neemia să construiască zidul din jurul Ierusalimului. Vedeţi? Dumnezeu le-a spus lui Ezra, lui Zaharia şi poporului s-o facă; a fost lucrarea lui Dumnezeu, dar El lucrează prin mâini omeneşti. Ei au trebuit să facă ceva.

În timp ce suntem la cartea lui Hagai, aş vrea să privim puţin la capitolul unu. Astfel, vedem că rămăşiţa lui Iuda a ieşit afară din Babilon şi a început să lucreze la Casa Domnului, Hagai şi Zaharia fiind profeţii acelui timp, iar Hagai a primit o profeţie:

„În anul al doilea al împăratului Darius, în ziua întâi a lunii a şasea, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele-preot, astfel:

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Poporul acesta zice: «N-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!»””

De aceea cuvântul Domnului le-a vorbit prin prorocul Hagai astfel:

„Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?”

Aceste case căptuşite cu tavan erau case făcute pentru ei şi terminate, de aceea i-a întrebat Domnul:

„Pentru voi a venit timpul să locuiţi în casele pe care le-aţi construit şi le-aţi terminat, dar pentru Casa Mea nu aveţi timp s-o construiţi?”

Astfel, Domnul i-a mustrat prin Hagai şi le-a spus:

„Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

Semănaţi mult şi strângeţi puţin; mâncaţi şi tot nu vă săturaţi; beţi şi tot nu vă potoliţi setea; vă îmbrăcaţi şi tot nu vă este cald şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă!

Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul.

Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.”

Să mergem acum în capitolul 2 din Hagai şi să citim versetul 16:

„Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!”

Aşadar, când a venit vremea secerişului şi au recoltat grânele, în loc să aibă o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau decât zece, iar Domnul le-a zis:

„V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune şi cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.”

După cum vedem, Domnul le-a spus, prin Hagai, că au făcut o greşeală îngrozitoare prin faptul că au lucrat pentru ei înşişi: şi-au ales propriile căi şi au alergat doar pentru vieţile lor şi pentru casele lor. El le-a spus că a încercat să le arate că ceea ce făceau era greşit şi că cine câştiga o simbrie o punea de fapt într-o pungă spartă.

Câţi dintre noi am făcut la fel astăzi?

De fapt, Dumnezeu le spunea: „Voi nu aveţi propăşire din cauză că nu este zidită Casa Mea. Munciţi din greu, dar nu ajungeţi nicăieri din cauză că voi locuiţi în case căptuşite cu tavan, în timp ce Casa Mea zace aici şi nu este terminată. Din pricina aceasta, munciţi fără rost şi vă puneţi banii în pungi care nu au fund. Munciţi şi adunaţi o grămadă de douăzeci de măsuri, dar când vă întoarceţi, vedeţi că sunt numai zece măsuri”.

Pentru mine, aceasta sună ca viaţa din Laodicea, adică este la fel ca în zilele noastre când diavolul ne spune în mod constant: „Trebuie să munceşti! Trebuie să munceşti! Trebuie să munceşti!”, în timp ce Dumnezeu zice: „Uitaţi totul! Uitaţi de toate lucrurile! Puneţi toate eforturile în Casa Mea! Mergeţi în munte, tăiaţi lemne, aduceţi-le aici şi construiţi Casa Mea, iar Eu Mă voi bucura de aceasta!”

Priviţi ce le spune în versetele 18 şi 19:

„Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele.

Mai era sămânţă în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar, din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.”

Dumnezeu i-a oprit din alergarea lor. Ei alergau cursa şobolanului, dar Dumnezeu le-a spus: „Opriţi-vă, întoarceţi-vă şi construiţi Casa Mea! Întoarceţi-vă şi zidiţi Templul Meu!” Şi le-a mai spus:

„Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi.”

Ce se întâmplase până atunci? Via nu dăduse rod, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul şi nu avuseseră nici grâu în grânare. Dar acum le-a zis: „Fiţi atenţi ce se va întâmpla de acum înainte.”, şi le-a dat un timp precis: a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, şi a adăugat: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă şi veţi vedea că de acum înainte, Eu vă voi binecuvânta.”

Oh, vai! Ei făcuseră toate eforturile ca să câştige simbrii pe care le puneau însă în pungi sparte; munciseră din greu să adune o recoltă de orz şi de grâu pe care le-au pus în grămezi, dar când se întorceau, vedeau că întotdeauna aveau cu mult mai puţin. Totul se prăbuşea şi niciodată nu aveau îndeajuns, iar iată că El le-a spus:

„Să ştiţi că dacă Mă veţi pune pe Mine pe primul loc, dacă veţi pune Casa Mea pe primul loc, dacă veţi lucra la Templul Meu, din clipa aceasta veţi avea tot ce vă trebuie, tot ce aveţi nevoie!” Amin!

Domnul nu le-a promis că vor fi cea mai bogată ţară din lume, ci le-a spus: „Uitaţi-vă la rodii, la măslini, la recoltele din hambarele voastre! Dacă Mă ascultaţi, ele vor fi acolo!”

În ce ne priveşte, cred că şi noi am ajuns într-un astfel de timp în care Satan ne face să câştigăm simbrii numai pentru a le pune în pungi găurite. Ei încearcă să ne împingă să lucrăm din greu, să strângem orz, dar în loc să avem o grămadă de douăzeci de măsuri, vedem că sunt numai zece.

Sunt oameni care au adunat un milion de dolari până la timpul când s-au pensionat, dar când s-au dus şi şi-au verificat conturile, nu mai aveau decât câteva mii de dolari. Tot efortul şi sacrificiul lor s-a dus pe apa sâmbetei, s-a risipit. Dar există un loc, un singur loc în care eforturile voastre nu se vor risipi, ci vor fi răsplătite. Există un loc în care vă puteţi pune simbriile şi ele nu vor dispărea printr-o pungă găurită, pentru că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce caută mai întâi Împărăţia cerurilor şi le dă toate celelalte lucruri pe deasupra. Amin!

În concluzie, trebuie să încetăm să mai gândim ca cei din Laodicea, şi să gândim ca şi copii ai lui Dumnezeu.

Mustrarea lui Hagai se potriveşte foarte bine pentru ziua de astăzi; se potriveşte foarte bine pentru locul în care ne aflăm astăzi şi pentru lumea în care trăim, de aceea trebuie să ne luptăm cu ea şi cu toate ofertele şi tentaţiile ei, iar când spun aceasta, mă gândesc că nu i-am văzut niciodată pe cei drepţi uitaţi de Dumnezeu şi cerşindu-şi pâinea. Adevărul este că există o cale prin care copiii lui Dumnezeu primesc tot ce au nevoie şi este ceva ce nici ei înşişi nu pot explica. Există o cale prin care Dumnezeu Se îngrijeşte de copiii Săi atunci când ei Îl caută mai întâi pe El şi Împărăţia Sa.

