ELIBERARE PRIN IERTARE

29 decembrie 2024

Să deschidem Bibliile la Coloseni 2.13:

„Și pe voi, care fiind morți în păcatele voastre și în netăierea împrejur a cărnii voastre, v-a făcut vii împreună cu El, iertându-vă toate fărădelegile.”

Așadar, când eram morți în păcatele noastre și netăiați împrejur în trupul nostru, Dumnezeu ne-a făcut vii împreună cu El și ne-a iertat toate fărădelegile. Nu știu voi, dar eu sunt foarte fericit pentru tot Cuvântul lui Dumnezeu.

Să mergem la Luca 23.33-38. Aceasta este scena răstignirii Domnului nostru.

„Când au ajuns la locul, numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și unul la stânga.

Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.

Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus, și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”

Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau să bea oțet,

și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți.”

Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreiești: „Acesta este Împăratul Iudeilor.”

Aici avem răstignirea și Îl găsim pe Isus într-o situație îngrozitoare, dar pentru noi, aceasta ajunge să fie o situație minunată, pentru că răstignirea Lui, este libertatea noastră; moartea Lui ne-a dat Viață.

În versetul 33, ne spune că acolo L-au răstignit, iar mai departe citim cum L-au batjocorit, cum și-au bătut joc de El. El era Cuvântul făcut trup, iar ei au luat Cuvântul și L-au condamnat prin propriul Său Cuvânt pe care li L-a dat, dar ei L-au respins. El a venit în plinătatea Cuvântului, așa cum a promis, dar ei L-au respins, L-au batjocorit și au râs de El.

Aici, în această scenă, dacă am putea obține tabloul, fratele Branham a spus că este cea mai jalnică scenă, pentru că aici era Domnul slavei, Creatorul tuturor lucrurilor, Cuvântul Însuși; iar ei L-au crucificat  chiar pe Domnul lor; pe Cel care a venit să-i salveze, pe Cel care a venit să-i elibereze, pe Cel care a venit să-Și împlinească promisiunile. Tot ceea ce sperau, tot ce visau, tot ce aveau nevoie, era chiar acolo, iar ei L-au răstignit; cu batjocură, bătăi, respingere și acuzații false, tot ce se putea aduna împotriva Lui, a fost adunat și iată-L înălțat pe lemnul rușinii, pe o cruce, dezbrăcat, atârnat acolo ca un făcător de rele, ca un criminal, într-un loc public pe lângă care să treacă toți.

Și iată-L în această scenă, în cea mai rea situație, una dintre cele mai groaznice situații în care poate ajunge o ființă umană, și ce a spus El? „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.” Dar când  plasezi această afirmație în context, prin ce trecea, ce se întâmpla, durerea și suferința, respingerea, lacrimile, batjocura și umilința, deci când pui toate acestea în context, este o afirmație remarcabilă, că un om ar putea spune așa ceva fiind într-o asemenea condiție și într-o asemenea atmosferă.

De aceea, în dimineața aceasta, vreau să vorbesc despre Eliberare prin iertare, și să arăt că există unele lucruri care sunt absolut fundamentale pentru umblarea unui creștin; una dintre ele fiind IERTAREA. Aceasta devine atât de fundamentală, încât uneori nu realizăm impactul pe care îl are în viețile noastre și nu ne dăm seama cât este de importantă.

Fratele Branham a spus: „Voi nu puteți trăi niciodată părăsind ABC-ul și făcând Algebra.” Așadar, noi nu putem părăsi niciodată fundamentul, indiferent cât de adânc am merge. Ceea ce se întâmplă cu adevărat, este că cu cât mergem mai adânc, elementele fundamentele merg mai adânc, ele nu devin superficiale, ci devin mai adânci. Calvarul devine mai adânc; odată cu descoperirea, cu deschiderea Peceților, Calvarul a ajuns să fie mai adânc.

Acum, noi știm de ce a trebuit să vină un Om să-Și verse Sângele, pentru că știm ce s-a întâmplat în grădina Edenului: alterarea sângelui omului. Și acum, trebuia să fie Unul perfect, fără păcat, născut din fecioară, care a venit ca un Dar înlocuitor să-Și verse Sângele și să răscumpere tot ce a pierdut Adam. Niciunul dintre elementele fundamentale nu devine mai superficial odată cu deschiderea Cuvântului, ci toate devin mai adânci.

Așadar, noi primim eliberare prin iertare. Știm că avem eliberarea datorită iertării, pentru că Isus ne-a iertat.

Poate că acest serviciu va fi puțin diferit ca de obicei, pentru că aceste lucruri pe care le voi împărtăși cu voi, sunt lucruri pe care le-am împărtășit cu mulți oameni în biroul meu, în timpul consilierii. De obicei, când împărtășesc aceste lucruri stau la o măsuță de cafea sau stau la o masă cu o bucată de hârtie, schițez și vorbesc, dar nu m-am gândit niciodată să predic despre acest subiect, deoarece este ceva cu care mă ocup în consiliere. De curând am trecut prin aceasta cu cineva, și mi-am dat seama că, de fapt, este ceva care este fundamental pentru viața noastră, este ceva ce trebuie să înțelegem, așa că vreau să-l împărtășesc cu voi.

Vreau ca toți să vă imaginați că stăm la o măsuță de cafea, voi stați pe un scaun sau pe canapea iar eu stau pe un alt scaun, și vom construi. Deci, îngăduiți-mă și lăsați-mă să vă împărtășesc ceea ce am în inimă, poate într-un fel puțin diferit.

În Matei 6.9-12, Isus le-a arătat ucenicilor Săi cum să se roage. El le-a spus:

„Iată dar cum trebuie să vă rugați:

„Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-Se Numele Tău;

vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, și pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;

și ne iartă nouă datoriile noastre, precum iertăm și noi datornicilor noștri.” (traducere din engleză).

Este interesant. El a spus: „Iartă-ne datoriile noastre, așa cum și noi iertăm datornicilor noștri.” Cuvântul acesta este cu adevărat, interesant. Voi puteți citi aceasta în feluri diferite. Acesta este felul în care funcționează întotdeauna Scripturile.

Voi spuneți: „Tată, iartă-ne, apoi noi îi vom ierta pe datornicii noștri,” dar nu este exact cum scrie, pentru că Tatăl ne iartă pe noi, așa cum noi îi iertăm pe datornicii noștri.

Deci, întrebarea este: Ce se întâmplă dacă noi nu-i iertăm pe datornicii noștri? Cuvântul „datornic”, se traduce prin: „debitor, restanțier, păcătos, sau, care este îndatorat.” O altă definiție este: „Unul care nu a reparat încă lucrurile față de cel pe care l-a rănit.” Astfel, noi îi cerem lui Dumnezeu: „Iartă-mi datoriile, așa cum îi iert și eu pe datornicii mei.” Deci, îi voi ierta pe cei care nu au reparat încă faptul că m-au vătămat. Cu alte cuvinte, nu îi voi ierta după ce ei au curățat totul, au făcut totul bine și au plătit, ci îi voi ierta cât sunt încă datori. Este simplu. Adică, de câte ori am trecut peste rugăciunea Domnului, simplu și superficial? De fapt, iertarea devine cu adevărat, foarte profundă, când vine vorba despre aplicarea ei în viață. Noi vom vedea cât de serioasă este iertarea.

Voi citi de la versetul 12 la 13:

„Și ne iartă datoriile noastre, așa cum iertăm și noi datornicilor noștri.

Și nu ne duce pe noi în ispită, ci scapă-ne de rău, pentru că a Ta este Împărăția, puterea și gloria pentru totdeauna. Amin.”

În versetul 14 și 15, El a spus:

„Căci, dacă le iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta pe voi.

Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.”

Nu știu voi, dar din aceste ultime versete, eu am luat seriozitatea iertării până la nivelul maxim, pentru că, ce se întâmplă dacă Tatăl nu îmi iartă greșelile? Cât de grav este acest lucru? Astfel, noi trebuie să tratăm acest subiect cu toată seriozitatea. Vreau să citesc din nou versetul 14 și 15:

 „Căci, dacă le iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta pe voi.

Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.”

Cred că noi nu putem sări peste acest principiu. Câți dintre voi aveți nevoie de iertarea greșelilor voastre? Câți aveți nevoie ca ele să vă fie iertate în fiecare zi? Câți nu vreți să fiți vreodată într-o poziție în care Tatăl vostru să nu vă ierte greșelile? Deci, ce trebuie să fac? Eu trebuie să le iert oamenilor greșelile lor.

Pentru cuvântul „greșeală,” una dintre definițiile din Concordanță este: „cădere”, sau „abatere de la adevăr și dreptate, păcat, greșeală.”

Deci, cineva ți-a făcut ceva, și aceasta l-a făcut debitor, dator, față de tine și îți datorează scuze. Poate ți-a greșit cu ceva, ți-a defăimat caracterul, ți-a furat ceva sau orice ar fi făcut, a fost o greșeală împotriva ta. Și acum, ni se spune să-l iertăm. Când? Când ne este dator. Noi ne gândim mereu să iertăm oamenii îndată ce vin și ne spun că le pare rău. „Atunci îl voi ierta.” Dar Scriptura nu ne spune așa. Scriptura nu ne spune că trebuie să-i iertăm când ne spun: „Îmi pare rău”, când se plătesc datoriile, ci noi îi iertăm ca datornici, pentru că, „Eu vreau ca Tatăl meu să-mi ierte mie greșelile.

Să mergem la Matei 5.43-45:

„Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.”

Dar Eu vă spun: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc;

ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.”

Așadar, El ne spune că nu mai este „ochi pentru ochi”, cum mă tratezi tu pe mine, așa te tratez și eu pe tine. Toate acestea au dispărut, pentru că, aici, El ne spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru.”Ce spune El? El  spune că trebuie să acționați ca Tatăl vostru, pentru că așa demonstrezi al cui fiu ești.

Când vorbim despre venirea la înfiere, „a veni la înfiere,” înseamnă a ajunge într-o poziție în care ești ca Tatăl tău; tu te ocupi de afacerile Tatălui tău și te descurci în situații la fel ca Tatăl. Când ajungi la înfiere, acesta este raportul pe care l-a făcut Duhul Sfânt, Tutorele, și l-a dat Tatălui. El a spus: „Ar trebui să vezi cum s-a ocupat de acele oi. A făcut-o la fel ca Tine. Ar trebui să-l vezi, ai fi fost atât de mândru de el, pentru că a făcut exact așa cum ai făcut Tu.” Atunci, Tatăl știe: „Acum, sunt gata să-i dau o anumită responsabilitate.” De ce? „Pentru că el poate gestiona situația așa cum o fac Eu, cu maturitate.”

Acum, Isus ne spune: „Nu mai este ochi pentru ochi, nici dinte pentru dinte, ci Eu vă spun: „Iubiți pe cei ce vă urăsc, faceți bine celor care vă disprețuiesc și rugați-vă pentru ei.” Indiferent ce fac ei, voi rugați-vă pentru ei, iubiți-i și faceți-le bine, ca să vă puteți schimba în chipul Tatălui vostru, ca să puteți fi ca Dumnezeu, pentru că așa acționează Dumnezeu, așa a acționat El când a venit pentru mântuire, așa a fost Hristos pe cruce.

El a fost Emanuel, Dumnezeu cu noi, stând acolo, demonstrând, ce? Că El nu ne-a dat numai niște porunci, ci ne-a arătat cum este să stai în fața celor mai grave respingeri, persecuții, acuzații false, maltratări, prin care a trecut vreodată o ființă umană. El a fost maltratat de frații Săi, de poporul Său, de cei pe care i-a răscumpărat, de cei cărora le-a dat Cuvântul, de cei pe care i-a protejat, de cei pe care i-a binecuvântat, de aceia pe care i-a îmbogățit; ei erau cei care Îl batjocoreau, iar El era acolo sus.

Unde a primit El rănile? În casa prietenilor Săi. El stătea acolo într-un dintre cele mai groaznice situații, și El a spus: „Tată, iartă-i!” Amin!

Noi știm că scopul nostru în această viață, este să fim în însăși asemănarea lui Isus Hristos, să ajungem într-un punct în care Hristos Se manifestă în plinătatea Sa în formă de Mireasă, iar Mesajul a venit ca să ne trezească la aceasta. La aceasta a venit să ne trezească Cuvântul, să ne aducă puterea de transformare, pentru a ne transforma în această imagine a lui Hristos, în care Hristos este acum viu într-o Mireasă cu mulți membri, și Ea Îl va reflecta pe El: caracterul Lui, natura Lui, felul în care lucrează El.

Așadar, noi am avut aceasta demonstrată, și acum este mai mult decât o demonstrație, acum trebuie să fie mai mult decât o demonstrație, trebuie să devină o manifestare în noi.

Să mergem la Matei 18.21-27. Vom avea o mulțime de piese, apoi ne vom ruga ca Domnul să ne ajute să punem aceste piese împreună.

„Atunci Petru s-a apropiat de El, și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?”

Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.

De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.

A început să facă socoteala, și i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.

Fiindcă el nu avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria.

Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat, și a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.”

Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.”

Vreau să priviți la versetul 27, cu mare atenție. Omul acesta a zis: „Doamne, ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot.” Deci, „Îți voi plăti înapoi. Sunt dator, dar îmi voi plăti datoria.” Dar priviți ce a spus acel stăpân, când i s-a făcut milă de el: „Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.”

Aceasta este iertarea! Aceasta este iertarea adevărată!

Știți, iertarea nu era: „Îmi voi amâna judecata. Nu-ți voi vinde soția și copiii, și îți voi acorda mai mult timp ca să-mi plătești. Voi avea răbdare.” Aceasta este răbdare, nu iertare. Și iertarea este total diferită de răbdare. Răbdarea este: „Bine, îți voi da un an și voi vedea dacă poți plăti, dar dacă nu…” Tot ce a făcut, a fost să-și întârzie judecata, dar aceasta încă venea. Dar iertarea este: „Tu nu-mi mai datorezi nimic. Ești liber. Datoria ta este ștearsă, am adus-o înapoi la zero. Nu-mi mai datorezi nimic. Acum ești complet liber.” Aceasta este iertarea, aceasta este iertarea adevărată.

Să mergem mai departe și să citim de la versetul 28:

„Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el, și-l strângea de gât, zicându-i: „Plătește-mi ce-mi ești dator.”

Să vedem, cât datora el? El datora zece mii de talanți, în comparație cu o sută de lei.

„Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga, și zicea: „Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti.”

Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță, până va plăti datoria.

Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult, și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.

Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta, și i-a zis: „Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?”

Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.

Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Această serie de Scripturi pe care tocmai le-am citit, sunt extraordinare, sunt de neocolit. Haideți să spunem așa: Nu există nici o modalitate de a le evita, sunt absolut de neocolit. Nu putem să le ocolim, nu putem ocoli consecințele neiertării.

Aici am văzut povestea omului care a fost iertat de o datorie foarte mare, dar, cu toate că a fost iertat, el nu a avut aceeași inimă să-l ierte pe tovarășul lui de slujbă, ci l-a tratat cu: „Dacă m-ai jignit, îmi ești dator.” El a uitat cât de mult a jignit și cât de mult datora, a uitat că a fost iertat. El a trebuit să se întoarcă la stăpân, iar stăpânul i-a zis: „Ar fi trebuit să faci așa cum ți-am făcut eu ție, și să ai milă de tovarășul tău de slujbă. Dar, pentru că nu ai făcut aceasta, acum nu mai ai iertare.” Aceasta este foarte grav. Este foarte grav. De aceea, pentru mine, acest subiect este foarte, foarte serios.

Vreau să privim încă odată versetul 35: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Acum, dintr-o dată, pentru mine acest subiect a devenit mai profund, pentru că nu poate fi un exercițiu intelectual, nu poate fi o formă, un ritual, deoarece nu pot face ceva doar pentru că a spus El că trebuie să fac, pentru că eu trebuie să iert din toată inima.

Ascultați, a ierta din toată inima, este mult mai greu decât pare. Nu sunt doar cuvinte, nu este retorică, nu este ceva ce poți spune și face, pur și simplu, ca ritual, ca formă: „Te iert.” Dacă inima ta nu este atașată la cuvântul tău, nu este felul corect de iertare, pentru că El a spus: „Dacă nu ierți din toată inima…” Deci, nu contează ce spui, pentru că, „Dacă nu ierți din toată inima pe fratele tău...” ce se întâmplă? „Tot așa îți va face și ție Tatăl Meu ceresc.”  Așa cum a făcut stăpânul cu slujitorul care nu a iertat.

Astfel, vedem cât este de serios acest lucru. Eu nu pot spune: „M-ai jignit, dar te iert,” apoi să plec și inima mea să fie încă amară față de tine, încă te țin departe cu dispreț, și sunt încă supărat pe tine. Dacă sunt așa, încă nu am împlinit cerința Tatălui cu privire la iertare, deoarece El nu caută cuvinte, nu caută o formă bisericească, nu caută retorică, ci caută pe cineva care să ierte din toată inima.

Ascultați, eu am vorbit cu mulți oameni care au fost profund răniți de lucruri care au mers rău în viața lor, și nu vă dați seama cât de grea este această… Nu este ceva ce poți fabrica, nu este ceva ce poți inventa, nu este ceva ce poți pretinde, ci este harul real al lui Dumnezeu în viața ta, care vă va da Duhul lui Dumnezeu ca să vă ajute în acest proces de iertare. Voi nu puteți face aceasta prin voința voastră; nu o veți face prin personalitatea voastră plăcută, ci va fi nevoie de Cineva care poate să intre și să facă o operație pe inimă, ca să poată aduce din ea o iertare adevărată pentru cineva.

Cea mai mare parte din ceea ce numim noi iertare, este doar o iertare de pe buze, este doar un ritual, pentru că Biblia spune că trebuie s-o facem, dar noi avem nevoie de o iertare reală.

Acum, felul în care a iertat Hristos, este felul în care trebuie să iertăm și noi, ca să putem fi copii ai Tatălui nostru ceresc, dar pentru aceasta vom avea nevoie de lucrarea Duhului Sfânt, vom avea nevoie de adevărata natură a lui Hristos, vom avea nevoie de Adevăr, și dacă nu ajungem la Adevăr, nu vom avea iertare. De aceea spun că acest Mesaj pătrunde totul până în adânc.

Tu nu poți sta înaintea lui Dumnezeu și să spui…El te va întreba: „De ce nu l-ai iertat pe fratele tău din inimă?” „Dar eu i-am spus că l-am iertat.” Apoi spui: „Ți-am spus că te-am iertat?” „Da, el mi-a spus că m-a iertat.” Dar, El nu privește la o formă de iertare. „De ce ai neiertare în inima ta?” Acolo este condamnarea. Condamnarea nu este în ceea ce ți-a ieșit din gura ta, ci în ceea ce este în inima ta. Așadar, totul este mult mai profund.

Eu spun: Este mult mai profund și, de asemenea, este imposibil, dar cunosc un Dumnezeu care poate face imposibilul în posibil.

În mesajul Biserica și starea ei, din anul 1956, fratele Branham a spus:

„Câți de aici sunt decăzuți? „Oh”, ziceți voi, „eu nu aș permite aceasta, frate Branham.” Dar priviți, dacă Porumbelul blândeții se duce de la tine, frate, acolo este ceva greșit. Este ceva greșit când nu puteți să vă suportați unul pe altul, când nu puteți să vă iertați unul pe altul. Când nu poți ierta fiecare persoană chiar din adâncul inimii tale, indiferent ce a făcut sau ce a spus, dacă nu poți să-i ierți din adâncul inimii, Isus a spus: „Dacă nu iertați greșelile fiecărui om din toată inima, nici Tatăl vostru ceresc nu vă va ierta.”

Așadar, dacă nu suntem în stare să iertăm din toată inima, înseamnă că ceva este în neregulă. Voi spune că ceva nu este în regulă cu tine, dacă ai dificultăți în a ierta din inimă. Aceasta te face o ființă umană la fel ca orice altă ființă umană căzută, fragilă și supusă multor lucruri, dar, Porumbelul, Duhul Sfânt, este acolo, pentru a lucra în inima noastră să scoată la iveală natura lui Hristos, astfel încât să putem ierta din toată inima.

În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a spus:

„Dacă crezi că fratele sau sora sunt puțin greșiți, spune: „Doamne, nu mă lăsa niciodată să răsară vreo rădăcină de amărăciune, deoarece ea Îl va afecta, și Îl va lua pe Hristos afară din viața mea.”

Vreau să vedeți cât de greu este lucrul acesta. Aici, el a spus: „Dacă crezi că fratele este puțin greșit…” adică există un fel de dezacord sau ofensă sau ceva. „…Dacă crezi că fratele sau sora sunt puțin greșiți, spune: „Doamne, nu mă lăsa niciodată să răsară vreo rădăcină de amărăciune...”

Deci, atunci când există ofense și greșeli, acestea pot provoca amărăciune în inima noastră. Ce se întâmplă? Când cineva a greșit împotriva noastră, ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, este că ne-a rănit inima. Vorbesc despre inima ta, despre cel de-al doilea tărâm al tău, tărâmul spiritual, omul tău duh. Când cineva a păcătuit împotriva ta și ți-a greșit, ți-a rănit inima. Și dacă acea rană din inimă nu se vindecă, începe să crească amărăciunea, iar amărăciunea este otrava care va afecta fiecare parte a vieții tale.

Profetul a spus: „…Nu mă lăsa niciodată să răsară vreo rădăcină de amărăciune, deoarece ea Îl va afecta și Îl va lua pe Hristos afară din viața mea. Acea otravă, acidul răutății, al geloziei și urii, va lua Duhul Sfânt de la voi, Îl va da afară din Tabernacolul de aici, va ucide Duhul lui Dumnezeu, sau Îl va îndepărta de aici, rănindu-l pe păstorul vostru. Ea va face orice lucru. Vedeți? Să nu faceți aceasta!”

Ascultați, dacă vrem să provocăm distrugere peste tot în jurul nostru atunci când suntem jigniți, dacă vrem să provocăm distrugere în jurul nostru când suntem răniți, ceea ce trebuie să facem, este să ne ținem de acea jignire, s-o îngrijim, să ne pară puțin rău pentru noi înșine, să ne concentrăm asupra ei, și ceea ce va face, este că va crea amărăciune și-i va distruge pe toți cei care sunt în contact cu noi. Noi vom vedea aceasta imediat.

Astfel, noi trebuie să avem o cale prin care să înțelegem ce este iertarea. Vreau să spun că noi putem vorbi toată ziua despre iertare, iertare, iertare din inimă, și iertare, dar mi se pare foarte necesar să săpăm adânc, privind la exemplul pe care-l avem, ca să aflăm ce este iertarea, cum arată iertarea, ce impact are și cum pot să știu dacă am iertat. Deci, acestea sunt lucrurile despre care aș vrea să vorbesc astăzi.

Mai întâi, vreau să mergem la două versete din Scriptură.

Matei 18.7:

„Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire.”

Îmi place partea a doua din acest verset: „…nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire.” Isus ne-a spus că acest lucru este inevitabil. Inevitabil! Voi nu puteți trece prin viață fără ca cineva să nu greșească împotriva voastră. Nu veți ajunge foarte departe în viață fără să nu vină ofense. Trebuie să fie ofense, aceste lucruri trebuie să vină. De ce? Aș putea să vă dau o mulțime de motive. Nu știu ce se întâmplă întotdeauna cu fiecare ofensă, dar știu un singur lucru: Dumnezeu încearcă să arate natura lui Hristos, și încearcă să ne crească în imaginea lui Hristos. Dumnezeu folosește aceste lucruri pentru a-Și manifesta Cuvântul, deoarece multe din acestea nu pot fi manifestate numai pe fundalul alb, pentru că albul apare pe fundalul negru. Deci, trebuie să fie ofense, astfel încât Cuvântul să poată fi manifestat.

Noi trebuie să fim ca Hristos. Cum vom fi noi ca Hristos dacă nu avem oportunitatea să iertăm în felul cum a iertat Hristos? De aceea, Dumnezeu trebuie să creeze în viețile noastre oportunități, astfel încât să putem manifesta Viața lui Hristos.

Ofense! Ofensele, de asemenea avansează Programul lui Dumnezeu, pentru că există profeții care trebuie să intre în vigoare. Și pentru ca aceste profeții să intre în vigoare, trebuie să existe ofense. Cineva a trebuit să-L răstignească pe Domnul pentru ca acea profeție să intre în vigoare. Trebuie să fie ofense. Cineva a trebuit să persecute Biserica pentru a împlini Cuvântul. Cineva trebuie să creeze ofense, și acestea trebuie să fie acolo. De aceea trebuie să încetăm să fim surprinși când se întâmplă ceva în viața noastră.  Dar noi ne întrebăm: „De ce mi s-a întâmplat aceasta? De ce mi s-a întâmplat aceea?” Nu mai întrebați: „De ce mi se întâmplă aceasta?”, pentru că fratele Branham ne-a învățat că în viața unui credincios nu se întâmplă nimic întâmplător, ci ceasul bate exact la timp. Sunt lucruri care ni se întâmplă, sunt lucruri greșite care ne rănesc, care ne distrug în interior, iar voi spuneți: „Cum poate fi Acela Dumnezeu?” Trebuie să fie ofense, ele trebuie să fie acolo.

Ce face Dumnezeu? El ne pregătește, ne învață, ne vindecă, ne construiește; El face o mulțime de lucruri pe care eu nu le pot cuprinde, eu nu pot înțelege toate lucrurile pe care le face Dumnezeu în fiecare împrejurare, pentru că este cu multe fațete, și este mai complex decât pot înțelege eu vreodată. Dar eu știu un lucru: că trebuie să fie ofense.

Atunci de ce sunt șocat când sunt jignit, ofensat? Dacă am putea trece peste șoc, dacă am putea trece peste dezamăgire și descurajare, ne-am descurca de zece ori mai bine să ieșim din aceasta, decât să spunem: „Cum este posibil ca fratele să-mi facă aceasta? Totul este greșit.”  Trebuie să fie ofense.

Când vin ofense, trebuie să ne schimbăm gândirea de la: „Îmi pare rău pentru mine!”, la: „Ofensa este aici. Ce vrea Dumnezeu să fac? Ce spune Cuvântul că trebuie să fac? Ce pot să fac pentru a crește? Ce pot face pentru ca Lumina să strălucească? Ce pot face ca să fiu Hristos în această situație?”

Să mergem la Luca 17. Amintiți-vă că, cu ani în urmă, am făcut această afirmație: „Tu poți fi dezamăgit, numai dacă ceva nu corespunde așteptărilor tale.” Este singurul mod de a fi dezamăgit. Deci, dacă te trezești dimineața și spui: „Astăzi voi avea o zi îngrozitoare,” și ai o zi îngrozitoare, nu vei fi dezamăgit. Dar dacă te trezești dimineața și spui: „Aceasta va fi cea mai bună zi din viața mea,” și se întâmplă lucruri dezamăgitoare, lucruri dificile, vei încheia ziua foarte dezamăgit. Singurul mod de a fi dezamăgit, este atunci când ceva nu corespunde așteptărilor tale.

De multe ori, noi suntem dezamăgiți în viață, pentru că avem așteptări greșite cu privire la această viață. Noi ne așteptăm ca Dumnezeu să ne păstreze tot bebeluși, ne așteptăm să umblăm fără antrenament, ne așteptăm ca Dumnezeu să ne adăpostească, să-Și pună brațele în jurul nostru, sau să ne pună într-un balon și să nu permită să ni se întâmple vreodată ceva rău. Noi avem așteptări greșite, și pentru că avem așteptări greșite, de multe ori ajungem să fim foarte dezamăgiți. Poate ar trebui să ne întoarcem la Scripturi și la Mesaj, și să venim cu așteptarea potrivită: Eu sunt aici pentru antrenament, iar Dumnezeu va scoate totul din mine. El va folosi circumstanțe și situații, lucruri bune și lucruri rele, și totul între ele.” Ce face El? El încearcă să mă modeleze în caracterul Seminței pe care El a semănat-o în mine; El încearcă să aducă acea Sămânță de Viață, care este Viața Lui, s-o afișeze. Și pentru a face aceasta, El trebuie să zdrobească părți din mine, trebuie să taie părți din mine ca să mă schimbe. Deci, aceste circumstanțe prin care mă schimbă, nu mai sunt în afara programului, a Planului lui Dumnezeu, ci sunt lovitura potrivită exact în conformitate cu Planul și scopul lui Dumnezeu pentru viața mea, așa că, nu sunt dezamăgit atunci când se întâmplă lucruri dezamăgitoare.

