BUCURIA PĂMÂNTULUI SUB RĂSCUMPĂRARE

Slăvit să fie Domnul! În timp ce suntem încă în picioare, să deschidem Bibliile la Geneza 1.26-31:

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.

Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.”

Subiectul meu de astăzi este „Bucuria pământului sub răscumpărare”.

În timp ce suntem la începutul Bibliei, să mergem la Cartea Exodului 4.1-9:

„Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!””

Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”

Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.

Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat, şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.

„Iată”, a zis Domnul, „ce vei face ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”

Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sân.” El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada.

Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sân.” El şi-a băgat din nou mâna în sân, apoi a scos-o din sân şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui.

„Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.

Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ, şi apa pe care o vei lua din râu se va preface în sânge pe pământ.”

Noi ştim că acestea sunt semnele care i-au fost date lui Moise ca să se legitimeze înaintea poporului şi i s-a spus că va exista un Glas care va urma aceste semne.

Astfel, el a aruncat toiagul jos, iar acesta s-a prefăcut în şarpe, apoi l-a ridicat din nou ca şi toiag; şi-a băgat mâna în sân şi a scos-o albă de lepră, apoi a băgat-o din nou în sân, iar când a scos-o afară era din nou curată. Acestea au fost semne care îl legitimau, iar dacă ei nu ar fi ascultat glasul primului semn, aveau să asculte glasul celui de-al doilea semn. Dacă nu le-ar fi ascultat pe niciunul din ele, Moise trebuia să facă al treilea lucru, şi anume, să ia apă din râu, din Nil, şi s-o toarne pe pământ, iar aceasta s-ar fi prefăcut în sânge.

Fratele Branham a vorbit despre aceste lucruri în mesajul „De ce păstori?” din decembrie 1964:

„Moise. IaHVeH S-a arătat aici, în acest păstor-profet. Lui i s-au dat trei daruri pentru ca slujba sa să fie legitimată şi pentru a face o chemare bătrânilor Israelului şi lui Faraon. Acum, urmăriţi-l pe acest păstor-profet.”

Noi trebuie să înţelegem că fratele Branham nu a spus niciodată o poveste doar de dragul de a o spune. El nu a vorbit despre Noe numai ca să vorbească despre Noe, ci a făcut-o ca să descopere ce se petrece astăzi. El nu a vorbit despre copiii evrei, despre Daniel sau Ieremia, doar pentru a descrie un eveniment istoric care a avut loc cu câtva timp în urmă ci, prin fiecare poveste pe care a spus-o din Vechiul Testament, a încercat să ne arate ce se petrece acum.

Este foarte important să înţelegem aceasta. „De ce a spus povestea aceasta? De ce aceste detalii? Ce legătură are aceasta cu mine? Ce are a face cu ziua de azi?” Fratele Branham nu a spus poveşti de şcoală duminicală pentru ca noi să ştim totul despre Noe şi arcă, nu! El a fost aici ca să ne spună că ceea ce s-a întâmplat atunci, se întâmplă şi acum. Iată ce a spus el în continuare.

„Dumnezeu le-a dat întotdeauna profeţilor Săi, semne supranaturale, ca să legitimeze că era în ei, pentru că El nu poate fi prezent fără să aibă loc semne supranaturale. IaHVeH nu a apărut niciodată fără să fie urmat de semne supranaturale. Trebuie să fie! Aşadar, El S-a legitimat întotdeauna ca fiind cu aceşti profeţi prin faptul că a confirmat că ceea ce profeţeau ei era în conformitate cu Cuvântul Său.

Primul semn pe care El l-a dat acestui profet-păstor (fiţi atenţi), a fost că toiagul său s-a prefăcut în şarpe.

Al doilea, mâna sa s-a umplut de lepră.

Al treilea, trebuia să ia apă din râul Nil din Egipt, iar aceasta urma să se prefacă în sânge.

El i-a dat trei semne ca să arate Egiptului şi Israelului că el era Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.”

Vedeţi? El nu a fost doar un profet, ci „era Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.” Aleluia!

Să citim mai departe:

„Amintiţi-vă că Moise a chemat la existenţă. Aşa este. A luat nisip şi l-a aruncat în aer spunând: „Să vină muşte!”, şi muştele au venit.”

Nădăjduiesc că acum puneţi lucrurile cap la cap, pentru că fratele Branham nu vorbea despre Moise în primul Exod, ci vorbea despre al treilea Exod.

Lui Moise i s-au dat trei semne sau trei Trageri. Moise a chemat la existenţă. Vi se pare cunoscut?

„El a spus: „Să vină muşte!”, şi muştele au venit. „Să vină broaşte!”, şi broaştele au venit. El a adus la existenţă! Un om nu poate crea, dar nu omul era cel ce făcea aceasta, ci era IaHVeH în profetul-păstor al Său. Amin!”

Dacă pe pământ a existat un om care a putut aduce ceva la existenţă, Cel care a făcut aceasta a fost omul sau a fost IaHVeH în acel om?

„Observaţi, al treilea semn pe care El i l-a dat, nu era legat de ocupaţia sa şi nici de persoana sa. Primele două semne erau legate de el şi de ocupaţia sa. Acelea erau singurele două semne despre care Biblia spune că „au avut un glas.” Celălalt semn nu a avut un glas. Cele două semne care au fost date pentru propria lui persoană şi pentru poporul său, aveau glasuri, dar al treilea semn care a fost dat, a fost semnul morţii, apa prefăcându-se în sânge. Dacă sângele vostru s-ar preface în apă, aţi muri, iar acolo unde este sânge, sânge vărsat, există un semn al morţii. Aşa a fost pentru Faraon. Al treilea semn a fost să prefacă apa Nilului în sânge pentru a-i arăta lui Faraon Mesajul Său, faptul că Dumnezeul nostru este Dumnezeu peste Nil şi peste dumnezeul Nilului. El este Dumnezeu peste toate lucrurile şi El urma să aducă moarte acelei naţiuni. Aceasta este însemnătatea semnului sângelui. O, vai! Un semn direct al morţii: sângele!

Dar celelalte două aveau glasuri ale profeţiei. Nădăjduiesc că citiţi printre rânduri ceea ce spun.”

 Fratele Branham a trecut prin acest tablou cu Moise, arătând că Moise a avut două semne care aveau glasuri în spatele lor şi că al treilea nu a avut nici un glas în spatele lui. Primele două semne aveau de-a face cu persoana lui, ca şi când atingea mâna bolnavilor şi vedea umflăturile pe ea sau când, în slujba sa profetică avea o vedenie şi putea discerne anumite lucruri. Dar cel de-al treilea semn care urma să vină, nu a avut nici un glas în spatele lui, ci urma să se potrivească cu al treilea semn pe care l-a avut Moise. Apoi, fratele Branham a spus:

„Nădăjduiesc că citiţi printre rânduri ceea ce spun.

Dar celelalte două semne aveau glasuri ale profeţiei pentru Israel, cu privire la viitorul lor.

Acum, pentru voi, care aţi fost pe munte cu puţin timp în urmă, când a fost aruncată piatra în sus.”

Ce a spus el aici? El vorbea despre cel de-al treilea semn al lui Moise, dar a spus că celelalte două semne aveau un glas în spatele lor: când a făcut primul semn, a spus că va veni al doilea semn, iar când a făcut al doilea semn, a spus că va veni un al treilea semn. Dar după al treilea semn nu a mai existat nici un glas.

„Acum, pentru voi, care aţi fost pe munte cu puţin timp în urmă, când a fost aruncată piatra în sus.”

Acum, fratele Branham încerca să ne ajute să vedem ceva care avea legătură cu Moise şi cu cele trei semne ale sale, al treilea semn fiind prefacerea apei în sânge, un semn direct al morţii.

În „Descoperirea lui Dumnezeu”, mesajul în care a vorbit despre piatra pe care a aruncat-o în sus, fratele Branham a spus:

„Există câţiva care stau aici şi care au fost cu noi zilele trecute când El a venit într-un vârtej şi ne-a spus cu o zi înainte, fratelui Banks Wood şi celorlalţi: „Ia această piatră, arunc-o în aer şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul: O vei vedea imediat!”

La aceasta s-a referit el când a spus: „Citiţi printre rânduri. Primele două semne au avut glasuri, dar al treilea nu. Aceasta este pentru voi cei care aţi fost sus pe munte când a fost aruncată piatra în sus.”

„Am luat piatra şi am aruncat-o în aer, pe vârful muntelui, şi bineînţeles, venind în jos, a pornit vârtejul de vânt, vedeţi, aspirarea ei.

Trebuie să faceţi ceva ca să provocaţi o urmare. Isus a luat o pâine şi a frânt-o, apoi din acea bucată de pâine a făcut alte pâini. A luat apă şi a turnat-o într-un ulcior. Elisei a luat sare şi a pus-o într-o oală; a tăiat un băţ şi l-a aruncat în apă. Este un simbol.

Eu am luat acea piatră şi am aruncat-o în aer, iar când a venit în jos a provocat vârtejul de vânt.”

Mai jos, el spune:

„Presupun că toţi îl cunoaşteţi pe fratele Roy Roberson de la biserica de aici. Ştiind că el era un veteran, ştiind ceea ce urma să se întâmple, am pus mâna pe umărul lui şi am spus: „Frate Roberson, fii atent, fiindcă este pe punctul să se întâmple ceva.”

Am mers înapoi în locul în care trebuia să stau şi din aer a venit jos un vârtej de vânt, prin Canion, care a fost atât de puternic încât a rupt de pe vârful muntelui pietre de opt sau zece ţoli şi le-a aruncat la o sută de yarzi (91,5 metri) depărtare de locul unde erau. A pocnit de trei ori şi din el a ieşit un Glas. Înţelegeţi?

