PROFEȚIA ÎN DESFĂȘURARE

10 martie 2024

Să deschidem Bibliile la Isaia 7.14:

„De aceea Domnul Însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel. (Dumnezeu este cu noi).”

Nu știu dacă vă amintiți, dar acum câteva săptămâni am venit și v-am spus că am avut o noapte ciudată, pentru că aveam un mesaj pregătit la care am lucrat și era aproape gata, dar dintr-o dată, totul s-a schimbat. Mesajul la care lucram este cel pe care sper să-l pot predica astăzi. Vreau s-o fac, dar cine știe ce se poate întâmpla? Am învățat să nu iau nimic ca hotărât sau garantat.

Ca subiect, aș vrea să privesc la tema Profeția în desfășurare. Sunt mai multe citate pe care vreau să le citim împreună.

Aș vrea să privim la „Profeția în desfășurare” ca la un subiect sau ca pe un principiu, apoi să vedem ce putem lua din aceasta pentru noi înșine, pentru astăzi.

Când privim la Isaia 7.14, știm că este o profeție care a fost dată. Isaia era purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu și lui i s-a dat o profeție care spunea că o fecioară va zămisli:

„Domnul Însuși vă va da un semn: Iată fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și-I va pune numele Emanuel…”

Să mergem la Luca 1.26-35:

„În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,

la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea, și i-a zis: „Bucură-te cea care ești foarte binecuvântată, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Și iată că vei rămâne însărcinată, și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.

El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui său, David.

Va împărăți peste casa lui Iacov în veci și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.

Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?”

Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

Aici vedem că timpul împlinirii profeției a venit. Isaia a vestit cu mai bine de șapte sute de ani înainte, că o fecioară va zămisli, și acum a venit timpul ca profeția să treacă de la o profeție scrisă, la Cuvântul manifestat. Cuvântul urma să vină în manifestare, și întotdeauna Cuvântul vine în manifestare în trup. Astfel, Maria avea să fie trupul în care urma să se manifeste acest Cuvânt. Apoi vedem că îngerul Gabriel a venit la ea și i-a spus că este foarte binecuvântată, că este timpul împlinirii profeției, și că ea va rămâne însărcinată. Maria a întrebat: „Cum se va face lucrul acesta pentru că eu nu știu de bărbat?” Și el i-a spus: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine…”

El i-a arătat că va fi o concepție virgină, că va fi o concepție imaculată, feciorelnică și nu va fi implicat nici un bărbat. „Tu ești fecioara, aceasta este profeția și acesta este timpul, acesta este momentul.”

Așadar, exact când a venit timpul, totul a fost confirmat, și ea a conceput în pântecul ei, de la Duhul Sfânt, fără să fie implicat nici un bărbat. Era o concepție virgină, pentru că spune: „O fecioară va rămâne însărcinată.” Și acum, Maria purta peste tot, în jur, profeția manifestată în ea.

Noi știm că ea a alergat la Elisabeta, și când a salutat-o pe Elisabeta, în timp ce-i vorbea…Și Elisabeta purta în ea un Cuvânt al profeției, pe premergătorul Ioan Botezătorul, din Maleahi 3, care a fost profețit că va veni. Și acum, el era în interiorul Elisabetei. Ea avea Cuvântul profetic în interiorul ei, și Maria avea Cuvântul profetic în interiorul ei, dar Cuvântul din interiorul Elisabetei stătea acolo într-o stare latentă, nu dădea cu piciorul, nu se mișca. Știți, fratele Branham a spus că ea devenise îngrijorată pentru că trecuseră șase luni și copilul nu mișca. Ea nu a simțit nici o viață, nici un semn de viață în ea. Și acum, Maria a venit la ea, pentru că Maria trăia în profeție; ea era Cuvântul viu; ea era Cuvântul manifestat. Care Cuvânt? „O fecioară va concepe.” Și ea era acea fecioară care concepuse în interiorul ei. 

Maria era Cuvântul manifestat pentru acea oră, și ea venise la o altă femeie care a fost rânduită să fie Cuvântul manifestat pentru acel ceas. Ea avea în interiorul ei o Sămânță de Viață, un Cuvânt adormit, dar când Maria a depus mărturie și a rostit Numele care i s-a spus, Numele Isus Hristos, dintr-o dată Cuvântul din interiorul Elisabetei a săltat și a început să lovească cu piciorușele. De ce? Pentru că Cuvântul manifestat merge de la unul la altul, și acum, amândouă trăiau profeția.

Elisabeta trăia profeția pentru că trebuia să aducă un premergător, și ea îl purta pe acel premergător. Ioan Botezătorul s-a născut și voi știți cum s-au întâmplat lucrurile.

Fratele Branham a spus că istoria arată că el avea părinți bătrâni care au murit, iar Ioan a plecat în pustie. Astfel, el nu a avut nici o pregătire oficială. Apoi, el a venit din pustie și a început să boteze.

În același timp s-a născut și Isus, iar El a trăit într-un loc necunoscut în Israel, nu a fost remarcat sau cunoscut cu adevărat. Dar când privești la profeție, profeția a spus că fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și că Numele Lui va fi „Emanuel,” care înseamnă „Dumnezeu este cu noi.”

Când îngerul a venit la Maria, el i-a deschis profeția, care a început să se împlinească, și Maria a conceput. Întrebarea este: Aceasta este împlinirea profeției? Este o întrebare interesantă, pentru că răspunsul este „Da”, și de asemenea, răspunsul este „Nu”, pentru că profeția spune că „Fecioara va rămâne însărcinată și va naște un Fiu.” Dar Isus nu se născuse încă, așa că, pentru o perioadă de zece luni, unde erau? Erau în profeție. Era împlinită profeția? Nu era împlinită profeția? Puteți spune că aceasta era Isaia 7.14, sau nu?

Oh, sper că începeți s-o lăsați să pătrundă înăuntrul vostru. Puteți spune că aceasta este Isaia 7.14? Da! Categoric, puteți spune că este împlinirea lui Isaia 7.14. Cu toate acestea, mai erau încă multe de împlinit din profeție. Dar aceasta nu înseamnă că Maria nu era în profeție; nu înseamnă că profeția nu s-a împlinit, dar mai erau multe de desfășurat, mai erau încă multe de împlinit, pe măsură ce timpul trecea.

Așadar, pentru acea perioadă de timp, profeția doar înflorise, și creștea, venea la împlinire, iar fiecare parte a profeției avea să se împlinească pe deplin. Dar niciodată nu ați putut spune: „Aceasta nu este profeția. Aceasta nu este corect. Nu aceasta a spus Isaia.” În momentul când tu negi că ea era în profeție, că profeția s-a împlinit în ea, în Maria, ai greșit. Să negi aceasta, ar fi greșit, pentru că totul era absolut corect.

Dar și să spui: „Aceasta este! Nu mai urmează nimic, acesta este sfârșitul profeției,” este la fel de greșit, pentru că trebuia să existe un Fiu născut, trebuia să fie Emanuel, care este „Dumnezeu cu noi”. Și El avea să manifeste că Dumnezeu este cu noi.

Așadar, profeția nu a fost doar nașterea lui Isus Hristos, ci și manifestarea că Dumnezeu este cu noi, și aceasta s-a împlinit în timpul slujbei Sale.

El nici măcar nu a intrat în slujbă până la vârsta de treizeci de ani, când a fost botezat la Iordan, apoi a început să umble și să facă semne și minuni, arătând că El era Emanuel, că El era cu adevărat „Dumnezeu cu noi”. Plinătatea dumnezeirii trupete, a fost în El; Dumnezeu lucra prin El împăcând lumea cu Sine.

Așadar, când privesc la această profeție, este interesant pentru mine, pentru că Biblia continuă să devină din ce în ce mai interesantă pentru mine.

Ca ființe umane, uneori noi facem mental lucruri de care nici măcar nu suntem conștienți; încercăm să ne dăm seama sau vrem să compartimentăm totul, pentru că nu ne plac lucrurile neterminate, care nu sunt rezolvate, ceea ce este firesc. Nouă nu ne plac lucrurile nerezolvate, nu ne place ce nu este sigur, când nu știm cu adevărat cum va fi; nu ne place necunoscutul, de aceea oamenilor nu le place întunericul. De ce? Pentru că este necunoscut. Vreau să spun că există frică de întuneric, dar nu există nici un motiv să ne fie frică. Dacă nu este lumină nu se schimbă nimic, nu există nimic periculos și nu există nici un motiv să vă fie frică, singura problemă este că nu știți dacă există ceva periculos sau nu. Ceea ce provoacă frica este necunoscutul, nu chiar întunericul, ci necunoscutul, incertitudinea.

Astfel, ca ființe umane, noi încercăm mereu să cercetăm totul, să aflăm totul ca să avem o explicație pentru tot deoarece aceasta ne dă siguranță, dar sunt unele lucruri pe care pur și simplu, nu le știm; sunt lucruri pe care nu putem să le spunem întotdeauna cu certitudine, pentru că Dumnezeu face lucruri dincolo de intelectul nostru uman. Dumnezeu nu face lucrurile ca noi să ne simțim confortabil sau în siguranță din punct de vedere intelectual, ci El Își împlinește Cuvântul așa cum a intenționat întotdeauna să-L împlinească. El nu trebuie s-o facă într-un fel care ne face confortabili, ci trebuie s-o facă conform promisiunii Sale.

Și acum, când Maria trăiește profeția, ea este absolut Cuvântul lui Dumnezeu manifestat fără nici o umbră de îndoială; și ea stă acolo, Cuvântul pentru ziua ei. Ea putea spune: „Îngerul a venit. Aceasta este Isaia 7.14.” Și avea dreptate. Dar criticii puteau să spună: „Nu! Nu! Nu! Așteaptă puțin. Profeția spune că trebuie să se nască un Fiu. Să așteptăm, să vedem ce este acel Copil. Să vedem dacă Acesta este sau nu, Cuvântul.”

Când s-a născut Copilul și s-a „întâmplat” să fie un băiat, au spus: „Ei bine, profeția mai spune că Acesta va fi Dumnezeu cu noi. Și mai sunt și alte lucruri care s-au spus, să așteptăm să vedem…”

Vreau să spun că ați putea greși atât de mult cu ideea de a dori să fiți siguri că vreți să așteptați, și să amânați, și să amânați. Ascultați, întotdeauna există ceva ce ați putea căuta.

Priviți fariseii. Când a venit Isus, se știa că El a venit din Nazaret, se știa că era Galilean, dar ei au început să spună: „Citiți Scripturile! Poate veni vreun profet din Nazaret? Poate veni vreun profet din Galileea? Nu. Voi știți că din Betleem va veni Cârmuitorul.” Dar ceea ce voi nu știți, este că de fapt, El Se născuse în Betleem, și când era mic, au fugit cu El în Egipt, iar când s-au întors din Egipt, s-au temut să se întoarcă în Betleem, așa că s-au dus cu El în Nazaret. Voi nu știți toată povestea, de aceea o negați pe baza a ceea ce credeți că spune Cuvântul, dar adevărul este că nu aveți toate piesele. El era în concordanță perfectă cu Cuvântul din toate punctele de vedere, în toate privințele. Dar pentru că nu s-a potrivit cumva cu unul din bețele lor de măsurat, fariseii s-au simțit îndreptățiți să-L respingă spunând că nici un profet nu vine din Nazaret, că nimic bun nu poate ieși din Nazaret, și că nu există nici un profet Galilean.

Ei bine, dar știați că S-a născut în Betleem? Oh, știați că a fugit în Egipt? Știați că era o profeție ascunsă în viața lui Iacov, care spune: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt?” Oh, voi respingeți o întreagă profeție din cauza unui detaliu despre care nici măcar nu aveți toate faptele. Laudă lui Dumnezeu!

Știți, uneori începi să slujești și habar nu ai unde mergi și ce vei face, pentru că este ceva în care te duce Dumnezeu.

Așa cum am spus duminică, uneori simt că merg în vârful picioarelor pe muchia lamei, și te învârți printre minele de teren, pentru că ai putea greși atât de mult în oricare din acești pași pe care-i faci și ai putea distruge absolut ceva. Dar adevărul este întotdeauna la mijloc. Tu poți merge extrem în orice fel, dar trebuie să existe o realitate cu care ne confruntăm, și acea realitate trebuie să se potrivească cu Realitatea cu care s-au confruntat întotdeauna fiecare generație din fiecare epocă.

