DOI POMI ÎN GRĂDINĂ

Să deschidem împreună la Geneza 2.8-9:

„Apoi, Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere şi buni la mâncare şi pomul vieții în mijlocul grădinii şi pomul cunoștinței binelui şi răului.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Voi știți că totul începe în Geneza, iar fratele Branham a spus: „Noi credem aceasta.” Și voi știți că noi credem tot ce spune el, dar înțelegerea ei continuă să se cufunde din ce în ce mai adânc în ceea ce este acest Cuvânt, la ce se află în mintea lui Dumnezeu  și cum lucrează Dumnezeu continuu prin Cuvânt. În dimineața aceasta vreau să iau ca titlu: Doi pomi în Grădină.

Noi știm că Dumnezeu a creat Edenul, iar cuvântul „Eden” înseamnă „plăcere”. Aceasta a fost plăcerea lui Dumnezeu, dorința Lui, apoi, în Eden, în Dorința Lui, în Plăcerea Lui, El a sădit o Grădină, iar în acea Grădină Și-a așezat fiul, și în cele din urmă, avea să vină soția fiului Său; ea a venit în manifestare din interiorul lui și au fost așezați acolo, iar Dumnezeu avea părtășie cu ei în acea Grădină, în Plăcerea Lui, în Dorința Lui, în acea Grădină. Deci, în Eden, El avea o Grădină, iar în acea Grădină și-a așezat fiul și mireasa fiului Său. Și acolo, El a pus, de asemenea, doi pomi: Pomul Vieții și pomul cunoștinței binelui și răului, care aducea moarte, care era pomul morții. Deci, Pomul Vieții și pomul morții au fost în grădina lui Dumnezeu.

În versetul 16, citim:

„Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină,

dar din pomul cunoștinței binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” (v. 16-17).

Așadar, știm că este un pom al morții, deoarece consecința luării acestui pom este moartea.

În continuare, aș vrea să privim cuvântul „Grădină” care este folosit aici. Noi am citit de mai multe ori cele două pasaje și vedem că Dumnezeu a sădit o Grădină la est de Eden. Acest cuvânt „Grădină” este scris, „g-a-n”, nu știu dacă l-am pronunțat bine, iar Concordanța spune că este un cuvânt ebraic „ גן”  și înseamnă „Grădină” sau „îngrăditură”, „incintă” „o grădină închisă”. Când te uiți în Concordanța lui Strong pentru „o grădină închisă”, se spune că „este sensul figurativ al unei mirese”. Acest lucru este cel mai ușor de văzut în Cântarea Cântărilor a lui Solomon, așa că haideți să deschidem împreună la Cartea Cântărilor 4.12:

„Ești o grădină închisă, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.”

Noi știm că, Cartea Cântărilor lui Solomon este povestea de dragoste dintre Mire și Mireasă. El o numește, „o grădină bine închisă”. Cuvântul, „Grădină” înseamnă „îngrăditură, ceva care este împrejmuit, închis sau protejat”. Deci, aceasta este o grădină închisă, iar cuvântul „închis” are un sens mai puternic pentru că înseamnă, „interzis sau încuiat.” Așadar, nu este numai o grădină protejată, ci este o grădină închisă și sigilată, ceea ce arată virginitatea și puritatea Miresei, și faptul că Dumnezeu a zidit-o și a pecetluit-o.

„Ești o grădină închisă, soro mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.

Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard;

nard şi șofran, trestie mirositoare şi scorțișoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme.

O fântână din grădini, un izvor de ape vii ce curge din Liban.”

Acum, în versetul 16 vorbește Mireasa. Până acum a vorbit Mirele și El a descris-o ca fiind o Grădină cu ziduri, o Grădină închisă, interzisă și sigilată. Apoi, a vorbit despre roadele care sunt în ea, iar în versetul 16 vorbește ea și spune:

„Scoală-te, crivățule! Vino, vântule de miazăzi! Suflați peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese!”

În capitolul 5.1, vorbește Mirele și spune:

„Eu intru în grădina mea, soro mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… – Mâncați, prieteni, beți şi îmbătați-vă de dragoste! –”

Așadar, aici aveți din nou imaginea acestei Grădini. Este uimitor cât de mult apare Grădina în Biblie. La început a fost Edenul, și Dumnezeu a sădit o Grădină la Este de Eden. Deci, era un loc special în Eden, un loc închis și știm că fratele Branham a spus că, „Diavolul s-a strecurat pe sub poartă, a urcat peste zid…” Așadar, știm că această grădină a fost protejată de Cuvântul lui Dumnezeu.

Deci, la început am avut o Grădină, și este uimitor că această Grădină este descrisă acum ca fiind Mireasa. Cuvântul, „grădină”, este figurativ, este limbajul figurativ pentru Mireasă, așa cum vedem în Cântarea Cântărilor, scrisă de Solomon. Mireasa este închisă în Cuvânt, a fost pecetluită Acolo, dar există Unul căruia Îi este permis să intre în grădină, în secret.

Îmi amintesc că atunci când eram băiat, am citit cartea, „Grădina secretă,” păi, aceasta este Grădina secretă la care numai Cineva anume are acces, deoarece este interzisă, este sigilată; și Acela este Mirele, iar Ea Îl invită pe Mire să vină în Grădină. Ea vrea tot ce vrea El, și El o vrea pe Ea. El a pus în Ea atât de mult, încât El o dorește pe Ea, și El este dorit de Ea. Ea îi cere vântului de miază-zi să sufle peste Grădina Lui, ca să iasă la suprafață parfumul mirodeniilor pe care le-a plantat în Ea, iar Ea Îl invită pe El în Grădina Ei, să se împărtășească din plăcerea Lui, dorința Lui.

Așadar, toate acestea sunt simboluri și este uimitor că Isus S-a predat în grădină, în grădina Ghetsimani. Apoi, Isus a fost îngropat într-o grădină și a înviat într-o grădină; și se presupune că El ar fi Grădinarul. Toate aceste lucruri nu sunt în zadar; El este Marele Grădinar; El este Cel care a sădit o Grădină și a pecetluit-o, și El este singurul care are acces în acea Grădină.

Deci, la începutul Planului Său, Dumnezeu a sădit o Grădină la Est de Eden, și în acea Grădină erau doi pomi. Noi am vorbit de multe ori despre aceasta. Dacă ar fi copiii mei, aș pune acei pomi acolo?  În mintea mea umană, în sinele meu uman, aș spune că nu aș face aceasta, nu aș pune pomul cunoștinței binelui și răului acolo, nici măcar nu i-aș permite să existe. Dar nu aceasta a vrut Dumnezeu, pentru că El avea un alt scop pentru toate acestea.

În marea Sa înțelepciune, pentru a fi exprimat mărețul Plan al lui Dumnezeu, și în beneficiul tuturor atributelor, El trebuia să permită ca lucrurile să meargă într-un anumit fel, ca să existe o înțelegere, o cunoaștere și o protecție, pentru că, știți, Dumnezeu Și-a pus copiii într-o Grădină, i-a pus în spatele zidului Cuvântului, dar Diavolul a găsit o cale pe sub poartă, peste zid, prin ușă sau oricum vreți, pentru că fratele Branham a folosit toți acești termeni.

Ceea ce s-a întâmplat, este că femeia a deschis ușa, ea i-a permis accesul diavolului. Profetul spune că ea și-a scos gâtul din spatele zidului, ei au ieșit din spatele Lui. El a folosit toate aceste expresii pentru a vă spune că, deși Dumnezeu a avut un zid, copiii lui Dumnezeu au putut deschide ușa, ocolind zidul. Deci, nu că Dumnezeu vă adăpostește și vă protejează întotdeauna. El știe că voi nu puteți fi protejați și adăpostiți întotdeauna, și uneori, El  vă va lăsa să gustați din acel fruct rău, ca să cunoașteți consecințele ieșirii din spatele zidului Cuvântului.

Deci, El pune un zid, dar nu ca să vă prindă în laț, (capcană), ci El pune un zid, iar voi să rămâneți de bunăvoie în spatele lui. Acesta este felul și scopul întregii Biblii; este scopul căderii și al tuturor acestor lucruri.

Noi știm că a existat o înșelăciune care a apărut în cer, iar îngerii au fost înșelați, și mulți dintre ei au căzut cu Lucifer. Când vorbim despre aceste lucruri, ai crede că cerul era un loc sigur, dar Raiul era un loc periculos; ai putea crede că a fi mai aproape de Dumnezeu era un loc sigur, dar mai aproape de Dumnezeu era un loc periculos, pentru că acolo era Lucifer care era un heruvim ocrotitor, desăvârșit în înțelepciune și în frumusețe. El a fost creat plin de strălucire, și Dumnezeu l-a făcut așa. Dumnezeu l-a făcut de asemenea și pe Mihail care exprima și el ceva, iar fratele Branham a spus că el exprima Împărăția lui Hristos. Și el a spus că Lucifer a crezut că ar putea zidi o împărăție mai strălucitoare decât umila împărăție a lui Mihail.

Așadar, în cer era Unul care era considerat o împărăție umilă, și unul care era strălucitor, frumos, spectaculos; așa că în cer erau doi, iar îngerii au făcut o alegere; unii care  au fost înșelați, l-au urmat pe cel care i-a înșelat, nu pe Celălalt, dar voi știți că Dumnezeu avea Cuvântul pe pământ, și avea Cuvântul Său în ceruri. Înseamnă că cei înșelați au trebuit să lase Cuvântul, să fie atrași la o parte din Cuvânt pentru a cădea. Și după ce au căzut, Dumnezeu Și-a pus Atributul, pe propriul Său Fiu, în Grădina de pe pământ.

El știa că Lucifer era liber, dacă am putea spune așa, și că natura lui nu se va schimba, nici tactica lui nu se va schimba; el vrea să ocolească Planul lui Dumnezeu și să se ridice mai presus de Dumnezeu Însuși, și el este încă acolo. Este uimitor că după cădere, Dumnezeu nu l-a anihilat pe Lucifer. De ce nu a făcut-o? Nu pot să spun de ce. Probabil este reținut de propria Sa Lege, într-un fel. Există un Plan care trebuie să se desfășoare și el servește scopului lui Dumnezeu. De ce, sau cum, nu știu, dar Dumnezeu lucrează totdeauna conform Cuvântului Său. Natura Sa nu se schimbă niciodată; El nu Se schimbă, ci este drept, corect și sfânt. El este un Dumnezeu răzbunător și este un Dumnezeu milostiv. El nu Se schimbă niciodată, așa că, de ce nu l-a anihilat pe Lucifer? Nu știu. Probabil că a avut de-a face cu ceva din Cuvântul Său. Aceasta o spune fratele Chad, nu știu, dar știu că el servește scopului Său.

Așadar, El știa că Lucifer va veni în Grădină. Acolo erau doi pomi, deci, era o alegere, era libertatea acțiunii morale, iar ei puteau alege pe unul din acei doi pomi, care erau aproape unul de celălalt, erau în mijlocul grădinii. Ei ar fi putut să-și atingă crengile, ar fi putut să crească unul în celălalt; nu știu cât erau de aproape, dar erau destul de aproape în cer; așa că, și pe pământ, în Grădina lui Dumnezeu, erau destul de aproape. Când femeia a fost înșelată, când șarpele a început să-i vorbească, ea a început să analizeze pomul, și în analiza pe care a făcut-o, nu a găsit nimic rău în el, căci pomul era, „plăcut la privit, era bun de mâncat, și era de dorit să-i deschidă mintea.” Ea nu a putut găsi problema, pentru că problema nu era evidentă la pom, ci era ascunsă în pom, era un produs al acestuia dacă mâncai din fructele lui. Nu era evidentă înainte, dar a devenit evidentă după ce a mâncat.

Aceasta este problema cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce este diferit de raționamentul nostru uman, este că uneori, în raționamentul și înțelegerea noastră, nu putem vedea ce este în neregulă cu un anumit lucru din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu contează dacă putem găsi greșeala sau nu, uneori problema devine evidentă după ce ne-am împărtășit, (după ce am mâncat.)

Așadar, Dumnezeu le-a dat libertatea liberului arbitru, i-a lăsat să aleagă în Grădină; ei au putut alege din care pom să ia. Femeia, fiind înșelată, s-a împărtășit (a mâncat), din pomul cunoștinței binelui și răului, și a devenit un pom al morții, iar rodul care iese din ea, este de asemenea, sortit morții. Noi ne naștem morți pentru că ea a luat din acel rod, și a devenit un pom al morții.

