CELE ȘAPTE SFEȘNICE DE AUR – ÎN PREZENȚA JUDECĂTORULUI

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți în seara aceasta. Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tată ceresc, venim la Tine, Doamne Isuse, ca să ne vorbești. Noi am cântat laude Numelui Tău, pentru că Te iubim și Îți suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru noi. Este o plăcere să cântăm despre măreția și bunătatea Ta, despre mila și dragostea Ta, iar acum, Te rugăm, Dumnezeule, să ne spui din nou cuvinte de încurajare și de corectare, să ne dai înțelegere, descoperire, inspirație și ajutorul de care avem nevoie. Doamne, lasă cuvântul Tău să ne dea toate aceste lucruri de care avem nevoie astăzi, pentru că Îți dăm întâietate și Te rugăm să vii și să frângi Pâinea Vieții, pentru că numai Tu poți face aceasta. Hrănește-ne în timp ce așteptăm, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În timp ce stăm în picioare, să deschidem Bibliile la cartea Apocalipsei, pentru că vom continua cu Cele șapte sfeșnice de aur. Așa cum am spus deja, m-am bucurat foarte mult, este ceva special și Domnul m-a inspirat cu adevărat, așa că vreau să împărtășesc totul cu voi în seara aceasta. Voi predica despre aceasta într-un fel în care nu m-am așteptat, dar Dumnezeu tocmai mi-a pus în inimă o inspirație și pot spune că a fost cu adevărat o binecuvântare pentru mine. Să citim din Apocalipsa 1.9-12:

„Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe,

care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor șapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.”

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Subiectul pe care vreau să-l iau în seara aceasta este În prezența Judecătorului. Vreau să vă spun că m-am uitat la aceasta de câteva săptămâni și m-am tot gândit cum voi vorbi despre aceasta, dar așa cum am spus mai înainte, perspectiva mea s-a schimbat, și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.

Voi începe cu această afirmație a lui Ioan, care spune că în ziua Domnului, când a auzit un Glas, era în Duhul.

„În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe.” Apoi, s-a întors să vadă Glasul și a văzut șapte sfeșnice de aur. Iată ce a spus fratele Branham în Cartea Epocilor Bisericii. Eu am făcut aluzie la aceasta de câteva ori, dar el a spus:

„Apocalipsa 1.12: „M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur.” Ioan nu spune că s-a întors să-L vadă pe Cel al Cărui glas L-a auzit, ci s-a întors să vadă Glasul. Oh, îmi place aceasta! El s-a întors pentru a vedea Glasul. Glasul și Persoana sunt Unul și Același. Isus este Cuvântul.” Amin.

Aceasta este o afirmație puternică. Astfel, el s-a întors să vadă Glasul. Scriptura este foarte specifică în felul în care formulează aceasta, pentru că Ioan nu a spus: „M-am întors să-L văd pe Cel care a vorbit”, ci s-a întors să vadă Glasul. „Glasul și Persoana sunt Unul și Același. Isus este Cuvântul.” În continuare, fratele Branham s-a dus la Ioan 1.1-3:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

El era la început cu Dumnezeu.

Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.”

Dacă voi puteți vedea vreodată Cuvântul cu adevărat, Îl veți vedea pe Isus.”

Această afirmație a făcut-o pentru mine. „Dacă voi puteți vedea vreodată Cuvântul cu adevărat, Îl veți vedea pe Isus.”  Aceasta este ceea ce vrem să vedem. Toată lumea vrea să-L vadă pe Domnul, dar voi Îl veți vedea pe Isus numai dacă puteți vedea Cuvântul cu adevărat, pentru că El este Cuvântul.  Să continuăm citirea din Apocalipsa 1 și să luăm versetul 13:

„Şi în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului,

picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri şi fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui.

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morții şi ale Locuinței morților.

Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.

Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici şi cele șapte sfeșnice sunt șapte Biserici.”

În Epoca Bisericii Tiatira, fratele Branham a spus referitor la această parte din Scriptură:

„…Când sanctuarul este părăsit, Îl găsim stând în picioare acolo, iar Ioan a spus: „În ziua Domnului eram în Duhul.” Nu în ziua a șaptea, nu duminica, aceasta este total greșit. Căutând prin Scripturi, noi am găsit că era ziua Domnului. Aceasta este ziua omului, dar ziua Domnului va fi venirea Lui. Deci, îl găsim în ziua Domnului, iar când L-a văzut pe Domnul, El avea părul alb ca zăpada. Noi știm că aceasta simbolizează un judecător. Un alt lucru, atunci El nu era Preot pentru că preotul era legat la mijloc, ceea ce înseamnă slujbă, dar El era legat peste piept, ceea ce înseamnă că era Judecător. Amin. Și Îl vedem umblând în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur. Acum ne întoarcem la zilele din vechime când Daniel L-a văzut la judecata de la Tronul alb, venind ca un Îmbătrânit de zile al Cărui păr era alb ca zăpada. Acum, părul alb. Când intrau în sala de judecată, vechii judecători englezi își puneau pe cap o mare perucă albă ca zăpada, pentru că erau judecători, iar Ioan L-a văzut în ziua Domnului, când era Judecător.” Amin.

Așadar, Ioan s-a întors să vadă Glasul care-i vorbea, iar când s-a întors, a văzut șapte sfeșnice de aur și pe Cineva care semăna cu Fiul omului în mijlocul lor.

Apoi avem descrierea Lui, iar descrierea începe cu capul și părul Lui albe ca zăpada, ochii ca para focului, picioarele ca arama aprinsă, iar din gura Lui ieșea o sabie ascuțită. Deci, Îl vedem ca Judecător, iar fratele Branham a spus în mai multe locuri că nu era Preot, ci era Judecător. Nu era într-o dispensație preoțească, ci era în dispensația Judecătorului.

Astfel, ajungem la această imagine și vreau să citesc ceva din mesajul Este răsăritul Soarelui:

„Și acum, în timp ce aceasta s-a dus sus, noi avem poza afișată afară. Eu am poza așezată, prezentă aici, așa cum o are revista Life. Dar mă întreb dacă adunarea mea, prezentă aici, s-a uitat vreodată cu adevărat la poză, vedeți, vedeți, în felul în care ar trebui să fie.

Vă amintiți că eu am predicat când această viziune a venit cu privire la subiectul Cărții Apocalipsei, unde judecătorii vechi…, unde Îl vedem pe Isus în Apocalipsa 1. Când am început să deschidem cele Șapte Peceți… sau Epocile Bisericilor, mai degrabă, chiar înainte de deschiderea celor Șapte Peceți, Hristos stătea cu „părul ca lâna, albă.” Și eu v-am spus că vechii judecători englezi și judecătorii din vechime, când mergeau la tribunal să jure, le era dată autoritatea supremă. Ei purtau o perucă albă pe cap, pentru a arăta că au autoritatea supremă.

Ei bine, dacă veți întoarce poza în acest fel și o priviți, probabil puteți s-o vedeți din audiență, Acela-i Hristos. Vedeți ochii Lui privind aici, cât se poate de perfect; purtând peruca albă a Divinității Supreme și Judecătorului tuturor cerurilor și pământului. Puteți să vedeți ochii, nasul, gura Lui? Doar întoarceți poza din felul cum au avut-o ei, în această direcție, în felul cum trebuia să fie.

 Puteți s-o vedeți? El este Judecătorul Suprem. Nu există altul decât El, iar aceasta este din nou o identificare perfectă, o dovedire că acest Mesaj este Adevărul. Acesta este Adevărul. El este adevărat, și Îl face nu a treia Persoană, ci singura Persoană!”

Când fratele Branham a fost instruit să ia fotografia și s-o întoarcă spre dreapta, el știa că era o piramidă formată de îngeri, știa că fusese prins în constelația Îngerilor și că era un Nor supranatural, dar când i s-a spus s-o întoarcă, a recunoscut că Acela era Hristos, iar într-un loc chiar a spus: „Acolo sus este Domnul nostru”. El L-a văzut pe Hristos venind ca Cel cu perucă albă, ca Judecător suprem al tuturor cerurilor și pământului, ca Divinitatea supremă, și a spus că aceasta este o altă identificare perfectă, o dovadă că acest Mesaj este Adevărul. De ce? Pentru că atunci când Îl vedem venind de data aceasta, Îl vedem venind ca Judecător. Aceasta este o dovadă că acest Mesaj este Adevărat. Deci, de ce este o dovadă că Mesajul este Adevărat? Pentru că dacă a luat Cartea și a descoperit Pecețile, El nu vine ca Preot, ci acum vine ca Judecător, iar când fratele Branham L-a văzut ca fiind Cel cu peruca albă, aceasta este o dovadă că Mesajul pe care l-a predicat este adevărul, pentru că Pecețile sunt deschise. 

