CERCETAȚI SCRIPTURILE – Partea 5, TAMAR

În timp ce suntem în picioare, să privim la Ioan 5.39:

„Cercetați Scripturile pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

Voi citi câteva citate, apoi vom merge înapoi la Matei capitolul 1. Este minunat faptul că cu cât căutăm mai mult, cu atât găsim mai mult în primele versete din Evanghelia lui Matei capitolul 1. Aici se regăsesc o mulțime de lucruri, iar noi dorim să le pătrundem. Când citeam Biblia, probabil partea cea mai puțin interesantă erau genealogiile. Astfel, când ajungeam la genealogii, mergeam mai departe; nici măcar nu încercam să pronunț toate numele regăsite acolo, ci mergeam mai departe până când ajungeam la alte lucruri, dar acum, dintr-o dată vedem că descoperirile care se află în genealogii sunt minunate pentru că Dumnezeu a vrut să le pună în Scripturi. Dacă El le-a pus în Biblie, înseamnă că există un motiv pentru care a făcut aceasta și care se află aici. Dumnezeu să ne dea ochi să vedem.

Cu cât Dumnezeu ni se descoperă mai mult, cu cât ni se arată mai mult, El ia versete pe care noi le-am citit, dar nu le-am înțeles, locuri în care El S-a ascuns și unde nu L-am văzut niciodată, și începe să desfășoare totul, iar noi Îl vedem în plină vedere, Îl vedem clar în locuri în care era ascuns înainte. Și dacă El a făcut aceasta, ce putem spune despre restul Scripturii? Aceasta este o Carte mare, iar El Se ascunde pretutindeni aici, scopul Său întreit, Planul pe care l-a avut înainte de întemeierea lumii; El S-a descoperit în toată Scriptura.

Așadar, El Se ascunde pretutindeni și așteaptă ca Mireasa Sa să desfacă toate nodurile și să-L găsească.

În mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită” citim:

„Observați. De-a lungul vremurilor, El a descoperit aceasta treptat, a desfășurat taina încet, prin profeți și tipuri. Acum, noi putem continua cu aceasta, iar El S-a exprimat pe Sine Însuși.”

Așadar, El a dezvelit taina încet și treptat, prin profeți și tipuri. Mai jos, în același mesaj, citim:

„Toate lucrurile L-au preumbrit pe El, L-au arătat pe El, dar cu toate acestea, taina era ascunsă.”

Deci, El a fost în profeți, în toți acești bărbați, a fost în genealogii, dar a fost ascuns.

„Acești bărbați nu știau ce făceau. Tot ce au știut ei a fost că au fost conduși de Duhul să procedeze așa. Vedeți? El a păstrat taina pentru zilele din urmă, pentru marea descoperire. Dar taina a fost exprimată, El S-a exprimat prin Moise.”

 Noi știm că El S-a exprimat, dar nu a descoperit niciodată taina, secretul, ci l-a ținut pentru zilele din urmă, pentru marea descoperire care este Hristos. Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită. Așadar, pentru a vedea Taina lui Dumnezeu descoperită, noi trebuie să-L vedem pe Hristos, pentru că Hristos este Taina descoperită a lui Dumnezeu.

„…prin David, prin Iosif sau Ilie și în continuare de-a lungul timpului. Noi i-am putea lua pe fiecare din acei profeți, să le aducem viețile la suprafață arătând că acestea Îl arătau cu desăvârșire, cu exactitate, pe Hristos, dar cu toate acestea Taina Sa nu a fost adusă niciodată în plinătate…”

Așadar, noi putem merge înapoi și să spunem: „Acesta Îl exprimă în mod desăvârșit pe Hristos, în această privință, din acest unghi, arată acest aspect cu privire la Hristos, dar cu toate acestea, deși Îl arăta perfect pe Hristos, El nu Și-a dezvăluit Taina în totalitate.

„…așteptând ca ea să fie făcută cunoscută în zilele din urmă, așa cum a făgăduit El, așteptând ca ea să fie înțeleasă pe deplin, vedeți, înainte ca El s-o poată exprima, dacă ar fi spus totul.”

El a așteptat ca această mare taină să fie făcută cunoscută,  a așteptat zilele din urmă pentru ca ea să fie cunoscută, dar nu de toată lumea, ci doar de Sămânță. Ea să fie făcută cunoscută numai Seminței lui Hristos, numai celor aleși, numai Miresei. Așadar, taina ținută ascunsă, a fost declarată, arătată, dar numai în tipuri și umbre, în profeți, în genealogii și în alte lucruri; taina a fost arătată, dar nu a fost descoperită niciodată în totalitate, ci s-au așteptat zilele din urmă pentru ca ea să fie descoperită, însă nu este descoperită tuturor, ci numai unora, unui procentaj micuț din oamenii care se află pe pământ, ei fiind cei aleși mai dinainte, Mireasa rânduită mai dinainte a lui Isus Hristos, pentru că El își descoperă tainele numai Soției Sale.

De aceea, uneori Mesajul devine atât de complicat pentru unii dintre noi: pentru că El nu trebuie învățat cu mintea. Dacă am înțelege această afirmație și am ține-o în mintea noastră, ne-ar ajuta foarte mult. Nu este faptul că eu vin la amvon și vă învăț Mesajul, și pe măsură ce Îl învăț, voi puteți să-L învățați așa cum învățați Algebra, Trigonometria sau orice altă știință grea, cum ar fi Fizica. Fizica este grea, este greu de înțeles, dar cu un învățător bun, cu timpul am putea ajunge la un nivel la care am putea face calcule fizice. Dar cu Mesajul nu merge așa. Nu contează cât de bun este învățătorul nostru, cât de mult timp avem, cât de încet parcurgem lucrurile sau cât de des le explicăm, El va fi cunoscut numai prin descoperire.

Când fratele Branham a ajuns la Tragerea a treia a slujbei sale, a predicat-o într-un fel atât ciudat pentru că a ajuns la Pecetea a șaptea și a mers prin Ea, iar când a ajuns aici, s-a oprit, a privit înapoi, a început să arate cu degetul spre vedenii și a spus: „Amintiți-vă vedenia cu cortul, vedenia cu papucul de copil, cum încercam să introduc acel șiret, iar Îngerul mi-a spus: „Nu poți să-i înveți pe copiii penticostali lucruri supranaturale!” Amintiți-vă undița de pescuit, prima Tragere, a doua Tragere.”

El predica Pecetea a șaptea, dar ne ducea înapoi la vedenii și spunea: „Am explicat prea mult prima Tragere, am explicat prea mult Tragerea a doua”, dar când a ajuns la Tragerea a treia, El i-a spus: „Să nu o explici!” El predica Pecetea a șaptea, iar pe măsură ce o parcurgea, începea să arate cutare și cutare lucru, apoi a ajuns la Sabia care i-a căzut în mână și la Glasul care i-a spus: „Aceasta este a treia Tragere a ta”, a amintit constelația de îngeri de pe Muntele Sunset, apoi a spus: „Simt că trebuie să mă opresc chiar aici.”

 Îmi amintesc că primele dăți când am citit aceasta, eram atât de entuziasmat, fiindcă el ne spunea vedeniile, vorbea despre Muntele Sunset, despre Sabia Împăratului și mă gândeam: „Acum va lega toate acestea împreună”, și inima îmi bătea cu putere. Îmi amintesc că citeam Cartea Peceților, iar inima mea o digera la propriu, o parcurgea plin de interes, eram entuziasmat și anticipam unele lucruri spunând: „Acum urmează apogeul! El va lega totul împreună, ne va explica și ne va spune însemnătatea acestor vedenii, a acestor simboluri”, dar deodată a ajuns la punctul acela unde s-a oprit și a spus: „Simt că trebuie să mă opresc aici.” Eu am zis: „Nu! Nu te opri aici!”, dar vedeți, El a spus: „Nu explica aceasta!”

Aceasta nu trebuie explicată, de aceea, fratele Branham a spus: „Nădăjduiesc să citiți printre rânduri. Eu nu am spus totul, dar am spus îndeajuns încât dacă sunteți duhovnicești veți înțelege despre ce vorbesc.”

