HRISTOS ESTE TAINA LUI DUMNEZEU DESCOPERITA

Să mai rămânem puţin în picioare şi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Scumpule Tată ceresc, în dimineaţa aceasta ne apropiem din nou de Tine, Cel plin de har, pentru milă şi călăuzirea Duhului Sfânt, pentru că ne-am adunat împreună ca să învăţăm din Cuvântul Tău cum să trăim în aceste zile şi în ce ceas trăim.

Dă-ne călăuzirea Ta sfântă în gânduri şi în inimă, şi îndreaptă-ne spre fiecare Cuvânt pe care trebuie să-L cunoaştem, astfel încât inimile noastre să fie deschise la ceea ce vrei să ne spui, iar gura să ne fie închisă pentru lucrurile care nu sunt corecte, ştiind că numai Tu ne poţi descoperi Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, când trebuie să părăsesc biserica aceasta micuţă şi să plec în alte părţi ale lumii, Ţi-i predau Ţie, Doamne, deoarece au fost născuţi pentru Tine prin Duhul şi Cuvântul adevărului. Te rog să-i binecuvântezi şi să-i ţii strâns legaţi împreună prin legătura dragostei lui Hristos.

Binecuvântează-l pe scumpul nostru păstor. Te rugăm să-l ungi cu Duhul Sfânt, din Cuvântul Tău, ca să hrănească turma.

Doamne, Tu mi-ai dat o vedenie în care mi-ai spus: „Depozitează hrana aceasta aici, pentru că vine un timp când va fi nevoie de ea,” iar eu am încercat să fac aceasta cu respect şi teamă. Îngăduie ca ei să fie hrăniţi din ea şi arată-le că Tu eşti Dumnezeu şi că Acesta este Cuvântul Tău adevărat, astfel încât să recunoască harul pe care ni   l-ai dat în aceste zile.

Binecuvântează-i pe toţi cei prezenţi şi pe cei care ar fi dorit să fie prezenţi, pentru că Te rugăm aceasta, Tată, în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze pe toţi.

Înainte de-a începe citirea Cuvântului, avem un serviciu de binecuvântare pentru unul din copiii fratelui Collins, pentru că după cum ştiţi, fraţii Collins sunt mădulare credincioase ale Trupului lui Hristos. Dacă aţi observat, nu am spus „ale Tabernacolului”, ci ale Trupului lui Hristos deoarece mădularul de aici este o parte a Trupului Său, iar fraţii Collins doresc să închine Domnului acest micuţ.

Cred că soţia mea mă invidiază când vede că ţin copiii în braţe… Frate Neville, vino în faţă, te rog.

Cum te numeşti, frate? (Tatăl spune: „Clyde”). Acesta este fratele şi sora Clyde Collins. Este fratele scumpului nostru frate de aici, reverend Collins Wilbur. Ei şi-au mărit numărul, pentru că văd aici un copilaş foarte drăgălaş.

Ce vârstă are? (Mama răspunde: „Aproape patru luni”). Aproape patru luni. Şi cum se numeşte („Mark David Collins”). Mark David. Este un nume foarte frumos pentru un băiat foarte frumos.

Eu ştiu că mamele de aici pot să-l aprecieze pe micuţul acesta. Nu-i o păpuşă? (Fratele Branham îl ţine pe Mark David sus, înaintea adunării).

Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, acest tată tânăr şi mama vin cu acest micuţ, un bulgăre scump de trup omenesc care le-a fost dăruit în urma unirii lor, pus în braţele lor ca să-l păstreze pentru Domnul Dumnezeu. Ei l-au adus pe micuţul Mark David ca să-L închine, cu smerenie, Celui Atotputernic, care li l-a încredinţat în grijă ca să fie crescut spre slava lui Dumnezeu.

Doamne, binecuvântează-i pe tatăl şi pe mama lui şi fă ca vasul să ni le se golească niciodată în casă şi ulciorul să nu sece. Îngăduie ca tatăl să fie sănătos şi în putere, Doamne, ca să lucreze şi să câştige hrana pentru micuţul băiat, iar mama să fie sănătoasă şi în stare s-o pregătească. Fă ca inimile lor să fie pregătite ca să-l crească pe micuţ în frica de Domnul. Îngăduie aceasta, Doamne.

Din braţele lor, acest copilaş drăgălaş, micuţul Mark David, trece în braţele mele, iar eu, Ţi-l prezint Ţie, Doamne, ca bătrân al acestei biserici, în Numele lui Isus Hristos, pentru o viaţă de slujire. Dăruieşte-i aceasta, Doamne, ca să fi glorificat prin viaţa lui. Îngăduie să trăiască o viaţă lungă, chiar până la venirea Domnului Isus, dacă aceasta este voia Ta. Dacă este aşa, fie ca el să ducă mai departe Mesajul Domnului Dumnezeu, în timpul care va veni.

Dăruieşte-ne aceasta. Ţine-l sănătos şi fericit, şi fie ca inima lui să fie îndreptată întotdeauna să facă lucrurile care sunt drepte înaintea lui Dumnezeu. Ascultă-ne, pentru că îţi dăruim acest copilaş, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră Collins, pe acest copilaş minunat şi pe tine, frate Collins. Dumnezeu să fie cu voi.

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru,

Aduceţi-i înăuntru din câmpul păcatului.

Aduceţi-i înăuntru, aduceţi-i înăuntru,

Aduceţi-i pe cei mici la Isus.

Vedeţi, aduceţi-i la Hristos înainte ca Diavolul să aibă vreo şansă. Dacă faceţi aceasta, ei aparţin lui Dumnezeu pentru o viaţă de slujire.

Fratele Dauch este aici? Minunat! Era cât pe ce să ne părăsească. Vedeţi, noi nu putem spune sau cere prea mult, dar fratele a depăşit cu douăzeci şi unu de ani vârsta pe care ne-a îngăduit-o Domnul.

Acum câteva zile am primit un telefon şi am fost anunţaţi că fratele este pe moarte, aşa că ne-am grăbit să mergem acolo, iar Domnul Dumnezeu a fost îndurător şi l-a cruţat. Eu cred că fratele este pregătit şi-L aşteaptă doar pe Domnul, dar ştiţi cum suntem noi oamenii: ţinem unul la altul şi parcă nu am vrea să ne despărţim.

Fratele îmi este ca un tată şi mi-l amintesc încă din vechiul Tabernacol. Îmi amintesc ziua când acea Lumină a strălucit peste apa botezului în Numele lui Isus Hristos, iar fratele a venit acolo sprijinindu-se într-un baston. Avea optzeci şi şapte sau optzeci şi opt de ani, iar când a ajuns lângă mine a spus:

„Vreau să fiu botezat chiar acum.”

Cineva s-a dus repede şi i-a adus nişte haine, deoarece fratele nu mai putea să aştepte până data viitoare, ci voia să fie botezat chiar atunci. Mie îmi place mult acest fel de a fi.

Într-o zi, fratele Dauch m-a întrebat:

„Crezi că sunt în ordine, frate Branham?”

„Ai fost vreodată la medic pentru un control?”

„Da, am fost”, a răspuns el.

„Când mergi la medic pentru control, el îţi pune stetoscopul şi-ţi ascultă inima, apoi îţi ia tensiunea, îţi face un examen la urină, etc., folosind tot felul de instrumente şi aparate, ca să vadă dacă eşti sănătos. După aceea se uită în cărţile de specialitate, unde scrie: „Dacă se întâmplă aşa, înseamnă că este în ordine…” Apoi am continuat: „Singurul stetoscop pe care-l am pentru suflet este Biblia, aşa că haide să facem un examen scurt.

În Ioan 5.24 scrie: „Cine ascultă cuvintele Mele…” ceea ce nu înseamnă doar să stai jos şi să le asculţi, ci să le şi primeşti. Tu le crezi pentru că ceva din tine îţi spune că sunt corecte, de aceea le accepţi şi le crezi. Deci: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis…” Crezi aceasta, frate?”

„Da, cred”, a răspuns el.

„Atunci îţi voi spune ce zice Medicul suprem: „…a trecut din moarte la viaţă şi nu mai vine la judecată.” Apoi am adăugat: „Din câte cunosc eu, conform Cărţii ai trecut examenul cu bine.”

Bărbatul acesta are aproape o sută de ani. El n-a fost un om bisericos, dar când Lumina a strălucit pentru prima dată înaintea sa, a primit-o cu bucurie. Vedeţi, acea sămânţă hotărâtă dinainte care zăcea acolo? De îndată ce a fost atinsă de Lumină, a venit la Viaţă.

Ştiu că astăzi este cald şi mi-e greu să-i chem pe oameni pentru un serviciu unde staţi înghesuiţi în felul acesta, dar m-am gândit că ar fi bine dacă, prin harul lui Dumnezeu, vom mai avea un serviciu înainte ca să vă părăsesc, pentru puţin timp, nădăjduiesc.

Mâine seară trebuie să plec la Chicago. M-am gândit să merg puţin mai devreme, ca să mă odihnesc puţin înainte de a începe o serie de servicii. Serviciile se vor ţine pe Arena Marigold, începând de miercuri seara, până duminică. Sâmbătă dimineaţa, Oamenii de Afaceri ai Evangheliei Depline vor avea un mic dejun, iar sâmbătă seara ne vom aduna la Lane Tech.

Dacă sunteţi în zona aceea, să ştiţi că acesta va fi un serviciu evanghelic obişnuit, aşa cum avem de fiecare dată. Cele mai multe Mesaje vor fi în legătură cu ceea ce a fost învăţat aici, pentru că acesta este locul în care facem benzile. Afară se pot certa, dar dacă primesc benzile făcute aici, depinde de ei dacă vor să le asculte sau nu.

Când merg afară, încerc să nu intru în ceva prea adânc, deoarece mulţi dintre oameni sunt superficiali, dar aici, simt că am dreptul să spun tot ce îmi pune Dumnezeu pe inimă. Astfel, benzile noastre sunt făcute aici. Vedeţi?

Dacă doriţi să veniţi la adunările de acolo, vom fi bucuroşi să vă avem printre noi, iar dacă nu ştiţi cum să ajungeţi acolo, luaţi legătura cu oricare din oamenii de la Evanghelia Deplină sau cu fratele Carlson, şi el vă va lămuri.

Lunea următoare mă voi întoarce, după-amiaza sau seara, dar marţi vom pleca în Arizona, ca să ducem copiii la şcoală şi aşa mai departe. Nu ştiu când voi mai veni înapoi, pentru că vreau ca Domnul să mă călăuzească în tot ceea ce fac.

S-a întâmplat ceva foarte ciudat. Ştiu că se înregistrează, dar aici pot spune tot ceea ce gândesc. Dorinţa mea este să surprind vedeniile şi călăuzirea Duhului Sfânt chiar atunci când lucrează.

Anul trecut a fost cel mai deosebit an din toată slujba mea. În ceea ce priveşte viziunile, s-au petrecut lucruri care au fost spuse chiar cu mult înainte, împlinindu-se întocmai cum a spus Duhul.

Vreau să vă spun că mie nu-mi place clima din zona aceasta pentru că-mi face rău, de aceea ceea ce mă aduce aici sunteţi voi, Biserica.

Vă spun sincer că dintre toate locurile pe unde am umblat, aici mă simt cel mai bine să vin să predic Evanghelia şi se pare că o bandă înregistrată aici este de zece ori mai bună decât una înregistrată în altă parte. Vedeţi? Acesta este motivul pentru care spun de multe ori: „Când Dumnezeu face ceva, ţine-te de El şi fii acolo unde este El.”

Cred că principalul motiv pentru care vin aici este faptul că am dat greş atunci când El m-a chemat prima dată pe câmpul misiunii, iar printre voi mă simt întotdeauna bine. Cu adevărat ascultarea face mai mult decât jertfele.

Mai zilele trecute s-a ridicat o întrebare cu privire la o anumită problemă. Cineva mi-a dat un CEC spunând că este pentru mine personal. Taxele sunt plătite şi totul este în ordine, dar pentru că ştia că am nevoie de acel CEC, Billy s-a dus să-l întrebe pe avocat dacă pot să-l încasez.

„De ce să nu poată?” a spus avocatul, „doar este cetăţean american. Taxele sunt plătite şi totul este în ordine, aşa că orice cetăţean o poate face.”

Billy nu a fost mulţumit de răspunsul avocatului şi a mers să întrebe şi un notar:

„Desigur, poate încasa cecul fără nici o problemă”, a răspuns acesta. „Orice cetăţean american are dreptul s-o facă.”

Atunci Billy s-a dus la Merle Miller care este tot avocat şi i-a pus şi lui aceeaşi întrebare, iar acesta i-a răspuns:

„Sigur că poate primi cecul. Îi este adresat, aşa că tot ce trebuie să facă este să meargă să ridice banii.”

Eu sunt singurul care-l pot încasa.

Vedeţi, eu nu încasez cecuri, adică nu iau bani lichizi, deoarece acesta este motivul pentru care am fost reţinut data trecută. Atunci a venit cineva cu un teanc de cecuri şi mi-a zis: „Semnează aici, frate Branham”, iar eu am semnat pe toate: „William Branham”.

Ei bine, cei de la finanţe au avut grijă să mă ţină tot timpul sub observaţie. Eu am semnat cecurile iar taxele au fost plătite la zi, dar cu toate acestea, cei de la fisc au spus că am taxe neachitate în valoare de trei sute de mii de dolari. Şi de aici a început necazul.

Imediat ce am pus cecul primit în buzunar, hop şi agentul fiscal! El a venit şi mi-a zis: „Acum vom redeschide cazul tău!” Vă spun sincer ca mi-a fost foarte greu să suport stresul prin care am trecut din nou.

Fratele Lee Vayle, care este aici, a venit la mine. El este un baptist învăţat pe care l-am botezat zilele trecute în Numele Domnului Isus Hristos. Fratele este un om fin, un intelectual de mare clasă şi pe deasupra un bărbat călăuzit de Duhul Domnului. El mi-a spus că atunci când Lumina a strălucit în calea sa, a încercat s-o ocolească, dar pentru că n-a reuşit s-o facă, a venit la mine iar ieri dimineaţă l-am botezat. N-a mai putut aştepta ci a venit aici, ne-am schimbat hainele şi l-am botezat în Numele lui Isus Hristos.

După aceea ne-am gândit că dacă a primit această Hrană duhovnicească vom putea discuta puţin în timp ce vom lua şi hrana naturală, aşa că ne-am dus la restaurantul „Vierul albastru”.

După ce ne-am aşezat la masă, la un moment dat fratele m-a întrebat:

„De ce-i laşi pe oameni să vorbească astfel despre tine?”

Fratele Vayle este unul dintre cei mai fini oameni pe care-i cunosc, dar uneori este puţin cam iute, aşa că i-am răspuns:

„Nu te porni aşa ci stai liniştit pentru că Dumnezeu este Cel care îngăduie aceasta.”

„O, s-ar putea să fie în ordine pentru tine, dar…”

Eu cred că fratele este un bărbat foarte inteligent deoarece atunci când discută cu oamenii intelectuali le pune în aşa fel problemele încât ei nu mai pot zice nimic, dar eu i-am spus:

„Frate Vayle, atunci când David a fost alungat de pe tron, chiar de fiul său, a părăsit cetatea plângând iar un om căruia nu îi plăcea mesajul zilei din urmă (înţelegeţi ce vreau să spun?), căruia nu-i plăcea de David, un tip mic şi bătrân, un schilod, mergea alături cu împăratul şi îşi bătea joc de el aruncând cu pietre şi scuipând în urma lui. Atunci unul din slujitorii lui David şi-a scos sabia şi i-a zis împăratului:

„Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul!” dar David i-a răspuns: „Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis să facă aceasta.” (2 Samuel 16.9+11).

Vezi, omul acela îl blestema şi-l scuipa pe împăratul lui Israel, iar acesta a spus: „…Domnul l-a pus s-o facă.” Desigur, noi ştim ce s-a întâmplat în continuare şi cum David s-a reîntors pe tron.”

Auzind aceasta, fratele Vayle a spus că este nevoie de mult har ca să poţi face aşa ceva.

De îndată ce m-am întors la birou, notarul l-a chemat pe Billy-Paul la el şi i-a spus cum stau lucrurile în legătură cu cecul. Fratele Vayle urcase cu mine, iar eu i-am spus soţiei:

„Am să-ţi spun ceva, iubito…” Noi discutaserăm înainte de-a pleca la botez cu fratele Vayle, iar ea mi-a spus:

„Bill, eu ştiu că Dumnezeu te trimite acolo afară; ştim cu toţii aceasta, dar El nu ţi-a spus niciodată să te întorci înapoi, ori tocmai aceasta mă îngrijorează.”

„Eu cred că este mai bine aşa pentru tine şi pentru copii. Pentru mine nu contează deoarece Îl voi sluji pe Dumnezeu oriunde aş fi.”

Abia mă întorsesem şi-mi scosesem pălăria, când Cineva a spus: „O, vameşul acesta!” atunci, fără să mă gândesc la ceea ce vorbisem cu fratele Vayle, am spus: „Lasă-l în pace, poate că Domnul i-a spus să facă aceasta.” În clipa când am spus aceste cuvinte, pe peretele din faţa mea a strălucit o Lumină care a scris: „Întoarce-te în Arizona!”

Fratele Vayle şi soţia mea sunt martori la aceasta aşa că voi face întocmai cum mi s-a spus: mă voi întoarce în Arizona.

Săptămâna aceasta a fost plină de binecuvântări. Am avut întâlniri particulare cu oameni care aşteptau acest moment încă din timpul deschiderii Peceţilor, adică din martie. Unii din ei erau veniţi din diferite părţi ale ţării, dar înainte de a începe discuţiile, chiar în dimineaţa aceea, Duhul Sfânt mi-a descoperit exact ceea ce doreau să ştie, ce vor întreba, ordinea întrebărilor şi mi-a spus ce au visat unii dintre ei, dându-mi tălmăcirea încă înainte ca ei să vină să mi le spună.

Oamenii erau adunaţi în camera de acolo, iar când am intrat şi i-am lăsat să vorbească, mi-au spus: „Frate Branham, noi am venit pentru aceasta şi pentru cealaltă…”

Atunci le-am zis: „Ţineţi minte ce vă spun: Noi nu   ne-am adunat aici ca să avem părtăşie unii cu alţii, ci pentru că în mintea şi în inima fiecăruia dintre voi este o întrebare de care vă poticniţi şi nu ştiţi care este răspunsul, dar încredinţarea mea este că cu ajutorul lui Dumnezeu voi putea răspunde fiecăruia dintre voi”, după care am continuat:

„Regina din Seba a avut şi ea nişte întrebări, de aceea s-a dus la Solomon, iar Biblia spune că nu a fost nici o întrebare la care să nu-i fi răspuns acesta, şi eu vreau să vă spun că aici se află Unul mai mare decât Solomon (înţelegeţi ce vreau să spun?), deoarece Domnul Isus a spus: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20) şi: „Orice veţi cere, vi se va da.” (Ioan 15.7b).

Întrebările voastre sunt despre ceva ce nici nu puteţi explica, de aceea nici nu ştiţi ce să faceţi, dar Biblia spune că îngerii lui Dumnezeu tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El. Ei sunt într-o altă dimensiune, acolo unde simţurile acestui trup nu pot pătrunde.

Cele cinci simţuri ne pun în legătură numai cu lumea aceasta. Astfel, dacă n-ai avea simţul pipăitului nu ai putea simţi ceea ce atingi, iar atunci totul ar fi fără valoare pentru tine, ţi-ar fi străin.

Dacă n-ai vedea nu ai putea şti nimic despre lumea aceasta, deoarece în jurul tău ar fi numai întuneric. Deci, Dumnezeu ne-a dat aceste cinci simţuri ca să intrăm în legătură cu lumea în care trăim, dar mai există şi un al şaselea simţ numit credinţa, prin care poţi urca atât de sus încât intri într-o altă Lume, adică ai o vedenie, o descoperire. Când se întâmplă aceasta este ca şi cum n-ai văzut niciodată şi dintr-o dată ochii ţi-au fost deschişi şi poţi vedea. Acest lucru este de neînţeles pentru cineva care nu a trăit niciodată o asemenea experienţă, deşi este adevărul.

Deci, înainte de a mă întâlni cu aceşti oameni Domnul mi-a descoperit toate întrebările lor şi toate celelalte lucruri, aşa că aş fi putut spune: „Priviţi hârtia aceasta! Aici este trecută fiecare întrebare în ordinea în care îmi va fi pusă şi răspunsul la ea.”

Vedeţi? Domnul este mare. El cunoaşte toate lucrurile. În ce mă priveşte, am fost atât de epuizat încât mi-au trebuit trei zile ca să-mi revin după acea după-amiază.

Vreau să spun că acesta este cel mai indicat mod de a discuta cu oamenii: discuţiile individuale, deoarece acolo pot fi spuse fără nici o problemă tainele inimilor. Dacă aceste lucruri ar fi spuse de pe platformă, ar fi oribil şi ar putea cauza multe nenorociri, crime şi alte necazuri.

Când suntem însă numai doi, Duhul Sfânt poate descoperi lucruri intime. Eu nu le spun nici chiar atunci, decât dacă doresc ei, înţelegeţi? Aceasta înseamnă că iau numai câte o persoană şi discut cu ea până când totul este lămurit pe deplin de Duhul Sfânt.

Unul dintre fraţi a avut întrebări cu privire la sămânţa şarpelui, dar nu am reuşit să-i răspund în întregime deoarece jumătatea de oră care i-a fost acordată s-a terminat. Nădăjduiesc că fratele a înţeles, deşi nu am reuşit să-i dau toate răspunsurile. Totuşi, la despărţire i-am dat hârtia pe care aveam notate întrebările şi răspunsurile şi cred că a înţeles.

O, cât de bun este Domnul! Nădăjduiesc că fiecare se simte bine.

Acum, în timp ce ne vom ruga peste aceste batiste, să ne rugăm şi pentru fratele Dauch, care doreşte să fie amintit în rugăciunea noastră.

Îl văd pe fratele Ungreen, dar nu o văd pe sora. Da, ea stă mai departe de el. Mă bucur să vă văd printre noi. Sora şi fiica ei, împreună cu sora Downing, au scăpat numai prin mila Domnului de nu au fost zdrobite de o maşină. Dumnezeu ştie cât de mult vă iubesc şi cât mă bucur să vă văd aici.

Cum puteţi traversa ţara pe o vreme atât de dificilă? Văd câţiva fraţi din Georgia şi din Alabama, din Tennessee şi din alte părţi îndepărtate. Eu ştiu că ei îşi conduc maşinile pe drumuri alunecoase şi îngheţate numai pentru un serviciu.

Când am primit acel mesaj de urgenţă pentru fratele Dauch, nici nu mi-am închipuit că oraşul Lima din statul Ohio este atât de departe. Mă gândeam că este la o aruncătură de băţ, dar vai, am plecat de aici dis de dimineaţă şi am ajuns acolo abia la ora 1.00 după-amiaza, deşi am condus cu viteza maximă admisă.

Totuşi, mă gândesc că acest oraş este foarte aproape de Jeffersonville comparativ cu oraşele din nord, sud, est sau vest, de unde vin fraţii noştri.

Eu vă iubesc pe toţi, de aceea doresc să fiu cât se poate de sincer faţă de voi.

Văd printre noi şi câţiva veterani. Îl văd pe fratele Creech şi pe mulţi alţii care au stat în toţi anii aceştia alături de mine.

Am privit fotografia lui Mary Jo, care era o fetiţă mititică atunci când am văzut-o pentru prima dată, iar acum este căsătorită şi are copii. Fratele şi sora Creech erau tineri, cu părul negru şi la fel eram eu şi Meda, dar acum am încărunţit şi ne-am încovoiat. Fraţii aceştia au ceva care te atrage aşa că îţi doreşti să fii tot timpul în prezenţa lor. Eu i-am dat adesea exemplu atât pentru tineri, cât şi pentru bătrânii care privesc spre venirea Domnului.

Astăzi, Dumnezeu mi-a pus pe inimă să vorbesc ca într-o şcoală duminicală, ceea ce ne va lua ceva mai mult timp.

Aş vrea să-l amintesc şi pe fratele Neville care crede acest mesaj învăţând exact ca mine, şi căruia i-a fost încredinţată, prin Duhul Sfânt, grija acestui Tabernacol. Haideţi să-l ascultaţi ori de câte ori aveţi ocazia, pentru că vă va prinde bine. Sunt sigur de aceasta pentru că el este un slujitor al Domnului.

Şi el trece prin multe încercări şi dureri de inimă, deşi nu arată aceasta aici, în tabernacol. Voi, cei de aici, susţineţi-l aşa cum au susţinut Iosua şi Caleb mâinile lui Moise, deoarece el vă aduce Cuvântul.

Iubiţi-vă unii pe alţii! Mai presus de orice, iubiţi-vă, indiferent ce ar încerca diavolul să spună. Acum sunteţi o grupare bine închegată, dar ţineţi minte ce vă spun: Satana nu va lăsa ca lucrurile să continue aşa, ci va face totul ca să aducă înăuntru pe cineva de care să se folosească. El va aduce înăuntru un critic sau un necredincios, pe care-l va înfige bine în mijlocul vostru şi-l va face să intre în părtăşie cu voi, mai mult tăcând, după care îl va „înţepa” cu un fel de otravă pe care o va împrăştia în toată biserica. Nu vă puneţi de partea lui şi să nu aveţi de-a face cu ceea ce face el, ci rămâneţi plini de dragoste, de îngăduinţă şi de bunătate unii faţă de alţii. Rugaţi-vă pentru el ca să fie salvat, dar rămâneţi strânşi uniţi unul cu celălalt şi staţi cu păstorul vostru, deoarece trebuie să-l respectaţi şi să-l urmaţi. El vă va călăuzi pe cale pentru că este rânduit de Dumnezeu să facă aceasta.

Ţineţi minte! Duşmanul va veni, dar când va face aceasta, strângeţi rândurile cât mai bine. În ce-l priveşte pe omul care va fi folosit de vrăjmaş, fie că va veni înăuntru şi va fi unul dintre voi, fie că va ieşi afară.

Asta-i tot. Voi să nu faceţi „gaşcă” în jurul nimănui, nici să nu vă separaţi, deoarece suntem cu toţii una.

Astfel, eu nu pot spune: „Mână stângă, sunt supărat pe tine, de aceea te voi îndepărta din trupul meu!” Vedeţi, nu pot face aceasta pentru că este mâna mea şi doresc să rămână acolo unde se află până la cel mai mic deget. Doresc ca fiecare părticică din trupul meu să rămână la locul ei şi să fie într-o relaţie bună cu toate celelalte mădulare.

Voi aveţi benzile referitoare la acest lucru şi cu tot ceea ce credem noi. Aveţi benzile cu rânduiala în biserică şi ştiţi cum trebuie să ne comportăm în Biserica lui Dumnezeu; cum să venim şi să stăm împreună în locurile cereşti. Nu staţi acasă! Dacă Dumnezeu este în inima voastră, abia puteţi sta acasă până se deschid uşile adunării şi vă veţi grăbi să veniţi ca să aveţi părtăşie cu fraţii voştri. Dacă nu simţiţi în felul acesta, ascultaţi ce vă spun: este momentul să vă puneţi pe rugăciune, deoarece suntem în zilele despre care Biblia spune: „Cu cât vedem că se apropie ziua aceea, să ne iubim unul pe altul cu o dragoste divină creştină şi să ne adunăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus”, pentru că „prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” – Ioan 13,36.

Aşa este bine. Staţi împreună!

Dacă crezi că fratele sau sora ta sunt greşiţi, spune: „Doamne, nu lăsa să se ridice nici o rădăcină de amărăciune în inima mea pentru că aceasta Îl va întrista şi-L va îndepărta pe Hristos din viaţa mea.”

Aceste otrăvuri puternice ale răutăţii, invidiei şi urii, Îl vor îndepărta pe Duhul Sfânt de la voi, Îl vor îndepărta de Tabernacolul acesta, îl vor răni pe păstorul vostru şi vor face numai rău. Nu rupeţi legătura dragostei, ci puneţi-o peste voi şi legaţi-o strâns, ţinându-vă strâns uniţi unii de alţii, pentru că ea leagă întreaga armătura a lui Dumnezeu. Vorbiţi frumos unii de alţii, pentru că atunci Dumnezeu vă va binecuvânta.

Înainte de a citi din Cuvânt, să ne rugăm.

