CARTEA COMPLETA

Să deschidem Bibliile la Isaia 53.4-9:

„Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

El a fost luat prin apăsare şi judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?”

 

(În limba engleză, acest verset a fost tradus: „El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine Îi va face cunoscut Neamul? Fiindcă El a fost şters de pe pământul celor vii şi lovit cu moartea pentru păcatele poporului meu”).

„Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.”

Din textul citit, aş vrea să iau o frază din care să aduc mesajul de astăzi. Cred că sunt câteva luni de când mă preocupă gândul acesta şi pentru că am mai predicat despre subiectul acesta cu patru ani în urmă, m-am dus şi m-am uitat şi la notiţele făcute atunci. Dar mi-a fost dat ceva proaspăt, de aceea aş vrea să trecem din nou prin subiectul acesta şi aşa cum am spus deja, aş vrea să scot în evidenţă câteva cuvinte din versetul 8:

„El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine Îi va face cunoscut Neamul? Fiindcă El a fost şters de pe pământul celor vii şi lovit cu moartea pentru păcatele poporului meu.” (traducere din limba engleză).

Astfel, subiectul asupra căruia doresc să mă opresc astăzi este: „Cartea completă”.

În Matei 1.1 scrie:

„Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.”

Acestea sunt primele cuvinte pe care le citim în momentul în care ieşim din Vechiul Testament şi intrăm în Noul Testament. Când ne uităm la Cartea neamului lui Isus Hristos vedem că s-a schimbat ceva. Aici vedem o genealogie, dar este interesant de observat faptul că cuvântul „neam” care este folosit aici înseamnă de fapt „geneză”, adică „un început”, „o natură”, iar cuvântul acesta „natură” este folosit numai de două ori în Noul Testament şi se referă la ceva natural, firesc, pentru că de fapt este Cartea neamului natural, firesc, al lui Isus Hristos. Sau, ca să fiu şi mai bine înţeles, am putea spune: „Cartea neamului lui Isus Hristos în trup”, pentru că aici ni se spune că El este fiul lui David, fiul lui Avraam.

Apoi, când mergem la versetul 2, acesta începe de la Avraam:

„Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui.”

Când este adusă genealogia lui Isus Hristos, vedem că începe de la Avraam. Este vorba despre partea firească, naturală, a lui Isus Hristos care a venit în trup şi care a început cu Avraam.

În Evrei 2.16 scrie:

„Căci, negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.”

Aşadar, El nu a venit într-un chip de înger, ci a venit ca Sămânţă a lui Avraam. Este important de observat faptul că această Carte a genealogiei sau a liniei fireşti a lui Isus Hristos începe cu Avraam. Şi există un motiv pentru aceasta: Avraam a fost tatăl credinţei.

În Geneza 15.1-6, scrie:

„După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”

Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”

Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”

Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.”

Şi după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”

Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”

Această frază va deveni imediat foarte importantă:

„Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.”

Avraam a primit de la Dumnezeu o făgăduinţă şi pentru că a crezut-o, a devenit părintele credinţei. Credinţa aceasta i-a fost socotită drept neprihănire, iar dacă citim, vedem că el a fost socotit neprihănit din pricina credinţei, nu datorită faptelor sale. Aici, intrăm într-un Legământ necondiţionat, care i-a fost dat lui Avraam şi seminţei lui după el.

Aşadar, există o Sămânţă a lui Avraam, iar când ajungem la Matei 1,1, găsim Cartea neamului lui Isus Hristos. Dacă privim genealogia sau venirea pe cale firească a lui Isus Hristos, trebuie să ne întoarcem la Avraam pentru că Legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam a fost diferit de cel făcut cu Adam. Astfel, Legământul cu Adam a fost condiţionat: „Dacă vei face, voi face şi Eu”, pe când Legământul făcut cu Avraam a fost necondiţionat, nu s-a bazat pe faptele lui, ci Dumnezeu a făcut o făgăduinţă şi a jurat pe Sine Însuşi că o va respecta, indiferent ce ar fi făcut Avraam. Desigur, aceasta nu înseamnă că Avraam a putut face ce voia şi nu era pedepsit, nici că sămânţa sa nu va fi corectată, dar a existat o făgăduinţă, iar cei care o primeau erau socotiţi neprihăniţi prin credinţă, nu pe baza faptelor lor.

Aşadar, dacă puteţi crede făgăduinţa zilei de azi, voi veţi fi recunoscuţi ca Sămânţă a lui Avraam, iar dacă sunteţi Sămânţa lui Avraam, faceţi parte din această Carte, din Cartea neamului lui Isus Hristos. Aleluia! El a început cu Avraam dintr-un motiv, iar noi nu ne întoarcem înapoi la „Dacă vei face, voi face şi Eu”, ci suntem cuprinşi în „Eu am jurat şi Eu voi împlini!”

În Galateni 3.6-7 scrie:

„Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”.

Înţelegeţi şi voi dar că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.”

Acum, voi nu trebuie să faceţi nimic pentru a dovedi că sunteţi un copil al lui Avraam. Nu trebuie să spuneţi: „Când au fost scoşi din robie, tatăl meu, seminţia mea, linia mea de sânge, au păstrat sulurile cu linia genealogiei noastre, aşa că pot dovedi că am ieşit din Avraam.” Aceasta nu mai contează pentru că noi nu mai avem nevoie de o dovadă firească pentru a arăta că venim din Avraam, ci singurul lucru pe care trebuie să-l arătăm este credinţa în făgăduinţa pentru ziua noastră. Astfel, pe măsură ce făgăduinţa iese la suprafaţă de la o zi la alta, copiii credinţei vor spune: „Acesta este Adevărul”, dovedind că sunt copiii credinţei lui Avraam. Aleluia! Cei ce sunt copii ai credinţei, sunt copii ai lui Avraam.

În Romani 9.7-8, scrie:

„…şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.”

Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.”

Aici ni se spune că Avraam a avut mai mulţi copii trupeşti, nu doar pe Isaac. El l-a avut pe Ismael, iar după moartea Sarei, s-a recăsătorit şi a avut mai mulţi fii, dar aceia nu au fost Cuvântul făgăduit, ci au fost copii fireşti, trupeşti, însă există o sămânţă care urmează făgăduinţa, iar aceşti copii cred făgăduinţa şi devin sămânţa credinţei, linia credinţei. Aleluia!

Copiii trupeşti nu sunt neapărat copiii seminţei, ai făgăduinţei, dar există o sămânţă făgăduită.

În Matei 1.17 scrie:

„Deci, de la Avraam până la David, sunt paisprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.”

Acum, aş vrea să mergem în Ioan capitolul 8, după care ne vom întoarce înapoi la Matei.

În Ioan 8.31-41, Isus a intrat într-un dialog cu cei care, după trup, erau copii ai lui Avraam, sămânţa lui Avraam şi vedem că El chiar i-a numit „sămânţa lui Avraam”, dar ei nu erau sămânţa credinţei, sămânţa făgăduinţei lui Avraam.

„Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;

veţi cunoaşte adevărul , şi adevărul vă va face slobozi.”

Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: ‘Veţi fi slobozi’?”

„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.

Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.

Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.

Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam…”

Aşadar, aici, El a confirmat ceea ce au spus iudeii, dar aceasta nu a făcut din ei sămânţa făgăduinţei sau sămânţa făgăduită.

„Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu.

Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.”

„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.”

Isus tocmai le spusese că erau sămânţa lui Avraam, iar aici vedem că o spun şi ei. Dar după aceea, vedem că El le-a spus că au un alt tată decât al Său, iar ei I-au răspuns: „Tatăl nostru este Avraam.”

Să citim mai departe:

„Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.”

Care au fost faptele lui Avraam? El a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Când Cuvântul proaspăt a venit la Avraam, nu Cuvântul pentru timpul lui Noe sau pentru timpul lui Iov, ci Cuvântul proaspăt, Cuvântul viu pentru ziua şi epoca sa, Avraam a crezut ceea ce a spus Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a socotit neprihănit.

Aici, Isus Hristos stătea în faţa seminţei fireşti a lui Avraam, a fiilor care au ieşit din Isaac şi vorbea cu ei. El a recunoscut că ei erau sămânţa firească a lui Avraam, dar cu toate acestea, aveau un alt tată duhovnicesc. Vedeţi? Deşi spuneau: „Tatăl nostru este Avraam”, ei nu aveau acelaşi Tată pe care-L avea El, iar Isus le-a spus clar: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.”

Care au fost faptele lui Avraam? Ce a făcut el ca să aducă făgăduinţa la împlinire şi ca să fie socotit neprihănit? Singurul lucru pe care l-a făcut Avraam ca să aducă făgăduinţa la împlinire şi ca să fie socotit neprihănit, a fost să creadă Cuvântul pentru ziua sa. Când i-a vorbit Dumnezeu, Avraam a primit ceea ce a spus El.

Aşadar, în textul acesta, Dumnezeu vorbea seminţei fireşti a lui Avraam, dar ei nu primeau ceea ce spunea El, dovedind astfel că nu Avraam era tatăl lor.

„Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut.

Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”

Aici ei au înţeles la ce se referea Isus; au înţeles că nu era vorba despre linia firească, de aceea au răspuns: „Noi nu suntem născuţi din curvia care a avut loc în grădină, ci avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”

„Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.”

