SĂ NU AVEM ÎNCREDERE ÎN NOI ÎNȘINE

Să ne rugăm. Tată ceresc, Îți suntem recunoscători pentru această nouă ocazie de a ne aduna. Doamne, în timp ce ne dăm la o parte din cale și ne odihnim în prezența Ta, permițându-Ți să frângi Cuvântul, Te rog să vorbești inimilor noastre și să ne schimbi prin acest Cuvânt. O, Te iubim, Doamne, și vrem să-Ți dăm întâietate.

În primul rând, vrem să ne predăm pe noi înșine Ție și Te rugăm să ne dai Cuvântul Tău. Ia acest vas sub controlul Tău și vorbește cuvintele Vieții Veșnice prin aceste buze de lut. Dă-ne tuturor urechi de auzit și inimă să percepem tot ce ai pentru noi, ca să creștem în credință.

Doamne, Te iubim și Te rugăm, Dumnezeule, să fii Cel mare dintre noi, să Te vedem sus și înălțat! Te iubim, Tată, și cerem binecuvântările Tale, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Să deschidem împreună Bibliile la Proverbe 28.26:

„Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înțelepciune va fi mântuit.”

Ce Scriptură! Dar este Adevărul. „Cine se încrede în inima lui este un nebun…” Acesta este un subiect prin care Domnul S-a ocupat de mine, iar titlul pe care vreau să-l iau, este: Să nu ne încredem în noi înșine. Să nu avem încredere în noi înșine.

Cartea Proverbelor este plină de astfel de afirmații, dar noi vom lua doar câteva și le vom citi, dar în Biblie există o temă majoră în jurul acestui subiect. Cine se încrede în propria lui inimă, este un nebun. Acest cuvânt, „inimă,” este interpretat ca: „minte, inimă, înțelegere, cunoștință, gândirea noastră, reflectarea noastră, memoria, înclinația noastră, decizia, determinarea și cunoștința noastră.”

Așadar, cine are încredere în propria lui înțelegere, în propria lui gândire, în propria cunoștință, în propria decizie, în propriile înclinații; cine are încredere în propria lui inimă, este un nebun. Aceasta înseamnă că trebuie să ne punem încrederea în Altcineva decât în noi înșine.

Mulțumesc lui Dumnezeu că trăim într-o zi în care Dumnezeu ne-a oferit acel Ceva în care ne putem pune încrederea, în Altcineva decât în noi înșine.

Să mergem repede la Ieremia, apoi ne vom întoarce la Proverbe. Ieremia 17.9:

„Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”

Apoi, Domnul spune prin Ieremia:

„Eu, Domnul, cercetez inima, și încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”

Așadar, „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” Domnul o cunoaște, Domnul cercetează inima și rărunchii. Este uimitor că Dumnezeu merge mai adânc decât ce este în exterior, El coboară la ce este în interior; El este Cel care încearcă inima, El cercetează inima și încearcă să domnească în partea ta interioară, acolo unde este sediul emoțiilor, iar Scriptura spune că Dumnezeu Se coboară să testeze aceasta și să încerce aceasta. Fratele Branham a spus că motivul și obiectivul nostru este ceea ce contează și noi vom ajunge la aceasta imediat. Dumnezeu poate străpunge  ceea ce este în exterior și să ajungă la ceea ce se întâmplă în interior.

Să mergem la Evrei 4.12:

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât o sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.”

Să nu uităm că inima este deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască? Cuvântul este singurul care poate s-o facă. Aceasta înseamnă a deosebi gândurile inimii.

„…judecă simțirile și gândurile inimii.

Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.”

Este uimitor că inima este înșelătoare și deznădăjduit de rea, iar cine se încrede în propria lui inimă, este un nebun. Dar Dumnezeu prin Cuvântul Său, care este mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, și deosebește simțurile și gândurile inimii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a trimis un Cuvânt perfect în această zi, deoarece noi am fost blocați într-o stare hibridă, dar nu din vina noastră, ci din cauză a ceea ce s-a întâmplat în grădina Eden, de aceea am fost prinși în acest trup hibrid, care are încă o natură lipicioasă de scaiete. Dar aici avem un Cuvânt care va tăia și va deosebi ce se întâmplă în interior.

Uneori, noi avem dificultăți în deosebire, și mai înainte, am spus că auto-amăgirea este cea mai mare înșelăciune, pentru că auto-amăgirea este motivul pentru care a căzut Lucifer. El a căzut din cauza propriei lui străluciri, el s-a înălțat prin propria lui strălucire, prin propria lui înțelepciune, el  s-a înălțat prin propria lui măreție și a căzut pentru că s-a încrezut în sine. Uneori ne este greu să ne deosebim pe noi înșine, dar Dumnezeu a trimis un Cuvânt care poate tăia totul și poate cerceta și deosebi inima și rinichii.

Este uimitor cum, chiar atunci când crezi că ești în siguranță, chiar când crezi că ai ajuns și spui: „L-am slujit pe Dumnezeu. I-am dat toată viața mea,” atunci când crezi că ești sigur, vine Cuvântul și te taie. Atunci când crezi că ești în siguranță, acolo mai există ceva care trebuie să fie cedat. Încă mai există egoism, mai există puțin din sinele meu, mai există mândrie, mai există complexe, mai există lucruri care au coborât prin arborele genealogic, dar prin harul Lui, Dumnezeu aduce Cuvântul care va tăia suficient de adânc pentru a deschide aceasta, astfel încât să putem vedea că există ceva acolo care trebuie să plece. Aceasta face harul și îndurarea lui Dumnezeu.

Eu am stat și m-am întrebat: „De ce venim la biserică? De ce venim la biserică?” Noi venim la biserică duminică și miercuri, și de fiecare dată se întâmplă multe lucruri, de fiecare dată învățăm ceva mai mult despre Dumnezeu, iar Dumnezeu folosește adunarea noastră împreună și predicarea Cuvântului pentru a aduce atmosfera și pentru a ne oferi o descoperire mai mare, pentru a Se deschide pentru noi într-un mod mai mare. Există oameni care vin la Domnul, care cresc în umblarea lor cu Domnul, și sunt atât de multe lucruri care se întâmplă. Unii dintre voi ați slujit Domnului, ați venit la biserică pentru închinare, fiind în Mesaj, mai mult decât am trăit eu. Ați studiat acest Cuvânt timp de cincizeci de ani sau mai mult, ați auzit predicarea și ascultați Mesajul, cunoașteți Mesajul, știți ce a învățat profetul; cunoașteți slujba și viața profetului, și este uimitor cum Dumnezeu încă deschide lucrurile în continuu. Dar nu pentru că nu înțelegem ce a făcut Dumnezeu în zilele noastre și de ce continuăm să ne întoarcem și să citim aceleași Scripturi; să citim sau să ascultăm aceleași Mesaje, ci pentru că Dumnezeu ne duce tot timpul la un Plan superior prin Cuvântul Său. El nu vrea să rămânem acolo unde am fost acum douăzeci de ani, ci El vrea să creștem constant în Domnul ca să ajungem la statura unui om perfect, să fim chiar reflectarea lui Isus Hristos pe acest pământ. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la 2Timotei 3.16-17:

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,

pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Dumnezeu vrea să fim desăvârșiți, complet desăvârșiți. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire.” De aceea continuăm să ne întoarcem la biserică. Dar când începem să avem atitudinea: „Eu cunosc Mesajul, eu am fost aceasta, eu cred Mesajul de douăzeci de ani, de treizeci de ani,” și de multe ori spui aceasta pentru că uneori stăm pe locurile noastre și ne gândim că predicatorul nu poate spune ceva care să nu știm, și aceasta este din cauza mândriei.

„Eu am slujit Domnului, am citit Mesajul, știu că am descoperirea și voi vedea ce are de spus și acest slujitor.” Întrebarea este: „De ce ai venit la biserică dacă ai atitudinea aceasta?” Alteori, putem veni și dacă nu auzim subiectele pe care vrem să le auzim, pur și simplu ne stingem: „Oh, acesta este un lucru de bază, de începător, nu este descoperire.” Nu este așa, pentru că uneori un lucru de bază poate să ne împiedice; un lucru de bază este să ne iubim frații, și acesta este un lucru cu care avem probleme.

Noi avem o descoperire atât de mare, dar nu ne putem înțelege. Dacă nu vine acea descoperire cu acea anumită dulceață, dacă nu este ceea ce cred, mă voi descuraja și voi spune: „Acesta este un predicator de un anumit nivel.” Doamne, poate că ceea ce avem nevoie, nu este să continuăm să urcăm, ci poate că avem nevoie să coborâm, să ne smerim și să spunem: „Doamne, am nevoie de ajutorul Tău, pentru că nu pot avea încredere în mine, nu pot avea încredere în propria mea gândire, nu pot avea încredere în propria mea inimă pentru că această inimă este rea și înșelătoare, de aceea am nevoie de Duhul Tău ca să-mi aducă Cuvântul pentru a deosebi unde sunt eu.”

În mesajul, Putere perfectă în slăbiciune perfectă, fratele Branham spune:

„Atunci Pavel a spus: „Când sunt slab, atunci sunt tare.” Da, el a spus: „Mă voi lăuda mai bucuros cu slăbiciunile mele.” Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scos totul din mine, și atunci când mă dau pe mine la o parte, când nu mai am nimic, poate să intre Dumnezeu, dar cât timp mai am acolo ceva din mine, Dumnezeu nu poate intra. Aceasta este. Noi Îl sufocăm pe El, de la cel mai sărac dintre noi până la cel mai bogat; de la cel mai mic la cel mai mare, noi Îl ținem pe Dumnezeu departe de viețile noastre din cauza eu-lui nostru.

Adesea am spus: „Cel mai mare dușman al meu, este William Branham.”, el este cel care stă în calea lui Dumnezeu; el este cel care devine leneș; el este cel care crede câteodată că poate să facă ceva și atunci Îl îndepărtează pe Dumnezeu.”

Acesta este profetul lui Dumnezeu care, după toată experiența lui cu Dumnezeu, după ce Dumnezeu l-a folosit în atâtea lucrări, recunoaște că problema pe care o are, este el însuși; că dacă are prea mult din el, și dacă ajunge să creadă că poate face el ceva, Îl împinge pe Dumnezeu afară din tablou.

Dacă există cineva despre care cred că a ajuns într-un loc în care cred că poate face ceva în privința aceasta, acela ar fi profetul lui Dumnezeu, dar chiar și el a spus că atunci când face aceasta, Îl împiedică pe Dumnezeu.

„…dar când pot scăpa de el, când pot să-l dau la o parte, atunci Dumnezeu poate veni și să facă lucruri despre care William Branham nu știe nimic. Atunci Dumnezeu vă poate folosi, atunci El vă poate folosi pe oricare dintre voi. Când ne dăm la o parte din cale, El poate folosi pe oricine, dar cât timp stăm în cale, El nu poate face nimic.”

Să revenim la Proverbe 26.12:

„Dacă vezi un om care se crede înțelept, poți să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.”

Aceasta este îngâmfare, iar acest cuvânt „îngâmfare,” poate însemna că te vezi cineva în ochii tăi datorită calităților tale mentale, a înțelegerii tale, a ceea ce vezi. Așadar, dacă vezi un om care se consideră înțelept în proprii săi ochi, să știi că există mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.

Eu spun: Doamne, ajută-ne ca atunci când creștem în această descoperire, să nu ajungem niciodată într-un punct în care să simțim că avem ceva sub control sau că știm ceva pentru că Biblia spune că, dacă cineva crede că știe ceva, nu știe nimic așa cum ar trebui. Acesta este adevărul.

Noi știm că Dumnezeu ne-a permis prin harul Său, să înțelegem prin descoperire, dar noi nu cunoaștem nici unul din acele subiecte așa cum ar trebui să-l cunoaștem, pentru că există mult mai multă profunzime, există mult mai multe lucruri, deci cum putem ajunge la fund? Cum putem ajunge la sfârșitul descoperirii lui Dumnezeu? Acest Cuvânt este Dumnezeu, deci cum poți spune: „Am stabilit această învățătură?” O, Doamne, cum vei putea avea vreodată o învățătură stabilită dacă este o învățătură despre Dumnezeu care continuă, continuă, continuă și devine din ce în ce mai adânc și mai adânc, și mai profund, iar uneori când simțim că am prins ceva și am bătut-o în cuie: „Am înțeles aceasta, să trecem la următoarea,” ratăm oportunitatea de a merge mai adânc. Acesta este un pericol pentru ființele umane, iar eu spun că toți suferim din cauza aceasta, unii mai mult ca alții, pentru că această mândrie a fost injectată în rasa umană la cădere; mândria lui Satan a venit și noi am găsit-o în Cain.

