DE CE RĂMÂN DUȘMANI ÎN ȚARA PROMISĂ?

22 decembrie 2024

Să mergem împreună la cartea Exodului 23. Vom continua cu gândul pe care l-am avut ultima dată, când am vorbit despre „Responsabilitatea celor înfiați.” Noi am tipizat aceasta cu luarea țării de către israeliți, cu luarea țării în stăpânire, cu alungarea dușmanilor din țară, și cu toate lucrurile primite de la Dumnezeu ca să le împlinească în țară, și care era responsabilitatea lor.

Acum, vom merge puțin mai departe și vom privi la Exod 23.23-30:

„Îngerul Meu va merge înaintea ta, și te va duce la Amoriți, Hetiți, Fereziți, Canaaniți, Heviți și Iebusiți, și-i voi nimici.

Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor, și să nu le slujești; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimicești cu desăvârșire și să le dărâmi capiștele.

Voi să slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, și El vă va binecuvânta pâinea și apele, și voi depărta boala din mijlocul tău.

Nu va fi în țara ta nici femeie care să-și lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin.

Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge, și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta.

Voi trimite viespile bondărești înaintea ta și vor izgoni dinaintea ta pe Heviți, Canaaniți și Hetiți.

Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca țara să n-ajungă o pustie și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele de pe câmp.”

Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta până vei crește la număr și vei putea să intri în stăpânirea țării.”

Dumnezeu să ne binecuvânteze în timp ce împărtășim ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă, și El să aibă controlul absolut.

Când privim înapoi la subiectul Exodului, vedem că israeliții au luat pământul și au intrat în promisiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Ei au avut responsabilitatea să ia țara.

Noi știm că, în anumite privințe, ei nu au reușit să facă tot ce le-a cerut Dumnezeu să facă, și în seara aceasta vreau să privesc la gândul acesta: De ce rămân dușmani în țara promisă? 

De ce rămân dușmani în țara promisă? Și, evident, vom folosi aceasta ca o paralelă pentru viețile noastre, în ziua în care trăim. De ce rămân dușmani în țara promisă? Noi ne dăm seama că există niște dușmani care rămân printre noi, așa că vrem să privim la aceasta.

Eu cred că există diverse motive pentru care să nu ne uităm doar la un singur motiv pentru care Dumnezeu realizează întotdeauna multe lucruri. El are întotdeauna o diversitate de feluri în care lucrează și El este, de fapt, cu mai multe fațete și destul de complicate. Tu nu poți să-L simplifici pe Dumnezeu în orice situație și să spui: „În situația aceasta, Dumnezeu face aceasta,” pentru că, de obicei, Dumnezeu face mai multe lucruri în fiecare situație. Dumnezeu lucrează prin viața altcuiva la viața ta, pentru că El te maturizează, te corectează; El face tot felul de lucruri, și El te pregătește pentru următoarea încercare. Există lucruri cu mai multe fațete, așa că, atunci când privim la aceasta, cred că sunt multe motive pentru care dușmanii rămân în țară, și s-ar putea să nu-i putem expulza pe toți.

Poate că nici măcar nu ne-am deschis mintea la tot ce a făcut Dumnezeu în Cuvântul Său, pentru că Dumnezeu este atât de adânc, atât de bogat și El atinge totul.

Astfel, vreau să privim la câteva lucruri pe care suntem capabili să le vedem. Să mergem la Exod 23.27-30:

„Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge, și voi face ca toți vrăjmașii tăi să dea dosul înaintea ta.

Voi trimite viespile bondărești înaintea ta și vor izgoni dinaintea ta pe Heviți, Canaaniți și Hetiți.

Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca țara să n-ajungă o pustie și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele de pe câmp.”

Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta până vei crește la număr și vei putea să intri în stăpânirea țării.”

Înainte ca Dumnezeu să-i trimită acolo, El le-a spus că stăpânirea țării nu va fi în mod instantaneu. Nu va fi: „Dă-ți inima Domnului, ești umplut cu Duhul Sfânt, totul a dispărut. Tot ce te-a tulburat vreodată, tot ce te-a supărat vreodată, o problemă sau cu orice altceva te-ai luptat vreodată, totul a dispărut imediat.”

El a spus: „Nu! Îi voi izgoni încetul cu încetul, o voi face pe măsură ce veți fi capabili să luați țara.” Astfel, ne dăm seama că există lucruri, există realități în Evanghelie, există adevăruri în Cuvântul lui Dumnezeu, de care Dumnezeu vrea să ne apucăm și să stăm pe ele. El vrea ca noi să avem Cuvântul și să manifestăm Cuvântul, dar în viața noastră sunt lucruri pe care nu suntem încă pregătiți să le manifestăm, sunt lucruri pe care nu le putem înțelege; există lucruri care sunt prea adânci pentru noi, de aceea Dumnezeu alungă dușmanul încetul cu încetul, astfel încât să putem stăpâni din ce în ce mai mult și să manifestăm din ce în ce mai mult.

Eu v-am spus că, atunci când am ajuns prima dată la Mesaj și am început să ascult Mesajul, am început să-mi dau seama că viața mea nu era deloc aproape de ceea ce dorea Dumnezeu să fie copiii Săi, și de felul cum dorea El să trăiască fiii Săi. Îmi amintesc toate schimbările masive care au avut loc în viața mea: am schimbat felul în care mă îmbrăcam, am schimbat colectivul, tovărășiile pe care le aveam; mi-am schimbat convingerile, am tăiat televiziunea prin cablu, apoi am dat televizorul afară cu totul. Deci, am trecut prin toate aceste schimbări din viața noastră, și au fost schimbări masive, apoi ne-am dat seama: „Hei, ne-am schimbat viața, am făcut o cotitură, am scăpat de toți dușmanii și acum suntem un vas pe care-l folosește Dumnezeu. Acum ne-am sfințit casa, ne-am sfințit viețile, și am făcut toate aceste lucruri.” Și atunci crezi că: „Oh, noi avem biruință. Totul s-a terminat.” Dar după aceea îți dai seama că încă mai sunt dușmani în țară, începi să-ți dai seama că ai scăpat de multe lucruri exterioare, de lucruri care te-au împiedicat și care nu au fost plăcute lui Dumnezeu, dar după aceea, Dumnezeu a început să lucreze la interiorul nostru, și atunci am înțeles că acolo sunt multe lucruri care nu sunt în ordine, încă sunt lucruri care mă împiedică și cu care duc bătălii în minte, lucruri din trecut, lucruri din copilăria mea și feluri tradiționale de a gândi. Mai erau dușmani în acest pământ, iar Dumnezeu îi alunga încetul cu încetul. Și eu cred că încă îi alungă, deoarece ne dăm seama că, pe măsură ce mergem din ce în ce mai adânc în noi înșine, găsim mai multe locuri în care Dumnezeu vrea să Se manifeste, pentru că El vrea întâietate în noi toți. Astfel, Dumnezeu lucrează din ce în ce mai adânc în noi.

Noi am înțeles că Israel nu a putut să alunge toți locuitorii, și vom analiza aceasta din nou, într-un fel de recapitulare.

Vreau să observăm că Dumnezeu le-a spus din timp că acest lucru nu se va face repede, că nu avea să se facă instantaneu, ci avea să se facă încetul cu încetul. Totuși, El a promis că o va face.

Să mergem la Exod 34.11-13:

„Ia seama la ce îți poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe Amoriți, Canaaniți, Hetiți, Fereziți, Heviți și Iebusiți.

Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii țării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.

Dimpotrivă, să le dărâmați altarele, să le sfărâmați stâlpii idolești, și să le trântiți la pământ idolii.”

Dumnezeu le-a spus să le distrugă cu totul toată închinarea. El i-a avertizat din timp să facă aceasta, dar am văzut că ei au eșuat în această avertizare.

Să mergem la Deuteronom 11.22-25:

„Căci dacă veți păzi toate aceste porunci pe care vi le dau și dacă le veți împlini, dacă veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veți umbla în toate căile Lui și vă veți alipi de El,

Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri, și vă veți face stăpâni pe toate aceste neamuri, care sunt mai mari și mai puternice decât voi.

Orice loc pe care va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru; hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban, și de la râul Eufrat până la marea de apus.

Nimeni nu va putea sta împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspândi, cum v-a spus, frica și groaza de tine peste toată țara în care veți merge.”

Noi am vorbit data trecută despre misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu: să meargă să stăpânească țara în care i-a dus. Și Dumnezeu, nu numai că le-a dat pământul, ci le-a spus să-l stăpânească. Aceasta este o terminologie importantă.

Dumnezeu putea spune: „Știți, Eu vă dau țara. Mergeți acolo și bucurați-vă de ea, dar…” Nu! Ei s-au dus acolo s-o stăpânească, ei trebuiau să facă acea țară să fie pământul lor, dar pentru a stăpâni țara, trebuiau să alunge pe oricine locuia acolo și pe oricine îi împiedica s-o stăpânească. Aceasta era treaba lor, dar Dumnezeu le-a spus: „Eu o voi face. Eu îi voi alunga.” Apoi a spus: „Voi îi veți alunga.” Dar El spusese deja: „Eu îi voi alunga.” Astfel, noi am găsit că Dumnezeu lucra în poporul său și prin poporul Său; pentru poporul Său și în numele poporului Său. El făcea totul, El lucra prin ei și lucra pentru ei; El lucra cot la cot cu ei, El lucra acolo unde ei nu puteau lucra iar ei lucrau acolo unde puteau lucra.

Așadar, aceasta a fost promisiunea lui Dumnezeu, dar El le-a spus: „Voi trebuie să stăpâniți țara,” după ce le-a spus: „Orice loc pe care va călca talpa picioarelor voastre, va fi al vostru.” Deci, „stăpânire” înseamnă „perseverență, insistență, apăsare.” De fapt, voi trebuie să luați țara despre care Dumnezeu spune că este a voastră, dar voi trebuie să mergeți să călcați pe ea. Și călcarea pe ea, nu a fost ca o plimbare liniștită prin parc, spunând: „Acesta este al meu; acesta este al meu; și acesta este al meu,” deoarece erau locuitori pe acel pământ.

Astfel, pentru ca tu să calci pe acel pământ și să-l stăpânești, trebuia să lupți cu oricine credea că este al lui. Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, aceasta a fost însărcinarea care le-a fost dată, iar în mesajul Fiul lui David, ai milă de mine, fratele Branham a spus:

  „Dumnezeu le-a zis jos, în Egipt: „Vă dau acea țară.” Dar El nu a spus: „Eu voi merge înainte și voi mătura totul; voi împodobi casele și voi atârna perdele, și totul; iar voi doar vă mutați acolo.” Nu, nu. Ei au trebuit să lupte pentru fiecare centimetru de pământ pe care l-au luat. Așa este. Au luptat și au luat fiecare centimetru prin luptă. Dar El a spus: „Oriunde calcă picioarele voastre, aceasta este posesie. Pașii înseamnă posesie. Același lucru este și astăzi. Vindecarea divină ne aparține; Duhul Sfânt ne aparține, este proprietatea noastră, dar vei lupta pentru fiecare centimetru din ea. Da, domnule!

Este proprietatea noastră, dar vei lupta pentru fiecare centimetru din ea. Da, domnule! Da, frate, pașii sunt posesie (stăpânire), doar continuă să lupți. Ia-o! Diavolul spune: „Zilele minunilor au trecut.” Tu, spune-i: „Ești un mincinos. Dumnezeu a spus că El este Același ieri, astăzi și pentru totdeauna!” Ia-o! Oriunde calcă pașii tăi, aceasta este posesie. Aceasta este corect.”

Laudă lui Dumnezeu! Noi am crezut că va fi ușor. Am primit Mesajul orei, am primit puterea care a revenit, plinătatea Duhului Sfânt; am primit toate aceste promisiuni și Dumnezeu ne-a chemat să fim Mireasa Lui, voi intra pur și simplu, și o voi lua. Oh, prieteni, a fost o luptă pe tot parcursul drumului!

Ascultați, acolo au fost dușmani care au luptat împotriva noastră, stăpânind acest pământ. Unii dintre acei dușmani au stăpânit de generații în viața ta. Au lucrat, știți, prin bunica și bunicul, prin mama și tata, prin anumite lucruri: complexe, temperament, predispozițiile noastre genetice care au lucrat de-a lungul vieții noastre. Ele vin în noi și ne regăsim cu același tip de problemă pe care a avut-o mama sau același tip de problemă pe care a avut-o tata, sau același tip de problemă pe care a avut-o bunicul, iar noi ne regăsim cu aceasta în acest trup de carne. Aceste lucruri sunt obstacole în calea împlinirii plinătății Cuvântului, și sunt lucruri care trebuie alungate din pământul nostru, lucruri la care nu le putem face față, cu care ne confruntăm sau acționăm ca și cum nu ar fi acolo. Dar noi trebuie să ne împotrivim acestor lucruri. Diavolul crede că are un drept, pentru că este acolo de generații, pentru că a făcut aceasta cu bunicul și bunica, cu mama și tata. Dar tu poți spune: „Dar eu nu-l voi lăsa.” Nu va fi atât de ușor. „Eu nu voi lăsa ca lucrul acela să mă controleze.” Știu, dacă trebuie să lupt cu aceasta în fiecare zi din viața mea, voi continua să lupt cu ea. Mă voi împotrivi. Nu mă voi întoarce să spun: „Ei bine, așa este mama și așa sunt și eu.” Aceasta nu este în ordine cu mine. Eu nu vreau să fiu așa, ci vreau să fiu tot ce a proiectat Dumnezeu pentru mine să fiu.

Vom privi la aceasta mai mult, pe măsură ce vom merge mai departe. Mai întâi să continuăm cu scurta noastră recapitulare.

Să mergem la Judecători 1.18-20:

„Iuda a mai pus mâna pe Gaza și pe ținutul ei, pe Ascalon și pe ținutul lui, și pe Ecron și pe ținutul lui.

Domnul a fost cu Iuda, și Iuda a pus stăpânire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din câmpie, pentru că aveau cară de fier.

Au dat Hebronul lui Caleb, cum spusese Moise, și el a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac.”

Așadar, aflăm că ei au avut deja biruințe extraordinare. Ascultați, când s-au mutat în țară și au avut victorii extraordinare, i-au biruit pe uriași și au dislocat un număr mare de oameni, i-au distrus complet; au distrus tot felul de locuri, dar au ajuns în anumite locuri unde nu au putut să biruiască. Ei le-au distrus armatele, au șters coaliția de forțe care, la un moment dat, s-au unit sub patru sau cinci regi, dar i-au distrus complet și i-au făcut una cu pământul. Dar după aceea au ajuns în locui unde acești canaaniți erau înfipți adânc; au ajuns în acele locuri în care, pur și simplu, nu i-au putut alunga. Dar ei trebuiau să-și amintească ce le spusese Domnul: „Îi voi izgoni puțin câte puțin.” Nu vă descurajați, El a promis că vor fi alungați, dar s-ar putea s-o facă puțin câte puțin. Nu este în afara Cuvântului lui Dumnezeu.

Să citim acum de la versetul 27 la 30:

„Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Șean și din satele dimprejurul lui, din Taanac și satele lui, din Dor și satele dimprejurul lui, din Iibleam și satele dimprejurul lui, din Meghido și satele dimprejurul lui; așa încât Canaaniții au izbutit să rămână în țara aceasta.

