NUMELE TĂU NU VA MAI FI IACOV

Doamne, Isuse, Te iubim! Cât Îți suntem de recunoscători, Doamne, pentru că putem să ne adunăm din nou prin mila și harul Tău, ca să ne închinăm Ție. Dumnezeule, Te rog să rămâi în  mijlocul laudelor poporului Tău, conform Cuvântului Tău.

Te rog să vii, să ne frângi Pâinea Vieții, în timp ce Te așteptăm să vii ca să ne hrănești din mâna Ta. Mare Păstor, Te rog ia aceste buze, Doamne, sfințește-le, curățește-le și folosește-le pentru scopul Tău, și fie ca prin ele să iasă Cuvintele Tale veșnice ca să fie sădite adânc în inimile noastre, și să schimbe felul în care percepem Cuvântul Tău, felul în care ne percepem pe noi înșine și lumea din jurul nostru, ca să putem vedea așa cum vezi Tu.

Deschide-ne ochii prin Cuvântul Tău, prin descoperirea Cuvântului, îndepărtează întunericul și dă-ne o viziune clară ca să ne consacrăm mereu Ție.

În seara aceasta, Te rugăm să vii, Doamne, și să iei întâietate printre noi, să ni Te arăți, Doamne, și să ni Te descoperi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Să deschidem Bibliile la Geneza 32, pentru că vom continua să vorbim despre Iacov, și vom intra în următoarea parte. Geneza 32.9-11:

„Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Abraham, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în țara ta și în locul tău de naștere, și voi îngriji ca să-ți meargă bine!

Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia pe care ai arătat-o față de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, și iată că acum fac două tabere.

Izbăvește-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină și să mă lovească pe mine, pe mame și pe copii.”

Să citim de la versetul 24, la 31:

„Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, așa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.

Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta!”

Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov,” a răspuns el.

Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni, și ai fost biruitor.”

Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri Numele?” Și l-a binecuvântat acolo.

Iacov a pus locului aceluia numele, „Peniel,” (Fața lui Dumnezeu), „căci,” a zis el, „am văzut pe Dumnezeu față în față, și totuși am scăpat cu viață!”

Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel, însă Iacov șchiopăta din coapsă.”

Dumnezeu să ne binecuvânteze în această seară, când privim la acest subiect. Aș vrea să privim la ceea ce scrie în versetul 27 și 28:

„Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov,” a răspuns el.

Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni, și ai fost biruitor.”

Este uimitor că lupta lui Iacov este în legătură cu numele lui. Când ajungi cu adevărat în mijlocul luptei, trebuie să spui că acest Înger s-a prezentat la Iacov, și că nu Iacov L-a găsit pe Omul acela ca să se lupte cu El. Deci, Omul acela a venit la Iacov, și noi știm că El a fost Dumnezeu în chip de Om, a fost o manifestare a lui Dumnezeu, pentru că Iacov a pus acelui loc numele, „Peniel,” „căci,” a zis el, „am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață.”

Fratele Branham spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu, că a fost Dumnezeu într-o teofanie, a fost Dumnezeu în chip de Om, un Înger, și El a început să se lupte cu Iacov. Dar Îngerul nu a putut să-l biruiască pe Iacov, ceea ce este uimitor, pentru că te gândești că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu într-un chip de Om, și Dumnezeu nu a putut să-L biruiască. Dar aceasta nu a fost pentru că Dumnezeu nu a avut suficientă putere sau că nu a putut să-L înzestreze pe Înger cu suficientă putere ca să aibă biruință; ci El nu a putut să-l biruiască pe Iacov pentru că a existat o promisiune care trebuia să vină la suprafață în viața lui Iacov. El nu a putut să aibă biruință asupra lui Iacov pentru că Iacov trebuia să câștige această bătălie, deoarece Iacov trebuia să fie schimbat.

Acum vreau să merg la o altă Scriptură din Osea 12, pentru că Osea face referire la același lucru. Osea 12.3-4:

„Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe frate-său de călcâi, și în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.

S-a luptat cu Îngerul, și a fost biruitor, a plâns și s-a rugat de El. Iacov L-a întâlnit la Betel, și acolo ne-a vorbit Dumnezeu.”

Vreau să vedeți ce spune aici: „…în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu Îngerul și a fost biruitor.”

Osea spune că Iacov, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu, s-a luptat cu Îngerul și a biruit. Cred că aceasta este o parte fascinantă a Scripturii! Cine poate intra într-o luptă cu Dumnezeu în chip de Înger și să biruiască? Numai cel care este predestinat să biruiască, acela este singurul care poate birui, este singurul care este rânduit să biruiască. În acest caz, Dumnezeu nu a vrut să biruiască pe Iacov, ci a vrut ca Iacov să aibă biruință asupra Sa; Dumnezeu a vrut ca Iacov să biruiască; Dumnezeu a vrut ca Iacov să se țină de El și să meargă până la capăt, până când a primit o schimbare a numelui său, o schimbare a căilor lui, și totul s-a schimbat în viața lui. Eu cred că acesta a fost scopul lui Dumnezeu.

Astfel, când a venit acel Înger… Vă dați seama că Dumnezeu a hotărât să-l întâlnească pe Iacov acolo. Nu Iacov a găsit un loc în care era Dumnezeu; Iacov nu s-a dus și a bătut la ușa Lui când era singur, ci Dumnezeu a venit la Iacov, și atunci a avut loc o luptă.

Din perspectiva lui Dumnezeu, a Îngerului, totul a avut de-a face cu schimbarea numelui lui Iacov. El S-a luptat cu Iacov și i-a spus: „Lasă-Mă să plec!” Dar Iacov I-a răspuns: „Nu Te las!” Și l-a lovit la încheietura coapsei și i-a scrântit-o. Noi știm că Iacov și-a schimbat mersul pentru că șchiopăta, el a fost slăbit în trup.

Apoi, El l-a întrebat: „Care este numele tău?” Și el a răspuns: „Iacov.” Ascultați, El l-a întrebat nu pentru că Dumnezeu  nu știa care era numele lui, și aceasta este de fapt, partea esențială a povestirii, „numele,” și în aceasta vreau să intru în continuare, de aceea subiectul meu din seara aceasta este, Numele tău nu va mai fi Iacov.

Până în acel moment, el a fost un înlocuitor, un înșelător care a lucrat după planul lui, prin puterea lui, prin abilitățile lui și în tot ce câștiga sau încerca să realizeze, era singur, dar aici avea să se întâlnească  față în față cu Dumnezeu; urma să vină în contact cu Ceva, și fratele Branham spune: „…cu Ceva real de care s-a putut prinde, pe care a putut pune mâna, iar când a făcut acest lucru, Îngerul l-a întrebat: „Care este numele tău?” Sau cu alte cuvinte: „Care este identitatea ta? Cine ești?”

Este ca atunci când Dumnezeu a venit umblând prin grădina Eden, în răcoarea serii, după căderea omului, și a strigat: „Adam! Adam! Unde ești?” Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu știa unde era Adam, ci Dumnezeu voia ca Adam să știe unde era Adam. Și Adam a început să-I spună: „Ți-am auzit Glasul în grădină  și mi-a fost frică, pentru că eram gol, și m-am ascuns.” Adam a trebuit să mărturisească în ce stare ajunsese, trebuia să spună unde era față de Dumnezeu.

Și aici, Îngerul l-a întrebat pe Iacov: „Cine ești?” Și Iacov a răspuns: „Eu sunt un înșelător. Sunt Iacov.” El mergea cu identitatea lui carnală, firească, pe care a avut-o toată viața. Aceasta era tot ce știa despre el însuși, tot ce știa despre cine era, așa că, a dat cel mai bun răspuns pe care-l putea da. Dar Îngerul i-a zis: „Nu te vei mai numi Iacov, numele tău nu va mai fi Iacov, ci Israel.”

Mă voi întoarce la Geneza 32, pentru că acest lucru a devenit foarte important pentru mine.

„Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov,” a răspuns el.

Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov…”

Ascultați, aceasta nu este o sugestie. El nu i-a zis: „Ce zici de un nume nou? Ce crezi? Ai fi de acord să te numesc Israel?” Îngerul a făcut o afirmație: „Te-am întâlnit, ai întins mâna și M-ai apucat, și acum am să te binecuvântez.” Iacov a spus: „Bine, nu Te voi lăsa să pleci decât dacă mă binecuvântezi.”

Deci, care este binecuvântarea? Binecuvântarea este: „Care este identitatea ta?” „Iacov,” a răspuns el. „Nu, tu nu te vei mai chema Iacov, ci vei fi numit Israel.” Ce îi dă El? El îi dă binecuvântarea, dar vine într-un fel unic. Iacov a zis: „Binecuvântează-mă!” Dar aceasta nu a fost ca binecuvântarea pe care i-a dat-o Isaac, când i-a dat binecuvântarea grăsimii pământului, „frații tăi îți vor sluji,” grâu și toate celelalte. Isaac i-a dat o binecuvântare în lucruri materiale, dar acum, în prezența Îngerului, Iacov a cerut o altă binecuvântare, și iată cum l-a binecuvântat Îngerul: „Care este numele tău? Cine ești tu? Care este identitatea ta?” Și el a răspuns: „Identitatea mea, tot ce am știut vreodată, este că sunt Iacov.” Dar Îngerul i-a zis: „Tu nu te vei mai numi Iacov, ci numele tău va fi Israel, (Un prinț cu Dumnezeu), pentru că ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor. Ai biruit!”

O, Doamne! Este atât de uimitor pentru mine!

În mesajul, Intervalul, fratele Branham a spus:

„Ca Iacov, care era un înlocuitor. Dar când a intrat în contact cu Îngerul, el L-a ținut. Îngerul a încercat să Se retragă, dar el I-a zis: „Nu Te las să pleci!” Și a continuat să-L țină până când a obținut ceea ce voia, și numele lui a fost schimbat din „înlocuitor”, care înseamnă „înșelător”, în ce? „Un prinț cu Dumnezeu.” „Israel.” El a biruit!”

În mesajul, Ziua biruinței, fratele Branham spune:

„Ceea ce trebuie să facă biserica, este să facă ceea ce a făcut Iacov, să se roage până obține o zi „V”. Desigur, Iacov a avut parte de o luptă, el s-a luptat toată noaptea cu Domnul și I-a spus: „Nu te voi lăsa să pleci până nu obțin această biruință.” Și pe când se lumina de ziuă, spre dimineață, a avut o zi „V”, și nu a mai umblat a fel.”

Biruința lui, binecuvântarea lui, a fost să fie smerit în trup, să fie slăbit în trup, dar să i se dea o nouă identitate. Ce binecuvântare!

Noi ce fel de binecuvântare vrem? Ce fel de binecuvântare căutăm atunci când spunem: „Doamne, vrei să mă binecuvântezi cu putere supranaturală, cu tot felul de daruri, cu o slujbă mare și cu un  nume mare?” Poate binecuvântarea de care avem nevoie este să recunoaștem cât suntem de slabi. Cu adevărat noi trebuie să fim slăbiți în trup ca să primim o nouă identitate.

În continuare aș vrea să scriu câteva sensuri ale cuvântului, „Israel,” pentru că este un cuvânt foarte interesant. În Concordanța Strong, scrie că „Israel” înseamnă „Dumnezeu prevalează, sau domină.” Aceasta este definiția pe care o dau aici. În Biblia Scofield, o Biblie citită și de fratele Branham, spune că „Israel” se traduce ca, „Prinț cu Dumnezeu.”  Deci, Concordanța Strong, spune că, „Dumnezeu prevalează,” iar Biblia Scofield, spune „Prinț cu Dumnezeu.”

Eu m-am uitat la o mulțime de surse pentru a vedea sensul acestui cuvânt, și pot spune că este un cuvânt complex, nu este un cuvânt simplu, și de fapt, este o combinație de trei cuvinte.

