BISERICA ÎN NECAZ

30 martie 2025

Să deschidem Bibliile la Matei 10.16-22:

„Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii, și fără răutate ca porumbeii.

Păziți-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor, și vă vor bate în sinagogile lor.

Din pricina Mea, veți fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, ca să slujiți ca mărturie împotriva lor, și înaintea Neamurilor.

Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți spune, căci ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela;

fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

Fratele îl va da la moarte pe fratele său, și tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinților și-i vor omorî.

Veți fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.”

Nu pot să-mi imaginez cum ar fi să fiu unul dintre cei doisprezece ucenici, să fiu prins în lucrurile mărețe care se întâmplau în jurul lui Isus și în marea slujire care avea loc, în dinamica vindecărilor, a minunilor; a semnelor și minunilor, și a tuturor lucrurilor care au fost atât de extraordinare, și să ajung în acest punct în care Isus a început să-Și învețe ucenicii…Nu pot să-mi imaginez altceva decât că ar fi descurajator. Puteți să vă imaginați pe cineva stând cu voi jos, și spunând: „Ascultați, se va întâmpla aceasta: vă vor urî din pricina Numelui Meu; fratele se va ridica împotriva fratelui; tatăl împotriva fiului; copilul împotriva mamei, și toate aceste lucruri. Vă vor întemnița, vă vor batjocori și vă vor face toate aceste lucruri.”

Eu, personal, nu pot să-mi imaginez cum ar fi să stai acolo și să auzi aceste lucruri. Nu este de mirare că au avut îndoieli când au văzut minunile, vindecările și tot ce se întâmpla. Ei s-au gândit: „Cu siguranță, nu se va întâmpla aceasta în continuare.” Dar, cu siguranță, aceasta urma să se întâmple. Dar, Isus a spus: „…cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.”

Așadar, El le-a spus ucenicilor mai dinainte că va urma o cale care va necesita răbdare. Cuvântul „răbdare”, este același cu „îngăduință.” Deci, răbdarea și îngăduința, sunt același lucru. Viața creștină este o viață care necesită răbdare, va trebui să răbdăm până la sfârșit, iar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.

Când a spus aceasta, Isus a făcut aluzie și la faptul că vor fi unii care nu vor răbda până la sfârșit, pentru că El a spus: „Cei ce vor răbda până la sfârșit, vor fi mântuiți.” Așadar, dacă toți ar răbda până la sfârșit, nu ar fi făcut această afirmație.

Când iau titlul BISERICA ÎN NECAZ, nu sunt agitat, pentru că adevărul este că Biserica a fost întotdeauna chiar în mijlocul necazurilor. Biserica a fost și va fi întotdeauna în necazuri, pentru că este terenul de testare, este terenul de dovedire, este ceea ce folosește Dumnezeu, pentru a-Și manifesta propria Sa natură și propriul Său caracter.

În mesajul Este viața ta vrednică de Evanghelie?, fratele Branham a spus:

„Acum să vedem. Priviți un minut la Isus. El a fost Exemplul vostru. (Sper că nu sunteți prea obosiți). Priviți! Să ne uităm doar un moment la Isus. El a fost Exemplul nostru, și El a spus: „Eu v-am dat un exemplu, ca și voi să le faceți altora, așa cum v-am făcut Eu vouă.”

Acum, priviți! Când a venit în lume, era la fel de multă necredință ca întotdeauna, dar aceasta nu L-a oprit. El a mers înainte predicând la fel, și vindecând la fel. Aceasta nu L-a deranjat niciodată. Acolo au fost critici. Omul Isus a fost criticat de când era copil până a murit pe cruce. L-a oprit aceasta? Nu, domnule! Care a fost scopul Lui? Să facă întotdeauna ceea ce a scris Tatăl; să facă întotdeauna ce-I era plăcut Lui.”

În acest mesaj, „Este viața ta vrednică de Evanghelie?” fratele Branham spune că Isus este Exemplul nostru, că lumea în care a trăit El avea mai multă necredință decât a fost vreodată. Noi nu putem spune: „Acum este mai multă necredință”, pentru că acum este o cantitate masivă de necredință, deoarece și Isus S-a confruntat cu cantități masive de necredință.

El a fost criticat încă din copilărie, a fost acuzat de toate lucrurile; a fost acuzat că s-a născut în afara căsătoriei; a fost acuzat că era un copil bastard; a fost acuzat că are drac; a fost acuzat că are învățături ciudate, și toate acestea. Astfel, a fost înțeles greșit, a fost acuzat, a fost criticat. În timpul vieții Sale a fost părăsit, a fost trădat, și a trecut prin toate aceste lucruri. Dar, fratele Branham a spus, aici: „…aceasta nu L-a oprit, nu L-a deranjat niciodată.” Oh, Doamne! Aș vrea să pot ajunge în acel punct în care să nu mă poată deranja nimic. Va fi nevoie de mai mult har, pentru că această natură de scaiete lipicios, mă face să fiu deranjat de o mulțime de lucruri.

„Nu L-au deranjat niciodată.” Eu nu cred că nu L-au deranjat niciodată, că nu a fost tulburat niciodată, deoarece știm că a fost întristat atunci când a plecat tânărul bogat; știm că a fost întristat când ucenicii nu au avut credință; știm că au fost lucruri care L-au deranjat, dar toate acestea nu L-au deranjat niciodată într-un fel în care să-L descurajeze; nu L-au deranjat niciodată încât să-L facă să Se îndepărteze de scopul Său, de obiectivul Său, de țelul Său. El a fost statornic în ceea ce a fost pus să facă pe Pământ, indiferent de critici, de opoziție sau de orice a trebuit să înfrunte.

Fratele Branham a spus:

„Care a fost scopul Lui? Să facă întotdeauna ceea ce a scris Tatăl, să facă întotdeauna ce-I era plăcut Lui.”

Să mergem la Evrei 12.1:

„Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu răbdare…”

Cuvântul „răbdare” (la noi „stăruință”), se poate înlocui cu „perseverență”.

„…să alergăm cu perseverență în alergarea care ne stă înainte.”

Pavel spune aici: „Fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori…” Care este „norul de martori?” Ceea ce tocmai am citit în Evrei 12, toți eroii credinței, cei care și-au păstrat credința și au crezut Cuvântul lui Dumnezeu pentru ziua lor, prin persecuții și încercări, în fața unei mari împotriviri.

Și Pavel continuă: „…să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară atât de ușor, și să alergăm cu răbdare în cursa care ne stă înainte.

Privind cu atenție la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a îndurat crucea, a disprețuit rușinea și stă la dreapta Tronului lui Dumnezeu.

Luați, dar, aminte la Cel care a îndurat o astfel de împotrivire a păcătoșilor față de El, ca nu cumva să obosiți și să slăbiți în mintea voastră.

Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.”

Așadar, El este Exemplul nostru. Profetul ne-a spus: „Isus trebuie să fie Exemplul nostru.” Dar, noi nu ne-am luptat încă până la sânge, adică, noi nu am fost împinși niciodată să luptăm împotriva păcatului până la sânge, nu am fost nevoiți niciodată să îndurăm ceea ce a îndurat El, nu a trebuit niciodată să presăm așa cum a trebuit să preseze El. Așadar, să-L lăsăm pe El să fie Exemplul nostru în toate lucrurile.

Să ne întoarcem la versetul 2: „…privind cu atenție la Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.” Așadar, Isus este Autorul credinței noastre. El este Cel care ne-a dat credința, sau ne-a scris credința; El este Desăvârșitorul credinței noastre. Deci, nu este credința noastră, ci este credința Lui, care este scrisă în inimile noastre. El este Desăvârșitorul acelei credințe, „…care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a îndurat crucea, a disprețuit rușinea și stă la dreapta Tronului lui Dumnezeu.”

Când privim la cruce, crucea nu a fost ceva ușor, banal, dar El a disprețuit rușinea ei, a disprețuit respingerea, faptul că a fost dezbrăcat, batjocorit, scuipat, bătut și atârnat pe lemn ca un criminal de rând. „El a disprețuit rușinea”. Dar ce L-a făcut să meargă în acea rușine, pe care a disprețuit-o? Ce a fost atunci când a fost în Ghetsimani? A fost ceva ce El a vrut să ocolească, și acesta a fost Calvarul, crucea. El a spus: „Tată, dacă există vreo cale ca acest pahar să treacă de la Mine, lasă-l să treacă de la Mine.” El L-a întrebat de trei ori, și de fiecare dată a spus: „Dar, nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” „Dacă în voia Ta există vreo cale prin care să pot ocoli aceasta…” Pentru că El disprețuia rușinea…Dar ceea ce L-a făcut să meargă mai departe în ceea ce disprețuia și nu dorea, și a cerut să ocolească, a fost bucuria care Îl aștepta.

El a avut o viziune care a depășit încercarea; El a avut o viziune și o înțelegere care a mers dincolo de circumstanțe, pentru că El a privit la slava care Îl aștepta, la bucuria care Îl aștepta, privea la ceea ce va aduce Răscumpărarea, plinătatea Răscumpărării, când eu, voi și El, și toți copiii lui Dumnezeu, vom fi aduși înapoi pe Pământ, într-un Eden restaurat și slava pe care Dumnezeu a dorit-o de la început în Mintea Lui, este acum stabilită pe Pământ. El a putut privi la acea bucurie, și datorită acelei bucurii, a putut îndura crucea.

Oh, nouă ni s-a dat un Mesaj care ridică vălul de pe Carte, astfel încât să putem privi la același lucru la care a privit El. Noi putem să ne concentrăm atenția asupra aceluiași lucru la care a privit Isus, pentru că acum știm care era Taina din adâncul Minții Lui Dumnezeu, ce voia El să facă. Și ceea ce voia El să facă, era să restaureze Edenul. El voia să-l aducă înapoi pe Adam, și voia s-o aducă înapoi pe Femeie; El voia să-i restaureze la conducere pe un Pământ perfect, care era în armonie sub stăpânirea Fiului Lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne-a descoperit această Taină, și acum noi putem privi la aceeași bucurie la care a privit Isus. Și dacă putem privi la aceeași bucurie la care a privit Isus, putem îndura crucea noastră, deoarece, vă amintiți că Isus le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea lui, și să Mă urmeze.”

Oh, câte rugăciuni am făcut! Nu știu voi, dar eu m-am rugat mult: „Doamne, Te rog, nu lăsa să se întâmple aceasta! Doamne, lasă-mă să ocolesc încercarea aceasta; lasă-mă să sar cumva peste ea, sau vino, șterge-o și fă-o să dispară, ca să nu mai trebuiască să trec prin ceea ce se pare că trebuie să trec.” Dar, puteam spune: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă.”

Ce ne dă curajul să pășim înainte în ceva ce ar putea fi dureros, dificil sau greu de înțeles? Trebuie să fie bucuria care ne așteaptă.

În mesajul Dumnezeu a oferit Mielul, din anul 1964, fratele Branham a spus:

„Dar, știți, El Se îndrepta spre Ierusalim. Mergea să fie răstignit. Toate păcatele lumii erau asupra Lui, și El mergea spre Ierusalim ca să fie oferit ca Jertfă, iar ei L-au batjocorit și au râs de El. Unii dintre ei L-au binecuvântat iar alții L-au blestemat, așa cum se întâmplă practic, la fiecare întâlnire la care este prezent: unii sunt pentru El, iar alții sunt împotriva Lui. Dar nu părea să-L deranjeze niciodată, El era hotărât să-Și termine cursa, El a mers mai departe constant, în timp ce privea spre Ierusalim. Și doisprezece omuleți Îl păzeau, încercând să oprească mulțimile. Unii încercau să-L atingă, în timp ce alții țipau și își băteau joc de El, și așa mai departe.”

Fratele Branham ne-a spus că oriunde era Isus, era multă gălăgie. El ne-a spus că oriunde era Isus, întotdeauna era o mulțime amestecată. Mai târziu vom citi câteva citate unde ne spune aceasta. Unii erau pentru El, alții erau împotriva Lui, iar alții nu au înțeles, nu știau și erau confuzi în legătură cu ceea ce se întâmpla. Deci, oriunde era Isus, întotdeauna era acest zgomot.

