VINDECAREA PÂNTECULUI STERP

Să citim Psalmul 113, apoi vă veţi putea aşeza.

În dimineaţa aceasta, doresc să vorbesc despre „Vindecarea pântecului sterp”, pentru că Domnul mi-a pus ceva pe inimă.

Să citim Psalmul 113:

„Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului, lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului!

Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!

De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat!

Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri.

Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieşte atât de sus?

El îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ.

El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi,

ca să-i facă să şadă împreună cu cei mari: cu mai-marii poporului Său.

El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi pe Domnul!”

Aş vrea să privim încă o dată versetul 9. Noi vedem că în Psalmul acesta ni se vorbeşte despre cât de minunat este Domnul şi cum lucrează El: cum îl ia pe sărac şi îl înalţă ca să şadă împreună cu cei mari. El înalţă şi înalţă. Câţi dintre noi putem spune că acesta este adevărul, că El înalţă? El îl ia pe cel neînsemnat, ia un nimic, pe neînsemnaţii acestei lumi şi îi înalţă pentru propria Sa slavă. El nu ia lucrurile mari pentru că acestea au deja slava lor, ci îi ia pe cei neînsemnaţi, pe cei care nu sunt cineva, pe cei sărmani şi îi înalţă pentru că atunci, toată lumea va şti că nu ei au putut face aceasta, ci doar Dumnezeu.

Câţi dintre noi putem spune că ne încadrăm aici? Câţi putem spune: „El mă poate folosi pentru că mă încadrez aici!”? El va trebui să mă ridice din ţărână, să mă scoată afară din pulberea pământului; El va trebui să mă înalţe pentru că eu nu sunt înălţat. Amin! Ne place când citim Scripturile şi vedem că ne încadrăm în tipar, pentru că „Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.”

În acest Psalm ni se spune că Domnul îi înalţă pe cei săraci, iar în versetul 9 scrie: „El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.”

Am acest gând pe care aş vrea să-l împărtăşesc cu voi. Săptămâna trecută, în timp ce mă pregăteam pentru serviciul de duminică, cam pe la ora 9.00 seara, am simţit că deodată s-a deschis un alt canal de inspiraţie. Era ca şi cum lângă mine stătea Cineva cu o găleată din care turna şi turna, aşa că tot ce am avut de făcut eu, a fost să scriu tot ce turna El. Mi-am notat o pagină de texte biblice, dar dintr-o dată mi-am zis: „Aici este o problemă!” Aveam deja mai multe pagini cu notiţe pentru serviciul de duminică dimineaţa, iar acum primeam altceva, aşa că am zis: „Doamne, oare faci o schimbare? Ce vrei să faci?” A fost ciudat, dar şi minunat. M-am aşezat pe scaunul meu şi atunci mi-a venit un gând: „Ziua mamei”. Am privit pe paginile mele, iar titlul pe care mi-l notasem era: „Vindecarea pântecului sterp”, aşa că mi-am zis: „Tema aceasta merge pentru ziua mamei”. Amin!

Dumnezeu a pus aceste lucruri pe inima mea, iar eu am dorit să le împărtăşesc cu voi. El a fost plin de har faţă de noi şi nu a schimbat direcţia duminica trecută, aşa că am avut o zi plăcută în Domnul, dar cred că El este Cel care ne dă direcţia următoare în care trebuie să mergem. Astfel, pe măsură ce am studiat această temă, în săptămâna aceasta, a devenit din ce în ce mai mare, iar astăzi vom vedea unde vom ajunge şi vom face tot ce putem ca să mergem în direcţia în care ne conduce Domnul.

Rugăciunea mea este ca credinţa voastră să lucreze şi să tragem împreună toate aceste lucruri de la Domnul. Eu nu ştiu cum putem lua toate aceste lucruri printr-un canal atât de micuţ, dar Dumnezeu o poate face, El o face tot timpul, aşa că rămâneţi în rugăciune.

Acum aş vrea să mergem în Proverbe 30.15-16:

„Lipitoarea are două fete: „Dă! dă!” Trei lucruri sunt nesăţioase, patru lucruri nu zic niciodată: „Destul!”,

şi anume: Locuinţa morţilor, femeia stearpă, pământul, care nu este sătul de apă, şi focul, care nu zice niciodată: „Destul!”

În toată Scriptura, vedem că există două lucruri care reprezintă o ruşine pentru femeie: primul este să nu fie căsătorită, iar al doilea, să fie stearpă. Aceasta este ceea ce încearcă să ne arate Scriptura aici.

Există patru lucruri care nu spun niciodată. „Destul!”

-mormântul nu este mulţumit niciodată, ci va lua întotdeauna mai mult;

-pântecul sterp nu este niciodată mulţumit şi nu va spune niciodată: „Sunt mulţumit, sunt fericit aşa”, ci întotdeauna în Scripturi există un strigăt: „Am nevoie să zămislesc, am nevoie de sămânţă, am nevoie să nasc!”

Dacă mergem în Vechiul Testament, noi putem observa acest tipar şi anume că există o linie firească, o sămânţă firească aleasă, o rasă firească aleasă, o naţiune firească aleasă, iar din cauza acestei linii naturale care s-a născut dintr-o generaţie în alta şi care s-a perpetuat, a existat o dorinţă firească de a naşte care s-a regăsit în femeile ce aparţineau de linia aceea, şi care trebuiau să zămislească. Exista o ungere puternică ce venea jos fiindcă ele trebuiau să nască. Dacă privim în Scripturi şi le urmărim, putem vedea că pe linia lui Hristos, dacă urmărim linia Sa firească, exista un tipar al pântecului sterp, iar dacă cercetăm mai îndeaproape, vom putea vedea că de fiecare dată când un pântec sterp a fost vindecat ca să zămislească, a fost vindecat pentru a aduce la suprafaţă Cuvântul. Pe linia lui Hristos, această vindecare a fost înfăptuită pentru a-L aduce pe Hristos mai mult printre noi, pentru a-L aduce pe El mai mult jos.

Fratele Branham a spus următoarele în „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos”:

„Observaţi! Acestea sunt rânduite pentru ea (pentru femeie): virtutea sacră, feminitatea sacră, iar după aceea maternitatea, faptul de a-şi onora soţul.”

Mai jos, în acelaşi mesaj, el spune:

„Ce încredinţare sfântă! Ce responsabilitate pentru femeie! Înţelegeţi acum de ce ea este un simbol al Bisericii…”

Am înţeles de ce i s-au încredinţat aceste lucruri femeii? Pentru că ea este un simbol al Bisericii.

De ce, atunci când o femeie era stearpă, striga spre Domnul şi zicea: „Doamne, ridică-mi ocara şi dă-mi un copil”? De ce striga ea? Pentru manifestarea lui Hristos. Ea nu ştia aceasta, dar era prinsă în ciclu, în ungerea pentru ziua ei şi fiind prinsă acolo, trebuia să exprime Cuvântul pentru ziua şi epoca ei. Ea nu înţelegea ce o făcea să se comporte aşa, dar exista Ceva care o călăuzea şi care era mai mare şi mai puternic decât ea.

„Ce încredinţare sfântă! Ce responsabilitate pentru o femeie! Înţelegeţi acum de ce ea este un simbol al Bisericii care are aceeaşi responsabilitate? Aşa cum o femeie are o responsabilitate sfântă faţă de maternitatea ei, faţă de virtuţile ei, faţă de soţul ei, Biserica are o responsabilitate sfântă faţă de rugăciune, faţă de Cuvânt şi faţă de Hristos, exact la fel ca şi femeia.”

Noi putem vedea că partea femeiască naturală o preumbreşte pe cea duhovnicească. Şi pentru că vorbim despre maternitate, fratele Branham a spus că instinctul de mamă este coloana vertebrală a unei naţiuni. Astfel, dacă distrugem maternitatea, dispare moralitatea şi naţiunea devine putredă. Aşadar, calitatea de mamă, îngrijirea copilului este sfântă, dar trebuie spus că în naţiunea noastră şi în cea mai mare parte a lumii, nu mai este dorită îngrijirea copilului.

Fratele Branham a vorbit de multe ori despre aceasta şi a spus că femeile iau pastile pentru controlul naşterii deoarece nu-şi doresc un copil, dar merg şi plătesc mulţi bani pentru un câine pe care-l îngrijesc aşa cum ar îngriji un copil. De ce aceasta? Pentru că în femeie există dorinţa lăsată de Dumnezeu de a fi mamă, dar din pricina culturii, nu vrea să se sacrifice pentru instinctul matern. Amin!

Biblia spune că deşi trăieşte, o astfel de femeie este moartă în plăceri.

Dacă privim la instinctul matern, la îngrijirea copilului, vedem că este stricată. Dar aceasta nu înseamnă că nu se nasc copii, pentru că tot timpul se nasc copii, în mod constant. Dacă mergem la spital, vom auzi plânsetul lor şi cântecele pe care le pun atunci când se naşte un copil. Deci, se nasc copii, ei se nasc tot timpul, dar aşa cum am spus, maternitatea, îngrijirea copilului este stricată. De ce? Pentru că acum, copiii nu se nasc din dorinţa de a fi mamă, ci pentru dorinţa egoistă a plăcerii. Aşadar, plăcerea este cea care produce copii, nu sentimentul matern, iar noi putem vedea aceasta în atitudinea celor care au copii.

Acum, femeile se căsătoresc şi au copii sau nu se căsătoresc şi au copii, dar ele nu se mai sacrifică de dragul calităţii de mamă. Astăzi, ele nu mai rămân acasă pentru a creşte copiii cu bucurie, ci aduc pe lume un copil pentru că doresc să aibă un copil, dar nu mai vor să se sacrifice de dragul calităţii de mamă, aşa că devin „mamă cu o jumătate de normă” deoarece îşi împart responsabilitatea de mamă cu o bunică, cu o mătuşă, cu o bonă sau cu o grădiniţă. Ele nu recunosc sfinţenia calităţii de mamă deoarece calitatea de mamă, maternitatea nu este o dorinţă senzuală pentru concepţie. Veţi vedea aceasta pe măsură ce vom merge prin Scripturi, veţi vedea că maternitatea, calitatea de mamă nu are nimic a face cu pofta, ci este în legătură cu sacrificarea pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copilului.

Să luăm acelaşi principiu şi să-l aducem în biserică. Biserica din zilele noastre, biserica modernă naşte, naşte şi naşte, dar nu mai are calitatea de mamă pentru că nu mai există creştere, îngrijire şi educare în Cuvânt pentru a creşte copii ai Cuvântului, de aceea, acum ei se cresc singuri. Ei se înscriu în programe, au activităţi distractive în biserică şi tot felul de lucruri, aşa că nu mai există frică sau sfaturi, nu mai sunt îngrijiţi deoarece calitatea de mamă este stricată chiar şi în biserică. Ea doar naşte, naşte şi naşte, iar acum aflăm că biserica modernă de astăzi, nu Mireasa, doreşte să aibă o relaţie senzuală cu Domnul. Ei doresc să se simtă bine, doresc să simtă ceva, dar totul se rezumă la pofte pentru dorinţe fireşti, senzualitate firească, ei doresc să aibă un serviciu de închinare plăcut, doresc un mesaj „de a ne simţi bine”, dar nu au nici o dorinţă de a naşte copii pentru Isus Hristos, nu mai există copii ai Cuvântului, nu mai există un rezultat al Cuvântului. Acum, ei doresc rezultatul unei relaţii senzuale. Dar Hristos nu este interesat de o astfel de relaţie, ci este interesat de căsătorie, este interesat să Se înmulţească pe pământ. Astăzi, ei nu-şi dau seama, dar fac dragoste cu Satan, nu cu Hristos, şi dau naştere iar şi iar şi iar copiilor lui, pentru că maternitatea este stricată. Starea lor reflectă starea bisericii nominale. Amin!

În continuare, vom privi în Scripturi şi vom urmări pas cu pas caracterul femeilor sterpe, starea şi atitudinea acestor femei care considerau o ocară şi nu o binecuvântare faptul că nu puteau să zămislească, să reproducă sămânţa soţului lor. Acesta era scopul şi dorinţa femeilor din Vechiul Testament: să aducă la viaţă viitorii soţi. Astfel, vedem că de multe ori, sămânţa care era adusă la viaţă, sămânţa născută de femeie reprezenta propria ei izbăvire. Ea voia să zămislească pentru soţul ei, dar ceea ce zămislea când pântecul ei era vindecat, când năştea, aducea la viaţă propria ei izbăvire.