Doriţi să faceţi lucrările lui Dumnezeu? Credeţi în Cel pe care L-a trimis El. Aceasta va face din noi copiii lui Avraam, nu printr-un certificat de naştere, nu prin linia noastră genealogică, ci prin credinţă; noi putem fi un copil al făgăduinţei, prin credinţă.

Acum vom merge în Galateni 3.16:

„Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos.”

Dintr-o dată, ceea ce ni se spune aici este mult diferit de Isaac, Ismael sau cei şapte fii fireşti ai lui Avraam, fiindcă lucrurile trec la un alt nivel.

„…făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos.”

De aceea, când mergem în Matei 1.1, citim că aceasta este Cartea neamului sau a venirii fireşti, după trup, a lui Isus Hristos şi vedem că începe cu Avraam. De ce? Pentru că acum totul este prin credinţă, Sămânţa aceasta crede Cuvântul, iar Hristos este Cuvântul uns.

„Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.

Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.” (v. 17-18).

Iar noi am primit-o prin făgăduinţă.

Să mergem în Romani 4.1-11. Aduc toate aceste lucruri ca să vedem unde ne aflăm noi.

„Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;

pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.

Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.

„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!

Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”

Cine este omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul? Sămânţa. O Sămânţă, care este Hristos, indiferent în ce chip se află ea. În orice parte a lumii va apărea, această Sămânţă făgăduită care este Hristos, va crede Cuvântul, iar El nu-i va ţine în seamă păcatul. De ce? Pentru că mărturiseşte şi se identifică în totul ca sămânţă a lui Hristos. Cum? Prin faptul că crede Cuvântul atunci când Îl vorbeşte Dumnezeu, azi, în timpul prezent.

„Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire”.

Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta.”

Avraam nu este numai tatăl evreilor, ci este tatăl tuturor celor ce cred. Este Avraam tatăl nostru? Atunci, faceţi parte din făgăduinţe; faceţi parte din Cartea neamului lui Isus Hristos. Sunteţi în această genealogie, în aceeaşi parte a Scripturii, faceţi parte din aceeaşi făgăduinţă.

Acum, când mergem în Matei 1.1, cred că ar trebui să fim plini de bucurie pentru că facem parte din această Carte.

„…Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta.”

Aceasta nu este o neprihănire câştigată de noi, ci este o neprihănire care ne este socotită sau pusă asupra noastră. El a pus neprihănirea asupra noastră. De ce? Pentru că noi credem făgăduinţa. Aleluia!

„…şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.

În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.” (v. 12-13).

Deci, există o neprihănire a credinţei pentru că atunci când credem, suntem socotiţi neprihăniţi. Ce fel de neprihănire este aceasta? Neprihănirea lui Dumnezeu.

„Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită,

pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor…” (v. 14-16).

Ce ni se spune aici? În zilele lui Isus Hristos, evreii aveau suluri în care erau consemnate liniile genealogice până la Avraam pentru ca ei să poată dovedi că erau sămânţa lui Avraam. Şi chiar şi Isus a recunoscut şi a spus: „Fireşte, după trup, voi sunteţi sămânţa lui Avraam, dar aveţi un alt tată. Dacă aţi fi sămânţa credinţei lui Avraam, aţi face faptele lui.” Care sunt faptele lui Avraam? El L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt.

Ce ne-a arătat Isus prin aceasta? Că dacă credem Cuvântul pentru ziua noastră, făgăduinţa Lui, nu contează care este linia noastră firească. Care este această făgăduinţă? Hristos. Astfel, când Îl credeţi pe Hristos, voi faceţi parte din această făgăduinţă, faceţi parte din această linie a Seminţei, din această genealogie.

Poate ziceţi: „Păi, eu Îl cred pe Hristos!” Care parte din Hristos o crezi? Avraam credea o făgăduinţă a lui Hristos. El nu vorbea despre Isus Hristos, ci despre Hristos, Cuvântul manifestat, L-a crezut, L-a primit şi a fost socotit neprihănit.

Acum, vom merge în urmă, la ziua în care a fost Isus Hristos aici. El era Sămânţa făgăduită, ca în zilele în care i   s-a vorbit lui Avraam. Avraam a crezut în Hristos, care a fost Cuvântul făgăduit pentru ziua sa şi pentru că a crezut, a fost socotit neprihănit.

Mai târziu, Hristos a venit într-un alt trup, nu într-o profeţie, ci într-un trup de carne, dar oamenii care trăiau în ziua aceea, L-au respins deşi credeau făgăduinţa primită de Avraam. Ei au înţeles bine învăţătura lui Avraam, aveau bine aşezate evenimentele, ştiau totul despre vizita pe care o primise, despre Legământul făcut, despre animalele despicate şi despre focul care a venit jos; ei cunoşteau toate aceste lucruri şi le credeau până la ultima iotă. Dar când făgăduinţa lui Hristos se arăta, se arăta şi continuă să se arate, când se arată în ziua noastră, noi trebuie s-o credem în ziua noastră, aşa cum vine în ziua noastră, iar când o credem, aceasta face din noi sămânţa lui Avraam, parte din făgăduinţă, parte din Hristos.

El a făcut totul prin credinţă, ca să poată fi prin har, astfel ca să rămână drept şi să-i socotească drepţi pe cei ce sunt duhovniceşti. De ce? Pentru că în Dragostea Sa, a hotărât să nu-l piardă pe niciunul dintre ai Săi. El trebuia să vină jos ca un Dumnezeu drept şi să croiască o cale prin care oricine să poată fi părtaş acelei căi, astfel încât să poată judeca drept. Vedeţi? Ei au avut o şansă, dar au respins-o.

Înseamnă că tot ce trebuie să faceţi voi este să credeţi, iar dacă credeţi Adevărul pentru ziua de azi, aşa cum a fost descoperit, sunteţi socotiţi neprihăniţi.

Aşadar, Dumnezeu a croit lucrurile în aşa fel încât să fie prin credinţă, prin har, astfel încât făgăduinţa să fie sigură pe sămânţă; să se asigure că toată sămânţa lui Hristos va primi făgăduinţa. El a făcut ca totul să fie prin credinţă, iar Pavel spune în Efeseni 2.8: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.”

Dumnezeu a procedat la fel ca şi cu Cain, căruia i-a spus: „Dacă vei face ca fratele tău, totul va fi bine şi cu tine.”

„Dacă crezi Cuvântul Meu din ziua de azi, totul va fi bine cu tine.”

El a făcut ca lucrurile să fie prin credinţă, pentru ca totul să poată fi prin har, pentru că harul va aduce credinţă în inimile celor care sunt sămânţa Lui. De ce? Pentru că credinţa este în sămânţă încă înainte de întemeierea lumii, deci este în sufletele oamenilor când aceştia se nasc în această lume. Unde este credinţa? În sămânţa din sufletul vostru, iar când sămânţa aceea recunoaşte Sămânţa, când Cuvântul recunoaşte Cuvântul, când Hristos Îl recunoaşte pe Hristos, când Viaţa vine la Viaţă, când Duhul vine la Duh, o vedeţi şi credeţi. Nu prin intelect, prin educaţie sau şcoală pentru că fariseii au avut toate acestea în ziua lor, ci prin recunoaşterea Cuvântului pentru ziua ta.

Aşadar, noi suntem mântuiţi prin credinţă, ceea ce înseamnă că facem parte din Cartea neamului lui Isus Hristos.

Să ne întoarcem, deci, la Matei 1.1-17:

„Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;

(…)

Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos.

Deci, de la Avraam până la David, sunt paisprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.”

Este important să observăm că Matei nu spune:

„…de la strămutarea în Babilon până la Isus sunt paisprezece neamuri”, ci spune: „…de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.”

Aş vrea să ştiţi că acest lucru este foarte important.

Dacă parcurgem cu atenţie versetele 2-16 şi numărăm neamurile, vom vedea că de la Avraam la David sunt paisprezece generaţii; de la David la Babilon sunt paisprezece generaţii, dar de la Babilon la Hristos sunt numai treisprezece generaţii, deşi aici scrie că sunt paisprezece generaţii. Unde este a paisprezecea generaţie? Numărul paisprezece este foarte important în Biblie, pentru că paisprezece este o desăvârşire totală. Noi ştim că şapte este numărul desăvârşirii, dar multe lucruri se derulează în cicluri de şapte plus şapte arătând că avem o desăvârşire deplină sau totală.

Când Dumnezeu a început să facă lumea, a făcut-o timp de şase mii de ani. Nu mă refer la Planul Său original, ci la facerea până la grădina Eden. El a făcut totul în şase mii de ani, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. Dar tot în ziua a şaptea, în a şaptea mie de ani, s-a întâmplat ceva, a avut loc o amăgire, o cădere, ceea ce a făcut ca Dumnezeu să Se întoarcă şi să zidească din nou Capodopera Sa care a căzut, iar de atunci, El a continuat să o zidească din nou timp de şase mii de ani. Când vom ajunge la a şaptea mie de ani, aceea va fi perioada Mileniului, iar la sfârşitul acesteia, timpul va înceta, va veni un cer nou şi un pământ nou şi se va instala veşnicia. Când? La sfârşitul a paisprezece zile. Atunci ne vom întoarce din nou în veşnicie.

Aşadar, avem un „paisprezece”, dar şi un „treisprezece”. Treisprezece este un ciclu incomplet, ceea ce înseamnă că este nevoie de Ceva care să întregească această Carte şi acest Ceva nu poate fi decât Hristos. De la Babilon la Hristos sunt paisprezece generaţii, de la Babilon la Isus sunt treisprezece generaţii, dar El nu Se va opri la treisprezece. Treisprezece nu este un număr bun, de aceea trebuie să ajungă la paisprezece şi va fi generaţia lui Hristos. Aleluia!