Ei bine, întrebarea este: Dacă Isus este în mijlocul nostru, la ce să ne așteptăm? Care ar trebui să fie așteptările noastre? De multe ori, în această călătorie a vieții, în umblarea noastră creștină, noi ajungem să fim dezamăgiți, și singurul fel prin care putem fi dezamăgiți, este atunci când ceva nu ne împlinește așteptările. Aceasta este singura modalitate prin care putem ajunge să fim dezamăgiți: când mă aștept la un lucru și primesc altceva decât ceea ce așteptam. Atunci sunt dezamăgit. Dar, dacă așteptarea mea este împlinită, nu există dezamăgire. Corect?

Așadar, Isus le-a dat ucenicilor Săi așteptarea corectă: „În această viață veți avea necazuri, veți fi urâți de toți oamenii din cauza Numelui Meu. Știți, fratele se va ridica împotriva fratelui și a părinților, și toate acestea, și veți fi disprețuiți.” Astfel, Isus încerca să le dea așteptarea corectă, pentru ca atunci când aveau să intre în necaz, să nu fie dezamăgiți. Dar, ghici, ce s-a întâmplat? Mulți dintre ei au fost dezamăgiți și descurajați, și au plecat, pentru că ei se așteptau la altceva.

Fratele Branham a spus:

„Noi ne așteptam ca creștinismul să fie un pat de flori relaxant, dar el nu a fost destinat niciodată să fie un pat de flori relaxant.”

Isus nu a spus niciodată că va fi așa; niciunul dintre apostoli nu a spus că va fi așa; niciodată în Scriptură nu ni s-a spus că va fi o navigare lină. Nu ni s-a spus niciodată că, dacă venim la Mesaj, dintr-o dată se vor șterge toate problemele, nu vor mai fi încercări și nu va mai fi gălăgie în jurul lui Isus. Dar, de multe ori sunt momente când suntem dezamăgiți din cauza așteptărilor noastre. Acesta este motivul pentru care vreau să am o așteptare biblică, deoarece, conform Scripturii, noi trebuie să răbdăm până la sfârșit. Și pentru a putea răbda până la sfârșit, Îl voi lua pe Isus ca Exemplul meu; pentru a răbda până la sfârșit, eu trebuie să am ceva la care să-mi fixez privirea, în afară de încercările vieții. Eu trebuie să am ceva la care să-mi fixez privirea, în afară de necazurile care înconjoară Biserica lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne fixăm privirea pe altceva, ca să nu fim dezamăgiți.

Eu mă îndrept spre ținta înaltei chemări a lui Hristos Isus; eu mă îndrept spre țintă și toate aceste lucruri sunt necesare pentru a modela, a manifesta și a face orice vrea Dumnezeu să facă. El ne-a spus că toate acestea sunt aici; fratele Branham ne-a spus că vor fi aici; Isus ne-a spus că vor fi aici.

Să ne întoarcem la Ioan 6.66. Este doar un mod diferit de a spune aceasta.

„Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.”

Noi am vorbit despre aceasta în ultimele dăți când am slujit. Am fost în aceeași temă. Ei auzeau cuvinte grele, pe care nu le-au înțeles și lucruri care erau greu de acceptat. De exemplu, Isus le-a spus să mănânce trupul Lui și să bea Sângele Lui, sau să facă ceva mai dificil.

„Dacă L-ați vedea pe Fiul omului suindu-Se acolo unde era mai înainte?” Și: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer…” Acestea sunt lucruri pe care mintea firească nu le-a înțeles. Ei nu au putut să le înțeleagă, pentru că nu s-au potrivit cu ceea ce înțelegeau ei și cu ceea ce fuseseră învățați din Biblie. Din cauza acestei contradicții, nu au putut să se împace în mintea lor. Acelea au fost cuvinte grele, așa că, au spus: „Vorbirea aceasta este prea de tot. Cine poate s-o sufere?” După ce au spus aceasta, Isus a îngreunat și mai mult lucrurile, spunând: „Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?” Ei nu au înțeles, și din cauza aceasta, au plecat.

În versetul 27, Isus le-a spus celor doisprezece:

„Voi nu vreți să vă duceți? Atunci, Simon Petru I-a răspuns:

„Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele Vieții Veșnice.

Și noi credem, și suntem siguri că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” 

Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Totuși, unul dintre voi, este un drac.”

Acest lucru este interesant pentru mine. În lucrarea Sa, Isus a chemat doisprezece ucenici, iar unul dintre ei era un drac, și acel drac era încarnat ca un ucenic ales, ca un frate. Isus i-a încredințat punga cu bani, i-a dat putere și autoritate; i-a dat putere să scoată demoni; i-a dat putere să vindece șchiopii; i-a dat putere să vindece leproșii. De asemenea, El a trimis afară și șaptezeci de ucenici, doi câte doi, și i-a însărcinat cu o lucrare: să meargă și să predice că: „Împărăția cerurilor este aproape.” Iar ei au mers, fiind însărcinați de Isus Însuși.

Dacă privim lucrurile în felul acesta, aceasta era biserica lui Isus. Am putea spune doar: „Aceasta este biserica lui Isus.” Și în biserica Sa, El avea șaptezeci de slujitori aleși. Fratele Branham a spus că era: „Asociația slujitorilor”, cu care avea părtășie, în care avea încredere, așa că, i-a trimis doi câte doi să predice. Și dacă au ieșit să predice doi câte doi, puteau să spună tuturor: „Isus Însuși m-a trimis să predic.” Corect? „El m-a ales, m-a chemat și m-a trimis să-L reprezint din cetate în cetate și să-L prezint mergând înaintea feței Lui, arătând că Împărăția cerurilor este aproape.” Aceasta era biserica Lui.

Apoi, El mai avea doisprezece ucenici aleși, care erau foarte aproape de El, dar când a ajuns la sfârșit, în biserica Lui a existat o mare cădere, pentru că ei nu au înțeles afirmațiile Lui și nu au crezut ceea ce le-a spus. Era ceva în neregulă cu credința lor. Ei au văzut minuni, au văzut tot felul de lucruri, dar când au fost provocați cu afirmații pe care nu le-au înțeles, au plecat și nu L-au mai urmat. Aceasta a fost, cu adevărat, descurajant pentru cei ce au rămas.

Fratele Branham ne-a explicat cum Petru a fost descurajat văzând că mulțimile plecau, că veneau persecuții, se ridicau afirmații negative, iar acum plecau și cei șaptezeci. Isus S-a întors spre ei și le-a spus: „Voi nu vreți să vă duceți?” Iar Petru a răspuns: „Unde să ne ducem? Noi credem.” Ce îl ținea pe Petru acolo? Credința lui în Isus Hristos, nu înțelegerea afirmațiilor Lui. Dar, chiar atunci, Isus a spus: „Totuși, unul dintre voi este un drac.” Oh, Doamne! Despre aceasta am vorbit eu și acel frate: Dacă s-a întâmplat aceasta în biserica lui Isus, la ce să ne așteptăm noi? De aceea, de multe ori ne descurajăm.

Eu aud oameni care sunt descurajați, spunând: „Aceasta se întâmplă în Mesaj; aceea se întâmplă în Mesaj; în Mesaj avem divizări; în Mesaj avem învățături false, avem frați falși…Apoi, Mesajul acesta și aceea…” Iar eu întreb: „Ce este diferit față de orice alt exemplu din Scriptură, când a ieșit la suprafață Mesajul lui Dumnezeu? Arată-mi unde este nebiblic acest lucru?” Totuși, unii au fost dezamăgiți și au părăsit Mesajul, pentru că ei nu au recunoscut că oriunde este Isus, există multă gălăgie și o mulțime amestecată. Este adevărat?

Noi suntem dezamăgiți din caza așteptărilor noastre.

Noi așteptăm să ne mutăm pe Tărâmul perfecțiunii, fără să ne dăm seama că Isus este Exemplul nostru în toate felurile; și în lucrurile bune și în toate lucrurile negative, El a fost Exemplul nostru.

În mesajul Evrei, capitolul 3, din seria Evrei, vorbită în anul 1957, fratele Branham a spus:

„…în vechiul ținut al Egiptului, dar când au ajuns acolo în călătoria lor, doar s-au convertit și au fost scoși afară….” (Aici, el vorbește despre biserica din pustie. Fratele Branham a numit-o: „Biserica din pustie sub Moise”. Aceasta ar fi fost biserica păstorului Moise, biserica din pustie).

„…Ei doar s-au convertit și au fost scoși afară. Apoi, primul lucru pe care-l știți, ei au intrat în necazuri. Lui Dumnezeu Îi place să vă aducă în necazuri, Lui Îi place să înăbușe necazurile și să vadă ce veți face în privința lor.”

Acum înțelegeți titlul meu: „Biserica în necaz.” Conform cu ceea ce a spus profetul lui Dumnezeu, lui Dumnezeu Îi place să facă aceasta. Noi credem că este profetul lui Dumnezeu, nu-i așa? „Amin!” Lui Dumnezeu Îi place să-Și pună Biserica în necazuri.

Moise a fost trimis ca lider la Bisericii, și acum, Moise și biserica din pustie, biserica lui Moise…Fratele Branham l-a numit pe Moise, „păstor”.

„…păstorul Moise a început să scrie aceste lucruri pentru noi.” El i-a scos afară, și vedem că dintr-o dată, ei au fost super entuziasmați, pentru că păstorul Moise avea daruri. El a chemat urgii și a adus o biruință extraordinară asupra egiptenilor. Deci, vedem că totul era minunat până când au ieșit afară, jefuindu-i pe egipteni, cu haine de mătase și aur pe copiii lor. Toți au ieșit bogați, dar după aceea, au ajuns la Marea Roșie și au căzut într-o capcană. Tot ce a făcut Moise, a fost să urmeze Stâlpul de Foc. Același care l-a condus în Egipt, Același care l-a condus la eliberare, Același care i-a dat Cuvântul, i-a dat Paștele, toate urgiile, pe Același L-a urmat, dar Acesta l-a condus în ceea ce părea a fi o capcană. Și dintr-o dată, ei au început să cârtească împotriva lui Moise, așa că Moise a avut toată această zarvă în biserica lui, pentru că ei nu au înțeles ce se întâmpla. Ei credeau că Moise i-a dezamăgit, dar vedeți, nu a fost niciodată biruința lui Moise. Moise nu i-a salvat niciodată, ci Dumnezeu i-a salvat; Moise nu i-a eliberat niciodată, ci Dumnezeu a făcut-o. De la început, nu a fost Moise niciodată, dar ei au început să se uite la Moise.

„Oh, Dumnezeule! Uite ce a făcut Moise! Uite ce plăgi…uite ce pradă…priviți la tot ce a făcut pentru noi…totul s-a întâmplat exact cum a spus Moise.” Apoi, pentru că ei priveau la Moise, iată că au ajuns la Marea Roșie. La cine s-au uitat? La Moise. „Moise, ne-ai dezamăgit!” Și sărmanul Moise, a strigat: „Doamne, ajută-mă!” Dar Domnul i-a zis: „De ce strigi la Mine?” Noi știm toată povestea. Iar ei au intrat în necaz.

Și tot drumul, în călătoria bisericii prin pustie, nu a fost nimic altceva decât o mulțime de necazuri. Amintiți-vă de apele amare de la Mara; amintiți-vă de sărbătoarea de la Baal-Peor; amintiți-vă de șerpii înfocați; amintiți-vă că ei s-au săturat de mană și Dumnezeu le-a dat prepelițe; amintiți-vă că ei nu au avut apă și au primit apă din Stâncă; amintiți-vă când Moise s-a mâniat și a eșuat lovind Stânca de două ori. Vă amintiți toate aceste lucruri care s-au întâmplat în Biserica lui Moise? Dar acolo erau doi credincioși adevărați. Unde erau ei? În mijlocul necazului. Și toate acele necazuri erau pentru ca ei să-și dovedească credința; toate acestea erau pentru a le dovedi credința,

Așadar, lui Dumnezeu Îi place să vă aducă în necaz. Dar, care este locul pe care-l urâm să fim mai mult decât în oricare altul? În necaz.

Știți, dacă aș putea să apăs în creionul meu pe un buton de „șterge” și să-l reprogramez acolo unde pot spune: „Slavă Domnului! Sunt în necaz.”, m-ar ajuta foarte mult, pentru că bătălia este în minte, iar duhul uman nu vrea să intre în locuri unde trebuie să fii supus necazurilor, unde trebuie să te predai, să te sacrifici, să fii vulnerabil și rănit. Duhul uman nu vrea să meargă acolo, dar în suflet există Ceva care continuă să ne împingă mereu înainte, pentru că există o bucurie care ne așteaptă.

