SARBATOAREA HANUKA

SĂRBĂTOAREA HANUKA

ESTE O UMBRĂ

A TIMPURILOR DE SFÂRŞIT

Hanuka este o sărbătoare evreiască ce se ţine aproape de Crăciun. „Hanuka” este un cuvânt evreiesc şi înseamnă „rededicare sau reînnoire.” Majoritatea oamenilor cred că este Crăciunul evreiesc, dar nu este adevărat. Hanuka este o sărbătoare în care evreii aprind lumânările Menorei. Menora este un sfeşnic cu şapte braţe, dar Menora pentru Hanuka nu are şapte braţe, ci nouă. Sărbătoarea Hanuka se ţine timp de opt zile începând din data de 25 Kislev – decembrie (seara), şi în fiecare seară se aprinde câte o lumânare din setul celor nouă, un gest simbolic care aminteşte o mare minune.

(Evreii sărbătoresc „Hanuka”, supranumită sărbătoarea „Luminilor” sau „Victoriei”. „Hanuka” marchează o perioadă din istoria luptelor duse de evrei pentru independenţă şi păstrarea credinţei. În anul 165 î.Hr. a avut loc revolta evreilor conduşi de Iehuda Maccabi (Iuda Macabeul) împotriva prigoanei dezlănţuite de monarhul elenist Antioh Epifanul, regele Siriei şi al Palestinei, cel care a interzis tăierea împrejur, Sabatul, a ars cărţile sfinte şi a profanat Templul din Ierusalim închinându-l lui Jupiter (Zeus). Poporul evreu a îndurat sălbatica tiranie, dar a refuzat să se închine zeilor şi nu şi-a renegat religia. Lupta evreilor a fost victorioasă.

La sfinţirea Templului a fost regăsită Menora = sfeşnicul, dar nu era ulei pentru luminarea Templului decât pentru o singură noapte. Prin puterea Creatorului s-a săvârşit minunea şi sfeşnicul a luminat opt zile în şir. În amintirea acestui miracol, în fiecare din serile sărbătorii de Hanuka (opt zile), atât în sinagogi cât şi acasă se aprinde câte o lumânare ce se pune într-un sfeşnic, numit „hanuchia”).

 Sfeşnicul pentru Hanuka.

Cu ocazia acestei sărbători se oferă daruri, se face o plăcintă cu cartofi, iar eu am crescut crezând că este Crăciunul evreiesc. Dar Hanuka nu este Crăciunul evreiesc sau doar o sărbătoare frumoasă, ci o descoperire uimitoare dată de Dumnezeu.

În Biblie avem câteva sărbători legate de timpul sfârşitului precum sărbătoarea Trâmbiţelor, sărbătoarea Corturilor, dar Hanuka are cea mai specifică descoperire a timpului de sfârşit. Noi toţi, evreii şi creştinii, trecem peste această sărbătoare, dar ea are cea mai exactă descoperire a ceea ce se va întâmpla în timpurile de sfârşit, cât şi calea prin care poţi deveni biruitor în aceste timpuri. Dar oamenii nu ştiu unde se regăseşte în Biblie.

Moderatorul: Unde o găsim în Biblie?

Jonathan: Oamenii nu ştiu aceasta, dar Hanuka este sărbătorită numai în Noul Testament. Hanuka este profeţită în Vechiul Testament, în Daniel, iar evenimentele care au dus la ţinerea ei au avut loc între Vechiul şi Noul Testament, dar s-a sărbătorit numai în Noul Testament. Cel care a sărbătorit-o a fost Isus, Ieshuah, Mesia; El a fost Cel care a sărbătorit Hanuka. Acest lucru îl găsim scris în cartea lui Ioan capitolul 10, versetul 22: „În Ierusalim se prăznuia atunci Praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.”

Problema este că atunci când acest verset a fost tradus în greacă şi apoi în engleză, s-a pierdut însemnătatea lui şi oamenii nu au mai ştiut că era vorba despre Hanuka, dar în ebraică „Praznicul Înnoirii Templului” este de fapt Hanuka. Aşa se traduce în ebraică. Aceasta ar fi o mărturie pentru evrei, deoarece dacă vreunul dintre ei ar întreba: „Unde este Hanuka în Biblie?”, răspunsul este: „În Noul Testament.” Mesia a sărbătorit Hanuka, iar cu ocazia acestei sărbători, a descoperit faptul că El era Cel ce trebuia să vină: „Eu sunt Acela.”

Crăciunul (care se sărbătoreşte la 25 decembrie) a fost luat de la această sărbătoare fără de care credinţa Israelului şi Israelul ar fi fost şterşi. Dacă n-ar fi Hanuka (sărbătoarea victoriei împotriva lui Antioh Epifanul) nu ar fi fost nici Maria, Iosif, apostolii. Hanuka este o sărbătoare legată de credinţa ebraică, însă legată de ea avem şi o descoperire atât de complexă cu privire la timpul sfârşitului.

Ca să înţelegem Hanuka trebuie să cunoaştem povestea ei, iar povestea sau istoria Hanukăi nu se regăseşte în Biblie, ci în cartea Macabeilor. Ea este o poveste adevărată, este istorică, şi Dumnezeu a fost în ea, iar noi folosim cartea Macabeilor pentru consemnările ei istorice. În ea se vorbeşte despre acest rege numit Antioh şi despre ceva ce este profeţit în cartea lui Daniel.

Dacă citim la sfârşitul cărţii lui Daniel, el vorbeşte despre Antioh şi despre evenimentele Hanukăi şi spune că Antioh a pângărit Templul şi a cauzat încetarea jertfelor. Daniel a întrebat: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”, iar răspunsul dat de Omul care îi vorbea, a fost: „…că vor mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.” (Daniel 12.6-7). O vreme este un an, două vremi sunt doi ani, iar o jumătate de vreme este o jumătate de an, deci este vorba de trei ani şi jumătate, iar Hanuka este în legătură cu aceşti trei ani şi jumătate; o dată cu Hanuka începem să avem acest tablou al celor trei ani şi jumătate.

