MIEZUL PROBLEMEI

Să deschidem Bibliile la 1Samuel 16.7:

„Și Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.”

Din acest text am vrut să iau un subiect pe care l-am numit Miezul problemei.

Vreau să spun că mi s-a întâmplat un lucru neobișnuit. Ieri am avut o inspirație, am avut un gând la care am lucrat toată ziua. Am făcut notițe și m-am bucurat pentru că era un gând bun care mi-a plăcut. A venit din inspirație într-o zi, la sfârșitul serviciului și l-am notat. Mi-am luat câteva notițe și m-am simțit confortabil, și până seara am progresat. Apoi, am început să am un sentiment ciudat, parcă eram deconectat de textul meu. Nu știu cum să explic aceasta, dar pe măsură ce Cuvântul crește în inima ta, există o anumită legătură pe care o ai cu El. Dar eu am început să mă simt deconectat de text, și pe la ora opt și jumătate, seara, m-am oprit și m-am rugat: „Doamne, de ce mă simt deconectat de textul acesta? Este un text bun, un Cuvânt bun pe care Tu mi l-ai inspirat.” Și în timp ce mă rugam, am simțit cum, dintr-o dată o altă inspirație m-a pătruns și a trecut prin mine. Am salvat documentul la care lucram, l-am arhivat apoi am deschis o pagină nouă, și am luat totul de la zero.

Nici măcar nu este un subiect nou, pentru că meditez la el de multă vreme, de cel puțin o lună și, sincer, nu m-am simțit pregătit să-l predic, nu am simțit că dețin subiectul, dar cred că aceasta este voia Domnului, așa că vom merge înainte, rugându-L pe Domnul să ne conducă pas cu pas. Și pe măsură ce vom intra în subiect, veți vedea de ce am ezitat puțin să predic despre acest subiect. Nu am simțit că sunt gata, dar cred că Domnul Și-a pus mâna pe el.

Să mergem împreună la Numeri 9, pentru că vreau să pun acest text ca fundație și să construiesc de acolo.

În Numeri 9, este momentul în care Moise repetă Legea și rânduielile pentru copiii lui Israel, și trece peste Legea cu privire la Paști și rânduiala pentru Paști. Numeri 9.4-7:

„Moise a vorbit copiilor lui Israel să prăznuiască Paștele.

Și au prăznuit Paștele în a patrusprezecea zi a lunii întâi, seara, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.

S-a întâmplat că niște oameni, fiind necurați din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paștele în ziua aceea. Ei s-au înfățișat în aceeași zi înaintea lui Moise și înaintea lui Aaron.

Și oamenii aceia i-au zis lui Moise: „Noi suntem necurați din pricina unui mort; de ce să fim nevoiți să nu ne aducem la vremea hotărâtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?”

Așadar, ei sărbătoreau Paștele. Acolo era o poruncă pe care a dat-o Dumnezeu, și acea poruncă era ca în a paisprezecea zi a lunii întâi, să țină Paștele, deoarece atunci le-a dat Dumnezeu mielul de Paști pentru prima dată. Atunci, ei erau în Egipt și Dumnezeu urma să trimită un înger al morții, așa că El a instituit Paștele, dându-le un miel al cărui sânge trebuia să fie aplicat pe stâlpii ușii, ca semn că cei dinăuntru au un miel care a fost înjunghiat pentru acea casă. Astfel, îngerul morții avea să treacă pe lângă ei.

Acesta a fost primul Paște, iar Dumnezeu a fost foarte clar în instrucțiunile Sale. El le-a spus că trebuie să fie curați, purificați, aluatul trebuia curățat din casă; trebuia să fie o anumită pregătire pentru a se putea apropia de Paște. Ei trebuiau să facă aceasta în mod special, pentru că El L-a dat în mod special: „Trebuie să faceți aceasta în ziua a paisprezecea, a lunii întâi, pentru că atunci v-am eliberat și v-am scos afară din robie.”

Dar, iată că aici sunt niște oameni care aveau o problemă: ei trebuiau să țină Paștele într-o anumită zi, și ei trebuiau să fie curați, dar nu erau curați deoarece se atinseseră de cadavrul unui om și au devenit necurați, pentru că s-au pângărit. Deci, „Ce trebuie să facem acum?” Ei trebuiau să țină Paștele, dar nu puteau să-l țină, erau blocați între.

Să citim ce a spus Moise. Numeri 9.8-13:

„Moise le-a răspuns: „Așteptați să văd ce vă poruncește Domnul.”

Și Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

„Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: „Dacă cineva dintre voi sau dintre urmașii voștri este necurat din pricina unui mort, sau este într-o călătorie lungă, totuși să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului.

Și, să le prăznuiască în luna a doua, în ziua a paisprezecea, seara; să le mănânce cu azime și ierburi amare.

Să nu lase din ele nimic până a doua zi dimineața, și să nu frângă nici un os din ele. Să le prăznuiască după toate poruncile privitoare la Paște.

Dacă cineva nu este necurat, nici nu este în călătorie, și totuși nu prăznuiește Paștele, sufletul acela să fie nimicit din poporul lui, pentru că n-a adus darul cuvenit Domnului la vremea hotărâtă, omul acela să-și ia pedeapsa pentru păcatul lui.”

Noi vedem că atunci a existat un obstacol imposibil;  acești oameni aveau Legea și Legea era specifică; Porunca Domnului era ca ei să țină Paștele în ziua a paisprezecea a lunii întâi, dar El le-a mai spus că trebuiau să fie curați, iar acești oameni erau blocați între. Și Moise a întrebat pe Domnul, iar Domnul le-a zis: „Poți avea o poruncă suplimentară la poruncă. Voi extinde porunca pentru situații când veți întâlni din nou aceste împrejurări: puteți să luați Paștele în luna a doua, în ziua a paisprezecea.”

Deci, dacă sunteți într-o călătorie sau dacă sunteți bolnavi, Dumnezeu este îndurător și Și-a extins porunca pentru a-i include și pe cei aflați în călătorie sau sunt pângăriți într-un fel sau altul. Dar după ce a extins porunca, El a spus: „Dacă este cineva care poate să ia Paștele și nu o face, sufletul acela să fie nimicit din Israel.” Așadar, aceasta este în continuare porunca Domnului.

Să mergem la 2Cronici 30. Aici vedem că Ezechia tocmai devenise rege, și noi știm că Ahab și casa lui adusese o mare întinare în Casa lui Dumnezeu. Și aici, Ezechia le-a poruncit preoților să curețe Casa lui Dumnezeu și să revină la slujirea lui IeHoVaH.

Să citim din 2Cronici 30.1-3:

„Ezechia a trimis soli în tot Israelul și Iuda, și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel.

Împăratul, căpeteniile lui și toată adunarea ținuseră sfat la Ierusalim, ca Paștele să fie prăznuite în luna a doua,

căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentru că preoții nu se sfințiseră în număr destul de mare și poporul nu se adunase la Ierusalim.”

Așadar, vedem că după ce a devenit rege, Ezechia a început un proces de purificare pentru a curăța Casa lui Dumnezeu. El le-a spus preoților să se sfințească, dar, pentru că au început prea târziu, nu au putut să țină Paștele în luna întâi, în ziua a paisprezecea, deoarece preoții nu erau sfințiți și nu au terminat de curățit Casa Domnului. De aceea, el a apelat la această Lege extinsă de Dumnezeu, și a hotărât să țină Paștele în luna a doua, în ziua a paisprezecea, conform celor spuse de Moise.

Să citim de la versetul 13, la 18:

„Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea azimelor în luna a doua; a fost o adunare foarte mare.

S-au sculat și au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim și pe toate acelea pe care se aducea tămâie, și le-au aruncat în pârâul Chedron.

Au jertfit apoi Paștele în ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoții și Leviții plini de rușine, s-au sfințit și au adus arderi de tot în Casa Domnului.

Ei ședeau în locul lor obișnuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoții stropeau sângele, pe care-l luau din mâna Leviților.

Fiindcă în adunare erau mulți inși, care nu se sfințiseră, Leviții au junghiat ei jertfele de Paște pentru toți cei ce nu erau curați, ca să le închine Domnului.

Căci o mare parte din popor, mulți din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon nu se curățiseră, și au mâncat Paștele nu după cele scrise…”

Vreau să țineți cont de aceasta: ei nu au fost curățați, nu s-au sfințit, și conform Legii lui Dumnezeu, nu aveau voie să mănânce Paștele. Să mai citim odată: „…și au mâncat Paștele nu după cele scrise.” Și aceasta înseamnă: „Nu după cum a poruncit Moise.”

„…dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toți cei ce și-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, măcar că n-au făcut sfânta curățire.”

Domnul a ascultat pe Ezechia, și a iertat poporul.”

Ce Scriptură! Aici suntem în Vechiul Testament sub legământul Legii, nu sub legământul harului, și aici, în Vechiul Testament vedem că, atunci când ei au intrat într-o dilemă cu privire la respectarea Legii, Dumnezeu a recunoscut că ei nu au eșuat în ținerea Legii din cauză că nu voiau să țină Legea, ci pentru că erau necurați. Aceasta am citit în Numeri.

 Ei nu au vrut să pângărească Paștele Domnului, așa că au mers la Moise și i-au spus: „Am stat deoparte pentru că eram necurați din cauza unui mort.” Iar Dumnezeu, în mila Sa, a spus: „Iată prevederea Mea pentru aceasta.”

Dar acum ajungem la Ezechia când toată națiunea a fost căzută din cauza lui Ahab care a făcut rău, i-a întinat și nu au mai ținut Paștele. Iar acum, vedem că Ezechia a încercat să aducă poporul înapoi la Cuvânt, înapoi la Dumnezeu, înapoi la închinarea corectă. Dar preoții nu s-au putut sfinți la timp, nu erau pregătiți să țină Paștele conform Cuvântului, în luna întâi, ziua a paisprezecea, însă exista acea prevedere extinsă, așa că au folosit-o pe aceea. Prevederea extinsă era dată pentru aceia care nu au putut să țină Paștele în prima lună, și care aveau posibilitatea s-o țină în luna a doua.

În prima lună nu a existat nici o posibilitate din cauza situației în care erau. Astfel, vedem că oamenii voiau să se închine lui Dumnezeu, voiau să țină Paștele, voiau să țină Legea lui Moise, voiau să-L onoreze pe Dumnezeu, dar se aflau într-o altă încurcătură, pentru că nu au avut timp să se pregătească; nu erau curați conform Legii, dar Ezechia a stat în spărtură și a spus: „Doamne, Te rog să-i ierți!”

Haideți să citim versetul 18:

„Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul care este bun, să ierte pe toți aceia care și-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, măcar că nu au făcut sfânta curățire.” Domnul a ascultat pe Ezechia, și a iertat poporul.”

Aceasta nu era în Lege, nu era scris în Legea lui Moise, ei făceau ceva care era contrar Legii. Când ajungi la litera Legii, vedem că ei erau contrar cu litera Legii, dar când ai de-a face cu Duhul Legii, se potriveau exact cu ceea ce voia Dumnezeu.

