LOCUL DE ÎNCHINARE RÂNDUIT DE DUMNEZEU

Bună dimineața. Sunt fericit că pot să fiu în dimineața aceasta aici, în părtășie în jurul acestor cântări vechi despre credință. Corul a cântat cântarea „Amin”. Aceasta este El: „Aminul.” Vedeți? El are ultimul Cuvânt de spus.

În timp ce vorbeam cu fratele Brown, se auzea cum se cânta, iar el mi-a zis: „Frate Branham, abia ieri am înțeles despre ce vorbești. Dacă oamenii ar putea pătrunde ceea ce vorbești, s-ar da la o parte din cale orice obstacol.” Așa este. Totul este să poți înțelege, să prinzi ideea. Înțelegeți?

Eu tocmai am vorbit cu micuțul meu prieten, Ernie Fandler. Cred că unii dintre voi își mai amintesc felul în care a fost condus la Domnul. El nu vorbește bine engleza, altfel  l-aş fi invitat aici să spună câteva cuvinte. Când am discutat, m-a întrebat dacă îmi amintesc de timpul când am fost în Shawano, unde locuiește. În adunarea de acolo era un bărbat, un luteran, care a murit pe scaunul pe care stătea, dar după ce am chemat Numele Domnului peste el, s-a trezit din nou la viață. Ei mai vorbesc şi astăzi despre lucrul acela şi doresc să merg din nou acolo.

În dimineața aceasta, am aflat că vreo două mii de francezi stau de câteva zile în post şi rugăciune, ca să ducem mesajul şi în Franţa. Toți protestanții din Franţa îl doresc în limba franceză. Totul începe să înflorească, iar pleava se dă la o parte ca să facă loc bobului de grâu. Înțelegeți? Voi să rămâneți însă respectuoși şi în rugăciune, pentru că cei care Îi dau cinste şi întâietate Domnului, îşi măresc puterea. Îmbătrânesc, așa că am stat şi m-am gândit: „Oare va mai fi încă o trezire? Oare voi trăi să văd un alt timp?” Amintiți-vă că din vest va veni un călăreț care va călări un cal alb. Este făgăduit că noi vom călări din nou pe această cărare de îndată ce vom fi pregătiți. Așa este.

Aş vrea să-i spun fratelui Leo că este aici fratele lui. Soră Mercier, tatăl tău este aici, pentru că l-am văzut aseară. Trebuie să fie undeva în sală şi arată foarte bine. În dimineața când a fost vindecat la Tabernacol, erau acolo două cazuri grave de cancer, doi oameni erau pe moarte, dar amândoi au fost vindecați. Tatăl lor, care este un bărbat în vârstă, a avut un atac de cord, dar a fost adus înapoi spre slava lui Dumnezeu şi acum este undeva în adunare. Nu pot să-l văd acum în mulțime, dar el a fost aici aseară.

Vă salut pe toți cei prezenți în acest loc minunat numit „Tabernacolul Vieții” din Shreveport, pentru școala duminicală. Nu am cu nimeni nimic, dar dacă aş locui în Shreveport, aş veni la biserica aceasta, la „Tabernacolul Vieții,” care nu este o denominațiune, ci o biserică inter-denominațională. Ei au ieșit din denominațiunile lor pentru că au primit Mesajul pe care îl predic eu. Astfel, fratele Jack Moore, care este fratele şi prietenul meu, a fost scos afară din denominațiunea lui, pentru că s-a asociat cu mine. Cred că merită toată considerația pentru aceasta şi doresc ca Dumnezeu să îl binecuvânteze. Să îl purtați în rugăciune şi să credeți împreună cu el.

O văd şi pe sora Moore. Ea stă mai în spate şi arată ca o domnișoară îmbrăcată cu acele haine noi, ca de Paşti. Nici chiar fratele Jack nu a recunoscut-o. Vreau să spun că ne lipsesc Anna Jean, Don şi toți ceilalți, dar mă bucur să-l întâlnesc pe fratele Nolan, care a fost unul din asociații mei de aici.

Ieri l-am rugat pe fratele Ernie să cânte cântarea aceea: „Amin.” O am înregistrată şi cred că am stricat banda cât am derulat-o ca s-o ascult încă o dată şi încă o dată… Părerea mea este că fratele are voce pentru aceasta, îi întrece pe toți. Am observat-o şi pe micuța Judy şi vreau să spun că cei doi seamănă atât de bine încât crezi că sunt frați, dar de fapt sunt soț şi soție. Uitați-vă la ei dacă nu seamănă: sunt cu adevărat un cuplu drăgălaș. Cel care tocmai a urcat scările este fratele Palmer, iar cei doi sunt fiica şi ginerele lui. Ea este un exemplu de bună creștere, dar vreau să spun că fratele mai are şi alţi copii, unii dintre ei fiind predicatori sau evangheliști pe câmpurile misiunii. Este minunat.

Nu am văzut-o pe sora Palmer. De altfel, nu ştiu dacă aș recunoaște-o chiar dacă aş vedea-o, dar cred că este undeva în spate. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră Palmer. Inima mea tremură şi acum când mă gândesc la clipa când am primit vestea că a murit fratele Palmer. Pur şi simplu nu puteam crede aceasta. Noi eram foarte apropiați, aşa că a fost foarte greu, dar adevărul este că indiferent cine suntem, trebuie să plecăm unul câte unul. Însă este un lucru care stă în picioare: „Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12.13).

În dimineața aceasta nu am foarte mult timp pentru școala duminicală şi sunt şi puțin răgușit. Fratele Pearry Green a făcut un gest nobil când a aflat că am nevoie de acea perucă şi a căutat pe cineva să mi-o trimită, dar eu i-am spus: „Oh, este prea târziu, fiindcă sunt deja răgușit.” Sunt mulți ani de când am această problema, dar când am primit acea perucă, totul s-a rezolvat. De data aceasta am uitat-o acasă şi am răgușit imediat, așa că o să vă rog să aveți puțină răbdare cu mine din cauza vocii.

La câți dintre voi le place școala duminicală? Minunat. Este un lucru bun să vă trimiteți copiii la această școală duminicală, sau mai bine zis, este un lucru bun să vă aduceți copiii la această școală, adică să veniți şi voi cu ei. Câți dintre voi știu originea școlii noastre duminicale? Cum şi unde s-a înființat? În Anglia. Știți cum a fost numită prima dată? „Școala zdrențăroșilor.” Da, așa a fost numită: „Școala zdrențăroșilor.” Am uitat numele celui care a înființat-o… (Cineva spune: „Robert Raikes.”). Așa este. El îi aduna de pe străzi pe micii vagabonzi zdrențăroși care nu aveau unde să meargă, îi ducea la el acasă şi le dădea lecții din Biblie. Acest obicei, a ajuns să fie una din cele mai importante rânduieli ale bisericii, astăzi fiind cunoscută sub numele de „școala duminicală.” Este bine să mergi acolo. Să veniți neapărat şi să vă aduceți şi copiii, fiindcă cred că tabernacolul acesta are învățători, săli dotate pentru diferite vârste şi așa mai departe. În ce vă privește pe cei ce sunteți întorși de curând, să urmați cu credincioșie mesajul acestui Tabernacol al Vieții, căci vă va face bine.

Deseară vom avea un rând de rugăciune de modă veche şi ne vom ruga pentru bolnavi ca înainte: eu, fratele Brown şi fratele Jack. Am văzut că fratele Brown, care este un predicator, a împărțit numere de rugăciune, iar unii încercau să facă presiuni asupra lui zicând: „Oh, frate Brown, noi am fost în aceeași biserică, așa că trebuie să mă ajuți să ajung pe platformă!” Desigur, fratele a stat sub o mare presiune, însă a fost cât se poate de corect, iar noi îl iubim tocmai pentru că este un bărbat deosebit.

Când mă uit la toți cei de aici, văd cum noi trei ne îndreptăm tot mai mult spre acea vârstă înaintată, spre sfârșitul vieții. Ar fi un lucru foarte trist dacă nu am avea acea făgăduință mare, care știm că este adevărată. Într-una din aceste zile, noi ne vom întoarce la vârsta aceea tânără pe care am avut-o cândva, iar trupurile noastre vor fi transformate, făcute după chipul şi asemănarea Lui. „…dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.” (2 Corinteni 5.1).

Şi lucrul pentru care Îi suntem foarte recunoscători, dragă prietene, este că scumpul nostru Domn Isus, mi-a îngăduit să văd acel Tărâm într-o dimineață pe la ora opt. Nu știu dacă a fost o vedenie, nu pot spune aceasta, dar indiferent ce a fost, a fost la fel de real ca acum, când vă vorbesc în locul acesta. Eu am văzut fețele acelor oameni şi le-am putut recunoaște. Ei au devenit din nou tineri şi au fost cât se poate de reali, pentru că am dat mâna cu ei şi așa mai departe.

Această experiență m-a ajutat foarte mult, pentru că până atunci am crezut că dacă omul moare, numai sufletul se duce. Dar El mi-a citat acest verset: „…dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică.” Vedeți?

Deci noi trebuie să avem totul în trei ca să putem vorbi de desăvârșire. Astfel, noi avem un trup aici, apoi este trupul ceresc şi în final vine trupul proslăvit la înviere. Înțelegeți? Aceasta ne face compleți. Deci nu vom fi un mit, o idee sau un duh, ci vom fi bărbați şi femei tineri. Cu siguranță.

Cu ani în urmă, am văzut şi tărâmul celor pierduți fiindcă am fost acolo. Prieteni, sunt un bărbat bătrân, dar lăsați-mă să vă conving pe toți cei care mă ascultați din întreaga națiune şi de pretutindeni unde sunt ascultat în dimineața aceasta: voi nu vreți să ajungeți în locul acela! Credeți-mă că nu vreți aceasta! Chiar dacă aş vrea, nu v-aş putea descrie locul acela, iar dacă aş fi pictor, nu aş fi în stare să-l pictez așa cum este. Când spui că iadul este un loc arzător, de fapt este de un milion de ori mai rău, ca să nu mai vorbim de grozăviile care se întâmplă acolo.

În ce privește cerul sau locul în care am fost, nu știu cum să-l numesc şi nu găsesc cuvinte să vă descriu cât era de minunat, dar El l-a numit „locul sufletelor de sub altar.” Eu sunt doar un om, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt, pentru că dacă vedeniile pe care vi le-am spus până acum s-au dovedit a fi adevărate, şi aceasta este la fel de adevărată. Şi vă spun: orice ați face şi orice s-ar întâmpla, chiar dacă vă pierdeți vederea, puterea, sănătatea, nu lăsați să vă scape această șansă, nu scăpați acest Loc, pentru că nimic nu se poate compara cu el! În limba engleză nu există cuvinte pe care să le pot folosi ca să explic ce am văzut acolo. Dacă aş spune „perfect,” ar fi cu mult deasupra acestui cuvânt; dacă aş spune „superb,” ar fi încă puțin spus; dacă aş spune „sublim,” ar fi încă departe de adevăr. Pur şi simplu, nu se poate exprima în cuvinte, însă când l-am văzut, m-am gândit:

„Să-mi fie frică să vin într-un asemenea loc?” şi am întrebat: „Aici se poate mânca?”

„Nu! Aici nu mâncăm, dar atunci când ne vom întoarce pe pământ, vom primi un trup în care vom mânca.”

Şi încă ceva: Puteam să-i simt; ei au un trup, nu sunt doar un mit sau un abur. Noi ne cunoaștem unul pe celălalt. Erau milioane şi toți mă îmbrățișau.

Eu am zis: „Aş vrea să-L văd pe Cel care m-a adus aici,” dar Îngerul mi-a zis:

„Nu poți să-L vezi acum, trebuie să mai aștepți.”

„De ce m-ai adus aici?”

„Tu ai fost un conducător în viață.”

„Vrei să spui că toți aceștia sunt Branham?”

„Nu! Aceștia sunt cei care s-au întors la Hristos prin tine.” Vedeți?

M-am uitat în jur, iar în timp ce priveam fețele lor, am simțit că au dispărut toate greutățile, încercările şi nopțile grele nedormite. Deodată, a alergat spre mine o femeie tânără, una din cele mai frumoase de acolo, m-a îmbrățișat şi mi-a zis: „Fratele meu scump!” Ea era femeie, dar acolo nu este păcat. Vedeți, glandele noastre sunt schimbate acolo şi nu vom mai crește copii. Vedeți? Ceea ce face diferența este senzația pe care o ai. Acesta este motivul pentru care eu nu cred în dans. Nu, domnilor. Eu am trăit curat înaintea lui Dumnezeu şi a Bibliei încă de când am fost doar un copil, de aceea pot merge în fața judecății cu orice fată cu care am fost prieten. Înțelegeți?

Nu există nici un bărbat sănătos, indiferent cine ar fi el, care să nu simtă ceva dacă se apropie de o femeie. Dar când am fost dincolo, nu a existat o asemenea senzație pentru că acolo vom fi într-un alt trup în care nu mai există aceste glande. Înțelegeți? Acolo va fi numai iubire curată şi neîntinată, iubire de soră și frate. Aici, este posibil să simți ceva chiar şi când vă îmbrățișați propria fetiță, pentru că ea este parte feminină, iar tu ești bărbat, dar acolo nu este posibil așa ceva. Atunci, păcatul este nimicit şi totul este dragoste sfântă şi adevărată.

Eu am privit-o pe femeia aceea… Cred că erau câteva milioane acolo şi toate aveau părul lung şi purtau haine albe şi lungi. Cel care vorbea cu mine, m-a întrebat:

„Nu o recunoști?”

