Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.
Scumpe Isus, Domnul nostru, ne-am adunat din nou în Numele Tău şi suntem într-o mare așteptare a revărsării puterii dătătoare de Viață a lui Dumnezeu, ca să ne aducă în recunoașterea poziției și a locului nostru, a responsabilităților noastre, ca popor chemat, separat de lume și dedicat lui Dumnezeu. Doamne, îngăduie în seara aceasta, ca tot ce facem și tot ce spunem să fie călăuzit de binecuvântările Tale, pentru ca Numele Tău să fie proslăvit și onorat. Amin.
Sunt bucuros că în seara aceasta, pot să fiu din nou în comunitatea aceasta, în mijlocul vostru. Știu că este cald, dar la Tucson sunt peste 30oC, deci este cu mult mai cald decât aici. Eu m-am obișnuit deja cu căldura de acolo, dar acum sunt bucuros pentru că pot să fiu printre voi, în acest timp minunat de Paști.
…Să știți că nu pot spune că-mi cer scuze pentru Mesajul lung din dimineața aceasta, dar… nu am avut intenția să vă încerc răbdarea, așa cum de fapt nu intenționez s-o fac nici în seara aceasta. Prin Mesajul adus, am vrut să vă fac să înțelegeți că voi sunteți o parte din această înviere. Vedeți? De aceea, să nu vă îngrijorați cu privire la El, ci bucurați-vă, deoarece nu mai există nicăieri nimic care v-ar putea despărți de El. Nimic, fiindcă sunteți asigurați veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu și-a pus Pecetea peste voi, sunteți la capătul destinației.
Când guvernul își pune o pecete peste un pachet, sau când căile ferate pun pecetea pe o ușă, acel vagon nu poate fi modificat până când ajunge la destinație. Când Dumnezeu aplică pecetea Sa peste un om, și Pecetea este Duhul Sfânt, acel om s-a dus spre destinația lui veșnică. El nu se mai întoarce niciodată înapoi, pentru că în Efeseni 4.30 scrie: „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru totdeauna.” Vedeți, voi sunteți pecetluiți veșnic. Prin Duhul Sfânt, voi sunteți pecetluiți veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Să nu uitați aceasta!
Diavolul vă va da tot felul de lovituri, vă va spune tot felul de lucruri, vă va acuza şi va încerca să vă facă să vă gândiți că nu sunteți ceea ce sunteți. Să nu ascultați de el!
Voi știți că ați trecut din moarte la Viață! Știți că acum nu mai iubiți lucrurile pe care le-ați iubit cândva. Voi știți că ați crezut fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, pentru că ați văzut că El lucrează cu adevărat în mijlocul nostru, dovedindu-ne prin aceasta, fără nici o greșeală că este marele „Eu sunt!” Voi ați văzut că tot ce vi s-a spus în Numele Lui, s-a întâmplat întocmai. Niciodată nu s-a spus, în Numele Său, vreo profeție care să nu se fi împlinit exact așa cum s-a spus! Chiar şi știința, presa şi editorii au trebuit să-L recunoască. Aparatele foto au făcut clișee care au dovedit Adevărul vorbit, și indiferent dacă vor sau nu, Dumnezeu îi face să publice Adevărul.
Noi suntem numai un grup mic, dar gândiți-vă că El nu vine după o grupare mare! „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.” (Luca 12.32). Vedeți?
Înainte de a trece la ordinarea unui lucrător, vreau să vă povestesc ceva șocant, dar este bine s-o știți. Nu știu dacă cifrele acestea sunt adevărate, dar aș vrea să vă gândiți la aceasta.
Nu știu dacă este printre voi cineva care a văzut vreodată cum se face încrucișarea artificială la animale. Eu nu cred în ea, dar am văzut cum se făcea. Acolo am văzut cum au luat din sămânța masculului şi au întins-o pe o plăcuță de sticlă, pe care au așezat-o sub lupa microscopului. Eu nu știu de câte ori măresc aceste aparate, dar cu ochiul liber nu se poate vedea ceea ce se vede la microscop. Dacă privești însă cu lupa aceea care mărește de o sută sau o sută cincizeci de ori, în lichidul de pe sticlă sunt în jur de cincizeci sau o sută de germeni mici care se mișcă încoace şi încolo. În uterul femelei, acești germeni întâlnesc oul, pe care îl fecundează. Primele două care se întâlnesc, se unesc, dar numai un germen dintr-un milion, va trăi. V-ați gândit vreodată la aceasta? Toți acești germeni sunt la fel, din același ou, dar numai unul va trăi. Nu contează care este primul, pentru că uneori oul se poate afla în spate, iar spermatozoidul poate fi pe la mijloc, dar cu toate acestea ei se întâlnesc. De ce? Pentru că este o Inteligență care decide care va trăi; care hotărăște dacă copilul va fi băiat sau fată, blond, brunet sau altcumva. Aceasta este alegerea lui Dumnezeu. Nu poate fi altceva decât alegerea dinainte.
După ce acest germen fecundează oul, începe creșterea copilului: coloana vertebrală și tot ce urmează după aceea., aceasta fiind valabil pentru copil, animal sau orice este. Din toate acele milioane de germeni, trăiește numai unul. Toți sunt la fel, dar Dumnezeu este Acela care decide, prin alegerea Sa, care dintre ei va trăi şi care nu. Restul pier. Unul dintr-un milion!
Când Israel a plecat din Egipt, toți au crezut în mesajul unui profet. Ei au văzut semnele lui Dumnezeu, prin Moise, toți le-au văzut. Toți au trecut prin Marea Roșie şi au fost botezați pentru Moise. Toți au văzut că Moise era călăuzit de puterea lui Dumnezeu, iar Miriam cânta din tamburină alergând în sus și-n jos pe malul mării. Toți au mâncat, în fiecare zi, mană cerească proaspătă din cer. Toți au băut din Stânca duhovnicească, ce a fost lovită. Acolo erau două milioane de oameni care au ieșit din Egipt, dar câți au intrat în țara făgăduită? Doi, adică unul dintr-un milion! Ce s-a întâmplat cu ceilalți? Isus a spus că au pierit: „Părinții voștri au mâncat mană în pustie, timp de patruzeci de ani, dar Eu vă spun că toți sunt morți.” (Ioan 6.49).
Astăzi, există în jur de cinci sute de milioane de creștini, inclusiv catolici, protestanți şi toți ceilalți. Dacă Isus ar veni în seara aceasta pentru Răpire, conform cu ceea ce am spus, ar lipsi în jur de cinci sute de persoane din lumea întreagă. După statisticile existente, în fiecare zi dispar în lumea întreagă foarte mulți oameni, așa că Răpirea poate fi oricând, și nici nu s-ar observa acest lucru.
Oh, creștinilor, încingeți-vă cu toată armura lui Dumnezeu! Să facem tot ce știm, să-L slujim, să-L iubim și să așteptăm acel timp mare!
Acolo nu vor fi milioane, mulțimi mari, care vor ieși dintr-o generație și vor mărșălui înăuntru. Amintiți-vă că în fiecare zi se sfârșește o generație. În fiecare zi. „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe (când au fost salvate opt suflete), aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24.37). Dar în fiecare zi se sfârșește o perioadă de patruzeci de ani pentru cineva, pentru câțiva. Vedeți? În fiecare zi este pecetluit un număr în Împărăție, iar într-o zi va sosi şi ultima zi. Dorința noastră este ca acum, când suntem cu mintea sănătoasă, în biserică și între oameni, unde S-a legitimat Duhul Sfânt printre noi, să fim siguri că orice lucru este în ordine și stă bine înaintea Lui.
Să nu vă opriți! Să nu aveți odihnă nici zi, nici noapte, până când Puterea învierii nu v-a adus din lucrurile lumii, în Împărăția lui Dumnezeu. Ce fericiți ar trebui să fiți voi, care sunteți aduși cu adevărat în Împărăția lui Dumnezeu și înviați de Duhul lui Dumnezeu! Vom sta zi și noapte pe genunchi, mulțumindu-I lui Dumnezeu, cu lacrimi de bucurie, pentru tot ce a făcut.
În seara aceasta avem o mică schimbare în serviciu. Noi avem aici un frate bun, pe fratele Capps. El a venit din biserica nazarineană (cred că nu greșesc, frate Capps), şi în seara aceasta dorește să fie ordinat de noi prin punerea mâinilor.
Noi nu avem hârtii să dăm la cineva… Putem avea hârtii, dar credem că pentru un adevărat predicator ordinat, hârtiile sunt în cer. Vedeți? El are dreptul să predice Biblia cât timp Dumnezeu îi identifică viața cu Biblia. Noi credem că acesta este crezul lui.
Fratele Capps a fost ordinat oficial în biserica nazarineană, dar în seara aceasta vrea ca bătrânii și așa mai departe, să-și pună mâinile peste el pentru dedicare, ca să poarte acest Mesaj. Ce lucru minunat! Când am fost în Tucson, am auzit mărturii minunate despre fratele Capps care este asistentul fratelui nostru Neville, care ține cât poate de credincios candela Luminii. Noi ne-am pus mâinile peste fratele Neville dar nu și peste fratele Capps, de aceea, vreau ca cei care sunt predicatori, fratele Jackson, fratele Ruddell și bătrânii bisericii de aici, să vină pentru câteva minute, să-și pună mâinile peste fratele Capps.
Noi găsim în Biblie că acesta este felul cum au făcut-o apostolii, își pun mâinile peste ei și îi pun deoparte. Așa au făcut cu Timotei, căruia i s-a spus: „să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine, de la bunica ta Lois…” Ei au observat că în Timotei era un dar, așa că prezbiterii au venit și și-au pus mâinile peste el.
Frații de la „Ploaia târzie” au încurcat însă lucrurile. Ei cred că Timotei ar fi primit darul prin punerea mâinilor, dar nu este adevărat! Darul era deja în el! Ei şi-au pus mâinile peste el doar ca o confirmare, deoarece au crezut că Dumnezeu a pus deja acest dar în el. Prin punerea mâinilor, ei numai au confirmat ceea ce credeau.
Eu cred că bărbații din această biserică, posedă în sufletul lor Puterea învierii Lui. Frate Ruddel şi ceilalți bătrâni ai comunității, precum şi bătrânii din bisericile surori, veniți aici să ne punem mâinile peste frate Capps, ca să poată fi ordinat prin confirmarea noastră, în fața adunării, şi să fie trimis să predice Evanghelia Domnului Isus, oriunde îl va chema Dumnezeu.
Prin naștere, el este deja unul dintre noi. El este unul dintre noi pentru că stă pentru Adevărul Cuvântului. Noi vrem ca fratele Capps să fie ordinat oficial înaintea voastră, prin punerea mâinilor, deoarece este unul dintre noi.
În ordine, frate Ruddell, frate Capps, frate Neville, frate Junior Jackson, și ceilalți predicatori de aici, nu știu câți sunt aici. Unde este fratele Hunter și cei din New York… fratele Anthony? Cred că s-au dus înapoi. (Fratele Neville spune: „Fratele Anthony este acolo în spate). Ne-am bucura să veniți aici sus și să stați cu noi, ca o recunoaștere că noi credem în ceea ce va fi fratele Capps.
Câți din voi îl cunosc pe fratele Capps? Ridicați mâna. Puteți să le lăsați jos. Câți credeți că el este un slujitor al lui Dumnezeu? Ridicați mâna. („Amin”). Noi îl iubim pe fratele nostru, dar aceasta nu este ceea ce numim noi o ordinare adevărată. Eu nu pot cânta cântarea aceasta, dar aș vrea să mă ajutați să încerc.
Într-o zi, un profet s-a dus la Templu şi în timp ce se afla la altar, s-a întâmplat ceva deosebit… El era un om bun, dar se bizuia pe împăratul Ozia, care era un bărbat la fel de bun. Şi în timp ce era în Templu, a văzut o vedenie cum nu a mai văzut niciodată până atunci. El a văzut Îngeri cu aripi, care zburau înainte și înapoi prin clădire şi strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul oștirilor!” (Isaia 6.3). Da. Vedeți?
Când s-a întâmplat aceasta, stâlpii Templului s-au cutremurat, iar profetul a strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate…” (v.5). Deși era un profet, în Prezența lui Dumnezeu el a recunoscut că era greșit, și a spus: „Sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate.” (v.5).
Atunci, unul dintre îngeri s-a apropiat de el cu un cărbune aprins şi i-a atins buzele, pentru a-l curăți. Apoi, i-a zis: „Profețește, fiul omului!” Soră, vrei să ne dai un ton? Câți știți această cântare? Haideți să cântăm o strofă. Bine.
Când cărbunele de foc a atins profetul,
Făcându-l cât se poate de curat,
Când Glasul lui Dumnezeu a zis:
„Cine va merge pentru noi?”
Atunci el a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”…
… vorbește, Domnul meu,
Vorbește și Îți voi răspunde repede;
Vorbește, Domnul meu, vorbește, Domnul meu,
Vorbește, și voi răspunde,
Doamne, trimite-mă.
Milioane mor acum în păcat și rușine;
Ascultă plânsul lor trist și amar;
Grăbește-te, frate, grăbește-te la salvarea lor;
Răspunde repede, Doamne, iată-mă.
Vorbește, Domnul meu, vorbește, Domnul meu,
Vorbește, și Îți voi răspunde repede;
Vorbește, Domnul meu, vorbește, Domnul meu,
Vorbește și voi răspunde, Doamne trimite-mă.
Să vină bătrânii şi să-şi pună mâinile peste fratele Capps. Să ne plecăm capetele.
Dumnezeule drag, stâlpii Templului s-au cutremurat din nou și în timp ce vedem Duhul Vieții înviind și lucrând prin fratele nostru… El simte chemarea de sus care-l trimite să meargă, de aceea, eu mă rog pentru el. O, Doamne, ca bătrâni ai bisericii Tale, noi ne punem mâinile peste el și-i dăm mâna dreaptă de părtășie. Ne punem mâinile peste el și punem binecuvântările lui Dumnezeu pe el, ca să-i ungi buzele, gândirea și ființa lui întreagă. Ajută-l să ducă Mesajul sfânt al Evangheliei în orice deschizătură și colț în care Tu îl vei chema s-o facă. Îngăduie aceasta, Doamne. Noi Ţi-l predăm pe fratele nostru, ca slujitor al Tău, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Fratele meu tânăr, predică Cuvântul la timp şi ne la timp, îndeamnă şi îndreaptă cu toată blândețea şi învățătura. Dumnezeu să te binecuvânteze.