Ascultați, noi toți suntem ființe umane și toți trebuie să trecem prin etapa de dezamăgire, dar lăsați circumstanțele să pătrundă puțin mai adânc, până când Adevărul întâlnește acea dezamăgire, o împinge înapoi și spui: „Nu, nu, nu. Dumnezeu este încă pe Tron și El știe cine sunt, El știe că sunt copilul Său, și El nu permite nimic decât dacă este spre bine. Deci, acesta este un lucru bun.”

Cineva a spus o minciună despre tine și îți distruge reputația, dar este un lucru bun. De ce? Pentru că Dumnezeu nu ar fi lăsat să se întâmple aceasta dacă nu ar lucra împreună spre bine.

Luca 17.1-4:

„Isus a spus ucenicilor Săi: „Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de acela prin care vin.

Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât, și să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din acești micuți să păcătuiască.

Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l! Și dacă-i pare rău, iartă-l!

Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi, și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: „Îmi pare rău!”, să-l ierți.”

El spune aici că aceste lucruri trebuie să se întâmple. Deci, trebuie să se întâmple. „Dacă fratele tău te jignește de șapte ori pe zi...”

Ascultați, dacă aș avea un frate care mă jignește de șapte ori pe zi…Adică, gândiți-vă la aceasta: de șapte ori. Mulți dintre noi avem frați mici care ne-au jignit mai mult decât atât într-o zi. Eu vorbesc despre un frate sau o soră din biserică, care vă jignește de șapte ori pe zi. Adică vorbiți despre aceasta, că va fi greu de rezolvat. Pentru prima dată: „Bine, te iert.” A doua oară: „…Bine.” A treia oară: „Ascultă, devii ridicol.” A patra oară: „Sunt sătul de tine până peste cap.” Dar Dumnezeu ne arată un principiu: că El nu a încetat niciodată să ne ierte. Deci, nici noi nu ar trebui să încetăm să iertăm pe altcineva. Dumnezeu nu ne-a refuzat niciodată iertarea, de ce am refuza noi să iertăm pe cineva. Și dacă noi refuzăm să iertăm pe cineva, atunci și Dumnezeu va refuza să ne ierte. Eu cred că aici este o înțelegere mai adâncă.

De ce spune Dumnezeu că, dacă nu ierți pe fiecare om, dacă nu-l ierți pe fratele tău, dacă nu-i ierți pe toți, nici El nu te va ierta pe tine? Parcă Dumnezeu spune: „Hei, dacă nu ajungi la acest lucru perfect, nu primești iertarea Mea.”

În ce mă privește, eu cred că Dumnezeu vrea să înțeleg cât este de importantă iertarea, pentru că neiertarea aduce amărăciune, care, de fapt, ne distruge viața. Și porunca lui Dumnezeu este întotdeauna pentru noi, niciodată împotriva noastră.

Așadar, această poruncă a lui Dumnezeu nu este ca și cum El ar sta cu brațele încrucișate și ar spune: „Voi sta deoparte și voi privi la tine să văd cum faci. Voi arunca totul pe tine: fiecare frate pe care îl ai, va fi împotriva ta, și tot ce ar putea merge prost, va merge prost. Și dacă nu ierți odată, ai terminat.” Nu acesta este scopul, prieteni! Ideea este că El spune: „Pentru ca tu să fii liber, trebuie să ierți așa cum iert Eu, de șapte ori pe zi, de șapte ori șaptezeci, nu contează de câte ori. Dacă vrei să fii ca Tatăl tău, dacă vrei să fii liber, mai bine ai ierta, deoarece, cel mai bun mod de a te ține legat emoțional, este să refuzi să ierți. Apoi aceasta începe să te distrugă. Neiertarea personală te distruge pe dinăuntru.

În mesajul Epoca Bisericii Smirna, fratele Branham spune:

„Singurul lucru care contează, îndepărtați acele mici diferențe de la voi: ismuri mici și micuțele simțuri amuzante din jurul vostru pentru frați și lucruri ca acestea. Scuturați-le departe. Nu lăsați nici o amărăciune să pătrundă vreodată în sufletul vostru, căci dacă o faceți, aceasta vă va marca.”

Vreau să rămân puțin timp la citatul acesta:

„…aceasta vă va marca. Corect. Păstrați dragostea. Nu-mi pasă cât de mulți oameni te urăsc, tu iubește-i oricum. Dacă nu poți face aceasta, nu ești pecetluit. Tu ai încă un loc liber, așa că, vino înapoi și ia acea pecetluire cu Sângele lui Hristos, care te va curăța de toate rădăcinile de amărăciune.”

Aici, profetul ne spune: „dacă lăsați o rădăcină de amărăciune să pătrundă...” Și cum vine amărăciunea? Amărăciunea vine printr-o ofensă. Nimeni nu se trezește dimineață și spune: „Astăzi am hotărât să fiu plin de amărăciune.” Nu s-a întâmplat niciodată așa. Nici un copil nu spune dintr-o dată: „Știi ce, voi deveni acru.”, și devine plin de amărăciune. Nu. Întotdeauna aceasta se întâmplă din cauza unei ofense, deoarece se întâmplă ceva care rănește acel tărâm spiritual; în acel tărâm spiritual vine o ofensă și acea ofensă devine amărăciune.

Fratele Branham a spus că aceasta te va răni pe tine, te va distruge pe tine. Astfel, dacă vrem să rămânem liberi, fără amărăciune și toate efectele ei, va trebui să rămânem pe tărâmul iertării din inimă.

Vreau să vă reamintesc că, fără Hristos este imposibil să putem ierta. Vreau să desenez ceva. Sunt câteva lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu voi, din perspectiva mea de păstor. Sunt lucruri pe care le-am văzut, prin care am trecut personal, lucruri prin care am trecut cu oamenii sau pe care le-am trăit eu însumi. Astfel, am început să înțeleg cât este de profundă problema aceasta, deoarece ne afectează viața în cel mai profund mod.

Poate ați întâlnit pe cineva care pare în ordine, dar uneori, pur și simplu, se supără, și se supără pentru ceva ce pare banal, ceva mărunt. El se supără, se enervează, sau se izolează, se retrage și se ascunde, nu mai vorbește cu tine, iar tu nu știi ce ai făcut, nu știi ce a fost. Nu trebuie să ridicați mâinile, căci s-ar putea să stați chiar lângă acea persoană.

Noi toți cunoaștem oameni ca aceștia, noi toți am fost așa, chiar noi înșine. Vedeți, oamenii nu vor să fie așa, ei nu vor să fie într-o situație în care să spună: „De fiecare dată când îmi faci ceva, am să mă retrag, refuz să fiu prieten cu tine și nu mai vorbesc cu tine o vreme.”

Ceea ce stă la bază întotdeauna, este că acolo a existat o ofensă, acel duh a fost rănit, și fără să știi ce ai făcut, tocmai ai atins acel loc. Dar ceea ce ai făcut, nu era echivalent cu ceea ce li s-a întâmplat cu ani în urmă sau cu ce a fost cel mai dureros lucru din viața lor. Aceasta nu a fost o acțiune echivalentă, dar, pentru că ei nu s-au vindecat niciodată și acolo există amărăciune, există o rădăcină de amărăciune și este rănit, este zdrobit acolo, deși tu doar ai atins acel lucru care supurează de ani și ani, dar, de fiecare dată când îl atingi, primești un răspuns disproporționat. Ei nu vorbesc cu tine zile întregi, se înfurie, se îmbufnează, stau deoparte, și poți să-ți dai seama că acolo este un duh rănit. Chiar acolo unde îl ating eu, este un duh rănit. Dar aceasta nu este normal, pentru că o inimă sănătoasă nu reacționează așa la situații.

Așadar, vedem că toți am trăit cu aceste lucruri, dar trebuie să ne eliberăm de ele. Ați avut vreodată o situație în care ați spus: „Nu știu de ce reacționez mereu exagerat la acel fel de situații. Nu pot suporta să văd pe cineva lăsat deoparte, exclus. Dacă aud pe cineva spunând ceva ce a auzit de la altcineva, mă enervează atât de tare!” Voi știți că aceasta nu este normal, ci este normal să spun: „Îmi pare rău, nu ar fi trebuit să se întâmple aceasta. A fost greșit.” Dar, ca eu să mă enervez atât de tare, este ceva în neregulă. Sau dacă te simți respins, dacă cineva critică ceva ce spui și vrei să te îndepărtezi și să nu mai vorbești cu nimeni pentru o lungă perioadă de timp, aceasta nu este normal.

Uneori, noi trebuie să ne întrebăm: „Doamne, de ce reacționez exagerat la aceste situații? Ce au făcut ei? Ceea ce a spus soția mea, nu a fost chiar atât de rău. Ce a spus soțul meu…De ce sunt atât de supărat? De ce mă enervez atât de tare? De ce mă simt atât de rănit?”

Uneori lucrurile sunt îngropate atât de adânc în interiorul nostru, încât nici noi nu înțelegem de ce reacționăm așa cum reacționăm. Dar eu cunosc pe Cineva care ne cunoaște inima și tot ce ni s-a întâmplat vreodată, și El este Cel care poate descoperi tainele inimii noastre. Și dacă Îl întrebăm cu o inimă sinceră, și Îi spunem: „Doamne, vreau să fiu eliberat de aceasta, nu vreau să mai reacționez așa, Te rog, vino și arată-mi de ce mă împiedic de fiecare dată când se întâmplă aceasta? De ce sunt atât de rănit și de jignit de fiecare dată când se întâmplă aceasta? De ce mă doare atât de tare?”

Dacă Dumnezeu, prin harul Său, va permite o fereastră deschisă în inima ta, îți vei da seama că există ceva acolo care a cauzat unele daune în ură cu ceva timp, iar tu reacționezi la durerile vechi, nu la durerile noi.

Am să vă arăt de ce iertarea din inimă este atât de importantă, și am să desenez inima noastră micuță aici.

De multe ori, în viața noastră, ne întâlnim cu oameni care ne rănesc inima. Și pentru că ne-au rănit, în interior avem ceva care a fost vătămat. Acele pagube provin de la oameni, o inimă rănită este din cauza unei persoane.

Ați știut că Isus nu a murit din cauza crucificării? El a murit din cauza inimii frânte. Deci, nu vă rușinați pentru că inima voastră este frântă, zdrobită. Aceasta este existența noastră umană, aceasta este viața noastră umană. Cineva ne rănește, și depinde cât de adâncă este rana. Când eram tineri, am fost jigniți de multe ori de aceeași persoană sau de aceleași circumstanțe. Dar, uneori, acele răni pot pătrunde foarte adânc în inima noastră.

Una dintre cele mai grave răni din viața noastră, am primit-o când eram copii. Atunci primim cele mai grave și cele mai profunde răni. Dar, ce se întâmplă când primim o ofensă? Uneori, noi nu știm ce să facem cu această inimă frântă. Ceva în interiorul nostru este rupt și începem să fim amărâți și îndârjiți. Dar acest lucru nu ar fi trebuit să ni se întâmple niciodată. „Ei nu ar fi trebuit să mă maltrateze, nu ar fi trebuit să mă neglijeze, nu ar fi trebuit să vorbească așa, nu ar fi trebuit să spună minciuni despre mine, nu ar fi trebuit să…” Sunt o mulțime de lucruri pe care nu ar fi trebuit să ți le facă. Ei nu ar fi trebuit să-ți facă niciodată ce ți-au făcut. „Mama nu ar fi trebuit să spună niciodată aceasta; tata nu ar fi trebuit să facă niciodată aceasta; unchiul, mătușa, prietenul, nu ar fi trebuit să spună niciodată acele lucruri sau să-mi facă acele lucruri.”

Astfel, acum există multe ofense care vin, iar ofensa a provocat rana. Acum, pentru că nu știm ce să facem, ne concentrăm numai pe rană, ne concentrăm numai pe ofensă, așa că apare o rădăcină de amărăciune, și începem să simțim o amărăciune față de persoana care ne-a rănit. Este adevărat? Apoi, începem să judecăm.

Acum, vreau să împărtășesc aceasta cu voi. Aceasta este  doar natura umană, unu la unu. Noi toți avem un bun simț al dreptății, toți facem aceasta. În natura umană există ceva care a fost transmis de la Dumnezeu când omul a fost făcut în chipul lui Dumnezeu și așezat în carne. Acum omul este corupt, dar în el există un simț al dreptății care ne este esențial tuturor, toți ne dăm seama că există o acțiune și o reacție; o cauză și un efect, și că atunci când cineva greșește, ar trebui să plătească; când cineva greșește, trebuie să se întâmple ceva.

Este adevărat că toți avem acel simț al dreptății? Dacă furi ceva de la mine, ar trebui să fii pedepsit pentru aceasta și ar trebui să-mi restitui ce mi-ai furat. Voi spuneți că ar trebui să restituie mai mult decât a luat, că ar trebui să existe o pedeapsă pentru fapta ta nedreaptă.

Așadar, toți avem acest simț al dreptății. Chiar din timpul când eram copii, ne dăm seama că, „Această faptă este greșită, că ar trebui să se întâmple ceva, și că ei nu ar trebui să scape pentru aceasta.” Dar tu vezi acea persoană mergând înainte liberă, trăindu-și viața și făcând ceea ce face, în timp ce tu ești cu inima frântă și ești rănit, pentru că nu este nimeni să-l judece, nu este nimeni să-l facă să plătească; nu este nimeni să remedieze situația și să-i dea o pedeapsă. Așa că tu rămâi cu toate consecințele acțiunii lor, iar ei sunt liberi.

Dar în interiorul tău, din cauza acelui simț al dreptății, te amărăști, și te amărăști pentru că ai devenit judecător și ai judecat acea persoană ca: „Vinovată!”

Ei sunt vinovați? De ce sunt vinovați? Din cauza ofensei, din cauza infracțiunii, neglijenței, abuzului, abandonării, minciunii. Numiți voi infracțiunea, dar fiecare dintre noi putem numi ofensele pentru fiecare în parte. Dar noi, în tărâmul nostru spiritual, îi considerăm vinovați pe alții, pentru că nu vine nimeni să ne apere, nimeni nu-i face să spună că le pare rău, nimeni nu-i face să-și rezolve problema, nu se întâmplă nimic, așa că noi îi ținem în dispreț, îi ținem legați de păcatul lor, deoarece știm că sunt vinovați.

Și pentru că știm că sunt vinovați, facem un lanț între noi și ei.

Dar acest lanț, prieteni, este cel mai trist lucru din lume. Acum, noi îi judecăm ca vinovați, îi judecăm vrednici de pedeapsă, îi judecăm că merită, și pentru că îi judecăm așa în inima noastră, îi ținem în propria noastră închisoare mică: „Ei sunt vinovați.”

