Deschideţi cu toţii la Ioan 7. Afară plouă, dar înăuntru, noi suntem în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce este un lucru minunat. Deci, Ioan 7.37-39:
„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.”
Majoritatea textelor Biblice au fost scrise în limba ebraică. De altfel, Mesia a vorbit o limbă ebraico-aramaică, ce în principiu este limba ebraică cu puţină variaţie, care are anumite principii şi trăsături minunate ce nu pot fi văzute în traducerile noastre pentru că sunt specifice limbii ebraice. Traducătorii fac tot ce pot şi încearcă să redea cât mai exact aceste lucruri, dar este minunat când putem da perdeaua la o parte şi vedem ce se află în spatele ei.
În dimineaţa aceasta, vom deschide şi vom privi una dintre trăsăturile unice ale limbii sfinte, care conţine descoperirea, şi veţi vedea tot felul de lucruri minunate pe care nu le puteţi vedea în limba în care s-a tradus.
Aşadar, în dimineaţa aceasta vom privi principiul pluralităţii şi ce este el. În limba ebraică sunt anumite cuvinte care ar trebui să fie la singular, dar nu apar niciodată la singular, ci doar la plural; nu apar niciodată „ca unul”, ci întotdeauna „ca mai multe”.
De asemenea, sunt unele cuvinte care în unele cazuri apar la singular, iar în alte cazuri sunt la plural, dar noi nu ne vom referi la aceasta astăzi, ci vom vorbi despre un grup de cuvinte unice, deosebite, care se află în Biblie şi apar numai ca o pluralitate, adică mai multe decât unul singur. Vom vorbi despre aceasta pentru că, după cum vom vedea, au o foarte mare importanţă.
Prima formă de pluralitate la care ne vom opri este cuvântul „mayim”. Mulţi dintre voi îl cunoaşteţi pentru că l-aţi auzit în unele cântări, sau l-aţi întâlnit în unele texte biblice.
- – În limba ebraică, cuvântul „mayim” este cuvântul folosit pentru „apă”, dar în ebraică nu puteţi spune „apă” la singular, ci doar „ape”, la plural. Acel „im” de la sfârşitul cuvântului „mayim” este echivalentul pluralului din limba noastră. De ce apare cuvântul apă la plural? Apa este una singură, dar de fapt este „mai multă”. Înţelegeţi? Apa curge, curge într-o parte şi curge şi în alta, deci apa este una, dar de fapt este mai multă. Cum vine aceasta? Apa se află pe pământ, dar coboară şi din cer.
Unele traduceri au lăsat cuvântul apă la plural pentru a reflecta acea particularitate ebraică, adică faptul că apa este mai mult decât una.
Isaia 12 este o celebră cântare ebraică de laudă, pe care o cunoaşteţi mulţi dintre voi. În ea se spune: „Bucuraţi-vă!”: „Uşafta mayim bisasa nima amei Ieshuah”, adică: „Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.” Diferenţa este că în textul ebraic nu scrie „apă”, ci „ape”: „Veţi scoate cu bucurie ape din izvoarele mântuirii.” De ce? Pentru că apele mântuirii nu seacă niciodată, ci curg pentru totdeauna. Nu este ceva temporar, ci este continuu, veşnic, iar noi trebuie să le primim în continuu, ceea ce înseamnă că cu cât veţi scoate mai mult din apele lui Dumnezeu, cu atât va veni mai multă apă peste voi.
În Biblie, apa este legată de curăţire. Astfel, în faţa Templului era un vas de aramă, un recipient în care trebuia să te speli înainte de a intra în Prezenţa lui Dumnezeu.
Oamenii intrau în râul Iordan ca să fie curăţaţi de Dumnezeu, ceea ce este ceva simbolic.
Aşadar, în Scriptură, apa este în legătură cu curăţirea, cu spălarea.” Ce ne spune aceasta? Că nu există apă la singular, ci ape, la plural, ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu face o curăţire limitată şi temporară, ci una veşnică, iar voi nu puteţi epuiza niciodată curăţirea făcută de El.
Sângele lui Mesia ne curăţă de „multe” păcate? Nu! Sângele lui Mesia ne curăţă de orice păcat.
În timpul Sărbătorii Corturilor, evreii aveau o ceremonie specială legată de mayim în care mergeau la scăldătoarea Siloamului împreună cu preotul, luau apă din ea, din apa în care a fost vindecat orbul, apoi se întorceau cu ea la Templu şi o vărsau jos în curtea sa zicând: „Veţi scoate cu bucurie ape din izvoarele mântuirii.” Dar în limba ebraică, cuvântul mântuire sau salvare este Ieshuah sau Isus: „Veţi scoate cu bucurie ape din izvoarele lui Ieshuah (Isus).”
Textul din Ioan 7, pe care l-am citit în dimineaţa aceasta, se petrece cu ocazia Sărbătorii Corturilor şi este clar că Mesia a spus aceste cuvinte în legătură cu ceea ce făceau ei, adică cu ceremonia specială legată de mayim. Astfel, El a strigat cu glas tare:
„Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
Deci, cu ocazia Sărbătorii Corturilor, în timp ce evreii Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru că S-a îngrijit de ei să aibă apă în pustie, Mesia S-a ridicat şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.”
La această sărbătoare, evreii spuneau: „Veţi scoate cu bucurie ape din izvoarele lui Ieshuah (Isus).”, şi iată-L pe Ieshuah ridicându-Se şi spunând: „Dacă însetaţi, veniţi la Mine şi din inimile voastre vor curge râuri de apă vie!”
Ceea ce ne spune de fapt Mesia aici, este că dacă cineva vine şi ia din apa lui Dumnezeu, din el va curge apă. Dar în textul original nu scrie apă, ci ape, ceea ce înseamnă că dacă veţi bea din apele lui Dumnezeu, aceste ape vor continua să curgă din voi.
Dar în Psalmul 23.5 scrie: „paharul meu este plin de dă peste el,” ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu vrea ca noi să fim doar umpluţi, ci vrea să fim atât de plini încât să dăm peste.
