TAINA CELOR 10 PORUNCI

În seara aceasta aş vrea să vă împărtăşesc ceva ce, după părerea mea, este un lucru minunat.

Când vorbim despre iudaism, este total greşit să îl numim „o religie”, deoarece iudaismul nu este o religie. Eu nu ştiu ce este o religie, dar noi nu suntem aşa ceva, ci suntem o naţiune căreia i s-a dat o Lege, aceasta fiind calea dată de Dumnezeu pentru a avea legătură cu El. Dacă ar fi să definesc iudaismul într-un singur cuvânt, l-aş numi „o relaţie”, sau „mijlocul prin care putem avea o relaţie, o legătură sau părtăşie cu Creatorul Universului”.

Toată Legea ne vorbeşte numai despre stabilirea acestei relaţii sau legături, toate poruncile fiind de fapt calea prin care putem comunica şi prin care putem fi legaţi mai puternic de Creatorul nostru.

De fapt, cuvântul „mitsva” în limba ebraică provine din cuvântul „seveth” care înseamnă „legătură”. Aşadar, „mitsva” nu înseamnă „poruncă”, acum cum traducem noi adesea, ci înseamnă „legătură”.

În limba ebraică, cuvântul „seveth” înseamnă „echipă, oameni care sunt alăturaţi”.

Noi avem 613 puncte de legătură cu Dumnezeu, puncte prin care putem stabili şi avea o legătură cu El.

Când HaShem S-a descoperit în faţa poporului evreu, la Muntele Sinai, a făcut-o în aşa fel încât a fost văzut de tot poporul, şi ştim că acolo ne-a dat ceea ce noi numim „Cele zece Porunci”.

Prin aceste zece Porunci, Dumnezeu ne-a dat cele mai importante zece principii pe care trebuie să le cunoaştem. Înţelepţii noştri învaţă că de fapt, cele zece Porunci sunt de fapt rădăcina celor şase sute treisprezece porunci din întreaga Tora. Cu alte cuvinte, din aceste zece Porunci pot fi derivate celelalte şase sute treisprezece porunci. Aparent, cele zece porunci pot fi derivate din primele două porunci; porunca a doua din prima, prima poruncă din primul cuvânt, iar primul cuvânt din prima literă. Cele zece porunci sunt de fapt sursa întregii Tora.

În seara aceasta, aş vrea să vă propun ceva. Scopul iudaismului este de a avea o relaţie, o legătură, o conexiune cu Dumnezeu sau de a şti cum să avem o relaţie cu Dumnezeu, pentru că noi nu ştim cum să avem o relaţie cu El, dacă nu ştim cum să interacţionăm unii cu alţii. Cum aş putea interacţiona cu o Fiinţă pe care nu o cunosc, dacă nu ştiu cum să interacţionez cu o fiinţă pe care o pot vedea, adică pe voi, pe soţia mea, pe copiii mei, pe prietenii mei?

În mod evident, iudaismul este despre a avea o relaţie, o interacţiune fie cu oamenii, fie cu Dumnezeu, fie şi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Dar dacă scopul iudaismului este să avem relaţii, să creăm relaţii, în seara aceasta vă voi sugera ceva şi anume, că cele zece Porunci trebuie să fie mijlocul sau calea de stabilire a acestei relaţii.

Cele zece Porunci sunt cele mai importante zece principii pe care ni le-a dat Dumnezeu. De ce? Pentru că ele ne spun de ce anume avem nevoie pentru a crea o relaţie desăvârşită. Aşadar, îndrăznesc să spun că dacă în seara aceasta analizăm bine cele zece Porunci, veţi vedea ceva foarte frumos deoarece cele zece Porunci vor descoperi taina a ceea ce cer relaţiile pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Să începem! Eu voi citi cele zece Porunci şi vă rog pe voi să decideţi de ce din cele şase sute treisprezece porunci, Dumnezeu le-a ales pe cele zece. Aşadar, voi sunteţi juriul care decide dacă într-adevăr acestea sunt cele mai importante zece porunci, dacă acestea sunt cele mai importante zece legi pe care aţi vrea să le daţi poporului evreu ca şi o Declaraţie de bază a iudaismului, dacă acestea sunt cele mai importante zece lucruri pe care aţi vrea să le daţi evreilor înainte de a le da Tora? Ce le-aţi da? Aceste zece Porunci sau le-aţi da altele?

Să începem cu citirea celor zece Porunci aşa cum sunt scrie în Tora.

1. 1. – „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.”

 

Este o poruncă importantă? Da sau nu? Da. Dacă o vom studia cu atenţie, vom observa că aceasta nu este o poruncă, pentru că Dumnezeu nu le-a poruncit aceasta, ci mai degrabă le-a atras atenţia evreilor, i-a avertizat să se concentreze asupra acestui adevăr, a acestei realităţi. Dumnezeu S-a arătat în faţa întregului popor evreu tocmai pentru ca ei să aibă conştiinţa realităţii Lui.

2. – „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”

Este o poruncă importantă? Aici se ridică o întrebare: Prima poruncă nu o include şi pe a doua? Dacă „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”, este clar că nu trebuie să avem alţi dumnezei înafară de El, este adevărat? Astfel, această poruncă sună ca o repetare a primei porunci.

Dumnezeu S-a descoperit în faţa evreilor şi ei L-au văzut, iar după aceea le-a spus: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” De ce a spus El aceasta? Noi trebuie să înţelegem această poruncă. Ce a vrut să spună Dumnezeu prin aceste cuvinte? Dacă un om se închină la o stâncă sau la un pom, acel om nu este un închinător la idoli, ci este un nebun, fiindcă este o nebunie să te pleci în faţa unei pietre.

Dar nu la aceasta s-a referit Dumnezeu când a dat această poruncă. El Se foloseşte de anumite lucruri pentru a Se descoperi în lume, Se foloseşte de creaţia Sa pentru a crea o „curgere” în lume. Ce vreau să spun prin aceasta? Vreau să spun că El Se foloseşte de lună, de stele, de soare şi de întregul sistem planetar, adică de alinierea stelelor, pentru a aduce în lume puterea Sa duhovnicească.

În istoria umanităţii a existat un timp în care oamenii au fost foarte conştienţi de aceasta. Astfel, când vedeau că se aliniau pe cer un anumit grup de stele, ei puteau spune: „Din alinierea acestor stele se vede că puterea lui Dumnezeu coboară jos şi va avea loc ceva.” De exemplu, un anumit fel de aliniere al stelelor arăta că va urma o creştere şi o dezvoltare a culturii umane. Oamenii puteau vedea aceasta, puteau vedea felul în care folosea Dumnezeu stelele pentru a-Şi aduce Mesajul în lume.

Dar acest lucru era foarte periculos. De ce? Pericolul este că atunci când doreşti să aduci închinare, în loc să te închini lui Dumnezeu, ai putea cădea în extrema să te închini la stele. O asemenea închinare nu este o nebunie, cum este în cazul închinării la o piatră sau la un pom, deoarece dacă înţeleg că alinierea stelelor aduce ceva duhovnicesc în lume, o putere care produce ceva în lume, aş putea să încep să mă gândesc: „Oh, stelele acestea sunt sursa acestui bine adus în lume, de aceea mă voi închina lor!” Aceasta nu este nebunie, ci pur şi simplu nu-mi folosesc mintea ca să judec lucrurile corect. În cazul acesta, noi trebuie să privim dincolo de stele şi să spunem: „O clipă! Cine a creat stelele? Cine este adevărata Sursă a existenţei tuturor?”

Aceasta este închinare la idoli, de aceea, primii închinători la idoli erau numiţi „închinători la stele şi la soare”, iar de aici au derivat şi celelalte forme de închinare păgână.

