Să ne plecăm capetele împreună în această dimineață.
O, Doamne Isuse, noi Te iubim, Tată, pentru că mila Ta este atât de durabilă în viețile noastre! Doamne, este harul Tău care ne-a readus împreună. Tu ai pus în inimile noastre bucurie și ne bucurăm să ne închinăm, ne bucurăm să vedem Cuvântul Tău așa cum este manifestat înaintea noastră, dar Te rugăm să ne ajuți atunci când privim la El. Ia acest vas sub controlul Tău, pentru slava Ta. Tată, Tu ne-ai dat urechi să auzim și o inimă să percepem tot ce ai pentru noi, să ne crești în Tine, în desăvârșirea Ta și în Cuvântul Tău. Fie ca Tu să ne îmbraci, Doamne, să ne înveți din Cuvântul Tău și să ne hrănești din mâna Ta, ca să aducem slavă și cinste Numelui Tău, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
În timp ce stați în picioare, să deschidem Bibliile la Evanghelia lui Ioan capitolul 1. Ioan 1.1. Noi am citit de foarte multe ori această Scriptură, dar cred că am putea predica despre ea ani de zile și nu am atinge niciodată adâncul ei.
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
El era la început cu Dumnezeu.
Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
În El era viața, şi viața era lumina oamenilor.”
Aș vrea să iau ca subiect, Viața prin Cuvânt. Așadar, „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” Noi știm că în El era Viața și că Viața era Lumina oamenilor, așa că Viața este în Cuvânt. Amin.
Profetul ne-a învățat că Cuvântul este gândul exprimat, iar gândul este însăși esența lui Dumnezeu, este Cine este Dumnezeu, este „atributele” Lui. Și pe măsură ce a început să Se exprime, când Dumnezeu a început să exprime Cine a fost El și Ce a fost El, a exprimat prin Cuvânt. Cuvântul este gândul exprimat, iar când Cuvântul vine în manifestare, El este o manifestare sau o descoperire a lui Dumnezeu; acel Cuvânt are Viață și este Viață. Deci, Viața vine prin Cuvânt.
Eu cred că noi nu am ajuns încă la aprecierea potrivită a Cuvântului care ne-a fost descoperit, puterea pe care o deține în Viața pe care o aduce și lucrarea pe care o face Dumnezeu prin Cuvântul Său descoperit. De fapt, El aduce în scenă Viața Lui, aduce atributele Sale, gândurile Sale, dorințele Sale, iar venirea prin Cuvânt, Îi aduce Însăși Viața prin Cuvânt. Există Viață prin Cuvânt.
Deci, este un subiect destul de familiar, dar vreau să-l iau din nou deoarece pentru mine este foarte bogat și aduce o altfel de înțelegere a lui Dumnezeu și a puterii Cuvântului Său.
În mesajul, Dumnezeu care este bogat în îndurare, din anul 1965, profetul spune:
„Mulți dintre voi pot să împărtășească cu mine acest gând. Când erați un băiețel sau o fetiță, umblați în jur și existau anumite lucruri care pe alți copii nu-i deranjau, dar se părea că în voi exista ceva care striga. Pe acolo, pe undeva, era Dumnezeu, dar voi erați încă un păcătos. Vă amintiți aceasta? Desigur. Ce era aceasta? Era acea mică formă de Viață din voi.
Apoi, după un timp ați auzit Evanghelia. Poate ați mers la biserică, ați prins aceasta sau aceea și ați trecut de la o denominațiune la alta. Dar, fiind o parte din Dumnezeu, într-o zi a trebuit să fiți o parte din Cuvânt, iar când ați auzit Cuvântul, ați știut de unde ați venit, ați știut că acesta era Adevărul, că sămânța a fost în voi dintotdeauna. Cuvântul a văzut Cuvântul care era în voi, care era înainte de întemeierea lumii, a văzut Cuvântul și ați venit la El.” Amin. Laudă lui Dumnezeu!
Noi știm aceasta, am fost învățați aceasta de multe ori, dar nu vreau să devină ceva învechit, deoarece aceasta este însăși Puterea lui Dumnezeu în viețile noastre. Noi nu am avut putere să venim la El, ci a trebuit să ne atragă El. Cum ne-a atras? Prin Cuvântul Său. De unde a venit Puterea de atragere? Din Sămânța care a fost semănată deja în interiorul nostru care era deja acolo; care avea deja Viață în ea, dar a luat contact cu Cuvântul la timpul prezent, ca să însuflețească acea Viață și s-o aducă în manifestare în viața noastră. Amin?
De aceea, fratele Branham a spus că se gândea la zilele copilăriei sale și că mulți dintre voi pot împărtăși acest gând cu el, că înțelegeți despre ce vorbește, că pe tot parcursul drumului în voi a fost Ceva, poate mici vibrații sau mici emoții care v-au mișcat sau v-au agitat din când în când apoi, poate ați mers din biserică în biserică și ați ales unele lucruri, dar când ați auzit Cuvântul…
Ascultați, fratele Branham a spus că poate ați auzit Evanghelia, ați mers la biserică sau ați trecut de la o denominațiune la alta, dar acesta nu era încă Cuvântul care va învia Sămânța. Cuvântul care a înviat Sămânța era Cuvântul care Se potrivea cu acea Sămânță. El a trebuit să aibă un Cuvânt potrivit pentru acea Sămânță, iar tu te-ai născut, nu pentru o epocă penticostală, nu te-ai născut pentru o epocă luterană, ci te-ai născut pentru un Mesaj de epocă strălucitoare, te-ai născut ca să primești Mesajul timpului sfârșitului; a fost nevoie de Mesajul timpului sfârșitului ca să trezească acea Sămânță.
Nu a fost ceva ce ai putut să faci singur, nu a fost ceva ce ai făcut de la tine, pentru că noi nu am avut putere să facem aceasta de la noi înșine, ci acolo înăuntru era deja pusă calitatea de a crede și aștepta să vină în contact cu Ceva care s-o însuflețească la Viață și s-o aducă la manifestare. Voi faceți parte din Dumnezeu, ați fost parte din Dumnezeu încă înainte de început. Voi faceți parte din gândurile Lui încă înainte de început, iar dacă faceți parte din gândurile Lui, faceți parte din Cuvântul Lui, pentru că Cuvântul este un gând exprimat. Așadar, voi ați fost întotdeauna parte din Dumnezeu.
„…fiind o parte din Dumnezeu, voi a trebuit să fiți o parte din Cuvânt.” Deci, aceasta te face parte din Cuvânt. În continuare, profetul spune… Vreau să repet: „…sămânța a fost în voi dintotdeauna. Cuvântul a văzut Cuvântul care era în voi…” Deci, Cuvântul pentru această zi a văzut Cuvântul care era în voi. „…care era înainte de întemeierea lumii, a văzut Cuvântul și ați venit la El.” Aceste două bucăți s-au unit pentru că sunt două bucăți din același lucru. Amin? Sunt magnetizate una de cealaltă pentru că provin din aceeași Sursă. Deci, „ați văzut Cuvântul și ați venit la El.”
Să mergem la 1 Petru 1.23:
„…fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi…” Prima ta naștere a fost dintr-o sămânță care poate putrezi, a fost coruptă în grădina Eden, dar cea de-a doua naștere a ta vine dintr-o sămânță nestricăcioasă, care nu poate putrezi.
„…fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.”
Care este mecanismul prin care aduce această sămânță la Viață? Este Cuvântul lui Dumnezeu. Tu te-ai născut din nou, nu dintr-o sămânță coruptibilă, nu dintr-o altă naștere ca prima, ci aceasta va fi o naștere spirituală. „…nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” Cuvântul lui Dumnezeu aduce această naștere din nou, dintr-o sămânță nestricăcioasă, care a fost în tine, acolo unde a fost întotdeauna. Când a pus-o în tine? Înainte de întemeierea lumii. Deci, acum va folosi mecanismul Cuvântului pentru a aduce la Viață o Sămânță nestricăcioasă, astfel încât să nu te poți naște din nou fără marea Genă a lui Dumnezeu. Este Sămânța Genă a lui Dumnezeu care este însuflețită la Viață prin Cuvântul lui Dumnezeu; aceasta este nașterea din nou. Laudă lui Dumnezeu!
A fi parte din aceasta înseamnă că faci parte din Dumnezeu; a fi parte din aceasta înseamnă că faci parte din Cuvânt, iar a fi parte din Cuvânt înseamnă că nu te poți pierde niciodată, pentru că El nu va pierde Cuvântul; El nu Se pierde pe El Însuși. El are un Plan pentru tine și pentru mine, iar acel Plan este un Plan de Răscumpărare. Astfel, noi nu am fost niciodată în pericol să fim despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu avea un Plan. Dumnezeu știa ce va face și El nu S-ar pierde pe Sine Însuși. Amintiți-vă că faceți parte din Dumnezeu. Amin.
Când începem să vorbim despre aceste lucruri, este important le să înțelegem. Noi toți realizăm că bărbatul pe care îl privim în oglindă nu este cel despre care vorbim; acela vine dintr-o sămânță coruptibilă, printr-o naștere coruptibilă. Acesta este dușmanul cu care ne luptăm, acesta este cel care ne provoacă necazuri, dar noi vorbim despre adevăratul tu, despre sămânța tu, despre ceea ce a vrut Dumnezeu să fii de la început, despre omul din interior care a fost adus la Viață prin Cuvânt. Aceasta este partea care a fost cu Dumnezeu, și este Însăși Gena lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este partea despre care vorbim.
Dacă nu facem aceasta, dacă nu ținem aceste lucruri separate, începem să privim la carne, la trupurile de carne, la greșelile făcute în trupul de carne, și atunci ne gândim: „Eu nu voi putea fi niciodată acesta!” Nu te uita la omul din oglindă, ci uită-te în oglinda Cuvântului, uită-te la reflectarea în oglinda Cuvântului, iar atunci te vei găsi pe tine însuți; nu oglinda ta, ci oglinda Cuvântului este locul în care îți vei găsi identitatea, și aceasta merge mai adânc decât carnea.
În mesajul Căminul viitor, profetul lui Dumnezeu spune:
„Satan, păcatul și păcătoșii s-au dus pentru totdeauna. Toate acestea s-au dus pentru vecie. Tot ce a fost pervertit, acel mare arhanghel, Satan, care a stat într-o zi acolo, care a făcut tot acest rău, va fi distrus. Amintiți-vă că Biblia spune că dacă un suflet nu face ceea ce a făcut sau a spus El, va fi nimicit.
