LUPTA PENTRU EXPRIMARE

01 februarie 2026

Să deschidem Bibliile la Geneza 1. Vom începe de la începutul Bibliei și voi citi totul. Când nu știi ce să faci, începe pur și simplu de la începutul Cărții și citește tot.

Geneza 1.1-3:

„La început Dumnezeu a creat cerurile și Pământul.

Pământul era pustiu și gol și peste suprafața adâncului era întuneric. Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste suprafața apelor.

Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.”

Dumnezeu să ne dea binecuvântarea Sa în timp ce privim la Cuvântul Său.

Când merg la Geneza și privesc la Geneza 1.1, uneori vreau să fac un pas înapoi ca să am o imagine de ansamblu asupra lucrurilor, pentru că noi citim versete biblice, vedem versete biblice, cunoaștem versete biblice și ele înseamnă foarte mult pentru noi, dar uneori ratăm imaginea de ansamblu. Este ușor să ne lăsăm prinși în detalii minuscule, dar ratăm imaginea de ansamblu. Eu cred fiecare detaliu, fiecare punctuație, totul este important, dar nu aceasta vreau să sugerez.

Când privești cum a început Dumnezeu povestea pe care ne-o va spune despre Sine…El a început să ne spună că a creat cerul și Pământul. Tot ce știm noi este că Dumnezeu a creat. Deci, El este Creatorul a toate. Și ni se spune că la început El a creat totul, că totul a venit de la El, dar următorul lucru pe care ni-l spune, este că tot ce a venit de la El, care își are originea în El, era acum într-o stare de haos. Așa începe povestea, și cred că El știe cum să-Și înceapă povestea. Și El o începe corect. Eu cred că totul în Biblie este făcut intenționat și plasat intenționat la locul lui.

Așadar, Dumnezeu nu-Și începe povestea cu fericire și perfecțiune, ci Își începe povestea spunându-ne că totul a venit de la El, dar undeva, pe parcurs, tot ce a venit de la El, a căzut în haos total. Și El începe povestea de acolo. Slavă lui Dumnezeu! Sper că aceasta începe să rezoneze.

Cu aceasta începe Dumnezeu, aceasta este imaginea pe care o împărtășește cu noi.

Apoi, El ne spune: „Pământul era fără formă și gol și peste suprafața adâncului era întuneric.” Fratele Branham ne spune că era în haos, învăluit în întuneric, că „era într-o formă de judecată.”

Mai departe, citim: „Și Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste suprafața apelor.” Deci, Dumnezeu ne spune: „Ceea ce am făcut și se află în acea stare, este că Duhul Meu a început să Se miște peste acea condiție, pentru că nu aveam de gând să las ca ceea ce a venit de la Mine, ceea ce am adus la suprafață cu un scop, să rămână așa. Astfel, Duhul Meu a început să Se miște peste Pământ pentru că nu-l voi lăsa în haos, nu-l voi lăsa în întuneric. Nu pentru aceasta l-am creat, nu acesta a fost scopul Meu suprem. El este în această condiție, dar îl scot din ea.”

„Duhul lui Dumnezeu Se mișca peste suprafața apelor. Și Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.”

Acum, Cuvântul vorbit, spune: „Să fie lumină!” Și primul lucru pe care îl face, când Duhul lui Dumnezeu începe să clocească, este că aduce Cuvântul vorbit. Și Cuvântul vorbit a fost lumina, iar lumina a început să reformeze totul înapoi unde a vrut Dumnezeu. Aceste lucruri sunt atât de folositoare, prieteni! Aceasta a făcut Dumnezeu la început, tabloul pe care a vrut să-l picteze, lucrul pe care a vrut să-l exprime.

El a mers mai departe. Oamenii sfinți ai lui Dumnezeu, mișcați de Duhul Sfânt, au scris Biblia. Deci, nu ei au fost autorii Bibliei, ci ei au fost scribii Bibliei. Dumnezeu a fost Autorul Bibliei, și El i-a mișcat prin Duhul Sfânt. Acesta a fost felul în care El a ales s-o scrie, astfel încât noi să privim înapoi și să spunem: „Stai puțin. Ce se întâmplă aici?”

De atâtea ori citim primul verset, al doilea verset, al treilea verset și încercăm doar să obținem partea bună. Corect? Dar aceasta este partea bună. În primele două capitole ale Bibliei, Dumnezeu ne arată o imagine care este o prefigurare. Aceasta este o tehnică de bază de scriere a cărților. El ne-a arătat o prefigurare chiar de la început, apoi a lăsat ca totul să cadă din nou în haos iar restul poveștii este despre readucerea la imaginea pe care a arătat-o deja la început. Dar tu nu știi ce se întâmplă până nu ajungi la sfârșitul poveștii. Și când ajungi la sfârșitul poveștii, îți dai seama că: „Aceasta a însemnat începutul. Aceasta ne-a arătat de la bun început. El ne va aduce din nou la început.”

Tot drumul este ca o situație plină de suspans, apoi dintr-o dată ajungem la Apocalipsa, dar Apocalipsa este o carte pecetluită, pentru că era o descoperire a lui Dumnezeu, o descoperire a lui Hristos, marea Taină din Mintea lui Dumnezeu pe care El a ținut-o închisă. Deși a fost scrisă, ea a fost închisă așteptând ca Dumnezeu să-Și deschidă propria Carte, și El a putut să facă aceasta numai atunci când a avut un profet în scenă care a putut să se conecteze în Mintea Autorului. Și atunci, Autorul a deschis cartea Apocalipsa. Când a deschis cartea Apocalipsei, dintr-o dată a fost ca și cum: „Aha, aceasta a spus El de la început.” Acum noi citim povestea foarte diferit față de cum am citit-o înainte, acum vedem atât de diferit ceea ce spune Dumnezeu față de cum am văzut mai înainte. Eu obișnuiam să citesc Vechiul Testament ca pe niște povești pentru a exprima câteva lucruri, astfel încât să ajungem la partea esențială. Dar aceasta explică totul.

„La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” El a creat totul și totul a venit de la El. Dar s-a întâmplat ceva și tot ce a venit de la El a căzut în judecată și a fost învăluit în întuneric, haos și dezordine pe fața Pământului. Dar în dragostea Lui pentru propria Sa creație și în marea Sa dorință, El a început să Se miște înapoi în jos și să mediteze asupra ei, mișcându-Se și schimbând atmosfera.

Apoi a început să vorbească, și pe măsură ce vorbea, Cuvântul Său vorbit a luat haosul și l-a adus în ordine.

În mesajul Puterea lui Dumnezeu de a transforma, din septembrie 1965, fratele Branham a spus:

„În dimineața aceasta, gândindu-mă la Geneza, această lume era fără formă și pustie, și peste Pământ era întuneric. Nimic altceva decât haos complet. Și când această lume era în această stare, Duhul lui Dumnezeu S-a mișcat peste fața apei și întreaga imagine a fost schimbată: din haos total într-o grădină a Edenului. Aceasta este puterea de transformare a lui Dumnezeu, care poate lua ceva ce nu este nimic și să facă ceva minunat din el. Puterea de transformare a lui Dumnezeu!”

Aceasta este puterea pe care o are Dumnezeu. El are puterea creației și are puterea transformării. El poate aduce lucrurile înapoi la scopul lor inițial. Din haos înapoi într-o grădină a Edenului. Aceasta a început să facă El în primele două capitole ale acestei cărți. El a luat haosul, și prin Cuvântul Său vorbit, în ascultare de Cuvântul vorbit, El a transformat haosul în ordine; întunericul în lumină; frigul în căldură; moartea în Viață, totul revenind în ordine prin puterea Cuvântului Său, cu Duhul Său clocind peste El pentru a aduce Cuvântul în manifestare. Și acum, cu acel Cuvânt manifestat, cu acel Cuvânt vorbit și Duhul lui Dumnezeu care clocea peste Pământ pentru a aduce acel Cuvânt la împlinire, ceea ce era haos a devenit Paradis, a devenit Eden, (plăcerea lui Dumnezeu), s-a întors într-un scop al lui Dumnezeu, s-a întors în perfecțiune, așa cum dorea Dumnezeu, până când a început să reflecte ceea ce era în Mintea lui Dumnezeu, ceea ce Își dorea, ca să arate ceva ce voia El, pentru a demonstra un scop pe care îl avea în minte.

El a început să lucreze iar fratele Branham a spus: „El Își făcea Capodopera.” El era ca un Maestru Artist, un Maestru Sculptor, care făcea o operă de artă. Și în acele zile de creație  a Edenului, când în sfârșit, aduce la suprafață  un om după chipul Său, apoi îl pune în carne și oase și-l așază în grădină, totul a fost făcut de Dumnezeu, o lucrare măreață, o operă de artă măreață. Și El a terminat-o, a încheiat-o. În ziua a șaptea, care este ziua finalizării lucrării Sale, El Și-a privit lucrarea și a văzut că totul era sub control. Cuvântul Său era manifestat pe deplin, Cuvântul Său conducea toată acea manifestare. El a transformat întunericul și moartea în Lumină și Viață, pace și bucurie, în desăvârșire, iar El S-a bucurat de aceasta.

Apoi, în Geneza 2.15 spune:

„Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească.”

În mesajul Edenul Satanei, din august 1965, fratele Branham spune:

„Când eram în tatăl meu, nu știam nimic despre aceasta, dar când am devenit fiul lui și am fost născut de el, am fost un atribut, o parte din tatăl meu. Și tu ești o parte din tatăl tău. Ca și copii ai lui Dumnezeu, noi suntem o parte din atributele lui Dumnezeu care erau în El, făcuți trup la fel cum S-a făcut El trup, astfel încât să putem avea părtășie unul cu altul ca o Familie a lui Dumnezeu pe Pământ. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu la început. Da, domnule! Aceasta a vrut Dumnezeu la început.

El avea totul sub control și l-a pus pe om în grădina Edenului cu liberul arbitru. El i-a zis: „Fiule, aceasta este a ta.”

Așadar, de la început scopul lui Dumnezeu a fost să-Și aducă Familia în manifestare, să-Și aducă toate mădularele, toate atributele Sale în manifestare și să aibă părtășie unul cu altul pe Pământ. El i-a dat fiului Său o poruncă și i-a dat stăpânire ca s-o aducă la suprafață. Dar Edenul nu a fost al lui Adam, Pământul nu a fost al lui Adam, ci a fost al lui Dumnezeu, întotdeauna a fost al lui Dumnezeu: „La început, Dumnezeu a creat cerurile și Pământul”, dar i l-a dat lui Adam să domnească peste el; El i l-a încredințat lui Adam și i-a dat liberul arbitru ca dumnezeu amator pe Pământ. El putea lua decizii și putea manifesta ce era înăuntrul lui.

În Puterea transformării, din octombrie 1965, fratele Branham a spus:

„El i-a lăsat să acționeze prin liberul arbitru moral. El nu putea să-i oblige s-o facă și să rămână totuși drept. Dar El a putut să-i pună egali cu El și să aibă libera alegere, apoi să-i lase s-o facă singuri. El știa că o vor face.”

El vorbește despre cădere.

În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, el a spus:

„Oh, acum marea descoperire! Ca să-Și readucă înapoi rudenia, s-o aducă înapoi, El a trebuit să-i lase să se piardă. Înțelegeți? El a trebuit să-i lase să păcătuiască, să-i pună în liberul arbitru moral. El nu putea să-i facă să păcătuiască și să rămână Dumnezeu, apoi să-i pedepsească pentru ceva ce El i-a făcut să facă.”

Apoi, profetul a spus:

„Dumnezeu nu-l forțează pe om să facă nimic. Tu o faci prin propria ta voință. El poate să te avertizeze, poate pune o barieră în fața ta, dar tu mergi singur, luând propria ta decizie în prezența Lui, de a-L face Salvatorul tău. Dar Satan a pervertit Planul lui Dumnezeu conform propriului său plan.”

Acum, eu am cusut toate acestea împreună ca să pot merge înapoi. Când privim la Eden, vedem că Edenul a fost plăcerea lui Dumnezeu, a fost Capodopera Lui. El a făcut decorul pentru capodoperă, capodopera Lui fiind Adam și soția lui Adam, o altă parte a lui Adam, uniți împreună cu misiunea de a aduce Rasa lui Dumnezeu pe Pământ. Apoi, El a pășit înapoi în acel loc și a fost atât de mulțumit de lucrare, pentru că totul era așa cum avea El în Minte, aceea era dorința Lui, era ceea ce dorea inima Lui. El a fost atât de mulțumit încât a putut să Se odihnească pentru că Își terminase lucrarea, care era o reflectare a atributelor Sale, o reflectare a dorinței Sale, era o reflectare a ceea ce voia El să producă pe Pământ.

