CEA MAI MARE ISPITĂ-Partea întâi

26 octombrie 2025

Să deschidem Bibliile la Iacov 1.13-15:

„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni.

Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit.”

Să mergem și la Geneza 3.4:

„Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veți muri.”

El a întrebat-o despre pomul din care Dumnezeu le spusese să nu mănânce. El a pus întrebarea iar ea a răspuns, apoi șarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veți muri.” El a început să contrazică Cuvântul. Femeia i-a zis:

„Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el, și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.” Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veți muri;

dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el.

Atunci li s-au deschis ochii la amândoi, au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele.”

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce privim la Cuvântul Său, și să ne dea ochi să vedem și urechi să auzim.

Vreau să vorbesc despre CEA MAI MARE ISPITĂ. Mulți dintre voi știu că am predicat despre aceasta în Edmonton. Este pentru prima dată când am predicat despre aceasta, dar astăzi probabil va fi puțin diferit, pentru că așa este întotdeauna. Dumnezeu explică mereu Cuvântul, iar noi învățăm mereu mai mult și vedem mai mult.

Dumnezeu m-a cercetat cu o săptămână sau două înainte de a merge la Edmonton, și a avut un impact foarte mare asupra mea personal, pentru că prin aceasta, El mi-a oferit o perspectivă foarte profundă asupra mea și mi-a deschis ochii spre nevoia tot mai mare pe care o am, așa că am simțit în inima mea nevoia de a împărtăși aceasta cu întreaga adunare.

Când vorbim despre cea mai mare ispită, am descoperit că pentru mine, cea mai mare ispită nu ar fi neapărat ceea ce credeam că ar fi. Când privim la Iacov, acolo ni se spune:

„Nimeni, când este ispitit să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni.

Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit.”

Deci, ce provoacă ispita? Vă dați seama că sunt multe lucruri care vin în viață, există multe ocazii să greșești, pentru că suntem înconjurați de oportunități de a greși, sunt peste tot. Oriunde mergem există păcat, există lucruri contrare voii lui Dumnezeu și naturii dorite de Dumnezeu. Noi putem cădea în orice fel de capcană și în orice clipă. Dar ce anume ne face să cădem? Ei bine, Iacov ne oferă o perspectivă iar această perspectivă este că fiecare om este ispitit atunci când este atras și momit de propria lui poftă. Așadar, el ne descoperă ceea ce mă face pe mine să cad, pentru că în mine este ceva care are o dorință pentru ceva ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt unele lucruri care nu mă deranjează deloc; sunt unele lucruri de care nu voi fi tentat niciodată, pentru că nu am în mine nimic care să fie atras de acestea. Dar când cad, este pentru că era ceva în mine; în mine era o poftă și am fost ispitit de acea poftă din mine, apoi am fost atras.

Așadar, nu putem da vina pe nimeni de eșecul nostru. Nimeni altcineva nu este de vină, nu putem pune această vină pe seama nimănui. Voi spuneți: „Ei bine, mulțimea cu care eram…” Ascultați, mulțimea cu care erați vă oferea o oportunitate ca să se manifeste ceva după care tânjeați. Iar pofta nu este numai sexuală, pofta este orice dorință puternică; orice dorință pe care o ai, este o dorință puternică. Adică, poți pofti ceva mâncare; poți pofti după unele bunuri materiale ale lumii; poți pofti după o mașină; poți pofti după multe lucruri. Așadar, să nu vă gândii numai la lucruri sexuale, ci orice îți dorești cu o poftă sau dorință puternică. Voi spuneți: „Ei bine, părinții mei, colegul meu de muncă…” Dar nu puteți da vina pe nimeni altcineva. Iacov spune: „Să nu puneți aceasta pe seama lui Dumnezeu, pentru că este ceva din interiorul vostru care este atras, care este ispitit și este o poftă.

Deci, Iacov spune: „ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit.

Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

De aceea este atât de importantă nașterea din nou, pentru că prima noastră naștere a fost greșită de aceea am venit cu o fire păcătoasă căreia i-au plăcut toate aceste lucruri. Astfel, noi trebuie să ne naștem din nou ca să primim o natură nouă, Viața lui Hristos în interiorul nostru, Duhul Sfânt locuind în noi pentru a ne schimba dorințele, pentru că atunci când ți se schimbă dorințele, nu mai ești ispitit de lucrurile cu care ai fost ispitit. De ce înainte nu ai putut să mergi niciodată pe o anumită stradă? Pentru că ai fost ispitit, fie că era vorba de alcool, de droguri, de lucruri sexuale sau perversiune. Deci, existau locuri în care nu puteai merge, pentru că ori de câte ori te apropiai de ele, exista ca o atracție magnetică asupra ta, trăgându-te spre ele. Dar când Dumnezeu te-a convertit, El te-a schimbat, te-a spălat, te-a eliberat de acele duhuri și te-a umplut cu Duhul Său, așa că acele lucruri nu mai au o atracție magnetică asupra ta cum o aveau odată, pentru că aceasta este Puterea lui Dumnezeu de eliberare.

Așadar, Dumnezeu trebuie să ne schimbe în esența a ceea ce suntem, pentru că trebuie să devenim o făptură nouă în Hristos Isus. Dar aceasta nu înseamnă că nu mai suntem ispitiți, pentru că noi suntem ispitiți în permanență, dar pentru mine ispita începe să se schimbe.

Aș vrea să începem să analizăm ce devine cel mai înșelător fel de ispită.

Când privim la Cuvântul din Geneza, știm că Eva a fost ispitită. Ea avea Cuvântul Domnului, iar Cuvântul Domnului care i-a fost dat, spunea: „Nu mânca, nu lua, nu te împărtăși cu acel pom. De orice altceva ești liberă să te bucuri, dar acesta este un lucru interzis.” Se pare că ea nu a acordat niciodată prea multă atenție acelui pom. Aceasta este doar citind prin Scripturi. Apoi, șarpele, care era uns de diavol, a început s-o ademenească cu întrebări, zicând: „A spus Dumnezeu să nu mâncați din toți pomii?” Iar ea a răspuns: „Ei bine, El a spus aceasta și aceea.” Apoi, șarpele a spus: „Cu siguranță că nu veți muri. Nu se va întâmpla exact așa, dar Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, ochii voștri se vor deschide și veți deveni ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” Vedeți? El a început să contrazică Cuvântul; a început să-i spună: „Nu este chiar așa, dar adevărul este că Dumnezeu încearcă să te împiedice de la ceva. Există ceva mai mult ce poți avea și este un lucru bun, iar dacă-l ai, va fi mai măreț și vei înțelege mai multe.”

Oh, Doamne! Apoi, în versetul 6, spune:

„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat.” Ea nu mai văzuse aceasta înainte. Citise aceasta în Scriptură dar nu o văzuse înainte. Știa că este acolo, dar i s-a spus să nu mănânce din el, așa că l-a lăsat deoparte, până când i-a venit acest gând ispititor. Apoi, șarpele a început să lucreze la raționamentul ei și s-o facă să privească la pom într-un fel diferit. Astfel, ea a început să afle că: „Dacă vei lua parte din acest pom, înțelegerea ta va crește și vei fi ca Dumnezeu, iar Dumnezeu știe aceasta de aceea te împiedică s-o faci.” Atunci ea s-a uitat la pom și a văzut că era bun de mâncat, plăcut la privit și că pomul era de dorit ca să facă pe cineva înțelept. Când ea a privit la acele trei lucruri, nu exista nimic în Scriptură care să ne spună că cele trei lucruri nu sunt adevărate. S-ar putea să fie absolut adevărat că pomul era bun de mâncat, plăcut de privit și de dorit să facă pe cineva înțelept. Dar Dumnezeu nu i-a spus să nu mănânce din pom din cauza acelor lucruri, ci i-a spus să nu mănânce din el pentru că avea altceva în Minte. El știa unde avea să ducă aceasta.

Diavolul a făcut-o pe Eva să raționeze în legătură cu aceasta, iar când ea a început să raționeze, a început să privească porunca Domnului într-o lumină diferită. Și când a privit lucrurile într-o altă lumină, a început să spună: „Ei bine, arată frumos, arată ca bun de mâncat, și, ei bine, știi, va face pe cineva înțelept. Ce este rău în el?” Astfel, a luat din el și i-a dat și soțului ei, iar el a luat. Biblia spune aceasta în Geneza 3.13:

„Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Șarpele m-a amăgit, și am mâncat din pom.”

Cuvântul „a fi înșelat” înseamnă „a fi amăgit.” Femeia a fost înșelată. Ea a crezut că face ceva bun. Când puterea rațiunii a intrat în acțiune și ea a început să privească la pom și a văzut toate beneficiile lui pozitive, toată frumusețea, toată înțelepciunea și toate lucrurile, a început să se gândească: „Ei bine, oricum este corect. Acesta este lucrul corect de făcut.”  Dar a fost înșelată și a căzut.

În 1Timotei 2.14, scrie:

„Și nu Adam a fost înșelat, ci femeia, fiind înșelată, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.”

Adam a știut ce făcea, el a greșit intenționat ca să-și salveze soția. Dar ea nu a știut că greșea, ci a fost înșelată să facă rău pentru că s-a gândit la pomul la care nu ar fi trebuit să gândească niciodată.

Ascultați ce ne spune profetul lui Dumnezeu în mesajul Cele zece fecioare, din decembrie 1960:

„Aceasta este problema astăzi. Fecioara adormită a stat suficient de mult timp ca să ia o parte din Cuvânt, dar nu tot Cuvântul. Biserica înșelată a stat suficient de mult timp ca să ia o parte din Cuvânt, dar nu tot Cuvântul. Și ei au fost sinceri și cinstiți cu privire la aceasta. Eva a fost înșelată. Biblia spune că ea a fost înșelată. Adam nu a fost înșelat, el a știut exact că făcea rău, dar soția lui făcând lucrurile pe care le-a făcut, l-a convins să ia parte din lucrul interzis. De ce? El era un bărbat, vedeți, și aceasta a fost pentru el…Voi înțelegeți. Vedeți? El a știut că greșea, dar Eva a crezut că face bine.”

În Edenul Satanei, din august 1965, el a spus:

„Acum, Satan, acest amăgitor despre care se vorbește în Matei 24.24, este cu atâta amăgire. Acum noi aflăm că prin programele lui evanghelice de cunoaștere, educație mai bună, etică mai înaltă, civilizație și așa mai departe, i-a fermecat pe oamenii care vor să-L slujească pe Dumnezeu să creadă minciuna lui. Eva nu a vrut să facă aceasta, dar el i-a arătat cum era mai multă înțelepciune în aceasta. Ea nu știa, dar voia să știe.”  

Vreau să subliniez aceasta: „Ea voia să știe. Ea nu înțelegea, dar voia să înțeleagă. Și Dumnezeu i-a spus să nu încerce să înțeleagă.”

Dumnezeu nu i-a dat un Cuvânt ca să înțeleagă, El i-a dat o poruncă s-o țină în siguranță, s-o protejeze de acel pericol care o pândea. Dar, vedeți, ea a fost ispitită când a fost dusă departe de propria ei poftă. Ea nu știa, dar voia să știe, iar șarpele a început să-i spună: „Este mai mult. Ți se vor deschide ochii și vei fi ca un dumnezeu. Vei înțelege.” Astfel, ea a început să se gândească. Nu știa despre ce vorbea el, dar voia să știe. El lucra la o poftă care era în interiorul ei, și ea voia să înțeleagă. Deci, el a trebuit să lucreze la ceva care era în interiorul ei.

În Ioan 2.15-17, ni se spune:

„Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.

Căci tot ce este în lume: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.

Și lumea și pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.”

Cine rămâne în veac? Cel care face voia lui Dumnezeu. Care este voia lui Dumnezeu? Aceasta este voia lui Dumnezeu. (fratele Chad ridică Biblia). El ne-a dat voia Lui atunci când ne-a dat Cuvântul Său. Deci, Aceasta este voia Lui. Iar cel ce face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.

Eva a părăsit voia lui Dumnezeu și și-a luat propria voie, dar ea a fost înșelată în aceasta. Ea s-a gândit că face bine. „Căci tot ce este în lume, este pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții.” Ea a fost ispitită prin trei lucruri: că pomul era bun de mâncat, plăcut la privit și de dorit să facă pe cineva înțelept. Ea a fost pusă la încercare cu lucrurile lumii: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții.

Eu am mai spus, dar o voi spune din nou: aceasta este ceea ce este în lume, aceasta este ceea ce este lumesc. Noi încercăm să nu fim lumești, nu vrem să fim lumești, pentru că suntem creștini, suntem puși deoparte și separați de lume pentru a sluji Domnului. Dar ce este lumea? Noi numim lumea ca fiind băutura, fumatul, petrecerile, adulterul și toate aceste lucruri; desfrâul, crima și violența, toate sunt din lume. Dar, până ajungi acolo, ești deja atât de departe de Evanghelie. Cine a început pe acea cale? Lumea. Și tot ce este în lume, este pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Iar eu vă spun: „Voi puteți fi în lume și lumești și totuși să stați aici, pe locul vostru în fiecare miercuri și duminică. Nu trebuie să părăsiți biserica pentru a fi în lume. Puteți fi în lume dar să fiți și în biserică; puteți fi îmbrăcați corect, să arătați corect, să vă comportați corect, să faceți corect, dar dacă vă confruntați cu pofta cărnii, cu pofta ochilor și cu mândria vieții, dacă vă lăsați pradă acestor lucruri și vă supuneți lor, sunteți lumești.”

