STRIGATUL INVIERII

În timp ce stăm în picioare, aş vrea să deschidem Bibliile la Isaia 30. Astăzi, aş vrea să aduc un mesaj care se aliniază cu cele pe care le-am adus înainte de a pleca în călătorie. Am înţeles că odată ce găsim un curent ascendent, trebuie să continuăm să se învârtim în jur, cât timp ne duce mai sus, iar aceasta devine tot mai real pentru mine odată cu trecerea timpului.

În dimineaţa aceasta, aş vrea să aduc un mesaj pe care îl voi intitula „Strigătul învierii.

Să mergem în Isaia 30.26:

 

„Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.”

 

Ce verset! Haideţi să-l privim puţin!

Noi ştim că luna simbolizează biserica, iar soarele Îl simbolizează pe Fiul lui Dumnezeu. Aşadar, acest verset ne vorbeşte despre o zi în care lumina lunii va fi ca şi lumina soarelui pentru că Ea va fi El. Nu va mai fi o strălucire slabă, o reflectare slabă, ci va veni o zi în care „lumina lunii va fi ca lumina soarelui” pentru că „cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” Când? În ziua judecăţii. Noi vom avea încredere în ziua judecăţii. Suntem noi în ziua judecăţii? Suntem de acord cu aceasta? „Să avem încredere deplină în ziua judecăţii”, pentru că „cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta” (1Ioan 4.17): luna va străluci ca soarele. Astfel, ea nu va mai avea o reflectare slabă, ci trebuie să primească întreaga slavă a Fiului.

 

„„Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile)…”

Este tot adevărul a şapte Epoci, totul strălucind într-o singură zi: toate cele şapte Tunete descoperite, cele şapte Peceţi deschise, toate cele şapte împreună. Atunci, „lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi ca lumina a şapte zile…” Ce zi este aceasta?

„…când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.”

(În limba engleză, această parte a versetului a fost tradusă: „…în ziua în care Domnul va lega spărtura poporului Său…”).

Prieteni, aceasta este ziua în care trăim noi.

„Spărtura” este „o ruptură” sau „o gaură în perete” şi noi ştim că a existat o ruptură, un interval care a început din timpul lui Pavel. Astfel, biserica a intrat în această spărtură sau ruptură din cauza compromisului pe care l-a făcut cu privire la Cuvânt; părerile omeneşti, crezurile şi dogmele au făcut o gaură în Zidul de apărare al bisericii, dar acum, am ajuns la sfârşit, în ziua în care „soarele va străluci ca lumina a şapte zile, iar luna va străluci ca lumina soarelui.” În această zi, „El va tămădui rana loviturilor lui” şi nu va mai exista nici o spărtură.

Să mergem în Isaia 60.1-2:

„Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine!

Căci iată, întunericul acoperă pământul şi negură mare, popoarele, dar peste tine răsare Domnul şi slava Lui se arată peste tine.”

Versetul acesta spune: „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine.”

Despre ce lumină vorbim? Despre Lumina Fiului. Când vine Lumina Lui la noi? Lumina a venit, iar noi trebuie să ne ridicăm şi să luminăm. Amin! Noi ne ridicăm şi luminăm pentru că Lumina noastră a venit, şi pentru că această Lumină a venit acum, acum ne ridicăm şi strălucim.

„În ziua aceea…” În care zi? În ziua când spărtura va fi reparată, când spărtura va fi legată şi rănile sunt vindecate, „…luna va străluci ca soarele.”

Să mergem în Marcu 16. Iubesc Cuvântul Domnului şi văd că pe zi ce trece devine din ce în ce mai bogat. Iau Biblia şi citesc două sau trei versete, iar în clipa următoare sar în sus de bucurie pentru că ceea ce văd este minunat. Până când nu putem vedea, până când nu putem înţelege cele şapte Peceţi, ce ne descoperă ele, toată Taina Răscumpărării, ce s-a întâmplat şi ce era în Gândul lui Dumnezeu, tot Planul Său, deci, până când nu vedem şi nu înţelegem toate acestea, Biblia este o Carte închisă pentru noi. Dar de îndată ce vedem, vedem totul în Pecetea a şaptea, vedem totul în Peceţi, vedem totul în şapte, în trei şi toate aceste lucruri, iar atunci totul începe să capete viaţă, să devină viu pentru că Dumnezeu a spus întotdeauna aceeaşi poveste. El a continuat s-o repete de nenumărate ori încercând s-o aducă poporului Său.

Să citim din Marcu 16.1-2:

„După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.

În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.”

Aceasta este important. Fratele Branham a predicat un mesaj intitulat: „Este răsăritul Soarelui”, iar ca text introductiv a luat versetele acestea. Noi trebuie să vedem că prin cele şapte Peceţi înţelegem totul.

Aşa cum am citit: „După ce a trecut ziua Sabatului…” Sabatul este ziua a şaptea, iar pentru evrei, Sabatul era sâmbăta. Aşadar, sâmbăta este ziua a şaptea, iar după ce a trecut Sabatul, vedem că vin aceste femei. Femeia simbolizează întotdeauna biserica. Femeile au ştiut că El era mort şi au cumpărat miresme. De ce? Pentru că Cuvântul era mort şi voiau să-L ungă. Vedeţi, aceasta a fost mentalitatea oamenilor de-a lungul epocilor.

Haideţi să mergem în epocile bisericilor. Ce au încercat să facă ei? Să pună miresme pe Cuvântul mort. Au încercat să-L repare. Miroase, a putrezit, este un Cuvânt mort, a murit; Cuvântul S-a făcut trup, iar acel trup a murit şi era în mormânt. Astfel, femeile au mers şi au dus miresme pentru că omul încearcă întotdeauna să păstreze ceea ce a trecut. Toţi au încercat să îndulcească ceea ce era mort, dar noi nu trebuie să trăim cu ceea ce a fost, ci întotdeauna trebuie să privim la ziua prezentă, la astăzi, în Hristos. Amin!

Aşadar, ele au încercat să pună miresme pe Cuvântul mort, dar El este un Cuvânt viu.

Prieteni, noi trebuie să fim atenţi să nu punem miresme pe slujba profetului şi să ratăm Cuvântul care trăieşte astăzi. A fost o înviere, dar sunt oameni care încearcă să pună miresme pe „Dumnezeu a trimis un profet, conform Maleahi 4”. El a înviat, Cuvântul este viu! El nu este mort, ci este aici, de aceea, nu trebuie să îndulcim trecutul, ci trebuie să trăim prezentul. Aleluia! Noi nu trebuie să luăm din Mana de ieri şi să încercăm s-o păstrăm pentru astăzi, ci întotdeauna trebuie să luăm Mana proaspătă căzută din ceruri. Noi ştim că ei nu au putut să păstreze mana veche, pentru că trebuia să cadă alta nouă. Aleluia!

Aşadar, femeile au venit şi au adus miresme. Ele au înţeles că Cuvântul murise şi încercau să facă ce puteau mai bine cu ceea ce aveau. De ce? Pentru că nu au înţeles că urma să fie o înviere deoarece El nu a murit ca să rămână în mormânt.

În versetul 2 scrie:

„În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.”

Acesta este un verset al învierii şi aşa cum vedem, El nu a înviat în ziua a şaptea, ci în ziua a opta. Şapte este desăvârşirea, încheierea, iar după ziua a şaptea, dimineaţa devreme, în ziua a opta, care este o nouă zi, urma să fie un răsărit al Soarelui.

„Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?”

Şi când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.” (v. 3-4).

Aşa cum am citit, exista o piatră care pecetluia mormântul, care pecetluia Cuvântul. Cuvântul era pecetluit cu o piatră, iar pe acea piatră era pusă o pecete romană care o fixa. Aşadar, piatra a devenit o pecete care pecetluia Cuvântul, iar femeile se întrebau: „Cum vom rupe pecetea? Cum vom ajunge la Cuvânt? Cum vom îndepărta piatra?” Dar când au ajuns acolo, piatra era dată deja la o parte pentru că pecetea a fost ruptă dimineaţa devreme, în prima zi a săptămânii. Amin! Pecetea nu a fost ruptă în ziua a şaptea, ci în ziua a opta. Aleluia! Piatra a fost dată la o parte în prima zi a săptămânii. De ce? Ca să poată fi o înviere. Amin! Pecetea a fost ruptă ca să poată avea loc o înviere.

Ce bine că a existat un Cuvânt înviat! El era pecetluit în spatele pietrei, aşa că acum trebuia doar să fie ruptă pecetea şi dată piatra la o parte pentru ca Cuvântul înviat să poată fi manifestat în faţa lumii!

Scopul ruperii peceţii este învierea Cuvântului! Astfel, noi predicăm despre Strigătul învierii deoarece Peceţile au fost rupte ca să poată fi o înviere.

În predica „Puternicul Biruitor” citim:

„Dar pecetea romană, piatra, nu L-a mai putut ţine în dimineaţa de Paşti. El a rupt pecetea, a dat piatra la o parte şi a ieşit afară ca Puternicul Biruitor.”

Să mergem acum în Ioan 7.2-10. Să nu uitaţi că vorbim despre „Strigătul învierii”.

„Şi praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.”

Sărbătoarea Corturilor este a şaptea sărbătoare. Amintiţi-vă că „şapte” este „încheierea.” Aşadar, vorbim despre a şaptea sărbătoare, a şaptea epocă sau a şaptea zi, şi aici vedem că urmează să se întâmple ceva în şapte.

„Fraţii Lui I-au zis: „Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.

Nimeni nu face ceva în ascuns când caută să se facă cunoscut. Dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.”

Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.”

Vedeţi, nici familia lui Isus nu credea în El, ci Îl batjocoreau.

„Isus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.

Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.

Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.”

După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.

După ce s-au suit fraţii Lui la praznic, S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.”

Aşadar, în ultima sărbătoare care era a şaptea, ei I-au spus lui Isus: „Arată-Te, arată-Te!”, iar El le-a răspuns: „Nu voi merge şi nu Mă voi arăta, ci voi sta aici.” Dar după ce au plecat ei, El S-a dus acolo în taină. „Nu va fi o expunere publică”. Amin! El a venit în ziua a şaptea, dar în taină. Vedeţi, nu Şi-a anunţat venirea, nu a trimis premergători ca să sune din trâmbiţe, ci în ziua a şaptea, la cea de-a şaptea sărbătoare, a venit în taină.