Aşadar, Mireasa are o motivaţie, aceasta fiind să dea naştere Cuvântului, să aducă la suprafaţă rodul lui Isus Hristos, să dea naştere rodului unirii lui Hristos cu Mireasa Sa, manifestării Cuvântului, copiilor pentru Împărăţie. Noi dorim să zămislim aceasta, dar am aflat că aducerea la Viaţă a acestei manifestări a Cuvântului reprezintă, de fapt, izbăvirea noastră. Aleluia!

Acum vom merge în Geneza 11.29-30:

„Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.

Sarai era stearpă; n-avea copii deloc.”

Noi ştim că Avram a devenit Avraam, iar Sarai a devenit Sara. El a devenit părintele celor credincioşi, a seminţei făgăduite, a seminţei împărăteşti, ceea ce înseamnă că vieţile noastre duhovniceşti sunt învăluite în viaţa lui Avraam, în făgăduinţa lui Avraam. El a avut o soţie, iar soţia lui era stearpă, nu putea zămisli, dar Avraam a primit făgăduinţa că el va avea o sămânţă prin soţia sa.

Dacă vom privi la aceste versete, de fiecare dată ne vom vedea pe noi înşine, vom vedea ziua şi epoca în care trăim. De fiecare dată! Toate aceste lucruri au fost aşezate aici cu un motiv, ele fiind umbre şi exemple pentru noi.

Aş vrea să vă amintesc ceva despre care am vorbit de multe ori. Când a început să vorbească despre călătoria Exodului, apostolul Pavel a spus că acele lucruri au fost scrise ca să ne folosească drept pilde:

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne folosească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1Corinteni 10.11).

Cu cine vorbea Pavel aici? Despre cine este vorba? Noi suntem cei peste care au venit sfârşiturile veacurilor sau au fost cei care au citit aceste lucruri în urmă cu două mii de ani? Îndrăznesc să spun că apostolul Pavel ne-a scris vouă şi mie. Astfel, când privim în urmă cu mii şi mii de ani, la ce s-a petrecut în slujba lui Moise, în chemarea afară din Egipt, la greşelile pe care le-au făcut ei, la toate lucrurile pe care le-au făcut, la izbânzile pe care le-au avut, toate au fost scrise pentru voi şi pentru mine. Lucrurile prin care au trecut, ceea ce au făcut ei, sunt o preumbrire pentru voi şi pentru mine, sunt un tipar aşezat în Scripturi pentru voi şi pentru mine, pentru că tot Cuvântul culminează astăzi, ajunge la vârf astăzi.

Noi am putut vedea că Sara era stearpă, dar a fost dată o făgăduinţă conform căreia ea avea să zămislească fiul făgăduit lui Avraam. Dar ca să poată zămisli, era nevoie ca pântecul ei sterp să fie vindecat, iar când a făcut aceasta, Dumnezeu a vrut să demonstreze ceva pentru voi şi pentru mine, pentru ziua de astăzi. Ea era acolo, avea soţul potrivit, făcea ceea ce era corect, primea sămânţă iar şi iar şi iar, dar nu o putea lua încă, nu putea ajunge la concepţie, deci nu putea aduce încă fiul făgăduit. Atunci, Sara a încercat să găsească o altă cale pentru a aduce la viaţă sămânţa soţului său, aşa că a luat-o pe slujnica ei care îi aparţinea şi i-a dat-o ca să se împreuneze cu ea, ceea ce era legal în vremea aceea, ca să zămislească, acela urmând să fie fiul ei, fiul născut prin slujnica ei pentru soţul ei. Sara a folosit gândirea firească, interpretarea omului, propria ei părere şi l-a zămislit pe Ismael. Acesta este pericolul! Dar ce a împins-o să facă aceasta? Faptul că era stearpă, dorinţa de a zămisli. Ea avea o dorinţă dumnezeiască, avea asupra vieţii ei o ungere pentru că trebuia să aducă la viaţă sămânţa făgăduită şi pentru că acea ungere atârna greu asupra ei, pentru că dorinţa aceea o împovăra, pentru că era sub ocara faptului că era stearpă, a încercat să găsească o cale. Aceasta a fost greşeala omului timp de mii de ani: în loc să aştepte timpul, au încercat să facă ei însuşi ceva ca să rodească.

Dar noi am văzut că la vremea potrivită, Dumnezeu avea să vină jos în trup de carne. Putem să vedem ziua noastră? Putem să vedem ziua în care trăim? Când a sosit timpul ca Sara să zămislească fiul făgăduit, Elohim Însuşi a venit jos în chipul unui Om, iar în acel chip de Om, El avea să arate semne, profeţii, să le spună în ce timp trăiau, ce urma să se întâmple, le-a arătat starea Sodomei şi Gomerei şi în timp ce stătea cu spatele spre cort, a putut discerne ceea ce gândea Sara în inima ei.

Astăzi, în zilele noastre, noi am avut un profet, iar Elohim a venit jos şi a lucrat în trup de carne. Şi ce a făcut? După ce explica această întâmplare, el se întorcea cu spatele la audienţă şi începea să-i cheme pe oameni. Ce ne spunea prin aceasta? Că este timpul pentru concepţie, este timpul să aducem la Viaţă sămânţa făgăduită! Este timpul! Amin! Elohim Însuşi a venit jos în acest vas, în acest om şi El a început să le spună ce timp era, ce urma să se întâmple cu ei, a început să le arate starea epocii în care trăiau, să distingă gândurile inimii, iar când El a plecat, ei au fost schimbaţi dintr-o dată. De ce au fost schimbaţi? Pentru că trebuiau să fie schimbaţi. Sara trebuia să fie schimbată ca să poată primi sămânţa.

De aceea, după ce a predicat Peceţile, fratele Branham a venit şi a predicat mesajul „Semnul”. De ce? Pentru că Viaţa Semnului nu era disponibilă înainte de Peceţi. A fost disponibilă doar parţial, în parte, dar după deschiderea Peceţilor, a venit Viaţa deplină. Şi ce face Viaţa deplină? Vine în noi, aduce la Viaţă sămânţa care se află înăuntrul nostru şi ne schimbă. De ce? Ca să putem primi Sămânţa.

Aşadar, vindecarea pântecului sterp al Sarei ne arată epoca şi ziua în care trăim. Acum, a trebuit să vină un Mesager, a trebuit să vină Elohim Însuşi, a trebuit să vină un fiu al omului care să-L descopere pe Fiul omului, a trebuit să vină Fiul omului lucrând printr-un fiu al omului, ca să arate că noi suntem aici, pe culmile lui Mamre, iar Sodoma este în starea pe care o vedem. Eu discern starea ta. Tu vei primi o schimbare pentru că Duhul Sfânt a venit în plinătate ca să ne schimbe pe deplin în suflet. De ce? Ca să putem zămisli. Noi am fost sterpi multă vreme, dar acum este timpul pentru zămislire; noi vom avea Viaţa lui Isus Hristos Însuşi în măsură deplină în pântecul nostru. Nu va mai fi parţială, nu vom mai încerca să găsim o altă cale, nu va mai fi un program al bisericii, un Ismael, acum este timpul nostru, este timpul când Îl vedem pe Elohim venind în trup de carne, este timpul să aibă loc o schimbare. Aleluia! Înţelegeţi tiparul? Vă puteţi vedea pe voi înşivă în tipar?

Să mergem mai departe şi să citim din Geneza 25.19-26:

„Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac.

Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, Arameul.

Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă, şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.

Copiii se băteau în pântecele ei, şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.

Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”

S-au împlinit zilele când avea să nască şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni.

Cel dintâi a ieşit roşu de tot, ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau.

Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mâna de călcâi pe Esau, şi de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei.”

Noi am putut vedea că Sara a fost stearpă timp de douăzeci şi cinci de ani, iar Rebeca timp de douăzeci de ani. Ele au fost sterpe perioade lungi de timp, dar acestea urmau să se încheie. Când s-a încheiat perioada în care Rebeca a fost stearpă, a intervenit Isaac, aceasta fiind linia seminţei dumnezeieşti. Isaac s-a rugat Domnului, iar Domnul a ascultat rugăciunea sa şi după douăzeci de ani, Rebeca a născut gemeni pentru că trezirea produce gemeni. Chiar şi trezirea Miresei produce gemeni. Noi trebuie să înţelegem umbra care a fost aşezată ca să putem avea o înţelegere mai adâncă deoarece chiar şi trezirea Miresei produce gemeni.

Trebuie să înţelegem însă, că partea aleasă nu este întotdeauna cea care arată bine sau care se comportă mai bine. Fratele Branham ne-a spus că Esau era mai bun decât Iacov. Iacov avea multe greşeli şi defecte, dar Esau era bun cu tatăl său, era fiul mai bun. Cu toate acestea, nu Esau a fost cel ales, ci Iacov. De aceea, atunci când a vorbit despre piedestalul pe care este aşezată Capodopera pe care Dumnezeu o reconstruieşte după căderea din Eden, fratele Branham a spus că este alcătuit din patru colţuri: Avraam, Isaac, Iacov şi Iosif.

Avraam a reprezentat credinţa, Isaac a reprezentat dragostea, iar Iacov a reprezentat harul. Aleluia! De ce? Ce înseamnă aceasta? Pentru mine, chiar dacă în trecut m-am comportat ca şi un Iacov, chiar dacă am făcut lucruri pe care le regret, harul Lui îmi este de-ajuns. Acele lucruri nu l-au scos pe Iacov afară din sămânţa împărătească, din linia seminţei alese. A avut nişte probleme, sigur că a avut, şi noi am avut, dar aceasta nu a schimbat apartenenţa noastră. Harul! Iar în al patrulea stadiu, El a adus desăvârşirea. Aleluia!

Să mergem în Geneza 30. Noi ştim că Iacov a mers la Laban, unchiul său, ca să-şi caute o soţie. Acolo, a văzut-o pe Rahela şi a dorit-o de soţie, dar cu toate acestea, a trebuit s-o ia mai întâi pe Lea pentru că Laban l-a înşelat. Iacov a vrut s-o ia pe Rahela pentru care a slujit şapte ani, dar după noaptea nunţii, a văzut că cea de lângă el era Lea şi nu cea pentru care a slujit. El s-a dus la Laban şi i-a spus că l-a înşelat, dar acesta i-a răspuns că în ţara lor nu se obişnuieşte să se dea fiica mai tânără înaintea celei mai mari, după care i-a cerut să mai slujească încă şapte ani ca s-o poată avea şi pe Rahela. Iacov a fost de acord şi astfel a primit-o şi pe Rahela. A luat-o pe Rahela la el şi a slujit încă şapte ani, dar în timpul celor şapte ani, Rahela a fost stearpă, în timp ce Lea zămislea, zămislea şi zămislea pentru că există două viţe, iar una o poate depăşi pe cealaltă. Amin! Una o poate depăşi pe cealaltă: mai multe şcoli, mai multe spitale, mai mulţi convertiţi în fiecare an, mai multe şcoli duminicale, mai multe cărţi, mai multe contribuţii, mai mulţi bani peste ocean, mai mulţi pentru misiuni, ei ne depăşesc de departe.

Timp de şapte ani, Rahela nu a zămislit nimic, iar atunci a făcut o greşeală, ca şi Sara, şi a spus: „O voi da pe slujnica mea.” Dar făgăduinţa nu a fost pentru o slujnică, pentru un program făcut de mintea omului, nu a fost pentru o altă cale, ci trebuia să vină prin ea, prin soţia de drept, prin cea pe care el a iubit-o mai întâi, prin dragostea lui originală, prin dragostea lui dintâi, prin cea după care tânjea inima lui şi pe care o dorea, prin lumina ochilor săi. Cine era aceea? Rahela. Dar ea nu a putut zămisli deloc timp de şapte ani

În Geneza 29.30-31, scrie:

„Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea, şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

Domnul a văzut că Lea nu era iubită şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.”

Aici găsim din nou tiparul, că cea aleasă este stearpă.

Vreau să spun că faptul că rodeşti multe lucruri nu înseamnă nimic. Faptul că spui: „Am făcut cutare şi cutare, mi-am pus mâinile peste oameni şi au fost vindecaţi, am scos draci”, nu înseamnă prea mult, pentru că există un grup de oameni care se vor prezenta la tronul alb de judecată şi care vor spune: „Doamne, nu am făcut noi lucrări mari în Numele Tău, nu am scos noi draci, nu i-am vindecat pe bolnavi, nu am făcut multe lucrări mari în Numele Tău?” Dar El le va spune clar: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

Ei nu au fost niciodată într-o relaţie intimă cu El, într-o relaţie în care să rămână însărcinaţi cu El, ca să poată zămisli împreună cu El şi să dea naştere Cuvântului Său, de aceea, sunt zămisliţi de la o altă sursă, un impostor, un înlocuitor, un om pe un cal alb cu un arc dar fără săgeţi, care arăta ca şi Hristos dar era o sămânţă impostoare de la un alt bărbat şi despre care ei au crezut că era Hristos.

