10 aprilie 2024
Să deschidem Bibliile la 1Petru 2.25:
„Căci erați ca niște oi rătăcite. Dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre.”
Și 1Petru 5.4:
„Și când se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate veșteji, a slavei.”
Când intrăm în Scripturile pe care tocmai le-am citit, vreau să subliniez că noi avem un Păstor și Episcop al sufletelor noastre, și că El este Păstorul Conducător. Noi știm că există și alți păstori, dar astăzi vom privi la Păstorul Șef, Păstorul Călăuzitor.
Dacă luăm acest gând și mergem la Psalmul 23. 1-6, din acest psalm îmi voi lua titlul predicii mele: Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă. Este cu adevărat uimitor felul în care mi-a venit aceasta, pentru că mă pregăteam să mă culc, când mi-a venit acest gând, iar dimineață m-am trezit cu același gând în minte; și dintr-o dată s-a materializat în fața mea, și am început să înțeleg aceasta într-un fel unic pentru mine.
Când privești această expresie: „a duce lipsă”, aceasta înseamnă „a fi fără, a fi lipsit, sau a avea nevoie.” Așadar, El spune: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă, nu voi fi lipsit, nu-mi va lipsi nimic, nu voi avea nici o nevoie.” De ce? Pentru că eu am un Păstor, eu Îl am pe Păstorul Șef și El este un Păstor bun, El Se asigură, El are grijă de oi.
Când am privit la aceasta, mi-am dat seama că pentru mine, aceasta este ceva ce trebuie să devină o descoperire care să pătrundă adânc în inima mea, deoarece El spune că nu voi duce lipsă.
Poate eu nu duc lipsă, poate nu voi duce lipsă sau ar trebui să nu duc lipsă, și cred că trebuie să realizăm că aceasta poate fi o descoperire, că poate fi o poruncă, și de asemenea, că eu nu am cum să duc lipsă de ceva pentru că eu am un Păstor, am un Tată ceresc, am un Mire, am un Soț. Indiferent de titlul în care ne uităm la El, titlul vorbește despre prevedere. Astfel, El este un Dătător; El este un Salvator; El este un Vindecător; El este un Eliberator; El este Iehovah-Jire; El este Cel care vede nevoia și Se îngrijește de acea nevoie.
Păstorul, dacă ne uităm la Psalmi, la Psalmul Păstorului, Păstorul cel bun cunoaște nevoile oilor mai bine decât le cunosc oile. Oaia este un animal prost, nu are inteligența Păstorului. Eu nu știu, nu am crescut niciodată oi, dar am spus că sunt deosebit de proaste. Poate de aceea le-a ales Dumnezeu ca să ne reprezinte. Ele nu sunt capabile să-și găsească propria cale, sunt deosebit de proaste în a se conduce singure, sunt deosebit de proaste în a nu avea probleme.
Nu știu dacă voi găsiți vreo consolare în aceasta, dar eu găsesc. El mă numește oaie, deci, cel puțin mă potrivesc cu descrierea, adică, cel puțin caracteristicile sunt acolo. Dar Păstorul este Cel care veghează asupra oilor, Păstorul este Cel care le asigură siguranța, Păstorul este Cel care se asigură că oaia nu duce lipsă, că nu are nevoi.
Așadar, eu trebuie să ajung la această descoperire în viața mea, deoarece îmi dau seama că de atâtea ori sunt înșelat și că merg pe drumul pe care nu vreau să merg, pentru că diavolul mă împinge să cred că îmi lipsește ceva atunci când este imposibil să am vreo lipsă.
Știți, acesta este un subiect simplu: „Eu nu voi duce lipsă.” Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Deci, este atât de simplu, încât poți preda aceasta clasei de cinci ani, la școala duminicală de duminică dimineața. Dar, pentru ca acest lucru să devină realitate și să trăiască în mine, este într-adevăr, foarte complicat și profund, este ca totul din Biblie.
Odată ce Dumnezeu a luat Pecețile de pe Carte, noi am început să vedem mult mai mult decât am văzut până acum, iar uneori, cele mai simple lucruri, devin cele mai profunde.
Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă. Și psalmistul continuă să enumere toate lucrurile minunate pe care le face Păstorul.
„El mă paște în pășuni verzi,” ceea ce înseamnă că El mă duce într-un loc de odihnă, dar mă duce într-un loc de odihnă în mijlocul belșugului, deoarece sunt în „pășuni verzi,” nu într-un stufăriș, pe un pământ stufos sau în deșert. El îmi dă odihnă în mijlocul unei pășuni verzi.
„El mă duce la ape liniștite”, nu în torenți periculoși, în inundații sau în curenți, ci la ape liniștite unde pot să-mi potolesc setea cu ușurință. Acesta este Păstorul.
„îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărările dreptății din pricina Numelui Său.
Chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu este plin de dă peste el.”
În această descriere nu există nici o lipsă. Sau „abia ajunge?” Sau „abia poți trece peste?” Dar nu acesta este tabloul, pentru că noi avem un Păstor. „Da, bunătatea…” Aceasta este o afirmație: „Da, bunătatea…” Cu un astfel de Păstor, cu felul în care El veghează asupra oilor Sale și cu toate atributele Lui, „cu siguranță, bunătatea și îndurarea Lui mă vor însoți în toate zilele vieții mele; și voi locui în Casa Domnului pentru totdeauna.”
Îmi place cum a spus: „Bunătatea și îndurarea Lui mă vor însoți în toate zilele vieții mele; și voi locui în Casa Domnului pentru totdeauna.”
Poate că bunătatea și îndurarea nu sunt neapărat ceea ce consideră Laodicea ca fiind „bunătate și îndurare.” Dar El a spus: „Cu siguranță, bunătatea și îndurarea mă vor urma.” Așadar, pot să înțeleg că îndurarea Lui mă urmează, deoarece dacă îndurarea Lui nu m-ar însoți, nu ar exista nici o nădejde pentru mine. Eu am nevoie de mila Lui. „Cu siguranță, bunătatea și îndurarea Lui mă vor însoți în toate zilele vieții mele.”
S-ar putea ca bunătatea Lui să nu furnizeze toate plăcerile Laodicei, cu toate acestea, bunătatea Lui este acolo, iar tu o vei avea și nu vei duce lipsă de nimic.
„…și voi locui în Casa Domnului pentru totdeauna.” Aceasta nu are nimic de-a face cu Laodiceea, cu plăcerile lumești sau cu ceva câștig pământesc. Când privim la noțiunea „Eu nu voi duce lipsă,” vedem că este categorică: „Eu nu voi duce lipsă!” Așadar, o luăm ca pe o afirmație categorică: „Pentru că Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Pentru că El este un Păstor bun, nu va eșua în lucrarea Sa de a ne oferi tot ce avem nevoie.”
Dacă ar fi să iau aceasta pentru mine însumi, din propria mea perspectivă ca o descoperire, nu numai ca o declarație categorică, dacă aș putea s-o primesc ca o descoperire: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic,” inima mea este liniștită, pentru că, cu siguranță bunătatea și îndurarea Lui, mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului pentru totdeauna.
Tu nu vei pierde nimic, nu vei duce lipsă de nimic și nu vei fi lipsit de ceea ce ai nevoie în această călătorie, pentru a împlini scopul lui Dumnezeu, pentru că „Domnul este Păstorul meu!” Aceasta este descoperirea, că Domnul a avut de-a face cu mine în inima mea. Eu am nevoie de aceasta, pentru că noi suntem anxioși, devenim nervoși, ne îngrijorăm, suntem depresivi, ne supărăm din cauza lucrurilor, când simțim că lucrurile nu merg bine.
Dar pentru mine aceasta este imposibil, pentru că Domnul este Păstorul meu. Este imposibil să nu meargă bine; este imposibil ca viața mea să se prăbușească; este imposibil să nu ajungă bine; este imposibil, pentru că Domnul este Păstorul meu.
Astfel, când privesc Psalmul 23, aici nu se menționează nimic despre atributele oilor, nu se bazează pe atributele oilor, ci se bazează pe capacitatea Păstorului; este competența Păstorului, nu abilitatea oilor, pentru că, amintiți-vă, ele sunt deosebit de proaste.
Să mergem la Filipeni 4.19. Este uimitor cât de multă descoperire, cât de multă realitate poate ieși din această frază: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.”
Filipeni 4.19:
„Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.”
Îmi place aceasta, pentru că pune accentul pe locul potrivit: Dumnezeu Se va îngriji de toate nevoile voastre conform bogăției Sale, în slavă. Deci, de ce aveți nevoie cu adevărat? Nu atât de lucrurile care sunt pe pământ, ci de lucrurile care vin din glorie. De acestea avem noi nevoie cu adevărat.
Să mergem la 2Petru 1.3-4:
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile pentru viață și evlavie…” Puterea Lui, ne-a dat deja toate lucrurile care țin de viață și de evlavie.
„…prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat la glorie și virtute,
prin care ne sunt dăruite cele mai mari și prețioase promisiuni, ca prin acestea să deveniți părtași naturii dumnezeiești, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă.”
Aceasta este prima afirmație la care vreau să fiu atent: „…stricăciunea care este în lume prin poftă.” Ați auzit că am mai spus aceasta înainte. Stricăciunea a intrat în om. Cum a intrat stricăciunea în lume? Prin poftă.
Cuvântul „poftă” înseamnă „dorință, lăcomie”, dar poate însemna și: „o dorință pentru ceea ce este interzis.” Aceasta este o poftă. Deci, pofta este o dorință, lăcomie, o dorință pentru ceea ce este interzis.
Dacă ne întoarcem la Geneza 3.6, vedem că șarpele a început să amăgească. El a început s-o ademenească pe femeie, a început să-i arate că există mai mult și că ea ar putea avea mai mult.
Când te întorci în grădina Eden, îți dai seama de starea în care se aflau Adam și soția lui. Domnul era Păstorul lor și nu duceau lipsă de nimic. Ei erau la începutul Psalmului 23: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” Acolo erau ei în grădina Eden. Ei erau așezați în pășuni verzi, se odihneau în pășuni verzi; erau conduși la ape liniștite, erau unși cu ulei și totul era perfect; nu aveau nevoie de nimic, nu aveau nici o lipsă, nu aveau nici o nevoie.
Deci, pentru ca diavolul să aducă o înșelăciune, a trebuit să rupă descoperirea Evei despre Păstorul ei, și a început să pună o pană, un ic, între Păstorul care le dădea totul și dorința Evei. Astfel, acum ea va dori ceva, ea va dori mai mult decât ceea ce i-a dat Dumnezeu. Și eu vă spun: dacă vreodată ajungem în acel loc în care începem să dorim mai mult decât ceea ce ni se oferă, suntem pe un teren periculos, pentru că acesta este locul de joacă pentru diavol.
