O DRAGOSTE CARE PRODUCE FAPTE

05 noiembrie 2025

Să deschidem Bibliile la 1Ioan 4.14-19:

„Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, și el în Dumnezeu.

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste, și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.

Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății.

În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste.

Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.”

Vreau să predic despre O DRAGOSTE CARE PRODUCE FAPTE. Când citim aceasta, descoperim că dacă rămânem în dragoste, rămânem în El, pentru că Dumnezeu este dragoste. Apoi, în ultimul verset scrie: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” Am spus de multe ori aceasta, că dragostea noastră pentru Dumnezeu este o dragoste reciprocă. Dumnezeu ne-a iubit primul. Dacă nu ne-ar fi iubit Dumnezeu mai întâi, noi nu L-am fi iubit înapoi.

Așadar, dacă descoperim că Îl iubim pe Dumnezeu, este pentru că El ne-a iubit mai întâi. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.”

Să mergem la Ieremia 31.3, unde scrie:

„Domnul mi S-a arătat din vechime, spunând: „Da, te-am iubit cu o dragoste veșnică, de aceea te-am atras cu bunătate iubitoare.”

De ce a fost atras Ieremia de Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu l-a iubit deja cu o dragoste veșnică. Înainte de a se naște, Dumnezeu l-a chemat să fie profet al neamurilor. Deci, Dumnezeu l-a cunoscut, Dumnezeu l-a iubit și Dumnezeu l-a chemat. „Eu te-am iubit cu o dragoste veșnică.”

Eu nu cred că aceasta i se aplică numai lui Ieremia. Câți credeți că vi se aplică și vouă? Amin. Motivul pentru care intru în acest subiect și vreau să-l analizez este pentru că noi Îl iubim pe Dumnezeu deoarece El ne-a iubit mai întâi.

Deci, Dumnezeu ne-a iubit primul. El l-a iubit pe Ieremia cu o dragoste veșnică, și aceasta înseamnă că Ieremia nu a trebuit să facă nimic pentru a câștiga această dragoste, care a venit înainte de nașterea lui Ieremia. Aceasta este o dragoste care nu se poate schimba, și este o dragoste care nu depinde de comportamentul lui Ieremia sau de conduita lui. Îmi place aceasta!

Să mergem la Maleahi 1.2-3:

„V-am iubit, zice Domnul…” (El vorbea despre Israel). „Și voi ziceți: „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Esau frate cu Iacov? Zice Domnul; totuși am iubit pe Iacov.”

Fratele Branham s-a dus la Scriptură și a arătat că dragostea lui Dumnezeu este o dragoste prin alegere. El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii. Noi citim același lucru în Romani 9.9-13:

„Căci acesta este Cuvântul promisiunii: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.”

Ba mai mult; tot așa a fost și cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,

s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Așadar, conform alegerii lui Dumnezeu, conform scopului Său, Dumnezeu a hotărât deja, și El a mărturisit deja: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Ascultați: „…măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine nici rău, ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă…”

Dumnezeu nu aștepta să vadă dacă Iacov avea să facă bine și va fi un băiat bun, apoi să-l aleagă și să-l iubească, ci l-a iubit mai dinainte. Noi știm aceasta când privim la viața lui Iacov și Esau. Esau a fost băiatul bun; Esau a avut caracteristici mai bune, trăsături mai bune, el a fost credincios tatălui său și toate acestea. Dar aceasta nu a contat pentru că Dumnezeu l-a cunoscut pe Iacov mai dinainte, și el a fost în Mintea și în Planul lui Dumnezeu mai dinainte.

Așadar, înainte ca să facă vreun bine sau vreun rău, unul a fost ales iar celălalt, nu, pentru ca Planul lui Dumnezeu conform alegerii, să rămână în picioare.

Motivul pentru care intrăm în aceasta este pentru că vorbim despre o dragoste care produce fapte, și pentru că faptele ies în relief ca o excrescență a dragostei, nu a unei dorințe sau a unei nevoi de a fi acceptat de Dumnezeu. Noi deja am fost acceptați în Cel Preaiubit. Și El ne-a iubit mai dinainte cu o dragoste veșnică, așa că noi nu facem fapte pentru a obține acordul lui Dumnezeu, pentru că noi avem deja acceptarea lui Dumnezeu.

Deci, aceasta trebuie să dispară. Trebuie clarificat de la bun început, trebuie să începem cu această fundație, deoarece dacă începem cu principiul că: „Fac fapte ca să fiu acceptat de Dumnezeu și sper că într-o zi voi fi acceptat”, aceasta este o doctrină catolică în care nu ești niciodată sigur de mântuirea ta, ci speri tot timpul să fii suficient de bun, să stai puțin în purgatoriu, iar într-o zi, poate vei trece din purgatoriu mai departe.

Ascultați, nu este deloc așa. Scopul lui Dumnezeu conform alegerii, rămâne valabil. Dumnezeu știe pe cine a ales și i-a iubit cu o dragoste veșnică. Așadar, nu există frică, noi nu ne temem că nu vom reuși; nu ne temem că nu vom fi destul de buni pentru a fi acceptați de Dumnezeu. Toate acestea trebuie puse deoparte.

În Galateni 2.20-21, apostolul Pavel a spus:

„Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.”

Dacă pot fi neprihănit prin faptele Legii, atunci Isus a murit degeaba, dar El a murit pentru că eu nu puteam face nimic ca să devin neprihănit prin fapte bune. Așadar, El m-a declarat neprihănit prin credință; El a plătit prețul răscumpărării și prețul sfințirii pentru a mă elibera din robia păcatului și de vechea mea viață ca să pot fi declarat neprihănit în Hristos. Astfel, „…viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința Fiului lui Dumnezeu.”Aceasta nu este credința în Fiul lui Dumnezeu, ci însăși credința lui Dumnezeu l-a eliberat (pe Pavel), și astfel, el trăia acum în trup o viață prin acea credință a „Celui care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” Cel care a scris aceasta, este Pavel, și este uimitor, pentru că Pavel a privit spre Calvar și a putut spune: „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” Dar el nu a știut aceasta decât după ce fapta a fost înfăptuită. Aceasta înseamnă că Isus Hristos l-a iubit pe Pavel și S-a dat pe Sine pentru Pavel înainte ca Pavel să se întâlnească cu Stâlpul de Foc; înainte ca Pavel să poată face lucruri bune sau să se supună Cuvântului. Înainte ca Pavel să poată fi de acord cu Cuvântul, Isus Hristos l-a iubit și S-a dat pe Sine pentru el. Ce mângâiere! De aceea, Pavel nu voia să facă zadarnic harul lui Dumnezeu.

În Galateni 5.1-6, Pavel a spus:

„Rămâneți tari dar, în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi, și nu vă prindeți din nou în jugul robiei.” (El vorbea aici despre Lege).

„Iată, eu, Pavel, vă spun că dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va fi  de nici un folos.

Fiindcă mărturisesc din nou oricui este tăiat împrejur, că este dator să împlinească toată Legea.

Hristos a devenit fără folos pentru voi; oricare dintre voi care este socotit neprihănit prin Lege, sunteți căzuți din har.

Căci noi, prin Duhul, așteptăm nădejdea neprihănirii prin credință.

Căci în Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu folosesc la nimic, ci credința care lucrează prin dragoste.”

Deci, cum lucrează credința? Prin dragoste, pentru că El m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Și credința mea lucrează prin dragoste, nu prin faptele Legii.

În Înfierea, partea a treia, fratele Branham a spus:

„Eu nu trăiesc fidel soției mele pentru că mă gândesc că ar divorța de mine. Eu sunt fidel soției mele pentru că o iubesc. Este o poziție legală pe care am luat-o, aceea de a ne iubi unul pe altul. În primul rând, înainte de a putea fi acolo, trebuia să fie o dragoste. Eu o iubesc. Deși cred că, dacă aș face ceva greșit, ea m-ar ierta, n-aș face-o oricum, pentru că o iubesc.

La fel este cu Hristos. Eu am cincizeci de ani, și dacă aș trăi până la nouăzeci sau la o sută de ani, dacă mai am cincizeci de ani de predicat și nu predic niciodată, ci merg să stau pe râu, sunt salvat oricum. Dumnezeu m-a salvat prin harul Său nemeritat, necondiționat de orice aș putea face eu vreodată, de ce am făcut sau de orice altceva. Eu predic pentru că Îl iubesc pe El și iubesc poporul Său.”

Fratele Branham a fost foarte clar. El nu-l slujea pe Dumnezeu pentru că trebuia să-L slujească pentru a fi salvat. Astfel, el a spus: „Dacă mai trăiesc încă cincizeci de ani și nu mai țin nici o predică și mă duc să stau pe malul râului, sunt mântuit. Sunt salvat oricum pentru că sunt salvat prin har.”

Noi știm că scrie: „Prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.” Fratele Branham a spus: „Harul și dragostea sunt surori gemene”, pentru că Dumnezeu nu poate să-ți facă o favoare dacă nu te iubește. El te iubește și ți-a dat har, iar tu ai primit acest har prin credință. Dar acea credință nici măcar nu este a ta, ci este un dar de la Dumnezeu. Prin credința pe care o ai, crezi în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine, că El te-a iubit întâi și S-a dat pe Sine Însuși pentru tine, și prin credință trăiești acum această Viață, prin credința Fiului lui Dumnezeu.

Așadar, fratele Branham a fost foarte clar și a trecut prin aceasta, iar Pavel a fost, de asemenea, foarte clar în privința aceasta. Fratele Branham a spus că tu nu trebuie să faci nimic ca să-I câștigi dragostea, pentru că ai dragostea Lui înainte de întemeierea lumii. Numele voastre sunt scrise în  Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii. El v-a iubit mai înainte cu o dragoste veșnică și ați fost salvați înainte de întemeierea lumii.

Fratele Branham a spus: „Tu nu ai fost salvat într-o anumită zi, ci ai fost salvat întotdeauna.” Cred că duminică am trecut prin aceasta. Voi ați fost salvați întotdeauna pentru că în Mintea lui Dumnezeu ați fost salvați întotdeauna; ați fost în Cartea Vieții Mielului; ați fost întotdeauna în Cartea Răscumpărării; ați fost pecetluiți sub Sânge înainte de întemeierea lumii. Așadar, eu nu trebuie să fac fapte pentru a fi mântuit și nu trebuie să fac fapte ca să primesc favoare înaintea lui Dumnezeu, pentru că eu am deja favoare. Acesta este harul, este o favoare pentru mine și este deja acolo.

Fratele Branham a spus: „Eu nu-mi iubesc soția numai pentru că mă tem că va divorța de mine, ci o iubesc pentru că o iubesc.” Este simplu.

În Iacov 2.19-20, ni se spune:

„Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci, dar și dracii cred…și se înfioră.