Dar mai există ceva ce Biblia leagă de ape, mayim: pe Duhul lui Dumnezeu.
„…El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.” (Ioel 2.23).
În versetul acesta se vorbeşte despre ploaie, dar următorul lucru menţionat este: „…voi turna Duhul Meu”:
„După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură”, adică Duhul Său Se va revărsa peste noi ca şi ploaia. (v. 28).
Un alt verset în legătură cu aceasta este Isaia 44.3:
„Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale.”
Este acelaşi tablou referitor la ape şi la Duhul lui Dumnezeu. Aşadar, când Mesia a vorbit despre râuri de apă vie, a vorbit de fapt despre Duhul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că apa este un simbol al Duhului lui Dumnezeu. Dar cuvântul „apă” nu este folosit la singular, ci la plural: mayim, ape, ceea ce înseamnă că nu există nici o limită pentru revărsarea Duhului, că nu există sfârşit pentru Duhul care va curge din voi. Orice avem în Duhul este nelimitat, adică putem primi mai mult, şi mai mult din El.
Carnea nu este aşa deoarece Biblia spune: „Carnea nu foloseşte la nimic”, ea este trecătoare, mărginită, limitată. Aşadar, „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic…” (Ioan 6.63). Dacă trăiţi după poftele cărnii, veţi fi mărginiţi, limitaţi, dar dacă trăiţi prin Duhul şi umblaţi prin Duhul, nu există limite. Dacă trăiţi prin Duhul, voi nu veţi fi limitaţi de slăbiciunile cărnii, de neputinţele ei. Desigur, în trupul acesta veţi îmbătrâni, pentru că natura îşi va urma cursul normal, dar trăind în Duhul, voi veţi trece peste toate acestea, pentru că Duhul nu este mărginit de nimic.
Vă voi da un exemplu, ca să înţelegeţi ce vreau să spun. Între un lac şi un râu este o mare diferenţă pentru că în lac avem o cantitate limitată de apă, pe când râul curge în continuu, deci apa lui este nelimitată. Aşa trebuie să fie şi Duhul în voi: să curgă în continuu peste voi şi din voi.
- – Al doilea cuvânt care face parte din acest grup unic de cuvinte la plural, este „panyim”, adică „faţă, chip.”
Aşadar, în limba ebraică nu putem spune „faţă” sau „chip”, la singular, pentru că Biblia vorbeşte întotdeauna la plural: „feţe”, „chipuri”. De ce aceasta? Poate că unul dintre motive este că noi nu avem o singură faţă, ci mai multe: o faţă fericită, o faţă tristă, o faţă mânioasă, o faţă nedumerită, etc., dar cuvântul „panyim nu înseamnă numai „faţă, chip”, ci înseamnă şi „prezenţă, apariţie”, „înfăţişare”. Deci, avem mai multe înfăţişări sau apariţii. Într-o situaţie ne înfăţişăm într-un anumit fel, aici venim într-un fel, dar acasă avem o altă înfăţişare sau apariţie.
Oamenii care mă întâlnesc uneori în cursul săptămânii, sunt uimiţi pentru că nu port costum şi cravată. Eu le-am spus că nu port niciodată costum şi cravată, decât când sunt în biserică sau când vorbesc undeva. Voi, femeilor, aveţi o faţă când intraţi în baie şi alta când ieşiţi. Ca şi copii, noi avem un chip care diferă de chipul pe care-l avem când suntem adolescenţi sau adulţi.
Acestea sunt „panyim”, chipurile, feţele sau arătările noastre, dar sensul acestui cuvânt este mult mai minunat şi mai adânc când vorbim despre chipul lui Dumnezeu.
Biblia vorbeşte de multe ori despre chipul lui Dumnezeu.
Astfel, Moise a zis: „Arată-mi faţa Ta.” În limba ebraică, cuvântul faţă din acest verset este la plural: „Arată-mi feţele Tale.” Apoi scrie că Moise a vorbit cu Dumnezeu faţă în faţă, dar în ebraică scrie: „feţe în feţe”.
Dragostea are mai multe feţe, iar noi dorim să-i arătăm lumii feţele dragostei lui Dumnezeu.
Când i-a vorbit Domnul lui Moise şi i-a spus cum trebuie să-i binecuvânteze Aaron şi fiii lui pe copiii lui Israel, a zis:
„Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!” (Numeri 6.25).
În limba ebraică nu scrie: „Faţa Lui”, ci: „Feţele Lui”: „Domnul să facă să lumineze Feţele Lui peste tine.”
Ce înseamnă aceasta? Că Dumnezeu nu are o singură Faţă, ci mai multe, şi nu există o singură strălucire, ci mai multe. Dumnezeu nu ni Se arată într-un singur fel, ci există mai multe înfăţişări în care ni Se descoperă.
Mai sunt şi alte Feţe ale lui Dumnezeu? Fiecare fiinţă umană este făcută după chipul lui Dumnezeu. Aşadar, noi suntem unul din chipurile lui Dumnezeu. Suntem diferiţi, dar am fost făcuţi după asemănarea Lui. Când Dumnezeu Se mişcă prin noi şi Îşi arată dragostea folosindu-Se de trupul acesta, aceasta este una dintre feţele lui Dumnezeu, este o înfăţişare a lui Dumnezeu. De ce? Pentru că în spatele a ceea ce vedem se află dragostea Sa care Se manifestă prin acel om. Când sunteţi iubiţi de cineva, aceea este de fapt dragostea lui Dumnezeu, acel om arătând o altă faţă a lui Dumnezeu. Un om devine o faţă a lui Dumnezeu atunci când este condus de Duhul lui Dumnezeu.
Dacă cineva vă încurajează, iar lucrul acela vine de la Dumnezeu, de fapt Dumnezeu este în spatele acelui lucru, este o apariţie a Sa. Aceasta se întâmplă chiar şi atunci când sunteţi binecuvântaţi de un necredincios, pentru că de fapt Dumnezeu este Cel care îl determină să facă aceasta, deci este o altă apariţie sau arătare a lui Dumnezeu. El Se arată, iar voi puteţi vedea dragostea Sa manifestându-Se în toate chipurile Sale.