Tot în Daniel citim despre un domn care va veni: „Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş…” (Daniel 9.26). Acesta este Antihristul. Poporul care a venit şi a distrus cetatea au fost romanii. Şi mai spune că domnul care va veni, va face un legământ de o săptămână, adică de şapte ani, cu Israelul, dar la mijlocul săptămânii va rupe legământul şi se va întoarce împotriva lor. Mijlocul săptămânii înseamnă trei ani şi jumătate, iar acesta este numărul Hanukăi (acesta este timpul cât a durat războiul dintre Macabei şi Antioh, încheiat cu victoria Macabeilor şi sfinţirea şi rededicarea Templului), număr care se repetă şi pe care îl găsim şi la sfârşitul timpului.

Apoi, dacă citim în Cartea Apocalipsei, în capitolul 11, versetele 1 şi 2 scrie:

„Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.

Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.”

Cât înseamnă patruzeci şi două de luni? Trei ani şi jumătate. Acesta este numărul Hanukăi: o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, trei ani şi jumătate.

Apoi, Apocalipsa 12.6 spune: „Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.” Ce înseamnă o mie două sute şaizeci de zile? Trei ani şi jumătate.

Hanuka este începutul acestei descoperiri care vine înapoi în Cartea Apocalipsei.

Moderatorul: Aceşti trei ani şi jumătate au legătură cu Antihristul. Dar ce legătură au cu Hanuka?

Jonathan: Da, ai dreptate. Totul se descoperă aici: Antihristul, timpul sfârşitului, prigoana, ce se va întâmpla în America, totul se va descoperi în Hanuka. Daniel vorbeşte despre pângărirea Templului şi o numeşte „urâciunea pustiirii”: „Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului.” (Daniel 11.31).

Mai târziu, Mesia spune: „De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel, aşezată în Locul Sfânt…” Aceasta nu se referă numai la ceea ce s-a întâmplat, ci arată că se va întâmpla din nou. Ce s-a întâmplat odinioară în Hanuka, se va întâmpla din nou în cartea Apocalipsei; va atinge tot ceea ce se întâmplă acum. Oamenii sărbătoresc Hanuka, dar nu înţeleg ce este ea cu adevărat. Ceea ce este important este că ea ne va da strategia prin care putem birui în vremurile de sfârşit.

Moderatorul: Isus a spus că urâciunea pustiitorului se va instala înainte de revenirea Sa.

Jonathan: Aşa este.

Moderatorul: Toţi oamenii tind să creadă că Antihristul va fi descoperit după venirea lui Isus, dar El spune opusul a ceea ce spun ei, este adevărat?

Jonathan: Da. Dacă ne uităm la timpurile de sfârşit, nu o vedem pe America în calitate de cap al naţiunilor, nu este menţionat în mod specific că ea va fi capul naţiunilor; ceea ce ştim acum este că sfârşitul Americii a avut deja loc. Însă pentru a înţelege totul, trebuie să cunoaştem povestea Hanukăi, ea este umbra. Este la fel ca Prevestitorul: Israelul a fost o umbră pentru ceea ce avea să se întâmple mai târziu cu America. În acest caz este la fel: Hanuka este o umbră a timpurilor de sfârşit.

Ce s-a întâmplat? Să ne întoarcem puţin în timp şi să vedem: Ne aflăm în perioada dintre Vechiul şi Noul Testament. Avem Israelul cu Templul restaurat, dar iată că se ridică o nouă civilizaţie: civilizaţia greacă care vrea să facă un sistem mondial în care să fie cuprinşi toţi oamenii; toţi să fie una. Şi mai voiau ceva: să-l determine pe Israel să renunţe la credinţa lor. Atunci s-a ridicat un bărbat care se numea Antioh sau Antioh Epifanul, care a domnit între anii 175-164 î.Hr., când a murit. El a dat porunca: „Toată împărăţia va urma zeii grecilor; îl va urma pe Zeus!” Astfel, toate naţiunile aflate sub stăpânirea lui, trebuiau să renunţe la tradiţiile lor, la dumnezeii lor, şi să se supună acestei noi ordini. Şi aşa a fost: oamenii din toată împărăţia au început să facă aceasta pentru a deveni una, un sistem, dar printre toate popoarele acelea exista un popor care a cauzat probleme deoarece refuza să se încadreze în sistemul creat de Antioh. Ei nu s-au potrivit niciodată. Ghiciţi cine era poporul acela? Israelul. Ei au fost întotdeauna o piedică, o problema, aşa că ce şi-a zis Antioh? „Voi şterge această credinţă!” Şi aşa a făcut. Dar acesta era vrăjmaşul care ştia că va veni Isus. El a încercat să distrugă totul pentru că ştia că urma să vină Mesia, iar acum va încerca să facă din nou aceasta.

Acelaşi lucru s-a întâmplat în anul 1948, când Israelul a revenit înapoi ca naţiune şi când s-au împlinit toate profeţiile. Dar ce a făcut vrăjmaşul înainte de aceasta? L-a ridicat pe Hitler şi a încercat să şteargă tot Israelul, să-l nimicească. Dacă planul lui s-ar fi împlinit, toate profeţiile ar fi fost şterse. El a încercat să facă aceasta şi înainte de venirea lui Mesia. Ce a făcut Antioh în încercarea sa de a nimici Israelul? S-a dus în Templu, în locul sfânt şi a pus acolo un idol, o icoană, după care a tăiat un porc ca să pângărească Templul. Aceasta este ceea ce a fost numit „urâciunea pustiitorului”, ceea ce a spurcat Locul Sfânt. În perioada aceea, el a pus capăt tuturor jertfelor care trebuiau aduse înaintea Domnului, iar Templul lui Dumnezeu a devenit un templu păgân.

Moderatorul: Conform Legii Vechiului Testament, porcul este un animal necurat, iar aducerea unui porc în Templu era o urâciune.

Jonathan: Da.

Moderatorul: Este opusul mielului.

Jonathan: Exact. Noi vom intra mai adânc ca să cunoaştem duhul antihrist. Oamenii îl caută pe Antihrist, dar noi trebuie să cunoaştem duhul lui ca să-l putem vedea. Duhul antihrist lucrează deja printre noi şi ne afectează vieţile. Vom merge mai aproape. Pentru că a făcut această pustiire, Templul sfânt al lui Dumnezeu, Casa lui Dumnezeu a devenit un templu păgân spurcat şi necurat. Acolo au fost sărbătorite sărbători şi zei păgâni, imoralitatea şi nici un evreu nu a putut să mai meargă acolo pentru a se închina lui Dumnezeu. Apoi, Antioh a spus: „Vom prigoni poporul lui Dumnezeu!” Astfel, oricine era prins cu o Biblie sau cu un sul era omorât. Şi au început să ardă sulurile şi Bibliile.