„Nu,” am răspuns eu.

„Avea nouăzeci de ani când ai condus-o la Hristos.”

Har minunat, ce sunet dulce! Vedeți? Nu există nicio cale de a explica aceste lucruri, dar cred că mă veți crede pe cuvânt dacă aveți încredere în mine. Asigurați-vă că ați ars toate legăturile cu lumea în urma voastră!

Eu cred că biserica începe să asculte Mesajul şi să-l înțeleagă, dar ascultați-mă prieteni! Noi trebuie să stăm în prezența Soarelui (Fiului) ca să ne coacem, deoarece credința noastră nu este încă matură. Noi auzim cu intelectul Mesajul pe care ni l-a trimis Dumnezeu şi vedem semnele pe care ni le-a arătat El, dovedindu-ne cu Biblia fiecare lucru, dar este nevoie ca biserica să stea în prezența Lui până când se coace şi devine dulce în Duhul. Uneori, este nevoie să fii dur în vorbirea Mesajului, pentru că trebuie să „bați un cui” ca să îl poți ancora de ceva, dar când biserica înțelege, cei aleși sunt chemați afară şi separați în prezența lui Dumnezeu, iar atunci știu că se apropie timpul răpirii.

În dimineața aceasta am vrut să vorbesc despre răpire, dar sunt prea răgușit, așa că vă rog să aveți puțină răbdare cu mine, în timp ce o să vorbesc despre subiectul „Singurul loc pregătit de Dumnezeu pentru închinare.” Este un subiect important, dar mai întâi de toate, să ne rugăm. Indiferent unde vă aflați în dimineața aceasta, plecați-vă capetele pentru câteva minute. Fiți cât se poate de sinceri, pentru că ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu, care este Dumnezeu în formă de literă.

Mare Autor al acestei Cărți, Cuvântul Tău este o Sămânță pe care a semănat-o Semănătorul, iar noi am învățat că sămânța poate răsări numai dacă se află în pământul potrivit. Tată, în dimineața aceasta Te rugăm să îndepărtezi din inima noastră toți mărăcinii, ciulinii, necredința şi scepticismul, ca să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să crească în voie, nestingherit şi udat de Duhul Sfânt, ca să putem deveni poporul lui Dumnezeu. Aceasta este rugămintea fierbinte a inimilor noastre, dar nu o cerem doar pentru noi, ci pentru toți aceia a căror inimi ard de iubire şi dăruire, şi încearcă să-i câștige pe frații sau surorile pierdute. Te rugăm să împlinești aceste dorințe, Tată. Noi ne îndreptăm toată atenția spre Tine, pentru că Tu ești Călăuza şi Domnul nostru, așa că Te rugăm să ne călăuzești în Cuvântul Tău şi să ne dai binecuvântările Tale în Numele Tău. Amin.

Aș vrea să citesc din Vechiul Testament, din Deuteronom, apoi mă voi opri la câteva notițe pe care le-am scris repede, după micul dejun pe care l-am luat împreună cu fratele Vayle.

N-am apucat să-i mulțumesc bărbatului de la restaurant care ne-a plătit cina aseară. Am fost acolo împreună cu soția şi fetița mea, iar când m-am dus să plătesc masa, ni s-a spus că a plătit-o deja cineva. Oricine este cel care a făcut aceasta, îi mulțumesc. Ei mi-au zis: „A fost bărbatul care stătea la capătul mesei de acolo”, însă când m-am uitat, acolo era un grup mare pe care îl cunoșteam. Îi mulțumesc şi doresc ca Domnul să-l binecuvânteze, oricine este cel care a făcut aceasta, şi la fel pe voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

În capitolul 16 din Deuteronom se vorbește despre sărbătoarea Paștilor. Să citim primele cinci sau șase versete. Observați că este vorba de luna Abib, luna spicelor, care la noi este luna Aprilie”

Păzește luna spicelor şi prăznuiește sărbătoarea Paștilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.

Să jertfești Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului tău jertfele tale de oi şi boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi așeze Numele acolo.

În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci șapte zile să mănânci azimi, pâinea întristării, căci ai ieșit în grabă din țara Egiptului: așa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viața ta de ziua când ai ieșit din țara Egiptului.

Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea țării tale, timp de șapte zile; şi nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineața.

Nu vei putea să jertfești Paștele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuință;

ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi așeze Numele în el, acolo să jertfești Paștele, seara la apusul soarelui, pe vremea ieșirii tale din Egipt.”

Fie ca Domnul să Își adauge binecuvântările asupra Cuvântului Său.

Se aude bine? Peste tot? Tu nu poți să auzi? (Fratele Branham aranjează microfonul). Acum este bine? Sunt puțin răgușit, de aceea în dimineața aceasta stau mai aproape de microfon, sper însă că fratele Pearry îl va putea regla bine. Acum se aude mai bine? Foarte bine.

Subiectul despre care vreau să vorbesc în dimineața aceasta este că Dumnezeu are un singur loc în care închinătorul se poate întâlni cu El, de aceea, în toate timpurile au fost oameni care au căutat acest singur loc secret al lui Dumnezeu. Până şi Iov a vrut să știe unde se afla acest loc secret în care locuia El: „numai să pot ajunge la Casa Lui şi să îi bat la ușă…” Iov dorea să știe unde locuiește Dumnezeu, pentru că acolo este El cinstit împreună cu Familia Sa.

În mesajul de ieri dimineață, am aflat că este posibil ca cineva să se închine în zadar lui Dumnezeu, chiar dacă o face cu sinceritate. Dumnezeu are toate lucrurile pregătite pentru noi, dar noi trebuie să vedem unde se află, unde sunt. Pavel i-a zis lui Timotei să cerceteze și să fie gata să dea socoteală de nădejdea care era în el.

Într-o zi, aş vrea să vin la Shreveport şi să stau vreo două sau trei săptămâni, ca să ne concentrăm în fiecare seară numai treizeci de minute pe învățătură, astfel încât să intrăm în pasajele tainice ale Cuvântului ca să aflăm cum să ajungem înăuntru. Tot ce trebuie să faci, este să fii atent la Cuvânt şi să urmărești direcția dată de Dumnezeu, pentru că există o singură Cheie pentru fiecare ușă. Așa este. Există o singură Cheie. Indiferent cât de multe chei s-ar asemăna cu ea, nu există nici o altă cheie afară de ea. Dumnezeu nu are o Cheie secretă, ci are o singură Cheie, iar noi trebuie s-o avem pe ea, pentru că altfel nu vom putea deschide ușa. Nu contează cât ești de sincer, fără Cheia aceasta nu vei putea deschide ușa.

Câți dintre voi ați fost la dejunul de ieri sau la cel din dimineața cealaltă? Ei bine, mai mult de nouăzeci la sută. Ceea ce vreau să spun este că David a fost împăratul ales şi uns de Dumnezeu, cel mai mare împărat pe care l-a avut Israelul vreodată, desigur după Domnul Isus, care este Dumnezeu, Unsul, Alesul. David este fiul Lui, sau dacă ne luăm după genealogie, Isus este Fiul lui David şi va sta pe tronul lui David, ca Moștenitor, ca Urmaș la tron, după cum prințul moștenește întotdeauna tronul împărătesc.

Totuși, măcar că era ales de Dumnezeu şi uns, David a ieșit din voia Domnului pentru că nu a urmat porunca Scripturii şi nu a folosit Cheia descoperirii. Astfel, deși el şi tot poporul erau aleșii Domnului, deși strigau şi Îl lăudau cu toții pe Dumnezeu pentru un lucru ce părea corect: să aducă Chivotul, Cuvântul lui Dumnezeu înapoi în casa Domnului, erau greșiți. Dar David era un împărat, nu un profet. Înțelegeți? În Israel era un profet care putea face lucrul acesta, de aceea Dumnezeu a respins toată lucrarea lor. De ce? Pentru că nu au folosit Cheia corectă. Şi pentru că nu era Cheia corectă, ușa nu s-a deschis. Noi trebuie să ținem minte un lucru şi să nu-l uităm niciodată şi anume, că toate lucrurile lui Dumnezeu au un singur fel de a se face şi rămâne așa pentru totdeauna. Astfel, El are o singură biserică în care Se întâlnește cu oamenii, de aceea te va primi numai în Biserica aceea, nu în alta.

Vă spun aceasta pentru că de foarte multe ori am fost înțeles greșit. Dacă întreb pe cineva:

„Ești creștin?” El răspunde: „Sunt baptist.”

„Ești creștin?”

„Sunt metodist.”

„Ești creștin?” „Sunt penticostal.” Dar aceasta nu înseamnă nimic în ochii lui Dumnezeu, pentru că voi încercați să intrați folosind o cheie greșită. Dar există o cheie bună. Dumnezeu nu a promis niciodată că te va întâlni ca metodist, baptist, penticostal sau altceva de felul acesta. El nici măcar nu ia în considerare aceste denominațiuni, pentru că sunt împotriva Lui. Eu voi aduce în curând mesajul acela lung, la tabernacol, iar fratele Jack şi voi toți îl veți putea asculta pentru că va fi înregistrat, iar atunci veți vedea ce vreți să faceți cu el.

Oamenii se comportă ca şi cum Dumnezeu este obligat să-i întâlnească pe baza teologiei lor. Oamenii acționează așa. Ei nici măcar nu vor să se asocieze unii cu alții. Astfel,  penticostalii nu vor să aibă nici o legătură cu unitarienii, iar unitarienii nu vor să se asocieze cu trinitarienii. Metodiștii nu vor să se asocieze cu baptiștii pentru că unii sunt legaliști, iar ceilalți sunt calviniști, deci nu au nici un fel de părtășie unii cu alții. Mai mult, sucesc atât de rău mințile oamenilor, încât îi ridică pe unii împotriva altora.

Nu demult, am fost să mă rog într-o cameră de spital, iar acolo era o femeie atât de grav bolnavă, încât toți așteptau să moară. Eu am fost chemat să mă rog pentru o altă femeie, care era în același salon cu femeia de care vă spun. Eu am întrebat-o pe doamna aceea:

„Te deranjează dacă ne rugăm câteva minute?”

„Trage perdeaua aceea!” mi-a replicat ea.

„Dar vreau doar să mă rog,” i-am zis eu, însă ea a repetat: „Trage perdeaua aceea!”

„Bine, doamnă.” Ea stătea acolo cu fiul ei, care arăta ca un micuț Ricky, așa că am întrebat-o:

„Voi sunteți creștini?”

„Noi suntem metodiști.”

„Nu aceasta v-am întrebat,” i-am zis eu. „Am întrebat dacă sunteți creștini.”

Dar ea a repetat: „Trage perdeaua aceea!”

Vedeți? Vorbea așa pentru că cineva care nu era metodist, urma să se roage pentru o femeie aflată pe moarte, cum era de fapt şi ea. Dar pentru că acest lucru nu era conform învățăturii organizației ei, nici nu voia să audă sau să aibă vreo legătură cu el. Dacă aceasta nu este fățărnicie, înseamnă că nu am văzut niciodată așa ceva.

Așteptați numai să ascultați mesajul „Urma șarpelui”!

Oamenii se gândesc că denominațiunea lor este singura care are trecere înaintea lui Dumnezeu şi spun: „Dumnezeu nu te ascultă dacă nu ești metodist, baptist, trinitarian sau unitarian,” dar o asemenea gândire este greșită.

Eu sunt convins că femeia aceea a făcut acel lucru pentru că credea că așa este corect; nu se vedea greșită deloc. De altfel, toți cei care gândesc așa cred că sunt corecți. Un metodist nu se va ridica pentru biserica metodistă pentru că știe că este greșit, iar voi trebuie să-i respectați ideile. Voi știți că pătura se întinde în ambele părți. Dacă sunteți atenți, întotdeauna când în inima unui bărbat sau a unei femei este ceva despre care cred că este corect, înseamnă că undeva trebuie să fie ceva care este corect. Acesta este motivul pentru care am spus adesea: „Când adâncul cheamă adâncul, trebuie să fie un adânc care să răspundă la acea chemare.”

Unii învață că odată demult, foca mergea pe malul mării şi avea picioare. Dar acum nu le mai are pentru că i s-au transformat în înotătoare. Astfel, ea, care era un animal de uscat, cu blană, s-a dus în mare, iar natura i-a transformat picioarele în înotătoare ca să poată înota mai mult decât să umble. Îmi amintesc şi povestirea aceea despre Byrd, un bărbat vestit care s-a dus la Polul Sud. Se spune că el a făcut haine speciale din blană, pentru vitele pe care le-a luat în expediție ca să aibă lapte. A făcut aceasta ca să le protejeze să nu înghețe. Dar când au ajuns acolo, animalele nu au mai avut nevoie de acele haine de blană, pentru că natura le dăduse deja o haină. Vedeți? De ce?

Adevărul este că înainte să existe o singură înotătoare pe spatele unui pește, trebuia să existe apa în care acel pește să poată înota; altfel, nu ar fi avut nevoie de acea înotătoare. Înainte ca să poată crește un copac din pământ, trebuia să existe pământul din care să poată crește acel copac, pentru că altfel n-ar fi existat nici un copac. Înțelegeți? Cât timp în inima omului există ceva care strigă, trebuie să existe Ceva care să răspundă la acea chemare, care s-o satisfacă.

