SLUJBA DE ÎNVIERE A LUI ELISEI

Aş vrea să deschidem Bibliile la Efeseni 2.4-6:

„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).

El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.”

De aici, aş vrea să mergem la Romani 6. Noi am trecut prin aceste versete, dar aş vrea să ne oprim din nou la ele:

„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.

… Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.” (v.11).

Noi am fost morţi în păcat şi nelegiuire, dar cu toate acestea El ne-a adus la Viaţă şi ne-a aşezat în locurile cereşti în Hristos Isus. Învierea a început deja. Aleluia!

Mai departe, aş vrea să citim din Romani 8.5-7:

„În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.

Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.”

Înseamnă că noi trebuie să părăsim umblarea după lucrurile fireşti, iar pentru aceasta există o singură cale: să intrăm în Duhul, să fim născuţi din nou prin botezul Duhului Sfânt. Aşadar, singura cale de a ieşi din lucrurile fireşti este să intrăm în Duhul. Dacă nu aţi trăit naşterea din nou şi nu staţi în locurile cereşti în Hristos Isus, nu aţi părăsit încă firea. Firea trebuie să moară!

„Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.

Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.” (v. 8-10).

Ce este aceasta? Naşterea din nou. Ce este aceasta? Înnoirea vieţii. Ce este aceasta? Învierea. Învierea de unde? Din moartea, păcatul şi nelegiuirea în care se aflau mădularele noastre şi de la care nu ne-am putut îndepărta toată viaţa noastră. Există un alt Duh care vine înăuntru, o altă natură, aşa că acum nu mai este viaţa veche, ci este o Viaţă nouă, o făptură nouă, un om nou, fiindcă omul vechi este mort, iar noi nu mai trăim după fire, ci suntem în Duhul. Noi trăim încă într-un trup de carne, dar nu mai suntem într-un trup firesc, ci suntem în Duhul, iar Duhul în care suntem controlează firea. Nu mai este mintea firească, ci cea duhovnicească.

„Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.

Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” (v. 10-11).

Am mai trecut prin aceste lucruri, dar aş vrea să ne oprim din nou aici pentru că fratele Branham şi apostolul Pavel nu au folosit pasajul şi versetul acesta ca să facă referire la schimbarea trupului nostru, când va fi schimbat într-o clipită şi luat sus ca să-L întâlnim pe Hristos în văzduh. Nu despre aceasta vorbea Pavel, iar fratele Branham l-a folosit pentru a scoate în evidenţă Puterea de aducere la Viaţă care este în noi, ca să ne aducă la Viaţă acum. El vorbea despre trupul nostru muritor în care ne aflăm acum şi pe care El l-a adus la Viaţă, nu despre trupul nostru nemuritor. La care viaţă? Nu la vechea voastră viaţă, ci la Viaţa Lui. Astfel, acest trup devine cortul lui Isus Hristos, locul în care locuieşte Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu, Templul viu care Îl găzduieşte pe Duhul Sfânt. Aceasta este ceea ce ne spune Scriptura de-a lungul epistolelor.

„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.”

Ţineţi minte! Dacă puteţi muri printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, puteţi învia printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Aceasta nu este ceva ce facem noi, nu sunt eforturile noastre, nu este ceva ce încercăm să facem din greu, ci trebuie să fie o altă Viaţă; nu este viaţa noastră pentru că noi am socotit acea viaţă ca fiind moartă, ci trebuie să fie o altă Viaţă. Noi nu putem spune: „Am încercat, iar în cele din urmă m-am înfrânat. În cele din urmă am înţeles.” Noi nu putem înţelege şi nu putem să ne înfrânăm pentru că am fost născuţi în păcat şi zămisliţi în fărădelege, de aceea, omul acela vechi trebuie să moară şi să vină la Viaţă un om nou.

„Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.”

Este o zicală veche care spune: „Eu am fost întotdeauna aşa.” Voi nu mai datoraţi nimic firii pământeşti ca să trăiţi după ea. Noi nu putem spune: „Mama mea, tatăl meu, bunica mea, aceasta este tradiţia familiei noastre.” Noi nu mai datorăm nimic firii, acele lucruri aparţin firii, iar voi nu îi mai datoraţi nimic firii.

„Bunicul meu a fost alcoolic, străbunicul meu a fost alcoolic”. Voi nu mai datoraţi nimic firii. Păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră. Aleluia!

Prieteni, noi putem spune aceasta, dar trebuie s-o şi credem. Oamenii au acea idee veche: „Sunt blocat în trupul acesta aşa cum este şi va trebui să sufăr până când va fi schimbat.” Voi nu aveţi suport biblic pentru o asemenea gândire, deci este necredinţă, iar necredinţa va rodi rodul necredinţei: Aceeaşi viaţă veche, aceeaşi viaţă veche, aceeaşi viaţă veche. Dar El ne-a chemat la o viaţă diferită. Nu la viaţa noastră, ci la Viaţa Sa. Aleluia!

„Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (v. 13-14).

Vedeţi, aici nu scrie „ei vor fi”. Nu este nimic la viitor, ci scrie; „ei sunt fii ai lui Dumnezeu.”

„Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!”

Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” (v. 15-17).

Am putea citi mai departe, dar de ce suspină toată creaţia? Pentru că aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Dacă aveţi Duhul lui Dumnezeu, sunteţi fiii lui Dumnezeu.

În mesajul „Este răsăritul Soarelui”, scrie:

„Aceeaşi Putere de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu S-a prezentat la ambii profeţi. Uitaţi-vă la numele lor şi veţi vedea că sunt aproape la fel: Elisei (Elisha) şi Ilie (Elijah). Vedeţi Mireasa şi Mirele? Unul dintre ei este Domnul Isus, iar cealaltă este Doamna Isus. Vedeţi, aproape la fel, El şi Ea. Vedeţi?”

Citatul acesta a fost din „Răsăritul Soarelui”, iar în dimineaţa aceasta aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Slujba de înviere a lui Elisei”, pentru că Elisei are o slujbă de înviere. Amin!

Fratele Branham ne-a arătat aceasta, dar noi trebuie să înţelegem că în descoperire ne întoarcem înapoi în grădina Eden, când Adam avea în sine tot ce era necesar pentru facerea miresei sale. Din trupul şi din duhul său a ieşit ceea ce era necesar pentru a aduce la viaţă o mireasă, iar această mireasă a fost făcută într-un vas separat, dar în ochii lui Dumnezeu, ea era Adam. El şi ea, domnul şi doamna Adam. Amintiţi-vă că ea a primit un nume numai după ce a săvârşit adulterul, aşa că numele ei, „mama tuturor celor vii” este un nume de adulter. Înainte de aceasta, numele ei era Adam, şi intenţia a fost să fie întotdeauna „Adam”. Amin!

În „Evenimente actuale clarificate prin prorocie” din anul 1965, scrie:

„Observaţi! Ei I-au făcut Lui exact ceea ce au spus profeţii că Îi vor face, exact ceea ce fac şi în această zi din epoca Bisericii Laodicea. Dacă vreţi să aruncaţi o privire asupra acestor lucruri, citiţi Apocalipsa 3. „Oarbă şi goală şi nu ştie. Respingându-L pe Hristos…” Când El începe să Se descopere din nou în chip de Sămânţă, aceeaşi Sămânţă care a căzut în pământ S-a întors înapoi ca să fie Mireasa.”

Aceeaşi Sămânţă, Sămânţa de grâu, Viaţa lui Hristos, Aceeaşi Viaţă care a căzut în pământ, S-a întors înapoi, dar nu ca să fie în Mireasă, ci ca să fie Mireasa. Cine este Mireasa? Mireasa este Sămânţa de grâu, Bobul original.

El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.” (Ioan 12.24).

Ce fel de roadă? Din ceea ce a căzut în pământ. Nu ceva diferit, ci acelaşi lucru. Bobul a mers în pământ şi a murit, iar printr-un proces de şapte epoci ale Bisericii, a ajuns din nou în stadiul de Bob, Bobul original într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Sămânţa originală care S-a coborât în pământ, S-a întors înapoi ca să fie Mireasa. Înţelegeţi? Nu ca să fie în Mireasă, ca şi cum Mireasa ar fi ceva separat.

Duhul care a ieşit din Adam şi a intrat în acel vas pe care Dumnezeu l-a modelat şi l-a numit femeie, duhul care a fost separat, aşa încât duhul feminin a fost pus în acel vas separat, era Adam, iar vasul care a fost făcut din coasta luată din Adam, era tot Adam. Deci era duhul lui Adam şi trupul lui Adam. De aceea, când s-a uitat la ea, Adam a spus: „Eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea pentru că ai ieşit din mine.”

Dumnezeu nu a ridicat ceva separat, ci a luat afară ceva din original. De aceea, Mireasa nu este ceva separat de Mire, ci este exact acelaşi material: acelaşi Duh, acelaşi Trup, El este Cuvântul şi Ea este Cuvântul.

„…aceeaşi Sămânţă care a căzut în pământ S-a întors înapoi ca să fie Mireasa; numai Mireasa şi Mirele. Este acelaşi Trup şi Sânge, aceeaşi slujbă, aceleaşi lucruri, făcând exact ceea ce a făcut El, Duhul.”

Aşadar, când Bobul de grâu Se întoarce înapoi, Se întoarce ca să fie Bob din nou, Se întoarce ca Bob, iar fratele Branham a spus că Mirele şi Mireasa sunt acelaşi Trup şi Sânge, aceeaşi slujbă. De aceea, aşa cum am spus duminica trecută, când Elisei a păşit în faţă şi Mantaua a căzut de pe Ilie, Ilie îşi încheiase deja călătoria pe pământ, după ce fusese chemat de Dumnezeu să-l ungă pe Elisei. Fratele Branham ne-a spus că acesta este un tablou al Mirelui şi Miresei. El ne-a spus că Ilie şi Elisei sunt Domnul şi Doamna (Isus), partea bărbătească şi partea femeiască, ne-a arătat toate simbolurile şi ne-a spus că atunci când Ilie a fost luat la cer, a avut o slujbă de Răpire.

De aceea, slujba lui Ilie din timpul fratelui Branham a venit să ducă Mireasa în Răpire, sub Strigăt. O slujbă de Răpire. Dar pe măsură ce Mantaua cădea de peste Ilie, era rânduită să cadă peste Elisei, iar Elisei a luat-o şi a continuat în aceeaşi slujbă; nu o slujbă diferită, ci aceeaşi slujbă care a trecut de la un vas la altul.

Tot aşa, slujba lui Isus Hristos continuă astăzi, când ceea ce a coborât în pământ s-a întors înapoi ca să fie Mireasa. Este o continuare a aceleaşi slujbe. De aceea, fratele Branham a spus că Hristos nu Şi-a încheiat toate lucrările în timpul slujbei Sale pământeşti, ci a lăsat unele dintre ele ca să le facă în şi prin Mireasă. Vedeţi? Le-a lăsat pentru ziua de astăzi şi le face în şi prin Mireasă. Nu o lucrare diferită, ci aceeaşi lucrare. Nu o slujbă diferită, ci aceeaşi slujbă.

În predica „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare” din anul 1965, scrie:

„Observaţi! Noi am aflat că această mare Putere de aducere la Viaţă l-a atins pe Enoh şi l-a adus la Viaţă, iar el a mers Acasă fără să moară.

Apoi, l-a atins pe Ilie şi l-a adus la Viaţă până când a mers Acasă fără să moară.