Deci, Maria trăia într-o Realitate, ea trăia chiar în mijlocul profeției împlinite; ea trăia exact în mijlocul Cuvântului; ea era Cuvântul; Cuvântul viu era în ea; ea făcea parte din profeție.

Aceasta era adevărat și se manifesta chiar în fața ochilor lor, dar ei au spus: „Dar cum este cu aceasta? Cum este cu aceea? Cum rămâne cu Numele Lui, că va fi Emanuel? Cum este cu celelalte profeții” Și tot ce putea ea să spună, era: „Nu știu. Nu știu cum se va întâmpla, dar știu că este adevărul absolut. Acesta este Isaia 7.14” „Dar restul?” „Nu știu nimic despre restul.”

Știți ceva? Ea a putut să stea în fața consiliului, a putut să meargă la interogatoriu, dar nu putea să le explice ce ar fi vrut  să le explice pentru ca acest lucru să fie curat și în ordine, astfel încât să-i pună ștampila de aprobare. Tot ce putea spune era ceea ce știa că este adevărat, și ceea ce știa că este adevărat, era absolut „Așa vorbește Domnul!”

Să mergem la fapte 13 46-47:

„Dar Pavel și Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar fiindcă voi nu-L primiți, și singuri vă judecați nevrednici de Viața Veșnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.

Căci așa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Aceasta este profeția din Isaia 49, este împlinirea din Isaia 49.6, care spune:

„El zice: „Este prea puțin lucru să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov, și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Este interesant. Noi credem că aceasta a fost slujba apostolului Pavel, că Dumnezeu a împlinit această profeție prin el, și că prin el, mântuirea trebuia dusă până la marginile pământului. Dar întrebarea care apare, este: A mers Pavel până la marginile pământului? Pavel nu a mers în fiecare țară, nu a mers la fiecare limbă, și nu a mers peste tot pământul, nu-i așa? Pavel a mers doar în anumite părți ale pământului. Deci, a făcut Pavel aceasta? Când Pavel a spus: „Aceasta este ceea ce mi-a poruncit Domnul,” a fost aceasta împlinirea lui Isaia 49.6, sau a greșit? Pavel nu a mers până la marginile pământului, dar eu spun că Pavel a avut categoric dreptate, pentru că Dumnezeu, prin Pavel, a adus Cuvântul, și Cuvântul a ajuns în Bibliile noastre, iar această Biblie a acoperit tot Pământul.

Ce a fost aceasta? Aceasta a fost slujba lui Pavel. Dumnezeu l-a trimis la închisoare, așa că nu a mai putut să călătorească până la marginile Pământului; și acolo, el a început să scrie scrisori, pentru că acesta a fost felul în care Dumnezeu avea să ducă slujba lui Pavel până la marginile Pământului. Întrebarea este: Când a început acea profeție a profetului, cum a început și când s-a încheiat? Eu aș spune că încă continuă. Eu spun că noi încă trăim în această profeție.

Dumnezeu avea să-l folosească pe Pavel pentru a fi o Lumină pentru Neamuri, ca să ducă mântuirea până la marginile Pământului, și această Lumină încă strălucește; această Lumină încă Se mișcă, și noi suntem încă în această profeție. Deci, profeția este adevărată! Se întâmpla pe vremea lui Pavel, și se împlinea oriunde mergea el. Pavel era Isaia 49.6, făcut trup, manifestat în fiecare loc unde el a călcat; în fiecare călătorie pe care a făcut-o; în călătoriile cu corabia și în călătoriile lui pe uscat. Ce a fost aceasta? Împlinirea lui Isaia 49.6, care se manifesta chiar înaintea ochilor lor.

Dar ei puteau să-l respingă și să spună: „Ei bine, acum este în închisoare. Acum nu mai călătorește. Acum este mort! Eu cred că el a fost greșit.” „Nu! Categoric! Pavel a fost în ordine! El a avut dreptate absolută! Ceea ce nu era în ordine, era materia cenușie dintre urechile voastre, crezând că știți concluzia profeției, crezând că știți cum o va face Dumnezeu.”

Aceasta este problema. Problema nu a fost că Pavel a greșit, problema a fost cu acea veche natură umană. Acum puteți vedea… Pe măsură ce timpul trece, puteți vedea că singurul mod în care acest Plan al lui Dumnezeu va lucra, este prin credință. El nu o va face niciodată din punct de vedere intelectual, pentru că întotdeauna există prea multe întrebări. Sunt multe lucruri care se împlinesc pe neașteptate și nu sunt ușor de explicat, de aceea trebuie să fie prin credință.

Sper că-mi prindeți gândul: profeția și desfășurarea ei. Aproape fiecare profeție din Biblie a avut o desfășurare până la împlinire, și una din aceste profeții în desfășurare care continuă și astăzi, este: „…să fii Lumina Neamurilor pentru mântuirea lor.” Această profeție continuă să se desfășoare.

Desfășurarea profeției din Isaia 7.14, a fost un proces. Voi ziceți: „Cât timp a durat?” Ei bine, a durat cel puțin zece luni din momentul în care Îngerul a venit și fecioara a zămislit și a născut un Fiu, apoi „El se va numi Emanuel.” Dar El încă Se numește Emanuel, pentru că El este Dumnezeu cu noi.

Deci, de ce El S-a numit Emanuel? A fost doar un titlu la naștere? Sau a fost de fapt, manifestarea lui „Dumnezeu cu noi?” Aceasta L-a făcut Emanuel? Eu nu încerc să răspund la această întrebare, vă spun doar că s-ar putea să nu fie așa cum credem noi.

Așadar, profeția a avut o perioadă de timp în care se împlinea, dar în timp ce se împlinea, încă era adevărată, încă se desfășura, era încă împlinirea profeției, era încă Cuvântul făcut trup, era încă Cuvântul pentru acea zi, care venise.

Să zicem că tu ești un fariseu și ai auzit povestea despre o fecioară care a conceput. Ea susține că a avut o întâlnire cu un Înger care i-a spus că ea este împlinirea lui Isaia 7.14. S-ar părea că ar fi așa, dar tu spui: „Eu nu cred aceasta până nu văd fiul, până când știu sigur că este Emanuel. Refuz s-o accept până când știu că tot ce s-a menționat, este împlinit.” Problema este că ai respins Cuvântul pentru ziua ta. Dacă spui: „Profeția nu s-a împlinit din cauza acestei părți și a acestei părți,” și o respingi, atunci respingi Adevărul.

Să nu mă înțelegeți greșit. Dacă spune: „Da, dar este mai mult și privesc la mai mult,” atunci nu este nimic în neregulă cu aceasta; dar să o respingi pentru că nu ar fi adevărată, ar fi greșit, deoarece adevărul era că Maria era fecioară, că a zămislit și că L-a născut pe Mesia. Acesta este adevărul. A respinge profeția pentru că nu ai înțeles celelalte părți, înseamnă respingerea Cuvântului. În acea zi, a spune: „Nu, aceasta nu este Isaia 7.14, pentru că…” ar fi total greșit, ar fi total contrar Cuvântului, dar dacă ai spune: „Da, este adevărat, dar sunt mai multe. Abia aștept să văd și restul…” aceasta ar fi corect. Vedeți cum mergem? Noi nu știm unde mergem, dar pe unde mergem este un loc îngust, un loc strâmt, și așa a fost întotdeauna.

Să privim cu toții la acest text, pe care-l cunoaștem foarte bine. Este vorba de Apocalipsa 10.7:

„Dar în zilele glasului celui de-al șaptelea înger, când va începe să sune, taina lui Dumnezeu va fi terminată, așa cum le-a spus slujitorilor Săi, profeții.”

Noi știm că această profeție s-a împlinit în zilele noastre. Vreau să scot doar acest citat din mesajul Legământul lui Avraam confirmat, din anul 1961, unde fratele Branham a spus:

„Oricum, ce este cu mine? Eu vă spun doar adevărul. Într-o zi o veți prinde, într-o zi veți ști că v-am spus adevărul. Vocea mea poate tăcea; s-ar putea să puteți reduce la tăcere trupul care vorbește, dar niciodată nu veți reduce la tăcere acel Glas. Vine de la Dumnezeu.

Ei l-au omorât cu pietre pe Ștefan, dar n-au putut opri Mesajul lui, acesta va merge mai departe. Aceste casete vor fi rulate ani de zile după ce voi fi plecat.”

Noi credem aceasta. Deci, „În zilele glasului celui de-al șaptelea înger…” Eu aș spune că glasul continuă să sune. Dar aici spune de asemenea, că, „atunci când începe să sune, taina lui Dumnezeu se va sfârși,” ceea ce este adevărat, pentru că profetul a predicat deschiderea Peceților; el a predicat marea Taină a lui Dumnezeu; marea Pecete a șaptea, și este Adevărul absolut. S-a terminat, s-a ajuns la sfârșitul Epocii, s-a ajuns la timpul împlinirii, dar eu nici măcar nu eram născut atunci, așa că, pentru ca eu să ajung la această profeție, trebuia să existe un Glas care să continue să sune. De aceea și pentru mine a fost un timp în care acel Glas a început să sune. Astfel, în viața mea a existat un început al sunetului acelui Glas; în viața mea a existat o încheiere a Tainei lui Dumnezeu, pentru că acea profeție este încă în desfășurare pentru mine.

Eu cred că profeția este încă în desfășurare pentru unii dintre voi, deoarece mulți dintre voi care ați fost botezați în ultimul an, sau în ultimii doi ani, care ați ajuns să cunoașteți Adevărul pe care-l conțin cele șapte Peceți, care au fost deschise, ați auzit acel Glas, deși omul care le-a predicat a rămas tăcut în mormânt de mulți ani. Dar nimeni nu poate opri acel Glas, ci va continua „să sune”, pentru că noi  încă ne aflăm în desfășurarea profeției.

Există un marcator de timp? Da. Când acel Glas a început să sune, el a trebuit să predice tot ce trebuia predicat; a trebuit să predice Pecețile, a trebuit să descopere totul. De aceea nu există un alt mesager, și nu există o întoarcere a mesagerului, pentru că totul a fost așezat acolo, dar într-o formă care ne-a lipsit; nu neapărat să-l prindem sau să nu-l prindem fiecare, ci El are un timp în care această profeție continuă să se desfășoare pentru fiecare. Această profeție este încă în desfășurare. Laudă lui Dumnezeu!

Să spui că încă nu a început, este greșit. Să spui că totul s-a terminat, este de asemenea, greșit. Pentru mine nu s-a terminat. Mulțumesc lui Dumnezeu! Nu s-a terminat nici pentru voi. Mulțumesc lui Dumnezeu! Profeția este încă în desfășurare.

Isaia 49.6, este încă în desfășurare. „…Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile Pământului.” Apocalipsa 10.7, încă merge mai departe! Suntem atât de recunoscători pentru aceasta, prieteni! Atât de recunoscători!

În mesajul Sărbătoarea trâmbițelor, fratele Branham a spus:

„Aceasta este descoperirea completă a lui Hristos. Cele șapte Peceți, aveau Tainele ascunse despre tot ceea ce a fost și a trebuit să fie deschis în zilele din urmă, în Epoca Laodiceană, la sfârșitul timpului. Mulțumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu. Aceasta încheie Mesajul către Biserică. Aceasta îl termină.”

Eu cred aceasta. Aceasta a încheiat Mesajul pentru Biserică. Sunt atât de bucuros că nu s-a terminat în anul 1964, pentru că eu m-am născut în anul 1977.

Ascultați, când s-a încheiat? „La sfârșitul timpului.” Știți că „sfârșitul timpului” este un proces? Sfârșitul timpului, în sine, este un proces. Sfârșitul timpului nu este satârul pentru carne care cade acum. Va fi un moment când satârul va cădea, dar vă dați seama că acest moment nu va fi nici măcar până la sfârșitul Mileniului, pentru că Mileniul este încă în Timp.