Vă întreb ceva: Cum erau Fariseii din zilele când Isus a fost pe Pământ? Erau evlavioși sau erau lumești? Ei nu păreau lumești și nu se comportau ca lumea, dar ei se prefăceau, aveau o evlavie de fațadă. Ei erau respectuoși, erau pioși, mergeau la biserică și făceau tot ce trebuiau să facă. Dar Isus a putut să privească prin toate acestea și le-a spus că inimile lor erau corupte. Ei făceau toate acele lucruri dintr-un motiv greșit.

Când am privit la cea mai mare ispită, am spus, am s-o citesc așa: Cea mai mare ispită pentru un copil al lui Dumnezeu, nu este să facă ceva rău, ci să facă ceva bun din motive greșite, sau să facă ceva corect, dar nu conform Cuvântului. Voi repeta aceasta de câteva ori în tot acest timp, pentru că este foarte important.

Știți, femeia nu voia să greșească, nu căuta să facă rău, ci ea a fost înșelată să creadă că, de fapt, acela era lucrul corect de făcut, că aceasta va aduce împlinirea promisiunii lui Dumnezeu: să se înmulțească și să umple Pământul, și că aceasta era calea de a face acest lucru; că aceasta era înțelepciune, corectitudine și frumusețe și că va fi o binecuvântare. Ea a fost înșelată să facă ceva corect dar fără să fie conform Cuvântului. De ce a făcut ea aceasta? Pentru că în interiorul ei era ceva care voia să știe, care voia să înțeleagă; în ea era o sete de cunoaștere, iar șarpele i-a spus: „Așa o vei primi.” Apoi, ea a văzut acele trei lucruri care aparțin lumii: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții, și a căzut în cursă. Ea nu voia să fie rea, ci a căzut în capcană încercând să facă ce era corect, încercând să aducă la împlinire Cuvântul. Dar ea încerca să împlinească Cuvântul, să aducă la împlinire promisiunea după voia ei, nu după voia lui Dumnezeu, pentru că voia lui Dumnezeu este Cuvântul Său. Iar Cuvântul lui Dumnezeu a spus clar: „Să nu mâncați din el!”

Acum voi citi aceasta din nou: Cea mai mare ispită pentru un copil al lui Dumnezeu, nu este să facă ceva rău, ci să facă ceva bun din motive greșite, sau să facă ceva corect, dar nu conform Cuvântului. Noi vom cerceta Scripturile și vom vedea aceasta pe măsură ce înaintăm.

Când Adam și soția lui au căzut, imediat și-au făcut șorțuri din frunze de smochin ca să le acopere păcatul, ca să le acopere goliciunea; un șorț din frunze de smochin ca să le acopere zona afectată de păcat, pentru că păcatul lor era de natură sexuală. Deci, ei și-au acoperit păcatul, și-au pus frunze de smochin, și aceasta este un simbol al religiei. Aceasta și-au pus fariseii ca să-și acopere inima plină de pofte: o mască a religiei. Aceasta a făcut omul întotdeauna: și-a pus o religie ca să-și ascundă natura păcătoasă, ca să încerce să aibă dreptate prin acoperirea păcatului. Dar tu nu poți acoperi păcatul, deoarece pentru acesta trebuie făcută o ispășire.

Așadar, ei și-au pus frunze de smochin, și fără îndoială, ei au fost oarecum mulțumiți de religia lor; religia lor era oarecum satisfăcătoare pentru că mergeau mai departe cu șorțurile lor din frunze de smochin care le acoperea goliciunea și erau în părtășie. Dar religia lor a funcționat până când au auzit Glasul Domnului umblând în răcoarea serii. Și când L-au auzit, pentru că Glasul Lui este Cuvântul, când I-au auzit Glasul, s-au ascuns, pentru că și-au dat seama că erau goi.

Când Dumnezeu a spus: „Adam, unde ești?” Adam a răspuns: „M-am ascuns pentru că eram gol.” Vorbind firește, el nu era gol pentru că purta șorțul din frunze de smochin, dar în prezența lui Dumnezeu, religia lui nu era nimic, deoarece el era gol, era gol și descoperit înaintea lui Dumnezeu.

Singura manta, singura acoperire pentru păcatul nostru este Sângele lui Isus Hristos, care îl spală. Singurul lucru care ne va acoperi, este să fim îmbrăcați în Cuvânt, acoperiți în dreptatea Lui. Religia nu va face aceasta niciodată. Glasul lui Dumnezeu străpunge religia și expune goliciunea.

Eu vreau ca păcatele mele să fie spălate de Viața lui Isus Hristos și vreau să fiu îmbrăcat în dreptatea Lui, să fiu ocrotit de Cuvântul Lui, umblând în Cuvântul Său, pentru că voia lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna. Lumea trece și toată pofta ei: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Toate acestea dispar. Fie ca El să Se îndure, căci voia Lui rămâne în veac. Slavă Domnului! Nu este Dumnezeu bun? Mă bucur atât de mult că El Și-a dat Cuvântul pentru noi, cei din generația aceasta. El a restaurat Cuvântul. Cuvântul a fost pierdut în Evul întunecat, dar a fost readus printr-o slujbă profetică în timpul sfârșitului ca să ne aducă înapoi la Adevărul acestei Biblii, și astfel Mireasa poate fi îmbrăcată în Cuvântul Său. Nu în religie, nu în frunze de smochin, nu în ideile omenești, ci în puritatea Cuvântului Său. Slavă lui Dumnezeu!

Să mergem împreună la Matei 4.1-11. Aici este ispitirea lui Isus în pustie. Chiar înainte de capitolul 4 are loc botezul Său în Iordan, unde Duhul Sfânt coboară din cer în chip de porumbel și Se odihnește peste El. Apoi, în Matei 4.1, citim:

„Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.

Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit.” (Deci, lui Isus I-a fost foame. I-a fost foarte foame).

„Ispititorul s-a apropiat de El, și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului,

și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta, și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră.”

„De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.”

Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor, și I-a zis:

„Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”

„Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.”

Atunci diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri, și au început să-I slujească.”

În marea ispită din pustie, Isus S-a întâlnit față în față cu diavolul, iar diavolul a început să-I aducă ispită după ispită. Au fost trei ispite, iar cele trei ispite corespund versetelor din Scriptură pe care tocmai le-am citit. Să ne întoarcem din nou la 1Ioan 2.16:

„Căci tot ce este în lume, este: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții…”

Cu acestea S-a luptat Isus în pustie și a biruit. El a fost flămând – pofta cărnii. Și când El a fost flămând, diavolul I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, fă din pietrele acestea pâine.” Și atunci te întrebi: Ce este rău în aceasta? El era Fiul lui Dumnezeu, era flămând și avea toată puterea să facă aceasta. „Și crezi că era ispitit?” El nu era ispitit să facă ceva rău, pentru că nu era nimic rău în a transforma pietrele în pâine, ci era provocat să Se identifice drept Fiul lui Dumnezeu. Dar ce putea fi rău în a-i dovedi lui Satan că era cine spunea el că este? Vedeți? Ispita nu a fost să facă ceva rău, ci ispita a fost să facă ceva din propria Sa voință, nu după voia lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu I-a spus niciodată să transforme acele pietre în pâine. Dar, ca să-Și exercite propria Lui voință, ar fi trebuit să iasă din voia lui Dumnezeu.

Astfel, Isus nu a fost ispitit să facă ceva rău, El a fost ispitit să facă ceva bun, dar s-o facă pentru Sine, să-Și slujească propria carne.

Apoi, diavolul L-a dus pe streașina Templului, și I-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu aruncă-Te jos, căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta, și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră.”

Acum, diavolul I-a citat din Scriptură. Credeți că diavolul nu poate cita Scriptura? Diavolul poate să citeze din Scriptură, pentru că el are citatele în memorie. Ascultați: „…căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta…” (Oh, îmi place aceasta). „…și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră.” El a citat din cartea Psalmilor. Diavolul I-a citat acest pasaj biblic cu exactitate. El nu a răstălmăcit cuvintele, nici a manipulat sensul și I-a oferit o repetare exactă a Scripturii, cuvânt cu cuvânt; el a citat Scriptura corect, dar încerca să-L facă pe Isus să ia mândria vieții pentru a dovedi Cine era, pentru că diavolul I-a spus: „Ascultă, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, este scris despre Fiul lui Dumnezeu că El nu-Și va lovi piciorul de vreo piatră, pentru că îngerii sunt însărcinați să-L păzească. Acum aruncă-Te jos și dovedește această Scriptură.” Ce este rău în a dovedi că Cuvântul este adevărat? Nu I s-a cerut să facă ceva rău, nu I s-a cerut să facă ceva nelegiuit, ci I s-a cerut să dovedească Cuvântul. Înțelegem? Dar aceasta ar fi însemnat să Se identifice singur, să Se dovedească pe Sine, și Dumnezeu nu I-a cerut niciodată să facă aceasta.

Apoi, Satan L-a dus pe un munte foarte înalt. În Biblie, munții sunt întotdeauna un tip al împărățiilor, și diavolul I-a arătat toate împărățiile lumii și slava lor, apoi a spus: „Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.” Ascultați, Isus era Împăratul lumii și El urma să vină în Împărăție pe tronul lui David ca să domnească și să stăpânească peste tot Pământul. Acolo urma să vină El să aducă o domnie dreaptă conform Cuvântului lui Dumnezeu, iar ceea ce-I oferea diavolul era doar o scurtătură spre destinația Sa. Nu să facă rău, ci să facă bine: „Poți merge mai departe și poți deveni Împăratul întregii lumi, al întregului Pământ; poți stabili Împărăția, poți merge pe tronul lui David, poți așeza o domnie dreaptă.” Dar, prin aceasta El ar fi trebuit să ocolească Cuvântul, pentru că Cuvântul spunea că trebuie să existe un Miel al lui Dumnezeu care să plătească prețul pentru păcatele lumii. El ar fi mers fără să plătească prețul Răscumpărării și ar fi ieșit din voia lui Dumnezeu. Ar fi ajuns la destinație dar nu ar fi mers pe calea Cuvântului.

Diavolul I-a oferit mândria vieții, dar Isus a biruit toate cele trei ispite prin care a căzut Eva în grădina Edenului. El le-a biruit în pustie. Dar, de asemenea trebuie menționat cum le-a biruit. Prin Cuvânt.

Profetul lui Dumnezeu, fratele Branham, ne-a spus că El nu Și-a folosit niciuna din puteri, deși le avea pe toate. El nu Și-a folosit niciunul dintre daruri, deși le avea pe toate. El nu Și-a folosit deloc marea înțelepciune; El nu a folosit nimic din toate acestea, ci El a folosit doar: „Așa vorbește Domnul! Așa vorbește Domnul! Este scris! Este scris!” El l-a cercetat pe diavol nu cu înțelepciune, nu cu raționament. Aici a intrat Eva în bucluc, pentru că ea a început să raționeze și să se gândească la ce spunea diavolul. Dar Isus nu a luat niciodată în considerare ceea ce spunea diavolul, ci S-a dus numai la Cuvânt: „Cuvântul spune aceasta. Scriptura spune aceasta. Domnul spune aceasta.” Și diavolul a folosit Cuvântul, dar Isus știa aplicarea corectă a Cuvântului pentru ziua și timpul Său. El știa ceasul în care trăia și Își cunoștea scopul pe Pământ. El știa ce versete din Scriptură se aplicau și ce versete nu se aplicau; știa acele versete biblice prin care diavolul încerca să-L facă să Se dovedească pe Sine, dar El nu era acolo ca să Se dovedească, ci pentru a-L preamări pe Domnul. El era acolo ca să mărturisească despre un Dumnezeu viu și să fie Dumnezeu pe Pământ. Slavă lui Dumnezeu! El era acolo ca să-L manifeste pe Tatăl.

Așadar, El nu era acolo ca să Se dovedească pe Sine. Dumnezeu L-a dovedit și L-a susținut.

Când privim la toate acestea, începem să ne dăm seama că marea ispită nu este să mergem într-un bar și să ne îmbătăm, pentru că pe măsură ce slujim Domnului, Dumnezeu ne-a eliberat de acele lucruri. La un moment dat, acelea au fost ispitele noastre, și dacă aceasta este încă ispita ta, strigă spre Dumnezeu și El te va elibera. Duhul Lui te va spăla, iar nașterea din nou te va face o făptură nouă până când acele dorințe vor dispărea pur și simplu. Și noi, care Îl slujim pe Domnul, care am fost născuți din nou prin Duhul Lui, umblăm în această viață cu dorința de a-L sluji pe Dumnezeu, fiind eliberați de toate aceste lucruri. Dar aceasta nu înseamnă că nu vom mai fi ispitiți.

După ce a fost umplut cu Duhul Sfânt la râu, Isus a fost ispitit de diavol. Noi vom fi ispitiți, dar trebuie să încetăm să ne mai gândim: „Cât timp nu beau, nu fumez, nu iau droguri, nu curvesc, nu mă uit la pornografie, nu păcătuiesc, eu nu greșesc”, pentru că noi suntem în pericol tot timpul, în fiecare zi a vieții noastre, pentru că lumea este peste tot în jurul nostru. „Căci lucrurile care sunt în lume, sunt: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții.” Noi avem încă această natură de scaiete lipicios, care uneori vrea să se dovedească, să se slujească pe sine, să se mărească pe sine. Noi trebuie să ținem acest trup jos, așa cum a spus Pavel: „Eu îmi țin trupul în frâu, îl țin sub control.”