Dar, vedeți, El nu poate să se distrugă pe El Însuși şi să rămână Dumnezeu, așa că dacă un suflet este din lume, trebuie să fie nimicit, dar dacă este veșnic, cu Dumnezeu, nu poate fi nimicit niciodată fiindcă nu a început niciodată şi este parte din Dumnezeu. Amin.”
Dacă sămânța lui Dumnezeu a fost în tine, acel suflet nu poate fi distrus niciodată, pentru că Dumnezeu nu poate să Se distrugă pe Sine și să rămână Dumnezeu. Deci, mântuirea noastră este sigură, este foarte sigură.
Aș vrea să privesc mântuirea într-un sens mai larg, nu numai pentru Mireasă și vreau să încep de aici, astfel încât să putem înțelege unde ne aflăm în tabloul lui Dumnezeu. Noi știm că suntem mântuiți prin har, prin credință, și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Deci, Dumnezeu ne-a clarificat pe deplin că noi nu am făcut nimic, ci este ceea ce a făcut El. Nu sunt faptele voastre, eforturile voastre, deciziile voastre, nimic din toate acestea nu v-au adus mântuirea, ci voi sunteți mântuiți prin har, prin credință, pentru că ați putut să credeți Cuvântul. Dar nu a fost de la voi înșivă, ci a fost darul lui Dumnezeu, de aceea nu există nicio pricină de laudă.
Această descoperire trebuie să aducă Mireasa într-o smerenie autentică, recunoscând că: „Eu nu sunt special prin mine însumi, ci sunt special pentru că El m-a ales înainte de întemeierea lumii și a pus în mine Ceva, și eu nu am avut nimic de-a face cu aceasta.” Aceasta este ceea ce aduce un asemenea devotament în Mireasă, faptul că vedem ce a făcut El pentru noi separat de propriile noastre eforturi sau merite. El a făcut-o oricum. A fost alegerea Lui; a fost gândul Lui înainte de întemeierea lumii, nu al meu. Și cu toate gafele și greșelile mele, cu toate alunecările și eșecurile mele, Dumnezeu nu Și-a schimbat niciodată Planul. Ce dragoste și ce devotament este în inimile noastre datorită acestui lucru!
Aș vrea să privim la judecata lumii, la cei care nu sunt Mireasa, la cei care nu-L urmează pe Dumnezeu și nu sunt gândurile veșnice ale lui Dumnezeu. Noi am mai trecut prin aceasta, dar este ceva la care merită să privim pentru că este atât de unic pentru Mesajul, pentru învățătura unui profet din zilele noastre și este diferit de orice altă învățătură care există în certurile creștine.
Voi știți că înainte oamenii au acuzat Mesajul că ar fi exclusivist, și într-adevăr, când te uiți prin învățăturile profetului din zilele noastre, când el ne readuce la Scriptură, este cea mai cuprinzătoare învățătură pe care am văzut-o vreodată în viața mea. Prin Mesajul orei este demonstrată mai multă milă decât am văzut prin oricare altă învățătură a oricărei alte confesiuni, oriunde altundeva, în orice alte cercuri creștine, arătând adevărata natură a lui Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul; Dumnezeu este dragoste; Dumnezeu este drept și neprihănit în tot ceea ce face, iar acest Mesaj Îl arată așa. Amin.
Deci, indiferent ce acuzații sunt acolo, acestea sunt complet nefondate. Dumnezeu are o Mireasă; El are o Mireasă prin alegere. Nu este vina noastră nici măcar pentru că o spunem, deoarece o spune Cuvântul. Amin? Deci nu este ceea ce spunem noi, este ceea ce a spus El; nu este ceva inventat de noi, ci este ceea ce a hotărât El înainte de întemeierea lumii. Nu este vina noastră că scopul inimii lui Dumnezeu a fost să aibă o Mireasă la alegerea Sa. Aceasta nu este vina Miresei, nu este vina celor care primesc acest Cuvânt. Deci nu există nicio vină care să poată fi pusă pe seama noastră, pentru că nu noi ne-am chemat, nu noi ne-am dat credință, nu noi ne-am trimis Cuvântul în această zi; noi nu am trimis niciodată un profet; nu am făcut niciodată semne și minuni prin el; nu noi am făcut să apară Norul; nu noi am făcut să apară Lumina, Stâlpul de Foc, în fotografia făcută în Houston; noi nu am făcut nimic din toate acestea, ci El a făcut totul; noi nu am hotărât niciodată nimic, ci El a hotărât; El ne-a chemat; El ne-a atras și a pus o Sămânță în interiorul nostru pentru a primi Cuvântul; în toate a fost El, nu noi.
Astfel, avem răspunsul la fiecare acuzație a diavolului: „Nu sunt eu, este El; nu eu am făcut aceasta, El a făcut-o.” Știți, oamenii vor spune: „Păi, tu crezi că ești aceasta?” Eu nu cred că sunt nimic; eu doar primesc, prin credință, ceea ce mi-a dat El, nu pot să mă abțin. Eu nu m-am trezit într-o zi și am spus: „Am decis că voi fi Mireasa lui Isus Hristos, pentru că pare foarte distractiv.” Nu eu am vrut să fiu Mireasa lui Isus Hristos. Eu mergeam la o biserică, am fost crescut toată viața într-un sistem și mi-am dorit doar să fiu un băiat bun, să fac minimum ca să pot ajunge în Rai. Din păcate, așa am trăit în ziua aceea, dar Dumnezeu m-a găsit și te-a găsit; Dumnezeu a trimis acest Cuvânt; Dumnezeu m-a eliberat de toate păcatele; Dumnezeu Își manifestă Cuvântul; Dumnezeu Și-a descoperit Cuvântul și Dumnezeu a sădit înainte de întemeierea lumii, în tine, o sămânță care să-L recunoască, astfel încât să nu existe vinovăție și rușine. Deci nu există nicio responsabilitate în noi, responsabilitatea a fost în Dumnezeu și tot ceea ce facem noi este să-L primim prin credință și să-L mărturisim pentru că Îl credem.
Așadar, indiferent ce spune cineva, nu este vina noastră. Indiferent ce ți-ar spune cineva, o acuzație sau o atitudine, nu este vina noastră. Noi nu am avut nimic de-a face cu aceasta. Pur și simplu inspiram și expiram și trăiam cea mai bună viață pe care știam s-o trăiesc. Dar El m-a interceptat, m-a chemat și S-a descoperit. El semănase deja în mine Ceva care să spună: „Eu nu înțeleg, nu pot să explic, dar știu că este Adevărul.” Aceasta a fost sămânța credinței.
Acum aș vrea să privim la felul cum se comportă Dumnezeu cu restul oamenilor.
În mesajul Lucruri care vor fi, profetul spune:
„Acum, înainte de a deschide Biblia… Oricine are putere fizică o poate deschide în felul acesta, dar este nevoie de Duhul Sfânt ca să deschidă Cuvântul pentru noi, să ne deschidă înțelegerea și să ne descopere Scripturile. Eu cred în Biblie, cred că este Cuvântul lui Dumnezeu și cred că pământul sau oamenii de pe pământ vor fi judecați într-o zi prin acest Cuvânt.”
Lucrul acesta este foarte important! Fratele Branham spune că pământul, popoarele pământului vor fi judecate prin Cuvântul Său, iar noi știm că Isus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu. Așa ne spune Ioan 1.1: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu… și Toate lucrurile au fost făcute prin El.” Noi știm că în cele din urmă, acel Cuvânt a fost făcut trup și a locuit printre noi. Apoi, știm că Hristos este Cuvântul uns și astfel, pământul va fi judecat prin Isus Hristos. Dar acesta este motivul pentru care și sfinții vor judeca pământul, pentru că ei fac parte din Hristos. Ei vor sta cu El pe Tronul Său, vor sta cu El la judecata Lui și vor judeca lumea, vor judeca îngerii, pentru că sunt parte din Hristos, pentru că fac parte din Cuvânt. În ordine.
Așadar, lumea, pământul, locuitorii pământului, popoarele pământului, vor fi judecate prin Cuvânt.
Să mergem la Ioan 5.24:
„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică şi nu vine la condamnare…” De cele mai multe ori, cuvântul „condamnare” este tradus „judecată”, în Noul Testament . Deci: „…nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la Viață.”
Deci, toți cei care cred în Hristos, în orice fel și în orice zi le este prezentat Hristos, au trecut de la moarte la Viață. Acum, „…nu vine la judecată. Cel care ascultă Cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică.” Tu o ai deja, este în Sămânță. Cu alte cuvinte, de aceea poți crede în ziua și în epoca în care trăiești; când Îl întâlnești pe Hristos în ziua ta, poți să crezi pentru că ai deja Viață veșnică. „…nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la Viață.” Aceasta este poziția Miresei, Ea nu va veni la judecata de la Tronul alb, deoarece Ea va sta pe Tron slujind Soțului Ei, Hristos; Ea va sta cu El la judecată, judecând lumea. Corect? În continuare vrem să privim la aceasta.
În Întrebări și răspunsuri din anul 1964, profetul spune:
„Acum, la timpul acela…Mireasa dintre neamuri este în Cer, iar fecioara adormită, fecioara dintre neamuri nu va fi mântuită în timpul acela; ea a fost deja mântuită, dar a fost respinsă din Mireasă. Ea trece prin perioada Necazului pentru timpul purificării, deoarece L-a respins pe Hristos, Cuvântul pentru purificarea ei. Ea trebuie să sufere pentru faptele ei, dar Mireasa care a devenit Cuvântul, o ispășire completă a fost făcută de Hristos, deoarece El este Cuvântul. Acel trup a fost sfâșiat și când acel trup a fost sfâșiat, Mireasa era în trupul acela, pentru că este tot Cuvântul!”
Dacă tu ești parte din Dumnezeu, atunci ești parte din Cuvântul Său. Hristos este Cuvântul uns și tu ești parte din Hristos, iar când Isus Hristos a fost pironit pe cruce și acel trup a fost sfâșiat, când Cuvântul s-a făcut trup, dacă ești parte din Cuvânt, atunci ai fost acolo în acea manifestare; când acel Cuvânt a sângerat, ai fost acolo, inclus în El. Acum nu mai există pedeapsă, nu mai este nevoie de purificare, aceasta a fost purificarea ta. Acum, noi suntem spălați în Cuvântul sângerând, și pe măsură ce Cuvântul iese, purifică Mireasa, pentru că eram acolo.