Ei au vrut să se închine lui Dumnezeu; ei au vrut să țină Paștele, pentru că voiau să se întoarcă la Dumnezeu, dar nu au putut s-o facă în felul corect, așa că cineva a stat în spărtură, și a spus: „Oh, Doamne, vrei să treci cu vederea aceasta?” Și Dumnezeu l-a ascultat pe Ezechia. De ce? Pentru că Ezechia nu a putut schimba Cuvântul, el nu a putut controla situația, așa că a spus: „Doamne, suntem aici…” Și Dumnezeu l-a ascultat și i-a iertat pe toți. Laudă lui Dumnezeu!

Noi credem că harul a apărut doar în Noul Testament, dar nu, harul este și în Vechiul Testament.

Gândul acesta a început să se învârtă în mine și m-am gândit: „Doamne! Cineva poate face un lucru greșit dintr-un motiv corect.” Din punct de vedere teoretic, în principiu, a fost greșit. Ascultați, timpul nu s-a schimbat, nici oamenii nu s-au schimbat, totul este la fel.

Sunt sigur că Ezechia a avut în preajma lui câțiva legaliști, care au spus: „Nu poți face aceasta. Moise a spus…” Ei au putut deschide Sulul, au putut deschide Cartea și au putut citi aceasta. Înțelegeți ce vreau să spun? Acesta este motivul pentru care nu m-am simțit pregătit să predic despre acest subiect, deoarece mergi prea departe în această tensiune, și mă sperie. Tu poți merge la Carte și poți citi ceva negru pe alb, poți citi ce scrie și poți spune: „Moise a zis că trebuie s-o facem așa, și dacă nu o putem face așa, nu este nici o șansă.”

Dar poate că Ezechia a avut o inimă în acord cu inima lui Dumnezeu; poate că a înțeles că există un motiv pentru care Dumnezeu a spus aceste lucruri. Apoi, a existat un motiv pentru care Dumnezeu Și-a extins propria Lege pentru cineva care a vrut să I se închine dar a fost un motiv pentru care nu a putut s-o facă; a fost deja o mărturie că Dumnezeu Și-a extins Legea și poate că Ezechia a prins natura lui Dumnezeu; poate a putut să vadă ce face Dumnezeu, de ce a scris ceea ce a scris, și de ce a spus Dumnezeu ceea ce a spus, adică scopul din spatele Legii, scopul din spatele extinderii Legii. Poate că Ezechia nu avea litera legii, poate nu a putut păstra litera legii, dar el a prins Mintea Autorului. Aceasta a spus fratele Branham. El a spus: „Poate nu-mi cunosc Biblia, dar Îl cunosc foarte bine pe Autor.”

Cred că este un loc mult mai bun în care aș vrea să fiu, prefer să-L cunosc foarte bine pe Autor, și să am gândirea Autorului, să înțeleg care este intenția Lui în ceea ce a scris,  și de ce a scris așa.

Prin harul lui Dumnezeu, noi am ajuns la sfârșitul timpului, când vălul a fost luat de pe toată Cartea, și ne-a arătat care a fost scopul Lui. De ce? Ca să putem cunoaște Autorul, astfel încât să putem prinde miezul a ceea ce spune El.

În 2Corinteni 3.6, citim:

„care ne-a și făcut în stare să fim slujitori a unui legământ nou nu al slovei, ci a Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă Viață.”

Să mergem la Ieremia 17.9-10:

„Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?

„Eu, Domnul, cercetez inima și încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”

Această Scriptură mă înfioră, pentru că El spune că va da fiecărui om conform faptelor lui. El a spus aceasta, dar nu este tot ce a spus. Mai întâi, El a spus: „Eu cercetez inima și rărunchii și îi leg faptele cu inima lui.” Dacă Dumnezeu ar judeca numai faptele lor… Să citim din nou versetul 10: „Eu, Domnul, cercetez inima și încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”

Dacă tot ce Și-a dorit, a fost să le vadă căile și faptele lor, nu mai era nevoie să scrie prima parte, pentru că putea să-și bazeze judecata numai pe fapte, pe purtarea și faptele lor. Dar El nu-Și bazează judecata numai pe calea și faptele lor, ci El privește dincolo de căile și faptele lor, El privește la intențiile inimii, și judecă faptele și căile după intenția din inima lor. Acesta este Dumnezeu! Acesta este Dumnezeu! Aceasta nu este ceea ce au făcut oamenii, aceasta este ceea ce a făcut El.

Știți, uneori oamenii vorbesc despre El, dar El nu este Dumnezeul focului și al răzbunării care stă cu un ciomag și așteaptă să te lovească de fiecare dată când greșești. Și El nu este nici bunicul iubitor care  lasă totul să treacă. Dumnezeu este undeva între aceste două imagini.

Dumnezeu are un adevăr despre El; El are o natură, are o dorință, și ca să-L înțelegem pe Dumnezeu și tot Cuvântul Său, trebuie să-I înțelegem natura. Uneori este foarte greu de înțeles, deoarece se pare că unii oameni din Biblie primesc trecere, iar alții, nu. Vreau să spun că va trebui să ne ocupăm de niște detalii.

În mărturia lui, fratele Billy Paul a spus că uneori era derutat pentru că avea oameni cu situații similare care veneau să vorbească cu fratele Branham, și cu privire la o situație, la unii el le spunea un lucru, iar la alții le spunea ceva diferit. Dar pentru Billy Paul părea că este aceeași întrebare, aceeași împrejurare, iar Biblia este aproape la fel.

Pe măsură ce am meditat la aceasta, am început să cred că ei au greșit; că Ezechia împreună cu poporul au greșit; că le-a permis să facă ceva greșit celor din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon, care nu avuseseră timp să se curețe și n-au făcut sfânta curățire, după cum era scris. Totuși, i-au lăsat să mănânce Paștele contrar celor spuse de Moise. Ei au greșit, dar au avut dreptate; au avut dreptate, dar au greșit.

„Vrei să spui că poți să faci ceva greșit și să ai dreptate?” Da. Și poți să faci bine, și să greșești, pentru că este o chestiune care privește inima.

Să mergem la 1Petru. Voi face aceasta numai ca să vă dau un exemplu. 1Petru 2.13-14:

„Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul; atât împăratului, ca înalt stăpânitor,

cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine.”

Deci, noi trebuie să fim supuși legilor statului. Chiar și Isus, când a fost întrebat despre plata impozitelor, a spus: „Dați Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

Și fratele Branham a luat întâmplarea aceasta și ne-a învățat că trebuie să ne supunem guvernatorilor, magistraților și autorităților. El a fost destul de strict atunci când a vorbit despre viteză, pentru că el credea că nu ar trebui să se încalce limita de viteză, credea că nu ar trebui s-o faci în mod intenționat. El a spus că aceasta este legea, iar noi, ca și creștini, trebuie să ne supunem legii.

În mesajul Și nu știi, fratele Branham a spus:

„Ieri, venind în mașină, am condus două zile din Tucson până aici; două mii de mile, Billy și eu. Acum, aceasta nu încalcă nici o lege privind viteza. Noi am stat corect. Eu am stat acolo, dacă conducea el, mi-am ridicat pumnii asupra lui, ca o pușcă de vânătoare cu reculul tras. Când l-am văzut depășind, am spus: „Stai puțin, băiete!” Acum ni s-a spus: „Dați Cezarului ce este al Cezarului.”

Corect? Aceasta este legea țării și a fost întărită de profet. Întrebarea este: Ce se întâmplă dacă ai pe cineva cu hemoragie în mașină? Tocmai a leșinat și pierde sânge. Ce faci? Te vei grăbi? Vrei să spui că ai încălca Cuvântul lui Dumnezeu și ceea ce a spus profetul? Vedeți? Vom avea un altar și vă vom chema pe toți cei care ați dat din cap în semn că „Da.” Doar v-am testat, dar acum știu că vor fi în jur de două sute de oameni în jurul altarului.

Ce faci dacă cineva are un atac de cord în mașina ta și își pierde cunoștința?

Am să vă spun o poveste amuzantă. Înainte de a se naște al doilea copil, soția m-a trezit dimineață și mi-a spus că este timpul să mergem la spital. Noi tocmai veniserăm la Mesaj, cred că de un an și jumătate, poate nici atât. Așadar, ne-am pregătit, ne-am urcat în mașină și am pornit spre spital. Locuiam la o distanță destul de mare de spital, nu-mi amintesc exact, dar putea să dureze cam treizeci și cinci sau patruzeci de minute până acolo. În timp ce conduceam, soția mi-a spus: „Trebuie să ajungem acolo!” „Bine, bine!”, am răspuns eu. Am continuat să conduc și mergeam pe autostradă; locuiam în apropiere de Cincinnati, și când am intrat în traficul din Cincinnati, ea a spus din nou: „Chiar trebuie să ajung acolo!” Am spus: „Bine, bine, ajungem acolo!” Apoi ea a spus a treia oară: „Chad, trebuie să ajungem repede acolo!” M-am uitat la ea și am spus: „Merg în limita de viteză.” Oh, Doamne, iartă-mă! Cred că am ajuns să depășesc cincizeci. Pur și simplu, nu am putut să merg dincolo de aceasta. Am ajuns la spital, și la douăzeci de minute după ce am intrat în parcare, s-a născut Brianna. Ar fi trebuit să merg mai repede. Dacă ar trebui s-o mai fac odată, aș merge mai repede.

Am privit în urmă la copilăria și la imaturitatea mea și am încercat să fac totul corect, iar Dumnezeu mi-a văzut inima.

Când am ajuns la Adevăr, am vrut să fac totul corect, și mi-am dat seama că am prins litera, dar s-ar putea să-mi lipsească Duhul. Astfel, noi am învățat câteva lucruri pe parcurs și realizăm că legea este în vigoare pentru că există un motiv în spatele ei, există un scop în spatele ei. Legile de limitare a vitezei sunt date pentru a-i menține pe oameni în siguranță, pentru a preveni rănirea și pierderea vieții. Astfel, respectând legea, aș putea cauza pierderea vieții cuiva care sângerează sau moare de un atac de cord în mașina mea? Eu păstrez litera legii dar sfidez chiar scopul pentru care este dată acea lege, pentru că legea este dată pentru a preveni rănirea și pentru a păstra viața.

Deci, pentru a nu încălca această lege, voi permite oricui se află într-o urgență medicală să moară, pentru că eu nu voi încălca legea? De fapt, eu tocmai am ocolit-o, tocmai am distrus scopul din spatele legii. Înțelegeți ce spun? Sper că înțelegem cu toții că suntem pe aceeași pagină.

Eu nu accept ilegalitatea, ar trebui să mă cunoașteți deja. Mie îmi plac lucrurile negru pe alb; îmi plac lucrurile simple și lucrurile corecte, dar pe măsură ce mergem mai departe, tot învățăm. Dumnezeu nu ne va lăsa să stăm în alb și negru, nu ne va lăsa să rămânem în deciziile ușoare, pentru că lucrurile devin din ce în ce mai complexe, deoarece Dumnezeu încearcă să scoată din rădăcină ceea ce este în inimă. El încearcă să sape și să scoată ceea ce este în inima noastră; El încearcă să ne arate că „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.”