Nu demult, s-a făcut autopsia unei femei care a murit, iar concluzia medicilor a fost că femeia a murit din cauză că a mâncat tot timpul ceapă. Ei spuneau că dacă nu mânca ceapă, începea s-o mănânce capul şi nu puteau înțelege nicicum care era problema. Dar când i-au făcut autopsia, au găsit un fel de tumoare cu niște celule… ei aveau un anumit nume pentru ele. Medicii au luat acea tumoare şi au pus-o într-un borcan cu ceapă, iar până a doua zi dimineața, toată ceapa a fost dizolvată. Ce era aceasta? În acea femeie era ceva care cerea ceapă, iar dacă n-ar fi existat ceapa, nu ar fi existat nici tumoarea aceea. Cu alte cuvinte, înainte să fie creația, trebuia să existe Creatorul ei. Înțelegeți?

În inimile oamenilor este dorința de a afla care este acea singură cale adevărată: cea metodistă, baptistă, prezbiteriană, catolică sau alta? Fiecare dintre ele spune: „Aceasta este calea adevărată!” dar preoții catolici spun că „Nu există salvare decât în Biserica catolică!” Fiecare biserică are propriile idei şi chiar dacă nu recunosc aceasta, poți să le vezi faptele. Faptele voastre vorbesc mai tare decât cuvintele voastre. Cu alte cuvinte, ei sunt mai fățarnici decât biserica catolică, deoarece catolicii  spun clar: „Credem că biserica noastră este singura biserică adevărată!” pe când ceilalți nu fac aceasta. Ei ascund acest lucru, dar faptele lor scot la suprafață ceea ce cred. Înțelegeți?

Deci, undeva trebuie să existe acel singur loc, pentru că în inima omului există dorința de a-l găsi; iar eu cred că Cuvântul lui Dumnezeu are răspuns pentru orice nevoie a noastră. Şi dacă Dumnezeu are răspunsul, înseamnă că Îl putem găsi în Scripturi. Dar dacă Dumnezeu ne va arăta prin Scripturi singurul loc, singurul pământ, singura denominațiune, dacă este așa, singura cale în care Dumnezeu îl va întâlni pe un om, atunci trebuie să ținem la aceasta, pentru că am aflat Adevărul Bibliei, ce spune Aceasta.

Cuvântul „Deuteronom” înseamnă „Două Legi,” pentru că Dumnezeu are două Legi: Una este neascultarea de Cuvânt și aduce moarte, iar cealaltă este ascultarea de Cuvânt și aduce Viață. Acestea sunt cele două Legi, iar cuvântul „Deuteronom” înseamnă „a doua Lege.” Aceste două Legi ne-au fost arătate foarte clar în Biblie: una este moartea, iar cealaltă este Viața; Viața şi moartea. Dumnezeu are de-a face numai cu Viața, iar Satan numai cu moartea. Ele au fost arătate lumii în mod public şi deschise înaintea fiecărui ochi, așa că nu există nici o scuză. Una din ele a fost arătată pe Muntele Sinai, atunci când a fost dată Legea care a condamnat întreaga rasă umană la moarte, iar cealaltă a fost dată pe Muntele Calvarului şi a adus toată rasa umană la Viață, atunci când Isus Hristos a plătit prețul luând asupra Sa osânda noastră. Cele două legi ale Deuteronomului au fost împlinite prin aceste două lucrări mărețe.

Aș vrea să observați că au fost date şi două legăminte: Primul i-a fost dat lui Adam şi era condiționat: „Dacă nu atingi acel lucru, vei trăi, dar dacă îl vei atinge, vei muri!” Aceasta a fost o lege. A doua lege sau al doilea legământ, a fost făcut cu Avraam şi era necondiționat, prin har. „Te-am salvat pe tine şi sămânța ta după tine.” Amin. Legământul cu Avraam este asemenea celui făcut pe Calvar, prin har, pe când cel făcut cu Adam este asemenea celui făcut prin Lege, condiționat.

În continuare, vedem că este un singur loc de închinare în care Dumnezeu se întâlnește cu omul. Am văzut aceasta din textul pe care l-am citit şi ne vom referi imediat la el.

Şi dacă există un singur loc în care Dumnezeu se întâlnește cu omul, ar trebui să fim foarte atenți.

În dimineața aceasta aş vrea să lăsăm deoparte toate tradițiile noastre, deoarece sunt sigur că dacă vom face aceasta, vom găsi acel singur loc de care vorbește El, deoarece Dumnezeu a spus aici, că El nu vă va primi în nici un alt loc, în nicio altă biserică, ci doar în Biserica Lui.

Poate veți zice: „Ce ai zis, frate Branham? Dar dacă sunt sincer?” Nu vă va primi. Amintiți-vă că atunci când era pe pământ, Isus a vorbit cu niște oameni foarte sinceri, închinătorii din ziua Lui şi le-a zis: „Mă cinstiți degeaba.” Ei Îl cinsteau și se închinau din adâncul inimii lor, dar cu toate acestea, El le-a zis: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.” (Marcu 7.7). Ei erau sinceri, smeriți şi cât se poate de religioși, dar degeaba.

Aceasta nu s-a întâmplat doar cu fariseii din zilele Domnului, ci la fel a fost şi cu Abel şi Cain, primii doi închinători născuți pe pământ prin naștere naturală.

Cain a fost la fel de religios ca şi Abel, așa că amândoi au zidit altare, amândoi L-au iubit pe Dumnezeu, amândoi au adus jertfe, amândoi s-au închinat, amândoi au plătit zeciuială, amândoi au făcut totul la fel. Totuși, Abel a venit prin credință, care este o descoperire, Cuvântul lui Dumnezeu descoperit, a făcut un altar simplu, a adus o jertfă simplă şi a fost primit. Glorie! Cain, a adus şi el o jertfă, dar Dumnezeu nu a primit-o. 

Voi ziceți: „Păi, biserica mea este cea adevărată!” Așteptați numai puțin, fiindcă Dumnezeu Îşi interpretează Cuvântul exact cum a fost vorbit. Înțelegeți? Cain a spus: „Sunt religios şi Îl iubesc pe Făcătorul meu, de aceea Îi ofer acest altar minunat şi această jertfă. Doamne, eu am făcut totul pentru că Te iubesc.” Abel a spus același lucru. Dar era nevoie de legitimarea Domnului, de confirmarea dată de El. Astfel, Dumnezeu a venit şi a primit jertfa lui Abel, care a atins canalul corect, calea lui Dumnezeu, prin descoperire.

Priviți cum duhul lui Cain vine prin toată Scriptura, până în această ultimă zi. Este fundamentalist? Da, este la fel de fundamentalist ca şi celălalt. Uitați-vă la prorocul Balaam şi la profetul Moise. Amândoi au ridicat șapte altare în cinstea lui IaHVeH şi au adus jertfe de sânge pe ele. În matematica divină, numărul „șapte” este „numărul desăvârșirii”: șapte altare, șapte berbeci, totul fiind făcut la fel de cei doi bărbați. Amândoi erau la fel de fundamentaliști, dar pe care dintre ei l-a recunoscut Dumnezeu? Pe cel care era în Cuvântul Lui, pentru că a fi fundamentalist nu înseamnă mare lucru, ci tot ce contează este descoperirea lui Dumnezeu.

Gândiți-vă, de ce i-a pus Isus în această situație pe fariseii din vremea Sa şi le-a spus: „Degeaba Mă cinstiți, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.”? Ei Îl cinsteau pe Dumnezeu din toată inima lor, aveau închinarea autentică, adevărată, şi totuși El le-a zis: „Vă închinați degeaba.” De ce? „Învățând tradiția voastră omenească; de aceea faceți poruncile lui Dumnezeu fără nici un efect pentru oameni.” Dacă v-aș învăța mesajul metodist, nu v-ar fi de nici un folos, pentru că noi trăim în timpul Miresei. Dacă Moise ar fi învățat mesajul lui Noe, nu s-ar fi întâmplat nimic. Dacă Isus ar fi învățat mesajul lui Moise, acesta nu ar fi avut nici un efect. De ce? Pentru că sămânța hotărâtă mai dinainte stă şi așteaptă până când este udată de Apa potrivită pentru ea; ea nu va crește în nicio altă situație, doar atunci când sunt create condițiile optime de creștere pentru ea.

Dacă iei un ou de găină, care ar trebui clocit de o găină, şi îl pui într-un incubator, puiul va ieși fără nici o problemă. Ar ieși chiar şi dacă l-ai pune sub un cățel, fiindcă tot ce-i trebuie, sunt condițiile potrivite. Dar dacă ai lua un ou bun şi l-ai pune sub o găină moartă, puiul nu va ieși niciodată, pentru că nu are condițiile necesare. Așa este şi în timpul nostru: tu trebuie să afli ce lucrează Dumnezeu astăzi. Ceea ce a învățat Martin Luther a fost valabil în timpul lui; John Wesley a avut timpul lui şi la fel penticostalii, pentru că Dumnezeu a făcut în fiecare epocă lucrarea potrivită pentru acel timp.

În ce privește mișcarea penticostală, cred că cel care a început mesajul penticostal din California, de pe strada Azusa, este acel frate negru cu un ochi lipsă. Oamenii au râs de el şi l-au batjocorit, pentru că era un om de culoare, dar el este cel care a adus mesajul pentru acel timp. Era un om mic, fără educație, care abia putea să-şi semneze numele, dar cu toate acestea, Dumnezeu i-a descoperit că acela era timpul în care trebuiau restituite darurile, şi ele au venit. Nu contează ce s-a spus, ele au venit. Oameni din toată lumea au intrat în acea atmosferă, iar Dumnezeu i-a legitimat cu vorbiri în limbi şi așa mai departe, dar când au bătut acest lucru în cuie şi au spus că „Aceasta este singura dovadă a botezului cu Duhul Sfânt,” au omorât imediat mișcarea. Înțelegeți? Așa s-a întâmplat.

Apoi au început să se dezbine între ei, din pricina învățăturilor, şi să formeze denominațiuni. Astfel, unii zic că El vine pe un nor; alții zic că vine din nori şi așa mai departe. Vedeți? Aceasta este ceea ce fac denominațiunile.

Dar nu Dumnezeu este autorul denominațiunii,  pentru că denominațiunea este Babilonul, confuzia, și Dumnezeu nu poate fi Autorul confuziei. Nici nu este nevoie să fii intelectual ca să vezi aceasta. Acesta este Babilonul, tradiția, chiar dacă oamenii sunt sinceri.

Şi pentru că oamenii cred aceasta, trebuie să existe un loc de închinare adevărat în care ei se pot întâlni cu Dumnezeu. Fiți atenți la versetul 2 din textul citit: „Închinați-vă în locul pe care L-am ales Eu.” Desigur, este vorba de locul de închinare în care se aduceau jertfele. „…locul pe care-l va alege Domnul…” Nu este locul pe care-l alegi tu sau un alt om, ci este „…locul pe care-l va alege Domnul…” iar tu trebuie să te închini în locul acela, dacă vrei să fii primit. De aici se vede clar că există un singur loc de închinare şi că toate celelalte sunt făcute în zadar. Deci, nu trebuie să fie alegerea ta, ci este alegerea Lui. Poate zici: „Ei bine, eu nu trebuie să merg la biserică!” sau: „Ești atât de îngust la minte! De ce te rățoiești la femeile care predică, la cele care își scurtează părul, sau la bărbații care fac una şi alta? De ce faci aceasta? Păi, ești îngust la minte.” Dar nu ești obligat să alegi calea Domnului, ci poți merge acolo unde se fac toate aceste lucruri. Înțelegeți? Însă nu uitați că Scriptura spune: „Degeaba Mă cinstiți…” Vedeți? Isus a spus același lucru.

Tu trebuie să fii credincios în toate lucrurile, în fiecare mică iotă, pentru că întotdeauna vulpile mici, chiar foarte mici, sunt cele care strică via. Deci, nu este vorba de lucrurile mari pe care le faci, ci de lucrurile mici pe care le lași nefăcute. Amintiți-vă că un lanț este atât de puternic cât cea mai slabă verigă a lui. „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, a faptului că împlinesc toate poruncile lui Dumnezeu, căci a lor este Împărăția cerurilor!” (Matei 5.10). Faceți tot ce a poruncit Dumnezeu! Dacă El a spus că femeile trebuie să aibă părul lung, tu să nu faci sau să zici altceva! Nu demult, cineva mi-a zis: „Eu nu predic o religie despre îmbrăcăminte!”

„Atunci tu nu predici Evanghelia!” i-am răspuns eu. Așa este.

Dumnezeu a pus absolut toate lucrurile în Cuvântul Său şi a spus tot ce trebuie să faci, iar tu poți să alegi dacă Îl asculți sau nu. Așa este rezonabil şi normal. Un lucru mic şi neînsemnat, poate strica totul, de aceea a zis Isus: „Ferice de cei care împlinesc Cuvântul şi în cele mai mici lucruri!” Şi eu cred că pentru femeie este simplu şi normal să-şi lase părul să crească, dar din păcate ele nu vor să facă nici măcar aceasta.

„Oh,” zic ele, „învață-ne lucrurile mari!”

Cum poți învăța lucrurile mari, când nu poți să faci nici măcar lucrurile simple şi normale? De ce aceasta? Pentru că motivele şi scopul tău sunt greșite. Totul se rezumă la dragostea ta pentru Dumnezeu, dacă Îl iubești atât de mult încât să poți spune: „Doamne, nu contează ce vrei să fac; eu vreau să fac voia Ta oricare este ea!” Numai în felul acesta, poți ajunge în locul ales de El pentru închinare şi să-ţi aduci Jertfa. Cain şi-a adus jertfa lui şi la fel Abel, dar totul depinde de locul în care o aduci. Astfel, dacă o aduci în locul ales de El, va fi bine şi El o va primi, dar dacă nu este în locul ales de El, nu o va accepta. Chiar dacă este aceeași jertfă, dacă nu este adusă în locul ales de El, va fi respinsă.