Deci, timpul sfârșitului, sau sfârșitul timpului este un proces, și acest Mesaj care ne-a fost transmis prin acest om, a încheiat Mesajul pentru Biserică, aceasta s-a terminat. Eu cred aceasta, dar, o, sunt atât de bucuros că profeția nu s-a încheiat, pentru că ea încă se desfășoară. Aceasta nu se poate încheia până când fiecare dintre cei aleși nu vin la acest ultim Mesaj. Când? La sfârșitul timpului.

Deci, unde suntem noi? La sfârșitul timpului. „Frate, Chad, dar spunem aceasta de șaizeci de ani.” Absolut! Acesta a fost sfârșitul timpului; a fost sfârșitul dispensației denominaționale; a fost sfârșitul Epocilor Bisericii; a fost sfârșitul; a fost sfârșitul timpului. Tot acest timp, este timpul sfârșitului.

Lăsați-mă s-o spun altfel: când ajungeți la sfârșitul propoziției, puneți punct. Corect? Dar știți că și un punct ocupă spațiu? Chiar și un punct are o distanță, poate nu este mare, dar oricum ocupă spațiu. Deci, poate chiar și perioada de la sfârșitul dispensației Neamurilor ocupă puțin spațiu. Dar când privești în urmă, la peste zece mii de ani de istorie, poate ocupă doar un spațiu mic; poate sunt doar șaizeci, șaptezeci, optzeci sau nouăzeci de ani, dar este doar o perioadă. O perioadă. Și nu uitați că perioada are un început și un sfârșit al ei.

Noi vrem: „Aceasta este tot. Nu mai discutăm și nu mă mai tulbura cu întrebări.” Dar aceasta este natura umană. Laudă lui Dumnezeu!

Când a deschis Pecețile? La sfârșitul timpului, și aceasta a terminat Mesajul pentru Biserică. Oh, sunt atât de bucuros că am ajuns să aud acest Mesaj! Și eu l-am auzit la mulți ani după ce El a făcut această afirmație. Sunt atât de bucuros că profeția este încă în desfășurare și că pot fi inclus în ea!

În mesajul Intervalul dintre cele șapte Epoci ale Bisericii și cele șapte Peceți, fratele Branham a spus:

„Acum vedeți? Eu pur și simplu, nu inventez aceasta. Aceasta este…Aceasta este „Așa vorbește Domnul!” Și vă voi citi aceasta din Carte: „La sunetul Mesajului îngerului al șaptelea, Taina lui Dumnezeu se va încheia, care a fost vestită de sfinții Săi profeți.” Aceștia sunt profeții care au scris Cuvântul. La sunetul mesagerului celei de-a șaptea Epoci a Bisericii, ultima Epocă a Bisericii, toate capetele libere care au fost sondate prin toate aceste Epoci ale Bisericii, vor fi înfășurate împreună.

Și când Pecețile sunt rupte și Taina este descoperită, Îngerul vine jos, Mesagerul, Hristos punând piciorul pe Pământ și pe Mare, cu un curcubeu deasupra Capului. Acum, țineți minte că acest al șaptelea înger este pe pământ la timpul acestei veniri.”

Sunt atât de bucuros că a pus aceasta acolo, ca o afirmație categorică, pentru că sunt și alte lucruri pe care le-a spus despre evenimentele din timpul sfârșitului; sunt și alte lucruri scrise în Scripturi, sunt și alte afirmații făcute de fratele Branham. Dacă nu ar fi fost atât de categoric când a făcut această afirmație, ați putea fi îndreptățiți să priviți la aceasta și să așteptați în continuare să vină ceva care a venit deja. Dar fratele Branham a fost atât de clar, încât a spus…Să citim încă odată: „Și când Pecețile sunt rupte…” Au fost rupte Pecețile? Pecețile au fost rupte în anul 1963, dar pentru mine, ele erau încă pecetluite. Dar acum câțiva ani, aceste Peceți au început să se deschidă și pentru mine.

Nu vreau să fiu arogant și să spun că Pecețile au fost rupte pentru mine, pentru că în fiecare zi învăț câte ceva. De fiecare dată când citesc Mesajul, spun: „Oh, n-am știut aceasta! Nu am prins aceasta înainte!” Deci, aș putea spune că Pecețile au început să se deschidă pentru mine în urmă cu ceva timp, dar continuă să se deschidă, și sunt într-un proces de deschidere a Peceților.

Deci, „Când Pecețile sunt rupte…” (Ele s-au rupt în anul 1963). „…și când Pecețile sunt rupte și Taina este descoperită…” (a fost descoperită), „…Îngerul vine jos, Mesagerul…” (Cine este Acesta? Hristos!) „…Hristos, și Își pune picioarele pe Pământ și pe Mare, cu curcubeul deasupra Capului. Acum țineți minte că acest al șaptelea înger este pe pământ la timpul acestei veniri.”

Îngerul al șaptelea este, categoric, William Branham; al șaptelea mesager, mesagerul celei de-a șaptea Epoci a Bisericii. Și în timp ce el era pe pământ, a avut loc acest eveniment.

Voi face o afirmație: Eu cred că acest eveniment a avut loc, dar cred că ar trebui să spunem că acest eveniment a început să aibă loc și încă se desfășoară.

Noi vrem să punem lucrurile într-o gaură sau undeva, dar Cuvântul lui Dumnezeu are o cale de a ieși din toate găurile noastre și de a umple totul. Aleargă aici, aleargă acolo și aleargă peste tot. Noi încercăm să-L îngrădim sau să-L închidem într-un pachet frumos, astfel încât să fie înțeles pentru noi, iar când vedem alte lucruri care par să nu aibă sens, parcă nu vrem să ne uităm la ele. Dar Dumnezeu are o modalitate de a ieși din granițele noastre, pentru că Cuvântul nu poate fi limitat de intelectul nostru.

Așadar, noi știm că acest Mesager, Hristos, trebuia să vină în timpul când îngerul al șaptelea era pe pământ. Noi trebuie să avem un „timestamp” (timp și oră), despre când a început, dar ceea ce nu avem, este un „timestamp”, momentul când dispare, când trece, când se termină, despre momentul când încetează să mai fie oportun și important în această dispensație.

Vreau să citesc ceva din mesajul Semnul:

„Nici aceste lucruri nu ar fi putut să se întâmple în alt timp. Acest lucru nu ar fi putut veni în zilele lui Luther; nu ar fi putut veni în zilele lui Wesley; în zilele baptiștilor sau a metodiștilor. În zilele lor nu ar fi putut veni. El trebuie să vină acum. Israel trebuie să fie o națiune, bisericile trebuie să fie așa cum sunt acum. Trebuia să existe un al treilea Mesaj, o a treia Epocă a Bisericii; trebuia să existe o Laodicea. Aceasta nu s-a putut forma până când nu au venit penticostalii, s-au dus afară, s-au organizat și au făcut ceea ce au făcut. Atunci a trebuit să vină. Apoi vine Domnul, când L-au scos afară din biserică. El este Cuvântul.”

Așadar, când au venit penticostalii, care a fost ultima trezire? Trezirea anterioară. Când a venit trezirea penticostală, care este Epoca Bisericii din Laodicea, când au venit ei și s-au organizat și au respins Cuvântul, „…Atunci a trebuit să vină. Apoi vine Domnul…El este Cuvântul.”

Deci, cum vine El? Voi ziceți: „Frate Chad, nu am văzut nici o imagine cu un Isus uriaș, cu un picior pe pământ și cu un picior pe mare, în timp ce fratele Branham era pe pământ.” Pentru că nu ați văzut o imagine, înseamnă că nu s-a împlinit? Nu!

S-a întâmplat spiritual, a fost o împlinire spirituală care a avut loc. El este Cuvântul și a venit în plinătate. Este o profeție la care fratele Branham a mers de nenumărate ori, iar și iar. Este vorba despre Luca 17.30: „Tot așa va fi în ziua când Fiul omului va fi descoperit.” Iar noi știm că Fiul omului este Isus Hristos și lucrarea Sa profetică. Și El a spus: „Așa cum a fost în zilele lui Lot și în Sodoma…” Și a început să ne dea perioada de timp: „Așa cum a fost în zilele lui Noe; așa cum a fost în zilele lui Lot.” Fratele Branham a luat acest lucru și l-a folosit ca o analogie pentru a descrie ziua în care trăim și pentru a arăta că Fiul omului va fi descoperit.

Dar în Matei 24, când a descris același lucru, Îl arată ca venirea Fiului omului. Și fratele Branham a legat cele două lucruri împreună: venirea Fiului omului și descoperirea Fiului omului.

În mesajul Dovedind Cuvântul Său, el a făcut această afirmație:

„Așa cum a fost în zilele Sodomei…” Acum fiți atenți: „…în zilele Sodomei, tot așa va fi la venirea Fiului omului, când Fiul omului va fi descoperit.”

Aici, el le-a legat pe cele două împreună, adică Luca 17 și Matei 24, și a spus:

„Așa cum a fost în zilele Sodomei, tot așa va fi la venirea Fiului omului, când Fiul omului va fi descoperit.”

Am văzut noi descoperirea Fiului omului? „Amin”. Aceasta este și venirea Fiului omului. Și se poate spune că este  venirea Domnului. Această afirmație îi sperie pe mulți oameni, dar venirea Domnului are o mulțime de aspecte și multe profeții atașate la ea.

Venirea Domnului include și bătălia de la Armaghedon, distrugerea absolută.; include și descoperirea Lui Însuși pentru cei o sută patruzeci și patru de mii. Sunt o mulțime de lucruri incluse în venirea Domnului, și dacă privesc la toate aceste detalii, și mă uit la Isaia 7.14, „fecioara va rămâne însărcinată”, pot spune: „Ei bine, El nu S-a descoperit pe Sine la cei o sută patruzeci și patru de mii. Ei nu L-au văzut și nu au plâns ca cineva care își plânge întâiul născut. Această profeție nu este împlinită; nici această parte nu este împlinită; nici această parte nu s-a împlinit, așa că nu este adevărată.”

Totuși, ea este adevărată. A fost la fel de adevărată în fecioara Maria, pentru că ea a fost împlinirea Cuvântului și acea profeție era împlinită.

Același lucru este adevărat acum în ceea ce privește venirea Domnului, dar mai este de împlinit. Este mai multă profeție? Absolut! Absolut!

În continuare, profetul a spus: „…așa va fi la venirea Fiului omului, când Fiul omului Se va descoperi. Nu în continuare ca o biserică, vedeți? Nu în continuare. Este chemată Mireasa, vedeți? În ziua aceea va fi descoperit Fiul omului. Ce? Ca să atașeze Biserica de Cap! Uniți! Căsătoria Miresei. Chemarea Mirelui va veni chiar prin aceasta, când Fiul omului va coborî și va veni în trup uman, ca să-I unească pe cei doi împreună. Biserica trebuie să fie Cuvântul. El este Cuvântul și cei doi Se unesc împreună. Și pentru a face aceasta, va avea nevoie de manifestarea descoperirii Fiului omului. Nu un duhovnic. Eu nu știu, eu…Înțelegeți ce vreau să spun? Vedeți? Acesta este Fiul omului, Isus Hristos, care va veni printre noi în trup omenesc, și Își va face Cuvântul atât de real, încât va uni Biserica cu El, ca Unul, Mireasa. Și apoi Ea va merge Acasă la Cina Nunții. Ea este deja unită. Vedeți? Noi mergem la Cina Nunții, nu la căsătorie.”

Acum, fratele Branham spune că Fiul omului va veni jos în trup omenesc. În ce trup omenesc? Despre ce vorbea el? El vorbea despre trupul lui, „…și a făcut Cuvântul atât de real…” Cum a făcut Hristos Cuvântul atât de real, și a dovedit că El este Același ieri, astăzi și pentru totdeauna? Făcând aceleași fapte prin acest profet, printr-o lucrare profetică. Ce a făcut el? A făcut Cuvântul atât de real încât a unit Capul și Trupul împreună; Hristos și Mireasa Sa împreună. Pentru a face, ce?

Era Timpul unirii și Semnul! Era Unirea invizibilă a Miresei! Era căsătoria care urma. Apoi mergi a Scriptură, și acolo scrie că nunta Miresei a venit. Laudă lui Dumnezeu!