Deci, când Tora scrie despre interzicerea închinării la idoli este o interzicere adevărată. Când Dumnezeu spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”, El vrea să spună că atunci când vei vedea puterea lui Dumnezeu manifestată în anumite lucruri, ca de exemplu, când vezi că El lucrează prin stele pentru a transmite un mesaj pe pământ, tu să nu te închini la stele, ci să recunoşti că „Eu sunt în spatele tuturor lucrurilor. Eu sunt Sursa din spatele tuturor lucrurilor, deci nu faceţi greşeala de a privi lucrurile superficial, ci recunoaşteţi că Eu stau în spatele a tot ce se întâmplă.” Înţelegeţi?

Atunci ce ne spune Dumnezeu prin primele două porunci?

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

„Voi M-aţi văzut aici, pe Muntele Sinai, de aceea, atunci când Mă voi descoperi vouă şi veţi vedea că-Mi voi revărsa binecuvântarea în lume folosindu-Mă de stele, de sistemul planetar sau de alte lucruri, să nu faceţi greşeala să vă închinaţi înaintea lor, ci să recunoaşteţi că Eu sunt în spatele tuturor lucrurilor.”

Aceasta este porunca a doua. Este o poruncă bună? Da. Are sens? Da.

3. 3. – „Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău.”

O altă traducere a acestei porunci este: „Să nu foloseşti Numele Meu pentru a jura strâmb.”

Să vedem ce înseamnă aceasta. Dacă mergem într-o Curte de judecată, există două feluri de jurăminte pe care le putem face.

Să zicem că vreau să neg faptul că Ruben mi-a împrumutat un milion de dolari, iar când judecătorul mă întreabă: „Ţi-a împrumutat Ruben un milion de dolari?”, eu neg aceasta şi spun: „Sunt gata să jur în Numele Domnului că nu mi-a împrumutat o asemenea sumă de bani.”

Când spun aceasta, eu mint sub acel jurământ pentru a scăpa cu un milion de dolari. Acesta este un fel de jurământ pe care-l putem face, un jurământ mincinos, fals.

Un alt tip de jurământ pe care putem să-l facem este să spunem în Numele Domnului că masa este de fapt un scaun.

Aşadar, primul jurământ pe care-l fac este un jurământ mincinos pe care-l fac cu scopul de a scăpa cu un milion de dolari, iar al doilea jurământ este unul fals, deoarece spun că masa este scaun.

La care din aceste două tipuri de jurăminte credeţi că se referă Tora când porunca dată de Dumnezeu spune: „Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău!”? La primul sau la al doilea jurământ? La al doilea. De ce? Pentru că Dumnezeu vrea să ne înveţe că Numele Său trebuie respectat şi nu folosit pentru a spune ceva nebunesc.

Desigur, şi primul jurământ este greşit şi nu avem voie să-l facem, dar a jura ceva nebunesc folosind Numele Domnului este mai greşit şi nu trebuie să facem niciodată aceasta.

4. 4. – „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti.”

Este o poruncă bună, aşa-i? Da. Suntem de acord cu toţii? Da.

5. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.”

Este aceasta o poruncă importantă? Da. De ce? Pentru că este felul în care putem păstra echilibrul societăţii umane.

6. 6. – „Să nu ucizi.”

Este o poruncă importantă? Da.

7. 7. – „Să nu preacurveşti.” Este foarte importantă.

8. 8. „Să nu furi.”

Aici este o problemă, deoarece în Tora ni se spune: „Să nu răpeşti.” şi nu: „Să nu furi.” De ce a dat Dumnezeu o poruncă atât de specifică: „Să nu răpeşti”?

„Să nu furi” este o poruncă generală, dar aici Dumnezeu a dat o poruncă clară, deoarece oamenii răpesc tot timpul ceva ce aparţine altora. Pentru mine, această poruncă este ceva foarte special.

9. 9. – „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.”

Aceasta înseamnă să nu fii martor mincinos într-o Curte de judecată. Dacă am văzut ceva şi suntem chemaţi de cineva să depunem mărturie într-o Curte de judecată, să nu acceptăm mită şi să nu minţim, ci să spunem adevărul. Trebuie să facă această poruncă parte din cele zece Porunci? Da, pentru că este o poruncă bună.

10. 10. – „Să nu pofteşti casa aproapelui tău.”

Cu alte cuvinte, dacă cineva are o maşină frumoasă, să nu o pofteşti; dacă cineva are un loc de muncă bun, să nu-l pofteşti; să nu pofteşti soţul sau soţia cuiva; să nu pofteşti nimic din ceea ce are cineva. Aceasta ar trebui să facă parte din cele zece porunci? Este o poruncă frumoasă legată numai de inimă. Dacă aţi avea şase sute treisprezece porunci, aţi alege-o pe aceasta ca a zecea poruncă? Aceasta este o poruncă legată de ceea ce se află înăuntrul fiinţei umane.

Întrebarea care se ridică acum este, de ce a scris Dumnezeu aceste zece porunci? De ce aceste porunci au fost incluse în cele zece, când există atât de multe porunci importante, cum ar fi: zeciuiala, ocrotirea văduvei, a orfanului, etc.?

Şi mai am o întrebare pe care v-o adresez tuturor: De ce a avut Dumnezeu nevoie de două table pentru a da cele zece porunci lui Moise? Le-ar fi putut pune pe toate zece pe o singură tablă, nu-i aşa? Nu I-ar fi fost greu deloc. Totuşi, El le-a pus pe două table, iar prin aceasta, a creat un fel de separare sau mai bine zis le-a împărţit în două categorii.

Cineva de aici a spus că pe tabla din dreapta avem porunci referitoare la legătura dintre om şi Dumnezeu, iar pe tabla din stânga sunt legi referitoare la legătura dintre om şi om. Dar există o poruncă ce nu se încadrează în această împărţire. Care este aceasta? Porunca a cincea:

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.”

De ce nu se încadrează în această împărţire? Pentru că această poruncă se află pe tabla din dreapta şi nu pe cea din stânga, unde sunt trecute poruncile legate de legătura dintre om şi om, este adevărat? Înseamnă că va trebui să redefinim clasificarea noastră.

Astfel, în loc să numim prima coloană: „Porunci între om şi Dumnezeu”, poate ar trebui s-o numim: „Porunci între om şi creatori”. De ce „creatori”? Pentru că avem două feluri de creatori: Dumnezeu şi părinţii.

Aşadar, pe prima tablă sunt trecute poruncile referitoare la legătura dintre om şi creatori, iar pe tabla a doua sunt porunci referitoare la legătura dintre om şi om.

Să mergem mai departe.

Înţelepţii noştri ne învaţă că Dumnezeu a pus cinci porunci pe o tablă şi cinci pe cealaltă tablă, iar dacă ne uităm la ele cu atenţie, vedem că de fapt prima poruncă se suprapune pe porunca a şasea; porunca a doua se suprapune pe porunca a şaptea; porunca a treia se suprapune pe porunca a opta; porunca a patra se suprapune pe porunca a noua şi porunca a cincea se suprapune pe porunca a zecea.

Aşadar, avem cinci porunci pe o parte şi cinci porunci pe partea cealaltă, iar cele două părţi pot fi puse faţă în faţă ca şi paginile unei cărţi. Haideţi să vedem:

1.- „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”	6.- „Să nu ucizi.”
2.- „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”	7. – „Să nu preacurveşti.”
3.- „Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău.”	8. – „Să nu furi.”
4.- „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti.”	9. „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.”
5.- „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.”	10.- „Să nu pofteşti casa aproapelui tău.”

(Noi scriem de la stânga la dreapta, nu de la dreapta la stânga ca evreii, de aceea primele cinci porunci sunt în partea stângă şi nu în dreapta, ca la ei).

