Să deschidem Bibliile la 1Ioan. Vom continua cu tema noastră, Deosebind dragostea adevărată, și vă voi spune imediat și subtitlul.
1Ioan 4.16:
„Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste, și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.”
Să mergem și la Romani 5.5:
„Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”
Așadar, vedem că Dumnezeu este dragoste, iar cei care rămân în dragoste, rămân în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în ei. Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile lor prin Duhul Sfânt, care le-a fost dat. Deci, nu este posibil să avem acest fel de dragoste fără Dumnezeu, fără nașterea din nou, fără Viața lui Hristos în interior. Acest lucru nu este ceva în care poți să-ți faci drumul, pentru că aceasta este dragostea lui Dumnezeu care este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.
Noi vrem să vorbim despre a deosebi dragostea adevărată, pentru că, așa cum a spus fratele Branham, există două feluri de dragoste, și el a vorbit despre amândouă și a pus în contrast dragostea Agape cu dragostea fileo; pe una a numit-o, „dragostea pământească sau dragostea umană,” iar pe cealaltă a numit-o, „dragostea divină sau dragostea cerească.” Pentru a ne arăta diferența dintre cele două, el a folosit o mulțime de exemple și a spus:
„Dragostea fileo, te va face gelos pe soția ta; și dacă un alt bărbat este interesat de ea, acea dragoste te poate face atât de gelos, încât ai vrea să-l omori pe acel bărbat. Dar dragostea Agape te face să vrei să te rogi pentru sufletul lui ca să fie salvat.”
Astfel, fratele Branham a spus că cele două sunt foarte diferite una de cealaltă. Dragostea pământească, dragostea fileo, este dragostea în care am crescut, dar există o altă dragoste care este mult mai înaltă decât aceasta și pe aceasta dorim să ne concentrăm. Astfel, aș vrea să iau ca subtitlu: Dragostea caută ce este mai bun pentru destinatarul său, și vom privi la aceasta din două unghiuri diferite.
Mai întâi, vreau să citesc din nou citatul din mesajul, Epoca Bisericii Tiatira, din Cartea, „Epocile Bisericii.”
„Eu vreau să vă dau o avertizare chiar aici. Privind zilele din urmă, ni se spune că, din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. În Laodicea sau în ultima epocă, dragostea de sine și dragostea pentru lucrurile materiale vor lua locul adevăratei dragoste a lui Dumnezeu.”
Așadar, vedem că ne luptăm cu dragostea de sine și cu dragostea pentru lucrurile materiale, și eu cred că dragostea de sine este mult mai înrădăcinată în trupul nostru și în existența noastră umană, decât ne dăm noi seama. Această dragoste de sine și mândria au fost injectate în rasa umană la cădere, în timpul hibridării, deoarece acestea sunt atributele lui Lucifer însuși: mândria și dragostea de sine. Prin șarpe, el a putut să se injecteze în rasa umană, așa că acum acestea au fost injectate în fiecare din noi, în natura noastră căzută, de aceea toți ne luptăm cu mândria și cu dragostea de sine.
Eu am meditat mult la acest subiect, am petrecut mult timp meditând la el și rugându-mă, și sunt îngrozit, absolut îngrozit de mine, pentru că îmi dau seama cât de mare este egoismul meu, motivația mea.
Dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi înșine și ajungem la o onestitate reală, vom recunoaște că o mare parte din ceea ce facem, este din cauza iubirii de sine. Suntem atât de motivați de aceste motive greșite, de aceea cu adevărat este nevoie de Dumnezeu, de Duhul Sfânt pentru a ne smulge din aceasta, pentru că este în noi, a fost încorporat în noi la naștere. Astfel, avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu, avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul este o Sămânță și această Sămânță Cuvânt, intră și aduce Viață. Duhul lui Dumnezeu dă Viață Cuvântului de care avem nevoie, pentru a primi Cuvântul despre dragoste și pentru a-L lăsa să prindă Viață prin lucrarea Duhului, pentru că suntem atât de blocați în dragostea de sine, în conștiința de sine, și în atenția de sine.
Așadar, când ajung cu adevărat la aceasta, sunt cu adevărat sincer și renunț să-mi găsesc scuze, îmi dau seama că acolo există prea multă dragoste de sine, și sunt îngrozit de aceasta. Eu nu spun aceasta doar așa, ci pentru că aceasta este realitatea, este exact unde suntem și avem nevoie de Dumnezeu. Categoric avem nevoie de Duhul lui Dumnezeu, avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre pentru a înflori; vreau să spun, să germinăm pentru a prinde Viață prin lucrarea Duhului, avem nevoie de El ca să ne preia, pentru că nu avem în noi înșine capacitatea s-o facem; noi nu avem capacitatea de a iubi, ci trebuie să fie Dumnezeu în noi ca să trăim această iubire.
Astfel, când începem să deosebim dragostea adevărată, fratele Branham ne-a explicat atât de clar că adevărata compasiune sau milă, este să facem voia lui Dumnezeu, nu ceea ce am numi noi compasiune, milă, ci adevărata compasiune, este să facem voia lui Dumnezeu. Fratele Branham a folosit acest exemplu despre Isus Hristos când S-a dus la scăldătoarea Betesda, unde erau o mulțime de oameni bolnavi, șchiopi, orbi și ologi de jur împrejurul scăldătoarei, care așteptau tulburarea apei cu speranța că vor putea fi primii care vor intra în apă ca să fie vindecați. Totuși, Isus Hristos S-a dus acolo condus de Dumnezeu, pentru a împlini Planul lui Dumnezeu; așa că El a trebuit să treacă pe lângă mame cu bebeluși bolnavi, a trebuit să treacă pe lângă infirmi și să-Și croiască drum prin acea mulțime pentru a vindeca un singur om; iar fratele Branham a spus că adevărata compasiune este să faci voia lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că Isus nu a avut nici un sentiment pentru ceilalți oameni, deoarece noi știm că El a avut sentimente pentru oameni dar era condus de o dragoste mai mare, și aceasta era dragostea Agape, dragostea perfectă.
Astfel, noi vrem să intrăm în acest subiect și să-l explicăm cu ajutorul lui Dumnezeu.
Să mergem la 2Petru 1. Când vorbim despre această dragoste, eu sunt foarte atent, pentru că, de fiecare dată când explici ceva, o atingi dintr-un unghi, dar mai este un unghi, și tu nu simți dacă ai atins toate punctele. Astfel, vreau ca nimeni să nu plece cu sentimentul că dragostea Agape este cumva rece și formală și nu are nici un sentiment. Corect? Dar dragostea Agape nu este motivată de emoțiile tale; ea nu este motivată de nici o emoție, de aceea nu este controlată de emoții, ci este controlată de Ceva mult mai înalt decât emoțiile tale. Emoțiile tale provin de la o creatură căzută, dintr-un duh carnal căzut, deci nu este motivat; dar aceasta nu înseamnă că nu există un efect secundar al unui răspuns emoțional la dragostea Agape.
Amintiți-că că fratele Branham a spus că, dacă ai avut vreodată un sentiment în inima ta pentru un lucru pe care-l iubești, doar scoate-l și îmbrățișează-l uneori. Sper că ați simțit aceasta; acea apropiere de acel Dumnezeu care vine și „clocește” peste inima ta, și ți-ar place să-L scoți din inima ta și să-L îmbrățișezi uneori. Niciodată nu o să cred că această dragoste Agape este rece, rigidă sau formală. Eu personal nu vreau să-L iubesc pe Dumnezeu în felul acesta. Laudă lui Dumnezeu!
În 2Petru 1.2-8, citim:
„Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!
Dumnezeiasca Lui putere, ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui,
prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.
De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința;
cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni.
Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos.”
Așadar, conform acestor promisiuni prețioase, noi putem fi părtași naturii divine, apoi Petru începe să explice creșterea până la înfiere, până la statura unui om desăvârșit în chipul lui Isus Hristos. De aceea, el spune: „Adăugați la credință, fapta, până ajungeți la capăt și când ajungeți sus, la capăt, aveți dragostea de frați.” Ce este dragostea de frați? Cuvântul, „Filadelfia,” înseamnă, „Dragostea frățească,” după care coboară odihna, Capacul iubirii, care este dragostea Agape sau dragostea desăvârșită.
