RESPONSABILITATEA CELOR ÎNFIAȚI

11 decembrie 2024

Să deschidem Bibliile la Efeseni 1.4-12:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, în dragoste,

fiind predestinați pentru înfierea copiilor, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

spre lauda slavei harului Său, în care ne-a făcut acceptați în Cel Preaiubit.

În El avem răscumpărarea, prin Sângele Lui, iertarea păcatelor, conform bogățiilor harului Său,

pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere;

căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși;

ca să-l aducă la îndeplinire la plinătatea timpurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ.

În El am fost făcuți și moștenitori, fiind predestinați, conform cu scopul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,

ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.”

Vom continua cu mesajul despre înfiere. Duminică am vorbit despre „Responsabilitatea Tatălui în înfiere”, și la aceasta privim din nou. Dumnezeul cel Atotputernic a avut un Plan predestinat, conform cu buna plăcere a voii Sale, conform dorinței Lui, conform Planului său, ceea ce Și-a dorit, iar noi suntem atât de recunoscători pentru ceea ce Și-a dorit.

Noi suntem destinatarul, ne regăsim pe noi înșine că facem parte din Planul Său predestinat, așa că, tot ce putem spune, este: „Mulțumesc, Dumnezeule Atotputernic!”

Aici este o parte la care vreau să mă întorc și să o privim din nou. Să citim de la versetul 7:

„În El avem răscumpărarea, prin Sângele Lui, iertarea păcatelor, conform bogățiilor harului Său,

pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere;

căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși.”

În seria Înfierea, predicată în anul 1960, fratele Branham a predicat patru părți despre Înfiere, în care a luat această Scriptură. Iar mie mi-a plăcut foarte mult ceea ce a spus. El a citit: „…ne-a făcut cunoscută Taina voii Sale.”  

Sunt două modalități de a privi aceasta. Voi puteți spune: El ne-a făcut cunoscută Taina voii Sale, că urma să facă toată această lucrare în Hristos; ceea ce este adevărat și minunat. El a descoperit ceea ce urma să fie lucrarea lui Hristos, înainte de întemeierea lumii, că noi am fost aleși în El înainte de întemeierea lumii și că am primit iertarea păcatelor prin Sângele Lui; ceea ce este adevărat. Dar ceea ce face fratele Branham în seria „Înfierea”, este că el o face personal. Astfel, el a spus:

„El ne-a făcut cunoscută Taina voii Sale, voia Sa cu privire la rolul nostru în acest Program, făcându-ne cunoscută nouă Taina voii Sale.”

Nu numai ceea ce urma să facă pentru toți ceilalți, nu doar cum urma să răscumpere, ci Taina voii Lui cu privire la mine în aceste Scripturi, eu în Hristos, eu în Înfiere. Întrebarea este: Ți-a descoperit El Taina voii Sale? Ți-a descoperit El, ție, Taina voii Sale? Nu doar că El a descoperit voia Sa, ci ți-a descoperit El, ție, Taina voii Sale? Dacă te regăsești în Planul Său de înfiere, în Planul Său predestinat, atunci spune: „Mulțumesc, Dumnezeule Atotputernic! Îți sunt atât de recunoscător pentru că mi-ai făcut cunoscută personal, Taina voii Tale, cu privire la noi.”

Duminică am văzut responsabilitatea Tatălui în Înfiere, iar în seara aceasta vreau să vorbesc despre Responsabilitatea celor înfiați.

Noi am văzut responsabilitatea Tatălui în înfiere, dar care este responsabilitatea celor care sunt înfiați? După studiul făcut duminică, noi știm că înfierea este plasarea, așezarea, poziționarea unui fiu. Am vorbit despre înfiere în Vechiul Testament, și acum, înfierea noastră este felul în care fratele Branham a învățat-o, așa cum era făcută de greci, romani, și în vremurile biblice. El a luat acea înfiere, și noi am văzut că acea înfiere era înfierea cuiva care era deja un copil născut într-o familie, dar el trebuia să ajungă la un nivel de maturitate în care putea fi plasat, poziționat în familie, într-un loc cu responsabilitate. El putea primi responsabilitatea întregii proprietăți sau a unei părți din avere. El era plasat în familie cu responsabilitate, și avea putere deplină în acel domeniu de responsabilitate.

Aceasta este înfierea despre care a vorbit fratele Branham, și aceasta este înfierea despre care se vorbește în Galateni. Și acum, vreau să privim la responsabilitatea celor care sunt înfiați, la cei care au ajuns în acea poziție, și vreau să privesc la aceasta prin călătoria Exodului.

Să mergem deci, la cartea Exodului 3.7-10. Aici, Dumnezeu i-a vorbit șui Moise:

„Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele pe care le scoate  din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile.

M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor, și să-l scot din țara aceasta, și să-l duc într-o țară bună și întinsă, într-o țară unde curge lapte și miere; și anume, în locurile, pe care le locuiesc Cananiții, Hetiții, Amoriții, Fereziții, Heviții și Iebusiții.

Iată că strigătele Israeliților au ajuns până la Mine, și am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii.

Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon, și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”

Așadar, Dumnezeu S-a coborât să împlinească promisiunea pe care i-a dat-o lui Avraam, pentru că El i-a promis lui Avraam că copiii lui vor moșteni țara care i-a fost dată lui. Moștenirea era pentru sămânța lui Avraam, dar iată că ei erau prinși în robie, așa cum a profețit Dumnezeu, dar El a spus că îi va scoate afară cu mână puternică. Și acum, când este timpul ca Dumnezeu să-i scoată în călătoria Exodului, El l-a trimis pe Moise.

El a spus: „M-am coborât să-l eliberez. Acum vino, Eu te voi trimite.” Și Dumnezeu a fost chiar acolo lucrând cu Moise și prin Moise, în acea lucrare, eliberându-i pe copiii Săi.

Apoi, în călătoria Exodului, vedem cum copiii lui Israel au primit eliberarea prin acest mesager, prin acest profet pe care Dumnezeu l-a trimis la ei. Și totul a fost făcut de profet. Profetul a împlinit profețiile, le-a adus eliberarea, el fiind vasul pe care l-a folosit Dumnezeu în ziua aceea. Deci, totul a fost făcut prin Moise; adică, urgiile au venit prin Moise; Moise a vorbit cu Faraon; Moise a chemat muște; Moise a transformat apa în sânge; Moise a făcut totul. Copiii lui Israel nu făceau nimic. Apoi, ei au fost scoși cu mână puternică, au fost trimiși de Faraon, iar ei i-au jefuit pe egipteni și au ieșit, după care au ajuns la primul lor test adevărat, la Marea Roșie, când au fost blocați în fața Mării, fără nici o cale de scăpare, iar armata lui Faraon se apropia din urmă. Atunci, ei au început să plângă și să se plângă împotriva lui Moise.

Este interesant că Moise a făcut totul, și acum, când aveau probleme, au început să se plângă împotriva lui Moise. Noi am mai vorbit despre aceasta înainte, dar o voi spune din nou. Ei stăteau acolo, pe malul Mării Roșii, ei, copiii lor și toată familia lor îmbrăcați cu haine de mătase fină, cu lănțișoare de aur la gât și cu tot aurul pe care l-au putut aduna, pentru că Egiptul tocmai fusese distrus. Ei tocmai jefuiseră Egiptul, aveau tot aurul, toate monedele, toate bijuteriile, toate hainele și toate vasele pe care le-au putut transporta. Și acum, stăteau acolo cu toată prada pe care tocmai o luaseră din Egipt, și pentru că erau la Marea Roșie iar egiptenii veneau după ei, au uitat tot ce s-a întâmplat și au început să strige la Moise: „Uite ce ai făcut. Ne-ai scos afară și ne-ai adus aici ca să fim uciși.”

Atunci Moise s-a întors spre Marea Roșie și a strigat la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a zis: „De ce strigi spre Mine? Spune copiilor lui Israel să meargă înainte.” Apoi și-a ridicat toiagul și apele mării s-au despărțit, iar ei au trecut dincolo pe pământ uscat. Așa a decurs călătoria Exodului.

Apoi, au mers puțin și au ajuns la apele amare, și acolo la apele amare nu au avut nimic de băut, așa că au început să murmure și să se plângă. Împotriva cui au murmurat și s-au plâns? Împotriva lui Moise, pentru că, evident, Moise făcea totul. Astfel, fiecare succes pe care îl vedem, Moise l-a făcut, și fiecare eșec, era din vina lui Moise, pentru că, „Moise trebuie să aibă grijă de noi.” Noi știm că Moise a luat un lemn pe care l-a aruncat în apă și apa s-a făcut dulce.

Au mers mai departe și au rămas fără pâine, și când au rămas fără pâine, împotriva cui au strigat? Împotriva lui Moise, iar el a strigat spre Domnul și Domnul le-a dat Mană, pâine din cer. Apoi le-a fost foame de carne și au strigat împotriva lui Moise. Moise a strigat spre Domnul și El le-a dat carne; le-a fost sete din nou, și acum le-a dat apă din stâncă. Și așa s-a întâmplat pe tot parcursul călătoriei Exodului. Ei au depins de Moise pentru tot.

Vreau să mergem în Exod 17.8, să vă arăt un exemplu:

„Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.

Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege niște bărbați, și ieși la luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.”

Iosua a făcut ce-i spusese Moise, și a ieșit să lupte împotriva lui Amalec, iar Moise, Hur și Aaron s-au suit pe vârful dealului.

Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel; și când își lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.

Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, și el a șezut pe ea. Aaron și Hur îi sprijineau mânile, unul deoparte, iar altul de alta, și mâinile lui au rămas întinse până la asfințitul soarelui.

Și Iosua a biruit pe Amalec și poporul lui, cu tăișul sabiei.”

Așadar, în această poveste vedem cum Amalec a ieșit să lupte cu Israel, iar Moise l-a trimis pe Iosua să lupte cu el. Dar Moise s-a dus pe vârful muntelui cu toiagul lui Dumnezeu în mână, și cât timp mâinile lui Moise erau ridicate, Israel era mai tare, dar în momentul când mâinile lui Moise se lăsau în jos, Amalec era mai tare în luptă. Astfel, chiar și biruința lor pe câmpul de luptă depindea complet de puterea lui Moise; ei depindeau de poziția lui Moise. Când Moise se clătina, se clătinau și ei; când Moise se ridica din nou, se ridicau și ei, până când, în cele din urmă, l-au pus să stea pe o piatră și i-au sprijinit mâinile ca să stea ridicate, astfel încât ei să poată câștiga lupta. Totul depindea de Moise.