Dar după aceea a lovit tragedia. Satan a intrat în tablou și a găsit un vas prin care putea lucra. Primul vas a fost șarpele. Șarpele acela era ceva asemănător cu omul, dar nu era om. El putea comunica cu omul și știa că se poate încrucișa cu omul. Și Satan a început prin acest vas care era ca omul dar nu era om, să aducă o amăgire asupra femeii. El a început să ia Cuvântul lui Dumnezeu și să-L răsucească după propriul lui scop, adăugând raționamente și toate aceste lucruri. Noi cunoaștem foarte bine povestea.

Șarpele a început s-o înșele pe femeie și femeia a căzut din Cuvântul lui Dumnezeu prin raționament, prin înțelepciune, prin intelect. Și când a căzut ea, a căzut și Adam, și astfel a căzut întreaga creație în haos. Din acel moment a continuat să alunece în haos și a devenit din ce în ce mai rău, din ce în ce mai rău, până când a ajuns într-un punct în care s-a întors din nou la Geneza 1.2. Noi ne-am întors într-un punct în care păcatul s-a înmulțit atât de mult pe fața Pământului, încât omul își avea gândurile îndreptate numai spre rău și violența a umplut Pământul. Și Dumnezeu S-a căit că a creat omul și toate aceste lucruri care s-au întâmplat. Ce a făcut Dumnezeu atunci? A adus un Potop devastator ca să șteargă totul.

Dar Noe a primit har înaintea lui Dumnezeu, pentru că El avea de gând să-l păstreze pe omul pe care l-a făcut la început. El avea de gând să-Și păstreze dorința de a Se manifesta prin oameni, și avea de gând să facă aceasta prin Noe, prin fiii lui Noe și soțiile lor. Astfel, El a creat o modalitate de conservare pentru a păstra ceea ce a făcut, ceea ce a creat. El a păstrat creaturile pe care le-a creat și a păstrat oamenii pe care i-a creat. El a găsit o cale în această unică categorie, în această unică cale, în acest unic plan, doar în Cuvântul Său, El a găsit un mecanism de conservare. Cu toate acestea, El a adus Pământul înapoi în haos. Adică, nu El a făcut aceasta, pentru că Pământul a căzut în haos, dar ca să-l curețe de haos, El l-a scufundat din nou în întunericul apei.

Vedeți, acestea sunt mai mult decât simple povești. Vedeți modelul? Se repetă, se repetă și se repetă. Vedeți, noi nu citim Biblia așa cum a fost citită de-a lungul istoriei, pentru că, pe măsură ce oamenii au citit Biblia, au ajuns într-un punct în care s-au putut baza numai pe descoperirea dată în acel moment și aceasta le-a dat o înțelegere a lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu a dat o altă descoperire, dar au existat anumite lucruri pe care El le-a ținut ascunse în spatele vălului. Și pe măsură ce Dumnezeu avea nevoie să-Și aducă Planul de Răscumpărare la bun sfârșit, a ridicat vălul puțin mai mult și a eliberat mai multă descoperire iar oamenii s-au mișcat în acea descoperire, bazându-se și pe toată descoperirea anterioară și pe vălul pe care Dumnezeu îl ridicase. Astfel, prin Duhul Său, Dumnezeu le-a dat mai multă descoperire, iar tabloul a devenit din ce în ce mai clar și mai clar.

Totuși, au existat atât de multe neînțelegeri cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu l-a disprețuit pe om că a înțeles greșit Cuvântul Său, pentru că El știa că urma să aducă o altă descoperire.

Ceea ce a cerut Dumnezeu în fiecare epocă, a fost ca ei să primească descoperirea până în acel punct. Aceasta a fost toată cerința Lui. Aceasta a fost singura Lui cerință.

Prieteni, aș vrea să aduc aceasta foarte adânc în inima fiecărui individ: că Dumnezeu a cerut întotdeauna un singur lucru: „Să Mă credeți!” Aceasta este. Nu să trăiești perfect, nu să ai cea mai înaltă conduită morală, cea mai înaltă ordine morală, ci totul este: „Să Mă credeți.” Și dacă voi Îl credeți pe Dumnezeu, adică credeți Cuvântul Său și stați credincioși cu El, El vă dă tot ce aveți nevoie ca să biruiți. El vă dă Duhul Său ca să vă ajute, vă dă putere în vremuri de nevoie, vă dă putere să trăiți moral, să trăiți curați și să biruiți. El poate să vă dea aceasta.

Dar chiar cu puterea Lui de a birui, noi trăim încă în carne și oase hibride și încă greșim. Și chiar de aceea, El a avut un Plan de Răscumpărare încă înainte de întemeierea lumii, pentru că El a știut că prin vărsarea Sângelui propriului Său Fiu, prin Sângele creat, Sângele lui Dumnezeu în creația pe care a făcut-o ca să locuiască în ea, El știa că acel Sânge omenesc va fi o ispășire pentru toate păcatele. Și din acest motiv, El poate acoperi toate greșelile noastre, toate eșecurile, tot ce am greșit vreodată.

Dumnezeu știa că nu vom putea face lucrurile bine, că nu vom reuși să facem lucrurile cum trebuie. Noi am căzut în hibridare și hibridarea este atât de mortală, atât de limitativă, încât Dumnezeu a trebuit să aibă un alt mecanism. Și dacă Sângele a fost vărsat pentru omenire, pentru rasa lui Adam, acea vărsare de Sânge i-a cumpărat pe toți, dar nu i-a mântuit pe toți. El i-a cumpărat pe toți dar nu i-a răscumpărat pe toți, pentru că El a răscumpărat numai ceea ce era de răscumpărat, deoarece „a răscumpăra” înseamnă „a aduce înapoi la starea anterioară.” Și aceasta este Familia lui Dumnezeu.

Astfel, cu vărsarea de Sânge și iertarea păcatelor, care a fost cerința lui Dumnezeu pentru a o atinge? Care a fost cerința lui Dumnezeu ca să devii parte din ea? El a cerut același lucru pe care l-a cerut dintotdeauna de la început până la sfârșit: „Să Mă credeți! Credeți-Mă!”

Deci, așa cum am spus, Dumnezeu are o cerință. Ei L-au întrebat pe Isus: „Ce să facem ca să împlinim lucrările lui Dumnezeu?” Și El le-a răspuns: „Să credeți în Cel pe care L-a trimis Dumnezeu.” Ce face Cel pe care L-a trimis Dumnezeu? Vă spune ceea ce vrea Dumnezeu să știți.

Nu este numai a crede: „O, Tu vii de la Dumnezeu.” Nu este aceasta. „Tu vii de la Dumnezeu. Înțeleg că vii de la Dumnezeu, că ești un mesager de la Dumnezeu. Tu ai fost trimis să-mi aduci gândurile lui Dumnezeu, dorința lui Dumnezeu, descoperirea sau Cuvântul lui Dumnezeu.”

Când îl primiți pe cel trimis de Dumnezeu, primiți Mesajul de la acel mesager. Aceasta a fost cerința lui Dumnezeu de la început, aceasta a fost cerința Lui întotdeauna. De aceea, uneori simțim că depindem de tipurile de personalitate. Noi nu simțim toți la fel, dar unii dintre noi se simt atât de inferiori, atât de incapabili, ca și cum nu ne-am putea ridica niciodată la înălțimea așteptărilor. „Eu nu pot…Cum pot să mă numesc un fiu al lui Dumnezeu? Eu  consider că un fiu al lui Dumnezeu are un standard aici sus, dar eu trăiesc la un standard undeva mai jos, oscilând sub acel standard pe care mi l-am stabilit în minte ca fiu al lui Dumnezeu.” Ei bine, Dumnezeu este Cel care stabilește un standard diferit pentru fiul Său, decât ceea ce stabilim noi. Dumnezeu caută întotdeauna pe cineva care să-L creadă, care să aibă încredere în El, să I se predea, să pună Cuvântul Său pe primul loc în viața lui.

Așadar, Dumnezeu a avut Edenul în perfecțiune, totul era perfect, nimic nu era ne la locul lui, ci totul era așa cum trebuia să fie. Și lui Dumnezeu I-a plăcut atât de mult, încât S-a odihnit. I-a predat Edenul fiului Său, dumnezeul amator, și i-a zis: „Lucreaz-o!” Adică: „Muncește-o!” „Lucreaz-o și păzește-o!” Adică: „Păstreaz-o în siguranță! Păstreaz-o așa cum ți-am dat-o. Să nu i se întâmple nimic rău. Nu permite nici o distrugere, ci păstreaz-o, păzește-o și veghează asupra ei.” Aceasta a fost misiunea lui Adam: „Nu o schimba! Nu lăsa nimic s-o schimbe, ci păzește-o și păstreaz-o!” Dar noi știm că a intrat înșelăciunea și știm cum a intrat înșelăciunea și a cauzat căderea omului.

Povestea începe tristă, pentru că totul este haos. Apoi devine frumos, există un Eden, apoi se scufundă din nou în tristețe: Edenul a căzut! Și te gândești: „Ce biruință a obținut Satan!” Și ce preț am plătit noi! Acesta este adevărul, noi toți am plătit un preț. Dar Dumnezeu nu a fost învins din cauza eșecului fiului Său. Atunci când Satan a dat lovitura și a avut o victorie aducând în ruină capodopera lui Dumnezeu, a scos la suprafață mai multe atribute din Dumnezeu, care nu fuseseră încă exprimate.

Vedeți? Dacă ar fi să-i dau un titlu acestei predici, acela ar fi BĂTĂLIA PENTRU EXPRIMARE, deoarece Dumnezeu a creat Edenul pentru a Se exprima pe Sine. Dar Satan a pervertit Edenul pentru că vrut să se înalțe pe sine, așa că a luat ceea ce a creat Dumnezeu ca o exprimare a Sa și a sucit-o, a pervertit-o, astfel încât să poată folosi ceea ce Dumnezeu a intenționat să-L exprime pe El Însuși, ca să se poată exprima el pe Pământ, să preia el stăpânirea asupra creației lui Dumnezeu. Și când a sucit-o, părea o victorie pentru Satan, dar de fapt a fost o victorie pentru Dumnezeu.

Dumnezeu a vrut să Se exprime pe Sine, dar El nu putea să Se exprime pe Sine pe deplin când totul era perfect. Nu sunteți recunoscători pentru Mesajul orei? „Amin!”

Fratele Branham a spus că Dumnezeu nu putea să-i facă să cadă, dar le-a dat liberul arbitru, știind că o vor face. El nu putea să-i facă să greșească și să rămână un Dumnezeu drept, pentru că i-ar fi pedepsit pentru ceva ce i-a pus El să facă. Dumnezeu nu este rău și nu putea să-l forțeze pe om să facă rău, dar ceea ce a făcut Dumnezeu este că a pregătit scenariul. El a pus un gard de protecție, a pus totul la locul lui și a lăsat pomul cunoașterii binelui și răului în grădină, l-a lăsat pe șarpe în grădină și l-a lăsat pe Satan să se miște liber printre toate.

Voi v-ați gândi: „Băiete, nu a fost o idee bună.” Dar a fost o idee perfectă, a fost planul perfect. Dumnezeu nu S-a împiedicat niciodată în Planul Său. El a venit cu Planul, El a prevăzut sfârșitul de la început; El a știut ce va face în fiecare joncțiune a timpului și a știut scopul în toate acestea.

Omenirea a fost confuză de la început până la sfârșit încercând să înțeleagă ce face Dumnezeu.

Ascultați, dacă ați avea răbdare cu mine, în dimineața aceasta vreau să vă spun să nu puneți aceasta în Eden, nu o puneți în trecut și nu o puneți în viitor, ci aduceți-o acasă chiar acum, pentru că fiecare dintre noi s-a născut în această lume, în Geneza 1.2.

Noi ne-am născut în haos, în hibridare, prin naștere sexuală, în mințile noastre fiind înstrăinați de lucrurile lui Dumnezeu, învăluiți în întuneric, fără nici o înțelegere, sub amnezie spirituală, total confuzi în legătură cu ce înseamnă Viața. Ești tu acesta? Apoi, cumva pe parcurs, Duhul Sfânt a început să plutească asupra fiecăruia dintre noi și atunci am auzit Cuvântul vorbit, iar Cuvântul vorbit a devenit Lumină pentru noi. Și Lumina a început să străpungă întunericul. Și ce a spus fratele Branham despre Eden?

