EA ÎL VA CREDE PE EL

24 noiembrie 2024

 Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți în această dimineață. Să ne plecăm capetele și să ne rugăm împreună.

Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumim că în mod atât de binevoitor ne-ai adus împreună din nou. Doamne, știm că nu noi ne ținem, că nu noi ne atragem în acest loc, ci Tu ne-ai spus, Doamne, că Tatăl ne-a atras. Doamne, noi nu putem veni la Tine dacă Tu nu ne atragi. Astfel, noi ne aflăm aici, Tată, prin marele Tău har și milă, și suntem atât de mulțumitori să fim aici, iar noi venim cu nerăbdare, cu entuziasm în inimile noastre pentru că suntem atât de mulțumitori, pentru că dorim să cinăm cu Tine.

Doamne, vrem să Te vedem mai clar, să Te cunoaștem mai bine, vrem să Te vedem dezvelit înaintea ochilor noștri, și dorim să venim la o unire mai apropiată și la o părtășie mai apropiată cu Tine.

Doamne, mă rog ca Tu să ne iei pe fiecare dintre noi sub controlul Tău, atât pe vorbitor, cât și pe ascultător, și fie ca Tu să ai întâietate în timpul întregului serviciu și a întregii clădiri. Fie ca Tu să ne iei și să ne modelezi după chipul Tău, fie ca Tu să ne vorbești acele cuvinte pe care Tu dorești ca noi să le auzim, și fie ca ele să rezoneze adânc în noi, Doamne, să fie adâncul care cheamă Adâncul, Doamne, ca să aducă la suprafață o Viață, pe care Tu ai rânduit-o pentru acest ceas. Doamne, avem încredere în Tine și îți mulțumim pentru un alt privilegiu, pentru o altă oportunitate, și fie ca noi să profităm pe deplin de această oportunitate. Mai presus de tot, fie ca Tu să fii glorificat și slăvit, încântat de tot ceea ce noi Îți spunem Ție. În numele lui Isus Hristos. Amin!

Să deschidem la Luca 18. 8:

„Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Este un verset scurt: „Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” Ce dorește Fiului omului să găsească pe pământ când va veni? Credință. Ce caută El? Credință. Ce dorește El să găsească? Credință. Aceasta este întrebarea: „Va găsi El credință pe pământ?” El poate găsi tot felul de lucruri, dar ceea ce caută El, este credință. Astfel, pentru dimineața aceasta, eu am luat ca titlu, Ea Îl va crede pe El.

Noi știm că credința este un subiect mare pentru noi, este de o importanță vitală, crucială, iar eu vreau să privim la credință pe măsură ce voi construi gândul asupra căruia am meditat.

Să mergem la Evrei 11.1. Vom privi la niște Scripturi foarte cunoscute, ca să așezăm o temelie și să ne ducă pe toți la aceeași gândire pe măsură ce mergem mai departe.

„Acum credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute.

Pentru că prin aceasta cei din vechime au obținut o bună mărturie.” (traducere din engleză).

Este minunat că aici se vorbește despre această credință, care este o credință pe care nu o poți lua și arăta cuiva în mod tangibil, dar cu toate acestea este o substanță, este o realitate, este ceva real. Deci, este ceva ce există, o dovadă, dar nu este o dovadă pe care eu ți-aș putea-o arăta ție pentru a-ți dovedi ceva, ci este o dovadă pe care eu o posed pentru mine.

Așa că, dacă Dumnezeu îți dă descoperirea unei făgăduințe împlinite în viața ta, acea descoperire vine la viață, iar aceea este credința ta și dovada că s-a înfăptuit, fie că este vorba despre vindecare sau izbăvire sau orice făgăduință a lui Dumnezeu. Când descoperirea vine, aceea este credința. Credința este ceva care ne este descoperit nouă, descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru noi, iar când știm că aceea este credința, este ceva de care ne putem agăța, iar aceea este dovada lucrurilor nevăzute. Iubesc aceasta.

Credința este ceva tainic pentru oricine altcineva, în afară de cei care o dețin. Pentru ei este o realitate, este ceva ce ei știu, este o asigurare care se află adânc în sufletul lor, iar ei, pur și simplu, știu. Iar prin ea, prin această credință, alții au obținut o mărturie bună.

Așadar, când parcurgem Evreii 11, nu-l vom citi acum, dar când îl parcurgem, aflăm toate aceste lucruri minunate care au fost făcute prin credință.

Prin credință Abel a adus o jertfă mai bună; prin credință Sara a primit putere pentru a zămisli o sămânță; prin credință ei i-au pus pe vrăjmași pe fugă; prin credință Noe a lucrat la Arcă și și-a salvat casa; prin credință s-au înfăptuit toate aceste lucruri, iar noi vedem că aici ni se spune „prin aceasta” adică „prin credință cei din vechime au căpătat o mărturie bună”. Ei nu au căpătat o mărturie bună prin faptele făcute, ci ceea ce le-a dat o mărturie bună a fost credința lor, iar credința se traduce în fapte.

Dar, când noi terminăm de citit Evrei 11, dintr-o dată, nu prin acele fapte minunate și extraordinare, au biruit ei vrăjmași și obstacole în felul în care ne gândim la înfrângerea vrăjmașilor și a-i pune pe fugă, ci ne este spus că: „au fost tăiați în două cu ferăstrăul; au fost urmăriți din peșteri în peșteri; au pribegit îmbrăcați în cojoace și piei de capre; au fost lipsiți de toate și chinuiți,” ci aceasta este o biruință prin credință. Dar nu arată ca și o biruință prin credință așa cum noi ne-am imagina că ar arăta, fiindcă deși au fost lipsiți de toate, ei au crezut Cuvântul; deși au fost chinuiți și respinși, ei s-au ținut tare de Cuvântul lui Dumnezeu, iar prin aceasta ei au obținut o mărturie bună și nu doar pentru că au construit o arcă pentru salvare, ci de asemenea, ei au fost tăiați cu fierăstrăul pentru că s-au ținut de Cuvânt. Aceasta este mărturia bună pe care ei au obținut-o. Nu pentru că au fost izbăviți sau că au luptat cu vrăjmașii lor, uneori ei au fost prigoniți din peșteri în peșteri, ci prin credința pe care au avut-o, au obținut o mărturie bună.

„Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.

Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort.”

Aceasta este important și este ceva ce trebuie să subliniez în acest moment, și anume că, „prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună.”

Jertfa sa mai bună nu a constant în înțelepciunea sa, în capacitatea sa intelectuală sau abilitățile sale, nu aceasta a făcut-o să fie o jertfă mai bună. Nu a fost că el s-a străduit mai mult, că a lucrat mai mult sau că a știut mai bine, ci a fost scopul credinței sale. Prin credință el a știut ceea ce cerea Dumnezeu, iar el, pur și simplu, a ascultat Cuvântul, iar ascultarea Cuvântului mărturisea că el Îl credea.

„Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit…”

El nu a fost neprihănit pentru că a jertfit mielul, ci el a înjunghiat mielul pentru că era neprihănit, deoarece el L-a crezut pe Dumnezeu, și pentru că L-a crezut pe Dumnezeu, el a primit descoperirea pe baza căreia a acționat.

 „Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Și prin ea vorbește el încă, măcar că este mort.

Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este si că răsplătește pe cei ce-L caută.”

În timp ce mergem mai departe și ajungem la Enoh, înțelegem că Enoh este un tip al nostru. A fost al șaptelea de la Adam, iar acesta suntem noi, Mireasa. Enoh a umblat cu Domnul, și în timp ce umbla cu El, Domnul l-a luat, iar în cele din urmă, nu a mai fost găsit pentru că Domnul l-a luat. Iar în călătoria sa cu Domnul, a avut această mărturie, după schimbarea sa, el a primit mărturia că a fost plăcut Domnului. Iar noi vom putea întreba: „Cum a fost el pe placul lui Dumnezeu?” El nu ne dă o listă a lucrurilor pe care le-a făcut și care au fost plăcute Domnului, nu ne oferă toate realizările lui Enoh sau toate lucrurile în care el a fost ascultător, toate acestea au rămas nespuse, dar ceea ce a fost spus și ceea ce este important, este faptul că el a fost pe placul Domnului, iar următorul verset ne spune că fără credință este imposibil să fim plăcuți lui Dumnezeu. Așadar, cum a fost Enoh plăcut Domnului? În umblarea sa cu Domnul, Enoh L-a iubit pe Dumnezeu și L-a crezut pe Domnul. El L-a crezut și prin credință, el a fost răpit. Slăvit să fie Domnul!

Să mergem acum la Romani 4.16:

„De aceea moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor.”

Așadar, pentru ca noi să atingem harul Său, Dumnezeu a făcut ca lucrurile să fie prin credință; El a făcut ca lucrurile să fie prin credință ca să poată fi prin har, astfel încât făgăduința să poată veni la toată sămânța. La care sămânță? La sămânța lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor. Este garantat că acesta va veni, dar ce mecanism urma să fie, care este legătura care ne va lega pe noi de făgăduință? Este credința.

Să mergem acum la Galateni 3.6:

„Tot așa și Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”

Eu am spus întotdeauna ceea ce urmează să spun, dar o voi mai spune încă o dată. Nu este scris că Avraam a crezut în Dumnezeu, ci faptul că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. A avea credința lui Avraam este de o importanță vitală pentru că, dacă noi suntem copiii lui Avraam, trebuie să avem credința lui Avraam, deoarece el este părintele credinței. Dar ce fel de credință a avut Avraam? El a avut acel fel de credință care în momentul în care Dumnezeu vorbea, el credea, era o credință al timpului prezent, al zilei în care trăia. El L-a crezut pe Dumnezeu, L-a crezut pe „Eu sunt”, el a crezut la timpul prezent, a crezut Cuvântul lui Dumnezeu care se aplica pentru ziua în care el trăia, în ziua curentă.

Existau mulți oameni în ziua când Avraam a trăit, care au crezut în Dumnezeu. Este exact ca și în ziua de astăzi. Există mulțimi de oameni care cred în Dumnezeu. Dar Dumnezeu caută pe cineva care să-L creadă pe El, nu doar care să creadă în El.

Amintiți-vă, Abimelec credea în Dumnezeu. Înțelegem aceasta? El credea în Dumnezeu, avea credință în Dumnezeu și de asemenea, părea că are o dorință de a-L sluji pe Dumnezeu. Dar despre Avraam ni se spune că El a crezut pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu chiar s-a ocupat de Abimelec, dar Abimelec nu era Avraam. Avraam era tatăl credinței. Amin!

 „Tot așa și Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. Înțelegeți și voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință.

Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”

 El este părintele credinței. Dacă eu am credința lui Avraam, eu sunt un copil al lui Avraam. Dacă sunt un copil al lui Avraam, atunci voi avea făgăduința lui Avraam. Așadar, eu sunt un beneficiar al făgăduinței. Prin ce? Prin credință.

Să mergem la versetul 11:

„Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, că „cel neprihănit prin credință va trăi.”

Este învederat că nimeni nu este socotit neprihănit prin Lege, ținând Legea, ținând toată Legea și îndeplinind toate cerințele, aceea nu este neprihănirea, neprihănirea vine prin credință. Dar este important să știi că este vorba despre credință. În ce anume?

În mesajul Unșii din timpul sfârșitului, fratele Branham a spus…Eu vreau să vă spun că voi cita destul de mult din acest mesaj, iar dacă nu voi spune care este referința unui citat, cu siguranță este din acest mesaj.

„Ei”, cei unși; dar Isus a spus: „Ei aduc ca Învățătură tălmăcirea (Scripturilor) unui om…”

Deci, este propria lor interpretare a Scripturilor. Așadar, ei folosesc Scripturile, dar cu tălmăcirea unui om.

„…Ei aduc ca învățătură tălmăcirea unui om, vedeți, nu Cuvântul lui Dumnezeu, nu Cuvântul Său legitimat; ei învață un Hristos istoric, înțelegeți, ceva ce a fost. Iar Biblia spune „El este, „EU SUNT”, nu „Eu am fost” sau „Eu voi fi”. „EU SUNT” chiar acum. El este acel Cuvânt care trăiește aici.”

Așadar, pentru a avea credința lui Avraam, noi trebuie să intrăm în contact cu Hristosul Cel viu pentru ziua noastră și să credem în „Eu sunt”.

Fratele Branham vorbea aici despre unșii din timpul sfârșitului, iar noi știm că acesta este un mesaj foarte adânc pe care el l-a predicat, iar noi vom intra în acesta. El a spus că ei sunt unși și că este o ungere adevărată a Duhului Sfânt. Nu este o ungere falsă, ci o ungere adevărată a Duhului Sfânt, care se află peste ei, iar ei au daruri adevărate. Dar el a spus că ceea ce este în neregulă, este învățătura. Nu modul de lucrare al darului și nici ungerea Duhului nu este greșită, ci învățătura este greșită, arătând că este un vas fals.

Aici, fratele Branham a spus: „Ei aduc ca Învățătură tălmăcirea (Scripturilor) unui om”. Cum anume? Prin faptul că învață un Hristos istoric, arătând înspre o epocă anterioară, dar noi înțelegem, așa cum ne-a învățat profetul Domnului, că descoperirea lui Dumnezeu a mers și merge mai departe, El descoperind din ce în ce mai mult din Sine Însuși pe măsură ce descoperă marea taină care se afla în Gândul Său.

 Pe măsură ce El S-a mișcat de-a lungul Epocilor Bisericii, venind la suprafață prin Luther, Wesley, exista o viață care se ridica, o tulpină verde avea viață, se ridica, era plină de viață, dar pe măsură ce acea viață se mișca la următoarea etapă din călătorie, viața din etapa precedentă începea să se usuce deoarece avansa la următoarea etapă, astfel încât credincioșii să nu se poată întoarce la descoperirea anterioară și să găsească Viață. Nu este faptul că ea era greșită pentru că acolo s-a aflat Viața, este ceva ce a fost adevărat și încă mai este adevărat chiar și astăzi. Dacă a fost adevărat vreodată, va rămâne întotdeauna adevărat. Dar noi nu ne putem întoarce înapoi acolo pentru a găsi Viața, ci trebuie să găsim Viața acolo unde El Se află acum în plan, iar profetul Domnului ne-a spus că El se află în Cap, în Sămânță, înapoi la Cuvântul original, la Viața originală. Aceasta conține Viața, tot altceva în timpul sfârșitul, în tulpină, s-a uscat și a murit, iar eu nu mă voi putea întoarce înapoi la acele lucruri pentru a afla Viața, ci eu trebuie să o găsesc în acest Cuvânt care a fost dat în acest timp al sfârșitului, în această Sămânță.

Așadar, a aduce o învățătură istorică, un mesaj istoric, chiar și lucrurile care au reprezentat învățătura sau mesajul care au dat Viață în ziua lor, eu nu mai pot rămâne la acestea, deși adevărul adus de Luther încă este și va rămâne adevăr. Iar eu cred că este adevărul, îl recunosc ca fiind adevărul și cred că el a venit de la Domnul, dar eu nu pot rămâne acolo pentru că Viața a mers mai departe, iar Hristos a descoperit mai mult din Sine, iar eu trebuie să ajung la ceea ce El este.

Dacă eu îl găsesc pe „Eu Sunt” al timpului prezent, L-am găsit pe Hristos, pe Dumnezeu, iar neprihănirea prin credință este inclusă, sfințirea este inclusă. De ce? Pentru că aceasta este Viața completă. Tot ce se afla în tulpină, frunză, înveliș, toată viața plantei a fost adusă în întregime în sămânță. Slavă Domnului!

Aceste lucruri sunt importante, sunt principii pe care noi trebuie să le cunoaștem pentru ca noi să nu fim confuzi în ziua în care trăim și să nu înțelegem ceea ce face Dumnezeu.

Să mergem împreună la Ioan 6.28:

„Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?”