El a mers acolo, a urcat la Templu şi a început să frângă Cuvântul, să-L explice.

Acum aş vrea să mergem la versetul 37 unde scrie:

„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat…”

Noi vorbim despre „Strigătul învierii.” Deci, aici, El a venit la a şaptea sărbătoare care este Sărbătoarea Corturilor, ultima din ciclul celor şapte sărbători ale Domnului. El a mers acolo şi le-a explicat evreilor povestea Răscumpărării. Ei le-au trăit an după an, dar nu au avut nici cea mai mică idee că aceste sărbători le relatau povestea Răscumpărării. Răscumpărarea întregii seminţe a lui Dumnezeu este ascunsă în cele şapte sărbători, iar aici vedem că El a mers la cea de-a şaptea sărbătoare. Ţineţi mâna la textul acesta şi haideţi să mergem la Levitic 23.33-36:

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de şapte zile.

În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.

Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi…” Nu în ziua a şaptea, ci: „În ziua a opta să aveţi o adunare sfântă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.”

De ce? Pentru că lucrările voastre s-au încheiat. Voi aţi intrat în odihna voastră, iar acum este lucrarea Lui în voi, este Duhul Sfânt.

Aşadar, aceasta era ultima sărbătoare şi ţinea şapte zile, iar la sfârşitul ultimei zile din acestea şapte, în ziua a opta, urma să fie încă o sărbătoare. Ziua a şaptea este încheierea, desăvârşirea tuturor sărbătorilor. Când ajungem la sfârşitul sărbătorilor, nu mai există alte sărbători, răscumpărarea este făcută, ciclul răscumpărării este încheiat. Apoi, în ziua a opta, urma să se ţină o adunare de sărbătoare. Când S-a ridicat Isus acolo sus? În ziua a opta, nu în ziua a şaptea; nu în Sabat, ci în ziua de după Sabat.

Aşadar, avem şapte sărbători, iar a şaptea ţinea şapte zile. Şi ce urmează când de şapte ori şapte sunt încheiate? Şapte ori şapte este patruzeci şi nouă. Ce urmează după patruzeci şi nouă de zile? Cincizeci, Jubileul. Aleluia! Deci, ziua a opta este Jubileul.

Fiţi atenţi la şapte ori şapte: şapte sărbători, şapte zile, şapte şi şapte.

Iată-L pe Isus venind:

„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat…” (v. 37).

Aleluia! Există un Glas care a venit la sfârşitul a şapte ori şapte, există un Glas care a venit şi a strigat ceva.

Ştiţi cum sărbătoreau evreii Sărbătoarea Corturilor în zilele în care trăia Isus? Preoţii mergeau în fiecare zi, timp de şapte zile, la scăldătoarea Siloamului şi luau de acolo un ulcior cu apă pe care o duceau sus în Templu şi o turnau acolo. Prin aceasta, simbolizau apa care a ieşit din Stâncă în călătoria prin pustie. Dar în ziua a opta, nu mai mergeau la scăldătoare. Aşadar, după şapte zile, Isus a venit în ziua cea mare, în ultima zi, în ziua a opta şi a strigat ceva. Ce a strigat El? „Dacă însetează cineva…” Despre ce vorbea El? El era Stânca ce l-a urmat pe Moise în pustie, era Stânca lovită din care urma să iasă Fântâna de Apă vie. Evreii nu primeau apă în ziua a opta, iar El le spunea că El este Sursa Apei vii.

„Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Vedeţi, în ziua a opta s-a schimbat ceva: ei nu mai mergeau la scăldătoarea Siloamului, dar atunci a venit Fântâna originală; Stânca ce l-a urmat pe Moise prin pustie era acolo. El urma să fie lovit, iar în ziua a opta S-a ridicat şi a spus: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Eu sunt Stânca!” Astfel, dacă cineva bea, va deveni Fântâna.

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Dacă cineva va veni la Fântână, va deveni Fântâna. Când? În ziua a opta. Nu se va întoarce la scăldătoare, ci la sursa originală, iar atunci când ne întoarcem la Sursă în ziua a opta, devenim sursa. Ce este aceasta? Peceţile, Mesajul, Planul Răscumpărării, totul. Fiecare simbol, fiecare umbră, fiecare personaj spune aceeaşi poveste, iar Isus ne-a arătat aceasta.

Ei I-au spus: „Vino la cea de-a şaptea sărbătoare.” „Nu voi merge”, a răspuns El, dar S-a dus în taină. Ei nu au ştiut, dar El era acolo şi lucra printr-un om din Kentucky, pentru că a venit în taină, în cea de-a şaptea zi a săptămânii. Ei n-au ştiut nimic, dar când s-au încheiat sărbătorile, S-a auzit un Strigăt puternic, o chemare. Ce era aceasta? În prima zi a săptămânii, la răsăritul soarelui avea să fie deschisă o Pecete.

Să mergem în Apocalipsa 10.1-3.

Prieteni, acest Cuvânt este desăvârşit, este dincolo de înţelegerea umană, dincolo de intelect. Dumnezeu a aşezat totul aici cu mii de ani în urmă şi a fost cercetat, studiat de oameni; unii au înţeles bine unele lucruri, alţii au greşit, dar totul a fost descoperit în zilele din urmă şi arătat Miresei, pentru că El vrea să ştim unde ne aflăm.

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.”

Ce este acesta? Acelaşi Strigăt puternic, aceeaşi chemare. El a strigat, El a îndepărtat Peceţile. Când a făcut aceasta? În epoca a şaptea a Bisericii? Nu, aceasta s-a întâmplat dincolo de epocile bisericilor, după ziua a şaptea. Prieteni, aceasta este o nouă zi, este Epoca Miresei.

Noi nu suntem aici ca să trăim în Laodicea. Desigur, Laodicea continuă pe pământ, pe partea firească ea merge înainte, iar trupurile noastre de carne sunt prinse în ea. Lumea este prinsă în Laodicea şi Laodicea va merge în Necaz, dar acum a existat un Strigăt care S-a auzit, o Pecete care a fost ruptă, o înviere care a avut loc în această a opta zi. Dacă nu putem vedea ziua a opta, dacă nu vedem venirea Lui tainică din ziua a şaptea, nu vom vedea nici Strigătul din ziua a opta şi nu vom auzi niciodată Glasul învierii. Ce a fost Glasul învierii? A fost un Strigăt puternic, cum răcneşte un leu şi cele şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor. Ce este aceasta? Chemarea din prima zi, dimineaţa devreme, la răsăritul Soarelui. Aleluia!

Să ne întoarcem la Ioan 11 ca să privim la încă o poveste şi să petrecem puţin timp cu ea. Aceste relatări ne sunt foarte familiare, dar cumva, au tot timpul ceva nou. Noi trebuie să vedem că Isus nu a făcut niciodată paşi greşiţi sau calcule greşite, ci tot ce a făcut El, a fost rânduit mai dinainte, a fost desăvârşit.

Când citim în Biblie, ne întrebăm adesea: „De ce a făcut aceasta? Este ciudat!”, dar toate lucrurile sunt făcute cu un scop. Care este scopul? Scopul Său a fost să ne arate Peceţile, pentru că ele sunt Taina Răscumpărării. El a venit pentru Răscumpărare şi tot ce a făcut de-a lungul Scripturii, are de-a face cu Răscumpărarea, iar descoperirea Peceţilor este descoperirea Răscumpărării. Dacă putem înţelege aceasta, avem cheia care deschide Scripturile.

Ioan 11.1-3:

„Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.

Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei şi Lazăr cel bolnav era fratele ei.

Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.”

„După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.”

Isus nu a fost niciodată în necunoştinţă de ceea ce se întâmpla. El ştia că Lazăr era bolnav, ştia ce boală avea şi ştia că el murise. El ştia aceasta şi nu avea nevoie de nimeni să-i spună. Astfel, El le-a spus ucenicilor Săi:

„Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.”

Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”

Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.

Atunci, Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit.” (v.11-14).

Vedeţi, ei nu au înţeles taina, de aceea Isus le-a spus clar: „Lazăr a murit.”

În Efeseni 2.1 scrie: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre.”

Aşadar, noi suntem în acelaşi punct ca şi Lazăr. Amin! Noi am stat în acelaşi loc pentru că am fost morţi în greşeli şi păcate. Sămânţa din noi dormea, nu se mişca nimic. De aceea, a trebuit să fie o înviere pentru că sămânţa trebuia să vină la Viaţă, iar Isus este singurul care putea să facă aceasta. De ce? Pentru că El este Puterea de aducere la Viaţă; El este Soarele, iar când Lumina Soarelui, când Lumina Fiului lui Dumnezeu loveşte sămânţa, ea vine la Viaţă.

În textul citit, Isus a spus: „Lazăr este mort. Trebuie să merg să-l trezesc.” Aleluia! Isus ştia că moartea nu este o problemă şi că tot ce trebuia să facă, era să-l trezească.

Noi am fost morţi în păcate şi în greşeli, dar aceasta nu a fost o problemă pentru Hristos, fiindcă tot ce a trebuit să facă El, a fost să ne trezească; şi există un anumit fel în care ne trezeşte El. Amin!

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,

în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).

El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efeseni 2.1-6).

Despre ce vorbim noi? Despre înviere şi răpire. Noi trăim într-o zi în care Cuvântul devine atât de real încât nu mai aşteptăm o înviere şi o răpire, ci ne aflăm chiar acum în ele. Amin! Iar ceea ce este acum duhovniceşte, se va manifesta cu siguranţă şi fireşte, fizic. Nu există nici o îndoială în legătură cu aceasta, dar dacă nu înţelegem partea duhovnicească, nu vom ajunge niciodată la cea firească.

Aşadar, noi trebuie să fim conştienţi de faptul că aceasta este ziua învierii, că acesta este timpul răpirii Bisericii. Aleluia!

Diavolul încearcă să ne facă să privim în viitor, dar noi nu mai avem nici un motiv să privim în viitor, pentru că dacă privim înapoi, noi am înviat atunci când a înviat El, iar când a fost înălţat El, am fost înălţaţi şi noi, ceea ce înseamnă că totul este deja încheiat în Numele lui Isus Hristos. Noi suntem aici numai pentru a parcurge porţiunea noastră din poveste. Cum ştim că vom reuşi: Noi am reuşit deja.

