SIGURANȚĂ ÎN EL

Să deschidem împreună Bibliile la Efeseni 1.3-9:

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos…”

Unde suntem binecuvântați? În locurile cerești, în Hristos.

„…În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui…”

Îmi place aceasta, așa că voi citi din nou acest verset:

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui…” Laudă lui Dumnezeu!

„…ne-a rânduit mai dinainte (predestinat) să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.

În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său

pe care l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune şi de pricepere;

căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși.”

Cine a făcut-o? Tu sau El? EL. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Îmi place acest pasaj din Scriptură.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți şi fără prihană înaintea Lui,  în dragostea Lui…” Înseamnă că dragostea Lui a fost extinsă la noi mai înainte și ne-a ales în Hristos mai înainte, iar acum suntem așezați în locurile cerești în Hristos. Acolo este binecuvântarea noastră, iar noi am fost mereu în El, am fost aleși în El, și suntem binecuvântați în El.

Pentru seara aceasta, am ales subiectul: „Siguranță în El.”

Când privim acest pasaj din Scriptură: „El ne-a ales în El.”, vedem căEl, Dumnezeu, ne-a ales, „El ne-a predestinat după buna plăcere a voii Sale, în El, (din nou), spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în El (din nou)”. „El ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” (din nou este El).

„În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său

pe care (El) l-a răspândit din belșug peste noi prin orice fel de înțelepciune şi de pricepere;

căci a binevoit (El) să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși.”

Întrebarea este, vrei tu să fii parte din Dumnezeu sau Dumnezeu vrea să fii parte din El? Ai venit tu aici cu un plan sau Dumnezeu a avut deja un Plan? A fost voia ta sau a fost voia Lui? A fost plăcerea ta sau a fost plăcerea Lui? A fost efortul și strădania ta, sau a fost harul Său?

Când citim aceste versete din Scriptură, înțelegem că                                                                                                                                                                                          toată slava Îi revine lui Dumnezeu, de aceea toată îngrijorarea mea trebuie să înceapă să dispară, pentru că El m-a ales în El Însuși înainte de întemeierea lumii. Cum aș putea să fiu pierdut sau cum aș putea să nu intru în plăcerea voii Lui? Deci, totul s-a dus, totul este ce a predestinat Dumnezeu, este ceea ce Dumnezeu a știut mai dinainte și a proiectat în gândirea Sa încă înainte de întemeierea lumii, iar acum, acest Plan al lui Dumnezeu Se desfășoară în viața noastră.

Descoperirea orei a venit să ne întoarcă și să ne dea înțelegerea potrivită cu privire la ceea ce a făcut El, cine suntem și cât de siguri suntem în El. Eu am fost asigurat în El înainte de întemeierea lumii și acum sunt sigur în El, prin predestinare. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Domnilor, este acesta timpul sfârșitului?, fratele Branham spune:

„Astfel, noi nu putem muri niciodată, pentru că am fost întotdeauna.”

Este uimitor! Ce principiu! Tu nu poți muri niciodată pentru că ai fost întotdeauna! Dar el nu vorbește despre acest trup de carne în care locuiești și care poate muri.

Voi știți că Lazăr, ca fiu al lui Dumnezeu…Când Lazăr a murit, Isus a spus că Lazăr doarme. El nu a spus: „Lazăr a murit,” pentru că în rânduiala cerească, Lazăr nu a murit, ci el a continuat să trăiască pe un alt Tărâm. Așadar, din perspectiva lui Dumnezeu, Lazăr nu a murit niciodată, ci doar a schimbat dimensiunile. Dar ucenicii nu au înțeles și au spus: „O, dacă doarme, se va face bine.” Atunci, El le-a zis: „Lazăr a murit.”

Fratele Branham a spus că El a trebuit să vorbească într-o limbă pe care ei puteau s-o înțeleagă, pentru că ei puteau înțelege doar o limbă pământească, nu o limbă cerească.

Deci, Lazăr nu putea muri niciodată, ci putea doar să schimbe dimensiunile. Laudă lui Dumnezeu!

Să citim mai departe:

„Astfel, noi nu putem muri niciodată, pentru că am fost întotdeauna. Noi suntem parte din Dumnezeu, un vlăstar al lui Dumnezeu, și El este singurul lucru veșnic care poate exista. Amin. Voi nu puteți muri, așa cum Dumnezeu nu poate muri, pentru că sunteți veșnici cu El.”

Repet din nou că noi nu vorbim despre omul din oglindă, nu vorbim despre trupul de carne, despre partea trupească, ci vorbim despre acel atribut al lui Dumnezeu care a fost cu Dumnezeu, în gândirea Lui, în mintea Lui înainte de întemeierea lumii. Acel atribut este o parte a lui Dumnezeu, o Genă a lui Dumnezeu care este Originalul, adevăratul tu sau ceea ce a vrut El să fii tu și să intri într-o manifestare adevărată a acelei Gene, dacă nu ar fi avut loc căderea. Dar din cauza căderii, acea Genă a căzut în carne, și acum, fiind căzută, nu poate exprima manifestarea potrivită a acelei Gene, dar va reveni la desăvârșire la schimbarea trupului. Laudă lui Dumnezeu!

Vreau să citesc ceva din mesajul, Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus:

„Amintiți-vă, dacă ați fost vreodată în gândul lui Dumnezeu, veți fi Acolo întotdeauna. Dacă ai Viață Veșnică, ești exprimat, ești expresia sau atributul gândului Său pentru această epocă. Dacă nu, tu…Există o singură Viață Veșnică, și Aceasta a existat întotdeauna, iar tu ai existat în mintea Lui înainte de a fi lumea. Acesta este motivul pentru care a spus El că te-a ales înainte de întemeierea lumii. Nu este ceea ce credem noi sau ce crede altcineva, ci este ceea ce Dumnezeul cel veșnic a văzut întotdeauna în gândirea Lui.”

Astfel, acum chiar nu contează ce credem noi. Nu vreau să spun că nu contează ce credem, dar ceea ce credem noi, nu poate schimba ceea ce a crezut El.

Noi avem tot felul de gânduri despre noi înșine; uneori avem îndoieli, uneori oamenii ajung să fie afectați de ură de sine, de auto-dezamăgire sau descurajare de sine, deci avem tot felul de gânduri despre noi. Ne îndoim de noi înșine, uneori ne îndoim de motivele noastre, ne îndoim de salvarea noastră; sunt atâtea îndoieli de sine, dar indiferent cât de multe îndoieli ai, aceasta nu schimbă ceea ce crede Dumnezeu despre tine. Dumnezeu nu S-a îndoit niciodată de tine.

Tărâmul carnal al minții noastre umane  este greșit, pentru că venim pe pământ într-un mod greșit și învăluiți în întuneric, dar aceasta chiar nu contează. Desigur, contează, dar nu contează pentru destinația noastră veșnică, pentru că aceasta era deja în gândirea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Se răzgândește.

Ceea ce trebuie să facem noi, este să recunoaștem că, printr-o nouă naștere, prin însuflețirea Seminței de o descoperire autentică de la Dumnezeu, trebuie să ne vedem pe noi înșine în Lumina Scripturii, nu în propria noastră gândire. De aceea avem nevoie ca mintea lui Hristos să înlăture amnezia spirituală, astfel încât, să începem să gândim corect și să vorbim corect și toate acele gânduri să dispară pentru că este un, „sine,” greșit la care ne gândim. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Epoca Bisericii Smirna, din „Cartea Epocilor Bisericii,” fratele Branham spune:

„Ce piatră de poticnire este aceasta pentru atât de mulți oameni! Ca Israel care se întreabă dacă Dumnezeu îl iubește cu adevărat. Cum poate fi Dumnezeu drept și iubitor dacă stă deoparte și privește cum suferă poporul Său? Aceasta este ceea ce au întrebat ei în Maleahi 1.1-3:

„Prorocia, Cuvântul Domnului către Israel, prin Maleahi:

„V-am iubit, zice Domnul! Și voi ziceți: „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Iacov frate cu Esau? Zice Domnul; totuși am iubit pe Iacov,

și am urât pe Esau, i-am prefăcut munții într-o pustietate, și moștenirea lui am dat-o șacalilor din pustie.”

Vedeți? Ei nu puteau înțelege dragostea lui Dumnezeu; ei credeau că dragostea înseamnă să nu suferi, credeau că dragostea înseamnă un copil sub grija părintească, dar Dumnezeu a spus că dragostea Lui era o dragoste prin alegere.”

Așadar, Dumnezeu poate să te iubească atunci când nu ești iubit, când trăiești într-un mod imposibil de iubit, într-o stare de neiubit, Dumnezeu poate să te iubească pentru că dragostea Lui este exprimată prin alegere.