Acum, vrem să vedem unde trebuie să aducem această Jertfă, pentru că dorim să ajungem în ceruri, este adevărat? Noi știm cu toții că am fost greșiți şi credem că Isus este Jertfa, dar nu ajunge să știm cine este Jertfa, ci trebuie să știm şi unde este locul în care trebuie adusă această Jertfă ca să fie primită, pentru că altfel va fi respinsă. Așa este corect.

Să vedem deci, care este locul ales de El ca să aducem Jertfa. Tu nu poți s-o aduci la niciuna din aceste porți, ci doar în locul ales de El, în locul în care Şi-a pus El Numele. Haideți să cercetăm Scriptura, ca să găsim locul pe care l-a ales El pentru a-Şi pune Numele. Vom citi pentru aceasta, versetul 2 din textul ales pentru dimineața aceasta.

„Să jertfești Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului tău jertfele tale de oi şi boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi așeze Numele acolo.”

Oricât ai fi de sincer şi oricât ai mărturisi aceste lucruri, tu nu poți să le duci la altarul metodist, baptist sau penticostal, pentru că El a ales un singur altar pe care să-Şi pună Numele şi numai acolo te va întâlni. Şi dacă toate sunt aliniate așa cum cere El, trebuie să funcționeze. Dar dacă este un scurtcircuit pe fir, lumina nu va veni, pentru că se scurge pe undeva în pământ. Tot așa, dacă primești Cuvântul lui Dumnezeu, dar în inima ta este o dorință egoistă, puterea lui Dumnezeu se va scurtcircuita şi se va scurge chiar în locul acela.

Dacă faci aceasta doar pentru că vrei să pari mai deștept sau ca să fii diferit de ceilalți, vei scurtcircuita firul şi vei arde siguranța, ceea ce dovedește că ești greșit. Înainte de toate, trebuie să vii sincer şi cu toată inima, iar motivele şi obiectivele tale trebuie să fie puse în Dumnezeu; apoi caută locul ales de El, află unde se găsește şi adu-ţi Jertfa acolo. Înțelegeți?

Uitați-vă la Marta şi Maria. Noi știm că Isus a fost Mesia şi că El i-a învățat Evanghelia, dar ei L-au urât şi L-au respins. Oh, bisericile şi fariseii din zilele Lui Îl urau, dar Lazăr, care era un frate şi un prieten scump, a crezut în El şi L-a urmat. Şi iată că într-o zi Lazăr a murit, iar ei au trimis după Isus să-L cheme. Dar El nu S-a dus. Fiţi însă atenți la atitudinea avută de Marta. Ea I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici..” Vedeți? L-a numit „IaHVeH”, adică „Doamne,” dându-I titlul potrivit. Glorie! „Doamne, dacă ai fi fost aici,  n-ar fi murit fratele meu!”

Viaţa şi moartea nu pot să stea în acelaşi loc, pentru că nu au nici o legătură una cu alta. Înţelegeţi? „…n-ar fi murit.” Dar Isus i-a răspuns: „Eu sunt Învierea şi Viaţa.” Când i-a zis Martei: „Fratele tău va învia!” ea I-a răspuns: „Da, Doamne, cred aceasta. Ca evreică, eu cred că va fi o înviere a morţilor, iar fratele meu a fost credincios şi sincer în închinarea lui. Eu cred că Tu eşti Mesia de care vorbeşte Biblia, pentru că felul în care Îşi legitimează Dumnezeu Cuvântul prin Tine, dovedeşte că eşti Mesagerul acestui ceas. Eu cred că eşti Hristosul care trebuia să vină, pentru că faptele Tale dovedesc aceasta.” Oh, priviţi cum vine totul în ordine!

Marta ar fi avut dreptate să-I spună: „De ce nu ai venit să-mi înviezi fratele? De ce nu l-ai vindecat aşa cum ai făcut şi cu alţii? El a fost cel mai bun prieten al Tău, însă uite ce s-a întâmplat acum!” Dar o asemenea atitudine nu duce nicăieri.

„Eu cred că Tu eşti Cel despre care vorbeşte Scriptura, pentru că aceasta este ziua în care trebuia să vină Mesia şi noi Îl aşteptam. Mie nu-mi pasă ce spun restul oamenilor; după ce am auzit şi am văzut cum este legitimat Cuvântul prin Tine, eu cred din toată inima că eşti Mesia.” Vedeţi? Undeva în inima ei era o întrebare, dar ea a trebuit să vină pe calea corectă.

Dacă s-ar fi dus la El şi I-ar fi zis: „Spui că eşti Mesia şi n-ai avut nici măcar bunul simţ de gentleman să răspunzi la chemarea noastră disperată? Noi Te-am hrănit, Ţi-am oferit un acoperiş şi aşa mai departe, Ţi-am luat apărarea şi ne-am părăsit bisericile, aşa cum ne-ai poruncit. Da, ne-am părăsit bisericile, iar acum suntem renegaţi şi toţi ne numesc rătăciţi. Am făcut toate acestea pentru Tine, iar Tu nu ai nici măcar bunul simţ să-mi răspunzi la întrebare!” Deşi ar fi avut dreptate să vorbească aşa, ar fi fost o atitudine greşită.

Aceasta ar fi ca şi cum ai zice: „Sunt cetăţean american, aşa că nu este împotriva legii să port pantaloni scurţi şi să fac ce vreau!” Aşa este, acesta este dreptul tău, dar o oaie se lasă întotdeauna tunsă de dreptul ei. Desigur. Dacă eşti oaie, nu ai nimic altceva în afară de lână, dar te laşi tuns şi de acest drept pe care ţi l-a dat Dumnezeu.

„Eu am dreptul să ader la orice denominaţiune!” Este adevărat, dar renunţi la acest drept. Înţelegeţi?

Marta a pus deoparte toate drepturile pe care le avea, ca să recunoască Cuvântul lui Dumnezeu manifestat chiar înaintea ei. Şi El i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine… a trecut din moarte la viaţă…  şi nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.25-26;5.24). Vedeţi?

 „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” O, frate, totul era gata să se aprindă chiar atunci! Înţelegeţi?

„Unde l-aţi pus?” a întrebat El, şi noi ştim ce a urmat după aceea.

Aţi înţeles? Tu trebuie să ajungi în locul corect, dacă vrei ca El să-ţi primească Jertfa. Da, trebuie să veniţi în acest loc.

Fiţi atenţi! „…În locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.

În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită.”

Ce înseamnă aceasta în legătură cu Jertfa? Să nu amesteci Cuvântul cu nici un crez.

„…să nu mănânci pâine dospită.” Ştiţi ce înseamnă plămădeala? „Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.” (Galateni 5.9). „Toată plămădeala” este Trupul. Deci, tu nu poţi pune în Hristos nici măcar o fărâmă de crez sau vreo idee denominaţională, pentru că nu va merge. Nu, domnilor, nu va merge.

Vă mai amintiţi mesajul de joi seara? Vechiul tău soţ trebuie să moară, pentru că actualul tău Soţ este Cuvântul.

„…să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime…” (Deuteronom 16.3). „Şapte zile.” Ce simbolizează aceasta? Cele şapte epoci ale bisericii. Dar când şi de ce trebuiau să mănânce timp de şapte zile azimi? Înainte să iasă afară, pentru că fiecare epocă a Bisericii, de la început până la sfârşit, trebuia să trăiască numai cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru acel timp. Aceasta înseamnă că toate crezurile voastre: romane, metodiste, baptiste şi penticostale, sunt moarte. Fiţi atenţi!

„În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime, pâinea întristării… (pentru care eşti prigonit. Luther, Wesley, penticostalii, toţi au fost prigoniţi, deci şi voi veţi fi prigoniţi)… căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.

Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile…”

Frumoasa Biserică a lui Hristos a trebuit să fie omorâtă de Imperiul Roman şi prin toate epocile întunecoase care au urmat. De ce? „Dacă bobul de grâu nu cade în pământ…” Mai întâi a trebuit să vină Mielul, Capodopera desăvârşită a lui Dumnezeu. Cred că aţi auzit cu toţii mesajul meu cu privire la aceasta.

Când am fost în parcul Forest Lawn din Los Angeles, inima mea a tresăltat la vederea statuii „Moise” făcută de Michelangelo. Câţi dintre voi aţi fost în acest parc? Acolo este şi statuia lui Michelangelo, intitulată „Moise.” Este o statuie perfectă, cu excepţia genunchiului drept, în care este o scobitură de aproximativ 1,5 centimetri. În timp ce priveam statuia, ghidul mi-a zis:

„Michelangelo şi-a petrecut aproape întreaga viaţă încercând să facă această statuie. Fiind sculptor, el a vrut să facă o imagine cât mai perfectă a lui Moise. În mintea lui nu ştia cum ar trebui să arate la gata, dar în inimă ştia, aşa că a lucrat ani şi ani la ea. Şi-a petrecut aproape întreaga viaţă lucrând la ea: scobea aici, şlefuia dincolo, apoi se dădea puţin în spate şi o privea atent, iar în final, când lucrarea a fost gata, a pus jos cârpa şi ciocanul şi a privit-o din nou. Era atât de perfectă şi de apropiată de imaginea pe care o avusese în inima sa, încât a luat ciocanul şi a lovit-o strigând: „Vorbeşte!” Această statuie este numită „Capodopera lui Michelangelo.”

Dar viziunea pe care a avut-o el cu privire la Moise şi capodopera realizată, este numai un simbol spre măreaţa viziune avută de Tatăl Dumnezeu, care a avut în inima Sa, încă înainte de întemeierea lumii, imaginea unui Fiu, pentru că El este Tatăl. Dar acest Fiu era încă în genele Cuvântului.

El a creat un om, pe care a trebuit să-l pună în faţa testului de liberă alegere, dar omul a căzut. Însă marele Sculptor, care l-a făcut pe om din ţărâna pământului, nu S-a mulţumit cu aceasta, aşa că a început să-l facă pe om din nou. Mai întâi a făcut un Noe, dar acesta a murit beţiv; apoi a făcut un Moise, dar nici el nu a putut să ţină Cuvântul;  i-a făcut pe profeţi, dar ei au fugit la vreme de necaz. Totuşi, Dumnezeu a continuat să modeleze, fiindcă dorea o Capodoperă care să Îl reflecteze pe El, natura Lui şi care în inima Lui era Fiul care trebuia să fie.

Şi într-o zi, după ce Capodopera Sa a fost făcută şi desăvârşită, El a coborât la Iordan, pe aripile unui Porumbel, şi a zis: „Acesta este EL!” Era atât de entuziasmat de Capodopera Sa, încât L-a lovit pe Calvar şi astfel El a murit pentru noi, care nu suntem desăvârşiţi, dar prin faptul că Şi-a vărsat sângele pentru noi, El a putut aduce la suprafaţă mădularele care formează Mireasa Capodoperei Sale. Capodopera Sa  a fost rănită din cauza entuziasmului de care a fost cuprins Dumnezeu când a văzut-o atât de desăvârşită. Da, El L-a lovit pentru noi toţi. Hristos a murit ca să ne facă desăvârşiţi pe noi, cei care nu eram desăvârşiţi.

Fiţi atenţi ce a spus El aici: „…şapte zile să mănânci azime…”

Pâinea este un simbol, pentru că Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Nu numai cu un Cuvânt de aici şi cu altul de dincolo, cum fac denominaţiunile, ci cu fiecare Cuvânt, pentru că Cuvântul este desăvârşit, este Dumnezeu însuşi în formă de literă, este Sămânţa, iar credinţa nealterată în acest Cuvânt, aduce Sămânţa la Viaţă.

Acelaşi lucru îl vedeţi seara în timpul serviciilor de vindecare prin deosebire, pentru că aceasta este o parte din făgăduinţa pe care a făcut-o Dumnezeu. El a stat lângă mine şi mi-a spus să stau liniştit pentru că se vor ridica aceşti prefăcuţi. Şi aşa a fost. Eu am crezut, iar acum vă spun toate acestea nu ca să vă rănesc, nici din egoism, ci pentru că vreau să fiu credincios lui Dumnezeu şi să fac lucrarea la care m-a chemat. Iar Dumnezeu primeşte Jertfa, o legitimează şi dovedeşte că acesta este Adevărul, nelăsând loc pentru nici o întrebare.

Fiţi atenţi! După cum am spus, aceste „şapte zile”, reprezintă cele şapte epoci ale Bisericii. Capodopera lui Dumnezeu trebuia să moară şi să fie înviată ca să ne răscumpere pe noi toţi. Apoi, în ziua de Rusalii a fost întemeiată Biserica Sa, dar această Biserică trebuia să fie adusă jertfă: Roma păgână a omorât-o şi a pus-o în pământ.

Autorul unei cărţi, îmi scapă acum numele lui, a râs de mine şi a zis: „Dintre toţi dracii, William Branham este cel mai mare!” Vedeţi? Aceasta încearcă să vă spună diavolul. Şi a continuat: „Vedeniile şi celelalte lucruri sunt de la diavolul! Branham este un fel de hipnotizor şi lucrează prin percepţie senzorială!” Vedeţi, lumea intelectuală încearcă întotdeauna să înţeleagă aceste lucruri…”

Aşa au încercat să Îl înţeleagă şi pe Domnul Isus: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?” Dar Domnul le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.

Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” (Matei 21.23-25).

„Nu ştim!” au răspuns ei.

„Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.” Şi a mers mai departe… Din momentul acela, nici un om nu L-a mai întrebat nimic. Vedeţi? Isus i-a tăiat scurt şi nu le-a mai spus niciodată nimic despre aceasta, pentru că nu era treaba lor să ştie. El avea o lucrare de făcut şi a terminat-o.

Dumnezeu să ne ajute să facem acelaşi lucru. Noi nu trebuie să răspundem la întrebările diavolului. Aşa este. „Dacă eşti… fă asta şi cealaltă!” Un predicator este responsabil pentru cum predică Evanghelia, nu pentru cum este scrisă!

Dacă eşti profet, ca slujitor al lui Dumnezeu, tu eşti responsabil faţă de Dumnezeu. Astfel, când vin vedeniile ca să lumineze această Scriptură şi să arate ce este, tu eşti răspunzător pentru fiecare Cuvânt din Biblie, pentru că ea este scrisă de oameni cu aceeaşi slujbă ca tine: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” fiindcă „…oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2Timotei 3.16;2 Petru 1.21). Vedeţi? Un profet adevărat al lui Dumnezeu nu respinge nici un Cuvânt din această Carte, ci crede fiecare Cuvânt şi vorbeşte la fel, iar Dumnezeu este obligat să facă lucrurile întocmai cum a promis că se vor împlini; Sămânţa răsare şi creşte.

Revenind la tema noastră, vedem că în aceste şapte zile ale epocilor Bisericii trebuia mâncată această „pâine a întristării”. Mai întâi, biserica a trebuit să moară şi să meargă în pământ. Acel critic care a vorbit cu mine, a zis:

„Dumnezeul pe care Îl cinstiţi voi, a stat nepăsător şi s-a uitat cum acele mame însărcinate, unele cu copii în braţe şi bărbaţi sinceri, au fost aruncaţi în arenă unde erau sfâşiaţi în bucăţi de lei sau îi răstigneau pe cruci şi le dădeau foc, sau le luau pe acele fecioare, le dezbrăcau în pielea goală şi le aruncau la lei. Probabil, El stătea pe tronul Lui din ceruri, privea în jos şi spunea că-i place.”

Vedeţi? Aceasta este gândirea intelectuală care vine de la diavolul. Dacă acel bărbat ar fi fost duhovnicesc, ar fi ştiut că bobul acela de grâu trebuia să moară şi să fie îngropat, ca apoi să vină din nou la viaţă. Aceasta s-a întâmplat prin reforma lui Martin Luther, care a învăţat că „Cel neprihănit va trăi prin credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu,” nu prin sfinţirea şi binecuvântarea dată de un preot. Vedeţi? Bobul de grâu a răsărit şi astfel au venit la suprafaţă două frunzuliţe. A urmat Jonh Wesley care a predicat sfinţirea, mesajul metodist, tulpina, polenul, epoca misiunilor. Apoi au fost alţii şi alţii care au adăugat câte ceva. De exemplu, Zwingli a negat naşterea din fecioară şi astfel frunzuliţele au murit. Apoi au venit penticostalii, învelitoarea bobului, pleava, care sunt atât de apropiaţi de adevăr, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Ei arată ca bobul adevărat, dar dacă îi cercetezi nu găseşti nici un bob acolo, ci este doar pleavă pentru că Viaţa a trecut mai departe.

Aţi observat ce s-a întâmplat întotdeauna la trei ani după ce a avut loc o mare trezire? S-a format o denominaţiune. Dar acum au trecut mai bine de douăzeci de ani de când a pornit acest Mesaj şi nu s-a format nici o denominaţiune.

Iubitule Miel care ai murit, nu îngădui niciodată să se formeze aşa ceva. Dacă voi trece din această lume, fă ca oamenii care cred acest Mesaj să nu se organizeze niciodată, pentru că dacă ar face aceasta, ar muri chiar acolo. Să nu uitaţi aceasta! Pe mine nu mă interesează cât sunteţi de sinceri, în clipa când pomeniţi între voi cuvântul „organizaţie” şi alegeţi conducerea omenească în locul călăuzirii Duhului Sfânt, a Cuvântului, sunteţi morţi! Dar nu uitaţi că sămânţa adevărată nu poate face acest lucru pentru că ea este identică cu Sămânţa de la început şi în plus, după bob nu mai este nimic.

Aţi înţeles acum? Deci, sămânţa de la început a căzut în pământ, ca să aducă din nou la suprafaţă bobul de grâu.

Fiţi atenţi! „…şapte zile să mănânci azime…”

Să nu credeţi cumva că vechea mişcare metodistă nu va fi acolo, pentru că aceasta este o minciună. Ea va fi acolo, pentru că a posedat acelaşi Duh Sfânt pe care Îl ai tu astăzi, doar că era tulpina, sfinţirea, nu restituirea darurilor. Biblia spune că în toate aceste şapte zile, ei trebuiau să mănânce numai azime, Cuvântul, de aceea, cei care s-au organizat şi au format denominaţiuni, sunt morţi. Toţi aceştia sunt pleava, de aceea vor fi adunaţi şi arşi. Dar vedeţi? Până să ajungă în bob, viaţa a trecut prin această pleavă. Da, Viaţa care era în frunzuliţe, a urcat prin tulpină, în învelitoare sau pleavă şi a intrat în bobul de grâu. Şi acelaşi Duh Sfânt care i-a călăuzit pe Luther, Wesley şi penticostali, este acum în Mireasa din timpul învierii şi răpirii.

„…şapte zile să mănânci azime…” Înseamnă că în Mireasă nu trebuie să se găsească nici o plămădeală, nici un cuvânt străin. Amintiţi-vă că încălcarea unui singur Cuvânt a pricinuit fiecare moarte care este pe pământ; fiecare copil nelegitim a fost născut din cauza Evei, prima biserică, mireasa primului Adam, care s-a îndoit de Cuvântul lui Dumnezeu şi a acceptat o denominaţiune, o şcoală intelectuală care spune: „Dumnezeu este bun!” Într-adevăr, Dumnezeu este bun, dar El este şi drept, aşa că trebuie să Se ţină de Cuvântul Său.

Dar ea a acceptat educaţia. Şi aici sunteţi şi voi, unii dintre băieţii de seminar care sunt sigur că aveţi o chemare în viaţa voastră, dar alergaţi la aceste şcoli biblice unde vi se injectează o doctrină care vă omoară chiar atunci. Staţi cu Dumnezeu şi cu Cuvântul Său! Dacă veţi face aceasta, ei nu vă vor mai accepta pe platformă, aşa că lăsaţi-i să facă ce vor, lăsaţi morţii să-şi îngroape morţii, iar voi urmaţi-L pe Hristos, Cuvântul.

Timp de şapte zile să nu se găsească nici o plămădeală în Biserică, în Mireasă.  „Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile…” Aici, jertfa este un simbol spre Mireasa care iese din Hristos, Jertfa dată de Dumnezeu pentru noi.

„…şi nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa.” (Deuteronom 16.4).

Vă amintiţi ce am spus când am vorbit despre epocile Bisericii? Că mesagerul bisericii a venit întotdeauna la moartea epocii bisericii precedente. Astfel, moartea bisericii penticostale aduce răpirea Miresei. Înţelegeţi? Moartea luteranilor l-a adus pe Wesley; moartea metodiştilor a adus mişcarea penticostală, iar moartea penticostalilor aduce Mesajul. Totul este arătat şi dovedit prin toată Scriptura; nu este nici măcar un text care să se lege cu celelalte. Eu nu am nici o educaţie, dar Îl am pe Duhul Sfânt  care îmi arată un alt canal prin care pot învăţa şi anume, natura.

Tu nu poţi primi doctrina luterană ca învăţătură deplină pentru epoca metodistă, chiar dacă Luther a avut adevărul şi a învăţat biserica din acele zile că „cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Ce trebuie să faci tu? Să o arzi în foc. Ce simbolizează aceasta? Denominaţiunea care a ieşit afară din acel Mesaj este pleava, iar paiele şi pleava trebuie arse în foc. Învăţătura aceea denominaţională trebuie să moară. Nu o lăsa până începe o altă epocă, ci arde-o! El vorbeşte acum numai cu Mireasa care vine din fiecare epocă.

Observaţi cât de frumos se face aici legătura între sângele mielului, care era pus pe uşciorii uşii şi jertfirea trupului lui Hristos. Amintiţi-vă că mielul jertfit era un simbol spre Hristos.

Oh, am putea sta mult timp aici, dar nu mai avem decât câteva minute la dispoziţie. Poate ar trebui să mă opresc şi să continui deseară, pentru că am douăzeci de pagini de notiţe numai pentru subiectul acesta.

Deci mielul era un tip spre Hristos. Oare am spus bine? Era un simbol, pentru că Hristos era Mielul lui Dumnezeu. Biblia spune că acel miel trebuia să fie un mascul, întâiul născut al mioarei şi trebuia testat ca să fie fără nici un cusur. Tot aşa, Hristos, care era Întâiul născut al mioarei, al fecioarei Maria, a trebuit testat. De cine a fost El testat? De Satan? Cum? Cu Cuvântul. Când Satan a testat-o pe Eva, ea a căzut; când l-a testat pe Moise, şi el a căzut; dar când s-a ridicat împotriva lui Hristos şi a încercat să interpreteze greşit Cuvântul Bibliei, a aflat că Acesta nu era Moise. Înţelegeţi? Satana L-a testat zicând: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, după cum mi s-a spus şi poţi face minuni, precum Mesia, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini, şi mănâncă pentru că eşti flămând.”

Dar El i-a răspuns: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine…” Cu crezul tău şi aşa mai departe. Dar cu ce? „…cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Înţelegeţi? Mielul a fost testat ca să se vadă dacă nu va cădea pe undeva.

Fariseii I-au zis: „O, Rabi, noi credem că eşti un minunat profet tânăr! Eşti un Bărbat bun.” Dar El le-a răspuns: „Pentru ce Mă numiţi bun? Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” (Marcu 10.18).

„Oh, da! Dumnezeu.”

„Da, şi Eu sunt El! Dacă Unul singur este bun, de ce Mă numiţi aşa dacă nu credeţi că sunt Dumnezeu? Ce vă face să spuneţi aceasta? Ce vă inspiră să Mă numiţi aşa, când ştiţi că Unul singur este bun, şi Acela este Dumnezeu?”

„Noi ştim că Tu nu respecţi părerile omeneşti şi nici cuvântul medicului.” Vedeţi? Ei încercau să-L ispitească, dar El îl cunoştea pe făţarnicul acela.

Hristos a fost testat ca să se vadă pe ce stă şi a fost testat în toate felurile, la fel ca noi, dar în El nu s-a găsit nici o slăbiciune. Nu, domnilor, pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.

După ce a fost testat, mielul a fost ţinut timp de paisprezece zile, care simbolizează două perioade de timp de câte şase zile, încheiate cu două Sabate: una pentru evrei, care au oferit acest miel ca simbol, toţi fiind socotiţi neprihăniţi prin credinţa că va veni Mielul adevărat şi una pentru neamuri, care au Mielul adevărat. El a fost Cuvântul şi a fost testat timp de paisprezece zile. Dacă cercetezi Vechiul Testament şi spui: „Acesta condamnă Noul Testament!” eşti greşit, pentru că Vechiul Testament este umbra Noului Testament.

Nu demult, cineva a vrut să mă testeze şi mi-a zis: „Care este problema lui? El învaţă chiar şi din Vechiul Testament!” Cred că era vorba de un predicator creştin. „Vechiul Testament este trecut şi dus!” Vechiul Testament este numai un îndrumător care ne arată scrisul de mână de pe perete. Înţelegeţi? Aşa este.

Hristos a fost testat timp de paisprezece zile şi a fost omorât în timpul serii, la fel ca mielul pascal.

Sângele, care era viaţa acelui miel, trebuia pus pe uşciorii uşii, pentru ca jertfa să fie acceptată. „Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca,” iar „Carnea s-o mănânce…” (Exod 12.7-8). Glorie! Ce este Viaţa? Numele. El a pus numele persoanei acolo. Dacă mergi la o uşă, întâi te uiţi ce nume este scris acolo şi apoi suni. Sângele a fost pus pe uşă ca mărturie despre viaţa care era înăuntru.

Acum vom vedea că locul de închinare este chiar sub acel Sânge. După cum am spus deja, sângele de pe uşă mărturisea numele celui ce era înăuntru.

 Locul nostru de închinare este Mielul, Cuvântul. Noi ştim aceasta.

În versetul 4 citim: „Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile; şi nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa.” Cu alte cuvinte, să nu luaţi nimic din jertfa unei epoci ca s-o duceţi în alta. Voi trebuie să muriţi pentru epoca lui Luther şi să vă naşteţi din nou în epoca lui Wesley; trebuie să muriţi pentru epoca lui Wesley şi să vă naşteţi din nou în epoca penticostală; şi trebuie să muriţi pentru epoca penticostală, să nu luaţi nimic din ea ci să ardeţi totul în foc, pentru a fi distrus ca pleava în care creşte grâul. Denominaţiunea, învelitoarea, trebuie distrusă, aşa că nu încercaţi s-o aduceţi în epoca noului Mesaj. Mesajul este Cuvântul şi El a fost ţinut de învelitoare, care este denominaţiunea, dar acum învelitoarea trebuie să moară. Denominaţiunea a fost doar o purtătoare, dar Cuvântul trebuie să meargă mai departe.