Mireasa trebuie să intre într-o odihnă atât de reală încât să înţelegem: „Nu mai există nici o osândire, nici o judecată, pentru că am trecut de la moarte la Viaţă.” De ce? Pentru că atunci când a murit El, am murit şi eu. De ce? Pentru că prin descoperire, eu am recunoscut că mă identific cu El, sunt parte din El, am venit de la El şi mă întorc la El şi El şi cu mine suntem Acelaşi. Eu sunt o părticică din ceea ce El a fost în plinătate şi această părticică a fost acolo în plinătate. El a suferit, a plătit preţul nelegiuirii lumii şi a devenit păcat pentru noi, iar noi am devenit neprihănirea lui Dumnezeu şi nu mai putem fi judecaţi, osândiţi sau pierduţi.

Vedeţi, acesta este singurul fel în care îşi va ocupa Mireasa locul.

Dacă veniţi doar cu o jumătate de inimă şi spuneţi: „Poate sunt osândit, poate sunt doar la jumătatea drumului”, trebuie să înţelegeţi că trupul vostru, carnea la care vă uitaţi în oglindă, nu va fi niciodată vrednică. Oricât de mult veţi încerca să faceţi voi înşivă ceva, oricât vă veţi chinui, nu veţi reuşi niciodată, pentru că tocmai aceasta a fost lupta în tot Vechiul Testament. Tot timpul, ei au încercat să facă trupul să se alinieze cu Cuvântul, dar nu au reuşit şi nici noi nu vom reuşi vreodată decât dacă Viaţa Lui este în noi. Aleluia!

Aşadar, nu mai priviţi într-o oglindă firească, ci uitaţi-vă în Oglinda Scripturii şi recunoaşteţi-vă pe voi înşivă.

Spuneţi: „Eu am fost acolo cu El!” Cum ştii aceasta? Prin credinţă, am în inimă siguranţa că am fost acolo. Care este dovada? Nu am nici o dovadă, nu am nici un certificat. Nu am primit nici o înştiinţare. Biserica nu mi-a trimis nici un atestat pe care să-l pot pune pe perete, dar eu am primit totul prin credinţă şi cred cu adevărat în inima mea că acesta este adevărul. Există o dovadă? Sunt multe dovezi, dar dovezile nu pot dovedi nimic, ci numai credinţa o poate face. Dovezile sunt rezultatul credinţei.

Aşadar, Mireasa trebuie să ajungă în punctul în care să poată spune: „Am reuşit deja! Am fost mort în greşeli şi în păcat, dar sunt deja înviat! El a venit şi m-a trezit, iar acum sunt viu în vecii vecilor.”

Vedeţi, noi trebuie să încetăm să mai vorbim despre trupul nostru! Trebuie să încetăm să mai vorbim despre partea noastră numită trup şi să începem să vorbim despre atributul lui Dumnezeu care se află înăuntru – fiul sau fiica lui Dumnezeu. Despre aceasta trebuie să începem să vorbim pentru că acest „eu” a înviat deja; acest „eu” a intrat deja pe uşa deschisă şi stă în locurile cereşti. Eu am ajuns deja acolo. De ce ne temem? Pentru ce mai trebuie să ne facem griji? Pentru nimic!

Desigur, aceasta nu înseamnă să nu trebuie să mai existe pocăinţă, fiindcă noi trebuie să ne pocăim zilnic.

Fratele Branham a spus că noi alunecăm zilnic. De ce? Pentru că omul acesta este hibrid, vândut păcatului şi putred. Astfel, noi trebuie să îngenunchem la sfârşitul fiecărei zile şi să spunem: „Doamne, îmi pare rău pentru aceasta, pentru aceea şi pentru cealaltă…” De ce ne pocăim noi? Pentru că dorinţele noastre s-au schimbat. De ce urâm faptele făcute în trup şi le omorâm? Pentru că dorinţele noastre s-au schimbat. Noi nu mai iubim firea şi poftele ei, ci le urâm pentru că dorinţele noastre s-au schimbat. Iar la sfârşitul zilei spunem: „Doamne, îmi pare rău pentru lucrul acesta, pentru privirea aceea, pentru gândul acela…” Ce facem prin aceasta? Acuzăm faptele trupului. Vedeţi? Mărturisim că nu noi suntem acesta, ci vasul, trupul în care ne aflăm, iar noi suntem responsabili de vas. Absolut! Noi nu suntem trupul acesta, dar acest vas va fi schimbat şi proslăvit. Ceea ce este astăzi de lut, într-o zi va fi de aur. Astăzi trăim în acest lut, dar într-o zi vom trăi într-un trup dumnezeiesc, proslăvit. Aleluia!

Aşadar, Isus a mers la mormântul lui Lazăr, iar pe drumul de întoarcere a zis: „Lazăr, prietenul Meu doarme, dar Mă duc să-L trezesc.”

„Este bine dacă doarme”, au răspuns ucenicii, dar atunci Isus le-a spus clar: „Lazăr a murit.”

Şi noi am fost morţi în păcat şi nelegiuire, dar de fapt dormeam. Însă a fost nevoie de un Glas şi este Unul singur al Cărui Glas putea să ne trezească. Aşadar, a fost nevoie de Glasul Cuiva ca să fim treziţi. Amin!

În Ioan 11.17 scrie:

„Când a venit, Isus a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.”

Isus a făcut totul cu un scop, cu un motiv. Astfel, El a venit să-l trezească pe Lazăr în a patra zi, iar când a ajuns acolo, a existat o luptă între Viaţă şi moarte, între calul gălbui şi Vultur. Această luptă are loc în Pecetea a patra.

La sfârşitul epocilor bisericilor, când am ajuns la Pecetea a patra, exista un călăreţ care călărea un cal gălbui şi un vultur care zbura, exista o luptă între Viaţă şi moarte. de aceea, acum El a trebuit să vină în a patra zi. Isus a ştiut că biserica a murit când a luat duhul nicolait, când acesta a pătruns înăuntru în prima epocă. El a ştiut aceasta chiar atunci.

„Boala a venit peste Lazăr, dar Eu trebuie să aştept.” Vedeţi? El ştia că Lazăr murise, ştia că dormea, dar trebuia să aştepte pentru că nu putea veni decât în a patra zi. Aleluia! Iar atunci, în a patra zi, acolo a stat marele Vultur, Profetul şi calul gălbui care îl avea pe Lazăr în mormânt, peste el fiind pusă pecetea morţii.

Aşadar, în a patra zi, în Pecetea a patra urma să fie un Strigăt al Vulturului, o Pecete care a fost ruptă şi o înviere. Aleluia!

Prieteni, dacă ştim Peceţile, ştim totul, pentru că Dumnezeu a descoperit Taina Răscumpărării. Amin!

Să mergem la versetul 20:

„Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte, iar Maria şedea în casă.

Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”

„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” (v.20-24).

Aleluia! Atunci El i-a spus: „Nu în ziua de apoi, ci astăzi!” Vedeţi, El a venit şi a spus: „Nu aşteptaţi până în ziua aceea! Eu sunt aici acum şi în interiorul Meu există un Glas care-L poate învia pe fratele tău!” De ce? „Pentru că este a patra zi de când a murit, iar Eu stau aici acum,
Cuvântul făcut trup, şi voi striga cu Strigătul unui Vultur, iar el va trăi!” El corecta Biserica. Ea nu se îndoia de Cuvântul lui Dumnezeu, de Isus Hristos, de Puterea Sa, fiindcă a spus: „Ştiu, ştiu!”, dar era confuză. Astfel, spunea: „Ştiu că va fi o înviere viitoare”, dar Isus i-a zis: „Ai trecut pe lângă ea, nu ai văzut-o, pentru că Eu sunt învierea.”

Prieteni, El este în scenă acum, în prezent, iar învierea a venit. Nu va veni, ci a venit. Când? În a patra zi. Învierea a venit în Pecetea a patra. Aleluia!

„Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”

„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Vedeţi, ea cita Cuvântul, nu era ignorantă cu privire la Scripturi, dar nu vedea ziua în care trăia. Ea cunoştea făgăduinţa, Cuvântul, ştia că Acela era Hristos pentru că-I unsese picioarele, prinsese o descoperire, dar nu vedea ziua. Aleluia!

„Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa.”

Nu într-o zi viitoare, ci El este învierea acum.

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Ce întrebare!

„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (v. 25-27).

Vedeţi, El i-a dat o descoperire care-i arăta care era scopul venirii Sale. Care era scopul venirii Sale? Învierea. Acesta a fost scopul primei Sale veniri şi tot acesta este scopul celei de-a doua veniri: învierea! Aleluia!

Să citim mai departe:

„Isus S-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră.” (v.38).

Vedeţi, era exact ca în dimineaţa învierii lui Isus Hristos: acolo era o piatră care fusese aşezată peste mormânt.

Ei au folosit chiar Cuvântul ca să acopere poporul şi să-l ţină în moarte denominaţională, dar piatra aceea trebuia dată la o parte. De ce? Pentru că trebuia să fie deschisă o Uşă. De fiecare dată când urmează să fie o înviere şi o răpire, trebuie să fie deschisă o Uşă. Aleluia! Amin!

„Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.” (v.39).

Unde era Lazăr? În pământ. Unde ne aflam noi? În pământ. Unde se afla sămânţa lui Dumnezeu rânduită mai dinainte? În peştera voastră, îngropată în pământ, iar peste ea era pusă o pecete, o piatră. Aleluia! Ea zăcea acolo adormită, dar în a patra zi a venit Fiul omului, iar El va porunci să fie deschisă uşa şi va chema Viaţa care se află în peşteră să iasă afară. Peştera sunteţi voi, trupul vostru şi înăuntrul lui se află o sămânţă rânduită mai dinainte la Viaţa veşnică dar Ceva o va chema să iasă la suprafaţă. Aleluia!

„Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.”

Isus a ajuns la timp, însă Marta i-a zis: „Tu nu ştii cât timp a trecut? Au trecut două mii de ani de la zilele apostolilor, deci cum se va mai putea întoarce înapoi la acelaşi fel de Viaţă?”

A trecut atât de mult timp de la prima biserică, din zilele lui Pavel, au trecut patru zile, patru Peceţi, dar acum, în Pecetea a patra, Fiul omului este aici!