Fratele Branham nu are nici un mesaj în care să așeze Tragerea a treia, Pecetea a șaptea, și să spună totul simplu, astfel încât să înțeleagă toată lumea, astfel încât să luăm acel singur mesaj, să-l citim, să ajungem la sfârșit și totul să fie explicat clar. Lui nu i s-a îngăduit să facă aceasta, ci i s-a explicat clar să nu o facă. Singurul fel în care a putut s-o facă, a fost să înceapă să predice și să ia tipuri din Biblie. Astfel, în fiecare mesaj a luat câte un tip și a început să spună: „Vă amintiți Muntele Sunset? Vă amintiți Canionul Sabino?”, încercând să ne arate ce se petrecea, fără să ne explice, pentru că i se spusese să nu explice nimic.

Partea derutantă este că atunci când începem să vedem tema spre care arăta El, când începea să arate spre un simbol biblic, spre un tipar biblic, s-a ridicat și a predicat mesajul „Astăzi s-a împlinit această Scriptură” poziționându-ne exact unde ne aflăm în Scripturi, arătând că Isus Și-a oprit slujba, El trebuind să se întoarcă și s-o continue din nou acum, în ziua de răzbunare a Domnului nostru.

Fratele Branham a venit și a avut o experiență supranaturală când a predicat „Durerile nașterii” care este Pecetea a șasea, judecata pământului. El a avut acea experiență: paginile Bibliei sale s-au lipit una de alta, iar un preot a trebuit să se ridice, îmbrăcat în hainele sale preoțești, și să-i dea Biblia sa. Dumnezeu a rânduit în așa fel lucrurile pentru ca noi să nu trecem pe lângă faptul că aceasta este ceea ce s-a întâmplat atunci când a fost Isus în Nazaret. Astfel, preotul i-a spus: „Citește din Cartea mea”, pentru că preotul a fost cel care i-a dat sulul lui Isus. Isus a citit din el, fratele Branham a citit din el și l-a dat înapoi preotului, după care a continuat și a predicat Durerile nașterii, judecata. Ce predica el? Partea a doua a versetului, de acolo de unde s-a oprit Isus în urmă cu două mii de ani, toată această scenă având loc pentru ca eu și voi să putem vedea că aceasta este slujba Fiului omului, că este Isus Hristos care S-a întors și a reluat lucrurile de unde le-a lăsat.

Apoi, fratele Branham a venit și a predicat „Astăzi s-a împlinit această Scriptură”, mesaj în care a așezat toate lucrurile. Dar el nu a putut să se așeze jos cu noi și să ne spună: „Eu sunt Maleahi 4, iar Apocalipsa 10.1 s-a întâmplat exact așa; când am spus lucrul cutare era de fapt versetul cutare, iar când predicam Pecețile, era de fapt Hristos cu Glas tare care făcea să se audă glasul celor șapte Tunete”. El nu a putut face aceasta, pentru că nu i s-a îngăduit; Îngerul i-a spus să nu facă aceasta pentru că nu trebuie explicată, ci descoperită Miresei rânduite mai dinainte.

Astfel, acum, noi începem să căutăm citate, să ne războim cu citate: „El a spus cutare sau cutare”, dar fratele Branham nu a adus explicații detaliate, ci se aștepta ca noi să luăm tema slujbei sale, să citim printre rânduri și să înțelegem ceea ce nu a spus el.

 „Într-una din aceste zile voi aduna toate acele citate, voi veni și le voi aduce aici, ca să le putem citi și voi veți înțelege ceea ce nu am spus pentru ca voi să puteți citi printre rânduri. Am spus îndeajuns, astfel ca voi, cei care sunteți duhovnicești, să puteți înțelege.” Amin! Lui nu i s-a îngăduit să explice Tragerea a treia, Pecetea a șaptea, pentru că slujba sa nu a fost să ne facă să înțelegem, ci slujba sa a fost să predice, și este slujba lui Hristos Însuși s-o descopere Miresei, iar Mireasa o va înțelege, ochii ei se vor deschide și va spune: „Aceasta este! Acesta este El! Acesta este Partenerul meu, Cuvântul descoperit. Acesta este Soțul meu, iar dacă Acesta este Soțul meu și El mi S-a descoperit mie, înseamnă că Eu sunt Mireasa.” Dumnezeu nu Se descoperă oricărei fete care se află afară. El Se dezvăluie numai în cămăruța secretă, în Tragerea a treia, în Sfânta sfintelor și numai Soției Lui. Amin.

Așadar, noi putem intra în tot felul de războaie, de dezbateri cu privire la unele păreri, pentru că am trecut pe lângă simplitatea faptului că Tragerea a treia nu trebuie explicată. Poate ziceți: „Păi, fratele Branham nu a spus așa!” Lui nu i s-a îngăduit s-o spună așa.

După Peceți, fratele Branham a ajuns într-un punct când a spus: „Noi știm cu toții că așteptăm să se ridice un profet și să pășească în scenă.” El a spus aceasta după Peceți, iar dacă iau lucrul acesta ca adevăr absolut, înseamnă că fratele Branham nu a putut fi profetul din Maleahi 4 și Apocalipsa 10.7. El a spus că uneori lucrurile sunt spuse într-un anumit fel, numai ca să-i dea la o parte pe unii. Vedeți? El nu a putut să ne spună: „Eu sunt Maleahi 4”, nici: „Acesta este Elohim în trup de carne.” Tot ce a putut să facă el a fost să citească povestea, iar la sfârșitul serviciului să se întoarcă cu spatele și să înceapă să spună gândurile oamenilor care era în spatele lui. Dar nu a putut să ne spună: „Elohim este aici în acest profet”, ci a citit Scripturile și a arătat semnul lui Mesia. Deci, nu trebuie explicat, ci descoperit.

Poate ziceți: „Păi, fratele Branham nu a spus cutare și cutare lucru.” Cu siguranță l-a spus, dar l-a spus Miresei. El nu l-a spus publicului, ci Miresei.

„Păi, pe care casetă îi vorbește numai Miresei?” Pe toate. Când a ajuns la sfârșitul slujbei, fratele Branham a predicat Pecețile, apoi a ieșit din nou afară și vedem că a predicat într-o manieră evanghelică. A ajuns la sfârșitul anului 1963, cred că era decembrie 1963 și el era departe de biserica sa, predica oamenilor, i-a chemat la altar și a spus: „De unde știți că numele vostru nu este ultimul nume care este scris în seara aceasta în Cartea Vieții Mielului, după care Cartea va fi închisă și nu va mai fi scris nici un alt nume?” Această afirmație este exact opusul a ceea ce a învățat înainte, fiindcă spusese că nicăieri în Scripturi nu există nici un verset în care să vedem că Isus Hristos mai scrie încă nume. El a spus: „Acestea au fost scrise înainte de întemeierea lumii și nu mai poate fi adăugat nici un alt nume la ele.” Amin?

Fratele Branham nu își contrazicea învățătura, ci predica într-o manieră evanghelică la oameni denominaționali, în termeni pe care ei îi înțelegeau. Dar când învăța și frângea Cuvântul, el predica tipologia și spunea: „Nici un nume nu mai poate fi adăugat în Cartea Vieții Mielului. Nici un nume nu mai poate fi adăugat în Cartea Vieții. Un nume poate fi șters din Cartea Vieții, dar nu adăugat, pentru că toate numele au fost scrise înainte de întemeierea lumii.”

Așadar, noi trebuie să-l credem pe profet și să vedem tabloul per ansamblu prin descoperire. Atunci aceste afirmații nu mai sunt pietre de poticnire și nu mai spunem: „Păi, el a spus aceasta după Peceți, deci poate mai sunt adăugate și acum nume.” Nu! El a spus că nu mai există nume ce pot fi adăugate. Totuși, apoi a zis: „De unde știți voi că nu mai pot fi adăugate nume?” Dumnezeule, totul trebuie să fie prin descoperire! Vedeți de ce nu poate fi prin intelect? Pentru că atunci am putea spune: „Voi căuta ultimul loc în care el vorbește despre aceasta, ultima afirmație pe care a făcut-o pe măsură ce slujba sa a înaintat, pentru că aceea trebuie să fie cea corectă.”           Nu va fi așa, prieteni. Noi nu-L vom descoperi pe El prin căutarea de citate. Voi nu veți cunoaște niciodată Adevărul prin căutare de citate, ci prin descoperire.