Fratele Branham spune:

„De unde a luat-o Cain? Pentru că nu a primit-o de la Adam.”

Fiecare sămânță aduce rod după soiul ei, și nu a fost de la Adam, ci a venit de la altcineva, de la altă sursă. Satan a găsit o modalitate de a se injecta pe sine în rasa umană, prin șarpe. Astfel, mândria aceea a fost injectată în omenire și acum, toți ne luptăm cu acea mândrie, de aceea este mai bine s-o recunoaștem și să spunem: „Știi ce? Eu sunt un eșec de la început.” Mă refer la acest scaiete vechi și lipicios, a cărui natură mă duce greșit și am nevoie de Dumnezeu să mă conducă, altfel voi rătăci în înțelegerea mea, în gândirea mea, în simțirea mea; propriile mele emoții mă vor înșela, propriile mele gânduri, propriile mele înclinații, propriile mele inspirații mă vor înșela.

Știți, în timp ce mergem pe acest pământ, chiar dacă suntem născuți din nou și plini de Duhul Sfânt, noi nu reușim să scăpăm complet de acest vechi scaiete lipicios, totuși peste această natură primim inspirații de la Dumnezeu, dar primim și inspirații care sunt ale noastre, și dacă spunem că toate inspirațiile sunt de la Dumnezeu, vom ajunge la un moment dat la faliment și pe un drum înfundat.

Pentru noi este mai bine să nu facem aceasta, să nu avem încredere în noi înșine, ci să spunem: Doamne, am nevoie de Tine ca Tu să-mi arăți Adevărul. Eu nu am încredere nici în propriile mele înclinații, nici în propriile mele sentimente, pentru că uneori emoțiile mele m-au condus pe o cale greșită. Doamne, dacă ești Tu, confirmă aceasta și prin altcineva nu doar prin mine, pentru că nu am încredere în mine. Am nevoie de Tine să mă conduci Tu și am încredere în Tine pentru că m-ai condus în acest fel și înainte. O, Doamne, confirmă aceasta și arată-mi, pentru că nu am încredere în propria mea gândire, nici în emoțiile mele, nu am încredere în propriile mele descoperiri, nici în propriile mele înclinații.

Eu devin nervos când văd pe cineva atât de sigur din punct de vedere spiritual, atât de îndrăzneț în intențiile și în sentimentele lui și aceasta mă sperie de moarte. Poate este mai spiritual decât mine pentru că eu nu am putut ajunge niciodată în punctul în care să pot spune că știu întotdeauna ce trebuie să fac. De cele mai multe ori nu am habar, dar Dumnezeu mă salvează. Aproape întotdeauna mi se întâmplă să nu am idee despre ceea ce se întâmplă, să nu am nici un indiciu pentru o decizie corectă, nu am idee cum să rezolv o problemă, dar cumva Dumnezeu rezolvă tot și mă salvează. În general, aceasta se întâmplă cu mine.

În mesajul, Dovedind Cuvântul Său, fratele Branham spune:

„Acum eu nu pot să vindec, voi știți aceasta. „Ce este un dar, frate Branham? Ceva ce primești?” Nu! Este ceva ce știi cum să te dai la o parte din cale. Vedeți? Atâta timp cât ești acolo, nu va funcționa niciodată. William Branham este cel mai mare dușman pe care l-am avut vreodată, dar când îl dau la o parte din cale, vedeți?, atunci Isus Hristos poate folosi acest trup.”

Fratele Branham a avut destulă încredere în darul pe care i l-a dat Dumnezeu, și în însărcinarea pe care i-a dat-o printr-un Înger, astfel încât să stea în fața a mii de oameni și să țină adunări, să planifice adunări, să închirieze corturi; el a avut suficientă încredere în ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă atunci când i-a spus că va sta acolo, dar odată ce a ajuns acolo, el nu a avut încredere în sine însuși, ci aștepta să vină Îngerul Domnului. El a spus: „Eu nu pot face nimic până nu vine El.” Deci, el nu a avut încredere în sine însuși. El a avut încredere în însărcinarea lui Dumnezeu, dar era încă neajutorat fără prezența lui Dumnezeu. Darul lui nu era ceva ce putea lua și să lucreze cu el, de aceea a spus: „Darul pe care l-am primit, este să mă dau la o parte din cale. Acesta este darul meu, să mă dau la o parte și să-L aștept ca El să vină în scenă și să lucreze.” Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, când el a învățat să se dea la o parte din cale, a spus: „…el este cel mai mare dușman al meu, el este un obstacol în calea mea…”

Să mergem la Proverbe 3.5-6:

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta.

Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările.”

Biblia este atât de clară cu privire la aceasta, avem atât de multe sfaturi că nu trebuie să avem încredere în propria noastră înțelegere, în propria noastră gândire, în propriile noastre sentimente, și mulțumesc lui Dumnezeu că în această zi am primit un Cuvânt și că acest Cuvânt este continuu, și pe măsură ce ne întoarcem și citim aceleași Scripturi pe care le-am citit înainte și ascultăm aceleași casete pe care le-am ascultat înainte, venim la adunare la fel ca înainte, vedem cum Dumnezeu dezlipește constant câte un strat din inimă și ne arată că trebuie să scăpăm de aceea, că trebuie să ne predăm mai mult, că aceasta nu este în ordine și că trebuie să obținem aceea.

Mă bucur că nu m-a lăsat în pace acum câțiva ani când credeam că am ajuns, când credeam că am primit descoperirea; mă bucur că nu a încetat să lucreze cu mine atunci, că am continuat să intru în prezența Lui și am revenit la Cuvânt ca să poată continua să taie mai mult.

În mesajul, Dumnezeu ascunzându-Se și descoperindu-Se în simplitate, fratele Branham spune:

„Astfel, lui Dumnezeu Îi place să Se descopere pe Sine apoi să Se ascundă; apoi Se ascunde și Se descoperă pe Sine în lucruri mici, simple. Aceasta trece peste capul omului… Ați spus: „De ce ar face un Dumnezeu drept aceasta?” Pentru că la început, omul a fost făcut nu ca el să încerce să se schimbe singur pe sine însuși. Omul a fost făcut să se bazeze complet pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care suntem asemănați cu mieii și oile. O oaie nu se poate conduce singură, ea trebuie să aibă un conducător, iar Duhul Sfânt trebuie să ne conducă.”

Ascultați, uneori noi simțim că am ajuns la o anumită poziție în descoperirea Cuvântului: „Avem Mesajul și suntem Mireasa lui Hristos,” de parcă acum ar trebui să fim atotștiutori, atotînțelegători, ca și cum am înțelege totul, dar a fi Mireasa lui Hristos înseamnă să fiu predat pe deplin sub conducerea Soțului meu. Eu sunt Soția Lui, sunt Mireasa Lui; sunt o Soție supusă Lui, predată Lui. El este Conducătorul, El este Cel care știe totul, eu nu știu. Eu știu doar că El mă conduce. El știe ce urmează, eu nu am nici o idee.

Astfel, a fi Mireasă, a fi o Mireasă bună, înseamnă să fiu predat pe deplin sub conducerea lui Hristos Cuvântul.

De multe ori în viața mea, am simțit presiunea de a avea toate răspunsurile, să știu totul. Este atât de ciudat că de multe ori, am simțit o mare presiune chiar ca și păstor. În trecut m-am simțit presat să am toate răspunsurile, că trebuie să prezint un tip spiritual, am simțit că trebuie să-l fac potrivit și trebuie să am un răspuns, să spun eu ceva; dar uneori, cel mai bun lucru pe care-l putem spune este: „Nu am nici o idee, frate. Sunt la fel de neștiutor ca tine. Dacă nu vine Dumnezeu să ne arate, nu vom ști niciodată.”

Să ai toate răspunsurile, să fii un, „știe tot,” să știi mereu ce este mai bine, ce ar fi trebuit să facă cineva; că biserica ar fi trebuit să facă așa și să ia decizia aceasta, pentru că nu sunt de acord cu aceea, și ar trebui să facem așa, aceasta este o capcană, prieteni, este o capcană a mândriei care a provocat atât de multe distrugeri în jurul nostru; în propriile noastre vieți dar și în viețile altora. Când suntem prinși în această capcană a mândriei, este mult mai bine să spunem: „Nu știu. Tot ce știu este că trebuie să-mi pun mâna în Mâna Lui, și să-I spun: „Dumnezeule, trebuie să mă conduci Tu pe drum, pentru că urmează lucruri la care eu nu am răspuns. Știu răspunsurile din Biblie, știu că sunt în Mesaj, dar eu nu le am în gândirea mea, nu știu cum să pun piesele împreună, de aceea am nevoie s-o faci Tu, Doamne.”

Așadar, omul a fost făcut să se bazeze complet pe Dumnezeu. S-ar putea ca El să ne permită să ajungem într-o situație în care să nu știm răspunsul, și aceasta pentru a ne putea baza în totul pe El; poate că aceasta a intenționat Dumnezeu, ca să ne schimbăm față noi înșine. Dumnezeu nu a spus: „Ei bine, vă voi da totul acum.” Nu acesta a fost Planul Său cu omul și nu a intenționat niciodată să-l schimbe pentru el însuși, ci El a vrut ca omul să se bazeze complet pe Dumnezeu. Și dacă acesta este Planul Lui, nu ar trebui să fim surprinși când întâmpinăm obstacole pentru care nu avem răspuns; când ne confruntăm cu lucruri cu care nu ne-am confruntat înainte și când nu este evident care ar trebui să fie soluția.

Este ciudat că întotdeauna oamenii știu ce ar trebui să facă alții din jurul lor; „Ei bine, nu ar trebui să facă aceasta, ci ar trebui să facă în felul acesta, pentru că este greșit, și fratele Branham spune așa.”

Ascultați, eu nu am habar ce să fac, dar merg cu Dumnezeu zi de zi și-L rog să-mi arate El, pentru că eu nu am nici o idee. Am ajuns în locul în care tot ceea ce credeam că se va întâmpla, nu s-a întâmplat; lucrurile care am crezut că nu se vor întâmpla niciodată, s-au întâmplat; sau lucrurile care s-au întâmplat, nu au fost așa cum credeam că se vor întâmpla, așa că am ridicat mâinile și am spus: „Doamne, Tu ești Stăpânul! Eu nu știu, dar cred că acest Cuvânt este Adevărul care deține răspunsul, iar Tu vei veni mereu și ne vei da răspuns prin Cuvântul Tău. Tu ne vei conduce întotdeauna prin Duhul Tău, iar Duhul Tău ne va conduce întotdeauna prin Cuvântul Tău, și, cu toate că acum nu pot să mă gândesc la aceasta, aici, undeva există o soluție.”

Există un lucru interesant pe care l-am găsit când am citit mesajul, Smerește-te. Este un mesaj scurt, și fratele Branham a făcut câteva comentarii la deschidere, înainte ca fratele Lee Vayle să predice. Apoi, la încheiere, fratele Branham s-a ridicat din nou și a mai făcut câteva comentarii. Nu-mi amintesc cât a durat, dar nu este foarte mult. Mi-am amintit că este un citat în mesajul, „Smerește-te,” și când l-am citit, m-am hotărât  să citesc tot mesajul și dintr-o dată a început să mă miște, și am găsit acest lucru foarte interesant. Fratele Branham spune:

„Deoarece, de când sunt acasă, v-am spus despre viziuni și despre ce s-a întâmplat și fiecare lucru și v-am arătat totul, de ce am făcut toate aceste lucruri. Apoi, în această dimineață am adus aceasta sus la acea ultimă Tragere.

