INTERVALUL

Bună seara, prieteni. Este un mare privilegiu faptul că în seara aceasta pot fi din nou în casa Domnului, în slujba Sa, în timp ce sufletele noastre se bucură încă pentru Mana de azi dimineaţă care ne-a fost dăruită prin Prezenţa SA. În seara aceasta ne vom ocupa de „Intervalul dintre cele şapte epoci ale Bisericii şi cele şapte Peceţi.”

În după-amiaza aceasta am vorbit cu un prieten şi vreau să vă spun că dacă va fi cu voia Domnului, cândva în vara aceasta aş vrea să ating din nou cele şapte Trâmbiţe, pentru că aceste lucruri se leagă împreună.

În seara aceasta s-ar putea să fiu puţin mai lung în vorbire. Când am fost în Phoenix am ţinut o predică lungă şi puternică, dar nici măcar nu am răguşit. Acesta este adevărul. O, Doamne, şi cât de tare am predicat! Cred că au fost cam douăzeci şi şapte de servicii, dar nu am avut nici o problemă. Când vin însă aici, lucrurile se schimbă pentru că este o altă climă. Vreau să spun că aici este o climă umedă pentru că suntem într-o vale. De fapt voi ştiţi că orice predicator care vorbeşte mult are probleme cu gâtul.

Un prieten de-al meu, care este medic, s-a uitat în gâtul meu să vadă ce este rău, dar după ce m-a examinat, mi-a spus: „Nu ai nimic. Sunt doar câteva bătături pe corzile vocale.” Aceasta m-a bucurat şi mi-a convenit.

Poate noi nu am fi în stare să purtăm semnele lui Isus Hristos în trupul nostru, aşa cum s-a întâmplat cu Pavel care a fost bătut, dar fiecare putem purta semnul nostru din cauză că predicăm împotriva lucrurilor care sunt greşite. Astfel, Îi suntem recunoscători pentru că nu mai trebuie să fim bătuţi – cel puţin deocamdată.

Câţi dintre cei prezenţi aţi citit: „Cât este ceasul, domnilor?” Atunci câţi aţi ascultat-o? Aceasta mă deranjează puţin. Dacă nu aţi auzit-o, aş vrea să faceţi rost de ea. Cam cu o săptămână înainte de a ţine acea predică am fost foarte tulburat deoarece nu ştiam despre ce este vorba.

Astfel, într-o dimineaţă devreme, m-am sculat şi am plecat în Canionul Sabino. De acasă până la Canion sunt cam 30-40 de minute de mers cu maşina, apoi mergi cam treizeci de mile prin munţi.

Acolo sus este un ţinut ciudat. Astfel, acum pot să fiu într-un ţinut cu temperaturi cuprinse între 30-40⁰C, iar peste o jumătate de oră să ajung într-un ţinut în care zăpada are peste opt picioare pe vârful muntelui.

La Phoenix erau 28⁰C şi oamenii făceau baie în ştrand, iar după patruzeci şi cinci de minute de condus întâlneşti o temperatură de –45⁰C, la Flagstaff. Vedeţi? Aceasta este diferenţa dintre curenţii de sus şi cei din deşert.

Deci am mers în Canion şi am urcat cât am putut de sus, iar acolo, L-am întrebat pe Domnul ce înseamnă toată starea mea pentru că eram oarecum neliniştit şi nu ştiam ce trebuie să fac.

În timp ce mă rugam, s-a întâmplat un lucru ciudat. Vreau să fiu cinstit, de aceea spun că poate am adormit sau poate a fost o vedenie. Totuşi, cred că a fost o vedenie, pentru că avem mâinile ridicate şi am spus: „Doamne, ce înseamnă explozia aceea? Ce înseamnă cei şapte îngeri în constelaţia aceea în formă de piramidă, care m-au ridicat de pe pământ şi s-au întors spre Est? Ce înseamnă aceasta?”

Eu stăteam în mâna mea a căzut o sabie. Ştiu că dacă nu puteţi înţelege lucrurile supranaturale ceea ce spun poate să vi se pară ciudat, dar mâna mea a fost lovită de ceva, iar când m-am uitat am văzut că era o sabie. Mânerul ei era făcut din perle, iar garda era din aur. Lama săbiei nu era prea lungă, dar era ascuţită ca briciul şi era făcută din argint strălucitor. Era cel mai frumos obiect pe care l-am văzut vreodată şi s-a potrivit perfect în mâna mea. Privind-o mi-am zis: „Mie mi-a fost frică întotdeauna de sabie!” Întotdeauna m-am bucurat că nu am trăit în timpul când oamenii foloseau săbii, pentru că îmi era frică de ele. Apoi mi-am zis: „Ce aş putea face cu ea?”

Şi în timp ce o ţineam în mână, un Glas mi-a zis: „Aceasta este Sabia Împăratului!” şi vedenia m-a părăsit.

Am rămas gânditor, întrebându-mă ce înseamnă cuvintele: „Aceasta este Sabia Împăratului!” Dacă Glasul ar fi spus: „Aceasta este sabia unui împărat!” aş fi înţeles, dar El a spus: „Aceasta este Sabia Împăratului!”

Apoi mi-am zis, deşi poate nu era corect: „Există Unul singur care este Împăratul, şi Acesta este Dumnezeu, iar Sabia Lui este Cuvântul care este „mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.” (Evrei 4.12).

Vedeţi? „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” (Ioan 15.7).

Dacă Sabia este Cuvântul, este nevoie de o mână credincioasă care s-o ţină cu putere şi s-o îndrepte spre inima vrăjmaşului.

Eu pot să vă spun numai ceea ce mi-a dat El. Nu a zis chiar şi Domnul nostru că El a spus numai ceea ce a primit de la Tatăl şi că n-a reţinut nimic? Aş vrea să spunem şi noi întocmai cum vine. Dacă sunteţi înţelepţi şi vă rugaţi, sunt sigur că veţi înţelege tot ceea ce este descoperit.

Acum ne vom întoarce şi vom citi din cartea Apocalipsei capitolul 5, care mai este numită şi „Descoperirea lui Isus Hristos.”

Mâine seară vom avea prima Pecete. În primele patru Peceţi vom întâlni patru călăreţi şi caii lor, câte unul pentru fiecare Pecete. Cred că primele patru Peceţi le vom privi în primele patru zile: luni, marţi, miercuri şi joi, în timp ce următoarele trei vor fi mai lungi.

Serviciile vor începe la ora 7.00 seara, ceea ce ne dă posibilitatea să încheiem pe la miezul nopţii.

Adevărul este că în momentul acesta eu nu ştiu încă ce ascund cele şapte Peceţi, ceea ce înseamnă că depind în totul de El. Înţelegeţi?

Voi ştiţi cum este cu vedeniile. Tu nu poţi spune anumite lucruri decât atunci când îţi este îngăduit s-o faci. De câte ori m-aţi auzit spunând: „Merg într-o casă şi pălăria va fi aşezată aici, iar copilul bolnav (sau ceva de felul acesta), nu va fi vindecat decât atunci când pălăria va fi luată şi aşezată aici…” Vedeţi, eu nu pot spune aceste lucruri oamenilor şi nici nu pot influenţa lucrurile cu ceva (de exemplu, nu pot lua pălăria respectivă şi s-o mut mai încolo). Ea trebuie să fie aşezată într-un fel anume şi de cineva anume. Astfel, fiecare lucru are o ordine şi când toate lucrurile intră în acea ordine, vedenia poate fi spusă.

Să ne rugăm. Să stăm puţin de vorbă cu El înainte de a intra în Cuvânt.

Doamne Isuse, noi suntem complet neputincioşi, de aceea, în acest ceas măreţ şi mult aşteptat de sufletele noastre, nu vom încerca să ne apropiem de această Carte sfântă fără să cerem ca Singurul care ne-o poate descoperi să vină şi să binecuvânteze eforturile noastre slabe.

Binecuvântează Cuvântul vestit şi fă ca aceasta să se realizeze prin puterea Duhului. Îngăduie ca sufletul celor care flămânzesc şi însetează după neprihănire şi care doresc să cunoască voia lui Dumnezeu, să fie săturat astfel încât fiecare să aducă rod. Îngăduie aceasta, Doamne. Toată lauda şi slava să fie a Ta. Fie ca cei flămânzi şi însetaţi să găsească în seara aceasta Pâinea şi Apa după care flămânzesc şi însetează: Cuvântul, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus, despre care este Descoperirea. Amin.

Acum ne vom ocupa de capitolul 5, care nu se referă la cele şapte Peceţi, ci la intervalul dintre epocile Bisericii şi cele şapte Peceţi.

În capitolul 4 ne este descoperit ce se va întâmpla în cer după răpirea Miresei. Mireasa este răpită în capitolul 4 şi nu mai revine decât în capitolul 19. Înţelegeţi? Acesta este motivul pentru care ea nu va trece prin necaz. Ştiu că aceasta este în contradicţie cu ceea ce învaţă aproape toţi învăţătorii. În ce mă priveşte, nu vreau să fiu deosebit de alţii, dar trebuie să învăţ aşa cum văd eu lucrurile. Şi dacă Mireasa merge Acasă înainte de necaz, vreau să merg şi eu împreună cu ea. Acesta este lucrul cel mai important.

Eu caut întotdeauna umbre referitoare la aceste lucruri, simboluri din Vechiul Testament care sunt modelul, tiparul pentru tot ce se întâmplă în Noul Testament. Înţelegeţi?

Noe a urcat în corabie înainte de începerea necazului. Vedeţi? Un simbol. Dar chiar înainte ca Noe să intre în corabie, Enoh a mers la cer.

La fel s-a întâmplat cu Lot, care a părăsit Sodoma cu puţin înainte ca să fie nimicită; dar Avraam a stat tot timpul departe de aceasta. Vedeţi? Acestea sunt simboluri.

Să începem citirea. Apocalipsa 5.1:

 

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.

Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”

Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, care să poată deschide Cartea şi să se uite în ea.” Ce carte!

„Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.”

Voi vorbiţi despre nevrednicie? „Nimeni nu fusese găsit vrednic nici măcar să se uite la Ea.” Nimeni, niciunde!

 

Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.”

Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.

El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.”

Acum ne vom opri puţin cu citirea din capitolul 5, de unde am citit inclusiv versetul 7. Cartea cu cele şapte Peceţi este descoperită la timpul descoperirii celor şapte Tunete din Apocalipsa 10, adică în timpul sfârşitului.

Ascultaţi!

„Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului Lui era curcubeul…” (v. 1).

Acest Înger este Hristos, pentru că în Vechiul Testament, El a fost numit Îngerul Legământului. Acum, El vine direct evrei, pentru că Biserica Mireasă este deja luată. În ordine.

„…faţa Lui era ca soarele, şi picioarele Lui erau ca nişte stâlpi de foc.”

Vă amintiţi de Îngerul din capitolul1? Cuvântul „înger” înseamnă „mesager”, iar El este Mesagerul pentru Israel. Înţelegeţi? În timpul acela, Biserica Sa este deja răpită sau este gata să fie răpită. El vine după Biserica Sa.

Să continuăm:

„În mână ţinea o cărticică deschisă…” (v. 2).

În capitolul 5, această Carte era închisă şi pecetluită, dar în capitolul 10 vedem că Ea este deschisă. De la timpul acela de pecetluire, în care vom intra în seara aceasta, Cartea este deschisă.

Deci cărticica din mâna Lui era deschisă.

Să citim mai departe:

„A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu…”

Noi ştim că El este Leul din seminţia lui Iuda. Vedeţi? În capitolul 5, El este descris ca un Miel, dar în capitolul 10 El este Leul.

„Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.”

Ioan a fost însărcinat să scrie doar ce a văzut, aşa că apostolul profet a luat pana şi a scris următoarele:

„Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!”

Deci noi nu ştim ce au spus cele şapte Tunete. Acest lucru urmează să fie descoperit. Scriptura nu spune nimic despre ceea ce spun aceste Tunete.

„Şi îngerul, pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer,

şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă.”

Priviţi! Acum urmează versetul la care am vrut să ajung:

„ci, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proroci.” (v. 7).

Vedeţi? Deci taina Cărţii cu cele şapte Peceţi va fi descoperită prin mesajul îngerului celei de-a şaptea Biserici. Înţelegeţi?

„Îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui”, adică va vorbi Mesajul. Şi noi avem acest Mesaj înregistrat pe bandă şi scris în cărţi.

Acum priviţi: „Când acest înger va suna din trâmbiţa lui, taina lui Dumnezeu se va sfârşi.”

Deci Cartea care conţine taina lui Dumnezeu nu este deschisă decât atunci când sună Mesajul îngerului al şaptelea.

Toate aceste puncte vor fi importante în Peceţi, pentru că ele trebuie să se lege împreună într-o armonie desăvârşită.

Vedeţi? Această Carte este ascunsă şi nimeni, de nicăieri, nu poate cunoaşte tainele Ei decât singur Dumnezeu, Isus Hristos.

Aceasta este o Carte misterioasă, este Cartea Răscumpărării şi ştim că Ea nu va fi înţeleasă pe deplin.

De-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii, Ea a fost scormonită fără succes, dar la sfârşit, când îngerul al şaptelea începe să sune taina lui, el încheie toate capetele dezlegate pe care le-au sondat aceşti oameni. Atunci taina lui Dumnezeu va fi adusă în faţă şi tot ce a fost ascuns va fi descoperit: taina dumnezeirii şi toate celelalte lucruri vor fi clarificate. Toate tainele: sămânţa şarpelui, etc, vor fi descoperite.

Ceea ce vă spun acum nu este invenţia mea, ci este „Aşa vorbeşte Domnul” Ceea ce v-am spus am citit din Cartea Sa:

„În zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa Sa, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proroci.”

Când îngerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii va suna din trâmbiţa lui, toate capetele dezgolite care au fost sondate de-a lungul celor şapte epoci vor fi încheiate împreună.

Când Peceţile sunt rupte şi taina este descoperită, Îngerul, Mesagerul, Hristos vine jos şi Îşi pune picioarele pe pământ şi pe mare, având curcubeul deasupra capului Său.

Ţineţi minte că îngerul al şaptelea al Bisericii este pe pământ în timpul acestei veniri.