Dacă privim în alte concordanțe șl traduceri, găsim că „Israel” este tradus ca: „Cel ce luptă cu Dumnezeu,” sau „Luptă cu Dumnezeu.” Când este folosit ca, „Prințul lui Dumnezeu,” partea din mijloc a cuvântului Israel, este un cuvânt care poate fi substantiv, „Prinț cu Dumnezeu”, sau poate fi verb, „Luptă cu Dumnezeu,” deoarece substantivul vorbește despre persoană,„ Prinț”, sau „Conducător,” dar ca verb înseamnă, „A lupta”, și este o acțiune, luptă, luptă, luptă continuu. Deci, este același cuvânt și toate aceste traduceri sunt corecte. Eu nu spun că unele sunt corecte și altele sunt greșite, ci vreau să spun că trebuie să înțelegi cuvântul „Israel”, care este un cuvânt complex.

Astfel, când începem cu prima literă a cuvântului „Israel,” în traducerea engleză, nu cea ebraică, avem, „I” care este, „El”, deci „El este un prinț”, iar ultima literă a cuvântului „Israel”, este „L”, care este „Elohim,” sau „Dumnezeu.” Deci, El este un prinț cu Dumnezeu. Sau în altă traducere, „El se luptă, și se luptă, și se luptă cu Dumnezeu,” sau „El se luptă continuu cu Dumnezeu.”

Majoritatea concordanțelor și a traducerilor îl folosesc ca verb, și așa este tradus chiar și de evrei, „Se luptă, și se luptă,” pentru că aceasta face un prinț, un conducător sau un împărat, el luptă pentru popor, el luptă, și se luptă. Deci, eu vreau să privesc la toate aceste sensuri și nu vreau să scot niciunul pentru că toate sunt bune, toate sunt adevărate, toate sunt exacte, și acum vreau să vorbesc despre cum sunt sau de ce sunt exacte.

Așadar, dacă privim la Concordanța Strong, ni se spune că, „Israel,” înseamnă, „Dumnezeu prevalează.” Gândiți-vă că Dumnezeu a vrut să-l învingă pe Iacov în luptă. Credeți că acesta este marele scop al lui Dumnezeu în viață? „Dacă aș putea să mă lupt, și să mă lupt, pun pariu că aș putea să-L țintuiesc la pământ.” Dar Dumnezeu nu S-a luptat cu Iacov pentru a câștiga; Dumnezeu nu S-a luptat cu Iacov pentru a arăta că avea mai multă putere decât el. În mod evident, când Dumnezeu vine în chipul unui Înger, are mai multă putere decât o ființă umană cu mușchi.

Toate acestea nu au legătură cu puterea fizică, ci totul arată că înăuntrul lui Iacov exista o Sămânță, exista Ceva închis în Iacov, un potențial care era în mintea lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, și acum, Dumnezeu trebuia să scoată acel potențial afară. El trebuia să-l întâlnească pe Iacov într-un timp de disperare pentru că Iacov a continuat să-și trăiască viața împlinindu-și planurile. El a obținut binecuvântarea și dreptul de întâi născut, și s-a luptat cu Laban pentru a câștiga. Laban a luat pentru el ce era mai bun, l-a înșelat pe Iacov cu soția, apoi Iacov a luat de la Laban ce era mai bun și soția și vitele, deci, tot timpul a fost o luptă firească încercând să câștige.

Dar în Iacov era Ceva. Dumnezeu știa că Iacov nu era un înlocuitor, un înșelător, ci Dumnezeu știa că, „Iacov este al Meu, este Sămânța Mea.” Astfel, când Iacov a ajuns într-un timp de disperare, când Iacov era slab și singur, când a ajuns la capătul puterilor sale, Dumnezeu a pășit în scenă, a mers la Iacov, S-a prezentat la el, iar Iacov s-a prins de El pentru că era disperat. În Iacov era Ceva care știa că acel Om putea să-l binecuvânteze. Astfel, s-a prins de El, L-a ținut și I-a spus: „Nu Te las să pleci până nu mă binecuvântezi.” Aceasta arată că Iacov știa că acel Înger, acel Om putea să-l binecuvânteze. De unde a știut?  Nu știu de unde a știut, dar a știut. Trebuie să fi fost cunoștința care era blocată în Sămânța din interiorul lui. Astfel, el știa că, „Dacă voi fi vreodată binecuvântat, dacă voi scăpa din aceasta, Vasul acesta este Cel care mă va ajuta.” Astfel, s-a prins de El și I-a zis: „Nu Te las să pleci până nu mă binecuvântezi.” A fost o luptă și în cele din urmă, Dumnezeu l-a lovit pe Iacov și l-a slăbit. El a schimbat umblarea lui Iacov, a schimbat viața lui Iacov, și din clipa aceea Iacov nu a mai fost niciodată același. Apoi i-a dat lui Iacov o nouă identitate: „Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel.”

S-ar părea că Iacov a câștigat acea luptă, dar cine a câștigat cu adevărat? Dumnezeu a câștigat! Dumnezeu a învins! Dumnezeu a avut biruință! Dumnezeu a vrut să fie prins, Dumnezeu a vrut să fie ținut, Dumnezeu a vrut să fie oprit pe loc, Dumnezeu voia să fie chemat de Iacov; El voia pe cineva care să se țină de El și să nu-L lase să plece până când nu primește binecuvântarea.

Și Dumnezeu i-a dat binecuvântarea, o schimbare a numelui.

Astfel, vedem că prima explicație a numelui, „Israel,” este, „Dumnezeu prevalează, conduce,” și este absolut corectă. S-ar părea că Iacov a biruit, dar Dumnezeu este Cel care a biruit.

Sunt atât de multe lucruri în Scripturi la care am putea privi, și o vom face. Este adevărul absolut că nu ființa umană slabă a lui Iacov a fost cea care L-a biruit pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a biruit pe Iacov, Dumnezeu a avut biruință asupra trupului lui Iacov, așa că ceea ce era cu adevărat Iacov, Dumnezeu din interiorul lui Iacov, a putut să iasă la suprafață și să arate caracteristicile care erau prinse în interior, care erau un atribut al lui Dumnezeu.

Așadar, cine a biruit? Dumnezeu a biruit! Vă întreb: a pierdut vreodată Dumnezeu?

În grădina Eden, Dumnezeu a știut că ei vor cădea, așa că a făcut o cale ca ei să poată cădea, le-a lăsat liberul arbitru pentru a le înlesni căderea, dar El nu i-a făcut să cadă niciodată și nici nu a fost voia Lui desăvârșită ca ei să cadă. Și pentru că știa că vor cădea, Dumnezeu a avut un Plan de salvare în care avea să-Și arate atributele Sale. Acesta era singurul mod în care putea să-Și arate atributele, așa că, atunci când a venit căderea, se părea că Dumnezeu a pierdut. A pierdut Dumnezeu? Nu! Dumnezeu a câștigat pentru că totul a mers conform Planului Său. Deci, Dumnezeu nu pierde niciodată.

Acum vreau să privim la expresia, „Prinț cu Dumnezeu.” Vreau să spun că este un cuvânt interesant. „Prinț,” înseamnă, „Conducător, domnitor, stăpânitor, cârmuitor.” Un prinț este o persoană, este cineva responsabil și Dumnezeu îl numește pe Iacov, „Israel.” Să citim versetul 28 din Geneza 32:

„…nu te vei mai numi, Iacov, ci Israel, căci tu, ca un prinț, ai putere cu Dumnezeu și cu oameni și ai biruit.” (traducere din engleză).

Acest cuvânt, „putere,” (…tu ca un prinț, ai putere cu Dumnezeu…),  este același cuvânt care este tradus, „luptă.” Cuvântul „putere”, este folosit aici ca verb, iar în alte locuri este tradus, „a lupta” (în limba engleză sunt cuvinte diferite: „to wrestle, to struggle, to fight,” dar în limba română se traduce, „a lupta”).

Deci, ce spune El? „…ca prinț, tu ai putere cu Dumnezeu”, sau, „ca prinț te lupți, și te lupți, și te lupți cu Dumnezeu.” Foarte ciudat! Foarte, foarte ciudat, pentru că inițial am spus: „Este rău să te lupți și să te lupți cu Dumnezeu. Aceasta este rău.” Dar acum spun: „Nu este rău, este chiar bine!” Și sper că Dumnezeu mă va ajuta și îmi va da înțelepciune să vă împărtășesc ceea ce este în inima mea, astfel încât, la încheiere, să ne dăm seama că, dacă ne luptăm, și ne luptăm, și ne luptăm cu Dumnezeu, nu este un lucru rău, ci este un lucru bun. Oh, Doamne!

În mesajul, Sămânța nu va fi moștenitoare cu pleava, fratele Branham a spus:

„Politică, votări înăuntru și afară; spun aceasta, aceea și cealaltă, și Duhul Sfânt nu mai are deloc cale liberă în biserică. Nu mai sunt adunări de rugăciune, nu ne mai zbatem cu Dumnezeu pentru a-Și împlini Cuvântul; noi nu mai credem că Cuvântul este încă Același ieri, azi și în veci.”

Fratele Branham vorbește despre starea modernă a bisericii, care s-a răcit și a devenit leneșă, și spune: „…nu ne mai zbatem cu Dumnezeu pentru a-Și împlini Cuvântul…” Fratele Branham spune că „zbaterea cu Dumnezeu”, era un lucru bun. Ce este aceasta? Zbaterea cu Dumnezeu, este lupta cu Dumnezeu, insistența în cererea ta, lupta cu Dumnezeu ca să-Și țină Cuvântul, dar biserica s-a lenevit, a cedat și se gândește că totul va fi bine, și nu se mai zbate cu Dumnezeu ca să-Și țină Cuvântul.

Biserica, prima biserică ce a crezut acel Cuvânt, a bătut la ușa lui Dumnezeu și a bătut știind că acest Cuvânt este Adevărul și că Dumnezeu Își ține Cuvântul. Ei s-au chinuit cu Dumnezeu. Ce au făcut ei? S-au luptat cu Dumnezeu. Și vă spun că lui Dumnezeu I-a plăcut aceasta. Fratele Branham a condamnat pierderea Lui și spune că biserica a devenit rece și formală. Ei L-au pierdut.

Israel este un popor unic. Numele lui Iacov a fost schimbat în Israel, iar mai târziu, Israel, a devenit numele poporului ales al lui Dumnezeu, a întregii familii. Atunci, noi suntem numiți Israel, națiunea lui Israel, israeliți. Aici, aveți acest nume care are de-a face cu cârmuirea și cu lupta, lupta cu Dumnezeu. Acolo sunt oameni deosebiți, oh, Doamne, ei sunt cei care conduc.

Aici spune: „Cu Dumnezeu sau împreună cu Dumnezeu, ei au putere cu Dumnezeu, ei pot birui.” Acesta este un nume interesant. Aceasta nu este genul de relație cum gândim noi despre Dumnezeu și poporul Său, nu este genul de relație în care Dumnezeu este aici (sus), și oamenii sunt aici (jos);  și Dumnezeu spune ceva iar oamenii împlinesc. Nu există nici o întrebare. Este adevărat? Nu există nici o întrebare, nu există dialog, nu există nici o discuție. Dumnezeu spune, noi facem; Dumnezeu spune, noi facem.