Când Israel a fost destul de tare, a supus pe Canaaniți la un bir, dar nu i-a izgonit.

Efraim n-a izgonit pe Canaaniții care locuiau în Ghezer, și Canaaniții au locuit în mijlocul lui Efraim la Ghezer.

Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol; și Canaaniții au locuit în mijlocul lui Zabulon, dar au fost supuși la un bir.”

Este uimitor! Când au devenit destul de tari, i-au pus pe canaaniți sub un bir. Ce capcană! Ce capcană! Deși s-au întărit, deși au câștigat o mulțime de pământ cucerind o mare parte din țară, totuși ei nu au putut birui acesta, și au zis: „Noi suntem puternici, suntem mai puternici decât acesta, așa că îi vom pune sub tribut.” Oh, Doamne! Ce capcană!

  „Când Israel a fost destul de tare, a supus pe Canaaniți la un bir, dar nu i-a izgonit.”

Oh, ce rușine! Acolo au eșuat ei. Pentru că nu i-au putut alunga nu a fost un eșec, acesta nu a fost un eșec; ei nu au eșuat că nu au putut să-i biruiască, ci au eșuat pentru că au renunțat să încerce să-i biruiască. Nu este un eșec că nu-i puteau alunga pentru că aveau care de fier, că aveau cetăți cu ziduri, aveau locuri în care, pur și simplu, nu au putut să biruiască. Într-un loc i-au putut șterge prin puterea lui Dumnezeu, pentru că ei nu se luptau singuri, ci se luptau împreună cu Dumnezeu, Dumnezeu Se lupta cu ei și în ei, deci, nu era propria lor putere, ci era Dumnezeu în ei și ei au avut biruințe extraordinare. Apoi, au ajuns în alt loc și acolo nu au putut avea biruință. Adevărul este că ei nu erau singuri când au avut biruință, ci Dumnezeu era cu ei. Și dacă acum biruința era împiedicată nu înseamnă că au eșuat, ci înseamnă că biruința era doar întârziată, pentru că promisiunea lui Dumnezeu nu putea eșua; biruința era doar întârziată.

Ce faci când biruința întârzie? Continui să lupți. Nu spui: „Noi nu putem birui.” Adevărul este că voi nu ați putut birui niciodată, și nu voi ați biruit la început, ci Dumnezeu a biruit, așa că nu ai fost niciodată tu.

Deci, când ajungi la canaaniți, care sunt adânc înfipți într-un loc din care nu poți să-i alungi, nu spune: „Nu pot să-i alung.” Da, este adevărat, tu nu ai putut să alungi pe nimeni.

Tu poți spune: „Ei bine, am scăpat de acesta din viața mea; am scăpat și de acesta din viața mea; am biruit aceasta în viața mea, dar nu pot birui aceasta în viața mea.” Adevărul este că tu nu ai biruit nimic în viața ta. Tu te-ai împotrivit diavolului conform Cuvântului, și prin puterea Duhului, acele lucruri au fost alungate din viața ta. Dar nu ai făcut-o singur. Tu ai făcut ce ți-a spus El să faci, dar El ți-a dat putere s-o faci și El a făcut să se întâmple. 

Și acum, când ne confruntăm cu ceva obstacol pe care, parcă nu putem să-l trecem, dintr-o dată, spunem: „Nu pot.” Când spui, „Nu pot să-i alung,” adevărul este că ai putea spune: „Aș putea să-i alung pe aceia, dar nu pot să-i alung pe aceștia.” Vedeți? Problema este că ne concentrăm prea mult pe noi înșine. „Eu aș putea birui aceasta, dar nu pot birui aceea.” Nu. Dumnezeu te-a ajutat să biruiești aceasta și Dumnezeu te va ajuta s-o biruiești și pe cealaltă, pentru că Dumnezeu are un scop în toate. Dumnezeu are un Plan perfect. Noi ne dăm seama că nimic nu se destramă cu Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu pierde controlul asupra situațiilor. Deci, noi trebuie să fim atenți la felul cum abordăm aceasta și să nu cedăm niciodată.

Acum vom vorbi puțin despre lucrurile pe care Dumnezeu le permite să rămână și despre scopul lor, pentru că așa lucrează Dumnezeu.

Așadar, Dumnezeu S-a supărat pe Israel, dar El nu S-a supărat pentru că nu au putut să-i alunge pe canaaniți, ci El S-a supărat pentru că ei i-au pus sub  tribut. Ei au făcut un legământ de pace cu ei și au spus: „Noi suntem mai puternici decât voi și vă avem sub control. Nu vă vom nimici, ci vă vom lăsa în pace iar voi să ne lăsați în pace, și doar să stați departe de noi.” Acesta a fost legământul, dar noi știm că nu a funcționat niciodată, pentru că cei cu care au făcut legământ s-au înmulțit și în cele din urmă i-au biruit.

Vom analiza câteva versete din Judecători 2.1-4:

„Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, și a zis: „Eu v-am scos din Egipt, și v-am adus în țara pe care am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;

Și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele.” Dar voi n-ați ascultat de Glasul Meu. Pentru ce ați făcut lucrul acesta?

Atunci am zis: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, și dumnezeii lor vă vor fi o cursă.

După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns.”

În mesajul Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, fratele Branham a făcut această afirmație, care este foarte interesantă pentru mine:

„Acum, noi ne întoarcem aici în vizită. Clima din locul acesta nu-mi priește și mă deranjează din clipa când ajung aici. Eu pot trece peste vârful acestor coline de sus și să vin în această vale în care am ajuns de vreo zece minute, și am făcut deja un fel de urticarie. Vremea, durerile de cap, totul pare înfricoșător de întunecat, și eu trebuie doar să ies afară din ele. Vedeți? Zilele trecute am vorbit cu soția mea…

Dar ceea ce mă aduce aici, întâi, ceea ce mă aduce aici, sunteți voi, oamenii, această biserică. Vedeți? Și vă spun: dintre toate locurile în care m-am dus în viața mea, acesta este locul meu preferat în care să vin să predic Evanghelia. Se pare că aici putem face benzi care sunt de zece ori mai bune decât în altă parte. Vedeți? Vedeți? Acesta este motivul pentru care spun: „Unde face Dumnezeu ceva, stați chiar cu aceea.” Dar eu cred că cel mai mare lucru este că nu am ieșit prima dată când m-a chemat, și, prin urmare, El face cu mine ceva dur când vin aici. „Ascultarea este mai bună decât jertfele.”

Aș vrea să privim puțin la aceasta. Fratele Branham a ajuns la un moment dat, în viața lui, într-un loc numit Mishawaka, Indiana. Fusese într-o excursie de pescuit, și la întoarcere, noi știm povestea, a văzut peste tot afișe cu „Numai Isus”, pentru că era o convenție a mișcării penticostale numită, „Numai Isus.” El a intrat la acea convenție și a fost foarte încântat de ce a văzut și de ce a auzit. Apoi a fost invitat să predice, și noi știm experiența pe care a avut-o, că s-a pierdut în predicare. După aceea a primit o mulțime de invitații din toată țara, apoi a plecat acasă. Când a ajuns acasă, el i-a spus soției sale, foarte încântat, că se părea că Dumnezeu Se mișcă în lucrare, apoi s-au dus amândoi și au vorbit cu soacra lui, dar ea i-a spus: „Tu nu o vei târî pe fiica mea peste tot printre acei oameni; nu vei trage acești copii de colo-colo.” Astfel, fratele Branham a rămas pe loc învins de cuvintele soacrei sale, deși, soția lui i-a spus: „Nu o asculta. Noi vom merge mai departe oricum.” Dar el a spus: „Nu, nu. Noi nu vrem s-o supărăm.” Și a refuzat prima chemare.

Aceasta este ceea ce spune el aici: „Dar cred că cel mai mare lucru este că nu am ieșit prima dată când m-a chemat, și, prin urmare, El face cu mine ceva dur când vin aici. „Ascultarea este mai bună decât jertfele.”

Eu am început să mă uit la toate acestea și mi-am dat seama că Dumnezeu i-a spus poporului Israel: „Eu îi voi izgoni; Voi stăpâniți țara; Pașii înseamnă stăpânire; Eu voi merge înaintea voastră; Eu voi lupta cu voi,” dar când ei nu au reușit să asculte pe deplin de Cuvânt și i-a pus pe dușmani sub legământ, El le-a spus: „Nu-i voi izgoni, ci vor fi ca niște spini în coasta voastră.” Și atunci, spui: „Doamne, de ce sunt spini în coasta lor pentru totdeauna, și vor deveni un ghimpe pentru ei și o problemă?” Și noi îl găsim pe fratele Branham exact în același loc, la fel ca întreaga națiune a lui Israel. Acum, el avea un ghimpe, ceva iritant și o înțepătură.

El mergea să predice peste tot, dar când se întorcea în locul cel mai preferat din toată lumea, pentru a predica în locul unde voia să fie cu oamenii cu care dorea să fie, în locul unde lucrarea lui era eficientă și putea face o bandă de zece ori mai bună decât oriunde altundeva, când se întorcea acasă, în locul acela, dintr-o dată apărea acel ghimpe, înțepătura aceea, și se îmbolnăvea, izbucnea urticaria, îl durea capul și începea să se simtă îngrozitor. De ce se simțea îngrozitor? Și el a spus: „…pentru că nu am ieșit prima dată când m-a chemat. Ascultarea este mai bună decât jertfele.” Atunci începi să-ți dai seama că, atunci când Dumnezeu i-a lăsat pe locuitorii țării să fie un ghimpe, o cursă și un spin în coaste pentru ei, aceasta a fost dragoste. Ai putea crede că în dragostea Lui, Dumnezeu i-ar izgoni, dar dragostea lui Dumnezeu i-a lăsat să rămână.

Te gândești la profetul lui Dumnezeu, care și-a jertfit viața pentru Dumnezeu, a renunțat atât de mult și L-a slujit pe Dumnezeu peste tot în lume, că Dumnezeu i-ar fi ușurat suferința când se întorcea acasă, în locul lui preferat pentru a predica. Măcar când se întorcea acolo putea avea puțină pace. Dar, nu. Și pentru că nu a vrut să meargă prima dată când a fost chemat, când se întorcea acolo unde era locul lui preferat, se îmbolnăvea și avea acel ghimpe mic, acel lucru iritant, acea urticarie. Și de ce se îmbolnăvea? Pentru că ascultarea este mai bună decât jertfa.

 Astfel, Dumnezeu a permis să rămână ceva în viața profetului, care să-i amintească: „Cel mai bun lucru din viața ta, este să faci ceea ce spun Eu.” Cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci vreodată, este să te supui, pentru că ascultarea este mai bună decât jertfa.

Dragostea lui Dumnezeu va lăsa uneori un iritant în viața noastră, din cauza greșelii și a eșecului nostru, pentru a ne aminti. De ce? Pentru dragostea lui Dumnezeu, ca să descoperim dragostea și ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă Cuvântul și poruncile Sale doar pentru a ne face să facem lucruri și să sărim prin inele; El ne spune lucruri în beneficiul nostru, pentru binecuvântarea noastră, pentru că este cel mai bun mod de a trăi, pentru că aceasta va servi scopului Său, și pentru că aceasta ne va da biruință nouă înșine și multor alți oameni. Dar când sfidăm acest Cuvânt și Îl respingem, aceasta va face rău unui mare număr de oameni și nouă înșine.

Deci, chiar dragostea lui Dumnezeu ne va permite să cădem într-o greșeală, ca să avem un ghimpe, iar El va lăsa acel ghimpe în viața noastră, astfel încât să ne amintim că cel mai bun lucru pe care îl face El, este că Își ține Cuvântul. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu.

S-ar părea că este o pedeapsă, s-ar părea că este o mustrare la nesfârșit, dar, nu prieteni, aceasta este dragostea lui Dumnezeu.

Știți, mulți dintre noi suferim din cauza eșecului nostru; mulți dintre noi suferim lucruri pentru că știam ce nu este bine, dar am făcut-o oricum; știam ce este bine, dar am ales o altă cale; am știut ce nu este bine, dar am făcut-o, iar unele din acele lucruri, nu le poți șterge. Unele dintre păcatele pe care le comitem în trup, unele dintre lucrurile pe care le facem împotriva familiei noastre, lasă ceva mic, iar de acel ceva mic, nu mai putem scăpa niciodată, chiar dacă este în mintea ta, chiar dacă este o amintire, chiar dacă este ceva în familie care provoacă o mică ceartă, o tensiune sau o situație, nu putem scăpa niciodată de aceasta. Dar în seara aceasta îmi place să spun că aceasta este dragostea lui Dumnezeu, pentru că prin aceasta ne reamintim mereu: „Acest lucru este ceva ce merit, din cauza a ceea ce am făcut. Nu este ceva ce mi-a făcut Dumnezeu, ci este ceva ce am făcut eu.” Și dragostea lui Dumnezeu nu o îndepărtează, nici nu o șterge, ci dragostea lui Dumnezeu o lasă să rămână acolo, astfel încât,  dragostea Lui să se poată manifesta în mine, pentru că dragostea Lui este Cuvântul Lui pentru mine. Și dacă eu țin Cuvântul Său, rămân în dragostea Lui, și atunci, tot ce dorește El pentru viața mea, se va întâmpla. Laudă lui Dumnezeu!

Vreau să spun că, și așa, nu am motiv să renunț; nu este vreun motiv să dau înapoi; nu este motiv să împing înapoi; nu este motiv să renunț la rugăciune pentru eliberare. Haideți să fim corecți și să spunem: „Aceasta este vina mea. Nu este vina lui Dumnezeu, ci este vina mea. Eu am făcut aceasta, eu am cauzat această durere, și eu sufăr pentru ceea ce am făcut. Dar nu voi lăsa ca aceasta să mă controleze sau să mă schimbe, ci voi sluji lui Dumnezeu chiar și cu aceasta.”

De ce se întorcea fratele Branham la Jeffersonville? Ca să predice, să facă benzi, să țină convenții, să țină adunări pentru a face casete, pe care noi le ascultăm acum. Și el a împins dincolo de acel lucru și nu l-a lăsat să-l controleze; nu l-a lăsat să-l oprească, ci a spus: „Este din vina mea și trebuie să mă descurc cu aceasta, dar intru în Programul lui Dumnezeu.”

Eu nu cred că el a renunțat vreodată să se roage sau să spere că Dumnezeu va lua aceasta de peste el, deci, să nu punem aceasta sub tribut, ci să ne întoarcem și să spunem: „Aceasta este vina mea, dar merg mai departe. Doamne, Te rog, ajută-mă!”

Când privesc la viața profetului, încep să apreciez atât de mult că Dumnezeu ne-a dat un profet în această generație și a consemnat (înregistrat), viața lui. Și acest profet a fost atât de umil și de cinstit, încât ne-a spus tot ce s-a întâmplat: felul cum se simțea, greșelile pe care le-a făcut, lucrurile pe care le-a corectat, lucrurile pe care le-a greșit, și toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu.