„El este Judecătorul Suprem. Nu există altul decât El, iar aceasta este din nou o identificare perfectă, o dovedire că acest Mesaj este Adevărul. Acesta este Adevărul. El este adevărat, și Îl face nu a treia Persoană, ci singura Persoană!” Slavă lui Dumnezeu!

Tot în mesajul Este răsăritul Soarelui, fratele Branham a spus:

„Cei șapte Îngeri au reprezentat cele șapte Biserici încheiate și noi nici nu am putut să-L vedem. Dar ei au văzut, ei au făcut poza, nu noi. Și acolo este El, Judecătorul Suprem stă acolo arătând că El este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Ce identificare! Puterea învierii a făcut-o.”

 Este foarte important că fratele Branham L-a văzut. Și noi toți am putut să-L vedem ca Cel cu peruca albă.

Noi vedem că în ziua Domnului, Ioan era în Duhul, adică la venirea Domnului, iar când a auzit un Glas, s-a întors să vadă Glasul care-i vorbea. Și ce a văzut? Șapte sfeșnice de aur, care reprezintă cele șapte epoci ale Bisericii, pe Unul ca Fiul omului în mijloc, în chipul unui Judecător. Deci, Judecătorul este în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, în mijlocul Miresei.

Este ceva foarte important care s-a întâmplat într-o tranziție de dispensații, iar fratele Branham a vorbit despre aceasta în anul 1961, în mesajul Apocalipsa, capitolul patru, partea a treia. Eu vreau să repetăm unele lucruri prin care am trecut înainte, dar suntem cu toții pe aceeași pagină astfel încât să putem merge înainte împreună.

Fratele Branham a intrat în aceasta în mesajul Apocalipsa capitolul patru, din anul 1961. El a predicat aceasta după ce a terminat cu Epocile Bisericilor și înainte de a merge la descoperirea celor șapte Peceți. Astfel, în Apocalipsa capitolul patru, el ne-a dus înapoi la Levitic 16, Ziua ispășirii și la lucrarea făcută de marele preot în Ziua ispășirii, și ne-a arătat că în Ziua ispășirii, care era o singură zi din tot anul, marele preot mergea singur în Sfânta Sfintelor și mai întâi oferea sânge pentru el și pentru casa lui, astfel încât să fie acceptat de Dumnezeu. Apoi, lua sângele jertfei și reprezenta întreaga națiune Israel, făcând o ceremonie prin care aducea ispășire și acoperire pentru tot poporul Israel, pentru tot poporul lui Dumnezeu. Când făcea acest lucru, el lua acel sânge și mergea în spatele altarului, în spatele Tronului, a scaunului de îndurare, a Chivotului lui Dumnezeu, iar acolo se întorcea spre Est și stropea de șapte ori spre capacul ispășirii şi înaintea capacului ispășirii.

Fratele Branham a spus în acest mesaj, Apocalipsa capitolul patru:

„Nu uitați cuvântul acela „spre Răsărit.” De unde va veni Isus? Din Răsărit, pe un nor de slavă. De unde răsare soarele? Din Est.” Și fratele Branham continuă să arate înapoi spre Est.

„Oh, nu este minunat? „De șapte ori spre Răsărit.” Ce este aceasta? Cele șapte epoci ale bisericii vor fi acoperite cu Sânge.”

El arată că noi avem un Mare Preot care a mers în ceruri, așa cum a spus Pavel, și stă acolo făcând o Ispășire, o mijlocire pentru păcatele omului. Ce face El? Ispășire pentru păcatele noastre. Fratele Branham ne-a arătat că aceasta făcea marele preot în Ziua ispășirii; el trebuia să meargă în spatele altarului. De ce? Fratele Branham a spus în Peceți că Ioan a privit peste tot cerul dar nu L-a văzut pe Omul care putea să ia Cartea, el nu a văzut Mielul, și atunci a început să plângă. Dar unul dintre bătrâni i-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele șapte peceți ale ei.” Când s-a întors, din mijlocul tronului a venit un Miel pe care nu-L văzuse. Fratele Branham a spus: „Unde era El? El era în spatele Tronului.” 

Deci, când Ioan a intrat în Apocalipsa capitolul cinci, un înger a strigat cu glas tare: „Cine este vrednic?” Atunci Ioan s-a uitat peste tot, dar nu a văzut acest Miel junghiat, nu L-a văzut pe Domnul. Unde era El? Fratele Branham a spus că El S-a întors în veșnicie, El S-a întors acolo. El a folosit acest limbaj prin Peceți: „El S-a întors în spatele Tronului.” Ce a făcut în spatele Tronului? A mijlocit pentru cele șapte epoci ale Bisericii. Aceasta este ceea ce a făcut El în spatele Tronului, pentru că acela este locul unde mergea marele preot, iar când termina de stropit cele șapte dungi, ieșea în fața Tronului și stropea în fața lui de șapte ori, de parcă ar rupe șapte Peceți înaintea Tronului Dumnezeului Atotputernic.

Noi știm că de-a lungul epocilor bisericii, El este în slujba preoțească, dar fratele Branham a spus: „Aici, în Apocalipsa 1, în ziua Domnului, noi Îl vedem pe El în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, ca un Judecător.” Apoi, când fratele Branham a predicat cele șapte Peceți, știm că Mielul era singurul care putea lua Cartea. Deci, Mielul a trebuit să ia Cartea, iar când a luat Cartea, Îl vedem venind ca Cel cu peruca albă, ca Judecător, ceea ce ne plasează în timp în dispensația noastră. Și vreau să mergem să privim la această zi a ispășirii din Evrei 9.6:

„Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului.

Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși şi pentru păcatele din neștiință ale norodului.”

Lucrul acesta este cu adevărat important pentru că Pavel ne oferă informații cu privire la acest sacrificiu, la această sărbătoare a Ispășirii și la lucrarea de mediere a marelui preot care făcea ispășire pentru păcatele din neștiință ale oamenilor. Acest lucru este foarte important pentru că este vorba de un păcat săvârșit din ignoranță și necugetare.

În mila Sa, când Dumnezeu i-a poruncit lui Israel să țină sărbătorile, le-a dat o sărbătoare în care marele preot putea face ispășire pentru a acoperi păcatele din neștiință și necugetare ale poporului. Nu pentru ceea ce au făcut intenționat, nici măcar pentru ceea ce au știut că este greșit, ci pentru greșelile despre care nici măcar nu au știut că le-au săvârșit. Dumnezeu avea să acopere acele păcate prin mijlocirea unui mare preot. În ordine.

Acest lucru devine incredibil de important când intri în epocile Bisericii, pentru că epocile Bisericii au fost orbite față de descoperirea deplină a lui Dumnezeu și nu au avut Cuvântul complet. Luther a fumat, a băut și a fost de acord cu persecutarea evreilor. Corect? John Wesley a ordinat femei predicatoare. Luther și Wesley au avut idei trinitare și alte lucruri care sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu și cufundate în necredință, dar Luther a fost un om al lui Dumnezeu; Wesley a fost un om al lui Dumnezeu; oamenii din trezirea penticostală erau oameni ai lui Dumnezeu, erau copiii lui Dumnezeu, aleșii lui Dumnezeu, Mireasa lui Dumnezeu.

Cum au putut să facă botezuri trinitare și să fie aleșii lui Dumnezeu? Cum au putut să ordineze femei predicatoare și să fie aleșii lui Dumnezeu? Cum au putut să fumeze, să bea, să înjure și să-i condamne pe evrei, și totuși să fie slujitorii lui Dumnezeu? Pentru că era întuneric din cauza căderii bisericii, erau în procesul restaurării bisericii, erau într-o stare în care biserica fusese hibridată din cauză că pierduseră Cuvântul, iar Dumnezeu urma să restaureze Cuvântul. În mila Sa, în dragostea Lui pentru poporul Său, Dumnezeu a însărcinat un Mare Preot să facă ispășire pentru ei, stropind de șapte ori cu Sânge pentru a face ispășire de-a lungul celor șapte epoci ale Bisericii.

Este foarte important să înțelegeți că aceasta este marea dragoste a lui Dumnezeu pentru poporul Său. Astfel, El a acoperit păcatele făcute din neștiință, pentru că Cuvântul complet nu a fost disponibil pentru Luther.