Așadar, Isus ne spune nouă, ucenicilor, toate aceste lucruri. Apoi, descoperim că, atunci când au început, când a apărut prima Biserică a Noului Testament, în Faptele Apostolilor, Dumnezeu a făcut atât de mult, și au fost chemați atât de mulți, dar Isus le-a spus că vor avea necazuri. Noi am vorbit despre aceasta în Fapte 5, și am văzut că l-au luat pe Petru și câțiva dintre ucenici, i-au arestat, i-au amenințat, apoi i-au bătut și i-au eliberat după ce i-au amenințat să nu mai predice. Deci, au avut toate aceste necazuri.

Fapte 5.40-41:

„Ei au ascultat de el. Și, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, și le-au dat drumul.

Ei au plecat dinaintea Soborului, și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui.”

Vedeți? Ei nu au fost dezamăgiți, deoarece Isus le-a spus că aceasta se va întâmpla. Astfel, ei s-au bucurat că au fost găsiți vrednici să sufere pentru Numele Lui.

Noi nu am fost niciodată într-o astfel de situație, nu am fost arestați niciodată, nu am fost amenințați, nu am fost în judecată, nu am fost bătuți, și nu ni s-a poruncit niciodată să nu mai predicăm în Numele Lui, dar poate cineva ne-a întrebat: „De ce purtați tot timpul fustă și de ce nu vă tăiați părul?” Oh, suntem atât de ofensați, atât de răniți! Este adevărat? Sau: „Voi urmați doar un om.” Oh, suntem atât de răniți! De ce? Eu spun: „Slavă Domnului, pentru că sufăr pentru Numele Lui!” „Am fost înțeles greșit.” Și Isus a fost înțeles greșit. S-ar putea să fiu respins, dar, slavă Domnului, și El a fost respins.

Dumnezeu să ne schimbe gândirea. Aceasta este ceea ce cer pentru mine însumi: „Doamne, schimbă-mi gândirea!”

Să mergem la Ioan 16.32-33:

„Iată că vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui, și pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu mine…”

Ascultați, amintiți-vă ce a spus profetul: „Haideți să-L facem pe Isus Exemplul nostru în toate lucrurile.” Dacă toți oamenii vă părăsesc, voi nu sunteți niciodată singuri. Dacă nimeni de pe acest Pământ nu vă înțelege, există Cineva care vă înțelege. El a continuat, versetul 33:

„V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.”

Oh, ce Scriptură, prieteni! „În lume veți avea necazuri.” Poate să spună cineva „Amin” la aceasta? („Amin!”). Dar porunca Lui este: „Îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea!” Dacă există în Biblie un verset în care am eșuat, este acesta, pentru că am căzut în diferite ispite și necazuri, pentru că nu am fost întotdeauna îndrăzneț. Oh, cât de mult doresc să fiu îndrăzneț, pentru că, dacă Dumnezeu mă pune într-o încercare, așa cum a făcut cu Iov, mă consideră vrednic, mă consideră în stare și capabil să trec prin încercare, și să nu eșuez. Vreau să spun: „Slavă Domnului, pentru că El m-a găsit vrednic!” Nu: „Oh, Doamne, de ce mi se întâmplă aceasta?” Cred că știți pe care dintre cele două o spun de obicei.

Isus le-a spus: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți…” Aceasta este o poruncă: „Îndrăzniți!” De ce putem îndrăzni? Pentru că El a biruit lumea. Biruința este sigură și bucuria care ne așteaptă deja, este a mea, pentru că a fost cumpărată, a fost garantată înainte de întemeierea lumii. Astfel, nu există nici o circumstanță cu care să ne confruntăm și care să schimbe ceea ce Dumnezeu avea în Mintea Sa înainte de întemeierea lumii.

„În lumea aceasta veți avea necazuri, dar îndrăzniți!” El a biruit deja lumea, așa că nu există nimic în lume care să poată opri Planul lui Dumnezeu pentru tine. Așadar, indiferent de necaz, indiferent de părerea înfricoșătoare a unui doctor, indiferent de lucrurile oribile care apar la știri sau de ceea ce ți se întâmplă ție, personal, nimic nu poate schimba ceea ce a hotărât deja Dumnezeu. Și pentru bucuria care ne așteaptă, să ne luăm crucea și să-L urmăm, pentru că aceasta ne-a spus El să facem. Știți, uneori spui lucruri care sună așa de rău, dar după aceea vezi că este adevărul.

Deci, Isus nu a avut o biserică perfectă; Moise nu a avut o biserică perfectă. Pavel a avut o biserică perfectă? Fratele Branham a avut o biserică perfectă? A fost Tabernacolul Branham perfect? Dar, a spus el vreodată ceva negativ cu privire la lucrurile care se întâmplau în Tabernacolul Branham?

Așadar, dacă Isus nu a avut o biserică perfectă, dacă Moise nu a avut o biserică perfectă, Pavel nu a avut o biserică perfectă și nici fratele Branham nu a avut o biserică perfectă, ce ne face să credem că noi putem face mai mult decât ei? Ce ne face să credem că noi putem să-i depășim pe Moise, pe Isus, pe apostolul Pavel și pe fratele Branham? „Ei bine, Fratele Branham a avut unele necazuri, dar noi, nu. Eu știu mai mult decât Pavel.” Prieteni, haideți să privim lucrurile corect și să avem așteptările corecte.

Eu spun: „Biserica este în mijlocul necazului.” Aceasta este așteptarea corectă. Voi sunteți în mijlocul necazului și vom fi mereu, pentru că oriunde este Hristos, este necaz, este Satan luptând. Oriunde este Hristos, ce încearcă Satan să deraieze? Ce încearcă el să oprească? Ce încearcă el să împiedice? El încearcă să împiedice înaintarea Evangheliei; încearcă să împiedice Cuvântul să înainteze și să-Și atingă scopul. Deci, unde pune Satan presiune maximă? El pune presiune maximă exact acolo unde lucrează Hristos. De aceea, oriunde a fost Hristos, întotdeauna a fost multă gălăgie.

Așadar, care sunt așteptările noastre? „Ei bine, acum avem Mesajul și vom fi perfecți.” Ascultați, prieteni, nu este cazul să gândim așa. Haideți să scoatem această așteptare din mintea noastră.

Să mergem la Fapte 6. Știți, uneori îmi place să las Scripturile să-mi realinieze gândirea și să-mi distrugă toată înțelegerea mea tradițională, pentru că, dacă nu înțelegem acest principiu, simțim că, pentru că avem Adevărul restaurat, pentru că avem Mesajul, ar trebui să avem o biserică perfectă. Dar, pentru că în fiecare biserică există trei feluri de credincioși, pentru că există diferite niveluri de maturitate, chiar și între cei aleși, și pentru că încă suntem într-un trup de carne căzut, cu o natură de scaiete lipicios, din cauza tuturor acestor lucruri, nu se va întâmpla niciodată să avem o biserică perfectă.

Din cauza aceasta, când așteptările noastre sunt că totul va fi perfect, că noi nu vom greși niciodată, nu va exista niciodată nici o ceartă, nu va exista nici un dezacord; păstorul nu va face niciodată nici o greșeală; diaconii și administratorul vor lua fiecare decizie perfectă; nimeni nu se va dezechilibra niciodată, ci totul va merge perfect, dacă acestea sunt așteptările noastre, din cauză că avem așteptări greșite, ne va face să construim o fațadă falsă și vom începe să ne prefacem că este corect, pentru că: „Așa ar trebui să arate.”

Dar, poate că biserica va fi în mijlocul necazurilor; poate că vor exista întotdeauna disensiuni; poate că vor exista întotdeauna neînțelegeri; poate că întotdeauna vor exista frați falși; poate că vor exista întotdeauna probleme de învățătură. Vă amintiți că fratele Branham a spus:

„Dacă această Biserică va naște vreodată o ramură, ei vor scrie o altă carte a Faptelor Apostolilor în spatele ei.”

Vă provoc să vă întoarceți și să citiți din nou cartea, „Faptele Apostolilor.”

Dacă noi vom avea o biserică exact ca în Faptele Apostolilor, și știm bine că fratele Branham se referea la faptul că va avea loc o restaurare a Puterii și Duhul Sfânt va lucra în biserică, și veți vedea vindecări, veți vedea semne, veți vedea lucrări, nu uitați: biserica din Faptele Apostolilor, a avut probleme chiar de la început și până la sfârșitul cărții. Ei au avut tot felul de probleme în biserică.

Așadar, dacă ne întoarcem la a fi o biserică la fel ca aceea din Faptele Apostolilor, vă provoc s-o citiți din nou, și după ce o veți citi, de data aceasta veți spune: „Oh, Doamne! Oh, Doamne! Oh, Doamne!”

Fapte 6. Când ajungem în Fapte 6, suntem la scurt timp după ziua Cincizecimii, după discursul de inaugurare al bisericii, când s-au adăugat trei mii de oameni, așa că biserica creștea. Peste tot aveau loc semne supranaturale, apostolii lucrau, adică chiar umbra lor vindeca oameni, ridicau șchiopii și făceau toate acele lucruri minunate. Avea loc o mișcare extraordinară, aceasta fiind biserica, biserica nou-născută, Mireasa virgină, pură și virtuoasă, care I-a fost dată lui Isus Hristos, înainte ca ea să cadă. Suntem de acord?

Faptele Apostolilor 6.1-4:

„În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, s-a iscat o cârtire a Evreilor care vorbeau grecește împotriva Evreilor…”

Ce au făcut ei? Au cârtit. Aceasta este cartea, „Faptele Apostolilor.” Duhul Sfânt tocmai căzuse, și El a rezolvat toate problemele lor. Se înfăptuiau minuni, Puterea dinamică a lui Isus Hristos, Puterea de înviere a lui Hristos era în mijlocul lor, și ce făceau ei? Cârteau.

„…ei cârteau împotriva Evreilor, pentru că văduvele lor erau neglijate la împărțirea ajutoarelor zilnice.

Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor, și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.

De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, pe care îi vom pune la slujba aceasta.

Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”

Nou-născută, Mireasa fecioară dată lui Hristos, trecută de curând prin Cincizecime, unde Duhul Sfânt S-a revărsat proaspăt, iată că a început o cârtire din partea grecilor împotriva evreilor, deoarece, se pare că grecii simțeau că văduvele lor erau neglijate și nu primeau la fel de mult ca văduvele evreilor. Așadar, a existat un tratament nedrept, sau cel puțin s-a suspectat că era nedrept, așa că au început să se plângă slujitorilor: „Ascultați, la văduva aceasta i-au dat aceasta, iar văduva aceea, a primit aceasta. Văduvele noastre nu primesc aceeași atenție ca cele evreice.”

Deci, cine vrea să aibă o biserică la fel cu cea din Faptele Apostolilor? Cred că am înțeles bine ce am citit, așa că haideți să fim sinceri. Aceasta este calea, așa se întâmplă. Întotdeauna vor fi necazuri și probleme, pentru că acestea sunt pentru desăvârșirea noastră. Întotdeauna va fi ceva de împăcat, pentru că aceasta este pentru creșterea noastră. Întotdeauna va exista o neînțelegere, pentru că Dumnezeu va face aceasta pentru a ne face să facem un pas înainte și să manifestăm Viața lui Hristos.

Isus a fost criticat încă din copilărie, a fost înțeles greșit, a fost acuzat pe nedrept, a fost respins, I s-au făcut toate aceste lucruri, dar în toate acestea, El a manifestat Viața lui Dumnezeu. Deci, ce credeți că va trebui să facem noi în fața tuturor acestor lucruri? Va trebui să manifestăm Viața lui Hristos.

Așadar, aceasta este cartea „Faptele Apostolilor”, adică imediat după încolțire, chiar la început; aceasta este când ei au trecut în Epoca Efes și au început să cadă. Aceasta este chiar la început, și singurul motiv pentru care au trebuit să așeze diaconi, a fost pentru că a existat o cârtire, a existat o disensiune, pentru că unele văduve primeau mai mult în fiecare zi.