Acum, ce înseamnă aceasta?

La începutul acestei discuţii am menţionat că scopul iudaismului este să aibă o relaţie cu Dumnezeu. De fapt, rabinii noştri ne învaţă că scopul principal al Torei este să ne înveţe să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Acesta este scopul principal, de aceea toată Tora se învârte în jurul acestui lucru: ca omul să poată interacţiona, să poată avea părtăşie cu altcineva.

Întrebarea care se ridică acum este: Scopul Torei nu este să ne înveţe să avem o relaţie, să interacţionăm cu Dumnezeu? Ba da. De ce spun „ba da”? Pentru că Dumnezeu este de fapt Prietenul nostru şi în acelaşi timp este o Fiinţă, iar Tora ne învaţă relaţia dintre om şi om sau relaţia dintre om şi Dumnezeu, pentru că de fapt este acelaşi fel de relaţie.

Înseamnă că scopul iudaismului se rezumă la dragoste: să iubim pe cineva care nu este persoana noastră; să-L iubim pe Dumnezeu şi să avem o legătură cu El şi să-l iubim pe aproapele nostru, adică o altă fiinţă umană şi să avem o legătură cu acea persoană.

Acesta este principiul Torei.

Acum, dacă scopul Torei este să avem această relaţie, să dezvoltăm această relaţie cu Dumnezeu şi cu fiinţe umane, cele zece porunci reprezintă modalitatea de a ajunge acolo, iar dacă primele cinci porunci care sunt în legătură cu relaţia dintre o persoană şi creatorii săi, au fost puse faţă în faţă cu celelalte cinci porunci care sunt în legătură cu relaţia dintre om şi om, şi s-au unit aşa cum se unesc două palme când le punem una peste alta, putem spune că în realitate sunt numai cinci principii care guvernează relaţiile.

Deci, sunt zece porunci, dar cinci principii, iar în continuare vom vedea cum funcţionează aceasta.

1. 1. – Care este prima poruncă? „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău.”

Dar porunca a şasea? „Să nu ucizi.”

 

Care este legătura între aceste două porunci? Putem găsi o legătură între ele?

Mai întâi de toate, Dumnezeu spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău! Eu sunt Cel ce sunt!” Prin aceste cuvinte, Dumnezeu ne învaţă ceva foarte important cu privire la părtăşia cu El.

Astfel, primul lucru pe care trebuie să-l ştim ca fiinţe umane este că trebuie să recunoaştem existenţa Sa, că trebuie să recunoaştem că mai există şi altcineva înafară de noi înşine. Noi trebuie să recunoaştem că există un singur Dumnezeu şi că există şi alte fiinţe înafară de noi fiinţe care au propria lor identitate, propria lor existenţă specială şi separată.

Dumnezeu spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău! Eu sunt Existenţa şi voi existaţi prin Mine!”

Dar de ce este acesta primul lucru de care are nevoie un om atunci când vrea să aibă legătură cu El?

Eu cred că există două feluri de relaţii sau legături pe care putem să le avem cu Dumnezeu.

În primul rând este vorba de o legătură pozitivă, în care spunem: „Doamne, Tu şti Viaţa, eşti Existenţa, iar eu exist prin Tine şi vreau să Te cunosc, fiindcă eşti atât de minunat, de bun şi de îndurător; eşti Dătătorul tuturor darurilor bune şi eu doresc să Te cunosc. Vreau să am părtăşie cu Tine, să Te pătrund şi să Te cunosc aşa cum eşti. Acesta este felul în care doresc să Te cunosc, Doamne. Vreau să Te cunosc şi să Te iubesc pentru ceea ce eşti Tu, Doamne, şi pentru ceea ce m-ai făcut.”

Dar există şi o legătură negativă sau greşită pe care putem s-o avem cu Dumnezeu? Da, există şi o asemenea legătură. Ştiţi care este aceasta? Când mergem înaintea Lui şi spunem:

„Doamne, vreau să am bani, o casă şi o maşină scumpă, dar nu pot să le obţin singur. Ştiu că Tu eşti Dătătorul tuturor lucrurilor şi vreau să mă apropii de Tine şi să Te cunosc, pentru că nu pot obţine singur ceea ce vreau. Acesta este motivul pentru care doresc să vorbesc cu Tine şi să am o legătură cu Tine.”

Puteţi înţelege de ce o asemenea legătură sau apropiere de Dumnezeu este greşită sau negativă? Înţelegeţi? O asemenea apropiere de El este greşită din cauză că eu nu vreau să-L cunosc ca să-L măresc şi să-L slujesc pentru ceea ce este El, ci pentru ceea ce poate să facă El pentru mine.

Acesta este un fel greşit şi rău de a începe o legătură cu Dumnezeu: „Doamne, am nevoie de Tine pentru că nu pot să mă descurc singur în lumea aceasta!”

Nu aceasta trebuie să fie cauza apropierii noastre de Dumnezeu deoarece noi nu trebuie să-L iubim pe Dumnezeu pentru ceea ce poate face El pentru noi, ci pentru ceea ce este El. Nu pentru că El poate răspunde nevoilor mele şi ca urmare am nevoie de El ca să-mi dea tot ce vreau eu, ci pentru că El este Creatorul meu, este Viaţa şi Existenţa mea.

Poate că relaţia noastră cu El începe ca şi relaţia dintre un tată şi fiul său, iar fiul spune: „Ştiu că eşti acolo, aşadar am nevoie de ajutorul Tău!” Acesta este doar începutul relaţiei, dar nu aşa trebuie să se termine.

Ce trebuie să se întâmple în continuare? Tu trebuie să spui: „Doamne, Te recunosc, Te iubesc şi Te respect pentru ceea ce eşti! Ştiu că exişti şi eşti o Fiinţă minunată; ai făcut atât de multe pentru mine, şi aş vrea să Te cunosc. Dar nu vreau să Te cunosc numai pentru ceea ce poţi face pentru mine, ci pentru că Te iubesc şi Te iubesc pentru ceea ce eşti!”

Înţelegeţi diferenţa? „Tu eşti minunat, eşti Dătătorul tuturor lucrurilor bune, iar acum când înţeleg Cine eşti, vreau să Te cunosc, să Te înţeleg, să vorbesc cu Tine şi să Te urmez, dar nu pentru ceea ce poţi face pentru mine, ci pentru ceea ce eşti!”

Am să vă spun o poveste, poate aşa veţi înţelege şi mai bine.

Un tânăr s-a căsătorit când era în ultimul an de facultate, iar într-o zi, pe când ieşea din staţia de metrou şi-a amintit că era ziua soţiei sale.

„O, Doamne”, şi-a zis el, „astăzi este ziua soţiei mele şi nu i-am cumpărat nimic.”

Şi-a scos repede portofelul din buzunar, dar când s-a uitat în el, nu avea decât cinci dolari. Sărmanul tânăr se lupta să termine facultatea de medicină şi nu avea bani. Ce să facă? „Ştiu că-i plac trandafirii galbeni”, şi-a zis el şi a alergat de-a lungul a cinci străzi, până la o florărie unde ştia că se vând trandafiri galbeni.

A intrat înăuntru şi a întrebat:

„Cât costă trandafirii galbeni?”

„Cinci dolari firul”, a răspuns florăreasa.

Tânărul a scos cei cinci dolari pe care-i avea şi a plătit cu ei firul de trandafir galben. A ajuns acasă transpirat şi i-a zis soţiei sale: „La mulţi ani, draga mea!”, oferindu-i trandafirul.

Ce credeţi, a acceptat ea micuţul său dar? Ce ziceţi, doamnelor? Era un singur fir, însă era un dar minunat prin care tânărul îşi exprima aprecierea şi iubirea faţă de ea: „Draga mea, îţi ofer acest dar ca să-ţi arăt că te apreciez pentru ceea ce eşti.”