Să citim mai departe: „Nu vei putea să jertfeşti Paştele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă (Domnul îngăduie aceste locuinţe, denominaţiuni);

ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze Numele în el (Acesta este singurul loc, pentru că Dumnezeu are un singur Loc de închinare), acolo să jertfeşti Paştele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.” (v. 5-6).

Tu spui: „Eu merg în fiecare dimineaţă în locul de închinarea metodist!” sau: „Eu merg în locul de închinare catolic!” Oh, Domnul permite ca oamenii Lui să intre şi să iasă din aceste locuri, pentru că El are copii în biserica catolică, metodistă, prezbiteriană, penticostală şi aşa mai departe, dar tu nu te vei putea închina în acele locuri, deoarece Dumnezeu are un singur loc de închinare.

„…ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti Paştele, seara, la apusul soarelui…”

În ce vreme l-a întâlnit Rebeca pe Isaac? În ce vreme a chemat-o Eliezer să fie mireasă? În timpul serii.

Va fi lumină în timpul serii

Felul în care vei găsi slavă.

Calea prin apă este lumina de astăzi

Îngropată în scumpul Nume al lui Isus.

Tânăr şi bătrân, pocăieşte-te de toate păcatele!

Duhul Sfânt va veni cu siguranţă

Lumina serii a sosit:

Faptul că Dumnezeu şi Hristos sunt una.

Poate ar fi bine să mă opresc aici şi să continui deseară, pentru că nu vreau să scăpaţi aceasta şi mai am foarte multe notiţe. Ce ziceţi? Lăsăm pe deseară sau continuăm acum? În ordine. Atunci voi merge mai departe şi mă voi grăbi să termin cât mai repede.

Unde trebuie să te duci cu Jertfa? „Nu vei putea să jertfeşti Paştele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă;

ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze Numele în el…” Deci, tu nu poţi merge oriunde cu Jertfa, ci doar în locul pe care L-a ales Domnul Dumnezeu ca să-Şi pună Numele în El.

A făcut El aceasta? Unde este acest loc şi care este uşa lui? Isus a spus în Ioan 10.9: „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.” Vedeţi? „Eu sunt uşa spre păşune.” Acesta este motivul pentru care omul care va intra pe această Uşă va fi în siguranţă. Simbolurile şi umbrele ne-ar aduce multă lumină cu privire la aceasta, dar ne-ar lua prea mult timp.

Toate acestea aduc o lumină desăvârşită cu privire la Isus Hristos. Pe tot parcursul Vechiului Testament, noi putem să-L vedem în toate sărbătorile, în toată închinarea, etc. Eu am scris undeva, sub câteva versete: „Explică aceasta,” dar ar dura prea mult să explic toate aceste sărbători, pentru că până şi darul de mâncare a fost un simbol spre Hristos. Haideţi să luăm numai un exemplu.

În vechime exista o şcoală a prorocilor, o şcoală unde erau pregătiţi prorocii. Şi iată că într-o zi s-a dus să-i viziteze un proroc adevărat, chemat de Dumnezeu. Ei voiau să arate un pic de curtoazie pentru acest proroc, aşa că s-au dus pe câmp să adune verdeţuri ca să facă o mâncare, dar din greşeală au cules dovlecei otrăviţi şi pentru că nu ştiau ce sunt, i-au pus în acea mâncare. Oh, câte grămezi de seminarii aveau! Da, aveau grămezi metodiste, grămezi baptiste, grămezi penticostale, dar vedeţi, ele sunt doar crengi altoite la copacul original. Vă amintiţi exemplul cu acel portocal pe care erau altoite tot felul de citrice: lămâi, mandarine, tangerine etc. Ele sunt citrice, dar numai creanga care creşte din copac va produce portocale, adică roada originală.

Când a venit Elisei, unul dintre proroci a strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” dar Elisei   le-a zis: „Luaţi făină.” Şi după ce a aruncat o mână de făină în oală a spus: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Vedeţi? „Nu mai era nimic vătămător în oală.” (2 Împăraţi 4.38-41).

El a schimbat moartea în viaţă. Acea mâncare era Hristos, pentru că El a fost Darul de mâncare, iar acest dar de mâncare trebuia tocat cu un anumit tocător, astfel încât fiecare bucăţică din El să fie la fel şi să arate că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Hristos este Cuvântul, iar simbolurile folosite în Cuvânt se referă la El: azimile, cortul, pâinea frântă care simbolizează trupul Său frânt, etc. Evreii fac toate aceste lucruri fără să poată explica însemnătatea lor, dar ele sunt un simbol spre Hristos.

Cu El în faţa noastră, noi vedem cum toate sunt lăsate în urmă toate crezurile şi denominaţiunile, pentru că El este Cuvântul curat şi neschimbător al lui Dumnezeu, Pâinea fără aluat, aşa cum citim în Ioan 6.35. El este Pâinea nedospită, de aceea, dacă adaugi ceva, adaugi plămădeală la Cuvântul original care ţi-a fost dat de la început.

Ce ucide rasa umană de astăzi? Hibridarea. Când hibridezi, îl omori. „Oh, dar arată mult mai frumos!”  Bineînţeles. Porumbul hibrid este mare, arătos, are ştiulete lung şi arată de două ori mai bine decât cel natural. Poţi face din el tot felul de produse: pop-corn, cereale şi aşa mai departe, dar problema este că el aduce moartea. Ştiinţa a dovedit deja aceasta: dacă îl încrucişezi, te va omorî.

Daţi-mi voie să vă dovedesc aceasta. Într-una din zilele trecute, udam nişte flori din grădină, iar vecina mea avea nişte flori hibridate într-un ghiveci din faţa casei. Florile acelea trebuie udate de trei-patru ori pe săptămână, pentru că altfel mor. Eu am în curte flori naturale şi cum nu plouase de vreo şase luni, pământul era foarte uscat. În zona aceea, chiar dacă plouă, după zece minute poţi şterge praful. Dar în ciuda acelei secete, florile acelea micuţe din grădină arătau mai frumoase şi mai luminoase decât toţi hibrizii aceia udaţi tot timpul. Şi încă ceva: florile acelea hibrid trebuie stropite în fiecare zi sau la două zile, ca să ţii păduchii departe de ele. Dacă nu faci aceasta, vor fi mâncate de păduchi, pentru că sunt foarte moi şi fragede. Dar pe florile naturale nu găseşti nici un păduche pentru că nu poate trăi acolo. Vedeţi ce a făcut hibridarea?

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu biserica. Ei încearcă să amestece Cuvântul cu dogmele, ca să-L facă să sune ca ele. Dar când fac aceasta, trebuie să-i perie pe oameni, să-i alinte, să le dea biluţe albe şi aşa mai departe, ca să vină la şcoala duminicală. Aşa este. Dar când se naşte din nou un creştin adevărat, prin Cuvântul lui Dumnezeu, el este robust şi nu poate fi omorât de nimeni. El este un vultur care zboară deasupra tuturor acestor lucruri şi se înalţă în ceruri. Este adevărat? Desigur.

Ceea ce trebuie să înţelegeţi voi este că crezurile denominaţionale şi toate celelalte lucruri de plămădeală, nu pot fi amestecate în Pâinea nedospită. Biblia punctează aceste lucruri în cadrul părtăşiei care are loc în timpul închinării, arătând că nu poţi veni la Cină cu o pâine dospită şi să fii primit de Dumnezeu.

Dacă spui: „Eu sunt metodist!” mori chiar acolo.

„Sunt penticostal!” Eşti mort.

„Eu sunt din Hristos!” Aşa este. Tu trebuie să stai pe ceva.

 Churchill a spus odată: „Noi avem victoria!” şi Anglia a stat pe aceasta. Ei l-au crezut pe Churchill şi au biruit.

Fie că crezi, fie că nu crezi, în dimineaţa aceasta tu stai pe ceva, dar există un singur lucru pe care poţi să stai şi să trăieşti, iar acesta este Hristos, Cuvântul. Aşa este.

În Biblie există un singur lucru care simbolizează denominaţiunea, iar acesta este Babilonul. Biblia spune că Babilonul a fost întemeiat de Nimrod, care era un înstrăinat, un renegat şi avea o mulţime de regine care erau şi prorociţe. Se crede că Balaam din vechime venea de pe linia aceea.

Poate că mulţi dintre voi, intelectualii, aţi citit cartea lui Hislop, „Cele două Babiloane” şi „Istoria Bisericii,” şi ştiţi ce s-a întâmplat. Ei aveau femei zeiţe şi o religie impusă. Astfel, toată lumea, fiecare cetate din jurul Babilonului trebuia să vină la turnul lui Nimrod şi să se închine. Aşa este. Ei erau siliţi să se închine la turnul Babel, acesta fiind locul din care a pornit încurcătura.

Aşa este şi în bisericile de astăzi: „Dacă nu vii la şcoala duminicală, dacă nu faci asta şi cealaltă… vei fi dat afară!”

Cei din Tucson ne ascultă în dimineaţa aceasta şi ştiu că eu le-am spus întotdeauna oamenilor: „Mergeţi la biserică! Nu contează unde, doar duceţi-vă!” Dar după aceea, am văzut oameni care dădeau înapoi, aşa că m-am întrebat: „Oare care este problema?”

Am fost şi eu la unele din aceste biserici şi am observat că te abordează încă din prima zi şi-ţi spun: „Aderă la biserica noastră, pentru că dacă nu faci aceasta, nu eşti binevenit.”  Înţelegeţi? Este un lucru forţat, ori aceasta este încurcătură, babilonie. Dar la Hristos vii prin alegere, nu forţat, cea care te trage spre El fiind inima.

Dumnezeu a spus: „Eu nu pot să-mi pun Numele în Babilon!” Înţelegeţi? El nu poate să-Şi pună Numele în Babilon, în aceste biserici; nu o face niciodată.

Poate ziceţi: „Stai, frate Branham, aşteaptă puţin!” Voi mi-aţi cerut să mai zăbovesc puţin. Dacă observaţi, ei pun Numele Lui acolo, nu El, şi zic: „Aceasta este Biserica lui Hristos!” dar adevărul este că aceşti farisei moderni s-au împotrivit la tot ce a învăţat El.

Acum trebuie să aflăm care este singurul loc ales de Dumnezeu ca să-Şi pună Numele în El. Amin. Glorie. Unde Şi-a pus El Numele? În Fiul Său.

Poate veţi zice: „Stai puţin, frate Branham! Acela a fost Fiul, nu Tatăl.” Întotdeauna fiul ia numele tatălui său. Eu am venit în lume şi am primit numele Branham, pentru că tatăl meu a fost Branham.

Isus a spus: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi.” Vreţi un verset din Scriptură unde scrie aceasta? Ioan 5.43. Vedeţi? „Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi.” Şi Tatăl Şi-a pus Numele, care este „ISUS”, în Fiul. El este calea; El este uşa; El este casa; El este locul în care a ales Dumnezeu să-Şi pună Numele. Dumnezeu nu Îşi va pune niciodată Numele în mine; El nu Îşi pune Numele în biserică; nu Îşi pune Numele în metodişti, în baptişti, în catolici, etc., ci L-a pus în Hristos Unsul, Emanuel. Dumnezeu Şi-a pus Numele în Cuvânt, pentru că El este Cuvântul. Amin. Ce este El atunci? Cuvântul tălmăcit este manifestarea Numelui lui Dumnezeu. Nu-i nici o mirare, pentru că „…nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.17-18). Amin.

Oh, Biserică vie a lui Hristos, stai neclintită pe această Stâncă, pe această Temelie care este numai Isus Hristos! Dacă nu stai pe Hristos, care este Cuvântul, eşti pe nisip mişcător chiar dacă cânţi cântarea: „Pe o Stâncă eu sunt zidit.”

El a ridicat mesajul luteran, care este picioarele, dar ei au făcut din el o denominaţiune. Au urmat coapsele, care sunt metodiştii, şi aşa mai departe. În felul acesta Şi-a crescut El Biserica, pe Cuvântul Său. Dar Biserica Lui nu este formată numai din picioare şi coapse, ci este un trup întreg, iar acum urmează partea finală. Priviţi cum sunt construite şi piramidele, deşi eu nu predic o religie a piramidelor.

 Prima Biblie a fost scrisă în ceruri, aţi observat aceasta? Astfel, primul semn al Zodiacului este Fecioara, iar ultimul este Leul, pentru că El a venit întâi prin naşterea din fecioară, iar acum va veni ca Leul din seminţia lui Iuda. Dar înainte de venirea Leului sunt epocile Peştelui, Cancerului şi aşa mai departe. Dacă am avea mai mult timp, cum am când sunt în Tabernacol, am putea trece prin toate acestea

Piramida începe cu fundamentul, apoi urmează camera împăratului, dar înainte de a ajunge la nivelul al şaptelea, dai de o anticameră în care se află un slujitor care vine la tine ca să te introducă la împărat. (La prima Sa venire, slujitorul, mesagerul care ne-a introdus la Împărat a fost Ioan Botezătorul). Dar piatra din vârf, piatra din capul unghiului, a fost respinsă. Ei nu ştiu unde se află, pentru că este o piatră respinsă, dar aceasta este piatra care uneşte totul, piramida mărturisind despre cele şapte epoci ale Bisericii.