„…Dumnezeu a spus că dragostea Lui era o dragoste prin alegere. Dovada dragostei Lui, este alegerea: că indiferent ce s-a întâmplat, dragostea Lui era dovedită cu adevărat, prin faptul că au fost aleși pentru mântuire.”

Îmi place simplitatea acestui lucru, dar este atât de complicat în tărâmurile emoționale omenești; noi o complicăm din cauza felului cum simțim lucrurile. Dar felul cum simțim lucrurile nu este o realitate, pentru că sentimentele noastre se schimbă tot timpul cu privire la tot.

Noi iubim un hobby pentru o vreme, apoi nu-l mai iubim; iubim un sport sau o anumită activitate, dar după un timp nu ne mai place. Ne place un anumit lucru, un anumit restaurant, apoi nu ne mai place, pentru că acesta este tărâmul uman. Emoțiile noastre sunt atât de schimbătoare încât nu te poți baza pe ele; adică, îmi place ziua, dar cinci minute mai târziu, aș putea s-o urăsc.

Așadar, sentimentele pe care le avem nu reprezintă ceva pe care să ne bazăm mântuirea. Destinația noastră veșnică nu se bazează pe sentimente deoarece sentimentele sunt foarte schimbătoare. Înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a ales, prin alegere, și acum, acea alegere se manifestă în aceia pe care El Îi atrage la Sine, pentru că noi am fost aleși pentru mântuire. Noi nu-L găsim niciodată pe Dumnezeu, ci Dumnezeu ne găsește pe noi; tu nu alergi niciodată după Dumnezeu, ci Dumnezeu te atrage, Tatăl te atrage la Hristos, pentru că El Își exprimă dragostea prin alegere; dovada iubirii Sale este alegerea.

Așadar, dovada iubirii Sale nu este arătată prin faptul că avem o zi bună sau o zi rea; că avem binecuvântări sau suferințe; niciunul din aceste lucruri nu este o dovadă că dragostea lui Dumnezeu este mare pentru noi, sau că nu Îi suntem plăcuți. Dragostea lui Dumnezeu este dovedită prin alegere. Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Mesajul Harului, din anul 1961, fratele Branham spune:

„Gândiți-vă că dragostea și harul sunt surori gemene.”

Îmi place gândul acesta: „Dragostea și harul sunt surori gemene, altfel, tu nu poți avea har fără dragoste. Sunt surori gemene, așa că înainte de a avea har, trebuie să ai dragoste.”

Înainte de a avea har, trebuie să ai dragoste.

„…înainte ca să poți ajuta pe cineva, trebuie să-l iubești; dacă fac bine sau rău, îi iubești oricum, altfel nu se poate. Deci, dragostea și harul sunt același lucru, sunt surori gemene. Totul este dragoste și har; nu o poți avea pe una fără cealaltă. „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu.” Apoi a turnat harul Său în inimile noastre, prin Duhul Sfânt. Una fără cealaltă nu poate face nimic.”

Așadar, înainte de a avea har, trebuie să ai dragoste. Dacă spui: „Sunt mântuit prin har,” înseamnă că Dumnezeu te iubește, pentru că trebuie să ai dragoste înainte de a avea har.

Dacă ești mântuit prin harul lui Dumnezeu și ai credință de a accesa acel har, acea credință nu este de la tine, ci este un dar al lui Dumnezeu. El îți dă credință pentru a accesa harul, și aceasta arată că te-a iubit mai înainte și nu Se răzgândește, deoarece a hotărât aceasta pentru veșnicie.

Să mergem la Romani 8.31-37:

„Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți.

Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!

Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște ori de tăiat.”

Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”

Cum ai tu biruință?  Pentru că El m-a iubit mai întâi. Dragostea lui Dumnezeu este veșnică și este dovedită prin alegere. Așadar, indiferent ce se întâmplă, nimic nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu; niciuna din aceste circumstanțe, nimic din tot ce se întâmplă nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu.

„…noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.

Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare;

nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Laudă lui Dumnezeu! Să mergem la Ioan 17.26:

„Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, și Eu să fiu în ei.”

Unde va fi acea dragoste? În tine. Unde va fi Hristos? În tine. Ce înseamnă aceasta? Că atunci când Hristos vine în tine, te trezește la dragostea lui Dumnezeu, recunoști alegerea ta, că Dumnezeu te-a iubit întotdeauna și că dragostea lui Dumnezeu rămâne în tine.

Hristos este expresia dragostei lui Dumnezeu și aceasta vine în noi. Să ne întoarcem la Ioan 14.18-20:

„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc și voi trăiți.

În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine,, și că Eu sunt în voi.”

Unde vom fi noi? În El. Unde va fi El? În noi. Unde va fi Tatăl? În El. Astfel, dacă Tatăl este în El, și eu sunt în El, iar El este în mine. Aceasta ne pune înapoi în dragostea lui Dumnezeu, unde am fost întotdeauna. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la 1Ioan 4. În Biblie ne sunt spuse foarte multe lucruri care sunt imposibile din punct de vedere intelectual. Dacă Tatăl este în El, atunci El este în mine, iar eu sunt în El.

Ascultați, firește, așa ceva pur și simplu nu are sens. Cine este în cine? Dar noi nu privim lucrurile firește, și noi nu suntem aici ca să înțelegem lucrurile logic sau intelectual, ci suntem aici ca să le primim prin credință. El vorbește într-un fel care va trezi în inima noastră credința, și vom recunoaște: „Hei, totul este încheiat într-unul.” Cum funcționează? Nu știu, dar funcționează, iar eu nici nu trebuie să știu.

1Ioan 4.19: „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.” Întrebarea este: „Când ne-a iubit El întâi?” Atunci când ne-a ales în El, înainte de întemeierea lumii. Dar înainte de a avea har, a trebuit să aibă dragoste, așa că atunci când Și-a exprimat harul, harul Său era o expresie a dragostei Sale. Așadar, când noi primim har, primim dragostea Lui, pentru că El ne-a iubit întâi, și acum avem calitatea de a-L iubi, pentru că El ne-a iubit mai întâi.

Deci, dacă spunem că Îl iubim, aceasta este doar o dovadă că El ne-a iubit întâi.

În mesajul, Înfierea 3, fratele Branham spune:

„Eu nu sunt credincios soției mele pentru că mă tem că va divorța de mine, ci eu sunt credincios soției mele pentru că o iubesc. Este o poziție legală pe care am luat-o, să ne iubim unul pe altul. Mai întâi, înainte de a putea fi acolo, trebuia să fie o dragoste. Eu o iubesc și chiar dacă cred că dacă i-aș greși cu ceva, ea m-ar ierta, tot nu aș face-o pentru că o iubesc.

La fel este cu Hristos. Dacă trăiesc…Eu am cincizeci de ani, dar dacă voi trăi până la nouăzeci sau o sută de ani, mai am cincizeci de ani de predicat; dar chiar dacă nu aș predica niciodată și aș merge să stau pe râu, aș fi salvat oricum. Dumnezeu m-a salvat prin harul Său nemeritat, de tot ce am făcut vreodată, aș face sau orice altceva. Eu predic pentru că Îl iubesc pe El și poporul Său.”

Așadar, fratele Branham este atât de bun în aducerea acestui lucru înapoi într-o relație, încât a spus:

„Eu nu am făcut nimic pentru a merita dragostea lui Dumnezeu, pentru că am avut dragostea Lui înainte de întemeierea lumii.”

 Deci, nu trebuie s-o câștig, nu trebuie să fiu împăciuitor sau pe placul Lui într-un fel pentru a-I câștiga dragostea, pentru că eu am avut dragostea Lui înainte de întemeierea lumii. Dar eu Îl iubesc pentru că El m-a iubit întâi; și pentru că Îl iubesc, nu trebuie să fac nimic, nici un lucru pentru a-I câștiga dragostea sau ca să merit mântuirea. Și pentru că Îl iubesc, vreau să fac numai lucruri care-I plac, dar nu pentru ca El să mă iubească și să mă salveze, ci pentru că El m-a iubit, mi-a dat harul Său și m-a salvat pentru că m-a iubit mai întâi. Și acum, în inima mea există o reciprocitate. Îl iubesc și lucrările mele nu sunt un merit ca să primesc ceva de la Dumnezeu, ci lucrările mele sunt pur și simplu, un semn de dragoste înapoi spre El. Laudă lui Dumnezeu!

