Părinte ceresc, Îți suntem atât de recunoscători că stăm împreună aici, în această dimineață. Doamne, acesta este doar rezultatul îndurării și harului Tău, prin care ne-ai atras, pe care ni L-ai dăruit și prin care ne-ai dat atât de mult, ca să-Ți fim recunoscători în această zi
Doamne, Te rog să nu ne lași niciodată și să nu devină niciodată o obișnuință, ci să ne oprim și să-Ți spunem: „Mulțumesc, Doamne!”
În dimineața aceasta ne-am adunat să ne închinăm în Numele Tău, iar Tu ai promis că vei fi în mijlocul laudelor poporului Tău. Noi știm că profetul Tău a spus că Tu Îți onorezi toate întâlnirile, de aceea știm că ești aici, conform Cuvântului Tău.
Dar, Doamne, noi nu vrem să Te invităm aici așa cum Te-a invitat Simon fariseul, și Tu ai mers acolo dar nu ai fost binevenit. Tu ai venit aici conform Cuvântului Tău, să găsești un „Bun venit!” în inimile noastre, să iei întâietate și să Ți se dea locul de Conducător, Doamne, în capul mesei, în Camera de sus. Doamne, Te invităm în capul mesei, să fii Domnul tuturor.
Dumnezeule, Te iubim și Îți mulțumim pentru Prezența Ta! Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău! Noi ne-am adunat să auzim de la Tine și Te rugăm să vii în scenă și să frângi Pâinea Vieții pentru noi. Doamne, noi ne-am adunat ca oi ale Tale, în jurul Păstorului nostru iubit, ca să ne hrănești cu mâna Ta.
În timp ce ne conduci în Pășunile verzi, ne predăm Ție, și Te rog să iei acest vas sub controlul Tău. Vino și slujește, Doamne, prin acest cort, printr-un dar pe care l-ai pus înăuntru.
Vorbește copiilor Tăi prin Duhul Tău, Doamne, și dă-ne urechi să auzim și inimă pentru a percepe tot ce ai pentru noi în această zi. Fie ca Cuvântul Tău să devină o Viață manifestată prin trupul nostru. Îți cerem aceste lucruri, Doamne, pentru că numai Tu le poți face, și Te rugăm să le faci, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Să deschidem Bibliile la Geneza 2.16.
Dacă vă amintiți, miercuri am spus că astăzi vom continua, pentru că nu am avut timp să punem totul împreună într-un singur serviciu.
Geneza 2.16-17:
„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină,
dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.”
Celălalt serviciu l-am intitulat „Eliberarea se găsește mai întâi în prima Poruncă.”
În mesajul Capodopera identificată a lui Dumnezeu, fratele Branham a spus:
„Ne gândim că omul a fost făcut după chipul Creatorului Său și i-a fost dat un Zid pentru a sta în spatele Lui, fiindcă Cuvântul nu poate cădea niciodată. Aceasta este nădejdea creștinului; este Scutul lui; este Armura lui; este Stânca Lui. Deci, stați în spatele Cuvântului, fiecare credincios.”
Așadar, eliberarea sau protecția…Spun, eliberarea, pentru că știu că, dacă nu scoți niciodată din Cuvânt, nu ai nevoie niciodată de eliberare, și nu știu o modalitate mai bună de a exprima aceasta. Poate nu este felul cel mai bun, dar Îl lăudăm pe Domnul, noi facem doar ce putem.
Eliberarea se găsește mai întâi în Poruncă.
De multe ori noi am încălcat Legile lui Dumnezeu, și am văzut că în grădina Eden, Adam și Eva, au căzut din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au primit o singură Poruncă, ei trebuiau să țină un singur lucru, un singur Cuvânt, și acel singur Cuvânt era o Plasă de siguranță; acel Cuvânt era Zidul; acel Cuvânt era protecția; acel Cuvânt era Siguranța, acel Cuvânt era totul. Și atâta timp cât au rămas în acea singură Poruncă, nu a fost moarte, nu a fost boală, nu a fost durere de inimă, nu au fost spini și ciulini, nu a fost nimic rău. Nu ar fi fost frig, nu ar fi fost nimic care să le facă rău. Nu ar fi fost moartea, nu ar fi fost absolut nici un rău, dacă ar fi rămas la acea singură Poruncă.
După ce au călcat Porunca, ei au avut nevoie de eliberare, dar când recunoaștem că eliberarea se găsește prima dată în Poruncă, dacă ținem pur și simplu, Cuvântul lui Dumnezeu, ne va proteja de multe lucruri. Acest lucru este valabil și astăzi. Dacă ascultăm de Glasul lui Dumnezeu și stăm în spatele Zidului Cuvântului Său, sunt atât de multe lucruri de care ne va feri.
Să ne întoarcem la Ieremia 7.22:
„Căci nu le-am vorbit părinților voștri și nu le-am poruncit în ziua când i-am scos din țara Egiptului, cu privire la arderi de tot sau jertfe,
căci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultați Glasul Meu și voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu. Umblați în toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să vă fie bine.”
Noi am vorbit despre aceasta și despre faptul că atunci când Dumnezeu i-a scos din Egipt, El nu a început cu o Lege; nu a început cu o poruncă despre jertfe, cu o poruncă despre închinarea la Templu, nu așa a început Dumnezeu, ci ceea ce El a dorit, a fost un popor care să asculte pur și simplu, de Glasul Lui. El le-a spus: „Dacă veți asculta de Glasul Meu, veți fi o comoară specială pentru Mine și pentru tot Pământul.”
Ceea ce Și-a dorit Dumnezeu, a fost un popor care să-I fie ascultător, dar noi știm că ei au eșuat chiar la început. Am văzut aceasta în Exod 19, când au venit la Dumnezeu la Muntele Sinai, dar au fugit trimițându-l pe Moise. Dumnezeu Și-a dorit un popor care să-L asculte și El a zis:
„Ascultați de Glasul Meu și voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu. Umblați în toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să vă fie bine.”
Porunca lui Dumnezeu a fost pentru binele lor. Aceasta i-ar fi protejat, i-ar fi ținut în siguranță, și același lucru este adevărat și pentru noi, astăzi.
Cuvântul lui Dumnezeu este dat pentru noi ca să ne țină în siguranță; să ne ferească de rău; să ne ferească de cicatrici; să ne ferească de opresiunea mentală; să ne ferească de familii destrămate; să ne ferească de tot felul de nenorociri.
Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost dat pentru a ne scuti de multe necazuri, și pe deasupra, Dumnezeu ne-a trimis astăzi un profet, ca să nu ne mai întrebăm ce a fost, pentru că el ne-a adus interpretarea desăvârșită a Cuvântului, și ne-a adus înapoi la învățătura apostolilor; ne-a adus înapoi la înțelegerea corectă a Cuvântului, și de asemenea, ne-a dat instrucțiuni pentru a trăi în Laodicea.
Este harul extraordinar al lui Dumnezeu! Este Glasul lui Dumnezeu în această zi, iar dacă ascultăm de acest Glas, vom fi scutiți de atâta durere de inimă, de atât de multă durere și suferință.
Să mergem împreună la Eclesiastul 12.13:
„Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește Poruncile Lui. Aceasta este datoria fiecărui om.”
Care este sfârșitul a tot ce spune Eclesiastul? „Teme-te de Dumnezeu și păzește Poruncile Lui, căci aceasta este datoria fiecărui om.”
Aceasta ar fi trebuit să facă omul în grădina Eden. El a avut o singură Poruncă de păzit, dar a eșuat.
Să mergem la Ioan 14. Vom merge în Noul Testament, pentru a arăta că aceasta nu este valabil numai în Vechiul Testament, că această Poruncă nu este doar un tip de Lege, ci este un principiu al lui Dumnezeu, este o dorință a lui Dumnezeu. Aceasta este dorința lui Dumnezeu, este ceea ce vrea Dumnezeu, este ceea ce vrea El pentru copiii Săi.
Deci, voia Lui, poziția Lui nu s-a schimbat, și nu doar în Vechiul Testament, ci și în Noul Testament. Și acum ajungem la Ioan 14.15, 23 și 24, unde El spune:
„Dacă Mă iubiți, veți păzi Poruncile Mele!”
„Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, și vom locui împreună cu el.
Cine nu Mă iubește, nu păzește Cuvintele Mele. Și Cuvântul pe care-L auziți, nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.”
Deci, este foarte clar că și în Noul Testament, Isus vrea să-I ținem Poruncile; Isus vrea să ascultăm de Glasul Lui; iar miercuri am văzut că apostolul Pavel a preluat aceasta și a spus:
„Dacă cineva crede că este profet sau spiritual, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o Poruncă a Domnului!”
Sunt Cuvintele Domnului. Înseamnă că Poruncile Domnului nu s-au oprit doar la tipărirea lor cu culoare roșie în Bibliile voastre, ci au continuat, și când El a venit jos în darurile Lui și prin apostolii Săi, a început să-Și dea Cuvântul, iar Isus vrea ca noi să ascultăm de Poruncile Lui. De ce? Ca să ne fie bine.
Data trecută am dat câteva exemple practice. Am vorbit despre faptul că Pavel ne-a învățat cum trebuie să-și iubească un bărbat soția, și cum soția ar trebui să-și respecte soțul. Noi am vorbit cum, de multe ori, în familie apar tensiuni, probleme, certuri și începem să strigăm după eliberare; avem nevoie de Dumnezeu să ne salveze căsnicia, dar eliberarea era deja în Poruncă. „Dacă un bărbat își iubește soția așa cum Și-a iubit Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, iar soția își respectă soțul…” Vedeți? Dacă am împlini numai ceea ce ne-au învățat apostolii, nu am ajunge în situația de a striga după ajutor, nu ar trebui să chemăm pe cineva să ne salveze. Am fi putut s-o rezolvăm la timp, și ne-am fi scutit pe noi înșine de tot felul de dureri de inimă, de tot feluri de necazuri și dureri.
Noi vedem că astăzi există o mare problemă cu dependențele, și găsim tot feluri de dependențe: dependență de chimicale, dependență de droguri, de alcool, de tutun, dar dacă am asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, ne-am păstra trupurile ca Templu al Duhului Sfânt și nu am pângări Templul Său; nu ne-am pângări trupurile, și atunci, nu am avea atâtea probleme care vin din cauza acelor lucruri.
Noi vedem că lumea este complet distrusă, oamenii tineri sunt complet distruși din cauza acestor lucruri, dar eliberarea este cuprinsă deja în Porunci.
Din nefericire vedem tinerii, băieți și fete dependenți să privească imagini pe care nu ar trebui să le privească și care le stârnesc pofta; ei sunt dependenți de poze și videoclipuri, dar Scriptura are deja o eliberare pentru aceasta. Și Scriptura spune: „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei.” Iov a spus: „Am făcut un legământ cu ochii mei.” Atunci de ce ar trebui să mă uit la o fecioară?
Isus a spus: „Dacă un bărbat se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.”