 Așadar, trebuie să fim atenți să nu luăm părerea intelectuală a cuiva care începe să pună lucrurile cap la cap cu o minte intelectuală și spune: „Aceasta spune cutare, cutare este cutare.” Nu! Totul este prin descoperire, iar taina zace acolo ca să fie descoperită, dar va fi descoperită de o singură persoană, iar acea persoană este Mireasa. Nimeni altcineva nu va putea vedea taina; putem asculta casetele, putem citi toate cărțile, dar dacă nu suntem acea Sămânță aleasă mai dinainte a lui Dumnezeu, nu vom înțelege secretul acestei taine și nu o vom vedea, ci vom aștepta să se întâmple ceva când de fapt, s-a întâmplat deja. De ce aceasta? Pentru că am trecut pe lângă descoperire și am încercat s-o deosebim cu mintea noastră.

Să mergem împreună la Matei capitolul 1.

De aceea, fratele Branham a spus: „Mai presus de toate lucrurile, rugați-vă pentru descoperire.” Nu pentru un creier mai mare, nu pentru o Biblie mai mare, nu pentru o Concordanță, să nu vă rugați nici măcar să primiți un program de căutare în Mesaj, pentru că aceasta ne poate devia pe alăturea. „Mai presus de toate lucrurile, rugați-vă pentru descoperire.” Acesta este cel mai important lucru, este cheia biruinței Miresei de azi.

Suntem în Matei capitolul 1.1-6. Noi am mai trecut pe aici și vă avertizez că vom mai trece.

„Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și frații lui;

Iuda a născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram…”

Aici o regăsim pe prima din cele patru femei la care vom privi.

„Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;

(A doua și a treia femeie)

Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie,” Adică Bat-Șeba, a patra femeie.

Vreau să spun că femeile  menționate aici, în aceste șase versete din Matei capitolul 1 ale Noului Testament, sunt în număr de patru, iar mai întâi de toate, aș vrea să privim din nou cifra patru  pe măsură ce vom intra în această poveste.

În mesajul „Apocalipsa capitolul 4” din anul 1961 citim:

„Amintiți-vă păzitorii chivotului sau ai scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Câți a văzut Ioan? Patru. Câți a văzut el? El a văzut patru, patru făpturi vii. Acum fiți atenți! Ambii au văzut aceeași vedenie, iar patru este cifra pământului. Știați aceasta? Câți dintre voi știau aceasta înainte să fim nevoiți să intrăm în ele? Patru este o cifră pământească. Cu siguranță. Ca și cei patru evrei… Este un număr al pământului, al eliberării, al izbăvirii. Acum, țineți în minte cuvântul „eliberare”, pentru că în câteva clipe voi atinge aceasta foarte tare. Vedeți, „eliberarea!” În cuptorul cu foc au fost trei copii evrei, dar când a venit al patrulea, a avut loc izbăvirea. Lazăr a stat în mormânt timp de trei zile, dar când a venit a patra, el a fost eliberat. Patru este cifra izbăvirii a lui Dumnezeu.”

Am înțeles aceasta? Patru este cifra izbăvirii a lui Dumnezeu, de aceea, avem patru Evanghelii care ne duc la Cartea Faptelor, iar Cartea Faptelor este izbăvirea.

Așadar, el ne vorbește despre cei patru heruvimi care sunt în jurul scaunului de domnie și care Îl păzesc. El face referire la cei trei copii evrei care se aflau în cuptorul de foc, iar al patrulea este Însuși Fiul lui Dumnezeu, Hristos Însuși, Izbăvitorul. Lazăr a stat în mormânt timp de trei zile, după care a fost eliberat.

În „Restituirea Pomului Mireasă” din anul 1962 citim:

„Patru ucigași L-au luat; patru mesageri L-au distrus.” Aici, el vorbește despre distrugerea Pomului Mireasă.

„Patru mesageri ai morții L-au îndepărtat, cu învățături. Patru mesageri ai neprihănirii au restituit-O înapoi.

„Fiul omului, profețește! Pot aceste oase să trăiască?” Mi-aș fi dorit să avem timp. O am scrisă aici, dar trebuie să trec pe lângă aceasta. „Profețește! Pot aceste oase să trăiască?” Care sunt cele patru stadii ale revenirii la suprafață a acelei Biserici?  Care sunt cele patru stadii ale oaselor uscate văzute de Ezechiel, ca să se ridice? Dar Viața nu a venit când au fost mușchii pe ele, ci atunci când a suflat vântul asupra lor. Aceasta are loc când se întoarce înapoi cel de-al patrulea Mesaj al Vieții.”

Așadar, el a luat oasele uscate din Ezechiel, acestea fiind o armată puternică ce zăcea ca oase uscate într-o vale. Și El a întrebat: „Pot aceste oase uscate să trăiască?”

 „Doamne, Tu știi”, a răspuns profetul.

 „Profețește!”, a spus Domnul. Atunci profetul a profețit și oasele s-au unit unul cu altul, apoi au venit peste ele carnea și pielea și ele au stat în picioare ca o armată mare, dar Viața nu venise încă peste ele. Si El a spus: „Profețește din nou!”, iar când a făcut aceasta, suflarea de Viață a intrat în acele oase, al patrulea stadiu fiind cel care a adus Viața.

În Apocalipsa 6 există patru ungeri care ne-au fost arătate când El a început să deschidă Pecețile. Când s-a deschis prima Pecete, Ioan a auzit glasul primei făpturi, care i-a spus: „Vino și vezi!” Aceasta era un Leu. Astfel, noi vorbim aici despre epocile bisericilor, despre primele patru Peceți care acoperă epocile bisericilor și despre primele patru făpturi care acoperă ungerea de peste epocile bisericilor. Deci, avem Leul, vițelul, omul și vulturul, cele patru ungeri care acoperă cele șapte epoci ale bisericii.

Așadar, patru ungeri acoperă cele șapte epoci ale bisericilor; patru stadii ale nimicirii au distrus Pomul Mireasă și patru stadii ale restituirii Îl aduc înapoi. În ordine. Deci, patru este restituirea și este legat de epocile bisericilor.

Fratele Branham a spus următoarele în „Capodopera”:

„Observați aici, Viața care se afla în pleavă. În tulpină, în mătase și în pleavă, totul se adună în sămânță. Viața care era în tulpină, a mers mai departe ca s-o formeze pe cealaltă. Neprihănirea a creat o cale pentru sfințire; sfințirea a creat o cale pentru botezul Duhului Sfânt…”

Vedeți, botezul Duhului Sfânt nu a fost încheierea, ci aceea a fost doar pleava.

„…botezul Duhului Sfânt a creat o cale pentru ca Duhul Sfânt Însuși să vină în desăvârșire, înapoi la Cuvânt, ca să Se manifeste pe Sine.”

Înapoi la Sămânța originală, la Același Isus Hristos care S-a coborât în pământ pentru a Se întoarce ca Bob, adică Duhul Sfânt Însuși înapoi în desăvârșire, Cuvântul. Acesta este al patrulea stadiu al Vieții, al restituirii.

Așadar, în cifra patru avem: neprihănirea, sfințirea, botezul Duhului Sfânt și Duhul Sfânt Însuși. Avem: leul, vițelul, omul și vulturul, iar sub ungerea vulturului este mesajul izbăvirii. Avem tulpina, mătasea, pleava și sămânța. Avem: Luther, Wesley, Rusaliile și Cuvântul, Mireasa. Noi vedem aceste patru stadii și ne este clar că patru este cifra izbăvirii. Noi putem parcurge toată Scriptura și să regăsim aceasta, dar vă voi lăsa pe voi să o faceți pentru că în continuare vreau să privim la povestea lui Tamar.

Dacă ne întoarcem la Matei 1.3, acolo scrie:

„Iuda a născut pe Fares și Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram.”

Iuda este al patrulea fiu al lui Israel. Așadar, Iuda însuși este numărul patru, iar noi vom vedea că cifra patru a izbăvirii apare pretutindeni în poveste, înapoi la sămânță. Noi vom regăsi tot ce am citit în poveste, pentru că ce a făcut Dumnezeu? El a ascuns taina în tipuri. El a ascuns-o în personaje și a descoperit-o treptat, dar nu a descoperit totul până când nu am ajuns la sfârșit, când noi am putut să privim înapoi și să spunem: „Este acolo, acolo și acolo…”

Să mergem împreună la Geneza 38, fiindcă vom vorbi despre viața lui Tamar. Dacă privim în Scriptură, capitolul 37 al Genezei ne vorbește despre viața lui Iosif, care a fost iubit de tatăl său, iar noi știm că Iosif a fost un simbol al desăvârșirii, un simbol desăvârșit al lui Hristos. El a fost un tip al lui Hristos, iar fratele Branham ne-a explicat în detaliu că tot ce a făcut el a fost o preumbrire a lui Hristos. El a fost preaiubit de tatăl, dar urât de frații săi. În capitolul 37 vedem că ei l-au urât, l-au luat și l-au aruncat într-o groapă, apoi l-au scos afară și l-au vândut unui grup de ismaeliți, după care i-au sfâșiat haina au îmbibat-o cu sânge de capră și i-au arătat-o tatălui lor, iar acesta a crezut că fiul său este mort.