Noi am vorbit în mai multe servicii despre aceasta. Acum, cum ucide legalismul aceasta? Legalismul ucide libertatea, pentru că acum, tot ce facem, facem ca să primim, facem de frică. „Mi-e teamă că dacă nu fac aceasta, voi fi pierdut; dacă nu fac aceasta, voi fi respins; dacă nu fac aceasta, vine blestemul în viața mea.” Sau: „Dacă fac aceasta, voi fi binecuvântat; dacă fac aceasta, voi primi; dacă fac aceasta, voi ajunge.” Și când ajungem să gândim așa, atunci nu mai există dragoste altruistă, pentru că toată dragostea noastră se bazează pe noi înșine. Așadar, legalismul este un dezastru.

Dacă soția mea ar face ceva pentru mine numai pentru că se teme că o resping, dacă nu o face din dragoste, pentru că mă iubește, atunci o face pentru ea. Sau dacă unul din copiii mei îmi face un act de bunătate, sau un serviciu pentru mine, astfel ca în secunda următoare să poată cere cinci dolari, atunci el nu mi-a adus niciodată o cană cu cafea pentru că m-a iubit, ci mi-a adus-o pentru că se iubește pe el însuși. Are sens?

Dar acum, această descoperire adevărată ne duce înapoi în dragostea autentică a lui Dumnezeu, conform căreia, nu trebuie să fac nimic pentru a-I câștiga dragostea, dar nici nu pot face nimic pentru a mă îndepărta de dragostea Lui. Eu sunt sigur în El de la întemeierea lumii, așa că acum, aceasta este fără merit.

Ascultați, în această viață noi nu eliminăm toată problema despre cauză și efect. „Lucrurile pe care le facem aici vor fi în vigoare Acolo și vom suferi consecințele, și toate acestea,” dar toate acestea nu au nimic de-a face cu dragostea lui Dumnezeu pentru noi, ci au de-a face doar cu educația noastră din această viață, ca să învățăm cum funcționează lucrurile. Dar nu au nimic de-a face cu dragostea lui Dumnezeu pentru noi.

Așadar, legalismul este o dragoste egoistă, centrată pe sine. Eu aș spune că legalismul este la fel, legalismul este centrat tot pe dragostea de sine, pentru că ia toată dragostea lui Dumnezeu și o concentrează asupra sinelui; astfel poți face orice pentru că: „Dumnezeu mă iubește. Dumnezeu va trece cu vederea tot ce fac pentru că mă iubește,” dar nu există dragoste înapoi la Dumnezeu, nici dragoste dezinteresată pentru Dumnezeu. Deci, legalismul este dragoste egocentrică. Dar și liberalismul este dragoste egocentrică.

Fratele Branham a spus că adevărul este întotdeauna la mijloc. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi, și acum dragostea Lui este exprimată în har, în salvare, în alegere, aceasta este dovada dragostei Lui.

Tot în dragostea Lui, din pricina păcatului a dat naștere pe pământ Fiului Său, ca să sufere și să moară în locul meu, astfel încât, să mă poată împăca din nou cu El. Toate acestea sunt expresii ale dragostei Lui pentru mine, și acum, în mine există o altfel de dragoste pe care vreau s-o exprim pentru El, dându-I dragoste înapoi, dar nu ca să primesc ceva, nu de frica de a pierde ceva, ci doar pentru că Îl iubesc.

Eu nu mă rog ca să câștig puncte, acesta nu este un card obișnuit de cumpărături. Eu nu citesc Biblia, nu citesc Mesajul ca să câștig ceva de la Domnul, ci pentru că pur și simplu îmi place să vorbesc cu El, să am părtășie cu El.

Cum credeți că se simte o soție când soțul ei începe să-și petreacă mai mult timp cu ea, și o întreabă dacă o poate servi la cină, îi aduce o cafea sau o întreabă dacă poate să-i maseze picioarele? Desigur, ea se simte iubită și apreciată. Apoi câteva minute mai târziu, îi spune: „Știi, băieții vorbeau despre o excursie la pescuit, și mă întrebam, ce părere ai despre aceasta?” Dintr-o dată totul se prăbușește; ai distrus tot ce ai făcut pentru că ea își dă seama că îi arăți dragostea doar ca să poți face tu ceva. Vrei doar s-o liniștești ca să fie drăguță cu tine, pentru că nu știi cum va reacționa, dar ești total egocentric și aceasta nu va echivala dragostea ta pentru ea.

Dacă nu sunteți de acord, întrebați-o pe soția voastră mai târziu. Aceasta nu va fi egală cu dragostea, și de fapt, va avea un efect negativ. Și atunci mă întreb: cum sunt toate acțiunile noastre față de Dumnezeu? Cum le privește Dumnezeu? Uneori mă satur de mine însumi, nu mă plac, dar ceea ce vreau să fac, este să-L iubesc pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu m-a iubit întâi. Vreau să-L slujesc din motive curate, dintr-o inimă curată și dintr-o dorință curată; vreau să-L slujesc când nu mă vede nimeni; vreau să-L slujesc când nimeni nu-mi ține socoteală; vreau să-L slujesc oricum. De ce? Pentru că El m-a iubit întâi.

Acum, prin descoperirea orei, Dumnezeu ne-a luat toată nesiguranța; acum nu mă mai îndoiesc dacă sunt mântuit; nu trebuie să mă întreb dacă El mă iubește; nu trebuie să mă îndoiesc dacă sunt în siguranță; nu trebuie să mă îndoiesc dacă voi merge în Răpire sau nu, pentru că El a îndepărtat toate aceste îndoieli; eu nu sunt apăsat de aceste presiuni.

Descoperirea orei a luat presiunea de pe Mireasă, pentru ca Ea să fie o Mireasă adevărată și să-și exprime dragostea înapoi lui Dumnezeu. Dar nu din cauza acestor frici, chinuri, incertitudini și nesiguranțe, pentru că Mesajul a venit să îndepărteze toată nesiguranța Miresei.

Adevărata descoperire a Scripturilor ne-a fost restaurată ca să ne aducă o siguranță adevărată în Hristos. Și acum, sunt liber. Sunt liber! Liber să fac ceea ce este în inima mea. Corect? Și dacă am inima dreaptă, corectă, ceea ce este în ea, este să-L slujesc pe Dumnezeu din toată inima mea, pentru că în sufletul meu locuiește pacea lui Dumnezeu care prinde Viață sub botezul Duhului Sfânt, și acea pace a lui Dumnezeu este magnetizată, atrasă la Dumnezeu.

Tot ce pot face aceste două lucruri, este să se unească împreună. Este Cuvântul din mine și Cuvântul din afara mea; este Hristos în mine și este Hristos în afara mea, și acestea două sunt magnetizate, atrase unul spre celălalt.

Dacă putem scoate toate obstacolele din cale, există o atracție naturală, normală, care trage Sămânța înapoi la Autor, înapoi la Creator. Întotdeauna există obstacole religioase în cale, dar Mesajul a venit ca să elimine toate aceste obstacole, astfel încât să putem fi liberi să fim ceea ce a hotărât El dintotdeauna să fim.

Să mergem la Romani 4. Așa cum am mai spus și am avut cu adevărat în inimă că, dacă predicăm Mesajul astfel încât creează nesiguranță, atunci nu-I facem un serviciu lui Dumnezeu. Dacă prin Mesajul orei te fac să te sperii că nu vei reuși niciodată și nu vorbesc despre predicarea care aduce convingere evlavioasă…Dacă nu trăim Cuvântul, dacă suntem în afara Cuvântului, trebuie să fim condamnați pentru aceasta, astfel încât vrăjmașul din viața noastră să fie descoperit și îndepărtat pentru că ne împiedică să ne exprimăm dragostea pentru Dumnezeu.

Deci, nu despre aceasta vorbesc, ci vreau să spun că, dacă continuăm să predicăm într-un fel care aduce nesiguranță sau produce nesiguranță, de multe ori o facem din cauza propriei noastre nesiguranțe. Am nevoie de tine ca să mă simt bine, apoi voi predica într-un fel care creează în tine nevoia de mine. Trebuie să mă asculți pentru că eu am descoperirea, și dacă rămâi cu mine, va fi bine. Dar de multe ori predic așa pentru a-mi acoperi propria nesiguranță și astfel creez nesiguranță pentru a acoperi nesiguranța mea. Pentru mine, așa ceva este mortal.