Haideţi să schimbăm puţin povestea.

În timp ce ieşea dintr-o staţie de metrou, tânărul nostru îşi zice: „O, Doamne, este ziua soţiei mele! Vai, ce se va supăra pe mine, dacă nu-i cumpăr nimic!”

Şi-a scos repede portofelul şi a zis: „O, nu! Nu am decât cinci dolari. Oare ce aş putea să-i iau de cinci dolari?” A privit în jur şi a văzut magazinul „Dwayne Reed”.

„Perfect”, şi-a zis tânărul şi a intrat în magazin. A început să se uite în jur şi a zis: „Apă de gură?” Nu chiar. „Pastă de dinţi?” Avem destulă. „Şampon?” Nu prea merge. A mers puţin mai departe şi a zis: „Oh, ciocolată!” Şi ce a găsit? A găsit o cutie de ciocolată în formă de inimă. S-a uitat la preţ şi a văzut că era numai 3,99 dolari, aşa că a mers la casa de marcat, a pus cutia de ciocolată într-o pungă, a plătit-o şi a mers acasă. Când a ajuns acasă a spus: „La mulţi ani, scumpa mea!” şi i-a dat soţiei punga de la Dwayne Reed. Ea a scos cutia de ciocolată şi a văzut preţul pe ea. Ce a făcut în clipa aceea? A luat cutia de ciocolată şi i-a dat-o de cap zicând: „Nu acesta este genul de dar pe care-l vreau! Nu-mi da un dar doar pentru că dacă nu o faci mă supăr pe tine! Nu vreau aceasta! Darul adevărat este darul care arată că mă apreciezi şi mi-l dai pentru ceea ce sunt, nu pentru că m-aş supăra.”

Aşadar, nu-I spuneţi lui Dumnezeu: „Doamne, am nevoie de Tine pentru că vreau recolte bogate, case, bani şi alte lucruri materiale. Îţi aduc acest dar pentru că am nevoie de ajutorul Tău!”

Dumnezeu nu vrea asemenea daruri deoarece un dar trebuie să arate aprecierea şi iubirea ta pentru ceea ce este El. Un asemenea dar întăreşte relaţia, o face mai puternică.

Chiar dacă relaţia noastră cu Dumnezeu începe prin faptul că spunem: „Doamne, am nevoie de Tine. Fără Tine nici măcar rinichii nu-mi funcţionează, fiindcă Tu eşti Viaţa şi Tăria mea.”, această relaţie trebuie să avanseze în aşa fel încât într-o zi să-I spunem: „Doamne, eşti atât de minunat, iar eu Te iubesc pentru ceea ce eşti şi doresc să Te urmez, să Te cunosc şi să am părtăşie cu Tine. Eu ştiu că Tu îmi dai toate lucrurile şi că mă vei binecuvânta şi îmi vei purta întotdeauna de grijă, dar nu acesta este motivul apropierii mele de Tine, ci faptul că Te iubesc pentru ceea ce eşti şi vreau să fiu cu Tine.”

Poate aţi observat că Dumnezeu lasă ascunse multe lucruri referitoare la El; că sunt o mulţime de lucruri care pot fi pătrunse numai prin credinţă, prin încrederea în El sau „emuna” cum se spune în limba ebraică.

De ce a creat Dumnezeu o lume ca aceasta? Uneori, noi nu înţelegem căile Domnului şi nici felul Său de lucrare sau timpul în care lucrează.

Ştiţi de ce a creat Dumnezeu o lume ca aceasta? Pentru că Dumnezeu a dorit să aibă cu noi o părtăşie bazată pe credinţă şi încredere în El, chiar dacă nu înţelegem multe cu privire la El. Dacă eu Îl iubesc pe Dumnezeu numai pentru ceea ce văd şi înţeleg cu privire la El, Îl iubesc cu mintea, adică iubesc concepţia mea despre Dumnezeu, dar dacă Îl iubesc necondiţionat, deşi nu înţeleg multe în legătură cu El, înseamnă că Îl iubesc cu adevărat.

Aceasta înseamnă „emuna”, adică „am încredere în Tine cu privire la ceea ce nu înţeleg”. Aceasta este dragostea adevărată. Dragostea adevărată iubeşte fără vă vadă, fără să înţeleagă şi fără să ştie totul despre celălalt. Ea se bazează pe credinţă şi pe încredere, nu pe vedere, acest lucru fiind valabil nu numai în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, ci şi în lumea noastră umană.

Astfel, ceea ce iubim noi la soţiile sau la soţii noştri nu este ceea ce vedem sau ceea ce ştim, pentru că dacă privim lucrurile aşa, iubim ceea ce percepem cu mintea noastră, iar atunci iubim de fapt mintea noastră, dar ceea ce iubim este ceva ce este ascuns şi neînţeles. Nu ştim de ce, dar este ceva care ne leagă şi ne ţine împreună în orice situaţie. Înţelegeţi?

Dumnezeu ne-a dat atât de multă cunoştinţă despre El, ne-a arătat cât este de bun şi de minunat, cât de mult a făcut pentru noi; El este numai Dragoste, aşa că a construit pentru noi o lume desăvârşită şi ne-a creat un trup desăvârşit, apoi ne-a dat Tora, Cuvântul Său ca să ne călăuzească şi să fim fericiţi. El a făcut totul pentru noi, dar şi noi trebuie să facem acelaşi lucru cu privire la El, chiar dacă sunt o mulţime de lucruri pe care nu le înţelegem. Să spunem: „Doamne, Tu mi-ai arătat atât de multe lucruri bune şi minunate, şi mi-ai făcut atât de mult bine, de aceea Te voi iubi şi pentru ceea ce nu înţeleg.”

Aşadar, pentru ca părtăşia noastră să fie reală, statornică şi adâncă, noi trebuie să recunoaştem existenţa Sa şi să-L iubim pentru ceea ce este El, nu pentru ceea ce face pentru noi, acest lucru fiind valabil şi în relaţiile dintre noi.

„Tu nu eşti aici numai pentru mine, ci eşti pentru ceea ce Eşti, iar eu vreau să Te iubesc pentru ceea ce eşti Tu.”

Deci, prima poruncă dată de Dumnezeu este: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”, adică, „Recunoaşte existenţa Mea. Eu nu sunt numai un Dumnezeu bun din cer care-ţi dă tot ce ai nevoie, ci sunt Dumnezeul Cel Atotputernic, iar tu trebuie să ajungi să Mă cunoşti.”

Dar ce spune Dumnezeu cu privire la legătura dintre om şi om? „Să nu ucizi!”

„A ucide pe cineva!” Este ca şi cum ai spune: „Tu nu exişti! Tu nu ai o existenţă independentă de a mea, deci eu pot decide când să-ţi iau viaţa!”

Crima nu este ceva ce faci în legitimă apărare. Crima este crimă; este ca şi cum ai spune: „Te dau la o parte pentru că îmi stai în cale. Tu nu ai o existenţă separată, ci eşti acolo numai pentru a-mi satisface nevoile!”

Aceasta este crima: eu nu recunosc că tu ai o existenţă a ta şi ca urmare, pot să-ţi iau viaţa.

Dar prin aceste două porunci, Dumnezeu ne spune ceva foarte important:

– Prima temelie a unei relaţii, fie că este vorba de faptul că dorim să avem părtăşie cu Dumnezeu sau cu un alt om, este: Recunoaşte existenţa celui de lângă tine, fiindcă mai există cineva înafară de tine, cineva care are propria sa existenţă. Aşadar, ca om, tu trebuie să recunoşti această existenţă şi s-o iubeşti. Ceilalţi nu sunt acolo doar pentru a-ţi satisface nevoile, ci sunt acolo pentru ceea ce sunt.