Dar vrei să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este moartă?”

Credința fără fapte este moartă. Noi putem merge și invers: Știm că faptele fără credință nu vor produce Viață. Aceasta înseamnă să încerci să ții Legea și să încerci să faci fapte bune fără să ai credință. Aceasta nu va funcționa, pentru că faptele fără credință nu vor aduce salvarea. Dar Iacov ne spune că credința singură, fără fapte, este moartă.

El a spus mai departe:

„Arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta credința mea prin faptele mele”, pentru că ceea ce cred eu, credința adevărată și dragostea lui Dumnezeu vor produce în mine Ceva și va exista o Viață care se va manifesta în spatele acestei iubiri; în spatele acestei credințe autentice va apărea o Viață iar tu vei vedea fapte. Noi am văzut aceasta în toată Biblia pentru că Biblia este plină de fapte bune pe care le-au făcut oamenii care L-au întâlnit pe Dumnezeu și L-au iubit. Așadar, credința fără fapte este moartă.

În Ioan 14.15, Isus a spus:

„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”

Când privim la aceasta, dragostea lui Hristos pentru noi nu este pusă niciodată la îndoială, ci este pusă la îndoială dragostea noastră pentru El.

„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”

Voi spune și aceasta: Isus nu a cerut niciodată nimănui să-L asculte, ci doar a spus: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” Este alegerea voastră. El nu a cerut, nu a poruncit și oricine a vrut să plece, a putut să plece oricând. El nu a cerut nimănui să-L asculte, ci Și-a dat Cuvântul, și a spus: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” Așadar, nu dragostea Lui pentru noi este problema, ci dragostea noastră pentru El este pusă la îndoială.

Deci, aici, în Epoca Bisericii Sardes, profetul s-a referit la prima epocă a Bisericii și a spus:

„Prima epocă a Bisericii a fost Epoca Bisericii Efes, din anul 55 d.Hr. până în anul 170 d.Hr. Pavel fiind steaua ei. Aceasta a fost prima epocă a Bisericii. Fapte fără credință a fost plângerea lui Dumnezeu.”

Care a fost plângerea lui Dumnezeu în prima epocă? Fapte fără dragoste, pentru că prima epocă a Bisericii din Apocalipsa 2, începe cu: „Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta.” Această epocă începe cu fapte, osteneală, și răbdare, și El a recunoscut toate acestea, dar puțin mai jos, El spune: „Am însă ceva împotriva ta, ți-ai părăsit dragostea dintâi.” Ei au păstrat faptele, au păstrat osteneala, munca, dar au pierdut dragostea; și plângerea lui Dumnezeu împotriva lor, era pentru faptele lor fără dragoste.

Așadar, El nu caută un program de fapte, ci caută pe cineva care să-L iubească înapoi. El ne-a iubit deja, iar noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Deci, El caută iubire reciprocă. Astfel, Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” Nu este obligatoriu, nu trebuie, dar, „dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” Este voluntar, este un Izvor de dragoste.

Ce este păzirea poruncilor? Păzirea poruncilor lui Isus nu este frică, ci păzirea poruncilor lui Isus este dragoste, pentru că aceasta ne-a spus Isus să facem. Dacă Îl iubim, păzim poruncile Lui. El nu a spus: „Păziți poruncile Mele”, ci a spus: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” Așadar, este o revărsare de dragoste, este o împărtășire a dragostei Lui față de noi, este o recunoaștere a tot ce a făcut El pentru noi. Cum aș putea să nu-L iubesc?

Așadar, plângerea lui Dumnezeu a fost din cauza faptelor fără dragoste. Deci, credința fără fapte este moartă, dar nici faptele fără credință nu sunt plăcute lui Dumnezeu.

Priviți la tânărul conducător bogat. Noi am trecut mult prin acest pasaj biblic. El a venit la Isus și I-a spus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc Viața Veșnică?” Și Isus i-a răspuns: „Păzește poruncile.” „Am făcut toate acestea din tinerețe.” Și în Marcu 10.21-22, citim: „Isus S-a uitat țintă la el, și l-a iubit.” Aceasta este atât de bine! Isus l-a iubit mai întâi. Înainte de a-i spune ce avea să-i spună în continuare, El l-a iubit. Isus nu a așteptat să vadă dacă va asculta sau nu, ci înainte de a-i da porunca, El l-a iubit. Și pentru că l-a iubit, Isus i-a dat porunca aceasta. Așadar, porunca a fost o revărsare a iubirii lui Isus pentru acest tânăr bogat. Pentru că îl iubea, Isus i-a spus de ce avea nevoie. Corect? Dar când Isus i-a spus de ce avea nevoie, ascultați:

„…și i-a zis: „Îți lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi, vino, ia-ți crucea și urmează-Mă.”

Mâhnit de aceste cuvinte, omul acela a plecat întristat de tot, pentru că avea multe avuții.”

Isus S-a uitat la acest om și El nu i-a spus să vândă tot ce are pentru că nu-I plăcea, nici pentru că voia să-l pedepsească, nici pentru că voia să vadă dacă este sau nu vrednic de dragostea Lui. Nu. Isus îl iubea, de aceea i-a dat porunca. Porunca era o expresie a dragostei Lui, deoarece știa că acel om era legat de ceva. Astfel, i-a spus: „Ai împlinit toate poruncile; ai fost la biserică; ai făcut toate aceste lucruri, dar îți lipsește un singur lucru. Eu te iubesc suficient de mult încât să-ți spun unde este problema ta.” Dar omul acela s-a uitat la porunca pe care i-a dat-o Isus… Ascultați, aceasta era o poruncă: „Îți lipsește un singur lucru: du-te, vinde tot ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer. Apoi ia-ți crucea și urmează-Mă.” Acum, el era invitat la părtășie cu Isus. Și omul s-a uitat la aceasta, dar nu a văzut-o ca dragoste. El s-a uitat la ce i-a spus Isus: „Vinde tot ce ai și dă la săraci, apoi ia-ți crucea și urmează-Mă”, el s-a mâhnit de acele cuvinte și nu s-a bucurat că Isus îl iubea. El nu s-a simțit iubit. Suntem pe aceeași lungime de undă?

El nu a spus: „O, El este atât de iubitor! Acesta este cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus vreodată cineva.” Dimpotrivă, el a plecat trist și îndurerat pentru că avea multe avuții. Vedeți? Nu este vorba despre dacă l-a iubit Isus sau nu pe acest om, ci este vorba dacă el L-a iubit sau nu pe Isus. Pentru că Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele.” El a putut să spună orice a vrut să spună: „O, Rabi! O, mare Învățător!” Ar fi putut să-I dea tot felul de titluri minunate. Noi știm că a alergat spre El și s-a închinat în fața Lui; I-a arătat onoare și respect, părea că-L iubea pe acest Învățător șică I se predă, dar când Isus S-a uitat la el, l-a iubit, și dragostea Lui pentru el, L-a făcut să-i spună adevărul despre situația lui și să-i dea o poruncă care nu-l împiedica, nu-l lega și nu-l rănea; Isus i-a dat un Cuvânt care îl elibera. Dar acest om a refuzat eliberarea, pentru că eliberarea pe care i-a oferit-o Isus arăta ca robia, arăta ca sărăcia, ca o durere de inimă, și părea nedreaptă.

Imaginați-vă că el a crezut că este iresponsabil din partea lui Isus să-i ceară aceasta; că este o afirmație exagerată, că nimeni altcineva nu a trebuit să facă aceasta. „Cum a putut să-mi spună aceasta? Exagerează! Aceasta este puțin legalist.” Dar Isus i-a spus aceasta pentru că-l iubea.

Oh, dacă am putea privi fiecare poruncă a lui Dumnezeu în felul acesta; tot ce ne-a învățat, tot ce ne-a instruit Cuvântul, tot ce ne-a învățat printr-un profet, cum să trăiești în această epocă; cum să trăiești în Laodicea, de ce să te ferești, ce este primit de Dumnezeu și ce nu.

Este o rușine că unii oameni se uită la aceasta și se gândesc: „Cred că aceasta este o predică grea. Aceasta este robie și legalism.” Ascultați, prieteni, aceasta este eliberare de duhurile laodicene, este eliberare din robie. Nu vă lăsați prinși de moda lumii; nu vă lăsați prinși de capcanele diavolului; nu vă lăsați prinși de distracțiile din Laodicea.

A venit un profet care a fost Glasul lui Dumnezeu în epoca noastră, în generația noastră, ca să ne elibereze de lucrurile care ne leagă, și este păcat că atât de mulți oameni se uită la dragostea lui Dumnezeu exprimată față de ei și cred că nu pare a fi dragoste. Astfel, ei pleacă triști de la un serviciu în biserică sau de la ascultarea unui mesaj, de la citirea unei broșuri și pleacă întristați pentru că nu vor să renunțe la distracții și la lucrurile care le aduc plăcere.

Deci, nu este vorba despre cine pe cine iubește. Isus ne-a spus aceste lucruri pentru că ne iubește și pentru că El vrea să fim liberi. Acest om era bogat, era religios; acest om a făcut fapte bune; acest om a urmat poruncile din tinerețe și a făcut tot ce i s-a părut bine, tot ce-l făcea să se simtă vrednic de Viața Veșnică, dar el era legat de bogățiile sale. Era religios, mergea la biserică, păzea poruncile, dar se afla în robia bogățiilor.

„Frate, Chad, de unde știi că era în robia bogățiilor?” Pentru că atunci când Isus i-a dat o poruncă, nu a putut să-L urmeze pe Isus. Isus l-a invitat: „Vino și urmează-Mă!”, dar el I-a întors spatele și s-a îndepărtat pentru că era legat de bogățiile lui. El a văzut acea poruncă ca o greutate în loc s-o vadă ca o libertate, ca dragoste. Astfel, el a primit dragostea lui Isus dar nu a putut să-I răspundă cu dragoste, pentru că se iubea pe sine și bogățiile lui mai presus decât Îl iubea pe Isus. Pare o afirmație greu de spus, dar nu este altceva decât adevărul, pentru că Isus i-a spus: „Vinde tot ce ai și vino după Mine. Urmează-Mă!” Este o invitație la părtășie, o invitație de a fi cu El, de a face parte din Programul Lui. „Vino și urmează-Mă!” Dar ceea ce-și dorea el mai mult erau bogățiile lui, și le dorea mai mult decât dorea să-L urmeze pe Isus. Deci, el era legat de bogățiile lui. Cuvântul lui Dumnezeu era eliberarea lui, era dragoste, dar el nu a putut s-o primească ca dragoste. Și pentru că nu a putut să-L primească ca dragoste, nu a răspuns cu dragoste. Dar noi L-am iubit pentru că El ne-a iubit întâi.