Acum vom merge în Geneza 5.1-:

„Iată cartea neamurilor lui Adam…”

Vechiul Testament începe cu Cartea neamului lui Adam, dar când ajungem la Noul Testament, se începe cu Cartea neamului lui Isus Hristos. Pentru a-l înţelege trebuie să ne întoarcem la Avraam.

„Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om” în ziua când au fost făcuţi.

La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set.”

Noi ştim că în acest punct al Scripturii ne aflăm în voia îngăduită a lui Dumnezeu. Aici, Adam avea să aducă la suprafaţă ceva ca el, după chipul şi asemănarea lui, iar aceasta urma să fie Cartea neamului său. Dar pentru a zămisli, el trebuia să dea naştere la ceva după soiul său, după chipul şi asemănarea sa, la ceva ce avea să fie o continuare a sa. Însă exista o taină: Adam nu putea face aceasta de unul singur, doar într-un trup bărbătesc, ceea ce înseamnă că între ziua în care Adam a fost creat într-un singur trup şi ziua în care a dat naştere unui fiu după chipul şi asemănarea sa, trebuia să se întâmple ceva. Trebuia să se întâmple ceva important pentru ca el să aibă o Carte a neamului său, trebuia să se întâmple ceva pentru ca Adam să poată zămisli, iar acel ceva era partea feminină, duhul de parte femeiască ce se afla în el. Astfel, Dumnezeu a trebuit să ia afară din el această exprimare feminină şi s-o separe creând o altă fiinţă, care ulterior avea să se unească din nou cu el, iar când ei s-au unit din nou ca una, a existat oportunitatea de a avea o Carte a neamului lui Adam. Până atunci, în Carte nu a existat nimic.

Noi am înţeles că facerea femeii a fost pasul următor din creaţia lui Adam şi am văzut că femeia aceea a fost numită Eva. Dar la nivelul acela al Planului, nu era corect să fie numită aşa, pentru că în cartea Genezei ni se spune că înainte de cădere, când femeia a fost scoasă din om, a fost numită „femeie”. Deci, n-a avut un nume, ci a primit un nume din cauză că a curvit; când a curvit, a primit numele „Eva”, nume care este un simbol al curviei sale, pentru că a devenit mama tuturor celor vii, atât a seminţei drepte, cât şi a seminţei greşite.

Fratele Branham a vorbit despre aceasta în mesajul „Nume hulitoare”.

Aşadar, când a săvârşit acel act, ea a primit un nume, dar dacă mergem şi căutăm printre genealogii şi consemnări, vedem că atunci când a fost creată nu a primit nici un nume pentru că numele ei a fost Adam (om). Ea a fost Adam. Astfel, când numărăm genealogiile, nu există o linie separată pentru femei, deoarece femeia s-a aflat pe aceeaşi linie cu Adam. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, El l-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi i-a numit Adam. Deci, până când nu a venit la suprafaţă o mireasă, nu a avut cum să se nască Set şi nu a existat nici o genealogie, un neam.

Fratele Branham a vorbit despre aceasta în „Epoca Bisericii Pergam” din Cartea epocilor bisericilor şi putem vedea că a fost scris cu scriere „Italică” (înclinată) pentru că face parte din porţiunea în care îngerul i-a spus: „Ia creionul şi scrie!”:

„Primul fiu (Adam) a fost Cuvântul-sămânţă vorbit al lui Dumnezeu şi lui i s-a dat o mireasă pentru a se înmulţi, pentru a da naştere unui alt fiu al lui Dumnezeu. Dar ea a căzut prin hibridizare, ceea ce i-a cauzat moartea.

Celui de-al doilea Fiu (Isus), tot un Cuvânt Sămânţă vorbit al lui Dumnezeu, I s-a dat o Mireasă la fel ca lui Adam. Dar înainte ca El să Se poată căsători cu Ea, Ea a căzut. Asemenea soţiei lui Adam, Ea a fost supusă testului Cuvântului lui Dumnezeu: fie că va crede Cuvântul şi va trăi, fie că-L va pune sub semnul îndoielii şi va muri. Ea s-a îndoit, a părăsit Cuvântul şi a murit.

Dintr-un grup micuţ al adevăratei seminţe a Cuvântului, Dumnezeu îi va prezenta lui Hristos o Mireasă preaiubită. Ea este o fecioară a Cuvântului; este o fecioară pentru că nu cunoaşte nici o învăţătură sau dogmă făcută de om. De către şi prin mădularele Miresei se va împlini tot ceea ce a fost făgăduit de Dumnezeu că se va arăta în fecioară.

Cuvântul făgăduinţei a venit la fecioara Maria, dar Acel Cuvânt al făgăduinţei a fost El, El Însuşi care Se făcea trup.”

Am primit noi Cuvântul făgăduinţei astăzi? A venit în acelaşi fel cum a venit la Maria. Cum a venit la Maria? Cuvântul care a venit la Maria a fost El Însuşi care Se făcea trup. Ea urma să-I dea naştere, să-L aducă la suprafaţă pe Isus Hristos pe pământ. Aleluia!

„Dumnezeu Se arăta. El Însuşi a acţionat în acel timp şi a împlinit propriul Său Cuvânt al făgăduinţei în fecioară. Un înger i-a adus mesajul, dar Mesajul îngerului a fost Cuvântul lui Dumnezeu, Isaia 9.6. În timpul acela, El a împlinit tot ceea ce a fost scris despre El, pentru că ea a acceptat Cuvântul Său pentru ea.”

Acestea nu sunt cuvintele fratelui Branham, ci fac parte din ceea ce a spus El când i-a zis: „Ia creionul şi scrie!” Îngerul a spus: „În timpul acela, El a împlinit tot ceea ce a fost scris despre El, pentru că ea a acceptat Cuvântul Său pentru ea.”

Aceasta s-a repetat în zilele noastre. Acum un înger, un înger-mesager, îngerul al şaptelea a adus un Mesaj care este Cuvântul, este Cuvântul făgăduit, este El Însuşi care vine să Se facă trup. Nu este un alt cuvânt, nu este doar ceva ce este scris şi consemnat undeva, ceva ce vom citi peste ani. Nu aceasta s-a întâmplat când i-a fost dată Mariei făgăduinţa Sa. Nu a fost o profeţie pe care s-o scriem şi s-o citim timp de generaţii. De data aceasta, când a venit la fecioară, a fost El Însuşi care venea ca să Se manifeste.

În mesajul „Semnul seminţei de la sfârşitul timpului” vorbită în anul 1962, scrie:

„Soarele care răsare în Est este acelaşi soare care apune în Vest. Acelaşi s-o-a-r-e.

Acelaşi F-i-u, Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ ca să-Şi ia o Mireasă din poporul din Est… Dar acea Mireasă s-a murdărit la fel ca şi Eva, aşa cum a făcut mireasa lui IaHVeH. Acelaşi Fiu care străluceşte acolo, care a strălucit acolo cu aceeaşi Putere a Sa asupra Rusaliilor, ca să coacă sămânţa pe care a semănat-o El, străluceşte acum în emisfera vestică. Cu ce scop? Ca să coacă sămânţa care a fost semănată, ca să dea naştere unei Mirese. Lumina de seară a Evangheliei va aduce la suprafaţă o Mireasă (Amin) pentru Domnul Isus.”

Acum ne întoarcem la Matei 1,1. Aceasta este Cartea neamului lui Isus Hristos. Am numărat şi am văzut că au fost paisprezece şi paisprezece generaţii, dar apoi am ajuns la treisprezece, deşi Biblia spune că de la Babilon la Hristos sunt paisprezece generaţii. Înseamnă că în a treisprezecea generaţie trebuie să se întâmple ceva, Isus Hristos trebuie să vină şi să Se arate în trup. Dar cum Îl vom avea noi pe Hristos în a paisprezecea generaţie? Cum o va completa El?

Aşa cum i s-a dat lui Adam o mireasă pentru ca el să se înmulţească, şi al doilea Adam va primi o Mireasă ca să facă acelaşi lucru. Înseamnă că înainte de a ajunge la a paisprezecea generaţie, trebuie să avem o Mireasă. Şi noi vedem că timp de două mii de ani, El a zidit o Mireasă de la talpa picioarelor, la glezne, apoi la coapse şi aşa mai departe, zidind totul de la un mesager la altul. Ce a făcut El? A zidit o Mireasă până când a ajuns la Cap, pentru ca trupul să se poată uni cu Capul ca Unul. Ce a făcut El? A creat o Mireasă. De ce? Pentru că trebuie să încheie această Carte.

El a spus deja că din Babilon până la Hristos sunt paisprezece generaţii, deci trebuie să existe o a paisprezecea generaţie pentru că aşa a fost profeţit în Matei 1.1. El nu a putut face aceasta până acum; nu a putut s-o facă până în Epoca Miresei, dar trebuie să existe o Mireasă pe care El o va înfăţişa, iar acea Mireasă şi El trebuie să ajungă la unirea invizibilă. De ce? Pentru că Lui i S-a dat o Mireasă cu un singur scop, acesta fiind să Se înmulţească din nou pe pământ.

Prieteni, nu a fost dată o altă profeţie, ci este El Însuşi care vine ca să Se manifeste. Cine este El? Cel despre care i s-a vorbit lui Avraam ajunge la manifestare; aceeaşi Sămânţă.