Necazul este că de prea multe ori am încercat să rezolvăm noi înşine problemele, iar problema nu este că trebuie se muncim mai mult, nici că vrem să ne mărim contul cu economii, ci problema este ce facem cu Casa lui Dumnezeu, ce facem cu Templul lui Dumnezeu, cu Cuvântul Său? Aceasta este problema! Aceasta este problema pe care timpul de muncă suplimentar nu o va rezolva, nici o slujbă nouă şi nici educaţia primită într-o facultate.

Cei care gândim cum se gândeşte în epoca Laodicea, trebuie s-o îndepărtăm repede din mintea noastră şi să începem să gândim ca şi copii ai lui Dumnezeu, deoarece copiii Domnului au o făgăduinţă care le spune că Dumnezeu Se va îngriji de ei, dacă vor căuta mai întâi Împărăţia Sa.

Nu duminica este timpul în care să începeţi să căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul Său spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Luca 12.31). Aleluia!

Aşadar, am văzut că Hagai şi Zaharia au fost trimişi de Domnul să prorocească despre zidirea Templului. Zaharia a prorocit despre Zorobabel şi reconstruirea Templului, iar Hagai i-a mustrat pentru că nu au construit Templul, deoarece acesta era primul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă după ce s-au întors în ţară.

Apoi, vedem că după ce au terminat rezidirea Templului, zidurile cetăţii erau încă în ruină, iar Neemia a aflat în Babilon despre starea disperată în care se aflau fraţii săi din cauză că zidurile cetăţii erau dărâmate. Nu exista nici o protecţie împotriva vrăjmaşului, nimic care să-i ţină în siguranţă, nimic în spatele căruia să se poată ascunde, nici un zid după care să se adăpostească, aşa că erau prigoniţi şi cădeau în tot felul de capcane. Astfel, când a auzit toate acestea, Neemia a devenit foarte împovărat din pricina fraţilor săi. El a devenit tot mai trist şi apăsat din pricina aceasta, iar împăratul l-a chemat şi l-a întrebat de ce este atât de trist. Neemia i-a povestit tot ce a aflat despre fraţii săi de acasă, iar împăratul l-a însărcinat să meargă în ţară şi astfel a devenit guvernator în Iuda, principala sa însărcinare fiind să rezidească Ierusalimul. Amin! Ei terminaseră rezidirea Templului, dar acum trebuiau să rezidească zidul.

În Mesajul „Căminul viitor al Mirelui şi al Miresei Sale”, fratele Branham vorbeşte despre Cetatea lui Dumnezeu care este Templul lui Dumnezeu, iar apoi vorbeşte despre zidul ei şi spune:

„Cetatea nu se odihneşte deasupra zidului pentru că o cetate de o mie cinci sute de mile nu poate face aceasta. Prin zidul de aici se intră în cetate, ca pe porţile vechiului Ierusalim. În cetate se intră prin porţile din zid.

Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi fiecare temelie era împodobită cu pietre de smarald sau altceva şi pe ele erau scrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului, iar pe porţile solide din perle erau scrise numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel.

Nu a spus Isus: „Veţi sta pe douăsprezece scaune şi veţi judeca seminţiile lui Israel!”? Cine stătea la porţi, să judece, atunci când ei au intrat în cetate? Oh, vai! Iată! Împăraţii pământului intră în Cetate şi vin înaintea judecăţii apostolice, aşa cum a făgăduit Isus.”

În predica „Să ieşim afară din tabără”, din anul 1964, el a mai spus:

„Ce frumos! În aceeaşi tabără care era în grădina Eden. Când Dumnezeu Şi-a fortificat Biserica în grădina Eden, pe copiii Săi, ei aveau un zid în spatele căruia puteau sta: Acela era Cuvântul. Ei aveau un scut, o armură, aveau un singur lucru, pentru că Dumnezeu ştia ce îl va învinge pe diavol, iar Acesta este Cuvântul.

Isus a făcut acelaşi lucru. El i-a spus: „Este scris! Este Cuvântul!” Satan a încercat să-L îmbrace pentru El, nu să-L citeze, dar Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris!” Astfel, noi trebuie să stăm cu Acel Cuvânt!”

Aşadar, după ce a fost zidit Templul, a trebuit să existe şi un zid, iar Zidul în spatele căruia este fortificată Biserica este Cuvântul lui Dumnezeu. Amin!

Neemia a venit în zilele acelea şi a găsit zidul cetăţii dărâmat, iar profetul lui Dumnezeu a venit astăzi şi a găsit Cuvântul lui Dumnezeu dărâmat. Se credea în trei dumnezei, în botezul trinitar şi în tot felul de prostii, femei predicator şi tot felul de lucruri care erau străine de Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu era dărâmat, dar Neemia a învăţat poporul să pună Cuvântul la locul Său. Amin! Cuvântul lui Dumnezeu era dărâmat, Zidul era dărâmat, iar eu au trebuit să ridice acele dărâmături şi să pună Cuvântul înapoi la locul Lui, în poziţia Sa.

Haideţi să mergem în cartea lui Neemia. Aş vrea să deschidem la capitolul 4 şi să citim câteva versete despre zid:

„Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.

Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma.

Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine.” (v. 16-18).

Fratele Branham vorbeşte despre aceasta în predica „Însărcinarea lui Gavril”. El vorbeşte despre Daniel care are o profeţie şi spune că „zidul va fi reconstruit în vremuri de strâmtorare.” Şi iată că ei au ajuns în vremuri de strâmtorare în care vrăjmaşii erau în jurul Israelului şi a Ierusalimului şi nu voiau ca evreii să construiască acest zid deoarece ştiau că dacă vor reconstrui zidul, ar putea restabili împărăţia lui Israel. Vedeţi? Zidul era o parte esenţială în restabilirea împărăţiei, de aceea li s-a spus: „De îndată ce veţi ridica zidul, veţi pune un împărat peste voi şi vă veţi întoarce exact la ceea ce v-a spus Dumnezeu să faceţi, pentru că veţi fi o naţiune independentă, un popor liber.”

Aşadar, zidul îi făcea liberi şi le dădea jurisdicţie; zidul le oferea protecţie pentru a-l pune pe împărat înapoi la locul lui şi pentru a se întoarce înapoi la suveranitate şi la libertate şi îi făcea un popor, o naţiune.

Vrăjmaşii lor nu voiau ca evreii să ridice acel zid, aşa că le-au făcut o mulţime de probleme şi au luptat împotriva lor, dar ei nu au renunţat şi au zidit zidul cu o piatră într-o mână şi cu sabia în cealaltă mâna. Se apărau împotriva lor, iar după aceea se întorceau la reconstrucţia zidului; când îi atacau se apărau din nou şi apoi reveneau la reconstrucţia zidului.