Succesorul lui a fost Elisei, iar aici avem un simbol al lui Hristos şi a Bisericii, Elisei. Ilie a făcut patru minuni, iar Elisei a făcut opt. El a avut o dublă măsură, aşa cum a fost turnată peste Biserică. Mai târziu, un om mort a fost aruncat peste oasele sale şi mortul a venit la viaţă pentru că Puterea de aducere la Viaţă era cu el în mormânt.

Când voi primiţi acea Putere de aducere la Viaţă a lui Dumnezeu, este întotdeauna acolo; fiind adus acum la Viaţă cu El.”

Aici, fratele Branham a făcut referire la 2Împăraţi 13.20-21, unde scrie:

„Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.

Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare.”

Prieteni, această Putere de aducere la Viaţă nu este numai pentru sufletul vostru, ci este şi pentru trupul vostru. Amin! Vedeţi? Deşi Elisei era mort, deşi duhul şi sufletul îl părăsise şi acolo nu mai erau decât elementele pământului din care fusese alcătuit trupul său muritor, poseda încă Puterea de aducere la Viaţă, pentru că dacă cineva a avut vreodată Puterea de aducere la Viaţă, o va avea întotdeauna. Vedeţi, Puterea de aducere la Viaţă este în trupul vostru fizic, muritor, nu în mintea şi inima voastră. Dacă aţi fost născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu şi aţi fost botezaţi în Trup, în dimineaţa aceasta, voi aveţi Puterea de aducere la Viaţă în interiorul vostru. Eu aş spune că voi aţi avut întotdeauna Puterea de aducere la Viaţă în interiorul vostru, dar zăcea acolo inactivă.

Noi nu putem obţine Viaţa, Zoe, ci trebuie s-o avem din totdeauna. Vedeţi? Într-o zi, Vulturul a zburat pe deasupra curţii găinilor, dar nu a schimbat nici o găină în vultur. Puiul acela a fost întotdeauna vultur, dar a avut amnezie spirituală şi nu a ştiut de unde venea, nici cine erau tatăl şi mama sa. Dar într-o zi, Lumina a venit peste Sămânţa aceea care poseda din totdeauna Viaţa. Nu era o sămânţă nouă, o sămânţă înlocuitoare, ci era aceeaşi Sămânţă, iar Viaţa era deja în Ea. Care viaţă? Viaţa lui Dumnezeu, Zoe, zăcea acolo, nu moartă, ci inactivă. Trupul nostru este cel care a fost mort, nu Sămânţa, pentru că Sămânţa a venit de la Dumnezeu; acea Sămânţă-genă este parte din Dumnezeu. Când a fost pusă în noi? Înainte de întemeierea lumii. Noi am avut întotdeauna Viaţa lui Dumnezeu, însă zăcea acolo. Dar acum, a venit un timp în care Ea intră în acţiune. Iar când acea Putere de aducere la Viaţă intră în acţiune, omul vechi moare. Puterea de aducere la Viaţă (Puterea învierii) intră în acţiune, vine la Viaţă, înfloreşte şi începe să preia controlul, aducând trupul vostru muritor la Viaţă.

Fratele Branham a spus: „Vă amintiţi că atunci când eraţi copii şi auzeaţi un Mesaj al Evangheliei, înăuntrul vostru începea să se mişte Ceva. Era Sămânţa care se afla acolo şi care tremura.”

Prieteni, a fost întotdeauna acolo, dar nu era puterea de a birui moartea care stăpânea trupul vostru muritor. Puterea de aducere la Viaţă era acolo deja, dar trebuia adusă la Viaţă. Trebuia să fie pusă în acţiune, să treacă din starea adormită în starea activă. Când vine la suprafaţă Puterea de aducere la Viaţă, aceasta fiind naşterea din nou, ia acest trup muritor şi-l aduce în supunere. Voi aveţi Puterea de aducere la Viaţă în trupul vostru. Aleluia! Diavolul nu vrea ca aceste lucruri să ajungă la noi pentru că ar schimba totul; descoperirea adevărată cu privire la cine suntem noi, schimbă totul.

Fratele Branham a spus: „Sunteţi trup din trupul Lui şi oase din oasele Lui”, şi vorbea la propriu, nu la figurat.

În mesajul „Este răsăritul Soarelui”, scrie:

„El era un vultur. O, Doamne! Voi nu puteţi ţine tot timpul cârpa peste ochii lui. Nu, nu! Ce s-a întâmplat dintr-o dată în timp ce stătea pe acel Cuvânt? Cerurile s-au întunecat, tunetele au început să răsune şi fulgerele să strălucească, iar Iov a privit în sus şi a văzut vedenia, aşa că a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu. În zilele din urmă, El va sta pe pământ şi chiar dacă viermii vor distruge trupul acesta, oasele şi tot, Puterea de aducere la Viaţă va fi acolo. Eu însumi Îl voi vedea pe Dumnezeu şi-L voi vedea pentru mine. Ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia.” Este adevărat? „Chiar dacă măruntaiele mele vor fi nimicite, chiar dacă viermii care sunt acum în trupul meu, îl vor distruge, Îl voi vedea pe El.”

„Chiar dacă viermii care sunt în trupul meu, îl vor distruge, vor distruge carnea mea, eu Îl voi vedea pe Dumnezeu în acest trup.”

În acea dimineaţă a învierii. Slavă! Aleluia! Matei, acest mare scriitor, a spus în Matei 27.51-53:

„Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,

mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.

Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.”

Acea Putere de aducere la Viaţă se afla încă în oasele lui Elisei când nu mai existau oase, era încă asupra lui Iov când nu mai rămăsese decât o lingură de pământ din trupul său. Vedeţi, Puterea de aducere la Viaţă era încă acolo.”

De ce? Pentru că pământul în care locuim a fost răscumpărat. Mai era doar o lingură de cenuşă, dar cu toate aceasta, când a înviat Isus Hristos, s-a împlinit şi profeţia lui Iov. El a avut o vedenie şi a spus: „Răscumpărătorul meu trăieşte şi chiar dacă viermii îmi vor mânca trupul, eu Îl voi vedea oricum!” Iov s-a uitat exact la El. Iov, Avraam, Isaac, Iacov şi Elisei, L-au însoţit când El a fost luat sus în acel nor; ei au fost luaţi sus cu norul şi au mărşăluit în Cetatea cerească zicând: „Porţi veşnice, deschideţi-vă şi rămâneţi deschise!” Cine este El? El este Domnul slavei.

Cine era acolo? Iov era acolo.”

În „Pecetea Paştelui” din anul 1965, scrie:

„Mai târziu a venit un om numit Avraam. Biserica creştea, se ridica. Avraam avea potenţialul lui Dumnezeu, Viaţa veşnică, pentru că a fost chemat de Dumnezeu.

Acum, observaţi! Când a murit Sara, el a cumpărat o bucată de pământ în Palestina, lângă mormântul lui Iov şi a îngropat-o acolo. Apoi, când a murit Avraam, a fost îngropat lângă Sara.

Avraam l-a născut pe Isaac, iar când a murit, a fost pus lângă Avraam, în aceeaşi parcelă de pământ. Isaac l-a născut pe Iacov. Iacov a murit în Egipt, dar fiind profet, cu potenţialul său, cu această Putere de aducere la Viaţă, a spus: „Nu mă îngropa aici, Iosife! Vino aici, fiul meu profet. Pune-ţi mâna pe şoldul acesta pe care l-a schilodit Dumnezeu şi jură că nu mă vei lăsa aici!” Ce era în omul acela? De ce nu era bun Egiptul sau oricare alt loc. Iacov era profet şi ştia unde urma să aibă loc învierea. Ştia că urma să aibă loc în Palestina, nu în Egipt.”

Prima înviere a avut loc atunci când au înviat sfinţii Vechiului Testament. Ei ştiau că învierea urma să aibă loc în ţara sfântă, în moştenirea lor, de aceea Iacov a spus: „Îngroapă-mă în locul unde sunt îngropaţi părinţii mei!” Astfel, Iosif l-a dus şi l-a îngropat acolo, iar când şi el a fost pe punctul să moară în Egipt, nu a vrut să fie înmormântat acolo, deşi era un om mare şi puternic, al doilea la cârma Egiptului şi desigur, egiptenii i-ar fi construit un mormânt măreţ, o piramidă sau ceva mare. Totuşi, el a vrut să fie dus acolo unde urma să aibă loc învierea deoarece, fiind profet, a ştiut ce a profeţit Iov, aşa că a spus: „Învierea va avea loc unde a fost îngropat el.” Iov, fiind profet, spusese: „Chiar dacă viermii îmi vor mânca trupul, chiar în trupul acesta Îl voi vedea.” Iov ştia că oriunde ar fi fost aşezat jos acel trup, urma să se ridice.

De ce nu era Egiptul un loc bun? Fiind profet, el ştia unde urma să aibă loc învierea. De ce? Pentru că înaintea lui fusese un profet care spusese aceasta. Eu cred că toţi au dorit să fie cât mai aproape de Iov.

„El a spus: „Pune-ţi mâinile peste şoldul meu schilodit şi jură pe Dumnezeul pe care L-am slujit. Tu eşti fiul meu profet. Jură că nu-mi vei îngropa oasele aici. Du-mă şi îngroapă-mă acolo!”

Iosif, fiind tot un profet, şi-a pus mâinile peste tăticul lui infirm şi a spus: „Jur pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov că nu te voi îngropa aici.” Ei l-au luat, l-au dus şi l-au îngropat în ţara aceea. De ce?

Când Iosif a murit, a spus: „Nu mă îngropaţi aici! Nu mă îngropaţi aici!” De ce? Dumnezeu este Dumnezeu oriunde, dar El are un Plan. Iosif era profet şi a spus: „Într-o zi”, ascultaţi cuvintele sale, „Domnul Dumnezeu vă va vizita şi vă va lua din această ţară. Când veţi pleca, să luaţi şi oasele mele!”

Profetul ştia că ei urmau să se întoarcă înapoi în Palestina, iar atunci voia să se întoarcă şi el cu ei pentru că avea în oasele sale Puterea de aducere la Viaţă şi ei trebuiau să fie în locul potrivit. Aleluia!

„Acea Putere de aducere la Viaţă era în acele oase. Oh! „Dacă Duhul Celui ce L-a înviat pe Hristos din morţi locuieşte în voi, El va învia trupurile voastre moarte.”

„Nu puneţi oasele mele aici, ci îngropaţi-le acolo sus cu oasele celor care au făgăduinţa.”

Când Isus a venit aici, eu am un verset din Matei 27.51. Iov a văzut învierea lui Isus şi a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte. În zilele din urmă, El va sta pe acest pământ. Cu toate că viermii vor nimici trupul acesta, cu toate acestea, în trupul meu Îl voi vedea pe Dumnezeu. Îl voi vedea pe El.” Ei ştiau. Acela era un profet. Avraam era profet, Isaac era profet, Iacov era profet, Iosif era profet şi ei aveau descoperirea lui Dumnezeu, potrivit Cuvântului Său. Astfel, în dimineaţa aceea de Paşti, când El a venit şi i-a răscumpărat pe toţi cei care au crezut în El, au înviat şi ei, potrivit Bibliei.

Puterea aceea de aducere la Viaţă a intrat în mormântul lui Iov, când nu mai rămăsese nici măcar o lingură de pământ din oasele sale.”

Prieteni, nu există nimic care să vă facă să vă îngrijoraţi. Voi nu veţi rata cu nici un chip învierea pentru că aţi fost luaţi deja sus în Puterea de aducere la Viaţă a învierii; Puterea de aducere la Viaţă lucrează deja în trupul vostru muritor, supunându-l Cuvântului. Indiferent ce se va întâmpla cu trupul vostru, nu există nimic să poată ucide Puterea de aducere la Viaţă din voi.