De multe ori, oamenii se întreabă: „Unde eşti, Doamne?” şi aşa cum am arătat din Biblie, deşi El era chiar lângă ei, nu L-au văzut şi nu L-au recunoscut. Ei nu au putut recunoaşte „panyim-ul Său. Ei s-au aşteptat să vadă un singur chip, o singură apariţie, dar Dumnezeu nu are numai un chip, ci Se arată în diferite feluri.
Astfel, imediat după înviere, El, Dumnezeu Însuşi, S-a arătat în chipul unui grădinar şi tot El S-a arătat în chipul bărbatului care mergea spre Emaus. Vedeţi? El ni Se arată, dar de multe ori, noi nu-L vedem deşi El se află chiar lângă noi. De ce aceasta? Pentru că nu-I recunoaştem feţele, fiindcă El are mai multe feţe.
Un păstor care a fost închis în timpul comunismului, a fost interogat, iar una dintre întrebările care i s-au pus, a fost: „Arată-mi o dovadă a existenţei lui Dumnezeu, şi eu îţi voi arăta o dovadă că El nu există. Vezi? Tu spui că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, deci, priveşte!” Şi i-a adus o oglindă. Păstorul fusese bătut şi înfometat, aşa că era slab şi urât.
Şi anchetatorul i-a zis: „Vrei să-mi spui că acesta este chipul lui Dumnezeu? Bărbatul acela era evreu şi ştia limba ebraică, aşa că i-a răspuns: „Da, Dumnezeu are mai multe chipuri, deci de ce nu ar putea avea şi o faţă ca aceasta?”
Dacă Îi aparţineţi lui Dumnezeu, trebuie să fiţi unul din chipurile Sale, trebuie să fiţi una din arătările sau apariţiile Sale, ceea ce înseamnă că atunci când se uită la voi, oamenii trebuie să vadă dragostea lui Dumnezeu, pentru că voi trebuie să fiţi o manifestare a lui Dumnezeu, a dragostei Sale.
Dar dacă sunteţi acasă sau într-un alt loc şi nu sunteţi iubitori, aceasta este o mărturie împotriva lui Dumnezeu, este o faţă neiubitoare a lui Dumnezeu şi o mărturie împotriva Sa. Dacă dorim ca faţa lui Dumnezeu să strălucească peste lume, atunci trebuie să strălucim în lumea aceasta: trebuie să strălucim peste săraci aşa cum a făcut şi Dumnezeu, trebuie să-i iubim pe cei care nu ne iubesc şi să strălucim peste cei necredincioşi. Domnul Dumnezeu a făcut ca faţa Sa să strălucească, iar noi suntem parte din aceasta, din feţele Sale.
Voi trebuie să vă întrebaţi întotdeauna: „Ce ar fi făcut Isus în situaţia aceasta?” şi să procedaţi aşa, pentru că sunteţi una din apariţiile Sale. Dacă Dumnezeu este în voi, El Se mişcă prin acea faţă, prin acel trup, prin voi.
În locul Sfânt era pâine. În unele traduceri apare sintagma: „pâini pentru punerea înainte”, ceea ce în limba ebraică este „lehem penuim”, adică „pâinea feţelor”, „pâinea prezenţelor”. Este vorba despre pâine, dar cu toate acestea este numită penyim, adică era legată „de faţă, de prezenţă”. De ce? Pentru că pâinea aceasta era legată de prezenţele lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că prezenţa Lui trebuie să fie pâinea noastră. Noi trebuie să trăim în prezenţa lui Dumnezeu, dar nu numai într-o zi, ci în fiecare zi trebuie să căutăm prezenţa Sa, trebuie să flămânzim şi să însetăm după prezenţa Sa şi întotdeauna există mai mult în legătură cu aceasta deoarece este vorba despre „prezenţele lui Dumnezeu”, adică despre faptul că prezenţa Sa nu se epuizează niciodată, ci vine întotdeauna mai mult.
Cel mai mare dar al Său este Prezenţa Sa: prezenţa Sa pe pământ, prezenţa Sa pe cruce. Aceasta ne duce la următoarea pluralitate din limba sfântă, aceasta fiind un cuvânt pe care l-aţi mai auzit şi înainte, chiar şi înainte de a vă întoarce la Domnul: „L’chayim”.
- 3. – „L’chayim” înseamnă „Viaţă”, dar în limba ebraică nu prea poţi spune Viaţă, ci „Vieţi”, la plural. Cuvântul Viaţă nu este la singular în ebraică, ci la plural. De ce? Pentru că Viaţa nu este ceva ce poate fi limitat, care poate fi pusă într-o cutie sau divizată. Ea se mişcă în continuu şi se schimbă fiind asemenea unui râu. Noi nu putem ţine Viaţa în frâu, ci o putem trăi doar. Dar pentru a o trăi, voi nu o puteţi ţine pentru voi, nu puteţi s-o ţineţi să nu se scurgă, ci trebuie s-o dăruiţi, trebuie s-o consumaţi pentru că se consumă oricum. Viaţa este ca şi ceva care curge.
În limba ebraică, cuvântul Viaţă este la plural. De ce? Pentru că nu este suficient să avem viaţă, ci viaţa voastră trebuie să se interpună cu o altă Viaţă, cu „Viaţa lui Dumnezeu”, ceea ce înseamnă că voi trebuie să aveţi Vieţi. Ca să puteţi avea Viaţă, voi trebuie să aveţi „L’chayim”, adică Viaţa lui Dumnezeu în viaţa voastră, adică mai mult decât o viaţă. Şi singurul fel în care o puteţi avea este să primiţi Viaţa lui Dumnezeu.
Voi trebuie să primiţi Viaţa în mod continuu, pentru că cuvântul „Viaţă” înseamnă „a trăi”. În Faptele Apostolilor, Mesia a fost numit „Prinţul Vieţii (în traducerea noastră scrie: „Domnul Vieţi”), adică: „Sar Chayim” în ebraică. Dar cuvântul „Viaţă” este la plural, ceea ce înseamnă că El este Prinţul Vieţilor, fiind vorba de o abundenţă, de o bogăţie de Viaţă, o însetare. De ce este la plural? Pentru că singurul mod de a avea Viaţa este să aveţi mai mult decât o Viaţă, aceasta însemnând că trebuie să vă naşteţi din nou.