(Fratele Ben Bryant spune: „Frate Branham, vrei să-ți pui mâinile și peste mine? Vor să-și pună și ei mâinile peste mine? Aș vrea să fiu ordinat). Nu am știut că nu ai avut-o.
În mijlocul nostru se află şi fratele Ben. Cred că el predică de ceva timp Evanghelia. Dar deși vine de multă vreme în mijlocul nostru, nu a fost încă ordinat oficial prin punerea mâinilor. Am crezut că frații au făcut deja aceasta, de aceea nu l-am chemat până acum. Printre noi este prezentă şi soția lui. Ea este o soră scumpă. În trecut ea a fost predicatoare, dar după ce s-au căsătorit, fratele Ben a adus-o la Tabernacol iar când a auzit Cuvântul, a înțeles că are o altă chemare şi că este greșit ca o femeie să fie predicatoare. Se pare că aceasta a căzut pe soțul ei. Așa este corect, apostolic. Aceasta este calea corectă… Din câte am înțeles, fratele Ben duce împreună cu soția sa, benzile înregistrate prin diferite locuri izolate, departe în munți, unde le ascultă împreună cu oamenii şi apoi le comentează. De multe ori, ei sunt dați afară şi izgoniți, dar noi suntem pregătiți pentru așa ceva, pentru că „toți cei care trăiesc cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.”
Câți dintre voi îl cunosc pe fratele Ben? Câți credeți că el este slujitorul lui Dumnezeu („Amin”) şi că este vrednic de binecuvântarea pe care o vom cere de la Dumnezeu pentru el? Vedeți, el nu este un străin pentru noi, ci este cu noi de mulți ani. Eu îl cunosc ca un bărbat umil. Asemenea mie, şi el este un om care face multe greșeli. Noi toți o facem, dar ceea ce apreciez la fratele Ben, este faptul că întotdeauna când greșește este gata să se plece pe genunchi să o corecteze.
Zilele trecute, când a auzit despre Căsătorie și divorț, el și soția lui au fost gata să se despartă, deși el o iubește și ea îl iubește, dar vor să potrivească cu Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au vrut orice a spus Cuvântul. Mă rog ca Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Ben și pe soția lui, pentru serviciul Lui.
Să ne punem mâinile peste fratele nostru. Dumnezeule drag, ne punem mâinile peste fratele nostru Ben, ca semn că îl iubim. Noi credem Doamne, că el vrea să facă o lucrare pentru Tine, şi anume, să iasă printre oameni cu aceste benzi înregistrate, pentru a le prezenta oamenilor din munți şi din zonele izolate. Poate că mulți dintre noi nu vor ajunge niciodată în asemenea locuri, dar Mesajul trebuie să meargă la toată lumea. Te rugăm să-l binecuvântezi pe fratele nostru şi să-i dai Duhul Tău. El să Se odihnească peste fratele nostru şi să-l călăuzească pe el şi pe soția lui, în locurile unde se află vreun suflet sincer, pentru că ușa harului nu se poate închide până când nu este adusă înăuntru şi ultima oaie. Tu nu ești mulțumit cu nouăzeci și nouă, ci trebuie să fie adus înăuntru fiecare nume care este în Carte. Ajută-i, Doamne, în timp ce ne punem mâinile peste el ca să-l asociem cu noi ca frate al nostru. Credem că ajutorul şi rugăciunea pentru el îl vor însoți. Te rugăm să-l binecuvântezi, Doamne, oriunde va merge. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.
Fii binecuvântat, frate Ben. Ca frați lucrători, noi îți dăm mâna dreaptă de părtășie. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.
(Fratele Earl Martin spun: „Frate Branham, ai vrea să-ți pui mâinile și peste mine, să mă ordinezi să lucrez ca un păstor?). Câți îl cunosc pe Earl Martin? Câți credeți că este un slujitor al lui Hristos? El vine dintr-un grup penticostal, iar acum cred că păstorește și face o lucrare independentă. Eu îl cunosc pe Earl ca fiind un slujitor adevărat al lui Hristos. Nu voi uita niciodată cum ne-am cunoscut. S-a întâmplat în Dallas, Texas, sau cred că era… (O soră spune: „Beaumont”). Așa este soră, Beaumont, Texas. Copilul lui era pe moarte, iar familia credea că este deja mort pentru că nu mai respira. Earl a venit la mine cu umerii căzuți şi pentru că eram în pat, s-a aplecat asupra mea, m-a cuprins de umeri şi mi-a zis: „Frate, eu cred că ești profetul lui Dumnezeu. Am crezut întotdeauna şi cred că dacă vei spune un singur cuvânt, copilul meu care a murit, va trăi.” Copilul lui a venit înapoi la viață, și trăiește. Credeți că fratele este vrednic de mâna dreaptă de părtășie a acestor credincioși? („Amin”).
Atunci să ne rugăm, fraților, în timp ce ne punem mâinile peste el. Tată ceresc, Cel care ești plin de îndurare, ne punem mâinile peste fratele nostru Martin şi îl trimitem în cele mai îndepărtate părți, unde ai hotărât Tu să meargă. Fii cu el, indiferent dacă aceia pe care-i va găsi vor fi mulți sau puțini. Însoțește-l pe drumuri, la răscruci, pe autostrăzi, pe lângă garduri, sau oriunde s-ar afla ei. Ne punem mâinile peste el şi Ţi-l încredințăm Ţie, dându-i prin aceasta, binecuvântarea noastră frățească. Fie ca Duhul care este peste noi, să-l însoțească, Doamne, şi să-l călăuzească pe cale spre sufletele pierdute. Noi îl trimitem în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Martin. Du-te, şi Domnul să fie cu tine!
Pentru același scop? (Fratele Richard Blair vorbește cu fratele Branham). Numele tău este Richard? (Corect. Richard Blair). Câți dintre voi îl cunosc pe Richard Blair? Câți sunt cred că el este un slujitor al lui Dumnezeu? El vine din biserica penticostală unită. Din câte știu, fratele Blair a primit o mare chemare. Îmi amintesc de timpul când fratele Blair nu a vrut să mă creadă, pentru că era stăpânit de un duh care lucra în el și îi spunea că sunt greșit. Dar în timp ce stătea în adunare, Duhul Sfânt s-a îndreptat spre el şi l-a chemat afară. („Este adevărat”). El era aproape de prăbușire. Îmi aduc aminte că soția lui dragă a venit la mine şi mi-a spus: „Frate Branham, cred că Richard va muri!” Din câte îmi amintesc, ea avea un fular, pe care l-a pus peste el, așa cum i-am spus, după ce m-am rugat pentru el. Acum el este aici. („Amin”).
Fiul lor avusese un accident şi toți își pierduseră nădejdea că va mai trăi, pentru că avuse o leziune pe creier. După ce m-am rugat pentru el prin telefon, copilul s-a făcut bine. („Amin”).
Credeți că fratele Blair este un martor adevărat al lui Hristos? („Amin”). Rugați-vă ca binecuvântările voastre să meargă cu el.
Puneți-vă mâinile peste el, fraților. Dumnezeule drag, ne punem mâinile pentru a-l identifica pe fratele nostru scump și nobil, slujitorul Tău, care a ieșit din gruparea lui, să umble în Lumină. Tată, Te rugăm să-l binecuvântezi pe fratele nostru Blair, în timp ce îl trimitem cu binecuvântările și aprobarea noastră, prin mâinile noastre puse peste el, oriunde îl vei chema, Doamne, și la orice lucrare. Fie ca Duhul Tău să meargă cu fratele Blair. Călăuzește-l la cei pierduți şi muritori din lumea aceasta, ca să ajute la găsirea ultimei oi, pe care o poate aduce înapoi în turmă. Oriunde s-ar afla, şi indiferent ce vei avea de gând cu el, Doamne, Te rugăm să lași ca Duhul Tău să-l călăuzească în toată călătoria vieții lui. Noi suntem frații lui şi îi dăm mâna dreaptă a părtășiei, dorind ca Tu să fii cu el, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Mâna dreaptă a părtășiei! Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Blair. Noi suntem cu tine, ne vom ruga pentru tine şi vom face orice ca să te ajutăm. Dumnezeu să te binecuvânteze.
(Fratele Merlin Anthon spune: „La fel pentru mine, frate Branham, pentru ordinare). Ce spui? (Pentru ordinare). Cine ești? (Merlin Anthon). Merlin Anthon. (Eu sunt în Biserică). Unde? (Aici). În biserică? Îl cunoaște cineva pe fratele Merlin Anthon? Pentru mine este nou. (Cu Armata Salvării. Îți amintești de mine?). Oh, da, scuză-mă, frate.
De la Armata Salvării. Este corect, acum mi-l amintesc. Îl cunosc… Câți dintre voi știu că fratele este un om al lui Dumnezeu? („Amin”). Câți din voi cred că Dumnezeu lucrează prin el? Ridicați mâna. („Amin”). Vreți să vă rugați pentru el? („Amin”).
Frate, noi știm că vii dintr-o grupare renumită, de la Armata salvării. Acolo sunt oameni minunați. Armata salvării face o lucrare minunată pe străzi. Noi nu putem spune nimic împotriva nazarinenilor, a adunărilor penticostale, a Armatei Salvării, sau a celorlalte. Ei sunt frații noștri, dar vedeți, noi credem că suntem purtătorii unui Mesaj mare chiar al acestei ore în care trăim. Vrei să ai parte alături de noi la acest Mesaj? („Amin”).
Să ne plecăm capetele în timp ce ne punem mâinile peste fratele nostru. Scumpul nostru Tată ceresc, Tu ești Cel care faci chemarea. Tu ești Cel care faci Cuvântul viu, astfel ca oamenii să poată crede. Noi ne punem mâinile peste fratele nostru iubit, ca o confirmare a credinței noastre că Tu ești cu el şi îl vei călăuzi. Noi trimitem binecuvântările noastre cu el, deoarece credem că prin harul lui Dumnezeu am trecut din moarte la Viață şi purtăm Puterea învierii în inimile noastre. Ne punem mâinile peste fratele nostru şi îl trimitem în lucrare împreună cu urările noastre de binecuvântare, ca să-l călăuzești, să-l conduci și să-l dirijezi la orice crăpătură a pământului, Doamne, unde l-ai rânduit să plece. Fie ca Duhul Tău să meargă cu el şi să-i dea sănătate, putere şi succes în slujba Ta, pentru că noi îl trimitem în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Aici este mâna noastră frățească. Fraților, întindeți-i şi voi mâna frățească, şi nu numai lui ci şi celorlalți frați. Domnul să vă binecuvânteze pe toți.
(Fratele Correll spune: „Eu nu am făcut-o niciodată oficial. Vrei să-ți pui mâinile peste mine, în Numele lui Isus, ca peste ceilalți?”). Care este numele tău? (Fratele Correll, din Cincinnati). Fratele Correll. (Fratele Correll spune: „ Am fost ordinat ca lucrător, dar nu am putut fi de acord cu fratele care ordina femei predicatoare, și am ieșit de acolo). Îl cunoaște cineva pe acest frate Correll, ridicați… Fiind din Cincinnati, mă îndoiesc că îl cunoaște cineva. Fratele spune că vine dintr-o grupare care ordinează femei predicatoare. El nu a putut accepta așa ceva şi de aceea s-a despărțit de ei.
Acesta este motivul pentru care am părăsit şi eu biserica baptistă. Câți dintre voi au auzit de dr. Roy Davis? Desigur, voi ați auzit de el. El a vrut să ordineze câteva femei predicatoare, dar eu i-am spus: „Niciodată! Ca bătrân al bisericii, nu pot să mă împac în conștiința mea cu așa ceva, pentru că este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.”
Frate Correll, eu nu te cunosc, dar pe baza mărturiei tale şi a Adevărului pe care stai… Noi nu avem nimic împotriva acestor femei. Ele sunt surori şi le iubim, dar credem că ele au locul lor pe care trebuie să și-l păstreze. Vedeți? Noi credem că ele sunt dragele unor bărbați, un ajutor potrivit; credem că după mântuire, femeia este cel mai mare dar pe care i l-a dat Dumnezeu vreodată bărbatului, dar conform Cuvântului lui Dumnezeu, ea nu are ce să caute la amvon. Pe baza acestei mărturii şi pe baza credinței tale în Dumnezeu, ne punem mâinile peste tine, ca să mergi cu noi.
Să ne punem mâinile peste el. Scumpul nostru Tată ceresc, eu pot simți cum se simte acest bărbat tânăr, după ce a fost dat afară din pricina Adevărului Tău.
Dar omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt. Astfel, ne punem mâinile peste el şi cerem binecuvântarea Ta. Fie ca Duhul Tău să-l călăuzească, să-i dăruiască har şi să-l dirijeze în toată călătoria vieții oriunde îl vei trimite, Doamne. Fă-l să știe că noi vom ruga pentru el, că îl vom ajuta şi îl vom sprijini, cât timp va sta pentru Adevăr. Îngăduie aceasta, Doamne, pentru că îl trimitem în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Correll. Peste tine și-au pus mâinile mai mulți frați. Să-i dați mâna dreaptă a părtășiei.
Nici fratele Ruddell nu a fost încă ordinat oficial aici în biserică. Câți îl cunosc pe fratele Ruddell? („Amin”). Noi toți îl cunoaștem. Câți știu că el este un om al lui Dumnezeu? („Amin”).