Sunt atât de recunoscător pentru că, dacă tot ce am primit a fost Mesajul care a coborât într-o formă de casete, și acest Mesaj ar începe să ne spună: „Voi sunteți Mireasa lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu o cheamă la unire cu El; acum El Se va manifesta în formă de Mireasă în voi și plinătatea Vieții a revenit, plinătatea Puterii; El este Același ieri, astăzi și pentru totdeauna; toate semnele care au fost în Hristos și tot ce a făcut El, ar trebui să se manifeste în Mireasă,” dacă aceasta este tot ce avem și nu avem o viață la care să ne uităm, am fi un popor îngrozitor de dezamăgit; pentru că am crede că prin toate aceste promisiuni și aceste adevăruri ar însemna că noi am fi blindați și nu am avea probleme, că am vorbi Cuvântul și totul va fi șters dintr-o dată din viața noastră, boala ar fi eradicată și la fel problemele de familie, problemele personale, greșelile, eșecurile și toate consecințele care vin din ele. Am crede că, pentru a fi acest Cuvânt, trebuie să avem o viață care să arate în felul acesta.

Dar, fratele Branham nu numai că a predicat Mesajul, ci el a și demonstrat Mesajul, el a trăit Mesajul; a fost prima parte a Cuvântului care a venit la maturitate; Acesta a venit în el, Hristos a fost în el, manifestând slujba Fiului omului. Și ce am avut noi? Noi am avut un profet al lui Dumnezeu, în care Dumnezeu lucra printr-un vas, făcând unele dintre cele mai mari minuni care au fost făcute și înregistrate vreodată pe fața Pământului.

El a stat în picioare ținându-se de amvon, pentru că era atât de bolnav, încât era pe cale să se prăbușească și nu s-a putut vindeca, dar toți cei care veneau la el erau vindecați. Astfel, avem un om care a avut tot felul de complicații, încercări și dificultăți: a avut manageri de campanie care i-au întors spatele; i-au furat revista și cortul; a fost respins; în propria sa biserică a avut oameni care au căzut; a avut oameni care s-au ridicat și l-au numit Isus Hristos și au început să boteze în numele lui; a avut oameni care l-au numit diavol și au plecat. El a avut tot ce putea fi mai rău: s-a îmbolnăvit de gripă; se îmbolnăvea când se întorcea în Jeffersoville; a avut un complex de respingere care i-a provocat probleme despre care a vorbit în mesajul „Stând în spărtură.” Apoi a avut o problemă cu fiul său care a plecat și s-a căsătorit, apoi a trebuit să anuleze căsătoria, pentru că s-a căsătorit greșit, el a avut toate aceste probleme. Oh, sunt atât de recunoscător pentru că nu am avut doar Cuvânt, ci am avut Viață.

Ce înseamnă să avem un fiu al lui Dumnezeu? Hristos lucrând prin el. El avea descoperirea deplină a Cuvântului, manifestând exact lucrările pe care le-a făcut Hristos. Dumnezeu S-a manifestat prin acel vas, făcând chiar lucrările pe care le-a făcut Hristos, dar el s-a îmbolnăvit, a căzut, a greșit și a suferit tot restul vieții pentru o greșeală.

Deci, dacă așa este să fii un fiu al lui Dumnezeu, atunci, de asemenea, pot să fiu și eu un fiu al lui Dumnezeu. Eu pot să fiu un fiu al lui Dumnezeu chiar dacă am o problemă în casa mea, pot avea un ghimpe în carne și pot suferi în continuare din cauza unei greșeli pe care am făcut-o acum douăzeci de ani; nu pot s-o șterg din viața mea, totuși pot fi un fiu al lui Dumnezeu. Pot să fiu bolnav, și încă cred; pot fi slab, dar încă cred; pot fi nenorocit, dar încă cred; pot fi respins, dar cred. Sunt atât de mulțumitor, atât de recunoscător lui Dumnezeu, pentru că ne-a dat o mie două sute de casete, pentru că cred că am fi atât de confuzi fără acestea. Și acum, noi putem trăi ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să trăim, fără să înțelegem greșit cum ar trebui să trăim.

Să mergem la 2Corinteni 12.7:

„Și ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, și să mă împiedice să mă îngâmf.”

Acesta este apostolul Pavel. Apostolul Pavel a fost primul mesager al primei Epoci a Bisericii. El a avut Evanghelia harului; el a așezat învățătura harului în ordine; el a scris cea mai mare parte a Noului Testament; el a avut manifestări în viața sa; el a fost chemat într-o poziție foarte înaltă; a fost un apostol chemat de Domnul; el L-a întâlnit ca Stâlp de Foc, în forma în care S-a întors după moartea și învierea Sa.

Apostolul Pavel a înviat morți, a deschis ochii orbilor, a avut tot felul de manifestări în viața sa și a avut Cuvântul. El cunoștea Cuvântul, dar Dumnezeu a considerat de cuviință să lase un dușman în viața sa, un mesager al Satanei, un ghimpe în carne, ca să-l deranjeze. De ce ar lăsa Dumnezeu un dușman în viața lui Pavel? Nu avem nici o mărturie în Biblie care să spună că apostolul Pavel a avut vreo vină, nu știm să fi făcut ceva pentru a merita aceasta, ci a fost ceva ce Dumnezeu a hotărât să îngăduie. De ce a hotărât Dumnezeu să-l îngăduie? Din cauza strălucirii descoperirilor, ca să nu se îngâmfe din cauza acestora.

Dumnezeu știa că pentru apostolul Pavel era periculos să aibă toată această abundență de descoperiri, în această poziție în care l-a chemat, fără ceva care să-l echilibreze, deoarece această abundență de descoperiri putea produce ceva negativ în partea umană a lui Pavel. Astfel, în dragostea Sa pentru apostolul Pavel, Dumnezeu a făcut ceva care să-l țină drept și în linie. Laudă lui Dumnezeu!

Pavel L-a căutat pe Domnul de trei ori în rugăciune, ca să fie eliberat, dar când Dumnezeu i-a spus: „Nu! Harul Meu îți este de ajuns. Eu ți-am dat aceasta,” el a spus: „De acum mă voi lăuda cu slăbiciunile mele, pentru că știu că Acesta este Dumnezeu care lucrează ceva minunat în viața mea. Acum nu voi mai fi trist pentru aceasta, nu voi mai fi deprimat, nu voi renunța la slujbă, ci voi continua să merg înainte pentru că Dumnezeu a făcut aceasta ca să mă țină drept, astfel încât să-L pot sluji.” Laudă lui Dumnezeu!

Lucrurile nu sunt ceea ce credem noi. Și dacă aceasta a putut face cu apostolul Pavel, ci ziceți de voi și de mine? Eu nu știu să fi fost vina lui Pavel, nu avem nici un motiv să credem că apostolul Pavel a făcut ceva greșit, de fapt, a fost ceva ce mergea chiar bine în viața lui, pentru că el avea o abundență de descoperiri. Eu spun: „Mulțumesc, Doamne!”

Fratele Branham a început să vorbească despre viața lui Pavel în mesajul Timpul Unirii și Semnul, din anul 1963, unde a spus:

„Ce este această tensiune? Dacă eu aș fi putut să fiu născut fără această tensiune, păi, dacă nu aș fi avut această tensiune, nu aș fi fost ceea ce sunt. Probabil nu aș fi fost un creștin. Această tensiune a fost cea care m-a condus la Isus Hristos. Vedeți? Așa că aceasta a fost un lucru binecuvântat pentru mine.”

Acesta este un lucru atât de greu de spus, pentru că această tensiune pe care fratele Branham a avut-o, nu i-a făcut nici un bine în mod natural, ci i-a afectat, cu adevărat, viața; aceasta l-a tulburat de când era un băiețel, a devenit nervos, s-a supărat și a avut toate acele lucruri în viața lui. Dar aici, el a spus: „Această tensiune este cea care m-a condus la Isus Hristos. Vedeți? Așa că aceasta a fost un lucru binecuvântat pentru mine.”

Ascultați ce a spus el mai departe:

„Așa cum a spus Pavel, că atunci când a avut o tensiune, un lucru sau altul, el L-a consultat pe Domnul de trei ori, ca să ia aceasta de la el, dar Domnul i-a zis: „Saul…Pavel, harul Meu îți este de ajuns”, și el a spus: „Atunci Îl voi slăvi în neputință. Când eu sunt slab, atunci sunt tare.” Vedeți? Cât timp aceasta este voia lui Dumnezeu, este în ordine.

Acum, eu L-am consultat odată când aceasta m-a deranjat atât de tare, încât m-am speriat. Și El mi-a spus cu opt sau zece ani în urmă: „Aceasta nu te va mai speria niciodată.” Și nici nu a mai făcut-o de atunci. Nu, domnule! „Nu te mai îngrijora de aceasta.” Eu doar o simt, deci, știu că este acolo, dar merg mai departe, pentru că aceasta nu mă mai sperie, și Îi sunt recunoscător pentru aceasta. Acum, El putea spune: „Nu va mai fi așa ceva,” dar El a spus: „Ție nu-ți va mai fi frică.”

Astfel, a fost voia Lui să se întâmple, așa că, o accept și spun: „Îți mulțumesc, Doamne. Voi merge înainte așa.”

Aceasta nu a fost o suferință ușoară pentru profetul lui Dumnezeu, ci a fost ceva grav care i-a cauzat crize grave, crize serioase, probleme de sănătate, tensiune și necazuri. Dar după aceea a înțeles, când Domnul i-a spus: „Aceasta nu te va mai speria.” El a înțeles că Domnul putea spune la fel de ușor: „Ție nu-ți va mai fi frică.” Așadar, toate acestea au avut un scop, iar fratele Branham a spus: „Această tensiune m-a făcut ceea ce sunt. Probabil fără ea, nu aș fi fost un creștin. Această tensiune m-a condus la Isus Hristos.” Laudă lui Dumnezeu! Orice îngăduie El, este pentru binele nostru.

Ascultați, El nu a lăsat-o să-și oprească desfășurarea, iar fratele Branham a simțit-o că este acolo, iar Dumnezeu a permis aceasta. „Nu mă mai sperie, ci merg mai departe, eu servesc scopului lui Dumnezeu, eu Îl slujesc pe Dumnezeu.”

Noi știm că profetul lui Dumnezeu nu a lăsat niciodată ca acel lucru să-i controleze viața și nu a renunțat niciodată atunci când nu a putut s-o biruiască. Aceasta l-a tulburat iar Dumnezeu a trebuit să-l ridice înapoi și să-i dea putere să meargă mai departe.

În mesajul „Pe aripile unui Porumbel alb ca zăpada,” noi știm că el a spus că Dumnezeu l-a izbăvit de aceasta. El a luptat toată viața împotriva ei, i-a rezistat și a recunoscut că: „Servește unui scop în viața mea, așa că voi merge mai departe cu aceasta. El mi-a spus că nu mă va mai speria. Laudă lui Dumnezeu! Îi sunt recunoscător pentru aceasta, pentru că servește unui scop și merg mai departe.” Dar el nu a încetat niciodată să-L creadă pe Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a onorat credința, și la sfârșitul vieții sale, în ultimele treizeci de zile din viața sa sau ceva de felul acesta, fratele Branham a predicat despre aceasta în mesajul „Pe aripile unui Porumbel alb ca zăpada.” Deci, vindecarea lui a fost înainte de a trece, cu treizeci de zile sau în ultimele două luni din viața lui. Dumnezeu l-a eliberat, iar el a spus: „Sunt vindecat!”

De aceea am spus ultima dată că eu vreau să rezist la orice lucru care mă împiedică, vreau să rezist până la ultima mea respirație. Și dacă voi fi eliberat doar cu cinci minute înainte să mor, așa să fie. Pur și simplu, nu vreau să cedez, nu vreau să-l las să mă controleze. Nu vreau să-mi opresc scopul, pentru că orice ar fi acolo, fie că este vina mea sau este permisă de Dumnezeu, sau orice ar fi, vreau doar să continui să presez înainte.

În mesajul Hristos este descoperit în propriul Său Cuvânt, fratele Branham a spus:

„Cu doar câteva clipe în urmă am vorbit cu un tânăr predicator și cu soția lui, în cameră. Amândoi sunt nervoși, la fel ca restul lumii, ca restul ființelor umane de pe Pământ. Eu i-am spus: „Amintește-ți, Satan a primit dreptul să te lovească. Lui nu-i pasă cine ești, el are dreptul să te lovească. Ce ai alege ca lovitură? Să fii orb, ai vrea să fii într-un scaun cu rotile din cauza artritei sau să fii nervos? Vedeți? El are undeva un loc unde te poate lovi cu pumnul, el are dreptul la acel loc deschis. Acum, acesta este locul pe care trebuie să-l țineți acoperit tot timpul.”

Nu doar să spui: „Ei bine, mama mea a fost așa și eu sunt la fel.” Nu, tu trebuie să ții locul acela acoperit tot timpul.

Eu îmi imaginez ce ar fi trebuit să aibă ei acoperit în Canaan. Acesta este doar fratele Chad, și aș putea fi la un milion de mile depărtare. Dar, ca o reflectare asupra canaaniților, ei nu au putut să-i alunge pe locuitorii țării din acele așezări de acolo, din acele zone; au încercat, dar au eșuat, și atunci au spus: „Știți, este prea greu, nu putem face față acestei situații. Este greu, așa că, haideți să facem o înțelegere: rămâneți și voi, rămânem și noi și vom uita de aceasta.” Dar ei nu trebuiau să facă aceasta, ci ar fi trebuit să lupte în continuare împotriva lor. Poate nu au reușit să-i alunge de data aceea, poate a fost o pauză, poate exista un proces în luptă iar în bătălia următoare s-ar fi ridicat din nou. Poate au coborât de pe munte să le fure grâul sau să-i distrugă și ei au luptat din nou împotriva lor. Poate nu au avut biruință, dar i-a împins puțin înapoi, și atunci au știut că vor veni din nou pentru că încă nu erau alungați.

Ei au continuat să are pământul, să-l lucreze, au făcut o alianță cu ei…„Nu sunt fericit pentru lucrul acela de sus, de pe munte, trebuie să dispară. Dumnezeu ne-a spus să stăpânim pământul. Aceasta este țara noastră, și ei trebuie să plece.”

Poate au încercat din nou, dar au eșuat. Poate canaaniții au coborât de pe deal împotriva lor și i-au alungat înapoi, dar nu au reușit să-i stăpânească de tot. Problema este că israeliții nu ar fi trebuit să se oprească din a încerca din nou, și nu ar fi trebuit să se oprească niciodată să facă ceea ce i-a chemat Dumnezeu să facă.

Îmi pot imagina, acesta sunt doar eu, este imaginația mea. Deci, mi-i pot imagina pe canaaniți adunând armata din acea mică așezare, care a rămas acolo. Ei au fost liniștiți pentru ceva timp, dar acum coborau din nou. Îmi imaginez că, dacă Israel ar fi putut lua această atitudine, dacă ar fi putut spune: „Oh, cei de sus, de pe deal, cei din Meghido, cei din locurile stâncoase, vin din nou cu carele lor de fier. Poate că acesta este momentul în care Dumnezeu îi va da în mâinile noastre; poate că aceasta va fi ultima luptă; poate că aceasta va fi ultima confruntare.” Vedeți? Aceasta este atitudinea corectă, prieteni. „Poate aceasta este ultima dată și vor dispărea. Poate aceasta este ultima dată când trebuie să mă mai ocup de aceasta.” Nu să spui: „Oh, eu nu pot birui aceasta. Vă rog, plecați de aici! Luați-mi recoltele și întoarceți-vă. Noi avem o înțelegere.” Nu, domnule!