Dar veți descoperi că atunci când Dumnezeu Se ocupă de poporul Său, nu este acest fel de relație; când Dumnezeu cheamă un popor, acesta este felul de oameni care Îi vor răspunde lui Dumnezeu și vor spune… Vreau să spun că Dumnezeu l-a chemat pe Abraham, și atunci Abraham a intrat într-o relație cu Dumnezeu, care nu a vrut să fie un Dumnezeu îndepărtat care să dea legi și porunci iar oamenii, asemenea unor soldați, să execute, ci Dumnezeu dorea o relație cu un popor care să-L descopere pe El, care să învețe despre El, care să se țină de El ca să fie schimbat, și care să-L cheme în scenă. El dorea un alt fel de oameni, o altfel de relație, și a arătat aceasta în numele, „Israel”. Aceasta este ceea ce caută El

Dumnezeu l-a chemat pe Abraham și i-a spus: „Am auzit strigătul împotriva Sodomei, Mă duc să văd dacă este așa, și voi distruge Sodoma.” Apoi Dumnezeu a pornit la drum pe Câmpiile Mamre și S-a îndreptat spre culmea dealului pentru a privi în jos, în valea unde se afla Sodoma, și a zis: „Să ascund Eu oare de Abraham ce am de gând să fac?” De ce? Pentru că Abraham era prietenul Lui. Biblia spune că Abraham era prietenul lui Dumnezeu. Deci, Dumnezeu nu era interesat să fie un Dumnezeu depărtat, Dumnezeu nu era interesat de porunci și de oameni ascultători; El vrea ca oamenii să fie ascultători, dar ceea ce Își dorește cu adevărat, este un popor care să-L cunoască, oameni care Îl vor descoperi, oameni care vor striga spre El, El voia să aibă o relație apropiată cu oamenii, dorea ca ei să fie poporul Lui, iar El să fie Dumnezeul lor.

Și Abraham a zis: „Dacă în mijlocul cetății vor fi cincizeci de oameni buni…” Cu cine vorbea El? Abraham vorbea cu Dumnezeul care a creat cerurile și pământul, cu Dumnezeul care este desăvârșit în tot ce spune, cu Dumnezeul care era desăvârșit în toate căile Sale, și Abraham a început să-I spună: „Să omori Tu pe cel bun împreună cu cel rău? Departe de Tine așa ceva!” Ce? Este nevoie de cea mai mare parte a ideologiei noastre despre Dumnezeu și vom avea un colaps nuclear, când privim la această conversație, pentru că în ideile și concepțiile noastre despre Dumnezeu și oameni, noi am fi ca niște furnici iar El este un uriaș puternic care ne zdrobește după bunul Său plac. Dar nu aceasta este gândirea lui Dumnezeu, nu aceasta este dorința lui Dumnezeu.

Amintiți-vă că nu Abraham a venit la Dumnezeu, ci Dumnezeu a venit la Abraham pentru că Dumnezeu l-a vrut pe Abraham. El a vrut ca Abraham să se despartă de toți, astfel încât, El și Abraham să poată fi prieteni.

Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Nu vă mai numesc robi, ci vă voi numi prieteni, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său, dar prietenul știe.” Isus le-a spus: „Eu nu caut slujitori, ci caut prieteni.” Oh, sunt multe în acest nume, „Israel!” Slujitorul nu poate să-ți spună multe, dar prietenul tău îți pune o mulțime de întrebări.

Și Abraham a continuat: „Dacă sunt patruzeci și cinci, o vei nimici? Dacă sunt patruzeci? Poate vei găsi numai treizeci.” Ce făcea el? Se lupta cu Dumnezeu, mijlocea pentru unii. Dumnezeu spusese deja: „Strigătul împotriva Sodomei s-a mărit. Mă duc s-o distrug.” Abraham nu a spus: „Dumnezeu a vorbit deja. Cred că Dumnezeu a spus aceasta, așa că îmi închid gura și nu mai spun nimic.” Nu așa lucrează în Biblie. Abraham a spus: „Dumnezeul tuturor cerurilor și al pământului nu ar face așa ceva.” Și El a răspuns: „Nu o voi nimici pentru cei patruzeci.”

”Poate nu vei găsi numai treizeci. Poate numai douăzeci și cinci.” Apoi Abraham a spus: „Poate vei găsi numai douăzeci de oameni buni.” Și Dumnezeu a zis: „Nu o voi nimici pentru cei douăzeci.”

„Abraham a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Și Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei zece oameni buni.”

După ce a isprăvit de vorbit lui Abraham, Domnul a plecat. Și Abraham s-a întors la locuința lui.”

Domnul avea un dialog, de fapt, nu era un dialog, ci El era într-o ședință de negociere. Abraham se lupta pentru Lot, și-L întreba pe Domnul: „Dacă aceasta, dacă aceea, dacă cealaltă.” El nu a spus doar: „Oh, bine; orice va fi sau nu va fi.” Nu! El s-a prins de Dumnezeu, și Dumnezeu a spus că Abraham era într-o relație specială cu EL, era o relație în care putea spune: „Doamne, ai face aceasta dacă ai găsi cincizeci de oameni buni? Aceasta nu se potrivește cu natura Ta, nu se potrivește cu Cuvântul Tău.” Și Dumnezeu a răspuns: „Bine, n-o voi nimici pentru cei cincizeci.” Apoi, el a continuat, și a mers până la capăt, până când Dumnezeu a terminat de vorbit cu Abraham, și a terminat pentru că nu putea merge mai jos.

Ascultați, acesta este fratele Chad, și aș putea greși, dar eu cred că Dumnezeu dorește un popor care să se lupte cu El, și Dumnezeu are un popor căruia i-a dat numele lui Iacov. Când Iacov s-a luptat cu Dumnezeu, Biblia spune că Iacov a vrut o binecuvântare; și El i-a spus: „Aceasta este binecuvântarea ta. Uită-te la numele tău. Tu nu ești un înlocuitor, nu ești un înșelător, ci tu ești un luptător cu Dumnezeu, ești un prinț cu Dumnezeu; tu ai putere cu Dumnezeu și cu oamenii.”

Acea „putere cu Dumnezeu”, înseamnă că ești un luptător, un luptător, un luptător cu Dumnezeu; tu ești într-o relație specială cu Dumnezeu; ești unul dintre puținii care pot vorbi cu Dumnezeu și să-L implore pe Dumnezeu. Acesta a fost Israel; acesta a fost poporul Lui Dumnezeu; aceasta a fost relația cu El. Acesta este numele pe care i l-a dat lui Iacov și care i-a schimbat identitatea, iar Iacov a început să-și dea seama că, „Acum nu mai sunt…” Oh, Doamne! „…eu nu mai sunt un nimeni; nu sunt doar un înlocuitor; nu sunt doar un înșelător care obține lucruri prin înșelăciune, pentru mine există ceva mai mult decât m-am gândit vreodată, deoarece acest Înger m-a binecuvântat cu o identitate care mi-a dat putere cu Dumnezeu.”

O, Dumnezeul meu, este minunat!

Isus le-a spus ucenicilor pilda judecătorului nedrept. În Luca 18, începând de la versetul 1, citim:

„Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, și să nu se lase.

El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina.

În cetatea aceea era și o văduvă, care venea des la el, și-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.”

Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, și-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, și de oameni nu mă rușinez,

totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.”

Ascultați, Cel care spune această poveste, este Domnul Isus. Aici, El îi învață pe ucenicii Săi o lecție, ceva ce vrea ca ei să învețe. Să citim mai departe:

„Domnul a adăugat: „Auziți ce zicea judecătorul nedrept?

Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?

Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”

El vorbește cu ucenicii și…Dacă aș fi fost eu, nu aș fi folosit acel exemplu. Eu nu aș fi folosit un exemplu în care să spun că voi bate constant la ușă, că voi cere în mod constant, și Îl voi deranja în mod constant pe judecător până când judecătorul se satură de insistența mea constantă și îmi dă ceea ce cer, ceea ce doresc. Dacă aș fi scris eu Biblia, nu aș fi scris niciodată această poveste, pentru că în noțiunile mele religioase, în educația mea religioasă, aș fi spus: „Nu-L deranjați pe Dumnezeu, ci doar spuneți: „Doamne, dacă este voia Ta să am aceasta, o voi avea; și dacă nu, nu o voi avea.” Lăsați-L în pace, nu mai spuneți nimic altceva despre aceasta.”

De ce? Pentru că am avut conceptul „Furnica”, „omul și Uriașul”, cu care am trăit toată viața. Dumnezeu (Uriașul), era aici sus, și eu eram aici jos, dar Dumnezeu nu vrea aceasta, ci Dumnezeu Își ridică poporul în mod constant, și îl aduce în dialog cu El Însuși. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Nu te teme de Ochiul lui Dumnezeu, fratele Branham spune:

„Aceasta este corect. Prietene, tu știi că rugăciunea schimbă gândul lui Dumnezeu…”

Aceasta este foarte interesant, pentru că în altă parte, el va spune exact contrariul.

„Aceasta este corect. Prietene, tu știi că rugăciunea schimbă gândul lui Dumnezeu. Într-o zi, Dumnezeu a trimis un profet la un om, și i-a spus: „Pune-ți casa în rânduială pentru că vei muri.” El și-a întors fața către perete, s-a rugat cu stăruință, și a spus: „Doamne, Te rog să-Ți aduci aminte că am umblat înaintea Ta cu inimă curată. Mai am nevoie de cincisprezece ani.” Arată ca și cum Dumnezeu i-ar fi vorbit imediat împăratului. El era cel mai mare om din țară, dar Dumnezeu a vorbit cu profetul Său, și i-a spus lui Isaia: „Du-te înapoi și spune-i: „Am auzit, și îți voi cruța viața.”

Cred că este împăratul Ezechia. Isaia a mers la el, și i-a spus Cuvântul Domnului: „Cuvântul Domnului spune aceasta,” iar împăratul s-a întors cu fața către perete și a început să se lupte cu Dumnezeu, a început să-i ceară mai mult timp; el I-a zis lui Dumnezeu: „Am nevoie de mai mult timp.” Și Dumnezeu l-a oprit pe Isaia, iar fratele Branham a dramatizat aceasta puțin, și a spus: „Isaia s-a dus și a vorbit Cuvântul, și toți dregătorii statului L-au auzit. El a trecut prin curte, dar Dumnezeu i-a zis: „Întoarce-te înapoi!”. El s-a gândit: „Cum să mă întorc înapoi? Toți m-au auzit când i-am spus că va muri.” „Întoarce-te înapoi și spune-i că l-am auzit și îi voi prelungi viața.”

Apoi, în mesajul, Își schimbă Dumnezeu vreodată gândirea,? fratele Branham spune:

„Dumnezeu nu Se răzgândește, El rămâne cu Cuvântul Său…”

„Rugăciunea schimbă gândul lui Dumnezeu, dar mintea lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată.”

Aceasta este una bună: rugăciunea schimbă gândul lui Dumnezeu, dar mintea lui Dumnezeu nu se schimbă. Este atât de minunat! Din perspectiva omenească este uluitor! Din perspectiva înțelegerii firești, unu plus unu, este întotdeauna doi, dar când mergi puțin mai sus, în Tărâmurile lui Dumnezeu, El începe să picteze o imagine care este absolut minunată.

În mesajul, Își schimbă Dumnezeu  vreodată gândirea?, profetul spune:

„Știți, noi putem să ne răzgândim, pentru că învățăm puțin diferit, știm că am fost greșiți. Dar nu cred că Dumnezeu Se poate răzgândi, pentru că, dacă o face, atunci, cu siguranță, nu poate fi infinit, și poate lua o decizie mai bună dacă o poate schimba. Credința mea este că El nu Se poate răzgândi, pentru că, dacă Dumnezeu ia vreodată o decizie, trebuie să rămână la acea decizie.”

Când fratele Branham a predicat despre acest lucru în câteva mesaje din anul 1965, el a predicat despre Balaam care s-a întors să-L mai întrebe odată pe Dumnezeu după ce a primit răspunsul perfect al lui Dumnezeu când L-a întrebat prima dată. Când Balaam s-a dus să-L întrebe pe Dumnezeu a doua oară, El i-a spus voia Lui îngăduită, nu voia Sa perfectă. Prima dată, Dumnezeu i-a spus care este voia Lui perfectă, dar Balaam a intrat în voia Lui îngăduită. Despre aceasta a vorbit fratele Branham aici, și a spus: „Când Dumnezeu Își pronunță Cuvântul, El nu Se răzgândește.”