Aceasta trebuia să se întâmple când a fost aici Eliezer. Căsătoria s-a stabilit. Dar sunt atât de bucuros că ceremonia de căsătorie nu se încheiase încă, deoarece eu m-am născut în anul 1977.

Unde a fost căsătoria? Ei bine, ni se spune că slujba lui Eliezer a fost să aducă o mireasă pentru Isaac, iar fratele Branham a îndeplinit rolul lui Eliezer, să aducă o Mireasă pentru Isaac (Isus). Prin acea carne, prin acel trup, Fiul omului era descoperit și făcea Cuvântul atât de real, astfel încât Ea să-L recunoască și să vină la Mirele Ei, apoi va avea loc o unire, va avea loc o căsătorie care începe să se stabilească.

Oh, Doamne, aceasta s-a întâmplat. Dar dacă spun că s-a întâmplat, atunci eu nu pot fi căsătorit. S-a întâmplat în anul 1963; s-a întâmplat până la sfârșitul slujbei lui. Da! Absolut! Eu cred toate acestea: căsătoria a început, unirea are loc, dar sunt atât de bucuros că nu s-a terminat, pentru că, dacă s-ar fi terminat acolo, atunci eu nu aș fi căsătorit cu Hristos; noi nu am fi putut ajunge la unirea invizibilă; nu am putea fi parte din Trup, și unit cu Capul.

Așadar, trebuie să existe o profeție în desfășurare, pe măsură ce Mireasa este unită cu Hristos. Căsătoria Mielului a venit, și încă se întâmplă.

Eu nu știu când ești unit tu cu Hristos, dar știu când m-am unit eu cu Hristos, și încă vin în acea unire invizibilă; mă rog, și cred că această căsătorie continuă, este încă în desfășurare.

Noi suntem încă în căsătoria Mielului, suntem încă în această ceremonie, încă se desfășoară, așa că mai este cineva care se poate căsători. Atunci când mergi la Cina Nunții, căsătoria s-a încheiat. Așadar, noi nu am fost încă la Cina Nunții, ci suntem încă în ceremonia căsătoriei.

Noi știm când a început căsătoria…suntem pe aceeași pagină? Dar căsătoria nu se va încheia până când nu mergem la Cina Nunții, așa că, suntem încă în ceremonia de căsătorie. Este o profeție în desfășurare. Laudă lui Dumnezeu!

Eu nu aștept să vină, dar nici nu exclud nici o ființă umană din Plan, spunând că a venit deja. A venit deja, dar încă nu a trecut. Deci, dacă a venit și nu s-a încheiat, atunci unde suntem? Ne unim cu Mirele nostru, suntem în procesul de unire, și chiar acum ne unim cu El, devenim una cu El. Se întâmplă acum. Totodată, știți că noi nu ne folosim de mentalitatea umană banală, care spune: „Știi, eu am fost la altar și mi-am predat inima Domnului. Am fost umplut cu Duhul Sfânt, m-am unit cu Hristos sub stindardul acestui Mesaj și m-am căsătorit în anul 1979.”

Ascultați, unirea invizibilă încă are loc, voi încă vă uniți cu El; voi încă promiteți că sunteți ai Lui și vă uniți cu El, pentru că acesta este încă „Timpul unirii și Semnul.” Noi încă suntem în Unirea invizibilă, și probabil toți sunteți ca mine. Da, eu am ajuns să conștientizez aceasta! Da, Dumnezeu a descoperit Taina din inima mea! Da, m-am unit cu El, dar când mă uit în urmă la unirea aceea față de ceea ce se întâmplă acum, îmi dau seama că eu m-am unit cu El, m-am alăturat Lui, am venit la Mirele meu, am intrat sub conducerea Capului, dar aceasta încă se întâmplă. Este o profeție în desfășurare. Mulțumesc lui Dumnezeu!

În mesajul Pecetea întâi, fratele Branham spune:

„…la sfârșitul epocii penticostale, noi trebuie să primim, în acord cu Cuvântul, așa cum mă ajută Dumnezeu să vă arăt în seara aceasta, să primim un mesager care va lua toate aceste capete libere afară și va descoperi întregul secret al lui Dumnezeu pentru răpirea Bisericii.”

Așadar, el trebuia să descopere întregul secret al lui Dumnezeu. Care a fost scopul? Pentru răpirea Bisericii. Aceasta a fost în anul 1963; aceasta a fost acum, mai bine de șaizeci de ani. Întrebarea este: A legat el toate capetele libere? Sigur! A descoperit întregul secret al lui Dumnezeu? De ce a făcut-o? Pentru răpirea Bisericii. Am ratat ceva?

Să mergem mai departe la Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, unde fratele Branham spune:

„Cuvântul care a căzut în ziua penticostalilor, nu va funcționa în această zi. Nu, domnule! Acela a fost pentru penticostali. Acesta (Mesajul), este pentru Mireasă, pentru a duce Mireasa Acasă. Noi avem ceva diferit. Penticostalii au reprezentat aceea, din nou. Noi suntem în epoca Miresei.”

Laudă lui Dumnezeu! Pentru ce este acest Mesaj? Acest Mesaj este pentru Mireasă; este pentru plecarea Acasă a Miresei; este pentru răpirea Miresei; este pentru plecarea la Cina Nunții. Dar voi nu puteți merge la Cina Nunții până nu încheiați mai întâi căsătoria, iar când încheiați căsătoria, puteți merge la Cina Nunții. Dar noi nu avem cum să încheiem, să finalizăm această căsătorie, până când nu vine ultima Sămânță predestinată ca să se unească cu Hristos.

Așadar, noi încă suntem în căsătorie; și acest Mesaj este dat pentru a duce Mireasa Acasă. Noi doar vom spune: „Oricum, toți sunteți la kilometri înaintea mea.” Dar dacă plecarea Acasă a Miresei este de asemenea, un proces? Dacă Răpirea este de asemenea, o profeție în desfășurare? Dacă Mireasa merge Acasă chiar acum? Ce dacă Mireasa este în răpire acum, și este răpită? (timpul prezent).

Fratele Branham a spus: „De unde știi că Răpirea nu are loc tot timpul?” Ce afirmație! Te întrebi de ce ar spune el așa ceva? El a făcut-o atât de clar și atât de ușor, și apoi, dintr-o dată, când se stinge becul, și este atât de simplu și ușor, el spune: „De unde știi că Răpirea nu are loc tot timpul? De ce cauți să se întâmple ceva? De ce cauți această împunsătură.”

Și eu spun: „Vreau să știu perioada.” Țineți minte că perioada ocupă un spațiu.

Aș vrea să mergem puțin la Geneza 15.13-16:

„Și Domnul a zis lui Avraam: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită și o vor apăsa greu timp de patru sute de ani.

Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu; și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății.

Tu vei merge în pace la părinții tăi, și vei fi îngropat după o bătrânețe fericită.

În al patrulea neam, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea Amoriților, nu și-a atins încă vârful.”

Aici avem o profeție care spune că sămânța lui Avraam, copiii lui, vor fi străini într-o țară străină, timp de patru sute de ani, dar că Dumnezeu îi va scoate de acolo. Dumnezeu îi va elibera și Dumnezeu va judeca acea națiune. De asemenea, în profeție spune că Dumnezeu îi va aduce înapoi în țara aceea. Deci, totul este cuprins în acea profeție. Întrebarea este: Cât de mult a durat până când acea profeție s-a împlinit? Voi spuneți: „Patruzeci de ani.” Da, patruzeci de ani, dar pot fi mai mult de patruzeci de ani, deoarece știți că Moise a venit la timpul hotărât, la sfârșitul celor patru sute de ani. Moise a fost gata să intre, dar el nu era încă pregătit, poporul nu era încă pregătit; așa că Moise a mers pentru patruzeci de ani, în partea din spate a pustiei, pentru a se pregăti. Întrebarea este: acest timp face parte din profeție? Da, eu cred că, da.

Apoi, Moise s-a întors în Egipt, și Dumnezeu a adus o eliberare puternică, iar poporul a ieșit cu o mare pradă, și au pornit în călătorie. Dumnezeu a judecat Egiptul prin urgiile pe care le-a trimis peste el. Apoi, ei au trecut prin Marea Roșie, armata lui Faraon a fost distrusă, și ei au cântat pe malul celălalt al Mării. Maria a început să cânte cu o tamburină, iar femeile au urmat-o cântând și dansând, pentru că dușmanul lor a fost înfrânt și profeția s-a împlinit, în cea mai mare parte.

Nu este nimic greșit să cânți și să dansezi spunând că Cuvântul S-a împlinit: „În această zi, această Scriptură se împlinește în fața ochilor noștri.” Dar o altă parte din profeție spunea că ei vor intra, că ei vor reveni în țara care i-a fost promisă lui Avraam.

Așadar, Dumnezeu este credincios Cuvântului Său și i-a dus în țara promisă, dar noi știm că la Cades-Barnea, au făcut o greșeală, le-a fost frică să meargă mai departe, așa că au fost respinși. Apoi au pribegit timp de patruzeci de ani, și toți din acea generație au murit. Dar Dumnezeu a ridicat o nouă generație, și acea nouă generație a intrat în țară.

Și când au intrat în țară, ascultați, când ei au intrat în țară, puteți spune: „Acum vedem împlinirea profeției.” Da, totul a fost împlinirea profeției, întreaga perioadă; nașterea lui Moise a făcut parte din profeția aceasta, totul a lucrat, totul era profeția, totul era împlinirea profeției. Și ei au ajuns în țara făgăduită, dar o parte a profeției spunea că ei vor moșteni țara care i-a fost dată lui Avraam. Dar noi știm că, pe măsură ce înaintau în țară, pentru a o cuceri și pentru a o stăpâni, de fapt, ei nu au stăpânit-o niciodată pe deplin, așa că, întrebarea este: „S-a împlinit profeția pe deplin, sau nu s-a împlinit pe deplin?” Eu nu voi răspunde la întrebare, dar este o întrebare bună.

Dumnezeu S-a ținut de Cuvânt și a împlinit profeția, dar ei au fost tot timpul în desfășurarea profeției. A fost corect să cânte, să danseze și să strige, să dea slavă lui Dumnezeu, dar dacă spui: „Totul s-a terminat! Acum suntem o națiune, să ne așezăm tabăra. Să ne construim orașul chiar aici.”

Nu! Voi nu puteți să vă opriți acum, pentru că profeția este încă în desfășurare, trebuie să treacă la etapa următoare, care este intrarea în țară și primirea promisiunii depline.

Acum vreau să citesc câteva citate. În mesajul Este Răsăritul Soarelui, citim:

„Aleluiah! Sunt sigur că înțelegeți despre ce vorbesc. El a fost legănat peste oameni. Și prima dată când va veni, pentru epoca Miresei, pentru o înviere din denominaționalismul întunecat, va fi un Mesaj, căci maturitatea deplină a Cuvântului s-a întors din nou în toată puterea Sa, fiind legănat peste oameni prin aceleași semne și minuni pe care le-a făcut acolo, în urmă.

„Pentru că Eu trăiesc, și voi trăiți,” vorbind cu Soția Sa. „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” Ce înviere a fost aceea! Și ce înviere este aceasta! Să fim înviați din morți, „Să fim făcuți vii, în Hristos!”, prin puterea de înviere a lui Dumnezeu!”

Când citiți citate ca acesta, ați putea spune: „Aceasta este învierea.” Este, categoric! Aceasta este învierea din denominaționalismul întunecat; aceasta este scoaterea afară din Laodicea, și venirea în Mireasă. Aceasta este o înviere, dar aceasta nu este sfârșitul, încheierea învierii. Această înviere va produce următoarea înviere, care este învierea sfinților adormiți.

Iată ceva ce spune fratele Branham în mesajul Locul de închinare dat de Dumnezeu:

„Acum observați, când această mare putere dinamică (mișcătoare), vine peste un fiu al lui Dumnezeu, îl face viu, Duhul Vieții intră în el. Ce face atunci? Îl așază în locurile cerești, chiar acum. Nu „vor fi.” Suntem „acum.” Noi am înviat deja.”