Vă amintiți că în vremea aceea ei puneau totul împreună și împărțeau, iar văduvele evreice, aparent, erau avantajate. Ascultați, eu nu știu dacă este adevărat sau nu, dar cel puțin, era o acuzație. Uneori ne întrebăm de ce nu putem fi toți de acord cu privire la ceva? Iar noi vedem că în Faptele Apostolilor, ei nu au fost de acord.

Pavel și Barnaba nu au fost de acord nici măcar cu privire la cel pe care urmau să-l ia cu ei în următoarea călătorie misionară, dar amândoi aveau Duhul Sfânt. Aceasta este, de asemenea, cartea „Faptele Apostolilor.”

În mesajul Dumnezeu nu cheamă omul la judecată fără ca mai întâi să-l avertizeze, fratele Branham a spus:

„Vedeți voi, în biserică este păstorul și păstorul este o persoană specială…” (El spune aceasta când trece prin cele cinci slujbe). „…El este construit să poată împăca toate certurile oamenilor…” (De ce se ceartă ei? Doar au Duhul Sfânt). „…El este un purtător de sarcini, este boul echipei. El este un om care poate să se așeze…când cineva are ceva împotriva altuia, el poate sta jos împreună cu cele două familii…” (El nu ia partea nimănui). „…gândește și-i aduce înapoi în dragoste. Vedeți? El este un păstor și știe cum să aibă grijă de lucruri.”

Întrebarea este: „Mai avem nevoie de păstori?” Și dacă mai avem nevoie de păstori, înseamnă că poate mai avem nevoie de cineva care să ne ajute la împăcare atunci când există diferențe și dezacorduri, de cineva care să poată suporta agitația oamenilor. Ei bine, dacă mai avem păstori, atunci mai avem neînțelegeri și dezacorduri care trebuie împăcate. Așadar, haideți să avem așteptări corecte. În felul acesta nu ne vom lăsa deraiați de fiecare dată când cineva nu este de acord cu ceva, sau când ne vom lovi de o neînțelegere.

Ascultați, aceasta a fost mereu acolo și va fi mereu acolo. Nu este vorba că încercăm să ajungem la un punct de perfecțiune, în care să nu avem niciodată nici o neînțelegere, nici un dezacord sau o vedere diferită, ci noi încercăm să creștem și să ajungem la un punct în care să gestionăm lucrurile așa cum le-a gestionat Isus. Nu că ele ar fi eliminate dintre noi, dar să fie gestionate corect. De aceea vor continua să apară mereu, până când vom învăța cum să le gestionăm, pentru că noi trebuie să manifestăm Viața lui Isus Hristos.

Când a fost scuipat, Isus nu a scuipat înapoi; când a fost iritat, nu a răspuns. Cum vei putea manifesta acea parte a naturii Lui, dacă nu ești scuipat, nu ești iritat, dacă nu ești înțeles greșit sau criticat? Când suntem înțeleși greșit sau criticați, primul lucru pe care vrem să-l facem, este să fugim, dar Isus nu a avut această opțiune, pentru că El avea voia Tatălui. Așadar, ceea ce vrea Dumnezeu să facem este…

Ascultați, când Dumnezeu i-a vorbit lui Petru, când l-a împăcat pe Petru la Marea Tiberiadei, El l-a întrebat de trei ori: „Mă iubești?”, oferindu-i o șansă să se împace. Apoi i-a spus cum va muri: „Vei fi dus unde nu vrei să mergi și mâinile tale vor fi întinse”, semnificând crucificarea. Astfel, el a început să înțeleagă cum va fi viața pentru el. Apoi, mergând cu Isus, a privit în urmă, l-a văzut pe Ioan, și a spus: „Doamne, cu el ce se va întâmpla? Dacă eu va trebui să sufăr, va trebui să sufere și el?” De ce? Pentru că suferința iubește compania. Mă gândesc, nu știu: „Dacă sufăr eu, vreau doar să știu că și el suferă.” Vreau să spun că aceasta este natura umană.

Știți ce se întâmplă când ajungem în situații în care este greu? Privim în jur și vedem pe cineva care pare binecuvântat și ne gândim: „Ei bine, el de ce nu trebuie să sufere niciodată?” Problema este că tu nu ai idee ce se întâmplă în viața lui, și nu știi ce nivel de suferință are în viața lui. Noi doar presupunem: „Mie îmi este greu, dar tuturor celorlalți le merge bine.” Astfel, Petru a spus: „Cu el ce se va întâmpla?” Dar Isus i-a răspuns: „Ce-ți pasă ție dacă el va rămâne până când Mă întorc? Dacă nu are nici o problemă în fiecare zi din viața lui și Eu îl binecuvântez și rezistă până în ziua când Eu vin, și viața lui este ușoară, ce-ți pasă ție?”

Vedeți? Noi nu putem controla ce se întâmplă; noi nu putem opri să se întâmple lucruri rele; nu putem controla împrejurările negative. Singurul lucru pe care-l controlăm este răspunsul nostru, răspunsul nostru individual. Aici ne consideră Dumnezeu responsabili pe fiecare în parte, felul cum reacționăm la diferite lucruri. Dar, să nu vă faceți griji dacă ați dat-o în bară, veți avea o altă șansă. Sunt destul de sigur de aceasta. În această etapă, sunt destul de sigur de aceasta.

Să mergem la Fapte 15.1-2:

„Câțiva oameni, veniți din Iudeea, învățau pe frați și ziceau: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți.”

Pavel și Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe și păreri deosebite; și frații au hotărât ca Pavel și Barnaba, și câțiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli și prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestor lucruri.”

Așadar, în Faptele Apostolilor existau diferențe de învățătură între frați. Unii încercau să-i întoarcă la epoca anterioară, la Legea lui Moise, spunând: „Știți, trebuie să păziți aceasta, trebuie să aveți un semn al tăierii împrejur, trebuie să aveți niște dovezi și probe.” Pavel a încercat să le arate că totul este prin credință, așa că au avut această dispută, iar Pavel și câțiva frați au fost trimiși la Ierusalim unde au ținut un sfat și unde s-au adunat toți frații: Iacov, Petru, Ioan, Pavel, Barnaba și alții.

Să mergem la versetul 24, pentru că acolo este concluzia, hotărârea pe care au trimis-o fraților:

„Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor, și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea…”

Așadar, au fost unii frați care au coborât din Ierusalim, pretinzând că vorbesc în numele tuturor celor din Ierusalim, pretinzând că știu adevărul și că au înțelegerea doctrinară corectă, au trecut prin Antiohia și prin alte locuri, și au început să conteste lucrurile pe care le propovăduiau Pavel și Barnaba despre har, și au încercat să învețe să se țină vechea tradiție, și s-o aducă pe această Cale nouă. Pavel s-a contrazis cu ei, dar ei o făceau prin autoritatea de a veni de la Ierusalim.

Deci, este ceva diferit în Mesaj față de cartea Faptele Apostolilor? Nu, este la fel. Noi putem citi cartea Faptele Apostolilor și să spunem: „Aceasta se întâmplă tot timpul, peste tot în jurul nostru. Se întâmplă de la început.” Acesta este locul unde trebuie să fie Hristos; aceasta trebuie să fie normal; aceasta trebuie să fie o dovadă că Hristos este în mijlocul nostru, și că diavolul încearcă să deraieze totul. Ei bine, glorie Domnului!

Eu văd aceasta în Faptele Apostolilor, o văd în lucrarea lui Pavel, o văd în Moise, o văd în Isus și o văd până la capăt. Laudă Domnului! Adevărul trebuie să fie aici, pentru că aici este bătălia, Mulțumesc, Doamne, Isuse!

Oamenii au plecat pentru că erau prea multe diferențe; frații nu sunt de acord, sunt diferențe de învățătură, se învață aceasta, se învață aceea, de aceea unii oameni, pur și simplu, au plecat. Dar în aceasta nu este nimic diferit față de cartea Faptele Apostolilor. Întotdeauna au existat frați diferiți cu idei diferite și învățături diferite. Întotdeauna au fost acolo, și în Faptele Apostolilor, nu a fost corect să plece, și nu este corect să plecăm nici acum.

Așadar, la sfatul de la Ierusalim, unde erau Petru, Iacov, Ioan și toți ceilalți, a fost scrisă o scrisoare în care au spus: „Noi nu am învățat aceasta. Voi doar mergeți înainte, dar să nu mâncați dobitoace sugrumate, stați departe de curvie și de idoli. Aceasta este tot.” Ei au trimis această scrisoare prin doi frați, unul dintre ei, fiind Sila. Ei s-au dus în Antiohia și au răspândit această scrisoare, care a rezolvat problema. Frații au rezolvat-o. Greșit! De ce spun aceasta? Pentru că peste tot pe unde a mers Pavel, ei l-au urmat încercând să-și răspândească propria lor învățătură, iar Pavel s-a ocupat de aceasta în Epistola către Galateni. În toată cartea Galatenilor, este vorba despre aceasta.

„O, galateni nechibzuiți! Cine v-a vrăjit? După ce ați primit Evanghelia, cum de primiți altceva?” Întreaga carte a Galatenilor este plină de aceasta, pentru că același fel de oameni, cu aceeași înțelegere, deși a fost stabilit la sfatul frățesc din Ierusalim, nu au ascultat niciodată, și acel duh trăiește încă și astăzi. Astfel, oriunde a întemeiat Pavel o biserică, nu a trecut mult până când aceia l-au urmat și au încercat să se impună. Iar în Corinteni, Pavel spune: „Ei sunt plini de râvnă pentru voi, pentru propriul lor scop. Ei vor să-i atragă pe ucenici de partea lor și să primească laude, să aibă credibilitate și să vă folosească. Ei vă subminează sufletele pentru propriul lor câștig.”

Biserica a fost totdeauna în necaz, prieteni, dar credincioșii au continuat să meargă înainte pentru bucuria care-i aștepta. Noi nu vom opri niciodată aceste lucruri, așa că nu are rost să luptăm împotriva lor; nu are rost să încercăm să-i oprim. Doar predicați Adevărul așa cum vedem noi Adevărul, și mergeți mai departe cu Hristos.

Ascultați, dacă Pavel, cu toată înțelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu în Cuvânt, cu toată descoperirea primită în Arabia, trei ani și jumătate el a primit Adevărul Evangheliei direct de la Hristos; și dacă el nu a putut să oprească aceasta, ce vă face să credeți că o putem face noi? Imediat veți afla că nici fratele Branham nu a putut s-o oprească, nici chiar în propria sa părtășie, în rândurile propriilor slujitori. Și dacă el nu a putut s-o oprească, ce ne face să credem că putem s-o oprim noi? Suntem noi mai buni decât ei?

Este uimitor că în Galateni, Pavel a trebuit să-și apere slujba de apostol, pentru că unii spuneau: „Nu este chiar așa. Pavel este așa și așa, și s-ar putea să fi greșit unele lucruri. Voi ar trebui să ne ascultați, voi vă puteți da seama din răspunsul lui care este dezbaterea, controversa.”

În 2Corinteni 10.10, Pavel a spus:

„De fapt”, zic ei, „epistolele lui sunt cu greutate și pline de putere; dar când este de față el însuși, este moale, și cuvântul lui n-are nici o greutate.”

Cei care îl subestimau pe Pavel, spuneau: „Când vă scrie o scrisoare, este cu greutate și plin de putere, dar când este prezent fizic, este moale și cuvântul lui nu are nici o greutate.” Ce făceau ei? Îl criticau pe Pavel. Ei spuneau: „Când vă scrie o scrisoare, este un om mare și are putere, puterea condeiului, dar când este în prezența voastră, este slab și cuvântul lui nu are nici o greutate. De ce ați vrea să-l ascultați pe Pavel?”

Ascultați, noi citim Biblia, și spunem: „Pavel! Pavel a fost extraordinar!” Dar, în vremea lui, Pavel a fost extrem de respins. Da, extrem de respins și criticat, chiar de cei care erau creștini, nu numai de evrei. Cei care-l critică aici, în Corint, nu erau evrei care țineau tradițiile părinților, ci erau convertiți la Hristos. Aceștia nu erau iudaizanți (evrei din secolul 1, care pretindeau că sunt creștini – n.t.), care încercau să amestece vechiul Legământ al lui Moise, cu Noul Legământ.