În mesajul „Alegerea unei Mirese”, citim:

„Astăzi, aflăm că biserica modernă, biserica modernă a lumii şi de asemenea, Biserica duhovnicească sunt însărcinate şi vor zămisli fii.

Într-una din aceste zile, una dintre ele va avea o naştere denominaţională, care va da Conciliul Mondial al Bisericilor, care-l va zămisli lumii pe Antihrist, printr-o denominaţiune. Acesta este exact Adevărul. Poate eu nu voi trăi să văd aceasta, dar voi, tinerilor, să ţineţi mine că aţi auzit un predicator care a spus aceasta. Acest lucru se va concretiza în cele din urmă, când ea va forma acel Conciliu Mondial al Bisericilor şi este semnul fiarei. Ea va da naştere fiului său, Antihrist…

Biserica falsă este însărcinată şi va da naştere Antihristului.

Cealaltă este însărcinată cu Cuvântul lui Dumnezeu şi va da naştere Trupului, Trupului desăvârşit al lui Isus Hristos, care este Mireasa.”

Cealaltă este însărcinată ca să facă ceea ce a făcut Maria. Ce a făcut Maria? Ea a primit Cuvântul de la un înger, iar când a primit acel Cuvânt, făgăduinţa S-a făcut trup şi a început să vină la Viaţă în pântecul ei. A început să schimbe totul în viaţa ei. Ce făcea El? Venea să Se arate pe El Însuşi, să Se manifeste.

„Trupul lui Hristos nu este încă terminat”.

Câţi dintre voi ştiţi aceasta?

„Un bărbat şi o femeie sunt una, iar Hristos este un singur Trup, Cuvântul. Mireasa va trebui să fie restul Trupului, iar cei doi împreună, alcătuiesc din nou un singur Trup. Aşa cum a fost Adam la început: soţul şi soţia sa sunt una. Acum, Ea, Mireasa adevărată, este predată Lui. Ea nu-şi foloseşte propriul gând, deoarece gândul Ei este voia Sa, iar voia Sa este Cuvântul Său.”

Ei au gândul lui Hristos. Cum L-au obţinut? Prin faptul că au primit Cuvântul. „Gândul Ei este voia Sa, iar voia Sa este Cuvântul Său.” Dacă noi cunoaştem Cuvântul Său, cunoaştem voia Sa, iar voia Sa este gândul Său. Acesta este motivul pentru care rămânem la ceea ce a spus profetul. Nu-l corectaţi, nu corectaţi gramatica sa, nu corectaţi ceea ce credeţi că este greşit, ci rămâneţi cu el pentru că acela este gândul lui Dumnezeu pe care ni l-a dat nouă.

În mesajul „Restituirea Pomului Mireasă” citim:

„Dar cum? El a fost Pomul Profet desăvârşit al lui Dumnezeu, Pomul exemplu, Pomul Mire. Amin. Glorie! Voi spune ceva direct. El este Pomul Mire, credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Din grădina Eden. („Amin”). Atunci, Pomul Mire nu poate aduce rod fără partea femeiască, ceea ce înseamnă că El trebuie să aibă un Pom Mireasă. Ea trebuie să fie născută din acelaşi material, Cuvântul făcut trup în Pom. Nădăjduiesc că înţelegeţi. În acest Pom de parte femeiască, în Mireasă, este aceeaşi Viaţă ca în Mire.”

Prieteni, lucrul acesta nu poate avea loc în denominaţiuni, nici în epocile denominaţionale, pentru că ele au propriile lor păreri despre Cuvânt, dar Mireasa trebuie să fie exact ceea ce a fost El, iar El a fost plinătatea Cuvântului făcut trup.

Aşadar, Ea trebuie să devină plinătatea Cuvântului făcut trup. Nu poate lăsa nimic pe dinafară şi nici nu poate lua ceva în plus, ci trebuie să ia exact cum este scris. De aceea, acest lucru nu s-a putut întâmpla în nici un timp până acum, când Cuvântul S-a întors înapoi printr-un profet legitimat. Nu printr-un grup de oameni, nu prin teologi, nu prin sisteme bisericeşti, ci prin calea rânduită de Dumnezeu mai dinainte. Şi la ce ne aduce acest Cuvânt pe care-L avem acum prin tălmăcire desăvârşită cu legitimare divină? La El Însuşi care vine în noi pentru a Se arăta.

Tot Planul este Matei 1, Cartea neamului lui Isus Hristos. Isus Hristos nu Se poate înmulţi din nou până când nu are o Mireasă, iar Mireasa nu este ceva diferit în genealogie, ci este ceea ce este El. În genealogie, Soţul şi Soţia apar la acelaşi nivel, ca unul singur, iar ceea ce urmează după unirea lor, este a paisprezecea generaţie. Aleluia!

În mesajul „Răpirea”, citim:

„Acum vedem că biserica aceea mare a mers mai departe de-a lungul epocilor, aducând rod. Pe măsură ce mlădiţele nu au mai rodit, au fost tăiate. În Ioan 15 vedem că nu Viţa a fost tăiată, ci mlădiţele. El le-a îndepărtat pentru că nu mai aduceau rod.

Isus doreşte rod pentru El Însuşi. Soţia Sa trebuie să nască acelaşi fel de copii cum a fost El. Dacă ea nu naşte copii Mireasă, copii ai Cuvântului, atunci sunt copii denominaţionali. Atunci, dragostea ei dintâi este pentru lume şi denominaţiune, s-a întors înapoi la aceasta şi nu poate aduce la suprafaţă un creştin adevărat, original, născut din nou, pentru că acolo nu există nimic care să-l aducă la suprafaţă.”

De aceea, nimeni nu poate pretinde că oamenii din sisteme sunt născuţi din nou. Ei nu au cum să fie născuţi din nou acolo, nu este posibil, pentru că trebuie să fie o naştere a Cuvântului. Nu o naştere a Cuvântului pervertit, ci o naştere a Cuvântului pentru ziua voastră, iar când primiţi Cuvântul orei, sunteţi socotiţi neprihăniţi. Voi nu primiţi experienţa naşterii din nou undeva în lume, nici în denominaţiuni. Astăzi a fost prezentat un Cuvânt, dar denominaţiunile nu pot zămisli decât copii denominaţionali, Mireasa fiind singura care poate da din nou naştere Cuvântului. Aşa a fost în zilele lui Luther, Wesley sau când a izbucnit trezirea penticostală; aşa a fost în fiecare epocă, iar astăzi este la fel.

Ce doreşte El? Rod. El doreşte copii care să fie ca El Însuşi, vrea să zămislească copii după chipul şi asemănarea Sa.

În mesajul „Unşii din timpul sfârşitului”, scrie:

„Eu am spus: „Iată! Metodiştii vor naşte de fiecare dată metodişti. Baptiştii vor naşte de fiecare dată baptişti; catolicii vor naşte de fiecare dată catolici, dar Biserica Dumnezeului celui viu Îl va naşte de la rădăcină pe Hristos; de fiecare dată va naşte Cuvântul.”

Acum aş vrea să mergem în Fapte 8.30-33:

„Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”

Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el.

Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere şi ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;

în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”

Acesta este textul cu care am deschis serviciul de azi. Famenul citea textul acesta, iar acolo era întrebarea aceasta: Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”

Acest om nu mai putea merge la Isus Hristos să-L întrebe despre acest text, deoarece întâmplarea aceasta a avut loc după moartea, îngroparea şi învierea Sa. El voia să ştie despre cine vorbea textul acesta şi cine îi va face cunoscut neamul Său pentru că Viaţa Lui a fost luată de pe pământ. „Pe cine voi întreba eu?”

Oh, El Se afla încă acolo, dar Şi-a schimbat masca! Atunci, El Se regăsea într-un alt chip.

„Atunci, Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus.

Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?”

Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”

A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

Când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie.” (v. 35-39).

În mesajul „Cuvântul vorbit este Sămânţa originală”, fratele Branham a spus:

„La Rusalii, famenul. fusese la Ierusalim ca să se închine. Câţi dintre voi spun „Amin” la aceasta?

Famenul avea tot felul de diplome de doctor: D.D, L.D, şi altele. Dar de ce nu a obţinut Ceva? Şi iată-l călătorind şi studiind profeţia lui Isaia.

Deci, un Înger l-a direcţionat pe Filip la el, pentru că Germenul de Viaţă trebuia să vină prin Trup, prin Filip. Oh, fraţilor, acum suntem pe linie! De unde a venit Germenul? Prin Înger? Îngerul i-a arătat unde să meargă. Îngerul este un mesager. Aici se afla un fiu. Filip avea Germenul, Mesajul, Cuvântul. Ce este Germenul? Mesajul, Cuvântul. Voi aveţi Germenul de Viaţă, este în interiorul vostru. Mesajul a venit la voi, voi sunteţi Mesajul făcut trup.”

Filip şi apostolii au fost Mesajul făcut trup în ziua lor. Ei au fost arătarea Cuvântului pentru ziua lor, deoarece Cuvântul pentru ziua lor a fost: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi, iar voi veţi fi martorii Mei.” Şi iată-i acolo! Cuvântul făcut trup, Cuvântul manifestat. Un famen avea o întrebare: „Cine va face cunoscut Neamul Său?” şi l-a întrebat pe omul potrivit pentru că îngerul l-a dus pe Filip la locul potrivit.