Fratele Branham ne-a spus şi nouă cum trebuie să rezidim acest Zid, în care fiecare încheietură trebuie să se potrivească cu cealaltă şi fiecare Cuvânt trebuie să se potrivească cu celălalt. Amin. El ne-a adus Mesajul, iar acest Mesaj ne spune cum trebuie zidit Zidul. Aleluia! Acesta este motivul pentru care ne dedicăm timpul, eforturile şi tot devotamentul, Mesajului acestui ceas, pentru că fără El, Cuvântul nu este decât o grămadă de dărâmături făcute de denominaţiuni şi răscolite de naţiuni, astfel încât noi nu am mai ştiut care Piatră în ce loc se potriveşte.

Aşadar, dacă nu urmăm Mesajul orei, nu vom avea decât un zid şubred care nu va rezista şi nu ne va apăra împotriva atacurilor vrăjmaşului, fiindcă Zidul este cel care ne face un popor liber; Zidul este Cel care a adus înapoi suveranitatea Împărăţiei lui Dumnezeu. Aleluia! Mesajul orei ne spune cum se îmbină Zidul împreună, care Piatră se potriveşte aici, care Piatră se potriveşte dincolo, iar noi L-am zidit cu Sabia într-o mână şi cu o încercare în cealaltă. Slăvit să fie Domnul!

Dacă citim mai departe, în versetul 21 scrie:

„Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu suliţa în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor.”

Ei şi-au dedicat toată puterea ridicării zidului. Din zorii zilei şi până la apariţia stelelor, s-au dedicat pe deplin zidirii zidului. Biblia spune că atunci când au început să zidească zidul, nu aveau nici case unde să locuiască. Cu toate acestea, ei nu au început cu ridicarea caselor lor, a viilor, a recoltelor lor, ci au început cu ridicarea zidului. Ce rost ar fi avut să planteze vii, dacă imediat după aceea ar fi putut să vină cineva care să le fure totul? Ce rost ar fi avut să construiască o casă, care putea fi prădată oricând? Cel mai important lucru era zidirea zidului. Amin!

Mai întâi au zidit Templul, iar după aceea zidul. Vedeţi? Mai întâi Templul, adică restituirea părtăşiei, iar apoi zidul pentru fortificare. Aleluia!

În Noul Ierusalim, acest Zid este zidit pe patriarhi, pe evrei, pe Vechiul Testament, pe Cuvântul care le-a fost dat lor şi apoi a fost adus în Noul Testament. Astfel, Pavel îl citea pe Moise şi tot Noul Testament a ieşit din ceea ce a făcut Dumnezeu cu evreii, a ieşit din Lege. Apoi, porţile care ofereau intrarea în cetate erau cei doisprezece apostoli. Amin.

Aceasta este pentru Noul Testament, pentru că acesta este felul în care intrăm noi, aceasta este fortificarea.

Să citim mai departe:

„Şi nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.” (v. 23).

Ei erau atât de sinceri şi de concentraţi cu zidirea zidului şi cu lupta împotriva vrăjmaşului, încât nici nu se schimbau de haine pentru a se odihni noaptea, ci se aşezau pe jos, îmbrăcaţi cu hainele lor, singurul timp în care le dădeau jos fiind atunci când se spălau. Ei stăteau la postul lor de datorie, îmbrăcaţi cu aceleaşi haine, deoarece nu exista nimic mai important decât restabilirea suveranităţii; nimic nu era mai important decât libertatea, decât să rezidească zidul pentru a proteja moştenirea lui Dumnezeu. Acesta era scopul lor principal.

În zilele lui Hagai, evreii nu au alergat la Casa Domnului, ci la propriile lor case; trăiau în case terminate, în timp ce Casa Domnului era neterminată. Ce dezastru! Dar Neemia a adunat poporul pentru rezidirea zidului. El le-a spus: „Cei care nu lucraţi, acoperiţi spatele celor care lucrează.”, iar cei care lucrau, aveau fiecare câte o sabie prinsă la şold. De ce? Pentru că trebuiau să lupte, să apere lucrarea Domnului până când avea să fie terminat zidul şi puse porţile la locul lor. Numai atunci puteau deveni suverani. Dumnezeu este minunat!

În timp ce zideau zidul, Neemia s-a confruntat cu câteva ispite. Aş vrea să privim puţin la aceasta, Neemia 6.1-

„Nu pusesem încă uşile porţilor când Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nicio spărtură.

Atunci, Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: „Vino şi să ne întâlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gând să-mi facă rău.

Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă cobor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.”

Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.”

În aceste versete care vorbesc despre rezidirea zidului, vedem că atunci când vrăjmaşii lor au aflat că nu mai era nici o crăpătură în zid, dar că nu se puseseră încă porţile, au încercat încă o tactică prin care sperau să zădărnicească lucrarea: ei au încercat să-l convingă pe Neemia să iasă afară de după zid: „Vino să ne întâlnim în satele din valea Ono.” Dar Neemia a înţeles scopul lor ascuns, a înţeles că voiau să-l scoată de după zid ca să-i poată face rău, să-l poată omorî. Aceştia erau foşti conducători şi guvernatori ai Iudeii, pe jumătate evrei, care erau geloşi din pricina lucrării pe care o făcea Neemia şi poporul întors din robie. Ei erau pe jumătate evrei şi credeau doar pe jumătate, ca şi credincioşii denominaţionali, aşa că nu doreau să fie ridicat acel zid. Lor le plăcea să-şi trăiască viaţa cum voiau, să fie doar pe jumătate credincioşi, să facă puţin din aceasta şi puţin din cealaltă, dar nu au restaurat niciodată Templul şi nu au zidit niciodată zidul; ei erau fericiţi sub stăpânirea babiloneană, aveau anumite privilegii, şi erau mulţumiţi fiindcă aveau puţină libertate.

Aceşti credincioşi de jumătate de cale nu vor ca acest zid să fie rezidit. Vedeţi, nu beţivul din bar se ridică împotriva noastră. Când v-aţi întors la acest Mesaj, nu beţivul sau colegul de serviciu s-au supărat pe voi. Dar cine a făcut-o? Cine s-a înfuriat când le-aţi spus că există un Templu care este zidit şi că voi faceţi parte din El, că este un Zid care este ridicat şi că voi ajutaţi la zidirea Lui? Cine s-a înfuriat? Tobia, cel care era pe jumătate evreu. El s-a înfuriat şi a suflat flăcări spre voi. De ce a făcut aceasta? Pentru că i-aţi spus: „Lucrul acesta nu este bun. Dumnezeu nu vrea aceasta, ci vrea ca Cuvântul Său să fie pus în ordine. Dumnezeu ne vrea în spatele Zidului, El nu vrea să ne amestecăm prin căsătorie.”, pentru că aceea era problema lor: începuseră să se amestece cu ceilalţi prin căsătorie.