În continuare, a spus: „Oricine va ţine Sabatul va fi omorât! Oricine îi va învăţa pe copii calea lui Dumnezeu, va fi omorât! Vom sili Israelul să se închine zeilor greci!” Pentru aceasta, au ridicat altare în tot Israelul şi voiau să şteargă credinţa Bibliei, iar dacă reuşeau să facă aceasta, noi nu mai aveam cum să fim salvaţi. Acesta era vrăjmaşul, şi curând poporul Israel a început să cedeze şi să accepte aceasta zicând: „Dacă acestea sunt vremurile, vom merge în pas cu ele. Vom convieţui cu grecii, vom merge în pas cu ei, vom umbla dezbrăcaţi şi vom fi ca grecii!” Şi au început să meargă în pas cu grecii, să accepte cele impuse de ei. Chiar şi oamenii religioşi au făcut aceasta, iar ceea ce urma să se întâmple, era că toată credinţa avea să fie ştearsă!

Dar Dumnezeu avea un alt plan! Şi ce a făcut? De nicăieri, dintr-o ţară numită Iudeea s-a ridicat o familie care nu era în sistemul mondial şi care a refuzat să se supună acestui sistem. Când a văzut cum erau siliţi oamenii să se supună acestui sacrificiu, Matei sau Mathias, capul acelei familii, şi-a spus: „Eu nu voi face aceasta! Eu nu mă voi îndepărta de Dumnezeu!” Astfel, s-a ridicat şi s-a împotrivit poruncilor date de Antioh, apoi s-a îndreptat spre munţi deoarece ştia că dacă rămâneau pe loc aveau să fie persecutaţi, el şi fiii lui, Iuda şi Ionatan, cei care aveau să fie numiţi Macabei. Ei s-au îndreptat spre munţi fără să ştie cum aveau să lupte şi ce vor face, dar îşi ziceau: „Vom opune rezistenţă! Ne vom împotrivi lor!” Grecii au trimis o armată împotriva lor, dar au fost învinşi în mod miraculos. Atunci grecii au trimis o altă armată împotriva lor, dar au fost învinşi din nou. Macabeii au spus: „Oricine este pentru Dumnezeu să vină cu noi, să părăsească lumea şi să vină în munţi, pentru că trebuie să ne împotrivim acestui sistem!” Tot mai mulţi oameni au început să li se alăture, iar când a fost trimisă o altă armată împotriva lor, au biruit-o pentru a treia oară.

Când i-au văzut venind, iudeii s-au uitat la mulţimea aceea şi au zis: „Suntem depăşiţi numeric şi nu ştim cum vom face aceasta, dar la Dumnezeu nu contează numărul, nu contează că suntem puţini, că suntem în minoritate; noi îi vom birui oricum!” Ei s-au rugat şi au postit, şi au biruit.

În cele din urmă, Antioh, care este preumbrirea Antihristului, şi-a trimis jumătate din armată în micuţa ţară a Israelului, cu elefanţi, pentru a-i şterge pe deplin. Dar Macabeii au învins din nou armata lui Antioh şi s-au dus în Templu, unde au văzut păgânismul instalat acolo; au văzut că fusese pustiit şi pângărit. Au luat de acolo idolul ridicat de Antioh, l-a distrus şi l-au scos afară, apoi au rededicat totul Domnului, au găsit sfeşnicul şi lumânările, care nu mai arseseră până atunci. Ei au reînnoit Templul şi l-au rededicat     Domnului prin aprinderea Menorei, a sfeşnicului sau luminii lui Dumnezeu. Acestea au devenit luminile Hanucăi: Hanuka este înnoirea şi rededicarea Templului. Au obţinut biruinţa şi au închinat-o Domnului, s-au pocăit şi s-au curăţit cu toţii, Templul a fost restituit, iar Israelul a redevenit naţiunea, poporul lui Dumnezeu, pregătit pentru venirea lui Mesia. Aceasta este Hanuka.

Dacă nu era Dumnezeu cu ei, niciunul dintre noi nu am fi fost salvaţi. Dar Dumnezeu este în Hanuka, iar evreii aprind lumânările Menorei în amintirea acestei zile. Totuşi, majoritatea dintre ei nu ştiu de ce o fac. Astăzi, ei sărbătoresc un Templu care nu mai există. Templul nu mai există de două mii de ani, dar Biblia spune că „noi suntem Templul lui Dumnezeu”, ceea ce înseamnă că Hanuka are şi pentru noi un mesaj cu privire la timpurile de sfârşit, este o umbră a descoperirii legate de timpul de sfârşit. Această întâmplare ne va spune multe lucruri despre ceea ce se întâmplă, despre ceea ce se va întâmpla şi despre cum să biruim. Acum, vom intra şi vom deschide această taină despre care oamenii nici nu bănuiesc cât de adânc pătrunde.

Cum s-a întâmplat aceasta cu Israelul? Când auzim povestea Hanukăi, nu ni se spune întotdeauna adevărul. Adevărul este că înainte de această întâmplare, poporul evreu începuse deja să renunţe la credinţa lor şi să umble pe căile grecilor. Preoţimea era coruptă şi l-a lăsat pe Antioh să intre în Templu ca să facă pustiirea lui. Ei l-au lăsat înăuntru.

Primul indiciu este că ceea ce s-a întâmplat atunci, nu ar fi avut loc niciodată dacă poporul lui Dumnezeu nu ar fi început să renunţe la credinţa lui şi să facă compromis. Ce ne spune aceasta cu privire la vremurile de sfârşit?