Cuvântul spune: „Nu privi! Nu te uita niciodată!” Dar când privești, începi să încalci Porunca, și dintr-o dată, apare o poftă înăuntru, o dependență din cauza chimicalelor care se declanșează în creier. Și acum, strigi după eliberare pentru că ești dependent să privești la lucruri la care nu ar trebui să privești. Dar chiar Porunca era eliberarea ta: „Mai întâi, nu privi!” Este adevărat? Dacă am asculta de Glasul Lui, am fi scutiți de atâtea probleme! Dacă am face numai ce spune Cuvântul, ne-ar ajuta atât de mult!
Să mergem la Ioan 15.9-11:
„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.
Dacă păziți Poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit Poruncile Tatălui Meu, și rămân în dragostea Lui.
V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină.”
Isus ne-a spus aceste lucruri pentru ca bucuria Lui să rămână în noi, și bucuria noastră să fie deplină. De ce? Pentru că, dacă păzim Poruncile Lui, vom rămâne în dragostea Lui. Nu că El va înceta să ne iubească, pentru că El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii, dar tu poți rămâne în dragostea Lui sau poți rămâne în afara dragostei Lui. Și dragostea Lui, este Cuvântul Lui, iar tu poți trăi în Tărâmul Cuvântului Său și poți avea bucuria Lui în tine, sau poți să te îndepărtezi și atunci vei avea probleme, durere, neliniște și toate aceste lucruri.
Ca să știm că eliberarea se găsește mai întâi în Porunci, să ne întoarcem la Proverbe 3. Sper că acum suntem convinși pe deplin că Dumnezeu vrea să ascultăm de Glasul Lui. Fără întrebări. Doar pentru că Legea a fost desființată, nu înseamnă că Dumnezeu a vrut ca noi să încetăm să urmăm Poruncile Lui. Legea s-a împlinit, nu a fost desființată. Biblia spune că Legea a fost perfectă, și problema nu a fost niciodată Legea, problema a fost întotdeauna omul.
Deci, Dumnezeu a împlinit Legea, dar El nu Și-a schimbat niciodată dorința ca omul să țină Poruncile Lui, să asculte de Glasul Lui. Dar tu nu poți ține Poruncile Lui ca să te răscumperi singur; tu nu poți ține Poruncile Lui pentru a te mântui singur, ci tu ții Poruncile Lui pentru că El vrea să-I ții Poruncile și aceasta este spre binele tău.
Dumnezeu nu S-a răzgândit niciodată cu privire la ascultarea de Glasul Său; El nu S-a schimbat niciodată, și Cuvântul Lui este obligatoriu, El vrea să ascultăm de Glasul Lui; El ni-L dă cu un motiv, nu pentru ca noi să decidem dacă îl vom asculta sau nu.
Noi vedem că atunci când lăsăm Cuvântul, Dumnezeu are o cale de a ne aduce înapoi la Cuvântul Său.
În Proverbe 3.11-12, ni se spune:
„Fiul meu, nu disprețui pedeapsa Domnului, și nu te mâhni de îndreptarea Lui,
căci Domnul pedepsește pe cine iubește, ca un tată pe fiul pe care-l iubește.”
Ce face Dumnezeu când părăsim Porunca Lui și lăsăm Cuvântul Său? El ne corectează. Pe cine corectează? El îl corectează pe acela pe care-l iubește. Aceasta este dragostea și plăcerea Lui.
Să mergem la Evrei 12.5-11, unde găsim același gând:
„Și ați uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului, și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El.”
Deci, aceasta nu este numai pentru Vechiul Testament, ci este și pentru Noul Testament.
„Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.”
Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?
Dar când sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.
Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, și să trăim?
Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că este bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui.
Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.”
Pedeapsa Domnului este dragostea Lui, este plăcerea Lui. Înseamnă că ești comoara Lui specială, pentru că El știe că singurul loc sigur, este Cuvântul Lui; El știe că singurul loc unde ești protejat de cursele diavolului, de capcanele vrăjmașului, este în Cuvântul Lui. Și când ieșim în stânga sau în dreapta, El este Păstorul cel bun care are un toiag, are o nuia; El este un Tată bun care va aduce îndreptare prin pedeapsă, și El a spus: „Nu vă mâhniți”, pentru că este pentru binele nostru, spre folosul nostru. El ne va aduce înapoi la Cuvânt, pentru că în Cuvânt este dragoste; în Cuvânt este pace; în Cuvânt este protecție; în Cuvânt este tot ce avem nevoie. Așadar, când noi înșine eșuăm, El ne aduce înapoi la Cuvânt.
În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus… El a împărtășit ceva personal, care mi s-a părut uimitor.
„Acum să ne întoarcem aici…să vizităm. Clima din acest oraș nu-mi priește deloc, pentru că mă deranjează din clipa în care sosesc aici. Eu pot trece peste vârful acestor coline de sus și să vin în această vale și după vreo zece minute am făcut deja un fel de urticarie; mă îmbolnăvește vremea, durerile de cap, totul pare înfricoșător, întunecat, și eu trebuie doar să ies din aceasta. Vedeți? Zilele trecute am vorbit cu soția…
Dar ceea ce mă aduce în primul rând aici, ceea ce mă aduce, sunteți voi, oamenii. Vedeți? Această biserică. Vă spun că dintre toate locurile în care am fost vreodată în viața mea, acesta este locul meu preferat să vin să predic Evanghelia. Se pare că aici putem face o casetă care este de zece ori mai bună decât oriunde altundeva. Vedeți? Acesta este motivul pentru care spun: „Unde Dumnezeu face ceva, rămâneți exact cu aceasta…”
Acum fiți atenți ce spune: „…Dar un lucru mare este că nu am reușit să mă duc când El m-a chemat prima dată și, prin urmare, El o face puțin mai dur când vin înăuntru. „Ascultarea este mai bună decât jertfele.”
Iată că profetul lui Dumnezeu, la decenii după ce a greșit, zeci de ani mai târziu…Dumnezeu îl trimisese la poporul penticostal, și când era în Michawaka, el a intrat în contact cu ei la acea conferință pe care o aveau, și a primit o mulțime de invitații din toată țara; dar când s-a întors acasă, s-a lăsat convins de soacra lui, pentru că ea l-a criticat iar el a dat înapoi, a cedat, și noi știm prețul pe care a trebuit să-l plătească, pentru că era în afara voii lui Dumnezeu, în afara Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece avea de făcut o lucrare. Dumnezeu a adus o pedeapsă asupra profetului Său, și noi știm că el și-a pierdut tatăl, și-a pierdut fratele, și-a pierdut fiica și soția într-o perioadă foarte scurtă de timp. Și iată că zeci de ani mai târziu, el spune:
„De fiecare dată când vin în acest loc, îmi face rău sănătății, mă doare capul și am toate lucrurile acestea. Și cred că motivul pentru care o face puțin mai dur, este pentru că nu am mers prima dată.”
Eu spun: O, Doamne Dumnezeule, profetul a lăsat un memento, ca țepușul din carnea lui Pavel, o amintire. De ce? Ca să știm întotdeauna că este mai bine să ascultăm de Gasul lui Dumnezeu. Nu știu pentru voi, dar pentru mine acest profet a lăsat un memento.
Eu am niște memento-uri în viața mea, am niște țepușe în viața mea, care îmi amintesc întotdeauna că cel mai bine este să rămân cu Cuvântul lui Dumnezeu, și că Dumnezeu lasă acea țepușă mică. Este harul lui Dumnezeu în viața mea, astfel încât să-mi amintesc și data viitoare când voi ajunge la cotitură, că trebuie să iau Cuvântul, indiferent ce simt, indiferent ce spune altcineva, pentru că știu care sunt consecințele părăsirii Cuvântului. Cuvântul este singura Cale.
Așadar, profetul lui Dumnezeu a rămas cu acea iritare, cu acea problemă, pentru că nu a mers prima dată.
În mesajul Cine este Acesta?, profetul a spus:
„Dacă cineva a păcătuit, poate a făcut ceva ce nu ar fi trebuit să facă; poate că ar fi trebuit să facă ceva și nu a făcut sau ceva de felul acesta. Și iată că… Domnul îi permite Satanei să țină acel blestem asupra lor ca să-i aducă la ceva, la ascultare. Uneori, boala este un bici pe care Dumnezeu îl folosește pentru a aduce ascultare.”
Ce lucru spune aici profetul lui Dumnezeu! În epoca harului, în epoca Noului Testament, Dumnezeu i-ar permite Satanei să aducă un bici pentru a ne readuce la ascultare? Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Este dragostea Lui gingașă, afecțiunea Lui, atenția Lui, este paza Lui deosebită asupra copiilor Săi. Aceasta este expusă. Dumnezeu este bun!
Să mergem la 1Corinteni. Vreau să mai citim câteva Scripturi înainte de a ajunge la ceea ce vreau să spun cu adevărat. 1Corinteni 11.31-32:
„Căci dacă ne-am judeca pe noi înșine, nu am fi judecați.
Dar când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea.”
Dumnezeu nu ne va lăsa să mergem așa. El este un Tată bun și nu ne va lăsa să continuăm să călcăm Cuvântul Lui, fără să ne aducă înapoi la ascultare, pentru că aceasta vrea El. El vrea să-L iubim și să ascultăm de Poruncile Lui.
Să mergem la Apocalipsa 3.19:
„Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!”
Pe cine mustră El și pedepsește? Pe toți aceia pe care îi iubește. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu. El vrea ca noi să ne pocăim și să ne întoarcem la Cuvântul Său.
În mesajul Influența, profetul spune:
„Și acest tânăr a spus: „Ei bine, vă spun ce cred eu despre aceasta. Eu cred că Dumnezeu mă iubește atât de mult, încât îmi permite să fac orice.”
Aceasta este har spre rușine, aceasta este o rușine. „…Eu cred că Dumnezeu mă iubește atât de mult, încât îmi permite să fac orice.” Uneori, noi putem lua această atitudine față de Mireasa lui Isus Hristos. „Oh, Dumnezeu Își iubește Mireasa! Eu sunt Mireasă. Sunt Mireasă!” Să nu credeți că Dumnezeu nu-Și va corecta Mireasa, pentru că Ea trebuie să rămână în Porunca lui Dumnezeu. Dacă cineva Îl iubește și ține Poruncile Lui, va fi Mireasa Lui. Și dacă pășim în stânga sau în dreapta, este dragostea Lui, este marea Lui dragoste, este harul Lui care ne aduce înapoi în linie cu Cuvântul Său.
Așadar, nu vrem să avem atitudinea: „Eu nu mai am nevoie de corectare, pentru că sunt Mireasa Lui.”
Știți, uneori ne gândim că am ajuns la un nivel de maturitate și că, atunci când Mireasa ajunge la maturitate, nu mai are nevoie de corectare. Ar trebui să fie adevărat, dar problema este că noi ne gândim tot timpul că suntem maturi. „Ei bine, timp de patruzeci de ani am simțit că suntem maturi și acum credem că suntem maturi.” Dar noi nu avem idee unde suntem pe scara maturității.
