DUMNEZEU ÎN PARTENERIAT CU OMUL – RESPECTUL FAȚĂ DE VAS – Partea a treia

21 mai 2025

Să deschidem Bibliile la Ioan 20.21-22:

„Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.”

După aceste vorbe, a suflat peste ei, și le-a zis: „Luați Duh Sfânt!”

Vom continua cu același gând pe care l-am avut: DUMNEZEU ÎN PARTENERIAT CU OMUL. Aceasta este partea  a treia, și vom avea și un subtitlu: Respectul față de vas. Cred că pe măsură ce vom avansa, veți înțelege de ce am pus acest titlu.

În mesajul De ce a trebuit să fie păstori, din decembrie 1964, fratele Branham a spus:

„Observați că El a spus: „Așa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” Tatăl care L-a trimis, a mers în El, să confirme Cuvântul. Și același Isus care Își trimite poporul, merge în oamenii pe care îi trimite, și spune: „Lucrările pe care le fac Eu, le veți face și voi.” Desigur, El S-a rugat ca noi să putem fi una. Una cu El, nu una cu organizațiile, nu una cu un sistem, ci una cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu și Cuvântul Său, este una. Și Isus și Dumnezeu erau una, iar voi, eu și Cuvântul, trebuie să fim una. Aceasta este corect. Noi trebuie să fim una în acord cu Cuvântul.”

Așadar, pentru a fi una cu Cuvântul, trebuie să fim în acord cu Cuvântul, ceea ce înseamnă că există un rol pe care trebuie să-l jucați. În voi există Ceva care trebuie să fie de acord cu Cuvântul, și atunci, Dumnezeu primește libertate deplină să înceapă să-Și lucreze Cuvântul prin noi. Aici, el a spus: „Dumnezeul care i-a trimis, a mers cu ei.” Aceasta le-a spus Isus ucenicilor Săi. El a spus: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” Apoi, a suflat peste ei, și a spus: „Luați Duh Sfânt.”

Astfel, El a arătat că Dumnezeu, care L-a trimis, a venit în El, iar Dumnezeu, Hristos, care i-a trimis pe ucenici, a venit în ei să facă lucrarea. La aceasta privim în tema, „Dumnezeu în parteneriat cu omul.”

În mesajul Suflete care sunt acum în închisoare, profetul a spus:

„Astfel, El a avut un partener, vedeți, a luat acest om pământesc și Duhul Său Veșnic și i-a pus împreună, pentru că Dumnezeu S-a reflectat înapoi, în aceasta, pentru că El a devenit Om, când a devenit Isus Hristos. Și El era Dumnezeu. Vedeți? Dumnezeu era în Hristos, a trăit în El, împăcând lumea cu Sine. Și prin acel Om perfect, fiecare dintre noi, imperfecții, care credem în Dumnezeu și L-am acceptat, devenim perfecțiunea Lui.”

Așadar, Dumnezeu are o cale să ne ia cu defecte și imperfecțiuni, veniți aici într-un mod pervertit. El a făcut o cale prin care ne poate lua, ne poate sfinți prin propriul Său Sânge, prin spălarea cu Apa Cuvântului și acum poate locui în noi, în parteneriat cu oamenii.

Dumnezeu nu mai este deasupra noastră, și El nu mai este doar cu noi, ci acum Dumnezeu coboară în noi, coboară în Trupul Său, pentru a-Și încheia lucrarea pe Pământ. Acesta este parteneriatul lui Dumnezeu cu omul.

Acum, noi știm de puterea despre care le-a spus Isus ucenicilor Săi, când a zis: „Rămâneți în Ierusalim până veți fi îmbrăcați cu putere de sus, căci aceasta vă va da putere să fiți martorii mei.” Înseamnă că tu nu poți face aceasta, pur și simplu, în carne și oase; tu nu poți să ieși, pur și simplu, și să decizi: „Eu voi depune mărturie pentru…”, deoarece este nevoie de o putere care este dincolo de puterea ta; este nevoie de puterea lui Hristos Însuși, care locuiește în tine, ca să te facă un martor. De aceea, El nu a vrut ca ei să intre în slujbă fără să fie înzestrați cu putere de sus, deoarece Dumnezeu nu ne-a cerut să facem totul singuri, ci ne-a promis că va fi cu noi și în noi, până la sfârșit.

În Ioan 14.10, citim:

„Nu crezi că Eu Sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.”

Isus a devenit Exemplul nostru și a început să ne arate: „Ascultați, nu sunt doar Eu singur. Acesta este Tatăl în Mine, făcând lucrarea Lui.” Apoi, ajungem la Fapte 3.12:

„Când Petru a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul, și a zis norodului: „Bărbați israeliți, pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați cu ochii țintă la noi, ca și cum prin puterea noastră sau prin sfințenia (cucernicia), noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?”

Aceasta s-a întâmplat după ce Petru și Ioan s-au rugat și l-au vindecat pe ologul care zăcea lângă acea poartă, iar acesta a sărit în sus și a intrat în Templu. Apoi, tot poporul a alergat la Petru și la Ioan și au început să-i venereze. Dar, Petru a luat cuvântul și a zis poporului:

„Bărbați israeliți, pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați cu ochii țintă la noi, ca și cum prin puterea noastră sau prin sfințenia (cucernicia), noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?”

 Ei au auzit și au văzut ce a făcut Petru; au văzut un om care s-a apropiat, a luat mâna altui om și l-a ridicat. Și în timp ce l-a ridicat, oasele gleznelor și picioarelor lui s-au întărit și omul care era olog din naștere, și zăcea acolo de zeci de ani, acum sărea și alerga. Ei nu au putut să înțeleagă nimic altceva decât că Petru avea putere să-l vindece, pentru că aceasta era tot ce vedeau.

Dar Petru a vrut ca ei să înțeleagă altceva, și le-a zis: „Ascultați, ceea ce ați văzut, nu este puterea sau sfințenia noastră, pentru că nu noi am făcut aceasta, dar în noi există o altă Viață, și am făcut-o în Numele Domnului Isus.” Așa Își va face Dumnezeu lucrările și în această zi. El o va face în același fel.

În mesajul Hristos identificat la fel în toate generațiile, fratele Branham a spus:

„Acum, ce este aceasta? Este un dar. Vedeți? Dar, un dar nu este ceva ca un băț sau ca o sabie cu care tai ceva și lucruri. Un dar este o modalitate de a te da la o parte. Eu trebuie să mă dau la o parte din cale, apoi Duhul Sfânt preia conducerea. Vedeți? Nu este ceva ce iei și faci tu cu el, ci darul este să te dai pe tine la o parte din cale, ca să poți fi folosit de Dumnezeu.”

De aceea, dacă ai un dar, nici măcar nu poți să-ți asumi meritul pentru acel dar, pentru că El a spus că adevăratul dar, nu este darul în sine, ci adevăratul dar este a te da la o parte pe tine însuți, astfel încât darul să poată funcționa; pentru ca noi, în firea noastră pământească, să nu împiedicăm lucrarea pe care Dumnezeu încearcă s-o facă. Acesta este adevăratul dar pe care ni l-a dat Dumnezeu: să învățăm cum să ne odihnim, cum să ne dăm la o parte și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin noi.

În mesajul Noua mea slujbă, din anul 1959, fratele Branham spune…Acesta este un citat pe care l-am mai citit, dar vreau să-l citesc din nou ca să ne rămână întipărit în minte.

„Acum, voi spuneți: „Ei bine, dacă El știe aceasta, atunci de ce predicați?…”

El tocmai ne-a spus că Dumnezeu cunoaște sfârșitul de la început, că El cunoaște toate lucrurile, știe cine va fi mântuit și cine, nu.

„…atunci, de ce predicați? Acesta este Dumnezeu. Face parte din Programul Lui. Predicarea este Programul lui Dumnezeu. Când S-a uitat la ucenici, El S-a uitat la recoltă, și a spus: „Recolta este coaptă, iar lucrătorii sunt puțini. Rugați pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său.” Câți își amintesc aceasta?

Ei bine, de ce trebuiau ei să se roage Domnului secerișului să trimită lucrători la secerișul Său, dacă Domnul secerișului stătea acolo, știind că se va face? De ce? Dumnezeu a dispus așa. Acum ascultați aceasta:

„Dumnezeu a hotărât așa, astfel încât Programul Său să nu poată merge fără tine și fără mine. Și câtă vreme nu facem ceea ce ne îndrumă Dumnezeu să facem, noi paralizăm Programul Său. Dar când Biserica se mișcă prin Ungerea Duhului Sfânt, noi suntem în voia lui Dumnezeu, făcând Programul Său.”

Deci, tu nu faci nimic conform ideilor planului tău sau unui program al bisericii, ci te miști prin inspirația Duhului Sfânt. Dar, când nu facem ceea ce ne îndrumă Dumnezeu să facem, paralizăm Programul Său.

Cred că aceasta este uimitor. Pentru mine acest citat este uluitor. Noi l-am citit, am vorbit despre el, nu este prima dată când trecem prin el, dar este uluitor, pentru că știm ce este paralizia. Paralizia este incapacitatea de a te mișca. Dacă brațul meu stâng este paralizat, nu am capacitatea de a-l mișca, nu funcționează normal și nu pot face nici o muncă cu el. Este ca și cum ar fi mort, este paralizat. Și când noi nu facem ceea ce ne îndrumă Dumnezeu să facem, noi paralizăm Programul Lui, făcându-l imposibil să funcționeze. Aceasta este ceea ce mă uimește la acest citat. Cum adică? Cum putem face noi aceasta? Nu poate Dumnezeu să facă totul? Da, Dumnezeu poate să facă totul, dar haideți să privim puțin la aceasta.

„Dumnezeu poate face totul.” Da, Dumnezeu poate face totul, dar Dumnezeul Cel Atotputernic, Cel Atotștiutor, a ales în ce fel va lucra, și El Se leagă prin propria Sa Lege și prin propria Sa voință, de aceea există limite în ceea ce poate face Dumnezeu. Nu sunt limite pe care I le-a pus altcineva, ci sunt limite pe care le-a pus El Însuși.