Acum este timpul meu de consacrare spre Dumnezeu; este timpul lui Dumnezeu să-mi vorbească. Vedeți? Eu trebuia să am doar o mică schimbare în propria mea viață. Nu că mă gândesc că sunt păcătos, dar vreau să mă simt puțin mai aproape de oameni.”

Amintiți-vă că aceasta este după ce el a predicat mesajul, „Stând în spărtură.” La aproximativ trei săptămâni după ce el a predicat, „Stând în spărtură,” și vom citi un citat și de acolo, fratele Branham a venit la Tragerea a treia, după deschiderea Peceților. La sfârșitul lunii iunie, în 23 iunie 1963, a predicat mesajul, „Stând în spărtură,” iar trei săptămâni mai târziu, a predicat mesajul, „Smerește-te,” iar aici a venit la Tragerea a treia, la slujba Tragerii a treia; și pentru că a ajuns la Tragerea a treia, a spus că simte că era nevoie de o altă schimbare în viața lui:

„Vedeți? Eu trebuia să am doar o mică schimbare în propria mea viață. Nu că mă gândesc că sunt păcătos, dar vreau să mă simt puțin mai aproape de oameni.”

Fratele Branham a ajuns la aceasta după predicarea Peceților. După toate acestea, el a știut că în el trebuia să se schimbe ceva, că trebuia să aibă un sentiment pentru oamenii de acolo, că trebuia să existe o biruință în dragostea divină.

Cred că este uimitor că aceasta m-a atins într-un fel, deoarece când am ajuns aici, și eu mai am nevoie ca ceva să se schimbe în mine. Da, am nevoie de o mică schimbare. Nu că mă gândesc că sunt păcătos, dar am nevoie de mai mult. Eu vreau să mă străduiesc pentru mai mult din EL, și nu vreau să încetez niciodată să mă străduiesc pentru mai mult din El. Nu vreau să ajung niciodată în acea stare relaxată, pentru că în momentul în care începi să te relaxezi, începi să aluneci înapoi. Aceasta s-a întâmplat cu Efes, ei au început să se relaxeze, dar eu nu vreau să intru vreodată în acea relaxare și să nu mă mai străduiesc să-L manifest pe Hristos în toate privințele pentru a fi o reflectare a Lui în toate felurile pentru a merge constant cu El, să-mi deschid inima și să-I spun: „Doamne, vreau să iei Sabia Cuvântului Tău și să-mi desparți sufletul și duhul, să-mi deosebești gândurile și intențiile inimii mele, pentru că, uneori nici măcar nu știu ce este în neregulă cu mine și cu ce mă lupt. Am nevoie, Doamne, să vii s-o deschizi și să-mi judeci propria inimă, ca să mă pot preda Ție mai mult.

Odată, cineva mi-a spus: „Întotdeauna suntem învățați să murim, să ne predăm, să murim, să ne predăm, dar uneori nici tu nu știi de ce să mori; uneori nu știi cum să te predai pentru că nu știi care este problema.”

Câți credeți că toți avem un fel de complexe, sau o moștenire din familie? Uneori habar nu avem care sunt. Eu îmi ridic mâinile și spun că am complexe, dar dacă mă întrebați care sunt, nu știu. Probabil că soția mea v-ar putea spune, poate prietenii mei v-ar putea spune mai bine decât aș putea să vă spun eu. Corect? Noi putem privi în jur și putem începe o conversație, dacă am avea toți o conversație, toți am putea să ne diagnosticăm reciproc complexele sau trăsăturile familiale, dar când vine vorba despre ale noastre, începem să ne împiedicăm și spunem: „Știu, dar mă lupt. Știu că nu văd totul corect, dar nu știu cum să fac să văd corect. Știu că uneori perspectiva mea este greșită și uneori trag concluzii greșite, dar nu știu cum să le biruiesc. Am nevoie ca Dumnezeu să ia Cuvântul și să mă judece.”

Fratele Branham a spus că noi nu venim la biserică să ne vedem părțile bune, ci să ne vedem părțile rele, pentru că la aceasta suntem orbi și avem nevoie de cineva la amvon, de un dar pe care Dumnezeu să-l ridice și să mânuiască această Sabie pentru a face o operație pe inimă și să spună: „Ascultă, aici este ceva.” Și a fost acolo de la bunica, de la bunicul iar Dumnezeu te poate elibera, dar noi trebuie să cerem eliberarea; trebuie să înțelegem că trebuie să strigăm și să spunem: „Doamne, am nevoie ca această mândrie să dispară; am nevoie ca aceasta să dispară, nu am nevoie de aceasta în viața mea.”

Fratele Branham a trecut prin Tragerea a treia după deschiderea Peceților, care a fost etapa finală a slujbei sale, dar avea nevoie de o schimbare în el, pentru a intra cu adevărat în etapa finală a slujbei sale.

Dacă Mireasa este etapa finală a slujbei lui Hristos pe pământ și ajungem la ultimele zile ale slujbei finale, cred că avem nevoie de o schimbare în noi; cred că avem nevoie de o schimbare în noi pentru a ajunge la desăvârșire, și vreau să fiu deschis la aceasta întotdeauna. Cum voi fi deschis la aceasta? Recunoscând mai întâi că, dacă am încredere în propria mea inimă, sunt un nebun; și dacă mă bazez pe propria mea înțelegere, voi cădea; și dacă cred că știu ceva, ar trebui să am grijă să nu cad. Cel mai bun lucru pe care-l pot face ca și copil al lui Dumnezeu, este să învăț să nu am încredere în mine însumi, pentru că atunci va fi bine.

În mesajul, „Stând în spărtură”…Fratele Branham a venit și a predicat acest mesaj pe 23 iunie, înainte de mesajul, „Smerește-te,” care a fost vorbit în 14 iulie 1963, și a spus:

„Moise a pierdut simțământul poporului său pentru că nu au ascultat de el. Frate Roy, înțelegi visul tău? Și acum, eu nu pot merge cu o astfel de slujbă până când nu simt diferit cu privire la aceasta, indiferent dacă mi-a spus Dumnezeu.”

„Chiar dacă mi-a spus Dumnezeu să merg…” Dumnezeu i-a spus să se întoarcă la oamenii pe care i-a lăsat bolnavi; El i-a spus să se întoarcă. „Ai mai multe daruri ca să mergi la oameni,” dar el a spus: „Nu pot să merg, chiar dacă mi-a spus Dumnezeu, până când nu se schimbă ceva în mine.” „Eu nu pot să merg cu o astfel de slujbă, chiar dacă mi-a spus Dumnezeu. Dar aceasta este ceea ce schimbă, frate Roy, aceasta vine.”

Ce a visat fratele Roy? El a avut un vis în care fratele Branham era în capul mesei, și toți stăteau acolo cu el, iar fratele Branham a fost luat și dus departe. Atunci fratele Roy a început să plângă și a spus: „Frate Branham, întoarce-te înapoi!” Puțin mai târziu s-a întors, dar când s-a întors semăna cu Moise: avea o barbă albă și părul alb și strălucea. El arăta ca Moise, iar fratele Branham a spus: „Aceasta este schimbarea.” Moise și-a pierdut sentimentul pentru poporul său și a fugit din slujbă pentru că a fost respins. El a fugit în pustie și a stat acolo dar s-a întors după ce s-a întâlnit cu Dumnezeu, cu Stâlpul de Foc și l-a adus înapoi.

Fratele Branham a mers spre Vest, apoi s-a întors și acum spune:

„Eu am nevoie de o schimbare în interior. Aceasta este schimbarea pe care ai văzut-o, frate Roy.”

Nu a fost o schimbare care l-a făcut super-puternic: „Acum voi face aceasta și aceea,” nu a fost o platformă mare, nu arăta ceva mare care să-l ridice pe om, ci schimbarea de care avea nevoie, era în inima lui, acolo a trebuit să se schimbe. Vă întreb: de ce a suferit fratele Branham atât de mult că a fost respins? Din cauza copilăriei sale. Din cauza lucrurilor pe care le-a suferit de-a lungul vieții, a avut un complex, a avut lucruri care l-au afectat.

În mesajul, Stând în spărtură, el spune:

„Mi-am construit un complex pentru că oamenii nu m-au ascultat.”

Îmi place aceasta. Îmi place cum a spus: „…mi-am făcut un complex,” pentru că nu poți învinui pe nimeni altcineva pentru aceasta. Este ca și cum diavolul îți dă cărămizi și tu le stivuiești; el îți aduce un gând negativ și tu îl iei și îl stivuiești, îl primești. Diavolul îți dă toate aceste gânduri negative, iar tu îți construiești un complex, un zid care te desparte de frați.

Amintiți-vă: „Eu mi-am construit un complex,” pentru că diavolul a adus un gând negativ. Fratele Branham a avut gânduri negative despre ei, „pentru că nu m-au ascultat.” „Eu am crezut că ar fi trebuit să mă asculte,” dar ei au respins Mesajul și nu L-au ascultat. Astfel, el a spus: „Mi-am construit un complex,” iar noi facem același lucru, prieteni.

Diavolul ne aduce gânduri negative despre felul cum ne-a tratat cineva sau despre felul cum s-a desfășurat o situație, sau despre felul cum cineva s-a ocupat de ceva, și începem să primim aceste gânduri, și următorul lucru pe care îl constatăm, este că suntem blocați și credem că toți ceilalți au probleme: biserica aceea, slujba aceea, familia aceea sau membrul acela al familiei. Dar nu ei sunt cei care au construit zidul, ci noi am făcut-o. Stăm în interiorul zidului nostru, zidiți și despărțiți de părtășie, ne lingem rănile, dăm vina pe toți ceilalți pentru zidul care ne desparte și credem că noi suntem în ordine, suntem corecți. Dar eu spun: Doamne iartă-mă! Dărâmă acest zid pe care l-am construit și care mă desparte de părtășie, de acest lucru care mă rănește.

Noi suntem cei care ne rănim cel mai mult și suferim din cauza propriilor noastre eforturi de a ne salva pe noi înșine, dar ne distrugem. Propriile noastre eforturi de a ne proteja inima de orice alte daune, este chiar lucrul care ne distruge inima, deoarece ne despărțim de părtășia pe care Dumnezeu vrea s-o folosească pentru a ne vindeca.

Eu spun: Dumnezeule, iartă-mă și ajută-mă să dărâm aceste cărămizi din cale, toate aceste minciuni negative ale diavolului, toată sămânța greșită care a fost semănată în mintea mea și i-am permis să rămână acolo. Dumnezeule, iartă-mă pentru aceasta și dărâmă totul și ajută-mă să am un sentiment mai blând în inima mea față de celălalt.

Voi repeta ultima frază pe care a spus-o fratele Branham:

„…până când nu simt diferit cu privire la aceasta în inima mea, indiferent dacă mi-a spus Dumnezeu. Dar aceasta este ceea ce schimbă, frate Roy, aceasta vine. Ceva trebuie să mă schimbe pentru că eu, în inima mea, dacă mă duc afară simțind cum simt acum…eu încă simt că ei ar fi trebuit să asculte acel Mesaj, ei ar fi trebuit s-o facă…și eu nu am pentru oameni simțământul pe care ar trebui să-l am. Și până când nu obțin acel sentiment, nu este nevoie să mă duc, pentru că aș fi un fățarnic.”

O, Doamne, fratele Branham a venit cu interpretarea perfectă a Cuvântului, cu o descoperire perfectă, și iată că în acest moment a avut o descoperire pe care nici nu a împărtășit-o încă. El avea lucruri pe care i le-a spus Dumnezeu, dar simțea să nu le mai spună. El a înțeles Tragerea a treia; știa care este Pecetea a șaptea; știa toate Pecețile; știa ziua și ora; știa toate acestea și avea această mare descoperire, dar ceea ce avea nevoie nu era mai multă descoperire, ci el avea nevoie să se schimbe ca să poată manifesta această descoperire, astfel încât să poată trece în acea etapă finală a slujbei sale.

El urma să aibă o schimbare în interiorul său, iar schimbarea în el nu avea să fie mândrie sau aroganță, un duh trufaș; nu avea să fie un, „știe tot”, ci schimbarea din el avea să fie un sentiment mai puternic pentru oamenii pe care i-a mutat în Piatra de vârf a dragostei perfecte. Aceasta era schimbarea de care avea nevoie.