Dar Mireasa adevărată, Sămânţa adevărată merge mai departe şi mai departe, în timp ce viţa falsă rodeşte, rodeşte şi rodeşte. Eu cred că noi nu vom sta niciodată înaintea Domnului ca să spunem: „Doamne, eu am făcut, eu am făcut şi am făcut!”, ci vom spune: „Doamne, eu nu am făcut nimic. Tu ai făcut totul. Eu am fost sterp, neajutorat, incapabil să zămislesc Cuvântul Tău, nu am putut să aduc la suprafaţă manifestarea Cuvântului, am încercat şi am eşuat, am încercat şi am eşuat, am încercat şi am eşuat şi nu am putut s-o fac, dar Tu ai făcut-o, Doamne. Tu ai făcut-o. Tu eşti Cel măreţ, Tu eşti Cel Atotputernic, Tu eşti Cel care ne-ai ridicat din ţărâna pământului, Tu eşti Cel care ai dat o casă femeii sterpe, pentru slava Ta, nu pentru a noastră.”

Să citim din Geneza 30.22-24:

„Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii.

Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”

Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”

După şapte ani în care a fost stearpă, când în cele din urmă a fost capabilă să zămislească, ea i-a dat naştere lui Iosif, pe care fratele Branham l-a ilustrat ca fiind desăvârşirea, un tip al lui Hristos. Aşadar, pe cine a zămislit Rahela? Ea I-a dat naştere lui Hristos.

Ea a încercat să facă ceea ce a făcut şi sora ei, a încercat să zămislească, dar nu a putut. Apoi, a încercat s-o întreacă pe sora ei, aşa că a pus la cale un plan care era de fapt propria ei idee. Astfel, şi-a luat slujnica şi a dat-o soţului ei, dar nu a funcţionat pentru că desăvârşirea nu putea veni aşa. Singura cale prin care putea să vină Hristos era prin dragostea originală, prin prima dragoste, prin lumina ochilor săi, prin cea care i-a străpuns inima, prin cea pe care o dorea el, prin Rahela. Era singura cale prin care putea veni.

În continuare, vom merge în Judecători 13. nădăjduiesc că puteţi vedea tiparul. Când au fost deschise Peceţile, fratele Branham a spus că aceasta a deschis întreaga Scriptură. Acum, Scriptura este o Carte deschisă, un Cuvânt deschis, iar Mireasa priveşte înăuntru. Când au fost deschise Peceţile, noi am auzit predicarea Tunetelor, am auzit care era însemnătatea calului alb. Este adevărat? Acum, noi înţelegem că acesta este duhul antihrist care a pornit în prima epocă; acum, putem înţelege însemnătatea calului roşu, că el se afla la putere, a luat o sabie şi a început să ucidă, apoi a apărut calul negru care a început să controleze. Acum, noi ştim toate aceste lucruri. Dar deschiderea Peceţilor nu a avut loc doar pentru ca noi să cunoaştem tălmăcirea simbolurilor, ci a venit ca să fie deschise toate Scripturile; ne-a adus deschiderea Planului Răscumpărării ca să ştim cine suntem noi, Cine este El, ce a făcut El pentru a ne răscumpăra, aşa că acum putem merge înapoi şi să vedem toate acestea în Biblie. Putem vedea Răscumpărarea, putem vedea Planul, putem vedea ce face El acum.

Să citim din Judecători 13.1-5:

„Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului, şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor timp de patruzeci de ani.”

Patruzeci este întotdeauna numărul judecăţii, ceea ce înseamnă că ei se aflau sub judecată.

„Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevastă-sa era stearpă şi nu năştea.”

Să ne oprim puţin aici. Vedem că ni se vorbeşte despre familia daniţilor. Cine sunt daniţii? Cei din seminţia lui Dan. Care era stema seminţiei lui Dan? Vulturul. Aşadar, acum ajungem la timpul ungerii vulturului, ajungem în timpul lui Dan, iar în timpul lui Dan găsim o femeie stearpă. Vedeţi? Pe culmile lui Mamre, când a venit jos acel mare Vultur, a găsit o femeie stearpă, iar aici, în timpul lui Dan, când a venit vremea ca ei să aibă un judecător, sub ungerea Vulturului, găsim din nou o femeie stearpă.

„Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii, dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu.

Acum, ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat.

Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”

Dacă privim tiparul aici, şi dacă aveţi o Biblie Scofield este şi mai bine pentru că aceasta va face lucrurile mai uşor de înţeles, fiindcă în capitolul 13 găsim scris: „Cea de-a şaptea apostazie şi înrobire.”

În cartea Judecătorilor vedem că Israelul s-a răzvrătit de şapte ori şi au căzut în apostazie, iar când au făcut aceasta au ajuns sub robia unei naţiuni străine. De şapte ori preumbreşte cele şapte epoci ale Bisericii, iar aici am ajuns la cea de-a şaptea apostazie, la cea de-a şaptea robie şi la al doisprezecelea judecător. Doisprezece este numărul desăvârşirii pentru evrei.

Când ajungem aici, la cea de-a şaptea etapă, vedem că există o femeie stearpă care nu putea zămisli, dar care a primit vizita unui înger-mesager care arăta ca un om. Ea a crezut că era un om căruia i-au dat să mănânce.

Aşadar, era un bărbat, un înger-mesager. Când a venit acest bărbat? În cea de-a şaptea apostazie, sub cea de-a şaptea robie, sub ungerea vulturului. La cine a venit el? La o femeie care era stearpă. Vedeţi? Ne-am întors din nou pe culmile din Mamre.

Prieteni, Biblia nu este scrisă ca să fie citită ca un ziar, ci trebuie citită prin ochii descoperirii, pentru că atunci solzii sunt daţi jos de pe ochii noştri.

Fratele Branham a spus: „Voi citiţi printre rânduri.” Voi nu trebuie să citiţi printre rânduri, ci citiţi ceea ce este scris şi totul va începe să iasă la suprafaţă şi să crească.

Sub aceasta, urma să aibă loc o naştere, iar copilul care urma să se nască avea să fie sub un jurământ de nazireu, urma să aibă şapte şuviţe care însemnau „separare”.

Dar caracterul sterp al femeii a fost vindecat într-un anumit timp, printr-un anumit mesaj venit de la un anumit mesager. De ce a venit Mesajul? A venit ca să înţelegem descoperirea lui Maleahi 4? Împlinirea lui Maleahi 4 a venit ca să ne aducă Mesajul. Mesajul a venit ca să ne aducă descoperirea Apocalipsei 10.1-7? Apocalipsa 10.1-7 a venit ca să ne aducă Mesajul. Ce este Mesajul? El vine. Cum vine? În taină. Care este venirea Sa tainică? „Eu am deschis pântecul”, iar El vine în Ea.

Să mergem în Geneza 38 unde găsim o poveste foarte neobişnuită, dar cred că nu va mai fi neobişnuită. Mie îmi plac foarte mult aceste lucruri. Am crescut într-o biserică penticostală şi-mi amintesc că am mers la multe biserici, aşa că am văzut orice manifestare penticostală care există. Îmi amintesc că atunci când eram copil, ajungeam la pasaje ale Scripturii ca cel de aici. Astfel, vom vorbi despre Tamar şi Iuda. Când ajungem la astfel de pasaje ale Scripturii, ne întrebăm: „Ce se petrece aici? Cum poate fi posibil aşa ceva?” Atunci nu aveam nici o descoperire, nici o înţelegere şi nu am auzit pe nimeni predicând despre această relatare pentru că ei nu ştiu ce să facă cu ea. Până când nu am ajuns la Mesaj, nimeni nu a ştiut ce să facă cu acest pasaj, dar el aşează o umbră pentru ziua noastră, un tipar pentru voi şi pentru mine. Amin!

Să mergem în Geneza 38.6-7:

„Iuda a luat întâiului său născut, Er, o nevastă numită Tamar.

Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului şi Domnul l-a omorât.”

Noi vedem că Tamar avea un soţ. Ea se afla pe linia potrivită, pe linia lui Hristos prin Iuda, deoarece Hristos urma să vină pe linia lui Iuda pentru că sceptrul i-a fost dat lui Iuda. Împăratul urma să vină prin Iuda, iar această femeie era căsătorită cu întâiul născut al lui Iuda, ceea ce făcea din ea, femeia aleasă să ducă sămânţa mai departe. Ea făcea parte din biserica întâiului născut. Care întâi născut? Al lui Iuda. Ea se afla în locul potrivit, iar Iuda a fost al patrulea fiu al lui Israel. Amin!

Noi vedem că lui Tamar i-a fost dat un soţ, dar înainte ca ea să poată zămisli de la soţul ei, el a murit. Atunci, a fost dată celui de-al doilea născut, dar acesta a refuzat să-i dea sămânţa lui ca să ridice sămânţa fratelui său, deoarece copilul urma să fie crescut nu numai pentru fratele său care fusese întâiul născut, ci şi pentru Iuda. Sămânţa fratelui său trebuia să meargă mai departe, dar al doilea fiu al lui Iuda a refuzat să facă aceasta, ceea ce i-a adus şi lui moartea. Apoi, cel mai tânăr dintre fiii lui Iuda era prea tânăr pentru aceasta.

Să reluăm povestea de la versetul 11-14:

„Atunci, Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.

Au trecut multe zile şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul.

Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.”

Atunci, ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna, căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.”

Acum, trebuie să ne punem în locul lui Tamar. Fiind căsătorită cu întâiul născut al lui Iuda, Tamar era vasul care trebuia să dea naştere seminţei ca să continue linia. De ce? Pentru că atunci când s-a căsătorit cu el, ea a devenit parte din soţul ei, i-a aparţinut lui şi trebuia să dea naştere seminţei, trebuia să zămislească. Asupra ei exista o ungere care nu avea nimic a face cu plăcerea, cu pofta, ci era o ungere care spunea: „Tu trebuie să dai naştere liniei seminţei!” De ce? Pentru că trebuia să existe o linie care să continue din Iuda.

Îmi amintesc că fratele Biskal a predicat odată despre acest pasaj şi a spus: „Vedeţi, pentru văduvie şi pentru prostituţie există haine diferite.” Astfel, ea şi-a dat jos hainele sale de văduvă şi le-a luat pe cele ale prostituţiei, dar fratele nostru a continuat: „Este interesant că în zilele noastre avem aceleaşi haine atât pentru văduvie, cât şi pentru prostituţie. În zilele în care trăim noi ele sunt aceleaşi.”

„Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.

S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noră-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?”

El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?”

El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea şi ea a rămas însărcinată de la el.

Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă.” (v. 15-19).

Aşadar, Tamar a făcut aici ceea ce noi nu ne-am fi putut imagina niciodată şi nu am fi spus niciodată că aşa ceva este în ordine, că este corect. Dar întrebarea care se ridică este: „A fost bine?” Adevărul este că a existat ceva care o motiva. Ea a înţeles că Iuda nu-i i-l va da niciodată pe fiul său cel tânăr, a înţeles că el nu-i va da sămânţa pe care s-o crească pentru soţul ei care era întâiul născut al lui Iuda, ea fiind singurul vas care putea s-o poarte. Tamar îşi cunoştea poziţia, ştia cine era, care era scopul ei, chemarea ei, ştia care îi era locul şi ce trebuia să facă, iar când a înţeles că următorul fiu al lui Iuda nu avea să-i dea niciodată sămânţa lui, şi-a zis: „Voi merge la sămânţa originală. Voi merge la sursă.” Iar atunci a făcut ceva ce pare oribil: a ieşit şi a jucat rolul unei curve amăgindu-l pe socrul ei. Ce a determinat-o să facă aceasta? Faptul că era singură? Căuta cumva o relaţie? Căuta o întâlnire? Nu, prieteni, ceea ce s-a întâmplat nu a avut nimic a face cu plăcerea, cu senzualitatea sau cu orice altceva firesc, poziţia ei cerea ca ea să primească sămânţa lui Iuda.