Ei voiau să știe ce ar putea face pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu. „Cum aș putea să fac eu lucrările lui Dumnezeu și să fiu pe placul Său, să îndeplinesc lucrările Sale și scopul Său?” Aceasta a fost o întrebare foarte bună. Iar eu cred că această întrebare este valabilă chiar și astăzi. Aceștia erau fariseii, iar ei erau obișnuiți cu Legea. Trebuie să înțelegem că ei au ajuns în acest loc în care Isus Se afla acolo, iar El era Mesagerul pentru ziua lor, era împlinirea Cuvântului pentru ziua lor, El era „Eu Sunt”, Dumnezeu la timpul prezent în trup, stând înaintea lor. Tot ce credeau ei, toată viața care s-a găsit în Moise, în Noe, a venit în sus, găsindu-Se în Isus Hristos. El era Sămânța, El era Viața, totul se găsea în El. El era împlinirea a TOT ce ei pretindeau că cred, Viața a TOT ceea ce ei pretindeau că cred. Cu toate acestea, fariseii continuau să se întoarcă înapoi la un Dumnezeu istoric, la un Moise care îi conduseseră afară din Egipt. Nu era nimic în neregulă că ei credeau că Moise îi scosese afară din Egipt, dar aici, se găsea TOT ceea ce Moise preumbrise, preumbrind un tip duhovnicesc, Isus Se afla acolo pentru a împlini TOT ceea ce Moise arătase. Dar ei nu L-au vrut pe „Eu Sunt” prezent, nu au vrut împlinirea, ci au dorit o învățătură istorică a părinților lor. Dar ei continuau să spună: „Moise a spus, Moise a spus, Moise a spus.” În cele din urmă, Isus le-a spus: „Dacă l-ați fi crezut pe Moise, M-ați fi crezut și pe Mine, pentru că Moise a vorbit despre Mine.” Aceasta a fost o afirmație profundă. Ce le spunea El, de fapt? „De fapt, voi nu l-ați crezut niciodată pe Moise.”

Eu vă spun că nu i-ați fi putut convinge că această afirmație era adevărată, pentru că ei își predaseră viața  mesajului lui Moise, au stat cu el, și-au zidit toată învățătura pe baza lui și și-au construit toate programele și religia lor în jurul lui, pentru a avea parte de beneficii din tot acel program, și atunci, nu li se putea imputa că ei nu credeau în Moise. Realitatea era că ei credeau în ceea ce spusese Moise într-o versiune textuală, prin abilitatea de a citi, ei credeau în ceea ce Moise spunea pentru ziua lui, dar ei nu credeau în cuvintele mai mari și mai adânci ale lui Moise, când Moise arăta înspre o altă zi. Așadar, îl credeau pe Moise până la un anumit nivel, dar nu credeau tot ceea ce a spus Moise, tot ceea ce viața lui însemnase, tot ceea ce el a reprezentat, tot ceea ce el a spus.

Atunci, ei au spus:

 „Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?”

Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.”

Dumnezeule! Îți mulțumim, Doamne! Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Dacă vrem să săvârșim lucrările lui Dumnezeu, trebuie să credem în Cel pe care L-a trimis El, pentru că fără credință în „Eu Sunt” al timpului prezent, nu putem fi pe placul Său. Putem face tot felul de lucruri frumoase și fapte bune, dar fără credință, nu putem fi pe placul Său.

Și nu era nimic în neregulă cu faptele bune, cu lucrările bune, toate sunt lucruri minunate, dar nu încerca să fii pe placul Domnului pe baza faptelor, pentru că există o singură modalitate de a fi pe placul Său, iar aceasta este prin credință, pentru că fără credință, nu poți fi pe placul Său.

 Dacă vreți să faceți lucrările lui Dumnezeu, credeți în Cel pe care Dumnezeu L-a trimis, pentru că Cel pe care El l-a trimis este Glasul lui Dumnezeu, este „Eu Sunt”, este Cel care vă spune: „Eu sunt descoperirea lui Dumnezeu la timpul prezent”, iar dacă tu înțelegi aceasta și o primești, vei fi pe placul lui Dumnezeu pentru că aceasta este credința.

Dar aceasta, cu siguranță, nu înseamnă că nu vom face lucruri bune. Dacă noi credem Cuvântul lui Dumnezeu, Îl vom trăi, Îl vom împlini, Îl vom asculta, și vom face ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să facem. De ce? Pentru că Îl credem. Dar nu putem pune căruța înaintea cailor, credința trebuie să vină mai întâi. Amin!

În mesajul Însărcinarea mea, din anul 1951, fratele Branham a făcut o afirmație. El a spus:

„Prin harul lui Dumnezeu, eu nu sunt decât fratele vostru. Dar când Îngerul Domnului vine jos, devine atunci un Glas al Domnului pentru voi. Poate…

Dacă v-am jignit prin faptul că am spus aceasta, vă rog să mă iertați, dar simt că aceasta ar putea fi respins. Dar eu sunt Glasul lui Dumnezeu pentru voi. Înțelegeți? O voi spune din nou. Atunci a fost sub inspirație. Și m-am simțit prost prima dată, dar a spus-o din nou.”

Vedeți? Ca om, chiar și fratele Branham se lupta cu a spune ceva atât de îndrăzneț, o afirmație ca aceasta, iar el spunea: „Poate aceasta v-a ofensat, îmi pare rău dacă v-a ofensat.” Dar inspirația a venit din nou și el a spus: „Eu sunt Glasul lui Dumnezeu pentru voi”. De ce? Pentru că acesta era adevărul, era „Eu sunt”, era adevărul timpului prezent, iar dacă eu vreau să fiu pe placul lui Dumnezeu, atunci trebuie să fac lucrările lui Dumnezeu, adică să-l primesc pe cel pe care Dumnezeu l-a trimis.

„Eu sunt Glasul lui Dumnezeu pentru voi. Spun aceasta din nou”. Vedeți, el își cerea scuze. Oh, cât îmi place să văd realitatea lui Dumnezeu care folosea un om, un om care era un om ca voi și ca mine, un om care avea slăbiciuni așa cum avem și noi. El a făcut o afirmație despre clipa în care Îngerul Domnului vine jos devenind atunci Glasul lui Dumnezeu pentru noi, iar el a simțit puțină respingere și a spus: „Poate este o afirmație extremă pentru voi”, iar omul a încercat să netezească puțin situația, dar în acel proces, el spune pur și simplu: „Eu sunt Glasul lui Dumnezeu pentru voi. O voi spune din nou. Atunci a fost sub inspirație. Și m-am simțit prost prima dată, dar a spus-o din nou”. Acesta a fost mai mult decât un om, a fost Dumnezeu care folosea acel vas. Iar acel vas a spus: „Eu sunt Glasul lui Dumnezeu pentru voi”.

Ascultați, Acesta nu era William Branham. Era Glasul din spatele glasului. Era Dumnezeu care a profețit că va lucra printr-un mesager în timpul sfârșitului, că Duhul lui Ilie va veni în al șaptelea înger, dar era Dumnezeu care lucra prin acel om, era Dumnezeu Cel care vorbea Cuvântul, era Dumnezeu Cel care aducea descoperirea, a fost Glasul Său Cel pe care L-am auzit. Corzile vocale erau umane, căile respiratorii care inspirau oxigenul, care se mișca prin corzile vocale care au fost construite într-un anume fel din cauza geneticii, sunetul auzit era unul firesc, dar ceea ce se afla în spatele lui, era Glasul lui Dumnezeu. Atunci, devine de o importanță vitală ca noi să știm că acela era Glasul lui Dumnezeu. Este „Eu Sunt” la timpul prezent, iar să fii pe placul lui Dumnezeu, pentru a avea credința lui Avraam, trebuie să-L credem pe Dumnezeu. Nu trebuie să credem în Dumnezeu, ci să-L credem pe Dumnezeu. Aceasta este credința lui Avraam. Pentru a fi copiii lui Avraam, noi trebuie să avem credința lui Avraam, iar credința lui Avraam nu a fost o credință în ceea ce Dumnezeu făcuse, ci în ceea ce Dumnezeu făcea, atunci, la timpul prezent.

Când Dumnezeu îi vorbea lui Avraam, el credea, iar când Dumnezeu îi spunea lui Avraam să se miște, el se mișca. Noi înțelegem că Avraam nu a înțeles lucrurile în mod desăvârșit, pentru că el încă era o ființă umană, și el a continuat să greșească, a făcut pași greșiți, a făcut alegeri greșite, totuși, el L-a crezut pe Dumnezeu, iar Biblia ne spune că el s-a întărit în credință, și a crescut în credință; nu ne spune că a scăzut în credință sau că credința lui a slăbit. De ce? Pentru că el a crezut ceea ce Dumnezeu i-a spus. Iar când el a ieșit să acționeze, poate că a bâjbâit puțin; când a ieșit să înfăptuiască lucrurile, poate a făcut câteva greșeli de-a lungul drumului, a spus anumite lucruri, a luat cu el câțiva membri ai familiei, și a încercat anumite lucruri în acord cu ceea ce îi spusese soția sa. Poate felul în care el a împlinit lucrurile nu a fost desăvârșit, dar Dumnezeu nu a fost atât de mult interesat de ceea ce a făcut el, ci El a căutat pe cineva care să-L creadă, deoarece Dumnezeu poate corecta o împlinire slabă a lucrurilor. Prieteni, acesta este un lucru ce poate fi corectat. Dar ceea ce El nu poate repara, este cineva care nu-L crede.

Vreau să privim acum la o întâmplare despre care fratele Branham ne-a vorbit în mesajul Unșii din timpul sfârșitului.Să mergem împreună la 1 Împărați. Vreau să așez toate aceste lucruri pentru că am o destinație în minte și doresc să ajungem acolo. Aș dori să împărtășesc câteva lucruri despre poziția noastră, dar dorința mea este să așez toate acestea ca temelie pentru că toate aceste lucruri continuă să inunde mintea mea, iar eu vreau să le așez corect și ferm, apoi, să merg mai departe, deoarece pentru noi, înțelegerea acestor lucruri este de o importanță vitală.

1 Împărați 21.17-19. Noi cunoaștem povestea de aici, despre Ahab, Nabot și Izabela și ceea ce Izabela a făcut pentru a obține via lui Nabot, iar Dumnezeu l-a trimis pe Ilie să-i vorbească lui Ahab:

„Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tișbitul, astfel:

„Scoală-te si coboară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, la Samaria; iată-l este în via lui Nabot, unde s-a coborât s-o ia în stăpânire.

Să-i spui: „Așa vorbește Domnul: „Nu ești tu un ucigaș și un hoț?” Și să-i mai spui: „Așa vorbește Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii si sângele tău.”

Așadar, Ilie a fost trimis de Domnul pentru că Ilie era profetul zilei. El a fost trimis de Dumnezeu fiind glasul lui Dumnezeu pentru acea zi. El era gura lui Dumnezeu, folosită de Dumnezeu pentru ca El să poată vorbi Cuvântul Său, iar El l-a trimis pe Ilie pentru că Dumnezeu avea un mesaj pentru împăratul Ahab. El l-a trimis pe Ilie cu mesajul, iar Ilie i-a spus: „Din pricina a ceea ce ai făcut, iată rezultatul.”, și acela a fost Cuvântul Domnului. Era Cuvântul Domnului la timpul potrivit.

Acum, să mergem la 1 Împărați 22. Aici ajungem la povestea lui Ahab și Iosafat, care s-au întrunit și au făcut o alianță pentru că Ahab dorea să ia înapoi Ramotul din Galaad, pe care sirienii îl luaseră de la ei, acesta fiind un pământ care le fusese făgăduit de Moise. Atunci, Ahab a vrut să-l ia înapoi și a vrut ca Iosafat și armata lui să-l ajute să-i scoată afară pe sirieni și să ia țara înapoi țara. El spunea chiar și lucruri duhovnicești. Iar fratele Branham a început să adauge o notă dramatică acestui tablou spunând: „Copiii sirienilor își umplu pântecele cu grâul care aparține copiilor noștri.” Ce cita el? El cita din Scriptură. El cita din Moise pentru că Moise le spusese: „Aceasta este stăpânirea voastră, este o făgăduință pentru voi, este pământul pe care Dumnezeu vi l-a dat vouă, și acum, un vrăjmaș a venit și ni l-a luat.”

Dumnezeu le spusese să ocupe țara și să scoată afară toți vrăjmașii. Astfel, ei aveau tot felul de justificări scripturale pentru a face ceea ce intenționau să facă. Puteau citi Biblia, puteau vorbi despre ea, puteau să spună totul la o dezbatere rațională, dar în acest moment, Iosafat a vrut să știe dacă într-adevăr aceea era voia Domnului și a cerut un profet. Noi știm că Ahab avea o armată de profeți, el avea patru sute de profeți, și Ahab a cerut ca ei să fie aduși, iar căpetenia prorocilor săi era Zedechia. Fratele Branham a spus că era ceva în legătură cu Iosafat, că el era un om drept, și ceea ce spuneau ei nu i s-a părut în regulă, de aceea, a întrebat: „Nu mai este un alt profet?”  Iar Ahab i-a spus: „Păi, îl avem pe Mica, dar el întotdeauna a prorocit împotriva mea.” Iar Iosafat a spus: „Nu spune aceasta. Haide să-l ascultăm.”

Aceasta este povestea iar noi o cunoaștem foarte bine. Iată unde ne aflăm. Haideți să mergem acum de la versetul 5.

„Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”

Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de aproape patru sute, și le-a zis: „Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad sau să mă las?” Și ei au răspuns: „Suie-te, si Domnul îl va da în mâinile împăratului.”

Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului, ca să-L putem întreba?”

Deci, prorocii lui i-au spus, după ce i-a reunit împreună pe toți cei patru sute de proroci ai săi, ei i-au spus: „Suie-te! Suie-te, și Domnul îl va da în mâinile împăratului.”

Să mergem mai jos la versetul 19. Acesta este Mica, și el a început să le spună ceea ce vedea.

„Și Mica a zis: „Ascultă, dar, cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie și toată oștirea cerurilor stând lângă El, la dreapta și la stânga Lui.

Și Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad și să piară acolo?” Și au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

Și un duh a venit și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Eu îl voi amăgi.”

Domnul i-a zis: „Cum?” „Voi ieși”, a răspuns el, „si voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis: „Îl vei amăgi și-ți vei ajunge ținta; ieși și fă așa!”

Și acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de față. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.”

Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz și a zis: „Pe unde a ieșit Duhul Domnului din mine ca să-ți vorbească?”

Extraordinar! Ce confruntare! Ce zi ciudată în care să te afli în biserică.

Aici avem profeți, erau profeți evrei, iar ei au profețit. Ei aveau o ungere, o slujbă și un dar, un Cuvânt și aveau Scripturi. Nădăjduiesc că înțelegeți aceste lucruri pentru că aceasta este, de fapt, ceea ce este atât de crucial. Ei aveau multe versete biblice la care puteau face referire. Cu inspirația pe care o aveau, puteau face referire la versete biblice, deci își puteau justifica inspirația pe care o aveau prin versete biblice. Este atât de profund, prieteni!

Când vine vorba despre „Unșii din timpul sfârșitului,” fratele Branham ne-a învățat, și a făcut referire la momentul în care Isus a spus: „El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, să dea ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:45). Apoi, fratele Branham ne-a spus despre vedenia pe care a avut-o despre un Semănător care a ieșit să semene, după care a venit și vrăjmașul și a semănat. Apoi a văzut toate semințele crescând, grâul și neghina crescând împreună. Grâul tânjea după ploaie, vârful era aplecat la pământ tânjind după ploaie, dar și neghina, sămânța falsă, și ea tânjea după ploaie, iar Dumnezeu în mila și harul Său mare, a trimis ploaie. Atunci grâul s-a ridicat și a spus: „Aleluia! Slăvit să fie Domnul! Îți mulțumesc pentru ploaie.” Dar și neghina s-a ridicat și a spus: „Aleluia! Slăvit să fie Domnul! Îți mulțumesc pentru ploaie.” Fratele Branham a spus că ploaia este Duhul lui Dumnezeu, este o trezire care a venit, un Duh care a venit pentru a-i revigora, iar acea trezire a Duhului Sfânt cade atât peste cei drepți, cât și peste cei nedrepți.