Vrăjmaşii lor au adoptat o tactică alunecoasă şi le-au spus: „De ce nu veniţi să vă întâlniţi cu noi? Haideţi să ne întâlnim, să ne punem de acord, să avem armonie şi unitate.”

Ei încercau să-l scoată pe Neemia afară din spatele Cuvântului, încercau să-l determine să facă undeva compromis cu Cuvântul, să se întâlnească cu ei în vale.

Nu este nimic în neregulă cu unitatea şi cu armonia, dar Neemia le-a trimis vorbă şi le-a zis: „De ce nu veniţi voi în spatele acestui Zid şi vom avea armonie. Veniţi voi în spatele Cuvântului, haideţi voi şi aşezaţi pietrele în ordine, veniţi voi la Templu pentru închinare şi vom avea armonie.”

Nu este nici o problemă cu armonia, noi o iubim, iubim unitatea, nu există nici o problemă, dar trebuie să fie o unitate după voia lui Dumnezeu, nu după voia omului; nu o unitate cum o vede unul care este doar pe jumătate israelit, ci o unitate în felul cum o vrea Dumnezeu; o unitate care îl face pe un frate să se ridice şi să păzească spatele altui frate în timp ce acesta pune o piatră la locul ei. Amin! O unitate în care toţi să fim un gând şi o simţire, de la răsăritul soarelui până când vor apărea stelele, şi să lucrăm împreună la Zid. Aceasta este unitatea pe care o doreşte Dumnezeu.

Aceasta era armonia pe care o dorea El. Neemia era un mare conducător în Iuda, în Ierusalim, dar nici măcar nu şi-a dat hainele jos pentru a se odihni, ci a fost predat pe deplin Domnului, din cap până la picioare, a fost pe deplin predat Cuvântului lui Dumnezeu. Amin!

Aşadar, ei au adoptat o tactică pentru a-l atrage afară şi i-au zis: „Vino şi vorbeşte cu noi!”, dar Neemia le-a răspuns: „Veniţi voi aici şi vom vorbi. Haideţi aici şi ajutaţi-mă. Luaţi piatra aceea, puneţi-o la locul ei şi vom continua să vorbim în timp ce vom lucra. Ajutaţi-mă să zidesc acest zid şi vom avea multă părtăşie împreună. Amin!

Dacă vreţi să avem părtăşie împreună, s-o avem aici. Dacă doriţi să avem unitate, s-o avem aici. Vom avea părtăşie în timp ce vom lucra la zid şi ne vom apăra unii pe alţii în timp ce lucrăm la zid. Aleluia! Nu aveţi de ce să vă faceţi griji! Puneţi piatra aceea acolo, fiindcă eu vă voi apăra spatele, iar când este rândul meu, păziţi-mi voi spatele!” De ce? Pentru că ei aveau un singur gând: să construiască zidul cetăţii, a cetăţii lui Dumnezeu. Amin.

Eu cred că aici vrea Dumnezeu să aducă Mireasa Sa. Noi dorim să punem Piatra de încheiere, acea ultimă Piatră; dorim ca Zidul să fie terminat şi să stăm în spatele Lui. Suntem foarte fericiţi în spatele Lui pentru că în felul acesta suntem din nou liberi şi independenţi; suntem independenţi faţă de Babilon, Împăratul S-a întors pe tron, scaunul Său este în Templu, aşa că totul se mută înapoi la locul lui.

De ce lucrăm cu atâta ardoare la Zid? Pentru că vrem să ajungem din nou suverani; vrem să ajungem din nou la independenţă şi la libertate. De ce nu am vrea să construim acest Zid? De ce nu am vrea să punem încă o piatră la locul ei? Este cel mai minunat şi mai glorios lucru în care ne putem pune eforturile.

În zilele lui Neemia, orice altceva era pierdere de vreme. Pentru că zidul nu era terminat, orice altceva era o risipă. Dacă şi-ar fi zidit o casă, şi-ar fi risipit puterea în van pentru că zidul nu era terminat, iar din cauza aceasta nu erau în siguranţă. Dacă plantau o viţă, era o pierdere de timp.

A începe nişte programe este o pierdere de vreme, fiindcă fără fortificaţia Cuvântului, totul este o pierdere de vreme.

Viile le fuseseră prădate, casele le fuseseră distruse, planurile le fuseseră făcute praf, nimic nu stătea în picioare, nimic nu funcţiona în zilele acelea, dar Neemia ştia ce avea să rezolve toate problemele lor: rezidiţi Zidul! Puneţi Cuvântul la locul Lui şi totul va funcţiona.

Aş vrea să privim puţin la împăraţii care au fost înainte de distrugerea Templului, iar pentru aceasta, vom merge mai întâi în 2Cronici 14, de unde vom citi începând de la versetul 9. Am citit de multe ori cartea Împăraţilor, pentru că acolo există o mulţime de lucruri pe care le putem lua.

Noi ştim că fratele Branham a spus că Israelul, ceea ce s-a întâmplat cu el preumbreşte Biserica. Astfel, putem vedea ce s-a întâmplat cu biserica şi de asemenea putem vedea această reconstruire a Templului şi distrugerea sa. Ei s-au întors să zidească Templul şi zidul, iar astăzi toate aceste lucruri sunt mai mult decât istorie, sunt mai mult decât ceea ce s-a întâmplat cu mii de ani în urmă într-un loc îndepărtat, pentru că privind toate aceste simboluri, recunoaştem ziua şi Mesajul ei, vedem în ce timp trăim, ce se întâmplă în jurul nostru şi care este scopul lor pentru vieţile noastre.

Aşadar, aş vrea să privim viaţa împăraţilor Asa şi Iosafat şi să le comparăm puţin, apoi să vedem ce a făcut Zedechia. Pentru aceasta, vom citi din 2Cronici 14.9-12:

„Zerah, Etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de care şi a înaintat până la Mareşa.

Asa a mers înaintea lui şi s-au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lângă Mareşa.

Asa a chemat pe Domnul, Dumnezeul lui, şi a zis: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!”

Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi etiopienii au luat-o la fugă.”

Aici îl vedem pe Asa, un împărat neprihănit care a venit la putere. Ştiţi ce este uimitor? De fiecare dată când a venit la putere un împărat neprihănit în Israel, el a început să refortifice Ierusalimul. Îmi place aceasta!

El a început să refortifice Ierusalimul, ceea ce era în ordine, pentru că Ierusalimul a fost zidit pe Cuvânt.

Aşadar, Asa a început să refortifice Ierusalimul, dar o armată puternică a venit împotriva lor, iar Asa a ieşit afară şi a spus: „Doamne, numai Tu poţi aduce izbăvirea celui slab, a celor care nu au putere, a celor care sunt puţini la număr.”