Deci, noi vedem că au fost doi în cer; eu spun că a fost Lumina și întunericul; Binele și răul. Iar pe pământ, în Grădina lui Dumnezeu, au fost tot doi pomi. În Grădina sădită de Dumnezeu la Est de Eden, era Pomul vieții și pomul morții; Lumina și întunericul.

Dar acum, noi suntem Grădina lui Dumnezeu, Mireasa este Grădina lui Dumnezeu, și cred că, dacă priviți împreună cu mine, veți realiza că în această grădină, sunt doi pomi. Duminică, noi am vorbit despre cât de aproape este înșelăciunea, și am văzut că poate fi mai aproape decât ne putem da seama.

Întotdeauna noi vrem să punem înșelăciunea în biserica catolică, poate vrem s-o punem chiar la amvon, dar înșelăciunea este chiar în noi.

Lucifer a fost înșelat de propria lui strălucire. Deci, de unde a venit înșelăciunea lui Lucifer? Din el, din interiorul lui; el s-a înșelat pe sine însuși prin propria lui înțelepciune, prin propria lui strălucire, prin propria lui frumusețe, prin propria lui măreție. S-a înșelat singur. Nu a fost nimeni altcineva să-l înșele pe Lucifer, ci Lucifer s-a înșelat singur pe el însuși.

Așadar, în gândirea Lui Dumnezeu, în această existență pământească în care intrăm, sunt doi pomi; este Lumină și întuneric; este Bine și rău. Acesta a devenit un pom al binelui și al răului. Să mergem la Romani 7, pentru că vreau să privim câteva Scripturi. Romani 7.14-25. Aici, Pavel le spune romanilor:

„Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

Căci nu știu ce fac; nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.

Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am dorința să fac binele, dar nu am puterea să-l fac.

Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.

Găsesc în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine.

Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu;

dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primită de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!…Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.”

Apostolul Pavel spune multe, iar noi am experimentat ceea ce spune el. În anul 1964, fratele Branham a avut servicii de Întrebări și Răspunsuri, și a primit această întrebare. Cineva a citat o parte din această Scriptură, și el a citit doar Romani 7.14-18:

„Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

Căci nu știu ce fac; nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.

Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am dorința să fac binele, dar nu am puterea să-l fac.” Eu nu pot înțelege aceasta.”

Aceasta era întrebarea acelei persoane. El a citat Scriptura aceasta, apoi a scris: „Eu nu pot înțelege aceasta.” Uneori, este greu de înțeles, dar iată răspunsul fratelui Branham: „Păi, ei au scris Scriptura în care Pavel le-a vorbit Romanilor.” Acum, el spune: „…lăsați-mă să o cizelez puțin, astfel încât s-o puteți vedea. El a spus: „În mine sunt două persoane…” Acesta este răspunsul fratelui Branham. El explică Scriptura pe care a scris-o Pavel. Să citim încă odată: „…lăsați-mă să o cizelez puțin astfel încât s-o puteți vedea…” Înseamnă că o va reformula: „…În mine sunt două persoane. Corect? Una vrea să fac greșit, iar cealaltă vrea să fac bine. Și de fiecare dată când încep să fac bine, răul mă împiedică.”

Puțin mai jos, fratele Branham spune: „Tu ești un om exterior, care este controlat de cinci simțuri; și ești un om interior, controlat printr-un singur simț, care este credința; și această credință este în dezacord cu toate cele cinci simțuri, dacă cele cinci simțuri nu sunt în acord cu credința. Dar unul este contrar celuilalt. Acum, cât timp cele cinci simțuri sunt de acord cu credința, este minunat, dar când cele cinci simțuri sunt în dezacord cu credința, atunci lăsați cele cinci simțuri în pace.

Acum , spre exemplu, Isus a făcut aici o declarație, o promisiune, iar omul interior spune că este adevărat, dar omul din afară raționează că nu poate fi adevărat pentru tine. Tu ignoră-l pe omul din  afară, și acceptă omul din interior. Acum, despre același lucru vorbește Pavel. Sub Lege, el a fost vândut rob păcatului. Fiecare din noi este la fel. Acesta este motivul pentru care avem necazurile pe care le avem: de a fi căsătoriți de patru sau de cinci ori, și aceasta și aceea, și… tot felul de păcate și curvii și orice altceva de-a lungul vieții noastre; totul este din cauza acelor lucruri. Noi suntem firești, și acea parte trebuie să piară; dar în interior, noi suntem un om duh, sufletul dinăuntru, și acesta este credința în Cuvântul lui Dumnezeu; și atunci noi ne supunem trupul exterior Cuvântului, prin credință, acceptând ceea ce a spus Dumnezeu.

Cum pot să iau un scaiete și să fac din el un bob de grâu? Pentru mine este imposibil s-o fac. Singurul mod în care se poate, este pentru că în interiorul acelui scaiete a fost transmisă Viața de la un germen de grâu, numit viață de grâu.”

Acum el încearcă să ne facă să înțelegem Romani 7, dar nu pierde din vedere starea în care ne aflăm. El a spus: „Cum pot să iau un scaiete și să fac din el un bob de grâu? Nu pot, pentru că ar trebui să transmit viața grâului în interiorul scaietelui…” Aceasta spune el. Să mergem mai departe: „…în interiorul acelui scaiete a fost transmisă viața de la un germen de grâu, numită viață de grâu. Atunci, tu îngropi acel scaiete și el va produce un bob de grâu, pentru că acolo există o viață de grâu pusă în scaiete, iar viața de scaiete a fost scoasă afară, dar natura scaietelui este încă lipicioasă și va fi până când această nouă viață va fi complet dezvoltată din pământ și înviată din nou.”

Fratele Branham vorbește despre schimbarea trupului. Așadar, până când acest trup nu este schimbat pe dinafară, va fi o viață de grâu în interiorul unui scaiete. Pe dinăuntru va fi natura de grâu, iar pe dinafară va fi natura unui scaiete. Corect. El explică Romani 7.

„Când el apare, nu mai este scaiete, ci grâu, dar în timp ce este aici pe pământ și…afară din pământ…Și un scaiete, el este încă lipicios, dar în interior are natura grâului.

Cât timp ești în această viață, tu vei fi lipicios și ai o natură firească ce te va deranja cât timp trăiești, dar în interiorul tău, tu ești născut din nou.”

Câți iubiți acest Mesaj? Aceasta este lupta noastră, aceasta este bătălia noastră; este o luptă între scaiete, între natura de scaiete și natura de grâu; între Viața din interior și efectul rezidual al hibridării exteriorului nostru, în mintea noastră; între tărâmul nostru spiritual și carnea noastră. Dar în interior, ne-am născut din nou, există o creație nouă, pentru că acum, acolo există o Sămânță autentică, în interior ești un Germene autentic de grâu.

Deci, tu ești grâu, dar ești un grâu prins într-un scaiete, până când acesta intră în pământ și putrezește. Și când iese din nou, va produce exact ceea ce era în interior pe tot parcursul drumului.

Deci, până la învierea și schimbarea trupului, avem de-a face cu grâul dinăuntru și cu scaietele dinafară. De aceea spun că în Grădina lui Dumnezeu sunt doi pomi.

Voi spuneți: „Ce-aș fi făcut eu în Eden? Ce-aș fi făcut în acea Grădină în ziua aceea?” Tu ești în Grădină astăzi. Fratele Branham a spus: „Tu te-ai întors în grădină și te confrunți cu cei doi pomi.” Tu nu stai și spui: „Primesc Mesajul sau primesc baptismul?” Eu cred că înșelăciunea este mai aproape decât aceasta.

Tot în mesajul, Întrebări și Răspunsuri, fratele Branham spune: „Acesta este un duh muritor într-un trup muritor…” El vorbește despre duhul tău uman. „…Tu nu poți fi în două trupuri la un moment dat, dar acolo pot fi două naturi la un moment dat.”

Iubesc atât de mult ceea ce ne-a dat Dumnezeu prin acest Mesaj!

Vorbește despre un popor confuz. Un om care încearcă să trăiască pentru Dumnezeu, care încearcă să trăiască Cuvântul, și are natura lipicioasă de scaiete, arde natura cu efectele reziduale ale geneticii și hibridării. Nici măcar nu știi că ești hibrid din Grădina Eden; nu știi despre ce a fost căderea și nu înțelegi nașterea din nou în mod corect. Te gândești că botezul Duhului Sfânt va schimba totul, că vei trăi o viață perfectă și niciodată nu vei mai avea nici o luptă.

Oh, sunt atât de bucuros că am fost eliberați de ideile denominaționale pentru a ajunge la realitatea lui Dumnezeu!

În această zi, Dumnezeu are o Grădină; El a sădit o Grădină, și acea Grădină ești tu; dar tu ai fost închis și pecetluit în spatele Cuvântului, pecetluit sub acele Peceți. În tot acest timp, tu ai fost barat în spatele Peceților, dar El a rupt Pecețile ca să poată deschide drumul spre Grădină, așa că acum, grădina spune: „Vino, Vântule de miazăzi! Suflă peste mine să iasă parfumul a ceea ce ai pus în mine! Întoarce-Te la ceea ce este în mine!” Ce este în tine? Cuvântul! Și Cuvântul atrage Cuvântul, Cuvântul vine la Cuvânt. Deci, noi vrem doar să vină Mirele în Grădină. Noi nu vrem o altă hibridare; nu vrem un alt șarpe, ceva ce doar arată ca un om, dar nu este om; ceva ce seamănă cu Mirele dar nu este Mirele. „Mirele nostru este călare pe un cal alb,” dar și mirele mincinos este călare pe un cal alb.

În Apocalipsa 19, Îl vedem călare pe un cal alb, dar în Apocalipsa 6, vedem duhul Antihrist călare tot pe un cal alb. Noi vrem Mirele în Grădină, nu-l vrem pe celălalt călăreț, chiar dacă este tot pe un cal alb. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la 1Corinteni 6.19:

„Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?”

Ce este în voi? Dumnezeu! Ce mai este în voi? Hibridare și o natură firească. În anul 1953, fratele Branham a predicat mesajul, Israel și Biserica. Îmi place acest Mesaj, și acest citat este de acolo:

„Priviți cum se mișcă chiar astăzi cu o forță groaznică peste tot în jur…Vă constrânge, fratele meu, soră, de aceea trebuie să fiți atenți la ce ascultați, și niciodată să nu subestimați puterea lui Satan de a înșela. Să nu-l subestimați niciodată. El este cât se poate de subtil. Duhul antihrist nu este comunismul. Nu. Duhul lui Antihrist este atât de aproape de lucrul real, pentru a-i înșela chiar și pe cei aleși, dacă ar fi cu putință. Așa a spus Isus în Matei 24. Este un duh religios…”

Oh, vreau să înțelegeți că duhul lui Antihrist este un duh religios.

„…Oh, de ce? Cain și Abel erau frați. Corbul și porumbelul au stat pe aceeași creangă; Esau și Iacov erau frați; Isus și Iuda au fost în aceeași biserică, Unul Predicator, iar celălalt casierul. Vedeți? Înșelătorul este întotdeauna acolo…Minciuna pe care i-a spus-o Satan, Evei, a fost nouăzeci la sută adevăr. Nouăzeci la sută adevăr.”

Aici, profetul spune că întotdeauna au fost gemeni. El spune că nu trebuie să subestimați niciodată puterea lui Satan de a înșela, apoi a început să-i arate pe Cain și Abel; Esau și Iacov; Isus și Iuda. Iar eu spun: Lucifer și Mihail. Apoi, a ajuns la Arcă și a spus că corbul și porumbelul s-au așezat pe aceeași cracă; ei erau în Arcă; ei erau aproape.

Acest Mesaj, Hristos, este Chivotul, Arca, și acolo erau un porumbel și un corb care stăteau pe aceeași cracă. Vreau să privim două versete, iar pentru aceasta să mergem la Ieremia 17.9:

„Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”

Aici vorbește despre inima ta. Să mergem la Evrei 4,12:

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.” „Inima este nespus de înșelătoare. Cine poate s-o cunoască?”