Noi ne gândim: „Am ajuns la maturitate și nu mai trebuie să fim corectați, nu mai trebuie să…” Serios? Noi suntem încă în acest scaiete lipicios de carne, mai avem încă o natură dublă și încă mai trebuie să fim sub Cuvântul lui Dumnezeu, încă avem nevoie de Dumnezeu ca să ne corecteze și să ne aducă înapoi în linie. Uneori avem idei fanteziste, dar realitatea este că încă suntem predispuși la greșeli.
Deci, tânărul acela a spus: „Dumnezeu mă iubește atât de mult, încât îmi permite să fac orice.” I-am răspuns: „El nu a făcut niciodată aceasta.”
Acesta este răspunsul fratelui Branham: „El nu a făcut niciodată aceasta.” Dumnezeu nu a iubit niciodată pe nimeni ca să-l lase să facă ce vrea.
„El nu a făcut niciodată aceasta și nu ar face-o niciodată. Chiar și Israel, poporul Său; chiar și David, un om după inima Lui, a cules fiecare bob pe care l-a semănat. Și o veți face și voi. Fiecare dintre noi va face aceasta. Noi știm aceasta.”
Laudă lui Dumnezeu! Să ne întoarcem la 2Samuel. Acum vom începe să intrăm în partea a doua, și există un motiv pentru care am făcut aceasta, iar voi veți înțelege pe măsură ce mergem mai departe.
2Samuel 7.12-16:
„Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția.
El va zidi Numelui Meu o casă, și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui.
Eu îi voi fi Tată, și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești;
dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.
Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”
Noi știm deja că fiecare profeție din Scriptură are o dublă împlinire. Astfel, când vorbim despre „Tronul lui David întărit pe vecie”, vorbim despre venirea Împăratului împăraților; Fiul lui David, Isus Hristos, dar vorbește și despre venirea fiului său Solomon pe tron. Și El a spus: „Dacă va face vreo nelegiuire, îl voi pedepsi cu un toiag omenesc.”
Să citim: „Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești; dar harul Meu nu se va depărta de la el.”
Aici, El face o declarație, și spune: „Dacă iese din linie și face o nelegiuire, Eu îl voi pedepsi, îl voi bate și îl voi aduce înapoi în rând, dar îți promit David, că mila Mea nu se va depărta de el.” O, laudă lui Dumnezeu!
Noi știm că El a vorbit despre Solomon. A ieșit Solomon din linie? Da, a ieșit. A fost pedepsit Solomon? Da, a fost pedepsit. Solomon a avut o mulțime de soții și a fost neascultător de Porunca lui Dumnezeu. Neascultarea de Porunca lui Dumnezeu, i-a adus o mulțime de soții care i-au dus inima în rătăcire și s-a închinat la alți zei. Sfârșitul vieții lui a fost rușinos, dar vedem că Dumnezeu S-a ținut de Cuvânt și nu Și-a luat niciodată mila de la Solomon.
Fratele Branham a spus: „Un om, este un eșec de la început, indiferent cine este el…”
Solomon a fost cel mai înțelept om care a pășit vreodată pe acest Pământ până la acel moment. El a știut tot felul de lucruri, dar a fost un eșec de la început.
„…mie nu-mi pasă cine este el, este născut în păcat și nelegiuire și vine în lume spunând minciuni, așa că este un eșec total.”
O, laudă Domnului! Mă bucur că profetul a spus aceasta!
Să mergem la Psalmul 86.15:
„Dar Tu, Doamne, Tu ești un Dumnezeu plin de milă și îndurare, îndelung răbdător și plin de milă și Adevăr.”
Acum vă voi spune titlul predicii de astăzi. Primul titlu a fost „Eliberarea se găsește mai întâi în Poruncă”, și cred că toți putem spune că acesta este Adevărul. Dacă Adam și Eva nu ar fi încălcat niciodată Legea lui Dumnezei, nu ar fi fost nevoie niciodată de altceva, fiindcă ei avea totul.
Cuvântul lui Dumnezeu este obligatoriu și trebuie să-L respectăm. Nu este opțional. Sper că putem înțelege. Nu este o opțiune, nu se bazează pe felul în care mă simt: „Astăzi nu am chef să țin Cuvântul.” Nu! Este obligatoriu.
Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, păziți Poruncile Mele; dacă nu Mă iubiți, nu veți păzi Poruncile Mele.” Este o delimitare clară.
Deci, înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu este obligatoriu pentru copiii lui Dumnezeu, și Dumnezeu a căutat întotdeauna pe cineva care să asculte de Glasul Lui. Atunci Cuvântul lui Dumnezeu este protecția noastră; Cuvântul lui Dumnezeu este Zidul nostru; Cuvântul lui Dumnezeu este Siguranța noastră și paza noastră. Noi știm că acesta este Adevărul.
Deci, eliberarea se găsește mai întâi în Poruncă. Iar astăzi vreau să vorbesc despre Eliberarea se găsește la final, în har și îndurare. De ce eliberarea se găsește la final, în har și îndurare? Pentru că omul este un eșec de la început. Omul s-a născut în păcat, zămislit în nelegiuire și vine în lume spunând minciuni. Fiecare dintre noi a căzut, niciunul dintre noi nu a reușit să țină Poruncile, fiecare dintre noi am călcat Legile lui Dumnezeu, și singurul mod în care vom găsi eliberare acum, este prin harul și îndurarea Lui Dumnezeu. Acesta este singurul mod în care găsim eliberarea, pentru că noi cădem, eșuăm. Dacă nu am fi părăsit niciodată Cuvântul, nu am fi avut niciodată nevoie de altceva.
Problema este că fiecare dintre noi am părăsit Cuvântul și continuăm s-o facem, așa că modul final prin care putem fi eliberați, este harul și îndurarea. Dar acest adevăr nu ne îndepărtează de primul adevăr, care rămâne întotdeauna adevărat.
Dumnezeu vrea ca noi să ascultăm, pentru că ascultarea este siguranță și pază; ascultarea este locul în care Dumnezeu vrea să fim. Dar există al doilea adevăr care nu-l slăbește pe primul adevăr; iar primul nu-l diminuează pe al doilea. Ambele lucruri sunt adevărate, în același timp. De aceea am spus miercuri că a fost un gând incomplet.
„Noi am luat o parte până acum și ne dăm seama, frate Chad, că acesta este Adevărul. Acesta este Adevărul, dar ce fac acum? Ce fac cu căsnicia mea, care acum este în dificultate? Acum sunt dependent; acum am probleme; acum am nevoi; acum mi-am făcut praf trupul; acum mi-am distrus sănătatea; acum mi-am distrus mintea. Ce fac acum? Eu am ratat primă oportunitate de eliberare, mai există eliberare pentru mine?”
Răspunsul este: Categoric că există eliberare pentru tine, pentru că în final, locul eliberării este în harul și îndurarea Lui. El este plin de milă! El este plin de har! El este îndelung răbdător! El este un Tată bun și răbdător care te-a pedepsit. Da, dar aceasta este bunătatea și dragostea Lui, pentru că El te corectează când ieși afară din Cuvântul Său. Absolut, aceasta este dragostea și harul Său. Unde voi găsi eliberare în final? În harul și îndurarea Lui.
Să mergem la Exod 34.5-6. Aici Dumnezeu îi vorbește lui Israel prin Moise:
„Domnul S-a coborât într-un Nor, a stat acolo lângă el, și a rostit Numele Domnului.
El a trecut pe dinaintea lui Moise și l-a făcut să înțeleagă Cine este El. Aceasta este prezentarea Lui: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu milostiv și îndurător, îndelung răbdător și bogat în bunătate și credincioșie.”
Acesta este Cine este Dumnezeul nostru; Acesta este Domnul care a coborât pe Sinai; Acesta este Cel care a fost cu copiii lui Israel, și El este un Dumnezeu milostiv, bun, îndelung răbdător și plin de credincioșie. Și El a spus: „Dacă vei asculta de Glasul Meu, vei fi o Comoară deosebită, mai presus de toți oamenii.” Acesta a fost harul și îndurarea Lui.
Să mergem la Ioel, 2.12-13:
„Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet! Sfâșiați-vă inimile, nu hainele…”
Îmi place aceasta: „Sfâșiați-vă inimile, nu hainele.” Știți de ce? Pentru că atunci când vine o apostazie, când lovea nenorocirea, când armatele se adunau în jurul lor, în durerea și necazul lor, ei își arătau suferința rupându-și hainele de pe ei. Aceasta este simbolic. Dar aici, Dumnezeu îi spune poporului Său, să nu facă doar aceste lucruri și să arate doar la exterior durerea, ci să-și sfâșie inimile, nu hainele.
Când intri în suferință, când intri în necazuri și când chemi Numele Domnului, când ai nevoie de eliberare, nu-ți sfâșia numai haina, ci sfâșie-ți inima.
Să citim mai departe:
„Sfâșiați-vă inimile, nu hainele și întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate, și-I pare rău de relele pe care le trimite!”
Oh, ce ar trebui să fac eu? Eu trebuie să mă întorc la Dumnezeu cu pocăință, trebuie să mă întorc la Cuvântul Său. Ce încearcă Domnul să facă atunci când coboară pedeapsa Lui? El încearcă să mă întoarcă înapoi la Cuvânt, înapoi la Poruncă, înapoi unde pot rămâne în dragostea Lui și pot fi o comoară deosebită pentru El, mai presus de toate popoarele pământului. Ce trebuie să fac? Trebuie să mă întorc la El și să-mi sfâșii inima.
Daniel a făcut aceasta. Să mergem la Daniel 9. Este o rugăciune lungă, dar voi citi doar câteva fragmente din ea. Daniel s-a rugat și L-a căutat pe Domnul în rugăciune.
Să citim Daniel 9.4-5:
„M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu, și I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne, Dumnezeule mare și înfricoșate, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor care Te iubesc și păzesc Poruncile Tale!
Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire…”
Ce prim pas bun! Dumnezeu este atât de milostiv și plin de îndurare, încât ne cheamă înapoi la Sine, dar când ne întoarcem la El…
Vreau să spun că nu trebuie să ne întoarcem și să ne purtăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca și cum n-am fi încălcat Legea, ca și cum n-am fi greșit cu nimic. Am făcut un pas înapoi, am ieșit aici, apoi m-am întors dincoace și totul este bine. Nu! Fiți atenți la atitudine, pentru că este foarte importantă.
Aici, Daniel spune: „Noi am păcătuit și am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la Poruncile și orânduirile Tale.
N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri, și către tot poporul țării.
Tu, Doamne, ești drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine…”
Aici, Daniel spune: „Tu ești drept, iar noi primim ceea ce merităm.”
„…iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple fața de rușine, nouă tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului, și întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate țările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovați față de Tine!
Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine, da, nouă, împăraților noștri, căpeteniilor noastre, și părinților noștri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!
La Domnul, Dumnezeul nostru însă, este îndurarea și iertarea, deși împotriva Lui ne-am răzvrătit.”
Știți ce spune Daniel? „Dumnezeule, nu este vina Ta, Tu ne-ai dat profeți, ne-ai dat Cuvântul, ne-ai dat Poruncile Tale, dar noi nu am ascultat, noi ne-am răzvrătit și Te-am părăsit. Tu ești drept, Doamne, iar nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine, noi merităm ceea ce primim. Tu ești plin de dragoste și milă, Tu nu ai greșit niciodată, Tu nu ne-ai dezamăgit niciodată, nu ne-ai tratat rău niciodată. Tu nu ai eșuat niciodată!”