Problema este că noi nu avem autoritatea de a ne impune judecata. Noi judecăm ca un judecător, dar nu avem nici o autoritate să impunem vreo judecată. Tu nu poți să-i faci să spună: „Îmi pare rău!”, nu poți să-i faci să facă ce este bine, nu poți să-i faci să-și schimbe  drumul, nu poți opri aceasta.

Deci, ceea ce se întâmplă, este că noi devenim legați de acea persoană din cauza verdictului nostru de vinovăție și vrem cumva ca el să plătească pentru ceea ce a făcut, și aceasta din cauza simțului dreptății care este în noi. Poate nu putem exprima în cuvinte toate acestea, dar aceasta avem înăuntrul nostru. Apoi, luăm acest duh rănit, această rană drept aici, în inimă, această rană fiind dovada noastră. Aceasta este dovada noastră evidentă că ei au greșit.

Aceasta este partea cea mai tristă din tot acest lucru, pentru că rana din duhul nostru este dovada că ei mi-au greșit. Și până când ei nu vin la judecată, nu pot scăpa niciodată de această inimă frântă, pentru că nu pot scăpa de dovezile că ei sunt vinovați. Dumnezeu nu poate lua aceasta de la mine niciodată, pentru că eu nu i-am iertat, pentru că îi țin în dispreț, pentru că îi consider vinovați și trebuie să am o dovadă că sunt vinovați de suferința mea. Aceasta este dovada mea. Deci, eu nu pot scăpa niciodată de rana mea, pentru că, dacă mă scap de rana mea, nu am nici o dovadă că sunt vinovați. Și ce face această durere? Această durere face cangrenă, aduce amărăciune, și cu cât trece mai mult timp, cu atât devine mai rău.

Noi încercăm s-o îngropăm, și s-o îngropăm, și s-o îngropăm, dar nu dispare niciodată, pentru că noi vrem ca Cineva să-i facă să plătească pentru ceea ce mi-au făcut. Acesta este sensul esențial al dreptății în fiecare ființă umană.

Astfel, eu nu pot fi niciodată complet liber, complet eliberat de această durere, pentru că, în momentul când mă eliberez de această durere, m-am eliberat de vina lor, dar nu pot face aceasta pentru că ei trebuie să plătească. Cineva trebuie să plătească pentru că eu sufăr.

Sper că înțelegeți de ce este atât de importantă iertarea. Voi nu veți fi niciodată liberi până când nu învățați să iertați din inimă. Veți fi legați de ceva toată viața și veți cădea încontinuu în această capcană de a reacționa exagerat la ceva anume. Veți avea relații care merg bine pentru o vreme, până când cineva va face ceva la fel cum a făcut o persoană cu mult timp în urmă, iar când va face ceva asemănător cu ceea ce a făcut acea persoană, „Bum!” Aceasta este ceva care va rupe relația, care provoacă tensiune, un dezacord și te face să te retragi. Apoi, treci de la o relație la altă relație, apoi la altă relație, pentru că un singur lucru a început totul.

„Ei bine, merg la o nouă slujbă și toți prietenii mei…” Dar, dintr-o dată, se întâmplă același lucru care s-a întâmplat la vechiul loc de muncă și totul se dărâmă din nou. Mergi la altă biserică și se întâmplă același lucru cu acea biserică. Este uimitor cum ți se întâmplă mereu același lucru, chiar dacă schimbi scenariile, schimbi locația. Schimbarea locației nu va schimba aceasta; schimbarea prietenilor nu va schimba aceasta; schimbarea relațiilor nu va schimba aceasta, pentru că, în cele din urmă, va ieși din nou și se va întâmpla din nou. Va fi un ciclu până când totul începe bine. Dar nu durează pentru totdeauna, se creează probleme și ciclul începe din nou. Schimbăm situația, schimbăm scenariul, schimbăm prietenii, schimbăm oamenii, schimbăm numele și ne întoarcem exact la același ciclu.

Cred că nu sunt singurul care am trecut prin acest ciclu de câteva ori. Este exact același lucru, pentru că, până nu scăpăm de ceea ce se numește rădăcina amărăciunii, nu vom scăpa niciodată de această problemă. Și problema este că nu putem scăpa de acea problemă, pentru că nu putem lăsa pe cineva să plece, iar Dumnezeu nu poate lua aceasta de la noi, pentru că noi o ținem ca o dovadă împotriva vinovăției, pentru că avem nevoie de ea ca dovadă împotriva vinovăției.

Apoi se ajunge în punctul în care, acum ne place durerea. Voi spuneți: „În nici un caz.” Dar nouă ne place durerea pentru că durerea justifică atitudinea noastră greșită, acțiunea noastră față de acea persoană. Și fără durere, fără rană, nu am dreptul să fiu supărat, nu am dreptul să fiu jignit, așa că, dintr-o dată îmi protejez durerea. Și de fiecare dată când întâlnesc un prieten, tot ce fac, este să vorbesc despre vechea durere, ce a făcut mama mea, ce a făcut tatăl meu, ce a făcut ultimul meu păstor, ce a făcut fratele sau sora mea, ce a făcut colegul meu de muncă. Apoi, în fiecare nouă relație, trebuie să spun toate detaliile vechii dureri. De fiecare dată, noi trebuie să repetăm aceasta la fiecare  persoană nouă cu care intrăm în contact, dar nu trece mult, până când totul se repetă din nou, pentru că ne ținem de aceasta ca justificare pentru verdictul nostru de: „Vinovat!”

Problema pe care o avem, este aceasta: vezi tu acest lanț? Indiferent cât ești de supărat pe acea persoană, cât vrei să scapi de ea și nu vrei ca ea să se implice în viața ta, din nou, nu vei fi niciodată eliberat de acea persoană, pentru că verdictul tău de: „Vinovat”, te-a făcut să fii legat de ea, pentru că trebuie s-o ții vinovată pentru totdeauna, până când vine judecata dreaptă, adică pedeapsa. Deci, ești absolut atașat de acea persoană și nu vei fi eliberat niciodată de ea. De aceea, acea persoană poate fi la doi metri sub pământ, dar tu ai un lanț care merge până la sicriul ei, și care este atașat de inima ta. Tu nu poți trece niciodată peste ce ți-a făcut acel mort în urmă cu cincizeci de ani, iar astăzi, tu ești încă în viață, dar ești încă afectat de cineva care se află într-un sicriu. Nici măcar moartea nu te va despărți de această durere, nici măcar moartea nu va rupe lanțul acesta, și vei umbla totdeauna cu amărăciune și durere. Noi vom umbla alimentând aceasta, pentru că este justificarea noastră pentru a fi supărați pe mama care a murit acum zece ani. Ea este moartă, nu poate plăti, nu poate spune: „Îmi pare rău!”, nu poate face bine, nu poate schimba nimic. Și pentru că vrei ca Cineva să facă bine, vrei ca ea să fie vinovată, pentru că vrei restituire. Nu o vei avea niciodată și îți vei trăi tot restul vieții devenind tot mai amar, pentru că nu există nici o speranță de restituire.

O altă problemă este că noi avem o inimă menită să dăruiască dragoste și să primească dragoste. Așadar, noi avem și alte relații: avem o relație aici, o altă relație aici, poate avem relații cu un grup de oameni.

Și pentru acești oameni de care suntem atașați, vrem să le dăm dragoste și vrem să primim dragoste, pentru a avea felul potrivit de relație. Problema este că, dacă unul dintre acești oameni atinge acel loc unde avem rana, îl tăiem afară, pentru că nu poți atinge acel loc, este prea dureros, aduce prea multe amintiri. Și problema este că tu nu poți păstra niciodată amărăciunea concentrată asupra persoanei care te-a supărat prima dată. Noi ne gândim: „Sunt supărat pe tata pentru că ne-a neglijat, ne-a părăsit, ne-a abandonat.” Dar tu nu poți menține amărăciunea numai pentru tata, pentru că, dacă cineva face ceva asemănător cu ce a făcut tata, primești aceeași amărăciune pe care o ai față de tata și o îndrepți spre acea persoană. Astfel, această durere veche îi afectează pe toți ceilalți oameni cu care ai o relație în viața ta, pentru că nu poți menține amărăciunea doar pentru persoana care te-a rănit cândva. Aceasta va ieși afară din nou.

Uneori vorbești cu oameni și intri într-o situație care poate deveni tensionată, implică ceva stres, și când îi spui cuiva ceva, acesta explodează și iese afară ca o furtună, trântind ușa. Tu zici: „Dar, ce am spus?” Ei bine, nu este chiar ceea ce ai spus, ci este ceva ce el nu a primit niciodată, cu mult timp în urmă. Tu ai spus ceva asemănător, ai atins un punct dureros, și dintr-o dată, ai o explozie, o retragere sau o relație întreruptă. Tu stai acolo și te întrebi: „Ce am făcut? Ce a fost aceasta?” Și nu-ți dai seama că nu ai fost tu, ci este amărăciunea lui față de tata și mama, amărăciunea lui față de prieteni sau față de oricine altcineva. Ei nu pot păstra amărăciunea concentrată doar pentru cineva anume, ci trebuie să apară peste tot.

Noi suntem mereu în această situație cu cineva care încearcă să meargă în jur încercând să repare relațiile, dar pentru a repara relațiile, atinge niște lucruri. Ei au o mică discuție aici, o cădere mică aici, și ce fac în mod constant? Încearcă să îndepărteze „buruienile” care ies din tărâmul duhurilor. Astfel: „Am avut o mică dispută cu acesta; am avut o mică neînțelegere cu…” Sau: „M-am retras din cauza aceasta.” Noi lovim aceasta, dar nu ajungem niciodată la rădăcina amărăciunii, de unde a venit, de fapt, problema, ca să smulgem acel lucru din rădăcină. De fapt, noi avem nevoie ca acel lucru să dispară definitiv.

Întrebarea care se ridică acum, este: Care este calea spre libertate? Ce putem face în această situație? Cred că fiecare dintre voi se poate găsi aici, undeva la nivelul unu sau la nivelul zece cu: Ce facem cu situația aceasta? Există un singur lucru ce-l poți face pentru a fi liber, și acesta este, să ierți partea vinovată. Acesta este singurul lucru. Tu nu poți face nimic altceva pentru a fi vreodată liber. Nu există destule slujbe bisericești la care să poți participa, nu sunt destule fapte bune, nu poți face destule rugăciuni, nu poți face nimic pentru a fi liber, ci singurul lucru care te va elibera din această situație, este IERTAREA. Tu trebuie să-i ierți pe cei vinovați.

Acum, voi realizați că puteți ierta numai pe cineva care este vinovat; voi nu puteți ierta pe cineva care nu este vinovat, pentru că, dacă nu este vinovat, nu are nevoie de iertare. Deci, dacă ei sunt vinovați, singura cale prin care poți face față vinovăției lor, este să-i ierți.

Amintiți-vă că voi nu aveți autoritatea de a aplica verdictul de vinovăție, și pentru că nu aveți această autoritate, singura cale de a fi eliberați din această situație, este să-i iertați pe cei vinovați. Corect? Laudă lui Dumnezeu!

Deci, acum, cum să iert? Cum pot să fiu eliberat? Să mergem la Coloseni 3.12-13. Cred că astăzi vom putea ajunge la piulițele și la șuruburile iertării, la lucrul practic, efectiv, adică: Sunt în această situație. Cum să ies din ea? Sunt în aceste cicluri, cum să le opresc?

„Astfel, dar ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.

Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”

Aș vrea să subliniez aceasta: „Cum v-a iertat Hristos.” Deci, care este calea de a ierta? Eu trebuie să iert ca Hristos. Aceasta înseamnă că eu trebuie să iert la fel cum m-a iertat Hristos. Deci, eu trebuie să-i iert pe alții, la fel cum m-a iertat El pe mine.

Să mergem a Efeseni 4.31-32:

„Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unii pe alții, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Iată modelul nostru. Cum să iert? Eu trebuie să iert în același fel în care am fost iertat eu de Dumnezeu. Așadar, ne vom uita la felul în care m-a iertat El, pentru că acesta va fi modelul  în care voi fi modelat pentru a-i putea ierta pe alții.

Să mergem la Romani 5.8:

„Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși. Hristos a murit pentru noi.”

Am să vă pun o întrebare: Ai fost iertat de Dumnezeu în timp ce erai dator sau după ce ai îndreptat totul? El ne-a iertat  când eram în păcat; când eram încă păcătoși, El a murit pentru noi. El a plătit prețul pentru noi și ne-a iertat; El ne-a iertat înainte ca noi să-I cerem să ne ierte. Când Isus a fost pironit pe cruce și S-a uitat la toți cei care L-au ofensat, la cei ce Îl batjocoreau, își băteau joc de El și făceau comentarii cu privire la El, erau răutăcioși, Îl tachinau și râdeau de El, chiar în mijlocul crucificării, El a spus: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac!” El nu a așteptat ca ei să se pocăiască, El nu le-a cerut să-și ceară iertare, ci i-a iertat când ei nu au spus că le pare rău. El i-a iertat înainte ca ei să se pocăiască; El i-a iertat înainte ca ei să poată restitui datoria; El i-a iertat în timp ce ei erau în păcatele lor.

Deci, cum ar trebui să iert eu? Așa cum m-a iertat Hristos pe mine. Așa ar trebui să iert și eu.

Vreau să citesc un citat din mesajul Marea Însărcinare, din anul 1958, pentru că acum vreau să vorbim despre iertarea din inimă. Nu din cap, nici din gură, ci iertarea din inimă.

Fratele Branham a spus:

„Dacă am găsit bunăvoință înaintea voastră prin Dumnezeu, credeți-mă pentru aceasta, fraților! Dacă vrei să fii o binecuvântare și să primești o binecuvântare, atunci când un om ți-a greșit, și el a făcut-o, absolut…Vreau să spun că ți-a greșit și tu știi că ți-a greșit, ți-a făcut rău; el nu intenționa aceasta, du-l în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Să nu faci aceasta în mod egoist, spunând: „Ei bine, ar trebui să fac aceasta.”

