DESCOPERIREA DUMNEZEILOR AMATORI – Împărați și Preoți

Să deschidem Bibliile la 1Petru 2.9:

„Dar voi sunteți o generație aleasă, o preoție împărătească, o națiune sfântă, un popor special, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la Lumina Lui minunată.”

În seara aceasta ne vom gândi la subtitlul Împărați și Preoți. Aici vedem că Petru a spus: „Voi sunteți o generație aleasă, o preoție împărătească…” așa că voi pune accentul pe „Preoți,” pentru că noi am fost chemați să fim preoți, „o preoție împărătească, și „Împărați”, preoți și împărați, și vom vedea cum ne va călăuzi Domnul.

Să mergem la Romani 8.29:

„Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați.”

Așadar, acum vedem că noi am fost predestinați să fim asemenea chipului Fiului Său. Astfel, Isus Hristos este Omul-Dumnezeu pe Pământ. El a fost Dumnezeu în formă de trup de carne. El a fost Omul-Dumnezeu, și a devenit un exemplu pentru noi. Acum, noi suntem dumnezei amatori, dar noi nu suntem plinătatea, ci El este plinătatea.

În Mesajul Când Vulturul își scutură cuibul, din anul 1961, fratele Branham a spus:

„El este Mesia. „Mesia,” înseamnă „Unsul,” iar noi suntem copiii Lui, care au o ungere mai mică. Deci, așa cum IeHoVaH Vulturul, este Marele Vultur, și noi suntem vulturi. El este Mesia, iar noi, cu aceeași ungere, suntem Mesia micuți. Amin. Uns. „Mesia” înseamnă „Unsul.” Sunteți unși? Amin. Cu ce? Cu Același Duh cu care a fost Uns El. Noi Îl avem cu măsură, El Îl are fără măsură. El a fost Dumnezeu manifestat în trup, iar noi suntem fii ai lui Dumnezeu, părți din El. Haide! Da, domnule! „Lucrările pe care le fac Eu, le veți face și voi.”

Aș putea să iau o lingură de apă din acest Ocean de aici, dar nu o voi scăpa niciodată în Ocean. Acesta este felul în care am fi scăpați noi, dacă s-ar întâmpla să cădem. Dar, amintiți-vă că aceleași substanțe chimice care se găsesc în tot Oceanul, sunt în acea lingură, în aceeași apă, doar că acolo este mai multă. Deci, aceasta este.”

Aici, profetul ne spune că a fost Mesia; El a fost Vulturul cel Mare, iar noi suntem vulturași. El era Mesia, iar noi suntem Mesia mici; El era Unsul, iar noi suntem unși mici; El L-a avut fără măsură, dar noi Îl avem cu măsură; El a avut plinătatea, iar noi avem o măsură din acea Viață care a fost în Isus Hristos.

Apoi, fratele Branham a folosit exemplul cu lingura pe care o cufunzi în Ocean și iei apă, aceea fiind o măsură, dar în acea măsură de apă, se află toate calitățile apei care se află în întregul Ocean.

Deci, acolo există un potențial, tot ce există în apa din Ocean, există și în apa din acea lingură. Nu este totul, ci doar o parte. Faptul că este doar o parte, nu înseamnă că nu are toate calitățile și calitatea de a fi același lucru. Ce este? Este apa Oceanului acolo și este tot apa Oceanului aici. Viața lui Dumnezeu în El, și Viața lui Dumnezeu în noi. Și noi am fost predestinați să fim făcuți conform chipului Fiului Său. Atunci, ce reflectăm noi? Noi vom reflecta aceeași Viață.

Isus Hristos a fost reflectarea lui Dumnezeu pe Pământ, iar această Mireasă din timpul sfârșitului, va trebui să fie reflectarea lui Isus Hristos.

Să mergem la Apocalipsa 1.5-6:

„Și de la Isus Hristos, Martorul credincios, Întâiul născut dintre morți, și Domnul împăraților pământului! A Lui, care ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre în propriul Său Sânge,

și ne-a făcut împărați și preoți pentru Dumnezeu și Tatăl Său; a Lui să fie gloria și domnia în vecii vecilor. Amin.”

Dacă privim aici, fratele Branham a evidențiat acest lucru și a spus:

„Scriptura spune: „Și ne-a făcut împărați și preoți…”

Aceasta nu înseamnă ceva ce va fi în viitor, ci este ceva ce Hristos a făcut deja: „El ne-a făcut împărați și preoți.”

În cartea „Epocile Bisericii,” în tema Descoperirea lui Isus Hristos, fratele Branham a spus:

„El ne-a făcut! Oh, există anumite adevăruri pe care trebuie să le subliniem. Acesta este unul dintre ele: EL! EL NE-A FĂCUT! Mântuirea este fapta Lui, Mântuirea este a Domnului! Totul este har. El ne-a răscumpărat cu un scop. Noi suntem împărați, împărați spirituali. Oh, vom fi împărați pe Pământ cu EL, când va sta pe Tronul Său, dar acum suntem împărați spirituali și domnim peste o împărăție spirituală.”

Deci, acum noi suntem împărați și preoți. El ne-a făcut împărați și preoți. Fratele Branham ne-a spus aceasta foarte clar, că aceasta este o Împărăție spirituală, pe care o conducem acum. În Mileniu, acea Împărăție spirituală, va fi atât spiritual cât și natural, pentru că noi vom conduce și vom domni cu El o mie de ani.

Dar încercați să fiți acum un împărat firesc, mergeți la Guvern și spuneți-le: „Știți, eu sunt un împărat.” Încercați să faceți aceasta o dată și vedeți ce se întâmplă.

„Dar acum, noi suntem împărați spirituali și domnim peste o împărăție spirituală.” Puțin mai jos, în același mesaj, profetul a spus:

„Chiar acum noi împărățim împreună cu Hristos, având stăpânire asupra păcatului, a lumii…”

Peste acestea avem stăpânire, acesta este locul în care guvernăm: „…având stăpânire asupra păcatului…”, asupra necredinței și asupra tuturor atributelor păcatului. Noi putem stăpâni peste păcat. „…asupra păcatului și a lumii…” Acesta este cosmosul, este această ordine mondială care ne influențează într-un mod greșit, dar noi putem avea stăpânire peste această influență greșită.

„…asupra păcatului, a lumii, a trupului, (cărnii)…” Acesta este propriul nostru trup în care locuim. „…și a diavolului.” Amin. Laudă lui Dumnezeu! Voi citi aceasta din nou:

„Chiar acum, noi împărățim împreună cu Hristos, având stăpânire asupra păcatului, a lumii, a trupului și a diavolului; arătându-Și lauda și slava, arătându-Se pe Sine Însuși, pentru că Hristos este în noi, voind și făcând după buna Sa plăcere. Da, într-adevăr, chiar și acum suntem așezați în locurile cerești, în Hristos Isus.

„Și ne-a făcut preoți…” Da, preoți pentru El, care Îi oferă lauda spirituală a buzelor sfinte, petrecându-ne viața ca o jertfă dulce pentru El; închinându-ne Lui în Duh și Adevăr, mijlocind și rugându-ne. Preoți și împărați pentru Dumnezeul nostru. Nu-i de mirare că nu ne atrage lumea și că suntem un popor deosebit, cu râvnă pentru fapte bune. Noi am fost recreați în El, pentru a fi copii ca Tatăl nostru.”

Așadar, aceasta este ceea ce ar trebui să facem acum. Noua naștere a venit și ne-a recreat: „…noi am fost recreați în El, pentru a fi copii ca Tatăl nostru.” Așa că suntem aici ca să reflectăm Viața Lui.

Deci, noi suntem o parte a acestei preoții împărătești, parte din El. „El ne-a făcut preoți ca să-I oferim lauda spirituală a buzelor noastre sfințite, petrecându-ne viața ca o jertfă dulce pentru El, închinându-ne Lui în Duh și Adevăr, mijlocind și rugându-ne.”

Acum, mijlocirea și rugăciunea, face parte din preoție, și aceasta, de fapt, nu este pentru noi, ci este pentru alții; făcând mijlociri și cereri pentru alții.

Așadar noi suntem deja împărați și preoți. Ca preoți, noi ne închinăm Lui în Duh și Adevăr, și Îi oferim ca jertfă viața noastră; noi ne închinăm și-I oferim lauda buzelor noastre sfințite, dar, de asemenea, mijlocim și aducem cereri înaintea Lui, pentru că aceasta făcea preoția pe Pământ.

Preoția se stabilise prin Leviți și prin fiii lui Aaron; ei erau acolo pentru a mijloci în numele lui Israel, înaintea lui Dumnezeu. Ei au mijlocit în Numele lui Dumnezeu, și-I cereau lui Dumnezeu să-Și reverse îndurarea peste oameni, să le ierte păcatul, sau pentru orice se rugau și mijloceau. Acesta era rolul preoților. Și acum, „noi am fost făcuți preoți.” Amin. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem împreună la Luca 9. Amintiți-vă că noi trebuie să fim făcuți conform imaginii Lui, trebuie să fim făcuți în asemănarea Lui, sau în natura Lui. Așadar, când descoperim descoperirea dumnezeilor amatori, înseamnă că dumnezeii amatori ar trebui să arate ca Dumnezeu; ei ar trebui să fie o reflectare a lui Dumnezeu, iar preoția ar trebui să fie o reflectare a Preoției Sale; regalitatea noastră ar trebui să fie o reflectare a Regalității Sale. Totul ar trebui să fie o reflectare a lui Dumnezeu.