Daniel spune: „Mila și iertarea au fost întotdeauna cu Tine. Neprihănirea a fost cu Tine, și problema nu este la Tine, ci problema este cu noi. Noi am părăsit Cuvântul; noi n-am ascultat; noi nu i-am ascultat pe profeți; împărații noștri, conducătorii noștri nu i-au ascultat, și acum primim ceea ce merităm.” Aceasta este ceea ce Îi spune Daniel lui Dumnezeu.
Să citim versetul 10 și 11:
„N-am ascultat Glasul Domnului Dumnezeului nostru ca să urmăm Legile Lui, pe care le pusese înainte prin robii Săi prorocii,
Ci tot Israelul a călcat legea Ta, și s-a abătut astfel ca să nu asculte de Glasul Tău. De aceea ne-au și lovit blestemele și jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.”
Să citim de la versetul 16 la 19:
„Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia și urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la Muntele Tău ce sfânt; căci din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinților noștri este Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.
Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile robului Tău, și pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Fața Ta peste sfântul Tău locaș pustiit!
Pleacă urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și privește la dărâmăturile noastre, și la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.
Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău!”
Iubesc rugăciunea lui Daniel! Rugăciunea lui Daniel este atât de sinceră, este atât de adevărată!
Doamne, noi am eșuat, dar Dumnezeu nu a eșuat niciodată în Epocile Biserici. Acela nu a fost eșecul lui Dumnezeu, ci a fost eșecul nostru, și noi putem sta așa cum a stat Daniel. Daniel nu a fost acolo, cu trei sute de ani în urmă; Daniel nu a fost acolo cu o mie de ani în urmă, dar el s-a plasat în aceeași mulțime și a spus: „Noi am eșuat! Noi nu Te-am ascultat.” El nu a fost acolo în ziua aceea când ei nu au ascultat, dar s-a pus în același loc.
Cred că și noi putem face același lucru: „Doamne, poporul Tău, această Mireasă, Biserica Ta a eșuat. Noi nu am reușit să ținem Cuvântul apostolilor, noi nu am reușit să ținem ordinea Noului Testament, noi am eșuat, am eșuat, am eșuat. Dar, oh Doamne, în îndurarea Ta și în dreptatea Ta, restaurează-ne, pentru că suntem cei chemați pe Numele Tău. Nu de dragul nostru, pentru că noi suntem un eșec, ci de dragul Tău, pentru Numele Tău și pentru slava Ta. Vindecă-ne, întărește-ne și adu-ne înapoi conform Cuvântului Tău!”
Dumnezeu a făcut aceasta în această zi. Aceasta este ziua în care trăim și ar trebui să-L slăvim pe Dumnezeu, pentru că în mila și îndurarea Sa, a adus Cuvântul înapoi la noi; prin harul Său, a restabilit Adevărul care a fost pierdut din cauza eșecului nostru. Mila Sa, harul Său, marea Lui neprihănire a adus Cuvântul înapoi.
Mila și harul s-au întors la Israel, atunci când ei și-au întors inimile înapoi la Dumnezeu; când și-au mărturisit păcatele, s-au pocăit și au dorit să se întoarcă la Cuvânt. În harul Său, conform promisiunii Sale, Dumnezeu i-a adus înapoi în Israel pentru a restabili Ierusalimul și pentru a reconstrui Templul. Dar nu pentru că ei erau buni, ci pentru că El era bun și Își ținea Cuvântul. Când ei au fost gata să se întoarcă la Cuvântul Său, El i-a adus înapoi la Cuvânt.
Oh, dacă suntem gata să ne întoarcem la Cuvântul Său, El ne va readuce la Cuvânt. Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la Plângerile lui Ieremia 3. Plângerile lui Ieremia sunt pentru distrugerea și alungarea lui Israel. Ieremia a primit profeția că vor fi duși robi în Babilon pentru șaptezeci de ani; că va veni o distrugere și o pustiire asupra Ierusalimului, din cauză că au părăsit Legea Domnului. Pentru că nu L-au iubit pe Domnul, aveau să fie alungați din țară. În Plângeri, Ieremia plânge din cauza pustiirii care va veni. De fapt, Domnul i-a spus lui Ieremia: „Nu te ruga pentru Ierusalim!”
Din pricina nelegiuirii lor, a trebuit să vină peste ei o judecată deplină, conform Cuvântului Său, și astfel, Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: „Nu mai mijloci pentru ei, pentru că va trebui să te ascult, pentru că tu faci parte din Mine.”
Așadar, El i-a spus: „Să nu te rogi pentru Ierusalim!” Iar aici, Ieremia deplânge Ierusalimul pentru ceea ce i se va întâmpla. Plângeri 3.21-22:
„Dar iată ce-mi vine în minte și ce mă face să mai nădăjduiesc:
Îndurările Domnului nu s-au sfârșit, mila Lui nu este la capăt.”
Ieremia a spus în plângerile lui: „Îmi amintesc, îmi aduc aminte în mintea mea, îmi amintesc ceva: Dumnezeu nu doar pedepsește, Dumnezeu și vindecă; Dumnezeu nu doar alungă, El și restaurează.”
Să citim din nou:
„Dar iată ce-mi vine în minte și ce mă face să mai nădăjduiesc:
Îndurările Domnului nu s-au sfârșit, mila Lui nu este la capăt,
ele se înnoiesc în fiecare dimineață. Mare este credincioșia Ta!”
Așa se încuraja Ieremia. În timpul pedepsei lor din cauza răzvrătirii lor, el spunea: „Mi-am amintit ceva: mi-am amintit că îndurările Domnului nu s-au sfârșit, și mila Lui nu este la capăt, ci ele se înnoiesc în fiecare dimineață. Mare este credincioșia Ta!”
La ce privea Ieremia? El nu se uita la sine, nu se uita nici măcar la pedeapsa pe care o meritau, care era dreaptă și care trebuia să vină, ci el privea dincolo de toate acestea, el privea la Dumnezeu că: „El este un Dumnezeu îndurător, un Dumnezeu iertător, un Dumnezeu îndelung răbdător care nu ne va lepăda cu desăvârșire.”
Să mergem la versetul 31 și 32:
„Căci Dumnezeu nu leapădă pentru totdeauna.
Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură iarăși de el, după îndurarea Lui cea mare!”
Deși El va pedepsi, deși va provoca durere…Îmi place acest Cuvânt: „Deși provoacă întristare, totuși va avea îndurare.” Chiar și în pedeapsă, El va avea îndurare, „după îndurarea Lui cea mare!” Sunt atât de recunoscător pentru aceasta! Știți de ce? Eu nu merit nimic. Știți ce merit? Moarte, nimicire și chin. De ce? Pentru că I-am încălcat Poruncile.
Voi spuneți: „O, frate Chad, ai făcut-o când erai în necunoștință.” Nu! Am făcut-o când știam mai bine. Nu în ignoranță, ci în neascultare voită, prieteni. Urăsc aceasta, mi-e rușine să spun aceasta, dar este adevărul absolut. Nu am înțeles întotdeauna bine și încă nu înțeleg; sunt momente în care eșuez cu Dumnezeu; sunt momente când iau o atitudine, îmi iese din gură ceva, spun ceva ce nu ar trebui să spun și știu că este greșit. Nici unul dintre noi nu poate spune că a ajuns și nu mai avem nici un eșec, totuși vom ajunge la perfecțiune.
„Oh, Doamne, mare este îndurarea Ta! Mare este credincioșia Ta! Îndurarea Ta este veșnică, nu va eșua.” Aceasta implor eu. Eu nu implor binele meu, nu implor măreția mea, eu nu pot… „Oh, Doamne, știi că eu cred Cuvântul Tău!”
Eu cred Cuvântul Lui pentru că El a pus în mine Ceva cu care pot să cred. Nu este din cauza minții sau a voinței mele, nu, ci totul este harul lui Dumnezeu în viața mea. Eu nu implor pentru vreo favoare, pentru ceva ce am făcut, pentru vreo neprihănire, ci tot ce pot spune, este: „Doamne, Tu ești credincios și îndurările Tale se înnoiesc în fiecare dimineață. Îndurarea Ta nu se termină. O, Doamne, Tu ai milă și îndurare pentru mine, pentru că merit ocara, merit să fiu alungat la fel ca națiunea Ta, Israel; dar, o, Doamne, la fel cum îi strângi pe ei, vrei să mă ridici și pe mine?” Laudă lui Dumnezeu!
În timp ce meditam la aceasta, m-am gândit la micuțul Henry, nepotul nostru care învață o mulțime de lucruri pentru prima dată. Învață ce să atingă și ce să nu atingă; care sunt granițele, ce este corect. Părinții lui îi dau porunci, iar poruncile lor nu sunt pentru nenorocirea lui, ci sunt pentru viața lui, pentru a-l ține în siguranță pentru a-l feri de rău și de pericole. Corect? Sunt sigur că mamei lui i-ar plăcea să-i spună uneori: „Dacă mă iubești, ține poruncile mele.”
Îmi amintesc că, odată când David era mic, mergeam cu teleschiul. Am fost sus, în Ober Gatlinburg, iar lui Angie îi este frică de înălțime, așa că ea a mers cu telecabina. Dar noi voiam să mergem cu Toboganul alpin, care cobora muntele. Prima dată am urcat puțin cu un mic teleschi iar David a stat cu Angie. Lui Angie îi era frică, dar David nu avea nici o frică de înălțime, așa că vă puteți imagina cum a fost acea plimbare. Ea avea impresia că mergea pe teleschi cu o veveriță, pentru că David tot timpul se mișca, se apleca peste margine, se întorcea spre noi și ne făcea cu mâna. Apoi a apus: „Mamă, privește la aceasta!” Și teleschiul se legăna și se legăna, așa că i-a luat tricoul, cred că avea cinci sau șase ani, a înfășurat tricoul de pe el în jurul mâinii ei, și a spus: „David, dacă mă iubești, stai nemișcat! Dacă mă iubești, nu te mișca nici măcar un pic! Dacă mă iubești, ține porunca mea.” Când au coborât la baza muntelui, David a venit la mine și mi-a zis: „Tati, pot să merg cu tine? Mami nu mă lasă să mă mișc.”
Sunt sigur că și micuțului Henry le-ar place să-i spună: „Dacă mă iubești, doar ascultă-mă! Este pentru binele tău. Nu ți-am spus nimic care să te rănească; nu am făcut nimic care să-ți facă rău; nu ți-am dat nici o poruncă să te împiedice să te distrezi.” Dumnezeu îngăduie să fim părinți ca să învățăm câteva lucruri. Știți, când privesc la toată această piesă, îmi amintesc că am crescut copii.