Fratele Branham a spus: „O ungere a Duhului Sfânt adevărată.” Nu una falsă, ci una adevărată, dar el a spus că diferența este în „Viața rădăcinii.” Aceasta este diferența, pentru că neghina nu poate fi decât neghină, indiferent cât de mult este unsă cu ungerea potrivită, ea nu poate manifesta decât viața unei neghine. Dar un grâu va manifesta un grâu sub aceeași ungere. Și nu este nimic în neregulă cu Ungerea, este ungerea Duhului Sfânt, dar problema este viața care se găsește în sămânță, aceea face diferența.

Fratele Branham a spus din nou, în Unșii din timpul sfârșitului:

„Același Duh Sfânt care unge Biserica, care le dă dorința de a salva suflete, care le dă puterea de a face minuni, cade atât peste cei nedrepți, cât și peste cei drepți.”

Doresc să recitim aceasta, pentru că uneori, când citim un citat, reținem doar ultima parte. Deci, vreau să merg înapoi să citesc ceea ce a spus el.

„Același Duh Sfânt care ungere Biserica, care le dă dorința de a salva suflete, care le dă puterea de a face minuni, cade atât peste cei nedrepți, cât și peste cei drepți.”

Este exact același Duh Sfânt. Aceasta înseamnă că atunci când El se revarsă peste cei nedrepți, când El cade peste o biserică respinsă, ei au dorința de a salva suflete, și ei pot săvârși minuni. Prin ce? Cum? Prin același Duh. Nu este nimic în neregulă cu Duhul, cu minunile, cu dorința de a mântui suflete; nu este nimic în neregulă cu lucrările, cu minunile, ci ceea ce este în neregulă, este viața care se află în sămânță.

Fratele Branham spune în continuare:

„Acum, voi nu puteți face aceasta în alt fel și să înțelegeți Matei 24:24 într-un alt fel. Ar înșela chiar și pe cei aleși, dacă ar fi posibil.

El a spus: „Se vor ridica Hristoși falși”, falși, unși. Unși cu Autenticul, dar vor fi proroci falși ai Acestuia, învățători falși ai Acestuia.

Fratele Branham a spus că vor fi proroci falși. Și ce sunt aceștia? Învățători falși. Ei învață greșit. Și nu este vorba despre faptul că ei nu au un dar adevărat. Nu a fost că Zedechia nu a fost un profet, el a fost un profet; nu a fost că el nu era un israelit, el era un evreu; nu a fost că el nu a fost copilul lui Avraam, pentru că, prin nașterea naturală, el a fost un copil al lui Avraam, și el a avut o slujbă, un dar, a avut toate aceste lucruri, a avut și ungerea adevărată a Duhului Sfânt, dar cuvântul adus de el era greșit, pentru că învățătura sa era falsă.

 Chiar și Caiafa, marele preot din zilele lui Isus, a fost uns de adevărata ungere a Duhului Sfânt, iar el a adus o prorocie adevărată. Prorocia adusă de el era adevărată, ungerea era adevărată, dar el avea viața greșită înăuntrul său. Atunci, de ce a fost uns? De ce a adus el o profeție adevărată? Din pricina poziției sale, pentru că el era mare preot în acea zi.

Fratele Branham a mers prin toate aceste exemple în mesajul „Unșii din timpul sfârșitului,” apoi, a ajuns la Balaam. Balaam a fost un profet adevărat al lui Dumnezeu și prorocia lui era adevărată. Balac l-a putut angaja pe Balaam ca să blesteme Israelul, lui i-a fost arătată partea din spate, lucrurile negative, i s-au plătit tot felul de bani și i s-au oferit tot felul de lucruri, dar când el a ajuns sub ungere și a ieșit să vorbească, tot ce a putut spune, a fost ceea ce Dumnezeu i-a pus în gură, pentru că el era un profet adevărat. Iar el a spus: „Oh, cât de binecuvântate sunt corturile tale și cât de frumoasă ești”, și toate acele binecuvântări pe care el le-a rostit: „O stea se va naște din Iacov”. El i-a numit desăvârșiți.

Balac l-a putut duce în partea din spate a corturilor lui Israel, iar fratele Branham a spus: „Unde se găseau toate neregulile.” El se putea uita la partea din spate, care era locul unde putea vedea toate lucrurile mai puțin bune. El s-a putut uita la cea mai mare parte din Israel, iar prorocia adusă de el a fost: „Tu ești frumoasă, ești lumina ochilor lui Dumnezeu, ești desăvârșită, cât de minunate sunt corturile tale!” Amin!

Dumnezeu nu privește cu aceeași ochi firești cu care privim noi. El vede lucrurile diferit de cum le vedem noi. Dar profeția lui Balaam a fost adevărată. Balaam a fost un proroc adevărat, Balaam a avut ungerea corectă, însă problema lui a fost că învățătura lui a fost falsă. El îi învăța ceva contrar decât Cuvântul pentru ziua lui. Iată greșeala. Iar ea se perpetuează.

Nu pot trece peste aceasta și nu știu cum să o arăt mai bine decât prin a spune exact ceea ce a spus fratele Branham: „Duhul Sfânt care unge biserica, care le dă dorința de a salva suflete, care le dă puterea de a face minuni, cade atât peste cei nedrepți, cât și peste cei drepți.Este exact Același Duh Sfânt”. 

Mergând mai departe, fratele Branham spune:

„Acești pomi, vița adevărată și vița falsă! Voi m-ați auzit predicând aceasta de câțiva ani acum, cum ei au crescut împreună. I-am adus la indivizi și am arătat că, de la Cain și Abel, cele două vițe care s-au întâlnit la altar; ambii religioși, ambii unși, ambii dorind viața și închinându-se aceluiași Dumnezeu.” (Cain nu a dorit să se închine unui alt Dumnezeu).  „Dar unul a fost respins, iar celălalt primit. Iar singurul fel prin care cel care a fost primit a putut face ceva diferit de fratele său, a fost prin faptul că i-a fost descoperit, pentru că Biblia a spus: „Prin credință…” Evrei cap 11: „Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit.”

Isus a spus, descoperirea duhovnicească despre Cine era El. Acum, el merge la Matei 16.

„Cine spune lumea că sunt Eu, Fiul omului?”

El a spus, Petru a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.”

„Binecuvântat ești tu, Simone, fiul lui Iona, carnea și sângele nu ți-ar fi descoperit niciodată aceasta. Tatăl Meu care se află în ceruri ți-a descoperit aceasta. Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, (pe ce anume?) pe adevărata descoperire a Cuvântului. Iată adevărata Viță din nou. „Abel, prin credință!”

Așadar, ce este piatra? Piatra este adevărata descoperire a Cuvântului. Hristos în ziua noastră, aceasta este piatra. Isus Hristos, Cuvântul făcut trup este piatra pe care El a zidit Biserica. Aceasta este temelia noastră.

Ce a crezut Petru? Manifestarea pentru ziua lui. El nu a mărturisit o învățătură istorică, un Dumnezeu istoric. Petru a crezut aceasta, Petru credea în traversarea Mării Roșii, el credea în slujba lui Iosua, în împărțirea pământului, el credea tot ce se afla în Biblia sa, pentru că tatăl său îl învățase bine, el credea totul. Dar ceea ce a fost pe placul Domnului, a fost când el L-a recunoscut pe „Eu Sunt”, Dumnezeu la timpul prezent în ziua lui, aceasta a fost pe placul lui Dumnezeu, pentru că fără credință este imposibil să fii pe placul Său.

Mergând mai departe în același mesaj, citim:

„Observați îndeaproape pe măsură ce continuăm studiul. Vom lua un alt exemplu din Cartea Împăraților. Acolo a fost un profet, iar numele său era Mica. El era fiul lui Imla, iar el era, de asemenea, un profet. El a fost. Iar acolo, mai exista un profet, căpetenia organizației profeților, cei unși. Biblia spune că ei erau „profeți”, așa cum spune că și Balaam a fost un profet, erau unși. Iar unul dintre ei, care se numea Mica, era uns cu Dumnezeu și trimis de Dumnezeu, cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Acolo era unul, Zedechia, care credea că era trimis de Dumnezeu. El era uns de Dumnezeu, dar învățătura sa era contrară Cuvântului lui Dumnezeu. „Se vor ridica, Hristoși falși, vor arăta semne mari încât i-ar înșela chiar și pe cei aleși, dacă ar fi posibil”.

Observați, ambii erau unși. Acum, cum v-ați fi putut da seama care avea dreptate și care greșea? Fiți atenți la Cuvântul făgăduit lui Ahab. Prorocul care a fost înaintea lui, care a fost Ilie,unul dintre cei mai mari proroci ai epocii, care a fost un proroc legitimat…”

Vreau să petrecem câteva clipe aici, pentru că eu cred că are o legătură de o importanță vitală asupra locului în care ne aflăm noi azi.

Fratele Branham a spus: „Ambii erau unși”, dar în același timp el a spus că învățătura lui Zedechia era contrară Cuvântului. Dar întrebarea este: Împotriva cărui Cuvânt era contrară? Pentru că el putea citi din Moise, care le-a spus că Dumnezeu îi va duce într-o țară plină cu lapte și miere, o țară care se întindea de la granița cutare la granița cutare, și de la granița cutare la granița cutare. Iar ei își împărțiseră acea țară. Puteau citi toate aceste lucruri din Biblia lor. Se putea întoarce la Iosua și la Judecători și puteau vedea cum Iosua a făcut totul potrivit Cuvântului dat prin Moise. El a împărțit țara și a dat Ramotul din Galaad uneia dintre seminții. Ei s-ar fi putut întoarce la Scripturi, să citească din ele și s-ar fi putut ridica pe baza lor.

Când Zedechia a adus profeția lui, s-ar fi putut ridica în picioare, ar fi putut deschide sulul și să citească exact din locul în care Moise le spusese: „Acest pământ ne aparține”. Apoi, ar fi putut lua sulul lui Iosua, unde ar fi putut găsi cum Iosua a fost însărcinat să ia Cuvântul lui Moise, el fiind cel care i-a dus în țară, apoi și-au împărțit țara, acea porțiune, adică Ramotul din Galaad, „Este scris chiar aici, Ramotul din Galaad, va aparține seminției cutare.” Eu am subliniat aceasta aici, aceasta este „Așa vorbește Domnul”, sunt Scripturile, eu am dovada biblică a acestui fapt.”

Dar, fratele Branham a spus: „Învățătura lui era contrară Cuvântului lui Dumnezeu.” De ce? Pentru că exista mai mult Cuvânt decât Cel adus de el. Dumnezeu le spusese: „Dacă Mă veți asculta, dacă veți păzi Cuvântul Meu, dacă veți face cutare, atunci veți sta în țară, dar, dacă nu, vă veți pierde dreptul la ea”, iar ei încălcaseră Legea lui Dumnezeu, îi întorseseră spatele Legii Sale, iar Dumnezeu a trimis un alt glas, un alt proroc, exact ca și Moise, iar el s-a ridicat și a rostit o sentință asupra lui Ahab, spunându-i: „Ești nimicit, nu vei crește, toată casa ta este nimicită, Izabela este nimicită, totul este terminat.” Acela era adevărul timpului prezent cu privire la Ahab. Acela era Cuvântul lui Dumnezeu, Acela era Cuvântul pentru ziua sa.

 Zedechia a primit o ungere. El a avut o ungere puternică. Toți prorocii care erau cu el au avut o ungere și toți erau în acord, și sub acea ungere, ei au crezut că Dumnezeu urma să le dea Ramotul din Galaad înapoi. Iar eu cred că ei au crezut cu adevărat aceasta. Pentru a întări ceea ce credeau ei, au spus: „Trebuie să avem versete biblice legat de aceasta.” Iar ei au mers și au găsit câteva versete biblice.

Dacă noi am ști cât de periculoasă este poziția în care ne aflăm, fără descoperire; dacă am înțelege cu adevărat, cât de periculos devine ceea ce se petrece în biserică, fără a fi o sămânță a lui Dumnezeu, fără a avea viața Dumnezeului Celui Atotputernic ca atribut înăuntrul nostru dinainte de întemeierea lumii! Nici măcar nu ne imaginăm cât de periculos este ceea ce se petrece în biserică, pentru că ei citesc suluri, pun pe masă Scripturi și aliniază cine știe cât de multe versete.

Dar a venit Mica. Cu toții erau în acord, parcurseseră toate versetele biblice, erau cu toții entuziasmați, dar Mica s-a ridicat și a spus: „Îmi pare rău. Nu sunt de acord.” El venise sub o ungere și avusese o vedenie, iar vedenia lui îl arăta pe Israel împrăștiat ca oile fără păstor. Astfel, el a știut că lucrurile nu vor decurge bine și că Ahab va fi nimicit, totul urmând să fie împrăștiat. Ei nu urmau să biruiască dacă s-ar fi dus în Ramotul din Galaad. Știți ce nu spunea el? El nu spunea: „Ramotul din Galaad nu vă aparține.” El nu a contrazis niciun verset biblic, nu era în opoziție cu niciun verset biblic. Nu spunea: „Nu este al vostru. Nu vă aparține.” El nu a spus nimic din toate acestea, ci el a spus: „Nu mergeți. Nu trebuie să mergeți. Nu este pentru voi.”

Uneori nu știu cum să exprim lucrurile, în afară de a le împărtăși, pur și simplu. Zedechia putea concepe un argument mult mai întemeiat pentru a merge și a lua acel pământ, și el putea parcurge versete biblice cât era ziua de lungă. Ambii aveau o ungere, ambii aveau o inspirație, ambii erau proroci adevărați și ambii erau israeliți, dar una dintre cele două ungeri i-a condus la o concluzie greșită, iar altul, sub ungere, a ajuns la concluzia corectă.

Mica nu a avut nevoie de dovedească nimic. El nu a avut nevoie să alinieze versete biblice, nu a avut nevoie să convingă pe nimeni pentru că nu exista nicio cale prin care ar fi putut convinge pe cineva, pentru că este doar prin credință, care este o descoperire de la Dumnezeu, modalitatea prin care cineva va crede ceva.

Așadar, Mica nu a avut nevoie să intre într-o dezbatere. Tot ce el a avut nevoie să facă, a fost să spună ceea ce i-a arătat Domnul, și ce i-a arătat El, se potrivea cu Cuvântul pentru ziua lui, iar fratele Branham ne va arăta aceasta.

Cum a putut fi Mica atât de încrezător că avea dreptate? Pentru că el s-a uitat la profetul dinaintea lui, care spusese că Ahab urma să fie nimicit. Astfel, el a știut că inspirația lui era bună. „Tu nu poți face aceasta, Mica. Scrie-ne o lucrare, scrie-ne eseuri, arată-ne Scripturi, convinge-ne pe baza Cuvântului.” „Eu nu mă aflu aici pentru a vă convinge în legătură cu nimic, ci mă aflu aici pentru a vă spune ce am văzut. Iar ce am văzut se aliniază cu ceea ce profetul a spus pentru ziua noastră. Profetul legitimat ne-a spus că Ahab este distrus, iar ceea ce mi-a arătat Dumnezeu este în linie cu aceasta. Eu nu am nicio problemă să o spun, și nu am nevoie să pun împreună zece versete, pentru a vă dovedi aceasta.”

Eu știu foarte bine că uneori, lucruri pe care noi le spunem așa cum le-a spus profetul sunt percepute ca fiind aspre. Ele sunt luate ca lucruri care despart sau ca insensibile, dar, prieteni, ele nu sunt fără sentimente, compasiune sau dragoste, ci există o realitate a vieții. Există un adevăr aici și un motiv pentru care Dumnezeu ne-a trimis un profet astăzi, pe care l-a legitimat, dar nu pentru ca noi să intrăm în dezbateri doctrinale cu oameni care nu cred, nu pentru ca noi să dovedim ceva, noi nu trebuie să dovedim nimic. Dumnezeu nu caută dovezi, El caută credință; El caută pe cineva care poate crede, pur și simplu.