De aceea, spun: „Doamne, ajută-mă!” Mă rog tot timpul: „Doamne, ajută-mă! Vindecă-mă! Restaurează-mă! Dă-mi descoperirea potrivită!” Atunci știu că, indiferent dacă sunt acceptat de toți sau respins de toți, aceasta nu schimbă cu nimic cine sunt. Eu trebuie să-mi amintesc aceasta mereu, pentru că sunt momente…Dacă am nevoie de darul meu pentru a echilibra salvarea…gândiți-vă la aceasta. Dacă am nevoie să am o slujbă eficientă ca să fiu salvat, atunci trebuie să creez iluzia efectului, să folosesc orice cred că este eficient. Poate fi prin legalism pentru a-i face pe toți să arate bine, așa că voi ține o predică legalistă, și dacă toți arată bine, simt că am o slujbă eficientă, pentru că am nevoie de o slujbă eficientă ca să simt că am dreptate. Are sens ce spun?

Dacă simt că o slujbă eficientă arată rolul sau manifestările dinamice ale Duhului, voi predica toate acestea pentru a obține ceea ce simt că este eficient, iar când văd că aceasta îmi aduce înapoi siguranța pentru că am o slujbă eficientă, atunci trebuie să fiu un fiu al lui Dumnezeu ales de Dumnezeu și astfel, suntem într-o poziție corectă cu Dumnezeu. Dar aceasta ar putea fi complet contrar Adevărului. Astfel, părinții pot să facă același lucru cu copiii lor. Corect?

Așadar, noi trebuie să fim atenți să purtăm întotdeauna Cuvântul dintr-o poziție de siguranță, nu de nesiguranță.

Ca părinți, noi îi educăm pe copiii noștri nu pentru că suntem îngrijorați de ceea ce va vedea cineva din biserică la fiul sau fiica mea, ci pentru că îmi pasă de sufletul lor și slujesc Cuvântului pentru suflet. Iar ceea ce se întâmplă cu ei, nu schimbă poziția mea față de Dumnezeu. Are sens?

Așadar, acesta este motivul pentru care întotdeauna când avem de-a face unul cu celălalt, vrem să ne ocupăm întotdeauna de Cuvânt dintr-o poziție de siguranță, știind cine suntem. Și indiferent ce crede cineva despre mine sau ce simte pentru mine; poate să mă rănească, să-mi provoace o suferință emoțională, dar nu poate să schimbe dragostea lui Dumnezeu pentru mine.

Știți, uneori când predici și sunt lucruri pe care trebuie să le atingi în lucrurile pe care le predici, oamenii se liniștesc. Corect? Pentru că au nevoie să tacă. Dacă sunt nesigur în descoperirea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, atunci dintr-o dată am nevoie de un răspuns din partea oamenilor și voi merge la sloganuri și ritm pentru a mă ajuta, pentru că „Amin-ul,” mă face să mă simt bine, iar oamenii sunt în ritm, nu în esență. Are sens? Astfel, uneori trebuie să stăm liniștiți și să prindem esența, ca să putem spune, „Amin”.

 Eu sunt ca toți ceilalți, îmi place să aud „Amin-uri”, și aceasta mă face să mă simt bine, pentru că există o tragere, un răspuns, dar când vorbesc și totul se stinge, sunt neliniștit, mă descurajează și mă între: „Ce se întâmplă?” Dar uneori, subiectul de care te ocupi, îi face pe oameni să stea liniștiți și să absoarbă; și trebuie să fie așa, iar eu trebuie să fiu suficient de încrezător în poziția mea față de Dumnezeu și în cine sunt, și indiferent dacă sunt liniștit sau vorbesc tare, vreau să iau Cuvântul și să slujesc. Dacă nu, sfârșesc prin a sluji întotdeauna în același mod pentru a obține aceleași rezultate, pentru că mă face să mă simt bine. Dar eu nu vreau să stau aici pentru a mă face să mă simt bine, spun aceasta dincolo de orice umbră de îndoială.

De aceea, siguranța noastră trebuie să fie în EL, și în nimic altceva. Nu în opinia oamenilor despre mine, nu în poziția mea în biserică, nu în ceea ce gândește familia mea, nu în ceea ce crede toată lumea despre slujirea mea, despre darul meu sau despre orice altceva; siguranța mea trebuie să fie în EL. Și dacă siguranța mea este numai în EL, pot avea o dragoste reciprocă și pot face toate lucrurile fără nici un motiv greșit, pot fi autentic.

Ascultați, eu nu cred că vreunul dintre noi este așa sută la sută, dar mă străduiesc, pentru că acesta este scopul meu. Poate nu am reușit să fiu perfect tot timpul, dar aceasta vreau; eu vreau ca dragostea mea și darurile lui Dumnezeu să fie autentice și fără nici un merit fals sau motive false; vreau să-L slujesc pe Dumnezeu pentru că Îl iubesc, nu ca să obțin ceva, nu ca să impresionez pe cineva, nu pentru că mă tem să nu pierd ceva, ci numai pentru că Îl iubesc. Pentru mine, aceasta este religia curată, este o afecțiune adevărată pentru Dumnezeu; aceasta este ceea ce-mi doresc din toată inima.

Așa cum am spus, s-ar putea să eșuez în aceasta de o mie de ori, dar este ceea ce vreau cu adevărat, și cred că aceasta este disponibil în această epocă, cu Mesajul pe care-L avem. Eu cred că descoperirea orei a venit să îndepărteze teama. Fratele Branham a spus: „Eu vreau să vă îndepărtez frica și panica, pentru că nu știți cine sunteți. Dar voi nu veți fi, ci acum sunteți fiii și fiicele lui Dumnezeu. Și dacă acum sunteți fiii și fiicele lui Dumnezeu, nu trebuie să încercați să fiți, ci sunteți acum.” De ce? Pentru că El v-a hotărât pentru că sunteți parte din El și ați fost în gândirea Lui încă înainte de întemeierea lumii. El v-a iubit Acolo și încă vă iubește aici. Așadar, nu trebuie să facem spectacol pentru nimeni. Nu trebuie să facem aceasta.

Ascultați, dacă pui pene de păun pe o cioară și o numești, „păun,” ea este tot cioară; dacă puneți pene de păun pe copiii voștri pentru a-i face să arate ca un credincios dar nu s-au convertit, sunt încă neconvertiți. Eu cred încă în ținerea unui standard în casa noastră, dar ceea ce au ei nevoie, este să se convertească. Ei trebuie să fie convertiți, nu reformați. Ei nu au nevoie să fie formați după chipul bisericii, ci au nevoie să fie formați după chipul lui Hristos prin pocăință. De aceea, noi nu vorbim trupului, ci vorbim cu Sămânța, vrem să vorbim cu sufletul.

Noi nu ne instruim copiii ca să arate bine în fața celorlalți, ci noi instruim Sămânța din interior, să vedem dacă putem s-o însuflețim. Vrem să-i învățăm căile lui Dumnezeu, vrem să-i învățăm să-L cunoască pe Dumnezeu, să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu, ca să putem trage afară viața din interior. Laudă lui Dumnezeu!

Să mergem la Romani 4.9-11:

„Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam „credința i-a fost socotită ca neprihănire.”

Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică să li se socotească și lor neprihănirea aceasta.”

Deci, această neprihănire nu a fost doar pentru Avraam, ci și pentru noi. De ce? El L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i-a fost considerată ca neprihănire. Ce trebuie să faci tu ca să fii considerat neprihănit? Să-L crezi pe Dumnezeu.

Să citim mai departe:

„și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.”

Deci, ceea ce spune Pavel aici, are de-a face și cu iudeii și cu neamurile; cu cei tăiați împrejur și cu cei netăiați împrejur. El spune: „Când i-a fost socotită credința lui Avraam ca neprihănire? Când a fost netăiat împrejur.” Înainte de a primi tăierea împrejur, el L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i-a fost socotită ca neprihănire iar Dumnezeu i-a dat semnul tăierii împrejur ca o pecete a credinței lui. Pecetea credinței lui, a fost tăierea împrejur.

Pavel ne spune că adevărata tăiere împrejur, adevăratul evreu, nu este cel tăiat împrejur în carne, ci cel care este tăiat împrejur în inimă, și acum, adevărata tăiere împrejur, este botezul cu Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt, este pecetea mântuirii noastre până în ziua răscumpărării.

De ce ne pecetluiește Dumnezeu? Dumnezeu ne pecetluiește datorită credinței, pentru că noi Îl credem. Întrebarea este, cum credem? Noi credem prin har. Cum obținem credința? Prin har. Nu este nici un merit al nostru, ci prin marea Sa dragoste, pentru că El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii. El ne-a ales în Hristos, prin har, și prin harul Său, El ne-a dat credință să credem; și pentru că credem, El ne declară neprihăniți deoarece vede că avem credința adevărată. Apoi, El pecetluiește credința noastră cu tăierea împrejur a botezului cu Duhul Sfânt.ristos, prin harul SăuH

Cât de mult ați muncit pentru aceasta? Vedeți? Nu este ceva pentru care muncești, muncești și muncești. Avraam nu a lucrat, și a lucrat, și a lucrat iar voi trebuie să munciți, să munciți și să munciți, ca să ajungeți să credeți. Ceea ce a făcut Avraam, a fost că L-a luat pe Dumnezeu pe Cuvânt, el L-a crezut pe Dumnezeu și acțiunile lui au mărturisit că L-a crezut, iar Dumnezeu i-a dat pecetea credinței lui. Laudă lui Dumnezeu! Vom primi mai mult din aceasta într-o clipă.