Vedeţi, în scenă era un Profet, un Vultur care putea striga, dar Marta I-a spus: „Au trecut patru zile!”, de parcă Isus nu ar fi ştiut aceasta. El a ajuns exact la timp şi a spus: „Daţi piatra la o parte!”

Să citim mai departe:

„Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”

Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.

Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.”

După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” (v. 40-43).

Fratele Branham a spus că El a trebuit să-l cheme pe Lazăr pe nume pentru că dacă ar fi spus numai: „Vino afară!”, atunci ar fi avut loc învierea tuturor celor adormiţi. De ce? Pentru că El este Glasul învierii. El a fost întotdeauna Glasul învierii şi va fi întotdeauna Glasul învierii. Aleluia!

„Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu făşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” (v. 44).

Când a ieşit afară, Lazăr a ieşit legat cu fâşiile de pânză ale denominaţiunilor. Ele i-au înfăşurat trupul pentru că era mort. Vedeţi, ei nu se aşteptau ca biserica să trăiască din nou. Astfel, l-au înfăşurat în păreri, încercând să păstreze ceva, dar când Dumnezeu a făcut Strigarea pentru înviere, când Isus a strigat, el a ieşit afară, însă pentru că era încă legat, El a spus: „Dezlegaţi-l! Aruncaţi dogmele, părerile şi eliberaţi-l!”

Ce este aceasta? Învierea, Jubileul, chemarea la libertate, strigătul Vulturului, Fiul omului. Este acelaşi lucru.

Prieteni, suntem liberi pentru că aceasta este ziua noastră!

Să mergem în Apocalipsa 4. Este greu să stăm departe de Cartea Apocalipsei pentru că aceasta este Cartea Miresei. Noi am mai citit aceste versete, dar putem să le mai citim de încă o sută de ori în săptămâna care urmează. Capitolul 4. Ce este „patru”? Cifra izbăvirii. Ziua a patra, Pecetea a patra, capitolul patru din Apocalipsa. Nimic nu este întâmplător sau din greşeală, prieteni.

„După aceste lucruri, m-am uitat…” (v.1). După care lucruri? După epocile bisericilor. După ciclul de şapte, după ce El încheie cu şapte. După încheierea epocilor Bisericii, deci:

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer.”

După aceasta, Cineva a dat piatra la o parte. Cine a dat piatra la o parte? Slujba profetică ce a venit să lege toate capetele lăsate libere. El a dat piatra la o parte, iar atunci în ceruri a fost deschisă o uşă. Ioan a putut vedea uşa deschisă, dar nu a putut intra prin ea până când nu a auzit sunetul Trâmbiţei, chemarea Trâmbiţei.

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer.” Piatra a fost dată la o parte.

„Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine…”

O trâmbiţă nu sună încet, deci a fost o chemare puternică. Dar această Trâmbiţă nu a sunat: „Ta, ta, ta!”, nu a fost neclară, ci a vorbit cu el, a fost un Glas. Ce Glas? Glasul învierii.

„…sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Lazăre, vino afară!”

El a spus: „Mireaso, suie-te aici!” Ce a făcut El? Ne-a strigat numele.” Cum ne-a chemat El numele? Desigur, nu a strigat: „Bob, Chad, Larry sau Tom!” Nu aceasta a strigat El. Dar ce a făcut? A descoperit Tainele, iar prin faptul că ne-a descoperit Tainele, ne-a strigat numele. Vedeţi? El nu a chemat numele din certificatul de naştere, ci a chemat sămânţa, atributul, fiul lui Dumnezeu din interior şi i-a spus: „Suie-te aici!”

Acelaşi Glas care a fost la mormântul lui Lazăr, în capitolul patru, în Pecetea a patra strigă şi spune: „Suie-te aici!”

Câţi dintre noi am auzit chemarea Lui? Câţi am auzit Trâmbiţa şi am intrat prin Uşa deschisă? El ne cheamă individual. Este adevărat? Cum face El chemarea în mod individual? Prin faptul că fiecare dintre noi primeşte personal descoperirea lui Isus Hristos. Aşa ne strigă El numele şi spune: „Suie-te aici! Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihna.” Aleluia!

„Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

Numaidecât am fost răpit în Duhul.”

Din păcate, noi nu putem scoate aceasta în evidenţă destul. Aici în capitolul 4, este o răpire duhovnicească. O urcare duhovnicească prin uşa deschisă, o descoperire duhovnicească a Cuvântului. Aleluia! Noi trebuie să facem mai întâi acest zbor. Dacă dorim să facem acel zbor într-un trup proslăvit, ca să-L întâlnim în văzduh, mai întâi trebuie să facem acest zbor. Apoi, vom îndeplini toate condiţiile ca să fim luaţi în celălalt zbor.

Să mergem acum în Matei 27.50-53:

„Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.

Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,

mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.

Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.”

Aici Îl vedem din nou pe Isus Hristos strigând tare. Ce s-a întâmplat când El a strigat cu glas tare? A fost deschisă o Pecete. Ce Pecete? Perdeaua care pecetluia Slava Shekinah a lui Dumnezeu şi-i ţinea pe oameni despărţiţi de Dumnezeu, s-a rupt în două. Când a strigat cu glas tare, El a rupt perdeaua în două, a rupt Pecetea, iar aceasta s-a deschis descoperind că El nu era în sistem, ci era afară, murind pe cruce. Vedeţi, când El a strigat cu Glas tare, a fost deschisă o Pecete, după care a existat o înviere.

Acesta este Glasul care deschide Pecetea, de aceea, în Apocalipsa 10, când vine jos Îngerul puternic, care este Îngerul Legământului, adică Isus Hristos, El strigă cu Glas tare, cum răcneşte un leu şi cele şapte Tunete fac să se audă glasurile lor. Ce este aceasta? El strigă şi rupe Pecetea. Ce produce aceasta? O înviere. Acesta este scopul: învierea Miresei adormite. Unde doarme ea? În peşteri, jos în peşterile pământului, acoperită cu pietre denominaţionale. Dar acum, El a făcut strigarea pentru ca piatra să fie dată la o parte, iar fratele Branham a îndeplinit slujba de a da piatra la o parte. El a dat piatra la o parte şi ne-a făcut cale liberă spre Tărâmul ceresc, dar cu toate acestea, noi zăceam acolo morţi.

Uşa a fost deschisă, dar noi eram morţi, de aceea a fost nevoie de un Glas! Nu de glasul meu sau de glasul fratelui Branham, ci a fost nevoie de Glasul învierii care este Glasul lui Isus Hristos, iar când ne cheamă El, când ne strigă numele, putem trece prin Uşa deschisă. Astfel, noi am fost înviaţi, aduşi la înnoirea vieţii şi luaţi sus prin Uşa deschisă. Aleluia! Cât iubim aceasta!

Să mergem acum în Levitic 23.

Dacă nu cunoaştem Vechiul Testament, nu vom înţelege niciodată Noul Testament, iar dacă nu cunoaştem Vechiul şi Noul Testament, nu vom înţelege niciodată Mesajul. Biblia este consemnarea Peceţii a şaptea, de aceea când a predicat Peceţile, fratele Branham a trebuit să predice toată Cartea. El nu a putut predica doar o bucată de aici şi o bucată de dincolo, ci a predicat toată Cartea.

Acesta este motivul pentru care, imediat după ce a predicat cele şapte Peceţi, el a spus: „Biblia a devenit o Carte nouă pentru mine.” El nu a spus: „În Carte sunt cuvinte noi”, pentru că atunci când au fost rupte Peceţile, când a fost dată perdeaua la o parte, au răsunat Tunetele, iar el a putut vedea ce a fost acolo tot timpul, a putut vedea că ceea ce zăcea în întuneric a devenit clar.

În predica „Răsăritul Soarelui”, fratele Branham a mers în Levitic şi a început să vorbească despre snopul legănat în ziua când se sărbătoreau întâile roade.

Să citim deci, din Levitic 23.1-11:

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată sărbătorile Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele:

Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceţi nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuinţele voastre.

Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremile lor hotărâte.

În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului.”

Noi ştim că Isus Hristos a împlinit această sărbătoare ca Miel pascal. El a murit în ziua Paştelui, a murit exact în acelaşi timp în care preotul ucidea mieii pascali în Templu. Exact în acelaşi timp a fost răstignit Isus. Amin!

„Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi.”

Azimile sunt Cuvântul curat al lui Dumnezeu, Hristos. Deci, timp de şapte zile urma să fie un Cuvânt curat, nepângărit. Atunci se mâncau numai azimi, iar azimile sunt Isus Hristos.

„În ziua întâi, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.

Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.’”

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă a secerişului vostru.

El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după Sabat.”

Aşadar, avem un ciclu de trei sărbători, iar în continuare aş vrea să le aşez peste răstignirea lui Isus Hristos. Isus Hristos a fost răstignit şi a murit de Paşti. El este Mielul nostru pascal pentru că El este Neprihănirea noastră şi a plătit preţul făcându-ne drepţi.

Azimile sunt El, pentru că El este Cuvântul curat şi nepângărit, iar sărbătoarea Azimilor începea sâmbăta, în ziua de după răstignire. Deci, ziua următoare de după Paşti era sărbătoarea Azimilor.

Ziua următoare după Sabat, care pentru noi este duminica, era ziua în care evreii legănau snopul, aceasta fiind ziua întâilor roade. Astfel, ei luau prima parte a recoltei care ajungea la maturitate, la coacere, şi o legănau înaintea Domnului ca să poată fi primită pentru noi.

Să citim încă o dată:

„El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit… (În limba engleză scrie: „…ca să fie primit pentru voi”).

Aşadar, Isus a murit de Paşti. El este Neprihănirea noastră, El este Pâinea nedospită, azimile, sfinţirea noastră şi tot El este Întâiul Rod care a înviat dintre cei care dormeau şi care era legănat înaintea Domnului, ca să fie primiţi toţi, toată recolta. El era legănat duminica, în ziua învierii.

Deci, avem trei sărbători: 1, 2 şi 3, toate având loc în Isus Hristos: moarte, îngropare şi înviere; neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt. Aleluia! Toate au zăcut în toţi anii aceştia în Levitic.

Fratele Branham a vorbit despre întâile roade, despre sărbătoarea întâilor roade care era legănarea snopului, în predica „Răsăritul Soarelui”:

„Dacă exista o ceremonie sfântă, trebuia să aibă loc în ziua de Sabat, care este a şaptea zi a săptămânii, sâmbăta. Dar aţi observat că în această aducere aminte, legănarea trebuie făcută în prima zi a săptămânii?