Deci, vârful creșterii noastre este dragostea; punctul culminant la care ajungem este dragostea Lui, pentru că Dumnezeu este dragoste, Piatra din vârf, Dragostea. Dumnezeu este dragoste și Piatra din vârf este Dragostea.
Așadar, când creștem în statura unui om desăvârșit, care este virtutea finală? Este Dragostea lui Dumnezeu, pentru că toată creșterea este condusă de dragostea lui Dumnezeu, și este controlată de dragostea lui Dumnezeu. Toate aceste virtuți sunt pecetluite și legate de dragostea lui Dumnezeu. Deci, în această dragoste noi creștem, așa că dragostea nu este un subiect emoțional banal, pentru că Dumnezeu este dragoste iar noi creștem în chipul lui Dumnezeu, la statura unui om desăvârșit, iar pentru aceasta va trebui să creștem în dragostea desăvârșită. Laudă lui Dumnezeu!
Deci, subiectul nostru nu este cum iubește lumea, ci dragostea este scopul nostru, dragostea este destinul nostru, este ținta noastră.
Să mergem la 1Corinteni 13. Noi am mai citit despre această dragoste în limba greacă, și cuvântul pentru dragoste în limba greacă este, „Agape,” adică dragostea desăvârșită, iar fratele Branham ne-a vorbit despre dragostea Agape care este dragostea desăvârșită. În 1Corinteni 13.1-2, citim:
„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor…”
Vreau să înțelegem. Haideți să ne gândim la aceasta: „Și chiar dacă aș avea darul prorociei, chiar dacă aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința...” De multe ori, noi credem că a avea înțelegerea tuturor tainelor, a cunoaște tot Cuvântul și a avea toată credința, este destinația noastră, și așa s-ar părea din cauza deschiderii Peceților și pentru că am ajuns la descoperirea tainelor, la înțelegerea Tainei. Deci, s-ar părea că destinația noastră este să ajungem la toată credința, la toate tainele și la toată cunoașterea, dar nu aceasta este destinația noastră, pentru că chiar dacă ajungi la toate acestea și nu ai dragostea Agape, nu înseamnă nimic. Aceasta ne spune apostolul Pavel.
Să citim din nou: „Și chiar dacă aș avea darul prorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.
Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și nu aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.”
Vedeți? Toate acestea arată ca și dragoste; deși a lipsit, și bunătatea arată ca dragoste, dar dacă am bunătate și nu am dragoste, nu-mi folosește la nimic.
„Dragostea este îndelung răbdătoare, suferă mult…” Acum vom privi atributele dragostei desăvârșite pentru că încercăm să rămânem la subiectul, „Deosebirea dragostei adevărate,” la ce este dragostea adevărată și cum putem deosebi ce este dragostea adevărată.
„…dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său…”
Pe aceasta vreau să mă concentrez astăzi: Dragostea nu caută folosul său, ci al altora.
„…nu se mânie, nu se gândește la rău, nu este egoistă, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr;
acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată!”
Laudă lui Dumnezeu! Așadar puteți vedea aceste atribute ale dragostei și acestea le dorim și noi.
În seara aceasta vreau să ne concentrăm pe expresia, „Dragostea nu caută folosul său,” și așa cum am spus, subtitlul subiectului este, „Dragostea caută ce este mai bine pentru destinatarul ei.” Dragostea nu caută folosul ei, ci caută tot ce este mai bine pentru destinatarul ei, dragostea caută ce este mai bine pentru cel iubit. Nu neapărat ce este mai bun, ci dragostea caută ce este mai bine pentru cel pe care-l iubește.
Ultima dată am vorbit despre, „Dragostea adevărată se jertfește,” și aceasta se leagă cu subiectul de astăzi, apoi vom merge mai departe.
Să mergem la Ioan 17.19:
„Și Eu Însumi Mă sfințesc de dragul lor, (traducere din engleză), ca și ei să fie sfințiți prin Adevăr.”
Așadar, Isus face o afirmație „de dragul lor.” Nu pentru El, ci, „de dragul lor,” pentru ei. „Eu Mă sfințesc de dragul lor, pentru ei.”
În mesajul, Înfierea 3, fratele Branham spune:
„Aici este unul dintre cele mai dulci cuvinte pe care le-am auzit vreodată: „Tată, Eu Mă sfințesc de dragul lor.” Știți că El avea dreptul să aibă o casă? El era un Om. Știți că El avea dreptul să aibă o soție? El era un Bărbat. El avea dreptul la toate aceste lucruri, dar El a spus: „Tată, Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi pentru ei. Eu Mă sfințesc.”
Ieri am vorbit cu un predicator mic, eu voi predica pentru el în câteva seri, aici sus, lângă autostradă. Eu l-am întrebat despre un anumit lucru, și el a zis: „Frate Branham, dar cei mai mulți dintre oamenii mei nu cred aceasta.”
Așadar, fratele Branham l-a întrebat despre ceva, apoi acel bărbat i-a zis:
„Dar oamenii mei nu cred aceasta.” Ascultați dialogul lor. „Eu am spus: „Majoritatea din ei sunt legaliști?” „Da,” a răspuns el. Fratele nu credea aceasta, „Dar,” a spus el, „de dragul lor.” Oh, am vrut să-l îmbrățișez. „De dragul lor.” Vedeți? „Eu Mă sfințesc de dragul lor.”
Iată un om ai cărui oameni erau legaliști, ei nici măcar nu credeau ceva într-un fel corect, dar el avea o înțelegere mai bună, și se sfințea pentru oamenii lui. Iar fratele Branham a spus: „Am vrut să-l îmbrățișez.”, pentru că așa era corect.
Noi credem mereu că este corect să batem totul în cuie pe perete, să îndreptăm totul, să corectăm totul, dar uneori este bine să aveți răbdare cu cineva pentru puțin timp. Cineva a avut dreptate, dar nu înseamnă să-i dezbraci de ceea ce au ei, ci să-i iubim oricum și să ne sfințim de dragul lor. Uneori credem că dacă putem corecta totul, ne face cumva speciali. Isus nu a putut corecta tot ce făcea lumea din jurul Lui.
În mărturia lui, Peary Green spune că fratele Branham i-a zis: „Frate Peary, Dumnezeu poate să-mi spună tot ce faci.” Dar fratele Branham nu l-a bătut în cuie niciodată și nu l-a corectat ca să-l facă să se simtă mic. El îl iubea, și fratele Peary îi era prieten și frate.
Să citim ce a spus mai departe aici:
„Oh, am vrut să-l îmbrățișez. „De dragul lor.” Vedeți? „Eu Mă sfințesc de dragul lor.”
Oh, Isus a pregătit doisprezece oameni ca prin acei doisprezece oameni să ducă Evanghelia în lume. El a spus: „Eu Mă sfințesc de dragul lor.” Faceți-o de dragul vecinului, de dragul altcuiva și nu folosiți libertatea voastră pentru o „haină a răutății,” aceasta a spus Pavel, ci „sfințiți-vă!” Comportați-vă cu vecinii voștri ca un creștin adevărat, vorbiți cu ei; dacă vă întâlniți vrăjmașul, sfințiți-vă de dragul lui, fără să știe ce ați putea face.”
Așadar, voi nu vă sfințiți de dragul nostru pentru a obține ceva de la Dumnezeu; nu vă sfințiți ca să aveți trecere în ochii altora. Noi nu facem nimic pentru a împiedeca pe cineva, nici ca să câștigăm ceva merite de la Dumnezeu, o favoare sau ceva de felul acesta, ci noi ne sfințim de dragul celorlalți.
În continuare vreau să citesc câteva Scripturi. Mai întâi să mergem la Filipeni 2.1-8:
„Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare,
faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.
Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.
Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora.
Și aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.
El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce.”
Deci, El S-a sfințit și S-a dat pe Sine Însuși. Măcar că avea chipul lui Dumnezeu, El n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci a putut să se smerească, deși știa Cine este. Tot așa, dacă noi știm cine suntem, ar trebui să ne putem smeri pentru alții; și să nu ne gândim la interesul nostru, ci să ne smerim de dragul altora.