Cu toate acestea, cu câteva mesaje mai înainte, fratele Branham a spus că rugăciunea schimbă lucrurile, rugăciunea schimbă circumstanțele, schimbă gândul lui Dumnezeu, și a spus că Dumnezeu vrea să strigi pentru ceea ce vrei. El a spus că așa primește un copil ceea ce vrea, când el plânge. Apoi a spus că Biblia zice: „Caută și vei găsi; bate și ți se va deschide; cere și ți se va da.” Nu căuta odată, nu bate odată, nu cere odată, ci continuă să cauți, continuă să bați și să ceri, până când ți se deschide ușa.

Fratele Branham spune: „Continuă să plângi până când primești ceea ce dorești.” Deci, pe de o parte, el spune să te lupți cu Dumnezeu și să-L convingi să Se răzgândească, iar pe de altă parte, spune că Dumnezeu nu Se răzgândește niciodată, nu-Și schimbă niciodată mintea. Iubesc Biblia!

Să mergem la Exod 32.9-10:

„Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este încăpățânat.

Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor, și-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare.” 

Deci, Dumnezeu îi spune: „Lasă-Mă în pace! Lasă-Mă că Mă enervez! Lasă-Mă să-l șterg și să încep cu tine!” Acesta este Cuvântul Domnului! Să citim versetul 11 și 12:

„Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare?

Pentru ce să zică Egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți, și ca să-i șteargă de pe fața pământului?” Întoarce-Te din iuțimea mâniei Tale, și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău.”

Ce făcea Moise? Moise se lupta cu Dumnezeu, el se lupta cu Domnul, cu Dumnezeul Atotputernic, și a spus: „Adu-Ți aminte de Abraham...” Ascultați: așa ar trebui să le vorbească Dumnezeu copiilor Săi, nu copiii Săi, Lui.

„Adu-Ți aminte de Abraham, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine Însuți: „Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta, de care am vorbit și ei o vor stăpâni în veac.”

Și Domnul S-a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.”

„Rugăciunea schimbă gândul lui Dumnezeu.” Și apoi: „…mintea lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată.” Ceea ce spun, este că ambele afirmații sunt corecte, pentru că în Planul suprem al lui Dumnezeu, Dumnezeu nu avea în mintea Lui ca să-i șteargă pe acei oameni și s-o ia de la capăt cu Moise.

Ascultați ce a spus fratele Branham în mesajul, Priviți la Isus, din anul 1963:

„Acolo a fost ceva care m-a nedumerit; aceasta a fost când Moise a putut să-I spună lui Dumnezeu o cale mai bună decât voia să facă Dumnezeu, când Moise I-a zis: „Oamenii vor spune: „Dumnezeul vostru a fost în stare să vă scoată afară, dar nu a fost în stare să vă țină.” Și Moise s-a aruncat în spărtură.

Mai târziu, am aflat că acesta a fost Hristos în Moise stând pentru popor.”

Nu a fost Moise, ci a fost o altă parte a lui Dumnezeu în Moise, Dumnezeu se lupta cu Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat și atunci când Iacov s-a luptat cu Dumnezeu; era o parte a lui Dumnezeu care Se lupta cu partea lui Dumnezeu. Dumnezeu încerca să spargă învelișul, coaja umanității lui Iacov și să scoată la suprafață virtutea, Viața care era prinsă în interior.

Acum, vedem că Moise joacă o altă parte. „Dumnezeu nu Se răzgândește!” Adică, ce face Dumnezeu? Dumnezeu Își prezintă drama Sa, Dumnezeu avea nevoie de un mijlocitor, Dumnezeu avea nevoie de cineva care să lupte cu El, astfel încât să Se poată manifesta. De aceea, din cele mai bune exemple pe care le pot vedea în Scriptură, Dumnezeu nu a vrut această relație, El nu a vrut să fie un Dumnezeu îndepărtat, să fie atât de departe încât să nu-L putem contacta niciodată, sau să vorbim cu El, ci doar să-I aducem jertfe și să sperăm că este bun cu noi. Aceasta au avut păgânii, dar nu aceasta a vrut Dumnezeu.

El nu a spus: „Știi, Eu sunt Dumnezeu, iar tu trebuie doar să-Mi faci pe plac.” Nu! El a vrut o prietenie, a vrut o relație, a vrut un popor care să spună: „Doamne, de ce faci aceasta? Cuvântul Tău spune aceasta. De ce nu-Ți onorezi Cuvântul? Rămâi cu ceea ce ai spus prima dată.”

De ce? Ce dorește Dumnezeu să facă? El dorește să Se manifeste, dorește să manifeste ce este în interiorul Lui, de aceea are nevoie de un popor care să poată sta în picioare cu El, și să spună: „Dumnezeule, Cuvântul Tău spune…Eu nu înțeleg situația din viața mea, pentru că Cuvântul Tău spune că prin rănile Tale sunt deja vindecat, iar profetul Tău a venit și a demonstrat-o iar și iar. Doamne, atunci de ce trebuie să rămân în starea aceasta când Cuvântul Tău spune…”

Știți ce vrea Dumnezeu? Dumnezeu vrea pe cineva care să se comporte ca Israel, Dumnezeu vrea acea voință într-un popor care se va lupta cu El, care se va chinui cu Dumnezeu pentru a-Și ține Cuvântul. De ce? Ca să se poată arăta, să se poată manifesta Cuvântul Său. Trebuie să fie cineva care să acționeze pe partea cealaltă. El acționează de o parte, iar cineva are rolul să acționeze de partea cealaltă, astfel încât să Se poată arăta EL.

Deci, la un anumit nivel, s-ar părea că Dumnezeu Se răzgândește, dar vreau să spun că numai în înțelegerea firească a omului Dumnezeu Se răzgândește. La înțelegerea mai înaltă a lui Dumnezeu, El nu S-a răzgândit niciodată. El Și-a stabilit Planul, și știe sfârșitul de la început, așa că totul se desfășoară la timp, și nimic nu este nelalocul lui, toate aceste lucruri trebuie să fie așa cum sunt.

Din perspectiva omului, arată ca și cum Dumnezeu Se poate răzgândi, dar Dumnezeu vrea doar să Se arate.

Când vine ca Judecător, El are nevoie de cineva care să fie mijlocitor. Laudă lui Dumnezeu!

Aș vrea să privesc aceasta într-o altă povestire din Biblie. Să mergem la 1Samuel 25. Vreau să vă spun că acest mic studiu despre numele „Israel,” mi-a adus atât de multă lumină, încât m-a ridicat într-un loc nou.

Oricare ar fi identitatea voastră pe acest pământ, este greșită. Când veniți din părinți umani și vă nașteți în mod firesc, natural, vi s-a dat un nume, iar fratele Branham a spus în ultimul mesaj pe care l-a predicat: „A fost o zi măreață când am înțeles că eu nu sunt fiul lui Charles și Ella Branham.”

El a înțeles că era altcineva decât trupul acesta; acest trup a apărut, dar înăuntru era un alt William Branham, era Ceva, exista un „Eu” adevărat, exista Ceva autentic, ceva ce Dumnezeu a vrut să fiu, și acel Ceva a fost închis în acest vas de lut, pentru că Dumnezeu a vrut să folosească acest vas pentru a Se arăta. Dar noi a trebuit să ne dăm seama că: „Eu nu sunt ceea ce spune certificatul meu de naștere. Eu sunt altcineva, pentru că există un alt certificat numit, „Certificat de căsătorie”, și a fost pecetluit în cer înainte de întemeierea lumii, și deține adevărata mea identitate.”

Acea identitate înseamnă că a existat o parte din mine care a fost întotdeauna cu Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu a vrut să fie exprimat în acest vas de lut în această zi, de aceea are nevoie de un vas. Nu de cineva care să rămână timid și nepăsător, care va rămâne letargic, ci Dumnezeu are nevoie de cineva care să-I producă Cuvântul într-un mod activ, spunând: „Dumnezeule, Cuvântul Tău spune…” „Dumnezeule, Cuvântul tău spune…” Eu cred aceasta, cred că nu ești un om care minte, ci Tu ești Dumnezeu și în Tine nu există minciună. Dacă ai purtat urme pe spate pentru vindecarea mea, atunci vindecarea este a mea, este deja plătită pentru mine.”

Dumnezeu are nevoie de cineva care să-L prindă când vine, și să se țină de El. De ce? Pentru ca El să Se poată manifesta.

În lumea religioasă, și nu mă refer numai la noi, dar în lumea religioasă a creștinismului, primim idei atât de slabe și credem că Dumnezeu va face totul. Adevărul este că, dacă se face ceva, Dumnezeu este Cel care o face, dar va fi El un Dumnezeu acolo, departe, sau un Dumnezeu aici, în inimă? Aceasta este întrebarea. Care Dumnezeu, care parte din Dumnezeu, care atribut, care expresie? Am putea spune, „Care parte a lui Dumnezeu o va face?” Poate partea care este aici, în mine, este cea care trebuie să aibă o luptă, poate trebuie să existe un Isus care cheamă în scenă pentru că o parte a lui Isus, o parte din Viața lui Isus, locuiește aici, în mine. Laudă Lui Dumnezeu!

Să mergem la 1Samuel 25.2-3:

„În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre; și se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.

Numele acestui om era Nabal, și nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.”

Aceasta este povestea lui Nabal, a lui Abigail și a lui David; este frumoasă și vreau să privim împreună la ea. Să citim de la versetul 21:

„David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie, de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.”

David a trimis niște tineri să-i spună lui Nabal: „Ți-am ocrotit păstorii și turmele, acum avem nevoie de ceva de mâncare; dă-ne ce te lasă inima căci ai prosperat sub grija noastră.” Dar Nabal le-a răspuns: „Cine este David, și cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpâni.” Și i-a trimis înapoi. Atunci David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-și încingă sabia.” Să mergem la versetul 22:

„Dumnezeu să pedepsească pe robul Său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!”

Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David, și s-a închinat până la pământ.”

Când tinerii au plecat, după ce Nabal i-a trimis înapoi, acolo era un slujitor care a alergat la Abigail și i-a spus ce a făcut Nabal lui David. Atunci ea a adunat repede tot ce a putut, le-a pus pe doi măgari, și s-a grăbit să iasă înaintea lui David. Ascultați dialogul lor, căci aceasta vreau să prindem, conversația ei cu David:

„Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi, și ascultă cuvintele roabei tale.

Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acesta rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el: Nabal (Nebun), îi este numele…”

Aici este un om cu numele Nabal, și joacă rolul numelui care îl poartă, așa cum a jucat și Iacov rolul numelui său. De aceea avem nevoie de un nume nou.

Nabal, care joacă rolul numelui său, este un nebun. Să citim mai departe:

„…Nabal (Nebun), îi este numele, și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, nu am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu.

Acum domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal.

Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu, și să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.

Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului și niciodată nu va fi răutate în tine.

Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău, și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi.

Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit, și te va pune mai mare peste Israel,

atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta.”

Ce spune Abigail? „Cu siguranță profeția lui Samuel se va împlini în viața ta, și atunci nu-ți vei aminti de aceasta cu părere de rău. Nu te coborî să verși sânge degeaba, nu lăsa ca aceasta să fie o mustrare asupra numelui tău.” În acel moment, David nu ucisese niciodată israeliți, ci numai dușmani. Aici ar fi fost prima dată când ar fi ucis pe cineva din propriul său popor, iar Abigail nu a stat în spărtură în fața lui David pentru a-l proteja pe Nabal, ci ca să-l protejeze pe David; ea voia să-i protejeze regatul, numele și reputația. Ascultați ce a răspuns David în versetul 32 și 33:

„David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea!

Binecuvântată să fie judecata ta ( sfatul tău),…”

Ascultați, David era un războinic puternic și un conducător puternic, el urma în linia împăraților, iar femeia din fața lui era soția dușmanului său, Nabal, care tocmai îl respinsese, iar ea îl implora: „Nu-ți strica reputația, nu lăsa ca aceasta să fie o pată pe calea ta. Oh, viața ta este legată de Dumnezeu și vei ajunge în poziția ta. Nu face aceasta!” Și David a răspuns:

„Binecuvântat să fie sfatul tău și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge, și mi-ai oprit mâna!

Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ți fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine.”

