Pecetea 7-a

ŞASE ÎL DESCOPERĂ PE ŞAPTE

Aş vrea să deschidem Bibliile la Luca 24.
De câtva timp sunt frământat de anumite lucruri pe care Dumnezeu le-a adus în inima mea şi pot să vă spun că este greu să pui mâna pe nişte lucruri şi să le aduci într-un fel concis şi direct. Eu simt că Dumnezeu ne deschide Biblia într-un fel complet nou şi la un nivel cu totul diferit. Înainte simţeam că dacă citesc Biblia, Ea este unidimensională şi pot merge la fel de adânc cât merge ea. Apoi, am ajuns la Mesaj şi am văzut că Scriptura este bidimensională şi pot vedea cum devine vie, dar acum văd că este tridimensională şi o văd pretutindeni în jurul meu; este ca şi cum am intrat în Biblie şi stau pe paginile Ei umblând încoace şi încolo. Astăzi, totul este o realitate pentru mine, totul se întâmplă acum. Ce timp binecuvântat pentru un credincios!
Prieteni, acesta nu este doar un Cuvânt scris pe hârtie, ci este un Cuvânt viu, iar noi putem vedea descoperirea lui Isus Hristos în tot Cuvântul. Aleluia!
Doamne, Îţi mulţumim pentru acest timp şi Te rugăm să deschizi Cuvântul pentru noi.
Să citim din Luca 24.13-32:

„În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim,
şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.”

Noi ştim despre ce vorbeau cei doi. Ei au umblat cu Domnul, au văzut slujba lui Isus Hristos, au vorbit cu El şi au mâncat cu El, dar apoi L-au văzut bătut, răstignit şi pus într-un mormânt. Aşa se face că în ziua aceea, cei doi mergeau pe drumul Emausului şi vorbeau despre lucrurile care se întâmplaseră.

„Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei.
Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.
El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.
Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici, în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”
„Ce?” le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.
Cum preoţii cei mai de seamă şi mai-marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?
Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis de dimineaţă la mormânt,
nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.
Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.”
Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!”

Problema nu era că ei nu au crezut ce au spus profeţii, ce spunea Cuvântul, ci El i-a mustrat pentru că ochii lor erau îngreunaţi şi nu puteau vedea ceea ce spuseseră profeţii.
„Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”
Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.
Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei.
Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o.
Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.
Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

Aceasta este o istorioară interesantă, dar nu vreau să zăbovim asupra ei pentru că nu vreau să pierdem lecţia care a fost dată pe acest drum al Emausului. Aşa cum am spus deja, ei au umblat cu Domnul, L-au văzut, au văzut slujba Sa şi toate acele lucruri, apoi au văzut împlinirea a tot ceea ce fusese făgăduit în Biblie: El a fost luat dintre ei, a fost respins, răstignit şi pus într-un mormânt de piatră, iar apoi a înviat. Aşadar, ei fuseseră martori la împlinirea Scripturilor, dar nu ştiau că ele se împliniseră pentru că inimile lor fuseseră înceţoşate de necredinţă şi nu ajunseseră la această descoperire, ca să poată vedea Scripturile corect.
Ei văzuseră Scripturile şi le credeau, văzuseră chiar şi Scripturile despre Fiul lui Dumnezeu, dar când au ajuns în ceasul în care trebuiau să se împlinească toate lucrurile, când tot ceea ce se vorbise despre El a ajuns la împlinire, ei au eşuat şi nu au văzut nimic. Ei au umblat cu El, au dormit cu El, L-au auzit predicând, au văzut atât de multe lucruri, dar când au ajuns la clipa împlinirii făgăduinţelor date cu privire la El, în Scriptură, la prinderea, răstignirea şi învierea Sa, au eşuat şi nu au văzut toate aceste lucruri. Dar, în mila Sa, El a venit şi a început să le vorbească, însă ei nici măcar nu bănuiau Cine mergea alături de ei. Vorbeau despre El şi au zis: „Tu nu ştii ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, un profet puternic…”? El era acolo, Domnul înviat vorbea cu ei şi era mai mult decât un Profet puternic. El era mai mult decât puteau să vadă ei, mai mult decât înţelegeau ei că se întâmplă. În tot timpul cât a vorbit cu ei, se întâmpla mai mult decât puteau să înţeleagă ei.
Vorbeau cu El şi I-au spus: „Nişte femei au spus că au văzut o vedenie de îngeri”, dar ele nu văzuseră o vedenie, ci văzuseră nişte îngeri reali. Problema era că ei erau prinşi în necredinţă, în gândirea lor firească pe care o foloseau ca să-şi dea seama de situaţia în care se aflau.
Aceasta este situaţia în care ne aflăm şi noi de multe ori, iar dacă ne uităm la ei, vedem că Isus le-a adus soluţia zicând: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!”
Exista o soluţie, un răspuns, totul se derula întocmai cum trebuia să se deruleze, totul se împlinea conform Cuvântului Domnului, dar ochii lor erau orbiţi ca să nu-L poată vedea. Dacă ar fi crezut Scripturile, ei s-ar fi bucurat în ceasul acela pentru că ar fi văzut Cuvântul; ei nu s-ar mai fi tânguit în timp ce mergeau pe drumul Emausului, ci ar fi sărit în sus de bucurie şi ar fi spus: „Aleluia! Răscumpărătorul a venit, preţul a fost plătit şi noi suntem liberi din aceste trupuri de păcat, din robie, din putrezirea care s-a instalat înăuntru!” Dar ei nu au văzut aceasta pentru că nu au văzut împlinirea Scripturilor.
Prieteni, acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi astăzi. Noi am putut vedea slujba Fiului omului, dar cu toate acestea să nu vedem împlinirea Scripturilor pentru că trebuie să credem tot ceea ce au spus Scripturile. Aleluia! Fratele Branham nu a venit să ne aducă ceva înafara acestui Cuvânt. Dimpotrivă, Mesajul orei a venit să ne aducă lumină asupra Scripturilor, a venit să ne îndrepte spre credinţa părinţilor noştri de la Rusalii. Nu spre înţelegerea doctrinelor sau spre o înţelegere intelectuală, ci la credinţa originală, pentru că tot ce se află în această Carte se bazează pe credinţă. Amin!
Aşadar, profetul lui Dumnezeu a păşit în scenă şi a început să aducă anumite lucruri din Scripturi, iar noi am văzut semnele şi minunile, am văzut deosebirea gândurilor, dar am înţeles textele biblice care se împlineau atunci sau am trecut pe lângă ele? Putem vedea ziua în care trăim sau chiar şi astăzi trecem pe lângă Scripturi? Apoi, începem să ne folosim raţiunea şi mintea pentru a înţelege ceva, dar Domnul vine şi ne spune: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, răspunsul este în Scripturi!”
Aşa cum am spus, aici ucenicii vorbeau despre ceea ce se întâmplase. De ce vorbeau despre aceasta? Pentru că încercau să înţeleagă ce se întâmplase. „De ce a murit? Noi credeam că El era Cel care avea să izbăvească Israelul!” Dar El tocmai aceasta făcuse. „Ce este cu surorile acestea care au mers acolo şi au văzut acea vedenie de îngeri? Oare ce au văzut ele?” Ei nici măcar nu spuneau ce le spuseseră îngerii, pentru că nu erau convinşi că era vorba de îngeri. Vedeţi? Ei erau prinşi în propria lor raţiune umană şi încercau să înţeleagă ce se întâmplase, de ce erau în situaţia aceea: „Oare ce ar trebui să facem? Lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum am crezut noi că se vor întâmpla, nu înţelegem circumstanţele în care ne aflăm, nu ne este prea clar.”, iar Isus a păşit în scenă şi vorbea cu ei, dar pentru că nu înţelegeau Scripturile, nu-L aşteptau, nu-L căutau şi nici măcar nu L-au recunoscut. Ei nu L-au recunoscut pentru că nu cunoşteau Cuvântul şi pentru că mintea lor era concentrată pe porţiuni micuţe din Cuvânt; ei nu aveau o privire de ansamblu asupra întregului Cuvânt, iar atunci când a venit El şi a mers alături de ei pe drumul Emausului, nu au văzut că Cel care păşea alături de ei era chiar Domnul.
Ce i-a orbit? Faptul că nu vedeau Scripturile care se împlineau atunci.
„O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!
Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii…”
Vedeţi, El nu le-a arătat doar câteva versete cheie, ci le-a arătat întreaga Scriptură pentru acel timp. Este adevărat? Ce era Biblia? Legea şi profeţii. Ce este Legea şi profeţii? Este toată Biblia pe care o aveau ei în vremea aceea.
Astfel, Isus a început de la Moise. Ce este Moise? Începutul. Şi începând de la Moise, El a mers prin toată Biblia, de la început până la sfârşit, pentru a Se tălmăci pe Sine Însuşi. Aceasta este descoperirea lui Isus Hristos. El era chiar acolo şi le vorbea Cartea descoperirii. Amin! Acolo, pe drumul Emausului, El i-a mustrat pentru că nu au văzut Scripturile începând cu Moise şi a continuat cu ceea ce au vorbit toţi prorocii. Aleluia! Isus le-a arătat Scripturile care vorbeau despre El.
„Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”
Ce este această Carte? Ce este tot ceea ce citim noi? Toţi profeţii, toţi Psalmii, toate Proverbele, toate epistolele, totul vorbeşte numai despre El.
În predica „Statura de om mare în Hristos”, citim:
„Duminica trecută, am predicat despre „Cheie”, iar cheia este credinţa. Credinţa deţine cheia, cheia este Scriptura, iar Hristos este Uşa. Înţelegeţi? Aşadar, credinţa ia micuţele balamale ale Scripturii şi deschide slava şi lucrurile bune ale lui Dumnezeu, înaintea poporului Său. Înţelegeţi? Aşadar, credinţa este cheia care-L dezvăluie pe Hristos poporului, Îl dezvăluie, Îl descoperă.”
Fratele Branham a spus că noi Îl vedem prin credinţă, Îl credem prin credinţă, dar credinţa trebuie să se bazeze pe Ceva. Credinţa nu zace acolo fără nimic, fără nici o temelie, ci credinţa noastră este ancorată şi legată de Ceva, de acest Cuvânt. Credinţa noastră este agăţată de Cuvânt, iar noi putem vedea că Cuvântul este mişcat de credinţa din inima noastră şi astfel, putem avea ceea ce cerem. Aleluia!
În predica „Apocalipsa capitolul 5”, scrie:
„Această Carte a fost pecetluită cu şapte Peceţi. Este Biblia şi a fost pecetluită cu şapte Peceţi.”
Fratele Branham a repetat aceasta şi în cele şapte Peceţi. Astfel, când a predicat cele şapte Peceţi, el a spus că „această Carte a Răscumpărării este Biblia”, iar noi am aflat că în aceste şapte Peceţi a fost cuprinsă toată descoperirea Bibliei. El a spus că Peceţile pecetluiesc taina întregii Cărţi.
Aşadar, când s-a întors după ce a fost ridicat în acea constelaţie de îngeri, fratele Branham a venit să predice cele şapte Peceţi, dar el a predicat de fapt cele şapte Tunete. Ioan a scris tot ce a văzut, dar a făcut-o sub formă de simboluri: „un cal alb, o cunună care i s-a dat călăreţului”, etc., dar fratele Branham a venit în timpul când totul trebuia descoperit, ca să împlinească Apocalipsa 10 şi ca să ne spună taina simbolurilor scrise de Ioan şi anume: Ce este calul alb, ce este arcul, ce este cununa şi aşa mai departe. Ioan a auzit toate acestea când au răsunat cele şapte Tunete şi a vrut să le scrie, dar i s-a poruncit să nu scrie nimic, ci să pecetluiască ceea ce au spus ele, până în vremea sfârşitului, pentru că în timpul sfârşitului avea să păşească în scenă un profet care avea să predice cele şapte Tunete pe care le-a auzit Ioan şi despre care nu a scris nimic. Ce sunt cele şapte Tunete? Fratele Branham a spus că aceste şapte Peceţi pecetluiesc întreaga Biblie, iar Dumnezeu a vorbit prin el cele şapte Peceţi, adică toată Biblia. Ce a predicat el? Taina întregii Biblii. Totul a fost cuprins într-o taină, departe de ochii omului, iar această taină a fost cuprinsă în cele şapte Peceţi, ceea ce înseamnă că la deschiderea celor şapte Peceţi, a fost încheiată toată taina lui Dumnezeu.