Dacă suntem dumnezei amatori, o parte din Dumnezeu, sau o bucățică a lui Dumnezeu, noi ar trebui să fim o reflectare a ceea ce este Dumnezeu, nu a ceva ce invocăm în propriile noastre minți, nu propriile noastre dorințe, nu propria noastră voie exercitată prin efortul nostru, hibridată sau amestecată cu Cuvântul lui Dumnezeu. Este Cineva căruia ne predăm și Viața Lui vine și trăiește în noi, și aceasta trebuie să fie o reflectare a Vieții Lui.

Așadar, Luca 9.51-56:

„Când s-a împlinit timpul să fie înălțat, Isus Și-a îndreptat Fața hotărât să meargă la Ierusalim.

A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.

Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.

Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”

Isus S-a întors spre ei, i-a certat, și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți!

Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat în alt sat.”

Aici, noi reflectăm slujba Fiului omului, și amintiți-vă, slujirea care continuă, este slujba Fiului omului în formă de Mireasă, „…pentru că El a lăsat o parte din lucrarea Sa, pe care El nu a terminat-o, și El a lăsat-o să fie terminată în și prin Mireasă.” Așadar, acum este o continuare a slujbei Sale.

Acolo, ei erau în ziua când Isus Hristos a fost respins în acel sat al Samaritenilor. Ei nu L-au primit, iar Iacov și Ioan au înțeles ideea la fel ca profetul din Vechiul Testament, și au spus: „Hai să chemăm foc din cer!” Ei credeau că fac un lucru bun aducând judecată asupra acelor oameni care L-au respins pe Mesia, L-au respins pe Isus Hristos; Dar Isus le-a spus: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți. Căci Fiul omului nu a venit să distrugă viața oamenilor, ci a venit pentru a le salva viața.”

Și dacă acesta a fost scopul Fiului omului, care este slujba Fiului omului în tine? Care este scopul acelei slujbe în tine și în mine? Nu suntem aici pentru a distruge vieți, ci pentru a salva vieți.

Așadar, salvarea este parte din scopul nostru. Să fim fii ai lui Dumnezeu, dumnezei amatori pe Pământ, este parte a continuării Vieții lui Isus Hristos.

Să mergem la Evrei 2. Amintiți-vă că suntem o preoție împărătească. El ne-a chemat și ne-a făcut împărați și preoți, dar noi vrem să știm ce fel de preoți trebuie să fim, și după care rânduială, pentru că nu va fi după rânduiala lui Aaron, pentru că aceasta a fost o rânduială evreiască, care și-a urmat cursul. Noi trebuie să aflăm ce fel de preoți suntem, așa că, haideți să mergem la Evrei 2.14-18:

„Fiindcă, după cum copiii sunt părtași cărnii și sângelui, în același fel și El S-a făcut părtaș la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce avea puterea morții, care este diavolul,

și să-i elibereze pe aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața.

Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra Lui natura îngerilor, ci a luat asupra Lui Sămânța lui Avraam.

Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului.

Și prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.”

Iată ce este cu adevărat important: Isus Hristos a venit ca să fie Marele nostru Preot. Dar, cum a venit El? El a venit în trup. De ce a venit în trup? El a venit în trup ca să înțeleagă cum este pentru mine și pentru voi să trăim în trup, și astfel să poată fi un Mare Preot credincios. Astfel El nu a luat natura îngerilor, ci a luat asupra Lui Sămânța lui Avraam, ceea ce înseamnă că a venit în carne.

Vreau să citesc încă odată versetul 17:

„De aceea, în toate se cuvenea să fie făcut asemenea fraților Săi, ca să fie, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului.”

De ce a făcut aceasta? „…ca să fie un Mare Preot milos și credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face ispășire pentru păcatele poporului. Și prin faptul că El Însuși a suferit, fiind ispitit, este în stare să-i ajute pe cei ce sunt ispitiți.”

El a fost încercat, a fost încercat în pustie, a fost încercat cu respingere și suferință; El a venit în trup ca să ne poată înțelege, astfel încât, să poată fi un Mare Preot milos și credincios.

Așadar, Dumnezeu a venit în trup ca să devină Mare Preot. El nu a luat natura îngerilor, nu a luat asemănarea îngerilor, ci Sămânța lui Avraam, ca să fie făcut asemenea fraților Săi, ca să fie un Mare Preot milos și credincios. Și fiind El Însuși ispitit, este în stare să-i ajute pe cei ispitiți. El a venit jos ca să fie ca noi, doar că a fost fără păcat. Dar El a venit jos ca să fie ca noi pentru a gusta o experiență trupească, astfel încât să poată fi genul potrivit de Preot.

Gândiți-vă la aceasta, prieteni. Noi am fost chemați în acest trup, noi am coborât în trup, în carne și oase, noi am venit în carne hibridă. Ce fel de preoție ar trebui să fim? Noi ar trebui să fim capabili să fim milostivi și credincioși, pentru că am fost ispitiți și testați și știm cum este. Noi înțelegem cum este să trăiești în această lume, înțelegem cum este să te naști un hibrid; înțelegem cum este să ai mintea întunecată; știm cum este, așa că, putem să-i ajutăm pe aceia care sunt ispitiți.

Dumnezeu nu ne-a pus niciodată aici ca să stăm într-o poziție înaltă și să strigăm la oameni: „De ce ești așa? De ce faci aceasta? De ce faci aceea?” În mila Sa, Dumnezeu ne-a permis să trecem prin hibridare, prin omul căzut, cu o minte înstrăinată de lucrările lui Dumnezeu, având o conștiință întunecată, urând lucrările lui Dumnezeu și trebuind să ne convertim, astfel încât, să știm cum este să fii în lume, prins în întuneric, fără înțelegere, pentru că noi trebuie să fim preoți sub Marele nostru Preot, Isus Hristos. Deci, ar trebui să avem un grad de înțelegere.

Să mergem la Evrei 4. Vom continua să privim la poziția lui Isus Hristos, pentru că El este Marele Preot. El este Mesia, noi suntem Mesia micuți; El este Marele Preot, noi suntem preoți. Evrei 4.15:

„Fiindcă nu avem un Pare Preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputințele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuși fără păcat.”

Înseamnă că El poate fi atins de sentimentul neputințelor noastre. De ce? Pentru că El a fost ispitit în toate lucrurile, la fel ca noi, dar fără păcat. El nu a păcătuit niciodată; El nu a căzut niciodată, dar a simțit ispita. El a fost testat, a fost încercat, a venit într-o lume coruptă și știe cum este să ai de-a face cu oamenii. El știe cum este să obosești, știe cum este să fii epuizat, știe cum este să fii flămând; El știe cum este să fii copil, știe cum este să fii adolescent, El știe toate acestea, și a venit așa, ca să poată fi milos și un Mare Preot credincios.

Noi am venit pe aici și am fost răscumpărați prin Sângele Mielului și am fost treziți să înțelegem cine suntem cu adevărat.

Dar ce fel de preoție ar trebui să avem dacă am venit în acest fel? Noi trebuie să fim o preoție cu compasiune, înțelegere și milă.

Să citim acum Evrei 5.1-2:

„Căci fiecare mare preot luat dintre oameni este rânduit pentru oameni în cele privitoare la Dumnezeu, ca să ofere deopotrivă daruri și jertfe pentru păcate.

El poate avea compasiune (milă), pentru cei neștiutori și rătăciți, pentru că și el este cuprins de neputință.”

De ce a ales Dumnezeu pe Aaron și fiii lui, ca să fie mare preot, să fie preoți? De ce? Pentru că și ei sunt afectați de neputințe și pot avea milă.

Cuvântul „compasiune” de aici, înseamnă „a avea compasiune pentru cei neștiutori și rătăciți.” Aceasta înseamnă că el îi poate suporta și se descurcă cu cei ce sunt neștiutori. „El poate fi îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, pentru că și el este cuprins de neputință.” Deci, Dumnezeu a desemnat un om, pe Aaron, ca mare preot, și pe fiii lui, ca preoți, pentru că ei puteau suporta păcatele poporului, ei se puteau descurca cu cei ce erau în afara drumului, pentru că și ei erau cuprinși de neputințe. Ei înțelegeau și puteau mijloci înaintea lui Dumnezeu, și să spună: „Doamne, eu știu cum este. El nu înțelege ce face. Îl ierți, Doamne?”

Și acum, noi am ajuns, într-un fel, în aceeași situație. Noi am fost cuprinși de neputințe, și aceasta ar trebui să ne facă să avem compasiune pentru cei care sunt în afara drumului; ar trebui să fim capabili să ne ocupăm de cei care nu înțeleg, care nu văd, fac rău și greșesc, și astfel să fim preoți milostivi și credincioși. De aceea suntem aici. Este ceea ce cred că reflectă preoția Lui în noi.

Isus a fost Preot după rânduiala lui Melhisedec. Dacă mergem mai departe și citim în Evrei, El nu a venit după rânduiala lui Aaron, după fiii lui Aaron, pentru că El a ieșit din Iuda, unde nu exista preoție. El nu este după aceeași rânduială a preoției lui Aaron, ci este după rânduiala lui Melhisedec.

