PATRU,SASE SI SAPTE

 

 

Ce timp minunat în Domnul! Ce atmosferă minunată! O Îl iubim! Vă iubim pe toţi şi suntem bucuroşi să fim împreună în această dimineaţă. Îi suntem foarte recunoscători pentru aceste timpuri pe care le trăim. Slăvit să fie Domnul!

Să deschidem Bibliile la Iov 5.

Astăzi am ales un titlu ciudat pentru predica mea, dar nu am ştiut ce alt titlu să-i dau, aşa că am intitulat-o „Patru, şase şi şapte”. Dacă aveţi o coală de hârtie, poate doriţi să notaţi anumite lucruri despre patru, şase şi şapte, pentru că astăzi aş vrea să ne concentrăm asupra Peceţii a Patra, a şasea şi a şaptea, dar ne vom ocupa şi de cifrele patru, şase şi şapte în general.

Să citim din Iov 5.19:

 

„De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.” (În limba engleză scrie:

„Te va izbăvi în şase necazuri, dar în şapte nu te va atinge nici un necaz”).

 

Aleluia! Noi ştim că după cădere, omul a fost în necaz timp de şase mii de ani, dar Dumnezeu a fost cu el în mod constant. O zi la Domnul înseamnă o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi, ceea ce înseamnă că noi am ajuns în a şasea mie de ani de la cădere, iar în textul citit am văzut că scrie: „de şase ori te va izbăvi, dar în a şaptea zi”, când vom păşi în Mileniu, nu se va mai atinge nici un rău de noi. Aleluia! Suntem atât de bucuroşi pentru aceasta!

În mesajul „Căminul viitor” din anul 1964, fratele Branham spune:

„Trebuie să le ţineţi împreună pe trei, şapte şi doisprezece. Numerologia Scripturii trebuie să funcţioneze desăvârşit sau tabloul vostru va fi amestecat în totalitate. Dacă nu înţelegeţi, continuaţi să vă rugaţi, vegheaţi şi totul se va aşeza cu exactitate. Dumnezeu este desăvârşit în trei. Înţelegeţi?”

Învăţătura fratelui Branham este foarte clară şi anume că numerologia din Biblie este a lui Dumnezeu. Astfel, el ne spune că dacă nu o înţelegem, tabloul nu se va aşeza corect şi ne sfătuieşte să continuăm să ne rugăm până când vom primi claritate, pentru că este o descoperire care vine odată cu înţelegerea numerelor din Biblie.

În predica „Ascultaţi-L!” din anul 1957, el a mai spus:

„Mie îmi place să mă gândesc la numerologia Bibliei, la trei, şapte, doisprezece, patruzeci, cincizeci. Dacă înţelegeţi aceste numere care funcţionează perfect, puteţi aşeza Biblia ca şi un tablou mare.”

Biblia nu este menită să fie o grămadă de poveşti diferite, de cărţi fragmentate, teme separate sau popoare diferite, ci cuprinde o singură poveste, o singură temă şi vorbeşte despre un singur lucru. Despre aceasta este Biblia. Astfel, până când nu vom vedea că este o singură poveste, o singură temă şi vorbeşte despre un singur lucru, pierdem tot scopul Scripturii.

Noi am ajuns la Noul Testament şi avem biserici care se numesc biserici Nou Testamentale şi spun: „Noi am ieşit din Vechiul Testament!”, dar când spun aceasta, tocmai au refuzat o parte din Hristos, pentru că toată Cartea este Hristos, este descoperirea lui Hristos. Aşadar, noi nu dorim să ne separăm de Hristos, ci dorim să vedem toată Cartea, să vedem cum se aliniază totul împreună, iar dacă totul se va aşeza împreună, vom înţelege numerologia Scripturii aşa cum a spus fratele Branham.

Noi nu vrem să ţinem un serviciu interesant despre numere, nici să predicăm ceva numai pentru că este interesant, ci ceea ce predicăm trebuie să conteze pentru vieţile noastre, să ne dea descoperire, pentru că trebuie să înţelegem ceea ce se petrece în Biblie şi să ne poziţionăm acolo. Altfel, Scriptura nu va avea nici un sens pentru noi.

Să mergem în Apocalipsa 4. Unele din lucrurile pe care le voi spune, le-am mai discutat, dar cu ajutorul Domnului, aş vrea să le aliniem împreună.

Am înţeles că ceea ce scrie în Apocalipsa 4 este crucial. Până la capitolul 4, noi am parcurs epocile bisericilor, pentru că nu putem ajunge la Apocalipsa 4 până nu trecem de epocile bisericilor, iar când ajungem la Laodicea, vedem că există un punct în care ni se spune să urcăm mai sus. Există o uşă care urma să fie deschisă, iar noi ştim că în zilele noastre, Dumnezeu a deschis această uşă în locurile cereşti, printr-o slujbă profetică şi ne-a chemat prin sunetul unei Trâmbiţe zicând: „Suie-te aici!” Astfel, mulţi dintre noi am auzit sunetul acestei Trâmbiţe şi am fost luaţi din epocile bisericilor, scoşi din Laodicea şi aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus. Este interesant că toate aceste lucruri se află în capitolul 4, pentru că răpirea are loc în Pecetea a patra. Sunt patru Peceţi care aparţin bisericilor şi epocilor bisericilor: Pecetea întâi, Pecetea a doua, Pecetea a treia şi Pecetea a patra, iar în Pecetea a patra avem ungerea Vulturului care zboară, dar avem şi puterea calului gălbui care se ridică. Aşadar, sub Pecetea a patra, superomul Satanei ajunge la apogeul său adunându-i pe toţi catolicii şi protestanţii în mişcarea ecumenică pentru a-i duce la Armaghedon şi pentru a aduce Necazul, dar în acelaşi timp, există Strigătul unui Vultur care îi adună pe toţi vulturii ca să se ridice în aer şi ca să zboare în locurile de deasupra Necazului.

Aşadar, răpirea are loc în Pecetea a patra, iar în Apocalipsa 4 avem un tablou al Peceţii a patra.

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (v. 1).

Vedem că aici scrie: „După aceste lucruri”. După care lucruri? După epocile bisericilor. Aleluia! Nădăjduim că epocile bisericilor s-au încheiat pentru noi şi că epoca Laodicea nu mai defineşte felul în care interpretăm Cuvântul lui Dumnezeu. Nădăjduiesc că minţile noastre au fost eliberate de epocile bisericilor, de dogmele şi crezurile oamenilor, de amestecarea şi hibridarea Cuvântului lui Dumnezeu cu cuvântul omului; nădăjduiesc că am fost eliberaţi din epocile bisericilor şi că am trecut dincolo de Laodicea; nădăjduiesc că am fost scoşi din epoca bisericii Laodicea şi luaţi sus în locurile cereşti. Aleluia!

„După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer.”

„După aceste lucruri”, Ioan era pe pământ, iar când s-a uitat, a văzut că în cer era deschisă o uşă. Singura cale ca să poată fi izbăvit era să audă Strigătul Vulturului care era o Trâmbiţă care vorbea cu el. Era o Trâmbiţă, dar nu o trâmbiţă care sună „Ta, ta, ta”, ci era un Glas care vorbea cu el şi îl chema mai sus.

Fratele Branham a spus că în Apocalipsa 10 avea să sune o Trâmbiţă, dar nu o trâmbiţă care sună „Ta, ta, ta!”, ci un Glas. Cine era acest Glas? Glasul celor şapte Tunete. Ce face acest Glas? Ne cheamă mai sus. Acest Glas nu a venit ca să ne aducă informaţii sau răspunsurile ca să putem trece testul şi să fim izbăviţi. Dar de ce a venit? Acest Glas a venit şi ne-a spus: „Voi nu faceţi parte din lumea aceasta, ci faceţi parte din răscumpărare. Voi aţi fost în Mine de la întemeierea lumii şi vreau să vă întoarceţi înapoi. Este timpul să vă întoarceţi înapoi, este timpul unirii invizibile!” Amin! Aleluia! Noi aşteptăm timpul unirii vizibile cu El, dar dacă nu avem parte de unirea invizibilă, nu vom avea parte nici de cea vizibilă. Mai întâi, noi trebuie să fim uniţi în unirea invizibilă, trebuie să luăm parte la răpirea duhovnicească pentru a ajunge la unirea vizibilă în răpirea vizibilă.

„Numaidecât am fost răpit în Duhul.”

Aceasta este partea mea preferată, fiindcă ni se spune că Ioan a avut parte de o răpire duhovnicească şi a trecut prin uşa deschisă în mod duhovnicesc.

„Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.”

Eu am spus de multe ori aceasta, dar nu pot să mă abţin să n-o spun din nou: prima descoperire pe care a avut-o Ioan când a fost luat în locurile cereşti a fost că există un singur Dumnezeu. Deci, primul lucru pe care l-a văzut Ioan a fost că „în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.

Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe şi pe capete aveau cununi de aur.

Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.

Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.

Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (v. 2-8).

Isus Hristos spunea: Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar aici citim „care era, care este, care vine!” Cine a spus aceasta? Cele patru făpturi vii, cele patru ungeri.

În continuare, aş vrea să privim la aceste numere: patru, şase şi şapte.

Noi vedem că în fața scaunului de domnie sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi ştim că acestea sunt şapte descoperiri ale Duhului Sfânt care au fost aduse prin cei şapte mesageri ai celor şapte epoci ale bisericilor, dar apoi vedem că în jurul scaunului de domnie avem patru făpturi vii. Noi am vorbit destul de mult despre subiectul acesta, de aceea acum vom atinge numai vârfurile.

Aceste patru făpturi vii, heruvimii, sunt păzitorii scaunului de domnie, ai Templului, sunt Cei care păzesc scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi stau împrejurul scaunului de domnie, iar slujba lor, aşa cum am văzut-o în grădina Eden, este să învârtă sabia învăpăiată şi să păzească drumul spre Pomul Vieţii. Aşadar, acum ei sunt aici şi păzesc calea spre Pomul Vieţii pentru a se asigura că nimeni din sămânţa aleasă nu va rata posibilitatea de a ajunge la Pomul Vieţii, la Chivotul Domnului, la tronul de îndurare.

Deci, slujba lor este să păzească drumul.

Apoi, vedem că aceste patru făpturi se află sub patru ungeri: ungerea leului, a viţelului, a omului şi a vulturului şi le găsim în primele patru Peceţi. Fiecare dintre ele au făcut chemarea. Astfel, prima a spus: „Vino şi vezi!”, a doua a spus: „Vino şi vezi!” şi la fel au făcut a treia şi a patra. Deci, noi vedem că de-a lungul Peceţilor sunt aceste ungeri, aceste patru ungeri care au uns biserica adevărată de-a lungul epocilor bisericilor.

Aşadar, sunt patru ungeri, iar a patra este ungerea Vulturului. Primele trei făpturi: leul, viţelul şi omul, sunt făpturi care trăiesc pe pământ, legate de pământ; sunt făpturi care încep cu lapte, deci trebuie alăptate, dar a patra făptură vie este un vultur care zboară. Vulturul începe cu carne, deci trece dincolo de lapte şi începe cu carne. Viaţa lui începe cu hrana bazată pe carne şi zboară în cele cereşti, deci este o ungere diferită.

Un alt lucru care trebuie observat este că aceste făpturi au şase aripi. Patru şi şase merg împreună. Aş vrea să explic aceasta mai clar timp de câteva minute.