Când vedem poruncile Lui Dumnezeu ca fiind dragostea Lui, atunci când Îl iubim, păzim poruncile Lui. Este un răspuns de dragoste, nu de frică, nu o încercare de a obține acceptarea Lui. Este un răspuns absolut de dragoste.

În Ioan 15. 9-10 Isus a spus:

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.

Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.”

Priviți afirmația aceasta: „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea.” Dacă nu înțelegem ce spune Isus, s-ar părea că El a spus: „Dacă nu păziți poruncile Mele, nu veți avea dragostea Mea.” Sau: „Nu vă voi iubi.” Acest lucru nu este adevărat. Dragostea lui Isus pentru tânărul bogat nu s-a schimbat niciodată. El încă îl iubea. El l-a iubit înainte de a-i da porunca, l-a iubit înainte ca omul să aleagă binele sau răul, și Isus l-a iubit primul. Și pentru că l-a iubit, i-a spus adevărul.

Aici, El a spus: „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea.” Priviți mai departe: „…așa cum Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” Ascultați, ar putea fi Isus vreodată dincolo de dragostea lui Dumnezeu, de dragostea Tatălui? Nu! El nu a fost în pericolul de a nu fi iubit de Tatăl. Credeți aceasta? Dar El a spus: „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, așa cum Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.”

Gândiți-vă la aceasta, prieteni. Dragostea Tatălui pentru Isus, pentru Fiul, nu se schimbă, dar când Fiul păzește poruncile, El rămâne în dragostea care este acolo deja. El nu primește o dragoste nouă, sau mai multă dragoste, o dragoste mai mare sau să poată pierde dragostea, pentru că dragostea este deja acolo, dar când El păzește porunca, care este dragostea, rămâne în dragoste.

Isus ne-a spus că este același lucru și pentru noi în El. „Dacă păziți poruncile Mele, rămâneți, trăiți sau locuiți în dragostea Mea, pentru că porunca Mea este dragostea Mea. Este dragostea Mea exprimată față de voi. Și pentru că l-am iubit pe acest tânăr, i-am spus adevărul. Așadar, porunca Mea era dragostea Mea, dar el s-a îndepărtat de dragostea Mea, și ca urmare, nu a mai putut rămâne în dragostea Mea.” Dar aceasta nu înseamnă că Isus nu l-a iubit, nu înseamnă că dragostea Lui Isus pentru el s-a schimbat, dar tânărul bogat nu a putut să rămână în dragostea Lui. Dacă ar fi rămas în dragostea Lui Isus, ar fi păzit porunca Lui, ar fi vândut tot ce avea, ar fi dat la săraci, și-ar fi luat crucea și L-ar fi urmat pe Isus. Atunci ar fi rămas în dragostea care era deja acolo și care a rămas. El a părăsit dragostea lui Isus, dar dragostea pe care o avea Isus pentru el nu a dispărut. Are Scriptura sens? „Amin!” Isus nu a spus: „Pentru că nu ai făcut ce am spus, îți retrag dragostea Mea.” El nu este așa nestatornic. Dar porunca Lui este dragostea. Și dacă tu păzești porunca Lui, rămâi în El.

Niciodată nu este o problemă cu Domnul, ci problema este întotdeauna cu noi. El nu ne-a dezamăgit niciodată, El nu a încetat niciodată să ne iubească; nu a încetat niciodată să ne spună Adevărul; El nu a încetat niciodată să ne ofere dragostea și mila Sa. Niciodată nu este eșecul Său, ci întotdeauna este eșecul nostru.

Mă gândesc la această afirmație: „Vrednicia lui Dumnezeu de a fi ascultat.” Dacă am putea reflecta doar un minut la aceasta: „Dumnezeu, este Ființa Supremă, Dumnezeirea, Creatorul tuturor cerurilor și al Pământului.” Noi nu avem viață fără El; nu există creație fără El; nu există nimic fără El, și doar pentru aceasta, pe această bază, El este vrednic să fie ascultat. Pe deasupra, El a exprimat o asemenea dragoste față de noi, El ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ne-a iubit și a venit El Însuși într-un trup de carne, a fost torturat în mod brutal și a murit. El Și-a vărsat propriul Său Sânge pentru ca noi să fim liberi, fiindcă ne-a iubit atât de mult. Cum am putea să nu-L iubim înapoi?

Mai devreme, am scris această afirmație: „Predarea în fața minunăției pure a măreției Sale, ar trebui să fie răspunsul natural al unei descoperiri a măreției Sale.” Pot să citesc din nou? „Predarea în fața minunăției pure a măreției Sale, ar trebui să fie răspunsul natural al unei descoperiri a măreției Sale.” Nu ca să obțin ceva de la El; nu ca să primesc recompense pentru că sunt băiat bun și sunt ca un câine: am făcut trucul și am primit recompensa. Aceasta nu are nici o legătură cu ce vorbim noi, dar eu ar trebui să-I dau toată viața mea numai pentru că El este uluitor; numai pentru cât este de minunat și de măreț; pentru cât sunt de încântat de măreția Lui. El este Dumnezeu. El a făcut toate acestea singur. Chiar dacă nu a făcut niciodată nimic pentru mine, ar trebui să-I promit credință doar pe baza caracterului Său, pe baza perfecțiunii Sale, pe baza măreției Sale.

Cum am ajuns să fim ființe create? Cine ar strâmba din nas, s-ar întoarce cu spatele și ar decide dacă vrea sau nu să respecte Legea lui Dumnezeu? Cât ar fi de prostesc, cât de banal, cât de ridicol! El este minunat și merită respectul și ascultarea noastră. Dacă nu ar fi făcut niciodată nimic pentru noi, El merită oricum respect și ascultare. Cum ajungem în punctul în care decidem ce vrem să ascultăm și ce nu vrem să ascultăm? Ce mândrie în rasa umană! Ce mândrie rușinoasă!

În 1Ioan 5.1-3, citim:

„Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; și oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește și pe Cel născut din El.

Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu, prin aceea că iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui.

Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt dureroase (grele).”

A plecat tânărul bogat întristat? Amin. Pentru el, porunca era dureroasă. Dacă ar fi putut să cântărească ce schimba, și-ar fi dat seama că nu era o poruncă grea pentru el, ci ar fi fost o poruncă glorioasă. Așadar, dragostea pentru Dumnezeu este să păzim poruncile Lui, și poruncile Lui nu sunt dureroase, grele.

Deci, întrebarea nu este dacă Dumnezeu ne iubește sau nu, ci întrebarea este dacă noi Îl iubim.

În Epoca Bisericii Tiatira, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:

„Eu cunosc dragostea ta, slujirea ta, credința ta și răbdarea ta.” Veți observa că dragostea lor este plasată între fapte și slujire. Și acela este locul potrivit pentru aceasta, deoarece fără dragoste, faptele noastre nu sunt primite înaintea lui Dumnezeu și nici slujirea noastră. Vorbindu-le corintenilor, Pavel a spus: „Fără dragoste, nu sunt nimic, și orice fac, este fără folos dacă nu este făcut în dragoste.” Acum puteți vedea chiar aici că acești credincioși nu făceau parte din acea clasă nicolaită care au făcut fapte ca mijloc de mântuire sau ca să fie admirați de oameni. Ei și-au făcut faptele din dragostea de Dumnezeu care a fost turnată în inimile lor prin Duhul Sfânt.”

Așa fapte vreau să fac și eu. Vreau să-L slujesc pe Dumnezeu pentru că Îl iubesc, deoarece El m-a iubit întâi. Dacă aș putea să-I dau mai mult din viața mea, vreau să-I dau mai mult.

În Hristos descoperit în propriul Său Cuvânt, din anul 1965, profetul a spus o întâmplare:

„Săptămâna aceasta am fost la țară și am stat la niște prieteni foarte dragi. Ieri, când mâncam, i-am întrebat pe câțiva dintre ei, la masă. Întotdeauna stăm și studiem puțin Biblia. Vorbeam despre dragoste, iar o anumită persoană, mi-a spus: „Eu cred că ești un antihrist.” I-am răspuns: „Dacă Domnului meu I-ar place aceasta, aceasta vreau să fiu. Eu vreau să fiu orice vrea El să fiu. Eu Îl iubesc, și chiar dacă m-ar arunca în iad, tot Îl voi iubi, dacă m-aș duce cu același Duh pe care Îl am acum.” S-a uitat la mine ciudat.”

Da, fratele Branham ne arată o dragoste pentru Dumnezeu autentică. Aceasta nu este legată de o dragoste de sine, ci doar de dragostea pentru Dumnezeu. Să citim mai departe:

„Am văzut patru sau cinci dintre ei acolo, oameni tineri, soții tinere, femei frumoase. Eu știam cât de mult își iubeau băieții aceia soțiile, așa că le-am spus: „Iată cum să testați aceasta. Dacă soția ta înainte de a fi căsătoriți…Acum, să zicem că încă nu sunteți căsătoriți și ai visat că erai căsătorit, de fapt nu erai căsătorit, dar ai visat că erai. Apoi te-ai trezit, te-ai dus și ai vorbit cu prietena ta despre aceasta, și i-ai spus: „Știi, am visat că eram căsătoriți și aveam copii. Trăiam fericiți așteptând venirea Domnului și toate acestea.” Dar atunci, fata aceasta ți-ar spune: „Știi, eu iubesc un alt bărbat mai mult decât te iubesc pe tine și cred că aș putea fi mai fericită cu el.” Ai putea s-o iubești din toată inima suficient de mult încât să-i spui: „Binecuvântările lui Dumnezeu să se odihnească peste tine, draga mea. Du-te cu acel bărbat.”

Acum, cercetați-vă fiecare dintre voi bărbați sau femei. Vedeți? Ei bine, dacă dragostea voastră este corectă, ați face aceasta pentru că sunteți interesat de bunăstarea ei. Tu știi că ai putea s-o ai, să trăiești cu ea…Ea va fi soția ta, se va căsători cu tine, dar nu va fi fericită. Ar fi mai fericită…Și dacă o iubești, atunci vrei să fie fericită. De aceea, oricare ar fi voia lui Dumnezeu, facă-se voia Lui; indiferent dacă sunt mulțumit de ea sau nu, eu vreau să trăiesc astfel încât El să fie mulțumit de ceea ce fac. Prin urmare, verificați-vă obiectivul și motivul. Prin aceasta, știți dacă Îl iubiți pe Dumnezeu sau nu.

Ce-ar fi dacă El ar spune: „M-ai sluji dacă Eu te voi lepăda?” „Doamne, eu Te iubesc oricum.” 

Fratele Branham ne-a arătat cum ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu. „…indiferent dacă sunt mulțumit de ea sau nu, eu vreau să trăiesc astfel încât El să fie mulțumit de ceea ce fac.”