În mesajul, Intervalul, fratele Branham spune:

„Un alt lucru pe care-l semnifică o Pecete, este Proprietatea.”

Așadar, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i-a fost socotită ca neprihănire, iar Dumnezeu i-a pecetluit credința cu pecetea tăierii împrejur.

Ascultați, dacă credem că Dumnezeu…

Biblia nu spune că Avraam a crezut în Dumnezeu, ci spune că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar a-L crede pe Dumnezeu, înseamnă a crede Adevărul lui Dumnezeu pentru timpul prezent; înseamnă a crede ceea Dumnezeu spune și face chiar acum.

Deci, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i-a fost socotită ca neprihănire pentru că a fost justificat prin credință. Prin harul lui Dumnezeu, el a primit calitatea de a crede prin credință, astfel, Avraam a fost socotit neprihănit, declarat drept, apoi Dumnezeu i-a dat pecetea tăierii împrejur.

Pentru noi, când credem că Dumnezeu va face… Dacă El recunoaște credința noastră, o va pecetlui cu botezul cu Duhul Sfânt. El o va face. Slavă lui Dumnezeu!

„Un alt lucru care-l semnifică o Pecete, este proprietatea. Vedeți? Pecetea are un semn pe ea care arată proprietatea. Când tu ești cumpărat prin Sângele lui Isus Hristos și pecetluit prin Duhul Sfânt, nu mai aparții de lume și de nimic ce aparține lumii, ci ești stăpânit de Dumnezeu.

Un alt lucru, este că o pecete este o siguranță. Pecetea înseamnă că ești asigurat. Acum, voi care nu credeți în asigurarea veșnică, eu nu știu… Vedeți? Dar o pecete semnifică siguranța spre destinație. Vai de omul care ar încerca să rupă acea pecete! Și pecetea Duhului Sfânt nu poate fi ruptă.”

Ce este o pecete? O pecete arată proprietatea. Dacă ești pecetluit cu Duhul Sfânt, aparții lui Dumnezeu. Și o pecete este de asemenea siguranța spre destinație.

De aceea, acea pecete nu va fi ruptă până când voi muri, iar când voi muri, merg la teofania mea; sau când trupul meu se schimbă, eu îmi voi întâlni teofania. Pentru mine, acea pecete doar atunci va fi ruptă; și până atunci, voi fi sub pecetea lui Dumnezeu.

Am câteva comentarii pe care vreau să le fac, dar mai întâi voi citi alte câteva lucruri.

În mesajul, Botezul cu Duhul Sfânt, fratele Branham spune:

„Ei bine,” zici, „acum, frate Branham, eu cred că odată ce ești în har, ești pentru totdeauna în har.” Aceasta aduce o mulțime de dizgrație, dar când un bărbat sau femeie s-a născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, lucrurile vechi au trecut, toate lucrurile au devenit noi, iar el sau ea a fost născut și binecuvântat de Dumnezeul cel veșnic. Ei nu mai pot pieri, așa cum Dumnezeu Însuși nu poate pieri.”

De ce?  Pentru că ai fost cu Dumnezeu înainte de a fi exprimată iubirea Lui pentru tine. Și dacă ai credință, de unde ai primit-o? Este un dar al lui Dumnezeu, așa cum spune Efeseni 2.8. Dacă ai credință și crezi Cuvântul pentru ziua ta, de unde ai primit acea credință? Prin har tu ai primit acea credință: „Prin har suntem mântuiți, prin credință, și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu,” care v-a dat credință de a crede că ai venit de la Dumnezeu deoarece El te-a ales în El Însuși înainte de întemeierea lumii. Tu ai crezut Acolo, și acum ești aici, iar când Cuvântul vine la tine, crezi și aici. Și când crezi cu o credință autentică în ceea ce este adevărat, în Cuvântul lui Dumnezeu, tu vii pe calea hotărâtă de Dumnezeu, iar Dumnezeu îi recunoaște credința. Și când El îți recunoaște credința ca fiind credința adevărată, El va pune asupra ta o Pecete care este Duhul Sfânt prin care arată că El te stăpânește și tu ești pecetluit până la destinație. Laudă lui Dumnezeu!

Există un mesaj la care am privit și pe care l-am studiat. Este un mesaj scurt din 5 iulie 1964, un mesaj înregistrat, un interviu privat. Dacă nu l-ați ascultat, vă sfătuiesc să-l ascultați.

Fratele Branham a avut un interviu privat chiar înainte de a predica mesajul, „Capodopera,” un interviu privat cu sora Georgia Bruce, din care am luat câteva pasaje pentru că îmi place cum fratele Branham se ocupă de această soră. În acest interviu, sora Georgia Bruce spune:

„Frate Branham, mai mult ca orice, eu doresc o experiență că am fost pecetluită în Duhul Sfânt. Și dacă Dumnezeu dorește, să descopere aceasta inimii mele.”

Ea se întreba dacă a fost pecetluită sau nu cu Duhul Sfânt, și I-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere aceasta fratelui Branham, și el să-i spună. Iată ce spune fratele Branham:

„Eu cred din toată inima mea că ești o creștină adevărată, născută din nou, soră Bruce…”

Laudă lui Dumnezeu!

„…Cum ar putea să fie Duhul… Când te îmbolnăvești, tu devii obosită și ești un fel de persoană nervoasă.”

Îmi place aceasta. Aceasta femeie a venit la fratele Branham, iar el i-a spus câteva lucruri în care nu voi intra, dar el i-a spus:

„Eu văd viața ta. Ca păstor, ți-am urmărit viața, și dacă aș crede că este ceva în neregulă cu tine, ți-aș spune. Eu te-am urmărit de ani de zile, soră, și L-am văzut pe Domnul cum te-a vindecat.”

Apoi, fratele Branham face o afirmație:

„Eu cred din toată inima mea că ești o credincioasă adevărată, născută din nou, soră Bruce.”

Apoi, el a început să-i spună cu ce se luptă, și că lucrul cu care se luptă nu este din cauză că nu este născută din nou, ci din cauza naturii ei nervoasă; și propria ei natură nervoasă a creat în mintea ei acea întrebare. Dar în mintea fratelui Branham nu exista nici o îndoială; în mintea lui Dumnezeu nu exista nici o îndoială, ci acea îndoială exista doar în mintea ei pentru că era o persoană nervoasă.

Îmi place cum el îi explică acelei surori ce se întâmpla în viața ei pentru ca ea să poată trece de carnea ei. Astfel, el i-a spus:

„…când te îmbolnăvești, devii obosită și ești un fel de persoană nervoasă.” Sora Bruce, spune, „Da.” „Și tu ai în mintea ta lucruri mici, lucruri pe care continui să le acumulezi. (Adică, ea vorbea și pozitiv și negativ). Tu te rogi pentru cineva pe care-l ai în inimă, și nu ai liniște până când nu câștigi persoana pentru care te rogi. Așa ești tu. Apoi o iei pe partea cealaltă; Satan poate să-ți arate ceva…și nu este așa. Vezi? Tu…tu ești un caracter și Dumnezeu lucrează, dar și Satan lucrează. Apoi, când Satan te face să crezi că tu nu ești…Observi? Tu persiști în aceasta: „Poate că…” Vezi? Nu privi la tine însuți, soră Bruce.”

Fratele Branham spune că diavolul se joacă cu acea natură nervoasă pe care ea o are. Dumnezeu o folosește dar și Satan o folosește. Atunci când ea are pe cineva în minte, pur și simplu nu o poate scoate, ci o presează până când se ridică și se roagă, apoi îi iese din minte. Dar în același fel lucrează și diavolul pentru a o chinui, și începe s-o facă să creadă că ea nu este…și atunci începe să se întrebe: „Poate că…” Astfel, începe și pune totul împreună.

Îmi place aceasta. Sunt atât de bucuros că Dumnezeu a permis ca acest lucru să fie înregistrat și să ajungă la noi. Și fratele Branham i-a spus:

„Nu privi la tine însuți, soră Bruce.”