„După toate acele sute, sute şi sute de ani, oasele lui au dispărut, s-au întors înapoi în elementele pământului, aşa că nu mai era nici măcar un praf de cenuşă acolo. Dar cu toate acestea, sute şi sute, mii de ani mai târziu, când acea Putere de aducere la Viaţă a fost adusă la suprafaţă din mormânt, conform făgăduinţei Cuvântului lui Dumnezeu, Iov, Avraam, Isaac, Iacov şi toţi ceilalţi, au ieşti afară din mormânt împreună cu El.

Biblia spune aceasta. În Matei 27.51 scrie: „Mulţi dintre sfinţii care dormeau în praful pământului au înviat şi au ieşit din morminte cu El, când a înviat în dimineaţa de Paşti.” De ce? Ei aveau acel potenţial. Ei aveau acea Putere de aducere la Viaţă şi au înviat din morţi mergând cu El în înviere. S-au bucurat de înviere cu El pentru că erau plini de Puterea de aducere la Viaţă. Ei aveau Pecetea originală a Paştelui.”

În mesajul „Este răsăritul Soarelui”, fratele Branham spune:

„Îmi pun mâinile peste aceste batiste şi fie ca Dumnezeul care L-a adus la viaţă pe Isus Hristos şi L-a înviat din morţi, Duhul care L-a înviat din morţi, să locuiască în trupul nostru.”

Uitaţi-vă la descoperirea fratelui Branham: „Duhul care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi, să locuiască în trupul nostru. Acum îmi pun mâinile peste batiste.” Ce fel de mâini? Mâini răscumpărate. Amin!

„După ce a murit şi din trupul lui Elisei nu a mai rămas nimic altceva decât oase, Duhul, Puterea de aducere la Viaţă era încă în el. Mâinile apostolilor aveau Puterea de aducere la Viaţă în ele. Minţile apostolilor, văzul apostolilor, limbile credincioşilor, toate aveau Puterea de aducere la Viaţă.

Fie ca în timp ce aşez peste ele acest Cuvânt, Puterea de aducere la Viaţă, mâinile mele să reprezinte un posesor al Ei.”

Fratele Branham nu urma o tradiţie, nu făcea o ceremonie, ci avea Puterea de aducere la Viaţă, o poseda, era un posesor al Puterii de aducere la Viaţă. „Dacă Duhul care L-a înviat pe Hristos Isus din morţi locuieşte în voi, va aduce la Viaţă trupurile voastre muritoare.” El era un posesor al Puterii de aducere de Viaţă şi în calitate de posesor al acestei Puteri, şi-a pus mâinile sale muritoare peste batistele care urmau să fie duse la bolnavi şi a crezut că Puterea de aducere la Viaţă va ieşi din trupul său muritor. Aleluia!

„…fie ca harul Puterii de aducere la Viaţă, să aducă la viaţă fiecare din aceste trupuri bolnave, ca să fie întregite din nou prin Numele lui Isus Hristos.”

Fratele Branham nu avea o credinţă bazată pe poveşti sau probabilităţi, ci pentru el aceste lucruri erau o realitate. Aceste lucruri erau în trupul său muritor.

Acum aş vrea să schimb puţin cursul şi să urmăm o altă pistă. Pentru aceasta, vom merge puţin în Matei 4.23-25, fiindcă doresc să urmărim un tipar din viaţa lui Isus.

„Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care erau în norod.

I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca.

După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.”

Toţi oamenii din aceste regiuni, care aveau diferite boli, au fost aduşi la Isus, iar El i-a vindecat.

Acum vom merge în Matei 12.14-15:

„Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus.

Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii.”

„Multe noroade”, eu aş spune că mai mulţi decât sunt astăzi în clădirea aceasta, iar El i-a vindecat pe toţi. Nu doar pe unii, ci pe toţi.

Luca 4.38-40:

„După ce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari şi L-au rugat pentru ea.

El S-a plecat spre ea, a certat frigurile şi au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată şi a început să le slujească.

La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boli îi aduceau la El. El Îşi punea mâinile peste fiecare din ei şi-i vindeca.”

Vedeţi, i-a vindecat pe toţi.

Luca 6.17-18:

„S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş, unde se aflau mulţi ucenici de-ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.

Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi.”

Aşadar, ei au venit de pretutindeni. Să citim încă o dată:

„…o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.

Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi.

Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.”

Din El ieşea o putere, iar ei voiau să-L atingă, voiau să intre în contact cu trupul Lui muritor.

Haideţi să ne întoarcem la Marcu 6.1:

„Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.”

Acum vom da de probleme. El a mers acolo şi i-a vindecat pe toţi, a mers dincolo şi i-a vindecat pe toţi, iar dacă ei se adunau din patru regiuni diferite, El îi vindeca pe toţi. Toţi cei care erau bolnavi, plini de duhuri rele şi cu tot felul de probleme, au fost adunaţi şi aduşi la El, iar El i-a vindecat pe toţi. Dar aici, vedem că El ajunge în patria Sa.

„Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?

Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele* lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Şi găseau** o pricină de poticnire în El.

Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”

N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.

Şi se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele de primprejur şi învăţa pe norod.” (v. 2-6).

Isus mergea prin ţară urmat de mulţimi mari de oameni, iar El îi vindeca pe toţi. A vindecat-o pe soacra lui Simon Petru, iar când au auzit despre această vindecare, oamenii i-au adus pe toţi cei chinuiţi de duhuri necurate şi pe toţi bolnavii, iar El i-a vindecat pe toţi. I-a vindecat pe toţi până când a ajuns într-un loc în care era cunoscut după trup. Ei nu recunoşteau ceea ce se petrecea, ci s-au uitat la El şi au spus: „Nu este Acesta tâmplarul?”

La fel s-a întâmplat şi cu Petru care s-a ridicat în prima zi de Rusalii şi a ţinut prima predică dată vreodată, aşezând profeţiile care se împlineau. El a mers înapoi în Vechiul Testament, a luat profeţiile şi a spus: „Aceasta este aceea”, vorbind plin de îndrăzneală, iar ei s-au uitat la el şi au zis: „Nu este acesta pescarul acela analfabet?” Pentru a dramatiza puţin situaţia, fratele Branham a spus: „Nu-şi putea scrie nici măcar numele pe o chitanţă!” „Nu este acesta pescarul analfabet? Nu este cel care mirosea a peşte? Nu este el?” Nu! Nu vedeţi? Acesta nu este pescarul, ci este apostolul. Acesta este Isus Hristos în trup, prin botezul Duhului Sfânt, iar aici este omul care deţine cheile Împărăţiei. Dacă nu-l puteţi recunoaşte ca fiind altceva decât un pescar, nu vă va deschide niciodată Evanghelia. Voi trebuie să vedeţi ceva mai mult decât ceea ce este el în ocupaţia lui, mai mult decât cine au fost părinţii lui.

Filip s-a dus în Samaria. Pescarul fără şcoală avea cheile pentru că Puterea de aducere la Viaţă, Puterea învierii, i-a schimbat viaţa. El avea o slujbă nouă, aşa că nu mai era pescarul fără şcoală, ci era apostolul.

Filip s-a dus în Samaria, a predicat adevăratul Cuvânt original celor de acolo şi i-a botezat cu botezul corect. Dar cu toate acestea, Duhul Sfânt nu l-a urmat. De ce? Pentru că cel care avea cheile era Petru. Astfel, Filip a trebuit să trimită la Ierusalim după Petru, iar când a venit acolo, Petru şi-a pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt.

Vedeţi, este un vas de lut, iar acel vas de lut este instrumentul pe care vrea să-l folosească Dumnezeu. Astfel, nu a contat cât de mult îl cunoşteau oamenii, nu a contat că el nu a mai mers la şcoală din clasa a patra, nu a contat că ei îl cunoşteau ca fiind cel care cauza probleme în jur, nu a contat că ei cunoşteau istoria familiei sale, că tatăl său a fost beţiv sau nu, nu a mai contat nimic din toate acestea, ci ceea ce a contat a fost că Puterea de aducere la Viaţă a intrat în acel cort şi a adus la Viaţă acel trup muritor, aşa că el era cel care avea cheile. Slăvit să fie Dumnezeu!

Isus! Acelaşi Om, aceeaşi slujbă, aceiaşi oameni, aceleaşi boli, lepră, neputinţe, tot felul de duhuri rele care-i chinuiau şi niciunul dintre ei nu putea sta înaintea Omului. Niciunul! Dar când a ajuns într-un loc în care oamenii ştiau unde a crescut El, cum era El, care era ocupaţia Lui, cine erau fraţii şi surorile Lui, mama Lui, nu au mai avut încredere în El pentru că L-au cunoscut numai după trup, şi astfel au fost necredincioşi. Din cauza aceasta, El nu a mai putut face multe minuni, ci doar câteva vindecări.

A mers pretutindeni în jur şi a vindecat multe noroade, mulţimi de bolnavi, dar acolo a fost limitat în Putere din pricina necredinţei lor. Ce se întâmplă când suntem bolnavi, iar soţul sau soţia noastră este lângă noi şi în trupul lor este Puterea de aducere la Viaţă? Voi ştiţi cum au crescut, le ştiţi numele, greşelile, ocupaţia şi toate celelalte lucruri şi dintr-o dată începe să vă cuprindă necredinţa, aşa că nu realizaţi că acolo este Putere ca să fie împlinite Scripturile care spun că dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi. Astfel, în loc să spuneţi: „Scumpo, pune-ţi mâinile peste mine ca să se poată împlini Cuvântul”, voi ziceţi: „Păi, nu este acesta tâmplarul?” „Nu este aceasta soţia mea? Nu este mama ei aşa şi aşa?”, şi nu realizaţi că aţi pierdut oportunitatea să fie împlinit Cuvântul. De ce? Pentru că dacă ei au fost aduşi la Viaţă, dacă Puterea de aducere la Viaţă este acolo şi îşi pun mâinile peste bolnavi, aceştia se vor însănătoşi. Acolo nu scrie că „s-ar putea să se însănătoşească”, ci scrie că se vor însănătoşi. Totuşi, acest verset nu se va împlini pentru că nu-L credeţi. Dacă puneţi sub semnul întrebării mâinile care sunt aşezate peste voi, nu va funcţiona.

Când a mers în patria Sa, Isus ar fi putut să-i atingă pe fiecare dintre ei, fiindcă nu s-ar fi întâmplat nimic. De ce? Ce ar fi făcut diferenţa? Credinţa lor. Noi trebuie să avem încredere unul în altul. Trebuie să privim dincolo de tâmplar, de mecanic, de acela sau acela. „Nu este tatăl lui cutare şi cutare şi mama lui, cutare?”

Prieteni, noi trebuie să privim dincolo de acestea. De ce? Pentru că, dacă Duhul care L-a înviat pe Hristos Isus locuieşte în voi, va aduce la Viaţă trupul tâmplarului, trupul mecanicului, trupul hoţului, a dependentului de droguri, trupul mincinosului, al curvei, El va aduce la Viaţă trupul lor muritor. Aleluia!

Sunt sigur că fariseii au avut un timp greu. Unui fariseu educat i-ar fi fost foarte greu să vină la Petru.

Să mergem în Cartea Faptelor 3.1-9, pentru că vreau să vă arăt extremismul în Biblie, o credinţă nebună în Cuvântul lui Dumnezeu:

„Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.

Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.

Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.

Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”

Aş vrea să observaţi unde le-au atras atenţia ei. Omul acela era olog din naştere şi a mers ani de zile la poarta de la intrarea Templului, iar Templul era locul în care locuia Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu, a Slavei Shekinah, locul izbăvirii. Când Petru şi Ioan au trecut pe acolo, nu l-au întrebat. „Ai mers la Templu? Te-ai uitat la Templu?”, pentru că Iona a putut să privească spre Templu şi să fie izbăvit deoarece acela era Cuvântul pentru ziua şi epoca în care trăia el. Iona a putut privi din pântecul balenei spre locul în care ştia că este Templul, fiindcă ştia ce spusese Solomon când s-a rugat şi a zis că dacă cineva se afla în necaz şi privea spre Casa unde locuia Dumnezeu, era izbăvit din necazul lui. Iona era în Cuvântul pentru ziua lui şi pentru că era în El, Templul deţinea puterea izbăvirii sale pentru că era Locul divinităţii, locul în care locuia Dumnezeu, Casa Slavei Shekinah a lui Dumnezeu.

Dar aici, nu mai exista nimic pentru că atunci când a fost răstignit Isus, El a rupt perdeaua de sus până jos arătând că Dumnezeu nu mai era acolo, că Templul nu mai era Casa Lui. Astfel, Petru şi Ioan nu puteau spune: „Te-ai uitat la Templu?” El zăcuse în faţa Templului ani de zile şi nu i-a făcut nici un bine, deoarece pe pământ exista un Templu nou, iar Petru i-a zis: „Uită-te la noi!” El nu a spus: „Uită-te la Templu!”, ci a zis: „Uită-te la noi!” De ce? Pentru că acum noi suntem Templul Duhului Sfânt, noi suntem o Casă duhovnicească, noi suntem o Locuinţă pentru Dumnezeu.

„Uită-te la noi!” Era pe cale să se schimbe ceva. Templul se schimbase, Locul de locuire al lui Dumnezeu se schimbase; locul în care voia să locuiască Divinitatea se schimbase, totul se schimbase. „Nu te mai uita la Templu, ci uită-te la noi! Nu te mai uita după ajutor fizic, după bani, nu te mai uita după altcineva să se ajute, ci uită-te la noi!”

„Şi el se uita la ei cu luare aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.

Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;

dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.

Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.” (v. 5-9).

De ce? Pentru că se uitase la locul potrivit. Dacă vreţi să primiţi ceva de la Dumnezeu, trebuie să ştiţi unde este El, iar acolo era pescarul Petru şi Ioan. Noi nu ştim dacă Ioan avea vreo slujbă, dar acolo se aflau pescarul şi tânărul. Erau oameni obişnuiţi care arătau ca şi ceilalţi oameni care mergeau în ziua aceea la Templu. Nu era nimic neobişnuit în înfăţişarea lor, nu exista nici o strălucire peste ei, nu erau îmbrăcaţi diferit de ceilalţi, ci erau oameni obişnuiţi, de statură obişnuită şi se purtau normal. Dar ei erau Templul, erau locuinţa lui Dumnezeu şi aveau Ceva ce puteau să-i dea acelui om. „Uită-te la noi! Argint şi aur n-am” (acestea oricum nu l-ar fi ajutat), dar ce am îţi dau.” Ce avea el? Numele lui Isus Hristos. De ce? Pentru că acela era locul, casa în care El Şi-a pus Numele. Locul în care ne punem numele este locul în care locuim.

În Vechiul Testament, când ni se vorbeşte despre „Locul în care El Îşi va pune Numele”, El nu se referă la o inscripţie pe o plăcuţă, la faptul că preotul va ridica o plăcuţă inscripţionată cu Numele de IaHVeH. Nu! Domnul Se referea la locul în care locuia El, unde era prezenţa Lui personală, acela fiind locul în care Îşi punea Numele, iar Numele Lui nu era în Templu sau în Cort, nici în farisei, ci Numele Său era în Petru. Şi ce a spus Petru? „Ce am, îţi dau: „În Numele lui Isus Hristos…” Şi ce s-a întâmplat? Din el a ieşit o putere.

Să mergem în Fapte 5.12-16. Aici, lucrurile încep să devină extreme, deoarece oamenii care nu cred încep să dea înapoi şi să spună: „Aceasta este o vorbire nebună!”

„Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon

şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei, dar norodul îi lăuda în gura mare.

Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult,

până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când* va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.

Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.”

Vreţi să vorbim despre „o religie fanatică”? Dacă v-aş spune că aş vrea să stau într-un loc peste care să treacă umbra voastră deoarece cred că Dumnezeu locuieşte în voi, aţi spune: „Chad, tu eşti nebun! Trebuie să renunţi să mai predici şi să fii închis!” Dar aceasta este Scriptura, prieteni! Exista Ceva care aducea trupurile lor moarte la Viaţă, era Ceva ce trăia în trupurile lor, Ceva care preluase controlul, aşa că ei nu mai trăiau propria lor viaţă. Aceea era Viaţa lui Isus Hristos cu manifestarea care o susţinea atât de mult încât oamenii o vedeau şi spuneau: „Dacă aş putea să mă aşez pe unde va trece umbra lui…” Umbra cui? A trupului său muritor, a lui Petru. Aleluia!

Biblia este plină de fanatici, dar ei au recunoscut ceva: „Acesta nu este omul, ci este Ceva ce trăieşte în el. Acesta nu este doar un trup de carne, ci este un trup de carne adus la Viaţă.” Aleluia!

Eu cred că trebuie să ne întoarcem înapoi la credinţa Bibliei, înapoi la credinţa în lucrurile extreme, imposibile, pentru că dacă Dumnezeu a putut să le facă odată, le poate face din nou. Astfel, dacă Puterea de aducere la Viaţă care a fost revărsată în ziua de Rusalii, S-a întors astăzi, de ce nu putem avea şi noi aceleaşi rezultate ca ei? De ce nu poate fi aceeaşi manifestare, aceeaşi Putere de aducere la Viaţă, acelaşi Domn Isus, acelaşi Cuvânt restituit şi aceleaşi rezultate? Prieteni, totul depinde de credinţa noastră. Singurul lucru care a putut să-L oprească să lucreze pe pământ a fost necredinţa oamenilor, dar credinţa lor aducea cu sine vindecarea.

Credinţa în Isus Hristos nu dezlega doar vindecarea, ci şi mântuirea şi le spăla păcatele. Când oamenii au recunoscut că Isus Hristos era Dumnezeu în trup, că era mai mult decât un Om, când eu recunoscut Cine stătea acolo în ziua lor, ce manifestare era înaintea lor şi au crezut în El, aceasta a făcut mai mult decât să le vindece trupurile, pentru că El a spus: „Sunt iertate şi păcatele voastre!” De ce? Pentru că ei credeau în Hristos, era credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Aleluia!

Să mergem în Fapte 19.11-12. Lucrurile sunt ciudate cu aceşti credincioşi din Cartea Faptelor, dar fratele Branham a spus că va fi o continuare a Cărţii Faptelor sau că se va mai scrie o Carte a Faptelor. Cred că aceasta a spus, aşa-i?

„Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel,

până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau bolile şi ieşeau din ei duhurile rele.”

Slăvit să fie Domnul! Ce era în legătură cu Pavel? El era doar un om. A fost născut în trup, dar era un trup răscumpărat. Pavel a primit acelaşi Duh care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi şi a adus trupul Său muritor la Viaţă, de aceea, Pavel era purtătorul Luminii la neamuri. Pavel era Cuvântul manifestat pentru ziua sa, de aceea, oamenii luau fâşii din haina sa, puneau batiste care fuseseră atinse de el peste trupurile bolnavilor şi aceştia se însănătoşeau. Ce credeau ei? Că Dumnezeu era în Pavel. Aceasta este ceea ce credeau ei. Ei credeau că Dumnezeu era în Petru; credeau că Dumnezeu era în Isus, iar această credinţă a adus rezultate.

Putem crede că Dumnezeu este în persoana de lângă noi? Credem că aceasta poate avea rezultate? Amin!

Voi nu trebuie să aşteptaţi să veniţi la adunare ca să fiţi vindecaţi. Dacă vă simţiţi rău, nu trebuie să aşteptaţi până duminică. Dacă lângă voi este un credincios care a fost adus la Viaţă de Cuvântul lui Dumnezeu, cereţi-i să-şi pună mâinile peste voi ca să se împlinească Cuvântul.

„Eu nu îmi pun încrederea în mâinile tale, ci în faptul că Dumnezeu a răscumpărat trupul tău, în Cuvântul care spune: „Dacă trupul tău este răscumpărat şi ai Puterea de aducere la Viaţă şi îţi pui mâinile peste mine, pentru ca acest trup să se supună Cuvântului şi să se alinieze cu Puterea de vindecare a lui Isus Hristos, voi fi vindecat. Nu pentru că mâinile tale au valoare medicală, ci pentru că eu cred Cuvântul lui Dumnezeu.” Aleluia! Dacă începem să vorbim despre aceste lucruri, sistemul bisericii ne va respinge şi ne va numi fanatici.

Fratele Branham a spus că într-o zi a venit o femeie care îl căuta. El nu era acolo, dar ea îl căuta pentru că avea nevoie de vindecare. Când a auzit că nu era acolo, femeia le-a spus oamenilor din biserică: „Arătaţi-mi pe unde a mers el, iar eu voi merge pe urma paşilor săi şi Dumnezeu mă va vindeca.” Fratele Branham nu a mustrat-o pentru acel fel de credinţă şi nu a spus că este greşită, ci a spus: „Doamne, ajută-mă ca atunci când oamenii au o credinţa ca aceasta, să nu fac ceva greşit şi să-i conduc în rătăcire.” El nu a spus niciodată că era greşită, ci s-a minunat de credinţa ei. Slăvit să fie Dumnezeu!

În predica „Este răsăritul Soarelui”, scrie:

„Câţi dintre voi aveţi Puterea de aducere la Viaţă? (Adunarea spune: „Amin!”). Dacă acea Putere de aducere la Viaţă este în voi, puneţi-vă mâinile unul peste altul.”

Fratele Branham nu a spus: „Veniţi în rândul de rugăciune şi lăsaţi-mă pe mine să fac totul, pentru că eu sunt singurul cu manifestarea în ceasul acesta.” Dimpotrivă, în ultimii ani ai slujbei sale, el a încercat să ne arate că Maleahi 4 a venit, că Apocalipsa 10.7 s-a împlinit şi că acum este timpul Miresei; că acum Hristos vine într-o Mireasă, într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare.

El nu a spus: „Veniţi şi lăsaţi-mă pe mine să-mi pun mâinile peste voi!”, ci a spus: „Puneţi-vă mâinile unii peste alţii.” Unde propovăduia el aceasta? În mesajul „Este răsăritul Soarelui”, locul din care am adus toate celelalte citate.

„Dacă Duhul care L-a înviat pe Hristos Isus locuieşte în voi, va aduce la Viaţă şi trupurile voastre muritoare.” Când a ajuns la sfârşitul serviciului, fratele Branham a spus: „Acum, puneţi-vă mâinile unii peste alţii.” Aleluia!

Nu mai este slujba unui singur om. Nu este un singur om mare, un singur om puternic, un singur cap, un singur mare învăţător sau un singur mare evanghelist. Zilele acelea au trecut pentru că El a intrat în Trupul Său, în Mireasă. Este epoca Miresei; este epoca grâului, epoca învierii, este epoca astronautului. Acesta este timpul manifestării depline a Cuvântului deplin, nu într-o singură Sămânţă care a căzut în pământ, ci în vârf, în toate Seminţele, manifestând Viaţa deplină a lui Isus Hristos.