Dar poziţia noastră? Noi nu am venit aici doar pentru o sărbătoare de închinare entuziastă, cu lumini şi fum, unde să ne simţim bine, ca să aducem un mesaj prin care să ne simţim bine, ci am venit pentru că noi suntem cei care trebuie să zămislim Sămânţa. Suntem singurii de pe pământ care putem s-o facem, este ceea ce ne motivează, ceea ce ne atrage, de aceea ascultăm casetele, citim Cartea, venim la biserică şi avem părtăşie. Nu este o dorinţă firească, o poftă a trupului, ci în viaţa noastră există o ungere care este mult mai mare decât ne putem imagina. Voi puteţi pleca de aici şi să spuneţi: „Acesta a fost un serviciu bun”, în timp ce altcineva zice: „Nu ştiu despre ce a vorbit, pentru mine a fost plictisitor.” Dar pentru voi nu este plictisitor. Este Sămânţa, iar voi spuneţi: „Trebuie s-o am!”

Biblia spune că există unele lucruri care nu spun niciodată: „Destul!” Mormântul şi pântecul sterp spun: „Trebuie să zămislesc, trebuie să zămislesc, trebuie să dau naştere seminţei!” Aceasta este ceea ce ne conduce viaţa, prieteni! Poate de aceea am luat-o uneori pe un drum ocolitor, poate am mers în locuri ciudate, dar vom ajunge din nou exact aici pentru a primi Sămânţa.

Iuda a aflat ce a făcut Tamar. I s-a spus că nora lui este însărcinată şi dintr-o dată a devenit nervos pentru că ea a jucat rolul unei curve. A jucat ea rolul unei curve? În mod practic, da. Avea ea dreptul la sămânţă? Ea a jucat într-adevăr rolul unei curve, dar avea un drept care i-a fost refuzat. Metoda ei a fost neconvenţională, dar dorinţa îi era îndreptăţită. În trecut, au fost momente în care metoda noastră a fost neconvenţională, dar ce am dorit? Poate şi noi am încercat să oferim o slujnică, poate am încercat să dăm naştere unei seminţe într-un alt fel, dar scopul nostru nu a fost greşit, ci trebuia să aşteptăm timpul potrivit.

Tamar avea dreptul la sămânţă, dar acest drept i-a fost refuzat, iar aceasta a motivat-o să spună: „Dacă nu vine ea la mine, voi merge eu la ea. Voi lua eu acea sămânţă. Dacă trebuie să recurg la înşelăciune, o voi face şi voi lua acea sămânţă.” Priviţi la Iacov. El dorea dreptul de întâi născut, dorea binecuvântarea. Metoda lui a fost neconvenţională, dar dorinţa lui a fost dreaptă.

După cele întâmplate, Tamar a ajuns înaintea lui Iuda, iar el a întrebat-o: „Ce ai făcut? Vei fi omorâtă cu pietre pentru că ai jucat rolul unei curve!” Ei au avut o discuţie, iar ea i-a spus: „Aşa este, dar înainte ca să mă omorâţi cu pietre, daţi-mi voie să vă arăt lucrurile celui cu care am rămas însărcinată.” Apoi, a scos inelul, lanţul şi toiagul lui Iuda şi a spus: „Bărbatul care este posesorul acestor obiecte, este cel cu care am rămas însărcinată.” Când s-a uitat, Iuda a recunoscut propriile sale obiecte şi ascultaţi ce a spus: „Ea este mai neprihănită decât mine.” De ce? Pentru că el a dorit să aibă o relaţie cu o curvă, iar dorinţa lui a fost senzuală, a dorit plăcere, dar Tamar a dorit sămânţa, motivaţia ei a fost Cuvântul, a fost să zămislească linia lui Iuda pentru ca ea să aibă continuitate. Motivaţia ei a fost dreaptă, curată, în timp ce a lui Iuda a fost greşită pentru că el reţinea sămânţa. Ea avea dreptul la acea sămânţă, aşa că a luat ceea ce era a ei.

Să mergem în 1Samuel 1.1-20:

„Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit.

El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.”

Ne întoarcem înapoi la cele două linii. Una rodea, dar cealaltă era stearpă. Puteţi vedea tiparul? Este un tipar încurajator, prieteni.

„Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.

În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.

Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.

Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.”

Acum, dintr-o dată vedem că soţia cealaltă o prigonea pe Ana. De ce? Pentru că ea nu putea zămisli. Astfel, Penina spunea: „Eu am copii! Uite darurile pe care le primesc datorită lor, priveşte jertfele pe care le putem aduce datorită copiilor mei, priveşte la ceea ce pot face eu, dar tu, ce poţi face?”

Înţelegeţi? „Noi avem şcoli, grade, noi avem şi avem, avem şcoli biblice, tabere pentru copii, avem o mie de copii care vin în tabăra noastră, construim atâtea clădiri în acest interval de timp, dar voi ce aţi făcut?” Ana aştepta. Noi ce aşteptăm? Sămânţa originală. Aşteptăm zămislirea adevărată ca să dăm naştere seminţei adevărate. Aleluia!

„Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci, ea plângea şi nu mânca.

Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”

Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului.

Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea!

Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine, şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi brici nu va trece peste capul lui.”

Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.

Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată

şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezeşte.”

Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.

Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m-a făcut să vorbesc până acum.”

Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”

Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Şi femeia a plecat. A mâncat şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi.

S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă, la Rama. Elcana s-a culcat cu nevastă-sa Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea.

Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut”.

Ana era plină de amărăciune şi în ocară, dar care era motivul suferinţei ei? Ea dorea să dea naştere seminţei. Acesta era motivul.

În Vechiul Testament totul era firesc, dar pentru noi este duhovnicesc. Astfel, pe cât de mare a fost amărăciunea şi cerinţa ei pentru că era stearpă, la fel trebuie să fie şi amărăciunea, cerinţa şi strigătul nostru spre Domnul şi să spunem: „Doamne, îmi vărs amărăciunea sufletului înaintea Ta.” Ana era batjocorită de cele care puteau zămisli, de cealaltă soţie. Ea putea face tot felul de lucruri, dar Ana nu putea face nimic deoarece noi nu ne putem face pe noi înşine să zămislim. Indiferent cât de mult încercăm, câte casete ascultăm, câte predici citim, de câte ori venim la biserică sau de câte ori venim la altar, noi nu putem să ne facem pe noi înşine să zămislim pentru că este un act suveran al lui Dumnezeu.

Aşadar, ceea ce putem vedea noi în ceea ce am citit este actul suveran al lui Dumnezeu. Noi nu putem produce nimic. Ana nu a putut zămisli, dar a mers în locul potrivit, pentru că Şilo era locul prezenţei Sale. Astfel, ea a mers acolo sus şi a oferit jertfa corectă, a făcut tot ceea ce trebuia să facă conform Cuvântului pentru epoca sa, după care s-a dus înaintea Domnului şi a început să-şi toarne sufletul, inima înaintea Lui. Dar ea nu a spus: „Doamne, dă-mi un fiu care să aibă grijă de mine la bătrâneţe, dă-mi un fiu pentru ca cealaltă soţie să nu mai râdă de mine”, ci a spus: „Dă-mi un fiu pe care să Ţi-l pot închina. Dă-mi ceva pentru slava Ta, pentru slujba Ta, dă-mi ceva pentru Tine.”

Vedeţi, aici se schimba dintr-o dată ceva. Ana nu dorea un fiu ca să închidă gura celeilalte femei; ea nu dorea ceva cu care să se laude, cu care să se etaleze şi să spună: „Pot scoate afară draci, pot vindeca bolnavii. Vrei să ştii câţi oameni au fost vindecaţi săptămâna trecută în rândul de rugăciune?”

Prieteni, cererea ei nu a avut nimic a face cu aceasta. Ea nu a dorit ceva cu care să se etaleze, ci era dispusă să-I dea Domnului tot sufletul, toată viaţa, toate visele, toate ambiţiile sale şi rodul pântecului ei. Noi suntem dispuşi să-I dăm totul Domnului? Aţi ajuns într-un punct în care să spuneţi: „M-am săturat să fiu sterp!”? Noi trebuie să rodim Cuvântul deplin. Nu un Cuvânt parţial, ci tot Cuvântul. Noi trebuie să zămislim întreaga Viaţă a lui Isus Hristos. V-aţi săturat să spuneţi: „Fac compromis aici, stau pe picioarele mele aici, aştept să se întâmple ceva aici.”? Mergeţi în locul potrivit pentru închinare, în locul rânduit de Dumnezeu pentru închinare, mergeţi în prezenţa Lui şi spuneţi: „Doamne, îmi vărs sufletul înaintea Ta şi nu doresc nimic pentru mine. Eu însetez şi flămânzesc pentru că peste mine este Ceva care mă împinge şi mă motivează, fiindcă trebuie să zămislesc Cuvântul Tău. Trebuie să se întâmple, Doamne. Cuvântul Tău pentru vindecare, pentru izbăvire, pentru virtuţi, pentru Viaţa lui Hristos, totul trebuie să se nască prin pântecul meu. Nu pentru mine, pentru că eu Îţi dau totul Ţie.” Este un motiv diferit. De ce doriţi să fiţi vindecaţi, de ce doriţi să primiţi un răspuns la rugăciunile voastre? Pentru voi sau pentru El? Vedeţi, Ana se ruga o altfel de rugăciune.

În continuare, aş vrea să citim ce a spus fratele Branham în mesajul „Epoca bisericii Pergam” din Cartea epocilor Bisericilor şi aş vrea să fiţi foarte atenţi deoarece pentru mine aceasta este una din cele mai importante părţi ale Mesajului:

„Într-o noapte, în timp ce-L căutam pe Domnul, Duhul Sfânt mi-a spus: „Ia creionul şi scrie!”

Cine a scris? Mâna unui profet, dar Cel care i-a spus să ia creionul şi să scrie a fost Duhul Sfânt. El a spus că mâna lui se mişca pur şi simplu scriind, iar mai târziu, a trebuit să se oprească pentru a citi. Aceasta suntem pe cale să citim noi, o porţiune din aceasta.

„În timp ce am pus mâna pe creion ca să scriu, Duhul Sfânt a adus un mesaj pentru biserică. Trebuia să vi-l aduc vouă pentru că avea de-a face cu Cuvântul şi cu Mireasa.

Iată ce încerc să vă spun: Legea reproducerii spune că fiecare specie trebuie să se înmulţească după soiul ei, potrivit Geneza 1.11: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.” Indiferent de viaţa care se afla în sămânţă, aceasta venea la suprafaţă într-o plantă, iar în cele din urmă într-un rod.

Aceeaşi lege se aplică şi bisericii de astăzi. Sămânţa care a pornit biserica va veni la suprafaţă şi va fi la fel ca Sămânţa originală pentru că este aceeaşi Sămânţă. În aceste zile din urmă, adevărata Biserică Mireasă (Sămânţa lui Hristos) va ajunge la Piatra de încheiere şi pe măsură ce se apropie de El, va fi Supra-biserica, o Supra-rasă. Cei din Mireasă Se vor asemăna atât de mult cu El încât vor fi chiar după chipul Său. Aceasta se întâmplă ca să fie uniţi cu El. Ei vor fi una, vor fi Însuşi manifestarea Cuvântului Dumnezeului celui viu. Dar denominaţiunile nu pot rodi aceasta (pentru că au o sămânţă greşită, amestecată), de aceea vor produce crezurile şi învăţăturile lor, amestecate cu Cuvântul, iar acest amestec dă naştere unui hibrid.

Primul fiu (Adam) a fost Cuvântul-sămânţă vorbit al lui Dumnezeu şi i s-a dat o mireasă pentru a se reproduce. Acesta este motivul pentru care i-a fost dată o mireasă: ca să se reproducă…”

Cine era Adam? Un Cuvânt-sămânţă vorbit al lui Dumnezeu în trup de carne, căruia i s-a dat o mireasă pentru a se reproduce pe sine însuşi:

„…să dea naştere unui fiu al lui Dumnezeu. Dar ea a căzut. A căzut prin hibridare şi a provocat moartea sa.

Celui de-al doilea Fiu (Isus) care era tot un Cuvânt-sămânţă vorbit al lui Dumnezeu, I-a fost dată o mireasă aşa cum i-a fost dată şi lui Adam. Dar înainte ca El să Se poată căsători cu ea, a căzut şi ea. Asemenea soţiei lui Adam, şi ea a fost pusă la încercare, ca să se vadă dacă poate să creadă Cuvântul şi să trăiască prin El, sau Îl va pune la îndoială şi va muri. Ea s-a îndoit, a părăsit Cuvântul şi a murit.

Dumnezeu Îi va aduce lui Hristos o Mireasă iubită, micuţul grup al adevăratei Seminţe a Cuvântului. Ea este Fecioara Cuvântului Său; este o fecioară pentru că nu cunoaşte învăţături sau dogme făcute de mâna omului. Prin mădularele Miresei va fi împlinit tot ceea ce a fost făgăduit de Dumnezeu că se va manifesta în Fecioară.”