Noi nu vom face aceasta printr-un set de tradiții, de crezuri sau de reguli, și nu există nici o posibilitate să ajungem la linia de sosire doar pentru că avem un anumit lucru, un standard pe care-l putem atinge. Nu. Vor fi lucruri care ne vor lovi prin taxe și uneori ne vom trezi chiar între două porunci.

Nu știu dacă ați ajuns vreodată acolo, dar eu am ajuns. Am aterizat chiar între două porunci, chiar între două principii ale lui Dumnezeu. Și nu am știut care era lucrul corect pe care trebuia să-l fac. Nu poți merge la un manual, nu poți merge la studii de care nu poți…Aș vrea să pot merge doar la index ca să trag problema mea, să găsesc numărul paginii, să merg acolo și să citesc ce anume trebuie să fac. Nu pot face aceasta pentru că este nevoie de o călăuzire spirituală a Duhului Sfânt ca să ne conducă, pentru că „nu este prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.” Și cred că va trebui să ne simțim liniștiți cu aceasta în timp ce mergem mai departe, pentru că situațiile devin tot mai complicate. Poate doar eu, nu și voi, dar eu simt că lucrurile devin mult mai complexe. Dar aceasta este situația perfectă pentru noi, pentru a fi conectați cu Autorul și pentru ca Viața Autorului să treacă prin noi.

În Isaia 29.13, citim:

„Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele dar inima lui este departe de Mine; și frica pe care o are de mine, nu este decât o învățătură de datină omenească.”

Ei fac numai ceea ce le spun alți oameni să facă, aceasta este frica lor de Dumnezeu. Nu există nici o frică autentică, nici o adevărată onoare cu venerație și o dăruire din inimă lui Dumnezeu. Ei au fost învățați că frica de Domnul este să asculte de poruncile oamenilor, de rânduielile oamenilor.

Omul spune: „Faceți aceasta! Nu faceți aceasta! Acesta este felul cum interpretăm noi Legea! Acestea sunt tradițiile pe care le-am adăugat la Lege.” Și oamenii sunt învățați că ținând toate acestea, învață frica de Domnul. Dar nu aceasta a vrut Dumnezeu, ci El a vrut pe cineva care să aibă frică de Dumnezeu Însuși, nu pentru că ar încălca Legea, nu pentru că ar face rău sau că ar fi contrar Lui Dumnezeu, ci datorită relației lor cu Dumnezeu, a fricii lor de Dumnezeu, a iubirii lor de Dumnezeu și a respectului lor față de Dumnezeu. Nu doar: „Am făcut tot ce a spus biserica să fac.” Aceasta este o eroare a religiei. De aceea este religia atât de coruptă, pentru că produce un simț fals al neprihănirii, o siguranță falsă că dacă faci tot ce spune biserica și te încadrezi în tot ce învață biserica, atunci ești în siguranță. Aceasta este frica de Dumnezeu prin porunca omului.

Ascultați, aceasta nu înseamnă că biserica învață greșit. Uneori spui: „Oh, biserica aceea murdară!” Biserica ar putea avea totul corect, dar dacă tu nu ai frică de Dumnezeu în inima ta și îți găsești siguranță în ținerea rânduielii bisericii, atunci cu siguranță, nu ai ajuns încă acolo unde vrea Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să venim la El prin porunca omului, ci vrea să-L respectăm în inima noastră.

Vrea Dumnezeu ascultare? Absolut! A fost o cerință a Lui din prima zi, și până la capăt. El vrea ascultare, dar vrea ascultare dintr-o inimă curată. Legea lui Dumnezeu nu este doar subiectul capriciilor și a fanteziilor noastre, a felului cum ne simțim mai confortabil.

Vreau să spun că noi putem lua acest subiect despre care predic acum, și să spunem: „Oh, omule! Este complicat, este prea greu. Nu știu ce să fac, așa că o voi lua mai ușor.” Dumnezeu cunoaște inima ta, Dumnezeu știe acea manevră din inimă, când spui: „Fratele Chad a spus că uneori te blochezi între două lucruri și nu știi ce să faci.”

Ascultați, uneori știi exact ce trebuie să faci, știi care este lucrul care-ți ucide carnea, care te ucide, care te-a costat ceva. Și lucrul pe care știi exact că trebuie să-l faci, aceea ți-a cerut Dumnezeu să faci, dar noi alegem întotdeauna drumul mai scurt. Dumnezeu discerne acea inimă, și Dumnezeu cere ascultare, cere supunere și tot Cuvântul Său este obligatoriu.

„Ce vrei să spui, frate, Chad?” Noi suntem obligați să ținem tot Cuvântul. Dumnezeu nu ne-a dat niciodată o poruncă și nu ne-a dat o învățătură pentru ca noi s-o luăm sau s-o lăsăm. Tot Cuvântul lui Dumnezeu este obligatoriu. Dar ai putea să te supui deplin și totuși să greșești. Totul merge până la tăișul briciului, pentru că este o chestiune care ține de inimă.

Singura siguranță pe care o avem este în Hristos; este o descoperire personală a lui Isus Hristos, o descoperire care ți-a fost dată personal. Aceasta este nașterea din nou, aceasta este siguranța noastră.

Să mergem la Matei 12.1-4:

„În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu, într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu și să le mănânce.

Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să faci în ziua Sabatului.”

Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit el, și cei ce erau împreună cu El?

Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?”

Așteptați o clipă! David a încălcat Legea și Isus nu l-a condamnat! David a făcut ceea ce nu-i era îngăduit să facă, iar Isus l-a folosit ca exemplu ca să arate de ce ucenicii Săi puteau să smulgă grâu în ziua de Sabat și să-l mănânce.

Să citim de la versetul 4 la 5:

„Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?

Sau n-ați citit în Lege că în ziua de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, și totuși sunt nevinovați?”

El le-a spus: „Voi încercați să ne țineți la Sabat, la o lege a Sabatului.” Aceasta este o zi de odihnă și a fost o poruncă dată de Dumnezeu; a fost una din cele zece Porunci. Omul era supus acestui lucru, trebuia să se supună acestei porunci.

Vreau să spun că în Vechiul Testament a fost un om pe care l-am văzut ucis cu pietre pentru că nu a ținut Sabatul, conform Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus aceasta lui Moise. Moise a întrebat: „Ce ar trebui să facem cu acest om?” Și El a răspuns: „Omorâți-l cu pietre.” Așadar, Dumnezeu nu este flexibil în ceea ce privește Cuvântul Său, și nu este că lui Dumnezeu nu-I pasă dacă îl ții sau nu.

Și iată că aici era în ziua de Sabat, și ei treceau pe câmp. Nu știm care era situația, poate nu mâncaseră toată ziua și le era foame, așa că au început să smulgă spice de orice erau, de orz, ovăz sau grâu; le-au frecat în mâini, au suflat pleava și le-au mâncat în timp ce mergeau. Fariseii au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.” Atunci Isus a mers direct la David, și a spus: „Oare n-ați citit ce a făcut David? Cum a mâncat pâinile pe care nu-i era îngăduit să le mănânce?”

Mi-i imaginez pe farisei stând acolo… Vreau să spun că vorbești despre o criză mentală. Ce faci cu aceasta? „Noi vorbim despre Sabat, nu despre David. Noi nu vorbim despre mersul la Templu și despre mâncarea pâinii pentru preoți, ci vorbim despre smulgerea spicelor în ziua de Sabat.” Cum împaci aceasta, pentru că fariseii jucau după un Manual? Ei jucau un joc religios după un Manual, dar ei manipulau Manualul (Legea), și aveau soluții integrate pentru tot felul de lucruri. Ei jucau după un Manual, dar Isus nu juca după un Manual, pentru că Autorul Manualului era în El. Autorul Cuvântului și El, erau Unul, și El știa intenția cu care a fost scris Cuvântul. El știa că ucenicii care mergeau prin câmp și adunau spice și le mâncau, nu călcau gândirea lui Dumnezeu despre Sabat.

El nu le-a spus: „Știți. Nu este mare lucru, doar niște grâu. Și Dumnezeu a zis…”, ci ca să-i ajute să înțeleagă, El le-a zis: „De ce nu vă întoarceți să citiți Biblia și să aflați că lui David nu-i era îngăduit ca el și oamenii lui facă aceasta? El era împăratul, dar el împreună cu oamenii lui, au intrat în Casa lui Dumnezeu și au mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, deși nu era permis să facă aceasta.”

Isus le-a spus aceasta ca un exemplu. De ce? Ca ei să vadă că era în ordine ceea ce au făcut ucenicii. Puteți vedea cât poate fi de periculos dacă cineva nu se teme de Dumnezeu? Dacă nu ai o viață consacrată lui Isus Hristos, tu poți lua un astfel de principiu și poți găsi orice exemplu în Biblie și să aduci tot felul de scuze: „Ei bine, nu ai citit ce a făcut Rahav? Nu ai citit…” Dar eu vorbesc despre a ajunge la esență, la miez. Sunt lucruri pe care numai Dumnezeu le poate judeca. Noi nu ne vom da seama de ele, sunt prea complicate, prea complexe, și este nevoie de Cel ce judecă inima și rărunchii să rezolve aceasta.

Să mergem la Luca 13.10-17:

„Isus învăța pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului. Și acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință: era gârbovă, și nu putea niciodată să-și îndrepte spatele.

Când a văzut-o Isus, a chemat-o, și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta.”

Și-a întins mâinile peste ea, îndată s-a îndreptat, și slăvea pe Dumnezeu.

Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului.”

„Fățarnicilor”, i-a răspuns Domnul; „oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, și-l duce de-l adapă?

Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”

Pe când vorbea El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate, pe care le făcea El.”

Ce Scriptură! Isus S-a uitat la acea femeie care era legată de Satana de optsprezece ani, și i-a spus că este dezlegată de neputința ei. El Și-a întins mâna peste ea, și îndată, ea s-a îndreptat. Dar singurul lucru la care s-a putut gândi preotul, a fost că: „Nu poți face aceasta în ziua Sabatului.” Într-un fel, el a avut dreptate, dar a greșit în cel mai important sens; el avea dreptate în a păzi Sabatul; a avut dreptate în a-L onora pe Dumnezeu; a avut dreptate că voi trebuie să-L onorați pe Dumnezeu și să țineți Cuvântul, dar a fost total greșit în ce privește scopul pentru care a fost dat de fapt, Sabatul, în inima lui Dumnezeu din spatele poruncii. El a primit litera dar a ratat complet, Duhul.

Să mergem la Ioan 7.21-24:

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „O lucrare am de făcut, și toți vă mirați de ea.

Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur, – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – și voi tăiați împrejur pe om în ziua Sabatului.

Dacă un om primește tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbați de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoșat un om întreg în ziua Sabatului?

Nu judecați după înfățișare, ci judecați după dreptate.”