Cine este Melhisedec? Melhisedec a fost Preot al Dumnezeului celui Preaînalt, Împăratul Păcii, Împărat al neprihănirii. El a fost Teofania lui Dumnezeu care a coborât și l-a întâlnit pe Avraam, după măcelul împăraților. El a slujit în Comuniune și Avraam I-a plătit zeciuială din tot. Aceasta a fost rânduiala lui Melhisedec. El a fost Preot al Celui Preaînalt, dar acea preoție S-a mutat în trup, acel Melhisedec, acea Teofanie a lui Dumnezeu a fost făcută trup, în trupul lui Isus Hristos. El a fost o prefigurare a lui Isus Hristos. El a devenit trup, așa cum suntem noi trup. De ce? Ca să aibă sentimentul neputințelor noastre.

Acum, acea preoție a lui Melhisedec trebuie să coboare. Preoția lui Melhisedec nu este după rânduieli pământești, ci este o preoție Veșnică, pentru că El nu a avut un început al zilelor, nici sfârșit al vieții; nu a avut nici tată, nici mamă, El a fost Viața Veșnică, a fost Viața lui Dumnezeu care Se mișca în jos. Și acum, Aceasta s-a mutat în această preoție, este o preoție a Vieții. Nu rânduieli pământești, ci Viața Veșnică, Viața lui Dumnezeu. Amin.

Acel Mare Preot trebuia să aibă sânge pentru sfințire, așa că, Și-a oferit propriul Său Sânge, și acel Sânge a reprezentat Viața. Care Viață? Chiar Viața pe care a pus-o Dumnezeu în trup, și acea Viață a fost dată acum ca Răscumpărare pentru voi și pentru mine, astfel încât, Viața care era în Sânge, să Se întoarcă peste voi și peste mine. Aceasta este ceea ce ne aduce ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, ca împărați și preoți.

Așadar, ce rânduială a lui Melhisedec avem? Care este acea rânduială? Ce avem? Noi avem VIAȚĂ. Aceasta era o rânduială a VIEȚII.

Ce a reprezentat Sângele în tot acest timp? Preoția Aaronică; ei junghiau miei; junghiau miei; junghiau miei, și duceau sângele mielului în Cort și-l puneau pe altar. Și odată pe an, îl duceau în Sfânta Sfintelor. Ce făceau ei? Arătau că există Viață. Trebuia să existe Viață ca un înlocuitor pentru viața noastră căzută, eșuată. Totul era despre Viața perpetuă, despre Viață. Ei trebuiau să ofere o viață pentru viață. Acel sânge de acolo, reprezenta viața unei victime nevinovate, care a fost oferit ca înlocuitor al meu. Totul era despre Viață.

Dar acum a venit Isus Hristos și El Și-a vărsat Sângele, pentru a face, ce? Pentru a cumpăra Viața pentru noi; și acum, Viața Lui vine în noi, iar noi suntem o preoție care poartă Sânge. „Pentru că fără vărsare de sânge nu este iertare de păcate,” de aceea preoții ofereau constant sânge.

Unde este sângele nostru dacă suntem o preoție care mijlocește și face cereri? Pentru că noi trebuie să mijlocim și să facem cereri pe bază de sânge. Unde este sângele prin care mijlocim și cerem? Este chiar Viața care a fost în Sânge, este Viața lui Hristos, Viața lui Melhisedec, după rânduiala Marelui nostru Preot, astfel încât, atunci când facem mijlociri și cereri, le facem sub un Semn, le facem prin Viața Lui. Nu doar să spunem: „Doamne, îl ierți?”

Atunci putem spune: „Doamne, Îți aduc Viața Ta; Îți prezint înapoi Sângele care a fost vărsat, Viața care este în mine. Stau în spărtură pentru această persoană și Îți prezint propria Ta Viață, propriul Tău Sânge.” De ce putem face aceasta? Pentru că noi ne-a născut în trup, venim după această rânduială a Vieții, și înțelegem. Sau ar trebui să înțelegem.

Noi ruinăm preoția când eșuăm și uităm că ne-am născut în slăbiciune. Dumnezeu încă mai are mijlocitori pe Pământ, Dumnezeu încă mai are o modalitate: El are o Mireasă pe acest Pământ, care face parte din preoție, o preoție împărătească. Ea are Sânge; Ea are Semnul; Ea are o Jertfă, Ea poate intra în Sfânta Sfintelor și poate mijloci pentru alții. Prieteni, noi nu ar trebui să luăm această poziție cu ușurință. Laudă Domnului!

Să mergem la 1Ioan. Vreau să citim un verset pe care l-am analizat în detaliu duminică, dar vreau să revin la el.

1Ioan 4.7-12:

„Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu.

Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste…”

Un dumnezeu amator, ar trebui să fie ca Dumnezeu. Și Dumnezeu este dragoste. Deci, un dumnezeu amator ar trebui să aibă dragoste.

„Prin aceasta s-a manifestat dragostea lui Dumnezeu față de noi, că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Lui Fiu, ca noi să trăim prin El.

Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca Jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu trăiește în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.”

Așadar, Dumnezeu este dragoste, iar cei care iubesc sunt din Dumnezeu. Aici, el spune: „Prin aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume, ca noi să trăim prin El.” Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu. Dragostea L-a determinat pe Dumnezeu să ofere mai întâi mila, să ofere mai întâi ispășirea. Dumnezeu a deschis calea, pentru că mai întâi merge dragostea, și aceasta este dragostea Lui pentru noi. Dar nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi.

Astfel, noi învățăm despre dragoste, despre dragostea adevărată, care este Dumnezeu. Acesta este felul de dragoste pe care trebuie s-o avem, este dragostea care merge prima. Aceasta este dragostea! Nu pentru că noi Îl iubim pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi.

Știți ce este dragostea? Nu este că aproapele meu mă iubește, ci pentru că eu îl iubesc pe aproapele meu. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu a trimis o ispășire, un preț plătit, înainte ca noi să-I cerem vreodată aceasta, înainte ca noi să recunoaștem că avem nevoie, înainte ca noi să-L iubim, înainte ca noi să-I mulțumim sau să-I dăm vreun credit. El a făcut-o primul; El a stat primul în spărtură; El a făcut primul o Asigurare; El Și-a vărsat primul Sângele; El a pășit primul. Aceasta este dragostea, nu că noi Îl iubim pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit mai întâi. Acesta este felul de dragoste pe care trebuie s-o emanăm.

„Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste.”

„Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” (versetele 16 și 19). Acum țineți-vă de aceasta și nu o pierdeți. Aici este dragoste. Nu că noi Îl iubim pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi și L-a dat pe Fiul Său. Noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi pe noi.

Acum, noi ne gândim la aceasta cu relația noastră cu Dumnezeu, dar acum, fiind dumnezei amatori pe Pământ,  Preoția pe Pământ, cum ar trebui să iubim lumea? Cum ar trebui să-i iubim pe toți cei din jurul nostru? Cum ar trebui să se transmită dragostea de la noi la ei? În ce fel ar trebui să se proiecteze de la noi, și cum ne va iubi cineva vreodată, dacă nu îi iubim noi mai întâi? Pentru că aici spune că noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Așadar, când dragostea se proiectează, harul suveran îi ia locul.

Deci, adevărata dragoste trebuie să meargă mai întâi, pentru că dragostea lui Dumnezeu merge prima.

Să mergem la Matei 22.35-40:

„Și unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:

„Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”

„Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.”

„Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Profeții.”

Deci, când Isus a fost întrebat: „Care este cea mai mare poruncă,” El a răspuns: „Bine, îți voi spune: „Cea mai mare poruncă este să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este prima și cea mai mare poruncă.” Deci, dacă vreți să știți care este cea mai mare poruncă, aceasta este cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este…” „Asemenea,” înseamnă „similar, la fel.” „…iar a doua, asemenea ei, este să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Profeții.”

Dacă puteți obține aceasta, dacă puteți stăpâni aceasta, atunci ați împlinit toată Legea. Isus a stăpânit și a împlinit aceasta; El a împlinit toată Legea.

În Marcu se face referire la aceeași situație. Cineva L-a întrebat pe Isus, care este cea mai mare poruncă, iar El a dat același răspuns, dar la sfârșit, a spus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta.” (Marcu 12.31).

Nu există nimic ce poți face mai mare decât aceasta; nu este nimic ce poți realiza, nu există nimic ce poți face, nu există nici o faptă, nu există nici o poruncă mai mare decât aceasta. Cea mai mare poruncă este să-L iubești pe Dumnezeu cu tot ce ai, și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Aceasta este tot. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem acum la Luca 10. Cineva a venit la Isus și I-a pus o întrebare: „Învățătorule, ce să fac să moștenesc Viața Veșnică?” Isus i-a zis să păzească poruncile și toate acestea, iar el I-a răspuns: „Le-am făcut pe toate.” Dar în versetul 29, scrie: „Dar el, care voia să se îndreptățească, a zis lui Isus: „Și cine este aproapele meu?”

Deci, el a trebuit să țină toate poruncile  și să-și iubească aproapele ca pe sine însuși, dar pentru a se îndreptăți, el a întrebat: „Ei bine, poți să-mi spui cine este aproapele meu?” Și în continuare, Isus i-a explicat cine este aproapele lui.

„Isus i-a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort.

Din întâmplare, se cobora pe același drum un preot; și, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.

Un levit trecea și el prin locul acela; și când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.

Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, și când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.

S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, și a îngrijit de el.

A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, și i-a zis: „Ai grijă de el, și orice vei mai cheltui, îți voi da înapoi la întoarcere.”

Care dintre acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”

„Cel ce și-a făcut milă de el,” a răspuns învățătorul Legii. „Du-te și fă și tu la fel,” i-a zis Isus.”

„Cine este aproapele meu?” El voia o definiție despre cine era aproapele lui. Deci, el voia să știe cu cine trebuia să fie drăguț și cu cine nu trebuia să fie drăguț, astfel încât să poată avea Viață Veșnică ținând câteva porunci. Dar Isus i-a dărâmat aceasta. El nu i-a spus cine este aproapele lui, ci i-a spus cine a fost aproapele pentru acel om, pentru că l-a întrebat:

„Care dintre cei trei a dat dovadă că este aproapele celui rănit?” Iar el a răspuns: „Cel care a avut grijă de el.”

Cel care și-a revărsat dragostea; cel care, ce a făcut? Cel care l-a iubit pe acel om rănit, atunci când el nu putea să-l iubească înapoi. El era conștient că a fost bătut, că era gol, că nu avea bani, nu avea nimic; el nu avea nimic de oferit înapoi, dar Samariteanul a mers primul la el, Samariteanul a dat primul, a iubit primul și a făcut totul fără să aștepte nimic în schimb.

Acesta este felul corect de dragoste! Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Aceasta înseamnă să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Amintește-ți că de aceste două porunci atârnă toată Legea.

Aici este o afirmație la care aș vrea să mă uit puțin. În versetul 33, El a spus:

„Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, și când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.”

Acum ascultați, cuvântul „compasiune,” (milă), este folosit de doisprezece ori în Noul Testament, și este tradus ca: „a avea compătimire, (milă),” sau „a fi mișcat de compasiune,” și înseamnă, „a fi mișcat în ceea ce privește măruntaiele cuiva, a fi mișcat de compasiune, a avea compasiune pentru cineva.”

Deci când acel Samaritean l-a văzut pe omul bătut, rănit, și gol, a fost mișcat de compasiune. El nu s-a gândit: „Ei bine, Isus a spus că trebuie să fiu drăguț.”

Pentru mine aceasta nu a fost o chestiune intelectuală, ci a fost o mișcare a centrului sentimentelor pentru acel evreu, de unde vine dragostea și mila. El a fost trezit în interior și a avut compasiune pentru acel om, iar acea compasiune, acea dragoste, care a fost o dragoste reală pentru el, curgea din el. Dragostea a fost extinsă asupra acelui om, și aceasta este ceea ce a numit Isus a fi „aproapele.” Aceasta nu a fost o datorie, nu era religie, nu era bilet pentru Viața Veșnică, ci a fost ceva real ce a ieșit din acel om.

Deci, vreau să țineți cont de ceea ce este compasiunea. Compasiunea nu a fost un gând, ci a fost o mișcare a compasiunii, pe care el a simțit-o adânc înăuntrul lui.

Să mergem la fapte 10.37-38:

„Știți vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan,

cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El.”

Ce a făcut Isus în timpul vieții Sale? El mergea din loc în loc, făcând bine și vindecând bolnavii. Cu cine ar trebui să ne asemănăm? Cu Isus. El a umblat făcând bine și vindecând bolnavii. Ioan a spus că cine rămâne în El, trebuie să umble așa cum a umblat El. Noi ar trebui să umblăm așa cum a umblat Hristos.

Să mergem la Galateni 6.9-10. Vorbind bisericii din Galatia, apostolul Pavel a spus:

„Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.”

Deci, Dumnezeu ne-a chemat să facem bine și să vindecăm bolnavii. De ce? Pentru că dragostea trebuie arătată. Pentru ca dragostea suverană să-și ia locul, dragostea trebuie să fie proiectată. Când harul suveran și-a luat locul în noi, dragostea a fost proiectată. Dumnezeu a fost primul care ne-a iubit, și noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. El ne-a iubit, nu noi L-am iubit, și pentru că Dumnezeu ne-a iubit, El L-a trimis pe Fiul Său și L-a dat pentru noi. Aceasta este dragostea: noi trebuie să iubim mai întâi.

Matei 5.43-48: „Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.”

Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,

ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.

Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?

Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?

Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.”

Ce ar trebui să facem? „Binecuvântați pe cei ce vă blestemă.” Ar trebui să-i iubim pe dușmani? „S-a spus să-l iubești pe aproapele tău,” dar Eu vă spun: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc.” 

Nu acesta este scopul, să fii ca Dumnezeu? Nu așa ar trebui să fie un dumnezeu amator? Nu ar trebui să fie ca Dumnezeu?

Ei bine, Dumnezeu trimite ploaia peste cei drepți și peste cei nedrepți; peste cei care Îl blestemă și peste cei care Îl iubesc; amândoi sunt binecuvântați. Deci, ce fel de viață ar trebui să trăim? Trebuie să trăim o viață care să-L reprezinte pe El.

Există un motiv pentru care intru în aceasta, așa că dacă citiți aceste Scripturi, înțelegeți că Acesta este Exemplul care ne-a fost dat, aceasta este porunca Domnului, acesta este felul în care am fost învățați și modul în care ar trebui să acționăm.

Dragostea trebuie proiectată, dar există un motiv foarte important pentru care aduc acest subiect.

Să mergem la Luca 7.11-16, și să-L privim din nou pe Isus:

„În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui și norod mult.

Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; și cu ea erau o mulțime de oameni din cetate.

Domnul, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea, și i-a zis: „Nu plânge!”

Apoi S-a apropiat, și S-a atins de raclă. Cei ce o duceau, s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îți spun!”

Mortul a șezut în capul oaselor și a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.

Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu, și ziceau: „Un mare profet s-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său!”

Aici vedem că Isus a mers într-o cetate unde a întâlnit un cortegiu de înmormântare, care duceau la groapă pe un tânăr. El a deosebit imediat situația, și iată ce spune aici: „…era singurul fiu al mamei lui, care era văduvă.”

Isus a trăit treizeci și trei de ani pe acest Pământ. Îmi vine greu să cred că acesta a fost singurul cortegiu de înmormântare pe care l-a întâlnit vreodată, că a fost singura dată când cineva era dus printr-un oraș sau dintr-un oraș la groapă, dar în această situație, ceva L-a lovit în mod special, pentru că, de data aceasta a văzut o văduvă care îl urma. Acela era singurul ei fiu, iar ea era văduvă, ceea ce însemna că nu avea nici un mijloc de întreținere. Ea era săracă, soțul ei murise, și acum, singurul ei fiu, care era răscumpărătorul ei, viitorul ei, care era totul pentru ea, cel care avea să aibă grijă de ea, era mort, și ea a rămas fără nimic.

Să citim exact ce spune aici: „Domnul, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea.” Aceasta este exact aceeași Scriptură pe care am privit-o înainte, cu definiția care spune: „a fi mișcat de suferința cuiva;” adică, „a fi mișcat de compasiune, a avea compasiune.”

Când a văzut această scenă, Isus… Știți, Isus  era Dumnezeu. Amin? El a fost aici, pe Pământ, El umbla pe acest Pământ, dar El nu umbla separat de tot ce-L înconjura, ca un robot, făcând doar ce spunea Dumnezeu: „Du-Te și fă aceasta!” Nu! El a fost mișcat de compasiune, ceva s-a mișcat în interiorul Lui, în adâncul Lui, când a văzut acea situație și a simțit pentru acea văduvă. Și când a simțit cu acea văduvă, S-a dus cu compasiune, și S-a atins de raclă. Cei care o duceau, s-au oprit, iar El a spus: „Tinerelule, trezește-te!” Ce a fost aceasta? Acolo a fost ceva.

El a luat un trup, Dumnezeu a coborât în timp și în trup, și El a fost mișcat înăuntrul Său, a simțit compasiune pentru o altă ființă umană, pentru cineva care nu avea cum să aibă un mijloc de trai, pentru că era o văduvă, și singurul ei fiu era mort. Aceasta L-a mișcat, și când a fost mișcat, a intrat în acțiune, pentru că în El era Ceva care putea schimba situația. Acesta este Fiul omului! Acesta este Dumnezeu în trup! Nu este un dumnezeu amator, ci este Dumnezeu în Fiul Său.

Cum ar trebui să fie dumnezeii amatori? Ar trebui să existe lucruri care să ne miște cu compasiune.

Amintiți-vă că fratele Branham a fost mișcat de oamenii bolnavi, el a avut un sentiment pentru ei. Amintiți-vă când s-a supărat, el a povestit aceasta în mesajul Stând în spărtură. El a spus:

„M-am supărat pe oameni pentru că nu mi-au primit Mesajul.”

El a fugit departe, dar Domnul l-a oprit. Apoi, a fost un frate care a avut o viziune sau un vis, și l-a văzut coborând ca Moise cu Tabelele. S-a dus, s-a întors și a fost schimbat, iar fratele Branham a dat interpretarea:

„Vedeți? Moise în partea din spate a pustiei. El a fugit pentru că poporul lui l-a respins, iar el și-a pierdut sentimentul pentru popor.”