Vă amintiți? Când a intrat în Capernaum, El nu a putut să facă multe minuni puternice din cauza necredinței lor, pentru că ei nu credeau că Dumnezeu poate lucra. Deci, fratele Branham a spus că Dumnezeu este un Gentleman, Duhul Sfânt este un Gentleman și El nu-Și va croi niciodată o cale în tine și nu-ți va impune nimic. De aceea este atât de importantă credința, trebuie să existe un acord cu Cuvântul lui Dumnezeu; trebuie să existe o credință care să se alinieze la Acesta, care să-I dea lui Dumnezeu acces liber la liberul tău arbitru, care să-I permită să lucreze, deoarece El nu lucrează împotriva liberului tău arbitru.

Când Dumnezeu l-a pus pe om în parteneriat cu El, i-a dat puterea liberului arbitru sau a liberei alegeri, pentru că aceasta face parte din parteneriat, iar Dumnezeu nu va încălca acea parte a parteneriatului. Așadar, dacă nu mergi pe calea predestinată a lui Dumnezeu, El are o modalitate de a te ajuta ca să mergi pe calea Lui. El nu te va forța, dar vei înțelege că îți va fi  foarte convenabil să mergi pe calea Lui, în loc să mergi pe calea pe care vrei tu să mergi, deoarece calea pe care vrem noi să mergem duce adesea la moarte și distrugere. Dumnezeu nu provoacă moartea și distrugerea, ci propria noastră minte, conform propriei noastre voințe, ne conduce în acea direcție, pentru că este contrară voii lui Dumnezeu, este contrară Cuvântului lui Dumnezeu. Deci, Dumnezeu nu ne forțează niciodată cu nimic.

Dumnezeu poate face totul, El poate face toate lucrurile, dar există anumite limite sau granițe, pe care El Însuși nu le poate trece. Astfel, dacă nu facem ceea ce ne îndrumă Dumnezeu să facem, nu ne va forța. Și dacă nu facem ceea ce ne îndrumă El să facem, nu va căuta pe altcineva s-o facă dacă ne-a rânduit pe noi s-o facem, pentru că Dumnezeu nu-Și va schimba Planul hotărât.

Așadar, dacă nu facem ceea ce ne îndrumă El să facem, Îi paralizăm Programul. Consider că aceasta este o afirmație uluitoare. Aceasta mă face să tremur puțin, pentru că nu vreau să paralizez acest Program.

Există o anumită doză de sensibilitate de care avem nevoie, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu; există o anumită măsură de căutare a lui Dumnezeu și de predare lui Dumnezeu, de care toți avem nevoie.

Acum vreau să mă întorc și să vorbesc din nou puțin despre Moise.

În Faptele Apostolilor 7.30-36, când Ștefan își ține marele discurs în fața Sinedriului, înainte de a fi ucis cu pietre, el a spus:

„Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.

Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta, și, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,

care i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacov.” Și Moise, tremurând n-a îndrăznit să se uite.

Domnul i-a zis: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pământ sfânt.

Am văzut suferința poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele, și M-am pogorât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.”

Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor și judecător?” Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor și izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.

El i-a scos din Egipt, și a făcut minuni și semne în Egipt, la Marea Roșie, și în pustie, patruzeci de ani.”

Așadar, Dumnezeu a coborât și a spus: „M-am coborât. Am auzit strigătele poporului Meu, le-am văzut necazul și am venit să-i eliberez. Acum, vino, te voi trimite în Egipt, pentru că venirea Mea ca să-i eliberez, va fi în tine, se va manifesta în tine și prin tine.” Și Moise, cel pe care ei l-au respins și nu au vrut să fie judecător peste ei, Dumnezeu l-a trimis să fie judecător și eliberator pentru ei.

Deci, cine a fost eliberatorul? A fost Moise sau a fost Dumnezeu? Răspunsul este: „Da!” Pentru că a fost Dumnezeu în Moise. Amintiți-vă că Dumnezeu era în parteneriat cu Moise.

Să ne întoarcem la această mică parte din dialogul din Exod 4, pe care l-am analizat ultima dată. Nu îl voi parcurge tot, ci doar o porțiune.

Exod 4.10-14:

„Moise a zis Domnului: „Ah, Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară; și cusurul acesta nu-i de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbești Tu robului Tău; căci vorba și limba îmi este încurcată.”

Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Și cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?

Du-te, dar, și Eu voi fi cu gura ta, și te voi învăța ce să spui.”

Aceasta este a treia scuză pe care a adus-o Moise. Domnul i-a răspuns de două ori înainte, iar aceasta a fost a treia oară când el a spus: „…nu sunt un om cu vorbirea ușoară.” Și Domnul i-a răspuns: „Cine a făcut gura omului? Cine a făcut gura care vorbește? Cine a făcut urechea care aude? Acum, du-te, Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce să spui.”

Moise a zis: „Ah, Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiți.” (Cu alte cuvinte, el a spus: „Doamne, trimite pe altcineva.”).

„Atunci, Domnul S-a mâniat pe Moise, și a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Știu că el vorbește ușor. Iată că el însuși vine înaintea ta; și, când te va vedea, se va bucura în inima lui.”

Noi am vorbit despre aceasta în detalii, cum Moise a avut acest dialog cu Dumnezeu, în care a încercat constant să se sustragă de la ceea ce-i cerea Dumnezeu să facă.

Dumnezeu i-a spus: „Eu M-am coborât să-i eliberez. Acum este momentul, acum este timpul.” Ascultați, Moise se obișnuise să creadă că el era acel eliberator. El a auzit ce-i spunea mama lui când stătea pe genunchii ei; ea i-a vorbit despre aceasta și el a crezut-o, dar, deja eșuase, așa că a fugit și a petrecut patruzeci de ani în pustie. Dar, acum Domnul a venit la el, și i-a spus: „Am venit să-i eliberez. Iată un semn supranatural, coboară…” Dar el a început să spună: „Nu pot, ei nu mă vor asculta.” Și toate acele lucruri, care culminează cu mânia Domnului, care s-a aprins împotriva lui Moise, pentru că refuza să meargă.

La final, a terminat. Moise s-a supus și s-a predat, iar Aaron avea să-i fie purtător de cuvânt. Dumnezeu le-a dat aceste semne: semnul cu toiagul și semnul cu mâna. Noi am vorbit despre aceasta, dar în seara aceasta vreau să petrec puțin mai mult timp cu aceasta.

În mesajul Putere desăvârșită prin slăbiciune desăvârșită, fratele Branham a spus:

„Multora dintre noi le place să mărturisească sau să creadă că suntem incapabili, și folosim aceasta ca o scuză: „Eu nu am nici o educație, nu am nici o abilitate, sunt incapabil să fac aceasta.” Dar, dacă continuăm așa, nu ajungem nicăieri…”

Se simte cineva incapabil? („Amin.”) Bun de nimic? („Amin.”) Acesta este un sentiment comun printre noi, cu excepția cazului în care avem vreo tulburare. Eu am văzut oameni cu tulburări, știți, care au o părere prea bună despre ei înșiși și care se cred a fi cel mai minunat lucru din lume. Dar, în general, ființele umane suferă de această lipsă de încredere de sine, de această înțelegere a slăbiciunii și incapacității lor, însă noi nu putem folosi aceasta ca o scuză pentru a nu-L sluji pe Dumnezeu sau pentru a nu face ceea ce ne îndeamnă El să facem. Aici, fratele Branham a spus:

„…dacă continuăm așa, nu ajungem nicăieri. Dar chiar acea slăbiciune a noastră este folosită de Dumnezeu ca să facă lucrarea, El așteaptă doar ca noi să ajungem în starea aceea, ca să ne poată folosi.

Noi ne acceptăm scuzele, și spunem: „Ei bine, eu nu pot să fac aceasta, sunt incapabil. Eu nu pot s-o fac.” Dar Dumnezeu ia chiar acea slăbiciune ca să-Și facă lucrarea. Acesta este adevărul. Acesta este motivul pentru care ne alege pe noi, pentru că suntem în starea aceea.”

Chiar lucrul care ne împiedică să credem că putem fi Mireasă, este motivul pentru care El ne-a ales să fim Mireasa Lui. Chiar lucrurile care ne împiedică să credem că suntem capabili să facem ceea ce ne-a cerut El să facem în acest timp din urmă, prin manifestarea lui Hristos în felul, în maturitatea, în plinătatea expresiei Lui Hristos și statura unui om perfect în înfiere, deci, chiar lucrurile la care credem că nu vom ajunge niciodată, „Nu pot s-o fac din cauza aceasta și aceasta,” sunt motivul pentru care ne-a ales El. Este pentru că tu nu poți s-o faci. Motivul pentru care te-a ales, este tocmai pentru că ești slab și incapabil.

Chiar acesta este motivul pentru care El l-a ales pe Moise. Dar, cât timp Moise a crezut că o poate face prin puterea lui, Dumnezeu încă nu era dispus să-l folosească. Astfel, Moise a încercat, dar a eșuat, apoi a fugit în pustie timp de patruzeci de ani. Și în eșecul său, Moise s-a mutat dintr-o poziție atât de înaltă și de la un nivel atât de înalt, de la cel mai mare guvern de pe Pământ, la vremea aceea, de la cel mai puternic regat, cu cea mai mare bogăție și putere, cu cea mai înaltă educație și toate acestea, el a coborât atât de jos încât, acum lucra pentru socrul său, păscându-i oile.

Fratele Branham a spus: „Dumnezeu i-a dat o soție cu temperament.” Patruzeci de ani cu o soție irascibilă și cu o mulțime de oi și capre în spatele deșertului, l-au reparat, în sfârșit.

Deci, dacă ai o soție cu temperament, nu te plânge, Dumnezeu doar te modelează și te aduce la perfecțiune. Pe Moise l-a adus într-o poziție în care a spus: „Eu nu pot să fac aceasta. Nu mă vor asculta, nu sunt capabil, nu pot.” Și Dumnezeu a fost mulțumit: „Da, perfect. Acum ești pregătit, acum ești gata.”

Dacă am putea să ne potrivim puțin gândirea: „Aceasta vrea Dumnezeu. Dumnezeu are nevoie de noi și noi avem nevoie de El. El are nevoie de noi ca noi să avem nevoie de El, deoarece dacă încetăm să mai avem nevoie de El, devenim periculoși. Dacă El dă daruri și dă autoritate…

Dacă vă gândiți la Moise, la darurile pe care i le-a dat Dumnezeu, ca profet puternic, și dacă vă amintiți chiar și când era în afara voii lui Dumnezeu și a lovit Stânca a doua oară, când Dumnezeu i-a spus să vorbească Stâncii, nu s-o lovească, datorită poziției lui, Stânca s-a despicat și apa a venit oricum, pentru că Dumnezeu a onorat acel dar.