Noi avem un șemineu cu lemne, iar Henry știe că este fierbinte și că nu trebuie să-l atingă, dar se apropie de el și încearcă. Când privești un copil mic, el are…nu pot să nu spun, el are o natură păcătoasă…ei trebuie doar să împingă bariera, trebuie doar să treacă dincolo de poruncă. Tu îi spui: „Nu atinge!” Dar el se apropie mai mult și întinde mâna. „Nu atinge!” Apoi vine o corecție, o nuia de corecție și dintr-o dată viața lui este terminată: „Mama mă urăște iar tata nu vrea să mă distrez. Acesta este cel mai rău lucru pe care l-am trăit în toată viața mea!” Dar ei habar nu au că aceasta este dragoste; aceasta este milă; aceasta este har.
Știți ce știm cu toții ca părinți? Eu știu aceasta ca bunic care privește. Dincolo de orice umbră de îndoială, eu știu că într-o zi, o să-l atingă. Există vreun copil care nu o face? Eu știu că îl va atinge, știu că va veni o zi în care nu vom fi suficient de atenți, când el va avea puțin avans, și va atinge șemineul. Și atunci îl va durea, va fi dureros, dar știu că nu va muri; nu-i va pune viața în pericol, nu va fi ceva permanent, dar știu că atunci când îl va atinge, va înțelege mila și harul care se găsesc în porunci. Aceasta este viața, prieteni. Acesta este felul în care mergem.
Tu știi că se va întâmpla, știi că îl va atinge, dar știi că în acel moment, își va da seama că „Mama mă iubește, și porunca ei a fost spre binele meu, nu pentru răul meu.”
În mesajul Părtășia, fratele Branham a spus:
„În încheiere, aș putea spune un lucru; în încheiere aș putea spune aceasta: În grădina Eden, când Dumnezeu a văzut că copiii Lui au păcătuit și L-au părăsit, Dumnezeu Însuși care este Judecătorul Suprem, a făcut o împăcare pentru a putea restabili acea părtășie cu creaturile Sale, prin sângele vărsat al unui animal.”
În mesajul Desăvârșire, profetul a spus:
„Acum, când Dumnezeu a văzut că copiii Săi au călcat Legea Sa și că trebuie să moară de moarte, a intervenit Dragostea Suverană pentru a face o cale.”
Ce au făcut ei? Au călcat Legea. Știau ei aceasta? Da. Le-a spus El dinainte? Da. Ar fi trebuit s-o facă? Nu. Dar când au făcut-o, și când s-au uitat la reacția Lui, El a venit în scenă și le-a oferit un înlocuitor ca să-i mențină în părtășie. Au suferit? Da. Și noi încă suferim consecințele neascultării Cuvântului. Cu toate că nu a îndepărtat suferința, El a coborât și a făcut o ispășire pentru a putea păstra părtășia.
„…atunci Dragostea Suverană a intervenit pentru a face o cale, deoarece Dumnezeu a văzut că acești copii urmau să fie absolut anihilați total din Prezența Sa. Nu era nimic altceva de făcut pentru că ei încălcaseră Legea Lui, iar pedeapsa încălcării Legii Lui, era moartea. Apoi, Dragostea Lui Dumnezeu a ieșit pentru supușii Săi.”
Ce a fost Dragostea lui Dumnezeu? Dragostea lui Dumnezeu a dat Porunca, și când ei au eșuat, Dragostea Lui a restabilit părtășia. Aceasta a fost Dragostea Lui.
Ei aveau nevoie acum de eliberare. De ce? Ei aveau nevoie de eliberarea de despărțirea veșnică de Dumnezeu; aveau nevoie de eliberarea de despărțirea de părtășia cu Dumnezeu. De ce aveau nevoie? Ei aveau nevoie de eliberare, dar eliberarea s-a găsit mai întâi în Poruncă. Dacă ar fi ținut acea Poruncă, nu ar fi avut nevoie niciodată de Geneza 3, dar acum erau în nevoie și eliberarea lor se găsea în mila și îndurarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a venit în scenă și a făcut pentru ei ceea ce ei nu puteau face singuri pentru ei înșiși.
„Apoi, Dragostea lui Dumnezeu a ieșit pentru supușii Săi, iar când Dragostea divină este proiectată, harul suveran produce obiectul iubirii. Și Dumnezeu, prin cunoștința Sa, când a iubit rasa Sa atât de mult, totuși cu pedeapsă, El a făcut ca moartea înlocuitoare să aibă loc în grădina Eden. Adică, El a luat o făptură nevinovată, un miel care nu cunoștea păcatul, și care a mers ca un înlocuitor să lucreze și să moară în locul păcătosului vinovat. Și a fost înjunghiat un miel pentru a ține viața supușilor Săi.”
Aș vrea să mergem la Apocalipsa 13.8:
„Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în Cartea Vieții Mielului, care a fost înjunghiat.”
Înseamnă că Dumnezeu a ucis un miel înainte de întemeierea lumii. El a avut și o Carte, Cartea Vieții, iar o parte din acea Carte, este Cartea Vieții Mielului, înregistrarea aleșilor; iar Dumnezeu a format-o înainte de întemeierea lumii. El avea deja un Plan de răscumpărare și Se avea deja pe Sine, să vină ca Fiu, pentru a fi Jertfa de ispășire pentru păcatele copiilor Săi.
Știți ce știa El deja? El știa că ei vor atinge șemineul; știa că o vor face și știa ce se va întâmpla. El le-a spus să nu o facă, și acesta era harul și îndurarea Lui, dar știa că în cele din urmă vor atinge plita, așa că a făcut deja o Asigurare pentru ziua în care se va întâmpla.
În dragostea Lui, a dat Porunca, dar înainte de Poruncă, dragostea Lui a făcut deja o cale de salvare și de împăcare. Aceasta este mila Lui, este harul Lui, de aceea eliberarea, salvarea se găsește în cele din urmă, în har și îndurare.
Știți ce se întâmplă acum când micuțul Henry atinge șemineul? Mă minunez cât de previzibilă este natura umană! Uneori, Henry primește o poruncă de la mama lui iubitoare și de la un tată iubitor, care vor ca el să fie în siguranță și protejat. „Dacă ții Porunca Mea, rămâi în dragostea Mea, și nimic nu te va răni.” Dar natura umană trebuie să depășească granițele.
Astfel, lucrul de care i s-a spus să nu se atingă, este singurul lucru din lume pe care vrea să-l atingă. Poate avea jucării împrăștiate pe podea, poate avea jucării în valoare de o mie de dolari, Henry nu vrea să atingă niciuna dintre ele, ci singurul lucru pe care vrea să-l atingă, este lucrul pe care nu are voie să-l atingă. Noi suntem la fel. Credem că nu suntem așa, dar așa suntem pentru că aceasta este natura umană.
Dumnezeu a spus lui David: „Ți-am dat pământuri, ți-am dat soții; dacă ai fi vrut mai multe soții, ți-aș fi dat mai multe, dar a trebuit să te duci și să atingi soția altuia, despre care ți-am spus să nu te atingi. Dacă ai fi vrut o altă soție, ți-aș fi dat o altă soție, dar a trebuit s-o atingi pe aceea despre care ți-am spus să n-o atingi.”
Podeaua este plină de tot ce vrea el, dar Henry vrea să atingă altceva, și când merge să-l atingă, mama îl corectează, iar el începe să plângă, își arcuiește spatele și se aruncă pe jos. „Este tratat nedrept, este înțeles greșit și nimeni nu-l iubește.” „De ce mi se întâmplă aceasta?”
Știi, dacă ești creștin, nu scapi cu nimic, pentru că toiagul lui Dumnezeu este milă și îndurare. „De ce mi se întâmplă aceasta? De ce am eu atât de multe probleme? De ce nu-mi pornește mașina? De ce eu nu am aceasta și ei de ce o au? De ce aceasta…?”
Doar întreabă-L pe Dumnezeu. „Doamne, dacă vrei să fac ceva diferit de ceea ce fac…” Aceasta nu înseamnă că fiecare încercare este o pedeapsă, dar este un moment bun ca să pui o întrebare, măcar să știi ce face.
Henry merge spre micul șemineu și întinde mâna, apoi privește peste umăr să vadă dacă se uită cineva la el, iar mama și tata vor spune: „Nu!” Dar, dacă are suficient loc și nimeni nu se uită, va merge mai departe, iar dacă mama sau tata se ridică de pe canapea să meargă și să-l ia de acolo, știți ce face? Va fugi la salvatorul lui, la cel care i-a dat viață ca să-și poată împlini pofta, dorința.
Dar într-o zi, el va atinge șemineul, lucrul pe care l-a poftit, singurul lucru pe care a dorit să-l experimenteze, ca să știe cum este pentru el însuși, dar în momentul în care are această experiență, regretă că a făcut-o. De câte ori vi s-a întâmplat aceasta și vouă, și mie? Acum eu fug de ceea ce nu trebuie să avem.
David nu a trebuit să se atingă de Bat-Șeba, și cred că în momentul când și-a împlinit dorința, pofta, a regretat că a chemat-o în palatul său. Dar ce s-a întâmplat?
Știți ce se va întâmpla cu micuțul Henry? El nu este încă insensibil, nu este încă pătat de lume, încă nu are fățărnicie și nu încearcă să arate bine, dar știți ce se va întâmpla cu el? În momentul în care atinge șemineul și simte durerea, va fugi înapoi la mama, va fugi înapoi la tata și se va arunca în brațele lor plângând de durere. Și știți ce vor face mama și tata? Vor avea milă, dragoste și îndurare pentru micuțul Henry. El nu va fi bătut, nu va fi pedepsit și nu i se va spune: „Ți-am spus…” Știți ce va primi? Va primi un unguent, va primi orice va calma durerea; orice mângâiere și orice va îndepărta durerea. Va fi sărutat, mângâiat, îmbrățișat. Vedeți?
Dacă noi am înceta să fim mândri și aroganți și să încercăm să ne salvăm fața; dacă atunci când atingem șemineul sau orice am face, am alerga înapoi la Dumnezeu, ne-am arunca în brațele Lui și I-am spune: „Doamne, m-am rănit din nou. M-am rănit pe mine și mi-am rănit familia, dar Doamne, vrei să mă salvezi? Vrei să mă ierți? Vrei să mă cureți? Doamne, ai milă de mine! Doamne, vrei să mă îmbrățișezi din nou? Vrei să-mi spui: „Vei fi bine din nou?”
Spuneți, ce-l poate răni pe Henry pentru puțin timp? S-ar putea să-l usture câteva zile, s-ar putea să aibă o mică veziculă, s-ar putea să se întâmple așa ceva, dar până la urmă el va înțelege că porunca mamei este dragoste; că ceea ce a spus tata este dragoste.
Unde găsesc dragoste după ce am eșuat? Chiar acolo unde am găsit dragoste prima dată, acolo unde am primit Porunca prima dată, pentru că totul este dragoste; este mila și îndurarea lui Dumnezeu. Este Porunca Lui, și de asemenea, este restaurarea Lui, mila Lui, harul și iertarea Lui. Totul este dragoste, este dragostea Lui pentru copiii Lui. Oh, mi-aș dori să fim mai mult ca niște copii.