Atunci care este taina lui Dumnezeu? Taina lui Dumnezeu este cuprinsă în Biblie, în cele şaizeci şi şase de Cărţi ale Ei, dar a fost ascunsă de ochii noştri, ochii noştri au fost orbiţi ca să nu putem vedea tot Planul de Răscumpărare. Noi nu am putut vedea toate lucrurile pe care le putem vedea şi înţelege acum, dar atunci când au fost descoperite Peceţile, El ne-a descoperit taina întregii Scripturi.
De aceea, înainte de a ajunge la Peceţi, fratele Branham a spus: „Când vom ajunge la Peceţi…”, iar după ce le-a vorbit, tot timpul ne-a trimis înapoi la Peceţi. La ce se referea el? Peceţile au deschis ceva, exista ceva care a fost închis, pecetluit acolo, ceva care a fost deschis atunci. Ce a fost deschis atunci? Taina lui Dumnezeu, descoperirea deplină a întregului Cuvânt, care a fost făcută cunoscută în cele şapte Peceţi.
Astăzi, aş vrea să privim doar la o părticică din cele şapte Peceţi, pentru că aceste lucruri au început să mă frământe de câtva timp şi cred că Domnul ne va conduce mai departe pe această cărare. Eu Îl aştept încă pe Domnul să vină şi să-mi dea călăuzirea Sa, de aceea, aş vrea să vă rugaţi pentru aceasta.
Aşa cum am spus, astăzi aş vrea să iau doar o părticică, iar titlul predicii mele este: „Pecetea a şaptea descoperită în a şasea”, pentru că dacă privim în Biblie, vedem că şase l-a descoperit întotdeauna pe şapte.
În predica „Domnilor, acesta este semnul sfârşitului”?, fratele Branham a făcut referire la şase persoane care i-au spus şase vise, toate şase vorbind despre acelaşi lucru şi fiind în legătură cu deschiderea Peceţilor. Apoi, a spus că în timp ce se afla în camera sa, a avut o vedenie. Mai mult, Domnul i-a amintit o altă vedenie pe care o avusese mai demult şi în care i se spunea: „Când vei vedea întâmplându-se aceste lucruri, când vei vedea că ţi se va dărâma gardul, du-te în Vest pentru descoperirea celor şapte Peceţi.”
Referindu-se la aceasta, el a spus în Pecetea a cincea:
„Oh, dacă aţi şti ce s-a întâmplat! Ce s-a întâmplat înainte ca noi să plecăm de aici? Înţelegeţi? Au fost şase vise care s-au aliniat perfect cu vedenia. Amin!”
Tot în predica „Domnilor, acesta este semnul sfârşitului?” fratele Branham a spus: „Au fost şase vise, iar vedenia le-a încununat.”
Prin aceasta, el făcea referire la piramidă, pentru că nu s-a îndepărtat nici o clipă de piramidă.
Aşadar, noi vedem că şase îl descoperă pe şapte sau cele şase o descopereau pe a şaptea, pentru că cele şase vise o descopereau pe a şaptea. Cele şase vise spuneau care avea să fie piatra de încheiere a slujbei sale şi anume, cele şapte Tunete. Astfel, s-a dus în Vest ca să primească această descoperire.
Ţineţi minte că cifra „şapte” este întotdeauna o taină, şapte este întotdeauna o taină.
În Scriptură putem vedea cele şase Peceţi, dar când ajungem la Pecetea a şaptea ni se spune că în cer s-a făcut o tăcere de o jumătate de ceas. Nu s-a spus nimic şi nu s-a scris nimic, dar la descoperirea Peceţii a şaptea, fratele Branham a spus: „Aceasta este Apocalipsa 10.1-7.” Apoi, când ajungem la descoperirea Peceţii a şaptea aflăm că acolo au răsunat şapte Tunete, dar lui Ioan i s-a interzis să scrie pentru că este o taină, şi astfel nu s-a scris nimic.
Aşadar, fratele Branham a ştiut că în viaţa sa exista o taină în legătură cu Peceţile. El ştia că Maleahi 4 este legat de Apocalipsa 10.7; ştia că aceste versete au legătură cu slujba sa şi că aveau să se împlinească, dar erau o taină pentru viaţa sa. Când au venit însă cele şase vise, ele au descoperit această taină: „Este timpul să mergi în Vest!”
Mie mi-a plăcut visul lui Junior Jackson care vorbea despre o Piramidă scrisă pe dinafară, acestea fiind Peceţile sub formă de simboluri, dar în Piatra de încheiere, în vârful Piramidei era ceva, iar fratele Branham a luat un obiect, a deschis cu el vârful acela şi a văzut că înăuntru era o piatră albă pe care nu fusese scris nimic. Dar înainte de aceasta, fratele Branham a mers în jurul Piramidei şi a tălmăcit ceea ce fusese scris pe ea. Astfel, în anul 1960 predicase deja primele patru capitole din Apocalipsa şi Epocile Bisericii, iar în anul 1961 a predicat Apocalipsa capitolul 5; apoi s-a oprit acolo şi nu a mers mai departe până când nu au venit aceste şase vise încununate de vedenie. Acestea l-au dus mai departe pentru că el se afla în jurul Piramidei şi tălmăcea ceea ce fusese scris pe ea, dar atunci a venit vremea descoperirii celor şapte Tunete, aşa că a deschis vârful Piramidei, unde se afla o Piatră nescrisă, pe care Lumina nu strălucise niciodată.
Ceea ce a vorbit acolo a fost mult mai mult decât a vorbi despre sufletele de sub altar, despre necazul cel mare şi despre celelalte lucruri, iar noi putem înţelege şirul evenimentelor desfăşurate în Peceţi, şi cu toate acestea să trecem pe lângă totul.
În Pecetea a şasea citim:
„Ţineţi minte că acestea sunt taine ascunse. Cele şase Peceţi împreună sunt o Carte mare, şase suluri rulate împreună şi desfăşoară toată Cartea Răscumpărării.”
Aţi înţeles? Fratele Branham spune aici că cele şase Peceţi desfăşoară toată Cartea Răscumpărării. Dar unde este Pecetea a şaptea? Vedeţi, el predică aici Pecetea a şasea şi vorbeşte despre această Carte mare, despre aceste şase suluri rulate împreună care ne spun că tot pământul a fost răscumpărat: „Acesta este felul în care a fost răscumpărat întregul pământ.”
Aici vedem că aceasta se potriveşte perfect cu ceea ce s-a întâmplat când a predicat primele şase Peceţi, pentru că în fiecare zi, el a venit şi a spus: „Aceasta înseamnă cutare, aceea înseamnă cutare. Aceasta o veţi găsi aici în Scripturi…” Astfel, el a descoperit totul în cele şase zile, dar ce a spus când a ajuns la Pecetea a şaptea? El a început să ne spună nişte lucruri prin care voia să ne ajute să vedem ceva: ne-a vorbit despre Sabia care i-a căzut în mână în Canionul Sabino şi despre alte lucruri, după care a spus: „Aici mi-am notat ceva: Opreşte-te aici! Nu merge mai departe de punctul acesta!” De ce? El era profetul Cuvântului şi trebuia să se potrivească perfect cu Cuvântul. Amin!
Când a venit Isus Hristos pe pământ, ucenicii L-au întrebat: „Când vor avea loc aceste lucruri? Care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului acestui veac?”, iar fratele Branham a spus că Domnul Isus a vorbit în Matei 24 toate cele şase Peceţi, dar despre a şaptea nu a spus nimic. La fel s-a întâmplat în anul 1963, când profetul ne-a adus toate cele şase Peceţi, dar când a ajuns la Pecetea a şaptea, în notiţele sale era scris: „Opreşte-te aici! Nu spune mai mult!”
De ce a omis să vorbească despre Pecetea a şaptea? Pentru că viaţa sa se potrivea perfect cu Scripturile. Astfel, el nu ne-a spus nimic înafara Cuvântului, ci a păşit exact în pasul Cuvântului şi ne-a spus: „Cele şase suluri împreună desfăşoară toată Cartea Răscumpărării.”, pentru că ele ne-au descoperit într-adevăr toată Cartea, pentru că şase îl descoperă pe şapte care este întotdeauna o taină. Înţelegeţi? El a spus: „Aţi văzut ce s-a întâmplat? Aţi putut vedea partea tainică a acestei săptămâni? Ştiu că nu o vedeţi şi nu o înţelegeţi, dar nu trebuie s-o înţelegeţi.”
Care era partea aceea?
În mesajul „Căminul viitor al Mirelui şi al Miresei”, citim:
„Voi credeţi că zgomotul de aici din Tucson a fost ceva. Când El a deschis cele şase Peceţi, care au zguduit ţara de jur împrejur din cauza celor spuse.”
Vedeţi? Aici el vorbeşte din nou de şase Peceţi. De ce? Pentru că există o taină cu privire la Pecetea a şaptea, iar aceasta poate fi cuprinsă numai prin descoperire.
În Pecetea a şaptea citim:
„Observaţi această Pecete pentru mesajul timpului de sfârşit. În fond, El a descoperit toate cele şase Peceţi, dar despre a şaptea nu a spus nimic. Astfel, conform Bibliei, când va începe Pecetea timpului de sfârşit, va fi în mod absolut o taină deplină… Şi ţineţi minte că conform Apocalipsa 10.1-7, la sfârşitul mesajului îngerului al şaptelea, vor fi cunoscute toate tainele lui Dumnezeu, iar noi suntem la sfârşitul timpului, la deschiderea Peceţii a şaptea.
…Capitolul opt descoperă numai scena Peceţii a şaptea, pentru că nu mai este descoperit nimic altceva. În Pecetea a şaptea nu este descoperit nimic altceva… Dacă aş fi avut timp să vă arăt înapoi, din Geneza, că această a şaptea Pecete este vorbită. Această a şaptea Pecete, aceste Peceţi se mişcă înainte de la început, din Geneza.
Vă amintiţi că în această dimineaţă am adus aceste lucruri? În seara aceasta, vedem că atunci când se ajunge la Pecetea a şaptea, ea se întrerupe. Când ne-a vorbit Isus Hristos Însuşi, despre timpul sfârşitului, El ne-a spus toate cele şase Peceţi, dar când a ajuns la Pecetea a şaptea, S-a oprit. Iat-o! Vedeţi? Este un lucru mare.”
Iat-o! Ce este acolo? Vedeţi, el vorbea în acord cu Scripturile, iar dacă fratele Branham a spus că el a predicat cele şapte Peceţi, noi credem că a făcut-o. A fost deschisă Pecetea a şaptea? Bineînţeles, dar a descoperit-o altfel. Astfel, el a spus: „Priviţi la partea tainică ce a avut loc toată săptămâna”, făcând referire la cei şapte îngeri care au venit în camera sa, unul câte unul.
Apoi, în Pecetea a şaptea, ne-a vorbit despre cele şapte Tunete care au răsunat ca şi cum ar fi spus ceva, ca şi cum ar fi descoperit ceva, iar în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, a spus:
„Dumnezeu a avut un scop şi o taină ascunsă. Despre aceasta aş vrea să-i vorbesc bisericii în dimineaţa aceasta, despre taina ascunsă pe care Dumnezeu a avut-o în gândul Său înainte de întemeierea lumii şi cum s-a desfăşurat ea până în ceasul în care trăim noi astăzi. Înţelegeţi? Cred că atunci veţi înţelege clar, veţi vedea ceea ce s-a făcut.