Vă amintiți de Abel-Meholah, mama lui Elisei. Ea l-a născut pe Elisei, care era un profet mânios. Acela nu a fost Duhul lui Hristos, ci a fost omul. Dar, datorită poziției lui, datorită autorității și a darului care era în el, Dumnezeu a onorat acel dar. Și când acei patruzeci și doi de copii l-au batjocorit și au râs de el, strigând: „Suie-te, pleșuvule! Suie-te!”, el s-a întors și i-a blestemat, iar doi urși au ieșit din pădure și i-au sfâșiat omorând patruzeci și doi dintre acei copii, datorită poziției sale, datorită autorității sale, care a funcționat oricum. Priviți cât este de periculos! Este periculos să fii înzestrat cu un dar, pentru că darul poate distruge un om.

Ascultați, darul lui Elvis Presley l-a trimis în iad. El a fost un cântăreț super înzestrat, un muzician super înzestrat, dar acel dar i-a distrus viața. Un dar este periculos. O aptitudine, un talent este periculos; o poziționare cu Dumnezeu este periculoasă, de aceea Dumnezeu are nevoie de slăbiciunea din viața noastră, pentru a ne ține dependenți de El, deoarece darul din viața noastră și poziția în care vrea să ne pună, sunt adesea foarte periculoase. Deci, haideți să ne acceptăm slăbiciunile, și să-I mulțumim lui Dumnezeu că a lăsat slăbiciunea în viața noastră.

Voi spuneți: „De ce mă lupt mereu cu aceasta? De ce, parcă nu pot trece niciodată de aceasta? De ce am mereu aceasta?” Dar nu știți, noi nu înțelegem că, uneori, acesta este chiar harul lui Dumnezeu în viețile noastre, care ne face să fim complet dependenți de Dumnezeu, astfel încât să nu ne putem extinde pe cont propriu. Noi nu putem reuși singuri, pentru că, dacă am face-o, am deveni extrem de periculoși.

Tot în mesajul Putere desăvârșită prin slăbiciune desăvârșită, din anul 1961, fratele Branham a spus:

„Dacă observați, în Biblie, Dumnezeu îi folosește întotdeauna pe cei care încearcă să fugă de răspundere. Dumnezeu nu poate să folosească niciodată pe un om care vrea să facă ceva și crede că are destule abilități pentru a face aceasta. Uitați-vă la Moise, el a fugit. Pavel a fugit și toți ceilalți au încercat să fugă de aceasta. Eu spun: Nu căutați nimic. Dumnezeu are pentru voi tot ceea ce vă va dărui. Vedeți? Doar lăsați-L pe El să Se ocupe de aceasta.”

Vreau să înțelegeți că această mentalitate este foarte importantă, pentru că, dacă un om vrea să facă ceva și crede că are destule abilități pentru a face lucrarea, Dumnezeu nu poate să-l folosească niciodată pe acel om. Acest fel de gândire este foarte periculos, foarte periculos, pentru că, dacă crezi că poți face ceva pentru Dumnezeu, dacă crezi că ai abilitatea care satisface acea nevoie, atunci, dintr-o dată, tu faci aceasta, dar nu cu o dependență totală de Dumnezeu, iar acest lucru va deveni corupt și va merge rău pentru că poți să-l faci tu. Pentru că poți să-l faci, ai ce trebuie ca să-l faci, vrei să-l faci și știi că poți să-l faci, și când ești în această poziție, acel lucru se va strica și va ieși rău.

Cine a fost cea mai înzestrată ființă din Rai? Lucifer. Cine putea duce treaba la bun sfârșit? Lucifer. Cine era plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe? Lucifer. Dumnezeu l-a făcut perfect în toate privințele, pentru că ce este perfect în orice fel, va merge rău. Dumnezeu știa că va merge rău, pentru că aceasta avea să-I servească scopului Său, deoarece Dumnezeu avea nevoie să-Și manifeste atributele. Dar Dumnezeu nu putea să-Și arate atributele decât în alb pe un fundal negru. Astfel, Dumnezeu avea nevoie de un adversar. Dumnezeu avea nevoie de un motiv pentru a putea fi un Mântuitor; El avea nevoie de un motiv ca să fie Vindecător; avea nevoie de un motiv ca să fie Salvator. Dar, Dumnezeu nu putea să facă niciodată un vas corupt. Dumnezeu nu poate să facă nimic imperfect, El nu poate face nimic corupt, El nu poate face nimic rău, pentru că Dumnezeu este perfect în orice fel. El nu poate face nimic pervertit, corupt sau rău.

Așadar, ceea ce a făcut Dumnezeu, a fost să-l facă pe Lucifer absolut perfect, pentru că perfecțiunea absolută a fost cel mai periculos lucru pentru Lucifer. Astfel, Lucifer a devenit extrem de periculos,  iar Biblia spune că el a fost înșelat de propria sa strălucire, el a fost înșelat de propria sa perfecțiune. Lucifer nu avea defecte, nu avea incapacități, putea să-și termine treaba, avea ce-i trebuia și avea puterea și tăria s-o facă. De aceea, el a fost înșelat de propria lui strălucire și s-a corupt singur.

Gândiți-vă la ceea ce ne-a spus fratele Branham. El a spus:

„Lucifer a crezut că poate construi o împărăție mai strălucitoare și mai bună decât umila și micuța Împărăție a lui Mihail.”

Această terminologie este atât de importantă încât fratele Branham ne-a arătat o imagine în care Dumnezeu și Mihail sunt un tip al lui Isus Hristos. El este Hristos într-un chip de Înger, ca Arhanghel, și El avea o Împărăție și o jurisdicție, dar aceasta era umilă. Aceasta înseamnă că avea limite, nu era atât de perfectă ca a lui Lucifer.

Așadar, în ochii lui Lucifer, Mihail avea o Împărăție mică și umilă. De ce i-a dat Dumnezeu lui Mihail o Împărăție mică și umilă? Pentru că Dumnezeu nu a vrut ca El să devină corupt.

Vă spun că, dacă ești extrem de talentat, super inteligent, înțelept, ai bani, ai sănătate și putere, atunci, ai grijă! Ești pe un teren periculos. Dar, dacă ai probleme în viață, ești puțin presat și lucrurile nu merg bine, chiar nu poți să-ți dai seama de nimic și ești un roller coaster (carusel), emoțional, slavă Domnului, atunci El te poate folosi, pentru că tu nu poți face nimic singur, ci trebuie să-L ai pe El. Tu știi că nu poți face aceasta singur; știi că, dacă Dumnezeu îți cere s-o faci și El nu te ajută, vei produce o mare încurcătură. Acesta este locul perfect în care să fii, prieteni! De aceea ne lasă Dumnezeu să avem tot felul de necazuri, și toți suntem înconjurați de necazuri. Adică, suntem ca Moise în spatele deșertului, totul se destramă, și nici măcar casa mea nu este în armonie.

În cele din urmă, Dumnezeu l-a dus pe Moise în locul în care știa că nu mai poate face nimic, și atunci Dumnezeu a fost gata să-l folosească. Așadar, să nu încercăm să ne prefacem că suntem perfecți; să nu încercăm să fim atât de inteligenți; să nu încercăm să fim întruchiparea perfecțiunii, ci să fim reali. Haideți să fim, pur și simplu, sinceri și reali, și să avem o împărăție mică și umilă; așa cum a avut Mihail, o împărăție care nu era atât de perfectă. De aceea, nu încercăm întotdeauna să ne dăm seama și nu suntem în fiecare zi într-o stare de bine. Uneori, nu mă simt atât de bine, nu prea înțeleg, am făcut câteva greșeli pe parcurs, am luat decizii pe care le regret și mi-aș dori să știu mai mult, aș vrea să înțeleg mai bine, aș vrea să înțeleg Mesajul mai bine, aș vrea să știu Biblia mai bine.

În loc să spui: „Mă bucur atât de mult că știu Biblia,” de ce nu trecem pe partea cealaltă, și să spunem: „Știi, eu chiar nu știu nimic așa cum ar trebui să știu, și aș vrea să am o descoperire mai mare, aș vrea să am o viziune mai clară. Aș vrea să am mai mult timp pentru rugăciune, aș vrea să fiu mai dedicat, aș vrea să fiu mai consacrat.” Aceasta este atitudinea corectă pe care poate s-o folosească Dumnezeu. Nu pe baza pretențiilor noastre, ci pe baza locului în care suntem, cu adevărat. Deci, să fim reali, pentru că așa vrea Dumnezeu să fim. El vrea să ne folosească, dar ne poate folosi numai atunci când depindem de El; ne poate folosi numai atunci când credem că nu suntem destul de buni și că nu putem face aceasta. Atunci ne poate folosi El. Slavă Domnului!

Este uimitor cum viața ne joacă feste și suntem înșelați de natura umană și de gândirea comună a omului și nu ne dăm seama cât din natura lui Lucifer a fost injectată în omenire, la cădere. Este o mândrie care intră prin această dorință de perfecțiune, prin această idee că suntem plini de înțelepciune, perfecțiune, frumusețe, de tot ceea ce a fost Lucifer. Astfel, vrem să fim o stea strălucitoare,  un vas atotcuprinzător al perfecțiunii în carne și oase, dar atunci începem să mergem într-una din aceste două direcții: ori performăm prea mult și tindem spre perfecțiune, încercând să ne ascundem toate greșelile prin perfecțiune; ori ne observăm numai greșelile și le judecăm prin perfecțiune, și atunci simțim că suntem niște viermi nevrednici și inutili, care nu vom face niciodată nimic, după care ne supărăm, ne ascundem într-un colț și nu mai încercăm niciodată. Noi tindem să cădem într-una din aceste două direcții, dar eu aș vrea să fiu chiar pe mijloc.

Vreau să realizez că eu nu sunt nimic special, dar Dumnezeu m-a chemat oricum. În carnea mea, nu pot realiza nimic, și dacă nu mă ajută Dumnezeu, voi face o mare încurcătură din tot ce încerc să fac eu. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate lucrurile sunt posibile. Dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine poate fi împotriva noastră? Și dacă Dumnezeu face lucrarea, va ieși bine. Eu cred că acestea sunt vasele pe care El le poate folosi pentru gloria Sa.

În 1Cornteni 15.9-10, apostolul Pavel spune:

„Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.

Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toți; totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”

Priviți la această afirmație pe care o face Pavel aici, și care îmi place foarte mult. Ascultați: „Eu nici măcar nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că în înțelepciunea mea, în râvna mea, am persecutat Biserica lui Dumnezeu.”

Așadar, în apogeul abilităților lui, Pavel a mers exact în direcția greșită, luptând împotriva Adevărului, pe care încerca să-l susțină, pentru că, în toată înțelepciunea, în toate cunoștințele și în toată puterea lui, Pavel a fost complet indus în eroare și amăgit, iar el a mers în direcția greșită. De aceea, a spus: „Eu nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că am persecutat Biserica.” Și acum, nu prin iscusință, nici prin înțelegere, nici prin putere, ci „prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt.”

În continuare, el a spus, și propoziția următoare este atât de bună: „Și harul Lui, care mi-a fost dat, n-a fost zadarnic, ci m-am ostenit mai mult decât toți ceilalți.” Este ca și cum, în timp ce scria sau dicta, se corecta singur: „Eu am lucrat mai mult decât alții; totuși, nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. Nu vreau să credeți că a fost doar munca mea. Eu am muncit, dar a fost harul lui Dumnezeu, care este în mine.” Cred că Pavel a învățat de unde îi venea puterea.

Tot în mesajul Putere desăvârșită prin slăbiciune desăvârșită, profetul a spus:

„…atunci te poate folosi Dumnezeu. Atunci, El vă poate folosi pe oricare dintre voi. El poate folosi pe oricine când ne dăm la o parte din cale. Dar cât timp ne stăm în cale, nu putem face nimic.”

Știți, uneori, noi privim la aceasta și spunem: „Știi, noi ne dăm la o parte din cale și Dumnezeu ne poate folosi.” Noi ne stăm în cale de atâtea ori, dar, uneori ne stăm în cale gândindu-ne că Dumnezeu nu poate să ne folosească la nimic, pentru că nu suntem buni de nimic și că niciodată nu vom ajunge la nimic. Uneori, aceasta ne stă în cale, pentru că nu facem niciodată ceea ce ne cheamă Dumnezeu să facem, deoarece credem că nu există nici o modalitate prin care să facem ceea ce ne cheamă Dumnezeu să facem. Faptul că știm că nu putem face ceea ce ne cheamă Dumnezeu să facem, este un lucru bun, dar și a nu face, este un lucru rău.

Așadar, este bine să spunem: „Eu nu pot să fac ceea ce îmi cere Dumnezeu să fac, nu pot s-o fac singur, dar dacă El va fi cu mine și în mine, așa cum a promis, atunci pot s-o fac, pentru că toate lucrurile sunt posibile cu Dumnezeu.”

Uneori, scuzele pe care le lăsăm să ne vină în minte din cauza slăbiciunilor noastre, ne împiedică, la fel ca pe Moise, să mergem mai departe și să facem ceea ce ne-a chemat Domnul să facem.

Dumnezeu a spus: „M-am coborât, dar te trimit pe tine.” Atunci Moise s-a uitat la el însuși, și a spus: „Nu pot să fac aceasta,” pentru că a uitat Cine a coborât, a uitat unde este adevărata putere.

Dumnezeu ne-a chemat să fim reprezentanții Lui pe Pământ, la sfârșitul timpului, iar tu spui: „Dar, eu nu pot. Tu îmi cunoști trecutul și știi de câte ori am încercat. Tu îmi cunoști complexele, și nu știi?” Dar, nu uita Cine a coborât; nu uita Cine a venit în ziua noastră; nu uita ce reprezintă acel Nor; nu uita ce putere a venit să împlinească această lucrare. Dar, El trebuie s-o facă în parteneriat.

Să ne întoarcem la Exod 7.8-12. Acesta este momentul când Moise s-a dus la Faraon.

„Domnul a zis lui Moise și lui Aaron:

 „Dacă vă va vorbi Faraon, și vă va zice: „Faceți o minune!” să zici lui Aaron: „Ia-ți toiagul și aruncă-l înaintea lui Faraon. Și toiagul se va preface într-un șarpe.”

Moise și Aaron s-au dus la Faraon, și au făcut cum poruncise Domnul. Aaron și-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor lui, și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe.

Dar Faraon a chemat pe niște înțelepți și pe niște vrăjitori, și vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor..

Toți și-au aruncat toiegele, și s-au prefăcut în șerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor.”

Când Domnul a dat lui Moise un semn, i-a zis: „Ia-ți toiagul și aruncă-l pe pământ.” Mi se pare curios, și mă întreb, cât timp a purtat Moise toiagul acela? Era un toiag pe care l-a ales el, sau i l-a dat Ietro? Poate l-a găsit sau l-a tăiat el și l-a modelat, poate a răzuit toată scoarța de pe el, poate și-a gravat și inițialele, nu știu, dar purta cu el toiagul său de păstor. Probabil l-a purtat multă vreme, dar habar nu avea că putea să-l arunce jos. Să ne gândim puțin. Sunt sigur că Moise și-a mai scăpat toiagul jos și mai înainte. Poate l-a scăpat sau l-a aruncat jos, dar sunt sigur că nu s-a întâmplat nimic. De data aceasta însă , Dumnezeu i-a spus: „Aruncă-l jos!” Și prin puterea lui Dumnezeu, toiagul s-a transformat în șarpe, iar Moise fugea de el, pentru că îi era frică. Aceasta înseamnă că Moise nu a avut nici o legătură cu transformarea toiagului în șarpe, el a fost doar mâna care a purtat toiagul și l-a aruncat jos la porunca Domnului. Dumnezeu l-a transformat într-un slujitor. Apoi, Dumnezeu i-a spus: „Întinde-ți mâna și apucă-l de coadă.” Și Moise a făcut-o.

Nu știu ce credeți voi, dar pentru mine, cred că ar fi fost cel mai terifiant moment din viața mea. El deja fugise de șarpe, nu era că lui i-ar fi plăcut șerpii, el nu era un fel de mânuitor de șerpi, pentru că, atunci nu ar fi fugit de șarpe. Dar, la porunca lui Dumnezeu, el l-a prins de coadă, și acesta s-a transformat pe loc, înapoi în toiag. Moise nu putea face aceasta, a fost nevoie de Dumnezeu s-o facă.

Și Dumnezeu a vrut ca acest semn să se facă înaintea lui Faraon, ca o dovadă că a fost trimis de Dumnezeu. Dar, Dumnezeu nu putea să ducă acel toiag în Egipt, fără Moise. Așadar, acesta a fost un parteneriat cu Dumnezeu. Moise a trebuit să ducă toiagul în Egipt, dar el nu putea să-l schimbe într-un șarpe, așa că el doar s-a supus Cuvântului lui Dumnezeu, și a făcut ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă.

Aceasta este ceea ce ne-a spus profetul în mesajul Plantând Vița și unde s-o plantezi, din septembrie 1959:

„Dar Moise a făcut exact ce i-a spus Dumnezeu să facă. El a aruncat toiagul jos și acesta s-a transformat într-un șarpe. Imediat au venit acei vrăjitori și și-au aruncat și ei toiegele jos, și acestea s-au transformat în șerpi. Moise era la capătul inteligenței sale și la capătul puterii sale, dar aceasta vrea să facă Dumnezeu, să ne ducă până la capătul drumului nostru, și atunci să intervină. Așa face El.

Poate în dimineața aceasta ești atât de bolnav, încât doctorul îți spune că nu mai poți trăi. Oamenii care se îneacă, vor întinde mâna și după un pai. Așa este când încercăm să obținem…Tot ce putem face singuri, adică omenește, vom face, dar când se ajunge într-un punct în care nu mai este nici o speranță, atunci, cine nu crede în vindecarea divină, va crede imediat. Este singura lor speranță.

Moise era la capătul puterilor sale, dar atunci a intervenit Dumnezeu și a făcut ca șarpele lui să mănânce șerpii celorlalți oameni. Apoi, nici șarpele lui nu a mai existat.”

Fratele Branham a spus aceasta într-o rugăciune, în mesajul IeHoVaH Jireh, din anul 1961:

„Doamne, dacă noi ne vom face partea, Tu ești capabil să te ocupi de partea Ta. Fă să fie așa, Tată!”

Așadar, gândiți-vă la Moise, care avea deja toată această îndoială de sine și toată această anxietate cu privire la coborârea în Egipt, el care cunoștea puterea și măreția Egiptului. El cunoștea reputația lui Faraon, și știa în ce intra. El își cunoștea propriul eșec, își cunoștea propria incapacitate, dar Dumnezeu l-a trimis să meargă acolo. Și Dumnezeu i-a dat aceste semne, unul dintre ele fiind toiagul. Și Dumnezeu i-a spus să meargă și să facă aceasta.

Așadar, tot ce i-a spus Dumnezeu lui Moise, a fost să arunce toiagul jos, înaintea lui Faraon. El nu i-a spus nimic altceva. Și când Moise a aruncat acel toiag, acesta s-a transformat într-un șarpe, exact așa cum i-a arătat Dumnezeu mai înainte, în pustie. Dar partea pe care Dumnezeu nu i-a spus-o lui Moise, a fost că acolo va exista o altă putere, care poate copia și imita Puterea Lui. Astfel, vrăjitorii au venit și și-au aruncat toiegele jos, și acestea s-au transformat în șerpi.

Imaginați-vă pentru o clipă că sunteți Moise, și vă gândiți: „Exact pentru aceasta nu am vrut să vin.” Pentru că el nu putea să facă nimic, el era neputincios, era incapabil, era fără putere, iar Dumnezeu nu i-a spus niciodată să facă altceva. El tocmai îi spusese să arunce toiagul jos și acesta se va transforma într-un șarpe, iar el a făcut exact ce i-a spus Dumnezeu.

Ascultați, când acei vrăjitori și-au aruncat toiegele jos și acestea s-au transformat și ele în șerpi, Moise nu a știut ce să facă. Fratele Branham ne-a spus aceasta. El a spus că Moise doar a făcut un pas în spate și a privit. El nu putea face nimic, era complet incapabil, era neputincios și nu înțelegea nimic, el era la capătul inteligenței și a abilităților sale. El nu putea să facă nimic, dar Moise nu a spus: „Ei bine, a fost doar o glumă, am făcut-o doar pentru că…”

Moise era în parteneriat cu Dumnezeu. Nu uitați ce este un parteneriat. Un parteneriat nu înseamnă: „Eu fac totul, iar tu nu faci nimic și împărțim câștigul cincizeci la cincizeci. Tu faci totul.” Nu! Un parteneriat înseamnă că tu ai partea ta de făcut, iar eu am partea mea.