Doamne Isuse, eu am vorbit acestui mădular al Bisericii Tale, ca ei să se ţină împreună de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu, Absolutul lor şi i-am avertizat, aşa cum a făcut şi Pavel odinioară, că vor intra în turmă lupi răpitori. Tu eşti şi astăzi Acelaşi Dumnezeu ca atunci, dar şi vrăjmaşul este încă acelaşi diavol. Fie ca părtăşia şi legătura dragostei să existe întotdeauna printre aceşti oameni, în Hristos Isus.

Ajută-ne, în dimineaţa aceasta, Doamne, în timp ce citim Cuvântul Tău şi lasă ca Duhul Sfânt să ni-L descopere astfel ca Biserica să fie pe deplin întemeiată pe credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Ajută-ne, ca aşa cum ai arătat în vedenia pe care ai dat-o cu vreo doi ani în urmă, să depozităm Hrană bună: zarzavaturi sănătoase, iar astăzi să primim o măsură întreagă din Aceasta. Dăruieşte-ne aceasta, Doamne şi fie ca El să ni-L descopere pe Isus Hristos, în ceasul în care trăim şi să ne dea putere pentru încercările ce ne stau înainte. Ţine-ne împreună, Tată, şi lasă ca Duhul Sfânt să ne călăuzească şi să ne înveţe.

Ne gândim la John Wesley, la Calvin şi Sankey, la Knox, Finney şi toţi ceilalţi. Oamenii nu aveau ventilatoare electrice şi stăteau înghesuiţi pe holuri, iar transpiraţia le curgea pe feţe în jos. Femeile stăteau în audienţă şi ascultau Cuvântul lui Dumnezeu, hrănindu-şi sufletele, fiind bine acoperite şi îmbrăcate şi transpirau până când hainele le erau ude leoarcă. Doamne, acum ei sunt la odihnă şi aşteaptă venirea Domnului.

Ţine-ne împreună, Tată. Lasă ca Duhul Sfânt să ne călăuzească şi să ne îndrume. Dă-ne o viaţă lungă de slujire pentru Tine; dă-ne, în dimineaţa aceasta, acest Mesaj măreţ pe care-L aşteptăm din Cuvântul Tău şi fă ca El să meargă la fiecare inimă.

Doamne, fă ca buzele care vorbesc să spună numai Adevărul, iar inimile care Îl aud să fie fertile la primirea Adevărului, astfel încât să crească în ele marele Pom al Vieţii veşnice, ca să fie lumini strălucitoare şi epistole vii citite de toţi oamenii, care vor şti că Isus Hristos a înviat din morţi şi trăieşte printre noi.

Fă-ne atât de plini de dragoste şi de roadele Duhului Sfânt, încât ceilalţi bărbaţi, femei, tineri şi tinere, să-L poată vedea pe Hristos trăind în noi, după două mii de ani de la acel mare eveniment. Dăruieşte-ne aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum vom citi din Coloseni 1.15-29. Aş dori ca atunci când ajungeţi acasă să citiţi tot capitolul. Mesajul acesta vă va clarifica de ce am spus şi am făcut toate acele lucruri despre care v-am vorbit în Tabernacol.

„El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea.

Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.

El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El.”

Aş vrea să citesc încă o dată versetul 19: „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,

şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui.

(Urmăriţi unde a ajuns împăcarea Lui).

„Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum,

prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;

negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.

Mă bucur acum, în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,

cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acelea între neamuri şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.

Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus.

Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.”

Din textul acesta voi lua un subiect şi-l voi sprijini cu întreaga Scriptură. Aş vrea să-l intitulez: Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită.

Dumnezeu a hotărât încă înainte de întemeierea lumii să ţină ascunsă această taină. În gândul Lui era ceva ce urma să aducă la îndeplinire la timpul hotărât de El, şi anume: să Se exprime pe Sine însuşi.

Pentru că atunci nu existau nici Luna, nici stelele, nici atomii şi nici moleculele, El era Dumnezeu, dar nu putea fi numit „Dumnezeu”. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu este Cel ce primeşte închinarea, ori atunci nu era încă nimeni să I se închine. Astfel, în nemăsurata Sa înţelepciune, El a dorit ca toate atributele care existau în Sine să fie aduse la suprafaţă: în El era calitatea de Tată. De Fiu; era calitatea de Salvator, de Vindecător şi toate celelalte mari calităţi pe care le putem vedea exprimate astăzi.

După părerea mea, primul lucru pe care l-a făcut El au fost îngerii, iar când aceştia I s-au închinat, El a devenit Dumnezeu.

Din momentul acela El a putut fi numit „Dumnezeu”, dar pe atunci nu exista încă nici o moleculă din acest pământ. Nu era încă nimic: nici soare, nici lună, nici stele, nimic, dar El era deja Dumnezeu.

Noi ştim aceasta din întrebarea pe care i-a pus-o lui Iov:

„Unde erai tu când am întemeiat pământul? Atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” (Iov 38.4-7). Vedeţi? Acest lucru s-a întâmplat înainte de întemeierea lumii.

Acum, Dumnezeu a avut un scop şi o taină ascunsă, iar eu aş vrea să vorbesc astăzi tocmai despre această taină a lui Dumnezeu, care a fost în gândurile Lui încă înainte de întemeierea lumii, ca să vă arăt cum s-a desfăşurat ea până în ceasul acesta în care trăim şi cred că atunci veţi înţelege bine ceea ce s-a întâmplat.

Marea taină a lui Dumnezeu. Ce este ea? Un secret; ceva ce a fost ţinut ascuns. Nimeni nu a ştiut nimic despre ea. Nici chiar îngerii n-au înţeles-o pentru că El nu le-a descoperit-o nici lor. Acesta este motivul pentru care s-a făcut acea tăcere în momentul ruperii Peceţii a şaptea.

Când Isus a fost pe pământ, ucenicii Lui au vrut să ştie când va reveni, dar El le-a răspuns:

„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici fiul, ci numai Tatăl.” (Matei 24.36).

Vedeţi, Dumnezeu păstrează această taină doar pentru Sine, este un secret. Din pricina aceasta s-a făcut în cer acea tăcere de o jumătate de ceas, iar cele şapte Tunete au făcut să li se audă glasurile. Atunci Ioan a vrut să scrie ce au spus ele despre venirea Domnului, dar nu i s-a îngăduit.

Acesta este un lucru pe care Dumnezeu nu l-a descoperit încă: despre cum şi când va veni El. Este bine că nu a făcut-o, dar a arătat-o sau a descoperit-o prin fiecare tip din Biblie. De aceea întreaga Biblie este descoperirea tainei lui Dumnezeu în Hristos.

Da, întreaga Biblie este exprimarea unui singur obiectiv pe care l-a avut Dumnezeu; a unui singur scop pe care a vrut să-l realizeze în toată Biblia, de aceea toate faptele credincioşilor din Biblie au arătat în simboluri care era acest mare scop al lui Dumnezeu, iar acum, în aceste zile din urmă, El ni l-a descoperit şi ni l-a arătat şi nouă.

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu noi Îl vom vedea chiar în dimineaţa aceasta; vom vedea tot ceea ce a avut Domnul în gândul Său încă de la început şi cum l-a dus la îndeplinire. Voi veţi putea vedea marea însemnătate a acestei taine pe care încerc s-o aduc la oameni, pentru că nu am mers niciodată în detaliu, dar acum încerc s-o explic aşa cum mi-a descoperit-o Dumnezeu.

În Luca 24 vedem doi ucenici care erau în călătorie spre Emaus. Isus înviase, dar ei nu ştiau aceasta, aşa că mergeau pe drum şi vorbeau despre moartea Lui, pentru că Îl văzuseră suferind şi murind pentru nişte lucruri pe care le socoteau fără valoare. Iată însă că în timp ce mergeau pe drum plângând, El s-a apropiat şi a început să le vorbească despre Hristos, zicând:

„O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!

Nu trebuia să sufere Hristosul toate aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?” (v. 25-26).

Ce a făcut El? S-a identificat pe Sine cu aceste prorocii, arătând că toţi profeţii, Psalmii şi tot restul Bibliei erau exprimarea Lui însuşi. Aceasta înseamnă că tot Vechiul şi Noul Testament, toţi Psalmii şi toate cântările care se cântau, erau despre El.

Luaţi Psalmul 22 şi comparaţi-l cu ziua răstignirii:

„Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?

…toate oasele mi se despart…

…Mi-au străpuns mâinile şi picioarele; îşi împart hainele Mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa Mea.” (v. 14, 16, 18).

Da, în timp ce cântau acest Psalm în Templu, afară Îl răstigneau chiar pe Acela despre care cântau. Acei mari conducători religioşi, acei mari bărbaţi, acei mari învăţători, erau atât de orbi încât săvârşeau exact crima despre care cântau în cântările lor.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în dimineaţa aceasta.

Acum fiţi atenţi, căci nu voi da nici o atenţie ceasului, deoarece doresc ca voi să înţelegeţi bine gândul pe care L-a avut Dumnezeu în mintea Sa încă de la început. El l-a ascuns de toţi cei învăţaţi, pentru ca numai un mic număr de oameni, cei aleşi mai dinainte, să-L poată înţelege. Cercetaţi Scripturile şi vedeţi dacă nu s-a întâmplat la fel şi în zilele prorocilor.

În Luca 24, Isus S-a referit la Psalmi şi la profeţi, spunând că toţi au vorbit despre El. Cu toate acestea, învăţătorii evrei, rabinii şi doctorii în teologie, nu L-au recunoscut şi L-au răstignit.

Fiţi atenţi! În Ioan 5.39 El a spus:

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

Vedeţi? Cercetaţi Scripturile, toate Scripturile. Ce încerc să vă arăt prin aceasta? Că toată Biblia este corectă.

Cu câteva zile în urmă am mers într-o cameră de spital, iar o soră m-a rugat să le explic câtorva oameni dintr-o denominaţiune, de ce sunt împotriva denominaţiunilor.

Vedeţi, noi trebuie să ne întoarcem la Cuvânt, pentru că Cuvântul este Dumnezeu. Isus spune acelaşi lucru: că El este Cuvântul, iar voi nu puteţi face Scriptura să se contrazică „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1+14). Vedeţi?

În textul citit din Ioan 5.39, El spune: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică (ceea ce este adevărat), dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”, iar în Ioan 10.37-38, adaugă:

„Dacă nu fac lucrările care sunt făgăduite, să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea pe care le fac, căci tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

Mai clar nici nu se putea spune. Cercetaţi Scripturile! De ce? Pentru că Moise, Legea, profeţii şi Psalmii au vorbit numai despre El. El este tema principală din întreaga Biblie.

Astfel, dacă cineva citeşte Biblia şi nu-L vede pe Hristos în fiecare verset din Ea, trebuie să se întoarcă s-o citească din nou. Vedeţi? Dacă nu-L vedeţi pe Hristos în fiecare verset al Bibliei, citiţi-o din nou pentru că aţi scăpat ceva.

Biblia este Hristos. El este Cuvântul. Când citiţi: „La început Dumnezeu a făcut…”, acolo este Hristos. Vedeţi? De aceea, până la „Amin” din Apocalipsa, fiecare Cuvânt mărturiseşte despre Isus Hristos.

Acesta este motivul pentru care acele cărţi adăugate de oameni, cum ar fi: „Cartea a doua a lui Daniel”, „Cartea Macabeilor”, „Purgatoriul” şi altele, nu sunt incluse în Biblie. Ceea ce scrie în acele cărţi nu se leagă cu restul Scripturii, pentru că în Ea nu este loc pentru purgatoriu; nu este loc pentru „mijlocirea sfinţilor”; nu este loc pentru organizaţii sau pentru crezuri. De aceea, când întâlniţi astfel de lucruri, aduceţi-vă aminte că ele nu se potrivesc deloc cu restul tabloului.

Toate acestea au fost adăugate de oameni şi astfel, tot jocul lor cu cuburi s-a stricat, s-a amestecat şi nu-l mai pot pune în ordine, măcar că Cuvântul spune clar că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dacă însă toate lucrurile sunt aşezate corect, apare întregul tablou al căderii şi al reaşezării; apare tot tabloul creaţiei, pentru că tot planul lui Dumnezeu este descoperit chiar în Isus Hristos. Amin.

Acesta este întregul tablou aşezat împreună, fiecare colţişor şi fiecare bucăţică ocupându-şi locul.

N-aş vrea să credeţi că fac o hulă prin ceea ce spun, dar este întocmai ca la aşezarea împreună a părţilor unui joc „Puzzle”. De aceea avem astăzi tablouri care arată oribil. Ei spun: „Noi suntem creştini” şi zugrăvesc o vacă ce paşte iarbă în vârful unui copac. Vedeţi, nu merge!

Acest lucru se întâmplă când ei spun: „Da, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, cu o singură excepţie.” Aceasta vă strică tot tabloul, deoarece Biblia spune că El este Acelaşi, fără nici o excepţie.

Mai mult, în Ioan 14.12, El a spus: „Cine (adică oricine) crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”

„Mda”, spuneţi voi, „aceasta a fost pentru o altă epocă.”

Dacă gândiţi aşa, greşiţi din nou tabloul vostru. Aveţi un om care pescuieşte în deşert, într-un „ocean” de nisip fierbinte unde nu există nici urmă de peşte.

Ce trebuie făcut? Să-L aduceţi înapoi în Galilea, unde pescuieşte El şi unde este peşte din belşug. Înţelegeţi? Tabloul vostru trebuie să fie corect.

Acesta este marele tablou al lui Dumnezeu şi există o singură cale de a-L înţelege, iar aceea este să-L vedeţi pe Isus Hristos care este subiectul principal al întregii Biblii.

Acum vă daţi seama de ce puteţi lua un text din orice parte a Bibliei şi să predicaţi despre El, în timp ce pentru un predicator din orice denominaţiune este greu să îşi păstreze cumpătul?

Biblia este o Carte profetică; este o Carte istorică; este o Carte de dragoste; este o Carte de cântece; este o Carte a Vieţii; este o Carte în care-L găseşti pe Hristos. El a fost în profeţi; El a fost în Psalmi; El a fost în Istorie şi este în lucrurile care vor veni. Cum este El atunci? Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dar ce faceţi voi? Introduceţi ceva prin care negaţi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, obţinând astfel un tablou îngrozitor.

El este Istoria; este Prorocul este Psalmii, este totul, dar dacă tu nu poţi vedea aceasta, dacă nu poţi vedea că El este Acelaşi, cum îţi va arăta tabloul? Înţelegeţi?

El este Acelaşi. El a fost în proroci; a fost în Psalmi, a fost în Istorie şi este în lucrurile care vor veni, „Acelaşi ieri, azi şi în veci”, cum spune Evrei 13.8. Şi dacă El a fost şi este în toate acestea înseamnă că trebuie să fie Tema principală. Noi credem aceasta, nu-i aşa? („Amin”).

Deci, El trebuie să fie Tema principală a vieţii noastre. Dacă El este Tema principală a Bibliei şi Biblia este în noi, atunci El trebuie să fie Tema principală a discuţiilor noastre, a cântărilor noastre, a umblării noastre, trebuie să fie Tema principală a tot ceea ce facem sau gândim. Cine? El, Hristos. Este adevărat? Amin.

Epistola către Coloseni spune că El este Capul tuturor lucrurilor, iar noi suntem o parte a acestor lucruri.

Poate ziceţi: „Dar păcătosul?” El a fost făcut să fie Judecătorul păcătosului dacă acesta nu-L primeşte pe Hristos. El a fost făcut slava celui credincios, care-L primeşte. Deci, „toate lucrurile au fost făcute prin El şi pentru El.”

Este nevoie de noapte pentru a vedea slava zilei; este nevoie de un vas de ocară pentru a vedea dragostea şi cinstea de care se bucură un vas de cinste; trebuie să fie o femeie imorală pentru a ieşi în evidenţă cinstea unei doamne adevărate şi decente. Vedeţi?

Este nevoie de hoţia şi răutatea unora, pentru a ieşi la suprafaţă cinstea unui creştin adevărat; trebuie să fie un făţarnic pentru a se arăta un credincios adevărat.

Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită.

Astfel, „toate lucrurile au fost făcute prin El”, iar El a făcut totul pentru noi, ceea ce înseamnă că trebuie să ne identificăm cu El. Da, noi ar trebui să ne identificăm cu El, pentru că El Însuşi S-a identificat cu noi. Cum o putem face? Trăind pentru El. Nu doar mărturisind, ci trăind pentru El.

Mulţi oameni când îi întrebi: „Eşti creştin?” fac următoarea mărturisire:

„Eu sunt metodist!” Este bine, dar este cale lungă până să fii un creştin. De ce spun aceasta? Uitaţi-vă ce fac metodiştii.

„Eu sunt baptist.” Uitaţi-vă ce fac baptiştii!

„Eu sunt catolic.” Uitaţi-vă ce fac catolicii.

Singura cale prin care poţi fi un creştin adevărat, este ca Hristos să Se identifice pe Sine în viaţa ta. Ştiu că ceea ce spun vă doare, dar nădejduiesc că toţi cei ce vor asculta benzile, vor înţelege.

Voi spuneţi: „Eu sunt penticostal”, dar aceasta nu înseamnă nimic. Este nevoie ca Hristos să Se descopere în tine, deoarece aceasta dovedeşte că te-a primit.

Unii spun: „Am vorbit în limbi”. Şi dracii o fac.

„Am strigat”. Aceasta o fac şi mahomedanii, budiştii şi toţi ceilalţi. Indienii strigă în timp ce dansează „Dansul şerpilor”. Cultele, clanurile şi toate sectele religioase strigă şi ţipă. Oamenii strigă şi ţipă la jocurile de basseball, dar când Hristos Se legitimează pe Sine în tine, eşti ca El pentru că cuvântul „creştin” înseamnă „a fi ca Hristos”. Aceasta este legitimarea ta.

Prin urmare, dacă El S-a identificat cu noi, ar trebui să ne identificăm şi noi cu El şi să trăim pentru El.

Dumnezeu a avut un triplu scop în această mare taină ascunsă înainte de întemeierea lumii şi cred că în dimineaţa aceasta, cu ajutorul Lui, vă voi putea arăta care este acest triplu scop.

Mai întâi, Dumnezeu a dorit să Se descopere pe Sine oamenilor, dar nu o putea face ca marele IaHVeH Dumnezeu care umple tot spaţiul, timpul şi eternitatea. Nu era posibil. El este prea mare pentru a Se descoperi vreodată oamenilor, este de necuprins.

Cum s-ar putea descoperi această Fiinţă necuprinsă care nu a început niciodată şi care nu are sfârşit?

Dar El a vrut să arate ceva: că vrea să fie Tată, pentru că era Tată. Însă singura cale de a Se descoperi ca Tată a fost să devină un Fiu al omului. Acesta este motivul pentru care Isus S-a numit tot timpul „Fiul omului”.

Mulţi din cei din jurul Său nu au înţeles despre ce vorbea El, dar cred că voi puteţi înţelege acum, este adevărat? („Amin”).

El a vrut să Se exprime pe Sine, aceasta fiind o parte a triplului Său scop: să Se exprime pe Sine, să Se identifice cu fiinţele omeneşti şi să Se descopere pe Sine în Hristos.

În al doilea rând, dorea să aibă întâietatea în Trupul credincioşilor Săi, care formează Mireasa Sa, ca să poată locui în ei.

El ar fi putut s-o facă în Adam şi Eva, dar păcatul i-a despărţit de El, aşa că a trebuit să facă o cale pentru a-i aduce înapoi, la starea de la început.

O, Doamne, acest lucru este atât de minunat! Înţelegeţi care a fost scopul lui Dumnezeu?

De ce nu i-a păstrat El pe Adam şi pe Eva în starea de la început? Pentru că dacă ei ar fi rămas aşa, El n-ar fi putut să-Şi exprime niciodată plinătatea Sa, calităţile sau însuşirile Sale.

Vedeţi? Dumnezeu era Tată pentru cei doi oameni, dar El este şi Mântuitor.

Poate ziceţi: „De unde ştii că El este Mântuitor?”

Ştiu, pentru că am avut această experienţă. Înţelegeţi? El este Mântuitor şi trebuia să exprime aceasta. Cum putea s-o facă? Numai prin Hristos. Cum putea să fie El un Fiu? Numai prin Hristos. Cum putea fi Vindecător? Numai prin Hristos. Vedeţi? Toate lucrurile se leagă în această singură Persoană: Isus Hristos.

Când mă gândesc la aceasta, văd cum denominaţiunile şi toate celelalte lucruri dispar în timp ce marele plan al lui Dumnezeu de a Se descoperi pe Sine, mai întâi în Hristos, plinătatea dumnezeirii în trup, şi apoi de a aduce această plinătate trupească a dumnezeirii într-un popor în care El să aibă întâietatea, autoritatea şi conducerea, se conturează tot mai clar.

Cred că aveţi banda cu mesajul: „Pavel, un întemniţat al lui Hristos”.

Când Dumnezeu te aduce în starea de a fi un întemniţat al Lui, nu mai poţi face decât ceea ce spune Duhul.

Pavel a fost un bărbat foarte înţelept, a fost învăţat de Gamaliel, iar într-o zi urma să devină rabin sau un mare preot. El avea ambiţii mari deoarece era o personalitate de prim rang, un intelectual, o autoritate printre semenii săi, dar a trebuit să sacrifice fiecare părticică din ceea ce avea, ca să devină o parte a Cuvântului şi ca să-L identifice pe Isus Hristos în viaţa sa.

Odată, a vrut să meargă într-un anumit loc deoarece a fost chemat de nişte fraţi, dar Duhul i-a interzis să meargă, să facă propria lui voie.

O, ce bine ar fi dacă oamenii semi duhovniceşti ar putea cuprinde aceasta! Duhul i-a interzis să-şi facă propria voie aşa că n-a putut spune decât: „Duhul Domnului m-a oprit!” Vedeţi, aceasta dovedea că este un întemniţat al lui Hristos.

Altă dată, a întâlnit o micuţă ghicitoare. Pavel ştia bine că are putere să scoată acel drac, dar n-o putea face decât cum voia Dumnezeu. În fiecare zi, ea mergea după ei şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui viu şi vă vestesc calea mântuirii.” (Fapte 16.17).

Aceasta s-a întâmplat până când Duhul i-a dat voie să mustre duhul din ea. Vedeţi, el ştia ce înseamnă să fii un întemniţat al lui Hristos.

Moise a trebuit să-şi părăsească părerile intelectuale pentru a-L găsi pe Hristos şi pentru a deveni un întemniţat al Lui. Apoi, Dumnezeu a scos din el toată lumea şi toată mândria lui de om, aşa că a putut sta în prezenţa Stâlpului de Foc şi s-a trezit fără grai; nici măcar n-a mai putut vorbi, iar noi ştim că spune chiar şi el aceasta.

Când s-a întâmplat aceasta, Dumnezeu a avut un întemniţat, ceea ce înseamnă că tu nu poţi deveni un întemniţat după propria ta gândire.

Apoi, Dumnezeu i-a dat suficientă putere ca să se întoarcă jos în Egipt, iar după ce s-a înfăţişat înaintea lui Faraon şi i-a spus cuvintele Domnului, Moise a zis:

„Doamne, i-am spus lui Faraon tot ce mi-ai poruncit, dar nu vrea să mă asculte.”

Şi El i-a spus: „Ia-ţi toiagul (vedeţi acesta era Cuvântul lui Dumnezeu), îndreaptă-l spre Răsărit şi cheamă muşte!” Şi imediat muştele au venit la existenţă şi au umplut tot Egiptul, pentru că El avea un întemniţat pe care Faraon nu putea să-l cumpere cu nimic. Nu era nimic să-l abată din cale pentru că el era un prizonier înlănţuit pe deplin cu lanţurile Cuvântului lui Dumnezeu; predat complet lui „Aşa vorbeşte Domnul!”

O, dacă Dumnezeu ar putea să aibă şi astăzi astfel de întemniţaţi! Acest lucru se întâmplă atunci când El îşi poate exprima întâietatea. Atunci El îl apucă în aşa măsură pe om încât acesta nu mai ştie nimic altceva decât pe Hristos. Înţelegeţi ce vreau să spun? („Amin”).

Aceasta a fost partea a doua a triplului Său scop.

Deci, primul scop a fost să Se identifice pe Sine complet: Dumnezeu în Hristos; iar al doilea, era să aibă întâietatea în Biserica Sa, în Trupul Său, Mireasa, ca să Se poată identifica pe Sine în Ea.

Cel de-al treilea scop al Său era să restabilească, să reaşeze Împărăţia în starea ei de drept.

Ea a fost pierdută prin căderea în păcat a primului Adam, dar voia Lui era să fie readusă în starea originală, să fie ca atunci când El păşea în răcoarea zilei împreună cu copii Săi, vorbind cu ei şi având părtăşie cu ei. Păcatul şi moartea i-a despărţit de El şi i-a îndepărtat din Prezenţa Lui. Înţelegeţi? Dar dorinţa Sa, încă înainte de întemeierea lumii, era să aducă la exprimare atributele Sale, ceea ce este El.

Acesta este motivul pentru care, dacă un trinitar poate să-şi părăsească propria gândire, va vedea că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt trei dumnezei, ci trei atribute, trei calităţi ale aceluiaşi Dumnezeu.

Este exprimarea calităţii de Tată: Dumnezeu a dorit să fie Tată şi a fost, apoi El a fost un Fiu şi tot El este Duhul Sfânt.

Tatăl şi Duhul Sfânt sunt acelaşi Duh, de aceea nici nu se poate vorbi de trei dumnezei. Diavolul vă spune acest lucru ca să facă din voi nişte închinători la idoli, dar este un singur Dumnezeu arătat în trei calităţi. El S-a descoperit ca Tată, Fiu, Mântuitor, Vindecător, toate acestea fiind exprimarea Sa.

Dumnezeu a fost exprimat în Isus Hristos, care era Tată, Fiu şi Duh Sfânt, plinătatea deplină a dumnezeirii. Acum, plinătatea deplină a dumnezeirii locuieşte trupeşte şi are întâietatea în Biserica Sa pentru că tot ce era Dumnezeu a fost turnat în Hristos şi tot ce a fost Hristos este turnat în Biserica Sa, în credincioşi individuali, nu în denominaţiuni.

Vom ajunge imediat la aceasta şi atunci veţi înţelege o dată pentru totdeauna. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi dacă va fi voia Sa, vă voi arăta imediat ce a cauzat căderea.

Deci, care a fost scopul lui Dumnezeu? Să Se exprime pe Sine ca Fiu, astfel încât în El să poată locui trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Am în faţă Epistola către Coloseni. Acesta este scopul Său; acesta a fost scopul Său arătat în toată Scriptura.

Prin viaţa acestui Fiu, prin „sângele crucii Lui”, cum scrie aici, în Coloseni 1.20, El a putut împăca cu Sine un Trup, o Mireasă, care este a doua Evă.

Prin Adam şi Eva, Dumnezeu a dat un simbol, aşa cum a făcut prin Moise şi prin toţi ceilalţi profeţi. Astfel, Adam şi Eva i-au simbolizat pe Hristos şi Biserica Sa, Hristos fiind al doilea Adam, iar Biserica, a doua Evă.

Şi vă întreb: cât timp a doua Evă face compromisuri împotriva Cuvântului, nu face oare acelaşi lucru pe care l-a făcut prima Evă? („Amin”). Ba da, chiar aceasta face, deoarece zice: „Păi, aceasta era pentru o altă epocă!” Cum poate fi pentru o altă epocă când El este Acelaşi ieri, azi şi în veci?

Dumnezeu a avut un scop pe care l-a ascuns de ochii celor înţelepţi şi pricepuţi şi l-a descoperit pruncilor, adică celor care au fost hotărâţi mai dinainte să-L primească.

Urmăriţi acest lucru de-a lungul Istoriei. Ori de câte ori Lumina a străpuns pe cineva, marii intelectuali şi învăţaţii, l-au respins şi l-au prigonit.

În zilele lui Isus, rabinii, marii învăţaţi în teologie, ca Nicodim şi ceilalţi, deşi erau bărbaţi şlefuiţi în şcolile vremii, nici măcar n-au putut înţelege despre ce este vorba. Acolo erau şi marii preoţi şi cărturarii, cei învăţaţi în Cuvânt. O, dar şi ei Îl cunoşteau doar printr-o cunoştinţă intelectuală, dovada fiind faptul că El le-a zis: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8.44).

Gândiţi-vă la faptul că oamenii aceia erau cu adevărat sfinţi. Dacă i-aţi fi cercetat, nu aţi fi putut arăta nici măcar o pată mică în viaţa lor. O, iar dacă s-ar fi găsit totuşi ceva, în viaţa lor sau în viaţa înaintaşilor lor, ar fi murit acoperiţi de ruşine, ar fi fost omorâţi cu pietre. Şi cu toate acestea, iată-L pe Isus numindu-i „o adunare de draci; fiii Satanei.”