Snopul, care era din primele seminţe semănate, care au crescut şi erau coapte, era tăiat şi dus la preot, iar el îl lua şi îl legăna înaintea Domnului pentru trecerea lor, pentru ca ei să primească trecere. Ei mergeau cu snopul lor şi el trebuia să-l legene înaintea Domnului…

Nu în ziua de Sabat care era ziua a şaptea, ci în prima zi, pe care noi o numim „duminică”, d-u-m-i-n-i-c-ă.”

Aleluia! Acest lucru este atât de adânc, pentru că ceea ce se petrecea atunci nu avea loc în ziua a şaptea, nu avea să se întâmple în cele şapte epoci ale Bisericii, ci după trecerea celor şapte epoci ale Bisericii, în ziua a opta, o nouă zi. Ce urma să facă El atunci? El urma să ia primele roade şi să legene snopul. De ce? Pentru trecerea noastră. Nu pentru trecerea grâului, ci pentru trecerea noastră. Aceasta ne-a spus fratele Branham.

Acest ciclu continuă, iar în continuare, în aceeaşi predică, el a spus:

„El a fost legănat în ziua de Rusalii, „când a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, care se legăna,” şi a fost legănat deasupra poporului, al poporului rusalistic care la Rusalii era în camera de sus şi aştepta să vină binecuvântarea.”

Aici, fratele Branham a luat snopul şi l-a adus la Rusalii. Când S-a ridicat din pământ, la învierea Sa, Isus Hristos a fost legănat deasupra poporului. Aceasta a fost învierea: legănarea deasupra poporului pentru a arăta că atunci a primit trecere tot Vechiul Testament. Toţi cei care au jertfit miei aşteptând Mielul lui Dumnezeu, au trecut şi au trebuit să aştepte în pământ până când a venit la suprafaţă întâiul Rod al învierii, iar când a înviat, El a fost legănat în învierea Sa înaintea poporului şi toţi au primit trecere. El a dovedit că era Mielul, a dovedit că era Cel neprihănit; El a putut să-Şi dea Viaţa şi s-o ia înapoi, dovedind că tot ceea ce a spus despre El Însuşi era adevărat, iar aceasta a adus învierea. Aleluia!

După aceea, fratele Branham a spus: „Apoi, El a fost legănat la Rusalii!”

Să citim mai departe din Levitic 23.15-17:

„De a doua zi după Sabat…”, aceasta fiind ziua în care era adus snopul pentru a fi legănat cu ocazia sărbătorii Întâilor roade.

„…din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi.” (în limba engleză scrie: „şapte Sabate întregi”).

Aceasta urma să se întâmple după şapte Sabate, după un ciclu de şapte Sabate. Atunci se ajungea la o altă sărbătoare. După şapte epoci ale Bisericii.

„Să număraţi cincizeci de zile, până în ziua care vine după al şaptelea Sabat, şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare.”

După şapte Sabate, după ce era încheiat şapte, se intra în ziua următoare care era ziua a cincizecea, Jubileul. Rusaliile sunt Jubileul. Fratele Branham ne-a spus că Rusaliile sunt Jubileul. Cincizecimea înseamnă cincizeci.

Şapte Sabate înseamnă şapte ori şapte zile, adică patruzeci şi nouă de zile. Astfel, după ce s-au încheiat cele şapte Sabate, ceea ce a însemnat încheierea, trebuia să intrăm în Jubileu pentru că s-a auzit chemarea Trâmbiţei care spunea: „Acum sunteţi liberi!”

Nu uitaţi că fratele Branham a spus: „Snopul este legănat din nou la Cincizecime.” Până când citim Biblia, pare un limbaj ciudat.

„Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul.”

Aici avem din nou o legănare a întâilor roade. Care sunt întâile roade? Două pâini.

La înviere a fost legănat orzul, seminţele, dar după şapte Sabate, după parcurgerea celor şapte Sabate, seminţele au crescut, s-au copt şi au fost amestecate cu pământul şi cu alte elemente şi coapte într-o pâine care este biserica. Ceea ce a fost înviat ajunge acum la un trup de credincioşi la Rusalii, iar acea primă biserică este prima pâine. Este scris că pâinea aceea trebuia să fie coaptă cu aluat pentru că noi suntem încă într-un trup firesc, încă mai există aluat. Astfel, orzul care a venit la suprafaţă la prima legănare, alcătuieşte pâinea.

Ce s-a întâmplat la Rusalii? Isus Hristos care a înviat, a venit în Mireasa Sa. Ce a fost aceasta? El a fost legănat din nou la Rusalii, dar nu a mai fost legănat într-un snop de orz, ci a fost legănat copt într-o pâine. Atunci a fost legănat într-un trup de credincioşi, într-o biserică, într-un popor.

Nu uitaţi însă că erau două pâini. De ce? Pentru că la această sărbătoare a Rusaliilor avem o biserică Alfa şi Omega.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus: „Noi ne întoarcem înapoi la sărbătoarea Rusaliilor.” Nu la trezirea penticostală, ci la sărbătoarea Rusaliilor, la Jubileul celor cincizeci de zile, când semnul învierii care a fost dat în această generaţie trebuie să fie copt într-o pâine, într-un popor, într-un trup, şi să fie legănat din nou înaintea Domnului. Cu ce scop? De ce a fost legănat primul snop? Pentru acceptarea noastră, ca să primim trecere înaintea Domnului. El a primit trecere, apoi, când a fost copt într-o pâine, a primit trecere şi pâinea. De ce? Pentru că Sămânţa primise deja trecere la înviere.

Câţi dintre noi ştim ce număr are sărbătoarea Rusaliilor? Avem: Paştele, Azimile, Întâile roade şi apoi Rusaliile. Deci, Rusaliile sunt a patra sărbătoare, Pecetea a patra, a patra zi. Lazăr a ieşit din mormânt în a patra zi, iar Apocalipsa 4 este înviere.

Este copleşitor! Ori ne-am pierdut minţile, ori acesta este Adevărul. Astăzi aş vrea să spun: Acesta este Adevărul! Este Adevărul şi numai Adevărul!

În predica „Răsăritul Soarelui”, scrie:

„El a fost legănat în ziua de Rusalii, „când a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, care se legăna,” şi a fost legănat deasupra poporului, al poporului rusalistic care la Rusalii era în camera de sus şi aştepta să vină binecuvântarea.”

Ce sunt Rusaliile? Jubileul, numărul cincizeci. Când au loc? După şapte sau după încheiere. Deci, noi nu putem să ne întoarcem înapoi la Rusalii până când nu sunt încheiate cele şapte epoci. De aceea, trezirea penticostală nu a fost trezirea rusalistică, ci doar o restituire a darurilor. Li s-a dat numele de „penticostali”, de la cuvântul din limba engleză „pentecost”, adică „rusalii”, dar noi nu putem avea Cincizecimea până când nu ajungem la Jubileu, ceea ce înseamnă că numele de penticostali nu le-a fost atribuit corect.

Fratele Branham a mai spus:

„Şi noi înţelegem că va fi legănat din nou în zilele din urmă, potrivit textului din Luca 17.30, când „Fiul omului va fi descoperit” sau legănat din nou deasupra poporului.”

Deci, ce trebuie să avem din nou la sfârşitul lui şapte, la sfârşitul zilelor Sabatice? Noi trebuie să avem din nou o zi a Fiului. Aceasta a spus fratele Branham, iar noi suntem în ziua despre care a vorbit el, este ziua Fiului, este răsăritul Soarelui.”

„Şi noi înţelegem că va fi legănat din nou în zilele din urmă, potrivit textului din Luca 17.30, când „Fiul omului va fi descoperit” sau legănat din nou deasupra poporului.”

Ce este aceasta? Fiul omului a venit jos şi S-a descoperit? Ce este aceasta? Semnul învierii. El S-a întors să arate că Isus Hristos este încă viu şi face acelaşi lucru pe care l-a făcut acum două mii de ani când a fost aici în trupul Său de carne; El S-a întors ca să arate că învierea Sa are încă efect. Când s-a întors înapoi? În al patrulea stagiu, în a patra zi, în a patra Pecete. Şi ce s-a întâmplat? Acum, El este legănat deasupra adunării, înaintea Domnului. Şi ce au loc? Semne, minuni, vindecări, miracole. Cu ce scop este legănat? Ca să primim noi trecere. Vedeţi? Dacă primeşte trecere El, vom primi şi noi. Înţelegeţi, prieteni? Noi nu primim trecere pentru că suntem un băiat sau o fată bună, ci primim trecere pentru că Snopul nostru a primit trecere. Când s-a întors semnul învierii, slujba Fiului omului, conform Luca 17.30, şi a fost legănat înaintea oamenilor, a primit trecere. Cum ştim că a primit trecere? Pentru că au răsunat Tunetele. Ele nu ar fi răsunat niciodată dacă Snopul nu ar fi primit trecere, Peceţile nu ar fi fost descoperite niciodată dacă Snopul nu ar fi primit trecere.

Ce este răsunetul celor şapte Tunete? Trâmbiţa Jubileului. Acum, Snopul este legănat deasupra adunării pentru trecerea noastră.

Fratele Branham a întrebat: „Cine este Fiul omului?” Ce întrebare! El a spus aceasta după ce a zis:

„Şi noi înţelegem că va fi legănat din nou în zilele din urmă, potrivit textului din Luca 17.30, când „Fiul omului va fi descoperit” sau legănat din nou deasupra poporului.

Cine este Fiul omului? „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Ce spunea el? Că este acelaşi Fiu al omului, aceeaşi zi a Fiului omului, acelaşi Luca 17.30. Ce este Luca 17.30? Este întoarcerea la sărbătoarea întâilor roade, este legănarea snopului, prima parte a câmpului, a Cuvântului care ajunge la maturitatea deplină a recoltei. Care Cuvânt? Cuvântul din Luca 17.30, Maleahi 4, Apocalipsa 3. Acesta a ajuns la maturitatea deplină a recoltei şi a fost legănat deasupra poporului. De ce? Ca să primim noi trecere. Cum putem primi noi trecere? Prin faptul că a primit trecere Snopul. Iar acum, această sărbătoare trebuie să ne aducă din nou la Rusalii.