Să citim 1Corinteni 10.23:
„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.”
Aici, Pavel nu vorbește numai despre el însuși, ci și despre alții. Astfel, a spus: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite pentru că am fost eliberat de Lege, deci toate lucrurile sunt legale pentru mine, dar nu toate îmi sunt de folos.” Când spune aceasta, el nu vorbește numai despre sine și veți vedea aceasta când vom citi mai departe.
„Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
Să mâncați din tot ce se vinde pe piață, fără să cercetați ceva din pricina cugetului.
Căci, „al Domnului este pământul și tot ce cuprind el.”
Dacă vă poftește un necredincios la o masă, și voiți să vă duceți, să mâncați din tot ce vă pune înainte, fără să cercetați ceva din pricina cugetului.
Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor,” să nu mâncați, din pricina celui ce v-a înștiințat și din pricina cugetului, căci, „al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el.”
Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci de ce să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia?
Dacă mănânc, aducând mulțumiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru, pentru care mulțumesc?
Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.
Să nu fiți pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.
După cum mă silesc și eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulți, ca să fie mântuiți.”
Pavel spune aici că toate lucrurile sunt legale, îngăduite, dar nu toate sunt de folos și nu toate lucrurile zidesc. Aici, el nu vorbește doar despre sine, doar pentru sine, ci pentru zidirea celorlalți. El știa că nu mai era sub robia Legii și că existau lucruri pe care putea să le facă, dar nu le-a făcut pentru că era cineva care-l privea și se putea poticni.
Dacă un necredincios te cheamă la o masă, poți mânca din tot ce ți se pune înainte mulțumind lui Dumnezeu, pentru că idolul nu are nici o putere asupra voastră. Dar dacă omul acela spune că acea mâncare este oferită unui idol, atunci să nu mâncați de dragul celui care v-a spus, nu pentru voi.
Pavel era liber, dar el a spus: „să nu mâncați din pricina cugetului celui care v-a spus.” Nu din pricina cugetului vostru, nu pentru că dintr-o dată vă simțiți vinovați pentru aceasta, ci din cauza cugetului, „celui care vă privește, ca să nu puneți o piatră de poticnire pentru el.” De ce? Pentru că dragostea este întotdeauna în folosul celui iubit. „Mă voi opri pentru folosul lui, pentru binele lor; nu voi mânca pentru folosul lor.” Are sens? Aceasta este dragostea Agape. Dragostea Agape mă face să mă sfințesc de dragul lor; să mă sfințesc pe mine însumi de dragul lor.
Să mergem la Romani 14.13-15:
„Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții, ci mai bine judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
Eu știu și sunt încredințat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, și că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.
Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!”
Dacă ceea ce faci îl poticnește pe fratele tău și tu știi că aceasta îl poticnește dar o faci oricum pentru că nu trebuie să asculți de el, aceasta arată că nu ai dragoste.
Dacă vrei să faci aceasta acasă la tine, este în ordine, dar dacă ești în prezența acelui frate și știi că aceasta îl ofensează, știi că ești o piatră de poticnire pentru el și o faci oricum spunând că convingerea lui nu este bună, aceasta nu este dragoste. Dar eu mă voi sfinți pentru el.
„Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
Nu faceți ca binele vostru să fie grăit de rău.
Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Cine slujește lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni.
Așadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră.
Să nu nimicești, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuși, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.”
Nu este greșit să mănânci, ci este greșit să mănânci dacă știi că fratele tău este supărat din această cauză. Aceasta este greșit. Pavel numește aceasta, „rău.”
„Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin și să te ferești de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.”
Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate lucrurile îl zidesc pe fratele meu. Vedeți? Noi privim chiar și la Scripturi cu autofocalizare. Când citești Scripturile, toate lucrurile sunt îngăduite și utile, dar chiar dacă toate lucrurile sunt îngăduite, nu toate zidesc, nu toate sunt folositoare. Aceasta nu mă scoate în evidență pe mine, ci pe fratele meu, dar problema este că noi citim Scripturile concentrându-ne pe noi înșine.
„Să nu mănânci carne dacă știi că este jertfită unor idoli, de dragul cugetului celuilalt.” Aici este vorba de cugetul celui care ți-a spus. Cu toate acestea, noi continuăm să citim Scripturile concentrându-ne asupra noastră din cauza naturii căzute și înrădăcinate în noi. Dar noi trebuie să începem să citim așa cum este scris și să ne sfințim pentru cei din jurul nostru.
Dacă știm că ceva provoacă o ofensă cuiva, mă voi abține ca să nu jignesc pe fratele meu. Aceasta este dragoste. Laudă lui Dumnezeu!
În mesajul, Acea Zi pe Calvar, fratele Branham spune:
„El era doar un Om, Omul perfect. El Și-a dat Viața și a făcut din Viața Lui un exemplu pentru noi. Acum, ce trebuie să facem noi? Primul lucru pe care vreau să-l spun, este că Isus nu a trăit niciodată pentru Sine ci Viața Lui a fost trăită pentru alții. Aceasta este Viața Veșnică perfectă…”
Ce este Viața Veșnică? Este a cunoaște tainele? Nu! Viața Veșnică este însăși Viața lui Dumnezeu, și Dumnezeu este dragoste. Este bine să cunoaștem tainele? Absolut! Pentru că Dumnezeu ni le-a descoperit în dragostea Sa.
„…Aceasta este Viața Veșnică perfectă. Când ziceți că mergeți la biserică și faceți lucruri bune, este minunat, dar când vă trăiți viața pentru voi înșivă, nu aveți Viața Veșnică, pentru că Viața Veșnică este a trăi pentru alții. El a dovedit-o când a venit ca Miel al lui Dumnezeu; El a trăit și a avut Viață Veșnică pentru că nu a trăit pentru Sine, ci a trăit pentru alții. Voi primiți Viață Veșnică primind acea Zi, și nu veți mai trăi pentru voi înșivă, ci veți trăi pentru alții.
Cineva mi-a zis: „Cum poți să stai și să lași pe cineva să te numească cu astfel de nume rele?” Voi nu trăiți pentru voi înșivă, ci trăiți pentru altul ca să-l puteți răscumpăra pe acel om. Voi deveniți fii! Necazul este că biserica a uitat că ei sunt fii. Voi sunteți fii! Voi luați locul lui Hristos! Voi sunteți fii, așa că, să nu trăiți pentru voi înșivă, ci să trăiți pentru alții.
„Ei bine, frate Branham, eu nu pot trăi pentru acel frate, deși, desigur el este un om drăguț.” Nu este așa. Trăiți pentru omul care vă urăște! Trăiți pentru persoana care v-ar ucide dacă ar putea. Aceasta au făcut ei cu El, ei L-au omorât iar El a murit ca să-i poată salva. Aceasta este Viața Veșnică. Când Aceasta este în pieptul vostru, voi îi veți vedea la față în cer. Dar jertfiți propriile voastre lucruri, renunțați la ele, așa cum oaia își dă lâna. Voi priviți înainte, spre Calvar.”
Laudă lui Dumnezeu! Realitatea, adevărul Cuvântului este că, acest lucru este imposibil. Ca să fiu mai clar, acest lucru este imposibil fără Duhul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt este atât de contrar naturii noastre umane, este atât de contrar stării noastre căzute, încât categoric este nevoie ca Duhul lui Dumnezeu să vină și să trăiască aceasta în noi.
Noi trebuie să fim capabili să deosebim dragostea adevărată, autentică, de dragostea pervertită; și astfel să rezistăm răului și să ne deschidem pentru dragostea adevărată, apoi să spunem: „Doamne, lasă această dragoste să curgă prin mine!”
Miercurea trecută am scris pe tablă câteva cuvinte despre dragoste. Primul punct a fost: „Dragostea adevărată se sacrifică pe sine pentru cel iubit.” Aceasta este dragostea adevărată. Al doilea punct, a fost: „Dragostea pervertită îl sacrifică pe cel iubit sau pe alții pentru sine.” Dragostea pervertită sacrifică obiectul iubirii pentru sine. Aceasta nu este dragostea lui Dumnezeu.