Şi acum, marea descoperire!

Pentru a restabili legătura Sa de rudenie cu omul, pentru a readuce lucrurile la starea originală, El a trebuit să vină personal ca să-i salveze pe oameni.

Mai întâi, a trebuit să-i lase să păcătuiască, iar pentru aceasta le-a lăsat libertatea de a alege singuri. El nu putea să-i facă să păcătuiască şi apoi să rămână Dumnezeu, pentru că păcatul aduce cu sine pedeapsa, ori cum ar fi putut să-i pedepsească dacă chiar El i-ar fi împins în păcat? Dumnezeu l-a aşezat pe om într-o legătură cu El şi i-a dat voinţă liberă, aşa cum suntem şi noi astăzi.

Înţelegeţi? Voi puteţi face ce vreţi, pentru că aveţi voinţa liberă.

Şi dacă El a procedat aşa prima dată, trebuie să procedeze la fel şi a doua oară, pentru că altfel ar fi greşit prima dată. Dar El n-a greşit, aşa că fiecare om este pus în faţa aceleaşi alegeri.

Acum fiţi atenţi. Ce s-a realizat prin faptul că El l-a lăsat pe om să păcătuiască, iar apoi l-a adus înapoi? Şi-a adus la exprimare calitatea de Mântuitor. Astfel, scopul principal al lui Dumnezeu a fost ca El Însuşi să Se arate în Isus Hristos ca să ia pedeapsa propriei Sale Legi şi să moară pentru a-Şi răscumpăra Soţia pierdută datorită faptului că-L respinsese.

Când Eva s-a depărtat de Cuvânt, s-a depărtat de soţul ei.

Tot aşa, când Biserica se depărtează de Cuvânt şi se îndreaptă spre o organizaţie, Îl respinge pe El şi comite preacurvie cu înţelepciunea lumească, respingând autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Este clar?

Biblia vorbeşte despre comiterea preacurviei duhovniceşti. Cum se poate ajunge la aceasta? Dacă un singur Cuvânt al Bibliei este respins sau interpretat greşit, aceasta înseamnă în mod categoric respingerea şi comiterea preacurviei împotriva lui Dumnezeu, care este Soţul tău. Şi ce spune Biblia? Că nici o femeie preacurvă nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Noi ştim aceasta.

Aceasta a făcut pentru prima dată Eva.

Priviţi încă o dată! Care a fost triplul Său scop? Să Se manifeste în Isus Hristos, să vină în Trup, prin Isus Hristos, ca să aibă întâietatea. La ce? La reaşezarea Edenului; ca să aducă înapoi ceea ce era pierdut, pentru că acesta era singurul lucru ieşit afară din ordine.

El a trebuit să-i lase omului voinţa liberă pentru că numai aşa acesta putea să cadă. De ce trebuia să cadă omul? Pentru ca El să poată fi un Mântuitor; ca Dumnezeu să-Şi aducă la suprafaţă calitatea de Mântuitor. Căderea în păcat a omului i-a permis lui Dumnezeu să devină Mântuitorul lui, luând asupra Sa pedeapsa impusă de propria Sa Lege.

Dar El nu putea face ispăşirea ca marele IaHVeH, ca Cel Atotputernic, ca Cel ce umple tot spaţiul şi timpul, de aceea a trebuit să devină Om. A trebuit să se înrudească cu omul pierdut (Amin), iar pentru aceasta a devenit OM: „Dumnezeu făcut trup.” Aleluia.

Poate vă gândiţi că sunt cam agitat, dar nu este adevărat. În inima mea este Ceva…

Dumnezeu S-a făcut Om şi a devenit asemenea mie ca să-mi poată lua păcatul asupra Sa; ca să mă facă El. Amin. Prin aceasta Dumnezeu S-a întors la Planul Său de la început de a avea fii si fiice, deoarece El este Părintele veşniciilor. Această calitate era în El, aşa că trebuia adusă la suprafaţă.

Puteţi vedea acest scop triplu ca un tot unitar? Ce se urmărea prin el? Ca Dumnezeu să Se exprime pe Sine, să fie Mântuitor. Astfel, când omenirea a fost pierdută, El a trebuit să Se exprime pe Sine într-un Om, ca să devină Mântuitor prin Sângele împăcării vărsat pe cruce. Vedeţi, era nevoie ca El să facă aceasta şi să moară, pentru că numai aşa putea să ne mântuiască; numai aşa putea să Se aducă pe Sine înapoi în Biserică şi să aibă întâietatea în Ea.

Ţineţi minte! Din pricina aceasta nu a fost, nu este şi nu va fi aleasă niciodată o denominaţiune. El este Cuvântul şi trebuie să aibă întâietatea. Amin!

Cum poate fi injectat un crez în Cuvânt? Nu se poate, pentru că aceasta transformă Biserica într-o curvă. Dacă cineva acceptă cuvântul unui om, vreun crez sau o denominaţiune, este prins imediat în Cuvântul din Apocalipsa 17, care-l numeşte curvă.

Biserica Romano-catolică este „curva cea mare”, iar bisericile protestante sunt „fiicele curvei”, adică tot curve. Este cât se poate de clar, iar noi am văzut acest adevăr în epocile Bisericii.

Oricine se uneşte cu un crez împotriva Bibliei, este în ochii lui Dumnezeu o curvă, iar Biserica a făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut Eva: s-a îndepărtat de Cuvânt, adică de Hristos. Oh, Doamne!

Acum, vedem taina Lui pe care El a ascuns-o încă înainte de întemeierea lumii în gândurile Sale.

Să citim pentru aceasta din Efeseni capitolul1:

„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…” (fiţi atenţi cui îi este adresată această epistolă: nu lumii, ci): „…către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus.” – v. 1.

Cum intraţi în Isus Hristos? Prin aderarea la o biserică? Nicidecum! Atunci cum? Prin naştere:

„Noi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…” – 1 Corinteni 12.13.

Acestora li se adresează Pavel, nu lumii de afară.

Noi nu putem vorbi cu un păcătos despre aceste lucruri, pentru că el nu ştie nimic despre ele. Nici Pavel nu s-a adresat păcătoşilor, ci grupului de credincioşi care erau în Hristos Isus.

Să citim mai departe:

„Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Hristos.” (v. 2-3).

Ce sunt „locurile cereşti”? „Locurile cereşti” este poziţia credinciosului în Hristos. Acolo stă credinciosul în Hristos: în locurile cereşti.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană…”

Când ne-a ales El? Înainte de întemeierea lumii, când a luat hotărârea privitoare la marea Sa taină. Atunci El ne-a ales în Hristos.

De ce ne-a ales?

„…ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” – v. 4-5.

„Hotărât dinainte”. Aceasta este taina, înţelegeţi? Înainte ca Hristos sau oricine altcineva să fi fost pe pământ, El Şi-a ales Mireasa ştiind că Eva va cădea prin necredinţa în Cuvânt.

Puteţi vedea această mare taină? El a ştiut că ea va cădea, dar Şi-a ales o Mireasă care să nu mai cadă, care să ţină acest Cuvânt indiferent ce va spune restul lumii despre El. Orice s-ar întâmpla, Ea va ţine cu tărie de acest Cuvânt, deoarece a fost hotărâtă dinainte pentru aceasta. Înfierea care se primeşte prin Isus Hristos a hotărât mai dinainte Biserica pentru această poziţie slăvită.

Acum vedeţi taina? Ce face El? O readuce pe Eva cea căzută, care a fost un tip pentru Biserică. Astfel, aşa cum Dumnezeu l-a deschis pe Adam şi a scos-o din el pe Eva, care era carne din carnea lui, şi a despărţit duhul lui: masculin şi feminin, punând partea feminină în Eva, tot aşa Dumnezeu a luat din Hristos Sângele şi apa. Hristos este Cuvântul, şi El a luat Cuvântul şi a făcut Biserica Sa, pe Eva duhovnicească, aducând-o înapoi la Sine, răscumpărând-o prin Sângele care a curs din trupul Său.

Acum înţelegeţi? Marea taină a lui Dumnezeu ascunsă de la întemeierea lumii, dar descoperită acum. Ea a fost arătată tot timpul prin simboluri. De-a lungul vremii, El a desfăşurat-o puţin câte puţin.

Ce s-a întâmplat prin aceste simboluri? El ne-a arătat că aşa cum l-a deschis pe Adam şi a scos-o din el pe Eva, care era o parte din carnea lui, care era Adam, tot aşa Mireasa trebuie să fie Cuvântul, pentru că El este Cuvântul. Mireasa nu poate sta pe crezuri; nu poate sta pe denominaţiuni; nu se poate baza doar pe o purtare bună, ci trebuie să stea singură pe Cuvânt, pentru că este o parte a Cuvântului, fiind luată din Hristos. Înţelegeţi?

Şi ca să fiţi siguri, aceasta se revarsă în Răpire:

Luther a fost o parte, Wesley a fost o altă parte, profeţii au fost tot o parte, exact ca în vedenie, ei toţi formând Trupul: degetele, picioarele, braţele, etc. până la Cap. Toţi aceştia fac parte din Răpire; sunt Trupul Cuvântului, care este Hristos. Amin.

În afara Lui sunteţi pierduţi. Indiferent cât sunteţi de buni; indiferent care este relaţia dintre voi, ce părtăşie aveţi sau de care organizaţie aparţineţi, dacă Cuvântul nu este în voi, sunteţi pierduţi.

Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7), pentru că voi şi Cuvântul sunteţi una. El are întâietatea în viaţa voastră; El vă stăpâneşte, iar voi sunteţi întemniţaţii Lui. Lumea a murit pentru voi, nu mai aveţi nimic, şi deşi îi vedeţi pe oamenii din jur cum trăiesc, voi nu faceţi nimic din acele lucruri deoarece sunteţi întemniţaţii Lui. Sunteţi înjugaţi cu El, înjugaţi cu Hristos, cu Cuvântul Său.

„Eu”, spunea El, „fac numai ceea ce-I place Tatălui, aşa că dacă nu puteţi crede că Eu sunt El, credeţi măcar Cuvântul, pentru că El este desăvârşit.”

Observaţi! De-a lungul timpului, El a lăsat ca această taină să fie descoperită treptat, prin profeţi şi prin simbolurile care L-au exprimat pe El.

El S-a exprimat pe Sine prin Moise. Priviţi-l puţin pe acest bărbat. El s-a născut într-o vreme de prigoană, chemarea lui fiind să elibereze poporul. Moise a fost ascuns de cei ce-l urmăreau ca să-l ucidă într-un sicriaş de papură şi pus pe Nil, aşa cum a fost dus Isus în Egipt.

Apoi, Moise a ieşit din Egipt şi s-a suit pe munte să primească Poruncile, după care s-a întors cu ele la popor.

Isus S-a suit pe munte, unde a ţinut prima Sa predică (fericirile), după care S-a întors cu poruncile:

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti!”

dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.27-28).

Vedeţi? El a fost Dătătorul Legii, Preot, Împărat, Conducător, etc.

Apoi, El S-a exprimat pe Sine în Iosif, care s-a născut într-o denominaţiune, între fraţii săi care-l urau, fără temei, din pricină că era duhovnicesc. Da, ei îl urau pentru că Dumnezeu era cu el, avea vedenii şi putea tălmăci visele.

Biblia spune că Iosif a fost vândut de fraţii săi pentru aproape douăzeci de arginţi, aşa cum a fost vândut Isus de unul din fraţii Săi, Iuda Iscarioteanul, pentru treizeci de arginţi.

Iosif a fost aruncat într-o groapă şi s-a presupus că este mort, dar mai târziu a fost scos de acolo şi a ajuns la dreapta lui Faraon. Când era în închisoare, acolo erau doi oameni: pitarul şi paharnicul împăratului. Unul dintre ei a fost omorât, în timp ce celălalt a fost eliberat, exact cum   s-a întâmplat pe cruce. Noi ştim că Isus a fost răstignit pe cruce din pricina păcatelor noastre, iar de-o parte şi de alta a Sa, au fost răstigniţi doi tâlhari, unul fiind pierdut, iar celălalt mântuit. Puteţi vedea aceasta?

Înainte de-a ajunge la dreapta lui Faraon, când era încă împreună cu fraţii săi, Iosif a avut o vedenie în care i s-a arătat că va sta chiar lângă împărat, dându-i-se toată autoritatea, iar această vedenie trebuia să se împlinească. Desigur, el s-a gândit de multe ori la aceasta, în timpul când era în închisoare şi nu o ducea deloc bine, dar ştia că într-o zi acea vedenie se va împlini. Chiar dacă zăbovea, trebuia să se împlinească pentru că atunci când Dumnezeu spune ceva, se întâmplă negreşit.

Cuvântul vine întotdeauna la profeţi. Ştiaţi că cuvântul „profet sau văzător” înseamnă „descoperitor al Cuvântului scris”? Astfel, când apare un văzător, el este legitimat în mod supranatural, prin faptul că tot ceea ce spune se împlineşte întocmai.

Biblia spune că „dacă se va ridica un proroc şi vă va spune că se va întâmpla un anumit lucru, dar acel lucru nu se va întâmpla, să nu-l ascultaţi. Dacă însă cuvintele spuse de el se împlinesc, să ştiţi că Eu sunt cu el şi să vă temeţi de el.”

Aceasta este legitimarea. Prin aceasta veţi cunoaşte că acel bărbat este trimis de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu vorbeşte poporului Său printr-un om.

Vedeţi, El vorbeşte întotdeauna printr-un om: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5).

Viţa nu poartă roade, ci mlădiţele sunt acelea care poartă rodul viţei. Ţineţi minte aceasta, pentru că întotdeauna a fost aşa.

Revenind la ideea noastră, vedem că nici un om nu putea ajunge la Faraon fără să treacă pe la Iosif. Tot aşa, nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Fiul.

Când Iosif părăsea tronul, trâmbiţele sunau şi orice genunchi trebuia să se plece, deoarece se striga: „Trece Iosif!” Aleluia!

Într-o zi, El va părăsi tronul Tatălui şi va veni, iar atunci, orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul. Da, atunci toţi vor recunoaşte că El este Fiul lui Dumnezeu, dar va fi prea târziu, de aceea, faceţi-o acum!

Dar Hristos poate fi văzut şi în alte tipuri, de exemplu, în David.

Când David şi-a părăsit tronul, fiind respins de propriul popor, urca muntele Măslinilor plângând, deoarece pleca în exil.

Acela era Duhul lui Hristos în el, pentru că câteva sute de ani mai târziu, Isus a stat pe acelaşi munte, a privit spre Ierusalim şi a plâns pentru el, zicând:

„Ierusalime! Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripile ei şi n-ai vrut.” (Matei 23.37).

David era un împărat respins, iar opt sute de ani mai târziu, Fiul lui David stătea în acelaşi loc, respins şi alungat de propriul popor şi plângea pentru Ierusalim, zicând: „Acum ţi-a sosit ceasul”. Înţelegeţi?

Toate acestea erau simboluri pentru El, dar taina era încă ascunsă. Toţi acei bărbaţi nu ştiau ce fac; ei ştiau doar că sunt călăuziţi de Duhul ca să facă un anumit lucru.

Taina a fost ţinută ascunsă până în zilele din urmă, dar El S-a exprimat pe Sine în Moise, David, Iosif şi în toţi ceilalţi bărbaţi.

Noi am putea lua vieţile tuturor prorocilor şi să arătăm că ei L-au exprimat pe Isus Hristos în mod desăvârşit, dar cu toate acestea ei n-au primit descoperirea deplină a tainei Lui, acest lucru urmând să se facă în zilele din urmă, conform făgăduinţei Sale.

El nu a spus niciodată totul, pentru că Biblia este scrisă în taine, iar Isus I-a mulţumit Tatălui pentru aceasta.

Venirea Domnului este o taină. Noi nu ştim când va veni El, nici cum o va face, dar ştim că va veni.

Toate tainele lui Dumnezeu au fost ţinute ascunse până în aceste zile din urmă, când s-au încheiat şi sunt descoperite. O, Doamne, dar El nu Şi-a descoperit niciodată taina complet!

Să urmărim puţin cele şapte Peceţi.

Când Dumnezeu i-a folosit pe Martin Luther şi pe Wesley, pentru ieşirea afară, i-a scos treptat şi S-a descoperit prin ei bisericii din acea epocă. Noi am văzut aceasta acum, în zilele din urmă, când putem privi înapoi prin toată Biblia.

Motivul pentru care a fost un lucru atât de puternic, este că El ne-a vorbit despre aceasta aici şi ne-a arătat cele şapte Tunete, iar revistele „Look” şi „Life” au scris despre Cercul acela de Nor şi despre Lumină care s-a arătat şi despre care nici acum nu au nici o explicaţie. Dar El mi-a spus: „Du-te acolo şi aşteaptă ca aceste taine să fie descoperite!” El a spus aceste lucruri cu câteva luni înainte de-a avea loc şi totul s-a împlinit întocmai.

Privind fotografia, L-aţi observat pe Îngerul din partea dreaptă? A devenit vizibil când a coborât cu aripile date pe spate şi cu capul plecat într-o parte.

Cu câteva luni înainte de acest eveniment, am spus chiar aici, că El va aduna Trupul credincioşilor împreună ca să descopere aceste taine ascunse şi să lege capetele acelea pierdute (fratele Branham face aluzie la predica: „Acesta este timpul, domnilor?” din decembrie 1962).

Iată-l apărând pe Luther. El a predicat doar neprihănirea, dar a dat o lovitură puternică acelei epoci. El nu a ştiut ce epocă era aceea. Apoi, s-a ridicat Wesley, care a lovit epoca sa. O mulţime din bisericile noastre vin din epoca aceea.

Apoi, au venit penticostalii, care au lovit puternic epoca lor, dar s-au organizat şi ei şi s-au întors înapoi în moarte.

Acum vine descoperirea tainelor, care ne arată de unde vin toate aceste doctrine, ca de exemplu: cum a scos Luther catehismul şi toate celelalte lucruri; cum au adus metodiştii una şi alta; cum au preluat penticostalii acelaşi fel de organizare şi botezul în Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt şi multe altele. El Se întoarce în zilele din urmă, ia aceste taine şi le descoperă explicându-le în mod clar. De ce? Pentru că acesta este timpul în care Dumnezeu trebuie să descopere această mare taină pe care a avut-o în inima Sa.

Aţi înţeles? Dacă se întâmplă să greşiţi vreodată, întoarceţi-vă la această bandă. Eu nu ştiu cât timp voi mai fi cu voi, dar amintiţi-vă că acesta este Adevărul Lui, este „Aşa vorbeşte Domnul!”, este Scriptura.

Aşa este şi cu cele şapte Taine din cele şapte Peceţi. Peceţile au fost rupte, aşa că am putut vedea ce s-a întâmplat în fiecare epocă; cum oamenii au provocat o mulţime de rupturi. Dar pentru că Dumnezeu nu vrea ca Cuvântul Său să fie amestecat, revine şi arată de fiecare dată cum şi de unde au apărut acele învăţături, după care Îşi descoperă lucrarea prezentă. Acelaşi lucru Îl face şi acum, descoperind taina lui Hristos: cum Dumnezeu Şi-a arătat în El triplul Său scop pentru Biserică.

Vedeţi, El lasă să fie descoperit.

„A descoperi” înseamnă „A face cunoscut”, iar în ceea ce priveşte planul duhovnicesc, descoperirea este modul sau calea prin care Hristos Se face cunoscut pe Sine Bisericii Sale.

Unii vor spune: „Frate Branham, aceasta o spui tu!”

Observaţi cum S-a făcut El cunoscut lui Petru. Este scris în Matei 16.15-17.

În timp ce venea pe muntele schimbării la faţă, El a întrebat:

„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

„Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia, sau unul din proroci.”

Dar El nu aceasta voia să ştie de aceea i-a întrebat mai clar:

„Dar voi cine ziceţi că sunt?” (v. 15).

Această întrebare îi este adresată Bisericii, înţelegeţi?

Mai întâi a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Astăzi se spune: „El este un filozof”. Aceasta este doar o religie socială: „El este un om bun, iar noi credem că învăţătura Lui este corectă; credem că este ceva ce trebuie trăit, pentru că ne-ar face mai buni. Acesta este motivul pentru care ar trebui să avem bisericile noastre”, etc.

Toate acestea sunt doar poveşti cu moş Crăciun.

Noi nu suntem chemaţi să formăm biserici, ci avem nevoie de Viaţa pe care nu o putem trăi prin propria noastră voinţă, ci este El care trăieşte în tine şi în mine, făcându-ne întemniţaţii Săi. Vedeţi, nu întemniţaţii unei biserici sau ai unui intelectual, ci întemniţaţii Lui călăuziţi de Duhul Său.

Cum cunoaştem aceasta?

Voi spuneţi: „Păi, numai un om care şi-a pierdut minţile face aşa ceva!”

Nu este adevărat, pentru că dacă ai în tine gândul lui Hristos, atunci El Se exprimă pe Sine prin tine, dovedind că El Însuşi este Cel ce lucrează şi că tu nu ţi-ai pierdut minţile.

Desigur, sunt unii care se lasă purtaţi de iluzii şi înnebunesc, dar noi ştim că aceasta este greşit; ştim că este diavolul care încearcă să imite Adevărul înainte ca El să ajungă la oameni, pentru că întotdeauna apare şi imitaţia.

Un credincios adevărat îşi părăseşte propriile gânduri şi propriul mod de a vedea lucrurile, dar aceasta nu înseamnă că umblă cu ochii închişi, ci este un om echilibrat, în viaţa căruia Cel ce deţine controlul este Hristos, care se exprimă pe Sine prin el.

Când se întâmplă aceasta, tu devii un nebun pentru lume, dar nu nebun în adevăratul înţeles al cuvântului, pentru că un om nebun se află sub controlul diavolului, care-l face să acţioneze numai împotriva Cuvântului.

Când te afli însă sub controlul lui Hristos, El te va folosi ca să-Şi exprime Cuvântul prin tine, pentru că El este Cuvântul. Atunci tu poţi să-L vezi pe Hristos exprimându-Se real prin tine, nu vreo iluzie. Ce minunat!

Fiţi atenţi! Deci El a întrebat:

„Cine ziceţi voi că sunt Eu?” (v. 15).

El a pus această întrebare Bisericii Sale, celor doisprezece ucenici. Din milioanele de oameni din timpul acela, El a pus această întrebare doar Bisericii Lui.

Din milioanele de oameni care trăiau în zilele lui Noe, El i-a întrebat doar pe opt. Înţelegeţi?

Şi Cuvântul spune: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe (când au fost salvate opt suflete), se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” (Luca 17.26).

Prin aceasta nu spun că vor fi salvate doar opt suflete, să nu mă înţelegeţi greşit. Eu nu am spus niciodată aşa ceva. Noi nu putem şti câţi vor fi la răpire, dar va fi un grup mic, deoarece tot Cuvântul spune că „Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7.14).

Totuşi, când va apărea marele Trup răscumpărat din toate epocile, acolo va fi o mulţime mare, deoarece Apocalipsa 7.9 îi numeşte „o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni.”

Ei vin din toate epocile şi sunt cei care au umblat în Lumina Bibliei, desigur, în măsura în care li s-a descoperit Adevărul.

Astfel, noi ştim că Wesley a avut mai multă Lumină decât Luther, aşa cum penticostalii au avut mai multă Lumină decât Wesley. De ce aceasta? Pentru că taina lui Dumnezeu a fost descoperită în mod treptat, prin profeţi şi aşa mai departe, până când a fost făcută cunoscută în mod desăvârşit atunci când toată plinătatea dumnezeirii a locuit trupeşte în Hristos. (Coloseni 2.9).

Acum, Hristos este făcut cunoscut în Biserica Sa. Deci totul este descoperirea lui Dumnezeu, cu scopul de-a o readuce pe Eva spirituală în poziţia corectă faţă de Soţul ei. Notaţi, vă rog: Eva este Biserica Mireasă, iar Soţul ei este Hristos.

Când El i-a întrebat pe ucenici: „Dar voi, cine ziceţi că sunt?”, Simon Petru I-a răspuns:

„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (v. 16).

Acum fiţi atenţi ce i-a răspuns Isus:

„Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, nici nu l-ai învăţat în vreo şcoală, ci Tatăl Meu care este în ceruri, ţi l-a făcut cunoscut.” (v. 17).

Vedeţi ce i-a spus El acestui bărbat care era o Sămânţă hotărâtă mai dinainte a lui Dumnezeu, cel care a primit această Lumină şi cheile Împărăţiei:

„Pe această PIATRĂ, adică pe descoperirea referitoare la Cine este Isus Hristos: că El este singurul Dumnezeu arătat în trup), pe această descoperire (nu pe „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”, nici pe un Fiu care este a doua persoană), ci pe această descoperire voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Înţelegeţi? „Îmi voi zidi Biserica pe aceasta „piatră” pe „descoperirea lui Isus Hristos.”

Hristos în voi Îl face pe El Centrul Vieţii care vine prin descoperire. Înţelegeţi? Viaţa lui Hristos în voi, Îl face pe El Centrul descoperirii; Hristos în Biblie face Biblia descoperirea Lui completă, iar Hristos în voi, vă face o descoperire completă a întregii lucrări.

Vedeţi acum ce vrea să facă Dumnezeu?

Atunci ce este naşterea din nou?

Voi întrebaţi: „Frate Branham, ce este naşterea din nou?”

Când Isus Hristos ţi se descoperă personal, eşti născut din nou. Amin.

Înţelegeţi? Tu nu te naşti din nou atunci când te ataşezi unei biserici, nici când strângi mâna predicatorului sau a altui slujitor; nici când ai spus un crez sau ai promis că vei trăi după un cod de legi, ci te naşti din nou atunci când Îl ai pe Hristos, Biblia. El este Cuvântul care ţi S-a descoperit personal şi nu mai contează ce spune cineva cu privire la ceea ce se întâmplă, deoarece pentru tine, Hristos este totul. Nu mai contează ce spune păstorul tău, preotul sau altcineva, Hristos este în tine şi aceasta este descoperirea pe care este zidită Biserica.

Voi spuneţi: „Eu sunt luteran”, „Eu sunt baptist”, „Eu sunt prezbiterian”, dar înaintea lui Dumnezeu aceste denumiri nu valorează nici cât o pocnitură din degete. Atunci ce contează? Hristos, care ţi s-a descoperit şi care este Cuvântul. Deci când Cuvântul este descoperit, Îl exprimă pe El Însuşi.

Planul lui Dumnezeu cu privire la Isus Hristos, a fost să Se exprime pe Sine în El, să ia propriile Sale Legi şi să trăiască după ele, împlinindu-le prin moarte. Hristos a fost Dumnezeu arătat în trup, ca să poată muri pentru noi. În felul acesta, El a putut să moară în trup, a putut să osândească păcatul în trup şi să-Şi aducă la Sine o Mireasă slăvită răscumpărată, care va crede numai Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-L va înlocui cu concepţii intelectuale omeneşti, cum a făcut Eva. Înţelegeţi?

Acesta este gândul lui Hristos, iar naşterea din nou Îl descoperă, Îl scoate în evidenţă.

Astfel, dacă un om spune că este născut din nou, dar încearcă să aşeze făgăduinţele lui Hristos referitoare la aceste zile din urmă într-o altă epocă, prin aceasta făcându-L Acelaşi ieri, dar nu şi astăzi, dovedeşte că este înşelat de satana.

Mai mult, dacă un om spune că el crede, dar în viaţa lui nu se manifestă ceea ce a spus Isus în Marcu 16: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…”, este un mincinos.

Domnul Isus spune clar că aceste semne: scoaterea dracilor, vorbirea în limbi şi toate acele mari manifestări ale darurilor, îi vor însoţi pe credincioşii din toată lumea şi din toate epocile. Acolo nu scrie că „s-ar putea să-i însoţească”, ci scrie clar: „îi vor însoţi” (v. 17), ceea ce înseamnă că ele trebuie să ne însoţească pentru că: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

În felul acesta Se exprimă Hristos Însuşi în persoane individuale, fie că este vorba de un intelectual, fie că este vorba de un om care nu cunoaşte nici Abecedarul.

Când spun aceasta, mă gândesc că jumătate din apostoli n-au cunoscut nici măcar Abecedarul, dar L-au cunoscut pe Hristos.

Oamenii luau seama la Petru şi la Ioan nu pentru ca veneau dintr-un seminar, ci pentru că şi-au dat seama că cei doi au fost cu Hristos. Cum au înţeles aceasta? Prin faptul că l-au vindecat pe ologul de la „Poarta Frumoasă”. Atunci au cunoscut că au fost cu El.