Patru şi şase merg împreună pentru că Pecetea a patra şi Pecetea a şasea merg împreună, iar nădejdea mea este că voi arăta aceasta prin acest mesaj.

În Pecetea a patra vedem cum se ridică superomul Satanei, călăreţul de pe calul gălbui care se numeşte Moartea. Noi ştim cine este acesta. El începe să călărească în Pecetea a patra şi îi adună pe toţi la bătălia de la Armaghedon, în perioada necazului; el aşează o împărăţie care va aduce necazul. Toate acestea se petrec în Pecetea a patra. Dar Pecetea a şasea este perioada necazului, fiindcă tot ce pregăteşte superomul Satanei se va înfăptui atunci.

Pecetea a patra merge până la sfârşitul perioadei necazului, iar Pecetea a şasea merge tot până la sfârşitul perioadei necazului, ceea ce înseamnă că atât Pecetea a patra, cât şi Pecetea a şasea se încheie în acelaşi loc. Amin! Înseamnă că noi nu putem lua Peceţile şi să le împărţim pe bucăţi: „Aceasta, aceasta şi aceasta!” O putem face, dar numai cu primele patru. Apoi, când ajungem la Pecetea a cincea, vedem că Pecetea a cincea sunt sufletele de sub altar, iar ele au fost martirizate timp de două mii de ani. Urmează Pecetea a şasea care are loc în acelaşi timp cu descoperirea Peceţii a patra, iar după aceea ajungem la Pecetea a şaptea care este taina tuturor lucrurilor. Aleluia!

Revenind la cele patru făpturi vii, vedem că rolul lor este să păzească drumul spre scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi vedem că în ele găsim patru şi şase: patru făpturi vii, patru feţe şi şase aripi. De ce? Pentru că descoperirea căii înapoi vine în patru şi şase: în Pecetea a patra şi Pecetea a şasea.

Vom merge mai departe şi nădăjduiesc că lucrurile vor deveni şi mai clare pe măsură ce avansăm.

În predica „Unşii din timpul sfârşitului” din anul 1965, scrie:

„Apocalipsa 10 spune: „În zilele în care îngerul al şaptelea va suna…” Ţineţi minte: şapte, epoca Bisericii Laodicea. „Când îngerul acela va suna…”

Aşadar, nu poate fi oricare alt înger, ci trebuie să fie îngerul al şaptelea, îngerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii Laodicea. Despre El vorbeşte Apocalipsa 10.

„…când acea epocă a bisericii a devenit epocă pentru că a existat o organizaţie în cadrul ei, când este stabilită organizaţia penticostală, când mesagerul pentru aceasta…

Ce a fost fiecare mesager? Ce a fost Martin Luther? O mustrare pentru catolici. Ce a fost Wesley? O mustrare pentru luterani. Ce a fost mişcarea rusalistică? O mustrare pentru ceilalţi. Unde a mers Viaţa acum? Departe de organizaţie. Nu mai există înveliş, ci este doar Bobul. Ce este acesta? O mustrare pentru penticostali. Vedeţi? Pentru a împlini Scriptura acestui ceas.

„Observaţi, în ziua în care acest mesager…” Fratele Branham se referă aici la mesagerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii, la îngerul pământesc.

„Nu când începe el, ci când începe să aducă Mesajul său. Înţelegeţi?”

Care a fost mesajul Său? Pecetea a şaptea. Aceasta este slujba fratelui Branham, mesajul său: Pecetea a şaptea, Apocalipsa 10.7:

„ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.” Aceasta este slujba lui, nu când a început. Fratele Branham a spus: „nu înainte în campaniile de vindecare”, nu când a început, ci atunci când a început să descopere Cuvântul.

„Nu când începe el, ci când începe să aducă Mesajul său. Înţelegeţi? Tragerea întâi: vindecarea; Tragerea a doua: prorocia; Tragerea a treia: deschiderea Cuvântului, descoperirea Tainelor. Nu există slujbă mai înaltă decât descoperirea Cuvântului, decât profeţii. Dar singura cale prin care poate fi legitimat un profet este Cuvântul. Amin!”

Noi ştim că unşii falşi din timpul sfârşitului vor putea face până la un punct aceleaşi lucrări, aşa cum s-a întâmplat cu Iane şi cu Iambre care au făcut unele din lucrările pe care le-a făcut Moise, ceea ce înseamnă că legitimarea lui Moise nu au fost doar semnele, ci Cuvântul. Amin! Semnele trebuie să vină împreună cu Cuvântul. Nu putem avea Cuvântul fără semne şi nu putem avea semnele fără Cuvânt, profetul adevărat este legitimat de Cuvânt, pentru că el nu deviază niciodată de la Cuvânt. Balaam a fost un profet adevărat. El a avut un dar adevărat într-un vas fals, a fost un profet adevărat al lui Dumnezeu, dar a deviat de la Cuvântul lui Dumnezeu. Amin!

„Ţineţi minte! Tragerea a treia a fost deschiderea celor şapte Peceţi, descoperirea Adevărului ascuns care a fost pecetluit în Cuvânt. Puteţi vedea aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”).”

El nu a adus nimic înafara Cuvântului, ci Tragerea a treia a descoperit ceea ce era în Cuvânt. Aleluia!

„Eu am crezut că Tragerea a treia a fost aducerea veveriţelor la existenţă sau fiii lui Hattie Wright.”

Acestea au fost manifestarea Tragerii a treia, dar Tragerea a treia a fost descoperirea Peceţilor, deschiderea Cuvântului, descoperirea tainelor care au fost ascunse în această Carte de când a început să fie scrisă. De când a fost scrisă, cu mii de ani în urmă, au fost taine care au fost aşezate aici; a fost o temă tainică comună care a fost ascunsă aici.

Atunci ce este Tragerea a treia? Descoperirea acelei taine, iar taina este Hristos.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus că „de la început când găsim scris: „La început…” până la „Aminul” din Apocalipsa, această Biblie este numai Hristos.” Aleluia! Aceasta face ca această Biblie să fie Pecetea a şaptea! Aleluia! Fratele Branham a spus că noi trebuie să ne regăsim în această Carte, pentru că dacă ne regăsim în Ea, facem parte din Pecetea a şaptea, facem parte din Hristos pentru că Aceasta este descoperirea lui Hristos; dacă ne putem regăsi în această descoperire, suntem parte din Hristos şi facem parte din Pecetea a şaptea.

„Tragerea a treia a fost deschiderea celor şapte Peceţi, descoperirea Adevărului ascuns care a fost pecetluit în Cuvânt. Puteţi vedea aceasta?”

Vă rog să vă amintiţi că vorbim despre patru, şase şi şapte. Tot ce trebuie descoperit este descoperit în ziua a şasea de la căderea omului. Ziua a şaptea este ziua în care ajungem în Mileniu, dar descoperirea are loc în ziua a şasea.

Acum vom privi puţin la cifra şase. Să mergem la Ioan 4. Cred că în timp ce vom parcurge aceste lucruri, vor deveni tot mai clare.

Aţi observat că Evanghelia lui Ioan este a patra Evanghelie, a patra carte a Noului Testament? Ioan se afla sub ungerea Vulturului, Matei era sub ungerea Leului, Marcu era sub ungerea viţelului, iar doctorul Luca se afla sub ungerea omului, inteligenţa omului. Dar Ioan era sub ungerea profetică, iar Evanghelia lui Ioan este Evanghelia Miresei, de aceea, aşa cum a spus fratele Branham, majoritatea învăţăturilor se regăsesc în Evanghelia lui Ioan: sămânţa şarpelui, alegerea mai dinainte şi alte lucruri. Toate acestea sunt în Evanghelia lui Ioan.

Aşadar, ajungem la Cartea a patra, la Evanghelia a patra, sub a patra ungere, în capitolul 4, unde urmează să aibă loc ceva minunat.

Vom începe să citim de la versetul4:

„Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria…”

Ce urma să găsească El? O femeie aflată în curvie. Unde a găsit-o? El a urmat o rută înafara Israelului şi a ajuns într-un loc unde avea să găsească o sămânţă rânduită mai dinainte. El nu este găsit niciodată de sămânţa rânduită mai dinainte, ci El o găseşte pe ea. Noi nu L-am căutat niciodată pe Dumnezeu, ci El a venit şi ne-a căutat pe noi.

Aşadar, aici în capitolul 4, vedem că El vine şi întâlneşte această sămânţă rânduită mai dinainte.

„…a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.” Amin! (v. 5).

Toate aceste nume au o însemnătate. „Iacov” înseamnă „har”, iar „Iosif”, „desăvârşire”. Iacov înseamnă har, iar aici, în capitolul 4, în Evanghelia a patra, în Cartea a patra a Noului Testament vedem că există o Fântână a harului.

Aşadar, în Ioan 4, Isus a ajuns la o fântână, la fântâna lui Iacov, Iacov însemnând har.

„Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.” (v.6).

În inima acestei seminţe rânduite mai dinainte urma să fie lăsată o descoperire care avea să vină în ceasul al şaselea, în ziua a şasea în Pecetea a şasea.

„A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.

Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de-ale mâncării.

Femeia samariteancă I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie?

Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”

Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”

„Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.”

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.

Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” (v. 7-18).

Aşadar, iată-L pe Isus venind în capitolul 4 a Cărţii a patra la această fântână care a fost săpată prin har. Tot acolo a venit o femeie samariteană care voia să scoată apă din această fântână şi noi ştim că ea a întâlnit Cuvântul în trup de carne. Cuvântul care S-a făcut trup pentru ziua aceea, urma să intre în contact cu ea şi să-i aducă o descoperire, aceasta fiind: „Dacă vei bea din Apa aceasta, vei deveni Fântâna, pentru că vei fi orice sunt Eu. Eu sunt Fântâna şi poţi bea din Mine, iar când vei bea din Mine, vei deveni Fântâna.”

Hristos este aici şi ne dezvăluie Cuvântul, este aici şi ne frânge Pâinea, şi de îndată ce mâncăm pâinea şi bem apa, noi devenim Fântâna de apă.

Înainte ca femeia să poată lua aceasta, El trebuia să ajungă la ea şi să-i arate starea ei. Femeia I-a spus: „Doresc această Apă”, dar mai întâi ea trebuia să înţeleagă ceva. Astfel, El i-a spus: „Du-te şi adu-l pe soţul tău. Cu cine eşti căsătorită? De ce sistem aparţii? Care este povestea ta? Înainte de a se întâmpla ceva, trebuie să ştii toate acestea, trebuie să ai o descoperire a locului unde ai fost şi a ceea ce a fost greşit în viaţa ta.”

„Eu nu am bărbat”, a răspuns femeia, iar El i-a zis:

„Bine ai zis că n-ai bărbat, pentru că ai avut cinci, iar cel cu care eşti acum, al şaselea, nici el nu este bărbatul tău.”

Ea a avut cinci bărbaţi şi a ajuns în Pecetea a şasea, cam pe la ceasul al şaselea din zi, iar El i-a descoperit tot trecutul ei şi urma să Îl descopere pe al şaptelea. Taina Peceţii a şaptea era acolo şi îl descoperea pe şase, descoperea Apa. Pecetea a şaptea a venit în ceasul al şaselea, în capitolul patru, în Cartea a patra, sub ungerea Vulturului, dar nu a fost vorbită niciodată, ci a fost o taină pentru că şapte este întotdeauna o taină.

Ioan 19. Dacă va fi cu voia Domnului, astăzi aş vrea să citim mai multe texte biblice. Să mergem la versetul 13.