Scumpul nostru Tată ceresc, ca bătrâni ai Tăi, ne punem mâinile peste fratele acesta, care a trebuit să treacă prin ape tulburi şi adânci. El a văzut adunarea lui eșuând, a văzut toate acele întâmplându-se, dar a continuat să creadă. Ne punem mâinile peste el şi-i urăm binecuvântările noastre. Unge-l, Doamne, cu Cuvântul, și trimite-l la orice crăpătură a pământului!… Ajută-l și trimite-l în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Frate Ruddell, tu ai avut întotdeauna o mâna frățească. Eu îl cunosc pe fratele Ruddell. Pentru mine, el este ca propriul meu fiu. Îl cunosc pe tatăl şi pe mama lui de mult timp, şi știu că fratele Ruddell este un slujitor al lui Dumnezeu. Eu L-am slujit pe Domnul împreună cu el. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Ruddell.
Cum îl cheamă? Cine ești, frate? (Cineva spune: „Cumnatul fratelui Martin”). Îl cunoști, frate Martin? Cum te cheamă? Fratele McComas. Se pare că nimeni din locul acesta nu te cunoaște. Ba da, fratele Tayler. Tu ai venit aici pentru punerea mâinilor, ca să devii un purtător al Evangheliei. De unde ești, frate McComas? („Rockford, Illinois”). Rockford, Illinois. („Ai sunat la mine acasă, săptămâna trecută, și te-ai rugat pentru soția mea”). Oh, adevărat? Din Tucson. („Da, din Tucson, Arizona”). Acum îmi amintesc. („Ea s-a ridicat în dimineața următoare”). Slavă Domnului! („Fratele Martin îi spune ceva fratelui Branham”). Cine spune aceasta? („Sora mea mai tânără”). Sora ta. („Ea este aici. A fost paralizată”). Ea este aici după ce s-a făcut aseară rugăciune pentru ea, din Tucson. („Da. A fost paralizată, iar acum este aici”). Cu câteva nopți în urmă era paralizată, iar acum este aici. Nu-i de mirare că el vrea să ducă Mesajul!
Să ne punem mâinile peste el, fraților. Dumnezeule drag, ca bătrâni ai bisericii, ne punem mâinile peste slujitorul Tău, şi îi întindem mâna noastră frățească de părtășie. Mă rog ca binecuvântările Tale să fie peste el, să-l călăuzești și să-l dirijezi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Mâna frățească să fie cu tine, fratele meu. Dumnezeu să fie cu voi. (Cineva zice: „Frate Branham?”). Da, frate? („Mai este cineva care dorește același lucru”). Bine, domnule. Cred că aceasta este… („Fratele Darris”). Frate Darris, eu nu… („Îi cunosc pe fratele Earl și pe fratele Brewer”). Acesta este fratele Darris. De unde ești frate? („Din Black Rock, Arkansas”). Black Rock, Arkansas. Frate… („Da, îl cunosc”). Cred că a spus și… fratele Brawer. Cred că i-am întâlnit în dimineața aceasta. Fratele Vayle şi sora Vayle, mi-au spus că-l cunosc şi că acest bărbat este un slujitor al lui Dumnezeu. Minunat!
Fratele meu drag, tu vei fi un purtător al Mesajului şi vrem să știi că noi vom sta în spatele tău şi vom face tot ce putem ca să te ajutăm. Ne vom ruga pentru tine, ca să duci Mesajul în cele mai îndepărtate părți, oriunde te-a rânduit Dumnezeu să mergi.
Să ne punem mâinile peste fratele nostru Darris. Dumnezeule drag, ne punem mâinile peste fratele nostru, îi dăm mâna noastră frățească şi îl trimitem în Numele lui Isus Hristos, ca să-l ungi. Fie ca Duhul Tău să meargă cu el, să-l călăuzești și să-l dirijezi, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.
Cred că acesta este fratele Anthony. Mulți dintre voi îl cunoașteți pe fratele Anthony. El este de multă vreme printre noi. Eu personal, în cunosc ca slujitor al lui Hristos. El este un bărbat tânăr, dar nu ne-am pus niciodată mâinile peste el în fața adunării. El nici nu a știut că noi vom face astăzi acest lucru, dar este potrivit să facem aceasta acum, așa cum am făcut-o şi pentru ceilalți. De aceea, ne vom pune mâinile peste fratele Anthony ca să-i dăm mâna noastră frățească. Ordinarea o va face însă Dumnezeu. Noi facem aceasta numai ca să-i facem cunoscut lui, și vouă, că avem încredere în fratele nostru, că îl iubim şi că el este unul dintre noi, în Mesaj. Dorim ca binecuvântările lui Dumnezeu să se odihnească peste el, și aceasta cerem. Să ne rugăm pentru fratele nostru, în timp ce ne vom pune mâinile peste el.
Dumnezeule drag, acest italian smerit, care Te slujește, vine în seara aceasta ca să se pună mâinile peste el şi pentru ca frații să-i acorde oficial mâna frățească a părtășiei. Doamne, fie ca el să meargă și să-i elibereze pe oameni din păcat și boli, și să Te slujească în toate zilele vieții lui. Fie ca Tu să-l călăuzești, iar binecuvântările noastre să fie cu el, pentru că îl trimitem în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.
(Cineva vorbește fratelui Branham). Aha? Oh, nu știu. Noi suntem conectați la legătura telefonică, care costă cincizeci de cenți pe minut. Mai este cineva care vrea să ne rugăm pentru el?
Veniți aici și spuneți-vă numele, cine sunteți, la microfonul de pe platformă şi apoi ne vom ruga. (Fiecare frate își spune numele: Pat Tyler, Claude Boggess, Dale Potter, … Henasey, James Humes, Earl Horner). Aceștia sunt toți? („Da”). Veniți aici, fraților.
Bărbaților, credeți că Mesajul acesta este Adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu? (Frații spun: „Amin”). Credeți aceasta din toată inima? („Amin”). Voi doriți şi așteptați să ne punem mâinile peste voi, iar noi dorim să știți că suntem cu voi, și vom face orice putem ca să vă ajutăm.
Acum aș vrea ca frații să vină aici, ca să îmi pot pune mâinile peste ei. Veniți aici. Să ne plecăm cu toții capetele, în timp ce ne punem mâinile peste ei.
Dumnezeule drag, aici este un grup de bărbați. Îmi pun mâinile peste fiecare din ei, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Doamne, fie ca Tu, care i-ai chemat ca lucrători, să fii cu ei ca să-L predice în toate zilele vieții lor… să predice Evanghelia la orice făptură. Noi le dăm mâna frățească de părtășie, și ne rugăm ca binecuvântările Tale să fie cu ei, în timp ce-i binecuvântăm, le trimitem binecuvântările noastre. Fie ca ei să meargă la orice deschizătură a pământului la care i-ai chemat și ajută-i să lucreze și să Te slujească la capacitatea la care Tu i-ai chemat. Fie ca ei să fie slujitori viteji și adevărați ai lui Dumnezeu. Dă-le aceasta, Doamne, fiindcă Te rugăm în Numele lui Isus Hristos.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare, fraților. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Humes. Domnul să fie cu voi toți.
Binecuvântată să fie legătura
Care leagă Inimile noastre în iubire creștină;
Părtășia în acord este ca cea de Sus.
Nu este El minunat? Gândiți-vă ce mulți predicatori sunt aici în seara aceasta şi s-a pus mâinile peste ei.
Când am început să fac aceasta, nu știam că suntem legați de transmisia telefonică. Oamenii de acolo mă vor ierta pentru aceasta. Nu am știut că mesajul de astăzi va fi transmis în întreaga națiune.
Acum vom citi Cuvântul şi ne vom ruga, după care ne vom adânci în acest Mesaj pe care Duhul Sfânt mă îndeamnă să-L aduc în seara aceasta.
Să deschidem pentru aceasta Bibliile la Numeri 22, începând de la versetul 31. În timp ce vă deschideți Bibliile sau vă pregătiți caietele de notițe, aş vrea să vă amintesc să mă purtați în rugăciunile voastre, până când ne vom revedea. Cred că dacă va fi cu voia Domnului, aceasta se va întâmpla în vara aceasta. Dacă va interveni ceva şi nu voi putea pleca peste ocean, mă voi întoarce aici. Totuși, cred că Duhul Sfânt ne va trimite pe drumul hotărât de El, iar noi vom face cum a hotărât El. Domnul să vă binecuvânteze!
Tată, noi ne pregătim să citim din Cuvântul Tău, de aceea, Te rugăm să-L binecuvântezi şi să-L ungi, pentru înțelegerea noastră, fiindcă Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Deci Numeri 22.31:
„Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă în mână.
Şi s-a plecat, şi s-a aruncat cu fața la pământ.”
Din textul acesta, aş vrea să scot tema: „Își schimbă Dumnezeu gândul cu privire la Cuvântul Său?”
Aceasta este o temă deosebită şi totodată un Adevăr puternic, pe care trebuie să-l înțelegem. Este posibil ca Dumnezeu să spună ceva, apoi să Se răzgândească şi să spună: „Îmi pare rău că am spus aceasta!”? Este posibil ca Dumnezeu să-Şi ia Cuvântul înapoi, după ce L-a pronunțat?
Motivul pentru care am ales această temă, este că foarte mulți cititori ai Bibliei se folosesc de acest verset ca să spună că Dumnezeu Își schimbă hotărârea. Unii spun că de aici ar reieși mai clar decât în orice alt loc din Biblie, că El Își schimbă gândurile, deoarece i-a spus ceva lui Balaam, iar mai târziu i-a spus altceva. Mulți oameni au încercat să-l facă pe Balaam doar, oh, un ghicitor sau ceva, dar Balaam nu a fost un ghicitor, ci un profet al Domnului.
Mai întâi voi încerca să iau linia Mesajului. Israelul era în călătorie din Egipt spre Palestina, iar Domnul era cu ei. Orice dușman care li se punea în cale, a fost înlăturat pentru că Dumnezeu făgăduise că atâta timp cât Îl vor asculta şi Îi vor împlini poruncile, va trimite bondarii înaintea lor, și-i va goni pe vrăjmașii lor. Sarcina Israelului nu a fost niciodată prea grea. Amaleciții, uriașii zilei, nu însemnau nimic pentru Israel, care erau oameni mici în statură, pentru că ei umblau în „Așa vorbește Domnul!” Astfel, indiferent cât de mare era opoziția, Dumnezeu a vegheat întotdeauna ca Cuvintele făgăduinței Lui pentru Israel, să nu dea greș.
Israelul Vechiului Testament este un simbol al Miresei Noului Testament, care a ieșit din lume şi mărșăluiește pe drumul Canaanului, spre Împărăția de o mie de ani.
Aici, Moabul este un simbol al bisericii. Israelul tocmai învinsese câțiva împărați, le prădase cetățile, ucisese totul, și s-au dus sus la Moab. Moabul nu era o națiune păgână, ci slujea aceluiași Dumnezeu la care slujea și Israelul. Moab se trăgea din Lot, mai exact, din fiul avut de Lot cu fiica sa. El a fost întemeietorul acestei națiuni, pe care a organizat-o şi a pus în funcțiile cele mai înalte bărbați bine văzuți, făcând din Moab o națiune mare. Ei s-au înmulțit şi le mergea bine.
Israelul era sămânța lui Avraam, nu a lui Lot. Israel a venit din Isaac şi Iacov, din cei doisprezece fii ai lui Iacov, care a fost numit mai târziu Israel, pentru că se luptase cu Dumnezeu.
Celor care ascultă la telefoane, aş vrea să le spun de la început, că eu nu vreau să fiu critic şi sper că nici nu voi fi, dar trebuie să fiu credincios Mesajului care mi-a fost dat, pentru că altfel aş fi un fățarnic. Vedeți? Eu nu pot să spun decât ceea ce sunt trimis să spun.
Mă gândesc că marele dușman al comunității creștine de astăzi sunt bisericile organizate. Eu cred cu toată convingerea că aceste biserici organizate vor forma în final semnul fiarei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, eu pot să dovedesc aceasta cu Biblia, şi am făcut-o deja. Semnul fiarei va primi putere prin unirea bisericilor organizate. Dumnezeu nu a recunoscut niciodată o biserică organizată. Nu, El nu a făcut niciodată aceasta!
De fiecare dată când oamenii au format o organizație, Duhul lui Dumnezeu i-a părăsit şi nu S-a mai întors niciodată în mijlocul lor. Întrebați orice istoric, sau puteți citi voi înșivă. El nu a recunoscut niciodată o organizație! Imediat ce s-au organizat, Dumnezeu i-a pus deoparte, i-a înlăturat! Ei au crescut în membri, dar nu au avut niciodată trezirea Duhului;
Moab este simbolul acestor biserici organizate, pentru că era o națiune organizată! Ei aveau propria lor religie, care era identică cu religia poporului Israel. Astfel, moabiţii credeau în același IaHVeH Dumnezeu, dar erau o grupare organizată.
Și așa cum Moab reprezintă biserica naturală, biserica organizată, Israelul reprezintă biserica duhovnicească în călătoria ei. Israelul nu era o națiune organizată.
Cât timp L-au urmat pe Dumnezeu, ei au fost liberi. Ei se aflau în călătorie şi nu aveau un loc stabil; urmau Stâlpul de Foc peste tot unde mergea El. Ei nu erau o națiune organizată. Prin tăierea împrejur, Israelul a devenit un organism viu, peste care domnea Dumnezeu, dar în timpul acela nu era o națiune organizată. Când Israelul a devenit o națiune organizată, a căzut şi L-a respins pe Mesia lor.
Noi putem vedea că întotdeauna când se întâlnesc duhurile firești şi duhovnicești ale bisericii și organizației, este un conflict. Niciodată nu a fost altfel! Ele se confruntă întotdeauna. Aceasta se întâmplă din cauza invidiei. Invidia produce comparații firești şi imitații! Noi constatăm că astăzi este la fel ca atunci. Când Dumnezeu face ceva pentru un individ, fiecare încearcă să copieze ceea ce a făcut Dumnezeu prin acea persoană. Vedeți, ea cauzează o întrecere care este însă firească! Dacă partea firească nu poate să aibă rezultate duhovnicești, o iau prin putere politică sau înlocuiesc ceva, ca să schimbe mințile oamenilor și să atragă ucenici.
Exact același lucru s-a întâmplat chiar la început între Cain şi Abel, cei doi băieți care s-au născut pe pământ. Când Abel i-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, iar Dumnezeu l-a confirmat pe Abel prin primirea ei, Cain a devenit gelos pe fratele său şi l-a ucis.