Deci, voi trebuie să aveţi cel puţin două Vieţi. Dar pentru a avea Viaţă, voi trebuie să aveţi „L’chayim”, adică mai mult decât o viaţă, voi trebuie să vă naşteţi din nou. Ce înseamnă aceasta? Că eu am Viaţă, dar am Viaţa lui Dumnezeu.
Aşadar, El este „Prinţul Chayim”, adică Prinţul celor care au mai mult decât o viaţă.
Lumea vedea viaţa ca pe ceva temporar, limitat, ceea ce este adevărat în privinţa vieţii pământeşti. Lumea crede că moartea este pentru totdeauna, dar în limba sfântă a Bibliei, nu este aşa deoarece cuvântul „moarte” este „mavet”, iar „mavet” nu este la plural, ci la singular. Dar cuvântul „Viaţă”, „L’chayim”, este la plural.
Aşadar, în limba ebraică, moartea este la singular, arătând că este vorba de o singură moarte, în timp ce cuvântul „Viaţă” este la plural, aceasta însemnând că Viaţa este mai mare decât moartea. Dacă sunteţi salvaţi, dacă sunteţi un copil al lui Dumnezeu, pentru voi Viaţa nu este ceva temporar, trecător, ci moartea este trecătoare, în timp ce Viaţa merge mai departe, în veşnicie. Cu alte cuvinte, noi vorbim despre Viaţa veşnică. De ce este veşnică? Pentru că nu are sfârşit, este pentru totdeauna, veşnică.
- – Următoarea taină a pluralului este cuvântul milă. Noi spunem că Dumnezeu este milos, dar în Biblie, în limba ebraică, nu scrie că Dumnezeu are milă. Deşi Biblia voastră a fost tradusă aşa, în Biblia ebraică nu veţi găsi aşa ceva.
În limba ebraică nu avem substantivul „milă” şi nici adjectivul „milos”, ci avem cuvântul „rahamim”, adică „mile” la plural. Deci, Dumnezeu nu are „milă”, ci are „rahamim”, adică „mile”. Uneori, acest cuvânt este tradus la plural şi în traducerile voastre.
Pe de altă parte, atunci când ni se vorbeşte despre un Dumnezeu mânios”, despre mânia Sa, cuvântul „mânie” este la singular, dar mila Sa este la plural. El este mânios pentru o clipă, dar dragostea Sa miloasă, îndurătoare, ţine pentru totdeauna.
Poate uneori vă întrebaţi dacă nu cumva aţi epuizat „mila” lui Dumnezeu şi spuneţi: „Doamne, continui să greşesc, să păcătuiesc, s-o dau în bară, aşa că nu ştiu cum de nu ai renunţat la mine.” Dar în limba ebraică cuvântul „păcat” este la singular, pe când cuvântul milă este la plural.
Aşadar, dacă împărţiţi cuvântul „păcat” la cel mai mic component al său, va fi întotdeauna la singular, dar dacă faceţi aceasta cu cuvântul milă, acesta va fi întotdeauna la plural.
Ce înseamnă aceasta? Că oricât de mare ar fi păcatul vostru, mila lui Dumnezeu este întotdeauna mai mare decât el. Pentru fiecare păcat săvârşit este întotdeauna mai multă milă. Dacă puneţi păcat lângă milă, mila îl va copleşi pentru că mila este Dumnezeu. Aşadar, dacă aveţi o mie de păcate, mila va fi o mie la plural; dacă aveţi un milion de păcate, mila lui Dumnezeu va fi un milion la plural. Voi nu veţi putea epuiza niciodată mila lui Dumnezeu pentru că păcatele voastre nu sunt mai mari decât ea.
„Rahamim”. De ce este la plural acest cuvânt? Pentru că întotdeauna este mai mult, este ca un râu pe care vine mai multă apă. De aceea scrie: „…îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” (Plângerile lui Ieremia 3.22-23). Este ca un râu care curge la nesfârşit: în fiecare zi este o milă nouă, un har nou, o dragoste nouă. Vedeţi? „Milele” Lui sunt veşnice, de aceea cuvântul „milă” este întotdeauna la plural. Mila Sa este nesfârşită pentru că El nu va înceta niciodată să vă iubească. Aşadar, nu există nici o limită în ceea ce priveşte manifestarea dragostei Sale. Poate uneori vă simţiţi iubiţi, iar alteori nu vă simţiţi iubiţi, dar dragostea lui Dumnezeu nu are limite. Dumnezeu nu îl iubeşte pe unul mai mult decât pe altul, ci toţi suntem iubiţi la fel, iar dragostea Lui este copleşitoare şi nelimitată. Noi nu putem măsura cât de mult suntem iubiţi, dar există o diferenţă. Care este aceea? Cei care o primesc mai mult, o cunosc mai mult, dar dacă refuzăm să o primim, este o dragoste potenţială. Totuşi ea este acolo şi este o dragoste infinită. Dacă o primiţi, veţi fi iubiţi aşa cum nu aţi fost iubiţi niciodată pentru că este „rahamim”.
Predicatorul de care v-am spus mai sus, se afla în închisoare pentru credinţa sa. Aceasta s-a întâmplat în timpul comunismului. Împreună cu el era închis un predicator mai tânăr care suferea deoarece căzuse din nou în păcat. Dar predicatorul acesta mai în vârstă, i-a spus: „Ai păcătuit? Trebuie să te căieşti şi să-ţi dai păcatul lui Dumnezeu. Desigur, vei păcătui din nou, dar să nu săvârşeşti niciodată greşeala de a te gândi că păcatele tale sunt mai mari decât dragostea lui Dumnezeu sau să uiţi că dragostea Sa este mult mai mare decât păcatele tale.