Poate te-ai confruntat cu ceva, timp de ani și ani; poate ai o problemă de sănătate; poate ai în viața ta o problemă; poate ai o problemă în familie; poate ai un complex care revine din când în când, dar ia Sabia Cuvântului și spune: „Poate acesta este momentul în care Dumnezeu îi va da în mâna mea. Poate aceasta este ultima mea bătălie.” Poate nu este ultima, dar, de ce să iau atitudinea cealaltă? „Sper că va dispărea repede, ca să nu mai am de-a face cu aceasta din nou.”

Dumnezeu a promis că-i va alunga, și dacă îi mai lasă să rămână, există un scop în spate pentru care o face. Dar eu nu mă complac în aceasta, nu mă las biruit, nu mă opresc să fac ceea ce mi-a cerut Dumnezeu să fac. Poate aceasta este ultima bătălie; poate trebuie să lupți din nou cu ceva din viața ta și poate aceasta este ultima bătălie.

Diferența de atitudine schimbă foarte mult lucrurile. Când spui: „Oh, nu! Din nou aceasta? Niciodată nu voi putea trece peste ea. Oh, Doamne, sper doar că va trece repede.” Ascultați, aceasta este atitudinea unui învins de la bun început. Dar noi putem avea atitudinea aceasta: „Oh, vine din nou, dar poate că acesta este momentul, poate că de data aceasta Dumnezeu îmi va da biruință. Voi accepta promisiunea lui Dumnezeu, voi accepta Cuvântul lui Dumnezeu și voi lovi acel lucru cât pot de tare,  și dacă Dumnezeu mă va ajuta, îl voi alunga.” Și s-ar putea să aveți acea bătălie din nou și din nou, dar luptați lupta cea bună a credinței, prieteni!

Să ne întoarcem la Judecători 2, pentru că vreau să  continuăm povestea. Deci, ei au eșuat și i-au pus pe dușmani sub tribut. Aceasta a fost problema: că i-au pus sub tribut. Problema nu a fost că au eșuat și că nu i-au biruit. Sper că înțelegeți, prieteni! Când vă împotriviți diavolului și luați Cuvântul, să credeți Cuvântul. Dar dacă nu primiți eliberarea imediat, și parcă nu funcționează, Dumnezeu nu Se supără pe voi pentru că nu a mers, deoarece voi nu puteți face nimic fără El. Nu eșecul este problema, ci problema este când renunțăm să mai încercăm. Aceasta este problema. Când nu mai credem, când nu mai presăm înainte, și când nu ne mai luptăm. Problema este când o punem sub tribut. Aceasta Îl supără pe Dumnezeu.

Când israeliții i-au pus pe dușmani sub tribut, Dumnezeu a zis: „Acum nu-i voi mai alunga, ci vor rămâne și vor fi un ghimpe în carnea voastră.” Haideți să vedem ce ne spune în Judecători 2.20-23:

„Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, și a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu, pe care-l poruncisem părinților lor, și fiindcă n-au ascultat de Glasul Meu,

nu voi mai izgoni dinaintea lor pe niciunul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit.

Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să știu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinții lor.”

Și Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua, și nu S-a grăbit să le izgonească.”

Dumnezeu le-a lăsat cu un scop, El i-a lăsat ca să-l poată încerca pe Israel. Dacă ne uităm încă odată la ultimul verset, El a spus: „Și Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua, și nu S-a grăbit să le izgonească.” Oh, exista o nădejde în cuvintele: „…El nu S-a grăbit…”, pentru că aceasta nu însemna că nu-i va alunga niciodată, ci doar că nu-i va alunga repede. Și acum, El avea să-i folosească pentru a-l pune pe Israel la încercare, acum, rămânerea lor în țară avea un scop, și când acel scop va fi împlinit, ei vor fi alungați. Noi știm că sub slujirea lui Solomon, ei au fost alungați, sub slujirea fiului lui David. Dumnezeu nu a spus niciodată că acei dușmani vor fi acolo pentru totdeauna, ci El a spus: „Eu nu-i voi alunga în grabă.” Oh, laudă lui Dumnezeu!

Dacă îi dai unui copil al lui Dumnezeu o fărâmă de speranță și credință, el se va ține de aceasta, și va spune: „Ai  citit Cuvântul, „El nu S-a grăbit…?” Toți ceilalți vor spune: „El nu-i va alunga. El nu-i va alunga. El nu-i va alunga.”, dar tu vei primi pe cineva cu credință sădită în sufletul lor, iar ei se vor uita la Cuvântul: „El nu S-a grăbit,” și vor spune: „Laudă lui Dumnezeu! El a spus că nu-i va izgoni în grabă.” Aceasta este diferența dintre un credincios și un necredincios. Un necredincios va căuta un motiv ca să nu creadă, dar credinciosul va căuta un motiv ca să creadă. Ei vor căuta o frântură din Cuvânt, vor căuta un semn de exclamare, o virgulă într-un anumit loc, un motiv ca să creadă, să aibă încredere în Dumnezeu. Dar necredinciosul caută un motiv ca să nu creadă, și Dumnezeu le dă o mulțime de motive.

Apoi, începi să aduni cuvinte, citate și Scripturi, dar necredinciosul îți va spune: „Nu-i va alunga, nu-i va alunga, le va permite să rămână. El a spus aceasta de patru ori în Judecători.” Dar credinciosul va spune: „El nu S-a grăbit să-i alunge.” El a spus-o odată, și eu am nevoie ca El s-o spună doar odată. Tu ai de patru ori scris că nu-i va alunga, iar eu am o singură dată scris că El nu S-a grăbit să-i alunge, de aceea cred că într-o zi, El îl va alunga pe acel dușman.” Laudă lui Dumnezeu!

Dumnezeu a spus: „Astfel, prin ele, îl voi pune pe Israel la încercare.” Cuvântul „a încerca” în Noul Testament, este la fel ca în Vechiul Testament, și înseamnă: „a testa, a proba, a verifica, a ispiti, a pune la încercare, a pune la probă.” De ce? Ce caută Dumnezeu? El caută credință. El caută pe cineva care să creadă Cuvântul Său.

Ascultați, ce a mai rămas în țară? El nu i-a alungat pe locuitorii țării care erau înrădăcinați acolo, pentru ca ei să nu-i poată izgoni. Dumnezeu nu i-a alungat pentru că acum avea să folosească greșeala lor, pentru a-i încerca. Vedeți? Chiar și din această afirmație voi puteți lua ceva pozitiv sau ceva negativ, depinde dacă aveți credință sau nu. Voi puteți spune: „Oh, ei au avut greșeala lor și Dumnezeu va dovedi acum că fiecare generație și toată lumea, va eșua…” Așteptați o clipă. Nu de aceea i-a lăsat acolo pe dușmani, ci i-a lăsat acolo pentru a dovedi că printre ei erau credincioși, chiar și sub acel dușman: „Chiar dacă îi las acolo, și ei îi chinuie iar și iar, Eu dovedesc că încă mai am israeliți adevărați în țară, încă mai este cineva în țară care se va împotrivi, va rezista și va presa înainte, Mă va crede și va sta pe Cuvântul Meu.”

Așa s-a întâmplat când acei locuitori ai țării au corupt pământul în mod absolut.

În zilele lui Ilie, sub slujba Izabelei și a lui Ahab, ei au luat stăpânirea completă, au slujit tuturor dumnezeilor străini, au ridicat un templu lui Baal, și aveau toate aceste lucruri care se întâmplau. Dar Ilie a stat împotriva acestora indiferent de ceea ce se întâmpla. Totuși s-a descurajat pentru că s-a gândit că a rămas singur, dar Dumnezeu i-a spus: „Eu am păstrat șapte mii, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” Ce a fost aceasta? El a dovedit șapte mii. El a putut dovedi că milioane de oameni nu L-au crezut, dar restul poveștii este că El a dovedit că acolo au fost șapte mii care L-au crezut.

În fața idolatriei hetite, a idolatriei canaanite, mai erau șapte mii care nu și-au plecat genunchiul în fața lui Baal.

Tu spui: „Oh, eu am probleme, situații dificile, am lucruri care se întâmplă în viața mea iar și iar.” Lasă acestea să dovedească, că încă ești un credincios, că tu crezi Cuvântul Său, crezi promisiunea Sa și nu dai înapoi de la promisiunea pe care ți-a făcut-o El. Lasă-L să te dovedească prin rezultatul propriei tale greșeli. Laudă lui Dumnezeu!

Tu spui: „Cum poate Dumnezeu să facă aceasta?” Dumnezeu transformă fiecare negativ în pozitiv.

Să privim acum la Judecători 3.1-4. Povestea continuă să avanseze frumos.

„Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.

El voia numai ca toate vârstele de oameni ale copiilor lui Israel, să cunoască și să învețe războiul, și anume, cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.

Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toți Canaaniții, Sidoniții, și Heviții care locuiau  în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului.”

Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinților lor prin Moise.”

Cred că cea mai interesantă parte din tot ce am citit aici, este versetul 1, unde spune: „Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.”  El știa că va fi o altă generație care nu a cunoscut și nu-și amintea despre cucerirea Canaanului, când Dumnezeu ucisese cu pietre pe dușmani, atunci când au ieșit din Ghilgal, când Dumnezeu i-a izgonit pe dușmani. Deci, urma să vină generații care nu știau ce a spus El.

„El voia numai ca toate vârstele de oameni ale copiilor lui Israel, să cunoască și să învețe războiul, și anume, cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.”

Dumnezeu a spus: „Tu faci această greșeală în a-i alunga. Acum, Eu nu-i voi izgoni, ci îi voi folosi ca să-ți dovedesc dacă vei asculta Cuvintele Mele. Eu voi folosi aceste națiuni pentru a-ți învăța copiii războiul, astfel încât, ei să nu uite cum să lupte.”

Ce s-ar fi întâmplat dacă sub slujba fratelui Branham, Dumnezeu ar fi eradicat toate bolile și toate necazurile, dacă atunci când el a predicat Cuvântul, Cuvântul ar fi alungat orice obstacol cu care urma să ne confruntăm vreodată, noi creștinii? Și acum, noi suntem aici, șaizeci de ani mai târziu. Știți ce am fi? Am fi niște meduze moi, fără nimic care să ne dovedească, să ne testeze și fără credință. Noi nu am avea absolut nici o credință, pentru că totul ar fi fost îndepărtat de la noi. 

Dumnezeu a spus: „Voi ați greșit, dar ceea ce diavolul a făcut spre rău, Eu voi întoarce spre bine, și acesta va fi chiar lucrul care dovedește că ești un credincios. Te va pune la încercare și te va aduce înapoi la Cuvântul Meu, și va fi exact lucrul care va învăța generațiile viitoare cum să lupte lupta bună a credinței și nu vor fi biruiți de canaaniți, de hetiți și de iebusiți.”

Când a venit acest Mesaj, Dumnezeu ne-a adus eliberarea, ne-a eliberat din denominațiuni, ne-a eliberat de ideile greșite, ne-a eliberat de absolut tot și ne-a adus în moștenirea făgăduită, în Cuvântul Său. Dar, știți ceva? Mai sunt locuitori înrădăcinați, mai sunt necazuri acolo, încă mai sunt boli, mai avem complexe, mai avem probleme de familie, mai avem tot feluri de necazuri. De ce sunt încă acolo? Oh, sunt atât de recunoscător că mai sunt încă acolo, pentru că mă ajută să nu uit cum să lupt, mă ajută să nu uit cum să iau Sabia Cuvântului și s-o înfig în inima dușmanului. Dumnezeu nu vrea ca Mireasa Sa din timpul sfârșitului să fie ca o meduză moale care nu știe să stea în vâltoarea luptei, ci să ia Sabia Cuvântului și să stea pe Cuvânt, indiferent ce se va întâmpla.

Diavolul a venit să facă rău, dar Dumnezeu va folosi acel rău spre bine. Aceasta ne spune fratele Branham în mesajul Își schimbă Dumnezeu gândul?, din anul 1955:

Deci, noi credem cu adevărat, că Dumnezeu nu Se răzgândește niciodată în legătură cu ceea ce a spus. El o ține întotdeauna adevărată, El o ține reală.

Dar El are o voie îngăduită. Acum, acolo vine necazul. Noi încercăm să lucrăm în voia îngăduită a lui Dumnezeu, și El va permite aceasta. Dar dacă noi luăm voia Sa îngăduită, deși, nu este corectă, El va face ca voia Lui îngăduită să lucreze împreună pentru a glorifica voia Sa perfectă.”

Este ceea ce a făcut El cu Israel, aceasta a făcut El când ei au eșuat. El a lăsat voia Sa îngăduită acolo unde ei nu aveau să alunge pe acei locuitori. Ei au eșuat și i-au pus sub tribut, dar Dumnezeu a transformat-o în voia Sa perfectă. Iată ce spune fratele Branham în continuare:

„Acolo nimic nu va merge rău cu Dumnezeu…”

Aleluia! Puteți să vă includeți în această afirmație? Chiar și în eșecurile tale, în greșelile tale, în problemele tale genetice cu care ai de-a face, de la bunica sau bunicul, nu este nimic care să meargă rău cu Dumnezeu.

„…El știe chiar și unde ticăiește ceasul în seara aceasta, nu este nimic rău. Fiecare bătaie lovește exact în felul în care trebuie. Totul. Noi credem că este greșit, dar El știe că este bine. Ar trebui să fie așa.”

Oh, Doamne! Deci, tu privești înapoi în cartea Judecătorilor și spui: „A fost corect sau a fost greșit?” Apoi, zici. „A fost greșit.” Dar este corect. Este greșit ceea ce au făcut, ei au greșit, s-au pocăit, și-au asumat responsabilitatea pentru ce au greșit, dar profetul a spus: „Nimic nu va merge rău cu Dumnezeu. Este perfect.”

Vreau să spun că aceasta nu a schimbat scopul Lui, nu a schimbat voia Sa perfectă, nu a schimbat nimic. Ei erau încă poporul ales al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le-a promis țara aceea și El le-a dat-o.

Ascultați, ceea ce ne ajută atât de mult în acest Mesaj, este că Dumnezeu ne-a descoperit cine suntem cu adevărat. El ne-a luat amnezia spirituală, vederea încețoșată, și noi am putut realiza că: „Eu am venit de la Dumnezeu și mă întorc la Dumnezeu.” Dacă sunt un ales al lui Dumnezeu, am fost ales în Hristos înainte de întemeierea lumii. Numele meu a fost pus în acea Carte cu Cerneală de neșters, cu Sângele lui Isus Hristos, care nu poate fi șters niciodată. Astfel, greșelile mele nu vor schimba aceasta; eșecul meu nu va schimba aceasta; incapacitatea mea de a alunga canaaniții, nu va schimba aceasta, și aceasta este descoperirea în care trebuie să stăm.

Ascultați, noi facem greșeli și suferim din cauza greșelilor noastre, avem probleme în familie, avem probleme în viață, avem handicapuri, avem tot felul de lucruri pe care ni le-am făcut singuri, și dacă nu am avea temelia alegerii dinainte, a predestinării, am fi aruncați în toate direcțiile. Dar trebuie să existe ceva care ne face să rămânem pe poziție, și să spunem: „Nu! Eu nu merg nicăieri. Eu cred acest Cuvânt indiferent ce se întâmplă.”