Știți de ce avem noi nevoie? Noi avem nevoie numai de ceea ce ne oferă Dumnezeu; noi trebuie să ne dorim numai ce ne oferă El. Dumnezeu să ne ajute să îmblânzim acest trup până când ajungem acolo încât să putem spune: „Eu doresc numai ceea ce îmi dă El.”
Ce ne-a oferit El? El ne-a oferit tot ce avem nevoie, toate lucrurile. El ne-a dat deja toate lucrurile, conform bogăției Sale, în slavă.
Când diavolul a început s-o ademenească pe femeie, ea nu avea nevoie de nimic; nu era nimic în creație, nu era nimic în afara creației de care să aibă nevoie. Ea nu avea nevoie de nimic, pentru că Dumnezeu le-a dat totul. Și tot ceea ce vă va oferi Dumnezeu, este exact ceea ce aveți nevoie. Ați înțeles?
Așadar, vrăjmașul a intrat și a început s-o ademenească pe femeie, a început să-i arate că este mai mult. „Tu poți avea ceva mai mult, poți fi ca Dumnezeu cunoscând binele și răul.” Și dintr-o dată ea a început să-și dorească ceva mai mult decât ce i-a dat Dumnezeu.
Deci, cum a intrat stricăciunea în lume? Prin poftă. Eva avea o dorință, o poftă. Fratele Branham a spus:
„Ea nu a vrut să facă aceasta. Ea nu a știut, dar a vrut să știe; ea nu înțelegea, dar a vrut să înțeleagă.”
Dar Dumnezeu nu a vrut ca ea să înțeleagă, El a vrut doar ca ea să se supună, pentru că Dumnezeu i-a oferit totul. Și când șarpele a intrat, el a început să-i ofere ceva. Știți ce i-a oferit? El i-a oferit ceva înainte de timpul hotărât. Nu este că Dumnezeu nu voia să-i dea tot ce-și dorea ea, nu era că Dumnezeu nu-i va oferi tot ce avea nevoie, dar El o face conform bogăției Sale, în slavă, nu conform dorinței ei trupești, ci conform bogăției Sale, în slavă.
Așadar, diavolul a intrat și a început să creeze în femeie o dorință pentru ceva mai mult decât ceea ce i-a dat Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că nu ar fi venit mai târziu, dar atunci, acest lucru era în afara sezonului, în afara timpului, pentru că El i-a oferit tot ce avea nevoie; iar când ea ar fi avut nevoie de aceasta, i-ar fi dat. Dumnezeu le dăduse făgăduința, era în Planul lui Dumnezeu ca Adam să se reproducă. Este adevărat? Dumnezeu îi dăduse o soție ca să se reproducă. Corect? Acesta era scopul lui Dumnezeu: să-l separe pe Adam, și apoi să-i aducă împreună, pentru a se reproduce pe sine. Astfel, Dumnezeu îi oferise lui Adam ceea ce avea nevoie pentru a se reproduce, pentru că Dumnezeu i-a oferit tot ce avea nevoie.
Dar ceea ce nu aveau ei încă, era descoperirea, permisiunea sau ceva…Eu nu mă voi aventura să fac afirmații fără autoritate; nu știu, dar ceva împiedica reproducerea lui Adam. Poate a fost o lipsă de înțelegere, de o descoperire sau permisiunea, oricum a existat o restricție, nu era sezonul sau timpul lui Dumnezeu. Și iată că diavolul a intrat și a început s-o ademenească cu o înțelegere și o dorință după ceva care era în afara granițelor plasate de Dumnezeu.
Uneori există o dezbatere mare cu privire la: cum va avea loc reproducerea? Poți lua citate și poți găsi că fratele Branham spune în ambele feluri; ca și cum ar fi fost ceva supranatural, sau ca și cum ar fi fost ceva foarte natural, firesc, în felul în care are loc reproducerea astăzi. Și fratele Branham a spus cu tărie că voi o puteți face în ambele moduri. Voi puteți veni cu citate și astfel ne putem certa toată ziua.
Oamenii m-au întrebat tot timpul: „Tu cum crezi că a fost? Cum crezi că s-ar fi întâmplat?” Și eu obișnuiam să intru în acea dezbatere și citeam toate citatele de la început până la sfârșit, fiecare citat pe care l-am putut găsi cu privire la acest subiect. Nu spun toate citatele pentru că poate pe unele nu le-am găsit, dar pe acelea pe care le-am găsit, le-am citit, și le-am citit, și le-am citit; și pe măsură ce le-am citit, am ajuns să-mi dau seama că ar fi fost un proces natural. Apoi, dintr-o dată am citit altceva, și m-am gândit: „Nu. Nu s-ar fi întâmplat niciodată așa, pentru că nu acesta era Planul original al lui Dumnezeu, conform celor spuse de fratele Branham.”
Sper că nu vă supăr pentru că o să vă spun concluzia mea. Concluzia mea este că acesta este un argument fără valoare și o pierdere totală de timp, deoarece nimic nu avea să se întâmple altfel, decât așa cum s-a întâmplat.
Voi vorbiți și întrebați: „Ce s-a întâmplat? A fost Planul lui Dumnezeu? A fost ca și cum Dumnezeu nu ar fi știut ce se va întâmpla?” Voi puteți spune: „Ei bine, am citit destule citate și am găsit că în anul 1965, profetul a spus aceasta.” Dar de cincisprezece ori, el a spus aceasta, apoi a spus aceasta; iar eu am ajuns la concluzia că este o totală risipă de energie și nu merită să vorbim, pentru că în toate aceste lucruri nu există nimic nepotrivit cu Planul lui Dumnezeu. Totul merge la timp, și totul s-a întâmplat așa cum trebuia să se întâmple.
Voi ziceți: „Atunci a fost corect?” Nu! A fost greșit. Ceea ce au făcut a fost greșit, pentru că a fost un moment greșit sau…Nu știu ce au greșit, dar a fost greșit felul cum s-a întâmplat.
Așadar, nu există nici un motiv să vă faceți griji; nu există nici un motiv să intrați în dezbatere, sau să vă contraziceți. Dumnezeu a știut ce se va întâmpla înainte de întemeierea lumii.
„Oh, lucrurile cu care mi-am irosit viața încercând să-mi dau seama de lucruri…” Nu vă veți da seama niciodată, și nu veți răspunde niciodată la această întrebare în mod concludent, fără un alt citat sau întrebare. Este ceva cu care eu m-am împăcat, pentru că indiferent câte citate găsiți, există întotdeauna un alt citat. Întotdeauna! De ce? Pentru că acesta este un drum al credinței.
Să revenim la subiectul care a fost destul de divergent. Îmi pare rău, dar când am ajuns la această concluzie, am fost atât de liber! Nu există nici un motiv să încerci să-ți dai seama. Pentru ce încerci să-ți dai seama? Ce încerci să înțelegi? Încerci să înțelegi ce nu era în mintea lui Dumnezeu? Laudă lui Dumnezeu! Voi puteți argumenta cu mine despre aceasta, după aceea. Dar eu sunt prea obosit să argumentez, și renunț. Spun doar: „Toate lucrurile lucrează împreună pentru binele nostru, așa cum trebuie să fie, conform Planului lui Dumnezeu.
Așadar, orice s-ar fi întâmplat, în orice fel a încercat diavolul să-i creeze femeii o dorință pentru ceva care a fost în afara limitei pusă de Dumnezeu, ei au călcat acea limită pusă de Dumnezeu.
Ce înseamnă limita pusă de Dumnezeu? Că femeia nu avea nevoie de aceea chiar atunci; ea nu trebuia să știe, nu avea nevoie să înțeleagă. Ea nu știa, dar a vrut să știe; ea nu înțelegea, dar a vrut să înțeleagă. Deci, nu era nevoie ca ea să știe în momentul acela, dar diavolul a ademenit-o și astfel corupția a intrat prin propria ei poftă. Dacă ea ar fi putut să se ferească, pur și simplu, de aceasta, totul ar fi funcționat perfect. Corect? Dar a trebuit ca ea însăși să intre în ecuație.
Să mergem la Iacov 1.13-14:
„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni.
Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși, și ademenit. (momit).”
Cuvântul „ademenit” este interesant. L-am căutat în Concordanță și am găsit că înseamnă, „momeală pe cârlig.” Aceasta este însemnătatea reală, așa scrie: „momeală pe cârlig”. Care este momeala pe cârlig? Propria ta poftă, propria ta dorință. Propria ta poftă este momeala pe cârlig.
„Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și ademenit (momit).
Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului, și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”
Acesta este exact tiparul pe care l-am văzut în Geneza 3, în grădina Edenului. Aceasta am văzut că s-a întâmplat.
Să mergem la 1Ioan 2.15-16:
„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și mândria vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.”
„Pofta firii pământești, pofta ochilor și mândria vieții.” Acestea sunt cele trei lucruri de care s-a împiedecat femeia din grădina Edenului; de care s-a împiedecat Eva, pentru că ea a văzut că pomul era plăcut de privit, bun de mâncat și că pomul era de dorit să deschidă cuiva mintea, adică: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Și Ioan ne spune că toate aceste lucruri sunt în lume, acestea descrie lumea. Este propria ta poftă, este propria pofta după ceva ce este dincolo de ceea ce a dat Dumnezeu.
Astfel, aceasta devine periculos, sau aș putea spune, greșit. Noi obișnuiam să ne gândim că greșim când fumăm, când bem, când comitem adulter sau când mergem în baruri; toate acestea au fost greșite; ați furat sau ați înșelat impozitele, dar poate aceasta este puțin diferit de ceea ce credem cu toții, poate chiar când ajungem la miezul problemei, este greșit orice doresc dincolo de ceea ce dorește Dumnezeu pentru mine; poate aceasta este greșit. Și poate că a greși este mult mai aproape decât ne-am imaginat vreodată, pentru că eu pot să nu fumez, să nu beau, să nu înșel impozitele și să nu fac toate acestea, totuși poftesc, doresc să am calea mea; vreau, am nevoie, trebuie să am și voi munci pentru a obține ceea ce vreau.
Întrebarea este: „Ce nu îmi dă Dumnezeu?” Eu am un Păstor și nu voi duce lipsă de nimic.” Deci, ce este toată această lăcomie și poftă? Pofta ochilor, pofta cărnii și mândria vieții, este de fapt, lumea.
Noi spunem: „Eu sunt un credincios; eu sunt un creștin, eu nu sunt în lume, eu nu m-am dus în lume.” Ei bine, dar cu pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții, ești în lume, pentru că aceasta este lumea. Tot ce este în lume, este pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții.
Poate că ceea ce trebuie să fac, este să mă întorc, să fiu o oaie și să recunosc că tot ce am nevoie, îmi asigură Păstorul. O, Doamne, ajută-ne! Doamne, ajută-ne!