- – Următoarea taină este mult mai surprinzătoare. Unii dintre voi aţi umblat pe străzile Ierusalimului şi aţi trecut prin porţile oraşului sfânt. Cu Ierusalimul este ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, ceva ce se află dincolo de puterea noastră de înţelegere. De ce aceasta? Desigur, există un motiv, deoarece aşa cum vom vedea în continuare, următorul plural este un oraş, este chiar Ierusalimul.
Aşa cum am spus deja, când vorbim despre plural într-o altă limbă, echivalentul în ebraică este terminaţia „-yim”, iar oraşul Ierusalim este la plural în limba ebraică. Este interesant, pentru că astăzi este aniversarea războiului de şase zile. După cum ştim în anul 1967, după două mii de ani, oraşul Ierusalim a fost redat evreilor. Dar în ebraică nu se spune „Ierusalim”, ci „Yerushalayim”.
Chiar înainte de izbucnirea războiului de şase zile şi de revenirea Ierusalimului la Israel, s-a întâmplat ceva profetic: pretutindeni a început să circule o cântare. Chiar înainte de începerea războiului, când nici măcar nu era vorba de începerea unui război, cântarea aceea răsuna pretutindeni: „Yerushalayim shel zahav”, adică „Ierusalim de aur”. Era ceva profetic care anunţa că Dumnezeu va reda oraşul evreilor:
Un aer de munte limpede ca vinul
Şi un parfum de pini
Adie în amurgul serii
Când clopotele bat.
Şi adâncit în visu-i dulce
Oraşul milenar
Ascunde-n inimă un zid
ce plânge de amar
Cor: Ierusalim, oraş de aur,
de aramă şi de lumină
Pe corzile viorii mele
te cânt cu dor
Ierusalim, oraş de aur,
de aramă şi de lumină
Pe corzile viorii mele
te cânt cu dor.
Cum au secat puţuri de apă
şi piaţa s-a-ntristat
Şofarul sună pe muntele Templului
La zidul ruinat.
Şi-n văgăunile din munţi
Mii de raze de lumină strălucesc.
Vom coborî încă o dată la Marea Moartă
Pe drumul Ierihonului !
Cor: Ierusalim, oraş de aur,
de aramă și de lumină
Pe corzile viorii mele
te cânt cu dor
Ierusalim, oraş de aur,
de aramă și de lumină
Pe corzile viorii mele
te cânt cu dor.
Dar azi eu mă întorc să-ți cânt,
cununa să-ţi anin
Eu sunt cel mai mic dintre
copiii tăi și dintre toți poeții născuți
Numele tău îmi arde buzele
ca și jarul serafimului
Nu te-oi uita, Ierusalime
Care ești de aur
Cor: Ierusalim, oraş de aur,
de aramă și de lumină
Pe corzile viorii mele
te cânt cu dor
Ierusalim, oraş de aur,
de aramă și de lumină
Pe corzile viorii mele
te cânt cu dor.”
După cum am spus, în ebraică avem terminaţia „-yim” care defineşte întotdeauna pluralul, dar în ceea ce priveşte Ierusalimul, avem terminaţia „-ayim” care vorbeşte despre două oraşe. Astfel, când spunem „Ierusalim” în ebraică, spunem de fapt „Ierusalimele”, adică „cele două Ierusalime”.
De ce aceasta? Unii sunt de părere că aceasta se datorează faptului că Ierusalim este aşezat pe doi munţi: pe Muntele Moria şi Muntele Sionului, dar în realitate este mult mai mult decât aceasta.
În Isaia 65.18 scrie: „Căci voi preface Ierusalimul în veselie şi pe poporul lui în bucurie.”, dar în limba engleză acest verset a fost tradus: „Voi face un Ierusalim nou.”
„Un Ierusalim nou”, ceea ce înseamnă că întotdeauna există două Ierusalime: cel pe care-l vedem şi cel pe care nu-l vedem, Ierusalimul pământesc şi Ierusalimul ceresc, Ierusalimul vechi şi Noul Ierusalim, Ierusalimul care este aici şi Ierusalimul care va veni.
Aşadar, ce vedem la sfârşitul Bibliei când este îndepărtat vălul? Noul Ierusalim. De aceea există ceva în legătură cu Ierusalimul. Astfel, în Ierusalim există întotdeauna ceva mai mult decât putem vedea; în legătură cu el există ceva ce este dincolo de ceea ce este acum. Faptul că este numit „Yerushalayim”, ne spune că există ceva mai mult cu privire la el.
Mesia a murit în „Yerushalayim”, nu în Ierusalim, iar ceea ce a făcut El acolo, nu a fost numai un eveniment pământesc, ci în acelaşi timp a fost şi un eveniment ceresc. Şi nu a fost numai pentru timpul acela, ci şi pentru timpurile care aveau să vină, pentru toate timpurile.
„Yerushalayim”. Jertfa Lui nu a fost numai pentru locul acela, ci a fost pentru un loc care se află în spatele lui. El a murit atunci, dar Jertfa Sa a fost şi pentru timpurile de astăzi; cu alte cuvinte, Jertfa Lui a fost pentru toate timpurile. Astfel, chiar dacă noi trăim acum, în Duhul, Îl întâlnim în „Yerushalayim” care este la plural. Voi Îl întâlniţi la cruce; chiar dacă crucea a fost înălţată în Ierusalim, voi Îl întâlniţi chiar aici la cruce, pentru că Ierusalimul este la plural.
- – Acum ne apropiem de ultima din cele şase Realităţi sau Entităţi ale Sale şi anume, de „Shemayim”. Ce este „Shemayim”? În limba ebraică „Shemayim” înseamnă „cer”. Dar în evreieşte nu putem spune „cer”, la singular, ci spunem „ceruri”, la plural. Acesta este motivul pentru care în unele din traducerile voastre, veţi găsi cuvântul „ceruri”. Dar avem şi cuvântul „cereşti” care este tot la plural.
Deci, în limba ebraică cuvântul „cer” este întotdeauna la plural. De ce? Pavel vorbeşte despre un om care a fost răpit până la al treilea cer. Vedeţi? El a fost dus în ceruri.