Așadar, aceștia erau creștini, ei pretindeau că sunt creștini, că credeau în Isus; credeau răstignirea, învierea, botezul Duhului Sfânt; aceștia erau cei care îl criticau pe Pavel, îi defăimau caracterul și încercau să semene discordie între el și frați; încercau să-l doboare și să-l facă să pară slab, greșit și ignorant. Cum au putut să facă aceasta?

Când ajungem la Corinteni, biserica nu era foarte bătrână, era încă o biserică tânără. Să mergem împreună la 2Corinteni 11.22-26, unde el încă trebuia să-și susțină cauza.

„Sunt ei Evrei? Și eu sunt! Sunt ei Israeliți? Și eu sunt! Sunt ei sămânța lui Avraam? Și eu sunt!

Sunt ei slujitori ai lui Hristos?…”

Vreau doar să vă gândiți cine erau cei care îl contestau pe Pavel și îl defăimau: Evrei, israeliți, sămânța lui Avraam.

„Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – Vorbesc ca un ieșit din minți – eu sunt și mai mult…” (Aceștia erau slujitori ai lui Hristos).

„…În osteneli, și mai mult; în temnițe, și mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte.

De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una;

de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării.

Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor; în primejdii din partea celor din neamul meu…” (pentru că evreii voiau să-l omoare). Acum ascultați:

„…în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie; în primejdii pe mare; în primejdii între frații mincinoși.

În osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea; în foame și sete, în posturi adesea; în frig și lipsă de îmbrăcăminte!

Și, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apăsa grija pentru toate Bisericile.

Cine este slab, și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat, și eu să nu ard?”

Pavel a continuat să le spună toate acestea, acestor oameni care îl contestau și care erau evrei, israeliți, sămânța lui Avraam, slujitori ai lui Hristos. Apoi a început să descrie cum era viața lui.

Câți cred că Pavel era într-o mulțime de necazuri tot timpul? „În pericole în pustie, în pericole în cetăți, în pericole pe mare, în pericole printre compatrioții mei, în pericole din partea păgânilor, în pericole printre frații mincinoși.” Aceștia erau cei care pretindeau că fac parte din Biserica lui Hristos.

În mesajul Apocalipsa, capitolul 5, partea întâi, din anul 1961, fratele Branham a spus:

„Cum ar fi dacă fiecare persoană din această lume ar fi un creștin? Cum ar fi dacă fiecare ar fi un creștin umplut de Duhul? Păi, nu am mai avea nevoie de credință. Nu ar mai fi nevoie deloc de credință. Vedeți? Credința este chiar lucrul prin care suntem salvați. Prin credință. Din această cauză trebuie să fie unii care nu sunt de acord cu ea, pentru ca noi să ne putem exercita credința. Înțelegeți acum? Voi trebuie să aveți și partea cealaltă. Vedeți?

Voi trebuie să aveți o femeie rea, ca s-o facă pe cea adevărată să iasă în evidență. Trebuie să fie o minciună, ca să facă Adevărul pozitiv, și să-L facă să strălucească mai bine. Dacă totul ar fi Adevăr, ar fi foarte obișnuit.”

Deci, unde ne exprimăm credința? În fața îndoielii.

Fratele Branham a spus: „Din această cauză trebuie să fie unii care nu sunt de acord cu ea, pentru ca noi să ne putem exercita credința.” Trebuie să fie frați falși ca să se arate frații adevărați. Trebuie să fie. Trebuie să fie unii care să se confrunte, să se împotrivească, să se certe, să nu fie de acord, aceștia trebuie să fie, prieteni, pentru ca noi să ne putem exprima credința în Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece credința noastră este exprimată atunci când este provocată. De ce este exprimată credința noastră? Din cauza bucuriei care ne așteaptă. În ce am încredere? În faptul că sunt o persoană grozavă; că viața mea ar trebui să fie bună; că Dumnezeu mă protejează și nimeni nu va spune nimic împotriva mea? Aceasta nu este credință, ci credința mea este în bucuria care ne așteaptă, că promisiunea lui Dumnezeu este a mea. Și pentru bucuria care ne așteaptă, voi îndura crucea disprețuind rușinea. Nu ne place aceasta și nu vrem să trecem prin persecuții, prin respingeri, boli; nu vrem să fim părăsiți, nu vrem să trecem prin niciunul din aceste lucruri, dar suntem dispuși s-o facem, datorită bucuriei care ne așteaptă. Aceasta este expresia credinței noastre.

Noi toți putem exprima credința atunci când suntem împreună aici și totul merge bine, dar putem avea credință în fața obstacolelor? Cum vom putea rezista? Privind înainte. „Îndrăzniți! În lumea aceasta veți avea necazuri, dar îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea!”

În prima epistolă către Corinteni, Pavel a început să corecteze biserica, deoarece în biserică erau dezbinări. Unii erau ai lui Apollo, alții erau ai lui Pavel și unii erau mai drepți decât cei ai lui Hristos. Ei au început să se certe și au început să aibă dezbinări, iar Pavel a încercat să-i corecteze și a spus:

„Cine este Pavel? Și cine este Apollo? Noi nu suntem decât slujitori ai lui Hristos. Unul seamănă, altul udă, dar Dumnezeu este Cel care face să crească.”

Ce biserică era aceasta? Aceasta era biserica lui Pavel; aceasta era biserica întemeiată de Pavel, căreia i-a predicat această învățătură. Și ce au făcut ei? S-au divizat. Eu nu știu de ce s-au despărțit. Ei spuneau: „Eu sunt al lui Pavel.” „Eu sunt al lui Apollo.” Dar Pavel a spus: „Nonsens. Totul este Hristos. Dacă vine ceva bun de la Apollo, este Hristos. Dacă vine ceva bun de la Pavel, este Hristos, așa că haideți să privim la Hristos.”

Eu știu că biserica din Corint era o biserică imatură și înțeleg că Pavel încerca să-i învețe despre darurile spirituale și să-i aducă la maturitate. La sfârșitul epocilor Bisericii, noi ar trebui să ajungem să fim o biserică matură. Problema este că, atunci când noi facem același lucru pe care l-au făcut cei din biserica din Corint, mă întreb: „Cât de maturi suntem?”

1Corinteni 3.1-4:

„Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos.

V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi,

pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești, și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?”

O definiție a expresiei „a fi lumesc” sau „carnal”, este să aveți invidie, ceartă și dezbinare. Sau, acestea sunt atributele unui om lumesc, carnal, conform celor spuse de Pavel.

„Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” Și altul: „Eu sunt al lui Apollo!”, nu sunteți voi oameni carnali?”

Așadar, în biserica lui Pavel a existat o oarecare carnalitate, și pot spune că, poate din când în când, se strecoară o oarecare carnalitate și printre noi. Credeți că este adevărat? (Amin). Oh, haideți să ne ocupăm de aceasta, prieteni! Domnul să ne ajute să recunoaștem aceasta și să spunem: „Doamne, nu vreau aceasta în viața mea, ci vreau să rabd, vreau să merg spre ceea ce este important, vreau să mă concentrez pe ceea ce este mai important, vreau să mă îngrijesc de cele mai importante lucruri și nu vreau să-mi fac griji pentru toate celelalte lucruri.”

Să mergem la 2Corinteni 4.8-11:

„Suntem încolțiți din toate părțile…”

Îmi place cum a spus: „Suntem”, adică „Noi”, pentru că mă pot pune și eu în „suntem”.

„Suntem încolțiți din toate părțile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți;

prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.

Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și Viața lui Isus să se arate în trupul nostru.

Căci noi, cei vii, totdeauna suntem dați la moarte din pricina lui Isus, pentru ca și Viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.”

Poate nu vom fi duși la moarte prin răstignire; poate nu vom fi duși de soldați și decapitați, dar va trebui să murim în fiecare zi, iar moartea noastră față de noi înșine, în mijlocul tuturor acestor lucruri, moartea față de toate acestea, ar trebui să manifeste Viața lui Isus în trupul nostru. Deci, noi ar trebui să murim.

Vreau să citesc ce a spus Pavel în mijlocul acestor lucruri: „Suntem încolțiți, suntem în grea cumpănă, suntem prigoniți și purtăm în trup moartea Domnului Isus.” Este adevărat? Da! Da! Dar ce altceva spune el? „Nu suntem la strâmtoare; nu suntem deznădăjduiți; nu suntem părăsiți și nu suntem distruși. Noi suntem o biserică în mijlocul necazului, dar nu suntem părăsiți; nu suntem distruși; nu suntem la strâmtoare. Suntem în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți.”

Deci, suntem în necaz? Da! Ai fost vreodată în necaz? Da! Ai fost vreodată dezorientat? Da! Ai fost vreodată doborât? Da! Atunci ai fost în aceeași poziție în care a fost Pavel. Laudă Domnului!

Deci, lăsați ca și această parte a Scripturii să fie realitate pentru noi: „Suntem încolțiți, dar nu la strâmtoare (tulburați), în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.” Noi putem fi o biserică în mijlocul necazului, dar putem birui prin harul lui Dumnezeu. Amin. Dumnezeu este atât de bun cu noi!

 Mă rog ca Dumnezeu să-mi corecteze toate gândurile greșite, și să pot lua viața celor care au trăit pentru El în fiecare generație.

Să mergem la Fapte 16.19-25:

„Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câștigului lor, au pus mâna pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor.

I-au dat în mâna dregătorilor și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei,

care vestesc niște obiceiuri, pe care noi, Romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”

Norodul s-a ridicat și el împotriva lor, și dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, și au poruncit să-i bată cu nuiele.

După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, și au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.

Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinăuntru, și le-a băgat picioarele în butuci.

Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau, și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau.”

Oh, această Scriptură mă provoacă, prieteni! Eu nu a fost niciodată într-o situație care să se apropie de necazul în care se aflau ei. Mulțimea s-a ridicat împotriva lor, i-au dus la dregător, și acesta a poruncit să le smulgă hainele de pe ei în piața publică, și i-au bătut. „După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, și au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinăuntru, și le-a băgat picioarele în butuci.” Mulțimea i-a urât.

Voi vorbiți despre respingere. Aceasta este respingere. Cineva spune că nu-i place nasul tău, dar aceasta nu este respingere. Ceea ce au făcut cu Pavel și Sila este respingere, când mulțimea s-a ridicat împotriva lor, i-au dezbrăcat de haine și i-au bătut. Știți cât este de rușinos și de umilitor? Câtă respingere și abandon simți? Câtă durere de la bătaie, când te doare peste tot? Apoi i-au aruncat în închisoare, iar temnicerul le-a pus picioarele în butuci. Ei aveau picioarele strânse și prinse; poate brațele erau în lanțuri, sau poate că erau ca vechii butuci europeni, în care mâinile și picioarele erau prinse în același butuc. Și în acea poziție, fiind bătuți, ei sângerau, erau învinețiți, goi, dezbrăcați, respinși, iar singurul lucru la care s-au gândit că pot să-l facă, era să cânte laude lui Dumnezeu.

Poate data viitoare când cuiva nu-i va plăcea nasul meu, Îi voi cânta laude lui Dumnezeu. Poate când voi începe să-mi gestionez micile probleme de pe acest Pământ, ar fi bine dacă aș putea privi prin ce a trecut Pavel, prin ce a trecut Moise, prin ce a trecut fratele Branham, prin ce a trecut Isus, și aș spune: „Oh, Doamne, mă înțeleg greșit și spun despre mine lucruri care nu sunt adevărate, dar Tu ești vrednic de laudă oricum, pentru că nu privesc la aceasta, ci privesc la promisiunea pe care mi-ai dat-o, privesc la bucuria care se va desfășura pe acest Pământ. Eu nu caut aici plăcere, confort și o viață ușoară, ci caut să Te mulțumesc pe Tine, în toate, și orice îngădui, este cu un scop, de aceea privesc înainte.”

Să mergem la Fapte 23.10-11. Aceasta este când Pavel a fost închis și judecat, după ce a mers la Ierusalim.

„Fiindcă gâlceava creștea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăți de ei. De aceea a poruncit ostașilor să se pogoare să-l smulgă din mijlocul lor, și să-l ducă în cetățuie.

În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel, și i-a zis: „Îndrăznește Pavele, căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.”