Noi va trebui să creștem înainte de a pleca de aici; va trebui să creștem, să renunțăm să mai fim copii. Aceasta trebuie să se întâmple.
Când a fost aici, Isus a fost Omul perfect. El a fost ultimul Adam; El a fost Fiul, un alt Fiu al lui Dumnezeu care a venit fără naștere sexuală. Și primul Adam a venit fără naștere sexuală, deci, el nu a făcut parte din cădere, cu toate acestea a căzut, de aceea, acum trebuia să fie un alt Fiu al lui Dumnezeu în afara eșecului căderii ca să poată răscumpăra tot ce a pierdut Adam. Astfel, Isus Hristos a venit fără naștere sexuală și nu a fost supus căderii. Când a venit aici, Isus a trebuit să fie supus acelorași teste prin care au trecut ei în grădina Edenului.
Ce a făcut Dumnezeu? După ce Isus a primit Duhul Sfânt, El a fost condus de Duhul Sfânt în pustie pentru a fi ispitit de diavolul. Ce a făcut diavolul? Diavolul a repetat cele trei mari ispite: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții.
Să citim împreună Matei 4. Amintiți-vă că înainte ca un miel să poată fi luat pentru Paști, și Isus Hristos a fost Mielul de Paști, a trebuit să fie păstrat și inspectat pentru a se asigura că nu are nici un defect: că nu avea nici o boală, nici o deformare, nici un defect, ci trebuia să fie un miel perfect.
Așadar, înainte ca Isus să meargă la Calvar, El a trebuit să fie mai întâi testat, a trebuit să fie ridicat și inspectat, pentru a se asigura că este Mielul de Paști perfect. Acum, o parte a acestei inspecții, a avut loc în Matei 4.1-2:
„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.
Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit.”
Vreau să prindeți aceasta. Fratele Branham a punctat aceasta foarte bine, și el a spus: „Lui Isus nu I-a fost foame în timpul postului Său, pentru că atunci când Dumnezeu te pune să postești, nici măcar nu ți-e foame. Dar după patruzeci de zile fără mâncare, I S-a făcut foame.”
Cât de foame credeți că I-a fost? Trupul Lui a trecut printr-un post de patruzeci de zile fără mâncare, și în timpul cât El a postit, nu a simțit foame, dar la sfârșitul celor patruzeci de zile, I-a fost foame. Când Dumnezeu a îndepărtat bariera, El a simțit tot ce simt oamenii. Cât de foame credeți că I-a fost? Pot să vă spun cât de foame mi-ar fi fost mie.
„…la urmă, a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El, și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „ Este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
Ce a făcut Isus? Isus a refuzat să poftească. Știți ce a spus? „Eu nu am nevoie de pâine. Tot ce am nevoie este Cuvântul lui Dumnezeu.” Trupul Său Îi spunea că are nevoie de hrană, El era într-un trup uman. Fratele Branham a spus că El era în întregime Om, și în întregime Dumnezeu. El a obosit și S-a culcat; a flămânzit și a mâncat, I-a fost sete și a băut pentru că era în întregime Om. Trupul Lui Îi spunea: „Ai nevoie de mâncare, ai nevoie de pâine.” Iar diavolul I-a șoptit să transforme pietrele în pâine, dar El a spus: „Nu am nevoie de mâncare. Tot ce am nevoie este Cuvântul lui Dumnezeu.”
Acesta este exemplul nostru, prieteni!
Să citim mai departe:
„Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului,
și I-a zis: „dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.”
„De asemenea, este scris”, a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.”
El a spus: „Eu nu am nimic de dovedit. Eu nu am nevoie să dovedesc nimic în acest trup, și nu trebuie să-l protejez. Eu nu trebuie să-ți dovedesc nimic.”
„Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor, și I-a zis:
„Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”
„Pleacă, Satană”, i-a răspuns Isus, „căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești!”
Atunci diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri, și au început să-I slujească.”
Trei ispite, tot ce este în lume: pofta ochilor, pofta cărnii și mândria vieții. Cele trei ispite cu care diavolul a ispitit-o pe Eva. Ea a văzut că pomul era bun de mâncat, că era plăcut la privit, și de dorit ca să deschidă cuiva mintea.
Aici, ispititorul a venit la Isus și L-a ispitit, iar voi știți ce a demonstrat Isus. „Eu nu am nevoie de nimic din ceea ce oferi tu. Tot ce am nevoie, primesc de la Tatăl Meu ceresc. Eu nu am nevoie să dovedesc nimic. Eu nu trebuie să Mă apăr; nu trebuie să te conving pe tine de nimic. Eu nu am nevoie să mănânc, Eu am nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ce am nevoie, este să rămân cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Îmi va asigura toate nevoile, conform bogăției slavei Lui. Și dacă Dumnezeu nu Mi-a dat aceasta, nu am nevoie de ea. Dacă Dumnezeu nu mi-a dat, dacă El nu a poruncit, dacă nu a vorbit, atunci nu am nevoie.”
Aceasta a dovedit Isus atunci când a fost dus înapoi, când a fost testat și dovedit, că El a fost aici pentru a fi „pământul” perfect. El a trebuit să suporte testul, și când a trecut testul Edenului, a trebuit să treacă testul Evei, testul pe care Eva nu a putut să-l treacă. Eva însăși și-a dorit ceva și nu și-a putut supune niciodată propria ei dorință trupească, nevoia de a cunoaște. Ea nu a putut să-și supună niciodată propria ei dorință Cuvântului lui Dumnezeu, și să-i spună șarpelui: „Nu-mi pasă cât de mult mi-ar plăcea să știu despre ceea ce vorbești tu; cât de mult mi-ar plăcea să descopăr o înaintare a Cuvântului lui Dumnezeu; cât de mult mi-aș dori să știu ce este în spatele vălului; ce este pecetluit în spatele Peceții; oricât de mult mi-aș dori să știu, „Dumnezeu a spus…” Și dacă Dumnezeu a spus…și dacă Dumnezeu nu a dat, atunci eu nu am nevoie de nimic, în afară de ceea ce a spus El.” Acolo a eșuat Eva! Acolo a biruit Isus!
Versetul 11 îmi emoționează inima: „Atunci diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri, și au început să-I slujească.”
Credeți că Dumnezeu nu I-a oferit tot ce avea El nevoie? Amintiți-vă, în mijlocul ispitei, El nu a spus: „Unde ești, Doamne? De ce M-ai lăsat singur? De ce…?” Dumnezeu Își privea Fiul. Totul trebuia să se împlinească, aceasta trebuia să se împlinească, pentru că Mielul trebuia să fie testat. El trebuia să fie testat în același fel ca Eva, iar dacă nu putea birui ceea ce nu a putut birui Eva, atunci nu putea să spele cu Sângele Său nelegiuirea păcatului.
Deci, El trebuia să fie testat. Tatăl nu a putut împiedica această încercare, pentru că făcea parte din bogăția Sa în glorie; dar Dumnezeu nu a fost nepăsător de starea în care Se afla; El nu L-a pierdut din ochi pe Fiul Său, El nu era un Păstor rău; Păstorul știa că acea încercare trebuia să vină, și de îndată ce El a trecut testul, ce a făcut? El a trimis îngerii să-I slujească, pentru că El este un Păstor bun; El este un Tată bun; El este un Soț bun; El știe tot, și a trimis exact ceea ce avea nevoie Isus și exact în momentul când avea nevoie. Laudă lui Dumnezeu!
Diavolul ne aduce deznădejde și ne face să ne întrebăm: „Unde este Dumnezeu?”, el ne face să credem că încercarea noastră nu se va termina niciodată, că nu este nici o cale de ieșire, apoi începe să lucreze prin mândria vieții, prin pofta cărnii, prin pofta ochilor, și ne determină să ne salvăm singuri, încercând să ne ofere o dorință. El începe să lucreze la aceasta, iar noi credem că ar trebui să facem să se întâmple ceva, pentru că nu se întâmplă nimic. Dar dacă nu se întâmplă nimic, nu trebuie să se întâmple. Acesta este punctul la care trebuia să ajung: când nu se întâmplă nimic, nu trebuie să se întâmple. De ce mă simt nerăbdător că trebuie să duc Programul lui Dumnezeu înainte? De ce cred că trebuie să ajut ca să progreseze? Ce urmează să fac? Să merg prin propria mea poftă, prin propria mea dorință de a-mi împlini propriile dorințe, dar voi ruina tot Programul pe care Dumnezeu îl are pentru mine și voi aduce suferință asupra mea, deoarece dacă Dumnezeu nu mi-a dat aceasta, atunci nu am nevoie. Doamne, ajută-mă să cresc în acest lucru!
Să mergem la Matei 6.25-34:
„De aceea vă spun: „Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? (Ce întrebare?)
Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?
Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes,
totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?
Nu vă îngrijorați dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
Fiindcă toate aceste lucruri, Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.”
Noi știm cu toții că este adevărat, fiecare dintre noi știe că este adevărat. Voi cunoașteți această Scriptură înainte ca eu s-o citesc; toți ați citit-o, ați auzit-o, și știți că este adevărat. De ce este atât de greu acest lucru pentru noi? Vă voi spune de ce. Este din cauza sinelui nostru, a eu-lui nostru personal. Dușmanul nostru este sinele nostru. Dușmanul Evei a fost ea însăși. Dușmanul nostru suntem noi înșine. De aceea este atât de greu.
Am scris câteva întrebări pe care mi le-am pus: „De ce am nevoie?” „De ce ai nevoie?” „Ce nu a reușit El să-ți ofere?” Când îți pui a doua întrebare, aceasta te ajută să răspunzi la prima întrebare: „De ce ai nevoie?” Atunci poți spune: Mașina mea trebuie modernizată, nu funcționează bine și nu mă simt prea bine.” De ce ai nevoie? Dar când te întrebi: „Ce nu a reușit El să-mi ofere?”, atunci spui: „Oh, nu am nevoie de nimic.” De ce? Pentru că îmi dau seama că prin nevoia mea constantă, murmurul meu, plângerea mea că Dumnezeu nu-mi dă nimic, că nimic nu este bun pentru mine; că nu am niciodată o pauză și că totul funcționează pentru toți ceilalți dar nu funcționează pentru mine, ce fac, de fapt? Mărturisesc că Păstorul meu eșuează; că El nu face o lucrare bună; că nu este foarte atent; nu este puternic, nu știe unde sunt, m-a pierdut din vedere și sunt o oaie care rătăcește fără Păstor. Acesta este un fel îngrozitor de a-l caracteriza pe marele tău Păstor, pe Păstorul Șef!