Acolo erau toţi, iar fratele Banks care este prezent acum, a venit şi mi-a zis:

„Aceasta este ceea ce mi-ai spus ieri?”

„Da, domnule, aceasta este.”

„Ce a spus El?”

„Aceasta este numai pentru mine, frate Banks, pentru că i-ar alarma pe oameni. Înţelegeţi?”

Dar a mers mai departe, s-a petrecut doar puţin… călătorea spre Nord. Câteva zile mai târziu a lovit oceanul, iar voi puteţi vedea ceea ce s-a întâmplat lângă Fairbanks. A fost un semn al judecăţii.”

Lui Moise i s-au dat două semne care au avut în spatele lor un Glas, iar dacă ei nu voiau să asculte de glasul primului şi al celui de-al doilea semn, trebuia să treacă la al treilea semn. Dar când a ajuns la al treilea semn, nu a mai existat un glas care să-l urmeze, ci acesta a fost un semn direct al morţii şi al judecăţii. El trebuia să ia apă, care aduce viaţă, din Nil şi s-o toarne pe pământ uscat, iar aceasta urma să se prefacă în sânge simbolizând moartea şi judecata.

Fratele Branham a primit un semn care a avut un glas în spatele său, apoi a primit un al doilea semn care a avut un glas în spatele său şi a ajuns la Tragerea a treia. Şi pentru că ei nu au ascultat glasul primului semn şi nici glasul care se afla în spatele celui de-al doilea semn, i s-a spus să ia o piatră şi s-o arunce în sus.

Moise a turnat apă pe pământ ca să simbolizeze ceva, iar fratelui Branham i s-a spus să arunce o piatră. Ce făcea el? Arăta că ei nu au ascultat glasul profetului, nu au ascultat Mesajul epocii, aşa că pe pământ nu a mai rămas decât judecata. Aceasta este ceea ce arăta semnul, iar fratele Branham a preumbrit cele petrecute prin ceea ce s-a întâmplat cu Moise în primul Exod.

Să mergem mai departe.

Vorbind despre acestea, fratele Branham a spus următoarele în Mesajul „Cine spuneţi voi că este Acesta?” din decembrie 1964:

„Stăteam acolo şi vedeam vârtejul de vânt venind din cer. A suflat peste un munte încât aproape că l-a rupt în două; a tăiat vârfurile copacilor şi lucruri ca şi acestea. Şi Cuvântul S-a auzit bubuind de trei ori şi spunând: „Priveşte-l cum merge peste Coasta de Vest!” A mers acolo şi a scuturat Alaska, iar acum a veni în josul Coastei de Vest. Aşa este.

Cu o zi înainte, am luat o piatră şi am aruncat-o în aer zicând: „Aşa vorbeşte Domnul: Ceasul este aici! Pe pământ vor începe judecăţi. Vor avea loc cutremure şi alte lucruri, iar Coasta de Vest va fi scuturată” şi aşa mai departe. Priviţi cât este de desăvârşit! Zi după zi, totul s-a întâmplat întocmai cum a spus El. Cum ne putem întoarce înapoi, fraţilor? Să ne păstrăm credinţa în El.

Ei spun: „Cine este Acesta?” Noi ştim Cine este, este Isus Hristos Acelaşi ieri, azi şi în veci, Stâlpul de Foc. Priviţi! Ceea ce a făcut în zilele lui Moise, a simbolizat Stâlpul de Foc astăzi. Întotdeauna… De ce nu au crezut ei că Isus era Cuvântul? Pentru că aveau tălmăcirea şi înţelegerea greşită. Aşa cum a avut-o Eva, aşa o au şi acum.”

Aceasta este important. De ce nu au înţeles ei în ziua lui Moise şi a lui Isus? Pentru că aveau tălmăcirea şi înţelegerea greşită.

Aş vrea să mai citesc un citat din „Alegerea unei Mirese”. La sfârşitul acestui Mesaj, fratele Branham a prorocit că Los Angeles se va scufunda pe fundul oceanului, dar la începutul Mesajului s-a întâmplat ceva. El a spus:

„Sunt atât de mulţumitor pentru această oportunitate şi pentru adunarea pe care am avut-o înainte de convenţie. Cu siguranţă a încântat inima mea. Voi sunteţi un grup de oameni buni şi am încredere că Dumnezeu vă va binecuvânta.

Când acel mare ceas… Monstrul acela mare care zace acolo şi s-a întors cu câteva zile în urmă spre Alaska, a lovit cu coada din nou în dimineaţa aceasta, jos lângă Washington.”

Ce s-a întâmplat de fapt? În dimineaţa în care a predicat mesajul „Alegerea unei Mirese”, a avut loc un cutremur în Seattle, Washington.

La primul cutremur, el a aruncat piatra în aer şi imediat a venit un vârtej, iar a doua zi dimineaţa, a tunat de trei ori deasupra capului său, vârtejul a retezat vârfurile copacilor şi a stâncilor şi a urcat spre Alaska, pe care aproape a scufundat-o.

Aici, el vorbeşte despre un alt cutremur, iar dacă vă amintiţi, acesta s-a petrecut  în primăvara anului 1965, în timp ce primul cutremur a avut loc în Vinerea Mare din anul 1964. Un an mai târziu, aflăm din mărturia lui Dawson Riley că era din nou la vânătoare cu fratele Branham, iar fratele Branham a făcut exact acelaşi lucru pe care-l făcuse cu un an în urmă: a luat o piatră şi a aruncat-o în aer, rezultatul fiind un alt cutremur. În ambele situaţii, profetul a aruncat o piatră în aer şi de fiecare dată a lovit un cutremur.

„El s-ar putea îndrepta destul de uşor în direcţia aceasta, iar dacă Duhul Sfânt îmi va spune vreodată categoric…”

Fratele Branham a profeţit un al treilea cutremur. El a aruncat piatra în sus pentru primul cutremur, care a avut loc în Vinerea Mare a anului 1964, în Alaska. A aruncat piatra şi al doilea cutremur a avut loc în Vinerea Mare a anului 1965, dar acum el nu mai este aici ca să arunce piatra. El a spus: „Uneori trebuie să faci ceva ca să porneşti ceva.” Trebuie să se petreacă ceva ca să simbolizeze aceste lucruri. Fratele Branham nu mai este aici ca să arunce piatra, dar cu toate acestea, va exista un cutremur, iar California va ajunge în ocean; Los Angeles se va scufunda. Câţi dintre voi cred aceasta? Se va întâmpla negreşit, dar trebuie să existe ceva care să pornească acel lucru. Şi pentru că profetul nu mai este aici, presupun că însărcinarea de a face acest lucru ne-a rămas nouă. Desigur, eu nu spun că trebuie să ieşim afară şi să începem să aruncăm pietre în sus. Acest lucru trebuie să fie călăuzit de Domnul. „Paşii celor neprihăniţi sunt călăuziţi de Domnul!” Deci, trebuie să se întâmple ceva cu Trupul legitimat al lui Dumnezeu pe pământ. Trebuie să se întâmple ceva care să provoace împlinirea Cuvântului.

Acum aş vrea să ne oprim puţin ca să vedem cum a explicat fratele Branham tălmăcirea Scripturilor pentru că este foarte interesant.

În mesajul „Împărăteasa din Seba” din anul 1960, scrie:

„Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecul chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”

Aceasta este o afirmaţie destul de directă. Directă în sensul că atunci când a fost pe pământ, fariseii şi saducheii au venit la Isus să-L ispitească şi I-au zis: „Arată-ne un semn!”, dar El le-a răspuns: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona”, care a stat trei zile şi trei nopţi în pântecul balenei. Iar noi ştim că Isus a mers în pântecul pământului, dar a înviat din nou, iar acela a fost semnul; El l-a dat şi tot El l-a împlinit.

Haideţi să vedem ce spune fratele Branham despre versetul acesta:

„Acum, voi, cei cu o gândire duhovnicească…”

 

Vedeţi? Nu, „voi cei cu o gândire firească, cu o gândire intelectuală, nu voi, cei educaţi”, ci „voi, cei cu o gândire duhovnicească.”

„Acum, voi, cei cu o gândire duhovnicească, fiţi atenţi! Ce este aceasta? Nu citiţi şi treceţi mai departe, ci lăsaţi ca Duhul să cuprindă aceasta pentru voi.”

La ce făcea referire? La acest verset.

„Cum? Care generaţie căuta un semn? Generaţia aceasta.”

Fratele Branham a luat versetul pe care Isus l-a spus acolo şi l-a adus în ziua de azi. Eu am crezut că a fost destul de clar; am crezut că Isus l-a spus şi l-a împlinit. Aceea este o gândire intelectuală, dar gândirea duhovnicească ştie că Cuvântul este veşnic şi nu trebuie să se oprească atunci când s-a împlinit o dată, de două ori sau de trei ori, pentru că Cuvântul acela se poate învârti de nenumărate ori în cicluri.

„Acesta este un neam viclean şi preacurvar care caută pretutindeni un semn; el caută orice semn micuţ, dar El a spus: „Nu vi se va da nici un alt semn decât semnul prorocului Iona.”

Care a fost semnul prorocului Iona? Învierea. Aleluia! Învierea! Aceasta este ceea ce vedem noi acum, semnul învierii; Isus trăieşte, nu este mort. El este în mijlocul nostru şi face ceea ce a făcut atunci. Acesta este semnul pe care-l primeşte neamul acesta.”

Ce este aceasta? Împlinirea a ceea ce a spus Isus în urmă cu două mii de ani.

„Voi spuneţi: „Oh, tu vorbeşti despre generaţia de atunci!” Nu, domnule.”