Acest Mesaj a venit ca să ne așeze pozițional ca și copii ai Săi.

Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Israel și i-a așezat pozițional în țară, ca popor al Său. Ei nu trebuiau să părăsească acea țară, ci trebuiau să stea chiar acolo, și să spună: „Da, sunt canaaniți acolo, da, am eșuat, dar nu cedez în fața lor pentru că știu cine sunt. Eu sunt un copil al lui Dumnezeu poziționat, El m-a așezat chiar aici.”

Știți, din cauza eșecului lor, în fiecare an, filistenii coborau de pe munte, în timpul judecătorilor, filistenii coborau de pe munte și le jefuiau hambarele, le luau grâul, le luau orzul și îi distrugeau. De ce? Pentru că au făcut o înțelegere cu ei și i-au lăsat să rămână acolo, dar ei s-au înmulțit și i-au biruit pe evrei. Când Israel a devenit tare, i-au pus sub tribut, dar aceasta este o percepție falsă a puterii. Noi nu suntem niciodată destul de puternici pentru a pune păcatul sub tribut sub necredință sau sub compromis.

Acum, acei filisteni coborau să le jefuiască fermele, să le ia pământul, să le ia recoltele; dar a existat un om micuț, numit Șamgar. Ce și-a amintit Șamgar? Fratele Branham a dramatizat aceasta. Noi avem două mici Scripturi în Biblie care îl menționează pe Șamgar, dar am avut un profet al lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu l-a condus prin viziune, iar el ne-a spus că Șamgar a început să privească în jur și i-a auzit pe acei o mie de filisteni mărșăluind pe drum, cu armuri, sulițe și toate lucrurile pe care le aveau. El și-a privit soția îmbrăcată sărăcăcios și copiii flămânzi iar el nu avea nimic, dar ceea ce a avut, i-a biruit pe dușmani. Ceea ce a avut a fost o descoperire despre cine era el, că el era o sămânță a lui Avraam, că era sub pecetea tăierii împrejur și că era în țara pe care i-o dăduse Dumnezeul lui.

Așadar, indiferent de câte ori i-ar fi luat filistenii recoltele…Eu mă îndoiesc că a fost prima dată când filistenii au venit, pentru că fratele Branham a spus: „An de an, ei veneau și le luau toată recolta, așa că el nu putea să cumpere o rochie pentru soția lui, iar copiii lui erau flămânzi și zdrențuiți. Toată ferma lui era dărăpănată, pentru că ei veneau an după an, an după an, și luau tot. Dar în inima lui s-a ridicat Ceva care a spus: „Nu și anul acesta.”

Apoi a folosit ce avea în mână, un otic de plug, și cu el a bătut pe filisteni. Nu știu cum s-o spun, dar eu nu cred că i-a doborât cu acel otic de plug; eu cred că a făcut-o prin credință în cine era el și în promisiunea lui Dumnezeu. Și s-a întâmplat să aibă în mână acel otic de plug.

David nu l-a ucis pe Goliat cu o piatră, ci l-a ucis prin credința în cine era el, iar Dumnezeu a folosit o praștie și o piatră pentru a-Și împlini scopul. Noi trebuie să ne întoarcem la descoperire.

„Știi, am eșuat, am greșit. Recunosc că aceste lucruri pe care le sufăr sunt din vina mea, nu a altcuiva. Nu dau vina pe nimeni, pentru că este vina mea. Nu este vina lui Dumnezeu, ci este vina mea.”

Când fratele Branham nu a ascultat de Dumnezeu și s-a îmbolnăvit, nu a spus: „Este vina lui Dumnezeu.”, ci el a spus: „Este vina mea.” Totul este adevărat, dar aceasta nu schimbă cine suntem, nu schimbă promisiunea, nu schimbă felul cum gândește Dumnezeu despre noi. Aceasta nu schimbă nimic din Cuvânt.

Dacă noi am putea prinde inspirația Cuvântului, să luăm ce ne-a dat Dumnezeu și să luptăm împotriva acestor lucruri!

A venit un timp când, deși Israel a fost jefuit de multe ori, a venit un timp când a fost jefuit pentru ultima dată. Ce a biruit? Credința.

Vreau să citesc din nou ultimul citat:

„Nimic nu va merge rău cu Dumnezeu. El știe chiar și unde ticăiește ceasul în seara aceasta. Nu este nimic rău. Fiecare bătaie lovește exact în felul în care trebuie. Totul. Noi credem că este greșit, dar El știe că este bine.”

A mărturisit cineva că de multe ori a crezut că este rău? Arată rău, se simte rău, crede că este rău, dar nu este nimic în neregulă, pentru că pașii celor drepți sunt porunciți de Domnul. „Noi credem că este greșit, dar El știe că este bine. Ar trebui să fie așa…”

Acum ascultați:

„…Ca la început. Dumnezeu doar a permis păcatului să vină, dar aceasta nu a fost voia Lui perfectă.”

El vorbește aici numai despre căderea din grădina Edenului? Tot drumul înapoi în Eden, a fost voia îngăduită, nu voia perfectă. Dar nu exista nici o cale ca voia îngăduită să nu lucreze corect pentru a glorifica voia Sa perfectă.

Acum, noi toți ne-am născut din dorință sexuală, și toți am venit greșit, nu conform felului original, dar toți am venit bine, pentru că exista un scop pe care Dumnezeu l-a avut în toate acestea, iar Dumnezeu împlinește marele Său Plan de Răscumpărare. A fost greșit? Da. Au suferit ei pentru că au greșit? Da. Mai suferim noi pentru greșeala lor? Da. Dar lucrează ceva perfect în viețile noastre? Da. Este aceasta împlinirea scopului lui Dumnezeu? Da. Este bine pentru noi? Da. Ne aduce  într-o descoperire mai mare despre Cine este Dumnezeu? Da. Ne dă mai multă dragoste pentru Salvatorul și Mântuitorul nostru? Da. Pare să fie rău, dar nimic nu este rău cu Dumnezeu.

Fratele Branham ne-a spus povestea cu Iona, și totul în Iona părea greșit. În mesajul Un om care a fugit din prezența lui Dumnezeu, el spune:

„Amintiți-vă unde s-a dus Iona. Ei bine, Dumnezeu era în corabie; Dumnezeu era în furtună; Dumnezeu era în pește. El a continuat să fie alături de Iona până când a fost făcută voia Lui desăvârșită.”

Ce afirmație! Dumnezeu i-a spus lui Iona să meargă la Ninive, dar Iona nu a vrut să meargă la Ninive. Noi știm că el îi ura pe cei din Ninive, ura neamurile, deoarece după ce a predicat mesajul și ei s-au pocăit, s-a urcat pe un munte și a privit așteptând ca Dumnezeu să-i distrugă. Și când Dumnezeu nu a făcut-o, s-a supărat, s-a amărât pentru că Dumnezeu nu i-a distrus. Iona i-a urât pe oamenii aceia, el nu a vrut să meargă la ei să predice, pentru că nu voia să fie mântuiți, și a spus: „Nu aceasta. Ți-am spus la început că ei se vor pocăi, iar Tu le vei cruța viețile.” Și pentru aceasta era supărat.

Așadar, Iona nu a vrut să meargă la Ninive, și s-a dus la Tars. Deci, fratele Branham a predicat mesajul „Un om care a fugit din prezența lui Dumnezeu.” Iona credea că fuge de ceea ce Dumnezeu voia să facă el, și s-a îndepărtat de însărcinare, a fugit de chemare pentru că nu a vrut s-o facă.

Ascultați ce spune fratele Branham: „Dumnezeu era în corabie.” Care corabie? În corabia cu care fugea Iona. „Dumnezeu era în furtună.” În care furtună? În furtuna de judecată. „Dumnezeu era în pește.” În care pește? În peștele distrugător. „El a continuat să fie alături de Iona, până când a fost făcută voia Lui perfectă. Aceasta este corect. Și dacă El este cândva după voi, vă veți eschiva aici și veți ocoliți pe acolo, dar veți fi nenorociți până când veniți înapoi și faceți lucrul pe care ați început să-l faceți pentru El, să puneți aceasta pe primul loc. Vedeți? Nu fugiți de prezența lui Dumnezeu. Faceți față la aceasta.

Credeți că Acesta este Adevărul? Atunci, dacă Acesta este Adevărul, merită să trăiți pentru El, să muriți pentru El sau orice altceva. Astfel, dacă vi s-a dovedit că Acesta este Adevărul, atunci nu puteți fugi nicăieri de la El. El va fi chiar acolo, la fel.”

Unde va fi El? El va fi în corabie, va fi în furtună, va fi în pește. Ascultați, să nu credeți că Iona a fost neascultător de Dumnezeu și a scăpat liber. Aceasta nu se întâmplă niciodată, pentru că furtuna, peștele, algele mării, burta peștelui, fundul mării, nu au fost o răsplată, nu a fost ceva plăcut, acestea nu l-au făcut pe Iona să se simtă bine, nu a fost un loc plăcut în care să fii. Sentimentele, emoțiile, frica, teroarea…Ascultați, noi nu ajungem nicăieri cu acestea, pentru că nimic nu va opri scopul lui Dumnezeu în viața noastră, ci totul va lucra împreună spre binele nostru, dar nu scăpăm cu nimic.

Deci, voi nu puteți să vă uitați la Iona, și să spuneți: „Oh, a fost o poveste minunată. Desfășurarea ei a fost minunată.” Voi ar fi trebuit să fiți în burta peștelui. Mie nu mi s-a părut atât de minunată.

Noi vedem că, în viață, oamenii trec prin tragedii, trec prin tot felul de dureri de inimă, pentru că se întâmplă lucruri în familie și în propriile noastre vieți, se întâmplă lucruri din cauza propriilor noastre greșeli, iar tragedia lovește, dar Dumnezeu rezolvă cumva totul. În cele din urmă, este o poveste a mântuirii în care ești restaurat, este o restabilire, iar cineva spune: „Oh, ai fost atât de norocos! Ai fost atât de binecuvântat! Dumnezeu te-a binecuvântat atât de mult!” Iar tu realizezi că: „Da, Dumnezeu m-a binecuvântat mai mult decât merit, dar habar nu ai cât am suferit ca să ajung aici.” Totul a fost din vina mea, eu am făcut aceasta, dar am suferit, prieteni! Nimeni nu trece doar așa.

În mesajul Semnul acestui timp, profetul a vorbit despre Iona, și a spus:

„Mi s-a spus că în Ninive, balena era zeul mării, pentru că ea este stăpâna mării, ea poate înghiți orice. Și iată că, pe la amiază, vine zeul lor, din mare, doar și-a deschis gura și profetul a pășit direct pe mal. Nu este de mirare că ei l-au crezut. Vedeți? Cu siguranță, ei au crezut, pentru că profetul care le dădea mesajul, a ieșit din gura zeului lor: „Pocăiți-vă, sau cetatea aceasta va pieri!” Vedeți?

Deci, el nu a fost în afara voii Domnului, ci a făcut exact ce a hotărât Dumnezeu, căci: „Dumnezeu face ca totul să lucreze împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, așa este, și au fost chemați conform Planului Său.”

A greșit Iona? Da. A oprit aceasta voia lui Dumnezeu? Nu. A venit voia lui Dumnezeu prin calea greșită? Da. Ascultați, eu nu pot să-mi dau seama, și nici voi nu vă puteți da seama, dar este Adevărul.

Există o poveste care are loc în Judecători capitolul 20. Nu vreau s-o citesc, o puteți citi voi, dar cei mai mulți sunteți familiarizați cu ea. Este povestea în care un levit călătorea cu concubina sa și a ajuns într-o cetate a lui Beniamin. Și oamenii din cetate i-au luat concubina și au abuzat-o îngrozitor, până când ea a murit. Atunci levitul a tăiat-o în bucăți, în douăsprezece părți, și le-a trimis la triburile lui Israel, ca să arate ce s-a făcut în Beniamin. Toate triburile lui Israel s-au adunat și au hotărât că trebuie să fie o judecată, deoarece acel lucru nu putea să rămână așa în Israel. Astfel, ei au decis că toți vor merge la luptă, vor lupta și îl vor nimici pe Beniamin.

Când citești povestea, este interesant, (eu nu o voi citi, dar când veți merge acasă, citiți-o), că ei L-au întrebat pe Domnul, și au spus: „Cine dintre noi să se suie întâi ca să lupte împotriva lui Beniamin?” Și Domnul a spus: „Iuda va merge primul.” Așadar, ei au primit instrucțiunile lui Dumnezeu pentru luptă și s-au dus să lupte din motive cinstite, ca să păstreze Israelul curat, să curețe acea nelegiuire din Israel, și Dumnezeu le-a spus chiar cine să meargă primul la luptă.

Dacă ni s-ar întâmpla vreodată aceasta nouă, am zice: „Oh, noi avem planul de luptă, știm cine merge primul, biruința este a noastră.”

Dar Biblia spune că ei s-au dus să lupte împotriva lui Beniamin, iar Beniamin i-a biruit. În ziua aceea, Beniamin a ucis aproape douăzeci și două de mii din Israel. Ei s-au întors în tabără, au plâns înaintea Domnului, și au spus: „Doamne, ce zici? Ce este greșit? Ce este în neregulă? Doamne, să ne suim mâine din nou sau să ne oprim?” Și Domnul a spus: „Suiți-vă din nou!” „Oh, slavă Domnului! Domnul ne-a vorbit, mâine avem biruință.” Știți povestea. Ei au ieșit a doua zi la luptă, și s-a întâmplat exact același lucru, ca în prima zi. În a doua zi, Beniamin a luptat împotriva lor, iar ei s-au întors și a fugit dinaintea lor, și Beniamin a culcat la pământ optsprezece mii de oameni din Israel. Douăzeci și două de mii în prima zi și optsprezece mii, în a doua zi, adică, Israel a pierdut un număr foarte mare de oameni.

Ei s-au întors din nou la Domnul și L-au întrebat înaintea lui Urim și Tumim, și au spus: „Doamne, mai mergem la luptă sau să nu mai mergem?”

Vreau să spun că și voi ați pune aceeași întrebare, și eu aș pune aceeași întrebare, toți am spune: „Ce este greșit? Ce nu merge? Ceva nu este în ordine undeva.” Dar acum, Dumnezeu le-a spus: „Suiți-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre.” Această frază a schimbat totul. Înainte, El a spus: „Să se suie mai întâi Iuda.” În ordine, Iuda a mers primul. Au făcut ce a spus El. Și nu adăugați nimic la aceasta, pentru că El nu le-a promis nici o victorie, ci le-a spus numai cine să meargă primul. Așadar, ei au trebuit să facă exact ce a spus El. A doua zi, ei au revenit, și au spus: „Doamne, ce ar trebui să facem?” Și Domnul le-a spus să meargă la luptă, dar nu le-a spus că vor birui, ci le-a spus doar: „Suiți-vă!” Și ei doar s-au supus Domnului și au umblat în poruncile Lui, făcând ceea ce le-a spus El să facă; cu toate acestea, ei au pierdut din nou. Aparent, nu mergea, dar a treia oară, El le-a spus: „Suiți-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre.” Așa că, ei s-au suit și în a treia zi.