Prieteni, realitatea este că aceasta este ceva atât de vital, deoarece știm că slujba continuă, pentru că Dumnezeu l-a luat pe fratele Branham din scenă, iar Mireasa se află aici cu o slujbă, aceasta constând din apostoli, profeți, păstori, evangheliști și învățători. Nu este așa? Iar noi avem daruri adevărate și poziții adevărate, care sunt parte din Hristos. Noi avem daruri adevărate și venim sub ungeri. Credeți aceasta? Credeți că slujba încincită este unsă? Ei sunt inspirați să predice. Dar știți ce trebuie să facă toți cei din slujba încincită din Mireasă? Ei trebuie să-și ia inspirația și să o ducă înapoi la ceea ce a spus Ilie, pentru a se asigura că învățătura lor este corectă, și pentru ca ei să nu devină unși falși. Eu îmi doresc aceasta atât de mult pentru mine însumi. Și eu trebuie să trec prin același proces. Eu vreau atât de mult să mă asigur că atunci când sunt inspirat, când am o inspirație, când văd ceva ce nu am mai văzut înainte…

Ascultați, prieteni. Mi s-a întâmplat că am fost foarte entuziasmat în legătură cu ceva ce am văzut în Scripturi și am ajuns la o concluzie, apoi am mers și am căutat în Mesaj și am înțeles că era contrar cu ceea ce învățase profetul. Atunci am spus: „Aceasta nu este în regulă. Eu nu voi învăța așa ceva.”

Știți ce este aceasta? Este smerenia autentică, deoarece recunoașteți că Dumnezeu a legitimat acel Glas, el a fost Glasul lui Dumnezeu pentru Mireasă, iar eu mă aflu sub o inspirație. Într-adevăr, inspirația mea este adevărată, darul meu este adevărat, eu cred că este Duhul Sfânt, dar, dacă este o sămânță greșită în mine sau altcineva a sădit o altă sămânță în mintea mea legată de Cuvânt, eu pot lua o idee legată de sămânța sădită de altcineva, dar noi avem o plasă de siguranță dacă avem cu adevărat credință în Dumnezeu, încât vom putea merge înapoi și să spunem: „Această inspirație pe care o am, acest lucru despre care eu sunt entuziasmat, se potrivește cu Mesajul orei?” Și dacă nu se potrivește, eu îl voi pune deoparte. Aceasta nu înseamnă că noi nu vom putea predica lucruri pe care fratele Branham nu le-a predicat. Fratele Branham nu a citit fiecare verset din Biblie, dar ceea ce predicăm noi, trebuie să se alinieze cu ceea ce ne învață Mesajul. Nu poate fi contrar.

De asemenea, Dumnezeu nu m-a trimis pe mine să-l corectez pe profet și să-i repar greșelile. Aceasta este ceea ce a făcut Zedechia, când a spus: „Mergeți sus. Domnul vă va da izbăvire.” Este în contradicție totală cu ceea ce spusese profetul, cu profeția pentru acea zi.

Dumnezeule, ajută-ne să fim adevărați, cu toții să rămânem adevărați, să recunoaștem ceea ce Dumnezeu a făcut astăzi și să fim adevărați și smeriți față de aceasta. Realitatea este că Mireasa Lui Îl va crede. Ea Îl va crede. Când ea nu-L va înțelege, Îl va crede. Când ea nu va putea să înțeleagă lucrurile în mintea ei, Ea Îl va crede. Când chiar și uneori, în lumea ei emoțională, ea va simți opusul, ea Îl va crede, pentru că nu fiecare simțământ este adevărat și nu fiecare ungere este adevărată. Nu fiecare inspirație pe care o aveți este adevărată. Este mai bine să acceptăm aceasta chiar acum. Dacă nu înțelegem aceasta, vom deveni niște făpturi ciudate care vor crede că fiecare gând care ne trece prin minte este o inspirație de la Domnul și vom ieși afară cu ea. Astfel, vom ajunge într-un haos. Trebuie să înțelegem că putem fi inspirați din alte surse, de aceea Dumnezeu ne-a dat un Mesaj, pentru a o verifica.

Vă mai pot spune ceva ce se poate întâmpla. Puteți fi inspirați din alte surse, la care veți putea alinia versete biblice. Iar aceasta poate fi contrar cu ceea ce Ilie din ziua noastră a spus. Mica a avut un Ilie la care s-a putut duce. Noi avem un Ilie la care ne putem duce, și acest Ilie a fost Glasul lui Dumnezeu pentru noi. Slavă Domnului!

Voi merge mai departe.

„Dacă s-ar fi spus: „Poți găsi vreo vină în Zedechia, Mica?” „Nu”. (Vreau să fiți atenți unde merge aceasta acum).

 „L-ai prins vreodată în păcat?” „Nu.” „L-ai auzit vreodată rostind cuvinte de ocară?” „Nu.” „L-ai prins vreodată băut?” „Nu”. „Poți contesta educația sa?” „Nu”. „Crezi că gradul său de doctor este fals?” „Nu”. „Crezi că diploma sa de doctor este bună?” „Cu siguranță, prin întrunirea Sinedriului. Presupun că este un consiliu, cred că este în regulă”.

„Păi, atunci, de ce nu i te alături?”

„Pentru că este înafara Cuvântului.”

„Păi, atunci vom avea o confruntare, ca și Ilie și profetul dinainte. Iar dacă ești un copil al lui Dumnezeu, vei sta cu profetul acestei Scripturi. Este Cuvântul. Observați ceasul, timpul.”

Ce era în neregulă cu Zedechia? „Crezi că este un proroc fals?” „Nu, nu chiar. El este un israelit și există lucruri pe care el le-a spus care au fost adevărate”. „Nu are el o viață corectă?” „Ba da”. „Este el o persoană rea?” „Nu”. „Are el sentimente de ură manifestate?” „Nu, el este o persoană amabilă”. „A osândit el pe cineva?” „Nu”. „A fost el necredincios la postul său de datorie?” „Nu”.

Vedeți? Realitatea este că, dacă ești în dezacord cu cineva, nu înseamnă că acea persoană este o persoană rea. În realitate, Zedechia putea fi o persoană mai plăcută decât Mica. El putea fi mai simpatic, mai sociabil, iar Mica putea fi puțin mai morocănos și mai aspru. Noi nu știm. Dar nu acesta este criteriul sau subiectul discuției. Nu acesta este miezul problemei și unde ar trebui să ajungem. Nu s-a putut găsi o greșeală în Zedechia, dar s-a putut găsi greșeală în ce a spus. Și nu pentru ce a spus, pentru că el a venit cu versete biblice, la care noi am fi putut spune „Amin”, dar toate acestea nu erau ceea ce spusese profetul. „Aceasta este problema mea, că nu este ceea ce a învățat profetul. Profetul a învățat diferit de ceea ce învăța Zedechia, și din această cauză, eu nu sunt de acord cu Zedechia. Nu pentru că el era o persoană rea, nu pentru că nu era onest sau adevărat sau că nu făcuse lucruri minunate în trecut. Eu nu sunt de acord cu el din cauză la ceea a spus Ilie.” Slavă Domnului!

În mesajul Aprinde-ți lumina, din anul 1964, fratele Branham a spus:

„Ce a făcut acest om, Isus din Nazaret? Din ce biserică a venit El? Cărei denominațiuni aparține? Ce card de apartenență are? Îl vom da afară. Nu vom avea nimic de-a face cu El, fiindcă El ne condamnă pe fiecare dintre noi. Ce a făcut El? El merge acolo și ia acele lucruri, unde oamenii încearcă să-și mântuiască sufletele, biserica, așa cum o numim noi astăzi, voi oameni duhovnicești. „El a lovit masa, a adus schimbarea; a luat funii pe care le-a legat și i-a scos afară; i-a numit pe acei preoți în vârstă sfinți ai voștri, „fiii diavolului”, pe acei bătrâni care v-au împrumutat bani când ați avut probleme.”

Cine va sta alături de voi și vă va îngropa când sunteți morți? Acel preot bătrân. El are roadele Duhului. Dar are Isus din Nazaret roadele Duhului?”

Fratele Branham a recurs la acest gen de dramatism în mai multe locuri. El L-a comparat pe Isus Hristos cu preoții.

„Cine v-a dat bani când tatăl vostru era șomer? Preotul. Cine v-a consacrat? Preotul. Cine i-a căsătorit pe părinții voștri? Preotul. Cine a fost acolo când mama a fost bolnavă, v-a ajutat și v-a dat niște bani? Preotul. Cine a fost credincios în tot acest timp? Preotul. Cine este acest Isus? El doar apare și începe să strice totul. El a început să condamne, și spune că lucrurile sunt greșite.”

 Pe măsură ce a dramatizat totul, fratele Branham a început să întrebe: „Care dintre ei avea roadele Duhului?” Când începem să privim firește la anumite lucruri, am putea spune: „Acest biet om nu a făcut niciodată nimic rău, el a fost bun, și-a sacrificat viața,” și toate aceste lucruri sunt adevărate. Toate sunt minunate. Isus nu se potrivea când a fost vorba despre toate acele fapte, dar tot ce a făcut Isus, a fost ceea ce Tatăl I-a spus să facă. El a păzit Cuvântul pentru ziua Sa. El era Cuvântul pentru ziua Sa, iar când au început să compare lucrurile, să le pună în contrast, toate arătau că Isus era probabil, puțin mai dur, dărâma lucruri care nu ar fi trebuit dărâmate, și aceasta a reprezentat opinia pe care ei au avut-o în acea zi.

Dar, iată ce a spus fratele Branham:

„Voi nu puteți judeca după vorbirea în limbi sau după roadele Duhului. Ci este o manifestare a Cuvântului lui Dumnezeu, adus la Lumină. Lumina este cea care o face. Omul care umblă în acea Lumină! Isus Hristos nu a fost întemeiat pe vorbirea în limbi, deși El vorbea în limbi. El nu era roadele Duhului, deși El le avea. Voi nu le puteți judeca. Dar El le-a crezut și le-a punctat, iar Dumnezeu a trăit fiecare Cuvânt al făgăduinței al acelei zile, prin El. Aceasta este Lumina orei. Aceasta este dovada.”

Aceasta nu înseamnă că Ilie trebuie să fie cea mai drăguță persoană de pe planetă, deși fratele Branham a fost destul de drăguț. Dar el a spus câteva lucruri destul de aspre. Poată că voi nu ați fi simțit că era drăguț dacă v-ați fi aflat în adunare atunci când condamna moda zilelor sale, tăierea părului, femeile care preluau conducerea, dreptul femeilor la vot, femeile care intrau în câmpul muncii. El vorbea împotriva acestor lucruri și poate nu ați fi simțit că era cel mai drăguț predicator din generația sa. Poate ați fi spus: „Cum este posibil ca cineva care vorbește în numele lui Dumnezeu să vorbească atât de aspru, atât de insensibil și să spună lucruri atât de aspre? Cum poate fi el împotriva bisericii noastre metodiste? Priviți la tot binele făcut de noi. Priviți la cum ne-am hrănit noi, la cum ne-am îmbrăcat, la ceea ce am făcut.”

Vedeți voi, aceste lucruri nu sunt dovezi. Eu cred că noi nu vom putea niciodată să „depășim” o biserică, ce își bazează mântuirea pe fapte, pentru că întreaga lor motivație este să-L slujească pe Dumnezeu, să fie pe placul lui Dumnezeu, pentru a fi primiți de Dumnezeu. Dar dacă rămâi cu Adevărul, aceasta înseamnă că ești neînțeles. Adevărul prin virtutea de a fi Adevăr, este aspru. Dar El este dragoste, deși este aspru.

Dacă este vorba despre o învățătură, haideți să luăm dumnezeirea. Noi spunem că credem în unicitatea dumnezeirii și în apa botezului în numele Domnului Isus Hristos în calitate de „Așa vorbește Domnul!” Știți ce spunem noi numaidecât? „Tot altceva, este învățătură falsă.” Așadar, adevărul prin virtutea sa de a fi adevăr, este puțin dur. Aceasta nu înseamnă că noi trebuie să fim duri atunci când spunem Adevărul, aroganți, mânioși sau aspri. Dar realitatea este că el este aspru. Aceasta este adevărat.

Dacă spunem: „Aceasta este adevărat”, atunci tot ce nu este „Aceasta,” nu este adevărat. Iar dacă nu este adevărat, atunci este fals și dacă este fals, are consecințe. Eu nu știu cum să schimb aceasta.

În mediul „politically corect” (corect din punct de vedere politic), în care umblăm astăzi, toată lumea îi tratează pe cei din jur ca și cum i-ar valida, pentru că ei au dreptul de a fi cine își doresc să fie, și totul trebuie să fie acceptat într-un fel sau altul. Și nu este că noi îi respingem pe oameni, noi nu avem nicio problemă cu oamenii, ci cu „Adevărul este Adevăr!” „Aceasta este corect, iar aceea este greșit.” Și chiar dacă nu spun că aceea este greșit, prin faptul că eu afirm că ceva este adevărul, voi veți înțelege că tot altceva, este greșit, apoi, vă veți supăra pe mine, chiar dacă nu am fost răutăcios în afirmație, și nu aș avea nicio intenție să fiu răutăcios, ci doar aș spune: „Cred că acesta este adevărul.”

Eu cred că o căsătorie este între un bărbat și o femeie pe viață. Dar, îndată ce această afirmație este făcută, există deja un grup de oameni care se simt ofensați, mânioși și supărați, simt că nu ai compasiune și ești nepăsător, simt că nu îți pasă de oamenii care se iubesc și care au aceste sentimente firești, iar dacă tu vei pretinde aceasta ca adevăr și tot altceva un fals, iar acel fals să fie dizolvat, știi ce fel de familii se vor despărți și ce vei face? Însă, aceasta nu este decât gândirea umană, prieteni. Realitatea este că Adevărul este Adevăr, noi nu putem face nimic împotriva acestui fapt. Iar voi nu trebuie să-l credeți și nici nu vă cer să-l trăiți, ci eu, pur și simplu, cred că este Adevărul.

Vedeți, în „Unșii din timpul sfârșitului,” Mica a spus: „Lăsați-mă să-L întreb pe Domnul.” Ei l-au întrebat: „Tu, ce spui?”, iar el a spus: „Lăsați-mă să-L întreb pe Domnul.” Și în acea seară, el a avut o vedenie, iar în vedenie, a văzut lucrurile pe care tocmai le-am citit.

„Mica a spus: „Lăsați-mă să-L întreb pe Domnul.” Astfel, el a venit a doua zi de dimineață, cu „Așa vorbește Domnul.” El și-a verificat vedenia cu Cuvântul.”

Cu care Cuvânt și-a verificat el vedenia? Profetul ne-a spus cu care Cuvânt și-a verificat el vedenia. El și-a verificat vedenia cu ceea ce spusese Ilie, profetul dinaintea lui. Noi am avut un profet înaintea noastră, am avut un profet care a venit și ne-a chemat afară din Laodicea, care a venit să ne unească cu Hristos, care a venit să facă această lucrare, să restituie adevărata învățătură a Scripturii, să aducă înapoi Adevărul, să deschidă Pecețile, să aducă descoperirea lui Dumnezeu. Noi am avut un profet aici. Ascultați, tot ce învățăm noi și tot ce facem, trebuie verificat cu Cuvântul, pentru că tot ce a adus acest profet, este Cuvântul. Cum aduce Dumnezeu Cuvântul? Printr-un profet.

Fratele Branham a făcut următoarea afirmație: „Ceea ce avem noi, este tălmăcirea desăvârșită a Cuvântului cu legitimare divină”. Cum am putea noi corecta aceasta sau să nu fim de acord? Fie este, sau nu este, eu nici măcar nu aș putea spune că este la jumătate de drum.

În Cartea „Epocile Bisericii,” în mesajul Epoca Bisericii Laodicea, fratele Branham a spus: „Cine va avea dreptul infailibilității?” De unde va veni acesta? Va veni prin cel de-al șaptelea înger.” Știți ce fel de afirmație este aceasta? Fie credem, fie nu.

Mediul laodicean a pus multă presiune pe credincioși, să fie atenți în legătură cu ceea ce spun, cum îl citează pe profet sau ce părți citează ei. Fie este Adevărul, fie nu este. Iar eu nu vreau să mă rușinez cu el.