De ce? Pentru că aceasta nu este din inimă. Voi nu puteți s-o faceți ca un ritual, nu puteți s-o faceți ca o formă și nici ca o poruncă, ci trebuie s-o faceți din inimă. Voi citi din nou:

„Să nu faci aceasta în mod egoist, spunând: „Ei bine, ar  trebui să fac aceasta,” ci stai cu umărul tău la umărul lui, și stai în prezența lui Dumnezeu Tatăl nostru, așa cum ar trebui făcută o rugăciune în prezența lui Dumnezeu, și spune: „Tată, iată, fratele meu, el merită pedeapsa pentru că mi-a făcut rău și nu văd de ce a făcut-o.”

Este doar să fii cinstit. Ascultați, unul dintre primii pași spre iertare, este să fim sinceri. Să fii sincer. De multe ori ne este frică să intrăm în tărâmurile iertării, pentru că, de fapt, nu vrem să fim sinceri cu privire la ce s-a întâmplat. Netezim totul, și spunem: „Ei bine, știi, cu mult timp în urmă, mama nu a înțeles, tata nu a înțeles, și…” Aceasta este bine, dar adu-ți aminte că tu poți ierta numai oamenii care sunt vinovați. Nu există iertare pentru cineva care nu este vinovat. Astfel, dacă ai de gând să ierți pe cineva, trebuie să fie vinovat.

Amintiți-vă că cineva a venit la fratele Branham și i-a spus: „Frate Branham, știi în cutare și cutare noapte te-am văzut că ai ieșit cu cineva. Tu ai luat ceva de băut și te-am văzut că ai băut, dar eu te iert pentru aceasta.” Și fratele Branham i-a răspuns: „Nu am fost eu. Eu nu am fost niciodată acolo. Tu nu poți să mă ierți, pentru că eu nu am făcut niciodată aceasta.”

Așadar, uneori ne este atât de frică să fim sinceri cu privire la: „Soțul meu mi-a făcut aceasta; mama mi-a făcut aceasta; tatăl meu…” Cumva o credem și o mărturisim…le spunem cumva sau nu le spunem frumos sau suntem…Dar este adevărul. Este numai adevărul. Noi trebuie să identificăm ce s-a întâmplat și cine a făcut-o. „Prietenul meu, mama mea, tatăl meu, unchiul meu, fratele meu, sora mea mi-a făcut aceasta și a fost greșit. Doamne, eu nu știu de ce au făcut-o, dar a fost greșit. Dar, Doamne, acum vreau să-i iert din inimă.” Corect! Tu nu poți să-i ierți dacă nu sunt vinovați, iar tu trebuie să știi cine este vinovat și de ce este vinovat, înainte de a putea ierta. Aceasta este pentru început, dar tu trebuie să fii sincer. Renunță să mături lucruri sub preș, nu te mai comporta ca și cum nu ai fi deranjat, ca și cum nu ar fi mare lucru. Coboară-te la realitate, și spune: „Când s-a întâmplat aceasta? Când eram un băiețel.” „Când s-a întâmplat? Când ne-am căsătorit prima dată.” „Când s-a întâmplat aceasta în biserică, aceasta m-a distrus în interior. Și această persoană a spus aceasta; persoana aceea a făcut aceea, iar aceasta a rupt ceva în interiorul meu.” De atunci, aceasta nu a fost niciodată corect. Începe cu adevărul și renunță să pretinzi că nu este o problemă. Încetează să te prefaci că nimeni nu a făcut nimic rău, începe cu realitatea și cu adevărul, și spune: „S-a întâmplat aceasta, dar vreau să-l iert.” Stați umăr la umăr. Tu nu ești acolo pentru a-I cere lui Dumnezeu să-i distrugă și să-i fulgere. Nu, aceasta este o situație total diferită.

„Eu vin cu fratele meu umăr la umăr, pentru că am nevoie de eliberare. Trebuie să fiu liber, și singurul mod de a fi liber, este să găsesc o modalitate de a-i face pe ei liberi. Atunci voi fi liber. Dacă ei nu vor fi eliberați, eu nu voi fi niciodată liber.”

„Tată, iată fratele meu. El merită pedeapsa pentru că mi-a făcut rău, și nu văd de ce a făcut-o.” Atunci lasă-L pe Dumnezeu să vorbească cu tine, și poate vei vedea prin ce a trecut acel om. Diavolul l-a răsucit undeva și l-a făcut să facă aceasta. Deși a greșit, absolut, dar înainte de a părăsi Tronul lui Dumnezeu, îți va fi milă de acel om. Tu vei simpatiza cu acel frate, iar când te vei întoarce pe Pământ, vei merge la acel frate, îi vei strânge mâna pentru că știi prin ce a trecut. Tu nu poți să stai ca un muritor în Prezența lui Dumnezeu și să condamni pe cineva. Nu cred. Nu, domnule! Chiar dacă este un păcătos de rang.

Ce zici, cum rămâne cu un frate care a făcut o greșeală? Deși spun că greșește, uneori este acuzat greșit când nu greșește. Dar dacă greșește, ei bine, dacă îl vom duce la Tronul lui Dumnezeu, stați acolo umăr la umăr cu fratele vostru, știind că este un muritor, și poate că destinația lui se sprijină pe atitudinea noastră față de el…” (Gândiți-vă la aceasta).

„…Când ne întoarcem de la Tronul lui Dumnezeu, ne vom da seama că toți suntem vinovați și toți avem nevoie de ajutor unul de la celălalt. Și cel mai bun mod de a face aceasta, este să te rogi.” (Mesajul „Marea Însărcinare”).

Știți, noi nu putem trece, pur și simplu, mai departe, și să spunem: „Ei bine, eu iert. S-a întâmplat aceasta, și eu iert.” Nu, noi trebuie să mergem așa cum a spus fratele Branham, umăr la umăr în fața Tronului lui Dumnezeu, și trebuie să stăm acolo până când Dumnezeu face o lucrare în inima noastră.

Ascultați, eu am trecut prin aceasta înainte, cu lucruri care mi s-au întâmplat, și care au fost, categoric, unele dintre ele fiind cele mai dureroase din viața mea. Și vă spun, prieteni, eu nu am primit eliberare la prima rugăciune, și nici la a doua rugăciune nu am primit eliberare, ci a trebuit să mă întorc la Dumnezeu până când am putut să-l iert din inimă pe cel care mi-a creat ofensa. Până atunci, eu nu am putut fi niciodată liber. Apoi, am început să înțeleg cum știu că am iertat.

Eu spun: „Îl iert.” Apoi mă rog, merg la Dumnezeu și spun: „Doamne, ajută-mă să-l iert din toată inima. Eu îl iert.” Și am să vă spun cum știți că l-ați iertat. Când te întorci și te gândești la acea situație, dacă îți vine aceeași furie, aceeași frustrare și sentimente rănite, să știi că nu s-a terminat. Încă nu s-a terminat. Întoarce-te din nou până când simți că ești liber, pentru că atunci când îi lași liberi pe ei, vei fi și tu liber. Dar până când nu le dai drumul să fie liberi, va trebui să păstrezi dovezile vinovăției lor, și pentru că nu le poți lăsa, nu ești liber.

Dar cum te simți să fii liber? Pot să vă spun, pentru că Dumnezeu m-a eliberat. Când privesc înapoi la această situație și pot vorbi despre ea fără să aducă aceleași răni vechi, furie sau ceva, ci o văd doar ca pe o situație care s-a întâmplat în viața mea, atunci sunt liber. Ba, chiar pot spune: „Aceasta a fost negativ, a fost rău, a fost greșit, nu ar fi trebuit să se întâmple,” dar nu aduce aceleași emoții în mine. Iar când privesc la fratele, dintr-o dată văd că, așa cum a spus fratele Branham, „îmi pare rău pentru el.”

Aș putea fi într-o situație ca Domnul Isus pe Calvar și să spun: „Știi ce? Ei nu aveau idee ce îmi făceau; ei nu au înțeles, nu au știut, nu și-au dat seama cât de adânc am fost rănit; ei nu știu cât de adâncă este această rană. Doamne, ei nu înțeleg.” Și când  începe să-mi pară rău pentru acei făptași și să privesc prin ochii lor, că poate nu au înțeles și poate nu era exact așa cum am văzut eu, că nu au vrut s-o facă, nu a fost intenționat, nu a fost voit și poate au reacționat așa din cauza lucrurilor care li s-au întâmplat când au fost copii, imediat ce încep să văd această imagine, sunt liber. Eu sunt liber! Sunt liber pentru că acum nu mai spun: „Sunt vinovați! Sunt răi, sunt dușmani, m-au rănit și trebuie să plătească.” Acum pot spune: „Ei m-au rănit pentru că ei au fost răniți. Ei au trecut prin aceasta, prin aceea…” Și dintr-o dată, în inima ta vine compasiunea și ești ca Isus pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac. Literalmente, ei nu știu ce fac. Sunt înșelați, sunt orbiți, sunt răniți, sunt chinuiți.” Aceasta este eliberarea, prieteni! Eliberarea este atunci când iertăm în același fel cum am fost noi iertați. Aceasta înseamnă că trebuie să iert înainte ca ei să-mi ceară să-i iert.

În mesajul Priviți!, din anul 1963, fratele Branham a spus:

„Dacă puteți să vă centrați camera până când vedeți aceasta, și știți că a costat Viața lui Dumnezeu Însuși, când Și-a creat Viața aici; El nu trebuia să renunțe la Aceasta, dar a dat-o de bunăvoie. El nu a trebuit să moară, dar a făcut-o în mod liber. El Și-a dat propria Viață, ca să poată aduce fii la El, pentru ca lucrarea Lui să poată continua.”

În Ioan 3.16, citim:

„Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să primească Viață Veșnică.”

Dumnezeu a iubit-o atât de mult, că L-a dat pe Hristos, a renunțat la Viața Sa pentru iertarea noastră. El Și-a vărsat Sângele, pentru ca noi să putem merge liberi.

Efeseni 1.7, spune:

„În El avem răscumpărarea, prin Sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.”

În Coloseni 1.14, citim:

„în care avem răscumpărarea, prin Sângele Lui, iertarea păcatelor.”

Deci, cum am fost iertați? Noi am fost iertați prin faptul că El S-a dăruit pentru noi, în timp ce eram în păcatul nostru, în timp ce eram greșiți, înainte de a avea șansa să îndepărtăm ce era rău.

Voi face un alt desen pentru voi, cu aceeași inimă și același lanț pentru ofensatorul nostru, și aici avem aceeași rană.

Dar, știți, noi vrem să ne eliberăm de această rană, dar pentru ca eu să-l iert pe acest ofensator vinovat…Să scriem aici, „Vinovat”.

Vă dați seama că simțul nostru pentru dreptate cu care ne-am născut, nu ne lasă să-l lăsăm, pur și simplu, liber. Noi știm că este ceva în neregulă cu aceasta. Știu că nu sună logic ceea ce spun, dar este adevărul.

Uneori ne este atât de greu să iertăm, pentru că știm că nu este corect, nu este just; nu este doar că nimeni nu plătește, nu este doar că nu există consecințe pentru acțiune, dar nu este corect. Câți cred că nu este corect să nu existe consecințe pentru o faptă? Noi știm că aceasta nu este logic. Nu trebuie să ni să spună, noi înțelegem aceasta, dar uneori ne este atât de greu să iertăm, să uităm pentru că…„Cum poate cineva să treacă fără consecințe pentru ce a făcut, fără să plătească pentru greșeală, fără suferință? Ei ajung să treacă liberi? Dar nu este corect, nu este drept!”

Adevărul este că iertarea nu este gratuită. Nimeni, niciunul nu este liber. Nimeni! Întotdeauna există un preț de plătit pentru iertare. Amintiți-vă! Vreau să țineți aceasta în mintea voastră: Întotdeauna există un preț de plătit pentru iertare.

Haideți să privim acum la situația noastră. Avem aici pe cineva care ne-a rănit profund. Ei ne-au rănit și aceasta a fost o rană îngrozitoare, iar noi avem de-a face cu această rană pentru că produce amărăciune. Avem probleme din cauza aceasta, dar trebuie să fiu liber, iar pentru a mă elibera, trebuie să-i iert. Dar eu trebuie să-i iert din toată inima, așa că trebuie să merg la Dumnezeu și să-I spun: „Doamne, lasă-mă să văd această situație mai clar și dă-mi o inimă cu care să pot ierta, așa cum ierți Tu.”

Când vrei să eliberezi acea persoană… Ascultați, v-am spus la început că astăzi vreau să ajung la piulițele și șuruburile iertării, pentru că iertarea este realitate, iertarea este puternică, iertarea este chiar, este chiar…Vă pun această întrebare…Eu încerc doar să transmit acest principiu și sper să-l prindeți.

Când stăpânul a avut acel slujitor care-i datora zece mii de talanți, iar el a cerut iertare când stăpânul voia să-i vândă soția și copiii, stăpânul i-a dat drumul, l-a eliberat iertându-l de datorie. Care a fost prețul libertății acelui om? Pentru că iertarea lui nu a fost gratuită. Iertarea lui a costat pe cineva zece mii de talanți. Pentru cine a costat zece mii de talanți? Aceasta a costat-o pe victimă. Cineva a pierdut zece mii de talanți. Acesta a fost prețul iertării acelui om. Iertarea nu este niciodată gratuită. Niciodată! Cineva plătește întotdeauna.

Așadar, să zicem că această situație vrem să se schimbe în viața noastră. Acest infractor este vinovat, și știm de ce este vinovat: el este vinovat pentru orice a provocat această rană în inima mea; el este vinovat pentru aceasta. Noi înțelegem, am fost sinceri, am fost corecți, dar această persoană a făcut această rană și m-a lăsat în această situație. Eu vă întreb: care este prețul iertării acelui om? Prețul iertării acelui om, este această rană din inima mea. Dar cineva trebuie să plătească pentru ca vinovatul să plece liber.

A plătit Cineva pentru ca eu să fiu liber? Cine a plătit? Cum a plătit? El a luat păcatele mele asupra Lui și a suferit din cauza mea. Eu am meritat bătăile, eu am meritat batjocurile, eu am meritat rănile, eu am fost acela care am meritat, dar El mi-a luat locul și toate acele răni au fost asupra Lui; au fost răni pe care eu le-am pus asupra Lui din cauza nelegiuirii mele, din cauza păcatelor mele. Dar El a luat toată durerea, a luat-o ca plată pentru iertarea mea, și a spus: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac!”