Așadar, Isus le-a zis: „Judecata voastră este întunecată. Sunteți atât de suciți în judecata voastră.”

El a vindecat un om. Aceasta este o altă situație în care El a vindecat pe cineva într-o zi de Sabat, și ei s-au ridicat împotriva Lui; dar El a arătat imediat înapoi la Legea lui Moise, și a spus: „Da, nu trebuie să faci nici o muncă pentru supraviețuire”, dar mai devreme a spus: „Preotul din Templu spurcă Sabatul pentru că lucrează.” Ei ucid, sacrifică, oferă darul de dimineață și darul de seară, ei oferă jertfe; și, de fapt, preoții spurcă Sabatul pentru că ei fac ceea ce este contrar Sabatului. Dar de ce o fac? Pentru că Moise le-a spus s-o facă. Ei erau blocați între două porunci.

Și acum, mai era o poruncă pe care trebuiau s-o împlinească. Dacă aveau un copil de parte bărbătească, acel copil trebuia tăiat împrejur în ziua a opta. Nu conta în ce zi s-a născut, el trebuia tăiat împrejur a opta zi; și dacă tăierea împrejur cădea în ziua de Sabat, trebuia să fie tăiat împrejur în acea zi, făcându-l astfel pe preot să lucreze în ziua de Sabat. El făcea o procedură medicală minoră, iar Isus a încercat să le arate că ei nici măcar nu înțeleg despre ce vorbesc, așa că, le-a spus: „Nu judecați după aspectul exterior, ci judecați după dreptate.”

Aceasta nu înseamnă că Isus le-a spus: „Să nu vă mai îngrijorați pentru Sabat, acum puteți face ce vreți.” Nu aceasta a spus El. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Marcu 2.27-28:

„Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;

așa că Fiul omului este Domn, chiar și al Sabatului.”

Ce făceau ei? Ei controlau și înrobeau pe oameni prin Cuvântul Domnului. Dar Isus le-a spus: „Voi nici măcar nu înțelegeți Sabatul. Sabatul a fost dat pentru om, nu omul pentru Sabat. Nu Sabatul trebuie să-l conducă pe om, pentru că Sabatul a fost dat pentru beneficiul omului. Nu Sabatul este subiectul ci omul este subiectul lui Dumnezeu. Omului i-a fost dată o zi de odihnă în amintirea odihnei lui Dumnezeu. Sabatul a fost dat în folosul omului, nu în folosul Sabatului.

Ascultați, noi am putea spune: „Regula sau Legea.” Eu am să spun „O regulă.” Urăsc să spun aceasta, pentru că este doar Dumnezeu, este porunca lui Dumnezeu, este natura lui Dumnezeu, este Cuvântul lui Dumnezeu, dar regula a fost dată pentru a binecuvânta omul, și omul nu era acolo pentru a ține regula.

Dumnezeu a venit în acest timp al sfârșitului și a restaurat Cuvântul. El ne-a arătat cum să trăim, cum să ne îmbrăcăm, cum să vorbim; unde să mergem și unde să nu mergem; care sunt instituțiile de care să stăm departe și ce relații să evităm. Cine a făcut-o și pentru cine? El a făcut-o pentru noi, și El a făcut-o pentru beneficiul nostru, pentru bunăstarea noastră.

El ne-a învățat să stăm departe de situații periculoase pentru a ne feri de poziții compromițătoare prin care să fim dezbrăcați de spiritualitatea noastră și pentru a nu lăsa mintea să fie confuză… Profetul ne-a învățat să nu fumăm și să nu bem.

Ascultați, el nu a făcut niciodată aceasta pentru a aduce un grup de oameni sub robia unor porunci, ci a făcut-o pentru a păstra un grup de oameni eliberați de lucrurile din lume.

Să mergem la Marcu 3.4:

„Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau s-o pierzi?” dar ei tăceau.”

Ce întrebare bună! Este legal să conduceți în limita de viteză și să lăsați pe cineva să moară în mașina voastră? Este o altă întrebare bună. Cum este corect, pentru că nu vrem să călcăm legea privind limita de viteză? Sau este corect să ajungem la spital cât putem de repede, dar fără să rănim pe nimeni? Să conducem cât putem de sigur, cât putem de repede, dar în siguranță, astfel încât, fiind încă în spiritul legii, să nu suferim răni și să nu provocăm răni nimănui din interiorul sau din exteriorul mașinii.

Noi ne-am putea găsi în multe din aceste situații pe măsură ce trece timpul, și va trebui să avem frica de Dumnezeu în interiorul nostru, va trebui să avem respect pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Său; va trebui să murim față de noi înșine, să renunțăm la motivele egoiste, la mândrie și la autoconservare.

Ascultați, nu există nici o modalitate de a funcționa din punct de vedere religios, nu există nici o modalitate de a funcționa liber, ci acest lucru va funcționa numai atunci când cineva este conectat cu Atotputernicul Dumnezeu și va renunța la tot. Aceasta este singura cale de a-L sluji pe Dumnezeu cu o inimă curată.

Vreau să citesc ceva din  Ioel 2.12-13:

„Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet.

Sfâșiați-vă inima, nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate, și-I  pare rău de relele pe care le trimite.”

Este uimitor ce spune aici: „Întoarceți-vă cu toată inima cu plânset, cu bocet…”

La evrei exista o tradiție: ori de câte ori intrau în contact cu anumite lucruri extreme și emoții, ei își rupeau hainele; când intrau în disperare, când totul mergea rău, ei își sfâșiau hainele; când se confruntau cu o urâciune împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, ei își sfâșiau hainele, dar aici, El spune: „…întoarceți-vă la Mine…sfâșiați-vă inima, nu hainele! Nu doar treceți prin emoții, nu doar arătați tuturor celorlalți că sunteți în suferință, ci sfâșiați-vă inimile, nu hainele, și întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet. Nu cu un spectacol exterior și o afișare exterioară, ci coborâți cu adevărat în interior, sfâșiați-vă inimile, nu hainele.”

Uneori mă întreb în mine însumi, de ce facem unele lucruri pe care le facem? Aceasta este o întrebare bună pe care să v-o puneți: „De ce fac eu ceea ce fac? Fac aceasta dintr-un motiv corect?” Este o întrebare la care numai tu poți răspunde.

Știți, eu pot spune că numai tu poți răspunde, dar uneori, numai Dumnezeu poate răspunde, pentru că uneori nici tu nu știi de ce o faci.

În viața mea am avut momente când m-am uitat înapoi și mi-am dat seama că am făcut ceva greșit, pentru că motivul meu, dorința mea a fost greșită, dar în momentul când am făcut acel lucru, am fost orbit crezând că era bine. Dar puțin mai încolo, după ce am mai crescut și am primit mai multă experiență, după ce am făcut aceeași greșeală de câteva ori, am privit în urmă și am spus: „Eu am crezut că sunt neprihănit, am crezut că stau pe Cuvânt…”, dar nu, acesta am fost eu; eu m-am apărat pe mine însumi; mi-am apărat onoarea, mi-am apărat mândria și orice era al meu. Eu am făcut aceasta și am făcut-o din motive greșite. Uneori nici măcar nu știm aceasta, nu știm care este motivul nostru, pentru că inima noastră este înșelător de rea. Mai presus de toate lucrurile, cine o poate cunoaște? Vă spun cine o poate cunoaște, Cuvântul o poate cunoaște, deoarece Cuvântul este o Persoană, și acest Cuvânt poate despărți sufletul și duhul, și judecă gândurile inimii; El ne descoperă intenția inimii. Deci, avem nevoie de Persoana Cuvântului.

Matei 15.1-9:

„Atunci, niște farisei și niște cărturari din Ierusalim au venit la Isus, și I-au zis:

„Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-și spală mâinile când mănâncă.”

Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi, de ce călcați porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?

Căci Dumnezeu a zis: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta;” și „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreșit cu moartea.”

Dar voi ziceți: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aș putea ajuta, l-am încredințat lui Dumnezeu,”

nu mai este ținut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Și ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.

Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis:

„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești.”

Eu nu am prea înțeles ce spune Scriptura aici despre cinstirea tatălui și a mamei: „Dar voi ziceți: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aș putea ajuta, l-am încredințat lui Dumnezeu”, nu mai este ținut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Și ați desființat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.”

Porunca de a-ți cinsti tatăl și mama, a fost menită de a avea grijă de ei, de a-i ajuta la bătrânețe. Eu am studiat și am încercat să aflu adevărul, și cred că cel mai bun răspuns pe care l-am obținut și care cred că este adevărat, este că, dacă ei își dedicau proprietatea, dacă ei își dedicau, își închinau pământul Templului pentru a primi trecere, era un dar și atunci își puteau păstra pământul și toată proprietatea pentru ei înșiși, deoarece era dedicat Templului și nu trebuiau s-o împartă cu părinții lor. De aceea spuneau că este un dar, „l-am închinat lui Dumnezeu.”

Ce au făcut fariseii? Ei au găsit o soluție religioasă și au ratat Duhul, au ratat tot ceea ce le spunea Dumnezeu. Dumnezeu le spunea: „Părinții voștri au avut grijă de voi când ați fost mici, așa că trebuie să aveți și voi grijă de ei.” Este simplu. Dar, pentru a-și păstra finanțele, pentru a-și păstra proprietatea și tot ce aveau, ei au venit cu o schemă prin care nu trebuiau să-l cinstească pe tatăl și pe mama lor, și puteau să fie liberi; puteau să stea în continuare în cercurile bune religioase și să arate bine. De ce? Pentru că au făcut un dar, o dedicație. Nu știu cum a funcționat aceasta, dar prin ceea ce au făcut, ei au făcut ca porunca lui Dumnezeu să fie fără efect, dar în folosul tradiției lor.

Dumnezeu să ne ajute să nu facem niciodată așa ceva; Dumnezeu să ne ajute să nu găsim soluții niciodată, ci să găsim întotdeauna miezul poruncii, inima poruncii, să găsim inima Autorului; și El să ne ajute să ne dăruim întreaga viață pentru aceasta; să ne dăm tot sinele pentru a găsi ceea ce vrea Dumnezeu, ce Îl mulțumește pe Dumnezeu, ceea ce dorește și de ce a dat această poruncă.

De ce a împărtășit acest Cuvânt cu noi? De ce a restaurat Cuvântul Său în acest timp a sfârșitului și ne-a readus la credința părinților? Dumnezeu nu mi-a dat acest Cuvânt pentru ca eu să-L manipulez din nou așa cum a făcut fiecare denominațiune; nu mi L-a dat ca eu să trec pe lângă El sau ca să creez o altă formă severă din El, pentru că aceasta nu va funcționa.

Ce a făcut El? El S-a întors ca să ne dezvăluie Autorul, ca să putem avea Mintea, gândirea Autorului, astfel încât, să putem citi Cuvântul, să-l putem auzi pe profet și să înțelegem ce spune Dumnezeu; care este dorința Lui, cum vrea să trăim și cum putem fi reflectarea Lui Isus Hristos pe acest pământ. Cum? Împlinindu-I Cuvântul!