Este la fel ca în cazul lui Ioan Botezătorul. El a primit mesajul şi l-a adus la popor, în acelaşi timp când Mesia era pe pământ. Ioan ştia că el Îl va vedea deoarece trebuia să-L prezinte lumii.

Conform Maleahi 4, trebuie să vină un bărbat ca Ioan Botezătorul, un Ilie, la care să poată veni Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să descopere, prin Duhul Sfânt, toate tainele şi să întoarcă inimile copiilor la credinţa părinţilor apostoli; să reaşeze toate tainele care au fost scormonite în aceşti ani denominaţionali. Aceasta o spune Cuvântul, iar eu sunt răspunzător doar pentru ceea ce spune El. Acest lucru este scris şi este corect.

Noi vedem că această Carte cu şapte Peceţi este Taina Răscumpărării. Ea este Cartea Răscumpărării săvârşite de Dumnezeu, iar când îngerul va suna din trâmbiţa lui, toate tainele din Carte se vor termina.

Acum priviţi! În Apocalipsa 10 avem doi îngeri: unul este pe pământ, iar celălalt Înger este Mesagerul puternic care a venit jos. Îngerul al şaptelea este un înger pământesc, un mesager; dar vedem că aici coboară Unul din cer şi Acesta are deasupra capului curcubeul, semnul legământului – Acesta nu poate fi decât Hristos.

Exact aşa ni-L descrie Apocalipsa 1, când ne este prezentat în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.

Deci în Apocalipsa 10 ni se spune că după ce tainele sunt descoperite prin ruperea Peceţilor, El vine înapoi şi spune: „Nu va mai fi nici o zăbavă!” El a zis: „Când îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu”, şi este timpul să apară Îngerul ceresc. Noi suntem pe aproape.

Cele şapte Peceţi deţin taina din Carte. Până când vom privi şi vom vedea ce au ascuns înăuntru aceste sigilii, noi avem doar păreri. Este exact cum v-am spus dimineaţă în micuţul meu mesaj: „Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate”. Dacă cineva vine cu un mesaj care nu este Absolutul, care nu este descoperit şi legitimat de Duhul Sfânt, putem să-l uităm. Înţelegeţi? Dumnezeu trebuie să legitimeze fiecare cuvânt pe care îl spunem; să dovedească că este adevărul. În felul acesta, copiii Lui vor urmări totul cu atenţie şi vor fi vigilenţi. Vedeţi?

Cartea aceasta are şapte Peceţi, deci este total închisă. Înţelegeţi? (Amin). Ea este total pecetluită până când vor fi rupte cele şapte Peceţi.

Dar cele şapte Peceţi sunt diferite de cele şapte tunete. Înţelegeţi? Aceste şapte Peceţi sau sigilii sunt pe Carte şi nu vor fi rupte decât atunci când va veni mesajul îngerului al şaptelea. Până atunci noi avem păreri şi presupuneri, dar descoperirea adevărată, dată de Dumnezeu, se va face doar când va suna îngerul. Atunci se întâmplă ce spune Cuvântul „se va sfârşi taina lui Dumnezeu.”

Deci nu uitaţi! Cartea cu cele şapte Peceţi a fost închisă în capitolul 5 şi este deschisă în capitolul 10 din Apocalipsa.

Cum este deschisă această Carte? Ea nu este descoperită decât atunci când o ia Mielul, Îi rupe Peceţile şi o deschide. Înţelegeţi? Mielul trebuie să ia Cartea.

Ea este ascunsă şi „nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, care să o poată deschide, nici să se uite în ea.” Vedeţi? Nici un episcop, cardinal, papă, prezbiter de stat sau oricine ar fi el, „nimeni nu poate rupe acele Peceţi şi să descopere cartea, în afară de Mielul din seminţia lui Iuda.” Noi oamenii am scormonit, am presupus, ne-am mirat şi ne-am poticnit, de aceea am ajuns într-o confuzie atât de mare.

Dar făgăduinţa divină este că această Carte a Răscumpărării va fi complet deschisă de către Miel, iar Peceţile vor fi rupte tot de Miel, în zilele din urmă în care trăim noi. Ele nu vor fi cunoscute decât atunci când Mielul ia Cartea şi-i va rupe Peceţile. Aş vrea să reţineţi că această Carte este în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, iar Mielul vine la El şi o ia.

Oh, această taină este adâncă! Noi vom încerca s-o rezolvăm cu ajutorul Duhului Sfânt şi vom vedea că acest lucru se petrece la sfârşitul timpului, când nu va mai fi nici o zăbavă.

Nici o denominaţiune nu are dreptul să interpreteze această Carte; nici un om. Mielul este singurul care poate face acest lucru. El este Cel care ne descoperă Cuvântul şi Îl legitimează. Înţelegeţi? El ne aduce Cuvântul vieţii.

Această Carte este descoperită numai atunci când timpul epocilor Bisericii şi al denominaţiunilor s-a terminat. Atunci nu va mai fi timp. Vedeţi aceasta? Deci descoperirea va veni numai după ce se termină epocile bisericii şi timpul denominaţiunilor.

Acesta este motivul pentru care s-a ajuns la confuzia de azi. Ei scot o doctrină şi aleargă strigând: „Aceasta este!” Apoi se ridică altul, cu o altă doctrină şi strigă: „Aceasta este!” şi fiecare zideşte o denominaţiune pe doctrina lui, astfel încât astăzi avem sute de denominaţiuni. Şi văzând această mare confuzie, oamenii se întreabă: „Care este Adevărul?” Am dreptate?

Dar El a făgăduit că atunci când îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, Cartea pecetluită va fi deschisă.

Desigur, eu nu spun că oamenii din denominaţiuni nu sunt mântuiţi.

Problema este că sunt prea multe taine neînţelese: Cum este posibil ca Dumnezeu să Se arate în trei descoperiri şi să fie totuşi Unul? Cum este posibil ca Sfânta Scriptură să vorbească despre botezul în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt şi totuşi ucenicii au botezat în Numele Domnului Isus Hristos? Cum este posibil ca Eva să mănânce un măr şi să ducă la moarte întreaga omenire? Care este adevărul cu privire la toate aceste lucruri? Vedeţi, Dumnezeu a făgăduit că toate aceste taine vor fi descoperite în timpul sfârşitului.

În epocile bisericii au venit în scenă bărbaţi războinici ca: Irineu, Martin, Policarp, Luther, Wesley, etc., care au adus o lumină asupra Adevărului, lăsând însă foarte multe lucruri în întuneric.

În epoca luterană, în cea metodistă şi în cea penticostală, ei au alergat afară. Eu nu pot spune că nu erau în ordine pentru că erau, dar cu toate acestea au rămas multe capete slabe care nu puteau fi explicate. De ce aceasta? Pentru că Peceţile nu erau încă descoperite ca să aducă aceste lucruri la lumină în mod clar şi temeinic. Înţelegeţi?

Toate aceste lucruri vor fi clarificate şi descoperite în ultima epocă. Când Peceţile vor fi rupte de Miel şi descoperite Bisericii, nu va mai fi timp. Vedeţi cât este de minunat? Aceasta este Cartea Răscumpărată.

Mai încolo vom vedea cum sunt aduşi înăuntru cei o sută patruzeci şi patru de mii din seminţiile lui Israel, etc.

Acum aş vrea să ne oprim puţin la Pavel şi să citim ceva din Efeseni.

Văd că mulţi dintre voi iau notiţe sau îşi notează textele citite. Aceasta mă bucură pentru că ştiu că mergeţi acasă şi studiaţi ca să primiţi o înţelegere mai bună. Aceasta este bine. Studiaţi Cuvântul şi rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute să Îl înţelegeţi.

Vom citi din Efeseni 1.13-14:

„Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit,

şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Sale.”

Vedeţi, aici scrie că Duhul Sfânt însuşi este o Pecete. Şi Pecetea arată (ce?) o lucrare terminată. Când o persoană este pecetluită cu Duhul sfânt, aceasta arată că timpul ei de declin a trecut deoarece lucrarea este terminată.

Eu am lucrat la Compania de Căi Ferate şi încărcam conserve şi alte produse de la fabrica de conserve. Dar înainte ca vagonul să fie sigilat, venea inspectorul care verifica dacă vagonul a fost încărcat corespunzător. Dacă nu era încărcat corect, inspectorul ne punea să descărcăm şi să încărcăm din nou până când îi plăcea. Când inspectorul se declara mulţumit, închidea uşa şi punea un sigiliu. Din clipa aceea nimeni nu putea rupe acel sigiliu până când ajungea vagonul la destinaţie.

Aceasta face şi Duhul Sfânt. El merge şi inspectează, iar voi ziceţi: „Eu am vorbit în limbi, am strigat şi am dansat în Duhul.” Dar aceasta nu are nici o legătură cu problema noastră. Înţelegeţi? Duhul Sfânt inspectează acea persoană până când este mulţumit pe deplin, deoarece El ştie totul.

Abia atunci ea este pecetluită pentru destinaţia veşnică şi nu există nimic care să poată rupe vreodată acea Pecete.

Biblia spune în Efeseni 4.30:

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Ţineţi minte cuvântul acesta: „ziua răscumpărării”. Aceasta este ziua în care este descoperită Cartea Răscumpărării şi Răscumpărătorul vine să Îşi pretindă proprietatea. Nimic nu poate rupe această Pecete, dar „să nu-L întristaţi!” Să faceţi numai ceea ce este plăcut înaintea Domnului, pentru că voi sunteţi sigilaţi cu Duhul Sfânt şi această Pecete este El însuşi.

Pecetea semnifică o lucrare terminată – am luat această explicaţie din dicţionar. Când este ruptă Pecetea a şaptea, taina lui Dumnezeu care este ascunsă în aceste Peceţi este deja încheiată. Ceea ce se ascunde sub Pecete se poate vedea numai atunci când Pecetea este ruptă.

Când un om vede un vagon sigilat, poate să spună: „Cred că în vagonul acesta este cutare sau cutare lucru.” Vedeţi? Este doar o presupunere, dar cu siguranţă se poate şti ce conţine numai atunci când este rupt sigiliul şi se deschide uşa.

Înţelegeţi? Peceţile vor fi descoperite numai în timpul sfârşitului.

Un alt lucru pe care-l semnifică Pecetea este „proprietatea”. Ea are un semn care indică proprietarul. Astfel, dacă eşti răscumpărat prin sângele lui Isus Hristos şi sigilat prin Duhul Sfânt, nu mai aparţii de lume, nici de lucrurile lumii, ci Proprietarul tău este Dumnezeu.

Pecetea este şi o „siguranţă”. Ea arată că eşti asigurat. Pecetea arată siguranţa cu privire la destinaţia veşnică, de aceea este vai de omul care încearcă să o rupă. Pecetea Duhului Sfânt nu poate fi ruptă.

Eu v-am spus că unii oameni zic: „Diavolul m-a împins să fac cutare lucru!” Nu, nu diavolul a făcut aceasta; problema este cu tine pentru că nu ai fost pecetluit înăuntru. Dacă tu eşti pecetluit înăuntru, el rămâne pecetluit afară. Da. Vedeţi? Tu ai mers afară la el. Da, da. El nu putea intra la tine deoarece singura cale de a intra era să treacă prin acelaşi proces ca tine, adică să fie neprihănit, sfinţit şi umplut cu Duhul Sfânt, ori atunci ar fi fratele tău. Deci el nu a putut face aceasta. Nu, nu. Tu ai mers până la linia de separaţie apoi ai venit înapoi. Cum ai făcut aceasta? Poftind lucrurile lumii. Tu nu ai mers tot drumul în Canaan, nu ai trecut dincolo de Iordan, adică de moartea eu-lui tău.

Deci această Carte este pecetluită, iar voi sunteţi sigilaţi până în ziua răscumpărării.

Aş vrea să citim din Romani 8.22-23 ca să înţelegem şi mai bine aceste lucruri.

„Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii

Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Oh, Doamne! Nu ne umple aceasta de bucurie, pe noi cei bătrâni? Da, ar trebui să ne facă pe toţi să ne simţim bine, în timp ce aşteptăm ceasul acela. Noi înţelegem că aceasta va avea loc la prima înviere. Înţelegeţi? Natura suspină, noi suspinăm, totul suspină pentru că ceva nu este în ordine. Şi voi puteţi suspina şi să aşteptaţi împlinirea acestei făgăduinţe, deoarece înăuntrul vostru a venit o Viaţă nouă care vorbeşte despre o Lume nouă.

Cu câtva timp în urmă am fost cu soţia mea la un supermarket şi acolo am văzut ceva ciudat: o femeie care purta rochie. Da, este ceva foarte ciudat pentru că aproape toate femeile îşi uită rochiile acasă. Desigur, sunt uituce cu voia.

Şi Meda m-a întrebat:

„Bill, de ce este aşa?”

„Oh”, am răspuns eu, „acesta este duhul naţional. Dacă mergi în Germania, acolo găseşti un anumit duh naţional. Dacă mergi în Finlanda şi ei au un duh naţional. Dacă vii în America şi aici este un duh naţional.”

Duhul naţional american este vesel şi glumeţ. Ştiţi de ce? Noi am fost fondaţi pe învăţătura apostolilor, sub conducerea unor bărbaţi mari ca Washington, Lincoln, etc. dar apoi am părăsit acest fundament, de aceea ştim că o vom păţi. Noi ştim că pe bomba atomică este scris numele nostru şi că ne aşteaptă prăbuşirea, de aceea nu trebuie să vă amăgiţi.

Totuşi aceşti comedianţi merg în sus şi-n jos spunând glume. Femeile se comportă cum bine ştiţi, iar bărbaţii sunt la fel ca ele. Aceasta îmi aminteşte de acel băieţel care mergea prin cimitir fluierând. El încerca să dovedească că nu-i este frică, deşi adevărul este că se temea. Vedeţi? El nu putea înşela pe nimeni. Tocmai faptul că fluiera dovedea că se teme.

Aceasta este şi problema noastră astăzi.

Dar ce nădejde binecuvântată are credinciosul! El îşi ridică mâinile pentru că izbăvirea lui este aproape. Când vede tot ceea ce se petrece în jur, ştie că timpul măreţ şi mult aşteptat este aici.