Capitolul 37 se termină cu cuvintele:

„Madianiții l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, și anume căpetenia străjerilor.”

De îndată ce Iosif, care este un tip al lui Hristos, este dat la o parte, găsim inserat un capitol diferit de celelalte. Dacă ne uităm, capitolul 37 vorbește despre Iosif, iar dacă trecem peste capitolul 38, ajungem la capitolul 39 unde-l regăsim din nou pe Iosif, capitolul 40–Iosif, 41–Iosif, 42-Iosif, 43-Iosif, 44-Iosif, 45-Iosif. Avem întreaga poveste a lui Iosif, totul este numai despre Iosif, dar vom face o frântură în această secvență și vom deschide ceva în viața lui Iosif care este un simbol al lui Hristos. După ce Iosif este respins de frații săi, după ce este aruncat în groapă și presupus mort, după ce a fost vândut pentru aproape treizeci de arginți, el iese din scenă, iar noi vom face o ruptură în povestea sa, între prima și a doua sa venire, și vom insera epocile bisericilor chiar aici în capitolul 38.

Povestea se repetă, se repetă și se repetă, dar nu fiecare simbol spune exact aceeași poveste, ci întotdeauna este desfășurat un alt unghi, este adăugată mai multă culoare: aceasta este în alb și negru, acestuia îi adăugăm mai multă culoare, aceasta are culori diferite, iar dacă le punem pe toate împreună, vom regăsi Mireasa croită de-a lungul Vechiului Testament, vom găsi Mirele și Mireasa, un simbol al părții femeiești și al părții bărbătești, care și-a croit drumul de-a lungul timpului. Aici, în povestea lui Iosif, putem vedea că după ce el este preaiubit, după ce este fiul legământului cu haina cu multe culori care este legământul curcubeu, el este respins, aruncat la pământ, izgonit și dus în Egipt.

Așadar, el este plecat, scos din scenă, dar chiar aici vom insera o poveste care nu se potrivește cu nimic altceva despre care am vorbit. Iosif, Iosif, Iosif, iar aici vom rupe povestea, vom insera ceva, iar apoi ne vom întoarce înapoi la Iosif. De ce? Pentru că trebuie să inserăm epocile bisericilor în viața lui Hristos. Unde între epocile bisericilor? În Interval, acolo unde este ruptă cea de-a șaptezecea săptămână; după cei trei ani și jumătate din cea de-a șaptezecea săptămână a lui Daniel, El este stârpit, apoi intră în scenă epocile bisericilor, după care se va reveni la trei ani și jumătate din perioada necazului, când El Se va ocupa din nou de evrei. Ea trebuie ruptă chiar aici, ca să poată fi introduse epocile bisericilor. Așadar, capitolul 38 din Geneza este epocile bisericilor. Unde? Chiar aici în Vechiul Testament, în povestea vieții lui Iosif. Vă rog să mă iertați, dar probabil că voi sări pretutindeni. Eu vreau să scot ceva de aici, pentru că există o relație interesantă între Iuda și Iosif. Să mergem în 1Cronici 5.1-2. Vom devia puțin de la subiect, dar cred că ne va ajuta să înțelegem de ce îi avem aici în poveste pe Iuda și pe Iosif

„Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel – căci el era întâiul născut, dar, pentru că a spurcat patul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel. Totuși Iosif n-a fost scris în spițele de neam ca întâi născut.

Iuda a fost în adevăr puternic printre frații săi și din el a ieșit un domnitor, dar dreptul de întâi născut este al lui Iosif.”  

Aceasta este foarte important. Întâiul născut trebuia să aibă dreptul de întâi născut, ceea ce înseamnă că Ruben trebuia să aibă dreptul de întâi născut, dar acesta nu a mers pe el pentru că a spurcat patul tatălui său. Însă dreptul de întâi născut nu a mers nici la al doilea fiu al lui Israel, nici la al treilea sau la al patrulea, ci a trecut la al șaptelea. Mă întreb de ce dreptul de întâi născut a sărit la al șaptelea? Este minunat. Să deschidem Bibliile în Geneza 35.23 și să vedem cum este aranjată nașterea aici.

Aici, nașterea ne este aranjată în ordine cronologică:

„Fiii Leei: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon.”

Vedeți, Iuda este al patrulea. Veți putea vedea că Împăratul, Cârmuitorul, va ieși din Iuda, din numărul patru. Așadar, Cine iese din Iuda? Numărul patru este numărul izbăvirii, ceea ce înseamnă că Izbăvitorul va ieși din numărul patru, pentru că linia lui Iuda este linia Împăratului.

Când citim Matei capitolul unu, vedem că acolo regăsim linia lui Iuda și că Hristos vine de pe această linie pentru că Izbăvitorul trebuie să iasă din numărul patru care este numărul izbăvirii.

În versetul 24 găsim fiii Rahelei:

„Fiii Rahelei: Iosif și Beniamin.”

Șapte și opt. Nu este minunat? Șapte și opt, adică Hristos și Mireasa, și Beniamin, cei o sută patruzeci și patru de mii care sunt așezați în ordine numerică.

Apoi ajungem la fiii țiitoarelor:

„Fii Bilhei, roaba Rahelei: Dan și Neftali.

Fiii Zilpei, roaba Leei: Gad și Așer. Aceștia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.”    

    Noi vedem că felul în care îi așază Scriptura este desăvârșit. Dreptul de întâi născut al întâiului născut al primei soții a sărit la întâiul născut al celei de-a doua soții. De ce? Fratele Branham ne-a spus că scopul lui Dumnezeu de-a lungul timpului a fost să aibă o Mireasă dintre neamuri. Adam a avut moștenirea tuturor lucrurilor, dar a pierdut-o, iar Dumnezeu a venit și l-a ales pe Avraam care nu a fost un evreu; Avraam a fost din Ur, țara haldeilor și nu era evreu. El l-a chemat pe Avraam, l-a adus în țară înainte să existe evreii, și a făgăduit că sămânța lui Avraam va moșteni ceea ce a pierdut Adam.

Așadar, pentru sămânța lui Avraam există o făgăduință a restituirii. Avraam nu a primit făgăduința ca evreu, ca tăiat împrejur, ci a primit făgăduința moștenirii tuturor lucrurilor fără să fie evreu, iar sămânța lui va moșteni tot ce a pierdut Adam. Înțelegeți? Este o făgăduință dată neamurilor, seminței dintre neamuri, Miresei dintre neamuri. Atunci de ce a trebuit să-i fie schimbat numele din Avram în Avraam (În engleză: Abraham)? Numele lui a fost din șase litere: Abraam, dar a fost schimbat în șapte: Abraham. De ce? Numele lui a trebuit să fie compus din șapte litere pentru a simboliza cele șapte epoci ale bisericii, Mireasa dintre neamuri. Dar a mai existat un motiv pentru care Dumnezeu a trebuit să-i schimbe numele, acesta fiind că El rânduise deja că în timpul sfârșitului urma să existe un profet al neamurilor, iar numele lui avea să fie „Branham”, șapte litere.

Așadar, numele lui Avraam a fost schimbat în Abraham, iar Branham a venit la sfârșit, ca să confirme făgăduința dată lui Abraham și ca să fie acolo pentru a recunoaște venirea lui Hristos ca Răscumpărător cu Titlul de Proprietate în mâna Sa, acum făgăduința venind în mâna seminței lui Abraham.

Acest profet a avut același număr de litere în numele său, ca Abraham: „B-r-a-n-h-a-m”. Șapte litere.

 Noi credem că putem să-l verificăm pe fratele Branham și să-l corectăm, dar el a fost rânduit mai dinainte, totul s-a aliniat din trecut arătând ceea ce urma să fie la sfârșit, pentru că Dumnezeu știa deja sfârșitul de la început, și El a aliniat totul pentru a veni la împlinire.