Dar înainte ca ei să intre în țara făgăduită, care era moștenirea lor, când intrau în înfiere și erau plasați în poziție în țara făgăduită sub slujba lui Iosua, aceasta fiind înfierea lui Israel…

Dumnezeu i-a salvat și i-a scos din Egipt pentru a-i aduce la înfiere, care este așezarea lor, poziționarea lor în țară. Astfel, pe drumul spre așezarea lor în poziție, Dumnezeu i-a adus pe tot parcursul călătoriei, până la Iordan, până au ajuns la momentul trecerii în țară, dar chiar înainte de a trece, Dumnezeu a făcut ceva ce este foarte important, când vine vorba despre înfiere: El l-a îndepărtat pe Moise, deoarece ei erau dependenți de Moise pentru tot. Și când au trecut în țară, totul a fost diferit de felul cum a fost în călătoria Exodului. Dumnezeu căuta o manifestare diferită, deoarece aceasta era o fază diferită a călătoriei. Acum Israeliții înșiși au trecut într-o poziție de înfiere, într-o plasare pozițională în moștenirea dată de Dumnezeu.

În harul Său Suveran, Dumnezeu l-a luat pe Moise, ca să-i poată poziționa într-o poziție mai înaltă, ca să-i poată poziționa în poziția pe care o gândise Dumnezeu pentru ei înainte de întemeierea lumii, și în locul în care a vrut să-i așeze.

Să mergem la Deuteronom 11.8-11. Acesta este Moise care dă, din nou, instrucțiuni poporului Israel:

„Astfel, să păziți toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să puteți pune mâna pe țara în care veți trece ca s-o luați în stăpânire,

și să aveți zile multe în țara pe care Domnul a jurat părinților voștri că le-o va da, lor și seminței lor, țară în care curge lapte și miere.

Căci țara în stăpânirea căreia veți intra, nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, unde îți aruncai sămânța în ogoare și le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat.

Țara pe care o veți stăpâni, este o țară cu munți și văi, care se adapă din ploaia cerului.”

Să mergem la versetul 22, la 25:

„Căci dacă veți păzi toate aceste porunci pe care vi le dau, și dacă le veți împlini, dacă veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veți umbla în toate căile Lui și vă veți alipi de El,

Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri, și vă veți face stăpâni pe toate aceste neamuri care sunt mai mari și mai puternice decât voi.

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru: hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban, și de la râul Eufrat până la marea de apus.

Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru, va răspândi, cum v-a spus, frica și groaza de tine peste toată țara în care veți merge.”

Așadar, Moise le-a dat instrucțiuni, și le-a dat, de asemenea, și promisiunea. El le-a spus: „Veți merge într-o țară unde curge lapte și miere și o veți stăpâni.” Îmi place terminologia, și vreau să fiți atenți puțin. El a spus: „O veți stăpâni. Pământul pe care mergi să-l stăpânești și să-l posezi.” Nu țara în care mergi „să locuiești,” ci țara în care mergi„ s-o stăpânești.” Totul vorbește despre o stăpânire, despre o posesie, pentru că ei mergeau să stăpânească acea țară; trebuiau să meargă să ia acel pământ, și el a spus: „Fiecare loc unde va călca talpa piciorului vostru, va fi a vostru.” Și aici, fratele Branham a venit cu afirmația: „…unde va călca talpa picioarelor voastre, înseamnă „stăpânire.”

Dumnezeu a spus: „Eu v-am dat-o vouă. Când o luați, când o posedați, când intrați s-o stăpâniți, Eu voi alunga locuitorii. Când mergeți s-o posedați, eu voi pune în ei frica și groaza de voi.” Dar aici era o condiție: „Eu îi voi alunga când veți merge s-o stăpâniți; va deveni a voastră când mergeți în ea.”  Amintiți-vă, ei ajungeau la înfiere, la așezarea în poziție.

Să mergem la Iosua 1, pentru că Iosua a repetat acest lucru în fața evreilor, chiar înainte de a intra în țară.

Așadar, acestea sunt instrucțiunile lui Moise, și acum sunt aici, pe malurile Iordanului, când se pregăteau să treacă în țară. Moise a plecat, și acum Iosua era cel care îi conducea în țară. Iosua 1.1-7:

„După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:

„Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta, și intrați în țara pe care o dau copiilor lui Israel.

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.

Ținutul vostru se va întinde de la pustie și Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată țara Hetiților, și până la marea cea mare, spre apusul soarelui.

Nimeni nu va putea sta împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

Întărește-te și îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.

Întărește-te numai, și îmbărbătează-te, lucrând cu credincioșie după toată Legea pe care ți-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la stânga nici la dreapta, ca să izbutești în tot ce vei face.”

Acum vom citi versetul 10 și 11:

„Iosua a dat căpeteniilor oștirii poporului următoarea poruncă:

„Treceți prin tabără, și iată ce să porunciți poporului: „Pregătiți-vă merinde, căci peste trei zile veți trece Iordanul acesta, ca să mergeți să stăpâniți țara, pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru.”

Așadar, acum Dumnezeu vorbea cu Iosua și i-a dat însărcinarea să împlinească ceea ce Domnul spusese deja lui Israel. El i-a repetat aceasta lui Iosua, și i-a spus: „Orice loc pe care-l va călca talpa picioarelor voastre, vi-l dau.” Apoi, Iosua le-a spus oamenilor: „Pregătiți-vă să treceți Iordanul, ca să intrați să stăpâniți țara.”  Așadar, instrucțiunile lor erau să treacă Iordanul și să stăpânească țara.

În mesajul Înfierea, partea întâi, din anul 1960, fratele Branham a spus:

„Efeseni al nostru, Iosua al nostru, care este Duhul Sfânt; Iosua înseamnă, „Isus Salvatorul”, „IeHoVaH Salvatorul…”

Isus și Iosua sunt același cuvânt. Cel din Vechiul Testament și Cel din Noul Testament, dar are același sens:

„…Iosua înseamnă, „Isus Salvatorul.” „IeHoVaH Salvatorul”. Iosua înseamnă, Duhul Sfânt, reprezentând în spiritual așa cum a fost în natural, că El este marele Luptător; El este marele nostru Lider Conducător. Și așa cum a fost Dumnezeu cu Iosua, așa este Dumnezeu (prin Duhul Sfânt), mișcându-ne.”

Deci, acum când s-au dus să stăpânească țara, Dumnezeu l-a luat pe profet, iar Iosua, Duhul Sfânt, i-a condus în moștenire, în făgăduință, la ceea ce i-a condus profetul. Duhul Sfânt este Cel care i-a condus în țară, a împărțit-o între ei și le-a dat-o ca s-o stăpânească. El le-a împărțit moștenirea în acord cu ceea ce Moise construise deja; El a făcut-o conform Cuvântului lui Moise, El nu a făcut-o altfel decât așa cum a spus profetul. În timp ce împărțea țara, a făcut-o exact conform instrucțiunilor profetului, conform viziunii profetului lui Dumnezeu, conform Cuvântului lui Dumnezeu dat prin profet. Acum, El era acolo pentru a Se asigura că oamenii își primeau partea. Amin? Să îi asigure că El îi conduce și El le spunea: „Acesta este locul unde te așezi tu”, „Acesta este locul care îți aparține ție”, și „Acesta este locul care este al tău.”

Fratele Branham a spus că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt în biserică, astăzi; să dea daruri, să cheme, să ne plaseze pozițional în Trupul lui Hristos. Lucrarea Lui, este să spună: „Tu ai locul aici”, și să te conducă la poziția ta. „Tu ești aici”, „Eu te-am chemat pentru aceasta”, „Eu ți-am dat aceasta și te folosesc pentru aceasta.” Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, aceasta este slujba lui Iosua: să ne așeze în Trup; să ne așeze în Țară, ca s-o stăpânim. Laudă lui Dumnezeu!

Fratele Branham a spus aceasta, și este foarte interesant felul cum a trecut prin aceasta în mesajul „Înfierea”, pentru că, aici, el a tipizat multe; a tipizat intrarea în Țara făgăduită, cu înfierea noastră; a tipizat așezarea noastră în biserică, el a trecut prin toate acestea și le-a legat împreună. El a spus:

„Pozițional, punerea bisericii unde aparține fiecare. Cum sunt numiți ei prin înfiere, Dumnezeu ne-a înfiat ca fii. Noi suntem fii prin naștere, înfiați și așezați pozițional prin Duhul Sfânt. Priviți! Ei toți erau evrei când au trecut râul, dar Iosua a împărțit țara și i-a dat fiecăruia pământul său conform mărturiei mamei lui la nașterea sa, unde i-a spus Duhul Sfânt.”

Este atât de interesant! Îmi place felul cum spune fratele Branham aceasta. Nici măcar nu știu dacă înțeleg pe deplin ce spune, dar există o parte din ea care prinde viață pentru mine.

În mesajul De ce a trebuit să fie păstori?,din anul 1964, profetul a spus:

„Acolo este o mare lecție pe care sper s-o pot aduce la Tucson, despre acele mame care au născut acei copii. Când gemea în durerile nașterii copilului, ea numea numele copilului, și aceasta îl plasa pozițional în țara promisă, în tribul lui.”

Deci, mamele evreice gemeau în durerile nașterii pentru a aduce acei copii pe lume, și fiecare era născut într-o poziție, era născut pentru o poziție, și acea poziție era determinată de seminția, tribul, în care se năștea. Eu nu știu exact ce a rostit ea, dar numele seminției a făcut întotdeauna parte din ceea ce rostea acea mamă pentru copilul care se năștea într-o anumită seminție, într-o anumită familie, într-o anumită tulpină, și dicta locul unde aparținea în țară. Prin ce? Prin nașterea sa.