Teologii i-au spus fratelui Branham: „Oh, El vorbea despre generaţia de atunci!”, dar el le-a răspuns: „Nu, domnilor!”

Haideţi să nu ne gândim că noi înţelegem Scripturile, ci să-l lăsăm pe profet să ni le tălmăcească. Aceasta este problema de care ne lovim de fiecare dată când interpretăm greşit ceea ce a spus profetul. Problema este că noi înţelegem ceea ce a spus, că este logic, şi ne gândim că putem fixa anumite lucruri undeva, dar Isus a spus: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” Aceasta pare direct şi la obiect. El a spus-o şi a împlinit-o cu două mii de ani în urmă, dar fratele Branham a spus: „Voi spuneţi că aceasta a fost pentru generaţia aceea”, după care a adăugat: „Nu, nu, domnule!” Această afirmaţie este valabilă pentru ziua de azi.”

Nu lăsaţi gândurile voastre să tălmăcească Cuvântul! Voi trebuie să fiţi foarte atenţi cum gestionaţi Cuvântul!

„Voi spuneţi: „Oh, tu vorbeşti despre generaţia de atunci.” Nu, domnilor. Uitaţi-vă la semnele pe care le-au primit atunci de la El. El vorbea despre generaţia aceasta, o generaţie vicleană şi preacurvară. Priviţi în ţara noastră: este curvară ca şi Sodoma şi Gomora. Cu siguranţă că da, iar aceasta creşte de la zi la zi.

Generaţia aceea  vicleană şi preacurvară va căuta semn după semn şi îl vor avea. El a făgăduit că ei îl vor primi. Ei vor primi un semn adevărat din cer. Comparaţi aceasta cu zilele Sodomei: „La fel va fi la venirea Fiului omului.” Nădăjduiesc că înţelegeţi aceasta. „Le va fi dat un semn.” El a spus aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu este exact până la punct în fiecare loc din Scriptură.

Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, la fel va fi şi la venirea Fiului omului.” Priviţi la Îngerul de acolo care a venit la aleşi, la ce a făcut El. Priviţi la Isus, la ceea ce a făcut El în generaţia Sa. Uitaţi-vă acum, aici, la generaţia de astăzi, la ce face El acum. Ei vor primi un semn, dar nu-l vor crede. Iată! Dar El a venit exact la fel. „Un neam viclean şi precurvar va căuta un semn.” Şi îl vor avea, le va fi dat. „Aşa cum a stat Iona trei zile şi trei nopţi în pântecul chitului, la fel va sta şi Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”

Dar semnul va fi învierea. Iar semnul învierii va fi dat bisericii în aceste zile din urmă. Îngerul Duhului Sfânt arată aceleaşi lucruri în adunări, face aceleaşi lucrări în toată naţiunea, dovedind că Isus Hristos a înviat din morţi la fel, ieri, azi şi în veci. Aceea este generaţia care-l va primi.”

Cele spuse mai sus ar trebui să îndepărteze vântul teologic, educat, din pânzele noastre. Acum, înţelegem că faptul că putem să citim, înţelegerea şi vocabularul nu sunt suficiente ca să înţelegem Scripturile. Înţelegerea limbii engleze şi vocabularul de bază, format în anii de şcoală, nu ne pot ajuta să înţelegem acest text, pentru că descoperirea nu vine printr-o înţelegere de bază. De ce? Pentru că dacă ar fi fost aşa, voi aţi fi spus: „Acest verset s-a împlinit când a înviat Isus din morţi.” Dar fratele Branham a spus: „Nu, nu s-a împlinit atunci. Acest verset s-a împlinit astăzi”, când semnul învierii lui Isus Hristos a fost dat unui neam curvar şi viclean. Înţelegeţi acum de ce a fost nevoie să avem un profet? Înţelegeţi de ce trebuie să ascultăm Mesajul? Noi nu putem spune: „Eu ştiu cum să citesc, am terminat liceul, iar aceste cuvinte au însemnătatea cutare. Am dicţionar şi cunosc însemnătatea lor.”

Voi nu aveţi nici o idee cu privire la însemnătatea lor, aţi bate câmpii, şi aţi avea vaca păscând iarbă pe vârful pomului, pentru că aţi fi convinşi că acest verset s-a împlinit în urmă cu două mii de ani, când de fapt s-a împlinit în această generaţie.

Îmi place când profetul mă smereşte.

Înţelegeţi de ce este posibil ca deşi memoraţi versete biblice, răspundeţi bine la chestionare biblice, deţineţi răspunsurile corecte, puteţi fi totuşi înşelaţi? Să zicem că mergem la biserica creştină locală, iar ei fac un chestionar şi două echipe de studiu, apoi pun întrebarea: „Când s-a împlinit versetul care spune că Isus a profeţit că o generaţie vicleană şi preacurvară caută un semn, dar ei vor primi semnul profetului Iona?”

Când s-a împlinit aceasta? Slujba lui William Branham a început în anii ΄40-΄50. Ce ar spune şcoala baptistă? Ce ar spune universitatea? Ei ar spune: „Această profeţie s-a împlinit când a înviat Isus din morţi.” Dar voi vă puteţi uita la toţi aceşti oameni cu diplome şi să le spuneţi: „Greşiţi pentru că nu aveţi Cuvântul tălmăcit şi nu aveţi nici dreptul să-l tălmăciţi!” Numai un profet legitimat de Dumnezeu are dreptul să tălmăcească Cuvântul. Nu un teolog educat, ci un profet legitimat. Înseamnă că noi trebuie să scăpăm de gândirea tradiţională care a fost adusă din epocile bisericilor şi să-l lăsăm pe profet să ne spună care este însemnătatea Scripturilor. Noi trebuie să fim în Mesaj în fiecare zi a vieţii noastre, fiindcă nu putem depinde de o înţelegere intelectuală sau de capacitatea de a citi pe care am dobândit-o la şcoală. Aceasta nu va rezolva lucrurile.

Petru nu a putut citi, dar a putut tălmăci profeţiile care zăceau scrise de sute de ani în Biblie. Petru, un om fără educaţie, fără capacitatea de a citi, a putut să se ridice în ziua de Rusalii şi să spună: „Aceasta este ceea ce a spus profetul Ioel.” Nu ştiu voi, dar mie îmi place aceasta. Face loc pentru toţi dintre noi, dar nu pentru cei cu diplome care nu sunt dispuşi să se smerească şi să se supună Cuvântului adus de un profet cu şapte clase.

În mesajul „Aici este unul mai mare decât Solomon” din anul 1961, scrie:

„Căutând semne… Dar El a spus: „Ei vor primi un semn: „Aşa cum Iona a stat timp de trei zile în pântecul chitului, la fel va sta şi Fiul omului…”

Acum, vreau să vă întreb ceva foarte repede pentru că văd că trebuie să ne grăbim. Doresc să vă întreb ceva. Despre ce neam vorbea El?”

Vreau să ne oprim o clipă aici. Care ar fi fost răspunsul vostru dacă v-aş fi pus această întrebare cu treizeci de minute în urmă? Probabil aţi fi greşit, la fel ca mine. Noi trebuie să ne întoarcem la ceea ce a spus profetul şi să-l lăsăm pe el să fie interpretul divin al Cuvântului.

„Câţi dintre voi ştiu că un verset are întotdeauna un răspuns multiplu? Sigur că are. „L-am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” (Matei 3). Să mergem înapoi la trimiteri: Israel a fost fiul Său pe care El l-a chemat afară; dar El L-a chemat afară şi pe Fiul Său Isus. Vedeţi?

În ordine. Acum, dacă El a vorbit despre un neam viclean şi preacurvar, este neamul acesta. Viclean şi rău, un neam preacurvar. Iar El a spus că acest neam va primi un semn. Acum, gândiţi duhovniceşte. Deschideţi-vă inima. Pe lângă aceasta, luaţi o gândire duhovnicească pentru a înţelege.”

Puneţi deoparte gândirea firească şi luaţi gândirea duhovnicească zicând: „Doamne, am nevoie de o înţelegere duhovnicească a Cuvântului Tău şi nu de o înţelegere intelectuală. Eu pot citi ceea ce scrie şi pot înţelege însemnătatea cuvintelor sau pot lua Concordanţa ca să-mi dea o definiţie a lor, dar aceasta nu-mi va oferi tălmăcirea.”

„Amintiţi-vă că El a spus: „Acest neam viclean şi preacurvar va primi un semn.” Ce fel de semn? „Semnul învierii.” Înţelegeţi? Hristos viu în seara aceasta printre noi, făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut. „Un neam viclean şi preacurvar va primi semnul învierii.” Este exact ceea ce a făgăduit Scriptura, „va primi semnul învierii.”

S-a pus întrebarea: De ce nu au înţeles cei din ziua lui Moise? De ce nu au înţeles cei din ziua lui Isus? Din cauza tâlcuirii şi a înţelegerii greşite pe care o aveau. De ce nu au înţeles în ziua fratelui Branham? Din cauza tâlcuirii şi a înţelegerii greşite. De ce nu pot vedea poziţia Miresei azi? Din cauza tâlcuirii şi a înţelegerii greşite. Nu contează în ce biserică vă aflaţi sau cine este predicatorul vostru, dacă aveţi o tâlcuire veche şi o înţelegere veche din epoca penticostală, nu veţi putea înţelege poziţia în care se află Mireasa azi, pentru că profetul este cel care tâlcuieşte Cuvântul, nu voi. Profetul ne spune unde suntem, cine suntem şi poziţia pe care o deţinem.