Prieteni, uneori, nici măcar noi nu ne putem înțelege corect pe noi înșine. Uneori ne înșelăm pe noi înșine. Nu știu dacă sunt singurul din sală, dar privesc în urmă, în trecutul meu și văd greșelile pe care le-am făcut. Dar în ziua când le-am făcut, am crezut că am dreptate și că este bine; am crezut că am un raționament bun și intenții bune; am avut Scripturi și citate; am avut acel raționament în minte și am luat decizia pe baza acelui raționament. Dar acum, ani mai târziu, privesc înapoi și pot să văd lucrurile pe care nu le-am văzut atunci: îmi văd propria mândrie care m-a motivat; îmi văd propria dorință, faptul că exista ceva ce mi-am dorit, ceva care m-a motivat în acea decizie, așa că, am permis raționamentului să fie un raționament religios. Și pentru că era un raționament religios, în ziua aceea, nu m-ați fi putut convinge niciodată că m-am înșelat. Eram convins că este bun, dar acum, privesc în josul drumului, privesc înapoi și știu că am greșit; știu că în inima mea erau dorințe care nu erau curate.

Și când vezi aceasta, te sperie; privești la aceasta și  este înfricoșător să vezi cum poți începe să-ți justifici în mod religios propriile acțiuni, dar în spate există un element de mândrie, o poftă, o dorință egoistă.

Știți, m-am gândit la David. Amintiți-vă că David era împăratul lui Israel; Dumnezeu l-a pus în acea poziție și el Îl slujea pe Dumnezeu cu credincioșie. Dumnezeu a permis unui duh să meargă la David și să-l convingă să numere poporul împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, David a făcut numărătoarea poporului, iar Dumnezeu a trebuit să aducă o pedeapsă asupra oamenilor. Deci, a fost o greșeală.

Dumnezeu a permis unui duh să meargă peste David, iar David a început să numere poporul, apoi a ieșit la suprafață greșeala lui, și el s-a pocăit și toate aceste lucruri. Știți, cred că au murit șaptezeci de mii de oameni de ciuma aceea, dar Dumnezeu a adus o corecție. David a strigat și s-a pocăit, iar Dumnezeu a auzit rugăciunea lui David pe când Îngerul întindea mâna împotriva Ierusalimului, și l-a oprit.

Eu m-am gândit că în David trebuia să fie ceva pentru ca acel duh să poată lucra. Trebuia să fie o fărâmă de mândrie pe undeva, deoarece David a vrut să știe cât de mare era oștirea lui, altfel, acea influență nu ar fi avut cum să lucreze asupra lui.

Noi știm că în toate acestea era Dumnezeu și că totul a servit unui scop, dar vă puteți da seama cât de disperat de rea este inima omului, cât de înșelătoare! Cine poate s-o cunoască? Doar Cuvântul. „Cuvântul este mai tăietor și mai lucrător decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că  desparte sufletul și duhul; încheieturile și măduva.”

El vorbește aici despre cea mai grea despărțire pe care o ai de făcut, prin care să stabilești dacă ești tu sau Dumnezeu în propriile tale gânduri; să încerci să-L determini în propriile tale dorințe și în propriile tale gânduri și vrei să acționezi cu privire la ceva ce ai încercat să discerni, să deosebești care ești tu, și care este Dumnezeu, și vei afla că acel suflet și acel duh, sunt destul de strâns legați, și ceea ce le poate despărți este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă David ar fi privit numai la Cuvântul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu a spus: „Să nu numeri poporul,” ar fi putut să-și discearnă gândurile prin Cuvânt. Așadar, „Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” Cuvântul este Cel care poate s-o discearnă și o poate despărți.

Dacă nu ar fi fost Mesajul orei, am fi fost fără speranță, terminați. Aș spune: fără Mesaj…Știți, fără Mesaj, nu aș ști unde merg. Unde ai merge fără Mesaj? Mergi să trăiești singur? Ascultați, dacă trăiești singur, mai ai o problemă, iar problema ești tu însuți. În această Grădină sunt doi pomi, așa că nu poți pleca să trăiești o viață de pustnic și să te aștepți să biruiești. Tu trebuie să te confrunți cu cei doi pomi în fiecare zi, cu înșelăciunea care vine din propria ta inimă. Nu poți ieși din aceasta, toți trebuie să trecem pe aici; toți trebuie să ne confruntăm cu ea și trebuie să învățăm cum să ne predăm Cuvântului lui Dumnezeu.

Noi am crezut că va fi ușor, adică ne-am gândit la început că va fi greu, pentru că, „Trebuie să părăsesc biserica, trebuie să mă botez în Numele lui Isus Hristos; trebuie să fiu respins, soția mea trebuie să schimbe felul cum se îmbracă, să nu-și taie părul; eu trebuie să schimb unele lucruri la care mă gândesc, la care mă uit și cum vorbesc.” Au fost schimbări foarte grele, și le-am făcut, dar mi-am dat seama că a fost nimic, că totul a fost o „bucată de tort” în comparație cu ceea ce cere Dumnezeu în această zi. El vrea o inimă curată, vrea o predare totală și vrea să aibă întâietate în tine.

M-am gândit: „Ei bine, aceasta ar fi ușor, Doamne, Tu poți avea pentru el și pentru ai lui.” Dar El nu ia, ci primește doar ceea ce I-ai dat. Dumnezeu ia doar atât cât I-ai cedat. Și mi-am dat seama că, de multe ori în viața mea, am crezut că-I dau tot, dar încă mă țineam de ceva: de un gând, de o dorință, de un plan sau ceva. Am crezut că m-am predat cu totul, iar acum Îi predau o altă bucată mică, și spun că m-am predat total, dar când mergi pe drum, îți dai seama că încă nu te-ai predat total. Nu este ușor, Și cred că nu a fost menit să fie ușor. Cred că ajungem într-un loc în care nici măcar nu avem încredere în noi.

De ce permite Dumnezeu ca uneori să facem gafe? Ți-ai dori ca Dumnezeu să te fi oprit. „De ce nu m-ai oprit? Ai fi putut să-mi dai un vis. Ai fi putut să-mi spui ceva prin cineva.” Dar Dumnezeu permite să intri direct în mizerie, într-o greșeală, condus de propria ta dorință egoistă pe o cale greșită. Faci o alegere greșită și suporți consecințele, apoi te întrebi: „De ce?” Dar cred că acesta este scopul, să învățăm să nu avem încredere în noi înșine; să nu avem încredere în propriile noastre dorințe, în propriile noastre gânduri, până când ajungem să avem încredere într-un singur lucru, și acesta este Cuvântul. Dar chiar și atunci, dacă Dumnezeu nu ni-L descoperă în claritatea Lui, nu-L vom înțelege niciodată cu mintea noastră firească.

Așadar, singurul lucru pe care-L avem, este Cuvântul, dar trebuie să-L primim prin descoperire, și singurul mod de a-L păstra corect, este ca Dumnezeu să ni-L descopere în mod divin; de aceea noi suntem într-o poziție în care avem nevoie de Dumnezeu în fiecare secundă a zilei.

Tot în anul 1953, fratele Branham a spus:

„Chiar a pus-o înapoi în Arcă la distrugerea lumii. Corbul și porumbelul au stat pe aceeași creangă. Unul era pasăre la fel de mult ca cealaltă. Este adevărat? Dar care era diferența? Una era corb din fire, iar cealaltă era porumbel din fire; una putea zbura la fel ca cealaltă, dar naturile lor, dorințele lor erau diferite. Cioara era satisfăcută să mănânce din vechile cadavre și să meargă din loc în loc croncănind în jur; era la fel de fericită și probabil, la fel de religioasă ca porumbelul. Dar porumbelul nu a putut să suporte mirosul și s-a întors înapoi în Arcă.”

Una putea mânca din cadavre, dar cealaltă nu putea, însă aceea care putea mânca mortăciuni, putea să mănânce și grâu curat, ca porumbelul, dar porumbelul nu putea mânca mortăciuni.

Știți, noi putem lua aceasta ca descriere pentru două feluri de credincioși, sau o putem lua ca descriere a două părți din mine stând pe aceeași cracă.

L-am auzit pe fratele Harold Beckett spunând odată că nu trebuie să cauți foarte departe pentru a găsi trei feluri de credincioși în biserică; și el a spus că credinciosul, formalistul și necredinciosul ești chiar tu însuți. Sufletul este credinciosul, dacă ești un copil al lui Dumnezeu; duhul tău este formalistul, iar trupul tău este necredinciosul. Este interesant și mi-a rămas în minte, deși l-am auzit cu mult timp în urmă.

În Arcă erau aceste două păsări, și amândouă puteau zbura pentru că amândouă erau păsări, amândouă aveau pene și erau foarte asemănătoare în multe privințe, dar una putea să mănânce cereale pure și mortăciuni, pe când cealaltă putea să mănânce numai cereale pure.

Ascultați, cel mai mare fățarnic din lume este propriul tău duh uman. Tu nu trebuie să-ți faci griji pentru cel care stă pe scaunul de lângă tine, ci trebuie să-ți faci griji pentru cel în care stai tu. Acesta este cel mai mare fățarnic din lume, pentru că duhul tău uman poate să-și ridice mâinile și să cânte, să plângă și să plângă în timpul cântării, apoi iese afară și poate comite o faptă oribilă a doua zi. Este posibil ca aceasta să fie în interiorul fiecăruia dintre noi, de aceea avem nevoie în interior de altceva care să biruiască aceasta și să preia controlul asupra acestui lucru, iar Acesta este Duhul lui Dumnezeu.

Noi ne dăm seama că aceste două păsări se așază pe aceeași creangă, și mă rog ca, până la sfârșitul serviciului, să ajungem în punctul în care să nu mai avem încredere în noi înșine nici un pic.

Nu am încredere în mine, nu am încredere în propria mea gândire; nu am încredere în sentimentele mele, ci singurul lucru în care am încredere, este Cuvântul, și Dumnezeu să ne ajute să vedem Cuvântul în mod corect.

În mesajul, Puterea de transformare, fratele Branham a spus:

„Când voi merge acasă, de data aceasta voi predica despre subiectul, „Urma Șarpelui. Fiara la început și fiara la sfârșit.”

Acest citat este fascinant pentru mine. El spune aici că va merge acasă și va predica subiectul, „Urma șarpelui. Fiara la început și fiara la sfârșit,” și urma lui prin Biblie, și vă voi arăta cum își ridică capul sus. Vedeți? Dacă Domnul va îngădui, voi puteți s-o ascultați la telefon. Acum, observați cât este de viclean individul acesta…Păi, este la fel ca Iuda cu Isus, amândoi frați din aceeași seminție. Sau la fel ca Esau și Iacov; la fel ca cioara și porumbelul așezați pe aceeași cracă. În această mare bătălie în care ne aflăm, toți suntem gemeni.”

El spune că va predica, „Urma șarpelui. Fiara la început și fiara la sfârșit,” apoi a început să vorbească despre gemeni. De ce? Ce sunt gemenii? Gemenii sunt doi oameni diferiți care se nasc din același tată și aceeași mamă. Corect? Astfel, ei vin din același loc, și parcă sunt la fel, dar în interiorul lor există ceva diferit. Esau nu era ceea ce era Iacov. Iacov era predestinat, dar Esau nu era. Deci, ei vin din același pântece și se nasc în același timp, de aceea vei crede că sunt același lucru. Așa vorbește fratele Branham despre urma șarpelui. Urma șarpelui nu a fost…Șarpele a avut o urmă aici și mintea lui Dumnezeu a avut o urmă aici, iar cele două vițe s-au împletit. El s-a referit la Iuda și la Isus, și a spus că amândoi au venit din aceeași seminție, amândoi erau din Iuda; apoi a vorbit de Esau și Iacov, despre cioară și porumbel care amândouă fac parte din familia păsărilor, ambele pot zbura, ambele pot mânca cereale. El a vorbit despre acești gemeni, a vorbit despre, „Urma șarpelui. Fiara la începu și fiara la sfârșit.”