În mesajul Dumnezeul acestei epoci rele, profetul spune:
„Când întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, complet, a fost condus într-un trup omenesc numit Isus Hristos, Dumnezeu m-a făcut să plătesc pentru păcatele mele, în El.”
Laudă lui Dumnezeu! Când a plătit pentru păcatele lumii, pentru că eu sunt parte din Dumnezeu și parte din Cuvânt, când Cuvântul S-a făcut trup și a devenit prețul mântuirii, când a fost bătut în cuie pe cruce și pedepsit pentru păcat, eu am fost inclus acolo, deci sunt un beneficiar pentru că fac parte din acel Cuvânt.
„…nu mai vine la judecată” pentru că a fost deja judecat. Noi nu mai venim la judecata de la Tronul alb, pentru că am trecut de la moarte la Viață, dincolo de judecată, pentru că am fost deja judecați și am plătit pentru păcatele noastre, în El, acolo. Așadar, Mireasa este absolut și complet în siguranță în Hristos. Nu ne îngrijorează nimic, nu există nimic de care să ne temem, nu există nimic care să ne provoace anxietate, pentru că totul este deja stabilit, plătit și hotărât. Amin. Acum, noi mergem în Planul lui Dumnezeu de a manifesta în această zi, prin noi, Lumina pe care a manifestat-o cândva. Este lucrarea Lui, noi trebuie doar să ne predăm deplin în mâinile Lui și să ne odihnim, fiindcă El se îngrijește de tot. Așadar, noi facem parte din acest Cuvânt.
În Viziunea din Patmos, din Cartea Epocilor Bisericii, profetul spune:
„Apoi merge mai departe și spune cum îi va judeca Dumnezeu pe oameni. Este vorba de versetele 5-17. Inima rea și necredincioasă va fi judecată; lucrările vor fi judecate; motivele vor fi judecate. Nu va exista nicio considerație înaintea lui Dumnezeu, ci toți vor fi judecați după acel Cuvânt; nimeni nu va scăpa de El. Cei care au auzit și nu au ascultat, vor fi judecați după ceea ce au auzit. Cei care s-au odihnit spunând că L-au crezut, dar nu L-au trăit, vor fi judecați. Fiecare secret va ieși la suprafață și va fi strigat de pe acoperișuri. Oh, atunci vom înțelege cu adevărat istoria, nu va mai rămâne nicio taină ascunsă din toate epocile.”
El vorbește despre judecata de la Tronul alb. Pentru a obține o imagine a acesteia, vreau să mergem la Apocalipsa 20.11:
„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce ședea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Şi am văzut pe morți, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Şi morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.
Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea şi Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
Şi Moartea şi Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.”
Noi vedem că judecata de la Tronul alb are loc la sfârșitul domniei Milenare, după Împărăția de o mie de ani a lui Hristos și a Miresei Sale, după luna de miere. Noi știm că la această judecată sunt înviați toți morții care au dormit timp de o mie de ani și stau înaintea lui Hristos, iar Mireasa este prezentă pe tron cu Hristos, judecând cu El.
În continuare se spune că au fost deschise cărțile și a fost deschisă și o altă Carte, care este Cartea Vieții. Amin. Pentru a da o judecată dreaptă, tu trebuie să ai numele scris în Cartea Vieții. Dar mai sunt și alte cărți și despre ele se spune: „ Şi morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.” Amin?
Mireasa nu este judecată după faptele ei ca bază a salvării ei; Ea este judecată în acord cu lucrările pe care le-a făcut, pentru răsplătire, nu pentru condamnare. Dar ceilalți sunt judecați după faptele lor, există ceva ce au făcut sau este ceva ce nu au făcut.
Dați-mi voie să vă spun ceva, aceasta este părerea mea. Să nu credeți că Dumnezeu va sta acolo și va spune: „Când aveai cinci, ai lovit câinele.” În acele cărți este scris ceva despre lucruri pe care le-au făcut și care determină unde merg. În acele cărți este ceva ce au făcut sau ceva ce nu au făcut, care determină destinația lor veșnică, fie că merg în Iazul de foc, fie că intră în Viață, în Viața veșnică, în Viață dincolo de timp. Așadar, este scris ceva, există o înregistrare care va fi descoperită la această judecată; dar există și Cartea Vieții, așa că trebuie să fie ceva în Cartea Vieții și este ceva scris în acele cărți. Amin.
Noi aflăm că aceasta nu are nimic a face cu Mireasa, deoarece pentru noi totul a fost plătit deja, noi am reușit deja, nu încercăm să reușim. Noi nu sperăm să reușim, nu ne uităm la fapte ca la o cale de intrare sau de ieșire, nu ne gândim: „Voi pierde sau voi reuși”. El a hotărât deja că faptele nu au nimic de-a face cu aceasta. Faptele noastre sunt dragostea noastră înapoi la Dumnezeu, pentru că ne place să-L slujim și să facem ceva pentru El, dar niciodată nu o facem cu intenția să atingem o poziție mai bună. Ce poziție mai bună poți să obții decât să fii Mireasa lui Isus Hristos?
Haideți să privim din nou Ioan 5.28:
„Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui…” Aceasta nu este prima înviere, aceasta nu este Răpirea, ci aceasta se întâmplă atunci când toți cei care sunt în morminte vor auzi glasul Lui. Aceasta este a doua înviere, pentru judecată.
„Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui
şi vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”
Noi vedem din nou că aceasta este o judecată care are de-a face cu faptele lor: „Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru osândă.” Aceasta este învierea generală, de la sfârșitul celor o mie de ani, când toți morții vor sta înaintea lui Hristos și a Miresei Lui. La această judecată, toți vor auzi glasul Lui și toți vor ieși din morminte, și va fi o înviere la viață sau la moarte; va fi o înviere și o judecată. „Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru osândă.”
Sunt atât de recunoscător pentru că putem ocoli această judecată. Sunt atât de recunoscător pentru că nu trebuie să suport o judecată care are legătură cu faptele mele. Sunt atât de recunoscător pentru că la Calvar s-a plătit pentru noi, că noi am fost deja incluși acolo și păcatele mele sunt absolvite, păcatele mele sunt plătite. Credința mea în Cuvânt este o mărturie că am fost parte din El în ziua aceea. O, și Îi sunt atât de recunoscător lui Dumnezeu pentru că nu trebuie să vin la această judecată!
În Epoca Bisericii Sardes, din Cartea Epocilor Bisericii, profetul spune:
„Este întocmai cum este arătat în Psalmul 69, că cei al căror nume este scos sunt cei păcătoși sau respingătorii necredincioși ai lui Hristos și distrugătorii poporului Său.” Aceștia sunt cei ale căror nume sunt scoase din Cartea Vieții. El vorbește despre scoaterea numelui din Cartea Vieții și noi știm aceasta atât de bine, dar în Cartea Vieții este o înregistrare a vieții, există nume care pot fi șterse, pot fi eliminate. Dumnezeu vorbește despre aceasta și știm că Iuda avea numele scris în ceruri, numele lui făcea parte din Cartea Vieții, dar L-a respins pe Hristos și numele lui a fost șters. Dar există o secțiune a Cărții Vieții numită secțiunea Seminței veșnice de grâu sau secțiunea Vieții veșnice. Aceasta este secțiunea în care Dumnezeu Și-a înregistrat Mireasa, Sămânța Sa Genă, iar în această secțiune a Cărții nu se va schimba nimic, nu poate fi șters niciun nume. Dacă faci parte din Mireasa Sa, ai fost în acea Carte și în acea secțiune a Cărții înainte de întemeierea lumii și nu se poate schimba nimic. Tu nu ești în pericol să pierzi ceva. Amin.
Dar dacă ești în Cartea generală a Vieții, acel nume poate fi șters, iar aceasta face ca acel nume să fie eliminat din Carte. Profetul spune:
„…cei al căror nume este scos sunt cei păcătoși sau respingătorii necredincioși ai lui Hristos și distrugătorii poporului Său.”
Cine este scos? Cei care Îl resping pe Hristos, iar Hristos este Cuvântul uns pentru ziua ta. În ziua lui Moise, ei L-au respins pe Hristos; chiar înainte de venirea lui Isus Hristos în manifestare, înainte de a trece Marea Galileei și de a veni din Nazaret, Hristos era acolo; ei L-au respins pe Hristos în ziua lui Moise pentru că El era Stânca aceea care i-a urmat prin pustie. Hristos a fost întotdeauna Cuvântul uns pentru ziua ta, iar a-L respinge este considerat rău, adică faptă rea. Înțelegeți? Nu este vorba de lucrurile rele pe care le-ați făcut când erați copii, nu sunt lucrurile răutăcioase; toate sunt greșite, toate sunt rele, noi înțelegem aceasta. Nu este că ai înșelat cu taxele, nu este vorba de aceasta, nu cred că aceasta este lista de lucruri pe care le vom citi. Noi vom citi ce ai făcut cu Cuvântul pentru că judecata se bazează pe Cuvânt. Toată judecata se bazează pe acest Cuvânt, pe ceea ce ai făcut cu Cuvântul, pe ceea ce ai făcut cu acest Cuvânt numit Hristos. Pe aceasta se bazează această judecată.
Voi citi din nou ceea ce a spus profetul:
„…sunt cei păcătoși sau respingătorii necredincioși ai lui Hristos și distrugătorii poporului Său. Asemenea Israelului, poporul ales al lui Dumnezeu, care în majoritate şi-au pierdut dreptul în Cartea Vieții prin respingerea lui Isus, majoritatea din biserica neamurilor vor fi condamnați cu rezultatul scoaterii numelor lor din Cartea Vieții, din cauza respingerii Cuvântului și a intrării în mișcarea ecumenică mondială, care este chipul ridicat al fiarei.”