Naşterea din nou este Hristos; este o descoperire pe care Dumnezeu ţi-a dat-o ţie personal.

Ce se va întâmpla când acest grup va fi adunat împreună; acest grup în care descoperirea este în armonie perfectă cu Cuvântul, iar Dumnezeu o legitimează prin aceleaşi fapte şi lucrări pe care le-a făcut El, făcând Cuvântul să Se manifeste?

O, dacă şi-ar cunoaşte Biserica poziţia!

Prieteni, într-o zi şi-o va cunoaşte, iar când se va întâmpla aceasta va avea loc Răpirea.

Acum priviţi! Pavel nu L-a cunoscut pe Isus fizic sau în trupul de carne, ci singurul mod în care L-a văzut, a fost prin descoperire, într-o vedenie. Este adevărat? („Amin”).

Deci Pavel L-a cunoscut pe Isus prin descoperire, exact ca Petru.

Petru L-a văzut pe Isus în trup, dar nu L-a cunoscut după trup, pentru că Isus a spus clar: „Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit. Nici chiar Eu nu am făcut-o, ci Tatăl Meu care este în ceruri ţi-a descoperit lucrul acesta…” Ce anume? Că El este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup.

„Şi pe această piatră (descoperire), voi zidi Biserica Mea.” Vedeţi? Aceasta arată clar că Petru nu L-a cunoscut după trup.

Ca Om, El a umblat pe pământ, a fost atins şi toate celelalte, este adevărat?

Pavel a avut ceva mai măreţ decât oricare din ceilalţi apostoli. Ei ar fi putut spune: „Pavele, eu am o descoperire mai mare decât tine pentru că am umblat cu El; am fost cu El la pescuit şi L-am văzut făcând minuni. Într-o zi a stat cu mine în barcă şi mi-a zis: „Aruncă mreaja acolo şi vei prinde peşte!”, şi aşa a fost. Noi L-am văzut făcând toate aceste lucruri” Dar Pavel L-a văzut după moartea, îngroparea şi învierea Sa, atunci când I S-a descoperit pe Sine în Stâlpul de Foc, care îi condusese odinioară pe copiii lui Israel.

Pavel, care era un evreu, nu L-ar fi numit „Doamne”, dacă n-ar fi avut dovada clară că este El, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Cu alte cuvinte, El i-a spus: „Eu sunt acelaşi Dumnezeu; astăzi sunt acelaşi „Eu sunt” ca ieri. Iată-Mă în aceeaşi Lumină, în acelaşi Stâlp de Foc, sunt Acelaşi care   i-a vorbit lui Moise din rugul aprins.”

Nu-i de mirare că Pavel a putut să separe Legea de har în Epistola sa către Evrei, pentru că s-a întâlnit cu acelaşi Stâlp de Foc. Şi ce i-a spus El? „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.” (Fapte 9.5).

Astăzi El este aici, în acelaşi fel, prin acelaşi Stâlp de Foc, exprimându-Se pe El însuşi şi dovedindu-Se ca fiind Acelaşi, descoperind taina lui Dumnezeu care a fost ascunsă de la întemeierea lumii. O vedeţi acum?

Pavel L-a cunoscut numai prin descoperire, în timp ce Petru L-a cunoscut şi după trup, pentru că a umblat şi a vorbit cu El, dar şi prin descoperire, cum v-am spus deja.

Un învăţat poate sta aici şi să vă citească din acest Cuvânt până vă înnoadă mintea cum vrea, pentru că este deştept, abil.

Luaţi un preot catolic sau un teolog bine instruit în Biblie: un baptist, prezbiterian sau din orice altă biserică. Atunci când va începe să vorbească, te va face să crezi că nu ştii nimic. De ce? Pentru că el L-a cunoscut pe Hristos, Cuvântul, doar după trup, dar singura cale prin care voi sunteţi mântuiţi, este să-L cunoaşteţi prin descoperire.

Eu aş putea lua doctrina prezbiteriană şi să vă leg atât de bine, penticostalilor, încât la un moment dat nu veţi mai şti ce să răspundeţi. Aş putea lua doctrina baptistă şi să vă arăt un milion de lucruri despre care voi, penticostalii, nu ştiţi nimic, dar nici una dintre acestea nu este Biserica Sa, pentru că Biserica Sa este El însuşi descoperit. Înţelegeţi? El Se exprimă prin Cuvântul Său Însuşi, dovedind că este Dumnezeu.

Cum este posibil să botezaţi în „Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt?” Aceasta este păgânism. Cum puteţi spune că-L cunoaşteţi pe Isus Hristos, Cuvântul, când în Biblie nu este nici măcar un verset; nu este nici un loc unde cineva să fi fost botezat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt?

Şi voi, cei de la „Numai Isus” folosiţi numai Numele „Isus” pentru botez. Eu cunosc personal patru sau cinci persoane care se numesc „Isus”, aşa că puteţi vedea în ce vă bagă organizaţia voastră? Acesta este întunericul, este identificarea cu Cain, care a adus pe altarul său fructe în loc de sânge, deoarece descoperirea a venit prin Sânge, prin Isus Hristos, care este Sângele lui Dumnezeu, Sângele zămislit în pântecele Mariei.

Deci şi Pavel L-a cunoscut prin descoperire, acesta fiind şi astăzi singurul mod de a-L cunoaşte.

Să nu spui niciodată: „Eu sunt metodist”, pentru că aceasta nu înseamnă nimic. Numai prin descoperirea Cuvântului; numai dacă vezi că El este Cuvântul viu care trăieşte şi Se identifică prin tine, eşti salvat.

Bisericile au uitat de multă vreme această mare descoperire a Adevărului.

Când s-a ridicat Luther, el a fost un bărbat mare care a avut descoperirea Cuvântului pentru acea zi. Dar ce s-a întâmplat? O grămadă de „Ricky şi Ricketas”, cum le spunem noi astăzi, au pătruns înăuntru şi totul a devenit putred.

Dacă aţi cunoaşte însemnătatea numelor în Biblie, aţi şti ce înseamnă Elvis sau Ricky.

Voi spuneţi: „Numele nu are nici o importanţă”, dar nu este adevărat. Numele acestea puteau apare doar în aceste zile din urmă, puteau fi purtate numai de oameni din timpul nostru. Dacă spuneţi că numele n-au nici o importanţă, de ce a schimbat Dumnezeu numele lui Avram în Avraam? De ce a schimbat numele Sarai în Sara? De ce a schimbat numele lui Saul în Pavel? A lui Simon în Petru?, şi vă pot da o mulţime de alte exemple. Desigur, pentru că înseamnă ceva.

Nume ca „Elvis” sau „Ricky” nu puteau fi pronunţate până acum. Acesta este motivul pentru care avem aceste lucruri drăceşti astăzi. Întreaga rasă umană este putredă; este gata.

Luther era în ordine pentru timpul lui. El a primit o descoperire, dar uitaţi-vă ce au făcut urmaşii lui după moartea sa. Wesley a primit şi el o descoperire, dar uitaţi-vă ce au făcut cei rămaşi.

Primii penticostali au avut şi ei un mesaj, dar apoi au făcut la fel ca ceilalţi, aşa că acum au o adunătură de oameni exact ca cei ce au cercetat ţara făgăduită. Este exact acelaşi lucru ca atunci când Dumnezeu a trimis un Stâlp de Foc, un proroc şi o jertfă, descoperindu-Se pe Sine poporului şi scoţându-i afară din Egipt prin Marea Roşie. Atunci ei au vrut o Lege pe urma căreia să aibă merite şi conducători după inima lor.

Ce urmări a avut lucrul acesta? Au fost lăsaţi să pribegească timp de patruzeci de ani prin pustie şi nici una din organizaţiile lor nu a intrat în ţara făgăduită, în Canaan.

Iosua şi Caleb au fost singurii care au rămas credincioşi, spunând: „Noi suntem în stare să luăm ţara.”

Uitaţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu! Toţi au murit în pustie, iar Isus a spus că ei au fost pierduţi pentru vecie. Acest lucru s-a întâmplat după ce El le-a arătat binecuvântările şi puterea Sa, de-a lungul timpului, aşa cum a făcut-o mai târziu, în epoca lui Luthar, a lui Wesley şi aşa mai departe.

Evreii spuneau: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie”, dar Isus le-a răspuns: „Părinţii voştri cu mâncat mană în pustie şi au murit.” (Ioan 6.31,49), ceea ce înseamnă „despărţire veşnică de Dumnezeu”.

Trupurile lor moarte au pierit în pustie; toţi au murit, „dar”, spunea Isus, „Eu sunt Pâinea vie care S-a coborât din cer de la Dumnezeu.” (v. 51a).

Ei nu au putut să vadă aceasta. Pur şi simplu nu au putut.

Bisericile au uitat de multă vreme descoperirea, prin faptul că au acceptat cunoştinţa în locul descoperirii Cuvântului adevărat dată prin Duhul şi au alergat după oameni intelectuali şi după cât mai mulţi membri.

Dacă astăzi îi întrebi: „Crezi că Dumnezeu ne-a trimis în toată lumea să predicăm Evanghelia, să-i vindecăm pe bolnavi şi să scoatem dracii?”, îţi răspund:

„O, da, cred că este corect s-o facem, dar…” Vedeţi?

Cu câteva zile în urmă, o doamnă mi-a zis: „Dar toate bisericile sunt într-o plăcută armonie!”

„Nu este adevărat”, i-am răspuns. „Nici măcar două nu sunt în armonie,” şi pentru că acolo era şi un catolic,     i-am zis:

„Tu eşti metodistă, iar bărbatul acesta este catolic. Sunteţi voi doi în armonie unul cu celălalt? Papa încearcă să-i unească pe toţi oamenii împreună, ceea ce după părerea unora este un lucru bun, dar Biserica lui Dumnezeu nu are nimic a face cu aşa ceva. Nimic!”

Ea este afară şi departe de toată această lucrare, pentru că în felul acesta nu poate exista nici o unire. De ce? Pentru că unul crede într-un fel, iar celălalt în altul.

De exemplu, metodiştii stropesc, baptiştii scufundă şi amândoi neagă lucrarea Duhului Sfânt în plinătatea puterii Sale.

Ei spun: „Noi am primit Duhul Sfânt când am crezut”, dar Biblia spune: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” (traducere din engleză – Fapte 19.2), deci de atunci încoace. Aici este deosebirea.

Catolicii spun: „Noi suntem prima biserică şi am făcut aceasta şi cealaltă.”

Metodiştii spun: „Noi ne bazăm pe Biblie”, iar Isus a zis: „Iată semnele care-i vor urma pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.17) şi: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12). Unde sunt aceste semne? Unde sunt aceste lucrări? Vedeţi?

Şi tot El a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. (Matei 24.35). Unde este împlinirea în aceste biserici? Înţelegeţi?

Aceasta este o stare hibridă, amestecată. Dacă iei un bob de porumb care la exterior arată foarte bine, dar este hibrid, ce obţii? O tulpină mică ce se îngălbeneşte şi apoi se ofileşte.

Aceasta este calea fiecărei denominaţiuni care amestecă Cuvântul lui Dumnezeu cu cuvântul oamenilor.

Ei pot ajunge la semne şi minuni, dar când trebuie să creadă ce a spus Isus în Cuvânt, se îngălbenesc, spun: „Nu putem crede aşa ceva!” şi se întorc înapoi.

Este exact ceea ce au făcut cele zece iscoade care fuseseră în Canaan. Acei bărbaţi au venit şi au spus:

„O, noi suntem ca nişte lăcuste pe lângă acei uriaşi, de aceea nu avem nici o şansă să-i învingem. Ce ne facem acum?” şi au dat înapoi, dar Iosua şi Caleb, care erau credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu (Amin), ştiau că El spusese: „Vă dau această ţară!” de aceea au spus: „Noi suntem mai mult decât în stare s-o luăm!”

Vedeţi? Depinde din ce sunteţi făcuţi. Dacă sunteţi născuţi din Cuvântul lui Dumnezeu, El are întâietatea în Biserica Sa. De aceea a murit El; acesta este planul Său: să aibă întâietatea şi să poată lucra în Biserica Sa.

Prieteni, lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să strălucească întotdeauna indiferent cum arată celelalte lucruri. Pe mine nu mă interesează faptul că intelectualii spun una sau cealaltă, dacă nu este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, pun totul deoparte.

Deci, dacă Dumnezeu spune aşa în Cuvânt, noi suntem mai mult decât în stare să biruim!

Un predicator mi-a spus odată: „Dacă aş predica aşa ceva în biserica mea, aş ajunge să predic la pereţi”.

„Totuşi, eu predic conform acestui Cuvânt”, i-am răspuns eu. Astfel, dacă Dumnezeu spune ceva, noi trebuie să facem întocmai. Amin.

Dar vedeţi, ei se scuză şi trec pe alături. Din cauza aceasta sunt orbi faţă de Mesajul timpului de sfârşit; faţă de Mesajul acestor zile din urmă, când Dumnezeu Se legitimează pe Sine însuşi, şi spun că aceste lucrări sunt spiritism sau iluzii mintale, exact cum au făcut în zilele când a fost Isus pe pământ. Atunci L-au numit Beelzebul şi ghicitor, iar acum spun că este telepatie, deşi ştiu bine că El poate sta pe platformă şi să descopere chiar şi gândurile din inimile oamenilor.

Nu spune Scriptura în Evrei 4, că Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, putând deosebi gândurile şi simţurile inimii?

El este Cuvântul, iar când Cuvântul are întâietatea în viaţa unui om, se întâmplă acelaşi lucru ca în viaţa Lui. Amin. Aveţi grijă de poziţia pe care o aveţi faţă de aceste lucruri, pentru că vă puteţi poticni şi veţi cădea deşi este atât de clar.

Din pricina aceasta sunt orbi la fel ca în zilele lui Hristos şi se împiedică şi cad.

Oamenii din zilele acelea spuneau: „Este Beelzebul!” deşi vedeau lucrările pe care le făcea. „O, este născut nelegitim; este un tip foarte ciudat, posedat de diavolul. Da, diavolul este în El, de aceea face aceste lucruri”, dar Isus le-a răspuns:

„Vă iert pentru că spuneţi aceasta despre Mine”. Vedeţi, ei numeau lucrarea lui Dumnezeu ca fiind lucrarea unui duh rău. „Într-o zi, va veni însă Duhul Sfânt, iar dacă atunci veţi spune un singur cuvânt împotriva Lui, nu veţi fi iertaţi nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.” Acest lucru este spus clar în Scriptură.

În ziua judecăţii nu va conta cât de intelectuali sunt, nici de care denominaţiune aparţin, ei vor fi condamnaţi; trebuie să fie condamnaţi din cauză că L-au batjocorit pe Duhul Sfânt, numindu-i pe cei care-L aveau „sfinţi fanatici” sau mai ştiu eu cum.

Biserica lui Dumnezeu trebuie să poarte tot timpul această batjocură.

De altfel, Pavel i-a spus lui Felix atunci când a fost dus în faţa sa:

„Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după calea pe care ei o numesc „partidă” (erezie)”, adică învăţătură falsă.

De ce? El a primit o descoperire. Stâlpul de Foc a stat în faţa lui şi i-a zis: „Eu sunt Isus, marele Dumnezeu care a fost cu Moise în pustie. Eu sunt Acela şi ţi-ar fi greu să dai cu piciorul într-un ţepuş!” Astfel, deşi ştia că viaţa lui era pusă în cumpănă, Pavel a zis: „Eu slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după calea pe care ei o numesc erezie.”

A fost numit aşa, pentru că i-a fost descoperit marele Adevăr al lui Hristos.

Astăzi, oamenii spun: „În organizaţia noastră…”

Adevărul este Isus Hristos, este naşterea din nou descoperită în voi şi arătând că El are întâietatea să îşi poată exprima Cuvântul prin voi şi să facă tot ce a făgăduit pentru zilele din urmă. Astfel, El poate să-şi aducă la îndeplinire tot Cuvântul, prin Trupul Său în care lucrează. Amin. Este exact Cuvântul lui Dumnezeu manifestat.

La fel ca în zilele lui Hristos, Dumnezeu este Cel ce deţine cheia descoperirii lui Hristos, El însuşi, credeţi aceasta? Dar şcolile teologice nu o pot găsi niciodată pentru că Isus a spus:

„Te laud Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11.25).

Uitaţi-vă la cărturarii acelui timp, la acei evrei fini, la farisei, la saduchei, la irodieni şi la toţi ceilalţi. Ştiţi ce a spus Isus despre ei?

„Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14) şi: „Cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice:

„Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea.” (Matei 13.14).

Isaia a vorbit prin Duhul şi a spus clar că Dumnezeul cerului v-a orbit ochii. De ce? Pentru că faceţi exact ceea ce a făcut Eva, acceptând partea intelectuală, şi nu ştiţi nimic despre Duhul lui Dumnezeu. Din cauza aceasta veţi cădea în groapă atât voi, cât şi cei pe care-i călăuziţi. Aşa cum am citit deja, atât călăuza oarbă, cât şi orbul pe care-l conduce, vor cădea în groapă, pentru că numai Dumnezeu singur deţine această „cheie”.

Isus a spus acelaşi lucru în alt verset pe care l-am citit mai înainte, şi anume: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului”. Atunci Petru i-a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” Drept răspuns Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

Şi Eu îţi spun: „Tu eşti Petru, şi pe această piatră (descoperire) voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.13-18). Înţelegeţi?

Din cauza aceasta nu este nici o şcoală, nici un teolog şi nici o învăţătură a vreunei scoli teologice, care s-o poată cunoaşte. Ei nu pot cunoaşte nimic despre această descoperire, este imposibil s-o poată vedea, pentru că Dumnezeu a ascuns înţelegerea ei de aceşti învăţători şlefuiţi. El îşi descoperă taina cui vrea, în mod individual.

Astfel, dacă spui: „El mi-a descoperit-o şi mie”, dar Viaţa lui Hristos, despre care vorbeşte Biblia, nu Se identifică în tine, înseamnă că ai primit o descoperire greşită. Dacă de exemplu pun o ramură de măr într-un păr, ea va rodi mere, iar Biblia spune: „După roadele lor îi veţi cunoaşte”. (Matei 7.20).

Dacă plantez o viţă de vie şi primele roade pe care mi le dă sunt struguri, iar apoi rodeşte lămâi, mere, pere şi mai ştiu eu ce, înseamnă că acolo s-a întâmplat ceva, cineva a altoit acele ramuri străine în mod clandestin, iar ele au produs propria lor viaţă.

Aşa este şi cu denominaţiunile: fiecare denominaţiune va purta propria ei viaţă, dar dacă viţa va da vreodată o mlădiţă originală, aceea va purta struguri, ca la început.

Tot aşa, dacă Viaţa lui Isus Hristos va produce vreodată un alt grup de credincioşi, acesta va purta roadele pe care le-a purtat El, şi ca urmare vor scrie o altă carte a Faptelor, pentru că posedă aceeaşi Viaţă.

Înţelegeţi ce vreau să spun?

Voi pur şi simplu nu vă veţi putea îndepărta de aceasta, pentru că posedaţi Viaţa lui Hristos în voi, prin Duhul Sfânt, aşa încât El trăieşte Viaţa Lui prin voi şi aduce la suprafaţă propriile Sale roade.

Dacă această „cheie” este deţinută numai de Dumnezeu, înseamnă că nimeni, nici un teolog sau altcineva, nu ţi-o poate descoperi.

Fiind orbi, nici măcar nu ştiu că este ascunsă de ei şi de şcolile lor, de aceea atunci când îi aud zicând: „Eu sunt doctor în filozofie; sunt doctor în drept”, simt că mi se face rău, pentru că toate aceste titluri arată cât sunt de departe de Dumnezeu; cât sunt de departe de a fi un credincios adevărat.

Prieteni, Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin educaţie, nici prin explicaţii omeneşti, ci doar prin simplitatea descoperirii lui Isus Hristos, deoarece este scris: „…şi pe această piatră (descoperire) voi zidi Biserica Mea…”

Nu se acceptă nici o altă piatră. Voi nu puteţi veni cu o piatră catolică, nici cu una protestantă; nu puteţi veni nici cu o teologie omenească, ci doar cu descoperirea lui Isus Hristos într-o viaţă nou-născută, pentru că atunci El Se naşte în voi, prin Duhul, turnând în fiinţa voastră propria Sa Viaţă, iar viaţa ta nu mai este, a plecat. Şi ce urmează? Viaţa lui Hristos vine la suprafaţă prin tine, iar oamenii pot vedea că semnele, lucrările şi minunile pe care le-a făcut El când a fost pe pământ, se fac acum prin tine.

În afară de aceasta nu este nimic, ceilalţi nefiind nici măcar chemaţi.

Urmăriţi desfăşurarea marii descoperiri a lui Dumnezeu, pentru că lipsa ei este cauza tuturor diviziunilor şi a imitaţiilor pe care le avem printre noi. Da, oamenilor le lipseşte descoperirea, iar din cauza aceasta avem toate aceste rupturi.

După ce a primit marea descoperire a lui Isus Hristos, Pavel a spus în 1 Corinteni 2.1: „Fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită…”

Vedeţi cum vorbeşte un bărbat care a avut această înţelepciune? Măcar că a fost la şcoala cea mai puternică din acele zile, spune: „Nu am venit la voi cu o asemenea vorbire.”

Să mai citim o dată versetul 1: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.” Cu alte cuvinte, nu am spus niciodată: „Eu sunt doctorul Cutare…”

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere.” (v. 1-4).

Aceasta este Evanghelia!

Isus a spus clar: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16.15).

Vedeţi, El nu a spus: „Mergeţi şi învăţaţi”, ci: „Mergeţi şi predicaţi!” sau cu alte cuvinte: „Mergeţi şi demonstraţi puterea Evangheliei”, pentru că aceste semne vă vor urma…

Numai învăţarea Cuvântului nu poate face aceste semne, ci este nevoie de adevăratul Duh care legitimează Cuvântul.

Ascultaţi ce spune Pavel mai departe:

„…pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (v. 5).

O, Doamne! Aceasta îl schimbă pe om, aşa încât să nu mai spună: „Astăzi El nu mai este Acelaşi!”, măcar că Biblia spune că El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Omul care spune că El nu este acelaşi şi astăzi, dovedeşte că nu are tripla descoperire a lui Dumnezeu.

„Totuşi, ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.

Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava noastră, mai înainte de veci,

Şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” (v. 6-8).

Voi spuneţi: „Tu greşeşti cu privire la acei rabini şi predicatori.”

Da? Dar cine L-a răstignit? Noi am putea vedea aceasta peste tot în Scriptură.

Pavel, acest mare bărbat intelectual, n-a încercat niciodată să se exprime în termeni teologici înalţi înaintea oamenilor. El a acceptat smerit Cuvântul Domnului şi L-a trăit întocmai, aşa încât Cuvântul S-a putut exprima pe Sine prin El. El a trăit cu atâta evlavie încât oamenii L-au văzut atât de mult pe Hristos Isus în viaţa sa, încât au vrut să ia batiste atinse de el şi le-au pus peste cei bolnavi, iar bolnavii s-au vindecat. Aceasta este Viaţa lui Hristos.

Aşa ceva este în contradicţie cu unul care spune:

„Păi, vezi tu, Pavel a făcut aceasta cu mulţi ani în urmă, dar astăzi nu mai este aşa!”

Aşa gândeşte lumea. Aşa gândeau preoţii intelectuali şi bisericile din zilele acelea, dar credincioşii ştiau altceva pentru că au văzut că descoperirea lui Hristos în Pavel exprima acelaşi fel de Viaţă, cum văzuseră înaintaşii lor în Elisei, deoarece Pavel era un profet.

El a spus lucruri care s-au întâmplat întocmai şi astfel l-au crezut, pentru că ştiau că aceasta este legitimarea lui Dumnezeu pentru profeţii Săi, de aceea n-au putut fi clintiţi de la aceasta.

Când oamenii l-au auzit pe Petru spunând acele lucruri care s-au întâmplat întocmai, au zis: „Lăsaţi să treacă doar umbra lui peste mine!” Amin.

Aceasta este Biserica; aceştia sunt cei ce cred. Da, domnilor.

A spus Pavel vreodată: „Oamenii mă cred pentru că sunt doctor în filozofie şi în drept?” Nu!

Dimpotrivă, a zis: „Am uitat toate acele lucruri, le-am considerat un gunoi. Toată înţelepciunea omenească a trebuit să moară în mine ca să-L pot cunoaşte pe Hristos în puterea învierii Lui, aşa că am venit la voi, nu cu vorbiri înduplecătoare, ci cu legitimarea puterii lui Dumnezeu.”

Ce era aceasta? Dovada că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, prin faptul că el a făcut aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi Hristos. Astfel, oamenii au putut să-L vadă pe Dumnezeu, pe marele Tată, descoperindu-Se pe Sine însuşi în Pavel. Da, Viaţa Lui S-a exprimat prin acest bărbat, dar El este Acelaşi în fiecare epocă, de fiecare dată descoperindu-Şi triplul Său plan de lucrare: ieri, azi şi în veci.

Cum? Răscumpărător; în Biserica Sa şi are întâietate în Împărăţia care vine. Amin. O vedeţi? Este cât se poate de clar.

Observaţi. Duhul Sfânt este singurul Descoperitor al descoperirii divine a lui Hristos. Nici o şcoală nu o poate face; nici un învăţător, nici un om, oricât de educat sau de evlavios este el.

Aici aş putea apăsa mai tare.

Câţi creştini născuţi din nou, umpluţi cu Duhul Sfânt, sunt aici? Să vă văd mâinile. În ordine.

Notaţi, vă rog: El va descoperi această taină doar celor hotărâţi dinainte, pentru că Isus a spus:

„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” şi: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis…” (Ioan 6.37,44).

Uitaţi-vă ce spuneau preoţii aceia despre El: „Bărbatul acesta este un Beelzebul, este un ghicitor, un drac.”

Priviţi acum mărturia femeii care a trăit cu şase bărbaţi. Ea trăise cu cinci bărbaţi, iar când L-a întâlnit pe Isus era cu al şaselea.

„Du-te şi adu-l aici pe bărbatul tău!”

„N-am bărbat”, i-a răspuns ea.

„Bine zici că n-ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi acela cu care eşti acum, nu e bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne, văd că eşti proroc…”

Vedeţi? Ce s-a întâmplat? Lumina a atins acea Sămânţă.

Când Lumina i-a atins pe acei preoţi, ei au spus: „Omul acesta este un ghicitor!” De ce au vorbit aşa? Pentru că acolo nu era Viaţă; erau nişte hibrizi. Ei s-au putut ridica numai până la nivelul organizaţiei lor, dar apoi au murit. Însă femeia samariteană nu era un hibrid.

Parcă o văd stând acolo cu lacrimile şiroind pe obraji şi zicând: „Doamne, văd că eşti proroc. Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristosul); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Isus i-a zis: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v. 19,25-26).

O, Doamne! Când a auzit aceste cuvinte, femeia şi-a lăsat găleata acolo şi a alergat în cetate strigând:

„Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut: nu cumva este acesta Hristosul?” (v. 29).

Ce a fost aceasta? Lumina a atins acea sămânţă şi pentru că acolo era Viaţă, a venit la suprafaţă.

Astăzi este la fel. Astfel, teologii spun: „Păi, stai puţin să vedem ce a spus pastorul Moody!”

Ce are a face pastorul Moody cu ceea ce lucrează Dumnezeu astăzi? El a trăit în epoca lui, nu acum, aşa cum Luther a trăit în epoca neprihănirii, nu în timpul lui Wesley. Wesley a trăit în epoca lui şi la fel penticostalii, dar acum noi suntem în ceasul din urmă.

Organizaţiile lor şi mustrările de conştiinţă pe care le au, dovedesc că au rămas în urmă, pentru că Cuvântul nu Se poate legitima în mijlocul lor în plinătatea puterii Sale. Ei şi-au ridicat denominaţiuni în care au pus împreună neghina cu grâul adevărat, compromiţând întreaga recoltă. Da, totul a fost invadat de buruieni, prin faptul că s-au întors înapoi şi au murit chiar atunci.

Dar Dumnezeu a făgăduit că în aceste zile din urmă va aduce la suprafaţă un popor spălat în Sângele Său; un popor hotărât dinainte. Pentru a se realiza însă aceasta, trebuie să se descopere adevăratul semn (Maleahi 4), adică trebuie să se ridice un proroc.

Ce va face el? Va aduce înapoi, va restitui toate lucrurile, conform făgăduinţei Domnului. Când? În aceste zile din urmă.

Acest proroc va aduce descoperirea. Ce trebuie să facă el, conform Maleahi 4? „Să întoarcă inima copiilor la credinţa părinţilor lor apostoli.” (v. 6). Înţelegeţi?