Poate ziceţi: „Eu am fost învăţat că…” Poate aţi fost învăţaţi greşit.  Lăsaţi-l pe profet să vă înveţe. „Eu cred că aceasta înseamnă…” Aici am pus punct. Conversaţia s-a încheiat. În clipa în care spuneţi: „Eu cred că înseamnă…”, nu vreau să mai aud nimic. Dacă cineva spune: „Ştiu că fratele Branham a spus aceasta, dar…”, acolo s-a încheiat totul. Conversaţia s-a încheiat.

„Ştiu că fratele Branham a spus, dar eu am Concordanţa, am studiat greaca…” Nu există nici un „dar”. Nu iubiţi Cuvântul? Unora nu le place acest fel de propovăduire, dar eu îl iubesc pentru că îl smereşte pe orice om. Ne pune pe toţi pe acelaşi calapod. Suntem cu toţii un grup de „eu nu ştiu nimic.” Fiecare dintre noi trebuie să uităm tot ceea ce am fost învăţaţi, trebuie să fim spălaţi într-un deşert, în pustia Arabiei, la fel ca Pavel. El a trebuit să socotească totul un gunoi: poziţia sa, învăţătura sa, înţelegerea pe care o dobândise de la Gamaliei; a trebuit să uite totul ca să poată fi învăţat bine.

„Am fost la şcoala biblică.” Îmi pare rău pentru tine, dar nu te va ajuta să tălmăceşti Scripturile.

În mesajul „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci” din anul 1961, scrie:

„Doi dintre ei s-au ridicat şi au mers în Sodoma. Ei au mers jos în Sodoma ca să predice. Dacă sunteţi duhovniceşti cred că veţi înţelege.”

Despre ce vorbea el? Despre Sodoma şi Gomora? Nu. Vorbea despre ziua lui Avraam şi despre împlinirea făgăduinţei pentru el? Nu, el nu vorbea despre ziua aceasta, iar dacă sunteţi duhovniceşti, cred că veţi înţelege. Dacă nu sunteţi duhovniceşti, probabil veţi spune: „Ştiu totul despre Avraam şi Sara; ştiu unde se regăseşte aceasta în Biblie, este în Geneza…” Dar fratele Branham ar spune: „Ai înţeles greşit.”

„Oh, dar fratele Branham a citat greşit Scripturile.” La fel au făcut şi apostolul Pavel şi Isus. Dacă citiţi în felul în care a vorbit Isus Scripturile şi vă întoarceţi înapoi la Vechiul Testament, veţi vedea că El nu le-a citat ca acolo. Sau poate El le-a tălmăcit corect.  Apostolul Pavel a făcut la fel. Luaţi lucruri pe care le-a spus în cartea Evreilor, apoi mergeţi şi citiţi-le de unde provin şi veţi vedea că a schimbat şi a lăsat cuvinte pe dinafară. Ce făcea el? Era un profet şi tălmăcea Cuvântul.

„Fratele Branham nu a spus aceea corect, nu a terminat versetul, ci s-a oprit acolo.” Isus a citit odată un verset şi nu l-a terminat, ci s-a oprit exact la mijlocul lui.

Prieteni, îmi plac aceste lucruri fiindcă ne arată că noi nu le putem înţelege şi nu putem avea descoperirea corectă fără un profet care să ne dea tălmăcirea corectă a Cuvântului. Voi nu o puteţi face, eu nu o pot face şi nimeni de pe această planetă nu o poate face; doar Dumnezeu, dacă ne trimite darul unui profet. Eu mă bucur pentru aceasta, deoarece altfel am intra într-o bătălie cu pumnii pentru a dovedi care dintre noi a înţeles mai bine limba greacă, a avut o Concordanţă sau o educaţie mai bună, o înţelegere mai bună a Scripturilor, a memorat mai bine unele lucruri sau a citit Biblia de mai mult timp. Nimic din toate acestea nu mai contează, pentru că El a croit o cale astfel încât pruncii să înţeleagă. Ei nu încearcă să ştie ceva, ci învaţă totul de la zero. De ce noi nu învăţăm de la zero de fiecare dată când citim Mesajul? De ce atunci când luăm o predică şi o comparăm cu Scriptura, nu învăţăm totul de la zero? De ce nu o facem de fiecare dată când citim Cuvântul?

„Aţi observat? Cei doi care au mers acolo jos, nu au făcut minuni, ci doar au orbit ochii celor de la uşă (predicarea Evangheliei orbeşte ochii necredincioşilor). Cei doi bărbaţi au mers acolo jos să predice ca să-l scoată pe Lot din Sodoma.

Uitaţi-vă la ziua de azi. Nu este ciudat că de-a lungul epocii seminţei lui Avraam, a joncţiunii bisericii, i-am avut pe Moody, Sankey, Finney, Knox, Calvin, Spurgeon, Wesley şi aşa mai departe; l-am avut pe Billy Sunday, dar niciodată până în aceste zile din urmă, nu am avut un Billy Graham?”

În continuare, fratele Branham a spus: „ham” pentru prima dată „ham”. Dacă sunteţi duhovniceşti, veţi înţelege. El nu se referea la Billy Graham aici. A început să spună numele acestuia pe litere, acesta fiind compus din şase litere, dar numele lui Abraham era compus din şapte litere. Astfel, el nu vorbea despre Billy Graham, ci vorbea despre William Branham, iar dacă sunteţi duhovniceşti, veţi înţelege. Nici măcar nu trebuie să ştiţi să citiţi pentru că totul se află pe casete. Nu era obligatoriu să ştii să citeşti Biblia, când a fost scrisă, pentru că în cartea Apocalipsei scrie: „Cel ce citeşte sau cel ce aude cuvintele acestei prorocii.”

În mesajul „Anul Jubiliar” din anul 1954, scrie:

„El a spus: „Ei au urechi, dar nu pot să audă, au ochi, dar nu pot să vadă, pentru ca nu cumva să se întoarcă la El.” Fiindcă Isaia a spus aceasta, oamenii nu au putut înţelege minunile şi lucrurile pe care le făcea Isus înaintea lor. Ştiţi, aceeaşi prorocie…?”

Dacă mergeţi şi citiţi în Cartea lui Isaia, locul în care spune: „Ei au urechi, dar nu pot să audă, au ochi, dar nu pot să vadă”, mergem imediat în ziua lui Isus, când s-a împlinit acest verset. Dar imediat, fratele Branham spune:

„Observaţi! Profeţia se repetă. Ştiaţi că Cuvântul lui Dumnezeu se repetă, că se împlineşte în cicluri?”

Doar pentru că un lucru s-a întâmplat cândva, nu înseamnă că nu se va întâmpla din nou. Dacă Moise a avut trei semne, nu înseamnă că fratele Branham nu a putut avea tot trei semne.

În acelaşi Mesaj, citim:

„Aceste versete pe care le citim în seara aceasta aici, se împlinesc din nou în zilele neamurilor: „Ei au urechi, dar nu pot auzi, au ochi, dar nu pot vedea.” Astfel, Dumnezeu face minuni, semne şi minuni, dar oamenii îşi închid pur şi simplu ochii înaintea lor, pentru că aşa spune prorocia că va fi.”

Noi am crezut că prorocia aceea vorbea despre ziua lui Isus. Ea vorbeşte, dar această prorocie nu vorbeşte numai despre ziua în care Isus a fost aici în trup, ci despre oricare zi în care Isus Hristos Se află aici. Dacă s-a potrivit pentru Isus Hristos, când a fost în trupul Său firesc, în slujba Sa pământească, într-un singur Om, se potriveşte şi astăzi când Isus Hristos S-a întors înapoi într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Prorocia se potriveşte încă.

În mesajul „Scrisul de mână de pe perete” din anul 1958, scrie:

„Dar acum, în timp ce vorbim despre acest subiect, mi s-a pus pe inimă faptul că acesta va fi un mesaj foarte neobişnuit, dar oportun pentru oameni. Orice cititor al Bibliei, ştie că acest verset are o însemnătate compusă. Majoritatea prorociilor au o dublă însemnătate, o dată, de două ori sau chiar de mai multe ori, în care primeşte răspuns ca şi o repetare a istoriei.”

În mesajul „Astăzi s-a împlinit această Scriptură” din anul 1965, scrie:

„El a putut să stea acolo şi să spună: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură înaintea ochilor voştri.” Cât de minunat, cât de clar, dar cu toate acestea, oamenii aceia au înţeles greşit.”

Isus a citit un verset care vorbea despre anul de îndurare al Domnului, despre tămăduirea celor cu inima zdrobită şi despre eliberarea robilor, după care a pus sulul la o parte şi a zis: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură”, iar ei au spus: „Predica de azi a fost foarte bună”, dar au trecut pe lângă ceea ce se petrecea sub ochii lor. Fratele Branham a făcut acelaşi lucru. În timp ce predica într-un loc, paginile Bibliei sale s-au lipit, iar un preot i-a dat Biblia sa. Fratele Branham a citit versetul din Biblia preotului, apoi i-a dat-o înapoi. El s-a întrebat de ce s-a întâmplat lucrul acesta, iar odată când stătea la coadă ca să cumpere un hamburger pentru copiii săi, un Glas i-a vorbit şi l-a dus înapoi la acest verset. El s-a dus înapoi, iar a doua zi când a mers la amvon, le-a explicat tuturor toată povestea: ce se petrecuse, faptul că paginile Bibliei sale au fost lipite, faptul că preotul i-a dat Biblia sa, ce a spus Domnul Isus cu ocazia aceea, după care a zis: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură.” Despre ce vorbea el? Partea a doua a versetului, ziua judecăţii începea, iar fratele Branham era acolo predicând aceasta. El predica un Mesaj al judecăţii, a urcat la amvon şi a spus: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură”, iar ei au spus: „Aceasta a fost o predică minunată. Domnul i-a vorbit, paginile s-au lipit una de alta”, dar au trecut pe lângă faptul că intrau într-un ciclu de judecată. Cum ar putea fi mai clar?