Care sunt aceste fapte rele sau drepte? Știți, voi puteți crește în cercuri denominaționale și să obțineți astfel de idei, că fapta dreaptă este s-o ajuți pe bătrâna de peste drum, iar fapta rea este să furi de la servici. Deci, acelea sunt fapte drepte și nedrepte, dar adevărul este mult mai profund decât atât, pentru că este vorba despre ce ai făcut cu Cuvântul care ți-a fost prezentat. Este Ceva ce caută Dumnezeu și pe care Își bazează judecata, iar acesta este Cuvântul. Tu poți fi foarte drăguț și poți să faci totul foarte frumos și foarte bine și totuși să nu treci de această judecată. Poți să fii amabil cu toată lumea, poți să faci fapte de binefacere și fapte minunate, poți să nu iei niciodată ceea ce nu-ți aparține; poți face corect toate acele lucruri și totuși să nu treci această judecată, deoarece această judecată este o judecată bazată pe Cuvânt.
Să mergem la Matei 25. Cei mai mulți dintre noi îl cunoaștem, pentru că există un astfel de tablou pictat în Matei 25, și este scena judecății de la marele Tron alb. Matei 25.31:
„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre.”
În Cartea Epocilor Bisericii, fratele Branham ne-a explicat că acolo unde scrie că „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre”, acelea nu sunt oi. Când are loc această judecată, oile sunt deja adunate în staul; oile sunt copiii lui Dumnezeu care stau cu El pe Tron. Aceasta este doar o comparație care arată că separarea se face în același fel în care un păstor separă oile de capre. Aceasta nu este separarea oilor de capre, pentru că oile au fost deja separate. Oaia sau oile lui Dumnezeu sunt deja răscumpărate; El le-a chemat deja și stau cu El pe Tron, așa că aceasta este numai o comparație prin care arată că va face separarea așa cum separă un păstor oile de capre. Slavă lui Dumnezeu!
Aceasta alungă confuzia, pentru că se părea că aceste oi sunt copiii lui Dumnezeu care au plecat, iar caprele nu sunt copiii lui Dumnezeu. Nu, nu, nu! Sămânța lui Dumnezeu a fost strânsă deja Acasă, iar aceștia sunt toți ceilalți.
Versetul 33: „…şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
Căci am fost flămând şi Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-ați dat de băut; am fost străin şi M-ați primit;
am fost gol şi M-ați îmbrăcat; am fost bolnav şi ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță şi ați venit pe la Mine.”
Atunci, cei neprihăniți Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ți sete şi Ți-am dat de ai băut?
Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță şi am venit pe la Tine?”
Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” (v.33-40).
Isus nu a spus cu mulțimea înaintea Lui, oi și capre: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Nu! El arăta spre cei care stăteau cu El pe Tron: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei (care sunt cu Mine), Mie Mi le-ați făcut”, pentru că ei sunt parte din Mine, pentru că ei fac parte din Cuvânt, pentru că ei sunt parte din Hristos. Aceasta este aceeași descoperire pe care a primit-o Pavel pe drumul spre Damasc, când Stâlpul de Foc l-a trântit la pământ și Glasul i-a spus: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” „Cine ești Tu, Doamne?”, a întrebat el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonești.” El era Isus în forma bisericii Sale. Pavel prigonea biserica, dar prin aceasta Îl prigonea pe Isus, pentru că Stâlpul de Foc era în biserică. El a venit în biserică la Rusalii, când Hristos Însuși, Duhul lui Hristos a intrat în oameni, iar acum, Pavel a înțeles: „Când îi duceam la închisoare și îi băteam, Îl țineam pe Hristos în închisoare și Îl băteam pe Hristos, pentru că aceștia erau Cuvântul manifestat.” Astfel, Pavel s-a trezit vinovat împotriva Cuvântului.
De-a lungul timpului, în fiecare zi, Cuvântul uns, Hristos, S-a manifestat în Mireasa Sa, în Vița adevărată, în poporul lui Dumnezeu, iar la această judecată oamenii sunt judecați pentru felul în care au reacționat la Hristos, pentru că „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut. Acum, intrați la Viață, pentru că atunci când am fost gol, M-ați îmbrăcat; când am fost flămând, M-ați hrănit; când am fost bolnav, ați venit la Mine.” Și ei au spus: „Când am făcut aceasta, Doamne?” Ei chiar nu au realizat că L-au slujit pe Domnul. Ei nici măcar nu au știut că Acesta era Domnul; ei făceau ceva fără să știe pe deplin ceea ce făceau, dar tocmai acțiunile, faptele și lucrurile care sunt scrise în Carte, vin sus la judecata de la Tronul alb, iar acum sunt despărțiți și li se spune: „Acesta este motivul pentru care sunteți despărțiți și acesta este motivul pentru care mergeți la Viață”, pentru că nu este vorba de oameni, ci este vorba de Cuvânt; nu este vorba de carne, nu este pentru că cineva a fost drăguț cu tine pentru că ai avut ochi albaștri, nu este pentru că ai o șuviță frumoasă de păr; nu are nimic de-a face cu aceasta, ci este cum tratează Cuvântul care trăiește în tine. Cum Îl tratează pe Hristos care trăiește în Trupul Său. Trupul Lui este pe pământ și acest Trup este adevărata Biserică, este Mireasa, iar când ei vin în contact cu o parte a acelui Trup și interacționează cu Cuvântul viu, acea înregistrare este ceea ce se aduce în discuție, este interacțiunea avută cu Cuvântul din zilele lor, pentru că El judecă după Cuvânt. Aceasta nu este partea de carne, nu este o parte fără valoare, ci este mai adânc decât atât; nu ești tu din cauza filiației tale, nu ești tu din cauza temperamentului tău, nu ești tu din cauza aceasta, ci este pentru că tu ai fost unit cu Hristos, este pentru că Sămânța a prins Viață, pentru că faci parte din Cuvântul manifestat pentru ziua ta și interacțiunea cu acel Cuvânt determină ceva pentru veșnicie.
Să ne întoarcem să citim versetul 41:
„Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
Căci am fost flămând, şi nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-ați dat să beau;
am fost străin, şi nu M-ați primit; am fost gol, şi nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniță, şi n-ați venit pe la Mine.”
Atunci, Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ți sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță şi nu Ţi-am slujit?”
Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.”
Şi aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.” (v.41-46).
Ce a făcut faptele lor rele? Cum au tratat ei Cuvântul manifestat? Ce i-a făcut drepți? Felul cum au reacționat la manifestarea Cuvântului. Dumnezeu îi judecă după Cuvântul Său.
Profetul spune în Epoca Bisericii Sardes:
„Prima înviere nu are nimic de-a face cu moartea a doua. Aceasta este la sfârșitul celor o mie de ani când toți ceilalți morți vor trăi din nou. În ziua aceea, acolo vor fi cei care vin înainte la Viață veșnică şi ceilalți care sunt prinși în moartea a doua. Acum nu este nevoie ca noi să presupunem cu privire la cei cărora li se dă viață în a doua înviere. Ni se spune că aceasta le este dată pentru că au fost amabili şi buni față de „frați.” Cei care sunt înviați şi aruncați în Iazul de foc vor fi tratați așa din cauza tratamentului rău față de „frați”.” Din moment ce Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, noi pur și simplu Îl acceptăm. De fapt, aici nu există niciun argument, ci numai o simplă declarație.
Ca să clarificăm aceasta, observați în mod special cuvintele din Matei 25.31-46. Aici nu spune că un păstor desparte literar oile de capre, ci scrie: „cum desparte un păstor oile de capre.” În această parte a timpului (la Judecata de la Tronul alb) acolo nu sunt oi. Oile sunt în staulul Lui, ele au auzit glasul Lui (Cuvântul) şi L-au urmat. Ei au deja Viață veșnică și nu pot veni la judecată. Dar aceștia nu au Viață veșnică și sunt la judecată.
Lor li se permite să meargă la Viață veșnică. Dar pe ce bază intră ei în Viața veșnică? Cu siguranță nu pentru că au deja Viața Lui așa cum o are Mireasa, dar o primesc pentru că au fost amabili cu frații Lui. Ei nu sunt frații Lui: aceasta i-ar face împreună-moștenitori cu Isus. Ei nu moștenesc altceva decât Viața. Ei nu au parte de niciun tron, etc. cu El. Numele lor trebuie să fi fost în Cartea Vieții și nu a fost scos.
Acum, datorită dragostei lor pentru poporul lui Dumnezeu, ei sunt recunoscuți și mântuiți.”
Pentru ceea ce au făcut ei cu Cuvântul. El judecă după Cuvânt, totul se bazează pe Cuvânt.
„fără îndoială că aceștia au slujit și i-au ajutat pe copii lui Dumnezeu, poate ca Nicodim şi Gamaliel, care au stat pentru copii într-o vreme de necaz.
Dacă aceasta pare să miroasă „a restaurare,” priviți cu atenție, pentru că cei păcătoși nu sunt restaurați, ci sunt trimiși în Iazul de foc. Numele multora dintre cei nimiciți erau, de asemenea, în Cartea Vieții, dar ei au fost șterși afară pentru că au omis să-l onoreze pe poporul lui Dumnezeu care erau Cuvântul viu manifestat (epistole vii) pentru ziua lor.”
Ce i-a făcut pe unii drepți și ce i-a făcut pe alții răi? Ce faptă a fost greșită și ce faptă a fost dreaptă? Aici nu este o listă cu fapte de băiat bun și cu fapte de băiat rău, ci este cum au reacționat la Cuvântul pe care L-au întâlnit în viață, pentru că El este Cuvântul și Cuvântul este gândul Lui exprimat, așa că atunci când întâlnești Cuvântul, întâlnești o expresie a lui Dumnezeu. Și nu este cum ai trata aceste trupuri de carne, ci felul cum te porți cu aceste corturi de lut pe care le vezi, tu te porți așa cu Dumnezeu care este adăpostit în aceste corturi de lut. Cum interacționați cu Cuvântul, indiferent cum intrați în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu, felul în care vă comportați cu acel Cuvânt, este felul în care vă comportați cu Dumnezeu și felul în care vă comportați cu Dumnezeu este felul în care se comportă El cu voi la judecată. Este vorba despre Cuvânt, despre Dumnezeul cel Atotputernic, pentru că Dumnezeu este Cuvântul. Cuvântul a fost cu Dumnezeu și Viața lui Dumnezeu este în Cuvânt, gândurile lui Dumnezeu, și oamenii au venit, au fost declarați prin Cuvânt, este El Însuși în formă de Cuvânt, iar dacă Îl respingi atunci când vine în manifestare, Îl respingi pe Dumnezeul cel Atotputernic.