Trupurile noastre suspină. Aţi observat vreodată lupta pe care o dă un pom ca să trăiască? El vrea să supravieţuiască. Aţi observat cum se zbate un animal care este pe moarte? El vrea să trăiască. Vedeţi, fiinţa umană, totul suspină şi geme. Noi ştim că ceva este greşit. Citind aceste versete biblice vedem că omul, pământul acesta, a pierdut ceva. Toată creaţiunea a pierdut ceva, de aceea suspină. Tu nu suspini fără motiv, ceea ce înseamnă că şi creaţiunea are un motiv ca să suspine.

Uitaţi-vă la rugăciunea pentru bolnavi. Acolo este ceva care cauzează boala şi tu trebuie să cunoşti acea cauză. Eu ştiu care este tratamentul, dar mai întâi trebuie găsită cauza. De aceea am nevoie de vedenii. Ele sunt acelea care ne descoperă tainele inimii, îi arată bolnavului unde a greşit şi ce trebuie să facă în continuare. Vedeţi? Nu contează cât de multe medicamente iei, nici cât de mult ulei ţi se toarnă pe cap, nici cât de tare strigă cineva pentru tine – dacă mai este ceva greşit, boala va sta acolo până când îţi pui problema în ordine. Vedeţi, Satana nu va pleca.

Oricât este de avansată medicina de astăzi, ea nu ştie nimic despre aceste lucruri. Voi spuneţi: „Are cancer!” Păi aceea nu este nimic. Cuvântul „cancer” este denumirea medicală a acelui rău, dar adevărul este că acolo este un drac.

Noi spunem: „Aceasta este păcat!” Vedeţi, noi numim acel lucru „păcat”, dar descompuneţi-l. Ce este păcatul? Cei mai mulţi oameni spun: „A bea, a fuma, a curvi, etc”, dar nu este adevărat. Acestea sunt doar atributele, consecinţele păcatului. În realitate păcatul este necredinţa. Aici este problema. Dacă eşti un credincios nu vei face acele lucruri. Deci nu contează cât de sfânt încerci să te dai, nici cât de religios vrei să pari, dacă faci acele lucruri eşti un necredincios. Aşa spune Scriptura.

Totul suspină pentru că s-a pierdut ceva şi dorim să ajungem înapoi, în starea originală.

Vă puteţi imagina lupta pe care o dă un om căzut într-o groapă adâncă pentru a ieşi afară? El trebuie să găsească o soluţie ca să iasă, pentru că nu a fost de la început acolo. Pentru aceasta strigă cu disperare şi sapă în pereţii gropii. El suspină şi geme pentru că doreşte să ajungă în starea originală – afară din groapă.

La fel este şi o persoană bolnavă. Ea suspină şi geme. Odată, ea nu a suspinat, dar acum o face cu disperare. De ce? Pentru că nu este în ordine. Undeva este ceva greşit, de aceea suspină şi geme – doreşte să ajungă din nou în starea pe care a avut-o când era sănătoasă.

Şi dacă natura şi oamenii suspină, cum spune Biblia, aceasta arată că este ceva, că nu sunt în starea originală. Ei au căzut de undeva şi au nevoie de cineva care să le explice aceste lucruri. Vedeţi? Noi ştim că prin căderea lui Adam şi Eva, oamenii au pierdut dreptul la Viaţa veşnică; ei au dat Viaţa în schimbul morţii, aducând în felul acesta întreaga creaţiune la moarte.

Înainte de căderea lui Adam, nu a murit nici un copac, nici un animal, nimic. Dar acum există Unul singur care nu poate să moară, şi acesta este Dumnezeu, pentru că El este veşnic. Pentru noi există o singură cale de a trăi veşnic: să posedăm Viaţa veşnică, adică să fim fiii şi fiicele lui Dumnezeu.

Dar aşa cum am spus în mesajul de dimineaţă, atunci când am păcătuit, ne-am vândut dreptul de întâi născut şi am trecut de partea cealaltă a prăpăstiei, de aceea noi suntem acum de partea cealaltă. De ce? Pentru că atunci când a căzut Adam, a adus moartea peste întreaga creaţiune.

El a avut libertatea de a alege, la fel ca noi. În faţa lui Adam şi a Evei a stat pomul cunoştinţei binelui şi răului care stă şi în faţa fiecăruia dintre noi. Vedeţi, Dumnezeu nu a făcut aceasta numai cu Adam şi cu Eva, ci cu fiecare dintre noi.

Voi spuneţi: „Păi, este vina lor…” Nu, acum nu este vina lor, ci a ta. Tu nu poţi da vina pe Adam deoarece posibilitatea de a alege binele sau răul stă acum în faţa ta. Tu eşti pe aceleaşi baze ca Adam şi Eva şi trebuie să iei o decizie.

Dar vedeţi, când suntem răscumpăraţi, nu mai dorim să facem o alegere proprie, ci vrem alegerea Lui, voia Lui. Înţelegeţi?

În ce-i priveşte pe Adam şi Eva, ei au vrut să ia propria hotărâre, au vrut să aleagă singuri. Au vrut să vadă ce înseamnă să ai înţelepciune, aşa că au sondat problema şi prin aceasta au cauzat moartea tuturor.

Dacă un om este răscumpărat, nu-i mai pasă de şcolarizare. Nu-i mai pasă de lucrurile lumii, nici de înţelepciunea ei. El nu mai trebuie să facă nici o alegere pentru că L-a ales pe Hristos şi aceasta este totul. El este răscumpărat şi nu mai vrea să meargă după gândurile lui, nici după sfaturile altora, ci aşteaptă să vadă care este alegerea făcută de Creatorul Său. Vedeţi?

Astfel, când Făcătorul lui îi spune să meargă, merge, iar când îi spune să stea pe loc, stă.

Dar omul care caută înţelepciune, spune: „Păi, parohia aceasta este destul de bună, dar dacă mă duc dincolo voi fi plătit mai bine.” Vedeţi? Aceasta este înţelepciunea omenească.

Când Adam a păcătuit prin faptul că a ascultat argumentarea soţiei lui, în loc să se ţină de Cuvântul lui Dumnezeu, a păcătuit şi a dus toată creaţiunea în moarte. Nevasta lui a ascultat argumentele Satanei, iar apoi a mers la Adam şi i-a arătat rodul greşelii ei. Atunci Adam a lăsat Cuvântul şi a primit-o înapoi, ceea ce a făcut să-şi vândă dreptul.

Când a pierdut dreptul la Viaţă şi părtăşia cu Dumnezeu, Adam şi-a pierdut şi moştenirea. Amintiţi-vă că Dumnezeu îi spusese:

„…să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2.17).

Când a pierdut dreptul la Viaţă, Adam şi-a pierdut şi moştenirea, deoarece el era stăpânul suprem al Pământului. Era dumnezeul pământului. Dumnezeu este Dumnezeul întregului Univers, dar pământul era sub stăpânirea fiului Său. Astfel, el putea vorbi, putea numi, putea porunci naturii, etc. Da, Adam putea să facă orice voia, dar când a încălcat Cuvântul şi-a pierdut moştenirea.

El putea spune: „Muntele acesta să se mute acolo!” şi totul se făcea întocmai cum poruncea el. Adam putea spune: „Pomul acesta să se mute dincolo!” şi aşa era. Vedeţi? El avea controlul total asupra pământului pentru că era un dumnezeu mai mic, era fiul lui Dumnezeu Tatăl nostru.

O, am putea să ne oprim puţin aici şi să obţinem adevărata predică! Vedeţi? Iar dacă sângele lui Hristos a câştigat tot ce a fost pierdut, cum este acum? Priviţi ce a făcut acest Fiu al lui Dumnezeu, al doilea Adam. El ne-a făgăduit că „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Vedeţi?

Adam şi-a pierdut moştenirea, pământul şi totul a trecut în mâinile celui la care le-a vândut, în mâinile Satanei. El a vândut ascultarea de Dumnezeu pentru argumentele Satanei. Acesta este motivul pentru care Viaţa lui veşnică, dreptul lui la Pomul vieţii şi pământul, al cărui stăpân era, au trecut în mâinile Satanei. Da, el le-a predat pe toate în mâna Satanei. De aceea sunt pe dos toate lucrurile. Sămânţa şarpelui a venit şi a nimicit toată moştenirea pe care ar fi trebuit s-o aibă sămânţa lui Adam, iar această moştenire este Pământul. Vedeţi?

Zilele trecute m-am oprit la Tucson, unde locuiesc, şi m-am urcat sus pe munte, unde am discutat cu cineva.

Eu i-am spus: „Ce zici, când te gândeşti că în urmă cu trei sute de ani bătrânul Papago (indianul) a venit acolo jos împreună cu soţia şi copiii lui şi au trăit liniştiţi? Acolo nu era nici curvie, nici whiskey, nici jocuri de noroc, ci oamenii trăiau în curăţie. Coioţii umblau liniştiţi prin locurile acestea, urlând în fiecare noapte, iar mesquitul şi cactusul înfloreau pe malurile râurilor. Cred că IaHVeH a zâmbit când a privit toate acele minunăţii. Dar iată că a venit omul alb şi ce a făcut el? A scos cactuşii, a poluat ţara şi a ruinat morala naţiunii. El avea o singură posibilitate de a-l învinge pe indian: să-i omoare vânatul.

Zilele trecute am fost la muzeul de la Tombstone, unde am putut să văd fotografiile lui Geronimo. Pentru mulţi, acest bărbat este un renegat, dar pentru mine este un american adevărat care s-a luptat pentru ceea ce-i aparţinea de drept, pentru ceea ce-i dăduse Dumnezeu: o ţară, o naţiune şi un loc în care să trăiască liniştit. Eu nu-l condamn pentru că atunci când au venit soldaţii albi, au preluat ţara prin forţă, omorându-i pe băştinaşi fără milă.

Una din acele fotografii prezenta cartierul general al lui Geronimo, mai bine zis spitalul lui. Acesta era alcătuit din câteva pături puse peste o bucată de mesquito (un arbore care trăieşte în Arizona). Acolo erau aşezaţi răniţii indieni, americanii adevăraţi care luptaseră pentru dreptul pe care li-l dăduse Dumnezeu. Şi Geronimo stătea cu fiul său în braţe şi privea neputincios cum mor bravii săi luptători fără să-i poată ajuta în vreun fel. Aceia erau adevăraţii americani. Atunci cum aş putea să-l numesc renegat pe acest bărbat? Eu îl numesc erou, un gentleman.

Cochise (un trib de indieni) nu s-ar fi predat niciodată dacă albii nu le-ar fi masacrat vânatul. Ei au pornit adevărate campanii de vânătoare împotriva acelor animale, iar la întoarcere spuneau cu mândrie: „Astăzi am ucis patruzeci de bizoni!” Vă daţi seama? Patruzeci de bizoni ar fi fost suficienţi să hrănească un trib de indieni timp de doi ani. Dar ce au făcut albii? I-au ucis şi i-au lăsat să putrezească în prerie. Stârvurile lor au îngrăşat pământurile sau au fost mâncate de coioţi.

Când indienii omorau un bizon se ţinea o adevărată ceremonie religioasă. Ei le luau copitele ca să facă din ele oale, iar carnea o mâncau. Ce era în plus se usca, iar pielea era folosită pentru confecţionarea hainelor şi a corturilor.

Dar iată că a venit omul alb, el este adevăratul renegat, pentru că s-a purtat ca un ticălos. El a venit şi a ucis tot vânatul pentru a-i înfometa pe indieni.

Cred că orice om adevărat s-ar lupta pentru drepturile lui date de Dumnezeu. Ceea ce au făcut albii cu indienii americani este o pată ruşinoasă pe drapelul american. La urma urmei, acest teritoriu a aparţinut de drept indienilor.

Ce aţi gândi dacă Japonia sau Rusia v-ar invada ţara şi ar spune: „Ieşiţi afară de aici! Plecaţi imediat!” şi ne-ar face nouă şi copiilor noştri ceea ce le-am făcut noi indienilor?

Să nu uitaţi acest lucru: Noi am semănat şi în curând va trebui să culegem roadele! Voi ştiţi că aceasta este Legea lui Dumnezeu. Este un timp al semănatului, dar apoi vine timpul secerişului şi eu cred că va fi rău. Da, domnilor.

Ce s-a întâmplat? Sămânţa amestecată a lui Adam a poluat şi a nimicit pământul. Ştiaţi că Biblia spune acest lucru? De fapt acesta este motivul pentru care Dumnezeu va nimici această sămânţă amestecată. Vreţi să citiţi ce a spus Dumnezeu despre cei care nimicesc pământul? Să deschidem la Apocalipsa 11.18:

„Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăbuşeşti pe cei ce prăpădesc pământul.”

Aici suntem noi.

Ce vor face ei? Vor culege ce au semănat. Desigur. Voi puteţi vedea zi de zi păcatul. Câte curvii sunt comise în seara aceasta doar în oraşul acesta? Câte femei îşi vor încălca jurământul făcut la căsătorie, doar în Jeffersonville? Câte cazuri de avort credeţi că sunt înregistrate în treizeci de zile numai în Chicago? Între douăzeci şi cinci de mii şi treizeci de mii pe lună, afară de cele neanunţate. Cât whiskey se bea în Chicago? Ce credeţi că se întâmplă numai într-o singură noapte în Los Angeles? De câte ori a fost luat astăzi Numele Domnului în deşert numai în Jeffersonville? Este mai bine acum sau era mai bine atunci când George Rogers Clark a venit în jos cu pluta? Vedeţi? Noi am poluat tot pământul cu murdăria noastră, de aceea Dumnezeu îi va nimici pe cei ce îl distrug. Aceasta a spus Dumnezeu, nu eu.

Întotdeauna am simţit că în mine există ceva care mă îndeamnă să mă duc sus în munţi ca să văd cum i-a aranjat Dumnezeu.

Eu urăsc Florida cu palmierii ei artificiali. O, Doamne, mai bine privesc crocodilii decât să văd toate murdăriile de la Hollywood, cu grămada lui de beţivi. Când văd toate acestea, mă gândesc: „Într-o zi…” Da.

Amintiţi-vă însă că Biblia spune: „Cei blânzi vor moşteni pământul.” (Matei 5.5). Acesta este adevărul. Cei smeriţi şi blânzi vor moşteni pământul, cei care nu caută să fie mari. Aşa a spus Isus. Da.