Primul lucru: Tot ceea ce vedem în America şi în lume, nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă Lumina lui Dumnezeu ar fi strălucit aşa cum trebuia să strălucească! De aici învăţăm că în vremurile de sfârşit oamenii, cei care sunt chemaţi să fie sarea pământului, vor renunţa la credinţa lor, vor face compromisuri şi vor îngădui să se întâmple aceste lucruri. Ne uităm în lume, în America şi ce vedem? Denominaţiuni care au renunţat la credinţa adevărată, care cinstesc urâciuni şi sunt pentru avorturi. Ei n-au nimic cu Dumnezeu, deşi spun că-L reprezintă pe El, iar aceasta îi face să-şi piardă gustul şi să nu mai fie sarea sau lumina Americii. Noi am văzut această lepădare chiar şi în lumea îngerilor, lucrul pe care se pune cel mai mult accentul, fiind prosperitatea: Vreau să trăiesc mai confortabil!” Dar acesta nu este Dumnezeu. El vă va binecuvânta, dar acesta este un fel de a face compromis cu lumea. Dacă noi, în calitate de Trup al lui Mesia, am fi fost aşa cum trebuia să fim, sarea pământului, nu am fi ajuns în această stare putredă în care suntem acum. Sarea conservă, păstrează. Oamenii ar fi făcut tot ceea ce ar fi vrut să facă, dar noi am fi fost nişte conservatori.

Primul mesaj al Hanukăi este pentru poporul lui Dumnezeu, pentru că acolo a început totul. Antihristul nu va veni, nu poate veni dacă nu este mai întâi o lepădare de credinţă. Aşa a spus Pavel. Ce este lepădarea? Cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu şi L-au urmat, nu mai fac aceasta. Nu este vorba de o cultură care nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, ci se întâmplă cu o cultură care L-a cunoscut cândva pe Dumnezeu, ceea ce este şi mai rău. Într-o cultură păgână i-am avut pe Nero, pe Caligula, etc., dar într-o cultură post-creştină, îi avem pe Hitler, pe Stalin, holocaustul şi pe Antihrist.

Timpurile de sfârşit sunt în legătură cu o civilizaţie, cu o cultură care L-a cunoscut pe Dumnezeu, dar s-a îndepărtat de El şi astfel a devenit mai rea decât ar fi fost dacă nu L-ar fi cunoscut niciodată; cu o cultură care acum este împotriva lui Dumnezeu. Această cultură va avea în clipa aceea peste ea duhul anticreştin. Tu nu poţi avea duhul antihrist dacă nu L-ai avut mai întâi pe Hristos, pentru că aceasta este respingerea lui Hristos, lepădarea de El, ceea ce este mai rău.

Pe măsură ce America se îndepărtează de Dumnezeu, lucrurile vor fi mai rele decât ar fi fost dacă nu L-ar fi cunoscut niciodată. Astfel, vedem că astăzi se întâmplă lucruri care nu s-au întâmplat nici măcar în Sodoma. Israel nu a fost o naţiune care nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, ci a fost o naţiune a cărei cultură s-a sucit şi a făcut război împotriva propriei lui temelii.

Aceasta este ceea ce se întâmplă acum în America şi în Europa de Vest.

Evanghelia ar trebui să fie răspândită în toată lumea, dar ceea ce vedem acum este de fapt respingerea ei, ceea ce este şi mai rău, acesta fiind timpul prielnic în care se poate ridica Antihristul.

În mod uimitor, umbra este acolo. Cei trei ani şi jumătate despre care se vorbeşte în Hanuka, ne arată că Dumnezeu ne-a dat deja planul; El ne pune în alertă, iar dacă luăm fiecare caracteristică a Antihristului şi o aplicăm duhului antihrist, vom vedea că ne confruntăm deja cu el. De ce se întâmplă asta sau cealaltă? Se întâmplă şi se vor întâmpla până când acest duh se va manifesta în Antihrist.

De exemplu, am vorbit despre fiară. Când vorbeşte despre cea de-a patra fiară pe care a văzut-o în vedenie, spune că era diferită de celelalte trei. Era diferită, ciudată şi înspăimântătoare: „…şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică.” (Daniel 7.7). Aceasta este împărăţia romană reînviată, care se va concentra pe Antihrist, iar cuvântul folosit în ebraică este „shenah”, adică acelaşi cuvânt folosit şi în povestea Hanukăi.

Când s-a ridicat Antioh, el a căutat să schimbe toate legile şi obiceiurile, şi să facă totul nou: „Orice aţi ştiut vreodată va rămâne doar o tradiţie, pentru că eu voi schimba totul.”:

„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea…” (Daniel 7.25).

Antioh a făcut aceasta, iar cuvântul folosit „shenah” este acelaşi cuvânt care a fost folosit în cazul celei de-a patra fiare: „shenah” adică „schimbarea, modificarea legilor şi obiceiurilor împărăţiei.”

Ce ne spune aceasta? Ce găsim în Apocalipsa? Că duhul antihristului care va lucra prin toate lucrurile: prin guvern şi altele, va căuta să schimbe toate tradiţiile, tot ceea ce cunoaştem, iar acest cuvânt folosit poate fi tradus ca „o împărăţie schimbată, diferită, o civilizaţie nefirească.” Cea de-a patra împărăţie este nefirească, iar cuvântul ebraic folosit este „shenah”, „un lucru schimbat”. Ceea ce vedem noi este că duhul antihrist caută să schimbe ordinea firească, naturală. De aceea avem aceste schimbări: îndepărtarea de credinţă, de căsătorie, de la ceea ce înseamnă o femeie, un bărbat, părinţi, copilărie, totul. Cel ce schimbă toate acestea este duhul antihrist. De aceea vedem aceste lucruri care se întâmplă în America, de aceea se schimbă toate lucrurile.

Duhul antihrist pe care îl vedem în Hanuka, în Daniel, este duhul care încearcă să schimbe tot ceea ce este firesc, normal, natural, în ceva nefiresc, împotriva firii.

Unul din lucrurile pe care îl descoperă această umbră (Hanuka), îl găsim în cartea Macabeilor şi spune: „Ei au ridicat o armată de oameni păcătoşi, renegaţi, pe care i-au pus în funcţii ale puterii.” Aici este folosit cuvântul „pervertire.” Ce spune aceasta despre timpurile de sfârşit?