Aceasta este o afirmație adevărată care spune că adevărata Biserică a lui Dumnezeu a înviat deja. Este adevărat? De asemenea, este o afirmație adevărată să spun că mă aștept ca într-o zi, toată Biserica lui Dumnezeu să învie. Corect? Așadar, dacă tu faci o afirmație și eu fac cealaltă afirmație, ar trebui să începem o ceartă și o dezbatere și să rupem părtășia?

Noi ne aflăm în mijlocul unei profeții care se desfășoară; suntem chiar în mijlocul ei, și întotdeauna sunt momente de tranziție, devine puțin tulbure și nesigură pentru mulți oameni, dar ascultați, noi avem dreptate să tatonăm această profeție. Acesta este sezonul învierii, învierea a început. Noi suntem în sezonul răpirii, răpirea începe acum. Noi suntem în împlinirea profeției, suntem exact în mijlocul ei, și ar trebui să ne bucurăm și să cântăm. Ar trebui să mărturisim la fel de mult ca fecioara Maria: „Acesta este Cuvântul făcut trup. Eu sunt fecioara. Acesta este Isaia 7.14.”

Noi ar trebui să mărturisim: „Aceasta este învierea din denominaționalismul mort. Biserica a înviat din nou. Cuvântul este viu și restaurat încă odată. Aceasta este căsătoria Mielului! El a venit! Aceasta este răpirea! Răpirea este în desfășurare. Este plecarea Miresei Acasă! Aceasta este venirea Domnului!! Aceasta este totul.”

Știți ce nu vreau să fac? Nu vreau să întemeiez o tabără la baza Sinaiului, și să spun: „Noi am ajuns!”, deoarece există mai mult în această profeție; și pe măsură ce mergem prin ea, se împlinește tot mai mult.

Când fratele Branham a predicat mesajul Răpirea, a mers la 1Tesaloniceni 4.16-17:

„Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel  și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Fratele Branham a folosit aceste versete în mesajul „Răpirea” și a început să împartă Răpirea în trei părți: Strigătul, Glasul și Trâmbița. El a spus:

„Trei lucruri s-au întâmplat. Un Strigăt, un Glas, o Trâmbiță trebuie să se întâmple înainte de a apărea Isus. Acum, un Strigăt…Isus le face pe toate trei când coboară…”

Deci, coborârea poate fi un proces. „Dar eu am crezut că El este deja cu un picior pe pământ…” Da, este adevărat. Încă se întâmplă.

„…Un Strigăt. Ce este „un Strigăt”? Este Mesajul care merge mai întâi; Pâinea Vieții aducând înainte Mireasa.”

S-a auzit Strigătul? Absolut! Ați auzit Strigătul? Da! V-a adunat El din denominațiuni și din bisericile lumii și v-a adus în Hristos? Cu siguranță! Voi ați auzit Strigătul, iar Strigătul face parte din coborârea Lui. El le face pe toate cele trei. De ce? Pentru că El coboară și aceasta face parte din Răpire. Aceasta înseamnă că ați intrat deja în Răpire. Prin ce? Prin Strigăt: „Adunați-vă împreună! Adunați-vă din sisteme! Adunați-vă din lume! Ieșiți afară și veniți la unirea invizibilă cu Hristos! Tu și Hristos împreună!” Aducându-te la, ce? La căsătorie! Laudă lui Dumnezeu!

Deci, el a spus: „Mesajul cheamă Mireasa împreună. Vedeți? Strigătul!” 

Apoi, în mesajul Pecetea Paștelui, a spus:

„…sau dacă suntem rânduiți să fim în acel pământ, pe acel pământ (ca vulturul care umbla prin cotețul găinii), dacă sunteți rânduiți în acel pământ, Duhul Sfânt este aici ca să vă găsească. Și când vă găsește, voi Îi recunoașteți chemarea. Voi știți ceasul în care trăiți; voi știți că aceste lucruri trebuie să se întâmple, și sunteți răpiți repede sus ca să-L întâlniți și acum stați în locurile cerești în Hristos Isus.”

Știți ce? Acest Duh Sfânt m-a găsit pe mine. El mi-a arătat că acest Mesaj este adevărat pentru mine. El mi-a descoperit aceasta și pot sta cu siguranță și să spun: „Acesta este împlinirea lui Maleahi 4; Luca 17.30; Apocalipsa 10.7.” De ce? Pentru că Dumnezeu a venit în mine printr-un Duh de descoperire ca s-o deschidă. Eu cred că am auzit acel Glas, eu am auzit Strigătul Vulturului și aceasta înseamnă că am fost răpit repede ca să-L întâlnesc. Aceasta înseamnă că am fost răpit.

„Frate Chad, dacă ești răpit, călătorește ca un gând. De ce te obosești? De ce te îmbolnăvești? Acum ești nemuritor.” Ei bine, este adevărat că sunt nemuritor, dar sunt și muritor. Da, sunt o profeție în desfășurare și fac parte din Cuvântul care se împlinește în această zi. Sunt Acolo deja? Nu, dar există un loc în Dumnezeu în care sunt deja, sunt deja Acolo. Sunt multe locuri în care nu sunt încă și totuși sunt. Sunt Acolo și nu sunt Acolo, în același timp.

O să vă spun altceva. Eu sunt perfect, dar încă sunt făcut perfect în același timp. Știți ce mă face aceasta să fiu? Un paradox, o ciudățenie. Eu sunt perfect în Hristos Isus, și sunt făcut desăvârșit (perfect), prin lucrurile pe care le sufăr. Sunt adus la perfecțiune (desăvârșire), prin predicare, prin Cuvânt, prin lucrurile prin care trec, prin încercări și necazuri, și prin răbdare; El Își împlinește Planul perfect și mă aduce la perfecțiune și mă face să nu mai doresc nimic. Deci, sunt perfect și sunt făcut perfect, în același timp.

În realitate, dacă sărim într-o parte sau în cealaltă parte a acestor ecuații, dacă ne oprim acolo și facem o tabără, suntem greșiți. Astfel, dacă merg în partea că: „Sunt perfect, am fost făcut desăvârșit în Hristos Isus și nu există nici un defect în mine, nu există nimic în neregulă cu mine,” încep să am încredere în trupul meu și cred că fiecare gând pe care-l am, este de la Duhul Sfânt. Astfel, pot deveni propriul meu dumnezeu, și încep să fac orice îmi vine în minte, și mă simt justificat să fac. Oh, Doamne! Cât de periculos este aceasta.

Și dacă merg în partea cealaltă și spun: „Eu sunt doar un vierme josnic; nu sunt nimic, nu este nimic bun în mine și nu știu de ce m-ar iubi Dumnezeu vreodată, pentru că nu pot face nimic bun. Eu sunt un nimic, sunt un nimic…” atunci, problema este că niciodată nu vei face ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci, pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în tine și El îți dă atât voința cât și înfăptuirea, după plăcerea Sa. Tu trebuie să recunoști că mai este ceva înăuntru. De aceea, apostolul Pavel a spus: „În mine (în carnea mea), nu este nimic bun.” Dar în el era ceva minunat, în el era Viața Veșnică; în el era un Atribut al lui Dumnezeu. În el a fost manifestat Cuvântul; în el era o profeție din Isaia; în el a fost o parte veșnică absolut minunată a lui Dumnezeu.

Dar Pavel a spus: „În mine,” aceasta este, „în carnea mea”. Îmi place renunțarea. Dar dacă mă opresc aici și-mi fac tabără, nu am curaj niciodată; nu am niciodată putere, nu am credință să fac vreodată ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fac. El m-a chemat să-mi pun mâinile peste bolnavi și ei să se facă bine; El m-a chemat să predic Evanghelia; El m-a chemat să stau în picioare și să strălucesc Lumina slavei Sale.

Dar, dacă sunt un vierme, care în mintea mea, se târăște tot timpul în țărână, nu mă voi ridica niciodată, și nu voi putea face ceea ce m-a chemat El să fac, pentru că este nevoie să crezi că ești un fiu al lui Dumnezeu.

Voi trebuie să aveți încredere în Cuvântul Său; să luați Cuvântul prin credință și să mergeți înainte cu El. De ce? Pentru că eu sunt un fiu al lui Dumnezeu, și Cuvântul lui Dumnezeu nu poate eșua în mine. Eu pot eșua, dar Cuvântul nu poate eșua.

Astfel, noi trebuie să lucrăm cu ambele adevăruri. Deci, eu sunt răpit și stau în locurile cerești în Hristos Isus. Dar, știți, de asemenea, eu aștept cu nerăbdare schimbarea trupului și răpirea. Și dacă aștept cu nerăbdare răpirea, nu înseamnă că neg răpirea mea. De asemenea, doar pentru că cred că am fost ridicat în locurile cerești în Hristos Isus, nu înseamnă că îmi refuz Răpirea. De aceea, fratele Branham a spus că Adevărul este chiar la mijloc.

Să privim la aceasta în mesajul Casa viitoare a Mirelui ceresc și a Miresei de pe pământ, unde fratele Branham a spus:

„Dacă sunteți o reprezentare aici sus, în acest Atribut al lui Dumnezeu, acesta este Dumnezeu. Dacă aveți aceasta, dacă sunteți reprezentați aici, voi nu puteți…Sunteți în Veșnicie. Dacă ați trecut din această, a șaptea zi, în a opta; ați intrat în Veșnicie prin botezul cu Duhul Sfânt. Voi sunteți incluși în aceasta.”

Eu nici măcar nu sunt în ziua a șaptea, nici măcar nu mai sunt în timp, am trecut în ziua a opta, am trecut în Veșnicie, pentru că am fost prins și am fost inclus în aceasta. M-am născut din nou prin botezul cu Duhul Sfânt, eu sunt în Veșnicie, sunt în ziua a opta. Eu nici măcar nu mai sunt în Laodicea. Gata cu Laodicea!

Spune aceasta luni dimineața, în timp ce conduci spre serviciu, când mergi să lucrezi ca să iei un salariu și să poți cumpăra niște alimente. Eu nu spun că ar trebui să vă opriți din a spune aceasta, voi ar trebui s-o spuneți, pentru că singurul lucru care te va ajuta, este s-o înțelegi. Dar, de asemenea, trebuie să realizăm că mai urmează ceva. Ceea ce simt în sufletul meu, va fi peste mine.

Această Realitate care mi-a lovit sufletul, această Viață care este adânc în interiorul meu, va deveni într-o zi, toată gândirea mea, pentru că voi avea trupul meu de teofanie; va deveni fiecare dorință a trupului meu, pentru că voi avea un trup glorificat. Într-o zi, ceea ce se întâmplă în sufletul meu și ce s-a întâmplat în interiorul meu, se va întâmpla cu tot din mine (cu toată ființa mea). Acesta va fi punctul culminant.

Haideți să vedem ce a spus profetul în mesajul Cum pot să biruiesc:

„Noi vedem această epocă în care trăim. Ea este una dintre cele mai mărețe epoci din toate epocile. Această epocă a bisericii Laodicea este cea mai măreață dintre toate epocile bisericii, pentru că este sfârșitul Timpului și contopirea cu Veșnicia.”

Vreau să înțelegeți această frază și să vă concentrați  cu adevărat asupra ei. Ce este această epocă a bisericii Laodicea? Este „sfârșitul Timpului și contopirea cu Veșnicia.” Știți ce înseamnă aceasta? Pentru mine, aceasta se amestecă undeva. Profetul nu a spus: „Acesta este sfârșitul Timpului și începutul,” ci el a spus că în epoca Laodicea, este amestecarea, contopirea cu Veșnicia. De aceea, într-un fel, noi am intrat în Veșnicie. În unele privințe, noi suntem răpiți; într-un anumit fel, noi am părăsit Laodicea; într-un anumit fel, noi am urcat mai sus. Într-un fel, am intrat în Mireasă; într-un fel, toate aceste lucruri sunt Adevărul absolut, dar noi suntem încă într-o perioadă de contopire, de amestecare. Laudă lui Dumnezeu! Oh, Doamne!

În continuare vreau să ne uităm la câteva afirmații pe care le-a făcut fratele Branham, în mesajul Casa viitoare, pentru că vreau să le prindem. Mesajul „Casa viitoare,” a fost predicat în august 1964:

„Și când „plinătatea timpului” a venit, aceasta este când timpul a fost îndeplinit. Când nu mai este timp, atunci intrați în Veșnicie, după ce epoca a șaptea a bisericii s-a terminat, și aceasta este.”