Și acum vreau să merg puțin mai departe. Să mergem la 1Ioan 3. Noi știm că atunci când ajungem la punctul culminant al staturii omului desăvârșit din piramida desenată de fratele Branham, avem dragostea de frați apoi dragostea perfectă. În 1Ioan 3.14, citim:
Noi nu vorbim despre o dragoste banală, căci toți se iubesc unii pe alții. „Fiți drăguți cu aproapele vostru,” dar nu aceasta este dragostea biblică, ci dragostea biblică este mult mai înaltă decât aceasta. Dragostea adevărată nu este să dați ceva sau să vă ajutați vecina și să-i tundeți gazonul și să fiți o persoană drăguță, ci dragostea adevărată este mult mai adâncă decât aceasta; dragostea adevărată este moartea de sine, este un sacrificiu. Să citim din nou de la versetul 14 la16:
„Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte.
Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș, și știți că nici un ucigaș n-are viață veșnică rămânând în el.
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat Viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați.”
Cum deosebim dragostea lui Dumnezeu? Prin aceea că El a murit pentru noi, El Și-a dat Viața pentru noi și noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi, iar exemplul Lui, este acum exemplul nostru: că trebuie să ne dăm viața pentru frați.
„Dar cine are bogățiile lumii acesteia, și vede pe fratele său în nevoie, și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?
Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu Adevărul.” (vers. 17 și 18).
Dragostea are fapte, nu doar cuvinte frumoase, nu doar fraze frumoase.
Să mergem la Filipeni 1. Vreau să privim puțin la viața lui Pavel. Amintiți-vă că am spus că dragostea adevărată se jertfește pe ea însăși pentru celălalt, iar aici, în Filipeni 1.21, Pavel spune:
„Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig.”
Deci, pentru Pavel a trăi era Hristos, iar a muri era un câștig.
„Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc, și nu știu ce trebuie să aleg.
Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;
dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup.”
A vrut Pavel să plece? Da, a vrut. El era gata, trecuse prin destule și voia să fie cu Hristos, dar ce a spus? „Pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup.” Deci, pentru cine se sacrifica Pavel?
„…dar pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup. Și sunt încredințat și știu că voi rămânea și voi trăi cu voi toți pentru înaintarea și bucuria credinței voastre…”
Deci, Pavel nu a rămas în trup pentru el însuși, pentru că dorința lui era să plece, dar a rămas și a trăit pentru ei, pentru înaintarea și bucuria credinței lor.
„…pentru ca prin întoarcerea mea la voi, să aveți în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.”
Să mergem la Romani 12.9-10:
„Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiți-vă tare de bine.
Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”
Acesta este exemplul ce ni l-a dat Pavel, și el a demonstrat aceasta prin viața pe care a trăit-o.
Acum aș vrea să privim la Isus. În Ioan 16.7, citim:
„Totuși vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.”
Isus vorbește cu ucenicii Săi și le spune: „Este de folos pentru voi să Mă duc,” dar nici unul din ei nu L-au crezut. Vi-i puteți imagina umblând cu Isus, petrecând timp cu El, mergând pe drum cu El, în casă cu El, la toate întâlnirile cu El și lucrând cu El în slujbă, apoi Isus i-a privit și le-a spus: „Vă este de folos să plec.” Voi ce ați vrea? Ați vrea să plece departe sau să rămână?
Când Isus le-a spus ucenicilor: „Fiul omului va merge la Ierusalim, va fi răstignit și ucis, dar a treia zi va învia,” Petru I-a spus: „Departe de Tine să Ți se întâmple așa ceva.” Petru a vrut ca Isus să nu plece nicăieri; nici unul dintre ucenici nu a vrut ca Isus să plece; nici chiar Isus nu a vrut să-Și părăsească ucenicii, ci a vrut să rămână cu ei în trup. Fratele Branham a spus: „A plâns și a gemut în Ghetsimani pentru că nu a vrut să-i părăsească pe cei pe care i-a iubit.” Dar dragostea adevărată se sacrifică pe Sine pentru beneficiul celor iubiți.
Dacă îmi permiteți, voi face un pas mai departe. Dragostea adevărată va suferi pentru binele celui iubit. Deci, dragostea adevărată se va sacrifica pe sine pentru obiectul iubirii ei; pe când dragostea pervertită va sacrifica obiectul iubirii pentru sine însăși.
Și acum, dragostea adevărată va face un pas mai departe: dragostea adevărată va permite ca cel iubit să sufere pentru beneficiul iubirii, nu în beneficiul iubitului. Aceasta nu este dragostea pervertită, ci este dragostea adevărată, și dragostea adevărată va permite suferința pentru obiectul iubirii ei pentru că îi aduce beneficii.
Acum, aceasta vine acasă, aceasta este cum deosebim noi dragostea adevărată, pentru că uneori, când dragostea se manifestă într-un fel uman, nu arată a fi dragoste, dar este dragoste perfectă, nu dragoste umană. Dar totul devine confuz în mintea noastră, și fiind răsuciți de emoții, oamenii au spus: „Păi, dacă îl iubești cu adevărat, cum poți face aceasta? Cum poți lăsa să se întâmple aceasta? Cum poți face lucrul acesta?” Dar dragostea adevărată va alege acțiunea care este cea mai benefică pentru cel iubit, chiar dacă îi provoacă suferință. Aceasta este dragostea adevărată! Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Aceasta face Dumnezeu!
Deci, dragostea adevărată iubește așa cum iubește Dumnezeu și Dumnezeu este dragoste. Așadar, definiția dragostei este DUMNEZEU. Acum vrem să știm cum acționează dragostea. Haideți să vedem ce a făcut Dumnezeu prin Biblie, aceasta fiind dragoste.
Așadar, Isus a spus ucenicilor: „Vă este de folos (vouă), să plec. Este în interesul vostru (pentru binele vostru), să vă părăsesc.” Dar toți au spus: „Nu ne părăsi! Nu ne lăsa singuri! Unde vrei să pleci? De ce nu Te putem urma? Nu poate să Ți se întâmple așa ceva!” Petru a vrut atât de mult ca El să nu plece, încât a scos sabia și a încercat să ucidă un om, pentru a-L împiedica pe Isus să-i părăsească. Petru nu a vrut ca El să plece, și nici unul dintre ucenici n-a vrut ca El să plece. Nici unul dintre ei, când L-a auzit spunând acele cuvinte, nu a zis: „Ei bine, în calea noastră vine ceva bun.” Ei urmau să treacă printr-o încercare, prin suferință, chiar prin confuzie, atunci când El S-a despărțit de ei. Dar El le-a spus: „Vă este de folos să Mă duc, pentru că, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi.” Acesta va fi un lucru mai bun pentru voi, fraților!
În mesajul, Eu știu, fratele Branham spune:
„De ce lasă Dumnezeu să vină necazurile? Dumnezeu înhamă necazurile, le pune zăbala în gură și le face să asculte de El. Acele necazuri ne aduc într-o părtășie mai strânsă cu Dumnezeu. Nu a existat nici un curcubeu până nu a venit Potopul, dar după ce Noe a fost presat în acea stare în care se afla, să plutească patruzeci de zile și patruzeci de nopți în furtună și Arca era aruncată în sus și în jos prin apă, după ce s-a terminat Potopul, Noe a văzut pentru prima dată curcubeul, legământul făgăduinței. După ce a trecut prin necaz, a văzut promisiunea. Așa vedeți și voi promisiunea, după ce ați trecut prin necaz.
Mi-a plăcut poezia sau Psalmul acela:
„Trebuie să fiu dus Acasă în Rai pe un pat de flori
Când alții s-au luptat pentru a câștiga premiul,
Și au navigat pe mări însângerate?”
Noi cerem mângâiere și liniște, iar Dumnezeu ne dă tot ce poate să ne dea mai bun: încercări și necazuri. Este mai bine decât mângâiere și pace, pentru că mângâierea noastră este dincolo de Râu.”