Marea taină a lui Dumnezeu a fost ţinută ascunsă şi nimeni nu a ştiut nimic despre ea. Nici măcar Îngerii nu au înţeles-o.”
Despre ce vorbeşte el aici? Despre Pecetea a şaptea, despre venirea Domnului, despre descoperirea lui Isus Hristos.
„De aceea, sub taina a şaptea, când a fost deschisă Pecetea a şaptea, acolo a fost o tăcere. Când a fost Isus pe pământ, ei voiau să ştie când va veni, dar El le-a spus: „Nici chiar Fiul nu ştie când se va întâmpla aceasta.” Vedeţi, Dumnezeu ţine aceasta numai pentru El, este o taină. De aceea, în cer s-a făcut o tăcere de o jumătate de ceas, iar când cele şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor, Ioan a vrut să scrie, dar i s-a interzis să facă aceasta. Vedeţi, venirea Domnului. Aceasta este ceva ce El nu a descoperit încă: cum va veni El şi când va veni. Este un lucru bun că nu a făcut-o.
El a arătat-o sau a descoperit-o în fiecare umbră din Biblie.”
Ce făcea fratele Branham aici? Repeta călătoria spre Emaus. El a ajuns la „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” şi a repetat cu noi ceea ce s-a întâmplat pe drumul Emausului.
Fiţi atenţi ce a spus el:
„El a arătat-o sau a descoperit-o în fiecare umbră din Biblie.”
Când S-a întors la ucenicii Săi, după moartea şi învierea Sa, aceştia aveau ochii orbiţi şi nici măcar nu ştiau ce se întâmplase, de aceea, Isus a început să le amintească tot ceea ce au spus profeţii despre El, începând de la Moise şi apoi toţi profeţii. Fiecare tip din Biblie vorbea despre El. Vedeţi? Acolo, El venea după învierea Sa, iar fratele Branham a venit după Peceţi, în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” şi a repetat drumul spre Emaus, pentru că tot ceea ce a făcut El se regăseşte în Scripturi.
În Matei 24, Domnul Isus a vorbit numai cele şase Peceţi, iar când a ajuns la Pecetea a şaptea nu le-a spus nimic. Dar după învierea Sa, după ce preţul a fost plătit, El a venit când ochii ucenicilor nu puteau vedea nimic şi a început să-i înveţe tot ce au spus profeţii. A început de la Moise şi a trecut prin tot ce au spus profeţii. Ce făcea El? Predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”. Aleluia!
Inimile noastre sunt pline de încântare când vedem toate aceste lucruri în Scripturi! Fratele Branham nu ne-a adus ideile unui om şi nu a spus: „Voi încerca să fac aceasta sau aceea, iar dacă nu merge, voi încerca altfel!” Nu! Dar ce a făcut el? A urmat tiparul. Vedeţi? Când Dumnezeu stabileşte un tipar, El rămâne întotdeauna la acel tipar, iar fratele Branham a păşit pe acelaşi tipar pe care L-a stabilit Dumnezeu când a fost aici prima dată. Înţelegeţi? De aceea, el nu a predicat Pecetea a şaptea când le-a predicat pe celelalte şase, ci a predicat-o pe drumul spre Emaus, în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”. De ce a vorbit-o mai târziu? Pentru că şi Isus a făcut-o mai târziu.
Prieteni, întotdeauna trebuie să se urmeze tiparul, întotdeauna Scripturile trebuie să rămână adevărate, iar noi trebuie să ţinem minte că Cuvântul acesta pe care Îl citim este Isus Hristos. Aceasta ne spune Ioan 1.1: că Isus Hristos este Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu în literă. Aceasta nu este părerea unui om, ci Adevărul.
Noi ştim că tema fratelui Branham de-a lungul întregii sale slujbe a fost: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci”, ceea ce face ca fiecare Cuvânt din această Biblie să fie Acelaşi ieri, azi şi în veci.
Fiind un profet al Cuvântului, fratele Branham nu a putut face nici măcar un singur lucru înafara tiparului aşezat deja în Scripturi, pentru că acest text nu a fost scris pentru ziua când El a mers pe drumul Emausului, ci a fost scris pentru ziua de astăzi, pentru zilele noastre. Astfel, dacă punem acest text în altă parte decât în ziua de azi, riscăm să nu înţelegem slujba pe care am avut-o printre noi şi nici Pecetea a şaptea.
Vechiul Testament nu a fost numai pentru evrei, ci şi pentru noi. Astfel, dacă nu-L vedem pe Isus Hristos în fiecare rând din Biblie, trebuie să ne întoarcem să citim Biblia din nou pentru că am pierdut ceva. În ce priveşte Pecetea a şaptea, Ea a fost arătată în fiecare tip din Biblie.
Fiecare Cuvânt este veşnic, iar noi vedem că astăzi, El a fost adus din nou şi exprimat în trup de carne. Înţelegeţi? El a stabilit tiparul în Geneza 1, iar de atunci nu a deviat niciodată de la acel tipar. Aceasta este mult mai mult decât pot exprima buzele umane. Eu pot să stau aici până mâine dimineaţă şi să nu ating nici măcar suprafaţa a ceea ce se petrece.
Fratele Branham a spus următoarele în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”:
„El a arătat-o sau a descoperit-o în fiecare tip sau umbră din Biblie, ceea ce înseamnă că întreaga Biblie este descoperirea Tainei lui Dumnezeu în Hristos.”
Credem noi aceasta?
„Toată Biblia este exprimarea unui singur scop pe care-L avea Dumnezeu, al unui singur scop pe care El voia să-L atingă în toată Biblia, iar faptele credincioşilor din Biblie s-au petrecut ca umbră şi au exprimat care este marele scop al lui Dumnezeu, iar acum, în aceste zile din urmă, El a descoperit-o şi o arată.”
Să mergem în Apocalipsa 10. Vă rog să lăsaţi ca aceasta să pătrundă în sufletul vostru pentru că nu are nimic a face cu intelectul, cu raţiunea. Vedeţi, noi predicăm sufletului pentru că aceasta a făcut şi Domnul Isus când a fost aici pe pământ. De fiecare dată când I s-a adresat o întrebare, El nu a răspuns la acea întrebare, ci le-a spus mai mult Adevăr.
Când S-a întâlnit cu femeia de la fântână, El i-a zis: „Dă-Mi să beau!”, dar ea I-a răspuns: „Păi, ştii, noi avem rânduieli, iar eu trebuie să fac aceasta…” Atunci El i-a zis: „Dacă ai şti Cine sunt, tu Mi-ai cere să-ţi dau să bei ca să nu mai însetezi niciodată.”, şi imediat s-a întâmplat ceva.
Prieteni, povestea femeii din Ioan 4 este povestea noastră. El a venit, i-a spus ceva şi imediat ea a început să raţioneze: „Cum este posibil să scoţi apă pentru că n-ai cu ce s-o faci şi fântâna este adâncă? De unde ai putea să iei această Apă vie?” Nu am făcut şi noi la fel? Aceasta este povestea noastră, a felului cum a venit Domnul la noi. El ne-a ieşit în cale şi ne-a spus ceva, dar noi am reacţionat la fel ca femeia aceea: „Cum este posibil aşa ceva? Nu am mai auzit niciodată aceasta. Un singur profet pentru întreaga lume? Unde scrie aceasta în Biblie? Ce este cu celelalte biserici, cu ceilalţi oameni care Îl mărturisesc pe Isus?” etc. Vedeţi? Aceasta este raţiunea noastră.
Femeia a zis: „Cum vei scoate această apă? Fântâna este adâncă şi Tu nu ai nimic cu care s-o scoţi.” Dar Isus nu S-a oprit nici o clipă la această întrebare, ci S-a comportat ca şi cum ea nu ar fi spus nimic şi a spus: „Apa pe care ţi-o dau Eu…”, pentru că Dumnezeu nu răspunde niciodată la raţiune. El nu are nimic a face cu raţiunea şi nu a încercat să-i aducă femeii o înţelegere intelectuală, ci i-a adus o descoperire care are de-a face cu sufletul. Vedeţi? El a ignorat argumentul ei, întrebarea ei şi la fel se întâmplă şi cu Mireasa. Noi nu trebuie să urmăm calea minţii, ci trebuie s-o ocolim şi să mergem direct la suflet, iar dacă acolo este scaunul lui Dumnezeu, trebuie să aducem Adevărul, Cuvântul, pentru că El este Cel care trezeşte sufletul.
Femeia I-a zis: „Cum este posibil? Fântâna este adâncă şi nu ai cu ce să scoţi apa!”, dar El a spus: „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.”
Când a auzit aceste cuvinte, femeia a zis: „Da-mi această Apă.”
Vedeţi, de pe buzele unui profet din Biblie a ieşit Ceva şi imediat am spus: „Vreau şi eu această Viaţă, această Apă.” Nici măcar nu am ştiut despre ce vorbeam, de-abia dacă am ştiut ce ceream, dar acela a fost răspunsul sufletului care striga după Apa vie. Nu pentru argumente, înţelegere mintală sau raţiune, pentru că aceasta va aduce de fiecare dată eşec şi moarte.
Isus nu a stat acolo spunând: „Ştii, există un tărâm firesc şi unul duhovnicesc…”, nu, El nu a procedat aşa, ci a mers direct la suflet. El a făcut acelaşi lucru şi cu tânărul bogat, dar el s-a întors şi a mers mai departe în drumul lui. Însă femeia de la fântână nu I-a întors spatele, ci I-a zis: „Dă-mi acea Apă.” Amin! Apoi, s-a întâmplat un alt lucru care pentru noi pare de neînţeles. El i-a spus că are acea Apă şi ea I-a cerut-o, dar atunci El i-a zis: „Du-te şi adu-l pe bărbatul tău.”
Acesta este felul în care a predicat şi profetul. Când citim, vedem că începe să spună ceva, apoi merge şi spune altceva, după care se întoarce înapoi, dar toate se leagă împreună. Ne relata o poveste, dar de fapt nu era o poveste, ci o pildă. Astfel, spunea: „Am fost la vânătoare şi acolo s-a întâmplat cutare şi cutare lucru”, dar el ne spunea de fapt despre ce predica. Noi am trecut peste acestea pentru că voiam să ajungem imediat la Cuvânt, dar el ne relata pilda care ne explica totul.
Înainte de a predica Peceţile, fratele Branham a predicat „Dumnezeu ascuns în simplitate”, iar la începutul acestei predici a spus: „Îmi pare rău pentru că am întârziat, dar înainte de a veni aici a trebuit să căsătoresc un cuplu.” Apoi, a început să dedice biserica pentru serviciul care urma. Vedeţi? El avea să aducă un mesaj prin care urma să fie căsătorit un cuplu: Hristos şi Mireasa, şi să dedice biserica pentru slujbă.
Vedeţi, fratele Branham învăţa aşa cum a învăţat Isus, iar viaţa sa se potrivea cu Scripturile.
Prieteni, noi trebuie să renunţăm la raţiunea noastră, să luăm Cuvântul şi să spunem: „Doamne, dă-mi alifie. Îngăduie să Te văd frângând Pâinea, iar atunci ochii mei vor fi deschişi ca să pot vedea că Tu ai fost tot timpul Cel care a mers cu noi pe drum.”
Aceasta este ceea ce a încercat să ne spună fratele Branham în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.” El a zis: „Nu eu sunt Acesta! Eu sunt doar microfonul, eu sunt ca o trâmbiţă care stă acolo”, iar în Pecetea a şaptea a zis: „Puteţi avea un rând de trâmbiţe şi să nu se întâmple nimic, dacă nu este un om care să sufle în acele trâmbiţe!”
El a încercat să ne arate tot timpul că nu era el, omul, ne-a spus că William Branham nu are nimic de-a face cu aceasta şi ne-a îndreptat tot timpul atenţia spre Isus Hristos.