Aceasta s-a întâmplat la început când cel firesc s-a întâlnit cu cel duhovnicesc, deși atât Abel cât şi Cain se închinau aceluiași Dumnezeu. Amândoi au zidit același fel de altar şi s-au închinat la același Dumnezeu, în aceeași biserică. Dar Cain s-a închinat prin rațiune firească, a adus roadele pământului și le-a pus pe altar ca jertfă, gândindu-se că acestea vor răspunde cererii lui Dumnezeu pentru ispășire. Poate că el a pus pe altar şi mere, deoarece asemenea oamenilor de astăzi, credea că Adam şi Eva au mâncat din măr şi că aceasta este originea păcatului. Oamenii de astăzi gândesc în toate felurile, spunând că poate a fost o rodie sau altceva.
Dar Abel a adus o jertfă corectă. El a știut că păcatul a venit prin sânge, și astfel a adus un miel, iar Dumnezeu i-a primit jertfa. Abel a făcut aceasta prin descoperire, prin credință, nu pe altă cale! Atunci Biblia nu era încă scrisă. Prin aceasta puteți vedea că începutul neprihănirii este Adevărul descoperit al lui Dumnezeu, iar Biserica Dumnezeului celui viu este zidită pe ea! Când a coborât de pe munte, Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
„Ei au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții: Ilie; alții: Ieremia; sau unul din profeți.”
„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceți că sunt?”
Atunci apostolul Petru, inspirat de Dumnezeu şi înviat prin Duhul, a făcut o mărturisire puternică: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16.13-16).
Observați ce spune Isus mai departe: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Pe această stâncă…”
Pe care stâncă? Catolicii spun: „Pe Petru, căci el este stânca, pietricica!” Protestanții spun: „Pe Stânca Hristos!”
Eu nu spun altfel ca să fiu diferit, dar aceasta a fost descoperirea care a avut-o Petru despre cine era El. Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu. Și toți acei pe care Mi i-a dat Tatăl vor veni la Mine.”
Deci Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.”
„Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”
„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porțile iadului nu o vor birui.” (Matei 16.16-18). Cuvântul lui Dumnezeu descoperit duhovnicește.
Observați! Abel a adus o jertfă mai bună prin credință în Dumnezeu. Credinciosul firesc s-a gândit că Dumnezeu va recunoaște lucrarea lui personală, roadele și jertfa lui frumoasă, dar aceasta a produs confruntarea. Noi știm că şi între Avraam şi Lot a avut loc o confruntare. Şi Moise a avut o confruntare cu Core, Datan şi Abiram.
Moise era profetul trimis de Dumnezeu, rânduit cu Cuvântul Domnului și confirmat că a fost ales să fie conducătorul acelui ceas. Avraam primise făgăduința tuturor acestor lucruri, iar Moise era cel care împlinea întocmai ceea ce spusese Dumnezeu că se va întâmpla.
Core, care era firesc, a vrut să zidească o organizație în mijlocul poporului. Astfel, el a adunat o grupare de oameni în jurul său, dar Dumnezeu nu lucrează așa cu oamenii. Aici, în această Scriptură, Dumnezeu ne arată un simbol al călătoriei de astăzi, că organizația nu este rânduită de El.
Imediat după ce Core a făcut acea grupare, i-a zis lui Moise: „Tu iei prea mult asupra ta.” Cu alte cuvinte: „Toată adunarea este sfântă! Vrei să spui că tu ești singurul om sfânt dintre noi? Tu nu ai dreptul să faci aceasta! O, tu încerci să te ridici deasupra noastră, dar toți suntem sfinți! Noi toți suntem copiii lui Dumnezeu!”
Dar Moise nu a spus nimic, ci s-a întors și a plecat. El s-a dus înaintea Domnului şi L-a întrebat: „Doamne, ce să fac?” Și Dumnezeu i-a zis: „Depărtați-vă de ei, căci am văzut tot ce au făcut!”, apoi a deschis pământul şi toți au fost înghițiți de vii.
Vedeți, acolo a fost un conflict. Întotdeauna când cei firești se întâlnesc cu cei duhovnicești, are loc un conflict. Când Iuda şi Isus au stat față în față, a avut loc un conflict. Unul era Fiul lui Dumnezeu, iar celălalt era fiul lui Satan. Între ei a fost un conflict la fel ca cel dintre Cain şi Abel. Unul din ei era casierul bisericii, iar celălalt era Păstorul. Astăzi, noi ne îndreptăm spre același lucru, şi anume spre confruntarea dintre denominațiunea firească şi Mireasa duhovnicească a lui Hristos. Mireasa duhovnicească a lui Hristos se deosebește atât de mult de organizațiile firești, încât nici nu mai pot fi comparate.
Observați. Cea firească încearcă în continuu s-o imite pe cea duhovnicească, dar la fel ca în cazul lui Iacov şi Esau, nu va reuși. Nu va merge. Dacă am lua în considerare faptele, eu cred că în ochii oamenilor Esau a fost mai bun decât Iacov. Astfel, el avea grijă de tatăl său orb, care era profet, şi făcea multe alte fapte bune. Dar Esau nu s-a gândit că aceasta era numai o lucrare firească. El a crezut că poate intra prin ceea ce a făcut, pentru că a făcut bine cuiva, ceea ce era în ordine. Dar Iacov dorea din tot sufletul să primească dreptul de întâi născut, şi Dumnezeu a recunoscut dorința lui ca fiind duhovnicească.
Observați că gelozia a fost întotdeauna motivul pentru care cel firesc l-a urât pe cel duhovnicesc? Ea l-a făcut pe Cain să-l urască pe Abel. Ea l-a făcut pe Core să-l urască pe Moise. Ea l-a făcut pe Iuda să-l urască pe Isus. Și ea merge tot înainte. Ea face ca cel firesc să-l urască pe cel duhovnicesc, așa cum l-a urât Cain pe Abel, pentru că jertfa lui Abel a fost primită de Dumnezeu, şi încearcă să-l distrugă!
Ei încearcă să le distrugă influența şi tot ce au făcut ei. Dar aceasta nu este altceva decât gelozie, și a început în Cain. S-a dovedit că acolo a fost vorba numai despre invidie, și astăzi se întâmplă la fel, când cel firesc se întâlnește cu cel duhovnicesc. Aceasta dovedește că este Satan, nu altceva, deoarece gelozia vine de la Satan. Apoi, el cauzează o imitare a Adevărului, prin cineva care încearcă să imite ceva ce nu este, pentru că nu este rânduit pentru lucrare. O, cât de multe lucrări de felul acesta am văzut în aceste zile din urmă! Oh, vai, cât de multe!
Noi vedem însă, că Dumnezeu nu Își schimbă niciodată gândirea cu privire la Cuvântul Său original. Pe cei pe care îi cheamă El, îi rânduiește. Nimeni altcineva nu poate lua acel loc. Nimeni nu poate lua locul lui Moise. Nu contează câți Core și câți Datani s-au ridicat, Dumnezeu l-a chemat pe Moise.
Dacă oamenii nu umblă în voia desăvârșită a lui Dumnezeu, El are şi o voie îngăduită în care vă lasă să umblați. Observați, El îngăduie aceasta, dar o va face să lucreze spre slava Sa, în voia Lui desăvârșită.
Faptul că copiii se nasc pe pământ prin sex, nu este voia desăvârșită a lui Dumnezeu. Nu, domnule. Dumnezeu l-a creat pe om din țărâna pământului, a suflat suflare de viață în el şi omul a devenit un suflet viu. Apoi, El a luat din omul acela un ajutor potrivit și i-a făcut o soție. Aceasta a fost voia originală a lui Dumnezeu. Dar când a intrat păcatul şi a provocat ceea ce știm că s-a întâmplat, Dumnezeu a îngăduit ca bărbatul să se căsătorească legal cu o femeie şi să aibă copii prin ea. „Înmulțiți-vă şi umpleți pământul! Aceasta este calea pe care veți merge, dar vedeți, aceasta nu a fost niciodată voia Lui desăvârșită.
De aceea, trebuie ca toate lucrurile care au avut început, să aibă sfârșit. Tot păcatul trebuie să fie distrus cu desăvârșire! Tot păcatul se va termina. De aceea, în marele Mileniu când vine învierea, noi nu trebuie să ne renaștem prin tații și mamele noastre, ci va fi așa cum a făcut Dumnezeu la început: îl va chema pe om din țărâna pământului și ajutorul lui cu el. Corect. Așa a făcut Dumnezeu la început.
Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată gândul cu privire la ceva, dar El vă permite să faceți un ocoliș până ajungeți acolo unde vrea să ajungeți! Aș vrea să înțelegeți. Dumnezeu vă va permite să faceți ceva, și chiar vă binecuvântează în ceea ce faceți, dar aceea nu este voia Lui desăvârșită.
Dumnezeu i-a permis lui Israel să primească o Lege, așa cum scrie în Exod 19. Harul le dăruise deja un profet, Stâlpul de Foc, un miel de jertfă, o putere de eliberare, dar ei au cerut o Lege. Adevărul este că Legea nu era voia lui Dumnezeu, dar ea a fost introdusă pentru că așa a vrut omul; și omul a fost blestemat chiar prin legea care a vrut-o.
Cel mai bine este să ai voia lui Dumnezeu. El ne-a învățat să ne rugăm: „Facă-Se voia Ta; vie Împărăția Ta.” (Matei 6.10). Voia Sa să Se facă în toate lucrurile! Noi trebuie să ne supunem voii și Cuvântului Său. Nu vă îndoiți de El, ci credeți-L! Nu încercați să găsiți o cale ocolitoare, ci luați-L așa cum este. Dacă o faceți, veți vedea că mergeți înainte și că Dumnezeu vă binecuvântează, dar sunteți în voia Lui îngăduită și nu în voia Lui desăvârșită, divină.
După cum am mai spus deja, El îngăduie aceasta, dar aceea nu va fi niciodată voia Sa desăvârșită! Totuși, El o va face să lucreze pentru onoarea și binecuvântarea voii Lui desăvârșite! Unul din lucrurile îngăduite este și nașterea fiilor prin sex.
Acum observați, Moab a fost de la început o națiune nelegitimă. El s-a născut nelegitim, deși vine dintr-un tată și o fiică credincioasă.
Dacă înțelegeți importanța acestui simbol printr-o gândire duhovnicească, veți vedea foarte clar denominațiunea. Desigur. Vedeți, toată lucrarea este complet greșită. Şi dacă începe așa… continuă ca bulgărele de zăpadă, continuă să învârtească mai mult și mai mult și mai mult. Dacă primiți ceva greșit și începeți cu o eroare, continuați să învârtiți un lucru după altul și un lucru după altul și tot așa.
Exact așa a început biserica. Greșeala a început de la Niceea, Roma, când biserica romano-catolică… Începutul corect al Bisericii a fost la Rusalii, dar când s-au organizat și au adus în biserică oameni bine văzuți, ei au introdus dogme şi doctrine ca: rugăciunea pentru morți, rozarii şi alte lucruri. Astfel, ea a început să se învârtă de la o eroare la alta, până când vedeți unde a ajuns. Nu a mai rămas nici măcar o urmă din Rusalii în ea. O erezie a adus după sine alta şi alta şi tot așa… Există o singură cale pentru a scăpa de aceste erezii: puneți deoparte minciuna şi mergeți înapoi la început, la original.
Când Martin Luther a început cu neprihănirea, biserica luterană trebuia să meargă mai departe. Vedeți? Dar când s-au organizat, nu au mai putut să ia sfințirea lui Wesley. Omul nu a vrut să stea pentru aceasta, așa că Duhul a ieșit afară din ea.
Deci Moab era fiul nelegitim al fiicei lui Lot. Acum priviți, așa cum biserica naturală, Moab, reprezintă denominațiunea naturală, Israel reprezintă Biserica duhovnicească. Atunci, Israel era biserica adevărată, era mireasa acelei zile, chemată afară din Egipt și legitimată.
Observați ce s-a întâmplat când cele două au venit împreună. Amândouă au oferit aceeași jertfă, amândouă au zidit șapte altare, amândouă au oferit jertfă curată, un vițel. Au jertfit berbeci, mărturisind că urma să vină Mesia. Privite fundamental, amândouă erau exact la fel: Israel jos în vale, Moabul pe munte. Moab avea șapte altare; Israel avea șapte altare. Moab jertfise șapte tauri şi Israel jertfise șapte tauri. Moab a adus șapte berbeci, care arătau spre venirea lui Mesia; Israel a adus șapte berbeci.
Care era deosebirea dintre ele? Privit fundamental, amândouă erau corecte, dar vedeți, Moab nu poseda confirmarea lui Dumnezeu cu ei. Ei erau doar o națiune, o grupare bine văzută, dar Israel avea cu ei un profet. Ei aveau cu ei Stânca lovită, Stâlpul de Foc. Aveau șarpele de aramă pentru vindecare. Aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. care îi însoțea. Ei erau copiii chemați afară ai lui Dumnezeu.
Noi vedem aici un simbol desăvârșit pentru bisericile de astăzi. Israel nu avea un loc stabil, ci călătorea din loc în loc; oriunde mergea Stâlpul de Foc, mergeau şi ei. Moab nu era așa. Ei erau stabiliți în propria lor denominațiune, în națiunea lor. Ei nu călătoreau, ei stăteau pe loc. Ei îi aveau pe demnitarii lor, au rânduit cum trebuiau să se facă lucrurile, aveau războinicii lor, un rege de la care primeau ordine, și așa mai departe.
Dar Moab a văzut că Israel poseda ceva ce ei nu aveau. Ei vedeau o mare putere în mijlocul lui Israel, iar aceasta era un profet, Moise. Ei au știut că atunci când bătălia a mers rău, cineva i-a sprijinit mâinile ridicate și le-a ținut sus, iar soarta bătăliei s-a schimbat. Ei nu aveau așa ceva, de aceea, au încercat să aplice o altă politică, au făcut o mișcare politică, au trimis într-o altă țară și au închiriat un profet, ca acesta să vină acolo și astfel să poată avea și ei un profet, o putere la fel ca Israel. Vedeți imitația firească? Puteți vedea biserica firească de astăzi? Ea a făcut exact același lucru.