De ce lasă Dumnezeu să vină necazurile? Noi ne întrebăm aceasta de fiecare dată când vin necazurile: „Doamne, ce faci cu mine? De ce mi se întâmplă aceasta?” Dar fratele Branham ne explică în Cartea, „Epocile Bisericii,” că Dumnezeu permite necazurile pentru că El este în spatele necazurilor lucrând ceva în beneficiul nostru.
Așadar, dragostea curată, dragostea adevărată va permite să vină suferința peste cel iubit, pentru beneficiul lui; nu în beneficiul celui care iubește, ci în beneficiul celui iubit. Aceasta nu este o dragoste pervertită, ci este dragoste adevărată. De aceea, când vezi un părinte care nu vrea să-și disciplineze copilul, nu vrea să-l corecteze, care nu vrea să-i spună niciodată ce nu este bine, ci îi dă tot ce dorește, înțelegi că aceasta nu este dragoste adevărată și dovedește că de fapt, nu-l iubește.
De multe ori, când o mamă sau un părinte își corectează copilul, bunica spune: „Să nu faci aceasta în casa mea!” Apoi ia copilul și-l duce în cealaltă cameră, îi dă o bomboană, și-i spune: „Bunica te iubește!” Dar prin aceasta dovedește că ea nu-l iubește pe copil cu o dragoste adevărată, ci bunica îl iubește cu o dragoste pervertită, pentru că o doare inima prea tare ca să-l vadă cum este corectat, și nu vrea ca copilul să plângă sau să sufere în vreun fel, așa că nu va permite suferința copilului pentru binele lui. Așadar, în acest caz, bunica are dragoste pervertită. Are sens?
Dragostea adevărată i-ar permite bunicii să sufere durerea de a vedea disciplinarea nepotului, de a vedea ciclul prin care trece pentru a deveni un om bun cu stăpânire de sine, și este mai bine pentru nepot pe termen lung. Aceasta ar fi dragostea adevărată. Dragostea adevărată ar permite bunicii să suporte sentimentul ei fileo pentru dragostea Agape.
Astfel, putem vedea că această dragoste Agape este mult mai înaltă decât acel sentiment de dragoste emoțională. Sentimentul de dragoste emoțională este întotdeauna în folosul celui care spune că iubește, dar dragostea Agape este întotdeauna în folosul celui care este iubit.
Așadar, noi spunem: „Doamne, dă-ne pace și mângâiere!” Noi cerem pace și mângâiere, dar Dumnezeu ne dă cel mai bun lucru ce ni-l poate da: încercări și necazuri. Aceasta nu este pace și mângâiere. De ce ne dă necazuri? Pentru că încercările și necazurile sunt mai bune pentru noi, decât pacea și mângâierea. Deci, de ce avem nevoie? Avem nevoie de caracter. Noi trebuie să învățăm despre Dumnezeu, trebuie să înțelegem Cuvântul, iar unele din aceste lucruri vin numai prin încercări și necazuri, de aceea Dumnezeu va permite să suferim pentru că ne iubește.
Cum poate permite Dumnezeu suferința dacă ne iubește? El permite suferința tocmai pentru că ne iubește. Așadar, uneori este dificil să deosebim dragostea adevărată din cauza emoțiilor care încurcă totul.
Aș vrea să citesc din două locuri din Vechiul Testament. Exod 13.17-18:
„După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, și să se întoarcă în Egipt.”
Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roșie. Copiii lui Israel au ieșit înarmați din țara Egiptului.”
Așadar, a existat un drum foarte scurt spre țara făgăduită, dar Dumnezeu nu a lăsat poporul să meargă pe drumul cel scurt și ușor, pentru că știa că, dacă merge pe drumul cel scurt și ușor, ar putea vedea războiul prea devreme și s-ar descuraja, așa că Dumnezeu i-a pus să facă un ocol și i-a dus pe o cale mai grea, i-a dus pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roșie, unde aveau să fie prinși în capcană. Dar El a deschis Marea Roșie și i-a trecut mai departe; apoi au intrat în pustie unde pâinea lor s-a terminat, iar El le-a dat Mană. Au ajuns într-un loc unde nu era apă, iar Dumnezeu le-a dat apă. Dumnezeu i-a dus pe o cale mult mai dificilă decât pe drumul scurt și ușor care traversa partea de sus, înconjura Marea Mediterană, și mergea direct în Palestina. Dumnezeu ar fi putut face orice, dar El face întotdeauna ce este mai bine pentru cei pe care-i iubește. Nu este supărat pe noi, nu ne pedepsește, nu încearcă să ne omoare, ci ne duce la perfecțiune și Se arată pe tot drumul Puternic în numele nostru.
Să mergem la Judecători 3.1-2:
„Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul…”
Așadar, Domnul a lăsat unele națiuni în țară și nu le-a alungat pe toate.
„Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul, ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.
El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, și anume, cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.”
Dumnezeu nu a permis ca toți locuitorii țării să fie alungați și să-l aducă pe Israel într-o pace perfectă fără nici un război, ci a lăsat în urmă niște popoare care aveau să lupte în continuare cu copiii lui Israel, astfel încât, atunci când va apărea următoarea generație, să nu fie lipsită de caracter și de înțelegerea războiului; așa că, El a lăsat destule necazuri în țara făgăduită, pentru ca generațiile următoare să știe cum să lupte. „Ce este aceasta, frate Chad?” Aceasta este dragostea Dumnezeului meu!
Cred că de multe ori, când ajungem să fim părinți, există în noi o imagine de a fi părinte care nu este felul potrivit de părinte.
Dacă vrei să fii un părinte evlavios, privește cum este Dumnezeu ca Părinte, și fii un părinte așa cum este El, pentru că Dumnezeu este Tată.
În această societate modernă, oamenii nu sunt capabili să facă față la nimic, nu sunt capabili să facă față mental și nu au nici o înțelegere pentru că nu au suferit niciodată. Încercările au fost eliminate cât mai posibil ca să nu sufere.
Știți ce? Și eu sunt vinovat de acest lucru, pentru că chiar nu vreau ca copiii mei să sufere. Pot chiar exagera cu dragostea mea sentimentală și să încerc să fac totul pentru ei: să nu-i pun la muncă niciodată, să nu contribuie niciodată cu nimic în familie, să nu ducă niciodată gunoiul, să nu-și facă patul, să nu spele vasele, să nu sape în grădină; și ajung să întotdeauna să mănânce roșii, dar nu au săpat niciodată buruienile. Vedeți?
Aceasta este societatea noastră modernă, acolo am ajuns. Astfel, acum copiii primesc trofee pentru că doar concurează la ceva, nu pentru vreun merit. Ei nu sunt nevoiți să muncească și să se depășească; ei nu trebuie să se depășească pe ei înșiși, nu trebuie să-și dezvolte rezistența, pentru că primesc un trofeu oricum. Ei sunt avansați indiferent de merite, indiferent dacă sunt demni de avansare sau nu. Primesc învoiri de la locul de muncă pentru că toată lumea este atât de disperată să aibă angajați, încât pot veni la lucru și mai târziu, pot chiar lipsi câteva zile și nu vor fi concediați, pentru că totul este bazat pe un fel de iubire greșit. Astfel este distrusă o întreagă generație pentru că nu a fost nici o luptă, nici o muncă și nici un efort.
De fapt, a existat atât de multă prosperitate, încât copiilor li s-a dat totul. Pentru noi, este chiar o ispită să le facem copiilor noștri cadouri, lucruri care știm că le plac. Nu este nimic mai plăcut decât să știi că fiului sau fiicei tale i-ar place un anumit lucru, și atunci mergi pe ascuns să-l cumperi, și-i faci o surpriză; și nu este nimic în neregulă cu aceasta. Problema este că, dacă nu i-ai făcut niciodată să muncească pentru a câștiga niște bani ca să plătească ei înșiși acel lucru, le faci un rău, deoarece atunci când vor pleca de acasă, nu vor înțelege cum este viața, și deși i-ai iubit toată viața, de fapt nu i-ai iubit pentru că totul a fost prea ușor pentru ei. Mama și tata au avut grijă și au făcut totul pentru ei, așa că vei avea oameni care se căsătoresc și nu știu să completeze documente, nu știu să deschidă un cont la bancă, nu știu să completeze un carnet de CEC, așa că aceasta nu este dragoste. Dragostea înseamnă să spui: „Știi ce? Viața nu este ușoară. Când vei pleca de lângă mama și tata, va trebui să știi toate aceste lucruri. Acum ne vom trezi mai devreme sâmbătă dimineață.”