Știți ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că Pavel nu avea să fie eliberat din închisoare; aceasta înseamnă că va merge la Roma ca prizonier și va mărturisi acolo, așa cum a făcut în Ierusalim, unde a mărturisit fiind legat.

Așadar, Dumnezeu a venit la Pavel, și i-a spus: „O, Pavel, fii fericit, pentru că vei merge să stai în închisoare, și vei mărturisi despre Mine la Roma.” Pavel, care a fost bătut, dezbrăcat, pus în butuci, împreună cu Sila, a putut cânta laude lui Dumnezeu. Dar nu în șoaptă, prieteni, pentru că ceilalți prizonieri de acolo, au putut să-i audă. Aș putea spune că Pavel era cu voie bună. El a învățat cum este. Dacă Isus îți spune: „Încercarea ta nu se va termina, pentru că Eu am un scop în ea. Și, de fapt, lucrurile se vor înrăutăți, pentru că vei fi luat din țara ta natală și dus la Roma, dar vei rămâne în închisoare. Dar, „Îndrăznește!” O, laudă lui Dumnezeu!

În 2Timotei 4.9-11, Pavel a început să-i spună lui Timotei:

„Caută de vino curând la mine.

Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit, și a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmația.

Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă.”

Aici, Pavel spune: „Căci Dima m-a părăsit…” Cine era Dima? Dima era un tovarăș apropiat. Dacă vă uitați în epistolele către Filimon, Pavel a numit patru frați: Marcu, Aristarh, Dima și Luca, aceștia fiind: „Tovarășii mei de lucru.” (Filimon 1.24). deci, unul din tovarășii lui de lucru, unul din prietenii lui, unul care a călătorit cu el și a predicat, unul pe care el a putut să-l recomande altora, l-a părăsit.

În Fapte 20, Pavel s-a întors la Ierusalim, și pe tot parcursul drumului au fost profeții că va fi închis, prigonit și luat captiv. Așadar, el știa că poate mergea la moarte, iar aici, în Fapte 20.17, citim:

„Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, și a chemat pe prezbiterii Bisericii.”

Deci, Pavel nu a vrut să-și facă timp să meargă la Efes, ci a mers la Milet, pentru că voia să ajungă la sărbătoarea Paștelui, și i-a chemat pe bătrânii bisericii acolo. El i-a adunat pe toți pentru că voia să vorbească cu ei, și iată o parte din ceea ce le-a spus. Să începem cu versetul 28:

„Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.

Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma;

și se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.”

Vreau să vă atrag atenția că suntem încă în cartea, Faptele Apostolilor. Aceasta este cartea faptelor Bisericii. Acolo erau oameni pe care Pavel i-a ordinat ca prezbiteri și cu care a lucrat ca bătrâni ai bisericii; iar aici, el i-a adunat pe acești bătrâni în jurul lui și a început să-i avertizeze spunându-le că timp de trei ani i-a avertizat și le-a spus: „Știu că după plecarea mea, vor intra între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma.” El le-a spus: „Dintre voi înșivă se vor ridica oameni…” Cine erau cei „dintre voi înșivă?” Aceștia erau predicatori, bătrâni ai bisericii cu care Pavel lucrase, pe care el îi ordinase, îi consacrase și îi învățase.

Vedeți? Același lucru se întâmplă în Mesaj de când a plecat fratele Branham, iar noi ne descurajăm pentru că unii dintre bărbații care îl cunoșteau bine și îi erau apropiați, uitați-vă ce au făcut, priviți cât de oribil, priviți cum se adună. Este diferit de slujba lui Pavel? Este diferit de cartea, Faptele Apostolilor? Ceea ce vedem și ceea ce am văzut, este diferit de cartea, Faptele Apostolilor? Nu. Noi ne descurajăm doar atunci când avem așteptări greșite.

În mesajul Regina Sudului, din anul 1958, fratele Branham a făcut afirmația aceasta:

„Și Isus, în învățăturile Sale de aici, a fost criticat mult și au vorbit despre El, deoarece, de fiecare dată când se întâmplă supranaturalul, există o mulțime amestecată. Când Moise a făcut supranaturalul, cu el a mers o mulțime amestecată, și aceasta a cauzat probleme. Întotdeauna când se întâmplă supranaturalul, pornește o mulțime amestecată.

Istoricii spun: „Nu a fost un lucru ciudat că Martin Luther a putut protesta împotriva Bisericii catolice și să se descurce cu ea, ci să-și țină capul deasupra întregului fanatism care a urmat Reformei.”

A fost Martin Luther un mesager adevărat al lui Dumnezeu? „Amin!” Este el unul dintre cei șapte îngeri? „Amin!” Dar, în jurul lui Martin Luther, în timpul Reformei, erau oameni fanatici, care erau asociați cu el, erau în aceleași cercuri cu el, iar istoricii spun că nu era vorba că putea protesta împotriva Bisericii catolice și să scape nepedepsit, ci că el putea să-și țină capul deasupra întregului fanatism care îl înconjura. Dacă aceasta este adevărat, când privești din exterior la mișcarea Reformei și îl vezi pe Martin Luther și tot fanatismul care-l înconjura, ar arăta ca o mare harababură, iar tu ai putea fi pe dinafară și să critici: „Uită-te la aceasta, la aceea și la cealaltă.” Dar, Dumnezeu nu S-a uitat la toate acestea, pentru că ele au fost întotdeauna acolo, ci Dumnezeu S-a uitat la Mesajul pe care Martin Luther l-a primit pentru a-l împărți. Și el l-a împărțit, iar cei aleși aveau să-l primească și să meargă mai departe prin mijlocul unor mulțimi de necazuri și a unei mari harababuri provocate de fanatism.

Ascultați, există o grămadă de fanatism care ia numele Mesajului și îl sucește în tot felul de lucruri făcând o mare încurcătură peste tot. Cu aceasta a trebuit să se confrunte Martin Luther, dar aceasta nu l-a descurajat deloc, aceasta nu a oprit Mesajul să iasă la suprafață și nu i-a oprit pe aleși să audă Mesajul de la acel mesager, să prindă adevărul Justificării și să meargă mai departe. Doar pentru că exista fanatism peste tot, doar pentru că exista o mare încurcătură și Martin Luther era într-o grămadă de necazuri…Și ce-i cu asta? Ce dacă Pavel se afla într-o harababură? Și Isus era într-o harababură. Credeți că nu existau fanatici în jurul lui Isus? Ei voiau să-L ia cu forța și  să-L facă împărat, ca să răstoarne guvernul roman. Ce credeți că au zis romanii când au auzit aceasta? Iar noi găsim aceasta și în Mesaj, și peste tot în jurul nostru.

Fratele Branham a predicat Apocalipsa, capitolul 5, în anul 1961. După ce a predicat „Descoperirea lui Isus Hristos”, seria care sunt „Cele șapte Epoci ale Bisericii”, el a predicat „Apocalipsa, capitolul 4”, apoi a intrat în „Apocalipsa, capitolul 5”. Dar există un alt titlu pentru acest mesaj, și acest titlu este: „Șarpele rănit”, deoarece fratele Branham trebuia să se confrunte cu un anumit fanatism din jurul lui. Iată ce a spus el:

„Am auzit-o încă de câteva ori, dar nu a fost așa. Și zilele trecute, în Canada, un frate mi-a arătat un bilet pe care-l avea în buzunar, și pe care scria: „William Branham este Domnul nostru.”

Și el boteza oamenii în numele lui William Branham. Cu aceasta se ocupa el, cu „Șarpele rănit”, pentru că botezau în numele lui și spuneau că el era Domnul Isus Hristos. Dar, schimbă aceasta adevărul Mesajului? Fanatismul din jurul lui Martin Luther a schimbat adevărul Mesajului lui Martin Luther? Necazul care l-a înconjurat pe Pavel, cu acei oameni din Ierusalim, care au mers și au cauzat probleme în toată Biserica, au făcut ca biserica lui Pavel să se destrame în grupuri: „Eu sunt al lui Apollo! Eu sunt al lui Pavel…” dar, a schimbat aceasta adevărul Mesajului lui Pavel? Nu a schimbat nimic. Dar, a fost mereu acolo.

Fratele Branham a început să vorbească despre acei frați, și a spus:

„A trebuit să mă confrunt cu aceasta, cu ani în urmă, și am crezut că s-a rezolvat, dar acum a reapărut.”

El s-a gândit să părăsească câmpul din cauza acestei minciuni. El a fost foarte supărat și tulburat, iar puțin mai jos, în același mesaj, a spus:

„Dacă ar fi fost vreun dușman de-al meu, ar fi fost în ordine….”

Deci, dacă dușmanii lui ar fi fost cei care botezau în numele lui și l-ar fi numit pe William Branham că este Domnul, ar fi fost în ordine.

„…Atunci doar aș fi râs de aceasta și aș fi mers înainte, dar când vine de la frații mei scumpi, surori scumpe, aceasta m-a rănit…”

Aceștia erau unii dintre prietenii lui, unii dintre oamenii care îi erau cei mai apropiați.

„…Și am zis: „Doamne, lucrurile acestea sunt prea mult pentru mine. Va trebui să plec și să las totul în mâinile Tale. Eu nu știu ce altceva să fac…” (Fiți atenți ce a spus în continuare). „…Acum câteva nopți, ca să fiu sigur, am avut o viziune de la Domnul. Și am văzut că cei dragi ai mei îngrijeau un șarpe galben cu negru și vorbind, chestia aceea m-a lovit la picior…”

Așadar, el a văzut pe cineva îngrijind un șarpe mic, un șarpe galben cu negru, iar șarpele acesta l-a mușcat de picior. Ascultați ca spus:

„…chestia aceea m-a lovit la picior. Dar sângele meu era atât de gros, încât nu a avut efect asupra mea. M-am uitat și am văzut că acolo fusesem mușcat și înainte…”

Mai devreme, el ne-a spus că a trebuit să se confrunte cu aceasta înainte, când au încercat să-l facă Isus Hristos. Așadar, el a mai fost mușcat de acest șarpe mai înainte, dar a crezut că s-a terminat cu aceasta, și acum a privit în jos, în „Șarpele rănit”, și a văzut că șarpele îl mușcase acolo unde fusese mușcat înainte, dar sângele lui era prea puternic. Aceasta înseamnă că el nu a mușcat momeala diavolului, minciuna că el este Isus Hristos. El a rezistat acelei minciuni.

Deci, l-a mușcat cu veninul otrăvitor al unei minciuni, încercând să-l înalțe, încercând să-l facă Isus Hristos, prin toți acești sfinți și prieteni scumpi, care erau în jurul lui. Dar sângele lui era prea puternic și mușcătura nu a avut nici un efect. Dar șarpele îl mușcase acolo unde fusese mușcat înainte, așa că, acum se confrunta a doua oară cu aceasta. Și fratele Branham a continuat:

„…M-am întors repede cu o pușcă, și am împușcat lucrul acela, l-am atins chiar la mijlocul lui…”

Acum este ceva foarte interesant și nu știu sigur dacă este adevărat sau nu, dar am avut un frate care era familiarizat cu aceasta, și el a spus că în Canada erau frați care credeau aceasta; că erau frați în Georgia, care credeau aceasta, și iată-l pe fratele Branham din Jeffersonville, care este în mijloc, și el a împușcat lucrul acela în mijloc, despre care este vorba în „Șarpele rănit.” Deci, el a împușcat lucrul acela în mijloc. În continuare, el a spus:

„…Și un frate mi-a spus, când m-am întors să-l împușc în cap: „Nu o face! Doar lovește-l cu bățul acela de lângă tine.” Eu m-am întors să iau bățul, dar el s-a târât într-o baltă mică. Eu am spus: „Ei bine, cred că nu va mai putea răni pe nimeni.” Cred că fratele își dă seama că aceasta este ceea ce se va întâmpla. Este rănit mortal și va muri.”

Așadar, fratele Branham s-a confruntat cu învățătura că el este Isus Hristos, și chiar botezau în numele lui, iar oamenii chiar își încheiau rugăciunile cu: „În numele lui William Branham”, în timpul meselor și lucruri de felul acesta.

