Aleluia! Câți dintre voi știu că veți găsi ceea ce căutați. Fratele Branham a spus că dacă ați venit pentru a critica, veți găsi suficiente motive ca să faceți aceasta, dar dacă ați venit ca să-L vedeți pe El, Îl veți vedea.

În dimineața aceasta dorim să vă spunem că vă iubim și că vă dorim „La mulți ani de ziua mamei!” Fratele Branham a spus că ziua mamei este în fiecare zi, iar noi dorim să luăm puțin timp și să le salutăm pe mamele noastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

În timp ce suntem în picioare, aș vrea să deschidem Scriptura la 1 Corinteni 11.11-12:

Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci dacă femeia este prin bărbat, tot așa și bărbatul, prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu.

Înainte de a începe, aș vrea să fac un anunț. Am actualizat raftul cu predici din cadrul adunării. În urmă cu câtva timp, am pus acolo niște predici și i-am rugat pe toți frații să le citească pe primele șase care subliniază schimbarea din slujba fratelui Branham, de la premergător la cea înaintea căreia a mers. În cadrul acestor mesaje, noi putem vedea această schimbare și am dorit să ajungă la toți pentru ca fiecare dintre noi să fie conectat cu ceea ce se aduce aici. Eu am dorit să mai adaug niște titluri și am făcut aceasta. Fratele John m-a ajutat să le ordonez și astfel, avem încă șase titluri noi pe raftul de sus. Dacă doriți, vă rog să le luați și să le citiți. Veți observa că sunt titlurile unor mesaje din care am predicat foarte mult în ultima vreme. Eu cred că sunt mesaje foarte interesante și că sunt aduse la timpul potrivit. Cele șase titluri noi sunt:

Acestea sunt cele șase titluri noi, iar dacă doriți să luați unul dintre aceste mesaje, deși știu că aveți acces la ele prin diferite mijloace, sunt acolo.

De asemenea, am dorit să adaug o predică nouă pentru copii, deoarece în bibliotecă avem un compartiment cu titluri pentru copii: „Cum își scutură vulturul cuibul”, „Povestea vieții mele”, „Călăuza”. Mesaje ca acestea sunt foarte interesante pentru copii. Dorința mea este ca și copiii noștri să înceapă să-l citească pe profet și mie îmi plac mesajele în care fratele Branham spune povești. În mesajul „Sub conducere”, el spune povestea tânărului bogat și doresc ca și copiii noștri să le citească pentru a se obișnui cu felul lui de vorbire. Să vadă cum a explicat lucrurile și cum le-a învățat. Dorința mea este ca ei să se familiarizeze cu limbajul Mesajului, al profetului și să înceapă să asculte Cuvântul. Este un mesaj pe care am dorit ca ei să-l aibă, dar cei de la „Voice of God” nu-l mai tipăresc. Am fost ajutat de fratele Franco și de fratele Joel din Polonia, care au făcut un desen frumos pe copertă. Este vorba de mesajul „Învățând pe Moise.”

În acest mesaj, fratele Branham a dramatizat povestea lui Moise și a familiei sale, cum a fost pus pe apă, cum a plutit într-o arcă mică de-a lungul Nilului. Am luat și eu un exemplar cu mine în Texas și l-am citit pe avion, iar la un moment dat am început să plâng deoarece fratele Branham face ca lucrurile să pară foarte reale. Partea interesantă cu privire la acest mesaj este că a fost predicat de ziua mamei. Îmi place foarte mult cum orchestrează Dumnezeu lucrurile.

Așadar, dacă doriți, puteți să luați un exemplar ca să-l citiți acasă, mamele împreună cu copiii.

Înainte de a intra în tema de azi, aș vrea să le mulțumesc celor care au participat la sesiunea de „Întrebări și răspunsuri” de vineri seara. A fost o seară binecuvântată în care am putut să ne bucurăm în părtășie în jurul Cuvântului și i-am apreciat pe cei care au venit și au contribuit la buna desfășurare. Printru mine a fost o binecuvântare minunată, dar a existat o întrebare de la care am deraiat puțin și nu am răspuns, însă fratele Nate mi-a trimis un citat care răspunde perfect la această întrebare. Vreau să aduc această întrebare aici, atât pentru cei care au fost acolo, cât și pentru cei care vor asculta înregistrarea.

Întrebarea pusă a fost: „Explică a treia taină din Matei 13.31-32.” Aceste versete spun:

„Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în țarina sa.

Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.”

Când am luat această întrebare, am început să privesc la grăuntele de muștar ca fiind cea mai mică și neînsemnată dintre toate semințele. Am găsit ceea ce a spus fratele Branham despre aceasta și am luat-o pe acest drum, arătând că el a folosit sămânța de muștar ca să preumbrească sămânța credinței care este curată și asemenea acestei semințe, nu se va amesteca cu nici o altă sămânță. Fratele Branham a vorbit în acest context despre grăuntele de muștar din versetul în care Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo” și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu putință.”

Eu am vorbit despre acest grăunte având acest gând, dar de fapt nu am răspuns la întrebarea pusă, pentru că acest verset este despre „un grăunte de muștar pe care l-a luat un om și l-a semănat în țarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.”

Acum aș vrea să aduc citatul care răspunde la aceste versete. În Epoca Bisericii Laodicea din Cartea epocilor bisericilor, capitolul 9, fratele Branham a spus:

„Am spus acum câteva clipe că vița falsă va ajunge la maturitate deplină în această epocă. Rodul ei se va maturiza și se va coace. Aceasta este adevărat. Această biserică condusă de un duh rău, plină de nelegiuire, va fi descoperită precum grăuntele de muștar care a crescut și a devenit un copac în care și-au făcut cuib păsările cerului.”

Noi putem vedea că acest citat vorbește despre versetele citite. Ceea ce a spus fratele Branham aici este adevărat, este corect. El a luat același grăunte de muștar și l-a folosit pentru două analogii diferite: una este analogia credinței care este curată și nu se poate amesteca, iar cealaltă este acel grăunte mic care a crescut un copac mare în care s-au adunat toate păsările cerului, fratele Branham asemănându-l cu vița falsă.

Să citim ce a spus fratele Branham mai departe:

„În vârful ei va fi Antihristul, taina nelegiuirii. Toate acestea sunt adevărate. Iar dacă aceasta este adevărat, atunci trebuie să fie adevărat și că Biserica Mireasă se va maturiza, iar coacerea Ei va fi identificarea cu Domnul ei prin Cuvânt; iar Capul ei, Care va veni la Ea, este Taina evlaviei care este într-adevăr Hristos.”

Care este identificarea noastră? Cuvântul.

„Așa cum biserica falsă cu toată puterea ei vicleană și diabolică alcătuită din puterea politică, puterea fizică și demoni ai întunericului, va veni împotriva acestei vițe adevărate, vița adevărată cu plinătatea Duhului și a Cuvântului va face exact aceleași fapte ale puterii pe care le-a făcut Isus. Apoi, pe măsură ce Ea se apropie de Piatra Ei de încheiere, va deveni ca și El prin Cuvânt, și Isus va veni pentru ca Mireasa și Mirele să fie uniți Unul cu altul pentru totdeauna.”

Este un citat bun. Mulțumesc, frate Nate, Dumnezeu să te binecuvânteze. Acesta este motivul pentru care îi apreciez atât de mult pe acești frați care iubesc Cuvântul. Chiar dacă eu nu am înțeles ceva bine, cineva este atent și aduce răspunsul. Sunt mulțumitor pentru aceasta. Am dorit să îndreptăm aceasta pentru ca și întrebarea aceasta să primească răspunsul corect.

Acum, să ne întoarcem la versetele citite la început din 1 Corinteni 11.11-12:

„Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.

Căci dacă femeia este prin bărbat, tot așa și bărbatul, prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu.”

Fratele Branham ne-a spus câteva lucruri interesante despre aceasta și vom ajunge acolo imediat, iar între timp, vă rog să rețineți aceste două versete.

Deși bărbatul este capul femeii, aici există o relație simbolică pentru că fără femeie nu ar fi existat nici un bărbat. Femeia este supusă capului său, bărbatul, dar fără femeie nu există niciun bărbat. Așadar, Dumnezeu a creat o dependență reciprocă, iar când a făcut aceasta, El i-a ținut pe fiecare dintre cei doi smeriți și la locul lor, pentru că Scriptura spune: „Supuneți-vă unul celuilalt.” Dumnezeu a făcut aceasta, iar noi vom privi aceste lucruri mai detaliat.

În mesajul „Lumea se destramă” din anul 1963, scrie:

„Este păcat că vrăjmașul le-a luat pe femeile noastre din America și le-a trântit jos, acolo pe străzi. Aceasta este o rușine. Nu este de mirare că băieții și fetele sunt în starea în care se află azi. Ele încearcă întotdeauna să imite o femeie de la Hollywood, căsătorită de patru sau de cinci ori. Ea va ieși afară purtând haine care îi arată goliciunea, toate fetele din țară urmând să facă la fel. Ce păcat! Aceasta este foarte rău. Da, domnilor. Este foarte rău, iar aceste lucruri au intrat și în biserică. Frumoasa virtute pe care Dumnezeu i-a dat-o unei femei, aceea de a fi mamă, a fost distrusă.

Aceasta este coloana vertebrală a unei națiuni. Frângeți maternitatea și chiar atunci veți frânge națiunea. Acesta este lucrul care o ține împreună, părinții originali, adevărați.”

Cred că acum înțelegem de ce a existat tot timpul un atac împotriva femeilor. Dacă frângem maternitatea, frângem națiunea, iar națiunea noastră este frântă. Nu există nici un comentariu la aceasta: „Frumoasa virtute pe care Dumnezeu i-a dat-o unei femei, aceea de a fi mamă, a fost distrusă.”

Acum înțelegem că deși ne-am născut prin voia îngăduită a lui Dumnezeu, fratele Branham a numit calitatea de mamă, o virtute frumoasă pe care Dumnezeu i-a dat-o femeii. Dar această virtute a fost distrusă de imoralitate, de poftă și de alte lucruri, iar maternitatea a fost frântă.

Subiectul meu din dimineața aceasta este „A naște sămânța corectă”. Eu am un singur mesaj, iar acesta este „Venirea lui Hristos în chipul Miresei”. Despre aceasta voi predica azi. Nădăjduiesc că mă veți ierta, dar cred că mă cunoașteți deja și știți că pentru mine, totul arată spre același lucru, spre marea descoperire a zilei de azi, spre descoperirea de care avem nevoie cu toții, pentru că fiecare simbol sau umbră din Biblie arată spre același lucru. Amin!