Ei au poluat acest pământ, dar Dumnezeu îi va nimici. Dar după ce va fi curăţit, pământul va fi moştenit de cei blânzi.

Oh, Doamne! Acum, Actul de proprietate care a fost pierdut se află în mâinile Proprietarului său original, în mâinile Atotputernicului Dumnezeu. Când Adam a pierdut actul de proprietate asupra pământului şi a Vieţii veşnice, acesta nu a putut fi luat de mâinile murdare ale Satanei, ci s-a întors la Proprietarul original, la Dumnezeu Însuşi.

Vom vedea imediat aceasta. În Apocalipsa 5 Îl vedem stând pe tron, cu actul de proprietate în mâna Sa. (fratele Branham bate de două ori din palme). Oh, aceasta mă face să mă simt religios. Deci când Adam a pierdut actul de proprietate asupra pământului şi a Vieţii veşnice, acesta a mers înapoi în mâinile Proprietarului său, în mâinile Dumnezeului celui Atotputernic. Ce măreţ!

În ordine. Şi El aşteaptă. Ce? Pretenţiile pentru răscumpărare. El a făcut o cale pentru răscumpărare, o cale de întoarcere, de aceea într-o zi va fi luat de Răscumpărător.

Vedeţi unde ajungem acum?

Noi vom urmări această Fiinţă care stă pe tron şi aşteaptă pretenţiile pentru răscumpărare.

Ce este această Carte de Răscumpărare, acest Act de proprietate? El a fost cercetat până în profunzime, până la începuturile lui.

Este la fel ca în cazul picăturii de cerneală despre care am vorbit dimineaţă. Când este atinsă de acel decolorant, este pătrunsă până în profunzime, până la începuturi, şi se descompune.

Acelaşi lucru se întâmplă când este mărturisit păcatul şi vine sângele Domnului Isus Hristos peste el. Sângele îl pătrunde până în profunzime, până la începuturi şi îl descompune dându-ţi astfel dreptul de a te apropia din nou de Creator. Prin aceasta devii un fiu al lui Dumnezeu.

Actul de proprietate original este în mâinile Celui Atotputernic. Oh, Doamne!

Răscumpărarea înseamnă posesiunea legală asupra a tot ce a fost pierdut de Adam şi Eva. Oh, Doamne! Ce s-ar cuveni să facă un creştin născut din nou când aude aceasta? Înseamnă că voi posedaţi din nou ceea ce au pierdut Adam şi Eva. Iuh! Ce spui de aceasta, frate? Posesiunea legală asupra Actului de proprietate.

Adam nu a putut să îndeplinească cerinţele de răscumpărare. Când a aflat că a pierdut Actul de proprietate, a păcătuit şi s-a separat de Dumnezeu; el se afla de partea cealaltă a prăpăstiei, aşa că nu putea să facă nimic ca să-l răscumpere. Nu putea să răscumpere Actul pierdut deoarece avea el însuşi nevoie de răscumpărare pentru că păcătuise.

Legea cerea însă un Răscumpărător înrudit. Da, Legea lui Dumnezeu cerea aceasta. Dacă vreţi să citiţi în Biblie, este scris în Levitic 25. Nu avem timp să ne ocupăm şi de textul acesta, pentru că fiecare text este o predică.

Până la venirea Răscumpărătorului, Legea lui Dumnezeu a permis un înlocuitor. De ce a făcut aceasta? Pentru că ne iubea. Omul nu mai avea nici o cale de întoarcere. Nici o şansă de apropiere de Dumnezeu; era pierdut, dar în îndurarea Sa, Dumnezeu a dat un Răscumpărător înrudit în persoana lui Isus Hristos, aşa cum cerea Legea Lui. Legea a cerut-o, iar harul a îndeplinit cerinţa ei. Oh, ce har măreţ! Legea lui Dumnezeu cerea un înlocuitor nevinovat.

Dar cine era nevinovat? Fiecare om se naşte prin sex, ori tocmai acesta a fost motivul pentru care şi-a pierdut omul dreptul de a fi stăpânul pământului şi Viaţa veşnică.

Oh, când mă gândesc la Cuvântul care spune:

„…ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, din orice norod, de orice limbă şi de orice neam.

Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ.” (Apocalipsa 5.9-10).

Oh, Doamne! Ce ne-a dat? Un Răscumpărător înrudit. Oh, ce lecţie avem noi aici!

Observaţi! Legea a cerut un Răscumpărător înrudit care să răscumpere moştenirea pierdută, iar harul a îndeplinit această cerinţă prin Isus Hristos. Ca să fie un Răscumpărător înrudit, El trebuia să se nască din rasa umană.

Dar vedeţi, fiecare om care se naşte din femeie, vine prin relaţie sexuală. Şi pentru că Dumnezeu a cerut un Răscumpărător înrudit, acesta trebuia să fie Om. Oh, Doamne! Ce era de făcut? Legea cerea un Răscumpărător înrudit.

Deci nu putea să fie un înger, ci era obligatoriu să fie un Om, deoarece noi nu suntem înrudiţi cu îngerii, ci doar unii cu alţii. Îngerii nu au căzut în păcat ca noi, pentru că au un altfel de trup. Desigur.

Legea cerea un Răscumpărător înrudit, dar orice om de pe pământ se naşte prin sex. Acum înţelegeţi? Păcatul a venit prin sex. În felul acesta a intrat sămânţa şarpelui în omenire.

Legea cerea un Răscumpărător înrudit care trebuia să se nască din rasa umană. Aşa ceva ne lasă în aer, dar daţi-mi voie să vă trâmbiţez adevărul. Rodul a venit prin fecioară; ea L-a născut pe Răscumpărătorul nostru înrudit. Nimeni altul decât Dumnezeul cel Atotputernic Însuşi, S-a făcut asemenea nouă devenind Emanuel. Deci, Emanuel era Răscumpărătorul înrudit.

Noi putem vedea că Dumnezeu ridică o pretenţie pe care n-o poate satisface nimeni, dar atunci păşeşte în faţă harul Său, satisface pretenţia Lui şi produce Rodul. Amin.

Oh, când voi ajunge Acasă! Într-o dimineaţă, voi veţi auzi jos în vale cântecul:

„Har măreţ, cât de dulce-i sunetul

Care a salvat un păcătos ca mine.”

Atunci veţi spune: „Laudă lui Dumnezeu! Bătrânul frate Branham a ajuns Acasă!” Da. Oh!

„Harul a învăţat inima mea să se teamă

Acesta este harul care mi-a potolit frica.

Cât de preţios era acest har

În ceasul când am crezut întâi.”

Să mergem mai departe.

Cartea lui Rut ne dă o imagine foarte clară cu privire la Răscumpărătorul înrudit. Voi ştiţi că Naomi şi-a pierdut moştenirea, iar Boaz era singurul care putea să i-o răscumpere. El era răscumpărătorul înrudit cu ea, era o rudă apropiată, iar când a răscumpărat-o pe Naomi, el a obţinut-o şi pe Rut.

Boaz Îl simbolizează pe Hristos care atunci când l-a răscumpărat pe Israel, a obţinut şi Mireasa dintre neamuri.

Deci Răscumpărătorul trebuia să fie o rudenie. Această condiţie nu putea fi satisfăcută de un înger. Nici un om născut din femeie prin actul sexual nu putea s-o satisfacă, de aceea Duhul Sfânt a venit şi a umbrit o fecioară, pe Maria. Acesta este motivul pentru care Isus nu a fost nici iudeu, nici dintre neamuri. El era Dumnezeu. Sângele Lui nu a venit printr-un act sexual ci a fost creat de Dumnezeu, de aceea, noi nu am fost salvaţi nici de sânge iudeu, nici de sânge neiudeu, ci prin Sângele lui Dumnezeu.

Aceasta o spune Biblia. Astfel, puteţi vedea că Isus era Dumnezeu. El nu era nici a doua, nici a treia persoană a dumnezeirii, ci era Dumnezeu Însuşi, Emanuel venit printre noi.

Îmi place mult imnul compus de Booth Clibborn:

„Jos din slava Lui, o poveste veşnic vie,

Dumnezeul şi Mântuitorul meu a venit

Şi Isus era Numele Lui.

Născut într-o iesle, pentru ai Lui un străin

Un Om al tristeţii, lacrimilor şi durerii! Oh!

Cu bunăvoinţă aducându-ne îndurare;

Când în noaptea morţii nu se vedea nici o speranţă;

Dumnezeul îndurător şi milos

Şi-a pus deoparte splendorile Lui

Plecându-Se să ceară fierbinte

Şi să-mi salveze sufletul.

O, cum Îl iubesc! Cum Îl ador!

Răsuflarea mea, Soarele meu, totul în toate.

Marele Răscumpărător devenit Salvatorul meu

Marele Creator devenit Salvatorul meu,

Şi toată plinătatea dumnezeirii locuia în El.”

El este Cel ce a îndeplinit cerinţa. Harul L-a produs pe Isus Hristos. Noi vedem că Dumnezeu Şi-a pregătit un cort şi astfel a devenit Om. Dumnezeul cel Atotputernic Şi-a părăsit slava şi S-a făcut asemenea nouă; Şi-a făcut un chip de Om ca să poată muri pentru oameni şi astfel să-i răscumpere.

În Apocalipsa 5.4 am văzut că „nimeni nu fusese găsit vrednic să se uite în carte.”

Dacă citiţi cartea lui Rut, acolo era o persoană numită „Goel”. Cuvântul „goel” arată că o persoană poate să îndeplinească cerinţa impusă; că este în stare s-o facă; că este o rudenie apropiată care poate şi vrea să facă răscumpărarea.

Şi Dumnezeu Creatorul, Duhul, a devenit o Rudenie apropiată omului, atunci când S-a făcut Om pentru a putea lua păcatul asupra SA, ca să plătească preţul şi astfel să ne răscumpere, să ne readucă la El. Aceasta este.

Hristos a realizat răscumpărarea şi noi suntem răscumpăraţi. Dar El nu Şi-a pretins încă dreptul de posesiune. Când a luat Cartea Răscumpărării, Hristos a răscumpărat tot ce a pierdut Adam. El ne-a răscumpărat deja, dar nu a intrat încă în posesia moştenirii deoarece aceasta se va face la timpul hotărât. Atunci va veni învierea; apoi pământul va fi înnoit, iar el Îşi va lua în primire moştenirea pe care a obţinut-o când ne-a răscumpărat. Oh, Doamne!

Aceasta ne-o spune Cartea cu şapte Peceţi despre care vorbim acum. În ordine. Cartea Răscumpărării se deschide în faţa noastră şi în săptămâna aceasta ne va fi descoperit tot ce ascunde Ea. Vedeţi? Aceste taine vor fi descoperite. În timp ce vor fi rupte Peceţile, noi vom vedea ce este acest Plan măreţ de răscumpărare, când şi cum urmează să se facă. Toate aceste lucruri au fost ascunse în această Carte pecetluită. Ea este sigilată cu şapte Peceţi şi Mielul este singurul care le poate rupe.

În vechime, scrierile se făceau pe suluri care mai apoi erau pecetluite. (fratele Branham foloseşte câteva coli de hârtie ca să arate cum erau rulate sulurile şi cum li se punea pecetea).

Aici, sub această pecete se afla o taină. După ea urma a doua pecete, care purta şi ea o taină ascunsă. Ea a fost sigilată şi jur şi pusă aici, pretenţia la aceasta şi cealaltă. Apoi, era înfăşurată în jur a treia taină şi aşa mai departe până se ajungea la ultima. Ca să poţi citi ce se ascundea sub Peceţi trebuia să le rupi pe rând şi să derulezi sulul de la un capăt la altul.

Noi vedem că această Carte a răscumpărării era sigilată cu şapte Peceţi sub care se ascund tainele lui Dumnezeu de la începutul lumii. Dacă va fi cu voia Domnului, noi vom privi în săptămâna aceasta ce se ascunde sub fiecare din aceste Peceţi. Înţelegeţi? Nădejdea mea este că vom avea un timp măreţ.

Aici este sigilată taina răscumpărării şi conform Cuvântului ea nu poate fi descoperită decât atunci când răsună mesajul ultimului înger al Bisericii.

Deci sulul este acolo şi conţine taina răscumpărării. Ieremia a spus: „Acest sul trebuie păstrat…” Da, el trebuia păstrat într-un vas de pământ. Înţelegeţi? O, ce simbol frumos se ascunde aici şi eu aş putea vorbi mult despre el. Acest sul a fost păstrat într-un vas de pământ, într-un trup de carne (Glorie!), care a murit şi a înviat iarăşi. Şi sulul s-a păstrat în vasul pământesc până a fost realizată răscumpărarea. Oh, Doamne! Ce frumos! În ordine.

Conform Planului lui Dumnezeu, aceste taine sunt păstrate sus până când va răsuna trâmbiţa ultimului mesager. De-a lungul veacurilor, credincioşii au spus: „Ştiu că acest lucru este păstrat de El.” Şi ei au luptat şi au mers înainte prin credinţă, chiar dacă nu au înţeles lucrurile ascunse sub aceste Peceţi. Acum însă, ele ne vor fi deschise prin descoperirea dată de Dumnezeu şi prin confirmarea Sa. Aşa a făgăduit El. Desigur.

Unde am rămas? Să mergem la versetul 2. Versetul 1 ne-a luat mult timp dar asupra versetului 2 nu vom mai sta aşa de mult:

„Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”

Să recitim şi versetul 1 ca să le luăm împreună:

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron…”

Cine este Cel ce şedea pe tron? Dumnezeu, Creatorul original al Cărţii Vieţii. El o ţine în mâna Sa. Când această Carte a fost pierdută de Adam, Ea a mers înapoi la Proprietarul original, deoarece Îi aparţinea.

„…o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.”

Când vom deschide aceste Peceţi, vom vedea fiecare taină ascunsă. Dar ce spune Biblia? Aceste Peceţi nu pot fi deschise până la timpul hotărât. Am să vă dovedesc imediat aceasta.