Noi nu trebuie să ne comportăm ca și cum nu ne-am atins de șemineu, căci vom veni aici și degetele noastre vor sfârâi (sss !), și toți vor vedea fumul care iese din mâna noastră. Acesta este adevărul, prieteni. Noi toți putem spune când ceva nu este corect, și dacă cineva nu este în stare să recunoască, noi putem vedea. Punem mâna în buzunar, deși ne doare de înnebunim, dar vrem ca nimeni să nu știe ce am făcut. Ne ascundem de alții și încercăm s-o ascundem și de Dumnezeu, chiar atunci când ar trebui să spunem: „Am încălcat Cuvântul lui Dumnezeu și m-am rănit. Am nevoie de mângâiere; am nevoie de dragoste; am nevoie de vindecare; am nevoie de restaurare.”
Unde o vei găsi dacă nu o iei de la Trupul lui Hristos? De ce nu putem veni la Hristos, în Trupul Lui, și să spunem: „M-am rănit din nou.” De ce nu putem găsi dragoste, milă, har și îndurare în felul oferit de Dumnezeu? Cel care dă Porunca este Cel care restaurează, pentru că aceasta este dragostea lui Dumnezeu.
Fratele Branham a spus:
„Când dragostea Lui Și-a proiectat sentimentul, Hristos a ieșit să-ți ia locul. A fost nevoie de Ceva pentru a-ți lua locul; marea Lui dragoste a mers pentru tine și harul a oferit o Jertfă pentru tine.”
Știți ce a oferit dragostea Lui mai întâi? O Poruncă! Știți ce au oferit harul și îndurarea? Au oferit o Jertfă atunci când voi ați călcat Porunca. Când a avut Dumnezeu Jertfa? Dumnezeu a avut Jertfa înainte de a da Porunca. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu.
Să mergem la Isaia 53. Fratele Branham a spus că această viață este pregătirea noastră pentru a domni. Corect? Dumnezeu știe cum să ne antreneze. Când trecem prin situațiile prin care trecem în viață, de multe ori, ne dăm seama că numai Porunca funcționează, numai Cuvântul funcționează și acesta este singurul loc în care vreau să fiu. De fiecare dată când mă îndepărtez, mă rănesc pe mine însumi, îi rănesc și pe alții, și produc daune. De fiecare dată când ies din Poruncă, mă rănesc pe mine și pe alții, dar prin harul și îndurarea lui Dumnezeu, El mă va aduce înapoi, și de fiecare dată, învăț o lecție iar, și iar, și iar, ca să rămân în Cuvânt. Acesta este cel mai bun lucru.
Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât ne permite să învățăm această lecție. Dumnezeu nu a pus un gard în jurul pomului din grădină; Dumnezeu nu l-a tăiat și nu l-a ars; Dumnezeu nu a alergat jos să-i apuce de mână și să-i tragă, El știa că lecția pe care o vor primi, este o lecție valoroasă din care oamenii vor învăța.
Singurul lucru pe care-l vreau, este să rămân în dragostea Lui, să rămân în spatele Cuvântului Său, pentru că Cuvântul este cel mai sigur lucru pentru mine. Atunci nu voi rămâne cu cicatrici, cu vânătăi și răni, dacă rămân în Cuvânt. Dar cicatricile, vânătăile și rănile sunt, de asemenea, harul lui Dumnezeu.
Știți, când fratele Branham se întorcea în oraș și avea probleme din cauza vremii, era harul lui Dumnezeu care-i amintea: „Ține întotdeauna Cuvântul! Ascultă întotdeauna de Glasul Meu!”
Isaia 53.4-8:
„Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.
Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, n-a deschis gura.
El a fost luat prin apăsare și judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului Meu?”
Nu pentru El Însuși, ci pentru poporul lui Dumnezeu, pentru copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a trimis dragostea Sa pentru fărădelegile noastre, pentru neascultarea noastră, pentru eșecul nostru. Dragostea Lui ne-a oferit o cale de întoarcere, iar acea dragoste a fost găsită în Isus Hristos.
Când Dumnezeu a făcut acel trup și a pășit în El, Și-a trăit Viața Lui în El, apoi a mers și a vărsat Sângele lui Dumnezeu pe Calvar. De ce? Ca să-mi ispășească greșelile. De ce? Eu ar fi trebuit să fiu acolo, tu ar fi trebuit să fii acolo; eu ar fi trebuit să fiu biciuit, mie ar fi trebuit să-mi smulgă barba; eu ar fi trebuit să fiu scuipat, eu ar fi trebuit să fiu batjocorit i ridiculizat, eu ar fi trebuit să trec prin toate acestea, dar dragostea Tatălui a adus împăcarea printr-o Jertfă; și El Și-a oferit propria jertfă. Dacă aș fi rămas cu Cuvântul, n-aș fi avut nevoie niciodată de aceasta; dacă ai fi rămas cu Cuvântul, dacă Adam ar fi rămas doar cu Cuvântul, nimic din toate acestea nu ar fi fost necesare, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dar Dumnezeu a prevăzut aceasta înainte ca Adam să cadă, înainte ca femeia să fie înșelată, și El a făcut această pregătire. De ce? Cred că El vrea să-I cunoaștem dragostea, harul și îndurarea pe care le-a avut; cred că El vrea să-L cunoaștem în multitudinea harului, a milei și a îndelungii Lui răbdări, astfel încât să putem spune: „Nu am fost niciodată eu.” Nu am fost niciodată eu, pentru că eu doar am stricat, și am stricat iar, și iar, totuși El m-a salvat. Dar eu m-am încurcat din nou, iar El m-a salvat; apoi am greșit din nou, oh, dar harul și mila Lui îndelung răbdătoare, m-au salvat.
În mesajul Răpirea, fratele Branham a spus:
„Eu am predicat întotdeauna că El a fost divinitatea, nu doar un Om; El a fost Dumnezeu manifestat în carne. Dumnezeu, Atributul lui Dumnezeu, al dragostei, marile Atribute care au venit jos și s-au expus aici pe pământ. Isus a fost dragostea lui Dumnezeu care a zidit un trup în care a locuit IeHoVaH Însuși. El era plinătatea dumnezeirii, trupește. Dumnezeu a manifestat ceea ce era El, prin acel trup. Acel trup a trebuit să moară ca să poată spăla Mireasa cu Sângele Său.”
De ce avea El nevoie? El avea nevoie de mine să fiu curat, dar nu putea să Se bazeze pe mine să mă păstrez curat, așa că a oferit un Sânge, a oferit o Viață care să mă curețe. El Și-a adus înapoi Cuvântul care ne va curăța de murdăria acestor prostituate. De ce? Pentru că nu putea să Se bazeze pe mine pentru a mă păstra curat, pentru că omul este un eșec de la început.
Așadar, Dumnezeu a pregătit o asigurare, astfel încât, atunci când mă rănesc, să pot alerga înapoi la El și să-I spun: „Oh, îmi pare rău! Îmi pare rău! Îmi pare rău!” Iar El să poată spune: „Eu am un Salvator! Eu am o Ispășire; am un Cuvânt; am un Sânge care va spăla acel păcat. Eu am pregătit deja totul. Știam că într-o zi, îl vei atinge, de aceea dragostea Mea pregătit totul. Ceea ce trebuie să faci, este să te întorci la Cel care te iubește, pentru că Cel care te iubește, este Salvarea ta. El are Unguentul, are Crema, are lucrul care te va vindeca și te va reface; te va bandaja și te va elibera.”
În 1Ioan 1.8, citim:
„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri…”
Fratele Branham a spus:
„Păcătoșii nu au păcate, ei sunt păcătoși, ceea ce este necredință.” Tot ce fac ei, este un atribut al necredinței, dar sfinții au păcate. Noi cădem, noi avem greșeli, nelegiuiri, alunecări. Corect? Noi nu avem necredință în Cuvânt, noi pur și simplu, eșuăm. Noi am fost eliberați de a fi păcătoși, de necredință, nu suntem în acea categorie. Noi suntem sfinți acum, dar tot eșuăm, în unele situații încă facem greșeli, încă mai cădem, nu suntem scutiți.
Ce facem acum? Ioan spune aici: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele, și să ne curețe de orice nelegiuire.”
De ce? Pentru că El are o Apă, Apa Cuvântului Sângerând, care poate spăla toate păcatele, toate greșelile. Ce caută El? El așteaptă să nu ne mai îndepărtăm de El, și să nu ne mai apropiem de lucrul pe care nu ar trebui să-l atingem. El nu poate face mai mult, El a spus tot ce trebuia să spună; El a predicat ce avea de predicat; a trimis un profet, a trimis un predicator, a trimis Biblia, avem casete, am primit cărți, iar la un moment dat, va trebui doar să vă privească cum atingeți șemineul.
Oh, dar dacă spunem imediat: „Oh, Doamne! Oh, Doamne, am atins șemineul! Am făcut ceea ce mi-ai spus să nu fac și acum sunt rănit. Te rog, iartă-mă! Oh, Doamne, vrei să mă speli? Curăță-mă, Te rog!” Aceasta caută El, prieteni. El știa că vei atinge șemineul, de aceea El este Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii.
Nu te preface că nu ai făcut. Dacă te prefaci că nu ai atins niciodată șemineul, înseamnă că nu ai nevoie de Sângele Lui; nu ai nevoie de spălarea cu Apa Cuvântului, ai ajuns deja la perfecțiune. Te plimbi cu mâinile în buzunare și te comporți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Haideți să alergăm înapoi la Tatăl, și să-I spunem: „Oh, Doamne, l-am atins!” Oricum El știe că ai făcut-o, El știe că l-ai atins. „Am făcut ceea ce nu trebuia să fac; am spus ceea ce nu trebuia să spun; m-am uitat la ce nu trebuia să mă uit, dar Te rog, iartă-mă și vindecă-mă! M-am rănit pe mine însumi, mi-am făcut cicatrici; m-am vătămat pe mine însumi, mintea mea este poluată și trupul meu este corupt. Nu este vina Ta. Tu ai fost întotdeauna milos, ai fost mereu…”
Știți, uneori ne rugăm rugăciuni atât de prostești: „Doamne, de ce nu m-ai oprit?” Aceasta este o rugăciune absolut egoistă. Ai vrut ca Dumnezeu să împărtășească responsabilitatea pentru că tu ai călcat Cuvântul Său. „Doamne, de ce nu m-ai oprit? Tu ai fi putut să mă oprești, de ce nu ai luat aceasta? De ce nu mi-ai stat în cale? De ce nu m-ai oprit? De ce nu ai închis ușa? De ce nu ai trimis pe cineva?”
Nu este vina lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său; ni l-a dat în orice format, în orice formă și perfecțiune. Avem Cuvântul Său! Nu este vina Lui, este vina noastră, așa cum a spus Daniel.
Dacă ne-am recunoaște și nu am încerca să facem responsabilă biserica…„Părinții mei să răspundă; alți membri ai trupului; soțul meu este responsabil; șeful meu este de vină, pentru că m-a supărat am spus acele cuvinte; m-au înșelat cu orele suplimentare, de aceea am furat calculatorul.”
Acestea sunt prostiile care ne trec prin minte, în loc să spunem: „Doar eu am eșuat! Eu am greșit și merit această durere. M-am rănit și mă doare, Oh, Doamne!”