Aceasta este ceea ce a spus El: „Și-a pierdut sentimentul pentru oameni.” Moise era în partea din spate a pustiei, dar Dumnezeu S-a dus la el și i-a spus: „Du-te și eliberează-ți poporul!” El a fost atât de rănit și lovit, fiind respins, încât a fugit în partea din spate a pustiei. El nu mai avea sentimentul lui de compasiune pentru poporul lui, care era în robie, de aceea a spus:     „Nu pot să merg. Eu mă bâlbâi. Nu mă duc pentru că nu mă vor accepta.” și toate acele scuze.

Fratele Branham spune că Moise a uitat de mult de sentimentul de compasiune pentru oamenii lui. Iar el a spus: „Aceasta mi s-a întâmplat și mie.” Dar Dumnezeu l-a corectat, el a primit corectarea, și a predicat mesajul „Stând în spărtură.”

Dar amintiți-vă că, la sfârșitul acestui mesaj, el a spus: „Nu pot să merg atâta timp cât mă simt așa, pentru că mi-am pierdut sentimentul pentru oameni. Eu încă simt că ei ar fi trebuit să audă.” El i-a numit Ricky și Ricketas, și a spus: „Până când nu voi avea acel sentiment pentru oameni, nu are rost să merg.”

Ascultați, acesta a fost un om care a fost însărcinat de un Înger și care avea darul vindecării pe care trebuia să-l ducă la popoarele lumii, dar dacă nu putea simți infirmitățile oamenilor, nu avea rost să meargă. Aceasta nu înseamnă că nu avea un dar, nu înseamnă că însărcinarea Îngerului nu era corectă, dar a fost nevoie ca cineva să stea în locul preoției, care să simtă infirmitățile oamenilor, pentru că își cunoștea propria lui infirmitate, propria neputință. Cineva trebuia să stea în spărtură, cineva trebuia să se roage rugăciunea credinței, cineva trebuia să simtă pentru oameni.

Eu spun: Dumnezeule, ajută-ne să nu ne pierdem sentimentul pentru oameni, pentru că face parte din slujba preoției, este parte din preoție.

Matei 14.14: „Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I S-a făcut milă de ea, și a vindecat pe cei bolnavi.”

Când Isus a văzut că mulțimea era flămândă, a fost mișcat de compasiune, și aceasta L-a făcut să frângă pâinea și peștii. Când Isus a văzut bolnavii, a fost mișcat, I-a fost milă de ei și i-a vindecat. Când a văzut pe acea văduvă cu fiul ei mort, a fost mișcat de compasiune. Vedeți? Pentru a fi un preot…Noi trebuie să fim un preot care poate fi atins de sentimentul neputinței.

 Noi ne-am născut în păcat, am venit prin această lume și am avut o mulțime de lovituri dure și mulți dintre voi au diferite povești, diferite lucruri prin care ați trecut, dar, de ce am venit în trup? Și de ce am venit așa cum am venit? Poate pentru a avea un sentiment pentru neputințele oamenilor.

Sunt anumite lucruri care vă vor mișca cu compasiune pentru că și voi ați trecut prin ele; există anumite lucruri pe care, când le auziți, mijlociți, mergeți să vă rugați, înțelegeți, aveți sentimentul că nu puteți scoate aceasta din minte, vreți să vă rugați pentru o persoană, pentru că cunoașteți sentimentul de compasiune, și acea compasiune este mișcată, așa că intrați în acțiune, începeți să vă mișcați. Ce faceți? Intrați într-o preoție de mijlocire, și spuneți: „Dumnezeule, ai vrea să vindeci? Ai vrea să eliberezi? Ai vrea să mângâi? Eu știu cum se simte, Doamne, și acum vin cu compasiune și Îți prezint înapoi Viața lui Melhisedec, Viața Ta. Doamne, vrei, Te rog, să acționezi în această situație?”

Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă o preoție împărătească  pe Pământ, astăzi. La aceasta am fost chemați.

În mesajul De ce?, fratele Branham a spus:

„Noi trebuie să ne iubim unul pe altul. Deși suntem diferiți, trebuie să iubești, oricum. Nu poți păcăli. Trebuie s-o faci cu adevărat. Trebuie! Și aceasta este cea mai mare putere pe care au găsit-o în vindecare, dragostea. Atunci când ai simpatie și dragoste pentru oameni, și încerci să-i ajuți.”

Fratele Branham a spus că acesta a fost unul din secrete. El a spus:

„Prin dragoste a alungat demonii, prin dragoste a vindecat bolnavii. Prin dragoste. Aceasta a fost una din armele Lui secrete; a fost că El Îi iubea pe oameni”

În mesajul Dar de la început nu a fost așa, din anul 1959, fratele Branham a spus:

„Și știți, tu trebuie să intri în suferința unei persoane pentru a avea sentimente pentru ea. Dacă ajung vreodată în vreun loc în care să nu-mi fie milă de bolnavi, atunci trebuie să părăsesc platforma…Când ajung într-un loc în care nu pot simți povara păcatului de peste oameni, atunci este timpul să plec de aici, pentru că niciodată nu aș putea face nici un bine pentru Dumnezeu. Este sentimentul pe care-l ai pentru oameni. Știi, este o dragoste pe care poți s-o proiectezi  asupra oamenilor, pentru că ei știu că-i iubești, și că ei te iubesc, iar tu poți simți aceasta, și atunci se întâmplă ceva.”

Voi citi din nou această propoziție: „Știi, este o dragoste pe care poți s-o proiectezi oamenilor, pentru că ei știu că-i iubești, și că ei te iubesc, iar tu poți simți aceasta, și atunci se întâmplă ceva.”

Când dragostea se proiectează, harul suveran poate să-i ia locul. Odată, fratele Branham a spus că dragostea este cea mai puternică forță de pe Pământ. Unde ar trebui să fie dragostea în timpul sfârșitului?

Fratele Branham a spus că la sfârșitul timpului, dragostea va fi într-un singur loc, dragostea va fi în Mireasă. Ar trebui să existe dragoste pentru a o proiecta, ar trebui să existe compasiune pentru semenii noștri, pentru vecinii noștri. Omul care împiedică Lumina zilei să iasă din tine la servici, are nevoie de un mijlocitor.

Când Isus a fost pironit pe cruce, a avut loc o mijlocire de la o preoție, pentru că, în timp ce treceau pe lângă El, dădeau din cap, și spuneau: „Pe alții i-a vindecat, pe El nu s-ar putea elibera? A spus că poate face aceasta și aceea, acum de ce nu Se coboară de pe cruce?” Când era pe cruce și ei Îl batjocoreau, El a zis: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac!” Ce este aceasta? Este Mijlocirea, este Preoția strigându-L pe Tatăl: „Doamne, Tată! Te rog, să-i ierți!” Ei nici măcar nu își cereau iertare, dar Preotul cerea iertare. Aceasta este Mijlocire! Aceasta este mijlocirea și cererea. El mijlocea și Îi cerea iertare  lui Dumnezeu, în numele lor. Ei erau prea ignoranți de ceea ce făceau, ei nu știau că greșesc. Dar exista Unul care înțelegea dragostea și compasiunea, și El era bătut în cuie și murea pe cruce pentru păcatul lor, spunând: „Oh, Tată! De dragul Meu, vrei să-i ierți? Ei nu știu ce fac!”

Așa cum am spus despre tipul de la servici, care te supără, ai putea spune vreodată: „Dumnezeule, poți să-l ierți? El nu înțelege ce face. Privește la cum a fost crescut, uită-Te la înțelegerea lui, uită-Te la durerea prin care a trecut, uită-Te la casa lui. Dumnezeule, Te rog să-l ierți, și lasă-l să plece. Deschide-i ochii, vindecă-l, binecuvântează-l și ajută-l, Doamne!” Aceasta este Mijlocirea!

Pentru ce este Preoția? Preoția este aici ca să mijlocească și să ceară în numele altora. De ce putem face cereri în numele altora? Din cauza propriei noastre infirmități, a propriei noastre suferințe și a propriilor noastre ispite, știm cum este să fii în poziția aceea.

În mesajul Epoca Bisericii Pergam, în mesajul predicat în anul 1960, fratele Branham a spus:

„Lasă-mă să umblu așa cum a umblat El! Lasă-mă să vorbesc așa cum a vorbit El! Lasă ca motivele mele să fie ca motivele Lui! Lasă ca alții să-L găsească pe Isus în mine! Lasă-mă să mă dezleg de mine, și să-L aflu în Tine, Doamne, atât de învăluit în Hristos până când nu mai există loc pentru mine niciodată. Numai ce spune El!

Acum să nu mergeți afară și să spuneți: „Slavă lui Dumnezeu! Aleluia! Laudă lui Dumnezeu! Vedeți ce pot să fac eu? Slavă lui Dumnezeu!” Voi nu ați primit-o încă. Nu acesta este felul în care a făcut-o El. El nu Și-a scos pieptul și nu a spus: „Vedeți ce pot face Eu? Da, domnule, Eu sunt Fiul!” Nu! El nu a primit niciodată laudă pentru nimic, ci i-a dat-o lui Dumnezeu și a umblat umil și plăcut, cu un asemenea aer în jurul Lui, încât oamenilor le-a plăcut să fie în preajma Lui…El i-a iubit destul de mult încât chiar S-a rugat pentru ei constant, tot timpul.

Acesta a fost Exemplul nostru! A fost Exemplul meu, să le fac și eu la alții așa cum le-a făcut El…”

Și acum, vom ajunge la partea la care vreau neapărat să ajung, așa că vom termina cu aceasta.