Când ne uităm la cer, vedem cerul albastru, dar acesta nu este decât primul cer.
Apoi, noaptea, puteţi vedea dincolo de cerul acesta, puteţi vedea Universul, adică al doilea cer care cuprinde stelele, planetele, galaxiile.
Dar al treilea cer se află dincolo de tot şi este locul tronului lui Dumnezeu. De ce este cuvântul „cer” la plural?
În ebraică, cuvântul „cer” este „Shemayim” şi este la plural, în timp ce cuvântul „pământ” este „aretz” şi este la singular. Ce vă spune aceasta? Că cerul este mai mare decât pământul. Pământul este limitat şi viaţa pe el este limitată, dar cerul nu are nici o limită, este infinit. Lucrurile de pe pământ durează o perioadă scurtă de timp, dar lucrurile din cer sunt veşnice, iar când spun aceasta, nu mă refer numai ca timp ci şi ca spaţiu. Ce înseamnă aceasta? Că dacă vă concentraţi asupra lucrurilor de pe pământ, veţi fi limitaţi. Astfel, dacă spuneţi: „Am mai multe averi!”, de fapt, aveţi mai multe limite, deoarece toate lucrurile de pe pământ sunt la singular, adică le aveţi numai aici, în viaţa aceasta, sunt vremelnice şi pier.
Dacă sunteţi copleşiţi şi stăpâniţi de ceea ce posedaţi aici şi spuneţi: „Am cutare şi cutare lucru…”, veţi sfârşi prin a fi stăpâniţi de aceste lucruri vremelnice, şi nesocotiţi ceea ce este veşnic. Ba mai mult, cu cât veţi avea mai multe posesiuni aici, vă veţi trezi traşi de ele în jos, pentru că toate sunt vremelnice şi limitate. Dar dacă daţi la o parte lucrurile pământeşti şi vă concentraţi asupra celor cereşti, nu veţi mai avea limite. Cu cât vă veţi concentra mai mult pe lucrurile cereşti, vă veţi simţi mai liberi şi nu veţi mai fi apăsaţi de nici o greutate sau îngrijorare pământească. Dacă rămâneţi săraci aici, sunteţi de fapt bogaţi duhovniceşte şi cu cât vă concentraţi mai mult pe lucrurile cereşti, veţi constata că viaţa voastră devine nelimitată, pentru că este legată de „Shemayim”. Înţelegeţi?
Lucrurile pământeşti sunt limitate şi vor trece, dar lucrurile cereşti sunt „Shemayim”, la plural, şi sunt veşnice, nesfârşite.
De ce este cuvântul „cer” la plural? Pentru că este vorba de ceea ce se află dincolo şi dincolo de acel dincolo. Cerul este dincolo de problemele voastre, de limitele voastre, este dincolo de tot ce este trecător şi mărginit, de tot ce este aici.
Ce înseamnă aceasta? Că atâta vreme cât suntem în trupul acesta pământesc, în viaţa aceasta pământească, trebuie să primim Viaţa cerurilor, Viaţa veşnică. Cum putem face aceasta? Biblia spune:
„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.” (2Corinteni 4.7).
Cum este posibil acest lucru, având în vedere că noi avem lucruri pământeşti limitate şi vremelnice, pe când cerul este mai mare decât pământul şi cuprinde veşnicia? Cum este posibil ca ceva care este mic şi vremelnic să conţină ceva ce este mai mare şi veşnic? Cum este posibil ca o cană mică să cuprindă ceva ce este mai mare, de exemplu un râu? Există o singură cale, iar aceasta este ca acel vas mic să rămână deschis în continuu. Dacă este deschis, râul poate trece prin el, iar el poate conţine un râu.
Cum puteţi cuprinde binecuvântările lui Dumnezeu? Dacă rămâneţi deschişi pentru El: cu inima deschisă, cu duhul deschis, cu mintea deschisă; deschişi în continuu pentru El şi niciodată închişi. Să nu închideţi niciodată Pecetea aceea, ci să rămâneţi întotdeauna deschişi în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Aceasta înseamnă că dacă Îi dăruiţi totul, aşa cum faceţi de obicei, veţi rămâne întotdeauna deschişi şi pentru a primi tot ceea ce vă dăruieşte El. Pe măsură ce veţi binecuvânta şi vouă vi se va da din belşug binecuvântarea Sa, pentru că dacă binecuvântaţi, veţi fi şi voi binecuvântaţi. Ţineţi-vă deci, ochii aţintiţi la cele cereşti!
Aşadar, care sunt pluralurile ebraice?
- 1. – Mayim – ape;
- – Panyim – feţe;
- – „L’chayim” – vieţi;
- – „Rahamim” – mile;
- – „Yerushalayim” – Ierusalime;
- – „Shemayim” – ceruri.
Să ne gândim la aceste taine, să le luăm şi să le punem împreună pentru o altă taină. Ce au ele în comun? Ce le leagă pe lângă faptul că toate sunt la plural? Răspunsul este că dacă deschidem Biblia la Apocalipsa 22, vom găsi următoarele:
„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
În mijlocul pieţei cetăţii…” (v. 1-2).
Ce curge în ceruri? Un Râu cu Apele Vieţii sau cu apele vii. Cum se numeşte acest Râu în ebraică? „Mayim”.
Textul vorbeşte despre ceruri şi despre faptul că în ele se regăsesc aceste ape care curg din prezenţa lui Dumnezeu sau din Templu, un simbol al „chayim”, adică „al Vieţii”.
Ce altceva mai citim la sfârşitul Bibliei cu privire la lucrurile care vor veni şi la locul în care vom fi? Despre ce mai vorbeşte Biblia? Despre „chayim”, adică despre „Viaţa veşnică” sau Viaţa fără sfârşit. După cum vedem, cuvântul „Viaţa” este la plural: „Vieţile veşnice” sau „Vieţile lui Dumnezeu”.