Noi știm că a existat o fiară la început. Diavolul s-a întrupat în șarpe și a adus hibridarea, iar noi știm că aceasta se va întâmpla din nou și se va întrupa în Papa, la sfârșitul timpului, când diavolul se va întrupa deplin într-o persoană. Există o fiară la început și o fiară la sfârșit, dar noi nu trebuie să căutăm prea departe pentru a găsi cele două vițe, pentru că ele sunt înfășurate chiar în interiorul meu. Eu nu trebuie să aștept manifestarea Papei ca fiară pentru a recunoaște unde este fiara, deoarece hibridarea mă afectează, și există o fiară în mine, pentru că eu nu am venit așa cum m-a destinat Dumnezeu inițial, în creația originală. A existat o hibridare, a avut loc un amestec care a afectat întreaga omenire și ne afectează pe tine și pe mine.

Noi am vorbit despre fiară, dar ce zici de cel care te privește din oglindă? Cea mai mare înșelăciune nu va veni dintr-un pamflet sosit prin poștă, cea mai mare înșelăciune va veni de la tine însuți; vei fi înșelat de propria ta gândire, acceptând ceva în felul tău, după propria ta dorință și prin propriile tale pofte.

În mesajul, Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată, fratele Branham spune:

„Acea mare bătălie care s-a dat vreodată a început în cer, când Mihail și îngerii Lui au luptat împotriva lui Lucifer și a îngerilor lui. Prima bătălie a început mai întâi în cer, apoi a fost aruncat jos din cer, a fost aruncat pe pământ și a căzut pe ființele umane. Astfel, bătălia îngerilor a devenit bătălia oamenilor.”

Deci, unde are loc bătălia acum? Acum, bătălia nu este doar în cer, ci a coborât pe pământ; nu este numai în Eden, ci acum, bătălia este în ființa umană. Același război dintre Lumină și întuneric; dintre Bine și rău; Mihail și Lucifer; Hristos și Satan, are loc, unde? Același război are loc în ființele umane.

Citim mai departe:

„…a fost aruncat jos din cer, a fost aruncat pe pământ și a căzut pe ființele umane. Astfel, bătălia îngerilor a devenit bătălia oamenilor, iar Satan vine să distrugă creația lui Dumnezeu. Ceea ce a creat Dumnezeu să fie pentru El Însuși, Satan a venit să distrugă.”

Așadar, ceea ce a creat Dumnezeu să fie pentru El Însuși, Satan a venit să distrugă. Ce intenționa să fie Mireasa după învierea lui Isus Hristos?

Când a apărut prima Biserică la Rusalii, Ea trebuia să fie o creație pentru El Însuși; Ea trebuia să fie Mireasa Lui; Ea trebuia să fie gândirea Lui, Locul în care El Își va semăna Semințele și Își va aduce Roadele. Corect? Dar un alt duh, nu Duhul Sfânt, ci duhul lui Antihrist a intrat în Grădina Lui Dumnezeu, care era prima Biserică, și a sădit în Ea alte semințe, semințe de dezbinare. Astfel, de acolo au pornit două vițe. Deci, Satan vrea să distrugă ceea ce Dumnezeu a creat să fie pentru El Însuși. Ce trebuie să fie Mireasa din timpul sfârșitului? Ea trebuie să fie Grădina lui Dumnezeu restabilită din nou; Ea trebuie să fie Mireasa virgină a lui Hristos, zidită și pecetluită, iar Ea trebuie să invite un singur Bărbat în Grădina Ei, și Acela este Hristos, care este Cuvântul viu. Ea trebuie să fie o purtătoare a Cuvântului, dar diavolul încearcă în mod constant să corupă și să distrugă ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Sine Însuși. Satan a făcut-o în cer, a făcut-o în Eden, și încearcă s-o facă și acum.

Când citim toate aceste lucruri în Biblie și auzim toate aceste mesaje, eu încep…S-ar putea ca voi să nu o faceți, dar s-ar putea ca eu să încep să plasez lucrurile și să spun: „Aceasta a fost înapoi, în Grădină; a fost în cer; sau aceasta a fost pe vremea lui Noe, aceasta a fost în prima epocă a bisericii,” și să nu reușesc să realizez că în fiecare epocă a fost același lucru, că întotdeauna a fost la fel. Indiferent dacă este în ceruri, în Eden sau în prima epocă a bisericii, întotdeauna sunt două vițe, doi pomi, două surse, și există liberul arbitru de-a alege pe una sau cealaltă. Noi stăm în Grădină. Așadar, noi nu putem așeza lucrurile și să începem să vorbim despre denominațiuni, crezuri, dogme, și bla, bla, bla, apoi să începem să spunem: „Bine, aceasta s-a terminat în biserica aceea de peste drum; aceasta este la catolici; aceasta este…”

Ascultați, cine creează dogma? Omul, ființele umane creează dogma. Unde este creată dogma? În mintea omului, așa că poți avea propria ta dogmă chiar acum. Nu trebuie să mergi cu mașina ta la o altă adunare, nu trebuie să conduci în altă parte; poți să stai singur și să vii cu propriul tău crez.

 Așadar, Satan încearcă constant să intre în Grădină ca să semene o altă sămânță, să aducă corupție.

Aici, fratele Branham spune:

„Acesta era scopul lui, el avea scopul să distrugă. Apoi, bătălia a început aici pe pământ, și a început în noi, și de atunci, este cu mare furie.”

Deci, fratele Branham a spus că voia să meargă pe  urmele șarpelui; șarpele la început, și șarpele la sfârșit, și a vorbit despre marea bătălie care a început în ceruri. Dar unde este bătălia acum? Acum, bătălia este în noi. Pentru ce este lupta? Lupta este pentru ceea ce Dumnezeu a creat să fie pentru El Însuși. Aceasta încearcă diavolul să distrugă.

Ascultați, el are lumea aceasta, acesta este Edenul lui Satan, el are totul; dar ceea ce caută el acum, este Grădina. Și el are acces la mintea ta; nu poate să-ți citească mintea, dar poate să-ți aducă un gând; el poate aduce o influență. Un duh ne poate vorbi în tărâmul duhurilor și să ne semene gânduri, de aceea…Oh, Doamne! Nu poți avea încredere în propria ta gândire.

Un lucru pe care-l consider descurajator în creștinism, în special în rândul oamenilor spirituali, este că ei cred fiecare idee, dorință sau sentiment pe care îl au, și spun că este de la Domnul, dar nu întotdeauna se dovedește a fi așa Noi l-am văzut, l-am urmărit în viața noastră, nu trebuie să arătăm spre nimeni. Poți simți cu siguranță că Domnul vrea să facă ceva, apoi se destramă complet, și în loc să spui: „Ei bine, am fost doar eu, nu Dumnezeu,” noi spunem: „Ei bine, Dumnezeu a lucrat așa din cauza aceasta și apoi…” Să fim serioși! Nu orice idee sau noțiune pe care o ai, este Duhul Sfânt; nu orice gând, vreau să spun…Poate este pentru tine, dar nu este pentru mine, deoarece am și eu o mulțime de gânduri care sună destul de bine.. Când sunt în mintea mea, sunt foarte bune, vreau să spun că sunt perfecte, dar când le împărtășesc cuiva, în clipa în care îmi ies din gură, mi se pare o idee foarte proastă, mi se pare că nu este deloc corectă. Apoi, cineva spune ceva sau auziți pe cineva predicând, și atunci vă dați seama că este egoism care se bazează pe mândrie care în esență, era în avantajul meu; atunci, vă dați seama că vă înșelați singuri.

Cred că ar trebui să fiți atenți, pentru că bătălia este în mintea noastră; mai atenți decât am fost în trecut. Voi ziceți: „Ei bine, dacă mă asociez cu un grup de oameni ca să ascult Mesajul și merg numai acolo unde sunt credincioși, nu voi fi înșelat niciodată.”

Ascultați, îmi amintesc de multe ori că am interpretat greșit Mesajul pe care îl ascult. „Oh, fratele Branham a zis…înseamnă că…Oh, grozav!” Apoi am început să caut să văd unde mai spune asta, și am realizat că am greșit complet; înțelegerea mea a fost complet greșită. El nu a spus ce am înțeles eu, ci a spus opusul peste tot în altă parte. Eu am înțeles greșit ceea ce spune și am crezut că leagă cele două Scripturi împreună; că aceasta și cu aceasta echivalează cu aceea, și am fost super entuziasmat că am o descoperire. Dar când am căutat prin Biblie și prin Mesaj, nu a ținut , nu era adevărul. Și dintr-o dată a trebuit să-mi dau seama că am fost eu și că nu pot da vina pe Duhul Sfânt.

Dacă nu am Duhul Sfânt, Satan va încerca să mă înșele și să mă facă să cred ceva greșit. „Ce spui, frate Chad?” Spun că singurul în care putem avea încredere, este Cuvântul. Totul se rezumă numai la El; singurul lucru în care putem avea încredere, este Cuvântul. Nu putem avea încredere în propriile noastre păreri, nu putem avea încredere în propriile noastre sentimente.

De câte ori te-a condus Dumnezeu printr-o idee și a fost corect, a fost Domnul care a confirmat-o cu Cuvântul, și a fost Dumnezeu care picura ceva în inima ta iar, și iar, și iar? Și de câte ori ai primit o idee sau un gând și s-a dovedit că nu era corect sau te-a condus într-o direcție greșită? Vedeți problema? Suntem cu toții într-o reașezare pentru că suntem în acest scaiete exterior cu un grâu în interior. Cuvântul este singurul lucru în care ne putem încrede.

Problema apare când oamenii încep să spună: „Domnul mi-a spus,” sau „Domnul mi-a arătat.” Acesta este momentul în care eu mă retrag, nu pot spune nimic decât dacă văd că este contrar Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci pot să spun: „Ei bine, Cuvântul spune aceasta,” dacă este doar o decizie pe care o iei, o idee sau ceva de felul acesta. Când spun: „Domnul mi-a arătat,” sau „Domnul mi-a spus,” dacă este Dumnezeu, nu voi fi găsit în contradicție cu Cuvântul.

Dacă Dumnezeu ți-a spus să faci ceva, fă-o! Dar dacă se dovedește că nu este de la Domnul, fii cinstit și spune: „A fost greșit, așa că am fost eu.” Haideți să fim sinceri și corecți, să fim adevărați. Încetează să te prefaci că ești spiritual și fii spiritual prin primirea Cuvântului. Avem o presiune de a fi super spirituali, dar cel mai spiritual lucru în Cuvânt, este să primim descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru această zi. Aceasta este spiritual.

Cioara este la fel de spirituală ca și porumbelul, așa că trebuie să fim sinceri cu noi înșine și să spunem: „Am un singur loc în care să merg, și acesta este Mesajul pe care mi L-a dat Dumnezeu.” Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru pe care Îl am. Nu pot avea încredere în mine, nu pot avea încredere în părerile și ideile mele, în sentimentele mele, pot avea încredere numai în acest Cuvânt și vreau ca acest Cuvânt să corecteze toate părerile și sentimentele mele, și doresc un singur lucru, să fiu în conformitate cu Cuvântul.

Așadar, Pavel era într-o dilemă: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”, pentru că își dădea seama că problema era trupul lui. El a spus: „Vreau să împlinesc Cuvântul. În mine este Ceva care iubește Cuvântul, dar problema este cu trupul meu.” Aceasta este o dilemă, și fratele Branham ne-a explicat-o, iar noi am văzut ce a spus în „Întrebări și Răspunsuri.” El a spus că în noi sunt doi oameni.

Așadar, Pavel era într-o dilemă, dar el merge mai departe în Romani 8, unde începe să ne dea soluția la problema noastră. Romani 8.1-11:

„Acum dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile fii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”

Acum ajungem la cheie, iar cheia este să nu umblăm după trup, ci după Duh:

„În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.

Căci, lucru cu neputință Legii, întrucât  firea pământească o făcea fără putere; Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,

pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.

În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce umblă după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.

Și umblarea după lucrurile firii pământești, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.

Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.

Deci, cei ce sunt pământești, nu pot să placă lui Dumnezeu.

Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții, din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.

Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți, va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.”

Cum vom birui? Umblând prin Duhul. Primiți Duhul lui Dumnezeu! Fratele Branham a spus că, „Duhul și Cuvântul sunt același lucru.” A primi Cuvântul, a umbla în Cuvânt, înseamnă a primi Duhul, Viața Cuvântului; iar când Viața Cuvântului vine în tine, Își trăiește propria Viață în tine. Nu este o confirmare prin forță, nu este un acord al guvernelor sau al religiei, ci este umblarea în Duh. Este o altă Viață, este Viața Cuvântului pe care L-ai primit și care Își trăiește Viața în viața ta, este Germenul de grâu din interiorul scaietelui.