„…avea un asemenea aer în jurul Lui, încât oamenilor le-a plăcut să fie în preajma Lui.”

Fratele Branham a spus: „Eu nu pot ajuta oamenii dacă nu pot să-i iubesc. Și îi iubesc, apoi, ei mă iubesc pe mine, și atunci poți simți aceasta.” Ascultați, acolo este unde lucruri pot să se întâmple cu adevărat; acolo este unde poate începe mijlocirea cu adevărat.

Vreau să mă uit la aceasta în Matei 25. Dumnezeu să mă ajute să vă pot împărtăși ce am în inima mea. Amintiți-vă, duminică, atunci când am vorbit despre crearea unei atmosfere în jurul lui Isus Hristos, am spus că aceea era dragoste. Iar el a spus: „Nu ar fi fost extraordinar să fiu în preajma Lui pentru a simți atmosfera Lui?” Și a adăugat: „Trebuie să fi fost un mănunchi mare de dragoste, respect și teamă evlavioasă. La El era ceva ce oamenii iubeau și copiii iubeau.”

Și fratele Branham avea ceva care îi făcea pe oameni să le placă să stea în preajma lui, pe oamenii din comunitatea lui, vecinii și vechii prieteni, și aceea era dragostea pe care o proiecta. Dragostea era proiectată aici și dragostea era proiectată acolo.

Ascultați, fratele Branham nu i-a făcut pe toți prietenii lui să creadă așa cum credea el. Acolo au fost mulți care nu au ajuns niciodată la descoperirea deplină a Mesajului. Prietenii lui l-au crezut, l-au iubit, au crezut că ce spune este adevărat, au crezut că minunile pe care le-a făcut erau corecte, dar ei au rămas în biserica metodistă, în biserica catolică, au rămas acolo unde erau. Ei nu au plecat din bisericile unde erau ca să vină la biserica lui, dar l-au crezut și l-au iubit. Ei au crezut chiar că el era un profet, au crezut că lucrurile pe care le-a spus erau adevărate, dar nu au înțeles niciodată Mesajul, încât să înțeleagă că trebuie să iasă afară: „Ieșiți afară din mijlocul ei, poporul Meu!” Ei n-au auzit niciodată acea chemare, dar au iubit vasul, omul.

Prietenii fratelui Branham din oraș, Dr. Adair, Jimmy Pool, primarul care i-a fost prieten și toți cei care i-au fost prieteni și cu care a mers la vânătoare, nu au ajuns niciodată la descoperirea Mesajului și nu au înțeles cine era el cu adevărat, dar toți l-au iubit pe fratele Branham și l-au respectat. Acum, întrebarea este: A eșuat el în prietenia lui pentru că nu i-a făcut să vadă Lumina orei? A eșuat fratele Branham? Eu cred că nu a eșuat deloc. Și nu cred că noi eșuăm când iubim oamenii și răspândim dragoste, iar ei ne iubesc, dar nu înțeleg despre ce vorbim. Chiar dacă încercăm să aruncăm Semințe, încercăm să le transmitem Mesajul, ei pur și simplu, nu pot înțelege, dar în ei există ceva și ne iubesc oricum.

Am avut membri ai familiei care m-au iubit foarte mult, dar, pur și simplu, nu au putut înțelege ce spuneam. Ei nu m-au vorbit niciodată de rău și nu m-au condamnat niciodată, de fapt, m-au respectat tot timpul și m-au iubit foarte mult, dar înăuntrul lor nu era nimic care să facă, „Ding! Am prins-o!” Trebuie să ai înăuntru o Sămânță ca să crezi.

Întrebarea este: Am un eșec cu familia sau cu prietenii dacă nu pot să-i fac să vadă Mesajul și nu pot să-i conving să vină aici la biserică? Eu nu dau greș, pentru că, dacă sunt Sămânță, vor veni.

Nimeni nu a eșuat mai mult ca fratele Branham cu propria lui familie. A eșuat cu prietenii și a eșuat cu toți prietenii din Jeffersonville, dar știți ce cred că a făcut pentru ei? Cred că a existat o preoție pe Pământ, o mijlocire, și cred că le-a deschis o ușă și a făcut o cale pentru ca ei să vină oricum. Acesta sunt doar eu, dar am să vă arăt de ce cred eu aceasta.

Matei 25.31-40:

„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

Toate Neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre,

și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.

Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.”

Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete, și Ți-am dat de băut?

Când Te-am văzut noi străin, și Te-am primit? Sau gol, și Te-am îmbrăcat?

Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță, și am venit pe la Tine?”

Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”

Fratele Branham ne spune clar că aceasta este Judecata de la Tronul alb. După încheierea celor o mie de ani, a venit învierea generală a morților. Noi stăm la Judecata de la Tronul alb, Mireasa Lui este așezată pe Tronul Lui, cu El. Mireasa nu vine la Judecată, Ea a trecut de condamnare, Ea a trecut de la moarte la Viață, și acum, noi venim și ne așezăm pe Tronul Lui, cu El. Și la această Judecată de la Tronul alb, El îi judecă și-i desparte, cum se despart oile de capre. El nu desparte oile de capre, pentru că oile Lui sunt deja în Staul, ele au fost deja înviate și răpite. Dar, pe măsură ce Păstorul separă aceste două categorii, unii intră la Viața Veșnică, iar ceilalți intră în condamnare, în osândă. Și care este linia de despărțire? Pe ce se bazează El în această Judecată? Această Judecată se bazează pe felul în care ei i-au tratat pe „frații Lui.” Cine sunt frații Lui?

Voi descoperiți că aici avem trei categorii de oameni: îi aveți pe cei de la dreapta, pe cei de la stânga, și pe frații Lui. Cei de la dreapta Lui, sunt cei care sunt asemănați cu oile, ei sunt cei drepți care intră la Viață Veșnică. Cei de la stânga lui, sunt comparați cu caprele, ei sunt cei care intră în condamnare veșnică. Dar unde sunt frații Lui? Frații Lui stau pe Tron cu El.

Deci, în această Judecată aveți trei grupuri de oameni. Așadar, „Ori de câte ori, ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Ce au făcut ei? Ce au făcut pentru a primi intrare în Viața Veșnică? Ei L-au iubit pe Hristos. Ei nu au avut o descoperire a Mesajului, pentru că, dacă ar fi avut-o, nu ar fi venit la Judecata de la Tronul alb. Dar ei nu au avut o Sămânță Genă a lui Dumnezeu cu care să creadă, dar într-un fel, au avut contact cu aleșii lui Dumnezeu. Ei au intrat în contact cu aleșii lui Dumnezeu, au avut un fel de legătură sau o relație cu ei, și intră în Viața Veșnică.

De ce intră în Viața Veșnică la Judecata de la Tronul alb? Acesta este fratele Chad. Pentru că ei ne-au iubit înapoi. Și noi Îl iubim pe El, pentru că El ne-a iubit întâi.

De ce vrem să proiectăm dragoste? Pentru că, proiectând dragoste, creez o oportunitate de a fi iubit înapoi. Iubind mai întâi, iubind în felul cum a iubit Dumnezeu: iubind și dăruind, iubind și jertfindu-Se. Aceasta este dragoste. Nu că noi Îl iubim pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit întâi. Aceasta este dragostea. Dragostea nu este că mă iubește aproapele meu, ci dragostea este că eu îl iubesc pe aproapele meu. Aceasta este dragostea. Și dacă pot proiecta dragoste, harul suveran îi poate lua locul; mila poate veni în scenă.

Dacă pot proiecta dragoste, dragostea îi oferă cuiva o oportunitate să iubească înapoi; iar dacă cineva poate iubi înapoi, s-ar putea să nu aibă o Sămânță Genă a lui Dumnezeu, s-ar putea să nu aibă cu ce să creadă Cuvântul, s-ar putea să nu aibă calitatea de a primi descoperirea, pentru că trebuie să-L aibă pe Hristos ca să ridice vălul. Și dacă nu-L are pe Hristos, în interior este doar neclaritate, și atunci, nu poți să-l ridici și nici nu poți să-l învinovățești pentru aceasta. Dar de ce pot intra în Viața Veșnică? Cum pot intra? Pentru că au intrat în contact cu Isus Hristos în trup, în tine, și L-au iubit înapoi. Acesta este motivul pentru care nu-ți urăști aproapele; acesta este motivul pentru care nu ești rival cu tipul din partea cealaltă a gardului; acesta este motivul pentru care tipul care te enervează la servici, nu-l anulezi și nu-l trimiți afară, pentru că, dacă o faci, îi tai oportunitatea la Viața Veșnică.

Ceea ce trebuie să facem noi, este să proiectăm dragostea în felul în care a proiectat-o Dumnezeu.

Țineți minte că fratele Branham a spus că Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad, ci omul se trimite singur în iad. El se luptă în calea lui. Dragostea lui Dumnezeu i-a dat o oportunitate, dar omul a refuzat-o.

Eu vreau să fiu acea oportunitate, iar dacă cineva o refuză, eu nu refuz să i-o dau, fiind urâcios, total rezervat și retras din lume. Eu sunt un preot, sunt un preot cu Viață.