În mesajul „Unirea invizibilă a Miresei”, fratele Branham a spus:

„Observați. Aceasta îi aparține ei: o virtute sfântă, o parte femeiască sfântă, apoi maternitatea ei sfântă, să-și onoreze soțul.”

Aici, fratele Branham ne-a vorbit despre ceea ce i s-a încredințat unei femei, iar noi înțelegem că trebuie să punem onoarea aceasta la locul ei și să-i arătăm respect pentru că este un privilegiu să fii mamă. În cea mai mare parte a societății, acest privilegiu s-a transformat într-o povară pentru că femeile nu vor să fie prea împovărate, și nu mai doresc să fie mame. Ele vor să aibă viața lor socială, cariera lor, dar și o familie. Astfel, copiii sunt sacrificați întotdeauna din pricina dorinței mamei, pentru că societatea nu mai dă respectul cuvenit chemării de a fi mamă. Mama dorește să-și continue viața ei, neînțelegând că aceasta ar trebui să fie viața ei, pentru că acesta este cel mai mare privilegiu pe care-l are în lumea în care trăim: ca ea să dea naștere vieții. Aceasta nu este ceva banal pentru că, așa cum a spus fratele Branham, „Dumnezeu privește viața ca fiind ceva de preț.” Dumnezeu este Singurul care poate da viață, și El prețuiește viața.

În femeie există calitatea de a da naștere vieții, iar acest lucru ar trebui onorat și prețuit, nicidecum privit ca ceva secundar și neimportant, ar trebui privit ca evenimentul principal al vieții. Noi știm că nu fiecare femeie de pe planetă va avea privilegiul de a naște un copil. Unele nu pot avea copii chiar dacă sunt căsătorite, de aceea, cele care au această oportunitate ar trebui să se predea întru totul ei și să spună: „Dacă Dumnezeu mi-a dat harul să dau naștere la copii, doresc să mă predau cu totul acestui lucru pentru că este ceva de preț în ochii Domnului.”

Din păcate, în societatea de astăzi, acest lucru a fost atât de minimalizat încât nu este decât unul dintre lucrurile pe care am putea să le facem în viață.

„Putem vedea că ei i s-a încredințat această calitate sfântă pe care nu trebuie s-o frângă: să aibă caracter, să-și crească copiii și să fie cinstită față de soțul ei.”

Vedeți, fratele Branham numește această calitate ceva sfânt, ceea ce înseamnă că vouă vi s-a încredințat ceva sfânt.

„Ce încredințare sfântă! Ce responsabilitate pentru o femeie! Înțelegeți acum de ce ea este un simbol al bisericii, care are aceeași responsabilitate?”

Aici, fratele Branham a început să pună semnul egal și să arate că partea firească o preumbrește pe cea duhovnicească. Înțelegem că Dumnezeu i-a încredințat femeii această responsabilitate sfântă, dar foarte multe femei au pus-o deoparte, devalorizând-o, neprețuind-o ca pe ceva sfânt, ca pe ceva scump care a fost pus în mâinile lor. Astăzi, această responsabilitate sfântă a fost devalorizată și este considerată ca fiind ceva obișnuit, fără importanță: „Dacă vreau, pot să am copii, iar dacă nu vreau, nu voi avea. Dacă vreau să avortez acest copil, o voi face, pentru că totul depinde numai de mine.”

Vedeți, aceasta este și a fost întotdeauna problema: dorința personală a fost pusă înaintea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă mergem la origine, la rădăcină, la punctul central, vedem că aceasta a fost problema dintotdeauna. A fost problema de la care a izbucnit războiul din cer, când Lucifer s-a răzvrătit pentru că a vrut să facă ceva în conformitate cu voia sa personală. El a avut propria lui dorință, propriul lui obiectiv, propriul lui scop și pentru că acesta era diferit de Planul lui Dumnezeu, nu s-a supus lui Dumnezeu, ci a început să submineze autoritatea lui Dumnezeu.

De aceea suntem și noi în această poziție. Problema aceasta s-a perpetuat de-a lungul timpului. Dumnezeu a dorit ca Eva să nască, dar ea a luat-o înaintea Lui și din pricina propriei sale dorințe, a acceptat minciuna Diavolului. În loc să aștepte ca lucrul acesta să se înfăptuiască conform dorinței lui Dumnezeu, ea și-a urmat propria dorință.

Cain și Abel au dorit să se închine. Fratele Branham ne-a spus că ambii băieți Îl iubeau pe Dumnezeu și aveau dorința să-I aducă închinare; dar Cain a dorit să I se închine cum voia el, în timp ce Abel a dorit să se închine lui Dumnezeu conform cerinței lui Dumnezeu. Și noi am putut vedea că închinarea lui Abel a fost acceptată, dar a lui Cain a fost respinsă deoarece, indiferent cât de mult L-a iubit Cain pe Dumnezeu sau cât de mult L-a slujit, dragostea de sine a fost întotdeauna mai mare decât dragostea de Dumnezeu. Abel nu avea răspunsul la întrebările lui Cain, dar el L-a iubit pe Dumnezeu mai mult decât se iubea pe sine însuși, de aceea a așteptat să primească o descoperire cu privire la felul cum voia Dumnezeu să I se aducă închinare, iar când a primit descoperirea, I s-a închinat lui Dumnezeu așa cum a vrut Dumnezeu. Închinarea lui Abel nu a fost una care să arate bine, nu a fost una mulțumitoare, plăcută, el nu a privit la aceasta. Dumnezeu a dat viață mielului, iar Abel a luat ceea ce se afla deja acolo. Jertfa aceea era acolo, S-a îngrijit Dumnezeu de ea, iar el a luat-o pur și simplu și i-a frânt gâtul. Era murdară, plină de sânge și urât mirositoare; nu era ceva pe placul lui Abel, ceva care să-l mulțumească, dar era pe placul lui Dumnezeu. În schimb, jertfa cu Cain a fost una care-l mulțumea pe el însuși; era frumoasă, plăcută, a lucrat din greu pentru ea, a cules rodul și a ridicat un altar pe care a pus frumoasa lui jertfă; totul era frumos.

Noi am făcut același lucru cu această virtute sfântă care i-a fost încredințată femeii. De aceea, de ziua mamei, noi, cei care ne aflăm aici, trebuie să vedem că suntem înconjurați de femei care nu au minimalizat însărcinarea dată de Dumnezeu, ci au ținut-o în inima lor cu respect și onoare, predându-și întreaga viață ei. Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru aceasta.

Surorile noastre de aici, au înțeles că lor li s-a încredințat ceva sfânt și duc o viață morală, curată, sunt credincioase soților lor și păstrează cu sfințenie, dreptul, privilegiul, oportunitatea de a fi mame, de a aduce la suprafață viața. De aceea, așa cum a spus fratele Branham, „dacă aveți o soție ca aceasta, nu ar trebui să-i spuneți doar într-o singură zi din an că o iubiți”, ci ar trebui s-o prețuiți pentru că ea prețuiește Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, fratele Branham a adus lucrurile acasă spunând:

„Așa cum o femeie are o responsabilitate sfântă față de maternitatea ei, față de soțul ei, Biserica are o responsabilitate sfântă față de rugăciune și de Cuvânt, și față de Hristos, la fel ca și femeia.”

Așadar, femeia a devenit oglindirea bisericii, iar fratele Branham a spus: „Dacă vreți să vedeți starea unei biserici, priviți doar la femei și o veți vedea.” Fratele Branham a spus toate aceste lucruri ca umbră, iar noi dorim să urmărim aceste umbre și tipare.

În mesajul „Desăvârșire” din anul 1956, scrie:

„Fiți atenți! Voi spune aceasta pentru ca voi să înțelegeți. Aceasta este o audiență matură, majoritatea sunt oameni căsătoriți, probabil nouăzeci la sută dintre noi. Nădăjduiesc că tinerii și tinerele mă înțeleg în timp ce doresc să explic ceva. Dacă un bărbat își ia o soție, ia la el o femeie, iar ea devine soția sa, și trăiesc împreună ca soț și soție timp de cincizeci de ani, ei sunt atât de curați și nepângăriți ca și cum nu s-ar fi cunoscut unul pe celălalt. Aceasta este calea lui Dumnezeu.

Dar dacă acel bărbat sau femeie merg și trăiesc cu o altă femeie sau bărbat, aceasta pervertește, dă naștere copiilor nelegitimi.”

Acum, vom ajunge undeva, pentru că el a vorbit preumbrind biserica:

„Dar dacă ei trăiesc împreună în acea armonie perfectă, aceea este calea lui Dumnezeu. Dar Satan vine și pune poftă în bărbat sau femeie, iar ei trăiesc în contradicție cu jurămintele de căsătorie; aceasta este perversiune. Este aceeași problemă sexuală, dar este pervertită.

Așadar, aceasta este ceea ce face Satan cu lucrurile corecte ale lui Dumnezeu. El le pervertește. Aceasta este ceea ce face Satan astăzi cu adevăratul, originalul (ascultați) Mesaj al lui Dumnezeu. El Îl pervertește, Îl face altceva, Îl face să pară ceva ce nu este.”

Fratele Branham a spus că dacă un bărbat și o femeie se căsătoresc și rămân credincioși unul altuia, ei sunt atât de curați ca și cum nu s-ar fi cunoscut niciodată. De ce? Pentru că Dumnezeu a îngăduit lucrurile așa, iar dacă noi rămânem în ceea ce a îngăduit El, rămânem curați, sfințiți și nepângăriți. Dar dacă intră înăuntru pofta… Ce este pofta? O dorință a sinelui. Pofta nu este decât o dorință a sinelui, este dorința de a satisface propria dorință. Dacă intră înăuntru, pofta pervertește, iar aceasta dă naștere la copii nelegitimi. Vă rog să rețineți aceasta pentru că vom ajunge imediat acolo.

În „Epoca Bisericii Pergam” din Cartea epocilor bisericilor, profetul a spus:

„Primul fiu (Adam) a fost Cuvântul-sămânță vorbit al lui Dumnezeu. Lui i s-a dat o mireasă ca să se reproducă. De aceea i s-a dat o mireasă: ca să se reproducă; ca să dea naștere unui alt fiu al lui Dumnezeu. Dar ea a căzut; a căzut prin hibridizare. Ea i-a provocat moartea.

Celui de-al doilea Fiu (Isus), tot un Cuvânt-sămânță vorbit al lui Dumnezeu, I s-a dat o mireasă la fel ca și lui Adam. Dar înainte ca El să Se poată căsători cu ea, și ea a căzut. Ea a fost supusă testului, la fel ca soția lui Adam, fie să creadă Cuvântului lui Dumnezeu și să trăiască, sau să-L pună sub semnul îndoielii și să moară. Ea s-a îndoit, a părăsit Cuvântul și a murit.