Snopul a fost legănat, dar noi trebuie să ajungem la sfârşitul celor şapte cicluri, trebuie să ne întoarcem înapoi la cea de cincizecea zi, la Apocalipsa 10, la Apocalipsa 4. Noi am auzit chemarea Jubileului, iar Cuvântul care a fost legănat deasupra adunării, trebuie să intre în pâine. Şi dacă ceea ce a fost legănat a primit trecere, a primit trecere şi pâinea.

Ce este aceasta? Ciclul Răscumpărării. Ce a fost descoperirea Fiului omului în slujba fratelui Branham? El era legănat. Legănarea snopului a avut loc, a primit trecere şi profetul a plecat. Ce se întâmpla cu toate acele boabe la sărbătoarea Rusaliilor? Erau coapte într-o pâine, iar acum trebuie să fie legănată pâinea. Acesta este motivul pentru care astăzi, nu ne va ajuta la nimic să continuăm să legănăm snopul, pentru că noi am trecut dincolo de snop. Noi nu putem continua să legănăm snopul înaintea poporului, pentru că snopul a fost deja acceptat. Pentru cine? Pentru noi.

Aşadar, noi nu legănăm snopul, pentru că acum are loc o altă legănare a Jertfei, acum, ceea ce a fost în snop a fost copt în pâine.

Poate întrebaţi: „Ce vrei să spui?” Acum, sămânţa a fost amestecată cu voi, în starea voastră hibridă, cu aluat în trupul vostru, cu toate acele lucruri şi a fost coaptă într-o altă pâine. Astfel, avem cele două pâini ale sărbătorii Rusaliilor, biserica Alfa şi Omega. Acum este legănată a doua pâine, este Viaţa din Mireasă, este venirea lui Hristos în Mireasă, este Hristos în chipul Miresei; acum pâinea este legănată deasupra poporului. Aleluia!

Unii oameni vor să legene în continuare snopul, dar snopul a fost legănat şi acceptat. Încetaţi să mai legănaţi snopul, pentru că acum este timpul pâinii, acum sunt Rusaliile, este Jubileul, este venirea lui Hristos în Mireasă! Unde vine El? În trup, în trupul vostru, în trupul vostru hibrid, în trupul vostru cu aluat. Jertfa, snopul legănat a fost copt în trup, iar acum, deasupra poporului este legănat Trupul lui Hristos, Mireasa. Acum este manifestarea Vieţii, a Cuvântului care curge prin voi, pentru că tot ce era în snopul legănat este acum în Mireasă. Aleluia! Iar Aceasta este legănată acum deasupra oamenilor.

Să citim mai departe din predica „Răsăritul Soarelui”:

„Hristos a fost Primul care a înviat dintre toţi profeţii şi aşa mai departe. El a fost preumbrit în multe locuri şi a fost Întâiul Rod al celor care dormeau. La venirea lui Hristos în Mireasă…”

Cum vine El a doua oară? În snop, în snopul rusalistic. De aceea, fratele Branham ne-a dus înapoi la Rusalii. Nu la a fugi, la a ne învârti în cerc, la a cânta şi a vorbi în limbi, ci ne-a dus înapoi la Cincizecimea adevărată, originală. Ce este Cincizecimea? Jubileul. Ce s-a întâmplat la Jubileu? Snopul pentru legănat a intrat în popor. Acesta era Jubileul. Aleluia!

„El a fost primul Rod al celor care dormeau. La venirea lui Hristos în Mireasa ieşită afară din biserică, în zilele din urmă, va trebui să fie din nou un Snop legănat.”

A fost legănat? A primit trecere? (Adunarea spune: „Amin!”). Atunci, şi voi aţi primit trecere. Dacă snopul a primit trecere, aţi primit şi voi. Aleluia! Mireasa trebuie să ajungă în punctul în care să înţeleagă cine este Ea. Ea este Mireasa fără pată şi fără zbârcitură a lui Isus Hristos, dar nu prin propria ei virtute.

Rut a fost răscumpărată pe deplin, dar nu datorită virtuţii ei, nu prin propria ei putere, prin abilitatea ei, ci pentru că Boaz a plătit preţul, a mers la poartă şi a făcut tot ce trebuia. Boaz a împlinit totul, nu Rut.

Hristos este totul: Hristos a trimis profetul, Hristos a împlinit cele şapte cicluri, Hristos a venit în a opta zi, Hristos a adus ungerea Vulturului, Hristos a legănat snopul deasupra poporului, Hristos este plinătatea Cuvântului care S-a întors înapoi, El L-a legănat deasupra poporului şi a fost primit. Iar acum, noi am primit trecere pentru că am văzut că snopul a primit trecere. Aleluia!

„Legănarea snopului! Ce era snopul? Primul care ajungea la maturitate, primul care dovedea că era grâu, care dovedea că era un snop.

Aleluia! Sunt sigur că înţelegeţi despre ce vorbesc. A fost legănat deasupra poporului, iar prima dată, va veni la suprafaţă pentru epoca Miresei, pentru o înviere.”

Despre ce este Apocalipsa 10? Despre înviere. Despre ce este Apocalipsa 4? Despre înviere. Totul este despre înviere. Fratele Branham a spus într-un mesaj al cărui titlu nu mi-l amintesc acum:

„Acum, El cheamă un popor şi le arată semnul învierii. De ce le arată semnul învierii? Pentru că ei sunt poporul învierii.”

De ce a arătat El semnul învierii în această zi? Pentru că aceasta este ziua pentru poporul învierii. Nu un alt semn, ci semnul învierii. De ce? Pentru că noi suntem poporul învierii. De aceea, a fost arătat acest semn.

„…iar prima dată, va veni la suprafaţă pentru epoca Miresei…”

Acum, El vorbeşte despre epocile bisericilor. A schimbat tiparul şi nu mai vorbeşte despre şapte cicluri de şapte, nici despre ziua a patruzeci şi noua, ci vorbeşte despre ziua cea mare de la sfârşitul celor şapte sărbători.

„…iar prima dată, va veni la suprafaţă pentru epoca Miresei, pentru o înviere din denominaţionalismul întunecat; va fi un Mesaj, că maturitatea deplină a Cuvântului S-a întors înapoi din nou în puterea Sa deplină şi este legănat deasupra oamenilor, prin aceleaşi semne şi minuni pe care le-a făcut El în trecut.

„Pentru că Eu trăiesc, trăiţi şi voi.” El îi vorbea Soţiei Sale: „Pentru că Eu trăiesc, trăiţi şi voi.” Ce înviere a fost aceea! Şi ce înviere este aceasta!”

„Ce înviere a fost aceea!” Care înviere? Învierea lui Isus Hristos.

„Şi ce înviere este aceasta!” Acelaşi lucru.

„Şi ce înviere este aceasta! Să fii înviat din morţi! „Să fii făcut viu în Hristos Isus”, prin puterea de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu.

El a fost legănat deasupra lor. Cuvântul, ceea ce era El, a fost legănat deasupra lor în ziua de Rusalii. Cuvântul făcut trup. Aşa cum am spus, acum trebuie să fie legănat din nou în zilele din urmă.”

Când a predicat mesajul „Răsăritul Soarelui”, fratele Branham a luat textul din Romani 8, şi a petrecut o bună bucată de vreme asupra lui.

Să citim şi noi din Romani 8.10-11:

„Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.”

Ştiţi că aceste versete nu sunt la viitor, ci la prezent?

„Dacă Duhul care L-a înviat pe Hristos Isus este în voi…” Ce Duh L-a înviat pe El din morţi? Propriul Său Duh pentru că El a spus: „Am putere să-Mi dau Viaţa şi am putere S-o iau din nou.” Deci, nu a fost un alt duh, ci acelaşi Duh. Iar dacă acelaşi Duh este şi în noi, El va aduce la Viaţă trupurile noastre muritoare acum, chiar acum!

Fratele Branham a vorbit despre aceasta în predica „Răsăritul Soarelui” şi a spus:

„Voi obişnuiaţi să aveţi pofte lumeşti, obişnuiaţi să beţi, să mergeţi la petreceri, dar nu mai faceţi aceasta. Ce v-a determinat să vă opriţi? Puterea de aducere la Viaţă a făcut ca trupul vostru să se alinieze cu Cuvântul.

Voi, femeilor, obişnuiaţi să aveţi părul scurt, iar voi, bărbaţilor, obişnuiaţi să aveţi părul lung, să fiţi beţivi, dependenţi de droguri, curvari, cu pofte trupeşti şi minţi fireşti.”

Noi obişnuiam să avem toate aceste lucruri, dar ce s-a întâmplat? Puterea de aducere la Viaţă, aduce la Viaţă trupurile noastre muritoare, schimbă felul cum arătăm, felul în care vorbim şi gândim. Cine face aceasta? Puterea de aducere la Viaţă. Puterea de aducere la Viaţă îl poate opri într-o clipă pe un dependent de droguri. Mulţi dintre voi obişnuiaţi să fumaţi, dar aţi venit la Domnul, v-aţi rugat, şi totul s-a oprit într-o clipă. Cine a făcut aceasta? Puterea de aducere la Viaţă. Şi dacă Puterea de aducere la Viaţă poate îndepărta un demon de poftă din trupul vostru, dacă puterea acelui demon este îndepărtată, înseamnă că această Putere de aducere la Viaţă poate să învie şi trupul vostru. Vedeţi? Cum se face că ei au putut să trăiască acest Cuvânt? Este Puterea de aducere la Viaţă. Ce a adus-o? Legănarea snopului, iar la Rusalii, la chemarea Jubileului, acesta a fost copt în pâine, Viaţa care a fost legănată deasupra adunării, a venit acum în formarea chipului Miresei şi face ca trupul nostru să se alinieze cu Cuvântul.

Cuvântul spune că „dacă un bărbat se uită la o femeie şi o pofteşte, a şi săvârşit curvie cu ea”, dar Puterea de aducere la Viaţă ne ajută să nu mai facem aceasta.

„Dacă iubiţi lumea şi lucrurile din ea, dragostea lui Dumnezeu nu este în voi.” Puterea de aducere la Viaţă va face ca trupul nostru să nu mai facă aceasta. Deci nu Puterea voinţei noastre va face aceasta, ci Puterea de aducere la Viaţă. Aceeaşi Viaţă care era în Bob la Rusalii, acum este din nou în bob, este legănat din nou. Puterea de aducere la Viaţă a făcut ca trupul nostru să se alinieze cu Cuvântul, iar dacă a făcut aceasta, de ce va fi nevoie ca să fie schimbată structura ADN-ului nostru, ca să fie schimbată structura trupului nostru de carne, astfel încât să fie un trup proslăvit? De Puterea de aducere la Viaţă. De o Putere de aducere la Viaţă diferită? Nu, de aceeaşi Putere de aducere la Viaţă!