Amintiți-vă că Sângele reprezintă Viața. Eu sunt un preot cu Viață. Cu ce Viață? Cu Viața Marelui Preot care este în mine, Viața care a trecut în spatele vălului, Viața care a cumpărat totul înapoi, aceeași Viață este în mâna mea, aceeași Viață este în mine și pot mijloci: „Oh, Doamne, iartă-i! Iartă-i, pentru că ei nu au vrut să spună aceasta!” Uneori nu ne dăm seama cine suntem.

Vreau să spun că, noi vorbim despre aceasta, dar atunci când vecinul parchează pe partea noastră și lasă urme de cauciucuri pe iarba noastră…Vreau să spun că vrem o Evanghelie care să funcționeze luni, când vecinul ratează, într-o zi ploioasă, aleea lui și intră pe aleea ta, lasă un șanț mare și nici măcar nu-și cere scuze pentru aceasta; nu a avut curajul să spună: „Îmi pare rău că am intrat în curtea ta.” Ce vei face? Vei spune: „Știi, Doamne, vecinul acela…” Și vei bombăni, sau vei spune: „Doamne, iartă-l pe bietul meu vecin. El nici măcar nu știe ce a făcut, nu știe cât rău mi-a făcut.” Tu nu vrei să-i spui ce a fost în mintea ta, pentru că, dacă îi spui ce a fost în mintea ta, apoi el se întoarce și îți spune ce a fost în mintea lui, care este șansa lui pentru Viață? Dacă el nu este o Sămânță a lui Dumnezeu, dacă nu-L are pe Hristos în interior, care este ușa lui deschisă?

Ascultați, uneori trebuie să ne amintim ce suntem, cine suntem, unde este preoția împărătească, și unde este mijlocirea. Unde este mijlocirea pe Pământ? Este chiar aici, în tine și în mine, de aceea, să nu fim orbi la ceea ce ne-a pus Dumnezeu să fim în această zi. Noi suntem aici în carne și oase. De ce? S-a încurcat cineva aici, în umanitate? De ce v-ați încurcat? De ce continuați să vă încurcați? De ce este atât de greu? De ce este o luptă? De ce îți scapă cuvinte din gură și îți dorești să nu le fi spus? De ce spui lucruri răutăcioase și de ce faci tot timpul lucruri greșite? Poate că în felul acesta poți fi atins de sentimentul infirmității tuturor celor din jurul tău, ca să poți avea compasiune. Aceasta înseamnă compasiunea: să putem suporta păcatele tuturor celor care păcătuiesc împotriva noastră.

„Cineva s-a dus, pe la spate, și i-a spus șefului meu ceva despre mine și m-a făcut să arăt rău.” Știți care este adevărul? Și eu am făcut aceasta înainte, am spus cuiva ceva despre cineva, ce nu trebuia să spun, ca să pot avea sentimentul de neputință. Și dacă vreau să fiu iertat, de ce nu vreau ca și alții să fie iertați?

Amintiți-vă că vorbim despre descoperirea dumnezeilor amatori. Matei 10.40-42:

„Cine vă primește pe voi, Mă primește pe Mine; și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

Cine primește un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; și cine primește pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.

Și oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din acești micuți, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.”

Aceasta înseamnă că, dacă cineva dă un pahar cu apă unui ucenic care crede în Isus Hristos, și i-l dă doar pentru că este ucenic, nu își va pierde răsplata. Dacă cineva poate primi un profet, în numele unui profet, el poate primi răsplata unui profet. Dacă tot ce pot primi este un ucenic, și fac acea faptă pentru un ucenic, ei nu-și vor pierde răsplata.

În Marcu 9.41, se spune același lucru:

„Și oricine vă va da un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că sunteți ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.”

Să mergem la Apocalipsa 20.11-12:

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb, și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui, și nu s-a mai găsit loc pentru ele.

Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.”

Aceasta este Judecata de la Tronul alb, același lucru pe care l-am văzut în Matei 25. Să citim mai departe versetul 13:

„Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții, a fost aruncat în iazul de foc.”

Este uimitor că, atunci când vine această Judecată, sunt deschise „niște cărți,” și „Cartea Vieții.” Astfel, Cartea Vieții fie are numele tău scris în Ea, fie nu-l are scris în Ea. Dar cărțile care au fost deschise…Aici spune că morții sunt judecați în funcție de faptele lor. Este greu de crezut, dar aceasta este o judecată bazată pe fapte. La Judecata de la Tronul alb, ei sunt judecați în funcție de faptele lor. Ce fel de fapte? Ei bine, ce spune Matei 25? Care sunt faptele acelea? „Când am fost gol, M-ați îmbrăcat; când am fost flămând, M-ați hrănit; când am fost în închisoare, M-ați vizitat.”

Lăsați-mă să citesc aceasta din mesajul Epoca Bisericii Sardes, din cartea „Epocile Bisericii”:

„Acum se ridică întrebarea: „De ce sunt acești neprihăniți în judecată?” Nu există nici un alt loc în care să poată veni sus pentru că acolo sunt numai două învieri; și din moment ce ei nu s-au putut califica pentru prima înviere, trebuie să vină sus la a doua înviere, care este o înviere spre judecată. Cei care se califică pentru prima înviere (Mireasa), nu sunt în judecată. Ioan 5.24: „Adevărat vă spun că, cel care aude Cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis, are Viață Veșnică…” Acesta este credinciosul, el este deja primitorul Vieții Veșnice, pe care o are în posesia lui acum. „…și nu va veni la condamnare…” Nu va veni la Judecată, este ceea ce spune cu adevărat. „…ci este trecut (permanent), de la moarte la Viață.”

Dar, fiți atenți că Isus trebuie să aibă în gând un alt grup, care la o anumită înviere, va primi Viață Veșnică. Ei o vor primi la înviere, neprimind-o mai înainte, ca un mădular al Miresei.”

Acesta este grupul despre care vorbim. Mai jos, profetul spune:

„Acum, nu este nevoie să presupunem cu privire la cei cărora li se dă Viață în a doua înviere. Ni se spune că aceasta le este dată pe motiv că au fost atenți și buni cu „frații.” Cei care au fost înviați și aruncați în iazul de foc, vor fi tratați așa, din cauza comportamentului lor rău față de „frați.” Din moment ce acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, noi Îl acceptăm, pur și simplu.

Nu există nici un argument aici, doar o simplă declarație, de fapt. Ca să clarificăm mai departe, notați în mod specific, cuvintele din Matei 25.31-46. Aici nu spune că un păstor desparte literar oile de capre, ci spune: „…așa cum desparte un păstor oile de capre.” În acel timp (Judecata de la Tronul alb), nu sunt oi. Oile sunt în Staulul Lui, ele au auzit Glasul Lui (Cuvântul), și L-au urmat. Ei au deja Viață Veșnică și nu pot veni în judecată, dar aceștia nu au Viață Veșnică și sunt în judecată. Lor li se permite să meargă în Viața Veșnică. Dar pe ce motiv intră ei în Viața Veșnică? Desigur, nu pentru că au Viață Veșnică, așa cum o are Mireasa, dar o primesc pentru că au fost amabili cu frații Lui. Ei nu sunt frații Lui, pentru că aceasta i-ar face împreună-moștenitori cu Isus. Ei nu moștenesc nimic altceva decât Viața. Ei nu au parte de nici un Tron cu El. Numele lor trebuie să fi fost în Cartea Vieții și neșters. Acum, din cauza iubirii lor pentru poporul lui Dumnezeu, ei sunt recunoscuți și mântuiți…”

Voi citi aceasta din nou: „…din cauza iubirii lor pentru poporul lui Dumnezeu, ei sunt recunoscuți și mântuiți. Fără îndoială aceștia au servit și ajutat copiii lui Dumnezeu, poate ca Nicodim și Gamaliel, care au stat într-o vreme de necaz pentru copiii Lui.”

Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi pe noi. Noi suntem dumnezei mici, Mesia mici, dumnezei amatori, reflectarea lui Dumnezeu, și noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi.

Aceia care primesc Viață la Judecata de la Tronul alb, o primesc datorită dragostei lor pentru poporul lui Dumnezeu, dar noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi.

De ce ne iubesc acești oameni? Poate pentru că noi i-am iubit mai întâi; poate pentru că noi ne-am comportat ca Tatăl nostru și noi i-am iubit mai întâi, iar dragostea noastră a fost prima, dragostea noastră a fost mai întâi, dragostea noastră a fost ca o jertfă, dragostea noastră ne-a dat pe noi înșine; poate aceasta le-a deschis ușa pentru ca ei să ne iubească înapoi, și din cauza iubirii lor pentru poporul lui Dumnezeu, sunt recunoscuți și mântuiți.

Eu vreau să iubesc, vreau să proiectez dragostea; vreau ca Chad să nu mai stea în calea nimănui. Nu mai vreau propriul meu temperament și propriile mele sentimente; vreau să recunosc că El m-a chemat aici ca să fiu un Mesia; El m-a chemat aici ca să proiectez dragostea lui Dumnezeu, să iubesc cu sacrificiu, să iubesc mai întâi și să merg înainte astfel încât, cineva să mă poată iubi înapoi, și să poată sta la Judecata de la Tronul alb, iar când Isus spune: „Intrați în bucuriile care v-au fost pregătite,” ei să spună: „De ce intrăm? Ce am făcut?” „Pentru că M-ați hrănit când am fost flămând; M-ați îmbrăcat când eram gol; M-ați vizitat când eram la închisoare și când am fost bolnav.” „Doamne, nu-mi amintesc să Te fi văzut vreodată.” „Îți amintești de vecinul tău? Îți amintești de bătrâna care locuia lângă tine, care te iubea și îți vorbea mereu, iar tu nu ai putut decât să o iubești? Îți amintești? Îți amintești de vremea aceea?” Și dintr-o dată își va aminti: „Eu intru din cauza aceasta.”