Cred că înțelegem cu toții ce spune aici: „…după ce epoca a șaptea a bisericii s-a terminat, și aceasta este. Epoca lui Luther s-a terminat; epoca metodiștilor s-a terminat; epoca penticostală s-a terminat. Și acum, voi mergeți, unde? În Veșnicie. Nu mai sunt alți șapte; nu mai sunt alți trei, nu mai sunt alții. Ei sunt în veșnicie unde nu mai există un timp ca numere, vremi și lucruri.”

Laudă lui Dumnezeu! În mesajul IeHoVaH Jireh, din anul 1962, profetul a spus:

„…și ne dăm seama că epoca bisericii penticostale din ultimele zile, este epoca Bisericii Laodicea.”

Ele sunt sinonime. Deci, epoca bisericii penticostale, este epoca Bisericii Laodicea. Acum să mergem la mesajul Casa viitoare, unde profetul spune că a șaptea epocă a Bisericii s-a terminat. El spune:

„Și când „plinătatea Timpului” a venit, aceasta este când Timpul a fost îndeplinit. Când nu mai este Timp, atunci voi intrați în Veșnicie, după ce epoca a șaptea a Bisericii s-a terminat, și aceasta este. Epoca lui Luther s-a terminat; epoca metodiștilor s-a terminat; epoca penticostalilor s-a terminat.”

Eu am citit acest citat, apoi am ieșit ca un tăciune aprins predicând peste tot că Laodicea s-a terminat. Și eu sunt îndreptățit, pentru că profetul nu a mințit, l-am pus pe el să mă susțină: „Epoca bisericii Laodicea s-a terminat.”

Fratele Branham a spus: „Dacă aș veni cu un mesaj penticostal, aș fi în epoca Bisericii Laodicea, și aceasta nu ar fi corect.”

El a spus aceasta în iulie 1964, în mesajul „Sărbătoarea Trâmbițelor,” iar cealaltă afirmație a făcut-o în august 1964. Deci, sunt pe deplin îndreptățit să predic ceea ce vreau despre Laodicea, că este terminată.

Dar în august 1964, cineva i-a pus fratelui Branham o întrebare, în mesajul Întrebări și Răspunsuri, (partea a patra):

„Frate Branham, ai făcut recent o afirmație cu privire la faptul că epoca Bisericii s-a încheiat, Laodicea?”

Noi tocmai am citit aceste afirmații, iar aceasta este o întrebare bună. Iată ce a răspuns fratele Branham:

„Nu, eu nu am spus că ea s-a terminat. Dacă am spus, tu ai înțeles greșit sau eu am spus-o greșit. Aceasta este ultima epocă a Bisericii, este sfârșitul epocilor Bisericii, Laodicea, ea nu s-a terminat, când se termină, Biserica este dusă. Deci, cât timp Biserica este aici, ea nu s-a terminat.”

Ei bine, acum sunt confuz, dacă nu cumva amândouă sunt adevărate; dacă nu cumva epoca penticostală s-a terminat pentru Mireasa lui Isus Hristos. Ea a fost scoasă din denominaționalism, din întreaga problemă, deoarece omul a alunecat în ideile omenești, și ea a fost readusă la unirea cu Hristos; ea a fost adusă înapoi la Cuvânt, a fost ridicată din epocile Bisericii, pentru că epocile Bisericii sunt înregistrarea oamenilor care au părăsit Cuvântul. Căderea și restaurarea. Dar când aceasta ajunge la sfârșit, ești restaurat.

Acum, Mireasa lui Hristos Isus…Epocile Bisericii s-au încheiat pentru Mireasa lui Isus Hristos. Fratele Branham ne-a spus:

„Când se termină epocile Bisericii, atunci vine Mesajul celui de-al șaptelea înger și se deschid Pecețile.”

Deci, epocile Bisericii au trebuit să se încheie, și după aceea, el vine și spune: „Eu n-am spus niciodată că epoca Bisericii Laodicea s-a terminat. Ori ai înțeles greșit, sau am spus-o eu greșit.” De ce? Ascultați! Eu cred din toată inima că pentru Mireasă s-a terminat; Ea nu este oarbă, nenorocită, mizerabilă, goală, pentru că Ea a primit Alifie pentru ochi, este îmbrăcată în slava Domnului, este îmbrăcată cu Cuvântul Lui. Ea nu este laodiceană, pentru că, dacă ar fi laodiceană, ar fi greșită. Dar Ea a fost scoasă din denominaționalism, a fost ridicată din epoca Bisericii și unită cu Hristos, de aceea Ea este în epoca Miresei, absolut, fără îndoială. Dar dacă iau această afirmație care este adevărată pentru Mireasă, și o aplic pentru întreaga lume, greșesc, pentru că Laodicea, epoca Bisericii Laodicea, nu se poate termina până la Necaz, și Necazul merge până la Mileniu.

Așadar, dacă epoca Bisericii Laodicea s-a terminat, acum suntem fie în Necazul cel mare care ține doar trei ani și jumătate, fie suntem deja în Mileniu. Și dacă acesta este Necazul, a fost destul de ușor; iar dacă acesta este Mileniul, sunt oarecum dezamăgit.

Vedeți? Există o profeție în desfășurare. Timpul se contopește cu Veșnicia; epocile Bisericii se contopesc cu epoca Miresei, care nu este o altă epocă a Bisericii; de aceea nu primește un opt, nu este numărul opt, ci a revenit la ceea ce trebuia să fie Biserica la Cincizecime, dar care a căzut. Astfel, acum ea a revenit la starea inițială, apoi a trecut la căsătorie. Aceasta este epoca Miresei… Ea a revenit în scopul veșnic al lui Dumnezeu pentru Mireasă.

Deci, Biserica a înviat, eu am fost răpit, am fost scos din Laodicea și adus în epoca Miresei, am fost unit cu Hristos. Dar epoca Bisericii Laodicea continuă. Ea trebuie să continue și poate să se termine doar în perioada Necazului, care este un semn specific al Timpului, un timp de trei ani și jumătate, care se încheie cu bătălia de la Armaghedon. Apoi urmează domnia Milenară a lui Isus Hristos.

Așadar, puteți vedea cum aceste lucruri sunt adevărate. Totul este adevărat, dar voi puteți lua Adevărul și să greșiți.

„Frate, Chad, cum putem fi siguri că avem dreptate?” Nu știu. Putem începe prin a admite că încă nu știm totul. Poate aceasta este cea mai ușoară cale.

„Atunci cum vom ști că avem dreptate, frate, Chad? Mi se pare puțin complicat.” Nu știu. Tot ce pot să spun este că poate nu am înțeles totul, poate nu avem toate răspunsurile și poate nu putem să-l închidem foarte strâns. Dar poate că lucrurile despre care știm că sunt adevărate, sunt adevărate și ar trebui să ne bucurăm, să cântăm, să dansăm, și să strigăm pentru că am fost ridicați din epoca Laodicea și suntem în Mireasă, suntem în unirea invizibilă a Miresei, a venit căsătoria Mielului; Hristos a venit la Mireasa Sa. El este aici unit! Acesta este Adevărul absolut!

Haideți să cântăm și despre ceva ce se va schimba în viața mea, pentru că voi avea o schimbare a trupului, nu voi trăi așa tot restul vieții mele, ci voi avea un trup care se potrivește cu sufletul meu și voi trăi în Mileniu cu Hristos.

Haideți să ne bucurăm de ambele. Fratele Branham spune aceasta în mesajul Epoca Bisericii Sardes, din cartea „Epocile Bisericii”:

„Tu vei chema și Eu îți voi răspunde. Tu vei avea o dorință față de lucrarea mâinilor tale.” Marele Păstor Își cheamă oile după nume. Glasul creator al lui Dumnezeu, îi cheamă din țărână sau le schimbă atomii, chiar dacă n-au adormit. Aceasta este răpirea! Aceasta este marea Cină de Nuntă a Mirelui și a Miresei Sale.”

Schimbarea atomilor voștri este parte din Răpire. El o spune din nou în mesajul Epoca Bisericii Laodicea, din cartea „Epocile Bisericii”:

„dar într-o zi, noi vom fi schimbați în atomi; noi ne vom îmbrăca în nemurire. Noi toți vom fi înghițiți de Viață. Atunci ne vom da seama de realizare.”

„Frate, Branham, dar tu ai spus deja că prin botezul cu Duhul Sfânt, ai intrat în ziua a opta. Tu nu ești nici măcar în ziua a șaptea, și ai intrat deja în Veșnicie? Despre ce vorbești? Tu ești deja nemuritor?” Absolut! Dar într-o zi, voi fi schimbat în atomi. Dar aceasta nu are nici o legătură cu sufletul meu. Sufletul meu s-a schimbat deja, dar și acest trup se va schimba, iar eu sunt bucuros și încântat de ambele.

În mesajul Locul de închinare dat de Dumnezeu, fratele Branham a spus:

„Și Dumnezeu ne-a înviat deja, potențial. Puterea învierii ne-a înviat dintr-o viață de păcat, și ne-a schimbat ființa; ne-a înviat în Hristos Isus, potențial. Iar învierea ne va aduce la deplina maturitate.”

Va fi o finalizare a acestui proces, dar nu voi nega că Cuvântul a venit deja. Eu nu aștept să se întâmple ceva; ce se va întâmpla, se întâmplă acum, și ceea ce se întâmplă acum, mă va duce la ce se va întâmpla. Eu nu stau pe călcâie sau la baza Sinaiului așteptând să se întâmple ceva. Nu! Se întâmplă zi de zi.

„De unde știi că Răpirea nu are loc chiar acum, în jurul tău?” Eu aș spune că se întâmplă chiar acum, peste tot în jurul nostru.

Să mergem la Evrei 11.39-40:

„Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit;

pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”

Ei nu pot fi compleți fără noi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu încheie profeția, promisiunea, cu noi. Noi facem parte din împlinirea acestei profeții.

În mesajul Lucruri care urmează să fie, fratele Branham a spus:

„Oh, dar celălalt se numește „Casa Tatălui meu”. „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc, să vă scot din această casă de ciumă și să vă duc în casa Tatălui Meu. Amin. Acolo sunteți. Să vă scot din această casă veche pământească. El S-a dus să pregătească un loc, un loc perfect, unde nu există rău, nu există boală, nu există bătrânețe, nu există moarte. Este un loc perfect care vă cheamă la acea perfecțiune. Și voi trebuie să fiți perfecți ca să ajungeți Acolo.

Biblia spune că Isus a zis: „Fiți desăvârșiți așa cum și Tatăl vostru din ceruri este desăvârșit.” Acolo este o Împărăție perfectă, deci trebuie să fie oameni perfecți care să vină, pentru că voi trebuie să stați în picioare să fiți căsătoriți cu un Fiu perfect al lui Dumnezeu, trebuie să fiți o Mireasă perfectă. Deci, cum puteți face aceasta altfel decât prin Cuvântul perfect al lui Dumnezeu, care este „Apele de despărțire care ne spală de păcatele noastre?” Amin. Așa este Sângele lui Isus Hristos. Gândiți-vă la aceasta. Cuvântul însângerat sângerând. Amin. Sângele… Cuvântul lui Dumnezeu sângerând Sânge pentru a spăla Mireasa. Amin. Da, domnule! Ea stă perfectă, fecioară, nealterată.”

Cred că în mesajul Unirea invizibilă, fratele Branham a spus:

„Voi sunteți perfecți, fecioara, Mireasa virtuoasă perfectă a lui Isus Hristos.”

De ce? Pentru că El ne-a spălat în Sângele Său! El ne-a cumpărat; El ne privește prin Sânge și nu poate vedea greșelile noastre. Când Se uită la noi prin Sânge, suntem desăvârșiți, noi suntem perfecți în ochii Săi; perfecți în viziunea Sa; desăvârșiți datorită Sângelui Său. Dar, cu toate acestea, Cuvântul a venit să ne facă perfecți, să ne spele de murdăria duhului prostituatei, de toată murdăria lumii, să ne curețe, să ne purifice, să ne schimbe inimile și mintea, și să ne aducă în imaginea perfectă pe care El a avut-o despre Mireasă.