Aşadar, recunoaşte existenţa lor şi recunoaşte că există un Dumnezeu pe care trebuie să-L iubeşti pentru ceea ce este El. Înţelegeţi?

În concluzie, care este primul principiu al unei relaţii?

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” şi: „Să nu ucizi.”, iar numitorul comun dintre cele două porunci este: recunoaşte existenţa Celui şi a celor de lângă tine.

Acesta este cel mai important lucru dintr-o relaţie, este ceva crucial.

Soţia mea nu este aici numai ca să-mi pregătească cina şi eu nu sunt aici numai ca să-i dau bani, ci ea este aici pentru ceea ce este, şi la fel sunt eu. Voi trebuie să-l iubiţi pe celălalt pentru ceea ce este el. Ei au o existenţă pe lângă existenţa voastră, iar Dumnezeu are şi El o existenţă pe lângă a noastră.

Este adevărat că El ne dă multe şi ne binecuvântează în continuu, dar eu nu vreau să-L iubesc pe Dumnezeu numai pentru că El îmi satisface nevoile, ci pentru ceea ce este El. Eu vreau să ajung să-L cunosc pe El şi să ştiu Cine este El. Aceasta este dragostea adevărată.

Tora a fost dată cu scopul de a crea o relaţie, iar acesta este cel mai important principiu al unei relaţii: mai există cineva înafară de tine, iar tu trebuie să-l iubeşti necondiţionat, pentru ceea ce este.

2. 2. – Porunca a doua este: „Să nu ai alţi dumnezei afară de mine”, adică să nu ai de-a face cu idolatria, iar porunca a şaptea este: „Să nu preacurveşti.”

Aici sunt subliniate două lucruri foarte importante:

1. – să nu ai de-a face cu idolatria;
2. – să nu preacurveşti.

Par similare, nu-i aşa? Poate nu este întâmplător. Ce au în comun aceste două porunci? Idolatria înseamnă că noi Îl înlocuim pe Dumnezeu cu alte lucruri, iar preacurvia înseamnă că înlocuim pe cineva (soţul sau soţia) cu altcineva, deşi ar trebui să fim loiali celui pe care îl înlocuim. Deci, ambele porunci au de-a face cu credincioşia.

Dar de ce este credincioşia o parte atât de importantă în relaţia cu Dumnezeu? Şi de ce este atât de importantă în relaţia pe care o avem cu un alt om? De ce ne învaţă Dumnezeu că acesta este al doilea principiu important atunci când dorim să avem o relaţie?

Ce vrea să spună Dumnezeu prin cuvintele: „Să nu Mă înlocuiţi cu alţi dumnezei”, sau: „Să nu vă înlocuiţi soţul sau soţia cu altcineva!”?

Noi, oamenii, arătăm toţi la fel, nu-i aşa? Avem ochi, urechi, cinci degete la mâini, cinci degete la picioare. Cu alte cuvinte, părţile trupului uman arată cam la fel, este adevărat? Aceasta este partea vizibilă, dar ceea ce ne face unici şi diferiţi nu sunt părţile trupului uman, ci ceea ce se află înăuntrul trupului, ceea ce suntem în interior.

Credincioşia este foarte importantă într-o căsătorie pentru că ea spune: „Nu te uita superficial la un om, adică nu te uita la trup, ci uită-te la el pentru ceea ce este acel om. Omul acesta nu va mai exista niciodată în istoria umană şi aşa cum are un chip care nu a mai apărut niciodată în toată istoria umană, el are şi un suflet care nu a mai existat vreodată.

Credincioşia înseamnă că ne uităm la un om şi spunem: „Nu te pot schimba cu altcineva; nu există nimeni care să-ţi poată lua locul!” Aceasta este credincioşia!

Credincioşia înseamnă că privesc adânc şi spun: „Nu pot să te înlocuiesc cu nimeni!”

Atunci când un om nu este credincios într-o relaţie, priveşte totul superficial, la suprafaţă şi spune: „Păi, şi el (sau ea) are braţe, deci, care este diferenţa? Înseamnă că din când în când pot face un schimb.”

Dar credincioşia înseamnă să mergi adânc, mult mai adânc; atât de adânc încât să realizezi că nu poţi schimba cu nimeni ceea ce are omul de lângă tine. Credincioşia înseamnă să priveşti şi să vezi că celălalt are ceva unic, ceva ce nu poate fi înlocuit.

Acesta este cel de-al doilea element important dintr-o relaţie:

Cel de lângă tine este unic pentru ceea ce este el şi nu poate fi înlocuit sau schimbat cu nimeni altcineva. Aceasta înseamnă că dacă tu nu poţi fi credincios celui de lângă tine, nu priveşti îndeajuns de adânc.

Dacă un om nu descoperă ceea ce este unic cu privire la cel de lângă el, poate spune: „Păi, îl pot înlocui cu altcineva”, sau: „O pot înlocui cu altcineva. Toţi suntem la fel, aşa că putem face oricând schimb!”

Poate vi se pare că am mers prea departe cu această afirmaţie, dar acesta este adevărul. În cazul acesta totul se rezumă la fire, la carne. Dar credincioşia înseamnă că privesc mai adânc pentru a vedea cine eşti tu, pentru a găsi ceea ce este unic cu privire la tine.

Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu. El spune:

„Trebuie să priveşti mai adânc ca să Mă poţi descoperi, să vezi Cine sunt. Caută, cercetează ca să Mă poţi găsi. Poate vezi multe lucruri prin care lucrez Eu în lume, dar priveşte mai adânc şi vei vedea că acelea sunt numai lucruri de care Mă folosesc pentru a aduce binecuvântarea Mea în lume. Du-te mai adânc şi vei vedea că există Ceva în legătură cu Mine, Ceva ce nu vei putea schimba sau înlocui niciodată. Nu încerca să Mă schimbi cu altcineva sau altceva, ci fii credincios Mie!”

Este interesat faptul că noi preferăm să privim lucrurile superficial şi nu încercăm să mergem mai adânc pentru a înţelege. De ce? Pentru că atunci când privim totul superficial, nu trebuie să oferim atât de mult. Înţelegeţi?

„Nu trebuie să ofer atât de mult pentru că nu caut cu adevărat să găsesc, să văd ceva în tine.”

În ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, avem acelaşi lucru: „Cu cât caut mai mult să-L găsesc pe Dumnezeu, cu atât trebuie să ofer şi eu mai mult, trebuie să mă predau şi eu mai mult.”

Oamenii spun: „Doamne, dacă vreau să Te găsesc, înseamnă că trebuie să fac ceea ce Îmi spui Tu.” Cu alte cuvinte, „Este mult mai uşor să am o relaţie cu un idol pentru că nu trebuie să ofer atât de mult, nu trebuie să-mi schimba viaţa în vreun fel, dar dacă vreau să-L descopăr pe Dumnezeu, trebuie să fiu legat de El şi să împlinesc voia Lui.”

Aşadar, întotdeauna omul a preferat să aibă o legătură superficială, care să nu ceară să facă eforturi.

Acelaşi lucru este valabil şi într-o căsătorie: „Nu vreau să ofer prea mult şi nu vreau să mă implic prea mult, pentru că tu nu eşti pentru mine decât un trup.” Dar aceasta este o atitudine foarte periculoasă.

Pentru ca o relaţie să funcţioneze cu adevărat, omul trebuie să fie dispus să privească dincolo de ceea ce izbeşte privirea, de ceea ce este superficial şi să spună:

„Tu ai ceva ce nu poate fi înlocuit, ceva ce nu poate fi schimbat cu nimeni.”