Îmi amintesc când a murit soțul sorei Lam. Ea avea un vecin care a început să-i tundă iarba și să-i curețe aleea și a avut grijă tot timpul ca ușa garajului ei să nu se blocheze. Credeți că Dumnezeu nu-l va binecuvânta pe acel vecin care a avut grijă de El Însuși în chip de femeie văduvă? Ce motiv a avut s-o iubească atât de mult pe sora Lam? A iubit-o pentru că ea a fost rea și urâcioasă și greu de tratat? Nu cred. Dar atunci când dragostea a fost proiectată, el a avut niște oportunități ca să iubească înapoi. O, Doamne!

Și acum, iată altceva ce trebuie să observăm. De ce intră ei? Pentru că: „Am fost bolnav și M-ați vizitat; am fost în închisoare și ați venit la Mine; am fost gol și M-ați îmbrăcat.” Aceasta înseamnă că tu și eu trebuie să trecem prin unele situații, pentru a oferi cuiva ocazia de a face ceva pentru noi. Deci, nu ar trebui să ne prăbușim în disperare de fiecare dată când avem o nevoie, când ne îmbolnăvim, când ne simțim singuri sau se întâmplă ceva, un deces în familia noastră.

La un deces în familie, vine un coleg și aduce o tavă cu carne, alții trimit flori, vin la înmormântare, și spun multe lucruri frumoase despre tine. De ce? Pentru că te iubesc. Ce s-a întâmplat? A trebuit să avem un deces în familie pentru a crea o oportunitate ca cineva să-și arate dragostea față de „frați,” astfel încât, la Judecata de la Tronul alb, El să poată spune: „Intră în bucuriile Domnului, pregătite pentru tine înainte de întemeierea lumii, pentru că am fost rănit și tu M-ai mângâiat; am fost singur și ai venit la Mine.”

Aceasta ne schimbă perspectiva vieții, nu-i așa? Noi trebuie să avem o boală, trebuie să avem o moarte în familie, trebuie să avem o tragedie, trebuie să ne pierdem locurile de muncă, trebuie să avem toate acestea, pentru a oferi cuiva oportunitatea de a avea grijă de „frați.”

Dumnezeule, ajută-ne să fim preoți, ajută-ne să rămânem angajați și iubitori și să proiectăm dragoste cu fiecare ocazie pe care o avem.

În viața mea am avut oameni care au fost greu de abordat. Am avut un vecin care a fost foarte greu de abordat, care nu mă plăcea și nu-i plăcea nimic din ce făceam, și pentru care, tot ce făceam, era greșit, dar, de fiecare dată când îl vedeam, eram cât se poate de drăguț cu el, și m-am rugat lui Dumnezeu: „Te rog, ajută-mă să găsesc o modalitate de a fi drăguț cu acest vecin.” El ura aproape tot ce am făcut, dar la un moment dat a început să mă placă, și aș putea spune că nu-i plăcea faptul că mă plăcea. Voia să mi se împotrivească, voia să fie răutăcios, voia să mă acuze. Când a țipat la mine pentru că un băț din copacul nostru se întindea peste gard, i-am spus: „Îmi pare rău, domnule, nu am observat. Îmi cer scuze. Îl voi lua chiar acum.” Și el a spus: „Ei bine, ei bine, văd că o faci.” Nu m-am putut descurca să nu ripostez, dar mi-am dat seama că miza este mare, prieteni. Miza este mare.

Contează felul cum tratăm oamenii, pentru că contează felul în care ne tratează ei pe noi. Și dacă vreau să mă iubească înapoi, mai întâi trebuie ca eu să proiectez dragoste. Eu trebuie să iubesc așa cum iubește Dumnezeu lumea; și El a iubit atât de mult lumea, încât El a dat. Dumnezeu ne-a iubit întâi, și noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Și ei vin în Viața Veșnică pentru că îi iubesc pe „frați.” Cum îi iubesc ei pe „frați?” Pentru că „frații” i-au iubit mai întâi.

Doamne, ajută-mă să fiu ca Tine pe acest Pământ!

Așa cum am spus duminică, vor fi oameni pe care nu-i veți câștiga niciodată, dar dacă ai încercat, nu ai trimis pe nimeni în iad, ci singuri se trimit în iad pentru că au urât dragostea și nu au vrut-o. Dar să nu lăsăm să fie vina noastră.

Doamne, Te rog ajută-mă să nu fie vina mea. Nu va fi vina lui Dumnezeu că cineva se duce în iad, pentru că El a trimis dragostea întâi, dar oamenii au respins-o. Eu nu vreau să fie vina mea pentru aceasta, ci vreau să fiu ca Dumnezeu pe acest Pământ. Vreau să-i iubesc chiar și pe cei care nu sunt de iubit.

Cum ai putea să-i iubești pe cei care sunt de neiubit? Pentru că în viața mea a fost o zi în care am fost de neiubit. M-am născut în păcat, am fost zămislit în nelegiuire și am venit în lume vorbind minciuni. Acea fire urâtoare a fost răutăcioasă și contradictorie, așa că, ce drept am să urăsc pe cineva care se comportă așa cum obișnuiam să mă comport eu?

Eu spun: Doamne, ajută-mă să fiu un preot, să pot simți sentimentul infirmităților, să pot avea compasiune și să suport pe cineva, pentru că îl înțeleg, deoarece și eu sunt ispitit și trăiesc în trup de carne.

În mesajul Mesia, fratele Branham a spus:

„Acesta este adevărul: Dumnezeu i-a chemat pe micuții Mesia…ne-a chemat pe noi și ne-a făcut împărați și preoți ai lui Dumnezeu. Așa cum Isus a fost Marele Preot al lui Dumnezeu, noi devenim preoți mai mici. Dumnezeu a locuit în plinătate în Isus pentru a străluci în lume expresia Sa, pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine. Și așa cum era în Hristos împăcând lumea cu Sine, Dumnezeu vine în Biserica Sa și unge niște Mesia mici. Înțelegeți ce vreau să spun? Același lucru pe care l-a făcut în Hristos, îl face acum în Biserica Sa; aceeași Putere pe care a avut-o El, este în Biserica Sa. Biserica Sa devine stăpânirea Sa, iar El este Împărat peste Ea, în timp ce noi suntem împărați și preoți chemați să-I aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui.

Iată-vă! Voi sunteți micii Mesia, micii unși. Ai cui unși? Ai Celui Prea Înalt, unși din Cel Prea Înalt.”

Aceasta vreau să fiu în această lume, un Mesia mic, așa ca în exemplul cu femeia văduvă care și-a pierdut fiul, vreau să iasă și din mine compasiune; vreau să mă rog și să mijlocesc; vreau să proiectez dragoste; vreau să-i iubesc pe alții pentru ca ei să aibă ocazia să mă iubească înapoi, pentru că, cine știe ce va fi egal în eternitate?

Noi nu avem nici o idee cum va fi Judecata de la Tronul alb. Eu nu știu. Noi nu știm cum se va întâmpla, ce se va întâmpla, așa că micuțele noastre minți tocmai s-au prăbușit încercând să înțeleagă. Dar vă puteți imagina că vedeți oameni cu care v-ați însoțit, cu care știți că ați lucrat, sau care au fost familia voastră în această viață? Puteți să vă imaginați cum ar fi să-i vedeți mergând în Viața Veșnică pentru că v-au iubit înapoi? Și acum puteți să vă imaginați cum ar fi să-i vedeți intrând în condamnare veșnică?

Eu spun: Doamne, dă-mi o inimă prin care să extind iubirea; dă-mi o dorință și pune toată Viața Ta în mine ca să iubesc în felul cum ai iubit Tu. Ajută-mă să iubesc, să fiu amabil, să fiu blând, să pășesc primul. Ajută-mă, Doamne, pentru că am nevoie de ajutorul Tău.

Ajută-mă să-i iert pe cei care îmi greșesc mie, pentru că ei nu știu ce fac. Ajută-mă să mă comport așa cum Te-ai comportat Tu când ai fost pe acest Pământ, și să fiu așa cum ai fi Tu dacă ai fi în trupul meu, și eu cred că Tu ești în trupul meu.

Uneori este șocant să realizezi, prin descoperire, cine suntem, și ce suntem pe acest Pământ. Este puțin șocant.

Eu nu cred că am înțeles importanța, magnitudinea acestui lucru, nu cred că înțelegem pe deplin consecințele acestui lucru, dar oh, dacă am putea avea ochii deschiși la oportunități, dacă am putea să ne relaxăm și să-I permitem lui Dumnezeu să ia din ce în ce mai mult control în noi, astfel încât El să poată trăi prin noi, să poată iubi prin noi și să poată sluji prin noi.

Eu sunt încântat de ceea ce poate face Dumnezeu, pentru că mai există Viață Veșnică disponibilă pe acest Pământ; încă există mijlocire; încă există Ceva ce se întâmplă pentru alții, și sunt încântat pentru aceasta. Amin. Să ne rugăm…

                                -AMIN-