În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, citim:
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi veţi vedea chiar aici, în dimineaţa aceasta, ceea ce a avut Domnul tot timpul în gândul Său şi a exprimat.
Aşadar, voi puteţi vedea ce mare importanţă a avut să ştim aceasta şi apoi să încercăm s-o aducem oamenilor. Înţelegeţi? Eu nu am intrat în detalii ca să încerc s-o explic aşa cum mi-a descoperit-o Dumnezeu.”
El vrea să vedem ceva, prieteni.
„Acum aş vrea să deschideţi la Coloseni capitolul unu. Când mergeţi acasă, aş vrea să citiţi tot capitolul, dar în dimineaţa aceasta vom citi de la versetul 15 până la versetul 29 inclusiv.”
Acum îmi dau seama că noi trebuia să mergem în Apocalipsa capitolul 10, este adevărat? În ordine. Să citim versetul 7:
„În zilele în care îngerul al şaptelea va începe să sune din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor”.
„Taina lui Dumnezeu”. Aşa cum vedem, cuvântul taină este la singular, nu la plural, deci nu vorbeşte despre mai multe taine, deşi sub această mare Taină zac mai multe taine. Ceea ce ni se spune aici, este că atunci când vom ajunge la acest punct din Planul Răscumpărării, din ciclul Răscumpărării, adică „În zilele în care îngerul al şaptelea va începe să sune din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor”.
Aşadar, aici ni se spune că va veni un timp în care se va sfârşi taina. Vedeţi? Dumnezeu nu Se va sfârşi, Cuvântul nu Se va sfârşi, Planul de Răscumpărare nu se va sfârşi, dar taina se va sfârşi. Însă nu se va sfârşi pentru toată lumea, ci numai pentru cei aleşi.
Acum, haideţi să mergem în Coloseni.
Ştiţi că apostolul Pavel a citit această Biblie. El a fost învăţat de Gamaliel, a cunoscut acest Cuvânt, L-a ştiut de la un capăt la altul şi s-a ridicat printre cele mai mari slujbe ale zilei, fiind cunoscut chiar şi de marele preot. Astfel, când s-a dus să obţină scrisori pentru a-i prigoni pe creştini, Pavel era un om cunoscut. El nu era un străin, un student în primul an, ci era crescut de Gamaliel, iar noi ştim că acest Gamaliel avea influenţă în Sinedriu, pentru că la un moment dat a luat cuvântul şi a spus: „Haideţi să mai aşteptăm puţin cu privire la aceasta.” El cunoştea Cuvântul foarte bine, dar nu L-a putut vedea atunci când s-a făcut trup. Pavel a studiat Biblia şi putea s-o citeze Cuvânt cu Cuvânt, ştia unde este fiecare carte din Ea, ce spune ea, ce a profeţit fiecare profet, în ce timp s-au împlinit profeţiile şi probabil ştia geneza tuturor lucrurilor, vremurile şi datele.
Dar cu toate aceste cunoştinţe pe care le avea, după Rusalii, Pavel nu a putut să-L vadă pe Isus Hristos împlinind Cuvântul Său într-un trup alcătuit din mai multe mădulare. A fost nevoie ca Dumnezeu să vină la el într-o Lumină care l-a orbit şi să-l întrebe: „Pentru ce Mă prigoneşti?” Pavel iubea Cuvântul, dar cu toate acestea Îl prigonea pentru că nu L-a putut recunoaşte în acea formă, deşi El a venit exact conform Scripturilor.
Pavel a fost de faţă când a fost ucis Ştefan cu pietre, a fost martor la acele lucruri, a fost unul din conducătorii celor care îi prigoneau pe creştini, dar până când nu i-a deschis Dumnezeu ochii, nu a văzut că el prigonea de fapt Cuvântul lui Dumnezeu, nu a văzut că lupta împotriva Cuvântului făcut trup. Dar în ziua aceea, el L-a văzut pe Domnul care l-a întrebat: „Pentru ce Mă prigoneşti?”, şi a fost orbit pe loc.
Vedeţi, Domnul Isus era în Stâlpul de Foc care i s-a arătat lui Pavel, dar nu a putut să-i arate Cuvântul, ci doar l-a orbit şi apoi i-a spus: „Du-te în cetate şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci!” Acolo era Însuşi Domnul în Stâlpul de Foc, Cel care cunoaşte toate lucrurile, care a creat toate lucrurile, dar cu toate acestea, nu i-a spus lui Pavel decât să meargă în cetate, unde i se va spune ce trebuie să facă.
Acolo era un alt timp, o altă epocă, acolo avem Cartea Faptelor. Cartea Faptelor este cartea Bisericii exemplu, iar noi ne întoarcem acum la Biserica exemplu.
Vedeţi, singurul fel prin care Pavel a putut să vadă, a fost ca un profet să meargă, să-şi pună mâinile peste el şi să-i spună ce trebuia să facă. Totul trebuie să vină prin Trup.
La fel este şi în exemplul cu famenul etiopian. Îngerul a mers la Filip şi l-a condus la el. De ce nu a putut să meargă îngerul la famen? Pentru că Viaţa trebuia să vină prin Trup. Lui Filip i s-a spus să ajungă carul famenului, iar când l-a auzit ce citea, l-a întrebat: „Înţelegi tu ce citeşti?”
Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Astfel, începând de la versetul acela, Filip i l-a vestit pe Hristos.
Vedeţi, fiecare personaj din Biblie vorbeşte despre El, fiecare poveste, fiecare pildă totul este despre El. Noi putem lua orice verset şi să începem să vorbim despre El.
Astăzi, aceasta este pentru noi, deoarece noi suntem cei care vom trăi Cartea Faptelor.
În predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham ne-a spus să citim din Coloseni 1.15-29:
„El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel Întâi Născut din toată zidirea.
Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.
El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El
şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui…
v. 25: „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.
Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,
cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei…”
Cartea Faptelor. Unde era El? În Biserica Sa.
În Coloseni ni se spune că există o Taină care a fost ascunsă de-a lungul veacurilor. Care este aceasta? Este aceeaşi Taină despre care ni se vorbeşte în Apocalipsa 10.7: Taina lui Dumnezeu. Fratele Branham ne-a spus că El ne-a vorbit despre această Taină de la început, din Geneza, şi că toată Biblia vorbeşte despre acelaşi lucru. Despre ce? Despre Taina lui Hristos.
În titlul predicii „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, El ne-a spus toată povestea, ne-a descoperit toată Biblia, ne-a descoperit Pecetea a şaptea, ne-a descoperit viaţa noastră.
Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.
În zilele în care îngerul al şaptelea va începe să sune din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”
Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită. Ce ne spune El? Aceasta este Pecetea a şaptea. Aceasta este! Care este Pecetea a şaptea? Hristos.
Fratele Branham a început mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, cu textul pe care tocmai l-am citit, şi aşa cum am văzut, Taina care a fost ascunsă de veacuri, din generaţie în generaţie, dar care a fost descoperită acum, este: „Hristos în voi nădejdea slavei.” Ce este aceasta? Pecetea a şaptea, iar noi facem parte din ea. Aleluia!
După ce ne-a spus să citim din Coloseni 1.15-29, fratele Branham a spus:
„Acum, fiţi cât se poate de răbdători deoarece cred că dacă Dumnezeu mă va ajuta, va descoperi şi va aduce în mintea voastră toate aceste lucruri despre care am vorbit în toate zilele în tabernacol: de ce am spus ceea ce am spus şi de ce am făcut ceea ce am făcut. Iată de ce!”
Încă din anul 1959, profetul lui Dumnezeu a ştiut că va urma o schimbare în slujba sa. În anul 1960, el a început să predice Descoperirea lui Isus Hristos, în care a parcurs primele trei capitole din Apocalipsa, dar ştia că va ajunge la Pecetea a şaptea. Astfel, a spus: „Norul care a apărut şi pe care L-aţi văzut este legitimarea slujbei mele.” Apoi, a ajuns la Apocalipsa 10.7, a recunoscut că aceea este slujba sa şi a legat-o de Maleahi 4 spunând:
„Aceasta va împlini versetul care spune că inima copiilor va fi întoarsă la părinţi.” Cine a făcut aceasta? Deschiderea Peceţilor a întors inima copiilor la credinţa părinţilor, pentru că credinţa părinţilor a fost o trezire la Cuvânt.
Deci, fratele Branham ne-a spus titlul predicii: „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, după care s-a dus în Coloseni şi a citit: „Hristos în voi nădejdea slavei”, şi a spus:
„Aş vrea să-mi iau subiectul de aici; aş vrea să iau aceasta ca subiect şi să-l bazez pe întreaga Biblie.” Amin!
Vedeţi, aici am ajuns noi astăzi, la Piatra de încheiere şi putem vorbi toată Biblia.
Să mergem în Apocalipsa 1.1, pentru că vreau să scot în evidenţă ceva:
„Descoperirea lui Isus Hristos…”
Să ne oprim aici. Ce este aceasta? Pecetea a şaptea. Ce este Cartea Apocalipsei? Descoperirea lui Isus Hristos şi Piatra de încheiere a întregii Scripturi. Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus că Taina întregii Scripturi a fost învelită în cele şapte Peceţi, că Taina întregii Scripturi se află în Piatra de încheiere, în cartea Apocalipsei.
Apocalipsa este Cartea Pietrei de încheiere pentru o slujbă a Pietrei de încheiere care va aduce la suprafaţă un popor al Pietrei de încheiere, este Cartea Miresei, este Cartea celor aleşi, este descoperirea lui Isus Hristos, este Pecetea a şaptea.
„Aş vrea să-mi iau subiectul de aici; aş vrea să iau aceasta ca subiect şi să-l bazez pe întreaga Biblie şi vreau să-l intitulez: „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită”, pentru că Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită!”
Când a predicat predica „Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită!”, fratele Branham a predicat despre noi. Suntem pe drumul Emausului, iar el a spus: „Doresc să predic toată Biblia. Voi lua subiectul acesta şi îl voi baza pe întreaga Scriptură.”
Vedeţi ce ne spunea aici? „Suntem pe drumul Emausului, iar voi sunteţi apostolii mei. Voi nu aţi înţeles aceasta, dar astăzi îmi voi baza predica pe întreaga Scriptură: pe Apocalipsa 10.7, Apocalipsa 1.1, Geneza 1.1, Ioan 1.1.” Ce sunt toate acestea? Pecetea a şaptea, taina lui Hristos. Toate ne vorbesc despre descoperirea lui Dumnezeu.
Oh, prieteni, fratele Branham a spus:
„Mi-ar plăcea să v-o arăt aşa cum mi-a fost descoperită mie.”
„Taina lui Dumnezeu pe care El a avut-o ascunsă înainte de întemeierea lumii. În adâncul gândurilor Sale a existat ceva ce avea să obţină şi a făcut aceasta cu un scop: ca El să fie exprimat.”
Aceasta este întreaga Biblie, acesta este Hristos, Taina lui Dumnezeu descoperită. Aceasta este taina pe care El o avea în adâncul gândurilor Sale: să Se exprime pe El Însuşi. Înţelegeţi? Taina pe care a avut-o în gândurile Sale şi a exprimat-o, este Hristos. Aleluia!
Acum aş vrea să mergem mai departe şi să vorbim despre faptul că şase îl dezvăluie pe şapte.
În „Suflete în închisoare”, citim:
„Ţineţi minte! Toate cele şapte Trâmbiţe sună sub Pecetea a şasea. Când vom ajunge acolo, veţi vedea aceasta. Fiecare Trâmbiţă a avut loc în Pecetea a şasea.
Şapte este întotdeauna taina. Şapte este finalul, este venirea Domnului. Cerul a rămas în tăcere, în linişte, nimeni nu s-a mişcat pentru că Isus Însuşi a spus: „Nici măcar un înger din cer nu ştie când Mă voi întoarce. Nici chiar Eu Însumi nu ştiu, pentru că Tatăl a păstrat aceasta în gândurile Sale.” Numai Dumnezeu singur ştie, Duhul. Isus a spus: „Eu nu ştiu.” Atunci nu era descoperit. Când a sunat al şaptelea înger, a fost deschisă o Pecete şi în cer s-a făcut tăcere. Vedeţi, nu a fost dezvăluit ceea ce va avea loc.