Vorbind despre Enoh, fratele Branham a spus:

„A existat un om care se numea Enoh. El a umblat timp de trei sute de ani cu fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi a avut o mărturie care era: „Nu am încălcat nici măcar o dată Cuvântul Său.” El a devenit atât de plin de puterea de aducere la Viaţă încât atunci când a fost atins de dinamică, atunci când dinamica a atins mecanica, nici măcar nu a mai trebuit să moară, ci a fost luat Acasă sus… A mers pur şi simplu şi a spus: „Oricum, sunt un om bătrân. Am atât de multă putere de aducere la Viaţă încât voi pleca pur şi simplu în sus de pe acest pământ.”

Ce l-a dus în sus? Puterea de aducere la Viaţă pe care o poseda deja. Dar Enoh nu a avut o Putere de aducere la Viaţă diferită. Amintiţi-vă că el a ridicat piramidele şi a avut descoperirea deplină a întregului Cuvânt. Enoh a văzut toată piramida, a înţeles tot Planul Răscumpărării.

Noi ce am văzut? Ce am înţeles? Toată Piramida. Ceea ce Enoh a simbolizat în piatră, noi am văzut în Cuvânt, iar dacă descoperirea aceea i-a dat lui Enoh destulă Putere de aducere la Viaţă încât a părăsit pământul, ce ne va face nouă aceeaşi descoperire? Amin! Este Puterea de aducere la Viaţă prin descoperirea piramidei. Aceasta este ceea ce l-a ajutat pe Enoh să se ridice în sus şi aceasta este ceea ce va face şi pentru mine şi pentru voi.

„Oricum, sunt un om bătrân. Am atât de multă Putere de aducere la Viaţă încât voi pleca pur şi simplu în sus de pe acest pământ.”

Este aceeaşi Putere de aducere la Viaţă pe care noi o avem chiar acum.”

Aleluia! Fratele Branham nu a spus că este aceeaşi Putere de aducere la Viaţă pe care o vom primi, ci a spus: „Este aceeaşi Putere de aducere la Viaţă pe care noi o avem chiar acum.”

Aşadar, noi trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne descopere că această Putere de aducere la Viaţă este deja aici şi lucrează schimbând poftele noastre, dorinţele noastre, trupurile noastre, gândirea noastră. Ce este aceasta? Puterea de aducere la Viaţă a învierii. Aleluia!

Să citim mai departe:

„Când Dumnezeu L-a înviat pe Isus din morţi, ne-a înviat şi pe noi şi ne-a adus la Viaţă cu El. Astfel, acum sunteţi aduşi la Viaţă, deşi atunci nu eraţi decât un atribut în gândurile Lui. Dar Dumnezeu a văzut totul în El, a văzut încheierea, înţelegeţi? Când Dumnezeu a privit în jos a văzut trupul…

Duhul L-a părăsit în grădina Ghetsimani pentru că El trebuia să moară ca Om. Prieteni, ţineţi minte că El nu trebuia să moară pentru că era Dumnezeu. Dumnezeu a uns acel trup, care era un trup uman. Dacă El ar fi mers sus ca Dumnezeu, nu ar fi trecut niciodată prin acel fel de moarte pentru că Dumnezeu nu poate muri. Dar ţineţi minte: El a mers acolo cu voi în El pentru că Dumnezeu nu despărţise încă Mireasa de Mire. Aşadar, când Dumnezeu a privit în jos la trupul lui Hristos, El a văzut atât partea bărbătească, cât şi partea femeiască.”

Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Dacă Dumnezeu ne-a dat neprihănirea, cine ne poate osândi? Când am fost socotiţi neprihăniţi? Când am fost în El, la Calvar. Cum ştim că suntem fără păcat? Pentru că am fost în El, la Calvar. Noi nu putem plăti preţul de două ori, pentru că L-am plătit deja în El. Aleluia! Acesta este motivul pentru care trebuie să încetăm să mai vorbim despre trupul nostru şi să începem să vorbim despre omul din interior.

„Înţelegeţi? Ei sunt una, acelaşi Cuvânt. Acelaşi Cuvânt care vorbea despre Mire, Îi vorbeşte Miresei.

Cum poate veni Mireasa şi să eşueze în a manifesta tot ceea ce a fost făgăduit despre El, şi cum poate veni Mirele şi să nu fie Mireasa? Şi dacă El a făcut totul, dovedind aceasta prin faptul că a înviat din morţi, atunci nu trebuie să facă şi Mireasa acelaşi lucru, să fie exact ceea ce a spus Cuvântul că va fi Ea în aceste zile din urmă?”

Când a venit El, a trebuit să dovedească faptul că era Cine spunea că este. Cum a făcut aceasta? Înviind. Este adevărat?

„Şi dacă El a făcut totul, dovedind aceasta prin faptul că a înviat din morţi, atunci nu trebuie să facă şi Mireasa acelaşi lucru…?”

Dacă El a trebuit să dovedească printr-o înviere, atunci nu trebuie s-o dovediţi şi voi tot printr-o înviere? Dacă El a trebuit s-o dovedească prin schimbarea trupului Său, nu va trebui s-o dovedim şi noi la fel?

Isus a spus: „Eu am în Mine puterea să-Mi dau viaţa şi am puterea s-o iau înapoi.” Iar dacă acelaşi Duh care L-a înviat pe Hristos Isus din morţi se află în noi, nu va aduce la Viaţă şi trupurile noastre muritoare? Ce se află în voi? Puterea de a vă da viaţa şi de o lua înapoi. Unde este această Putere? Înăuntru vostru.

Prieteni, noi nu trebuie să ne rugăm pentru răpire. Ea este aici. Nu trebuie să ne rugăm pentru Puterea de aducere la Viaţă pentru că ea este deja aici. Enoh a văzut piramida şi o vedem şi noi. Amin! Noi vedem Piatra de încheiere, desăvârşirea; noi avem descoperirea, iar dacă avem Puterea de aducere la Viaţă, aceasta va învia trupul nostru muritor. Dacă El a avut Puterea de a învia, cum va dovedi Mireasa că o are şi ea? Aleluia!

„…nu trebuie să facă şi Mireasa acelaşi lucru, să fie exact ceea ce a spus Cuvântul că va fi Ea în aceste zile din urmă?”

Prieteni, în ce priveşte Împărăţia lui Dumnezeu, noi am privit tot timpul înapoi la ceea ce a fost înfăptuit şi am privit înainte la ceea ce va fi înfăptuit, dar nu am privit niciodată la ceea ce se înfăptuieşte în prezent. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru înviere şi răpire. Noi vedem ceea ce s-a înfăptuit şi aşteptăm ceea ce se va înfăptui, dar nu vedem Puterea de aducere la Viaţă care lucrează chiar acum. Puterea de schimbare a trupurilor voastre este în voi. Potrivit Scripturilor şi Mesajului, Puterea a fost coaptă deja în pâine, de aceea, eu cred că trebuie să începem să ne comportăm ca atare. Puterea de aducere la Viaţă este aici, aşa că nu mai trebuie să cedăm înaintea păcatului! Noi nu trebuie să cedăm în faţa poftelor, a dorinţelor, a ispitelor, deoarece Puterea de aducere la Viaţă este aici ca să le oprească.

Voi spuneţi: „Nu ştiu cum să biruiesc!” Mergeţi la Puterea de aducere la Viaţă şi spuneţi: „Doamne, am nevoie de Ceva care să mă ajute. Nu ştiu cum să biruiesc, dar Tu eşti Puterea de aducere la Viaţă, iar dacă nu Te am, am nevoie chiar acum de Tine în viaţa mea, ca să mă aduci la Viaţă. Am nevoie de Puterea de aducere la Viaţă ca să pot birui aceasta sau aceea. Nu am nevoie de puterea mea, ci de Puterea de aducere la Viaţă.”

Ceea ce era în snopul legănat este acum în biserică, iar aceasta este Puterea de aducere la Viaţă.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus:

„Voi spuneţi că aşteptaţi învierea, dar învierea vă aşteaptă pe voi”.

Unde este învierea? În Mireasă. Unde a mers învierea, Puterea de aducere la Viaţă, Viaţa înviată din snop? În pâinea de la Rusalii. Când? La cincizeci de zile, în Jubileu. După şapte cicluri de şapte, a fost o a cincizecea zi, a fost un Jubileu, iar atunci, Viaţa a intrat în Biserică.

Ce s-a întâmplat pe Muntele Sunset? Ce s-a întâmplat la deschiderea Peceţilor? Ce sunt toate acestea? Este Dumnezeu care aduce Viaţa snopului legănat înapoi în Biserică, iar acum, El este aici în forma chipului Miresei.

Voi ziceţi: „Noi aşteptăm schimbarea trupului!” Încetaţi să mai aşteptaţi şi lăsaţi ca trupul vostru să se schimbe zilnic. Schimbat atât de mult de la pofte şi dorinţe, încât toţi atomii şi moleculele din el să se schimbe şi să devină proslăvit. Nu aşteptaţi o schimbare a trupului, ci umblaţi într-o schimbare a trupului! Umblaţi zilnic în aceasta!

Spuneţi: „Nu voi ceda în faţa poftelor şi a ispitelor, nu voi minţi, nu voi înşela, nu voi fura şi nu voi da acest trup pradă poftei firii pentru că Puterea de aducere la Viaţă este aici, iar eu umblu zilnic în schimbarea trupului meu şi continui să merg mai sus şi mai sus şi mai sus, până când voi pleca de aici!”

Aceasta este ceea ce a făcut Enoh. El a umblat cu Domnul şi a continuat să umble cu Domnul. În ce umbla el? În descoperire, în descoperirea deplină. De ce? Enoh era al şaptelea patriarh şi a umblat în descoperirea deplină, totală. El a umblat şi a continuat să umble până când a plecat din această lume. Umblaţi în schimbarea trupului!