Lucrul care s-a întâmplat atunci în Israel este că oameni care în mod normal n-ar fi fost puşi niciodată la putere, au fost puşi la putere. Erau oameni păcătoşi pe care, în mod normal, evreii nu i-ar fi ales niciodată, dar atunci au fost ridicaţi în acele funcţii, în timp ce oamenii care urmau Cuvântul lui Dumnezeu, care odinioară erau ridicaţi ca modele demne de urmat, au fost daţi dintr-o dată la o parte, au fost puşi deoparte. Cei păcătoşi au fost încoronaţi, iar cei drepţi au fost îndepărtaţi şi puşi deoparte. Cei păcătoşi au devenit voia naţiunii, iar cei care făceau voia lui Dumnezeu au ajuns să se ascundă. Ei au ales opusul a ceea ce era normal, iar aceasta ne arată ce se va întâmpla în timpurile din urmă; aceasta este ceea ce se întâmplă acum în America.

Oamenii care au ales Cuvântul lui Dumnezeu şi care în vremuri străvechi ar fi fost conducători, modele demne de urmat, sunt daţi dintr-o dată la o parte şi trataţi ca şi cum ar fi imorali, cauzatori de probleme şi intoleranţi.

Aceasta este ceea ce s-a întâmplat şi odinioară, ceea ce a făcut Antioh. Dintr-o dată, oameni care nu-L urmau pe Dumnezeu şi erau împotriva Lui, au fost ridicaţi şi au devenit liderii culturii, liderii guvernului, ai sistemului educaţional, a copiilor noştri. Astăzi nu-i mai vedem pe creştini apărând în presă, nu mai vedem articole despre ei, iar dacă totuşi apar, sunt descrişi ca şi cum ar fi ceva în neregulă cu ei.

Acesta este duhul antihrist care îşi pregăteşte terenul pentru persecuţie, pentru că noua generaţie va spune: „Păi, aceasta este bine”, şi vor numi răul bine şi binele rău. Ceea ce se va întâmpla este că creştinii vor fi împinşi într-o cameră ascunsă şi li se va spune: „Tăceţi! Nu spuneţi nimic! Nu spuneţi ceea ce simţiţi cu adevărat!” Este acelaşi duh şi face acelaşi lucru pe care l-a făcut odinioară Antioh, care a spus: „Ştergeţi credinţa aceasta!”

Acest rău va deveni cultură, apoi lege şi apoi va deveni prigoană. Este ce s-a întâmplat în Hanuka, este modelul Antihristului.

Oamenii credincioşi de atunci au fost nevoiţi să se ascundă. Această inversare a culturii are deja loc sub ochii noştri. Este ceea ce s-a întâmplat în America odată cu această schimbare: binele este numit rău, iar răul este numit bine. Acum se întâmplă exact ceea ce s-a întâmplat odinioară. Atunci, ceea ce era profan a devenit sfânt, au pus idolii în Templu, în Locul Sfânt au pus lucruri nesfinte şi lucrurile nesfinte au fost tratate ca lucruri sfinte. S-a ajuns până acolo că era sărbătorit ceea ce până atunci fusese considerat păcat. Aceasta s-a întâmplat în Hanuka şi aceasta se va întâmpla în timpurile din urmă.

Aceasta este ceea ce se întâmplă deja în America aşa că, ceea ce este sfânt este considerat profan, iar dacă vorbeşti despre aceasta este ca un blestem, aşa că ţi se spune: „Nu vorbi despre Isus! Nu spune că există o cale dreaptă!” Oricine spune aceasta acum este persecutat.

Unul dintre duhurile Antihristului este duhul de aroganţă şi blasfemie, iar noi putem să-l vedem. Oamenii îl caută pe Antihrist, dar el se manifestă deja. Este acelaşi duh de blasfemie care s-a manifestat şi în zilele lui Antioh, care s-a ridicat şi a început să rostească cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu. Ce ne spune aceasta? Că în vremurile din urmă va fi un duh de blasfemie. Vedem aceasta acum? Astăzi vedem la televizor lucruri pe care nu ne-am imaginat niciodată că le vom putea vedea.

De exemplu, cu ani în urmă, Isus sau Dumnezeu nu ar fi fost niciodată un subiect de parodie, nimeni nu s-ar fi atins vreodată de aşa ceva. Dar acum, dacă pornim televizorul, vedem desene animate cu Dumnezeu sau imagini batjocoritoare despre Isus – acesta este duhul antihrist! Acesta este duhul de blasfemie! Lucruri care mai demult nu s-ar fi spus niciodată, sunt spuse acum.

Vedem şi o întrebuinţare diferită a cuvântului „toleranţă”. Astfel, oamenilor le este permis să spună orice împotriva lui Dumnezeu sau a credinţei, iar cei care spun ceva normal despre căsătorie, de exemplu: „Căsătoria trebuie să fie între un bărbat şi o femeie”, sunt trataţi ca şi cum ei ar face o blasfemie. Ce se întâmplă? Această toleranţă devine intoleranţă faţă de lucrurile corecte şi decente. De fapt, astăzi cuvântul „toleranţă” este folosit în spijinul răului, adică este tolerarea răului.

În cele din urmă, Antioh a ajuns să spună: „Nu va fi tolerat nici un credincios!” Oamenii de astăzi spun: „Să fim toleranţi!”, dar dacă mergem la gradul trei, patru sau cinci, vedem că oricine vorbeşte împotriva toleranţei impuse, nu mai este tolerat. Aceasta se întâmplă acum, acesta fiind duhul anticreştin. În realitate, aceasta nu este toleranţă, nu este libertate, ci este un mod de a numi răul bine şi binele rău, este schimbarea, inversarea a tot ceea ce am cunoscut noi, este ceea ce pregăteşte scena pentru Antihrist.

Şi avem mai mult! Ce a făcut Antioh? Găsim scris în cartea Macabeilor: „Împăratul a scris poporului său că toată împărăţia va fi una, că ei vor fi un singur popor.”

Care este duhul acestei epoci? Acelaşi: lumea va fi una, va avea un singur sistem. Aceasta se întâmplă din punct de vedere economic, cultural, se întâmplă cu internetul, iar în cele din urmă se va întâmpla din punct de vedere politic.

Suntem martorii începutului unei noi civilizaţii, a unei singure lumi.