„Cât de minunat, cât de clar, dar cu toate acestea, oamenii aceia au înţeles greşit. De ce? Pentru că ei au luat interpretarea preoţilor lor şi au ascultat-o, iar istoria se repetă întotdeauna. Un verset are o însemnătate compusă şi o descoperire compusă.”

Aceasta înseamnă că se poate interpreta şi azi.

Să schimbăm puţin viteza şi să mergem împreună la 1Cronici 16. Acum vom ajunge la subiectul nostru: „Bucuria pământului sub răscumpărare.”

„Daţi Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceţi daruri şi veniţi înaintea Lui, închinaţi-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte.

 Tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului! Căci lumea este întărită şi nu se clatină.

Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul! Să se spună printre neamuri că Domnul împărăţeşte!

Să urle marea cu tot ce este în ea! Câmpia să se veselească împreună cu tot ce este pe ea!

 Să chiuie copacii din pădure înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul.” (v. 29-33).

Acesta este versetul la care doresc să fiţi atenţi. Pământul începe să se bucure; cerurile se bucură, pământul se veseleşte pentru că Domnul împărăţeşte, marea urlă, câmpia se veseleşte, copacii chiuie în prezenţa Domnului pentru că El vine să judece pământul. Aşadar, când El vine să judece pământul, dintr-o dată, pământul începe să se bucure. Mările încep să urle, copacii încep să cânte, cerurile se bucură, iar pământul este bucuros pentru că El vine să judece.

Vă mai amintiţi mesajul „Astăzi s-a împlinit această Scriptură”? Fratele Branham arată că acum El vine ca să judece. Vă amintiţi de Cel cu perucă albă, a Cărui perucă era alcătuită de îngeri şi care venea să judece. Şi ce trebuie să facă pământul? Pământul trebuia să se bucure, marea trebuia să urle, copacii să cânte; totul trebuia să se bucure pentru că El venea să judece.

Să mergem la Psalmul 96. Rămâneţi cu mine şi veţi vedea că dacă gândiţi duhovniceşte totul va avea sens în câteva minute.

Psalmul 96.10-13:

„Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte! De aceea lumea este tare şi nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate.

Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea!

Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să strige de bucurie

înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Lui.”

Noi trebuie să vedem că pământul se veseleşte când El vine să judece.

Psalmul 98.4-9:

„Strigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului! Chiuiţi, strigaţi şi cântaţi laude!

Cântaţi Domnului cu harpa, cu harpa şi cu cântece din gură!

Cu trâmbiţe şi sunete din corn, strigaţi de bucurie înaintea Împăratului, Domnului!

Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea şi cei ce locuiesc pe ea,

să bată din palme râurile, să strige de bucurie toţi munţii

înaintea Domnului, căci El vine să judece pământul! El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire.”

Acum vom merge în Romani 8.14-16:

„Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.

Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!”

Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.”

Acesta nu este un eveniment viitor. De îndată ce am primit naşterea în Duhul, acesta este un eveniment prezent, al zilei de azi, faptul că noi suntem copiii lui Dumnezeu.

„Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi (în limba engleză scrie: „care are să fie descoperită în noi”).” (v. 17-18).

Nu este o slavă care ni se va descoperi nouă, ci este o slavă care se va descoperi în noi. Nouă ni s-au descoperit lucruri glorioase. Câţi dintre noi suntem de acord cu aceasta? Dar acum, acele lucruri glorioase trebuie să fie descoperite în noi. Ceea ce ne-a fost descoperit nouă, acum trebuie să fie descoperit în noi. Aleluia!

„De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă

că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.

Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”  (v. 19-23).

Aici putem vedea că tot pământul geme şi se află în durerile naşterii aşteptând descoperirea copiilor lui Dumnezeu. Amin! Dar nouă ni s-a spus şi că pe măsură ce El vine să judece, pământul începe să se bucure, râurile bat din palme, mările urlă, copacii cântă, deci se petrec toate aceste lucruri minunate. Pământul tânjeşte să fie eliberat din robia sa în libertatea fiilor lui Dumnezeu. Aşadar, atunci când sunt liberi copiii lui Dumnezeu, este liber şi pământul, pentru că atunci când Adam, fiul lui Dumnezeu, a intrat în robie, a intrat în robie şi pământul. Aceste lucruri sunt legate împreună pentru că omul a primit stăpânire asupra pământului şi a fost aşezat ca dumnezeu al pământului, ca dumnezeu pe pământ, iar când a căzut el, creaţia a căzut o dată cu el; când a intrat omul în robie, a intrat în robie şi creaţia. Astfel, acum creaţia geme şi aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu, ca să poată fi scoasă din putrezire şi robie şi eliberată în libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Aşadar, pământul vă aşteaptă, tânjeşte după voi, doreşte ca noi să intrăm în poziţia desăvârşită şi să luăm stăpânirea înapoi.

În mesajul „De ce păstori?”, scrie:

„Când a fost lovit marele Păstor, când mare Păstor Profet a fost lovit acolo, El a spus: „S-a isprăvit!” (în limba engleză: „S-a încheiat!”), iar în clipa aceea, de îndată ce acest Păstor a fost lovit, totul s-a încheiat. Păcatul a fost soluţionat, nu a mai existat. Ei erau curaţi, preţul a fost plătit. Pentru credincioşii ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii şi rânduiţi de la întemeierea lumii, s-a isprăvit în clipa în care a spus Isus că s-a isprăvit. El, marele Păstor, a venit pentru oile Sale. S-a isprăvit! Mâna dreaptă a lui Dumnezeu a fost scoasă din sânul Său şi lovită. Apoi, la Paşti, El S-a întors, a ridicat-o din nou la sânul Său şi ne-a întins-o mie şi vouă, în chipul Cuvântului Său, ca să ne aducă înapoi în grădina de unde ne-a scos păcatul. Taina ascunsă a inimii Sale mari a fost descoperită de către un Profet-Păstor. A fost descoperită de un Păstor, de un Profet-Păstor. Nu-i de mirare să munţii au sărit şi au strigat în ziua aceea.”

În care zi? În ziua în care a murit Isus. Ce s-a întâmplat atunci? Când El a spus: „S-a isprăvit!”, a avut loc un mare cutremur, dar fiţi atenţi cum a descris fratele Branham cutremurul. El nu l-a descris în felul cum am face-o noi, dacă am fi trăit în ziua aceea. Noi am fi descris lucrurile ca fiind îngrozitoare, pline de mânie, violente, dar nu acesta este felul în care îl descrie el. Când Judecătorul pământului Şi-a dat viaţa şi a plătit preţul de răscumpărare, el a spus:

„Nu-i de mirare că soarele şi-a ascuns faţa şi a strigat de bucurie.”

S-a întunecat de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea. Ce a însemnat aceasta? Soarele îşi ascundea faţa şi striga de bucurie. Aleluia! Nu daţi interpretare Cuvântului după părerea voastră! Lăsaţi-l pe profet să vă spună ce făcea pământul. Acesta nu a fost un lucru rău: marea urla, râurile băteau din palme, copacii cântau, munţii se veseleau, iar în Ierusalim, se prăbuşeau zidurile, perdeaua din Templu s-a rupt, oamenii alergau şi ţipau, dar pământul se bucura pentru că acela era un pas înainte în răscumpărare. Aleluia!

„Nu-i de mirare că toată natura a izbucnit; vântul a scuturat copacii până când, aceştia au sărit în sus scuturându-se şi bucurându-se. Ei L-au văzut pe Profetul-Păstor pe munte, răscumpărând fiecare nume din Cartea Vieţii şi ştiau că propria lor natură era răscumpărată! Au urlat şi au sărit! Pământul s-a cutremurat, munţii au sărit şi pietrele s-au prăvălit. Soarele a apus. Totul s-a petrecut ca la orice adunare în care Păstorul vă descoperă că „S-a isprăvit!”

Când Păstorul descoperă că s-a isprăvit, voi strigaţi, vă ridicaţi şi ridicaţi mâinile, iar în mulţime se aude un mare strigăt. Ce este aceasta? Tremuraţi, strigaţi, plângeţi şi cădeţi în genunchi. Ce este aceasta? Înţelegeţi că Păstorul vostru Profet a plătit preţul! „S-a isprăvit! Eu sunt liber, strig, plâng, Îl slăvesc şi cad în genunchi.”

Pământul avea un Jubileu, dar dacă aţi fi fost la Ierusalim atunci şi i-aţi fi relatat vecinului vostru cele petrecute acolo, aţi fi spus: „A fost îngrozitor! Pământul a devenit violent şi a început să se scuture; casa noastră s-a prăbuşit, iar noi abia am scăpat. Ei spun că perdeaua din Templu s-a rupt şi că unele lucruri de pe Muntele sfânt au suferit avarii; casa lui Cutare s-a prăbuşit, cealaltă este stricată şi s-a întâmplat aşa şi aşa.” 

Ce a fost aceasta? O trezire, o bucurie a naturii. De ce? Va mai exista o altă bucurie, când mările vor urla, râurile vor bate din palme şi copacii vor cânta. De ce? Pentru că El vine să judece.

Întrebarea care se pune, este: a început aceasta deja? Ce ziceţi de momentul în care i s-a cerut profetului să ridice o piatră şi s-o arunce în aer? El a spus că acela a fost semnul judecăţii, a faptului că judecăţile începeau pe tot pământul.

Isus a venit şi S-a oprit la mijlocul Scripturilor, spunând că atunci când va veni profetul, el va predica restul, adică ceea ce este împlinirea judecăţii, ziua răzbunării mâniei Dumnezeului nostru. Aceasta este ceea ce a preluat profetul ca să împlinească: partea a doua.