Ascultați, Edenul a fost un produs al Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu. Categoric. Dar când Dumnezeu a zis: „Să dea copacii rod!”, ceea ce a poruncit El, este că a poruncit mediului să devină potrivit. Și fratele Branham a spus: „El știa că existau deja semințe sub apă, și acele semințe erau de asemenea, Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu.” Și el a spus că acele semințe au fost semănate acolo mai dinainte. Voi puteți interpreta aceasta cum vreți, dar înainte ca să izbucnească haosul peste Pământ, înainte ca Pământul să fie acoperit de întuneric, înainte de toate acestea, acolo erau semințe care căzuseră în pământ și acum erau acoperite de apă. Și Dumnezeu știa că în unele dintre acele semințe există viață; El știa că viața are putere să iasă la suprafață; știa că viața din interior avea puterea de a se transforma în orice spunea Cuvântul vorbit că era. Dacă El ar fi spus: „Ești un palmier!”, atunci palmierul acela a produs o sămânță, sămânța aceea a mers în pământ, dar haosul a izbucnit pe Pământ și a acoperit acea sămânță. Dar aceasta nu a schimbat puterea care era în sămânță de a fi un palmier, de a fi un stejar sau un sicomor (arbore înrudit cu dudul, cu fructe asemănătoare smochinelor). Acestea erau deja acolo dintr-un Cuvânt vorbit anterior de Dumnezeu.

Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu din Mintea lui Dumnezeu, a fost prins în acea sămânță, jos în acel noroi, acoperit de întuneric, într-o lume care era în haos total.

Aceasta este nașterea voastră naturală. Acela sunteți voi. Aceasta nu este numai Geneza 1, ci sunteți voi. Așa v-ați născut voi. La început Dumnezeu v-a creat pe voi, la început Dumnezeu v-a prevăzut, la început erați un atribut în Mintea lui Dumnezeu și întotdeauna ați fost un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu. Voi sunteți creația Lui, sunteți bucuria Lui, dragostea Lui, planul Lui. În Mintea Lui, voi sunteți desăvârșiți.

Dar s-a întâmplat ceva și judecata lui Dumnezeu a lovit Pământul, și acum, acea sămânță este îngropată în haos. Ceva s-a întâmplat și hibridarea a lovit sămânța lui Adam, iar acum greșim cu toții și ne naștem (Geneza 1.2), sub judecată, judecata rasei căzute a lui Adam, judecata păcatului,  întunecată, înstrăinată și confuză. Dar în interiorul haosului se află o Sămânță cu puterea de transformare în ea, de a fi orice a spus El deja că va fi, să fie orice a fost scris deja în Cartea Vieții Mielului mai înainte de întemeierea lumii. Noi nu înțelegem aceasta, nu o înțelegem și uneori este un obstacol pentru mintea noastră.

Dar El face pentru noi același lucru pe care l-a făcut în Geneza 1. Astfel, Duhul Sfânt a început să clocească peste haos iar Dumnezeu a început să rezolve circumstanțele din viața voastră. Au urmat întâlniri ciudate, întâlniri neobișnuite, oameni ciudați au intrat în viața voastră și au început să spună lucruri ciudate. Și Duhul Sfânt a început să clocească, a început să încălzească întunericul, a început să aducă schimbări în viața noastră și în dorințele noastre, apoi a început să vorbească, iar Cuvântul pe care L-a vorbit s-a făcut Lumină, Lumină care străpunge întunericul, Lumină care începe să îndepărteze confuzia, Lumină care începe să lovească o Sămânță.

Și Dumnezeu a spus: „Să dea pământul iarbă și pomi roditori, ca să dea rod după soiul lor.” Dar când a spus aceasta, nu atunci a semănat sămânța, ci atunci a cerut să se întrunească condițiile potrivite și a cerut ca sămânța să răsară și să manifeste ceea ce este. Aceasta s-a întâmplat cu noi toți, cei născuți din nou prin Duhul lui Dumnezeu. Indiferent dacă ai primit Mesajul din exterior sau te-ai născut chiar aici, trebuie să ai aceeași experiență. Trebuie să ai o minte departe de Dumnezeu, trebuie să vii în amnezie și indiferent câtă informație are mintea ta despre Dumnezeu, trebuie să vină un moment în care aceasta coboară din minte la inimă și Duhul Sfânt începe să clocească peste tine și să facă realitate pentru tine tot ce ai auzit înainte. Trebuie să se miște din întunericul rece, în inimă.

Poate că aveți un fel de lumină plutind aici, în cap, dar trebuie să treacă de la întunericul rece, aici jos, în inimă, la o clocire a Duhului Sfânt, la un Cuvânt vorbit care lovește Lumina. Lumina trebuie să se miște de la minte la Sămânță și să înceapă să producă ceea ce este deja în Sămânță.

Cu acea Sămânță se întâmplă ceva subconștient. Cred că condițiile, atmosfera potrivită, clocirea Duhului Sfânt aduce toate condițiile potrivite. Apoi, dintr-o dată, există deja o putere în Sămânță care este făcută să răspundă la acele condiții. Și când Dumnezeu începe să schimbe condițiile, Ceva dinăuntru…Acea Sămânță mică zace acolo adormită, moartă, cât se poate de moartă, nici o mișcare, nici o creștere, nici o urmă de Viață, nimic, doar o mică Sămânță uscată stând acolo sub pământ. Poate ai dezgropa-o și vezi că nu este nimic în ea, nu face nimic, iar tu spui: „Acela nu este un palmier. Acea chestie mică de acolo, rotundă, maro, moartă și uscată, nu este un palmier, nu-i așa?” Oh, da! Este un palmier.

Ei se uită la tine și spun: „Tu nu ești un fiu al lui Dumnezeu.” Ascultă, acolo înăuntru există Ceva care este un fiu al lui Dumnezeu. S-ar putea să nu arate așa acum și poate nu va ajunge acum în forma sa completă, dar trebuie doar să aștepți pentru că puterea de transformare este deja în Sămânță. Acum, acea Sămânță stă acolo jos fără nici o cunoștință, nu știe nimic despre cine este, ce este sau despre cunoștințele care se află în ea. Este în ADN-ul ei. Nu gândește, nu face nimic, ci doar stă, se relaxează. Peste tot în jur se întâmplă lucruri dar ea doar stă acolo. Dar când se schimbă atmosfera, când apa începe să se usuce, când Lumina pătrunde și încălzește solul și lucrurile încep să se schimbe, dintr-o dată atmosfera, Cuvântul, Lumina, tot ce se schimbă, începe să miște interiorul Seminței și aceasta începe să reacționeze la ceea ce se întâmplă în jurul ei.

La început, s-ar putea să nu înțeleagă. Eu nu știu ce înțelege sau nu înțelege o Sămânță, nu am nici o idee. Eu doar dramatizez. Poate că atunci când vom ajunge pe partea cealaltă, acea Sămânță va spune: „Ai vorbit greșit despre mine în ziua aceea. Eu știam ce se întâmplă.” Nu știu, dar știu că în viața mea am fost confuz, nu am înțeles multe și nu am știut ce se întâmplă. Dar Duhul Sfânt a început să Se miște peste mine, Cuvântul lui Dumnezeu a început să mă lumineze și lucrurile au început să se schimbe în interiorul meu. Aici sus, în minte, eram confuz: „Nu știu dacă acest Mesaj este corect sau nu. Nu am mai auzit aceasta până acum. Eu am fost învățat așa, dar văd că Biblia spune așa.” Dar în adâncul sufletului meu, Ceva prindea rădăcini și creștea; a început să iasă din coajă și să vină la suprafață. Ce era aceasta? Aceasta era Sămânța lui Dumnezeu, era Atributul lui Dumnezeu. Aceasta era Viața lui Dumnezeu care răspundea la Cuvântul lui Dumnezeu, la fel ca în Eden când toate acele semințe au răspuns la Cuvântul lui Dumnezeu atunci când El a creat atmosfera potrivită. El știa că ele erau deja acolo.

Dumnezeu știa ce era în tine. Tu nu ai avut doar o împrejurare ciudată, o întâlnire ciudată cu o persoană ciudată care ți-a spus lucruri ciudate, ci Dumnezeu a vorbit și Lumina a venit la tine. Acela fost Planul predestinat al lui Dumnezeu, a fost Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. Nu au fost doar niște împrejurări ciudate, ci a fost un Plan predestinat pentru tine, deoarece El cunoștea Semințele care erau acolo, dintr-o civilizație anterioară sau ceva de felul acesta.

El știa că acolo era un palmier, că acolo era un stejar, că dincolo era un dud, El nu a pierdut din vedere ce era acolo, nu a pierdut-o niciodată în pământ. A fost separată de poziția ei, dar El a restaurat-o.

Astfel, acest bărbat și această femeie erau în Eden, dar a venit eșecul, a venit căderea, a venit dezastrul și judecata a căzut din nou. Dar Dumnezeu era un Tată și El a dovedit deja aceasta, fiind Tată pentru Adam și pentru femeie. El era un Creator și a demonstrat deja aceasta. El avea un Plan pentru viitor și a demonstrat deja aceasta în Familia Capodoperă. El avea putere și a demonstrat-o; El avea puterea de transformare prin Cuvântul Său și a dovedit aceasta, dar El era și un Salvator, și un Răscumpărător, un Vindecător și un Mângâietor, și nu exprimase încă acestea.

Așadar, când diavolul a intrat și a făcut ravagii în creația lui Dumnezeu, aceasta este de fapt, ceea ce Dumnezeu aștepta. Și fratele Branham a spus: „Dumnezeu știa că ei o vor face. El știa că ei vor cădea.” De unde știm aceasta? Pentru că Isus Hristos era Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu făcuse deja pregătirile pentru cădere înainte de cădere, pentru că voia să Se asigure că nu pierde nimic.

Așadar, diavolul a pervertit creația lui Dumnezeu, fiii și fiicele Lui pe acest Pământ măreț, pe care Dumnezeu îl reformase. Satan l-a pervertit pentru scopul lui, pentru slava lui, ca să se exprime pe el și ca să primească slavă și închinare de la copiii lui Dumnezeu. El a făcut toate acestea ca să se exprime pe sine. Dar când el a făcut aceasta pentru exprimarea și stăpânirea lui, tot ce a făcut, a fost să scoată și mai multă exprimare din Dumnezeu, mai mult din Dumnezeu, mai multă manifestare, mai mult din ceea ce era în Cuvânt.

Fratele Branham a spus:

„Numai Dumnezeu poate crea, dar diavolul ia ceea ce a creat Dumnezeu și pervertește. Dumnezeu v-a creat să fiți fii și fiice ale lui Dumnezeu, dar diavolul intră în voi și vă pervertește pe calea lui. Aceasta este ceea ce cauzează problemele.”

În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, el a spus:

„Acum observați-L cum aduce aceasta înapoi. El îl lasă pe omul acela să facă aceasta, știind că o va face. El știa că o va face. Dar ce a făcut aceasta? Aceasta a arătat atributul Său de Salvator.”

Dumnezeu a știut că va face aceasta și l-a lăsat s-o facă. El nu a venit să-l oprească, Dumnezeu nu a ridicat un gard de sârmă ghimpată. Așa cum am mai spus, Dumnezeu nu a pus un gard de sârmă ghimpată și nu l-a electrificat. Nu, ci i-a lăsat să decidă singuri, i-a lăsat cu liberul arbitru moral.

Știți ce a spus fratele Branham despre liberul arbitru moral? El a spus că prin liberul arbitru, El l-a pus pe om pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Prin libera alegere, omul poate alege. Nimic altceva nu poate alege, ci lucrează prin instinct și reacție la lucruri. Știți, uneori se pare că animalele noastre de companie aleg, dar ele nu aleg, ele nu au suflet de aceea ele nu cântăresc moralitatea situației dacă este corectă sau greșită. Tot ce fac ele este să răspundă la situațiile externe și să reacționeze la ele. Toată reacția lor se bazează pe genetica lor, pe instinctele lor și pe mediul înconjurător. Ele reacționează ca atare, dar omul este creat diferit de orice altă creatură. Omul are un suflet, omul are în el Ceva care cunoaște binele și răul; are conștiință, are ceva care judecă și cântărește, pune totul în balanță și face alegerea lui.

Dumnezeu l-a pus pe om sub dreptul liberului arbitru ca un dumnezeu amator, l-a așezat acolo și i-a spus: „Poți face orice alegere dorești. Eu nu te voi sili să alegi, așa că este alegerea ta, tu alegi drumul pe care vrei să mergi.” Și omul a căzut în capcană. Femeia prin înșelăciune iar Adam printr-o capcană.