De ce schimbare avem nevoie noi? Nu avem nevoie să avem răspunsuri  pentru orice; nu avem nevoie să tăiem totul de sub picioarele lor atunci când nu înțeleg Mesajul sau când nu sunt de acord cu El; noi nu avem nevoie de dezbateri; nu avem nevoie de toate aceste non-sensuri, ci avem nevoie de mai multă dragoste divină care să lucreze în noi; avem nevoie de Ceva care să ne schimbe, astfel încât să putem trece în această etapă finală a slujirii. Aceasta nu va fi să ai cunoștință; aceasta nu va fi să înțelegem totul și nimeni să nu poată rezista împotriva înțelegerii Bibliei pe care o avem noi.

O, Dumnezeule, ceea ce avem nevoie noi, este să răspândim dragoste, pentru că atunci când se proiectează dragostea, harul suveran îi ia locul. Noi avem nevoie de unele lucruri care să ne schimbe. Dumnezeule, schimbă-mă!

Cred că este uimitor că el a recunoscut că a ajuns la Tragerea a treia și că trebuie să aibă o schimbare.

Să mergem din nou la mesajul, Smerește-te. Lucrurile pe care le spune aici sunt uimitoare, și vreau să iau câteva citate de acolo.

„Nu uitați că acest Tabernacol își va pierde puterea. Amintiți-vă că acesta este ținta spre care Satan își are îndreptată fiecare armă din iad. El va determina o persoană să facă ceva care este contrar cu ceea ce gândește altul.”

El nu spune că acea persoană ar face ceva greșit, ci spune: „…ceva care este contrar cu ceea ce gândește altul.” Sunt surprins de câte ori acesta, (fratele Chad arată spre el însuși), este problema. Nu păcat, ci doar cineva a făcut ceva contrar cu ceea ce crede o altă persoană, și aceasta creează o mare tulburare, pentru că toți credem că avem dreptate.

Îmi pare rău că vă sparg balonul, dar toți credem că avem dreptate; toți credem că avem o perspectivă bună; toți credem că avem un discernământ bun; toți credem că suntem un judecător bun a ceea ce vedem; toți credem că înțelegem ceea ce se întâmplă prin informația limitată pe care o avem. De multe ori, cu privire la o situație, spunem: „Da, aceasta este. Am înțeles. Aceasta spune Cuvântul. Dacă ar asculta doar de profet.” Și chiar credem că știm răspunsul. Biblia spune că cel care judecă chestiunea înainte să o asculte, este un nebun.

Cred că ceea ce trebuie să facem noi, este să încetăm să fim cei care știu totul, și să nu mai avem încredere în propria noastră înțelegere, să nu mai fim super-spirituali, să nu mai avem noi înțelegere asupra tuturor lucrurilor, să-i lăsăm pe toți în pace, pentru ca Dumnezeu să conducă, iar dacă ceva nu este în ordine, du-te la acea persoană și află, pentru că de multe ori vei descoperi că nu ai toate informațiile și că ai înțeles greșit. În loc să arunci săgețile, de ce nu le oprești? De ce nu spui: „Știi ce, nu pare a fi bine și nu înțeleg, trebuie să fie mai mult pentru că acesta este un frate bun, este o soră bună, este o familie bună, un slujitor bun, o biserică bună; este fratele meu. Nu înțeleg de ce fac ceea ce fac, dar trebuie să existe o explicație. Nu sunt de acord cu ceea ce văd, dar trebuie să fie mai mult.

De ce nu ne dăm unul altuia circumstanțe atenuante? De ce sărim întotdeauna la concluzia negativă? De ce nu putem să ne apărăm unii pe alții și să spunem: „Probabil că în povestea aceasta este mai mult decât înțelegem. Aceștia sunt oameni buni, sunt frații și surorile mele.” Sunt sigur că există un motiv pentru care să nu întărim în mod constant partea negativă. Să o tratăm într-un alt mod.

Să citim din nou ce a spus fratele Branham:

„El va determina o persoană să facă ceva care este contrar cu ceea ce gândește altul. El face aceasta, este în stare s-o facă. Aceasta este treaba lui, dacă poate face pe cineva să spună ceva, pe cineva să vorbească despre altul și să spună: „Ei bine, ascultă. Știai că cutare și cutare au făcut…?” Să nu ascultați aceasta. Nu asculta deloc la aceasta! Acesta este diavolul. Vedeți? Este Satan. Să nu credeți aceasta!

Dacă este ceva în care cineva a greșit, roagă-te pentru el, dar nu te ruga într-un fel egoist zicând: „Știu că este datoria mea și trebuie să mă rog pentru fratele acela.”

Știți că puteți să vă rugați pentru un frate cu un duh trufaș? „Doamne, fratele acela, săracul, nu știe ce face, dar eu pot vedea.” Vreau să spun că nu ne rugăm exact așa, dar aceasta este atitudinea cu care ne rugăm. Noi mergem cu o atitudine în care noi suntem sus, iar fratele nostru este aici, jos, și așa ne rugăm lui Dumnezeu pentru el. „Doamne, ajută-l pe acest sărman frate ignorant care nu știe nimic.”

Știți, Dumnezeu urăște o inimă mândră, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Cum ne rugăm? Să coborâm jos și să începem să-l ridicăm pe fratele sau pe sora.

Citim mai departe:

„Să nu te rogi într-un mod egoist, zicând: „Știu că este datoria mea, trebuie să mă rog pentru fratele acela,” de parcă ai fi darul lui Dumnezeu pentru fratele acela și cumva rugăciunile tale deschid Raiul pentru fratele acela, pentru că el nu poate să se roage pentru el însuși. Aceasta este atitudinea cu care mergem uneori la rugăciune. „Odată ce m-am rugat pentru el, totul s-a schimbat.” Exact aceasta facem. Aceasta este ceea ce facem. Când ne rugăm pentru cineva să se vindece și este salvat în mod miraculos și eliberat, imediat spunem: „Oh, m-am rugat pentru el!” Vreau ca numele meu să fie atașat acelei biruințe. Dar când situația este alta, când omul acela moare, nu spunem nimic despre faptul că am petrecut ore întregi rugându-ne pentru el.

Ascultați, toți suntem prinși de acest lucru și toți avem nevoie să fim eliberați.

Pavel a putut să spună: „Eu am semănat, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.” Să citim mai departe:

„Tu trebuie să iei aceasta adânc în inimă pentru sora aceea. Doar vorbește și fii cât se poate de dulce, și primul lucru pe care-l vei ști, o vei găsi din nou înapoi în serviciu. Vedeți? La urma urmei, noi ne îndreptăm spre apusul soarelui.”

Unde mergem? Vom ajunge la linia de sosire, dar vom merge împreună, prieteni. Vom merge iubindu-ne unul pe celălalt, susținându-ne unul pe celălalt, simțind unul pentru altul, muncind unul pentru altul, apărându-ne unul pe altul, fără să ne tăiem unul pe altul, fără să ne judecăm greșit unul pe altul și fără să fim suspicioși unul față de celălalt.

Așadar, aceasta este instrucțiunea pe care i-a dat-o bisericii. Mai departe, în mesajul, Smerește-te, fratele Branham spune:

„Acum ne uităm la acest ceas ca să aflăm cât este timpul. Dacă fiecare piesă din acel ceas nu se coordonează una cu cealaltă, noi nu vom ști niciodată timpul corect. Este adevărat? Este nevoie ca noi toți împreună, dacă vrem să vedem a treia Tragere, să facem ceva pentru Dumnezeu…”

Fratele Branham a luat aceasta în mesajul, „Smerește-te,” a vorbit despre rugăciunea pentru un frate sau o soră, că nu o poți face cu un duh mândru, trufaș, și toate acele lucruri, apoi le-a luat și le-a legat de manifestarea Tragerii a treia, pentru că nu vom avea această manifestare până nu vom ajunge în acest loc, până nu vom fi coordonați cu toții și ne facem toți partea noastră. Fiecare parte este la locul ei și există armonie în unitate.

El spune că trebuie să facem ceva pentru Dumnezeu dacă vrem să vedem Tragerea a treia. Ascultați, noi nu o vom face singuri indiferent cât de mult credem că suntem cel mai mare lucru care i s-a întâmplat vreodată Pământului, sau că suntem cei mai mari credincioși din biserică, nu se va întâmpla nimic fără noi toți.

„…este nevoie ca noi toți, toți împreună, să facem într-adevăr ceva pentru Dumnezeu, dacă vrem să vedem Tragerea a treia; este coordonarea fiecăruia dintre noi împreună să ne smerim înaintea lui Dumnezeu, să ne mărturisim păcatele, să ne rugăm și să-L credem pe Dumnezeu pentru aceste lucruri.”

Laudă lui Dumnezeu! Mai jos, profetul spune:

„Știți, oamenii vor putere, și într-adevăr, ei nu știu ce este puterea; ei habar nu au ce vine cu aceasta. Calea în sus este întotdeauna în jos. Dacă vrei putere, caută să vezi cât de smerit poți să devii. Scapă de toată gândirea ta lumească și smerește-te înaintea lui Dumnezeu și atunci ai mai multă putere decât omul care aleargă peste tot prin clădire și face multă gălăgie, pentru că ai fost în stare să te biruiești pe tine însuți și să te predai lui Hristos. Înțelegeți? Să te smerești înaintea Lui. Aceasta este puterea adevărată.”

Vedeți? Puterea adevărată nu este gălăgie; puterea adevărată nu este demonstrație; puterea adevărată nu este un spectacol, ci puterea adevărată este să fii capabil să te biruiești pe tine însuți. De ce? Pentru că fratele Branham a spus: „Cel mai mare dușman al meu este William Branham.”

Cel mai mare dușman al meu este Chad Lamb. Ce se întâmplă dacă biruiesc totul în jurul meu, dar acest tip (eu însumi), este cel care mă înșală și mă împiedică, construiește complexe, mă face să iau decizii greșite, să judec circumstanțele greșit. „Oh, ne-am rugat și ei au fost vindecați!” Este bine. Este minunat. Ne place aceasta, dar cine mă va salva de mine însumi?

Eu am nevoie de Dumnezeu pentru mine să mă ajute să mă smeresc. Am nevoie de Dumnezeu să-Și ia Cuvântul și să-L deschidă, să-L descopere, să mă curețe și să facă toate lucrurile de care am nevoie; am nevoie ca El să le facă pentru mine.

Noi putem merge mândri și să-L vedem pe Dumnezeu folosind daruri; putem vedea că Dumnezeu ne folosește și toate lucrurile pe care le-a folosit și totuși să umblăm mândri și să nu ne dăm seama că ne înșelăm singuri și semănăm sămânță negativă peste tot în jurul nostru.

Eu spun: Dumnezeule, ajută-ne să rămânem smeriți așa cum ne-a spus profetul Tău și așa cum ne-a spus Cuvântul Tău. Să rămânem smeriți, să ne smerim pe noi înșine.

În continuare, el a spus:

„Arătați-mi o biserică smerită, care este smerită cu adevărat, nu o arogantă; o biserică, doar o biserică dulce, smerită și eu vă voi arăta o biserică ce are favoarea și puterea lui Dumnezeu în ea. Acesta este adevărul. Acesta este lucrul care se cere: umilința. Să ne smerim pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin noi. Nu trebuie să faceți multă gălăgie.”

Când citesc aceasta, aceasta vreau din toată inima. Vreau aceasta și am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, am nevoie de Duhul lui Dumnezeu ca să mă conducă. Aceasta este ceea ce vreau din toată inima mea, pentru că, cu această smerenie, cu duhul smerit potrivit, este posibil orice. Dumnezeu poate face absolut orice când are controlul deplin și nu-I încurcăm eforturile prin propria noastră mândrie și aroganță, dar când intrăm în supunere, într-o umilință reală și ne predăm Lui, atunci El este Cel Mare, El este Cel care are întâietate, El este totul și realizăm că noi suntem nimic. Când venim în acel loc, atunci absolut orice este posibil și El face orice; atunci El primește tot dreptul, pentru că noi știm că nu putem face nimic.