Fratele Branham a predicat un mesaj despre condamnarea mișcării feministe, iar eu nu vreau să mă rușinez de el, pentru că el a fost Glasul Domnului în generația noastră. Aceasta înseamnă că, de fapt, Dumnezeu a condamnat mișcarea feministă. Eu nu vreau să-mi cer scuze pentru ceea ce a spus profetul sau cum a spus el lucrurile. De ce să-mi cer scuze pentru ceea ce i-a plăcut lui Dumnezeu?

Amintiți-vă, nu voi și cu mine l-am ales pe acel bărbat, ci Dumnezeu l-a ales. Și nu voi și cu mine ne-am îngrijit de el timp de generații pentru ca „clopotul lui” să sune într-un anumit fel. Fratele Branham a spus că Dumnezeu își modelează profeții ca să  aducă Cuvântul pentru acea zi. Așadar, Dumnezeu l-a modelat și l-a format pe acel om prin greutăți, suferințe, de-a lungul creșterii sale pentru ca el să sune într-un anumit fel, iar acel sunet urma să fie atracția pentru Mireasă. Este aceasta adevărat? („Amin!”) Acel sunet a reprezentat atracția.

Dumnezeu a lucrat timp de generații pentru a întruni o măsură dintr-un fel de temperament sau din altul. Și nici chiar fratelui Branham nu i-au plăcut anumite părți din el, pentru că a spus: „Sunt o persoană agitată, întotdeauna mă răzgândesc”, dar Dumnezeu a lucrat pentru a aduce toate acestea împreună, Dumnezeu l-a inspirat pe acel om, Dumnezeu a adus Cuvântul la acest bărbat, pentru că Dumnezeu a vrut ca acesta să sune în acel fel. El nu l-a lustruit, nu și-a cerut scuze pentru el. Dumnezeu a adus Mesajul exact așa cum El a vrut să fie adus.

Atunci, de unde avem noi ideea că trebuie să-l îndulcim? De ce nu putem să-i dăm cuiva o casetă să audă Mesajul exact așa cum l-a adus profetul? Cum va speria acesta Mireasa, când chiar acesta este Glasul care cheamă Mireasa? Acesta este felul în care Dumnezeu a vrut ca Mesajul să sune, să fie adus. Dumnezeu l-a rânduit astfel, El l-a pecetluit, El l-a legitimat și a pus o pecete de aprobare asupra Lui. Atunci, de ce noi nu Îl putem da mai departe așa cum este, ci spunem: „Nu vreau să-i dau aceasta din prima, ci vreau să-l conving cumva, să aduc niște lucruri drăguțe, să ne adunăm la o ceașcă de ceai, apoi, poate de îndată ce aduc câteva cuvinte, îi voi oferi o casetă.” Acesta ar putea fi felul în care se petrec lucrurile pentru că Dumnezeu le rânduiește astfel. Este posibil ca Dumnezeu să-i pună în contact cu voi, voi veți împărtăși un Cuvânt, veți sădi o sămânță, iar ei se vor întoarce pentru mai mult. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Dar de ce trebuie să mă tem eu ca Mireasa aleasă să-l asculte pe profet? Sau să știe ceea ce el a învățat despre un subiect, chiar dacă este contrar culturii noastre? Eu știu cum sună aceasta, pentru că noi trăim în Laodicea. Noi suntem în lume, dar nu suntem ai lumii, prieteni. Știți cine ne-a chemat pe noi? Acel Glas de pe o casetă.

Și eu am fost confuz în legătură cu ceea ce spunea profetul, pentru că tot felul de semnale de alarmă răsunau în mintea mea, dar exista ceva care zvâcnea în sufletul meu. Și în ciuda faptului că spuneam: „Nu știu, este greu, ceea ce aud este împotriva a aceea ce am fost învățat”, simțeam aceste lucruri în mintea mea. Erau situații în care ascultam Mesajul, conducând în Fordul meu, și scoteam caseta afară. Aceasta se petrecea în anii 90. Scoteam caseta și spuneam: „Nu mai pot asculta.” De ce? Pentru că era aspru, era dur, era împotriva a ceea ce fusesem învățat, expunea tot ceea ce fusesem învățat ca fiind fals și periculos. Apoi, conduceam timp de patru sau cinci minute și îmi spuneam: „Oare ce spune în continuare?” Și puneam caseta înapoi. Nu știu de câte ori am scos caseta și am spus: „Cu niciun chip. Nu este adevărat, Biblia nu spune așa ceva.” Apoi, am mers, am citit Biblia și am văzut că avea dreptate. Am verificat și în Concordanță și am văzut că era adevărat.

Prieteni, Adevărul este Adevăr. Dumnezeu a trimis un Glas pentru a-Și chema Mireasa. Iar El nu cheamă pe toată lumea, El Își cheamă Mireasa. Iar voi și cu mine nu putem face nimic în legătură cu aceasta. Unii oameni nu sunt rânduiți să audă chemarea. Iar aceasta nu-i face oameni răi, ci dimpotrivă, unii oameni care nu aud chemarea sunt mai buni decât noi. Și fiind mai buni, sunt mai vrednici decât noi. Dar noi nu vorbim despre vrednicie, amabilitate, bunătate, ci despre faptul că Dumnezeu Își cheamă Sămânța, și acesta este felul în care Dumnezeu a vrut să facă lucrurile.

Zedechia a vrut să schimbe lucrurile pentru că erau puțin prea aspre. Osânda fusese adusă, iar totul arăta că ei fuseseră furați de drepturile lor. Dar Mica, indiferent de cum sunau lucrurile, cât de contrare erau cu marea trezire avută de ei, Mica a spus: „Nu este în conformitate cu ceea ce a spus profetul.” El a avut o inspirație pe care a verificat-o cu Cuvântul. Știți ce nu a făcut Mica? Mica nu l-a corectat pe profet.

Fratele Branham a spus că ambii erau profeți.

„Acum, voi sunteți adunarea. Acum, care avea dreptate? Ambii erau proroci. Singurul fel prin care puteai face diferența dintre ei, era să-i verifici cu Cuvântul.”

De ce aș crede eu că trebuie să repar ceea ce a dat Dumnezeu? Nu! El m-a chemat, mi-a schimbat viața, a revoluționat tot ceea ce se afla în mine, m-a scos afară din întuneric, din întunericul religios, a schimbat complet înțelegerea mea asupra lui Dumnezeu și a Cuvântului, și m-a pus într-o poziție total diferită. Iar dacă acest Mesaj simplu și clar a putut să o facă pentru mine, o poate face pentru oricine. Pentru oricine este rânduit. Iar realitatea este că: „Ea Îl va crede pe El”. Ea Îl va crede. Nu trebuie să ne îngrijorăm în legătură cu aceasta, deoarece Dumnezeu a rânduit lucrurile în felul acesta.

Tot ceea ce am spus până aici, este temelia. Nu am intenționat să intru în toate acestea, dar, chiar nu știu. Poate Dumnezeu vrea să avem încredere în Cuvântul dat de El. Poate El vrea ca noi să fim siguri de ceea ce El ne-a dat și să ne învețe că fiecare inspirație pe care o avem, trebuie să se întoarcă la inspirația care a fost dată la sfârșitul timpului.

Acum, aș vrea să mergem mai departe într-o direcție puțin diferită. Să mergem la Apocalipsa 19:5-8:

„Și, din scaunul de domnie a ieșit un glas care zicea: „Lăudați pe Dumnezeul nostru, toți robii Lui, voi care vă temeți de El, mici și mari!”

Și am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărățească.

Să ne bucurăm, să ne înveselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit,

și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.”)

Noi știm că soția Lui s-a pregătit, iar ea s-a îmbrăcat cu in subțire, care sunt faptele neprihănite ale sfinților.

În mesajul Durerile nașterii, fratele Branham a spus:

„Biblia a spus: „Soția Sa s-a pregătit”, la sfârșitul epocii. Cum s-a pregătit Ea? Să devină Soția Lui. Și ce face Ea? Ce fel de haină a avut Ea? Propriul Său Cuvânt. Ea era îmbrăcată în neprihănirea Lui.”

Care era haina cu care Ea era îmbrăcată? Cuvântul Său. Care Cuvânt? Cuvântul care ne-a fost dat nouă. Și nu este doar faptul că noi avem un Mesaj, nu, ci acela este Cuvântul lui Dumnezeu pe care El ni L-a dat ca să fie haina noastră, pentru ca noi să ne îmbrăcăm cu El, pentru a trăi Cuvântul, pentru a deveni una cu El, și Acesta este neprihănirea Lui. Inul subțire alb și curat, este Cuvântul pur care ne-a fost dat înapoi nouă. Iar El devine inul alb și curat al Miresei, care este neprihănirea Lui. Neprihănirea Lui, care este Cuvântul Său dat nouă.

Există un motiv pentru care Cuvântul ne-a fost dat nouă, dar nu ca să-L punem undeva, ci ca noi să ne îmbrăcăm cu El. Cuvântul devine îmbrăcămintea noastră, haina noastră, neprihănirea noastră. Iar noi, nu doar că nu ne rușinăm cu Mesagerul, ci nu ne rușinăm nici cu Mesajul și suntem dispuși să-L trăim, suntem dispuși să-L îmbrăcăm, să devenim una cu El și să-L etalăm în lume. Felul în care ne îmbrăcăm, ne purtăm, vorbim, ne comportăm, arată că noi nu ne temem să afișăm Cuvântul.

Diferența dintre credință și fapte este că… Indiferent de cât de adevărate sunt faptele, ele sunt adevărate în sensul că trebuie să facem cutare și cutare, iar ele sunt în conformitate cu Cuvântul, deci sunt adevărate. Dar unii oameni se supun întru totul la aceasta pentru că li se spune că este Adevărul, iar ei știu că este Adevărul și se supun la Acesta pentru a fi drepți, pentru a fi în regulă. Înțelegeți? Pentru că acest lucru este adevărat, eu îl pot vedea în Cuvânt, păstorul meu și profetul l-au învățat, deci, trebuie să fie adevărat. Părinții mei mi-au spus că este Adevărul, așadar, eu voi face toate aceste lucruri pentru a fi în regulă. Așadar, se vor supune Cuvântului doar pentru a fi în regulă, pentru a avea dreptate și pentru a fi bine. Problema este că acea supunere va deveni o corvoadă. Veți vedea oameni care încearcă să intre într-o haină care nu li se potrivește. Se îmbracă cu ea și întotdeauna se vor simți iritați în legătură cu ceva. Nu pot merge la film, nu pot face cutare, nu pot merge acolo pentru că: „Oamenii din biserica mea mă vor vedea, nu pot face cutare și cutare”, și vom observa că ei s-au supus la ceva doar pentru a fi în regulă, dar nu vine din interior, și nu este o realitate, ci este ceva forțat. Este ca și cum ai încerca să te îmbraci cu o cămașă care nu este mărimea ta, încercând să fii drept.

Dar această haină pe care noi o îmbrăcăm, nu este ceva cu care ne îmbrăcăm pentru că dorim să fim drepți, ci este ceva care, prin descoperire, noi recunoaștem că este Adevărul. Este diferit. Faptul că ne îmbrăcăm cum ne îmbrăcăm, este pentru că avem o descoperire în legătură cu aceasta și noi înțelegem că ceea ce vedem este ceea ce Dumnezeu a spus și se potrivește cu ceea ce se află adânc în inima mea: „Slăvit să fie Domnul! Acesta nu este nimic altceva decât Adevărul!” Atunci îmbrăcămintea nu va mai fi o corvoadă. Nu va mai fi: „Aș face, dacă aș putea, dacă nu ar fi fost biserica sau ceea ce a învățat păstorul meu, dacă nu ar fi fost ceea ce a spus fratele Branham.” Toate acestea vor dispărea, și atunci te vei îmbrăca cu haina, deoarece atunci ți se potrivește; se potrivește prin descoperire pentru că tu ai o înțelegere din interior pentru ea.

 De aceea unii oameni se zbat întotdeauna între: „Aș putea, sau, nu aș putea; ar trebui, sau, nu ar trebui.” Apoi vedem unii oameni care, pur și simplu, nu se zbat. De ce? Fiindcă de îndată ce este o descoperire pentru tine, atunci nu vei mai avea nevoie de cineva care să-ți spună: „Fii atent la acest detaliu.” De îndată ce vei înțelege tabloul, vei înțelege că Dumnezeu a spus, iar ceva din tine spune: „Aceasta este adevărat, acesta este felul în care Tu vrei ca o doamnă să se îmbrace; acesta este felul în care Tu vrei ca un bărbat să se îmbrace; acesta este felul în care Tu dorești să mă comport; acesta este felul în care Tu dorești să Ți se aducă închinare.” Absolut! Ne îmbrăcăm cu haina Cuvântului, iar Cuvântul ne modelează ca să încăpem în haină. Devine o potrivire perfectă, încât nu mai este o corvoadă.

Fratele Branham a spus: „Dacă ai un televizor în casă, ar trebui să-l scoți afară”. Apoi, dintr-o dată, în toți acești ani, am auzit în cadrul Mesajului: „Dar eu îl pot controla. Eu am Duhul Sfânt. Fratele Branham a spus-o doar așa”.

Spun foarte serios aceasta, prieteni! Sunt tot felul de soluții alternative, dar eu nu pot vorbi decât din experiența mea. Eu am fost un dependent de televizor. Toată viața mea, am fost crescut cu televizorul în față. Dar ceva în mine a spus: „Aceasta este Adevărul! Eu știu că este Adevărul.” Și am tăiat cablul. Am tăiat cablul pentru că nu puteam să nu pornesc televizorul. Firea mea încă era dependentă, deși interiorul meu știa că ceea ce auzise era Adevărul.

 A existat un întreg proces de creștere înăuntrul meu, iar acum, eu nu mai sunt ispitit de el, nu mai încerc să nu mă uit. Nu-l mai aduc înăuntru și nu-l mai scot afară, apoi iar îl aduc înăuntru, și iar îl scot afară. Nu mai fac acest lucru. De ce? Pentru că a devenit o descoperire pentru mine și anume, că ceea ce am auzit este Adevărul, și aceasta a făcut ca ochii mei să fie în întregime dedicați Lui, urechile mele la fel, iar eu nu mai vreau să iau înăuntrul meu toate aceste mesaje de la Hollywood, ci doar ceea ce spune Cuvântul. Ceva în mine rezonează, nu este o corvoadă, nu este ceva ce am îmbrăcat forțat, nu este ceva ce ne face să credem, ci este o descoperire. Astfel, ajung în punctul în care îmi pare rău pentru oameni, deoarece ei se găsesc în mod constant în acest ciclu: „Nu mă simt bine, sunt prea multe restricții, nu pot fi așa, nu mă pot exprima în acel fel, nu-mi pot tăia părul, nu pot merge la meciul cutare.”

Ascultați, prieteni, îmi pare rău pentru că, dacă încercăm să trăim astfel, este un fel cumplit de a trăi. De aceea există atât de multe tentații, fiindcă așa de mulți oameni încearcă să trăiască astfel. Există așa de multe tentații pentru că încerc să tai bucățele din haină. Este atât de tentant pentru slujbă să încercăm să îndulcim puțin ceea ce a spus fratele Branham, deoarece sunt așa de mulți oameni care se zbat cu ceea ce a spus profetul. Să îndulcim, să reformulăm, sau să spunem: „Poate în ziua sa.” Sau: „Aceea a fost opinia fratelui Branham”, apoi luăm foarfeca și începem să tăiem câte puțin, ca să nu fie prea strâns într-o parte sau inconfortabil dincolo.

Dumnezeu să ne ajute să credem Glasul pe care El ni l-a dat, pe care El l-a legitimat și l-a sprijinit, de partea căruia El a stat, cel cu care El a stat alături și cu care El S-a lăsat fotografiat. Iar dacă vă zbateți, prieteni, cereți Domnului descoperirea. Nu vă zbateți, apoi vă simțiți inconfortabil și faceți uneori bine, apoi faceți rău; și din nou faceți bine, apoi faceți rău. Uitați de acestea. Opriți-vă și spuneți: „Doamne, am nevoie de ceva mai mult! Am nevoie de o descoperire înăuntrul meu, am nevoie să spun:  „Amin” la Cuvântul pe care-L aud, chiar dacă fratele Branham spune ceva aspru, ceva greu, am nevoie de ceva în mine care să spună: „Acesta este Adevărul! Oricât de greu ar fi și m-ar zgâria, sau m-ar tăia, este Adevărul, Doamne! Este Adevărul!”