Ce ni se mai spune despre locul acela minunat? Ce se va manifesta acolo? „Rahamim”, adică „Milele lui Dumnezeu”. Astfel, dacă cineva ajunge în ceruri, aceasta se va datora „Rahamim”, adică „milei lui Dumnezeu”. Nu va fi niciodată dintr-un alt motiv, ci din pricina„Rahamim-ului”, a dragostei, a harului lui Dumnezeu. „Rahamim” sunt „milele” lui Dumnezeu pentru că nimeni nu este vrednic să intre acolo. Totuşi, noi vom intra prin milele Sale, pentru că la sfârşitul vieţii noastre, milele Sale vor fi mai mari decât păcatele noastre. Milele nu se vor termina aici, ci vor dăinui pentru totdeauna; prin milele lui Dumnezeu, prin Mielul lui Dumnezeu, fiecare binecuvântare este pentru veşnicie.
Ce va mai fi acolo? Biblia spune că în cetate va fi „scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului…
… Robii Lui Îi vor sluji.
Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.” Ce este aceasta? Ei vor vedea „Panyim-ul”. Ei vor sta faţă în faţă. Ce ne spune aceasta? Că noi vom vedea „Faţa lui Dumnezeu”, Îl vom vedea aşa cum este El, Îl vom vedea faţă în faţă.
Ce mai este caracteristic acelui loc? Totul va fi plin de Prezenţa Sa, de „Panyim-ul” Său. Acolo nu vor mai fi perdele sau ascunzişuri.
Textul biblic spune că acolo nu va mai fi noapte şi nu va mai fi nevoie de lumina soarelui, deoarece Domnul va fi Lumina lor. În vremea aceea, lucrarea de mijlocire va fi încheiată şi noi vom sta în Prezenţa lui Dumnezeu Însuşi.
Ce este cerul? Prezenţa lui Dumnezeu. Oriunde este El, este Cerul. Dacă El ar fi în iad, iadul ar deveni cer, iar dacă El nu ar fi în cer, acolo ar fi iadul. Vedeţi? Cu cât ajungem mai mult în Prezenţa lui Dumnezeu, cu atât va fi mai mult cerul acolo.
Ce mai este acolo, în cerul care va veni?
„Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21.2-4).
Ce va fi în cerul care va veni? Cealaltă parte a pluralului Ierusalimului: „Yerushalayim”. În Biblie s-a vorbit în continuu despre acest Ierusalim.
Astfel, în vremea aceea, când vălul va fi dat la o parte, noi Îl vom vedea şi vom vedea că este cu mult mai măreţ decât oraşul pe care-l vedem astăzi.
„Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu,
având slava lui Dumnezeu…” (v. 9-11).
„Yerushalayim”. Despre ce ne vorbesc toate acestea? Despre „Shemayim”, adică despre „ceruri”, despre Împăratul cerurilor, despre faptul că tot pluralul se va sfârşi în ceruri, în Locul unde vom merge.
Aşadar, acolo se vor regăsi toate aceste plural-uri:
– Mayim – Apele Vieţii, care vor curge aşa cum este relatat în vedenia pe care a avut-o Ioan în Apocalipsa, cu privire la Cetatea sfântă.
– „Hayim” – Vieţile veşnice;
– „Rahamim” – milele, dragostea şi harul lui Dumnezeu;
– „Panyim” – Feţele lui Dumnezeu, Prezenţele Lui;
– „Yerushalayim” – Cetăţile lui Dumnezeu şi:
– „Shemayim” – cerurile lui Dumnezeu.
Acolo, la sfârşit, sunt toate împreună. De ce? Pentru că lucrurile adânci ale lui Dumnezeu au această taină, prin pluralul lor arătând că merg mai departe. Atunci când toate celelalte se opresc, lucrurile lui Dumnezeu merg mai departe, din veşnicie în veşnicie. Lucrurile omului sunt vremelnice şi nu merg mai departe, dar lucrurile lui Dumnezeu, merge, sunt veşnice.
Ce ne spune aceasta? Aceasta ne spune că întotdeauna există ceva mai adânc şi mai bun decât cunoaştem noi; pluralul în ebraică ne spune că întotdeauna există ceva mai adânc, mai puternic şi mai bun decât ceea ce pot vedea ochii noştri sau cuprinde mintea noastră.
- 7. – Dar mai există ceva, mai există un plural pe care nu l-am spus, dar va fi acolo. El are tot un „-im” la sfârşit. Care este acel cuvânt? „Elohim”. „Elohim” este ultimul plural. Deci chiar Numele lui Dumnezeu este unul dintre cuvintele tainice.
Primul Nume sau substantiv din Biblie este „Elohim”:
„Berashit bara Elohim…” sau: „La început, Dumnezeu a făcut…”
De la început până la sfârşit, totul este numai despre EL. De ce este la plural Numele Lui? Pentru că de câte ori ne gândim la Dumnezeu care este „Elohim”, întotdeauna este ceva mai mult decât ştim noi, în legătură cu El. Astfel, oricât de bun credeţi că este Elohim, El este mult mai bun decât vă puteţi gândi voi. Întotdeauna, El este cu mult mai bun decât vă puteţi imagina voi.
Cuvântul „Elohim” înseamnă că Dumnezeu nu Se va sfârşi niciodată. El nu are sfârşit, aşa cum nici dragostea Lui pentru voi nu are sfârşit vreodată. Când timpul acesta se va sfârşi, El va fi Acolo.
De ce este cuvântul „Elohim la plural şi nu la singular?
În limba ebraică, după fiecare cuvânt la plural este pus semnul exclamării (!) cu menţiunea: „Fii atent aici!” şi este pus la plural deoarece realitatea din spatele acestui cuvânt este cu mult mai mare şi mai adâncă decât poate exprima acest cuvânt. Aceste cuvinte sunt la plural şi ca să ne arate că ele nu se vor sfârşi niciodată, iar cuvântul „Dumnezeu” este la plural ca să ne arate că acest cuvânt (Dumnezeu) nu este suficient pentru a putea exprima măreţia, puterea şi gloria Sa.
Adevărul este că oricât de multă laudă Îi vom aduce, El merită cu mult mai mult decât atât, pentru că este mai măreţ.