Prin micuțul grup al adevăratei semințe a Cuvântului, Dumnezeu Îi va prezenta lui Hristos o Mireasă preaiubită. Ea este o fecioară a Cuvântului; este o fecioară pentru că nu cunoaște nici o învățătură sau dogmă făcută de om. Prin mădularele Miresei se va împlini tot ceea ce a fost făgăduit de Dumnezeu că se va arăta în fecioară.”

Aleluia! Aici, putem vedea că fratele Branham a vorbit folosind simboluri. Lui Adam i s-a dat o soție, din coasta sa, ca să se reproducă, dar înainte să se poată înfăptui aceasta, a pătruns înăuntru hibridizarea, și ea nu a rămas curată, adică numai pentru soțul ei, ci a fost atrasă de poftă, de o dorință a sinelui, de propria ei dorință, iar când a luat-o pe drumul acela, a primit sămânță dintr-o altă sursă și a dat naștere unui bastard. Ceea ce trebuie să învățăm pe măsură ce privim la aceste lucruri, este că o femeie dreaptă, potrivită, poate da naștere unui copil nedrept, unei semințe nepotrivite. Ea era femeia perfectă pentru că ieșise din el, făcea parte din Adam și a fost rânduită să dea naștere mai multor fii ai lui Dumnezeu. Aceasta a fost chemarea ei, să dea naștere fiilor lui Dumnezeu, dar înainte de a se petrece aceasta, a intervenit pofta care a adus la viață o sămânță greșită, a adus putrezirea. Deci, o femeie desăvârșită poate da naștere unui copil nelegitim. Înseamnă că doar faptul că este o femeie desăvârșită nu asigură nașterea corectă, ci trebuie să avem sămânța corectă, bună, care provine de la soțul ei, iar atunci se va naște copilul potrivit.

Acum putem înțelege ce vrea să facă Satan. El încearcă să ia chiar și femeia potrivită ca să dea naștere seminței greșite, ca să aducă o pervertire. Și singura cale prin care poate face aceasta este să recurgă la pofta sinelui. Dacă femeia rămâne în starea în care Îl iubește pe Dumnezeu mai mult decât pe sine, ea nu va cădea în capcana în care a căzut Eva, în care a căzut prima biserică, în care a căzut întotdeauna Israel, ci va rămâne curată. Dar sacrificiul de sine, moartea față de sine, față de propria voință, față de propria dorința, față de dragostea de sine, toate trebuie să cadă pe locul doi față de dragostea de Dumnezeu, iar dacă Îl iubim pe Dumnezeu așa cum a spus Isus, păzim poruncile Sale.

Dacă spuneți: „Te iubesc, dar…”, dovediți că vă iubiți mai mult pe voi înșivă decât pe El. De îndată ce veți spune: „Te iubesc, dar…” , veți da naștere unui copil hibrid.

Dacă spuneți: „Îl iubesc pe Dumnezeu, dar nu pot trăi așa cum cere El. Îl iubesc pe Dumnezeu, dar este prea greu. Îl iubesc pe Dumnezeu, dar nu înțeleg…”, aceasta arată că puneți propria voastră dorință mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu, iar rezultatul va fi că dați naștere unui copil bastard. Acesta este adevărul.

Așa cum am spus vineri seara, când am citit din Cartea epocilor bisericilor, fratele Branham a așezat niște lucruri cât se poate de clar și a vorbit foarte direct. Este șocant! Adevărul este șocant, Adevărul, Cuvântul curat și nepângărit al lui Dumnezeu, are un fel de a ne dezbrăca, așa că fiecare scuză devine copilărească în Lumina Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu; orice altă părere a omului devine prostească în Lumina Cuvântului. Singura cale prin care știm că am atins Cuvântul curat este că El ne izbește și ne lasă fără cuvinte, nu mai avem nici un loc în care să ne ascundem și nicio scuză. Adevărul trântește de pământ raționamentul și scuzele noastre. Cuvântul lui Dumnezeu taie prin toate, fiind ceea ce este. El nu Se bazează pe ceea ce simțim noi cu privire la El, pe ceea ce putem înțelege sau nu, aceasta nu-L schimbă, El este Adevărul indiferent ce spunem noi. Vedeți, omul continuă să eșueze pentru că vrea să muleze Cuvântul după propriile sale dorințe. Noi vrem să mulăm Cuvântul lui Dumnezeu, să-L facem flexibil, ca să-L putem curba după părerile noastre, după concepțiile și poftele noastre; vrem să avem abilitatea de a-L potrivi cu dorințele noastre. De ce? Pentru că Cuvântul este atât de adevărat și de curat încât zdrobește orice altceva, iar dacă dorința voastră este așezată pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu-L va face să Se muleze după ea, ci ea se va frânge.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Răpirea”:

„Observați, fiți atenți fiecare dintre voi. Știți că, cu ani înainte de a vă naște, vă aflați în tatăl vostru ca genă (sămânță)? (Adunarea spune: „Amin”). Așa este. În tatăl vostru era un germen, o sămânță; ea vine de la partea bărbătească, nu de la partea femeiască. Înțelegeți? Femeia aduce oul, un loc în care să se așeze sămânța, dar germenul vine de la tată.

Fiul meu care este aici, era în mine când eu aveam doar șaisprezece ani. Eu nu-l cunoșteam, dar el era acolo, iar printr-un pământ care a fost însămânțat, printr-o căsătorie sfântă, el s-a născut după chipul meu, iar acum îl cunosc, pot avea părtășie cu el. El a venit pur și simplu la timpul potrivit.

La fel este și cu voi. Dacă aveți Viață veșnică, voi sunteți în Dumnezeu înainte ca să existe lumea. Voi faceți parte din El, sunteți un fiu al lui Dumnezeu, un atribut al Său. El a cunoscut epoca în care urma să vă nașteți, v-a rânduit pentru acea epocă, să luați acel loc și nimeni altcineva nu-l poate lua. Nu contează câte imitații sau alte lucruri există, voi trebuie să fiți acolo pentru că El a știut că veți fi acolo.”

De ce sunteți aici? Din pricina acestui fapt. Nu există niciun alt motiv. Dacă sunteți copii ai lui Dumnezeu, singurul motiv pentru care vă aflați aici este că a fost voia lui Dumnezeu să fiți aici, în această epocă, în acest timp și în acest loc și în această stare. Iar dacă Dumnezeu a făcut posibile toate aceste lucruri, dacă suntem aici pentru că aceasta a fost dorința Lui, de ce continuăm să încercăm să manipulăm Planul Său ca să se potrivească cu propria noastră dorință? El a văzut mai dinainte că noi vom fi aici în timpul acesta și în acest loc.

„Acum, voi vă manifestați, puteți avea părtășie cu El, iar aceasta este ceea ce dorește El. El tânjește după părtășie, să I se aducă închinare. Dar dacă viața voastră nu… a fost întotdeauna un atribut al lui Dumnezeu, sunteți doar o imitație a creștinismului. Înțelegeți? Vor fi milioane, miliarde care nu sunt decât o imitație a creștinismului.”

În mesajul „Lucruri care vor fi” din anul 1965 citim:

„Acum, singura cale prin care puteți fi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu… este să aveți Viață veșnică. Nu există decât o singură formă de Viață veșnică, iar aceasta este Viața lui Dumnezeu. Atunci, ca să fiți un fiu al lui Dumnezeu, ar trebui să fiți dintotdeauna în El. Gena Vieții voastre, a Vieții voastre duhovnicești, a fost în Dumnezeu, Tatăl, înainte de a exista o moleculă. Înțelegeți? Iar voi, nu sunteți decât manifestarea genei Vieții care era în Dumnezeu, ca fiu al lui Dumnezeu.

Acum, după ce Cuvântul Său a venit în voi, sunteți exprimați ca să luminați această epocă. Voi exprimați Viața lui Dumnezeu în voi pentru că sunteți un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Înțelegeți ce vreau să spun? Voi sunteți făcuți, stați în această biserică, pentru că datoria voastră este să-L exprimați pe Dumnezeu în fața acestei națiuni, a acestui popor și a acestui cartier…”

Care este datoria voastră? Să-L exprimați pe Dumnezeu. Nu propria noastră poftă, ci datoria noastră este să-L exprimăm pe Dumnezeu.

„Oriunde ați fost, Dumnezeu a știut că veți fi acolo pentru că trebuie să fiți una din genele sau atributele Sale. Trebuia să fiți. Dacă aveți Viață veșnică, atunci a fost întotdeauna Viață veșnică. Încă înainte de a exista o temelie, lumea, Dumnezeu a știut că veți fi aici, iar când Cuvântul sau Apa, „spălarea cu Apa Cuvântului”, a căzut asupra voastră, a fost exprimat într-o ființă umană. Atunci aveți părtășie cu Tatăl vostru, Dumnezeu, așa cum aveți părtășie cu tatăl vostru pământesc. Înțelegeți? Dacă Viața veșnică locuiește în voi, sunteți cetățeni ai Împăratului; și nu doar cetățeni, ci copii, fiii și fiicele Dumnezeului celui viu.”

Sunteți unul din ei? Amin! Atunci, suntem aici pentru Scopul Său, nu pentru scopul nostru. Noi suntem aici pentru voia Sa, iar voia Sa este Cuvântul Său. De aceea noi nu manipulăm Cuvântul; noi nu Îl curbăm după propriile noastre dorințe, ci ne închinăm în fața Cuvântului și ne supunem în totul Lui.

Pofta egoistă a cauzat fiecare problemă pe care o avem, iar aceasta va da naștere unui hibrid, adică o parte din Cuvânt și o parte din dorința noastră. Noi nu suntem aici ca să-L reprezentăm pe Hristos, ci suntem aici ca să-L arătăm, ca să-L manifestăm. În zilele din urmă, Lui I s-a dat o Mireasă ca să Se arate, nu ca să fie hibridat cu propria noastră gândire sau dorință. Dar noi ne plângem: „Dacă ai ști prin ce am trecut, ai înțelege.” Cuvântul lui Dumnezeu va birui rana ta; Cuvântul lui Dumnezeu va birui greșeala cuiva, neînțelegerea sa, rana sa, eșecul său sau orice ar fi; Cuvântul lui Dumnezeu cu Duhul Său asupra Lui poate birui și frânge orice vă oprește să-L slujiți pe El. Dumnezeu nu privește la scuzele voastre, El ne-a dat totul ca să biruim, iar singurul fel prin care o vom face este dacă vom cădea pe Piatra care S-a dezlipit din munte fără ajutorul vreunei mâini și vom fi frânți în bucăți. Apoi, ne frângem voința proprie, dorința și compătimirea de sine. Dacă nu luăm izbăvirea pe care ne-a dat-o El, vom continua să umblăm compătimindu-ne, cu păreri de rău pentru starea în care ne aflăm, crezând că nu meritam comportamentul sau tratamentul de care am avut parte: „Dacă nu mi s-ar fi întâmplat aceasta, L-aș fi slujit pe Dumnezeu și ar fi fost ușor.” Nu, nu, nu! Dumnezeu nu privește la lucrurile acestea pentru că El ne-a dat Ceva cu care să biruim. El ne-a dat un Cuvânt cum nu a fost prezentat în nici o altă epocă a neamurilor. Noi avem Cuvântul, plinătatea Cuvântului, dar dacă El nu poate frânge tot ceea ce ne face rău, ce credem că avem? Trebuie să existe Puterea din spatele Cuvântului pentru a zdrobi orice vrăjmaș, orice inamic, orice împiedică Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la manifestare.