Aceasta era rutina mea de sâmbătă dimineață. Tata mă dădea jos din pat foarte devreme ca să culeg fasole verde iar eu uram fasolea verde. Adică, are gust bun, dar eu uram fasolea din grădină, pentru că era sâmbătă dimineață și tatei îi plăcea să facem aceasta dimineața foarte devreme înainte de a fi prea cald. Tatăl meu nu voia să transpire culegând fasole verde, așa că ne trezea îndată ce soarele apărea la orizont și era încă răcoare, ca să culegem fasole verde. Dar eu am urât acest lucru și nu mi-a plăcut să fiu în grădină cu tata.
Dar astăzi sunt recunoscător că am avut un tată care m-a dat jos din pat dimineața devreme și m-a silit să culeg fasole verde; un tată care nu m-a lăsat să stau în pat și să dorm, pe motiv că mă iubește. Aceasta nu este dragoste, ci aceasta este pentru distrugere.
Tinerii care nu au suferit niciodată, care nu au muncit niciodată, care nu au avut niciodată nici un motiv pentru care să trebuiască să muncească și să obțină ceva, sunt nebuni, își pierd mințile și nu pot face față în această lume, pentru că ce este în ziua de azi, totul este pe dos. Iată, aceasta este problema pe care nu o vei elimina niciodată fără suferință.
Suferința face parte din viața umană, așa că, dacă elimini suferința naturală, vine suferința psihică. Acum bolile mintale sunt dezlănțuite, oamenii nu mai știu de ce sex sunt, nu mai pot face față la nimic. Dacă cineva își bate joc de tine și râde de cămașa ta, vrei să te sinucizi. De ce? Acesta este adevărul, ei nu se prefac, pentru ei este real, pentru că nu vei putea trece niciodată prin viață fără suferință.
Așadar, noi facem totul pentru copiii noștri și le oferim tot ce au nevoie sau nu au nevoie, dar nu contează câți bani ai, poți avea câteva milioane de dolari în bancă tot le va face bine să se angajeze, să tundă iarba cuiva sau să lucreze ceva pentru a-și cumpăra bicicleta pe care o dorește. Aceasta este adevărata dragoste, pentru că dragostea adevărată este întotdeauna în beneficiul celui iubit.
Eu știu că într-o zi copiii mei vor trebui să se descurce singuri, iar eu nu voi fi totdeauna aici pentru a repara greșelile lor; eu nu voi fi totdeauna aici pentru a-i scoate din probleme; eu nu voi fi aici pentru a le asigura ceea ce au nevoie, și pe măsură ce îmbătrânim, unele din nevoile lor vor depăși cu mult posibilitățile mele, de aceea trebuie ca dragostea să-l ia încă din copilărie și să-l învețe să obțină caracterul de care are nevoie, etica muncii și toate lucrurile de care are nevoie în viață.
Așadar, toată această idee modernă despre dragoste, nu este dragoste adevărată. Dacă îi pui pe copiii tăi să lucreze, vecinii tăi aproape cred că conduci un lagăr de concentrare; „Cum poți face aceasta?” Vreau să spun că ei vor doar să se joace iar tu să muncești și pentru ei.
Știți ceva? Haideți să ne teleportăm cu o sută cincizeci de ani în urmă, ca să vedem cum era viața atunci. Vreau să spun că astăzi dacă lucrezi sâmbătă în grădină două ore, nu este o muncă grea, dar în urmă cu o sută cincizeci de ani, copiii erau trimiși să lucreze în mină la vârsta de nouă ani.
Noi ne dăm seama că dragostea pervertită complică totul, dar dragostea adevărată se concentrează întotdeauna pe ceea ce este mai bine pentru cel iubit. De ce lasă Dumnezeu să vină necazurile? „Dumnezeu înhamă necazurile, le bagă zăbala în gură și le face să asculte de El, pentru că acele necazuri ne aduc într-o relație mai apropiată de El.”
Necazurile sunt benefice, de aceea fratele Branham a zis că tu nu poți să ajuți un pui de găină să iasă din ou. Dacă încerci să-l ajuți, îl omori. „Oh, dar inima mea se rupe! Lucrează atât de mult și se epuizează. Uite că mai are puțin. Uite că iese…Nu iese! Vreau să-l ajut, Oh, vreau să-l ajut!”
Întrebarea este: ce este mai bine pentru pui? Să lupte ca să supraviețuiască sau să-i îndepărtezi lupta pentru supraviețuire? Tu abia suporți să vezi cum se zbate, și aceasta ridică întrebarea: pe cine iubești cel mai mult?
Tu spui: „Fiul meu s-a întors zilele trecute de la muncă. A lucrat pentru vecinul și bietul micuț s-a întors cu beșici pe degete. Eu nu suport să văd așa ceva pe degetele lui, așa că voi încerca să-l ajut. Îi voi cumpăra eu bicicleta. Nu pot suporta să-l văd așa.” Tu iubești copilul sau te iubești pe tine însuți? Tu nu vrei să vezi, tu nu poți să înduri, tu nu vrei să ai acel sentiment, nu vrei să vezi lupta copilului, nu vrei să fii martor la greutățile lui.
Când au o problemă la locul de muncă la șaisprezece sau șaptesprezece ani, și trebuie să rezolve ceva, poți să le dai un sfat sau poți merge tu însuți acolo și să vorbești cu managerul. Ce crezi că este mai bine pentru un băiat de șaisprezece sau șaptesprezece ani? Să învețe din sfatul tău bun și evlavios, apoi să-l lași pe el să se confrunte cu problema și să-și facă drum prin ea. Poate are o neînțelegere, poate are o conversație repetată și poate merge bine sau rău, dar este mai bine pentru el să se ocupe singur de situație decât să intri tu și să rezolvi tot. Dacă facem aceasta, vom ajunge să handicapăm oamenii.
Vreau să spun că poți merge la biserică și să auzi un exemplu de disciplină în biserică; cineva a fost disciplinat în biserică și scos din părtășie. „Oh, cum ați putut să faceți aceasta? Cum puteți avea dragostea lui Dumnezeu dacă faceți aceasta?” Și imediat o familie va ieși și va merge în altă biserică și acea biserică îi va primi. Aceasta nu este dragoste. Nu înseamnă că totul a fost corect și că nu au motiv s-o facă, dar noi trebuie să înțelegem ce este dragostea adevărată, pentru că dragostea adevărată este să faci voia lui Dumnezeu, iar voia lui Dumnezeu este Cuvântul Lui. Tu nu-i iubești pe oameni dacă-i lași să încalce Cuvântul lui Dumnezeu și nu faci nimic cu privire la aceasta. Aceasta nu este dragoste.
Când Pavel a vorbit despre rânduiala bisericii, a spus: „…voi și duhul meu, fiind adunați laolaltă…am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, astfel încât sufletul lui să fie salvat.”
Ce l-a interesat pe Pavel? Pavel era interesat de acela pe care-l iubea, de suflet.
Apoi, emoția umană se strecoară și începe să încurce lucrurile: „Cum poți să ai dragoste? Cum poți spune că ai dragostea lui Dumnezeu? Tu nu știi că există circumstanțe atenuante și aceasta și cealaltă? De ce nu facem Cuvântul lui Dumnezeu puțin flexibil pentru a se potrivi situației?” Aceasta nu este dragoste! Aceasta nu este dragoste! Dragostea adevărată spune: „Știi ce, frate, soră, eu te iubesc, dar acesta este Cuvântul și nu-L putem schimba pentru nimeni.” Aceasta este dragoste! Atât de mult sunt pervertite lucrurile și puse la îndoială, dar noi trebuie să privim la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu ne arată Calea.