Orice fiu vine în numele tatălui său, iar Isus a spus: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu.” Atunci care este Numele Tatălui? Care este Numele Fiului? El a zis: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” (Ioan 14.19).Înţelegeţi? Acelaşi Isus a venit în forma Duhului Sfânt. Acesta este motivul pentru care primii creştini se rugau şi ziceau: „Oh, Isuse…” „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” este „Domnul Isus Hristos.” Asta-i tot. „Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi.” (Ioan 5.43). Dacă citiţi mai departe, veţi vedea că El ne-a avertizat: „…dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.” Vedeţi? „Pe ei îi veţi primi, dar pe Mine, care sunt Cuvântul legitimat înaintea voastră, nu Mă primiţi.”

El a avut dreptate atunci şi are dreptate şi acum. „…dacă va veni un altul… o biserică sau altcineva, îi veţi primi şi îi veţi crede, pentru că puteţi face tot ce vreţi, dar Eu nu îi voi legitima.” El nu a legitimat niciodată şi în nici un timp, o biserică ce era în afara mesajului care le-a fost dat: neprihănirea prin credinţă vestită de Luther, sfinţirea vestită de Wesley, restituirea darurilor adusă prin mişcarea penticostală. Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea că în clipa în care s-au organizat, ei au murit cu toţii, dar El a mers mai departe şi a spus: „Eu am ales un loc în care să-Mi pun Numele,” şi acest Nume a fost Isus. Conform textului din Ioan 1.1, Isus este Cuvântul, aşa-i? Acesta este locul de închinare: în Hristos, Cuvântul. „Eu am venit în Numele Tatălui Meu.”

Prorocul a spus: „…Îi vor pune numele Emanuel.” Aceasta scrie în Matei 1.23. Deci „Isus” este IaHVeH Salvatorul, iar potrivit versetului 7 din Ioan 10, tot El este „Uşa.” Dovezile pe care le-am adus până acum, ca de exemplu: uşa, Numele şi locul, arată clar că există un singur loc în care Dumnezeu Se întâlneşte cu închinătorul, iar acela este în Hristos.

Acum se ridică întrebarea: Cum ajungem noi în El? Aceasta s-ar putea să vă „înţepe” puţin, dar este ca în cazul unui medicament: dacă nu este amar, nu îţi face bine. Înţelegeţi?

Luteranii cred că pot intra prin aderarea la biserica luterană; metodiştii cred că pot intra prin strigare, iar penticostalii spun că prin vorbirea în limbi, dar nici unii nu au dreptate, pentru că în 1 Corinteni 12.13 scrie: „…printr-un singur Duh…” adică prin Duhul lui Dumnezeu care este Dătătorul de Viaţă al Cuvântului, Sămânţa hotărâtă pentru acel timp. De exemplu, numai Duhul Sfânt poate aduce la Viaţă sămânţa şi să cureţe biserica prin sfinţire. Luther nu a predicat despre sfinţirea vestită de metodişti, pentru că nu a ştiut, iar penticostalii vor să vorbească în limbi. Astfel, fiecare zice: „Asta este! Asta este!” dar Cuvântul spune că „Noi toţi, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup,” acest Trup fiind o Familie: Familia lui Dumnezeu. Dar care este Casa lui Dumnezeu? Numele lui Isus Hristos. „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10). Şi dacă aşa stau lucrurile, cum vei putea veni în El printr-un titlu? Cum poţi încasa cecul dacă scrii pe el: „Plătit din partea predicatorului, a doctorului sau a lucrătorului?” Înţelegeţi? Tu poţi fi predicator, doctor sau lucrător, dar Numele Domnului este Isus Hristos. Înţelegeţi?

Şi El a spus: „Eu am ales să Îmi pun Numele pe uşa casei Mele de închinare, pentru că familia Mea se va aduna acolo sub Sânge, aşa cum a făcut în Egipt, unde toţi cei care au rămas afară au murit. Înăuntru nu se găseşte nici un pic de plămădeală şi nici o amestecătură denominaţională, ci sunt doar copiii Mei născuţi din Gena Mea.” Amin. Glorie lui Dumnezeu! „În ei este Gena Mea, Cuvântul Meu, şi Eu Îl voi scrie pe tăbliţa inimii lor. Aceasta este familia Mea, Trupul lui Isus, iar tu vei veni înăuntru numai prin această Uşă. Nu vei putea veni prin uşa metodistă, baptistă sau penticostală, ci doar prin Uşa pe care Mi-am pus Numele.” Dumnezeu nu Şi-a pus Numele în biserica metodistă; El nu Şi-a pus Numele în biserica penticostală, nu Şi-a pus Numele în biserica baptistă şi nu Şi-a pus Numele în biserica catolică. Staţi în afara acestor uşi! Înţelegeţi?

„…în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.” În Biblie nu este nici un alt loc în care să Îşi fi pus Dumnezeu vreodată Numele, decât în Isus Hristos, Fiul Său, care a primit Numele lui Dumnezeu şi Numele Său omenesc. „…căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” Astfel, nu contează dacă eşti metodist, baptist, prezbiterian, catolic sau orice altceva, tu trebuie să vii numai în Numele lui Isus Hristos, pentru că,„în Numele lui Isus, trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,

şi orice limbă trebuie să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2.10-11).

Dacă ai fost botezat în apă, dar negi Cuvântul, înseamnă că eşti un copil nelegitim şi că naşterea ta nu a fost corectă. Tu spui că Îl crezi, dar în realitate Îl negi. Cum aş putea să-mi neg familia? Cum aş putea nega că Charles Branham este tatăl meu? Un simplu test de sânge ar dovedi imediat că sunt fiul lui. Înţelegeţi?

Faptele mele şi legitimarea Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa mea arată dacă sunt sau nu un copil al lui Dumnezeu.

Deci, singurul loc de închinare în care Dumnezeu îţi va primi Jertfa este în Hristos.

Poate ziceţi: „Eu cred şi astfel vin înăuntru.” Dar Biblia spune: „Cine crede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, va fi mântuit.” Şi ea mai spune: „…nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.” (1Corinteni 12.3). Vedeţi? Tu poţi spune că crezi aceasta, dar este nevoie ca Duhul Sfânt însuşi, care este Viaţa Cuvântului, să dovedească faptul că tu eşti un fiu al lui Dumnezeu. Aceasta este Scriptura.

„Eu am ales locul în care să-Mi pun Numele, de aceea, tu să te închini numai în locul acela şi atunci te voi primi şi voi dovedi că eşti din Familia Mea.” Familia lui Dumnezeu se supune poruncilor Tatălui Familiei. El este „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii,” şi „domnia va fi pe umărul Lui.” Şi pentru că El este Căpetenia, Împăratul, Emanuel, Primul şi Ultimul, Domnul păcii, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, copiii Săi ascultă cu sfinţenie fiecare Cuvânt al Lui, pentru că ei sunt parte din El.

Noi trăim în casa noastră după cuvântul lui Branham, voi trăiţi după cuvântul lui John, etc., iar în casa lui Dumnezeu trăim după Cuvântul lui Dumnezeu, după fiecare Cuvânt care iese din gura Sa şi nu ascultăm de nimic altceva. Înţelegeţi?

„…şapte zile să mănânci azime.” Cu alte cuvinte: „În cele şapte epoci ale Bisericii, să mănânci pâine nedospită, aşa cum ţi-am poruncit! Să nu încerci s-o amesteci cu pâinea rămasă din celelalte epoci, pentru că aceea este trecută.”

„…nicio parte din vitele pe care le vei jertfi… să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa;şi, dacă va rămâne ceva pe a doua zi dimineaţa, s-o ardeţi în foc.” (Deuteronom 16.4; Exod 12.10). Acea epocă a Bisericii a murit, noi suntem în alta acum. Amin.

„…locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.” Oh, Doamne! Priviţi ce scrie în Efeseni 4.30:

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Haideţi să aplicăm aceasta la lecţia noastră din Scriptură.

Cred că vă obosesc deja, pentru că văd cum unii se ridică şi pleacă acasă pentru că trebuie să-şi pregătească cina sau poate trebuie să se întâlnească cu cineva. Ei nu s-au aşteptat să vină aici şi să asculte toată ziua.

O, frate Ben, Domnul să te binecuvânteze! Dacă aţi şti cât a suferit acest bărbat pentru noi în război! A fost împuşcat, zdrobit tot şi aşa mai departe. A avut o viaţă cu de toate, dar Dumnezeu l-a binecuvântat, pentru că a stat credincios. Soţia l-a părăsit, a fugit cu altul, s-a recăsătorit şi i-a luat şi copiii. Oh, nici nu pot să-mi închipui cum este să treci prin aşa ceva! Dumnezeu să te binecuvânteze, Ben. El stă aici, cu trupul plin de schije de metal care îi apasă nervii şi toate celelalte. Ar trebui să-i cunoaşteţi trecutul ca să înţelegeţi prin câte a trecut! Doamne, binecuvântează acest bărbat! Da.

„…prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Ceea ce voi spune s-ar putea să vă înţepe puţin. După ce israeliţii  au uns uşa cu acel sânge, au intrat în casă şi nu au mai ieşit afară până când au fost liberi să iasă din Egipt.

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Înţelegeţi?

Biblia are întotdeauna dreptate. Dumnezeu a pus acolo cuvinte pe care tu trebuie să le pui doar la locul lor ca să ai imaginea întregită a răscumpărării.

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Cu alte cuvinte, până când eşti răscumpărat.

Tu eşti pecetluit acolo, eşti sub sânge şi nu mai ieşi afară. Ce urmează? Tu eşti fiul lui Dumnezeu, în Familia lui Dumnezeu şi pecetluit cu Duhul Sfânt. Satan nu ar putea să te scoată de acolo nici dacă ar vrea, pentru că eşti mort şi îngropat faţă de bărbatul tău vechi, iar viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluită cu Duhul Sfânt. Cum ar putea să te mai prindă el? Cum ai putea să mai ieşi tu afară? Tu eşti în El. Glorie! Cred că v-am spus destul ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, aşa că voi merge mai departe.

 Voi sunteţi făpturi noi, dar nu a unei organizaţii, ci a Cuvântului; sunteţi creaţii ale Cuvântului, pentru că piatra de temelie a fost pusă în voi încă înainte de întemeierea lumii şi v-a ales să fiţi fii şi fiice de Dumnezeu. În felul acesta s-a clădit piatră pe piatră, în fiecare epocă, vestind Cuvântul care urma să vină şi care este Isus, Piatra de căpătâi a tuturor lucrurilor. În El s-au odihnit toate veacurile. Isus a fost în Moise; Isus a fost în David; Isus a fost în profeţi, este adevărat? Uitaţi-vă la Iosif! El a fost vândut pentru aproape treizeci de arginţi, a fost aruncat în groapă, a fost considerat mort, a fost scos afară şi a fost pus la dreapta lui Faraon. Priviţi cât de perfect a fost simbolizat Isus prin Iosif.

Şi când El a venit, toată plinătatea dumnezeirii a locuit în El, care este Împăratul împăraţilor şi plinătatea prorocilor. El a venit să scoată afară şi să răscumpere o Mireasă, o Capodoperă. Astfel, când Satan spune: „Zilele minunilor au trecut, nu mai există asemenea lucruri despre care vorbeşti tu,” Mireasa răspunde: „Înapoia mea, Satan!” Vedeţi? O Capodoperă.

Într-o zi, se va întoarce Piatra din capul unghiului şi va lua Mireasa cu El, pentru că femeia a fost luată din bărbat şi este o parte din bărbat. Genele bărbatului sunt şi în femeie, ea fiind făcută din aceleaşi gene. Tot aşa, Cuvântul lui Dumnezeu este în Biserică, făcând din ea Mireasa Sa. Ea nu este o denominaţiune, pentru că denominaţiunea este de la diavol. Eu nu spun că oamenii din aceste denominaţiuni sunt de la diavolul, dar ei sunt înşelaţi, așa cum a spus Isus: „…un orb călăuzeşte pe un alt orb.” (Matei 15.14).

Ştiţi ce spuneau despre El? „Tu eşti născut din curvie. De unde vii? Care şcoală sau seminar te recunoaşte? Noi îl avem pe Moise şi suntem…” Dar El le-a răspuns: „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine.” Vedeţi? Moise a scris despre El, aşa cum citim şi în Fapte 3.22: „Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.” Aceasta este tot. Cine este El? Cuvântul. Şi ce porunceşte Dumnezeu? „Nu-L amesteca cu nici un fel de plămădeală! Nu adăuga nici un crez, nici o denominaţiune la El, pentru că dacă faci aceasta, totul este în zadar.

Mă voi grăbi să închei ca să puteţi merge la masă. Deci, tu eşti un fiu al lui Dumnezeu, eşti din Familia Lui şi locuieşti în casa Lui, iar în Romani 8.1 citim: „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” pentru că ei sunt morţi faţă de lume şi vii în El, şi trăiesc pentru împlinirea Cuvântului care le-a fost pregătit de Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii, când numele lor au fost scrie în Cartea Miresei. Astfel, când vor veni apele şi vor uda sămânţa care este în inima lor, aceasta va creşte să fie Mireasa lui Hristos. Oh, Doamne, este cât se poate de desăvârşit, acest lucru petrecându-se în fiecare epocă!

Picioarele, luteranii care s-au ridicat prin neprihănire; Wesley a continuat cu sfinţirea, iar mişcarea restituirii darurilor s-a ridicat de la umeri în sus, dar acum am ajuns la Cap, la Piatra din capul unghiului. „Îndurare, îndurare,” a strigat Piatra unghiulară, trezindu-ne de la crezurile moarte la Cuvântul viu al Dumnezeului celui viu. Planul lui Dumnezeu era ca fiii Săi din epoca Cuvântului să fie treziţi de Duhul precum o scânteie aprinsă, aşa încât acum stau în locurile cereşti, vii şi în aşteptarea împlinirii fiecărei făgăduinţe din Cuvânt. Ce poate face aceasta? Faptul că faci parte din genele lui Dumnezeu, din Cuvânt, şi împreună cu ceilalţi, formaţi Trupul lui Hristos manifestat, pentru că între voi nu se găseşte nici un aluat. Între voi nu este nici un aluat vechi, ci doar Cuvântul şi staţi în locurile cereşti, acolo unde Şi-a pus El Numele: în Hristos Isus.