Observați cum ambele aveau profeți. Singura deosebire consta în faptul că Moise era profetul lui Dumnezeu, iar Împăratul lui era Dumnezeu. Moise primea porunci de la Cuvântul Domnului. Balaam avea și el un împărat, iar acel împărat era Balac, împăratul moabiţilor, de la care își primea poruncile şi binecuvântările. Balac a trimis după Balaam și i-a zis: „Vino aici şi blestemă poporul acesta, pentru că se răspândesc peste tot pământul. Ei vin și mănâncă totul așa cum mănâncă un bou iarba. Vino aici, fiindcă știu că poți blestema, și că orice faci este recunoscut.”
Noi vom observa că acest bărbat era un profet rânduit de Dumnezeu, dar el şi-a vândut dreptul de întâi născut din motive politice, așa cum a făcut biserica astăzi. Luteranii, baptiștii, penticostalii și toți ceilalți, şi-au vândut dreptul de întâi născut pentru avantaje în organizația lor. Moise era subordonat lui Dumnezeu, iar Balaam lui Balac. Totuși, amândoi erau profeți chemați de Dumnezeu și amândoi erau duhovnicești. Dar observați deosebirea. Fiecare avea un cap; Capul lui Moise era Dumnezeu, al lui Balaam era Balac.
Aici vedeți cum este aplicat spiritualul, să dovedească faptul că firescul este greșit. Moise, trimis de Dumnezeu în linia de datorie, este întâlnit și provocat de un alt profet al lui Dumnezeu. Puteți să vă închipuiți așa ceva? Moise, chemat de Dumnezeu, rânduit şi așezat în slujba lui Dumnezeu, a trecut prin terenul acestei grupări formale şi reci şi a fost provocat de un alt profet al lui Dumnezeu, care fusese rânduit și binecuvântat de Dumnezeu. Cum puteți face deosebirea? Ambii erau profeți şi Dumnezeu le-a vorbit la amândoi.
Unii spun: „Dar Dumnezeu a spus: „Fă aceasta”, sau „Fă cealaltă.” Eu nu mă îndoiesc de aceasta, dar este în afara liniei Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar dacă este profet, este în afara liniei Cuvântului. Foarte mulți oameni au fost înșelați în felul acesta. Se spune: „Oh, fratele acesta poate să facă lucrul cutare”, sau „fratele acela poate să facă cealaltă.” Și tăgăduiesc Cuvântul?
Apostolul Pavel spunea: „Dacă aș vorbi în limbi omenești şi îngerești şi dacă aș avea daruri încât să mut munții, chiar dacă mi-aș da toată averea săracilor, nu sunt nimic.”
„Mulți vor veni în ziua aceea şi vor spune: ‚Doamne, Doamne, n-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău şi am făcut lucrări mari?” Eu le voi spune: „Plecați de la Mine, voi lucrători ai fărădelegii. Niciodată nu v-am cunoscut.” Deși, ei au venit cu mărturia că au făcut aceste lucruri, Isus i-a numit „lucrători ai fărădelegii”. Ce este fărădelegea? Este ceva ce știți cum ar trebui să faceți, ce este corect şi totuși nu faceți. Vedeți ce va fi în zilele din urmă?
Ascultați! Eu am avut un scop în seara aceasta. Am spus că voi încheia la ora nouă, dar s-ar putea să fiu puțin mai lung. Scopul meu este să vă arăt această linie, prin Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu trebuie să-Și țină Cuvântul.
Noi am constatat că amândoi erau bărbați duhovnicești, amândoi erau profeți şi amândoi erau chemați. Moise era în linia sa de datorie, în fiecare zi el vedea Stâlpul de Foc înaintea lui, Duhul lui Dumnezeu se odihnea peste el şi își făcea slujba la care fusese chemat. Apoi a venit un alt slujitor al lui Dumnezeu, chemat de Dumnezeu, rânduit de Dumnezeu, un profet la care venea Cuvântul lui Dumnezeu. Aici este pericolul. Nimeni nu putea tăgădui că omul acela a fost un slujitor al lui Dumnezeu, pentru că Biblia spune că Duhul lui Dumnezeu i-a vorbit și că era un profet. Dar voi știți că atunci când a primit răspunsul de la Dumnezeu, nu a lucrat conform Cuvântului primit. El nu L-a observat și s-a dus să-l provoace pe Moise.
Balaam a dorit din toată inima să afle voia lui Dumnezeu. Când au venit demnitarii trimiși de Balac şi i-au spus: „Balaam, împăratul nostru Balac ne-a trimis şi îţi transmite ‚să vii imediat și să blestemi poporul acesta, pentru că au tăbărât împotriva mea. Ei au mâncat fiecare împărăție din jur, de aceea vrem să vii şi să blestemi poporul acesta, deoarece știu că pe cine blestemi tu, este blestemat!” Vedeți, el era un om al lui Dumnezeu. „Ce binecuvântezi tu, este binecuvântat.” El era un slujitor al lui Dumnezeu.
Fiind profet, Balaam s-a gândit: „Trebuie să fac un singur lucru, și anume, să aflu care este voia lui Dumnezeu.”
Aceasta este datoria unui profet, dacă este un profet chemat în slujbă. Ce trebuie să facă mai întâi un profet? Să afle voia, Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să facă lucrul acesta deoarece, fiind un profet, Cuvântul lui Dumnezeu vine la el. Unii spun: „Ei bine, tu nu ești teolog.” Biblia nu spune nicăieri că Cuvântul lui Dumnezeu ar veni la un teolog. Ei sunt cei care încurcă totul. Cuvântul vine la profetul lui Dumnezeu..
Aici era un om care era un profet al lui Dumnezeu. Apoi el a fost închiriat să vină acolo și să blesteme alt popor al lui Dumnezeu. Observați. Atunci el s-a dus să afle voia lui Dumnezeu. El voia să afle voia Lui desăvârșită, iar Dumnezeu i-a arătat voia Lui desăvârșită în problema aceea. Care era voia Lui? „Să nu te duci!” Acela era primul Lui Cuvânt: „Să nu te duci cu ei! Să nu încerci să ataci poporul Meu care umblă pe căile Mele desăvârșite!”
Cum este situația astăzi? Când văd că Duhul lui Dumnezeu lucrează printre voi, ei vor să se certe, să dezbată şi încearcă orice altceva, cum au făcut de mulți ani, ca să-L șteargă. Dar cu cât caută mai mult să ascundă şi să nege această lucrare, cu atât se face mai mare. Voi nu puteți blestema ceea ce a binecuvântat Dumnezeu. Pur și simplu nu puteți.
Vedeți, ei erau poporul lui Dumnezeu. Acest profet a venit acolo închiriat de împărat şi se mișca printre cei cu vază și așa mai departe. El a căutat voia lui Dumnezeu, iar voia, Cuvântul lui Dumnezeu a venit și i-a vorbit: „Nu blestema poporul acesta pentru că Eu l-am binecuvântat!”
Astăzi nu există sub cer niciun teolog care ar putea tăgădui că Mesajul pe care-L predicăm este exact Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul acesta. Dumnezeu L-a dovedit în orice lucru care s-a spus sau făcut. El a confirmat faptul că Mesajul este adevărat. Tot așa, nu există teolog, cititor al Bibliei sau profet, care poate privi în acel Cuvânt, dacă este un profet, și să nu vadă același lucru, care arată că acolo este ceva greșit.
Voi ziceți: „Ei bine, oh, eu pot s-o iau invers.” Aceasta a putut face şi Balac cu Balaam. Vedeți? Dar Dumnezeu l-a confirmat pe Moise.
Care era dar această confirmare? Cuvântul lui Dumnezeu. El a auzit hotărârea clară şi unică a lui Dumnezeu: „Să nu te duci! Nu încerca să blestemi ce am binecuvântat. Ei sunt poporul Meu.”
Dar știți ceva? Lui Balaam nu i-a plăcut de la început poporul acesta. Oh, câți Balaami există astăzi în lume! Lui nu i-a plăcut de la început de grupul acela.
Dar vedeți, în loc să lucreze după hotărârea clară a lui Dumnezeu: „Nu te duce!”, în loc să asculte, a făcut același lucru ca și Cain şi Core; pentru că a fost gelos, a căutat un motiv să meargă oricum.
Noi vedem că Balaam trimite delegația înapoi la cartierul general al denominațiunii lui, spunând: „Nu, nu cred voi merge. Nu cred că am ceva de-a face cu ei. Nu mă voi certa cu oamenii aceia, pentru că Dumnezeu mi-a făcut de cunoscut că ei sunt poporul Lui. Deci, nu cred că mă voi duce.” Bine ar fi fost dacă ar fi rămas la această hotărâre!
Dar în adâncul inimii lui, el nu-i iubea. Vedeți? Ei nu făceau parte din gruparea lui şi tot ce nu aparținea din gruparea lui, nu erau corecți de la început. Vedeți? El a privit în jos spre ei şi a zis: „Oamenii aceștia au făcut lucruri groaznice. Desigur, un Dumnezeu sfânt va blestema un popor ca acesta. Ei sunt fără școală, nu sunt învățați ca noi. Noi suntem un popor mai deștept. Oh, ei se pretind că-i slujesc lui Dumnezeu, dar priviți-i! Ce sunt ei? Un grup de sclavi cărămidari pe care i-au stăpânit egiptenii. Păi, Dumnezeu nu va avea niciodată nimic a face cu un grup de murdari ca aceștia!”
El nu a văzut șarpele de aramă, Stânca lovită şi Stâlpul de Foc, și a încercat să-i judece din punct de vedere moral. El a reușit să vadă chemarea înaltă a lui Dumnezeu. Ei erau acolo prin har, prin alegere, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea, când a vrut să-i blesteme, Dumnezeu a zis: „Să nu faci aceasta! Ei sunt ai Mei! Lasă-i în pace! Să nu te atingi de ei!”
Atunci delegația s-a întors înapoi. Observați ce a făcut în continuare cartierul lor denominațional, când s-au întors ei. Au trimis o delegație mai influentă. De data aceasta nu erau doar niște laici simpli; poate cei care au venit de data aceasta au fost doctori în teologie; poate episcopi, poate prezbiteri districtuali… Balac a trimis o delegație mai capabilă, pe cineva mai influent, care poseda o școală mai înaltă, și putea expune planul mai bine, putea să-l facă rezonabil.
Vedeți, aceasta a făcut Cain; el a lucrat după rațiune. Aceasta a făcut Core; el a gândit logic. Dar Dumnezeu nu vrea ca noi să cercetăm lucrarea Sa cu rațiunea. Noi punem rațiunea la o parte şi Îl credem pe Dumnezeu. Indiferent ce ar spune cineva, noi Îl credem pe Dumnezeu. Noi nu ne îndoim de ceea ce spune Dumnezeu. Voi nu trebuie să vă îndoiți de El, ci trebuie să-L acceptați prin credință. Eu nu știu cum o va face, dar cred că o face. Nu știu cum Îți ține El promisiunea, dar a spus că o face, și eu Îl cred. O accept deoarece cred că este Cuvântul lui Dumnezeu.
Voi ziceți: „Ei bine, voi nu puteți reuși cu aceasta.” Eu nu știu cum voi reuși, dar El a zis: „Spune-o!”
Îmi amintesc că predicatorul meu baptist mi-a spus: „Billy, tu vei vorbi pereților din biserică. Crezi că cineva va asculta astfel de lucruri?” Dar eu i-am răspuns: „Așa a spus Dumnezeu.”
„Cum o vei face cu o educație de șapte clase? Te vei ruga pentru regi și vei predica în jurul lumii?”
„Nu știu cum o voi face, dar El a spus aceasta și îmi este suficient.” Vedeți? „Nu știu cum o va face, dar El a spus aceasta.”
El a continuat: „Crezi că oamenii acestei lumi educate, în fața cărora vrei să stai cu subiectul vindecării divine și așa mai departe, te vor crede?”
„Nu este treaba mea dacă vor crede sau nu. Datoria mea este s-o predic. Aceasta mi-a spus El, mi-a promis că va fi cu mine şi mi-a mai spus ce se va întâmpla prin aceasta.” Și se face exact cum a spus El. „Mai întâi să iei mâna persoanei bolnave. Apoi vei cunoaște secretele inimii lor. Eu v-am spus despre aceasta, și totul s-a întâmplat întocmai. Cum o face? Încă nu știu. Nu este treaba mea cum se face; se face pur şi simplu.
Cine poate explica cum trebuia să se împlinească ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie: „Du-te și stai sus pe munte, iar Eu te voi hrăni. Eu am poruncit corbilor să te hrănească”? Cum putea să ajungă un corb la pâine şi pește fript şi să le ducă apoi la profet? Aceasta este dincolo de puterea mea de a explica. Eu nu pot explica aceasta și cred că nici voi sau altcineva, nu o poate explica. Dar El a făcut-o. aceasta este tot ce trebuie să știu, El a făcut-o, de aceea este adevărată.
Eu nu știu cum a făcut-o, nu este treaba mea; dar a făcut-o. Eu nu știu cum a creat El pământul, dar l-a făcut. Eu nu știu cum Și-a trimis Fiul, dar a făcut-o. Eu nu știu cum a înviat El din morți, dar a făcut-o. Cum m-a salvat El? Nu știu, dar a făcut-o. Așa este. Cum v-a salvat? Nu vă pot spune, dar a făcut-o. Cum m-a vindecat? Nu știu, dar a făcut-o. El a făgăduit că o va face, și Își ține Cuvântul. Balaam ar fi trebuit s-o știe, și a știut bine.
Observați. Ce a avut mai mult această delegație influentă care a venit? Ei au adus daruri mai valoroase. Și nu numai atât, dar puteau să-i ofere mai mulți bani şi o poziție mai bună. „Tu nu vei fi doar un predicator obișnuit în organizație, ci te vom avansa în postul de președinte de district. Vedeți? Noi vom face totul pentru tine, dacă vei izgoni această grupare şi vei pune capăt acestei situații.” Oh, ei i-au oferit o poziție înaltă! I-au spus: „Să nu-i binecuvântezi… Știi, noi te putem avansa.” Vedeți de unde primea el cuvântul? De la capul națiunii.