În mesajul, Timpul unirii și Semnul, fratele Branham spune:
„Astfel tensiunea…Ce este această tensiune?…” Într-o zi, fratele Branham a fost total prăbușit pentru că avea acea stare nervoasă care se întorcea la el; era încordat și avea probleme cu nervii iar și iar, și aceasta se repeta în cicluri și el a vorbit despre aceasta și s-a rugat, iar în acest mesaj, spune:
„…Ce este această tensiune? Dacă aș fi putut să mă nasc fără această tensiune! Păi, dacă nu aș fi avut această tensiune, nu aș fi ceea ce sunt. Probabil nu aș fi fost un creștin. Această tensiune a fost cea care m-a condus la Isus Hristos. Vedeți? Acesta a fost un lucru binecuvântat pentru mine.”
Lucrul care l-a tulburat toată viața pe profetul lui Dumnezeu, a fost acea tensiune nervoasă, aceasta l-a făcut să iasă de pe câmp și s-a repetat în cicluri de șapte ori și doar a șaptea oară Dumnezeu l-a eliberat. Aceasta l-a tulburat foarte tare și i-a provocat multe neplăceri, de aceea a mers la mai mulți doctori încercând să se trateze; a fost la Clinica Mayo, la cineva din Indiana, iar în acest mesaj, în anul 1963, spune: „…dacă nu aș fi avut această tensiune, nu aș fi ceea ce sunt. Fără ea, probabil nu aș fi fost un creștin. Această tensiune m-a condus la Isus Hristos. Așa că, a fost un lucru binecuvântat pentru mine.”
Orice face Dumnezeu în viața noastră, indiferent în ce situație ne aflăm: fie că este de familie, fie că este o situație în căsătorie, o problemă fizică sau financiară, eu pot spune: „Orice îngăduie Dumnezeu, este în folosul meu. Indiferent unde mă aflu, sunt acolo unde trebuie să fiu, pentru că dragostea Lui a prevăzut totul mai dinainte.”
Amintiți-vă că El face ca până și greșelile noastre să lucreze împreună pentru a împlini voia Sa desăvârșită. Așadar, chiar și greșelile care m-au adus în această situație, mă determină să am o dragoste pentru Dumnezeu și o nevoie mai mare de El. Sunt o mulțime de lucruri bune care pot veni din aceasta.
Vreau să mai citesc câteva Scripturi înainte de a încheia, dar înainte de aceasta, vreau să vă spun ceva despre tatăl meu în legătură cu fasolea verde.
Tatăl meu a fost toată viața șofer de camion. Când băieții, la școală, vorbeau despre tații lor, eu nu mă înghesuiam niciodată să spun ce era tatăl meu, pentru că unii aveau tați avocați. Am fost la o școală, un fel de liceu din Springboro, și mulți erau fii de avocați și de alți profesioniști. Dar eu l-am văzut pe tatăl meu îmbrăcat mereu într-o salopetă de lucru veche, cu pantaloni verzi și o cămașă maro cu numele lui, și cu o pereche de cizme. Tatăl meu nu era un bărbat special sau sofisticat, ci era un tip obișnuit, iar slujba lui de șofer de camion îl ducea multe zile departe, așa că nu-l vedeam trei, patru zile; și la un moment dat, a început să lucreze în ture și toate acestea au fost o frustrare pentru mine.
Dar când am ajuns să mă căsătoresc, când am primit o slujbă și îmi puneam salopeta și cizmele în fiecare dimineață pentru a merge la muncă, I-am mulțumit lui Dumnezeu, și încă Îi mulțumesc pentru că am avut un exemplu pe care l-am urmărit iar și iar și am înțeles ce înseamnă să-ți iubești familia. Eu nu am avut un concept ciudat sau ceva idei străine despre aceasta, pentru că am fost martor, am văzut și am fost recunoscător pentru un astfel de tată.
Așa cum am spus, tatăl meu nu a fost un bărbat sofisticat sau elevat, și felul lui tata de a spune, „Ai greșit,” era să dea din cap și să spună: „De ce ești atât de prost?” Dacă aceasta s-ar fi întâmplat în 2023, aveam nevoie de terapie și consiliere, și probabil aș fi luat medicamente. Corect? Dar el a avut dreptate și sunt recunoscător că a avut dreptate și că mi-a putut spune. Ar fi putut fi mai blând, ar fi putut fi puțin mai dulce, putea folosi un ton mai plăcut, putea folosi cuvinte de încurajare, dar iată că am primit Mesajul și astăzi sunt aici mulțumind lui Dumnezeu că am avut un tată care m-a corectat așa cum spune Biblia.
Îi mulțumim lui Dumnezeu că am avut tați care ne-au corectat și nu au făcut-o pentru propria lor plăcere; iar acum, Dumnezeu ne va corecta în folosul nostru.
Dar sunt atât de recunoscător că am avut un tată care mi-a dat acel exemplu, care mi-a arătat dragostea adevărată și mi-a spus acele lucruri dând din cap; nu în felul cel mai sensibil, nu așa cum le-aș spune eu copiilor mei, dar ascultați, el a înțeles ideea, iar eu stau astăzi aici și spun: „Mulțumesc, Doamne!” Îmi iubesc tatăl, și tatăl meu m-a iubit! De aceasta avem nevoie, de cineva care este dispus să se dăruiască, să fie sincer și să-și asume responsabilitatea spunând lucrurile așa cum sunt.
Să mergem la 2Corinteni 12.7-9:
„Și ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, și să mă împiedice să mă îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.
Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.”
Acesta este apostolul Pavel, cel iubit de Dumnezeu, mesagerul primei epoci a bisericii; dar Dumnezeu a permis ca un sol al Satanei să-l pălmuiască cu un țepuș în carne. El L-a rugat pe Dumnezeu de trei ori să-i îndepărteze acel țepuș, dar Dumnezeu a spus că nu o va face, iar Pavel a înțeles că acel sol al Satanei a fost trimis pentru a-l opri să se mândrească din cauza strălucirii acestor descoperiri. Dumnezeu nu l-a pedepsit pe Pavel pentru că el nu a greșit cu nimic, ci Dumnezeu a îngăduit o suferință peste el pentru că Pavel a primit o abundență de descoperire și fără acea suferință ar fi putut să se supraevalueze și să se îngâmfe cu mândrie.
Dragostea lui Dumnezeu a îngăduit ca acea suferință să-l țină pe Pavel drept cu Dumnezeu, astfel încât să-și termine alergarea în mod corect.
Oh, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această dragoste! Aceasta este dragostea adevărată! Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Acesta este felul corect de dragoste.
Luca 22.31-32:
„Domnul a zis: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul.
Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.”
Sper că nu credeți că citesc prea mult din Scriptură. El a spus aici: „Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul.”, și se pare că i s-a acordat permisiunea s-o facă. Voi ați putea spune: „Acesta este dragostea lui Dumnezeu?” „Satan v-a cerut să vă cearnă,” iar Isus ar fi putut spune: „Nu!” El putea să spună: „Nu poți!” Satan a dorit să facă aceasta, el a cerut, și-a exprimat dorința să-i cearnă ca grâul, iar Isus putea să spună foarte ușor că nu o putea face; putea spune că sunt sub protecția Lui specială și nu are dreptul să-i cearnă, dar Isus nu a spus aceasta, ci El a spus: „…Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta. Și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să-i întărești pe frații tăi.”!
„Va trebui să treci printr-o perioadă întunecată,” aceasta o spun eu, „poate pentru că ești puțin prea mândru, Petre; poate pentru că ești puțin prea încrezător în tine însuți și crezi că tu nu vei eșua niciodată. „Știi, chiar dacă toți Te vor părăsi, eu nu Te voi părăsi niciodată.” Petre, poate te încrezi prea mult în tine însuți, ești prea îndrăzneț și te supra evaluezi, de aceea trebuie să fii cernut puțin, dar nu-ți face griji, Eu M-am rugat pentru tine, iar după ce te vei întoarce la Domnul…Trebuie să treci prin aceasta pentru că trebuie să ajungi la o pocăință, la o frângere și la o smerenie totală.”