Acesta nu este un timp în care să dăm înapoi și să ne compătimim, să spunem că am avut o viață grea, mai grea decât a avut-o altcineva. Prin aceasta, noi spunem: „L-aș fi slujit pe Dumnezeu, dacă El ar fi fost destul de puternic ca să…” Uneori, tot ceea ce trebuie să facem este să murim, să spunem: „Nu contează nimic. Rana mea nu are nici o importanță pentru că Dumnezeu este Dumnezeu și El este vrednic de închinarea pe care o dorește.”

De ce au mega-bisericile o asemenea creștere și popularitate? Pentru că acolo puteți merge și să vă închinați lui Dumnezeu așa cum vă place vouă, cum vă simțiți bine, iar când plecați acasă să vă simțiți bine.

Când Abel a mers să se închine, a luat un miel pentru că el era păzitorul oilor și poate a asistat la nașterea acelui miel. Poate a ajutat oaia să-i dea naștere, poate a făcut totul ca s-o țină în siguranță, ocrotită. Apoi, a trebuit să ia mielul acela, a mers undeva cu el „cu o viță de vie în jurul gâtului”, cum a spus fratele Branham. L-a tras după el și tot fratele Branham ne-a spus că „a pus o piatră jos, a așezat mielul pe ea, și-a pus genunchiul pe capul lui și a început să-i frângă gâtul cu o piatră ascuțită.” Nu știu dacă ați luat parte vreodată la așa ceva și nădăjduiesc că dacă ați făcut-o nu a fost de multe ori, dar dacă ați făcut-o, știți că este ceva răvășitor, zgomotos și urât mirositor.

Abel nu încerca să aibă o satisfacție personală, ci dorința lui era să fie pe placul lui Dumnezeu. Cain însă a putut pleca de la jertfa sa de închinare simțindu-se foarte bine cu privire la sine însuși. El a putut pleca privind la altarul său, la florile sale frumoase, la legumele sale, la roadele obținute cu mâinile sale. Erau frumoase, plăcute privirii, erau bune, dar Dumnezeu a respins forma aceea de închinare.

Avem milioane de oameni în jurul lumii care doresc să se închine lui Dumnezeu, dar ei doresc s-o facă într-un fel plăcut lor. Ei pot pleca de la biserică bucuroși pentru că au avut parte de un mesaj frumos, înălțător, pe placul lor, dar totul a fost doar un discurs motivațional: „Sunteți minunați! Mergeți afară și cuceriți lumea, sunteți minunați!” Adevărul este așa cum a spus fratele Avraam: „Eu nu vin la biserică să ascult ceva despre părțile mele bune, ci despre cele rele, despre lucrurile la care trebuie să lucrez, care trebuie să se schimbe în viața mea. Eu nu vin ca să fiu bătut pe umăr și mângâiat, apoi trimis afară: „Ești un creștin bun, continuă să faci ceea ce faci!”

Abel a plecat de la jertfa sa, dar oare se simțea bine? Era plin de sânge, sângele animalului era pretutindeni pe acea piatră și viața îl părăsise. El l-a privit în timp ce murea și știa că acel animal murea din cauza lui. Animalul acela a murit din cauza stării în care s-a născut el, de aceea, Abel nu a putut să plece de acolo cu o mulțumire de sine, ca și cum ar fi fost o persoană minunată și ar fi făcut ceva minunat. El a plecat de acolo mulțumit pentru că a făcut ceea ce i-a cerut Dumnezeu. Mulțumirea nu era în abilitatea sa, în plăcerea închinării, ci în ascultarea față de Stăpânul său.

Vedeți, Adevărul este întotdeauna gol. Dacă astăzi stați înaintea lui Dumnezeu și nu vreți să fiți corectați, va veni un timp în care veți sta înaintea Dumnezeului celui sfânt și veți fi dezbrăcați de orice scuză. Veți fi dezbrăcați în întregime de fiecare scuză, gând sau părere, de către Cel ce știe totul. În ziua aceea nu va funcționa nici o scuză personală pentru că El o va trânti de pământ. Eu cred că este momentul să spunem: „Dumnezeule, ia Cuvântul Tău și dezbracă-mă în totalitate. Învață-mă căile Tale, o, Dumnezeule! Dă-mi descoperirea așa cum i-ai dat-o lui Abel; dă-mi o inimă cu care să pot împlini Cuvântul Tău și să mă pun deoparte pe mine însumi.” Amin!

Să mergem în Geneza 4.1:

„Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată și a născut pe Cain. Și a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”

Fratele Branham a spus că orice formă de viață vine de la Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care a spus Eva: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”

„A mai născut și pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.” (v. 2).

Putem vedea cum femeia aceasta, care a fost femeia potrivită, suntem de acord cu aceasta, așa-i? Ea era femeia potrivită care a venit din Adam al ei, dar din pricina poftei ei, a primit sămânță din două surse diferite și a dat naștere la două roade diferite. Ea i-a născut pe Cain, un copil bastard, și pe Abel, copilul legitim.

„După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.

Abel a adus și el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui,

dar spre Cain și spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a posomorât fața.

Și Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat și pentru ce ți s-a posomorât fața?

Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.”

Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieșim la câmp.” Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel și l-a omorât.” (v. 3-8).

Putem vedea că această femeie, care era femeia potrivită, a dat naștere la două semințe diferite. Privind la natura lor, putem spune că era imposibil ca cei doi să aibă același tată. Uitați-vă la natura lor: unul a adus închinare potrivit propriilor lui dorințe, în timp ce celălalt s-a închinat lui Dumnezeu potrivit unei descoperiri. Apoi, Dumnezeu i-a dat lui Cain o oportunitate pentru că El este drept în toate lucrurile, și i-a spus: „Dacă vei face ceea ce a făcut și fratele tău, vei fi în ordine”, dar Cain s-a dus în câmp și a avut o discuție cu Abel. Noi am mai parcurs aceste lucruri și așa cum v-am mai spus, sunt foarte curios și aș vrea să știu ce și-au spus acolo, pentru că orice i-a spus Abel lui Cain, următorul lucru care s-a petrecut a fost că acesta s-a ridicat și și-a ucis fratele. Mă întreb ce l-a înfuriat atât de tare pe Cain încât a săvârșit o crimă? Poate că Abel i-a împărtășit descoperirea sa pentru că întrebarea ridicată a fost cu privire la închinare, fiindcă una a fost primită, iar cealaltă nu.

Dumnezeu i-a spus lui Cain: „De ce ți s-a posomorât fața? Dacă vei face ca Abel, vei fi primit.” Apoi, el a mers și a vorbit cu Abel. Despre ce au vorbit? Dacă Abel i-a împărtășit lui Cain descoperirea sa, aceasta se baza pe sămânța șarpelui, aceasta a deschis taina seminței șarpelui. Iar dacă această taină a fost deschisă, unde-l așeza pe Cain? Dumnezeu îi spusese deja: „Fă ca și fratele tău.” Dumnezeu nu i-a cerut să creadă, ci i-a dat pur și simplu șansa la har. Apoi, când au discutat, în orice direcție a mers discuția lor, Cain s-a mâniat și și-a ucis fratele, pe Abel. Poate a fost din cauză ca Abel i-a spus adevărul, iar voi nu vă puteți ascunde când este spus adevărul.

Fratele Branham a spus: „Pentru că nu pot opri adevărul, nu-l pot birui, nu-l pot învinge, nu-l pot nimici, deci, fiindcă nu pot face aceasta, vor încerca să distrugă vasul care aduce adevărul.”

Este același lucru, nu s-a schimbat nimic. Poate nu vor scoate pușca să vă împuște, dar se vor înfuria atât de tare pe voi încât veți putea vedea acel duh religios ridicându-se. Dacă le veți spune adevărul, vor deveni atât de furioși, încât vă vor numi în toate felurile, vă vor numi cutare și cutare, după care vor pleca. Este același duh care s-a manifestat aici. De unde provine el? Femeia potrivită s-a întâlnit cu două semințe diferite și a dat naștere la doi copii diferiți. Și cine pe cine ucide? De ce? Pentru că avem tipul lui Abel care a intrat în contact cu Adevărul, iar Adevărul îl va dezbrăca, îl va lovi cu același impact cu care l-a lovit și pe Cain. Îi va tăia respirația și îl va face să plângă, dar el va spune: „Acesta este adevărul”, și se va supune adevărului. Dar tipul lui Cain va auzi același lucru și va spune: „Nu poate fi adevărat, nu este adevărul!” El nu va putea spune: „Tu vei merge pe calea ta, iar eu voi merge pe a mea.” Sămânța falsă care provine dintr-o unire falsă nu va putea spune: „Eu am o înțelegere diferită”, sau: „Eu am o descoperire diferită.” Nu! De ce? Duhul care-l stăpânea pe Cain, știa că acela era adevărul. Poate din punct de vedere firesc, Cain nu înțelegea lucrurile, dar duhul care-l călăuzea știa că ceea ce îi spunea Abel nu era nimic altceva decât Adevărul și că trebuia să nimicească glasul care spunea Adevărul. De ce? Pentru că Adevărul dă întotdeauna în vileag minciuna, iar diavolul lucrează întotdeauna în minciună, nu în adevăr. El poate lucra chiar și în 99,99% adevăr, dar undeva trebuie să introducă și o minciună. Însă adevărul curat este respins și urât.

Vedeți, femeia potrivită poate da naștere copilului greșit. Să privim la partea firească și să luăm o femeie morală, desăvârșită. Ea se căsătorește și ambii s-au păstrat curați, iar după ce s-au căsătorit au dat naștere unui copil în curăția și sfințenia căsătoriei lui Dumnezeu, acel copil fiind curat. Dar din pricina poftei, femeia aceea poate avea o relație cu un alt bărbat și să dea naștere unui alt copil. Ea este femeia potrivită, dar poate da naștere unui copil greșit. Copilul acela trebuie să se nască de la bărbatul potrivit. Aleluia!