De unde primea Moise Cuvintele? De la Împăratul cerului. Unul a fost Cuvântul lui Dumnezeu promis: „Eu te voi duce în țara făgăduită, și nimeni nu va sta înaintea ta. Eu voi trimite viespi înaintea ta şi-i voi împrăștia în dreapta şi în stânga. Tu vei lua țara.. Eu ți-am dat-o deja. Du-te înainte și ia-o în primire; este a voastră.”
Aceasta asculta Moise! Dar Balaam a ascultat până când a venit invidia în inima lui şi astfel a mers la capul lui bisericesc. Vedeți?
Observați, el i-a vorbit despre o poziție mai bună, și i-a spus: „Știi că eu te pot avansa? Te voi promova într-un loc mai bun. Voi face mai mult pentru tine: îți voi mări câștigul, îți voi da un salar mai bun.” Toate aceste oferte l-au orbit.
Câți Balaami există astăzi în lume, care sunt orbiți printr-o poziție mai bună, o biserică mai bună, o promisiune de ceva? Dar când un om își deschide ochii la Cuvânt și la lucrările lui Dumnezeu… Un om bun primește influență, începe să-L slujească pe Dumnezeu şi ține o adunare bună. După un timp, îi este prezentat botezul Duhului Sfânt și este îndemnat spre botezul în Numele lui Isus Hristos, care este calea biblică de a boteza. Când i se prezintă acest adevăr, denominațiunea va afla imediat acest lucru şi știe că-l pierde dacă începe cu așa ceva, de aceea, îi oferă o poziție mai bună și o schimbare în biserică. Vedeți, aceasta este vechea metodă balaamită, exact cum a fost la început.
Un om care citește Biblia nu poate altfel, decât să recunoască, că acesta este Adevărul. În Biblie nu există nimeni botezat care să fi fost botezat cândva în titlurile de Tată, Fiu și Duh Sfânt. Acesta este crez catolic și nu o învățătură biblică. În primii trei sute de ani de la moartea ultimului apostol, nicio persoană din Biblie nu a fost botezată altfel decât în Numele lui Isus Hristos. Biserica catolică a început să repete cele trei titluri, iar ceilalți au luat-o de la ea. Fiecare predicator care stă în biroul lui şi se ocupă serios de Scriptură, știe că acesta este Adevărul. Dar din cauza popularității, a poziției şi a renumelui său înaintea oamenilor, face compromisuri. Voi ziceți: „Dar Dumnezeu l-a binecuvântat.”
Desigur. Unii din ei posedă daruri de vindecare, alții au campanii mari, dar dacă li se prezintă Adevărul… ei primesc același răspuns din Cuvântul lui Dumnezeu ca oricare alt om, pentru că Dumnezeu nu se schimbă. Înțelegeți ce vreau să spun?
Balaam s-a gândit la o poziție mai bună. Vedeți, când a venit delegația următoare, oamenii cu reputație, Balaam a luat un text mincinos. Vedeți? Când a venit delegația aceea, el ar fi trebuit să spună: „Plecați de aici! Eu v-am spus Cuvântul lui Dumnezeu. Plecați! Acesta este „Așa vorbește Domnul!” Dar vedeți, el s-a uitat la daruri şi a dorit să fie un om popular. O, cât de bine ştiu ei să facă asemenea lucruri! „Noi te vom trimite în lumea întreagă. Îți vom da un avion special și vom sponsoriza adunările tale, dacă…” Oh, nu! Vedeți?
Noi știm ce spune Cuvântul, știm ce a vorbit Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom sta cu făgăduința primită. Vedeți? Indiferent ce ne promiteți, cât vreți să ne plătiți şi cât ne-ați oferi din una sau alta, noi Îl vrem pe „Așa vorbește Domnul”, vrem ce a spus El prima dată. Ceea ce spune biserica este secundar. Noi vrem ce a spus Dumnezeu la început. Dacă cineva adaugă sau scoate un singur Cuvânt din această Carte, numele lui va fi șters din Cartea Vieții. Noi vrem ce a spus El, nu ce spune biserica, doctorul Jones sau altcineva. Noi vrem ce a spus „Așa vorbește Domnul“, ce a spus Cuvântul.
Totuși, vedem că Balaam era un slujitor al lui Dumnezeu. Mulți dintre oamenii aceștia încep o lucrare, sunt rânduiți de Dumnezeu şi vorbesc în multe lucruri Cuvântul lui Dumnezeu, dar când este vorba despre întreg Adevărul, nu vor să-o facă.
Priviți la el; ca profet al lui Dumnezeu, el nici nu trebuia să intre în contact cu un astfel de grup și nu ar fi trebuit să meargă cu ei. Dar vedeți, totul s-a întâmplat de dragul popularității. Totuși, din pricina conștiinței sale neîmpăcate, el a zis: „Rămâneți peste noapte aici, și voi încerca încă o dată.” Vedeți? De ce vrei să încerci încă o dată?
Dumnezeu îi spusese deja ce să le răspundă emisarilor lui Balac. Dumnezeu spusese: „Spune-le că nu te duci!” Acesta a fost Cuvântul Său original. „Să nu te duci. Să nu te duci şi să nu blestemi ce am binecuvântat Eu.” Vedeți cum s-a întors totul împotriva lui? Așa va fi de fiecare dată. Când Dumnezeu spune ceva, așa vrea! El nu-Și schimbă gândirea cu privire la lucrul acela, ci stă cu Cuvântul Său. Indiferent ce spune altcineva, El stă cu Cuvântul acela.
Balaam ar fi trebuit să știe mai bine acest lucru. El ar fi trebuit să se îndepărteze de o astfel de companie, dar a privit la darurile acelea frumoase şi la promisiunea pe care i-a trimis-o împăratul: „Tu știi ce pot face eu. Sunt şi marele episcop și pot să fac tot ce vreau, așa că te voi avansa dacă vei veni şi vei lucra pentru mine.”
Dar Dumnezeu îi spusese: „Să nu te duci!” Însă Balaam a zis: „Rămâneți peste noapte aici, și voi mai încerca o dată.”
Vedeți, el avea Cuvântul. Voi nu trebuie să vă îndoiți cu privire la Cuvânt. Dumnezeu a spus așa. Dacă vă încurcați cu un grup ca acela, ei vă vor vorbi întotdeauna afară din voia lui Dumnezeu
Odată a fost o grupare care a venit la un profet numit Iov. Dar ei nu l-au putut îndepărta de lucrare, pentru că a văzut o viziune și știa ce era corect. Şi Balaam a văzut viziunea, dar el nu a stat cu ea.
Indiferent cât de mult au spus grupurile bisericii: „Oh, Iov, ar trebui să faci aceasta sau cealaltă”, sau nevasta lui, el a zis: „Tu vorbești ca o femeie nebună. Eu știu ce a vorbit Domnul, știu ce a cerut El şi aceasta am făcut.” Vedeți, el a stat cu ce i-a spus Dumnezeu.
Balaam a spus aceasta numai pentru a-și liniști conștiința. Vedeți? El a spus: „Am să mai întreb o dată. Am să mai încerc din nou.” Vedeți, astfel ajungeți într-o dublă încurcătură. Câți Balaami avem în seara aceasta, care se folosesc de textul din Matei 28.19 numai ca de un pretext, pentru a-şi liniști conștiința? Câți se folosesc de Maleahi 4 numai din pricina conștiinței? Câți iau Luca 17.30 numai pentru conștiința lor? Câți folosiți aceste texte şi spuneți: „Ei bine, vă spun că ei sunt încurcați cu aceasta!”?
Aceasta a făcut Balaam aici, încercând să spună: „Poate că Dumnezeu a încurcat puțin lucrurile. Am să încerc din nou, ca să văd ce zice El.” El vă cunoaște inima. Observați, Balaam s-a folosit de acest pretext numai pentru a-şi liniști conștiința, dar în realitate, el a vrut banii aceia. El a vrut să fie acel demnitar, a vrut acea slujbă. A vrut poziția aceea, să fie privit sus, ca Doctor Așa și așa. Astfel a zis: „Voi încerca din nou!”
Oh, acești Balaami care sunt astăzi în întreaga lume! Li se promit poziții și popularitate. Vai! Oh, vai! Prin aceasta, își amorțesc conștiința, pentru că denominațiunile lor le spun: „Dacă faci aceasta, poți pleca de la noi. Știi, tu ești un om bun și noi te iubim, dar nu poți predica așa ceva pentru că doctrina noastră spune că nu o poți face. Doctorul Cutare a spus că este așa şi așa, iar dacă vrei să stai cu noi, trebuie să crezi ca noi. Eu știu că ai avut un timp greu, dar dacă vei rămâne la noi, am să văd dacă nu cumva pot să te avansez sau să te transfer într-o altă biserică.” Oh, Balaame! Dacă știi voia lui Dumnezeu, fă-o! Dumnezeu nu Își va schimba gândul. Nu!
El a căutat ceva prin care putea să ocolească Adevărul şi însărcinarea lui, spunând: „Ei bine, am să mai încerc o dată.” Observați, acolo sunt acești Balaami!
Gândiți-vă că în noaptea aceea, când trimișii lui Balac se aflau în casa lui, Balaam și-a amuțit conștiința și a surzit-o, iar Dumnezeu l-a lăsat să meargă. Dumnezeu nu Și-a schimbat gândirea, dar l-a lăsat în voia Sa îngăduită. „Atunci du-te înainte.” Dar mai târziu, a constatat că nu merge așa.
Dumnezeu știa ce era în inima lui Balaam. El știa că deși Balaam era un profet, îi ura pe acești holly-rollers… și intenționa să-i blesteme, deși Dumnezeu îi poruncise să nu o facă. Astfel, când a venit a doua oară, Dumnezeu l-a lăsat să meargă şi i-a zis: „Du-te înainte!” Dar gândiți-vă că El nu Și-a schimbat hotărârea.
Observați, dorința lui a fost să-i blesteme. El considera că oamenii aceia erau fanatici şi a vrut să-i blesteme. El voia o poziție înaltă, și nu a vrut să aibă nici o legătură cu ei. Astfel, s-a gândit că dacă va satisface dorința lui Balac, va fi promovat. Dumnezeu nu S-a schimbat niciodată; nu Și-a schimbat gândul și Cuvântul, dar vă dă ceea ce doriți în inima voastră. El a promis aceasta.
Știați aceasta? EL a promis să vă dea ceea ce dorește inima voastră. Dar lăsați ca dorințele voastre să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Dorința voastră să fie întotdeauna voia Lui, nu voia voastră. Voia Lui! Dacă Îi cereți ceva, iar El nu vă dă, spuneți: „Mulțumesc Doamne, Tu știi ce este bine pentru mine.”
Priviți-l pe împăratul Ezechia. Dumnezeu l-a trimis la el pe profet, și i-a spus: „Pune-ți casa în ordine, pentru că vei muri.”
Ezechia și-a întors capul spre perete, a plâns cu amar şi a zis: „Doamne Dumnezeule, gândește-Te că am umblat înaintea Ta cu inimă neîmpărțită. Aș vrea să-mi mai dai încă cincisprezece ani de viață.” Dumnezeu i-a vorbit profetului și i-a spus: „Du-te înapoi și spune-i că l-am ascultat.”
Dar ce a făcut Ezechia după aceea? A adus batjocură asupra întregii națiuni, și a stârnit mânia lui Dumnezeu, până când l-a lăsat să moară. Așa este. Voi știți aceasta. El a decăzut de la Dumnezeu. Ar fi fost cu mult mai bine pentru el, pentru națiune, pentru toți, dacă împăratul ar fi fost de acord cu prima hotărâre a lui Dumnezeu.
A fost greu pentru profet, când a trebuit să meargă înapoi şi să aducă din nou Cuvântul lui Dumnezeu, după ce îl spusese deja o dată. Dumnezeu i-a spus: „Du-te înainte!”, dar vedeți, aceasta a adus nenorocire.
Ce a făcut Balaam? După ce a cunoscut voia lui Dumnezeu, el a insistat să facă ce voia. Ce s-a întâmplat prin aceasta? Observați, El nu Și-a schimbat gândul, dar știa ce era în inima lui Balaam.
Voi știți că Toma nu a putut să creadă și a zis: „Eu nu pot să cred așa ceva! Dacă îmi voi pune mâna în coasta Lui şi în semnele cuielor din mâinile Lui, ei bine, atunci voi crede.” Și El i-a zis: „Vino aici, Toma!” Vedeți? „Pune-ți mâinile aici.” Oh, atunci Toma a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” „Ai crezut pentru că ai văzut, dar ferice de cei ce nu văd şi cred. Răsplata lor este mai mare.”
Unii oameni sunt de părere că nu primești Duhul Sfânt până când vorbești în limbi. Desigur, eu cred în vorbirea în limbi. El este un Dumnezeu bun și vă va da după dorința inimii voastre. Dar indiferent cât vorbiți în limbi, dacă tăgăduiți acest Cuvânt, sunteți greșiți oricum. Vedeți? Voi nu intrați datorită vorbirii în limbi, ci intrați dacă țineți fiecare Cuvânt. Aceasta este dovada Duhului Sfânt, că credeți Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeți?
Eu cred în vorbirea în limbi. Așa cum am spus azi dimineață, cred că puteți fi înviați, până când vorbiți într-o limbă nouă. Eu am vorbit și știu că este adevărată. Știu că este adevărat, dar nu acesta este semnul că sunteți un copil ales al lui Dumnezeu. Vedeți? Nu, sigur că nu.
„Mulți vor veni în ziua aceea şi vor spune: „Doamne, nu am prorocit noi şi nu am făcut toate aceste lucrări mari în Numele Tău?” Însă El le va spune: „Depărtați-vă de Mine, voi lucrători ai fărădelegii; niciodată nu v-am cunoscut.”