Moise și-a făcut partea, iar când abilitățile lui Moise au fost depășite, lui nu i-a mai rămas nimic altceva de făcut decât să stea nemișcat, să tacă și să-și lase Partenerul să lucreze. Exact aceasta a făcut Moise.

Moise a înțeles: „Eu sunt în parteneriat cu Dumnezeu, și acum s-a depășit partea mea din contract, pentru că eu sunt aici pentru partea naturală, eu nu sunt aici pentru partea supranaturală.”

Acesta este adevărul, prieteni. Tu nu poți să faci să se întâmple nimic supranatural de la tine însuți, pentru că este nevoie de Dumnezeu. Sunt atât de multe lucruri pe care Dumnezeu vrea să le facem!

Ascultați. Tu poți să te îmbraci și să vii la biserică la timp, poți să te rogi, poți să te închini și poți asculta Cuvântul, poți să deschizi Biblia și să citești, poți să asculți Mesajul, poți să depui mărturie, poți să împărtășești Cuvântul, poți să faci multe, dar sunt la fel de multe lucruri pe care nu poți să le faci. Și vă mai spun ceva: Dumnezeu nu poate să citească Biblia pentru tine, trebuie s-o citești tu. Dumnezeu nu poate veni la biserică pentru tine, trebuie urci tu în mașină și să vii. Voi spuneți: „Știi, nu este ca și cum am hotărât să ratăm câteva servicii, dar suntem obosiți și am vrea să stăm acasă. Nu este că nu vrem să venim, sau că ar fi un alt motiv pentru care am hotărât aceasta.”

Ascultați, Dumnezeu nu te ridică, pur și simplu, și te cară, sau te teleportează și te așază aici, pentru că este ceva ce trebuie să auzi. Nu! Ci există o parte pe care tu trebuie s-o faci. Și dacă vrei să beneficiezi de ceea ce ne-a promis Dumnezeu, trebuie să-ți faci partea pentru a obține beneficiul pe care ți l-a promis Dumnezeu. Dumnezeu nu face lucrurile naturale pe care poți să le faci tu, ci El așteaptă să le faci tu, nu o va face El pentru tine.

De multe ori, ne trezim slăbiți spiritual din cauză că nu ne-am făcut partea noastră din Contract, din cauză că nu am fost credincioși părții noastre; nu am fost credincioși în rugăciune, nu am fost credincioși în Cuvânt, nu am fost credincioși în ascultare, în a veni, nu am fost credincioși în părtășie, noi am devenit infideli în partea noastră din Contract. Apoi, începem să slăbim spiritual, și dintr-o dată, ne întrebăm: „De ce nu este Dumnezeu așa? De ce nu face Dumnezeu așa? De ce nu face Dumnezeu…?”

Ascultați, voi aveți un Contract cu Dumnezeu și sunteți în parteneriat cu Dumnezeu, dar v-ați încălcat partea voastră din Contract, și acum vreți ca partea supranaturală a lui Dumnezeu să intervină și să vă acopere toate greșelile. Dar, noi trebuie să ne facem partea. El așteaptă ca noi să ne facem partea și vom obține beneficii din aceasta. Răsplata este partea noastră. Rolul lui Dumnezeu este să deschidă zăgazurile cerurilor și să reverse o binecuvântare pe care nu o putem cuprinde.

Dar, de ce Și-ar face Dumnezeu partea Lui când noi nu ne facem partea noastră? Este simplu, nu? Așadar, când nu ne facem partea și binecuvântarea nu vine, și apar probleme financiare, deodată strigăm spre Dumnezeu să-Și facă partea. Dar, mai întâi, noi nu ne-am făcut partea noastră.

Așadar, după ce Moise și-a făcut partea, a putut să se relaxeze, să se odihnească, pentru că acel lucru era dincolo de abilitățile lui. „Este un șarpe jos. Eu am aruncat toiagul, dar El nu mi-a spus niciodată ce să fac, dacă mai sunt încă doi șerpi.” Dacă Dumnezeu i-ar fi dat instrucțiuni, ar fi știut ce să facă, dar Dumnezeu nu i-a spus nimic cu privire la aceasta. Și dacă Dumnezeu nu i-a spus nimic, el nu avea nimic de făcut. Problema este că, atunci când ni se întâmplă așa ceva, devenim nervoși și începem să inventăm lucruri, începem să ne gândim la tot felul de lucruri. „Ei bine, trebuie să facem aceasta; trebuie să facem aceea; trebuie să venim cu programul acesta; trebuie să spunem aceasta; depinde de mine să fac aceasta și cealaltă.”

Ascultați, dacă Dumnezeu nu v-a spus ce să faceți, dacă nu este în Cuvânt, dacă ați făcut tot ce ați știut să faceți și dați peste ceva ce este dincolo de nivelul vostru, dincolo de abilitățile voastre, peste capacitățile voastre, nu începeți să inventați lucruri, ci stați liniștiți. Stați liniștiți și lăsați-L pe Dumnezeu să-Și facă partea. Dacă El are nevoie să faceți ceva, vă va spune ce să faceți. El a făcut-o întotdeauna. Întoarceți-vă și citiți Biblia. Ori de câte ori a avut ceva de făcut pentru copiii Săi, El le-a spus ce să facă, pentru că El nu vrea ca ei să iasă și să inventeze lucruri.

Noi nu devenim super spirituali. De fapt, nu trebuie să deveniți super spirituali, ci fiți cât se poate de normali și simpli. Sună paradoxal, dar exact așa trebuie să fie, altfel, începeți să puneți presiune spirituală asupra voastră, ca să fiți un fel de Mireasă supranaturală, super dinamică și faceți aceasta în voi înșivă. Dar, vă va cauza o mulțime de probleme, pentru că există o parte pe care trebuie s-o facă Dumnezeu. Unde o va face El? El o va face în voi. Dar El este Cel care o va face în voi. Așteptați-L pe El să vă dea răspunsul; așteptați-L să vă vorbească; așteptați-L pe El s-o facă.

Fratele Branham a făcut câteva lucruri supranaturale, dar pe care dintre ele le-a făcut din propria lui gândire sau din propriul său plan? El a făcut ce i-a spus Dumnezeu să facă. El a așteptat ca Dumnezeu să-i spună să vorbească, iar când a vorbit, acel lucru s-a întâmplat. Dar când Dumnezeu nu i-a spus ce să facă, a învățat să nu facă nimic.

Vă amintiți de câte ori ați ascultat cum fratele Branham stătea acolo, iar la sfârșitul predicii chema un rând de rugăciune și striga cincisprezece sau douăzeci de numere de rugăciune, apoi îi alinia acolo? După aceea începea să spună mărturii, vorbea și făcea tot felul de lucruri, iar în câteva locuri a spus: „Acum, voi știți că eu aștept Ceva.” De câte ori a avut un rând de rugăciune? Îngerul i-a poruncit: „Tu trebuie să duci un dar de vindecare popoarelor.” Dar, fratele Branham știa că era ceva ce el nu putea să facă singur. El putea să meargă, putea să predice, putea să depună mărturie, putea să cheme numere de rugăciune și putea să-i alinieze pe oameni în rând, dar era nevoie ca acel Înger să vină, să vină acea Prezență, înainte ca el să înceapă să se roage pentru oameni, deoarece el era în parteneriat cu Dumnezeu și erau lucruri pe care el nu le putea face, ci avea nevoie să vină Dumnezeu să le facă.

Este bine pentru noi să fim simpli, este bine să fim umani. Ne este frică să fim umani? Dumnezeu vrea să folosească ființe umane; Dumnezeu vrea să ia oameni obișnuiți, care sunt la fel ca toți ceilalți oameni de pe Planetă și vrea să facă lucruri supranaturale prin ei. Aceasta este puterea lui Dumnezeu. El vrea să vă folosească pe voi și pe mine.

În 2Corinteni 12.8-10, apostolul Pavel a spus:

„De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci, mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

Așadar, Pavel a învățat ce înseamnă Puterea desăvârșită în slăbiciune desăvârșită. Pavel avea o afecțiune care îl slăbea în anumite privințe, dar Dumnezeu i-a zis: „Ascultă, nu-ți face griji pentru aceasta, pentru că am făcut-o cu un motiv.” Și, de îndată ce a știut că Dumnezeu avea un scop, a spus: „Slavă Domnului! Acum mă voi lăuda bucuros cu slăbiciunile mele, căci atunci când sunt slab, sunt tare.”

Așadar, Dumnezeu folosește chiar și slăbiciunile noastre, deoarece ele ne amintesc tot timpul cât de multă nevoie avem de Dumnezeu.

Când Dumnezeu i-a spus lui Moise să arunce toiagul, el a făcut-o, iar când situația a scăpat de sub control, a fost nevoie de Dumnezeu să vină în scenă ca s-o repare, deoarece Moise nu a putut s-o facă.

Când Dumnezeu i-a spus lui Noe să construiască o Arcă, Dumnezeu i-a dat planul, Dumnezeu i-a dat instrucțiuni, și, ascultați, Arca era în parteneriat cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu a bătut nici o scândură, și nu Dumnezeu a pus smoala pe scânduri, ci aceasta a făcut-o Noe și oricine l-a ajutat. Noe a făcut ceea ce i-a spus Dumnezeu, și el a construit Arca așa cum i-a spus Dumnezeu s-o construiască. Apoi, el a pus totul în ea, toate proviziile, toate bunurile și toată hrana pentru animale. Dar, au fost lucruri pe care Noe nu a putut să le facă. Noe a putut să construiască Arca, dar el nu a putut să aducă toate animalele în ea. El nu a putut să le prindă, nu a putut să aducă păsări, să adune aceasta și aceea. Nu. El a făcut exact ce i-a spus Dumnezeu, și ghici, ce s-a întâmplat? La ora stabilită, animalele au început să-și facă apariția și să intre în Arcă. Aceasta nu era partea lui Noe, ci era partea lui Dumnezeu. Dar, cum putea să-Și facă Dumnezeu partea, dacă nu exista o Arcă în care să intre acele animale? Dacă nu era mâncare, dacă nu erau proviziile pe care i-a spus Dumnezeu să le facă? Apoi, la timpul potrivit, Dumnezeu l-a chemat în Arcă, și după ce a intrat, Dumnezeu a închis ușa după el. Dar Noe nu putea face să plouă, numai Dumnezeu putea face aceasta.