El va aduce aceeaşi lucrare; acelaşi Stâlp de Foc; aceleaşi semne şi minuni; Îl va aduce pe acelaşi Isus Hristos. Da, El Îl va vesti ca fiind Acelaşi şi va dovedi că este acelaşi ieri, azi şi în veci.

„Eu vă voi răsplăti, zice Domnul, toţi anii pe care i-au mâncat viermele metodist, cel baptist, cel catolic şi toţi ceilalţi, nimicind credinţa, până când totul a devenit un butuc denominaţional în care n-a mai rămas nici o sămânţă. Eu vă voi restitui însă toţi anii, dându-vă înapoi (Ce anume?) toate semnele şi minunile pe care le-au părăsit ei. Voi aduce fiecare lucru înapoi, la Pomul original, reaşezând totul în starea originală.”

Prorocul Ioel a fost un proroc legitimat de Dumnezeu, de aceea cuvintele lui trebuie să vină la împlinire. Amin.

Singurul descoperitor al tainei lui Hristos este Duhul Sfânt şi El a descoperit-o în toate epocile, în mod treptat.

Ţineţi minte că El a făcut aceasta în toate epocile. La cine vine Cuvântul Domnului? Numai la proroc, iar prorocul trebuie să fie, mai întâi de toate, legitimat de El. Nu faptul că cineva spune că este proroc îl face proroc, ci este nevoie să fie născut ca proroc şi legitimat ca atare, prin faptul că tot ce spune este Cuvântul şi se împlineşte în totul. Şi nu uitaţi: Cuvântul Domnului vine numai prin Duhul Sfânt, iar Biblia spune:

„Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (1 Petru 1.21).

Ioan Botezătorul nu L-ar fi cunoscut niciodată pe Isus dacă nu I L-ar fi arătat Duhul Sfânt. Este adevărat? Ioan a fost cel mai mare proroc care s-a ridicat, iar el a spus:

„Mărturisesc că am văzut Duhul lui Dumnezeu (pe Duhul Sfânt), coborând din cer, ca un porumbel, şi oprindu-se peste El, iar o Voce a spus: „Aceasta este Fiul Meu în care-Mi găsesc toată plăcerea.” (Ioan 1.23; Matei 3.17).

Cine a făcut aceasta? Duhul Sfânt care-i spusese: „Eu ţi-l voi arăta!”

Prietene, aceasta este singura cale prin care-l poţi cunoaşte şi tu astăzi. Singura cale prin care poţi primi tripla descoperire a lui Dumnezeu, este prin Duhul Sfânt şi singura posibilitate de a-ţi fi descoperit, este să fi ales mai dinainte de întemeierea lumii pentru aceasta.

Dacă nu eşti hotărât mai dinainte, nu vei vedea niciodată, pentru că atunci când Lumina străluceşte înaintea ta, treci mai departe, râzând de Ea şi negând-o prin nişte concepţii intelectuale, măcar că Dumnezeu S-a arătat pe Sine însuşi şi a dovedit că este El. Cu toate acestea, dacă descoperirea nu este pentru tine, treci pe lângă ea şi nu o poţi vedea.

Desigur, Dumnezeu nu a spus niciodată: „Îl aleg pe acesta şi pe acela…”, ci prin ştiinţa Sa mai dinainte a ştiut cine Îl va primi si cine nu. El a putut face o alegere mai dinainte, prin faptul că fiind infinit cunoaşte toate lucrurile; a cunoscut sfârşitul de la început. Dacă nu ar putea face aceasta, n-ar fi Dumnezeu, dar El este Dumnezeul cel infinit.

Ioan nu L-ar fi cunoscut niciodată pe Isus, dacă nu I L-ar fi arătat Duhul Sfânt. Vedeţi cum Îşi ascunde Dumnezeu taina de cei înţelepţi şi pricepuţi? El o descoperă întotdeauna în simplitate, celor hotărâţi mai dinainte pentru aceasta. Mulţi au stat acolo, dar nu au văzut Porumbelul, nici n-au auzit Glasul, deoarece a fost trimis numai pentru Sămânţa hotărâtă dinainte.

Sămânţa hotărâtă dinainte.

Cu siguranţă, a fost hotărâtă dinainte pentru că Isaia a fost ridicat de Duhul cu şapte sute doisprezece ani înainte de naşterea lui Ioan şi a spus despre el:

„Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru.” (Isaia 40.3).

Şi dacă Isaia a văzut acest lucru, nu a putut să vadă şi Maleahi acest ultim proroc hotărât mai dinainte care avea să vină şi să rupă Peceţile aducând la lumină tot ceea ce au spus ceilalţi proroci din Vechiul Testament? A fost hotărât mai dinainte acest lucru? Sigur că da, de aceea a vorbit şi Maleahi despre el.

Revenind la Ioan, Isus a spus despre el: „…el este acela despre care s-a scris: „Iată trimit înaintea Feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea TA.” (Matei 11.10), confirmând Cuvântul din Maleahi 3.1. Vedeţi?

Cu siguranţă, el a fost hotărât dinainte să vadă acest Mesaj. Deci nu este de mirare că a putut privi dincolo şi să vadă acel Porumbel venind jos; să vadă acea Lumină care a fost cu Israel în pustie, coborând peste El, în timp ce Dumnezeu Însuşi spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.” (Matei 3.17).

Dumnezeu şi Omul au devenit una, iar Ioan a spus: „Mărturisesc că L-am privit pe singurul născut din Tatăl. Eu sunt martorul Lui.” Amin.

Vedeţi simplitatea?

Voi ştiţi că tatăl lui Ioan a fost un mare teolog şi în mod normal Ioan ar fi trebuit să se întoarcă la denominaţiunea tatălui său, dar acest lucru nu ar fi fost după voia lui Dumnezeu, de aceea, a părăsit şcoala şi s-a dus în pustie.

Dumnezeu l-a atins cu trei luni înainte de naştere, aşa că s-a umplut de Duhul Sfânt, încă din pântecele mamei lui.

Maria s-a dus la Elisaveta când aceasta era însărcinată de şase luni, şi deşi sarcina era atât de avansată, micuţii lui muşchi nu se mişcaseră încă niciodată. Sarcina se dezvolta, dar Elisaveta nu simţea nici o mişcare în pântecele ei, nici un semn de viaţă, de aceea se temea că copilul este mort.

Când a ajuns la ea, Maria a îmbrăţişat-o şi şi-a pus mâinile în jurul ei, după care i-a zis: „Domnul mi-a vorbit şi mi-a spus că voi avea şi eu un copil.”

„Tu şi Iosif sunteţi deja căsătoriţi?”

„Nu”, a răspuns Maria.

„Dar atunci cum este posibil să ai un copil?”

„Duhul Sfânt mă va umbri, de aceea voi zămisli un Copil, Căruia Îi voi pune numele „Isus” şi care va fi Fiul lui Dumnezeu.”

De îndată ce a fost rostit Numele „Isus”, micuţul Ioan a început să sară în pântecele mamei lui, aşa că Elisaveta a strigat:

„Binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.

Cum mi-a fost dat mie să vină la mine mama Domnului meu?” (Luca 1.42-43).

O, Doamne! „Maica Domnului meu!”

„Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.” (v. 44).

Nu-i de mirare că Ioan n-a avut nevoie de seminar, nici de cineva care să-l îndoctrineze cu una sau cu alta. El a plecat în pustie şi a aşteptat. Dumnezeu i-a vorbit acolo şi i-a descoperit (vedeţi, din nou este vorba de descoperire):

„Tu eşti prorocul Meu, de aceea îţi voi arăta Cine este El. Tu trebuie să mergi acolo, pentru că Cuvântul va veni la tine.”

Aici aveţi răspunsul la întrebarea de duminica trecută. Vedeţi?

„Tu ştii cine eşti, Ioane, de aceea stai liniştit şi nu spune nimic. Du-te acolo, pentru că Eu îţi voi da un semn: O Lumină va coborî din cer ca un porumbel şi se va opri peste El.”

Acesta este motivul pentru care, atunci când a păşit în apă, Ioan a privit deasupra Lui şi a văzut Porumbelul venind jos, aşa că a spus:

„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29).

Isus a păşit în apă şi a mers direct la Ioan, care era verişorul Său, după trup şi l-a privit în ochi. Acolo era Dumnezeu şi prorocul Său (Amin), stând faţă în faţă.

Ioan I-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”

Drept răspuns Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit…” (Matei 3.14-15).

De ce a spus Isus aceasta? Pentru că El era Jertfa, iar Ioan ştia aceasta şi conform Legii, orice jertfă trebuia spălată înainte de a fi adusă. El L-a botezat pe Isus, iar când a făcut aceasta, cerurile s-au deschis, Porumbelul a venit peste El şi Glasul a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care-Mi găsesc plăcerea să locuiesc.” (traducere după Biblia King Jones). (Matei 3.17).

Deci, lui Ioan i-a fost descoperit acest lucru, în timp ce ceilalţi care stăteau acolo n-au ştiut nimic despre El. De ce? Pentru că numai Duhul Sfânt poate descoperi aceasta.

Acelaşi lucru s-a întâmplat când El i S-a descoperit pe Sine lui Pavel, o altă Sămânţă hotărâtă mai dinainte.

Iată-l pe temutul Pavel suflând ameninţarea:

„Dacă pun mâna pe adunătura aceasta de fanatici, îi distrug pe toţi, pentru că eu sunt doctorul Saul şi am învăţat la picioarele lui Gamaliel”. Astăzi îi auzi spunând: „Eu vin de la Colegiul „Moody”, înţelegeţi?

„Eu”, spunea Pavel, „sunt un om învăţat şi ştiu despre ce vorbesc, de aceea voi face praf grupul acela de sfinţi fanatici. Marele preot mi-a dat împuternicire să-i arestez pe toţi indivizii aceştia gălăgioşi, de aceea voi pune capăt la toate aceste vindecări „divine”.”

Şi-a pus hârtia în buzunar şi a pornit la drum, dar în dimineaţa aceea, pe la ora 11.00, înaintea lui a strălucit o Lumină puternică ce l-a făcut să se prăbuşească la pământ.

De ce? Pentru că Pavel era o sămânţă hotărâtă mai dinainte.

Dumnezeu a spus despre el: „… este un vas ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel;

Şi îi voi arăta ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Fapte 9.15-16).

După această întâlnire cu El, Pavel a plecat în pustiu până când a fost tăiată jos toată cunoştinţa lui teologică. Biblia spune că a stat timp de trei ani şi jumătate în deşertul Arabiei. După ce a învăţat Cuvântul, şi Cuvântul a devenit el, Pavel a devenit un întemniţat, aşa că atunci când s-a întors în Israel, era înlănţuit în „lanţurile dragostei” şi a spus: „Toată experienţa mea de seminar s-a dus, iar acum sunt un întemniţat al lui Hristos!” Amin.

„Filimoane, fratele meu, eu sunt un întemniţat al lui Isus Hristos, aşa că nu mai pot spune sau face decât ce-mi porunceşte El.”

Dumnezeu are nevoie şi astăzi de întemniţaţi, de oameni care să devină întemniţaţi ai voii Lui, ai Cuvântului Lui.

Pavel a fost un astfel de om. Indiferent câtă învăţătură intelectuală a posedat, el L-a cunoscut pe Dumnezeu prin descoperire. El a primit Stânca, Piatra pe care este zidită Biserica, ceea ce dovedeşte că partea intelectuală nu are nici un amestec aici.

Observaţi, el a fost o Sămânţă aleasă mai dinainte. Şi vă spun ceva: numai Duhul Sfânt poate să vă arate Cine este El. Oamenii vor face din El o trinitate: Tată, Fiu şi Duh Sfânt, dar Duhul Sfânt Îl va descoperi ca Domnul Dumnezeul cerului arătat în trup, pentru că Acesta este El.

Acum observaţi: Pentru prima dată, Dumnezeu a fost descoperit în Hristos, în care locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii, nu în proroci, în împăraţi sau în altcineva. Aceasta este descoperirea! O, Doamne!

Vă voi cânta acum câteva versete de cântare:

Naţiunile se sfarmă,

Israelul se trezeşte (nu-i aşa?)

Semnele pe care profeţii le-au prezis;

Zilele neamurilor sunt numărate, (ale bisericii denominaţionale)

Cu dureri împovărate.

Întoarceţi-vă, o, voi, risipiţilor

La moştenirea voastră! (voi sunteţi daţi afară din denominaţiuni).

Ziua mântuirii se apropie.

Inimile oamenilor cedează de groază.

(Toate glumele de la Hollywood nu pot îndepărta această groază, aşa că oamenii sunt ca băiatul care fluieră când trece noaptea prin cimitir).

Fiţi plini de Duhul,

Cu lămpile curăţite şi pregătite.

Priviţi în sus, căci mântuirea voastră este aproape.

Profeţii falşi mint,

Cuvântul lui Dumnezeu Îl neagă:

Că Isus Hristos este Dumnezeul nostru.

Această generaţie respinge

Descoperirea lui Dumnezeu,

Dar noi păşim pe unde apostolii au păşit.

Ziua răscumpărării este aproape,

Inimile oamenilor cedează de frică.

Fiţi plini de Duhul,

Cu lămpile curăţite şi pregătite.

Priviţi în sus, căci mântuirea voastră este aproape.

Fratele meu, primeşte descoperirea, pentru că generaţia aceasta o respinge cu dispreţ. Acest lucru îl fac prorocii mincinoşi, dar Biblia spune că vor fi recunoscuţi după roadele lor. Ei sunt nişte hibrizi, nişte încrucişaţi şi sunt hrăniţi de o organizaţie în loc să fie hrăniţi de Cuvântul lui Dumnezeu ca să primească descoperirea lui Dumnezeu, care S-a făcut cunoscut pe Sine prin Hristos, Cuvântul.

Observaţi Sămânţa aleasă mai dinainte.

Numai Duhul Sfânt poate să-ţi arate cine este El. Acest lucru nu-l pot face nici împăraţii, nici profeţiiii şi nici altcineva, ci doar El.

Astfel, aici este Dumnezeu arătat în trup; este plinătatea; este El Însuşi descoperit pe deplin şi făcut cunoscut lumii. O, Doamne!

Uitaţi-vă la muntele schimbării la faţă, când Dumnezeu Însuşi a mărturisit despre El şi a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care-mi găsesc plăcerea; de El să ascultaţi.” (Matei 17.5).

Acolo stătea Moise, reprezentantul Legii şi Ilie, care îi reprezenta pe proroci, dar timpul lor trecuse.

Şi El a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care-Mi găsesc plăcerea; de El să ascultaţi.”

Acolo erau trei reprezentanţi: Legea, profeţii şi Hristos, iar Glasul a spus: „Acesta este El!” Dumnezeu nu S-a arătat niciodată pe deplin în proroci şi nici în Lege, dar a făcut-o în Hristos, pentru că „în El a locuit trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.” (Coloseni 2.9).

Hristos are milă. Legea te aruncă în închisoare, dar nu te poate scoate afară; prorocii sunt dreptatea lui Dumnezeu care te conduce şi te omoară dacă o încalci (aşa este), dar Isus este Dragostea, este Sămânţa Împărătească ce te cheamă, pe tine, sămânţa hotărâtă mai dinainte.

„Acesta este El; de El să ascultaţi!”

În El S-a arătat toată plinătatea dumnezeirii. Taina care a fost ţinută ascunsă de veacuri, este acum descoperită: că Dumnezeu Însuşi S-a arătat în trup.

Dumnezeu şi omul au devenit Unul în Omul Isus Hristos. Ce înseamnă cuvântul „Hristos”? „Cel uns”. El era Cel uns, în trupul Său locuind trupeşte plinătatea dumnezeirii. El era Unsul în care locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Cum pot oamenii să se îndoiască de aceasta?

Odinioară, Moise L-a avut în parte, şi la fel David, dar aici, în Hristos, El este arătat în plinătate. Dumnezeirea Însăşi stând pe pământ. Dumnezeu, în plinătatea Sa, a venit să moară pentru păcatele oamenilor, ca să poată aduce Bisericii Sale o Viaţă sfinţită, astfel încât să poată avea deplina întâietate în Ea, pentru a Se putea arăta în aceste zile din urmă în mijlocul ei, ca să aducă la împlinire fiecare făgăduinţă pe care a făcut-o cu privire la aceste zile din urmă.

Pentru ce S-a arătat Isus? Ca să-L descopere pe Dumnezeu, pentru că El era Dumnezeu; trebuia să fie. Nici un om, nici un profet, nu putea muri pentru păcatele oamenilor, dar El a putut s-o facă pentru că era Dumnezeu; El era Dumnezeul prorocilor; El era în proroci; era în împăraţi; era în Istorie; El era Cel ce trebuia să vină; Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

De aceea S-a arătat El. Prin împlinirea acestui Plan, El a putut scoate o Biserică prin care să aducă la împlinire fiecare Cuvânt promis de Dumnezeu pentru aceste zile din urmă, deoarece El, care este plinătatea dumnezeirii, are întâietatea, poziţia şi autoritatea cuvenită în mijlocul Ei.

Când era încă pe pământ, Isus a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Acesta este scopul arătării Sale în trup.

Astfel, El doreşte ca şi astăzi să aibă pe cineva care să primească Cuvântul Său şi să-L lase pe El să Se exprime pe Sine, astfel ca oamenii să poată vedea aceasta.

Vedeţi, Isus a văzut atât de bine acest lucru, era atât de desăvârşit născut pentru acea zi, încât Dumnezeu a putut să exprime prin El fiecare mişcare a Sa, pentru că Hristos era descoperirea lui Dumnezeu; era Dumnezeu descoperit. El a sfinţit, prin Sângele şi Duhul Său, o Biserică aleasă, astfel încât să poată aduce la împlinire fiecare făgăduinţă a Sa pentru aceste zile din urmă. Prin Duhul Său cel Sfânt, El descoperă toată Taina celor şapte Peceţi.

Vedeţi? El Se exprimă pe Sine, pentru că acesta este planul Său, de aceea a murit.

Aceasta este partea a doua a triplei Sale descoperiri, sau al doilea scop al Său.

Mai întâi a dorit să Se exprime pe Sine în Hristos, iar apoi să Se exprime Sine prin Biserică, arătând acelaşi lucru: că Hristos era Cuvântul şi că Biserica devine tot Cuvântul, dacă-L lasă pe El să Se exprime prin Ea.

Dar cum se mai poate exprima Cuvântul prin biserică, dacă ea acceptă o denominaţiune încrucişată? Este legată la pământ, iar atunci face scurt-circuit şi arde siguranţa. Dar când curentul (Cuvântul lui Dumnezeu) are trecere liberă, El Se poate exprima pe Sine şi ce urmează? „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

Prieteni, în zilele acestea din urmă se va întâmpla ceva:

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce…inima copiilor spre părinţii lor (la credinţa apostolilor).” (Maleahi 4.5-6b).

Când se va întâmpla aceasta, El Se va putea exprima pe Sine, în plinătatea dumnezeirii Lui, prin Biserica Sa, deoarece are întâietatea în Ea.

O, Doamne! Ce este aceasta? El a fost Omul uns, iar acum este poporul uns ca să aducă Mireasa unsă înapoi la Mire. Unşi prin ce? Prin faptul că acceptă ceea au respins Adam şi Eva; prin faptul că primind reaşezarea sunt unşii Cuvântului, iar El a zis: „Cuvintele pe care vi le spun Eu, sunt Duh şi Viaţă.” (Ioan 6.63).

Vedeţi? Unşi cu Cuvântul. El Se întoarce cu ceea ce Eva a respins, iar noi primim. Această stare încrucişată se va încheia la fel cum s-a terminat cu Eva.

El i-a spus Evei: „Să nu faci aceasta şi cealaltă!”, dar Satan a mers la ea şi i-a zis:

„O, ştii tu…” şi astfel, ea a întors spatele la Cuvintele Domnului şi l-a ascultat pe el. Dar Eva spirituală din aceste zile din urmă nu va face aceasta pentru că este hotărâtă dinainte să nu o facă.

Da, domnilor, Dumnezeu va face aceasta pentru că a făgăduit că Biserica Sa va fi acolo fără pată sau zbârcitură, în toată măreţia Cuvântului Său manifestat. Ea va fi un semn pentru această lume şi va umbla în toată curăţia Cuvântului. Ceilalţi o vor privi şi vor spune: „O, este doar o adunătură de sfinţi fanatici; este doar o verişoară de-a doua, pentru că nu aparţine grupării noastre.”

Acesta este însă un lucru bun, pentru că Ea aparţine de gruparea de sus.

Un bărbat m-a întrebat zilele trecute:

„Bine, dar tu de care denominaţiune aparţii?”

„De nici una”, i-am răspuns.

„Cum adică?”

„Simplu: de nici una din ele. Eu aparţin Împărăţiei.”

„Dar cum te poţi ataşa acelei Împărăţii?”

„Nimeni nu se poate ataşa acolo, ci trebuie să se nască în Ea”, i-am răspuns.

„Şi care este Împărăţia aceea?”

„Trupul tainic al lui Isus Hristos, în care noi toţi suntem botezaţi de un singur Duh. Deci, noi suntem născuţi în acest Trup, prin Duhul Său. Când se realizează aceasta, noi devenim cetăţeni ai Împărăţiei; nu mai suntem americani, germani sau altceva, ci suntem creştini. Atunci trăim prin Duhul şi umblăm prin Duhul, eliberaţi din robia lucrurilor acestei lumi. Noi am renunţat la toate lucrurile acestei lumi, le-am vândut şi am cumpărat în locul lor acest „mărgăritar” de mare preţ, iar acum Îl lăsăm pe Duhul să Se manifeste prin noi.”

Vedeţi? Aceasta este adevărata Sa Biserică; aceasta deveniţi voi şi eu, dacă ne lepădăm de noi înşine şi-L slujim pe Dumnezeu conform Cuvântului Său şi nu împlinind cerinţa unui crez omenesc.”

Observaţi: Cel ce este făcut cunoscut, este Omul uns, Hristos Însuşi. De ce? Pentru că are întâietatea.

Dumnezeu S-a arătat pe deplin în Hristos Isus, dar această mare taină a descoperirii Sale, i-a orbit întotdeauna pe înţelepţii acestei lumi.

Ei au fost orbiţi şi în zilele când Isus Hristos a fost pe pământ, aşa că au spus:

„Tu, un Om, Te faci Dumnezeu? Te faci egal cu Dumnezeu!”, dar El nu Se făcea egal cu Dumnezeu, ci era Dumnezeu Însuşi. Amin.

Vedeţi, ei nu înţelegeau aceasta.

Apropo de aceasta, i-am auzit pe unii necredincioşi spunând că Isus n-a spus niciodată că El este Fiul lui Dumnezeu. Ba da, El a spus-o, dar voi nu cunoaşteţi Biblia.

Ce i-a spus El femeii de la fântână? Femeia zisese:

„Ştiu că va veni Mesia, iar când va veni El, va face aceste lucruri!” iar El i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.26).

Acelaşi lucru i l-a spus lui Pavel şi celorlalţi.

Şi observaţi: acum Biserica are întâietatea. Marea taină a lui Dumnezeu i-a orbit întotdeauna pe înţelepţii acestei lumi, aşa că nu o pot apuca; pur şi simplu nu o pot înţelege. Satan nu o înţelege. Nici unul dintre ceilalţi nu o vor putea înţelege, afară de cei hotărâţi dinainte pentru aceasta, aşa că măcar că Dumnezeu şi Hristos sunt Unul şi Acelaşi, ei vor face întotdeauna din El o trinitate. Da, cu siguranţă o vor face.

Observaţi cel de-al doilea scop al Său: Hristos manifestat în voi; Hristos în voi, nădejdea slavei.

Mai întâi, marele Dumnezeu manifestat în Hristos şi acum, Hristos manifestat în voi.

Fiţi atenţi! Ceea ce a fost odată marea taină a lui Dumnezeu, este pusă acum în inimile credincioşilor, care sunt Trupul lui Hristos. Marea taină care a fost ascunsă de la început în gândurile lui Dumnezeu, se manifestă acum. Gândiţi-vă la aceasta.

O, Doamne, sunt sigur că noi nu putem s-o vedem aşa cum ar trebui!

Totuşi, marea taină a lui Dumnezeu, ceea ce veşnicul Dumnezeu a ţinut ascuns, a fost acum descoperită în Isus Hristos şi apoi împărtăşită Bisericii Sale.

Ceea ce a fost odată în gândul lui Dumnezeu este acum în Trupul lui Hristos, pentru că Isus, care-Şi iubeşte Biserica, Mireasa, îi şopteşte toate tainele Sale.

Voi ştiţi cum spuneţi unele lucruri soţiei sau iubitei cu care urmează să vă căsătoriţi. De ce faci aceasta, frate? Pentru că o iubeşti atât de mult încât îi spui unele taine ale inimii tale. Ştiţi voi cum este!

Exact aceasta face şi Hristos cu Biserica Sa: o lasă să afle tainele Lui; pe soţia Sa, nu pe cele necredincioase.

Descoperirea tainei Sale este arătată prin harul Său. Nădăjduiesc să nu vă gândiţi că El Îşi descoperă taina doar unui anumit grup de oameni, pentru că nu este aşa, ci o împărtăşeşte întregii Biserici, cu condiţia ca ei să o primească.

Aceasta înseamnă că nu sunt doar eu sau doar tu, ci este Biserica în care El încearcă să intre.

Voi spuneţi: „Bine, dar de ce n-o primesc oamenii?” Pentru că nu pot. Isaia a spus clar că ei nu o pot vedea, înţelegeţi?

La rândul lui, profetul Pavel a spus: „Să ştiţi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

Fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea: depărtează-te de oamenii aceştia.” (2 Timotei 3.1-5).

„Sunt printre ei unii, care se vâră prin case, şi momesc pe femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte”, care poartă pantaloni scurţi şi îşi taie părul, apoi spun: „Totul este în ordine. O, cei de acolo sunt nebuni, nu le daţi nici o atenţie!” Vedeţi?

„Oamenii aceştia nu pot ajunge niciodată la cunoştinţa Adevărului.”

Să citim mai departe:

„După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc Adevărului.”(v. 8).

Ei sunt capabili să formeze o biserică sau o grupare de oameni, dar „nebunia lor va fi arătată tuturor.” (v. 9).

Când Isus vine să-Şi ia Mireasa, o va pune în poziţia plăcută Lui, apoi va spune: „Aceasta este Mireasa Mea,” şi o va lua cu Sine, dar „nebunia acestor oameni va fi arătată tuturor.”

Priviţi. Deci Mireasa primeşte descoperirea acestei taine, iar când se întâmplă aceasta, renunţă la toate lucrurile din lumea aceasta.

Acum mă voi întoarce la un anumit lucru, pentru că banda aceasta va merge în toată lumea.

Cum este posibil ca voi, femeile care spuneţi că aveţi Duhul Sfânt, să vă tăiaţi părul când Biblia condamnă tăierea părului şi spune că un bărbat are dreptul să-şi lase soţia dacă ea face aceasta, pentru că îşi dezonorează capul. Este o ruşine ca femeia să-şi taie părul, pentru că părul este onoarea ei. Vedeţi? Ele poartă pantaloni scurţi şi blugi mulaţi pe picior, deşi Biblia spune că este o urâciune orice femeie care se îmbracă aşa.

Da, ele fac aceasta ca să-i ispitească pe bărbaţi, deşi acest lucru este o scârbă înaintea lui Dumnezeu şi arată ca o baie urât mirositoare, puturoasă. După ce fac aceasta, ele se întorc şi se roagă lui Dumnezeu într-o astfel de stare, dar Dumnezeu nu primeşte o asemenea rugăciune.

Voi spuneţi: „Păi, stai puţin, frate Branham! Tu vorbeşti despre Vechiul Testament!”

El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aceasta este descoperirea deplină a lui Dumnezeu. Şi vă spun: Dacă Dumnezeu a spus vreodată ceva, nu poate schimba, pentru că Legea a fost întărită şi nu schimbată. Întărită!

Dacă nu credeţi, ascultaţi:

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti!” Priviţi-o întărită:

Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.27-28). Vedeţi, El nu Şi-a schimbat porunca, ci a întărit-o.

Domnul a zis: „Să ţineţi Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului!” (Exod 31.14-15), iar acum această poruncă este întărită, pentru că odihna vine prin Duhul lui Dumnezeu:

„Căci dă învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină, va vorbi poporului acestuia Domnul.” (Isaia 28.10-11).

Aceasta este odihna, aceasta este înviorarea din prezenţa Domnului. Totuşi, ei n-au ascultat, ci au clătinat din cap şi au mers în denominaţiunile lor.