Acum priviţi şi nu uitaţi: Cartea este pecetluită. Aici este o pecete, apoi sulul este înfăşurat; urmează a doua pecete şi sulul este înfăşurat mai departe; apoi vine a treia pecete şi aşa mai departe. Aceasta este Cartea Răscumpărării şi este sigilată cu şapte peceţi, după cum am spus deja. Taina peceţii este în interior. Şi aceasta spune doar: „Am văzut un cal alb…” sau: „Am văzut un cal negru…” Dar taina întregii Cărţii, de la Geneza la Apocalipsa, este în acele Peceţi. Ele ne descoperă întregul plan de răscumpărare. Oh, acesta este un timp foarte important! Dumnezeu să ne ajute să îl preţuim. Înţelegeţi?

Şi acum versetul 2:

„Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”

Deci unde este Cartea? În mâna Proprietarului original, deoarece a fost pierdută de primul fiu al Său, de Adam. Când el a ascultat de Satana, şi-a pierdut toate drepturile. Ce a primit în schimb? Înţelepciunea Satanei – el a lăsat Cuvântul lui Dumnezeu şi a luat înţelepciunea diavolului.

Să ne oprim puţin aici: toţi fiii lui Dumnezeu care acceptă părerile unui seminar în locul Cuvântului lui Dumnezeu, îşi pierd drepturile la fel ca Adam.

Când Adam a făcut acest lucru, Cartea, drepturile lui, s-au dus la Proprietarul original. Puteţi vedea unde erau acele epoci? Vedeţi?

Acum priviţi! Ioan a fost dus, în Duhul, sus în cer. După ce mai întâi a fost purtat prin epocile Bisericii, în capitolul 4 a fost dus în cer:

„Glasul…mi-a zis: „Vino mai sus şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!

Numaidecât am fost răpit în Duhul…” (v. 1-2).

Şi acolo a văzut un scaun de domnie pe care şedea Cineva care ţinea în mâna dreaptă o Carte. Gândiţi-vă vă rog că această Carte era un Act de proprietate, de răscumpărare, şi era pecetluită cu şapte peceţi.

Apoi a apărut acel Înger puternic şi a strigat cu glas tare:

„Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” (Apocalipsa 5.2).

Vedeţi? Îngerul a pus această întrebare, iar Ioan stătea şi privea. Oh, Doamne! Şi îngerul a continuat:

„Lăsaţi-L …să vină.” „Aici este Cartea răscumpărării”, a continuat El. „Acesta este Planul de răscumpărare! Aici este singura cale de răscumpărare a omenirii, deoarece acesta este Actul de proprietate, de răscumpărare a cerurilor şi a pământului, pierdut de Adam. Lăsaţi-L să vină în faţă dacă vrea!” Oh, Doamne! „Acum poate să vină în faţă ca să vorbească sau va tăcea în veci! Cine este vrednic să ridice pretenţie asupra acestei Cărţi, să vină în faţă! Nu este nimeni?”

Şi Ioan spune mai departe: „Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea şi să se uite în ea. (v. 3). Nici un om nu a fost găsit vrednic.”

Îngerul Îl chema în faţă pe Răscumpărătorul înrudit. Dumnezeu spusese în Legea Sa: „Numai un Răscumpărător înrudit poate fi înlocuitorul! Unde este Răscumpărătorul înrudit? Cine poate face acest lucru?

Şi întrebarea a trecut de la Adam, prin toate timpurile – pe la profeţi şi pe la bărbaţii viteji, – dar nu s-a găsit nici unul vrednic să facă aceasta. A trecut pe la îngerii din cer dar „nu s-a găsit nimeni nici în cer, nici pe pământ, nimeni care a trăit vreodată.”

Acolo stăteau Ilie şi Moise; apostolii şi toţi sfinţii adormiţi; acolo era Iov şi toţi înţelepţii. Toţi stăteau acolo, dar nimeni nu era vrednic; nu puteau nici măcar să se uite la Carte, aşa că nici nu putea fi vorba s-o ia şi să-i rupă Peceţile.

Unde este papa ca să facă acest lucru? Unde sunt episcopii voştri? Unde este vrednicia lor sau a noastră? Oh, noi suntem nimic! Acesta este adevărul.

El cerea să vină în faţă un Răscumpărător înrudit, dacă exista vreunul, dar Ioan spune: „Nici un om nu era vrednic s-o facă.”

Acolo erau şi îngerii. Acolo erau Mihail şi Gavril, dar nici ei nu puteau s-o facă. De ce? Ţineţi minte: Răscumpărătorul trebuia să fie o rudenie. Şi Ioan a spus: „Nu era nici un om, nici un înger, nici un serafim…” Ei nu au păcătuit în trupul de carne pentru că sunt fiinţe duhovniceşti. Da, ei nu au căzut niciodată.

Era nevoie de un Răscumpărător înrudit, dar nici un om nu era vrednic să privească spre Carte. Oh, nu! Doamne, Doamne! Răscumpărătorul trebuia să fie Om, dar când îngerul a pus întrebarea, nu s-a găsit nimeni vrednic să păşească în faţă. Nici un arhiepiscop, nici un episcop, nici un preot, nici o ierarhie, nimeni! Nu aveau nici măcar sfinţenia necesară pentru a privi Cartea. Iuh! Doamne, Doamne! Este cam dur, însă aşa spune Biblia.

Şi Ioan spune: „…am plâns mult…”

Eu am auzit pe cineva care spunea: „Ioan a plâns pentru că s-a văzut nevrednic pe sine!” dar nu este adevărat. Oh! Orice om călăuzit de Duhul Sfânt va vedea că motivul pentru care a plâns Ioan este altul.

De ce a plâns Ioan? Pentru că nu s-a găsit nimeni vrednic să ia Cartea Răscumpărării şi să-i rupă Peceţile, ceea ce arată că întreaga creaţiune este pierdută.

Cartea, Actul de proprietate se afla în mâna Celui ce stătea pe tron şi urma să fie dată Celui care putea îndeplini cerinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu dăduse o Lege şi nu putea s-o încalce – Legea Lui cerea un Răscumpărător înrudit, pe Cineva care era vrednic.

Şi îngerul spunea: „Să păşească în faţă Răscumpărătorul înrudit!”

Când a auzit aceasta, Ioan a privit atent. El s-a uitat peste tot pământul şi în cer, dar nu era nimeni. Întreaga creaţiune era pierdută, de aceea Ioan a început să plângă. Da, totul era pierdut.

Dar iată că unul dintre bătrâni a venit spre el şi i-a zis: „Nu plânge, Ioane! Oh, Doamne! Plânsul lui nu a durat mai mult de un minut.

Şi Ioan se gândea acum: „Oh, Doamne, unde este Omul acesta? Acolo stau profeţii, dar ei s-au născut la fel ca mine (prin sex). Acolo sunt înţelepţii… O, nu este nici unul dintre ei!”

„Vreau un Om care să poată lua Cartea! Vreau un Om care poate răscumpăra!”

Dar nu era nimeni. Totul era pierdut, aşa că Ioan a plâns cu amar. Dacă nu se găsea nimeni, totul era pierdut, întreaga creaţiune era dusă. Totul era căzut. Dreptul de proprietate, de moştenire, dreptul la viaţa veşnică, Lumina, totul era pierdut dacă nu se găsea nimeni vrednic să ia Cartea şi să-i rupă Peceţile.

Ioan a început să plângă pentru că nimeni nu era vrednic şi nimeni nu putea nici măcar să se uite la Carte. Oh, se cerea o fiinţă umană!

Şi iată că unul dintre bătrânii care stăteau în mijlocul făpturilor vii, a venit la Ioan şi i-a spus: „Nu plânge, Ioane!” Oh, Doamne! Harul lui Dumnezeu!

„Nu fii trist, Ioane şi nu plânge, pentru că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina şi Vlăstarul lui David, a biruit.” (v. 5).

„A birui” înseamnă „a ieşi biruitor în luptă”. Oh, Doamne! În grădina Ghetsimane, când transpiraţia I s-a făcut ca sângele şi i-a picurat pe faţă, El biruia. Iuh! Înţelegeţi?

„Leul din Rădăcina lui David a biruit.”

Şi Iacov a biruit atunci când a întâlnit Îngerul Domnului şi s-a luptat cu El. Îngerul a încercat să plece, dar Iacov I-a spus: „Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Geneza 32.26).

Vedeţi, el a mers înainte până a obţinut ceea ce dorea. Astfel, numele lui a fost schimbat din „Iacov” care însemna „Înşelătorul”, în „Israel” care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”. El a biruit.

Şi Leul din seminţia lui Iuda a biruit. Bătrânul a spus:

„Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.”

Da, El a biruit. Iuh! Oh, Doamne! El a produs un Înălbitor care trimite păcatul înapoi, în mâinile unsuroase care au dezonorat fiinţa umană prin înţelepciunea lui.

Dar când s-a întors să vadă Leul, Ioan a văzut un Miel. Ce diferenţă! Vedeţi, bătrânul spusese: „Leul a biruit!” Acum Îl putem vedea din nou pe Dumnezeu ascuns în simplitate.

„Leul a biruit”. Noi ştim că leul este regele animalelor, fiind cel mai puternic dintre ele.

Când am fost în Africa, eu am văzut girafele care strigau; am văzut marele şi puternicul elefant ridicându-şi trompa în sus şi ţipând: „Uii! Uii! Uii!” Am auzit ţipătul îngrozitor al animalelor de pradă, dar deodată au tăcut toate şi s-a făcut linişte. De ce? Undeva în depărtare s-a auzit răgetul unui leu. Chiar şi gândacii s-au oprit îngroziţi. Ce se întâmplase? Vorbea regele. Oh, Doamne!

Când Regele vorbeşte, toate denominaţiunile şi îndoielile cad la pământ. Şi ce spune Regele? Cuvântul Său. Oh!

Bătrânul spunea: „Nu te necăji şi nu plânge, Ioane! Nu fii cu inima zdrobită pentru că am să-ţi arăt ceva. Tu eşti mâhnit pentru că nu s-a găsit nimeni vrednic să ia Cartea şi totul era pierdut. Dar nu este aşa! Leul din seminţia lui Iuda a biruit!” Voi ştiţi că simbolul seminţiei lui Iuda este leul.

Amintiţi-vă că şi Apocalipsa pomeneşte de făpturile cu chip de leu, viţel, om şi vultur. Acolo stăteau serafimii; acolo era Matei, Marcu, Luca şi Ioan, stând în jurul cărţii Faptelor.

Şi eu am auzit odată pe cineva zicând: „Păi, cartea Faptelor este numai o schelă!”

Nu este adevărat! Ea este prima mlădiţă rodită de Viţă. Da. Da, domnilor. Şi dacă Viţa va da o altă mlădiţă, ea va fi la fel ca prima. Da, domnilor! Dar ce au făcut oamenii? Au născocit altoiul. Astfel, în loc să obţină portocale, prin altoire au obţinut lămâi şi alte citrice. Înţelegeţi? Dar dacă Viţa (în cazul nostru portocalul) va rodi o mlădiţă, ea va fi întocmai ca originalul.

Şi Matei, Marcu, Luca şi Ioan – cele patru Evanghelii, stau păzind Adevărul. Ce este aceasta? Puterea Leului; lucrarea de sacrificiu a viţelului; înţelepciunea omului şi agilitatea vulturului. Da, acestea sunt Evangheliile şi ele stau acolo. Noi am vorbit despre aceasta în cele şapte epoci ale Bisericii. (Amin).

Deci bătrânul a spus: „Leul din seminţia lui Iuda…”

De ce din Iuda?

„Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula?

Toiagul de domnie nu se va depărta de Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni SILO (Mesia), şi de El vor asculta popoarele.” (Geneza 49.9-10).

Şi Leul, simbolul seminţiei lui Iuda, a biruit. Da, El a biruit.

Dar când Ioan s-a uitat în jur ca să vadă Leul, a văzut un Miel. Ciudat! Cauţi un Leu şi dai cu ochii de un Miel. Bătrânul L-a numit „Leul”, dar când s-a întors să Îl vadă, Ioan a văzut un Miel.

Şi acest Miel „părea junghiat”. Ce era acesta? Un Miel care fusese ucis de la întemeierea lumii, dar acum era din nou viu. Şi El era însângerat. Oh, Doamne!

Cum este posibil ca voi, oamenilor, să auziţi acest lucru şi să rămâneţi totuşi păcătoşi, să nu vreţi să vă întoarceţi la El?

Deci Mielul a păşit în faţă, deşi bătrânul spusese că „Leul din seminţia lui Iuda a biruit.” Când Ioan s-a întors să Îl vadă pe Leu, a dat cu ochii de un Miel plin de răni şi sânge. El a biruit. A fost ucis în luptă, dar acum era din nou viu.

Ioan nu L-a văzut mai înainte, deşi privise peste tot, dar iată că acum a păşit în faţă.

De unde venea El? De la dreapta lui Dumnezeu, pentru că după ce a fost ucis şi a înviat, trăieşte de-a pururi ca să mijlocească. Amin. Astăzi, El face mijlocirea prin propriul Sânge, pe care L-a vărsat pentru păcatele oamenilor. El este Cel care posedă Înălbitorul ce-mi şterge păcatele.

Ioan a privit spre Mielul care părea junghiat şi a văzut că era rănit, învineţit şi plin de sânge. Acest Miel însângerat a luat locul nostru. Nu vi se pare ciudat faptul că un simplu Miel ne-a luat locul? Da, Ioan a văzut un Miel care a păşit în faţă.

La început nu L-a văzut pentru că Mielul era departe, în veşnicie, făcând mijlocirea şi arătând că toţi cei care au murit sub sângele taurilor, ţapilor şi a mieilor, adică sub înlocuitorul dat de Dumnezeu până la venirea Lui, au fost salvaţi. De ce? Pentru că toţi cei ce au crezut şi au făcut ceea ce a cerut Dumnezeu, au arătat de fapt spre El.

El era acolo ca să ne salveze pe mine şi pe tine.

Oh, Dumnezeule, nădăjduiesc că El este şi în seara aceasta acolo! Mielul a fost ucis pentru fiecare păcătos, de aceea mă întreb cum ar fi posibil ca IaHVeH să vadă altceva afară de Mielul junghiat care stă acolo plin de sânge?