Când Adam și Eva au căzut, care a fost primul lucru pe care l-au făcut? Și-au făcut șorțuri din frunze de smochin pentru a-și ascunde goliciunea, pentru a-și acoperi căderea. Fratele Branham a spus că ei și-au făcut propria lor religie, pentru a se putea simți mai bine, să se poată simți acoperiți. Și exact aceasta este religia. Religia acoperă păcatul, religia falsă doar acoperă păcatul, îi face pe oameni să se simtă confortabili, să trăiască în compromisuri și totuși să se simtă în siguranță din cauza religiei. Toți am văzut aceasta. Poate că toți am experimentat-o, poate că toți am fost vinovați de aceasta într-un fel sau altul.

În mesajul Părtășie, fratele Branham a spus:

„Când omul și-a pierdut părtășia în grădina Eden, din cauza păcatului, ce a făcut Dumnezeu în privința aceasta? Priviți ce a făcut omul în privința aceasta: în loc să vină, să fie sincer, și să spună: „Tată, am păcătuit,” s-a întors în tufișuri și și-a format o organizație, și-a făcut o acoperitoare. „Religie,” înseamnă „o acoperire.” El și-a făcut o religie făcută de om; și-a făcut un șorț din frunze, din frunze de smochin. Așa spune Biblia. Dar când s-a întâlnit față în față cu Dumnezeu, el și-a dat seama că religia lui, făcută de om, nu funcționează. Și nici a nimănui altcuiva. Voi trebuie să veniți pe baza lui Dumnezeu.”

În mesajul Legământul necondiționat, profetul spune:

„Acum noi știm că cuvântul „religie” înseamnă „acoperire.” Și Adam, (în loc să spună: „Dumnezeule, acoperă-mă!”), și-a făcut el însuși niște șorțuri din frunze de smochin, el și Eva. Și au funcționat bine cât timp nu a fost Dumnezeu prin preajmă.”

Oh, Doamne! Religia va funcționa bine atâta timp cât Dumnezeu nu vine în scenă. Amintiți-vă, când ei și-au făcut șorțurile lor din frunze de smochin, au avut religia lor din frunze de smochin și le-a fost bine până când au auzit Glasul Domnului venind în grădină. Dar când au auzit Glasul Domnului în grădină, s-au ascuns. Când Dumnezeu a venit jos, ei au știut că acele frunze de smochin nu acopereau nimic și că nu se puteau ascunde în spatele lor de Dumnezeu.

Să citim mai departe ce spune profetul:

„…și a funcționat bine cât timp nu a fost Dumnezeu prin preajmă. Dar când au venit în prezența lui Dumnezeu, și-au dat seama că religia lor din frunze de smochin nu va funcționa. Frate, sunt atât de multe din acestea astăzi. Mă tem că va găsi același lucru când va veni Dumnezeu din nou; acea religie făcută în casă din frunze de smochin, nu va sta în prezența lui Dumnezeu.”

Acest lucru este încă adevărat, este încă adevărul. Noțiunile noastre religioase și acoperirile noastre, programele noastre nu vor sta în fața lui Dumnezeu.

De ce avem noi nevoie mai mult decât orice? Vă voi spune:  mai mult decât orice, noi avem nevoie de o viață de rugăciune, o viață de rugăciune dedicată, consacrată, trebuie să petrecem mai mult timp în prezența lui Dumnezeu și să-L lăsăm pe Dumnezeu ca Lumina de cercetare a Prezenței lui Dumnezeu, să ne cerceteze inima și să ne arate unde nu-L satisfacem și unde greșim, pentru că trebuie să venim în Prezența Lui ca să înțelegem că suntem goi.

Aceasta a spus Adam. Dumnezeu l-a chemat: „Unde ești, Adam?” Și el a răspuns: „M-am ascuns pentru că eram gol.” „Cine ți-a spus că ești gol?” Firește, el nu era gol pentru că era acoperit de acel șorț, dar acel șorț nu era nimic înaintea lui Dumnezeu; în fața Lui, în Prezența Lui, putea la fel de bine să fie transparent. Acel șorț a funcționat înaintea omului, a funcționat în mod natural, dar nu a funcționat în Prezența lui Dumnezeu; și nici una din religiile noastre nu va funcționa în Prezența lui Dumnezeu.

De ce trebuie să fim în Prezența lui Dumnezeu? Noi trebuie să fim în părtășie, în predicarea Unsă, trebuie să-I auzim Glasul în acest ceas profetic; trebuie să avem o viață de rugăciune și să rămânem consacrați, să stăm pe genunchi, pentru că, dacă nu facem aceasta, vom ajunge în religie și religia ne face să ne simțim confortabil, deoarece nu am ajuns în Prezența lui Dumnezeu. De aceea, noi avem nevoie de mai multă Prezență a Lui. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Matei 23.1-7:

„Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor și ucenicilor Săi,

a zis: „Cărturarii și Fariseii șed pe scaunul lui Moise.

Deci, toate lucrurile, pe care le spun ei să le păziți, păziți-le și faceți-le; dar după faptele lor să nu faceți. Căci ei zic, dar nu le fac.

Ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște.

Toate faptele lor le fac ca să fie văzuți de oameni. Astfel, își fac filacteriile late, își fac poalele veșmintelor cu ciucuri lungi;

umblă după locurile dintâi la ospețe, și după scaunele dintâi în sinagogi;

le place să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!”

Isus dezvăluie inima fariseilor. Inima fariseilor nu era centrată pe Dumnezeu, dorința lor nu era să placă lui Dumnezeu; respectarea legilor și a poruncilor lor stricte, nu erau ca să-I placă lui Dumnezeu, și nu aceasta căuta Dumnezeu, nu aceasta Îi făcea plăcere. A cui plăcere o căutau ei? Ei căutau propria lor plăcere și propria lor voie, ei căutau aprobarea și aprecierea omului, nu căutau plăcerea și voia lui Dumnezeu. Astfel, toate rânduielile și ținerea lor, erau pentru propria lor plăcere și pentru aprobarea omului. Acesta este fariseul.

În mesajul Dumnezeirea explicată, fratele Branham spune:

„Vreau să spun că eu cred că ambele părți greșesc cât timp se ceartă una cu cealaltă…”

Aici, el vorbește despre doi slujitori din Texas, care se certau; unul de la Unitarieni și celălalt de la „Adunările lui Dumnezeu.” Deci, el a spus „…eu cred că ambele părți sunt greșite cât timp se ceartă una cu cealaltă, pentru că motivele lor sunt greșite. Și atâta timp cât motivele tale sunt greșite, indiferent care este obiectivul tău, dacă motivul tău pentru acel obiectiv, este greșit, nu va funcționa niciodată.”

Care era obiectivul lor? În acest argument, obiectivul lor a fost să aibă Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Unul era unitarian, celălalt era de la adunările lui Dumnezeu (trinitarian). Dar motivul lor era greșit. Obiectivul lor era să aibă dreptate ca având Adevărul, dar motivul lor, a fost să-și slujească propria idee, propria lor denominațiune, propria lor părere. Și pentru că motivul a fost greșit, fratele Branham a spus că, oricât de bun ar fi obiectivul tău, dacă motivul tău este greșit, nu va funcționa corect. De ce? Pentru că motivul inimii este greșit, o faci din motive greșite.

O voi repeta încă odată. Poți face un lucru greșit din cauza motivelor, și poți face ceea ce trebuie din motive greșite. Atunci, unde vrem să fim? Eu vreau să fac lucrări corecte, din motive corecte. Acolo vreau să fiu.

Să citim din Matei 23.23:

„Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar, și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.”

El nu spune: „Voi nu vă plătiți zeciuielile,” ci spune: „Voi dați zeciuială din izmă, mărar și chimen.” Ce înseamnă aceasta? Acestea sunt ierburi și mirodenii. Să privim puțin la acestea. Ei le cultivă în grădina lor. Au o mică grădină lângă casă, unde cultivă mentă, mărar și chimen, mirodenii pe care le folosesc la gătit. Ei erau atât de atenți la legea zeciuielii, încât luau zeciuială chiar și din aceste plante mici pe care le cultivau, chiar și din mentă. Vă dați seama? Câți dintre voi ați cultivat mentă în grădina voastră? O singură plantă este suficientă. Cât ar fi o zecime din aceasta? Poate a crescut timp de un an, dar ei erau atât de îngrijorați să ia zeciuială din condimente și din aceste lucruri, dar Isus le-a spus: „Voi ați făcut aceasta,” și a adăugat, „nu le lăsați nefăcute. Este bine pentru că aceasta este Legea, trebuie s-o faceți, dar ați lăsat nefăcute lucruri mai importante ale Legii.”

Care au fost lucrurile mai importante ale Legii? Lucrurile mai importante ale Legii sunt lucruri cu privire la care nu este ușor să faci o regulă. Care sunt acestea? Dreptatea, mila și credincioșia. Cum poți să le măsori pe acestea? Cum le poți pune pe un cântar și să obții o zecime din fiecare? Cum poți să le măsori?

Ei făceau toate lucrurile exterioare și erau foarte atenți la respectarea Legii pentru anumite lucruri. Dar cele mai importante lucruri ale Legii, adevăratul motiv pentru care Dumnezeu a dat Cuvântul Său, este ca noi să putem învăța dreptatea, mila și credința. Dar ei au pus deoparte acestea, și s-au jucat încercând să păstreze niște mentă pentru zeciuială. Și nu au greșit făcând aceasta, ci au greșit pentru că s-au concentrat numai pe aceasta, uitând lucrurile cele mai importante din Lege.

„Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila…”

Știți, Isus a fost prezentat întotdeauna ca cel mai dulce slujitor; uneori, Isus este prezentat ca un bunic bun și dulce, dar vă spun că fariseii nu L-au cunoscut așa, pentru că El le-a spus:

„Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare.

Fariseu orb! Curăță mai întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție.

Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”

Isus a spus aceasta. Știți, ei aveau atâta dreptate, și totuși greșeau atât de mult, exact în același timp, deoarece ei au ratat miezul lucrurilor. Ei au făcut unele lucruri și Isus nu i-a condamnat niciodată pentru acelea, dar El i-a condamnat pentru că au lăsat deoparte lucrurile cu adevărat importante, miezul Legii.

Dumnezeu le-a dat Legea pentru a descoperi greșeala omului și pentru a arăta natura lui Dumnezeu, dar ei au luat Legea și au făcut din ea ceva care i-a servit pe ei înșiși. Oh, Dumnezeul meu! Doamne, ajută-ne! Tot ce pot spune este: Dumnezeu să ne ajute!

Când privim la Adam și Eva, știm că Scriptura ne spune că nu Adam a fost înșelat. Să citim în 1Timotei 2.13-14:

„Căci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva. Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.”