Următoarea întrebare este: „Există ceva ce vreau, și El nu-mi dă?” Acum ne este o frică de moarte să răspundem, chiar și mintea noastră încercăm să o ținem goală, nu mă gândesc la nimic. Poate este o poftă, nu o nevoie. Poate credem că avem nevoie de acest lucru, dar poate că El știe că nu există nici o lipsă. În Împărăția Sa, nu există nici o lipsă.
„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă!”
„Frate Chad, ar trebui să cerem lucruri?” Desigur! Rugați-vă, cereți, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. „Nu aveți, pentru că nu cereți.” El ne-a invitat să cerem. Dar când cereți, lăsați-L să răspundă; lăsați-L să vă dea; lăsați-L să vă spună ce să faceți și ce să nu faceți. Cereți!
Amintiți-vă, când David a luat-o pe Bat-Șeba în adulter, ea a rămas însărcinată și a avut un fiu, dar, ca parte a pedepsei, ca parte din blestemul pe care l-a adus asupra lui, a fost că acel fiu avea să moară. Priviți ce a făcut David. David a mers în post și rugăciune, și s-a întins pe pământ înaintea Domnului tot timpul. Cred că au trecut cam șapte zile până când acel copil a murit, timp în care el nu a mâncat și L-a rugat constant pe Dumnezeu: „Te rog, salvează copilul! Te rog, salvează copilul!” El nu a luat o atitudine la întâmplare: „Ei bine, dacă Dumnezeu vrea să-l salveze, va fi salvat. Și dacă Dumnezeu nu vrea să-l salveze, nu va fi salvat.”, ci el s-a rugat cu ardoare, s-a aruncat cu fața la pământ, era disperat și voia ca Dumnezeu să salveze viața acelui copil. Și timp de șapte zile nu a mâncat nimic, s-a întins pe față, a stat înaintea Domnului și a cerut lui Dumnezeu să salveze acel copil. Dar după acele zile, copilul a murit. Slujitorii i-au văzut necazul, suferința și rugăciunea și s-au temut să-i spună că copilul a murit. Dar David a auzit șoaptele din jur și a înțeles ce s-a întâmplat, așa că s-a ridicat și i-a întrebat, iar ei au confirmat că copilul a murit.
Dar toți au rămas uimiți pentru că imediat după ce a aflat că a murit copilul, s-a spălat, și-a schimbat haina, s-a așezat și le-a cerut să-i aducă ceva de mâncare. „Ce este în neregulă cu acest om?” Ei se uitau la el și se întrebau: „Ce este în neregulă? De ce a fost atât de zdrobit și a dorit cu ardoare ca Dumnezeu să facă ceva, iar când copilul a murit…” Dar David știa că Dumnezeu tocmai i-a răspuns și a fost mulțumit cu răspunsul pe care i l-a dat. De aceea, el s-a ridicat, s-a spălat, s-a uns, și-a schimbat hainele și a mâncat. El a spus: „Dumnezeu a răspuns. Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”
David nu L-a pierdut niciodată din ochi pe Dumnezeu, și nu a simțit niciodată că Dumnezeu l-a dezamăgit. Dumnezeu nu l-a dezamăgit niciodată și a știut că acel copil îl aștepta în slavă; a știut că îl va revedea într-o zi, pentru că David nu trăia pentru propriile sale dorințe trupești; el nu a pierdut din vedere că există un Dumnezeu și că există un Program al Lui Dumnezeu. El a avut în vedere toate acestea. A întrebat el? A întrebat. Ar fi trebuit să întrebe? El ar fi trebuit să întrebe. Cineva trebuie să întrebe, cineva trebuie să mijlocească, cineva trebuie să se roage, dar ce facem când Dumnezeu răspunde? Noi spunem: „Binecuvântat să fie Numele Domnului! Domnul a dat, Domnul a luat, binecuvântat să fie Numele Domnului!” Ce altceva putem face? Putem insulta caracterul lui Dumnezeu? Putem să-L acuzăm? Eu nu vreau să-L acuz pe Dumnezeul meu pentru că eu am eșuat. Dumnezeu nu poate eșua, iar eu nu pot să-L acuz pe Dumnezeul meu că nu-I pasă. Și cum să nu-I pese? El este Dragoste.
Să mergem la Filipeni 4.6-7:
Și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”
El nu a spus niciodată că vă va da tot ce cereți, ci a spus: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.
Și pacea lui Dumnezeu…” Ce vă va asigura El? Pacea Lui.
„Și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”
Ce preferați să aveți? Tot ce ați cerut vreodată sau pacea lui Dumnezeu care ne va duce mai departe în viață? Fiecare cerere pe care o facem sau pacea lui Dumnezeu? Dacă putem veni pe calea corectă, El ne-a promis pacea Sa.
Isus nu a luat niciodată momeala, nu a luat niciodată propria Sa cale și nu a cedat niciodată poftei cărnii, iar Dumnezeu I-a trimis îngeri ca să-I slujească. Și dacă noi venim pe drumul cel bun, eu cred că Dumnezeu ne va oferi îngeri ca să ne slujească.
„Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârșit, ați putut să vă înnoiți iarăși simțămintele voastre față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul.” Ei i-au trimis bunuri materiale, i-au trimis finanțe.
„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele, căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc.”
Îmi place cum spune apostolul Pavel aici: „Sunt bucuros că, în sfârșit, ați reușit să-mi aduceți niște fonduri. Nu că nu ați vrut, dar nu ați avut ocazia. Eu nu am cerut ca și cum aș fi vrut ceva, pentru că eu vreau numai ceea ce îmi dă Dumnezeu.” Îmi place aceasta: „Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele, căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc.” Laudă lui Dumnezeu!
„Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug…” Adică: „Știu cum este să nu am bani, și știu cum este să am bani.”
„…În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește.”
Mai există o cheie. Cum pot supraviețui foametei? Cum pot să nu duc lipsă atunci când nu am destui bani? „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă.” Acolo nu este lipsă. Deci, atunci când nu sunt fonduri suficiente pentru a face ceea ce trebuie să fac, pot totul în Hristos care mă întărește. El îmi dă putere; El îmi dă pacea care întrece orice pricepere; El trimite îngeri să-mi slujească. Dumnezeu mă va ajuta să trec prin fiecare încercare.
În viață sunt lucruri prin care trebuie să trecem; sunt încercări, sunt ispite astfel încât să putem învăța harul lui Dumnezeu. Voi trebuie să treceți prin încercări pentru a înțelege eliberarea lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu. Noi trebuie să trecem prin aceste lucruri. Uneori trebuie să trecem prin încercări astfel încât să-L putem arăta pe Hristos ca pe altcineva care urmărește procesul nostru. Voi nu puteți ocoli aceasta pentru că a fost predestinat înainte de întemeierea lumii. Și nu vă veți ruga? Voi vă puteți face cunoscută cererea cu rugăciuni și mulțumiri, iar El vă va da pacea care depășește orice înțelegere și Puterea Lui. El vă va da putere să suportați toate lucrurile.
„Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. M-am deprins să fiu sătul și flămând; să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește.”
„Știi, eu am văzut aceasta scris. Pot să fac totul prin Hristos, toate lucrurile, totul.” Și cumva, așa cum este folosit, tu crezi că poți vorbi lucruri în existență și să le muți, dar Pavel a spus: „Știu cum să trăiesc smerit, știu cum este să-mi fie foame, și știu cum să nu-mi pot satisface toate nevoile fizice.” La aceasta se referă Scriptura.
Noi o privim într-un fel, pentru că lumea creștină o privește într-un fel, ei o pun pe semne și o fac să pară că ar fi un lucru, dar realitatea este Puterea de care am nevoie; este Puterea de a suferi când este timpul suferinței, când este timpul să nu am totul, când este timpul pentru puțină suferință. Atunci, voi putea face toate lucrurile prin Puterea Lui care mă întărește. „Pot totul în Hristos care mă întărește.” Aceasta este aplicarea Scripturii. Oh, laudă Domnului!
Să mergem la 1Timotei 6.6-8:
„Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.
Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.
Dacă avem dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.”
Aceasta este atât de ușor de scris pe frigider, să scrii pe un bilet și să-l lipești pe frigider. Știți ce este greu? Să trăiești aceasta. Știți, când te gândești la viață, nu este întotdeauna ușoară, nu este întotdeauna simplă. Ispitirea din pustie nu a fost ușoară, încercările și lucrurile cu care ne confruntăm și care sunt rânduite să trecem prin ele, nu sunt simple și ușoare, dar, eu pot totul în Hristos care mă întărește. El poate să-mi dea pace în inimă; El poate să-mi trimită îngeri ca să-mi slujească. Întrebarea este: Ne putem mulțumi cu ceea ce îngăduie Dumnezeu în viața noastră și cu poziția în care ne pune Dumnezeu? Poftim, suntem invidioși, ne dorim altceva, vrem poziția altuia, familia altuia, răsplata altuia, binecuvântarea altuia, sau putem fi mulțumiți și recunoscători pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu și să-L rugăm să ne dea putere pentru locul în care ne aflăm?
Indiferent dacă ești singur sau căsătorit, poți fi mulțumit? Indiferent dacă ai copii sau nu ai copii; indiferent dacă ești văduv sau nu? Aceasta este întrebarea. Aceasta este realitatea.
Noi putem sta aici și să predicăm, să fim entuziasmați că avem un Păstor, dar tu ai un Păstor care a hotărât că Îl vei glorifica în văduvie. Ești tu dispus să-L glorifici în văduvie, sau te vei plânge și te vei simți nedreptățit?
„Vezi, frate Chad, tu nu ai trecut niciodată prin aceasta și nu știi cum este…” Este adevărat, dar cunosc pe Unul care știe de ce suferă toată lumea. Știu pe Unul care poate trimite îngeri slujitori pentru a sluji nevoilor tale; știu pe Unul care a promis că îți va da pace în inimă; știu pe Unul care vă va da putere să îndurați fiecare încercare.
Cred că ceea ce ne provoacă uneori cea mai mare suferință și durere mentală, este evitarea încercării și împotrivirea în încercare, nu încercarea propriu-zisă. Ne muncim, devenim anxioși și întotdeauna spunem: „De ce mi se întâmplă aceasta? Nu este corect, de ce trebuie să fie atâtea în viața mea? De ce? De ce? De ce?”
Ascultați, este în ordine. Este doar un timp de suferință, când strigăm spre Dumnezeu. Înțeleg aceasta, am fost acolo, sau poate voi fi acolo mâine. Eu nu știu ce se va întâmpla cu mine în continuare, dar realitatea este că trebuie să existe o descoperire care să ne ducă puțin mai sus, astfel încât să încetăm cu mormăielile și plângerile; să încetăm să dăm vina pe Dumnezeu și să putem spune: „Dumnezeu mi-a dat tot ce am nevoie. Și dacă există ceva de care am nevoie cu adevărat, cum ar putea să nu-mi dea? Dacă am nevoie de ceva pentru călătorie, pentru următorul pas, dacă am nevoie de ceva ca să pot merge mai departe în acest Program, cum ar putea să nu-mi dea dacă a fost parte din Mintea Lui înainte de întemeierea lumii? Cum să nu vină la mine?”