Problema este că oamenii se tem să păşească dincolo de aparenţe, de ceea ce este vizibil, şi să pătrundă în sufletul celui de lângă el, ca să poate atinge ceea ce îl face unic şi de neînlocuit pe celălalt.

Aşadar, pasul numărul doi este: într-o relaţie trebuie să existe credincioşie.

3. 3. Să mergem la al treilea principiu.

Care este porunca a treia? „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău”. Dar porunca a opta? „Să nu furi”, sau aşa cum a spus Dumnezeu pe Muntele Sinai: „Să nu răpeşti.”

Care este legătura? Este interesant, aşa-i?

Ceea ce vrea Dumnezeu să ne înveţe prin aceste două porunci este să avem respect faţă de proprietatea celuilalt.

În unele relaţii, oamenii se apropie prea mult unii de alţii, iar prin aceasta tind să încalce graniţele sau limitele puse de Dumnezeu.

Să ne uităm puţin la adolescenţii de astăzi. Uneori, devin atât de apropiaţi unii de alţii încât auzim expresii ca: „Eşti atât de prost!” sau: „Eşti un neghiob!” Auzim asemenea cuvinte, nu-i aşa? De ce îşi permit să vorbească aşa? Pentru că se simt foarte apropiaţi unii de alţii; pentru simplul fapt că sunt prieteni, consideră că pot vorbi oricum unii cu alţii. Dar pe măsură ce ne maturizăm, noi realizăm că acest fel de vorbire nu ajută relaţiile, ci le fac rău.

Adevărul este că pe măsură ce ne apropiem unii de alţii, noi trebuie să stabilim nişte limite sau graniţe speciale şi să avem grijă cum îi tratăm pe ceilalţi. Faptul că suntem foarte apropiaţi, nu ne permite să spunem orice vrem, ci pe măsură ce ne apropiem de alţi oameni trebuie să creăm nişte limite deoarece trebuie să-i respectăm pe ceilalţi şi să le arătăm aceasta.

„Aceasta este a ta, este în ordine dacă o folosesc şi eu?” sau: „Pot împrumuta aceasta de la tine?” Asemenea afirmaţii arată respectul nostru pentru proprietatea celuilalt. Noi trebuie să arătăm respect, pentru că acesta întăreşte o relaţie.

Problema este că de fiecare dată când ne apropiem de cineva, avem tendinţa să ne lăsăm copleşiţi atât de tare de situaţii încât încălcăm orice limită şi trecem peste orice graniţă, iar atunci spunem lucruri răutăcioase şi lipsite de respect, care pot dăuna relaţiei noastre.

Există anumite puncte, mai ales în relaţia soţ-soţie, în care cei doi ajung foarte apropiaţi, dar şi în cazul acesta trebuie să existe un respect, adică fiecare dintre cei doi trebuie să respecte ceea ce-i aparţine celuilalt. Bineînţeles că cei doi au totul în comun, totul le aparţine amândoura, dar cu toate acestea trebuie să întrebăm cu gingăşie: „Pot lua aceasta? Pot împrumuta lucrul cutare?” De ce întreb? Pentru că te respect.

Faptul să stabilim unele limite în atitudinea noastră faţă de celălalt, arată că avem respect unul faţă de celălalt.

„Recunosc că exişti şi că eşti o persoană deosebită, de aceea sunt foarte grijuliu cu privire la felul cum te tratez pe tine şi ceea ce-ţi aparţine.” Aceasta dovedeşte că avem respect şi grijă.

Desigur, prin aceasta nu vă sugerez să fiţi reci şi formali, ci spun doar că trebuie să avem o grijă respectuoasă faţă de celălalt.

Chiar şi când vorbim cu copiii trebuie să avem grijă cum o facem, iar pentru buna lor educaţie este bine să-i întrebăm: „Este în ordine dacă împrumut mingea ta?” Înţelegeţi? Poate el vă va răspunde: „Sigur că da, tati, doar tu mi-ai cumpărat-o.” Prin faptul că îl întreb, arăt că pentru mine această relaţie preţuieşte foarte mult şi ca urmare îi respect proprietatea. Mie îmi pasă de ceea ce este al tău şi nu voi da buzna peste proprietatea ta, ci respect limitele, te respect pe tine.” Aceasta este o relaţie foarte sănătoasă.

Când creează relaţii, adolescenţii sunt foarte uşuratici şi au tendinţa de a subevalua totul: „Oh, eşti atât de prost!”, dar să nu faceţi aşa ceva în căsătorie!

Aşadar, Dumnezeu ne spune că principiul al treilea într-o relaţie este respectul pe care trebuie să-l avem faţă de El şi faţă de cel de lângă noi; să respectăm proprietatea celor din jur.

În lumea omului „Să nu răpeşti” înseamnă că dacă aproapele tău are ceva, o proprietate, ea trebuie respectată, acest lucru fiind valabil chiar şi în ceea ce priveşte fiinţa umană, trupul. Dacă un om are ceva, nu trebuie să sărim pe el ca să i-l luăm, ci trebuie să avem respect pentru ceea ce aparţine altuia.

În ceea ce priveşte relaţia dintre Dumnezeu şi om, Dumnezeu spune: „Nu lua Numele Meu ca să-L foloseşti după bunul tău plac, ca să juri că scaunul acesta este o masă, ci respectă Numele Meu! Nu lua Numele Meu pentru a-L târî prin noroi, ci respectă ceea ce este al Meu. Ştiu că vrei să fii una cu Mine, să Mă cunoşti; ştiu că Mă iubeşti şi că doreşti să ai intimitate cu Mine, Dar dacă Mă iubeşti trebuie să-Mi arăţi şi respect, să respecţi ceea ce este al Meu, pentru că există o graniţă. Numele Meu este sfânt, deci nu te purta uşuratic cu El, nu-L lua în deşert, nu-L folosi în van, ci respectă ceea ce este al Meu!”

Aşadar, haideţi să facem o scurtă recapitulare. Care este primul principiu al unei relaţii?

1. 1. – Să recunoaştem că este şi altă Existenţă înafară de a noastră;
2. 2. – Credincioşia sau să privim adânc pentru a vedea că un om nu poate fi schimbat cu altul şi că Dumnezeul nostru nu poate fi schimbat cu un idol!
3. 3. – Să respectăm proprietatea celuilalt şi să creăm nişte limite prin care ne arătăm respectul faţă de ce este al aceluilalt.

4. – Să mergem mai departe. Care este porunca a patra?

„Să ţinem Sabatul”, iar porunca a noua este: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” Să vedem care ar putea fi legătura dintre cele două porunci.

Ce este Sabatul? O zi de mărturie. Ce facem noi, evreii, atunci? Vineri seara când intrăm în Sabat, noi ne ridicăm în picioare ca şi cum am fi martori într-o Curte de judecată. De ce? Pentru că atunci depunem o mărturie. Luăm un pahar de vin şi facem o declaraţie, o mărturie. Care este aceasta?

Spunem: „Doamne, Tu eşti Creatorul Universului. Tu l-ai creat, este al Tău, iar Tu Te-ai implicat în această creaţie prin faptul că ne-ai scos afară din ţara Egiptului. Deci, Tu nu eşti numai Conducătorul tuturor lucrurilor, ci Tu ne-ai arătat că Te implici în toate lucrurile prin faptul că ai schimbat natura şi ne-ai scos afară din ţara Egiptului.”

Aceasta spunem noi cu ocazia zilei Sabatului: „Doamne, Tu eşti Creatorul şi Conducătorul!”

Acesta este motivul pentru care noi, evreii, încetăm orice activitate timp de douăzeci şi patru de ore, ca să putem mărturisi:

„Doamne, Tu eşti Creatorul! Totul este al Tău, totul se întoarce la Tine.” Aceasta este mărturia pe care o depunem cu ocazia zilei Sabatului.