Noi trebuie să ne dăm seama de unde vine ispita și pentru ce este ea. Isus nu a fost ispitit de o femeie; El nu a fost ispitit de droguri, ci a fost ispitit de pofta cărnii, de pofta ochilor și de mândria vieții. Și totul avea o tentă religioasă: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu… Dacă ești…” Totul era foarte religios și în jurul Cuvântului. Dumnezeu să ne ajute!

În mesajul Cele zece fecioare, fratele Branham a spus:

„Eva a fost amăgită. Ea a văzut o parte din Cuvânt. Moab a fost amăgit; fecioara adormită a fost amăgită; biserica este amăgită; denominațiunile sunt amăgite. Vedeți? Stați cu Cuvântul! Aceasta este singura cale. Stați drept cu Acesta! Nu vă mișcați de la nimic din El. Stați drept cu El. Mergeți drept pe ceea ce a spus Dumnezeu să faceți. Indiferent ce spune oricine altcineva, țineți Linia lui Dumnezeu.”

În Epoca Bisericii Laodicea, din cartea „Epocile Bisericii”, fratele Branham a spus:

„O privire rapidă asupra acestor Scripturi care Îl implică pe Domnul Isus biruind, va scoate la suprafață adevărul acestei afirmații. În Matei 4, unde Isus este ispitit de diavolul, El a biruit ispitele personale ale lui Satan, prin Cuvânt și numai prin Cuvânt. În fiecare dintre cele trei încercări majore care corespund exact ispitei din grădina Edenului: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții, Isus a biruit prin Cuvânt.

Eva a căzut la ispita personală a lui Satan pentru că nu a folosit Cuvântul. Adam a căzut în neascultare directă față de Cuvânt, dar Isus a biruit prin Cuvânt. Și chiar acum, lăsați-mă să vă spun că aceasta este singura cale prin care știi dacă ești un biruitor, pentru că acel Cuvânt nu poate da greș.”

Ascultați, este atât de bine! Îmi place atât de mult! Ce ar fi trebuit să facă Eva ca să biruiască în grădina Edenului? Ea ar fi putut să spună: „Dumnezeu a zis: „Să nu luați și să nu mâncați din pomul acela.” Aceasta era tot ce trebuia să facă. Ea nu trebuia să aibă putere; nu trebuia să aibă pricepere; nu trebuia să aibă înțelepciune; nu trebuia să aibă nimic. La tot ce îi vorbea șarpele, ea trebuia doar să repete ce a spus Dumnezeu. Aceasta era tot. Nu să-și adauge propriul ei gând; nu să-și adauge propria ei opinie; nu să vorbească cu răutate. Tot ce trebuia să facă ea, era să spună ce a spus Dumnezeu și ar fi avut biruință asupra acelei încercări. Atunci ar fi rămas doar cu simplitatea pomului care este în mijlocul grădinii: „Să nu mâncați din el.” Simplu. Aceasta este tot ce trebuia să facă.

Când Isus S-a împotrivit diavolului cu Cuvântul, diavolul L-a lăsat. De ce? Pentru că diavolul nu poate lupta cu Cuvântul. Diavolul poate să te păcălească, poate să-ți depășească gândirea, dar nu poate să se lupte cu Cuvântul. Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic; Cuvântul lui Dumnezeu este statornic; Cuvântul este o Stâncă de temelie pe care ne zidim casa, iar furtunile și valurile nu o pot doborî. Orice altceva este o idee, un gând, un raționament, este raționamentul omului și se va prăbuși.

Isus a biruit prin Cuvânt. A avut El putere? Da. A avut daruri? Da. De ce nu a folosit niciunul dintre acele daruri? Pentru că El ne dovedea mie și vouă că avem capacitatea de a-l birui pe diavol în fiecare ispită, în fiecare încercare, în fiecare tactică, și că tot ce trebuie să facem, este să spunem: „Așa vorbește Domnul! Este scris!” Aceasta este apărarea noastră, prieteni. Acesta este Zidul în spatele căruia stăm. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.

Ioan 1.1-4:

„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

În El era viața, și viața era lumina oamenilor.”

Aceasta se referă la Isus Hristos. În versetul 14, ni se spune:

„Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”

Cine este Isus Hristos? El este Cuvântul. El este Cuvântul care S-a făcut trup, iar când rămânem cu Cuvântul, noi rămânem cu Domnul Isus Hristos. El este Cuvântul. Slavă lui Dumnezeu!

Să mergem la Matei 7.21-23:

„Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci, le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.”

Vedeți această afirmație? „…toți care lucrați fărădelege.” De ce i-a scos El afară? Din cauza faptelor lor nelegiuite. Ei au venit la judecata de la Tronul alb, și nimeni nu minte la judecata de la Tronul alb; nimeni nu stă în prezența lui Dumnezeu și inventează lucruri. Credeți aceasta? Nimeni nu încearcă să-L păcălească pe Isus Hristos. Și aici, El a spus: „Mulți Îmi vor zice…n-am prorocit noi în Numele Tău?…” Isus nu a negat niciodată că ei nu ar fi făcut aceasta, și eu cred că ei au făcut-o, pentru că nimeni nu stă în fața lui Isus Hristos, Judecătorul Suprem al cerurilor și al Pământului, și să-L mintă: „…n-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe lucrări în Numele Tău?” Eu cred că au făcut multe lucrări minunate, iar Isus nu a negat nimic din toate acestea, nu i-a judecat pentru aceasta și nici nu i-a scos afară pentru nimic din toate acestea, ci El a spus: „…depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.” Fărădelegea este atunci când știi să faci binele și nu-l faci.

De ce a spus Isus: „…depărtați-vă de la Mine, voi care lucrați fărădelege”? Fărădelegea nu înseamnă profeția în Numele Lui, nici scoaterea demonilor afară și nici lucrările minunate. Nu acestea erau fărădelegea, ci fărădelegea era ceva din Cuvântul lui Dumnezeu ce ei știau că trebuie să facă și nu au făcut. Ei erau nelegiuiți, dar au făcut minuni, au făcut semne și minuni; au făcut multe minuni, au profețit în Numele Lui, și fără îndoială oamenii au fost vindecați, demonii au fost scoși afară. Poate mulți oameni au crezut în Dumnezeu prin faptele lor. Corect? Aceasta a făcut Iuda. Când Domnul i-a însărcinat să meargă doi câte doi, Iuda a mers cu ei, și toți s-au întors și au spus: „Și diavolii ne sunt supuși. Am scos draci și am vindecat bolnavi.” Dar Isus le-a spus: „Este minunat, dar nu vă bucurați pentru că dracii vă sunt supuși, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Dar mai târziu, Iuda I-a întors spatele lui Isus, L-a renegat și L-a trădat. Amin? El a lucrat fărădelegea; el a negat Cuvântul; L-a tăgăduit pe Domnul Isus Hristos, dar el a scos draci, a vindecat bolnavi și a făcut multe lucrări minunate.

Astfel, haideți să înțelegem aceasta. Noi putem face tot felul de lucruri minunate, dar dacă știm că Cuvântul spune să facem ceva și nu facem, aceasta este fărădelege. Eu nu vreau să fiu găsit în fărădelege, ci vreau să fiu găsit în Cuvântul Său. Amin. Slavă Domnului!

Deci, pentru ce a fost judecata? Pentru că știi să faci bine și nu faci; pentru că cunoști Cuvântul și nu-L împlinești.

Să mergem împreună la 1Samuel 15.13-23, pentru că vreau să analizăm acest aspect. Vom analiza viața lui Saul, primul împărat al lui Israel.

„Samuel s-a dus la Saul, și Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am împlinit porunca Domnului!”

Așadar, a fost o poruncă pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Saul prin Samuel, profetul; o poruncă de la profet la împărat. Și porunca aceea a fost: „Du-te și nimicește-i pe amaleciți!” Porunca era să-i nimicească complet pe amaleciți, fiecare bărbat, femeie, copil, băiat, fată, oaie, capră, pui, totul. El a spus: „Să nu cruți nimic.” De ce? Pentru că Scriptura ne spune că atunci când Dumnezeu Și-a salvat copiii din Egipt și au venit pe drum, au fost prinși în ambuscadă și atacați de amaleciți fără nici un motiv. Și Domnul i-a nimicit, dar a făcut o promisiune: „Nu voi uita niciodată ce le-au făcut amaleciții copiilor Mei pe drum.” A fost un atac neprovocat, fără nici un motiv, iar Dumnezeu a promis că îl va șterge de pe hartă. Și acum sosise timpul ca Dumnezeu să-Și țină promisiunea, să-Și împlinească Cuvântul. Aceea a fost o profeție prin Moise, iar acel Cuvânt trebuia să se împlinească. Acum era un alt profet care îi spune lui Saul: „A sosit timpul ca Cuvântul Domnului să se împlinească.”

Saul a primit Cuvântul Domnului de la un profet, care i-a repetat ceea ce a spus un alt profet, Moise. Acesta era Cuvântul Domnului. Iar Cuvântul Domnului spunea să-i nimicească complet pe amaleciți, să nu cruțe nimic.

Ascultați ce a spus Saul: „Fii binecuvântat de Domnul! Am împlinit porunca Domnului.”

Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, și mugetul acesta de boi pe care-l aud?”

Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți…”

Îmi place aceasta: „Le-au adus…Ei le-au adus.”  Saul nu și-a asumat nici o responsabilitate.

„Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârșire.”

Oh, Doamne! Saul stătea acolo și pretindea că a ascultat de Cuvânt, dar Cuvântul a fost specific: „Să nimicească tot.” Ascultați, nouăzeci la sută din ascultare, nu este ascultare. Nici nouăzeci și cinci la sută din ascultare nu este ascultare. Dar iată-l pe Saul spunând: „Am ascultat de porunca Domnului.” Dar ce a făcut prin neascultarea sa? El a încălcat Cuvântul, deoarece a fost o profeție venită prin Moise, că îi va nimici pe amaleciți. Dar Dumnezeu lucrează întotdeauna prin om, și El îl folosea pe acest om pentru a-Și împlini Cuvântul. Era mai mult decât simpla lui alegere, era mai mult decât că el făcea ceva din propria lui gândire, de aceea, de fapt, Saul încălca Cuvântul; de fapt, el făcea ca Cuvântul să nu se împlinească. Aceasta este ceea ce Îl mânie atât de mult pe Dumnezeu: faptul că el încălca Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta nu este o problemă mică. „Ei bine, am salvat doar o mică parte din aceste animale și am lăsat în viață un om, pe împărat.”

Ascultați: „Am nimicit absolut tot, dar am salvat doar aceste lucruri mici.” Dar acele lucruri mici erau contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cuvântul Său iar voi nu puteți încălca Cuvântul.

Deci, Saul a spus: „Ei le-au adus.” Îmi place aceasta: „Ei…” Aceasta este la fel ca în grădina Edenului. Dumnezeu l-a întrebat pe Adam ce s-a întâmplat, iar el a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o…” „Dar, tocmai ai spus că ea este os din oasele tale și carne din carnea ta, că ea este o parte din tine.” „…ea mi-a dat aceasta.” Apoi, Dumnezeu a mers la femeie, și ea a spus: „Șarpele m-a amăgit…” Vedeți, întotdeauna este altcineva de vină. Nimeni nu este dispus să-și asume personal responsabilitatea pentru propriile lui acțiuni.

Astfel, iată-l pe Saul spunând: „Ei…” Dar eu l-aș întreba pe Saul: „Cine era împăratul?” Este ca un tată într-o casă. Casa lui este în dezordine, iar el spune: „Ei bine, ei…” Dar tu ești tatăl, pune-ți casa în ordine. „Ei…Ei…Ei…” Dar este ceea ce tu ai permis. Saul a permis aceasta. Deci, nu există nici o învinuire.

„…poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni ca să-i jertfească Domnului…”

Ei aveau o învelitoare religioasă pentru propria lor poftă. Aceasta a fost o ispită periculoasă. A fost o ispită foarte periculoasă. Aceasta a fost o mare ispită: să facă ceva ce părea corect dar din motive greșite. „Ce este rău în a cruța cele mai bune animale pentru a le aduce jertfă Domnului? Noi doar ne vom închina.” Nu, pentru că Dumnezeu nu ți-a cerut să faci aceasta, ci Dumnezeu ți-a cerut să le nimicești. De fapt, tu îți exerciți propria ta dorință pentru propria ta poftă, pentru propriul tău motiv, îți exerciți voia ta peste voia lui Dumnezeu. Aceasta este răutate. Nu pare să fie rău, pare să fie religios, dar acea religie era doar o învelitoare pentru pofta lor proprie,  pentru pofta cărnii lor. Noi vom vedea aceasta pe măsură ce avansăm.

„Samuel i-a zis lui Saul: „Stai, și-ți voi spune ce mi-a zis Domnul astă noapte.” Și Saul i-a zis: „Vorbește”.

Samuel i-a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia semințiilor lui Israel, și nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?

Domnul te trimisese, zicând: „Du-te, și nimicește cu desăvârșire pe păcătoșii aceia, pe Amaleciți; războiește-te cu ei până îi vei nimici.”

Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii, și ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”

Dumnezeu i-a tăiat frunzele religioase de smochin și i-a arătat goliciunea: „Tu ai vrut cele mai bune oi și cei mai buni boi, nu să Mi le dai Mie. Ai fi putut aduce o jertfă simplă Domnului, dar tu ai vrut să te arunci asupra prăzii.” Prada este răsplata bătăliei; nu pentru Domnul, ci pentru el însuși, iar Domnul a putut să vadă prin discursul lui religios.