Aș vrea să privesc la un citat din mesajul „Cuvântul vorbit este Sămânța originală”:

„Acest fel, care iau Cuvântul lui Dumnezeu, este Mireasa adevărată a lui Hristos care dă naștere la copii. Ei nu pot muri. Un copil pe care Mireasa îl naște din Cuvânt nu poate muri pentru că este Cuvântul. Amin. Ați înțeles? Copilul acela nu poate muri pentru că este un copil al Cuvântului, un copil-sămânță, este un copil veșnic. Aleluia!”

Acum, aș vrea să aruncăm o privire rapidă la ceea ce scrie în 2 Ioan:

„Prezbiterul către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevărul.” (v. 1).

Scrisoarea aceasta este adresată de Ioan către „aleasa Doamnă”, iar fratele Branham a luat acest verset și ne-a spus cine este această aleasă Doamnă. Ea are copii, iar mai jos, în versetul 4 citim:

„M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl.”

Aici, Ioan spune că există o aleasă Doamnă care are copii, iar el se bucură pentru că i-a găsit umblând în Adevăr.

Acum aș vrea să citim din Apocalipsa 17.1-4:

„Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari.

Cu ea au curvit împărații pământului și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”

Și m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, și avea șapte capete și zece coarne.

Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei.”

Fratele Branham ne-a spus că aceasta este Babilonul cel mare, biserica catolică, începutul denominațiunilor.

„Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului”. (v. 5).

Iată aici o altă mamă, dar aceasta este o mamă a curvelor. Cred că noi nu vrem să fim acest fel de mamă.

„Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului”.

Așa cum am spus, fratele Branham a spus următoarele în „Cuvântul vorbit este Sămânța adevărată”:

Apoi, el a mers în Galateni 4.21-26:

„Spuneți-mi voi, care voiți să fiți sub Lege, n-ascultați voi Legea?

Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă și unul din femeia slobodă.

Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduință.

Lucrurile acestea trebuie luate într-alt înțeles – acestea sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naște pentru robie și este Agar,

căci Agar este muntele Sinai din Arabia; și răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.

Dar Ierusalimul cel de sus este slobod și el este mama noastră.”

Aleluia! Eu spun că acesta este Mama mea: „Ierusalimul cel de sus este slobod și el este mama noastră.” Eu v-am mai spus că noi avem un termen pe care-l folosim, și anume, „țara mea natală”. Spunem aceasta deoarece considerăm că locul în care ne naștem este țara noastră natală, dar vreau să vă spun ceva: eu am o Țară natală, dar aceea nu este America, SUA, ci este Ierusalimul de sus, care este Mama noastră a tuturor.

„Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naști deloc! Izbucnește de bucurie și strigă, tu, care nu ești în durerile nașterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”

Ascultați! „…copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” Înseamnă că cei care nu se nasc din relația corectă sunt superiori numeric față de cei care se nasc din relația corectă.

Când i-a dat femeii posibilitatea să nască viața, prin reproducere, Dumnezeu a stabilit această Lege pe care femeia o poartă în ea. Dar posibilitatea de a aduce la suprafață viața prin înmulțire în viața firească, o preumbrește pe cea duhovnicească.

Așadar, această femeie poate naște chiar dacă merge la sursa greșită să primească sămânța, deoarece Legea spune că ea poate naște copii. „Dar copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” De ce aceasta? Pentru că așa cum am putut vedea, în Apocalipsa 17 aveam o curvă. Dar faptul că ea este rea, nesfântă, imorală, nu oprește principiul lui Dumnezeu de a-i îngădui femeii să dea viață. Dumnezeu a stabilit-o, este o Lege care funcționează atât firește, cât și duhovnicește, iar Satan a înțeles-o și o folosește, folosește Legea lui Dumnezeu ca să aducă la viață propria lui dorință.

Astfel, înțelegem că această capacitate de a da naștere nu a fost luată de la biserică, chiar dacă este vorba despre o biserică falsă. O biserică se poate umple repede, dar aceasta nu înseamnă că ei sunt copiii lui Dumnezeu, pentru că cea părăsită are mai mulți copii decât cea care are bărbat. De aceea, noi nu suntem interesați de programe de creștere a bisericii, pentru că cea părăsită are mai mulți copii. Sara a trebuit să aștepte mult timp ca să primească sămânța corectă. A trebuit să aștepte să se schimbe condițiile ca să poată primi sămânța corectă. A trebuit să aștepte, să aștepte și să aștepte. Ea a eșuat pentru că și-a folosit propria înțelegere în acea așteptare, dar adevărul este că ea a trebuit să aștepte, iar acea așteptare a fost ca să dea naștere unei singure semințe, seminței corecte. Noi nu suntem aici numai ca să umplem scaunele. Nu contează dacă va trebui să așteptăm încă zece sau douăzeci și cinci de ani ca Dumnezeu să mai salveze încă o sămânță, pentru că tot ceea ce dorim este să fim vasul pe care El îl poate folosi ca să Se nască din nou. Nu numere, ci El să Se înmulțească din nou, iar unul din aceștia valorează cât un milion din ceilalți.

Să terminăm de citit capitolul acesta:

Și voi, fraților, ca și Isaac, voi sunteți copii ai făgăduinței.

Și cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot așa se întâmplă și acum.

Dar ce zice Scriptura? „Izgonește pe roabă și pe fiul ei, căci fiul roabei nu va moșteni împreună cu fiul femeii slobode.”

De aceea, fraților, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.”

Cine este femeia slobodă? Ierusalimul de sus.

Acum vom merge în Geneza 16, ca să privim la Avraam și la Sara. Să privim puțin la viața lor. Am văzut că femeia potrivită poate da naștere la două semințe diferite, aceasta depinzând de cel cu care se unește, cine este bărbatul.

Să citim de aici:

„Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă, numită Agar.

Și Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai.” (v. 1-2).

„Îngerul Domnului i-a zis: „Îți voi înmulți foarte mult sămânța și ea va fi atât de multă la număr, că nu va putea fi numărată.”

Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum ești însărcinată și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael, căci Domnul a auzit mâhnirea ta.

El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, și mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui și va locui în fața tuturor fraților lui.” (v. 10-12).

Agar l-a născut pe Ismael, iar aici putem vedea descrierea lui. Exista o făgăduință conform căreia acea sămânță avea să fie înmulțită, iar despre acest copil s-a spus că „va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, și mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui și va locui în fața tuturor fraților lui.”

Acum vom schimba puțin foaia și vom privi atent la aceste lucruri deoarece până acum am privit la două semințe care proveneau de la doi tați diferiți. Doi tați, o singură femeie, femeia corectă, dar două semințe diferite, Cain și Abel. Acum lucrurile se vor schimba și vom merge la același tată, dar două femei diferite. Același tată, dar două femei diferite. Înțelegem noi aceste lucruri? Același tată, dar două femei diferite. Una a fost Sara, iar fratele Branham ne-a spus că Dumnezeu nu a putut s-o lovească pe Sara pentru că ea făcea parte din Avraam. Sara nu a fost o femeie pe care Avraam a găsit-o într-o zi umblând pe undeva și s-a hotărât să se căsătorească cu ea pentru că era drăguță, ea nu era o femeie dintre multe altele. Nu, nu! Fratele Branham ne-a spus că Avraam s-a căsătorit cu sora sa din același tată, și că ei Îi preumbreau pe Hristos și pe Mireasă.

Fratele Branham a spus că Avraam s-a căsătorit cu Sara, iar după ce s-a unit cu ea, după ce a luat-o în căsătorie, deși ea a negat Cuvântul lui Dumnezeu, deși s-a îndoit de Cuvântul lui Dumnezeu când L-a vorbit El, și Dumnezeu ar fi trebuit s-o omoare, El nu a putut să se atingă de ea pentru că ea făcea parte fizic, firește, din Avraam, iar dacă ar fi lovit-o pe ea și i-ar fi făcut rău, l-ar fi lovit și i-ar fi făcut rău lui Avraam.

Așadar, Sara a fost o femeie deosebită, iar când Dumnezeu i-a spus lui Avraam că-i va da un fiu din pântecul său, acel copil trebuia să se nască din trupul său care era atât parte bărbătească, cât și parte femeiască, pentru că Sara era doamna Avraam. Deci, dacă Dumnezeu urma să dea naștere făgăduinței prin trupul său, aceasta trebuia să vină printr-un pântec, ceea ce înseamnă că Avraam trebuia să aibă un pântec. Unde era pântecul lui Avraam? În partea cealaltă a sa. Putem vedea partea firească și duhovnicească? Pentru că Sara se îndoia și avea o gândire rațională asupra Cuvântului, și-a luat slujnica, i-a dat-o lui Avraam și i-a zis: „Intră la ea. Ea va avea un fiu, iar el va fi fiul meu. În felul acesta, se va putea împlini făgăduința primită.” Dar acest lucru nu a putut funcționa pentru că Agar era femeia greșită.

Țineți minte că am avut femeia potrivită, doi bărbați diferiți și două semințe diferite, iar acum avem bărbatul potrivit, două femei diferite și două semințe diferite. Puteți înțelege că Dumnezeu a ales această relație pentru a Se naște pe Sine? Dumnezeu a ales această cale pentru că la început, când a creat ceea ce era în Gândul Său, El a creat pe pământ un om dar a văzut că nu era bine ca omul să locuiască singur, și pentru că soția sa, partea sa feminină era în el, Dumnezeu a scos-o afară și i-a pus împreună, acesta fiind marele Lui scop, dorința Lui cea mare. Din această unire, El urma să aducă la naștere un alt Adam, un alt fiu al lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a arătat totul în Geneza, iar noi știm că atât Geneza, cât și Apocalipsa sunt cărți ale simbolurilor. Astfel, Dumnezeu arăta că nu va fi numai un Adam singur, care se va reproduce și va da naștere la alți fii, ci El a ales atât negativul, cât și pozitivul, partea bărbătească și partea femeiască; El a ales să ia două puteri și să le pună împreună, să le unească, iar când se va întâmpla aceasta, când le vom avea pe cele potrivite atât de-o parte, cât și de partea cealaltă, și ele se vor uni, Se va naște El. Este ca în cazul electricității. Dacă dorim s-o avem, trebuie să avem atât partea negativă, cât și pe cea pozitivă. Magnetul trebuie să aibă polii opuși ca să poată funcționa puterea magnetică, și la fel este în orice altă situație. În domeniul hidraulic trebuie să avem atât o presiune mare, cât și una scăzută. Totul trebuie să aibă două forțe opuse, iar când ele funcționează împreună creează o putere dinamică.