Și acum, Germenele de grâu…Să ne concentrăm pe faptul că el începe să încolțească și să aducă o altă viață…Așadar, noi nu trebuie să umblăm după lucrurile firești ale trupului, ci să umblăm după lucrurile Duhului, spiritual, după Cuvânt, după Hristos. Noi trebuie să fim sârguincioși. Cred că în ceasul acesta, trebuie să ne concentrăm atenția pe ceea ce trebuie.

Am mai spus aceasta, dar vreau să vă reamintesc că, „trupesc, sau carnal,” nu înseamnă, „rău.” Carnal, nu înseamnă răutate, ci carnal, înseamnă natural, pământesc; și în viața naturală există o mulțime de lucruri pe care trebuie să le facem: trebuie să muncim, trebuie să mâncăm, să dormim, trebuie să lucrăm la casa noastră să o reparăm; deci, există lucruri naturale, carnale care trebuie făcute. Apoi există o viață  carnală, trupească pe care trebuie s-o trăim, dar dacă ne concentrăm prea mult asupra cărnii, ne vom lipsi singuri de Viața spirituală pe care trebuie s-o trăim, deoarece noi nu trebuie să trăim după trup, după carne, ci după Duh.

Noi trebuie să fim sârguincioși pentru că suntem atât de blocați în lucrurile firești, încât neglijăm Duhul, de aceea, atât cât putem, să ne supunem și să acordăm timp și atenție lucrurilor lui Dumnezeu.

Am citit o mulțime de „Întrebări și Răspunsuri”, din anul 1964, și fratele Branham a răspuns la întrebarea din Romani 7, „Cine mă poate elibera de acest trup de moarte?” Și noi am citit răspunsul lui unde vorbește despre noțiunea de, „două persoane”. El a vorbit despre grâul din interiorul scaietelui, după care a vorbit despre un indian pe care l-a numit, „Șeful.”

Șeful a venit în rândul de rugăciune, și nu a putut să spună nimic altceva decât: „Eu sunt bolnav.”  El a primit un număr de rugăciune, dar vedem că în cele din urmă, a spus mai multe cuvinte în limba engleză. Fratele Branham a povestit aceasta, apoi a spus: „Cineva mi-a spus că la un moment dat, el s-a convertit (vorbește despre acest indian), a primit Duhul Sfânt, și l-a întrebat: „Cum te descurci?”

Așadar, acest om l-a întâlnit și l-a întrebat: „Cum te descurci?”

„Destul de bine și destul de rău”, a răspuns el.

„Păi, cum spui destul de bine și destul de rău?”

„Păi, de când am primit Duhul Sfânt, în mine sunt doi câini. Unul din ei este alb și unul este negru, și ei se ceartă tot timpul. Ei mârâie și se bat unul cu celălalt. Câinele alb vrea ca eu să fac bine, dar câinele negru vrea ca eu să fac rău.”

„Și care din ei câștigă lupta, Șefule?”

„Depinde pe care dintre ei îl hrănește Șeful mai mult.”

Eu cred că aici este un răspuns bun.”

Fratele Branham a atașat aceasta la Romani 7. Vreau să înțelegeți. El vorbește despre tine ca fiind un grâu înăuntru și un scaiete în exterior. Acesta este contextul despre care vorbește.

„Eu cred că acesta este un răspuns bun. Vedeți? Depinde  doar de războirea trupului care este în tine; depinde pe care dintre ei îi îngrijești, de care natură te îngrijești: de natura firească cu lucrurile lumii, sau natura spirituală cu lucrurile lui Dumnezeu. Aceasta o face.”

Care este soluția? Umblați după lucrurile Duhului, umblați după Duhul lui Dumnezeu. Trebuie să avem grijă să nu fim prinși de lucrurile firești și să părăsim viața noastră spirituală. Vreau să spun că, umblarea noastră spirituală, întemeiați din punct de vedere spiritual, și să ne hrănim în Duh, înseamnă mult mai mult decât a avea un ritual zilnic, este mai mult decât un act religios. Fratele Branham a spus că a-L lăuda pe Domnul și a citi Biblia, trebuie să se facă în fiecare zi. Acum, când citesc aceasta, îmi dau seama ce trebuie să însemne.

Ei nu trebuie să primească doar o etichetă de creștini; ei trebuie să supraviețuiască; ei trebuie să se hrănească cu Cuvântul; trebuie să se roage în Duhul; trebuie să fie conectați la lucrurile spirituale pentru a birui în această lume, pentru că în ei sunt doi câini, două naturi; în afară sunt un scaiete, iar în interior un grâu, și acela care se va manifesta, este cel pe care-l hrănești cel mai mult.

Nu știu de câte ori a fost predicat acest lucru de când predicăm. Eu am predicat că în tine sunt doi câini, dar îți dai seama că nu este ceva drăguț să vorbești despre doi câini, și că aceasta te duce la Romani 7: „Cine mă va elibera de acest trup de moarte? Sunt prins într-o capcană, când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.” Acest trup mă prinde în capcană, deci, care este soluția?

Soluția este să umbli în Duhul, pentru că atunci nu vei împlini poftele cărnii. Nu este doar să-ți ridici mâinile și să spui: „Oricum, eu nu mă pot abține. Eu, știți, mintea carnală…” Nu! Nu despre aceasta vorbește Pavel, nu aceasta înseamnă, ci înseamnă că există o cale de a birui, iar calea biruinței este să realizezi în ce pericol suntem, eu și tu.

Eu mi-am dat seama de pericolul pe care l-am reprezentat pentru mine însumi, iar Dumnezeu evidențiază aceasta prin Scriptură și prin Mesaj. Eu îmi dau seama că sunt un pericol pentru mine însumi și că am nevoie de Duhul lui Dumnezeu, că trebuie să mă supun Duhului lui Dumnezeu, pentru că sunt un pericol pentru mine însumi. Și dacă umblu în Duhul și nu după lucrurile lumii, nu după dorințele cărnii; dacă umblu în Duhul, mă predau Duhului, mă hrănesc cu lucrurile Duhului, nu voi împlini pofta cărnii, și voi birui.

Dumnezeu a predestinat o Mireasă care nu va fi înșelată, dar nu pentru că este mai înțeleaptă, nu pentru că are cărți mai bune și mai multă aparatură de căutare pentru a cerceta Mesajul, ci Ea nu va fi înșelată pentru că El a  predestinat-o să nu fie înșelată. El a predestinat o Mireasă care nu va fi înșelată în această zi.

Dar ce a făcut El pentru a Se asigura că Ea nu va fi înșelată? Amintiți-vă de Duhul Sfânt. Voi spuneți: „Ei bine, va primi Duhul Sfânt.” Duhul Sfânt a fost legat în acele ape denominaționale timp de aproape două mii de ani, dar este dezlegat din nou în timpul serii, de Mesajul din timpul serii. Duhul Sfânt Se întoarce la oameni.

Deci, ce Îl ținea pe Duhul Sfânt? Ce-L bloca sau Îl lega pe Duhul Sfânt ca să-L țină departe de oameni? Crezurile și dogmele, sistemele bisericești.

Așadar, ceea ce a eliberat întreaga măsură a Duhului Sfânt care va veni, a fost deschiderea deplină a Cuvântului, deoarece Duhul și Cuvântul sunt același lucru. În Sine, este Viața Cuvântului, este Duhul care face Cuvântul să trăiască. Așadar, când Cuvântul a fost eliberat, a fost eliberat Duhul. Deci, ce ținea Duhul? Denominațiunile rețineau Cuvântul, și reținând Cuvântul, ei rețineau Duhul.

Profetul ne-a spus că Dumnezeu va avea o Mireasă care nu va fi înșelată ca Eva; Ea este predestinată să nu fie înșelată, așa că puteți spune: „Bine că sunt predestinat să nu fiu înșelat.” Dumnezeu nu a spus doar că ești predestinat să nu fii înșelat și că vei fi bine, ci ceea ce a făcut Dumnezeu, este că El a eliberat Cuvântul care a eliberat Viața pentru a Se asigura  că nu vei fi înșelat.

Dar nu este că poți încrucișa mâinile și să spui: „Bine că nu pot fi înșelat.” Frate, tu poți fi înșelat categoric de propriul tău sine dacă ai o asemenea atitudine. Aceasta este o atitudine greșită, dacă tu o iei ca pe o declarație, ca și cum această afirmație este singurul lucru pe care l-a dat Dumnezeu pentru a te feri de înșelăciune. Nu, afirmația arată că în această zi, Dumnezeu va face ceva care va preveni ca Mireasa să fie înșelată. Ce va face El? El va da înapoi Cuvântul Miresei sale, astfel încât, Zidul să fie reconstruit, și Ea prin propria Ei libertate de alegere, să poată rămâne în spatele Zidului.

Vreau să spun că sunt oameni care vor lua o astfel de afirmație și vor acționa ca și când ar spune: „Să creadă orice vor, eu sunt Mireasă, și nu pot fi înșelat.” Aceasta este o abordare absolut greșită a Cuvântului și a promisiunii.

Așa au făcut evreii când Hristos a fost aici. Ei au spus: „Noi suntem poporul ales al lui Dumnezeu, și El nu ne va părăsi niciodată.” Este adevărat că ei erau poporul ales al lui Dumnezeu, și că Dumnezeu nu avea de gând să-i părăsească, dar ei L-au părăsit pe Dumnezeu, deoarece promisiunea a creat o atitudine greșită.

Și noi avem o promisiune în această zi, dar să nu lăsați promisiunea să creeze o atitudine greșită. Voi nu vă puteți hrăni cu lucrurile lumii; noi nu putem accepta ceea ce predică toată lumea, orice s-a spus vreodată și să spunem: „Ei bine, eu sunt Mireasa, eu nu pot fi înșelat.” Nu! Dumnezeu a adus soluția împotriva înșelăciunii, și aceasta este descoperirea Cuvântului Său pentru acest ceas. Cuvântul a venit în plinătate și a adus plinătatea Duhului pentru a face Cuvântul să trăiască în Mireasă și pentru a împiedica Mireasa să fie înșelată.

Eu trebuie să mă predau Lui, trebuie să-I acord timp, și trebuie să-mi dau viața pentru aceasta.

Știți, un lucru pe care l-am învățat, este că oamenii pot spune orice vor să spună, dar nu reușesc doar spunând: „Eu sunt Mireasa, nu pot fi înșelat niciodată.”, apoi intră în înșelăciune. Spunând aceasta cu voce tare și cu îndrăzneală, nu o faceți mai adevărată; nici dacă o spuneți agresiv și foarte încrezători, nu o puteți face să fie adevărată, ci este adevărată numai dacă a fost adevărată înainte de întemeierea lumii. Aceasta o face adevărată; nu pentru că o spunem noi, ci pentru că El a spus aceasta.

Promisiunea nu este adevărată pentru mine pentru că am luat-o și mi-am atașat-o, ci promisiunea este adevărată pentru mine, pentru că a fost făcută pentru mine. Și când se întâmplă aceasta, aduce smerenie, umilință, nu o mândrie care ne face să facem tot ce ne dorim, ci aduce o smerenie care recunoaște: „Eu nu mă pot salva singur, nu pot să mă apăr singur.” Cine mă va apăra de mine? Eu am avut o altă Viață, apoi o am pe aceasta în care m-am născut, și eu am nevoie de o altă minte decât aceea cu care am crescut și educat, am nevoie de mintea lui Hristos, am nevoie de Viața lui Hristos. Am nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, am nevoie de ceva mai mult decât de mine, pentru că eu nu sunt suficient; eu mă voi distruge singur și voi fi înșelat de propria mea strălucire umană. Când ne dăm seama de aceste lucruri, aceasta face ca Mesajul să devină atât de prețios și de valoros pentru noi în aceste momente. El este un Râu dătător de Viață de la Dumnezeu; este Apa din Stâncă; este Mană proaspătă în fiecare zi, și fără Ea, vom pieri în pustie.