Vorbiți în limbi şi apoi refuzați să fiți botezați în Numele lui Isus Hristos? Aceasta arată că pe undeva este ceva greșit. Sigur că da. Ceva nu poate fi în ordine. Toate acestea sunt porunci date de Dumnezeu. Acolo este ceva rău, așa că cercetați-vă propria conștiință şi vedeți ce spune Biblia. Arătați-mi un singur loc unde cineva a fost botezat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt! Vedeți? Nu există nici un text. Dar ca să vă liniștiți conștiința, spuneți: „Dumnezeu le vorbește femeilor ce trebuie să facă, să nu poarte pantaloni scurți și alte lucruri, dar știți, pastorul a zis…” Și astfel au ales calea ușoară. Ei știu ce a spus Dumnezeu despre aceasta. Vedeți? Sigur, Dumnezeu a spus aceasta, dar ele o fac oricum.
Ele încearcă să găsească o scuză. „Ei bine, eu cred că este mai comod așa. Aerul nu intră…” Da.
Dar Dumnezeu i-a spus bărbatului să se îmbrace diferit femeie. Dacă o femeie îmbracă haine bărbătești, este o urâciune în ochii Lui. Acest lucru nu este corect și voi ar trebui să nu-l faceți. Nu. Vedeți? Este greșit.
Dar vedeți, ei încearcă să găsească o scuză şi spun: „Domnul mi-a spus să fac aceasta.” Eu nu spun că El nu ar fi spus, dar vedeți, aceasta nu a fost voia Lui desăvârșită. Poate fi doar voia Lui îngăduită. Vedeți unde duce aceasta? Va murdări toată gruparea. Întreaga tabără a fost murdărită.
Să țineți minte că Dumnezeu nu Și-a schimbat gândirea, Cuvântul Său, dar El este un Dumnezeu bun şi va îndeplini dorința inimii voastre, chiar dacă aceasta este împotriva voii Sale. Credeți aceasta?
Priviți. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, acestui profet uns și i-a spus: „Du-te şi vorbește acestei Stânci!” Ea fusese deja lovită.
Moise s-a dus acolo și în mânia lui, a luat toiagul şi a zis: „Răzvrătiților! Vom putea scoate apă din această Stâncă?” și a lovit Stânca. Apa nu a venit, așa că a mai lovit-o o dată şi apa a țâșnit. Aceasta era împotriva voii lui Dumnezeu. Prin aceasta, a fost rupt întregul Plan al Bibliei; Hristos trebuia să fie lovit a doua oră. Vedeți? Hristos a fost lovit odată, dar această faptă a frânt tot planul, iar El i-a dat voia Sa îngăduită. Moise a zis: „Aici este apă pentru voi. Eu v-am adus-o, răzvrătiților!”
Apoi, Dumnezeu a zis: „Vino aici, Moise! Vino aici! Vino pe munte! Tu ai fost un slujitor credincios, dar te-ai înălțat,” ca femeia pe tocuri, vedeți? „Privește dincolo. Vezi țara promisă?” „O, Doamne!”
„Dar tu nu vei trece dincolo pentru că acolo jos, la Stâncă, ai luat voia Mea îngăduită. Te-ai slăvit pe tine însuți şi nu pe Mine. Te-ai prezentat pe tine ca sfânt şi nu Mi-ai dat Mie onoarea, Celui Sfânt. Tu nu ai ținut Cuvântul Meu original pe care ți-am poruncit să-L împlinești!” Totuși, apele au venit.
Voi puteți să puneți mâinile peste bolnavi şi ei se vor face bine; puteți să prorociți sau să vorbiți în limbi, dar cerința este să țineți Cuvântul Său original! Dumnezeu nu-Și schimbă gândirea, prieteni. Voi trebuie să țineți însărcinarea Lui, voia Lui. Unii spun: „Oh, ei bine, aceasta a fost pentru ucenici.”
El nu se schimbă. Cât El mai are un ucenic, este valabilă aceeași însărcinare. „Mergeți în toată lumea şi predicați Evanghelia. Aceste semne îi vor însoți pe cei ce vor crede.” Ea nu s-a schimbat, pentru că El nu Se poate schimba.
Voi puteți spune: „Ei bine, aceasta nu este pentru această zi!” O, Balaame! Înțelegi că Dumnezeu nu Se schimbă. El este Același ieri, azi şi în veci.
Priviți-i pe Balaamii de astăzi: „Oh, noi știm că în Biblie ei au fost botezați în Numele Domnului Isus, dar priviți cum fac toți ceilalți…”
Pe mine nu mă interesează ce fac oamenii. Sub cer nu există niciun alt Nume dat oamenilor prin care să poată fi salvați. Nu există iertare a păcatelor decât prin Numele lui Isus Hristos. Indiferent cât ești de bun sau ce ai făcut, nu are nimic a face cu aceasta. Aici este vorba despre Cuvântul original al lui Dumnezeu. Tu trebuie să stai cu El. Bine. Ascultarea de Cuvântul Lui este mai bună decât jertfa. Vă amintiți ce i s-a spus lui Saul când s-a întors. Balaam a avut un dar de credință, și ar fi trebuit să-l folosească conform voii desăvârșite şi originale a Cuvântului lui Dumnezeu.
Mulți oameni care posedă astăzi daruri de vindecare pot face același lucru pe câmpul misiunii. Mulți oameni care vorbesc în limbi, prorocesc sau au un dar, pot să le folosească pentru Împărăția lui Dumnezeu, dar nu o fac. Dumnezeu îi binecuvântează, dar îi lasă în voia Sa îngăduită. Ei își vând dreptul de întâi născut pentru popularitate, plăceri și câștiguri personale, așa cum a făcut Esau, care s-a vândut la o organizație. Ei s-au vândut ca Balaam. Vedeți?
Foarte mulți fac același lucru astăzi. Noi știm că este așa. Ei își vând dreptul de întâi născut. Femei care pretind că au Duhul Sfânt, poartă pantaloni scurți, iar bărbații le permit să urce la amvon. Femei cu părul tăiat, cu fața vopsită şi cu haine religioase pe ele, stau la amvon. Aceasta este cea mai mare piatră de poticnire pe care a avut-o biserica vreodată.
Dacă vreți să știți cât este ceasul pe plan mondial, priviți unde sunt evreii. Fiți atenți ce fac evreii, pentru că sunt o națiune.
Dacă vreți să știți unde sunt națiunile, priviți femeia. Priviți la morala femeilor, pentru că ele sunt simbolul bisericii. Când vedeți murdărie printre femei, vedeți murdărie şi în biserică. Ea a devenit o Izabelă vopsită, adică exact ceea ce a devenit biserica. Vedeți? Voi știți că acesta este adevărul. Dacă vreți să știți unde este biserica, priviți morala femeilor. Dacă vreți să știți starea națiunilor, priviți evreii.
Dumnezeu i-a spus lui Balaam: „Să nu te duci!” El a auzit hotărârea clară şi corectă, Cuvântul. Dar după ce a văzut dorința inimii lui, El i-a dat voia Sa îngăduită, spunând: „Du-te acolo!”
Și voi puteți face același lucru dacă nu vreți să umblați în Adevăr. Puteți să mergeți şi să faceți o slujbă mare. Desigur, o puteți face, dar vă aflați în voia Lui îngăduită, deoarece mergeți peste Cuvântul Lui.
Totuși, El va îngădui să aveți succes, așa cum a făcut cu Balaam. El a avut succes, dar nu a putut să-i blesteme pe oameni aceia. El nu a putut s-o facă, pentru că de fiecare dată când a încercat să blesteme, a binecuvântat. Vedeți, el nu a putut s-o facă. Dar a avut succes când i-a dus pe oamenii aceștia la curvie, cu ajutorul lui Balac. El i-a adus pe moabiți în tabăra lui Israel şi i-a căsătorit, zicând: „Păi, noi toți suntem una. Voi vă închinați la același Dumnezeu. Noi avem un profet aici sus, și voi aveți un profet acolo jos. Noi aducem aceeași jertfă, slujim aceluiași IeHoVaH ca părinții noștri. De ce nu veniți să aveți legătură frățească cu noi?”
Dar Biblia spune: „Să nu vă uniți cu cei necredincioși. Să nu vă înjugați cu ei în același jug.” Dacă nu cred, stați departe de ei. Vedeți? „Ieșiți afară şi separați-vă”, zice Domnul‚ şi Eu vă voi primi. Nu vă atingeți de lucrurile lor necurate.” Corect. Stați departe de murdăria lor împotriva Cuvântului! Nu ascultați la aceasta.
Noi vedem că Balaam s-a dus acolo jos şi a început să-i învețe pe oameni o erezie, iar ei au mers în calea lui Balaam, care l-a învățat pe Balac și pe copiii lui Israel să preacurvească. Din cauza aceasta, peste Israel a venit o plagă și într-o singură zi au murit mii de oameni.
Și în timp ce toți erau înaintea altarului lui Dumnezeu, rugându-se, a venit un israelit cu o femeie madianită, o femeie denominațională, și au intrat în cort. Atunci fiul preotului a luat o suliță, s-a dus la ei și i-a omorât pe amândoi, oprind astfel mânia lui Dumnezeu. Voi știți că Scriptura spune aceasta. Corect? Vedeți? Dar ce s-a întâmplat? Balaam a avut succes și a slăbit Israelul. Ce a făcut el? A slăbit tabăra lor. Dumnezeu l-a lăsat să meargă să slăbească tabăra, iar aceasta a murdărit toată tabăra.
Dacă începe o învățătură care nu este Adevărul Bibliei, întinează toată tabăra. Dacă se ridică cineva cu o părere diferită, ca și Core, și spune: „Ei bine, aceasta-i așa, și cealaltă este așa. Eu am o părere diferită.” Aceasta va murdări toată tabără. Aceasta s-a întâmplat cu toată tabăra bisericii astăzi. Așa este!
Prin învățătura pe care a adus-o, el a slăbit toată tabăra pentru Cades-Barnea…
Gândiți-vă că ei au mâncat hrana îngerilor. În fiecare seară, au avut Cuvântul lui Dumnezeu manifestat. Ei au mâncat mană, au băut din stâncă și au văzut toate minunile. Ei l-au privit pe Moise și au văzut împlinindu-se cuvântul lui, profețiile și celelalte lucruri.
Totuși, ei au ascultat de acest învățător fals, care a venit în tabără învățând totul greșit, iar prin aceasta a slăbit tabăra, câștigând foloase personale.
Poate a construit clădiri de un milion de dolari, poate a avut denominațiuni mari. Poate a avut mii și mii, a făcut lucrări mari puternice, pentru că era un profet. Dar cât timp nu este cu Cuvântul, stați departe de el pentru că Dumnezeu nu-Și schimbă gândirea. Stați cu Cuvântul Lui, pentru că la sfârșit va veni Cuvântul, Cuvânt cu Cuvânt. „Oricine va scoate un Cuvânt din El, sau va adăuga un cuvânt la El!” Trebuie să rămână Cuvântul.
Acum fiți atenți. Când a venit testul Cuvântului, s-au dus și s-au întâlnit cu cea mai mare opoziție pe care au văzut-o vreodată, cu amaleciții, care erau de zece ori cât ei, așa că au zis: „Noi suntem ca niște lăcuste înaintea lor. Orașele lor sunt împrejmuite cu ziduri groase. Ei posedă sulițe şi sunt uriași. Noi suntem ca niște lăcuste pe lângă ei. Nu vom reuși.”
Dar doi bărbați au stat pe Cuvânt. Iosua şi Caleb au zis: „Un moment! Voi, două milioane, tăceți un moment. Noi suntem mai mult decât în stare să o facem.”
Pe ce s-au bazat ei? Pe făgăduința lui Dumnezeu care a zis: „Eu v-am dat țara, este a voastră.” Pe aceasta au stat ei. Dar oamenii s-au căsătorit cu alte lucruri, cu tot felul de crezuri și ritualuri, erau slabi și schimbători, și nu știau unde să se întoarcă și ce să facă. Corect. Acolo a venit testul Cuvântului.
EL vă îngăduie să mergeți şi să faceți ce vreți, o voie îngăduită, deoarece știe ce este în inima voastră. El știe tot.
Voi ziceți: „Ei bine, frate Branham, eu fac așa și așa, dar nu simt că este rău. Dumnezeu mă binecuvântează în fiecare zi. Cânt în Duhul şi dansez în Duhul.” El îți va îngădui să mergi înainte. Așa este. Dar ce vei face? „Port pantaloni scurți și fac una și alta, dar nu mă deranjează. Nu contează ce îmbrac, fiindcă îmi cunosc credința în Hristos.”
Dar Biblia spune că are importanță. Ce faci prin aceasta? Ești o piatră de poticnire, ca Balaam, înaintea tuturor femeilor. Ce vei face cu fetele tinere? Vei avea o grupare de Ricky’s, un grup de Izabele mici și vopsite. Vedeți?
Totuși Dumnezeu te va face să prosperi. „Păi, El m-a binecuvântat.” Eu nu mă îndoiesc de aceasta. El l-a binecuvântat și pe Balaam. Vedeți? Desigur, El o va face, dar tu vei umbla în voia Lui îngăduită, nu în voia Lui desăvârșită. Dumnezeu nu-și schimbă gândirea prin faptul că vă binecuvântează.
El l-a binecuvântat pe Israel chiar acolo timp de patruzeci de ani. Ce au făcut ei? S-au căsătorit, au crescut copii, și-au plătit zeciuielile și au trăit în pustie. Dumnezeu i-a binecuvântat, i-a hrănit cu mană și așa mai departe, dar au pierit pentru că nu au ținut voia Lui originală, Cuvântul Lui, și au ales calea Lui îngăduită.
„Du-te înainte!”, dar gândiți-vă că după ce au plecat din Cades, ei nu au mai înaintat, ci au umblat în cerc prin pustiu. Deși ar fi putut intra în țara făgăduită în două zile, au călătorit patruzeci de ani şi au murit toți în pustie, în afară de Iosua şi Caleb, care au stat cu Cuvântul original. O, Dumnezeule, ajută-ne! Dumnezeu nu-și schimbă niciodată voia; El nu-și schimbă gândirea, dar vă va binecuvânta.