Dumnezeu a dorit dintotdeauna să aibă o Mireasă dintre neamuri; acesta a fost scopul Lui. Ne-a spus fratele Branham aceasta? Sigur că da.

Acum ajungem la povestea lui Iacov care, cu ajutorul lui Dumnezeu, urma să ajungă Israel, un prinț al lui Dumnezeu, și știm că el și-a dorit o mireasă dintre neamuri, pe Rahela. Aceasta a fost dorința lui de la început, s-o aibă pe Rahela. Dar noi știm că s-a întâmplat ceva și socrul său l-a păcălit, așa că s-a trezit căsătorit cu Lea. Însă el n-o voia pe Lea, ci pe Rahela, iar Dumnezeu a vrut dintotdeauna o Mireasă dintre neamuri, dar mai întâi a venit la Lea, la evrei, însă ceea ce dorea El era s-o aibă pe Rahela, Mireasa dintre neamuri.

Așadar, a lucrat șapte ani pe care i-a promis, a lucrat de-a lungul Vechiului Testament și a primit-o pe Lea, simbolul Miresei ebraice; El S-a căsători cu Lea, iar când a intrat la ea a înțeles că nu era cea pe care o dorea: „Am fost păcălit”. Dar nu a pus-o deoparte, ci a păstrat-o lângă el, dar a întrebat: „Ce trebuie să fac pentru a o avea pe cea pe care o doresc?”

„Dacă promiți că vei lucra încă șapte ani…” Vedeți? Chiar atunci, El a promis că va mai lucra încă șapte epoci ale bisericilor, pentru că Iosif a venit între două epoci de câte șapte, iar Hristos a venit ca Răscumpărător, pentru a muri pe cruce și pentru a le obține pe Lea și Rahela în același timp.

Așadar, la sfârșitul primilor șapte ani, el a primit-o pe Lea, dar a promis că va lucra încă șapte ani pentru Rahela, cu care s-a căsătorit; el a fost căsătorit timp de șapte ani cu Rahela, dar ea nu putea avea copii. Timp de șapte ani, nu a avut nici un copil. Apoi, dintr-o dată a rămas însărcinată și pe cine a născut? Pe Iosif, care a fost întâiul născut din femeia pe care el a dorit-o de la început. De aceea, dreptul de întâi născut a trecut la Iosif. Iosif a fost cel pe care el l-a dorit să vină prin Rahela, iar dreptul de întâi născut nu ar fi trebuit să fie niciodată al lui Ruben, care a venit prin Lea, ci El a dorit o Mireasă dintre neamuri prin care avea să se oglindească din nou pe pământ și care va avea dreptul de întâi născut.

Așadar, Ruben trebuia să cadă. De ce? Pentru că Ruben avea dreptul de întâi născut prin Lege, dar când a căzut și a luat-o pe țiitoarea tatălui său, Iacov a avut dreptul să ia dreptul de întâi născut al lui Ruben și să nu-l dea nici la al doilea fiu al său, nici la al treilea sau la al patrulea, ci l-a dat întâiului născut al soției pe care a dorit-o de la început, l-a dat întâiului născut al Miresei alese. Această Biblie este minunată!

Profetul nu a avut timp să parcurgă aceste lucruri și să le explice în detaliu, ci a spus: „Eu am atins doar vârfurile pentru ca voi să știți ce este. Dar luați aceste lucruri și studiați-le.” Ce făcea el? Ne arăta tipuri, ne arăta toate aceste lucruri. În slujba sa, El nu a avut destul timp să ne spună toate lucrurile, dar a făcut afirmații pe care nu le-a pus undeva, precum: „dreptul de întâi născut, femeia cutare…”, iar dacă credem ceea ce a spus el și mergem și cercetăm Biblia, vom vedea că tot ceea ce a spus el este luat chiar de aici; trebuie doar să luăm din tipuri, Adevărul pe care l-a predicat el.

Fratele Branham nu ne-a spus tot timpul: „Am luat aceasta din viața lui Iosif, din viața lui Iacov, etc”, ci doar ni le-a arătat ca Adevăr și ni le-a predicat ca Adevăr, iar când noi mergem la Scriptură și găsim lucrurile predicate de el, începem să spunem: „De aici a luat el aceste lucruri! De aici s-a ajuns la șapte, de aici s-a ajuns la sămânța care a ieșit din Rahela.”

Așadar, sceptrul, dreptul de a conduce a mers la Iuda pentru că el era al patrulea, iar patru este cifra izbăvirii. Dar dreptul de întâi născut a mers la al șaptelea, la cel care era întâiul născut al femeii potrivite. Este atât de desăvârșit! Nădăjduiesc să nu vă pierd cu aceste cifre.

Vă rog să luați un creion și o bucată de hârtie și să vă notați pentru că fratele Branham a spus că dacă nu înțelegem numerologia Bibliei, nu înțelegem Biblia.

Să mai privim un pasaj din Scriptură, Geneza 49.8, ca să vedem făgăduința dată lui Iuda:

„Iudo, tu vei primi laudele fraților tăi. Mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmașii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.”

De ce? Pentru că Împăratul venea din Iuda. David a venit din Iuda, Solomon a venit din Iuda, Hristos a venit din Iuda.

„Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda își pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine-l va scula?

Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, și de El vor asculta popoarele.” (v. 9-10).

Sceptrul înseamnă dreptul de a conduce, iar aici avem o făgăduință a venirii lui Hristos.

„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda.”

Așadar, linia împărătească urma să se ridice din Iuda. Genealogia lui Isus Hristos din Matei 1 arată atât de clar că este genealogia lui Iuda, iar Hristos a venit într-un fel atât de unic încât a adunat aceste făgăduințe despărțite, în care dreptul de a cârmui a mers la Iuda, iar dreptul de întâi născut a mers la Iosif. Astfel, când a venit Isus Hristos în scenă, cele două făgăduințe s-au unit ca una: dreptul de a cârmui și dreptul de întâi născut, iar noi suntem moștenitori împreună cu El.

Acum ne vom întoarce la Matei pentru că vreau să vă arăt ceva foarte repede.

Noi am stabilit că Iuda, numărul patru, al patrulea născut, a patra seminție, a primit dreptul de a cârmui, sceptrul fiind în mâna sa, linia împărătească fiind în mâna sa, iar numărul patru este numărul izbăvirii.

Numărul șapte, dreptul de întâi născut a mers la întâiul născut al femeii slobode, la Iosif. Așadar, îi avem pe Iuda și pe Iosif, și ambii Îl simbolizau pe Hristos; ei au fost unși împreună cu Hristos.

Noi vedem aceste neamuri care s-au ridicat de-a lungul timpului, dar când ajungem la sfârșit vedem că s-a întâmplat ceva ciudat. Să citim Matei 1.16:

„Iacov a născut pe Iosif…”

Cei doi sunt legați împreună chiar aici, linia lui Iuda și linia lui Iosif se unesc aici. De ce aceste nume? De ce nu avem un „Amram” sau un alt nume? De ce acestea? De ce ne întoarcem din nou la Iacov și la Iosif? Pentru că Hristos venea cu dreptul de a cârmui și cu dreptul de întâi născut. Astfel, fiecare nume și fiecare semn de punctuație este pus în mod desăvârșit. Aleluia!

Să ne întoarcem la Geneza 38. Acestea sunt lucruri peste care noi sărim duminică după duminică, dar eu nu vreau să mai sărim peste ele. Întotdeauna, noi dorim să atingem vârfurile și sărim peste aceste lucruri, acum avem timp. Afară este frig și este zăpadă. Cine vrea să meargă acolo? Mai bine stăm aici și vorbim despre aceste lucruri.

Să privim la Geneza 38. Vom privi la epocile bisericilor inserate aici în viața lui Iosif.

„În vremea aceea, Iuda a părăsit pe frații săi și a tras la un om din Adulam, numit Hira.

 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui canaanit, numit Șua. A luat-o de nevastă și s-a culcat cu ea.”  (v.1-2).

Ceea ce ni se spune aici este foarte important: „Iuda a părăsit pe frații săi.”

El nu a stat în tabără, nu a stat cu frații săi, ci i-a părăsit, iar când a făcut aceasta, a găsit o fată cananită, al cărei tată se nume Șua. Numele „Șua” înseamnă „bogăție, bunăstare.” Așadar, el s-a căsătorit cu fiica prosperității, cu fiica bogăției, iar noi putem vedea cum se ridică epocile bisericilor, pentru că biserica frumoasă și bogată este biserica falsă.