Dar sub Pecetea a şasea, când au fost deschise aceste Trâmbiţe… Ţineţi minte, acolo aflăm că Mielul a păşit în faţă, a venit în scenă, a părăsit scaunul îndurării. Lucrarea Sa de răscumpărare este încheiată, iar El a păşit în faţă, a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe tron şi „Nu a mai fost timp.”
Vedeţi, în cele şase Peceţi a fost descoperită toată Cartea Răscumpărării. De ce? Pentru că Pecetea a şaptea nu este nimic. Prima Pecete este aceasta, a doua este aceea, a treia, a patra, dar a şaptea? Pecetea a şaptea nu este nimic pentru că Pecetea a şaptea este o Persoană. Totul este descoperit în şase Peceţi pentru că în cele şase Peceţi ni s-a spus: „Aceasta înseamnă aceasta; acesta este un eveniment care se va întâmpla în lume; acesta este un eveniment viitor!” Cele şase Peceţi au descoperit Taina Răscumpărării, dar Pecetea a şaptea nu descoperă nimic din Taina Răscumpărării. Pecetea a şaptea descoperă Persoana care a făcut răscumpărarea. Pecetea a şaptea nu înseamnă ceva anume, ci este o Persoană. De aceea, şase îl descoperă pe şapte, pentru că noi nu am avut şasele fără Prezenţa Celui de-al şaptelea.
Să mergem în cartea lui Rut. În cartea lui Rut vedem că ea este dusă prin epocile Bisericii şi că aici sunt conţinute şi Peceţile.
Rut a trecut prin epocile Bisericii: ei şi-au părăsit ţara şi au trecut prin foamete duhovnicească, dar nu ar fi trebuit să părăsească Cuvântul. Aşa cum ştim, soţul lui Naomi a părăsit Cuvântul, adică ţara, pentru că era foamete, dar Boaz nu a părăsit-o niciodată. Soţul lui Naomi a părăsit ţara pentru că trebuia să-şi câştige existenţa. De ce? Pentru că era o criză economică.
Aceasta este Pecetea a treia, calul negru, dar Boaz nu a plecat nicăieri, el nu a părăsit Cuvântul, nu a îngăduit ca ceva să-l ducă departe de El. Ceea ce observăm este că după ce Naomi s-a întors în ţară împreună cu Rut, Boaz era extrem de bogat. Să nu vă abateţi pentru nimic în lume de la acest Cuvânt! Nu contează ce se întâmplă în viaţa voastră, chiar dacă nimic nu merge bine, chiar dacă v-aţi pierdut slujba, dacă familia v-a pus deoparte, voi să staţi pe acest Cuvânt. Boaz a stat pe acest Cuvânt, iar când ele s-au întors în ţară, după ce soţul lui Naomi pierduse deja totul, Boaz se afla în poziţia de a răscumpăra totul înapoi.
Dacă vreţi să aveţi răscumpărarea pentru familia voastră, staţi în Ţară; dacă vreţi să aveţi răscumpărarea pentru sămânţa lui Dumnezeu care a plecat din cauza crizei economice sau din alte motive, dacă vreţi să ţineţi uşa răscumpărării deschisă pentru ei, rămâneţi în Ţară şi veţi deveni foarte bogaţi în umblarea voastră duhovnicească.
Când familia lui Naomi a plecat din ţara lor, ei s-au întâlnit cu ceva: s-au întâlnit cu moartea. Soţul lui Naomi şi fiii ei au murit, iar moartea a adus necazul.
Vedeţi, moartea este cea care i-a dus pe evrei înapoi în ţara lor, moartea este cea care i-a dus pe cei aleşi în ţara lor, deoarece Dumnezeu folosea totul ca să-i ducă înapoi în ţara lor.
Peceţile se află în cartea lui Rut.
Fratele Branham a spus că Peceţile sunt în toată Biblia. Astfel, Naomi a avut două nurori: una înţeleaptă şi una neînţeleaptă. Amândouă au pornit cu ea, dar una dintre ele s-a întors înapoi pentru că nu avea untdelemn în candela sa, în timp ce cealaltă a continuat să meargă cu ea. Aşadar, Rut a mers mai departe şi a trecut prin patru stadii. Ce a spus Domnul? „Eu vă voi restitui tot ceea ce au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam”. Cum? Prin Luther, prin Wesley, prin mişcarea penticostală, înapoi la epoca Miresei.
Deci, Rut a trecut prin patru stadii:
-Rut luând hotărârea;
-Rut slujind;
-Rut odihnindu-se;
-Rut răsplătită.
Fratele Branham a vorbit despre cele patru stadii ale călătoriei sale. Ce s-a întâmplat? Ea a ieşit din moartea spirituală, din necaz, din epoca întunecoasă şi s-a întors în ţara sa. Ea a venit înapoi la moştenirea sa, dar trebuia să aibă un răscumpărător.
Aşadar, a luat hotărârea – primul stadiu, după care a trebuit să slujească – stadiul al doilea.
Vedeţi? Prin hotărârea luată, ei au trebuit să lase forma veche şi să meargă mai departe prin Reformă. Au trebuit să treacă prin neprihănire, iar când au ajuns la slujire, fratele Branham a spus că aceea a fost marea epocă a misionarilor: ei lucrau.
Care a fost următorul stadiu sau etapă? Rut odihnindu-se. Vedeţi? Ei au ajuns în epoca penticostală, în epoca Duhului Sfânt, în perioada odihnei. Dar biserica trebuia să meargă mai departe, trebuia să se întoarcă la căsătoria cu Răscumpărătorul.
Trebuia să ajungă la al patrulea stadiu al călătoriei, deoarece neprihănirea a croit calea pentru sfinţire, sfinţirea a croit calea pentru botezul Duhului Sfânt, iar botezul Duhului Sfânt trebuia să croiască o cale pentru Persoana Duhului Sfânt, pentru că trebuia să vină în scenă Pecetea a şaptea, adică Duhul Sfânt Însuşi.
„Duhul Sfânt a fost legat de aceste ape denominaţionale timp de aproape două mii de ani, dar acum, în timpul de seară, prin Mesajul timpului de seară, El va fi eliberat din nou peste oameni.”
Ce este aceasta? Al patrulea stadiu al călătoriei: restituirea. Cum a fost răsplătită Rut? Ea s-a căsătorit cu Boaz. Peceţile sunt în Rut.
Fratele Branham a spus că în aceste şapte Peceţi a fost pecetluită întreaga Biblie, de aceea, când au fost dezvăluite, au descoperit întreaga Biblie. Aleluia!
Acum, ea a ajuns la punctul în care voia să se căsătorească cu Boaz. Şi ce a făcut? S-a strecurat înăuntru şi s-a culcat la picioarele sale, iar când el s-a trezit şi a văzut-o acolo, i-a zis: „Tu eşti neprihănită.” Nu părea a fi o femeie neprihănită, dar ea era ca femeia de la fântână. De ce? Pentru că a spus că dorea acea Apă: „Eu vreau răscumpărarea.” Ceva din ea o mişca, Ceva o determina să meargă mai departe, fiindcă înseta după dreptul de întâi născut. Ea a intrat la el şi s-a strecurat sub poalele hainei lui, iar când s-a trezit, el a trimis-o la soacra ei. Cu ce a trimis-o? Cu şase măsuri de orz. Şase îl descoperă pe şapte. Unde este şaptele aici? Boaz este al şaptelea; şapte este o Persoană. Acolo era Cineva care îi descoperea lui Rut cele şase Peceţi, dar unde este a şaptea măsură? Rut a învăţat de la Naomi şi a putut să vadă că totul se desfăşura în cicluri de şapte. Astfel, ea s-a întors la Naomi cu cele şase măsuri de orz, iar Naomi i-a spus: „Odihneşte-te aici până când este totul împlinit.”
El era al şaptelea, dar nu descoperă şaptele când oferă şasele, ci întotdeauna o face mai târziu.
Aşa a făcut şi fratele Branham: el nu a predicat Pecetea a şaptea când a vorbit cele şase Peceţi, ci a făcut-o când a vorbit „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.”
El i-a dat cele şase măsuri, dar mai târziu i-a descoperit că a şaptea măsură era el: „Eu sunt Cel care le-a dat pe cele şase, Eu sunt Răscumpărătorul, Eu sunt Cel care va lega totul înapoi.”
Am menţionat povestea femeii de la fântână, despre care fratele Branham a vorbit de multe ori. Această întâmplare are loc în capitolul patru din Evanghelia lui Ioan.
Răscumpărarea lui Rut a avut loc în patru stadii sau etape, pentru că izbăvirea vine în patru, iar aici, în capitolul patru al Evangheliei lui Ioan, care este Evanghelia Miresei, este relatată povestea femeii de la fântână. De ce? Pentru că aceasta este povestea noastră.
Aici ni se spune că Isus era obosit şi se odihnea lângă fântână pe la ceasul al şaselea, pentru că şasele descoperă întotdeauna şaptele. El se odihnea pe la ceasul al şaselea şi a început să vorbească cu femeia, iar la un moment i-a zis:
„Du-te şi adu-l pe bărbatul tău.” Câţi bărbaţi avusese femeia? Şase. Unde era al şaptelea? Şaptele este întotdeauna o taină, pentru că ea avea să fie unită cu al şaptelea. Dar al şaptelea nu este arătat în mod deschis, ci este întotdeauna o taină. Boaz era a şaptea măsură, iar Isus a fost al şaptelea Soţ.
Dacă mergem la Cortul din Vechiul Testament, Moise a primit poruncă să facă Cortul după chipul pe care l-a văzut în cer, deci, Cortul de pe pământ Îl reflecta pe Cel din cer.
În Cortul întâlnirii existau şase elemente: altarul pentru aducerea jertfelor, marea de aramă, masa pentru punerea înainte, sfeşnicul, altarul tămâierii şi Chivotul. Şase părţi, dar a şaptea era o taină. Cine era a şaptea? A şaptea era o Persoană, era Slava Shekinah a lui Dumnezeu, care locuia pe chivot, între aripile heruvimilor. Al şaptelea nu era un alt element, nu era ceva anume, ci era o Persoană.
Noi iubim această Biblie, iubim acest Cuvânt!
Să mergem în Geneza capitolul unu.
În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, citim:
„Eu am o mulţime de locuri din care doresc să citesc. În Luca 24, îi vedem pe cei doi ucenici pe drumul Emausului. După învierea Sa, Isus a ieşit afară, iar ei mergeau pe drumul spre Emaus gândindu-se, vorbind şi plângând din cauza morţii Sale, fiindcă L-au văzut suferind pentru ceea ce credeau că nu avea nici o valoare. Domnul lor fusese luat şi răstignit, iar ei mergeau pe drumul acela plângând.
Dar El a venit, a început să le vorbească despre Hristos şi le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, nu ştiţi că toţi profeţii şi Psalmii…” Vedeţi ce făcea El? Se identifica pe Sine însuşi în faţa apostolilor şi le arăta că toţi profeţii, Psalmii, totul era El exprimat. Înţelegeţi?”
Acesta este motivul pentru care fratele Branham a putut spune: „Dacă nu Îl vedeţi pe Isus în fiecare verset, în fiecare rând al Bibliei, mergeţi şi citiţi-o din nou pentru că v-a scăpat ceva.” De ce? Pentru că Peceţile au descoperit taina Scripturii. Care este taina Scripturii? Pecetea a şaptea. Pecetea a şaptea nu este un lucru, ci este o Persoană, iar acea Persoană este Hristos. Aceasta este tema întregii Scripturi.