Isus a fost dat în mâinile lui Pilat ca să fie judecat, dar acesta nu a găsit nici o vină în El. El a venit înaintea judecătorului ca să fie judecat, dar acesta a spus: „Eu nu găsesc nici o vină în El!” Atunci, Isus a devenit Jertfa desăvârşită. El a fost spălat în râu, a fost chemat, ales, a fost arătat, iar acum a ajuns la judecată, dar judecătorul a spus: „Nu există nimic pentru care să te pot judeca!” Atunci El a fost pe deplin pregătit să fie Jertfa.

Să privim la ceea ce a spus Pilat:

„Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreieşte, „Gabata”.

Era ziua pregătirii Paştelor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” (v. 13-14).

Când a spus Pilat: „Iată Împăratul vostru!”? Pe la ceasul al şaselea. El se afla în plină vedere, a fost arătat în plinătate, fiindcă s-a spus: „Iată-L aici! El este aici! Acesta este Împăratul vostru!”, dar ei L-au respins. Când? În al şaselea ceas.

Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem* alt împărat decât pe cezarul!”

Aici, Îl vedem venind în al şaselea ceas şi tot în acel ceas avem o declaraţie: „Iată, aici este Împăratul vostru!”, dar ei L-au respins. Aleluia! El a fost declarat şi a fost respins. Vedeţi? Acum, noi l-am ales pe om ca şi conducător al nostru, nu pe Hristos.

În Luca 1, am văzut o vizită care i-a fost făcută Mariei deoarece ea a fost vasul ales care a dat naştere Fiului făgăduit, ea a fost cea care a dat naştere profeţiei, iar în Luca 1.26 citim:

„În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret.”

Ce s-a întâmplat în luna a şasea? Maria a primit vizita unui înger care i-a spus: „Tu ai primit trecere!”

În ziua a şasea, în a şasea mie de ani de la cădere, noi am primit vizita unui înger mesager care ne-a spus: „Tu eşti cea care ai primit trecere, dintre toate femeile. Tu eşti fecioara care ai primit trecere; tu eşti împlinirea profeţiei, eşti cea despre care a vorbit Isaia şi a prorocit că va da astăzi naştere lui Hristos.” Aleluia! Nu în a şaptea zi, ci în a şasea.

În Numeri citim că copiii lui Dumnezeu au primit şase cetăţi de scăpare. Dacă ucideau pe cineva din greşeală sau făceau o greşeală fără să vrea, neintenţionat, ei puteau să fugă într-o cetate de scăpare şi să se refugieze acolo. Ei scăpau acolo şi trebuiau să stea acolo; nu puteau să iasă şi să mai plece din acele şase cetăţi de scăpare. Dacă plecau din acestea, dacă părăseau aceşti şase mesageri, aceste şapte Peceţi, de-a lungul a şase epoci ale bisericii, erau măcelăriţi. De aceea trebuiau să stea acolo.

Dar exista un timp în care puteau părăsi aceste cetăţi de scăpare. Ei nu puteau părăsi cetatea de scăpare până când nu-l vedeau pe marele preot murind. Când murea marele preot, ei erau liberi să iasă din cetate.

În ce ne priveşte, noi am trecut prin şase epoci ale Bisericii în care cetatea de scăpare nu putea fi părăsită până când nu au venit jos cele şapte Duhuri care se aflau înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Ele au venit într-un mesager şi au predicat Cetatea de scăpare, descoperirea pentru ziua lor care a devenit scăpare şi nimeni nu putea să iasă afară pentru că era ucis. Ei au trebuit să stea timp de şase zile în cetatea de scăpare care a fost rânduită pentru ziua lor. Dar ce se întâmpla după aceea, după ce murea marele preot? Isus a fost Marele Preot după rânduiala lui Melhisedec, iar când El a venit jos şi a murit, poporul a putut să fie liber.

El a făcut o călătorie de întoarcere în anul 1963, iar noi am văzut acel Nor pe cer şi am ştiut că S-a întors Marele Preot după rânduiala lui Melhisedec. Dar ce au făcut cu El când S-a întors? Ei au răstignit Cuvântul. Astfel, acum putem părăsi cele şase cetăţi de scăpare, putem părăsi epocile bisericilor şi suntem liberi să intrăm în cea de-a şaptea Cetate de scăpare. Cine este Aceasta? Hristos, Cuvântul. Aleluia! El este ascuns şi descoperit în simplitate şi Se află în toată Biblia.

Dacă un om a făcut ceva, dar nu a vrut să facă acel lucru, exista un drept ca viaţa lui să fie luată. Vrăjmaşul avea dreptul să-i ia viaţa, iar singurul loc în care putea merge ca să fie cruţat era cetatea de scăpare. Au existat şase cetăţi ce scăpare: prima epocă, a doua, a treia, a patra, epoca lui Luther, a lui Wesley şi Rusaliile. Ce erau toate acestea? Cuvântul prezentat de fiecare trimis era Cetatea de scăpare. Dar ce s-a întâmplat când a venit Marele Preot? Ei au făcut şi a doua oară exact ce au făcut prima dată: au luat Cuvântul şi L-au răstignit.

Acesta este motivul pentru care, după ce a vorbit Peceţile, fratele Branham a păşit în luna iulie în faţă şi a spus: „Acuz această generaţie pentru a doua răstignire a lui Isus Hristos!” Când el a adus această acuzaţie, Marele Preot fusese deja omorât, iar noi am putut fi liberi. Nu mai existau cetăţi de scăpare, nu mai erau cele şase cetăţi, ci am primit-o pe a şaptea care este un Turn puternic. Cine este acest Turn? Numele Domnului este un Turn puternic în care intră cei neprihăniţi şi sunt în siguranţă. Vedeţi? Noi am intrat în Domnul.

Tot ce scrie în Biblie continuă să spună de mai multe ori aceeaşi poveste.

Când Rut, o femeie dintre neamuri, o moabită, s-a întors în ţară împreună cu Naomi, avea să aibă loc o răscumpărare. Rut reprezintă povestea răscumpărării pentru femeia dintre neamuri. Astfel, vedem că Boaz a trebuit s-o răscumpere mai întâi pe femeia mai în vârstă, pe Naomi, iar când a fost răscumpărată Naomi, el a putut s-o aibă şi pe Rut.

Deci, Rut s-a dus în aria de secerat, iar Boaz era acolo sub un acoperământ de întuneric pentru că exista o pecete, o perdea, un întuneric. De ce? Pentru că nu exista nici o înţelegere. Ea a mers şi l-a găsit sub acea întunecime, sub întunericul nopţii şi l-a întrebat:

„Vrei să mă acoperi cu haina ta? Vrei să te căsătoreşti cu mine, să ai grijă de mine? Vei îngădui să fiu altoită în tine?”, iar el i-a răspuns:

„Ce lucru binecuvântat ceri! Nu ai căutat bogăţii, nu ai căutat noua religie, nu ai căutat calea contemporană, nu ai căutat tineri, ci te-ai întors înapoi la originea răscumpărării.”

În Ieremia 6.16 scrie:

„Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!”

Ea s-a întors la omul în vârstă, nu la cel tânăr, pentru că el era cel care putea s-o răscumpere. Astfel, Boaz i-a promis că o va răscumpăra, dar pentru a face aceasta, înainte de a lua Actul de Răscumpărare, el a trebuit să meargă la poarta cetăţii, înaintea bătrânilor şi acolo să aibă loc toată această scenă de judecată în care el trebuia s-o răscumpere înapoi pe Naomi, ca s-o poată lua pe Rut.

Dar înainte de a face aceasta, el şi-a pecetluit promisiunea cu un dar: i-a dat jos vălul, mantaua şi i-a pus în ea şase măsuri de orz. (Rut 3.15). De ce şase măsuri? Pentru că el era a şaptea. Taina nu este în cele şase măsuri de orz, ci în Persoana care oferea sămânţa. Deci, Taina nu era în sămânţă, ci în Cel care oferea sămânţa.

El a dăruit şase măsuri de seminţe, dar care urma să fie descoperirea? Descoperirea era a şaptea, iar a şaptea măsură era Cel care oferea sămânţa. Aleluia! El i-a dat şase măsuri, a trimis-o înapoi cu şase măsuri ca şi făgăduinţă, iar ea s-a întors la Naomi ducând cu sine sămânţa firească, iar aceasta i-a spus să se odihnească pentru că totul va fi împlinit. Totul va fi împlinit când noi ajungem la odihnă, la Duhul Sfânt.

Ce a urmat? El s-a dus la poarta cetăţii, iar atunci a avut loc Apocalipsa 5. El a venit înaintea bătrânilor, a luat Cartea şi a împlinit tot ceea ce se cerea, după care s-a întors înapoi şi a luat-o pe ea. Dar de data aceasta ea nu a mai primit şase măsuri de orz, ci a primit sămânţa direct de la Dătătorul ei, devenind în interiorul ei o Fântână de Apă vie din care curge Viaţa veşnică. Atunci, cei doi s-au unit, el şi ea, apoi a fost în ea. Aleluia!

Totul se petrece în capitolul patru, în Pecetea a patra. Aici, ea zămisleşte fiul făgăduit, taina. Vedeţi, rodul dovedeşte întotdeauna sămânţa. Amin.

Odată, o femeie a avut doi fii. Pe unul l-a chemat Cain, iar pe celălalt Abel. Dar rodul a dovedit cine era tatăl, a dovedit sămânţa, cine era dătătorul ei. Priviţi la rod şi veţi vedea cine este dătătorul seminţei.

Acelaşi lucru este valabil şi astăzi. Uitaţi-vă la roade şi veţi cunoaşte sămânţa, dacă ea provine de la Lucifer sau de la Hristos. Va rezulta ceva care este ca şi tatăl.

Biblia spune că Eva a primit o altă sămânţă care să-l înlocuiască pe Abel care a fost ucis de fratele lui. Acesta a fost Set şi el era exact ca tatăl său. El a dovedit de unde provenea sămânţa. Aleluia!

La fel a fost şi sămânţa de care vorbim: a dovedit că era de la tatăl său Boaz.

Să ne uităm puţin la Rut. Când a fost pe punctul de a ieşi din scenă, când cartea lui Rut a fost pe punctul să iasă din scenă, ea a făcut ceva uimitor cu fiul făgăduit. Ea a luat copilul şi l-a aşezat la sânul lui Naomi. De ce? Pentru că evreii L-au dat pe Hristos la neamuri, dar neamurile Îl vor da pe Hristos înapoi la evrei. Când? Exact atunci când Ea este pe punctul să iasă din scenă. Ea îşi va lua zborul în capitolul patru, în Pecetea a patra, sub ungerea Vulturului, dar chiar înainte de aceasta, va lua Copilul şi-L va aşeza la sânul celor o sută patruzeci şi patru de mii. Cum se va întâmpla aceasta? Nu ştiu, dar o cred pentru că se află în cartea lui Rut.

Aşadar, noi vedem că patru şi şase merg împreună.

Unde a făcut Isus prima minune? La o cină a nunţii. Aleluia! De ce? Pentru că toată povestea este despre o nuntă, despre căsătorie. Aşadar, El a păşit în faţă să facă prima Sa minune. Care a fost aceasta? A luat şase ulcioare şi a prefăcut apa din ele în vin. El a luat Apa Cuvântului şi a transformat-o prin descoperire în imbold. Amin! El a luat Apa Cuvântului şi a transformat-o în descoperire, iar ei au privit aceste ulcioare cu apă şi dintr-o dată a fost descoperit Cel de-al şaptelea. De ce? Pentru că şase descoperă Cine este şapte. De ce? Pentru că şapte a prefăcut apa în vin. Aceasta nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu era în scenă şapte. Amin!