Adam și-a luat soția înapoi în scopul răscumpărării, el prefigura ceea ce va face Hristos, dar toate acestea au adus cădere și ruină. În cădere, a adus Salvatorul în scenă, El L-a adus pe Mântuitor în scenă, a adus Jertfa și a adus o profeție despre o Sămânță viitoare a femeii, un Mântuitor, profeția despre Hristos menționată pentru prima dată în Biblie.

Când se manifestă această măreață cunoaștere a venirii lui Isus Hristos ca Mântuitor? Când vine El? Când iese afară din cenușa haosului, a ruinei, a căderii și aduce la lumină mai mult din Cuvânt, mai mult din Planul lui Dumnezeu. Slavă Domnului!

În Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată, din martie 1962, fratele Branham a spus:

„Această mare bătălie care s-a dat vreodată, a început în Cer, când Mihail și îngerii Lui s-au luptat împotriva lui Lucifer și a îngerilor lui. Prima bătălie a început în Cer. Deci, păcatul nu a apărut pe Pământ, ci și-a avut originea în Cer. Apoi, a fost aruncat din Cer jos, pe Pământ, și a căzut peste ființele omenești. Apoi, bătălia îngerilor s-a transformat în bătălia oamenilor și Satan a venit să distrugă creația lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a creat ca să fie pentru Sine, el a venit să distrugă. Acesta era scopul lui, s-o distrugă. Apoi, bătălia a început aici pe Pământ, și a început în noi. Și de atunci a făcut ravagii.”

Ce este această bătălie care a fost aruncată din Cer pe Pământ? Ei bine, în Ceruri era o ființă, un heruvim ocrotitor, un înger puternic care trebuia să fie supus Cuvântului lui Dumnezeu, dar a fost înălțat de propria sa mândrie, de propria sa strălucire, a intrat în rebeliune și a încercat să uzurpeze autoritatea lui Dumnezeu, să-L răstoarne pe Dumnezeu și să ia el închinarea cuvenită lui Dumnezeu. El a subminat Planul lui Dumnezeu, i-a înșelat pe îngeri și i-a tras de partea lui, astfel a fost un război între Mihail și îngerii Lui, diavolul sau balaurul, și îngerii lui. Dar el și îngerii lui au fost aruncați afară. Toate acestea au fost încercările diavolului de a lua ceea ce Dumnezeu crease pentru a Se exprima pe Sine, deoarece cerurile trebuiau să-I declare slava. Dar Satan voia să preia el stăpânirea asupra lor pentru propria lui exprimare, pentru propria lui slavă, pentru propria lui închinare. El a încercat să pervertească ceea ce făcuse Dumnezeu pentru Sine, ca să Se exprime pe Sine. Satan a încercat să se înalțe pe sine, iar acea bătălie nu s-a terminat, ci doar și-a mutat locația.

Eu am spus-o așa: Acea bătălie nu s-a terminat. Dar unde s-a dus? A coborât pe Pământ și a început aici, pe Pământ, a început în noi, și de atunci face ravagii. Vreau să citesc câteva lucruri aici și să parcurg o scurtă listă.

Fratele Branham a spus:

„Fiecare dintre noi trebuie să facă o alegere și toți ne confruntăm cu acest singur lucru: Ce vom face cu Viața Veșnică? Vom trăi de acum înainte sau nu? Atunci trebuie să venim la Isus să primim acea oportunitate de a alege. Aceasta este una pe care ne-a dat-o Dumnezeu. El nu ne forțează în nimic, ci ne lasă pur și simplu să facem propriile noastre alegeri. Deci, tu nu trebuie să fii forțat, ci pur și simplu să-ți faci propria alegere.”

Deci, ceea ce încerc să vă arăt, este că noi suntem pe aceeași poziție în care era Adam. Aceasta vreau să vedem.

Fratele Branham a mai spus:

„În grădina Edenului erau doi pomi. Unul dintre ei era pomul cunoștinței iar celălalt era Pomul Vieții. Cât timp omul mânca din acel Pom, trăia. Dar când a părăsit acel Pom și a mușcat prima îmbucătură, acolo s-a separat de Creatorul său, și de atunci încolo a mușcat din acela.”

Motivul pentru care citesc aceste citate este ca să vă arăt ce a spus fratele Branham despre pom, pentru că noi, ca ființe umane, separăm lucrurile și uneori pierdem esența lor. Eu am făcut aceasta și uneori am ratat unele aspecte, iar ani și ani mai târziu, este ca o manifestare divină, o descoperire care lovește, și este ca și cum: „Oh, da!”

Omul nu a luat numai odată din pomul cunoașterii binelui și răului, ci încă ia din el. Aceasta înseamnă că povestea din Geneza, din Eden, nu este numai o poveste despre Eden, și aceștia nu sunt pomi care au existat numai în Eden, ci aceștia sunt pomi care există și astăzi. Dacă omul încă mușcă din acel pom, atunci acel pom este încă aici.

A spus fratele Branham că Isus este Pomul Vieții? „Amin!” Și că El este încă prezent? Da. Iar noi putem să ne împărtășim din Pomul Vieții și astăzi. Așadar, aceasta înseamnă că Pomul Vieții este aici. Dar aceasta înseamnă că și pomul cunoașterii binelui și răului este aici, iar liberul arbitru încă există. Atunci, care este diferența dintre atunci și acum? Ei bine, sunt o mulțime de lucruri. Probabil ne îmbrăcăm diferit; casele noastre sunt diferite; conducem mașini și bla, bla, bla. Putem enumera o listă întreagă de diferențe, dar când o aduci pe tărâmul spiritual, nimic nu este diferit. Nimic nu este diferit. Noi am trecut printr-o transformare, cei dintre noi care ne-am născut din nou, am trecut printr-o transformare, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu a venit la noi iar lucrarea Duhului Sfânt a adus la Viață Ceva în noi, care a început să crească în ceea ce face Dumnezeu.

Dacă mă lăsați, aș vrea să vorbesc metaforic, poetic, pentru că așa este scrisă Biblia. De fapt, Biblia nu este scrisă concret, clar, ci este scrisă pentru a fi citită printre rânduri; este scrisă să înțelegi ideea; este scrisă ca să transmită un mesaj mai profund decât cuvintele simple de pe hârtie.

Dumnezeu ne-a adus Cuvântul Său și acum haideți să vorbim în mod specific doar despre generație. Dumnezeu ne-a readus Cuvântul vorbit. El L-a vorbit prin buzele unui mesager, printr-un vas, printr-un profet, dar era Cuvântul lui Dumnezeu. Și ce a făcut El? A restaurat Cuvântul. Și ce urma să facă restaurarea Cuvântului? Restaurarea Cuvântului avea scopul de a readuce pe copiii lui Dumnezeu înapoi la poziția lor de drept. Dumnezeu are un Plan și acel Plan va culmina. Și punctul culminant al acelui Plan este o întoarcere fizică în Eden pe acest Pământ, într-o condiție edenică, în trupuri veșnice, glorificate. Isus Hristos va conduce și va domni și totul va fi stabilit așa cum a fost. Aceasta se va întâmpla și suntem în acest proces acum. Acesta este sfârșitul, este Răscumpărarea, aducerea înapoi la starea anterioară.

Dar spiritual, în noi, ca indivizi, Dumnezeu Și-a adus Cuvântul ca s-o restaureze pe Soția Sa, iar Soția Sa este Pământul Său. Ea este grădina Lui unde El vrea să semene semințele Vieții Veșnice. În grădina originală, grădina Edenului pe care a făcut-o Dumnezeu, El a făcut-o conform cu dorința Sa și Și-a pus atributele acolo pentru că dorea să aibă părtășie cu ele. Dar ce dorește Dumnezeu în această restaurare, în epoca noastră? Prin lucrarea pe care a făcut-o prin Cuvântul vorbit, El aduce înapoi părtășia. El vrea să Se plimbe cu noi, să vorbească cu noi, vrea să Se întoarcă. A fost o despărțire, dar El vrea să ne aducă înapoi în unitate; vrea să-L aducă înapoi pe Mire și Mireasă; El vrea să aducă înapoi uniunea inițială; vrea să aibă părtășie cu noi.

În Planul Său original, Dumnezeu S-a exprimat pe Sine Însuși. În cădere, El S-a exprimat pe Sine Însuși, apoi noi toți venim în stare decăzută, iar Dumnezeu începe să ne vorbească. El vrea să facă, ce? Să Se exprime pe Sine din nou, ca să putem aduce roade. Ce înseamnă să aducem roade? Să exprimăm manifestarea Vieții Sale, să exprimăm Viața care este în interior, să fim o grădină în care să-Și poată planta Sămânța, Sămânța Cuvântului Său, pentru ca această grădină a Miresei Sale să reproducă rodul, să aducă Viața, să aducă manifestarea lui Isus Hristos.

În Interval, fratele Branham a spus:

„Acum, desigur, când Adam a căzut în moarte, a adus moartea pentru toată creația. Acum, lui i s-a dat liberul arbitru. Lor le-a fost dat, întocmai ca și nouă, să facă o alegere. Acum, la început, înaintea lor era un pom al binelui și răului, și același pom stă înaintea fiecăruia dintre noi…” (Credeți că pomul acesta este încă aici? „Amin.”) „…Vedeți? Adam nu face nimic pentru Adam sau pentru Eva…Voi ziceți: „Ei bine, este vina lor.” Nu, acum nu este. Acum este vina ta. Acum n-o poți pune asupra lui Adam, ci trebuie s-o pui pe tine însuți, pentru că binele și răul sunt puse înaintea ta. Noi suntem pe aceeași bază ca Adam și Eva.

Dar, vedeți voi, când suntem răscumpărați, noi nu mai vrem propria noastră alegere, ci vrem alegerea Lui. Adam și Eva au vrut propria lor alegere. Ei au vrut să afle ce înseamnă să ai înțelepciune, așa că au sondat-o și aceasta le-a cauzat moartea.

Acum, când un om a fost răscumpărat, nu-i mai pasă de școlarizare, nu-i mai pasă de lucrurile din lume, nu-i mai pasă de înțelepciunea lumii, lui nu-i mai trebuie să facă nici o alegere. Hristos este alegerea lui și aceasta este tot. El este răscumpărat și pur și simplu nu mai vrea să se conducă singur, nu vrea ca nimeni să-l lămurească unde să meargă și ce să facă. El doar așteaptă să vadă, să afle alegerea Creatorului Său.”

Aici suntem acum, pentru că noi am ieșit din haos, El ne-a scos din haos și ne-a adus la Lumina Cuvântului Său.

Noi am început în înțelepciune și cunoaștere, dar Adam și Eva au început în desăvârșire. Apoi, ei s-au întrebat despre cunoaștere, despre înțelepciune și despre raționamente. Dar noi am început cu toate acestea, prieteni. Am început cu raționamente, cu înțelepciunea lumii, în cunoștința lumii, în știință și toate aceste lucruri, dar, slavă Domnului, că El ne-a scos din toate acestea la Lumina minunată a Cuvântului Său restaurat. Noi putem spune: „Eu nu vreau înțelepciune, nu vreau raționament, nu vreau nici o idee omenească, eu nu vreau nimic altceva, decât ca El să mă conducă.”

Noi suntem într-o poziție minunată, așa cum El răscumpără și restaurează tot ce s-a pierdut, aducându-ne înapoi în grădină. El ne-a rânduit în părtășie; El Și-a adus înapoi Cuvântul Său; El a adus înapoi Lumina; El a adus înapoi Viața; El a adus înapoi totul, și acum am trecut de la haos la Lumină și nu mai vrem haosul, ci vrem Lumina Lui.

În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:

„Oh, dacă Dumnezeu ar putea să-Și prindă prizonieri în felul acesta, atunci El poate să-Și exprime întâietatea. Vedeți? El are omul sau persoana, care nu cunoaște nimic altceva decât pe Hristos. Înțelegeți ce vreau să spun? În primul rând, să Se exprime El Însuși pe deplin: Dumnezeu în Hristos…” (El vorbește despre triplul Său scop). „…În al doilea rând, să aibă întâietate, prin aceasta, în biserica Sa, care este Trupul Lui, Mireasa, astfel încât să poată avea întâietatea de a Se exprima El Însuși prin ei.”

Ce dorește să facă El acum? Să Se exprime pe Sine. Unde dorește El să Se exprime? În mine. Sunt tentat să spun: „în noi”, dar a spune „în noi”, face o responsabilitate colectivă, dar eu sunt obosit de responsabilitatea colectivă și vreau să ajung la nivelul responsabilității personale.