Aceasta este înviorarea, întărirea zilei Sabatului. Înţelegeţi cei ce ţineţi Sabatul? El nu a schimbat porunca, ci a întărit-o.

Acum puteţi vedea de ce este respins Mesajul timpului de sfârşit? („Amin”). Nu este vorba de o denominaţiune, ci de descoperirea tainei Sale, pentru că Dumnezeu nu este cunoscut printr-o denominaţiune, ci prin descoperire.

Care este descoperirea? Dumnezeu în trupul Său, Hristos şi: Hristos în Trupul Său, Biserica Mireasă.

O, Doamne! Dumnezeu manifestat în Hristos şi Hristos manifestat în Mireasă.

Astfel, aşa cum Dumnezeu a luat-o pe Eva din coasta lui Adam, şi ea a căzut, tot aşa, El a luat din trupul lui Hristos, din carnea Lui, din Cuvântul Său, o Mireasă care nu va mai cădea prin crezuri denominaţionale, aşa cum s-a întâmplat cu Eva. Nu, domnilor, pentru că Mireasa se va întoarce la Cuvântul lui Dumnezeu curat şi neamestecat, care a fost arătat.

Nădăjduiesc că fiecare bărbat sau femeie, care poate auzi această înregistrare, va înţelege.

Mireasa este a doua „Eva”, dar ea nu-Şi va necinsti Soţul, ci va rămâne credincioasă. Ea va sta cu Cuvântul, indiferent ce va spune cineva.

Voi puteţi avea toate felurile de mişcări ecumenice sau asociaţii, pentru că ea nu se va alipi de nici una dintre ele.

În curând ei vor ridica o prigoană şi vor închide toate bisericile ca aceasta de aici. Da, toate bisericile care nu vor vrea să intre în vreo denominaţiune, vor fi transformate în depozite. O, iar dacă vreun om va merge să se roage pentru cineva care nu aparţine de mişcarea ecumenică, va fi împuşcat imediat. Acest lucru este deja hotărât. Voi puteţi citi acest lucru chiar în revistele voastre, pentru că a fost spus de către acel slujitor luteran. Aşa este.

Dar pe Biserică n-o interesează ce spun ei; Ea va sta credincioasă în această Lumină. Ea a dovedit aceasta în încercările din trecut, iar acum o va face din nou în faţa tuturor încercărilor care vor veni. Acesta este motivul pentru care Ea va sta fără pată şi fără zbârcitură înaintea Sa, în timp ce toate mişcările ecumenice vor dispare. Corect.

Observaţi: Dumnezeu Însuşi arătat în trupul Său, Hristos. Puteţi vedea acum triplul scop al acestei lucrări minunate?

Hristos în trupul Său, Biserica, legitimându-Şi Cuvântul făgăduit la fel cum a făcut-o Dumnezeu prin El.

Atunci El a spus: „Cine Mă poate dovedi că am păcat?” (Ioan 4.46).

„Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, căci ele mărturisesc.” (Ioan 10.37-38).

„Acum, voi denominaţiunile, spuneţi că sunt greşit. Arătaţi-Mi unde am greşit ca Mesia? Arătaţi-Mi un singur lucru care a fost spus despre Mesia, pe care nu L-am făcut întocmai.”

Vedeţi, Acela era Dumnezeu în trupul Său.

Şi Hristos a făgăduit: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12). Vedeţi, acelaşi Dumnezeu.

„Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba veţi face altele şi mai mari, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Biserica va fi puţin mai mult în Lumină, legitimând Cuvântul făgăduit. Aşa cum Dumnezeu Şi-a legitimat făgăduinţele în trupul lui Hristos, Hristos va face aceleaşi lucrări în Trupul Său, Biserica. În aceste zile din urmă El Îşi face cunoscută taina Sa, Pomului Mireasă, aducând la suprafaţă aceleaşi roade care au fost în Pom la început.

Iată, Pomul a dat o ramură: ramura luterană, dar ce a făcut ea? Când pomul a început să crească, au apărut roadele, dar ce a urmat? Ei au format o denominaţiune, iar atunci când a venit Gospodarul, Tatăl, Soţul, a tăiat-o spunând: „Ramura aceasta este moartă!”

Apoi a apărut o altă ramură: cea metodistă. Ce s-a întâmplat atunci? S-a uscat şi ea. Aşa că El a tăiat-o, pentru că era moartă.

Aş vrea să-mi arătaţi o singură biserică ce nu a murit. În aceşti treizeci şi trei de ani de lucrare, eu am citit Istoria Bisericii, de aceea aş vrea să-mi arătaţi care biserică s-a organizat şi nu a murit imediat. Arătaţi-mi o singură biserică organizată care a avut vreodată o trezire adevărată. Afară de faptul că a avut un mare număr de membri, n-a avut nimic. Acolo nu poate avea loc nici o trezire pentru că totul este uscat.

Şi ce face Gospodarul cu ea dacă se uscă? Vine şi o taie, pentru că a adus roade denominaţionale, lămâi pe un pom de portocal. El a curăţat-o, a dus-o înainte, a menţinut-o.

Dar unde este inima pomului? Chiar la mijloc, iar El a curăţat ramurile chiar până în vârf.

El are însă o Sămânţă aici jos, în rădăcină.

Priviţi ce spune Psalmul 1.3:

„…ca un pom sădit lângă un izvor cu apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc.”

Şi care fructe se coc mai întâi? Cele din vârf. De ce? Pentru că lumina este peste el. Amin. Şi chiar în vârful acestui pom, în zilele din urmă, El rodeşte un Pom Mireasă.

Ţineţi minte că El este Pomul Vieţii şi stă împotriva pomului cunoştinţei, a seminţei şarpelui. Înţelegeţi?

El este acea Sămânţă, Sămânţa femeii, Pomul Vieţii din grădină, iar dacă oamenii ar fi pus mâna şi L-ar fi atins după ce au păcătuit, ar fi trăit veşnic. El este singurul Pom care, fiind atins, vă dă posibilitatea să trăiţi veşnic, pentru că Cuvântul Lui este Viaţă.

Dacă acesta a fost Cuvântul lui Dumnezeu pe care Eva L-a respins în grădina Eden, aici este Hristos, Cuvântul manifestat.

Când a venit pe pământ, El a fost Pomul Vieţii, credeţi aceasta? („Amin”). Şi ce-a făcut Roma? El trebuia să fie tăiat, de aceea a fost atârnat pe lemnul ruşinii, pentru că este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn!” (Galateni 3.13). Da, El a devenit blestem pentru a salva omenirea, iar acum dă naştere unui Pom Mireasă care va fi Pomul Vieţii reaşezat. O, slavă lui Dumnezeu! Prin acelaşi Cuvânt, acelaşi Dumnezeu Se manifestă ca Soţ şi Soţie, ca acelaşi Pom Mireasă, făcându-L cunoscut pe El.

Pomul Hristos, Pomul din grădină, îşi face cunoscută taina Pomului Mireasă, care a fost răscumpărată de El, de al doilea Adam (credeţi că a fost El?) şi Se întoarce Acasă în Eden, cu Soţia Sa răscumpărată.

Credeţi această triplă taină? Care? Dumnezeu manifestat în Hristos; şi Hristos manifestat în Biserica Sa, totul cu scopul de a-i aduce pe Adam şi pe Eva în starea originală; bărbatul şi femeia, care sunt una, adică sunt făcuţi din acelaşi Sânge şi din acelaşi Duh.

Biserica este Sângele lui Hristos, prin Duhul, pentru că Viaţa este în Sânge. Acela este botezul Duhului Sfânt care ne botează în Trupul Lui, care recunoaşte numai Trupul Lui, Carnea Lui, Cuvântul Lui.

Denominaţiunea nu va atinge niciodată aceasta, pentru că este o descoperire. Dar Biserica o cunoaşte. Eva a cunoscut-o, dar a căzut, însă Mireasa nu va cădea pentru că este rânduită să nu cadă.

„Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea…” (Romani 4.8).

Voi, slujitorii, ştiţi despre ce vorbesc. Noi am fost răscumpăraţi, aduşi înapoi la El, de aceea vom merge Acasă şi vom trăi veşnic într-un trup în care vom mânca, vom bea şi ne vom bucura. Ea nu va da greş deoarece este rânduită mai dinainte la aceasta.

„Ferice de omul căruia Dumnezeu nu-i ţine în seamă păcatul.” Voi, lucrătorii, ştiţi despre ce vorbesc.

David a spus: „Ferice de omul căruia Dumnezeu nu-i ţine în seamă păcatul.”

Observaţi! El o răscumpără înapoi şi merge cu Ea Acasă. Înapoi la Viaţa veşnică într-un trup omenesc, mâncând, bând, trăind pentru totdeauna.

Isaia 65.21-22 spune: „Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul.

Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul.”

Copiii nu li se vor mai lua, ci vor fi acolo împreună cu odraslele lor. Nu-şi vor mai construi case ca altul să le locuiască, nici nu vor semăna ca altul să le mănânce roadele, ci se vor bucura ei înşişi de ele. Amin.

Ce este aceasta? Mireasa se întoarce împreună cu El, răscumpărată; se întoarce la starea originală a lui Adam şi a Evei, pentru că viaţa aceasta va fi lăsată în urmă.

Noi privim în urmă la cruce şi vedem că moartea a fost biruită, iar acum suntem înviaţi împreună cu El şi prin credinţă suntem în locurile cereşti, privind spre Cel ce ne-a răscumpărat şi aşteptând să vină Soţul nostru să mărşăluim Acasă cu El.

Triplul scop al lui Dumnezeu a fost arătat în Adam, în Eva, în fiecare profet şi în toate epocile, arătându-L pe Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine. Este întreaga manifestare, întreaga descoperire a Cuvântului lui Dumnezeu: Adam şi Eva întorcându-se Acasă răscumpăraţi, Dumnezeu făcându-Se cunoscut pe Sine Însuşi.

El va sta pe tronul lui David şi va stăpâni peste toate neamurile cu un toiag de fier. Acolo va fi Pomul Vieţii, pe ambele maluri ale râului, rodind în fiecare lună, iar frunzele lui vor fi pentru vindecarea neamurilor. Împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea în Cetate şi nimic întinat nu va intra acolo, iar pe Muntele Sionului va fi o Lumină în care vor umbla toţi cei răscumpăraţi. Aleluia!

Gândiţi-vă că aceasta nu este o poveste mitologică sau un basm; nu este o părere teologică, ci este descoperirea lui Isus Hristos, prin Cuvântul Său, o descoperire care a strălucit şi a fost adeverită în toate epocile, inclusiv astăzi. Da, ea este aici şi este adevărată pentru mine, este adevărată pentru voi şi este adevărată pentru fiecare bărbat sau femeie care au această descoperire. Amin.

Îl vedeţi pe Dumnezeu Însuşi făcându-Se cunoscut şi pulsând în Viaţa prin care îi sunteţi întemniţaţi? Voi sunteţi întemniţaţii dragostei Lui; sunteţi întemniţaţii lui Hristos. Amin.

S-ar putea ca lumea să râdă, să-Şi bată joc de voi şi să spună: „Veniţi cu noi!”, dar nu îi puteţi urma pentru că sunteţi întemniţaţii lui Hristos. Amin.

Tu vezi cum femeile se poartă ca actriţele de la Hollywood, dar în ce te priveşte, nu o poţi face pentru că eşti o întemniţată. Amin. Da, voi sunteţi întemniţaţii Lui.

Ceilalţi bărbaţi pot bea, pot fuma şi pot face multe alte lucruri, numindu-se totuşi creştini, diaconi sau păstori, dar tu nu poţi fi ca ei deoarece eşti un întemniţat al Cuvântului Său. Amin.

El Îşi descoperă taina Sa Pomului Mireasă care a fost răscumpărat prin Hristos, al doilea Adam, pentru a fi reaşezat în Edenul original, eliberat de moarte, de boală, de bătrâneţe şi de ruşine, ca să meargă înapoi cu Viaţa Veşnică.

Acum fiţi atenţi!

Mulţi oameni au o concepţie greşită cu privire la convertirea la creştinism şi spun: „Noi aducem convertiţi la creştinism, prin călăuzirea Lui!” dar nu este adevărat.

„Bine, dar ei nu mai beau, nu mai mint…”

Ştiaţi că mahomedanii pot arăta mai mult decât atât? Ştiaţi că păgânii din Africa au în cadrul triburilor lor unele legi care depăşesc tot ceea ce produce creştinismul?

Am fost în tribul „Shungai”. Acolo, dacă o fată nu se căsătoreşte până la o anumită vârstă, trebuie să-şi dea jos însemnele tribului şi să plece în oraş, unde lucrează ca muncitoare necalificată. Mai mult, înainte de a se căsători, fetele sunt controlate dacă sunt virgine. În cazul în care o fată este găsită că a comis adulter cu cineva, este obligată să spună cine este acel bărbat, apoi sunt omorâţi amândoi.

Vedeţi, ei îi depăşesc pe aşa zişii creştini. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar face acelaşi lucru printre aşa zişii credincioşi? Până dimineaţă ar fi omorâţi 99% dintre ei, atât femei, cât şi bărbaţi. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Voi spuneţi însă: „O, eu sunt curat!”

Biblia spune că „oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Mate 5.28).

Ce spuneţi de aceasta? Cum stai, soră, care te prezinţi în felul acesta în faţa bărbaţilor? Tu eşti la fel de vinovată ca şi cum ai fi săvârşit actul. Vedeţi?

„Bine, dar totul este în ordine.”

O, păstorilor le este frică să spună adevărul! De ce? Pentru că cei din cartierul general al denominaţiunii i-ar da afară. Ei sunt hibrizi, pentru că nu iau Cuvântul. Cuvântul spune că acesta este Adevărul şi El este Capul.

Observaţi. Deci, Dumnezeu Se face cunoscut pe Sine, de aceea noi nu trebuie să-i convertim pe oameni la creştinism, printr-o călăuzire proprie, ci prin descoperire, Hristos în voi, aşa cum era Dumnezeu în Hristos.

Vedeţi? Cum a fost Dumnezeu în Hristos, aşa este Hristos în voi, şi ce a făcut Dumnezeu în Hristos, face Hristos în voi. Semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin Hristos, le face şi Hristos prin voi.

O, nu este minunat? Cât îmi place aceasta!

Isus a spus că în ziua când veţi primi această descoperire, „veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20).

„În ziua aceea, veţi şti că Eu şi Tatăl suntem una; veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine; veţi cunoaşte că Eu sunt în voi şi voi sunteţi în Mine.”

Iată locul vostru. Vedeţi manifestarea acestui triplu scop? Ce urmăreşte El? Să ne aducă înapoi. De aceea trebuie să trăim manifestarea, descoperirea Lui.

Dacă Isus n-ar fi fost Cuvântul lui Dumnezeu, n-ar fi putut manifesta Cuvântul. Ar fi fost un mare teolog, dar nicidecum Mesia cel aşteptat de lume; nu ar fi fost El.

Aceasta caută lumea astăzi: un tip care să-l întreacă pe Billy Graham, pe unul care să uimească toate organizaţiile, care să se ridice şi să arate că baptiştii ştiu unde sunt. Aceasta caută ei, dar Biserica adevărată caută smerenia şi semnele Dumnezeului celui viu, Îl caută pe Hristos.

Isus nu a fost un mare teolog, ci a fost doar Fiul unui tâmplar, cum se spune, de aceea nu L-au putut recunoaşte. Totuşi, El le-a zis: „Arătaţi-Mi un singur lucru pe care spune Biblia că-L voi face şi nu l-am făcut.”

Acelaşi lucru îl va face şi Biserica Sa astăzi. Tot ce a făcut Hristos, face şi Biserica acum pentru că El a spus clar:

„În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; că Eu sunt în voi şi că voi sunteţi în Mine.” Aici sunteţi voi: în drum spre Sion. Spre ce călătoriţi? Spre Împărăţie.

„În ziua aceea veţi cunoaşte că sunt în voi.” (Ioan 14.20).

Acum aş vrea să fiţi atenţi ca să nu pierdeţi ce vă voi spune!

Isus a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20.21).

Tatăl care L-a trimis, a locuit El Însuşi în El, pentru a Se legitima pe Sine, pentru că El era Cuvântul. Tot aşa, acelaşi Isus care vă trimite pe voi, este cu voi şi în voi, pentru a-L legitima pe acelaşi Dumnezeu.

„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu trăiesc prin El, aşa vă trimit şi Eu pe voi şi voi veţi trăi prin Mine.”

Cine este El? Cuvântul, iar voi trăiţi prin Cuvânt.

Şi aşa cum Tatăl care L-a trimis, a mers cu El, şi Hristos care ne trimite, merge cu noi.

„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vede;, pentru că Eu (Persoana, Isus), voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” Şi: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă altele şi mai mari…” (Ioan 14.19,12).

Acum uitaţi-vă şi vedeţi ce a făcut El, apoi uitaţi-vă şi vedeţi ce faceţi voi şi faceţi comparaţie.

Biblia spune: „Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi şi la venirea Fiului omului; şi cum a fost în zilele lui Lot, la fel va fi şi când Se va arăta Fiul omului.” (Luca 17.26-30).

Doi îngeri, ca aceşti bărbaţi: Billy Graham şi Oral Roberts de astăzi, s-au dus şi au predicat sodomiţilor din Sodoma, orbindu-i cu Evanghelia, dar în acelaşi timp, un alt Înger, un Mesager, a rămas cu Avraam şi cu gruparea aleasă.

Şi ştiţi ce semn a făcut El? A descoperit gândurile din inima Sarei. Dar cum L-a numit Avraam? „Elohim”, adică Dumnezeu însuşi manifestat în trup. Tot El S-a arătat apoi în Isus Hristos, arătând că în zilele din urmă Se va arăta din nou în Mireasă.

O, Doamne, această descoperire nu se termină, pentru că este descoperirea lui Dumnezeu! El este veşnic şi continuă să Se mişte înainte, înainte şi înainte.

Priviţi! La început, înainte ca păcatul să-i despartă de Dumnezeu, Adam şi Eva erau una.

Acum, Hristos, al doilea Adam, Îşi răscumpără Mireasa din moarte prin propria Sa Viaţă şi reaşează Edenul original; îşi readuce Mireasa în părtăşie cu Dumnezeu, ca Soţ şi Soţie. Da, Hristos şi Mireasa Sa vor fi din nou în Eden.

În ziua aceea, Împărăţia va fi dată Tatălui, pentru ca El să fie totul în toţi, iar Biblia spune:

„Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta.” (Isaia 65.24).

Hristos, Fiul lui David stând pe tron ca Împărat peste întreaga rasă umană.

„Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.” (v. 25).

Vedeţi, este exact ceea ce a fost cândva în Eden.

Acesta este triplul Său scop. O, Dumnezeule, ajută-ne să-L cunoaştem!

Fiţi atenţi, fiindcă vom continua întorcându-ne la Eden, la original.

Când suntem născuţi din El, noi suntem umpluţi cu El. Atunci Viaţa Lui este în noi, de aceea toate acţiunile noastre ar trebui să-L manifeste pe Dumnezeu.

Este ca şi cum ai lua viaţa unui pom şi ai pune-o în altul. Luaţi viaţa unui păr şi puneţi-o într-un măr. Ce se va întâmpla? Deşi este măr, pomul acela va rodi pere. Trebuie să facă aceasta pentru că seva, viaţa, germenul de viaţă al acelui pom este al unui păr.

Deci, toate acţiunile noastre ar trebui să-L descopere pe El.

Noi avem Numele Lui, este corect? Deci, ar trebui să purtăm Numele Lui şi gândiţi-vă: ca Mireasă a Lui, noi suntem umbriţi de Duhul Lui. De ce? Ca să naştem copiii Săi; copii ce poartă Numele şi Viaţa Sa, aducând la suprafaţă semnele Vieţii Sale; semnele adevărate ale învierii Sale, care dovedesc că El nu este mort, ci este veşnic viu. Aceasta este Viaţa veşnică ce dovedeşte în faţa lumii că şi noi suntem vii în El. Amin.

Cum ştiţi aceasta? Prin faptul că sunteţi un membru al bisericii? Nu, nicidecum, ci prin faptul că Hristos trăieşte în voi şi prin voi.

Voi sunteţi atât de plini de Duhul Său încât nu mai puteţi fi întemniţaţii altuia, ci sunteţi întemniţaţii Evangheliei, ai Cuvântului, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru copiii pe care-i aduceţi.

Tu nu mai poţi comite preacurvie pentru că eşti deja însărcinat. Slavă! Pântecul tău este închis pentru orice altceva. Eşti deja al Lui, prin hotărârea mai dinainte, de aceea acea Sămânţă trebuie să vină la Viaţă. Nimic lumesc nu poate pătrunde acolo, pentru că eşti al lui Hristos şi numai al Lui. Sămânţa a fost pusă acolo. Când? Înainte de întemeierea lumii. Vedeţi? Aceasta ne-a hotărât pe noi mai dinainte pentru Viaţa veşnică. Şi de îndată ce apare Lumina dătătoare de Viaţă, sămânţa care zace acolo iese la suprafaţă.

Alte seminţe care ar veni înăuntru, nu s-ar prinde, nu ar putea s-o facă, dar când intră Sămânţa aceea, ea închide pântecul imediat, toate celelalte seminţe fiind îndepărtate. Astfel, tu devii un întemniţat al lui Hristos, iar El dovedeşte Viaţa Lui din tine şi mărturisirea ta despre El, prin semnele şi minunile care te însoţesc.

Vedeţi, semnele Vieţii Lui vin ca dovadă a învierii Sale, arătând lumii că Viaţa veşnică ne legitimează ca fiind vii în El; vii cu Dumnezeu Răscumpărătorul nostru, care ne-a creat pentru acelaşi scop: ca Viaţa Sa creatoare să locuiască în noi. Aceasta este.

Moise a putut spune prin Cuvântul lui Dumnezeu: „Să vină muşte!” şi muştele au apărut. Dumnezeul care a putut aduce muştele la existenţă, poate aduce şi veveriţele. Da, El poate face tot ce doreşte, pentru că este Dumnezeu.

Astfel, Dumnezeul care este în voi, acea Viaţă creatoare, poate crea aceleaşi lucruri. Dar fiind întemniţatul Lui, tu nu poţi spune nimic până când nu-ţi porunceşte El: „Acum, vorbeşte!”, iar când pronunţi acele cuvinte, este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu al tău. Ce urmează? El dovedeşte că este Adevărul.

Moise a luat toiagul şi a spus: „Să vină broaştele!” pentru că Dumnezeu îi poruncise: „Întinde toiagul şi cheamă broaştele!” Astfel, Moise a transmis doar porunca Lui, iar broaştele au venit peste toată ţara Egiptului. De unde au venit? Nimeni nu ştie, dar înainte de pronunţarea acelor cuvinte nu fuseseră acolo. Ce s-a întâmplat? Dumnezeu Creatorul s-a folosit de un om pentru a crea acele broaşte, pentru că Dumnezeul care a creat prima broască, a putut s-o creeze şi pe a doua. Oh, Doamne!

Înţelegeţi ce vreau să spun? El este Cel ce a creat prima veveriţă, pe a doua şi pe toate celelalte. Da, El a putut crea veveriţe acolo unde nu fusese niciuna. Fiind Dumnezeu, El este Dătătorul vieţii şi poate face tot ce doreşte.

Când mă gândesc la aceasta, mă cutremur. Ce har! Să umbli cu El şi să trăieşti cu El, apoi să mergi cu El Acasă şi să trăieşti pentru totdeauna în prezenţa Sa, deoarece ai Viaţa veşnică!

Aceasta este marea taină a dragostei Sale, taina care acum ne-a fost arătată: că Dumnezeu şi omul au devenit una. Dumnezeu şi omul au fost una acolo şi Dumnezeu şi omul sunt una aici. Ce este aceasta? El ne-a umplut cu Duhul Sfânt şi are întâietatea.

Aceasta este ceea ce a dorit El să facă: să locuiască în Hristos, iar Hristos să locuiască în noi, făcându-ne una prin Duhul Sfânt. Astfel, Hristos descoperă şi astăzi acelaşi lucru pe care l-a descoperit atunci: puterea creatoare supranaturală. Oh, Doamne!

Acelaşi Dumnezeu care a putut să-i spună lui Moise: „Cheamă să vină broaştele!”, a putut spune cu altă ocazie: „Să se transforme apa în vin!” Amin. Este corect? El este acelaşi Dumnezeu. Acelaşi Unul! Este Dumnezeu manifestat în om. Aceasta este ceea ce vrea El să facă.

Cuvântul lui Dumnezeu arată clar că omul nu poate crea, pentru că Dumnezeu este singurul Creator. Deci nu omul este cel care creează, ci Dumnezeu. El locuieşte în Biserica Sa (Amin), în Biserica pe care o va lua Acasă în cer, pentru a trăi cu El pentru totdeauna. Dumnezeu Îşi arată întotdeauna dragostea Sa veşnică pentru Biserică.

Acum ascultaţi cu atenţie, pentru că nu vreau să scăpaţi ceea ce voi spune.

Nici o altă biserică, nici o altă părtăşie, nici un alt semn, nici un alt guvern, nici o altă mărturie, nici un alt crez, nici o altă denominaţiune sau mai ştiu eu ce, nu este acceptată în afară de Acesta. Este singurul lucru pe care îl recunoaşte Dumnezeu: „Hristos în voi, nădejdea slavei!” În afară de El nu este nici părtăşie, nici biserică, nici crez, nici denominaţiune; nu este nimic altceva, ci totul este mort. Ele sunt ramuri care au fost tăiate jos, pentru ca Hristos să aibă întâietatea şi să trăiască în voi.

Nu mă refer la cineva anume, dar unii zic: „Organizaţia mea este…” Tăiaţi aceasta jos!

„Cutare mi-a spus…” sau: „Mama va spune că sunt şi eu un „sfânt fanatic”!” Lăsaţi deoparte toate acestea, tăiaţi-le jos!

„Păi, soţul meu vrea să port pantaloni scurţi!” Tăiaţi jos şi aceasta! Trebuie să tăiaţi absolut totul, astfel încât să nu mai rămâneţi decât voi şi Hristos. Înţelegeţi?

Trebuie să fie prezenţa vie a Hristosului înviat prin Cuvântul viu. Oh, Hristosul viu, Prezenţa Sa vie, Cuvântul viu! Priviţi! El Îşi dovedeşte Biserica personal, nu nişte membri, prin legitimarea Sa personală.

În zilele lui Moise, El nu a legitimat nişte membri. Nu a făcut niciodată aşa ceva, ci întotdeauna a fost o legitimare personală: Dumnezeu arătat în trup. Puteţi vedea?

Fiţi atenţi! Gândiţi-vă la faptul că în această mare epocă denominaţională în care trăim, Dumnezeul cel viu Îşi ia Cuvântul viu şi Îl legitimează personal. Viaţa care este în Cuvânt, Germenul din Sămânţă, este Viaţa lui Hristos şi ea legitimează personal ceva ce voi puteţi face, dovedind că nu voi sunteţi cei ce faceţi acele lucruri, ci El însuşi în voi, deoarece aţi devenit una cu El, un întemniţat al dragostei Lui, ca să-i fiţi Mireasă.

Mulţumiri fie aduse Dumnezeului celui viu care a făcut cerurile, pământul şi tot ce este pe ele. Nu-i de mirare că El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă, totul în toate.

Prezenţa Sa într-o persoană care-L exprimă pe El Însuşi, este tocmai împlinirea Cuvântului făgăduit pentru această zi, ca o legitimare a marii descoperiri a lui Dumnezeu. Această prezenţă este numai în persoane individuale, niciodată într-un grup.

Identificarea Sa se face numai cu persoane individuale, aţi înţeles aceasta? El nu Se identifică cu metodiştii, nici cu baptiştii, nici cu penticostalii, nici cu prezbiterienii sau cu luteranii, ci doar ca un individ.

Biblia spune: „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Vor fi despărţiţi. Aşa este.

„Doi bărbaţi vor fi pe câmp; unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34,36).

Nu este un grup, ci este legitimarea individuală a unui copil născut din Dumnezeu, umplut cu Duhul Sfânt şi predat atât de mult lui Dumnezeu, încât nu-i mai pasă de nimic altceva. De ce aceasta? Pentru că Duhul Sfânt Îşi trăieşte propria Viaţă prin el, aducând legitimarea personală a Cuvântului şi exprimându-L în faţa oamenilor şi a lumii.

Cum este posibil ca lumea să treacă pe lângă aşa ceva şi să nu vadă?