Apoi, El a venit ca Judecător al cerului şi al pământului, Cel cu perucă albă. Ce a venit să facă? Să judece. Ei nu au ascultat glasul primului semn şi nici pe al celui de-al doilea semn, de aceea, profetul nu a avut altă opţiune decât să arunce piatra în aer şi să înceapă judecăţile pe pământ. Ce s-a întâmplat în ziua aceea în Alaska? Muntele de sub ocean a sărit în sus de bucurie şi mările au început să urle. Ce a fost aceasta? Răscumpărătorul începea să judece pământul. Ce făcea El? Îşi aduna sămânţa, îi aducea împreună ca să-i poară duce sus. Ce se Întâmplă? Noi ne întoarcem înapoi la libertatea fiilor lui Dumnezeu.

Prieteni, ceea ce s-a întâmplat în Vinerea Mare a anului 1964 nu a fost un lucru oribil! Acela a fost pământul săltând de bucurie, în timp ce mările strigau laudele lor. Dacă în ziua aceea aţi fi fost pe o barcă de pescuit, aţi fi spus că a fost îngrozitor, violent, oribil, dar adevărul este că pământul ţipa, striga de bucurie pentru că vedea răscumpărarea mergând mai departe.

Nu folosiţi înţelegerea voastră, ci pe cea a profetului pentru că el a luat totul exact din Scripturi.

În „Pecetea întâi”, citim:

„Pavel a spus vorbind Miresei: „Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Corinteni 6.1-2).

O clipă. Acum pământul se bucură. De ce? Pentru că El vine să judece. Dar cine judecă?

„Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” Iată! Sfinţii vor judeca lumea şi o vor stăpâni. Aşa este.”

De ce? Pentru că creaţia se va întoarce în libertatea fiilor lui Dumnezeu, pentru că ei o vor lua înapoi.

„Voi ziceţi: „Cum poate face aceasta un grup micuţ ca acela?” Eu nu ştiu cum se va face, dar El a spus că va fi aşa, iar din câte ştiu eu, aceasta stabileşte totul.”

Când a spus fratele Branham aceasta? În Pecetea întâi. El predica Peceţile şi se întreba: „Cum se va întâmpla aceasta?” Şi tot el răspundea: „Eu nu ştiu cum, dar se va întâmpla. Sfinţii vor judeca pământul şi îl vor prelua.” Aleluia!

În mesajul „Înfierea”, el a spus:

„El este Logosul care a ieşit de la Dumnezeu. Acesta este adevărul, Acela a fost Fiul lui Dumnezeu. Apoi, El l-a făcut pe om, un dumnezeu mic, iar El a spus: „Dacă ei i-au numit pe profeţi, pe cei la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu, „dumnezei”…” Iar Dumnezeu a spus, El Însuşi a spus că ei erau dumnezei. El i-a spus lui Moise: „Te-am făcut un dumnezeu, iar pe Aaron l-am făcut profetul tău.” Amin. Poate mă comport ca un fanatic, dar nu sunt. Oh, când ochii voştri se vor deschide şi vor vedea aceste lucruri!”

De ce era atât de entuziasmat fratele Branham? Pentru că Moise fusese un dumnezeu. Dumnezeu i-a spus: „Te-am făcut un dumnezeu.” Pentru cine era el un dumnezeu? El i-a spus: „Te-am făcut un dumnezeu pentru Faraon.” El era dumnezeul lui Faraon. Faraon se închina lui Ra şi celorlalţi zei şi nu vedea că exista un dumnezeu care fusese trimis la el. Dumnezeu i-a spus: „Te-am făcut un dumnezeu pentru Faraon.” Slăvit să fie Domnul!

„În ordine. El l-a făcut pe om un dumnezeu, un dumnezeu peste teritoriul său, iar teritoriul său se întinde de la mare la mare şi de la mal la mal: el deţine controlul asupra acestora.”

Aţi auzit aceasta? El l-a făcut pe om un dumnezeu.  Nu un dumnezeu în sine, ci un vas prin care Dumnezeu putea să lucreze pe pământ. Moise nu a acţionat niciodată independent de Dumnezeu. El nu a făcut niciodată ceva ce simţea el că trebuie să facă, ci a făcut numai ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă. El a fost vizibilul Invizibilului; el a fost vasul pe care îl folosea Dumnezeu în ziua aceea.

„Când a venit Isus, El fiind singurul Dumnezeu fără păcat, El a dovedit aceasta. Când vânturile suflau, El a spus: „Pace, liniştiţi-vă!” Amin. Iar pomului i-a spus: „Nici un om să nu mai mănânce rod din tine!”

„Adevărat vă spun că dacă voi, care sunteţi dumnezei mici, îi veţi spune acestui munte: „mută-te!”, şi nu vă veţi îndoi în inima voastră, ci veţi crede că ceea ce spuneţi se va împlini, veţi avea lucrul cerut.”

   Fratele Branham a spus: „Dacă voi, cei care sunteţi dumnezei mici, îi veţi spune acestui munte…” De ce? Pentru că la început, Adam putea vorbi unui munte, unui pom sau naturii. Apoi, a venit Moise, Răscumpărătorul lucra prin el, iar dacă i-a spus lui Moise să cheme muşte, Moise a chemat muşte şi ele au venit. El a chemat muşte, sânge, întuneric şi orice altceva, şi toate au venit la existenţă pentru că el a devenit un dumnezeu pe pământ.

Apoi, într-o zi, spre sfârşitul ciclului răscumpărării, a venit un om care a putut să cheme la existenţă veveriţe.

Când a fost Isus aici, El a putut să stea pe marginea unei bărci şi să spună: „Pace, linişteşte-te!”, iar vânturile şi valurile L-au ascultat. Apoi, două mii de ani mai târziu, am avut un om care s-a dus pe vârful unui munte din Colorado şi a putut spune: „Norilor, întoarceţi-vă de unde aţi venit!” Care era diferenţa? Nu este nici o diferenţă!

Dumnezeu nu i-a spus fratelui Branham: „Porunceşte norilor să se întoarcă înapoi şi soarelui să strălucească!”, ci i-a spus: „Orice vei spune tu!” Credeţi că pământul nu s-a bucurat când a văzut că un fiu al omului venea în poziţia sa? Văzând snopul de legănat care lucra aşa cum a făcut-o Adam în trecut? Credeţi că pământul nu s-a bucurat? Că nu a tremurat? Noi ne întoarcem înapoi! Aţi văzut cu toţii aceasta? El a poruncit vântului, furtunii, soarelui.

Moise a poruncit naturii pentru că Dumnezeu i-a spus: „Cheamă muşte, întuneric; aruncă-ţi toiagul jos!”, dar când ajungem la Iosua, nu avem nici un verset în care să scrie că Dumnezeu i-a spus ce să spună. Iosua era în slujbă şi făcea ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă. El se afla în lupta la care l-a chemat Dumnezeu: lua pământul pe care l-a chemat Dumnezeu să-l ia, iar pentru a birui, Iosua avea nevoie ca soarele să strălucească mai mult. Astfel, el a spus sub inspiraţie: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”

Aceasta nu s-a întâmplat pentru că i-a spus Dumnezeu să spună aceste cuvinte, ci pentru că le-a spus el. Cum a funcţionat aceasta? Nu ştiu, dar a funcţionat. Credeţi aceasta? Credeţi că aceasta a dispărut, nu mai există pe pământ, sau credeţi că acest Potenţial este chiar acum în voi ca să înfăptuiască acelaşi lucru? Dacă nu credeţi, nu se va întâmpla niciodată, dar dacă credeţi, se va întâmpla sub inspiraţie, sub călăuzirea Duhului Sfânt, sub Glasul lui Dumnezeu. Se va întâmpla într-o zi, prieteni, şi se va întâmpla cu cei care au deja Potenţialul deplin în ei.

Să citim mai departe din „Înfierea”:

„Întoarceţi-vă la Geneza, la original. Ce este aceasta? Acum, pământul şi natura gem şi strigă, totul se mişcă. De ce? Pentru arătarea fiilor lui Dumnezeu, când adevăraţii fii, fiii născuţi, fiii umpluţi vorbesc şi cuvântul lor este susţinut. Eu cred că ne aflăm chiar acum la marginea acestui lucru.”

Fratele Branham a spus aceasta în anul 1960. Câţi credeţi că noi ne aflăm chiar acum la marginea acestor lucruri?

„Da, domnilor. Spuneţi acestui munte să fie aşa.

„Frate, eu doresc să se întâmple cutare şi cutare lucru. Eu cred în Isus Hristos.”

„Îţi dau aceasta în Numele Domnului Isus Hristos.” Amin. Aceasta este o manifestare.

„Oh, frate, recoltele mele se uscă acolo pentru că nu am avut ploaie!”

„Îţi trimit ploaie în Numele Domnului.” Şi ploaia va veni. Oh, aşteaptă! Toată natura geme şi aşteaptă arătarea fiilor lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit aceasta la început. El i-a dat omului stăpânirea.

El I-a dat-o lui Isus Hristos, iar Isus a dat-o în Numele Său, cu această siguranţă: „Cereţi Tatălui orice în Numele Meu şi vi se va da.” Oh, frate Palmer! Aşteaptă arătarea fiilor lui Dumnezeu, poziţia, Biserica!

Aşa cum am spus, Cartea Efesenilor este Cartea lui Iosua, iar Iosua a aşezat poporul acolo unde îi era locul. Acum, dacă ei n-ar fi stat pe loc, dacă el l-ar fi pus pe Efraim aici şi pe Manase dincolo, iar cineva ar fi venit agitându-se şi certându-se, cum s-ar fi putut înţelege? Cum veţi face când cineva spune: „Eu sunt baptist, eu sunt metodist, eu sunt penticostal, eu sunt unitarian, eu sunt cutare şi cutare”?