Răscumpărarea nu a putut avea loc până când nu a fost acolo a şasea măsură de orz; femeia nu a putut veni să primească har la fântâna harului lui Iacov până când nu a apărut Cel de-al şaptelea soţ. Nu se poate întâmpla nimic până când nu este în scenă şapte.

De aceea, trebuia să vină Pecetea a şaptea ca să le descopere pe cele şase. Pentru Rut nu a existat răscumpărare până când nu a fost acolo al şaptelea. El, al şaptelea, i-a dat şase, i-a arătat şase. El a prefăcut apa în vin, dar ei au văzut numai şase ulcioare, iar când le-au văzut pe cele şase, s-au întors şi L-au văzut pe al şaptelea, pentru că şaptele a prefăcut apa în vin. Aleluia!

De aceea, Pecetea a şaptea este tăcerea, de aceea nu s-a spus nimic despre ea şi totul este dezvăluit în şase. Toată Biblia ne spune povestea, iar când vedem cele şase Peceţi dezvăluite, trebuie să ne întoarcem şi să vedem Cine le dezvăluie. De ce? Pentru că cele şase nu pot fi descoperite până când nu este în scenă şaptele. El trebuie să vină jos, Marele Preot după rânduiala lui Melhisedec, Cuvântul trebuie să se întoarcă, iar când face aceasta, El începe să spună: „Unde este Soţul tău? Ai primit şase măsuri de orz, dar o doreşti şi pe a şaptea? Ai văzut şase ulcioare pline cu Apa Cuvântului prefăcute în descoperire, dar Îl doreşti pe al şaptelea, Îl doreşti pe Cel care le-a prefăcut pe cele şase? Îl doreşti pe Dătătorul de Sămânţă care ţi-a dat cele şase măsuri de seminţe?”

Vedeţi, taina nu este în legătură cu cele şase.

Rut ar fi putut să meargă şi să spună: „În acestea şase există o taină!”, apoi, să ia boabele şi să le întoarcă pe o parte şi pe cealaltă. Dar nu a spus aceasta pentru că taina se afla în şapte. Ea nu trebuia să fie fascinată de cele şase, ci trebuia să le ia ca semn, ca dovadă că şapte este în scenă.

După ce a gustat vinul, nunul a spus: „Acesta ne dă un imbold bun. Este cel mai bun. Trebuia să mi-l dai pe cel mai bun la început, şi pe cel mai puţin bun la urmă.” Dar nu a fost aşa: la sfârşitul timpului, noi L-am primit pe cel mai bun. La sfârşitul sărbătorii, la sfârşit, ne este dat Vinul cel mai bun, Stimulul cel mai bun, cea mai înaltă descoperire. Astfel, nunul a spus: „Ceva este pe dos pentru că vinul trebuia să fie mai puţin bun pe măsură ce ne apropiem de încheiere.”

Nu, domnilor! Nu şi când este vorba de Dumnezeu. Alfa şi Omega sunt acelaşi lucru, ceea ce a fost bun la început, va fi bun şi la sfârşit. Astfel, când au ajuns la cele şase ulcioare, ei au spus: „Este un vin bun! Este un vin bun!”

Vedeţi? Taina nu era în vin, ci în Persoana care a prefăcut apa în vin. Noi putem citi de câte ori vrem Cartea Peceţilor, dar dacă nu vedem venirea lui Hristos, dacă nu-L vedem pe Soţul nostru care vine să Se unească cu Soţia Sa şi să le descopere pe cele şase, nu am înţeles Cartea Peceţilor. Nu are rost s-o citim dacă nu Îl vedem pe şapte, pentru că El este Taina care face tot timpul întreaga lucrare. Fără El, nu există descoperirea celor şase Peceţi; El este Pecetea a şaptea. Aleluia!

În Pecetea a şasea citim:

„Ţineţi minte că acestea sunt taine ascunse! Cele şase Peceţi, împreună, sunt o Carte mare, şase suluri rulate împreună, şi dezvăluie toată Cartea Răscumpărării.”

Ce spune fratele Branham? Am crezut că este o Carte cu şapte peceţi. Este o Carte cu şapte Peceţi, dar noi nu avem al şaptelea sul. Nu vedem Pecetea a şaptea, ci doar pe cele şase, pentru că şapte este o taină. Aleluia!

Ce este Cartea Răscumpărării? Hristos. Cine este Hristos? Taina Peceţii a şaptea. Aleluia! Care sunt cele şase Peceţi dezvăluite? Taina lui Hristos, toată Cartea Răscumpărării. Aleluia!

„Aceasta fiind cum a fost răscumpărat tot pământul.”

În Pecetea a şaptea citim:

„Acum observaţi, pentru Mesajul timpului de sfârşit această Pecete…”

Fratele Branham a făcut ceva ce este minunat. Noi trebuie să înţelegem exact ceea ce a spus şi să nu parcurgem lucrurile superficial încercând să ajungem la pagina următoare.

„Acum observaţi, pentru Mesajul timpului de sfârşit…”

Care este Mesajul timpului de sfârşit? Fratele Branham ne-a adus Mesajul timpului de sfârşit. Suntem de acord cu aceasta? Şi el a spus:

„Pentru Mesajul timpului de sfârşit, această Pecete…”

Care este Mesajul timpului de sfârşit? Pecetea a şaptea. Mesajul său a fost Pecetea a şaptea; Mesajul lui a fost Hristos, Taina lui Dumnezeu descoperită.

Prima dată, El a venit într-un singur Vas, ca o singură mană, dar a doua oară a venit în formarea chipului unei Mirese, este venirea Domnului într-o Mireasă universală, într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Ce este aceasta? Taina Peceţii a şaptea. Ce este Pecetea a şaptea? Venirea Sa. El a venit de la început la sfârşit, totul este venirea Sa. Aleluia!

„În definitiv, El a descoperit toate cele şase Peceţi, dar nu a spus nimic despre a şaptea. Potrivit Scripturii, când începe Pecetea de la sfârşitul timpului, înainte de a o cunoaşte va fi categoric o taină deplină. Ţineţi minte Apocalipsa 10.1-7, de la unu la şapte, capitolul 10.1-7: „La sfârşitul Mesajului îngerului al şaptelea, vor fi cunoscute toate tainele lui Dumnezeu.” Noi suntem la sfârşitul timpului, la deschiderea celei de-a şaptea Peceţi.”

El a descoperit cele şase Peceţi, dar nu a spus nimic despre a şaptea. Aleluia!

Să citim ceva din predica „Suflete care sunt acum în închisoare”:

„Ţineţi minte, toate cele şapte Trâmbiţe sună sub cea de-a şasea Pecete. Când vom ajunge la aceasta, veţi înţelege. Fiecare Trâmbiţă (din cele şapte) a avut loc în Pecetea a şasea.”

Aşadar, toate Trâmbiţele sună sub Pecetea a şasea. Noi am crezut că Trâmbiţele sunt pentru evrei. Ei au fost chemaţi înapoi sub Trâmbiţe, iar Trâmbiţele au avut loc începând cu Primul Război Mondial. Amin! Trâmbiţele au avut loc încă de atunci şi i-au dus pe evrei în ţara lor. Deci, Trâmbiţele au loc de-a lungul Peceţii a şasea. Aleluia!

„Şapte este întotdeauna taina. Fiţi atenţi la şapte, căci el este sfârşitul. Aceea a fost venirea Domnului. Cerul a rămas în tăcere, în linişte, nimeni nu s-a mişcat, pentru că Isus Însuşi a spus: „Nici măcar un înger din cer nu ştie când Mă voi întoarce. Nici chiar Eu nu ştiu care este timpul, fiindcă Tatăl are aceasta în gândul Său.” Numai Dumnezeu o ştie, Duhul. El a spus: „Eu nu ştiu.” Atunci nu era încă descoperit, dar când a sunat acea a şaptea Trâmbiţă… sau îngerul al şaptelea, a fost deschisă o Pecete şi atunci în cer s-a făcut tăcere. Vedeţi, nu a fost dat de gol ceea ce urma să aibă loc.

Dar sub Pecetea a şasea, unde s-au deschis aceste Trâmbiţe, ţineţi minte: acolo (unde? Sub Pecetea a şasea), noi aflăm că Mielul a păşit în faţă, a apărut în scenă.”

Când are loc aceasta? Ce este aceasta? Mielul păşeşte în faţă să ia Cartea şi să-i rupă Peceţile. Când se petrece aceasta? Sub Pecetea a şasea. Ce este Pecetea a şasea? Pecetea a şasea îi duce pe evrei înapoi în ţara lor. Aceasta s-a desfăşurat în timpul vieţii fratelui Branham, de-a lungul slujbei sale, a întregii sale slujbe, dar şi în timpul vieţii noastre. Totul a început să se desfăşoare.

Pecetea a şasea a fost deschisă, iar fratele Branham a spus că sub Pecetea a şasea sună toate Trâmbiţele, iar când a sunat Trâmbiţa a şasea, două sute de milioane de demoni au fost eliberaţi de la râul Eufrat, iar el a întrebat: „Unde au mers ei?” şi a adăugat: „Ei au intrat în Hitler, în Stalin şi în armatele lor.” Ce a fost aceasta? Pecetea a şasea a fost „crăpată”, aducând necaz pentru evrei, ducându-i înapoi în ţara lor natală ca să poată primi Sărbătoarea Ispăşirii, pe Hristos.

„Dar sub Pecetea a şasea, unde s-au deschis aceste Trâmbiţe, ţineţi minte: acolo (unde? Sub Pecetea a şasea), noi aflăm că Mielul a păşit în faţă, a apărut în scenă.”

Mielul a păşit în faţă, a apărut în scenă sub Pecetea a şasea? Da.

„El a părăsit scaunul îndurării. Lucrarea Sa de răscumpărare s-a încheiat.”

Ce spune fratele Branham? Sub Pecetea a şasea, noi Îl vedem pe Miel apărând. A păşit în faţă, a apărut în scenă.

„Iar când El a păşit în faţă şi a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce stătea pe scaunul de domnie, „nu a mai fost timp”. Şi de îndată, imediat, în capitolul 10, versetul 7, a apărut un înger care a zis… Acest Înger a venit jos şi a jurat „că nu mai este timp.”

O, Doamne! Totul s-a petrecut sub Pecetea a şasea. A fost deschisă Pecetea a şaptea? Când va fi? Ce este Pecetea a şaptea? Pecetea a şaptea este venirea Domnului. Când va avea loc? Aţi pierdut-o pentru că s-a petrecut sub Pecetea a şasea. Nu aşteptaţi să se deschidă Pecetea a şaptea! Dacă ea nu este deschisă, nu au fost descoperite nici cele şase Peceţi. Ţineţi minte că taina Peceţii a şaptea le descoperă pe celelalte şase, şase măsuri de orz, ceasul al şaselea din zi, şase bărbaţi, şase vase cu apă; totul este în al şaselea ceas din zi. Aleluia!

„El a părăsit scaunul îndurării. Lucrarea Sa de răscumpărare s-a încheiat.”

În Pecetea a şaptea citim:

„Capitolul opt descoperă doar scena Peceţii a şaptea, şi nu este descoperit nimic altceva. Nimic.”