În vedenia lui Ioan, Mielul a păşit în faţă şi a înaintat spre scaunul de domnie al Tatălui. Oh, gândiţi-vă! De unde venea El? Din slavă, unde stătea la dreapta lui Dumnezeu. El a venit în faţă.

Oh, cât ar fi de minunat dacă în seara aceasta am putea pune deoparte gândurile şi pornirile noastre păcătoase şi L-am accepta! În felul acesta s-ar putea face cunoscut fiecăruia dintre voi! Mielul, Mijlocitorul, a venit din slavă ca să pretindă moştenirea răscumpărată.

Amintiţi-vă că El era în lucrarea de mijlocire, iar după aceea a părăsit altarul lui Dumnezeu şi a venit în faţă. Aşteptaţi să ajungem la tăcerea de o jumătate de ceas! Acolo va fi linişte şi nu va mai fi nici o mijlocire pentru că Jertfa nu va mai fi pe altar. Scaunul de domnie va fi înlocuit cu un scaun de judecată. Atunci nu va mai fi sângele ispăşitor pentru că Mielul va părăsi tronul îndurării. O, să nu aşteptaţi până în timpul acela!

Amintiţi-vă cum era în Vechiul Testament. Cât timp era sângele pe altar, era îndurare. Când Mielul va părăsi tronul îndurării va mai rămâne numai judecata.

Cine este El? Mijlocitorul. Arătaţi-mi o altă persoană care poate face mijlocire. Cum ar putea mijloci Maria? Ce poate oferi ea? Ce pot oferi sfântul Francisc, Anton, Cecilia, sau orice altă fiinţă umană? Ioan nu a văzut nici un sfânt păşind în faţă pentru mijlocire, ci a văzut numai un Miel plin de sânge, care părea junghiat. Pe mine nu mă interesează cât de mulţi sfinţi au fost ucişi; ei au fost datori să facă aceasta. Cum a spus tâlharul de pe cruce?

„Pentru noi este drept, căci primim plata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut nici un rău.” (Luca 23.41).

El era singurul Om vrednic să ia Cartea şi să-i rupă peceţile.

El a venit din locul de mijlocire. De ce a venit?   Priviţi-L! O, Doamne!

Ioan plângea întrebându-se: „Ce se va întâmpla cu toată creaţiunea?” Dar unul dintre bătrâni i-a zis: „Nu plânge, Ioane; iată că Leul din seminţia lui Iuda a biruit.” Şi când s-a întors să vadă Leul, Ioan a văzut un Miel plin de sânge, care fusese mort dar acum era viu.

Da, în faţa tronului a păşit un Miel care a fost junghiat, ucis. De ce vine? Ca să pretindă dreptul Său asupra moştenirii, dreptul Său de Răscumpărător înrudit. Amin. Oh! Nu vă vine să vă retrageţi undeva într-un colţ şi să plângeţi pentru tot ceea ce auziţi? Nimeni nu putuse să păşească în faţă să ia cartea, dar Mielul a făcut-o. Când face aceasta, timpul Lui de mijlocire s-a încheiat.

Acest lucru se întâmplă când acest Înger puternic va sta acolo. Aşteptaţi să ajungem la Peceţi. Atunci se va spune: „Nu va mai fi tinp.”

Acesta este adevărul. Priviţi la tăcerea de o jumătate de ceas din Pecetea a şaptea.

El vine în faţă. De ce? Ca să Îşi ia proprietatea. Oh, Doamne! El vine în faţă să Îşi ia proprietatea, deoarece a îndeplinit lucrarea de Răscumpărător înrudit. El S-a făcut Om şi a venit jos, a murit şi a înviat, îndeplinind astfel lucrarea de răscumpărare. Dar până acum El nu Şi-a pretins încă dreptul asupra moştenirii. S-a făcut trup ca să devină un Răscumpărător înrudit şi astfel să moară pentru noi ca să ne răscumpere. Bătrânul a avut dreptate când L-a numit Leul, deoarece aceasta este, dar când Ioan s-a întors să Îl vadă, în faţa lui se afla un Miel, adică Mijlocitorul. Peste puţin timp El va păşi în faţă ca Leu. De ce? Pentru că timpul de mijlocire se va termina.

„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe.” (Apocalipsa 22.11).

Acum ţineţi minte. După parcurgerea celor şapte epoci ale Bisericii, vor fi aduse la lumină tainele ascunse ale lui Dumnezeu.

De două mii de ani, El stă şi face mijlocirea pentru credincioşi – timp în care Evanghelia Lui s-a răspândit pe toate meridianele. Aici însă, Îl vedem păşind în faţă ca să ia Cartea, Actul de proprietate şi să-i rupă Peceţile pentru a descoperi tainele. Când va face aceasta? La sfârşitul timpului.

Înţelegeţi? (Amin). În ordine. Să mergem mai departe.

Deci El rupe Peceţile şi-i descoperă toate tainele îngerului al şaptelea, prin al cărui mesaj sunt aduse la suprafaţă toate aceste lucruri ascunse. Tainele lui Dumnezeu se află sub aceste Peceţi, înţelegeţi? Aşa a spus El.

Acum vedem că Mielul, Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi oameni vine în faţă ca să ia Cartea şi să-I rupă peceţile. După ce va intra în drept, El va deveni Leu, dar acum este încă Mielul, Mijlocitorul.

Priviţi. Nimeni nu putea să ia Cartea. Ea era încă în mâinile lui Dumnezeu şi vedem că nimeni, nici papa, nici un preot, nimeni, nu o putea lua. Cele şapte peceţi nu erau încă descoperite. Înţelegeţi?

Dar unul dintre bătrâni a zis: „Leul…” Şi El a păşit în faţă ca să ia cartea şi să îi rupă peceţile pe care oamenii au încercat să le explice după înţelepciunea lor pe tot parcursul epocilor denominaţionale.

Acum priviţi. Dacă această Carte este ascunsă şi Cuvântul lui Dumnezeu din ea este pecetluit, înseamnă că îngerul al şaptelea al Bisericii va fi un profet, deoarece Cuvântul vine numai la proroci. El nu vine niciodată la un preot sau la un papă. Nu! Cuvântul vine numai la proroci, iar Maleahi 4 ne-a promis un astfel de proroc. Şi când va veni, el va lua toate tainele lui Dumnezeu, pe care biserica le-a pierdut datorită crezurilor denominaţionale care au înlocuit Cuvântul, şi le va aduce la suprafaţă „întorcând inima copiilor din timpul sfârşitului la învăţătura părinţilor apostoli.” După aceea, judecata lui Dumnezeu va lovi lumea necredincioasă, iar pământul va fi ars; dar cei neprihăniţi vor călca în picioare pe cei răi, care vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor lor. Aceasta se va întâmpla în Mileniu.

Aţi înţeles? (Amin). În ordine.

În epocile denominaţiunilor, oamenii au făcut tot felul de presupuneri cu privire la aceste Peceţi, dar descoperirea lor va veni numai atunci când, conform Apocalipsei 10.1-4, îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui. Abia atunci vor fi descoperite tainele care au rămas ascunse pe toată perioada epocilor denominaţionale.

Cred că puteţi vedea că nu vreau să-i lovesc pe fraţii mei din denominaţiuni. Eu nu am nimic cu oamenii, ci mă refer la sistemul denominaţional. Oricât de mult au vrut să pătrundă aceste taine, ei nu au putut s-o facă pentru că erau ascunse, pentru că nu venise încă timpul ca ele să fie descoperite. Aşa spune Cuvântul. Ei au presupus una şi alta, dar acum a venit timpul să se facă lumină. Amin. Oh, Doamne!

Acum priviţi. Atunci când sfinţii Îl vor încorona ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor, Mielul îşi va ocupa tronul ca Leul din seminţia lui Iuda.

Atunci, conform Apocalipsa 10.6, „nu va mai fi nici o zăbavă.” Adică nu va mai fi timp.

Aş vrea să mai vedeţi ceva. Conform Apocalipsa 5.6b, Mielul are şapte coarne. Aţi observat? Coarnele înseamnă putere. Dar mai priviţi ceva. El nu era un animal (miel), deoarece Cuvântul spune că a mers şi a luat Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron. Vedeţi? Oh, Doamne!

Ce trebuia să facă El? Eu mi-am notat aceasta undeva: să rupă Peceţile şi să descopere taina Actului de proprietate ultimului mesager al Bisericii. Apoi va ocupa tronul împărătesc. Da, acesta este motivul pentru care păşeşte în faţă.

Ioan L-a văzut ca pe un Miel înjunghiat şi El a venit din veşnicie ca să Îşi pretindă proprietatea. Când a făcut aceasta, a încetat să mai fie un Mijlocitor.

Puteţi să vă rugaţi cât vreţi la Maria, pentru că Cuvântul spune clar că „nu era nimeni nici în cer şi nici pe pământ, nicăieri, care să fie capabil să facă aceste lucruri. Şi Ioan a plâns tocmai din cauza aceasta. O, prietene catolic, poţi vedea aceasta? Nu te mai ruga la o persoană moartă care nu poate face nimic pentru tine!

Mielul este singurul Mijlocitor, înţelegeţi? El este singurul care a păşit în faţă; este singurul Mijlocitor, sângele Lui făcând ispăşirea pentru fiecare credincios. El ştia ce conţine Cartea pecetluită; ştia de la întemeierea lumii numele celor care erau scrişi în Ea, aşa că a stat pe tronul îndurării până când a fost răscumpărat ultimul nume scris în Carte. Numai atunci a părăsit tronul îndurării şi a păşit în faţă.

Înţelegeţi? El este Acela care a înfăptuit lucrarea de răscumpărare: o rudenie. Cum se făcea lucrarea de răscumpărare în Israel?

Vă mai amintiţi cum a procedat Boaz când a răscumpărat-o pe Rut? El s-a dus în faţa bătrânilor cetăţii, care au fost martori la această lucrare. Apoi, cel de la care a răscumpărat-o şi-a scos încălţămintea şi i-a dat-o lui Boaz recunoscând că din acel moment el este proprietarul ei.

Acum El vine să-şi ia Mireasa. Amin. Vine ca Împărat după Împărăteasa SA. Amin. Amin. În această Carte este toată taina acestei lucrări. Oh, frate! Cele şapte Peceţi care vor fi rupte de El.

Să luăm acum simbolurile folosite aici. Satana îmi tot şopteşte că oamenii încep să obosească, dar aş vrea să mergem mai departe.

„Şapte coarne”. Ce erau aceste coarne? Puterea Mielului care a protejat Biserica Sa în cele şapte epoci. Prin cine Şi-a protejat El Biserica? Printr-un grup de bărbaţi trimişi de Dumnezeu cu mesajul Său, care întorceau tot timpul poporul spre El.

„Şapte ochi” sunt cei şapte mesageri ai celor şapte epoci ale Bisericii care au fost luminaţi de Duhul să vadă.

Mai puteţi sta puţin? (Amin). Atunci să mergem puţin şi în Zaharia şi vom vedea ceva interesant.

Nu vreau să vă ţin prea mult, dar doresc să înţelegeţi bine aceste lucruri. Ce este mai important pentru un om? Viaţa veşnică, iar noi trebuie să ne asigurăm de acum pentru ea. În ordine.

Să citim deci din Zaharia 3.8-9:

Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, care stau înaintea ta, – căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne -. Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla. (Hristos).

Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor; şi într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.”

Să citim şi Zaharia 4.10: „Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Aceşti şapte vor privi cu bucurie cumpăna din mâna lui Zoorobabel. Aceşti şapte sunt ochii Domnului, care cutreieră pământul.”

„Cei şapte ochi”. Când spui ochi te gândeşti la vedere, ceea ce duhovniceşte înseamnă profet sau văzător. Acest Miel avea şapte coarne şi pe fiecare corn era câte un ochi. Ce simbolizează aceasta? Hristos în Mireasa Sa de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii. În fiecare din aceste epoci, a fost trimis câte un mesager care a fost călăuzit de Duhul Sfânt. În ce-l priveşte pe ultimul mesager, el va fi un profet. În ordine.

Acum priviţi. El nu este un animal, deşi Ioan spune că atunci când s-a întors a văzut un Miel. „El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.” (Apocalipsa 5.7).

Cine era Cel ce stătea pe tron? Proprietarul original şi El ţinea Cartea Răscumpărării în mâna Sa dreaptă. Nimeni nu putea să păşească în faţă pentru a lua Cartea din mâna Lui – nici un înger, nici un om, nimeni. Dar Mielul însângerat a făcut-o. Iuh! Acesta este cel mai minunat lucru din Scriptură, este descrierea unei scene în care nici un înger şi nici un om nu au fost găsiţi vrednici să ia Cartea Răscumpărării, dar Mielul a făcut-o. Ce s-a întâmplat când a luat-o Mielul? Ea îi aparţinea Lui. Amin. Cerinţa legii lui Dumnezeu fusese satisfăcută: El era Răscumpărătorul înrudit. Şi Mielul a păşit în faţă spunând: „Eu sunt Răscumpărătorul înrudit. Eu sunt Cel care am plătit preţul pentru ei; Eu sunt Cel care a făcut mijlocirea pentru ei, de aceea, acum vin să Îmi pretind moştenirea.” Amin.

El este singurul care a putut spune: „Am venit să pretind dreptul asupra lor. Eu am plătit preţul răscumpărării lor, de aceea au dreptul să intre în posesia a tot ce-a fost pierdut la început.”

Oh, fraţilor! Nu vă umple aceasta de bucurie? (Amin).

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă…nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8-9).

Oh, aşteptaţi numai puţin! Şi când Mielul a luat Cartea, cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat, şi toată creaţiunea L-a slăvit şi L-a lăudat. De ce? Pentru că El a fost singurul găsit vrednic să ia Cartea şi să-i rupă Peceţile.

El a mers şi a luat Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron, spunând: „Eu am murit pentru ei; Eu sunt Răscumpărătorul înrudit, Mijlocitorul, pentru că i-am răscumpărat cu propriul Meu sânge. Am devenit Om ca să pot aduce la suprafaţă Biserica pe care am văzut-o înainte de întemeierea lumii. Eu am răscumpărat-o şi nu este nimeni care s-o poată smulge din mâna Mea. Eu sunt Răscumpărătorul înrudit. Eu însumi am făcut aceasta pentru ea.” Amin.