 Când te întorci la Israel, sărbătoarea ispășirii nu era singura jertfă adusă, țapul jertfit cu ocazia aceea nu era singura jertfă, ci erau jertfe care se aduceau zilnic pe altarul din cort. Erau jertfe de împăcare, jertfe pentru fărădelege, jertfe pentru păcat, jertfe pentru nelegiuirile și încălcările de Lege; ei aduceau în mod constant jertfe Domnului, conform poruncii Legii, așa cum cerea Legea. Dacă cineva nu asculta de Cuvânt și greșea, era obligat să ia un animal, să meargă la preot și să aducă o jertfă pentru ispășirea păcatelor. Deci, închinătorul nu trebuia să aștepte Ziua ispășirii, nu! Dacă știa că a greșit, el era obligat să aducă o jertfă pentru păcat, pentru nelegiuire, trebuia să aducă o jertfă pentru păcatele sale, trebuia să-și mărturisească păcatele și să se pocăiască pentru ele. Nu putea s-o lase doar marelui preot ca să aibă grijă de ea în ziua ispășirii. Marele preot intra acolo numai pentru lucrurile despre care nu i-a fost descoperit că au fost greșite, pentru lucrurile care erau în întuneric pentru mintea lui, nu le-a înțeles și nu le-a cunoscut. În mila Sa, Dumnezeu acoperea aceasta pentru că el nu știa, dar dacă acel închinător știa că i se cere să se pocăiască de acel păcat și să aducă o jertfă, și nu o făcea, acel lucru nu era acoperit.

De aceea, pe vremea lui Luther ți se cerea să ajungi la cunoașterea neprihănirii, ți se cerea să accepți acel Cuvânt și să te predai în totul Lui. Isus nu era acolo ca să mijlocească, să-ți acopere păcatul pentru că ai refuzat un Cuvânt pe care El L-a descoperit, pentru că a respinge un Adevăr descoperit înseamnă să-L respingi pe Hristos. Deci, El nu a fost acolo mijlocind ca să-ți acopere păcatele de respingere a Cuvântului descoperit, ci a fost acolo să facă acoperire pentru ceea ce nu era încă descoperit. Luther nu a trăit o viață sfințită, dar nu era epoca sfințirii, aceasta nu era încă descoperită poporului lui Dumnezeu din acel timp, ci urma să vină în dispensația lui Wesley.

Așadar, Hristos a mijlocit pentru a acoperi lipsa se sfințire a lui Luther. Când Dumnezeu descoperă Adevărul pe care Îl cere, El cere pocăință și supunere față de acel Cuvânt. Este harul Lui să descopere ceva din Mintea Lui, voia Lui, când aduce o descoperire prin intermediul unui mesager, printr-un profet. Acesta este harul lui Dumnezeu, să cunoaștem voia și dorința Lui, iar poporul Lui vrea să cunoască voia lui Dumnezeu. Pentru ei este o plăcere să asculte de Domnul, este o plăcere să se pocăiască și să se alinieze cu Cuvântul. Astfel, Israel nu a fost liber… dacă a călcat cu voia și cu bună știință împotriva lui Dumnezeu și a refuzat să aducă jertfa cerută spunând că marele preot va face aceasta în ziua ispășirii, acesta nu acoperea acel păcat, ci doar păcatele făcute din necunoștință. Acesta este felul în care Dumnezeu putea cere respectarea Cuvântului Său în fiecare epocă a bisericii. Cred că suntem cu toții de aceeași părere în privința aceasta.

Așadar, Cel cu perucă albă este prezent.

Câți cred că Cel cu perucă albă este prezent? În mesajul Viziunea din Patmos, fratele Branham spune:

„Acum să-L privim puțin mai departe, în timp ce luăm restul versetului 13: „Şi în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.”

Aici este o dovadă și mai mare că această învățătură este corectă, că este chiar în ziua Domnului. L-ați observat? În această perioadă, El nu a fost Preot și nu a fost nici Împărat, ci a fost Judecător.”

Acest lucru este uimitor! Isus Hristos este întotdeauna Profet, Preot și Împărat. Corect? El este întotdeauna Profet, Preot și Împărat, dar are perioade și lucrări, iar aici, fratele Branham spune că în această perioadă El nu este Preot și nici Împărat, pentru că noi nu suntem încă pregătiți pentru Mileniu. Noi nu suntem sub medierea din epocile bisericilor și nu suntem încă pregătiți pentru așezarea tronului lui David. Dar între aceste două perioade, între preoție și împărăție, există o perioadă, iar aceasta este perioada Judecătorului. Aceasta spune el aici: „În această perioadă, El nu a fost Preot și nu a fost nici Împărat, ci a fost Judecător.” Vreau să spun că nu există niciun moment în care El nu este Preot, nu există niciun moment când El nu este Judecător, nu există niciun moment în care El nu este Profet și nu există niciun moment în care El nu este Împărat. El este încă Împărat când este Preot și este Împărat când este Judecător, dar fratele Branham vorbește despre perioadele pe care le arată și spune că noi suntem între mediere și așezarea Împărăției pe pământ.

„Observați, când preotul, marele preot mergea în sanctuar, când mergea înăuntru să slujească, el se lega în jurul taliei. Faptul că-și lega brâul în jurul taliei însemna că slujește; el nu-l lega niciodată peste umăr. Dar aici, El vine afară cu brâul legat părții de sus, cu un brâu peste umăr, încins în jurul pieptului, a inimii, încins sus cu un brâu de aur. Cine este acesta? Un avocat, un judecător. Judecătorul încins sus, peste umăr, cu brâul Lui, nu jos, ca un preot. Vedeți, aceasta arată că acum El era în slujba Sa de Preot. Ioan a mers tot drumul până în ziua Domnului și L-a văzut venind ca Judecător.”

Aș vrea să mai citesc un citat din mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită:

„Înțelegeți ce vreau să spun? El a început să dea Viață Trupului, (Cine?) Cel ce ne-a răscumpărat. Lucrarea de mijlocire este gata, El Își aduce Viața în Trup…” Ce înseamnă aceasta? „El Își aduce Viața în Trup.” Care Trup? Trupul Miresei Sale.

„Lucrarea de mijlocire este gata, El Își aduce Viața în Trup într-o dovadă pentru Răpire.”

În mesajul, Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham arată unde ne aflăm în dispensație. Lucrarea de Mijlocitor este încheiată, Mielul a luat Cartea, Epocile bisericii s-au terminat, iar acum vine să Se unească cu Mireasa Sa și dă Semnul în cer, semnul perucii albe, ca Judecător, care arată în ce dispensație suntem acum; că aceasta este perioada Judecătorului.

Așadar, noi știm toate aceste lucruri, și ele sunt atât de importante încât fratele Branham și-a petrecut timp explicându-le ca să le înțelegem, iar acum ne dăm seama că există o frică, o teamă în a spune că lucrarea de Mijlocitor este încheiată și că acum El nu mai este în slujba de Mare Preot, ci este Judecător. Frica este că după acel moment nu va mai exista nicio speranță pentru nimeni. Corect? Ați auzit vreodată ceva de felul acesta? Că după acel moment nu mai există nicio speranță pentru nimeni? Vreau să spun doar că este o schimbare de dispensație, dar Dumnezeu nu Și-a lăsat niciodată poporul fără milă. El este un Dumnezeu milostiv și îndurarea Lui se înnoiește în fiecare dimineață; El nu-Și va lăsa poporul Său, alesul Său fără milă; El nu Și-a lăsat niciodată, niciun moment poporul fără mila Sa. El este un Dumnezeu milostiv, iar acum vine ca Judecător pentru că aceasta este dispensația, și El este în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur sau în mijlocul Miresei.