Așadar, iată-l pe Noe în parteneriat cu Dumnezeu. Tot ce a făcut Noe, a fost partea lui, și pot să spun că rolul lui Noe a fost uriaș, enorm, dar acela a fost partea lui. Și când el și-a făcut partea, Dumnezeu a făcut restul.

Să mergem la Numeri, în locul în care Aaron și Miriam, au început să vorbească împotriva lui Moise, iar Dumnezeu i-a urmărit și i-a mustrat pentru că au vorbit împotriva lui Moise, din cauză că acesta își luase o soție etiopiană. Ei au început să-l batjocorească și să spună: „Nu suntem noi la fel de înzestrați ca tine? Nu suntem noi în același loc ca și tine?”

În Numeri 12.3, citim:

„Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața Pământului.”

Acesta este genul de om pe care l-a vrut Dumnezeu, ca să aducă eliberarea din Egipt. El nu s-a apărat când a fost acuzat și când au spus tot ce au spus împotriva lui. Dar Dumnezeu a venit în scenă și în continuarea acestui capitol, a început să-i corecteze pe Aaron și Miriam, și a spus: „Ascultați, Eu am trimis profeți și ei au primit vedenii și vise, dar lui Moise Eu îi vorbesc față în față. Cum ați îndrăznit să vorbiți împotriva robului Meu?”

Nu voi citi tot, dar în versetul 8 și 9, Dumnezeu a spus:

„Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înțeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-ați temut deci să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?”

Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor și a plecat.”

Acesta este același om pe care Dumnezeu S-a mâniat, Moise este același om care a aprins mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a mâniat pe Moise, apoi Moise s-a dus să împlinească lucrarea pentru care l-a chemat Dumnezeu. Astfel, acum, când alții îl mustrau pe Moise și erau împotriva lui, Dumnezeu l-a apărat, și a spus: „Cum îndrăzniți să vorbiți împotriva slujitorului Meu?”

Moise era același om cu care avusese acea conversație, și care era frustrat, dar ascultați, Moise era partenerul lui Dumnezeu, iar El le cerea să-I respecte partenerul. Acest lucru este foarte important, de aceea am ales subtitlul „Respectând vasul.” Și când ne uităm la aceasta, merge în două direcții: vasul pe care-l alege Dumnezeu să lucreze, este alegerea Lui, iar noi trebuie să respectăm acel vas. Aceasta înseamnă că atunci când Dumnezeu ne alege, noi trebuie să avem respect pentru alegerea Lui. Este greu pentru noi, pentru că nimeni nu vrea să fie încrezut și toate acestea, dar nu despre aceasta vorbim. Noi vorbim, pur și simplu, despre respectarea alegerii lui Dumnezeu. „Doamne, dacă aceasta vrei Tu, iată-mă!”

Să avem suficient respect pentru Dumnezeu, încât acest vas să devină al Lui. Astfel, contează unde mergem, ce facem, ce spunem, cum ne prezentăm lumii, pentru că acum suntem în parteneriat cu Dumnezeu. Dumnezeu vrea să folosească acest vas, iar noi trebuie să respectăm alegerea Lui. Trebuie s-o respectăm când este vorba despre noi, dar trebuie s-o respectăm și când este vorba despre fratele și sora noastră.

Cu aceasta vreau să închei vorbind despre „Dumnezeu în parteneriat cu omul.” Noi trebuie să respectăm alegerea lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce vedem. Ceea ce au văzut ei, probabil era ceva care trebuia criticat, că el avea o soție etiopiană, dar era slujitorul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu avea grijă să îndrepte aceasta.

Dumnezeu le-a spus: „De ce ați vorbit despre slujitorul Meu? De ce v-ați ridicat împotriva slujitorului Meu?” Dumnezeu era mânios pentru că acela era vasul pe care El îl folosea.

Ascultați ce spune Iuda 8 și 9:

„Totuși oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea și batjocoresc stăpânirile.

Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre.”

Vreau să fiți atenți la această atitudine, și să fim foarte atenți în timp ce mergem mai departe. Chiar dacă el vorbea despre oamenii din biserică târâți de visările lor, care-și pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și batjocoresc, vorbesc de rău dregătoriile, adică pe cei care sunt stimați, în onoare, auziți ce spune mai departe: „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre.”

Chiar și Mihail, când s-a luptat cu diavolul, a fost atent cum i-a vorbit și cum a vorbit despre el. Cred că aceasta este o lecție bună pentru noi toți, deoarece Iuda ne arată că acești oameni vorbesc de rău despre orice: despre demnitari și guverne, dar ei nici măcar nu știu despre ce vorbesc.

Chiar și arhanghelul Mihail, când se certa cu diavolul, nu a adoptat niciodată o asemenea atitudine. Isus nu a adoptat niciodată o asemenea atitudine, Pavel nu a adoptat niciodată o astfel de atitudine. Voi nu L-ați văzut niciodată pe Isus vorbindu-i urât lui Iuda, aducându-i o acuzație jignitoare; voi nu i-ați auzit niciodată pe ceilalți ucenici spunând ceva rău despre el. După ceea ce a făcut, ei l-au lăsat în pace. Iuda și-a îndeplinit scopul. Deci, este o atitudine la care trebuie să fim atenți.

În a doua sa epistolă, Petru s-a referit la ceva foarte asemănător, în 2Petru 2.10-12:

„mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia și disprețuiesc stăpânirea.

Ca niște îndrăzneți și încăpățânați ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,

pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.

Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor.”

Acesta este punctul la care am vrut să ajung. Oricine ar fi vasul pe care Dumnezeu l-a ales să lucreze prin el, fii foarte atent cum vorbești despre el. Fii foarte atent cum vorbești despre el! Chiar și Mihail a fost atent cum a vorbit cu dușmanul lui. Ar trebui să avem cuvinte politicoase în orice clipă și să-L lăsăm pe Dumnezeu să Se ocupe de lucrurile acestea, nu noi.

Există o altă pate a Contractului și nu este datoria noastră să ne ocupăm de aceasta, pentru că Se va ocupa Dumnezeu.

Aceasta a spus Mihail: „Eu am venit să iau trupul lui Moise, iar tu mă contești. „Domnul să te mustre, nu eu”, pentru că eu sunt aici doar ca să iau trupul lui Moise.”

Să privim la aceasta în Fapte 23.3-5:

„Atunci Pavel a zis: „Te va bate Dumnezeu, părete văruit!” (El vorbea cu marele preot). „Tu șezi să mă judeci după Lege, și poruncești să mă lovească, împotriva Legii.” (El le-a spus soldaților de lângă Pavel să-l lovească, iar aceștia l-au lovit peste gură).

Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îți bați joc de marele preot al lui Dumnezeu?”

Și Pavel a zis: „N-am știut, fraților, că este marele preot, căci este scris: „Pe mai marele norodului tău, să nu-l vorbești de rău.”

Pavel s-a corectat imediat. Aceasta nu înseamnă că marele preot avea dreptate, el era greșit, dar pentru că a spus să onoreze autoritățile, el și-a dat seama că „Eu trebuie să respect această autoritate.” Dar nu numai pe cea religioasă, ci toate autoritățile.

Voi nu L-ați văzut pe Isus vorbind împotriva lui Irod, criticându-L pe Pilat, criticându-l pe Cezar sau guvernul, El nu a făcut-o niciodată. El a vorbit cu amabilitate. Priviți ce a spus Isus în Matei 18.10:

„Fiți atenți să nu disprețuiți pe nici unul dintre acești micuți, căci îngerii lor văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri.”

În mesajul Slujirea lui Isus, din anul 1953, fratele Branham a spus:

„…Priviți, Dumnezeu poate trimite mulți îngeri, toți avem îngeri păzitori. Copiii lui Dumnezeu…Isus a spus: „Luați seama să nu-i disprețuiți pe acești micuți, căci îngerii lor văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri.” Este adevărat? Fiți atenți ce faceți împotriva creștinilor! Mai bine să vă înecați în mare cu o piatră la gât, decât să aduceți chiar și o ofensă unuia dintre ei. Aveți grijă!”

Voi spune așa: „Aveți grijă ce faceți sau ce spuneți sau cum tratați Familia lui Dumnezeu, chiar și atunci când greșesc, pentru că ei sunt încă copiii lui Dumnezeu. Aveți grijă!”

În mesajul Respecte, din anul 1961, fratele Branham a spus:

„Nu a zis Isus: „Pentru că ați făcut aceasta celor mai neînsemnați dintre acești micuți ai Mei, Mie Mi-ați făcut? Și ar fi mai bine pentru voi să vă atârnați o piatră de moară de gât și să fiți înecați în adâncul mării, decât să-i ofensați pe vreunul dintre ei. Căci vă spun: „…îngerii lor văd întotdeauna fața Tatălui Meu, care este în ceruri.” Acum, noi știm că așa cum sunt ei, și noi, fiind copiii Lui Dumnezeu, suntem o parte din Dumnezeu. Și Dumnezeu cere acest respect.”

Dumnezeu vrea respect. Mă gândesc la o povestire, și cred că mulți dintre voi vă veți aminti de ea. Nu-mi amintesc exact unde am auzit-o, dar sunt aproape sigur că este mărturia lui Billy Paul. Deci, Billy Paul a împărtășit o mărturie, despre un timp când el și tatăl său erau în casa lui și vorbeau despre ceva, puneau la punct niște aranjamente, iar băiețelul lui Billy Paul, care era doar cu scutec la momentul respectiv, era doar un copil mic, tot alerga și-l întrerupea, iar Billy Paul i-a spus de câteva ori să se oprească. Deci, băiețelul alerga și l-a întrerupt din nou pe Billy Paul, iar el s-a întors și l-a lovit peste fund. Nimic grav, doar l-a lovit peste fund. El avea scutesc și Billy Paul l-a lovit peste scutec, dar băiețelul a fugit cu inima frântă și plângând. Fratele Branham s-a uitat la Billy Paul și i-a spus: „Îngerului său nu i-a plăcut aceasta.”