Cum o veţi face? Staţi pe loc! Dumnezeu aşteaptă să-Şi aşeze Biserica Sa, pe fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Dumnezeule, rugăciunea mea este să îngădui să trăiesc ca să văd aceasta. Este atât de aproape încât aproape că o simt cu mâinile mele. Este chiar aici! Aceasta este ceea ce am tânjit să văd. Aşteptăm timpul în care să merg în josul străzii unde zace un om infirm din pântecul mamei sale şi să-i spun: „Argint şi aur nu am să-ţi dau…” Oh, aşteptăm arătarea fiilor lui Dumnezeu, aleluia, când Dumnezeu Se va face cunoscut, când ei vor opri boala, cancerul, bolile.”

Cine? Cine va face aceste lucruri? Ce ziceţi de noi? Ce ziceţi dacă este chiar aici, în Trup? Cum se va întâmpla? Nu ştiu, dar cred cu tot ce este în mine.

Fratele Branham a spus următoarele în „Epoca bisericii Laodicea” din Cartea Epocilor bisericii:

„Această epocă Laodicea sfârşeşte printr-o întunecare a Cuvântului, provocând astfel plecarea Domnului din mijlocul ei. El stă afară şi îi cheamă pe ai Săi, care-L urmează prin ascultarea de Cuvânt. După o scurtă şi puternică demonstraţie a Duhului, acest grup mic, vânat şi prigonit va pleca pentru a fi cu Isus.”

Va exista o scurtă şi puternică demonstraţie.

În mesajul „Priviţi la Isus” scrie:

„…când va veni constrângerea, atunci ceea ce aţi văzut temporar, veţi vedea manifestându-se în plinătatea puterii Sale.”

Vedeţi? Pământul tânjeşte după aceasta, tânjeşte să se întâmple chiar acum. Credeţi că pământul doreşte ca noi să evităm constrângerea? Nicidecum! Pământul vrea să fie chiar acum. El tânjeşte să se întoarcă în libertatea fiilor lui Dumnezeu, tânjeşte după arătarea fiilor lui Dumnezeu; dacă pământul ar putea să aleagă, dacă marea sau copacii ar avea un cuvânt de spus în privinţa aceasta, dacă munţii ar putea vorbi, ei ar aduce imediat constrângerea asupra noastră, ca să ne ducă direct la arătarea fiilor lui Dumnezeu care i-ar aduce şi pe ei în libertatea fiilor lui Dumnezeu. Credeţi că pământul nu doreşte să fie în Mileniu?

În mesajul „Arată-ni-L pe Tatăl şi ne va fi de-ajuns” din anul 1960, scrie:

„Omul a fost făcut ca să fie un dumnezeu. Stăpânirea sa este Pământul, de aceea, tot pământul aşteaptă arătarea fiilor lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cât de departe suntem! Dar amintiţi-vă profeţii…”

În mesajul „Mesia” din anul 1961, scrie:

„…când l-a creat pe om, Dumnezeu l-a făcut un dumnezeu, pentru că i-a dat o stăpânire, aşa că omul avea domnia. El avea putere asupra păsărilor cerului, asupra vitelor, asupra vânturilor, a valurilor, a peştilor mării, asupra tuturor lucrurilor. Omul avea stăpânire asupra întregului pământ. El era un cârmuitor, un cârmuitor uns cu o stăpânire pământească, pentru că era după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aceea, Biblia spune că pământul geme, plânge şi aşteaptă arătarea fiilor lui Dumnezeu. Lumea aşteaptă ca omul să se întoarcă înapoi în poziţia sa de drept.”

Vreau să vă întreb ceva: De ce a erupt vulcanul din Hawaii? Pentru că tânjeşte să aducă la suprafaţă noul Mileniu. De ce a existat chiar acum o decolorare a apelor în statul Florida, acesta fiind în stare de urgenţă? De ce California a încetat să se mai lupte cu cel mai mare incendiu din istoria sa? De ce sunt cutremure în diferite locuri, plăgi, războaie şi veşti de războaie? Ce se întâmplă cu pământul? El începe să salte, iar mările urlă. Cum se face că anul trecut a fost anul cu cele mai multe uragane? Cea mai mare furtună înregistrată vreodată a avut loc anul trecut. De ce au loc aceste lucruri? Ce se petrece? Munţii saltă de bucurie, prieteni. De ce este inundat Houston-ul şi New Orleans? Pământul se bucură, începe să strige şi tresaltă pentru că trebuie să aducă la suprafaţă o Lume complet nouă pentru Mileniu. Trebuie să se ajungă la libertatea fiilor lui Dumnezeu. De ce vedem tot timpul la ştiri: „fără precedent… cel mai mare dezastru natural; cei mai mulţi bani cheltuiţi de SUA pentru dezastre naturale….” Ce se întâmplă, prieteni?

Pământul ştie ceva ce restul lumii nu ştie. Eu şi voi ştim ce ştie pământul. Pământul ştie ceea ce începem să înţelegem şi noi acum: că este timpul să se arate fiii lui Dumnezeu; este timpul să vină la suprafaţă o Lume nouă. Profetul nu mai este aici ca să arunce a treia piatră în aer, dar Dumnezeu este încă aici. Judecătorul este aici. Poate nu va exista o piatră aruncată. Ce a făcut Isus în ziua când a avut loc cutremurul acela? El doar a ascultat de Dumnezeu. Când El a fost respins, s-a făcut simţit cutremurul. Poate că atunci când Mireasa va fi respinsă pe deplin, în întregime, va avea loc cutremurul. Dar trebuie să se întâmple ceva pentru a simboliza aceasta. Vedeţi? Profetul nu este aici ca să arunce piatra, dar eu şi voi suntem aici. Ce se va întâmpla cu pământul pe măsură ce Mireasa se maturizează şi se întoarce în poziţia Ei? Noi nu am mai citit ştiri ca cele pe care le citim acum şi nu am mai văzut dezastre ca cele pe care le vedem acum: „Stare de urgenţă în California!” „Stare de urgenţă în Florida!” Stare de urgenţă aici sau dincolo!”, „În Japonia, în Indonezia au avut loc erupţii vulcanice.” Ce se întâmplă? Pământul ştie şi saltă de bucurie; râurile bat din palme, inundă locuri care nu au mai fost inundate niciodată înainte şi este secetă în locuri unde nu a mai fost secetă. Ce se întâmplă? Pământul înţelege că Mireasa ajunge la maturitate, ne coacem, iar coacerea este legată de timpul arătării. De aceea, ceea ce se întâmplă cu pământul nu este un lucru rău. Cutremurul – pământul este fericit; focul – pământul este fericit; lava fierbinte care ajunge pretutindeni. Ce arată aceasta? Că pământul este atât de bucuros încât nu o mai poate ţine.  Lumea aceasta va trebui să fie refăcută de bombe atomice şi de vulcani, iar pământul aşteaptă cu nerăbdare, tremură şi spune: „Trebuie să dau ceva afară! Trebuie să dau puţină lavă pentru că trebuie să mă întorc înapoi în Eden; trebuie să ne întoarcem unde am fost!” Vedeţi? El nu a uitat Edenul, prieteni. Oamenii l-au uitat, au uitat de unde au căzut, au uitat poziţia din care au căzut. Oamenii au amnezie din cauza hibridării, dar pământul ştie.

Data viitoare când citiţi ziarul şi acolo scrie: „A avut loc un cutremur de opt grade şi ceva, sau de nouă grade”, veţi putea spune: „Oh, pământul este fericit astăzi pentru că cineva şi-a ocupat poziţia, cineva stă pe Cuvânt; Mireasa ajunge la o maturitate mai mare pentru că muntele saltă din nou.” De ce avem inundaţii în partea aceasta a pământului? Slăvit să fie Domnul! Râurile bat din palme şi se bucură pentru că fiii lui Dumnezeu revin în poziţia lor. Nu este niciodată ceea ce gândim noi cu mintea noastră firească, dar Scriptura ne spune ce se întâmplă cu pământul. Pământul se bucură pentru că Judecătorul vine să judece. Mireasa este aici; Ea este arătarea manifestării Cuvântului, iar pe măsură ce este respinsă, au loc şi mai multe judecăţi. Cu cât este arătată mai mult, cu atât este mai respinsă; cu cât este mai arătată şi respinsă, cu atât au loc mai multe judecăţi. Dar pământul nu este trist. Mările urlă, copacii cântă, mulţi saltă.

Este un timp minunat să fie în viaţă! Acestea nu sunt lucruri îngrozitoare, ci minunate. Pământul se bucură pentru că fiii lui Dumnezeu intră tot timpul într-o manifestare mai mare. Nu ştiu ce gândiţi voi, dar eu sunt atât de fericit, atât de încântat încât abia mai pot sta liniştit, fiindcă veştile nu sunt rele, ci sunt bune. Slăvit să fie Domnul! Aceasta este pentru reînnoirea Casei pentru luna mea de miere. „Ei vor depune armele! Ba nu le vor depune, ci le-au mutat într-un loc secret” Aleluia! Ştirile spun ceea ce a spus deja profetul. Ei construiesc aceste bombe pentru reînnoirea pământului, astfel ca noi să putem păşi pe un pământ proaspăt, curăţat. Vă sperie bombele atomice? Este Soţul vostru care pregăteşte reînnoirea.