Să mergem în Apocalipsa 8, dar mai întâi, haideţi să ne oprim la capitolul 6, pentru că în cartea Apocalipsei este aşezat un tipar minunat. În Apocalipsa 6.1 citim:

„Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte Peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”

În capitolul 6, vedem descoperirea sub formă de simbol, deschiderea tuturor celor şase Peceţi. În care capitol au loc toate? În capitolul 6. Deci, în capitolul 6 avem descoperirea a şase Peceţi. Apoi, ne gândim că vom merge direct în Pecetea a şaptea, dar nu mergem acolo, ci ajungem în capitolul 7 care ne arată ce este curăţat sub Pecetea a şasea. Abia după aceea ajungem la capitolul opt, pentru că opt este veşnicia, o nouă zi.

Aşadar, ajungem la Apocalipsa 8.1:

„Când a rupt Mielul Pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.”

Nu avem nimic. Pecetea întâi, a doua, a treia, a patra, a cincea şi a şasea, toate descriu şi descriu, dar ce este Pecetea a şaptea?

„Nu vă voi spune ce este Pecetea a şaptea, dar vom vorbi despre capitolul şapte, despre cei o sută patruzeci şi patru de mii, despre fecioarele neînţelepte, iar acum, voi vorbi despre Pecetea a şaptea. Sunteţi pregătiţi?” Şi ce am auzit? Tăcere. Aţi înţeles?

Fratele Branham a spus:

„Acum este timpul să descoperim Pecetea a şaptea.” Şi ce am auzit? Tăcere. Nu s-a mişcat nimic, ci totul a stat pe loc. Cerul s-a cufundat în tăcere. De ce? Este o descoperire personală dată numai nouă, fiecărui individ şi numai lui. Este clipa în care noi intrăm în cămăruţă şi-L întâlnim pe Îngerul Domnului, fiecare personal şi ne descoperă la fiecare în parte ce este Pecetea a şaptea şi faptul că noi facem parte din Ea.

„Nu va fi o expunere publică!” Nimic.

Să citim ce a mai spus fratele Branham:

„Capitolul opt descoperă doar scena Peceţii a şaptea, şi nu este descoperit nimic altceva. Nimic.

Nu este descoperit în Pecetea a şaptea… nu are nimic a face cu capitolul şapte din Apocalipsa. Este descoperirea Peceţii a şaptea şi este o tăcere totală. Dacă aş fi avut timp… voi încerca să vă arăt în câteva locuri.

De-a lungul timpului, din Geneza, s-a vorbit despre această a şaptea Pecete. Aceste Peceţi vin de-a lungul timpului. Vă amintiţi că în dimineaţa aceasta am adus aceste lucruri în discuţie? Să fiţi atenţi pentru că în seara aceasta le vom aduce din nou. Voi aţi văzut că atunci când se ajunge la Pecetea a şaptea, totul este oprit brusc. (Fratele Branham pocneşte o dată din degete).

Isus Hristos vorbind El Însuşi…”

Aici, fratele Branham se referă la Matei 24, când apostolii L-au întrebat pe Domnul Isus: „Când va fi sfârşitul lumii? Când se vor petrece aceste lucruri? Când vei veni?”, iar El a început să le aducă cele şase Peceţi. Dar când a ajuns la Pecetea a şaptea, S-a oprit şi a început să vorbească în pilde.

„Când Te vei întoarce?” Ce a spus El? „Acestea sunt cele şase Peceţi. Pecetea a şaptea este venirea Domnului. Eu nu voi spune nimic despre Ea, dar vă voi vorbi despre Ea într-o taină: Când veţi vedea smochinul…” Cine este smochinul? Israelul.

„Când veţi vedea smochinul înfrunzind, să ştiţi că vara este aproape. Acum, vă arăt ceva. Când Israel se va întoarce în ţara sa, când va deveni o naţiune, când Israelul va începe să înflorească, acela este timpul când voi veni Eu.”

Aşteptăm noi ca Israelul să devină o naţiune? Aşteptăm înfrunzirea lui? Nu. Este aproape timpul să culegem smochinele. A trecut de timpul înfrunzirii, de timpul verii şi trecem la recolta deplină. Trecem în timpul lunii octombrie, în sărbătoarea a şaptea, în ziua a şaptea. Ei sunt gata să păşească să împlinească sărbătoarea a şasea care este Sărbătoarea Ispăşirii. Ei nu înfrunzesc, ci sunt gata de seceriş. Înseamnă că dacă aşteptăm venirea Sa, am trecut pe lângă Ea pentru că El a spus că vine atunci când Israelul înfrunzeşte.

„Vă voi spune ce sunt aceste şase Peceţi. Când veţi vedea necazuri, când veţi vedea întâmplându-se toate, vă voi descoperi toate acestea, dar Pecetea a şaptea…” Tăcere.

„Dar când vedeţi smochinul şi toţi ceilalţi pomi înfrunzind…”

Prieteni, noi am văzut deja smochinul înfrunzind, l-am văzut înflorind. Astăzi, smochinele atârnă greu şi aşteaptă să fie culese, cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei. El a venit deja. Aleluia!

Aş vrea să vă citesc câteva citate pentru că cred că sunt foarte interesante.

În Pecetea a şaptea citim:

„Unde suntem acum, prieteni? Peceţile şi totul se deschide; acum avem aceasta între, aici. Acolo este. Vedeţi unde ne aflăm? (Adunarea spune: „Amin!”).

Nădăjduiesc că înţelegeţi. Eu nu am educaţie. Ştiu despre ce vorbesc, dar nu pot explica astfel încât să aibă sens pentru voi.”

Aleluia! Pentru că Pecetea a şaptea este o taină, El a folosit un om fără educaţie. Fratele Branham a spus: „M-am uitat exact la ea şi am văzut ce era.” Şi a mai spus: „Eu nu am educaţie şi nu pot explica astfel încât să puteţi înţelege.” De ce? Pentru că noi nu trebuie s-o înţelegem cu mintea, ci cu inima. Nu trebuie să fie un exerciţiu intelectual, Pecetea a şaptea nu trebuie să fie ceva intelectual, ci trebuie să fie o descoperire desăvârşită cu privire la Cine este Hristos.

Problema este că noi privim la ceea ce a spus fratele Branham şi avem impresia că a vorbit foarte ciudat, că a luat un text şi l-a legat de altul, deşi ele nu aparţin unul de altul. Apoi, a luat o poveste pe care noi nu o înţelegem, a vorbit despre vânătoarea de veveriţe, aşa că ne întrebăm: „Ce are aceasta a face cu Peceţile?” El vorbea despre toate acele lucruri şi a spus: „Eu ştiu despre ce vorbesc.” De ce? Pentru că a spus: „Eu am văzut-o, m-am uitat exact la ea.”

Vedeţi? El ştia despre ce vorbea. Noi suntem cei care nu ştim despre ce vorbea el, iar singurul fel în care vom putea înţelege despre ce a vorbit este să ne uităm la Ea cu ochii descoperirii. Când solzii sunt daţi de pe ochii noştri, când vom vedea ceea ce a văzut el, vom putea înţelege despre ce a vorbit. Până atunci, vom continua să spunem: „Aceasta nu se potriveşte! De ce a trecut acolo? De ce sare de la una la alta? Nu înţeleg unde se aplică versetul acesta!”

Fratele Branham a vorbit despre aceasta şi a spus:

„În Matei 24, Isus a vorbit despre cele şase Peceţi, dar nu a spus nimic despre Pecetea a şaptea, ci a trecut la o pildă despre smochin.” Apoi, a spus: „Sunt deja câţiva ani de când ei au propria lor naţiune, propria lor armată, proprii lor bani.”

Înţelegeţi? O puteţi vedea? Înţelegem acum despre ce vorbea el? El nu vorbea despre ceva ce avea să vină în viitor, ci vorbea despre ceva care se petrecea chiar atunci, chiar în faţa ochilor săi; el o vedea, ştia ce era, ştia despre ce vorbea, dar poate nu a putut s-o explice într-un fel în care să ne facă şi pe noi să înţelegem.

Poate voi spuneţi astăzi: „Frate Chad, mă uit la tine şi habar nu am despre ce vorbeşti.” Nici nu trebuie să înţelegeţi până când nu vă este descoperit. Voi nu trebuie să puneţi totul cap la cap ca să aibă sens din punct de vedere matematic, nici să spuneţi: „Voi sări şi voi vorbi despre povestea aceasta, despre pilda aceea sau despre aceasta şi voi spune: „Şase vase…”, înţelegeţi?

„Nu ştiu despre ce vorbeşti!”

Când El ne deschide ochii şi vedem ceea ce a văzut fratele Branham, vom şti exact despre ce vorbea, ne vom bucura şi vom spune: „Am înţeles. O văd. Fac parte din Ea! Sunt în Ea! Este pretutindeni în jurul meu!” Cine? Pecetea a şaptea. Aleluia!

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”:

„Dumnezeu a avut un scop şi o taină ascunsă. Despre aceasta aş vrea să îi vorbesc bisericii în dimineaţa aceasta, despre taina ascunsă a lui Dumnezeu pe care El a avut-o în gândul Său înainte de întemeierea lumii şi cum s-a desfăşurat exact până în ceasul în care trăim noi astăzi. Înţelegeţi? Atunci veţi înţelege clar ceea ce este înfăptuit.”

Vedeţi? El nu a spus: „Ceea ce va fi înfăptuit”, ci „ceea ce este înfăptuit.”

„Acum, marea taină a lui Dumnezeu este un secret. El a păstrat totul ascuns şi nimeni nu a ştiut nimic despre ea. Nici măcar îngerii nu au înţeles-o. Vedeţi, El nu a descoperit-o. De aceea, sub cea de-a şaptea taină a noastră, când a fost deschisă Pecetea a şaptea, acolo a fost tăcere. Când a fost Isus pe pământ, ei au vrut să ştie când va reveni, dar El le-a spus: „Nici Fiul Însuşi nu ştie când se va întâmpla!” Vedeţi, Dumnezeu a păstrat aceasta numai pentru El. Este o taină. De aceea, în cer s-a făcut o tăcere de o jumătate de ceas şi şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor, iar lui Ioan i-a fost interzis să scrie. Vedeţi, venirea Domnului.”

Aceasta este taina.

„Acesta este un lucru pe care El nu l-a descoperit încă, cum şi când va veni El. Este un lucru bun că nu a făcut-o. Nu.

El a arătat-o şi a descoperit-o în fiecare tip sau umbră care se află în Biblie.”

Aleluia!

„Aşadar, întreaga Biblie este descoperirea tainei lui Dumnezeu în Hristos.”

Întreaga Scriptură este descoperirea Peceţii a şaptea.

„Întreaga Scriptură este expresia unui singur scop pe care l-a avut Dumnezeu, a unui singur scop pe care a dorit să-l atingă în toată Scriptura. Astfel, toate faptele credincioşilor din Biblie au fost o preumbrire, au exprimat care a fost marele scop al lui Dumnezeu, iar acum, în aceste zile din urmă, El a descoperit-o şi o arată. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în această dimineaţă o vom vedea chiar aici, vom vedea ceea ce a avut Domnul în gândul Său în tot acest timp şi a exprimat.

Aşadar, voi puteţi vedea cât este de important să cunoaştem aceasta, şi apoi să încercăm s-o aducem la oameni. Vedeţi? Eu nu am încercat să intru în detalii ca să încerc să explic totul aşa cum mi-a descoperit Dumnezeu mie.”