„Îngerului său nu i-a plăcut aceasta.” Nu că ar fi greșit să lovești un copil, nu că ar fi greșit să cerți copiii și să-i corectezi, aceasta este responsabilitatea noastră, dar chiar și copilul trebuie respectat într-un anumit fel. Chiar și copilul, atunci când este lipsit de respect într-un anumit fel, și micuțul său duh este rănit într-un anumit fel, aceasta nu-i place îngerului acelui copil. Și dacă aceasta este adevărat pentru un copil mic, care își întrerupe tatăl și bunicul, ce se întâmplă cu toți ceilalți? Noi trebuie să fim atenți la felul cum ne purtăm cu demnitarii. Dar, atunci când spunem cuvântul „demnitar”, ne gândim la președinți și la oficiali guvernamentali, dar nu aceasta este ceea ce spune Biblia.

În Biblie, cuvântul „demnitar”, este oricine are glorie sau onoare, iar aceia sunt, cu adevărat, copiii lui Dumnezeu, Familia lui Dumnezeu.

Eu spun așa: Credem noi că Dumnezeu lucrează într-un Trup cu multe mădulare? Credeți că faceți parte din acesta? Ridicați mâna dacă credeți că faceți parte din acest Trup cu multe mădulare. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este în parteneriat cu tine și te folosește pentru a-Și îndeplini scopul pe acest Pământ, înseamnă că eu trebuie să fiu atent la felul cum te tratez, iar tu trebuie să ai grijă la felul cum mă tratezi pe mine, deoarece noi trebuie să respectăm și să onorăm alegerea și vasele lui Dumnezeu. Chiar și atunci când greșim, trebuie să fim atenți cum ne comportăm unii cu alții. Nu ne face bine să criticăm, că condamnăm, să bârfim și să ne vorbim de rău unii pe alții, pentru că Dumnezeu are urechi. Dumnezeu are urechi și-I pasă cum ne tratăm unii pe alții, pentru că Dumnezeu ne-a ales pe fiecare dintre noi pentru scopul Său.

Când m-am uitat la această poveste, mi-am amintit și am reflectat la povestea lui Billy Paul. Știți, el era un tată care s-a comportat ca un tată și era puțin frustrat, pentru că îl corectase deja pe băiat. Și nu este că nu ar fi trebuit să-l corecteze, dar ar fi trebuit să-l ia deoparte, să-i vorbească și să-l trateze cu respect nu s-o facă în fața tuturor. El trebuia să-l ia deoparte și să-l mustre dacă i se cuvenea o mustrare, apoi să-l mângâie pe băiat și să-l pună la loc, nu să-l lovească cu palma în fața tuturor și să-i rănească micuța lui demnitate, să-i rănească sentimentele. Înțelegem?

„Îngerului său nu i-a plăcut aceasta.” Aceasta mă face să mă gândesc, de câte ori am spus și am făcut lucruri care nu le-au plăcut îngerilor celor din familia mea, în propria mea casă, propriilor mei copii, soției mele, cu frații mei și cu surorile mele în părtășii, și spun: „Doamne, ajută-mă să înțeleg că Tu lucrezi prin toate aceste vase și că acesta ești Tu.”

Când Pavel îi prindea și-i ducea la închisoare pe creștini, Isus a venit într-un Stâlp de Foc, și i-a spus: „Saule, de ce Mă prigonești?” „Cine ești, Tu, Doamne?” a întrebat el. Și Domnul i-a zis: „Eu Sunt Isus, pe care-L prigonești.” Dar el nu se atingea de Isus, ci se atingea de Trupul în care acum locuia Isus, adică în Trupul credincioșilor. Și, dintr-o dată, mi-am dat seama, și am spus: „Doamne, ajută-mă! Doamne, ajută-mă!”

Voi spuneți: „Ei bine, aș vrea să nu fiu ca Miriam și ca Aaron. Eu n-aș spune niciodată nimic împotriva fratelui Branham. Eu nu-l corectez și nu-l condamn niciodată.” Credeți că Lui Dumnezeu îi place mai mult de fratele Branham, decât de persoana care stă pe scaun lângă tine? Fratele Branham are o slujbă mai înaltă, categoric. El are mai multă autoritate, mai multă responsabilitate, iar Dumnezeu onorează și protejează acea autoritate. Dar, credeți că el este mai prețios decât vasul de lângă noi?

Eu spun: „Doamne, ajută-ne să respectăm vasele pe care le-ai ales. Ajută-ne să vorbim cu amabilitate și atunci când suntem frustrați și atunci când suntem mustrați, și chiar și atunci când suntem în dezacord. Noi nu ne vom înțelege întotdeauna, și întotdeauna este nevoie de mustrare, dar fratele Branham a spus: „Dacă nu poți merge să corectezi pe cineva, apoi să-l îmbrățișezi și să-l iubești, atunci nu ar trebui să-l corectezi.” De ce? Pentru că, dacă vrei s-o faci sau îți place s-o faci, probabil nu ești tu cel care ar trebui s-o facă. Dacă abia aștepți s-o faci, atunci nu tu ești cel care ar trebui s-o facă; atunci, pur și simplu, lasă pe altcineva s-o facă. Dacă ești nerăbdător, dacă abia aștepți să le spui ce gândești și analizezi toate lucrurile pe care le vei spune când vei avea ocazia s-o faci, probabil nu ar trebui să fii tu cel care s-o facă. Dar, dacă mergi cu dragoste și inima ta este împovărată pentru fratele tău și trebuie să-i spui ceva pentru că crezi că merge pe o cale greșită și i-o spui cu nădejdea că o va lua în direcția corectă, dacă vrei să restabilești părtășia și dragostea, atunci poate că tu ești cel care trebuie să-i aducă mustrarea, dacă îi poți cinsti din nou, ca pe fratele și sora ta, și ca pe un copil al lui Dumnezeu.

Eu nu cred că aceasta se aplică numai pentru copiii lui Dumnezeu, ci cred că se aplică oamenilor, în general, pentru că viața este un lucru de preț pentru Dumnezeu, și dacă El a creat un suflet și i-a dat viață, atunci ar trebui să tratăm acea viață cu respect, să avem mai mult respect pentru casa și Familia lui Dumnezeu, dar și pentru întreaga omenire.

În Biblie și în Lege, Dumnezeu ne arată că Îi pasă chiar și cum vă tratați animalele. A citit cineva aceasta în Biblie? Lui Dumnezeu Îi pasă chiar și cum îți tratezi vitele și animalele, cum tratezi fiarele. Și dacă Îi pasă, dacă a dat Legi care să te oblige să-ți tratezi animalele cum se cuvine, ce ziceți de o ființă umană? Noi trebuie să avem respect pentru tot ce a creat Dumnezeu, să avem respect pentru ființele umane, și respect pentru tot ce a creat Dumnezeu.

M-am gândit la aceasta astăzi și mi-am zis:: „Ei bine, pot omorî un păianjen?” Este amuzant, pentru că, atunci când eram în spate, înainte să ies, am omorât un păianjen. Vedeți? Dar fratele Branham a spus că păianjenii, șerpii și alte ființe de felul acesta, sunt doar reprezentanți ai duhurilor rele. Așadar, slavă lui Dumnezeu!

Fratele Branham era vânător și uneori mergea și lua viața animalelor. Dar sunt lucruri care trebuie distruse, deoarece lumea este pervertită și coruptă, iar unele ființe și-au schimbat scopul și sunt purtătoare de boli. Cred că înțelegeți ce spun. Dar, chiar dacă trebuie să distrugem o viață, nu o facem din răutate, nu o facem sadic, nu o facem așa cum fac unii băieți care iau păianjenii, le smulg picioarele pe rând, apoi îi ucid. Eu cred că lui Dumnezeu nu-I place aceasta. Nu cred că aceasta este natura lui Dumnezeu.

Fratele Branham a spus: „Eu vânez.” Și a adăugat: „Eu nu sunt un ucigaș, ci sunt un vânător și vreau să fac o ucidere curată, astfel încât să moară repede, fără chinuri.” Așadar, viața poate fi luată. Omorâți păianjeni, fraților! Faceți-o pentru soția voastră, dar nu-i chinuiți. Este amuzant, dar înțelegeți ideea? Respect! Noi trebuie să avem respect. Trebuie să avem respect pentru Dumnezeu, respect pentru umanitate, și mai ales, respect unii pentru alții. Dumnezeu i-a ales pe frații și surorile mele, pentru că El are un Trup cu multe mădulare și Lui Îi pasă cum este tratat acel Trup.

Ați citit Matei 25? Acolo este povestea judecății de la Tronul alb. O mulțime mare de oameni este înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu privește la un grup, și spune: „Pentru că M-ați vizitat când eram în închisoare; pentru că M-ați îmbrăcat când eram gol și M-ați hrănit când eram flămând, intrați în bucuriile Domnului, pregătite pentru voi înainte de întemeierea lumii.” Iar ei, vor spune: „Doamne, când Te-am hrănit, Te-am îmbrăcat și te-am vizitat în închisoare?” „Când ați făcut aceasta celui mai mic dintre acești frați ai Mei.”

Despre cine vorbește El? El vorbește despre Sămânța aleasă, despre Mireasă, care va sta pe Tron cu El. Astfel, aceia vor intra la Viață Veșnică, datorită felului în care L-au tratat pe Dumnezeu întrupat. Eu cred că lui Dumnezeu Îi pasă cum sunt tratate vasele voastre.

Dar mai este un grup, căruia El îi spune: „Când am fost flămând, nu M-ați hrănit; când am fost gol, nu M-ați îmbrăcat; când am fost la închisoare, nu M-ați căutat. Depărtați-vă de la Mine!” Și ei, vor spune: „Doamne, când Te-am văzut flămând, și nu Te-am hrănit?” Și El, va răspunde: „Când nu ați făcut aceasta celui mai neînsemnat dintre acești frați ai Mei, Mie nu Mi-ați făcut.” Astfel, sunt unii care pierd Veșnicia, și sunt unii care intră în Veșnicie, datorită felului în care au tratat Cuvântul aflat într-un vas de lut. Aceasta contează! Aceasta contează!

Să mergem la 1Corinteni 12.20-27:

„Faptul este că sunt mai multe mădulare, dar este un singur trup.

Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuință de tine,” nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuință de voi.”

Ba, mai mult, mădularele trupului, care par mai slabe, sunt de neapărată trebuință.

Și părțile trupului, care par vrednice de mai puțină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Așa că, părțile mai puțin frumoase ale trupului nostru, capătă mai multă frumusețe,

pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste;

pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.