„Ea a rămas însărcinată și a născut un fiu, pe care l-a numit Er.

A rămas iarăși însărcinată și a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.

A mai născut iarăși un fiu, căruia i-a pus numele Șela; Iuda era la Czib când a născut ea.” (v. 3-5).

Voi mai sublinia câteva lucruri, după care vom ajunge la ceea ce am spus. Iuda a avut trei fii cu fiica lui Șua, fiica bogăției, cananita. El a avut trei fii, iar când ajungem la al treilea, ni se spune:

„A mai născut iarăși un fiu, căruia i-a pus numele Șela; Iuda era la Czib când a născut ea.”

Cuvântul „Czib” înseamnă „fals”. Noi vom vedea aici că am trecut prin neprihănire, sfințire și botezul Duhului Sfânt; am trecut prin tulpină, mătase și pleavă, iar pleava arată ca sămânța dar nu este sămânța. Vedem că din fiica lui Șua a ieșit un al treilea fiu numit Șela, dar el este născut „fals”. Arată ca o sămânță, dar nu este decât pleavă. V-am spus că epocile bisericii se află chiar aici.

„Iuda a luat întâiului său născut, Er, o nevastă numită Tamar.”

Acesta este momentul în care pășește în scenă Tamar. Ea este prima din cele patru femei din genealogia din Matei capitolul 1. Tamar are ceva interesant legat de numele său și aș vrea să ne uităm repede la aceasta. Tamar înseamnă „finicul”, iar finicul are o însemnătate aparte în Biblie. Niciunul din aceste lucruri nu este din greșeală, de aceea vreau să vă spun ceva de la început. Eu nu știu ce înseamnă aceste lucruri, dar pe măsură ce se descoperă și se așază la locul lor, ne bucurăm de ele, dar există încă multe alte lucruri care trebuie să se descopere. Este clar că noi nu vom învăța totul din prima, dar ne vom învârti încă o dată în jur și vom înțelege mai multe.

Așadar, citiți și voi, voi citi și eu, ne vom ruga, și Domnul ne va da aceste lucruri.

Voi citi câteva versete pe care aș dori să le notați pentru că nu știu dacă le vom mai citi încă o dată.

Psalmul 92.12 spune:

„Cel fără prihană înverzește ca finicul și crește ca cedrul din Liban.”

De multe ori, cei neprihăniți sunt simbolizați prin finic pentru că finicul este un pom foarte înalt care nu stă aplecat, ci stă drept, nu are crengi, stă drept în neprihănire, având un trunchi drept până la vârf unde are o coroană de frunze și roade, chiar în vârful său. Așadar, finicul este un simbol al celor neprihăniți care stau drepți și nu sunt pângăriți, nu există crengi, ramuri, fisuri, ci cresc drept în sus, neîntrerupți.

În Cântarea cântărilor 7.6-7 scrie:

„Ce frumoasă și ce plăcută ești tu, iubito, în mijlocul desfătărilor!

Statura ta este ca finicul…” Aici, Mirele deschie Mireasa și spune: „Statura ta este ca finicul.”

În Judecători 4.4 ajungem la Debora. Amintiți-vă că noi cercetăm cifra patru, iar aici ajungem la Judecători 4.4, la Debora care este al patrulea judecător al lui Israel. Iar al patrulea judecător este o femeie. Aleluia!

„Pe vremea aceea, judecător în Israel era Debora, prorocița, nevasta lui Lapidot.

Ea ședea sub finicul Deborei, între Rama și Betel, în muntele lui Efraim, și copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecați.” (v. 4-5).

Acesta este locul în care stătea ea: „sub finicul Deborei”. Aleluia! Pentru că „cel fără prihană înverzește ca finicul.”

Când ajungem la Ioan 12.12 putem vedea intrarea lui Isus în Ierusalim înainte de a fi răstignit:

„A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,

a luat ramuri de finic și I-a ieșit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (v. 12-13).

Așadar, ea nu se numea întâmplător Tamar. Tamar înseamnă „finic”, iar finicul este un simbol al neprihănirii sau al dreptății. Noi vom găsi aceasta pe măsură ce vom merge mai departe.

Acum vom reveni la Geneza 38.6-10:

„Iuda a luat întâiului său născut, Er, o nevastă numită Tamar.

Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, și Domnul l-a omorât.

Onan, știind că sămânța aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânța pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânță fratelui său.

Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât și pe el.”

Întâiul născut al lui Iuda s-a căsătorit cu Tamar, dar ea nu a zămislit fiind căsătorită cu el pentru că sămânța nu ieșea la suprafață în neprihănire. Nu urma să iasă la suprafață nici în sfințire sau în botezul Duhului Sfânt, ci doar în al patrulea stadiu al izbăvirii pentru că există patru stadii ale plantei când este vorba de creșterea de la tulpină înapoi la sămânță.

Așadar, în toate cele trei stadii nu avea să existe sămânță; deși ea a primit sămânță, niciodată nu a fost luată.

Mai țineți minte ce am spus data trecută: că este un pântec rânduit mai dinainte pentru o poziție rânduită mai dinainte pentru a zămisli. De ce Tamar nu a putut să dea naștere la copii deși era căsătorită cu întâiul născut? El era un om rău și Dumnezeu l-a n    omorât, iar atunci Iuda i-a spus celui de-al doilea fiu al său: „Crește sămânță pentru fratele tău.” Lui i s-a spus să-și îndeplinească datoria, fiindcă ea avea un drept în calitate de soție a întâiului născut. Sămânța întâiului născut trebuia să vină prin Tamar. Astfel, Onan nu trebuia să ridice sămânța lui însuși, ci trebuia să intre la Tamar ca să ridice sămânța fratelui său. Dar el era atât de rău încât nu-i păsa de dreptul de întâi născut al lui Iuda, nu-i păsa de linia lui Hristos, ci îi păsa numai de el însuși și a refuzat să-i dea sămânță pentru că aceasta i-ar fi anulat dreptul de întâi născut și nu ar fi primit moștenirea. Er, fiind mort, Onan era cel care putea să moștenească tot. Vedeți cum diavolul era aici în Onan?

Diavolul l-a scos pe Adam din scenă, l-a făcut să cadă, iar atunci Titlul de Proprietate a fost pierdut și s-a întors în mâinile Proprietarului original, iar aici, Onan pășea în scenă ca să stea ca intrus și ca să intre în posesia întregului pământ. Credeți că el voia ca ea să zămislească pe linia corectă și să-L aducă la suprafață pe Hristos? Categoric nu! Onan nu voia să se întâmple aceasta. Dimpotrivă, a vrut să blocheze acea zămislire, a vrut ca Tamar să nu aibă copii, și a fost numit rău pentru că voia să intre în posesia dreptului de întâi născut, deși tatăl lui îi spusese să ridice sămânța fratelui său. Onan știa că aceea nu avea să fie sămânța lui, de aceea, în răutatea lui, a refuzat să facă aceasta.

Onan a fost exact ca diavolul, ținând copiii lui Dumnezeu departe de făgăduințele lor, de descoperire, pentru că dacă au descoperirea vor ajunge la Sursa adevărată, vor primi Sămânța adevărată și vor da naștere întâiului născut, iar el își va pierde moștenirea. Dacă luăm aceasta și o urmărim în Cartea lui Rut, vedem că Rut se întoarce, se așază la picioarele lui Boaz și-i spune: „Tu ești un răscumpărător înrudit”, iar el îi răspunde: „Eu sunt un răscumpărător înrudit, dar există un răscumpărător mai apropiat decât mine.” Și fratele Branham a spus: „Acesta este diavolul.” Din pricina hibridării din grădină, din pricina păcatului, noi am venit în acest trup hibrid și am aparținut mai întâi diavolului. Dar când ajungem la Boaz, vedem că el a venit la poarta cetății, iar acolo a vorbit cu răscumpărătorul mai apropiat și i-a zis: „S-a întors Naomi și moștenirea este disponibilă, poți avea tot pământul, poți avea totul.” „S-a făcut”, a răspuns acela, „îl voi lua.” Însă Boaz a continuat: „Dar va trebui s-o iei de soție pe moabita Rut și să ridici sămânța celui mort.” Vedeți? Sămânța aceea era cea care urma să moștenească totul, tot ce pierduse Naomi, toată moștenirea care nu mai era.