Aceasta nu înseamnă că fiecare dintre noi va face fiecare lucrare, ci împreună vom face toată lucrarea pe care Isus Hristos a lăsat-o pentru noi s-o facem astăzi. Aceasta nu va depinde de un singur om, ci de fiecare bărbat şi femeie care a fost născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu. De aceea, voi nu puteţi să vă puneţi nădejdea în păstorul vostru să creadă pentru voi ca să mergeţi în răpire; el nu poate crede pentru voi, ci trebuie să credeţi pentru voi înşivă. Voi nu puteţi să-l lăsaţi pe soţul vostru să creadă pentru voi, nici pe copiii voştri, ci trebuie să credeţi voi înşivă. Aleluia!

„Puneţi-vă mâinile unii peste alţii.”

El ar fi putut spune: „Puneţi-vă mâinile unii peste alţii pentru că peste opt luni voi fi luat de pe pământ şi trebuie să recunoaşteţi că există Putere de vindecare înafară de mine. Voi trebuie să înţelegeţi că după plecarea mea lumea va merge mai departe. Trebuie să recunoaşteţi că slujba Fiului omului nu va pleca cu mine. Trebuie să recunoaşteţi că potenţialul deplin care s-a întors şi s-a manifestat în acest trup, acest snop, nu a murit, nu a plecat, nu s-a separat de oameni, ci a mers în oameni, aşa că puneţi-vă mâinile unii peste alţii şi fiţi atenţi cum lucrează Puterea de aducere la Viaţă.”

El încerca să-i facă pe oameni să vadă ceva mai mult decât un profet, încerca să-i facă să vadă că slujba lui Eliezer era să cheme o Mireasă şi s-o unească cu Isaac. Aleluia!

„Există un singur lucru care o poate ţine departe, care o poate împiedica, aceasta fiind necredinţa voastră.”

Fratele Branham a avut campanii de vindecare în care a fost vindecată toată lumea. Este adevărat? A avut campanii de vindecare în care au fost vindecaţi toţi cei care au venit în rândul de rugăciune, iar uneori au fost vindecaţi toţi cei prezenţi în audienţă. Apoi, a încercat să ne ducă la acelaşi transfer de care au avut parte apostolii în Cartea Faptelor. Când Isus umbla prin împrejurimi, erau vindecaţi toţi. Mulţimile erau vindecate, dar venise timpul ca Isus să păşească în apostoli, în sandalele lor, în hainele lor, în trupul lor, pentru că lucrarea trebuia să continue. Acelaşi lucru este adevărat şi astăzi.

„…există un singur lucru care o poate împiedica…”

Dacă aţi avut vreodată gândul – eu l-am avut şi vreau să mărturisesc aceasta, deci, dacă v-aţi gândit: „Mi-aş dori să fie fratele Branham aici ca să se roage pentru mine, fiindcă atunci m-aş însănătoşi”, aţi trecut pe lângă ţintă. Eu am avut acest gând. Pot ridica ambele mâini pentru că am avut gândul acesta. Dacă soţia ta este născută din Duhul lui Dumnezeu, are Puterea de aducere la Viaţă în trupul ei muritor. Dacă soţul tău a fost născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, are Puterea de aducere la Viaţă în trupul său muritor, iar dacă puteţi crede şi el îşi pune mâinile peste voi conform Marcu 16, veţi fi vindecaţi. Singurul lucru care poate împiedica aceasta este necredinţa voastră.

„O femeie a atins haina Sa şi a fost vindecată, iar un soldat roman L-a scuipat şi s-a dus în iad. Vedeţi? Depinde unde vă aflaţi. Credeţi?”

Să citim mai departe din Fapte 20.7-12:

„În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.

În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.

Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.

Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”

După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.

Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.”

În apostolul Pavel exista Ceva. În trupul lui muritor care a fost adus la Viaţă de acelaşi Duh care L-a ridicat pe Hristos din morţi, exista Ceva, iar când acest tânăr a murit, Pavel s-a repezit la el şi l-a luat în braţe. Biblia spune că tânărul a fost ridicat mort, dar el l-a cuprins cu braţele şi a spus: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” (În limba engleză scrie: „Nu vă tulburaţi, căci viaţa lui este în el.”).

În apostolul Pavel a fost adus Ceva la Viaţă. Este acelaşi lucru pe care l-a făcut Elisei pentru femeia sunamită care i-a pregătit un loc unde să locuiască. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu Ilie care a mers la femeia văduvă în timpul foametei. Ea şi fiul ei erau pe moarte pentru că nu mai aveau ce să mănânce. Aceea era ultima lor masă, dar Ilie i-a zis: „Dă-mi mai întâi mie să mănânc, iar după aceea vei avea destul.” Ea a făcut aşa cum a spus Ilie şi au trăit, dar după o vreme fiul ei a murit, aşa că l-a chemat pe Ilie şi i-a zis: „Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi să-mi omori astfel fiul?” (1Împăraţi 17.18). Atunci, Ilie s-a dus la copil, s-a aşezat peste el de trei ori şi copilul s-a întors la viaţă. Biblia nu spune că Ilie s-a rugat pentru el aşa cum nu spune nici că Pavel s-a rugat pentru acel om. Ei au avut doar un contact fizic cu trupurile lor, s-au aşezat peste ele. Ilie s-a aşezat peste acel copil de trei ori şi viaţa s-a întors în el, iar Pavel l-a cuprins în braţe pe tânărul acela şi el a revenit la viaţă.

Elisei a întrebat-o pe femeia sunamită care a pregătit o cameră pentru el: „Ce putem face pentru tine?”, iar ea i-a răspuns: „Nu am nevoie de nimic.” Dar Ghehazi i-a spus că ea nu are copii, iar el a chemat-o şi a profeţit că va avea un copil. Ea a avut un copil, dar după o vreme copilul a murit. Atunci, femeia s-a dus şi l-a adus pe Elisei la copil, iar el s-a aşezat peste băiat: „şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.” Elisei s-a plimbat din nou prin cameră, apoi s-a întors şi s-a întins din nou peste băiat. Băiatul a strănutat de şapte ori şi s-a întors la viaţă.

Ce era aceasta? Eu nu pot explica, nu cunosc ştiinţa din spatele acestor lucruri, nu ştiu cum a funcţionat, dar ştiu că în Elisei era Puterea de aducere la Viaţă. Aceeaşi Putere de aducere la Viaţă sau Puterea de înviere care a fost în Elisei când s-a întins peste acel copil şi copilul a înviat, a fost în oasele lui şi atunci când acel mort aruncat în mormântul lui, a intrat în contact cu oasele lui şi a revenit la viaţă. Ce era aceasta? Puterea învierii sau Puterea de aducere la Viaţă. Şi acea Putere de aducere la Viaţă nu era în sufletul lui, ci în trupul lui, iar Pavel ne-a spus că trupul nostru muritor va fi adus la Viaţă. Pavel avea Puterea de aducere la Viaţă în trupul său; Ilie avea Puterea de aducere la Viaţă în trupul său; Elisei avea Puterea de aducere la Viaţă în trupul său. Aleluia!

Nu-mi cereţi să explic aceasta pentru că nu pot s-o fac, dar cred. Eu cred că în acest trup locuieşte Divinitatea; cred că acest trup muritor a fost adus la Viaţă şi că în el este Puterea de aducere la Viaţă. În el este atât de multă Putere de aducere la Viaţă încât într-o zi, Puterea de aducere la Viaţă din trupul meu, Puterea care m-a schimbat dintr-un om cu gânduri rele, dintr-un mincinos, dintr-un om care făceam fapte neonorabile, va schimba structura moleculară a acestui trup, atomii mei, într-o clipă, într-o clipită. Nu o Putere de aducere la Viaţă nouă, ci Puterea de aducere la Viaţă pe care o avem deja.

Elisei nu a avut nevoie de o nouă Putere de aducere la Viaţă; Iov nu a avut nevoie de o nouă Putere de aducere la Viaţă, Puterea era acolo, iar ei aşteptau să se împlinească vremea. Şi când aceasta s-a împlinit, Puterea de aducere la Viaţă pe care o posedau, i-a înviat. Ei nu aşteptau praf de zâne sau o poţiune magică, ci primiseră deja Cuvântul pentru ziua lor şi au fost aduşi la Viaţă, iar Puterea de aducere la Viaţă care i-a înviat ca să stea pe pământ şi să-L vadă pe Răscumpărătorul lor era deja în ei. Aşadar, ei aşteptau timpul, nu Puterea de aducere la Viaţă, ci timpul, iar când a venit Răscumpărătorul, a plătit preţul şi a mers în mormânt, când a înviat, atunci a fost timpul. Şi când a sosit timpul, cei care aveau deja Puterea de aducere la Viaţă nu au mai putut fi ţinuţi de nimic, ci au înviat împreună cu El. Chiar dacă din ei a mai rămas doar o lingură de cenuşă şi pământ, nu a existat nimic care să-i oprească să vină la suprafaţă la momentul potrivit. Aleluia!

În Iosua 24.32 scrie: „Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.”

Evrei 11.22: „Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.”

Poruncile pe care le-a dat cu privire la oasele sale, erau în legătură cu învierea sa şi a făcut aceasta pe baza credinţei pe care o avea deja. Puterea de aducere la Viaţă era în oasele lui şi Ea urma să vină la Viaţă în Palestina.

În predica „De ce micul Betleem?” din decembrie 1963, fratele Branham a spus:

„Ce ziceţi când a murit Iov şi a specificat locul său de îngropare? Apoi, a venit Avraam şi a cumpărat o parcelă de pământ ca s-o îngroape pe soţia sa, Sara. Iar când a murit şi el, Avraam a dorit să fie îngropat cu Sara. Avraam l-a născut pe Isaac, iar când a murit, Isaac a dorit să fie îngropat cu Avraam. Isaac l-a născut pe Iacov. Iacov a murit jos în Egipt, dar l-a făcut pe Iosif (fiul său profet) să jure cu mâna pe şoldul său infirm, că nu-l va îngropa jos în Egipt. De ce? El a spus: „Duceţi-mă sus în ţară şi îngropaţi-mă acolo!” Iar când a murit şi Iosif, el a menţionat plecarea lui Israel potrivit profeţiei şi a spus: „Duceţi-mi oasele afară din ţara aceasta!” De ce? El ştia că întâiile roade ale învierii se vor ridica din ţara în care vor pleca, pentru că Iov spusese: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte, iar în zilele din urmă, El Se va ridica pe pământ; chiar dacă viermii vor nimici acest trup, în acest trup Îl voi vedea pe Dumnezeu.”

Ei ştiau că întâiile roade ale învierii se vor ridica din ţara făgăduită, nu din Egipt. Ei erau duhovniceşti, erau profeţi, iar când Isus a murit în Vinerea Mare şi a înviat în dimineaţa de Paşti, duminică dimineaţa, Biblia spune că „Mulţi dintre sfinţii care dormeau în ţărâna pământului, au înviat şi au ieşit din morminte, au intrat în cetate şi au mers în slavă cu El.” De ce? Profeţii aceia ştiau exact unde să fie îngropaţi, locul şi timpul. A fost ascuns de ochii înţelepţilor, dar ei ştiau, ei priveau la partea duhovnicească, din perspectiva Duhului Sfânt. Întâiile roade ale învierii trebuiau să vină la suprafaţă din Palestina, nu din Egipt.”