Prin aceste cuvinte, el recunoştea de fapt că nu este în stare să biruiască şi că numai Dumnezeu o putea face, iar Dumnezeu a făcut-o cu adevărat şi a nimicit acea armată puternică.

Aş vrea să continuăm puţin cu povestea aceasta şi să mergem în capitolul 15, versetele 18 şi 19:

„A pus în Casa lui Dumnezeu lucrurile închinate Domnului de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.

N-a fost niciun război până la al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa.”

După cum vedem, Dumnezeu l-a ocrotit pe Asa şi a ocrotit împărăţia sa, iar Asa a pus în Casa Domnului comori, a adus aur, argint şi alte lucruri. Acestea erau darurile sale, mărturia sa, şi le-a dat Casei Domnului, iar Domnul i-a dat o mare biruinţă, aşa că până în al treizeci şi cincilea an al domniei sale nu a avut nici un război. Toate acestea s-au întâmplat prin mâna Domnului, care i-a dat pace.

Dar dacă citim în capitolul 16, vedem că lucrurile au luat o mare întorsătură. Să citim de la versetul 1:

„În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda şi a întărit Rama, ca să nu lase pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.

Asa a scos argint şi aur din vistieriile Casei Domnului şi ale casei împăratului şi a trimis soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Şi a pus să-i spună:

Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost unul între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit argint şi aur. Du-te şi rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”

Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii sale împotriva cetăţilor lui Israel şi au bătut Iionul, Dan, Abel-Maim şi toate locurile pentru merinde din cetăţile lui Neftali.” (v. 1-4).

Astfel, Asa a fost izbăvit. Dar cum a fost izbăvit de data aceasta? La început, Asa a dus aur şi argint în Casa Domnului şi a avut pace o lungă perioadă de timp, dar acum, când s-a apropiat de el un vrăjmaş care era cu mult mai mic şi mai slab decât cel de care-l scăpase Domnul cu ani în urmă, a scos afară lucrurile pe care le pusese înăuntru. El a luat din Casa Domnului aur şi argint şi le-a pus în mâinile unui om pe care l-a chemat în ajutor şi căruia i-a spus: „Vino şi ajută-mă!”

Acum vom citi versetul 7 ca să vedem mustrarea profetului trimis de Domnul la Asa:

„În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale.”

Dumnezeu ar fi distrus Siria, dar ce a făcut Asa? Când a văzut că Israel vine împotriva lui, Asa i-a dat bani împăratului Siriei ca să lupte împotriva Israelului. Israel era o naţiune mică şi avea o armată mică, iar Siria era imensă.

Astfel, profetul i-a zis lui Asa:

„Pentru că te-ai încrezut în Siria în această luptă mică, Siria a fost scăpată din mâinile tale.” Vedeţi? El ar fi luat Siria.

Să citim mai departe:

„Etiopienii şi libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de care şi călăreţi? Şi totuşi Domnul i-a dat în mâinile tale pentru că te sprijiniseşi pe El.

Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.” (v. 8-9).

Vedeţi, împăratul Asa făcuse bine că se încrezuse în Domnul şi făcuse bine pentru că dusese comori în Casa Domnului, în Templul Domnului, dar peste ani, când a avut probleme cu Baeşa, a procedat greşit prin faptul că a scos afară ceea ce pusese înăuntru.

Poate am avut biruinţă săptămâna trecută, în urmă cu doi sau trei ani, şi I-am adus mulţumiri lui Dumnezeu, mărturii spre slava Domnului nostru şi daruri Casei lui Dumnezeu, dar apoi dăm de o altă problemă, iar atunci vrem să scoatem afară mărturia noastră şi s-o punem în altă parte, scoatem afară mulţumirile şi lauda pentru Domnul şi le punem în altă parte zicând: „Vai de mine, cum voi scăpa din necazul acesta?” Acela nu este timpul să scoatem afară din Casa lui Dumnezeu, ci este timpul să punem mai mult înăuntru, să continuăm să punem înăuntru.

Ezechia a fost un alt împărat drept, cred că despre el scrie în 2 Împăraţi capitolul 18, care a făcut lucruri minunate, dar când a venit împotriva lui o armată siriană mare, a luat aurul pe care îl pusese pe uşile Templului Domnului, l-a pus jos şi l-a dat împăratului Asiriei ca să nu lupte împotriva lui. El însuşi înfrumuseţase Templul, el însuşi pusese aurul pe uşi şi pe stâlpi, dar când a ajuns într-o încercare, a fost dispus să dea jos aurul pe care îl pusese chiar el acolo şi să-l dea împăratului Asiriei.

El l-a dat exact diavolului spunând: „Lasă-mă în pace, diavole!” El a plătit tribut zicând: „Vom plăti tribut!”, dar după ce a plătit tribut, împăratul a venit la porţile cetăţii pentru a asedia şi distruge Ierusalimul. Faptul că a plătit tribut nu i-a fost de nici un folos. El a dat jos tot aurul de pe pereţi şi de pe stâlpi, şi l-a trimis împăratului, dar imediat după aceea, împăratul Asiriei a venit împotriva lui.

Voi nu puteţi încheia nici o înţelegere cu diavolul, nu puteţi juca jocul lui. Noi am venit la acest Mesaj şi I-am dat Domnului predarea noastră, timpul nostru, I-am dat viaţa noastră şi dragostea noastră, dar când vin necazurile, vrem să luăm din casa comorilor lui Dumnezeu şi să i le dăm diavolului.

Dumnezeu S-a îngrijit de noi şi ne-a ajutat, iar noi am adus laude şi mulţumiri şi am mărturisit lumii cum am fost izbăviţi de Dumnezeu, cum ne-a vindecat trupurile şi S-a îngrijit de nevoile noastre, dar cum vine o problemă, fugim afară, scoatem mărturia noastră şi o dăm diavolului, renunţăm la timpul nostru predat Domnului, şi la devotamentul nostru pentru a mai lucra câteva ore în plus. Renunţăm la timpul cu familia noastră pentru a face ceva ce gândim noi că îl va îndepărta pe diavolul, dar nu este timpul să dăm jos aurul de pe uşi, de pe stâlpi, ci este timpul să continuăm să-l punem acolo.

Nu-i dau nimic împăratului Asiriei, ci Îi dau totul Domnului! Nu-i voi aduce cinste unui medic, chiar dacă Dumnezeu se foloseşte de el, ci Îi voi mulţumi lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu este Cel care m-a vindecat, aşa că nu-i voi aduce cinstea mea nimănui decât Celui care o merită, adică lui Dumnezeu care mi-a adus izbăvirea. Vedeţi? Chiar dacă s-a folosit de un doctor, Dumnezeu este Cel care m-a vindecat.