Dumnezeu vrea să aibă întâietate și aceasta înseamnă primul loc, control deplin asupra Miresei Sale, asupra Bisericii Sale, a Miresei Sale. Aceasta înseamnă că Dumnezeu vrea să aibă întâietate și control asupra mea. Dumnezeu a restituit Cuvântul Său pentru mine, mi-a dat Adevărul, mi-a dat libera alegere și El dorește întâietate. Dar El nu forțează pe nimeni. Întâietatea Îi este dată prin libera noastră alegere. Cred că suntem toți pe aceeași lungime de undă, pentru că aceasta vrem.

Lui Adam i s-a dat o grădină s-o lucreze și s-o păzească. Lui Israel i s-a dat o bucată de pământ. Dumnezeu le-a dat o moștenire pe care i-a promis-o lui Avraam și seminței lui. El l-a dus pe Israel prin Exod și le-a dat o bucată de pământ, iar Biblia este foarte clară. Dumnezeu a spus: „Acesta este pământul Meu. Acesta nu este pământul vostru, ci este pământul Meu. Și Eu vă dau vouă pământul Meu.”

Ascultați, El nu a putut să-l lase pe Avraam să preia controlul deplin asupra țării, pentru că Dumnezeu a spus: „Nelegiuirea amoriților nu este încă deplină.” Deci, când  i-a adus prin călătoria Exodului în țara Sa, El spune: „Vă voi da țara Mea ca moștenire.” Dar, El le-a mai spus: „Dacă încetați să urmați Cuvântul Meu și mergeți după alți dumnezei, vă voi dezrădăcina din țara Mea și vă voi alunga din ea.” El nu pierde din vedere niciodată faptul că: „Acesta este pământul Meu, dar Eu vi-l dau ca moștenire.” Și când au ajuns la acea moștenire, țara era învăluită în întuneric, acoperită de întuneric, pentru că locuitorii ei erau total ignoranți în ceea ce privește lucrurile lui Dumnezeu, slujind unor dumnezei falși, era total împotriva binelui, împotriva naturii Sale, atât de departe încât își sacrificau proprii copii dumnezeilor lor. Dar aceasta nu este natura lui Dumnezeu, ci natura lui Dumnezeu este să Se sacrifice El pentru copiii Săi, nu să-Și sacrifice copiii pentru Sine.

Ei erau complet dezorientați în ceea ce privește ideea de „Dumnezeu”. Deci, ce a făcut El? El Și-a luat supușii răscumpărați, i-a dus în țara Sa, și le-a spus: „Vă dau țara Mea, dar când veți intra în țara Mea, vreau să-i alungați pe toți locuitorii țării și dumnezeii lor falși, toată înțelegerea lor greșită și vă dau o Lege care vă aduce lumină. Această Lege vă aduce Viață, această Lege vă aduce lumină, vă aduce caracterul corect și o viață corectă. „Așa să vă comportați cu aproapele vostru; așa să vă îndreptați greșelile; așa să rectificați situațiile.” Dumnezeu voia ca Lumina Cuvântului Său să lumineze din țara Sa, El voia ca acea Lumină să lumineze tot Pământul. El a făcut chiar și o profeție, care spune: „Eu îi voi atrage pe toți la Lumina ta.” Acea profeție se va manifesta în viitor, dar ea a fost peste poporul Israel.

Dumnezeu a vrut să-Și stabilească bucata de pământ, a dat Cuvântul Său supușilor Săi răscumpărați și a vrut ca ei să trăiască după Cuvânt. Ei i-au alungat pe locuitorii țării, le-au dărâmat idolii, le-au spart chipurile cioplite și toate aceste lucruri, dar nu au făcut-o până la capăt. Ei au ajuns la punctul culminant când Dumnezeu a primit slavă și națiunea a fost glorioasă sub steagul lui Dumnezeu. Prin slujba lui David și a lui Solomon, aceasta a ajuns la apogeul ei, când toate națiunile respectau pe Israel. Ei au ajuns la glorie pentru că au ținut Cuvântul lui Dumnezeu și au făcut ce a spus El. Dar în sine, ei nu s-au supus niciodată pe deplin, iar lucrurile pe care le-au lăsat să se strecoare, le-au devenit ca niște ghimpi în coaste și ca niște spini în ochi, și i-au dus la distrugere. Și când au ajuns să-și sacrifice copiii lor pentru Dumnezeu, au pierdut atât de mult înțelegerea lui Dumnezeu, încât s-au întors și au făcut lucruri absolut opuse naturii lui Dumnezeu.

Există un ciclu. Vedeți ciclul? Acum nu vorbesc despre Eden, nu vorbesc despre o națiune, nu vorbesc despre un popor, ci vorbesc despre un individ. Știi că Isus Hristos te-a cumpărat cu propriul Său Sânge? Tu nu ești al tău pentru că ai fost cumpărat cu un preț. Tu nu ești al tău, tu ai fost cumpărat cu un preț! El te-a cumpărat! El te-a cumpărat și Îi aparții!  Deci, ești pământul Lui. Apoi, sufletul tău, ca fiu sau fiică a lui Dumnezeu, a fost așezat în pământul Lui, și El ți-l dă ca să-l stăpânești. Pământul pe care l-a răscumpărat, pământul pe care l-a cumpărat cu propriul Său Sânge, acum El te așază  ca un dumnezeu amator, peste pământul Său, în grădina Lui, cu porunca s-o lucrezi și s-o păzești, și cu puterea liberului arbitru încă intactă. Dar ce vrea El? El vrea același lucru pe care l-a vrut în Eden; același lucru pe care l-a vrut de la Israel; același lucru pe care l-a vrut dintotdeauna. El vrea să Se exprime pe

Sine. Oh, slavă Domnului!

Problema cu religia modernă este că au ratat esențialul. Ei au făcut Evanghelia despre mântuire și au ratat întregul Plan de Răscumpărare și scopul lui Dumnezeu de la început, care era să Se exprime pe Sine. Așadar, sub descoperirea orei, sub manifestare…Să nu mă înțelegeți greșit, căci nu este greșit să fii entuziasmat pentru mântuire și nu este nimic greșit să vrei ca și alții să fie mântuiți, nu aceasta este ideea mea. Ideea este că acesta a devenit scopul. Dar nu acesta a fost scopul, acesta este un efect secundar, necesar din cauza căderii, și prezintă atributele lui Dumnezeu ca Mântuitor, Vindecător și Eliberator. Deci, totul servește unui scop, dar ideea inițială a fost că Dumnezeu a vrut să Se exprime pe Sine, să exprime ceea ce era în inima Lui. Și El a vrut să exprime aceasta în ființele umane, ca o Familie pe Pământ.

Deci, apogeul slujirii mele religioase aduse lui Dumnezeu nu este să fiu mântuit și să devin un băiat bun, ci apogeul restaurării și a părtășiei mele cu Dumnezeu, este să devin o bucată de pământ în care El are întâietate, fiul lui Dumnezeu conducând și domnind în această bucată de pământ, pentru a-I da exprimare absolută. Aceasta Și-a dorit dintotdeauna. El a vrut ca Viața Lui să fie afișată, El a vrut ca atributele Lui să manifeste ceea ce avea El în Minte, să Se manifeste prin creația Sa. Și acum, principalul meu scop nu este doar să aud lucrul corect, să spun lucrul corect, să fac lucrul corect, să fiu mântuit și să merg în Rai. Problema cu religia modernă este că ei ratează ideea. Și ideea este să fii răscumpărat înapoi ca fiu și fiică a lui Dumnezeu, ca o expresia a lui Dumnezeu pe acest Pământ, astfel încât, El să aibă un loc pe acest Pământ unde să poată arăta că ceea ce era în interiorul Său, se poate manifesta acum afară, prin noi. Despre aceasta este vorba în Mesaj.

Eu încerc să predic aceasta din toată inima mea și oamenii încă spun: „Nu am voie să fac aceasta. Eu nu pot să fac aceasta. De ce a spus fratele Branham aceasta?”

Voi pierdeți din vedere ideea. Și ideea este că Dumnezeu vrea să Se exprime pe Sine în Familia Sa. Aceasta a căzut în ruină la început. El a prefigurat o imagine și a lăsat-o să cadă ca să poată exprima mai mult din ceea ce era în interiorul Lui. Dar Planul de Răscumpărare aduce totul înapoi la prima imagine.

Prieteni, noi suntem aici, la sfârșitul timpului, unde ne pregătim să ne întoarcem în acea imagine, în perfecțiune, în plinătate, în perfecțiunea pe care o face Dumnezeu pentru întreaga lume. El o face în interiorul fiecăruia dintre noi, chiar acum.

El a venit să aibă părtășie în grădina Sa. El vine în răcoarea serii. Era seara când El venea să aibă părtășie cu Adam, este timpul serii creației Sale când El vine să aibă părtășie cu tine și cu mine. Motivul pentru care eșuăm, motivul pentru care cădem, motivul pentru care ne chinuim, este că am ratat scopul. Când scopul devine conduită morală înaltă, am putea fi la fel de bine musulmani.

Fratele Branham a spus că în Africa există copii mici care pot eclipsa majoritatea bisericilor creștine. Sper că nu mă înțelegeți greșit. Eu iubesc conduita morală înaltă ca o manifestare a Vieții lui Dumnezeu, Cuvântul expus, nu eforturile mele de a fi ceea ce cred că ar trebui să fiu. Cred că pentru aceasta este Duhul Sfânt care ne aliniază cu Cuvântul ca să-L manifeste. Dar dacă apogeul devine o conduită morală înaltă, ce se întâmplă când eșuez? Ce se întâmplă când îmi stabilesc în minte propriul standard cu privire la ceea ce trebuie să fiu? Nu mă ridic la înălțimea acelui standard, nu o pot face. Apoi, dintr-o dată merg de la gândul că aș putea fi un fiu al lui Dumnezeu, la a fi destul de sigur că nu pot fi. Astfel, am ratat întreaga idee.

Niciodată nu a fost acesta scopul. Când păcatul s-a strecurat în grădina Edenului și a avut loc căderea, acesta a adus o altă expresie a lui Dumnezeu. Și ce încearcă să facă Dumnezeu acum cu noi? Să ne găsim expresia.

Eu nu cred că suntem predestinați să cădem, pentru că Cuvântul spune că această Mireasă nu va cădea. Ea este predestinată să nu cadă pentru că Ea nu va tăgădui Cuvântul. Aceasta nu înseamnă că nu veți face greșeli, dar această Mireasă a fost predestinată să creadă Cuvântul, să se predea Cuvântului și să urmeze Cuvântul. S-ar putea să nu pară perfectă până la capăt, dar El a predestinat-o. Dar prin ascultarea de Cuvânt și manifestarea lui Hristos, prin manifestarea naturii lui Dumnezeu, atributele lui Dumnezeu pot fi exprimate numai prin provocarea acelor atribute.

Eu am mai spus aceasta, am învățat aceasta înainte, dar vreau să vă pătrundă. Atributele lui Dumnezeu pot fi exprimate numai prin provocarea acelor atribute.

Dumnezeu a fost Creator. Corect? Care a fost provocarea acestui atribut? Nu era nimic. Apoi, El a vorbit și creația a devenit atributul Lui, care a depășit provocarea.

Pământul era în haos, dar El avea puterea transformării. Haosul era ca o provocare la adresa puterii Sale, dar puterea Lui prin Cuvântul vorbit a biruit acea provocare. Aceasta înseamnă că El avea nevoie de haos ca să provoace puterea care era în El, ca să biruiască haosul. Așadar, haosul a fost rău sau a fost bun? Eu spun că a fost și bun și rău; a fost și greșit și drept.

Și acum noi, care suntem pământul lui Dumnezeu, suntem născuți în Edenul lui Satan, în hibridare, confruntându-ne cu doi pomi, cu puterea liberei acțiuni morale care ne face dumnezei amatori. Dar nu dumnezei amatori în sensul că: „Eu pot să fac ce vreau și să spun ce vreau”, ci încep chiar de aici, din acest mic ambalaj, din acest trup și fac tot posibilul să-l lucrez, să-l îmbrac și să-l păzesc înainte să pot simți că pot păși în Mileniu să domnesc și să stăpânesc cu Hristos.

Eu trec printr-o perioadă de probă acum și am primit tot ca să pot birui. Dar nu înțeleg corect și mă întorc la Planșă, și Îi cer disperat ajutor lui Dumnezeu, deoarece nu sunt potrivit să domnesc și să conduc cu Hristos timp de o mine de ani, pentru că încă am probleme cu un mic petic de pământ pe care El l-a luat din pământ și l-a hotărât să fiu eu. El m-a lăsat să trăiesc înăuntru, răscumpărat prin propriul Său Sânge și mi-a spus să conduc și să domnesc peste el, să-mi posed vasul, iar eu mă lupt cu tot ce este în mine ca să fac aceasta.