Când profetul lui Dumnezeu a putut intra în partea finală a slujbei sale, a spus: „Nu eu sunt cel care a fost acolo în acea zi. Eu doar am stat aproape de El. Nu eu am fost Cel care a venit jos la râu; nu eu am fost Cel care a spus acele lucruri, eu doar am stat aproape de El când a făcut.”

Oh, Doamne, și eu vreau să stau aproape de Tine când faci aceste lucruri. Doamne, ajută-mă!

În mesajul, Influența altuia, profetul spune:

„Puneți-L pe Dumnezeu înaintea voastră și aveți reverență și respect față de Dumnezeu. Așa este corect.”

Acum, el a mers și a început să vorbească despre heruvimii pe care Isaia i-a văzut închinându-se lui Dumnezeu:

„Acum priviți, cu două aripi ei și-au acoperit fața. Două aripi…Aceasta înseamnă reverență, reverență înaintea lui Dumnezeu, închinare, și-au acoperit fața. Acum, noi nu avem aripi cu care să ne acoperim fața. Noi ne plecăm capul la picioarele Lui; ne plecăm capetele și ne rugăm cu evlavie, cu respect. Da, domnule. Recunoaștem aceasta. Cu două aripi și-a acoperit picioarele. Faptul că și-a acoperit picioarele înseamnă smerenie și respect.”

Auziți? Chiar și îngerii din cer…Fratele Branham spune că aceștia erau curați, ei nu au păcătuit niciodată în viața lor, totuși, ei își acoperă fețele în reverență și respect pentru Dumnezeu, și își acoperă picioarele în umilință, în prezența lui Dumnezeu. Ascultați ce spune mai departe:

„Asemenea lui Moise. Moise, din respect pentru Dumnezeu, când El i-a spus că este pe pământ sfânt, și-a scos pantofii. Vedeți? A făcut ceva cu picioarele lui.

Pavel, din respect pentru Dumnezeu, reverență, când Îngerul Domnului a venit în fața lui, Stâlpul acela de Foc, el a căzut la pământ înaintea Lui. Respect! Ioan Botezătorul a avut de asemenea respect când L-a văzut pe Isus venind, și a spus: „Eu nu sunt vrednic nici măcar să-i ating picioarele.” Vedeți? Picioarele, arătând respect. Vedeți? Oh, fiți conștienți! Iată un singur lucru de care trebuie să fiți conștienți, de micimea voastră. Dacă vreți să ajungeți undeva cu Dumnezeu, faceți-vă singuri mici.”

Am început să mă gândesc la toți oamenii care au venit  în prezența lui Dumnezeu: Moise a fost smerit, Isaia a fost prăbușit, Pavel a fost trântit la pământ. Noi ne gândim la toate aceste figuri biblice. Fratele Branham a spus: „Când a venit Îngerul, aproape am murit.” Ce au făcut toți acești bărbați? Au arătat umilință. Uneori, când văd acel duh arogant, mă întreb dacă noi am fost vreodată în prezența lui Dumnezeu. De ce? Cum am putea avea un duh arogant dacă am fost în prezența lui Dumnezeu? Aceasta trebuie să aducă umilință.

Pentru a-L vedea pe Dumnezeu, pentru a-L recunoaște pe Dumnezeu în această oră, pentru a intra în contact cu Dumnezeul cel viu, trebuie reverență, respect și smerenie. Când văd că acestea lipsesc, mă întreb dacă nu le-am prezentat oamenilor doar o biserică, o clădire sau o biserică locală. Dacă-i aducem pe oameni în prezența lui Dumnezeu cu adevărat, aceasta va aduce reverență, respect și smerenie. Doamne, ajută-ne! Aceasta este lupta vieții noastre.

Să ne întoarcem la mesajul, Smerește-te:

„Deasupra tuturor lucrurilor, noi suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre individuale. Vedeți? Aceștia sunteți voi, care mergeți în Cer. Aceasta nu este dacă merg eu sau el; acela ești tu care mergi. Vedeți? Și tu primul, și tu trebuie să ai grijă de aceasta și să vii dulce înaintea Domnului.

Eu am văzut întotdeauna că omul care se smerește pe sine însuși, este omul pe care îl înalță Dumnezeu. Când iei o persoană cu pieptul scos în afară, care știe tot și nu poți să-i spui nimic, care este arogantă, ei bine, aceea este persoana care nu ajunge niciodată undeva. Dar ia persoana aceea care se smerește pe sine și umblă în bunătate…”

Îmi place cum spune fratele Branham iar și iar: „…cu umilință și dulceață, cu bunătate; cu umilință și dulceață,” și pe tot parcursul mesajului, „Smerește-te,” el se referă tot timpul la, „smerenie și dulceață.”

Când am început să mă gândesc la acești termeni, i-am căutat și am găsit că fratele Branham i-a folosit iar și iar și iar, și când a venit Îngerul Domnului pe platformă, el le-a spus oamenilor: „Simțiți acea smerenie dulce? Simțiți? Acesta este EL.” El a spus: „Acesta este El. Acesta este Domnul nostru. Acesta este Isus Hristos. Acesta este Îngerul Domnului.” El L-a numit în toate aceste feluri. „Aceasta este prezența lui Dumnezeu,” și toate acestea. Și iar și iar și iar, el a spus: „Simțiți acea umilă prezență dulce? Simțiți aceasta?” Apoi, în alt loc, el a spus: „Simțiți această dulce prezență blândă? Aceasta este Prezența Domnului.”

De zeci, poate de sute de ori, el a spus aceasta pe bandă. Cum putem să ne îndepărtăm de prezența Domnului și să luăm un duh arogant, când de fiecare dată când venea, El era umil, dulce și smerit? Fratele Branham a spus:

„Când Mireasa, când Ea vine în imaginea lui Hristos, Tunetul care-l scutură pe diavolul, este acest dulce Duh smerit.”

Acesta este Tunetul care-l scutură pe diavolul, aceasta este ceea ce înseamnă să te comporți ca Hristos, nu să stai în picioare și… Uneori noi vrem demonstrații pentru că demonstrațiile ne ajută mândria. Eu vreau demonstrații, vreau ca toate darurile Duhului să opereze; vreau ca Dumnezeu să demonstreze și să dovedească iar și iar Cuvântul Său; vreau ca El să facă toate acestea și El să primească toate meritele și cinstea, pentru că, dacă o facem greșit, aceasta va întinde o capcană la picioarele oamenilor. Eu vreau ca Dumnezeu să Se arate puternic; vreau ca Dumnezeu să vină în scenă; eu Îl vreau pe El! Vreau ca El să Se țină de Cuvânt; vreau ca El să-L împlinească; vreau ca El să aibă întâietate; vreau ca El să fie Împăratul și Domnul domnilor; vreau ca El să fie Marele Păstor și vreau ca El să primească toată cinstea!

Haideți să privim în Proverbe 18.12:

„Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.”

Deci, întrebarea este: noi vrem pieirea sau vrem slava? Apoi, calea în sus, este în jos. Să mergem înapoi la, „Smerește-te,” unde profetul spune:

„Noi vrem s-o ținem să decurgă lin, dulce și în rânduială cu Domnul. Așadar, doar amintește-ți că partea ta poate fi arcul principal sau poate cea mai mică, arătătorul mic, o piesă mică sau arcul de tras, ar putea fi orice, sau poate să fie arătătoarele de pe fața ceasului care indică timpul. Dar oricare ar fi acesta, este nevoie de toți să lucrăm împreună în armonie cu Evanghelia lui Isus Hristos, pentru ca aceasta să fie adusă la împlinire.”

El vorbea despre Tragerea a treia. El ne va lua pe toți să lucrăm în armonie pentru a realiza acest lucru. Mai departe, el spune:

„Doar gândiți-vă. Dacă darurile sunt atât de mărețe, ceea ce noi numim putere; totuși Pavel a spus: „Chiar dacă aș avea credință ca să pot muta un munte, dar nu am dragoste, nu sunt nimic.” Gândiți-vă la aceasta! Deși noi spunem: „Păi, deși înțeleg…măcar dacă am cunoaște Biblia.”

„Chiar dacă aș înțelege toate tainele lui Dumnezeu, vedeți, deci, chiar dacă aș putea să fac aceasta, dar nu am dragoste, nu sunt nimic. Vedeți? Încă nu am ajuns nicăieri. Vedeți? Principalul lucru este să-L iubești pe Dumnezeu și să te smerești pe tine însuți cu aceasta.”

Fratele Branham vorbește despre faptul că fiecare piesă mică trebuie să-și facă partea ei. Și este uimitor cum, ori de câte ori ai un grup de oameni, încep să apară toate caracterele și toate aceste vechi complexe, mândria și toate acestea, și se pare că este atât de greu ca cineva să rămână doar pe locul lui, doar să stea cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, din cauza invidiei că altcineva primește mai multă notorietate, că altcineva este într-o poziție mai văzută. Ei încearcă mereu, există o tentație de a încerca să obțină acea poziție sau să-l dărâme pe cel care este în acea poziție. Găsești critici pentru diaconii bisericii, găsești critici pentru capii familiilor, critici pentru cântăreți, găsești critici. De ce? Adevărul este că există mândrie în voi și vă pare rău pentru voi înșivă că nu sunteți în poziția aceea. În felul acesta acel duh critic vine sus și uneori suntem atât de buni și găsim greșeli la toți ceilalți.

Ce ziceți despre laudă? Ce ziceți dacă spuneți: „Eu apreciez pe cineva care rămâne în slujba lui; eu apreciez pe cineva care se va dărui pentru aceasta, se va oferi pentru aceea, eu apreciez aceasta. Până când Dumnezeu mă mută de aici, și eu vreau să fac partea aceasta cel mai bine.”

Aceasta este mândrie, și mândria aduce critică; această mândrie aduce prăbușire, dar când poate veni smerenia, poți prețui pe toată lumea: „Eu îi apreciez pe toți, apreciez rolul pe care îl are fiecare și locul pe care îl are; eu apreciez ceea ce fac ei.” Atunci noi toți, fiecare piesă mică are un rol principal, fiecare roată dințată, totul funcționează împreună și în armonie, și ne aduce în manifestarea Tragerii a treia, dar este nevoie să lucrăm toți împreună. Nu contează ce poziție avem, la ce ne-a chemat Dumnezeu, ce dar ne-a dat, unde ne potrivim în Trup, noi toți trebuie să jucăm rolul nostru și toți trebuie să stăm pe culoarul nostru.

Vreau să spun că noi nu putem lua mingea din mâna altuia, ci trebuie să lucrăm toți împreună și să ne iubim unul pe altul. Fratele Branham a spus:

„Desigur, după toți acești ani în lucrare și în jurul lumii, și văzând oameni diferiți, s-ar cuveni să știu puțin despre poarta de intrare.”

Citesc tot din mesajul, „Smerește-te”:

„Dacă vrei să ajungi undeva cu Dumnezeu, să nu îngădui niciodată vreunui duh arogant să vină în jurul tău. Să nu îngădui să vină vreo răutate înăuntru. Indiferent ce face cineva, dacă ei sunt greșiți, să nu lași niciodată să se îngrămădească ceva gânduri împotriva acelei persoane. Înțelegeți?  Tu să fii dulce și amabil. Amintiți-vă că Dumnezeu v-a iubit când erați în păcat, și dacă Duhul lui Dumnezeu este în voi, iubiți persoana care este în greșeală. Vedeți? Doar rugați-vă pentru ei și iubiți-vă unii pe alții.”

De ce este aceasta atât de greu?  Din cauza acelui vechi scai lipicios, a acelei naturi vechi.

„Deasupra tuturor lucrurilor, iubiți-L pe Dumnezeu; iubiți-vă unul pe altul. Fiți smeriți cu Dumnezeu și unul cu altul și Dumnezeu va binecuvânta aceasta, și este greu de spus ce va face El.”

Noi doar să fim smeriți cu Dumnezeu și să fim smeriți unul cu altul; ci să-L iubim pe Dumnezeu și să ne iubim unul pe altul. Acolo nu spune ce va face Dumnezeu. Proverbe 16.5:

„Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.”

Să fii o urâciune înaintea Domnului este rău, iar eu nu vreau să am o inimă trufașă, ci vreau să fiu smerit. Să mergem la 1Petru 5.5, și să privim împreună la această Scriptură:

„Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.”

Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.”

Laudă lui Dumnezeu! Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi. Tot în mesajul, Smerește-te, el spune:

„Nu lăsați ca acel Duh să plece vreodată din acest loc. Dacă se întâmplă totuși aceasta, mie nu-mi pasă cât de elocvent ar putea fi păstorul vostru și cât de bine ar putea aduce Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu este întristat și îndepărtat. Vedeți? Când noi putem să avem toate lucrurile în părtășie, în comun și ne iubim unii pe alții, Dumnezeu va lucra cu noi.”

Voi știți ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că noi nu putem doar să stăm în spate având un duh arogant și dispute și critici unul pentru altul; noi nu putem sta în spate așteptând să lucreze darul. „Eu pot avea dispute, pot avea un complex, pot avea un sentiment; eu pot avea aceasta și aceea; eu pot fi mândru, eu voi merge la biserică și voi asculta un mesaj bun.” Nu! Duhul lui Dumnezeu va fi întristat și îndepărtat de aceasta.

Pentru ca noi să auzim de la Dumnezeu, trebuie să păstrăm Duhul corect, trebuie să păstrăm atmosfera corectă, trebuie să ne păstrăm smeriți înaintea lui Dumnezeu; să fim iubitori și smeriți unul cu altul înaintea lui Dumnezeu. Calea în sus este în jos.

În mesajul, Orbul Bartimeu, fratele Branham spune:

„Dragostea răscumpărătoare a fost tema mea și va fi până voi muri. Acesta este adevărul. Pune dragoste în inima ta, fii adevărat și sincer și ai felul corect de motiv și felul corect de obiectiv iar Dumnezeu va avea grijă de restul. Dacă motivul și obiectivul tău este corect…Dacă obiectivul tău este corect, dar motivul tău este greșit, nu va funcționa.”

Îmi place aceasta. M-am uitat aici la motivul și obiectivul acela doar pentru a avea o definiție. Deci, suntem toți pe aceeași pagină. Definiția „motivului,” este chiar motivul pentru care faci ceva. Așadar, noi trebuie să judecăm motivul nostru, care este motivul pentru care facem ceva? Mă gândesc că aceasta este o întrebare bună de pus ori de câte ori intrăm într-o acțiune.

Uneori, știți, viața este grăbită, noi ne mișcăm într-un ritm rapid, mergem, mergem, dar din când în când ne oprim; și este bine să ne oprim, dar oprește-te doar o clipă și gândește-te: „De ce fac ceea ce fac? De ce fac aceasta? Care sunt motivele mele care stau în spatele a ceea ce fac?” Vreau să spun că putem fi prinși de un motiv fals foarte ușor. Uneori putem masca un motiv fals cu retorica religioasă. Suntem atât de buni la aceasta!

Ați văzut pe cineva care are o problemă cu bârfa? Ei trebuie doar să vă spună despre cineva din cealaltă biserică, ca să te poți ruga pentru ei, dar cu motivul că ei vor doar să-ți spună ce au auzit. Nu trebuie să fii implicat, tu nu trebuie să auzi nimic despre aceasta pentru că nu are nimic de-a face cu tine; tu personal, nu ești implicat în situația aceasta, pentru că deja sunt oameni care se roagă. Dar cineva are o problemă cu bârfa. Ei vor veni și vor începe să fie purtători de povești dar vor acoperi aceasta cu retorică religioasă: „Dacă îți spun aceasta, poți să te rogi,” dar realitatea este că voi îmi spuneți aceasta pentru că vreți să mi-o spuneți. Acolo sunt deja oameni care se roagă; acolo este deja implicat un păstor; acolo este deja o biserică ce gestionează situația, iar tu nu ai nici un motiv să-mi spui aceasta. Deci, noi trebuie să ne oprim și să ne întrebăm: „De ce vreau să spun aceasta? De ce vreau să împărtășesc aceasta? Care este motivul real din spatele acțiunii mele?”

Vă spun: când ajungem la aceasta, este puțin cam greu să ne judecăm pe noi înșine. Să renunțăm să ne mișcăm într-un ritm atât de rapid, să ne oprim și să spunem: „De ce fac aceasta? De ce fac aceea? De ce iau decizia aceasta? De ce vreau să spun aceasta?”

Uneori am mers de la conversații și am fost absolut jenat de mine, rușinat de mine, pentru că am spus unele lucruri într-un anumit fel, am exprimat lucrurile într-un anumit fel, pentru că am încercat să-i fac pe oameni să aibă o opinie bună despre mine, am vrut să le spun că am realizat ceva; dar ei nu au întrebat, așa că am găsit o modalitate de o introduce în tablou. Și când am plecat, eram atât de rușinat de mine însumi, pentru că nu a fost nimic altceva decât mândrie. Voi spuneți: „De ce le-am spus aceasta? De ce a trebuit să spun aceasta?” Ei nu m-au întrebat, conversația nu era despre aceasta. Sper că nu sunt singurul care a făcut aceasta. Noi trebuie să ne oprim și să spunem: „De ce fac aceasta? Cine beneficiază de aceasta? Cine arată bine?” Dacă doar pe mine mă face să arăt bine, atunci nu există nici un motiv să o spun, deoarece Scriptura spune că nu trebuie să ne lăudăm singuri. „Lasă pe altul să te laude, nu te lăuda singur.” De ce? Pentru că aceasta generează doar mai multă mândrie.

Deci, uneori, noi trebuie să ne oprim și să privim la motivele pentru care facem unele lucruri. Vreau să spun că, uneori le poți vedea.

De multe ori, în felul în care oamenii postează lucruri pe rețelele sociale, poți vedea manifestându-se mândria, dar oamenii vor avea tot felul de motive: „Eu postez aceasta pentru că… Eu postez…” Dar motivul real pentru care postezi aceasta, este pentru că vrei să fii acceptat sau să pari acceptat. Noi trebuie să ne oprim și să ne întrebăm: „De ce fac ceea ce fac? Merg în capcana diavolului sau aceasta este umilința adevărată? Este acesta adevăratul caracter al lui Hristos, sau este doar propria mea mândrie care mă înșală?”

Care este motivul nostru pentru care vorbim despre o situație? Este ca să ajutăm sau numai ca să vorbim despre acea situație? Este timpul să vorbim despre tot felul de situații?

Este timpul să ne corectăm; este timpul în care trebuie să mergem la oameni; este timpul în care trebuie să mergem la un frate sau la o soră pentru a îndrepta ceva. Este timpul, dar care este motivul pentru care facem aceasta? O fac pentru ca ei să știe că eu sunt corect și ei sunt greșiți? Atunci ar fi bine să nu ai încă această conversație. Fac aceasta ca să pot spune: „Ei bine, eu am încercat. Este vina lor. Eu mi-am făcut partea.” Motiv greșit.

Dar dacă sunt îngrijorat pentru sufletul lor și ceva nu este în ordine, eu nu vreau nici o piedică, nu vreau nici un sentiment ciudat, ci vreau dragoste, vreau armonie și vreau unitate. Atunci, este bine să te duci la ei, pentru că motivul tău este bun, este corect. Este timpul să avem conversații și să vorbim despre diferite lucruri, este timpul pentru tot. Care este motivul nostru? Dacă motivul nostru și obiectivul nostru este corect, atunci Dumnezeu Se va asigura că iese bine. Dar dacă motivul este greșit, Dumnezeu nu este obligat s-o rezolve, pentru că se întâmplă altceva.

Apoi, m-am uitat la cuvântul, „obiectiv.” Cuvântul, „obiectiv,” înseamnă ceva spre care sunt îndreptate eforturile, un scop, un țel sau finalul unei acțiuni. Deci, motivul, este cauza pentru care facem un lucru; iar obiectivul este ceea ce încercăm să realizăm. Care este scopul? Care este țelul? Ce încercăm să facem? Dacă ceea ce încercăm să facem nu este pentru Împărăția lui Dumnezeu; dacă ceea ce încercăm să facem nu este pentru folosul altuia, ci este în beneficiul nostru, pentru câștigul nostru, atunci acțiunea este din motive egoiste, și este bine s-o lăsăm la o parte.

Fratele Branham ne-a învățat să nu ne rugăm în mod egoist. El a spus: „Voi vreți să fiți vindecați. De ce vreți să fiți vindecați? Ce vreți să faceți când sunteți vindecați? Ce faceți cu vindecarea voastră? Aveți de gând să-L slujiți pe Dumnezeu? Ce vreți să faceți când sunteți vindecați? Ca să puteți depune mărturie?”

De ce vrei să fii vindecat, pentru că el a spus să nu ne rugăm nici măcar pentru vindecarea noastră doar din motive egoiste, doar ca să ne simțim mai bine, ca să nu avem dureri. El a spus: „Care este motivul din spate, pentru care o ceri? Pentru că atunci când ai motivul corect, Dumnezeu îl va face să reușească. Voi spuneți: „Motivul meu este Dumnezeu. Vreau să văd Cuvântul Tău lucrând, vreau să văd promisiunea Ta. Știu că este adevărată și vreau să mărturisesc că acest Cuvânt este Adevărul; vreau să am sănătate ca să Te pot sluji mai bine, ca să-mi pot sluji familia, ca să pot sluji în poziția mea.”

Care este motivul? Care este obiectivul nostru? El a spus: „Când motivul și obiectivul nostru este corect, Dumnezeu Se va ocupa de restul.”

Uneori noi trebuie să ne oprim pentru un minut, să reflectăm și să-I cerem lui Dumnezeu să ne deschidă înțelegerea, astfel încât El să-mi arate unde sunt acum și de ce fac ceea ce fac, și dacă motivul și obiectivul meu este corect, dacă sunt smerit, merg înainte cu credința că Dumnezeu Se va ocupa de restul. Dumnezeu va veni în scenă și va rezolva totul.

Când privești la farisei, motivele și obiectivele lor au fost greșite, dar acțiunile lor au fost corecte. Privești la fariseul care ținea Sabatul, plătea zeciuieli, mergea la Templu să se roage, el avea acțiuni corecte, dar motivele și obiectivele lui au fost greșite.

Vă amintiți de fariseul care a mers la Templu să se roage și a spus: „Îți mulțumesc, Dumnezeule, că nu sunt ca vameșul acela. Eu nu sunt un păcătos, postesc de atâtea ori și plătesc zeciuieli din toate.” Dar Isus a spus că vameșul stătea departe și nu îndrăznea nici să-și ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept și spunea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Și Isus a zis: „Eu vă spun că, mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt.”

În Matei 23.4-5, Isus a vorbit despre farisei și a spus:

„Ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște.

Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuți de oameni…”

Acesta era motivul lor, să fie văzuți de oameni.

„…Astfel, își fac filacteriile late; își fac poalele veșmintelor cu ciucuri lungi;

umblă după locurile dintâi la ospețe și după scaunele dintâi în sinagogi;

le palce să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!” „Învățătorule! Învățătorule!”

Motivul lor era greșit, de aceea a vorbit Isus atât de dur cu ei. Acțiunile lor erau corecte, dar motivul și obiectivul lor a fost greșit. Eu spun: Dumnezeule, vreau ca acțiunile mele să fie dictate de un motiv corect, și de un obiectiv corect.

Mai jos, în Matei 23.23-27, citim:

„Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.

Propovăduitori orbi, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!

Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare.

Fariseu orb! Curăță mai întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată.

Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților, și de orice fel de necurăție.”

Doamne, ferește-mă să pășesc vreodată în acest tablou!

Privesc în urmă cu rușine pentru că am făcut lucruri și am spus lucruri care sunt o prostie. Mândria, nevoia de a fi acceptat, frica de respingere, toate aceste lucruri au motivat conversații și formularea lucrurilor într-un anumit fel; ne-am prezentat într-un anumit fel, de aceea spun: „Doamne, iartă-ne  pentru toate acestea! Iartă-ne pentru copilăriile noastre! Iartă-ne nesiguranța, iartă-ne că am crezut minciunile diavolului și ajută-mă să mă smeresc până acolo încât să nu mă mai gândesc la mine. Umilința adevărată este că pur și simplu nu te mai gândești la tine însuți.