Am înţeles bine aceasta? Ei ştiau unde urma să aibă loc învierea, ştiau că Iov urma să învieze şi că învierea urma să aibă loc acolo unde se afla Iov.

Acum, el va trece şi la noi pentru că noi nu ne vom duce unii altora oasele în Palestina, nu-i aşa?

Să citim mai departe:

„La fel este şi astăzi, prieteni.”

Acelaşi principiu se aplică şi astăzi, dar eu nu trebuie să vă iau şi să vă îngrop lângă Avraam.

„Atât de mulţi oameni se ţin de lucrurile lumii, de un sistem mare sau de altceva. Îngropaţi-mă în Isus pentru că pe cel ce este în Hristos, Dumnezeu îl va învia cu El în acea înviere. Mie nu-mi pasă ce are de spus lumea, nici cât de mult încearcă să pregătească lucrurile. Eşti în Hristos? Pe cei ce sunt în Hristos, Dumnezeu îi va învia cu El. Mintea duhovnicească prinde aceste lucruri duhovniceşti.”

El a spus: „Nu mă îngropaţi aici, ci acolo!” Mie nu-mi pasă unde veţi pune acest trup, câtă vreme eu am murit şi am fost îngropat în Isus Hristos, cât timp Puterea de aducere la Viaţă a intrat deja în trupul meu muritor. Mie nu-mi pasă ce se va întâmpla cu trupul acesta, nu-mi pasă dacă va fi mâncat de lei sau sfâşiat de rechini şi împrăştiat prin ocean. De ce? Pentru că Puterea de aducere la Viaţă îl va învia oricum. Dar voi trebuie să muriţi ca să fiţi îngropaţi.

Noi am început cu Romani 6, de unde aş vrea să mai citesc ceva:

„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” (v. 3-5).

Noi trebuie să murim şi să fim îngropaţi în locul în care trebuie, iar dacă suntem îngropaţi în locul care trebuie, vom avea parte de înviere. Eu nu vorbesc despre o înviere viitoare, ci despre învierea care are loc astăzi, pentru că pe noi, cei care eram morţi în păcat şi nelegiuire, El ne-a adus la Viaţă.

Prieteni, există o Putere de aducere la Viaţă care îi aduce la Viaţă pe cei morţi în nelegiuire şi în păcat, iar noi, cei care suntem morţi, trebuie să găsim un loc de îngropare când murim faţă de noi înşine, acesta fiind în Isus Hristos. Isus Hristos este Cuvântul manifestat pentru ziua voastră, iar dacă puteţi fi îngropaţi sub Cuvântul manifestat pentru ziua voastră, puteţi lua parte la o înviere asemănătoare cu a Sa, pentru că El nu este mort astăzi, ci este viu. Astfel, dacă voi muriţi şi sunteţi îngropaţi în El, nu sunteţi morţi, ci sunteţi vii. Voi sunteţi morţi pentru fire, dar sunteţi vii în Duhul, sunteţi morţi pentru cele fireşti, dar sunteţi vii pentru cele duhovniceşti.

În mesajul „Calea unui profet adevărat” din anul 1962, scrie:

„Moartea nu mai înseamnă nimic, este a noastră. Nu mă mai poate controla, ci eu o controlez pe ea.”

Eu nu pot explica aceste cuvinte, dar cred că sunt adevărate.

„Eu o controlez. Cum? Prin El, prin Cel care m-a făcut un biruitor pentru că eu am biruit deja moartea. Cum am făcut aceasta? Crezând în El. Înţelegeţi? Moartea este în păcat, în necredinţă, dar eu nu sunt un necredincios, ci sunt un credincios. Eu am înviat din acel lucru, am înviat.”

Amin! Moartea este în păcat. Păcatul a adus moartea pentru că înainte de păcat nu a existat moarte. Deci, moartea este consecinţa păcatului, moartea şi păcatul fiind legate una de cealaltă. Ele sunt consecinţa necredinţei, dar eu nu mai sunt un necredincios, deci nu mai sunt supus morţii, ci Vieţii şi sunt deja înviat.

„Eu am înviat din acel lucru, am înviat.”

De unde a înviat el? Din moarte, păcat, necredinţă.

„Este arvuna învierii mele desăvârşite, fizice şi spirituale, totul. Da, domnilor. Aţi înţeles? Aşadar, noi avem moartea sub controlul nostru, prin Isus Hristos care a biruit moartea, iadul, mormântul, boala, necazul, totul. El a triumfat asupra tuturor, iar noi suntem înviaţi acum cu El şi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, duhovniceşte vorbind, cu toate lucrurile sub picioarele noastre. Chiar şi învierea fizică este sub picioarele noastre pentru că noi suntem în Hristos. Înţelegeţi? Dacă înţelegeţi, ridicaţi mâinile. Amin! Aceasta este bine. Cât timp înţelegeţi, este în ordine. Să ţineţi minte aceste lucruri: „Noi am trecut de la moarte la Viaţă”, fizic, duhovniceşte, în orice fel.

Totul, toate lucrurile ne aparţin acum nouă. Lumea de aici spune că suntem nebuni, dar cu toate acestea, tot pământul ne aparţine nouă.”

Numiţi-mă cât vreţi „nebun”, dar eu sunt moştenitor împreună cu El.

Prieteni, dacă aţi fost înviaţi cu Hristos Isus şi acum staţi cu El în locurile cereşti, aceasta este o înviere duhovnicească şi o poziţie duhovnicească, iar Biblia spune că toate lucrurile sunt sub picioarele noastre pentru că totul a fost pus sub picioarele lui Isus Hristos. Aceasta înseamnă că acum, învierea fizică este sub picioarele noastre. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că dacă aţi fost născuţi din nou şi aţi fost aşezaţi în locurile cereşti cu Hristos Isus, voi nu mai încercaţi să ajungeţi la învierea fizică pentru că învierea fizică este deja în spatele vostru, este asigurată deja, aţi trecut de ea; voi aţi primit deja plata, aveţi deja dovada, puteţi dovedi că plata pentru voi s-a făcut.

Dacă staţi în locurile cereşti în Hristos Isus, nu există nici o piedică să nu ajungeţi la învierea fizică pentru că aceasta este deja sub picioarele voastre. Voi nu urcaţi spre înviere, ci sunteţi în ea. Ar trebui s-o spun altfel: Învierea este în voi. Unde era învierea lui Iov? În el. Unde era învierea lui Elisei? În el.

Aş vrea să spun ceva şi o voi spune, dar mai întâi voi citi ceva din predica „Singurul loc ales de Dumnezeu pentru închinare”:

„La fel ca în zilele lui Elisei. Acea oglindire era chiar până la oasele sale… Oglindirea lui Dumnezeu în trupul lui făcând Cuvântul lui Dumnezeu trup. Ei au aruncat un om mort peste oasele lui şi omul acela a venit la viaţă. Cât timp suntem Mireasa lui Hristos, noi suntem trup şi carne din El. Credeţi aceasta?”

Vreau să vă spun ceva. Puterea învierii, Puterea de aducere la Viaţă care l-a înviat pe Elisei, era în el. Este adevărat? Unde era Puterea de aducere la Viaţă a omului care a fost aruncat peste Elisei? Tot în Elisei. Puterea de aducere la Viaţă era în Elisei. Vă rog să vă amintiţi că Ilie şi Elisei sunt Hristos şi Mireasa, El şi Ea, Soţul şi Soţia. Isus Hristos a fost răpit deja, iar acum, slujba de înviere este în Elisei. Mai mult, în Elisei era destulă Putere de aducere la Viaţă, nu numai pentru el, ci şi pentru trupul altei fiinţe umane care urma să fie pusă peste oasele lui. Astfel, Puterea de aducere la Viaţă care era în Elisei… Cine este Elisei? Mireasa, deci Puterea de aducere la Viaţă care este în Mireasă este suficientă pentru a aduce la Viaţă un alt trup. Aleluia!

Prieteni, s-ar putea ca Puterea de aducere la Viaţă din voi să fie şi pentru altcineva.

„Credeţi aceasta? În ordine. El a murit pentru noi, iar noi am murit faţă de noi înşine şi suntem îngropaţi în Numele Său, ca „să nu fim ai lumii, ci ai Săi”, toată Familia din cer fiind numită după Isus Hristos. Acesta este Efeseni 1.21. Cerul… Familia din cer. Cum este numită Familia din cer? Isus. Cum este numită Familia de pe pământ? Aceasta este Casa lui Dumnezeu, acolo unde este Sângele.”

Unde este Familia de pe pământ? Aceasta este Mireasa lui Isus Hristos. Acesta este locul în care El Şi-a pus Numele. Unde Şi-a pus El Numele? Acolo unde locuieşte, acolo unde este Prezenţa Lui. Vedeţi, El Şi-a pus Numele pe pământ, în Mireasa Sa. Ea a luat Numele Său şi este Doamna Isus Hristos. Aşa cum femeia era Adam, acum femeia este Hristos, Isus Hristos.

„Cum este numită Familia de pe pământ? Aceasta este Casa lui Dumnezeu, acolo unde este Sângele.”

Unde este Sângele? În acea Casă. În care casă? În Cortul, în locul în care locuieşte Dumnezeu, în pietrele vii care alcătuiesc o Casă duhovnicească. Acolo este Sângele.

„Este adevărat? Aceea este Uşa, aceea este Poarta, acela este locul în care El Şi-a pus Numele, iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Despre ce vorbea fratele Branham aici? El nu vorbea despre ceea ce s-a petrecut în urmă cu două mii de ani. A luat acelaşi verset: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi”, a luat textul din Ioan 1.14 şi l-a adus în ziua de azi, făcându-L valabil în Casă, în Trup, în Mireasă.

Aş vrea să citesc încă o dată, ca să nu vă scape:

„Cum este numită Familia de pe pământ?”

Este numită „Mireasa”? Nu, acesta este un titlu. Dar cum este Numită? Numele ei este „Isus”.

„Aceasta este Casa lui Dumnezeu, acolo unde este Sângele. Este adevărat? Aceea este Uşa, aceea este Poarta, acela este locul în care El Şi-a pus Numele, iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

Când vă treziţi dimineaţa şi vă uitaţi la soţia voastră răscumpărată care a fost luată sus şi stă în locurile cereşti în Hristos Isus, Cuvântul S-a făcut trup încă o dată şi locuieşte printre noi: o bucată în ea, o bucată în el, o bucată aici, o bucată dincolo. Ce este aceasta? Cuvântul făcut trup. Care trup? Trupul meu şi al vostru.

În mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, scrie:

„Biserica este Sângele lui Hristos, prin Duhul, pentru că Viaţa este în Sânge.”

Poate ziceţi: „Eu doresc Sângele de pe Calvar sau Sângele care este în ceruri”, dar aici ni se spune unde se află Sângele.

„Biserica este Sângele lui Hristos, prin Duhul, pentru că Viaţa este în Sânge. Acesta este botezul Duhului Sfânt care ne botează în Trup, care recunoaşte doar Trupul Său, Carnea Sa, Cuvântul Său.”

În mesajul „IeHoVaH–Jireh” din anul 1964, scrie:

„Vreau să credeţi, să aveţi credinţă. Să nu se mai mişte nimeni în jur. Staţi cu adevărat respectuoşi. Vreau să vă imaginaţi că aici undeva, înaintea voastră, stă Hristos, înviat din morţi: cândva, El a trecut prin ziduri, a mâncat pâine şi a spus: „Atingeţi-Mă, Eu sunt carne şi oase”, şi S-a făcut nevăzut dinaintea lor, dar a făgăduit că în zilele din urmă, Îşi va face apariţia din nou în trup de carne, în trupul vostru, aşa cum a făcut-o în zilele Sodomei.