Apoi te gândești că poți primi trecere la judecata de la Tronul alb, pentru că ai fost la biserică, ai plătit zeciuială, ai avut grijă de bunica, ai avut grijă de bunicii de peste drum sau ai făcut parte de acolo sau de dincolo. Nu! Ce ai făcut cu Dumnezeu? Cum L-ai tratat pe Dumnezeu? Cum ai reacționat la Dumnezeu? Nu este vorba de bunătatea socială, de formele de neprihănire și de bunătate acceptate de societate, ci de bunătatea și neprihănirea care Îl privește pe Dumnezeu. Privește la felul în care reacționezi la El. Cum Îl iubești? Cum Îl respecți sau Îl cinstești? El Se manifestă în epoca și în ziua în care trăiești, Se manifestă ca Cuvântul care este Dumnezeu, Se manifestă descoperindu-Se, și felul cum interacționăm cu El, este felul în care interacționăm cu Dumnezeu.
Să citim mai departe din Cartea Epocilor Bisericii, din Epoca Bisericii Sardes:
„Astfel dacă Dumnezeu a desemnat ca acolo să fie aceia ale căror nume sunt puse într-o secțiune a Cărții Vieții Mielului şi nu pot fi șterse pentru că sunt numele Miresei Lui, atunci noi trebuie să acceptăm aceasta.
Dacă, de asemenea, se afirmă că acolo sunt aceia ale căror nume au fost puse în evidența Cărții Vieții, dar în cunoștința Sa mai dinainte, Dumnezeu știa că urmau să cadă şi să li se șteargă numele, noi trebuie să acceptăm aceasta.
Dacă acolo sunt aceia ale căror nume nu au fost puse niciodată într-o evidență a Vieții, noi trebuie să acceptăm și aceasta.
Şi dacă acolo sunt aceia care vor intra în Viața veșnică după judecata de la Tronul alb numai pe baza că au fost buni, amabili şi drepți cu aleșii lui Dumnezeu care sunt frații Lui, atunci nu putem decât să acceptăm aceasta.”
Eu o accept și sunt recunoscător pentru aceasta. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a creat o cale de scăpare pentru mulți oameni. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că El a făcut o cale de scăpare prin care cei care nici măcar nu sunt Semințe Gene ale Lui și nu sunt dintre copiii Lui, pot intra în Viața veșnică. Sunt atât de recunoscător pentru că Dumnezeu a avut atât de multă dragoste și îndurare pentru noi și pentru oricine este atașat de noi. El a știut că, „Sămânța Mea va avea nevoie de ajutor în viitor, așa că voi scrie în Cartea Vieții un nume. S-ar putea ca acest nume pe care-l scriu în Cartea Vieții să nu fie niciodată un membru al bisericii, s-ar putea să nu fie niciodată un predicator, s-ar putea să nu depună mărturie, să se mărturisească sau să fie botezat vreodată, dar i-am scris numele aici pentru că una din Semințele Mele Genă va avea nevoie de ajutor într-o zi, iar aceasta este persoana care va sta pentru ea. Astfel, dacă ea nu va respinge niciodată Cuvântul Meu și va rămâne fidel, îi voi acorda intrare la Viața veșnică.”
Ce Dumnezeu slujim! Ce Mesaj este acesta! Acesta nu este un mesaj de excludere, acesta este un Mesaj cuprinzător, Acesta este Dumnezeu care Se adresează tuturor celor care Îl respectă, oricui Îl onorează, oricui Îl stimează și pentru aceasta îi va păstra numele în Carte. Așadar, indiferent ce vă spune cineva, că sunteți excluși și aceasta și aceea, este atât de departe de adevăr, prieteni, este atât de departe de realitate, pentru că în harul Său, în îndurarea Sa, Dumnezeu a făcut o cale de scăpare pentru mulți; El a făcut o cale pentru mulți, ca să fie în cerul nou și pe noul pământ, să locuiască și să trăiască în desăvârșire și în armonie și să primească un trup desăvârșit; să trăiești unde nu există păcat, unde nu există nedreptate, unde nu există nelegiuire, unde nu există moarte, unde nu există timp și li se va permite să intre în aceasta, nu pentru că au Viață veșnică. Noi avem Viață veșnică pentru că suntem parte din Viața lui Dumnezeu, dar lor li se permite să intre în Viața care nu este în timp, ci este veșnică. Ei nu au avut-o înainte, dar li se permite să intre pentru că Dumnezeu este milostiv și plin de îndurare, pentru că Planul lui Dumnezeu este mai mare decât planul omului. Îndurarea Domnului este mai mare decât mila omului.
Oh, Dumnezeu este bun! Noi am mai vorbit despre acest subiect, am vorbit despre locuitorii Noului Ierusalim care sunt aleșii lui Dumnezeu, descendenții lui Dumnezeu. Ei trăiesc în acel oraș, au voie să locuiască acolo pentru că totul este Dumnezeu; tot ce locuiește acolo este Dumnezeu, care S-a manifestat pe Sine Însuși și a intrat în trup prin timp. Dar porțile orașului nu sunt închise niciodată. Nimeni care intră în cerurile noi și pe noul pământ nu este exclus din acest oraș. Poate nu fac parte din oraș, dar li se permite să intre și să iasă după cum le place. De ce? Pentru că au slujit Cuvântul în viața lor pe pământ. Și pentru că au slujit Cuvântul în viața lor, au tot timpul acces la Cuvânt în cerurile noi și pe noul pământ.
Mă întreb câte reuniuni dulci vor fi acolo, când cei din afara orașului intră și ies, și intră și ies; când ne întâlnim cu ei, avem părtășie cu ei și vorbim cu ei. Sunt atât de recunoscător pentru că acest Mesaj nu a fost exclusiv; sunt atât de recunoscător că Planul lui Dumnezeu a fost atât de bogat în îndurare, încât permite cuiva să intre în această Viață numai, și numai pentru că a fost bun și s-a purtat bine cu frații Lui. Laudă lui Dumnezeu!
Să mergem la Marcu 9.41:
„Și oricine vă va da de băut un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”
Isus privește la ceva atât de mic, ca un pahar cu apă rece? Pentru că Îi aparțineți lui Hristos și ei fac acea faptă în Numele lui Hristos, acea faptă mică nu-și va pierde răsplata. Dumnezeu ține evidențe bune. Cred că aceasta scrie în acele Cărți care sunt deschise la judecata de la Tronul alb.
În mesajul Credința desăvârșită, profetul lui Dumnezeu spune:
„Isus a avut credință desăvârșită. El a venit pentru că era Cuvântul, iar tu devii Cuvântul, devii Cuvânt, pe măsură ce primești Cuvântul.”
Deci, pe măsură ce primim acest Cuvânt, noi devenim Cuvântul, pentru că acest Cuvânt aduce Sămânța incoruptibilă la Viață și ea începe să manifeste Viața Cuvântului, iar acel Cuvânt este Hristos și le oferă oamenilor o oportunitate.
Să mergem la Romani 8.11:
„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.” El preia controlul pentru a-Și manifesta Cuvântul. El a însuflețit Sămânța din interiorul vostru, dar însuflețește și acest trup care va veni la Viața Cuvântului, să manifeste acest Cuvânt din acest trup, pentru că acesta este cineva legat de Dumnezeu, acesta este legătura cuiva cu Dumnezeu.
Ei vor spune: „Când Te-am slujit noi? Când Ți-am dat de mâncare? Când am făcut aceasta?” Și El va zice: „Când ați făcut aceasta celui mai neînsemnat dintre frații Mei, care era carnea (trupul), care era punctul de interacțiune prin care trebuia să interacționați cu Cuvântul, Mie Mi-ați făcut, și din cauza aceasta primiți Viață veșnică, aveți intrare la Viața veșnică. Deci, Dumnezeu îi dă acestui trup Viață, prin Duhul Său, pentru a-Și manifesta Cuvântul.
În mesajul Vremea secerișului, profetul a spus:
„Și în ziua aceea, Luca 17.30, Isus a spus: „Când Se descoperă Fiul omului”, nu omul, „Fiul omului”, nu o organizație. Fiul omului, Cuvântul Însuși trăind din nou printre oameni. Vedeți?
Cuvântul Însuși făcut trup în voi; voi sunteți o reflectare a acestui ceas, Mesajul, o reflectare a acestuia. Înțelegeți? Voi trăiți din nou, trăiți Viața care a fost în Isus Hristos.”
Deci, unde este arătat Cuvântul? Cuvântul este arătat în tine și în mine. Amin? Și unii dintre acești indivizi vor primi intrare în Viața veșnică. Ei vor spune: „Doamne, când am făcut aceasta? Când am făcut aceea?” Cu alte cuvinte, ei nici măcar nu știau că erau drepți; ei nici măcar nu știau că aveau să intre prin faptele lor drepte; ei nici măcar nu știau că au făcut ceva pentru Domnul, când le-a zis: „Când le-ați făcut acestor frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”, pentru că noi suntem Cuvântul făcut trup.
În Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, profetul spune:
„Acum observați, în mod treptat, de-a lungul veacurilor, El a dezvăluit aceasta, a desfășurat Taina încet, prin profeți și prin simboluri. Acum noi putem doar să mergem cu aceasta, și să Se exprime.
El S-a exprimat prin Moise. Priviți la Moise; născut într-un timp de persecuție a copiilor, el s-a născut să fie un eliberator. El a fost ascuns în papură, așa cum Isus a fost dus în Egipt.”
El ne arată că tot drumul a fost o manifestare a lui Isus Hristos în Moise; a fost o manifestare a lui Isus Hristos în David; a fost o manifestare a lui Isus Hristos în Ieremia. Ce a fost? Duhul lui Dumnezeu care a lucrat prin acești oameni, care au manifestat Cuvântul pentru timpul lor, iar ceea ce au făcut oamenii din acel timp cu Cuvântul, a determinat felul în care sunt judecați.
Așadar, noi știm că Taina este Hristos în voi, nădejdea slavei, dar totul depinde de Hristos în tine, ceea ce are o consecință veșnică, depinde de Hristos în tine. Dumnezeu a scris numele în Cartea Vieții, înainte de întemeierea lumii, iar profetul ne-a spus că la această Carte nu mai sunt adăugate nume. Ea a fost pecetluită înainte de întemeierea lumii și nu a mai fost adăugat niciun alt nume, așa că orice nume care se află în Cartea Vieții, a fost pus acolo înainte de întemeierea lumii.