Și David  a luat din mâna Abigailei ce-i adusese, și i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ți-am ascultat glasul, și te-am primit bine.”

Motivul pentru care am vrut să trec pe aici, este pentru că Abigail era o femeie umilă și înțeleaptă. Aici, ea era prinsă într-o situație gravă: era căsătorită cu un nebun care l-a respins pe David, dar ea știa că David va fi împărat, așa că s-a dus, s-a pus în spărtură și i-a vorbit, l-a învățat pe David, și i-a amintit de profeția  cu privire la viața lui. Ea i-a amintit ce urmează pentru el, și i-a spus: „Nu face lucrul acesta căci te va amărî în ziua aceea.” Ce făcea ea? Ea i-a vorbit lui David așa cum i-a vorbit Moise lui Dumnezeu.

Noi știm ce s-a întâmplat. Ea s-a întors acasă, Nabal a murit pentru că inima lui se făcuse ca o piatră, și a murit. Ce a făcut David după aceea? David a spus: „Acesta este genul de femeie pe care o vreau.”

Ascultați, ce a vrut David? David nu căuta o soție care să zică: „Da, domnule! Da, domnule! Da, domnule!” David și-a dorit o soție care să-i răspundă, care să lupte cu el, și să-i spună: „Ai lucruri mai bune în viața ta. Tu vei ajunge într-o poziție mai bună, nu face aceasta!” Și David a găsit-o irezistibilă.

David este un simbol al lui Hristos. Unde este Hristos?  El este în Mireasă. El nu vrea pe cineva care crede că Ea este aici, jos, iar El este acolo, sus. El nu privește așa, ci Își dorește o relație care este mult mai semnificativă decât aceea. El privește după ceva, de aceea le-a spus ucenicilor Săi: „Nu vă mai numesc slujitori, ci vă numesc prieteni.”

El caută pe cineva care este mult diferit de vechea mentalitatea religioasă cu privire la un Dumnezeu care este atât de departe, (sus), și la noi aici (jos).

Prin Hristos, Dumnezeu ne-a ridicat aici (sus), astfel încât să putem vorbi cu El, să ne luptăm cu El și să-I amintim de promisiunea Lui, să-i aducem aminte ce a spus. Laudă lui Dumnezeu!

Moise I-a spus lui Dumnezeu: „Tu nu știi ce vor spune egiptenii despre Tine?” De parcă Dumnezeu nu știa sau Îi păsa ce vor spune egiptenii despre El. Dar Moise se lupta cu Dumnezeu și Îl implora. Ce făcea Moise? Trăgea milă din Dumnezeu. Ce a făcut Abigail cu David? Ea trăgea milă din David, astfel încât să poată fi exprimate mai multe calități din el. Moise a făcut la fel, el a scos ceva din Dumnezeu, astfel încât să fie exprimate mai multe din atributele lui Dumnezeu. Laudă lui Dumnezeu!

Noi trebuie să ne dăm seama că suntem mai mult decât credem că suntem. Dumnezeu vrea să credem mai mult decât credeau vechile națiuni religioase.

Poate Dumnezeu vrea să spui: „Dumnezeule, eu nu înțeleg ce a vrut să spună profetul Tău prin aceasta, dar, vrei să-mi spui Tu, Te rog?” Nu doar: „Dacă Dumnezeu vrea să știu, îmi va spune.” Poate stă acolo într-un fel neînțeles, dar dintr-o dată devine lucrul pe care ești disperat să-l știi. Dacă ai întâlnit vreodată ceva din Scriptură, ceva din Mesaj, și dintr-o dată spui: „Aceasta este ceva ce vreau să știu. În mine este ceva care tânjește să știu aceasta.” Poate Dumnezeu lucrează la capătul celălalt și vrea să-ți dea o descoperire, dar tu trebuie să scoți acea descoperire din Dumnezeu. Trebuie să spui: „Doamne, Te rog, sunt Mireasa Ta, vrei să-mi descoperi acest Cuvânt? Vrei să-mi arăți ce înseamnă?” Laudă lui Dumnezeu!

Știți, în 1Samuel 12, este o poveste în care David și Bat-Șeba au o relație de curvie din care se naște un copil, și copilul se îmbolnăvește. Când copilul era bolnav, David a postit și s-a culcat cu fața la pământ, iar slujitorii lui se temeau să se apropie de el. Vreau să citesc o porțiune de la versetul 16-18:

„David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil, și a postit; și când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ.

Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ, dar n-a voit, și n-a mâncat nimic cu ei.

A șaptea zi, copilul a murit…”

Șapte zile, David n-a mâncat și a stat culcat pe pământ; a plâns și s-a rugat lui Dumnezeu. Șapte zile. Vreau să fiți atenți la aceasta:

„A șaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci, ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit și nu ne-a ascultat: cum să îndrăznim să-i spunem: „A murit copilul?” Are să se întristeze și mai mult.

David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în șoaptă între ei, și a înțeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Și ei au răspuns: „A murit.”

Atunci David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele; apoi s-a dus în Casa Domnului, și s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce, și a mâncat.”

Acest lucru este foarte ciudat, deoarece atunci când copilul era bolnav, David a postit și a plâns înaintea Domnului stând culcat cu fața la pământ șapte zile, și a mijlocit pentru copil; iar când copilul a murit, nu a mai plâns, nu a mai postit și s-a sculat de la pământ. Apoi s-a spălat, s-a uns, și-a schimbat hainele, s-a așezat la masă și a cerut mâncare. Aceasta a făcut ca slujitorii săi să fie confuzi, astfel, în versetul 21 și 22, citim:

„Slujitorii lui, i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai și plângeai; și acum când a murit copilul, te scoli și mănânci.”

El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam și plângeam, căci ziceam: „Cine știe dacă nu Se va îndura Domnul de mine și dacă nu va trăi copilul?”

Ce a făcut David timp de șapte zile? El s-a luptat cu Dumnezeu. Corect? El a spus: „Cine știe dacă nu Se va îndura Dumnezeu de mine?” Cu alte cuvinte, el a spus: „Poate Dumnezeu îmi va răspunde la rugăciune.”

„Cine știe dacă nu Se va îndura Domnul de mine, și va trăi copilul.

Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viață? Eu mă voi duce la el,, dar el nu se va întoarce la mine.”

David se lupta cu Dumnezeu. Știți ce? Noi toți spunem că el se lupta cu Dumnezeu, dar eu voi spune așa, aceasta este doar înțelegerea mea: „David nu ar fi postit șapte zile, dacă nu ar fi crezut că exista o șansă ca Dumnezeu să Se răzgândească, la rugăciunea lui.” De aceea, el a stat acolo timp de șapte zile, nu pentru a face impresie, ci pentru că se gândea: „Poate Dumnezeu va avea milă de mine.”

David a avut o relație cu Dumnezeu, el a vorbit cu Dumnezeu atunci când a fost o ciumă peste Israel; atunci, el a mijlocit pentru popor, și a spus: „Doamne, nu-i lăsa să sufere pentru păcatul meu!” Când a numărat poporul, David L-a implorat pe Dumnezeu, și Îngerul Domnului S-a oprit lângă Ierusalim cu sabia scoasă, iar David a adus acolo jertfe. Dacă David s-a luptat cu Dumnezeu înainte, acum s-a luptat din nou cu El. Aceasta nu înseamnă că voia lui Dumnezeu nu se va împlini, voia Lui va fi împlinită, dar când copilul a murit, David a știut că acesta a fost timpul, aceasta a fost voia lui Dumnezeu, așa că, a primit-o și lupta s-a încheiat: postul lui s-a încheiat, plânsul lui s-a terminat, pentru că Dumnezeu i-a dat răspunsul final. Dar până atunci, David a crezut că poate schimba circumstanțele.

Mă gândesc că de multe ori, noi luăm lucrurile ușor și nu ne rugăm, sau nu ne rugăm cu seriozitate, pentru că nu știm dacă Dumnezeu ne va asculta și L-am putea convinge să Se răzgândească. Mă întreb dacă vedem bine. Poate că vedem ceea ce vrea Dumnezeu, dar într-un fel greșit; poate nu înțelegem sau poate trebuie să ne întoarcem să citim Biblia și să vedem cum a interacționat Dumnezeu cu copiii Săi, și cum au interacționat copiii Săi cu El; și atunci, poate vom învăța ceva despre ceea ce caută Dumnezeu, pentru că Dumnezeu caută pe cineva care să scoată atributele Sale din El.

Apostolul Pavel era un om care încerca să scoată din Dumnezeu atributul de vindecare pentru trupul său bolnav. El a spus: „De trei ori L-am rugat pe Domnul…” De ce s-a rugat de trei ori? Adică, dacă s-a rugat odată și nu s-a întâmplat nimic, de ce s-a rugat din nou? Este clar că s-a rugat din nou pentru că s-a gândit că ar putea schimba lucrurile, dar când s-a rugat a treia oară, Domnul i-a spus: „Nu te voi vindeca pentru că este spre binele tău.” Și atunci, Pavel a spus: „Bine. Îl laud pe Dumnezeu oricum. Acum mă voi lăuda cu infirmitățile mele.” Dar ce a făcut Pavel? El nu a luat lucrurile așa cum erau pentru că știa că există o posibilitate de vindecare; el a știut că vindecarea face parte din Cuvânt, și s-a luptat cu Dumnezeu până când Dumnezeu i-a spus: „Nu am de gând s-o fac.” Iar Pavel a spus: „Laudă lui Dumnezeu oricum! Mă voi lăuda cu neputințele mele.”

David s-a luptat cu Dumnezeu atâta timp cât copilul avea o șansă să trăiască, dar când Dumnezeu a pus punct și copilul a murit, David s-a ridicat, și a spus: „De ce să mai postesc? El nu mai poate veni la mine, dar eu voi merge la el.” David avea o credință extraordinară în cine era el. Slavă lui Dumnezeu!

Mă întreb dacă Dumnezeu vrea să avem o schimbare de identitate și să nu mai continuăm să ne vedem așa cum ne-am văzut întotdeauna în trecut. Dacă ne-am putea vedea așa cum ne vede El!

Știți, când El a venit la Iov, Iov s-a luptat cu Dumnezeu și a spus: „Vreau să știu unde este locuința Lui? Aș vrea să merg să bat la ușa Lui și să-I pun câteva întrebări.” Vă este străin ceea ce a spus Iov? „Vreau să știu de ce trec prin aceasta? Eu știu că am ținut Cuvântul.  Știu că I-am adus jertfe, știu că sunt neprihănit, dar nu știu de ce face Dumnezeu aceasta. Mă uit în dreapta, dar Dumnezeu nu este acolo; la stânga, dar nu pot să-L percep. Nu știu ce se întâmplă în viața mea. Oh, dacă aș putea să-I găsesc Casa, dacă aș putea merge acolo unde locuiește El! Dacă aș putea bate la ușa Lui! Dacă am putea avea o conversație, atunci aș ști.”

Ce făcea Iov? Iov a vrut să lupte cu Dumnezeu și să afle răspunsul. Dar Dumnezeu a venit la Iov, iar el a primit răspunsul. Iov a aflat că el este nimic, iar Dumnezeu este totul. Laudă lui Dumnezeu!

Priviți la Iov. Ascultați, Iov a trecut prin toate acestea, și a spus: „Dacă aș putea să bat la ușa Lui! Dacă aș putea afla de ce se întâmplă toate acestea? Nu este corect, deoarece I-am adus jertfele pe care a trebuit să I le aduc, de aceea nu ar trebui să se întâmple aceasta, nu ar trebui să fiu pedepsit.”

Toate aceste lucruri merg înainte și înapoi și ai crede că Dumnezeu ar fi dezgustat de Iov și doar pleacă, dar nu aceasta era relația Lui cu Iov. Ce va face Dumnezeu? El va veni jos și îi va răspunde lui Iov la întrebări. Iov nu știa unde să-L găsească pe Dumnezeu, nu știa unde era ușa Lui ca să bată în ea, nu știa cum să obțină răspunsurile lui; dar Dumnezeu a venit la Iov pentru că a vrut să vorbească cu el. Oh, Doamne!