Ascultați, nașterea noastră dictează locul unde aparținem noi în Țară. De asemenea, pentru că noi nu suntem născuți sub trezirea metodistă, nu suntem născuți sub penticostali, ci noi suntem născuți sub Mesajul orei, această poziție ne poziționează  „în seminția noastră, în Țară,” sub mesagerul nostru pentru ziua noastră. Să ne poziționeze, unde?Înapoi la moștenirea deplină a Cuvântului deplin. Laudă lui Dumnezeu! Duhul Sfânt îi pune la locul lor, conform nașterii lor. Ei au fost rânduiți într-un loc; noi, de asemenea, suntem rânduiți într-un loc.

Să mergem la Iosua 5.10-12:

„Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal, și au prăznuit Paștele în a patrusprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului.

A doua zi de Paște au mâncat din grâul țării, azimi și boabe prăjite, chiar în ziua aceea au mâncat.

Mana a încetat a doua zi de Paște, când au mâncat din grâul țării. Copiii lui Israel n-au mai avut Mană, ci au mâncat din roadele țării Canaanului în anul acela.”

Ce afirmație! Vă amintiți că în călătoria prin pustie, Moise a făcut totul. Astfel, ei aveau Mana care cădea în fiecare noapte, iar dimineață, ei mergeau și strângeau provizii pentru ziua respectivă; apa le-a fost asigurată; le-a asigurat călăuzirea; le-a asigurat instrucțiunile; judecata pentru soluționarea disputelor, totul le era asigurat de Moise. Dar când au trecut Iordanul, a doua zi, Mana a încetat.

Nu mai este Mană. Este timpul să creșteți, prieteni! Acesta este timpul înfierii; nu vei mai fi copil, nu vei mai fi alintat, pentru că acum este timpul să stăpânim Țara.

Ni se spune că ei au mâncat porumb din țară. Când s-au luptat și au luat țara în stăpânire, acolo erau fructe, erau recolte, iar ei au mâncat din acele roade. Ce jubileu a fost acolo! Ei au avut porumb uscat, au avut orez și fructe din copaci; au avut tot felul de legume care au crescut în grădină.

În timp ce au alungat locuitorii țării, ei au mâncat din roadele pământului în acel an. Acela a fost un an minunat, a fost un jubileu, a fost o trezire, pentru că ei au pășit în Cuvânt. Dar știți ce s-a oprit în acel an? Anul următor dacă doreau porumb uscat, dacă doreau fructe, smochine, ei erau nevoiți să semene semințe și să lucreze pământul, pentru că s-au mutat în înfiere unde trebuiau să cultive pământul. Era o etapă total diferită a călătoriei: acum intrau în înfiere, așa că, dacă voiau să mănânce porumb uscat, trebuiau să semene. Apoi, ei trebuiau să țină animalele departe de culturi; trebuiau să țină dușmanii departe; trebuiau să se asigure că este semănat, să se asigure că crește. Ei trebuiau să cultive orice voiau să cultive. Dacă voiau vin, trebuiau să se îngrijească de podgorii, ei trebuiau să facă toată treaba, pentru că acum, au trecut în înfiere.

Dumnezeu l-a luat pe Moise, dar Iosua nu avea de gând să le cultive grădina. Iosua le-a spus unde era grădina lor, dar ei trebuiau să și-o cultive.

Iosua avea de gând să le spună: „Aceasta este partea ta, este locul tău,” unde aparții  în Trup, dar Iosua nu va veni să facă toată lucrarea în locul tău. Iosua te va instrui cu privire la locul tău unde aparții, dar odată ce aparții acolo, depinde de tine să lucrezi acea bucată de pământ. Aceasta este responsabilitatea celui înfiat. Laudă lui Dumnezeu!

Amintiți-vă că Moise le-a spus: „Domnul, Dumnezeul tău te conduce într-o țară unde curge lapte și miere.” Noi am vorbit despre aceasta. Acum câțiva ani am predicat despre aceasta. Acum, este oarecum amuzant, dacă vă puteți imagina trecând Iordanul și alergând la primul râu pe care-l vedeți, și când aruncați o privire asupra lui, nu curge lapte, nu există lapte. Dar este o țară în care curge lapte și miere. Apoi, auziți despre un izvor în susul râului și mergeți peste deal până la izvor, și vă așteptați să găsiți miere, dar este doar apă. Un pământ (țară), în care curge lapte și miere, arată că laptele și mierea se află, potențial, în pământ. Țara are un pământ roditor, are pământ pentru pășunat, are flori, așa că poți avea albine ca să obții miere. Dacă are pășuni, poți paște vacile, caprele și poți obține lapte.

Așadar, când Dumnezeu a spus: „Te duc într-o țară în care curge lapte și miere,” nu înseamnă că-i duce într-un loc unde ies în fiecare dimineață, și merg cu ceașca la pârâu, iau lapte și îl beau cu pâine. Laptele și mierea erau în țară, dar ei trebuiau să lucreze pământul pentru a obține lapte și miere, pentru că aceasta este înfierea. Laudă lui Dumnezeu!

Când băiatul despre care am vorbit duminică, era sub Tutela Duhului Sfânt, era crescut, învățat și instruit cum să fie și cum să se descurce ca și Tatăl său; cum să gândească și cum să interacționeze și să ia decizii așa cum ar face Tatăl său, ajungea la un moment de înfiere. Tatăl îl înfia și-i dădea o parte sau tot, sau orice voia să-i dea din moșie, și spunea: „Acum, el este înfiat în familie și a primit drepturi. Eu i-am dat această responsabilitate. Când Tatăl îi dă acea responsabilitate, când îl aduce la înfiere și-i dă acea responsabilitate, îi spune: „Am încredere în tine să mergi și să iei decizii. Ai fost testat, ai fost dovedit și acum ai ajuns la înfiere. Deci, încetează să mă mai deranjezi cu privire la ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să iei fiecare decizie și să gestionezi partea pe care ți-am dat-o. Eu am încredere în tine, te-am adus la aceasta, te-am pregătit pentru aceasta, te-ai maturizat în aceasta, acum este treaba ta s-o faci.

Înfierea nu este un loc de privilegiu unde venim și totul este dintr-o dată ușor, totul este bine. Nu. Înfierea este un loc mai înalt de responsabilitate, și nu este o poziție confortabilă. În înfiere tu iei deciziile, tu decizi ce să plantezi, tu decizi când să vinzi, tu decizi cum să faci, apoi trebuie să trăiești cu deciziile tale.

Când vine vorba despre înfiere, noi trebuie să ajungem în punctul în care înțelegem că, „Eu sunt responsabil pentru câteva lucruri în viață.” Dacă sunt bărbat sau femeie, sunt responsabil pentru familia mea; dacă Dumnezeu mi-a dat un dar, sunt responsabil să slujesc cu acel dar. Există diferite locuri și poziții și noi suntem responsabili pentru acele poziții. Și dacă îmi asum responsabilitatea pentru acea poziție, eu nu pot continua să mă uit la Moise și să spun: „Moise, spune-mi ce să fac? Moise, fă tu aceasta; Moise, fă tu aceea,” pentru că, prin aceasta, eu încerc să găsesc pe altcineva să-și asume responsabilitatea pentru mine. Și dacă nu funcționează, am pe cineva pe care să dau vina.

Nu funcționează așa, prieteni! Dumnezeu ne cere să ne asumăm a anumită responsabilitate; Dumnezeu ne cere să ajungem la maturitate. De ce? Ca să putem acționa ca El pe acest Pământ. Astfel, când noi întâlnim obstacole și situații dificile, să putem lua decizii conform Cuvântului Său, ca să facem ceea ce ar face El în acea situație; chiar și când o dăm în bară și încurcăm totul, pentru că am ajuns la înfiere și ni s-a dat inelul, carnetul de CEC-uri, ni s-a dat responsabilitate și autoritate. Și acum, când luăm o decizie greșită sau încurcăm totul, nu putem spune: „Ei bine, Moise…” Moise a plecat. Și nu Moise a luat decizia aceasta, ci tu ai luat-o. Tu nu poți spune: „Ei bine, Iosua…” Nu, nu, nu! Acesta ești tu, acum moștenirea este a ta, așa că trebuie să spui: „Eu am greșit.” Aceasta trebuie să facă fiul înfiat. El trebuie să spună: „Eu am încurcat aceasta. Doar eu am făcut-o, dar pentru că sunt responsabil, o voi repara.” Aceasta este maturitatea spirituală.

Prieteni, noi nu dăm vina pe altcineva pentru tot ce se întâmplă, „Este vina lor.” Nu. Dumnezeu mi-a dat dreptul să iau o decizie; El mi-a dat un loc, o poziție, iar eu am dat-o în bară. Am dat-o în bară cu familia mea, zilele trecute m-am supărat pe soția mea, am fost furios cu copiii. Am fost furios și aceasta a fost din vina mea. Nu dau vina pe nimeni, ci este vina mea. Dar, de asemenea, este responsabilitatea mea să fac totul corect, așa că o voi remedia. Dacă am însămânțat o cultură greșită, într-un sezon greșit și toată recolta mea a eșuat, înseamnă că anul viitor va trebui să însămânțez cultura potrivită, în anotimpul potrivit. Sper să-mi învăț lecția din greșeala mea. Este responsabilitatea mea.

Știți, mi se pare că noi ne dorim întotdeauna privilegii dar nu vrem niciodată responsabilități. Toată lumea vrea privilegii. Copiii vor întotdeauna privilegii de la bătrâni, privilegiul de a conduce, privilegiul de a sta treaz până la ora zece; noi vrem privilegii, dar nu vrem niciodată responsabilitățile care vin întotdeauna cu privilegiile.

În mesajul Fiul lui David, ai milă de mine, din anul 1961, fratele Branham a spus:

„Dumnezeu le-a zis jos, în Egipt: „Vă dau acea țară.” Dar El nu a spus: „Eu voi merge înainte și voi mătura totul; voi împodobi casele și voi atârna drapele, și totul; iar voi doar vă mutați acolo.” Nu, nu. Ei au trebuit să lupte pentru fiecare centimetru de pământ pe care l-au luat. Așa este. Au luptat și au luat-o, fiecare centimetru prin luptă. Dar El a spus: „Oriunde calcă picioarele voastre, aceasta este posesie. Pașii înseamnă posesie. Același lucru este și astăzi. Vindecarea divină ne aparține; Duhul Sfânt ne aparține, este proprietatea noastră, dar vei lupta pentru fiecare centimetru din ea. Da, domnule!”