În continuare aș vrea să plecăm într-o călătorie, în călătoria pe care am făcut-o luni dimineața când mintea mi s-a schimbat în rugăciune și am realizat că cel mai mare lucru care i s-a întâmplat vreodată Miresei lui Isus Hristos este că El a venit în mijlocul ei ca Judecător. Aceasta arată că zilele neștiinței, ale ignoranței, au trecut, descoperirea parțială a trecut, și El nu mai trebuie să stea și să mijlocească așa cum a făcut în epocile bisericii, pentru că la deschiderea Peceților, El a dezvelit Taina care se afla în partea din spate a Minții Sale; El legase deja capetele libere și I-a dat Miresei Sale descoperirea întregii Cărți, iar acum nu mai trebuie să stea în spate și să mijlocească, ci ceea ce trebuie să facă este să vină printre Ea ca Judecător, dar nu ca Judecător pentru condamnare, ci ca Judecător pentru desăvârșire. Isus Hristos nu a venit în mijlocul Miresei Sale ca Judecător ca s-o condamne și s-o alunge, nu a venit să găsească greșeli și să folosească fiecare greșeală a Ei ca scuză pentru a o îndepărta, ci El a venit să Se unească cu Ea, nu s-o lase deoparte; a venit să fie una cu Ea, nu s-o alunge; a venit la judecată cu măsura deplină a Cuvântului, ca să poată începe să judece după Cuvânt pentru a-Și face Mireasa desăvârșită, într-o condiție de Răpire prin Cuvântul care a fost eliberat în această zi.

Astfel, cel mai mare lucru care i s-a întâmplat vreodată Miresei lui Isus Hristos, este că El a venit în mijlocul Ei ca Judecător. Este mila Lui, este harul Lui, este dragostea Lui pentru Mireasa Sa. Tuturor le este atât de frică de Judecător, dar dacă Judecătorul este Soțul tău, ție nu ți-e frică de Judecător. Tu nu ai de ce să te temi. Dacă Soțul tău este Judecătorul, tu nu te temi de El. Amin? Laudă lui Dumnezeu! Dacă Soțul tău este Judecătorul, nu ar trebui să te temi de o cădere accidentală într-o abatere; nu ar trebui să te temi că vei fi arestat, judecat și aruncat în închisoare. Soțul tău este acolo pentru a se asigura că mergi pe calea cea bună. El este Judecătorul care cunoaște Legea și este acolo ca să te ajute să nu te încurci. Amin.

Deci, noi spunem: „Judecător” și oamenii încep să se închidă, dar cred că această Mireasă nu ar trebui să se închidă când spunem „Judecător”, sau „judecată”, ci cred că Mireasa ar trebui să se deschidă și să spună: „O, Doamne, mulțumesc că aici este Cineva care știe felul corect. Printre noi există Cineva care știe care este felul absolut corect și poate să-l descopere și să ne dea șansa să ne aliniem corect.

Așadar, dacă El ar fi rămas ca Mare Preot, aceasta ne-ar arăta că o parte a Cuvântului nu a fost încă descoperită sau deschisă, iar atunci am aștepta, ca restul lumii, ziua în care se va deschide. Dar când a trecut de la Mare Preot la Judecător, El a arătat că nu a mai rămas nimic nedescoperit sau indisponibil pentru aleșii lui Dumnezeu, ci acum totul este disponibil pentru copiii lui Dumnezeu. De aceea, vă spun că atunci când vedeți acel semn, acel Nor, este cel mai mare lucru care i s-a întâmplat vreodată Miresei lui Isus Hristos.

Să ne întoarcem împreună la 1 Petru 4.17-18:

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

Şi, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”

 Voi puteți să vă uitați la această Scriptură și să tremurați sau puteți să vă uitați la ea și să vă bucurați, pentru că judecata începe de la casa lui Dumnezeu; și dacă sunt în casa lui Dumnezeu și cel neprihănit scapă cu greu, aceasta arată că numai Judecata și prezența Judecătorului ne va păzi de înșelăciunea care este în lumea aceasta, ne va păzi de stricăciunea care este în lume. Noi avem nevoie de judecata care începe de la casa lui Dumnezeu, avem nevoie de prezența Judecătorului pentru a ne alinia la Cuvânt. Înșelăciunea este atât de mare, perversiunea este atât de îngrozitoare încât trebuie să-L avem pe Cel cu peruca albă printre noi sau nu vom reuși. Dacă cei neprihăniți scapă cu greu, ce ziceți de păcătoși și de restul lumii?

Ascultați, prieteni! Vom reuși cu greu și vom reuși pentru că este prezent Judecătorul. Aceasta este singura opțiune pe care o avem. Singura cale este că Cel care este Cuvântul, Cel care a scris Cuvântul, Cel care a restaurat Cuvântul, Cel care dezvăluie Cuvântul este prezent în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur pentru a ține Mireasa în Cuvânt. Aceasta este singura noastră nădejde, este o binecuvântare pentru noi, este îndurare pentru noi, este harul Lui, este dragostea Lui. Dragostea Lui este să ne judece zilnic; dragostea Lui este să ne judece după Cuvânt, să ne judece după Mesaj, să ne judece prin predicarea Mesajului. Dragostea Lui pentru noi este să ne judece pentru că chiar și cei drepți abia sunt salvați. Cum am putea reuși fără prezența Judecătorului? Este o zi atât de rea și de înșelătoare! 

În mesajul Acuzația, fratele Branham a spus:

„Vreau s-o folosesc mai mult ca și cum ar fi o sală de judecată… La urma urmei, amvonul și biserica este o sală de judecată. Biblia spune că este un scaun de judecată, care trebuie să înceapă de la casa Domnului. Acesta este ca tronul, juriul, martorii și așa mai departe.”

Așadar, când fratele Branham a predicat Acuzația, a început și asemene biserica cu o sală de judecată. Înseamnă că în fiecare duminică și miercuri, Curtea este în sesiune, iar Judecătorul este prezent aici pentru a judeca.

În mesajul Putere desăvârșită prin slăbiciune desăvârșită din anul 1961, fratele Branham a spus:

„Sunt unele lucruri mărunte pe care le facem. Și pentru aceasta venim la adunare, ca să vedem unde greșim și cum ne putem îndrepta.”

Ascultați! De multe ori, acesta este motivul pentru care oamenii părăsesc o biserică și caută alta, sau de aceea lumea începe să devină atractivă și distractivă, pentru că oamenii nu vor să-și audă greșelile. De aceea biserica nominală a devenit atât de pasivă și de temătoare să strige împotriva păcatului, pentru că oamenii nu vor să-și audă greșelile. În ce mă privește, eu spun: Doamne, ajută-mă pentru că nu pot să mă ajut singur.

„Și pentru aceasta venim la adunare, ca să vedem unde greșim și cum ne putem îndrepta. Dacă venim la biserică cu un alt scop decât acesta, mă tem că nu ne vom alege cu prea mult. Noi trebuie să venim ca să vedem care sunt slăbiciunile noastre, să vedem cât de neînsemnați suntem noi și să ne punem încrederea în Cineva care este Puternic.” Amin.

Este atât de bine că Judecătorul vine pe tron, pe scaunul de judecată și începe să ne judece după Cuvânt, iar Cuvântul începe să ne arate punctele din viața noastră în care avem atitudini greșite, egoism, motive greșite, dorințe greșite, înțelegere greșită, o relație greșită cu oamenii sau orice altceva; ne arată că acționăm greșit ca soț, ca soție, ca mamă, ca tată, ca și credincios, ne dezvăluie păcatul ascuns, gândurile ascunse, iar când Judecătorul începe să facă acest lucru,  putem să plecăm și să spunem: „Știi, întotdeauna este condamnare, condamnare și condamnare.” Atunci poți pleca simțindu-te condamnat sau poți pleca simțindu-te eliberat și să spui: „Aici este un Om care poate aprinde lumina. Aici este Cineva care poate să-mi arate că am avut o atitudine greșită, un duh greșit, că am fost influențat de un gând greșit sau de un canal greșit. Slavă Domnului că acum sunt conștient de aceasta. Dacă nu aș fi conștient de aceasta și aș fi continuat cu acea influență spirituală greșită, cu acel gând greșit, cu atitudinea greșită, cu amărăciunea închisă în inima mea, aș fi mers contrar Cuvântului. Dacă nu ar fi fost nimeni să-mi arate calea? Dacă nu ar fi fost nimeni să-mi arate ce spune Cuvântul? Dacă nu era Judecătorul aici?”

De aceea era acolo, de aceea era acolo în spate și făcea lucrarea de mijlocire, pentru că erau atât de multe lucruri din Cuvântul lui Dumnezeu, pecetluite și ascunse de copiii lui Dumnezeu. Dar în această zi, El este aici ca să deschidă Cartea și să ni le arate pe toate.

Vedeți, Mesajul nu a venit ca să ne dea înțelegere intelectuală, Mesajul nu a venit ca să ne ofere ceva tentant intelectual despre care să vorbim, ci Mesajul a venit pentru a ne aduce în imaginea perfectă a Miresei lui Isus Hristos. De aceea a venit acest Mesaj. El a venit să ne dea credința de răpire pentru a ne pune în starea potrivită, a venit să ne pună în poziția noastră, ca să fim în starea potrivită pentru acea poziție. De aceea viața profetului a fost atât de expusă pentru noi, pentru că viața aceea a devenit o expunere a lui Dumnezeu care lucra cu o sămânță aleasă.