Deci, încerc să fiu un dumnezeu amator peste Chad Lamb, dar am o criză de nervi. Deci, încă nu sunt pregătit să fiu un dumnezeu pentru voi, să fiu un dumnezeu pentru aproapele meu sau să fiu un dumnezeu amator pentru orice altceva. Dumnezeu mă schimbă prin cea mai rebelă condiție pe care mi-a putut-o da. Și acum îmi pare rău pentru Dumnezeu. De ce? Pentru că mă nasc într-un trup hibrid. Și unde este pomul cunoștinței binelui și răului? Voi puteți spune: „Ei bine, este în lume, este în divertisment, în telefonul tău.” Nu, este în carnea mea, este hibridarea mea. Unde este șarpele? Este în ceva care arată ca un fiu al lui Dumnezeu, dar nu este chiar un fiu al lui Dumnezeu. Amintiți-vă că această carne trebuie refăcută, această carne este hibridă de aceea trebuie schimbată.

Deci, unde este Pomul Vieții? Este Hristos în interiorul meu. Puteți spune: „Este ungerea Duhului Sfânt.” Da. „Este Sămânța care a prins Viață.” Da. „Este Cuvântul pe care L-am afișat.” Da, toate acestea sunt Hristos, toate acestea sunt Pomul Vieții. Și iată-mă aici, un fiu al lui Dumnezeu în pământul lui Dumnezeu, cu doi pomi. Sper că fac viața să fie mai simplă de înțeles.

Vreau să vă arăt că ceea ce vă face cineva, nu contează. Nimic nu contează. Singurul lucru care contează este ceea ce faceți voi în privința aceasta. Nimic din ceea ce vi se întâmplă vreodată, nici o împrejurare din viață, nici o greutate, nici o dificultate, nici un dezastru, nu este decât o scuză pentru a mânca din pomul greșit. Aceasta nu este religie, este realitate. Aceasta nu este despre noi, ci este despre mine.

Câți dintre voi ați mâncat din pomul greșit în viața voastră? Eu voi ridica mâna primul. Care au fost consecințele? Încă simt dezgust când mă gândesc la aceasta. Dar câți au mâncat, prin har, din Pomul Vieții? Și care a fost rodul acestui lucru? Dumnezeu încă vrea întâietate, dar El vrea întâietate de la un fiu al lui Dumnezeu care este un dumnezeu amator într-o mică grădină, în bucata de pământ a lui Dumnezeu, în care domnește și conduce conform Cuvântului lui Dumnezeu, dându-I întâietate lui Dumnezeu.

Noi am fost învățați cum să ne stăpânim vasul. Deci, este treaba noastră să ne stăpânim vasul. Desigur, noi nu putem face aceasta fără botezul Duhului Sfânt, pentru că nu este prin puterea mea, ci prin Duhul Sfânt. Dar, chiar și cu ungerea Duhului lui Dumnezeu, noi încă avem liberul arbitru în suflet și încă putem cântări toate opțiunile, încă ne putem face alegerea noastră.

Așadar, nu fiți copii gândindu-vă: „Ei bine, eu am Duhul Sfânt și fiecare decizie pe care o iau este corectă.” Nu fiți copii. Să nu vă gândiți: „Ei bine, m-am rugat pentru aceasta, așa că decizia pe care am luat-o a fost corectă.” Dacă decizia ta este să mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului, care este în trup și în mintea carnală, este o decizie greșită. Nu contează cât timp te rogi înainte să iei o decizie, tot o decizie greșită este. Nu contează în spatele a câte citate ascunzi acea decizie; nu contează cât este de corectă conduita, din punct de vedere tehnic, dacă în inima ta pe care o cunoști, există mândrie, invidie, gelozie, frică. Ai luat acea decizie? Nu mă interesează ce spune citatul tău, nu mă interesează ce versete din Scriptură analizezi, dacă motivația ta a fost invidia, ai mâncat din pomul greșit, chiar dacă conduita ta, din punct de vedere tehnic, a fost corectă, conform Scripturii.

Sper că aceasta devine realitate, pentru că va trebui să învățăm cum să ne judecăm pe noi înșine și să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea descoperire despre noi înșine, pentru că cea mai periculoasă persoană din viața ta, ești tu. Cel mai mare dușman al tău, ești tu. Dușmanul cu care te confrunți în fiecare zi, este omul, omul ai cărui dinți îi speli în fiecare dimineață. Eu am obosit să am grijă de el, pentru că nu-mi face decât probleme. Dar este aceeași bucată de pământ prin care Dumnezeu vrea să Se exprime pe Sine, așa că, mă voi spăla pe dinți ca să-L exprim pe Dumnezeu. Mă voi prezenta corect ca fiu sau fiică a lui Dumnezeu pentru a-L exprima pe Dumnezeu. Voi poseda acest vas, îl voi alinia la Cuvânt, voi îmbrăca și voi păzi această grădină, pentru că aceasta mi-a cerut El să fac.

Acum, în fiecare dintre noi se află o Sămânță Genă a lui Dumnezeu. Fratele Branham a spus: „Scoți lingurița din Ocean și ai o cantitate mai mică dar nu o calitate mai mică.” Cred că noi am văzut aceasta în mărturia sorei Bessie. Când a fost condusă de Duhul Sfânt, când a fost unsă în împrejurări potrivite, ea a putut vorbi și Dumnezeu a acționat supranatural. Aceasta înseamnă că ceea ce era în ea, este aceeași calitate, chiar dacă este în cantitate mai mică.

Fiecare dintre noi are aceleași calități, aceleași substanțe chimice, aceleași proprietăți, atributele lui Dumnezeu care trebuie exprimate. Poate că fiecare dintre noi exprimă într-un mod diferit diferite lucruri pe care El vrea să le exprime, cu toate acestea, în noi există un atribut al Tatălui nostru. Acum, dacă Dumnezeu vrea să Se exprime pe deplin și să aibă întâietate, El vrea să Se exprime pe deplin în tine. Atunci, este de mirare că suntem mereu în necaz? Te-a adus Dumnezeu din haos la lumină când te-a adus la Adevăr? Când te-ai născut din nou, a fost o naștere nouă, o creație nouă? Atunci de ce ne lasă să cădem în haos? Nu vorbesc de sufletul nostru, ci de experiența noastră. A căzut cineva din nou în haos? „Amin.”

În experiența vieții voastre, în împrejurări, în relații, în situații, cădeți din nou în haos. De ce ne lasă să cădem din nou în haos? Pentru că așa poate dovedi că El este Creatorul; că El este Mântuitorul, că Cuvântul Său are încă puterea transformării, că El poate lua haosul și să-l transforme într-o frumoasă grădină, că El poate face încă ceea ce a făcut. Ceea ce a făcut, face; ceea ce va face, El face.

Este în Dumnezeu să fie îndelung răbdător? Aveți grijă ce spuneți. Deci, Dumnezeu vrea să-Și exprime natura de îndelungă răbdare? Și unde credeți că ar vrea El să exprime această natură pe acest Pământ? Poate în grădina ta, poate în pământul tău. Aceasta înseamnă că va crea o situație în care tu va trebui să fii îndelung răbdător. Deci, poate ai o relație cu cineva care va avea nevoie de manifestarea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.

Ascultați, noi vrem să experimentăm doar lucrurile bune, darurile Duhului, puterea, manifestarea, dar Dumnezeu vrea să fie exprimată întreaga Lui Viață.

Este El un Dumnezeu milostiv? Este El iertător? Credeți că vrea El ca aceste atribute să fie exprimate? Unde credeți că vrea să le exprime? Cum va exprima El mila, iertarea, îndelunga răbdare sau răbdarea? Cum va exprima El acestea? Va trebui să lase un nou haos să se aștearnă peste tot în jurul tău, întuneric, confuzie și haos, ca să poți mânca din Pomul corect. Manifestă Cuvântul potrivit, rămâi credincios Cuvântului Său și lasă Cuvântul să aducă lumină în întuneric.

De ce se trece de la o problemă la alta? Pentru că Dumnezeu vrea să Se exprime. De ce este binecuvântare, bucurie, dificultăți, greutăți, împrejurări ciudate și înapoi la binecuvântare? De ce este viața sus-jos? Pentru că El vrea să-Și exprime toate calitățile. El este un Dătător de daruri; El este un Furnizor; El este un Eliberator; El este un Vindecător. Astfel, într-o zi noi vom cânta despre vindecarea și eliberarea Sa și despre Darul Său supranatural, pentru că El este un Tată, iar a doua zi, va trebui să îndurăm sub îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și să fim îndelung răbdători într-o situație care nu se schimbă foarte repede, pentru ca El să-Și poată manifesta atributul. Eu spun: Doamne, ajută-ne să mâncăm din Pomul potrivit. Nu a fost o singură dată când am venit la Isus și am mâncat din Pomul potrivit. Toți avem această experiență. Dar aceasta este o umblare zilnică în pământul Lui, în grădina Lui, în Trupul Său. Noi suntem Trupul și mădularele Lui în particular, în special. Voi nu sunteți ai voștri pentru că ați fost cumpărați cu un preț. De aceea, „slăviți-L pe Dumnezeu în mădularele voastre.” Dar El nu va forța aceasta niciodată. El nu va coborî să ți-o smulgă din mână, ci va crea împrejurări, astfel încât, dacă există ceva ce pur și simplu nu reușim să biruim, vom avea ocazia să ne confruntăm cu acel lucru în mod repetat.

Oh, Doamne, este atât de plăcut să predici aceasta veteranilor, pentru că toți spun: „Da! Aha! Am trecut pe acolo de patru mii de ori, frate Chad.” De ce? Pentru că ideea este să-L exprimăm pe El; să-L exprimăm în puterea Lui; să-L exprimăm în dragostea Lui; să-L exprimăm în Cuvântul vorbit; să-L exprimăm prin aducerea Luminii; să-L exprimăm în îndelunga răbdare, în răbdare, în blândețe, în milă, în iertare; să-L exprimăm în răscumpărare. Haideți să-L exprimăm pur și simplu.

De aceea cred că acest Mesaj a venit pentru ca El să poată avea al doilea aspect al scopului Său întreit, acela de a avea întâietate ca să Se poată exprima pe Sine în poporul Său.

Prieteni, noi am ajuns la sfârșitului timpului când putem privi înapoi în timp și putem vedea aceste tipare repetate la nesfârșit, iar și iar și iar. Pot privi în viața mea și spun că tiparele s-au repetat iar și iar. Dar dacă stau în același loc în care au stat Adam și Eva, aleg Cuvântul. Când nu mi se pare corect, aleg Cuvântul; când nu înțeleg, aleg Cuvântul, pentru că acest Mesaj a venit să ne aducă înapoi interpretarea perfectă a Cuvântului cu legitimare divină. Deci, noi nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul, ci ne punem la îndoială pe noi înșine; punem la îndoială împrejurările; îi punem la îndoială pe toți, dar nu trebuie să punem la îndoială acest Mesaj, pentru că a fost legitimat. Dumnezeu L-a susținut, L-a dovedit, L-a sprijinit, deci, nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul. Dacă punem la îndoială Cuvântul, nu-L vom manifesta și nu-L vom exprima niciodată pe Hristos, deoarece Cuvântul aduce Lumină; Cuvântul aduce armonie; Cuvântul aduce perfecțiune; Cuvântul este Acela care transformă haosul într-un Eden. Cuvântul lui Dumnezeu care a fost restaurat în acest ceas are puterea de transformare. Despre aceasta este vorba. De aceea, când luăm Cuvântul, Acesta va transforma haosul în Eden. Când acceptăm Cuvântul, ni se vor schimba circumstanțele. Puterea este în Cuvânt și alegerea între Cuvânt și raționament, alegerea între sentimentele, emoțiile noastre și ceea ce spune Cuvântul, acea alegere între pomul greșit și Pomul potrivit, stă în liberul arbitru care este pus în fiii și fiicele lu Dumnezeu din acest trup, ca să facă alegerea potrivită. Și eu spun: Doamne, ajută-mă să mănânc din Pomul Vieții în fiecare împrejurare din viața mea.

Ascultați, șarpele acela era șiret, el era înțelept în ce privește căile lumii și înțelegea cum funcționau lucrurile pentru că era uns de diavol. Crezi că creierul tău nu ajunge în același punct sub o ungere greșită, inspirat de duhul greșit  și bazându-se pe cunoștință? De aceea trebuie să ne transformăm mintea prin Isus Hristos, să fim transformați în Cuvânt, să gândim așa cum gândește Cuvântul.