Henry habar nu are cum sare mama să-l salveze; habar nu are cum îl va primi; tot ce știe, este că, „Mama și tata pot să mă ajute acum. Ei pot face ceva pentru mine. Eu nu știu ce să fac.”
Și vă spun: Poate nu știi cum te va ajuta Dumnezeu în situația ta și cum poate trece această tragedie din viața ta; cum vor trece rănile pe care ți le-ai făcut, dar nu-ți face griji, doar fugi la El cu mâna întinsă și spune-I: „Oh, Tată, Dumnezeule! Tată! Tată, m-am rănit! Vrei să mă vindeci? Vrei să mă restaurezi? Vrei să mă ajuți, Doamne?”
„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri.” Oh, dar, „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.”
În mesajul Evanghelismul timpului de sfârșit, fratele Branham a spus:
„Voi nu puteți să-L epuizați pe Dumnezeu. Vă puteți imagina un șoricel sub marile grânare din Egipt, spunând: „Mai bine aș mânca un bob de grâu pe zi, pentru că s-ar putea să-l termin înainte de secerișul următor?” Puteți să vă imaginați un peștișor, cam atât de lung, înotând în mijlocul Oceanului și spunând: „Mai bine aș bea această apă cu economie pentru că s-ar putea să sece?” Oh, aceasta este să încerci să excluzi bunătatea și mila lui Dumnezeu față de poporul Său.”
Să nu credeți niciodată că nu puteți merge din nou la El; că nu puteți să vă pocăiți încă odată, și să-I spuneți: „Mi-e atât de rușine, am făcut același lucru pe care l-am făcut înainte. Aceasta este a treia, a patra sau a cincea oară.” Nu contează.
Vreau să spun că atunci când ucenicii L-au întrebat: „De câte ori trebuie să iert pe cineva care greșește împotriva mea?”, Isus a spus: „De patru sute nouăzeci de ori.” Și aceasta doar într-o zi. El încerca să-i învețe cum să-l ierte pe fratele lor.
Ce ziceți de iertarea lui Dumnezeu? „Am făcut deja o greșeală, nu pot să mă întorc din nou la Dumnezeu.” Cine spune că nu poți să te întorci din nou la Dumnezeu? Cine spune că El obosește și Se satură vreodată să te încurajeze, să te vindece, să te mângâie? Cine spune că harul și îndurarea Lui se epuizează vreodată? Cine spune că îndelunga Lui răbdare pentru copiii Lui s-a terminat? Îndelunga Lui răbdare pentru copiii Lui nu s-a terminat. El nu rămâne fără milă, mila Lui nu se va termina. El nu rămâne fără milă!
„Ei bine, acesta este un păcat mare. Tu nu știi, frate Chad, dar acesta este foarte rău.”
Ascultați, păcatul mic și păcatul mare sunt la fel și pot lăsa cicatrici diferite în viața ta. În ochii lui Dumnezeu, nu este diferit, pentru că și păcatul mare și cel mic sunt o încălcare a Cuvântului lui Dumnezeu. Dar efectul lor asupra vieții noastre poate varia. Aceasta este realitatea vieții, Cicatricea pe care o ai, durerea pe care o suferi și durata timpului cât trebuie să suferi poate varia în funcție de ceea ce facem, dar nu schimbă nimic în ochii lui Dumnezeu. Dacă îți vei mărturisi păcatele, El este credincios și drept să-ți ierte păcatele și să te curețe de orice nelegiuire. Chiar dacă este a patru sute nouăzecea oară, tu nu poți epuiza bunătatea și mila lui Dumnezeu pentru poporul Său.
Să mergem la Romani 3. Vedeți de ce subiectul de miercuri a fost incomplet? Noi știm că acesta este Adevărul. Nu putem nega că este Adevărul, este Adevărul absolut, dar ne lasă pe fiecare din noi falimentați și săraci; ne arată că noi suntem un eșec, și că El merită totul. Acum înțelegem de ce aceste două lucruri trebuie să se unească, astfel încât să știm cum să trăim.
Romani 3.22-27:
„și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”
Eu cred că totul este așa, cred că sunt inclus și eu aici.
„Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin Răscumpărarea care este în Hristos Isus.
Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în Sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui prin iertarea păcatele trecute, prin răbdarea lui Dumnezeu;
Pentru ca în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Unde este pricina de laudă? S-a dus. Prin ce Lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței.”
Dacă am fi putut face tot ce ne-a poruncit Dumnezeu, și am fi făcut întotdeauna totul corect, nu am fi avut nevoie niciodată de Hristos. Este adevărat? Nu am fi avut nevoie de Sânge, dar El a știut că nu o vom putea face.
Vreau să spun că noi nu am reușit niciodată să facem bine. „Aceasta ne exclude de la obligația de a ține Poruncile Lui? Înseamnă că, dacă Îl iubim, nu vom ține…” Nu, aceasta nu schimbă prima lucrare nici un pic; nu schimbă nimic din ceea ce am spus, ci este obligatoriu, este imperativ. Aceasta vrea Dumnezeu, aceasta așteaptă, și dacă vom încălca acest lucru, ne vom face rău. Acesta este adevărul. Realitatea este că, dacă am putea respecta Poruncile și am face tot ce a spus, nu am mai avea nevoie de Sânge; nu am mai avea nevoie de spălarea cu Apa Cuvântului.
Realitatea este că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, acesta este Zidul care nu poate fi penetrat, acesta este Siguranță și nu avem nevoie de nimic altceva.
Problema suntem noi, pentru că noi am fost născuți în păcat, zămisliți în nelegiuire, noi suntem un eșec de la început și continuăm să eșuăm. Eu am nevoie de eliberare, nu doar de eliberarea din Cuvânt, acesta ne eliberează de multe gânduri.
Prieteni, în viața pe care o trăim în familiile noastre, în părtășie, noi suntem eliberați de atâta durere, de atât de multă suferință, pe care lumea o experimentează chiar acum.
Porunca Lui ne eliberează deja prin ascultare de Poruncă, dar nu reușim s-o facem tot timpul, de aceea avem nevoie de o altă eliberare care se află în harul și mila lui Dumnezeu. Eu am nevoie de un loc unde să merg și să spun: „Doamne, iartă-mă!”
Să mergem la Romani 11.25-30:
„Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ținea până va intra numărul deplin al Neamurilor.
Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, și va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
Acesta va fi legământul Meu pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele.
În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor.
Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută.
Vreau să citesc încă odată acest verset: „Căci după cum, în vremurile trecute, nu L-ați crezut pe Dumnezeu, totuși acum ați primit milă prin necredința lor.”
De ce? Noi nu eram credincioși, Neamurile nu credeau în Dumnezeu, dar prin necredința lor, Dumnezeu a putut să Se întoarcă de la ei, la Neamuri. Acesta a fost harul lui Dumnezeu pentru Neamuri, pentru că prin necredința lor, mila Lui Dumnezeu S-a întors acum la noi.
„..tot așa, nici ei n-au crezut acum, (Ei nu L-au crezut pe Hristos), pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare.
Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în necredință, ca să aibă milă de toți.
O, adâncimea bogățiilor, atât a înțelepciunii cât și a științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui!”
Ce a făcut Dumnezeu? El ne-a aruncat pe toți în necredință, astfel încât, să-Și arate îndurarea față de toți. Eu cred că Dumnezeu vrea să știm că El este un Dumnezeu milostiv și îndelung răbdător, și mila Lui nu se termină, și nu dă greș.
Chiar dacă Dumnezeu S-a întors de la evrei, ca să putem primi noi îndurare, prin mila noastră, într-o zi, vor putea primi îndurare și ei, când El Se va întoarce la ei. De ce? Ca să aibă milă de toți.
Nu știu voi, dar eu iubesc îndurarea Lui; iubesc mila și harul Lui Dumnezeu. Fără ele, toți am fi pierduți și morți. Dacă am primi ceea ce merităm, nu am fi acum aici, dar El ne-a dat ceea ce nu meritam, și acesta este harul și îndurarea Lui, marea Lui dragoste turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. Nu meritam, dar aceasta este dragostea Lui pentru noi.
Să mergem la Efeseni 2.4:
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare…”
Oh, iubesc aceste Scripturi! El nu este numai milostiv, El
este și bogat în îndurare.
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus,
ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi, în Hristos Isus.
Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.
Nu prin fapte, ca să nu se aude nimeni.”
Am înțeles aceasta? Nu. O înțelegem chiar acum? Mă îndoiesc de aceasta. Dar toată bogăția îndurării Lui Dumnezeu, care este bogat în îndurare, chiar și atunci când eram morți în greșeli și păcate, ne-a înviat deja în Hristos Isus. Ce mângâiere pentru viața aceasta, prieteni!
Niciodată nu deveniți atât de mari, nu ajungeți atât de sus în descoperire, nu ajungeți atât de sus în Realitatea a ceea ce suntem, încât să uităm că suntem încă în carne și oase. Vom atinge șemineul.
Urăsc să spun aceasta, dar voi tinerii, și voi, cei mai în vârstă, veți atinge șemineul. Dar când îl atingeți, nu vă ascundeți păcatul, renunțați la păcatul vostru și fugiți înapoi la Tatăl vostru și spuneți-I: „Oh, Doamne, am făcut ce mi-ai spus să nu fac. Am făcut-o, deși m-ai avertizat, dar o, Doamne, poți să mă ierți?? Vrei să mă speli, să mă cureți și să mă vindeci?”
Ascultați, mulți dintre noi încă suportăm consecințele lucrurilor pe care le-am făcut cu mult timp în urmă; încă avem cicatrici și consecințe ale păcatelor din trecut, ale eșecurilor din trecut, dar trebuie să spui: „Nu există Balsam din Galaad? Nu este vindecare?” Eu cred că există milă și pentru lucrurile făcute cu mult timp în urmă, înainte de a fi creștini; și chiar și după ce am devenit creștini, pentru eșecurile de acum douăzeci de ani. Dacă încă culeg o recoltă slabă, implor mila lui Dumnezeu și spun: „Oh, Doamne, transformă acest rău în bine. Dumnezeule, am făcut aceasta și o merit. Nu merit să vii pe scenă, nu-mi datorezi nimic, dar cred în marea Ta îndurare, cred în marele Tău har. Doamne, vrei să mă ierți pentru felul în care am tratat această persoană? Pentru felul în care am făcut aceasta? Pentru ceea ce a devenit fiica mea, fiul meu? Este eșecul meu, dar Doamne, vrei să ai milă, pentru că nu am reușit?”
Nu trăiți cu aceasta, prieteni, pentru că avem un Dumnezeu care este bogat în îndurare; mila Lui nu se termină și îndurările Lui se înnoiesc în fiecare dimineață. Nu renunțați! Continuați să vă întoarceți la El și să-I spuneți: „Oh, Dumnezeule îndurător, vrei să rezolvi aceasta în viața mea? Vrei să vindeci aceasta și să torni Balsamul din Galaad peste mine?”