Oh, cine mă aşteaptă Acolo în seara aceasta? Cine este Cel care ne aşteaptă, biserică? Răscumpărătorul înrudit. Oh, Doamne! Ce lucrare măreaţă!

Acum, El are Actul de proprietate, de răscumpărare în mâna Sa, iar lucrarea de mijlocire este încheiată. Da, Actul este în mâna Sa. Amintiţi-vă că acest Act a fost mai întâi în mâna lui Dumnezeu (de când l-a pierdut Adam), dar acum este în mâna Mielului. Da, Actul de proprietate asupra întregii creaţiuni, este în mâinile Lui. El nu a pretins acest drept de posesiune asupra moştenirii pentru îngeri, ci pentru rasa umană, astfel încât să ne putem apropia din nou de Dumnezeu ca fiii şi fiicele Lui; şi întreaga creaţiune: copacii, animalele şi toate celelalte lucruri, să fie readuse în starea pe care o avuseseră înainte de cădere, în grădina Eden. Oh, Doamne!

Nu vă bucuraţi pentru aceasta? Iuh! (Amin). Mai înainte mă simţeam obosit, dar acum mi-a trecut. Uneori, mă gândesc că sunt bătrân deja, dar când predic despre aceste lucruri măreţe ale lui Dumnezeu, mă simt din nou tânăr. Înţelegeţi?

Eu ştiu că Acolo există Cineva care mă aşteaptă; Cineva care a plătit preţul pentru mine. Acesta este adevărul. Eu nu am putut să plătesc acel preţ, dar a făcut-o El pentru mine. Charlie, El a făcut-o pentru mine şi pentru tine; a făcut-o pentru întreaga rasă umană, iar acum iată-L păşind în faţă pentru a-Şi pretinde dreptul de Răscumpărător. Pentru cine face aceasta? Pentru El? Nu, o face pentru noi. El este Unul dintre noi; este Ruda noastră. Oh, Doamne! El este Fratele meu, Salvatorul meu, Dumnezeul şi Răscumpărătorul meu înrudit; El este totul pentru mine. Ce-aş fi fost fără El? El este tot ce am şi stă acolo ca Rudă a noastră. El a mijlocit pentru noi, până în acest timp, iar acum, vine în faţă şi ia Cartea Răscumpărării ca să-Şi pretindă dreptul Său pentru ceea ce a făcut pentru noi.

Isus a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar muri, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată…” (Ioan 11.25-26).

Şi: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.54).

Nu contează dacă cel credincios „adoarme” în prima strajă, în doua, a treia, a patra, a cincea, a şasea sau în cea de-a şaptea. Ce se va întâmpla? Trâmbiţa lui Dumnezeu va suna. Acea ultimă trâmbiţă va suna, în acelaşi timp în care ultimul înger îşi prezentă Mesajul lui şi este deschisă ultima Pecete. Acea ultimă trâmbiţă va suna şi Răscumpărătorul vine în faţă ca să Îşi pretindă moştenirea, Mireasa Sa spălată în sângele Său.

Oh, întreaga creaţiune, întregul plan de mântuire este sigilat prin cele şapte Peceţi tainice şi se află în Cartea din mâna Celui înjunghiat. Şi priviţi: numai El poate descoperi aceste taine şi o face pentru cine vrea. Vedeţi, El are Aceasta în mâna Sa. El a promis că va face aceasta la timpul acela, acum, pentru că această Carte a Răscumpărării este sigilată cu şapte Peceţi tainice.

Prieteni, v-am promis că vă voi lăsa liberi la 20.30, dar mai am trei sau patru pagini.

Deci Mielul este singurul care poate descoperi tainele păstrate în Cartea pecetluită pe care a luat-o. El a luat-o din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, acum, ca să pretindă dreptul Lui de Răscumpărător, să ne pretindă pe tine şi pe mine, vedeţi, să ia înapoi tot ce a pierdut Adam în grădina Eden. El ne-a răscumpărat înapoi la aceea.

Şi pentru că această Carte se află în mâinile Mielului, noi venim şi Îi cerem îndurare, ca să deschidă Cartea pecetluită cu şapte peceţi, astfel încât să putem privi, doar puţin, dincolo de cortina timpului. Oh, Doamne!

Observaţi! Când Mielul a luat Cartea, Actul de răscumpărare, din mâna Celui ce şedea pe tron, i-a rupt Peceţile ca să le aducă la ai Săi, la toţi supuşii Săi răscumpăraţi.

Când vom privi în Pecetea a cincea vom vedea sufletele de sub altar care strigă: „Până când, Stăpâne..”

Şi aici El este Mijlocitor, pe altar: „Mai aşteptaţi puţin, pentru că mai sunt mulţi care trebuie să sufere ca voi…” (Apocalipsa 6.10-11). Dar acum, El vine de aici, la această ultimă Pecete. El nu mai este Mijlocitor, ci acum este Împărat. Şi ce va face? Dacă este Împărat trebuie să aibă supuşi, iar supuşii Săi sunt cei pe care i-a răscumpărat. Ei nu pot veni înaintea Lui decât după ce va intra în posesia Actului de răscumpărare. Acum, El păşeşte în faţă, de la tronul de Mijlocitor pentru cei care au fost duşi de păcat în moarte, şi vine înainte cu drepturile. Amin.

„Noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, la acea ultimă trâmbiţă.”

Când ultima Pecete este ruptă şi îngerul al şaptelea îşi dă Mesajul lui, „Ultima trâmbiţă va suna şi morţii în Hristos vor învia.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4.15b-17). El pretinde! Acum, El a venit înainte ca să pretindă posesiunea Lui.

El a rupt Peceţile Cărţii şi a descoperit tainele lor. Când? În ultima epocă a Bisericii, singura care trăieşte. Ceilalţi dintre ei sunt adormiţi.

Descoperirea acestor lucruri nu a venit nici în prima strajă, nici în a doua, a treia şi aşa mai departe, ci a venit în cea de-a şaptea. Atunci se aude strigarea: „Iată, vine Mirele!”

Dar când răsună strigarea, bisericile nominale (fecioarele neînţelepte) spun: „Ştii, mi-ar plăcea şi mie să am Duhul Sfânt…” I-aţi văzut pe prezbiterieni şi pe metodişti?   I-aţi văzut pe ceilalţi? Aţi auzit mesajul meu din Phoenix pentru cei care spun: „Sfântul părinte cutare şi cutare a spus…” când Biblia spune clar: „Nu numiţi pe nimeni „Părinte”. Vedeţi, ei dorm şi nu mai pot face deosebirea.

O femeie a intrat în vorbă cu alta şi i-a spus: „Eu fac parte din mişcarea episcopală şi cred că am primit Duhul Sfânt pentru că am vorbit în limbi.” În ce mă priveşte, mă îndoiesc că femeia aceasta a primit Duhul Sfânt chiar dacă a vorbit în limbi. Cum este posibil să pui un om în foc şi el să stea totuşi liniştit? Vedeţi, acesta este adevărul şi în cazul acestei femei. Cum ar putea ascunde Focul pe care L-a primit? Nu ar putea s-o facă.

Puteţi să vă închipuiţi că Petru, Iacov, Ioan şi cei 120 care se aflau în camera de sus, s-au aşezat liniştiţi şi au spus: „Oh, noi avem Duhul Sfânt, dar credem că ar fi mai bine să tăinuim aceasta!”? Frate, în faţa lor nu a mai putut sta nimic să-i oprească! Ei au alergat pe stradă purtându-se ca nişte oameni beţi şi au mărturisit tuturor despre Domnul lor. Acesta este adevăratul Duh Sfânt.

Dar fecioarele nechibzuite nu primesc nimic. Mai mult, când şi-au dat seama de timpul în care trăiesc, s-au dus să-şi cumpere şi ele untdelemn, dar Scripturile nu spun că L-au obţinut. În timp ce ele erau afară încercând să-L cumpere, acolo a venit un sunet. Şi ce s-a întâmplat? Toate fecioarele acelea s-au sculat, şi-au pregătit candelele „şi au mers înăuntru la Cină.” Este adevărat? (Amin).

Restul au rămas în necazul cel mare, „unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Aceasta se va întâmpla cu biserica, nu cu Mireasa. Mireasa (fecioarele înţelepte) a mers la nunta Mielului. Vedeţi, există o diferenţă între biserică şi Mireasă. Desigur.

Peceţile sunt rupte în ultima epocă a Bisericii. De ce? Ca să aducă la suprafaţă aceste adevăruri. Mielul rupe Peceţile şi le descoperă Bisericii Sale, ca să-Şi adune aleşii pentru Împărăţia Sa. Pe cine pregăteşte El? Pe cei aleşi, pe Mireasa SA. Vedeţi? Acum, El vrea să Îşi aducă credincioşii lângă El.

De unde îi adună? Din pulberea pământului, de pe fundul mării, din gropile cimitirelor, afară din zona întunericului, afară din Paradis, afară de oriunde s-ar afla ei. El îi va chema şi ei Îi vor răspunde. Nimic nu-i va putea opri să meargă la El.

După ce va descoperi tainele Peceţilor şi credincioşii se vor pregăti să-L întâmpine, Domnul vine şi îi ia acasă. Atunci nu va mai fi nici o zăbavă, timpul este trecut. În ordine.

El părăseşte tronul de îndurare pe care l-a ocupat ca Miel înjunghiat, ca Mijlocitor, ca să ia în primire tronul de judecată şi să-i judece pe toţi cei care au respins Mesajul Său. Atunci El nu mai este Mijlocitor.

Când El face aceasta, scaunul de îndurare se va transforma în tronul de judecată. Atunci El nu va mai fi Mielul, ci Leul, adică Împăratul, şi îşi va chema Împărăteasa să stea pe tron alături de El.

„Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1Corinteni 6.2a), iar Daniel ne spune în capitolul 7.10:

„Mii şi mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.” Vedeţi? Împăratul şi Împărăteasa Lui.

„Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii.” (Apocalipsa 20.12). În cartea aceasta este scrisă biserica, pentru că Împăratul şi Împărăteasa Lui (Mireasa) stau pe tron şi judecă.

Cum a spus un cow-boy:

„Noaptea trecută când m-am întins în prerie,

Am privit stelele cerului

Şi m-am întrebat dacă vreodată un cow-boy

Ar putea pluti spre acea dulce „revedere”.

Există un drum

Spre acea luminoasă şi fericită Ţară.

Dar el este îngust, o potecă, zic ei.

Dar calea cea largă, ce duce la pierzare

Este plăcută şi aglomerată tot timpul.”

Eu vorbesc despre un alt mare proprietar.

Acest bărbat vorbeşte folosind cuvinte din viaţa lui de crescător de vite. Dacă aţi trăi în mediul lui, aţi vedea mult mai clar ce vrea să spună:

„Eu vorbesc despre un alt mare Proprietar,

El niciodată nu va fi prea ocupat,

Ci întotdeauna are timp pentru un păcătos

Care vine pe cărarea Sa dreaptă şi îngustă.

Ei zic că El nu te va părăsi niciodată

Că îţi cunoaşte fiecare gând şi privire;

Şi pentru siguranţă trebuie să fim marcaţi (sigilaţi),

Şi numele noastre

Să fie scrise în marea Sa Carte.

Ei spun că va fi o mare strângere acolo

Când cow-boy vor sta ca viţeii

Să fie marcaţi de călăreţii judecăţii

(de profeţi şi văzători),

Care sunt la post şi cunosc fiecare marcă.”

Dacă aţi fost vreodată la o astfel de strângere a vitelor, aţi fi putut vedea cum şeful stă deoparte şi priveşte, în timp ce cow-boy duc vitele înainte. El stă şi priveşte după vitele care poartă marca lui, iar când ele trec, face un semn de încuviinţare arătând că pot intra pe păşune. Toate celelalte sunt respinse.

„Ei zic că acolo va fi o mare strângere,

Şi cow-boy vor sta ca viţeii

Care vor fi marcaţi de călăreţii judecăţii

Care sunt la post şi cunosc fiecare marcă.”

El a continuat:

„N-aş vrea ca eu să fiu unul dintre rătăciţi

doar un om care-i condamnat să moară nemarcat.

(Animalele care nu sunt alese, sunt tăiate şi mâncate).

Care va fi tăiat cu grămada respinsă,

Când va veni Şeful acelor călăreţi.”

Cine este Şeful călăreţilor? Mielul, iar călăreţii sunt cei şapte mesageri care stau la post şi cunosc fiecare marcă.

Observaţi. El părăseşte tronul de îndurare pe care l-a ocupat ca Miel înjunghiat, ca Mijlocitor, ca să devină Leu adică Împărat, şi astfel să aducă în faţa judecăţii Sale întreaga lume care L-a respins. Atunci, Răscumpărătorul înrudit va fi Împărat pentru toţi. De ce? Pentru că posedă Actul de proprietate asupra moştenirii. Toată creaţia îi aparţine Lui şi eu voi fi bucuros să-L întâlnesc. Atunci El Îşi va pretinde moştenirea, Biserica adevărată, Mireasa. Da, El o va pretinde.

Ce va face atunci? Îl va pedepsi pe rivalul Său, pe Satana. Îl va arunca în iazul de foc, alături de toţi cei care s-au lăsat influenţaţi de el şi au respins Cuvântul Său.

Acum El stă încă pe tronul îndurării, de aceea puteţi avea parte şi voi de îndurarea SA. Nu respingeţi oferta Lui! El ştie cine sunteţi.

Duşmanul care de şase mii de ani îi încearcă pe copiii Domnului, spune: „Eu pot să fac ce vreau pentru că oamenii sunt încă ai mei! Ei au pierdut Actul de proprietate prin Adam.”

Dar El este Răscumpărătorul înrudit care ne-a izbăvit şi a făcut răscumpărarea noastră.

Satana spune: „Am să-i duc în mormânt!” dar Domnul ne-a făgăduit că El ne va învia. Vedeţi? Dar acum, El este încă Răscumpărătorul nostru.

Când se va încheia lucrarea de mijlocire, El va părăsi scaunul de îndurare şi va veni în faţă ca Împărat, ca să stăpânească peste toate naţiunile cu un toiag de fier. Atunci El va păşi în faţă şi va avea loc judecata. Oh, frate, toate lucrurile sunt în Mâinile Răscumpărătorului nostru. Acesta este adevărul.