Unde a avut loc cea mai mare bătălie care a fost dată vreodată? Chiar aici, în cap. De aceea, când fratele Isaiah Brooks a fost aici, a spus: „Am constatat că trebuie să-mi păzesc mintea.”

Frați și surori, ca niciodată înainte eu am găsit capcana: eu nu-mi păzesc mintea, pentru că cu ceea ce mă hrănesc devine ceea ce meditez, iar felul în care meditez este felul în care văd lumea. Și încep să văd lumea prin toate lucrurile pe care le-am văzut și pe care le-am urmărit. Și dacă are legătură cu toate știrile și cu toate prostiile care circulă și acesta este singurul lucru cu care mă hrănesc, începe să-mi ducă mintea în raționamente, emoții și afecțiuni și încep să fac lucruri greșite. Dar eu vreau să fiu transformat prin înnoirea minții mele, prin luarea puterii de transformare a Cuvântului și lăsând Cuvântul să fie în mintea mea în fiecare zi, tot timpul.

Ascultați, noi n-ar trebui să ascultăm o casetă odată la un an, atunci când ne adunăm cu toții, pentru că Mesajul ar trebui să ne sune în minte tot timpul. Noi nu ar trebui să citim Biblia când venim la biserică sau din când în când, și ar trebui să ne simțim vinovați că nu o citim.

Ascultați, eu nu condamn nici o ființă umană pentru ieșirea dintr-un ciclu. Eu fac aceasta tot timpul, pentru că trebuie să mă controlez și să mă întorc înapoi. Dar dacă nu suntem atenți, vom lăsa pomul greșit să crească prea mult și atunci ne va prinde mintea prea mult. Astfel, noi nu putem să-l aruncăm complet pentru că suntem prinși într-o natură de scaiete lipicios care ne va deranja tot timpul până vom pleca de aici. Dar eu vreau să-i țin ramurile tăiate tot timpul și să las Pomul Vieții să crească, să înflorească și să preia controlul asupra minții mele. De ce? Pentru că depinde de mine, este alegerea mea. Nu este că vine Dumnezeu și mă smulge din ea, ci este la cine mă predau, este cine preia stăpânirea, este ceea ce eu, ca fiu al lui Dumnezeu, într-un vas al lui Dumnezeu răscumpărat de Dumnezeu, am primit de la El ca să domnesc peste ea (minte), și vreau s-o supun Cuvântului lui Dumnezeu în orice fel.

Diavolul are metodele lui de a se întoarce înapoi, și el o face, și înainte să-ți dai seama, ești tulburat de lucruri care înainte nu te tulburau, te lupți cu lucruri care înainte nu erau, te simți nepăsător în ce privește lucrurile lui Dumnezeu și deodată, ideea de a merge la biserică de două ori pe săptămână, devine puțin ca o povară, puțin obositoare. Sau: „Să revin în acea părtășie, oh, nu mă mai simt bine acolo.”

Noi obișnuiam să fim în flăcări, să fim entuziasmați, abia așteptam următoarea casetă, următoarea carte, următoarea predică, dar necazurile, încercările și toate celelalte încep să se strecoare din nou.

Ascultați, să nu credeți că eu sunt scutit de toate aceste lucruri, pentru că și eu trec prin toate acestea la fel ca toți ceilalți; și ele mă apasă, îmi tulbură mintea, mă împovărează și mă fac să mă gândesc la lucruri greșite. Dar când înțeleg ce se întâmplă, nu este nimic mai bun decât să intru în mine și să am o restaurare a Cuvântului, și să spun: „Doamne, iau o drujbă la chestia asta și o tai pe loc.” Natura greșită vrea tot timpul să biruiască natura lui Dumnezeu.

Vă amintiți vechea poveste care este cea mai simplă poveste din Mesaj. Este simplă, simplă, simplă și de la o ființă umană simplă.

Când fratele Branham a vorbit despre bătrânul indian, pe care l-a numit „Șef”, și despre cum el se lupta cu doi câini care se luptau în interiorul lui, el l-a întrebat: „Care dintre ei câștigă lupta?” Și el a răspuns: „Cel pe care îl hrănesc mai bine.” Oh, Doamne, nu-ți trebuie o diplomă în teologie ca să înțelegi că acesta este adevărul absolut. Așa este viața mea și exact așa se întâmplă în mine.

În mine sunt doi pomi, în mine sunt două naturi, în mine sunt două vieți. Și ce este aceasta? Este o luptă pentru exprimare. Și care dintre ele va fi exprimată? Alegerea este a mea pentru că eu am liberul arbitru moral, eu am stăpânire asupra acestui trup. Nu eu îl dețin, ci El îl deține, dar El mi l-a dat mie să-l stăpânesc, să-l conduc.

„O, Doamne, dă-mi har! Doamne, dă-mi putere, unge-mă cu Duhul Tău, căci vreau să aduc acest vas în supunere pentru Cuvântul Tău, prin libera alegere pe care mi-o dai.”

Noi nu suntem supuși acestei lumi și nu suntem supuși lucrurilor care ni se întâmplă, pentru că noi nu suntem doar niște ființe aruncate încoace și încolo și lovite de colo-colo ca niște sărmani micuți, și bla, bla, bla. Noi suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu și El ne-a dat stăpânire asupra acestui trup. Noi nu trebuie să cedăm pur și simplu pentru că vremurile sunt grele; nu trebuie să ne lăsăm pradă gândurilor greșite doar pentru că vin ca un potop; nu trebuie să cedăm depresiei doar pentru că ne cântărește mintea, noi putem continua să recuperăm stăpânirea, să tăiem pomul greșit și să turnăm înăuntru Cuvântul potrivit. Noi trebuie să luptăm pentru aceasta, prieteni.

Noi ajungem prea târziu să vedem și suntem prea leneși; noi mergem bine o vreme, apoi renunțăm. Și nu spun „noi”, nu vreau să pun aceasta pe voi. „Nu mi s-a întâmplat niciodată aceasta, dar vouă?” Dar exact aceasta mi se întâmplă. Moleșeala se strecoară, și spui: „Am un șoc total. Prea multe bătălii. Începe să-mi pară rău pentru mine. Vreau să mă retrag pentru că sunt supărat din cauza locului unde mă aflu. Vreau să-mi dau o scuză pentru că mintea mea este obosită și sunt prea…” Nu-mi mai dau scuze. Acesta nu sunt adevăratul eu, aceasta este natura greșită care încearcă să aducă plante târâtoare ca să doboare adevărata Viță.

Fratele Branham a vorbit despre plantele târâtoare care sunt pe rândurile de porumb, și el a spus:

„Trebuie să le sapi, altfel vor începe să se înfășoare subtil în jurul porumbului înainte să observi că se înfășoară și începe să tragă porumbul în jos și să-l deformeze.”

Eu spun: Oh, Doamne, nu în această bucată de pământ. Știu că nu este nici prin putere nici prin tărie, ci prin Duhul Său, dar tu trebuie să-I dai Duhului Său spațiu să lucreze. Duhul Său nu anulează libertatea de acțiune, de aceea noi trebuie să ne aliniem duhul cu Duhul Lui; trebuie să fim de acord cu Cuvântul Său și noi suntem cu toții aici pentru că suntem de acord cu Cuvântul Său; noi suntem cu toții aici pentru că ne dorim aceasta, dar toți ne luptăm cu același lucru.

Cine ești tu? Sunt fiul lui Dumnezeu. Ce ești? Sunt pământul Lui, sunt proprietatea Lui, cortul Lui, mădularul din Trupul Lui. Acolo sunt. Și El mi-a dat dreptul să domnesc. Nimeni altcineva nu are dreptul. Uneori ne simțim…Nu voi spune „noi”, ci eu. Eu simt că nu pot face nimic cu privire la toate circumstanțele care mă împing în direcția greșită. Nu aceasta spune Biblia, nu aceasta ne învață Mesajul. Nimic din afara mea nu mă poate forța să mănânc din pomul greșit, pentru că aceasta depinde sută la sută de alegerea mea. Pot fi împrejurări copleșitoare, poate fi un potop pe care nu-l poți gestiona, pentru că în trup, nu-l poți gestiona. Sunt lucruri care vin la noi și pe care nu le putem controla.

Ascultați, prieteni, nu există nimeni, nici o împrejurare, nu există nimic care să vă poată anula liberul arbitru. Și când devenim conștienți de aceasta, nu mai dăm vina pe alții; nu mai dăm vina pe împrejurări; nu mai dăm vina pe copilăria noastră; nu mai dăm vina pe biserică pentru că ne-a rănit; nu mai dăm vina pe mama și pe tata, pe colegii de serviciu, nu mai dăm vina pe nimic, ci începem să spunem: „De fiecare dată când am eșuat, este pentru că am ales să mănânc din pomul greșit. Poate am fost confuz ca Eva și am fost înșelat, poate că am fost într-o confuzie și înșelăciune, dar tot eu am făcut alegerea.” Eva a făcut alegerea, ea știa care era Cuvântul, dar a fost înșelată și a făcut ceva diferit de Cuvânt.

Poate că uneori noi am fost confuzi, eu am fost confuz și am făcut alegeri greșite, dar eu am făcut acele alegeri greșite. Nu ne detașăm de acest loc, apoi ne reatașăm, ci lăsăm amnezia spirituală să dispară și ne întoarcem în acest loc unde spunem: „De ce sunt aici? De ce m-a chemat? De ce trăiesc în anul 2026? Pentru că Dumnezeu vrea să aibă întâietate și vrea să fie exprimat. Iar data viitoare când intru într-o încercare mare și întunecată, într-o situație confuză, în circumstanțe care sunt prea mult pentru mine, în loc să mă plâng de acele circumstanțe, Dumnezeu ar putea doar cu o viziune de vultur să mă ridice puțin mai sus și am putea spune: „Cred că Dumnezeu vrea să exprime ceva prin mine. Ce ar putea dori El să exprime? De ce ar avea nevoie în această circumstanță? Oh, El are nevoie de iertare. El vrea să exprime iertare.” Care este problema? „Eu nu vreau să exprim iertare.” Unde este lupta? În afara ta sau în tine?

Ne confruntăm cu o altă situație. „Oh, aceasta va necesita multă suferință și eu sunt deja obosit.” Cred că acesta este motivul pentru care viața este construită așa cum este, pentru că El dorește exprimare și întreaga Lui natură trebuie exprimată, nu numai lucrurile care sunt ușoare sau o binecuvântare.

Știți care este dorința mea, ce îmi doresc mai mult ca orice? Vreau să ajung în punctul în care să văd că Dumnezeu cere o exprimare pe care mi-e greu s-o manifest, o exprimare a naturii Lui, o exprimare a Vieții Lui pe care El vrea s-o exprime în interiorul meu, într-un moment care este foarte incomod pentru mine s-o exprim; poate este chiar dureros pentru omul exterior, dar vreau să ajung să am plăcerea secretă de a domina omul exterior; să am plăcerea de a nu fi supus, ci de a supune; de a nu fi condus, ci de a conduce; de a nu fi victimă, ci de a fi biruitor.

Doamne, ajută-ne să ne vedem mai mult decât unul care reacționează la situații, reacționând la una sau alta, ci fie ca noi să ne vedem ca dumnezei amatori într-o micuță grădină pe care Tu o vrei roditoare. Fie ca noi să ne vedem în această mică grădină pe care El ne-a dat-o s-o lucrăm și s-o păzim. Fie ca noi să ne vedem pe noi înșine cu foarfeca noastră mică tăind afară: „Voi nu aparțineți aici.” Și tăiem. Apoi luăm Vița Cuvântului lui Dumnezeu care zace la pământ, o ridicăm și o legăm, o udăm cu Cuvântul, o hrănim cu o părtășie bună rămânând într-o atmosferă potrivită. De ce?  Pentru că vreau să fiu o grădină care arată cât de bun este Dumnezeu, cât de minunat este El.

Eu vreau să fiu sincer cu mine însumi. Vreau să fiu sincer cu mine însumi și să mă deosebesc, vreau ca Dumnezeu să mă deosebească pe mine mie. Vreau ca Marele Judecător care judecă cu dreptate, care mă iubește, să aducă de asemenea judecată în inima mea să-mi arate unde mănânc din pomul greșit, pentru că indiferent cât se înșelat sunt, indiferent cât de mult înțeleg greșit și cât de mult regret, dacă continui să mănânc din pomul greșit, tot mor. Dar Dumnezeu mi-a descoperit că mă îndrept în direcția greșită, mi-a descoperit că am gânduri greșite, El mi-a descoperit pentru că vreau ca acest vas, acest pământ, acest templu, această grădină să-L exprime pe El.