Este interesant când citești în Judecători. A treia zi, ei s-au suit din nou, și atunci ei au hotărât să pună niște oameni la pândă, iar ceilalți au început să-l atragă pe Beniamin departe de cetate, trimițând doar o mică armată în fața lui. Apoi, când Beniamin a ieșit, Israel s-a întors și a fugit dinaintea lui. Știți ce a spus Beniamin? „Iată că fug dinaintea noastră ca înainte.” Și în timp ce-i urmăreau, cei ascunși pentru ambuscadă, au intrat în cetate și au dat foc cetății. Atunci bărbații lui Israel, cei care fugeau, s-au întors în luptă, l-au înconjurat pe Beniamin, și aproape că au distrus tot tribul lui Beniamin, pe toți, cu excepția a șase sute de bărbați care au fugit, în rest, i-au nimicit pe toți.

Voi spuneți: „Ce a fost greșit înainte? Cine a păcătuit înainte? Cu ce au greșit în urmarea instrucțiunilor înainte?” Cu nimic. Ei au făcut exact ce le-a spus Dumnezeu, dar au pierdut. Au făcut ceea ce le-a spus Dumnezeu, dar au pierdut.

Doar pentru că faci ce spune Dumnezeu să faci, nu înseamnă că vei obține rezultate imediat, nu înseamnă că El întoarce lucrurile peste noapte. Dar ceea ce făcea Dumnezeu, era să atragă dușmanul într-un fals sentiment de siguranță. „Noi am doborât douăzeci și două de mii în prima zi, optsprezece mii în a doua zi, și iată că acum fug din nou, la fel ca înainte.” Astfel, ei nu au lăsat pe nimeni să apere cetatea, ci toți s-au repezit afară. Dumnezeu i-a antrenat să cadă în capcana Lui. „Nimic nu este rău, ci totul este bine cu Dumnezeu.” Poate Dumnezeu îl antrenează pe diavol să cadă în capcana Lui, pentru tine.

 Nu te îndoi de Cuvânt! Nu te îndoi de Dumnezeu! Dacă faci ce spune Dumnezeu și nu obții rezultatele pe care le aștepți, doar așteaptă rezultate diferite mâine. Noi nu știm de ce face Dumnezeu ceea ce face, dar El face ceva în viața noastră. Noi putem veni cu tot felul de analize și aceasta și cealaltă, dar uitați-le. Faceți doar ce a spus El, credeți-L, aveți încredere în El, și întrebați-L: „Să facem aceasta?” „Da!” Credeți Cuvântul! Credeți întotdeauna Cuvântul Lui! Stați pe promisiune, și la un moment dat, Dumnezeu va aduce eliberarea.

În aceste povești, parcă totul merge rău și nu poți critica pe nimeni care se îndoiește, nu poți să-i critici pentru că spun: „Poate nu ar trebui s-o facem din nou.” Știu, Dumnezeu a spus…” „Da, El a spus să ne suim și acum, optsprezece mii dintre noi sunt morți.”

 „Eu știu că Scriptura spune aceasta, dar am încercat aceasta înainte și nu a funcționat pentru bunica mea, nu a funcționat pentru mama…” Ascultați, pe mine nu mă interesează de câte ori Dumnezeu nu face ca lucrurile să funcționeze în diferite împrejurări, pentru că El are un motiv în spatele tuturor acestor lucruri, dar dacă Dumnezeu spune aceasta, eu voi sta cu ceea ce spune El și voi crede că se va întâmpla în viața mea.

În mesajul IeHoVaH-Jireh, fratele Branham a spus:

„El urma să-i dea lui Avraam un dublu test, și i-a spus: „Avraam, ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu și du-l pe un anumit munte, pe care am să ți-l arăt, și acolo să-l aduci jertfă. Acum, dacă Avraam ar fi luat al doilea gând: „Cum voi fi eu tatăl națiunilor, când stau aici, un om bătrân, și Tu îmi ceri să ucid și să distrug singura dovadă pe care o am că Te vei ține de Cuvânt și mă vei face tatăl națiunilor?”

Acesta este raționamentul. Dumnezeu i-a promis acest fiu, iar Avraam l-a așteptat douăzeci și cinci de ani, și acum, treisprezece ani mai târziu, Dumnezeu îi spune să meargă și să-și ucidă fiul.

Ascultați ce spune fratele Branham în continuare:

„Cum Îi place lui Dumnezeu să-Și testeze poporul! Lui Dumnezeu Îi place să-și testeze poporul. Fiecare fiu care vine la Dumnezeu, trebuie să fie testat, instruit, fără excepție. Fiecare. Poate în seara aceasta ești bolnav doar ca să antreneze un copil, doar o mică încercare. Nu te descuraja! Dumnezeu este pe Tron, și El știe toate lucrurile.

Dacă suntem născuți din nou, din Duhul lui Dumnezeu, totul lucrează împreună spre binele nostru. El va îndepărta totul, a promis aceasta, a jurat că o va face și trebuie să-Și țină Cuvântul. El l-a ținut de mii de ori pentru fiecare credincios.”

Oh, frate! Lui Dumnezeu Îi place să-Și testeze poporul! Ai fost puțin bolnav, ai ceva? Tu doar mergi la un antrenament pentru copil. Mulțumesc lui Dumnezeu! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru antrenamentul copiilor! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că nu ne lasă să uităm cum să luptăm!

Tu spui: „Am atât de multe probleme, frate Chad! Am o problemă după alta.” Ei bine, laudă-L pe Dumnezeu, El vrea să fii un războinic. Laudă-L pe Dumnezeu! El știe că poți avea biruințe, El știe că poți lupta, El știe că crezi Cuvântul. „Dar este una după alta și sunt necruțătoare. Vin una după alta. Deci, este Dumnezeu pe Tron, sau nu este?” Nu știe El ce face? Nu-I place Lui să-Și testeze copiii? El știe ce este în tine mai bine decât știi tu. Crede Dumnezeu că te descurci? Da, pentru că le aduce una după alta.

„Tocmai am fost lovit de atâtea încercări, una după alta, după alta. Eu nu pot să-L laud niciodată pe Domnul, cum ar trebui.” Un copil mic se antrenează, pentru că Dumnezeul vrea să fie un luptător.

Eu am mai spus aceasta, dar o voi spune din nou. Sună atât de dur, prieteni, sună îngrozitor, dar o voi spune. Când se întâmplă aceste lucruri în viața noastră, lui Dumnezeu nu-I pare rău pentru noi, pentru că știe ce realizează în viața noastră. Este ceva minunat, El vrea să ne dea o biruință, vrea să ne dovedească, vrea să ne arate cât de mult ne iubește; este ceva ce Dumnezeu realizează în viața noastră, și pentru că El cunoaște viitorul, nu-I pare rău pentru noi. Este ca și cum i-ai cere fiului tău să iasă și să ia toate bețele din curte, și tu știi în inima ta că, dacă muncește din greu și face treabă bună, îl așteaptă un cornet de înghețată. Da, el este acolo și transpiră lucrând, dar ție nu-ți pare rău pentru el, deoarece există un premiu. Ești entuziasmat și abia aștepți până pune ultimul băț pe foc, pentru că știi că va fi răsplătit. Dar tu nu spui: „Oh, bietul meu băiat, îmi pare atât de rău! Nu ar fi trebuit să-i cer să adune acele bețe.” Voi știți ce-l așteaptă.

Dumnezeu este un Tată bun și știe ce ne-a păstrat; El știe ce face în viața noastră. Așadar, Lui nu-I pare rău pentru mine. Atunci, mie de ce îmi pare rău pentru mine? Autocompătimirea este o boală, este un handicap, este orbitoare și ne distruge.

Romani 8.28, spune:

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu; și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

Prin acest Mesaj, noi credem că ne încadrăm în această categorie, că noi suntem chemați conform Planului Său. Aceasta înseamnă că toate lucrurile…Eu am spus aceasta de multe ori, dar o voi spune din nou. Știe cineva ce înseamnă „toate?” Este diferit de „unele,” și este diferit și de „cele mai multe.” „Toate lucrurile lucrează împreună spre bine.”

În continuare, fratele Branham a spus:

„Dar dacă oamenii nu merg în voia Lui perfectă, El are o voie îngăduită, El te va lăsa să intri în…Observați, El va permite totul (în ordine), dar va face aceasta să lucreze pentru slava și voia Sa desăvârșită.”

Unii dintre noi suferim așa cum a suferit Israel. Ei au făcut greșeli în voia îngăduită a lui Dumnezeu și au suferit pentru deciziile pe care le-au luat. Noi suferim pentru deciziile pe care le-am luat, dar această suferință va lucra pentru slava și voia Sa perfectă.

Aș vrea să privesc din nou la viața profetului. Amintiți-vă că am început arătându-mi mulțumirea pentru că Dumnezeu ne-a dat un exemplu de fiu al lui Dumnezeu, arătându-ne un fiu al lui Dumnezeu cu Adevărul restaurat, cu credință, cu Dumnezeu lucrând prin el, arătându-ne cum ar trebui să fim noi. Aceasta mă ajută foarte mult când intrăm în vremuri dificile și lucruri pe care nu le înțelegem sau nu le putem cuprinde, doar ca să vedem cum Dumnezeu l-a antrenat, l-a crescut și l-a folosit pe acest fiu al lui Dumnezeu.

În mesajul Shalom, din anul 1964, profetul a spus:

„Mulți oameni întreabă: „De ce?” Ei întreabă, uneori, ei mă întreabă: „De ce? De ce trebuie să se întâmple aceste lucruri? De ce? De ce mi s-a întâmplat aceasta? De ce am pornit și mi s-a întâmplat aceasta, am avut acele necazuri aici, aceasta m-a supărat aici și am pierdut aceasta aici?”

Uneori m-am întrebat: „De ce? De ce când eram doar un tânăr predicator, când am pornit prima dată, Dumnezeu mi-a luat soția de lângă mine, mi-a luat copilul de lângă mine sfâșiindu-mi inima? De ce a făcut aceasta? Atunci nu am știut, dar acuma știu.”

Aici, el spune: „Atunci nu am știut, dar acuma știu.” Iată că profetul lui Dumnezeu vine, și dacă vă întoarceți înapoi la timpul când el era doar un tânăr de douăzeci de ani, care încerca să-L slujească pe Domnul, a înființat o biserică și a propovăduit Evanghelia. Și chiar în acea etapă timpurie a vieții sale, el nu a reușit să iasă afară atunci când Dumnezeu l-a chemat prima dată, pentru că a ascultat de soacra lui. Una dintre consecințele acestei decizii, este că și-a pierdut soția și copilul. Chiar și Hope, când s-a întors…Noi știm că el s-a dus și a găsit-o întinsă acolo, ea tocmai trecuse, dar el a chemat-o înapoi. Ea l-a întrebat: „De ce m-ai chemat înapoi, Bill?” Și a început să-i descrie cum era de partea cealaltă, apoi i-a spus: „Tu știi unde am făcut greșeala noastră. Noi nu ar fi trebuit să ascultăm niciodată de mama.”

Ascultați, el a eșuat și a intrat în voia îngăduită a lui Dumnezeu, dar aceasta a lucrat pentru slava voii perfecte a lui Dumnezeu. Puteți vedea aceasta? Noi am fost martori la aceasta. L-a durut? Da. Aceasta l-a afectat tot restul vieții sale. Dacă nu credeți, ascultați „Povestea vieții mele”, din anul 1951, apoi din nou, în anul 1959. La sfârșit, el a plâns atât de tare, încât nu a putut să-și termine povestea vieții. Să nu credeți că aceasta nu l-a costat, dar totul a lucrat împreună spre bine.

Fratele Branham a spus:

 „Eu nu am știut, dar am înțeles de ce El a lăsat să se întâmple aceasta. Atunci nu am știut, dar acuma știu. Mi-am pus mâna în mâna Lui, și am continuat să mă încred în El.

El cunoaște fiecare intersecție, cunoaște ritmul…când trebuie să se întâmple. El știe de ce este nevoie să vă modeleze, și știe ce fel de material va folosi. Vedeți?”

Vedeți cât este de minunat să ai un profet? Acest profet va ajunge la unul din cele mai îngrozitoare lucruri din viața lui, la unul dinte cele mai tulburătoare lucruri care i s-au întâmplat vreodată, să-și piardă într-o scurtă perioadă de timp tânăra lui soție și micuțul copilaș. A suferit atât de mult încât a încercat să se sinucidă de două ori, și a fost supărat pentru că Dumnezeu nu l-a lăsat să moară. A fost nefericit, prieteni! Aceasta nu este numai o poveste, acesta este un om care a trebuit să trăiască și să treacă prin aceste lucruri. El a știut că a fost greșeala lui.

Apoi, a fost prins de șuvoiul de ape, și cu micuța lui barcă se îndrepta spre cascadă, pentru că nu reușea nicicum să pornească motorul. Știți ce a spus în timp ce era târât spre cascadă? El și-a dat seama că merge spre moarte, și în timp ce încerca să pornească motorul bărcii, a început să se pocăiască, și a spus: „Doamne, îmi pare rău! Am eșuat. Eu nu ar fi trebuit să ascult niciodată de soacra mea, și nu am ieșit când m-ai chemat.”

El s-a pocăit și a făcut bine, iar după ce s-a pocăit și și-a recunoscut eșecul, a tras sfoara și motorul a pornit, așa că a ajuns în siguranță. Dar în aceeași inundație, în aceeași furtună, în aceeași perioadă de timp, el și-a pierdut soția și copilașul. De ce? De ce trebuia să se întâmple aceste lucruri? Spre sfârșitul vieții sale, în anul 1964, el a venit…În acel moment avea cincizeci și cinci de ani, și el a spus:

„El cunoaște fiecare intersecție. De ce a făcut El aceasta? Eu nu am știut, dar acuma știu. Mi-am ținut mâna în mâna Lui și am continuat să mă încred în El.”

Auziți ce a spus în continuare:

„El știe de ce este nevoie să vă modeleze, și știe ce fel de material va folosi. Spatele pustiei este locul unde uneori Dumnezeu modelează oameni drepți în sfinți și profeți. Vedeți? Acolo sunt bătuți oamenii. Oamenii sunt bătuți în Cuvânt. Când au tot felul de crezuri și materiale în ei, lăsați-i să vină la Cuvânt și Dumnezeu va lua toate acestea afară din ei, îi va modela în Acesta, în marea rezonanță a Cuvântului Său. Vedeți? Apoi, ei văd Cuvântul mișcându-Se înainte.

Dumnezeu știe când trebuie să se schimbe ritmul ei. El știe cum merge ritmul. Eu nu știu cum merge, dar El știe. El știe cum merg, eu nu. Dar privesc aici, și spun: „Ei bine, tocmai vine.”

„Multe sunt suferințele celor neprihăniți, dar Dumnezeu îi scapă din toate.” Vedeți? Dumnezeu S-a mișcat prin istorie cu ritmul promisiunii, Cuvântul Său în fiecare epocă, în același ritm, realizându-Și Cuvântul.”