Vreau ca porunca Lui, dorința Lui, voia Lui, să fie supreme în viața mea pentru că Îl iubesc. Cu siguranță vreau să-L iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine însumi.

Vă dați seama, prieteni, că aceasta este lupta cu care ne luptăm. Această carne bătrână cere atenție, timp, protecție și toate aceste lucruri. Noi ne luptăm cu iubirea de sine versus dragostea de Dumnezeu, dar eu vreau ca El să aibă autoritatea supremă în viața mea; vreau să-L iubesc numai pe El, și să las eu-l meu să treacă pe plan secundar.

Ioan 3.16:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat…” (El ne-a dovedit dragostea Sa). „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu.”

Ce L-a obligat dragostea Sa să facă? Să dea. Ce mă obligă dragostea să fac? Să primesc sau să dau? Mă obligă să dau. Domnul Dumnezeu ne-a lăsat un exemplu: El a iubit lumea, așa că, a dat. Și dacă eu iubesc, voi da. Deci, nu este vorba despre ceea ce pot primi, ci despre ce pot da.

În mesajul Patriarhul Avraam, din februarie 1964, fratele Branham a spus:

„Ne dăm seama că, făcând aceasta, el a fost plăcut lui Dumnezeu, deoarece El a văzut că Avraam L-a iubit mai mult decât orice altceva pe Pământ, mai mult decât chiar pe singurul lui fiu. L-a iubit mai mult decât ar putea spune cineva sau decât ar putea face. El încă Îl iubea pe Dumnezeu suficient ca să creadă Cuvântul Său. Toată Sămânța lui Avraam Îl crede pe Dumnezeu așa.”

Eu spun: „Oh, Doamne, ajută-mă să mă încred în Tine așa.” El s-a referit la Avraam, care și-a luat fiul, pe singurul lui fiu, pe Isaac, l-a dus pe Muntele Moria, i-a legat mâinile, l-a pus pe altar și a ridicat cuțitul ca să-l înjunghie, pentru că Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe Isaac, și jertfește-l pentru Mine.” Și Avraam L-a iubit atât de mult pe Dumnezeu, încât a fost gata să asculte de Dumnezeu indiferent dacă a înțeles sau nu porunca, fie că i-a plăcut sau nu. În relația sa cu Dumnezeu, el a ajuns în punctul în care a învățat să aibă încredere în El, a învățat să-L iubească și să-L asculte atât de mult, încât atunci când a primit o cerere care părea absolut ridicolă, exagerată, imposibilă, el știa că îi vorbea Dumnezeu și a hotărât să se supună pentru că Îl iubea pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva, mai mult decât pe fiul său, mai mult decât pe soția sa, mai mult decât pe sine, mai mult decât orice altceva, el Îl iubea pe Dumnezeu. Și Dumnezeu a fost atât de mulțumit de aceasta!

Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam, iar fratele Branham a spus că atunci când și-a ridicat mâna cu cuțitul și era gata să-l înfigă în inima lui Isaac, Îngerul Domnului i-a spus: „Oprește-ți mâna! Acum știu că te temi de Dumnezeu.” Dumnezeu a fost atât de mulțumit de faptele lui, iar fratele Branham a spus: „Toată Sămânța lui Avraam Îl crede pe Dumnezeu așa.”

Vă spun, prieteni, nu știu dacă o fac întotdeauna, dar vreau s-o fac, pentru că cred că sunt Sămânța lui Avraam și vreau să-L iubesc mai mult decât orice altceva. De ce? Pentru că El m-a iubit întâi. Uitați-vă ce a făcut pentru mine care sunt un nimeni, de nicăieri și nu am avut absolut nici o șansă în lumea aceasta. Am fost un renegat, am fost orice altceva și eram atât de neștiutor, de ignorant și de orb! Dar Dumnezeu mi-a adus acest Mesaj și mi-a deschis ochii, m-a mântuit, m-a atras la Sine și mi-a șoptit secrete de dragoste la ureche. Și-a deschis partea din spate a minții Sale, S-a descoperit în camera ascunsă și mi-a arătat ce face de șase sau șapte mii de ani, și chiar și înainte de aceasta; care era Planul Lui înainte de întemeierea lumii și ce s-a întâmplat în grădina Edenului. Eu știu secretul pe care lumea întreagă nu-l știe. Deci, cum aș putea să nu-l iubesc? Cum aș putea să nu-L slujesc? Cum aș putea strâmba din nas pentru că profetul a spus ceva care cred că nu sună corect, când Dumnezeu a fost atât de bun cu mine?

Este un duh arogant și egoist. Eu Îi datorez totul. Cine eram eu ca El să vină și să-mi descopere Cuvântul? Ce înțelepciune aveam? Ce inteligență aveam? Ce legături de familie aveam? Adică, ce eram eu? Nu eram absolut nimic, nici măcar un punct pe hartă, nici măcar un număr pe o foaie de numerotare undeva, unul dintre cei opt miliarde de pe Pământ. Cine ar putea găsi unul din opt miliarde? Dacă aș aduna opt miliarde de ceva aici, nici măcar nu știu dacă s-ar potrivi aici, iar tu te duci, scoți unul de acolo și îi spui: „Tu ești prețios pentru mine și te iubesc. Îți voi spune secretele mele, te voi atrage la mine, îți voi da un trup glorificat și vei sta cu mine pe tron timp de o mie de ani. Vei fi în cerurile noi și pe Pământul nou, vei fi perfect și vei fi parte din mine; vei fi o expresie a mea; vom veni într-o unitate cum nu a mai văzut nimeni până acum și vom trăi împreună pentru totdeauna.”

Oh, ce ar simți acel micuț smuls dintre cele opt miliarde despre Cel care l-a smuls afară? Oh, Doamne, ajută-ne să nu fim mândri și aroganți și să nu ajungem în punctul în care să credem că merităm, că ni se cuvine, că am fost suficient de buni, că m-a plăcut sau că aveam ochi frumoși. Nu am avut nimic, ci totul s-a bazat pur și simplu pe dragostea și alegerea Sa, nicidecum pe meritul nostru. Aceasta ar trebui să pună în noi o asemenea dragoste pasionată extraordinară pentru El, încât dacă mi-ar cere să las totul baltă și mâine să plec în cealaltă parte a Planetei, să fiu dispus să o fac, chiar dacă m-ar costa totul. Aceasta este dragoste.

Îmi amintesc că, cu ani în urmă, când am ajuns la Mesaj, a fost o perioadă destul de tumultoasă pentru familia noastră, pentru soția mea și pentru mine. Au fost multe suișuri și coborâșuri, confuzie și tulburări din afara familiei, plecări și întoarceri, dar Dumnezeu ne-a tras prin toate acestea și ne-a adus într-o altfel de relație. Am trecut printr-o tensiune în relație din cauza necunoscutului și a presiunilor familiale, dar, dintr-o dată, când Dumnezeu ne-a adus descoperirea Cuvântului, ne-a unit într-o unitate cum nu am mai experimentat niciodată.

Îmi amintesc că, odată, când eram deja la Mesaj de ceva vreme și Dumnezeu ne-a învățat cum să ne iubim unii pe alții; cum soțul ar trebui să aibă grijă de soția sa și cum ar trebui să respecte soția pe soțul ei, într-o zi, soția mea s-a uitat la mine și mi-a spus: „Te-aș urma oriunde pe această Planetă. Dacă mâine mi-ai spune că te muți în Alaska, te-aș urma fără să pun nici o întrebare.” Am stat acolo…Nici măcar nu-mi amintesc despre ce am vorbit, dar ascultați, prieteni, ce dragoste este aceasta? Cum ar putea cineva, cum ar putea o ființă umană să acorde atâta încredere, dragoste și respect unei alte ființe umane eșuate? Știți ce mi-a făcut aceasta? Când ea mi-a spus aceasta, dintr-o dată am simțit responsabilitatea că nu o voi duce niciodată pe această femeie greșit, și nici dacă ar trebui să-mi dau viața, nu aș răni-o dacă m-ar iubi așa.

Și dacă o soție poate avea respect, dragoste, stimă și încredere față de un soț pământesc, ce ar trebui să aibă Mireasa lui Hristos, cum ar trebui să aibă Ea încredere în Soțul ei? Cum ar trebui să avem încredere în El, indiferent ce spune; dacă înțelegem sau nu înțelegem; dacă ne place sau nu ne place; dacă ne simțim bine sau nu! Ce contează aceasta, prieteni? El a fost totul pentru mine și El este demn de încrederea mea. Nu S-a dovedit El credincios? Nu a fost El și este de încredere? Nu ne-a dovedit El cât de mult ne iubește? Noi am putea spune pur și simplu: „Dumnezeule, orice vei cere; oriunde vei merge; orice vei vrea, eu voi merge oriunde vei merge Tu. Voi fi oriunde vrei Tu să fiu; voi face orice îmi vei cere, pentru că Te iubesc atât de mult!” Oh, Doamne, ajută-ne! Aceasta este dragostea adevărată.

În mesajul Hristos descoperit în propriul Său Cuvânt, din august 1964, profetul a spus:

„Dumnezeu a spus că dacă un bărbat sau o femeie este prins în adulter, să fie scoși afară și să fie uciși cu pietre. Aceasta a rezolvat totul. Vedeți? Dacă era prins chiar ridicând o bucată de lemn în ziua de Sabat, „Scoateți-l afară și omorâți-l cu pietre.” Atunci ei trăiau după aceasta, vedeți, dar acum noi nu mai avem aceste legi astăzi.

Dar creștinul, biserica cu care vorbesc în această dimineață, acea lege a lui Dumnezeu este în inima voastră.”

Ascultați, Legea a fost desființată pentru că Isus Hristos a împlinit-o. El a împlinit fiecare cerință a Legii, deci, noi nu trebuie să împlinim cerințele Legii. Dar aceasta nu înseamnă că Legea a fost rea. Pavel a spus că Legea a fost perfectă. Problema nu a fost Legea lui Dumnezeu, pentru că Legea lui Dumnezeu a venit din Mintea lui Dumnezeu. Legea a fost modul de a trata oamenii, modul de a-ți trata aproapele, felul de a răscumpăra lucrurile, felul de a-L iubi pe Dumnezeu și de a-ți servi aproapele, modul de a trăi într-o comunitate, și toate aceste lucruri erau perfecte. Voi nu puteți numi înțelepciunea lui Dumnezeu că este rea, nu o puteți numi că este greșită. Pavel a numit-o perfectă. Problema nu a fost cu Legea, ci cu noi. Noi nu am putut niciodată s-o trăim, și nu am putut atinge niciodată dreptatea pe care o căutam sub Lege.