De aceea, a ajuns la mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”. Despre ce vorbea el? Despre venirea Domnului, despre Pecetea a şaptea, despre marea Taină care se afla în gândul lui Dumnezeu, despre care îngerii nu ştiau nimic şi despre care nici măcar Isus nu a putut spune nimic când a fost pe pământ. Ce este aceasta? Hristos, Taina lui Dumnezeu descoperită.

Să mergem acum la Geneza. Profetul lui Dumnezeu a spus că această Pecete este total mută. El a spus aceasta în Pecetea a şaptea:

„Despre această a şaptea Pecete s-a vorbit de-a lungul timpului, din Geneza. De la început, din Geneza, această a şaptea…”

Să mergem în Geneza 1.1-2. Dacă Pecetea a şaptea este la început, în Geneza, să mergem acolo şi s-o privim. Aleluia! De la început până la sfârşit, totul este numai El.

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.”

Să ne oprim aici. Aici Îl vedem pe Dumnezeu exprimându-Se, iar când Dumnezeu S-a exprimat pe Sine Însuşi, a ieşit afară Logosul şi totul a fost creat de El şi pentru El şi nimic din ce a fost creat, nu a fost creat fără El.

Aşadar, „La început, Dumnezeu a creat…” Chiar acolo este Hristos. Şi ce a făcut El când a venit? Dumnezeu a început să descopere ce era în gândul Său, iar atunci, El a creat o dimensiune cerească cu îngeri şi alte lucruri, după care a început creaţia de pe pământ, a luat ceea ce era în gândul Său şi a reflectat-o jos pe pământ. Aleluia! Mai întâi, a creat locurile cereşti, îngerii, totul ca să I se închine Lui, apoi a creat pământul. Ce a fost aceasta? Exprimarea a ceea ce era în gândul Său, fiindcă avea o Taină pe care dorea s-o împărtăşească. El dorea să fie cunoscut, descoperit, iar pentru aceasta a îngăduit ca totul să ajungă la exprimare. Dar s-a întâmplat ceva şi a existat o judecată asupra acestui mare secret, iar atunci secretul a fost înconjurat de întuneric, a fost pecetluit. Ceea ce era în gândul lui Dumnezeu a fost creat, dar după aceea a fost pecetluit. Pecetea a şaptea a fost vorbită la început şi atunci a fost pecetluită.

„Dumnezeu a zis…”

Ce urma să facă El? Să rupă Pecetea. Ce era Pecetea? Întunericul. Întuneric în minte, în suflet, fără înţelegere, fără Lumină. Astfel, El a trebuit să rupă Pecetea întunericului ca să poată dezvălui Taina Sa. Unde se afla Taina Sa? Sub întuneric. Tot ceea ce a făcut El, tot ceea ce a creat El se afla acolo, dar era sub o Pecete, sub întuneric, sub necunoştinţă, de aceea, a trebuit să frângă întunericul necunoştinţei pentru a descoperi ceea ce a făcut El.

„Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.”

Cine a rupt Pecetea? Lumina.

În predica „Răsăritul Soarelui” citim:

„Prima Lumină care a fost dată vreodată pământului a fost Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.”

Prima Lumină care a venit să împingă întunericul înapoi, să-l determine să se retragă a fost Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Iar Cuvântul vorbit este Lumina care frânge perdeaua întunericului.

„Prima Lumină care a fost dată vreodată pământului a fost Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. El a zis: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Aceea a prefăcut întunericul în lumină, ca să poată fi adusă la suprafaţă pe pământ o creaţie a bucuriei şi a vieţii. Apoi, pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu Se mişca cu dragoste şi compasiune, în acea mare zi, prima zi a zorilor creaţiei pe pământ, a răsărit soarele, iar razele sale au străbătut pământul, au uscat apele de deasupra acestuia şi au făcut deasupra o atmosferă. Pentru prima dată, urma să aducă bucurie şi viaţă pe pământ, printr-o sămânţă. Acela a fost un ceas mare.”

Ce era în pământ? Sămânţa originală. Cuvântul vorbit, Sămânţa. Când Dumnezeu a vorbit şi a spus: „Aici va fi un pom!”, apoi a vorbit din nou şi a spus: „Aici va fi o plantă!”, Cuvântul vorbit, Sămânţa zăcea acolo în judecată şi acoperit de întuneric, dar El a spus: „Să fie lumină!”, iar când a spus aceasta, totul s-a despărţit. El a creat atmosfera, parcurgând toţi aceşti paşi, pentru a se asigura că sămânţa va veni la suprafaţă şi va începe să rodească pentru a arăta ce fel de sămânţă era. Amin! Aceasta este descoperirea celor şapte Peceţi, prieteni. Aleluia!

Să mergem în Geneza 1.26. Dumnezeu a parcurs şase Peceţi: prima zi, a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincea zi şi a şasea zi. El a parcurs şase mii de ani ai creaţiei, iar în a şasea mie de ani, în a şasea zi, El a spus în versetul 26:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.

Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.”

Noi trebuie să înţelegem că ziua a şasea a fost de o mie de ani. Atunci, El l-a creat pe om după chipul Său, dar l-a făcut un om duhovnicesc, iar în acel om duhovnicesc se afla şi femeia. În ziua a şasea, El l-a luat pe acel om duhovnicesc şi l-a pus într-un trup de carne ca să poată exista pe pământ o manifestare a ceea ce era pe plan duhovnicesc. Atunci, El l-a făcut din pământ, a văzut că era singur, i-a luat o coastă şi a creat femeia, a luat duhul feminin din om şi apoi i-a pus împreună. Toate acestea au avut loc în ziua a şasea.

Ce se petrecea? Dumnezeu Se manifesta pe Sine Însuşi. Când? În ziua a şasea. Atunci El a spus: „Să-i facem după chipul şi asemănarea Noastră.” Cum? I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. Ce a făcut Dumnezeu? Descoperea Taina Sa în ziua a şasea.

Mai întâi, a venit la suprafaţă Adam singur, iar soţia lui se afla în el, erau amândoi împreună. Atunci, Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a pus în trup de carne, toate atributele fiind în el. Dar cu toate acestea, el era singur, umbla singur pe faţa pământului. Ce era aceasta? Taina Peceţii a şaptea. El umbla singur pe pământ în ziua a şasea şi nu era bine ca el să fie singur, de aceea, Dumnezeu a spus că-i va găsi un ajutor. Astfel, El a căutat printre îngeri, printre heruvimi, serafimi şi toată oştirea cerească, dar nu a putut să-i găsească o pereche.

Adam a privit la toate lucrurile create pe pământ, s-a uitat la plante, la animale, la toate, dar nu exista nimic potrivit să fie perechea sa. De ce? Pentru că perechea lui era în el.

Dumnezeu a privit în tot cerul. El era slăvit, avea o rânduială acolo, îi avea pe arhangheli, pe heruvimi şi serafimi, dar niciunul dintre ei nu era Perechea Lui, pentru că Perechea Lui Se afla în El. Ce descoperea El? Pecetea a şaptea.

Toate acestea s-au petrecut în ziua a şasea. În ziua a şasea, El a luat-o pe femeie, a scos-o afară din om şi a pus-o în propriul sau trup de carne, iar atunci am avut o manifestare a părţii bărbăteşti şi a părţii femeieşti în trup de carne; atunci El trebuia să aducă aceste manifestări împreună. Cine erau ei? Manifestările în trup ale gândului ceresc. Astfel, El i-a adus pe cei doi împreună şi i-a unit, apoi a privit la tot ceea ce a făcut şi a spus: „Totul este foarte bine.” Când? În ziua a şasea. Atunci El a făcut tot, tot ceea ce se afla în gândurile Sale, tot ceea ce căzuse în ruină printr-o nimicire anterioară şi care era în întuneric din cauza a ceva ce se petrecuse.

El a parcurs şase zile, şase Peceţi, în care a început să descopere şi a continuat să descopere până când a ajuns la Sine Însuşi în trup de carne. El arăta, reflecta pe pământ ceea ce avea loc în ceruri. Astfel, a creat femeia şi i-a pus împreună. Când? În ziua a şasea. Apoi, El S-a uitat la tot ce făcuse şi a spus: „Sunt foarte bune!” Vedeţi, nu există nimic ce poate fi adăugat la această descoperire. Nu mai există nimic ce trebuie făcut. Nu mai există nimic ce trebuie pus la locul său, nu mai există nimic ce trebuie să fie vorbit sau făcut.

Apoi, ajungem în Geneza 2.1-2:

„Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.

În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.”

În ziua a şaptea, El nu a făcut nimic. Dumnezeu a făcut totul în cele şase zile, aşa că nu a mai existat nimic de adăugat, de spus, de descoperit, de arătat, de vorbit; totul a fost înfăptuit în cele şase zile. De aceea, când am ajuns la Peceţi, oamenii au spus: „Când se va deschide Pecetea a şaptea, vom şti.” Pecetea a şaptea a fost deschisă, este descoperită în şase. Tot ce a trebuit să restituie El, toate lucrurile asupra cărora a trebuit să strălucească Lumina, tot ceea ce a trebuit să fie pus la loc, tot ceea ce trebuia să se întoarcă la ceea ce era în gândul Său, trebuie să se petreacă în Pecetea a şasea pentru că Pecetea a şaptea este tăcerea. Pecetea a şaptea înseamnă odihnă, ziua a şaptea este întoarcerea înapoi în grădina Eden, nu se petrece nimic, nu există nici o descoperire nouă, nu are loc nimic nou pentru că totul este descoperit în şase. De aceea, este copilăresc să spunem: „Când se va deschide Pecetea a şaptea, vom şti. Eu aştept Pecetea a şaptea, pentru că atunci când va veni Hristos şi va deschide Pecetea a şaptea…”

Prieteni, El a făcut deja aceasta, iar Pecetea a şasea a dovedit-o.

În zilele creaţiei, Pecetea a şaptea a fost Dumnezeu: Dumnezeu a vorbit, Dumnezeu l-a creat pe om, Dumnezeu a creat femeia, Dumnezeu i-a pus pe cei doi împreună. Dumnezeu a fost Pecetea a şaptea care a făcut totul din prima zi până în a şasea, iar după ce a făcut totul, a spus: „Este foarte bine. Totul arată Cine sunt Eu. Totul arată ce era în gândul Meu, pentru că ceea ce era în gândul Meu a devenit trup. Tot ceea ce am dorit a fost înfăptuit, iar acum Mă pot odihni.”

Voi ziceţi: „Dar unde este Dumnezeu, pentru că nu-L vedem.”

Nu puteţi vedea cele şase zile? Nu puteţi vedea plantele şi animalele, bărbatul şi femeia? Nu puteţi vedea armonia desăvârşită? Toate acestea sunt El. Aceasta este descoperirea Lui. Nu puteţi vedea Cuvântul întors înapoi? Nu puteţi vedea că tot ce a predicat Pavel a fost restituit în ziua noastră? Tot ceea ce s-a pierdut de-a lungul epocilor Bisericilor s-a întors înapoi, totul a fost restituit, pus înapoi la locul său, Cuvântul vorbit revine acum la rodul Său. Amin! Ce este aceasta? Este El. Aceasta este lucrarea mâinilor Peceţii a şaptea, toate acestea sunt Hristos care lucrează, lucrează şi lucrează, vorbeşte, vorbeşte şi vorbeşte, iar acum se întoarce înapoi şi spune: „Aproape că am terminat. Aproape că intrăm înapoi în odihnă timp de o mie de ani.” Aleluia! Ziua a şasea este Dumnezeu exprimat în trup, parte bărbătească şi parte femeiască.