În limba ebraică există o rugăciune celebră care spune:
„Mai presus de orice laudă adusă, este Dumnezeu”. Orice spuneţi că este El, adevărul este mult mai puternic şi mai adânc. Oricât de mare credeţi că este Isus, El este mult mai mare deoarece „Isus este Elohim”!
Orice am spune noi despre El, Isus este mult mai mare, de aceea ar trebui să ne dedicăm întreaga noastră viaţă căutării Lui, ca să pătrundem măreţia Lui. Astăzi, El ar trebui să fie pentru noi mult mai mare decât atunci când am venit la Domnul, iar mâine ar trebui să fie şi mai mare decât este astăzi. Oricât de credincios credeţi că este El, adevărul este că Isus este mult mai credincios decât vă gândiţi voi.
Oricât de glorios credeţi că este El, Isus este mult mai glorios decât credeţi voi.
Toate pluralurile îşi au sfârşitul în ceruri, iar ceea ce face ca cerurile să fie ceruri este El, Elohim. Dacă astăzi, ţinta voastră este să locuiţi cu El, puteţi lua deja parte din lucrurile cereşti. Toate aceste lucruri au această taină, ceea ce înseamnă că există ceva mai mult cu privire la ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru voi. Există mai mult decât vă puteţi gândi, să învăţaţi, să ştiţi şi să primiţi; există mai mult să experimentaţi, să aveţi şi să fiţi binecuvântaţi, chiar dacă sunteţi de multă vreme în Domnul. De aceea, cel care este asemenea unui copil, primeşte totul.
Hotărâţi-vă deci, şi promiteţi-I că din această zi Îl veţi căuta pe Dumnezeu!
Căutaţi-L cu toată inima voastră, cu tot sufletul şi puterea voastră şi nu spuneţi: „Păi, eu Îl cunosc pe Domnul!” Nu gândiţi niciodată aşa, ci căutaţi-L, pentru că El este Elohim şi este un Izvor inepuizabil de cunoştinţă, de putere, de înţelepciune, de Viaţă şi de pace.
Deschideţi-vă sufletul şi inima pentru El şi spuneţi: „Doamne, săptămâna aceasta vreau să Te cunosc şi mai mult. Vreau să cunosc mai mult din bunătatea Ta; vreau mai mult pentru că ştiu că există mai mult. Dacă nu o aveţi este din cauză că nu o căutaţi ca s-o primiţi, fiindcă mâna lui Dumnezeu nu s-a scurtat. Încetaţi deci, să mai trăiţi ca şi cum El nu v-ar fi dat totul în lumea aceasta! Nu mai trăiţi în duhul care vă spune: „Trebuie să am, trebuie să am, trebuie să am…” Nu mai faceţi aceasta, pentru că nici un copil al lui Dumnezeu nu trebuie să gândească aşa!
El a spus: „Eu am venit ca să aveţi Viaţa şi s-o aveţi din belşug, hayim.” La El nu există lipsuri în ceea ce priveşte dragostea şi harul Său, ceea ce înseamnă că nu trebuie să imploraţi, să furaţi sau să intraţi cu forţa ca să le obţineţi. Binecuvântările Sale sunt acolo pentru voi şi mâna Sa nu S-a scurtat deloc cu privire la ele. În Dumnezeu, este întotdeauna îndeajuns, este chiar mai mult decât atât, deoarece curge peste.
Dragostea Sa este la plural, harul Său este la plural, binecuvântările Sale sunt la plural. Astfel, scrie că Dumnezeu Şi-a revărsat dragostea peste noi, deci nu numai că ne-a dat-o, ci a revărsat-o din belşug:
„Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem…” (1Ioan 3.1). Ce înseamnă aceasta? Că nu mai trebuie să trăiţi ca un copil sărman şi neputincios, fiindcă sunteţi un copil preaiubit al Celui Preaînalt. El v-a dat toată dragostea Sa, deci nu mai trebuie să fiţi disperaţi, fiindcă există mai multă dragoste pentru voi. Nimeni nu vă poate lua ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru voi, dar trebuie să-L căutaţi pe El şi lucrurile Sale; iar dacă le căutaşi, le veţi primi negreşit, iar când le veţi primi şi veţi începe să trăiţi în ele, vor curge atât de tare încât vor da peste.
Binecuvântările Sale sunt la plural, dragostea Sa, grija Sa pentru voi, chemarea Sa pentru viaţa voastră este la plural, totul este la plural, de aceea faceţi din toate acestea ţinta voastră.
Primiţi belşugul lui Dumnezeu, umblaţi în el şi fiţi binecuvântaţi în el, pentru că totul v-a fost dat vouă şi vă aparţine.
În timp ce ne apropiem de încheiere, aş vrea să ascultaţi ce ne spune Pavel în Efeseni 3.14-21:
„…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ,
şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,
aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste,
să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea
şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”
Tată, Te slăvim şi Îţi mulţumim pentru minunăţia Ta, fiindcă Tu eşti minunat şi scump!
Tată, ajută-ne să trăim realitatea tainei despre care am vorbit astăzi, fiindcă dorim să avem mai mult din Tine, şi Îţi mulţumim pentru că există mai mult.
În săptămâna aceasta, dorim să avem mai mult din prezenţa Ta, de aceea ne predăm Ţie chiar acum şi Îţi promitem că Te vom căuta, că vom căuta Faţa Ta, Mila Ta, Viaţa Ta, apele Duhului Tău, fiindcă dorim să locuim şi să trăim în cele cereşti. Ajută-ne să trăim în fiecare clipă în prezenţa Ta, fiindcă dorim să ne angajăm la aceasta şi să Te căutăm în fiecare zi mai mult.
Te slăvim, Tată, şi dorim să primim belşugul Apelor Tale, fiindcă însetăm să Te cunoaştem mai mult. Ajută-ne să locuim în belşugul Prezenţei Tale, pentru că acolo este plinătatea bucuriei, a păcii şi a Vieţii veşnice.
Te slăvim şi Îţi mulţumim Doamne.
Staţi cu ochii închişi şi petreceţi câteva clipe cu El. Amin.