Așadar, Isus Hristos a venit și a împlinit toată Legea, astfel încât să poată fi Înlocuitorul perfect, Mielul fără pată și fără cusur. El ne-a luat locul, El a stat în locul nostru și a murit în locul nostru, astfel încât să putem fi liberi. Așadar, acum nu suntem legați de Lege pentru a respecta rânduiala Legii.

Ascultați, Dumnezeu are încă înțelepciune, încă există o Lege a lui Dumnezeu, încă există o Cale corectă și o cale greșită de a face lucrurile, și s-ar putea ca aceasta să nu fie o Lege pe care trebuie s-o respectăm, să căutăm dreptatea lui Dumnezeu, ci acum este o lege care este în inima voastră, iar ascultarea este ascultarea din inimă.

„Legea lui Dumnezeu este în inima voastră. Vedeți? Voi nu aveți nici o dorință s-o faceți. Este aici înăuntru, iar voi vreți să păstrați Legea lui Dumnezeu atât de perfectă. Indiferent ce este, voi vreți să fiți exact ceea ce…Dacă Dumnezeu are nevoie de un preș la ușă, dacă vrea ca voi să fiți acel preș, sunteți atât de fericiți să fiți aceasta. Indiferent ce ar fi, voi vreți să fiți preșul. Vedeți? Orice vrea Dumnezeu să faceți, este ceea ce vreți să faceți, pentru că este Dumnezeu.

Acum, acolo vă găsiți cu adevărat dragostea voastră reală, autentică, adevărată pentru Dumnezeu. Nu este când vreau ca Dumnezeu să-mi facă ceva, nici când: „Doamne, eu vreau poziția aceasta.” Sau: „Eu vreau să fac aceasta pentru Tine,” ci este când Dumnezeu îți spune că vrea să faci ceva, chiar dacă este să fii preșul de la ușă, ești atât de fericit pentru aceasta!”

Fratele Branham a spus: „Acolo primești adevărata dragoste a lui Dumnezeu.”

Să mergem împreună la Ioan 21.15-22:

„După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne,” I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” „Paște mielușeii Mei.”

I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” „Da, Doamne,” I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oițele Mele.”

A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele.”

Isus l-a privit pe Petru…Voi știți că Petru s-a lepădat de trei ori de Isus și L-a dezamăgit pe Domnul. Și iată că Domnul a venit cu trei oportunități pentru ca Petru să-și poată exprima dragostea pentru Domnul. Astfel, i-a spus: „Mă iubești?” „Da, știi că Te iubesc.” Și El i-a zis: „Paște oile Mele.” Petru și-a mărturisit dragostea pentru Domnul, iar Isus i-a dat o poruncă, și porunca Lui era, dragostea. Întrebarea era : „Mă iubești?” Și Petru a răspuns: „Da.” „Paște oile Mele.”

Așadar, cum avea să-și exprime Petru dragostea pentru Isus? Nu spunând: „Te iubesc”, ci hrănindu-I oile. Aceasta caută Isus. Ce i-a cerut lui Petru să facă? El i-a spus: „Petru, Îmi vei sluji poporul? Te vei sacrifica pentru el?”

Ascultați, ceea ce i-a cerut Isus lui Petru să facă nu este un lucru glorios, nu este un lucru ușor deoarece Isus i-a cerut să-și sacrifice viața. Petru a fugit pentru că nu știa ce să facă. După înviere era confuzie pentru toți și aveau o oarecare frică de autorități, așa că Petru s-a întors la pescuit, și aici, Isus l-a găsit pe Petru întors pe un teren familiar. El a fugit din Ierusalim fără să aibă nici o idee despre ce va face în continuare. Ei știau că Isus a murit; știau că a înviat; L-au văzut; știau că aceasta era împlinirea Cuvântului, dar ei erau din nou la pescuit, din nou pe un teren familiar, iar Isus a venit la Petru și i-a spus: „Mă iubești?” În cele din urmă, Petru a spus: „Doamne, Tu știi toate lucrurile. De ce mă întrebi? Tu îmi cunoști inima, știi că Te iubesc.” El a spus: „Tu ai garanția iubirii mele. Cu atotștiința Ta, Tu știi că Te iubesc.” Iar Isus i-a spus a treia oară: „Paște oile Mele.” Cum a vrut Isus să-și exprime Petru dragostea? Hrănindu-I oile. Simplu.

„Adevărat, adevărat, îți spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile, și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi.”

A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu…”

Acesta a fost Cuvântul Domnului. Nu a fost o profeție sau o poruncă plăcută. Isus nu i-a spus: „Îți voi da niște recompense și o viață confortabilă. Eu voi avea grijă de tine și de familia ta. Vei avea o biserică mare și toate acestea.” Nu. Isus i-a spus: „Îți vei sacrifica viața pentru Mine. Eu ți-am cerut să-Mi slujești poporul, nu pe tine însuți. Să slujești oile Mele.” Petru nu știa cum să facă aceasta. El nu știa cum o va face. Nu primise încă Duhul Sfânt pentru că Cincizecimea nu avusese încă loc și nu avea acea putere de biruință. El știa doar că Isus îi cerea să meargă și să facă ceva ce nu știa cum să facă. În acea etapă a vieții lui, era copleșitor să meargă să-I hrănească oile și mieii. „Cum va fi cu autoritățile? Ce se va întâmpla cu cei care Te-au arestat și Te-au acuzat? Viața noastră este în pericol și fugim ca să ne salvăm viața iar Tu îmi ceri să-Ți hrănesc oile?”

Ascultați, aceasta nu a fost o săritură în sus și un pocnet din călcâie. „Oh, băiete. Ghici ce poruncă trebuie să împlinesc?” Aceasta era o poruncă ce avea să-l coste viața pe Petru, iar Isus a pecetluit-o cu o profeție despre crucificarea lui. Porunca Domnului era ca Petru să-și dea viața, dar i-a spus: „Dacă Mă iubești, paște oile Mele, și aceasta se va întâmpla.”

„…Și, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.”

Este aceeași oportunitate pe care i-a dat-o și tânărului bogat, căruia i-a spus: „Vinde tot ce ai și dă la săraci. Apoi, ia-ți crucea și urmează-Mă.” Pentru mine, aceasta a fost o cerere mai ușoară decât ceea ce i-a spus lui Petru, aici: „Eu vreau să-Mi paști oile. Nu contează că nu ai nici o idee cum s-o faci. Este o situație periculoasă, dar paște mieii Mei, paște oile Mele, și îți vei da viața pentru aceasta, vei fi răstignit, dar vino după Mine.”

Oh, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că Petru a făcut alegerea corectă! Petru L-a iubit pe Domnul, L-a iubit cu adevărat pe Domnul. De unde știm că L-a iubit pe Domnul? Pentru că I-a hrănit oile, a luat cheile Evangheliei și a dus Evanghelia la cele trei feluri de oameni din lume: la evrei, samariteni și neamuri, și le-a deschis-o în fața unui mare pericol. El și-a sacrificat întreaga viață pentru a face aceasta și a murit crucificat cu capul în jos. Ce a fost aceasta? Aceasta a fost dragostea lui Petru pentru Domnul.

Nu exista nici o îndoială dacă Domnul îl iubea sau nu pe Petru. Isus nu i-a zis: „Petru, crezi că te iubesc? Ești sigur că te iubesc? Ai vreo întrebare cu privire la dragostea Mea pentru tine?” Aceasta era de necontestat. Întrebarea era: „Petre, Mă iubești? Ești dispus să păzești porunca Mea? Ești dispus să te sacrifici? Ești dispus să faci imposibilul? Ești dispus să faci ce îți cer și să paști oile Mele, chiar dacă te va costa viața?”

Mă bucur atât de mult că Petru L-a urmat pe Domnul. Și astăzi, noi suntem aici pentru că Petru L-a urmat pe El.

„Petru s-a întors și a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la Cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, și zisese: „Doamne, cine este cel care Te vinde?”

Petru s-a uitat la el, și a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta  ce va fi?”

Ascultați, Petru tocmai primise o poruncă destul de dificilă, apoi s-a uitat în jur și l-a văzut pe Ioan, care a fost întotdeauna favoritul, și a întrebat: „El ce are de făcut?” Iar Isus i-a răspuns:

„Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine.”

„Ce dacă primește numai binecuvântări? Ce dacă viața lui este ușoară? Ce dacă rămâne până vin Eu? Ce legătură are aceasta cu tine? Te-am întrebat dacă Mă iubești și aceasta nu are nici o legătură cu nicio altă ființă umană. Aceasta are legătură numai cu tine și cu Mine, Petru. Eu te întreb pe tine dacă Mă iubești. Dragostea Mea și relația Mea cu Ioan nu are nici o legătură cu relația Mea cu tine. Ce se întâmplă dacă Eu îi dau numai binecuvântări și rămâne până voi veni, iar viața lui va fi ușoară și nu va fi răstignit?”

Noi știm că viața lui Ioan nu a fost ușoară. Dumnezeu urma să-l închidă pe insula Patmos, după ce a fost fiert de viu în ulei, dar uleiul nu a putut să-l ardă. Ioan a fost persecutat, a fost închis și a avut tot felul de greutăți în viață, dar aceasta nu a contat.

Isus l-a întrebat pe Petru: „Mă iubești, indiferent de ceea ce fac pentru oricine altcineva sau de ceea ce cer de la oricine altcineva? Pot să cer de la tine mai mult decât de la oricine altcineva? Mă iubești suficient de mult încât să dai totul pentru Mine?”

Ce dacă toți ceilalți au o viață ușoară iar Dumnezeu ți-ar cere ție să ai o viață grea? Ce ai face? Ce dacă ți-ar cere să te sacrifici? Ce dacă ți-ar cere să experimentezi singurătatea? Ce dacă ți-ar cere să experimentezi pierderi în familia ta și să continui să crezi și să-L slujești? Ce dacă ți-ar cere să renunți la locul tău de muncă? Ce dacă ți-ar cere să crezi atunci când familia ta nu crede? Ce dacă ți-ar cere să fii credincios atunci când soțul sau soția ta pleacă și nimeni altcineva nu trebuie să facă aceasta iar soțul sau soția lor rămâne? Dacă toți copiii lor pot crede și au o viață ușoară, ce vei spune? 

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu te iubește pe tine sau pe mine, ci întrebarea este: „Îl iubim noi pe El?” Doamne, ajută-mă să Te iubesc mai mult! Să Te iubesc din toată inima mea, chiar dacă trebuie să-mi jertfesc acest trup.