 „Când vei intra la Rut”, Rut fiind soția fiului lui Naomi care murise înainte de a zămisli. Deci, urma să vină un răscumpărător înrudit care-i va da sămânță din linia potrivită, iar întâiul născut care se va naște va moșteni totul.

Atunci, răscumpărătorul înrudit care este un tip al diavolului, a spus: „Eu nu pot s-o răscumpăr!” Fratele Branham a zis: „El nu putea s-o facă pentru că nu era curat, ci era pângărit”, iar pentru a face răscumpărarea, omul acela trebuia să fie curat.

Astfel, în Cartea lui Rut, cel care era ruda cea mai apropiată a spus: „Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moștenirea!”, adică: „De frică să nu stric Edenul Satanei.” Cum a moștenit el aceasta? El a provocat păcatul din grădina Eden și omul și-a pierdut dreptul său, iar atunci diavolul a pășit în scenă și a început să stăpânească, dar nu pentru că avea dreptul prin Titlul de Proprietate, ci pentru că avea drepturi în lipsa Titlului de Proprietate. El a stat ca intrus pentru că nimeni nu putea să-l revendice, iar dacă ar fi ajutat Mireasa să ajungă la descoperirea deplină a întregului Cuvânt, Ea ar fi dat naștere unui fiu, dar el (diavolul) și-ar fi pierdut Edenul său.

În Biblie există o singură poveste; Biblia spune o singură poveste și Ea ne spune clar că el nu putea face lucrarea de răscumpărare. De ce?

1. În primul rând pentru că el nu este curat.

2. El nu ar fi făcut-o în nici o situație pentru că și-ar fi pierdut dreptul său la Edenul Satanei, pentru că întregul pământ se întorcea la sămânța lui Avraam. Aceasta este făgăduința.

Aici, pentru că Onan știa că dreptul de întâi născut nu ar mai fi fost al său, a refuzat să ridice sămânța fratelui său, iar Dumnezeu l-a omorât.

Să mergem mai departe.

„Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât și pe el.

Atunci, Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va crește fiul meu Şela.” Zicea așa ca să nu moară și Şela ca frații lui. Tamar s-a dus și a locuit în casa tatălui ei.

Au trecut multe zile și fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el și prietenul său Hira, Adulamitul.” (v. 10-12).

Aici, ea ar fi trebuit să primească al treilea fiu pentru a ajunge la cel de-al treilea stadiu al răscumpărării. Dar i s-a spus să aștepte, să se întoarcă la casa tatălui ei până când va crește Șela. Tamar a făcut întocmai, dar când a crescut Șela, nu i-a fost dată lui. De ce? Pentru că sămânța nu se primește în al treilea stadiu, ci în al patrulea. Tamar s-a întors acasă, iar soția lui Iuda a murit. Având în vedere că soția lui Iuda era moartă, de unde putea să vină al patrulea soț pentru Tamar? Ea nu a putut obține sămânța în cele trei stadii, de la cei trei fii, dar de unde urma s-o obțină?  Unde era cel de-al patrulea fiu?

Să citim mai departe:

„Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta și i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-și tundă oile.”

Atunci, ea și-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine și a șezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna, căci vedea că Şela se făcuse mare, și ea nu-i fusese dată de nevastă.

Iuda a văzut-o și a luat-o drept curvă, pentru că își acoperise fața.

    S-a abătut la ea din drum și a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noră-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?”

El a răspuns: „Am să-ți trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?”

El a răspuns: „Ce zălog să-ți dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanțul tău și toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea și ea a rămas însărcinată de la el.

Ea s-a sculat și a plecat; și-a scos marama și s-a îmbrăcat iarăși în hainele de văduvă.

Iuda a trimis iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o.

A întrebat pe oamenii locului și a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici, la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns:    „N-a fost nicio curvă aici.”

 Adulamitul s-a întors la Iuda și i-a spus: „N-am găsit-o și chiar oamenii de acolo au zis: ‘N-a fost nicio curvă aici.’” (v. 13-22).

„Nu există nici o curvă aici”, pentru că ea nu era o curvă. Ea avea dreptul la sămânța originală, avea dreptul să dea naștere întâiului născut, avea drepturi la răscumpărare, dar    i-au fost refuzate când a ajuns în stadiul al treilea și nu i-a fost dată sămânță. Acesta este motivul pentru care a trebuit să meargă dincolo de al treilea stadiu, să ajungă în cel de-al patrulea, iar când a ajuns în cel de-al patrulea stadiu, nu a mai fost vorba despre un alt fiu, ci a ajuns înapoi la dătătorul original al seminței, înapoi la tatăl. Nu Er, nu Onan, nu Șela, ci când ea a ajuns la cel de-al patrulea stadiu, a fost sămânța originală; nu un alt fiu, nu o experiență de mâna a doua, ci înapoi la sămânța originală. 

Tamar a întrebat: „Ce-mi vei da ca zălog?” Nu a ezitat. Ea nu a cerut o mașină sau o rochie, ci a vrut trei lucruri: inelul cu pecetea sa, lanțul și toiagul său. Nu pot spune că știu ce însemnătate au toate acestea, dar știu că înseamnă mult și voi împărtăși cu voi descoperirea mea, ceea ce văd eu.

Ea a cerut trei lucruri: : inelul cu pecetea sa, lanțul și toiagul său. Inelul era pecetea lui Iuda, era un simbol al persoanei sale, pentru că numai acea pecete din persoana lui se putea pecetlui. Și numai prin stipulațiile sale care erau în conformitate cu felul în care a făcut pecetluirea putea fi ruptă. 

Așadar, pecetea reprezenta persoana sa. Ce cerea Taman cu alte cuvinte? Pecetea a șaptea; ea cerea Persoana, Pecetea lui Hristos.  Apoi a cerut lanțul, dar nu sunt sigur ce reprezintă acesta. Noi nu știm ce fel de lanț era acela, dacă era unul simplu sau împletit. Mulți oameni cred că erau diferite feluri de lanțuri, unele puse pe cap, altele în jurul gâtului, unii spun că era un lanț care lega inelul de toiag, iar alții spun că era un lanț care punea inelul în jurul gâtului. Eu nu știu nimic în legătură cu aceasta și nici nu am găsit ceva ce ar fi spus fratele Branham, dar femeia a cerut trei lucruri, iar al treilea  a fost toiagul.

Aș vrea să privim puțin la acest toiag. Ea a cerut pecetea, lanțul și toiagul, iar definiția pentru acest toiag este „o ramură” ca simbol al unei linii „un trib, o seminție” sau „căpetenia unei seminții”.

Pentru a înțelege însemnătatea toiagului, trebuie să ne întoarcem la Numeri 17, pentru că acolo găsim o dispută cu privire la hotărârea lui Moise ca familia fratelui său să fie aleasă pentru linia preoțească. Vă amintiți aceasta? Ceilalți au spus: „De ce să fie preot numai Aaron? Și noi suntem leviți.” Dar Dumnezeu îi spusese să-l aleagă pe Aaron și pe fiii săi. Noi știm că a fost o dispută, iar Dumnezeu a intervenit și a spus: „Aduceți douăsprezece toiege, unul pentru conducătorul fiecărei seminții; fiecare dintre ei să aducă un toiag.” Deci, fiecare toiag reprezenta o seminție. Ei au adus câte un toiag și le-au pus pe toate înaintea Domnului în sfântul locaș. Iar Domnul a spus: „Toiagul care înfrunzește și înflorește este cel ales de Mine.” Toți și-au scris numele pe toiag, le-au așezat înăuntru, iar Moise a venit mai târziu și le-a scos afară. Toate erau niște bețe moarte, cu excepția toiagului lui Aaron care înfrunzise, înflorise și rodise migdale. Era toiagul care avea viață în el și a rodit deja.