Cele şapte Peceţi descoperă întreaga Biblie, iar noi am ajuns la sfârşit şi am putut vedea că totul este El şi că fiecare poveste din ea este povestea Răscumpărării. Aşadar, fiecare poveste a Vechiului Testament este povestea Răscumpărării.
În Geneza 1.1 scrie:
„La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul.”
Ştiţi ce tocmai am citit? Pecetea a şaptea. Mă credeţi? Care a fost primul lucru care a ieşit de la Dumnezeu? Cuvântul, Logosul, şi tot ce a fost făcut a fost făcut de El: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”
Noi nu vom fi uniţi cu ceva, ci vom fi uniţi cu o Persoană, cu Persoana Cuvântului care este Isus Hristos! Aleluia!
Să mergem puţin la creaţie.
Avem şase zile ale creaţiei, dar a şaptea zi? Despre ziua a şaptea nu ni s-a spus nimic. Avem şase Peceţi, dar când am ajuns la Pecetea a şaptea, nu ni s-a spus nimic.
În Matei 24, Isus vorbeşte despre cele şase Peceţi, dar când a ajuns la Pecetea a şaptea nu a spus nimic.
Avem şase zile ale creaţiei şi ni se spune ce a fost făcut în fiecare zi, dar când ajungem la ziua a şaptea nu ni se spune nimic. Domnul S-a odihnit. Şapte este întotdeauna taina şi nu ni se spune nimic despre ea, dar şase îl descoperă pe şapte, credeţi aceasta?
Haideţi să privim la creaţie pentru că Dumnezeu nu face greşeli.
Fratele Branham a spus că Geneza este sămânţa şi ceea ce are loc acolo merge mai departe, ca tipar, prin toată Scriptura. Geneza este Temelia, iar Apocalipsa este Piatra din capul unghiului. Aceasta este întreaga Scriptură, este Hristos, este totul.
Să citim deci, din Geneza 1.3-5:
„Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.”
Aşadar, Dumnezeu a vorbit şi ceva a venit la suprafaţă, s-a descoperit ceea ce avea în gândul Său, iar El a văzut că lucrul acela era bun.
În versetul 10 citim:
„Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”
Acelaşi lucru îl vedem scris în versetele 12, 18, 21, 25: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.” De câte ori se repetă aceasta? De şase ori. De şase ori, El a văzut că ceea ce a făcut era bine. Dar ce a făcut El în ziua a şasea? În ziua a şasea, El a descoperit Pecetea a şaptea.
Să citim de la versetele 26-27:
„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”
Ce a făcut El aici? Pecetea a şaptea.
În predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, fratele Branham a spus că în întreaga Scriptură există un Scop întreit al lui Dumnezeu: ca Dumnezeu să primească întâietatea în Om, în Mireasa Sa, ca să-l poată aduce pe om în starea originală din Eden. Este adevărat?
În a şasea zi, în a şasea mie de ani a creaţiei, El l-a făcut pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu; El i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, iar în capitolul 5 ni se spune că i-a numit Adam.
În mesajul „Capodopera”, fratele Branham a spus: „Aceasta este familia Sa capodoperă, aceasta este capodopera lui Dumnezeu.” Care este capodopera Sa? „Cei doi fiind una.” Capodopera lui Dumnezeu sunt cei doi fiind una. Noi am învăţat că tot Vechiul Testament a vorbit despre El, de la temelia patriarhilor până la împăraţi, apoi prin profeţi până când am ajuns la Piatra de încheiere care este Isus Hristos, care a venit pe pământ şi este Plinătatea Vechiului Testament. Dar aceasta nu era întreaga Capodoperă.
Pentru a vedea cum a finalizat Capodopera, noi putem vedea că o parte din ea se afla în primul Chip.
Să citim pentru aceasta, Geneza 2.18. Capitolul doi din Geneza descrie ziua a şasea:
„În ziua a şasea, Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur.”
Aici avem o taină. Până aici, Dumnezeu a spus că tot ceea ce a făcut era bun: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.” El a spus aceasta de şase ori, dar în Intervalul dintre ziua a şasea şi a şaptea, El a spus ceva ce nu mai spusese înainte: „Nu este bine…” Ce nu este bine? „Nu este bine ca Isus Hristos să nu aibă o Mireasă şi să locuiască singur.” Nu este bine ca omul pe care l-am făcut după chipul şi asemănare Mea să fie singur. Omul nu era singur pentru că toate atributele părţii feminine erau în el. El a fost creat după chipul lui Dumnezeu, parte bărbătească şi parte femeiască, iar apoi a fost pus într-un trup de carne. Atunci, Dumnezeu a spus: „Nu este bine…” De ce? Domnul voia să-l vedem pe şapte în şase. Înţelegeţi? De şase ori, El a spus: „Este bine”, dar apoi a zis: „Nu este bine…” Şi ce a făcut Dumnezeu atunci? A luat o coastă a lui Adam, a scos mireasa din el şi a pus-o într-un trup diferit. Atunci cei doi au fost împreună, iar fratele Branham a spus că acesta a fost actul de încoronare al creaţiei Sale. Capodopera Sa era încheiată, cei doi erau una.
Să ne întoarcem şi să citim împreună din Geneza 1.31. Capitolul 2 este o detaliere a celor regăsite în capitolul 1.
Deci, Geneza 1.31:
„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.”
Putem vedea taina? „Este bine” de şase ori, apoi „Nu este bine”, pentru că trebuia să se schimbe ceva. Ce aducea El? Descoperirea Peceţii a şaptea.
În versetul 31, Dumnezeu S-a întors şi a privit la tot ceea ce făcuse , la toată creaţia Sa şi a spus: „Este foarte bine.” Apoi, mergem în capitolul 2.2, unde scrie:
„În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.”
În Pecetea a şaptea nu face nimic, este intrarea în odihnă.
El a făcut totul în şase zile. Aşadar, au existat şase mii de ani ai creaţiei, iar când a ajuns în ziua a şasea, El a creat un om după chipul Său, parte bărbătească şi parte femeiască, dar când se trecea în ziua a şaptea, Satan a pătruns înăuntru şi a pângărit acel chip. Ce a făcut Dumnezeu atunci? A început să rezidească din nou. Cât timp i-a trebuit? Şase mii de ani. Astfel, noi suntem în ciclul celui de-al doilea Sabat pentru că, ţineţi minte: Mielul era ţinut timp de paisprezece zile, adică timp de două Sabate.
Aşadar, am avut primul ciclu al Sabatului prin care gândul lui Dumnezeu a fost exprimat în Eden, gândul Lui despre un bărbat şi o femeie uniţi împreună în Eden, dar acesta a fost distrus, aşa că El a început al doilea Sabat, ceea ce înseamnă că toată Biblia este ciclul celui de-al doilea Sabat.
Toată povestea care a aşezat tiparul a fost spusă în Geneza 2, iar povestea care urmează, păşeşte în totul pe acest tipar. Acum, noi am ajuns în a şasea mie de ani, în ziua a şasea, şi urmează odihna, ziua a şaptea.
În Geneza 1, vedem că tot ceea ce a făcut Dumnezeu în şase mii de ani a fost o Capodoperă şi a ajuns la un punct culminant în ziua a şasea, iar în ziua a şaptea, El a descoperit Pecetea a şaptea. Vedeţi? În ziua a şaptea El nu a făcut nimic. Totul s-a făcut în şase zile. În ziua a şasea El a unit mireasa cu mirele, iar în ziua a şaptea, ei s-au odihnit.
În Apocalipsa capitolele 1, 2 şi 3, avem şapte scrisori scrise către cele şapte Epoci ale Bisericii, dar dacă punem totul la trecut, am pierdut totul, deoarece trebuie să raportăm totul la ziua de azi. Ca să putem primi descoperirea, noi trebuie să aplicăm cele şapte Peceţi zilei de azi. Aici au căzut denominaţiunile: ele au pierdut Cuvântul pentru că nu L-au poziţionat corect; ele L-au poziţionat într-o zi trecută sau într-una viitoare, au ajuns la cartea Apocalipsei şi au spus: „Aceasta s-a întâmplat deja, iar aceasta urmează să se întâmple”, dar nu au înţeles că acest Cuvânt este veşnic, nu au înţeles că ceea ce le-a spus Pavel, corintenilor, este şi pentru noi:
„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1Corinteni 10.11).
Pavel a spus aceste cuvinte acum două mii de ani, dar nu le-a scris pentru cei de atunci, ci pentru cei din ziua de azi.
Începând de la Început până la ultimul „Amin”, această Biblie, a fost îndreptată spre noi cei din ziua de azi, pentru că Piatra de încheiere a Bibliei este Apocalipsa, Descoperirea lui Isus Hristos care este Taina întregii Scripturi, iar acesta este timpul Pietrei de încheiere, slujba Pietrei de încheiere, este întreaga Biblie adunată şi cuprinsă în slujba Pietrei de încheiere. Înţelegeţi? În timpul de sfârşit, El va avea pe pământ o Mireasă în care se întrupează tot Cuvântul.
Aici, noi am făcut o mare greşeală pentru că ne-am folosit intelectul şi am pus toate lucrurile la trecut sau la viitor.
Să merg la şcoală sau nu? Biblia nu îmi spune aceasta. Ba da, ne spune. Biblia nu spune nimic despre ziua de azi? Ba da. Cuvântul nu este doar pentru ziua aceea sau aceea, ci este şi pentru ziua de azi, pentru că este un Cuvânt veşnic pentru o fiinţă veşnică; Cuvântul este Hristos, iar noi facem parte din Hristos. Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne călăuzim vieţile prin raţiunea umană. Nu aşa trebuie să ne trăim vieţile, ci trebuie să le trăim în conformitate cu acest Cuvânt şi trebuie să ne găsim identificarea în acest Cuvânt.
Ce spune Cuvântul despre mine ca mamă, ca tată? Ce spune Cuvântul despre mine ca văduvă, ca simplu om? Acestea sunt slujbe în biserică; cei care plâng şi cei care se bucură fac parte din Trup. Totul este în Cuvânt, de aceea trebuie să începem să ne găsim poziţia în Cuvânt. Ce spune Cuvântul? Indiferent ce spune, eu îmi voi alinia viaţa cu aceste Scripturi. Noi trebuie să ne îndepărtăm pe deplin de raţionament ca să găsim calea în viaţa noastră, pentru că cea care ne ajută este credinţa, nu raţiunea.
Fratele Branham a spus: „Când un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu iau Cuvântul lui Dumnezeu din inima lor, şi îl pun prin credinţă pe buzele lor, este ca şi cum ar vorbi Dumnezeu.”
Astăzi, răspunsul nostru la orice este raţiunea, dar Isus nu a umblat şi nu a vorbit niciodată prin raţionament. A venit un moment când Isus a trebuit să ţină propria Sa Lege şi să-i dea cezarului ce era a cezarului. El a trebuit să plătească taxe, dar nu a spus: „Voi merge să-Mi iau o slujbă”, sau: „Petre, du-te şi mai pescuieşte puţin!”, ci a zis: „Petre, du-te, aruncă năvodul şi prinde un singur peşte!”, dar nu ca să-l vândă, ci ca să ia moneda din gura sa. Isus nu a trăit niciodată prin raţionament; El nu a raţionat niciodată nimic, ci a trăit, Şi-a trăit Viaţa prin credinţă, iar credinţa trebuie să fie zidită pe ceva. Credinţa nu se poate baza pe: „Eu presupun” sau: „Eu încerc…”, ci ea se bazează întotdeauna numai pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Cum pot să-mi conduc casa? Nu mai citiţi cărţi pentru că Biblia vă spune tot ce vreţi să ştiţi. Dacă veniţi la El şi Îl rugaţi să vă ungă ochii, iar după aceea citiţi cartea Proverbelor, această Carte vă va spune cum să vă creşteţi copiii.