L-am văzut ajungând la maturitate, L-am văzut pe Dumnezeu cum s-a ocupat de el, L-am văzut pe Dumnezeu judecându-l și arătându-i păcatul. Amintiți-vă când s-a dus să se roage pentru un micuț, după ce l-a mințit pe avocat și a pus-o și pe soția sa să mintă și să spună că este afară. Atunci a venit cineva să se roage pentru copilul lui, iar când s-a dus la hotel să se roage pentru el, înainte de a-și pune mâinile peste copil, Dumnezeu i-a vorbit și i-a spus: „Cum poți să-ți pui mâinile și să te rogi pentru copil când ai mințit? ” Fratele Branham s-a oprit imediat și i-a spus omului: „Îmi pare rău, dar nu pot să mă rog pentru copilul tău pentru că trebuie să îndrept ceva.”

S-a dus la avocat și a îndreptat lucrurile, apoi s-a dus la soția sa, după care a plecat și s-a rugat toată ziua lui Dumnezeu, s-a pocăit și a îndreptat lucrul acela. Când totul a fost bine, s-a întors, s-a rugat pentru copil și Dumnezeu l-a vindecat.

Ascultați, nu ura și disprețul lui Dumnezeu pentru fratele Branham au fost cele care i-au expus păcatul; aceasta a fost dragostea Lui pentru el. Acesta a fost Dumnezeu care l-a ținut pe canalul corect, pe linia corectă, nepermițându-i unui fiu al lui Dumnezeu să meargă în buruieni și să creeze ravagii, distrugere și confuzie. Aceasta era dragostea lui Dumnezeu și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ea.

Când fratele Branham a venit la mesajul A sta în spărtură… Știți că el a vrut să plece în Alaska să fie ghid și toate acestea, dar Dumnezeu l-a oprit, l-a corectat, l-a pedepsit și l-a întors, iar eu spun: Mulțumesc lui Dumnezeu!  Aceasta a fost dragostea lui Dumnezeu pentru om. Nu a fost ura lui Dumnezeu, nu a fost disprețul lui Dumnezeu, nu a fost mânia lui Dumnezeu, ci a fost dragostea lui Dumnezeu. A fost prezența Judecătorului care a putut să-i spună: „Tu mergi pe o cale greșită, iar dacă faci aceasta, iată unde se va termina viața ta.” Aceasta a fost dragostea lui Dumnezeu, iar profetul lui Dumnezeu a fost recunoscător pentru aceasta.

Să mergem împreună la 1Corinteni 11.31:

„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați.”

Aceasta este metoda perfectă. Câți dintre voi credeți că aceasta este metoda perfectă? Atunci judecă-te pe tine însuți, citește Cuvântul, deschide-ți inima lui Dumnezeu, spune-I: „Sunt greșit, fă-mă corect”, și laudă-L pe Dumnezeu. Să citim mai departe:

„Dar când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim osândiți odată cu lumea.” (v. 32).

Când nu reușim să ne judecăm noi, ne va judeca El. Dar când ne judecă, ne pedepsește și ne bate, și nu o face pentru că este supărat pe noi, pentru că nu ne place, pentru că vrea să ne simțim condamnați sau pedepsiți, ci o face ca să nu fim condamnați odată cu lumea. Harul Său Îl face să ne judece; dragostea Lui aduce judecata, marea Sa dragoste pentru cei aleși; dragostea și compasiunea Lui copleșitoare Îl face să judece păcatul când îl găsește în alesul Lui. Trebuie s-o facă pentru a ne mântui; trebuie s-o facă pentru a ne salva de noi înșine. El trebuie s-o facă pentru a ne salva de la condamnarea lumii, de aceea, în dragostea Lui, El ne va expune păcatul, ne va judeca și ne va pedepsi ca să nu fim pierduți împreună cu lumea.

Așadar, când fratele Branham a spus că judecata trebuie să înceapă de la Casa lui Dumnezeu, acest lucru nu trebuie să ne sperie și să nu mai venim la biserică. Dacă Cuvântul este predicat în așa fel încât să fii bătut și forțat să te conformezi, dacă te face să te simți condamnat, aruncat și rău, aceasta nu este natura lui Dumnezeu, aceasta nu vine de la El, deoarece chiar și atunci când spune ceva dur, Dumnezeu o spune în dragoste. Nu o face pentru condamnare, El nu este așa, știți, El nu te pedepsește cu cuvinte, Dumnezeu nu te pedepsește cu cuvinte. Dumnezeu folosește cuvinte potrivite pentru a-ți deschide ochii cu privire la starea ta, ca să te pocăiești astfel încât să nu fii pierdut împreună cu lumea. El o poate spune cu blândețe sau o poate spune aspru; El trebuie s-o spună, dar voi trebuie să înțelegeți că întregul Lui scop este dragostea. De aceea, dacă este adus în afara dragostei, nu are natura potrivită.

 Chiar și atunci când ne pedepsim copiii, o facem din pricina marii iubiri pe care o avem pentru ei. Niciodată nu ar trebui s-o facem pentru că suntem supărați pe ei sau pentru că nu îi putem suporta și vrem să-i facem să sufere puțin. Dacă pedeapsa este din astfel de motive, aceasta nu este natura lui Dumnezeu. De aceea, acest fel de pedeapsă este întotdeauna periculos și dăunător pentru un copil. Dar pedeapsa care se aplică în dragoste, indiferent cât este de fermă sau de dureroasă pentru cel care o primește, nu provoacă niciodată daune inimii lui, ci aduce întotdeauna eliberare de păcat, îl aduce înapoi într-o stare în care poate iubi mai mult. Acesta este scopul pedepsei potrivite.

Dumnezeu a avut bărbați pe care i-a pedepsit, și noi, ca părinți, trebuie să avem pedepse, dar totul trebuie să fie în conformitate cu pedeapsa lui Dumnezeu. Judecata noastră pentru copiii noștri și pedeapsa pe care le-o aplicăm, trebuie să fie corectă și în conformitate cu felul în care procedează Dumnezeu, pentru că altfel o facem greșit.

Așadar, scopul lui Dumnezeu este dragostea; motivația lui Dumnezeu este dragostea. Puterea din spatele judecății Lui pentru aleșii Săi, puterea din spatele pedepsei Lui, este dragostea, astfel încât să nu ne pierdem, pentru că El nu Îl va pierde pe niciunul. Noi suntem atât de valoroși și de prețioși pentru El, încât nu ne va permite să mergem pe un drum greșit. Uneori, pedeapsa este dureroasă, uneori judecata este aspră și doare, dar în cele din urmă, întotdeauna aduce roadele pașnice ale pocăinței și ne readuce într-o părtășie mai strânsă cu Dumnezeu. Acesta este întotdeauna scopul Lui.

Acum aș vrea să privim Ieremia 17.9:

„Inima este nespus de înșelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?”

Am pus această Scriptură aici, pentru că meditând la ea cred că acesta este adevărul. Acest lucru este adevărat cu privire la inima mea și este adevărat cu privire la inima voastră. Dacă nu recunoașteți această Scriptură ca fiind adevărată, cădeți în cea mai rea capcană a auto-înșelăciunii. Noi toți trebuie să recunoaștem că acesta este adevărul. „Inima este nespus de înșelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?”

Prieteni, de foarte multe ori noi nu putem discerne cu exactitate pentru că suntem înșelați de propria noastră umanitate, de emoțiile din propria noastră inimă carnală și credem că avem motivele corecte. Ascultați, când fratele Branham a hotărât să plece pe autostrada din Alaska, în nordul Columbiei Britanice, a găsit scuze religioase pentru aceasta. A spus că merge acolo sus pentru că este un profet al lui Dumnezeu și profeții lui Dumnezeu nu se amestecă cu oameni, ci merg în pustiu. Dumnezeu le dă un mesaj, iar atunci vin afară, aduc mesajul lor și merg înapoi. Astfel, dintr-o dată se înșela singur; aceasta era propria lui inimă înșelătoare care venea cu acel plan, iar în planul său folosea tipuri biblice; folosea Biblia, folosea noțiuni biblice pentru a-și motiva propriile acțiuni. Ascultați! Tu nici măcar nu ești sigur că ai Biblia; nici măcar nu ești ferit de acest fel de auto-amăgire dacă ții o Biblie în mână. Dacă citești Biblia sau Mesajul, nu ești în siguranță de auto-înșelăciune, pentru că un om, inima lui este disperat de rea.