Deci, nu este ca și cum cineva vine și face o faptă bună, iar pentru aceasta i se trece numele în Carte. Nu. Numele lor trebuie să fie deja acolo. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a avut în minte mântuirea pentru mult mai mulți decât doar pentru Mireasa Lui. Dumnezeu a avut aceasta în minte; El știa deja Planul de la început până la sfârșit și a putut să prevadă tot ce avea de gând să facă, pentru că avea deja un Miel ucis înainte de întemeierea lumii. El știa că va avea loc o cădere, știa consecințele căderii, știa că va fi nevoie de un Miel, știa că vor exista indivizi pe care îi va ține în siguranță, așa că a scris secțiunea Vieții veșnice din Cartea Vieții Mielului și a asigurat-o, dar a pus și alte nume în Carte, deoarece aceștia sunt atât de puțini încât au nevoie de sprijin, au nevoie de ajutor, au nevoie de alți oameni, așa că El i-a pregătit înainte de întemeierea lumii. Ei nici măcar nu știu ce fac, dar Dumnezeu știe; Dumnezeu știe cine te va apăra la locul de muncă; Dumnezeu știe cine te va apăra într-o perioadă de nevoie pentru că El a oferit totul pentru Cuvântul Său. Și toți cei care au privilegiul de a juca un rol pozitiv în Cuvântul care merge înainte, primesc un beneficiu pentru aceasta.
Sunt atât de bucuros să-I slujesc unui Dumnezeu ca Acesta, unui Dumnezeu care este drept în tot ceea ce face!
Fratele Branham a spus:
„Voi sunteți templul în care Dumnezeu vrea să locuiască și să Se exprime prin el, pentru ca toate națiunile să-L cunoască. Voi sunteți o imagine vie a lui Dumnezeu, prin care El vrea să lucreze. Voi sunteți literalmente Cuvântul făcut trup.”
Să mergem la Apocalipsa 6 pentru că vreau să privim la mântuirea evreilor. Apocalipsa 6.9:
Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt şi adevărat, zăbovești să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă şi al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca şi ei.”
Noi știm că fratele Branham a spus în Pecetea a cincea că aceștia sunt evrei, pentru că aceștia au fost omorâți pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care o țineau, nu pentru mărturia lui Isus Hristos. Aceștia nu sunt sfinți, nu sunt membri ai bisericii, ci sunt evrei. De asemenea, ei strigă după răzbunare, pe când creștinii nu strigă după răzbunare, ci pentru iertare. Astfel, profetul ne arată că aceștia sunt evrei; aceștia sunt evreii din timpul lui Isus până la Răpire, tot drumul până la chemarea celor o sută patruzeci și patru de mii. El ne-a spus că ei formează acest grup și că lor li se dau haine albe pentru că primesc har.
Profetul a vorbit despre aceștia în Epoca Bisericii Sardes:
„Aceasta este a doua înviere și așa cum am arătat în Pecetea a cincea, sufletelor de sub altar li se dau haine albe și, desigur, Viață veșnică, sau nu ar avea niciun rost să primească haine albe.
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ținuseră.
Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt şi adevărat, zăbovești să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă şi al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca şi ei.”
Acum notați că nici unul dintre aceștia de sub altar nu au fost omorâți pentru mărturia lui Isus. Ei nu erau ca Antipa care a fost ucis pentru că ținea tare Numele Lui. Aceștia nu sunt născuți din nou și nu posedă Viața veșnică, ci vin sus în înviere și primesc Viață din pricina poziției lor față de Cuvânt.”
De ce li se dă Viață veșnică? Din pricina poziției lor față de Cuvânt, pentru că judecata se bazează pe Cuvânt. Pentru că „au fost uciși din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ținuseră.”
Priviți ce spune profetul mai departe:
„Observați cum aceștia strigă după răzbunare. Ei nu pot fi material de Mireasă. Mireasa întoarce obrazul şi strigă: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac.” Aceștia sunt evrei, trebuie să fie deoarece ei sunt în Pecetea a cincea, iar Mireasa neamurilor este dusă în răpire în Pecetea a patra. Așadar, acești evrei nu sunt născuți din Duhul Lui. Ei nici măcar nu cred că Isus este Mesia. Dar fiindcă au fost orbiți de Dumnezeu de dragul neamurilor, Dumnezeu le-a dat Viață veșnică pentru că nu au putut veni la El, dar au fost cu adevărat credincioși în tot Cuvântul pe care Îl cunoșteau şi au murit pentru El, așa cum au murit mulțimi sub Hitler, Stalin, etc. şi încă vor muri.”
Acești evrei care nu L-au recunoscut niciodată pe Isus Hristos, ca Mesia, timp de două mii de ani, au coborât în moarte. Ei s-au ținut de o Lege Vechi Testamentală, s-au ținut de Cuvânt, dar Dumnezeu le-a orbit ochii și nu i-a lăsat să vadă Adevărul, de aceea, pentru că El este drept, nu-i va judeca pentru partea în care i-a orbit, ci îi va judeca pentru felul în care s-au ținut de partea de Cuvânt care le era încă disponibilă. Dumnezeu este drept, așa că El nu orbește pe cineva și apoi îl judecă pentru că este orb. El i-a orbit ca să poată veni să ne ia pe tine și pe mine, dar îi judecă tot pe baza Cuvântului, pe baza Cuvântului care este încă disponibil pentru ei; ceea ce fac cu acel Cuvânt determină destinația lor veșnică, pentru că El judecă pe baza Cuvântului.
Vedem subiectul? Dumnezeu este drept în toate lucrurile și judecă pe baza Cuvântului Său.
Haideți să privim și fecioara neînțeleaptă în aceeași parte din Epoca Bisericii Sardes:
„Aceasta este a doua înviere în care apar și cele cinci fecioare neînțelepte. Observați că ele erau fecioare, dar nu aveau Duhul Sfânt, așa că au ratat să fie în Mireasă, în timp ce cele cinci fecioare înțelepte care aveau ulei au devenit parte din acea Mireasă. Dar acești oameni, fiind despărțiți de oamenii iubitori de Dumnezeu şi încercând să rămână în Cuvânt, conform cu ceea ce știau despre El şi fiind un ajutor în lucrarea Domnului, vor veni sus la sfârșitul timpului.”
Vedeți, el vorbește despre fecioarele neînțelepte. Fecioarele neînțelepte nu au o sămânță cu care să creadă Mesajul, nu au Duhul descoperirii, nu le-a fost dat, și nu pot veni la Mesaj. Tu nu puteai veni decât dacă erai atras de Dumnezeu; tu nu puteai veni decât dacă acolo, în interior, exista o Sămânță Genă a lui Dumnezeu, un receptor, o reprezentare a predestinării care să spună: „Acesta este Adevărul.” Fără aceasta, tu nu puteai veni, nu aveai calitatea de a te aduce la Adevăr și de a crede Adevărul pe care Dumnezeu L-a pus deja în tine. El te-a atras și ți L-a descoperit prin Duhul Său; nu tu ai făcut aceasta, ci El a făcut-o. Acești oameni nu pot să facă aceasta, ei nu pot veni la descoperirea Cuvântului pentru că nu au în interior reprezentarea predestinării; nu au sămânța Cuvântului pentru a primi Cuvântul. Dar ceea ce au, dau pe deplin Cuvântului care le este deschis, și încearcă din răsputeri să trăiască Cuvântul care le este disponibil. Puțina calitate pe care o au, ei o dau Cuvântului care le este disponibil.
Voi știți că Biblia are un nivel de suprafață, în Biblie există un nivel de suprafață, iar cine nu citește printre rânduri, nu vede tipurile și umbrele, ci doar nivelul de suprafață pe care îl prinde cu intelectul. Dacă această fecioară neînțeleaptă trăiește curat și nu aruncă Cuvântul, ci încearcă să trăiască partea care îi este dată, dacă rămâne corectă și este un ajutor în lucrarea Domnului, știți ce se va întâmpla la judecata de la Tronul alb? Ei vor fi judecați pe baza porțiunii de Cuvânt care le-a fost la îndemână, ei vor fi judecați după Cuvântul care le-a fost dat lor. Laudă lui Dumnezeu!
„Dar acești oameni, fiind despărțiți de oamenii iubitori de Dumnezeu şi încercând să rămână în Cuvânt, conform cu ceea ce știau despre El şi fiind un ajutor în lucrarea Domnului, vor veni sus la sfârșitul timpului. Ei vor pierde Mileniul care, prin aceste adevăruri, puteți începe să vedeți că este mult mai important și minunat decât ne-am gândit sau am crezut vreodată. Toți acești oameni își au numele scrise în Cartea Vieții și rămân acolo.
Dar numele cui nu au rămas în Carte? Ale celor din sistemul bisericesc mondial, care s-au luptat cu Mireasa. Ei sunt cei ale căror nume vor fi scoase. Aceia sunt cei care vor pierde și vor fi aruncați în Iazul de foc.”
De ce? Pentru că s-au luptat cu Hristos, Cuvântul; pentru că L-au respins pe Hristos, Cuvântul; pentru că L-au scos afară pe Hristos, Cuvântul. Ei s-au luptat cu Hristos, Cuvântul; L-au condamnat pe Hristos, Cuvântul. Unde era El? În Biserica Sa. Pentru că L-au respins, numele lor a fost șters din Cartea Vieții și intră în condamnare; dar oricine Îl respectă pe Dumnezeu, va fi respectat de Dumnezeu. Îmi place acest Mesaj!
Haideți să privim la câteva Scripturi. Să mergem la Psalmul 96, pentru că vreau să mai privim încă un lucru din Cuvântul care tocmai mi-a încântat inima. Psalmul 96.10:
„Spuneți printre neamuri: „Domnul împărățește! De aceea lumea este tare şi nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate.”