Noi suntem desăvârșiți prin Cuvânt, pentru că Cuvântul care a sângerat și a murit pentru noi, ne-a făcut perfecți. Totuși, noi suntem în procesul de desăvârșire.

În mesajul Este Răsăritul Soarelui, fratele Branham a spus:

„Și Fiul trebuie să fie descoperit din nou. Unde? În Mireasă. Puterea de înviere trebuie să vină să-i învie din aceste denominațiuni moarte și crezuri, la un Cuvânt viu al Dumnezeului celui viu.”

Așadar, Cuvântul trebuie să purifice, trebuie să desăvârșească; El trebuie să spele o Mireasă și s-o desăvârșească. De ce? Pentru că „ei nu pot să fie făcuți desăvârșiți fără noi.” Astfel, Fiul trebuie să fie descoperit din nou în Mireasă; El trebuie să vină în formă de Mireasă. Dar, ca să fie descoperit în Mireasă, El trebuie să ne spele și să ne curețe, ca să putem ajunge într-un punct în care să ne predăm total Cuvântului, astfel încât El să poată fi descoperit în noi. Dar El nu poate fi descoperit în noi câtă vreme avem încă lucruri din lume  atârnând pe noi; El nu poate fi descoperit în noi dacă încă avem idei vechi denominaționale agățate de noi, de aceea trebuie să fie o spălare de toate aceste lucruri, pentru ca El să poată fi descoperit din ce în ce mai mult și mai mult în viața noastră.

Această Mireasă trebuie să ajungă la perfecțiune. Și ce o aduce la perfecțiune? Acest Cuvânt pe care deja L-am primit. Dar acesta este Cuvântul care a sângerat și a murit pentru noi, este Cuvântul care ne-a declarat deja perfecți; este Cuvântul care ne face perfecți. Este o profeție în desfășurare.

Când privim la răpire, fratele Branham a spus că răpirea este un proces care începe cu „Un Strigăt.” Este Mesajul care cheamă afară o Mireasă, adunarea unei Mirese. Apoi este un Glas, „Glasul Arhanghelului.” Și el spune că este același Glas care l-a chemat pe Lazăr din moarte. Aceasta este învierea sfinților adormiți. Apoi „Trâmbița” este adunarea în cealaltă dimensiune; este schimbarea trupurilor. Dar El a spus că ei nu pot fi făcuți desăvârșiți fără noi, așa că există o desăvârșire care are loc prin Cuvânt. De aceea venim aici în fiecare duminică și miercuri.

Tu nu spui: „Am intrat în cele veșnice, eu sunt desăvârșit prin Sângele Mielului. Eu am ajuns.” Nu ai ajuns! De aceea ai încercări și necazuri, și de aceea te întorci aici în fiecare duminică și miercuri; de aceea Dumnezeu continuă să ne deschidă din ce în ce mai mult Cuvântul Său. De ce? Ca să ne spele. De ce? Au existat lucruri în noi care nu au putut fi spălate. El a trebuit să treacă prin murdăria exterioară pentru a ajunge la murdăria interioară; și a fost un Cuvânt care a spălat murdăria exterioară. Apoi este un Cuvânt care vine și spală murdăria interioară, și acum, El trebuie să ajungă în interior, la murdăria interioară. El trebuie să ne curețe în straturi și ne dă jos. De ce? Pentru că El trebuie să vină și să fie descoperit din nou în Mireasă, în timpul sfârșitului, iar Ea trebuie să poată manifesta acest Cuvânt. Și pentru a face aceasta, Ea trebuie să fie spălată de toate obiceiurile Ei; trebuie să fie spălată de îmbrăcămintea greșită, de vorbirea greșită; apoi trebuie să fie spălată de gândurile greșite, de reacțiile greșite, de complexele Ei; trebuie să fie spălată de durerile care sunt adânc în inima Ei. De ce? Pentru că El Se va arăta în Ea, iar spălarea cu Apa Cuvântului ne purifică și ne spală de tot ce este în interior. Este o profeție în desfășurare.

Fratele Branham a făcut o afirmație în anul 1961, și aș vrea s-o amintesc, pentru că simt că este foarte oportună.

În mesajul Apocalipsa capitolul 4, partea a treia, profetul spune:

„În ordine. Aici erau „glasuri”. Oh, câtă nevoie avem în Jeffersonville de mii de glasuri trăite, Tunetul lui Dumnezeu care tună în dulceață, sfințenie și puritate. Vieți neîntinate umblând pe pământ astăzi, fără pată…”

Vedeți toate aceste afirmații? De ce va fi nevoie pentru a ne pune în această poziție? Va fi nevoie de spălarea Apei acestui Cuvânt descoperit.

„…Da, domnule! Creștini adevărați. Acesta este Tunetul împotriva dușmanului. Diavolului nu-i pasă cât de tare puteți striga, cât de tare puteți sări, cât de tare puteți face aceasta sau să strigați. Ceea ce-l rănește pe diavol este să vadă acea viață sfințită, sfântă, consacrată lui Dumnezeu. Spune-i orice, numește-l oricum, cât  se poate de dulce și du-te mai departe.”

Știți, am mai citit această afirmație, am citit-o de ani de zile și mi-a plăcut, dar ajungi în acest punct în care profetul a spus: „…spune-i orice, numește-l oricum, cât se poate de dulce și du-te mai departe.” Eu nu am manifestat aceasta de ani de zile. Am crezut-o, am spus că trebuie s-o împlinesc, dar reacțiile mele nu sunt întotdeauna „cât se poate de dulci.” Adică, nu am ajuns acolo unde cineva poate spune ceva și face ceva, iar răspunsul meu să fie cât se poate de dulce. Dar aceasta este direcția spre care mă îndrept, prin harul lui Dumnezeu.

Acesta este scopul Lui în această zi: să spele un popor; să-l spele și să-l curețe, apoi să pășească în ei și să Se manifeste El Însuși.

Deci, fratele Branham a spus că de aceasta avem nevoie, pentru că aceasta îl rănește pe diavol. Ceea ce-l rănește pe diavol, nu este faptul că strigăm la el și-l numim diavol; aceasta nu-l rănește.

„Ceea ce-l rănește pe diavol, este să vadă acea viață sfințită, sfântă, consacrată lui Dumnezeu. Spune-i orice, numește-l oricum, cât se poate de dulce și du-te mai departe. Oh, vai! Aceasta îl aruncă, acesta este Tunetul care îl scutură pe diavol.

„Ei bine” ziceți voi, „dacă ai putea predica la fel ca un Billy Graham sau ca un Oral Roberts, ca cineva, ca un vorbitor cu influență mare, ar fi…” Oh, nu! Uneori diavolul doar râde de aceasta, lui nu-i pasă de aceasta ca de nimic. Luați toată teologia pe care o vreți și toată pregătirea de seminar și diavolul doar va sta în spate și va râde de aceasta. Dar când vede acea viață…”

Acesta este scopul pentru care ne pregătim, de aceea suntem încă aici. De aceea Dumnezeu lucrează încă la noi și ne transformă. De ce? Potențial, noi am înviat deja; noi am fost luați deja în locurile cerești, dar acea Putere de înviere care a venit să ne însuflețească la Viață, este de asemenea, însuflețirea acestui trup mort pentru a se potrivi cu Cuvântul.

Puterea de înviere care ne-a adus în locurile cerești prin botezul Duhului Sfânt, este Puterea de înviere care lucrează și asupra acestui trup, pentru a-l aduce în acord cu Cuvântul.

În mesajul Epoca Bisericii Laodicea, din cartea „Epocile Bisericii,”, fratele Branham spune:

„Biserica nu mai este „purtătorul de Cuvânt” al lui Dumnezeu. Ea este propriul ei purtător de Cuvânt, așa că Dumnezeu Se întoarce asupra ei. El o va uimi prin profet și Mireasă, pentru că Glasul lui Dumnezeu va fi în Ea. Da, așa este, pentru că aceasta spune în ultimul capitol din Apocalipsa, versetul 17: „Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Încă odată, lumea va auzi direct de la Dumnezeu, ca la Cincizecime. Dar, desigur că Mireasa Cuvânt va fi respinsă ca în prima epocă.”

Cum va auzi lumea de la Mireasă? Poate nu doar prin ceea ce vorbește, ci prin viața Ei: „Spune-i orice, numește-l oricum, cât se poate de dulce...”

Eu spun: Dumnezeule, adu-mă la perfecțiune! Tu, care m-ai declarat perfect, adu-mă la perfecțiune! Tu m-ai numit Mireasa Ta virtuoasă, fără pată, fără păcat. Când Tu spui: „Tu ești glorioasă și nu ai nici o vină,” aceasta este declarația Ta despre Mireasă. Tu ai spus deja aceasta despre mine, și eu am deja această poziție prin predestinare; și acum, în această călătorie pământească, adu-mă în acea imagine, astfel încât, să pot reflecta în exterior, ceea ce ai făcut deja în interior, ca să poți primi toată gloria. Lasă ca acesta să fie Tunetul care să-l scuture pe diavolul.

În mesajul Disperări, fratele Branham a spus:

„Și toate lucrurile pe care nu le-a făcut prin Epoci, în Epocile Bisericii, El le face acum. Înapoi la Cuvânt, deoarece mesajele, și mesajele, și mesajele trebuia să lege întregul Cuvânt. Și în zilele din urmă, cele șapte Peceți fiind deschise, trebuiau să ridice fiecare capăt care a fost lăsat din aceasta și să facă un lucru întreg, într-un Trup mare al Miresei, pentru că cei care au trăit acolo în urmă, nu au fost desăvârșiți până când această Biserică va fi desăvârșită, acest grup al Miresei din timpul din urmă, pentru a-i aduce înăuntru, și să fie ridicați toți împreună.”

Acum știm de ce a adus Dumnezeu un astfel de Mesaj în acest timp de sfârșit; pentru că El Se va arăta prin intermediul unui popor. Și El a trebuit să aducă un Cuvânt care va produce acel rezultat.

Așadar, ce ar trebui să facem? Să stăm în prezența Soarelui și să lăsăm acest Cuvânt, acest Mesaj, să scoată toată verdeața din noi.

Când privim la Exod și la Geneza, citim despre profeția care i-a fost dată lui Avraam, apoi în Exod, Dumnezeu a venit în scenă și l-a ridicat pe Moise ca să împlinească acea profeție și să-i scoată afară cu mână puternică; să judece națiunea care i-a asuprit, să-i scoată cu pradă mare și să-i ducă în țara făgăduită.

Ei bine, așa cum am spus, i-am văzut dansând pe malul Mării Roșii, bucurându-se pentru că Dumnezeu S-a ținut de Cuvânt. Dar urmau să se împlinească mai multe lucruri, pentru că trebuiau să intre în țară și să ia în stăpânire acel pământ. Dar grupul care a ieșit, avea nevoie ca să fie rase jos unele lucruri, aveau nevoie de niște ajustări de atitudine; aveau nevoie să se încreadă în Domnul, așa că Dumnezeu i-a trecut prin mai multe experiențe, în călătoria lor de patruzeci de ani prin pustie.  Astfel, El i-a trecut prin ape amare care au devenit dulci; au văzut eșecul slujitorului când Aaron, împins de oameni, i-a dus înapoi la idolatrie; au văzut eșecul lui Moise când s-a înălțat pe sine și s-a mâniat și a fost reținut să intre în țara făgăduită; au văzut mânia Domnului în judecată când s-au plâns împotriva Domnului, iar El a trimis niște șerpi înfocați printre ei, apoi au văzut salvarea Domnului când le-a trimis un șarpe de aramă.

Când ei au strigat după carne, El le-a dat prepelițe; când au fost atacați de dușmani, El i-a învins a Refidim, și în această călătorie, totul făcea ceva, totul construia ceva, totul modela ceva. Dar toți au trecut și s-a ridicat o nouă generație. Ce s-a întâmplat? Gândirea Egiptului, mentalitatea sclavilor, lucrul pe care au fost obligați să-l părăsească la început; împrejurare după împrejurare, după împrejurare, a făcut ca oamenii care s-au lovit de dificultăți, au dorit să se întoarcă înapoi în Egipt, „Pentru că”, spuneau ei, „acolo am avut măcar ceva de mâncare.”