Adică, vindecare divină îmi aparține, dar trebuie să lupt pentru a intra în vindecarea divină? Vrei să spui că nu este chiar simplu? Nu, prieteni! Uneori noi trebuie să presăm pentru aceste lucruri.

În continuare, fratele Branham a spus.

„Este proprietatea noastră, dar vei lupta pentru fiecare centimetru din ea. Da, domnule! Dar, frate, pașii sunt posesie (stăpânire). Doar continuă să lupți. Ia-o! Diavolul spune: „Zilele minunilor au trecut.” Tu, spune-i: „Ești un mincinos. Dumnezeu a spus că El este Același ieri, astăzi și pentru totdeauna!” Ia-o! Oriunde calcă pașii tăi, aceasta este posesie. Aceasta este corect.”

Neagă minciunile diavolului și adu-i Cuvântul. Împotrivește-te diavolului și el va fugi. Cine i se împotrivește? Tu te împotrivești. Nu cere tuturor să se împotrivească pentru tine, pentru că aceasta este Țara ta, este moștenirea ta, Cuvântul tău. Moștenirea noastră este acest Cuvânt care ne-a fost dat, și noi suntem aici să deținem, să posedăm pe deplin, fiecare Cuvânt. De aceea suntem noi aici. Nu-i întreba pe toți ceilalți: „Vei presa? Vei presa?”

Vreau să spun că sunt momente în care avem nevoie de sprijin în rugăciune; sunt momente când avem nevoie de ajutor, când avem nevoie de Trup.

Când ei au intrat în țara făgăduită, au fost momente când dușmanul a fost prea puternic pentru ei. În cartea „Judecători”, au fost momente când dușmanul era prea puternic pentru o seminție, și atunci l-au chemat pe Iuda să-i ajute, iar Iuda s-a dus, i-a ajutat și i-a alungat înapoi. Și după ce Iuda l-a alungat pe dușman, s-a întors în țara lui, iar acea seminție a continuat să-și lucreze pământul și să-i alunge pe locuitorii de acolo. Sunt momente când avem nevoie de ajutor, dar nu există timp să mergem vreodată în vacanță și să-i cerem lui Iuda să facă curățenie, iar noi să găsim totul în ordine când ne întoarcem. Nu, prieteni! Uneori ne ajutăm unul pe altul, dar noi trebuie să respingem inamicul, noi trebuie să rezistăm diavolului, pentru că promisiunea este să ne împotrivim  diavolului și el va fugi de la noi. Și aceasta trebuie să o facem noi.

În mesajul Mângâietorul, din anul 1961, profetul spune:

„Eu trăiesc prin Cuvânt. Isus a spus: „Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Aceasta este. Acesta ne este dat ca moștenire: Cuvântul este moștenirea noastră.”

Deci, care este țara noastră? Care este moștenirea noastră? Este acest Cuvânt care ne-a fost dăruit.

Așa cum prin Exod, Israeliții au fost așezați în partea lor, în țară, acum toți erau acolo pentru a stăpâni țara și pentru a aduce țara sub control lui Dumnezeu și sub Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucțiuni despre cum să trăiască în țară. El i-a spus lui Moise că la fiecare șapte ani, să lase pământul să se odihnească; le-a spus ce să facă pentru anii jubileului; le-a spus cum să adune zeciuiala; cum să se închine lui Dumnezeu; ce sărbători să țină; cum să rezolve neînțelegerile; cum să stabilească preoția; cum să se comporte unul cu celălalt ca vecini. Moise le-a dat Cuvântul cu privire la viața lor în țară, și acum era sarcina lor să aducă Cuvântul la viață în acea țară; și fiecare dintre ei era responsabil pentru aceasta, pentru că fiecare trebuia să-și păstreze partea lui din Cuvânt, din acea țară, care nu era pământul Hetiților, nici al Canaaniților, și care nu era nici al lui Israel, ci era pământul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a spus: „Acesta este pământul Meu, dar vi-l dau vouă ca să-l stăpâniți.” Deci, pentru cine stăpâneau ei țara? Ei o stăpâneau pentru Dumnezeu. Și ce trebuiau să facă ei? Să aducă acea țară în supunere și ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta era scopul lor, aceasta trebuiau ei să facă.

În mesajul Perseverență, fratele Branham a spus:

„Fiecare promisiune din Biblie este a voastră, dar trebuie să luptați împotriva oricărei bariere a diavolului cu o Sabie cu două tăișuri și pretindeți-o pentru voi. Fiți perseverenți. Mergeți direct în ea.”

Să mergem la Iosua 10. Dar înainte de a citi, vreau să vă amintesc de Scriptura din Exod și Deuteronom, unde Dumnezeu a spus: „Eu vă duc în țară; Eu voi izgoni pe locuitorii țării; Eu voi lupta și voi veți stăpâni țara; unde va călca pașii voștri, este al vostru.” Voi veți vedea o manifestare a acestui lucru acum, dar, de asemenea, în călătoria Exodului, când Amalec a ieșit să lupte cu ei, amintiți-vă că am citit că, atunci când Moise avea mâinile ridicate, ei erau mai tari, dar când mâinile obosite ale lui Moise se lăsau jos, Amalec era mai tare. Deci, totul depindea de Moise.

Ei bine, acum au intrat în țară, și în Iosua 10.7-11, au început să-i alunge pe dușmani, dar Moise nu mai era cu ei. Deci, acum biruința lor nu mai depindea de Moise. Așadar, acum promisiunea lui Dumnezeu își avea efectul în viața lor personală.

„Iosua s-a suit din Ghilgal, el și toți oamenii de război cu el, și toți oamenii viteji.

Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci îi dau în mâinile tale, și niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta.”

Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal.

Domnul i-a pus în învălmășeală dinaintea lui Israel, și Israel le-a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i-a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon, și i-a bătut până la Azeca și până la Macheda.

Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel și se pogorau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei niște pietre mari până la Azeca, și au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulți decât cei uciși cu sabia de copiii lui Israel.”

Știți ce este frumos aici? Este frumos că Dumnezeu lupta alături de ei. Ei i-au tăiat pe unii cu sabia, iar Dumnezeu i-a lovit cu pietre din cer, așa că Dumnezeu făcea mai mult decât ei, pentru că aceasta a promis El. Dumnezeu nu le-a spus: „Eu merg să fac totul pentru voi.” Nu a spus: „Voi veți face totul de unul singur,” ci El a spus: „Voi posedați țara, dar Eu îi voi alunga. Voi pășiți în țară, dar Eu v-o dau.” Deci, Dumnezeu lucra împreună cu poporul Său, iar ei au luat pământul și i-au alungat pe locuitori. Ei i-au ucis cu sabia, iar Dumnezeu i-a ucis cu pietre din cer. Laudă lui Dumnezeu!

Eu cred că Dumnezeu poate încă lucra în felul acesta, prieteni, dar trebuie să avem încredere în El. Să nu stăm în spate și să nu facem nimic în privința aceasta, spunând: „Doamne, fă, Tu! Doamne, fă, Tu!” Nu! Dumnezeu spune: „Trebuie să faci tu! Trebuie să faci tu!” Și eu cred că, atunci când acționăm cu credință în Dumnezeu, El va lupta împreună cu noi, pentru noi, înaintea noastră, în spatele nostru și peste tot în jurul nostru. Dar noi trebuie să luptăm, prieteni! Noi trebuie să luăm Cuvântul și să-L aplicăm, trebuie să ne împotrivim la tot ce vine împotriva Cuvântului, indiferent dacă este în interiorul nostru sau în jurul nostru. Trebuie să ne împotrivim la tot ce împiedică Cuvântul lui Dumnezeu.

Așadar, Dumnezeu a făcut să cadă peste ei pietre din cer. Iubesc această Scriptură. Eu am citit aceasta de multe ori și m-am bucurat. Cât este de plăcut să știi că ești în mijlocul unei lupte și faci tot ce poți ca să învârți Sabia Cuvântului cât poți de bine, simți bătălia încinsă și grea, dai tot ce poți, și dintr-o dată auzi cum cad pietre din cer. Atunci spui: „Oh, Dumnezeu este aici. El îi nimicește. Laudă lui Dumnezeu!” Tu crezi că nu îți dă curaj și energie să mergi mai departe când ai presat și ai presat, dar, dintr-o dată vezi că Dumnezeu face ceva special și mută acel obstacol pe care tu nu l-ai putut muta. Tu ești acolo ca să muți tot ce ai putea muta, dar Dumnezeu face ce tu nu poți face. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem să citim de la versetul 12:

„Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriți în mâinile copiilor lui Israel, și a zis în fața lui Israel: „Oprește-te, soare, asupra Gabaonului; și tu, lună, asupra văii Aialonului!”

Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul s-a răzbunat pe vrăjmașii săi. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, și nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă.

 N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.”

Aceasta a devenit uimitor pentru mine, pentru că, atunci când s-au luptat cu Amalec, Moise și-a ținut mâinile ridicate, iar bătălia a decurs în funcție de felul cum au stat mâinile lui Moise. Ei erau acolo și făceau tot ce puteau, dar totul depindea  complet de Moise. Dar aici, vedem că Domnul Se lupta împreună cu poporul Său, cu tot poporul. Ei toți se luptă, toți se luptă cu sabia, iar Dumnezeu Se luptă împreună cu ei.

Dumnezeu i-a însărcinat să ia în stăpânire țara, să-i alunge pe locuitorii țării și să-i ucidă pe toți. Deci, ei făceau lucrarea lui Dumnezeu, dar au ajuns într-un loc, în care timpul nu le ajungea, iar Iosua nu a căutat pe altcineva să-i vină în ajutor, ci a spus: „Soare, oprește-te! Și tu, lună, căci am nevoie de mai mult timp ca să fac ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fac.”