Și aici, el era atât de tulburat de aceasta, iar Domnul i-a dat această viziune prin care i-a arătat că acel lucru l-a mușcat acolo unde fusese mușcat mai înainte, dar sângele lui a fost mai puternic, adică el nu a crezut acea minciună și l-a împușcat chiar la mijloc. Apoi, a vrut să-l împuște în cap ca să-l termine, dar un frate, care stătea lângă el, i-a spus: „Nu face aceasta. Ia bățul acela.” Și când s-a întors să ia bățul, șarpele s-a strecurat într-o baltă mică de apă. Și fratele Branham a spus: „Ei bine, va muri pentru că este rănit mortal.” Dar Domnul nu i-a spus niciodată aceasta. Șarpele a intrat într-o baltă de apă, iar în Biblie, apa reprezintă oamenii. „O baltă mică de apă.” Iar noi știm că duhul acela nu a murit încă, pentru că el există și astăzi.

Cineva mi-a trimis o fotografie din străinătate, în care era un bărbat din Africa, îngenuncheat, cu mâinile ridicate în fața unei fotografii cu William Branham, într-o biserică. El a împușcat acel șarpe la mijloc, dar el s-a strecurat în acea baltă. Dar nu l-a văzut niciodată murind, iar noi vedem efectele lui și astăzi.

Schimbă aceasta adevărul Mesajului? În nici un fel. Îl schimbă necazurile, frații falși sau învățătura falsă? Este aceasta diferit de ceea ce a întâmpinat Pavel? Nu, prieteni! Aceasta a fost în slujba lui Pavel; a fost în slujba lui Isus; a fost în slujba fratelui Branham, așa că, de ce credem că noi nu vom avea aceasta?

În același mesaj, la sfârșitul mesajului, ascultați cu atenție ce a spus, pentru că aceasta a avut un impact puternic asupra mea:

„Aceasta mă duce cu gândul la cei treizeci și unu de ani (vor fi în curând), de slujbă pentru Domnul. Eu cred că fiecare om se gândește uneori, când va trebui să vină la ultimul lui serviciu, să ajungă la ultimul ceas, să privească înapoi pe cale și să vadă ce a realizat. Tocmai de aceea am spus că numai ceea ce faci pentru alții contează.

Adesea m-am întrebat ce va fi când voi ajunge la capătul drumului meu, pentru că nu știu când va fi. Niciunul dintre noi nu știm. Astfel, m-am gândit să privesc în urmă, de-a lungul cărării pe care am trecut, și am văzut diferite dealuri și cărări spinoase, stânci, locuri dificile și poteci netede, și ce am făcut în acele timpuri.”

Fratele Branham a privit în urmă la viața lui, și a spus: „…ce am făcut în acele vremuri.” Care vremuri? Dealuri, stânci, spini, locuri dificile și poteci netede. Știți, uneori, cele mai grele vremuri pentru un creștin, sunt cărările netede. Acestea sunt cele mai periculoase vremuri. Și el a continuat:

„…Aceasta se va arăta complet într-una din aceste zile, în ceasul plecării mele. Aceasta va fi la fiecare dintre noi. Să fim siguri că aceasta se va întâmpla fiecăruia dintre noi, când va veni acel moment.”

În mesajul Posedând porțile vrăjmașului, din anul 1959, fratele Branham a spus:

„Puțin mai târziu, câțiva ani mai târziu, când au venit încercările, biserica a fost clătinată.”

Este atât de ușor să se întâmple aceasta atunci când s-ar părea că nu se întâmplă așa cum ar trebui să se întâmple. Dumnezeu face ca lucrurile să fie așa. Dumnezeu aduce tensiuni în biserică, pentru că fiecare fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat, dovedit și testat. El lasă bolile să lovească; El lasă ca bolile să vină peste voi ca să vă testeze și să vă dovedească, ca să arate lumii că sunteți adevărata Sămânță a lui Avraam. El permite aceasta prin propria Lui voie. El permite catastrofe; El permite prietenilor voștri să se întoarcă împotriva voastră; El va permite toate aceste lucruri și îl lasă pe diavolul să vă ispitească și să vă facă orice, dar să nu vă ia viața. El ar putea să te arunce într-un pat de suferință, ar putea să-i întoarcă pe vecini împotriva ta, ar putea să întoarcă biserica împotriva ta, el poate face aproape orice, și este voia lui Dumnezeu ca el s-o facă. Iar noi suntem învățați că aceasta este mult mai de preț pentru noi decât aurul.

De multe ori, când citesc un citat de la profet, spun: ”Amin!” Apoi citesc un citat de felul acesta, și spun: „Oh, Doamne!” Dar este la fel ca în ziua când Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Veți fi urâți de toți oamenii din cauza Mea. Pentru Numele Meu veți fi pedepsiți, veți fi aruncați în închisoare; tatăl se va întoarce împotriva fiului.” Totul este la fel de adevărat, prieteni, pentru că Dumnezeu vrea să dovedească. Ce caută El? El caută credință. Cine va birui toate obstacolele? Credința! Aceasta este.

Să mergem la Iacov 1.2-4:

„Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări,

ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic.”

Întrebarea este: „Ce fel de viață vrem noi?” Vrem o viață ușoară sau vrem să ajungem la maturitatea înfierii? Va fi nevoie de răbdare. Cuvântul„ răbdare,” înseamnă: „statornicie, consecvență, rezistență.” O altă definiție este: „perseverent, îndurător, dovedit perseverent.”

Iacov a spus: „…priviți ca o mare bucurie când treceți prin diferite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre produce răbdare.” Așadar, Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Toate aceste lucruri vi se vor întâmpla, dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.” Deci, de ce va fi nevoie ca să ajungi la țintă? De răbdare. Așadar, de ce trebuie să socotim ca o mare bucurie când trecem prin felurite încercări? Pentru că încercarea credinței noastre lucrează răbdare. Cum obținem răbdare? Prin încercarea credinței noastre. El ne învață să fim răbdători, să îndurăm, să rămânem tari, pentru că totul este lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră.

Noi, de asemenea, vom trece prin aceasta, și când va veni următoarea, vom trece și prin aceea. Eu nu sunt disperat pentru că există probleme; nu sunt disperat din cauza respingerii sau a bolii; nu sunt disperat din cauza căderii, dar permiteți-mi să-mi îndrept privirea spre bucuria care ne așteaptă. Toate acestea se vor termina, dar permiteți-mi să socotesc totul ca o mare bucurie, pentru că aceasta va produce răbdarea de care am nevoie pentru a fi mântuit, deoarece: „…cel care va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.” Noi nu vom reuși fără răbdare, fără să îndurăm și nu vom fi răsplătiți pentru răbdare fără încercări, fără încercarea credinței noastre. Astfel, poate că în loc să disperăm de fiecare dată când se întâmplă ceva, ar trebui să spunem: „Slavă Numelui Tău, Doamne Isuse, pentru că Tu lucrezi ceva în viața mea.”

Poate că data viitoare, când inima noastră este frântă din cauza a ceva ce ne-a spus cineva, sau a unei întâmplări care a avut loc în familie sau în biserică, ar trebui să spunem doar: „Amin!”, la fel ca Pavel care a fost dezbrăcat, bătut și pus în butuci într-o celulă de închisoare, apoi să începem să cântăm laude lui Dumnezeu, pentru că El este bun oricum, și toate acestea vor lucra pentru binele meu, pentru că este o promisiune din Scripturi.

Poate ar trebui să ne schimbăm atitudinea față de necazuri, dezacorduri, conflicte, boli, încercări, căderi, frați falși, învățături false. Dacă am putea să ne schimbăm atitudinea, poate ne-am da seama că nu există nimic de care să ne facem griji, pentru că destinul nostru este, oricum, asigurat.

„Ce înseamnă aceasta pentru tine? Urmează-Mă!” Tu spui: „N-ai auzit ce predică ei în cutare oraș?” „Ce-ți pasă de aceasta? Urmează-Mă!” „N-ai auzit că a fost o mulțime de oameni care s-au îndepărtat din cauza…” „Ce-ți pasă de aceasta? Tu urmează-Mă pe Mine!” „Vezi că sunt oameni care se pleacă, aprind lumânări și se închină lui William Branham?” „Ce-ți pasă de aceasta? Urmează-Mă!”

Nu este nimic neobișnuit în Scripturi, nu este nimic ieșit din comun. Oriunde a fost Hristos, întotdeauna a fost multă gălăgie. Ce vrea El să fac? Să privesc la slava care mă așteaptă și să îndur, pentru că cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit, disprețuind rușinea.

Credeți că ne place cearta? Toți o urâm. Credeți că ne place când cad frații? Nu ne place aceasta. Credeți că ne place că există înșelăciune în numele Mesajului și frați falși? Nu ne place aceasta, dar disprețuim rușinea. Nu ne place, dar nu putem schimba nimic. Nu o vrem, nu am cerut-o, dar nu o putem face să dispară. Singurul lucru pe care-l pot face, ca individ, este să merg înainte spre ținta chemării cerești, în Hristos, și să socotesc că este o bucurie deplină atunci când mă lovesc de diferite ispite și încercări, pentru că aceasta lucrează ceea ce trebuie să fac ca să ajung la capăt.

Știți ce trebuie să facem uneori? Uneori, trebuie doar să ne comportăm ca un catâr înhămat, să ne plecăm capul și să arăm. Nu-ți mai dori ca toate să se termine, nu te mai preface că este nedrept; nu te mai plânge cât este de greu și cât de oribilă este lumea. Poate că uneori trebuie doar să ne plecăm capul și să continuăm să arăm, pentru că, dacă Dumnezeu m-a legat la această căruță, există un scop; și dacă este scopul lui Dumnezeu, nu voi ocoli aceasta, nu voi trece pe dedesubt, ci voi merge, pur și simplu, prin ea. Și cu cât pășesc mai repede, cu atât aceasta va rămâne mai repede în spatele meu.

Noi trebuie doar să spunem: „Doamne, Tu ești totul pentru mine. Acest Mesaj este adevărat și orice vrea să facă altcineva cu El, este în ordine. Eu vreau ca toată lumea să-l creadă, dar un lucru este sigur: Eu Îl cred. Eu vreau ca toată lumea să fie mai aproape de Tine, dar un lucru este sigur: Eu sunt hotărât să-Ți dau viața mea Ție și să Te las să trăiești prin mine.”

Este un punct în care eu însumi am eșuat și Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute, și anume: Când am fost în butuci, bătut și închis, nu am cântat, ci am plâns. Probabil nu sunt singurul, dar știți ce vreau să încep să fac? Vreau să încep să cânt. Am să încep să cânt: „Tu singur ești vrednic de toată lauda! Numai Tu ești vrednic de toată lauda noastră. Doar pentru că am o zi rea, aceasta nu schimbă cât ești Tu de vrednic, Doamne Isuse, să fii venerat și adorat. Doar pentru că mă doare inima sau trupul, doar pentru că mintea mea este confuză și sunt descurajat, nu înseamnă că ești mai puțin vrednic de lauda mea, ci vreau să consider totul o bucurie deplină, și vreau să fiu vesel.”

Isus a spus: „În această viață veți avea necazuri, dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea!” Oh, Doamne, este atât de adevărat! Eu am necazuri. Această parte din Scriptură este adevărată, dar lasă-mă să fac și restul Scripturii adevărat; vreau să fiu bucuros, pentru că El a biruit lumea. El a trecut deja prin situațiile prin care treci tu, și a biruit necazul cu care te confrunți tu acum. El a biruit deja, și ceea ce va urma, El a biruit deja. Această lume este biruită și cea nouă este gata să se instaleze, și spre aceasta privim.

În mesajul Lumea se destramă, fratele Branham a spus:

„Lumea noastră politică de astăzi, și lumea noastră religioasă este exact așa cum era în zilele primei veniri a lui Mesia, este poluată, întregul sistem este putred. Politica nu poate deveni mai rea decât este acum, totul este corupt: lumea noastră politică, sistemele create de om, moda.

Noi vrem totul, să putem lua totul ușor, să ne pensionăm și să trăim ușor, dar viața nu a fost menită să fie ușoară, viața este o luptă. Tot ce are viață, are o luptă. Priviți la copaci cum se luptă; priviți la tot ce are viață, este o luptă, iar când încercăm să obținem un fel de sistem în care să ne fie bine, atunci greșim, și știm că ceva este în neregulă.”

Când încercăm să obținem un sistem care face totul ușor și perfect, greșim, și noi știm că ceva este în neregulă, pentru că Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca această viață să fie ușoară, ci ceea ce a vrut El, a fost ca noi să ne construim caracterul, să creștem într-un caracter asemănător lui Hristos și să manifestăm natura divină. Slavă Domnului!