De aceea, cel mai mare privilegiu pe care l-am putea avea vreodată este să-L avem pe Cel cu peruca albă printre noi, să avem un Judecător care cunoaște acea inimă, cunoaște Cuvântul, ne poate dezvălui Cuvântul, aduce soluția problemei, expune ce se întâmplă și aduce Cuvântul asupra subiectului. Acesta este cel mai minunat lucru pe care l-am putea experimenta. Noi nu știm cât de binecuvântați suntem și cât de privilegiați pentru că dreptul Judecător al întregului cer și al pământului, Judecătorul suprem este aici, Cel cu peruca albă este aici; Cartea a fost deschisă, Cuvântul este prezent și există un Dumnezeu iubitor care vrea să Se căsătorească cu tine. Dar căsătorindu-Se cu tine, trebuie să te țină în starea potrivită, astfel încât să poată rămâne căsătorit cu tine și să te scoată de aici. Și El te va ține drept cu orice preț. Ce privilegiu să-L avem pe Judecător în mijlocul nostru! Cum ar trebui să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru judecată! Judecata nu este înfricoșătoare, judecata este minunată.

Ați văzut vreodată un copil care a fost atât de iubit de părinții lui încât nu l-au judecat niciodată, nu l-au bătut și nu l-au pedepsit niciodată? Biblia spune că acel părinte nu-l iubește pe acel copil. Așa spune Biblia. Dacă cineva cruță copilul de mustrare și de pedeapsă, aceasta nu este o dovadă de dragoste, ci de ură. Dumnezeu nu-Și cruță aleșii de pedeapsă, nu pentru că îi urăște, ci pentru că îi iubește.

Ați fost vreodată la un magazin alimentar și ați văzut un copil care nu a fost pedepsit niciodată? Acel părinte nu-și iubește copilul pentru că în cele patruzeci și cinci de minute sau o oră cât stă în acel magazin pentru a face cumpărături, toți ceilalți oameni din acel magazin îl vor urî pe acel copil. Este adevărat? Ați fost vreodată într-un restaurant? Mama și tata vin cu doi sau trei copii mici, dar sunt atât de preocupați de rețelele de socializare sau la orice se uită ei, și unul are un telefon în partea aceasta și celălalt are telefonul în partea cealaltă, iar copiii se urcă pe masă și dau jos solnița, aruncă de pe masă lucruri pe podea și fac mizerie peste tot încât chelnerița nu știe ce să mai facă, iar mama și tata nu fac nimic în privința aceasta. Toți cei prezenți în acel restaurant urăsc acei copii. Eu i-am spus de multe ori soției mele: „Cred că ar fi potrivită chiar acum o aplicare a unei pedepse corespunzătoare, pentru că aș ajuta, mi-aș oferi serviciile.” Mă întreb dacă tocmai i-am făcut o sugestie mamei. „Crezi că aș putea să demonstrez?” Aceasta nu este dragoste, pentru că acel copil nu va avea niciodată o perspectivă corectă în viață, nu va avea o autodisciplină, nu va avea capacitatea de a-și gestiona propriile emoții și pasiuni. Nu va fi niciodată în poziția corectă pentru că nu a avut părinți care să-l iubească corect și să aplice corect Cuvântul și natura lui Dumnezeu, ca să crească sănătos, fiind stabilit pentru a fi sigur, pentru a avea limite, pentru a ști că este iubit.

Dumnezeu nu vă va face aceasta. Inima este disperat de rea, de aceea trebuie să ne formăm copilul și de aceea ne formează Dumnezeu. De aceea este prezent Judecătorul, ca să ne judece.

„Inima este nespus de înșelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?

Eu, Domnul, cercetez inima şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.” (V. 10).

Inima este disperat de înșelătoare și de rea. Cine poate s-o cunoască? Domnul o cunoaște; Domnul o cercetează; Domnul o dovedește.

1 Cronici 28.9. Aici, David vorbește cu fiul său Solomon și îi spune:

„Şi tu, fiule Solomon, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău şi slujește-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile.”

Tu nu poți să-ți cunoști propria inimă, și propria ta inimă te va înșela, de aceea ai nevoie de Domnul care cercetează toate inimile, ca să-ți cerceteze inima și să-ți arate unde greșești. Noi trebuie să-L avem pe Cel care poate discerne inimile ca să ne expună greșelile, astfel încât să putem fi îndreptățiți. Altfel, vom continua să mergem în auto-amăgire, fără să știm vreodată că suntem înșelați, fără să știm vreodată că suntem în afara Cuvântului și vom continua să mergem așa. Dacă nu ar fi fost un Dumnezeu care cercetează inimile și are un Cuvânt care este deschis și pe care Îl poate dezvălui în această zi, ca să ne scape din acea stare, noi am fi continuat să mergem așa și am fi pierit odată cu lumea.

Acum pot spune: Mulțumesc lui Dumnezeu pentru Cel cu peruca albă! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru Judecătorul din mijlocul nostru! Fie ca El să fie întotdeauna liber să judece; fie ca El să fie întotdeauna liber să-Și exprime dragostea față de noi prin judecata Sa! Fie ca acest loc să fie întotdeauna o casă de judecată. Fie ca acest amvon să fie întotdeauna Tronul judecății. Fie ca El să fie liber să vorbească, să-Și împlinească Cuvântul și să ne judece, să ne îndrepte, să ne pedepsească și să ne facă să ne aliniem cu Cuvântul Său, astfel încât să putem fi ceea ce ne-a chemat El să fim în această generație.

Judecătorul a venit ca să Se asigure că putem merge, Judecătorul a venit pentru că aceasta era singura cale pentru noi. Vă puteți imagina? Era singura speranță. Judecătorul a venit să se asigure că putem merge. Vă puteți imagina o femeie căsătorită cu un judecător? Dar ea este cea mai rea călcătoare a legii din oraș, ea este delapidatoarea, este traficantul de droguri, este aceasta și aceea, dar este căsătorită cu un judecător. Cât este de contrară naturii lui, cât este de greșită! Dacă sunt așa, cum pot să spun că sunt Mireasa lui Isus Hristos? Sunt căsătorită cu Judecătorul dar trăiesc absolut contrar Legilor Lui, încalc Legile Lui și merg contrar lor. Este la fel de patetic, este la fel de jalnic, este la fel de greșit s-o ai pe cea mai rea criminală din oraș căsătorită cu judecătorul, este ceva în neregulă. Judecătorul trebuie să aibă grijă de aceasta, judecătorul ar trebui s-o țină dreaptă, judecătorul ar trebui să țină legea în propria lui casă, și eu spun: Cel cu peruca albă este aici! Judecătorul este aici.

„El este prezent în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, iar eu sunt Mireasa și pot să fac orice vreau pentru că Judecătorul mă va acoperi pentru aceasta.” Este greșit, este greșit din toate punctele de vedere. Aceasta nu se potrivește cu natura lui Dumnezeu, pentru că Mireasa trebuie să fie supusă Judecătorului. Dacă El este Judecătorul, Ea ar trebui să fie purtătoarea Cuvântului Său, iar aceasta ar trebui să fie o bucurie pentru Ea. Am găsit că la aleșii lui Dumnezeu problema nu este ținerea Cuvântului, ei țin Cuvântul și-L iubesc; problema este dezvăluirea păcatului ascuns, motivul greșit care este ascuns adânc, în interior, atitudinea greșită și amărăciunea în care rămân blocați. Aceasta nu înseamnă că copiii lui Dumnezeu nu vor să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Când Îl văd, ei fac sacrificii mari pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dar problema este când sunt în propria lor înșelăciune, ei au amărăciune și nu știu aceasta; când au o atitudine greșită și nu văd aceasta, când merg pe o cale greșită din punct de vedere spiritual și nu știu. Aceasta este trist, este jalnic, dar țineți minte, ceea ce este mai rău este când în mila și îndurarea Sa, Dumnezeu vine, le așază și le expune la scaunul de judecată, iar noi refuzăm să ne supunem sub ceea ce ne-a dat El. Când Dumnezeu ne descoperă, noi plecăm supărați, plecăm furioși pentru că am fost expuși.