Amintiți-vă, Dumnezeu este la fel de bun, dar El este un Dumnezeu drept și El nu ne-ar putea lăsa liberi, fără ceva, fără pedeapsă. El este un Dumnezeu drept și corect, și pentru a rămâne drept, nu poate spune: „Bine, vrând-nevrând, du-te liber!” Nu, pentru ca tu să fii liber, cineva trebuie să plătească prețul pentru nelegiuirile tale. Cine a plătit prețul? Isus Hristos a plătit prețul, și El a făcut-o de bunăvoie și m-a iertat. Acum sunt liber pentru că dreptatea lui Dumnezeu este îndeplinită. Acest lucru este benefic în interiorul nostru, noi știm.

Tu nu poți merge așa, pur și simplu, liber. Nu! Eu nu doar îi eliberez, ci ceea ce fac eu, este că plătesc pentru eliberarea lor cu durerea închisă în inima mea. Ei au făcut aceasta pe nedrept, iar eu sufăr cu amărăciune, cu durere, cu complexe, temeri și toate lucrurile acestea pe care le am în mine.

Dar mi-am dat seama că Isus a avut tot felul de lucruri puse asupra Lui din cauza mea, și dacă El mă poate ierta, purtând rușinea mea, atunci și eu pot să-i iert pe ei suportând consecințele păcatului lor. Eu îi iert în același fel în care am fost și eu iertat. Aceasta este iertarea. Nimeni nu pleacă liber, cineva plătește.

Întrebarea este: Pot fi eu ca Tatăl meu? Pot plăti prețul pentru eliberarea părții vinovate?? Pot să-i spun: „Nu-mi datorezi nimic? Nu-mi datorezi scuze, nu trebuie să îndrepți nimic, nu trebuie să-mi plătești înapoi, nu trebuie să le trimiți scrisori tuturor celor la care m-ai defăimat, nu trebuie să faci nimic. Te las să pleci complet liber.”

Când acceptăm de bunăvoie acest lucru, rupem totul și ne despărțim de acest lanț, de această robie, pe care l-am tras după noi toată viața, pentru că acum, această persoană este complet liberă; nu-mi datorează nimic, nu-mi datorează scuze, nu-mi datorează o scrisoare, nici măcar o felicitare sau o strângere de mână. Nu-mi datorează nimic. Aceasta este iertarea adevărată!

Dar pentru ca ei să poată fi liberi, eu am rămas ținând punga, la fel ca stăpânul bogat, care a rămas cu o pierdere de zece mii de talanți. El a putut pierde zece mii de talanți ca să lase liber pe acel slujitor, dar acel slujitor nu a putut suporta o pierdere de o sută de talanți pentru a-l lăsa pe tovarășul său să plece liber. Isus a putut să ne ia toate păcatele asupra Sa, dar noi nu putem ierta greșeala unui frate care a spus ceva împotriva noastră, pe cineva care ne uită, ne îndepărtează, ne calcă în picioare sau spune ceva despre noi? Noi nu putem pierde o sută de dolari fără să ne amărâm, să ne supărăm și să ținem în dispreț pe cineva, când Isus a luat toată sarcina de păcate a lumii asupra Lui Însuși, astfel încât să putem fi liberi. Vedeți cât este de important și de adânc acest lucru?

Deci, acesta este procesul iertării: iertarea începe cu sinceritatea. „Doamne, fratele acesta, sora aceasta, părintele acela…Ei au făcut aceasta cu mine, și când au făcut aceasta, a avut acest efect asupra mea. Iartă-mă, Doamne, pentru că doresc din toată inima să-i iert, ca să fie liberi. Vreau să-i iert așa cum m-ai iertat Tu, dar, Doamne, am nevoie de ajutorul Tău, pentru că sunt foarte rănit.”

Vă voi spune pasul următor: „Doamne, sunt dispus să suport toate consecințele pentru acțiunile lor, ca ei să poată merge liberi.”

În realitate, ei nu pot face bine niciodată. Și dacă sunt deja morți? Ce se întâmplă dacă persoana care te-a rănit cel mai tare din lume, este deja moartă? Dacă locuiește într-o altă țară, în alt stat? Cum este dacă nu există nici o legătură de comunicare? Tu ții deja punga, o ții ca dovadă a vinovăției lor, dar de ce să nu o ții într-un mod diferit? De ce nu o ții ca plată pentru eliberarea lor? Spune: „Doamne, sunt dispus să nu-ți mai cer să-i faci să plătească.” 

Vedeți? Iertarea noastră superficială este ca aceasta: „Te iert.” Dar în mintea ta spui: „Așteaptă până te întâlnești cu Dumnezeu.” Sau: „Te iert, frate. Este în ordine. Te iert.” Dar: „Oh, Dumnezeu te va primi.” Aceasta este iertarea greșită, aceasta nu este iertarea din inimă. Iertarea din inimă te duce umăr la umăr cu fratele tău. Aceasta este iertarea.

Ascultați, prieteni, realitatea este aceasta: „Doamne, sunt dispus să suport consecințele acțiunii lor, ca plată pentru eliberarea lor. Nu-Ți cer să-i pedepsești pentru a-i face să plătească, ci să-i eliberezi. Te rog, nu-i judeca din cauza mea, pentru că eu îi iert.” Prin acest fel de iertare, tu ai devenit mijlocitor pentru ei, tu stai în spărtură pentru ei. Dacă ai de gând să-ți asumi consecințele pentru acțiunea lor, atunci vei purta consecințele pentru acțiunea lor. Dar, tu nu pretinzi că îți asumi consecințele acțiunii lor în speranța că Dumnezeu îi va face să plătească pentru aceasta, pentru că în felul acesta nu suporți prețul iertării lor. Aceasta este superficial, este mental, și nu este realitatea. Dar realitatea trebuie să fie așa: „Doamne, nu-Ți voi cere să-i faci să plătească. Cred că nu trebuie să plătească, pentru că i-am eliberat și vreau ca ei să plece liberi, vreau să prospere, vreau să fie fericiți. Nu mai au nici o obligație față de mine. Deci, Te rog, Doamne, să nu-i judeci pentru ce mi-au făcut. Dacă îi judeci pentru altceva ce au făcut, dacă îi judeci pentru ce Ți-au făcut Ție, este în ordine, dar, Te rog, să nu-i judeci pentru ce mi-au făcut mie, pentru că eu i-am eliberat.”

Aceasta este iertarea curată, adevărată. Dacă nu poți să faci aceasta, încă nu ai ajuns la iertarea din inimă. Să nu vă simțiți îngrozitor dacă nu ați ajuns acolo, pentru că nu este ușor, prieteni.

Uneori, trebuie să ne întoarcem să spunem: „Doamne, am nevoie de ajutorul Tău, pentru că nu pot trece peste, nu pot fi liber, nu pot suporta consecințele acțiunii lor, și încă vreau să plătească pentru ele.” Dacă încă vrei ca ei să plătească, chiar dacă nu-i poți face să plătească, dar ai încredere că Dumnezeu îi va face să plătească, înseamnă că încă nu ești acolo, pentru că, cum ne-a iertat Isus pe noi? „Tată, iartă-i! Tată, iau asupra Mea toate consecințele acțiunilor lor, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac.”

Vă dați seama ce declarație puternică a fost făcută în ziua aceea pe Golgota? Întrebarea este: Vom fi noi ca Hristos, sau nu? La aceasta se reduce realitatea.

Am spus: Aceasta este puternic, este profund, nu este ceva banal, nu este ceva de suprafață, nu este mental, ci este adâncul realității.

Nimeni nu scapă gratis. Eu nu am scăpat gratis. A fost gratuit pentru mine, dar pe Hristos L-a costat. Ofensatorul care m-a ofensat pe mine, nu pleacă gratuit, pentru că eu plătesc prețul. Cineva plătește prețul pentru iertare. Întrebarea este: Suntem dispuși să plătim prețul pentru a ierta? Să plătim cu adevărat, până acolo unde totul vine asupra mea, și nu cer nici o pedeapsă pentru cel vinovat, ci cer să stau în spărtură pentru ei, și-I cer lui Dumnezeu să-i lase să plece. Aceasta este adevărata iertare.

Să mergem la Fapte 7.59-60:

„Și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: „Doamne, Isuse, primește duhul meu!”

Apoi a îngenuncheat, și a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ținea în seamă păcatul acesta!” Și după aceste vorbe, a adormit.”

Aceasta este iertarea. Știți ce a cerut Ștefan? „Doamne, nu trage la răspundere pe nimeni de aici, pentru că mă ucid cu pietre.” Cine a plătit prețul iertării lor? Ștefan a plătit prețul pentru iertarea lor, pentru că iertarea nu este niciodată gratuită. Ștefan a fost dispus să-și dea viața pentru frații săi, astfel încât Dumnezeu să nu-i judece pentru că l-au ucis cu pietre. Și când i-a iertat? Când pietrele îi loveau capul. În mijlocul loviturilor cu pietre care-l omorau, Ștefan L-a chemat pe Dumnezeu; pietrele îl loveau, iar el a căzut în genunchi,  și a spus: „Tată, nu le ținea în seamă păcatul acesta.” Ce spunea el? „Tată, eu îi iert. Iartă-i și Tu. Nu trage la răspundere pe niciunul din cei care au aruncat o piatră. Iartă-i pe cei care m-au lovit cu pietre și m-au ucis.”

Știți ceva? Eu cred că Dumnezeu a onorat rugăciunea lui, și ei au fost liberi. Poate că mai târziu, au făcut ceva care le-a adus condamnarea, dar atunci, el a stat în spărtură pentru ei, el a jucat rolul lui Hristos, el a fost ca Tatăl său și i-a iertat în timp ce el plătea cu viața pentru consecința faptelor lor. Aceasta este iertarea adevărată.

Știți cine era acolo păzind hainele celor care-l omorau pe Ștefan cu pietre? Era Saul, cel care mai târziu, a devenit apostolul Pavel. Dacă Ștefan ar fi spus: „Doamne, nu-i lăsa pe niciunul dintre ei să scape, ci judecă-i pe toți.” Ce s-ar fi întâmplat cu Pavel? Dar Pavel a fost iertat de Ștefan. Voi nu aveți idee ce face iertarea pentru persoana cealaltă, realizând că noi suntem doar oameni născuți pe acest Pământ, trăind o viață aici. Noi suntem produse ale lui Dumnezeu, suntem copiii lui Dumnezeu, suntem Mesia mici; noi suntem aici, pe Pământ, reprezentându-L pe Hristos.

Știți ce se întâmplă dacă țineți dușmănie pe cineva? Dacă trageți pe cineva la răspundere și nu-l iertați niciodată? Mi-ar place să mă gândesc la ce se întâmplă, dar s-ar putea ca destinația veșnică a cuiva să atârne în balanță de atitudinea noastră față de el, în iertare.

Vă amintiți de Iov când a trecut prin încercarea lui, și trei prieteni l-au acuzat, și l-au acuzat și l-au acuzat în mod greșit? La sfârșitul încercării, când Iov însuși făcuse o greșeală, Dumnezeu a venit, S-a ocupat de el, iar Iov s-a pocăit… Dar știți ce le-a spus Dumnezeu celor trei prieteni ai lui Iov? El le-a spus: „Mergeți înapoi și Iov se va ruga pentru voi. Dacă Iov nu stă în spărtură pentru voi, sunteți pierduți.” Deci, pentru ce s-a rugat Iov? Pentru ce a fost rugăciunea lui la sfârșit? Iov s-a rugat pentru un singur lucru: „Doamne, vrei să-i ierți și să-i lași să plece?” Dacă nu, ei ar fi fost condamnați.

Iov, care a fost jignit de acuzațiile lor, a trebuit să stea în spărtură pentru ei. Dumnezeu nici nu s-a ocupat direct de ei, ci El a spus: „L-ați jignit pe Iov, acum întoarceți-vă la Iov, pentru că, dacă Iov nu se roagă pentru voi, sunteți terminați!”

Vă dați seama care ar putea fi consecințele neiertării noastre pentru un coleg care a spus ceva ce nu trebuia să spună, sau pentru că a luat ceva ce nu trebuia să ia; a primit o promovare peste noi din cauza minciunilor pe care le-a spus și avem amărăciune pentru ei? Vă puteți imagina ce consecințe ar putea fi pentru unii fii ai lui Dumnezeu care refuză să ierte?

Deci, să-i iertăm pe toți oamenii! Să-i iertăm pe toți oamenii așa cum și noi am fost iertați de Dumnezeu, și să-i lăsăm să plece. „Doamne, lasă-i să plece. Este în ordine, iau eu aceasta și nu le cer să plătească nimic, și nu-Ți cer nici Ție să-i faci să plătească, ci Îți cer să le dai drumul să plece liberi, de dragul meu, pentru mine. Suport eu consecințele faptelor lor.” Așa a făcut Isus când a stat în spărtură pentru copiii Săi și a oferit jertfe. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul De ce sunt împotriva religiei organizate, fratele Branham a spus:

„Vedeți? Dacă ceea ce este rânduit pentru biserică, Viața care era în Hristos nu reflectă în voi aceste lucruri: cumpătarea și lucruri, evlavie, dragoste frățească și toate aceste lucruri care se cer de la voi, nu contează ce ați făcut, nu contează cât de mult ați strigat, la câte biserici ați aparținut, câte pene ați implantat în voi, nu o faceți, ci așteptați până când, cu adevărat, puteți ierta din inima voastră, până când aveți în inimă dragoste frățească. Indiferent dacă ei smulg din barba voastră dintr-o parte, voi puteți întoarce celălalt obraz cu dulceață. Vedeți? Când aveți acele virtuți, indiferent ce v-ar spune ei.”

Oh, Doamne, ajută-mă! Ajută-mă, Doamne, să pot ajunge acolo unde, în ofensă, să pot ierta, așa cum a făcut Ștefan, așa cum a făcut Isus; să pot ajunge acolo unde, oh, chiar dacă îmi smulg barba, să spun: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” La această statură ne crește Dumnezeu să ajungem, prieteni! Așa arată înfierea. Înfierea nu înseamnă să chemăm foc jos, ci înfierea este când ajungem la punctul în care poți să te comporți la fel ca Tatăl tău.

În mesajul Filtrul unui om care cugetă, fratele Branham a spus:

„Dacă îi iubești pe cei ce te iubesc, așa cum dăm mâinile unii cu alții, ca dragi preaiubiți în Dumnezeu, aceasta este bine, dar puteți, de asemenea, să-i iubiți pe cei de neiubit? Acesta este filtrul unui om cugetător; Acesta este Duhul lui Hristos în voi, iubindu-i pe cei care nu vă iubesc. Atunci aveți răsplată de la Dumnezeu. Dar dacă o faceți ca pe o datorie, încă nu aveți omul gânditor…Voi sunteți numai în al doilea ciclu. Dar dacă îi iubiți cu adevărat, din inima voastră, atunci respirați prin Filtrul omului cugetător. Acela satisface gustul omului sfânt, și știți să iertați din inimă pe fiecare, orice lucru, indiferent ce s-a întâmplat.”