De ce? De ce a trebuit să meargă așa? De ce a trebuit să facă acea greșeală? De ce a trebuit să-și asculte soacra? De ce? Nu știu dacă pot răspunde la toate întrebările, sau dacă pot cunoaște toate lucrurile pe care le-a realizat Dumnezeu prin aceasta, dar a fost un lucru pentru care fratele Branham a trebuit să se pocăiască, și a spus: „Aceasta a fost greșit.”  Dar acel rău a lucrat împreună spre bine.

Noi am avut un om care a fost modelat prin acele lucruri și a fost schimbat prin acele lucruri pe care le-a suferit, apoi, Dumnezeu a avut în mâna Sa un om care s-a ținut de Cuvântul Său. El a avut un om care s-a dus, indiferent ce a spus cineva; care a predicat ceea ce i-a spus El, indiferent ce a spus cineva despre aceasta, pentru că acum, el știa ce înseamnă să asculți alte voci și să nu asculți de Glasul lui Dumnezeu. El știa aceasta atât de profund, el o știa și o simțea în adâncul sufletului său; el știa cât de profund îl durea neascultarea de Dumnezeu, și acum nu voia s-o facă din nou.

Și acum, ca și cum aceasta nu ar fi fost suficient, de fiecare dată când trecea peste coline și se întorcea în Jeffersonville, se îmbolnăvea din nou, doar pentru a-i aminti că: „Tu trebuie să urmezi Cuvântul Domnului.” Se părea că totul era greșit, dar nu era greșit; se părea că era durere fără motiv, dar nu era durere fără motiv, pentru că Dumnezeu lucrează. „Toate lucrurile lucrează împreună spre bine.”

Eu urăsc că profetul a suferit. Eu personal, ca ființă umană, urăsc când mă gândesc la felul cum și-a descris micuța fiică și suferința ei. Pur și simplu, te rupe în bucăți. Eu nu pot asculta povestea vieții lui fără să plâng, dar sunt atât de recunoscător lui Dumnezeu pentru că l-a modelat. Unde am fi noi dacă Dumnezeu nu ar fi lucrat în viața lui; dacă Dumnezeu nu l-ar fi dovedit; dacă Dumnezeu nu l-ar fi testat; dacă Dumnezeu nu i-ar fi zidit credința; dacă Dumnezeu nu l-ar fi corectat niciodată? Unde am fi noi? Și unde ar fi alții dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dovedit niciodată, dacă nu ne-ar fi corectat, dacă nu ne-ar fi modelat și nu ne-ar fi transformat în ceea ce vrea El să fim? Modelarea nu este întotdeauna ușoară, dar este necesară, iar Dumnezeu va lua afară tot ce este rău în viața noastră pentru a ne modela în caracterul pe care vrea El să-l avem. Chiar și greșelile noastre, chiar și atunci când am mers în voia Lui îngăduită și ne-am provocat o mulțime de dureri, Dumnezeu va folosi acea durere pentru a ne modela. Și va lucra nu doar pentru noi, ci și pentru altcineva.

Mă doare pentru profet, i-am auzit durerea, dar nu pot ajuta, și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a iubit destul de mult încât să facă așa ceva.

Uneori, noi trebuie să zburăm pe aripile noastre ca să ajungem puțin mai sus, astfel încât să putem pune lucrurile în context, pentru că, atunci când ne uităm la o întâmplare și la altă întâmplare; la o împrejurare și la o altă împrejurare, pare zdrobitor, pare imposibil și totul este greșit, totul este rău; dar trebuie să zbori puțin mai sus, până unde este Dumnezeu, să vezi cu ochii lui Dumnezeu, și să spui: „Nu este nimic rău. Toate aceste greșeli vor lucra împreună spre bine și nimic nu va opri să se facă voia lui Dumnezeu. De fapt, totul va lucra împreună pentru a aduce glorie voii Sale desăvârșite.

Să mergem la Eclesiastul 7.1-6:

„Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții decât ziua nașterii.

Mai bine te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere, căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om; și cine trăiește, își pune la inimă lucrul acesta.

Mai bună este întristarea decât râsul, căci prin întristarea feței inima se face mai bună.

Inima înțelepților este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.

Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți la cântecul celor fără minte.

Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Și aceasta este o deșertăciune.”

Aceste cuvinte au fost scrise de Solomon, care a fost cel mai înțelept om care a trăit vreodată pe Pământ, în afară de Isus Hristos. Solomon ne spune adevărul, și adevărul este că, este mai bine să mergi într-o casă de jale, decât într-o casă de petrecere.

Știți, noi nu mergem niciodată de bună voie într-o casă de jale, dar vom sta la rând ca să mergem într-o casă a veseliei, la casa petrecerii. Aceasta este natura umană. Voi puteți vinde bilete, puteți plăti, oamenii vor plăti un preț mare pentru a merge într-o casă a veseliei, la casa petrecerii, pentru că aceasta ne dorim: să râdem, să spunem glume și să ne distrăm, să ne simțim bine, dar Solomon spune că „râsul este ca pârâitul spinilor sub căldare,” nu este nimic, este ca o licărire de fulger.

De câte ori ați fost într-o perioadă bună, fericită, ați fost la o petrecere sau acasă la cineva, apoi ați plecat iar cinci minute mai târziu ați primit o veste rea și toate acele râsete au dispărut dintr-o dată ca fumul? Dumnezeu știe ce este mai bine pentru noi; Dumnezeu știe ce ne schimbă; Dumnezeu știe ce ne face să ne oprim și să reflectăm la ceea ce este înăuntru; Dumnezeu știe să ne oprească și să ne facă să ne gândim cine suntem, unde mergem și ce facem, de aceea casa de jale este mai bună decât casa veseliei.

Știți, nimeni nu stă la coadă pentru a merge la casa de jale. Tu nu poți vinde nimănui bilete, nimeni nu plătește un preț pentru aceasta. El plătește o sumă mare de bani pentru a merge la un joc cu mingea, unde va striga și se va distra, dar nu va realiza absolut nimic cu aceasta. Și nimeni nu va plăti pentru a merge la casa de jale, ceea ce, de fapt, i-ar schimba viața, l-ar face să se gândească mai profund la ce înseamnă viața, și la „Cine sunt eu? Cine este Dumnezeu?”

Sunt timpuri care ne zdrobesc, care ne modelează și ne descoperă că, chiar aceste lucruri ne fac ceea ce suntem, și nu sunt vremuri de veselie și plăcere. Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acele vremuri. Dumnezeu a avut zile de sărbătoare și de bucurie, și au fost întotdeauna lucruri bune care s-au întâmplat, dar tu nu poți crește în vremurile bune, ci vei crește în vremuri grele.

Solomon spune că întristarea este mai bună decât râsul. Ascultați, subliniați aceasta în Biblie și memorați-o, apoi recunoașteți că acesta este adevărul. Voi spuneți: „De ce este tot timpul o luptă după alta, o încercare după alta?” Pentru că întristarea este mai bună decât râsul, și casa de jale este mai bună decât casa veseliei; pentru că Dumnezeu știe să ne modeleze în flăcările focului necazului, și să ne facă ceea ce vrea El să fim. El a pus Ceva în interiorul nostru, și acel Ceva nu va crește sub veselie, petrecere și mângâiere, ci ceea ce El a pus jos, în interiorul nostru, propriul Său caracter, va apărea în suferință și în vremuri dificile.

Uitați-vă la profetul lui Dumnezeu, priviți la prima etapă a vieții lui și vedeți cât de grea a fost viața lui: priviți respingerea, a avut un tată alcoolic, sărăcie, respingerea vecinilor și toate aceste lucruri pe care a trebuit să le sufere. Ce făcea Dumnezeu? Dumnezeu făcea cel mai bun lucru pe care putea să-l facă pentru ca acel om să fie pregătit să-I ducă Cuvântul. Arată îngrozitor, iar noi am împiedica pe oricine să treacă prin aceasta, dar Dumnezeu nu l-a împiedicat, ci El a rânduit să fie așa.

De aceea, eu le spun mereu oamenilor, când învăț, că atunci când trec prin luptele vieții, sunt bucuros că Domnul nu mi-a cerut să aleg ce să fac, pentru că eu aș vrea ca voi să ocoliți toate acestea, să ocoliți moartea în familie, să ocoliți respingerea, să ocoliți complexele; aș vrea să fi ocolit fiecare lucru greu care s-a întâmplat în viața voastră, pentru că urăsc să vă văd suferind. Dar Dumnezeu nu a ocolit aceasta, pentru că El știe că ceea ce făcea pentru noi, era cel mai bun lucru ce-l putea face, deoarece toate acestea ne fac să ne oprim și să reflectăm la Cine este El și la Cuvântul Său, unde mergem și ce face aceasta pentru noi, pentru că întristarea este mai bună decât râsul, întristarea produce mai mult decât râsul. Vremurile grele construiesc un caracter bun, mai mult decât vremurile ușoare.

Priviți caracterul Statelor Unite. Fratele Branham a spus: „Caracterul Laodiceei lipsite de caracter.” Știți cine a avut caracter? Cei care au trăit în timpul marii crize, cei care au trecut prin războaie și au știut ce înseamnă să se sacrifice, să primească tichete pentru rație, să nu aibă suficient, să le fie foame și să trebuiască să lucreze ore și ore și ore. Ei sunt cei cărora le-a păsat, ei sunt cei care au construit această țară iar noi trăim din bogățiile pe care le-au construit ei. Dar astăzi, noi nu găsim caracter în societatea noastră, pentru că ei trăiesc o viață ușoară și în veselie. Cum au ajuns acolo? Pentru că înainte a existat o generație care a trecut prin durere, greutăți, dificultăți și necazuri.

Știți care ar fi lucrul care ar putea salva această America, despre care știm că nu poate fi salvată? Dumnezeu a vrut să-i salveze, și singurul lucru pe care a putut să-l facă pentru a-i slava, a fost un colaps absolut, care să-i zdrobească prin greutăți, astfel încât să poată aduce caracterul înapoi la oameni. Doar așa îi putea salva.

Aceasta a făcut cu Israel. Ei au venit în țară, dar a venit o altă generație. Generația  care l-a cunoscut pe Iosua a ținut Legea și au făcut tot ce au putut, dar a venit o altă generație. Când acea generație de bătrâni a murit, generația tânără s-a întors la distracții și la veselie și au primit toate beneficiile pentru care a luptat generația dinaintea lor, dar după aceea au intrat în ușurătate, veselie și plăcere, au pierdut tot, iar Dumnezeu i-a zdrobit trimițând armate ca să-i distrugă sau să-i ia prizonieri, doar ca să le poată da durere și suferință, pentru ca ei să-și poată construi caracterul, astfel încât să-i poată aduce înapoi în țară și să înceapă să-i reabiliteze din nou. Este acesta un plan bun? Da, este un plan bun.

Eu spun: „Doamne, modelează-mă!” Mie nu-mi place casa de jale, și cred că niciunuia dintre voi nu-i place. Cine dintre noi ar vrea să meargă în casa durerii? Vă ofer o opțiune: casa de veselie sau casa de jale. „Eu merg în casa de veselie, acolo pot auzi râsete.” Dar Dumnezeu știe de ce avem nevoie.

Uneori, noi chiar facem greșeli, eșuăm, facem rău; și uneori Dumnezeu îi lasă pe dușmani să rămână în pământul (țara), nostru, pentru că acei dușmani ne vor ajuta să ne modelăm în ceea ce vrea El să fim; ne învață să luptăm și să dovedim că încă credem. Dumnezeu folosește toate aceste lucruri pentru ceva bun.

Aș vrea să închei cu această poveste din povestea vieții fratelui Branham, din anul 1951. Aici el vorbește despre momentul când a coborât la subsol, și a văzut-o pe micuța lui Sharon-Rose foarte bolnavă, suferind și în pragul morții. El a spus:

„Muștele erau pe ochii ei mici de bebeluș, iar eu le-am alungat așa, și am spus: „Sharon-Rose, dragă, nu o să-l părăsești pe tata, nu-i așa?…”

Amintiți-vă că soția lui era deja moartă în acel moment.

„…M-am uitat la piciorușele ei micuțe și grase, la mâna ei micuță, schiloadă, așa, în timp ce le întindea tremurând. Ea se uita la mine și micuțele buze tremurând, iar eu i-am spus: „Sharon, ai de gând să-l părăsești pe tata?” Părea că tremura așa și eu aveam…Suferea atât de mult încât unul din acei ochișori mici de copil…ochii ei mici s-au încrucișat așa. M-am uitat la suferința ei așa, și a părut că încerca să-și întindă micuțele mâini spre mine. Oh, pur și simplu mi-a smuls inima din mine.”

Nu știu dacă vreunul dintre noi înțelege ce a simțit el, dar acest om a fost distrus, a fost zdrobit, dar a fost modelat.

„Oh, pur și simplu mi-a smuls inima din mine. Oh, și m-am gândit: „Oh, Doamne! Din ziua aceea…”

Te gândești că din toate acestea nu poate ieși nimic bun, pentru că este numai suferință, numai durere, o durere imposibil de depășit, dar totul produce ceva bun, totul se întoarce spre bine. Ascultați ce a spus în continuare, aceasta este partea care tocmai a început să facă ceva pentru mine:

„Oh, Doamne! Din ziua aceea…Acesta este motivul pentru care, oh, pur și simplu, nu suport să mă uit la copii cu ochii încrucișați. Știți, Dumnezeu face acele lucruri, uneori, ei bine, să zdrobească ceva pentru a scoate binele din aceasta, nu-i așa?”

Așa este. Fratele Branham doar povestea despre micuța lui fetiță de optsprezece luni, care suferea atât de mult și se chinuia; ea suferea și mâinile ei s-au agitat și tremura de parcă încerca să ajungă la el; ea încerca să se uite la el, dar ochii ei s-au încrucișat pentru că suferea atât de mult. Apoi, fratele Branham leagă aceasta de copiii cu ochii încrucișați, și a spus: „Știți, Dumnezeu face acele lucruri…” Așa a spus el: „Dumnezeu face acele lucruri, uneori, El trebuie să zdrobească ceva, pentru a scoate binele din aceasta, nu-i așa?”

În mesajul Orbul Bartimeu, din anul  1960, el a spus:

„Următorul a fost un băiețel cu ochii încrucișați. Eu nu L-am văzut niciodată în viața mea pe Dumnezeu renunțând la un copil cu ochii încrucișați. Bănuiesc de ce, pentru că atunci când copilul meu…Când eram doar un tânăr, mi-am pierdut soția și copilul. Știți, fetița a suferit atât de mult, încât ochii i s-au încrucișat, iar eu aproape că am leșinat privind-o. Eu nu am suportat niciodată să văd un copil cu ochii încrucișați. Domnul răspunde întotdeauna la rugăciune pentru aceasta.”

Fratele Branham a trebuit să sufere privindu-și copilul suferind atât de tare, încât ochii i s-au încrucișat, aceasta rupându-i inima încât, aproape l-a ucis. Dar știți ce a produs aceasta? A produs în el ceva, o compasiune, o dragoste, și a spus: „Eu nu L-am văzut niciodată în viața mea pe Dumnezeu renunțând la un copil cu ochii încrucișați.”