Dumnezeu a venit la Abraham, nu Abraham a mers la Dumnezeu. Când El a venit în Câmpiile Mamre, i-a spus lui Abraham despre Sodoma. Nu a fost ceva ce a descoperit Abraham, sau ceva ce a cerut, ci Dumnezeu a venit la el și i-a spus despre Sodoma, și poate că Dumnezeu aștepta să mijlocească.

Nu Moise L-a găsit pe Dumnezeu la Muntele Horeb, ci Dumnezeu l-a găsit pe Moise. Nu Iacov L-a găsit pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a găsit pe Iacov. Tu nu L-ai fi găsit niciodată pe Dumnezeu; și nu tu ai venit la Dumnezeu, ci Dumnezeu te-a găsit, El te-a atras, pentru că, dacă nu te atrage Tatăl, tu nu poți veni.

 David nu L-a găsit pe Dumnezeu, și nu s-a uns el însuși ca împărat, ci Dumnezeu l-a trimis pe Samuel să-l ungă pe David ca împărat. De ce? Pentru că Dumnezeu l-a vrut pe David în această relație. El l-a vrut pe Abraham în această relație; El a vrut o relație cu Iov; El a vrut o relație cu Noe; El a vrut o relație cu Moise; El a vrut o relație cu Israel; El a vrut o relație cu tine, de aceea El a venit la tine, nu ai mers tu la El.

Ascultați, noi acționăm atât de mult…Oh, mi-aș dori atât de mult să pot pune deoparte toată pregătirea mea religioasă din urmă și toată înțelegerea mea greșită, să scap de ea și să înțeleg Calea Bibliei! Dumnezeu m-a atras la El. Nu eu am venit la El, ci El m-a atras pentru că mă vrea.

Noi zicem că suntem norocoși să auzim Mesajul. Din perspectiva umană, nu ar trebui să pierdem niciodată această recunoștință: „Sunt atât de recunoscător, mă simt cea mai recunoscătoare ființă umană,” dar din perspectiva lui Dumnezeu, nu a fost „noroc” că nu ne-am poticnit în El, pentru că nu noi L-am căutat și L-am găsit pe El, ci El ne-a căutat și ne-a găsit pe noi. Dumnezeu ne-a găsit, Dumnezeu ne-a atras la El, dar nu ca să ne purtăm de parcă nu am putea vorbi cu El și nu am putea cere nimic, că suntem niște nimeni. Dumnezeu te-a chemat așa cum l-a chemat pe Abraham; așa cum l-a chemat pe Iacov; El te-a chemat la fel și nu vrea să te comporți ca un slujitor, pentru că El nu te-a chemat să fii slujitor. El nu vrea să te comporți ca un rob, pentru că tu nu ești un rob, ci El te-a chemat într-o relație diferită cu El.

El a fost disponibil pentru Biserica Noului Testament timp de două mii de ani… El ne-a chemat pentru ceva diferit, ne-a chemat la acest Mesaj, la această Carte deschisă, sub această slujire. De ce? Pentru că ne vrea să fim cu El într-o relație diferită decât în relația în care ți-e frică să ceri ceva, în care simți că nu poți să te apropii de Dumnezeu, în care simți că este greșit să-L întrebi pe Dumnezeu: „De ce?”

Ascultați, nu este greșit să-L întrebi pe Dumnezeu: „De ce?” Știți, fratele Branham a avut probleme cu El, atunci când I-a spus: „Îmi datorezi o explicație.” Aceasta a fost greșit, dar nu este greșit să-I spui: „Doamne, nu înțeleg! Poți, Te rog, să mă ajuți?” Când Îi faci cereri, Dumnezeu nu va împlini cererile tale, dar tu poți lupta cu El, te poți lupta cu Dumnezeu: „De ce, Doamne? Nu înțeleg. Eu sunt bine cu orice vrei Tu în viața mea, voi accepta orice vrei Tu, dar nu înțeleg de ce? Arată-mi, Te rog, de ce?” Laudă lui Dumnezeu!

Noi nu știm și nu ne purtăm întotdeauna ca și cum am înțelege felul de relație în care ne-a chemat Dumnezeu. Vreau să merg puțin mai adânc. Nu vreau să las aceasta pentru altă zi, și voi termina cam în cincisprezece minute.

În mesajul, Darurile lui Dumnezeu își găsesc întotdeauna locul, fratele Branham a spus:

„Dacă nu există ceva într-un nume, atunci de ce atâta vreme cât Iacov s-a numit „Iacov,” care înseamnă, „Înlocuitor, Înșelător,” aceasta a fost el? Dar când s-a luptat toată noaptea cu Domnul, Domnul i-a schimbat numele, când avea aproximativ șaizeci de ani. El i-a schimbat numele din Iacov, în Israel, un prinț înaintea lui Dumnezeu, și aceasta era el. Acesta este motivul pentru care Abraam, a fost numit Abraham, înainte de a se naște copilul. De ce Sarai s-a numit Sarah înainte de a se naște bebelușul? De ce numele lui Saul a fost schimbat în Pavel când L-a întâlnit pe Isus? Simon, a fost schimbat din Simon în Petru, care înseamnă „Pietricică”. Toate numele lor au fost schimbate, pentru că există ceva cu privire la numele vostru.”

Când spui ceva, te identifică. De aceea, Îngerul i-a spus lui Iacov: „Care este numele tău? Cine ești tu? Cine crezi că ești tu?” Cine crezi tu că ești? De aceea, fratele Branham a început mesajul, „Nume hulitoare,” spunând: „Eu sunt metodist”, și „Eu sunt…” Aceasta este ceea ce încearcă el să rupă, spunând: „Eu sunt metodist,” „Eu sunt baptist,” „Eu sunt prezbiterian,” „Eu sunt un credincios al Mesajului.” El încerca să rupă toate acestea până când știi cine ești cu adevărat. Laudă lui Dumnezeu! Așadar, când vorbești ceva, te identifică.

Să ne întoarcem la Geneza 33, la Iacov. Geneza 33.18-20:

„La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în țara Canaan, și a tăbărât înaintea cetății.

Partea de ogor, pe care își întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita.

Acolo a ridicat un altar, pe care l-a numit: EL-ELOHE-ISRAEL (Domnul este Dumnezeul lui Israel).”

Imediat, el a început să se închine lui Dumnezeu prin noua sa identitate, și în închinarea lui, a luat numele pe care i l-a dat Dumnezeu, a început să se identifice cu ceea ce i-a spus Îngerul că este el; a început să recunoască aceasta.

Înainte, când se temea de Esau, el a spus: „Dumnezeul tatălui meu Abraham, și Dumnezeul tatălui meu Isaac, eu nu sunt vrednic de niciuna din îndurările Tale. Te rog, scapă-mă din mâna fratelui meu Esau, căci mă tem că vine și mă ucide.” Dar acum, după ce L-a întâlnit pe Înger, și Îngerul i-a spus: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei numi Israel,” el a plecat de acolo o persoană schimbată și cu o nouă identitate. Așa că, atunci când îl vedem închinându-se, vedem că el a zidit un altar pe care l-a numit: „Domnul este Dumnezeul lui Israel.” Nu Dumnezeul lui Abraham, nu Dumnezeul lui Isaac, ci el s-a închinat Dumnezeului său, Dumnezeului noii sale identități, și L-a numit: „Dumnezeul Atotputernic al lui Israel.”  „El este Dumnezeul meu. Nu când am fost Iacov, ci cine sunt eu cu adevărat, El este „Dumnezeul Atotputernic al lui Israel.”

Ce fel de închinare, prieteni! Acum el s-a închinat cu noua sa identitate.

În mesajul, Încă odată, fratele Branham a spus:

„Voi spuneți că un nume nu înseamnă nimic. Atunci de ce a schimbat Dumnezeu numele lui Abraam în Abraham? De ce a schimbat numele lui Saul în Pavel? Și numele lui Simon în Petru? De ce Și-a schimbat propriul Nume? De ce l-a schimbat pe Iacov în Israel? El nu l-a schimbat până când nu s-a luptat cu Dumnezeu și a biruit.

Când Isus a biruit moartea, iadul și mormântul, Biblia spune că El are un Nume nou. Când Iacov a biruit, și dacă Biserica va putea birui, ea va înceta să spună: „Eu sunt metodist, baptist, prezbiterian.” Când își va putea birui crezurile și lumea care a atras-o acolo, ea se va întoarce ca Mireasa lui Isus Hristos, Doamna Isus Hristos. Amin.”

Aceasta este ce este cu adevărat. Acesta este un alt Nume. Nu este Numele unei biserici, nu este Numele unei denominațiuni, nu este Numele unui grup de credincioși, ci este un Nume individual al celor care s-au unit cu Hristos. Astfel, dacă vreodată vom renunța să ne numim aceasta sau cealaltă, vom veni înapoi, la adevărata noastră identitate.

Să mergem la Fapte 15.14:

„Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.”

De ce a privit El la Neamuri? Ca să ia din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.

„Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:

„După aceea Mă voi întoarce, și voi ridica din nou cortul lui David din prăbușirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, și-l voi înălța din nou:

pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca și toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,

zice Domnul, care face aceste lucruri, și căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.”

Dumnezeu S-a întors acum peste Neamuri ca să aleagă un popor care să-I poarte Numele. Nu numele denominațiunii lor, nu numele bisericii lor, nu numele grupului, ci Numele Lui!

În mesajul, Pecetea întâi, noi știm aceasta atât de bine, dar vreau să repet:

„Acum priviți. El a spus că Aceasta va fi cunoscută în ultima zi, dar vine înainte într-un simbol al bisericii…”

Despre ce vorbește el aici? Despre ruperea Peceților din Apocalipsa 6 pentru biserică. Era un simbol al bisericii. Aceasta a fost ruptă astfel încât biserica să poată vedea că sub Pecete era un cal alb, care era doar un simbol, nu era descoperirea completă sau interpretarea completă. Era numai un simbol.

Ascultați: „…vine înainte într-un simbol al bisericii. Aceasta vine înainte în simbolul unei biserici, pentru că ei știu că acolo este o Pecete. Dar ce este Aceasta, ei nu știu încă pentru că este un călăreț alb. Și urmează să fie descoperit numai în ziua din urmă, când această Pecete este ruptă efectiv. Ruptă cui? Nu lui Hristos, ci Bisericii. Acum, observați. Oh, Doamne, aceasta mă face să tremur! Sper că Biserica va înțelege cu adevărat ce vreau să vă spun, oameni buni. Am să vă numesc Mireasă, vedeți, ca să înțelegeți aceasta.”

De ce? Pentru că Pecetea, Aceasta a fost ruptă în forma unei biserici, într-un simbol al bisericii, dar acum nu vei mai fi identificat ca biserică, mai mult, ca denominațiune. Acesta este un alt timp, un alt moment, acum ieși din epoca bisericii și intri în epoca Miresei, la identificarea unei relații diferite, pentru că tu vei intra în epoca Miresei.

El a vrut ca oamenii să înțeleagă că Aceasta a fost numai în formă de simbol, simbolul unei biserici, așa că, dacă este încă în formă de simbol, tu ești încă în biserică, ești încă în epoca bisericii, ești încă în sistemele bisericești. Dar când Pecetea este ruptă efectiv la sfârșitul timpului, cui? Bisericii adevărate, el spune: „Acum am să vă numesc Mireasă ca să înțelegeți cui i s-a rupt.” Aceasta s-a rupt Miresei.

 Deci, atunci când simbolul calului alb, când Pecetea este ruptă prin deschiderea Peceților, pentru cine este ruptă? Nu lui Hristos, nu epocilor bisericii; nu este ruptă la metodist, la prezbiterian, la baptist sau la penticostal, ci este ruptă la Mireasă; așa că, la ruperea efectivă a Peceților, vine o schimbare a numelui, pentru că vine o schimbare a dispensației, vine o schimbare a identității, și acum, trebuie să ne închinăm cu noul nostru nume. Nu cu vechiul nostru nume, nu cu vechiul aluat al epocilor bisericii, ci sub noul nume, sub noua identitate: „Nu vă mai numesc biserică, ci vă voi numi Mireasă.”