Prieteni, știți ceva? Nu contează cât suntem de buni la repetarea cuvintelor, la citarea profetului și a Scripturilor, pentru că Dumnezeu poate vedea prin retorica noastră religioasă, dacă este doar retorică și nu vine din adâncul sufletului. Dumnezeu știe că ai doar o frunză de smochin pentru El.

„Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii, și ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”

Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului…” (Saul încerca să argumenteze din nou: „Am făcut ce a spus Cuvântul”). „…și m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, și am nimicit cu desăvârșire pe Amaleciți; dar poporul a luat din pradă oi și boi…”

Cine era împăratul? „Nu te face un slăbănog. Tu erai la conducere.”

„…dar poporul a luat din pradă oi și boi ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal.”

Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.

Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.”

Slavă Domnului! De ce și-a pierdut Saul poziția? Pentru că a părăsit Cuvântul. L-a respins. Biblia, Dumnezeu a spus: „Tu ai respins Cuvântul.” Saul a crezut că pur și simplu manipulează Cuvântul; el a crezut că poate folosi un anumit raționament: „De ce să las aceste animale minunate să se piardă? De ce să nu luăm câteva ca să le jertfim Domnului?” Fără îndoială, cineva i-a spus ceva de felul acesta: „De ce nu păstrăm cele mai bune oi și cei mai buni boi?” „Oh, este bine.” Pentru că Saul a spus: „Ei…” Dar el le-a dat voie.

Dumnezeu i-a spus: „De ce te-ai aruncat asupra prăzii? De ce a fost inima ta plină de poftă? De ce te-ai lăcomit? De ce ai făcut mișcări politice cu oamenii ca să-i potolești? De ce nu ai rămas în Cuvântul Meu?” Vă spun ce a fost: l-a prins pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Acestea ne-au prins pe fiecare dintre noi, și ne mai prind încă. Este lumea și lucrurile lumii. Aceasta l-a prins, pentru că el avea o învelitoare religioasă.

Saul împlinea Cuvântul lui Dumnezeu și era în slujba lui Dumnezeu ca împărat al poporului lui Dumnezeu chiar în mijlocul taberei lui Dumnezeu, făcând ceea ce i-a cerut Dumnezeu, dar a făcut-o în proporție de nouăzeci și cinci la sută. În el și în popor era ceva care îi împiedica să meargă cu Cuvântul până la capăt, și atunci ei L-au respins pe Domnul iar Domnul i-a respins pe ei.

Eu spun: Doamne, ajută-mă! Nu vreau nouăzeci și cinci la sută, ci vreau sută la sută. Vreau să mă predau pe deplin acestui Cuvânt al lui Dumnezeu. Nu vreau să-L sucesc, să-l manevrez în propriul meu scop. Ajută-mă, Doamne! Expune-mă pe mine însumi, descoperă această fire veche care vrea să apuce, să manevreze ca să arate bine.

Prieteni, aceasta ne face să eșuăm: dorința de a arăta bine în ochii altor oameni. Acea dorință, acea poftă de a avea altceva, ceea ce ne dorim. Dar, dacă este ceva contrar Cuvântului lui Dumnezeu, atunci las acea poftă să moară. O las să moară. „Doamne, lasă-mă să mor pentru mine însumi!” De aceea a spus apostolul Pavel: „Eu mor în fiecare zi.” De ce trebuia să moară zilnic? De ce a trebuit să-și țină trupul sub control, să-l țină supus? De ce a trebuit să facă aceasta? Din cauza firii bătrâne de scaiete lipicios, a poftei cărnii, a poftei ochilor și a mândriei vieții. Pavel se lupta cu Pavel. Dumnezeu să ne ajute să luptăm și noi cu noi înșine, și să păzim Cuvântul Domnului.

Acum aș vrea să-l privesc pe David în contrast cu Saul. De la Saul la David.

În Fapte 13.22, citim:

„apoi l-a înlăturat, și le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toată voia Mea.”

Deci, El a spus: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea.” Acum, când Ștefan a repetat lucrul acesta, înainte de a fi ucis cu pietre, el se afla în Sinedriu și le-a predicat Biblia, adăugând aceste cuvinte: „…care va împlini toată voia Mea.” Ce înseamnă să fii un om după inima lui Dumnezeu? „Unul care va împlini voia Mea.” David a fost un om după inima lui Dumnezeu, dar Saul nu a fost.

Ascultați, Saul a făcut multe lucruri pe care Domnul i-a cerut să le facă; Saul a avut multe biruințe; el a condus oștirea Domnului în multe bătălii și a obținut multe victorii; a făcut multe lucruri, dar nu a ascultat pe deplin de Cuvânt. Și Dumnezeu a spus: „Voi ridica pe cineva după inima Mea.” Ce înseamnă să fii după inima lui Dumnezeu? Să-I împlinești toată voia. Care este voia Lui? Voia Lui este Cuvântul Său.

David nu a fost o ființă umană perfectă. Noi știm cu toții despre păcatul lui cu Bat-Șeba; noi știm despre eșecul și păcatul lui, de încercarea lui de a-l mușamaliza, despre uciderea lui Urie și despre tot ce a făcut în acea situație. Acesta este motivul pentru care, atunci când privesc la această afirmație, îmi dau seama că a fi un om după inima lui Dumnezeu, nu înseamnă că trebuie să fiu o persoană perfectă, deoarece eu nu sunt o persoană perfectă. Aceasta nu înseamnă că nu voi avea niciodată eșecuri în viața mea, pentru că voi avea eșecuri. Eu am eșecuri în mod constant în viața mea.

Așadar, a fi un om după inima lui Dumnezeu nu înseamnă că trebuie să am performanțe perfecte, pentru că David nu a avut întotdeauna performanțe perfecte, totuși el a fost după inima lui Dumnezeu. Dar când David a căzut iar profetul a venit la el cu Cuvântul Domnului și i-a spus povestea cu oaia, apoi i-a spus: „Tu ești omul acela!” în David a fost ceva care a putut spune: „Am păcătuit împotriva Domnului.” El nu a spus: „Ei bine, Bat-Șeba nu ar fi trebuit să fie acolo. Ea trebuia să tragă draperiile și dacă…” Nu a existat nici o scuză, de aceea David era un om după inima lui Dumnezeu.

Când David a trebuit să se întâlnească față în față cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul i-a arătat toate frunzele de smochin, toate ascunzișurile și toate compromisurile, iar când Cuvântul, prin profetul Natan, a venit la el și l-a demascat, David a spus: „Am păcătuit înaintea Domnului. Sunt vinovat. Am făcut aceasta și sunt greșit.” Și imediat profetul i-a spus: „Dumnezeu ți-a iertat păcatul!” Oh, slavă Domnului!

Ascultați, Dumnezeu a găsit un om după inima Lui. Ce este un om după inima lui Dumnezeu? Unul care face voia Lui. Și care este voia Lui? Cuvântul Său. Să fii un om după inima lui Dumnezeu înseamnă să iubești Cuvântul Său mai mult decât îți iubești sentimentele; mai mult decât îți iubești plăcerile; mai mult decât îți iubești statutul, poziția și imaginea. A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi Cuvântul Său. A iubi Cuvântul Său înseamnă a-L iubi pe El.

Aceasta nu înseamnă că Saul nu-L iubea, dar Saul se iubea mai mult pe sine. Aceasta a fost provocarea pe tot parcursul Bibliei. Nu era că oamenii nu-L iubeau pe Dumnezeu, ci problema era că ei se iubeau mai mult pe ei înșiși și erau dispuși să facă Cuvântul Domnului flexibil pentru ei înșiși, în loc să se facă ei flexibili pentru Cuvânt.

Dar, oh, slavă Domnului, că există o Piatră dezlipită din Munte fără ajutorul vreunei mâini, care este descoperirea lui Isus Hristos, și care, în timpul sfârșitului, El va veni și va lovi chipul, acel sistem de putere mondială al neamurilor care s-a mutat în religie. El îl va lovi, îl va preface în pleavă și va fi luat de vânt. Peste oricine va cădea această Piatră, care este Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, va fi spulberat, distrus și măcinat până la pulbere.

Acea Piatră din vârf, este o Piatră de temelie, unghiulară, iar Piatra unghiulară este Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Și toți cei care cădem pe această Piatră, ne dăm viața de bunăvoie, cădem pe Hristos ca să fim zdrobiți. Eu vreau să fiu zdrobit în bucăți, nu distrus de Cuvânt, ci vreau să cad pe Cuvânt și vreau să fiu zdrobit de Cuvânt, astfel încât Cuvântul să mă poată pune la loc. Eu vreau să fiu zdrobit pe Piatra unghiulară și zidit pe acea temelie; vreau să fiu zdrobit de ceea ce sunt în natura mea păcătoasă; zdrobit de ceea ce sunt în umanitatea mea, născut greșit prin doi părinți pământești, prin dorință sexuală; vreau ca aceasta să fie zdrobită. Iar pe acele bucăți zdrobite pe Stânca descoperirii lui Isus Hristos, pe Cuvântul lui Dumnezeu, vreau ca Dumnezeu să reconstruiască acel vas în chipul Său, pe temelia lui Hristos, zidit în chipul lui Hristos. Vreau ca Dumnezeu să-mi încununeze dragostea cu dragostea Lui perfectă; să-mi încununeze viața cu Piatra Sa din vârf, odihnindu-Se în mine.

Eu nu vreau să fac Cuvântul flexibil pentru mine. Aceasta o face fiecare denominațiune. De aceea există patruzeci de mii de denominațiuni; de aceea nu le place această potrivire. „Eu îmi voi găsi propria mea potrivire, una care mi se potrivește.” Nu mai căutați o potrivire care vi se potrivește, ci potriviți-vă voi cu Cuvântul.

Oamenii fac același lucru cu Mesajul. Ei încearcă să găsească predicatorul Mesajului, biserica Mesajului care li se va potrivi. Nu mai încerca să găsești Mesajul care ți se potrivește, ci potrivește-te tu cu Mesajul, cu Cuvântul, iar dacă El rade jos ceva, lasă-l să radă.

Sunt atât de obosit, m-am săturat de aceasta în mine, încercând să găsesc o cale. Eu nu vreau să găsesc o cale, un loc de manevră, de lucru, ci vreau să mor față de mine însumi pentru ca Hristos să poată trăi în mine. Oh, slavă Domnului!

Cum poate să Se manifeste Isus Hristos în această lume, dacă noi încă slujim lumii cu pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții? Nu, nu are parte în lume, iar cine iubește lumea și lucrurile lumii, nu are dragostea lui Dumnezeu. Așadar, trebuie să urăsc aceste lucruri pe care încă le găsesc peste tot în jurul meu, dar eu nu le iubesc. Eu nu spun: „Ei bine, nu mai găsesc niciodată pofta cărnii în mine.” Nu, o găsesc tot timpul. Nu spun: „Nu mai găsesc mândria vieții ascunsă în mine.” Nu, o găsesc tot timpul, dar nu o iubesc, ci o urăsc. De fiecare dată când îmi este expusă, urăsc din nou totul, pentru că am în inimă dragostea lui Dumnezeu. Deci, nu pot iubi lucrurile lumii.

În mesajul Alegerea unei Mirese, din aprilie 1965, fratele Branham a spus:

„Adevărata Mireasă este atât de predată Lui, încât nu-și folosește propria gândire. Gândirea Lui, desigur, este voia Lui, și voia Lui este Cuvântul Lui.”

Este atât de simplu! Când le spun copiilor mei ce vreau să facă, nu trebuie să se întrebe care este voia mea. Dacă spun: „Hei! Te rog să iei lemne și să aprinzi un foc în curtea din spate”, ei nu trebuie să meargă acolo și să spună: „Mă întreb, care este voia tatălui meu?” Eu le-am spus care este voia mea. Și voia mea este cuvântul meu. Și dacă ei nu fac aceasta, nu au împlinit voia mea. Dacă găseau un motiv să nu o facă, își exercitau propria lor voie peste voia mea. Este simplu.

Să continuăm să-l privim pe David. Următoarele pasaje din Scriptură ne arată caracterul din interiorul lui David. Noi am stabilit deja că David nu era un om perfect și nu avea realizări perfecte, dar era un om după inima lui Dumnezeu, care a făcut toată voia Lui.

1Samuel 24.2-3:

„Saul a luat trei mii de oameni aleși din tot Israelul, și s-a dus să caute pe David și pe oamenii lui până pe stâncile țapilor sălbatici.

A ajuns la niște stâne de oi, care erau lângă drum; și acolo era o peșteră în care a intrat să doarmă. David și oamenii lui erau în fundul peșterii.”

De ce era David și oamenii lui în peșteră? Pentru că Saul încerca să-l ucidă pe David. Saul era gelos, era invidios pe David din cauza popularității pe care David o avea în popor, astfel, încerca să-l omoare și îl urmărea din peșteră în peșteră. Saul era socrul lui David, iar David îl slujise pe Saul, dar Saul a început să-l urască și să-l persecute iar David fugea de el. Acum, David s-a ascuns în fundul unei peșteri, iar Saul, care îl urmărea, a intrat în aceeași peșteră. Este o poveste bună.

„Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îți zice: „Dau pe vrăjmașul tău în mâinile tale; fă-i ce-ți va plăcea.” David s-a sculat, și a tăiat încet colțul hainei lui Saul.”