În cartea Evrei, capitolul 6, partea a doua, din septembrie 1957, fratele Branham a spus:

„Harul este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine; faptele sunt ceea ce fac eu pentru Dumnezeu. Acum, ei vor face o doctrină din aceasta. Ei se gândesc că faptele sunt cele care îți câștigă meritele. Dacă este așa, nu este un dar gratuit. Harul este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru voi. Prin har sunteți mântuiți. Faptele sunt ceea ce faceți voi ca apreciere pentru harul pe care vi l-a arătat El. Și dacă Îl iubiți, vă place să faceți lucrările Domnului. Cu siguranță, pentru că atunci Îl iubiți.

Acceptând-o pe Meda Broy ca soție a mea, a fost ceea ce a făcut dragostea mea pentru ea. Ceea ce face ea ca apreciere, este că, ea este o femeie drăguță, stă acasă, are grijă de copii și trăiește o viață bună și adevărată. Aceasta nu este din cauză că suntem căsătoriți, ci ea face aceasta în semn de apreciere. Dacă merge în fiecare zi în oraș și intră în fiecare magazin de zece cenți și umblă în sus și în jos pe străzi și nu spală niciodată vasele sau altceva, noi încă suntem căsătoriți. Absolut. Când mi-am făcut jurământul, aceasta a rezolvat problema. Ea este soția mea. Cât timp există viață în noi, ea este soția mea. Acesta este jurământul ei, dar ca apreciere pentru aceasta, ea stă acasă, are grijă de copii și încearcă să fie o soție adevărată.

Aș putea să ies și să fiu plecat tot timpul, doar hoinărind prin țară și s-o las pe jumătate înfometată sau orice altceva, să las copiii să meargă fără să mănânce ceva, noi încă suntem căsătoriți. Chiar dacă ea divorțează de mine, eu încă sunt căsătorit atâta timp cât există viață în trupul meu. Eu am făcut acest jurământ: „Până când moartea ne va despărți.” Așa este. Noi încă suntem căsătoriți.

Totuși, eu găsesc o scuză slabă, ca soț, și ea ar găsi o scuză slabă, ca soție. Deci, dacă ne iubim, rămânem împreună și ducem povara împreună.”

Dumnezeu nu ne leapădă doar pentru că suntem o soție rea. El a făcut o promisiune, Și-a luat un angajament, ne-a pus numele în Carte înainte de întemeierea lumii, iar fratele Branham a spus: „Ea ar găsi o scuză slabă, ca soție și el ar găsi o scuză slabă, ca soț.” Noi putem găsi o scuză slabă ca Mireasă a lui Hristos, dar El tot nu ne leapădă. Aceasta este promisiunea Lui, acesta este jurământul Lui. Acesta este Cuvântul Lui și El nu se va schimba. Dar eu, ca soție a Lui, nu vreau să fiu o scuză jalnică. Ca și copil al Său, eu nu vreau să fiu o scuză jalnică, ci vreau să-I arăt că Îl iubesc și vreau să-I dăruiesc dragoste; vreau să rămân în dragostea Lui; vreau să păzesc porunca Lui.

Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele”, așa că eu vreau să-I arăt că Îl iubesc.

Isus l-a întrebat pe Petru: „Mă iubești?” Și Petru I-a răspuns: „Da!” Dar Isus nu a terminat, ci i-a spus: „Atunci paște oile Mele.” Astfel, Petru a putut să-și arate dragostea sa pentru Isus hrănindu-I oile. Eu nu vreau să vin și doar să cânt un cântec apoi să ies și să trăiesc oricum vreau, apoi să fiu o scuză jalnică. Este ușor să cânt cântecul dar eu vreau  să vin și să-I arăt că Îl iubesc și vreau să mă sacrific pentru El. Nu pentru că trebuie, nu pentru că altfel aș fi pierdut, nu pentru că trebuie să fiu mântuit, ci vreau să fac totul ca apreciere pentru tot ce a făcut El pentru mine. Vreau să-I fac pe plac și să-L onorez; vreau să-mi arăt respectul față de El; vreau să-I țin Cuvântul; vreau să ascult de Glasul Său din această generație; vreau să mă predau voii și Cuvântului Său; vreau ca El să știe că Îl iubesc.

Când Petru a ieșit ca să-I pască oile, el a știut că făcea ceea ce i-a cerut Domnul să facă, și că în felul acesta Petru își arăta dragostea pentru Mântuitorul său.

1Tesaloniceni 4.1-7:

„Încolo, fraților, vă implorăm și vă îndemnăm prin Domnul Isus, ca, așa cum ați primit de la noi cum ar trebui să umblați și să plăceți lui Dumnezeu, așa să sporiți din ce în ce mai mult.

Căci știți ce porunci v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră; să vă feriți de curvie,

fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste,

nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.

Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său, pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit.

Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.”

Dumnezeu ne-a chemat la sfințire, prieteni!

Să mergem la Levitic 20.7:

„Voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”

El a privit la copiii Săi, și le-a spus: „Fiți sfinți.” Acest cuvânt „Sfânt” înseamnă „sacru, sfânt, un sfânt pus deoparte.”

Ascultați, există o parte a sfințeniei pe care nu o putem face singuri. Noi nu avem sfințenie. Fratele Branham a spus: „Nu este sfânta biserică, ci este Dumnezeul cel sfânt în biserică.” Este Duhul Sfânt în noi. Există o anumită sfințenie, dar noi nu putem avea o sfințenie proprie, nu putem fi sfinți, nu ne putem da nouă înșine sfințenie, nu ne putem face sfinți singuri, ci este ceva ce trebuie să facă Dumnezeu. El trebuie să facă aceasta prin puterea de sfințire a Sângelui Său, care ne spală, ne eliberează, ne pune deoparte pentru slujire, ne umple cu Duhul Său Sfânt și ne face sfinți. Dar există o parte a sfințeniei pe care o putem face. Noi nu putem să ne sfințim singuri dar putem rămâne în sfințenie. Vă voi arăta.

Vedeți cuvântul „pus deoparte”? Dumnezeu ne va chema, Dumnezeu ne va alege, Dumnezeu ne va umple și ne va pune deoparte, dar Dumnezeu nu înlătură niciodată liberul arbitru. Deci, întrebarea este: Vom rămâne separați sau vom alege lumea? Noi putem rămâne în sfințenia Lui.

Să mergem la 1Petru 1.13-20:

„De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.

Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți de poftele, pe care le aveați altădată, când erați în neștiință.

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.”

Cuvântul „purtare” înseamnă „mod de viață”, și el ne spune să fim sfinți, dar noi nu putem să ne facem sfinți singuri, ci El trebuie să ne facă sfinți. Fratele Branham a fost clar în privința aceasta. Dar Petru ne spune să fim sfinți, și aceasta înseamnă să rămânem separați, puși deoparte și consacrați pentru El.

Ascultați, soția mea este sfântă pentru mine și eu sunt sfânt pentru ea. De ce? Pentru că sunt complet separat de orice altă femeie de pe această Planetă și sunt doar pentru ea. Iar ea este complet separată pentru mine. Ea este sfântă pentru mine și eu sunt sfânt pentru ea. Eu vreau să fiu sfânt pentru Domnul. El mi-a spus să fiu sfânt; nu să mă fac eu sfânt, ci El mă face sfânt iar eu trebuie să rămân în sfințenie, adică separat pentru El.

 „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră, în felul vostru de vorbire și de viață. Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.”

De ce trebuie să fiu sfânt? Pentru că El este sfânt, pentru că eu sunt o reflectare a Lui, eu sunt aici ca să-L reflect pe El pe Pământ. El este sfânt, așa că m-a chemat să fiu sfânt. Ce este El? El este pus deoparte pentru oricine este murdar, pentru oricine este rău, pentru orice este de la diavolul, pentru orice este contrar Cuvântului. El este „pus deoparte”, și pentru că eu sunt reflectarea Lui pe Pământ, El spune: „Pentru că Eu sunt sfânt, fii sfânt. Stai și tu separat pentru că ești reflectarea Mea.” Și noi rămânem separați pentru El.

„Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.”

Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;

căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint și cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri,

ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.

El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi.”

De ce suntem sfinți? De ce suntem puși deoparte? Pentru că nu am fost răscumpărați cu lucruri pieritoare, cu aur și cu argint, ci cu Sângele scump al lui Isus Hristos. El ne-a făcut sfinți iar eu vreau să rămân separat pentru El; vreau să rămân într-o relație de dragoste cu El.

Evrei 12.14, spune:

„Urmăriți pacea cu toți oamenii, și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”

Acest cuvânt „sfințenie” înseamnă „consacrat”. Înseamnă: „consacrare, purificare, sfințirea inimii și a vieții.” Dumnezeu trebuie să ne facă curați, puri. Noi nu putem să ne facem puri, dar Sângele lui Isus Hristos ne face puri. Noi nu putem să ne facem singuri curați, dar odată ce El ne-a făcut curați, noi putem rămâne în curăția Lui, în puritatea Lui.

Cuvântul „hagiasmos” este un cuvânt din Concordanță, și dacă îl scot, acest cuvânt „hagiazo” înseamnă „a fi sfânt, a recunoaște, a fi venerabil sau sfințit”. Aceasta a făcut Dumnezeu când ne-a ales și ne-a umplut cu Duhul Său. El ne-a sfințit, ne-a făcut sfinți.

Apoi, acest cuvânt mai înseamnă și: „a ne separa de lucrurile profane, lumești, și a ne dedica lui Dumnezeu, să ne consacrăm.” Aceasta ne cere Dumnezeu să facem când ne spune, „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” El ne cere să ne separăm de orice altceva și să ne dedicăm lui Dumnezeu.

Așadar, sfințenia este ceva. Dumnezeu ne face sfinți. Noi nu ne putem sfinți singuri, dar ni se poruncește prin Cuvânt să fim sfinți și să umblăm în sfințenie. Sfințenia este o învățătură a bisericii; sfințenia este Adevărul; sfințenia nu este legalism, ci este separare și consacrare numai pentru Dumnezeu. Acest trup, viața mea, mintea mea, ochii mei, gura mea, mâinile mele, toate sunt separate, puse deoparte numai pentru Dumnezeu. Acestea sunt sfinte numai în folosul Său, ele nu sunt pentru lume, nu sunt pentru lucrurile lumii, nu sunt pentru lucrurile vrăjmașului, ci eu sunt consacrat lui Dumnezeu și trebuie să fiu sfânt pentru El. De ce? Pentru că sunt Soția Lui și El mă iubește.

Când fratele Branham a vorbit despre soția lui, el a vorbit despre mine. El a spus: „Eu am acceptat-o, am ales-o și suntem legați prin dragoste până când moartea își va face partea ei.” Deci, ea nu-l slujea pe fratele Branham, nu slujea casa pentru că trebuia și ca să rămână căsătorită, pentru că era căsătorită oricum, dar ea voia s-o facă din dragoste, din apreciere și respect pentru soțul ei, iar el voia să fie un soț bun pentru ea pentru că o iubea. Ei își slujeau unul altuia.