Astfel, Dumnezeu a ales să nu lucreze numai în chipul bărbătesc, ci în chipul bărbătesc și femeiesc, trebuie atât partea bărbătească, cât și cea femeiască, trebuie să fie bărbatul potrivit și femeia potrivită, iar când ei se unesc, se creează o putere dinamică și El Se poate reproduce.

Vedeți, noi vrem să luăm responsabilitatea de pe umerii noștri și s-o punem pe umerii lui Dumnezeu spunând: „Dumnezeu va face ce vrea El”, dar El vrea s-o facă prin noi. Astfel, dacă noi vom veni pe baza unei descoperiri a Cuvântului Său, așa cum a venit Abel, atunci cele două puteri care se opun, negativul și pozitivul, vor crea electricitatea. Unirea Miresei cu Hristos provoacă Electricitatea. Înțelegeți ce vreau să spun? Noi suntem esențiali, nu suntem o a doua ființă, ci suntem o a doua parte a aceleași ființe. Pozitivul și negativul sunt doi poli opuși ai aceluiași lucru. Nu sunt două lucruri diferite. Polaritatea pozitivă și negativă nu sunt două lucruri diferite, ci sunt două capete diferite ale aceluiași lucru. Partea bărbătească și partea femeiască nu sunt două părți diferite, ci sunt două părți ale aceleași ființe. Înțelegem acum? Acesta este felul în care a ales Dumnezeu să genereze Puterea, El a luat cele două capete ale aceluiași lucru ca să le folosească într-o relație, iar când ele se unesc în armonie, generează Putere.

Lui Adam i s-a dat o soție ca să se reproducă, iar lui Hristos I S-a dat o Mireasă ca să facă același lucru.

Curva pretinde că este căsătorită cu bărbatul potrivit, dar ea este femeia greșită și dă naștere la curve. Curva naște curve. Agar i-a dat naștere lui Ismael. Chiar dacă s-a unit cu Avraam, chiar dacă a mers la sursa potrivită, Agar nu era forța opusă potrivită pentru că nu făcea parte din Avraam. Sara era partea opusă a lui Avraam, iar când folosesc termenul „opus”, nu mă refer la opoziție. Numai Avraam și Sara puteau să-L nască pe Isaac. Avraam nu putea să-l nască cu nici o altă femeie, chiar dacă femeia aceea venea la dătătorul original al seminței… Noi credem că Dumnezeu poate să facă orice, dar El nu poate să-Și încalce Legea. Avraam urma să fie tatăl națiunilor, a seminței făgăduite, el era bărbatul potrivit, sursa potrivită, dătătorul potrivit al seminței, dar până când nu s-a împreunat cu partea sa opusă și nu a avut loc o concepție, nu a putut să se împlinească Cuvântul făgăduit.

Dacă luăm același dătător al seminței, cu aceeași sămânță curată, și o punem în ceva ce nu provine din el, nu face parte din el, se va naște un hibrid, un om sălbatic.

Așadar, femeia potrivită poate naște un copil bastard sau sămânța făgăduită. Înțelegem aceasta? Dar femeia greșită poate da naștere numai unui copil bastard. Ea nu poate să dea niciodată naștere seminței făgăduite. Nădăjduiesc că înțelegeți că aceste lucruri se sudează înăuntru. Care este femeia potrivită? Cea care era din el, care făcea parte din el. Deci, este nevoie de două părți opuse ale aceluiași lucru. Cred că acum începem să înțelegem dumnezeirea. Nu sunt două părți diferite, ci sunt două părți opuse ale aceleași Ființe.

Mă rog ca aceasta să pătrundă înăuntrul vostru, mă rog ca aceste lucruri să vă lovească greu. Voi nu sunteți ceva diferit de Dumnezeu; voi nu sunteți a doua parte a lui Hristos, ci sunteți partea feminină a Lui. Când a fost aici, Isus a fost partea bărbătească și partea femeiască pentru că noi eram în El. Dar ca să-Și atingă marele scop și marea Sa lucrare, El a trebuit să ia ceea ce era în El, să o scoată din El, într-o forță opusă – folosesc acest cuvânt pentru că nu știu cum să mă exprim altfel -, iar când cele două vor începe să lucreze împreună, El Se va reproduce din nou pe Sine. Aceasta este diferența dintre Sara și Agar. Noi nu putem spune că ele s-au unit cu bărbatul greșit, pentru că Avraam era bărbatul potrivit, dar au născut doi copii: unul corect și unul greșit.

Să mergem mai departe, la Geneza 17. Îmi cer scuze, dar acesta este cel mai bun mesaj al meu de Ziua mamei. Întotdeauna mă gândesc că va fi cu flori, cu mame care își leagănă copiii și îi sărută, că simțim mirosul loțiunilor pentru copii și toate acestea. Eu iubesc aceste lucruri și îmi place să privesc cum își alintă mamele copiii, dar există un ceas în care trăim și o presiune pentru descoperire în ceasul în care trăim, iar fiecare tablou la care privesc arată spre aceasta.

Geneza 17.17-22:

„Avraam s-a aruncat cu fața la pământ și a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Și să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”

Și Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”

Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îți va naște un fiu și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el.

Dar și cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească și îl voi înmulți nespus de mult: doisprezece voievozi va naște și voi face din el un neam mare.

Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul pe vremea aceasta.”

Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălțat de la Avraam.”

Aici vedem că Avraam râdea și se bucura pentru că urma să aibă un fiu la acea vârstă înaintată, urma să-l aibă pe Isaac. El a spus: „Să trăiască Ismael înainte Ta”, dar Dumnezeu i-a zis: „Legământul Meu va fi cu Isaac.” Avraam cerea binecuvântarea pentru Ismael, care provenea de la femeia greșită, iar Dumnezeu i-a spus: „Îl voi binecuvânta, îl voi face un neam mare, doisprezece prinți se vor naște din el, îi voi da toate aceste lucruri”. Dar el nu a putut primi Legământul. Vedeți? Adevărul este că nu a contat că a devenit o denominațiune mare, că a ridicat multe biserici, că a existat o lucrare mare peste mări, pentru că Legământul nu era acolo. Ei pot avea binecuvântările. Vă rog să înțelegeți. Binecuvântările care vin de la Dumnezeu, nu de la un alt dumnezeu, nu de la diavolul, ci adevăratele binecuvântări ale lui Dumnezeu pot fi peste rodul care a fost adus la viață de femeia greșită. El îl poate binecuvânta din belșug, îl poate înmulți din belșug, îi poate da o mulțime de lucruri, dar nu i se va da niciodată Legământul.

Care este Legământul? Făgăduința moștenirii tuturor lucrurilor. Este făgăduința pentru sămânța lui Avraam, făgăduința că ea va stăpâni porțile vrăjmașului, că va stăpâni cerul și pământul.

Așadar, la sfârșitul zilei, Dumnezeu a spus: „Da, nici o problemă, îl voi binecuvânta pe Ismael, îmi voi revărsa binecuvântările peste el, dar Legământul Meu va fi cu Isaac, fiul pe care-l va naște Sara.” Dumnezeu a fost foarte clar cu privire la proveniența seminței făgăduite, cu privire la cine va primi Legământul și cine nu.

„Bucură-te, stearpo…, căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” (Galateni 4.27), iar Dumnezeu îi va binecuvânta. Dacă există ceva la care trebuie să fim atenți este să nu înțelegem greșit binecuvântarea lui Dumnezeu, și faptul că ești primit de Dumnezeu. Să fim foarte atenți! Faptul că Dumnezeu răspunde la rugăciunea voastră și vă vindecă, nu înseamnă neapărat că vă aflați în Legământ. Noi trebuie să fim foarte atenți pentru că Ismael a primit mormane de binecuvântări, dar nu a putut să aibă Legământul. Legământul putea veni numai la Sămânța care s-a născut din femeia potrivită, din femeia care făcea parte din bărbatul potrivit, iar unirea celor doi, la timpul rânduit, a adus la viață Sămânța care putea primi Legământul.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Sărbătoarea Trâmbițelor”:

„Ultimul semn pe care l-a primit Avraam… Iar noi suntem Sămânța împărătească a lui Avraam, Mireasa. Care a fost ultimul semn pe care l-a văzut Avraam înainte să vină fiul făgăduit? Dumnezeu în chip de om, deosebind gândurile oamenilor; un singur om, nu mai mulți; unul singur, indiferent cât de mulți imitatori existau.”

Ce încerca fratele Branham să ne ajute să înțelegem? Despre care „un singur om” vorbea el? Poate despre propria sa slujbă. Să fim foarte atenți la aceste lucruri pentru că ele sunt foarte importante. Să mai citim o dată:

„Care a fost ultimul semn pe care l-a văzut Avraam înainte să vină fiul făgăduit? Dumnezeu în chip de om, deosebind gândurile oamenilor.”

Am văzut noi aceasta? Da.

„… un singur om, nu mai mulți; unul singur, indiferent cât de mulți imitatori existau. Ei nu au avut decât Unul, iar El deosebea gândurile celor de acolo. Și ce s-a întâmplat? Următorul lucru care avut loc a fost că Avraam și Sara au fost întineriți. Noi știm aceasta.”

Ce a spus el? Ultimul semn care va veni, va fi semnul unui bărbat, Dumnezeu într-un om, Dumnezeu în trup de carne, care poate deosebi gândurile. Și tot El i-a spus despre nimicirea Sodomei.

În mesajul „Cuvântul vorbit este Sămânța originală”, citim:

„Hristos Își ia acum o Mireasă, ca să fie însărcinată cu propriul Său Cuvânt în pântecul Ei, pântecul duhovnicesc în mintea Sa și nu va amesteca niciun alt gunoi denominațional cu Acesta. Ea este o fecioară pentru El.”

Când această făgăduință a venit la Avraam, fratele Branham a preumbrit-o cu sămânța lui Avraam. El a spus că a venit un Om, Elohim într-un trup de carne, iar când a venit așa, El a putut să mănânce, să bea, a putut face toate aceste lucruri, a putut deosebi gândurile Sarei, care era în cortul de la spatele Său, a putut să arate acel semn, iar după aceea a putut să vorbească despre nimicirea care urma să vină. Apoi, fratele Branham a spus că imediat după aceasta, ei au fost schimbați ca să primească fiul făgăduit, și l-au primit.