Deci, Sabatul este o zi de mărturie, o zi în care mărturisim adevărul despre Dumnezeu, iar pe partea cealaltă a tablei scrie: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” Cu alte cuvinte: Dacă vei fi adus într-o curte de judecată, să spui numai adevărul! Fii un martor adevărat, un martor care spune adevărul.

Aşadar, ambele porunci sunt în legătură cu depunerea mărturiei şi cu a spune numai adevărul.

Deci, al patrulea principiu în legătură cu o relaţie este că trebuie să căutăm să spunem numai adevărul în legătură cu celălalt.

Trebuie să căutăm Adevărul. Ce înseamnă aceasta? Că noi trebuie să căutăm să spunem numai Adevărul în relaţia dintre om şi Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta? Că în viaţa noastră există clipe care sunt dureroase sau sunt clipe în care suntem bolnavi, iar atunci spunem:

„Nu înţeleg, Doamne. De ce îmi aduci o asemenea durere când Tu eşti numai bunătate?” Sau poate Îi veţi spune lui Dumnezeu: „Nu te voi mai iubi pentru că nu pot înţelege cum pot să sufăr în felul acesta!”

Îndrăznesc să vă spun că dacă gândiţi aşa, voi nu sunteţi aproape de adevăr, adică nu aveţi dreptate. Ştiţi de ce? Pentru că în limba ebraică cuvântul adevăr este „emet”, adică „aleph (א) – mem (מ) – tav (ת)”. Acest cuvânt începe cu prima literă a alfabetului ebraic, cu litera aleph (א), continuă cu litera de la mijloc a alfabetului, cu litera mem (מ) şi se termină cu ultima literă a alfabetului, cu litera tav (ת). Ce înseamnă aceasta? Că pentru a avea adevărul trebuie să priveşti tot tabloul. Nu putem privi numai la un mic incident, pentru că acesta nu este adevărul, ci este o minciună, este ceva fals, este doar o mică parte din întreg. Deci, adevărul înseamnă să vedem tot tabloul: început – mijloc – sfârşit.

Aşadar, dacă zici: „Doamne, nu pot înţelege această durere. Eşti crud cu mine!”, spui o minciună.

În fiecare zi a vieţii mele, timp de douăzeci şi patru de ore pe zi, fiecare celulă din trupul meu lucrează, sistemul meu pulmonar lucrează, sistemul meu nervos lucrează; am haine, mâncare, adăpost şi dragoste, am o coloană vertebrală sănătoasă, pot umbla, mă pot mişca, pot gusta mâncăruri delicioase, deci există atât de multă bunătate în viaţa mea. Da, acum simt ceva dureros, dar trebuie să privesc acea durere în contextul întregului bine.” Acesta este adevărul!

Dacă vreţi să-L iubiţi pe Dumnezeu, trebuie să rămâneţi în adevăr, să fiţi sinceri. Trebuie să priviţi şi să vedeţi că durerea din viaţa voastră este numai temporară, deci este ceva minor în toată viaţa voastră. Da, uneori Dumnezeu trebuie să facă dreptate, dar El este numai bunătate şi dragoste. Acesta este adevărul.

Cred că toţi îl cunoaşteţi pe rabinul Aşnuab, un rabin foarte cunoscut în America. La şaptezeci de ani, el a pierdut abilitatea de a umbla, iar odată cineva l-a întrebat: „Cum te împaci cu situaţia aceasta, cu faptul că nu mai poţi umbla?”

„Dumnezeu mi-a dat timp de şaptezeci de ani abilitatea de a umbla, iar acum mi-a luat-o,” a răspuns el. „Timp de şaptezeci de ani am avut un dar: am putut umbla, dar pentru o perioadă scurtă din viaţă, nu voi mai putea umbla.” Vedeţi, el a înţeles necazul din viaţa sa în contextul întregului bine pe care l-a avut. Acesta este adevărul.

Vrem să-L iubim pe Dumnezeu? Atunci trebuie să rămânem în Adevăr şi să fim sinceri. Este adevărat că ne putem concentra asupra unui singur incident şi să-l folosim ca scuză pentru a-L respinge pe Dumnezeu spunând: „Doamne, nu vreau să fiu parte din Tine pentru că eşti crud!”, dar aceasta este o minciună, nu adevărul.

Desigur, Dumnezeu foloseşte uneori durerea ca să ne corecteze, ca să ne trezească sau ca să ne reamintească faptul că avem un timp limitat în lumea aceasta pentru a repara cusururile sufletului, dar nu acesta este întregul tablou. Ceea ce trebuie să înţelegem noi este că atunci când experimentăm durerea, aceasta este un procentaj foarte mic faţă de binele pe care-l primim în viaţă; şi chiar şi atunci când trecem prin durere, în ea există atât de multă bunătate!

Adevărul este că deşi trecem prin situaţii care nu ne plac, ele sunt aduse de dragostea lui Dumnezeu în viaţa noastră, iar dacă vrem să fim sinceri, trebuie să privim întregul tablou şi abia după aceea să vorbim.

Probabil că cea mai importantă poruncă în lumea noastră este să judecăm cinstit şi corect. Astfel, când rabinii noştri învaţă despre aceasta, nu spun doar: „Judecaţi corect!”, ci spun: „Judecaţi întregul tablou corect; judecaţi toată fiinţa umană corect!” Înţelegeţi? Da, poate cineva a spus ceva greşit, poate un om nu mi-a plătit datoria, a uitat să mă sune, etc., dar priviţi întregul tablou.

Poate acela este un om bun, dar a făcut o greşeală, a uitat să dea un telefon; poate a fost supărat în ziua aceea şi a uitat. Judecaţi întregul context, judecaţi întreaga fiinţă umană pentru că aşa vrem să fim judecaţi şi noi la rândul nostru, este adevărat?

Dacă vreţi să aveţi o relaţie cu cineva, priviţi adevărul în legătură cu omul acela. Nu vă concentraţi asupra unui singur detaliu şi spuneţi: „Acesta este omul!”, ci căutaţi adevărul, adică întregul tablou. Priviţi la întreaga fiinţă umană şi veţi avea adevărul.

Dacă doriţi să aveţi o relaţie, căutaţi adevărul în legătură cu celălalt; dacă doriţi să aveţi o relaţie cu Dumnezeu, căutaţi adevărul în legătură cu El. Dacă-L iubiţi pe Dumnezeu, căutaţi tot Adevărul. Aceasta înseamnă să fii un om sincer, un om care rămâne în adevăr.

Acesta este motivul pentru care porunca a patra este: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti”, adică „pentru a mărturisi adevărul despre Dumnezeu”, iar porunca a noua: „Să nu depui mărturie mincinoasă”, înseamnă: „să nu spui lucruri neadevărate, ci întotdeauna să cauţi adevărul şi să spui adevărul, iar pentru aceasta să judeci tot tabloul”.

În concluzie, eu cred că al patrulea principiu al unei relaţii este că trebuie să căutăm ceea ce este adevărat în legătură cu celălalt. Dacă nu căutăm, nu vom avea nimic, ci vom fi deranjaţi de detalii minore care nu ne vor ajuta cu nimic. Căutaţi ceea ce este adevărat în legătură cu celălalt! Noi înţelegem că Dumnezeu face totul cu un scop şi este spre binele nostru. Chiar şi durerea are un scop şi este bună. Durerea este la fel ca o operaţie: poate fi dureroasă, dar este făcută cu un scop şi este bună.

5. 5. – Să mergem mai departe, la al cincilea principiu al unei relaţii, şi vreau să vă spun că eu cred că acesta este cel mai important.

Porunca a cincea este: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău”, iar porunca a zecea este: „Să nu pofteşti casa aproapelui tău.”