Acum nu mai sunteți metodist; nu mai sunteți baptist, ci sunteți, Doamna Isus Hristos!

În mesajul, Epoca Bisericii Smirna, pe care fratele Branham l-a predicat în anul 1960, el a spus:

„Numele bisericii este asociat cu natura caracterului ei.”

Oh, vreau să înțelegeți aceasta: „Numele bisericii este asociat cu natura caracterului ei.” La ce se referă? La Epocile Bisericii.

„Ați observat că Smirna înseamnă „Amărăciune?” Și observați, fiecare biserică…Numele bisericii are de-a face cu caracterul bisericii. Eu aș putea să spun ceva aici, dar mai bine nu, pentru că m-ați înțelege greșit. Vedeți? Numele vostru o face de asemenea. S-ar putea să nu știți, dar da, o face. Oh, da! Voi ziceți: „Aceasta este numerologie.” Nu, nu este. Când s-a născut Iacov, a fost numit „Iacov,” care înseamnă, „Înlocuitor”, dar când s-a luptat cu Îngerul, Dumnezeu i-a schimbat numele în „Israel.” Un prinț. Corect? Saul, era Saul din Tars, un tip mare, dar când a venit la Isus, a fost numit Pavel. Numele lui Simon, era Simon, dar când a venit la Isus, s-a numit Petru, piatră mică. Numele vostru se asociază cu ceea ce sunteți…Acesta are o imprimare asupra caracterului vostru.”

Vă rog să nu vă referiți niciodată la voi ca la un BCF (creștin credincios). Vă rog. Aceasta este o direcție greșită. Nu te referi la tine după nici o terminologie de grup; aceea care a dat-o profetul, este aceea pe care a dat-o Domnul, este denumirea pentru perioadă. Numele nostru este Mireasă, numele nostru este, „Doamna Isus Hristos”! Și dacă vei începe să te închini  în acest Nume și te închini Dumnezeului Atotputernic al Doamnei Isus Hristos, te vei închina sub o nouă identitate și îți va schimba, de fapt, caracterul.

Fratele Branham spune: „Numele vostru se asociază cu ceea ce sunteți…Acesta are o imprimare asupra caracterului vostru.” Dacă privești doar la numele grupului, sau: „Noi credem toți că Mesajul este un titlu care poate însemna ceva pentru mulți oameni,” ceea ce avem nevoie, este să trecem peste aceasta și să mergem puțin mai adânc.

Numele meu nu este, „Credincios în Mesaj.” Eu cred Mesajul din toată inima, dar titlul meu este Mireasă, iar numele meu este „Doamna Isus Hristos.” În această lume pământească, mă puteți numi Chad, dar prin harul lui Dumnezeu, eu știu cine sunt, pentru că Pecețile au fost rupte pentru Mireasă. Deci, „Acesta are o imprimare asupra caracterului vostru.”

A făcut-o asupra lui Iacov, i-a schimbat caracterul, apoi a avut curajul să se închine sub noul său nume; el a avut îndrăzneala de a revendica dreptul la un Dumnezeu personal, care era Dumnezeul său Atotputernic, Dumnezeul Puternic al lui Israel. Dumnezeul meu! Dumnezeul meu Puternic! Dumnezeul Puternic al noului meu nume! Dumnezeul Puternic al noii mele identități! Dumnezeul cel Puternic nu este numai Dumnezeul tatălui meu, ci este Dumnezeul meu. El nu poate fi numai Dumnezeul bisericii; nu poate fi numai Dumnezeul profeților; nu poate fi doar Dumnezeul părinților tăi, ci El trebuie să fie Dumnezeul tău, trebuie să fie un Dumnezeu personal. El nu poate fi numai Dumnezeul Miresei; este adevărat, El este Dumnezeul Miresei, și El este Dumnezeul întregii lumi, Dumnezeu este peste tot, totul este adevărat, dar tu ai nevoie ca EL să fie Dumnezeul tău personal, și tu să știi că ești Mireasa Lui. Aceasta te va schimba, va avea o imprimare (va pune amprenta), asupra caracterului tău.

Acum, oricine poate spune orice: „Sunt Mireasa! Sunt Mireasa! Mă numesc Doamna Isus Hristos”, dar aceasta nu schimbă nimic. Dar când vine în inimă printr-o descoperire, când știi că te-ai luptat cu El și El ți-a dat o linie a identității tale, ești dispus să spui ceea ce ți-a descoperit El, ceea ce ți-a spus El: „Eu fac parte din Mireasa Lui! Sunt un mădular al Miresei Lui! Fac parte din Trupul Lui! Am luat Numele Lui! Numele Lui este Numele meu! Eu sunt sub Numele Lui!” Și aceasta ne va schimba închinarea, ne va schimba caracterul, ne va schimba faptele, umblarea, ne va schimba felul cum credem.

În mesajul, Epoca Bisericii Laodicea, fratele Branham spune: „Numele, „Laodicea,” înseamnă, „drepturile omului.”

Amintiți-vă ce a spus despre Smirna: „Numele Bisericii are legătură cu caracterul ei.” Vreau să mă întorc și să mai citesc odată din Epoca Bisericii Smirna: „Numele bisericii este asociat cu natura caracterului ei,” iar aici, în Epoca Bisericii Laodicea, spune: „Laodicea”, înseamnă, „drepturile omului.” Apoi a spus că Laodicea mai înseamnă și, „căldicel, bogat sau îmbogățit,” pentru că acestea sunt caracteristicile care sunt asociate numelui, „Laodicea”, „Bogat și îmbogățit cu bunuri. Spun că nu duc lipsă de nimic, căldicel.” Acestea sunt caracteristicile asociate cu Laodicea.

„Definiția greacă a cuvântului, „Laodicea,” este, „drepturile omului,” și a fost dată câtorva cetăți în onoarea doamnelor regale numite așa.” Deci, este un nume de femeie, un nume de biserică. Numele acestei biserici, Laodicea, are de-a face cu caracterul ei și lasă o amprentă. De aceea, nu putem fi credincioși laodiceeni, nu putem lua acel nume; nu putem veni sub această dispensație și sub acest nume, pentru că acest nume aduce aceste caracteristici în viețile noastre.

Ce caracteristici aduce? Aduce o stare în care te gândești că ești bine când nu ești; aduce o stare de gândire că ai drepturi, că ai atins ceva și lucrurile îți aparțin când nu este așa; toate te vor duce într-o stare căldicică și crezi că totul este în ordine. „Sunt binecuvântat, nu duc lipsă de nimic. Totul este în ordine cu mine,” și nu-ți dai seama că aceasta îți aduce o orbire ca să nu vezi că ești ticălos, nenorocit, mizerabil, orb și gol.

„Eu am…”, când nu ai nimic, totuși crezi că totul este în ordine, că totul este bine. Aceasta este Laodicea, acesta este caracterul Laodiceei, de aceea nu putem fi credincioși laodiceeni. Noi trebuie să ieșim din Laodicea și să intrăm în epoca Miresei ca să fim parte din Mireasă. Noi nu putem rămâne într-o stare laodiceană și sub o denumire laodiceană pentru că aduce o influență asupra caracterului nostru.

În mesajul, Locul de închinare pregătit de Dumnezeu, fratele Branham spune:

„Noi am înviat deja, iar dinamica și mecanica lucrează în noi și suntem însuflețiți în Prezența lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Acum suntem așezați împreună în locurile cerești în Hristos Isus care a fost înviat din morți, noi facem parte din El. Dacă faci parte din Mireasă, ești, pentru că Mireasa face parte din Mire, știți. Așa că, aflăm că este același lucru, și Ea va face exact ceea ce a fost prezis că va face în această zi. Ea nu va fi o laodiceană. Nicidecum! Ea nu va fi o căldicică, ci va arde pentru Dumnezeu și va merge mai departe prin Duhul lui Dumnezeu.”

De ce? Pentru că Ea nu crede că a ajuns deja, ci recunoaște: „Eu presez înainte ca să devin ceea ce vrea El să fiu, Mireasa Lui.

În mesajul, Sărbătoarea Trâmbițelor, fratele Branham spune:

„Acum, dacă aș veni cu mesajul penticostal, aș fi în Epoca Laodicea, iar aceasta nu ar fi corect.”

Așa a spus el: „Dacă aș veni cu mesajul penticostal…” Deci, el nu putea veni cu mesajul penticostal, ci trebuia să vină cu Mesajul Miresei. „Dacă aș veni cu mesajul penticostal, aș fi în Epoca Bisericii Laodicea, iar aceasta nu ar fi corect.”  Ar fi greșit. Deci, ar fi greșit să fiu în Epoca Laodicea; ar fi greșit să aduc mesajul penticostal. Dar ce ar fi corect? Ar fi corect să spun: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, depărtați-vă de ei,” nu vă identificați acolo, ci identificați-vă aici, în Epoca Miresei! Identificați-vă în Trupul lui Hristos! Veniți la unirea cu Cuvântul și primiți un nume nou. Voi înșivă trebuie să deveniți Doamna Isus Hristos! Nu acceptați o denumire generală care acoperă toată lumea, nu lăsați să fie denumirea voastră!

În mesajul, Locul de închinare ales de Dumnezeu, fratele Branham spune:

„În seara aceasta, în clădire, există multe femei frumoase și loiale, dar numai una singură este doamna William Branham. Ea este aceea care merge acasă cu mine, ea este soția mea. În lume există oameni frumoși, biserici frumoase, dar există o singură Doamnă Isus Hristos și pentru Ea vine El. Acolo este Numele Lui.”

Unde este Numele Lui? În Mireasă! Unde este Numele Lui? Peste Mireasa Lui! Nu Ea și-a luat această identitate, nu Ea și-a luat alt Nume, alte caracteristici. Voi ziceți: „Ei bine, noi nu luăm nume; noi nu ne numim aceasta, nu ne numim aceea.”

Ceea ce vreau să vă spun, este că, așa cum te numești, așa te percepi, așa te vezi. Astfel, dacă te percepi în vechea ta natură, percepția ta trebuie să se schimbe  odată cu noul tău Nume: „…există o singură Doamnă Isus Hristos, și pentru Aceasta vine El. Acolo este Numele Lui. Acolo este locul unde este închinarea Lui, în Ea și numai în Ea.”

Când Iacov, acum Israel, a construit un altar, el era Israel, era Prințui lui Dumnezeu, era cel care luptă și biruiește; el era cel care putea să-L apuce pe Dumnezeu și să-L țină până când primește ce are nevoie. El avea o identitate specială și era o persoană dintr-o clasă specială. Și când a construit altarul, l-a numit, „DUMNEZEUL PUTERNIC AL LUI ISRAEL, Dumnezeul meu.” Eu mă închin Dumnezeului meu personal, nu al unui grup. Eu mă închin Dumnezeului Atotputernic al lui Israel, chiar aici.”

Întrebarea este: La ce Dumnezeu ne închinăm noi? Dumnezeu este Dumnezeu, Dumnezeu este un termen generic. El este Dumnezeu, Elohim, și toți acești termeni. Noi ne putem închina cu mentalitatea că ne închinăm la un Dumnezeu general, dar noi vedem că, după ce s-a luptat cu Dumnezeu, Israel (Iacov), se închina unui Dumnezeu personal, Dumnezeul Atotputernic care era acum Dumnezeul lui.

După ce a înviat, Isus i-a zis Mariei Magdalena: „Du-te și spune ucenicilor Mei că Mă duc la Tatăl Meu și la Tatăl vostru…” El încerca să-i facă să înțeleagă ceva la nivel personal, așa că, a spus: „…Mă duc la Dumnezeul Meu, și Dumnezeul vostru.”