Domnul Îşi ridică Mireasa mai sus, mai sus şi mai sus. De ce? Pentru că lucrurile care erau grele într-un anumit punct, devin uşoare când ajungem mai sus. Acum, nu mai este greu să trăim o viaţă sfântă, iar când Dumnezeu aduce credinţa la un anumit nivel, vom începe să scoatem afară draci, să chemăm vindecarea şi s-o vedem manifestându-se. Înainte era greu, trebuia să mă gândesc la aceasta, să stau departe şi să nu cedez în faţa firii. Sfinţirea a fost grea până când Dumnezeu m-a adus la un nivel mai înalt, dar acum este uşoară. Este adevărat? Atunci a avut loc sfinţirea mea. Apoi, a fost greu să biruiesc luptele minţii, dar când Dumnezeu m-a dus mai sus, mi-a fost uşor să le biruiesc.

Acum, Dumnezeu Îşi duce Mireasa la un nivel mai înalt. Ea nu avea credinţă nici măcar pentru a vindeca o durere de măsea, o gripă sau altceva, dar Dumnezeu o va duce atât de sus încât să primească credinţa pentru schimbarea trupurilor. Atunci, durerea de măsea nu va mai fi o problemă şi nici vindecarea, ci pur şi simplu credem Cuvântul şi păşim în El, iar El ne dă vindecarea. Este simplu.

Prin uşa deschisă, El a adus Biserica aici sus, într-o înviere, într-o răpire, aşa că acum vede Cine este Ea. Mireasa va primi trecere pentru că Snopul a primit trecere. Nu există nimic ce trebuie să dovedim sau să facem, dar într-o zi, Ea va dovedi că este ceea ce a spus că este, iar atunci va pleca de aici într-o schimbare a trupului. Cine face schimbarea trupului? Cel ce Se află deja în interiorul Ei.

Totul a fost turnat înapoi în Biserică, iar Snopul a fost legănat deasupra poporului.

Prieteni, să nu aşteptaţi o răpire, fiindcă o veţi rata!

Voi spuneţi: „Nu am credinţă pentru vindecarea mea!” De ce nu treceţi mai sus, la credinţa de răpire, iar atunci vindecarea se va rezolva de la sine. Urcaţi dincolo de vindecarea durerii de cap, a gripei, a diabetului sau a cancerului. De ce? Pentru că acelaşi Duh care L-a înviat pe Hristos Isus va aduce la viaţă şi trupurile voastre muritoare. El va face ca trupurile noastre să se potrivească cu Cuvântul şi prin rănile Lui, noi suntem deja vindecaţi. Dacă Ceea ce este acum în noi poate schimba trupurile noastre, nu poate vindeca şi cancerul? Vedeţi, poate schimba durerea de cap, de genunchi sau de spate.

Oh, prieteni, durerea de genunchi nu este un lucru mare, iar cancerul nu este mai mult decât durerea de dinţi! De ce? Pentru că Puterea de aducere la Viaţă este în Mireasă.

De aceea scrie că „Dacă vă veţi pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi.” De ce? Pentru că în interiorul vostru este îngropată Puterea de aducere la Viaţă. Aceeaşi Putere de aducere la Viaţă care L-a înviat pe Hristos Isus din morţi, Se află în interiorul vostru. De aceea, nu este vorba despre punerea mâinilor, ci de contactul cu Puterea aducerii la Viaţă, este credinţa că Ceea ce Se află în noi poate ridica pe cineva din boală, din depresie, de sub stăpânirea duhurilor demonice, din dependenţa de tutun sau de droguri.

Când Puterea de aducere la Viaţă poate învia pe cineva din morţi, vindecarea nu mai este complicată. Ea păşeşte într-o schimbare a trupului, aşa că lucrurile care păreau dificile nu ar mai trebui să fie o problemă. Ar trebui să fim atât de mult dincolo de acestea, încât să nu mai existe nici un semn de întrebare în minţile noastre.

Prieteni, am văzut noi deschiderea Cuvântului? Treceţi prin uşa deschisă! Piatra care acoperea mormântul nostru a fost dată la o parte! Aceasta este învierea!

Fratele Branham a spus că Mireasa este întreţinută de Duhul Sfânt, nu de un film, de aceasta sau de aceea. Noi ar trebui să fim atât de departe de aceste capcane vechi, ar trebui să fim mai sus şi mai sus, încât vechile lucruri care obişnuiau să ne prindă, să cadă de pe noi pentru că Puterea de aducere la Viaţă este înăuntru.

Noi nu putem rămâne pentru totdeauna la un nivel scăzut şi nu putem spune: „Sunt aici! Încerc să mă sfinţesc şi mă lupt cu râsul şi glumele, încerc să dau lumea afară, mă lupt cu filmele, cu machiajul…”

Prieteni, nu aceasta este Puterea de aducere la Viaţă, nu acesta este materialul pentru răpire. Acestea nu vor trece prin uşa deschisă, de aceea trebuie să existe o urcare constantă mai sus, mai sus şi mai sus, astfel încât acele lucruri să nu mai conteze pentru noi. Cine face aceasta? Puterea de aducere la Viaţă, Glasul învierii.

Aţi auzit Trâmbiţa din Apocalipsa 4? Ce spunea Ea? „Suie-te aici! S-a deschis o uşă, piatra a fost dată la o parte, Pecetea a fost deschisă şi acum umblăm în înviere!”

Voi ziceţi: „Nu văd cum voi putea birui!” Concentraţi-vă pe Puterea de aducere la Viaţă pentru că dacă vă concentraţi pe Ea, Puterea de aducere la Viaţă Se va manifesta Ea Însăşi. Aleluia!

Prieteni, noi ne mişcăm! Zilnic urcăm tot mai sus, aşa că nu mai suntem unde am fost, nu mai suntem unde am fost cu două săptămâni în urmă. Mireasa nu trebuie să stea la acest nivel, ci trebuie să urce mai sus şi mai sus şi mai sus, astfel încât să facă aceiaşi paşi pe care i-a făcut Enoh.

În sufletul vostru, voi aţi trecut deja prin cele şapte epoci ale Bisericii, aţi ajuns în ziua a opta şi L-aţi auzit spunând: „Dacă însetează cineva, să vină să bea şi din pântecul lui vor curge râuri de apă vie.”

Pe tărâm duhovnicesc, noi am făcut deja pasul acesta, dar acum a ajuns şi trupul nostru la sfârşitul celor şapte zile, iar dacă trupul a ajuns la capătul celor şapte ori şapte, este în cea de-a patruzeci şi noua zi. Sufletul nostru a ajuns mai sus şi îi spune trupului: Vino, vino, vino!” Trupul nostru stă încă în cea de-a patruzeci şi noua zi, dar în duhul, a venit deja Jubileul. Va veni însă un timp în care şi trupul va trece în cea de-a cincizecea zi, în chemarea Jubileului. Aleluia!

Prieteni, este timpul să recunoaştem ceea ce a făcut El deja. Voi aţi primit deja trecere înaintea Domnului, iar fratele Branham a spus că „Atunci când Mireasa va ajunge la desăvârşire, va avea loc răpirea.” Ea a ajuns deja la desăvârşire. De ce? Pentru că Snopul a primit deja trecere pentru noi. Viaţa a venit deja în Mireasă, aşa că nu mai trebuie să aşteptăm să primim trecere. Noi suntem deja desăvârşiţi, am primit trecere şi am fost răpiţi. Noi umblăm cu Hristos până când vom face acel ultim pas şi vom trece de aici într-un trup nou pentru a-L întâlni în văzduh. Aleluia!

Sărbătorile Domnului sunt minunate, nu-i aşa? Dumnezeu continuă să ne îndrepte spre acelaşi lucru: Şapte cicluri de şapte, apoi Jubileul; şapte cicluri de şapte, apoi Rusaliile. Ce ne arată El? Ceea ce s-a întâmplat deja. Ceea ce am predicat noi nu se va întâmpla, ci s-a întâmplat deja.

Dumnezeu încearcă să ne arate că noi nu ne îndreptăm spre Rusalii, ci ele au venit deja. Noi nu vom ajunge la Trâmbiţa Jubileului, ci Ea a răsunat deja, iar acum, Mireasa manifestă tot ceea ce a fost făcut deja; Ea trăieşte aceasta în faţa lumii. Ea este snopul Omega care este legănat la Rusalii. Aleluia!

Sfatul meu este să nu mai aşteptaţi şi să nu mai ziceţi: „Într-o zi voi pune lucrurile în ordine!” Nu mai aşteptaţi pentru că acesta este cel mai minunat timp în care putem trăi. Tot pământul geme în durerile naşterii şi aşteaptă manifestarea fiilor lui Dumnezeu. De ce să mai aşteptăm? Continuaţi să mergeţi!

Enoh nu a stat pe loc, este adevărat? Este scris că el a umblat cu Dumnezeu, iar în timp ce umbla cu El, Dumnezeu l-a luat sus. Nici noi nu putem sta pe loc, ci trebuie să continuăm să mergem, să umblăm în aceste Adevăruri, în această Viaţă, în aceste manifestări, în Puterea de aducere la Viaţă. Noi trebuie să continuăm să mergem, iar într-una din aceste zile, Îl vom întâlni în văzduh.

Să cântăm cântarea: „Vrei să ştii unde voi merge eu? Eu voi merge sus.”

Cum ştim aceasta? Noi am parcurs deja călătoria, am intrat prin uşa deschisă şi am gustat din roadele care se află Dincolo. Aleluia! Acum ne-am întors şi spunem: „Este o Ţară frumoasă în care curge lapte şi miere!”, pentru că dorim să-i convingem şi pe alţii că este o Ţară frumoasă, că este tot ceea ce a spus El că este, tot ceea ce a făgăduit El.

Profetul a spus: „Este o Ţară frumoasă!”

Câţi dintre noi am fost dincolo? Câţi dintre noi suntem pregătiţi să ni se alăture şi trupul nostru? Noi nu aşteptăm, nu vrem să aşteptăm! Am fost Acolo, am gustat din roade şi am văzut că este o Ţară bună, aşa că dorim ca întreaga noastră fiinţă să fie Acolo; dorim să fim în chipul lui Dumnezeu, dorim să fim Acolo, în acel Loc desăvârşit, cu trupul, duhul şi sufletul nostru. Dorim să fim un om desăvârşit într-un Loc desăvârşit.

Noi suntem gata pentru aceasta acum! Amin!