Atunci ce trebuie să facem noi? Tot ceea ce a trebuit să facă Maria. Ce a trebuit să facă ea? Să-L aducă pe Hristos pe pământ, în trup.

„Cuvântul făgăduinţei a venit la fecioara Maria, iar acel Cuvânt al făgăduinţei era El Însuşi făcut trup. Dumnezeu S-a făcut trup. În timpul acela, a acţionat El Însuşi şi a împlinit propriul Său Cuvânt al făgăduinţei în fecioară. Cel care i-a adus mesajul a fost un Înger, dar mesajul îngerului era Cuvântul lui Dumnezeu. Isaia 9.6. El a împlinit în acel timp tot ceea ce era scris despre El, pentru că ea a acceptat Cuvântul Lui pentru ea.”

Lui Adam i-a fost dată o mireasă ca să se reproducă pe el însuşi pe pământ, iar lui Hristos I-a fost dată o Mireasă ca să se petreacă acelaşi lucru şi cu El, însă ea a căzut. Dar din Sămânţa adevărată va ieşi o Mireasă curată, o Fecioară care nu va recunoaşte nici o învăţătură făcută de om, nici o doctrină. Cu ce scop Îi va fi dată lui Hristos această Mireasă? Ca să Se reproducă din nou pe Sine Însuşi în trup de carne pe pământ. De ce suntem noi aici? Ca să-L zămislim pe Hristos în trup de carne, ca să-L reproducem pe El în trup de carne. Acesta este scopul vieţii noastre, aceasta este ungerea care acoperă şi care lucrează în viaţa noastră. Noi nu ne-am născut numai ca să recunoaştem lucruri care s-au petrecut în urmă cu cincizeci sau şaizeci de ani, ci suntem aici ca să aducem la suprafaţă manifestarea lui Isus Hristos în trup, în ziua de astăzi. Altceva nu va funcţiona, prieteni.

De ce strigăm? De ce plângem la altar şi ne vărsăm sufletul? O facem spunând: „Doamne, doresc o slujbă mai bună. Tu ştii că am nevoie de o maşină mai bună şi mi-ar plăcea s-o am pe aceasta”? Sau spuneţi: „Doamne, trebuie să zămislesc, Viaţa Ta trebuie să Se nască prin mine, trebuie să Te reproduci prin mine. Nu mai pot continua aşa, nu mai pot purta ocara de a nu trăi Viaţa Ta, Tu trebuie să fii totul, iar eu trebuie să fiu nimic, pentru că Mireasa Ta trebuie să facă tot ce ai făcut Tu în Cuvântul Tău”? Aceasta ne-a spus profetul? Domnul nu Şi-a încheiat lucrarea când a fost acest bărbat pe pământ, ci a lăsat o parte din ea ca s-o facă prin Mireasă. Nimic înafară de aceasta nu ne va stâmpăra.

Voi nu flămânziţi, nu însetaţi şi nu strigaţi după mai multe privilegii, nu vreţi beneficii pentru voi, nu doriţi o manifestare a Cuvântului ca să aduceţi la existenţă ceva, iar după aceea să mergeţi să vă lăudaţi că puteţi face aceasta, nu aceasta doriţi pentru că este o motivaţie greşită şi nu veţi obţine Sămânţa.

Rugăciunea noastră trebuie să fie: „Ţi-L voi da înapoi Ţie. Dacă Te vei zămisli în mine, Îţi voi da Ţie rodul. Îmi vărs sufletul înaintea Ta, flămânzesc şi însetez pentru manifestarea Cuvântului Tău în mine.”

Noi ştim că trebuie să fie în Mireasă, că a fost făgăduit că în această zi va fi în Ea; ştim că vor avea loc multe lucruri mari prin Ea, dar nu suntem foarte interesaţi de aceasta; noi facem parte din Ea, dar eu nu sunt interesat de partea de aici, ci sunt interesat ca Viaţa lui Hristos să preia viaţa mea firească, sunt interesat de manifestarea Cuvântului şi pun deoparte orice alt fel de manifestare: manifestările firii, ale geneticii mele, ale creşterii mele, ale mediului în care trăiesc. Vreau ca toate acestea să moară, ca să vină la suprafaţă manifestarea lui Hristos prin viaţa mea.

În mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, scrie:

„Ţineţi minte! Ca Mireasă a Sa, noi suntem însărcinaţi cu Duhul Său. Vedeţi, Biserica ce nu năştea copii, este însărcinată de Duhul Său, cu Numele Său, purtând Numele Său, purtând Viaţa Sa; aducând la suprafaţă semnele Vieţii Sale, dovada învierii Sale evidentă cu întâietatea; arătând că El nu este mort, ci este viu în vecii vecilor.”

Doriţi aceasta? Este acesta strigătul pântecului vostru: ca acea Sămânţă să vină la suprafaţă? Amin!

„Aceasta este Viaţa veşnică legitimând în faţa lumii că noi suntem vii în El.

Cum ştiţi voi că sunteţi un mădular al Bisericii? Pentru că Hristos trăieşte în voi şi sunteţi atât de însărcinaţi cu Duhul Lui încât sunteţi un întemniţat faţă de orice altceva. Voi sunteţi prizonierii Evangheliei, ai Cuvântului şi puteţi da naştere copiilor Lui pentru că sunteţi un întemniţat.

Voi nu puteţi săvârşi curvie pentru că sunteţi deja însărcinaţi. Glorie! El nu vă poate prinde pentru că pântecul vieţii este închis pentru orice altceva. Voi sunteţi deja ai Lui, prin rânduirea Sa mai dinainte. Astfel, Sămânţa aceea a venit la Viaţă şi lumea nu mai poate intra înăuntru.

Oh, cum aş dori să rămânem la subiectul acesta timp de o oră! Sunt sigur că înţelegeţi. Hristos şi numai ai Săi! Totul este deja încheiat. Sămânţa era acolo, exista deja. Când a fost pusă acolo? „El ne-a rânduit la Viaţa veşnică, înainte de întemeierea lumii.” Şi de îndată ce fluxul dătător de Viaţă, Sămânţa care se afla acolo… Alte seminţe care ar veni înăuntru, nu ar putea să preia controlul, pur şi simplu nu ar putea s-o facă.”

Slăvit să fie Domnul pentru că deşi au existat alte lucruri pe care le-am auzit, alte idei pe care le-am avut, alte lucruri pe care am încercat să le credem, sămânţa aceea nu a putut să se înrădăcineze în sufletul nostru. Au putut trece prin mintea noastră, dar nu au putut să se înrădăcineze. Nici o altă sămânţă care ar fi venit înăuntru nu ar fi putut să facă aceasta.

„Dar când vine acea Sămânţă înăuntru, închide pântecul repede şi toate celelalte seminţe sunt scoase afară, pur şi simplu.”

Fratele Branham a spus că naşterea din nou are loc atunci când Cuvântul vine la Cuvânt, Sămânţa la Sămânţă şi Viaţa la Viaţă.” Este adevărat? El a spus:

„Un câine cu un alt câine vor da naştere unui câine. O pasăre cu o altă pasăre vor da naştere unei păsări, dar un câine cu o pisică nu vor rodi nimic!”

De aceea, înainte de naşterea din nou, când trăiaţi o altă viaţă, şarpele încerca să semene tot felul de seminţe în voi, dar voi nu sunteţi sămânţa şarpelui. Vedeţi? Seminţele acelea nu aveau cum să se înrădăcineze acolo, ci doar Sămânţa originală se putea înrădăcina şi putea prelua controlul, pentru că în sufletul vostru voi nu sunteţi sămânţa şarpelui, nu aţi venit de la şarpe, nu sunteţi amestecaţi şi nu sunteţi hibridaţi. Nu poate prelua controlul nimic altceva!

Un câine şi o pisică nu vor rodi nimic, un urs şi un leu nu vor rodi nimic, ci trebuie să fie din aceeaşi specie. Astfel, când Cuvântul vine la acelaşi Cuvânt, poate veni Viaţa. Diavolul încearcă să semene învăţătura sa, ideile sale, sămânţa sa hibridă, dar aceasta nu va prinde rădăcini în interiorul vostru. Poate aţi încercat s-o credeţi, poate aţi fost la zeci de biserici, poate aţi încercat să primiţi o sămânţa de la altcineva, dar nu contează, nu contează de la câte specii diferite aţi încercat să primiţi sămânţă deoarece aceasta nu va funcţiona pentru că în voi este material genetic de la Tatăl. Astfel, nu se va înrădăcina nici o altă sămânţă, ci trebuie să vină în contact cu acelaşi ADN, cu aceeaşi specie.

Ne mai întrebăm de ce vulturul nu se poate înmulţi în curtea găinilor? Vulturul poate rămâne alături de găini oricât doreşte el, dar nu va exista nici o reproducere până când nu se întâlneşte cu Vulturul. Mulţi dintre noi eram în curtea găinilor şi ne întrebam de ce nu ne putem reproduce, pentru că încercam dar nu aveam nici un rezultat. Aceasta s-a întâmplat până când am înţeles: „Eu nu sunt o găină!” Dintr-o dată am înţeles: „Am primit sămânţă de la o sursă greşită!”, şi nu a funcţionat. Apoi, am primit Sămânţa de la Sursa potrivită şi a avut loc concepţia. De ce? Pentru că noi am fost rânduiţi să primim Cuvântul-sămânţă pentru epoca noastră, iar Cuvântul-sămânţă a fost rânduit să trezească Sămânţa din interiorul nostru.

„Dar când vine acea Sămânţă înăuntru, închide pântecul repede şi toate celelalte seminţe sunt scoase afară, pur şi simplu, iar voi deveniţi un întemniţat înconjurat în Hristos. Hristos în voi, Viaţa Sa aducând la suprafaţă dovada Sa, semnele Sale. O, Doamne! Priviţi! Aducând semnele Vieţii Sale ca dovadă a învierii Sale, dovedind lumii că avem Viaţa veşnică, dovedind lumii că noi suntem vii în El. Gândiţi-vă la aceasta: vii cu Dumnezeu, Răscumpărătorul nostru, care ne-a creat pentru acelaşi scop; Biserica şi Viaţa Sa creatoare în noi.”

Să mergem în Luca 1. Nădăjduiesc că vă puteţi vedea poziţia, că puteţi vedea că sunteţi ca şi Tamar, că puteţi vedea că voi sunteţi singurii care puteţi primi Sămânţa originală. Voi sunteţi singurii care aveţi dreptul la Sămânţa originală. Puteţi trece prin multe verigi ca s-o obţineţi, puteţi conduce două ore sau două ore şi jumătate, poate aţi vândut totul şi v-aţi mutat într-un loc în care puteţi auzi adevăratul Cuvânt-sămânţă al lui Dumnezeu, poate aţi renunţat la o afacere, la o familie. De ce? Poate pentru că sunteţi la fel de flămânzi ca Tamar, la fel de însetaţi ca Ana sau la fel de disperaţi ca Rahela pentru că trebuie să zămisliţi. Poate în voi există Ceva care spune: „Trebuie să-L aduc la suprafaţă pe Hristos, trebuie să primesc Cuvântul Său, trebuie să Se manifeste în mine, trebuie să vină la suprafaţă.”

În Luca 1.5-7, citim:

„În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisabeta.

Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului.

N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.”

Aici găsim din nou o femeie stearpă. Vedem că ambii soţi erau înaintaţi în vârstă, că erau bătrâni, dar a existat un înger care i-a adus lui Zaharia un mesaj. Zaharia urma să tămâieze în Templu, ceea ce arată că cei doi, Zaharia şi Elisabeta, făceau parte din sistem. Ei făceau parte din sistemul denominaţional, iar ea era stearpă, vechea, bătrâna biserică mamă era stearpă. Dar la timpul rânduit mai dinainte, El avea să aducă un premergător, din sistem. El avea să-l aducă pe Ioan Botezătorul, premergătorul lui Hristos. De unde avea să-l aducă El? Din pântecul sterp al cuplului bătrân. Elisabeta era o fiică a copiilor lui Aaron, iar Zaharia era preot. Ei erau în sistem, făceau parte din sistemul denominaţional care era un sistem bătrân, avea un pântec sterp şi nu rodea nimic. Dar chiar în acest pântec urma să aibă loc o zămislire şi din el avea să se nască premergătorul, pentru că El a spus un Cuvânt, Cuvântul făgăduinţei, Cuvântul vorbit care a venit la împlinire.