Eu nu cred că mila Lui poate fi epuizată. Știți când avem nevoie de milă? Noi nu avem nevoie de milă când facem bine, ci avem nevoie de milă atunci când suntem vinovați. Este adevărat?
Tu poți spune: „Vreau să am milă de tine și te las să pleci. Știi că îmi datorezi cinci dolari, dar îți arăt îndurare…” Tu nu spui: „De când îți datorez cinci dolari? Eu nu-ți datorez nimic.” Deci, tu nu poți să acorzi milă cuiva decât dacă este vinovat.
Când ne găsim vinovați, vinovați de durere, vinovați de suferință, vinovați de distrugerea familiei, vinovați de tot felul de probleme, deci când ne găsim vinovați, avem nevoie de milă, și eu nu m-aș opri să implor mila lui Dumnezeu. Eu n-aș înceta să spun: „Doamne, Tu știi ce merit, merit tot ce primesc, plus…Dar, Doamne, mila Ta m-a adus până aici și cred că mila Ta și harul Tău mă pot restabili, mă pot vindeca, pot aduce înapoi o familie, pot aduce înapoi copiii, pot face orice. Dumnezeule, pentru mila Ta nu este limită, de aceea implor mila și îndurarea Ta; vrei să lași îndurarea Ta să curgă, Doamne? Vrei să aduci harul Tău în viața mea și să-mi vindeci rănile pe care mi le-am făcut mie însumi și altora?”
Cred că în final, eliberarea se găsește în har și îndurare.
Vreau să citesc din Psalmul 136.1:
„Aduceți mulțumiri Domnului căci este bun.” Apoi spune:
„Căci mila Lui dăinuiește pentru totdeauna.” (traducere din engleză).
Eu voi citi prima parte, iar voi să citiți a doua parte.
„Aduceți mulțumiri Domnului căci este bun!”
Adunarea spune: „Căci mila Lui dăinuiește pentru totdeauna!”
Aduceți mulțumiri Dumnezeului dumnezeilor, căci în veac ține îndurarea Lui!
Aduceți mulțumiri Domnului domnilor, căci în veac ține îndurarea Lui!
Lui, care singur face mari minuni, căci în veac ține îndurarea Lui!
Lui, care prin înțelepciune a făcut cerurile, căci în veac ține îndurarea Lui!
Lui, care a întins Pământul deasupra apelor, căci în veac ține îndurarea Lui!
Lui, care a făcut luminători mari, căci în veac ține îndurarea Lui!
Soarele ca să stăpânească ziua, căci în veac ține îndurarea Lui!
Luna și stelele, ca să stăpânească noaptea, căci în veac ține îndurarea Lui!
Lui, care a lovit Egiptul în întâii lor născuți, căci în veac ține îndurarea Lui!
Și a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ține îndurarea Lui!
Să coborâm la versetul 23:
„Pe El, care Și-a amintit de noi când eram în starea noastră înjosită, căci în veac ține îndurarea Lui!
Și ne-a izbăvit de asupritorii noștri, căci în veac ține îndurarea Lui!
Lui, care dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ține îndurarea Lui!
Aduceți mulțumiri Dumnezeului cerurilor, căci mila Lui dăinuie pentru totdeauna!”
Credeți aceasta? Credeți că mila Lui dăinuie pentru totdeauna? Indiferent ce ați făcut, indiferent câtă durere ați provocat, indiferent câte cicatrici purtați, indiferent cât este de greu, nu uitați că mila Lui dăinuie pentru totdeauna.
Eu cred din toată inima mea că eliberarea se găsește mai întâi în Poruncă, iar dorința mea este să țin toate Poruncile Lui, pentru că așa voi rămâne în dragostea Lui și voi fi o comoară deosebită. Aceasta vrea El, aceasta Îi face plăcere, și aceasta este dorința mea. Dar știu că omul este un eșec de la început, iar când cad, când nu reușesc și stric Planul lui Dumnezeu; când nu ascult de Cuvântul Lui și mă rănesc pe mine însumi…
Ascultați, Dumnezeu nu m-a rănit niciodată, ci eu singur m-am rănit. Nimeni nu m-a rănit, ci m-am rănit eu singur, iar când ajung în acel loc, știu că la final, eliberarea se va găsi în harul și îndurarea Lui, astfel încât, copiii lui Dumnezeu să nu rămână niciodată fără eliberarea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că mila Lui dăinuie pentru totdeauna.
Oh, credeți aceasta, prieteni? Ar trebui să ne bucurăm, să fim fericiți; ar trebui să fim liberi, pentru că îndurarea Lui dăinuie pentru totdeauna. Să ne rugăm.
O, Tată cresc, Dumnezeule, noi avem nevoie de Tine! Doamne, Dumnezeule, noi am fost semănați în păcat, am ieșit din pântece corupți, născuți greșit, și dincolo de aceasta, Doamne, când am avut ocazia, am greșit. Îmi pare rău, Doamne! Te rog să mă ierți, și Te rog să ierți poporul Tău, care stă aici în fața Ta.
Doamne, Dumnezeule, Tu ne-ai spus că dacă ne vom pocăi de păcatele noastre, Tu ești credincios și drept ca să ne ierți păcatele și să ne cureți de orice nelegiuire. Oh, Doamne, toarnă Balsamul Tău vindecător pe rănile noastre!
Doamne, într-o adunare mare ca aceasta, fără nici o îndoială că există un anumit număr de indivizi care au fost răniți de propriul lor eșec, care au cicatrici și răni adânci, și nu au doar propriile lor răni, ci i-au rănit și pe alții, au rănit membrii familiei, copii, soți, părinți, frați și surori în Hristos, dar Dumnezeule, iartă-ne!
Doamne, recunoaștem că nu merităm nimic. Când vine vorba despre merite, nu merităm nimic decât durere, suferință, cicatrici și umilință. Nu merităm nimic. Dar, Doamne, nu ne uităm la noi, ci privim la promisiunea Ta, privim la marea Ta dragoste, care ne-a oferit un Miel înainte de a exista un eșec. Doamne, eu cred că ai oferit acel Miel pentru mine, că acel Miel a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii pentru a acoperi toate păcatele mele, de aceea, Doamne, vin la Tine și Te rog să aduci acum o vindecare supranaturală, prin harul Tău și prin îndurarea Ta.
Doamne, adu o eliberare, pentru că, fără îndoială, aici sunt oameni care sunt legați într-un fel de păcat; legați de o dependență, legați de un obicei, legați într-un fel pentru că au călcat Cuvântul Tău. Sunt familii care sunt afectate, Doamne, și sunt legați într-un fel pentru că Ți-au încălcat Cuvântul. Pot avea relații tensionate pentru că au încălcat Cuvântul Tău, dar, Doamne, nu avem nimic de spus în favoarea noastră, suntem vinovați. Ne este rușine și ne pare rău, dar, întindeți Doamne, harul și mila peste fiecare din aceste situații; lasă Sângele Tău, spală-ne prin Apa Cuvântului Sângerând, pe care ni L-ai dat în această zi. Vindecă, restaurează și binecuvântează-ne, Doamne!
Îți mulțumim, Doamne, pentru bunătatea Ta! Revarsă-Ți harul din belșug în viețile noastre și ajută-ne să trăim altfel decât am trăit vreodată înainte! Lasă Duhul Tău să vină peste noi și să ne conducă, Doamne, să nu mai repetăm eșecul, ci ajută-ne să ținem seama de Duhul Tău și să ne predăm Duhului Tău, să ne predăm Cuvântului Tău. Ajută-ne să avem o trăire mai înaltă, mergând pe cale, diferit de cum am mers înainte.
Doamne, noi suntem complet dependenți de Tine, și Te rugăm să ne vezi nevoile, vindecă-ne și izbăvește-ne prin marele Tău har.
Doamne, dacă este cineva aici care nu a primit niciodată acea iertare, sau dacă în viața lor există o barieră pe care se tem s-o treacă; poate se tem să se predea Ție, poate știu că greșesc că sunt separați de lucrarea Ta și separați de Viața Ta; indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, Te rog să mergi la ei și să le dai curaj să alerge la Tatăl care îi iubește; să alerge la Salvatorul care a făcut prevăzut deja o cale, înainte de căderea în păcat și de eșecul vieții. Ajută-i să înțeleagă că Tu ai deja un Plan pentru viața lor: să-i vindeci, să-i răscumperi și să-i restaurezi.
Dumnezeule, dacă nu Ți-au acceptat iertarea și nu au primit mântuirea Ta în dar, Te rog să-i ajuți chiar acum să-și deschidă inima și să treacă dincolo de bariera trecutului, dincolo de bariera eșecului, dincolo de bariera de a nu fi destul de buni, dincolo de teama de a nu putea trăi Viața Ta, ajută-i să treacă de toate acestea, și să vină, pur și simplu, la Tine, alergând cu mâinile ridicate și spunând: „Oh, Doamne, am nevoie de mântuirea Ta! Am nevoie de mila Ta! Am nevoie de harul Tău!”
Doamne, Te rog să binecuvântezi pe fiecare tânăr și pe fiecare persoană în vârstă! Doamne, Tu ai prevăzut pentru fiecare un Plan de care avem nevoie în această viață și în acest timp de sfârșit.
Doamne, noi nu trebuie să trăim sub poverile noastre, nu trebuie să rămânem legați, zdrobiți și prăbușiți, pentru că Tu ai trimis un Balsam din Galaad ca să ne vindece, să ne refacă, să vindece locurile zdrobite.
Dumnezeule, te rog să ne ajuți să ne deschidem inimile ca să Te primim, Doamne, să fim sinceri cu Tine, să fim deschiși și să-Ți permitem să ne schimbi viețile, pentru a ne vindeca și a ne reface prin harul Tău. Fă o lucrare supranaturală printre noi, Doamne, prin harul și mila Ta. Izbăvește-ne de sinele nostru și de durerea noastră; izbăvește-ne de consecințele răzvrătirii noastre și restaurează-ne de dragul harului Tău mare și de dragul Numelui Tău, căci ne-ai numit un popor după Numele Tău.
Doamne, ridică-ne, scoate-ne din lutul nostru, ridică-ne din groapă și restaurează-ne, vindecă-ne și fă-ne asemenea cu Tine, pentru marea Ta glorie, ca să fim mărturii și trofee ale harului și a milei Tale, a dragostei Tale.
O cerem, Doamne, conform Planului Tău măreț și a îndurării Tale mari, în Numele lui Isus Hristos!
Binecuvântează poporul Tău, Doamne, și fă ca nici unul să nu plece de aici, la fel cum a venit. Nu există nici un motiv pentru care să iasă de aici la fel cum a intrat, pentru că Tu ai făcut o prevedere, Doamne, și ne-ai spus despre dragostea Ta, despre mila și harul Tău.
Dumnezeule, Te rog să trimiți Medicamentul Tău, Duhul Sfânt în fiecare inimă ca să înviorezi Viața care este acolo. Restaurează, vindecă și fă o lucrare puternică chiar acum.
Fă ca nimeni să nu piardă oportunitatea pe care o are. Doamne, Te rog s-o faci după voia Ta și După Cuvântul Tău, în Numele lui Isus Hristos. AMIN.