Acesta este un sfat uimitor. Haideți să mergem la Coloseni 1.19-22:

„Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,

și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât și ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui.

Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și faptele voastre rele, El v-a împăcat acum,

prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină…”

Ascultați, motivul pentru care El a suferit și a murit la Calvar, este ca să ne poată înfățișa înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină. Nu prin acțiunile sau faptele noastre, ci prin acțiunile Lui.

Vreau să privesc la aceasta cu atenție, la versetele 21 și 22, pentru că aici există un adevăr pe care îl arată fratele Branham. La sfârșitul versetului 21, citim:

„…El v-a împăcat acum…” Vă întreb acum: există vreo punctuație acolo, punct, virgulă sau vreun semn de întrebare? Nu este nimic. Înseamnă că versetul 21 și 22 fac parte din aceeași propoziție pentru că nu există nici un semn de punctuație, nu există nici o schimbare. Să citim încă odată:

„Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte…”

Unde ai fost tu când a murit El? Tu erai în trupul Lui de carne care a murit, de aceea a spus fratele Branham că, atunci când El S-a dus la Calvar, voi ați fost în El.

„Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină.”

Fratele Branham a spus că Dumnezeu m-a făcut deja să plătesc pentru păcatele mele când El era pe cruce; și Dumnezeu nu trece un om de două ori prin judecată. De aceea, cu Dumnezeu nu există nici un pericol dinspre diavol.

Fratele Branham spune că Dumnezeu este bun și nu-l trimite pe om de două ori la judecată pentru că prețul a fost plătit deja. Eu sunt în judecată acum, și ceea ce aleg eu, ceea ce cred și exprim prin manifestarea mea, mărturisește deja dacă sunt drept sau sunt vinovat. Dar credința mea în Cuvântul lui Dumnezeu, m-a declarat neprihănit pe baza justificării, și a harului care mi-a dat credința să cred Cuvântul Său. Astfel, toate greșelile mele au fost plătite Acolo. Unde eram eu? Acolo! Eu eram în EL, eram în mintea Lui, așa că eram în siguranță în mintea lui Dumnezeu.

Este aceasta Siguranța Veșnică? Absolut! Am fost în siguranță în gândul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii pentru că atunci am fost în El la Calvar, și acum eu sunt în siguranță în El la Calvar; acum sunt în El spiritual, prin botezul Duhului Sfânt. El este în mine și eu sunt în El, și sunt în siguranță. Eu am fost în siguranță Acolo, am fost în siguranță pe Calvar, și sunt în siguranță aici din cauza a ceea ce a făcut și a dat pentru mine.

Să mergem din nou la Coloseni 1. 22-23:

De ce? Pentru că, dacă părăsiți credința, aceasta arată că niciodată nu ați avut credință, pentru că credința este o descoperire. Sămânța nu a fost însuflețită niciodată, pentru că acea Sămânță este Cuvântul lui Dumnezeu și poate fi de acord numai cu Cuvântul. Aceasta este clar.

Deci, nu este că într-o zi faci o mărturisire și atunci știi pentru totdeauna cum va fi viața ta, ci ceea ce vei trăi în continuare, va dovedi dacă mărturisirea ta a fost adevărată sau nu. Tu poți afirma lucruri, poți avea emoții și experiențe și să se întâmple tot felul de lucruri, dar dacă nu se lipește, nu este nimic, deoarece este o naștere din nou și o Viață nouă care merge înainte. Aceasta nu înseamnă că nu vei mai face greșeli, dar prin acea naștere din nou Duhul Sfânt te va readuce la o pocăință rapidă și vei continua să mergi înainte.

Dacă te retragi, înseamnă că nu a fost pentru tine. De aceea aici, Pavel spune:

„…El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană, și fără vină;

negreșit DACĂ rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință…”

Nu că păstrezi credința făcând fapte bune, nu, ci continuă să rămâi neclintit în credință. Aceasta arată ce este în tine. Și dacă acea Sămânță este înlăuntrul tău, atunci acea Sămânță a fost înlăuntrul Lui la Calvar. Laudă lui Dumnezeu!

„…dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei, pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, și al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”

În mesajul, Dumnezeul acestui veac rău, fratele Branham spune:

„în propria gândire a lui Dumnezeu, Dumnezeu, marele Duh, la început, înainte să existe un început, El era Dumnezeu. Și știți că voi erați atunci în El? Dacă ești creștin acum, tu ai fost în El Atunci. Apoi, dacă este așa, întreaga dumnezeire s-a făcut trup în persoana lui Isus Hristos. Și când Isus a murit pe cruce, eu am murit cu El pentru că am fost în El Atunci.”

Îmi place să citesc aceasta. El are autoritatea să facă o astfel de afirmație. El a descoperit Taina pentru ca Mireasa să poată mărturisi Taina.

„…când Isus a murit pe cruce, eu am murit împreună cu El atunci, pentru că El era plinătatea Cuvântului manifestat știind că noi vom fi manifestați mai târziu. Noi am fost la Calvar cu EL.”

Noi am fost în siguranță în El, în gândirea lui Dumnezeu; am fost în siguranță în El la Calvar; și eu sunt în siguranță în El acum, prin nașterea din nou.

„…noi am fost cu El la Calvar, am mers cu El în mormânt, noi am înviat cu El în învierea Lui, și acum, noi ne-am înălțat prin Duhul Lui la Tronul Harului stând împreună în locurile cerești în Hristos Isus pentru totdeauna.”

Eu sunt în siguranță în El în locurile cerești acum. El este în mine, Tatăl este în El și eu sunt în El. Minunat! Laudă lui Dumnezeu!

Să ne întoarcem la interviul cu sora Bruce. Ascultați ce spune ea:

„Dar eu nu am avut niciodată o experiență pe care să mă bazez că am fost umplută cu Duhul Sfânt…” Îmi place aceasta!

„…În ordine. Notează aceasta. Normal, o ființă umană este născută în păcat, zămislită în fărădelege și vine în lume spunând minciuni. Aceasta este natura unei ființe umane, aceasta a fost natura ta, dar s-a schimbat. Ce a schimbat-o? Sora Bruce spune: „Hristos!” Așa este soră. Observi? Aceasta este.”

Vreau să citesc aceasta din nou pentru că s-ar putea să fi trecut peste capetele voastre. Este atât de simplu! Vreau să citesc din nou ceea ce a spus ea: „Dar eu nu am avut niciodată o experiență pe care să mă bazez că am fost umplută cu Duhul Sfânt…” Ea nu a spus că nu a avut nici o experiență, ci ea spune că nu a avut nici o experiență pe care să pună mâna și să spună: „Aceasta este!”

„Dar eu nu am avut niciodată o experiență pe care să mă bazez că am fost umplută cu Duhul Sfânt.

 În ordine. Notează aceasta. Normal, o ființă umană este născută în păcat, zămislită în fărădelege și vine în lume spunând minciuni. Aceasta este natura unei ființe umane. Sora Bruce spune: „Da!” Aceasta a fost natura ta, dar s-a schimbat. Ce a schimbat-o? Sora Bruce spune: „Hristos!” Așa este soră. Vezi? Aceasta este.”

În continuare fratele Branham merge direct la Scriptură:

„Cel ce aude cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis, are Viața Veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut (timpul trecut), de la moarte la Viață.” Isus a spus aceasta, în sfântul Ioan 5.24.”

Vedeți de unde își ia fratele Branham siguranța? El nu i-a spus niciodată: „Ai vorbit în limbi, ai avut această experiență…”, ci el i-a spus că natura ei s-a schimbat. Apoi a întrebat-o: „Dar cine a schimbat-o?” Și ea a răspuns: „Hristos!” Apoi, el a mers direct la Scriptură pentru că trebuia să-i dea o siguranță care nu se poate schimba; el trebuia să-i dea Ceva pe care credința ei se putea sprijini, iar credința se poate sprijini numai pe Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrurile emoționale vin și pleacă, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă, așa că fratele Branham a mers direct la Scriptură: „Cel ce aude cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis, are Viața Veșnică…” (voi Îl aveți deja), „…și nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la Viață.” (timpul trecut). Laudă lui Dumnezeu!

În mesajul, Pregătirea lui Dumnezeu, din anul 1954, profetul a spus:

„Dar, priviți! Dacă Îl aveți, (nu pe fratele Branham), ci dacă Îl aveți pe, „Așa vorbește Domnul,” doar lăsați ca furtunile să urle. Tu spui: „Am fost salvat, frate Branham. Știu, pentru că am simțit-o și pentru că m-am simțit foarte bine.” Diavolul poate să te bată în fiecare zi în jurul butucului pe aceasta…”

Pentru că la un moment dat te vei simți foarte rău și vei face o greșeală foarte mare. Să citim mai departe.