Ceea ce aduce plinătatea dumnezeirii în mijlocul vostru este lipsa aluatului vechi. El nu a putut face aceasta în epoca lui Luther, nu a putut s-o facă în epoca lui Wesley şi nici în epoca penticostală, dar o va face în ziua când se va arăta Fiul omului. El va aduna Biserica Sa la un loc, va descoperi întreaga plinătate a dumnezeirii în mijlocul copiilor Săi, va face aceleaşi semne vizibile şi Se va manifesta pe Sine însuşi ca la început, în chipul profetului făgăduit în Maleahi 4 şi în restul Scripturii.

Unde te închini tu? În casa lui Dumnezeu.

Vă mai ţin încă vreo zece minute, apoi vom putea pleca, cu voia Domnului. Să ne uităm la câţiva care au fost făcuţi vii în această casă a lui Dumnezeu, în zilele lor.

Enoh a fost Cuvântul viu al lui Dumnezeu pentru epoca lui; el a fost un profet.

Profetul lui Dumnezeu este asemenea unui reflector. Câţi dintre voi aţi ştiut aceasta? Dar el nu reflectă propria sa lumină, ci este nevoie s-o primească de undeva ca s-o reflecte. Deci, profetul este un vas ales de Dumnezeu, dar el nu reflectă nimic de la sine, ci stă în legătură cu Sursa şi astfel, Dumnezeu reflectă prin el chipul lui Hristos, Cuvântul. El este chemat să mănânce cartea, sulul, fiindcă trebuie să reflecte Cuvântul pentru epoca în care trăieşte. Înţelegeţi?

Priviţi-l pe Enoh, modelul desăvârşit de reflector. Când Dumnezeu Şi-a încheiat lucrarea cu el, a fost transformat şi ridicat la cer. Mecanica pe care a reflectat-o el, a devenit vie prin dinamica Duhului şi l-a ridicat la cer.

 La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Elisei care a posedat reflecţia lui Dumnezeu chiar şi în oase. Astfel, când acel tânăr mort a fost aruncat peste oasele lui, a revenit la viaţă imediat.

Cât timp suntem Mireasa lui Hristos, noi suntem os din oasele Lui şi carne din carnea Lui. Credeţi aceasta? El a murit pentru noi şi noi murim pentru noi înşine, îngropându-ne în Numele Lui, aşa că nu mai suntem ai acestei lumi, ci suntem ai Lui şi toată Familia din cer şi de pe pământ este numită după Isus Hristos. Acest lucru este scris în Efeseni 1.10: „…ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.” Care este numele Familiei din ceruri? Isus. Care este numele Familiei de pe pământ? Aceasta este casa lui Dumnezeu unde se găseşte sângele Mielului. Este adevărat? Aceasta este Uşa; acesta este locul în care Şi-a pus El Numele, pentru că Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi; este Cuvântul care se reflectă şi străluceşte în epoca în care trăieşti. Aceasta a fost El; aceasta a fost Moise; aceasta a fost Iacov;  aceasta au fost toţi ceilalţi proroci: oglindirea Cuvântului lui Dumnezeu, reflectorul prin care El S-a reflectat pe Sine însuşi. Iar Isus Hristos, chipul desăvârşit al lui Dumnezeu, Capodopera lui Dumnezeu, a fost lovit ca să ne poată lua pe noi, să fim Mireasa Sa, oglindirea Sa.

Moise a fost în El, Iosua a fost în El, tu ai fost în El încă înainte de întemeierea lumii, Familia lui Dumnezeu; tu ai suferit cu El, ai mers la cruce cu El, ai murit cu El, ai înviat cu El, iar acum, stai cu El în locurile cereşti şi reflecţi Lumina Mesajului epocii în care trăieşti, pentru ca lumea să Îl vadă ca Lumina lumii. Mai mult, Domnul Isus spune că „Voi sunteţi lumina lumii,” dar cum pot să vadă oamenii aceasta, dacă lumina voastră este ascunsă după vreo tufă denominaţională. Prin tradiţiile voastre, voi faceţi Lumina fără nici o putere. Mai mult, prin aceste tradiţii, ţineţi Lumina departe de biserica voastră şi ca urmare, nu intraţi nici voi şi nu îi lăsaţi nici pe alţii să intre. Amin.

Să ne oprim pentru că mai este mult de vorbit, dar mai avem doar cinci minute.

Acum vedeţi cine este Uşa şi unde Şi-a pus Dumnezeu Numele? În Isus. Cum intrăm în acest Nume? Prin botez. Ce fel de botez? În apă? Nu! Prin Duh: un Domn, o credinţă, un botez. Acesta este botezul cu Duhul Sfânt.

Botezul în apă te aduce în părtăşie cu fraţii, prin faptul că L-ai acceptat pe Hristos. Acesta este adevărul. Dar ai nevoie de botezul cu Duhul Sfânt ca să intri în Hristos. Eu pot chema Numele Domnului Isus peste tine şi să te botez, dar nu este de-ajuns. Însă când vine în tine Duhul Sfânt, Cuvântul original, Mesajul nu mai este o taină pentru tine, ci totul este adus la lumină şi clarificat. Aleluia! Slavă Domnului! Amin.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a plătit răscumpărarea…

Dumnezeule bun, Te rog să-i vindeci pe aceşti oameni şi să-i faci bine în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Încă de când am văzut prin credinţă

Acel râu de sânge pe care mi l-ai dăruit (şi care curge din Capodopera Sa).

Dragostea răscumpărătoare este tema mea…

Dumnezeu este Dragoste şi „…oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.” (1Ioan 4.7). Dragoste divină, sfântă, nu dragoste murdară, ci curată şi pură, dragoste sfântă, dragostea lui Dumnezeu, Cuvântul.

„Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119.11). Oh, Doamne, cum plângea David! Nu este El minunat? Nu Îl iubiţi?

Deci există o singură cale, o cale curată şi sfântă, un singur loc de închinare în care Dumnezeu se va întâlni cu tine. Şi nu o face pentru că spui: „Dumnezeule, eu sunt un metodist bun sau un baptist bun…” ci pentru că eşti Isus, Cuvântul, eşti partea Cuvântului care S-a manifestat prin Mesajul de astăzi, nu prin mesajul lui Luther, al lui Wesley, sau al penticostalilor; pentru că eşti reflectarea Lui. Tu nu te poţi întoarce la acea mană veche, pentru că dacă ai face aceasta este ca şi cum ai adăuga aluat vechi la Pâinea ta sfântă, iar Cuvântul spune: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, pentru timpul în care trăieşte.” (Matei 4.4).

Oh, vino, Doamne Isuse, marea Piatră din capul unghiului! Priviţi-o cum stă acolo jos în praful luteranilor şi a murit în zilele martirilor; uitaţi-vă la metodiştii, penticostalii şi toţi cei care au ieşit din acea mare întunecime. Dar ce au făcut apoi? Voi, Adunările lui Dumnezeu, v-aţi dus şi     v-aţi organizat, dar prin aceasta v-aţi întors înapoi în locul din care v-a scos Dumnezeu, aşa cum spune Biblia: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2.22).

Voi, unitarienilor, Adunările penticostale unite ale lui Isus Hristos, voi care v-aţi separat prin segregaţie rasială şi aveţi adunări separate pentru oamenii de culoare, voi care  v-aţi organizat şi v-aţi autointitulat „uniţi”, îndrăzniţi să îi criticaţi pe cei de la „Adunările lui Dumnezeu”? „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” Dacă vărsătura l-a îmbolnăvit pe câine la început, nu îl va îmbolnăvi şi a doua oară? Schimbaţi-vă dieta, întoarceţi-vă de la denominaţiunile voastre la Cuvânt şi trăiţi cu Hristos! Să vă fie ruşine!

/:Eu am un Tată acolo, departe :/

Eu am un Tată acolo, departe,

Pe celălalt Tărâm!

/:Într-o zi cu soare eu voi merge şi Îl voi vedea:/

Într-o zi cu soare eu voi merge şi Îl voi vedea

Pe celălalt Tărâm.

/:Oh, ce întâlnire (Cuvântul vine la Cuvânt) fericită!:/

(Când Mireasa merge Acasă, Cuvânt după Cuvânt)

…întâlnire fericită

Pe celălalt tărâm.

/:Oh, acea zi luminoasă poate fi mâine:/

Oh, acea zi luminoasă poate fi mâine

Pe celălalt Tărâm.

Cineva zice: „Chiar vorbeşti serios, frate Branham?” Da, domnule. Penticostalii, cei care au adăugat aluat, au murit, dar Cuvântul adevărat merge mai departe. Înţelegeţi? Este întocmai cum a spus Domnul Isus: „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20). Totul este Cuvântul. Oh, nu va fi aceea o întâlnire fericită… când fiii Lui se adună la poarta Domnului? Oh, ce întâlnire fericită, pe celălalt ţărm.

Biserică, noi am învăţat că fiindcă sunteţi bobul, trebuie să staţi în prezenţa Soarelui ca să vă coaceţi. Să nu adăugaţi şi să nu scoateţi nimic, pentru că vă spun Adevărul aşa cum Îl ştiu şi cum mi L-a dat Tatăl. Aţi înţeles? Să nu adăugaţi nimic la El, ci să spuneţi numai ce am spus eu.

Chemaţi-i pe oameni să vină să Îl vadă pe Domnul Isus, apoi staţi voi înşivă în prezenţa Lui, uniţi în dragostea Lui şi spuneţi: „Oh, Doamne Isuse, Fiul lui Dumnezeu, Te iubesc. Mişcă-mi inima, Doamne. Scoate din mine toată mizeria şi dragostea pentru lume şi lasă-mă să trăiesc sfânt înaintea Ta.”

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Aveţi pe cineva care să se roage pentru încheiere? Atunci am s-o fac eu. Fiţi respectuoşi.

Dumnezeule scump, Îţi mulţumim pentru că am avut parte de hrana Ta spirituală. Îţi mulţumim, Doamne, pentru că Vitaminele Cuvântului Tău îi cresc pe copiii Tăi şi nu au efect decât asupra caracterului fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu. Îţi mulţumim pentru aceasta şi Te rugăm, Dumnezeule, să ne ajuţi să profităm de harul acesta. Ajută-ne să folosim această putere ca să încercăm să-i convingem pe oameni, prin dragoste, să creadă în Dumnezeul nostru: pe cei răzvrătiţi, pe păcătoşi, pe bărbaţii, femeile, băieţii şi fetele din acest timp.

Doamne, noi vedem bolile mintale şi nebunia oamenilor din zilele acestea. Ei nu vor să asculte Scriptura, dar Tu ai spus că pe pământ vor veni nişte arătări mari şi hidoase, care vor semăna cu lăcustele. Ele vor avea părul lung şi vor chinui femeile care îşi taie părul. Oamenii vor vedea toate acele hidoşenii, Doamne, şi în disperarea lor vor striga la stânci şi la munţi să cadă peste ei ca să-i scape. Femeile preferă să crească câini şi pisici în loc să crească un copil care să Te cinstească pe Tine… iar cele cărora le-ai dat copii, îi lasă să umble de capul lor pe străzi, în loc să se îngrijească de ei. Nu-i de mirare că atunci când Te duceau la răstignire, ai spus: „Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi!”, şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!” (Luca 23.30).

Noi vedem cum se împlineşte Scriptura sub ochii noştri şi cum toate lucrurile se îndreaptă spre timpul acela. Şi pentru că vedem cu ochii noştri cum Te descoperi, ştim că într-o zi va fi o răpire şi că vom trăi împlinirea Cuvântului care spune că atunci când „va veni Fiul omului pe norii slavei împreună cu îngerii Săi sfinţi, Îl vom întâmpina în văzduh.” Acum auzim aceasta, dar atunci Îl vom vedea cu ochii noştri.

Ajută-ne să fim găsiţi în El, singurul loc pregătit de Tine. El este Jertfa hotărâtă de Tine, iar noi venim în El prin botezul Duhului Sfânt, în Numele Domnului Isus Hristos. Numai aşa este primită Jertfa noastră şi intrăm în Familia Ta; pentru că deşi trăim în lumea aceasta, noi am fost rânduiţi încă înainte de întemeierea lumii, să fim fii şi fiice de Dumnezeu. Îţi mulţumim pentru aceasta, Tată. Oh, cum ar putea să-Ţi întoarcă spatele cineva care a aflat adevărul şi a fost ales de Tine din această lume?

Doamne, în ziua când eu am fost mântuit, milioane de oameni au fost pierduţi. Oh, Mielule care ai murit pentru mine, cum aş putea să-Ţi mulţumesc vreodată? Cum ar putea inima mea să fie destul de smerită înaintea Ta? Dumnezeule scump, ajută-mă să trăiesc drept, iartă-mi neştiinţa şi priveşte doar la inima mea. Îngăduie ca niciunul dintre aceşti oameni să nu fie pierdut, Tată, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Eu Îl iubesc, iar dacă Îl iubiţi şi voi, vă veţi iubi unii pe alţii. Daţi mâna cu cel de lângă voi. Amin.

– Amin –