„Filip avea Germenul, Mesajul, Cuvântul. Acesta este felul în care se poate naşte un Copil.”

Aţi auzit, prieteni? „Acesta este felul în care se poate naşte un Copil.”

Ce doreşte Isus? Să dea naştere la copii ca şi El. Cum va face El aceasta? Există o singură cale prin care se poate naşte acel copil: acel Germen de Viaţă trebuie să vină prin Trup. Voi trebuie să aveţi contact cu Cortul divinităţii, trebuie să intraţi în contact cu Dumnezeu în trup de carne, cu Locuinţa lui Dumnezeu, trebuie să veniţi în contact cu Templul Duhului Sfânt, trebuie să veniţi la Cel ce are Cuvântul şi poate da Cuvântul, iar dacă puteţi primi Cuvântul, puteţi primi Viaţa, pentru că dacă puteţi primi Cuvântul pentru ziua voastră, sunteţi socotiţi neprihăniţi.

„Filip şi-a pus mâinile peste el. Filip l-a botezat în Numele lui Isus Hristos şi acolo a venit Duhul lui Dumnezeu. Aşa este. Germenul trebuia să vină din Trup. Din care Trup? Din Trupul lui Hristos. Corect. Iar Filip era un mădular al Trupului.”

De unde trebuie să vină Germenul? Din Trup. Care Trup? Un trup metodist, catolic sau prezbiterian? Ei nu au Cuvântul, ceea ce înseamnă că poate veni numai de la Trupul lui Hristos. Care este Trupul lui Hristos? Mireasa lui Isus Hristos. Astăzi, Trupul alcătuit din mai multe mădulare are Germenul de Viaţă şi-L poate da, iar dacă acel Cuvânt poate fi primit, atunci credinţa acelui om arată că există un Germen de Viaţă care zace acolo, iar el va fi socotit neprihănit. Noi nu putem să-l facem pe fratele Branham să spună altceva diferit.

„Ascultaţi! Acelaşi lucru a avut loc în Fapte 10.48. Petru se afla pe vârful casei, iar un Înger l-a îndreptat spre casa lui Corneliu. Dar de unde a venit Cuvântul? De la Trup.”

Amintiţi-vă că îngerul a venit la Corneliu într-un vis şi i-a spus „Milosteniile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi vrem să-ţi dăm Adevărul. Trimite nişte oameni la Iope, după Simon zis Petru.” De ce? Pentru că îngerul nu putea să I-l ofere. Deşi îngerul cunoştea Cuvântul, nu putea să i-L dea. De ce? Pentru că trebuia să vină de la Trupul lui Hristos, iar Hristos are un Trup pe pământ. Astfel, ca să putem fi născuţi ca şi copii ai lui Dumnezeu, Adevărul trebuie să vină de la Trupul lui Hristos.

De-a lungul epocilor Bisericilor, s-au succedat generaţii după generaţii, după generaţii, zidind un Trup. Care Trup? Trupul Miresei. În epocile Bisericilor, ei nu au avut Cuvântul desăvârşit, dar mergea spre desăvârşire. Se ridica, se ridica, se ridica. Dar la sfârşit, a venit Cuvântul desăvârşit. De ce? Ca să încununeze acest Trup care a fost zidit de-a lungul epocilor. Acum, Piatra din capul unghiului, care este Cuvântul desăvârşit, S-a aşezat, aşa că putem avea o a paisprezecea generaţie. Acum, Hristos Se poate înmulţi, dar nu parţial, nu o parte din Duhul, nu într-un fel limitat cum   s-a întâmplat în epocile Bisericilor, ci în măsură deplină.

„Oh, oh, oh, oh, oh! Mă simt foarte bine, simt că zbor! Un Înger a venit şi a spus: „Nu te teme! Nu numi nimic necurat! Du-te pur şi simplu mai departe fără să gândeşti nimic!”

Auziţi! „În timp ce Petru rostea aceste cuvinte”, nu Îngerul, nu cardinalul, „În timp ce Petru rostea aceste cuvinte”, Cum? El era Trupul. El avea Cuvântul şi Cuvântul a preluat controlul. Oh, frate! Oh, Doamne! Îngerul l-a îndrumat, dar Viaţa a venit prin Trupul lui Hristos.”

Care Trup? Hristos a trebuit să fie pus pe cruce, iar din coasta Sa a trebuit să fie luat Ceva; apoi a trebuit să fie luat şi Duhul, iar acestea două au trebuit să se unească. De ce? Ca să zidească o Mireasă. Aceasta este ceea ce a făcut El timp de două mii de ani. A zidit o Mireasă. Toţi cei care au purtat Cuvântul pentru ziua lor s-au născut în Mireasă, iar Mireasa se ridică spre o desăvârşire desăvârşită. Şi atunci când va intra şi ultimul, vom pleca în Răpire. De ce? Când va veni plinătatea Cuvântului, iar plinătatea Cuvântului nu poate veni până când nu este născut de Cuvânt şi nu vine înăuntru fiecare mădular, fiecare Sămânţă care este acolo. Şi ce vom avea atunci? A paisprezecea generaţie; Hristos arătat din nou în plinătate în Trup.

În „Căsătorie şi despărţire”, citim:

„La fel este cu biserica ce refuză să rămână însărcinată în epoca în care trăim acum, ca să dea naştere copilului acestei epoci. Noi nu suntem luterani, wesleieni şi nici penticostali! Prin însărcinarea Cuvântului lui Dumnezeu, noi trebuie să fim copilul acestei epoci, ca să dăm naştere Copilului acestei epoci, Copilul Sămânţă.”

Care Copil Sămânţă? Cel care i-a fost făgăduit lui Avraam. L-am văzut venind într-un trup, în urmă cu două mii de ani, dar El trebuie să vină din nou pentru că aceea a fost a treisprezecea generaţie. Acum, acelaşi Copil Sămânţă, aceeaşi Viaţă, acelaşi Cuvânt, aceeaşi făgăduinţă, trebuie să Se facă Trup din nou şi să stea pe pământ, cu legitimarea că Ea este Cine spune că este. Ea trebuie să vină la suprafaţă ca a paisprezecea generaţie, ca Hristos în chip de Mireasă.

Prieteni, noi trăim în această zi, am ajuns aici. Aceasta nu este o poveste, nu este Ceva ce se află departe, ci este Adevărul timpului prezent care se petrece printre noi.

În mesajul „Bobul nu va moşteni împreună cu pleava” din anul 1965, scrie:

„Dar când ajungeţi să spuneţi: „Eu şi Tatăl Meu suntem una!”, şi toate celelalte lucruri, pleava se îndepărtează.”

Când se îndepărtează pleava? Când pretindem că suntem ce? Ceea ce tocmai a spus fratele Branham că suntem. Ceea ce a spus profetul, ceea ce a spus Cuvântul lui Dumnezeu că suntem. Când noi vom începe să spunem:

„Eu şi Tatăl una suntem!”

„Arată-ni-L pe Hristos!”

„De atâta vreme am fost cu voi şi nu ştiţi că eu fac parte din acel Trup?”

Atunci pleava se va retrage. Mie nu-mi pasă dacă este pleavă penticostală sau din cadrul Mesajului, pleava aceea se va îndepărta atunci când vom începe să spunem ceea ce a spus profetul să spunem. Când veţi începe să spuneţi: „Înafara acestui Mesaj nu există Viaţă!”, oamenii vor spune: „Dar prietenul meu baptist, penticostal…”

Eu vă spun ceea ce spune Mesajul: Nimic înafara acestui Mesaj nu va veni la Viaţă! Viaţa vine din Trup. Din care Trup? Din Trupul lui Hristos. Cine este acest Trup? Mireasa din ziua de astăzi. Spuneţi aceasta şi pleava se va retrage cât va putea de repede pentru că ei nu-i place acest Cuvânt, dar acesta este Cuvântul adus de profet, este Cuvântul care se află în Scripturi. Nu este ceva inventat de cineva, nu este nimic altceva decât Adevărul.

Astfel, când noi modelăm şi diluăm acest Cuvânt, le furăm oamenilor Germenul şi Viaţa.

Poate zicem: „Eşti bine în biserica ta. Eşti bine acolo.” Acolo nu există Germen de Viaţă, iar noi devenim vinovaţi pentru că furăm cuiva oportunitatea Vieţii, pentru că vrem să modelăm şi să atenuăm ceva ce a spus profetul, iar şi iar şi iar. Aceasta nu este răutate, ci este cel mai mare act de har care a fost dat vreodată acestei lumi. Merge în sus în Trup. În care Trup? În trupul meu şi al vostru.

„Dar când ajungeţi să spuneţi: „Eu şi Tatăl Meu suntem una!”, şi toate celelalte lucruri, pleava se îndepărtează. Dar Biserica Mireasă adevărată şi originală, va da naştere Cuvântului întreg al lui Dumnezeu, în plinătatea şi puterea Sa, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Nu va mai fi un Cuvânt parţial. În epocile Bisericilor am avut un Cuvânt parţial, dar acum nu mai este timpul unui Cuvânt parţial. Astăzi este timpul pentru Cuvântul deplin, pentru Cuvântul desăvârşit.

În mesajul „Priviţi la Isus” din anul 1963, scrie:

„Acum vă voi spune ceva ce nu am mai spus, iar aceasta este ceea ce am aşteptat atât de multă vreme (patru, cinci ani sau poate mai mult). Tragerea a treia a fost legitimată acum, iar eu sunt sigur că ştim cu toţii ce este.