Dumnezeu va judeca popoarele cu dreptate. El nu te va orbi, iar după aceea te va judeca pentru că ești orb. El te va orbi, dar te va judeca pe baza Cuvântului care îți era încă disponibil. El îți va permite să intri în contact cu Cuvântul Său, și în orice fel vei intra în contact cu acel Cuvânt, cu ce manifestare sau în ce măsură, El te va judeca pe baza aceasta. Dacă L-ai iubit, L-ai onorat și L-ai respectat, atunci și El te va onora și te va respecta.
Motivul pentru care iubesc atât de mult aceasta, este pentru că atunci când ajungem în cerurile noi și pe noul pământ, acolo nu există păcat, nu există nelegiuire, nu există nimic altceva decât Cuvântul. Când primim cerurile noi și noul pământ, este Cuvântul și numai Cuvântul. Acolo nu există perversiune, nu există păcat, ci este Cuvântul care S-a manifestat; iar dacă nu ai iubit Cuvântul când ai intrat în contact cu El aici, cum vei iubi Cuvântul de acolo? Dumnezeu este drept în toate privințele, iar dacă ai urât Cuvântul aici, nu vei dori niciodată să trăiești acolo. Dacă nu ai putut suporta Cuvântul, dacă nu ai putut accepta Cuvântul, dacă te-a iritat și nu ai fost de acord cu El, nu vei putea fi niciodată un candidat pentru a trăi în noul cer și pe noul pământ, pentru că ai fi o persoană nenorocită acolo.
Acolo sunt cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și Cuvântul Său. S-ar putea ca ei nici măcar să nu știe ce iubesc, dar iubesc Ceva în tine, văd în tine o Viață pe care pot s-o iubească și s-o respecte. Ei nici măcar nu știu că Acesta este Cuvântul, ci știu doar că în tine este Ceva diferit. Și dacă iubesc acea părticică mică pe care o manifești, așteptați până vor ajunge în cerurile noi și pe noul pământ, și părticica aceea mică de care au fost atrași explodează și este peste tot, este totul și atotcuprinzătoare și ei vor fi în Rai. Dar persoana care n-a putut să-ți accepte dreptatea, care n-a putut să suporte faptul că ai trăit curat, care a urât că ți-ai plecat capul și te-ai rugat, nici nu va dori să fie Acolo. Dumnezeu judecă cu dreptate, El este desăvârșit și dă tuturor o șansă, iar ei își exprimă propria judecată. Omul se condamnă singur; omul se judecă el însuși. Dumnezeu le permite să aibă, într-un fel, contact cu o parte din El pentru că, nu uitați, gândurile Sale sunt Cuvântul exprimat, adică Cuvântul este Dumnezeu care Se exprimă, iar dacă voi nu puteți respecta acea expresie a Lui și nu o iubiți, nu are rost să mergeți dincolo de timp.
Haideți să mergem la Romani 2. Când vezi Cuvântul, când Mesajul deschide Cuvântul, vezi că Dumnezeu este absolut perfect, vezi că în Dumnezeu nu există absolut nicio nedreptate. Dumnezeu este în totalitate drept și perfect în toate privințele, iar eu nu L-am văzut niciodată atât de frumos cum L-am văzut prin acest Cuvânt. Când Pecețile deschid Cuvântul, poți să vezi cât de frumos este cu adevărat. Romani 2.11:
„Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.
Toți cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege…” Cei care au ajuns până aici fără Cuvânt, cei care nu au cunoscut Cuvântul, vor pieri fără Cuvânt. Dumnezeu îi va judeca pe baza a ceea ce au avut.
„Toți cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, şi toți cei ce au păcătuit având lege vor fi judecați după lege.
Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiți neprihăniți.
şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele.
Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”
Când Dumnezeu vine la judecata de la Tronul alb și toți cei care au trăit vreodată pe pământ vin și stau pentru El, Dumnezeu are un fel de a-i judeca pe toți. Dacă au auzit Cuvântul vorbit citit dintr-o carte, și astfel au venit în contact cu o Sămânță Genă a lui Dumnezeu, Dumnezeu are un mod de a-i judecat pe toți după Cuvântul Său. El a spus că neamurile, măcar că n-au lege… Să citim cu atenție versetul 14:
„Când neamurile, măcar că n-au legea…” care este Cuvântul; acesta este Vechiul Testament, „…fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege.” Când prin legea naturii și a conștiinței ei știu… Ascultați, în mijlocul Africii puteți găsi indieni pigmei care știu că este greșit să ucizi. Ei nu au nevoie de lege pentru a ști că este greșit să ucizi; ei știu că este greșit să furi și știu că este greșit să ia soția altui bărbat. Au întrei ei legi care interzic astfel de lucruri. Ce este aceasta? Legea conștiinței, legea naturii. Omul are o conștiință, are în el o natură care știe că există anumite lucruri care nu sunt corecte. Cum de acest lucru este atât de comun în atâtea triburi aborigene diferite, încât au același standard de bază? Este greșit să ucizi; este greșit să furi; este greșit să iei soția altuia. De unde au ei legea aceasta? Este legea naturii care se află în inima omului iar când, prin natura lor, ei fac ceea ce este conținut în Legea lui Dumnezeu, devin lege pentru ei înșiși, așa că, inima și mintea lor fie se acuză, fie se scuză reciproc. În felul acesta, Dumnezeu are o bază pentru a-i judeca chiar și pe oamenii aceștia.
Ascultați cu atenție: „…prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege.
şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele.
Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”
Omul are o conștiință și o lege, iar lucrurile care sunt cuprinse în Lege sunt, de asemenea, în conștiința naturală a omului. Și când omul are capacitatea de a trăi, acea conștiință îl acuză sau îl scuză.
Vreau să mă uit la ceva ce a spus fratele Branham, pentru că mi se pare foarte interesant. În Epoca Bisericii Efes, el a spus:
„Eu știu că atunci când răspund la o întrebare, apare alta, și oamenii mă întreabă: „Dacă Eva a căzut în felul acela, făcând adulter, ce a făcut Adam, pentru că Dumnezeu pune vina pe Adam?” Noi știm că Eva a comis adulter, nu Adam. „Aceasta este simplu. Cuvântul lui Dumnezeu este așezat pentru totdeauna în cer. Înainte de a fi făcută o părticică de praf de stea, Cuvântul, Legea lui Dumnezeu, a fost acolo, exact așa cum scrie în Biblia noastră. Acum, Cuvântul ne învață că dacă o femeie își părăsește bărbatul și se duce cu un alt bărbat, ea este o curvă și nu mai este căsătorită. Bărbatul ei nu trebuie s-o mai ia înapoi. Acest Cuvânt era adevărat în Eden, așa cum a fost adevărat când L-a scris Moise în Lege. Cuvântul nu Se poate schimba. Adam a luat-o înapoi; el știa exact ce făcea, dar a făcut-o oricum. Ea era parte din el și el a vrut să ia răspunderea ei asupra lui. El nu a putut s-o lase să plece, așa că Eva a zămislit de la el. El a știut că ea o va face, a știut exact ce se va întâmpla cu rasa umană și a vândut rasa umană în păcat, ca s-o poată avea pe Eva, pentru că o iubea.”
Este atât de uimitor! Înainte să fi fost scris ceva pe hârtie, Legea lui Dumnezeu a fost stabilită în cer așa cum este scrisă în Biblia noastră, iar Dumnezeu l-a tras pe Adam la răspundere pentru acest Cuvânt. Adam nu a avut o Biblie, dar a știut că ceea ce făcea era greșit, pentru că Legea lui Dumnezeu a fost stabilită în cer și este neschimbătoare, iar noi avem în Biblie o reflectare a unei Legi neschimbătoare, a unui Cuvânt neschimbător care era deja în cer înainte de a veni pe pământ și înainte de a fi scris pe hârtie.
Când Adam a făcut ceea ce era contrar Legii lui Dumnezeu, a fost respins de Dumnezeu. Noi vedem acest lucru și prin Vechiul Testament. Când Avraam a coborât cu Sara la Faraon, el a mințit și a spus că Sara era sora lui și același lucru s-a întâmplat cu Abimelec; și când ei au aflat că Sara nu era sora lui, ci era soția lui, au fost speriați de moarte, pentru că au fost pe punctul să păcătuiască și să facă ceva rău, luând soția altui bărbat. Cine le-a spus că era un păcat? Nu era nicio lege scrisă, nu exista nicio Biblie pe pământ. Noi nu știm când a început să fie scrisă, dar Moise a început să pună laolaltă Legea. Atunci a apărut Biblia pe pământ, atunci li s-a spus: „Nu faceți aceasta; nu faceți aceea!” Dar de unde a știut Abimelec? De unde a știut Faraon? Cum au știut toți? Pentru că în conștiința omului era o lege. Ei știau că acel lucru era greșit, pentru că acea lege a fost stabilită în ceruri.
Astfel, când Dumnezeu a venit la Abimelec, care a luat-o pe Sara, i-a spus: „Aceasta este soția altui bărbat. Dacă o iei, vei muri.” „Doamne, Tu cunoști curăția inimii mele. Nu a spus el că este sora lui?” Și Domnul i-a răspuns: „Știu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată, de aceea te-am şi ferit să păcătuiești împotriva Mea.” Aici nu era un bărbat care era sămânța genă a lui Dumnezeu; el nu era ceea ce era Avraam, dar Dumnezeu știa că era neprihănit, că încerca să împlinească legea conștiinței, de aceea a venit la el într-un vis, a vorbit cu el și l-a avertizat să nu păcătuiască împotriva legii conștiinței. Cât de minunat este Domnul nostru! Cât de milos este Dumnezeul nostru! El a văzut că Abimelec nu intenționa să facă răul. Abimelec a urmat legea conștiinței care se potrivea cu Legea din ceruri, iar Dumnezeu știa că el era drept și că era vina lui Avraam, nu a lui Abimelec. Astfel, El a venit la Abimelec, care nu era o sămânță aleasă, nu era o sămânță a lui Avraam, nu era o sămânță împărătească, și l-a avertizat ca să nu cadă în păcat.
Ce Biblie citea Abimelec? El avea legea conștiinței și făcea din fire ceea ce era scris în Lege, iar Dumnezeu a avut milă de el. Abimelec era deja sub blestem, pentru că Dumnezeu a închis pântecele soției și a roabelor lui, dar Dumnezeu i-a spus: „Să se roage Avraam pentru tine, pentru că altfel vei muri!” Puteți vedea diferența dintre Avraam și Abimelec? Între Avraam și Abimelec este o diferență enormă, dar pentru că Abimelec a fost fidel părții din Cuvânt pe care o avea, Dumnezeu l-a onorat și l-a ferit să păcătuiască.