Imaginați-vă din nou împreună cu mine, soția judecătorului. El o vede călcând legea, dar nu-i spune niciodată nimic și nu o corectează niciodată; sau dacă îi spune: „Ascultă-mă, dragă, tu nu poți face aceasta pentru că există o lege, în orașul acesta există o hotărâre și nu ai voie să faci aceasta. Încetează să mai faci aceasta.” Dar ea îi răspunde: „Ce drept ai să-mi spui ce să fac? Voi face tot ce vreau și voi continua să fac ceva greșit.” Noi, ca Mireasă a lui Isus Hristos nu putem trăi așa, ci trebuie să spunem: „Dumnezeule, expune-mi păcatul”, iar când Dumnezeu îl dezvăluie, nu contează cât de mult doare sau cât de mult ne afectează personalitatea, cât de adânc a fost înfipt acel lucru în inima noastră și cât de mult nu vrem să-l dăm afară, trebuie să ne deschidem și să spunem: „Doamne, judecă-mă! Doamne, scoate aceasta afară din viața mea. Doamne, recunosc chiar acum că am o atitudine greșită, dar nu mă pot elibera de ea. Vino și eliberează-mă. Recunosc că am amărăciune în inima mea, dar nu știu cum s-o smulg afară, Doamne. Vino Tu și smulge-o afară din mine.”

De câte ori credeți că, dacă strigăm spre Domnul și ne recunoaștem starea, ne recunoaștem problema expusă, ne așezăm în fața Domnului și spunem: „Doamne, aceasta este problema mea. Sunt aspru cu mama, sunt aspru cu tata, sunt aspru față de fratele și sora mea. Acum văd, dar nu am putere să mă eliberez singur. Vino și eliberează-mă Tu.” Ce credeți că va face Judecătorul cerurilor și al pământului? Îți va întoarce spatele și te lasă să pleci așa? Tocmai te-ai recunoscut înaintea Lui, te-ai așezat la picioarele Lui și I-ai spus: „Eliberează-mă, Dumnezeule Atotputernic de problema aceasta!” Tu nu ai ascuns-o, nu ai pus-o înapoi la sfârșitul serviciului și nu ai plecat comportându-te ca și cum totul ar fi bine, ci te-ai deschis și ai spus: „Doamne, am nevoie de ajutorul Tău pentru că greșesc în problema aceasta, greșesc prin atitudinea aceasta, greșesc cu ideea aceasta, greșesc prin conduita aceasta, de aceea, Te rog s-o scoți din mine, Dumnezeule Atotputernic.” Amin! Amin! Amin! Dumnezeu este atât de bun cu noi!

Să mergem la Apocalipsa 3.14:

„Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:

„Ştiu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”

Fratele Branham a spus: „Ce stare jalnică să crezi că totul este bine când nu este!”

 Voi ziceți: „Sunt bogat, m-am îmbogățit şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.”

Să mergem la Apocalipsa 17, unde vom vedea biserica falsă. Apocalipsa 17.3:

„Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea șapte capete şi zece coarne.

Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurățiile curviei ei.

Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.

Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.”

Voi puteți vedea că aceasta este starea acestei mari biserici. Ea este plină de murdăria curviei ei, pentru că este o curvă și este beată de sângele martirilor. Dar dacă mergem la Apocalipsa 18.7, ea se descrie singură. Astfel, în capitolul 17 avem descrierea pe care i-a făcut-o Ioan, iar aici avem propria ei descriere.

„Pe cât s-a slăvit pe sine însăși şi s-a desfătat în risipă, pe atât dați-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi ști ce este tânguirea!”

Ea nu are nici o idee despre propria ei nenorocire; nu are idee cum arată în ochii lui Dumnezeu și crede că este bine. Biserica falsă nu are nimic, dar ea nu crede că este rea. Biserica falsă nu crede că este o curvă, iar denominațiunile nu cred că sunt desfrânate. Ele cred că sunt drepte înaintea lui Dumnezeu, cred că sunt curate, cred că fac totul corect. Dumnezeu le vede starea, dar ei se văd într-o stare diferită. Dumnezeu Și-a adus în această zi Cuvântul ca să le dezvăluie starea, astfel încât să se poată pocăi, astfel încât să nu fim nevoiți să rămânem în această stare. Nimeni de pe acest pământ nu trebuie să rămână în starea aceea pentru că Cuvântul a venit să ne elibereze din acele stări.

Să ne întoarcem la Apocalipsa 3.18, unde Isus îi spune bisericii laodiceene:

„…te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă rușinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

Eu mustru şi pedepsesc…”

Care este semnul iubirii Lui? „Eu mustru şi pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăiește-te!”

Mireasa din timpul sfârșitului ar trebui să fie plină de râvnă și să se pocăiască. El pune aceasta ca o condiție a timpului sfârșitului: să fim plini de râvnă și să ne pocăim atunci când vedem că am greșit. Noi trebuie să recunoaștem că El mustră și pedepsește pe toți aceia pe care-i iubește. Acesta este un semn al iubirii Lui, care te face o țintă a afecțiunii Sale. Ceea ce te face destinatarul dorinței Sale este că atunci când găsește o greșeală, te va mustra și te va pedepsi. El ne va judeca și ne va pedepsi ca să nu fim pierduți odată cu lumea. Aceasta este grija specială a lui Dumnezeu pentru aleșii Săi, este dragostea duioasă a lui Dumnezeu pentru aleșii Săi. Lumea poate scăpa cu toate acestea și poți vedea alți credincioși care aparent scapă deși trăiesc în compromis, care scapă deși fac lucruri pe care tu nu poți să le faci și dintr-o dată te simți ca și cum ai fi sub ochiul critic al lui IeHoVaH, fiindcă de câte ori faci o jumătate de pas, El coboară imediat cu o nuia și te oprește. Aceasta te poate întrista și te superi. „Dumnezeu nu te lasă să faci nimic. Fac doar atât și Dumnezeu coboară imediat și mă oprește. Este atât de greu pentru că alții trăiesc în compromis și fac toate aceste lucruri, iar aparent nu li se întâmplă nimic.” Dar tu nu îți dai seama că de fapt dragostea lui Dumnezeu se exprimă mai mult pentru tine decât pentru ei. Aceasta arată că ești lumina ochilor Lui, că El veghează asupra ta, așa că nu poți avea nici măcar un gând greșit că El te corectează ca să-l scoți afară. Tu nu poți veni la biserică fără să primești puțină judecată sau critică făcută de Dumnezeu de la amvon, iar tu spui: „A fost numai o frază, au fost doar cinci minute. De ce nu pot scăpa cu nimic?”

Aceasta este dragostea lui Dumnezeu pentru tine, este o expresie a cât de atent Își veghează El aleșii, cât este de interesat de viața noastră și de cât de mult Îi ținem Cuvântul, pentru că totul depinde de noi, de umplerea cu acest Cuvânt.

Aceasta va fi Mireasa care restaurează tot ce s-a pierdut; aceasta este dispensația care se întoarce la a fi Mireasa originală și Ea nu va cădea cum a căzut Eva. De ce? Pentru că ea este predestinată să nu cadă, iar predestinarea Lui L-a forțat să vină El Însuși ca să-Și țină Mireasa aliniată. El nu a putut să vă lase pentru că inima este nespus de înșelătoare și rea. Cine o poate cunoaște? Noi nu ne cunoaștem propria stare, nu ne putem vedea pe noi înșine și nu știm cum arătăm înaintea Domnului, dar așa cum a fost profețit, în această zi va avea o Mireasă fără zbârcitură; este profețit că în acest timp va avea o Mireasă, o Soție care nu va cădea așa cum a căzut Eva. Aceasta L-a forțat să vină jos ca Cel cu peruca albă, pentru a ne asigura că tu și eu nu vom cădea, pentru a ne asigura că vom fi fără pete și zbârcituri prin spălarea cu Apa Cuvântului.

 El a venit ca Cel cu perucă albă ca să-Și poată ține promisiunea și Cuvântul față de tine și de mine. El este aici slujbă după slujbă, casetă după casetă, carte după carte, în timpul tău de rugăciune, pentru a ne alinia, pentru a ne alinia, pentru a ne alinia, așa că nu te obosi de mustrarea Domnului, nu te supăra de pedeapsa Lui, nu te supăra pentru că El ne-a descoperit păcatul, ci spune doar: „Laudă lui Dumnezeu pentru că aici este Cineva care poate să mă țină; aici este Cineva care mă poate salva, este Cineva care mă poate purifica și desăvârși.”