Ce s-a întâmplat când a făcut Antioh aceasta? A existat un singur popor care nu i s-a supus, iar acela a fost Israelul. Este singurul popor care nu se potriveşte cu Naţiunile Unite, care nu se potriveşte cu nimic. Israel nu se va supune nici din punct de vedere spiritual; poporul lui Dumnezeu va sta deoparte. Israel este poporul lui Dumnezeu. Cei care le vor sta în cale, în vremurile de sfârşit, sunt Israel şi poporul lui Dumnezeu. Nu este întâmplător faptul că acum, mai mult decât oricând în istoria lumii, evreii şi creştinii adevăraţi stau alături în aceeaşi Corabie. Aceasta s-a mai întâmplat numai în Faptele apostolilor. Astfel, cei mai buni prieteni ai evreilor sunt creştinii născuţi din nou, iar lumea se întoarce împotriva fiecăruia dintre ei.

Ce se întâmplă acum? În acelaşi timp în care America se întoarce de la Dumnezeu, se întoarce şi de la Israel, îi întoarce spatele, iar evreii sunt declaraţi „duşmanii statului.”

Mai avem ceva aici, o altă taină a Hanukăi, care este în legătură cu timpurile din urmă.

Ce idol a pus Antioh în Templu? Pe Zeus, care era împotriva lui Dumnezeu, un înlocuitor al Atotputernicului IaHVeH. Se spune că Antioh a făcut chipul idolului să semene cu el, iar în cele din urmă a fost numit Antioh Epifanul. Ne sună cunoscut? Epifanul. Care este însemnătatea numelui său? Prin Antioh a vrut să spună că Dumnezeu Se manifestă, s-a numit pe sine „Dumnezeu”. La ce ne conduce pretenţia lui? La 2Tesaloniceni 2.4, unde scrie: „…potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.”

Cultura din vremurile de sfârşit este o cultură în care omul se declară pe sine „Dumnezeu.” Aceasta se întâmplă în multe feluri, una dintre manifestările sale fiind aroganţa şi mândria. Şi mai este una care îl face să spună: „Nu am nimic deasupra mea! Chiar dacă avem un guvern, o Curte Supremă, nu există nici un Dumnezeu deasupra mea, aşa că îmi pot face propriile legi, pot redefini moralitatea, binele, căsătoria şi tot ce vreau!” Acesta este omul care acţionează ca şi cum ar fi Dumnezeu. Antioh a căutat să schimbe legile, timpurile, obiceiurile, etc., dar când omul începe să facă aceasta, suntem într-un timp periculos, suntem în timpul Antihristului. Aceasta nu s-a întâmplat înainte, ci acum, când omul redefineşte şi redefineşte.

Zeus a fost un simbol pentru ceea ce a avut loc acolo. Există un mit despre el. Se spune că Zeus s-a îndrăgostit, aşa că a luat forma unui taur alb şi a încercat să seducă o fecioară foarte frumoasă. Aceştia sunt zeii grecilor, imorali. A luat-o şi a dus-o la el. Astfel, am obţinut tabloul unei femei care călăreşte o fiară. Numele femeii în mitologia greacă este Europa, iar Zeus este anti-dumnezeu, tipul Antihristului. De la această femeie avem numele continentului Europa. Vine de la acest mit al dumnezeului din povestea Hanukăi, de la acest anti-dumnezeu care seduce Europa.

Ce vedem în cartea Apocalipsei? Acest Imperiu Roman reînviat este sedus de o curvă, de mama curvelor, cum este numită în Apocalipsa 17.5. Putem interpreta aceasta în mai multe feluri, pentru că această curvă este necredincioasă, însă este ca şi cum L-a cunoscut cândva pe Dumnezeu, ca şi cum înainte de acest moment, L-ar fi cunoscut, dar acum se întoarce împotriva Lui şi este un anti-creştinism, este mama curvelor, a adulterului şi I-a întors spatele lui Dumnezeu.

În povestea Hanukăi avem indicii care arată şi spre Europa: astfel, acelaşi dumnezeu, acelaşi duh, din povestea Hanukăi este în spatele tuturor lucrurilor. Chiar şi numele Europa ne spune aceasta: când Europa s-a unit, simbolul pe care l-au luat a fost o femeie care călăreşte pe o fiară, acest lucru fiind luat din mitologia greacă.

Cum s-a întâmplat de oameni care odinioară spuneau: „Aceste lucruri sunt greşite!”, s-au schimbat dintr-o dată, fără nici un motiv, iar acum spun: „Aceasta este în ordine, este bine!”? Iar dacă vorbeşti împotriva lor, aşa cum o facem noi, vom fi persecutaţi. Cum s-a întâmplat aceasta? Prin codul lor de etică, televiziunea şi internetul nu ar fi permis niciodată difuzarea unor lucruri. Dar cu fiecare an care trece, lucrurile fac un pas înainte, progresează, iar oamenii încep să meargă în pasul lor. Aşa s-a întâmplat şi în timpul lui Antioh. Oamenii au început să meargă în pasul evenimentelor spunând: „Toată lumea face aceasta; este calea viitorului, iar dacă te împotriveşti, eşti considerat de modă-veche.”

Dar ce s-a întâmplat? Câţiva oameni, o minoritate – acesta fiind planul prin care Dumnezeu ne dă secretul biruinţei -, deci câţiva oameni au spus: „Nu! Nu vom merge împotriva Dumnezeului nostru. El este adevărat, iar noi vom rămâne cu El chiar dacă ne va costa viaţa. Nu ne vom lepăda, şi vom lupta chiar dacă nu ştim cum s-o facem. Dumnezeu va fi cu noi şi într-un fel sau altul vom face ceea ce trebuie!” Iar Dumnezeu a onorat aceasta.

Aceasta este ceea ce se va întâmpla. Oamenii care vor spune: „Nu-mi pasă care este majoritatea! Eu voi sta lângă Dumnezeu!”, vor fi persecutaţi. Aceştia sunt cei peste care este mâna lui Dumnezeu; aceştia suntem noi şi trebuie să rezistăm.

Moderatorul: Există un plan pentru sfinţi, pentru ca ei să biruiască, este adevărat? Aş vrea să ne spui pentru că Dumnezeu ne dă întotdeauna un răspuns.

Jonathan: Da, există. Ce a făcut Antioh? A declarat Cuvântul lui Dumnezeu ilegal. El a spus: „Să fie arse toate pergamentele! Tot ceea ce veţi face pentru Dumnezeu este ilegal şi va fi considerat crimă!” Din clipa aceea, tot ceea ce ştiau toţi că este Adevărat, a devenit crimă!