În „Cuvântul vorbit este Sămânța originală”, el a spus:

„Hristos Își ia acum o Mireasă pentru… se va întâmpla ceva… ca să fie însărcinată cu propriul Său Cuvânt-Sămânță.”

Dar când a ajuns la „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, care a fost vorbită după Peceți, a spus:

„Amintiți-vă, ca Mireasă a Sa, acum suntem însărcinați cu Duhul Său.”

Așadar, Hristos urma să vină să lase însărcinată o Mireasă înainte de Peceți, pentru că după Peceți, el a spus: „Acum suntem însărcinați.”

„Amintiți-vă, ca Mireasă a Sa, acum suntem însărcinați cu Duhul Său. Biserica, purtând copii, înțelegeți, însărcinată de Duhul Său cu Numele Său; purtând Numele Său, purtând Viața Sa; aducând la suprafață semnele Vieții Sale, evidențiind întâietatea, fiind o dovadă a învierii Sale; arătând că El nu este mort, ci trăiește în veci de veci. Aceasta este Viața veșnică și este legitimată, dovedește lumii că noi trăim în El.”

Mai am un citat în care fratele Branham spune că Ea este însărcinată cu Cuvântul, și pe care aș vrea să-l citesc. Întrebarea mea este: Cum a rămas Ea însărcinată? A lăsat-o Hristos însărcinată pe Mireasa înainte de a Se căsători cu Ea? Aceasta nu se potrivește cu natura lui Hristos. Așadar, El S-a unit cu Ea într-o unire invizibilă, iar ea a rămas însărcinată cu Cuvântul. Dar mai întâi a trebuit să se întâmple ceva. Eu nu voi face referire decât la partea duhovnicească, deși există și o parte firească. Partea firească este schimbarea trupului nostru. Noi știm că vom avea parte de o schimbare fizică a trupului, în care vom fi întineriți și-L vom întâlni pe El în văzduh, dar există și un eveniment duhovnicesc, deși știm că acolo va fi și o căsătorie firească.

Deci, mai întâi are loc o unire invizibilă, ceva duhovnicesc, în care Ea poate rămâne însărcinată. Trebuie să se petreacă ceva. Înainte de a avea loc acest lucru, Dumnezeu trebuie să vină în chipul unui om prin care să poată deosebi gândurile. Înțelegem ceea ce se petrece, prieteni? Trebuie să vină în scenă un om, Dumnezeu în trup de carne, care poate deosebi gândurile Sarei, aflată în spatele Său, și poate vorbi despre nimicirea iminentă care va veni asupra Sodomei. Aceasta este slujba lui Maleahi 4, a fratelui Branham. El trebuie să facă ceva pentru că Sara era femeia potrivită, dar ea a trebuit să sufere o schimbare ca să poată primi sămânța, a trebuit să fie întinerită. De aceea, a venit Maleahi 4, ca să întoarcă inimile copiilor înapoi la părinți, să-i întoarcă, după mii de ani, la ceea ce erau ei la început. Ei trebuiau să fie întineriți din nou în Duhul, trebuiau să se întoarcă la biserica originală de la Rusalii. Amin! Ce s-a întâmplat? Din punct de vedere duhovnicesc, noi L-am avut pe Elohim care a pășit în scenă într-un trup de carne, ca să vorbească despre nimicirea Sodomei și ca să deosebească gândurile și intențiile din spatele Său. Și el a spus: „Imediat după aceasta…” Ce a făcut El? A conferit făgăduința. El promisese deja că va aduce sămânța prin Sara, dar ea trebuia să fie schimbată. El făgăduise că o va face, dar trebuia să existe o schimbare.

El a făgăduit deja că va restitui toate lucrurile. Unde? La starea originală, când biserica era tânără, înainte de cădere, când era pregătită să nască Viața. Astfel, slujba din Maleahi 4 a trebuit să întoarcă inimile copiilor înapoi la părinții de la Rusalii, pentru ca Ea să poată primi Sămânța făgăduită, Cuvântul, să poată rămâne însărcinată cu Cuvântul și să-L nască pe Hristos. Aceasta nu îndepărtează partea firească, pentru că va exista o schimbare fizică a trupului, o întâlnire fizică în văzduh și o Cină firească a nunții. Dar duhovnicește, noi am parcurs acest drum, prieteni.

Să vedem ce a spus fratele Branham în mesajul „Alegerea unei Mirese” din anul 1965:

„Noi vedem astăzi o biserică modernă, o biserică modernă lumească. Biserica modernă a lumii și Biserica duhovnicească sunt ambele însărcinate și vor naște fii.

Într-una din aceste zile, una dintre ele va da Conciliul Mondial al Bisericilor, care-l va rodi pe antihrist, printr-o naștere denominațională.”

Sunt două femei însărcinate: Agar și Sara. Bărbatul potrivit, dar două femei diferite.

„Acesta este purul adevăr. Poate eu nu voi trăi să văd aceasta, deși cred că o voi face, dar voi, tinerilor, să țineți minte că ați auzit un predicator spunând aceasta. Aceasta este ceea ce se va ridica în cele din urmă și este semnul fiarei, când se va forma acel Conciliu Mondial al Bisericilor. Atunci, ea va da naștere fiului ei, Antihristul.

Cealaltă este însărcinată de Cuvântul lui Dumnezeu și va naște Trupul, Trupul încheiat al lui Isus Hristos, care este Mireasa.”

Ați înțeles? Ea Îl va naște din nou pe Hristos, Îl va reproduce pe Hristos, ca să încheie Trupul. Care Trup? Care chip? Cum va arăta El? El Își va încheia Trupul. Să mai cititm o dată:

„Cealaltă este însărcinată de Cuvântul lui Dumnezeu și va naște Trupul, Trupul încheiat al lui Isus Hristos, care este Mireasa.”

Există vreo greșeală cu privire la ceea ce ar trebui să căutăm astăzi? Dacă acest Trup va da din nou naștere lui Isus Hristos, cum ar trebui să arate El? Care este încheierea Trupului? Mireasa. Amin! Prin Maleahi 4, Ea a fost adusă înapoi, la credința originală a părinților de la Rusalii, la starea originală de căsătorie. De ce? Ca să poată primi fiul făgăduit, să-i poată da naștere în ziua de azi, iar fiul făgăduit din această zi nu este în chip bărbătesc, ci în chip femeiesc. Este partea opusă a aceleași Ființe, nu este ceva diferit, nu este un Isus Hristos diferit, nu este un Dumnezeu diferit, ci este același lucru: partea bărbătească și partea femeiască.

De aceea sunteți voi aici, de aceea vi s-a dat o încredințare sfântă, de aceea vi s-au dat virtuți pe care trebuie să le păstrați și nu trebuie să curviți cu lumea, pentru că această Femeie trebuie să stea separată, curată față de Soțul Ei, pentru că scopul Ei, datoria Ei este să-I dea naștere din nou. Și când este născut, El iese din Ea. Aleluia! Suntem mult mai departe de-a lungul drumului decât cred majoritatea.

Ei spun: „Așteptăm partea firească, așteptăm partea firească”, dar trec pe lângă faptul că din punct de vedere duhovnicesc, aceste lucruri s-au petrecut deja, iar Ea naște chiar acum acel Trup încheiat al lui Isus Hristos, care Se află pe pământ, și care este Mireasa. De aceea, dacă nu aveți această descoperire, veți încerca să veniți cu o manifestare pentru a dovedi că Isus este aici. Fără descoperire, dintr-o dată simțim că avem nevoie să copiem Mesajul profetului sau slujba sa. Credem că trebuie să-l copiem deoarece știm că Dumnezeu a fost prezent în acel bărbat, iar dacă copiem slujba sa, știm că El este aici, dar omitem faptul că aceea a fost slujba premergătoare. El a fost premergătorul care ne-a adus la ceea ce a premers, și a făcut o cotitură de la mesager la Mesaj, iar Mesajul său a fost venirea Domnului, Mesajul său a fost venirea lui Hristos în chip de Mireasă, pentru că atunci când a venit de data aceasta, El nu a fost în chip bărbătesc, ci în chip femeiesc. Dacă rămânem într-un tipar firesc gândind: „Aceasta nu este decât o materializare fizică, nu este decât o schimbare fizică a trupului, iar noi trebuie să reproducem aceasta”, dintr-o dată vom simți că este ceva ce trebuie să facem noi, să rodim, ca să ne simțim mulțumiți crezând că este ceea ce așteptam.

Dacă trezirea penticostală din anul 1906 a putut s-o facă, nu aceea este. Noi credem că în Mireasă ar trebui să fie prezente fiecare din acele manifestări, dar dacă copiem trezirea de pe strada Azusa din anul 1906, aceasta nu va dovedi că Hristos este aici și că Mireasa Îl naște pe Hristos. Ea dovedește aceasta numai când dă naștere la încheierea Trupului Său, care este Mireasa. Aceasta este manifestarea pe care o căutăm astăzi și este inclus fiecare dar duhovnicesc. Nu exclus, ci inclus. Ar trebui să așteptăm aceasta, să o vedem, să tânjim după ea. Dar noi nu facem un lucru major din ceva minor, ci facem un lucru major din ceva major, iar acest lucru major este venirea lui Hristos în chip de Mireasă, este însărcinarea Miresei Sale de a naște Trupul încheiat al lui Hristos, care este Mireasa. Aș fi uluit dacă cineva se poate ridica cu o învățătură mai importantă pentru acest ceas, pentru această zi, decât aceasta.

Fratele Branham a spus: „Ce este Cuvântul-Mireasă?” Este manifestarea acestui ceas. Dacă ziceți: „Eu vreau să fiu acolo unde este Dumnezeu”, atunci trebuie să fiți în cadrul manifestării acestui ceas. „Eu vreau să fiu în voia lui Dumnezeu, în Planul Său, acolo unde este Dumnezeu.” Atunci trebuie să fiți în manifestarea acestui ceas. Nu în manifestarea ceasului anterior, sau în cea de-a patra venire a Sa, ci dacă doriți să fiți unde este Dumnezeu, trebuie să fiți în manifestarea acestui ceas, iar manifestarea acestui ceas este Cuvântul Mireasă.

Fratele Branham ne-a spus că sunt zeci de căi diferite, dar el a arătat întotdeauna spre același lucru și anume că dacă nu știm ce căutăm, nu o vom vedea când va veni. Slavă Domnului!