Ce va face atunci? Îl va chema la judecată pe vrăjmaşul nostru, pe Satana, şi-i va spune: „Ei sunt ai Mei acum, pentru că i-am scos din mormânt!” apoi îi va lua pe toţi mincinoşii, pe toţi cei ce s-au lăsat amăgiţi de Satana şi au pervertit Cuvântul lui Dumnezeu, şi îi va arunca în iazul de foc împreună cu el. Oh, Doamne!

Înainte de a încheia, aş vrea să mai citim puţin de la Apocalipsa 5.6 în jos:

„Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrâni, am văzut stând un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul.”

Vedeţi, de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii, El i-a trimis pe cei şapte mesageri ai Săi, care au ţinut Focul arzând.

„El a venit şi a luat Cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.” (v. 7).

Priviţi ce s-a întâmplat când El a făcut aceasta. Voi vorbiţi despre Jubileu. Acesta este tocmai ruperea Peceţilor.

Când toată creaţiunea suspina pentru că nu se găsea nimeni vrednic, iar Ioan plângea disperat, a păşit în faţă Mielul. Cartea se afla în mâinile Proprietarului original, deoarece omul a pierdut-o prin căderea în păcat. Nici un om nu era în stare să facă răscumpărarea şi să intre în posesia Cărţii: nici un preot, nici un papă, nimeni. Dar Mielul a păşit în faţă. Vedeţi? Nu Maria, nici sfântul Cutare sau Cutare. Mielul a venit şi a luat Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron.

Priviţi ce au făcut sufletele de sub altar, cei douăzeci şi patru de bătrâni, îngerii şi făpturile vii, când au văzut că există un Răscumpărător. Acest lucru este încă în viitor:

„Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului având fiecare câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor…”

Aceşti sfinţi au trăit cu mulţi ani în urmă. Ei s-au rugat pentru răscumpărare şi înviere. Şi bătrânii au golit aceste potire pentru că omenirea avea un Reprezentant, un Răscumpărător înrudit care a păşit în faţă pentru a-şi lua în primire dreptul.

„Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile; căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ.” (v. 9-10).

Vedeţi, ei vor fi împăraţi şi preoţi.

Glorie lui Dumnezeu! Mi-ar plăcea să ştiu să vorbesc cât mai multe limbi, dar cred că nici chiar aşa nu L-aş putea lăuda cât merită.

Să citim mai departe:

„M-am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri…”

Ascultaţi ce Jubileu mare este în desfăşurare. Când au văzut că Mielul ia Cartea în mână, toţi au început să strige de bucurie. Toţi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea Lui şi I-au adus slavă. De ce? Pentru că El ne reprezenta pe noi.

Şi ce spuneau cu toţii?

„Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”

Ce Jubileu va fi în cer atunci când Mielul va intra în dreptul Său de Proprietar!

Cred că şi Ioan s-a bucurat foarte mult, deoarece sunt sigur că şi-a văzut numele scris în carte. Ascultaţi ce a scris în continuare:

„Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit spunând:

„A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!

Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!”

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!” (v. 13-14).

Deci este un timp când Mielul va păşi în faţă şi va descoperi Cartea care a fost pecetluită.

Voi spuneţi: „Numele meu este în ea?” Nu ştiu, dar nădăjduiesc că da. Dacă este scris, el a fost trecut acolo înainte de întemeierea lumii.

Şi ce a făcut Mielul care, în faţa lui Dumnezeu, a fost junghiat încă înainte de întemeierea lumii? Ce a făcut atunci când a venit în faţă şi a luat Cartea pecetluită din mâna Celui ce stătea pe tron? I-a rupt peceţile, a deschis Cartea şi descoperirea lucrurilor ascunse în ea a trimis-o pe pământ la îngerul al şaptelea al Bisericii, pentru ca el s-o aducă la popor. (Adunarea se bucură mult). Iată-ne aici! Oh, Doamne! Ce s-a întâmplat atunci? Tot cerul s-a bucurat şi a răsunat de laude şi slavă la adresa Mielului.

Şi bătrânul Ioan, fratele nostru, stătea acolo şi plângea. De ce? „Păi”, a spus el, „toate făpturile care sunt în cer, pe pământ şi în mare, m-au auzit strigând: „Binecuvântarea, cinstea, tăria şi puterea, să fie a Celui care trăieşte în veci de veci!” (Traducere din limba engleză).

El vorbeşte despre un timp fericit, când au fost rupte acele Peceţi. Probabil, Ioan s-a uitat înăuntru şi a văzut dincolo de cortina timpului, aşa că a spus: „Acolo sunt eu, Ioan!” Era atât de fericit încât a spus: „Tot ce este în cer…” Cred că a strigat cu adevărat, nu-i aşa? „Tot ce este în cer, toate făpturile din cer, de pe pământ şi de sub pământ, m-au auzit strigând: „Amin! Binecuvântarea, slava, înţelepciunea, puterea, tăria şi bogăţia Îi aparţin Lui!” Amin!

De ce? Pentru că Mielul, Răscumpărătorul nostru înrudit a părăsit tronul îndurării şi a păşit în faţă pentru a intra în posesia a ceea ce-i aparţinea de drept. Oh!

„Curând Mielul Îşi va lua Mireasa Sa

Să fie totdeauna lângă El,

Toată oştirea cerului va fi adunată;

Oh, aceasta va fi o zi glorioasă!

Toţi sfinţii în alb, fără pată,

Cu Isus vom domni pe veci.

Oh, vino şi cinează, Stăpânul cheamă!

Vino şi cinează!

Vino şi cinează! Vino şi cinează!

Tu poţi serba Cina cu Isus.

Cu El, care a hrănit mulţimea cu peşti

Şi a transformat apa în vin.”

Cu Cel care a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” (Ioan 14.12). Oh, Doamne!

Cu El, care a făgăduit aceste lucruri minunate pentru timpul din urmă. Cu El, care acum ne descoperă aceste lucruri ascunse de veacuri! Oh, nu pierde această ocazie, fratele meu! Vino şi cinează cu El.

Să ne plecăm capetele pentru un moment.

Prin harul şi cu voia lui Dumnezeu, mâine seară vom încerca să privim în prima Pecete. Desigur, dacă ne-o va rupe Dumnezeu şi va permite să privim lucrurile ascunse în Ea încă de la întemeierea lumii.

Dar înainte de a face aceasta, aş vrea să îţi spun ceva, prietene păcătos sau membru căldicel al unei biserici. Acest lucru nu îţi ajunge ca să fii salvat. Tu ai nevoie de o naştere. Trebuie să vii la sângele Lui, la Înălbitorul care distruge orice urmă de păcat, ştergând chiar şi amintirea lui.

Dacă nu eşti încă pregătit să Îl întâlneşti, ca slujitor al lui Dumnezeu şi prin însărcinarea pe care am primit-o de la Dumnezeul cel Atotputernic, prin îngerul pe care l-a trimis la mine într-un Stâlp de Lumină, te îndemn în Numele lui Isus Hristos să nu încerci să-L întâmpini ca un simplu membru al unei biserici, căci nu vei fi primit de El.

Vino acum, când El stă încă pe scaunul de îndurare ca Mijlocitor, deoarece vine o zi când ai dori să-L urmezi, dar va fi prea târziu, pentru că El va părăsi acest scaun şi atunci nu va mai fi nici o şansă.

Noi trăim în zilele din urmă, în timpul când Peceţile sunt gata să fie descoperite, când Duhul Sfânt adevereşte cu putere împlinirea făgăduinţelor date, aşa că ne întrebăm: „Cât timp mai este?”

Vino la El, prietene păcătos!

Doamne Isuse, timpul este târziu. Poate este chiar mai târziu decât ne gândim, dar suntem fericiţi pentru că aşteptăm cu nerăbdare ziua aceea care a fost dorită de toţi aleşii Tăi de-a lungul veacurilor. Pentru cei ce Te-au refuzat, acea zi va fi însă cea mai îngrozitoare. Nu avem suficiente cuvinte în vorbirea noastră, ca să putem exprima necazul şi suferinţa care vor veni peste ei, aşa cum nu avem suficiente cuvinte ca să arătăm bucuria şi binecuvântările pe care le vor avea cei credincioşi.

Tată, poate în seara aceasta se află printre noi unii oameni care nu mai au nici o nădejde. Pentru că Mielul este încă pe tronul îndurării, Te rog să îngădui Tată, ca ei să vadă că nu este prea târziu, şi că deşi sunt pierduţi mai pot veni la Tine, pentru că Mielul le întinde mâinile însângerate şi le spune: „Veniţi cât mai este timp!”

Eu îi predau în mâinile Tale, în Numele Domnului Isus Hristos şi Te rog să Te înduri de ei.

Rămâneţi cu capetele plecate.

Dacă nu aţi îndeplinit încă cerinţa Lui şi până acum v-aţi încrezut numai în biserica voastră, sunteţi pierduţi. Dacă v-aţi încrezut în mijlocirea unui sfânt, sunteţi încă pierduţi. Dacă v-aţi încrezut în lucrarea mâinilor voastre, în faptele voastre, sunteţi pierduţi. Dacă v-aţi încrezut în rugăciunea sau neprihănirea mamei voastre, sunteţi pierduţi. Dacă v-aţi încrezut doar în senzaţii, într-o simţire ciudată, într-o emoţie, într-o vorbire în limbi sau în faptul că aţi dansat în Duhul; dacă v-aţi încrezut doar în aceste lucruri şi nu-L cunoaşteţi personal pe Miel, grăbiţi-vă şi puneţi-vă chiar acum în rânduială!

Rugaţi-vă din adâncul inimii voastre. Fiţi simpli, pentru că Dumnezeu se ascunde în simplitate!

„Toţi cei ce credeau erau adăugaţi…”

Sunt convins că în timp ce ne vom ruga, fiecare dintre voi se va decide pentru El. Spuneţi: „Doamne, răspunsul meu este „Da!” pentru Tine!” Decizia ta este o „piatră”, o „descoperire”. Ce folos însă de piatră dacă nu este un meşter Zidar care s-o poată pune la locul ei în clădire? Lăsaţi ca Duhul Sfânt să vă taie de la ceea ce sunteţi, la ceea ce trebuie să fiţi. Dacă eşti doar un membru rigid într-o biserică, un păcătos mizerabil sau orice ai fi, dacă eşti fără Hristos, fără Duhul Sfânt, Dumnezeu îţi acordă în seara aceasta o şansă.

Tată, eu vin la Tine cu toţi aceia care Ţi s-au dăruit şi sunt încredinţat că Cuvântul Tău a găsit un loc în inimile lor.

Dacă printre noi mai există unii care nu Te-au cunoscut şi nu au asigurarea dulce a prezenţei Duhului Sfânt în viaţa lor; dacă sunt încă plini de faptele firii: de mânie, egoism sau răutate; dacă există vreun crez, vreo senzaţie sau ceva de felul acesta, care i-a reţinut de la dulceaţa părtăşiei cu Dumnezeu, eliberează-i, Dumnezeule!

Ajută-i să se apropie de Mielul însângerat care a păşit în faţa tronului pentru a pretinde moştenirea pierdută de Adam, dar răscumpărată de El, de Răscumpărătorul înrudit. Fie ca fiecare din ei să se decidă solemn pentru El, singurul care poate să-i taie şi să-i modeleze ca fii şi fiice de Dumnezeu.

Nu trebuie să rămâneţi doar nişte membri căldicei într-o biserică, nici să vă mulţumiţi cu un nume denominaţional, ci trebuie să fiţi creştini născuţi din nou. Dacă credeţi sincer că acest mesaj este Adevărul; dacă credeţi că Mesajul este adevărul, că sunteţi salvaţi doar prin har şi că El este Cel care vorbeşte în clipa aceasta inimii voastre; dacă vreţi să Îl primiţi şi acceptaţi să fiţi modelaţi de Cuvântul Lui, conform voii Sale, sunteţi gata să mărturisiţi aceasta ridicându-vă în picioare?

Tată ceresc, eu nu ştiu să fac altceva decât să citez Cuvântul Tău. Oamenii s-au ridicat în picioare pentru că îşi dau seama că răpirea poate avea loc oricând; ea poate avea loc o dată cu deschiderea primei Peceţi.

Ca slujitor al Tău, mă rog pentru ei ca să primească îndurare. Primeşte-i pe oamenii aceştia care s-au ridicat în picioare, îşi mărturisesc sincer păcatele şi doresc să se lase modelaţi şi formaţi după voia Ta ca să devină pietre vii în Casa Ta. Îngăduie aceasta pentru că Ţi-i predau în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Tu ai spus: „…pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10.32).

O, Tată, ei s-au ridicat în picioare pentru a Te mărturisi, de aceea Te rog să Te înduri de ei şi să le faci curăţirea păcatelor, prin sângele Mielului junghiat, astfel încât să-Ţi aparţină în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Acum aş vrea ca cei care ştiţi că v-au fost iertate păcatele, să vă apropiaţi de cei ce stau în picioare lângă voi, să vă puneţi mâinile peste ei şi să spuneţi: „Mă voi ruga pentru tine, frate!” „Mă voi ruga pentru tine, soră!” Daţi-le mâna şi spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze!” Restul este în mâna Celui Atotputernic.

Spuneţi: „Mă voi ruga pentru tine şi voi face tot ce pot să te ajut spre Împărăţia lui Dumnezeu!”

„Oh, cheamă astăzi!

Oh, Isus cheamă!

El cheamă gingaş astăzi.”

Îl iubiţi? (Amin). Nu este El minunat? (Amin). Oh, ce ne-am face fără El? Cuvântul spune că „Omul nu va trăi doar cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Hrăneşte-mă Tu, Doamne, cu Cuvântul Tău.

„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua este aproape.” (Evrei 10.25).

Cu voia şi prin harul lui Dumnezeu, mâine seară vom intra în prima Pecete.

Dumnezeu să fie cu voi, până ne vom reîntâlni.

Acum voi preda serviciul păstorului nostru, fratele Neville. Îl iubiţi pe fratele Neville? (Amin). Da, noi toţi îl iubim.

Vino sus, frate Neville. Dumnezeu să te binecuvânteze.

– Amin –