Ascultați, Iosua nu a spus: „Doamne, doar șterge-i pe dușmani!” Nu, el știa că aceasta este treaba lui, aceasta i-a spus Dumnezeu să facă. Dar el avea nevoie de mai mult timp pentru a împlini ceea ce l-a chemat Dumnezeu să facă; și el nu I-a cerut lui Dumnezeu să facă ceea El i-a dat lui să facă, ci a spus: „Pentru ca eu să fac ceea ce mi-a cerut Dumnezeu să fac și să rămân în Cuvântul și în Programul lui Dumnezeu, am nevoie ca soarele să se oprească, pentru că am nevoie de mai mult timp.” Și soarele s-a oprit și nu a apus până când ei au terminat să se răzbune pe vrăjmașul lor. Aceasta înseamnă că ei au continuat să ucidă, să ucidă, să ucidă până au terminat. Ei nu s-au oprit și nu au spus: „Oh, ei bine, aceasta funcționează. Dumnezeu face…” Nu, în viața noastră sunt lucruri pe care Dumnezeu ni le-a cerut nouă să le facem, dar, de multe ori, noi vrem să le facă Dumnezeu.

Există momente în care, făcând ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem și dând tot ce avem, dăm peste un obstacol care ne împiedică. Oh, eu cred că, dacă suntem în însărcinarea lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu, în poziția noastră de înfiere, facem ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem și există un obstacol pe care nu-l putem trece orice am face, cred că atunci putem vorbi cu obstacolul. Nu într-un fel arogant, nu făcând cereri mari, ci spunând: „Acesta trebuie să treacă. Acesta mă împiedică în munca mea, acesta mă oprește să-mi îndeplinesc scopul, de aceea trebuie să plece. Eu îl împing pe diavolul înapoi, tu trebuie să ieși din calea mea, împrejurarea aceasta trebuie să se schimbe, pentru că eu sunt sub o însărcinare, sub o chemare, sunt în poziția mea și fac ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fac.” Nu spunând: „Doamne, este prea greu. Termină Tu lucrarea.” Nu, ci spunând: „Tu mi-ai dat-o mie s-o fac și vreau să fiu credincios și s-o fac.” Uneori, acest obstacol trebuie să treacă.

Fratele Branham face o afirmație cu privire la aceasta, în mesajul Paradox. Aici, el s-a referit la Iosua:

„Este un paradox, dar Dumnezeu a făcut-o oricum. Cum? Printr-un om. Nu Dumnezeu, nu vreun înger mare care să coboare din cer, ci un om cu credință în însărcinarea care i s-a dat, să ia acel pământ. Cuvântul lui Dumnezeu a fost în spatele acesteia: „Vă dau acest pământ. Și peste tot unde va călca talpa picioarelor voastre, vi-l dau vouă. Este al vostru.” „Pașii”, înseamnă „stăpânire, posesie.” Și soarele…Realizarea pe care încerca s-o facă. Vedeți? Dușmanul lui a fost înfrânt. El știa că dacă soarele apune, acei împărați se vor uni și se vor întoarce împotriva lui cu forțe duble.

Deci, soarele apunea, iar Iosua, un om, a poruncit să facă aceasta. El a spus: „Soare, stai pe loc!”

Mai jos, în același mesaj, fratele Branham a spus:

„Isus a spus în sfântul Marcu 11.22: „Dacă îi spuneți acestui munte: „Mută-te!” și nu vă îndoiți în inima voastră, ci credeți că ce ați spus, se va împlini, puteți avea ceea ce ați cerut.” Dar aceasta necesită un motiv și un obiectiv. Desigur. Trebuie să aveți un motiv pentru aceasta. Voi nu puteți avea credință decât dacă aveți un motiv.”

Acele lucruri se mută prin credință. Iosua a avut credință, pentru că știa ce trebuia să facă, și știa că trebuie s-o facă. El știa că atunci era momentul, că atunci era sezonul potrivit; el știa și credea în ceea ce a fost chemat să facă, și aceasta l-a făcut să spună: „Soare, stai pe loc!”

Dacă noi trebuie să vorbim cu obstacolele, să vorbim la lucruri în viața noastră, la lucruri care ne împiedică, trebuie s-o facem prin credință. Nu prin ceva speranță, nu prin ceva vrajă, ci prin credință. Credință în ce? Când noi avem motivul corect și obiectivul corect, când primim inspirație și spunem: „Doamne, nu văd nici o altă cale ca acest lucru să fie îndepărtat din calea mea. Acest lucru trebuie să plece din viața mea, să fie separat de mine ca să pot face ceea ce m-ai chemat să fac.” Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, copiii lui Dumnezeu i-au alungat pe locuitorii țării. Uneori, pe pământul nostru există locuitori care ne rețin de la promisiunea deplină a Cuvântului Lui Dumnezeu. Există înțelegeri false, există învățături false, idei greșite, propria noastră gândire tradițională; uneori sunt lucruri în interiorul nostru care ne blochează, este propriul nostru mod de a vedea lucrurile, poate obiceiurile pe care ni le-am format, poate avem unele obstacole, temeri, complexe sau ceva care ne împiedică să facem ceva ce Dumnezeu vrea să facem, dar eu spun: „Prieteni, să ne împotrivim diavolului și el va fugi. Presați împotriva lui și el trebuie să plece, pentru că noi trebuie să luăm țara.”

Israel a trebuit să ia tot ce a spus Moise și să locuiască în acea țară, să aibă un cort, să aducă zeciuială, să aibă sărbători și să sărbătorească înaintea Domnului; să semene în anotimpul potrivit ca să aibă recoltă, să lase pământul să se odihnească, să-l împartă, dacă era vândut să se întoarcă la proprietar la fiecare șapte ani; și la fel israeliții vânduți, să fie liberi la fiecare cincizeci de ani. Tot Cuvântul acela a trebuit să se manifeste pe acel pământ, și aceasta a fost treaba lor s-o facă.

Eu vă spun: noi trăim într-o zi în care întregul Cuvânt trebuie să Se manifeste în noi. Tot Cuvântul, nu o parte din El, nu cincizeci la sută; nu șaptezeci și cinci la sută. Pe Pământ există un popor, în Țară, în acest timp al sfârșitului există un popor care trebuie să facă această Carte vie.

Ce este Mireasa? Ea este Noul Testament. Aceasta este tot. Ce trebuie să manifeste Ea? Ea trebuie să manifeste Noul Testament. Fiecare din noi trebuie să ne luăm partea noastră, porțiunea noastră. Și acum, nu mai este o singură persoană.

Când ei au venit în înfiere, acum când au venit în țară, nu a mai fost treaba unei singure persoane să facă totul, ci fiecare a trebuit să-și facă partea lui.

Fiecare dintre noi are o parte din acest Cuvânt de trăit. Noi avem un anumit statut în viață: noi suntem tineri, de vârstă mijlocie, bătrâni; suntem bărbați, femei, copii, părinți, patroni sau orice am fi, dar orice am fi, noi trebuie să facem acest Cuvânt să trăiască din pământurile noastre, oriunde ne-a pus Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea noastră individuală și în colectiv.

Mireasa trebuie să facă acest Mesaj viu, trebuie să fie afișat, trebuie să fie un Cuvânt viu, trebuie să fie Hristos manifestat lumii. Și nu va mai fi doar o persoană care să facă aceasta. Dumnezeu l-a luat pe profet, care a arătat ce a fost, și acum, El ne conduce prin Iordan la acest Cuvânt, pentru a-L stăpâni, pentru a-L poseda. Și noi trebuie să-L stăpânim.

Nu doar să spunem: „Eu sunt doar într-o călătorie, eu fac o călătorie în jur.” Nu. Aceasta este partea mea s-o trăiesc și o voi trăi.

Să mergem la Judecători 1.18-19:

„Iuda a pornit cu fratele său Simeon, și au bătut pe Canaaniții care locuiau în Țefat; au nimicit cetatea cu desăvârșire, și au numit-o Horma, (Nimicire).

Iuda a mai pus mâna pe Gaza și pe ținutul ei; pe Ascalon și pe ținutul lui, și pe Ecron și pe ținutul lui.

Domnul a fost cu Iuda, și Iuda a pus stăpânire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din Câmpie, pentru că avea cară de fier.”

A fost greu pentru că ei aveau cară de fier, și nu i-au putut alunga. Să mergem la versetul 27:

„Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din  Bet-Șean și din satele dimprejurul lui, din Taanac și satele lui; din Dor și satele dimprejurul lui; din Meghido și satele dimprejurul lui, așa încât Canaaniții au izbutit să rămână în țara aceasta.

Când Israel a fost destul de tare, a supus pe Canaaniți la un bir, dar nu i-a izgonit.”

Aceasta este o parte tristă din poveste. Noi știm că a început declinul lui Israel. Iosua începuse cu succese și cu biruințe mari, luând bucăți mari din țară și împingând înapoi dușmanii uriași. Dar ei au primit acea zonă mică pe care nu au putut s-o ocupe, deoarece Canaaniții au avut care de fier. Dacă citiți, această seminție nu a putut poseda pe deplin totul; ei au putut lua dealurile, dar văile nu le-au putut lua. Ceilalți au putut lua văile, dar nu au putut lua și dealurile, astfel, peste tot au rămas așezări micuțe de Canaaniți, pentru că n-au putut să-i alunge pe deplin. Acolo au fost câteva lucruri dificile care, pur și simplu, nu s-au putut clinti. Acesta este adevărul.

Nu știu dacă voi ați trăit destul de mult pentru a avea unele lucruri dificile care, pur și simplu, nu se clintesc. Dar problema este că ei i-au pus să plătească bir, iar problema cu birul este că au făcut un pact cu ei și un acord și i-au pus sub robie. „Ei bine, noi suntem Șeful vostru, iar voi sunteți slujitorii noștri.” Dar Dumnezeu le-a spus să nu facă aceasta. Moise le-a spus: „Să nu faceți alianță, să nu faceți nici un legământ cu niciunul dintre locuitorii țării.” Și acesta este tributul. Ei i-au pus sub alianță, au făcut cu ei un legământ, deși Dumnezeu le spusese să nu îndrăznească s-o facă. Nu contează câte care de fier aveau, cât de greu era și cât de înrădăcinați erau.

Vă amintiți cetatea Iebusiților, care avea să devină Cetatea lui David. Ei au luat Ierusalimul, dar nu au putut să ia cetatea Sion. Eu n-au putut să ia cetatea Iebusiților, fortăreața Iebusiților, nu au putut s-o ia de generații și generații, până la venirea lui David. Și sub slujba lui David, în cele din urmă, au spart-o și au luat cetatea Iebusiților, care a devenit Cetatea lui David.