Astfel, pun aur pe Templu, duc toate comorile mele în Casa lui Dumnezeu şi nu voi lua mărturia mea ca să ajung la o înţelegere sau ca să găsesc o cale de rezolvare a problemei mele, fiindcă singura cale de rezolvare a problemei este să continui să duc comori în Casa comorilor lui Dumnezeu, să-I dau Lui cele mai bune lucruri pe care le am, cel mai bun timp al meu, cea mai bună mărturie, toate eforturile mele. Şi ştiţi ce va urma? Dumnezeu Se va arăta cu putere şi îndurare pentru cei care au inimile îndreptate doar spre El. Amin!

De multe ori, ceea ce avem nevoie nu este o a doua slujbă, ci o întâlnire de rugăciune. Amin! Nu avem nevoie s-o trimitem pe mama noastră să ne plătească facturile, ci avem nevoie să ne cufundăm în rugăciune şi să avem mai mult timp pentru Domnul şi pentru familia noastră.

Necazul este că noi încercăm prea mult să găsim propriile noastre căi şi propriile noastre soluţii la problemele pe care le avem, dar adevărul este că nu avem nevoie de o asigurare de sănătate, ci avem nevoie de Dumnezeu. Oamenii îşi sacrifică familiile pentru a avea asigurarea de sănătate, dar voi nu aveţi nevoie de ea. Aduceţi totul la Templu! Aduceţi totul la Templu! Este bine dacă aveţi asigurare de sănătate şi este bine dacă o puteţi obţine, dar nu sacrificaţi zidirea Zidului pentru ea! Nu sacrificaţi placarea zidurilor cu aur pentru asigurarea de sănătate, pentru o slujbă mai bună, pentru o pensie mai bună, pentru o altă casă sau pentru o altă maşină. Nu faceţi aceasta, ci daţi-I totul lui Dumnezeu! Lăsaţi-L pe El să vă călăuzească paşii, fiindcă El are căi de a Se îngriji de toate lucrurile. Există tot felul de căi prin care El Se poate îngriji de noi, dar trebuie să-L credem şi să ne încredem în El. El trebuie să fie pe primul loc în viaţa noastră, aşa că nu putem continua să ne schimbăm mărturia. Amin! Dumnezeu este mare! El ne-a dat biruinţă, aşa că vom lua tot aurul din această biruinţă şi Îl vom pune în Templu. Îl punem şi îl lăsăm acolo, nu ne grăbim să-l luăm înapoi la prima încercare ca să cumpărăm o cale de ieşire din acea problemă.

Nu aşa merg lucrurile, fraţi şi surori. Nu, nu! Dar cum merg? Noi trebuie să fim cu totul numai pentru Dumnezeu şi să-I dăm totul Lui. Înţelegeţi? El primeşte totul atât în vremurile bune, cât şi în cele rele, pentru că El este Dumnezeu.

Aţi văzut ce au făcut împăraţii lui Israel? Aproape de fiecare dată când au ajuns în necaz, au luat din comorile lui Dumnezeu şi au încercat să cumpere o cale de ieşire din acel necaz. Dar noi trebuie să ne întrebăm: Cum au ajuns acele comori în Templul lui Dumnezeu? De unde proveneau ele? Ce trebuia să plătească Roboam cu ele? De unde provenea tot aurul şi tot argintul? Proveneau din biruinţele lui David, din biruinţele lui Ezechia, proveneau din biruinţele pe care le-a adus Dumnezeu prin bărbaţii Săi. Acele biruinţe au adus aurul care era târguit de unii dintre împăraţi pentru o înţelegere cu diavolul. Dacă Dumnezeu a putut să-i izbăvească de etiopieni, nu putea să-i scape şi de asirieni? Amin! Problema este că nouă ni se face frică, iar când ne temem acţionăm iraţional. Astfel, ei au luat aurul pe care l-au luat de la filisteni şi l-au dat la asirieni. Cât este de iraţional, de prostesc!

Cât este de iraţional să ne gândim că Dumnezeul cel Atotputernic care a venit jos şi ne-a izbăvit de vrăjmaşii noştri, nu-i poate distruge şi pe ceilalţi vrăjmaşi care se ridică împotriva noastră. Vedeţi? Noi nu trebuie să facem nici un compromis şi nici o înţelegere. Dumnezeu este pe primul loc, El este singurul pe care-L urmez şi-L slujesc, iar comorile mele merg numai la El! Numai şi numai la El.

Să mergem în 2Cronici capitolul 17.1-9 şi să citim puţin şi despre împăratul Iosafat:

„În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s-a întărit împotriva lui Israel:

a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda şi a rânduit căpetenii în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, pe care le luase tatăl său, Asa.

Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David şi n-a căutat pe Baali,

căci a alergat la Dumnezeul tatălui său şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.

Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii şi slavă.

Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.

În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda.

A trimis cu ei pe leviţii Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram.

Ei au învăţat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea Legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului.”

Aşadar, când a venit la putere, inima lui Iosafat bătea pentru lucrurile lui Dumnezeu. El a luat preoţii şi leviţii şi i-a trimis în ţară, din cetate în cetate, ca să-i înveţe pe oameni Legea lui Moise. Ce făcea prin aceasta? Se asigura că va avea o armată invincibilă. Dar nu o armată cu suliţe şi săbii, ci o armată care depinde de Cuvântul lui Dumnezeu, care Îl slujeşte pe Domnul potrivit neprihănirii Sale. Amin!

„Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda şi n-au făcut război împotriva lui Iosafat.” (v. 10).

Chiar şi filistenii au fost cuprinşi de această groază. Aţi citit vreodată ceva bun despre filisteni? Ei erau cei mai aprigi vrăjmaşi ai Israelului, fiind purtaţi de puterile dominatoare care se năpusteau tot timpul asupra lor. Dar iată că în zilele acelea, filistenii îi aduceau daruri lui Iosafat.

Vreţi ca vrăjmaşii voştri, cei care v-au necăjit toată viaţa, care au încercat să vă nimicească, să vină şi să vă aducă daruri?

„Nişte filisteni au adus lui Iosafat daruri şi un bir în argint şi arabii i-au adus şi ei vite, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.

Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru merinde.” (v. 11-12).

O, Doamne! Poate ne gândim: „Dar ce a făcut omul acesta?”

Ne spune versetul 13:

„A strâns merinde în cetăţile lui Iuda şi avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostaşi.”