Noi ne îndepărtăm de marea descoperire care ne-a fost dată la deschiderea Peceților, cădem înapoi în amnezia spirituală și începem să plângem: „De ce, Doamne? De ce ai lăsat să se întâmple aceasta? De ce s-a întâmplat aceea? De ce trec prin aceasta? De ce trebuie să sufăr?” Ca și cum El nu ar fi știut dinainte, ca și cum nu ar avea nici o prevedere pentru încercare.
Vreau să spun că, atunci când vine vorba despre aceasta, este greu de predicat despre o viață simplă și grea. Eu cred că viața noastră ar deveni mult mai ușoară dacă am renunța să comentăm împotriva lui Dumnezeu. Strigă spre Dumnezeu pentru tot ce ai nevoie! Strigă spre El și întreabă-L: „Doamne, vrei să-mi dai? Vrei să mă ajuți? Vrei să mă eliberezi, să mă salvezi de această întrebare?” Strigă, dar după aceea ai încredere în Dumnezeu orice va răspunde. Ai încredere că El este un Păstor bun care știe ce face și nu eșuează. Laudă lui Dumnezeu.
Să mergem la Iacov 4.1-3:
„De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
Voi poftiți și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați; și nu aveți pentru că nu cereți.
Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.”
Uneori noi nu primim tot ce cerem, și se ridică întrebarea: „Care este motivul din spatele cererii?”
În mesajul Calea pregătită de Dumnezeu, din anul 1961, fratele Branham a spus:
„Prin urmare, ne cântărim rugăciunea pentru a vedea dacă vom cere ceva greșit, pentru a vedea dacă ar putea fi vreun obiectiv greșit în ceea ce privește venirea noastră aici, sau cererea noastră, sau motivul pe care-l avem pentru a cere astfel de lucruri. De aceea, Te rugăm, Doamne, să ne cercetezi inimile.”
Fratele Branham a spus aici: „Cercetează-mă și arată-mi motivul din spatele cererii mele, de ce simt că trebuie să am aceasta atât de mult?”
De ce am nevoie de casa aceasta? De ce am nevoie de acel loc de muncă? De ce am nevoie de această relație? De ce am nevoie de această promovare? De ce am atât de mare nevoie de aceasta? Am nevoie de ea pentru a avea mai multă grijă de familia mea, din cauza nevoilor din familie? Aceasta este o cerere corectă.
„Am nevoie de această promovare pentru că mă va face să mă simt mai bine în mine însumi, voi fi peste toți colegii mei și în sfârșit, voi fi răsplătit pentru munca mea grea. Voi arăta bine și voi avea un titlu.” Noi cerem și nu primim, pentru că cerem pentru a satisface propria noastră plăcere.
În mesajul Eu am auzit, dar acum văd, din anul 1965, fratele Branham a spus:
Voi trebuie să aveți un motiv pentru aceasta. Dumnezeu nu vă dă lucrurile acelea numai pentru că le cereți. Și voi nu puteți cere cu credință decât dacă există un obiectiv real pentru a fi în voia lui Dumnezeu. Vedeți? Dacă vreți să fiți vindecați, care este motivul pentru care vreți să fiți vindecați? Dacă vreți să fiți sănătoși, de ce vreți să fiți sănătoși? Ce-I spuneți lui Dumnezeu? Ce vreți să faceți cu viața voastră când vă vindecați? Voi trebuie să aveți un motiv și un obiectiv, și ele trebuie să fie corecte, conform voii lui Dumnezeu. Apoi, când vă este descoperită credința, și Dumnezeu prin harul Său suveran, pune credința aceea acolo, s-a terminat!”
Voi spuneți: „Doamne, trebuie să fiu vindecat pentru că am un meci de fotbal vineri seara, și sunt primul alergător și sunt meciuri decisive.” Acesta este cu adevărat, lucrul cel mai important de care ai nevoie? Este într-adevăr ceea ce îți oferă Dumnezeu sau este…
„Doamne, trebuie să fiu vindecat, pentru că am o soție și copii, și trebuie să mă întorc la muncă, altfel, nu voi primi bani. Am încredere că Tu mi-o dai oricum, și dacă mă vindeci, mă voi întoarce imediat la slujba pe care mi-ai dat-o, să asigur ca tată, ce este nevoie pentru copiii mei, pentru că Tu m-ai chemat la aceasta.” Oh, tu vorbești despre încrederea în rugăciunea ta, pentru că ești în poziția ta, ești acolo unde te-a plasat Dumnezeu, nu doar pentru a avea ceva mai frumos, ci pentru a putea face ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci. Slavă lui Dumnezeu!
Este uimitor cum trecem prin încercări, prin diferite lucruri și întotdeauna există timpuri de lipsă, dar sunt și timpuri de belșug. Nu este numai lipsă. Uneori, Dumnezeu ne va lăsa în lipsă, pentru a învăța o lecție, ca să ni se poată arăta că El este un Dătător. Sunt tot felul de motive pentru toate lucrurile care ni se întâmplă. Eu aș putea să stau aici și să vă arăt o mulțime de motive pentru care Dumnezeu permite să se întâmple tot felul de lucruri. Dar realitatea este că uneori, Dumnezeu revarsă o binecuvântare fără nici un motiv aparent, ci doar pentru că așa vrea El. El îți dă fonduri suplimentare pentru a face ceva; îți dă bani pentru o vacanță sau pentru a merge să faci ceva plăcut. Dumnezeu nu este împotriva acestor lucruri, problema este atunci când dorim foarte mult ceva și El nu ne dă; când este singurul lucru la care ne gândim, și că avem nevoie de el mai mult decât orice altceva. Acolo începe problema. Dar când Dumnezeu a turnat din belșug, când ți-a dat mijloacele, ți-a împlinit dorințele și nu este nimic împotriva Cuvântului, nu trebuie să-ți fie frică de acele lucruri. Tu poți fi o ființă fericită, un copil al lui Dumnezeu care are un Tată ceresc care te iubește, și îți va dărui mai mult decât ai nevoie.
Nu te teme de lucrurile care sunt binecuvântările lui Dumnezeu; nu trebuie să ne temem de ele, ci trebuie să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu. Problema este atunci când ajungem să dorim un lucru mai mult decât orice, și începem să ne gândim la un alt mod de a-l obține.
Eu vreau cu adevărat ceea ce vrea Dumnezeu pentru mine. Aceasta îmi doresc cu adevărat în inima mea. Vreau să supun acest trup la ceea ce vrea Dumnezeu pentru mine.
Când fratele Branham a vorbit despre tensiune, a spus: „Această tensiune nervoasă am avut-o toată viața, și m-am întrebat, de ce?” Apoi a spus: „Atunci am început să cred că această tensiune este o binecuvântare.” „Această tensiune este o binecuvântare?” Acea tensiune l-a scos de pe câmp și i-a provocat o cădere nervoasă. Acea tensiune i-a provocat acid la stomac, până acolo că nici măcar nu a putut mânca normal timp de săptămâni. Dar știți cum a privit-o el? El a privit-o ca pe o binecuvântare. El a spus: „Unde aș fi fost fără această tensiune? Această tensiune este cea care m-a condus la Isus Hristos.”
Fratele Branham I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru starea lui nervoasă și pentru tensiunea lui. Laudă lui Dumnezeu.
Va trebui să urc câteva trepte. Uneori mă simt de parcă aș fi la liceu, iar alteori mă simt ca la grădiniță. Astăzi este una din acele zile de grădiniță.
Să mergem la 2Corinteni 12.7-8:
„Și ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, și să mă împiedice să mă îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.”
Eu cred că apostolul Pavel s-a rugat serios, pentru că el chiar voia ca acel lucru să dispară, pentru a-i oferi libertate în slujirea sa. Sunt sigur că în toate rugăciunile lui, el L-a implorat pe Dumnezeu și L-a întrebat, și probabil că avea motive întemeiate pentru care trebuia să fie eliberat de acea stare. Dar răspunsul lui Dumnezeu a fost:
„Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”
Știți ce iubesc la Domnul? Când El nu răspunde la o cerere de rugăciune. El nu spune: „Succes! Sper că va merge. Nu pot să-ți dau aceasta.” Știți ce a spus El? „Harul Meu îți este de ajuns!” El nu ne abandonează niciodată, nu ne părăsește niciodată; El este întotdeauna un Păstor bun. Eu știu că El este un Păstor bun și îmi dă tot ce am nevoie, eu nu voi duce lipsă.
Când Dumnezeu spune, „Nu!”, trebuie să merg pe acea cale a încercării, dar odată cu încercarea, El îmi dă pace în inimă, și harul Lui îmi este de ajuns în încercare. Eu nu trebuia să am putere; nu trebuia să-mi ridic cizmele de băiat mare și să trag. Eu nu am putut să trag, eu nu am putut să fac aceasta, dar Păstorul meu mi-a dat o măsură suplimentară de har pentru încercarea pe care o consideră potrivită în voia Sa și o lasă să vină în viața mea. El oferă, și acolo nu este nici o lipsă. Și chiar când El spune, „Nu!”, El trimite în inima ta pace, trimite îngeri slujitori și harul Său care ne este de ajuns.
Ce Păstor minunat avem! Ce Salvator minunat avem!
Cred că una dintre cele mai mari probleme din viața mea, este că Dumnezeu a promis că-mi dă har să îndur încercarea, iar eu nu vreau harul Lui, ci vreau ceea ce îmi doresc eu. Doamne ajută-mă! Când Dumnezeu mi-a dat pace în inimă și capacitatea de a trece prin încercare, eu nu vreau această încercare, nu vreau să sufăr, nu vreau să aștept, nu vreau nimic din toate acestea, dar El mi-a dat harul Său care îmi aduce pace în inimă și mă poartă peste încercare.
Problema este că există o poftă în carnea mea care nu mă lasă să merg pe calea încercării, și nu vreau să mă supun voii Domnului, deoarece încă vreau ceea ce vreau eu. Atunci ce fac cu acest har prețios? El nu trebuia să mi-l dea. Înțelegeți? El nu trebuia să mi-l ofere; nu trebuia să-mi pună pace în inimă; nu trebuia să-mi dea putere supranaturală; El nu trebuia să facă toate acestea, și atunci, cum îndrăznesc să resping darul harului Său, pentru că încă vreau să fac lucrurile în felul meu?