…din nou în trup uman…”

Cu siguranţă, a fost un fiu al lui Dumnezeu care L-a descoperit pe Fiul omului. A existat o legănare a snopului, noi am văzut că El S-a exprimat din nou în trup uman, în trupul fratelui Branham. Acest lucru este adevărat, dar el nu se referă la aceasta aici:

„El a făgăduit că în zilele din urmă, Îşi va face apariţia din nou în trup de carne, în trupul vostru, aşa cum a făcut-o în zilele Sodomei.”

Ce s-a întâmplat în zilele Sodomei? „Cum a fost în zilele Sodomei, aşa va fi şi la descoperirea Fiului omului.”

Poate ziceţi: „Vrei să spui că descoperirea Fiului omului este chiar aici înăuntru şi acolo, în fratele nostru, în sora noastră, în soţul nostru şi în soţia noastră, în mătuşa şi unchiul nostru, în bunica noastră, în nepotul nostru? Vrei să spui că aceasta ar putea fi slujba Fiului omului, descoperirea Lui?”

Da, exact aceasta vreau să spun. Acesta este adevărul.

„Dumnezeu, care era Hristos manifestat în trup, este acum în Biserica Sa, în Mireasa Sa. Vedeţi, ei Se unesc. Este timpul unirii. Bisericile se unesc, naţiunile se unesc şi Mireasa şi Hristos Se unesc. Vedeţi, este timpul unirii.

În „Sărbătoarea Trâmbiţelor, scrie:

„Mesajul îngerului al şaptelea, sub aceeaşi Trâmbiţă, aceeaşi Pecete, trebuie să (facă ce?) cheme poporul, Mireasa, afară din penticostalism şi tradiţiile lumeşti, la Ispăşirea originală, Cuvântul, Hristos în chipul Cuvântului Său de aici, făcut trup printre noi.”

Deschiderea Peceţilor a avut loc ca să fim aduşi la Ispăşirea originală care este Cuvântul. Amintiţi-vă că „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi”, iar fratele Branham a spus. „Deschiderea Peceţilor a venit ca să fim aduşi la Ispăşirea originală, la Ispăşirea adevărată, la Ispăşirea deplină care este Cuvântul, Hristos în chipul Cuvântului Său, făcut trup printre noi.”

Aceasta înseamnă că Ispăşirea originală a venit pe pământ şi S-a făcut trup.

„Ştiinţa a dovedit-o prin fotografii.” Aleluia!

În mesajul „Pentru ce a fost dat Duhul Sfânt?” din anul 1959, scrie:

„Dar acum, când avem nevoie de El, Duhul lui Dumnezeu a ridicat un Etalon. Ce este aceasta? El toarnă Duhul Său. Atunci, cei care se odihnesc dincolo de mormânt sau sub altarul lui Dumnezeu, aşa cum spune Scriptura, strigă: „Până când, Doamne? Până când? Cât mai este?” Dumnezeu ne aşteaptă pe mine şi pe voi. Biserica ne aşteaptă pe mine şi pe voi. Timpul înfierii, când Dumnezeu poate turna în noi plinătatea Sa, puterea Sa, învierea Sa, până când Biserica şi Hristos devin atât de apropiaţi încât Hristos devine vizibil printre noi şi îi învie pe cei morţi, iar noi mergem în Răpire.”

Aici nu scrie: „Hristos devine vizibil pe cer şi-i învie pe morţi”, ci scrie: „Hristos devine vizibil printre noi şi îi învie pe cei morţi.” Este manifestarea Vieţii lui Hristos care ajunge la măsura deplină după ce fiecare atribut este adunat împreună, sub Strigăt, făcând să se audă Glasul. Care Glas? Glasul Lui va fi în Ea. Lumea va auzi încă o dată, direct de la Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat la Rusalii. Ce va auzi lumea? Glasul. Care Glas? Glasul învierii. Care Glas? Glasul care Se află în Ea. Ea este Cuvântul manifestat; Sângele este în acea Casă, pentru că Biserica este Sângele prin Duhul. Ispăşirea deplină este făcută din nou trup, chiar înaintea ochilor noştri, iar atunci când fiecare atribut este adunat împreună, Viaţa deplin manifestată a lui Isus Hristos, „Biserica şi Hristos devin atât de apropiaţi încât Hristos devine vizibil printre noi şi îi învie pe cei morţi, iar noi mergem în Răpire.”

„Iar noi mergem în Răpire.” Aceasta s-a întâmplat deja şi încă se întâmplă. Hristos a devenit atât de vizibil printre noi încât ne-a înviat din denominaţionalismul mort şi ne-a adus într-un ciclu al Răpirii. Iar acum, aceeaşi Viaţă devine una cu Mireasa, fiecare atribut intrând înăuntru sub Strigăt, fiind unit cu Piatra de încheiere, slujba Pietrei de încheiere venind la locul ei. Aceasta va deveni atât de reală încât Îl va manifesta pe Hristos în chip vizibil printre noi şi-i va învia pe morţi. Viaţa care era în Elisei nu l-a înviat numai pe el, ci şi pe omul care a fost pus peste el, care a intrat în contact cu trupul lui, astfel încât s-a ridicat în picioare şi a venit la viaţă.

Prieteni, aceasta se întâmplă în fiecare zi în jurul lumii. Există un Trup, o Putere de aducere la Viaţă în slujba care a trecut de la Ilie la Elisei şi a continuat prin Elisei, iar fratele Branham a spus că atunci când avem contact cu trupul, „Puterea de aducere la Viaţă merge de la unul la altul, la altul”.

Fratele Branham a spus că atunci când omul acela a fost aruncat peste Elisei, Elisei avea încă Puterea de aducere la Viaţă şi putea să-şi pună mâinile peste bolnavi, este adevărat? Degetele lui, care erau doar oase, zăceau acolo pe o bucată de pământ, fără legătură unele cu altele, dar el îşi mai putea pune mâinile peste bolnavi, pentru că în trupul său era aceeaşi Putere. Şi aceeaşi putere este şi în trupul acesta. Ce să facă? Să aducă la suprafaţă învierea. De unde? Din denominaţionalismul mort, din întuneric, din doctrine, crezuri şi dogme ale omului. Această înviere are loc tot timpul. Dar va veni un timp final al unirii, când fiecare atribut manifestat va veni împreună şi va fi o manifestare deplină a Vieţii depline a lui Isus Hristos, care-i va învia pe morţi.

În mesajul „Semnul” din anul 1963, scrie:

„Aşa cum spune Evrei 11, „Toţi cei care au pribegit îmbrăcaţi în piei de oi şi de capre şi au fost în lipsuri, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le-au făcut, nu au ajuns la desăvârşire fără noi.”

Biserica din ziua de astăzi a primit Semnul, botezul Duhului Sfânt; Sângele a fost vărsat şi Duhul Sfânt este peste Biserică, iar ei nu pot învia fără noi. Ei depind de noi pentru că Dumnezeu a făgăduit că va face aceasta şi cineva va fi aici. Eu nu ştiu cine va fi, dar cineva va primi Aceasta.”

În mesajul „Disperarea” pe care l-a predicat seara, după ce a predicat „Semnul”, fratele Branham a spus:

„Duhul Sfânt este Semnul că Sângele a fost aplicat pentru că El a urmat Sângele de-a lungul timpului din Cartea Răscumpărării. Înţelegeţi? Acesta a fost scopul venirii Sale. Aceasta este ceea ce a urmat El în fiecare epocă. El a urmat aceasta în fiecare epocă, pentru a veghea că este adus cu Sine, dar ei nu au putut ajunge la desăvârşire fără noi. Acum, Duhul Sfânt vizitează biserica în plinătate, aducându-L pe Dumnezeu în trup uman.”

Cum a vizitat Duhul Sfânt biserica în plinătate? Duhul Sfânt a fost legat prin râurile crezurilor, denominaţiunilor şi învăţăturilor, dar urma să fie eliberat în timpul de seară prin Mesajul timpului de seară; Duhul Sfânt din nou înapoi în oameni. Aceasta s-a petrecut după cele şapte epoci ale Bisericii, după ce cordonul denominaţiunilor, a învăţăturilor şi a doctrinelor a fost frânt. Atunci, Duhul Sfânt care a fost legat, a fost dezlegat venind în măsură deplină înapoi în biserică.

„Acum, Duhul Sfânt vizitează biserica în plinătate, aducându-L pe Dumnezeu în trup uman, aşa cum a procedat în Sodoma.”

El continuă să lege lucrurile de Sodoma.

Poate ziceţi: „Eu credeam că versetul din Luca 17.30 s-a aplicat numai fratelui Branham.” Este greşit! El ni l-a aplicat nouă. Într-adevăr, i s-a aplicat lui, dar el s-a întors şi ni l-a aplicat nouă, ceea ce înseamnă că Fiul omului este descoperit. Ar trebui să fie descoperit chiar acum, în voi şi în mine. Aleluia! Trupul Lui, mâinile Lui!

„…de focul care a căzut acolo, care a fost o umbră.

Acolo, El i s-a arătat lui Avraam.

Şi toate lucrurile pe care nu le-a făcut de-a lungul epocilor Bisericii, El le face acum. Înapoi la Cuvânt, pentru că Mesajele, mesajele şi mesajele trebuie să lege tot Cuvântul, iar în zilele din urmă, cele şapte Peceţi fiind deschise, trebuiau să ia fiecare fâşie care a fost lăsată deoparte şi să facă totul un Trup mare al Miresei pentru că cei care au trăit în trecut nu puteau fi făcuţi desăvârşiţi până când nu este desăvârşită această Biserică, această Mireasă din zilele din urmă, să-i aducă înăuntru şi să fie luaţi sus împreună.”

În mesajul „Apocalipsa capitolul patru” din anul 1961, scrie:

„În regulă, aici erau „glasuri”. Oh, cât de mult avem nevoie în Jeffersonville de mii de voci vii…”

Amintiţi-vă că Răpirea vine cu un Strigăt, cu Glasul arhanghelului şi cu Trâmbiţa lui Dumnezeu.

Strigătul este Mesajul care-i aduce împreună, iar Glasul este în Mireasă. Dar aceasta nu se referă numai la a vorbi, deşi face parte din El, pentru că fratele Branham a spus: „Viaţa ta vorbeşte atât de tare încât eu nu pot auzi cuvintele tale. Mărturia ta este viaţa ta, este Viaţa lui Isus Hristos arătată. Aceasta este un Glas.”

„Oh, cât de mult avem nevoie în Jeffersonville de mii de voci vii, Tunetul lui Dumnezeu tunând în dulceaţă şi sfinţenie, în puritatea vieţii nepângărite, umblând pe pământ fără cusur.”

Noi nu putem face aceasta dacă nu ne plecăm într-o moarte asemănătoare cu a Lui şi nu înviem într-o înviere asemănătoare cu a Lui. Voi trebuie să fiţi morţi, apoi din nou vii în Hristos.

„Da, domnilor creştini adevăraţi, acesta este un Tunet împotriva vrăjmaşului. Diavolului nu-i pasă cât de tare puteţi striga, cât de mult puteţi sări sau cât de mult puteţi face aceasta sau cealaltă. Dar ceea ce-l răneşte pe diavolul este să vadă acea viaţă sfinţită, dedicată lui Dumnezeu.”