Este la fel ca atunci când catolicii au trecut pe lângă sfântul Patric şi nu l-au recunoscut decât după ce a murit. Acelaşi lucru l-au făcut cu sfântul Martin şi cu toţi trimişii Domnului, de-a lungul epocilor.

Aşa au făcut cu Ioana d’Arc, pe care Biserica Catolică a declarat-o vrăjitoare şi a ars-o pe rug, pentru că era duhovnicească. După aproape o sută cincizeci de ani, biserica s-a „căit” pentru fapta ei, a scos oasele preoţilor care au condamnat-o şi le-au aruncat.

Vedeţi, întotdeauna lucrarea trece pe lângă ei, nerecunoscând-o decât după ce a trecut. De ce? Pentru că cuprinde numai Sămânţa hotărâtă mai dinainte.

Acelaşi lucru s-a întâmplat în zilele lui Noe; la fel a fost în zilele lui Moise, în zilele lui Ilie şi în zilele profeţilor. Aşa a fost în timpul lui Isus şi aşa este astăzi.

O persoană însămânţată cu Sămânţa lui Dumnezeu este atât de predată voii lui Dumnezeu, încât Cuvântul şi numai Cuvântul Se manifestă pe Sine în ea. Acel om este un întemniţat al lui Hristos. Vedeţi? Un individ.

Acesta este motivul pentru care nu are nici o valoare faptul că cineva spune: „Biserica mea…” Totul este individual, personal.

Tot iadul este împotriva acestei învăţături, a acestui Adevăr, dar Isus nu a spus niciodată: „Petru, Ioan şi voi toţi ceilalţi ucenici, aveţi descoperirea, aşa că întreaga biserică este salvată.” El nu a spus aşa, deoarece descoperirea a fost pentru el personal:

Şi Eu îţi spun (ţie, nu lor), tu eşti Petru, şi pe această Piatră voi zidi Biserica Mea…” (Matei 16.18).

Cuvântul „Petru” înseamnă „Piatră”, iar „piatră” înseamnă „cel recunoscut” sau „cel pus deoparte”.

Biserica este zidită pe o anumită piatră, pe o descoperire, de aceea este chemată afară.

„Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, şi Eu îţi spun că pe această descoperire voi zidi Biserica Mea (un grup chemat afară) şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde, pentru că sunteţi ai Mei, iar în zilele din urmă, vă voi învia, vă voi da Viaţă veşnică şi vă voi ridica în slavă.”

Iată descoperirea! Ea este individuală, nu pentru o grupare; este personală şi tot iadul este împotriva acestui lucru.

Taina este descoperită numai Miresei Lui preaiubite. Ea este singura care-o poate vedea.

Isus a spus: „Bine a spus Isaia despre voi că sunteţi farisei făţarnici şi pui de năpârci. Voi ziceţi: „O, noi împodobim mormintele marilor şi sfinţilor noştri profeţi, dar tocmai voi i-aţi omorât.” N-a spus El aceasta?

Acelaşi lucru l-ar putea spune şi Bisericii Catolice, pentru că ea i-a omorât pe sfinţii care au încercat s-o corecteze, pe cei care s-au luptat pentru Adevărul Bibliei.

Biserica Catolică dorea să-Şi urmeze propriile concepţii intelectuale, de aceea i-au scos afară pe Irineu, pe Policarp, pe Martin şi pe toţi ceilalţi, pe mulţi dintre ei omorându-i chiar, cum s-a întâmplat cu Ioana d’Arc. I-au pus în morminte, iar acum vin şi le văruiesc spunând că a fost o greşeală (ca în cazul Ioanei d’Arc).

Acesta este motivul pentru care Duhul Lui le spune: „Pereţi văruiţi! Făţarnicilor! Voi luaţi concepţiile intelectuale ale oamenilor şi lăsaţi deoparte Cuvântul. În loc să fiţi însămânţaţi cu Sămânţa lui Dumnezeu, Cuvântul în voi, aţi luat tot ce este încrucişat.

Nu-i de mirare că această biserică este privită ca o curvă, pentru că a comis curvie duhovnicească, învăţând poporul învăţături omeneşti, în loc să-l înveţe Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar El a spus: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12.32). Cu siguranţă este aşa.

În Apocalipsa 17, Biblia spune că acest oraş domneşte peste împăraţii pământului şi că este o curvă. Ce este aceasta? O femeie care pretinde că este o doamnă, deşi comite adulter. Biblia spune că ea ţine în mână un potir plin cu spurcăciuni şi necurăţiile curviei ei şi că are fiice: pe bisericile protestante. Fiecare din aceste fiice, apare cu aceeaşi învăţătură falsă a mamei: botezul nebiblic, strângerea mâinii în locul botezului cu Duhul Sfânt, învăţătura falsă despre Tată, Fiu şi Duh Sfânt în loc să ia Numele Mirelui, etc.

Voi spuneţi: „Aceasta nu are nici o importanţă!” dar nu este adevărat, are chiar mare importanţă.

Dacă în loc să-mi trec numele pe CEC, scriu doar „predicatorul”, „pastorul” sau altceva de felul acesta, nu voi încasa niciodată nici măcar un cent, deoarece nu va fi recunoscut ca valabil.

Dar toată această taină este descoperită Bisericii Sale aşa cum a făgăduit El. Iadul este împotriva descoperirii adevărate cu privire la această taină, dar Mireasa stă pe ea, aceasta fiind sprijinul ei.

De ce ţi-e foame, biserică? De ce ţi-e foame? Tatăl încearcă să-ţi descopere această taină ascunsă, dar tu laşi atât de multe lucruri s-o scoată din inima ta! Tu laşi ca serviciul tău, soţia ta, copiii tăi, soţul tău, etc., să o scoată din inima ta. Laşi ca îngrijorările lumii, păstorul, sau altcineva, să ţi-o ia, măcar că eşti conştientă de foamea şi setea din inima ta. Cine o provoacă? Dumnezeu, care vrea să-ţi descopere Adevărul, pentru că zilele din urmă, timpul sfârşitului este aici.

În Coloseni 1.15 scrie că „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.”

El este Capul Bisericii, care este Trupul Său şi vrea să aibă întâietatea. Da, El trebuie să fie Capul Trupului, al Trupului Miresei Sale, care este luat din El, carne din carnea Sa şi os din oasele Sale, aşa cum a fost luată din Adam, Eva, mireasa sa.

Ce a omorât-o pe Eva? Necredinţa, este adevărat? Necredinţa în ce? În Dumnezeu? O, nu, pentru că ea credea în Dumnezeu. Cu siguranţă.

A spus ea vreodată: „Nu există Dumnezeu!”? Nu, domnilor. Eva nu era necredincioasă.

A spus: „Ştiţi ceva, eu nu pot crede Cuvântul Său!”? O, nu, pentru că Eva a crezut Cuvântul, cu excepţia unui lucru micuţ. Înţelegeţi?

Nu scrie în Apocalipsa 1 că Isus a trimis pe îngerul Său la Ioan, ca să adeverească aceste lucruri? Şi mai departe scrie:

„Mărturisesc că dacă va adăuga cineva ceva sau dacă va scoate cineva ceva din cuvintele acestei cărţi, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă.” (Apocalipsa 22.18-19).

Şi dacă suferinţa a venit din pricină că o femeie a pus la îndoială un singur Cuvânt al lui Dumnezeu, crezi că te va scuti El pe tine dacă faci acelaşi lucru? Nu este posibil, pentru că nu ar fi corect. Atunci El ar fi nedrept.

Nu este corect ca un om care a cauzat toată această durere de inimă pentru că s-a îndoit de Cuvânt, să meargă mai departe, să aibă experienţe şi alte binecuvântări ale Bibliei, în timp ce alţii şi-au dat viaţa pentru Ea, iar la capătul drumului să i se spună: „O, poţi intra şi să mănânci din Pomul Vieţii. Este în ordine, pentru că Eu am trecut totul cu vederea.”

Oh, nu! Dumnezeu nu caută la faţa omului, El nu este părtinitor.

El este Capul Trupului, Cel întâi născut dintre cei morţi. Moartea a venit în urma păcatului, a necredinţei în Cuvânt. Aceasta este învinuirea adusă fiecărei denominaţiuni, fiecărui crez: că nu crede Cuvântul Vieţii, care este El însuşi.

Numai Cuvântul lui Dumnezeu are Viaţă, orice alt cuvânt fiind o încrucişare, un hibrid. Oricât de mult s-ar apropia de El, nu este Cuvântul.

Cuvântul produce propria Sa Viaţă, Aceea pe care Eva a schimbat-o pentru cunoştinţa personală. Puteţi vedea că biserica a făcut acelaşi lucru, schimbând Cuvântul lui Dumnezeu cu înţelepciunea omenească?

Moise a avut o mare înţelepciune, dar când s-a întâlnit cu rugul aprins, şi-a văzut limita, a înţeles ce-i lipsea.

Ceea ce le lipseşte denominaţiunilor de astăzi este Cuvântul.

El, Capul, este cel dintâi rod al învierii. El este Capul Trupului, al Miresei Sale. Aceasta înseamnă că Mireasa trebuie să-L urmeze; Trupul Mireasă trebuie să-şi urmeze Capul, pentru că Ea este parte a învierii şi a tainei Lui. Este imposibil ca Ea să nu I se supună, pentru că este parte din taina lui Dumnezeu.

Astfel, aşa cum Dumnezeu S-a descoperit pe Sine aducând la Viaţă, prin Cuvânt, propriul Său trup, tot aşa îşi descoperă Biserica şi o readuce la Viaţă prin acelaşi Cuvânt. Ea este o parte a triplei Lui taine. Şi după cum Capul a fost luat din mormânt, trebuie ca şi Trupul să fie luat şi dus să-L urmeze înapoi în Eden. Mireasa este Trupul Mirelui, de aceea trebuie să-L urmeze oriunde merge, deoarece El este Capul, Bărbatul, Mirele.

Capul este descoperit şi Se întoarce cu Viaţa veşnică, iar Trupul trebuie să urmeze această Viaţă, pentru că ei sunt din nou Soţ şi Soţie. Amin.

Câtă vreme sunteţi însărcinaţi cu acelaşi Cuvânt, sunteţi Trupul Lui; sunteţi în El pentru că nu urmaţi un crez, ci Cuvântul Său.

Acesta este motivul pentru care Trupul nu poate recunoaşte nici o altă căpetenie afară de Cuvânt. De ce? Pentru că Trupul este legat de Cap, iar Capul este Cuvântul, acelaşi Cuvânt. De aceea, denominaţiunile, „sfinţii părinţi” şi toate celelalte, sunt morţi pentru Biserică, pentru Trupul lui Hristos, care recunoaşte o singură Căpetenie: pe Hristos.

Trupul recunoaşte numai Cuvântul!

Arătaţi-mi pe cineva care a fost botezat în Trup, în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Puteţi vedea?

Ştiu că în clipa aceasta vorbesc pentru mii de oameni, deoarece aceste benzi vor merge pretutindeni. În ce Nume sunteţi botezaţi voi?

„Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4.12). Astfel, dacă sunteţi botezaţi ca să dovediţi că credeţi în Hristos, iar apoi luaţi numele unui crez, sunteţi încrucişaţi, sunteţi hibrizi.

Dacă voi catolicii, spuneţi că sunteţi biserica adevărată şi aveţi învăţătura biblică, cum puteţi sta sub conducerea unui papă care spune că este urmaşul lui Petru, deşi tot ce învaţă este contrar Cuvântului vestit de apostoli; este contrar Cuvântului pe care Dumnezeu L-a legitimat cu semne şi minuni?

Mai mult, dacă astăzi puteţi vedea acest Cuvânt adus în toată curăţia Lui, dovedind învierea Sa, descoperindu-L pe Dumnezeul cel viu în mijlocul poporului Său şi făcând aceleaşi lucrări ca odinioară, cum este posibil să mai recunoaşteţi conducerea Romei?

Căpetenia noastră este în ceruri, iar când voi muri, eu nu voi merge la Roma, ci în ceruri, unde se află Domnul meu.

Trupul trebuie să-Şi urmeze Capul, aşa cum soţia îşi urmează soţul, fiindcă nu Adam a fost înşelat, ci el a ieşit de bună voie împreună cu Eva, care a fost înşelată.

Acum priviţi biserica. Ea se afla sub călcările de lege, de aceea El a trebuit să vină s-o răscumpere pe Ea, care este Trupul Lui. Vedeţi, Răscumpărarea nu s-a încheiat la învierea Sa din morţi, ci continuă, pentru că dacă s-ar fi încheiat atunci, tot Trupul ar fi înviat când s-a ridicat El din morţi.

Acum vedeţi Peceţile?

Acolo în urmă, El era în lucrarea de mediere, răscumpărând, dar într-o zi El vine să ia Cartea pe care a răscumpărat-o şi toţi cei scrişi în această Carte vor fi El Însuşi. El vine pentru această Carte a răscumpărării, pentru cei ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului încă înainte de întemeierea lumii, când El a fost junghiat ca Miel.

Astăzi, El este aici, în Cuvântul Său, făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci.

Acesta este motivul pentru care Biserica Sa nu poate recunoaşte nici un o altă căpetenie. Nu, domnilor. Ea nu recunoaşte nici un episcop, nimic, ci doar pe Hristos, iar Hristos este Cuvântul. Amin. O, cât iubesc aceasta!

Aşa cum Capul a fost luat sus din mormânt, Trupul trebuie să-L urmeze în Eden. De aceea Trupul nu poate recunoaşte nici o altă căpetenie, decât Cuvântul Hristos.

Nici o denominaţiune nu poate pune nimic la Aceasta, pentru că dacă cineva adaugă sau scoate ceva din această Carte, îşi pierde dreptul la Pomul Vieţii, ceea ce înseamnă că sunteţi morţi chiar acolo din pricina încrucişării.

Aceasta s-a întâmplat cu femeia curvă din Apocalipsa: a făcut curvie duhovnicească împotriva Cuvântului pe care pretinde că-L crede. Acesta este motivul pentru care trebuie să luaţi doar Cuvântul sau nimic. Desigur.

Cum ştiţi că este corect? Prin faptul că Cuvântul este legitimat. El, Cuvântul legitimat pe deplin este Căpetenia, Capul Bisericii. El este legitimat pe deplin de Duhul Său, ca fiind în Biserica Sa, în persoane individuale. Astfel, voi nu mai aveţi nevoie de crezuri. Denominaţiunile au pierit, dar Căpetenia Însăşi, recunoscută de Trup prin identificare personală, dovedeşte că este Capul Bisericii. Atunci noi suntem uniţi sub o singură Căpetenie, Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că nu aparţinem unei biserici, ci Împărăţiei Lui.

Atunci, Căpetenia noastră este o Împărăţie.

Şi ce a spus Isus? Că „Împărăţia lui Dumnezeu este în noi”. Deci, noi nu suntem o denominaţiune, ci aparţinem unei Împărăţii, iar această Împărăţie este Cuvântul lui Dumnezeu făcut Duh şi Viaţă în vieţile noastre, pentru a aduce la împlinire toate făgăduinţele pentru această zi, exact cum s-a întâmplat în ziua când Cuvântul şi Dumnezeu erau Unul. Cuvântul şi Dumnezeu sunt Unul în Biserică, în Aleasa Sa de astăzi, făcându-L Căpetenia Trupului răscumpărat, să aducă Mesajul în ziua din urmă şi să fie luat sus dintre cei morţi, în înviere, să meargă înapoi şi să ne reaşeze în starea originală în care au fost Adam şi Eva în Eden. O, Doamne!

Aici este tripla taină a lui Dumnezeu şi a Trupului Său.

Fiţi atenţi puţin. Acest lucru se poate vedea în simboluri, cum a fost de exemplu cu Israelul din vechime.

Astfel, noi suntem uniţi sub o singură Căpetenie, la fel ca Israelul de odinioară. Atunci, singurul Dumnezeu adevărat S-a legitimat prin Stâlpul de Foc şi S-a descoperit pe Sine printr-un proroc care era Cuvântul pentru acel timp.

Acum este acelaşi Dumnezeu, acelaşi Stâlp de Foc şi acelaşi fel de descoperire, pentru că El şi căile Lui nu se schimbă niciodată. Este desăvârşit! Un singur Dumnezeu.

Câţi dumnezei a avut Israelul?

(Adunarea răspunde: „Unul singur.”).

Câţi dumnezei vor fi vreodată? („Unul”).

Câţi dumnezei are Mireasa? („Unul singur”).

În zilele marelui profet Moise, evreii erau sub călăuzirea Duhului Sfânt, care era Stâlpul de Foc.

Vedeţi, el era călăuzit de Stâlpul de Foc spre ţara făgăduită.

La începuturile epocii creştine, singurul Dumnezeu S-a arătat prorocului Pavel, tot în chipul Stâlpului de Foc şi l-a trimis la neamuri pentru a scoate un popor care să poarte Numele Lui. Este adevărat? („Amin”).

Şi în zilele din urmă, El a venit jos în acelaşi fel, legitimându-Se pe Sine prin aceleaşi semne, aceleaşi minuni, acelaşi Stâlp de Foc, acelaşi Cuvânt, aceeaşi Evanghelie, aceeaşi manifestare. Vedeţi, Trupul Lui va face lucrările făgăduite de El în Marcu 16 şi aşa mai departe.

Trupul Lui nu a fost ţinut în mormânt, ci a fost identificat cu El în înviere. Înţelegeţi? („Amin”).

Tot aşa, trupul copiilor Săi credincioşi, nu va fi ţinut în mormânt când vine El, ci va fi identificat împreună cu El, deoarece Hristos a murit pentru ca Mireasa Sa să fie înviată. Ea este Trupul Lui, Cuvântul.

Mireasa a renunţat complet la denominaţiuni şi la toate celelalte lucruri, pentru El, Cuvântul.

Astfel, Trupul, Mireasa, este recunoscut împreună cu El, pentru că acum noi avem primul rod al învierii noastre şi ştim că am trecut din moarte la Viaţă. Noi am devenit întemniţaţii Lui, iar Dumnezeu ne dovedeşte prin Căpetenia Lui Personală că este Acelaşi ieri, azi şi în veci, prin faptul că face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când era El pe pământ. Prin cine? Prin Biserica Sa.

El în mine şi în voi şi eu în El.

Trupul Lui nu a fost ţinut în mormânt, ci a fost ridicat cu El în înviere, exact cum se este acum.

Fiţi atenţi ce înseamnă aceasta.

Cuvântul Lui, care este El, a început să fie înviat. Da, Cuvântul care a fost trântit jos în epocile lui Luther şi Wesley, a început să învie la puterea Sa. Întâi, S-a mişcat puţin, apoi încă puţin, iar acum ajunge la identificare. Astfel, Viaţa care este în trup este legitimarea că Răpirea este gata să aibă loc.

Când vedeţi Căpetenia şi Trupul devenind Unul şi plinătatea măsurii manifestării Lui, arată că Trupul este aproape gata să fie primit de Căpetenie.

Naţiunile se sfarmă, Israelul se trezeşte…

Înţelegeţi ce vreau să spun? El a început să dea Viaţă Trupului Său răscumpărat. Lucrarea de mijlocire este făcută, iar El aduce Viaţa în Trupul Său, într-o legitimare pentru Răpire, acum, în zilele din urmă. Să nu uitaţi aceasta!

Acum fiţi atenţi, pentru că vă voi spune ceva ce n-aş vrea să pierdeţi.

Ţineţi minte că în zilele din urmă va fi exact ca în prima zi.

Atunci, Adam şi Eva erau împreună ca soţ şi soţie, iar păcatul nu exista. Era doar Viaţa, dar apoi a venit căderea, prin faptul că femeia a căzut în „laţ”.

Cine a pricinuit aceasta? Lucifer, iar astăzi face exact ce a făcut atunci.

De îndată ce a fost instaurată împărăţia neamurilor, cu împăratul Nebucadneţar, Dumnezeu a legitimat un profet care putea tălmăci limbile necunoscute, visele şi vedeniile, şi care a vorbit despre împărăţiile ce aveau să vină printre neamuri. De-a lungul timpului şi până astăzi, se poate spune că nimic n-a putut fi dovedit ca greşit, ci totul s-a împlinit întocmai: împărăţia medo-persană a venit, la fel ca cea greacă şi la fel picioarele de fier cu care se va sfârşi de altfel împărăţia neamurilor.

Ţineţi minte: în zilele din urmă, Lucifer va face exact ce a făcut la început. Ce a făcut Lucifer?

Mai întâi, el a reuşit să rupă părtăşia dintre Dumnezeu şi om. Dorinţa lui a fost să realizeze în cer un lucru mai mare şi mai strălucitor decât avea Mihail, Hristos, o împărăţie unită şi mai frumoasă decât împărăţia lui Hristos.

Credeţi că în Împărăţia de o mie de ani vom avea automobile sau avioane? Vedeţi ce face Lucifer?

Astăzi, marile denominaţiuni intelectuale fac exact acelaşi lucru, unindu-se în acelaşi scop. Ei se adună şi-şi dau diferite nume, încercând să se întreacă unii pe alţii. O, şi au atâta strălucire, încât nu ştiu să facă altceva decât să se unească cu Biserica Catolică. Vedeţi? Lucifer îşi zideşte din nou o împărăţie mai mare, ca să-i împingă afară pe cei ce nu cred în denominaţiuni şi chiar să le ia bisericile pentru a le transforma în depozite, în timp ce păstorii acestor biserici nu mai au nici un drept. Eu cred că nici un ales al lui Dumnezeu nu va mai rămâne într-o denominaţiune, după ce aude sau vede aceste lucruri, ci va ieşi afară. Să nu credeţi că spun aceasta cu scopul de a vă critica, ci o spun cu toată sinceritatea, pentru ca oamenii să vadă Adevărul.

Ţineţi minte! În aceste zile din urmă, Lucifer face acelaşi lucru ca la început, ridicând o biserica încrucişată formată din membri încrucişaţi prin cunoştinţă omenească, în loc să fie însămânţaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu; cu oameni intelectuali, în loc de oameni născuţi din nou, prin Duhul; zidindu-şi astfel o împărăţie intelectuală, care va prigoni turma cea mică a lui Hristos.

Prin cine face el aceasta? Prin îngerii căzuţi: prin luterani, metodişti, catolici, penticostali, etc., care nu şi-au păstrat starea dintâi, ci au căzut prin organizaţii ca cea pe care Lucifer a ridicat-o mai întâi la Niceea. Ce au realizat prin aceasta? O mare organizaţie ecumenică, un chip al fiarei.

Prin această uniune creştină, ei vor închide uşile unor biserici ca cea de aici şi din alte părţi.

Îl puteţi vedea pe Lucifer făcându-şi lucrarea? Nu uitaţi că încerc să vă aduc tripla descoperire a tainei lui Dumnezeu.

Ce au făcut ei? S-au vândut complet argumentelor înţelepciunii şi educaţiei, cum a făcut odinioară Eva, aşa au făcut îngerii căzuţi. Wesley a fost un om al lui Dumnezeu. dar ce l-a urmat? Îngerii căzuţi au pătruns înăuntru. Ce au fost îngerii căzuţi la început? Fiinţe creative ale lui Dumnezeu, dar au căzut prin înţelepciunea lui Lucifer. Şi vedeţi ce au devenit? Îngeri căzuţi.

Organizaţiile au apărut în urma oamenilor lui Dumnezeu, care au fost trimişi să restabilească Adevărul. Ce s-a întâmplat? Înainte ca Adevărul să pornească şi să fie proclamat pentru a se ajunge la descoperirea reală a lui Hristos, îngerii căzuţi au pătruns înăuntru, au luat totul în stăpânire şi au făcut din lucrarea lui Dumnezeu o denominaţiune.

Acesta este motivul pentru care trebuiau să fie descoperite tainele celor şapte Peceţi.

Acum înţelegeţi?

Ei s-au oprit, dar ce s-ar fi întâmplat dacă luteranii, metodiştii şi penticostalii de la început ar fi continuat? Locul lor ar fi fost aici. Aşa însă, este un singur lucru care se mai poate întâmpla: trebuie să fie un Mesaj al sfârşitului, după care nu va mai urma nimic.

Tot aşa, lumea ecumenică a înfiinţat un astfel de sistem, încât există o singură variantă: ori eşti cu ei, ori eşti afară.

Dar rodul este în vârful pomului, iar Lumina străluceşte peste acest rod hotărât mai dinainte, aşa că aduce la suprafaţă aceleaşi roade ca cele aduse de Hristos: blândeţe, bunătate şi acelaşi Duh care a locuit în Hristos.

Cred că puteţi vedea aceasta. Poate am adus prea mult pentru o singură zi şi v-am obosit.

Deci, vedeţi? Ei s-au vândut complet argumentelor denominaţiunilor.

„O”, spun ei, „dacă aş putea aparţine la metodişti sau la prezbiterieni!”, dar uitaţi-vă unde au ajuns.

Eu v-am explicat că aceste ramuri sunt tăiate; sunt moarte, nu mai sunt legate deloc de Hristos, pentru că dacă ar fi legate de El, ar aduce la suprafaţă aceeaşi Viaţă. Ele nu mai sunt conectate cu Pomul, dar sunt ca citricele altoite. Astfel, dacă pui într-un portocal o ramură de grepfrut, acea ramură va rodi grepfrut-uri, deşi trăieşte din viaţa pomului. Dacă pui o ramură de lămâi, este tot un fruct citric, dar va rodi o lămâie veche acră, deşi trăieşte din viaţa pomului. Exact aceasta fac denominaţiunile sub numele de biserică. Mireasa este Pomul original, Duhul original, iar descoperirea vine de la Hristos şi nu de la denominaţiuni. Hristos!

Ce încearcă să facă denominaţiunile? Se înalţă pe ele însele, la fel ca Lucifer. Se autointitulează „biserica”, „mireasa”, dar în realitate sunt mireasa falsă de care vorbeşte Apocalipsa 17 şi care se ridică mai presus de turma mică a lui Hristos.

Lucifer gândeşte şi se înalţă, pe sine, deasupra Cuvântului Adevărului smerit al lui Dumnezeu şi se încoronează prin educaţie teologică şi seminarii, ajungând să se slăvească pe ei înşişi, iar dacă tu nu aparţii grupării lor, eşti numit eretic şi spălat afară.

………………………………………………………………………………………………..

Ei spun acelaşi lucru pe care l-a spus Lucifer, Evei: „Desigur, Dumnezeu ne va primi pentru că îi hrănim pe săraci”, ceea ce este foarte bine.

„Ne va primi pentru că suntem o denominaţiune mare şi frumoasă. Uitaţi-vă ce clădiri impunătoare avem şi ce mulţi membri. O, suntem milioane! Cu siguranţă Dumnezeu nu va respinge o asemenea mulţime.”

Este acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Cain: el a adus ca jertfă din roadele frumoase ale pământului, pe care le cultivase. Vedeţi, el a muncit şi s-a ostenit din greu pentru a aduce acele roade, dar a refuzat umilul sânge al mielului.

Dumnezeu să aibă milă de cei ce cred că eu vreau să înalţ vreo descoperire personală sau ceva de felul acesta, pentru că nu este aşa, ci tot ce doresc este să vă spun Adevărul.

Chiar nu puteţi vedea ce fac ei?

Eu vorbesc tare şi aspru, dar voi trebuie să mergeţi acasă şi să bateţi „cuiul” bine, până nu se mai mişcă, deoarece numai atunci veţi înţelege.

Unii oameni spun: „Desigur, vrei să spui că marea noastră biserică catolică, ce vine de mii de ani, sau marea noastră biserică metodistă şi toate celelalte, au făcut aceasta? Priveşte la strămoşii noştri!” Vedeţi?

Da, dar ei au călcat Cuvântul Domnului.

Şi Eva era o fiică a lui Dumnezeu, era un copil al Său, era un produs lateral, fiindcă fusese luată din Adam, dar pentru că a pus la îndoială un singur Cuvânt din Cuvântul Domnului, a rupt Cuvântul.

Şi iată-l pe Lucifer făcând şi astăzi acelaşi lucru. Oh, şi ţineţi minte: nu comunismul este antihristul. O, nu! Antihristul este atât de aproape de Adevăr, încât dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela şi pe cei aleşi. Aşa spune Biblia în Matei 24.24. Lucifer rupe din nou unitatea dintre Dumnezeu şi om, înlocuind Cuvântul cu argumentele sale, cu ceea ce crede el că este corect, rupând astfel Cuvântul lui Dumnezeu.

Acelaşi lucru l-a făcut şi în zilele lui Isus, de aceea El le-a zis fariseilor: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.” (Marcu 7.9). Vedeţi? Prin aceasta au făcut Cuvântul fără putere.