Ascultați prieteni, noi suntem într-o foamete spirituală. În această națiune, în această lume este întuneric absolut, pentru că lumea a intrat deja în apostazie și nu există nici măcar o bucată de Hrană ca să fie mâncată. Singurul loc de unde putem să scoatem ceva, este din vasul binecuvântat de Ilie al acelei femei văduvă pentru că ea l-a slujit. În fiecare zi, ea putea să scoată o porție proaspătă de hrană din acel vas.

Puteți să vă imaginați că era ca atunci când noi venim la biserică. Ce primim când ascultăm Mesajul? Primim Hrană proaspătă oferită din slujba lui Ilie. Vă puteți imagina pe acea femeie și pe fiul ei mâncând hrana aceea? „O, mamă, aceasta este cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o vreodată! Este mai bună decât ieri.” Este același vas, este aceeași mâncare, este aceeași Hrană, care este Hristos. Ieri a fost Hristos, și a fost mai bun ca niciodată; Hristos este și azi, și este mai bun ca niciodată. De ce? Pentru că porțiunea proaspătă a Cuvântului, este întotdeauna cea mai bună; este întotdeauna porția lui Dumnezeu pentru noi și întotdeauna are gust bun.

Dar nu există nici un alt loc unde să găsim Mană, nu există alt loc pentru Apă; nu există un alt loc unde putem găsi această Hrană care este Hristos.

Noi recunoaștem că întreaga omenire se află în apostazie, întreaga lume religioasă se află în apostazie și în țară este foamete spirituală, dar nouă Dumnezeu ne-a dat un vas în care, de câte ori ne cufundăm și luăm, este mai mult din Hristos, și mai mult Hristos, și mai mult Hristos. Nu este aceeași Hrană? Da, este aceeași Hrană, dar este nouă, pentru că El continuă să pună mai mult din Fântâna inepuizabilă a Cuvântului lui Dumnezeu. Și când ne dăm seama cât suntem de nevoiași, nu luăm cu ușurință părtășia, nu luăm cu ușurință predicarea, nu luăm cu ușurință Mesajul, nu-ți dăm Biblia cu forța. Apoi, dintr-o dată Aceasta este Stânca lovită; Acesta este Hristosul respins în zilele noastre; de aici curge Apa; Aceasta este Pâinea care a fost frântă; Aceasta este Porția mea; este Viața mea; Acesta este singurul lucru care mă va ajuta să trec.

Să-L lăsăm să schimbe atitudinile noastre, respectul nostru și valoarea pe care o dăm Cuvântului.

Să mergem la Iacov 1.13-15:

„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni.

Căci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit.

Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

Noi nu putem să-L învinuim pe Dumnezeu, și nu putem să-l învinuim pe diavol. Cine este de vină? Suntem atrași de propria noastră poftă și momiți, ademeniți. Cred că este atât de…rău. Este cel mai potrivit cuvânt pe care pot să-l folosesc.

Când cineva este condus de propria lui poftă, de propria lui dorință, va cădea în păcat, și prin acel păcat va face mult rău multor oameni. Apoi, mai târziu se va întoarce și va spune: „Dumnezeu are totul în control. Dumnezeu a îngăduit aceasta cu un anumit scop, și Dumnezeu va lua binele din toate acestea.” Ca și cum ar fi vina lui Dumnezeu pentru toate daunele aduse tuturor acestor oameni. Nu da vina pe Dumnezeu, pentru că acesta ai fost tu; și nu da vina pe diavol.

Voi cunoașteți vechea zicală: „Diavolul m-a împins s-o fac.” Diavolul nu te-a împins să faci nimic. Nu diavolul a împins-o pe Eva să ia din pom, ci ea a făcut-o prin propria ei alegere din cauzei propriei pofte. Ea a vrut să știe ceea ce nu știa, și a vrut să știe din cauza propriei ei dorințe; a fost ademenită de propria ei poftă și a luat parte la păcat, iar păcatul a adus moartea.

Tu nu poți da vina pe diavol, nu poți da vina pe Dumnezeu, pentru că tu ești singurul responsabil pentru aceasta. Dacă ești un copil al lui Dumnezeu, El va face ca până și greșelile tale să lucreze spre bine. Categoric! Eșecul sau greșeala ta va schimba Planul lui Dumnezeu? Nu! Nu-L va schimba, dar acesta nu este un motiv să-l pui pe seama lui Dumnezeu ca și cum ar fi un lucru bun și să neglijați răul pe care l-ați făcut tuturor celorlalți. Am văzut prea mulți oameni făcând aceasta și sucind-o. Ce faci tu?  I-ai rănit pe oameni și imediat ai pus-o pe seama lui Dumnezeu.

Și, „Dacă Dumnezeu a făcut aceasta, nu pot fi rănit și nu pot fi supărat, pentru că dacă sunt rănit sau supărat, ceva este în neregulă cu mine.” Nu este nimic în neregulă cu tine, ci ceea ce a făcut el este greșit, așa că ar trebui să fii rănit, iar el ar trebui să se pocăiască pentru ce a făcut și să recunoască acest lucru. Ar trebui să te despăgubească pentru aceasta, ar trebui să fie întristat, nu să spună foarte blând: „Dumnezeu a îngăduit aceasta pentru un anumit scop. Totul lucrează împreună pentru bine.”

Dumnezeul meu! Dacă lucrează împreună spre bine, este harul lui Dumnezeu, Absolutul, harul curat al lui Dumnezeu. Nu știu, dar eu m-am săturat de religie. Sunt total sătul de religie. Vreau Realitatea! Vreau Adevărul, nu afirmații, nu etichete false. Vreau Realitatea! Aceasta este tot ce vreau.

Eu am văzut ce este religia, am crescut într-o religie, și nu vreau, nu-mi place retorica religioasă, nu o pot suporta, de aceea, vreau ceva Real. Nu spun aceasta ca și cum aș spune: „Nu suport aceea și aceea,” ci spun: „Nu suport acesta (fratele Chad arată spre el). Nu pot suporta când individul acesta vrea să devină religios. Urăsc aceasta!”

Vreau să fiu un adevărat fiu al lui Dumnezeu dependent total de Duhul lui Dumnezeu, ca să mă conducă în Cuvântul lui Dumnezeu și să mă învețe, pentru că vreau să umblu așa cum vrea El. El este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea, și vreau să pășesc în Lumină Cuvânt cu Cuvânt. Acesta este felul în care vreau să merg, aceasta este dorința cea mai mare.

Să mergem la 2Corinteni 10.3-5:

„Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească.

Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu, ca să surpe întăriturile.

Noi răsturnăm izvodirile și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”

Aceasta este! Unde se dă cea mai mare bătălie care a fost vreodată? În mintea noastră, în gândurile din mintea noastră. Ce suntem învățați să facem? Armele cu care ne luptăm sunt puternice, nu sunt slabe, și noi nu ne luptăm călăuziți de carne, de firea pământească, pentru că armele cu care ne luptăm nu sunt supuse cărnii. Nu aceasta este problema. Dar unde este problema? Problema este în mintea noastră. Haideți să citim încă odată: „Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească.” Deci, acesta nu este un război exterior. Vreau să mă opresc puțin aici.

Bătălia a început în cer, apoi s-a mutat în Eden, dar acum, bătălia se dă în noi. Așadar, când Dumnezeu va avea această victorie finală asupra lui Lucifer și asupra Miresei, (asupra firii ei), acea victorie finală va fi în noi. Bătălia este în noi și biruința va fi în noi, de aceea el a spus că în ultimele zile ale timpului de sfârșit, Mireasa fiind eliberată, va trăi Viața Lui, aceasta este Biruința Lui și motivul morții Sale. El va birui în tine și în mine. Lupta este aici, în mine; și biruința va fi aici, în mine. Unde este Armaghedonul nostru? Chiar aici, în noi.

Unde vreau să călărească Călărețul de pe calul alb din Apocalipsa 19, care este numit, „Cuvântul lui Dumnezeu?” Vreau să călărească chiar aici, în mine. Unde este călărețul de pe calul alb din Apocalipsa 6, care încearcă să vină? Unde este calul gălbui? Unde încearcă să vină?   El încearcă să vină chiar aici, în mine. Acesta este obiectivul lui.

Este un război în desfășurare, dar eu știu că adevăratul Călăreț alb, este Hristos, Cuvântul; și eu vreau ca EL să câștige această bătălie finală în mine.. Deci, eu trebuie să fiu ucenicul Lui și să-L urmez. Să urmez Cuvântul!

Așadar, nu este o luptă trupească, pentru că, „armele,” războiului nostru nu sunt carnale, dar sunt puternice, întărite de Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile. „Noi răsturnăm imaginațiile minții…” Unde este imaginația? În propria ta minte. „Noi răsturnăm imaginațiile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu…” Unde are loc aceasta? În mintea ta. „…Și orice gând îl facem rob…” Unde are loc aceasta? În mintea ta. Unde are loc bătălia? În mintea ta. Unde vine diavolul? Diavolul vine să te atace în tine, în mintea ta. Dar noi trebuie să aducem mintea la ascultarea de Hristos, iar Hristos este Cuvântul viu.

Nouă ni s-a dat Ceva ca să putem verifica fiecare gând pe care-l avem. Ni s-a dat Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul ne-a fost restaurat pentru a ne verifica gândurile, pentru a ne verifica motivele gândurilor; ca să aducem toate gândurile în supunere, în ascultare de Hristos, Cuvântul, apoi să putem spune: „Nu accept acest gând, pentru că nu se potrivește cu Cuvântul. Nu voi merge așa, pentru că te recunosc în tacticile tale, Satan.”

Deci, nu este atât de mult cu ce ne confruntăm aici, în exterior, ci cu ce ne confruntăm aici, în interior. Laudă lui Dumnezeu!

Haideți să mergem înapoi la 1Corinteni 9.27:

„Căci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Apostolul Pavel a trebuit să-și țină trupul în frâu. El știa unde se dă bătălia, și știa cum să biruiască. În Proverbe 3.5, scrie: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta.” Eu spun că acesta este un  sfat bun. „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe propria ta înțelegere.” Și: „Recunoaște-L pe Domnul în toate căile tale, și El îți va îndrepta trecutul.” De aceasta avem nevoie.

În mesajul, Putere perfectă prin slăbiciune perfectă, fratele Branham spune:

„Eu am spus adesea: „Cel mai mare dușman al meu este William Branham.” El este cel care stă în calea lui Dumnezeu; el este cel care devine leneș; el este cel care crede uneori că poate face și el ceva, și atunci Îl îndepărtează pe Dumnezeu din tablou. Dar când pot să scap de el, când pot să-l dau la o parte, atunci Dumnezeu poate să vină și să facă lucruri despre care William Branham nu știe nimic. Atunci Dumnezeu vă poate folosi; atunci Dumnezeu vă poate folosi pe oricare dintre voi.

Când ne dăm la o parte din cale, El poate să folosească pe oricine, dar cât timp stăm în cale, nu putem face nimic.”

Eu nu vreau să stăm în calea lui Dumnezeu, ci vreau ca Dumnezeu să aibă propria Lui cale cu noi.

În mesajul, Dovedind Cuvântul Său, fratele Branham spune:

„Acum, eu nu pot să vindec, știți aceasta. „Ce este un dar, frate Branham, ceva ce iei?” Nu! Este ceva ce știi cum să te dai la o parte din cale. Câtă vreme ești acolo, nu se va întâmpla niciodată nimic. William Branham este cel mai mare dușman al meu, dar când îl dau afară din cale, vedeți, atunci Isus Hristos poate folosi acest trup.”

Despre ce vorbește el aici? El nu vorbește numai despre slujba profetică, ci vorbește despre tine și despre mine, despre când putem să ne dăm, pur și simplu, la o parte din cale. Când ne dăm la o parte din cale? Când ne uităm la noi înșine, când ne uităm la propriile noastre dorințe, la propriile noastre pasiuni, la propriile noastre pofte, și ne predăm  pur ș simplu, Lui; când renunțăm să ne mai facem griji cu privire la cine ne urmărește sau dacă primim credibilitate, sau ce cred ceilalți despre noi și toate acestea. Acesta sunt eu, sinele meu care se bazează pe mândrie și mă va conduce în direcția greșită.