El va avea o Mireasă! El va avea o Mireasă care va spune: „Sunt puțin speriată, nu vreau aceasta, este greu pentru trupul meu, dar chiar dacă merg prin valea umbrei morții, nu mă voi teme, pentru că Tu ești cu mine. Eu nu sunt singură în încercarea mea, pentru că Păstorul meu este aici și nu voi duce lipsă. Nici chiar în valea umbrei morții, nici în mijlocul unei încercări, eu nu voi duce lipsă pentru că am un Păstor mare.” Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul Este viața ta vrednică de Evanghelie?, fratele Branham vorbește despre moartea fiicei sale, Sharon Rose, care a murit chiar în fața lui, și el spune: „A fost cea mai grea încercare a vieții mele.” Aceasta a fost când el s-a rugat lui Dumnezeu pentru vindecarea ei, și a fost ca și cum cerul era de aramă, a fost ca și cum Dumnezeu a lăsat jos un cearceaf negru, și nu a vrut să-i asculte rugăciunea. Dumnezeu a refuzat să-i răspundă la rugăciune. Ascultați ce a spus:
„Apoi, m-am gândit: „Cine sunt eu, oricum? Cine sunt eu să pun la îndoială Majestatea Sa?”
El vorbea despre moartea fiicei sale de optsprezece luni, cea care bătea din piciorușe, râdea și țipa când el venea acasă de la serviciu.
„Cine sunt eu să pun la îndoială Majestatea Sa? Cine sunt eu ca să-L întreb pe Creatorul care mi-a dat chiar viața mea aici pe pământ? De unde am primit acest copil? Cine mi l-a dat? Oricum, nu este al meu. El doar mi l-a împrumutat pentru o vreme. Am spus: „Satan, pleacă de la mine!”
M-am dus, am pus mâna pe bebeluș, și am spus: „Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă!…”
Această poveste nu a fost o poveste pentru el; această poveste ne ucide pe noi când o spunem, dar gândiți-vă cum a fost pentru el s-o trăiască.
„Satan, pleacă de la mine! M-am dus, am pus mâna pe bebeluș, și am spus: „Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă! Într-un minut, tata te va duce jos și te va pune în brațele mamei. Îngerii vor veni și-ți vor duce suflețelul, iar eu te voi întâlni în dimineața aceea.” Am spus: „Doamne, Tu mi-ai dat-o, Tu mi-ai luat-o, și chiar dacă mă vei ucide, cum a spus Iov, încă Te iubesc și Te cred. Dacă mă trimiți în iad, Te iubesc oricum, nu pot scăpa de aceasta. Acolo sunteți.”
Știți ce cred că a avut el? Eu cred că el a avut har, și a fost suficient pentru a trece prin încercare. L-a dus la limită? Da, l-a dus dincolo de sine, dincolo de puterea lui, dincolo de capacitatea lui de a face față încercării, dincolo de durere. El a mers dincolo de durere și a plâns, a încercat să se sinucidă, dar Cine l-a ținut când a încercat să facă aceasta? Cine l-a ținut în viață? Când a încercat să apese pe trăgaci, Cine a blocat declanșatorul? Cel care a îngăduit încercarea, era atât de aproape de el încât nu a lăsat trăgaciul să tragă.
Unde era Păstorul? El era tot timpul acolo. Când și-a dat jos mănușa și a încercat să atingă firul de înaltă tensiune pentru a se sinucide, Cine era chiar acolo? Cine era sus pe stâlp, Cine l-a apucat și l-a așezat pe iarbă? Fratele Branham a spus: „Următorul lucru pe care mi-l amintesc, este că stăteam jos pe pământ. Nu știu cum am ajuns acolo.” Cine a făcut aceasta? Păstorul! Eu am un Păstor care are grijă să nu duc lipsă!
În cel mai greu moment din viața lui, când nu mai putea continua, când era dincolo de durere, dincolo de capacitatea unui om de a mai suferi, când și-a pierdut soția, și-a pierdut fiica, eu spun că harul Lui i-a fost de ajuns.
Eu spun: „El trimite îngerii Săi slujitori, El trimite un Păstor bun în mijlocul celei mai rele zile din viața mea, și nu voi duce lipsă de nimic.”
El S-a îngrijit de viața profetului și nu a rămas nici un minut fără ajutor. A fost întristat? Da! A avut inima frântă? Da! A plâns? Da! S-a rugat? A vrut să renunțe la tot în dorința de a se sinucide? Da! Toate acestea sunt adevărate, dar în mijlocul tuturor acestor lucruri, a existat un Păstor care a avut grijă de toate nevoile lui.
Când a ajuns prea departe, când nu a mai putut merge înainte și a încercat să se sinucidă, El l-a oprit. Când a încercat s-o facă din nou, El l-a oprit. Când a ajuns în punctul în care a fost prăbușit total în interior și nu a avut absolut nici un loc unde să meargă, știți ce a făcut El? L-a lăsat să-și vadă soția și copilul în Rai, într-un vis. Spuneți-mi că nu avem un Păstor bun!
Spuneți-mi că a fost rău, că a fost greșit, că a fost ceva în neregulă cu acea încercare! Nu a fost nimic în neregulă cu acea încercare, pentru că El a avut totul sub control, tot timpul.
Când era prăbușit în interior, a avut un vis în care s-a văzut mergând pe un drum, fluierând o melodie cu roata căruței stricată. S-a dus la o poartă mică, iar la poarta aceea era o tânără frumoasă, care i-a spus: „Tati!” El nu știa cine era, și i-a zis: „De ce îmi spui „Tati”, pentru că avem aproape aceeași vârstă?” Vă dați seama? El era un tânăr de douăzeci de ani, iar ea avea în jur de optsprezece, nouăsprezece ani. Și ea, i-a zis: „Pe Pământ, eram micuța ta Sharon Rose.” Ce făcea Dumnezeu? El Se îngrijea de nevoia lui. El l-a mângâiat, El i-a dat har! El este un Păstor bun.
Am crezut că un Păstor bun nu va lăsa să se întâmple aceasta. Nu! El este un Păstor bun, dar uneori avem nevoie de încercări.
Păstorul cel bun știe că trebuie să mergi prin valea umbrei morții. Ca să poți ajunge la pășuni verzi, uneori trebuie să faci o trecere, trebuie să te muți de aici, dincolo, și va fi înfricoșător să faci aceasta, dar odată ce ajungi acolo, va fi mai multă hrană și apă; o iarbă mai bună pentru o viață mai bună și vei crește mai bine. Dar va trebui să treci prin această vale a umbrei morții. Dar în valea umbrei morții, El nu ne-a lăsat niciodată singuri.
Vă amintiți poemul „Urme de pași?” O persoană mergea singură pe nisip, dar mergea cu Domnul, și a observat două seturi de urme de pași pe nisip. Apoi a privit înapoi, și a fost un timp când era un singur set de urme de pași, nu două. Și acea persoană, L-a întrebat pe Domnul: „Doamne, acela a fost cel mai greu moment din viața mea, de ce m-ai lăsat singur?” Aceasta este din perspectiva noastră, ca o oaie proastă. „De ce m-ai lăsat singur?” Și Domnul i-a răspuns: „Eu nu te-am lăsat niciodată singur, dar acolo te-am purtat pe brațe. De aceea vezi un singur set de urme.”
El este un Păstor bun! Și pentru că El este un Păstor bun, eu nu voi duce lipsă de nimic.
Iov a spus: „Chiar dacă mă omori, eu voi avea încredere în Tine.” Noi putem ajunge în punctul în care putem spune același lucru: „Chiar dacă El mă ucide, totuși eu voi avea încredere în El.” Va trebui să ajungem acolo, pentru că fratele Branham ne-a spus că această Mireasă se va întâlni față în față cu aceeași ispită ca în Grădină.
„Ce va fi aceasta, frate Chad?” Poate că această ispită va fi renunțarea la noi înșine și moartea deplină față de noi înșine și predarea la Cuvânt. Poate fi mai aproape decât credem. Poate că nu va fi o doctrină fantezistă sau ceva…Poate va fi autoconservarea; poate va fi o poftă, o dorință pentru ceva mai mult decât granițele în care ne-a pus Dumnezeu. Poate că este bine că învățăm să avem încredere în Păstor.
În mesajul Hristos este descoperit în propriul Său Cuvânt, din anul 1965, fratele Branham a făcut o afirmație uimitoare:
„Săptămâna aceasta am fost la țară cu câțiva prieteni buni. Acolo ne-am așezat în jurul mesei și am avut un mic studiu biblic despre dragoste. Cu noi, era cineva care, la un moment dat, a spus: „Eu cred că ești un antihrist.”
Dacă cineva mi-ar spune mie aceasta, i-aș răspunde: „Ești nebun! Nu știi că am făcut aceasta, și cred aceasta,” și aș începe să mă apăr. Nu vă uitați la mine așa, pentru că și voi ați face la fel. În mintea voastră chiar spuneți: „Începi să dovedești că nu ești antihrist.”
Ascultați ce a spus fratele Branham: „Dacă Domnului meu Îi face plăcere aceasta, atunci aceasta vreau să fiu. Vreau să fiu ceea ce vrea El să fiu, pentru că Îl iubesc.”
Știți ceva? Eu vreau să fiu orice vrea El să fiu. Aceasta vreau! „Eu nu vreau greutăți; nu vreau încercări; nu vreau disperare; nu vreau nimic din toate aceste lucruri grele; nu vreau lipsuri; nu vreau nevoi; nu vreau să fiu ca apostolul Pavel, părăsit și umilit.”
Eu nu mă rog niciodată pentru ceva stabil aici, ci eu doresc cu adevărat Ceva adânc în interiorul meu, decât eu însumi. Este Ceva foarte jos în interiorul meu, care spune cu adevărat ce vreau eu, că eu vreau să-I fac pe plac lui Dumnezeu. Nu știu cum, pentru că uneori nu am capacitatea aceasta în mine, și eșuez lamentabil, dar ceea ce vreau, este să-L slujesc. Știu că dacă pot să învăț să am încredere în El, harul Lui îmi va fi de ajuns; știu că dacă pot să învăț să nu mai încerc să mă salvez singur și să mă supun Lui, atunci El este un Păstor bun și în valea umbrei morții. Dacă El mă conduce acolo, va fi cu mine; dacă mă trece prin cea mai întunecoasă zi a mea, El va fi la fel de aproape de mine așa cum a fost de profet, acum vreo șaizeci de ani. El nu a plecat nicăieri, și este același Păstor iubitor, iar noi suntem oile Lui.
Știți ce i-a spus El lui Petru? El i-a spus: „Petru, tu vei fi crucificat!” Iar Petru a răspuns: „Bine!” Unde trebuie să citesc aceasta în Biblie? Într-una din scrisorile lui, Petru a spus: „Domnul mi-a arătat că ceasul plecării mele este aproape.” Dar el nu s-a plâns, nu a cârtit, și nu a cerșit mai mult timp, pentru că Domnul îi spusese deja voia Sa, iar el a acceptat-o.