Așadar, Mireasa va fi îmbrăcată în Cuvânt, pentru neprihănirea Lui.

Vreau să mergem acum la o poveste spusă de fratele Branham. El a fost atât de bun în a spune povești, iar mie îmi plac poveștile spuse de el. Această poveste a fost spusă la sfârșitul anului 1960, în mesajul Apocalipsa 4. El ne spune povestea fiului proprietarului companiei „Armour & Swift”, care a mers la o fermă pentru a-și găsi o soție. Astfel, el a spus:

„Așadar, această fetiță, avea de făcut toată munca grea…”  (Este vorba despre verișoara izgonită, orfană. Ea era ca o sclavă pentru ele).

„…Într-o seară, când cina se terminase, ele dansaseră, fiecare dintre aceste fete s-au făcut frumoase, știți cum. Iar această fetiță sărmană a trebuit să îmbrace o rochie veche, zdrențuroasă. Într-o seară, ea se afla în sala de mese, după ce se terminase cina, a spălat vasele și a ieșit în curtea din spate pentru a arunca apa murdară. Când s-a întors, rezemat de gardul țarcului, stătea el. El a spus: „Salut”. Ea era atât de rușinată deoarece acolo se afla fiul supraveghetorului, fiul proprietarului fermei. Ea ținea vasul în care spălase vasele în jos pentru ca el să nu observe că rochia ei era atât de zdrențuroasă. A început să se retragă, fiind desculță, privind în spate, astfel. Dar el a mers la ea și i-a spus: „Nu te teme de mine. Vreau să-și spun ceva. Eu am venit aici cu un singur scop, am venit să găsesc o soție. Am căutat pretutindeni. Nu am vrut să mă căsătoresc cu nicio fată din oraș, ci am dorit să-mi iau ceea ce eu consider a fi o soție adevărată.” El a adăugat: „Din toate pe care le-am văzut, te-am observat pe tine pe aici. Și am aflat că ești verișoară cu celelalte.”

Ea a spus: „Așa este, domnule.”

El a spus: „Vreau să te întreb ceva: „Vrei să te căsătorești cu mine?”

Vă puteți pune în locul ei? Tatăl lui era milionar, iar el era moștenitorul a tot ce avea el. El venea din Chicago, de la strălucire s-a coborât acolo, iar de îndată ce a auzit tot freamătul, toate verișoarele ei se îmbrăcaseră și să pregătiseră pentru că ele îl doreau pe acest bărbat. Ea nu avea nicio șansă. Așadar, nici măcar nu a încercat. Nădăjduiesc că aceasta pătrunde înăuntrul nostru. Ea nici măcar nu a încercat. Nu s-a aranjat, nu s-a gătit, nu și-a pus nimic pentru că nu exista nicio șansă pentru ea. Așadar, ea nici măcar nu a încercat. Ați simțit vreodată că nu există nicio șansă pentru voi? Dar cineva v-a ispitit să încercați? Și ați sfârșit cu puțin ruj, puțin machiaj și o coafură care nu se potriveau. Vorbesc duhovnicește. Așadar, ea a continuat să facă ceea ce făcea pentru că nu avea nicio șansă. Ea nu s-a gândit nicio clipă: „Voi fi eu”.

„El a spus: „Vreau să te întreb ceva: „Vrei să te căsătorești cu mine?” Ea nu a știut ce să facă. Era atât de copleșită încât nu a știut ce să-i răspundă tânărului.

Oh, îmi imaginez cum s-a simțit. Voi nu vă imaginați? Când mie, odată un păcătos, bun de nimic, copilul unui bețiv, Isus Hristos mi-a spus: „Te vreau pentru Mine.” Cum a putut El să vină la cineva ca mine? Cum a putut El spune: „Îți voi da o casă în Ceruri?” Cum a putut El spune: „Te voi salva?” Unui nenorocit cai mine, cum a fost posibil? Dar El a făcut-o!

Ea a spus: „Domnule, eu nu sunt vrednică. Nu pot fi soția unui om ca tine pentru că tu ești obișnuit cu lucruri mari, iar eu nu știu nimic despre ele. Eu sunt săracă.”

Dar el a spus: „Dar tu ești alegerea mea.”

Nu a fost frumos când Isus ne-a spus aceasta? Tu știi că nu erai vrednic să fii creștin. Nu a existat nimic ce puteam face, dar El… Nimic.. El pur și simplu te-a ales.”

Când Dumnezeu a venit la mine, eu încercasem deja să fiu un bun creștin, dar eșuasem. Am încercat în anii adolescenței să trăiesc ceea ce am fost învățat, am încercat, dar am eșuat. Ajunsesem deja să mă împac cu ideea că nu eram bun de nimic. Deși, cu toate acestea, tot voiam să-L slujesc. Dar când Mesajul a venit la mine, nu a fost din cauză că încercam ceva, și nu aveam nicio aspirație în a fi Mireasă, aleasă, rânduită mai dinainte. El pur și simplu a venit la mine.

Vedeți? Nu ea a mers la el, ci el a venit la ea.

„Înțelegeți? Este Bunătatea Lui, Mila Lui cea care v-a ales. Nu voi L-ați ales pe El, ci El v-a ales pe voi. Așa este.

Ea a spus: „Eu nu…” 

„Nu privi la hainele tale. Eu nu privesc la ele, ci privesc la ceea ce ești.” El a spus: „Vrei să te căsătorești cu mine?” În cele din urmă, înțelegerea a fost făcută, iar el i-a spus: „De acum într-un an, mă voi întoarce. Să fii pregătită. Să ai haina de nuntă pusă pentru că eu mă voi întoarce și mă voi căsători cu tine aici, pe aceste pământuri. Și te voi duce la Chicago, la Outer Drive, iar acolo vei avea un palat în care să locuiești. Atunci se va termina cu spălatul vaselor și cu toate lucrurile acestea.”

Când verișoarele sale au auzit acestea, i-au spus: „Sărmană prostuță, doar știi că omul acela nu a vorbit serios.”

Eu cred că ceea ce este uimitor este faptul că El vine pe neașteptate. Vine la ea, cea la care ar fi fost puțin probabil să vină. El i-a cerut să se căsătorească cu el. Este complet irațional. Este irațional, ridicol, absurd și nu poate fi adevărat, și aceasta este ce ea gândește mai întâi: „Eu nu sunt vrednică.”

Este exact ca în cazul Mariei. Când îngerul a venit la ea, ea a spus: „Cum? Eu nu sunt capabilă. Cum pot face eu aceasta? Eu nu cunosc de bărbat.” Și această femeie care spăla vase, a spus: „Eu nu sunt vrednică. Nu este posibil să fiu eu.” Dar el a întrebat-o din nou: „Vrei să te căsătorești cu mine?” Eu nu știu cât timp i-a trebuit să o convingă, dar la un moment dat, ea a fost de acord. Ea a fost de acord. Cum a putut fi ea  de acord, cum a putut spune: „Da”? Ea era nimic, era nimeni, nu avea nimic. Cine credea ea că este?

În mod evident, vorba a ajuns la verișoarele ei. Iar ele s-au supărat, pentru că ele erau mai calificate, erau mai bune, mai frumoase, știau mai multe lucruri din punct de vedere social: cum să se comporte, erau mult mai calificate. Dar cumva, vorba a umblat, iar ea le-a mărturisit ce i-a fost spus.

Ascultați, tot ceea ce ea le-a spus a fost adevărul: El mi-a cerut să fiu soția lui. Eu sunt soția lui. Dar știți de ce s-au supărat ele atât de tare? Pentru că atunci când ea le-a spus adevărul, în mod automat aceasta a însemnat că ele nu erau alese. Ea nu a fost nevoită să spună: „Voi nu sunteți”, ci tot ceea ce ea a trebuit să spună, a fost: „Eu sunt”. Adevărul este aspru, prieteni. Aceste surori l-au simțit ca fiind aspru, iar ele au râs de el, s-au amuzat pe seama lui și au crezut că este ridicol, dar, toate acestea era Cuvântul. Era Adevărat.

Povestea continuă.

„Tot anul ea a lucrat și a slujit, punând deoparte șaptezeci și cinci de cenți sau cât îi dădeau ca plată pentru o zi. Ea economisea banii pentru a-și cumpăra haina de nuntă, pentru a pregăti totul. Oh, acesta era singurul ei gând, să se pregătească. („Ea s-a pregătit”).Și-a luat haina sa de nuntă, în timp ce verișoarele ei râdeau de ea și se amuzau pe seama ei.”

Vedeți, ele nu au crezut-o, pentru că ceea ce spunea ea, nu părea a fi adevărat. Dar era adevărat. Ele nu voiau să fie adevărat, dar era. Nu le-ar fi plăcut să fie adevărat, dar era. Toate acestea pot fi interpretate greșit. Când ea a spus: „El m-a cerut în căsătorie, eu m-am logodit, iar el vine după mine, noi ne vom căsători”, ele ar fi putut spune: „Ce te face să crezi aceasta? Uită-te la tine. Tu ești așa și așa. Nu poți fi tu. Nu se poate să fii tu. Cum poți fi atât de arogantă să crezi că el va veni după tine?”

Vedeți, oamenii încă pot avea o idee greșită astăzi. Ați știut că singurul lucru pe care ea l-a putut spune a fost: „El mi-a spus.” „El mi-a spus”?

„Ce te face să crezi…?” „Pentru că el m-a cerut în căsătorie. El mi-a spus, iar eu am fost de acord.” „Dar tu ești așa și așa, nu ai cutare și cutare.” „Eu nu vă pot explica toate acestea. Nu știu ce am și ce nu am, ce sunt și ce nu sunt. Nici măcar nu pot răspunde la toate acestea. Tot ceea ce pot spune este că: „El m-a întrebat, și eu l-am auzit; el m-a întrebat pe mine”.

Noi nu trebuie să ne cerem scuze pentru că suntem Mireasa lui Isus Hristos. Indiferent de ceea ce cred oamenii când voi spuneți: „Eu sunt Mireasă”, chiar dacă cred că este o afirmație arogantă într-un anumit fel: „Cum poate fi așa? Cum poți spune ceva atât de absurd sau cum poți emite o pretenție atât de îndrăzneață?” „Nu știu cum să răspund la acea întrebare, nu știu ce să spun. Tot ceea ce știu, este că eu L-am auzit. L-am auzit, iar El m-a întrebat pe mine.” „Când L-ai auzit?” „Am auzit acel Glas pe casetă.” „Cum știi că ți se adresează ție? Că îți vorbește ție?”

Voi știți când cineva vă vorbește vouă. Eu nu pot răspunde pentru nimeni altcineva din lume. Nu pot explica de ce se zbat, de ce le este greu să creadă, nu pot explica de ce lucrurile oscilează, nu pot explica, dar tot ce pot spune, este că L-am auzit întrebându-mă pe mine. Iar aceasta nu mă face mai bun. De fapt, în multe locuri sunt mai puțin bine. Dar eu L-am auzit. El mi-a promis, iar eu Îl cred.

Știți că acesta este singurul lucru care va funcționa? Puteți sta într-o cameră cu două sute cincizeci de oameni, dar voi trebuie să-L auziți personal adresând această întrebare vouă. Trebuie să știți. Această femeie a știut că el a întrebat-o pe ea. Trebuia să știe. Uitați-vă la critica la care a fost supusă, la batjocură, la toate întrebările. Probabil că a primit o mie de întrebări. Natura umană este natura umană. Dacă în această poveste, lucrurile stau așa cum stau acum, cu siguranță a trebuit să răspundă la o mie de întrebări.

„Așadar, să spunem că el te-a cerut în căsătorie. Unde vei trăi?” „Nu știu.” „De ce nu îi scrii o scrisoare pe care să ne-o arăți și nouă?” „Nu-i știu adresa.” „Ți-a dat vreo dovadă? Ți-a dat ceva?” „Nu. El pur și simplu mi-a spus.” „Cum va fi nunta?” „Nu știu.” „Cum va arăta? Cum va veni el? Va fi într-o caleașcă, într-o mașină, va veni pe cal?” „Nu știu.”

Cu cât îi puneau mai mult întrebări, cu atât devenea mai ridicol. Înțelegeți că există o mulțime de întrebări la care nu putem răspunde? Multe întrebări. Dar există una singură care este importantă, și la care putem răspunde: El m-a cerut în căsătorie pe mine.

Probabil că va trebui să spun unor oameni: „Nu știu de ce profetul a spus acest lucru. Și nu știu de ce el a tălmăcit acel verset în felul acesta. Nu știu ce se va întâmpla în continuare și cum această următoare fază se va desfășura. Nu știu.” „Dar tu pretinzi că ești Mireasa.”  „Tot ceea ce știu, este ceea ce El mi-a spus mie.”

Iar ea a crezut și a acționat în consecință. Faptele ei mărturiseau despre credința ei. Ea a pus deoparte tot ce avea. Realizați cât de dezamăgitor a fost să fie batjocorită, ridiculizată, și să nu ai răspunsuri? Știți de câte ori s-a retras într-un colț, pentru că nu avea răspunsuri și s-a simțit ignorantă și prostuță?

Dar seara se întorcea în camera ei și lucra la haina ei de nuntă. Trecea cu degetele prin haina ei, se asigura că totul este în regulă, începea să se gândească la el, să repete în mintea ei acea zi, că: „El a cerut-o în căsătorie pe ea.” Și a continuat să privească la haina de nuntă. Se simțea încurajată în fiecare seară când se retrăgea în camera ei.

Noi știm că haina de nuntă pe care o purtăm este Cuvântul. De aceea, indiferent ce spune sau face lumea, când ne întoarcem acasă seara și stăm jos cu Biblia, când citim o predică, când ascultăm un mesaj, acel Cuvânt este haina noastră de nuntă. Începem să-L simțim, și dintr-o dată începem să ne gândim la EL, ceea ce ne-a spus El nouă, ce se va întâmpla în continuare și cât de entuziasmant este.

Unii oameni citesc Cuvântul ca și cum ar fi o sarcină. „Trebuie să citesc Biblia zilnic sau nu sunt creștin. Trebuie să citesc o predică pe săptămână. Dacă cineva mă întreabă ce mesaj am citit în ultima vreme, și eu de fapt, nu am citit nimic? Deci, trebuie să citesc unul.”

Dar Mireasa nu-L citește ca o sarcină. Ea Îl citește precum o scrisoare de dragoste de la iubitul ei. Ea Îl citește, Îl vede, vede ceea ce a spus El, este haina ei de nuntă, Îl iubește, Îl ține, Îl miroase.

Prieteni, acest Mesaj este totul pentru Mireasă. Este totul pentru Mireasă. Este Isus Hristos care ni se prezintă nouă. Este Isus Hristos care-și cheamă Mireasa la El Însuși. Este El, care ne cheamă numele. El ne cheamă la El. Aceasta este acest Mesaj. Acest Mesaj nu este: „Acum am învățătura corectă, și pot corecta învățătura trinitară a tuturor. Pot îndrepta acum tot ce este în neregulă. Noi știm acum care este codul moral pentru biserică.” Nu este aceasta. Adică poate fi pentru unii oameni, dar pentru Mireasă, Mesajul este Iubitul ei. Este Hristosul ei. Este El! Și nu există nimic în haina ei de nuntă ce ea nu vrea să poarte. Nu există nimic în haină, ce ea nu vrea să îmbrace. Nu există nimic precum: „Îmi doresc ca această mânecă să fie mai…” Nu, ci ea o va lua exact așa cum i-a fost dată, și-L va iubi.

„În cele din urmă s-a ajuns la… în sfârșit a sosit ziua. S-a îmbrăcat în haina sa de nuntă (oh!), s-a pregătit și s-a curățit. Verișoarele s-au adunat în jurul ei și s-au plecat înaintea ei spunând: „Prostuță mică. Tu știi că el nu a vorbit serios. El nu s-ar căsători cu o fată ca tine.” Dar, ea s-a pregătit oricum.”