Vreau să vă opriți o clipă aici. Nu mai citiți. Oamenii lui David i-au zis: „Aceasta este ceea ce ți-a promis Domnul: vei deveni împărat; vei avea biruință. Aceasta este împlinirea acelei promisiuni.” Ascultați, ispita are întotdeauna o tentă religioasă; ea trebuie să-i înșele pe copiii lui Dumnezeu. Trebuie să fie ceva religios, să aibă legătură cu Cuvântul.

„David s-a sculat, și a tăiat încet colțul hainei lui Saul.

După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colțul hainei lui Saul.

Și a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o așa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului!”

Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi, și i-a împiedecat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peșteră, și și-a văzut înainte de drum.

După aceea, David s-a sculat și a ieșit din peșteră. El a început să strige atunci după Saul: „Împărate, domnul meu!” Saul s-a uitat înapoi, și David s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat.”

Oh, Doamne! Priviți smerenia lui David. Ascultați, nu dragostea lui David pentru Saul i-a lovit inima, ci era dragostea lui David pentru Domnul, pentru că Dumnezeu l-a ales pe Saul; Dumnezeu a fost Cel care l-a uns pe Saul. Samuel a turnat ungerea pe capul lui Saul la porunca Domnului. Dumnezeu a făcut alegerea iar Samuel l-a uns. Aceasta a vrut să spună David prin cuvintele: „El este unsul Domnului.” Saul a fost uns de un profet în funcția de împărat, iar David a spus: „Cum să îndrăznesc să mă ating de el?” Și tot ce a făcut David, a fost doar să-i taie colțul hainei lui Saul. În realitate, el nu a făcut nimic rău împotriva lui Saul.

Dar ce i-au spus tovarășii lui? „Aceasta a spus Dumnezeu și acesta este momentul. Aceasta este eliberarea ta. Aceasta este promisiunea.” Ei încercau să-l îndreptățească pe David să-l ucidă pe Saul, dar David i-a făcut doar o mică daună, apoi a ieșit afară, și…Ascultați, eu nu știu ce afecțiune avea David pentru Saul. Acesta era socrul său, pentru că David era căsătorit cu fiica lui Saul. Deci, aveau o oarecare relație, dar ceea ce l-a lovit pe David a fost faptul că el Îl iubea pe Domnul. David era un om după inima lui Dumnezeu, care a împlinit toată voia Lui. Și dacă Dumnezeu a vrut ca Saul să fie împărat, cine era David să-l înlăture din poziția lui?

David L-a iubit pe Domnul mai mult decât s-a iubit pe sine însuși. David era un om pe care Saul îl persecuta alungându-l din casa lui, de lângă soția lui, trăind prin peșteri, bârloguri și stânci, fugind pe stâncile caprelor sălbatice, unde trăiau caprele. David fugea tot timpul de Saul și se ascundea, viața lui fiind mizerabilă din cauza lui Saul. Totuși, David nu s-a atins de unsul Domnului, pentru că acela era Cuvântul Domnului pentru ziua aceea.

Să mergem la 1Samuel 26.7-12. Aici avem al doilea exemplu, și vreau să priviți cum David s-a confruntat din nou cu aceeași ispită. Aceasta este a doua oară și dacă priviți, este mai grea decât prima. Între aceste două momente, a fost mai multă urmărire, mai multă amenințare și mai multă suferință.

„David și Abișai s-au dus noaptea la popor. Și iată că Saul era culcat și dormea în cort în mijlocul taberei, și sulița lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.

Abișai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmașul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu sulița mea, și să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.”

Îmi place aceasta! Ascultați, ei au intrat în tabără unde toți dormeau pe jos, în jurul lui Saul. Ei s-au strecurat în cortul lui Saul, care dormea cu sulița înfiptă în pământ lângă el, iar Abner și toți soldații dormeau în jurul lui. Atunci Abișai, i-a șoptit lui David: „Acesta este Domnul; aceasta este șansa ta să fii liber. Privește, Dumnezeu ți-a dat dușmanul în mână. Știu, data trecută te-ai simțit ciudat, așa că lasă-mă să-l lovesc eu…” Ascultați: „…O voi face o dată și repede, fără suferință, și nu trebuie să te simți rău pentru aceasta.”

Prieteni, aceasta se întâmplă în viețile noastre. Dacă treci testul odată, s-ar putea să-l întâlnești din nou.

De data aceasta, testul a fost mai greu, pentru că nu David trebuia să-l ucidă pe Saul, iar Saul nu trebuia să sufere prea mult.

„Dar David a zis lui Abișai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului și să rămână nepedepsit?”

Nu era vorba că Saul era nevinovat și că nu era vrednic de moarte, dar David nu privea la Saul, ci el privea la Dumnezeu. El nu-i răspundea lui Saul, ci privea la Dumnezeu și ducea o viață personală în ascultare de Dumnezeu.

„Și David a zis: „Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie și va pieri.

Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai sulița de la căpătâiul lui, urciorul cu apă și să plecăm.”

David a luat dar sulița și urciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul și au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic, și nimeni nu s-a deșteptat, căci Domnul îi cufundase pe toți într-un somn adânc.”

Acela nu era un somn obișnuit, era un somn de la Dumnezeu. El a trimis un duh și i-a adormit pe toți. A fost un somn adânc și nu s-ar fi trezit niciodată.

Ascultați cu atenție. Domnul i-a făcut inconștienți, așa că David ar fi putut să se împiedice de picioarele lui Abner și să cadă peste Saul, dar Saul nu s-ar fi trezit pentru că Domnul îl testa pe David ca să vadă ce fel de om era. Dar faptul că Dumnezeu i-a făcut pe toți să doarmă, nu l-a făcut pe David să fie de acord cu ceea ce a spus Abișai.

Ascultați, doar pentru că împrejurările par să funcționeze aparent bine, nu înseamnă că este voia lui Dumnezeu. Dacă este contrar Cuvântului lui Dumnezeu, totuși Dumnezeu arată un semn sau o minune, să nu urmăriți semnul sau minunea, ci rămâneți cu Cuvântul. Nu urmăriți emoțiile, nu urmăriți toate aceste lucruri. Te poți ruga și ruga și ruga până când ai un vis. Fratele Branham ne-a spus aceasta. Tu ai un vis pentru că visul tău este subconștientul tău care încearcă să-și dea seama la ce te gândești toată ziua. Astfel, vei lua visul ca fiind de la Domnul, vei urma un vis și vei lăsa Cuvântul lui Dumnezeu. Rămâi cu Cuvântul!

David avea totul pregătit, totul aranjat pentru el: Saul dormea cu sulița înfiptă în pământ lângă el și îl avea pe tipul din stânga lui șoptindu-i la ureche. Totul era perfect: toți dormeau adânc, nu se trezeau, avea tot timpul din lume, îl avea pe Abișai care putea s-o facă pentru el, și o făcea repede și curat, totul se termina repede. Totul era frumos, curat și în ordine, iar Dumnezeu Se asigura că nimeni nu se va trezi, pentru că voia să vadă ce era în David.

Dumnezeu ar putea să-ți dea o oportunitate, și s-ar putea să se rezolve supranatural, doar ca să vadă ce este în interiorul tău. Dar, dacă este contrar Cuvântului lui Dumnezeu, lăsați-l în pace. Eu vreau să fiu ca David, nu ca Saul.

Ce credeți că ar fi făcut Saul dacă ar fi apărut pe un câmp unde David și vitejii lui ar fi adormit? Putea să lovească cu piciorul, putea să se împiedice de picioarele lui Abișai și să cadă peste David care dormea cu sulița înfiptă lângă capul lui și Abner din stânga lui, i-ar fi șoptit: „Domnul îți dă dușmanul în mână.” Ce credeți că ar fi făcut Saul?

Ascultați, în acel moment, David, de asemenea era uns de Domnul, dar, dacă l-ar fi ucis pe Saul, David ar fi fost împotriva Cuvântul lui Dumnezeu.

Ce credeți că ar fi făcut Saul? Saul era prins de mândrie, de aceea era invidios. Saul era prins de planurile lui politice, încerca să se agațe de putere pentru propria lui mândrie. Saul l-ar fi distrus complet pe David, mai ales dacă Abner i-ar fi spus: „Nici nu trebuie s-o faci tu. O voi face eu. Întoarce-te cu spatele. În felul acesta nu va trebui să-i spui fiicei tale, care este căsătorită cu el, că ai făcut-o tu. O voi face eu, și o voi face frumos, curat și ordonat.” Cred că Saul ar fi făcut-o, pentru că el a încercat să-l ucidă cu o suliță de mai multe ori. Eu nu vreau să fiu ca Saul, ci vreau să fiu ca David, vreau să fiu un om după inima lui Dumnezeu. S-ar putea să greșesc de o mie de ori, dar când mă confrunt cu Cuvântul, vreau să spun: „Am păcătuit. Este vina mea. Eu am făcut-o și nu trag pe nimeni altcineva la răspundere.”

Așadar, să nu credeți că doar pentru că a funcționat într-un fel neobișnuit, Dumnezeu vă dă permisiunea să-I părăsiți Cuvântul. Aceasta este cea mai mare ispită. S-ar putea ca Dumnezeu să te încerce numai ca să dovedească ce este în tine.

Fratele Branham a spus că lui Dumnezeu Îi place să-Și dovedească copiii Lui. Îi place să-i încerce. Lui Dumnezeu I-a plăcut să testeze ce era în interiorul lui Iov. El știa exact ce făcea, știa cât putea îndura Iov. El avea încredere în Iov și I-a plăcut să-l încerce pentru a dovedi că: „Iov nu Mă va dezamăgi. El nu va păcătui împotriva Mea cu gura lui și nu va părăsi Cuvântul Meu. S-ar putea să se împiedice, s-ar putea chiar să spună unele lucruri pe care le va regreta că le-a spus, dar el nu va părăsi Cuvântul Meu.” Lui Dumnezeu Îi place să-Și testeze copiii, și El va dovedi ce este în noi.

Ascultați, noi toți vom avea o șansă să dovedim ce este în noi, și trebuie să hotărâm chiar acum: „Eu voi rămâne cu acest Cuvânt chiar dacă mă omoară.” Iov a spus: „Chiar dacă mă va ucide, eu tot Îl voi sluji. Chiar dacă mă va ucide, eu tot Îi voi da viața mea. Mi-am pierdut copiii, am pierdut totul. Mi-am pierdut averea; mi-am pierdut prestigiul; am pierdut pofta cărnii; am pierdut pofta ochilor; am pierdut mândria vieții.” Acolo era Iov. El a pierdut totul. Și-a pierdut bunurile materiale, a pierdut ceea ce dorea, și-a pierdut copiii, respectul din partea comunității, a pierdut chiar și respectul soției sale. Cu greu ați putea fi mai jos decât era Iov. Cu toate acestea, el a spus: „Chiar dacă mă va ucide, eu tot Îl voi sluji.” Slavă Domnului!

În mesajul Conducere, din decembrie 1965, fratele Branham a spus:

„Săptămâna trecută în Shreveport, cu o săptămână în urmă, la adunarea Oamenilor de Afaceri, la un dejun la care s-au adunat câteva sute de oameni, mi-am luat două ore și jumătate și am vorbit despre „A-I face lui Dumnezeu o slujbă fără voia Lui.” Sună ciudat, dar noi trebuie să ne canalizăm în Canalul rânduit de Dumnezeu și pe Calea lui Dumnezeu de a face aceasta. Nu contează cât de mult ne gândim că este corect, trebuie să ne conformăm Cuvântului Domnului, altfel este în zadar.

Cain s-a închinat, dar aceasta nu a fost conform Cuvântului Domnului. Fariseii s-au închinat, dar nu conform Cuvântului Domnului.”

Ascultați, când fratele Branham a predicat „Făcând o slujbă lui Dumnezeu fără voia Lui,” el s-a întors în Vechiul Testament, la viața lui David. David a avut dorința să aducă Chivotul Legământului din tabăra inamicului înapoi în Israel. El voia Cuvântul. Acel Chivot reprezenta Prezența Domnului, pentru că în el erau cele zece Porunci, Cuvântul original al lui Dumnezeu pentru poporul Său. El voia să aducă Cuvântul înapoi. Acolo era Cartea Poruncilor și el încerca să aducă Cuvântul înapoi pentru a aduce Prezența lui Dumnezeu înapoi în tabără. Acesta era un lucru bun. Câți sunteți de acord că era un lucru bun? David a vrut să facă un lucru bun, și dorința lui a fost corectă. Chiar și momentul a fost corect, era timpul s-o facă. El era împăratul, a vrut s-o facă, și totul era corect, dar nu a făcut-o conform Cuvântului, pentru că Dumnezeu a poruncit prin Moise că Leviții trebuiau să poarte Chivotul pe umerii lor. Dar David s-a consultat cu căpeteniile peste mii și cu căpeteniile peste sute, dar nu s-a consultat niciodată cu profetul, nu a consultat Cuvântul. Astfel, toți au spus: „Da, este o idee grozavă. Hai s-o facem.” Și undeva, pe parcurs, le-a venit o idee: „Să-l punem într-un car nou tras de boi.” Cine au fost ultimii care au pus Chivotul într-un car nou? Filistenii. Ei l-au pus într-un car nou. De acolo le-a venit ideea aceasta, nu din Cuvântul lui Dumnezeu, ci dintr-un alt sistem bisericesc.