Peceţile au fost ridicate de peste Biblie, iar noi ştim că această Carte este vie. Ea trăieşte şi respiră şi astăzi, este un Cuvânt veşnic, un Cuvânt care este viu şi valabil şi pentru noi. Aceasta au deschis Peceţile pentru noi astăzi. Taina celor şapte Peceţi, Taina lui Dumnezeu este Hristos, ceea ce înseamnă că astăzi noi trebuie să privim lucrurile diferit de felul cum le-am privit până acum, pentru că Dumnezeu ridică pe pământ o Civilizaţie a credinţei.
Sub slujba lui Maleahi 4 şi Apocalipsa 10.7, El ne întoarce înapoi la credinţa originală, la credinţa originală în Cuvânt. Credinţa de la început s-a bazat numai pe Cuvânt; a fost o viaţă bazată pe credinţa în Cuvânt. Fiecare pas pe care L-a făcut Isus, a fost bazat pe Cuvânt şi în fiecare situaţie prin care trecea, cita ceva din Vechiul Testament. Dar dacă erai un teolog, un învăţat al Cuvântului, ai fi spus: „Aceasta a scos-o din context!”
Mergeţi, studiaţi lucrurile spuse de Isus, apoi vedeţi de unde a luat ceea ce a spus şi întrebaţi-vă: „Cum a obţinut aceasta acolo?” Câţi aţi văzut aceasta? Isus nu a folosit raţionamentul, ci a luat Cuvântul şi a recunoscut: „Acesta este un Cuvânt veşnic.” Vedeţi? Cuvântul acela este Hristos şi este veşnic, iar eu fac parte din El, ceea ce înseamnă că acel lucru nu i s-a întâmplat numai lui David, ci este şi pentru mine.
Isus a făcut aceasta tot timpul: de fiecare dată când a vorbit, El a vorbit numai Scripturile, dar noi în majoritatea timpului folosim mintea noastră umană şi spunem: Aceasta nu se potriveşte! A scos-o din context! Aceasta nu se aplică astăzi.”
Priviţi la profeţia lui Ioel. Petru a luat-o şi a spus în ziua de Rusalii: „Aceasta este ceea ce a spus prorocul Ioel.” Dar el a luat numai o parte din acea profeţie, pentru că dacă o citim pe toată, vedem că nu se aplică în totalitate zilei de Rusalii. Acea profeţie se aplica restituirii copiilor lui Israel înapoi în ţara lor. Dar cum a putut să facă Petru aceasta? Cum a putut să ia puţin de aici şi puţin de dincolo? Cum a putut să ia doar o parte, deşi cealaltă nu se aplica acolo? A făcut-o pentru că el era o fiinţă veşnică, şi Acela era un Cuvânt veşnic, iar prin descoperire divină, a ştiut ce Cuvânt se împlinea în acea zi. El a văzut vorbirea în limbi şi a spus: „Eu ştiu ce Cuvânt este Acesta.”
„Dar restul profeţiei?”
„Partea aceea este pentru un alt timp.”
„Aceasta este partea care se împlineşte astăzi.” Aleluia!
Fratele Branham a spus: „Eu am fost cu Noe când el a construit arca.” Despre ce vorbea el? Despre Pecetea a şaptea. De ce? Pentru că Noe era o exprimare a lui Hristos. Şi noi suntem o exprimare a lui Hristos. Noi suntem în aceeaşi familie a lui Hristos şi am fost cu Noe când el exprima Pecetea a şaptea. Ce este Biblia şi fiecare personaj din ea? Hristos descoperit. El S-a descoperit prin Moise, în Egipt, iar apoi prin însărcinarea lui Iosua. Ce este aceasta? Descoperirea lui Dumnezeu. Totul descoperea ce era în gândul lui Dumnezeu, era Pecetea a şaptea deschisă.
Apoi, El a venit şi ne-a chemat pe noi, iar noi am recunoscut că este El. Am auzit strigătul Vulturului şi am recunoscut că este El. Ne-a unit cu El, dar apoi vine mai mult, vine în noi. El ne-a adus la Viaţă, apoi vine la Viaţă altcineva şi El vine mai mult; un altul vine la Viaţă şi El vine mai mult. De aceea, Pecetea a şaptea este Taina venirii Lui. Apoi, fratele Branham a schimbat aceasta în predica „Sărbătoarea Trâmbiţelor”, unde a spus: „Dar acum este Taina plecării Lui. El vine în mine, în tine, în cel de lângă noi, până când încetează să mai vină, iar apoi pleacă.” Ce este aceasta? Pecetea a şaptea. Aleluia!
El a mai spus: „Eu am fost acolo când Moise vorbea cu rugul aprins.” Creierul nostru nu-şi aminteşte aceasta, de aceea, noi trebuie să avem gândul lui Hristos. Noi avem o memorie umană, iar aceasta nu-şi aminteşte că am fost la rugul aprins, dar gândul lui Hristos îşi aminteşte aceasta. Cu gândul lui Hristos, noi putem să ne amintim că am fost acolo în ziua creaţiei când El a spus: „Să fie lumină!”
Fratele Branham a spus: „Eu am fost acolo.” De ce a spus aceasta? Pentru că atunci avea gândul lui Hristos, amintirea pe care noi ar trebui s-o avem din prima zi. Mintea noastră umană, gândul nostru, nu va funcţiona, dar dacă eu iau raţionamentul lui Hristos care este credinţa, dacă iau gândul lui Hristos, dragostea lui Hristos, noi putem să ne amintim: „O, da, eu am fost acolo. Am fost acolo când El a spus: „Să fie lumină!” De ce? Pentru că noi facem parte din Logos, din Hristos. Eu am fost acolo când El a vorbit şi a adus la existenţă veveriţele, când El a spus în Colorado: „Vrei să te plimbi cu Mine?”
Prieteni, fratele Branham a spus: „Dacă nu-ţi aminteşti aceasta, ai amnezie spirituală şi nu ştii cine eşti!”
Noi avem nevoie de gândul lui Hristos pentru a şti cine suntem. Cine suntem noi? Noi suntem parte din Hristos, suntem parte din Pecetea a şaptea, suntem Pecetea a şaptea manifestată astăzi! Noi facem parte din Geneza 1.1, Ioan 1.1, Apocalipsa 1.1, iar dacă nu suntem acolo, înseamnă că avem amnezie spirituală şi nu ştim cine suntem.
Să luăm Scriptura.
Dacă noi am fost cu Moise, iar acest Cuvânt a funcţionat în ziua lui Moise, de ce nu ar funcţiona şi pentru mine astăzi? Dacă am fost cu David, iar acest Cuvânt a funcţionat cu el; dacă eu sunt o fiinţă veşnică şi acest Cuvânt este un Cuvânt veşnic, de ce nu pot să-L iau şi să-L folosesc din nou? Dacă acest Cuvânt a funcţionat o dată, de ce nu poate funcţiona din nou? Dacă ne-am bazat pe El să ne scoată din necaz când eram în Egipt, de ce nu ne putem baza pe El să ne scoată şi astăzi din necaz? Dacă a funcţionat în primul şi în al doilea Exod, de ce nu ar funcţiona şi în al treilea? Aleluia! Noi trebuie să trecem dincolo de graniţele umane ale vieţii noastre şi să călcăm Dincolo, în ceea ce am fost creaţi să fim. Noi am fost născuţi să fim fiinţe supranaturale, dumnezei mai mici, fii ai lui Dumnezeu, şi toată creaţia suspină şi aşteaptă manifestarea fiilor lui Dumnezeu.
În cartea Faptelor, oamenii au încercat să i se închine lui Pavel. Pavel şi Barnaba au ajuns printre oamenii aceia, iar ei au spus: „Zeii au venit la noi.” De ce? Pentru că cei doi apostoli nu mai aveau amnezie spirituală, ci ştiau că Cuvântul lucrează şi că ei au primit dreptul să-L folosească. Şi L-au folosit prin credinţă, nu prin raţionament.
Noi trebuie să spunem: „Doamne, Te rog să-mi arăţi în acest Cuvânt soluţia pentru necazul meu, pentru că Tu nu ai fi lăsat niciodată Cuvântul care este o Carte pecetluită, la care nu se poate adăuga sau scoate nimic, dacă în El nu s-ar găsi şi soluţia pentru ziua de astăzi.”
Noi am pierdut credinţa în Scripturi, de aceea ne întoarcem la alte cărţi care nu ne pot ajuta cu nimic. Noi am pierdut credinţa în Cartea pecetluită, de la care nu se poate scoate şi nici adăuga, dar viaţa noastră este pecetluită sub puterea Duhului Sfânt, de aceea, putem lua Cartea care a fost deschisă prin ruperea celor şapte Peceţi şi să spunem: „Doamne, Tu ne-ai lăsat o soluţie.” O putem găsi în Vechiul Testament sau la un profet mai mic, dar de îndată ce deschiderea ajunge la noi, nu va fi o deschidere mică pentru că este biruinţa noastră. Credinţa este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Ţineţi minte că şase îl descoperă pe şapte. Aş vrea să mergeţi acasă, să luaţi ceea ce aţi auzit astăzi şi să studiaţi Cuvântul.
Vă mai amintiţi prima minune făcută de Isus? A fost la o nuntă. Ce ne spune aceasta? Ce a făcut El acolo? A schimbat apa în vin. Dar cât vin? Şase butoaie. De ce şase? Şase este numărul omului, este ziua creaţiei. De ce sub Pecetea a şasea? Sub Trâmbiţa a şasea? Pentru că şase îl descoperă pe şapte. Ce descopereau cele şase butoaie de apă prefăcute în vin? Pecetea a şaptea. Şapte este întotdeauna Persoana.
Îngerul Gavril a venit la Maria şi i-a spus că ea Îl va naşte pe Mesia. Biblia spune că el a venit la ea în luna a şasea. Care lună a şasea? A şasea lună de când rămăsese însărcinată verişoara ei Elisabeta. Biblia spune: „În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu…” Ce a descoperit el în luna a şasea? Pecetea a şaptea. Unde era Pecetea a şaptea? Ea urma să fie în fecioară. În zilele noastre am avut printre noi un înger. Ce a descoperit el după cele şase Peceţi? Pecetea a şaptea. Unde se află Ea? În fecioară. Aleluia! Ea se află pretutindeni, în noi, în jurul nostru, în Biblie.
Să mergem la Ioan 19.13. Acum înţelegeţi de ce, după predicarea Peceţilor, fratele Branham a spus: „Biblia a devenit o Carte nouă pentru mine.” El a văzut lucruri despre care nici nu ne-a spus dar, prin descoperire, Dumnezeu ne-a adus înapoi exact la aceste lucruri. Şase îl descoperă pe şapte. Biblia are şaizeci şi şase de cărţi. Ce descoperă ele? Pe şapte. Este la fel, de aceea fratele Branham a spus: „Biblia a devenit o Carte nouă pentru mine, aşa că niciodată nu voi mai gândi şi nu voi mai fi la fel.”
Noi luăm Biblia şi vedem că tot ceea ce citim este Pecetea a şaptea. De la Geneza la Apocalipsa este un Cuvânt viu care trăieşte şi astăzi. Aici suntem noi; stăm în Scripturi, de aceea el a spus: „Eu nu mă mai rezum la a citi Cuvântul. El nu mai este bidimensional.” Noi putem păşi direct în Scriptură. Mergem în Rut şi putem spune: „Patru stadii de restituire.” Putem vedea „şase măsuri de orz” şi putem spune: „Doamne, totul este aici. Se va ajunge la o nuntă. Şi ce se întâmplă după ce se căsătoreşte?” Atunci, Pecetea a şaptea este în ea. Şi ce face cu ea? După ce îi dă naştere, o pune în poala lui Naomi, iar fratele Branham a spus: „Neamurile vor duce mesajul acesta înapoi la evrei.” Ea Îi va da naştere lui Hristos, iar după aceea, Rut se va întoarce şi va aşeza acest Copil în poala lui Naomi. Aceasta este exact ceea ce vom face noi: vom aşeza această Pecete în poala lui Naomi, apoi vom pleca Acasă.