În mesajul, Comuniune, fratele Branham a spus:

„Ca în cartea aceasta, în locul despre care am vorbit, cele două Cărți fiind una, Cartea Vieții. Prima Carte a Vieții care a venit, a fost când te-ai născut, aceasta a fost nașterea firească. Vedeți? Dar odată, departe, acolo înapoi, a fost un grăunte de Viață, așa cum le-am explicat astăzi după amiază, unora din surorile tinere, acasă. Vedeți? Acolo este un mic sâmbure de Viață, care zace acolo, și despre care vă întrebați: „De unde a venit? Ce sunt aceste lucruri ciudate?” Spuneam aceasta, vorbind pentru mine însumi, ca și cum aș spune: „Ei bine, William Branham, acum patruzeci de ani, William Branham nu mai este același în seara aceasta.” Dacă cineva din spate ar spune: „William Branham a fost un ticălos de rând,” vedeți, pentru că eu m-am născut din Charles și Ella Branham, în natura lor; am fost un păcătos, am venit în lume ca un mincinos și toate obiceiurile lumii erau în mine, dar înăuntru, acolo jos era prezentă o altă natură predestinată prin Dumnezeu. Vedeți? Acolo înăuntru, în același trup, erau două naturi.

Ei bine, eu am luat doar unul. Pe măsură ce a crescut, eu gânguream ca un copil: „Ta-ta-ta.” Primul lucru pe care-l știți, am devenit un mincinos, am devenit orice altceva ce este un păcătos, pentru că am fost crescut în felul acela; dar acolo jos, a fost tot timpul un bob mic de viață…Ce a fost? Un alt William Branham.”

El vorbea despre identitatea lui adevărată, despre cine era el cu adevărat; era acea Sămânță din interior, care este o parte din Dumnezeu, care este o parte din Cuvânt.

„…Vedeți? Un strop mic de Viață Veșnică acolo jos, din Genele lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu care a fost plasat acolo. Fiecare dintre voi se poate gândi la lucruri similare. Vedeți? El lucra.

Apoi, mă uitam sus la copaci și mă gândeam: „Frunză, anul trecut te-am văzut căzând, și acum ești din nou acolo? De unde ai venit? Cine te-a adus aici?” Vedeți? Era acea Viață Veșnică ce lucra în trup.

Apoi, într-o zi când mergeam, Glasul Acela mi-a vorbit: „Să nu fumezi niciodată, să nu bei,” și așa mai departe. Și tinerii, și toți au îmbătrânit. Vedeți? Acolo era Ceva în mișcare.

Totuși, pe neașteptate am privit în sus și am spus: „Eu nu sunt fiul lui Charles și Ella Branham. Acolo este Ceva care mă cheamă.” Ca micul meu vultur: „Eu nu sunt un pui de găină. Acolo sus, undeva, este ceva. O, Mare Iehovah, oriunde ai fi, deschide! Vreau să vin Acasă! În mine este ceva care mă cheamă!”

Apoi m-am născut din nou. Viața aceea mică zăcea acolo, Viața Apei a fost turnată peste ea, apoi a început să crească. Acum, vechea viață a fost iertată, pusă în marea uitării lui Dumnezeu, să nu mai fie reamintită niciodată împotriva mea. Vedeți? Acum, noi stăm îndreptățiți în prezența lui Dumnezeu, ca și cum nu am fi păcătuit niciodată.”

Aceasta este povestea noastră. Înlăuntrul tău există un „tu” adevărat, cel pe care l-a vrut Dumnezeu. Nu cel care a venit prin hibridare, ci cel care era în mintea lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, cel cu care El voia să aibă părtășie în trup. El era acolo și a făcut tot timpul parte din tine, dar era adormit, iar fratele Branham a vorbit chiar despre timpul când acea Sămânță mică a sărit sau a avut o mică emoție când a auzit pe cineva predicând și te-ai gândit ceva. Și el a spus:

„Era acea Sămânță mică de acolo, dar aștepta vremea când va prinde Viață, și când a venit sub revărsarea Cuvântului lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu S-a mișcat din Cuvântul Său, Apa a lovit acea Sămânță și Ea a prins Viață. Amin. Te-a a adus înapoi la realitatea a cine ești tu cu adevărat.”

Atunci privești la exterior și spui: „Eu nu sunt fiul lui acesta și acesta. Nu acesta sunt eu, ci acesta este doar locul unde trăiesc.” Spune: „Cine sunt eu? Acesta este doar locul unde locuiesc.” Apoi începem să separăm aceste lucruri, pentru că grâul, sămânța de grâu este în interiorul scaietelui, și așa va fi până la schimbarea trupului.

Îmi dau seama că eu trebuie să hrănesc Sămânța, că trebuie să ud Sămânța și că trebuie s-o tai de la toată hrana scaietelui. La fel ca și câinele alb și câinele negru care se luptă unul cu altul; ei sunt în război. Ce voi face? Eu nu mă pot salva mai mult decât oricare; nu mă pot ajuta singur, ci singurul lucru ce pot să-l fac, este să-i dau toată hrana câinelui alb iar pe cel negru să-l înfometez. Aceasta este tot ce pot face. Și dacă fac aceasta, Viața care este în acea Sămânță, va prelua conducerea și își va face lucrarea, nu trebuie s-o fac eu.

Ascultați, când vorbiți despre aceasta, luați doar analogia dintre câinele alb și câinele negru. Nu voi trebuie să-l faceți puternic pe câinele alb, nu voi trebuie să-l faceți biruitor, ci tot ce trebuie să faceți voi, este să hrăniți câinele alb, și să-l lăsați pe câinele negru să moară de foame, pentru că este deja în câinele alb ca să câștige, să biruiască. Este deja în Sămânță să biruiască; este deja în Sămânță să producă Cuvântul; este deja în Sămânță să producă Viața lui Hristos.

Tot ce trebuie să faceți voi, este să continuați să turnați Apă; să rămâneți în Fântâna din care se revarsă Apă, din Cuvântul proaspăt al orei.

Întăriți-vă! Întăriți-vă în omul interior și el va câștiga biruința asupra omului exterior. Au fost atât de multe eforturi, atât de multe încercări, atât de multe auto-reformare și atât de multe guvernări ale bisericii, dar nu au funcționat niciodată. Ceea ce funcționează este atunci când Viața este hrănită cu Cuvânt și udată cu Apă, și atunci Își va produce propria Viață.

Fratele Branham a început să povestească despre viața lui, despre luptele din viața lui și că nimănui nu-i păsa de el. El avea acel scaiete în exterior, îl avea încă. Spunea că a coborât și se simțea singur, că nimănui nu-i păsa de el, că simțea că nu a făcut nimic pentru Domnul, că se simțea melancolic și deprimat. Apoi, el a spus:

„Voi știți, acesta ești dor tu, doar tu faci aceasta.”

Fratele Branham a fost în stare să separe acele lucruri și să realizeze că doar exteriorul este scaietele. Mă bucur că a fost sincer și ne-a arătat că toți avem de-a face cu scaietele din exterior. Dar soluția este în interior, soluția este în Duhul. Să umblăm în Duhul și să nu împlinim poftele trupului.

Să mergem împreună la Efeseni 3.14-19:

„…iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,

din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ,

și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru,

așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având  rădăcina și temelia pusă în dragoste,

să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea,, lungimea, adâncimea și înălțimea;

și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”

Aceasta să fie viața noastră, și soluția noastră. Știți, nu există nici o garanție că vom sta cu toții așa până la sfârșit, până la schimbarea trupului; nu există nici o garanție că vom merge să ascultăm un predicator predicând.

Nu știu, dar un lucru este cert acum, și anume că toți trebuie să învățăm cum să ne biruim; toți trebuie să învățăm cum să hrănim câinele alb și nu câinele negru; toți trebuie să învățăm să nu avem încredere în noi înșine, pentru că s-ar putea să ne trezim singuri; s-ar putea să fim despărțiți de părtășia noastră, și ce veți face atunci? Nu va exista nici un sistem, nici o formă, nici o putere care să vină din tovărășia și părtășia sfinților, așa că, mai bine învățăm cum să umblăm în Duhul și să-L lăsăm pe Domnul să ne conducă, să nu ne încredem în noi înșine.

Cea mai mare problemă pe care a avut-o și o are omul, este să devină propriul lui dumnezeu. Aceasta este părerea mea personală. Cred că cea mai mare problemă pe care a avut-o și o are omenirea, este să devină propriul ei dumnezeu, să-și creadă propriile păreri, propriile gânduri, să-și creadă propriile revelații. Omul ajunge să devină propriul lui dumnezeu.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că în această zi ne-a dat Ceva cu care putem verifica fiecare gând: El ne-a dat Cuvântul Său, care este Mintea Lui care Îi aduce Duhul, așa că, acum putem umbla în Duhul; nu parțial, ci pe deplin. Acest Mesaj a devenit atât de valoros pentru mine încât este cel mai valoros lucru din toată lumea. Pentru mine acest Cuvânt pe care ni L-a restaurat Dumnezeu, este cel mai important lucru din lume. Luați-mi tot ce am, dar nu-mi luați acest Cuvânt, pentru că El este totul. El este Apa din Stâncă! El este Mana din cer, este ceea ce mi-a dat Dumnezeu ca să mă păzească de înșelăciunea din ceasul acesta.

Acest Cuvânt nu este doar cuvinte tipărite pe hârtie, așa cum Îl citim și Îl mâncăm noi, ci acest Cuvânt este o Realitate vie, este o Persoană cu care ne unim. Dacă Îl primim pe El și numai pe El; dacă Îl primim pe Mire în Grădină, ținem zidul sus, păstrăm totul în tăcere și primim Mirele în Grădină, atunci Mirele vrea să vină în Grădină și să Se bucure de ceea ce este în Grădină. Apoi, există o părtășie Unul cu celălalt și totul este închis. Aceasta este relația pe care o căutăm astăzi.

Toată lumea a căzut în haos, totul este în întuneric și totul este incert, dar în Grădină există părtășie și bucurie între Mire și Mireasă. Aceasta îmi doresc în această oră.

Mă voi preda Lui, voi umbla în Duhul și nu voi împlini poftele trupului. Nu știu voi, dar eu nu am încredere în Chad Lamb, pentru că el este tipul care mereu îmi stă în cale, el este tipul care îmi creează toate problemele.

Ascultați, am probleme și pe toate mi le-am creat eu însumi. Uneori nu poți controla lucrurile care ți se întâmplă în viață; și lucruri se vor întâmpla atâta timp cât trăim în viața aceasta, și vor fi lucruri pe care nu le poți controla, dar singurul lucru pe care poți să-l controlezi, este răspunsul tău la ceea ce se întâmplă. De multe ori noi nu ne luptăm cu ceea ce s-a întâmplat, ci cu felul în care am răspuns la ce s-a întâmplat.

De multe ori, problemele noastre nu provin doar din ceea ce s-a întâmplat, ci din felul cum am răspuns la ce s-a întâmplat. Și când ajungem la sfârșit, nu putem da vina pe nimeni altcineva, decât pe noi înșine.

Priviți, când Dumnezeu a venit la Adam, Adam a zis: „Femeia pe care mi-ai dat-o…” A mers la femeie, și femeia a zis: „Șarpele...” Dar șarpelui nu i-a dat nici măcar șansa să explice ceva. Aceasta este tendința omenirii, dar când realizăm cu adevărat, vedem că problema sunt eu, de aceea eu trebuie să mă predau acestui Cuvânt și să-L las să-Și trăiască Viața în mine, pentru că numai așa voi avea biruință.

Acum știu unde este bătălia, bătălia este aici, în mine. Acum știu unde este Grădina, Grădina este aici, în mine Acum știu ce se întâmplă și ce încearcă să distrugă Satan sau să oprească: este această Viață care vine de aici, din mine, iar eu vreau să-l predau pe acesta, pe mine, complet lui Dumnezeu, pentru ca Hristos să aibă biruință aici, în mine.

Să ne rugăm. Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău. Dumnezeule, pe măsură ce trece timpul, devine tot mai real, tot mai personal, și mai profund. Doamne Dumnezeule, nu știu cum să-l propovăduiesc în deplinătatea puterii Sale și a descoperirii pe care am primit-o în inima mea, dar eu depind de Tine. Te rog să trezești în inima tuturor situația disperată în care ne aflăm. Dumnezeule, Tu ai dat o asigurare pentru această oră și noi suntem atât de recunoscători pentru că nu ne-ai lăsat singuri, nu ne-ai lăsat să ne dăm seama singuri, ci ne-ai dat Hrana de care avem nevoie, ne-ai dat Apă, ne-ai dat Lumina, ne-ai dat tot ce avem nevoie pentru a prinde Viață și pentru a birui.