Dumnezeu nici măcar nu l-a condamnat pe Avraam; el era într-o poziție diferită față de Dumnezeu, comparativ cu Abimelec. Totuși Dumnezeu l-a onorat pe Abimelec, pentru că Abimelec Îl onora pe Dumnezeu.
Iubesc această Biblie și Îl iubesc pe Dumnezeu acestei Biblii! Spuneți-mi, unde altundeva pe acest pământ există o lucrare, un Mesaj, o învățătură care va învăța despre Dumnezeul Bibliei în felul în care este scris în Biblie? Plin de har și de îndurare, și oferind diferite oportunități la diferite categorii. Eu vă spun că acest profet a fost un profet al lui Dumnezeu; el a știut mai mult decât litera, pentru că a putut să meargă în inima lui Dumnezeu, să scoată natura lui Dumnezeu și s-o arate prin această Biblie.
Când se ajunge la judecata de la Tronul alb… Vreau să spun că tuturor celorlalți li se spune: „Fie Îl mărturisești pe Isus Hristos ca Mântuitorul tău, fie ești afară”, dar despre aceștia a spus că ei nu L-au mărturisit pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor și sunt aduși numai pentru că au onorat Cuvântul când Acesta le-a fost prezentat. Unde le-a fost prezentat? În frații Lui, într-un trup de carne care manifesta Cuvântul. Și când ei au onorat aceasta, Dumnezeu i-a onorat pe ei, pentru că Dumnezeu judecă după Cuvântul Său; El îi judecă pe evrei după Cuvânt și a existat o parte din Cuvânt față de care i-a orbit, așa că îi judecă după partea care era deschisă pentru ei. Fecioarele neînțelepte nu au putut primi descoperirea, așa că ei au văzut ce le era deschis și au înțeles în mod normal, la nivel de suprafață și pentru că aveau să onoreze aceasta și să trăiască fideli Cuvântului deschis lor, Dumnezeu îi va onora. Cât timp nu resping Cuvântul, cât timp nu-L numesc erezie, cât timp nu-L numesc o învățătură a dracilor, ci rămân credincioși și fideli porțiunii care le era deschisă, Dumnezeu îi va onora.
Cuvântul acesta este minunat! Dumnezeul nostru este drept! Acest Cuvânt este desăvârșit, dar nu-L veți vedea niciodată atât de perfect în afara Mesajului orei. Voi nu veți vedea niciodată acest fel de milă, semnul harului, acest fel de Dumnezeu care interacționează cu un rege păgân, dar Dumnezeu este perfect; Cuvântul Lui este perfect și ne-a oferit o interpretare perfectă a Cuvântului Său, cu legitimare divină.
Sunt atât de bucuros că nu trebuie să umblu gândindu-mă la familia mea, la oamenii cu care lucrez și la oamenii cu care mă asociez și crezând că toți sunt condamnați la iad pentru că nu au un loc de predestinare și nu pot primi ceea ce pot primi eu. Sunt atât de bucuros că nu trebuie să umblu gândindu-mă că acesta este singurul moment pe care-l voi împărtăși vreodată cu ei, ci pot spune: „Dacă pot onora Cuvântul cu care le-a permis Dumnezeu să vină în contact, dacă pot onora și respecta acel Cuvânt, părtășia noastră nu se termină aici, ci poate continuat dincolo de timp.”
Îmi place să slujesc un astfel de Dumnezeu și îmi place să umblu pe acest pământ știind că Dumnezeu știe cine, cine este și nu trebuie să decid eu cine, cine este, ci oriunde se potrivește cineva, îl voi lăsa să se potrivească, oriunde se încadrează în planul lui Dumnezeu. Desigur, noi vrem ca toată lumea să primească Mesajul, dar nu toată lumea Îl poate primi, ci doar cei care sunt predestinați să-L primească.
Sunt atât de bucuros că nu trebuie să-i fac nimănui nimic, pentru că ei sunt ceea ce sunt prin harul lui Dumnezeu. Oh, sunt atât de recunoscător că nu trebuie să stabilesc eu nimic, pentru că Dumnezeu a hotărât deja totul! Ei determină acum prin felul în care reacționează la Cuvântul lui Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că El a hotărât totul. Poate sună copilăresc, dar când văd că Mesajul scoate la suprafață acest adevăr, sunt mândru de Tatăl meu; sunt mândru că slujesc unui Dumnezeu drept; sunt mândru că slujesc unui Dumnezeu milostiv, unui Dumnezeu care este drept în judecată; El nu este „vrei nu vrei”, nu lasă să treacă nimic; El nu spune: „Ei bine, voi transmite că…” Nu. El are o metodă prin care judecă și rămâne fidel acestei metode. El judecă orice prin Cuvânt și este drept și îndurător în judecata Lui.
Fiecare dintre noi ne dăm seama că dacă sunteți un copil al lui Dumnezeu, ați fost un gând al lui Dumnezeu care este exprimat în această zi pentru a manifesta Cuvântul lui Dumnezeu în ziua voastră. Nu contează ce rol joci, ce măsură ai, indiferent de sex, de vârstă, de locație sau de darul din viața ta, însuși faptul că exiști pe acest pământ, îi dă cuiva oportunitatea de a intrat în contact cu Cuvântul viu.
Dacă ești un copil al lui Dumnezeu, te-ai născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu; dacă ești adolescent, dacă ești la facultate, dacă lucrezi, dacă ești ceea ce ești, indiferent de putere, Dumnezeu a plasat fiecare individ, atributul lui Dumnezeu care este un Cuvânt exprimat al Său, în această zi.
Există o putere în faptul că ești în viață și o oportunitate în faptul că ești aici, care poate crea o oportunitate pentru cineva, astfel încât toate aceste interacțiuni să nu fie irosite. Viața noastră înseamnă ceva.
Faptul că Dumnezeu încă alege să fie expus în această generație înseamnă ceva; faptul că El trăiește în trup și că vine în contact cu o mulțime de indivizi din întreaga lume, înseamnă ceva. Nu-i permite niciodată dușmanului să ne banalizeze viețile deoarece chiar faptul că Dumnezeu umblă în trupul tău înseamnă ceva. Înseamnă ceva pentru oamenii din jurul tău cu care intri în contact; poate însemna ceva pentru cineva pe care îl vei contacta în viitor. Dar indiferent cum va conduce Dumnezeu viața ta de zi cu zi, contează, și fiecărei persoana cu care vii în contact, i se dă o oportunitate.
Acum, Dumnezeu are încă milă pe pământ, pentru că Mireasa Sa este aici; Dumnezeu are milă de pământ pentru că El este Templul, divinitatea în cort de carne, pentru că noi suntem Templul lui Hristos. Mila este încă aici și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.
Să mai citim o Scriptură, apoi vom încheia. Psalmul 9.7:
„Ei s-au dus, dar Domnul împărățește în veac şi Și-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată.
El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.”
Câți cred că acesta este Adevărul absolut? Câți văd că acesta este Adevărul? Dumnezeu este perfect; El este minunat, iar acest Mesaj este cea mai mare descoperire care a lovit vreodată acest pământ pentru a deschide Biblia, dar nu se deschide ca doctrină, ci pentru a deschide Însăși Persoana Cuvântului și pentru a ne arăta Însăși caracterul și natura unui Dumnezeu iubitor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceasta.
Așa cum am spus, nu este ceva nou, ci este ceva comun pentru mulți dintre noi, dar sigur ne-a făcut bine. Iubesc acest Mesaj. Să ne rugăm.
Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru bunătatea și îndurarea Ta. Este copleșitor când vedem că gândirea Ta este cu mult superioară gândirii noastre. Gândirea cu care au venit denominațiunile este atât de îngustă, încât nu este natura Ta sau este atât de largă încât nu mai poți fi drept în judecata Ta. Ei au căzut la dreapta și la stânga. Este atât de îngustă încât parcă nu ai milă sau este atât de largă încât nu mai poți fi drept. Dar acum, prin descoperirea Cuvântului deschis prin luarea Peceților Cărții Tale, înțelegem Taina Ta, căci ne-ai adus înapoi la realitatea că Tu ești îndurător și bun din toate punctele de vedere, că judeci lumea cu dreptate și nu faci greșeli, și că toată lumea are o șansă corectă. Fiecare ființă umană care a venit pe acest pământ, a avut o șansă corectă. Doamne, tu nu îi vei judeca pentru ceea ce le-a fost reținut, nu-i vei judeca pentru ceea ce nu le-a fost descoperit, ci fiecare individ va fi judecat după Cuvântul cu care a intrat în contact, cu acea parte din Tine la care i-ai permis să fie prezent.
Doamne, Te rog să-i salvezi pe cei pierduți. Dumnezeule, Te rog să le creezi oportunități ca să poată intra în contact cu Viața. Îți mulțumesc pentru Cine ești, Doamne, Îți mulțumesc pentru bunătatea, mila și harul Tău. Îți mulțumesc pentru dreptatea Ta, pentru că ești atât de desăvârșit din toate punctele de vedere. Doamne, ajută-ne să rămânem fideli acestui Cuvânt; ajută poporul Tău să manifeste și să strălucească Lumina Evangheliei. Fie ca viețile noastre să reflecte Natura Ta adevărată, adevăratul Tău Cuvânt, Doamne, să fie o Lumină strălucitoare care să-i atragă pe alții la Tine. Poate că ei nici nu vor ști la ce vin, dar Te rog, Doamne, să le dai Viață din pricina porțiunii de Cuvânt cu care intră în contact. Ajută-ne să trăim o Viață adevărată pentru a manifesta Cuvântul adevărat. Doamne, iartă-ne pentru tot ceea ce împiedică această expresie și ajută-ne să trăim fideli Cuvântului Tău și să fim cortul Tău pe acest pământ, ca să poți termina lucrarea pe care ai păstrat-o pentru această zi.
Te iubesc, Doamne, și Te rog să-Ți binecuvântezi poporul. Binecuvântează-ne, Doamne și călăuzește-ne în timp ce plecăm de aici, apoi ne adunăm din nou peste câteva ore pentru împărtășire. Păzește-ne și adu-ne înapoi în siguranță, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.
-Amin-