Ați văzut oameni care încearcă să afișeze umilința? Și când încearcă să afișeze umilința, spun: „Sunt exact ca și cum aș fi un vierme, eu nu sunt nimic; nu sunt bun, nici nu știu de ce oameni ca mine…” Aceasta nu este umilință. Mă refer la umilința adevărată.

Tu știi cine ești. Eu sunt un fiu al lui Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu. Dumnezeu mă cheamă în poziția mea și eu nu pot face nimic fără El. Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt. Umilința și smerenia falsă încearcă să afișeze o smerenie astfel încât oamenii să gândească bine despre tine iar noi vedem multă umilință falsă. Dar umilința adevărată este că tu nici măcar nu te gândești la tine. Gândești bine, nu gândești rău și, pur și simplu nu te gândești la tine.

Umilința adevărată este că tu nu ești în cale; nu ești grozav, nu ești cea mai rea creatură care a trăit vreodată; ești doar acolo, ești doar o unealtă în mâna lui Dumnezeu, unul dintre copiii lui Dumnezeu, unul pe care l-a chemat prin harul Său. Ești unul pe care l-a chemat și pe care vrea să-l folosească să facă ceva. Dacă faci ceva bun, este El. Umilința adevărată este echilibru; umilința reală este în mijlocul drumului; umilința falsă este că tu ești obiectul pe care te concentrezi mereu. Poate spui: „Nu pot să cred că am făcut aceasta, sunt atât de prost, sunt un dezastru, nimeni nu ar trebui să-mi vorbească.” Tu ești încă prea atent la tine însuți.

Altă smerenie este: „Ai văzut ce am făcut? Ai văzut, când am făcut aceasta, toată lumea s-a uitat la mine?” Ambii sunt mândri. Dar când venim la mijloc, ieșim din imagine, nu este vorba despre noi. Nu eu sunt cel mai important; nimeni nu-mi acordă cu  adevărat atenție, și nici nu vreau ca cineva să-mi acorde atenție, ci vreau să-I acorde atenție lui Dumnezeu. Eu sunt o unealtă în mâna Lui; sunt ceva ce folosește El, sunt fiul Lui, fac parte din Mireasa Lui, iar El nu este un vierme, am fost răscumpărat din aceasta și adus de partea Lui. Atunci cum pot să mă numesc eu cu denumiri atât de oribile, când El mă numește, Mireasă? Desigur, eu sunt un nimic fără El. Sunt chiar aici, la mijloc. O viziune corectă despre noi înșine.

Atunci nu trebuie să ne facem griji despre noi înșine, nu vorbim despre noi; nu vorbim bine și nu vorbim rău, nu ne petrecem timpul acordând atenție la aceasta, ci mergem mai departe în lucrarea lui Dumnezeu lăsându-L pe El să fie Cel Mare; să-L lăsăm pe El să aibă succes, să-L lăsăm să facă ce vrea El iar noi să ne dăm pur și simplu la o parte din calea Lui.

Dumnezeu să ne vindece de toate complexele noastre; Dumnezeu să ne vindece de nesiguranțele noastre! Doamne, izbăvește-ne de mândria noastră, ca să poți face lucrarea pe care ai hotărât-o pentru această zi, pentru această oră.

În mesajul, Singurul loc de închinare rânduit de Dumnezeu, fratele Branham spune:

„Acum, voi nu puteți lua aceasta…Sinceritatea voastră și tot ceea ce vreți să mărturisiți, nu puteți s-o duceți la altarul metodist, la altarul baptist, la altarul penticostal. Dar pe undeva există un altar pe care l-a ales El, în care Și-a pus Numele și El vă va întâlni în acel loc. Acum, dacă luați totul corect, aceasta va merge; totul este așezat în ordine. Dacă există un scurt circuit în acel fir, lumina nu va apare pentru că este întrerupt. Când voi luați unul din Cuvintele lui Dumnezeu sau unul din Locurile Lui și în inimile voastre aveți obiective egoiste, aceasta va lega puterea lui Dumnezeu chiar acolo. Dacă o faceți pentru că vreți să fiți isteți, pentru că vreți să fiți diferiți de altcineva sau ceva, aceasta este întreruptă chiar acolo, va arde siguranța. Voi greșiți! Voi trebuie să veniți cu sinceritate, cu toată inima; cu motivele și obiectivele voastre plasate drept pe Dumnezeu. Atunci căutați Locul Lui, aflați unde L-a pus și aduceți aceasta acolo.”

O, Doamne, analizează-ne motivele și obiectivele!

În mesajul, Putere desăvârșită în slăbiciune desăvârșită, profetul spune:

„Acum rețineți următorul lucru, mai ales voi, tinerii predicatori, dar și cei care nu predică. Există un lucru pe care trebuie să-l stăpânim, dacă așteptăm să stăpânim voia lui Dumnezeu în viața noastră. Noi trebuie să biruim gândul acesta al capacității umane. Dacă vreodată ajungem într-un punct în care ne gândim că putem face ceva cu propria noastră inteligență și cu abilitățile noastre, trebuie să biruim gândul acesta, să scăpăm de el, să-l lăsăm deoparte astfel încât Dumnezeu să ne poată folosi.” Amin.

Să mergem la 1Corinteni 8. Am mai făcut referire la aceasta, dar vreau să-l citim din nou împreună. 1Corinteni 8.1:

„În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că toți avem cunoștință. Dar cunoștința îngâmfă, pe când dragostea zidește.”

Este uimitor. Toată înțelegerea noastră spirituală, dacă nu vine pe calea corectă, dacă o luăm cu duhul nostru arogant, ne poate îngâmfa, dar dragostea, dragostea Pietrei de încheiere, dragostea zidește întotdeauna. Cunoștința îngâmfă, ne umflă, și îi va dărâma pe alții, deoarece ca să fiu îngâmfat, trebuie să pun pe altcineva jos. Astfel, trebuie să existe și o altă lucrare, dar nu este la fel de bună; trebuie să existe și alte biserici, dar nu la fel de bune; trebuie să existe și alți credincioși, dar nu la fel de buni. Trebuie să fim la un nivel mai înalt decât alți oameni, pentru a fi umflați, îngâmfați. Dar dragostea nu dă jos pe nimeni, ci dragostea zidește. Aceasta înseamnă cuvântul, „a edifica,” a construi dragostea adevărată, a ridica pe toți care pot fi ridicați.

Să citim mai departe versetul 2:

„Dacă cineva crede că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.”

Așadar, oricare dintre noi, care credem că cunoaștem Mesajul, să aplicăm acest cuvânt al Scripturii: „Încă nu cunosc așa cum ar trebui să cunosc. Nu știu așa cum ar trebui să știu; nu știu așa cum vrea Dumnezeu să știu. Nu cunosc totul.”

„Cunoști Cuvântul?” Da, cunosc Cuvântul, dar nu-L cunosc așa cum ar trebui să-L cunosc. Vreau să-L cunosc mai mult; vreau să mă străduiesc constant pentru o viziune mai mare, pentru un Cuvânt mai mare, pentru o înțelegere mai mare, pentru o manifestare mai mare, pentru o Viață mai mare. Vreau să merg înainte încontinuu și vreau să mor zilnic.

Pavel nu a murit odată, Pavel a murit în fiecare zi. Pavel și-a luat crucea și L-a urmat pe Hristos pentru că și-a dat seama că va trebui să fie mort și să rămână mort ca să-și poarte propria cruce.

Eu spun: Doamne, ajută-ne să rămânem morți pentru lume și vii în Hristos.

În mesajul, Smerește-te, profetul spune:

„Priviți la Isus, nimic altceva decât un mănunchi de dragoste. Vedeți? El era Dumnezeu manifestat. El, Dumnezeu Însuși S-a exprimat prin El; și nu este de mirare că s-au întâmplat minuni și alte lucruri. Viața Lui umilă și consacrată, a fost Dumnezeu. El a venit să fie  un Om aici, pe pământ, să-L exprime pe Dumnezeu prin El Însuși. Aceasta este ceea ce L-a făcut ceea ce a fost.

Eu am spus întotdeauna: „Pentru mine, ceea ce L-a făcut pe Isus Dumnezeu, este felul în care S-a smerit pe Sine Însuși. El era atât de mare, și totuși a putut să fie atât de mic.”

Profetul a spus că, pentru el, aceasta L-a făcut Dumnezeu: calitatea Lui de a Se smeri. Voi știți că diavolul nu poate să se smerească. Lucifer nu poate să se smerească, el s-a înălțat pe sine; dar Dumnezeu poate să Se smerească.

Eu vreau să fiu un copil al lui Dumnezeu, așa că vreau atributele Tatălui meu, vreau calitatea de a mă smeri.

În mesajul, Presupunând, profetul spune:

„…Binecuvântat să fie Dumnezeu, eu sunt unitarian…Aleluia! Binecuvântat să fie Dumnezeu, eu sunt adunarian! Slavă lui Dumnezeu, eu sunt în biserica lui Dumnezeu! „Noi suntem aceasta!” „Noi suntem aceea!” Tu nu ești nimic….”

Oh, îmi place aceasta!

„Tu nu ești nimic!” Cât timp gândești așa, ești un nimic. Biblia spune că atunci când un om se crede ceva, nu este nimic. El nu este nimic din ceea ce ar trebui să fie. Exact așa este. Să nu te crezi că ești ceva, ci coboară-te pentru ca Dumnezeu să poată…Golește-te! Voi încercați să vă umpleți; goliți-vă! Aceasta este cea mai mare lucrare pentru biserică și individ: să se golească fiecare pe sine însuși. Aceasta este dur, dar este bine.”

De ce am nevoie? Să mă golesc. Eu nu trebuie să mă golesc de Cuvânt, nu trebuie să mă golesc de Duhul lui Dumnezeu, ci trebuie să mă golesc de mine însumi. Trebuie să scap de lucrurile pe care le-am primit de la bunici și de la părinți, pe care le-am preluat de când eram copil. Trebuie să nu las ca acele lucruri să mă influențeze, dar am nevoie să fie expuse, astfel încât să-L rog pe Dumnezeu să mă ajute să le las deoparte; să mă ajute să renunț la această gândire; să mă ajute să scap de acel sentiment uman.

Ați avut vreodată înainte, un sentiment? O, da, suntem ființe umane. Ați avut vreodată un sentiment negativ? Ați avut vreodată un sentiment negativ pentru o altă ființă umană? Ei bine, nu mai simțiți aceasta. Cum nu mai simțiți aceasta? Ajungi într-un punct în care te pui pe genunchi și recunoști: „Dumnezeule, aceasta nu este conform cu Cuvântul Tău. Nu ar trebui să simt aceasta față de fratele meu, nu ar trebui s-o simt față de nimeni. Doamne, vrei să vii și să scoți aceasta din inima mea? Am nevoie de ajutorul Tău. Eu mor față de aceasta, și Te rog s-o iei de la mine.”

De multe ori încercăm să ne prefacem că nu simțim așa sau că nu facem așa. Vreau să spun că emoțiile sunt foarte greu de controlat, sunt momente când trebuie doar să te pui pe genunchi și să spui: „Doamne, am purtat prea mult timp aceasta, sunt încă rănit din cauza lucrurilor din trecut, încă am gânduri față de oameni care acum sunt morți. Oamenii au greșit: eu, membrii familiei, oamenii din biserică, dar, Doamne, este timpul să scap de aceasta și nu pot s-o fac singur. Nu pot doar să spun că nu voi mai fi rănit, trebuie să pun aceasta la picioarele tale, pentru că, dacă Ți-o dau Ție, o vei lua de la mine, pentru că nu aparține, nu face parte din Cuvântul Tău. Doamne, ajută-mă să iert din toată inima.”

Cum o iei din inima ta când inima ta este încă supărată și în ea este încă amărăciune? Tu ai nevoie ca Dumnezeu să-ți vindece inima ca să poți ierta din toată inima ta. Noi trebuie să fim sinceri, trebuie să fim reali, să fim autentici, trebuie să ne smerim și să-I cerem lui Dumnezeu să aibă milă de noi.

Nu continuați doar să dați cu piciorul pe drum și să vă comportați de parcă lucrurile ar merge bine. Noi trebuie să ne ocupăm de unele lucruri și să le curățăm, astfel încât să putem rămâne smeriți, umili, evlavioși; să fim smeriți cu frații și surorile noastre pentru ca acea dragoste să înceapă să curgă prin noi.