Ascultați, nu contează cât timp durează, voi presați. Până când? Cetatea Iebusiților, a devenit, ce? Fortăreața Iebusiților a devenit  o cetate de nepătruns, de care ei n-au putut scăpa niciodată, și aceasta a fost întotdeauna chiar în mijlocul Israelului. Dar într-o zi, lucrurile s-au schimbat. De ce? Din cauza efortului persistent, datorită împăratului de pe tron, datorită puternicilor războinici care au avut încredere în David, în cele din urmă, au reușit să transforme cetatea Iebusiților, în cetatea lui David, locul tronului împăratului.

Uneori, în viața noastră există fortărețe, din cauza lucrurilor pe care le-am permis, a lucrurilor care ni s-au întâmplat sau a lucrurilor pe care le avem, dar eu vreau să presez până când acea fortăreață a inamicului, devine un loc pentru Tronul Împăratului meu. Nu vreau să renunț, și, cu siguranță, nu vreau să-l pun sub tribut, deoarece, dacă îl pun sub tribut, fac cu el un acord de pace: „Cât timp rămâi umil și supus și nu-mi faci probleme, eu te las în pace și tu mă lași în pace.” Problema este că acele mici locuri canaanite nu au rămas niciodată mici, ci ei au continuat să se reproducă, și să se înmulțească, și s-au întors mereu să se lupte cu ei. De acolo vin toate războaiele lor. Laudă Domnului!

În mesajul Nunta Mielului, din anul 1962, fratele Branham a spus:

„Atât de mulți spun: „Dacă Domnul va lua acest duh rău de la mine; de băut, de jocuri de noroc, de minciună, de furat, Îl voi sluji.” Dar aceasta depinde de tine, trebuie să faci și tu ceva. „Cel ce va birui, va moșteni aceste lucruri.” Cei care vor birui. Voi aveți puterea s-o faceți, dar trebuie să fiți dispuși să vă sacrificați pentru aceasta. Vedeți?

 „Ea s-a pregătit.” Îmi place Cuvântul acesta. Vedeți? Dumnezeu nu poate să ne împingă printr-o țeavă, să ne tragă afară pe la capătul celălalt, apoi să spună: „Binecuvântat este cel ce va birui.” Voi nu ați avut nimic de biruit, ci El doar v-a împins prin ea. Dar voi trebuie să luați decizii pentru voi înșivă, și eu trebuie să iau decizii pentru mine însumi. Făcând aceasta, noi ne arătăm credința și respectul pentru Dumnezeu.”

Priviți această listă: „Dacă Domnul va lua de la mine duhul de băutură, de jocuri de noroc, de minciună…” Voi vă gândiți: „Doamne, dacă ai putea să scoți aceste obiceiuri proaste, dacă ai putea să scoți afară obiceiul acesta și obiceiul acela; temperamentul sau gelozia sau amărăciunea, dacă ai putea să iei toate acestea de la mine, totul ar fi bine.”

Dar, fratele Branham a spus aici: „…Aceasta depinde de tine.” Sunt lucruri cu care trebuie să luptăm. Nu-mi pasă dacă au care de fier! S-ar putea să fi avut un temperament de la stră-străbunica mea, la bunica, la mama, la tine, dar aceasta nu contează, nu are voie astăzi, nu aparține Țării. Dacă este contrară staturii unui om perfect, dacă este contrară naturii lui Isus Hristos, nu are dreptul să rămână în pământul tău.

S-ar putea să nu scapi la prima încercare, la a zecea sau la a treizecea încercare, dar nu pune acel lucru sub tribut și nu spune: „Cât timp stă deoparte și izbucnește din când în când și o vede doar soțul meu…” Nu îndrăzni să faci aceasta! Spune: „Acest lucru trebuie să plece din viața mea. Nu știu cum și nu știu când, dar trebuie să plece! Nu-l voi accepta aici, în pământul meu, pentru că singurul lucru pe care trebuie să-l facă acest pământ (trupul meu), este să manifeste Cuvântul.” Nu ceva cu care s-a luptat străbunica mea sau bunicul meu, pentru că eu trebuie să ajung la statura unui om perfect, natura lui Dumnezeu Însuși, care trăiește prin trupul acesta. Nu-mi pasă dacă voi obține eliberarea doar cu cinci minute înainte de a muri, voi continua să insist până voi obține eliberarea. Eu nu vreau să accept altceva.

Uneori, în viața noastră, datorăm lucruri ca tribut, noi le punem sub tribut: „Cât timp nu-mi distrugi viața, cât timp nu preiei controlul, cât timp nu sunt în conflict decât din când în când…” Dar Moise le-a spus să nu facă aceasta. Să n-o faceți nici voi.

În mesajul Presupunând, fratele Branham a avut o femeie care a venit în rândul de rugăciune, iar ceea ce i-a spus el, m-a binecuvântat cu adevărat. Aici, sora din rândul de rugăciune a vorbit cu fratele Branham, iar el i-a spus:

„Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Vrei doar un moment…Doamna a mărturisit sincer, ea a spus că are peste ea un duh, un temperament irascibil, și ne dăm seama că nu este frumos. Dar, soră, nu ești numai tu, ci mulți dintre noi suntem așa. Vedeți? Dar, s-ar putea ca unii să nu fie la fel de sinceri și să mărturisească aceasta. „Dar cel care își va mărturisi păcatele…Cel care își ascunde păcatele, nu va propăși, dar cel care își va mărturisi păcatele, va primi milă.” Voi știți aceasta.

Astfel, mă rog, Tată ceresc, punând mâinile peste sora, ca acest temperament s-o părăsească, și să nu o mai deranjeze niciodată, în Numele lui Isus Hristos. Amin.”

Știți, aceasta a fost o femeie care nu mai era dispusă să-și pună acel temperament sub tribut; ea a trăit cu acel lucru, cine știe cât timp, cine știe cât s-a luptat cu acesta, cât i s-a împotrivit sau ce s-a întâmplat în viața ei. Dar ea a venit în rândul de rugăciune pentru a mărturisi altui om: „Eu am o problemă cu temperamentul.” Ce a făcut ea? A dezvăluit ascunzătoarea diavolului. L-a expus. De ce? Pentru că nu-l mai voia acolo.

Uneori, a rezista, nu înseamnă doar să strângi din dinți sau să strângi pumnii cât poți de tare, ci uneori trebuie să demaști fiecare lucru de care încerci să scapi. Tu trebuie să-l urăști suficient de mult, încât să nu-l mai dorești în viața ta; trebuie să-l urăști atât de mult, încât ești dispus să-i ceri cuiva să se roage cu tine pentru aceasta; să mărturisești și să spui: „Am lucrul acesta de care trebuie să scap, care este și se ascunde în viața mea, este înrădăcinat, este între crăpăturile și crevasele muntelui; are care de fier, l-am moștenit și mi-e greu cu el.”

S-ar putea să ai nevoie doar de cineva care să se roage cu tine; s-ar putea să fie nevoie doar să mărturisești, sau să-l expui, și s-ar putea să trebuiască să spui: „Refuz să-l mai las să rămână ascuns. Mă ridic împotriva lui cu toată puterea mea!” Oh, laudă lui Dumnezeu!

Dumnezeu le-a spus israeliților: „Eu voi lupta pentru voi! Eu îi voi izgoni!” El nu le-a spus: „Voi doar stați pe mal. Eu îi voi alunga, apoi doar intrați.” Nu, ci Dumnezeu i-a alungat în timp ce ei luptau. Și când s-au luptat, unii nu au înaintat atât de ușor, dar aceasta nu a schimbat niciodată că Dumnezeu a spus că El îi va alunga. Ceea ce a vrut Dumnezeu, a fost ca ei să continue lupta. „Nu vă opriți! Nu-i puneți sub tribut, ci mergeți mai departe!”

Amintiți-vă de stomacul nervos și încordat pe care l-a avut fratele Branham. Toată viața el a avut o afecțiune a stomacului, care s-a repetat de șapte ori. Dar când a venit a opta oară, a fost la sfârșitul slujirii sale, în anul 1965. Fratele Branham a presat împotriva acestei afecțiuni și s-a rugat, a fost la doctori, a fost la Clinica Mayo, pentru că nu voia să trăiască cu aceasta. El știa că Dumnezeul său este un Vindecător, și Îl credea pe Dumnezeu pentru vindecare, fie că aceasta venea prin medicină, prin chirurgie prin mâna unui doctor, fie că venea prin mâna lui Dumnezeu Însuși; nu-l interesa cum va veni, el voia vindecarea, așa că a crezut, a presat și s-a împotrivit atât de mult, până când Dumnezeu l-a eliberat.

Când a predicat mesajul Pe aripile unui Porumbel alb ca zăpada, el a spus că  Dumnezeu i-a promis vindecarea și că l-a eliberat din acea stare care l-a afectat toată viața. Apoi, treizeci de zile mai târziu, Dumnezeu l-a scos din scenă. Aceasta a fost o biruință extraordinară. Nu știu de ce a lăsat Dumnezeu aceasta să rămână acolo, era ceva ce făcea Dumnezeu. El făcea ceva, poate pentru noi, sau poate pentru profet; poate pentru amândoi, poate pentru familie, dar El îl antrena, poate ca să-l țină în frâu. Eu nu știu de ce profetul a fost chinuit așa, dar Dumnezeu a avut un scop în toate.

În viața noastră există lucruri care nu pleacă așa de ușor. Poate au fost lucruri de care am fost eliberați dintr-o dată, fără probleme, doar s-au dus, iar cu altele ne luptăm și ne luptăm și ne luptăm.

Eu nu știu de ce Dumnezeu i-a lăsat să-i alunge pe unii dușmani înapoi și a ținut soarele pe cer până când i-au ucis pe toți din acea zonă, dar a fost niște canaaniți cu care de fier, pe care nu i-au putut alunga ușor. Eu nu știu de ce Dumnezeu permite să se întâmple aceste lucruri în viețile noastre; de ce într-o zi avem o victorie extraordinară, iar a doua zi avem acest mic ghimpe supărător și sâcâitor de care, se pare, că nu putem scăpa. Nu știu de ce, dar Dumnezeu va împlini scopul Său; cumva aceasta lucrează spre bine într-un fel. Dumnezeu are un scop în toate acestea, iar eu Îi mulțumesc pentru aceasta.