Și dacă sufere un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

Voi sunteți Trupul lui Hristos, și fiecare, în parte, mădularele Lui.”

Dumnezeu a aranjat întreaga scenă, astfel încât să poată lucra într-un Trup cu mai multe mădulare, iar noi suntem interdependenți unii de alții și interconectați unii cu alții. Noi nu putem scăpa de aceasta, și nici nu ar trebui să dorim să scăpăm de aceasta.

Știți, Dumnezeu a dat diferite daruri, diferite locuri și diferite poziții, spre folosul întregului Trup, așa că, darurile mele nu sunt pentru mine, ci pentru voi; și darurile voastre nu sunt pentru voi, ci pentru mine. Astfel, eu mă aflu într-o poziție în care îmi lipsește ceva, dar pot obține aceasta numai de la altcineva din Trupul lui Hristos. Dumnezeu a conceput totul așa, ca să fim interdependenți unii de alții.

Amintiți-vă că Dumnezeu, plinătatea Dumnezeirii era în Hristos. Hristos avea totul în El, El era Independent, El era Dumnezeu în trup și plinătatea Dumnezeirii locuia în El, El fiind manifestarea plinătății lui Dumnezeu turnată în El. Dar, în ziua Cincizecimii, Stâlpul de Foc S-a împărțit în limbi de foc, și El S-a turnat într-un Trup cu multe mădulare și nu va mai exista independență. Nu mai este, pentru că acum, va exista un Trup cu mai multe mădulare, care sunt interdependente unele de altele. Deci, nu există loc pentru lipsa de respect față de nici o altă parte a Trupului, pentru că tu ai nevoie de aceea, eu am nevoie de aceea, și noi toți avem nevoie unii de alții.

Dumnezeu a hotărât așa, ca să nu aveți tot ce vă trebuie. Și voi nu aveți tot ce vă trebuie. Amintiți-vă că Duhul împarte darurile diferit, așa că unuia îi dă darul credinței; altuia, darul cunoștinței; altuia, darul înțelepciunii; altuia, darul minunilor; unuia, vorbirea în limbi; altuia, tălmăcirea limbilor; unuia profeția, ajutorare, cârmuire și toate celelalte. El le-a împărțit pe toate acestea, astfel încât să nu fie o orchestră cu un singur om. Nu există o trupă formată dintr-un singur om, ci noi toți suntem interdependenți unii de alții, și nu putem reuși fără Trupul lui Hristos. Noi trebuie să ne avem unul pe celălalt, iar Dumnezeu l-a conceput pe celălalt acolo unde îți lipsește, deoarece, fără restul Trupului, nu poți reuși.

Aceasta este o slăbiciune, dar haideți să ne lăudăm cu slăbiciunile noastre, pentru că în viața mea am zone în care sunt complet slab și incapabil, sunt lucruri pe care nu le pot face și am nevoie de restul Trupului; am nevoie de darul tău, am nevoie de tine, am nevoie de tot ce a pus Dumnezeu în voi. Am nevoie, pentru că Dumnezeu a pus în voi lucruri pe care nu le-a pus în mine, și nu există nimeni care să poată funcționa independent de Trup, și aceasta este o slăbiciune făcută intenționat de Dumnezeu. Dumnezeu a făcut aceasta așa, ca să nu poți merge niciodată singur, așa că voi sunteți interdependenți de Trupul lui Hristos.

Dumnezeu este atât de bun, prieteni, pentru că El vrea să Se manifeste într-un Trup cu mai multe mădulare, și a făcut-o astfel încât să fim nevoiți să ne bazăm unii pe alții. Și trebuie să ne respectăm unii pe alții, să ne onorăm unii pe alții, pentru că aceasta este alegerea lui Dumnezeu.

În mesajul Așteptări, din anul 1961, fratele Branham a spus:

„Acum, Dumnezeu este binevoitor, dacă și noi vrem, dar avem partea noastră de jucat. Fiecare individ are partea lui de jucat. Eu nu pot să fac din aceasta o trezire sau o întâlnire, așa că nu pot să fac nimic. Nici un individ, nici chiar doi sau trei dintre voi, ci va fi nevoie de noi toți lucrând împreună, prin Domnul Isus Hristos, pentru a vedea ceva realizat aici, în acest oraș, în timp ce suntem adunați împreună pentru Împărăția Lui.”

Același lucru este valabil în seara aceasta, aici. Nu se va întâmpla niciodată ca o singură persoană să facă toată lucrarea, ci va fi nevoie ca noi toți să fim împreună pentru lucrarea Împărăției lui Dumnezeu.

Fratele Branham s-a dus într-un oraș pentru a avea o întâlnire de rugăciune și o trezire, și a spus:

„Eu nu pot să fac aceasta singur. Nici două sau trei persoane nu pot să facă aceasta. Va fi nevoie de noi toți împreună pentru a realiza ceva în oraș.”

Era o interdependență și aceasta vrea Dumnezeu.

Efeseni 4.15-16:

„Ci vorbind Adevărul în dragoste, să creștem în toate lucrurile în El, care este Capul, Hristos.

Din care tot Trupul bine închegat și strâns legat împreună, prin contribuția fiecărei încheieturi își primește creșterea conform lucrării eficiente a fiecărei părți și face creșterea Trupului, pentru zidirea lui însuși, în dragoste.”

Acesta este Planul lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să creștem împreună, El vrea să avem nevoie unii de alții, vrea să depindem unii de alții, de aceea vrea să pună în noi o slăbiciune. Noi am vorbit despre slăbiciunea care ne face dependenți de Dumnezeu, dar Dumnezeu a pus în noi slăbiciunea care ne face dependenți unii de alții. Astfel, eu sunt dependent de Dumnezeu, care lucrează în voi, și voi sunteți dependenți de Dumnezeu, care lucrează în mine, pentru că așa a vrut El. Laudă lui Dumnezeu!

Și acum, vreau să vă spun doar că vă iubesc. Vă iubesc pe fiecare dintre voi și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi. Eu cred că Dumnezeu vrea să iubim ceea ce iubește El; vrea să respectăm ceea ce respectă El și să onorăm ceea ce folosește El. Cred că, dacă putem face aceasta, Îi vom aduce slavă și onoare lui Dumnezeu și vom fi binecuvântați pentru aceasta.

Așadar, Dumnezeu este în parteneriat cu omul. În ultimele slujbe, am vorbit despre Dumnezeu în parteneriat cu omul, cu mine, dar acum privesc la Dumnezeu în parteneriat cu voi, cu tine, și respect aceasta, învăț să tratez aceasta cu respect, cu onoare și slava pe care o merită, ca să pot primi tot ce are Dumnezeu pentru mine. Să ne rugăm.

Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru înțelepciunea pe care ai pus-o în Cuvântul Tău, pentru Adevărul pe care încerci să ni-l oferi. Doamne, noi știm că nu putem face nimic singuri, că avem nevoie de Tine. Doamne, noi știm că Tu trebuie să fii puterea din spate, că Tu trebuie să ne dai Duhul și puterea.

Doamne, Tu vrei să lucrezi în om, vrei să lucrezi în carne, în trupul nostru, iar noi vrem să ne predăm Ție și să intrăm în acest acord de parteneriat pe care-l dorești, în care noi ne facem partea, iar Tu promiți să-Ți faci partea.

Doamne, suntem atât de recunoscători, pentru că Tu ești întotdeauna credincios și Îți faci partea. Tu nu dai greș niciodată și nu ai greșit niciodată în a-Ți ține Cuvântul, Tu ești întotdeauna acolo ca să faci ceea ce ai promis.

Doamne, dorim să ne ajuți să fim mai credincioși. Doamne, eu vreau să-mi fac partea mea, indiferent cât este de simplă, de naturală. Vreau să fiu credincios și să-mi fac partea, dar, Doamne, eu nu sunt dependent numai de mine, ci sunt dependent de frații și surorile mele, și vreau să fie așa, pentru că așa ai hotărât Tu, de aceea, deschide-mi ochii să văd cât de multă nevoie am de această Familie a lui Dumnezeu, cât suntem de interdependenți unii de alții.

Oh, Doamne, ajută-ne să ne tratăm unii pe alții cu mai mult respect și mai multă onoare. Ajută-ne să ne alegem cuvintele și să vorbim dulce unii despre alții, și atunci când sunt lucruri care trebuie corectate, ajută-ne să fim foarte atenți la felul cum ne comportăm unii cu alții.

Doamne, iartă-ne pentru că suntem nechibzuiți, iartă-ne pentru că suntem critici, iartă-ne pentru lucrurile dure pe care le-am spus, pentru că toți suntem vinovați. Suntem vinovați pentru că am vorbit prea repede, am vorbit prea aspru, că Ți-am condamnat copiii și am spus lucruri dure, Doamne, Te rugăm să ne ajuți să luăm atitudinea lui Mihail, ajută-ne să luăm o atitudine diferită și o abordare diferită.

Acum, vreau doar să Te respect, să-Ți respect copiii, să-Ți respect alegerea și să fim atenți cum ne comportăm unii cu alții.

Doamne, dă-ne ochi să vedem și fă ca inima noastră să perceapă tot ceea ce ai deschis înaintea noastră. Ajută-ne să fim atenți unii cu alții și să ne iubim unii pe alții așa cum dorești Tu să ne iubim. Ajută-ne să spunem cuvinte frumoase unii despre alții, să ne acoperim greșelile unii altora, și să nu le afișăm. Ajută-ne să ne ajutăm unii pe alții în vremuri de nevoie, să fim acolo pentru sprijin, dragoste, încurajare și putere.

Doamne, fă-ne un Trup, fă-ne unul, și nu doar aici, local, ci universal. Fă-ne un singur Trup în Tine, sub conducerea Ta, și ajută-ne pe toți să ne găsim poziția, să ne facem partea, să dăruim tot ce putem, ca să primim tot ce putem.

Oh, Doamne, fie ca Tu să fii glorificat și onorat în toate acestea. Ajută-ne să respectăm ceea ce respecți Tu și ceea ce alegi Tu.

Te iubim, Doamne! Binecuvântează-Ți copiii și ajută-ne să plecăm de aici cu mai multă înțelepciune decât am avut înainte, cu o direcție și cu o viziune mai clară.

Ajută-ne și binecuvântează-ne în timp ce onorăm Cuvântul Tău, pentru că Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                           -AMIN-