Amintiți-vă de Pavel, când a ajuns la timpul său de mare încercare, când urma să fie închis la Ierusalim și să fie captiv ani de zile, înainte de a merge, în cele din urmă, ca să fie judecat, și apoi, după judecată, să fie ucis. Prizonier ani de zile.
Pe măsură ce era mutat dintr-un oraș în altul, pe măsură ce a mers în fiecare loc, au fost profeți care s-au ridicat și au profețit: „Când ajungi la Ierusalim, vei fi legat și vei fi închis în închisoare.” Apoi, într-o zi a venit un profet, i-a luat brâul, și-a legat mâinile cu el, și a spus: „Aceasta se va întâmpla cu omul care deține acest brâu.” Și toți au început să plângă încercând să-l convingă să nu meargă la Ierusalim, dar Pavel, le-a spus:
„Ce faceți de plângeți așa și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor pentru Isus Hristos.”
El știa ce se va întâmpla, dar a mers oricum. Era o profeție, și toate profețiile erau adevărate. S-ar putea spune: „De ce ar ridica Dumnezeu profeți ca să-i spună ce urma să se întâmple? Nu cumva era un avertisment? Nu a greșit Pavel? Pavel nu a greșit, pentru că el a mers exact unde l-a condus Dumnezeu, Păstorul lui. El l-a dus direct la Ierusalim, și toți profeții i-au profețit prin ungerea Duhului: „Vei merge la închisoare când ajungi acolo.” Dar el a spus: „Nimic din toate aceste lucruri nu mă mișcă.”, pentru că Dumnezeu îi arătase deja voia Lui. Aceasta a fost doar o altă încercare în acel oraș, o altă încercare în acel oraș, o altă încercare în acel oraș. Și Pavel ajunsese la final în punctul în care tot ceea ce voia să facă, era să facă voia lui Dumnezeu. Ceea ce a vrut Dumnezeu să facă, era ceea ce voia Pavel să facă.
Acolo a ajuns Petru la sfârșitul călătoriei sale. Acolo a ajuns Pavel la sfârșitul călătoriei sale, și acolo ajunge această Mireasă la sfârșitul călătoriei Ei, acolo unde Ea vrea să facă numai ce vrea Domnul să facă, iar Dumnezeu îi va da harul necesar pentru a face aceasta.
Nu va fi puterea noastră, prieteni. Nu deveniți agitați și nu spuneți: „Cum o voi face?” Nu o vei face tu, ci El o va face în tine! Știți ce trebuie să faceți voi? Să spuneți acestei cărni să tacă și să stea liniștită. Noi ne vom supune Cuvântului.
Care este lupta noastră? Lupta noastră este Ghetsimani. Ghetsimani este locul unde vă luați voința și o supuneți voii Lui Dumnezeu. Eu spun: „Dumnezeule, ajută-ne să ne predăm Ție!”
Să citim împreună Psalmul 37.4-5:
„Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima.
Încredințează Domnului calea ta, încrede-te în El, iar El o va stăpâni.” (traducere din engleză).
Înainte, eu citeam această Scriptură altfel de cum o citesc acum. Pot să vă citesc cum o văd acum? „Încredințează Domnului calea ta, încrede-te în El, și El îți va da dorința inimii tale.” Care ar fi dorința inimii tale dacă desfătarea ta este Domnul? Un serviciu nou? O mașină mai bună? Nu! Dacă te-ai desfăta în Domnul, dorința inimii tale este Domnul, este tot ceea ce ține de El și tot ceea ce dorește El.
Eu obișnuiam să cred astfel: „Ei bine, dacă spun lucruri bune despre Domnul, pot obține tot ce vreau. Merg la biserică…” Dar nu acesta este felul în care lucrează.
„Desfătează-te în Domnul și El îți va da dorința inimii tale.” Să citim din nou: „Desfătează-te în Domnul și El îți va da dorința inimii tale. Încredințează Domnului calea ta, încrede-te în El și El o va înfăptui.”
Cum ar putea să nu o facă dacă m-am încrezut în El și mi-am încredințat Lui calea mea? Este o garanție! Ce fac eu? Eu îmi întorc inima spre El și El trebuie să devină încântarea inimii mele, apoi, voi avea tot ce-mi dorește inima. Dacă îmi dau calea Domnului și mă încred în El, atunci El o va înfăptui? Absolut! El nu poate eșua, pentru că mi-am îndreptat inima complet spre El; mi-am încredințat calea complet Lui și am încredere deplină în El, iar El va înfăptui tot. Slavă Domnului!
Acesta este un alt semn drăguț pe care poți să-l pui undeva pe perete și să înțelegi totul greșit. Dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a dat Realitatea Cuvântului Său. Nu clișeul creștinismului, nivelul suprafeței, ci El a luat Pecetea de pe Acesta și ne-a adus în adâncul Realității acolo unde există o Evanghelie care funcționează în fiecare zi. Există un Cuvânt care funcționează în fiecare zi din viața ta; în cea mai bună zi de la servici, și în cea mai rea zi de la servici.
În cea mai bună zi a fratelui Branham, când stătea cu mii de oameni într-o sală și scotea afară bolile, când a câștigat o biruință extraordinară pentru Domnul, în ziua aceea, Domnul a fost acolo cu el. În ziua când a încercat să se împuște în cap, Dumnezeu a fost acolo cu el. În ziua când a încercat să se electrocuteze, Dumnezeu a fost acolo cu el. Când nu a avut el un Păstor? Când era sus? Când era jos? Când? În fiecare etapă, și între ele, el avea un Păstor mare. Păstorul Șef era cu el atunci când avea nevoie.
Tot ce avem nevoie, ne va fi dat atunci când avem nevoie. De ce? Pentru că am un Păstor adevărat, eu sunt oaia Lui și nu mă îngrijesc singur. Eu trebuie să fac doar un singur lucru: să-L urmez pe Păstor și totul va funcționa.
„Dar acest Păstor te conduce în valea umbrei morții.” „Va fi în ordine. El va fi cu mine.” Cum poate un Păstor bun să conducă rău? De ce un General bun i-a condus afară din Egipt chiar între munți și în fața Mării Roșii? Vă spun de ce: Pentru că El era un Păstor bun.
Dumnezeu ne va conduce chiar între ziduri și în fața Mării Roșii. De ce o va face? Pentru că El este un Păstor bun.
Voi știți că sunt momente când noi Îi cerem ceva lui Dumnezeu, și El spune „Nu!” Știți de ce spune, „Nu!”? Pentru că este un Păstor bun.
Încă nu sunt foarte bătrân, am împlinit patruzeci și șapte de ani, dar privesc înapoi la viața mea. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat tot ce mi-am dorit, m-aș fi distrus. Dacă tu le-ai fi dat copiilor tăi tot ce și-au dorit, ei s-ar fi distrus singuri. Mă bucur că am un Păstor care uneori spune „Da”, alteori spune „Nu!”; care uneori m-a lovit cu toiagul Său, și aceasta mă face să-L iubesc mai mult.
Să mergem la 1Tesaloniceni 5.16:
„Bucurați-vă întotdeauna.” Puteți să vă bucurați mereu?
„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…” Acum, acesta va fi un exercițiu, pentru a vedea dacă putem face, cu adevărat, aceasta. „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.” Voi ziceți: „Pentru toate lucrurile?” Aceasta include și lucrurile rele. Am înțeles?
„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
Bucurați-vă întotdeauna! Rugați-vă neîncetat și mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”
Când am fost în Perth, am predicat mesajul „Soția Mielului”, și am spus că toată lumea vrea să fie mireasă, dar nimeni nu vrea să fie soție. Toată lumea vrea să aibă ziua lor de slavă; toți vor să fie cea care este primită; toți vor să fie cei al căror nume este pe invitație, care cumpără rochia, scoate florile, alege melodiile, vine la nuntă, și este aleasa unui bărbat. Alegerea lui este o poziție minunată în care poți să fii; să mergi în luna de miere, deci, este minunat să fii mireasă. Dar când te întorci din luna de miere, vii duminică la biserică, apoi mergi acasă, seara te culci, și te trezești luni dimineață când sună alarma la ora 5,30. Atunci trebuie să te trezești, să iei cafeaua, covrigii și să pregătești masa; să împachetezi sandviciul și să-l pui în caserola soțului pentru prânz.
Toată lumea vrea să fie mireasă, dar cine vrea să fie soție? Cine vrea să spele șosetele? Cine vrea să aspire? Cine vrea să-și dea trupul pentru a-i crește copiii? Cine vrea să se trezească în mijlocul nopții? Toți vor să fie mireasă, dar cine vrea să fie soție?
Știți, când vă faceți jurămintele la nuntă, voi spuneți: „La bine și la rău.” În ziua când vă faceți jurămintele, voi nu vă imaginați niciodată un lucru rău, nu există așa ceva. „La bine și la rău; în bogăție și în lipsă; în sănătate și în boală.” Știți ce ați făcut? V-ați înscris să mergeți prin valea umbrei morții cu acel bărbat, sau cu acea femeie.
Voi știți că Dumnezeu este aici. Hristos este aici ca Mire, și știți ce face El? Se căsătorește cu tine și cu mine. Toată lumea vrea să fie Mireasă, dar cine vrea să fie Soție? Cine este dispus să-L ia pe Isus Hristos la bine și la rău; în bogăție și în sărăcie?
Pavel a știut cum s-o facă; fratele Branham a făcut la fel; Petru a făcut-o. Noi putem? Putem noi să ne luăm un angajament; putem să ne facem jurământul pentru sănătate și boală?
Când venim prima dată la Hristos, credem că, „Totul va fi bine. Totul va fi…” Dar după aceea realizăm că „Trebuie să-mi țin angajamentul față de El în sănătate și în boală; în bogăție și în lipsă; la bine și la rău.” Laudă lui Dumnezeu!
Dar știți ceva? El este credincios! Eu nu vreau să fiu doar Mireasă, ci vreau să trec prin această fază de tranziție pentru a fi Soția Mielului, pentru că voi știți că în cartea Apocalipsa, scrie: „Soția Mielului…” Ceea ce înseamnă că Mielul are o Soție, iar eu vreau să fiu Soția Lui. Eu vreau să am încredere în El, vreau să-mi pun toată încrederea în El.
Știți ceva? Eu vreau să ajung să pot să spun că vreau numai ceea ce vrea El. Voi avea dorințe? Sigur, dar eu vreau ca fiecare dorință să se supună dorinței Lui, astfel încât, întotdeauna voia Lui să conducă peste voia mea, și atunci știu că harul Lui îmi este de ajuns.