Iată ce spune profetul în mesajul Poziția credinciosului în Hristos, din anul 1955:

„Ei cred că eu am spus că Adam nu a păcătuit. Adam a păcătuit și a fost condamnat, a fost alungat din grădina Eden de către Dumnezeu. Mantaua răscumpărării de pe el a arătat aceasta. Vedeți? Ei bine, ceea ce am spus este că Adam a păcătuit cu voia. De fapt, Eva a fost înșelată, nu Adam. Adam a păcătuit deliberat, a păcătuit cu voia, știind bine ce face din cauza soției sale; el a luat poziție împreună cu soția sa, apoi au mers înaintea lui Dumnezeu și au fost condamnați amândoi.”

Într-un alt mesaj, din anul 1957, fratele Branham spune:

„Adam nu a fost înșelat, el a știut exact ce face. Datorită dragostei pe care o avea pentru Eva, el s-a dus direct în moarte cu ea. Nu pentru că trebuia, el știa. Astfel, Eva a fost absolut înșelată. Ea a crezut că are dreptate, dar Adam știa mai bine; totuși, el a mers cu ea și a primit moartea cu ea.”

Oh, Doamne! Vreau să vă pun o întrebare: Adam a făcut un lucru greșit? A păcătuit Adam? Da! A călcat Cuvântul lui Dumnezeu? Da! A fost el judecat și condamnat pentru aceasta? Da! Este posibil ca Adam să fi făcut un lucru greșit pentru un motiv corect? El prefigura venirea lui Hristos.

Din dragoste pentru soția sa, care era parte din el, Adam a mers cu ea, a eșuat în a ține Cuvântul lui Dumnezeu. El nu a fost înșelat, nu a fost înșelat în nelegiuire; nu, el a știut exact ce face, și a făcut-o intenționat. Acesta a fost un păcat premeditat. Nu știu cum să schimb Biblia. El a făcut un lucru greșit, dar cred că a făcut-o pentru un motiv corect. A fost îndreptățit în aceasta? Nu! El a fost condamnat, dar Dumnezeu a venit jos și a oferit un miel înlocuitor, astfel încât să-Și poată răscumpăra fiul. Astfel, El a prevestit că va veni un alt Miel, ca să plătească pentru ceea ce s-a făcut astăzi aici.

A făcut Adam ceva greșit? Da, a făcut greșit. Nu poți spune că ceea ce a făcut el, a fost un lucru corect, pentru că a fost greșit. Cu toate acestea, într-un fel, era totuși lucrul corect, pentru că a fost ceea ce avea să facă Hristos pentru Soția Sa. El avea să coboare și să meargă cu Ea. El a luat greșeala Ei asupra Lui, deși El nu a greșit niciodată făcând aceasta. Dar El a luat-o pe Ea greșită pentru a o răscumpăra.

Adam a coborât și a greșit pentru că și-a asumat greșeala Evei, de aceea a fost condamnat. Isus nu a fost condamnat pentru că El nu a încălcat Legea niciodată.

Deci, Adam a greșit, dar eu personal cred, și s-ar putea să nu fiți de acord cu mine, cred că Adam a greșit din motivul corect. Cred că el a îndeplinit o dorință a lui Dumnezeu, astfel încât, Dumnezeu să Se poată manifesta și să prefigureze venirea lui Hristos.

Eu nu știu întotdeauna cum să clasific toate aceste lucruri.

David a greșit când a mâncat pâinile pe care numai preoții aveau voie să le mănânce, dar Isus nu l-a condamnat.

Știți, una din cele zece porunci, era: „Să nu minți.” Sunteți de acord cu mine? Amin. Ce a făcut Rahav când au venit soldații  să caute iscoadele? Ce a făcut Elisei cu armata siriană? Nu știu. Aceasta este Biblia. Nu știu cum s-o schimb. Nu știu cum să clasific aceste lucruri. Nu știu. Tot ce pot să fac, este să spun că aceasta este ceea ce este.

Atunci când Absalom l-a alungat pe David, iar acesta a părăsit tronul și a fugit din Ierusalim, David avea un consilier în care avea încredere, și când acesta a mers la David, David i-a spus: „Nu veni cu mine. Du-te înapoi și prefă-te că ești cu el, ca să poți afla ce se întâmplă și să-mi trimiți vorbă.” Și când Absalom a venit în oraș și l-a văzut, i-a spus: „O, prietenul tatălui meu și consilierul lui, de ce nu te-ai dus cu prietenul tău?” Și el s-a purtat ca și cum ar fi avut încredere în Absalom, înșelându-l de fapt, că l-ar sprijini, și i-a spus: „Oh, acum tu ești împăratul și vreau să-ți ofer serviciile mele.” Și el nu a fost niciodată condamnat.

Din punct de vedere tehnic, el a greșit. Din punct de vedere tehnic, al felului cum a lucrat, Rahav a greșit. Din punct de vedere tehnic, Elisei a greșit, dar poate că Dumnezeu nu este tehnic.

Ascultați, cred că acum înțelegeți de ce nu m-am simțit pregătit în mine să predic acest mesaj. Tu poți prelua un mesaj ca acesta și să faci ravagii, dar încă este Adevărul. Tu poți face ravagii, poți provoca tot felul de lucruri dacă este luat cu un duh greșit și cu o natură greșită; poate provoca tot felul de întinări, nedreptate și fărădelege. Dar în acest timp al sfârșitului, trebuie să existe o Mireasă care să aibă Mintea Autorului; trebuie să existe un popor care să poată naviga în situații dificile; trebuie să existe un popor care să poată ateriza între două porunci și să meargă înainte fără să ia drumul ușor, fără să se slujească de sine, fără să justifice acțiunile greșite. Trebuie să existe un popor care să fie sincer! Trebuie să existe un popor care să fie adevărat! Trebuie să existe o reprezentare autentică a lui Isus Hristos pe acest Pământ, la sfârșitul timpului! Trebuie să existe un popor care să poată merge pe tăișul briciului!

Eu nici măcar nu pretind că sunt unul dintre acești oameni, dar cred că El mă va pune în acea poziție, pentru că aceasta este ceea ce a hotărât El pentru timpul sfârșitului. Trebuie să existe un popor care să poată privi dincolo, care să poată privi la motivele inimii, care judecă cu judecată dreaptă și tratează corect lucrurile mai grele ale legii. Laudă lui Dumnezeu!

Oh, prieteni, eu nu știu întotdeauna cum să procedez, știu doar cum mă conduce Dumnezeu. Nu știu nici măcar de ce. Mie mi-ar place să pun aceasta atât de strâns și să vă dau parametrii acestui Adevăr, dar nu pot să fac aceasta.

Călătoria vieții creștine, este cea mai periculoasă călătorie pe care o vei face vreodată, deoarece există capcane peste tot, sunt mine de teren peste tot în jurul tău; sunt milioane de moduri de a fi total greșit; sunt milioane de moduri de a te răni și de a-i răni și pe alții, dar există un singur mod de a avea dreptate, iar pentru aceasta trebuie să fii în acord cu Hristos, trebuie să fii în El, și în El trebuie să fim supuși și predați deplin acelui Duh. Acesta este singurul mod în care vom putea face aceasta.

Ascultați, tot Cuvântul ne-a fost restaurat, și ne-a fost restaurat într-un mod minunat, și acum, noi avem atât de mult Cuvânt! Noi am primit descoperirea Cuvântului, am fost aduși înapoi la învățătura originală a apostolilor, dar încă ne aflăm în situații pentru care nu avem un răspuns clar. Sub descoperirea Cuvântului, sub restaurarea învățăturii, sub tot ceea ce a fost pus la locul potrivit, uneori ne aflăm încă în situații, în care nu știm ce Cuvânt să aplicăm, pentru că se pot încadra doi sau trei la o situație. Atunci, va trebui să fii condus de Duhul.

Putem greși? Putem merge greșit? Da, noi putem greși, noi întotdeauna putem merge greșit.

Fariseii au putut să greșească. Ce au făcut ei? Ei au luat Legea glorioasă pe care… Apostolul Pavel nu a condamnat niciodată Legea, el nu a spus niciodată că Legea a fost rea, el a spus că Legea a fost perfectă. Aceasta a spus Pavel, dar omul nu a fost capabil să țină Legea, așa că Legea a fost o condamnare pentru om; a fost moarte, nu Viață. Harul a adus Viața. Dar nu a fost nimic în neregulă cu Legea, Legea era perfectă, dar ei au luat Legea perfectă, care era o reflectare perfectă a lui Dumnezeu, care era Mintea lui Dumnezeu, care a dezvăluit natura păcătoasă a omului și a arătat neprihănirea lui Dumnezeu, dar ei au manipulat-o pentru a servi propriilor lor scopuri.

Aceasta este ceea ce au făcut Epocile Bisericii în Noul Testament. Ei au luat Cuvântul și l-au manipulat pentru a servi propriilor lor scopuri. Dumnezeu să ne ferească să luăm Mesajul și să-L manipulăm pentru a servi scopurilor noastre proprii.

Acest Mesaj a venit pentru a ne elibera din robie, nu ca să creeze robie; acest Mesaj a venit să ne elibereze din robie, să-i elibereze pe cei captivi. Aceasta înseamnă că noi nu avem reguli? Absolut, nu! Noi credem Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt libertatea te face liber ca să-I slujești lui Dumnezeu, așa cum nu L-ai slujit niciodată înainte de a te elibera. El te eliberează ca să te predai Lui, El te eliberează ca să te supui Lui, te eliberează ca s-o faci din inimă, nu din cauza unui ordin religios; nu din cauza a ceea ce cred alții despre tine, ci Adevărul îți lovește inima și îți dă libertatea adevărată de a te alinia cu acest Cuvânt, așa cum nu ai putut s-o faci înainte. Aceasta este libertatea, eliberarea adevărată. Nu libertatea de Cuvânt, ci libertatea de a fi Cuvântul.

Vreau să vă spun ceva. Voi știți că există o învățătură despre Căsătorie și Divorț, și uneori este destul de greu de navigat. Eu nu sunt aici ca să vă spun tot ce este bine și rău în această navigare, dar uneori, învățătura despre Căsătorie și Divorț este predată într-un fel în care un bărbat este liber să se recăsătorească dacă este părăsit de soția lui. Ați mai auzit aceasta, iar eu nu am să vă spun de care parte sunt și nu vreau să intru în aceasta, pentru că nu aceasta este ideea mea; dar când conduci acea linie și o conduci prea tare, spui că orice bărbat care este părăsit de soție, are dreptul de a se recăsători. Împingi aceasta prea tare, și atunci vei avea un bărbat care, în nedreptate (în nelegiuire), vrea ca soția lui să-l părăsească, astfel încât să fie liber să se recăsătorească.

Astfel, acum poți prelua Mesajul și să împingi o învățătură până la punctul în care creează, de fapt, o nedreptate; creează un bărbat care își va trata soția rău, va fi dur cu ea, nu-i va împlini nevoile, nu o va iubi, nu-i va oferi afecțiune, și într-o astfel de situație, la un moment dat, femeia nu va mai putea accepta acea situație. Și dacă ai doar ordinea strictă a Legii că, dacă ea îl părăsește, dacă ea a înaintat divorțul…

Ascultați, el a divorțat de ea cu mult timp înainte ca să divorțeze ea de el, prin faptul că nu a avut grijă de nevoile ei. De aceea trebuie să ai un păstor bun pentru a rezolva aceste lucruri.