Dacă aş trăi într-o casă veche şi dărăpănată şi i-aş promite soţiei mele o renovare totală, iar mâine ar apărea camioane, cu lemne, materiale, vopsele şi curtea noastră ar deveni un adevărat haos, ea nu ar fi tristă, nu ar fi supărată. De ce? Pentru că ceea ce vede  este o anticipare a clădirii care va fi făcută şi ştie că renovarea va avea loc, este aici. Când aş lua un ciocan pneumatic şi aş sparge betonul, când aş începe să dau jos pereţii, ea nu ar plânge pentru că ştie că ceea ce vede este renovarea. Amin!

Când ei construiesc bombe, oh, slăvit să fie Domnul! Mai construiţi încă o mie! Vedeţi? Niciodată nu este înţelegerea umană, firească, ci trebuie să luăm ceea ce spune Cuvântul despre aceste lucruri.  Ce spune Cuvântul? Aceasta nu este o pricină de supărare; zbuciumul politic nu este o pricină de supărare; tulburările din natură nu sunt o pricină de supărare, vulcanii, cutremurele, inundaţiile, nu sunt o pricină de supărare. Pământul se bucură pentru arătarea fiilor lui Dumnezeu până acolo încât atunci când pământul va vedea schimbarea trupului nostru, iar noi vom pleca, va izbucni în reînnoire. Atunci va intra în Jubileu deplin. Vulcanii vor erupe, furtunile se vor dezlănţui, pământul va fi lovit. De ce? Pentru că va vedea că noi ne-am schimbat în starea în care am fost odinioară şi am plecat. Este un lucru bun, prieteni. De ce se bucură pământul în ziarul nostru? De ce saltă munţii de bucurie? De ce cântă copacii? De ce bat râurile din palme şi urlă marea? Pentru că noi ne întoarcem la poziţia noastră, iar pământul se întoarce în libertatea fiilor lui Dumnezeu.

În mesajul „Pecetea Paştelui” din anul 1965, scrie:

„Aşadar, noi suntem Paştele…”

Aţi auzit aceasta? Noi suntem Paştele. Un neam viclean şi preacurvar caută un semn, dar nu i se va da decât semnul profetului Iona care a stat trei zile şi trei nopţi în pântecul chitului. Fratele Branham a spus: „Ce este aceasta? Semnul învierii.” Adică? Paştele. Şi tot fratele Branham a spus: „Noi suntem Paştele.” Noi nu sărbătorim Paştele, ci suntem Paştele. Noi nu aşteptăm Paştele, ci suntem Paştele.

„Noi suntem acum în Paştele nostru.”

Putem spune şi noi aceasta? Noi suntem în Paştele nostru. Ce este Paştele? Învierea. Acum, noi suntem în învierea noastră. De ce? Pentru că am fost înviaţi din denominaţionalismul mort. Am fost înviaţi din starea moartă în care ne-am aflat. Am fost aduşi în reînnoirea Vieţii, iar acum suntem deja în Paştele nostru. Acesta este anotimpul Paştelui.

„Noi am înviat deja, aleluia, din lucrurile lumii, la lucrurile făgăduinţei lui Dumnezeu. Nu vom învia, ci am înviat. Este potenţialul. Este făgăduinţa lui Dumnezeu. El Şi-a turnat Duhul Său în zilele din urmă, iar aceasta este ceea ce vor face ei. Observaţi, ei îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi vor face tot ceea ce este în făgăduinţa lui Dumnezeu: „În zilele din urmă, voi turna Duhul Meu peste orice făptură. Bătrânii voştri vor visa visuri, iar tinerii voştri vor avea vedenii.” Toate aceste făgăduinţe făcute de El, totul se află acolo în făgăduinţa lui Dumnezeu. Isus a răscumpărat-o pentru noi, iar când noi devenim…

Dacă noi suntem rânduiţi pe acel Pământ, dacă suntem rânduiţi să fim pe acel Pământ, suntem ca vulturul care umblă în curtea găinilor. Dacă noi suntem rânduiţi pentru acel Pământ, Duhul Sfânt este aici ca să ne găsească. Iar când vă va găsi, veţi recunoaşte că este chemarea Sa şi veţi cunoaşte ceasul în care trăiţi. Veţi cunoaşte că aceste lucruri trebuie să se întâmple şi veţi fi răpiţi repede sus ca să vă întâlniţi cu Aceasta, iar atunci, staţi în locurile cereşti în Hristos Isus.”

Dacă noi suntem un vultur în curtea găinilor, Duhul Sfânt este aici ca să ne găsească, iar când face chemarea, noi Îi recunoaştem Glasul. Să vedem ce spune fratele Branham: „…veţi fi răpiţi repede sus ca să vă întâlniţi cu Aceasta, iar atunci, staţi în locurile cereşti în Hristos Isus.”

Paştele este acum, Învierea este acum, Răpirea este în desfăşurare, iar pământul ştie aceasta şi ne arată cât suntem de aproape. Citiţi ziarul vostru şi veţi vedea că suntem aproape.

Să mergem în Ioan 1 şi vom încheia.

„El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.

A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (v. 10-13).

Vreau să fim atenţi la cuvintele: „le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (În limba engleză scrie: „Le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu”).

Sintagma: „le-a dat dreptul să se facă”, nu înseamnă că lor li s-a dat dreptul să fie făcuţi ceva ce nu erau. Când Ioan spune aici: „le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”, nu înseamnă că ei nu erau copii ai lui Dumnezeu şi că au fost făcuţi copii ai lui Dumnezeu. Cuvântul „să se facă” a fost tradus de două sute cincizeci de ori „să fie”: „El le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu.” Acest verb a fost folosit de sute de ori în Noul Testament, iar în majoritatea cazurilor a fost tradus ca „a fi”. „El le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu.” De ce? Noi nu devenim copii ai lui Dumnezeu, ci am fost întotdeauna copiii Lui. Dar El ne dă puterea să trecem în poziţia noastră; El ne dă dreptul de a intra în poziţia noastră, de a fi un fiu al lui Dumnezeu, ceea ce am fost rânduiţi din totdeauna să fim.

Acelaşi verb este tradus de cincizeci şi două de ori ca: „a veni”, „a veni la fii ai lui Dumnezeu”, şi a mai fost tradus şi ca: „a se ridica”, a ajunge la  împlinire.” Vedeţi, nu înseamnă a fi schimbat de la ceva la altceva, ci înseamnă că noi am primit dreptul de a fi în poziţia noastră, de a fi ceea ce am fost întotdeauna, de a ne ridica, de a veni în poziţia noastră, de a ajunge la împlinire.

Acum aş vrea să citesc încă o dată aceste versete:

„A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”

Noi suntem aici prin voia lui Dumnezeu, suntem născuţi prin voia lui Dumnezeu.

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Care trup? Noi tocmai am citit în versetul dinainte care trup. El a venit în trupul lui Isus Hristos, Omul din Nazaret, iar El vine în trup chiar acum. Cuvântul S-a făcut trup, iar Trupul se face Cuvânt. Acest verset are un ciclu de repetiţie: odată pentru Isus Hristos, iar a doua oară pentru Doamna Isus Hristos. Aşadar, El ne-a dat dreptul de a fi, de a intra în posesia manifestării noastre, de a fi copii ai lui Dumnezeu. Nu trăiţi sub poziţia noastră! Nu-l lăsaţi pe diavol să stăpânească asupra voastră! Nu lăsaţi ca grijile şi îngrijorările să ia stăpânire asupra voastră, ci lăsaţi Cuvântul să vă pună în poziţia voastră; lăsaţi Cuvântul să determine poziţia voastră.

Ce spune Cuvântul când vine boala? Ce spune Cuvântul când vin necazurile? El ne-a dat dreptul să fim copii ai lui Dumnezeu, ne-a dat această putere, de aceea, să stăm pe ea în poziţia noastră. şi cu cât facem aceasta mai mult, am face bine să ne uităm şi la ştiri. Aceasta nu este o glumă, ci este realitatea. Nu este titlul unei predici şi nu este nimic altceva decât Adevărul. Cu cât intrăm mai mult în poziţia noastră, cu atât vom vedea mai mult acest pământ strigând, săltând şi bucurându-se; vom vedea haosul instalându-se pe tot pământul pentru că este timpul să aibă loc reînnoirea.

Când Isus a fost respins, dispreţuit şi răstignit a avut loc un cutremur mare. Când a fost răstignit a doua oară, fratele Branham a predicat mesajul Acuzaţia şi a arătat că Cuvântul este răstignit. Este adevărat? Plinătatea Cuvântului a venit, dar a fost răstignit. La puţin timp după aceasta, a existat un profet care a aruncat piatra în sus şi a avut loc un mare cutremur de pământ, iar fratele Branham a spus că acest cutremur a arătat că El a fost scos afară din biserică.

Prieteni, trebuie să existe un alt mare cutremur. Când va avea loc acesta? Când va fi respinsă Mireasa. Când Cuvântul făcut trup şi Mireasa sunt respinşi pe deplin, va avea loc un alt mare cutremur de pământ. Care va fi secvenţa evenimentelor? Eu nu ştiu, dar Ea va fi respinsă exact aşa cum a fost respins El. Exact ca atunci când S-a întors Cuvântul şi slujba profetului a fost respinsă, acum plinătatea Cuvântului vine în măsură deplină în Mireasă şi trebuie să fie respinsă. Nu există nici o altă opţiune. Acest lucru trebuie să se întâmple, iar noi aşteptăm aceasta cu nerăbdare, pentru că va produce cel mai mare lucru pe care l-a văzut pământul acesta vreodată. Citiţi ziarul şi fiţi atenţi la ce se petrece. De fiecare dată când vedeţi aceste lucruri, spuneţi: „O, ne apropiem! Sunt bucuros şi se pare că şi pământul se bucură.”  Amin.