Acum, ţineţi minte! Niciodată nu va fi o imitaţie a acesteia pentru că nu poate fi imitată. Înţelegeţi, nu poate fi! Există acum.”

Fratele Branham a spus că a avut loc.

„Voi aţi văzut-o. Aţi văzut-o în Colorado, cu tumoarea soţiei mele, cu veveriţele. Aţi văzut-o pentru că se poate identifica şi ştiţi ce este.”

„Am fost avertizat că în curând… Exact în acest timp, acum, a avut loc ca să-şi poată identifica prezenţa printre voi. Vedeţi, dar nu va fi folosită într-un fel măreţ până când nu va începe să facă presiuni acest Conciliu.”

„…acum, a avut loc ca să-şi poată identifica prezenţa printre voi.”

Este încă prezentă? Absolut, prieteni! Este încă prezentă dar nu va fi folosită într-un fel măreţ. El nu a spus: „Nu va fi folosită.” Noi am văzut-o întâmplându-se ani de-a rândul cu Mireasa, în mijlocul ei, am văzut întâmplându-se ceva supranatural, din gura cuiva ieşea Ceva ce se potrivea perfect situaţiei şi se întâmpla întocmai.

Fratele Branham a spus că nu va fi folosită într-un fel măreţ. Aceasta înseamnă că există ceva mai măreţ decât ceea ce am văzut noi ani de-a rândul, ceva ce va veni. Tragerea a treia va fi folosită şi va avea loc o mare manifestare. Ea este prezentă printre noi şi va fi folosită într-un fel măreţ.

„Şi când va face aceasta… Penticostalii şi aşa mai departe, pot imita aproape orice poate fi făcut. Dar când vine timpul, când va veni constrângerea, veţi vedea manifestându-se în plinătatea puterii Sale, ceea ce aţi văzut în parte.”

Ce va fi aceasta? Legitimarea celei de-a paisprezecea generaţii pe pământ. Legitimarea faptului că Hristos Se află într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, legitimarea faptului că lui Hristos i-a fost dată o Mireasă care s-a căsătorit cu El. Cu ce scop? Pentru ca El să Se poată înmulţi din nou. Unde? În formarea chipului Miresei, în chipul Miresei. Ce este aceasta? Hristos arătându-Se din nou pe pământ în Trup şi El face aceasta zi de zi, persoană cu persoană, Adevăr după Adevăr, descoperire după descoperire. El ne conduce chiar acum la acel punct, apoi se va întâmpla altceva.

În „Descoperirea lui Isus Hristos” din anul 1960, citim:

„Când se va întoarce Evanghelia la Evrei? Când se vor încheia zilele neamurilor, Evanghelia va fi pregătită să meargă la evrei. Oh, dacă aş putea să vă spun ceva ce este pe punctul să se întâmple chiar astăzi, chiar aici! Este pe punctul să se petreacă! Am înţeles aceasta din epocile bisericilor. Acest lucru mare este pe punctul să se petreacă, va trece în Apocalipsa 11 şi îi va lua pe cei doi profeţi, Ilie şi Moise, care se vor întoarce înapoi pentru evrei. Noi suntem pregătiţi pentru aceasta.

Suntem pregătiţi pentru aceasta. Totul se aşează în ordine, suntem gata. Mesajul neamurilor. Aşa cum evreii au adus Mesajul la neamuri, neamurile vor duce Mesajul înapoi la evrei.”

Ce ne-au dat evreii? Vechiul Testament zidit prin profeţi, pe măsură ce venea fiecare în ziua sa, de-a lungul liniei. Ce au zidit ei? Trupul lui Isus Hristos, de la picioare, la coapse, la şolduri şi până unde? Până când totul a fost învăluit în Isus Hristos, plinătatea Cuvântului făcut trup. El a venit la evrei, la biserica ebraică, prin Maria. Dar apoi, a fost dat la neamuri. Ce s-a întâmplat după aceea? Sămânţa aceea a căzut în pământ şi a murit; apoi a început să crească înapoi, de-a lungul Noului Testament, de la picioare în sus, până când acum, totul va fi învăluit din nou în Piatra de încheiere sau în Căpetenie. Ce este aceasta? Tot Noul Testament făcut trup, pe pământ, în Mireasa lui Isus Hristos. Ce face Ea? Ceea ce a făcut El când a fost pe pământ. Ea va crede fiecare Cuvânt, va face numai ceea ce îi va arăta Tatăl şi are gândul lui Hristos. Ea, ori Îl are pe „Aşa vorbeşte Domnul”, ori va sta pe loc. Ea va fi manifestarea deplină a desăvârşirii lui Isus Hristos cu puterea şi tăria de a o susţine.

Ce va urma? Ea va pleca, iar în timp ce va pleca, Îl va întâlni în văzduh pe Isus Hristos în trup fizic şi va merge la Cina nunţii din cer. Apoi, El va veni jos, ca Iosif la fraţii săi, iar ei Îl vor întreba: „De unde ai acele răni, acele cicatrice?” „Le-am primit în casa prietenilor Mei.”

Cu ce scop va veni El? Ca să Se descopere fraţilor Săi, la cei o sută patruzeci şi patru de mii. Ce se va întâmpla? Aşa cum S-a întors la neamuri, Evanghelia Se va întoarce înapoi la evrei, după ce neamurile o vor aduce la manifestare deplină.

Aş vrea să mergem în capitolul 4 din Cartea lui Rut.

Rut a fost o femeie dintre neamuri care a pierdut totul şi s-a întors înapoi cu Naomi, Naomi fiind vechea biserică ebraică, iar Rut fiind biserica dintre neamuri. După ce s-a întors, Rut a lucrat pe câmp, iar Boaz, Răscumpărătorul înrudit a văzut-o şi a primit-o.

Începând cu versetul 13, citim:

„Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească şi ea a născut un fiu.

Femeile au zis Naomei: „Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare şi al cărui nume va fi lăudat în Israel!

Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale, căci l-a născut noră-ta, care te iubeşte şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.” (v. 13-15).

Boaz a luat-o pe Rut. Hristos a luat Biserica dintre neamuri. Ea a fost soţia sa, iar el a intrat la ea şi Domnul a făcut-o să zămislească un fiu. Aceasta este ultima dată când auzim despre Rut în această carte. Acel fiu s-a întors înapoi la Naomi. Care fiu? Cel pe care l-a născut Rut. Care a fost scopul naşterii unui fiu de către Rut? Fiul pe care l-a născut Rut a fost pentru Naomi. A paisprezecea generaţie a lui Hristos, pe care o va zămisli această Biserică, este pentru evrei.

„Femeile au zis Naomei: „Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare şi al cărui nume va fi lăudat în Israel!

Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale, căci l-a născut noră-ta, care te iubeşte şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.”

Timp de şapte epoci, ea a fost fără un Răscumpărător, fără un Fiu, „dar acum, această fiică ti-a dat Ceva ce este mai bun decât şapte fii pe care ai fi putut să-i ai.”

„Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe şi a văzut de el.

Vecinele i-au pus nume, zicând: „Un fiu s-a născut Naomei!” Şi l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.”

Aceasta este Cartea Neamului lui Isus Hristos.

De la Babilon la Hristos sunt paisprezece generaţii. Hristos trebuie să se întoarcă înapoi şi să Se descopere fraţilor Săi, dar va exista o manifestare a celei de-a paisprezecea generaţii pe acest pământ, iar aceasta va veni prin Mireasă, pentru că Lui I s-a dat o Mireasă ca să Se înmulţească din nou.

„Cine Îi va face cunoscut Neamul, pentru că El a fost şters de pe pământul celor vii?”

Ce înseamnă aceasta? Cine va face cunoscut Neamul Său? El nu a avut timp să Se căsătorească şi să aibă urmaşi. Cine face cunoscut un neam, o generaţie? Copiii noştri. Cine va face cunoscut Neamul Său, Generaţia Sa, pentru că El a fost şters de pe pământul celor vii?

O, va exista o Mireasă care se va uni cu El, iar Ea va zămisli Generaţia care va face cunoscut Neamul Său, care va încheia Cartea lui Hristos, iar atunci, totul se va întoarce înapoi la Naomi şi va fi un Restituitor al vieţii sale.

Fratele Branham a spus următoarele în „Epoca Bisericii Pergam” din Cartea Epocilor Bisericilor:

„Mădularele Miresei Fecioare Îl vor iubi şi vor avea Potenţialul Său pentru că El este inima lor şi toată Puterea îi aparţine Lui. Ei Îi vor fi supuşi aşa cum mădularele trupurilor noastre sunt supuse inimilor noastre.

Observaţi armonia dintre Tată şi Fiu. Isus nu a făcut niciodată nimic până când nu I-a fost arătat mai întâi de Tatăl. Ioan 5.19. Această armonie va exista acum între Mire şi Mireasa Sa. El îi va arăta Cuvântul Vieţii şi Ea Îl va primi şi nu se va îndoi niciodată de El. Aşadar, nimic nu-i poate face rău, nici măcar moartea, pentru că dacă este semănată sămânţa, apa o face să crească din nou. Acesta este secretul. Cuvântul este în Mireasă (aşa cum a fost în Maria).”