Ele priveau doar la ce puteau vedea. Dar ele nu au fost la întâlnirea tainică de la gard. Ele nu au auzit ce auzise ea, și nu au putut înțelege. Pentru ele nu avea niciun sens, ea arăta ca fiind greșită, ignorantă, o copilă, părea arogantă. Dar ea avea dreptate. Când toate verișoarele s-au adunat, a fost ca și Balac care l-a dus pe Balaam în partea din spate a deșertului spunând: „Cum pot fi ei Mireasa? Uită-te la ei. Zilele trecute i-au auzit spunând cutare; el s-a mâniat pe soția lui. L-ai auzit? L-am văzut cum a devenit mânios din pricina copiilor săi, am văzut cum în biserica lor a existat un conflict între aceste două familii. Cum ar putea fi ei Mireasa?”

Când Balaam s-a uitat în jos, ceea ce a vrut să facă a fost să-i blesteme. El a fost angajat pentru a le prezenta toate greșelile. Dar ceea ce el a spus a fost: „Oh, ce frumoase sunt corturile lui Iacov!” De ce? Acesta era Cuvântul profetic.

Dumnezeu nu privește la greșelile noastre, prieteni. Cu siguranță greșelile trebuie îndreptate, toate acestea fac parte din ceea ce noi învățăm aici. Întotdeauna se vor găsi acolo pentru că avem o natură de scaiete care ne va deranja întotdeauna. Dar nu priviți la aceasta, ci priviți la Cuvânt. Priviți la făgăduință, la ce El a spus despre Mireasa Sa. Amin!

 „S-a făcut seara târziu, iar ele au început să-și bată joc de ea și să se amuze pe seama ei. Ea stătea la ușă, așteptând. „Păi,” au spus ele, „când a spus el că va fi aici?”

Ea a răspuns: „Nu a spus. Dar El mi-a spus că în acea seară, îmi va da inelul de logodnă. Va fi la un an de la această dată. Așadar, a mai rămas o oră.” Amin. Continuați să așteptați. „A mai rămas o oră, treizeci de minute, zece minute.” Iar ele au râs de ea, s-au amuzat pe seama ei și au numit-o în toate felurile.

Dar, în cele din urmă, exact în ceasul decisiv, ele au auzit nisipul scârțâind sub roți, caii venind.

Ce lucru minunat a fost să o vezi pe acea mireasă micuță care se pregătise, ieșind pe ușă și alergând pe aleea înconjurată de trandafiri, în brațele bărbatului pe care-l iubea și care urma să fie soțul ei, să vină după ea, astfel, să se căsătorească și să plece!”

Prieteni, întrebarea este: „Ce ai auzit tu?” Când ascultăm casetele, îl putem auzi pe fratele Branham vorbind despre o Mireasă: „Dumnezeu va avea o Mireasă, va fi o Mireasă a timpului sfârșitului.” Putem auzi cuvântul „Mireasă” de multe ori. Dar întrebarea este: „Ce ai auzit tu?” Ai auzit că El va avea o Mireasă sau L-ai auzit spunându-ți ție că Tu ești Mireasa Lui? Pentru că ceea ce ai auzit, va dicta cum vei trăi.

De aceea fratele Branham a spus: „Mai presus de toate, rugați-vă pentru descoperire.” Aceasta este marea descoperire de care avem nevoie. De aceea noi ne împiedicăm, nu putem birui, nu putem intra pe deplin înăuntru, nu putem îmbrățișa pe deplin lucrurile învățate de profet, pentru că îl auzim pe profet că spune că El va avea o Mireasă, dar L-am auzit noi cerându-ne nouă să fim Mireasa Lui? Este complet diferit! Aceasta schimbă totul. Atunci, acest Mesaj este Mirele tău. Iar Mireasa va auzi Glasul Său, Mireasa va crede acest Mesaj.

În mesajul Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos, fratele Branham a spus:

„El, Mirele, a îndepărtat rușinea voastră, și a aruncat-o în marea uitării prin spălarea cu apa Cuvântului și a Sângelui Vieții.” Aceasta este ceea ce spune Biblia. Primul vostru bărbat cu care ați fost căsătoriți a fost lumea; Mirele uns, care v-a rânduit mai dinainte, v-a spălat prin spălarea cu Apă. Prin biserică? (Adunarea spune: „Nu”). Nu sună bine, nu-i așa? („Nu”). Puteți găsi aceasta în almanah, dar nu în Biblia lui Dumnezeu. „Prin spălarea cu Apă prin Cuvânt.” În Cuvânt! Înțelegeți?

Voi stați pe deplin neprihăniți, ca și cum nu ați fi păcătuit de la început. Acesta este Mesajul meu pentru biserică acum. Pe măsură ce noi plecăm în văzduh, o clipă. Voi stați, dacă voi stați pe Cuvântul lui Dumnezeu și cu Cuvântul lui Dumnezeu, fiecare Amin, fiecare iotă, fiecare punct. Unde stați voi? Încerc să vă spun, îndepărtați-vă de pleavă, și veniți aici unde se află grâul, unde vă puteți coace înaintea Soarelui. Eu aud venirea combinei. Voi stați întregiți, neprihăniți, ca și cum nu ați fi păcătuit de la început. Aleluia!

Dacă vorbim despre o zi a recunoștinței, eu mă simt foarte bine. Sunt mai mulțumitor de aceasta decât de orice altceva.

Voi sunteți curata, virtuoasa, Mireasa fără păcat a Fiului Dumnezeului Celui Viu. Fiecare bărbat și femeie născuți din Duhul lui Dumnezeu și spălați în Sângele lui Isus Hristos, care crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, stă ca și cum nu ar fi păcătuit de la început. Voi sunteți desăvârșiți prin Sângele lui Isus Hristos!”

Ea Îl va crede! Ascultați, noi ne uităm în oglindă și ne zbatem. Dar să încetăm să mai privim în acea oglindă și să începem să privim în această Oglindă (Fratele Chad ridică Biblia).

Balac L-ar fi putut duce pe Însuși Dumnezeu în spatele deșertului vostru, a taberei voastre și să-i arate toate lucrurile negative legate de voi, dar tot ceea ce Isus va spune este că: „Ei se află sub Cuvântul Meu, ei sunt fără păcat, fără pată, sunt fecioare.” Și nu pentru că ei fac fapte bune, unele lucruri mai pot fi acolo, diavolul încă mai poate fi capabil să arate că poate ai o problemă cu faptul că exagerezi, că uneori te enervezi și spui lucruri pe care ulterior le regreți, poate nu ai fost tatăl care ar fi trebuit să fii, sau mama care ar fi trebuit să fii, și poate că el este capabil să arate toate aceste lucruri, dar Isus, privind la aceste lucruri, El privește la haina sub care te afli, iar haina este neprihănirea Lui, care este Cuvântul Lui, care este desăvârșit. Iar tu ai primit Cuvântul însângerat, Sângele care te curăță de orice păcat. Aceasta este ceea ce Mesajul face pentru noi. Nu o vom putea face niciodată noi înșine, nu vom putea fi niciodată îndeajuns de buni, de drepți, nu puteam deveni niciodată desăvârșiți. Astfel, El a trebuit să ne aducă un Cuvânt, care să ne facă desăvârșiți. Iar pe măsură ce mergem mai departe, acest Cuvânt ne schimbă, ne modelează, iar noi ne schimbăm, prieteni. Ar trebui să ne schimbăm. Nu ar trebui să ne ascundem după Mesaj și să trăim o viață putredă, nu pentru aceasta este acest acoperământ. Dar este realitatea a ceva din tine care spune: „Acesta nu este altceva decât Adevărul!” Cuvântul a sângerat pentru noi, a murit pentru noi și tot Cuvântul este Cel care ne curăță. Dar problema este că noi ne întoarcem întotdeauna la religia bazată pe fapte. De ce nu ne întoarcem la credința în Cuvânt? Să credem ceea ce El a spus și să spunem: „Doamne, dă-mi o descoperire!”, iar acea descoperire va produce o Viață. Ea va trăi de una singură.

„Voi sunteți curata, virtuoasa, Mireasa fără păcat a Fiului Dumnezeului Celui Viu. Fiecare bărbat și femeie născuți din Duhul lui Dumnezeu și spălați în Sângele lui Isus Hristos, care crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, stă ca și cum nu ar fi păcătuit de la început. Voi sunteți desăvârșiți.”

Ce este păcatul? Necredința. Ce a venit să facă acest Cuvânt? Să înlăture necredința. El a venit și a dat Cuvântul Său înapoi, a ridicat pecețile de pe Cuvânt pentru ca noi să nu mai fim prinși în necredință așa cum s-a întâmplat în timpul Epocilor Bisericii, pentru ca noi să ne putem întoarce și să spunem: „Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu!”

Să mergem la Romani 4 din nou:

„Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam?

Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat;

pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.

Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit.

„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!

Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!”

Tot ceea ce pot spune, este că Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a trimis un Cuvânt desăvârșit, un Cuvânt însângerat. Îi mulțumesc că a pus o Sămânță în mine, Ceva cu care eu pot să cred, pentru că noi suntem salvați prin har, prin credință, iar aceasta nu vine de la noi, ci este un dar de la Dumnezeu. Vedeți voi, această femeie, care spăla vase, nu a crezut pentru că a înțeles Cuvântul din punct de vedere intelectual; nu a crezut pentru că a fost o candidată bună, o persoană potrivită, ci ea a crezut doar pentru că el i-a spus-o.

În mesajul Uși după ușă, fratele Branham a spus o poveste.În poveste, el ne vorbește despre omul care a fost rănit în războiul Civil și care a fugit de la postul său de datorie. El fusese împușcat din cauza trădării. Dar un prieten de-al său a obținut o grațiere de la Abraham Lincoln, pe care i-a dus-o în pușcărie spunându-i: „Ești iertat de președinte”, deoarece el obținuse semnătura lui. Dar acel om nu a crezut. El a spus: „Nu cred. Dacă am fost iertat, de ce nu a trimis un oficial al său? De ce a venit prin tine? De asemenea, de ce nu are un antet oficial? Mai departe, acesta nu este decât ceva scris de mână pe o bucată de hârtie. Iar mai jos scrie: „Abraham Lincoln.”  Cum pot crede eu că acesta este numele său?” Și el a refuzat grațierea pentru că nu a crezut-o. Și omul a fost împușcat.

Cazul său a mers mai departe la Curtea Supremă, după cum relatează fratele Branham. Iar Curtea Supremă a emis decizia ei spunând: „O grațiere nu este grațiere dacă nu este primită ca grațiere.” Grațierea, iertarea este iertare dacă este crezută ca fiind iertare. Acest Mesaj ne-a adus adevărata noastră neprihănire pentru a ne arăta că noi nu am păcătuit de la început. Acest Mesaj este El care ne acoperă pe noi, cu Cuvântul Său care este neprihănirea noastră. Este viața Lui care ne acoperă pentru că noi ne-am născut greșit. Noi avem o natură de scaiete, și întotdeauna greșim.

Așadar, El a făcut o haină pentru noi, și aceasta este acest Mesaj. Prieteni, aceasta este iertarea noastră. Sub acest Cuvânt, noi suntem Mireasa fără pată și fără zbârcitură, Mireasa virtuoasă. De ce? Pentru că El ne-a spălat în Apa Cuvântului Său. Sub acest Cuvânt, noi devenim Mireasă fără pată, virtuoasă a lui Isus Hristos. Dar iertarea este iertare doar dacă este primită ca iertare. Funcționează doar dacă noi avem credință să credem. Dacă acea spălătoreasă nu ar fi crezut, chiar dacă erau atât de multe obstacole, ea nu s-ar fi pregătit pentru ziua în care el a venit, nu ar fi avut haina de nuntă pregătită. El ar fi fost credincios, dar ea nu ar fi fost acolo. De aceea, ea a trebuit să creadă.

Fratele Branham ne mai spune o poveste. Ne relatează despre un timp în care el se zbătea. Este vorba despre mesajul Rușinat din anul 1965, când el trecea printr-o perioadă de zbucium. El a spus:

„Iar eu am spus: „Cu siguranță există ceva în acest Cuvânt al lui Dumnezeu, de la Geneza la Apocalipsa, în care cineva de care Tu te-ai ocupat, ar fi adresat aceeași întrebare pe același fundament pe care eu o adresez astăzi. Dacă cineva a făcut ceva, iar Tu i-ai cerut socoteală, atunci, Te rog îngăduie ca eu să deschid în acel loc din Biblie. Iar dacă cineva, indiferent de ceea ce a făcut el, care să se încline în direcția mea, unde am greșit sau dacă există ceva ce Tu dorești ca eu să fac sau nu am făcut, îngăduie ca eu să pot vedea un caz în Scriptură ca acesta.”

Fratele Branham era răvășit, nu știa ce se petrece, iar el Îl ruga pe Domnul să-i arate în legătură cu ce era el atât de răvășit. El Îl ruga pe Domnul să-i arate pe cineva în Scriptură care eșuase să facă ceva sau care greșise în legătură cu ceva, având nevoie de corecție. El voia ca Domnul să-i arate din Cuvânt pentru ca el să se poată corecta.

„Iar eu am închis ochii și am lăsat Biblia să se deschidă, punând degetul meu pe o Scriptură, Geneza 24:7. Eliezer, slujitorul credincios al lui Avraam, slujitorul model al Bibliei, care a fost trimis să caute o mireasă pentru Isaac. Mă trec fiori. Da, aceasta este… aceasta se aliniază perfect cu restul Mesajului, a scoate afară Mireasa.

El a spus: „Jură că nu vei lua o mireasă dintre acestea, ci vei merge la propriul meu popor.”

El a întrebat: „Dacă femeia nu va veni cu mine?”

„Atunci tu ești liber de acest jurământ. Dumnezeul cerurilor Îl va trimite pe Îngerul Său înaintea Ta, pentru a te călăuzi”. El a ieșit și a început să se roage, întâlnind-o pe frumoasa Rebeca, care a devenit Mireasa lui Isaac.

Pur și simplu un Mesaj desăvârșit, înapoi la Cuvânt. „Du-te și adu acea Mireasă!” Aceasta este o datorie. Pentru aceasta mă aflu eu aici. Aceasta este ceea ce eu încerc să fac, este să chem afară o Mireasă.”

Așadar, care a fost slujba fratelui Branham? A fost slujba lui Eliezer, să cheme afară o Mireasă. Întrebarea este: „Cine este Mireasa pe care el a chemat-o afară?” L-ați auzit pe El? L-ați auzit? Nu este despre a asculta casete. Noi putem să le ascultăm, putem să ascultăm învățătura. Aceasta este bună. Toate aceste lucruri sunt în regulă. Dar dacă am ratat chemarea noastră, numele nostru, am ratat întregul scop al venirii lui Eliezer. Eliezer a venit să obțină o Mireasă. În venirea lui la Mireasă, el a avut interacțiuni și cu Laban, cu tatăl și mama lui Laban, iar el le-a dat daruri și tot felul de recompense, însă doar una a fost mireasa. Iar ea a fost cea care a urmat călăuzirea lui Eliezer, l-a lăsat pe Eliezer să o conducă la Isaac, până la momentul în care ea s-a întâlnit cu el. Aceasta este slujba profetului nostru din timpul sfârșitului.

Întrebarea este: „Am auzit noi ceea ce a auzit Laban? Sau am auzit ceea ce a auzit Rebeca?” Aceste lucruri sunt adevărate, iar eu nu le pot schimba. Nu le pot schimba pentru că ele sună extreme sau grele; unele sunt, iar altele nu sunt. Nu pot schimba aceasta. Este adevărul.