Eu nu voi înceta să presez împotrivă, decât dacă El îmi spune așa cum i-a spus apostolului Pavel. Dar, dacă El nu-mi spune, vreau să fiu ca profetul lui Dumnezeu și să mă rog pentru vindecarea și eliberarea mea tot timpul. Și așa cum am spus, dacă vine cu cinci minute înainte de moartea mea, laudă lui Dumnezeu, pentru că am avut biruință asupra acelui lucru din viața mea. Eu nu vreau să-l pun sub tribut. Laudă lui Dumnezeu!

Judecători 2.1-3:

„Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, și a zis: „Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;

Și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele.” Dar voi n-ați ascultat de Glasul Meu. Pentru ce ați făcut lucrul acesta?

Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, și dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”

El le-a zis: „Voi i-ați pus sub tribut și i-ați lăsat acolo. De ce ați făcut aceasta?”

Dacă vă întoarceți la Exod 34.11, Moise le-a spus mai dinainte: „Să nu faceți aceasta.” Dar ei au făcut-o. Și iată că un Înger al Domnului a coborât să-i mustre și să le spună: „De ce ați făcut aceasta? Nu-i voi izgoni dinaintea voastră.”

Haideți să punem aceasta în perspectivă, în timp ce încheiem. Ei au avut dușmani pe care nu i-au putut birui. Nu au putut. Au încercat, dar nu au putut, pentru că erau puternici, aveau ziduri mari; oricare a fost motivul, ei nu au putut să-i biruiască, așa că i-au pus sub tribut, pentru că acesta era un lucru ușor de făcut pentru ei, așa că nu erau nevoiți să lupte în continuare, ca să poată merge mai departe să se bucure de țara făgăduită în care curgea lapte și miere. Ei puteau continua să-și construiască moșii, și puteau continua să facă ceea ce voiau să facă. Astfel, le-au dat drumul, și acum, Dumnezeu a trimis un Înger să-i mustre pentru că au făcut ceea ce El le spusese să nu facă, și să le spună: „Acum, nu-i voi izgoni dinaintea voastră.”

 Vedeți? Este interesant că ei nu i-au putut alunga, dar se pare că Dumnezeu nu-i alunga. Cu toate acestea, promisiunea era adevărată: „El îi va alunga!” Ei aveau nevoie să învețe doar puțină răbdare, perseverență și stăruință. Dar acum, când ei i-au pus sub tribut, Dumnezeu le-a spus: „Acum, nu-i voi izgoni. Vă veți descurca cu aceasta pentru totdeauna. Ei vor fi ca un ghimpe în coasta voastră.”

Ascultați, se pare că uneori, Dumnezeu nu izgonește toate lucrurile din viața noastră, dar El a promis că Cuvântul Lui va funcționa. El ne-a promis și toate promisiunile Lui sunt adevărate pentru noi. Nu contează dacă se pare că nu se mișcă nimic, Dumnezeu le va mișca într-o zi, dacă rămâneți cu Cuvântul, dacă rămâneți perseverenți, Îl credeți pe Dumnezeu, rămâneți concentrați pe Cuvântul Său și nu puneți lucrul acela sub tribut, ci continuați să spuneți: „În Numele lui Isus Hristos, tu trebuie să pleci!” A doua zi: „Tu trebuie să pleci!” În ziua următoare: „Tu trebuie să pleci!” Nu contează cât trebuie să presezi împotriva acelui lucru, dar să nu îndrăznești să-l accepți ca pe o parte normală a vieții tale, decât doar dacă Dumnezeu îți spune și ție la fel ca lui Pavel. Dacă El a făcut aceasta cu Pavel, poate s-o facă și pentru tine, dar dacă El nu ți-a spus aceasta, ține Cuvântul până când Cuvântul vine în manifestare. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Iosua 17. Vreau să vă spun despre ceea ce i-au spus fiii lui Iosif, lui Iosua. Amintiți-vă că în Judecători, am citit că Iuda nu i-a putut birui pe canaaniți pentru că aveau care de fier. Dar să vedem ce scrie aici, în Iosua 17.16-18:

„Fiii lui Iosif au zis: „Muntele nu ne va ajunge, și toți canaaniții care locuiesc în vale, cei ce sunt în Bet-Șean și în satele lui, și cei ce sunt în valea lui Izreel au cară de fier.”

Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim și lui Manase: „Voi sunteți un popor mare la număr și puterea voastră este mare, nu veți avea un singur sorț.

Ci veți avea muntele, căci veți tăia pădurea, și ieșirile ei vor fi ale voastre, și veți izgoni pe Canaaniți, cu toate carele lor de fier și cu toată tăria lor.”

Iosua le-a spus deja fiilor lui Iosif și jumătății lui Efraim și a lui Manase: „Da, ei sunt acolo cu care de fier, dar voi sunteți un popor mare și puternic. Nu uitați cine sunteți! Voi îi veți alunga!” Și dacă Dumnezeu o va face pentru unul, El o va face și pentru altul. Dacă El a putut s-o facă pentru Iosif, ar fi putut s-o facă și pentru Iuda; dacă Iuda ar fi crezut ce a făcut Duhul Sfânt pentru altcineva și ce a promis El.

Fratele Branham a spus: „Dacă Dumnezeu a făcut-o pentru unul, și dacă eu pot să mă apropii de El în același fel, atunci El este obligat s-o facă și pentru mine.”

Deci, dacă fiii lui Iosif au putut să alunge carele de fier, atunci și Iuda putea să alunge acele care de fier; toți puteau să alunge carele de fier. Ei trebuiau doar să creadă că pot.

Problema este că, uneori, noi nu credem că putem, dar noi trebuie să credem că putem, deoarece Dumnezeu a spus că ne va ajuta. Dumnezeu a spus că El va lupta pentru noi și cu noi. Și dacă noi vom face pași, ei vor deveni posesiune. Noi trebuie să continuăm să presăm în lucrul acela. Și s-ar putea să nu ajungi prea departe data viitoare, dar dacă putem obține un centimetru de pământ mai mult, atunci ai un centimetru de pământ mai mult, și îi dai acelui lucru mai puțin loc în viața ta. Dacă data viitoare trebuie să presăm puțin mai mult și luăm încă un centimetru de pământ, poate fi greu, poate fi dificil, și s-ar putea să fii nevoit să te întorci la toți cei pe care îi știi, s-ar putea să mergi în jur să-ți ceri iertare de fiecare dată când faci același lucru pe care l-ai făcut iar și iar, doar pentru a expune acel lucru și pentru a ucide acel duh care este acolo. Aceasta poate fi greu, și poți face aceasta până când te simți jenat sau până când te saturi de aceasta, dar dacă urăști acel lucru și presezi împotriva lui, va pleca.

Există o responsabilitate care vine cu înfierea. Dumnezeu nu ne-a dat Cuvântul Său ca să spunem: „Oh, noi avem binecuvântările Domnului!” El ne-a dat Cuvântul Său ca să facem acest Cuvânt să trăiască în noi, astfel încât să ne putem preda Lui, să ne supunem Lui, să-L aplicăm în viața noastră și să-L manifestăm prin viața noastră. Noi avem ceva de făcut, adică, noi trebuie să stăpânim acest pământ.

În mesajul Statura unui om perfect, fratele Branham a spus:

„Înțelegeți? Oamenii care au murit acolo, depind și ne așteaptă pe noi. Astfel, această Biserică trebuie să ajungă la perfecțiune, ca să aducă învierea.”

În anul 1965, în mesajul Și nu știi, profetul a spus:

„Și noi, de ce venim aici? Ce facem? Venim aici să ne jucăm un joc? Venim aici să ne întâlnim ca o lojă? Este că Hristos nu poate veni până când această Biserică nu este perfectă. El ne așteaptă.”

Credeți aceasta? Eu spun: „Doamne, îmi pare rău!” Aceasta este tot ce pot apune: „Doamne, îmi pare rău! Eu sunt vinovat că am pus lucrurile din viața mea sub tribut. Dar nu vreau să le mai țin sub tribut.”

Vreau să spun că, pentru unii dintre noi, care L-am slujit pe Domnul suficient de mult, există lucruri în viața noastră de care am scăpat, care au ieșit din viața noastră, dar, după aceea s-au strecurat înapoi. Rușine! Rușine! Rușine, nouă! Noi am câștigat biruința asupra acestora, de ce le-am lăsat să se strecoare înapoi? Moda lumii, lucruri de divertisment, lucruri pe care, atunci când am ajuns la Mesaj, le-am dat afară și am câștigat biruința asupra lor, am avut putere să biruim. Dar pentru că am ajuns atât de înțelepți în Mesaj, și am devenit credincioși atât de buni, am început să ne gândim că ne putem descurca singuri cu unele din aceste lucruri, și acum permitem ca lucrurile pe care le-am dat afară să se strecoare înapoi. Rușine! Să ne fie rușine!

Haideți să avem biruință, să le aruncăm afară și să lăsăm acest Cuvânt să trăiască în noi.

Te rog, Doamne, eu am nevoie de ajutorul Tău, pentru că nu pot face aceasta singur. Tu ai promis că aceasta este epoca, acesta este ceasul, când vei avea o Biserică fără pată sau zbârcitură, fără cusur sau orice altfel de lucruri. Tu ai promis că o vei avea și Ți-o vei prezenta Ție Însuți, și eu cred aceasta, dar nu vreau să stau pe margine și să spun: „Doamne, trebuie s-o faci Tu. Acum, iată lista mea de lucruri pe care trebuie să le rezolvi.” Nu.

Noi trebuie să luptăm împotriva acestora, prieteni, împingând înapoi și împotrivindu-ne diavolului și tuturor tacticilor lui. În fiecare domeniu, el încearcă să obțină o fortăreață, de aceea, noi trebuie să presăm și să avem încredere în Dumnezeu. Dacă nu pot să-l prind cu Sabia, îl va doborî El cu piatra, pentru că El va lucra cu mine și nu mă va lăsa singur.