Ce facem noi? Păşim în Cartea lui Rut, umblăm prin ea, suntem în ea, suntem în interiorul ei. Viaţa noastră este mişcată de aceasta, de aceea, viaţa fratelui Branham era condusă de Cuvânt, viaţa lui a fost condusă de Matei 24, de cartea Apocalipsei, iar el nu înţelegea de ce încerca să facă ceva ce nu funcţiona. Ce se întâmpla atunci? Predica descoperirea lui Isus Hristos în Epocile Bisericilor, apoi a intrat în Apocalipsa capitolul 5, după care, timp de doi ani nu a putut să meargă mai departe. De ce? Era reţinut. De cine? De Cuvântul scris. Când a ajuns la pecetea a şaptea şi a spus: „Sunt cercetat să nu merg mai departe. Simt că trebuie să mă opresc.” De ce? Ce simţea? Ce se mişca în el? Ce-l reţinea, ce-l ţinea pe loc? Cuvântul care fusese deja scris. Astfel, nu a putut merge mai departe, nu a putut da descoperirea Peceţii a şaptea, de aceea, a trebuit să lase câteva indicii, câteva semne, câteva evenimente care conduc la ea. Apoi s-a oprit şi nu a mai spus nimic de cele şapte Peceţi, până când am ajuns la „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.” Ce făcea el? Se potrivea cu Cuvântul. Şi dacă Cuvântul care a fost scris cu două mii de ani înainte ca profetul să se nască, a putut să-i direcţioneze viaţa atât de perfect încât l-a dus dincolo de voia şi gândirea sa, fiecare pas al său fiind în linie cu acest Cuvânt, ce va face cu mine şi cu voi? Despre ce vorbeşte Biblia când se referă la fiecare mădular care trebuie să se unească cu Trupul? Se referă la ziua de azi. El ne-a spus că cele cinci slujbe vor aduce biserica la maturitate, la desăvârşire, până când toţi vom creşte până la cap. La ce se referea el? Capul nu a fost aici până azi. Acest verset din Efeseni vorbeşte despre ziua de azi, iar această Scriptură ne conduce viaţa, ne aduce la locul nostru, pentru că suntem un genunchi, un deget, un cot sau ceva din Trupul Său, iar Scriptura ne duce de la locul unde obişnuiam să mergem, la un loc nou. Ne mută şi ne duce acolo unde nu ne aşteptăm. Poate ne-am pierdut slujba sau poate s-a rupt biserica. Dar ce face El? Ne duce la poziţia noastră pentru că aşa spune Cuvântul. Dacă suntem sămânţa lui Dumnezeu, viaţa noastră este la fel de condusă de El, cum a fost viaţa profetului. Uneori lucrurile nu merg bine pentru noi. De ce? Pentru că El are un Plan. Uneori uşile nu se deschid înaintea noastră şi nu ne simţim aşa de binecuvântaţi. De ce? Pentru că El are un Plan şi ne duce exact în Cuvântul Său. De aceea, când am ajuns la acest Cuvânt, am spus: „Doamne, vreau ca Cuvântul acesta să conducă fiecare pas al meu şi tot ceea ce fac. Te rog să mi-L arăţi.”
Ajută-ne să nu folosim creierul nostru, raţiunea noastră, fiindcă dorim gândul lui Hristos care este Cuvântul lui Dumnezeu. Doamne, dă-ne înţelepciunea Duhului Sfânt ca să înţelegem ce trebuie să facem astăzi. Dă-mi jos solzii şi unge-mi ochii, pentru că dacă pot găsi ceva în Cuvântul Tău şi pot crede, pot avea lucrul acela. Acest lucru a funcţionat în fiecare epocă şi va funcţiona şi astăzi.
„Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreieşte, „Gabata”.
Era ziua pregătirii Paştilor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” (Ioan 19.13-14).
Când s-a întâmplat aceasta? Pe la ceasul al şaselea. Ce a făcut Pilat în ceasul al şaselea? L-a descoperit pe Împărat. Ce avem aici? Pecetea a şaptea în a şasea.
De ce a făcut Pilat aceasta în ceasul al şaselea? De ce i-a dat Boaz şase măsuri de orz lui Rut? De ce a avut curva aceea şase bărbaţi? Probabil că aceasta a deranjat-o tot restul vieţii de credincioasă: „Cum am putut fi aşa, Doamne?” Dar nu ştia că aceasta era pentru scopul veşnic al Cuvântului lui Dumnezeu.
Avraam s-a întrebat: „De ce am mers în Gherar? De ce am făcut acele lucruri?” El nu ştia că patru mii de ani mai târziu avea să vină un profet care avea să ia povestea lor şi să spună: „Profetul Avraam şi soţia lui au avut o schimbare a trupurilor.” Împăratul din Gherar a vrut să se căsătorească cu o bunicuţă. Putea avea orice fecioară din împărăţie, dar el a vrut o bunicuţă. Dacă Avraam nu ar fi eşuat, dacă nu ar fi părăsit ţara, profetul nu ar fi putut să ia acel exemplu ca să dovedească schimbarea trupului nostru. Dacă femeia aceea curvă nu ar fi avut şase bărbaţi, noi nu am fi putut vedea că există o a şaptea Pecete. De ce Pilat L-a adus pe Domnul Isus pe la ceasul al şaselea? Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu conduce tot ceea ce vedem noi. Totul în politică sau pe tărâmul financiar este condus de Cuvânt. Şi cine se poate împotrivi voii Sale? Totul este în Cuvântul Său.
Vreţi să ştiţi starea economică în care ne aflăm? Uitaţi-vă la Pecetea a treia pentru că ea ne spune aceasta. Totul este scris în Cuvânt. De ce merge economia în direcţia în care merge? Pentru că atunci când a venit vremea să se nască Isus, a fost o percepere de impozite în toată lumea. Tiparul este deja aşezat. Cine i-a dus pe Iosif şi Maria în Betleem? Un decret al Cezarului. De ce? Pentru că peste toată lumea a venit o presiune economică. Şi unde i-au dus legile scrise? Iosif mergea acolo jos, dar fiecare pas pe care-l făcea era rânduit de profeţie. Fiecare mişcare a sa era făcută de Cuvântul lui Dumnezeu.
De ce ajungem la o singură ordine mondială? Pentru că este timpul ca El să Se nască din nou. De ce vine presiunea economică? Pentru că este timpul să se nască El. Acest lucru este deja scris în Cuvânt, tiparul a fost aşezat. Dar cum vor veni la împlinire toate lucrurile? Totul are loc în ziua a şasea pentru că în ziua a şaptea nu se întâmplă nimic. Şapte este o Persoană.
„Dar ei au strigat: „Ia-L şi răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pialt. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi nu avem alt împărat decât pe PAPA!”
Papa va prelua sistemul. Vedeţi? Ei vor spune: „Noi nu vrem Cuvântul Tău, nu vrem cele şapte Peceţi, nu-L vrem pe Hristos care este Taina lui Dumnezeu descoperită. Noi nu avem nici un alt împărat decât sistemul.”
Fraţi şi surori, tiparul a fost aşezat, de aceea, fratele Branham a putut să vină şi să descopere aceasta în ziua a şasea.
„Iată Împăratul vostru!”
„Răstigneşte-L!” Vedeţi? De aceea, fratele Branham a putut să spună: „Acuz această generaţie.” Pentru ce? „Pentru a doua răstignire a lui Isus Hristos.” De ce? Pentru că Împăratul a fost prezentat, dar ei au vrut sistemul. Cine era sistemul? Cezarul. Astfel, dacă astăzi luăm pe cineva, îl ducem la Cuvântul lui Dumnezeu şi-i spunem: „Acesta este Împăratul, Acesta este Hristos. Aşa trebuie să trăiască o femeie, aceasta este ceea ce este sfânt, dumnezeiesc”, ni se va răspunde: „Nu-L vreau pe Împăratul vostru!” În felul acesta, ei Îl răstignesc în fiecare zi pe Domnul slavei şi au fost deja condamnaţi.
Ce se întâmplă acum? Tiparul biblic se repetă în viaţa noastră. Noi ne întrebăm: „Ce se întâmplă? Tocmai le-am spus despre Cuvânt, iar ei Îl resping şi aproape că L-ar ucide.” Aproape că m-ar ucide şi pe mine. De ce? Pentru că Cuvântul conduce viaţa noastră, dar nu şi pe a lor. Ura împotriva Cuvântului este vestită deja în Cuvânt. Totul este aşezat în Scripturi, totul, fiecare clipă a zilei este Scriptura făcută trup, este între bine şi rău, între sistemul antihrist şi Hristos. Ce este aceasta? Totul este rânduit dinainte şi se mişcă în pas cu acest Cuvânt. Totul este aici! Trăiţi Cuvântul! Este timpul pentru Cuvânt sau nu avem nimic!
Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Totul a fost consemnat în Scriptură, tot ceea ce a ieşit din gura lui Dumnezeu, iar noi trebuie să trăim numai prin Cuvânt. Civilizaţia credinţei trăieşte numai prin Cuvânt, prin: „Este scris!” Isus a ajuns în pustie singur, fiind dus acolo de Duhul Sfânt, unde a fost atacat de Satan însuşi. El era fără apărare, fără o armă, nu avea nici un bun, nu avea nimic. Se afla în pustie de patruzeci de zile, când trupul Lui era slăbit după un post de patruzeci de zile, când era, fără îndoială, un trup slăbit şi partea umană a minţii Lui era tulburată şi lucrurile nu mergeau bine. Atunci a venit diavolul să-l încerce, când era în starea aceea slăbită. Diavolul a lansat primul său atac, iar El i-a răspuns: „Este scris!” A lansat al doilea atac, iar El a spus din nou: „Este scris!” A ajuns şi la al treilea test, şi El a spus: „Este scris!” Ce a făcut El aici? Ne-a lăsat un exemplu. Ce era El? Pecetea a şaptea arătată, Hristos, un Exemplu pentru noi.
Ce suntem noi? Pecetea a şaptea arătată. Ce suntem noi? Hristos. De aceea, trebuie să trăim cum a trăit El şi să-l biruim pe diavol cum l-a biruit El. Biblia este Viaţa noastră, este totul pentru noi, iar fratele Branham a venit ca să ne întoarcă la ea. El a spus: „Noi nu avem nici o altă carte decât Biblia.” Acesta este un sfat bun.
Noi stăm aici în al şaselea ceas, în a şasea zi de la căderea omului. Noi suntem numărul „şase”, pentru că şase este numărul omului. Şi în timp ce stăm aici, pot să vă spun: Cartea aceasta deschisă, Cuvântul acesta descoperit este Împăratul vostru! Astăzi v-am vorbit despre Împăratul vostru, dar alegerea este a voastră. Care va fi răspunsul vostru? Îl veţi asculta şi vă veţi pleca înaintea Lui sau Îl veţi respinge şi vă veţi pleca înaintea sistemului? Nu trebuie să spuneţi nimic, pentru că faptele voastre vor spune ce veţi face cu acest Isus, numit Hristosul.
Astăzi ne-a fost prezentată această Carte, o Carte deschisă şi am putut vedea că Scripturile sunt vii. Cartea este deschisă şi nu este altceva decât Hristos, descoperirea lui Dumnezeu, taina lui Dumnezeu descoperită, un Cuvânt deschis acum, o Carte deschisă şi prezentată înaintea voastră: „Iată Împăratul vostru!”
Acum, noi avem puterea de a decide, dar nu prin vorbe, ci prin fapte, printr-o viaţă trăită, dacă ne vom pleca înaintea Lui şi-L vom accepta ca Împăratul nostru sau dacă vom accepta sistemul ca şi împărat al nostru.
Noi avem în fiecare zi ocazia să facem această alegere: Îl vom alege pe Împărat sau vom alege sistemul?
Doamne, deschide-ne ochii, iartă-ne şi ajută-ne. Ajută-ne să avem gândul lui Hristos, pentru că ne predăm Ţie şi dorim să Te urmăm cu toată fiinţa noastră. Amin.