Tu nu poți să faci o regulă și să spui: „Iată regula!”, pentru că acea lege, sau poruncă, va crea nelegiuire, va crea nedreptate, așa cum a făcut-o la farisei. Atunci vei avea un bărbat care nu se va comporta ca Hristos, ci se va comporta murdar, va acționa greșit și nu-și va trata soția corect. Dar în ochii bisericii, el este îndreptățit să se recăsătorească, și sărmana femeie este aruncată în vină și apoi în adulter. Dar mai întâi, el este un adulter.

Când vrei să ajungi la Cuvânt, când vrei să ajungi neapărat la miezul Legii, ce vedem că a făcut el? El și-a pus soția deoparte. Desigur, nu el s-a dus la avocat, nu el a înaintat actele, dar el a dat-o deoparte emoțional, el a pus-o deoparte ca soție, apoi a luat pe altă femeie de soție. El este în adulter.

Noi trebuie să trecem dincolo de litera Legii; trebuie să ajungem la realitate, prieteni, astfel încât să vedem cum putem accepta chiar și acest Mesaj și să-L transformăm în nedreptate din pricina minții omului firesc. Nu va fi simplu, prieteni. Nu va fi ușor, ci va fi nevoie de Dumnezeu; va fi nevoie de o predare, și va fi nevoie de o moarte, o moarte de sine.

Toate aceste manipulări sunt modalități de a mă conserva pe mine însumi, astfel încât să nu trebuiască să mă jertfesc, să nu trebuiască să mor, ca să pot să-mi fac încă drumul și să pot arăta mai bine. Dar totul trebuie să moară!

În mesajul Chipuri ale lui Hristos,  din anul 1959, fratele Branham a spus:

„Un păstor trebuie să rătăcească pentru a-i căuta pe cei rătăciți. Un păstor bun, este un cioban. Cuvântul „păstor” înseamnă „cioban.” Uneori, în biserică se va ridica un grup mic sau o clică mică; o parte o va lua într-o direcție și o parte în direcția cealaltă. Un adevărat păstor bun va merge cu clica aceea. Ce să facă? Să-i aducă înapoi.”

Ascultați, Ce face un păstor adevărat? „El va rătăci…” Eu vă citesc doar ce a spus profetul aici: „El va rătăci. Ce să facă? Să-i aducă înapoi pe cei pierduți.” Ce face el? El reflectă chipul adevăratului Păstor bun care încearcă să recâștige acel suflet. Dacă au coborât într-un loc, frate, ca și cum vor întoarce lumea pe dos peste noapte, păstorul va merge chiar acolo, pentru a-i îndrepta, pentru a-i câștiga în acest fel înapoi. Acesta este un Păstor bun. El reflectă chipul lui Isus Hristos.”

Nu știu cum funcționează, nu mă întrebați, dar el a spus că păstorul rătăcește el însuși. Deci, câtă rătăcire veți tolera de la mine? Înțelegeți ce vreau să spun? Aceasta este greu. Cât de multă flexibilitate veți tolera de la un păstor când încearcă să recâștige oaia și s-o aducă înapoi? Nu mă întrebați cum funcționează aceasta, pentru că nu știu. Nu știu la ce situație se referă fratele Branham, pentru că nu a explicat, doar câtă flexibilitate implică.

Vă dați seama că totul se reduce la motiv; totul se reduce la motivul inimii, la motivul din spate, care este scopul. Acesta este singurul lucru care face să funcționeze.

Odată, fratele Branham a spus, nu am scris citatul, dar el a spus că a vorbit cu un om, și i-a spus: „Tu nu crezi aceasta.” „Nu, nu cred,” a răspuns el. Și fratele Branham avea de gând să-l corecteze. „Tu nu crezi aceasta.” „Nu, nu cred” a spus omul, „…dar oamenii mei cred, și de dragul lor, da.” Și fratele Branham a spus: „Ei sunt legaliști, nu-i așa?” „Da, sunt,” a răspuns omul…

Nu știu cum este, pentru că el nici măcar nu credea că este corect sau necesar, dar o făcea de dragul oilor sale. Și fratele Branham l-a provocat pentru că nu era conform Cuvântului, iar când el a spus că o face de dragul poporului său, fratele Branham l-a întrebat „Sunteți legaliști?” „Da.” Și când el a spus aceasta, fratele Branham a zis că atunci a vrut să-l îmbrățișeze, și a adăugat: „Aceasta a făcut Hristos de dragul lor: „Eu M-am sfințit pentru ei.”

Acest om mergea împreună cu ceva care nici măcar din punct de vedere doctrinar nu suna bine, care nici măcar nu era Cuvântul, dar o făcea de dragul lor. Avea dreptate sau era greșit? Eu voi spune doar ce credea profetul, și el credea că avea dreptate.

A fost un timp în viața mea când l-aș fi numit pe acel om un laș, un om vândut care a făcut compromis. Doamne, ajută-mă! Doamne, ajută-mă să cunosc Mintea Autorului!

De aceasta avem nevoie, prieteni, de Mintea Autorului. Noi nu o vom găsi la serviciu, nu o vom găsi pe internet, pentru că există un singur mod de a avea Mintea Autorului, și acesta este să ne-o dea Autorul Însuși. Acesta este singurul lucru care va funcționa.

Fratele Branham a spus: „Aceasta este o rugăciune de sinceritate. Cu siguranță, El le-ar putea pune împreună. Nu este cum ne rugăm cu buzele noastre…” Fratele Branham a vorbit despre băiețelul care nu știa cum să se roage, și doar spunea alfabetul. Cineva l-a întrebat: „De ce repeți alfabetul? Acesta nu este o rugăciune.” Și băiatul a răspuns: „Eu nu știu ce să spun, dar mă gândesc că dacă spun toate literele, Dumnezeu știe cum să le pună împreună.” Și aici, fratele Branham a spus: „…Da, cu siguranță El le-ar putea pune împreună. Nu este cum ne rugăm cu buzele noastre, este motivul inimii. Aceasta este ceea ce aude Dumnezeu. Uneori, El nu ne aude buzele, ci aude intenția inimii noastre, care este motivul inimii.”

Vă amintiți interviul cu sora Bruce. Noi am vorbit despre aceasta, dar vreau să vă reamintesc o parte din discuția lor.

În acel interviu privat, sora Bruce i-a spus fratelui Branham: „Eu am greșit de atâtea ori, și greșesc de așa multe ori.” Și fratele Branham i-a răspuns: „De aceea a trebuit să moară Hristos, pentru ca greșelile tale să nu mai fie socotite. El a luat greșelile tale, iar dorința inimii tale este să-L slujești pe El.” Sora Bruce spune: „Da.” „Bine. El a murit pentru tine ca să poți să-L slujești. Acum, greșelile tale nu sunt văzute, nici luate în considerare pentru că El este împăcarea ta. Vezi? El este Jertfa ta pentru păcat. Păcatele tale nu sunt cunoscute, ceea ce înseamnă că tu nu ești o păcătoasă înaintea lui Dumnezeu. Hristos a luat păcatele tale și a devenit tu, pentru că dorința ta este să-L slujești.”

La ce privea Dumnezeu la sora Bruce? La dorința inimii ei. Ea se uita la greșeli, dar Dumnezeu nu privea la greșelile ei; a spus că pentru aceasta a fost dată Jertfa. Dumnezeu Se uita la inima ei.

În mesajul Discernământul Duhului, din anul 1960, fratele Branham a spus:

„Acum, dacă vine un om și el are un dar mare, nu contează dacă el aparține la denominațiunea noastră sau la altă denominațiune, să nu-l judecați după denominațiunea din care vine, cum se îmbracă, ci ceea ce vrem să vedem, este ce încearcă să facă cu acel dar, ce scop are. Dacă încearcă să influențeze și să-și zidească un nume mare din aceasta, eu aș avea suficient discernământ al Duhului să știu că este greșit. Indiferent cât de mare învățător este, cât de puternic, cât de intelectual sau cum lucrează darul lui, dacă nu încearcă să realizeze ceva pentru binele Trupului lui Hristos, discernământul vostru spiritual v-ar spune că este greșit. Nu contează cât de precis, cât de perfect, cum este acela, este greșit dacă nu este folosit pentru Trupul lui Isus Hristos.

Poate el are un dar mare, care ar putea atrage oamenii împreună cu o mare putere intelectuală sau spirituală, și poate prin acel dar încearcă să fie renumit astfel încât să aibă un nume mare, pentru ca ceilalți frați să se uite la el în sus, ca la o persoană mare. Aceasta este greșit. Poate încearcă să zidească un anumit lucru prin care altcineva să iasă din imagine, iar el împreună cu grupul lui să rămână în imagine, aceasta încă este greșit. Vedeți?

Dar dacă are un dar al lui Dumnezeu și încearcă să zidească Trupul lui Hristos, atunci nu contează de ce aparține el. Voi nu discerneți omul, voi discerneți duhul, viața care este în om. Aceasta este ceea ce ne-a spus Dumnezeu să facem. Nouă nu ni s-a spus nicăieri să discernem grupul omului, ci am fost constrânși și ni s-a poruncit de către Dumnezeu, să discernem duhul care este în om, ce încearcă el să facă, ce duh încearcă să-i conducă viața. Apoi, dacă putem afla spre ce încearcă el să conducă oamenii; nu să-i dezbine, ci să-i aducă împreună; să aducă biserica Dumnezeului celui viu, nu la o denominațiune, ci la înțelegere, la o părtășie și o unitate a Duhului.”

Fratele Branham ne-a spus să nu privim la toate aceste lucruri extraordinare. El vorbea despre denominațiune în acea zi, că poți face orice, alt grup, o altă biserică, chiar și în cadrul Mesajului, dar nu priviți la toate acestea, ci la ceea ce este în inimă. Care este intenția? Ce încearcă să facă? Ce încearcă el să facă cu darul lui Dumnezeu? Acest lucru nu este doar pentru predicatori. Fratele Branham a folosit aceasta pentru un predicator talentat, dar este valabil pentru toți cei din jurul nostru. Aceasta indică în ce direcție merg și care este dorința.

Noi nu putem înțelege întotdeauna fiecare acțiune pe care o face cineva, și aceste lucruri se întâmplă. Eu nu l-aș fi înțeles pe acel om care mergea cu acea biserică legalistă contrar Cuvântului, dar fratele Branham a înțeles că el făcea aceasta de dragul lor. Din exterior, nici măcar fratele Branham nu a înțeles aceasta, până când a vorbit cu acel om.

S-ar putea să nu înțelegem întotdeauna fiecare decizie și tot ce se întâmplă, dar lucrul pe care-l putem vedea, este direcția în care merg ei. Prin ceea ce fac, arată care este dorința inimii lor, și la aceasta privește Dumnezeu.

Să mergem la 1Timotei 1.5:

„Ținta poruncii este dragostea (dragostea desăvârșită), care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.”