Acesta este secretul. Acel Cuvânt S-a făcut trup. Unde S-a făcut trup mai întâi? În pântecul Mariei. A fost o venire tainică, El a venit în taină. Îngerul a venit şi i-a spus la Maria ce se va întâmpla, iar ea a zămislit, dar în pântecul Mariei era o taină. Care era aceea? Cuvântul. Taina era manifestarea, arătarea pentru acea zi, şi ea a trebuit s-o poarte până la timpul rânduit. Iar când acesta a sosit, ea a trebuit să dea naştere Tainei. Maria n-a putut s-o ascundă mult timp pentru că a început să-i schimbe viaţa. Aceasta este taina acestei lucrări: Cuvântul este în Mireasă, aşa cum a fost în Maria. Când Cuvântul a venit la Maria a fost o Taină, dar pe măsură ce a trecut timpul, ea nu a mai putut ascunde secretul, iar oamenii au început să se întrebe cu privire la schimbarea din viaţa ei. Ea nu intrase în contact cu o biserică falsă sau cu un sistem fals.

„Oare ce s-a întâmplat cu ea pentru că nu se mai uită la televizor, a renunţat la cutare şi cutare lucruri? A avut o aventură! A făcut ceva rău!” De ce spuneau aceasta? Ea nu putea ascunde schimbarea pe care o făcea Cuvântul în viaţa ei: îi schimba viaţa, îi schimba dorinţele, ceea ce purta, locurile în care putea merge, schimba totul. Dar desigur, restul lumii se îndoia de povestea ei; oamenii nu credeau ceea ce spunea ea, nu credeau că ceea ce vedeau era ceea ce spunea ea că este, aşa că ziceau: „Nu este adevărat! Este o minciună, a curvit cu duhuri rele! Este altcineva decât Soţul ei!” Dar ea spunea adevărul.

Apoi, a venit timpul când ceea ce era în ea a trebuit să iasă la suprafaţă: El a fost născut, dar pentru că era Copil, ei continuau să se îndoiască de cele petrecute. S-au petrecut lucruri ciudate: îngerii au cântat în auzul păstorilor, înţelepţii au venit să-i aducă daruri. Tot timpul au avut loc lucruri ciudate: la vârsta de doisprezece ani, El a început să aibă dezbateri cu fariseii şi saducheii. Pe tot parcursul vieţii Sale s-au petrecut lucruri ciudate. Dar în cele din urmă, a sosit un timp în care ceea ce fusese o Taină a început să Se arate lumii, pentru că Isus Hristos urma să intre în slujba Sa.

Care Isus Hristos? Cel care venise în taină în pântecul Mariei, a fost zămislit de Mireasă.

Apoi, a sosit un timp în care El a ajuns la nunta din Cana Galilei. Maria voia cu disperare să fie legitimată. Ea ştia că era adevărat, dar toţi ceilalţi se îndoiau de ea.

Ea zicea: „Ce spuneţi despre păstori?”

„Oh, ei nu sunt decât nişte păstori!”

„Ce spuneţi despre magi?”

„Recunoaştem că a fost ceva ciudat, dar s-a petrecut o singură dată, după care au plecat!”

„Dar când El a vorbit cu fariseii şi saducheii?”

„A fost ceva ciudat, dar tot nu este ceea ce spui tu că este!”

Dar a venit un timp în care Cuvântul pe care ea L-a purtat, pe care L-a născut, pe care L-a hrănit, S-a manifestat, iar noi nu putem s-o învinuim pe Maria pentru că încerca să împingă puţin lucrurile. Nu putem învinui Mireasa pentru că încearcă să împingă puţin lucrurile, deoarece ea ştie că este Adevărul, ştie că Acesta este Hristos, ştie că are Putere deplină, ştie că va ajunge la manifestarea deplină, că mădularele lipsă vor creşte, ochii orbilor vor fi deschişi şi se vor întâmpla toate aceste lucruri măreţe.

Puterea deplină cu Potenţialul deplin este aici, iar noi Îl avem. Maria a ştiut aceasta, iar Mireasa a vestit aceasta. Maria a spus-o, dar a fost respinsă ani de-a rândul, dar în sfârşit se apropia timpul manifestării. Ea a ajuns la nuntă, iar acolo s-a apropiat de Fiul ei şi I-a zis: „Fiule, nu mai au vin!” Ea ştia ce putea face El; în inima ei nu exista nici o urmă de îndoială cu privire la aceasta. De ce? Poate că a făcut aceste lucruri în taină, acasă. Dar ea nu I-a cerut să facă ceva, ci doar I-a spus: „Nu mai au vin!” Ea a mai fost vindecată înainte, a văzut situaţia ei schimbându-se şi a văzut cum rugăciunea ei a primit răspuns în nenumărate rânduri, a văzut de nenumărate ori manifestarea Cuvântului în viaţa ei, dar indiferent de câte ori s-au întâmplat aceste lucruri în taină, lumea nu o credea.

Ea a dat naştere celei de-a treisprezecea generaţii.

Deci, ea I-a spus: „Nu mai au vin”, dar El i-a răspuns:

„Femeie, încă nu Mi-a sosit ceasul!”

Vedeţi? Ea s-a dus şi a forţat lucrurile deoarece ştia ce putea să facă El. Ea a văzut înfăptuindu-se ceva şi dorea să ştie şi lumea ce putea face El. Ea voia ca lumea să ştie: „Acesta este Adevărul; Acesta este Mântuitorul; aceasta este mântuirea, aceasta este ceea ce i-a fost făgăduit lui Avraam. El este aici!” Apoi, s-a dus la slujitori şi le-a spus: „Să faceţi orice vă va spune!”

Ea a avut atât de multă încredere în El, încât a lăsat totul în seama Sa, iar El le-a zis: „Mergeţi şi umpleţi vasele cu apă!” Ei au făcut aceasta, apoi au întrebat: „Ce să facem în continuare?”

„Nimic, doar mergeţi şi beţi!”

Ce a fost aceasta, prieteni? Ce a făcut ea a fost o venire tainică.

Venirea lui din ziua de azi a fost o taină. Care este taina? El vine în chipul Miresei. El vine în chip de Mireasă, în trup. În care trup? În trupul meu şi al vostru. Dar după ce El a venit la noi, lucrurile cu privire la viaţa noastră au început să se schimbe. Vedeţi, când primiţi Sămânţa lui Hristos, voi nu mai puteţi rămâne la fel, nu vă mai puteţi amesteca cu lumea. Nu vă mai puteţi amesteca cu prietenii de la serviciu, aşa cum o făceaţi înainte, pentru că niciodată nu veţi mai putea fi cum aţi fost. Maria nu a mai fost ca înainte.

Veţi avea un fel de viaţă diferit, vă veţi îmbrăca diferit; totul se va schimba în viaţa voastră, iar voi nu veţi mai putea ascunde schimbarea, nu vă veţi mai putea amesteca în mulţime.

Apoi, ea a născut, iar Cel pe care L-a născut, a adus la suprafaţă tot felul de manifestări, în taină; din când în când, ea putea vedea câte o manifestare, dar trebuie să vină un timp în care să intre în manifestarea deplină.

El a spus: „Încă nu Mi-a sosit ceasul”, ceea ce înseamnă că El avea un ceas în care să Se arate, un timp în care acel Dar avea să Se arate lumii.

Poate că acesta nu este încă ceasul Său, dar există un ceas în care Ceea ce v-a schimbat viaţa, cu care aţi fost însărcinaţi, Ceea ce veţi zămisli, lucrurile pentru care aţi fost batjocoriţi, pe care le-aţi purtat în jur, pe care le-aţi hrănit şi asupra cărora aţi vegheat, există un ceas în care veţi vedea legitimarea a tot ceea ce aţi spus că este nimic altceva decât Adevărul.

Există un timp în care, aşa cum am găsit în „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, El va ridica Mireasa, o va prezenta şi va pleca cu Ea, iar când va avea loc acea manifestare, va fi prea târziu ca cineva să-şi schimbe părerea cu privire la dorinţa de a urca în Arcă sau nu. Nu aşteptaţi să dovediţi cuiva ceva, ci vestiţi-le Cuvântul astăzi! Spuneţi-le Adevărul astăzi, împărtăşiţi cu ei Ceea ce nu este nimic altceva decât Adevărul. Nu aşteptaţi timpul acela pentru că atunci când veţi putea dovedi, va fi prea târziu pentru ei.

Maria a crezut şi a mărturisit înainte ca să poată dovedi, iar noi trebuie să facem la fel. Când va veni la suprafaţă acea manifestare, va exista o legitimare, o lucrare scurtă, va avea loc schimbarea trupului, iar atunci Spărtura este încheiată.

Când a fost stârpit El? La mijlocul celei de-a şaptezecea săptămână a lui Daniel. El a fost stârpit după trei ani şi jumătate. Dar cine avea să facă cunoscut Neamul Său pentru că El a fost şters de pe pământul celor vii? Există un timp, ultimii trei ani şi jumătate pentru evrei şi aşa cum evreii au adus Cuvântul la neamuri, neamurile vor duce Mesajul înapoi la evrei. După ce se va ajunge la manifestarea deplină, Mireasa va pleca, iar El va veni jos. Atunci, ei Îl vor întreba: „De unde ai aceste răni?”, iar El le va răspunde: „În casa celor ce Mă iubeau le-am primit.” Atunci, El îi va chema pe cei o sută patruzeci şi patru de mii.