În cartea Macabeilor scrie: „Toate Cărţile Legii care au fost date pentru a lumina, au fost distruse şi arse.

Oricine era găsit cu un sul, cu o copie a Legământului sau respectând Legea lui Moise, era condamnat la moarte prin decretul împăratului.” Ei şi-au folosit puterea împotriva Israelului şi în fiecare zi făceau război împotriva lui Dumnezeu şi împotriva rugăciunii.

Antihristul va începe uşor şi va face un război împotriva rugăciunii, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

În anul 2015 s-au împlinit cincizeci şi trei de ani de când America a scos cuvântul „rugăciune” şi Biblia din şcoli. Priviţi ce avem acum în şcoli! Terenul nu rămâne niciodată neutru, aşa că dacă scoţi afară Cuvântul lui Dumnezeu, vine înăuntru Antihristul.

Povestea Hanukăi este atât de minunată pentru că oferă cheia biruinţei pentru poporul lui Dumnezeu, cheia care te va ajuta să rezişti în încercare. Cheia o avem dacă privim la Macabei. Ce au făcut ei pentru a ajunge unde au ajuns, fiindcă deşi erau nişte oameni neînsemnaţi şi se aflau în afara graniţelor Israelului, în cele din urmă au devenit prinţii Israelului, liderii lui. Ce au avut ei?

– 1. În primul rând au spus: „Noi nu vom face compromis cu păcatul!” Tatăl lor a spus: „Gata, am tras o linie!” Este ca şi cum am face o trezire în America şi am spune: „Gata! Noi nu mai putem continua aşa, nu ne mai putem juca de-a biserica! Trebuie să tragem o linie!” Dacă doreşti să devii persoana care vrea Dumnezeu să fii, trebuie să se întâmple acum. Aceasta au făcut Macabeii, iar Dumnezeu a onorat acest lucru.

– 2. Ei erau minoritatea, dar nu le-a păsat de aceasta, ci au spus: „Nu contează că suntem în minoritate! Noi vom sta tari, vom rămâne lângă Dumnezeu!” Ei au luptat de partea Cuvântului lui Dumnezeu. Au luat Cuvântul şi au spus: „Vom merge înainte prin Cuvântul lui Dumnezeu! Dumnezeu a fost credincios părinţilor noştri şi ne va fi credincios şi nouă.” În cartea Macabeilor există un pasaj minunat, în care liderul lor priveşte în jur şi vede că sunt depăşiţi numeric de armata duşmană. Dar în loc să se sperie, el spune: „Nu contează că ei sunt mai mulţi! Ceea ce contează este că Dumnezeu este cu noi! Aceasta este tot ce contează.” Şi au biruit.

În vremurile de sfârşit, credincioşii vor fi depăşiţi numeric, dar dacă avem atitudinea macabeilor şi spunem: Nu contează câţi sunt ei! Dumnezeu este mult mai mare, iar în cele din urmă, va birui!”

Ceea ce vreau să spun este să fiţi tari! Să nu priviţi la ceea ce vedeţi în jur, ci să priviţi tot timpul numai la Dumnezeu. Puteţi privi în jur ca să fiţi conştienţi de ceea ce se întâmplă, dar să nu vă temeţi de ei, pentru că Dumnezeu este tot ce contează şi El va aduce biruinţa!

Macabeii au biruit duhul acelui timp, acest lucru fiind valabil şi pentru noi. Ei au spus: „Nu vrem să fim în pas cu ceea ce se întâmplă, cu politica voastră, ci vrem să fim în acord cu Dumnezeu. Indiferent ce va spune Dumnezeu, noi vom merge în pas cu El.” Ei nu s-au lepădat de Cuvântul lui Dumnezeu ca să se potrivească timpului în care trăiau şi circumstanţelor ridicate. Dimpotrivă, şi-au riscat viaţa şi tot ceea ce aveau, au pus totul deoparte pentru a se potrivi Cuvântului lui Dumnezeu. „Indiferent ce spuneţi voi, noi vom face numai ce spune Dumnezeu!”

Astăzi sunt credincioşi care spun: „Toţi fac aceasta, deci vom ceda şi noi puţin!” dar acesta nu este un timp în care să lăsăm garda jos, să devenim mai slabi şi să facem compromisuri, ci este un timp în care devenim mai puternici şi mai categorici.

Aceasta au făcut macabeii! Ei au biruit pentru că au riscat totul, s-au separat, au mers în munţi şi au luptat de partea Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru El. Ceea ce au făcut ei a cauzat un impact asupra lumii, dar ei s-au separat de lume şi de lucrurile ei şi L-au urmat pe Dumnezeu.

– 3. Un alt lucru important este că ei au învăţat să devină luptători, războinici. Ei nu erau luptători, dar au învăţat s-o facă.

Moderatorul: Odată, ai spus că ei au tras o linie pe nisip. Ce înseamnă aceasta?

Jonathan: Da. Ei au văzut momentul în care trăiau, iar dacă nu tragi acea linie, rişti să fii terminat. Dacă continui să mergi târâş, încet, încet, vei fi terminat. Linia pe care au tras-o ei însemna: „Până aici! Eu nu mai trăiesc ca voi! De acum încolo voi trăi altfel, voi trăi numai pentru Dumnezeu! Orice se va întâmpla, nu mă voi mai juca, ci totul este doar pentru Dumnezeu!”

Mulţi oameni spun: „Într-o zi voi fi ceea ce vrea Dumnezeu să fiu. O voi face într-o zi!” Dar ziua aceea nu vine niciodată.

Ziua aceea trebuie să fie astăzi; trezirea ta trebuie să fie astăzi! Nu trebuie să faci totul perfect de la început, dar trebuie să spui categoric: „Până aici! Ajunge! Doamne, de acum încolo voi trăi numai şi numai pentru Tine! Nu voi mai face nici un compromis, nu-mi voi mai face pe plac şi nu voi mai face pe placul nimănui! De acum înainte voi fi o lumină a Ta, iar ca să fiu acea lumină, trebuie să trag o linie pe nisip.”

Dumnezeu nu vrea să ne descurajăm. Să nu facem niciodată aceasta! Dacă lupta va fi grea, noi trebuie să spunem: „Avem de partea noastră o Putere mai mare pentru a lupta şi o vom face fără frică! Provocarea este mare, dar noi avem lucruri mai mari ca s-o depăşim!”