Aceasta este iertarea la care suntem chemați s-o avem. Acesta este motivul pentru care spun că iertarea nu este un lucru ușor, ci este un lucru greu.

Să mergem la Proverbe 18. 14:

„Duhul unui om îi va sprijini neputința, dar cine poate purta un duh rănit?”

Duhul rănit a cauzat toate aceste necazuri, ofense și o rană. Dar cum ne vom elibera de ea?

Fratele Branham a trecut printr-o situație despre care am vorbit ultima dată. El a trecut printr-o serie de decese; a murit fratele său, tatăl său, soția sa, și acum stătea lângă micuțul pat din holul spitalului, unde fetița lui era pe moarte, se ducea. El s-a rugat lui Dumnezeu și a văzut ceva ca un cearceaf negru care cobora, și când a văzut acel cearceaf negru coborând, a spus: „Parcă Dumnezeu nu voia să vorbească cu mine.” Apoi, a spus: „Atunci când Dumnezeu a încetat să vorbească cu mine, a început să vorbească Satan.” Și ce a început să facă Satan? El a început să-L acuze pe Dumnezeu în fața profetului, și a spus: „Tu știi că El nu trebuie să rostească Cuvântul, ci doar s-o privească și ea va fi vindecată. Te-ai rugat pentru toți oamenii, pentru El, și L-ai slujit, și acum, așa te tratează El?”

Priviți ce încerca să facă Satan: el încerca să ia această rană pe care fratele Branham o avea în inimă prin pierderea soției sale, a copilului său, a tatălui și a fratelui său, și s-o întoarcă împotriva lui Dumnezeu. El făcea acuzații cu privire la dragostea lui Dumnezeu pentru el, la grija lui Dumnezeu pentru el, la neprihănirea și dreptatea lui Dumnezeu față de el: „După tot ce ai făcut, ai stat treaz toată noaptea predicând, ieșind pe stradă, făcând toate acestea, și acum, El te tratează așa?” Oh, Dumnezeul meu! Acest diavol neînțelept! Cum putea să spună așa ceva despre Dumnezeu? El încerca să ia rana pe care o avea fratele Branham în inimă, și să creeze o ofensă împotriva lui Dumnezeu.

Ascultați, motivul pentru care aduc această întâmplare în discuție, este pentru că exact aceasta vă chinuie pe unii dintre voi. Voi vă luptați cu ceea ce s-a întâmplat în viața voastră, și spuneți: „Cum a putut Dumnezeu să lase să mi se întâmple aceasta?” Ascultați, acesta este diavolul care vă șoptește la ureche: „Cum a putut Dumnezeu să lase să se întâmple aceasta?” Ce vrei să spui? Cum vrei să fii scutit în viață când toți ceilalți au încercări? De ce, dintr-o dată, tu ar trebui să fii într-un balon, în timp ce toți copiii lui Dumnezeu trebuie să treacă prin suferințe pentru a crește? De ce? Ce te face să crezi că El are de-a face cu tine într-un mod greșit? Vă dați seama că aceasta este o reflecție împotriva caracterului lui Dumnezeu? Acele acuzații false înjosesc Însuși caracterul lui Dumnezeu, ca și cum El nu ar fi perfect, ca și cum El te tratează diferit de alții și primești un tratament nedrept. Aceasta este șoapta diavolului, este încercarea diavolului de a te face să te simți ofensat de Dumnezeu.

„De ce mi-ai luat copilul? De ce mi-ai luat soțul? De ce mi-am pierdut locul de muncă? De ce s-au întâmplat toate acestea? De ce ai lăsat să mi se întâmple toate acestea?”

Ascultați, acolo nu este Dumnezeu, ci diavolul care vorbește prin tine. Nu mai vorbi așa, oprește-te chiar acum! Voi spuneți: „Doamne, de ce nu le-ai vorbit copiilor mei? De ce i-ai lăsat să meargă în lume? De ce ai făcut aceasta?” Dar, spunând aceasta, voi Îl acuzați pe Dumnezeul Cel Sfânt și drept, că El a făcut rău. În toate acestea este diavolul încercând să vă facă pe voi și pe mine să-L jignim pe Dumnezeu. Și dacă ne ofensăm pe Dumnezeu, facem același lucru care s-a întâmplat acolo, Îl sfidăm pe Dumnezeu că ne-a greșit și îngrijim o rană, crezând că Dumnezeu este vinovat, pentru că ar fi putut să oprească aceasta. Ei bine, sigur că ar fi putut. „Ar fi putut să vină la fața locului; ar fi putut să-l vindece; ar fi putut să vină mai devreme; ar fi putut să salveze viața copilului meu; ar fi putut să nu permită acel accident de mașină, putea să aibă loc cinci minute mai devreme; putea să aibă loc cinci minute mai târziu, putea…”

Unele răni din inima noastră nu sunt din cauza altor oameni, unele răni din inima noastră sunt îndreptate spre Dumnezeu, pentru că diavolul ne prezintă o poveste falsă cu privire la ce s-a întâmplat; așa cum a încercat să-i prezinte și profetului o narațiune falsă a ceea ce s-a întâmplat: „Dumnezeu nu te iubește, nu-I pasă de tine. Tu L-ai slujit și aceasta este răsplata Lui.” Același lucru l-a făcut și cu unii dintre voi, dar voi nu puteți crește spiritual dacă aveți amărăciune față de Dumnezeu.

„De ce a trebuit să mă nasc în casa aceasta? De ce a fost mama așa? De ce tatăl meu a fost un bețiv? De ce nu am primit o oportunitate la fel ca alții? Doamne, de ce i-ai lăsat pe ei și nu pe mine?”

Uneori trebuie doar să fim sinceri, cu adevărat sinceri. Și dacă avem acest tip de ofensă față de Dumnezeu, din cauza unei povești false a diavolului, trebuie să ne întoarcem la Adevăr, și să-i spunem diavolului: „Ești un mincinos! El este Tatăl meu, mă iubește și face totul perfect. Totul este pentru binele și în folosul meu și pentru Împărăție. El nu a permis  vreodată să mă rănească ceva, ci a făcut totul ca să mă modeleze, să mă formeze și să mă desăvârșească. Când voi fi încercat, voi scoate la suprafață acest Aur, pentru că El a rânduit aceasta înainte de întemeierea lumii. Iar tu, Satan, ești un mincinos.”

Fratele Branham a mers atât de departe pe acest drum, încât a ajuns în punctul în care a spus: „Aproape că am fost de acord cu el, și aproape că i-am spus: „Dacă așa face El, atunci voi înceta să predic.” Așa a spus fratele Branham. El a ajuns în acest punct, dar după aceea, a coborât jos în suflet, și acolo era Ceva, acolo jos, era Viața Veșnică, iar el a spus: „Înapoia mea, Satană!”

Înseamnă că noi trebuie să mergem puțin mai adânc, dincolo de tărâmul nostru emoțional, dincolo de inima noastră frântă, să coborâm la cele veșnice, și să spunem: „Satan, ești un mincinos. Dumnezeu este perfect și tot ce mi s-a întâmplat, este pentru binele meu, și El mă va transforma într-un fiu al lui Dumnezeu. Nu există nimic să-mi distrugă viața, totul mă va forma iar tu vei afla într-o zi.” Voi trebuie să fiți reali.

O parte din ofensa noastră a fost față de Dumnezeu, dar ne este frică să recunoaștem: „Doamne, de ce nu mi-ai păstrat căsnicia? De ce nu m-ai lăsat să mă căsătoresc? De ce trebuie să rămân așa? De ce…?”

Ascultați, să nu vă gândiți că am să vă cer să-L iertați pe Dumnezeu. Voi nu trebuie să-L iertați pe Dumnezeu, El nu a făcut nimic rău. Voi trebuie să zburați mai sus și să-I cereți lui Dumnezeu ca El să vă ierte, pentru că ați crezut că El a greșit. Tu trebuie să fii cel care spune: „Doamne, eliberează-mă de această gândire greșită. Îmi pare rău că Te-am condamnat! Îmi pare rău că Ți-am defăimat caracterul! Îmi pare rău că am avut astfel de gânduri. Doamne, iartă-mă, pentru că aceste gânduri nu sunt corecte.” Aceasta este realitatea, prieteni.

Să ne întoarcem la desenul nostru. Acum, i-am eliberat pe vinovați, nu mai sunt responsabili față de noi, și noi nu suntem responsabili față de ei, dar avem încă această rană în inima noastră.

Tocmai am citit că duhul unui om îl sprijină în neputință, dar cine poate purta un duh rănit?

Când totul este spus și făcut, când este dată iertarea adevărată și vinovatul este liber, victima stă aici cu inima încă rănită. Tu ai încă inima rănită, tu ai încă inima zdrobită. S-ar putea să nu mai ai amărăciune, s-ar putea să nu mai simți rușine sau mânie, dar ai încă rana, iar întrebarea este: Ce vom face acum?

Ei bine, am o veste bună pentru tine: Noi avem un Vindecător cu un Balsam din Galaad.

Să mergem la Luca 4.18-19:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați,

și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

Ce face parte din slujba lui Hristos, din lucrarea Fiului omului? Să-i vindece pe cei cu inima zdrobită. Credeți că El încă mai vindecă inimi zdrobite? („Da!”)  El a spus: „…să predic celor captivi eliberarea.” (traducere Biblia fidelă).

Noi am fost de prea mult timp prizonierii tuturor acestor răni și amărăciuni, dar El trebuie să-i elibereze pe cei zdrobiți. Știți de ce este El aici? El este aici ca să ne elibereze de toate aceste răni vechi. Există un Balsam în Galaad, există un Vindecător care nu ne vindecă numai trupurile, ci ne vindecă și inimile zdrobite. El este aici pentru vindecarea fizică și spirituală. El poate să ne vindece, poate să ne elibereze, poate să ne facă liberi.

Să mergem la Psalmul 34.17-19:

„Când strigă cei fără  prihană, Domnul aude, și-i scapă din toate necazurile lor.

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.

De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.”

„Multe sunt nenorocirile celui drept, dar Domnul îl eliberează din toate.” (traducere din engleză).

Acest cuvânt „toate”… să citim încă odată: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.” Este aceasta adevărat și astăzi? „Amin.” Știți ce nu poate face Domnul nostru? El nu poate lua ceea ce ținem noi. Dacă ne ținem de durere ca dovadă a vinovăției lor ca să fim îndreptățiți să simțim dispreț pentru ei, El nu o va lua niciodată de la noi. Niciodată. Și pentru că El este un Domn, El nu ne va îndepărta mâinile ca să ni-l smulgă din mâini. De fapt, noi ne ținem de ea, deoarece avem nevoie să ne justificăm resentimentele, rănirea și dorința noastră de a vedea lucrurile greșite făcute corect. Dumnezeu nu ni-l va lua niciodată, de aceea, primul lucru pe care trebuie să-l faci, este să ierți cu adevărat, din toată inima, și să-i eliberezi complet pe cei vinovați. Atunci eu nu mai am nevoie de dovezi pentru că i-am lăsat liberi, i-am eliberat. Nu mai există nici un proces, nici un caz judiciar, nici o pedeapsă; nu există judecată, nu există nimic. Ei sunt complet liberi, iar eu nu trebuie să-mi amintesc nimic din ceea ce mi-au făcut. Nu trebuie să-i cataloghez, nu trebuie să-i pun la dosar, nu trebuie să păstrez nimic, pentru că nu am nevoie de dovezi pentru ziua când va veni nenorocirea. În sfârșit, ei sunt complet liberi, iar eu nu mai am nevoie de dovezi. Tot ce am nevoie, este să fiu eliberat de ceea ce mă ține. Sunt dispus s-o țin pentru ca ei să poată fi eliberați. Țin aceasta pentru eliberarea lor, dar Îl rog pe Dumnezeul meu: „Doamne, vrei să-mi vindeci inima zdrobită? Vrei să vindeci Tu locurile rănite? Tu știi ce mi s-a întâmplat, știi care este efectul, iar eu i-am eliberat. Și dacă trebuie să-mi trăiesc toată viața așa, încă vreau ca ei să fie liberi. Dar eu cred că Tu ai venit să-i vindeci pe cei cu inima zdrobită și să le aduci eliberarea celor răniți.”

Să mergem la 1Petru 5.7:

„Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.”

Vreau să cugetați la aceasta. El nu o va lua decât dacă noi încă o ținem. Dacă mai avem un proces în Instanță, mai avem o judecată în așteptare, El nu o va lua. Dar El o va lua atunci când cazul va fi închis, nevinovat sau vinovat, este declarat liber și absolvit de orice vină. Acum, eu nu mai am nevoie de dovezi, dar am nevoie de vindecare, iar El spune: „Aruncați toate îngrijorările voastre asupra Lui, pentru că El Însuși are grijă de voi.” Aceasta înseamnă că, dacă i-o dau Lui, El mi-o ia. Spune Scriptura aceasta? Dacă i-o dau Lui…De ce nu I-am dat-o Lui înainte? Pentru că aveam nevoie de aceasta pentru judecată. Înțelegeți de ce ne luptăm atât de mult cu aceste lucruri? Este în subconștientul nostru să ținem dosarul în justiție, ca să ținem vinovatul.

Dacă am ierta în felul cum ne-a iertat Isus, dacă i-am elibera pe captivi, dacă i-am elibera pe vinovați, dintr-o dată, eu sunt liber să arunc asupra Lui toate îngrijorările mele, toate nevoile mele, tot ce mă tulbură. Eu pot să I le dau Lui, pentru că Îi pasă de mine. Dar, eu nu-L las pe El să aibă grijă de mine dacă încă am nevoie de această rană; am nevoie s-o îngrijesc, s-o repet cu fiecare relație nouă pe care o am.

Dar, oh, cât este de minunat să fiu liber, să nu mai trebuiască s-o repet încă odată, să trec prin listă și să amintesc din nou succesiunea evenimentelor în ordinea în care s-au întâmplat, pentru că îi consider vinovați. Oh, mi-ar plăcea să fiu liber și să uit de aceasta.