Acelaşi lucru s-a repetat în zilele noastre. Fratele Branham s-a născut într-o biserică baptistă, ceea ce înseamnă că din punct de vedere duhovnicesc, el a ieşit din vechiul sistem. Dar noi am văzut că în copilăria sa, în primii săi ani de viaţă firească, viaţa firească fiind o preumbrire a vieţii duhovniceşti, Ioan Botezătorul a părăsit sistemul şi s-a dus în pustie. De ce a făcut aceasta? Pentru că el trebuia să iasă înafara taberei ca să-L găsească pe Hristos. Înseamnă că noi trebuie să ieşim înafara taberei ca să-L găsim pe Hristos.

Apoi, el s-a întors din pustie predicând mesajul Său.

Din punct de vedere duhovnicesc, fratele Branham s-a născut în sistemul denominaţional. El a ajuns foarte devreme la experienţa sa creştină, iar atunci a înţeles că trebuie să părăsească sistemul şi să iasă afară din tabără ca să-L găsească pe Hristos. El a venit din pustie şi a predicat mesajul. Vedeţi tiparul? Acesta este felul în care a venit premergătorul, dar nu acesta este felul în care vine Mireasa, nu acesta este felul în care vine Fecioara. Este diferit pentru că acela a fost vechiul sistem, dar acum există o Femeie tânără. Acea tânără este Maria.

Să privim la versetul 24:

„Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea,

„iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.

În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret...” (v.24-26).

Nădăjduiesc că sunteţi atenţi la aceste numere. Eu nu am timp să mă opresc întotdeauna la ele, dar vedem că Maria a primit vizita unui mesager în luna a şasea, iar acest mesager i-a spus cine era ea şi care era chemarea ei.

„…la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.

El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.

Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”

Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”

Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (v. 27-35).

De aici vedem că Maria nu se afla în aceeaşi condiţie ca şi Elisabeta, pentru că Elisabeta nu era fecioară, era într-un sistem şi a primit sămânţa de la un preot. Este adevărat? Din acel sistem bătrân urma să vină un premergător, dar după ce a existat un anunţ şi s-a ajuns la timpul premergătorului, noi ajungem la timpul fecioarei. Ce se întâmplă în timpul fecioarei? Fratele Branham ne-a spus că aşa cum lui Adam i s-a dat o soţie ca să se înmulţească şi lui Hristos i s-a dat o soţie, însă ea a căzut. Dar la sfârşitul timpului, dintr-o rămăşiţă a Seminţei, va exista o Mireasă. Ce va face Ea? Tot ceea ce i-a fost făgăduit fecioarei, iar aceasta vă pune pe voi şi pe mine exact în Scripturi. Acest verset este pentru mine şi pentru voi. La ea a venit un mesager şi i-a spus că a primit trecere înaintea lui Dumnezeu.

Aţi ştiut că aţi primit trecere înaintea Lui? Nu! Până când nu aţi venit la Mesaj, voi nu aţi ştiut că aţi primit trecere înaintea Lui. Aţi ştiut că voi aţi fost rânduiţi să-L aduceţi pe Hristos pe pământ? Nu! Până când nu am venit la Mesaj şi nu l-am auzit pe mesager nu am ştiut nimic. Dar mesagerul m-a identificat, mi-a spus cine sunt, care este scopul meu şi ce urmează să se întâmple, iar atunci am înţeles că am primit trecere înaintea Lui. Atunci am înţeles că El a luat o slujnică, pe cineva care era săracă, a scos-o afară şi a spus: „Mă voi manifesta prin tine!”

În continuare, aş vrea să citesc două citate, dintre care unul este din „Cuvântul vorbit este Sămânţa originală”:

„Noi am fost însămânţaţi cu Cuvântul. Într-o zi, voi aduce Viaţa pe pământ şi voi umple pământul.” Ceea ce a eşuat să facă Eva, a făcut Maria pentru că ea a luat Cuvântul. Eva a luat minciuna Satanei, dar Maria a luat Cuvântul lui Dumnezeu.”

Fiţi foarte atenţi! Eva trebuia să-i nască lui Adam un fiu al lui Dumnezeu în trup, pe pământ, dar a eşuat pentru că a părăsit Cuvântul. Când a părăsit Cuvântul, Eva nu a mai fost fecioară, dar ceea ce a eşuat să facă ea, a făcut Maria.

Ce a făcut Maria? A adus la suprafaţă pe pământ un Fiu al lui Dumnezeu în trup. Ce a făcut Maria pentru aceasta? Nimic. Ea doar a primit ceea ce a spus îngerul, s-a supus ascultătoare cuvintelor lui, iar Pruncul a început să crească în ea şi să-i cuprindă viaţa. Maria nu a putut face nimic ca să se întâmple aceasta. Tot ce a putut face ea, a fost să mărturisească şi să lase totul să se desfăşoare de la sine.

Ce puteţi face voi ca să aduceţi la suprafaţă manifestarea Vieţii lui Isus Hristos? Nimic. Puteţi merge afară şi să vorbiţi oricât de mult doriţi, puteţi spune orice vreţi, dar nu veţi putea da naştere la nimic, pentru că Cel ce face aceasta este Dumnezeu şi El o face cu voi, în voi şi prin voi. Acesta este felul în care procedează El şi o face la fel ca şi cu Maria. Aceasta este făgăduinţa pentru voi, dar tot ce puteţi spune este: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău!” Deci, dacă Cuvântul Tău spune aceasta facă-mi-se şi mie la fel!

Cuvântul Tău spune: „Prin rănile Tale sunt vindecat.” Facă-mi-se după aceste cuvinte. Cuvântul Tău spune că pot cere anumite lucruri. „Facă-mi-se după Cuvântul Tău!” Este potrivit Cuvântului Tău.

Ce a făcut Maria? A mărturisit Cuvântul şi s-a supus Cuvântului, iar aceasta a adus rod. Dumnezeu era în ea şi lucra prin ea, aducând la viaţă ceea ce a eşuat Eva să aducă.

„Ceea ce a eşuat să facă Eva, a făcut Maria pentru că ea a luat Cuvântul. Eva a luat minciuna Satanei, dar Maria a luat Cuvântul lui Dumnezeu, iar prin Sămânţa Mariei…”

Fiţi foarte atenţi! „Prin Sămânţa Mariei”. Care este Sămânţa Mariei? Hristos.

„Iar prin Sămânţa Mariei, prin Mireasa Sa, prin Cuvânt, pământul este umplut din nou.”

Noi suntem chemaţi, avem aceeaşi chemare pe care a avut-o femeia în grădina Eden. Noi avem aceeaşi chemare în viaţa noastră, I-am fost daţi lui Hristos ca să naştem pe pământ fiii şi fiicele lui Dumnezeu, în trup. Aceasta este o însărcinare mare! Ce mesaj pentru ziua mamei! Voi toţi faceţi parte din aceasta şi nu este doar ceea ce puteţi naşte, ci şi ceea ce vine prin voi.

Aşadar, Sămânţa Mariei este Hristos, iar Hristos este Cel care va umple pământul din nou prin Mireasa Sa. De ce? Pentru că Pomul Mire nu poate rodi fără Pomul Mireasă. Deci, Maria a dat naştere Pomului Mire, iar acum, Pomul Mire va umple pământul din nou, prin Pomul Mireasă, prin Cuvânt şi va aduce la suprafaţă Mileniul.

„Prin Sămânţa Mariei, pământul este umplut din nou, prin Mireasa Sa, prin Cuvânt şi va aduce la suprafaţă Mileniul. Prin aceasta iese la iveală Cuvântul, iar Cuvântul este sădit în fiecare inimă rânduită mai dinainte; Duhul vine jos şi îl udă, iar ei nu pot muri. „Îl voi învia din nou în zilele din urmă.” Oh, frate, soră, aceasta este real!”

Mai departe, el a spus:

„Adevărata Mireasă, aleluia, va fi una. De ce? Ea este rânduită mai dinainte. Ea nu va fi denominată pentru că este rânduită mai dinainte. Înţelegeţi? Ea nu va trebui să-şi facă griji în legătură cu vreo denominaţiune pentru că este deja rânduită să-şi ocupe locul. Priviţi! Ca şi Maria…

Doresc să înţelegeţi aceasta acum şi să nu eşuaţi. Sunteţi pregătiţi? Spuneţi: „Amin!”

Când Hristos vine în Mireasa Sa, Ea va fi o fecioară ca Maria.”

Acesta este un lucru bun, prieteni. Vrea să spună că eu trebuie să fiu fecioară? Dar eu am fost în biserica penticostală, am fost luteran, am crezut un lucru greşit fiind în Mesaj, am făcut aceasta şi cealaltă, şi atunci cum voi fi fecioară? Este o cerinţă!

Ea va fi o fecioară aşa cum a fost şi Maria. Când? Când vine Hristos la Mireasa Sa, Ea va fi fecioară. Aceasta ar trebui să ne arate ceva. Când a venit Hristos la Mireasa Sa? Când a fost unirea invizibilă? Când Hristos vine la Mireasa Sa, Ea va fi fecioară. Nu vreau să gândiţi individual, ci colectiv, vreau să vă gândiţi la Mireasă ca şi întreg, în întregime, pentru că atunci când a predicat „Cuvântul vorbit este Sămânţa originală”, fratele Branham ne-a spus: „Sămânţa a fost semănată. Priviţi la ceea ce aduce Ea la suprafaţă” şi alte lucruri, dar când a ajuns la „Semnele timpului de sfârşit”, a spus: „Vedeţi, stelele acelea s-au aliniat, cele cinci planete s-au aliniat. Ce este aceasta?” El ne-a spus că aceasta ne indică ceva. Ce anume? Că „pe pământ se află o Mireasă tânără.” Ce a spus el atunci? „O Mireasă tânără”, ceva nou. El nu convertea biserica penticostală sau mireasa laodiceană în Mireasa fecioară, ci avea loc altceva. Ei au trebuit să iasă afară, să fie spălaţi de Apa Cuvântului şi să fie prezentaţi ca Mireasă, o Mireasă proaspătă, nouă. Amin!

El a spus: „Sămânţa evanghelică a fost semănată, sămânţa rusalistică a fost semănată, dar apoi a fost semănat Cuvântul. Şi ce urmează să se ridice? O Mireasă fecioară. Când a fost semănat Cuvântul, El rodeşte, Se ridică o Mireasă fecioară, pentru că El nu Se va uni cu nimic ce este pângărit sau pervertit, ci trebuie să fie virgin.

Dumnezeu nu L-a adus pe Hristos prin pântecul unei curve şi nici Mireasa nu-L va aduce. El nu-Şi poate aduce Cuvântul printr-o curvă a Cuvântului Său.”

Aceasta îi exclude pe penticostali. Aceasta exclude orice denominaţiune. Ele nu pot da naştere Miresei. Mireasa trebuie să iasă din ele, prin Cuvântul vorbit care este Sămânţa originală, prin ploaia târzie şi semănarea Seminţei, acum trebuie să fie alinierea celor cinci planete. Ce va arăta aceasta? O Mireasă tânără, ceva nou. Nu mă refer la individ, ci vorbesc de Mireasă ca întreg. Ceva nou, o Mireasă tânără.

„El nu-Şi poate aduce Cuvântul printr-o curvă a Cuvântului Său. Este oribil ceea ce spun, dar aceasta este ceea ce spune Biblia, iar eu spun ceea ce spune Ea. Trebuie să înţelegeţi aceasta.

Dovada este că asemenea Mariei, Mireasa adevărată va avea un pântec virgin pentru Cuvântul care este Hristos. Când Hristos, Cuvântul, vine la Mireasă, Ea va fi ca şi El, o fecioară prin Cuvânt. O, Doamne!”

Ce o face fecioară? Cuvântul. Ce credeţi că a făcut slujba ploii târzii? A legat toate capetele lăsate libere împreună, ne-a adus înapoi toate învăţăturile şi ne-a dus înapoi la ceea ce a predicat Pavel. Ce a făcut el? A adus fecioria înapoi la Mireasă, a adus-o înapoi la o Mireasă născută virgin, prin Cuvânt. Nu amestecată cu denominaţiuni, ci ieşită afară din acestea, o Mireasă care a primit toate capetele lăsate libere din toate epocile bisericilor legate înapoi împreună.

Ce a făcut aceasta? A adus la Cuvânt un popor fecioară, un popor care este exact ca şi El. Amin!

Cred că acum înţelegem mai bine slujba profetului. Ce a făcut el? Eliezer a mers şi a pregătit o Mireasă. Ce a făcut pentru aceasta? Cum a pregătit el o Mireasă? În ce ţară s-a dus? Unde a găsit-o? El nu a pregătit o Mireasă călătorind încoace şi încolo, ci a pregătit-o predicând Cuvântul, pentru că predicarea Cuvântului adună Mireasa. Aleluia!