Aşadar, acest bărbat a cărui inimă era pentru Dumnezeu, s-a ridicat la putere. Şi ce a făcut el? A restituit Cuvântul lui Dumnezeu înapoi la popor. El i-a trimis pe preoţi şi pe leviţi să înveţe Cartea Legii lui Moise, din cetate în cetate, astfel ca tot poporul să ia la cunoştinţă de Ea. Şi ce a făcut Dumnezeu în schimb? A adus groaza în inimile tuturor popoarelor din jur. Nu războaiele lui Iosafat şi nici maşinile lui de război au adus groaza în ei, ci toţi au fost cuprinşi de frica de Domnul, astfel încât filistenii aceia murdari şi jegoşi au venit la Iosafat cu daruri, iar arabii îi aduceau turme. Astfel, Iosafat a devenit tot mai bogat şi a construit cetăţi şi cetăţui pentru merinde, avea oameni puternici, de valoare şi avea negoţ în toate cetăţile lui Iuda. Cum a ajuns atât de puternic? Pentru că L-a pus pe Dumnezeu pe primul loc. Amin!

Laodicenii ne spun de prea multe ori că avem de făcut tot felul de lucruri, dar există un singur lucru pe care trebuie să-l facem, iar acela este: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, iar celelalte lucruri vă vor fi date pe deasupra.” Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să continuăm să construim la acest Zid, să continuăm să lucrăm la Templul lui Dumnezeu, să punem aceste lucruri pe primul loc, iar restul va fi în ordine. Amin!

Pe pământ vor veni zile despre care nu ştim ce se va întâmpla sau cum vor fi ele. Ce se va întâmpla dacă nu vom mai avea o slujbă? Nu se va întâmpla nimic. Dacă Dumnezeu va trebui să trimită un filistean cu un dar, ca să mă ajute, un filistean va veni şi-mi va aduce un dar. De ce? Pentru că am depozitată mâncare ce mă va ţine doi ani? Nicidecum! Iosafat nu a făcut provizii pentru el însuşi, ci a făcut provizii ca să-L slujească pe Dumnezeu. Toate eforturile pe care le-a făcut el, au fost să-L slujească pe Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat? Dumnezeu i-a dat provizii, iar el le-a pus la adăpost. Amin.

Problema este că noi credem de prea multe ori minciuna diavolului şi astfel suntem prinşi în cursa şobolanului. Este vremea să spunem: „Doamne, Te pun pe Tine pe primul loc, şi vreau să caut legea Ta. Vreau Legea lui Moise, vreau Cuvântul Tău şi vreau ca El să fie înrădăcinat adânc în inima mea.”

Ce au făcut preoţii şi leviţii? Au mers din cetate în cetate, dar nu ca să-i înveţe pe oameni arta războiului, nici cum să facă negoţ, ci s-au dus din cetate în cetate şi i-au învăţat Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în timp ce ei învăţau Cuvântul Domnului, Dumnezeu punea groaza în inima dominatorilor filisteni şi în inimile arabilor. Vedeţi? În timp ce ei depuneau toate eforturile pentru zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi nu a împărăţiei lor, Dumnezeu i-a adus lui Iosafat tot ce i-a trebuit pentru a construi o împărăţie trainică şi puternică, astfel încât au avut şi un negoţ înfloritor. El nu căuta să facă negoţ, dar Dumnezeu i-a dat. El nu căuta turme, dar Dumnezeu i-a dat turme; el nu căuta cetăţui, dar Dumnezeu i-a dat cetăţui. Cum? Toţi vrăjmaşii lui, toţi cei care locuiau în jurul lui, i-au adus aceste lucruri.

Slăvit să fie Domnul fiindcă nu există nimic de care să ne temem! Haideţi să ignorăm tot ceea ce încearcă să ne împiedice să lucrăm la Zid şi tot ce încearcă să ne tragă afară din spatele Zidului. Să punem deoparte orice încearcă să ne determine să ne retragem mărturia despre cât de mare este Dumnezeu, despre faptul că El ne-a izbăvit în trecut, despre cum am avut o boală, dar Dumnezeu ne-a izbăvit de ea, sau despre faptul că dacă am fost bolnavi din nou, vrăjmaşul a încercat să ne îndemne să dăm jos aurul de pe pereţi şi să căutăm singuri o cale de ieşire. Nu uitaţi că Dumnezeul care ne-a dat biruinţă asupra cananiţilor, de unde provine aurul acesta, ne va da biruinţă şi asupra asirienilor, ca să putem obţine şi mai mult aur ca să-l ducem în Templul Său, ca să fie mai frumos şi mai puternic decât înainte, pentru că şi biruinţa şi slava este pentru El.

Acum înţelegeţi de ce împăraţii îşi duceau comorile în Casa comorilor Domnului şi au făcut vase din aur şi din argint? Pentru că ştiau de unde le venea biruinţa. De aceea a pus Ezechia aur pe stâlpi şi pe uşi; de aceea Solomon a poleit toate pietrele cu aur. De ce? Pentru că ştiau de unde provenea aurul acela.

Eu cred că noi uităm de multe ori de unde provin banii din portofelul nostru. Credem că i-am primit din cauză că am lucrat patruzeci şi opt de ore într-o fabrică, dar nu de acolo provin, ci de la Dumnezeu. Amin! Vin de la Dumnezeu şi îi aparţin lui Dumnezeu, de aceea Îi mulţumim întotdeauna pentru ei.

De unde vine vindecarea noastră? Nu de la pastila din farmacie, ci de la Dumnezeu. De unde vin proviziile noastre? Nu de la guvern, ci de la Dumnezeu. Nu vin de la tata şi de la mama, ci de la Dumnezeu. Tot ce avem provine de la Dumnezeu, de aceea vă spun să continuăm să punem aurul pe ziduri, să continuăm să aducem comorile în Casa Domnului, să ne ţinem mărturia sus, indiferent câte puteri demonice vin împotriva noastră sau câţi asirieni se ridică împotriva noastră, pentru că Dumnezeul care a făcut-o înainte, o va face din nou.

Uneori când vin asirienii şi bat la poartă, este timpul pentru o trezire personală, este timpul să ne întoarcem la Casa lui Dumnezeu, să privim în jur la comorile lui Dumnezeu şi să ne dăm seama de unde vine aurul şi de unde provine tot argintul. Toate acestea provin de la biruinţele lui Dumnezeu. Vedeţi? Uneori este timpul pentru o trezire personală, este timpul să spunem: „Doamne, am încercat să alerg încoace şi încolo, am încercat să primesc ajutor de la unul sau de la altul, dar acum vin în genunchi înaintea Ta şi spun: „Doamne, am nevoie de ajutorul Tău. Nu voi mai pribegi încoace şi încolo, deoarece Tu care ne-ai dat biruinţe în trecut, ne vei da biruinţe şi astăzi!”

David a făcut numai ce i-a poruncit Domnul şi a avut biruinţă; toţi cei care au făcut numai ce le-a poruncit Domnul, au avut biruinţe, de aceea nici eu nu voi mai încerca să umblu încoace şi încolo ca să obţin ceva, ci spun: „Doamne, astăzi îngenunchez înaintea Ta şi Te rog să mă izbăveşti.”