Ce s-a întâmplat în Spărtură (în Interval), după ce El a fost şters? Am avut Epocile Bisericilor. Dar la sfârşitul epocilor bisericilor, se ridică a paisprezecea generaţie, de la Babilon la Hristos. La care Hristos? La Doamna Isus Hristos.

Când Domnul şi Doamna Se unesc din nou, va veni la suprafaţă a paisprezecea generaţie. Atunci, Cartea, Cartea Noului Testament este completă, întreagă, iar El Se va întoarce la evrei.

Ar trebui să fim un popor foarte fericit şi să avem aceleaşi aşteptări pe care le-a avut Maria. Data viitoare când se va întâmpla ceva şi nu veţi avea destui bani (nu există destul vin), mergeţi la El şi spuneţi: „Doamne, nu am destui bani să plătesc facturile.”

Trebuie să umplu o găleată cu apă? Ce trebuie să fac pentru ca Tu să Te poţi manifesta prin mine?

Trebuie să existe o aşteptare în Mireasă!

Maria ştia că El a ajuns la maturitate. El era un adult atunci, nu mai era copil, iar ea ştia că trebuie să existe un timp în care va primi o legitimare şi dorea ca timpul acela să fie atunci.

Nu ştiu voi, dar eu sunt ca şi Maria: Doresc ca acesta să fie timpul, vreau să fie acum, astăzi.

Doamne, arată-Te cu putere şi legitimează Cuvântul Tău. Ar trebui să aşteptăm aceasta în fiecare clipă. Ar trebui să atragem înăuntru cât de mulţi oameni putem, să-i aducem în Arcă înainte de a se închide uşa. Ar putea fi închisă, eu nu ştiu. Există un timp în care se va închide. El nu a spus că noi vom şti dacă este închisă sau nu, dar este un timp în care uşa se va închide, iar ei vor continua să predice. Noi nu ştim dacă uşa mai este deschisă, dar adevărul este că se va închide, iar când se închide nu mai există şansă.

Eu spun: „Doamne, ajută-mă să împărtăşesc Adevărul. Ajută-mă s-o pot face pentru că Germenul trebuie să vină în Trup.” Eu fac parte din Trup şi am Mesajul, am Germenul Vieţii, aşa că Te rog să-mi ajuţi să-L împărtăşesc, dă-mi această şansă, deschide uşi şi ajută-mă să seamăn Sămânţă în fiecare zi, pentru că există un singur loc în care putem obţine Germenul, iar acesta este în Trup. În care Trup? În Trupul lui Hristos. Şi există un singur lucru care este Germenul, iar Acesta este Cuvântul pentru ziua noastră.

Dumnezeu să ne ajute.

„Acesta este secretul. Cuvântul este în Mireasă Aşa cum a fost în Maria). Mireasa are gândul lui Hristos pentru că Ea ştie ce doreşte să se înfăptuiască cu Cuvântul.”

Fratele Branham tocmai ne-a spus aceasta într-un citat anterior. El a întrebat: „Care este gândul Său? Voia Sa. Care este voia Sa? Cuvântul Său.” Nu mergeţi undeva ca să încercaţi să obţineţi Cuvântul lui Hristos. Dacă vreţi să cunoaşteţi gândul lui Hristos, săpaţi în Mesaj! Hrăniţi-vă cu acest Cuvânt! Ce este acesta? Este Gândul Său, Cuvântul Său, voia Sa pentru ziua de azi. Cum trebuie să mă îmbrac? Răspunsul este în Mesaj. Cum trebuie să-mi conduc familia? Răspunsul se află în Mesaj. Cum trebuie să depun mărturie? Răspunsul este în Mesaj. Cum trebuie să trăiesc? Răspunsul este în Mesaj. Nouă ni s-a dat Gândul Său, iar Ea are gândul Lui pentru că are Mesajul.

„Ea înfăptuieşte porunca Cuvântului în Numele Său pentru că Îl are pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Atunci, Cuvântul este adus la Viaţă de către Duh şi vine la împlinire. Asemenea unei seminţe care este semănată şi udată, ajunge la seceriş deplin, servind scopului Său.

Cei care fac parte din Mireasă, fac numai voia Sa. Nimeni nu-i poate determina să facă altfel pentru că ei ori Îl au pe „Aşa vorbeşte Domnul”, ori stau pe loc. Ei ştiu că Cel ce face lucrurile trebuie să fie Dumnezeu în ei, împlinind propriul Său Cuvânt. El nu Şi-a încheiat toată lucrarea în timp ce Se afla în slujba Sa pământească, de aceea, acum El lucrează în şi prin Mireasă.”

Aţi înţeles aceasta? El nu a încheiat. De ce? Pentru că venirea lui Isus a fost numărul treisprezece. El nu Şi-a încheiat lucrarea în călătoria Sa pământească pentru că de la Babilon la Hristos trebuie să existe paisprezece generaţii.

„Ei ştiu că Cel care face lucrările, trebuie să fie Dumnezeu în ei împlinind propriul Său Cuvânt. El nu Şi-a încheiat toată lucrarea în timp ce Se afla în slujba pământească…”

Înseamnă aceasta că acum El lucrează în şi prin denominaţiuni: biserica penticostală sau prin prietenii noştri din biserica baptistă? El nu lucrează acolo! Să nu trimiteţi pe nimeni acolo, să nu-i lăsaţi acolo şi să nu le spuneţi că vor fi bine.

„Ea ştie aceasta, pentru că atunci nu sosise încă timpul ca El să facă anumite lucrări pe care trebuie să le facă acum. Dar acum, El va împlini prin Mireasă lucrarea pe care a lăsat-o pentru acest timp.”

Care timp? Timpul când Se va întoarce înapoi, pentru că El a fost şters. Cine va face cunoscut Neamul Său? El trebuie să vină înapoi ca să facă cunoscut Neamul Său. De ce? Pentru că a treisprezecea şi a paisprezecea generaţie sunt Hristos, Soţul şi Soţia uniţi ca să dea naştere la a paisprezecea generaţie.

El Se va întoarce ca să-Şi adune împreună Mireasa aleasă, să le schimbe trupurile şi să-i ducă Acasă. Apoi, Se va întoarce la Naomi pentru că El a devenit un Restituitor al vieţii sale.

Prieteni, puteţi vedea ziua în care ne aflăm? Este limpede ca şi cristalul? Noi nu aşteptăm o altă zi, suntem în ea. Noi am trecut de epocile bisericilor de denominaţiuni şi suntem în timpul Miresei, al Seminţei, al Cuvântului, este Isus Hristos în chipul Miresei Sale, desăvârşind ceea ce nu a încheiat în slujba Sa pământească. El o va face acum, în şi prin Mireasă. Nădăjduiesc că atunci când El spune că va încheia această lucrare în şi prin Mireasă, voi nu vă veţi gândi acolo şi dincolo, ci veţi spune: „Este chiar aici!”

Iată un vas care este doritor. Iată-mă aici. Sunt un vas plin cu apă, prefă-mă în vin. Amin! Sunt un vas pe care îl poţi folosi, m-ai cumpărat cu Sângele Tău, m-ai cumpărat în răscumpărare, iar acum sunt aici. M-ai curăţat cu Cuvântul Tău şi m-ai umplut cu Duhul Tău. Foloseşte-mă pentru arătarea Ta în ziua de azi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, prieteni. Aceasta este ziua în care doresc să trăiesc. Nu-mi doresc să fi trăit în altă epocă, ci doresc să fiu chiar aici şi chiar acum. Nu a existat nici o epocă de aur, aceasta este epoca de aur. Acesta este timpul în care va avea loc o manifestare deplină a lui Isus Hristos, dar nu într-un singur Copil desăvârşit născut cu un sânge nepângărit, nehibridat, ci acum prin Puterea Vieţii care S-a aflat în acel Sânge, El poate veni jos şi să spele un Trup de credincioşi, astfel încât să poată trăi Viaţa Sa în voi şi în mine. El a dovedit-o prin snopul legănat, iar acum va veni şi o va legitima în timpul secerişului, la secerişul deplin al Miresei. Nu aş pierde aceasta pentru nimic în lume. Acesta este locul în care doresc să fiu şi acesta este timpul în care doresc să fiu în viaţă. Doresc să stau aici ca un vad de piatră, plin cu apa Cuvântului şi să spun: „Nu mai este vin!” Lumea nu mai are vin. Nu doreşti să mă prefaci pe mine? Descoperirea, bucuria descoperirii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu este bun, prieteni!

Nu generaţia care a părăsit Egiptul a intrat în ţara făgăduită, ci generaţia care s-a născut. Dumnezeu a vrut să-i scoată din Egipt şi să-i aducă la acel munte pentru că voia să Se căsătorească cu ei, dar ei L-au refuzat. S-a ridicat însă o altă generaţie pentru că ţara în care îi chema El trebuia să se cheme „ţara Biula”. „Biula” înseamnă „căsătorită”, o ţară căsătorită cu poporul. Astăzi, El ne duce pe noi în Ţara Biula, în Ţara care va fi căsătorită. Domnul şi Doamna Isus Hristos uniţi. Lui Adam i s-a dat o mireasă ca să se înmulţească, iar celui de-al doilea Adam i s-a dat o Mireasă cu acelaşi scop. De ce sunteţi voi aici? Ca să reproduceţi acea Viaţă. El o face zi de zi. „Iată-mă, Doamne! Foloseşte-mă! Umple acest vas cu apă şi prefă-l în vin. Mă poţi folosi pe mine, poţi face orice. Amin.