Deci, el a spus: „Haideți s-o facem cum am văzut data trecută. Cum a fost ultima dată când a ajuns aici? A fost pus într-un car tras de boi. Haideți să-l punem într-un alt car cu boi, pentru că ultima dată a funcționat.” Da, aceasta a putut funcționa pentru filisteni ca să scoată Cuvântul din tabăra filistenilor și să-l aducă înapoi la granița cu Israel, dar aceasta nu funcționa pentru a aduce Chivotul, pentru a aduce Prezența lui Dumnezeu înapoi în tabără, înapoi la Ierusalim. Pentru aceasta era nevoie de ascultarea de Cuvânt, Cuvânt cu Cuvânt.

Astfel, când au pus Chivotul într-un car cu boi, boii au făcut un pas greșit și Chivotul a început să se clatine iar un om a pus mâna pe el ca să-l țină și să nu-l răstoarne boii, dar a murit pe loc. De ce? Pentru că păcatul aduce moartea.

Dumnezeu i-a spus lui David: „Ai înțeles bine, ai avut motivul și obiectivul corect, dar trebuia s-o faci conform Cuvântului.”

Ascultați, voi și eu putem avea ideea potrivită, dorința corectă, motivul și obiectivul corect, dar mai bine ne-am consulta cu profetul pentru această zi, ca să aflăm care este Cuvântul pentru această zi, astfel încât să facem totul conform Cuvântului, pentru că abaterea de la Cuvânt aduce moartea. Doamne, ajută-ne să rămânem la acest Cuvânt!

În mesajul Dumnezeul acestei epoci rele, din august 1965, profetul a spus:

„Observați-l pe Cain. El nu a avut o jertfă de sânge, ci a venit jos și a adus ca jertfă fructe sau roadele frumoase ale câmpului, pe altarul său. Foarte religios. A făcut totul exact așa cum a făcut Abel. El a oferit o jertfă, s-a prăbușit înaintea lui Dumnezeu în închinare, supus în toate privințele, dar fără descoperirea Cuvântului. Cuvântul a fost de la început Planul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a descoperit prin descoperire, chiar lucrul pe care l-a legitimat și l-a punctat că era corect. Nu religie, nu altar, nu apartenență la biserică, nu a face un sacrificiu, nu sinceritate, ci prin descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu.”

„Prin credință Abel a adus o jertfă mai bună.” Credință în ce? Credință în Cuvânt. Lui i s-a descoperit ceva. Ce i-a fost descoperit? Cuvântul lui Dumnezeu, i s-a descoperit dorința lui Dumnezeu cu privire la jertfa corectă: o ispășire prin sânge era singurul lucru care putea funcționa. Și cum a primit el acea descoperire? A fost Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce a făcut Dumnezeu pentru a acoperi păcatele copiilor Săi când au căzut în Eden. Și acum, acea descoperire a venit la Abel, iar Abel, prin credință…Prin credință în ce? Prin credință în Cuvânt, Abel a adus o jertfă mai bună.

Apoi, când în mila Sa, Dumnezeu i-a spus lui Cain: „Ascultă, dacă vei face ca fratele tău, va fi bine de tine.” El i-a spus lui Cain: „Doar repetă ceea ce ai văzut că a făcut fratele tău, și te voi primi.” Dar Cain nu a putut primi descoperirea Cuvântului, pentru că a crezut că ideea lui era mai bună. Ideea lui nu a fost rea și dorința lui nu era răutate, dar ce încerca să facă Cain? El încerca să se închine lui Dumnezeu. Ce voia să facă Cain? El voia să fie primit de Dumnezeu, voia să se închine lui Dumnezeu, voia să-I facă pe plac lui Dumnezeu, iar Dumnezeu să-Și găsească plăcerea în el.

Ascultați, Cain nu a vrut să fie neînsemnat înaintea lui Dumnezeu în ceea ce a făcut, așa că el a trudit, a muncit ca să aducă Domnului roadele câmpului prin lucrarea mâinilor lui, pentru că el dorea să se închine adevăratului Dumnezeu la timpul hotărât și în locul potrivit, dar nu a făcut-o conform Cuvântului. Jertfa lui nu a fost rea, pentru că primele roade vor deveni o ofrandă bună; cele dintâi roade sunt o jertfă bună, dar tu nu poți ajunge la cele dintâi roade până când nu treci prin sânge, prin ispășire. Astfel, faptele lui Cain nu i-au făcut nici un bine când le-a oferit lui Dumnezeu, dacă nu a avut mai întâi ispășirea.

Astfel, ispita lui Cain nu a fost să facă ceva rău, ci să facă ceva bun, dar nu conform Cuvântului. Dumnezeu să ne ajute!

Ispita lui David a fost să facă ceva bun, dar nu după Cuvânt. Sper să descoperim cât de periculoasă este această ispită.

Ascultați, siguranța noastră nu constă în faptul că venim la biserică sau că suntem împreună cu un grup de oameni buni, nici chiar auzind Cuvântul, ci siguranța noastră trebuie să vină dintr-o relație personală cu Tatăl ceresc, pentru că atunci când ies din linie, El mă va corecta prin Cuvântul Său, îmi va descoperi Cuvântul Său și nu mă va lăsa să greșesc, iar eu am în inima mea dorința să cred Cuvântul Său. Când El mă demască, eu spun: „Iată-mă, Doamne! Sunt greșit!”

În mesajul Evenimente moderne clarificate prin profeție, din decembrie 1965, profetul a spus:

„Zilele trecute am vorbit aici, în Shreveport, într-o emisiune națională în toată țara, despre tema „Încercând să-I faci lui Dumnezeu o slujbă fără voia Lui.” David a încercat să aducă Chivotul lui Dumnezeu înapoi în casă. El a fost uns împărat și s-a sfătuit cu delegații săi, cu căpitanii lui peste mii și zeci de mii și așa mai departe, și toți au spus: „Acesta este Cuvântul Domnului.” Apoi l-au consultat pe preot: „Este minunat!” Toți au fost atât de inspirați, au strigat și s-au purtat foarte evlavios, dar au fost absolut contrar voii lui Dumnezeu, pentru că în țară exista un profet pe nume Natan, care nici măcar nu a fost consultat în privința aceasta. Vedeți? Și am aflat că nu a funcționat, deși erau sinceri încercând să-I facă lui Dumnezeu o slujbă.

Și tu poți fi foarte sincer, dar până când nu știi ce faci, te lupți în van. Întoarce-te la Cuvântul lui Dumnezeu și pune-te în ordine, apoi du-te, fiindcă atunci știi, ca un soldat creștin care știe ce să facă. Noi trebuie să fim soldați creștini și să primim ordine din Biblie pentru această oră. Nu porunca de ieri, porunca de alaltăieri, ci porunca de astăzi, în ce direcție să mergem, ca să aflăm în ce ceas trăim.”

Matei 16.21-23. Matei 16 este un capitol foarte cunoscut de noi, pentru că aici, Isus a început să-i întrebe pe ucenici: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Și ei au răspuns: „Ei bine, unii zic că ești Ilie; alții zic că ești Ieremia; alții spun că ești profetul acela sau acela.” Apoi, Isus le-a pus cea mai importantă întrebare: „Dar, voi, Cine ziceți că sunt Eu?” Și deodată, Petru a vorbit prin inspirație, și a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!” Iar Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, căci nu carnea și sângele ți-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Și pe această Piatră voi zidi Eu Biserica Mea.”

Ascultați, Petru tocmai primise o descoperire directă din cer despre Cine era Isus Hristos. Nu l-a învățat nimeni, nu i-a explicat nimeni și nu a înțeles el, ci Tatăl i-a spus. Și doar prin inspirație, Petru a știut: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!” El este Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu!

Apoi, imediat după aceea, Isus a început să le spună:

„De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât și că a treia zi are să învieze.

Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!”

Dar Isus S-a întors, și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano; tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de-ale oamenilor.”

Credeți că Petru L-a iubit pe Domnul? Eu cred din toată inima că Petru L-a iubit pe Domnul. Sub inspirație, Petru a mărturisit: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu!” Și acel Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a început să le aducă Cuvântul pentru ziua lor, și să le spună, profețind, ce urmează să se întâmple. Astfel, El le-a spus ucenicilor Săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor, că are să fie omorât, dar o să învieze a treia zi.

Ascultați, ceea ce i-a spus lui Petru era „Așa vorbește Domnul!” El le-a dat Cuvântul pentru ceasul în care trăiau, ceea ce urma să se întâmple. Iar Petru, cu zelul și dragostea lui pentru Dumnezeu, și cu dragostea lui pentru sine, L-a luat pe Isus deoparte și a început să-L mustre: „Departe de Tine, să nu Ți se întâmple așa ceva.” Isus l-a privit pe Petru și a văzut duhul care îl ungea, așa că a spus: „Înapoia Mea, Satană!” Petru nu era Satan, ci era un om care-L iubea pe Dumnezeu, dar în el exista o poftă, o mândrie, prin care diavolul putea lucra. Petru nu voia ca slujba lui Isus să se termine, el nu voia ca Isus să plece, nu voia ca acele lucruri să se întâmple. Dar, dacă L-ar fi iubit cu adevărat pe Dumnezeu, el ar fi dorit ca acele lucruri să se întâmple, orice ar fi spus Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune: „Vei muri!” aceasta vrem și noi, pentru că acesta este Cuvântul Domnului. Nu că aș vrea să se întâmple, dar vreau Cuvântul Domnului mai mult decât sentimentele mele.

Astfel, Isus i-a spus: „Înapoia Mea, Satană! Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine, căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu.” Ce voia Dumnezeu? Dumnezeu voia ca Isus să intre în Ierusalim, să fie batjocorit de bătrâni, să fie ucis și să învieze a treia zi. Aceasta era de la Dumnezeu, dar Petru nu putea să-și imagineze că aceasta venea de la Dumnezeu. „Nu există nici o modalitate! Avem o trezire grozavă. Tocmai am aflat Cine ești, așa că vom prelua controlul asupra împărăției, iar eu voi fi mâna Ta dreaptă.” Credeți că Petru a vrut ca toate acestea să se prăbușească? Nu. De aceea diavolul a avut intrare, pentru că acolo era mândria vieții în afecțiunile sale omenești. De aceea Isus i-a spus: „Gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de-ale oamenilor. Pentru că gândurile lui Dumnezeu sunt voia lui Dumnezeu, dar voi aveți gânduri omenești: pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții.”

Evrei 4.12:

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.”

Cine îți deosebește inima? Cuvântul. Cum îți mai deosebește Cuvântul inima? Când Cuvântul vine la tine, felul în care reacționezi la acel Cuvânt, îți deosebește inima. Când Cuvântul lui Dumnezeu vine la suprafață și este legitimat și dovedit pentru această generație printr-o slujbă profetică, scoate la suprafață adevărul pasajului biblic pentru ceasul în care trăim.

Deci, când Cuvântul vine la tine, felul în care gestionezi acel Cuvânt, dovedește ce este în inima ta. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu prin acest profet al timpului sfârșitului, te dezbracă de îmbrăcămintea ta religioasă, iar tu încerci să te ții de ea, Cuvântul îți deosebește inima. Dacă acest Cuvânt începe să demaște retorica ta religioasă, dar tu vrei s-o păstrezi și nu te întorci la Cuvânt, Cuvântul îți deosebește inima.

Ascultați, când acest Cuvânt vine să te pună în poziția corectă, la locul tău, dar tu vrei să păstrezi poziția pe care o ai și nu vrei s-o lași pentru o altă poziție, Cuvântul îți judecă inima. Aceasta nu înseamnă că nu-L iubești pe Dumnezeu, nu înseamnă că nu ești sincer, nu înseamnă că nu vrei să-L slujești pe Dumnezeu cu adevărat, dar în sinele tău există ceva care se amestecă, și acesta trebuie să moară.

Voi mai citi câteva Scripturi. Matei 6.1-6:

„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.

Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata.”

Nu aceasta este răsplata pe care o caut; nu vreau să fiu văzut de oameni ca o persoană bună în ochii lor; nu aceasta este răsplata pe care o vreau. Eu vreau să fiu plăcut Tatălui meu; vreau să intru pe Porțile Lui; să fac parte din Împărăția Lui și să mă închin la picioarele Lui; vreau să fiu răsplătit cu Viață Veșnică și să fiu alături de Creatorul meu.

„Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta,

pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti.

Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.

Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău care este în ascuns, îți va răsplăti.” (Aceasta este răsplata de care am nevoie).

În Matei 23.27-28, Domnul spune din nou:

„Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție.

Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”

Cine le spunea aceste cuvinte? Isus. Cui le spune El aceste cuvinte? Celor mai religioși oameni din vremea Lui; cei mai religioși din vârful religiei, iar ei făceau parte din religia adevărată. Nu erau falși. El nu a spus că erau filisteni, canaaniți sau egipteni. El vorbea cu evrei, și ei aveau Cuvântul Domnului, dar El le-a spus: „Voi folosiți această religie ca să arătați bine pe dinafară. Stați în picioare și faceți rugăciuni lungi, sunați din trâmbiță când faceți milostenie ca să fiți lăudați; arătați ca oameni importanți și țineți cuvântări mărețe.” Dar același Glas care a umblat în grădina Eden și care a putut vedea prin frunzele de smochin ale lui Adam, era Același care umbla prin Iudeea în ziua aceea și putea vedea prin frunzele de smochin ale fariseilor. El putea vedea prin milosteniile făcute, prin rugăciunile puternice, putea vedea prin hainele lor largi; El putea vedea prin toate acestea și a văzut că inima lor era departe de Dumnezeu. Ei au dovedit doar o aparență. Cum a știut El aceasta? Pentru că El era Cuvântul. Iar ei respingeau Cuvântul și își păstrau religia. Pentru cine o păstrau? Pentru ei înșiși.