Care ar putea fi legătura între cele două concepte? Care este numitorul comun al celor două porunci?

Haideţi să ne gândim împreună. De ce pofteşte un om? Pentru că nu are ceva. Pofta merge până în punctul în care un om poate recunoaşte că este unic în această lume, până când poate recunoaşte că are pe această planetă o misiune pe care nu o poate îndeplini nici un alt om şi că Dumnezeu i-a dat tot ceea ce are nevoie pentru împlinirea chemării lui, aceasta fiind valabil pentru fiecare dintre noi.

Îndrăznesc să spun că punctul în care o fiinţă umană poate înţelege că este o fiinţă deosebită, cu o misiune deosebită în lumea aceasta, este punctul în care nu mai pofteşte ceea ce este a celui de lângă el.

Un om pofteşte ce are celălalt atunci când simte că nu este nimic deosebit în legătură cu el şi astfel zice: „De ce are o maşină frumoasă? Eu ar trebui s-o am!”

Fiecare om trebuie să realizeze că el are propria sa chemare pe pământ, propria sa misiune, deci nu are nevoie de nimic din ceea ce are celălalt.

„Este adevărat că tu ai ceea ce ai, dar eu am exact ceea ce-mi trebuie ca să pot îndeplini chemarea pe care o am în această lume.”

Astfel, când Dumnezeu a spus: „Să nu pofteşti casa aproapelui tău”, El a spus de fapt: „Priveşte la tine, la ceea ce ai tu, şi apreciază ceea ce este deosebit în legătură cu tine.”

Aşadar, tu nu ai nevoie de ceea ce are altcineva, pentru că el sau ea au exact ceea ce le trebuie lor pentru a împlini scopul pentru care au fost trimişi în lumea aceasta, iar între tine şi el sau ea nu există nici o interferenţă. Cu alte cuvinte, fiecare om este unic în felul său.

Ce înseamnă aceasta? Că atunci când un om pofteşte ceea ce este a altuia, nu apreciază ceea ce are el, deoarece pofta este de fapt opusul aprecierii faptului că suntem unici. Înţelegeţi?

Dar cum se leagă porunca a zecea de porunca a cincea?

Porunca a cincea din Tora este o poruncă unică şi specială. Dacă observaţi, Tora nu spune că noi trebuie să-i iubim pe părinţii noştri, ci spune că trebuie să-i cinstim. Ce înseamnă cuvântul „a cinsti”? „A cinsti” înseamnă „a le da respectul cuvenit”, adică a le asigura mâncare, haine, un loc unde să doarmă, etc. Cu alte cuvinte, faptul că doi oameni ţi-au oferit grijă, dragoste şi atenţie, ca şi copil, trebuie să nască în tine un sentiment de recunoştinţă şi de dragoste, cât şi dorinţa de a le oferi ceva înapoi. Aceasta ar trebui să simtă orice fiinţă umană normală.

Porunca lui Dumnezeu nu spune că trebuie să-i iubim pe părinţi şi să-i plăcem, ci spune că trebuie să-i cinstim. De ce? Care este motivul?

Porunca a cincea din Tora este foarte importantă pentru că atunci când un om îşi cinsteşte părinţii, de fapt îi respectă, iar prin faptul că-i respectă, recunoaşte că datorită lor este în lumea aceasta, că ei sunt cei care l-au adus pe lume.

Respectul faţă de părinţi spune de fapt că „existenţa mea ca om nu este o întâmplare, ci am venit în lumea aceasta datorită părinţilor mei, care sunt doi oameni deosebiţi.

Atunci când un om îi cinsteşte pe cei care l-au adus pe lume, recunoaşte că venirea sa în lume nu este o întâmplare şi că el are o misiune deosebită. Eu trebuie să-i cinstesc pe părinţii mei pentru că ei sunt cei doi oameni pe care Dumnezeu i-a ales pentru a mă aduce în lume, iar prin faptul că-i respect, recunosc de fapt că existenţa mea este demnă de respect. Înţelegeţi?

În mod normal, noi trebuie să-i iubim pe părinţii noştri care au făcut atât de multe pentru noi, iar când realizăm că ei au făcut pentru noi la fel de mult ca Dumnezeu, trebuie să simţim o dorinţă normală de respect.

Acum înţelegeţi de ce porunca aceasta este atât de importantă?

Puteţi vedea legătura dintre ea şi porunca a zecea? Porunca a zecea spune „Să nu pofteşti”, ceea ce înseamnă că atunci când înţelegem că suntem unici, adică avem propria noastră chemare şi însărcinare în lume, nu vom mai pofti ceea ce este a altuia, iar când vom recunoaşte că ne-am născut pe pământ cu un scop deosebit şi nu din întâmplare, îi vom cinsti pe părinţii noştri care ne-au adus aici.

Aşadar, care este al cincilea principiu al unei relaţii? Respectul de sine. Respectul pentru faptul că eşti unic.

Noi suntem unici şi în faţa lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Şi El ne priveşte ca unici. Dar dacă eu nu văd că sunt unic şi deosebit şi că am venit aici pentru un scop, aş putea să cred că Dumnezeu nu vrea să aibă legătură cu mine, iar atunci nici eu nu vreau să am legătură cu El care este o Fiinţă atât de minunată.

În relaţia unui om cu un alt om, un om poate să-l iubească pe celălalt şi să vadă ceea ce este deosebit în el, decât dacă vede ce este deosebit în el însuşi. Cum aş putea vedea ce este unic şi deosebit în cel de lângă mine, dacă nu pot vedea aceasta în mine? În momentul în care recunosc că sunt un om deosebit şi că am respect faţă de mine însumi, voi putea vedea ce este deosebit şi în cel de lângă mine, iar atunci îl voi respecta. Dar în primul rând, noi trebuie să vedem aceasta în noi înşine.

Aşadar, al cincilea principiu al relaţiei dintre un om şi celălalt om, este că trebuie să ne descoperim unicitatea, iar atunci nu vom mai pofti ceea ce are cel de lângă noi.

În ce priveşte relaţia dintre om şi creatorii săi, noi trebuie să fim conştienţi cine sunt creatorii care ne-au adus în lume şi să-i cinstim, iar prin faptul că-i cinstim, recunoaştem că nu am venit în lume din întâmplare, ci am fost trimişi aici cu un scop deosebit.

Ce putem spune în concluzie? În Tora ni s-au dat zece porunci. De ce acestea zece? Pentru că scopul Torei este să ne ajute să avem o relaţie cu Dumnezeu şi cu alte fiinţe umane; să ajungem să cunoaştem această Fiinţa minunată, pe Dumnezeu, şi să devenim asemenea Lui, să călcăm pe eul nostru personal şi să fim ca El prin faptul că iubim o altă fiinţă umană.

Scopul Torei este să ne înveţe cum să avem relaţii, iar dacă cea mai importantă poruncă este să-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru şi pe cel de lângă noi ca pe noi înşine, înseamnă că cele zece Porunci sunt calea prin care putem ajunge acolo; sunt cele cinci principii care ne duc acolo.

Aşadar, avem zece porunci, dar cinci principii. Care sunt cele cinci principii?

1. 1. – Recunoaşte existenţa unei alte fiinţe înafară de tine:
2. 2. – Credincioşia:
3. 3. – Respectul faţă de proprietatea celui de lângă tine;
4. 4. – Caută ceea ce este adevărat în legătură cu celălalt;
5. 5. – Relaţia trebuie să ajungă în punctul în care să ne vedem propria unicitate. Respectul de sine.

Acestea sunt cele mai importante cinci principii de care avem nevoie pentru a putea avea o relaţie atât cu Dumnezeu, cât şi cu oamenii. Vă mulţumesc.