Este adevărat că ea va auzi Glasului Lui și ea Îl va crede. Iar eu mă bucur că este adevărat. Nu aș fi putut niciodată să urc scara. Indiferent de câtă asistență mi-ar fi fost dată, aș fi căzut. Nu aș fi putut niciodată să deschid calea pentru a fi Mireasa lui Isus Hristos prin fapte bune, printr-o purtare bună sau prin îndeplinirea unor porunci. Indiferent câte imbolduri mi-ați fi dat, aș fi căzut undeva, aș fi eșuat. Dar a trebuit să fiu la fel de incapabil ca acea spălătoreasă, iar El să vină și să spună: „Nu, Chad. Tu ești. Eu am trimis un profet pentru tine, am înregistrat aceste benzi pentru tine, Eu am venit să te chem pe tine.” Iar eu nădăjduiesc că este și pentru voi. Ceea ce se întâmplă cu voi nu poate să mă schimbe pe mine, ci ceea ce eu aud, are capacitatea de a mă schimba. Ceea ce mă schimbă este ce eu aud despre mine. Și nu este ce auziți voi despre mine ceea ce vă schimbă, ci ceea ce auziți despre voi înșivă. Voi trebuie să-L auziți pe El în Mesaj spunând, să-L auziți pe Dumnezeu spunând: „Tu ești Mireasa Mea!” „Dar unde ai auzit aceasta frate Chad? Pe care bandă?” Eu nu știu.  O aud pe toate benzile.

Este ca și atunci când fratele Branham vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu și-l preumbrește cu o oglindă. Oglinda și acel băiețel, care s-a născut la țară, și care vine la oraș. El nu s-a văzut niciodată în oglindă. El urcă scările și vede un băiat, face cu mâna, iar băiatul din oglindă face și el cu mâna, se trage de ureche, iar băiatul din oglindă face la fel. În cele din urmă, băiatul înțelege că de fapt, se vedea pe el. Aceea era o reflecție a lui. Iar el spune: „Mamă, sunt eu!” Este ceea ce fratele Branham a folosit pentru a arăta ce se petrece cu Cuvântul lui Dumnezeu, că ne oglindește pe noi.

Când fratele Branham vorbește despre o Mireasă, de fapt, vorbește despre noi. Eu trebuie să merg dincolo de: „Există o Mireasă universală, sunt mulți oameni care fac parte din ea, dar eu probabil nu sunt acolo.” Dacă gândim așa, niciodată nu vom izbuti. Niciodată! Pentru că este nevoie de o descoperire care să spună: „Eu nu sunt vrednic, nu sunt capabil, sunt ca și acea spălătoreasă, nu pot face nimic ca să mă ajut, nu știu de ce El m-ar dori pe mine, pentru că eu nu am nimic să-I ofer. Dar nu mă pot abține. Eu mi-am auzit numele. Pur și simplu nu am ce să fac, pentru că ceva din mine rezonează cu ceea ce aud: „clic, clic, clic”. Nu știu de ce. Nu este logic, dar, pur și simplu, eu cred. Eu cred.” Doar acesta va ajunge până la sfârșit, prieteni. Noi am văzut multe căderi, și vom mai vedea. Să nu credeți că s-a încheiat cu ele.

Am văzut oameni care s-au îndepărtat de adevăr. Ei spun lucruri precum: „Este prea legalist, nu am putut trăi astfel, este cutare sau cutare.” Și există oameni sinceri care au avut experiențe proaste. Au fost abuzați, folosiți, le-au fost spuse minciuni. Aceasta este adevărat. Există oameni care devin frustrați în încercarea de a trăi o viață biruitoare, apoi, pur și simplu, renunță. Se întâmplă. Sunt aceia care doresc lumea și nu mai pot stăpâni firea. Sunt tot felul de oameni.

Sunt oameni care nu cred că fratele Branham a fost un profet. Ei au încercat să creadă timp de ani buni, și au încercat să creadă, au vrut să creadă din motive sociale, intelectuale sau altele. Ei au vrut să fie adevărat, dar au plecat. Și vor mai fi care vor pleca. Se va întâmpla. Să nu credeți că vom ajunge la linia de sosire și totul va fi cum este acum. Să nu aveți astfel de gânduri.

Întrebarea este: „Ce ai auzit tu atunci când ai auzit Mesajul? Ce ai auzit?” Să nu stați nădăjduind că într-o zi ceva se va schimba, ci puneți-vă pe genunchi și spuneți: „Doamne, te rog să mi te descoperi. Am nevoie de ceva mai mult decât ceea ce am acum. Am nevoie de ceva care să se declanșeze înăuntrul meu, și care să spună: „Aceasta este adevărat și sunt eu.”

Cu toți avem blocaje mintale. Și eu le am. Dar noi avem nevoie de ceva mai mult decât putem percepe la nivel de gândire. Avem nevoie de o descoperire în suflet. Avem nevoie de ceva care depășește blocajele mintale, astfel încât atunci când greșim sau atunci când înțelegem ceva greșit, încât atunci când ajungem într-o situație rea, când spunem: „Cum am putut gândi…”, avem nevoie de ceva care să ne ajute să trecem de toate acestea. Iar aceasta trebuie să fie o descoperire, trebuie să fie ceva care, atunci când ne apropriem de Mesaj, când îl citim, când ținem haina noastră de nuntă în mâinile noastre, începem să ne entuziasmăm.

Poate am fost respinși în timpul zilei, am fost supărați, deranjați, poate am gândit greșit într-o situație sau am spus ceva greșit, sau poate, pur și simplu, ne-am pus într-o ipostază ridicolă. Dar, atunci când seara luăm Mesajul sau Biblia, atingem paginile și le simțim, prieteni. Știți ceva, de multe ori, eu iau Biblia și doar o miros. Poate sună ciudat pentru voi, dar acest Cuvânt este toată viața mea. Iau o predică, iar când încep să o citesc, entuziasmul începe să se nască în interiorul meu, pentru că doresc să descopăr altceva despre Domnul meu în mesajul pe care îl citesc.

Știți ce este aceasta? Este o relație de dragoste, prieteni. Nu este un ritual, o rutină sau o religie, ci este dragoste. Eu vreau ca acest Mesaj să fie mult decât religie, pentru mine și pentru voi. Vreau să fie mai mult decât o rutină sau o datorie, mai mult decât ceva ce este corect, iar eu trebuie să-l trăiesc pentru că este corect. Vreau să fie mai mult decât aceasta, vreau să fie o descoperire care se găsește în sufletul nostru, în care El spune: „Vrei să te căsătorești cu Mine?” Este individual, personal vouă. Este adevărul.

În mesajul Cuvântul vorbit este Sămânță Originală, fratele Branham spune. Vreau să încheiem cu acest citat.

„Cuvântul vorbit este Sămânță Originală.” (Acesta este mesajul în care i s-a spus: „Ia creionul și scrie.”)

„Observați ce armonie. Isus nu a făcut niciodată nimic până nu a văzut de la Tatăl sau dacă Tatăl nu i-a arătat mai întâi. Armonia dintre Dumnezeu și Hristos, vedeți, Ioan 5:19. La fel va face și Mireasa, iar El îi arată Cuvântul Său al Vieții. El i-L arată ei, iar ea Îl primește.”

Cum i-a arătat El Cuvântul Său al Vieții? Prin acest Mesaj. De aceea a venit Mesajul. Să cheme Mireasa.

 „Ea nu se îndoiește niciodată de El. Nimic nu îi poate face rău, nici măcar moartea.Fiindcă dacă Sămânța este semănată, apa o va ridica din nou. (Amin. Atunci am primit un mare „Aleluia!”). Aici este taina. Cuvântul se află în Mireasă, iar gândul lui Hristos pentru ca ea să știe ceea ce El dorește să facă cu Cuvântul. Iar Ea o va face în numele Său. Ea Îl are pe AȘA VORBEȘTE DOMNUL. Apoi este germinat, deci Duhul Sfânt Îl udă până când crește și slujește scopului Său.”

Ce este acest: „Așa vorbește Domnul?” Noi L-am primit prin slujba unui profet. Iar ea știe aceasta, Îl primește, este germinat, iar acum sub ploaia Duhului Sfânt, crește și va rodi exact ceea ce a fost predicat peste Mireasă. Va veni la împlinire. Va veni la împlinire în voi și în mine. Tot ce El a spus despre această Mireasă va veni la împlinire. De ce? Pentru că ea L-a crezut, L-a primit.

Amintiți-vă când Cuvântul a venit la Maria ca să-i explice porțiunea ei din profeție. Cuvântul a venit la Maria, iar ea a avut întrebări sincere, dar îngerul i-a spus: „Va fi Duhul Sfânt. Nu-ți face griji, Duhul Sfânt te va umbri”, iar ea a spus: „Facă-mi-se după Cuvântul Tău”. Ea a fugit de acolo mărturisind că va avea un copil înainte de a simți ceva. Ea nu a așteptat un semn, o minune, un simțământ, ci a luat totul bazându-se pe Cuvânt. Ea a fugit la Elisaveta, verișoara ei, care primise de asemenea o făgăduință, iar ea, în acel moment era însărcinată cu Ioan Botezătorul. Ea avea deja șase luni de sarcină, și când Maria a intrat la Elisaveta și a salutat-o, iar fratele Branham a spus: „Când a rostit cuvântul „Isus”, când a făcut aceasta, dintr-o dată, bebelușul din pântecele Elisavetei a început să sară și să strige, să se miște. Apoi, dintr-o dată, Elisaveta a început să profețească. Și care a fost profeția ei? „Toate aceste lucruri vor veni la împlinire pentru că ea a crezut ce i s-a spus. De ce? Pentru că Maria L-a primit.”

Cuvântul trebuie să aibă un loc în care să fie primit și crezut. Dumnezeu va avea o Mireasă, acest Cuvânt a ieșit, dar trebuie să aibă un loc în care să se așeze. Îngerul a venit la Maria și i-a spus că ea este cea aleasă, dar ea a trebuit să primească Cuvântul. Ea a trebuit să-L primească în ea, să-L identifice ca fiind adevărat, iar ea trebuie să se identifice ca parte din profeție. Niciunul dintre noi nu credem că Maria a fost arogantă pentru că a spus: „Eu sunt împlinirea capitolului 7 din Isaia.” Niciunul dintre noi. Dar dacă am fi trăit în ziua ei, poate că am fi gândit: „Ea își atribuie cam multe. Ea crede că este specială.” Dar tot ce făcea ea, era că fost sinceră: „Un înger a venit și mi-a spus.” Și este scris: „O fecioară va rămâne însărcinată. Ghiciți ce? Eu sunt acea fecioară.” Iar toți cei din jur au spus: „Ce? Ce ai mâncat aseară? Unde ai fost? Cu cine ai vorbit?” Dar era adevărul.

Știți ce a fost greu pentru rânduiala religioasă a zilei de atunci? Dacă ea a spus: „Eu sunt aceea”, aceasta a însemnat că nimeni altcineva nu era. Este adevărul, prieteni. Dacă acest Mesaj este Hristos, iar fratele Branham este Eliezer, care a chemat afară o Mireasă, atunci chemarea Miresei vine prin acest Mesaj și prin nimeni altcineva. Prin nimeni altcineva, prin nicio altă propovăduire, învățătură, prin nicio altă biserică, studii biblice, programe biblice sau alți oameni de pe planetă.

Dacă acest Mesaj este chemarea lui Eliezer, atunci chemarea lui Eliezer a venit prin acest Mesaj. Iar dacă acest Mesaj este Hristos, este dezvăluirea lui Hristos, descoperirea Sa unui Mirese, prezentarea Sa unei Mirese, pentru a Se căsători cu ea, atunci nu există nimic altceva prin care această unire va avea loc decât prin acest Cuvânt. Iar eu spun aceasta, și poate sună arogant sau nedrept, dar realitatea este că, fie este adevărat, fie este fals. Dacă nu este adevărat, de ce vă aflați voi aici? Iar dacă este adevărat, ar trebui să-L primim și să ne predăm viețile și inima noastră Lui. Dacă este adevărat atunci este El care ne cheamă pe nume și ne cere să ne căsătorim cu El: „Căsătorește-te cu Mine!”, iar ceva din noi spune: „Da, Doamne!” Chiar și faptul că noi spunem: „Da”, este supranatural.

Noi știm cine suntem, cine am fost, unde am fost, știm ce am făcut. Știm cât de irațional ni s-a părut că noi suntem împlinirea acestui Cuvânt. Chiar și: „Da!” al nostru pe care îl spunem, este supranatural. El îi arată ei „Cuvântul vieții.” Cum îi arată Cuvântul vieții? Prin Mesaj. „El îi arată Cuvântul vieții, iar ea Îl primește. Ea nu se îndoiește niciodată de El.” Când spunem: „Ea nu se va îndoi”, vă rog să nu puneți aceasta pe seama minții voastre, căci mintea voastră va merge în toate direcțiile.

Vă amintiți că odată, cineva i-a spus fratelui Branham: „Frate Branham, uneori nu simt că sunt salvat”, iar fratele Branham i-a spus: „Uneori nici eu nu simt aceasta.” Să nu facem din aceasta ceva ce ține de rațional, ci de suflet. Când spunem că ea nu se va îndoi, aceasta nu înseamnă că nu avem întrebări, că nu avem semne de întrebare în legătură cu ce este spus sau că nu punem sub semnul întrebării ce ne spun oamenii. Să nu vă faceți griji în legătură cu aceasta, ci uitați-vă la ce se găsești aici înăuntru (fratele Chad arată înspre sine). Aici se află ancora.

„El îi arată Cuvântul vieții, iar ea Îl primește. Ea nu se îndoiește de El.  Nimic nu îi poate face rău. Nici măcar moartea.” Ce ne va da curajul de a rămâne în picioare în zilele din urmă? Ce ne va da curajul de a suporta batjocuri, ridiculizări, neînțelegeri, ocară? Va fi nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, astăzi, care ne va vorbi individual. El ne va spune: „Tu ești Mireasa Mea!”

Vă voi pune o întrebare, ca și cum Domnul ar fi aici și v-ar pune-o El: „Vrei să te căsătorești cu Mine?”

De fiecare dată când Cuvântul a venit la cineva, a trebuit să fie primit. Dacă vă amintiți, atunci când a venit la Moise, el a adus argumentele lui, iar Dumnezeu i-a dat răspunsuri. Nimic nu s-a întâmplat până când Moise nu s-a predat profeției, părții sale din profeție. Maria a trebuit să se preda și să o primească. Trebuie să fie primită.

Cuvântul trebuie să fie primit, trebuie să găsească un pământ în care să se așeze. Trebuie să fie cineva care să spună: „Sunt eu, Doamne. Eu o voi face. Nu știu cum voi face, de aceea am nevoie ca Tu să îmi arăți.”

Prieteni, vă spun că eu nu știu cum să fiu Mireasa timpului de sfârșit, dar acest Cuvânt pe care El L-a semănat, va crește. Această Sămânță pe care El ne-a dat-o, va crește. Ploaia Duhului Sfânt va rodi propria Sa Viață. Acest Mesaj va rodi Mireasa timpului de sfârșit. Eu nu trebuie să rodesc nimic, ci tot ce trebuie să fac, este să rămân cu El, iar El va rodi propria Sa Viață.

Doamne, ajută-ne să-L primim. Să spunem: „Doamne, acesta sunt eu.” Dacă ne privim în Oglindă, putem spune: „Acest bărbat continuă să ne vorbească despre Mireasă, despre Mireasa timpului de sfârșit, despre un popor în care Domnul va trăi, despre toate aceste lucruri.” Nădăjduiesc că într-o zi, veți face o cotitură în Mesaj și vă veți uita în Oglindă. Nădăjduiesc că într-o zi va deveni realitate. Veți asculta o casetă, veți ridica mâna și veți striga: „Acea Mireasă despre care fratele Branham a vorbit, sunt eu. Aceea, care va sta cu Cuvântul, care va sta sub Căpetenie, sunt eu. El a vorbit despre mine. Știu că sunt eu. Nu pentru că eu pot fi, ci pentru că El m-a chemat să fiu Mireasa Lui, pentru că El m-a întrebat dacă vreau să fac parte din Ea.” Și eu L-am primit. Iar eu vreau ca și voi să-L primiți; vreau să devină Viață în interiorul nostru. Să ne ridicăm cu toții în picioare și să ne rugăm…Amin.

                            -AMIN-