Sunt lucruri care mi s-au întâmplat și a trebuit să trec prin aceste exerciții, dar ascultați, prieteni, uneori uit că s-a întâmplat și dacă privesc în urmă, mai am o vagă amintire, dar nu mai este nicio durere legată de aceasta. Așadar, când mă întorc acolo, spun: „S-a întâmplat ceva, dar îmi scapă detaliile.” Știți ce s-a întâmplat? Când încă îmi îngrijeam durerea în vederea judecății, îmi aminteam orice detaliu, fiecare ofensă și ordinea în care s-a întâmplat. De ce? Pentru că încă judecam, dar când este o iertare adevărată, când are loc o vindecare adevărată și o iertare scripturală, în felul cum iartă Hristos, El pune păcatele noastre în Marea Uitării Lui.

Noi nu putem fi ca Dumnezeu. Eu aș vrea să pot uita totul ca El. Dar vă spun că s-a întâmplat să nu mai am nevoie să-mi amintesc o mulțime de detalii urâte, pentru că mi-au ieșit din minte. Îmi amintesc că s-a întâmplat ceva, dar am uitat unele detalii. Uneori, eu și soția mea vom vorbi, iar ea va spune: „Îți amintești când s-a întâmplat aceasta și aceasta?” dar eu îi voi spune: „Nu, am uitat. Eu am uitat.” Ea vrea să-mi amintească, dar eu nu-mi mai amintesc, nu pot s-o aduc înapoi. Atunci ea îmi va oferi câteva detalii, dar eu spun: „Oh, îmi amintesc…Laudă lui Dumnezeu!” Aceasta este eliberarea, prieteni! Aceasta este eliberarea adevărată, prin iertare!

Noi ne gândim că în viața noastră există lucruri peste care nu vom putea trece niciodată, dar nu este adevărat, pentru că pot fi lucruri care ne-au modelat, care ne-au format, pe care Dumnezeu le folosește pentru ceva. Dar acestea sunt lucruri în care nu trebuie să rămâi blocat pentru tot restul vieții tale. Acestea sunt handicapuri care vă țin, dar puteți fi vindecați de ele. Dar, voi nu puteți fi vindecați până când nu iertați, deoarece, dacă nu iertați, nu veți fi iertați.

De ce nu putem fi iertați dacă nu iertăm? De ce? Pentru că, dacă nu iertăm, ne ținem încă de păcatul cuiva și nu-l lăsăm să plece. Deci, încă suntem vinovați. Dar, atunci când iertăm, putem fi iertați. Și știți ceva? Voi desena aceasta.

Acesta este Balsamul din Galaad. Există un Ulei al Duhului Sfânt pe care Dumnezeu Îl poate revărsa peste inimile noastre și poate vindeca inimile noastre zdrobite.

Fie care Dumnezeu să ne vindece inima zdrobită! Puteți spune: „Doamne, vindecă-mă! Doamne, vindecă-mă! Dumnezeule, ia această supurație, ia acest lucru! Ia acest lucru!” Dar El nu poate lua lucrul de care te agăți încă; El nu poate lua ceea ce tu ții ca dovezi împotriva fratelui tău.; El nu poate lua ceea ce ții pentru a condamna pe cineva. Dar El poate lua lucrul de care nu mai ai nevoie; și El poate lua de la tine ceea ce tu poți arunca asupra Lui.

Să mai citim din 2Corinteni 2.5-11, apoi vom încheia.

„Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toți; cel puțin în parte, ca să nu spun prea mult.

Este destul pentru omul acesta pedeapsa, care i-a fost dată de cei mai mulți;

așa că acum, este mai bine să-l iertați, și să-l mângâiați, ca să nu fie doborât de prea multă întristare.

De aceea, vă rog, să vă arătați iarăși dragostea față de el;

căci v-am scris și cu gândul ca să vă pun la încercare și să văd dacă sunteți ascultători în totul.

Dar pe cine iertați voi, îl iert și eu. În adevăr, ce am iertat eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în fața lui Hristos,

ca să nu lăsăm pe Satan să aibă un câștig de la noi, căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.”

Ce? Adică, dacă nu iert, Satan va profita de mine? Absolut! El va aduce o rădăcină de amărăciune în inima ta, care te va răni și va cauza tot felul de separări și probleme, și va vătăma orice altă relație din viața noastră.

Aici, Pavel a spus: „Pe cine iertați voi, îl iert și eu; și ce am iertat, am iertat pentru voi, în fața lui Hristos, ca să nu-l lăsăm pe Satan să aibă un câștig de la noi, pentru că noi nu suntem în necunoștință despre planurile lui.”

Deci, trebuie să fie aceste ofense. Voi și cu mine trebuie să fim ofensați, dar haideți să schimbăm doar felul în care privim lumea. Noi trebuie să fim ofensați, jigniți. De ce trebuie să fiu jignit? Pentru că Hristos trebuie să Se manifeste în formă de Mireasă. Cum? Cum voi manifesta iertarea pe care mi-a dat-o Hristos, dacă nu sunt ofensat? Cum voi manifesta bunătate și dragoste frățească, dacă nu sunt jignit? De aceea trebuie să vină ofensele. Laudă lui Dumnezeu!

Când vin ofensele, te vor răni? Da. Vei fi rănit? Da. Poți ierta? Da. Poți ierta din inimă? Da, cu ajutorul lui Dumnezeu. Și dacă ierți din inimă există Cineva care poate să-ți vindece inima zdrobită? Da.

Când încercăm să privim la partea vinovată, ca să ne vindecăm inima frântă, vom rămâne întotdeauna dezamăgiți, pentru că acea persoană, de multe ori, nu poate lua înapoi ceea ce a făcut. S-a dus. Ceea ce a spus, felul în care s-a comportat, s-a dus. Ei nu o pot lua înapoi, nu o mai pot face corect, astfel, noi ne ținem de această durere, așteptând mereu ca cineva s-o facă corect, dar ei nu o mai pot face corect niciodată, nu o mai pot repara niciodată, nu o mai pot anula niciodată. Și atunci, de ce nu-i eliberăm și să-i lăsăm să plece, apoi, să ducem această rană la singura Persoană care ne-o poate lua? Noi căutăm în locul greșit să obținem vindecarea, noi căutăm în locul greșit pentru a deveni mai bine, noi căutăm în locul greșit.

Pentru a ieși din locul în care ne aflăm, trebuie să ne întoarcem la iertarea în felul în care ne-a iertat Hristos; să-i eliberăm pe oameni suportând consecințele acțiunii lor și să-i lăsăm să plece, apoi să mergem la Cel care are Balsamul din Galaad și care a promis că-i va elibera pe cei captivi și-i va vindeca pe cei răniți. Mergeți la El și spuneți-I: „Doamne, vrei să-mi vindeci inima zdrobită? Am făcut ce mi-ai cerut să fac, și acum, Doamne, vrei să vii să mă vindeci?” Și nu cred că El va spune: „Nu.”, ci cred că El vă va vindeca inima. Să nu fim ignoranți față de instrumentele Lui. Trebuie să fie ofense. Laudă lui Dumnezeu!

Ați fost răniți în ultimul timp? Perfect! Este conform profeției. Ați fost jigniți? V-a greșit cineva? Minunat! Acum, cuvintele lui Isus se împlinesc în viața voastră. Și acum este o întrebare: Se va manifesta și restul Scripturii?” Eu cred că răspunsul la această întrebare, este: „Da!”

Să cântăm împreună cântarea „El m-a iertat!”

„El m-a iertat! Prin voia Sa,

Toate păcatele mele sunt spălate din memoria Lui.

Prin Sângele Mielului, El are iertare pentru mine!”

Vreau să vă spun că, dacă există vreo rană în inima voastră de care v-ați ținut pentru că ați ținut pe cineva vinovat, și îl țineți condamnat pentru ce v-a făcut, vreți să-i dați drumul astăzi? Dacă vreți să-i eliberați, dacă vreți să tăiați lanțurile care vă leagă de ei, singurul fel în care puteți fi liberi, este dacă îi eliberați pe ei mai întâi.

Vreau să te întreb pe tine, dacă ești dispus să plătești prețul sau aștepți ca ei să facă bine? Ești dispus astăzi să-i lași pe vinovați să plece în același fel în care te lasă Isus pe tine să pleci? Ești dispus să le dai drumul înainte ca ei să-ți ceară? Ești dispus să plătești prețul pe care ei nu-l pot plăti? Ești dispus să suporți consecințele acțiunilor lor și să-i lași să plece complet liberi, să nu fie judecați nici măcar de Dumnezeu? Îi vei cere lui Dumnezeu să-i ierte în numele tău, de dragul tău? Poți să-i ierți din inimă și să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute să-i lași să plece complet liberi? Poți să vezi că, poate suferă și ei, pentru că, poate lucrurile nu au fost atât de ușoare pentru ei. Poți să ai compasiune chiar și pentru cel care te-a rănit, chiar pentru cel vinovat?

Dacă vrei să-i eliberezi, cred că Dumnezeu va veni și va revărsa Duhul Său, și te va ajuta să-i lași liberi din toată inima ta, pentru că aceasta a poruncit El în Cuvântul Său. Aceasta este dorința Lui pentru copiii săi, și cred din toată inima, în această atmosferă, că El te va ajuta astăzi.

Dacă poți să ridici mâinile în fața Lui, spune: „Doamne, vreau să-i eliberez. Nu mai vreau să-i țin în dispreț, vreau să-i iert așa cum m-ai iertat Tu. Vreau să fie eliberați, așa cum m-ai eliberat Tu. Nu-i trag la răspundere, și nu-Ți cer să-i judeci, ci vreau să-i lași liberi și pe ei.” Oh, cred că aceasta vrea El de la noi.

Aceasta este înfierea! Aceasta este maturitatea! Aceasta este Viața lui Hristos!

Poți să atingi din nou, acea durere din inima ta? Poți să te întorci în locul unde ai fost rănit? Poți să te întorci la cel mai dureros eveniment din viața ta și să simți durerea așa cum a simțit-o Isus la Calvar, cu piroane la încheietura mâinilor, cu piroane la picioare, cu dungile rănilor pe spate, cu spinii înfipți în fruntea Sa, cu ochii  privind batjocura și biciuirea? În culmea durerii, El a spus: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac.”

Poți să-i lași liberi? Poți să te întorci la cel mai dureros incident din viața ta? Poți simți durerea ascuțită care îți aduce lacrimi în ochi, și în momentul acela să spui: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce-mi fac?” Poți să-i lași liberi? Poți să-i eliberezi pe captivi? Poți fi ca Tatăl tău? Poți fi un copil al lui Dumnezeu, afișând caracterul lui Dumnezeu? Dacă vii cu o inimă cinstită și îți dorești, cred că El te va ajuta.

Poate că astăzi ai auzit lucruri diferite, pe care nu le-ai mai auzit niciodată înainte, poate înțelegerea ta despre iertare este diferită de ceea ce ai aflat astăzi, dar te încurajezi să acționezi conform cu ce ai auzit, să acționezi imediat conform cu ce ai auzit, pentru că Acesta este Dumnezeu care îți îngăduie să ierți imediat, și din toată inima ta. Dumnezeu să-ți scoată toată rădăcina de amărăciune din inimă, să-Și toarne Balsamul din Galaad peste tine și să-ți vindece duhul rănit și frânt. Și fie ca tu să fii eliberat! Fie ca relațiile tale să fie mai bune; fie ca viziunea ta să fie mai bună; fie ca eliberarea din inima ta să aducă o asemenea bucurie și veselie, încât să curgă afară, atingând viața tuturor, ca să poți fi liber.

Poate că unii dintre voi sunteți pentru prima dată în viața voastră liberi complet, prin iertare.

Doamne, Isuse, tu cunoști inimile și vezi mâinile ridicate, Dumnezeule, Tu știi ce este dincolo de acele mâini, cunoști nevoile noastre, știi ce avem în suflet. Dar, Doamne, acum știm că ofensele trebuie să vină, că ceea ce este mai rău, din ce este rău, încă servește unui scop.

Doamne, Te rog să ne ajuți să manifestăm acest Cuvânt, pentru că aceste Scripturi nu sunt doar ceva ce citim, ci trebuie să fie Viața noastră, ca să putem lua locul Tău pe acest Pământ și să-i putem ierta pe cei care ne-au rănit.

Doamne, ajută-Ți copiii acum. Fă-o prin Duhul Tău, mișcându-Te în inimile lor, și fie ca ei să poată scăpa de lucrurile de care n-au putut scăpa niciodată în toată viața lor, să poată merge eliberați de lucrurile de care nu au crezut niciodată că ar putea fi eliberați. Doamne, Te rog, să-i ajuți acum prin Duhul Tău, prin Duhul care Se revarsă în acest loc. Fie care Ungerea Ta să le lovească inima și să poată lăsa, pentru prima dată, pe cineva să plece liber.

Doamne, Te rog să treci prin Duhul Tău și să vindeci fiecare inimă rănită, ca să putem merge înainte altfel decât am umblat în trecut. Să fim liberi, Doamne, și capabili să trăim Viața pe care ne-ai chemat ca s-o trăim.

Te iubim și-Ți mulțumim, Doamne, pentru Cuvântul Tău, care este atât de bogat, de puternic și de adevărat. Îți mulțumim pentru Duhul Tău, care vine și face Cuvântul să trăiască în noi, care face ca acest Cuvânt să fie mai mult decât o predică, mai mult decât o învățătură, mai mult decât o imagine, și care face să devină realitate în inima mea, pentru că am experimentat acest fel de iertare și am dat acest fel de iertare. Vrem să putem experimenta atingerea Ta vindecătoare, în timp ce ne îndepărtezi otrava rănilor și amărăciunea din inimă. Tu poți trage afară veninul dușmanului; el a vrut să facă rău, dar Tu ai făcut-o pentru bine. Vrei să torni Balsamul din Galaad să pătrundă și să-i vindece pe toți?

Doamne, Te rog să ne binecuvântezi și să ne ajuți ca acum, când plecăm de aici, de azi înainte să trăim diferit și să nu mai vedem niciodată acest lucru la fel. Ajută-ne să iertăm pe fiecare om, așa cum ne-ai iertat Tu pe noi. Avem nevoie de iertarea Ta; avem nevoie de iubirea Ta, ajută-ne, Doamne, să trăim acest Cuvânt.

Te iubim, Doamne, și cerem binecuvântarea Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Să cântăm încă odată cântarea „El m-a iertat.”

„El m-a iertat! Prin voia Sa,

Toate păcatele mele sunt spălate din memoria Lui.

Prin Sângele Mielului, El are iertare pentru mine!”

                          -AMIN-