Ieremia 11.20, spune:

„O, Doamne, Dumnezeul oștirilor, Tu, care ești un Judecător drept, care cercetezi rărunchii și inimile…”

Dumnezeu nu judecă după înfățișarea ta exterioară. Dumnezeu nu judeca exteriorul fariseilor, ci El le judeca interiorul. Cum a știut El că interiorul lor era murdar? Pentru că El era Cuvântul lui Dumnezeu, împlinirea profeției, El era Cuvântul făcut trup. El le-a spus: „Voi credeți în Moise. Dacă l-ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că Moise a scris despre Mine.” Dar ei L-au tăgăduit, totuși au pretins că îl cred pe Moise. El știa că interiorul lor era putred.

El le-a spus: „Voi spuneți că tatăl vostru este Avraam, dar tatăl vostru este diavolul, și el este mincinos; a fost un mincinos de la început și a încercat să nimicească Adevărul. Spuneți că tatăl vostru este Avraam? Eu sunt un Om care v-am spus Adevărul iar voi căutați să Mă omorâți, Avraam nu a făcut așa ceva.” Dar ce a făcut Avraam? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Când L-a întâlnit pe Dumnezeul Cel viu, iar Dumnezeu i-a dat Cuvântul pentru ceasul în care trăia, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu.

Și acum, iată-L pe Dumnezeu în forma lui Isus Hristos, dându-le Cuvântul pentru ziua lor, dar ei nu au crezut Cuvântul, nu L-au crezut pe Dumnezeu, totuși au pretins  că sunt copiii lui Avraam. Și El le-a spus: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, M-ați iubi, pentru că Eu am venit de la Dumnezeu. Ce faceți voi, nu a făcut tatăl vostru. Voi aveți atribute diferite, deci, aveți un tată diferit. Voi aveți un tată care s-a împotrivit întotdeauna Cuvântului; îl aveți pe cel care s-a împotrivit în zilele lui Noe; pe cel care s-a împotrivit în zilele lui Moise; pe cel care s-a împotrivit în zilele lui Ieremia; voi aveți aceeași ungere ca să vă împotriviți Cuvântului viu. Deci, tatăl vostru este același tată care a fost tatăl celor care s-au împotrivit în toate zilele trecute. Tatăl vostru este diavolul.”

Ce făcea El? Cuvântul lui Dumnezeu care Se manifesta în ceasul acela, deosebea inimile. Ce a găsit El? Lideri religioși care arătau bine pe dinafară dar erau putrezi la interior. Dar El a găsit o prostituată care era o stricată pe dinafară, dar avea înăuntrul ei Ceva care tânjea după Dumnezeul Cel viu, după Dumnezeul adevărat, după un Dumnezeu real. Și când ea a intrat în contact cu Același cu care au intrat în contact fariseii, în Ioan 8, ea a spus: „Noi știm că Mesia va face aceste lucruri. Știm că va veni Mesia, și când va veni El, va face aceste lucruri.” Iar El i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” Atunci, ea și-a lăsat vasul, dar nu s-a dus să citească, nu s-a dus să obțină educație, nu s-a dus după rațiune, ci a alergat în cetate, și le-a spus: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut vreodată. Nu este Acesta Hristos?” Ea L-a primit imediat. Nu s-a opus și nu s-a împotrivit.

Fariseii erau curați pe dinafară și murdari pe dinăuntru. Ea era murdară pe dinafară, dar curată pe dinăuntru. În sufletul ei, ea avea Ceva cu care a putut crede Cuvântul, și aceasta mărturisea că era neprihănită.

Când acea femeie desfrânată a venit să spele picioarele lui Isus, unde era Isus? În casa lui Simon, preotul. Și preotul L-a invitat, dar nu L-a primit cu brațele deschise; nu I-a spălat picioarele; nu L-a uns cu untdelemn; nu L-a întâmpinat cu o sărutare, ci L-a lăsat să stea într-un colț cu picioarele murdare. Dar acolo era o femeie prostituată. Diavolul a spus: „Dacă ar fi știut cine era acea femeie…” În altă parte spune că păcatele ei erau multe. „…dacă ar fi știut cine era acea femeie, nu ar fi lăsat-o să-I spele picioarele.”

Dar acea femeie a alergat acolo cu o cutie de alabastru plină cu mir și a turnat-o pe picioarele Lui, apoi a început să plângă pe picioarele Lui și să le șteargă cu părul capului ei. Ce era aceasta? Ceva din interiorul ei recunoștea că: „Acesta este Dumnezeu! Acesta este Cuvântul! Aceasta este ceea ce ne-a spus Moise! Aceasta este ceea ce așteptam.” Și în timp ce-și turna propria ei viață pe picioarele Lui, plângea și I le ștergea cu părul ei. Ce însemna că Îi ștergea picioarele cu părul ei? Picioarele Lui erau murdare de pe străzi, iar în sandalele Lui era murdărie, praf și bălegar de la animale, era toată acea murdărie și stricăciune. Și dacă acele picioare erau respinse, pentru că Simon ar fi trebuit să le spele când L-a primit în casa lui, ele erau un semn că Cuvântul era respins. Cuvântul viu al lui Dumnezeu era respins în acea zi. Dar acea femeie nu a putut suporta să vadă Cuvântul respins, astfel, ea s-a dus și și-a vărsat sufletul la picioarele Lui și a luat respingerea Lui asupra capului ei. Ea și-a luat părul ei lung și frumos și a început să șteargă murdăria de pe picioarele Lui, pentru că lacrimile ei se amestecaseră cu pământul și bălegarul. Astfel, ea a luat respingerea Lui, rușinea Lui și a pus-o, unde? În slava ei, pentru că părul lung al unei femei, este slava ei. Ea și-a dat slava ei și a luat ocara Lui asupra ei.

Fariseii s-au uitat la exteriorul ei, și au zis: „Cum poți lăsa ca femeia aceea să Te atingă?” Simon, care o judeca, și-a dat seama că era condamnat pentru că nu primise Cuvântul. El își avea încă poziția în biserică, avea încă respect printre colegii lui, avea încă avere, dar a fost respins total.

Isus S-a uitat la acea femeie, și i-a zis lui Simon: „Simone, am ceva de spus împotriva ta. Când am venit aici, nu M-ai sărutat, nu Mi-ai spălat picioarele și nu M-ai uns, dar femeia aceasta nu a încetat să-Mi spele picioarele cu lacrimile ei, să Mi le ungă și să Mi le sărute, de aceea, îți spun: „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate toate.” Ea nu a făcut fapte bune, nu avea prezență bună la biserică, poate nici măcar nu era îmbrăcată corect, dar ce a fost? Ceva din ea a recunoscut că Acesta este Dumnezeu. Simon nu a putut să-L recunoască, dar ea L-a recunoscut. Ceva din ea a putut să-L slujească pe acest Dumnezeu. Ceva din ea a putut să-I dea viața ei acestui Cuvânt.

Simon voia să-și păstreze mândria vieții, pofta cărnii și pofta ochilor. Eu nu cred că Simon nu-L iubea pe Dumnezeu, poate că el L-a iubit pe Dumnezeu, dar Simon l-a iubit pe Simon mai mult decât L-a iubit Simon pe Dumnezeu. Simon nu putea să renunțe la prestigiu, așa cum nici restul partidului de guvernământ din Israel, nu putea renunța la poziția lor.

Ascultați, când a venit momentul să scape de Isus, ei au început să spună…Preoții cei mai de seamă s-au adunat, acolo era și marele preot, și au spus: „Dacă Îl lăsăm să continue, toți Îl vor urma, iar romanii vor veni aici, ne vor lua națiunea și ne vor prelua poziția.” La ce priveau ei? La lucruri naturale, firești. „Nu putem avea această trezire; nu putem accepta Cuvântul acesta, nu putem permite ca acest Adevăr să ne perturbe poziția în națiunea noastră. Noi suntem preoți, noi avem dreptul să conducem și avem o relație bună cu romanii. Ei ne lasă în pace și încă avem o poziție și un prestigiu, putem face bani și avem respect printre oameni. Dar dacă aceasta continuă să provoace zgomot, romanii vor veni și vor lua totul.”

Atunci s-a ridicat marele preot Caiafa, și a spus: „Este de folos să moară un singur om pentru norod.” Iar Biblia spune că el a profețit. El a profețit pentru că era mare preot în anul acela. Așadar, el a făcut o profeție, și aceea a fost o profeție adevărată și s-a împlinit.

Dar ce l-a îndemnat să spună aceasta? El încerca să-și păstreze poziția și prestigiul său. El era persoana nepotrivită într-o slujbă corectă. Dumnezeu l-a uns să spună o profeție, dar el însuși era un om rău și stricat, și nu a iubit Cuvântul lui Dumnezeu. După ce a făcut o asemenea afirmație, știți ce s-a întâmplat? Ce a devenit aceasta? A devenit o mantie religioasă, o acoperire religioasă pentru uciderea unui om, fără să fie în acord cu Legea. Ei au acționat complet împotriva Legii lui Moise, afirmând că respectă Legea. Care era justificarea lor? Ei au găsit un motiv religios pentru a-L ucide pe Isus; ei aveau o învelitoare din frunze de smochin pentru a-și acoperi adevărata intenție a inimii lor rele.

Dar nu numai Dumnezeu a putut vedea prin aceasta. Când L-au adus la Pilat, și el a putut vedea, pentru că Biblia spune că Pilat a încercat să-L elibereze. De ce? Pentru că Pilat și-a dat seama că marele preot Îl predase pe Isus în mâinile lui din invidie. Ce este aceasta? Pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții ascunse în spatele unei mantii religioase.

Prieteni, care este cea mai mare ispită? Nu este să mergi într-o casă de prostituție. Mă refer la copiii lui Dumnezeu care Îl iubesc pe Dumnezeu și încearcă să-L slujească. Nu să ies în seara aceasta ca să mă îmbăt, nu să caut droguri, nu aceasta este cea mai mare ispită. Cea mai mare ispită este să faci ceva ce arată bine, dar din motive greșite, din care să obțin ceva, să arăt bine și să-mi păstrez mândria mea, prestigiul și pofta mea; și voi găsi un motiv religios ca să-mi ascund propria mea gândire lumească. Ce este lumea?  Pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Nu îmbrăcămintea sumară, acesta este un rezultat al lumii, este lumea.

Așadar, aceasta încearcă să facă acea religie tip frunză de smochin: să acopere cu religia ceva rău. Aceasta este ispita. Sau, cu sinceritate, cu o inimă sinceră, să încerci să faci ceva pentru Dumnezeu, dar nu o faci conform Cuvântului Său. Aceasta este cea mai mare ispită cu care ne vom confrunta tu și eu.

Care este soluția la această încercare? Pavel ne-a spus: „Eu mor în fiecare zi. Mor față de dorințele mele; mor față de visele mele; mor față de ambițiile mele; mor față de mândria mea; mor față de toate acestea și mă predau Cuvântului Său.”

În al doilea rând, vreau să am cu El o relație în care El să mă poată corecta; o relație în care să poată veni, așa cum a venit la David, și i-a spus: „David, ai avut o idee bună să aduci Chivotul înapoi, ai avut motivul corect, dar ai procedat greșit.” Și David a spus: „Oh, Doamne!” El nu s-a întors la toți ceilalți să spună: „Știți, cred că am avut o altă idee…” și să încerce să-și păstreze mândria ca să arate bine. Nu, cred că David s-a întors și a spus: „Băieți, am înțeles totul greșit. Aici am eșuat pentru că nu ne-am ținut de Cuvânt. Am avut dorința corectă, am fost sinceri, am vrut să ne închinăm lui Dumnezeu, ne-am dorit prezența lui Dumnezeu printre noi, dar nu am reușit să ne ținem de Cuvânt. Să revenim a Cuvânt!”

Și când s-au întors la Cuvânt, priviți trezirea, priviți la jubileu, cum au dansat, au cântat și au strigat. În timp ce Chivotul sosea, Cuvântul venea pe umerii Leviților care mărșăluiau spre Ierusalim, aducând Cuvântul și prezența lui Dumnezeu înapoi în mijlocul lor. Și David a jucat înaintea Domnului, până când soția lui l-a numit nebun. Dar el era atât de entuziasmat! De ce a fost David entuziasmat? Pentru că Domnul îl corectase, când i-a spus: „Ceea ce îți dorești este corect dar trebuie s-o faci în mod corect.” Astfel, acum David știa calea dreaptă, și abia a putut să-și stăpânească bucuria, pentru că, de data aceasta, totul avea să funcționeze.

„Prezența lui Dumnezeu se întoarce printre noi pentru că facem lucrarea conform Cuvântului.” La fiecare câțiva pași jertfea boi; la fiecare câțiva pași junghia…Ce făceau ei?  Se bucurau, se bucurau, se bucurau, pentru că Cuvântul se întorcea înapoi, iar David dansa cu toată puterea înaintea Domnului, descoperindu-se de haine, așa încât soția sa, care era fiica lui Saul, a început să-și bată joc de el. Ea a avut aceeași problemă ca tatăl ei, mândria. Dar David, i-a zis: „Dacă nu ți-a plăcut, vino să mă vezi mâine.” Aceasta nu este mândrie, prieteni, nu este aroganță, ci este un om care știa că acel Cuvânt se întoarce, pentru că: „Dumnezeu mi-a dat Cuvântul și acel Cuvântul nu poate da greș, pentru că acum știu exact cum să realizez ce este în inima mea. Știu cum să-L venerez, pentru că știu ce vrea.”