Vă dați seama că noi nu suntem aici ca să ne exprimăm pe noi înșine. Pavel a fost un rob al iubirii lui Isus Hristos, un prizonier. El a scris: „Pavel, întemnițatul lui Isus Hristos.” Mulți oameni se uită la aceasta, și se gândesc: „Ei bine, el a fost un prizonier al lui Isus Hristos pentru că L-a apărat pe Isus și a fost arestat…” El a fost un prizonier de bună voie al lui Isus Hristos. Și singurul lucru pe care trebuia să-l facă pentru a fi eliberat era să se retragă. Aceasta este. Singurul lucru pe care trebuia să-l facă a fost complet sub incidența liberului arbitru, a liberei alegeri morale. În momentul în care ar fi spus: „Nu mai sunt de acord cu secta nazarinenilor, pentru că m-am înșelat. Vreau să mă întorc la biserica mamă”, el ar fi fost liber.

Aceasta înseamnă că Pavel era un rob al dragostei lui Isus Hristos. El nu era legat cu lanțuri romane, nu era legat într-o închisoare romană, ci era legat de propria sa alegere, pentru că el a ales Cuvântul în locul oricărui alt lucru.

Știți ce vreau să fiu? Vreau să fiu un rob al iubirii lui Isus Hristos. Eu am liberul arbitru și m-aș putea elibera de circumstanțele dificile de a trebui să-mi cer scuze cuiva și de a trebui să îndrept ceva, m-aș putea elibera de aceasta, dar ascultați, eu nu sunt legat de religie, nu sunt legat de un cod moral înalt, ci sunt legat de dragostea pentru Isus Hristos, așa că voi merge, mă voi supune, mă voi smeri și voi face ceea ce mă cheamă El să fac. Nu pentru mine, pentru că eu aș vrea să fug; nu pentru religie, pentru că nimeni nu trebuie să știe, ci pentru EL. Aleg să mănânc din Pomul Vieții din dragoste pentru El, nu din dragoste pentru mine; nu pentru autoconservare, nici măcar pentru autopromovare, ci vreau să urmez Calea Lui, pentru El

Eu cred că aceasta este Calea Miresei, cred că aceasta este dorința inimilor noastre. Este dorința inimii mele și simt că este și dorința inimilor voastre.

Ascultați, șarpele este acolo, pomul greșit este acolo, dar știți ceva? Și Pomul corect este acolo. Pomul Vieții cu Duhul Vieții este acolo. Și la fel de mult cum simțiți atracția spre pomul greșit, puteți simți atracția și spre Pomul corect. La fel de mult cum pomul greșit aduce moartea, tot așa Pomul corect aduce Viața. Și aceasta cu atât mai mult cu cât pomul greșit nu va birui niciodată Viața care este în acest Pom. El va triumfa întotdeauna. El va câștiga întotdeauna.

Eu spun: Haideți să mâncăm din Pomul Vieții și să înțelegem că de la începutul Cărții și până la sfârșitul Cărții, este întotdeauna același lucru: Dumnezeu vrea să fie exprimat. Și acum a devenit personal pentru mine.

Ne întoarcem la condiția din Eden? Da. Ne întoarcem la un moment când nu va mai trebui să ne luptăm cu această viață, cu firea noastră, cu gânduri și sentimente greșite, dar până atunci, eu simt că noi ne-am întors deja în grădină așa cum au găsit-o Adam și Eva, cu doi pomi și o altă voce, raționament, seducție, înțelepciune. Dar știți ceva? Această Mireasă nu va cădea. Ea este predestinată să nu cadă.

De ce credeți că a luat El vălul de pe Carte și ne-a luat prin această călătorie? Știți, eu nu aș fi putut să predic niciodată acest Mesaj acum o sută de ani. Erau atât de multe lucruri la care eram orbi, dar în această zi, El a luat vălul la o parte ca să ne arate Cine este El, ce face El și unde Se află. Nu lăsați Vechiul Testament în Vechiul Testament, nu lăsați Geneza în Geneza, ci aduceți-o chiar aici, în noi. Nu puneți Apocalipsa în viitor, pentru că este chiar aici, în noi, templul lui Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu, locuința lui Dumnezeu. Să ne rugăm.

Doamne Isuse, suntem atât de recunoscători și de umili, Doamne, pentru harul Tău uimitor! Doamne, noi nu am fi putut ști niciodată aceste lucruri dacă Tu nu ai fi fost îndurător și nu le-ai fi împărtășit cu noi. Deși au fost predicate și profetul Tău le-a adus în atenție, tot a trebuit să ni le aduci în auz, tot a trebuit să ne pui pe calea cea dreaptă pentru a întâlni acest Cuvânt. Apoi, a trebuit să pui în noi Ceva care să-L audă, urechi să audă și inimă să-L perceapă. Suntem atât de recunoscători, Doamne!

Dumnezeule, Tu nu ne-ai chemat să fim victime, nu ne-ai lăsat să fim ca o iarbă care se înclină la fiecare vânt care bate, ci ne-ai chemat să fim o reflectare a Pomului Vieții Tale cu rădăcinile înfipte în Adevăr, cu copaci cu crengi, frunze și roade care manifestă Viața Ta. Doamne, fie ca Pomul Vieții Tale să crească în grădina inimii mele, în sufletul mei, prin vasul meu, pentru ca Tu să aduci rodul Tău.

Mă predau Ție, Doamne, căci dorința mea este să-mi exercit tot dreptul liberului arbitru și să aleg să mănânc din Pomul corect.

Doamne, iartă-mă pentru plângerile mele! Iartă-mă! Iartă-mă, Doamne, pentru acuzațiile mele când Te întreb de ce lași ca lucrurile să se întâmple așa. Îmi pare rău, Doamne. Eu nu vreau să-Ți discreditez caracterul sau să pun la îndoială voia Ta desăvârșită. Îmi pare rău! Eu încep să văd, Doamne, că totul are un scop, încep să văd că Tu tânjești după exprimare în acest timp din urmă, iar în mine este Ceva care tânjește ca Tu s-o ai. Fie ca Duhul Tău să ne ungă într-o umblare mai mare, și fie ca Tu să ne transformi mințile prin înnoirea minților noastre.

Doamne, fie ca pe măsură ce ne supunem Ție, puterea Ta, puterea Vieții Tale, Lumina Cuvântului Tău, să vină peste noi. Și fie ca Tu să ne ajuți în slăbiciunile noastre, să ne întărești prin puterea Ta, în omul dinăuntru, ca să fim biruitori prin puterea Ta. Și în timp ce alegem, fie ca Tu să ne ungi alegerea pentru a putea alege ceea ce este bine și să ne descurajezi în alegerea pentru ceea ce este rău. Fie ca Tu să ne ajuți în orice fel și fie ca Tu să ai întâietate în noi.

Doamne, binecuvântează poporul Tău, și fă ca noi să plecăm de aici cu o viziune mai clară, cu o atitudine diferită față de încercările noastre, cu o viziune diferită față de circumstanțele noastre, și în toate lucrurile fie ca Tu să primești glorie, pentru că în toate lucrurile Tu faci ceva, Te manifești într-un fel iar noi Îți dăm libertatea s-o faci. Ajută-ne să ne predăm Ție tot mai mult, ca să luăm în stăpânire viețile noastre tot mai mult și să putem aduce în noi mai mult din Viața Ta.

Te iubim și Îți cerem ajutorul. Te rugăm să ne ierți și să ne ungi, să ne inspiri, să ne întărești și să ne folosești, pentru că fără Tine, nu putem face nimic.

Te iubim, Doamne, și Te rugăm să ne binecuvântezi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Aș vrea să vă las cu gândul acesta. Noi nu știm tot ce se întâmplă în secvența timpului de sfârșit, dar sunt multe lucruri pe care fratele Branham le-a spus și care arată o strângere, o încordare, o presiune și o manifestare a celei de-a treia Trageri. Eu nu știu cum va funcționa aceasta, nu știu exact cum va arăta. Nu știu și nu mai încerc să știu. Obișnuiam să încerc să știu, dar am obosit să încerc să știu. Dar un lucru știu: pentru a exista o manifestare mai mare, trebuie să vină o provocare mai mare, deoarece întotdeauna provocarea la atribut este cea care scoate la suprafață atributul. De ce ești provocat? Pentru că în interiorul tău este Ceva care trebuie să se manifeste. De ce ești sub presiune? Pentru că El încearcă să stoarcă parfumul Trandafirului din Sharon.

Dacă ajungem la un timp de manifestare mai mare, trebuie să fim pregătiți pentru o provocare și mai mare. Și cum ne-ar pregăti El pentru aceasta? Poate prin provocările noastre actuale El ne pregătește arătându-ne că tot ce avem nevoie este deja în interiorul nostru prin botezul Duhului Sfânt.

Există deja o Sămânță iar El Și-a trimis deja Cuvântul,  noi L-am primit deja iar El L-a uns deja cu Duhul Său, și la momentul potrivit când se confruntă cu provocarea potrivită, El poate aduce la suprafață mai multe din atributele Sale.

El nu a putut aduce la suprafață un Salvator până nu a existat o cădere, de aceea provocarea a fost cea care a adus la suprafață atributul. Ce face Dumnezeu prin viețile noastre? Aduce la suprafață atributele sale.

Eu nu mă aștept ca provocările să se diminueze, nu mă aștept ca provocările să dispară, ci ceea ce aștept, dacă l-am înțeles pe profet corect, mă aștept ca provocările să crească. Poate am o așteptare greșită, dar dacă provocările cresc, mă aștept ca și manifestarea Duhului să crească.

Ce s-a întâmplat cu sora noastră Bessie? Provocarea a crescut mai mult decât putea ea s-o controleze, mai mult decât o putea depăși, mai mult decât era posibil, dar în fața provocării exista un atribut în sufletul sorei noastre care a biruit. Nu disperați în fața provocării, ci bucurați-vă că în voi există Ceva care va depăși provocarea.

El ne-a dat totul, prieteni. Se va manifesta El? Da. Unde Se va manifesta? În mine. Cum o va face? Când mă predau și mănânc din Pomul Vieții și Îl las pe El să aibă expresia Lui în mine. Dumnezeu s-o aibă.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, prieteni, și El să vă întărească!

Și știți ceva? El a chemat în marș o armată puternică. Ce ne face puternici? Ascultați, nu este ceea ce ne-am imaginat întotdeauna. Haideți să aruncăm toate închipuirile vechi! Haideți să le distrugem și la fel vechile așteptări. Ceea ce ne face puternici este atunci când nu este nimeni în preajmă, când nimeni nu se uită, nimeni nu ne vede, nimeni nu știe și nu va ști vreodată că avem o bătălie care se dă în interiorul nostru pentru o decizie pe care trebuie s-o luăm: să iertăm și să iubim; să eliberăm pe cineva din greșeală, să ne pocăim și să mărturisim. Și când războiul face ravagii și sunt două glasuri care vorbesc, noi ne exercităm liberul arbitru pe care ni l-a dat Dumnezeu, făcându-ne egali cu El, și spunem: „Doamne, îl supun pe acest om vechi Cuvântului Tău. Eu vreau să iert. Voi iubi, voi da drumul, mă voi pocăi și voi mărturisi.” Cred că aceasta este putere.

De multe ori ne place să arătăm că suntem puternici și creștini și facem lucruri care ne fac să arătăm bine. Știm răspunsurile, știm răspunsurile corecte; știm cum să spunem și să facem și încă obținem ceva din aceasta. Și dacă tot obținem ceva din aceasta, încă este pomul greșit. Dar eu vreau să fiu puternic atunci când nimeni nu mă vede și nimeni nu va ști vreodată că am fost puternic.

Vreau ca El să aibă întâietate și să aibă o expresie pe care nimeni nu o vede. Vreau să fiu puternic pentru El! Vreau să-L iubesc și să-L pun  pe primul loc indiferent de situație. Astfel, eu spun să ne distrugem vechile cărți ilustrate și imaginile noastre despre un războinic pentru Hristos. Mototoliți-le și aruncați-le departe, apoi lăsați Cuvântul Lui  să stăpânească în fiecare aspect al vieții voastre și atunci vom fi o armată puternică, în marș și neînvinsă de diavol, un loc unde El poate avea părtășie, unde poate veni, unde Își găsește plăcerea și încântarea, și unde Se poate exprima pe Sine.

Domnul să vă binecuvânteze, prieteni! Vă iubim! Amin.

                              -AMIN-