Ascultați! Nu accepta să fie doar Dumnezeul Miresei, sau Mirele Miresei, ci lasă-L să fie Mirele tău, Mirele tău personal, Cel cu care ai intrat personal într-o unire; Cel cu care te poți lupta, Cel căruia poți să-I vorbești așa cum a vorbit Abigail cu David și a câștigat inima lui. Ce voia David? O, el o voia pe Abigail. Ce avea Abigail? Ea avea ceva ce celelalte fete nu aveau; ea a putut vorbi cu el la un nivel complet diferit.

Dumnezeu nu a putut să aibă niciodată acest fel de conversație în Epocile Bisericii. Pecețile nu erau deschise, Taina Lui nu era descoperită, El nu Se descoperise; oamenii aveau o înțelegere parțială, o înțelegere parțială, o înțelegere parțială; dar acum, El are un popor căruia i S-a descoperit El Însuși, astfel încât, să poată spune: „O, Doamne, nu a spus profetul Tău…Nu a spus Cuvântul Tău… Nu ne-ai arătat atributele Tale? Dumnezeule, eu știu Planul Tău, păstrează-l în viața mea!”

El vrea o Femeie care să poată vorbi cu El, care să se lupte cu El la un nivel total diferit, și să scoată caracteristicile din Dumnezeu.

O, prieteni, trebuie să urcăm mai sus! Trebuie să renunțăm la toate aceste gânduri greșite, trebuie să încetăm să mai gândim așa cum am gândit, și să gândim așa cum spune Cuvântul. Noi trebuie să ne gândim la ceea ce ne-a adus profetul, să încetăm cu aceste gânduri firești: „Eu nu sunt bun…” Ascultați, acest lucru este cât se poate de adevărat, și va fi întotdeauna adevărat în ce privește trupul vostru. Știți ce a spus Pavel? El a spus: „Știu că în mine, în trupul meu, nu este nimic bun.”, așa că, haideți să scoatem aceasta din calea noastră.

Câți oameni de aici nu au nimic bun în carnea lor? Nici calități, nici abilități, nimic. Aceasta te face nefolositor. În ordine. Haideți să punem aceasta la o parte, să încetăm să mai vorbim despre carne și să începem să vorbim despre realitatea Vieții tale; și realitatea Vieții tale, este că nu există nimeni altcineva ca tine pe pământ. Nu există altul!  Este un atribut specific pe care Dumnezeu l-a atașat de tine, un gând, o manifestare pe care Și-a dorit-o în viața ta și nu poate fi copiată, nu poate fi imitată. Ești tu, nu este nimeni altcineva decât tu. Mirele vine pentru tine și nimeni altcineva nu-ți poate lua locul. Tu te închini Mirelui tău.

Aceasta nu este o gândire de grup, nu este o gândire denominațională, ci El a deschis un nivel cu totul nou, o relație cu totul nouă, o abilitate, o calitate cu totul nouă, un potențial pentru că vrea o Femeie care va alerga la El și va spune: „O, Doamne, nu-i lăsa pe colegii mei! Boala înaintează în viața mea, dar eu le-am spus că Cuvântul Tău este Adevărul, le-am spus că prin rănile Tale sunt vindecată; nu-i lăsa să Te batjocorească, nu-i lăsa să nu creadă Cuvântul Tău! Vindecă-mă ca ei să știe că Tu ești marele Dumnezeu, care le-am spus că ești.”

El are nevoie de o Femeie care să-I vorbească prin descoperire și înțelegere.

Abigail era o femeie înțeleaptă. Laudă lui Dumnezeu!

Dumnezeu ne cheamă la o schimbare a identității! Acest Mesaj nu ne-a spus să rămânem jos pentru a-L vedea; nu ne-a spus să rămânem sub un mesaj penticostal, ci ne-a chemat într-o epocă a Miresei, la un Nume nou, la o nouă identitate.

Acum, orice este pe „permisul tău de conducere,” nu mai are importanță; orice ai crede despre tine, nu mai contează. Odată ce Iacov a intrat în contact cu Dumnezeul cel viu, nu a mai contat nimic din ceea ce a fost înainte; nu a mai contat de ce i-a fost frică înainte; nu a mai contat ce credeau alții despre el; nu a mai contat nimic pentru că știa cine era el, și știa Cine era Dumnezeu.

Acum, dacă noi am putea veni în același fel…

Ascultați! Acesta este Dumnezeul cel viu, Aceasta este realitatea pe care o putem avea; putem să-L apucăm, să-L ținem și să-I spunem: „Doamne, nu Te voi lăsa să pleci până când nu-mi dai o schimbare de identitate, până când nu mă binecuvântezi și-mi schimbi numele. Nu vreau să merg mai departe cu aceeași gândire firească, cu aceleași dorințe carnale și cu același fel firesc, cu aceasta și aceea. Trebuie să am o schimbare în viața mea! Mă vei binecuvânta dăruindu-mi o schimbare a identității?”

Eu pot să stau deasupra ta și să-ți spun, „Mireasă,” pot să spun că ești Doamna Isus Hristos, dar dacă mintea ta nu se schimbă și inima ta nu o apucă, nu înseamnă nimic pentru tine. Poți să spui: „Da, domnule, Acesta nu este altceva decât  Adevărul,” pentru că gândești în termeni generali.

Îngerul a venit la Iacov când era singur și i-a dat identitatea lui personală, astfel încât să nu poată fi împărțită cu nimeni altcineva; acolo nu era nimeni cu care s-o împartă. Și noi trebuie să întrăm în contact cu El când Dumnezeu trece pe lângă noi.

Prieteni, în seara aceasta, El trece pe lângă tine, deschide-ți ochii și vezi că aceasta este Răsuflarea Vie, Isus Hristos. El Se manifestă în Cuvântul Său; El este Cuvântul; El este Cuvântul care a fost descoperit în această zi și trece pe aici. Ține-L și roagă-L să-ți schimbe numele! Nu doar în gură, ci în inima ta. El schimbă cine ești. Oh, acesta nu este un joc, nu este o biserică, nu este o adunare socială, ci este Realitatea, este Realitatea Veșniciilor, este ceea ce a fost în partea din spate a minții lui Dumnezeu cu mii și mii de ani înainte de a exista timpul. Acesta a fost Planul lui Dumnezeu și El vrea să intri în această relație cu El. Laudă lui Dumnezeu!

Eu spun că este timpul să ne luptăm cu Dumnezeu și să spunem: „Dumnezeule, trebuie să am o relație cu Tine! Nu mai pot lăsa aceste dorințe să mă conducă, nu mai pot avea această poftă, nu mai pot avea această amărăciune sau nimic din toate acestea. Trebuie să-mi dai o schimbare a identității mele, ca să pot lua Numele care schimbă și influențează  caracterul meu. Trebuie să știu că sunt Doamna Isus Hristos, că fac parte din această Mireasă, că sunt inclus în Ea și că Tu ești Mirele meu.”

Fratele Branham  a spus: „Nu vă mai numesc Biserică, ci am să vă numesc, „Mireasă,” ca să înțelegeți.” Ce să înțelegem? Că în tine este Ceva care spune: „El vorbește cu mine! El vorbește cu mine!”

Știți ceva? Dacă crezi că El îți vorbește ție, sunt fericit pentru aceasta. Cred că El vorbește cu mine! Putem noi să-L primim așa? Îl putem primi ca vorbind cu mine?

Ascultați. În seara aceasta, în clădire sunt o mulțime de oameni și toți au auzit ce am spus, dar vă pun o întrebare: „Cu cine a vorbit El?” A vorbit El cu tine personal? A chemat El numele tău personal? Ai fost scos dintr-o condiție carnală la realitatea a cine ești tu cu adevărat? Cine ești tu cu adevărat, nu este bărbatul pe care-l vezi în oglindă, sau femeia pe care o vezi în oglindă; cine ești tu cu adevărat este cel pe care-l vezi în Oglinda Cuvântului lui Dumnezeu.

Vălul a fost îndepărtat și obscuritatea a fost luminată, de aceea acum poți să știi cine ești așa cum ești cunoscut; poți vedea pentru că a venit ceea ce este desăvârșit; pentru că ceea ce avem, prin harul lui Dumnezeu, este, „Interpretarea desăvârșită a Cuvântului cu legitimare divină”. Avem realitatea noastră divină, astfel încât să nu mai privim ca într-o oglindă în chip întunecos, ci să vedem clar, față în față că, eu sunt ceea ce este El. Aceasta mă cheamă El să fiu, aceasta ne-a dat Mesajul acesta, o identificare. Să  nu ne privim într-o oglindă naturală, ci să ne privim în Oglinda Cuvântului, ca să aflăm cine suntem: „Eu nu sunt Iacov, ci sunt Israel!”

Eu nu mă închin doar la Dumnezeul lui William Branham, deși este Același Dumnezeu, ci El a intrat mai adânc în mine, și acum mă închin la Dumnezeul care se numește, Dumnezeul lui Chad Lamb, care m-a chemat din carnal în Sine Însuși. Acesta este Dumnezeul la care mă închin.

Este El Dumnezeul la care te închini și tu? Vă închinați voi Dumnezeului vostru personal? Vă închinați voi Mirelui vostru? El este Cel care va schimba totul. Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, mi-am eliberat sufletul, și acum Te rog să faci ca aceste cuvinte să-și găsească locul. Fă ca să nu fie doar o predică ținută într-un serviciu religios de două ore, ci fie ca cuvintele ce le-ai pus pe inima mea și le-ai scos afară sub ungerea Duhului Tău, să-și găsească locuința în inimile și în sufletele copiilor Tăi, și să le aduci o identificare adevărată; și să rupă, Doamne, ceea ce este carnal, să rupă ce este vechi, să rupă toate aceste lucruri și să le ducă departe; și să aducă în viața oamenilor realitatea.

Doamne, ajută-ne să nu mai trăim sub identificarea veche, ci să Te ținem, Doamne, în timp ce ne tot curtezi, ne tot spui cine suntem și ne tot șoptești tainele iubirii Tale la ureche; în timp ce ne tot spui, „Iubito,” „Mireasă,” ne spui pe Numele Tău. Ajută-ne să ne comportăm ca ceea ce suntem și să răspundem la Numele pe care-l chemi. Fie ca tot caracterul nostru să fie influențat după cum ne numești, și să ne purtăm ca Mireasa Ta, să umblăm ca Mireasă a Ta și să vorbim ca Mireasă a Ta, Doamne. Să-Ți luăm Numele, Numele Tău să fie peste noi, Doamne, astfel încât, oamenii să nu ne vadă pe noi, ci pe Tine în noi.

Numele Tău este în Mireasa Ta, pentru că Ea trăiește Viața Ta. Doamne, Te rog s-o faci o realitate vie, mai întâi prin „nebunia” predicării pe care ai ales-o ca să salvezi suflete. Noi credem aceasta, Doamne, am făcut-o la porunca Ta și credem că va avea efect.

Doamne, Te rog să zdrobești fortărețele Satanei: ale minții, ale carnalității și a vieții vechi; Te rog să zdrobești vizuinile de pe copiii Tăi, și fie ca Viața care este în Sămânță să fie însuflețită de Duhul lui Dumnezeu.

Fie ca acest Cuvânt să prindă rădăcini și să aducă o Viață nouă, pe acela pe care l-ai rânduit să se manifeste în această zi, ca să aducă la suprafață un Israel, un luptător cu Dumnezeu, un prinț cu Dumnezeu; pe cineva care va intra în relație cu Tine, Doamne, care va vorbi cu Tine, care Te va implora și se va zbuciuma pentru ca Tu să-Ți ții Cuvântul.

Doamne, ajută-ne să fim acea Mireasă!

Te iubim și Te rugăm să lași binecuvântarea Ta asupra noastră, iar când ieșim pe aceste uși, fă ca toate lucrurile auzite să nu dispară din viețile noastre, ci ia-ne, Doamne, într-un Plan mai înalt, într-o umblare mai înaltă, și într-o manifestare mai înaltă. Te rog să-Ți binecuvântezi poporul, în Numele lui Isus Hristos. AMIN.