„…Diavolul poate să te bată în fiecare zi în jurul butucului pe aceasta. Eu nu sunt salvat pentru că mă simt foarte bine; nu sunt salvat pentru că strig; nu sunt salvat pentru că văd viziuni; eu nu sunt mântuit pentru că predic Evanghelia, ci eu sunt mântuit pentru că am îndeplinit condițiile Cuvântului lui Dumnezeu.”

Apoi merge direct în Scriptură: „Cel ce aude cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis, are Viață Veșnică…” Diavolul nu te poate bate în jur la aceasta: „Așa vorbește Domnul,” întâlnindu-l drept în față.”

Laudă lui Dumnezeu! Unde a mers fratele Branham? La Scripturi. Unde este Temelia? În Cuvânt! Ce a făcut Dumnezeu pentru noi? El ne-a deschis Cuvântul astfel încât să putem avea siguranță. Nimic altceva nu ne-o va aduce. Orice altceva poate fi pus la îndoială, dar Cuvântul, nu. Laudă lui Dumnezeu!

Așadar, eu sunt mântuit pentru că îndeplinesc condiția Cuvântului lui Dumnezeu; eu am venit pe calea oferită de Dumnezeu și Îl cred dar nu pentru că am încercat sau pentru că vreau, ci doar am crezut, apoi m-am schimbat. Dumnezeu a făcut ceva iar fratele Branham a spus că de fapt, s-a întâmplat ceva. Nu este ca și cum ai spune: „Bine, cred și continui să merg mai departe,” dar nu există absolut nici o schimbare în viața ta. Nu despre asta vorbește fratele Branham. Tu trebuie să te schimbi. Când Sămânța se trezește, o nouă naștere, o schimbare, ceva trebuie să se schimbe în interior. Aceasta este experiența nașterii din nou, o schimbare.

Deci, nu este ca o reformă sau un acord mintal și ajungem la statutele bisericii sau chiar la învățăturile Mesajului, așa că venim și ne aliniem cu toate acestea.

Dacă nu există nici o schimbare în interior, atunci nu se vede nici o schimbare. Trebuie să fie o schimbare. Fratele Branham i-a spus sorei Bruce: „Tu te-ai schimbat.”

În mesajul, „Capodopera,” fratele Branham…El a avut interviul cu sora Bruce și imediat după aceea a predicat mesajul Capodopera, și în citatul următor, el s-a referit la interviul cu sora Bruce:

„Acum aflăm că a urmat lumea antediluviană și a distrus totul, deoarece legămintele care au fost făcute, au fost condiționate. „Dacă vei face aceasta…” „Dacă nu vei face aceasta…” Dumnezeu, marele Sculptor, a văzut că omul nu putea să țină un legământ. Pur și simplu nu poate s-o facă. Nu există absolut nici o cale. În interviul de acum câteva momente, (fratele Branham vorbește despre interviul cu sora Bruce), am vorbit în cameră cu o persoană care este prezentă aici. Ea a spus: „Frate Branham, dar eu am atâtea lucruri despre care știu că sunt greșite.” Ea este o femeie evlavioasă.”

Ce i-a spus ea fratelui Branham? „Frate Branham, eu fac atât de multe lucruri greșite.” Aceasta a fost obiecția ei. Fratele Branham a arătat viața ei schimbată, i-a arătat Cuvântul, dar obiecția ei la ceea ce a spus el, a fost: „Dar eu fac atâtea greșeli!” Priviți la ceea ce spune fratele Branham aici:

 „Eu i-am zis: „Soră, nu te uita la tine însuți. Aceasta este doar dorința ta și ce încerci să faci tu. Dacă Îl iubești cu adevărat pe Domnul, tu Îl slujești din toată inima, și atunci toate greșelile tale sunt ascunse în Sângele Domnului Isus.” Vedeți? El a făcut o Cale.”

„Frate Branham,” a spus ea, „dar eu fac greșeli.”

„Da, dar care este dorința ta?”

„Eu Îl iubesc din toată inima mea.”

Vedeți? La aceasta privea El. El Se uită la ceea ce ești tu în interior, nu la ce ești tu în exterior. Dumnezeu poate avea grijă și El a avut deja grijă de această carne căzută, de starea acestui trup căzut și de tot ce poartă el. Dumnezeu privește la ceea ce ești tu în interior cu adevărat, aceasta contează iar nașterea din nou aduce Sămânța adevărată la o Sămânță adevărată, Viața. La aceasta privește El și îți schimbă dorințele față de ceea ce au fost.

Acum, tot ce este în tine vrea să-L iubești, să-L mulțumești și să-L slujești cu toată inima ta, și deși faci greșeli așa cum a făcut sora Bruce, ea a făcut multe greșeli, deși faci multe greșeli, îți dai seama că toate greșelile tale sunt ascunse în Sângele Lui.

Eu pot face multe greșeli dar aceasta nu-mi schimbă dorința pentru El. Acum îmi urăsc greșelile dar înainte, nu aveam nici o problemă cu greșelile mele și mergeam înainte cu ele. Acum însă, trebuie să mă întorc și să fac totul corect; trebuie să mă pocăiesc și să-I spun lui Dumnezeu că îmi pare rău, deoarece acum nu mai pot continua ca înainte. De ce? Pentru că dorințele mele s-au schimbat.

În mesajul, Conflictul dintre Dumnezeu și Satan, din anul 1962, fratele Branham spune:

„Nu raționați! Nu încercați să-L explicați logic. El nu are nici un raționament, voi doar să-L credeți. Nu raționați nimic, pentru că, amintiți-vă, singurul mod în care Îl puteți accepta pe Dumnezeu, este prin credință. Nu prin raționament, nu prin înțelegere. Voi nu sunteți în stare să-L explicați. Nu explicați nimic. Voi credeți ceva, nu ceea ce simțiți. Isus nu a spus: „Îl simțiți?”, ci a spus: „Ați crezut?” Așa este corect. Voi doar credeți ce a spus Dumnezeu. Eu nu pot să vă explic cum ei… Cea mai mare minune la care mă pot gândi, este un om care…

Dacă luați un porc și-i spuneți: „Știi, tu nu mai ești un porc, ci ești un miel,” el devine miel? Vedeți? Aceasta ar fi greu de crezut.

Ei bine, acest lucru se întâmplă când tu ești convertit dintr-un păcătos într-un creștin. Vedeți? Aceasta vă schimbă propria opinie, vă schimbă propria voință, ea schimbă tot ce este în voi, vă aduce la o altă viață și vă dă un alt duh care mărturisește altceva. Vedeți? Apoi viața voastră veche trebuie să moară și cea nouă trebuie să se nască din nou, apoi voi nu mai sunteți creatura care ați fost. Aceasta se întâmplă când veniți în spatele acelui Sânge fortificați cu Cuvântul. Nu încercați să explicați nimic, doar credeți și mergeți înainte.”

Cum funcționează? Nu știu. Știu doar că funcționează. În mine s-a schimbat ceva și tot ce vreau acum, este să-L slujesc pe Dumnezeu și să-I mulțumesc.

De fiecare dată când eșuez, sunt nefericit de eșecul meu. Sora Bruce a spus: „Dar eu încă fac greșeli.” Și fratele Branham a greșit, toți greșim, de aceea am spus de multe ori că sunt așa de bucuros că am avut un profet care a fost cinstit, a stat la amvon și a spus că a greșit când l-a mințit pe avocatul său; că a greșit când I-a spus lui Dumnezeu: „Doamne, îmi datorezi o explicație.” În mesajul, „Stând în spărtură” a spus că a dorit să-și împlinească dorința lui egoistă și să fugă departe de slujba sa și de oameni, și a spus despre mustrarea lui Dumnezeu.

 De ce ne-a spus el toate acestea? Pentru că el nu avea nevoie ca noi să avem o părere bună despre el pentru a egala mântuirea; el nu avea nevoie să-l punem pe un piedestal, ci și-a putut doborî propriul piedestal și să se prăbușească, pentru că nu a schimbat nimic între el și Dumnezeu. El a fost cinstit iar greșelile lui nu au schimbat cine era el. Cred că este uimitor!

Nouă ne este atât de frică să fim sinceri să recunoaștem unde ne aflăm, să fim sinceri cu privire la greșelile noastre… Ascultați, aceasta nu are nimic de-a face cu cine sunt eu, cu cine sunt prin descoperire, prin credință în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine, nu prin ce am făcut eu. Eu am făcut o mulțime de greșeli în fiecare zi, dar, laudă lui Dumnezeu,  Biblia spune: „Mărturisiți-vă greșelile unii altora și rugați-vă unii pentru alții.” Mărturisiți-vă greșelile și rugați-vă unii pentru alții.