Știți de ce? Pentru că lumea era plină de copii cu ochii încrucișați. Nu toți s-au vindecat, dar fiecare copil care a ajuns la acest om, a fost vindecat. De ce? Pentru că profetul a fost modelat în flăcările focului necazului, și aceasta a produs ceva în el. El nu suporta să-i vadă pe acești copii, de aceea, simțea ceva în el pentru acel copil, aceasta fiind din cauza a ceea ce a suferit el, simțea o compasiune și o dorință de a vedea acel copil sănătos. El s-a rugat cu stăruință pentru fiecare copil până când Dumnezeu răspundea rugăciunii sale de credință, și a vindecat pe fiecare dintre ei.

Voi știți că fratele Branham a trebuit să sufere pentru un copil cu ochii încrucișați, dar știți câte mame și tați s-au bucurat? Acea suferință a lui, a produs ceva. Dumnezeu a trebuit să zdrobească ceva ca să scoată ceva bun din el. Câte sute, poate mii de copii cu ochii încrucișați…

Vă amintiți mărturia lui Dawson Riley? El a mers la o întâlnire cu părinții lui, când era doar un băiat. El a spus că în fața lui era o fetiță, și când s-a întors să se uite la el, a spus că ochii ei erau foarte încrucișați. A spus că el se simțea atât de rău pentru ea, pentru că el însuși era doar un băiețel. Apoi, a spus că a fost chemat numărul ei, iar ea a intrat în rândul de rugăciune, a trecut prin rândul de rugăciune, și când s-a întors la loc și s-a așezat în fața lui, s-a întors spre el, și atunci a văzut că ochii ei erau normali, frumoși și drepți.

Știți câte binecuvântări au primit părinții? Câte binecuvântări au primit copiii? Câți oameni au fost atinși și binecuvântați? De ce? Pentru că Dumnezeu a zdrobit un om în beneficiul multora. Acesta a fost doar un aspect al acelei zdrobiri care i-a binecuvântat pe mulți.

Câte alte lucruri au ieșit din acele vremuri de greutăți pentru profet! Câte alte lucruri care ne avantajează și ne binecuvântează, pentru că el a învățat să se supună, a învățat să sufere, a învățat să se smerească înaintea lui Dumnezeu! Eu spun: „Laudă lui Dumnezeu!”

Dacă Dumnezeu a putut face aceasta pentru un profet, poate s-o facă și pentru voi și pentru mine. Dacă Dumnezeu poate să ne zdrobească pentru a scoate ceva din noi, poate că ceea ce scoate din noi, nici măcar nu este pentru noi.

Fratele Branham nu s-a mai putut ruga niciodată pentru ochișorii fetiței lui, dar a putut să se roage pentru fiecare copil care avea ochii încrucișați.

Poate Dumnezeu ne lasă să trecem prin lucruri cu un motiv, și poate nu este numai pentru noi, poate că ceea ce modelează Dumnezeu în noi, nu este numai pentru noi, ci și pentru altcineva. Dar El știe ce face; El știe de ce face, iar noi trebuie doar să ne punem mâna în mâna Lui și să avem încredere în El.

Vreau să mai citim din 2Corinteni 1.3-6:

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,

care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz.

Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.

Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi.”

Apostolul Pavel stabilește aici un principiu foarte important. El a spus:

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,

care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz.”

De ce? Ca să-i putem mângâia pe cei care sunt în vreun necaz. Pavel și-a dat seama că trece prin necazuri, și voi nu aveți nevoie de mângâiere decât dacă aveți probleme, iar Pavel nu a fost mângâiat degeaba. El a spus: „Eu sunt mângâiat în necazurile mele ca să pot învăța cum să mângâi pe altcineva în necazurile lui cu mângâierea pe care am primit-o eu. Apoi, Pavel a făcut o altă afirmație:

„Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.

Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiați, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdați aceleași suferințe ca și noi.”

Ce spune el? El spune că: „Noi suferim și dacă suferim, este pentru mângâierea și mântuirea voastră.” Adică: „Dacă eu sufăr, atunci când suferiți și voi, puteți vedea că eu am suferit și puteți fi mângâiați pentru că ați primit același lucru pe care l-am primit eu.” Aceasta spune el, dacă defalcăm aceasta în engleză.

El a spus: „Noi suntem în necaz pentru mângâierea și mântuirea voastră, pentru că și voi veți suferi același lucru, și veți avea un exemplu la care să priviți și să spuneți: „El a suferit, toți am suferit, deci sunt mângâiat pentru că nu este nimic nepotrivit cu Dumnezeu.” Este aceasta ceea ce a făcut Dumnezeu cu profetul pentru noi? (Amin). Dumnezeu l-a mângâiat pe el, așa că el ne-a mângâiat și pe noi cu aceeași mângâiere cu care a fost mângâiat el. Dar și el a suferit, și a fost în necaz, pentru mângâierea și mântuirea noastră, care vom fi afectați de același lucru, pentru că putem privi la el ca la un exemplu. Și putem fi mângâiați, pentru că, dacă Dumnezeu a îngăduit aceasta pentru Pavel, o va îngădui și pentru mine. Și dacă nu a fost nimic rău cu Pavel, nu este nimic rău nici cu mine.

Noi credem aceasta cu privire la Pavel, o credem cu privire la fratele Branham, și acum o credem și cu privire la noi înșine. Dumnezeu poate să facă în viața noastră lucruri numai pentru ca altcineva să fie mângâiat cu mângâierea noastră. Poate Dumnezeu îngăduie o suferință în viața noastră numai pentru ca altcineva să poată fi mângâiat în timpul lui de suferință, și să spună: „Te-am văzut trecând prin suferință și te-ai ținut tare, iar Dumnezeu te-a mângâiat. Aceasta îmi dă curaj să presez și eu înainte acum.”

De ce lasă Dumnezeu dușmanii să rămână în țară? Pentru noi, pentru beneficiul nostru. Sunt unii dușmani lăsați din cauza greșelilor noastre? Da, sunt. Îi folosește Dumnezeu spre binele nostru?? Da, El îi folosește.

Să nu renunțați niciodată, prieteni! Să nu vă pierdeți niciodată inima, și să nu uitați niciodată cine sunteți. Să nu uitați niciodată că, casa de jale este mai bună decât casa veseliei. Dumnezeu mă iubește și El mă modelează, și, poate nu este doar pentru mine; poate este pentru mine, dar poate fi și pentru altcineva. S-ar putea ca Dumnezeu să te aducă prin ceva, la fel cum a făcut cu fratele Branham și fiica lui, astfel încât, compasiunea, dragostea și dorința de a ajuta să se reverse peste sute și mii de oameni care au fost binecuvântați și eliberați din cauza aceasta. Sau poate că mărturia noastră va elibera pe altcineva; poate că atunci când vom împărtăși prin ce am trecut și ce a făcut Dumnezeu pentru noi, îi va da cuiva curaj să continue, iar ei vor continua în Cuvânt și vor fi eliberați. Să nu fim limitați, ci să privim la tot Cuvântul și la ce ne-a învățat profetul.

Îngăduie Dumnezeu lucruri care ne chinuiesc? Da. Rămân dușmani? Da. Rămân ei cu un scop? Da. Vor rămâne ei mereu? Nu cred aceasta, ci cred că ei vor pleca. Eu trebuie să cred că vor pleca; trebuie să cred că Cuvântul va funcționa; trebuie să cred că, de data aceasta, această luptă se va termina. Și dacă va veni din nou? Vom lupta din nou. Noi trebuie să credem și să presăm, să presăm, și să presăm până când, în sfârșit, ultimul dușman este învins, și acest dușman este Moartea. Și dacă va mai elimina o mine înainte de a o învinge, nu contează, noi vom învinge Moartea. Cineva, prin harul lui Dumnezeu și prin Puterea Atotputernicului Dumnezeu, va birui Moartea și va lua un trup schimbat. Eu cred că sunt și eu, dar dacă nu sunt eu, voi crede că sunt eu până în momentul când mă voi găsi în Dimensiunea a șasea. Voi fi bine. „Cred că nu mai sunt eu, dar va fi următorul.”

Continuați să presați, prieteni! Aceste lucruri așa trebuie să fie, dar nu le lăsați să vă descurajeze, ci ridicați-vă și spuneți: „Laudă lui Dumnezeu! El face ceva! (Amin) Dumnezeu să aibă slavă în această lucrare. Aceasta este spre slava Ta. Eu nu știu ce faci, și nu știu cum faci, dar singurul lucru ce-l pot face eu, este ceea ce a făcut profetul când era un tânăr slujitor, pot să-mi pun mâna în mâna Ta și să am încredere în Tine, pentru că Tu știi unde merg și știi ce vrei să realizezi.”

Dumnezeu este atât de bun, prieteni! Sunt atât de recunoscător pentru că Dumnezeu ne-a dat acest Mesaj, astfel încât viața noastră să nu fie un mănunchi mare de confuzie. De ce? Pentru că noi avem tot Cuvântul, avem toată puterea și puterile restaurate Bisericii. „Atunci de ce mă mai lupt încă cu aceasta?” Pentru că Dumnezeu a îngăduit să te modeleze într-un anumit fel și să realizeze ceva pentru Împărăția Sa. Și când va termina cu aceasta, se va termina. Doar continuă să crezi că totul se va termina. Nimic nu este fără un scop, ci totul lucrează împreună pentru voia Sa perfectă. Să ne rugăm.

Dragă, Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău! Oh, Doamne, este atât de frumos! Noi nici măcar nu putem înțelege, pentru că este atât de diferit de cum gândește mintea umană, deoarece gândurile Tale nu sunt ca gândurile noastre, ci sunt mult mai înalte decât gândurile noastre. Tu vezi sfârșitul înaintea începutului, și știi ce vrei să realizezi, știi care este scopul Tău din spatele a tot.

Dumnezeule, noi putem spune că ne pare rău cu adevărat, pentru greșelile noastre, ne pare rău pentru eșecurile noastre, ne pare rău că am pus canaaniții sub tribut de atâtea ori; ne pare rău că am eșuat în Cuvântul Tău, ne pare rău, dar Doamne, credem că Tu vei lucra ca totul să fie pentru gloria Ta. Vrei să iei greșelile noastre și să le transformi în bine? Doamne, noi Îți dăm viețile noastre Ție, și Te rugăm să lucrezi Planul Tău perfect în noi. Ajută-ne să nu ne îndoim, să nu-L punem la îndoială, ci ajută-ne, doar să credem; ajută-ne să mergem înainte, și fă în noi acea lucrare care va fi o binecuvântare pentru altcineva. Folosește-ne viața ca o mărturie, cu bine și rău, și totul amestecat între ele, așa cum ai făcut pentru profet, cu succese și eșecuri, cu suișuri și coborâșuri, pentru a-Ți arăta marele Plan, puterea și Cuvântul. Folosește-ne pentru slava Ta.

Dumnezeule, Te rog să ne dai curaj să rămânem în luptă cu credință, și știm că nimic nu este în neregulă, că totul merge bine, ticăind la timp.

Doamne, dă-ne credință să credem în cine ai spus că suntem și să rămânem sădiți în Țara pe care ne-ai dat-o. Îndreaptă Tu, Doamne, orice greșeală spre bine, și ajută-ne să fim dispuși să depunem mărturie, să fim dispuși să ne recunoaștem eșecurile și să le mărturisim, iar după aceea să le lăsăm să lucreze spre bine.

Te rugăm să ne binecuvântezi pe toți ca popor, să putem merge înainte încurajați că, indiferent ce se întâmplă, va ieși ceva bun.

Doamne, noi am văzut în această generație un om al lui Dumnezeu suferind, l-am văzut rănit, l-am văzut zdrobit; l-am văzut afectat de sărăcie, afectat de respingere ca și copil, afectat de alcoolism, l-am văzut făcând greșeli și suferind din cauza propriilor lui greșeli, am văzut familia lui suferind din cauza greșelilor lui; am văzut ce i-au făcut alții și am văzut ce a făcut el însuși, dar la sfârșit, putem spune că Tu ai fost perfect în tot ce ai făcut. A fost perfect în orice fel și totul a lucrat împreună spre bine, iar eu sunt destinatarul acelui bine.

Doamne, dacă Tu ai făcut aceasta pentru un om, poți s-o faci și pentru alt om, și poți s-o faci și pentru mine, pentru că și eu sunt copilul Tău. Doamne, Tu poți îndrepta greșelile mele și poți să faci ca fiecare suferință, și fiecare întristare să se întoarcă spre bine. Și Tu poți folosi toate acestea pentru a-i mângâia pe alții.

Doamne, ajută-ne să avem credință ca Șamgar! Ajută-ne să presăm înainte punându-ne mâna în mâna Ta, să mergem înainte și să credem în continuare, indiferent ce se întâmplă în viața noastră. Doamne, Te rog, dă-ne curaj să continuăm să presăm împotriva dușmanilor. Ei au fortărețe puternice, da, iar noi i-am lăsat să stea prea mult timp, este adevărat, dar Te rog să ne dai curaj să continuăm să presăm împotriva lor și să ne dai biruință împotriva fiecăruia dintre ei, și să strălucim Lumina Evangheliei Tale oriunde mergem.

Binecuvântează poporul Tău! Binecuvântează-ne în săptămâna viitoare, pentru că mulți dintre noi vom călători să ne vizităm familiile! Ajută-ne să fim o lumină care să strălucească oriunde ne-ai așeza și oriunde ne-ai conduce, și să ne amintim mereu de lucrul extraordinar pe care L-ai făcut pentru noi în acest timp de Crăciun. Noi știm că acesta nu a fost în decembrie, ci în aprilie, pentru că știm că Tu ai fost un Miel. În timp ce lumea se bucură și spune că Te-ai născut, noi nu vom sta cu mâinile încrucișate și nu vom recunoaște aceasta.

Tu ești Salvatorul nostru, ești Iubitul sufletului nostru și ai venit într-un fel atât de smerit ca să ne răscumperi pentru Tine, căci Tu ne-ai iubit înainte de întemeierea lumii și L-ai trimis pe Fiul Tău să fie Ispășire pentru păcatele noastre înainte ca noi să facem ceva bine, știind că vom face rău; dar Tu ai venit oricum. Familia noastră, părinții noștri au greșit, dar Tu ai venit oricum știind că vom proceda greșit. Tu  Ți-ai pus dragostea asupra noastră mai dinainte, și dragostea Ta nu s-a schimbat niciodată.

Doamne, ajută-ne în acest anotimp de Crăciun să ne bucurăm de ceea ce ai făcut pentru noi și să depunem mărturie despre aceasta.

Te iubim, Îți predăm viețile noastre și Îți mulțumim!

Doamne, eu pot să-Ți mulțumesc pentru vremurile de zdrobire. În viața mea au fost momente când nu am putut să-Ți spun: „Mulțumesc!”, pentru că m-a durut prea tare, pentru că n-am înțeles, am fost confuz, dar, Doamne, acum stau aici și privesc în urmă la acei ani și spun: „Mulțumesc, Doamne, pentru vremurile de zdrobire! Mulțumesc pentru că m-ai zdrobit. Doamne, mulțumesc pentru greșelile mele care mi-au adus atâta durere de inimă și amărăciune, Îți mulțumesc, Doamne, pentru că lecția este de neprețuit, și este atât de bună pentru mine, pentru că văd că Tu mă iubești oricum. Ajută-mă să am încredere în Tine, în toate lucrurile, și să văd că toate lucrurile lucrează împreună spre bine în fiecare dintre noi.

Te rog să-Ți binecuvântezi copiii și să ne folosești spre slava Ta, pentru că Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Amin.

                            -AMIN-