Puteți să vi-l imaginați pe Abel așteptând să se închine lui Dumnezeu la poarta Edenului, neștiind cum vrea Dumnezeu să I se închine ca să-I fie plăcut? Vă puteți imagina bucuria lui când a primit descoperirea că Dumnezeu vrea o jertfă de sânge? „Ce a făcut El când au căzut părinții mei? Ce s-a întâmplat acolo? De ce sunt în această stare? De ce suntem în afara grădinii?” Și deodată, el și-a dat seama că Dumnezeu vrea sânge. Vă puteți imagina bucuria lui în timp ce sărea și alerga să găsească un miel, pentru că își zicea: „Acum știu ce va funcționa. Știu ce vrea Dumnezeu. Știu cum să-i fiu plăcut Domnului. Va funcționa pentru că este conform Cuvântului.”

Noi încercăm să salvăm oameni, încercăm să facem lucrări mărețe pentru Dumnezeu; încercăm campanii, încercăm toate acestea, dar nu vor funcționa dacă nu sunt făcute conform Cuvântului. Cuvântul este Calea! Așa a fost de la început, de aceea trebuie să ne întoarcem la Cuvânt și să-L lăudăm pe Dumnezeu.

În această zi, Dumnezeu Și-a trimis Cuvântul printr-un profet legitimat, ca să ne aducă învățătura completă a părinților credinței, (fratele Chad ridică Biblia) ca să știm că va funcționa. „De unde știi că funcționează?” Profetul lui Dumnezeu a spus că singura modalitate prin care știi că poți birui, este prin Cuvânt. Așadar, dacă avem Cuvântul, știm că vom birui. Profetul a mai spus: „Aceasta este singura modalitate prin care vei ști că biruiești.”

Să ne gândim o clipă la această afirmație: „Aceasta este singura modalitate prin care vei ști că biruiești.” Am crezut că voi ști că biruiesc obstacole atunci când totul va merge bine. Acesta ar fi răspunsul, dar profetul nu a spus aceasta. „Singura modalitate prin care vei ști că biruiești, este prin Cuvânt.” Aceasta înseamnă că atunci când urmez Cuvântul și nu pare că biruiesc, știu că biruiesc.

Când urmez Cuvântul și totul merge rău, contrar ideii mele, invers de cum speram să se întâmple, singura modalitate prin care știu că biruiesc, este să rămân fidel Cuvântului, pentru că Cuvântul nu poate da greș. Astfel, dacă rămân cu Cuvântul, biruiesc, pentru că Cuvântul este Veșnic și nu va cădea niciodată. Eu nu caut rezultate, ci caut Cuvântul.

Fariseii au avut rezultate, ei aveau prozeliți în întreaga lume. Iuda a avut rezultate, el a scos draci și a vindecat bolnavi. Dar eu nu caut rezultate, ci privesc la Cuvânt și încerc să rămân credincios Cuvântului, pentru că atunci nu pot da greș, deoarece Cuvântul nu poate da greș. Atunci știu că am biruință când mă confrunt cu opoziția, când totul o ia razna, când merge invers de cum cred eu că este corect. Dacă rămân la Cuvânt, eu știu că biruiesc.

Voi ziceți: „Frate, Chad, tu ești la kilometri distanță de obiectivul tău.” Dar eu biruiesc! „Mie nu mi se pare așa.” Nici mie nu mi se pare așa, dar eu nu privesc la rezultate, nu privesc la stări, ci privesc la Cuvânt.

Noi biruim prin Cuvânt! Slavă Domnului! Vreau să închei cu acest pasaj din Scriptură. Nu am reușit să termin, dar poate o voi face miercuri.

1Petru 1.24-25:

„Căci orice făptură este ca iarba, și gloria omului este ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos,

dar Cuvântul Domnului dăinuie pentru totdeauna. Și acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.”

Mulțumesc, Doamne! Pe ce îmi pot baza mântuirea? Pe Cuvânt! Ce se întâmplă dacă simt că nu sunt mântuit? Nu contează cum mă simt, eu mă bazez pe Cuvânt. Ce se întâmplă dacă nu mă simt un biruitor? Mă bazez pe Cuvânt. Ce se întâmplă dacă nu simt că sunt vindecat? Mă uit la promisiune, mă bazez pe Cuvânt și biruiesc prin Cuvânt, nu prin sentimentele mele, nu prin ce văd sau ce simt.

Lui Dumnezeu Îi place să-Și dovedească copiii. El va lăsa totul să meargă cum trebuie în direcția greșită; El lasă ca totul să meargă perfect ca să vadă dacă vei părăsi Cuvântul și vei urma ceea ce pare perfect, sau vei rămâne la Cuvânt. El îi va adormi pe toți și îți va da un Abișai care îți va spune că o va face el pentru tine, și totul va funcționa perfect, dar nu acela este Cuvântul. Deci, Dumnezeu te poate încerca cu un lucru ca fiind perfect, dar nu și Cuvântul. Apoi, El poate face ca totul să meargă rău, complet greșit, să arate oribil și dureros, dar acela este Cuvântul. El o face ca să vadă dacă vei crede Cuvântul. Dumnezeu Își pune copiii la încercare în amândouă felurile.

El l-a încercat pe David; l-a încercat pe Iov cu teste opuse, El o va face și cu noi și ne putem aștepta ca El să ne testeze cu ambele situații.

Am spus că acesta este ultimul lucru pe care-l voi spune, dar poate m-am înșelat puțin.

În mesajul Dumnezeul acestei epoci rele, fratele Branham a spus:

„Noi aflăm acum că această epocă rea are scopul să-i dovedească Satanei că Ea nu este ca Eva, că Ea nu este genul acela de femeie. Ea va fi încercată prin Cuvântul Său, Mireasa,  așa cum a fost încercată prin Cuvânt mireasa lui Adam. Mireasa lui Adam a crezut fiecare bucățică din Cuvânt, totul, dar a fost confuză la o singură promisiune, că : „El este Același ieri, astăzi și în veci.” Astăzi. Vedeți? Dar a căzut la o promisiune sub ispita vrăjmașului, față în față. Și acum, poporul care este chemat pentru Numele Lui, desigur, este Mireasa Lui, și Ea urmează să intre în contact prin același lucru. Nu doar prin adevăr denominațional sau ceva, ci prin fiecare Cuvânt.”

Eva avea de respectat o singură poruncă, dar s-a îndepărtat de ea prin raționament, prin pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Acum, nouă ne-a fost dată plinătatea Cuvântului. Și cum vom birui? Prin Duhul Lui Dumnezeu care  este aici ca să ne asigure că este prin puterea Lui: „…nu prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.” Și plinătatea Cuvântului a adus plinătatea Duhului Său pentru a o împuternici pe Mireasă să rămână cu Cuvântul. Dacă rămâi cu Cuvântul, Cuvântul nu va da greș. Cuvântul este Veșnic și El va veni la împlinire. Dacă părăsești Cuvântul, vei eșua.

Deci, cum putem birui în acest Eden al lui Satan, în cel mai întunecat moment din Laodicea, unde Hristos este afară și bate la ușă ca să intre? Cum putem birui aceasta? Noi putem birui rămânând credincioși Cuvântului care ne-a fost trimis. Stați cu Acesta! Doar ascultați-L! Intrați pur și simplu sub El! Puneți-L înainte și nu raționați, nu vă gândiți la aceasta, ci doar ascultați de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vreau doar să vă încurajez, prieteni. Dacă în tine este Ceva, dacă am declanșat Ceva în gândul tău în timp ce predicam, dacă Dumnezeu a venit și a adus o convingere în tine, dacă descoperi că există o mică poftă pentru ceva și îți creează o învelitoare religioasă; dacă există o mică mândrie și te ascunzi în spatele unei mantii religioase, mă rog ca Dumnezeu să străpungă frunzele tale de smochin chiar acum. El să le străpungă pe ale tale și pe ale mele și toată retorica noastră religioasă, să ajungă la inima noastră și să ne arate unde ne aflăm, ca să putem fi ca David, și să spunem: „Doamne, mie mi-ai predicat astăzi. Eu sunt acesta. Am avut prea multă mândrie. Mi-am dorit acel loc de muncă; mi-am dorit această poziție; mi-am dorit aceea și am fost manipulat, am fost dispus să fac compromisuri în privința Cuvântului Tău pentru a avea ce mi-am dorit, dar acum nu mai vreau. De astăzi înainte voi lua Cuvântul Tău și mă voi preda.”

În timp ce ne rugăm, vă încurajez să vă ridicați mâinile spre Dumnezeu și să spuneți: „Doamne, acesta sunt eu. Am păcătuit, am ratat ținta, dar Doamne, vrei să vii și să mă împuternicești prin Cuvântul Tău să rămân cu acest Cuvânt?”

Haideți să ne ridicăm glasul spre Dumnezeu. Nu mă lăsați să fiu singurul care se roagă, ci rugați-vă și voi.

O, Dumnezeule, din ceruri, ne ridicăm mâinile spre Tine, Doamne, și Te rugăm să ne ierți! Doamne, am fost ispitiți, am fost încercați și am găsit pofta cărnii, pofta ochilor și mândria vieții. Doamne, sunt peste tot în jurul nostru, iar această natură veche încearcă să ne tragă pe calea greșită, dar, o, Doamne, Tu ne-ai dat o altă doză din Cuvântul Tău în această dimineață și ne-ai deschis ochii la tacticile vrăjmașului care încearcă să ne înșele cu ceva, așa cum a făcut-o cu prima femeie. Dar, Doamne, această Biserică nu va fi înșelată, pentru că Tu ai adus Cuvântul Tău în lumină deplină, pentru a risipi toate minciunile vrăjmașului, iar noi Îl primim acum în Numele lui Isus Hristos.

Dumnezeule, lasă puterea Ta să vină și să ne umple; lasă Cuvântul Tău să vină în manifestare în viețile noastre și fie ca noi să devenim chiar vasele care dau Viață acestui Cuvânt. Fie ca noi să ne îmbrăcăm cu Cuvântul, iar El să fie veșmântul nostru, îmbrăcămintea noastră. Fie ca noi să fim îmbrăcați în dreptatea Ta, prin harul pe care ni L-ai dat în acest ceas.

Tu ne-ai dat Cuvântul Tău, dar nu ca să-L manevrăm, nu ca să ne jucăm cu El, nu ca să-L ignorăm, ci ne-ai dat Cuvântul Tău ca să stăm în spatele Lui, pentru că El este siguranța noastră, protecția noastră, garanția noastră. O, Doamne, fie ca noi să-L luăm ca o garanție, o promisiune, o promisiune de rezultate, o promisiune de biruință. Dezvață-ne de simțuri și adu-ne înapoi la credința pură în Cuvântul Tău.

Dă-ne ceea ce avea acea femeie de la fântână! Dă-ne ce avea acea femeie care Ți-a spălat picioarele, Ceva în noi care poate recunoaște Cuvântul și se predă complet Lui.

Doamne, iartă-ne pentru eșecurile noastre! Iartă-ne, pentru că am greșit, și ajută-ne să rezistăm acestei ispite în acest timp al sfârșitului, pentru că Tu ne-ai dat tot ce avem nevoie, ne-ai dat plinătatea Cuvântului Tău. Fie ca noi să luăm acest Cuvânt și să-L punem deasupra rațiunii noastre, să-L punem mai presus de dorințele noastre trupești, mai presus de mândria noastră.

Ajută-ne să facem din acest Cuvânt Domnul nostru; Împăratul nostru; Conducătorul nostru; Mântuitorul nostru; Iubitul nostru; Mirele nostru; Soțul nostru. Tu ești, Doamne Isuse! Tu ai venit la noi în plinătatea Cuvântului Tău pentru a Te uni cu noi, ca să fii Conducătorul nostru și să ne călăuzești în această etapă finală a călătoriei noastre. Tu ne-ai spălat cu Apa Cuvântului Tău ca să-Ți poți prezenta o Mireasă fără pată, fără zbârcitură, fără cusur sau altceva de felul acesta.

Lasă Cuvântul Tău să lucreze în noi, Doamne! Lasă Cuvântul Tău să ne deosebească inimile, iar când suntem puși în cântar și ne găsești cu lipsă de ceva, ajută-ne să ne pocăim și să ne întoarcem la Cuvântul Tău, pentru că Acolo vrei să fim.

Te iubim, Doamne, și Îți cerem binecuvântarea pentru tot ce s-a spus, și pentru copiii Tăi care au inimi pocăite acum.

Doamne, dacă este cineva care nu a experimentat acest botez al Duhului Sfânt, puterea învierii, pentru a-i învia la Viață, ca să aibă puterea Ta lucrând în interior pentru a-i elibera de pofta care i-a legat, Doamne, Te rog să-i învii acum ca să-și întindă mâna spre Tine, să-și deschidă inima și să Te primească, Doamne; să-i umpli cu Duhul Tău și să-i transformi ca să iasă la suprafață ca niște creaturi noi în Hristos Isus.

Dumnezeule, noi știm că trebuie să ne naștem din nou. Pentru că prima noastră naștere este greșită, noi trebuie să avem o altă naștere, o naștere spirituală, de aceea, Doamne, fie ca Tu să ne-o acorzi conform promisiunii din Cuvântul Tău, pe măsură ce ne ridicăm spre Tine.

Umple-ne pe toți, din nou, cu Duhul Tău, cu puterea de a birui și de a rămâne în Cuvânt și de a ne preda Lui tot mai mult.

Te iubim, Doamne, și Îți cerem binecuvântarea peste toate acestea, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                           -AMIN-