Ajută-ne să rămânem în Acesta, Doamne, să-L respectăm, să-I dăm cinste și valoare; ajută-ne să-Ți dăm locul pe care-L meriți și întâietate în noi. Iartă-ne, Doamne, pentru eșecurile noastre, iartă-ne greșelile, pentru că dăm timp și atenție lucrurilor greșite. Iartă-ne, Doamne, și ajută-ne să Te păstrăm pe Tine Tema centrală a vieții noastre. Cel mai important lucru în toată viața noastră, este să-Ți mulțumim, Doamne, să Te slujim și să ne predăm Ție. Aceasta să fie dorința noastră.

Dumnezeule, Te iubesc și Îți mulțumesc pentru ceea ce faci în această oră. Doamne, profetul Tău a spus că atunci când vine Domnul, Piatra de încheiere, este nevoie de multă curățire; a spus că El va lua o mulțime curățită pentru Sine, de aceea lasă-Ți Cuvântul să ne curețe. Taie tot ce este carnal, și firesc, taie tot egoismul și toată mândria, și ajută-ne să ne predăm deplin, astfel încât să trăiești în noi, și să nu ne luăm nici un merit pentru aceasta, pentru că  nu suntem noi, ci ești Tu Cel care trăiești în noi, și faci ceea ce noi nu suntem capabili să facem singuri. O, Iubitul meu, vino în Grădina Ta, și intră în Ea. Vino! Vino și intră în Grădina din spatele Zidului, și bucură-Te Doamne, de locul Tău, Te rog!

Te iubesc, Tată, și Te rog să ne ajuți să stăm departe de înșelăciunea care este atât de aproape și să rămânem predați Vieții care ne va da libertatea. Te iubim, Tată, și cerem binecuvântările Tale asupra acestei adunări, asupra propriilor noastre vieți. Ajută-ne să ne apropiem de Tine zi de zi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

La Serviciul de seară pentru Cină, fratele Chad a mai adăugat ceva la tema de dimineață.

Să deschidem Bibliile la Cântarea Cântărilor 4.12-15:

„Ești o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.

Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri și nard,

nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă și aloe, cu cele mai alese miresme.

O fântână din grădini, un izvor de ape vii, ce curge din Liban.”

Este o descriere uimitoare. Este uimitor cum Își descrie Mirele, Mireasa Sa. Am vrut să privesc la versetul 12, despre care am vorbit dimineață: „Ești o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.” Cred că dimineață am spus ceva despre aceasta. Este un tip al fecioriei Ei, ne arată că a fost pecetluită, a fost separată și este păstrată pentru Mire.

Noi știm că Mireasa a fost păstrată pentru Mirele Ei, iar eu am meditat la aceasta și la cuvântul, „grădină,” care, așa cum am văzut dimineață, înseamnă, „îngrădire,” sau, „grădină închisă.” În Concordanță este figurativ, și este simbolul unei mirese. Deci, aceasta este o îngrăditură.

Dacă vă uitați la cuvântul, „grădină închisă,” „Enclosure,” este inclus, „ENC,” așa că acestea sunt două îngrădituri diferite, sau două incinte diferite. Și în ebraică sunt tot două cuvinte diferite: unul este, „o îngrăditură, o grădină închisă sau o grădină cu un zid în jurul ei,” Enclosure. Dar cuvântul, „Enclosed,” înseamnă, „închis, încuiat, blocat,” ceea ce înseamnă că nu are numai un zid de protecție, ci este literalmente sigilată, blocată, încuiată.

Dumnezeu Și-a păstrat Mireasa pentru El Însuși. El are o modalitate de a-Și păstra Mireasa pentru Sine. Noi am vorbit despre aceasta, dar am vrut să vă împărtășesc aceasta în contextul în care am vorbit dimineață, și vreau să citesc un citat din mesajul, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită:

„De unde știți că sunteți un mădular al bisericii? Pentru că Hristos trăiește prin voi, atât de însărcinați cu Duhul Lui, încât sunteți un prizonier față de orice altceva. Voi sunteți închiși, oh, în Evanghelie, închiși în Cuvânt, și toți copiii pe care-i puteți naște sunt așa, pentru că sunteți prizonieri.

Voi nu puteți comite adulter, sunteți deja însărcinați. Glorie! El nu poate să se prindă, pântecele Vieții este închis pentru orice altceva. Voi sunteți deja ai Lui, prin predestinare. Sămânța aceea a înviat! Nu! Lumea, nu poate intra înăuntru. Oh, oh cum ne-ar plăcea să stăm la aceasta aproximativ o oră! Sunt sigur că înțelegeți. Vedeți? Hristos, El singur deja a terminat. Sămânța era acolo, Sămânța era deja acolo.”

Despre ce vorbește aici? Despre Sămânța veșnică a lui Dumnezeu care era deja în pântecele sufletului tău. „Sămânța era acolo, Sămânța era deja acolo.” Când a fost pusă acolo? „Înainte de întemeierea lumii, ne-a predestinat la Viață veșnică.” Și de îndată ce vine Șuvoiul dătător de Viață, Sămânța care zăcea acolo…Celelalte semințe care ar putea intra nu s-ar prinde; pur și simplu nu ar putea s-o facă. Dar când Sămânța aceea intră, Se oprește imediat în pântece. În felul acesta toate celelalte semințe au fost alungate. Înțelegeți?

Și voi deveniți un prizonier înconjurat în Hristos. Hristos în voi, Viața Lui rodește dovezile Lui, semnele Lui. Oh, Doamne! Priviți! Rodește semnele Sale de Viață ca o dovadă a învierii Lui, dovedind lumii Viața veșnică, dovedind lumii că noi suntem vii în El.”

Eu găsesc acest pasaj al Scripturii fascinant, deoarece cu câtva timp în urmă, mă întrebam de ce a spus fratele Branham atât de clar, că Mireasa Sa este fecioară, că Ea este o fecioară a Cuvântului, că Ea este o Mireasă virgină? Noi știm cu toții că am crezut lucruri greșite în trecut, știm cu toții că am făcut parte din sistemul denominațional cu idei greșite, deci, cum poate fi Ea o fecioară? Cum poate fi Ea o, „Grădină închisă?” Răspunsul este: Pentru că, indiferent ce ai primit în pântecele minții tale, acesta este doar tărâmul duhului. Dar în pântecele sufletului tău a existat o Sămânță pecetluită, și acel pântece al sufletului s-ar deschide numai pentru un singur lucru, o singură Persoană este capabilă să deschidă Pecetea Vieții, și Acela este Isus Hristos Însuși.

Cuvântul zăcea acolo și numai Cuvântul pentru timpul tău putea deschide Pecetea pentru a permite accesul Cuvântului acolo. Astfel, Cuvântul a venit la Cuvânt.

Așadar, noi am fost o, „Grădină închisă.” Mulți dintre noi ne-am dat trupurile nelegiuirii, ne-am deschis mintea unor duhuri seducătoare greșite, dar Dumnezeu a avut o cale de a pecetlui Ceva în sufletul în care se găsea Grădina lui Dumnezeu și nimic nu putea să ajungă la acea Sămânță până când a venit El Însuși în scenă.

Deci, când vorbește despre fecioria Miresei, nu înseamnă că nu am avut niciodată un gând greșit sau că nu am crezut un lucru greșit, dar acele semințe greșite nu s-au putut prinde niciodată pentru că erau diferite. Acele semințe erau diferite, acele semințe nu se pot amesteca; nici măcar nu pot ajunge acolo unde este această Sămânță.

În pântecele minții noastre vin multe gânduri și știm că acolo putem zămisli, dar nu pot zămisli și coborî în suflet, pentru că sunt o specie cu totul diferită. Este la fel cum sămânța pisicii nu poate zămisli niciodată într-un câine. Are sens? Deci, trebuie respinsă. Poate intră, dar este respinsă. Sămânța unui cal nu poate zămisli niciodată într-o vacă. Așadar, nu a existat niciodată o zămislire, nu existat niciodată ceva care să rupă sigiliul acelei Grădini închise, până a venit Mirele împreună cu Cuvântul pentru ziua respectivă și El a deschis Pecețile; El a semănat Sămânța, și Sămânța a venit la Sămânță! Cuvântul a venit la Cuvânt! Viața a venit la Viață și a răsărit.

Tu ai fost o Grădină închisă, ai fost protejat, ai fost păstrat până când ai putut intra în contact cu Mirele. Sunt atât de recunoscător pentru acest Mesaj! Sunt atât de recunoscător că Dumnezeu a avut o cale de a ne aduce Lumina în această zi, și ne-a alungat toată confuzia și întunericul; chiar și confuzia vieților noastre.

Fratele Branham a spus: „El a rupt pecețile vieții mele…” El a spus: „Cartea a fost pecetluită și tu ai fost pecetluit cu Cartea, ai fost pecetluit tot timpul și numai Mielul poate rupe Pecețile.”

El este Cel care a rupt Pecețile de pe pântecele sufletului tău și S-a plantat acolo pentru că El era deja acolo. Viața a venit la Viață. Cuvântul a venit la Cuvânt. Sunt atât de recunoscător că nu am putut să mă închid destul de strâns pentru a mă proteja singur!

De câte ori am eșuat? Câte eșecuri putem enumera? Dar sunt atât de recunoscător că Dumnezeu a avut o Grădină închisă; El a blocat-o și a sigilat-o prin voința Lui, prin predestinare; și se poate debloca printr-o singură combinație, prin Cuvântul descoperit pentru această oră. Și când El a deblocat-o, a venit o Sămânță care putea zămisli, și când a zămislit, toate celelalte semințe au fost îndepărtate; orice altceva a părăsit mintea ta; orice altă idee a fost alungată, a fost respinsă pentru că niciodată nu mai poate zămisli. Numai Sămânța acelui Cuvânt poate zămisli.

Sunt atât de bucuros că, deși nu am făcut o treabă bună în încercarea de a mă păstra virgin cu Cuvântul, Dumnezeu m-a ținut virgin pentru Cuvânt. Ce consolare, prieteni! Cum să nu-L iubim când El a făcut toate acestea pentru noi? Cum să nu-L slujim și să nu-I dăm viața noastră, când El a făcut totul pentru noi? Ce am făcut noi? Nimic.

Spre sfârșitul slujbei sale, în anul 1960, fratele Branham s-a întins cu mâinile sub cap, și după ce a avut o slujbă în toată lumea, a spus: „Ei bine, băiete, dacă ai avut vreodată de gând să faci ceva pentru Domnul, ar fi bine să începi.”

Când ne comparăm cu aceasta, ne gândim: „De ce să înceapă?” Pentru că el a spus: „Nu eu am fost Cel de la Râu în acea zi; nu eu sunt Cel care a deschis ochii orbilor, eu doar am stat aproape când El a făcut-o.” Acesta este Adevărul, prieteni.

Eu nu m-am salvat singur, ci El m-a salvat. Eu nu puteam fi niciodată propriul meu salvator.

Sunt parte din Hristos? Da! Sunt parte din Cuvânt? Da! Dar nu m-am putut salva niciodată, El m-a salvat. El este Salvatorul meu! El este Domnul meu! El este Ținta mea! El merită devotamentul meu, viața mea, iubirea mea, totul. Și aceasta este ce vreau să-I dau.

Eu nu-mi prețuiam viața, dar El mă ținea în stare virgină. În pântecele sufletului meu, El ținea o Grădină închisă, și eu habar nu aveam. Îmi deschideam tărâmul duhului pentru multe duhuri seducătoare, dar El îmi ținea virginitatea în mâna Sa, și mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta. Îi sunt atât de recunoscător pentru că a știut să deschidă lacătul, pentru că El avea cheia și cheia este Cuvântul pentru zilele noastre.

Îl iubiți? Amin! Îl iubesc! Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Îi mulțumim pentru că știm cine suntem și Cine este El. Știm Cine ne-a mântuit; știm Cine ne-a răscumpărat și al Cui Sânge a fost vărsat pentru noi. Prin această descoperire, El ne-a descoperit cine suntem și cum ne încadrăm în Planul Său, de aceea Îi suntem recunoscători.  AMIN.