Poate m-am simțit ca și israeliții când n-au putut izgoni pe locuitorii țării. Ei toți erau singuri, dar unde era Dumnezeu? Unde era marea biruință? Dar Dumnezeu nu S-a răzgândit niciodată cu privire la ei sau la promisiunea Lui. Dumnezeu nu S-a răzgândit niciodată cu privire la noi, la promisiune sau la ceea ce vrea să realizeze în acest timp final. Este același lucru pe care a dorit întotdeauna să-l realizeze: El vrea să Se manifeste într-un Trup cu multe mădulare; de aceea fiecare dintre noi, avem responsabilitatea de a face Cuvântul să trăiască în porțiunea noastră de pământ, în poziția noastră în Trupul lui Hristos. Aceasta este responsabilitatea noastră.

Nimeni nu se va ruga pentru tine, este treaba ta să te rogi, și nimeni nu va citi pentru tine Biblia și Mesajul. Ascultați, nimeni nu va face aceasta pentru voi, pentru că aceasta este responsabilitatea voastră. Nimeni nu se va hrăni cu Cuvântul pentru tine, pentru că este responsabilitatea ta să te hrănești cu Cuvântul pentru tine însuți. Nimeni nu poate pătrunde în interiorul tău și să fie sincer pentru tine, și tu să spui: „Mă lupt cu aceasta și trebuie să biruiesc. Într-adevăr, am făcut aceasta din aceste motive; am motive ascunse pentru că arăt religios, dar mai am un motiv ca să fac aceasta pentru că împlinesc o nevoie din interiorul meu.” Nimeni altcineva nu poate face aceasta pentru voi, prieteni, trebuie s-o faceți voi singuri. Voi trebuie să fiți reali, să fiți autentici în locul și în poziția în care v-a pus Dumnezeu, și să spuneți: „Am jucat rolul unui fățarnic. M-am jucat ca și cum aș fi aceasta pentru toți ceilalți, dar, de fapt, sunt de partea aceasta.” Tu singur trebuie să te descurci cu aceasta, pentru că nimeni altcineva nu o poate face pentru tine, ci trebuie s-o faci tu.

Sunt unele lucruri pe care Dumnezeu ni le-a lăsat nouă să le facem, și El ne va ajuta. Eu cred că El ne va ajuta; cred că El îi va alunga pe dușmani; cred, de asemenea, că pașii sunt stăpânire. Noi trebuie să luăm promisiunea Cuvântului, să luăm Sabia Cuvântului și s-o înfigem în inima dușmanului, să continuăm să-l împingem înapoi până când se mișcă ceva în inimile noastre. Eu nu vreau să fiu mulțumit cu același fel în care am fost întotdeauna.

Când privesc la „Statura unui om perfect,” văd atât de multe schimbări în viața mea, dar când privesc la Hristos, văd atât de multe schimbări de care am nevoie în viața mea, și vreau să se schimbe. Eu nu caut o notă de trecere la cineva, ci vreau o notă de trecere în Mesaj ca să pot merge în Rai, ca să pot face Răpirea. Eu doresc din toată inima să ocup locul și poziția pe care mi le-a dat El, și să lucrez în această poziție cu tot ce este în mine. Îmi doresc, și vreau să fiu sincer în privința aceasta; vreau să fiu transparent; vreau să aplic Cuvântul; vreau să-L chem pe Dumnezeu în ajutor; vreau să presez împotriva diavolului; vreau să fac ceea ce El mi-a dat să fac și vreau să fiu găsit credincios.

Prieteni, eu cred că aceasta este responsabilitatea celor înfiați, să facem ceea ce El ne-a dat să facem. Acest Mesaj nu este un joc; Biserica nu este un joc, nu este un club social, nu este ceva ce facem lăturalnic, ci este marea lucrare pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu pentru timpul sfârșitului, să Se manifeste pentru a aduce un popor în poziția în care El Se poate manifesta din nou, sub formă de Mireasă.

Așa cum am spus, nu există nici unul dintre noi care să manifeste toate acestea. Cel mai aproape a fost fratele Branham, când Dumnezeu a manifestat-o într-un singur vas, arătându-ne ceea ce a încercat El să facă. Și acum, Dumnezeu a luat acea manifestare și a răspândit-o peste noi toți. Voi spuneți: „Ei bine, ce ar trebui să fac eu? Ar trebui să am viziuni? Ar trebui să vindec?” Nu, tu trebuie să faci orice ți-a dat El ție să faci. Nu lua mingea din mâinile altuia, și nu încerca să inventezi ceva. Orice se află în mâna ta, fă-o cu toată puterea ta; fă-o pentru Domnul; fă-o conform Cuvântului și lasă tot ce nu este Cuvânt să fie alungat, pentru ca tu să faci ceea ce ți-a dat Dumnezeu să faci.

Dacă tu îți faci partea ta, eu îmi fac partea mea și toți frații din lume își fac partea lor, atunci Dumnezeu Se va manifesta pe acest Pământ, deoarece acest Mesaj va produce ceea ce a fost trimis să producă. Eu cred că El produce aceasta, dar este nevoie să fim sinceri cu adevărat, perseverenți și credincioși.

Noi trebuie să-L credem pe Dumnezeu, și dacă punem ceva sub tribut, cred că este timpul să fim sinceri în privința aceasta. Doar să fim sinceri, și să spunem: „Am un duh lăudăros; am un duh mincinos; exagerez prea mult; am resentimente în inima mea; am amărăciune, am temperament; am o problemă cu pofta, am o problemă cu divertismentul, cu distracția, și cred că este timpul să fiu sincer și să spun: „Am pus aceasta sub tribut, dar îmi pare rău și acum rup legământul pe care l-am făcut cu acest lucru. Ești scos afară! Chiar acum primești o înștiințare de evacuare.”

Prieteni, cred că este timpul să fim sinceri, pentru că cred că acesta este ceasul în care trăim. Vreau ca acest vas să nu fie dat tributului pentru ca diavolii să se ascundă și vechile obiceiuri să rămână, ci vreau ca acest vas să fie dat Cuvântului, vreau să fie un vas care să fie plin de Cuvânt, plin de Duhul Sfânt și trăind Cuvântul.

Vom fi perfecți? Nu, prieteni! Eu nu caut aceasta, ci pur și simplu, nu vreau nici un canaanit sub tribut. Am s-o mai dau în bară? Dar, o voi mai face, dar eu nu caut ceva ce știu că este acolo ca să fac un pact cu el și să-l pun sub tribut, apoi să-l las în pace pentru că este prea greu. Eu nu mai vreau să trăiesc așa, ci vreau Cuvântul să trăiască în mine.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Să ne rugăm.

Dragă, Tată ceresc, Îți mulțumim, Doamne Isuse, pentru bunătatea Ta față de noi. Doamne, Dumnezeule, lucrurile pe care ni le-ai arătat, lucrurile pe care le-ai descoperit și lucrurile la care ne-ai chemat, ne îndreaptă atenția spre Domnul. Dumnezeule, ne dăm seama că trăim într-un ceas mare, dar un ceas mare necesită un efort mare, necesită sacrificii, sinceritate, necesită un popor care va fi real cu o descoperire reală, având Taina voii Tale descoperită nouă.

Doamne, eu cred că ai fost îndurător cu noi și ne-ai descoperit personal rolul nostru în Programul Tău. Doamne, Tu ai venit cu Duhul Tău cel Sfânt și ne-ai trezit la Viață, ne-ai adus la un nivel de maturitate și ne-ai plasat cu daruri, poziții și locuri; ne-ai dat responsabilități, Doamne, lucrări de făcut și lucruri de îndeplinit pentru Împărăția Ta. Doamne, sub această înfiere, Tu ai pus o responsabilitate în mâinile noastre, iar eu, Doamne, vreau să fiu responsabil de ceea ce mi-ai dat să am grijă. Doamne, eu vreau să-mi asum responsabilitatea atunci când eșuez, și vreau să spun: „Este vina mea, Doamne! Dar vreau să muncesc pentru a face aceasta bine.”

Sunt lucruri pe care le-am permis și n-ar fi trebuit să le permit, dar vreau să recunosc aceasta și să le îndrept chiar acum, pentru că aceasta este responsabilitatea mea în înfiere. Tu mi-ai dat mie să fac aceasta și vreau s-o fac.

Doamne, vreau să cred Cuvântul Tău, vorbește Cuvântul Tău, manifestă Cuvântul Tău, hrănește-mă cu Cuvântul Tău, căci vreau să fie o Lumină pentru sufletul meu, o Lumină care strălucește din mine.

Doamne, dacă cineva dintre noi are ceva în viață, dacă încă presăm împotrivă la ceva ce vrem să plece, Te rog să ne dai curaj să continuăm să lovim cu Sabia Cuvântului Tău. Doamne, Te rog să ne ajuți și să faci ceea ce ai promis că vei face, că vei alunga locuitorii țării. Trimite viespi împotriva lor, aruncă piatră peste ei, așa cum ai făcut în zilele lui Iosua. Orice ai de făcut, vino, luptă cu noi și ajută-ne. Doamne, nu Îți cerem să faci totul, ci Îți cerem ajutorul. Doamne, vrei să ne ajuți? Și aceste obstacole de netrecut, care ne împiedică să ne ducem la bun sfârșit însărcinarea, Doamne, vrei să ne dai credință să vorbim Cuvântul asupra lor? Ca să vedem cum sunt luate din calea noastră și să continuăm să facem ceea ce ne-ai chemat să facem.

Te iubim, Tată, și Te rugăm, Dumnezeule, să ne ajuți acum, pentru că știm că ai un scop și un Plan, iar noi suntem parte din acest scop și din acest Plan, și vrem să vedem acest scop încheiat în noi. Și nu vrem să facem nimic pentru a-l împiedica, Doamne, vrei să ne deschizi ochii să vedem unde am permis, poate, lucruri pe care nu ar fi trebuit să le permitem; unde suntem leneși și am renunțat să mai presăm și să mai luptăm când ar fi trebuit să continuăm să luptăm?

Ajută-ne, Doamne, pentru că vrem ca fiecare fortăreață a dușmanului să devină un loc pentru Tronul Tău, un loc în care să conduci și să domnești în viața noastră.

Doamne, aceasta este dorința mea, este dorința mea pentru acești oameni, pentru noi toți împreună. Ajută-ne, Doamne!

Te iubim și cerem binecuvântările Tale. Ajută-ne, pe măsură ce mergem înainte. Dă-ne viziune, dă-ne înțelegere, Doamne, dă-ne credință, căci Îți cerem toate acestea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                             -AMIN-