„Înţelegeţi? Nădăjduiesc că înţelegeţi. Cine era El? Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu: „Pe haina Sa avea scris un Nume: „Cuvântul lui Dumnezeu”. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” El este Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cuvântul.

Când vine Mireasa Sa, Ea este ceea ce este El. Fecioară! A aparţinut Hristos vreunei denominaţiuni? IaHVeH? Nici Mireasa Sa nu va aparţine pentru că Ea este parte din El. Ea nu are nevoie de nici o dogmă şi nu va avea niciuna, ci va fi fecioară pe deplin. Cum? Prin Cuvânt. Amin!”

De aceea a fost restituit Cuvântul: ca să ne facă neclintiţi, ca să putem lăsa totul şi să fim spălaţi de Apa Cuvântului. Atunci, El Se poate uni cu noi.

„Ea va scoate în evidenţă fiecare Cuvânt lui Dumnezeu cu un „Amin! Amin!” Oh! „Facă-mi-se după Cuvântul Tău. Amin!” Iată! Punctaţi, întăriţi Cuvântul lui Dumnezeu!

Un pântec virgin. De unde va ieşi afară Ea? Dintr-un pântec virgin, prin Cuvânt. De unde a ieşit Isus? Dintr-un pântec virgin. Înţelegeţi?”

Înţelegeţi? Cum S-a născut această Mireasă tânără? Ea a venit prin Cuvânt. Cum a venit Isus pe pământ? Prin Cuvânt. Cum aţi venit voi? Prin Cuvânt. Aceasta nu are nimic a face cu naşterea noastră firească, cu mama sau tatăl nostru, cu camera în care ne-am născut sau cu certificatul nostru de naştere. Nu la aceasta se referă fratele Branham. El vorbeşte despre naşterea noastră duhovnicească. Cum a avut loc această naştere? Prin Cuvânt. Aceasta este naşterea noastră din fecioară. Ceea ce vedem noi, acest om firesc trebuie să fie schimbat. De unde a ieşit Mireasa? Dintr-un pântec virgin. De unde a ieşit Isus? Dintr-un pântec virgin.

„Când a venit Adam la soţia sa, ea era însărcinată. Ea făcuse ceva, era amestecată, copilul ei era un hibrid şi ea a murit. Când Iosif a venit la mireasa sa şi ea era însărcinată, dar cu Viaţa. Soţia lui Adam sau mireasa lui Adam… înainte ca ei să fie împreună. Exact ca Iosif şi Maria, exact ca şi Hristos şi Biserica acum. Nu puteţi vedea?

Înainte ca Adam şi Eva să fie împreună, ea a rămas însărcinată cu sămânţa stricată a şarpelui. Astfel, când Adam a venit la soţia sa, a găsit-o însărcinată cu moartea. Înţelegeţi? Cu moartea. Care moarte? Moartea firească şi duhovnicească.

Dar când Iosif a venit la soţia sa… Glorie! De-abia dacă putea ţine. Ea era însărcinată cu Viaţa, cu Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup în pântecul ei. A adus înapoi acel Cuvânt vorbit, acel Cuvânt al lui Dumnezeu care a fost trup aici, care a venit printr-un pântec uman. Amin. Dumnezeu o va face oricum. El a spus şi aşa va trebui să fie. Amin! Acesta este Dumnezeul nostru! Oh, fraţilor, dacă puteţi pătrunde aceasta, o puteţi avea!

Acesta este punctul în care vedem că atunci când a venit Adam la soţia sa, ea era însărcinată cu sămânţa greşită. Sămânţa aceea a murit. Iosif a venit şi el la soţia sa şi ea era însărcinată. Ce a cauzat însărcinarea lor diferită? Soţia lui Adam s-a îndoit de Cuvânt, este adevărat? Dar soţia lui Iosif a crezut Cuvântul. Aceasta este diferenţa.”

Ce a făcut ca cele două femei să rămână însărcinate în mod diferit? Soţia lui Adam a pus Cuvântul sub semnul întrebării, iar aceasta a produs o sarcină. Soţia lui Iosif a crezut Cuvântul, iar aceasta a produs tot o sarcină. Noi credem Cuvântul, iar Cuvântul ne-a restituit virginitatea. De ce? Pentru că a trezit sămânţa care zăcea adormită înăuntru. Sămânţa aceea nu a zămislit niciodată înainte. Nu contează ce lucru fals am crezut, sămânţa aceea nu a conceput niciodată. Numai sămânţa şarpelui a pătruns înăuntru, dar ea nu se poate amesteca cu sămânţa originală. Ce aştepta în timp ce zăcea acolo adormită? Sămânţa originală. Noi am trecut prin această viaţă făcând una sau alta, dar ce a trezit Sămânţa fecioară? Ce a adus la suprafaţă virginitatea sufletului vostru, care nu a fost coruptă de cuvântul greşit al omului? Ce a adus la suprafaţă, ce a adus atributul lui Dumnezeu, ce l-a adus pe adevăratul „eu” la Viaţă, originalul nostru? Când s-a întâmplat aceasta? Când aceeaşi Sămânţă care se afla aici a venit înăuntru. Atunci partea masculină şi cea feminină au venit împreună, iar când s-a întâmplat aceasta, aţi venit la viaţă voi. Deci, când v-aţi născut astfel, a existat pe pământ o Mireasă tânără. Care este scopul? Să creştem şi să ne unim cu El.

Fratele Branham a spus o poveste. El a început să vorbească despre manifestarea Tragerii a treia, aceasta cuprinzând multe lucruri, dar de fapt este acelaşi lucru. Este acelaşi lucru, dar înăuntru sunt cuprinse lucruri diferite. El ne-a spus că Tragerea a treia este deschiderea Cuvântului. Apoi, când a vorbit ca să aducă veveriţele la viaţă, a spus că aceasta a fost Tragerea a treia.

În Tragerea a treia care a fost a treia etapă a slujbei sale, el a primit Sabia Împăratului în mâna sa, a folosit Sabia, Cartea a fost deschisă, iar noi cunoaştem toate aceste lucruri. Apoi a vorbit despre cinci întâmplări în care a manifestat Cuvântul vorbit şi a numit aceasta Tragerea a treia.

Noi ştim că Dumnezeu i-a vorbit de două ori pentru că avea nevoie de veveriţe. Astfel, el a vorbit şi veveriţele au venit la existenţă. A treia oară a vorbit pentru Hattie Wright. Astfel, în timp ce el vorbea despre veveriţe, ea a spus: „Aceasta nu este altceva decât Adevărul.” Atunci, el s-a ridicat şi i-a spus: „Hattie, ceea ce ai spus este pe placul lui Dumnezeu, aşa că poţi cere orice doreşti şi vei avea lucrul cerut.” Vă amintiţi.

Apoi, a ajuns la a patra întâmplare, care a avut loc după deschiderea Peceţilor. Fratele Branham se afla în Colorado, iar în timp ce era acolo, a fost anunţată o furtună. Noi ştim aceste lucruri, le cunoaştem. Domnul i-a poruncit să se întoarcă înapoi în furtuna aceea de zăpadă, deşi era clar că aceea era o moarte sigură. Dar când a ajuns acolo, Domnul i-a poruncit să vorbească furtunii pentru că aceasta se va supune. El a vorbit naturii, iar noi am înţeles că a fost restituit tot ceea ce a pierdut Adam, acest lucru fiind dovedit prin cele petrecute în întâmplarea aceasta. El a vorbit naturii, natura l-a ascultat şi norii s-au împrăştiat, s-au retras, iar soarele a strălucit timp de patru zile. A fost la fel ca atunci când Isus a stat pe marginea corăbiei şi a spus: „Pace ţie! Linişteşte-te!” A fost acelaşi lucru, dar aici, totul era exprimat şi făcut trup printr-un om care a spus: „Să dispară norii şi lucrurile să se petreacă aşa şi aşa!” Apoi, fratele Branham a spus că Domnul i-a vorbit şi i-a zis: „Vrei să te plimbi cu mine?”, iar el I-a răspuns: „Este cea mai mare bucurie a vieţii mele.” Ce se petrecea? Se întorcea înapoi Părtăşia cu Dumnezeu. Ce a pierdut Adam? Părtăşia cu Domnul, fiindcă El venea în răcoarea serii şi se plimba cu omul. Şi iată că aici, fratele Branham a vorbit furtunii aşa cum a putut vorbi şi Adam, a chemat soarele să strălucească, aşa cum a făcut şi Adam, iar Domnul a venit jos şi i-a spus: „Vrei să te plimbi cu mine?” Părtăşia curată era restituită, iar când a privit în jos, a văzut că mâinile sale erau tinere pentru că umbla într-o schimbare a trupului. La un moment dat, şi-a văzut şi soţia, iar ea era tânără şi cu părul negru. Ce reprezenta aceasta? Mirele şi Mireasa, tineri din nou. Unde erau ei? Într-o grădină. El tocmai poruncise ca lucrurile să vină la existenţă, Domnul umbla din nou cu el, iar animalele nu se mai temeau şi nu mai fugeau de el. Căprioarele au venit şi nu s-au mai temut de om deoarece pentru un moment, pretenţiile depline de răscumpărare erau etalate pe pământ într-un vas uman.

Prieteni, făgăduinţa aceasta ne aparţine nouă, spre aceasta ne îndreptăm, spre aceasta mergem.

Aceasta a fost a patra oară când fratele Branham a vorbit despre puterea Cuvântului vorbit, dar ştim că el L-a avut de cinci ori, „cinci” fiind „numărul harului”.

Ceea ce s-a întâmplat a cincea oară a fost foarte neobişnuit, dar cred că toate aceste lucruri au avut un scop. Credeţi şi voi aceasta? Dumnezeu nu a făcut greşeli şi fratele Branham nu a spus doar nişte poveşti. Dumnezeu nu spune ceva numai de dragul de a spune, ci viaţa profetului a devenit Cuvântul pentru generaţia aceea. Aceasta ne-a spus profetul.

Noi ştim că dintr-o dată, în pântecul soţiei sale a apărut o tumoare, pe unul dintre ovarele sale. Ea a zăcut acolo adormită timp de multă vreme, iar el a identificat-o cu câţiva ani în urmă când i-a luat mâna ca să-i arate cuiva cum funcţiona semnul de pe mâna sa. Atunci a luat mâna soţiei sale şi i-a spus: „Scumpo, tu ai o tumoare”. Dar ea a răspuns: „Mă simt bine.” După această întâmplare, ea a mai avut unul sau doi copii, iar când medicul a consultat-o, totul era bine. Totuşi, fratele Branham a spus tot timpul: „Nu, ceva nu este în ordine!”, pentru că Domnul îi arătase aceasta. Câţiva ani mai târziu, cinci sau şase ani mai târziu, tumoarea a început să crească dintr-o dată şi a ajuns să fie de mărimea un grepfrut. Când a ajuns la această mărime, ei s-au hotărât s-o scoată, la sfatul medicului, dar fratele Branham a vrut să amâne operaţia până după Crăciun, ca să poată călători împreună înapoi. Noi cunoaştem povestea.

Meda se afla în Arizona, iar fratele Branham era în Jeffersonville pentru că se întorcea de la adunările pe care le ţinuse în New York şi mergea la nişte adunări în Shreveport. El era singur acasă şi a început să mijlocească pentru soţia sa şi să spună: „Doamne, ea a fost întotdeauna bună cu mine şi nu s-a plâns niciodată pentru că plecam şi o lăsam singură. Mi-a spălat hainele şi m-a slujit.” El a îngenuncheat în camera în care se afla şi s-a rugat pentru ea, deoarece în dimineaţa următoarea Meda trebuia să meargă la un control înainte de operaţie. Tumoarea devenise atât de dureroasă încât nu suporta nici să fie atinsă în zona aceea. Care era problema? Exista ceva în pântecul ei, ceva ce nu trebuia să fie acolo.

Deodată, sub ungerea Cuvântului vorbit, Dumnezeu a spus: „Ridică-te în picioare!”, iar el s-a ridicat în picioare şi Domnul i-a zis: „Vorbeşte tu!”, şi fratele Branham a cerut ca totul să dispară înainte de doctorul să o atingă. Mai târziu, ea l-a sunat bucuroasă şi i-a spus: „Medicul a spus că nu mai este nimic acolo!” Medicul îi spusese: „Doamnă Branham, nicăieri nu mai există nici un semn al existenţei acelei tumori.” Ea a recunoscut că înainte ca medicul să vină s-o examineze, a trebuit să fie ajutată să se urce pe masă din pricina durerilor mari pe care le avea, dar chiar înainte de a fi atinsă de medic, a simţit ceva rece, ca un fior care a trecut prin trupul ei şi totul a dispărut. Totul s-a petrecut întocmai cum a cerut el.