Dar Isus a venit și l-a restabilit imediat; la restabilit la Marea Tiberiadei, când l-a întrebat de trei ori: „Mă iubești, Petre? Mă iubești? Mă iubești?” Urma o restaurare, dar mai întâi trebuia să fie rupt, să fie presat, era nevoie ca acel Ceva să se întâmple în viața lui.
„Satan a cerut să vă cearnă ca grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine.” Toți am avut momente în care am fost cernuți, prieteni, dar nu a fost un lucru rău, ci a fost un lucru bun. Ce au făcut toate împrejurările dificile? Probleme după probleme, încercare după încercare, ce au făcut? Nu știu ce au făcut pentru voi, dar pe mine m-au făcut să privesc din ce în ce mai mult înlăuntrul meu și să-mi dau seama că încă există egoism acolo, prea mult din Chad, că sunt prea mândru, prea arogant, prea concentrat pe mine însumi; dar fiecare încercare, fiecare împrejurare dificilă mă face să am mai puțină încredere în mine însumi.
Cred că v-am mai spus aceasta: mie nu mi-e frică de alți oameni; singura ființă umană care mă sperie de moarte, sunt eu; eu sunt cel care provoacă toate problemele, eu-l meu stă întotdeauna în calea lui Dumnezeu, acesta este tipul care crede uneori că știe totul; cel care mă sperie de moarte, sunt eu.
Dar Dumnezeu are modalități prin care să ne facă să nu avem încredere în noi înșine, și să nu ne supra evaluăm. El ne lasă uneori să cădem și să dăm cu nasul, să ne lovim la genunchi, ca să ne dăm seama și să recunoaștem: „Doamne, cu adevărat nu pot face nimic fără tine.”
Prieteni, aceasta este dragostea! Aceasta este dragostea! El nu pune în jurul nostru un glob de sticlă ca să nu ni se întâmple nimic și să credem că noi suntem grozavi și speciali; că biruim și avem toată capacitatea și puterea. Uneori, cel mai bun lucru pe care îl poate face, este să te lase în voia ta pentru câteva clipe ca să te prăbușești și să arzi, și să-ți dai seama: „Sunt un nimic. Fără Tine, Doamne, nu pot să fac nimic.” Aceasta este dragostea! Aceasta este dragostea adevărată!
Fratele Branham a spus o poveste pe care am menționat-o data trecută, dar acum vreau s-o citesc. Este vorba despre mesajul, Păstorul cel bun al oilor, unde el vorbește despre o conversație pe care a avut-o cu un păstor. El spune:
„De ce i-ai rupt piciorul?” (El a văzut o oaie cu piciorul rupt). „De ce i-ai rupt piciorul? Ești un păstor crud?”
Păstorul i-a rupt piciorul intenționat, așa că l-a întrebat: „Ești un păstor crud?”
„Nu,” a răspuns păstorul, „eu iubesc oaia, dar ea a fugit departe de mine și a continuat să se depărteze singură. Eu cunosc natura oilor și știu că dacă rătăcesc prea departe, le va lua lupul. Astfel, a trebuit să-i rup piciorul ca s-o țin lângă mine, s-o strâng la pieptul meu și să-i dau puțină hrană specială. Voi fi atât de bun cu ea, încât atunci când piciorul ei se va face bine, ea nu mă va mai părăsi niciodată.
Uneori, Domnul trebuie să ne lovească cu o boală și suferință, ca să ne atragă la Sânul Său și să ne dea o mică atingere specială a puterii Sale divine de înviere, pentru a ne dovedi că El este încă Domnul Isus. Un om care a fost vindecat odată de Dumnezeu, știe Cine este Dumnezeu și nu mai vrea să rătăcească.”
Dumnezeu este atât de bun!
Să mergem la Iacov 1, apoi voi încheia. Iacov 1.2-4:
„Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări,
ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.
Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic.”
De ce lasă Dumnezeu să vină încercările? „Dumnezeu folosește necazurile, El le pune zăbala în gură și le face să asculte de El, pentru că acele necazuri ne aduc într-o părtășie mai strânsă cu El.”
De ce ne lasă El să facem greșeli? De câte ori te-ai rugat lui Dumnezeu și ai spus: „De ce m-ai lăsat să fac aceea? Tu puteai să mă oprești.” Poate prin acea greșeală ai câștigat mai mult decât ai pierdut; poate că trebuia să pierzi mândria, încrederea de sine; poate trebuia să pierzi duhul religios; poate că dragostea Lui a permis un sol al Satanei ca să ne ajute puțin, sau poate ne-a lăsat să facem o greșeală pentru ca atunci când ne întoarcem la El, să avem o înțelegere mai bună despre ceea ce este dragostea Lui și despre cine suntem cu adevărat. Aceasta este dragostea, prieteni! Aceasta este dragostea!
„El mă iubește și nu va lăsa niciodată să mi se întâmple ceva rău.” Aceasta este o vedere modernă și aceasta nu este dragoste, pentru că nu face ceea ce este mai bine pentru cel care primește dragostea.
Așadar, dragostea adevărată se sacrifică pe sine în beneficiul celui iubit, iar dragostea adevărată va permite ca și cel iubit să sufere în beneficiul dragostei.
Eu nu sunt aici ca să conduc o croazieră de plăcere și pentru a fi ghidul turistic al copiilor mei, pentru că eu nu sunt în croazieră și nici copiii mei nu se află în croazieră; nu sunt într-o vacanță permanentă, dar sub grija mea sper să învețe să aibă puțin caracter, sper să învețe câteva lucruri care să le fie de folos; sper că-i iubesc suficient pentru a-i lăsa să învețe și să nu se oprească din a învăța.
Laudă lui Dumnezeu! Dumnezeu este bun! Este Dumnezeu dragoste? Amin! Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi! Este viața ușoară? Nu! Dar El, ne iubește? Da! Să ne rugăm.
Părinte ceresc, Îți mulțumim, Doamne, pentru bunătatea Ta față de noi, pentru mila și harul Tău. Doamne, Dumnezeule, când noi nu am putut, Tu ai venit în scenă. Noi nu am putut întrevedea sfârșitul, nu am știut de ce avem nevoie, dar Tu, Doamne, ai făcut întotdeauna ce este mai bine pentru noi, chiar și atunci când ne-a durut, Doamne…Sunt sigur că ucenicii au fost răniți și au suferit când Te-au văzut mergând la Calvar, când au știut că ești pus în mormânt. În următoarele două zile au fost disperați și în depresie fără să știe ce se întâmplă în lume, în viața lor; nu și-au dat seama că acela era cel mai mare act de dragoste pe care îl făceai din dragoste pentru ei. Ei au crezut că au fost abandonați și erau răniți, dar ei erau iubiți.
Doamne, Îți mulțumesc pentru că încercările și lucrurile care s-au întâmplat în viețile noastre din cauza propriilor noastre alegeri greșite, au fost îngăduite de Tine, Doamne, ca să vedem și să știm că Tu ne iubești. Îți mulțumim pentru marea Ta dragoste, și pe măsură ce trăim în această viață încercând să fim manifestarea Ta, Trupul Tău pe acest pământ, Te rugăm să ne ajuți să deosebim ce este dragostea adevărată. Dumnezeule, scoate din noi ideile laodiceene despre dragostea fileo care este atât de incapabilă, Doamne; dragostea pervertită care este atât de egocentrică și concentrată pe sine. Izbăvește-ne și scapă-ne de ea și umple-ne cu dragostea Ta. Lasă ca dragostea Ta să fie turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt; ajută-ne să ne predăm acestei iubiri și să Te lăsăm să Te exprimi prin noi.
Dă-ne abordarea corectă, abordarea Ta în tot ceea ce facem. Binecuvântează poporul Tău și fii cu noi în timp ce plecăm de aici, căci Te iubim, Doamne, și Îți mulțumim pentru tot ce faci în viața noastră, pentru tot ce ai făcut și pentru tot ce ai promis că vei face; pentru că Te vei asigura că nu vom fi lipsiți de caracter. Îți mulțumim că Te vei asigura să avem tot ce ne trebuie. Te rog să ne binecuvântezi acum, când ne despărțim și mergem pe drumul nostru, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.