Și acum, a venit o nouă generație, iar ei și-au ascuțit săbiile și abia așteptau să meargă în țara promisă. Ce s-a întâmplat? Era ceva, era o profeție în desfășurare, dar acest proces făcea ceva, pregătea un popor care să pășească în continuarea profeției.

Noi suntem într-o profeție și într-un proces de peste șaizeci de ani. Dar ce a făcut Dumnezeu? El a făcut același lucru pe care l-a făcut în călătoria Exodului. Noi am văzut toate acele lucruri, și aceia dintre voi care ați fost prin preajmă mai mult decât mine, le-ați văzut pe toate: ați văzut eșecul slujirii; ați văzut slujitori care se înalță pe ei înșiși; ați văzut slujitori puși după dorința oamenilor; ați văzut oameni plângându-se; ați văzut oameni care se întorc înapoi; ați văzut judecata lui Dumnezeu și ați văzut îndurarea lui Dumnezeu; ați văzut asigurarea lui Dumnezeu; ați văzut frica ce apare când vine un dușman; ați văzut cum Dumnezeu ridică în tabără pe unii pentru a birui dușmanul; ați văzut răzvrătirea împotriva autorității dată de Dumnezeu și ce se întâmplă cu cei care au făcut aceasta.

Ați văzut toate acestea? Ce a făcut aceasta? „Ei bine, noi am crezut că acesta era timpul, și ne-am gândit că El a venit; ne-am gândit că a fost răpirea, dar au trecut șaizeci de ani…”

Nu! Aceasta este încă răpirea! Aceasta este încă venirea Domnului! El vine în formă de Mireasă! El încă vine la o manifestare mai mare, tot timpul, deoarece, pe măsură ce călătorim prin toate acestea, suntem încă în mijlocul profeției. Noi nu așteptăm, suntem aici! Noi spunem: „El vine!” „Da, și mai sunt lucruri de împlinit,” dar ceea ce se împlinește, se întâmplă chiar acum, zi de zi, peste tot în jurul nostru.

El este aici unindu-Se cu Mireasa Sa! El este aici și Se unește cu mine! El este aici și mă spală în Apa Cuvântului Său!! El este aici unindu-Se cu mine și eu vreau să mă unesc în această căsătorie mai mult, în fiecare zi. Eu vreau să fie o uniune mai bună, mai puternică, vreau să fie o unire în fiecare zi a vieții mele. Eu nu vreau să spun: „Eu m-am unit cu El în anul 2000…aceasta și cealaltă, iar acum doar aștept.” Eu nu stau doar și aștept, ci mă unesc cu El în continuare, pentru că încă sunt căsătorit cu Mirele meu, cu Capul. Eu încă sunt căsătorit cu acest Cap, și pe măsură ce timpul se desfășoară, eu mă unesc cu El din ce în ce mai mult și aștept cu nerăbdare Cina Nunții. Dar ceea ce mă duce Acolo, este aici. El este aici și Se unește cu Mireasa Lui. El este aici și ne duce înapoi Acasă.

Noi mergem cu El în mijlocul unei profeții în desfășurare. Noi nu ne vom lupta pentru nici o parte, amândouă sunt adevărate. Și noi nu vom argumenta: „Fratele Branham trebuie să se întoarcă pentru a termina unele lucruri neterminate.” Nu! El a făcut tot ce trebuia să facă. „Dar sunt unele lucruri neterminate.” Da, sunt unele lucruri neterminate, sunt de acord cu voi, dar Dumnezeu le termină acum. Unde le face El? El le face în Mireasa Sa. El încheie slujirea! El încheie lucrarea! El încheie! Tot ce avem nevoie se întâmplă chiar acum.

Ascultați, prieteni! Noi suntem exact unde era Maria. Maria era în Cuvântul făcut trup în trupul ei. Dar mai era încă o pare din profeție care trebuia să se împlinească, deși profeția s-a împlinit deja (prima parte), și încă avea să se împlinească.

Unde era Maria? Maria era Cuvântul viu pentru ziua ei. Maria era un Cuvânt manifestat pentru ziua ei, era împlinirea lui Isaia 7. Ea era aceasta, și mai avea să vină ceva. Acolo suntem, prieteni, și sunt plin de bucurie pentru întregul proces.

Voi ziceți: „Ei bine, cât timp mai este, frate?” Eu nu știu cât timp mai este, dar știu că sunt două lucruri care trebuie să se întâmple înainte de a se termina; unu: ultima Sămânță predestinată trebuie să vină și să se unească cu Hristos. Și doi: eu trebuie să ajung la un nivel de perfecțiune mai mare decât sunt acum. De ce sunt încântat? Eu sunt încântat de ceea ce voi face și voi învăța astăzi; de ceea ce voi învăța mâine; de cum se va deschide Cuvântul.

Voi spuneți: „Dar deschiderea Cuvântului, uneori dezvăluie părți rele din mine.” Laudă lui Dumnezeu! Trebuie să iasă ce este rău, ca să putem pleca.

Sunt entuziasmat de ceea ce-mi va arăta Dumnezeu prin următoarea încercare; prin următoarea binecuvântare; prin următoarea dată când se va manifesta Cuvântul Său; prin următoarea dată când cineva va predica; prin următoarea mărturie. Eu sunt încântat. De ce? Pentru că sunt prins exact în mijlocul procesului de desfășurare și totul mă înfioră.

Maria Îl purta în ea pe Fiul lui Dumnezeu, Îl purta pe Emanuel înlăuntrul ei, și avea o emoție atât de puternică! Cred că a fost un mare privilegiu să-L poarte.

„Trebuie să am lucrul acesta.” „De ce?” „Pentru că Cuvântul din interiorul meu Îl dorește.” Era emoționată și  devenea incomod pe măsură ce Cuvântul începea să crească și să-i preia viața. Ea nu putea dormi pe partea stângă. Ce era aceasta?  Lucrul acesta o prelua, și o prelua și o stăpânea. Laudă lui Dumnezeu!

Ce privilegiu era pentru Maria să fie Cuvântul făcut trup! Orice a trebuit să sacrifice, ea a sacrificat. Ea a renunțat la orice a trebuit să renunțe, indiferent de resentimentele oamenilor; indiferent de disconfortul produs în interiorul ei. Laudă lui Dumnezeu! Totul a fost captivant. Mi-aș dori să o pot intervieva pe Maria; mi-ar place să știu dacă a avut vreo durere, dacă s-a simțit inconfortabil, dacă a fost respinsă de familie, dacă a fost judecată, dacă inima i-a fost sfâșiată. Mă întreb, cum i-a fost travaliul? I-a fost ușor și simplu sau a fost dificil? A fost o încercare?

Noi suntem ca Maria. Uneori este inconfortabil? Da. Trebuie să sacrifici unele lucruri pentru a fi împlinirea Cuvântului? Da. Dar este captivant, este o emoție și un privilegiu. Categoric! Sunt atât de încântat să cred aceasta din toată inima mea, și abia aștept să văd și restul acestui Cuvânt împlinit. Laudă lui Dumnezeu!

Pe măsură ce timpul trecea, sarcina a devenit tot mai vizibilă, și mai vizibilă pentru că Cuvântul creștea în interiorul ei. Fără îndoială, dacă totul era normal, o sarcină normală, i-a fost tot mai greu, a fost tot mai incomod, și a devenit mai emoționată.

Eu vreau ca aceasta să fie viața mea; vreau să fiu prins chiar în mijlocul profeției, și profeția își face cale în mine. Eu vreau să-I dau toată viața mea și vreau să fiu entuziasmat și captivat de fiecare parte a profeției, pentru că știu ce a făcut, știu ce face și sunt încântat de ceea ce urmează. Îmi place această profeție în desfășurare.

Știți, deschiderea Peceților a pus capăt Tainei lui Dumnezeu, dar s-au încheiat și unele taine pentru noi înșine: taina vieții noastre; taina a ceea ce face Dumnezeu; taina a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Deschiderea Cuvântul a deschis și unele taine pentru noi. Maria a avut o mulțime de taine deschise în mesajul acelui Înger; ea știa care era scopul vieții ei; știa de ce se află pe pământ; știa ce avea de făcut; știa ce se va întâmpla. Ea nu știa totul, dar știa multe.

Și iată că Mesajul unui înger ne spune că noi suntem acea împlinire a Cuvântului; că noi suntem Cuvântul făcut trup; că noi suntem profeția vie astăzi; și știm atât de multe datorită Mesajului acelui înger. Atât de multe lucruri ne sunt deschise, dar sunt încă multe despre care nu suntem siguri, dar, slavă lui Dumnezeu, eu sunt entuziasmat oricum. Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, sunt atât de recunoscător pentru Cuvântul Tău! Doamne, suntem atât de recunoscători pentru acest Mesaj! Este atât de adevărat, este atât de real și se potrivește perfect cu Cuvântul Tău! Suntem atât de recunoscători pentru că ai pus în inimile noastre Ceva și putem vedea că ne-ai dat Alifie pentru ochi și ne-ai uns ochii cu ea, așa că putem spune, Doamne, că Te-am văzut venind și știm că ești aici și căsătoria are loc acum. Tu ne-ai scos din carnalitatea acestei lumi, din confuzia laodiceană și ne-ai adus la Tine. Tu ești aici și ne șoptești secrete de dragoste în urechi. Doamne, suntem atât de recunoscători pentru aceasta!

Pe măsură ce împlinești această profeție în viețile noastre, este literalmente Cuvântul Tău afișat zi de zi, Scripturile Tale trăind încă odată în trup omenesc.

Dumnezeule, ajută-ne ca niciodată să nu pierdem aceasta din vedere! Ajută-ne să fim încântați și emoționați, Doamne, pe măsură ce acest Cuvânt ne preia viețile. Doamne, știm că urmează să vină mai mult, mai mult entuziasm, mai mult fior, pentru că vom vedea mai mult din slava Cuvântului Tău care Se va împlini.

Doamne, noi am văzut atât de multe și știm unde suntem, că suntem chiar în mijlocul Scripturilor Tale împlinite și nu putem fi decât recunoscători.

Profetul Tău ne-a spus că sfinții adormiți ne așteaptă să ajungem la perfecțiune, de aceea, Doamne, Te rog să iei Apa acestui Cuvânt și să mă speli încă odată.

Doamne, vreau să mă predau Ție și Te rog să-mi speli atitudinile; spală-mi, Doamne, dorințele ca să se potrivească cu Cuvântul Tău; spală de la mine mândria și egoismul și toate lucrurile pe care le-am adunat de-a lungul vieții: înțelegerea greșită, abordările greșite, scoate-le din viața mea și adu împlinirea Cuvântului Tău. Fă ca gândirea mea să se potrivească cu Gândirea Ta; faptele mele să se potrivească cu faptele Tale; să vorbesc ca Tine, și să umblu ca Tine. Doamne, cred că acesta este scopul Tău; cred că de aceea suntem în mijlocul acestei profeții de atât de mult timp, pentru că Tu faci lucrarea potrivită pentru a încheia profeția.

Doamne, noi ne predăm Ție. Îți mulțumim pentru dragostea Ta și Te chem să binecuvântezi această adunare cât timp sunt plecat. Tu ai considerat de cuviință să ne adunăm împreună, pune o legătură de dragoste între noi și leagă-ne în această părtășie.

Doamne, Tu m-ai chemat să păstoresc această turmă și mie mi-e greu s-o păstoresc, dar știu că Tu m-ai chemat și știu că Tu faci o lucrare minunată aici și ai ridicat frați care pot sluji prin Cuvântul Tău ca să-Ți hrănească oile. Am încredere în ei și sunt recunoscător că sunt aici. Te rog să-i binecuvântezi din belșug iar când ne întoarcem, să putem împărtăși împreună unii cu alții lucrurile mărețe pe care le-ai făcut în timpul cât am fost despărțiți.

Te rugăm să ne conduci și să ne călăuzești. Binecuvântează-ne la fiecare pas, ca să strălucim Lumina Ta, pentru că Te rugăm, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                               -AMIN-