Este timpul pentru o trezire personală, înapoi la Cartea Legii din cetate în cetate, înapoi pe genunchi împreună cu familia noastră atunci când avem o problemă, fie că este vorba de cineva bolnav, fie că avem lipsuri. Să ne adunăm împreună şi să spunem: „Doamne, Tu care ne-ai dat biruinţă în trecut, poţi să ne dai biruinţă din nou.”

Prima întrebare care ar trebui pusă atunci când este bolnav cineva din casă, nu este: „Aţi sunat doctorul?”, ci ar trebui iniţiată o adunare de rugăciune care să lupte fiecare luptă. Noi trebuie să găsim gândul lui Dumnezeu, pentru că El conduce şi ne poate arăta încotro trebuie să ne îndreptăm.

Dacă uităm să-L întrebăm mai întâi pe Dumnezeu şi fugim la medici, ajungem pe terenul lor şi cine ştie când vom mai scăpa de acolo, deoarece un lucru conduce la altul, apoi la altul şi la altul. Dar dacă mergem mai întâi la Dumnezeu, El ne va conduce exact acolo unde trebuie.

Problema este că de prea multe ori încercăm să încheiem un acord cu diavolul, dar ar trebui să începem cu rugăciunea şi cu o predare sfântă, ar trebui să ne înfăţişăm înaintea Lui şi să spunem: „Doamne, avem problema aceasta şi privim spre Tine fiindcă dorim să Te rugăm să ne ajuţi s-o rezolvăm.”

De câte ori şi în câte feluri a adus El izbăvirea? Dumnezeu nu procedează întotdeauna la fel, dar o aduce. Poate nu o va face aşa cum a făcut-o pentru mama şi tatăl vostru, dar voi trebuie să rămâneţi pe braţul Său care aduce izbăvirea şi să spuneţi: „Doamne, nu vreau să fac nici un pas fără Tine, nu vreau să merg după gândurile mele, nu vreau să merg după închipuirea mea, ci Te aştept pe Tine, ca să-mi arăţi ce trebuie să fac. Când Tu îmi deschizi uşile, păşesc înainte, iar când le închizi, mă întorc înapoi, pentru că nu pot face nimic singur, ci depind în totul numai de Tine, Tată.”

Uneori intrăm în bucluc, vedem că înăuntrul taberei a intrat un vrăjmaş, iar atunci zicem: „Ce s-a întâmplat? Cum a intrat înăuntru?”, dar apoi vedem că o parte a Zidului nu a fost încă terminată.

Atunci este timpul să spunem: „Mă întorc înapoi ca să lucrez la acest Zid! Mă întorc înapoi cu toată inima mea şi sunt gata să depun toate eforturile pentru că acesta este zidul izbăvirii mele!”

Sunt clipe în care trebuie să ne oprim, să avem o predare sfântă şi să spunem: „Doamne, sunt într-un timp de încercare pentru că se apropie vrăjmaşii. Tu ştii că am făcut tot ce trebuia să fac, că am lucrat la via Ta, am lucrat la Zidul Tău şi m-am încrezut în totul în Cuvântul Tău, de aceea ştiu că Tu ai un Plan. Tată, ştiu că izbăvirea este în mâinile Tale şi Te rog să preiei controlul situaţiei.”

Întoarceţi-vă înapoi şi nu mai fiţi preocupaţi de altceva! Opriţi-vă o clipă şi spuneţi: „Ce este pe primul loc? Care este cel mai important lucru?”, apoi lăsaţi-L pe Dumnezeu să Se îngrijească de totul, pentru că am ajuns în ziua în care nu mai putem lupta singuri. Lupta este mare, dar în aceste zile din urmă vom avea o biruinţă deplină, fiindcă Dumnezeu nu-Şi împarte slava cu nimeni.

Când vrăjmaşii au venit împotriva Ierusalimului, de fapt, ei n-au venit împotriva locuitorilor Ierusalimului pentru că ei Îl slujeau pe Dumnezeu, trăiau pentru El şi umblau în ascultare de El. Înţelegeţi? Ei au venit împotriva lui Dumnezeu, care era Conducătorul şi Călăuzitorul lor.

Astfel, dacă noi trăim pentru Dumnezeu, dacă Îl slujim pe El şi ne predăm vieţile Lui, când se ridică ceva împotriva noastră, de fapt nu vine împotriva noastră, ci împotriva Lui, iar aceea este clipa în care trebuie să stăm în spatele Zidului şi să ne încredem în Dumnezeu.

Încredeţi-vă în Cuvânt, în prezenţa Sa sfântă în Templul Său sfânt şi credeţi că El va face şi pentru voi ceea ce a făcut şi pentru mulţi alţii! Dumnezeu este bun, fraţi şi surori.

Câţi dintre voi sunteţi fericiţi pentru că a venit Piatra de încheiere, pentru că Zidul a fost zidit, iar noi ştim care este fortificaţia noastră şi unde trebuie să stăm?

Să ne rugăm.

Scumpul nostru Tată ceresc, Îţi mulţumim, Doamne, pentru această zi şi pentru binecuvântările Tale. Tată, Îţi mulţumim, pentru că numai Tu eşti vrednic de toată slava, iar acum dorim să ne pocăim, tot poporul, Doamne. Noi am văzut că am eşuat din cauză că am mers în felul nostru şi am încercat să facem ceva prin propriile noastre puteri, dar astăzi dorim să ne punem nădejdea în Tine şi ne încredem în Tine. Tată, vrem să ne pocăim cu toţii. Iartă-ne pentru că am fost preocupaţi de alte lucruri şi am pus deoparte zidirea Zidului Tău. Iartă-ne că am fost distraşi de lucrurile neînsemnate ale acestei lumi şi primeşte-ne, fiindcă vedem că mai presus de orice altceva, avem nevoie de Tine, de Cuvântul Tău.

Te rog să ne aduci pe toţi înapoi la zidirea Zidului Tău, ca să ne apărăm unii pe alţii, să veghem unii asupra altora şi să ne ajutăm unii pe alţii ca să putem termina zidirea Zidului Tău. Te rog să ne ajuţi pe măsură ce vrăjmaşul vine împotriva noastră, ca să rămânem fortificaţi în spatele Cuvântului Tău. Fii cu noi şi luptă Tu pentru noi, Tată, fiindcă depindem în totul de Tine.

Tată, dorinţa noastră este să luăm aminte la această zi, aşa cum a luat poporul la ziua aceea, la porunca prorocului Hagai. Doamne, noi dorim să luăm aminte la tot ceea ce ne spui şi la tot ceea ce faci Tu, şi dorim să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, de aceea ne vom pune toate eforturile la lucrurile care contează cel mai mult.

Doamne, noi Te căutăm pe Tine şi Cuvântul Tău, pentru că Te iubim şi Îţi aducem slavă şi onoare în Numele lui Isus Hristos. Amin.