Eu vreau să fiu o Soție bună pentru Isus Hristos în semn de apreciere pentru tot ce a făcut pentru mine. Eu nu vreau să-mi servesc mie însumi, ci vreau să-L slujesc pe El.

1Ioan 3.1-3, spune:

„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu…”

Mă opresc chiar aici, pentru că doar această afirmație ar trebui să producă ceva în noi. Ce fel de dragoste ne-a arătat Tatăl? „Să ne numim copii ai lui Dumnezeu.” Ce ar trebui să ne facă aceasta? Ce ar trebui să producă în noi descoperirea acestui lucru?

„…ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Din această cauză lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.

Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este.

Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăță pe sine însuși, după cum este El curat.”

Noi suntem chemați să umblăm în sfințenie; suntem chemați să fim sfinți; suntem chemați să-L iubim și să păzim poruncile Lui; suntem chemați să ne curățim. Noi nu putem să ne curățim așa cum ne-a curățit Isus, dar putem rămâne separați de lucrurile lumii. De ce? Pentru că trebuie? Nu! Noi am stabilit deja aceasta: pentru că vreau. Nu pentru că încerc să obțin favoare, pentru că eu am găsit deja favoare și sunt un beneficiar al harului Său. Nu ca să fiu mântuit, pentru că eu sunt deja mântuit; am fost mântuit înainte de întemeierea lumii. Dar, oh, ce recunoștință ar trebui să fie în inima mea! Câtă apreciere pentru dragostea Lui, câtă apreciere pentru mila Sa! Ce dragoste ar trebui să avem împreună, eu și El!

2Corinteni 7.1:

„Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Dumnezeu.”

„A duce până la capăt” înseamnă „a desăvârși”. Aceasta ne spune Pavel să facem. Există o parte pe care noi nu o putem face și trebuie s-o facă Dumnezeu pentru noi, dar El ne-a dat o poruncă: să umblăm în sfințenie. Pentru noi este o poruncă să ne curățim, este o poruncă să umblăm sfinți, este o poruncă să ne curățim de orice întinăciune a trupului și a sufletului și să ne ducem sfințirea până la capăt în frică de Dumnezeu. De ce? Pentru că încă avem liberul arbitru moral, pentru că încă avem dreptul să alegem.

Când fratele Branham s-a dus în lucrare, Meda avea liberul arbitru. Ea putea alege ce să facă cu ziua ei. El a spus că ea ar putea alerga prin toate magazinele de zece cenți. „Ei bine, am ceva de felul acesta: „Dolar tree”, „Familly dolar”, „Dolar General”, găsesc toate ofertele.” Magazine „Second-hand” și bla, bla, bla. Sau ar putea rămâne acolo, la postul ei, să-și slujească copiii, să-și slujească soțul, să facă un cămin pentru el; să-i pregătească o masă bună și să-i asigure un cămin confortabil pentru când se întorcea acasă. Dar, nu pentru că ar divorța de ea, ci pentru că ea îl iubea, îl aprecia și se sfințea pentru el. Ea se făcea sfântă pentru el.

Oh, așa vreau eu să-L slujesc pe Domnul! Eu pot să alerg de colo-colo, pot face unele lucruri, pot să scap de unele lucruri, pentru că: „El mă iubește și nu mă va alunga.”

Prin credință, cred că eu sunt unul dintre ai Lui și nu mă va arunca la gunoi, prieteni, dar porunca Lui este dragostea Lui pentru mine și nu este grea, și nu este robie.

Ascultați, când El ne-a vorbit printr-un profet al acestei epoci, despre vizionarea la televizor a filmelor de la Hollywood, despre moda lumii, despre fumat, băut și toate aceste lucruri… Ascultați, fratele Branham nu a venit să ne spună: „Știți ce? Dacă vă uitați la un film, veți ajunge în iad.” Nu, ci el ne-a spus că acestea sunt capcanele Laodicei, că toate acestea sunt robie. Dragostea lui Dumnezeu îți va spune: „Oprește-te! Nu te uita la acele televizoare.” Și fratele Branham a spus: „Stați departe de Hollywood-ul acela și nu mergeți la aceasta, nu faceți aceea, nu luați parte la aceasta.” Ce este aceasta? Aceasta este dragostea lui Dumnezeu exprimată față de tine și față de mine. Dacă ni se pare o robie, trebuie să ne verificăm pe noi înșine și să aflăm Cine este Dumnezeu, cine este acest mesager, Cine este Glasul, Cine ne vorbește în această zi și ce încearcă să ne spună.

„Vinde tot ce ai, dă la săraci, ia-ți crucea și urmează-Mă!” Aceasta nu ar fi trebuit să-l întristeze pe omul acela, ci ar fi trebuit să fie cel mai fericit pentru lucrul ce l-a auzit. „Adică, există ceva ce pot face? Vrei să spui că am voie? Vrei să spui că pot să Te urmez? Vrei să spui că mă vrei? Tot ce trebuie să fac este să renunț la lucrurile temporare și naturale, la ceea ce-mi leagă sufletul? Dacă pot scăpa de acestea, mă inviți să Te urmez într-o altă relație?” Slavă Domnului! O alegere ușoară, prieteni! Aruncă banii cât poți de repede, dă-i la săraci cât poți de repede, ia-ți crucea și urmează-L!

Dumnezeu nu l-a trimis pe profet ca să predice mesaje dure prin care să strige împotriva păcatului, împotriva modei lumii și a felului în care ne îmbrăcăm…Ascultați, acele lucruri sunt robie; moda aduce duhuri, duhuri reale, duhuri homosexuale, duhuri desfrânate, iar dacă navigați pe internet căutând peste tot ultima modă, ultimele noutăți, voi vă deschideți duhurilor; vă jucați cu divertismentul și descoperiți ultimele noutăți, dar profetul ne-a spus să stăm departe de aceste lucruri. De ce? A fost aceasta robie? Absolut. Nu este libertate, prieteni! De aceea uitați de Hollywood, uitați de lucrurile lumii, uitați de tot ce spun ceilalți și separați-vă. Sfințiți-vă pentru Domnul. Primiți acest Cuvânt și lăsați-L să vă călăuzească, pentru că este ca o căsătorie.

Fratele Branham mergea la Shreveport, iar soția lui rămânea acasă, dar el nu-și făcea griji pentru ce va face ea, pentru că o iubea, iar ea îl iubea pe el. Ea nu-și făcea griji că va fi pusă deoparte când el se va întoarce, dacă nu a făcut o treabă bună, dacă nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, dacă nu a aranjat casa cum trebuie, nu a pus hainele cum trebuie, nu s-a asigurat că cei mici au făcut tot ce trebuiau să facă și ea nu și-a pus lista cu sarcini de îndeplinit corect, așa că era nervoasă când se întorcea fratele Branham acasă, era supărată și îngrijorată, gândindu-se: „Nu știu dacă voi fi acceptată.” Ea fusese deja acceptată și a făcut toate acestea pentru că îl iubea. Acesta este felul de relație cu Domnul pe care mi-o doresc.

Știți, în casă putem avea o relație bazată pe tot felul de alte lucruri, dar o relație trebuie să fie doar între un bărbat și o femeie. Aceasta ar trebui să fie relația principală și orice altceva ar trebui să fie secundar.

Ați auzit vreodată de sindromul de „goliciune” de „vid”? Când cuplurile divorțează sau după ce își pierd casa sau când copiii cresc și se mută, aceasta se numește sindromul „cuibul gol”. Ei descoperă aceasta când copii se căsătoresc și pleacă, și rămân acolo doar unul cu celălalt. Atunci ei descoperă că nu mai există nici o legătură între ei doi. Temeiul iubirii lor era o legătură cu copiii; amândoi îi iubeau pe copii și aceasta i-a ținut legați. Dar când copiii pleacă, nu mai au nici o relație, nu mai au nici o dragoste unul pentru celălalt, chiar dacă părea să fie o casă bună, o familie bună, o relație bună, o căsătorie bună. Uneori, oamenii sunt șocați de acest lucru, iar sindromul „cuibul gol” îi lovește și pe cei la care nu te așteptai. Părea să fie o familie bună, părea că totul mergea bine, părea că au totul sub control, dar baza relației lor nu a fost ei doi, ci baza relației lor a fost dragostea pentru copii, dorința de a-i crește.

Ascultați, aceasta ni se poate întâmpla și nouă, la creștini. Putem ajunge în punctul în care baza relației noastre cu Dumnezeu este prin altcineva; prin soț sau soție, prin biserică, prin predicator sau prin altcineva. Apoi, ne dăm seama că atunci când acel predicator mă dezamăgește, când biserica aceea dă greș, când soțul sau soția pleacă sau când ceva merge rău, dintr-o dată intru într-o criză de credință în Dumnezeu și nu mai am nici o relație cu Dumnezeu, pentru că relația mea cu Dumnezeu era prin biserică, legătura mea cu Dumnezeu a fost prin predicator, printr-un membru al familiei, prin mama sau prin tata, prin soțul sau soția mea, dar eu nu am avut o relație personală cu Dumnezeu. De multe ori, Dumnezeu va lăsa să se distrugă și altceva; El va lăsa pe cineva să te dezamăgească; va lăsa biserica să eșueze; va lăsa slujba ta să eșueze; îl va lăsa pe soțul tău sau soția ta să eșueze, așa că va trebui să te întorci în contact cu relația care contează.

Așadar, tu nu ești legat de Dumnezeu și nu-L iubești pe Dumnezeu pentru că iubești poporul Lui, pentru că îți iubești slujba, pentru că iubești predicarea, ci pentru că Îl iubești pe Dumnezeu. Mai întâi ești tu și El. Ești tu și El întotdeauna. Tu și El sunteți ultimii. Înaintea oricui, sunteți tu și El. După ce pleacă toți, sunteți tu și El. Așa ar trebui să fie cu noi și cu soțiile noastre, cu soții noștri.

Prieteni, nu ar trebui să punem copiii pe primul loc. În primul rând, trebuie să fie soțul și soția. Ați început împreună și veți termina împreună. Copiii vor veni și vor pleca, dar voi trebuie să rămâneți îndrăgostiți unul de altul.

Același lucru este cu Isus Hristos. Am început să-L iubesc pentru că mi-a întins mâna, m-a scos dintr-o grămadă de gunoi și m-a adus la Sine. Indiferent cu câți oameni intru în contact, cu câți membri ai bisericii, cu câți prieteni, slujitori și tot felul de lucruri, nu voi baza relația mea cu El folosindu-mă de nimeni altcineva, ci Cel cu care am început, este Cel cu care voi merge până la capăt și cu care voi încheia, pentru că atunci când voi zăcea acolo dându-mi ultima suflare, nu va fi biserica, nu va fi nimeni altcineva, ci voi fi doar eu și Dumnezeu. Și când voi trece dincolo, nu voi ține de mână pe nimeni altcineva, ci vom fi doar eu și El. Aceasta este relația pe care mi-o doresc mai mult decât orice altceva. Eu Îl iubesc pentru că El m-a iubit întâi, și poruncile Lui nu sunt grele pentru mine.