Suntem depăşiţi numeric, dar cartea Macabeilor spune că Iuda a luptat cu sabia lui Apoloniu, adică cu sabia vrăjmaşului, iar aceasta înseamnă că noi trebuie să luăm lucrurile vrăjmaşului şi să le întoarcem spre bine. Orice vine în viaţa mea, voi folosi pentru slava lui Dumnezeu. Dacă am probleme, mă voi apropia şi mai mult de Dumnezeu, fiindcă ştiu de partea cui sunt.

Biblia vorbeşte despre Sabia noastră care este Sabia Duhului, adică Cuvântul lui Dumnezeu: „Luaţi şi coiful mântuirii şi Sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6.17).Noi trebuie să folosim Cuvântul lui Dumnezeu, să ne ţinem de El şi să luptăm cu El. Trebuie să-L folosim în viaţa noastră. Biblia vorbeşte şi de scutul credinţei, iar noi trebuie să-l folosim atunci când vin săgeţile vrăjmaşului: „Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. (Efeseni 6.16).

De asemenea, este coiful mântuirii, ceea ce înseamnă că mintea noastră trebuie să fie concentrată pe lucrurile lui Dumnezeu, fiindcă atunci El ne va binecuvânta. Bineînţeles că vin tot felul de gânduri, dar dacă ne antrenăm mintea astfel încât să se concentreze numai pe Dumnezeu, în cele din urmă, El o va folosi.

Moderatorul: Este probabil ca înainte de venirea Domnului să avem un război?

Jonathan: L-am avut întotdeauna, dar acum va fi mai mare.

Moderatorul: Te întreb aceasta pentru că toţi am vrea să mergem într-un loc de odihnă. Într-una din lecţiile tale ai spus că noi trebuie să purtăm cu bucurie războiul acesta, dar uneori şi eu mă descurajez, iar apoi mă simt mustrat pentru că fac aceasta. Acest război este foarte greu uneori.

Jonathan: Vrăjmaşul vrea să ne descurajăm, dar Dumnezeu este Dumnezeul îmbărbătării, al încurajării, niciodată al descurajării. Tu ai spus ceva ce scrie în cartea Macabeilor, pentru că ei au spus: „Vom purta războiul cu bucurie.” Nu este numai: „Să-L slujim pe Dumnezeu!”, ci: „Să-L slujim pe Dumnezeu cu bucurie!” Nu este numai: „Să luptăm!”, ci: „Să luptăm cu bucurie pentru că este lupta cea bună!” De fiecare dată când luptăm, Dumnezeu ne încredinţează că facem ceva măreţ, iar aceasta nu este numai pentru noi.

Dacă Dumnezeu ne-a ales să ne confruntăm cu o problemă, să ducem o luptă, trebuie s-o facem prin puterea lui Dumnezeu, fiindcă nu este vorba de supravieţuirea mea, ci este vorba de slava lui Dumnezeu.

Totul trebuie făcut cu bucurie: „Doamne, îngăduie să arăt Puterea Ta!” Trebuie să rămânem credincioşi şi vom birui: „…căci bucuria Domnului va fi tăria voastră!” (Neemia 8.10). Bucuria este tărie. Dumnezeu va folosi un om plin de bucurie, un om tare şi ne va ridica chiar dacă suntem descurajaţi.

Biblia spune: „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.” (1Samuel 30.6). Noi trebuie să ne întărim. Dumnezeu iubeşte situaţiile în care ajungi într-un punct în care crezi că nu poţi merge mai departe, dar spui: „Voi face încă un pas pentru Tine, Doamne.” De obicei, acela este momentul în care apare biruinţa, chiar la sfârşit. Tot ceea ce am spus face parte din aceasta, bucuria nu se opreşte.

În cartea Apocalipsei scrie: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor…” (Apocalipsa 12.11). Noi avem nevoie de bucurie, care este un lucru puternic în Dumnezeu. Ei au trăit prin Cuvânt şi au luptat prin Cuvânt, iar în Daniel este un Cuvânt care spune: „Aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.” (Daniel 11.32).

Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeul nostru şi aşa vom izbuti. Ce se întâmplă la sfârşitul timpului? Am văzut că Macabeii au ajuns la Templu, l-au curăţit şi au adus izbăvirea.

La sfârşit, ultimul tablou este cel cu Mesia însuşi. El este Cel care va veni la Templu, care va veni în această lume şi o va curăţa; va curăţa Israelul şi lumea. El este adevăratul Bărbat al Hanukăi, El este Cel care reînnoieşte totul pentru Dumnezeu, reînnoieşte Templul şi aduce totul înapoi la Dumnezeu.

Este interesant faptul că cuvântul „macabeu” înseamnă „ciocan”. Macabeii au fost numiţi „ciocanele lui Dumnezeu” pentru că au zdrobit totul.

Aceasta arată că şi noi, cei din timpul sfârşitului, trebuie să fim un ciocan al lui Dumnezeu împotriva întunericului. Ei erau ciocanele lui Dumnezeu care aveau puterea să biruiască. Simbolul Hanukăi, menora sau sfeşnicul cu lumânări, este şi simbolul timpului de sfârşit. Când întunericul devine mai întunecat, Lumina devine şi mai puternică. Aşadar, şi noi devenim o Lumină chemată să lumineze în lume. Lumina, care este Cuvântul lui Dumnezeu, va lumina şi mai mult şi nu poate fi stinsă de nimeni şi de nimic. Aşadar, noi suntem luminile din zilele din urmă. Ce spune Daniel? „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci.” (Daniel 12.3).

Trebuie să ţinem minte că Lumina nu este pasivă, ci este un agent activ în lume. Astfel, noi nu trebuie să ne oprim şi să devenim defensivi, ci trebuie să continuăm să strălucim şi să fim un impact asupra lumii, pentru Dumnezeu. Dacă noi continuăm să mergem mai departe cu Dumnezeu, şi El va merge mai departe cu noi.

În istoria epocilor, cei mai mari credincioşi s-au ridicat în epoca în care a avut loc persecuţia. Ei au fost în clocot pentru Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a folosit pentru a schimba lumea. I-a folosit pe Petru, pe Pavel, etc. iar la sfârşit, totul se va întoarce şi va fi ca la început.