Acelaşi lucru l-au făcut şi denominaţiunile: prin argumentările lor intelectuale, ele au făcut Cuvântul lui Dumnezeu fără putere înaintea oamenilor. Ei pur şi simplu nu pot să-L vadă, de aceea întreabă: „Unde este Dumnezeul Bibliei?” Oh, El este chiar aici! El este Biblia.

Priviţi cum vine Lucifer şi prin viclenia sa rupe unitatea dintre Dumnezeu şi om, la fel ca în grădina Eden. Cum face aceasta? Prin promisiuni, slavă deşartă şi popularitate.

„Dacă rămâi la noi, poţi deveni episcop; poţi deveni prezbiter regional sau mai ştiu eu ce.”

Aşa spun penticostalii, catolicii şi toţi ceilalţi. Promisiuni deşarte de înălţare, cu preţul Cuvântului, a făgăduinţelor lui Dumnezeu. O, dar tu primeşti adevărata putere atunci când vine Duhul Sfânt în tine, nu când eşti numit episcop sau diacon.

Vedeţi? Lucifer este din nou la lucru şi rupe Cuvântul prin ceea ce aduce.

Acelaşi lucru s-a întâmplat la Niceea, Roma. Ştiţi ce a făcut Constantin? Voi aţi trecut prin epocile bisericii şi ştiţi că ei nu aveau nimic, doar pe Hristos, şi se adunau în case mici şi vechi, cu piatră pe jos. Aţi citit „Conciliul de la Niceea”, „Părinţii de la Niceea”, „Înainte de Niceea” şi „Istoria Bisericii”? Acolo scrie clar că ei nu aveau nimic, dar la Conciliul de la Niceea au introdus în creştinism idei romane păgâne, apoi au introdus tot felul de titluri şi funcţii ca: „sfântul părinte”, episcopi, arhiepiscopi, papi, etc. Aş vrea să-mi spună un teolog ce le-a dat Constantin? Proprietăţi şi libertatea să aibă tot ce vor. Urmarea? Au schimbat Cuvântul lui Dumnezeu pentru înţelepciunea şi cultura oamenilor. Da, Lucifer a făcut şi acolo exact ce a făcut în Eden, de aceea ei au murit chiar acolo. Biserica de la Rusalii a murit la Niceea, Roma, dar Pomul Mireasă din aceste zile din urmă nu va mai muri.

Aţi observat că Lucifer vine cu viclenie, ispitindu-vă cu promisiuni deşarte de putere, ca să vă despartă de Cuvântul lui Dumnezeu?

El a făcut aceasta la Niceea, Roma şi o face din nou astăzi, în Conciliul Mondial al Bisericilor.

„Să ne unim! Să fim cu toţii una!” spune papa. „Doresc ca toţi fraţii să se unească cu mine în mişcarea ecumenică; să fim una!” Da, aşa este. În organizaţii, voi sunteţi una, dar aceasta nu are nimic a face cu Mireasa lui Hristos. Voi nu o puteţi ameţi cu aşa ceva, deoarece Dumnezeu a făgăduit că în zilele din urmă, copiii lui Dumnezeu vor primi înapoi credinţa originală, credinţa pe care a avut-o Pomul Mireasă de la început.

Puteţi citi această făgăduinţă în Maleahi 4.5-6b:

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce…inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem.”

Acesta nu este primul Ilie care a venit. Nu, nu! Noi nu vrem să învăţăm despre mantaua lui Ilie sau despre alte lucruri de felul acesta, de care avem cu grămada în timpul acesta, ci învăţăm doar Cuvântul lui Dumnezeu.

După cum am văzut, făgăduinţa este dată pentru zilele din urmă.

În Matei 11.7, Isus vorbeşte despre Ioan, după ce acesta îşi trimite ucenicii ca să vadă dacă Isus este Cel aşteptat sau nu.

„Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, ce aţi ieşit să vedeţi? Asta sau cealaltă?

Dacă nu, ce aţi ieşit să vedeţi, un proroc?

Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc…”

De ce spunea aceasta? Pentru că Ioan era mai mult decât un proroc; era solul legământului, iar Isus a continuat:

„Căci el este acela despre care s-a scris: „Iată trimit înaintea Feţei Tale pe solul Meu, care îţi va pregăti calea înaintea Ta.”

Aceasta este făgăduinţa din Maleahi 3.1, nu din Maleahi 4.5, pentru că după venirea lui Ilie din Maleahi 4.5, pământul va arde, iar cei neprihăniţi vor merge în Împărăţia de o mie de ani, unde vor călca pe cenuşa celor răi. Aceasta înseamnă că Ilie din Maleahi 4.5 nu este Ioan Botezătorul.

Noi putem vedea această făgăduinţă împlinită.

Hristos, Căpetenia adevărată, vine în Mireasa Sa şi face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut la început, împlinind Cuvântul Său aşa cum a făgăduit în Ioan 14.12, unde scrie: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Astfel, Capul şi Trupul devin una; una în lucrări, semne şi Viaţă, fiind legitimat de Dumnezeu Însuşi prin Cuvântul făgăduit pentru zilele din urmă. Dacă sunteţi duhovniceşti, veţi înţelege.

Şi ţineţi minte: Cina nunţii este aproape. Dacă nu ne vom mai vedea, să ştiţi că Cina Nunţii este gata să înceapă. Aceasta înseamnă că ne apropiem de intrarea în Împărăţia de o mie de ani, care va începe cu răpirea Miresei şi nimicirea celor răi, prin urgiile din Pecetea a şasea. Sub această Pecete, lumea va fi curăţită prin acţiunea vulcanilor, îndepărtându-se toată stricăciunea şi păcatul, şi pregătind venirea glorioasei Împărăţii de o mie de ani.

O, ce minunat este să vedem această triplă descoperire:

• – Dumnezeu în Hristos;
• – Hristos în Biserica Mireasă şi:
• – Venirea Împărăţiei.

Adam şi Eva răscumpăraţi şi readuşi în starea lor originală din grădina Eden. Ei sunt simbolul lui Hristos şi al Miresei Sale răscumpărate şi reaşezate în Împărăţie, conform făgăduinţei Sale. Slavă lui Dumnezeu!

Împărăţia este pe cale să fie reaşezată prin descoperirea triplei taine şi prin Cuvântul legitimat personal de Căpetenia adevărată.

Acest lucru nu se poate face prin a spune:

„Bine, slavă lui Dumnezeu! Noi strigăm: „Aleluia! Şi cântăm.” Nu-i aceasta!

Eu sunt misionar şi am fost de şapte ori în jurul lumii, unde am avut ocazia să văd, nu o dată, păgâni, demoni şi tot felul de imitatori, care dansau şi strigau. Am văzut tot felul de manifestări fireşti, drăceşti, dar nu la aceasta mă refer, ci la autoritatea şi conducerea lui Hristos.

Observaţi. Fiind identificaţi în mod personal de către Căpetenia originală, noi avem răspuns la întrebarea diavolului. Amin! Glorie! Noi avem răspunsul la întrebarea diavolului. El, Hristos, este înviat şi a plătit preţul, iar acum învie şi Trupul Său.

Diavolul nu poate suferi aceasta. Din pricina aceasta se ridică aceste împărăţii ecumenice, făcând o uniune a lor. Din pricina aceasta urlă diavolul în halul acesta, fiindcă răutatea şi planul lui a fost dat pe faţă de Hristosul cel înviat, prin Trupul peste care are conducerea. Slavă lui Dumnezeu.

Vă gândiţi că mi-am pierdut minţile, dar nu este aşa. Noi avem răspunsul contra diavolului:

„Nu eu sunt cel care trăieşte, ci Hristos Cuvântul trăieşte în mine.”

Nu este părerea mea, ci este Cuvântul Său; este împlinirea făgăduinţei Lui; este legitimarea puterii Lui. Iat-o aici! El a spus că ea va fi aici şi iat-o! Noi avem răspunsul Lui.

Hristos a înviat şi a plătit preţul răscumpărării noastre. Dumnezeu S-a arătat în Hristos, în carne şi sânge, pentru ca Viaţa să poată veni în trupul şi sângele omului ca să-l poată răscumpăra. De ce? Pentru ca Dumnezeu să-Şi poată arăta Cuvântul pentru acest timp, în acest trup răscumpărat, aşa cum a făcut-o şi în zilele lui Isus. Slavă!

Noi suntem neprihăniţi în prezenţa lui Dumnezeu. Este ca în cazul unei picături de cerneală care cade într-o cadă cu înălbitor. Dacă veţi privi, nu veţi mai găsi nici o urmă de cerneală: s-a dus, nu se mai întoarce.

Tot aşa, când un om este salvat cu adevărat, când acea Sămânţă hotărâtă mai dinainte vede Lumina şi o primeşte, păcatele îi sunt iertate, sunt şterse pentru totdeauna. Sunt luate de la noi, s-au dus; au căzut în „înălbitor”, în Sângele lui Isus Hristos şi nu vor mai fi amintite niciodată. Dumnezeu le-a uitat, iar acel om stă în prezenţa lui Dumnezeu, ca un fiu sau ca o fiică a Lui. Amin şi Amin!

Acum, noi suntem fii de Dumnezeu. Nu vom fi, ci suntem. Noi suntem răscumpăraţi şi avem răspuns pentru Satana, pentru că Dumnezeu Se legitimează pe Sine, dovedeşte că este credincios făgăduinţei pe care a făcut-o pentru această zi. Aleluia! Căpetenia este aici! Amin. Hristos, Domnul înviat, este aici şi Se manifestă în aceeaşi Putere a Învierii Lui în care a fost întotdeauna.

Acesta este răspunsul împotriva Satanei.

Acesta este motivul pentru care am putut spune: „Viaţă, vino înapoi!” atunci când acel bărbat a căzut şi a murit acum câteva zile şi astfel s-a întors la viaţă. De ce? Pentru că acele cuvinte au fost spuse de Duhul Sfânt.

Din acelaşi motiv a revenit la viaţă şi acel băieţel mort din Mexic, măcar că murise cu cincisprezece ore în urmă.

Când a venit vedenia, El a poruncit: „Cheamă-l înapoi la viaţă!” iar eu am spus: „Acest copilaş să revină la viaţă!” Astfel, băieţelul pe care medicii îl declaraseră mort la ora 9.00 dimineaţa, a revenit la viaţă în jurul orei 23.00 noaptea şi trăieşte şi astăzi.

Cine a făcut toate acestea? Cu siguranţă nu oamenii aceia, ci Căpetenia şi Trupul care au devenit o unitate. Acesta este Dumnezeu manifestat în poporul Său. Acesta este motivul pentru care soţul şi soţia nu mai sunt doi, ci sunt unul. Dumnezeu şi Biserica Sa sunt unul: Hristos în voi! Aceasta este marea descoperire a lui Dumnezeu. Slavă Lui!

Noi purtăm Numele Lui; Numele Lui este Hristosul, adică „Cel uns”, sau „Unsul”. Trupul uns al lui Hristos, Mireasa, Îl manifestă astăzi pe Dumnezeu, la fel cum a făcut-o în acele zile trupul Său pământesc. Acel trup a răscumpărat pe fiecare din aceste trupuri, de aceea Dumnezeu se foloseşte de ele şi lucrează tripla Sa manifestare, mergând spre Împărăţie. Înviaţi, pentru că Cel înviat a plătit preţul pentru noi, iar Dumnezeu a dovedit că suntem răscumpăraţi.

În Hristos, noi putem sta înaintea lui Dumnezeu, neprihăniţi, iar El nu ne mai poate trece pe la judecată, pentru că Trupul din care facem parte a fost deja judecat.

Cum sunt eu o parte a Trupului Său? Simplu: prin faptul că El este în mine.

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7). De ce? Pentru că El este acolo. Neprihăniţi. Slavă!

O, dacă aş putea să-i fac pe oameni să vadă aceasta! De ce ar trebui s-o vadă? Pentru că acesta este Trupul lui Hristos trăind, stând aici răscumpărat.

O, Doamne! Cum? Neprihănit în ochii Lui. De ce suntem neprihăniţi? Pentru că suntem biruinţa Lui. Biserica este biruinţa Lui. De aceea, am ieşit în aceste zile din urmă cu această Evanghelie slăvită, arătând biruinţa Lui. El a murit pentru acest scop, iar noi suntem dovada biruinţei Lui. Amin! Când Îl vedem coborând şi trăind prin Biserică, ştim că aceasta este biruinţa Lui. Aceasta dovedeşte că El n-a putut fi ţinut în mormânt, aşa cum nici noi nu putem fi ţinuţi acolo. Potenţial, noi suntem deja înviaţi, pentru că am înviat din moarte, care este necredinţa în Cuvântul Său. Noi am înviat din moarte, care este orice crez denominaţional, şi am venit la Cuvântul cel viu al veşnicului Dumnezeu, care este El Însuşi lucrând prin noi şi manifestându-Se ca Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Apoi, Cuvântul coboară de la Cap în Trup. Ce este acesta? Acelaşi Cuvânt. Nimic nu poate fi adăugat sau scos din El. Deci, pe măsură ce se apropie ziua, Acelaşi Cuvânt coboară de la Cap în Trup, dovedind că Trupul şi Capul sunt Unul; că suntem Soţ şi Soţie; că suntem carne din carnea Lui, Cuvânt din Cuvântul Lui, Viaţă din Viaţa Lui şi Duh din Duhul Lui. Amin!

Cum o ştiţi? Prin faptul că Trupul poartă aceeaşi mărturie, aceleaşi roade şi acelaşi Cuvânt, manifestându-L pe Hristos. Da, este aceeaşi Viaţă, acelaşi Dumnezeu, acelaşi Duh, acelaşi Cuvânt, aceeaşi Carte (Amin), aceleaşi lucrări şi aceleaşi semne. De ce? Pentru că El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi..” Aleluia!

Cuvântul legitimat în Trupul Său este chiar scopul morţii şi biruinţei Sale.

Vedeţi, El nu a murit în Duh, ci în trup. Duhul Lui S-a dus în iad, unde a predicat sufletelor din închisoare, în timp ce trupul Său mort zăcea în mormânt. Apoi, S-a întors şi Şi-a înviat trupul, L-a însufleţit. „A însufleţi” înseamnă „a face viu”; a făcut viu trupul Lui, carnea, care era Cuvântul.

Trupul Său (Biserica), a zăcut mort ani de zile, dar a revenit la Viaţă treptat, prin restituire, aşa că acum Mireasa Sa stă în picioare.

O, cât aş vrea să avem timp să mergem la Ezechiel ca să vă arăt ce scrie despre acele oase uscate!

El i-a zis lui Ezechiel: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?” după care a adăugat: „Proroceşte…!” (capitolul 37.3-4).

Cum poate veni prorocia? Numai printr-un proroc, pentru că este Cuvântul Domnului.

„Proroceşte despre oasele acestea şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului!”

„…Iată, că voi face să intre în voi un duh şi veţi învia!” (v. 5).

Imediat au început să le crească vene, carne şi piele şi s-au ridicat ca o oştire puternică ce mărşăluia spre Sion. Slavă lui Dumnezeu! Vedeţi? Acesta este El şi aceasta este Biruinţa Lui.

Răscumpăraţii Domnului vor veni cu bucurie în Sion, iar pe muntele Domnului nu se va face nici un rău.

El dovedeşte Viaţa Sa renăscută, legitimându-Se pe Sine, iar Mireasa Sa este independentă faţă de toţi ceilalţi; este o Femeie liberă, o Pasăre mare stropită cu Sânge, deosebită de toate celelalte păsări.

Vă mai amintiţi din Biblie de pasărea stropită cu sânge, de pasărea pestriţă? Ea avea Numele Lui; avea Viaţa Lui.

Cum au împestriţat ei pasărea, ştiţi? Erau luate două păsări albe. Una era omorâtă, iar cu sângele ei se stropea cealaltă pasăre. Da, aceea era stropită cu sângele roşu al celei dintâi, era împestriţată, apoi îşi întindea aripile şi dădea din ele, în timp ce sângele „strigă”: „Sfânt, sfânt, sfânt!”, picurând pe pământ.

Tot aşa, Hristos, Perechea noastră, Şi-a pus Sângele peste noi, Sângele din Viaţa Sa, aşa că ne-am întins aripile stropite cu Sângele Său, strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt pentru Domnul!” Cu siguranţă, Ea este o Pasăre ciudată, dar Ea, Mireasa, este identificată prin El şi independentă de toate celelalte biserici.

„Păstrează-te numai pentru ea cât timp trăiţi amândoi! Păstrează-te numai pentru El, pentru Cuvânt! Nu lua nici un nume de denominaţiune şi nici un crez, ci doar Cuvântul, pentru că altfel săvârşeşti curvie.

„Pe Hristos, Stânca puternică eu stau

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare”, spune poetul Eddie Perronet.

El este Hristos, Cuvântul, iar Biserica devine Cuvântul prin faptul că El o face o parte din El şi astfel este Cuvântul din nou. Mireasa se identifică cu El şi este numai proprietatea Lui, deoarece este răscumpărată de El, prin El şi pentru El. Acesta este motivul pentru care răcneşte diavolul: Pentru că este descoperit.

Prieteni, noi trăim vremuri foarte periculoase, dar amintiţi-vă: Scriptura spune că atunci când încep să se întâmple aceste lucruri, timpul a ajuns la sfârşit.

Privind în jur, noi putem vedea cutremurele care au loc şi toate celelalte lucruri, iar El a vorbit despre semne înspăimântătoare pe cer, stâlpi de foc plutind în aer, farfurii zburătoare, etc. iar oamenii nu ştiu ce pot fi toate acestea, n-au nici o idee.

Aţi observat îngerii care au venit şi au cercetat Sodoma înaintea distrugerii ei? Biblia spune că erau trei, dar Unul a rămas cu Avraam. Ei erau Lumini cereşti care veniseră să-i cerceteze pe oameni în vederea judecăţii.

Uitaţi-vă unde se văd astăzi: în jurul Pentagonului. Acesta este semnul judecăţii lumii, a Sodomei.

Dar Unul este prezent în mijlocul Bisericii Sale, Hristos Însuşi, legitimându-Se pe Sine. Vedeţi? Semne în cer şi pe pământ.

Desigur, ei sunt legitimaţi! O, diavolul urlă împotriva acestui lucru: a Cuvântului manifestat numai în Ea.

Dar ceilalţi nu au răspunsul. De ce fariseii din zilele lui Isus nu au recunoscut Adevărul? El le-a spus:

„Dacă Eu scot dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot?” (Matei 12.27).

El a stat singur, şi la fel stă singură Biserica Sa. Ea nu este legată de nimic.

El a fost legitimat de Dumnezeu ca fiind trupul în care locuia El, iar Biserica este legitimată ca fiind Trupul Lui pe pământ. Ea este Trupul Lui, Adevărul manifestat al făgăduinţei Cuvântului pentru timpul din urmă.

Numai ea, Mireasa, stă pe acest Cuvânt. Din cauza aceasta, răcneşte diavolul prin aceste mari organizaţii şi încearcă să facă ceva pentru a o închide pe Mireasă, dar nu vor reuşi, pentru că ea va fi luată sus, nu închisă.

Mireasa este înviată acum prin puterea Cuvântului legitimat, care a fost făgăduit pentru Ea. Amin!

O, cât de mult ţine Mireasa la făgăduinţa aceasta!

„El mi-a făgăduit că va veni după mine, iar eu cred ce-a spus!” Vedeţi? Da, domnule!

Ea trebuie să se întâlnească cu Căpetenia ei, cu El, Răscumpărătorul Ei, Soţul Ei, Împăratul Ei, Iubitul Ei, Domnul şi Mântuitorul ei, în locul rânduit pentru aceasta, pentru că El are un loc în care-Şi va întâlni Mireasa. Da, Mirele nu lasă nimic afară.

Ea are inelul – identificarea şi haina albă, iar El a pregătit locul de întâlnire cu Mireasa Sa, în văzduh. Totul este pregătit: odaia pentru Cina nunţii este pregătită, iar oaspeţii sunt deja invitaţi, aleşi, în timp ce îngerii stau împrejur, gata să slujească.

O, va fi în curând o întâlnire-n văzduh!

În acea dulce, dulce revedere;

Eu vă voi întâlni, vă voi întâlni Acolo

În Căminul de dincolo de nori.

Vei auzi cântări cum n-ai mai auzit niciodată,

Va fi atât de glorios!, o spun

Şi Fiul lui Dumnezeu ne va conduce (manifestarea deplină a lui Dumnezeu)

La întâlnirea din văzduh.

Nu vă bucuraţi pentru aceasta? El ne-a arătat triplul scop al marii taine a descoperirii Sale. El este Cel dintâi; Cel mai important.

Mă simt atât de bine, încât nu mai pot predica!

Să cântăm:

Aţi auzit de micul Moise din stufăriş?

Şi de David cel viteaz cu praştia lui?

(Ei au fost doar simboluri).

Aţi auzit de Iosif, ce tălmăcea visele?

Şi despre Daniel şi leii,

Noi am cântat adesea.

O, sunt atâţia alţii în Scripturi!

Şi mi-e dor să-i văd pe toţi, o spun!

Curând Domnul ne va lăsa să-i întâlnim

La întâlnirea din văzduh.

(Dar acolo va fi Unul care este Cel mai important).

O, va fi în curând o întâlnire-n văzduh!

În acea dulce, dulce revedere;

Eu vă voi întâlni, vă voi întâlni Acolo

În Căminul de dincolo de nori.

Vei auzi cântări cum n-ai mai auzit niciodată,

Va fi atât de glorios!, o spun

Şi Fiul lui Dumnezeu ne va conduce

La întâlnirea din văzduh.

Da, acolo ne vom întâlni cu toţii. Haideţi toţi metodiştii, baptiştii şi orice mai sunteţi, care aţi fost născuţi din Duhul Domnului, să ne strângem mâinile în timp ce cântăm:

O, va fi o întâlnire…

O, este minunat! Vedeţi ce va fi El?

Noi am ajuns la încheierea serviciului. Este ora 2.00 şi ar fi trebuit să încheiem de multă vreme, dar descoperirea este fără sfârşit, este veşnică, aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic.

Iată triplul scop al marii taine a lui Dumnezeu, care a fost descoperită:

Dumnezeu arătat în Hristos. De ce? Cu scopul de a o răscumpăra pe Eva cea pierdută şi de-a aduce-o în starea originală, în grădina Edenului.

Hristos arătat în Biserica Sa.

O, mă gândesc la cântarea care spune cum s-a legitimat El în Daniel, în Moise şi în Ieremia. Ce erau ei? Proroci, iar Cuvântul venea la ei. Cel mai important însă, a fost Cel ce era simbolizat de Dumnezeu prin ei: Hristos.

El a fost simbolizat şi prin Adam, care ştia ce este corect, dar a ieşit ca să-şi răscumpere soţia, pentru că ea greşise.

Vedeţi? Hristos nu a păcătuit, dar a ieşit şi a luat păcatul asupra Sa, ca să-şi răscumpere Mireasa pierdută. Puteţi înţelege? El S-a arătat pe Sine prin simboluri.

Totuşi, toţi prorocii din Biblie au fost salvaţi prin El; fără El ar fi fost pierduţi. Şi eu trebuie să fiu o parte a acestei descoperiri, ca să fiu ca El, înţelegeţi?

În Evrei 11.40 scrie că „ei nu puteau să ajungă la desăvârşire fără noi.”

Vedeţi? Mâinile şi picioarele nu pot fi desăvârşite fără cap şi fără restul trupului. Deci, noi toţi suntem desăvârşiţi prin El, pentru că: „Printr-un singur Duh, noi am fost botezaţi ca să alcătuim un singur trup.” (1 Corinteni 12.13).

Astfel, noi nu mai venim la judecată, ci am trecut de la moarte la viaţă. Amin.

Propriul Fiu al lui Dumnezeu, ne va conduce până la întâlnirea din văzduh. Îl iubiţi?

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi.

(Fratele Branham se roagă peste batiste).

Doamne Isuse, lasă ungerea Duhului Sfânt peste aceste batiste şi vindecă-i pe cei bolnavi.

Cum S-a descoperit El? Prin faptul că ne-a iubit întâi. Şi ce a făcut?

A răscumpărat mântuirea mea,

Pe crucea din Golgota.

Acel mare înger al Legământului, Cel ce era cu Moise în pustie, Cel ce a venit la Pavel pe drumul Damascului, este Acelaşi care a îngăduit să I se facă o fotografie ce a apărut în revista „Life”.

Acelaşi Cuvânt; acelaşi Domn a venit pe aceeaşi cale, prin aceeaşi făgăduinţă: „Acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Înseamnă că El este aici, nu-i aşa?

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El.” (Psalmul 34.7).

În jurul cui? A celor ce se ţin numai de Cuvântul Său. Adevărul este că nici un om nu poate ţine Cuvântul dacă nu se teme de Dumnezeu. Vedeţi?

Aceasta înseamnă că în dimineaţa aceasta, El este în mijlocul nostru, în timp ce I ne închinăm în Duhul.

O, cred că după un mesaj puternic ca acesta, ar trebui să ne închinăm puţin în Duhul! Închideţi ochii şi haideţi să cântăm din nou. Ridicaţi mâinile spre El.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi,

Şi a răscumpărat mântuirea mea

Pe crucea din Golgota.

O, cât de mult Îl iubim!

Credinţa în Tatăl,

Credinţa în Fiul,

Credinţa în Duhul Sfânt.

Aceştia trei, Unul sunt!

Diavolii vor tremura,

Şi păcătoşii se vor trezi.

Credinţa-n Iahveh cutremură totul.

Slavă lui Dumnezeu! Cât de mult Îl iubim! Slăviţi-L în inimile voastre şi adoraţi-L, în timp ce vă gândiţi cât de minunat a lucrat.

Uitaţi-vă la tot ce a făcut pentru noi şi amintiţi-vă că nici măcar una din toate vedeniile pe care ni le-a dat în aceşti ani, nu a dat greş.

Copilaşilor, nu uitaţi porunca lui Dumnezeu: iubiţi-vă unii pe alţii! Iubiţi-i pe toţi: drepţi sau greşiţi, sfinţi sau păcătoşi, pentru că şi Dumnezeu îl iubeşte pe păcătos.

Dacă nu-i iubiţi, rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă ajute, pentru că Dumnezeu l-a iubit pe păcătos, iar în voi este natura dumnezeiască.

Aceasta este natura dumnezeiască: dacă un om a greşit, iubiţi-l oricum, fără să vă faceţi părtaşi la păcatele lui. Cu blândeţe, nu cu reproş sau răutate, spuneţi-i despre nădejdea Vieţii care este în voi, prin Isus Hristos care vi S-a descoperit prin Duhul Sfânt.

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al tristeţii şi al durerii.

El mângâiere şi bucurie îţi va da.

O, ia-L oriunde mergi!

O, Nume scump… (noi avem Numele Lui pentru că suntem numiţi după Numele Său).

Nădejdea pământului şi bucuria cerului,

Nume scump, O, cât de dulce este,

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Înainte de a ne despărţi, vă voi spune un secret:

La Numele lui Isus se pleacă,

Căzând la ale Sale picioare,

Ca Împărat al împăraţilor Îl vom încorona,

Când calea aici vom sfârşi.

Nume scump, O, cât de dulce este!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nădejdea pământului şi bucuria cerului; totul este arătat în Hristos. Dumnezeu, Biserica şi orice altceva, totul este arătat în Hristos.

Biblia Hristos; Biblia este Cuvântul scris şi El este Cuvântul. Manifestarea Cuvântului este dovada Vieţii care a venit în Trupul Cuvântului pentru a-L descoperi. O, cât este de minunat!

Ia Numele lui Isus cu tine,

Ca un scut împotriva oricărei curse,

Când ispitele te înconjoară (ce vei face?),

Rosteşte doar Numele lui Isus în rugăciune.

Fiind duhovniceşti, voi urmăriţi lucrurile duhovniceşti şi aşa cum vedeţi că acum este ora 2.00 fix, ştiţi că Tragerea a doua este gata şi că se apropie Tragerea a treia.

……………………………………………………………..

Să ne plecăm capetele… (cineva aduce un mesaj în altă limbă, urmat de tălmăcire).

Dacă puteţi înţelege, Duhul lui Dumnezeu a coborât în adunare şi ne-a vorbit în limbi necunoscute printr-un om, după care a adus tălmăcirea prin altul, deşi nu se cunoşteau.

Vă mai amintiţi ce s-a întâmplat când duşmanul a venit, iar ei nu ştiau ce să facă? Duhul Domnului a venit peste un om şi a descoperit ce trebuia făcut. O, Doamne!

Să ne plecăm capetele, cu respect. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

– Amin –