Astfel, acum cred că cele mai înfricoșătoare momente din viață ar trebui să fie pentru noi cele mai ușoare momente, iar momentele de bucurie ar trebui să fie, probabil, cele mai grele momente, pentru că știm că Dumnezeu lucrează ceva în viața noastră. Noi trebuie să ne ridicăm privirea puțin mai sus de acele încercări, dar să privim atât de sus până când vedem promisiunea care se află în spatele încercărilor.

Ascultați, prieteni, haideți să lăsăm ca Mileniul să fie pentru noi, mai real decât acest Pământ. Când Isus a privit la slava care-L aștepta, era ceva la care privea, dar El nu privea cu ochii firești, cu care vedea starea din jurul Lui, ci privea cu ochi spirituali ceva ce nu putea vedea pe acest Pământ. Și ceea ce vedea El, I-a dat curajul și bucuria să îndure crucea.

Haideți să ne punem vederea spirituală ca să vedem mai mult decât ce se întâmplă în jurul nostru. Haideți să privim la descoperirea a ceea ce vine și să lăsăm acea vedere să ne încurajeze să facem un pas înainte și să fim veseli, bucuroși și să-I cântăm laude în mijlocul celei mai grele zile pe care o avem. De ce? Pentru că eu nu privesc la nimic din toate acestea, deoarece toate acestea vor pieri. El a biruit lumea! Așa că, îndrăzniți! El a biruit-o, iar noi ne îndreptăm spre următoarea lume, unde El va fi Împăratul împăraților și Domnul domnilor, pe Tronul lui David și toate greșelile vor fi îndepărtate.

Să mergem la Romani 8.35:

„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?”

Cum a început această propoziție? „Cine ne va despărți de dragostea lui Hristos?” Nu: „Cine ne va despărți de dragostea pentru bunurile pământești, de o viață ușoară, de pace în mintea noastră.” Haideți să revenim la ceea ce este cel mai important pentru noi: dragostea lui Hristos. Cine ne va despărți de dragostea lui Hristos? Necazul? Necazul ar putea să vă despartă de liniștea mintală, dar nu vă va putea despărți de dragostea lui Hristos.

„…Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?

După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua, suntem socotiți ca niște oi de tăiat.”

Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare;

nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.”

Prieteni, nimic nu ne poate despărți de dragostea Lui. Și în dragostea Lui, El ne-a descoperit dragostea lui aleasă și ne aduce în acel loc. Da, în trup, poate fi dificil, dar, oh, slavă Domnului, doar dacă am putea privi încercările noastre diferit! Dacă ai putea privi diferit pe omul dificil de la locul de muncă, ce te urăște și încearcă să distrugă tot ce faci, să răspândească zvonuri despre tine, care încearcă să te submineze, să se asigure că primește el promovare, nu tu, iar reputația ta este calomniată. Poate ar trebui să privim aceasta diferit, în loc să-l facem pe Dumnezeu să plece. Poate ar trebui să privim la aceasta și să spunem: „Laudă Domnului! Am ocazia să mă comport ca Hristos, pentru că fără acest om, nu aș avea șansa să arăt ce este în mine; omul acesta îmi dă ocazia să iert; omul acesta îmi dă ocazia să iubesc; omul acesta îmi dă ocazia să fiu ca Isus pe Calvar, spunând: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.” Fără acest om, nu aș avea această oportunitate. Slavă Domnului!”

Haideți să începem să ne luptăm cu trupul nostru ca să-l aducem în supunere și să ne bucurăm mult că l-am biruit, că am biruit omul acesta. (fratele Chad arată spre sine).

Întotdeauna noi încercăm să-l biruim pe cel care ne respinge, pe cel care nu ne place, pe cel cu învățătura falsă, pe cel care răspândește zvonuri false despre noi sau pe cel care ne-a făcut ceva. Noi ne luptăm întotdeauna  cu omul acela, dar nu acela este omul cu care trebuie să ne luptăm, ci acesta este omul cu care trebuie să ne luptăm.(fratele Chad arată spre sine). Toți ceilalți, bărbați sau femei, ne dau oportunitatea de a-l birui pe acest om, (noi înșine), și de a-l manifesta pe Hristos.

Așadar, considerați ca o mare bucurie atunci când treceți prin diferite încercări, pentru că atunci aveți șansa să manifestați ce este în interior. În momentele în care manifestăm lucrul greșit, adică natura veche de scaiete lipicios, avem oportunitatea de o pune înaintea lui Dumnezeu, și de a spune: „Doamne, scoate acest lucru din viața mea; acea gelozie, acea autoconservare, scoate-o din viața mea, pentru că văd, Doamne, că îmi dai o oportunitate și nu vreau să eșuez, ci vreau doar ca Tu să Te manifești în viața mea.”

„Există oameni care sunt fanatici.” „Ce contează aceasta pentru tine? Urmează-Mă!” „Sunt oameni care manipulează Adevărul Mesajului în scopuri personale.” „Ce-ți pasă de aceasta?” „Sunt oameni care te vorbesc de rău, sunt oameni care nu te plac.” Slavă Domnului! Eu sunt recunoscător. Laudă Domnului! De ce suntem recunoscători? Pentru că, dacă Dumnezeu a rânduit acea încercare pentru mine, este cel mai bun lucru pe care a putut să-l facă pentru mine.

Dacă El vrea să manifeste ceva din mine, vreau să trăiesc pentru aceasta oricum, atâta timp cât El are controlul asupra mea. Poate începem să ne privim încercările altfel, și poate El Își poate împlini scopul în viața noastră.

Câți văd cartea „Faptele Apostolilor,” puțin diferit acum? Dumnezeu știe cine este fiecare, și ce este; și El știe ce face cu fiecare. Iar noi nu trebuie să știm, și nu trebuie să ne prefacem că știm, nu trebuie să inventăm. Tot ce trebuie să facem noi, este să ne predăm și să-I cântăm laude indiferent de situație.

Data viitoare, când mă voi afla în închisoare, nu într-o închisoare adevărată, ci cum spune cântarea: „Prizonier în mintea mea din cauza luptelor, încercărilor și a lucrurilor spuse și făcute.”; data viitoare, când mă voi afla în butuci, legat emoțional și legat în interior, știți ce vreau să fac cu disperare? Vreau să cânt laude Numelui Său, pentru că, atunci când ei cântau laude Numelui Său, butucii s-au deblocat.

Știți ce ar putea să mă scoată din robia mea mentală, din închisoarea în care mă aflu în mintea mea? Ar putea fi chiar faptul că nu mai privesc la circumstanțele mele, ci încep să privesc la Cel care este mai presus de circumstanțele mele și încep să-I cânt laude. Și poate, cântându-I laude, El îmi va scoate mintea din butuci și mă va lăsa să văd cât este de bună viața mea și cât sunt de binecuvântat. Cât sunt de recunoscător pentru tot ce a făcut El pentru mine, amintindu-mi de bucuria care mă așteaptă!

Data viitoare, când vă gândiți că vom avea o biserică la fel ca cea din Faptele Apostolilor, puteți spune: „Ei bine, slavă Domnului! Noi trebuie să acceptăm și binele și răul.”

Data viitoare, când simțiți că vreți să pretindeți că biserica noastră este perfectă, amintiți-vă doar că noi nu vom face nimic mai bine decât Pavel; nu vom fi mai buni ca fratele Branham; mai buni ca Moise; mai buni decât Isus. Noi nu-i putem întrece, așa că, data viitoare, când simțiți tentația să vă prezentați biserica drept o biserică perfectă, doar renunțați. Vă rog, haideți să fim realiști, și spuneți: „Știi ce? Noi suntem o grămadă de oameni cu o grămadă de probleme, care așteaptă slava care le stă în față, care iubesc acest Cuvânt și Îl urmează.” Sunt perfecți? Absolut, nu! De fapt, noi am putea fi puțin ca biserica din pustie; s-ar putea să fim puțin ca biserica lui Isus, ca a lui Pavel sau a fratelui Branham, dar slavă Domnului, oricum. Ei au fost credincioși acolo, oricum. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru realitate.

Prieteni, care este acum scopul meu? Scopul meu este ca acest vas să fie un Templu al laudei, și să nu-mi fac griji pentru ce se întâmplă, ci doar să am încredere în El și să-L urmez. Eu vreau să aplic în viața mea ceea ce i-a spus El lui Petru: „Ce-ți pasă ție? Tu urmează-Mă pe Mine!” Să ne rugăm.

Dragă, Doamne Isuse, Îți mulțumim, Tată, pentru că Cuvântul Tău este atât de bun, de adevărat și de bogat. Doamne, noi L-am citit de atâtea ori, și de câte ori L-am citit, am văzut momente importante, succese și am văzut unde a biruit poporul Tău. Dumnezeule, este nevoie de câțiva ani de maturitate să te întorci și să-L citești din nou, pentru a vedea împrejurările prin care au trecut cei care au biruit încercări, dificultăți, lupte mentale, oboseală fizică, epuizare, dureri de inimă, dar, Doamne, Tu ai fost credincios în toate acestea. Tu nu ne-ai promis niciodată un pat de flori, un drum ușor, ci ai promis că vom avea necazuri; ai promis respingere și încercări; Tu ne-ai arătat în orice fel că ceea ce experimentăm, este normal.

Doamne, mă rog ca Cuvântul Tău să biruiască fiecare minciună a diavolului care a cauzat atâta dezamăgire, deoarece oamenii sunt descurajați și dezamăgiți văzând atâtea greșeli și eșecuri. Dar, oh, Doamne, vreau să fiu sigur că Tu nu ești dezamăgit, pentru că vreau să-Ți fiu plăcut, vreau să-Ți predau viața mea. Oh, Dumnezeule, vreau să am vederea pe care a avut-o Pavel și Sila, vreau să am perspectiva acelor ucenici care, atunci când au fost bătuți și amenințați să nu mai predice în Numele Tău, ei au alergat afară și au fost fericiți, bucurându-se că au fost socotiți vrednici să sufere pentru Numele Tău.

Doamne, fie ca încercările mele să nu devină dușmanii mei, ci Te rog să le faci să fie prietenii mei, să fie lucrul care mă împinge spre înălțimi mai înalte, și care să scoată din mine adâncimile mai adânci ale iubirii Tale și ale caracterului Tău.

Doamne, ajută-mă să nu mai privesc dificultățile și împrejurările vieții ca pe dușmanii mei, ci să le privesc ca ajutoarele mele care mă ajută să manifest Viața Ta. Doamne, ajută-mă să-mi schimb atitudinea și să mă bucur când trec prin felurite ispite, să le consider o bucurie, pentru ca și ai mei să moștenească făgăduința. Fie ca Scripturile pe care le citim astăzi să devină o realitate vie în noi, ca să nu mai fim plângăcioși, cârtitori, disperați și descurajați, ci să fim biruitori prin harul Tău.

Ajută-ne să recunoaștem puterea pe care ne-ai dat-o, puterea descoperirii și a înțelegerii, astfel ca ochii noștri să poată vedea Adevărul, și că Tu ne-ai deschis înțelegerea următoarei etape a călătoriei noastre, și pentru slava care ne așteaptă, să putem îndura crucea.

Doamne, Te rog să fii cu copiii Tăi, să fii cu noi, ca adunare, să nu mai avem așteptări greșite unii de la alții; să nu avem așteptări greșite de la această adunare sau așteptări greșite de la Mesaj, în general, ca să ne descurajăm și să fim dezamăgiți. Fie ca noi să avem ochii deschiși și să-L vedem pe Dumnezeu.

Fie ca noi toți să avem acel angajament individual și acea cale spre Tine, care să ne dea Viața Ta, care să se concentreze asupra Ta și să Te urmeze indiferent de situație, pentru că aceasta este singura cale spre biruință. Doamne, Te rugăm să ne ajuți pe fiecare dintre noi, individual.

Binecuvântează-Ți copiii! Mă rog ca Duhul Tău să Se reverse în noi, Doamne, ca să ne schimbe mentalitatea și gândirea cu cunoștința Ta dumnezeiască, și fie ca Tu să ne speli acestea cu Cuvântul Tău. Îți cerem această binecuvântare peste noi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                             -AMIN-