„Știi, dacă ei vor ști ce vină am eu…mai bine…” Ascultați, nu contează ce spun ei, totuși vreau să spun că contează pentru că noi nu vrem să aruncăm pietre de poticnire la picioarele oamenilor, și înțelegem că trebuie să avem înțelepciune, nu putem fi nesăbuiți; dar eu nu sunt aici pentru a-mi păstra reputația. Eu nu am reputație și dacă simt că vreau să-mi păstrez reputația, sunt într-o stare mentală greșită.

Fratele Branham nu a încercat să-și protejeze reputația, iar eu sunt atât de bucuros că el a fost atât de sincer. Sunteți bucuroși că a fost sincer? „Amin!” Aceasta îmi dă multe speranțe.

Așadar, sora Bruce a spus: „Eu am făcut multe greșeli.” Dar fratele Branham i-a spus: „Nu privi la aceasta! El privește la dorința ta.”

Și eu fac multe greșeli și mă bucur că El nu privește la aceasta, ci privește la dorințele mele, de aceea acum nu mă mai tem de greșelile mele pentru că există deja un Avocat înaintea Tatălui; există deja o Ispășire de Sânge; există Ceva care să aibă grijă de acestea. Mie nu-mi mai este teamă că atunci când greșesc cineva află de greșelile mele, nu îmi este teamă că îmi pierd reputația în ochii oamenilor pentru că nu mai sunt îngrijorat de reputația mea, ci sunt îngrijorat de gândurile pe care le are Dumnezeu despre mine. Aceasta mă preocupă cu adevărat.

Sper că eu ca persoană și noi ca Mireasă, vrem să ne ridicăm deasupra a tot ce este carnal, a tot ce este firesc, deasupra tuturor acestor lucruri și să ajungem acolo unde avem o descoperire autentică și recunoaștem…

Ascultați, noi mai facem greșeli, dar Dumnezeu nu privește la aceasta, ci privește la dorința din inima noastră. Înseamnă că nu trebuie să fim îngrijorați că trebuie să arătăm perfect în ochii celorlalți; nu trebuie să fiu sub presiune că nimeni nu trebuie să vadă vreodată când fac o greșeală, că nu trebuie să fac niciodată ceva rău.

Ascultați, nu puneți pene de păun pe o cioară. O oaie produce lână; un păun produce pene de păun iar credinciosul născut din nou trăiește o viață de creștin. El nu trebuie să-și facă griji pentru greșelile lui de-a lungul drumului pentru că acele greșeli nu pot anula ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Noi ar trebui să producem lână. „Cum producem lână, frate Chad?”

Nu sta pe gânduri, nu te strădui, pentru că tot ce face oaia, este să trăiască, și lâna crește de la sine. Tot ce face păunul, este să mănânce și să trăiască, iar penele de păun cresc de la sine.

Ascultați, viața de creștin este rezultatul normal al creștinului, deci, trebuie să vină ca o viață naturală și nu ar trebui să fie atâta presiune pentru a arăta într-un anumit fel, pentru a avea o anumită vorbire și a spune un anumit lucru, sau a folosi anumite expresii, pentru a acționa așa cum știm noi în anumite lucruri sau ca să înțeleg anumite învățături; nu ar trebui să fim sub această presiune, ci trebuie să fim liberi știind că Dumnezeu a hotărât cine sunt încă înainte de întemeierea lumii, și prin credință eu cred și mă conectez înapoi la ceea ce era în mintea lui Dumnezeu despre mine.

Acum, orice am nevoie să știu, El îmi va descoperi; orice ar trebui să fac, El îmi va descoperi, eu vreau doar să trăiesc o viață de creștin umilă și consacrată, și să las lâna să crească.

Să nu vă faceți multe griji că lâna nu are culoarea potrivită, doar trăiește o viață de creștin.

În mesajul, Paradoxul, fratele Branham spune:

„De exemplu, eu cred că fiecare mădular născut din nou în Trupul lui Hristos, este un paradox în sine. Eu cred că fiecare din voi: metodist, prezbiterian și luteran care nu ați avut niciodată o experiență, nu ați experimentat niciodată botezul Duhului Sfânt, care ați fost într-o biserică formală ce nu crede în nașterea din nou reală, dar care acum a primit botezul cu Duhul Sfânt, este un exemplu perfect de paradox, pentru că i s-a întâmplat ceva. Aceasta a schimbat întreaga ta ființă și oricine privește la aceasta, poate să vadă că este un paradox, că este un miracol. Dacă nu se întâmplă aceasta, nu poți fi creștin…”

Dacă nu se întâmplă aceasta, nu poți fi creștin.

„…Acolo trebuie să fie un paradox ca tu să devii creștin, pentru că nimeni nu poate schimba un duh dintr-un om și să-i dea nașterea din nou, în afară de Dumnezeu.”

Eu nu pot să ți-L dau, eu nu pot să fac nimic; tot ce pot să fac eu, este să te invit să-L cauți pe Dumnezeu; tot ce pot să fac eu, este să te invit să-ți predai viața Lui, să-L cauți și să primești Duhul Sfânt. Tot ce pot face eu, este să-ți dau Cuvântul și să te invit să primești Cuvântul, să te invit să mori pentru tine însuți și să primești Cuvântul. Aceasta este tot ce pot să fac eu, dar eu nu ți-L pot da, ci Dumnezeu este singurul care ți-L poate da. Nici un slujitor, nici o slujbă nu ți-L poate da, ci numai Dumnezeu. Tot ce poate face un slujitor, este să-ți arate Calea și să te invite să-I predai Lui totul.

Eu te invit să strigi spre Dumnezeu și să-L rogi să te umple. Eu te invit să-L primești, dar aceasta este tot ce pot face eu.

 „…nimeni nu poate schimba un duh într-un om și să-i dea nașterea din nou, în afară de Dumnezeu.” Dumnezeu este singurul care o poate face.

Este o minune cum Dumnezeu poate lua gândirea unui om, căile lui, viața lui și să-l schimbe din ceea ce este, în ceea ce poate fi, ceea ce poate face.”

Fratele Branham vorbește din nou despre această experiență a nașterii din nou, el vorbește despre o schimbare, despre ceva care s-a schimbat într-o făptură nouă, într-o creație nouă, în care inima este în conformitate cu Cuvântul și urmează Cuvântul întotdeauna.

Eu spun: Dumnezeule, realitatea care era în mintea Ta înainte de întemeierea lumii, fă-o să fie realitate astăzi pentru fiecare dintre noi. Siguranța mea este în gândirea Lui! Eu sunt asigurat în El la Calvar, și acum eu sunt în siguranță în El, așezat în locurile cerești în Hristos. Și sunt în siguranță cu El în mine. Laudă lui Dumnezeu!

Sunteți fericiți? Suntem  recunoscători că Dumnezeu ne-a adus un mesager care ne-a putut da Taina care era în Hristos, acolo în urmă, în mintea lui Dumnezeu; a luat toate capetele libere care s-au pierdut în acești două mii de ani și le-a legat la loc, astfel încât să nu rămânem blocați în această frică, în acest întuneric și în această neînțelegere; să putem ști că suntem cu adevărat fiii și fiicele lui Dumnezeu, prin har; să știm că am fost Acolo înainte de întemeierea lumii, și că, dacă am început Acolo, ne vom întoarce Acolo. Dacă am început Acolo, vom parcurge călătoria noastră aici și ne vom termina călătoria tot Acolo. În toate lucrurile care se întâmplă acum, Dumnezeu a făcut o cale prin care are grijă de acele lucruri, dar eu am venit de la Dumnezeu și mă întorc la Dumnezeu.

De unde știi, frate Chad? Pentru că o cred din toată inima mea. Nu am nici un certificat, nu pot face un test ADN din sângele acesta fizic, nu pot face nimic pentru a dovedi aceasta cuiva, ci singura dovadă pe care o am, este credința, și credința este substanța lucrurilor nădăjduite și nevăzute.

Așadar, singura dovadă pe care o am, este credința mea că El este liber în inima mea. Ceea ce știu și cred, este că El m-a schimbat. Eu știu ce am fost și care sunt dorințele mele acum; știu cât am fost de incapabil să îmblânzesc acest trup de carne și știu ce a făcut El pentru mine, știu schimbarea care a avut loc în viața mea. Și acum, pentru că El m-a iubit întâi, tot ce vreau să fac, este să-L slujesc în dragoste curată și dezinteresată. Dragoste!

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.