Ea este parte din El și numai Ea Îl poate reproduce. Iar Ea Îl poate reproduce numai dacă rămâne curată față de El, iar El Se poate reproduce numai prin Ea. Este o relație cu dependență mutuală. Poate veți spune: „Cum poate face Dumnezeu ca Planul Său să depindă de mine, o ființă umană?” Dacă gândiți așa, înseamnă că nu știți cine sunteți. Fratele Branham a spus că a existat o zi măreață în care a înțeles că el nu este fiul lui Charles și Ella Branham. Atunci, amnezia spirituală a început să pălească și el a recunoscut că nu era acea manifestare firească, ci era atributul lui Dumnezeu exprimat prin acel trup firesc. Dumnezeu nu a lăsat o parte majoră a lucrării Sale în mâinile trupului. Înțelegeți ce vreau să spun? El a lăsat o parte majoră a lucrării Sale în Trup, dar nu este în mâinile trupului, ci este în Trup pentru că este tot El. Este El într-un alt chip. Ce credeți că este un atribut al lui Dumnezeu? Este Dumnezeu. Un atribut al lui Dumnezeu nu este totul din Dumnezeu, ci este o parte din El, dar o parte din Dumnezeu este Dumnezeu. Dacă îmi zdrobiți degetul, degetul meu este o parte din mine, dar nu este totul din mine. Degetul meu este o parte din mine, la fel ca și capul, degetele, totul sunt eu. Astfel, dacă vreți să-mi zdrobiți degetul și degetul face parte din mine, voi spune: „Vă rog să nu-mi faceți rău.” Nu voi spune niciodată: „Vă rog să nu-i faceți rău degetului meu.” Știți cine sunteți voi? Acesta este întregul scop al Mesajului: să facă Mireasa să înțeleagă cine este ea.

„Cealaltă este însărcinată de Cuvântul lui Dumnezeu și va naște Trupul, Trupul încheiat al lui Isus Hristos, care este Mireasa.”

Putem vedea ce a spus el aici? Trupul încheiat. „Abia aștept să ajungem la partea următoare.” Noi dăm naștere ultimei părți.

„Trupul lui Hristos nu este încă încheiat. Câți dintre voi știu aceasta?”

Atunci, ce au pus ei pe cruce? Nu este încheiat deoarece este exprimat în partea bărbătească și partea femeiască. Adam nu a fost întregit până când nu a fost exprimat în partea bărbătească și partea femeiască. Marea Capodoperă a lui Dumnezeu a fost o Familie Capodoperă, iar fratele Branham a spus că apogeul, cel mai mare act al creației a fost când i-a adus pe cei doi împreună, acela a fost actul de încununare.

„Bărbatul și femeia sunt una. Hristos este un singur Trup, Cuvântul, iar Mireasa trebuie să fie restul acelui Trup, și cei doi, împreună, alcătuiesc din nou acel singur Trup. Așa cum a fost Adam la început: un bărbat și soția sa, și ei erau una. Acum, Ea, adevărata Mireasă, este atât de predată Lui încât nu mai are propriul ei gând, ci are Gândul Lui. Gândul Lui este voia Lui, iar voia Lui este Cuvântul.”

Nădăjduiesc că Dumnezeu poate lua fragilitatea unei ființe umane și să spună cuvintele care nu ar trebui rostite de buzele omenești. Înțelegeți că lucrurile despre care am vorbit astăzi nu ar fi fost posibile dacă nu ar fi fost ungerea lui Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu ar fi sfințit acest vas? Ar fi fost greșit ca oamenii să vorbească despre lucrurile despre care s-a vorbit astăzi, pentru că sunt atât de glorioase, de sfinte, de desăvârșite și de adevărate.

Nădejdea mea este că veți privi dincolo de greșelile unui om, și că puteți înțelege Cuvântul care este adus și faptul că El încearcă să aducă o trezire cu privire la cine sunteți voi cu adevărat, de ce suntem aici, ce trebuie să facem și ce ar trebui să căutăm, pentru că diavolul încearcă să ne amăgească și să ne determine să stăm pe călcâie și să spunem: „Într-o zi vom vedea o apariție pe cer…” Dacă gândiți așa, veți sta și veți aștepta pentru totdeauna acea zi, pentru că acea zi este astăzi. Acesta este timpul. El S-a făcut trup acum, Trupul încheiat al lui Hristos este pe pământ acum, a venit la Viață, dar a venit în chip feminin. Dacă nu puteți vedea aceasta, nu puteți să-L vedeți pe Isus. Acesta este marele scop al lui Dumnezeu în ceasul acesta. Este manifestarea acestui ceas. De aceea, I-a încredințat El soției Sale o asemenea putere, o asemenea virtute. Înțelegeți ce a pus El în mâinile voastre? El ne-a dat o încredințare sfântă, iar noi ar trebuit s-o păstrăm sfântă. Este ca în cazul unei soții în partea firească, ea ar trebui s-o păstreze cu sfințenie. Ea are marea oportunitate de a da naștere vieții, iar noi nu vrem ca acea viață să fie pângărită sau manipulată în vreun fel. De aceea este atât de păzită fecioria în Biblie – pentru că Dumnezeu nu vrea nicio amestecare a semințelor. Este atât de păzită în Biblie pentru că atunci când înțelegem cât este de prețioasă viața, chiar și cea firească, nu mai dorim să fie pătată de nimic. Nu vrem ca ea să fie murdărită și nu dorim să pătrundă înăuntru vreo boală; femeia trebuie să păzească această încredințare sfântă, această virtute sfântă până când Dumnezeu o aduce la perechea sa.

Fecioria nu este o idee tradițională, ci este un concept foarte duhovnicesc. Când lui Adam i s-a dat o soție, a fost dată și o profeție: De aceea, bărbatul va lăsa pe mama sa și pe tatăl său și se va alipi de soția sa. Profeția nu spune că bărbatul o va lăsa pe mama sa și pe tatăl său și se va alipi de o femeie. Am înțeles? Lui Adam i-a fost dată o soție de către Dumnezeu, iar ea a ieșit din el. Înainte ca Adam să o accepte, înainte să se trezească și s-o vadă, ea era deja soția lu.

De aceea, El a spus că bărbatul o va lăsa pe mama sa și pe tatăl său, dar nu a spus că se va alipi de o femeie, pentru că nu orice femeie se încadrează aici. Atunci când o femeie păstrează încredințarea ei sfântă, ea păstrează cu sfințenie virtutea și moralitatea ei pentru perechea ei de parte bărbătească. Nu pentru o medalie de onoare, nici ca să primească un bilet de neprihănire, înțelegeți? Nici din pricina tradiționalismului, ci o păstrează cu sfințenie pentru că dacă se va căsători vreodată, ea nu se va căsători cu un bărbat, ci se va căsători cu soțul ei. Înțelegem aceasta?

Dumnezeu ne-a arătat aceasta; El ne-a arătat că noi nu ne vom alipi de o femeie. Aceasta s-a întâmplat când fiii lui Dumnezeu au privit la fetele oamenilor și și-au luat neveste dintre ele. Dar nu aceasta este calea lui Dumnezeu. Calea lui Dumnezeu este o cale rânduită mai dinainte, prin care dacă un bărbat se căsătorește vreodată, el nu se va căsători decât cu soția sa. El nu se va căsători cu o femeie. Eu nădăjduiesc că ea este o femeie care deține titlul unic, prin alegerea mai dinainte a lui Dumnezeu, de a fi soția sa. Înțelegem tabloul? Chiar și în partea firească Dumnezeu a aranjat lucrurile așa. Chiar și cuvintele acestea: își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția sa, sunt așezate acolo în mod special. Orice alt fel de alipire este greșită.

Aceasta arată că Dumnezeu a rânduit mai dinainte lucrurile conform alegerii Sale.

Frate, dacă îți vei lua vreodată o soție este pentru că ți-a dat-o Dumnezeu. Fratele Branham a spus că cel mai mare dar primit de om, înafara mântuirii, este o soție. Așadar, dacă aveți o soție, să știți că ea este darul lui Dumnezeu. Este darul și alegerea lui Dumnezeu, iar ea devine partea cealaltă a voastră, diferită, dar aceeași. De aceea, Adam a spus că cei doi vor fi una, pentru că cele două forțe opuse, aceleași dar diferite, se vor uni ca să se reproducă. De aceea, este atât de important să păstrăm încredințarea sfântă pe partea firească.

Poate ziceți: „Dar dacă nu mă voi căsători niciodată?” Atunci, când veți trece dincolo, Îi veți prezenta lui Dumnezeu încredințarea voastră sfântă.

Este o învățătură puternică pentru că Miresei i s-a dat aceeași încredințare sfântă. Ea trebuie să-Și aștepte Soțul și să nu primească nici o altă sămânță înafară de Sămânța Soțului ei. Ea nu trebuie să flirteze cu indivizi. Nu trebuie să fie imorală și să flirteze în jur cu alți bărbați, ci trebuie să-și păstreze maternitatea cu sfințenie. De ce? Ce trebuie să nască Mireasa? Trupul încheiat al lui Isus Hristos, care este Mireasa. Astfel, dacă se naște cineva, se naște ca și copil al Cuvântului, iar un copil al Cuvântului este parte din Mireasă. Acum, această unire sfântă cu o parte care a păzit încredințarea sfântă și o altă parte care o caută, are loc dând naștere, reproducând Sămânța făgăduită, iar Sămânța făgăduită pentru acest ceas este Mireasa.

Înțelegeți acum de ce maternitatea este atât de deosebită? Este atât de deosebită pentru că ea arată, simbolizează ceea ce vedem astăzi. Ea nu trebuie să fie murdărită, atinsă, nimeni nu trebuie să se joace cu ea, ci trebuie ținută la rang mare. Același lucru este valabil și în cazul Miresei. Ea nu trebuie să aibă nimic a face cu niciun alt bărbat, ci doar cu acest Bărbat, cu Soțul ei, Cuvântul descoperit al orei. Ea nu ar trebui să aibă nimic a face cu niciun alt bărbat decât cu Soțul ei, Cuvântul descoperit al orei. Este Acesta Partenerul vostru, Soțul vostru? Atunci păstrați-vă doar pentru El, păstrați-vă sfinți și nu primiți decât Cuvântul Său. Păstrați-vă sfinți pentru că voi sunteți partea opusă care se unește cu El ca să-L reproduceți pe El Însuși în chip de Mireasă.

Vreau să mai citesc un verset din Galateni 4.19:

„Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi.”

Aici nu scrie: „Va lua chip înaintea voastră”, ci „în voi.”

Noi ar trebui să continuăm să trudim, Mireasa ar trebui să continue să trudească și să nască din nou și din nou și din nou până când va lua Hristos chip în noi, în fiecare din noi. Aceasta este însărcinarea noastră astăzi, încredințarea noastră sfântă, încredințarea dată bisericii. Slăvit să fie Domnul! Amin.

A NAȘTE SĂMÂNȚA CORECTĂ

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Categorii

De ce ?