În Apocalipsa 6 regăsim toate cele şase Peceţi, dar nu şi Pecetea a şaptea. Pecetea a şaptea apare în capitolul opt şi nu este nimic. În Geneza capitolul 1 sunt toate cele şase zile, dar nu şi ziua a şaptea. Ziua a şaptea apare în capitolul 2 şi nu este nimic. Deci, este acelaşi lucru. Biblia are şaizeci şi şase de cărţi pentru că totul este descoperit în şase. Totul este descoperit în şase zile, în şase mii de ani, în şase Peceţi. Există şapte dimensiuni, iar fratele Branham a spus că în dimensiunea a şaptea este numai Dumnezeu, este gândul lui Dumnezeu, Dumnezeu singur.

Ce sunt cele şase dimensiuni? Cele şase dimensiuni descriu ceea ce se află în dimensiunea a şaptea. Toate cele şase dimensiuni Îl descriu pe Cel care Se află în dimensiunea a şaptea. Amin! Toate cele şase Îl arată pe şapte. Aleluia! Ce este în gândul lui Dumnezeu? Nu este ceva ce se mişcă, putem vedea sau auzi. Dar cum puteţi cunoaşte gândul Lui? Uitaţi-vă la celelalte şase dimensiuni pentru că ele descoperă ceea ce este în gândul Lui. Cum ştim ce este în gândul Lui? Priviţi la Cuvântul Lui. Aleluia!

În Mesajul „Perseverent” din anul 1962, citim:

„Voi aveţi cinci simţuri în trupul vostru. Dumnezeu v-a dat aceste cinci simţuri ca să puteţi percepe căminul vostru pământesc. Acestea sunt: văzul, auzul, pipăitul, mirosul şi gustul, dar ele nu au nimic a face cu Dumnezeu.”

De ce nu-L putem vedea? Pentru că acestea nu au nimic a face cu Dumnezeu. Nu-L pot simţi? Nu are nimic a face cu El? Nu putem să-L cunoaştem prin pipăit, gust sau miros? Nu. Noi nu putem să-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa.

„Niciunul dintre ele nu pot să-L exprime pe Dumnezeu, nici măcar unul dintre ele. Nu, pentru că ele v-au fost date ca să puteţi percepe căminul vostru pământesc. Înţelegeţi? Vedeţi, gustul, pipăitul, văzul, auzul şi gustul nu au nimic a face cu Dumnezeu. Deloc! De fapt, oamenii se bazează pe acestea, dar voi nu trebuie să faceţi aceasta.

Credinţa este ceva diferit. Credinţa este al şaselea simţ, iar prin ea intraţi în legătură cu Dumnezeu. Deci, voi puteţi intra în legătură cu Dumnezeu numai prin al şaselea simţ care este credinţa.”

Fratele Branham numeşte credinţa al şaselea simţ, nu al şaptelea. Cum ne putem apropia de Dumnezeu? prin al şaselea simţ. Dumnezeu este al şaptelea. Cum a ajuns al şaptelea? Eu sunt legat de lucrurile pământeşti, dar ce ne leagă de cele cereşti? Al şaselea simţ, credinţa, este singura legătură pe care o avem între cele pământeşti şi cele cereşti. Trebuie să se ajungă din nou la şase, iar când ajungem la şase, Îl putem avea pe al şaptelea. Cum? Prin credinţă. Aleluia!

Credinţa este al şaselea simţ şi prin ea putem să ne apropiem de Dumnezeu. Aşadar, noi putem intra în legătură cu Dumnezeu numai prin al şaselea simţ care este credinţa. Aceasta este singura cale prin care putem intra în legătură cu Dumnezeu, nu prin cele cinci simţuri. Aleluia!

Abia acum ajung la textul la care am dorit să ajung tot timpul. Să mergem la Geneza 29.15, dar înainte de a citi versetul acesta, aş vrea să citesc ceva din predica „Singurul loc ales de Dumnezeu pentru închinare”:

„El a fost încercat pentru a se vedea cum stă. Înţelegeţi? A fost încercat în toate felurile, aşa cum suntem încercaţi şi noi, dar El nu a cedat deloc! Nu, domnilor! Acela a fost Fiul lui Dumnezeu, iar mielul era verificat şi ţinut timp de paisprezece zile.”

Fratele Branham a adus în discuţie aceste paisprezece zile pentru că încerca să ne arate ceva:

„Acelea erau două Sabate sau două veacuri. Unul pentru evrei, care au jertfit mielul ca preumbrire şi unul pentru neamuri care au adevăratul Miel; şi toţi au fost făcuţi desăvârşiţi crezând că acest Miel urma să vină. Dar El a fost încercat sau verificat timp de paisprezece zile; El era Cuvântul.”

Fratele Branham a subliniat faptul că de Paşti, evreii înjunghiau mielul în a paisprezecea zi a lunii şi a spus că acestea sunt ciclurile a două Sabate. Mielul urma să fie înjunghiat în a paisprezecea zi, iar el a spus că acestea sunt Vechiul şi Noul Testament, două epoci, evreii şi neamurile.

Aşadar, mielul era ţinut, testat şi verificat pentru că urma să fie înjunghiat în a paisprezecea zi. Noi am parcurs şapte mii de ani de la creaţie, fiecare zi fiind o mie de ani. Deci, am avut 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, iar în ziua a şaptea omul a căzut. Şi când a căzut omul, a existat un miel care a fost luat şi înjunghiat pentru el. Este adevărat? Noi ştim că această jertfă Îl preumbrea pe Fiul lui Dumnezeu, pe Isus Hristos care urma să vină şi să fie înjunghiat pentru iertarea păcatelor. Dar acum, noi avem alţi şapte mii de ani, pentru că există numai paisprezece zile, paisprezece mii de ani, a şaptea mie de ani fiind Mileniul.

Noi am ajuns la sfârşitul celei de-a şasea zile şi suntem pregătiţi să trecem în ziua a şaptea care este Mileniul. Aleluia! Mielul a fost ţinut şi dovedit desăvârşit timp de două Sabate. Amin!

Să mergem acum în Geneza 29.15-27:

„Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?”

Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea şi cea mai mică, Rahela.

Lea avea ochii slabi, dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.

Iacov iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”

Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”

Astfel, Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.

În urmă, Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.”

Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.

Seara, a luat pe fiică-sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.

Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.

A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci, Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”

Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.

Isprăveşte săptămâna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”

Noi vedem că Laban avea două fete, dar Iacov o iubea pe Rahela, iar Rahela era mireasa, era lumina ochilor săi. Ea era cea pe care o dorea el. Astfel, Iacov a făcut o înţelegere cu Laban, iar acesta i-a spus: „Slujeşte-mi timp de şapte ani şi poţi s-o iei!”

Aşadar, el a slujit timp de şapte ani sau primul ciclu al Sabatului sau Vechiul Testament pentru a ajunge la sfârşitul perioadei evreilor. Dar pentru ce slujea el? Ca să-şi ia o mireasă. Dar apoi şi-a dat seama că nu a primit mireasa pentru care a slujit şi a zis: „Aceasta nu este Rahela! Nu mi-am primit mireasa, ci m-am ales cu Lea.” Ce i s-a spus atunci? „Mai slujeşte încă şapte ani, încă un ciclu de şapte ani, încă un ciclu de Sabat pentru neamuri şi o poţi avea pe Rahela.” El a trebuit să treacă prin Vechiul Testament, prin tot ciclul Sabatului şi a putut s-o aibă pe Lea. Dar o dorea pe Rahela, aşa că Laban i-a zis: „Dacă promiţi că vei sluji încă şapte ani…” El nu a trebuit să aştepte până la sfârşitul celor şapte ani ca s-o poată avea, ci a trebuit să promită că va sluji încă şapte ani pentru ea şi a primit-o chiar atunci. Iacov a luat-o şi a trăit cu ea în timp ce muncea pentru a plăti răscumpărarea ei timp de încă şapte ani.

Puteţi vedea povestea voastră? Ne putem vedea pe noi înşine aici? Isus a lucrat, a lucrat şi a continuat să lucreze de-a lungul Vechiului Testament, a venit profet după profet şi a lucrat prin tot Vechiul Testament până când a venit şi a împlinit primul Sabat dându-Şi Viaţa, dar atunci a văzut: „Nu aceasta este Mireasa pe care Mi-o doresc. Am primit-o pe Lea, dar Eu o vreau pe Rahela, Mireasa dintre neamuri.”

Numele „Rahela” înseamnă „o oiţă de parte femeiască.” De ce? Dacă există un Miel care a fost adus în faţă, trebuia să fie şi o Oiţă de parte femeiască.

Iacov a primit-o pe Lea, dar în acelaşi timp a promis că va mai sluji încă un ciclu de şapte şi a primit-o pe Rahela. Deci, a slujit timp de şapte ani având-o pe Rahela alături de el. Dar Rahela a fost stearpă timp de şapte ani, în timp ce Lea avea copii unul după altul. Atunci Rahela a devenit geloasă şi şi-a dat slujnica pentru a zămisli copii, iar când a văzut aceasta, Lea şi-a dat şi ea slujnica şi astfel s-au născut toţi acei fii. Dar Rahela tot nu a avut un fiu, tot nu a avut un copil. Ea era căsătorită, dar trecea prin ciclul de şapte ani; ea trebuia să treacă prin cele şapte epoci ale Bisericii. Aleluia! A trecut prin cele şapte epoci ale Bisericii, dar nu a avut nici un copil. Să mergem mai departe.

„Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi, Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela.

Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.

Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea, şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

Domnul a văzut că Lea nu era iubită şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.

Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben (Vedeţi fiu); „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit”. (v. 28-32).

Aşadar, Lea a continuat să nască şi să aibă copii, iar acum aş vrea să mergem la Geneza 30.18:

„Lea a zis: „M-a răsplătit Dumnezeu, pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea.” De aceea i-a pus numele Isahar (Răsplătire).

Lea a rămas iarăşi însărcinată şi a născut un al şaselea fiu lui Iacov.”

Ţineţi minte cifrele noastre: patru, şase şi şapte.

Lea a născut cel de-al şaselea fiu al ei.

„Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta, bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.” De aceea i-a pus numele Zabulon (Locuinţă). (v. 20).

(În limba engleză numele „Zabulon” a fost tradus „înălţat.”).

I-a pus numele „Înălţat” pentru că fiul pierzării va fi înălţat în Pecetea a şasea.

„În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dina (Judecată).” (v. 21).

Ce înseamnă Dina? Ce vine cu şase? „Judecata.” „Dina” înseamnă „Judecată”, iar Pecetea a şasea este Pecetea judecăţii. După şase fii, ea a adus judecata. Dar ce se petrece sub acest al şaselea fiu, sub Pecetea a şasea? Ce se petrece după ce vine judecata?

Să mergem la versetul 22:

„Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii.

Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”

Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!” (v. 22-24).

Fratele Branham a spus că Iosif a fost simbolul desăvârşit al lui Hristos. Prima soţie a lui Iacov a avut copii, a avut fii, iar când a ajuns la al şaselea fiu, după ce l-a avut pe al şaselea fiu, a venit judecata pentru că Pecetea a şasea este Pecetea judecăţii. Dar sub aceasta, urma să se schimbe ceva pentru Rahela. Când lumea urma să intre în judecată, când judecata urma să izbucnească pe pământ, când a venit în scenă Dina, dintr-o dată, Dumnezeu a deschis pântecul Rahelei şi urma să aibă loc o concepţie şi vom vedea că aceasta a avut loc în ziua a şaptea. La sfârşitul celor şapte epoci, ea urma să zămislească. Şi ce avea să aducă la suprafaţă? Desăvârşirea, pentru că Iosif a fost desăvârşirea, un simbol desăvârşit al lui Hristos.