Care este ținta sau sfârșitul tuturor poruncilor? Noi toți am fost învățați tot ce Dumnezeu ne-a dat și iată care este concluzia: „Ținta (sfârșitul), poruncii este dragostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută.” Adică, fără fățărnicie, fără pretenții. La aceasta ajung toate acestea, să putem fi așa, astfel încât această Scriptură să poată deveni trup. Aceasta nu este imposibil, prieteni. Acesta este rezultatul reașezării Cuvântului; acesta este rezultatul unei vieți predate lui Hristos, a venirii lui Hristos în noi și trăirea Vieții Lui. Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu în Biserica Sa, și aceasta vreau eu în viața mea. Pentru aceasta ne străduim.

Să mergem la Psalmul 139, care este o rugăciune pe care vreau s-o citesc, o rugăciune a lui David. Noi știm că David a fost un om după inima lui Dumnezeu, dar, chiar și acest om care era după inima lui Dumnezeu, a făcut unele lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă. El s-a pocăit, s-a rugat și s-a întors, dar inima lui față de Dumnezeu nu s-a schimbat niciodată, chiar dacă a făcut lucruri contrare. El a mâncat pâinile pentru punerea înainte; l-a făcut pe Ionatan să-și înșele tatăl când i-a spus că a plecat acasă pentru o zi de sărbătoare, când de fapt, a rămas, pentru a afla dacă tatăl său era supărat pe el, sau nu. Apoi l-a întâlnit pe câmp și i-a spus dacă poate merge acasă sau nu. Aceasta a fost o înșelăciune, dar el a fost un om după inima lui Dumnezeu.

David l-a trimis pe consilierul său să-l înșele pe Absalom, să fie un spion, să fie o „cârtiță” la curtea lui; el a mâncat pâinea din care aveau voie să mănânce doar preoții; a îmbrăcat o haină de preot, s-a închinat în cortul lui David și a adus tămâie ca un preot, înaintea Chivotului; totuși, cu toate acestea, el era un om după inima lui Dumnezeu. Iată ce s-a rugat în Psalmul 139.23-24:

„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile.

Și vezi dacă este vreo cale rea în mine, și condu-mă pe calea veșnică.” (traducere din engleză).

Cred că este o rugăciune bună și pentru noi.

„Cercetează-mă, o, Doamne! Eu nici măcar nu știu unele din fisurile pe care le ascunde acel păcat în mine; nici măcar nu știu unele dintre lucruri, dar cercetează-mă, Doamne, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă există vreun fel de rău în mine și condu-mă pe calea veșnică!” Aceasta este rugăciunea mea.

Fratele Branham a făcut această afirmație în mesajul „Dumnezeirea explicată.” El s-a referit la argument, pentru că, între slujitorul unitarian și slujitorul trinitarian, era acea dezbatere. El a spus:

„Eu i-am spus fratelui Scism și fratelui Ness: „Pentru a răspunde la întrebarea voastră…Eu nu sunt de partea nici unuia dintre voi, fraților. Și știu că atâta timp cât vă agitați, greșiți amândoi. Vedeți? Pentru că eu aș prefera să fiu greșit în învățătura mea și să fiu drept în inima mea; decât să fiu drept în învățătura mea și greșit în inima mea. Vedeți? Am spus: „La urma urmei, este starea inimii tale.”

Ce contează cel mai mult? Starea inimii tale.

Să mergem la Ieremia 31.33:

„Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”

Cred că de aceasta avem nevoie astăzi. Eu am nevoie de Dumnezeu! Am nevoie de Dumnezeu ca El să pună Legea Lui înăuntrul meu și s-o scrie în inima mea. Trebuie să trec dincolo de intelect, dincolo de efortul uman, dincolo de înțelegerea umană, și am nevoie ca El să-Și pună Cuvântul în inima mea, în partea mea interioară, și am nevoie să-L scrie în inima mea, pentru că El îmi judecă inima.

Eu spun: Cercetează-mi inima, Doamne! Curăță-mi gândurile, și dacă există vreo cale rea în mine, condu-mă pe calea veșniciei. Fă ca această promisiune să se împlinească pentru mine. Pune Cuvântul Tău în inima mea! Pune Legea Ta în inima mea și scrie-Ți Cuvântul Tău înăuntrul meu, în partea mea interioară, pentru că acesta este singurul mod în care voi reuși .

Prieteni, eu cred că de aceea a venit Mesajul, ca să putem avea Cuvântul lui Dumnezeu înăuntrul nostru. Întregul Cuvânt a venit, întreaga Minte a lui Hristos, întreaga Minte a Autorului a venit, astfel încât să nu mai bâjbâim în a cita Scripturile. Noi trebuie să-L cunoaștem foarte bine pe Autor pentru a naviga prin situații dificile și care pot deveni și mai dificile pe măsură ce timpul trece. Noi vom avea nevoie de acea Lege în inimile noastre, vom avea nevoie de perceptele Lui înăuntrul nostru și vom avea nevoie să ne conducă pe calea Vieții Veșnice..

Eu am nevoie de El mai mult ca oricând. Înaintea voastră, pot face totul bine, și totuși să fiu greșit. Tu poți să greșești și să ai dreptate. Eu nu înțeleg și nu promovez aceasta. Sper că voi îmi înțelegeți inima.

Eu nu vă sfătuiesc să încercați câteva lucruri greșite pentru a vedea dacă funcționează. Stați cu Cuvântul! Rămâneți cu Cuvântul! Rămâneți cu Cuvântul! Cuvântul este Viața noastră! Cuvântul ne-a fost dat nouă! Țineți-L! Țineți-L! Ascultați de mesager! Doar ascultați-l! Este pentru voi! Nu este pentru el, este pentru voi! Predați-vă Cuvântului, dar nu prin religie, ci printr-o viață consacrată, predată lui Hristos printr-o descoperire personală a lui Isus Hristos, pentru mine personal.  Viața Lui în mine, și viața mea în El. Lăsați ca aceasta să fie totul! Lăsați să avem o frică reală de Domnul, nu ceea ce învață perceptele omului, ci ceea ce vine dintr-o relație cu Dumnezeu, știind că mâine dimineață când voi îngenunchea, mă voi confrunta cu Dumnezeu, și lucrurile pe care le-am spus, lucrurile pe care le-am gândit și lucrurile la care m-am uitat, vor trece prin fața mea când îngenunchez în fața lui Dumnezeu. Acolo ajungem când avem adevărata frică de Domnul. Când stăm în genunchi în Prezența Lui, nu mai există pretenții, pentru că El ne descoperă totul. Tot ce poți spune este: „Dumnezeule, îmi pare rău pentru ceea ce am privit; îmi pare rău pentru ceea ce am crezut; îmi pare rău pentru ceea ce am făcut.”

Adevărata frică de Dumnezeu ne oprește să luăm ceea ce se numește „o zonă gri” sau o portiță; ne oprește să luăm aceasta și să ne slujim nouă înșine, să ne slujim mândria și să facem ce ne este mai ușor. Ne oprește să facem aceasta. Singurul lucru care ne va opri de la aceasta, este frica de Domnul.

Unele lucruri sunt atât de dificil de parcurs, încât poți merge după dorințe egoiste, poți accepta Cuvântul apoi să faci din El o religie și să-ți ascunzi păcatul după citate. Voi puteți să vă ascundeți păcatul, egoismul, mândria; puteți să vă ascundeți propria voință în spatele citatelor, o puteți ascunde în spatele Scripturilor, pentru că dacă le folosiți dintr-un motiv greșit, pot fi manipulate în scopuri greșite. Religiile ne-au arătat aceasta în ultimele două mii de ani.

Singurul lucru care ne poate ține drepți, nu va fi o biserică severă; nu va fi un păstor cu mai mult discernământ, ci singurul lucru care ne va ține drepți, este frica noastră de Domnul. Singurul lucru care ne va ajuta să trecem, este frica noastră de Domnul, stima și respectul nostru pentru El.

Să-L rugăm pe Domnul să ne cerceteze inimile. Să ne rugăm.

Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumesc, Doamne! Ești atât de uimitor, Doamne! Dumnezeule, Cuvântul Tău este intenționat prea complex pentru noi, este prea complex pentru mintea umană; ia prea multe întorsături, este prea inexplicabil, și sunt atât de multe situații pe care nu le putem rezolva, pe care nu le putem înțelege, și nu știm ce să facem și cum să ne descurcăm.

Dumnezeule, ne confruntăm cu lucruri din Cuvântul Tău și din Mesajul Tău pe care ni L-ai dat, cu afirmații pe care nu le înțelegem, pentru că lucrurile par să meargă în două direcții diferite. Astfel, ceea ce este corect într-o situație, poate fi greșit în cealaltă situație; și ceea ce este greșit într-o situație, poate fi corect în cealaltă. Doamne, este peste capacitatea noastră și cred că Tu vrei să fie așa. Tată, cred că așa ai hotărât Tu, astfel încât să nu putem avea un Manual, să nu putem avea un Cod, să nu putem avea un Program de căutare care să dea răspunsuri ușoare.

Doamne, noi trebuie să ne cercetăm propria inimă, să ne lăsăm dezgoliți în fața Ta, și să-Ți cerem să ne cercetezi inima. Noi trebuie să aveam teamă de Tine, să Te iubim și să Te punem pe primul loc, mai presus de orice altceva. Tu cauți să ai întâietate în fiecare domeniu al vieții noastre, și Doamne, noi vrem ca Tu să ai întâietate, vrem ca Tu să ne cercetezi inimile și să ni le faci drepte.

Dumnezeule, Te rog să mă cercetezi! Cercetează-mi inima și gândurile, pentru că Tu mă cunoști, Doamne, și mă conduci pe calea corectă.

Doamne, scrie Legea Ta în inima mea, nu în capul meu! Pune Poruncile Tale înăuntrul meu! Împărtășește-Ți Mintea cu mine prin Duhul Tău cel Sfânt, pentru că Tu știi situațiile în care mă aflu și ceea ce este corect în fiecare împrejurare și situație.

Doamne, lasă Duhul Tău să mă conducă, chiar și atunci când nu știu! Fie ca Duhul Tău să mă conducă pe calea Vieții Veșnice, ca să fiu găsit plăcut Ție. Fă ca la sfârșitul zilei, inima mea să fie curată înaintea Ta. Ajută-ne să ajungem la miezul Poruncii, ca să-Ți slujim, Doamne, cu dragoste dintr-o inimă desăvârșită, cu un cuget curat și o credință perfectă.

Te rog să-Ți binecuvântezi poporul! Ajută-ne când plecăm de aici să fim creștini adevărați, autentici, din adâncul nostru până la capăt sinceri și corecți.

Dumnezeule, Te rog să faci ca Lumina Evangheliei Tale să strălucească în inima noastră, ca să vedem acele lucruri de care trebuie să ne pocăim și să stăm departe de ele.

Ajută-ne să fim corecți și adevărați.

Te iubesc, Doamne, și Te rog să ne binecuvântezi, în timp ce ne despărțim, și să ne conduci prin viață. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.