Aș vrea să cântăm cântarea „Dragostea Lui.” În acest cântec, este o parte unde spune că El satisface. Întrebarea este, „Satisface El dorința ta?” Nu dorința cărnii, nu dorința din această creatură decăzută, care își dorește mereu lucrurile lumești, ci dorința omului din interior. Îți satisface El toate dorințele? Ți-a dăruit El harul Său? Ți-a dat pace în inimă în mijlocul furtunii? A venit El în cea mai rea zi a ta și te-a mângâiat? A venit Porumbelul, Duhul Sfânt atunci când ai avut nevoie de El mai mult ca orice? A venit El când erai gata să te frângi? A venit El și ți-a dat mângâiere când nu ai mai putut merge mai departe? A venit El și ți-a oferit harul Său care te-a luat și te-a purtat încă un pas?
Oh, dacă a făcut-o, atunci este vrednic de laudă! Dacă a făcut-o, este un Păstor bun! Dacă a făcut-o, El dovedește că nu vei duce lipsă de nimic. De ce? Pentru că Domnul este Păstorul meu! El este Soțul meu; Mirele meu; Tatăl meu; Eliberatorul meu; IeHoVaH Jireh; El este totul. El este Dumnezeul meu!
Să cântăm acest cântec.
„Gândește-te la Dragostea Lui!
Oh, gândește-te la Bunătatea Lui!
Oh, gândește-te la Harul Lui,
Care ne-a dus la fel de sus ca cerurile de sus.
Atât de mare este măsura Dragostei Tatălui nostru.
Mare este măsura Dragostei Tatălui nostru!
Cum aș putea să uit Dragostea Lui?
Oh, cum aș putea să uit Îndurarea Lui?
El satisface, Oh, El satisface,
El satisface dorința mea!
Gândește-te la Dragostea Lui!
Oh, gândește-te la Bunătatea Lui!
Gândește-te la Harul Lui,
Care ne-a dus la fel de sus ca cerurile de sus!
Atât de mare este măsura Dragostei Tatălui nostru.
Oh, mare este măsura Dragostei Tatălui nostru!
Chiar și atunci când eu eram departe,
Dragostea Lui m-a căutat și m-a găsit!
El a satisfăcut, Oh, El a satisfăcut,
El a satisfăcut dorința mea!
Gândește-te la Dragostea Lui!
Oh, gândește-te la Bunătatea Lui!
Gândește-te la Harul Lui,
Care ne-a dus la fel de sus ca cerurile de sus!
Cât este de mare cerul de deasupra,
Atât de mare este măsura Dragostei Tatălui nostru!”
Aș vrea să cântăm din nou acest cântec, dar când o facem, trebuie să ne schimbăm întreaga perspectivă; de la perspectiva pământească, la perspectiva cerească.
El îmi satisface toate dorințele, dar nu dorințele carnale, nu lucrurile pe care le dorește acest trup, ci El satisface dorința care este aici, în interiorul meu. Și El este Singurul care o poate satisface. Când tu alergi după El, lucrurile lumii te părăsesc, și la sfârșit, te lasă gol.
Tu primești o promovare, apoi există o altă promovare, există o slujbă, există întotdeauna o slujbă mai bună; ai o mașină bună, iar peste zece ani vei avea nevoie de altă mașină mai bună, dar în interior nu va fi nimic care să ne satisfacă cu adevărat, pentru că bucuria noastră este Domnul. Noi trebuie să ne bucurăm de Domnul și atunci El ne va împlini dorința inimii noastre. Să-I încredințăm Lui căile noastre, să ne încredem în El și El va lucra.
Știți, de atâtea ori diavolul vrea să privim firește, vrea să ne pierdem concentrarea asupra a ceea ce contează cu adevărat.
Noi privim spre locul de muncă și simțim că am fost înșelați, și spunem: „Ei au făcut politică și au primit promovarea, deși eu am cea mai bună experiență.” Ascultați, nu este politică, este voia lui Dumnezeu pentru viața ta. Noi trebuie să încetăm să mai gândim firește. Au folosit politica? Sigur că au folosit-o. Au făcut fapte murdare? Sigur că au făcut fapte murdare, dar dacă Dumnezeu te-a predestinat să ai acel serviciu, cum ar putea politica să biruiască voia lui Dumnezeu?
Uneori ne simțim lăsați în urmă în viață. „Ei au reușit să termine facultatea, eu nu am reușit să o termin, pentru că nimeni nu m-a ajutat să plătesc taxele. Eu a trebuit să merg mai întâi a muncă.” Dacă ai fi fost la facultate, poate ai fi terminat-o ca un necredincios, așa că Dumnezeu te-a salvat. Adică, nimic nu este în neregulă.
Tu spui: „Știi, lor le este milă de mine, pentru că toți ceilalți de vârsta mea, au putut să se pensioneze mai repede, și se bucură de pensie, dar eu trebuie să mai muncesc.” Ascultă, Dumnezeu știa că nu te descurcai cu pensia. Indiferent de motiv, noi ar trebui să spunem: „Mulțumesc, Doamne! Tu știi de ce am nevoie, știi ce este mai bine pentru mine; Tu știi exact, pentru că Tu m-ai făcut și ai un plan pentru mine. Tu știi de ce am nevoie.”
„Eu cred că trebuie să mă retrag; eu cred că am nevoie de o mașină nouă; cred că am nevoie de o promovare; cred că merit aceasta; cred că am nevoie de acea diplomă. Dar, de fapt, Doamne, Tu știi de ce am nevoie. Cu Tine, Doamne, eu nu voi duce lipsă de nimic.”
Prieteni, nu veți pierde nimic. Voi nu pierdeți nimic. Aceasta este carnea, și toți ne luptăm cu aceasta. Să nu credeți că sunteți singurii, toți ceilalți sunt în aceeași situație și se luptă cu același lucru.
„Toți ceilalți sunt căsătoriți, iar eu încă nu sunt căsătorit. Nu este corect.” Cum adică să fie ceva care nu este corect cu Dumnezeu? Spune-mi, cum este posibil aceasta? „Toți ceilalți ajung să-și întemeieze o familie, iar eu nu am o familie. Nu este corect.” Cum poate fi ceva în dezechilibru cu Dumnezeu? Cum poate El să eșueze? Cum poate să nu fie un bun Păstor? Cum poate să uite de noi? Cum poate Planul Său pentru noi să fie perturbat? Cum pot să nu se întâmple lucrurile pe care El le-a predestinat?
Diavolul vrea să ne uităm în jur și să devenim nemulțumiți și să dorim lucruri care sunt în afara granițelor a ceea ce Dumnezeu a promis pentru viața noastră.
La un moment dat, trebuie să ne întoarcem viziunea spre cer și să spunem: „Am un Tată ceresc care veghează asupra mea. Am un Dumnezeu care este Tatăl meu, și El știe de ce am nevoie, și El îmi va da totul după bogăția și slava Lui. Am un Soț, un Mire; am un Dătător, am un Păstor; am tot ce îmi trebuie, și dacă am nevoie de altceva, El îmi va oferi și acel lucru. Îi voi cere și voi crede că El mi-l va da, și dacă Îi cer crezând că voi avea acel lucru, iar dacă El spune „Nu!”, voi crede în continuare, pentru că decizia Lui este corectă. Și, fie că va veni mai târziu, fie că nu am nevoie de acel lucru, eu nu voi înceta să mă încred în El.
Să ne luăm ochii de la aceste lucruri carnale și să ne ținem ochii ațintiți asupra Mirelui nostru. Pentru că, ce este viața? Un abur, o ceață, care în curând dispare. Știți, nu vom trăi aici pentru totdeauna. Când te gândești la durata de viață a unei ființe umane obișnuite, se termină înainte să-ți dai seama, și Buuum, a dispărut.
Zilele trecute mă gândeam la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine când am avut o ruptură de apendice în interiorul meu și nu știam ce se întâmplă. Eram întins pentru o tomografie computerizată, cu brațele mele deasupra capului, când au împins aparatul înăuntru, și îmi amintesc că am spus: „Doamne, pe orice cale vrei să merg, pe aceea voi umbla.”
Nu știam ce voia El, dar El a intrat în mod supranatural în scenă și S-a asigurat că nu am nevoie de o operație, și m-a eliberat de aceasta.
Și am început să mă gândesc: „Când a fost aceasta?” Am început să fac un calcul și a fost acum aproape douăzeci de ani. Am spus: „Imposibil…că a fost acum aproape douăzeci de ani!” Unde mă pun alți douăzeci de ani, la douăzeci de ani după acea întâmplare? A fost ca un pocnet din deget.
Cui îi pasă de mașină și de casă, de relații, de promovare, și de vacanță? Când este pus, cu adevărat, totul în perspectivă, El este tot ce am nevoie. Hristos este singurul de care am nevoie, și El nu mă va dezamăgi niciodată. El nu va eșua niciodată să fie Păstorul. EU NU VOI DUCE LIPSĂ DE NIMIC!
„Oh, o spun pentru că o spune Biblia.” Dar acum o spun prin descoperire: „EU NU VOI DUCE LIPSĂ DE NIMIC! Chad Lamb nu va duce lipsă de nimic, pentru că El îmi va asigura toate nevoile mele conform bogăției slavei Sale. Nu sunt îngrijorat că voi ajunge în momente de stres, sunt sigur că voi ajunge, dar, EU NU VOI DUCE LIPSĂ.
Să cântăm acest cântec din nou, dar nu dintr-o perspectivă carnală, ci lăsați-vă sufletul să-I cânte lui Dumnezeu. El îmi va satisface sufletul. El este toată dorința mea interioară. El este totul pentru mine!. Haideți să cântăm din nou acest cântec.
„Gândește-te la Dragostea Lui!
Oh, gândește-te la Bunătatea Lui!
Oh, gândește-te la Harul Lui,
Care ne-a dus la fel de sus ca cerurile de sus.
Atât de mare este măsura Dragostei Tatălui nostru.
Mare este măsura Dragostei Tatălui nostru!
Cum aș putea să uit Dragostea Lui?
Oh, cum aș putea să uit Îndurarea Lui?
El satisface, Oh, El satisface,
El satisface dorința mea!
Gândește-te la Dragostea Lui!
Oh, gândește-te la Bunătatea Lui!
Gândește-te la Harul Lui,
Care ne-a dus la fel de sus ca cerurile de sus!
Atât de mare este măsura Dragostei Tatălui nostru.
Oh, mare este măsura Dragostei Tatălui nostru!
Chiar și atunci când eu eram departe,
Dragostea Lui m-a căutat și m-a găsit!
El a satisfăcut! Oh, El a satisfăcut,
El a satisfăcut dorința mea!
Gândește-te la Dragostea Lui!
Oh, gândește-te la Bunătatea Lui!
Gândește-te la Harul Lui,
Care ne-a dus la fel de sus ca cerurile de sus!
Cât este de mare cerul de deasupra,
Atât de mare este măsura Dragostei Tatălui nostru!”
-AMIN-