Diavolul a pus o mulțime de capcane în noi, a pus o mulțime de blocaje și de obstacole în inima noastră, pentru a ne împiedeca să exprimăm cu adevărat ceea ce vrea Dumnezeu să exprimăm în această zi. El a avut grijă să fii rănit, și ai fost rănit; s-ar putea că ai fost abandonat, poate ai fost neglijat; poate au fost oameni care ți-au distrus numele aducând acuzații false împotriva ta; poate ți s-au întâmplat tot felul de lucruri în viață și s-au spus tot felul de lucruri urâte despre tine și ai fost respins, dar acesta este doar diavolul care încearcă să oprească o manifestare a lui Dumnezeu înainte de a începe. Dar, eu vă spun că există Balsam în Galaad; există un Duh Sfânt și un Cuvânt care ne-a fost promis. Ni s-a promis că El va vindeca toate bolile noastre, și când a venit, El a venit ca să-i tămăduiască pe cei cu inima zdrobită, pe cei cu un duh mâhnit. El este aici pentru a vindeca boli și pentru a vindeca inima ta. Da!

Să luăm aceste lucruri, să mergem la El și să-I spunem: „Mă vei vindeca?” El nu ne va întoarce spatele. „Doamne, aceste lucruri sunt o piatră de poticnire pentru mine, sunt o piedică, aceasta mă împiedică să afișez dragostea pe care vreau s-o arăt. Mă reține în mod constant și mă face bănuitor față de oameni. Doamne, vino și curăță inima mea, pentru că, dacă ți-o dau Ție, vei lua aceasta de la mine. Doamne, ajută-mă să-i iert pe cei care m-au rănit, și iartă-i pe frații mei, iartă familia mea, iartă-mă, astfel încât să pot fi liber să-Ți exprim dragostea față de această lume, și să fiu ceea ce m-ai chemat să fiu.

Fratele Branham a spus că noi suntem într-o călătorie, și nu împachetezi aici ca să despachetezi Acolo. Nu! Când ajungem Acolo, totul este deja asigurat, noi nu trebuie să luăm cu noi nimic. El ne va ridica sufletele și ne va lua, dar acum suntem în proces de despachetare; avem de despachetat complexe, idei, egoism; despachetăm motive greșite și mândria. Și eu spun: „Doamne, mai am multe de despachetat, ajută-mă Dumnezeule, să despachetez tot. Ajută-mă să mor, ajută-mă să mă predau, ajută-mă să renunț la tot. De ce? Pentru că această manifestare a Tragerii a Treia necesită ca toți să lucrăm împreună în armonie. Aceasta va fi prin Mireasă iar Mireasa este un singur Trup și acel singur Trup nu are ceartă și ceartă, ci este în armonie și cu dragoste; fiecare mădular iubindu-se unul pe altul, și în fiecare îmbinare ajutându-se și edificându-se unul pe altul.

Noi trebuie să creștem, trebuie să creștem dincolo de noi înșine, trebuie să creștem dincolo de multe lucruri pe care le-am avut și ne-au deranjat, pentru că a continua cu programul lui Dumnezeu, este nevoie ca toți să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și să ne smerim unii față de alții. Este nevoie să fim predați Lui, să fim amabili, să fim blânzi și să fim dulci, buni și iubitori.

Eu sunt gata să despachetez. Sunt lucruri pe care le-am cărat prea mult timp și sunt gata să le despachetez; sunt lucruri pe care mi le-au înmânat alți oameni și pe care le-am purtat, dar vreau să le despachetez și pe acelea. Sunt lucruri pe care oamenii le-au aruncat asupra mea, pe care nu le-am dorit niciodată, dar prin Harul lui Dumnezeu, le pot despacheta acum. Doamne, vrei să mă ajuți să le despachetez? Ajută-mă să mă golesc și să fiu liber. Ajută-mă să fiu eliberat de mândrie și de egoism; ajută-mă să fiu eliberat de frică, de respingere și de complexe, pentru că vreau să fiu liber.

Vreau să fiu un vas prin care să poți curge atât de ușor încât, atunci când alții vor intra în contact, să vadă că aici este ceva diferit, că aici este Hristos. Amin. Să nu mă vadă pe mine, ci să Te vadă pe Tine în mine.

 1Corinteni 10.12, ne dă un avertisment:

„Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”

Acel duh bătrân mândru! Ei bine, cum se gândește? „Nu suntem bine.” „Sunt bine! L-am slujit atâția ani pe Dumnezeu și sunt bine, știu aceasta; știu că sunt bine.” Cel care crede că stă în picioare, ar trebui să aibă grijă să nu cadă.

Eu spun: decât să încerce să stea în picioare, ar putea mai ușor să cadă la picioarele Lui și să spună: „Doamne, nu pot să stau în picioare fără Tine; nu pot să stau în picioare decât dacă mă ții Tu de mână, nu pot sta decât dacă mă ajuți; nu pot sta în picioare numai dacă stai Tu lângă mine, pentru că eu nu pot s-o fac singur.”

Eu nu vreau să cred că am aceasta, mi-am dat seama și au trecut atât de mulți ani, și am făcut atât de bine, am realizat atât de multe lucruri, și, în sfârșit…Noi vom ști aceasta doar când vom ajunge în acel loc, deoarece cred că atomii noștri se vor schimba. Până atunci, vreau să mă străduiesc pentru scopul Lui; vreau să fiu credincios și să lupt pentru perfecțiune. Să ne rugăm.

Părinte ceresc, Îți mulțumesc, Doamne Isuse, pentru că ești atât de milostiv cu noi. Doamne, Tu ești atât de credincios să vii la noi în fiecare etapă a vieții și în fiecare nevoie pe care o avem. Doamne, Tu ești atât de bun, iar noi continuăm să ne comportăm ca și cum totul ar fi în ordine; și sunt momente în care ne dai oportunitatea să ne oprim, să apăsăm butonul de pauză și să spunem: „Doamne, arată-mi de unde vine aceasta; Doamne, ajută-mă să scap de acest egoism și de mândrie; Doamne, arată-mi motivele și obiectivele mele, ajută-mă să iau Sabia Cuvântului Tău și să deosebesc gândurile și intențiile inimii mele.

Doamne, mă rog pentru noi toți ca în timp ce despachetăm, să ne golim de noi înșine și să arătăm lucrurile din noi care sunt contrare Cuvântului Tău, pentru că acestea ne împiedică înaintarea și opresc arătarea Ta în viața noastră. Ajută-ne să ne eliberăm de acestea, să ne luăm mâinile de pe ele ca să le lăsăm să plece și să le poți lua de la noi. Doamne, Te rog să torni Balsamul din Galaad în inimile noastre, revarsă vindecarea în noi; fă-ne întregi, Doamne! Fă-ne ceea ce ne-ai chemat să fim și fie ca noi să fim Mireasa Ta pe acest pământ, un vas complet predat Ție, iar Tu să fii singurul care are influență în noi; nu alte duhuri, Doamne, nu alte puncte de contact, nu alte cârlige din trecut, ci să fim liberi, Doamne, astfel încât Tu să ai influență în viețile noastre și să ne miști, Doamne.

Dă-ne o smerenie adevărată, un adevărat Duh umil ca să ne smerim pe noi înșine și să putem fi smeriți unul față de celălalt, și toți, ca adunare, să fim smeriți în fața Ta, și să poți realiza ceea ce a mai rămas pentru această oră.

Doamne, Tu ne-ai spus de atâtea ori: „Calea în sus este în jos,” iar profetul Tău a venit și a întărit aceasta, iar noi venim și recunoaștem că este adevărul.

Doamne, noi știm că aceasta este calea adevărată, „Calea în sus este în jos.” Ne vei conduce Tu pe acest drum? Ia-ne de mână ca Păstor al nostru, până când vom putea fi mai liberi decât am fost vreodată: liberi să Te urmăm, liberi să ne exprimăm, liberi să credem, liberi să iubim. Îndepărtează orice obstacol din cale; îndepărtează orice obstacol din inimile noastre și lasă-le să se înalțe cu libertatea pe care numai Tu o poți da.

Doamne, dă-ne dragoste pentru oameni și să ne iubim unii pe alții cu o dragoste care să-i surprindă pe necredincioși, așa cum a spus profetul Tău că au fost șocați de felul în care s-au iubit unul pe celălalt. Aceasta a fost mărturia lor despre prima epocă a bisericii, despre felul cum se iubeau unul pe altul.

Apostolul Ioan ne-a învățat că: „Mai presus de toate lucrurile, iubiți-vă unii pe alții.” Doamne, sunt atât de multe lucruri care împiedică acest proces, dar îndepărtează-le de la noi, Doamne, și ajută-ne nu doar să ne iubim unii pe alții, ci să ne iubim așa cum ne-ai iubit Tu; și să-i iubim pe toți oamenii.

Dă-ne milă și dorință de a vedea vieți schimbate și oameni ajutați. Dumnezeule, când profetul Tău a trecut prin Peceți, știind că slujba lui trebuia să meargă mai sus, a știut că el trebuia să se schimbe; el avea complexe, se simțea rău pentru că era respins. El simțea că oamenii ar fi trebuit să-l asculte, de aceea trebuia să fie schimbat. Și dacă el trebuia să fie schimbat, Doamne, și eu trebuie să fiu schimbat. Eu am nevoie de schimbare ca să pot veni în manifestarea Tragerii a treia pentru a Te reflecta pe acest pământ în plinătate, ca să fii Tu pe acest pământ.

Am nevoie de o schimbare în mine, Doamne, și am nevoie de această schimbare ca să mă schimb continuu până când ajung la statura Ta desăvârșită, în chipul Tău perfect.

Doamne, stau la altarul Tău și spun: Doamne, curăță inima mea, eliberează-mă din capcanele diavolului, de cursele și cârligele lui!

Doamne, Îți mulțumesc pentru Cuvântul Tău! Îți mulțumesc pentru Sabia Duhului care va veni și va deosebi gândurile și intențiile inimii mele. Tu ne-ai dezgolit, Doamne, dar aceasta a spus Cuvântul Tău că vei face, că suntem goi în ochii Tăi, iar în seara aceasta ai dovedit cât de mult ne cunoști. Doamne, Te rog ca, în timp ce stăm aici, să nu încercăm să ne acoperim cu scuze religioase, să nu folosim o retorică religioasă, fraze sau cuvinte, ci să fim dezgoliți în fața Ta și să spunem: „Doamne, dezbracă-ne de tot și îmbracă-ne în Cuvântul Tău. Ia orice altceva de la noi și îmbracă-ne în propria Ta neprihănire și manifestă Cuvântul Tău în noi. Ia acest Cuvânt și fă-L Haina noastră, Doamne; și fie ca zdrențele noastre murdare să fie îndepărtate și proiectează sfințenia Ta prin noi, pentru că ne predăm din nou Ție.

Te iubim, Doamne, și Te rugăm să ne iei Tu. Tu ai planuri pe care noi nu le putem înțelege; Tu ai lucrări pe care le-ai lăsat nefăcute și pe care nu le-ai încheiat în lucrarea ta pământească, dar o vei face acum în și prin Mireasa Ta. Tu o faci acum și încă urmează să vină. Ajută-ne, Doamne, să ne dăm la o parte și să fim complet predați.

Te iubim și Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău și pentru ceea ce faci în viețile noastre, pentru că ne speli prin spălarea Apei Cuvântului Tău care a venit; și ne speli și în această dimineață, ca să-Ți poți prezenta o Mireasă fără pată sau zbârcitură. Spală-ne complet ca să fim curați, și fă-ne ceea ce ne-ai rânduit să fim.

Te iubim, Doamne, și Te rugăm să ne ajuți pe măsură ce plecăm de aici. Poartă-ne prin această viață și păstorește-ne, Doamne, și călăuzește-ne pentru că vrem să fim Mireasa Ta iar Tu să fii Conducătorul nostru. Vrem să fii Cuvântul care ne călăuzește, ne conduce și ne ajută să fim o Soție credincioasă și să rămânem o Soție credincioasă Ție, în Numele lui Isus Hristos. Amin.