Așadar, acest toiag reprezenta o seminție sau o familie. Și ce a cerut Tamar aici? Ea ținea în mână o pecete, pecetea lui Iuda, lanțul și întreaga familie pentru că cel ce se afla în pântecul ei era întâiul născut al lui Iuda cu dreptul de întâi născut. Acolo era o femeie care ținea în mâna sa pecetea și întreaga familie. Fără ea, familia aceea murea; fără ea linia lui Hristos era moartă. Ea nu dorea pur și simplu un copil, o relație sau un soț, ci înăuntrul ei era Ceva ce ea nu înțelegea, dar o conducea pentru că trebuia să-L aducă la suprafață pe Hristos. Era o motivație care trecea dincolo de rațiunea ei, de gândurile ei de a fi prudentă, de a fi morală sau corectă, Ceva care a împins-o să facă lucruri drastice, lucruri pe care nu ar fi crezut niciodată ca ar fi în stare să le facă. Dar exista Ceva care o călăuzea ca să dea naștere întâiului născut al lui Iuda, pentru că ea era soția întâiului născut, iar sămânța i-a fost refuzată, de-a lungul epocilor bisericilor a fost refuzată, iar în al treilea stadiu, Duhul Sfânt nu avea sămânța, ci era doar o pleavă, care i-a fost de asemenea refuzată.

Și ce a făcut ea? S-a întors la al patrulea stadiu al răscumpărării, înapoi la dătătorul original de viață, înapoi la sămânța originală. Care a fost motivația ei ca să facă aceasta? Ea trebuia să-L nască pe Hristos. Ea nu voia bani, nu voia un copil, ci voia pecetea lui Iuda și dreptul de întâi născut al familiei. Nici noi nu dorim bani, renume sau clădiri, nu dorim bani pe acest pământ, case și renume, ci tot ce dorim este să-L aducem la suprafață pe Hristos. De aceea această Pecete înseamnă atât de mult pentru noi.

A fost deschisă Pecetea a șaptea? Da! Eu o țin în mâna mea. Unde este toiagul lui Hristos, Familia lui Hristos? În mine. În stadiul al patrulea, eu am primit Sămânța de la Dătătorul original al Seminței, iar Mireasa ține în mâna sa toiagul, Pecetea și lanțul.

Povestea din Geneza 38 nu este despre o relație, despre bani sau despre un copil, ci este despre epocile bisericilor, despre voi și despre mine, iar pentru a obține această Pecete și acest toiag, noi am făcut lucruri pe care nu am crezut niciodată că le vom face. Ne-am lăsat slujbele, ne-am separat de membri ai familiei, am părăsit biserici și prieteni, familii, și am făcut lucruri pe care nu ne-am imaginat niciodată că le vom face pentru a obține Sămânța potrivită, la timpul potrivit și de la Sursa potrivită, iar acum putem avea semnele care dovedesc Cine este Cel care dă Sămânța.

Să citim mai departe la Geneza 38.24:

„Cam după trei luni, au venit și au spus lui Iuda: „Tamar, noră-ta, a curvit și a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Și Iuda a zis: „Scoateți-o afară ca să fie arsă!”

La sfârșitul epocilor bisericilor, după patru stadii, noi am aflat că această Mireasă micuță este însărcinată; ea este acuzată de curvie, că urmează un profet fals, că crede o învățătură falsă, că crede învățăturile diavolului. Ea este acuzată de curvie, dar nu este o curvă. Totuși, a fost acuzată de curvie de toți ceilalți, de toate celelalte biserici și membri ai familiei care i-au spus: „Tu crezi lucruri care sunt false, iar aceasta nu este în ordine.” Ea este acuzată că este o curvă, dar nu este curvă.

„După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela ale cui sunt lucrurile acestea am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, ale cui sunt inelul acesta, lanțurile acestea și toiagul acesta.”

Iuda le-a cunoscut și a zis: „Ea este mai puțin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Șela.” Și nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.”  (v.25-26).

Iată că la sfârșit ea este acuzată că este o curvă, acuzată de curvie, dar ea era însărcinată și nu putea ascunde aceasta. În ea creștea o sămânță, o viață care era ascunsă în ea și Tamar nu putea ascunde aceasta. Ea era acuzată că era o curvă, că era un lucru fals, că ceva era greșit: „Cei care lucrează în tine sunt diavolii! Totul este greșit, ești o curvă!” Dar ea a pășit în fața căpeteniei seminției și a spus: „Cel căruia îi aparțin aceste obiecte este bărbatul al cărui copil îl port”, apoi le-a arătat pecetea, lanțul și toiagul. Atunci Iuda a spus: „Ea o are! Are Pecetea a șaptea, lanțul și linia corectă a familiei. Ea este un finic, este mai neprihănită decât mine; este dreaptă, sfântă și desăvârșită. Actul ei a fost un act de sfințire, a fost o faptă a neprihănirii pentru că a fost motivată de o dorință dumnezeiască.”

Să mergem mai departe:

„Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.”

Imaginați-vă aceasta! Ea urma să dea naștere la gemeni. Mă întreb dacă s-a mai întâmplat și înainte aceasta?

„Și, în timpul nașterii, unul a scos mâna înainte; moașa i-a apucat mâna și a legat-o cu un fir roșu, zicând: „Acesta a ieșit cel dintâi.”

Așadar, unul dintre copii a ieșit, și-a scos mâna afară și i-a fost legat un fir roșu de ea, dar după aceea și-a tras mâna înapoi.

„Dar el a tras mâna înapoi și a ieșit frate-său. Atunci, moașa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereț (Spărtură).

În urmă a ieșit fratele lui, care avea firul roșu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu).” (v. 27-30).

De ce? Pentru că tiparele trebuie să rămână adevărate. Nu cel dintâi s-a născut primul, ci cel de-al doilea; nu a fost Esau, ci Iacov; nu a fost Cain, ci Abel. Așadar, și-a scos mâna afară, a primit firul cărămiziu pe mâna sa, el fiind cel care ar fi trebuit să se nască primul, dar nu, Pereț era cel rânduit mai dinainte. Înăuntru a existat o luptă. Și de îndată ce calea a fost eliberată, de îndată ce mâna celui dintâi a fost retrasă înăuntru, el a țâșnit afară, și i s-a pus numele Pereț, care înseamnă Spărtură. Spărtură, o izbucnire, o izbândă sau o venire la suprafață.

Așadar, în al patrulea stadiu al răscumpărării, Tamar a dat naștere, de la sămânța originală, la unul care a țâșnit afară prin Spărtură, cu scopul de a descoperi drepturile întâiului născut.

Aici, în Geneza 38, avem chiar epocile bisericilor, în viața lui Iosif. Prieteni, este mai mult decât o coincidență. Al câtelea fiu a fost Pereț? Al patrulea. El a devenit al patrulea fiu și în el se afla linia lui Hristos. Dacă vom citi mai departe, vom vedea că Pereț a născut pe Aram, Aram pe Aminadab și așa mai departe. Tot ce ne-a spus fratele Branham, toate tipurile, le vedem ieșind la suprafață chiar aici, în Geneza. Este minunat!

Apoi, când încheiem cu capitolul 38, ne întoarcem la capitolul 39:

„Iosif a fost dus în Egipt…”

A fost inserat în Interval, se află în Scriptură, în cea de-a șaptezecea săptămână. Totul este aici.

Apoi, mergem mai departe la capitolele 39, 40 și ajungem la capitolul 41.45 unde scrie:

„Faraon a pus lui Iosif numele: Țafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) și i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Și Iosif a pornit să cerceteze țara Egiptului.”

De la Iuda ne întoarcem la Iosif, care reușește să iasă din închisoare și ajunge la dreapta lui Faraon, iar Faraon îi schimbă numele în Țafnat-Paeneah, care înseamnă Descoperitor de taine. Apoi vedem că atunci când a fost numit Descoperitor de taine, ca Descoperitor de taine, el a primit o mireasă dintre neamuri.

Cu Cine ne-am căsătorit noi? Cu Descoperitorul de taine.

Cine ne-a descoperit aceste taine? De la cine le-am primit? De la Hristos, El a fost Cel care ni le-a descoperit; Iosif a fost Cel care ne-a adus aceste taine, iar când noi L-am cunoscut ca Descoperitorul tainelor, I s-a dat o Mireasă dintre neamuri. Aleluia!

V-a plăcut povestea lui Tamar? Apreciez răbdarea voastră, însă mai există trei femei, și vă rog să vă rugați pentru mine, ca Dumnezeu să deschidă ușa ca să putem vedea ceea ce dorește să vedem astăzi. Voi puteți vedea? V-ați uitat în Scripturi, în Oglindă și v-ați văzut? Aleluia! Voi ați fost tot timpul acolo, dar acum sunteți aici ca să exprimați Geneza 38;41-45. Astăzi, voi sunteți aici ca să exprimați în trupul vostru, aceeași poveste care are loc chiar acum.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.