Vreţi să-l răniţi pe diavolul? Uneori trebuie să vă puneţi mâna la gură şi să nu mai vorbiţi anumite lucruri, ci să începeţi să le trăiţi. Puteţi să-l numiţi oricum vreţi: „Şarpe murdar, diavol murdar!”, dar dacă trăiţi o viaţă de compromis, nu îl veţi auzi deloc pentru că de fapt lucraţi pentru el; lucraţi în beneficiul lui pentru că defăimaţi chiar Evanghelia de care sunteţi salvaţi, Cuvântul pe care pretindeţi că-L credeţi. Dar când, sub puterea Duhului Sfânt, sunteţi morţi faţă de fire şi de păcat şi Hristos este la cârmă şi Îşi trăieşte propria Viaţă prin voi, acela este Tunetul care îl scutură pe diavol. Ceea ce-l răneşte pe el este o viaţă sfinţită, o viaţă dedicată Domnului.

„…spuneţi-i orice, numiţi-l cum doriţi, oricât de dulce poate fi şi mergeţi mai departe. Aceasta îl aruncă deoparte, acesta este Tunetul care-l scutură.”

Noi ajungem la Viaţa manifestată deplin a lui Isus Hristos. Cum? Prin descoperirea Cuvântului. Noi nu mai suntem în zilele unei măsuri pentru că Cuvântul a fost descoperit, Duhul Sfânt a fost eliberat.

Bisericile au avut numai o măsură a Duhului: Luther a avut o măsură, Wesley a avut o măsură, penticostalii au avut o măsură, dar astăzi nu mai este o măsură pentru că S-a întors înapoi Viaţa deplină a lui Isus Hristos. Ce să facă? Să-L manifeste pe El Însuşi în trup de carne, în Trupul Bisericii Sale, în Trupul Miresei. Tot ce trebuie să faceţi voi este să muriţi, să primiţi ceea ce a dat El şi să credeţi că funcţionează.

Dacă continuăm să credem şi să spunem: „Eu am fost întotdeauna aşa, nu am zburat niciodată atât de sus”, aţi terminat chiar acolo.

Prieteni, Cuvântul nu pune nici o limită cu privire la cât din Viaţa lui Hristos puteţi să trăiţi voi, ci făgăduieşte Viaţa deplină a lui Hristos, iar dacă Cuvântul o făgăduieşte, noi o dorim. Voi cere aceasta. Voi trăi curat şi predat, voi muri faţă de mine însumi şi voi spune: „Doamne, ocupă Tu primul loc în acest vas. Fă voia Ta şi trăieşte Viaţa Ta, iar dacă cineva este mort în tradiţiile lumii, în nelegiuire şi păcat şi intră în contact cu acest trup, îngăduie să fie chiar aici Puterea de aducere la Viaţă ca să poată ieşi afară pentru ca omul acela să primească Cuvântul şi să poată veni la Viaţă. Îngăduie să fie Puterea învierii în viaţa aceasta de aici.”

În Elisei era atât de multă Putere de aducere la Viaţă, încât atunci când omul acela mort a fost aruncat peste oasele lui, mortul a venit la viaţă. Nu a fost nevoie de post, nici de mijlocire, nu a trebuit să îndrepte ceva, ci atunci când a intrat în contact cu oasele lui, Puterea învierii l-a adus la viaţă.

Pavel avea atât de multă Putere de aducere la Viaţă încât atunci când un om a căzut de pe fereastră şi a murit, nu a trebuit să postească, nici să convoace o adunare de rugăciune, ci l-a ridicat, l-a ţinut în braţe şi viaţa s-a întors în trupul lui.

Scriptura spune că dacă ne punem mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi. Biblia nu spune: „Dacă vă veţi ruga, veţi posti şi vă veţi pune mâinile peste bolnavi…”, ci spune: „Dacă vă veţi pune mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşi.” Cei răscumpăraţi posedă Puterea de aducere la Viaţă. Nu ştiu cum funcţionează, nu pot explica, iar voi aţi putea spune: „Frate Chad, dar în aceste circumstanţe…” Nu ştiu să explic, dar ştiu ce spune Biblia că „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”

„Bine, dar…” Pe noi nu ne interesează „dar”, în Scripturi nu există nici un „dar”, ci spune clar: „Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi.”

Pavel a făcut aceasta, Petru, Isus, Ilie, Elisei au făcut aceasta, iar dacă în noi este acelaşi Duh care a fost în ei, vom putea face acelaşi lucru, pentru că este Cuvântul, nu suntem noi, ci este Cuvântul; nu este ceea ce facem noi, ci este credinţa noastră în Cuvânt. Lăsaţi necredinţa şi raţionamentul să dispară, lăsaţi-le să moară, prieteni. Nu raţionaţi, ci credeţi pur şi simplu. A fost iraţional ca umbra lăsată de trupul lui Petru să poată aduce vindecarea pentru cei peste care trecea. A fost iraţional ca femeia aceea să creadă că dacă va păşi pe unde a călcat fratele Branham, va fi vindecată. A fost total ilogic.

La sfârşitul mesajului „Unirea invizibilă a Miresei”, fratele Branham a spus despre fratele Donovan că avusese cancer la ureche. El l-a văzut şi l-a întrebat: „Ce este cu tine?” „Nu ştiu, frate Branham”, a răspuns el. Dar fratele Branham ştia ce se petrecea, prin darul deosebirii el a ştiut că avea cancer la ureche, aşa că l-a întrebat:

„Ştii ce este?”

„Am o idee”, a răspuns el.

„M-am întors”, a spus fratele Branham „şi am pus mâna pe urechea sa.” Nu s-a rugat, ci a spus doar: „O, fratele meu!”, după care şi-a luat mâna, iar două zile mai târziu, cancerul a dispărut şi nu s-a mai întors niciodată. Ce era aceasta? În trupul vostru muritor este Putere de aducere la Viaţă.

Prieteni, noi trebuie să credem ceea ce spune Cuvântul. Nu există nici o posibilitate ca voi să nu ajungeţi în Răpire, pentru că sunteţi deja în Răpire. Voi aţi înviat deja, aţi ajuns deja la înnoirea Vieţii, sunteţi deja o făptură nouă în Hristos Isus şi acelaşi Duh care L-a înviat pe Hristos Isus din morţi, a înviat deja şi trupul vostru muritor, de la o viaţă de păcat şi fără dragoste de Cuvânt, la o Viaţă de dragoste pentru Cuvânt, de Dumnezeu şi cu dorinţa de a împlini tot Cuvântul. Ce a făcut aceasta? Puterea de aducere la Viaţă a trupului vostru muritor. Slăvit să fie Dumnezeu!

Nu ştiu ce credeţi voi, dar eu spun: „Doamne, scoate toată necredinţa din mine, fiindcă doresc să am credinţă să umblu pe ape; doresc să am credinţă să pot sări peste un munte sau peste un zid; vreau să am credinţă încât să-i pot spune acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!” Ce este aceasta? Doresc să cred doar Cuvântul Său, Cuvântul care este scris aici. Doresc să am încredere în fraţii şi surorile mele, că nu sunt tâmplarul sau pescarul, ci sunt fiii şi fiicele răscumpărate ale lui Dumnezeu şi că Dumnezeu este în Trup, într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Iar dacă umbra voastră trece peste mine şi aveţi ceea ce a avut Petru, iar eu pot să cred ca oamenii din Cartea Faptelor, poate avea acelaşi rezultat ca şi pentru ei.

„Chad, ceea ce spui nu este raţional!” Este adevărat, dar este biblic. Păstraţi-vă raţiunea pentru voi, eu vreau să stau cu Scripturile.

Să ne ridicăm în picioare.

În 1Tesaloniceni 4.16 scrie:

„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.”

În Strigăt era Însuşi Domnul. Ce este Strigătul? Mesajul orei pentru a-i aduna pe aleşii Domnului.

Însuşi Domnul Se va coborî cu un Strigăt, Însuşi Domnul Se va coborî cu Glasul unui arhanghel şi cu Trâmbiţa lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu a fost în Strigăt, El este şi în Glas.

Fratele Branham a spus în „Aici este unul mai mare decât Solomon” din iunie 1963:

„Dacă Viaţa lui Hristos trăieşte în voi, dacă prima Viaţă care a ieşit din acea mlădiţă… El nu are alte mâini decât pe ale voastre şi pe ale mele. El nu are nici un Glas înafară de glasul meu şi al vostru.”

În mesajul „Răpirea”, fratele Branham a spus că „Însuşi Domnul va coborî cu un Strigăt”. Aşadar, potrivit Scripturilor, Strigătul vine de la Domnul. Ce este Strigătul? Mesajul care adună aleşii. Cine a strigat? Isus Hristos. Dar al cui glas aţi auzit voi? Al lui William Branham. Dumnezeu manifestat în trup, Isus Hristos în trup.

Acum, este Însuşi Domnul în Glas, iar fratele Branham a spus în „Răpirea”: „Acelaşi Glas care l-a înviat pe Lazăr din morţi.” Care „acelaşi Glas”? Unde este acel Glas? Acel Glas este în Mireasă. Lăsaţi să fie mii şi mii de vieţi trăite, Tunetul care tună împotriva diavolului. Nu viaţa noastră, ci a Lui. El trăind în Trup, într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare. Slăvit să fie Domnul!

În anii 1800 a fost o zi în care ei credeau că vindecarea divină a fost numai pentru apostoli. Peste tot în lume, aproape toţi din toate sistemele bisericeşti şi-au pierdut viziunea asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi au crezut că vindecarea divină, punerea mâinilor şi ungerea cu untdelemn au fost numai pentru apostoli şi că toate acestea au trecut odată cu moartea lor. Ei nu le mai văzuseră manifestându-se şi ca urmare nu mai credeau în ele. Apoi, s-au ridicat penticostalii, au început să predice aceste lucruri şi să fie vindecaţi, după care a venit fratele Branham, slujba lui aducând marea trezire a vindecărilor din anii 1940-1950. Atunci metodiştii au crezut în vindecare, catolicii au crezut şi la fel ceilalţi. De ce? Ei au văzut Cuvântul manifestat, dar până când nu a fost predicat şi dovedit, nu au crezut.

Dacă vă atinge persoana care este lângă voi în pat, soţul sau soţia voastră, acela poate fi Cuvântul făcut trup.

Când o femeie s-a atins de poala hainei Sale, a fost vindecată; noroadele Îl atingeau, iar din El ieşea o Putere care-i vindeca pe toţi. Ce atingeau ei? Cuvântul făcut trup.

Fratele şi sora care stau lângă voi, pot fi Cuvântul făcut trup. Eu nu pot garanta aceasta, dar ei pot fi. Cu ce este diferit faţă de a atinge haina Sa? Cu ce ar fi diferit de faptul că v-ar atinge El? Fratele Branham a spus: „Dacă Isus ar sta aici cu costumul pe care astăzi îl port eu, El nu ar putea face nimic pentru voi deoarece a făcut-o deja.”

Acum, El ne-a dat Cuvântul Său, iar noi trebuie să-L împlinim. Când îngenuncheaţi şi spălaţi picioarele fratelui sau ale surorii voastre, aţi putea foarte bine să atingeţi Cuvântul făcut trup. Eu cred că noi ar trebui să ne privim cu mai mult respect şi să avem mai multă credinţă, pentru că Dumnezeu Se manifestă astăzi în Trup. Luca 17.30 se împlineşte astăzi, descoperirea Fiului omului. Amin!