Astfel, putem vedea că a cincea oară când Cuvântul vorbit S-a făcut trup, era un soţ care vorbea Cuvântul pentru a curăţa pântecul soţiei sale.

De ce a venit Cuvântul vorbit în zilele noastre, prieteni? Ca să scoată tot ce era rău din pântecul fecioarei. În zilele noastre, Cuvântul a fost vorbit prin buzele unui profet, dar Cel care a vorbit a fost Dumnezeu, ne-a vorbit Soţul nostru care a venit jos ca să rupă Peceţile şi să ne descopere Cuvântul. De ce? Ca să scoată afară din pântec tot ce era străin, pentru că este timpul să ajungem la zămislire, este timpul să-L aducem la Viaţă pe Hristos. Noi nu mai suntem mulţumiţi cu felul cum au fost lucrurile până acum, nu mai suntem mulţumiţi să ajungem la un anumit nivel în umblarea noastră creştină, eu nu sunt mulţumit cu locul în care mă aflu şi nădăjduiesc că nici voi nu sunteţi mulţumiţi şi că doriţi să mergeţi până la capăt, până când se manifestă în voi întreaga Viaţă a lui Isus Hristos, până când El va face în fiecare zi voia Sa în voi şi diavolul nu va mai avea nici un cuvânt de spus.

Puteţi striga şi voi ca Ana şi să spuneţi: „M-am săturat să fiu stearpă faţă de acest verset biblic, m-am săturat să nu rodesc această parte a Cuvântului, m-am săturat să fiu fără rod, fiindcă în mine nu există nici un rod cu privire la această Sămânţă. Doamne, voi sădi această Sămânţă în grădina mea ca să poţi aduce rodul Tău prin mine. Doamne, îl doresc pentru Tine, doresc să fii proslăvit chiar aici, de aceea, îngăduie să fiu grădina Ta, seamănă Sămânţa Ta în ea şi adu la suprafaţă manifestarea rodului.”?

Prieteni, voi puteţi asculta Cuvântul vorbit şi să înţelegeţi că acest Cuvânt vorbit de Soţul vostru a îndepărtat tot ceea ce vă opreşte să zămisliţi, tot ceea ce vă împiedică să-L aduceţi la suprafaţă pe Hristos. Totul a fost vorbit deja şi adus la existenţă de către Cuvântul vorbit, prin Cuvântul descoperit al acestei zile şi tot răul a fost îndepărtat.

Astfel, nu are rost să spunem: „Dacă ajung aici, dacă în cele din urmă ajung în acest loc, dacă voi ajunge să fiu vreodată atât de bun…”., pentru că Soţul vostru a rostit deja Cuvântul vorbit asupra voastră.

Meda nu putea face nimic în legătură cu tumoarea aceea; ea nu avea putere s-o îndepărteze, dar soţul ei a primit autoritatea s-o îndepărteze. Soţul nostru a îndepărtat-o deja.

Primiţi Cuvântul, lăsaţi-L să vindece pântecul sufletului vostru şi spuneţi: „Doamne, înmulţeşte-Te din nou pe pământ!”

Cine poate ridica mâinile şi să spună: „Aceasta este cea mai mare dorinţă a mea. Cea mai mare dorinţă a vieţii mele este ca El să fie zămislit chiar aici.” El Şi-a prezentat Lui Însuşi o Mireasă fără pată sau zbârcitură. Nu voi v-aţi înfăţişat înaintea Lui fără greşeală, ci El Şi-a dat Lui Însuşi o Mireasă fără pată sau zbârcitură. Noi nu putem face nimic, ci El a făcut totul pentru noi. Ce a făcut El? A spălat-o cu Apa Cuvântului Său descoperit.

Aţi primit Cuvântul Său descoperit? Atunci El vă spală şi vă face fără pată. De ce? Pentru că Îşi prezintă Lui Însuşi o Mireasă fără pată. Înseamnă că tot ce trebuie să facem noi este să strigăm spre El care poate face totul. Să ne odihnim pe faptul că noi am fost deja curăţaţi, am fost deja chemaţi, suntem deja căsătoriţi şi vom primi Sămânţa ca să zămislim la fel ca şi Ana. Ea primea sămânţă, nu-i aşa? Câţi dintre noi putem spune: „Eu sunt ca Ana, eu primesc Sămânţă!”? Rahela primea sămânţă, o primiţi şi voi? Trebuie să vină un timp, un timp rânduit, o vreme rânduită în care nu numai că primesc Sămânţa, dar ea şi zămisleşte în interiorul meu. Se arată şi va veni la suprafaţă.

Ca biserică, Mireasa a zămislit deja, Ea a fost deja în unirea invizibilă şi aduce din nou la suprafaţă, pe pământ, manifestarea Vieţii lui Isus Hristos, dar ca indivizi, există porţiuni ale Cuvântului care vrem să nu mai fie sterpe în noi. Există versete, manifestări, tipare, există lucruri pe care le-a făcut Hristos, iar eu nu mai vreau să fiu sterp, ci strig: „Doamne, adu-le la împlinire! Doamne, adu-le la împlinire! Sunt aici şi doresc să rodesc. Dacă o vei face, Îţi voi da copilul înapoi Ţie. Tu vei avea toată slava! Nu este pentru mine, dar eu trebuie să zămislesc Sămânţa din nou. În mine există Ceva, ca şi în Tamar. Prin mintea ei treceau gânduri nebuneşti, iar eu sunt la fel de disperat ca ea.”

Sunteţi disperaţi să vedeţi Viaţa lui Isus Hristos manifestându-Se astăzi în Mireasa Sa sau spuneţi: „Suntem foarte bine. Avem o biserică frumoasă, un serviciu de cântări plăcut şi familia mea este foarte bine. Avem un program de şcoală duminicală foarte bun, iar tineretul din biserică arată foarte bine.”?

Prieteni, nu vă opriţi aici! Noi suntem foarte mulţumitori pentru aceste lucruri, pentru tot ce a făcut Dumnezeu, dar Tamar nu s-a mulţumit doar cu faptul că făcea parte din familie, nu s-a mulţumit cu faptul că era pe linia bună, ci a fost fericită numai atunci când a zămislit, când a reprodus sămânţa. Nu vă mulţumiţi cu o manifestare parţială, nu vă mulţumiţi doar cu faptul că faceţi parte din Mireasă, nu vă mulţumiţi doar cu faptul că primiţi Sămânţa. Ana era căsătorită şi primea sămânţa, Rahela era căsătorită, era iubită de soţul ei şi primea sămânţa, dar trebuia să existe ceva mai mult.

Prieteni, trebuie să existe mai mult, El trebuie să fie manifestat încă o dată în trup, pe pământ. De aceea, I-aţi fost prezentaţi lui Hristos, de aceea a venit Eliezer, de aceea a existat spălarea cu Apa Cuvântului şi de aceea, I-aţi fost prezentaţi Fiului omului prin slujba Fiului omului, pentru ca Trupul să se poată uni cu Capul. Nu ca să spuneţi: „Trupul şi Capul s-au unit!” Motivul pentru care aţi fost înfăţişaţi înaintea lui Hristos a fost ca El să Se poată reproduce din nou pe pământ. Noi trebuie să trecem dincolo de „Eu cred Mesajul”, dincolo de „Eu merg la o biserică bună!”, dincolo de „Eu cred ceea ce trebuie!”, pentru că noi trebuie să manifestăm ceea ce credem, trebuie să fie făcut trup. Puteţi face aceasta? Nu! Aceasta este dilema în care ne aflăm, deoarece nu putem face ca aceste lucruri să se petreacă, aşa cum nu a putut nici Ana, dar trebuie să strigăm pentru acestea, în interiorul nostru trebuie să existe o disperare, o foamete. O puteţi simţi, prieteni? Sunteţi flămânzi? O puteţi simţi?

În interiorul vostru există ceva care se mişcă, însetează şi flămânzeşte după neprihănire şi spune: „Sunt mulţumitor pentru ceea ce am, pentru casa în care locuiesc, pentru Cuvântul pe care mi-L dă El, dar nu acesta este scopul, pentru că eu trebuie să-L reproduc pe Hristos, El trebuie să fie din nou în scenă, trebuie să fie Viaţa Sa nu a mea; El trebuie să vină în mine şi prin mine ca să facă totul din nou.” Trebuie să fie El! Noi avem o singură ungere, o singură sarcină, aceasta fiind să-L zămislim din nou pe Hristos în trup, pe pământ. Eu spun: „Doamne, îngăduie ca aceasta să se petreacă chiar aici!”

Să ne ridicăm cu toţii în picioare pentru că aş vrea să citesc un verset care să vă încurajeze. Este vorba de Isaia 66.9:

„Aş putea să deschid pântecele mamei şi să nu o las să nască? Zice Domnul. Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea?” zice Dumnezeul tău.”

Ce spune Domnul aici? „Să aduc Eu copilul până în punctul naşterii şi să împiedic naşterea? Să aduc copilul până în pragul naşterii şi să nu dau putere pentru naştere? Să-l aduc până în punctul în care copilul este dezvoltat, în care copilul este mare, iar când este timpul naşterii să nu Mă îngrijesc de ceea ce este nevoie pentru naştere?”

Timp de ani buni, Hristos a crescut în Mireasă, iar acum, Hristos a preluat conducerea, are întâietatea, dar există un timp pentru naştere. Maria şi-a dat trupul şi viaţa pentru Sămânţă, iar aceasta a crescut, a crescut şi a crescut. A preluat controlul asupra vieţii ei până când a sosit timpul pentru o manifestare.

„Aş putea să aduc eu la naştere şi să împiedic naşterea?”

A crescut El în interiorul vostru? Puteţi spune: „A crescut în mine, a preluat umblarea mea, viaţa mea, m-a schimbat şi mi-a schimbat viaţa.”?

Prieteni, puteţi fi siguri că El nu va schimba naşterea şi nu o va împiedeca să aibă loc. Dacă El S-a îngrijit să se ajungă la această naştere, atunci El va da şi puterea de a împinge totul afară. Noi suntem pe punctul să naştem sub durerile naşterii, Mireasa ajunge la travaliul ei. Care este scopul? Să aducem la suprafaţă manifestarea deplină a lui Isus Hristos în trup de carne pe pământ din nou. Noi suntem plini de bucurie pentru aceasta. Suntem la fel ca o femeie care merge să nască: există teamă şi frică, există puţină nelinişte, dar în acelaşi timp, există bucurie pentru că acel copilaş vine. „L-am simţit lovind, îi voi vedea picioruşele,     l-am simţit înăuntrul meu, dar acum îl voi vedea aici afară.” Vedeţi, există o anticipare care creşte, există puţină nelinişte pentru că nu ştim ce se petrece.

La fel se întâmplă şi cu Mireasa, există puţină teamă, puţină constrângere pentru că nu ştim ce se va întâmpla, nu ştim cum va fi prigoana din partea guvernării, dar acum, există Ceva care este zidit şi care eclipsează aceasta, există un entuziasm la gândul vederii acelor mânuţe şi picioruşe. Există un entuziasm care arde pentru că acum, El a făcut totul pentru ca naşterea să fie posibilă şi va aduce totul la suprafaţă. Câţi dintre noi suntem entuziasmaţi? Câţi putem spune: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău”?

Noi nu vom mai fi niciodată fericiţi cu faptul că suntem sterpi, ci vom striga şi ne vom ruga pentru că ştim că totul depinde de El. Noi nu putem da naştere, nu putem face nimic ca să se întâmple aceasta, dar nu vom lua o slujnică. Nu vom face ceea ce au făcut Sara, Rahela sau denominaţiunile. Nu voi grăbi acest proces, nu voi face eu ceva ca să se petreacă, nu voi pune lucrurile cap la cap, ci voi striga pentru aceasta. O voi aştepta, voi crede şi voi veghea asupra ei pentru că nu voi mai fi stearpă, pentru că sunt căsătorită şi primesc Sămânţa adevărată. Eu o doresc, o doriţi şi voi? Doriţi să vă predaţi viaţa Lui şi să spuneţi: „Doamne, mistuie-mă, spală totul din mine şi îngăduie ca acest Cuvânt vorbit să scoată totul afară din pântecul meu, astfel încât acolo să fie numai Sămânţa Ta şi să crească. Îngăduie să vină la suprafaţă în viaţa mea, îngăduie să fie o manifestare în trup a Fiului omului, pe acest pământ. Îngăduie să fii Tu, Doamne Isuse.

Sa ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Amin!