Nu te descuraja de fiecare dată când faci un pas greșit și nuiaua coboară jos. Aceasta nu este ură, este dragoste. Nu obosi de fiecare dată când fiecare gând greșit  îți este expus înapoi peste amvon, nu te supăra pentru aceasta, ci primește-l ca un semn al iubirii lui Dumnezeu, primește-l ca marea dragoste a Lui, ca imensa afecțiune pe care o are pentru tine.

Noi am crezut că dacă suntem lumina ochilor Lui, ne va face o Soție trofeu răsfățată. Aceasta este imaginea mintală pe care ne-o facem uneori, că dacă suntem Mireasa Lui, Lumina ochilor Lui, comoara inimii Lui, suntem o Soție trofeu răsfățată, căreia îi dă mașini de lux și vacanțe, care merge la SPA (sănătate prin apă: saună umeda sau uscată), își face manichiura și toate acestea. Credem cumva că aceasta este imaginea a ceea ce înseamnă să fii Mireasa? Dar nu aceasta este dragostea adevărată. A fi Mireasa înseamnă să fii aliniat la Cuvânt și să devii o reflectare perfectă a Mirelui. Aceasta înseamnă să fii Mireasă.

Dacă a suferit El, trebuie să suferim și noi, și dacă El S-a supus pe deplin, trebuie să ne supunem și noi. El nu ne-a lăsat în seama noastră, ci a venit El Însuși ca Cel cu peruca albă, ca să ne asigure că se va împlini tot ce a promis în această epocă. El este aici pentru a se asigura că vom fi umpluți cu Cuvântul, că vom fi albi, fără pată și zbârcituri. El este aici pentru a Se asigura că Aceasta nu va cădea, ci va merge înainte; El este aici ca să spună: „Nu, nu! Nu mergem așa!” Slavă lui Dumnezeu pentru că Judecătorul este în mijlocul Ei, în ziua Domnului! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că este un Judecător care ne iubește și ne judecă acum.

Să ne întoarcem împreună la Psalmul 23.1-6:

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paște în pășuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;

îmi înviorează sufletul şi mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie…”

  Toiagul este folosit pentru îndreptare, pentru călăuzire și pentru sprijin.

„…toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.”

Toată lumea vrea să fie în versetele 5 și 6. Toți vrem aceasta, dar nu vom ajunge niciodată la versetele 5 și 6 fără versetul 4. Dacă nu există un Păstor cu toiag și nuia, ca să ne țină aliniați, ca să ne țină pe cale și să ne corecteze greșelile, nu vom ajunge niciodată la versetele 5 și 6. De aceea, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru versetul 4. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că avem un Păstor iubitor; Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru Judecătorul suprem al tuturor cerurilor și pământului, care este în mijlocul Miresei Sale și n-o va lăsa să se rătăcească.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Haideți să ne ridicăm cu toții în picioare, să ne plecăm capetele și să-I mulțumim lui Dumnezeu.

Dragă Doamne Isuse, Îți mulțumim, Tată, pentru Cuvântul Tău, Dumnezeule, care este atât de bogat, atât de curat și de perfect! Dumnezeule, nu știu cum să-Ți mulțumesc suficient pentru lucrurile pe care le-ai făcut pentru noi în această zi, pentru vederea pe care ne-ai oferit-o prin ochii Tăi, pentru că nu am fi putut să le vedem niciodată singuri, dar Tu ne-ai dat ochi să vedem. Noi nu am fi putut să auzim niciodată singuri, dar Tu ne-ai dat urechi să auzim. Doamne, Tu ai predestinat aceasta și ai făcut să se întâmple.

O, Doamne, inimile noastre sunt disperat de rele, natura umană, efectul hibridării în viețile noastre este atât de dăunător pentru noi, încât este mortal. Dumnezeule, noi nu vom reuși niciodată singuri, nu vom reuși niciodată fără Tine, Tată, de aceea, Te rugăm să vii și să ne cureți inimile. Purifică-ne cu Focul Tău și arată-ne, Doamne, unde greșim, descoperă-ni-le și fă-ne curați. Doamne, arată-ne ce vrei să facem și ajută-ne să trăim curați înaintea Ta, pentru că fără ajutorul Tău nu există nicio speranță pentru noi; Doamne, fără judecata Ta nu există nicio nădejde, de aceea, avem nevoie de Tine. Te iubim, ne predăm Ție, Îți slujim și Îți spunem, Doamne, că avem nevoie de Tine. Vino în noi, Doamne, și trăiește-Ți Viața prin noi, fii Judecătorul din mijlocul nostru, fiindcă Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Mai este o Scriptură pe care voiam s-o citesc. Este vorba de Psalmul 139.23:

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaște-mi inima!” Cel ce spune aceasta este David care strigă spre Domnul; aceasta este rugăciunea lui. El nu fuge departe de prezența Domnului și nu se ascunde de judecățile lui Dumnezeu, ci în rugăciunea lui spune: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaște-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaște-mi gândurile!

Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veșniciei!”

Eu spun că și noi putem face aceeași rugăciune ca David:

 „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaște-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaște-mi gândurile!

Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veșniciei!”

David avea atât de multă încredere în Dumnezeu încât știa că Dumnezeu nu va găsi în el ceva să-l facă să fie nimicit, aruncat deoparte și respins încât să nu mai fie răscumpărat niciodată din nou. El știa că este al lui Dumnezeu, știa că-i aparține lui Dumnezeu, știa că a fost chemat de Dumnezeu, iar dacă tu și eu știm că suntem ai Lui, că suntem Lumina ochilor Lui, că suntem bucuria Lui, că suntem omologul lui Dumnezeu pe pământ; dacă știm că suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu, nu ar trebui să ne fie frică de faptul că Dumnezeu ne cercetează inimile, nu trebuie să ne temem că Dumnezeu va merge în adâncul inimii noastre și va scoate afară lucrurile care stau acolo de când eram copii, complexe, temeri și lucruri. Noi nu ar trebui să ne temem să deschidem ușile.

Voi știți că fratele Branham a predicat mesajul „Uși după ușă” și a spus că noi L-am lăsat să intre doar până la un loc, dar nu-I deschidem camera interioară, nu-I deschidem ușile spre interior, dar El spune: „Deschideți ușile, ușile din interiorul ușilor, și ușile și ușile și ușile, până când spunem: „Doamne, cercetează-mă, cunoaște-mi inima, încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!  Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veșniciei! Îți deschid ușile știind că nu voi fi respins.”

Indiferent ce găsește acolo, nu te va arunca! Oricât este de oribil, oricât este de îndurerat, indiferent cât de mult Îl doare, El nu te va arunca niciodată din cauza a ceea ce găsește. El știe deja ce este acolo, dar are nevoie doar să te supui și să cedezi, astfel încât să poată face operația la inimă pentru a-l îndepărta. El știe că este acolo, știe ce s-a întâmplat cu tine când aveai cinci ani; știe prin ce ai trecut când erai adolescent, îți cunoaște păcatele, îți știe complexele; știe că ai fost neglijat, știe că ai fost abandonat, știe tot. El știe abuzul, știe tot, știe că acel lucru este acolo, dar este un Domn și nu deschide ușile, ci așteaptă ca cineva să deschidă ușa și să spună: „Doamne, am nevoie de o operație la inimă pentru că ceva mă trage înapoi, ceva mă împiedică să fiu liber. Tot ceea ce știu, este că m-ai chemat să merg mai departe, dar mă întorc și mă poticnesc. Doamne, nu pot să mă eliberez singur! Cercetează inima mea, cunoaște-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veșniciei!

Prieteni, aceasta este singura noastră nădejde. Psihiatrul este inutil, el nu va ajunge niciodată la aceasta, dar Dumnezeu știe că este acolo. El știe cum să-l îndepărteze, bisturiul Lui este ascuțit și taie adânc și este precis. El va merge drept la acel rău, îl va tăia și ne va aduce eliberarea. Nu vă temeți de operația supremă pe inimă, ci așezați-vă singuri pe masa Lui și spuneți: „Doamne, sunt aici! Eliberează-mă de complexe, eliberează-mă de frică; eliberează-mă de nesiguranță; eliberează-mă de complexele de respingere; eliberează-mă de frica de oameni; eliberează-mă de toate aceste lucruri și fă-mă întreg.”

Oh, doar deschide ușa! Apoi deschide ușa următoare și ușa următoare și tot deschide până când nu mai este nicio ușă! Oh! Haideți să le scoatem din balamale și să nu mai existe nicio barieră între noi și Cel cu peruca albă care a venit să ne elibereze în această zi! Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

-Amin-