Să citim încă o dată:

„Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”

Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”

După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea.” (v. 23-25).

El nu putea să meargă acasă până la sfârşitul celor şapte epoci ale Bisericii deoarece a promis că va sluji timp de încă şapte ani, şapte epoci ale Bisericii pentru Rahela. Ea a fost stearpă de-a lungul celor şapte epoci: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, iar în timpul cât a fost stearpă, cealaltă soţie a născut al şaselea fiu, Pecetea a şasea, după care a adus judecata. Dar dintr-o dată, Rahela a putut zămisli în timpul judecăţii, a dat naştere desăvârşirii, tipul perfect al lui Hristos, iar când a venit acesta, Iacov a spus: „Este timpul să merg acasă. Anii mei de robie, de slujire s-au încheiat. Lasă-mă să merg acasă pentru că este timpul să mă întorc în ţara mea, la moştenirea mea. M-am întors la locul în care ar trebui să fiu.”

Când? După două cicluri de şapte: Vechiul şi Noul Testament. După epocile bisericilor, Rahela, Oiţa, urma să nască fiul făgăduit. Ce avea să fie el? Desăvârşirea.

Vorbind despre Iosif, fratele Branham a spus:

„Acum fiţi atenţi! Fiecare capodoperă, fiecare sculptură, este pusă pe o temelie. Sculptura lui Michelangelo, Moise este aşezată pe o bucată de marmură de trei sau patru picioare. Are o temelie. Astfel, pregătind această Capodoperă, Dumnezeu a pus-o pe temelia patriarhilor, iar patriarhii au fost Avraam, apoi Isaac, apoi Iacov şi Iosif, cele patru colţuri.”

Vedeţi cifra patru din nou? Urma să fie ceva cu aceasta.

„Avraam a fost temelia credinţei. Să spunem că a avut patru temelii. Temelia credinţei a fost Avraam. Temelia dragostei a fost Isaac; temelia harului a fost Iacov, harul lui Dumnezeu pentru Iacov. Noi ştim cu toţii aceasta. Dar în Iosif a fost desăvârşirea, acela fiind locul în care El a putut să aşeze Capodopera. Nu pe prima temelie, nu pe a doua temelie, nu pe a treia, ci pe a patra temelie.”

În Pecetea a patra, acum va veni Iosif, desăvârşirea. Când? În Pecetea a patra. Cine o va purta? Rahela. Dacă priviţi la felul cum este aranjată Biblia, vedeţi că felul cum sunt număraţi fiii este concepută foarte specific. Zabulon a fost al şaselea fiu. După el a venit judecata şi imediat după judecată a venit Iosif, el fiind al şaptelea fiu. El este al şaptelea fiu, dar cine l-a născut? Nu prima femeie, nici prima sau a doua concubină, ci a fost a patra femeie. Vedeţi? Desăvârşirea avea să vină sub Pecetea a patra, sub a patra femeie. Amin! Iar când a venit desăvârşirea, a fost timpul să meargă acasă. Aleluia! Fiecare simbol din Biblie spune acelaşi lucru.

Să mai citim ceva din predica „Suflete care sunt acum în închisoare”:

„Observaţi! Mesajul îngerului al şaptelea trebuia să descopere cele şapte Peceţi. Apocalipsa 10.7. Veţi găsi aceasta. Înţelegeţi?

„Iar el, a văzut acest Înger venind jos şi punând piciorul Său pe pământ şi pe mare”. Acela a fost Hristos. „El avea un curcubeu deasupra capului Său.” Observaţi-L, Îl veţi găsi din nou în Apocalipsa 4: „Cu curcubeul deasupra capului Său; arătând ca o piatră de iaspis şi de sardiu”, şi aşa mai departe. Iată-L venind şi punând „un picior pe pământ şi unul pe mare şi ridicând mâna în sus. El avea un curcubeu deasupra capului Său.” Acesta este un legământ. El este Îngerul legământului, Hristos; a fost făcut cu puţin mai prejos de îngeri, pentru a suferi. Iată-L venind! „Şi-a ridicat mâinile spre cer şi a jurat pe Cel ce trăieşte în veci de veci”, Cel veşnic, Tatăl, Dumnezeu, „că nu va mai fi timp.” Când are loc aceasta, s-a terminat, a fost înfăptuit, este încheiat.

Apoi, Scriptura spune: „La Mesajul celui de-al şaptelea înger pământesc”, mesagerul de pe pământ, a celei de-a şaptea şi ultima Epocă a Bisericii, „la începutul slujbei sale”, în timpul când începe pe pământ, „taina lui Dumnezeu, a acestor şapte Peceţi, va fi făcută cunoscută.” Acum putem vedea unde ne aflăm. Ar putea să fie, prieteni? Ar putea să fie? Observaţi, totul este posibil.”

Când vine jos Îngerul puternic, când El începe să vorbească cele şapte Tunete, când îngerul al şaptelea începe să sune din trâmbiţa sa, trebuie să fie făcute cunoscute cele şapte Peceţi. Noi nu aşteptăm să se întâmple ceva, pentru că a existat un ciclu de şapte.

Ţineţi minte că pentru ca Rut să poată fi luată, trebuia răscumpărată mai întâi Naomi. Ea a fost răscumpărată, iar timp de şapte epoci, El a lucrat cu Rahela, dar ea a fost stearpă. Ea a fost stearpă, dar acum, după Pecetea a şasea, după ce judecata a fost deschisă pe pământ, este timpul Rahelei. Acesta este timpul nostru. Acum am ajuns la sfârşitul tuturor lucrurilor. Totul a fost deschis, totul a fost descoperit. Ce se întâmplă acum? Taina celor şapte Peceţi este aici. Unde este El? În femeia însărcinată. La ce dă naştere ea? La desăvârşire. Nu ea este desăvârşirea, ci ea dă naştere la desăvârşire. Pentru că are Cuvântul desăvârşit al lui Dumnezeu, Ea dă naştere sau aduce la suprafaţă manifestarea desăvârşită a Cuvântului desăvârşit al lui Dumnezeu. De ce? Pentru că El este aici. Taina Peceţii a şaptea este aici.

Să ne rugăm împreună.

Scumpul nostru Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău, Doamne. Pentru noi, aceste lucruri înseamnă mai mult decât viaţa, fiindcă oriunde privim şi oriunde deschidem Biblia, Te vedem numai pe Tine. Tu eşti în Geneza, în Apocalipsa, eşti pretutindeni, Doamne, iar fiecare personaj spune aceeaşi poveste. Tu repeţi totul, din nou, din nou şi din nou.

Doamne, ajută-ne să primim totul prin descoperire, arată-ne Cine stă în mijlocul nostru, arată-ne Cine a fost Cel care S-a întors înapoi învăluit într-un Nor. Doamne, arată-ne ce faci astăzi şi ce doreşti să facem noi. Te rugăm să ne iei şi să îngădui să fim Oiţa care naşte, să fim ca Rahela şi să dăm astăzi naştere desăvârşirii.

Doamne, Te iubim, slăvim Numele Tău şi Îţi mulţumim. Te rugăm să vii în noi şi să ne ajuţi ca oriunde mergem să purtăm în noi această Lumină a Evangheliei. Îngăduie s-o purtăm oriunde mergem şi în orice colţ al pământului ne vei duce, fii cu noi şi călăuzeşte-ne în Numele lui Isus Hristos. Amin!

Ştiţi ce este minunat în această poveste? Când Rahela a dat naştere desăvârşirii, când a adus la suprafaţă tipul desăvârşit al lui Hristos, Iacov a ştiut că era timpul să se întoarcă acasă. Când ea a născut copilul, el i-a pus numele Iosif care înseamnă „IaHVeH a adăugat”, iar ea a spus: „Pentru că voi avea unul.” Rahela nu a putut avea un alt fiu înafara ţării; ea l-a avut pe Beniamin numai când s-a întors în ţară. Şi ce a făcut Rahela când s-a întors în ţară? L-a născut pe Beniamin. Când? În timp ce se îndepărta de pământ, pentru că a murit în timp ce-i dădea naştere lui Beniamin.

Prieteni, evreii au dat această Evanghelie neamurilor, iar neamurile o vor da înapoi evreilor. Rahela a ştiut. Iosif a fost născut în ziua a şaptea, apoi, ei s-au întors în ţară. Dar de îndată ce ne-am întors în Ţară, acum este timpul pentru cei o sută patruzeci şi patru de mii, acum este timpul pentru micuţul Beniamin, iar micuţul Beniamin a venit pe pământ în acelaşi timp în care a plecat Rahela de pe pământ.

El a spus-o în fiecare personaj, pretutindeni unde citim. Acestea nu sunt poveşti biblice pentru şcoli duminicale, pentru că noi nu spunem poveşti frumoase. Dar ce sunt acestea? Descoperirea celor şapte Peceţi se află în Noe, în Iacov, în Iosif şi continuă să fie arătată. El ne spune acelaşi lucru pentru că doreşte să fim stabiliţi cu fermitate pe Cuvânt, nu să spunem: „Odată, am auzit pe cineva spunând…” Nu! Noi am văzut-o în Cuvânt, am văzut-o aici, am văzut-o acolo.

Noi ne-am întors Acasă, în Ţara noastră, iar acum ştiu fără nici o umbră de îndoială unde mă aflu, în ce poziţie şi în ce epocă. De ce? Pentru că Biblia m-a pus în poziţia mea. Cum? Prin Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.

Fratele Branham nu a venit ca să aducă ceva nou, ci pentru a aduce descoperirea Tainei care a fost pecetluită în această Biblie, ca să putem vedea cine suntem, ca să ne putem cunoaşte poziţia.

Iosif a venit, Cuvântul desăvârşit a venit şi ne-a dus înapoi în Ţara făgăduită, iar acum este timpul să vină la suprafaţă Beniamin. Şi dacă este timpul să vină la suprafaţă Beniamin, trebuie să plece Rahela. Aleluia!

Prieteni, Rahela trebuie să plece, iar eu abia aştept aceasta. Noi vrem ca Beniamin să vină acum, să vină astăzi, pentru că noi trebuie să plecăm, să ne luăm zborul. Cuvântul acesta este alifia care ne unge ochii ca să vedem, este Lumina Cuvântului vorbit care dă la o parte perdeaua întunericului. Ce încearcă să facă El? Să ne determine să vedem ce este sub perdea. El a venit şi a spus: „Să fie lumină!”, aşa că tot ce a zăcut în întuneric timp de veacuri şi generaţii, tot ce a fost îngropat sub apă, a fost descoperit prin deschiderea celor şapte Peceţi. El a adus la Lumină tot ceea ce se afla sub întunericul gros şi începe să pună totul la locul său: „Biserica aceasta a fost aşa, aceea a fost aşa”; începe să pună totul în ordine ca să putem vedea ce se află sub întuneric.

Ne vedem pe noi înşine? Ne putem vedea aici? Ne putem vedea în Geneza, în Apocalipsa? Ne putem vedea în Noe, în arcă? Dacă ne putem vedea, atunci suntem în Hristos. Dacă suntem în Biblie, suntem în Hristos şi facem parte din Taină. Amin.