Dacă Dumnezeu a spus printr-un profet: „Stați departe de aceasta”, inima îmi spune că vreau să stau departe de aceasta. Și dacă în această fire veche de scaiete lipicios există ceva care este atras de Hollywood, de filme, voi spune: „Doamne, profetul Tău ne-a învățat să stăm departe de acestea, iar eu cred că a fost Glasul Tău în această zi și nu le vreau, de aceea  vino și scoate Tu această dorință din mine, pentru că nu vreau nimic altceva decât pe Tine. Vreau să Te iubesc și să-Ți arăt că Te iubesc. Eu nu vreau să Te laud doar de pe buze duminica și miercurea, să cânt cântecul apoi să umblu ce colo-colo în timpul săptămânii, călcând poruncile Tale, călcând în picioare tot ce dorești de la mine. Vreau să Te iubesc în viața mea privată; vreau să Te iubesc atunci când nu mă vede nimeni; vreau să Te iubesc în gândurile din viața mea; vreau să Te iubesc în fiecare zi, oriunde și în orice împrejurare.”

Dacă Îl iubești numai la biserică și numai când ești împreună cu cei credincioși iar când ieși din părtășia cu credincioșii, îți schimbi comportarea, îți schimbi felul cum te îmbraci, schimbi lucrurile la care te uiți, schimbi lucrurile pe care le faci, atunci relația ta cu Dumnezeu se bazează pe altcineva. Dar când ești complet singur, când nu te vede nimeni, tu faci ceea ce îți cere El să faci în această epocă; când ești numai tu cu El, atunci tu vrei să fii sfințit, purificat prin Cuvântul care ne-a fost dat în această zi.

Acest Cuvânt este Mirele nostru, prieteni! Nu au fost gândurile unui om sau ideile unui om, ci este Mirele nostru care ne vorbește. Tot ce vreau să fac, este să-L iubesc. Vreau să fiu smerit ca să fiu înălțat; vreau să mă sacrific pentru El. Dacă El a spus: „Paște mieii Mei!” vreau să-I hrănesc mieii. Dacă ar fi spus: „Vinde-ți bunurile și dă la săraci”, vreau să vând tot ce am. Din toată inima vreau să-L pun pe El pe primul loc.

De atâtea ori îmi dau seama că am eșuat și încă mai găsesc zile în care las o dorință să se strecoare și să biruiască ceea ce știu că este corect, și constat că m-am slujit pe mine însumi și nu L-am slujit pe El. Urăsc aceasta de fiecare dată când o fac.

Ascultați, în relația cu soția mea fac același lucru. Sunt momente când vreau s-o pun pe ea pe primul loc în toate, dar îmi dau seama că m-am pus pe mine pe primul loc. Și când se întâmplă, urăsc aceasta. Așa ar trebui să fie, să ne urâm pe noi înșine pentru aceasta. Urăsc că am făcut aceasta, dar vreau să-L pun pe El pe primul loc. Nu că am atins perfecțiunea, dar, oh, ne străduim.

Sfințenia aceasta va fi desăvârșită sau completă în mine atunci când voi fi pus cu totul deoparte pentru El. Nu sună aceasta ca a doua parte a triplului Său scop? Întâietate într-un popor. Când pot fi cu totul dedicat Domnului meu, aceasta este dragostea mea pentru El.

Știți ce este cel mai frumos și mai puternic? Este că nu trebuie s-o fac eu. Eu nu trebuie să fac aceasta ca să fiu mântuit; nu trebuie să fac aceasta ca să mă nasc din nou; nu trebuie să fac aceasta ca să fiu în Cartea Vieții Mielului, ci Ceva din mine răspunde la dragostea Lui. Trebuie s-o fac dar nu ca să obțin ceva, ci pentru că Ceva din mine răspunde la dragostea Lui; Ceva din mine se îndreaptă spre dragostea Lui și spune: „Porunca nu este grea. Sfințenia nu este ceva care mă sperie, pentru că sfințenia este minunată. Eu sunt unul pus deoparte pentru El și vreau să fac aceasta.”

Ascultați, simt că am dat greș de o mie de ori, dar știți ceva? Am mai dat greș acasă, înainte. Este vreunul dintre voi care nu și-a respectat soțul sau soția? Puteți ridica mâna? Este în ordine. Eu le-am ridicat pe amândouă, pentru că am făcut-o probabil de două ori astăzi. Dar nu renunți, nu arunci prosopul și nu spui: „Ei bine, pur și simplu nu merge.” Nu, ci te trezești a doua zi dimineață și începi să-ți slujești soțul din nou sau soția. Dacă trebuie să te pocăiești, te pocăiești; dacă trebuie să îndrepți lucrurile, îndrepți lucrurile, te întorci înapoi. Ce te determină să continui să te întorci să te pocăiești, să te întorci să slujești, să renunți la propriile tale idei și să faci ce preferă celălalt? Ce este aceasta? Aceasta este dragoste. Nu că trebuie, nu că vor pleca, ei nu vor pleca, nu vei pierde totul, nu, dar continui să vreau să păstrez ultima bucată din plăcintă pentru soția mea; continui să mă asigur că aflu ce vrea să facă, nu ce vreau eu să fac; ce este mai bine pentru ea, nu pentru mine. Ce este aceasta? Trebuie? Ea vrea să se asigure că el ajunge primul și că el primește ce este mai bun. Ce este aceasta? Aceasta este dragoste, prieteni! Nu pentru că trebuie, ci pentru că vrem.

Când Domnul mi-a cerut să-L slujesc, să-I hrănesc oile, să trăiesc pentru El, să-mi predau viața Lui, să stau departe de lume și să mă separ pentru El, oh, Doamne, tot ce este în mine vrea să facă aceasta. Și când eșuez, sunt nefericit, mă pocăiesc și îndrept lucrurile, dar El nu m-a aruncat și eu nu-L pun deoparte și nu fug; eu nu plec nicăieri pentru că am început cu El, rămân cu El și voi încheia cu El. Mă voi ridica și voi spune: „Doamne, ajută-mă încă odată! Te iubesc, Doamne, din toată inima mea! Îmi pare rău că m-am pus pe primul loc; îmi pare rău că am respins porunca Ta; îmi pare rău că am ignorat ceea ce ai spus, dar, oh, Doamne, Te iubesc! Dă-mi o șansă, căci vreau să-Ți dovedesc dragostea mea. Vreau să mă țin de Cuvânt, vreau să Te ascult.”

Dumnezeu este bun, prieteni! Dumnezeu este bun, și sunt atât de recunoscător că sunt încă în viață; sunt atât de recunoscător că sunt încă aici, pentru că am dat-o în bară în atâtea feluri și am făcut atâtea lucruri greșite, dar încă vreau să fac ceva pentru El. Și dacă El îmi dă încă o zi, este încă o șansă să arăt că Îl iubesc. Când mă trezesc și vorbesc cu El înainte de a vorbi cu oricine altcineva, Îi arăt că Îl iubesc. Când sunt sincer în relațiile mele de-a lungul zilei, când fac ce mi-a cerut El să fac, când îmi întorc privirea de la lucrurile pe care n-ar trebui să le văd, când mă predau Lui complet, Îi arăt că Îl iubesc. Oh, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt încă în viață, și în fiecare zi, cât mai sunt încă în viață, vreau să-I arăt că Îl iubesc mai mult decât orice altceva. Să ne rugăm.

Doamne, Isuse, sunt atât de recunoscător că ne-ai chemat în acest ceas! Doamne, Tu nu ne-ai lăsat în întuneric în ce privește dorința Ta și nu este o taină pentru noi ce vrei de la Mireasa Ta în acest timp de sfârșit, pentru că Tu ai trimis un Glas în acest timp și ne-ai arătat-o. Ne-ai spus ce Îți place și ne-ai spus ce nu Îți place; ne-ai arătat care este alegerea Ta; ne-ai spus de ce să ne ferim; ne-ai spus lucrurile la care să privim și lucrurile la care să nu privim; ne-ai arătat Cuvântul Tău, ni Te-ai descoperit și ne-ai descoperit care este marele Tău Plan tainic și ne-ai arătat partea noastră în El. Dumnezeule, Te iubim atât de mult!

Oh, Doamne, uneori mă simt ca Petru, care a spus: „Doamne, Tu știi că Te iubesc!” Oh, Doamne, Tu i-ai dat o șansă s-o arate, s-o demonstreze, să se jertfească și să-Ți hrănească oile.

Doamne, Tu ne-ai dat Cuvântul Tău în această generație așa cum nu L-a avut nici o generație vreodată. L-ai pus în urechile noastre, în mâinile noastre și în inima noastră și noi știm ce vrei să se facă, Mireasa știe ce vrei să se facă cu Cuvântul. Tu vrei ca El să fie respectat, ascultat și urmat. Doamne, noi stăm ca Petru, pentru că Te-am dezamăgit, am dat-o în bară și suntem întristați, pentru că ne întrebi: „Mă iubești?” Oh, dar cel mai bun lucru pe care L-ai făcut vreodată pentru el, a fost să-i dai porunca: „Dacă Mă iubești, paște oile Mele!” Doamne, noi Te iubim, dar recunoaștem că am dat-o în bară de atâtea ori, totuși ne aflăm într-un loc atât de minunat pentru că ne-ai dat Cuvântul Tău în această generație și ne-ai cerut să-L trăim. Oh, Doamne, eu pot merge mâine și-L pot trăi dacă îmi vei da puterea Ta, ungerea Ta și tăria Ta, Dumnezeule, și voi manifesta orice alegere. Eu pot să aleg Cuvântul Tău în loc să mă aleg pe mine, și voi dovedi cât de mult Te iubesc, pentru că am șansa, în această lume rea, în acest Eden al Satanei, în acest întuneric, mi-ai permis să strălucesc Lumina Cuvântului Tău, luând Cuvântul Tău în mine.

Doamne, ce privilegiu avem! Te iubim și vrem să umblăm în Cuvântul Tău. Ajută-ne, Doamne, să umblăm așa cum nu am făcut-o niciodată, cum n-am umblat niciodată până acum. Ajută-ne să lăsăm toate lucrurile lumii și să Te iubim din toată inima noastră.

Doamne, Te rog să-Ți binecuvântezi poporul, în timp ce plecăm de aici. Ajută-ne să plecăm cu o viziune clară și cu dragoste în inimile noastre, cu șansa de a ne pune dragostea în acțiune, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos.

                               -Amin-