Desigur, El l-a binecuvântat pe Balaam. Dar ce a făcut acolo jos? A întinat toată tabăra. Vedeți, voi trebuie să stați pe ceea ce a spus Dumnezeu prima dată, pentru că El nu Și-a schimbat niciodată Planul original.
Priviți la acești Balaami de astăzi de pe câmpul misiunii. Priviți în jur. Ei au succes, vorbesc în limbi, sigur, folosind darul lui Dumnezeu ca să câștige. Desigur. Dar învățătura lor stricată întinează toată biserica lui Dumnezeu. Corect. Cineva m-a întrebat: „De ce faci aceasta? Pentru cât o faci?” „Tu nu crezi că acesta este adevărul?”
„Oh, da”, a zis el, „dar știi ceva? Aceasta nu este treaba noastră. Tu trebuie să te rogi pentru bolnavi. Ei cred că tu ești un profet, dar de ce nu le înveți pe aceste femei şi pe bărbați cum să facă una şi alta?”
Cum poți să-i înveți algebra când ei nu cunosc nici măcar Abecedarul? Aha? Cum să-i înveți astfel de lucruri, dacă ei nu au înțeles lucrurile de bază? Vedeți? Voi trebuie să veniți înapoi și să începeți de unde ați pornit sau de unde ați lăsat afară, şi să luați fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu.
Priviți astăzi pe câmpul misiunii. Așa cum a căsătorit Balaam o curvă cu biserica lui Dumnezeu, așa încearcă să vă spună şi acești învățători falși de astăzi. Ei vor căsători fiecare organizație cu bătrâna curvă din Apocalipsa 17. Doctrina lui Balaam al lor merge astăzi în jur și spune: „Noi suntem la fel; noi suntem creștini.” Preoții, papii şi toți ceilalți fac compromisuri.
Predicatorii, eu știu chiar un predicator penticostal, au început să dea o azimă rotundă, care a fost atunci jertfită împărătesei cerului, Astartea. Ei spun cu ocazia Cinei: „Închideți ochii şi luați-o, dacă vă condamnă conștiința.” Să închizi ochii? O pâine rotundă? Ce însemnătate are aceasta? Noi luăm un trup frânt, Isus Hristos, frânt; nu un zeu lună rotund, Astartea, al cărui loc l-a luat Maria. Hostia romană este încă rotundă şi o simbolizează pe zeița lună, nu pe Dumnezeu. Noi avem azima frântă, desigur. Oh!
Acum a venit vremea când învățătorii lui Balaam căsătoresc cu doctrina lor falsă, biserica organizată cu curva cea mare din Apocalipsa 17 şi formează un mare amestec. Dar fiți atenți la sfârșit când vine demonstrarea, proba puterii. Priviți cât de slabă este acum. Există nouă sute și ceva de organizații diferite şi fiecare trage în altă direcție. Nu există unitate între ele, dar ei încearcă să aducă unitate; însă nu bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe planul original al lui Dumnezeu, ci prin politică și organizație.
Dumnezeu nu-și schimbă gândirea, ci rămâne la Cuvântul Său. EL a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” Așa este. El rămâne cu Cuvântul Său original. Oh, vai!
Chiar dacă ei se îndoiesc încă de El, așa cum au făcut întotdeauna… rămâne un singur lucru: El nu-L va schimba. Doar credeți, pentru că cerurile și pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va greși. Vedeți?
Vedeți unde vă căsătoriți? Vedeți cum încearcă să se unească de biserică prin politică? Noi nu ne unim cu Hristos prin politică, ci suntem uniți cu El prin botezul Duhului Sfânt, iar calea prin care cunoașteți botezul Duhului Sfânt este că Duhul Sfânt din voi recunoaște că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este Adevărul. Corect. „Căci oricine scoate sau adaugă un Cuvânt, își va pierde partea din Cartea Vieții.”
Voi ziceți: „Totuși prosperă!” Voi nu puteți crede pe baza prosperității Lumea prosperă, Balaam a prosperat, dar tu, frate, judeci pe baza Cuvântului Său. Prietene, cât trăiești să nu uiți niciodată că Dumnezeu nu-Și schimbă gândirea. Totuși, El binecuvântează; vă va lăsa să umblați în voia Sa îngăduită, dar nu-Și schimbă planul. El nu-Și va schimba Cuvântul pentru voi. Nu, domnule.
Voi trebuie să vă schimbați! Voi nu trebuie să potriviți Cuvântul lui Dumnezeu cu experiența voastră, ci experiența voastră trebuie să se potrivească cu Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeți?
Voi spuneți: „Ei bine, eu sunt un om bun, și Dumnezeu mă binecuvântează în continuare.” Dar ții Cuvântul Lui? „Ei bine, aceasta nu este numai…” Nu. Bine, undeva există ceva rău. Da, El vă face să prosperați. Denominațiunile prosperă. Ei își întind prin țară corturile, bisericile mari și frumoase, și orice lucru. Sunt bogați, iar membrii și banii curg înăuntru de peste tot.
Nu spune Biblia că în ea s-a găsit bogăția lumii? Chiar și sufletele oamenilor şi toate lucrurile au fost găsite în această curvă bătrână, care este mama întregii lucrări, a politicii corupte şi a organizațiilor religioase.
Dar turma cea mică a lui Dumnezeu este Mireasa Lui, centrată pe Cuvânt. Fie ca scumpul Tată ceresc să vă țină pentru totdeauna statornici pe Cuvântul Său. Să nu vă mișcați niciodată din acest Cuvânt.
Voi puteți fi binecuvântați… Dumnezeu poate vindeca bebelușul tău bolnav, poate ți-a vindecat soțul, soția, poate ți-a vindecat mama sau pe altcineva. Poate săriți și dansați în Duhul, dar gândiți-vă că ploaia cade în același fel și peste cei drepți şi peste cei nedrepți.
Sămânța care zace acolo, ori este rânduită ori nu este rânduită. Dacă este grâu, va produce grâu. Dacă este un Cuvânt al lui Dumnezeu, ea trebuie să producă Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu este, ei bine, atunci nu este. Vedeți? Ați înțeles acum?
Domnul să vă binecuvânteze. V-am promis că voi încheia la ora nouă, iar acum este zece fără douăzeci de minute. Mulți din voi trebuie să călătorească departe. Eu vă iubesc. Motivul pentru care v-am ținut așa mult, nu este pentru că vă vreau răul, ci pentru că vă iubesc. Eu nu rețin nimic din ceea ce știu, ci vă spun Adevărul.
Voi nu mă auziți predicând aceste Mesaje în alte adunări, ci v-am promis vă voi veni aici, în acest Tabernacol. Aici îmi predic eu Mesajele. Mai am încă trei sau patru Mesaje pe care mi le-a dat Domnul, pentru care am şi textele biblice, și pe care nu aș îndrăzni să le predic în altă parte decât aici. De aici a pornit Cuvântul lui Dumnezeu şi cât timp Dumnezeu nu schimbă nimic, voi rămâne şi-L voi aduce aici. Așa este.
În adunările de afară mă rog pentru bolnavi şi fac tot ce pot. Pe lângă acestea mai spun şi câteva lucruri pe ocolite, ca să audă oile. Ele știu despre ce se vorbește. Toate celelalte sunt doar momeala din cârlig. Prin semnele acestea eu încerc să arăt că Dumnezeu știe totul; El știe tot ce este în inimile oamenilor. Acesta este un dar evanghelic, folosit să miște oamenii.
Apoi ajunge vreo bandă în casa voastră, pe care se află totul. Dacă este o oaie, primește totul. Dacă este o capră, va scoate banda afară. Corect, nu-i așa Ben? Ben are experiență în aceasta. Nu sunteți bucuroși că sunteți ai Lui? („Amin”). Mai demult, obișnuiam să cântăm un cântecel penticostal:
Sunt foarte bucuros că Domnul m-a scos afară;
Dacă nu ar fi fost Isus, unde aș fi? Sunt foarte bucuros că Domnul m-a scos afară; Oh, am fost fericit de când Domnul m-a scos afară; Am fost fericit de când Domnul m-a scos afară; Dacă nu ar fi fost Isus, unde aș fi?
Eu sunt foarte fericit de când Domnul m-a scos afară;
Eu am strigat de când Domnul m-a scos afară;
Dacă nu ar fi fost Isus, oh, unde aș fi?
Sunt foarte fericit că Domnul m-a scos afară.
Glorie! Nu sunteți bucuroși? („Amin”). Nu sunteți bucuroși? Să o cântăm.
Nu sunteți bucuroși că Domnul v-a scos afară?
Nu sunteți bucuroși că Domnul v-a scos afară?
Dacă nu ar fi fost Isus, oh, unde aș fi?
Sunt foarte bucuros că Domnul m-a scos afară.
Ei bine, eu am cântat de când Domnul m-a adus afară;
Am cântat de când Domnul m-a scos afară;
Dacă nu ar fi fost Isus, oh, unde aș fi?
Eu sunt foarte bucuros că Domnul m-a adus afară.
Nu sunteți bucuroși pentru aceasta? („Amin”). Atunci, vom umbla în Lumină. Știți cântarea aceasta?
Noi vom umbla în lumină,
Este o Lumină frumoasă,
Vine unde picăturile de rouă de har strălucesc;
Strălucește peste tot în jurul nostru ziua și noaptea,
Oh, Isus Lumina Lumii!
Vă place? S-o cântăm încă o dată.
Noi vom umbla în lumină,
Este o Lumină frumoasă,
Vine unde picăturile de rouă de har strălucesc;
Strălucește peste tot în jurul nostru ziua și noaptea,
Oh, Isus Lumina Lumii este răsăritul soarelui!
Toți sfinții Lumina o proclamați, Isus, Lumina lumii;
Adevăr și milă în Numele Lui, Isus, Lumina…
Să ridicăm mâinile în timp ce o cântăm din nou.
Oh, noi umblăm în această Lumină,
Este o Lumină foarte frumoasă,
Ea vine unde picăturile de rouă de har strălucesc;
Strălucește peste tot în jurul nostru ziua și noaptea,
Isus, Lumina lumii.
Dați mâinile unii cu alții.
Oh, Ea vine unde picăturile de rouă de har strălucesc.
Nu sunteți bucuroși că sunteți copiii Luminii? Fiul a înviat.
…peste tot în jur ziua și noaptea,
Copilași, iubiți-vă unii pe alții.
… Lumina lumii.
Oh, noi umblăm în Lumină, este … (manifestarea Cuvântului Său).
Vine unde picăturile de rouă de har strălucesc,
Strălucește peste tot în jurul nostru ziua și noaptea,
Acela-i Isus, Lumina Lumii. Voi toți o credeți?
Noi mărșăluim spre Sion,
Frumosul, frumosul Sion;
Noi mărșăluim înspre Sion,
Acel Oraș frumos al lui Dumnezeu.
Oh, noi mărșăluim spre Sion,
Oh, frumos, frumos Sion;
Noi mărșăluim înspre Sion,
Acel Oraș frumos al lui Dumnezeu.
Scoateți batistele şi fluturați-le înaintea Domnului. Ei au luat de pe corpul lui Pavel batiste și alte lucruri.
Oh, noi mărșăluim spre Sion,
Oh, frumos, frumos Sion;
Noi mărșăluim sus spre Sion,
Acel Oraș frumos al lui Dumnezeu.
Oh, noi mărșăluim spre Sion,
Oh, frumos, frumos Sion;
Noi mărșăluim sus spre Sion,
Acel Oraș frumos al lui Dumnezeu.
Amin! Oh, nu vă face să vă simțiți bine? Pot să mi-i imaginez pe sfinții din vechime, înainte de a merge în circul roman să fie aruncați la lei, spuneau:
Oh, noi mărșăluim spre Sion,
Acest, frumos, frumos Sion;
Noi mărșăluim sus spre Sion,
Acel Oraș frumos al lui Dumnezeu.
Câmpurile Sionului produc
O mie de bunătăți sfinte
Înainte de-a ajunge la Tronul ceresc,
Să umblăm pe străzile de aur.
Mărșăluim spre Sion, frumos, frumos Sion;
Noi mărșăluim sus spre Sion,
Acel Oraș frumos al lui Dumnezeu.
Repetați după mine. Doamne Dumnezeule („Doamne Dumnezeule”), mă predau din nou Ție („mă predau din nou Ție”). Curăță-mă de orice fărădelege („Curăță-mă de orice fărădelege”), de orice îndoială în Cuvântul Tău („de orice îndoială în Cuvântul Tău”). De la acest Paște, lasă-mă să fiu o creatură nouă în Hristos Isus („De la acest Paște, lasă-mă să fiu o creatură nouă în Hristos Isus”). Lasă-mă să port în inimă Cuvântul Tău („Lasă-mă să port în inimă Cuvântul Tău”). Fie ca El să fie pentru picioarele mele („Fie ca El să fie pentru picioarele mele”) o Candelă care-mi va Lumina cărarea („o Candelă care-mi va Lumina cărarea”). De acum înainte, Te voi urma în Numele lui Isus („De acum înainte, Te voi urma în Numele lui Isus”). Amin („Amin”).
Noi mărșăluim spre Sion,
Oh, frumos, frumos Sion;
Noi mărșăluim sus spre Sion,
Acel Oraș frumos al lui Dumnezeu.
Nu vă face aceasta să vă simțiți bine? („Amin”).
Noi ne-am angajat din nou, știind că în inimile noastre am fost înviați din morți, făcuți vii. Nu vă face aceasta să vă simțiți bine? („Amin”). Eu vă iubesc cu o iubire nemuritoare.
Ascultați. Iubiți-vă unii pe alții. Cum poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu-l iubești pe fratele pe care-l vezi? Vedeți? Doar iubiți-vă unii pe alții.
Dacă slujiți unul altuia, Îl slujiți pe Dumnezeu. Este adevărat? „Tot ce i-ați făcut celui mai neînsemnat frate care are Puterea învierii în el, Mie mi-ați făcut!” „Când Te-am văzut în nevoie? Când Te-am vizitat în temniță? Când Ți-am făcut aceste lucruri?” „Ce le-ați făcut lor, Mi-ați făcut Mie.” Nu este minunat? („Amin”). Eu Îl iubesc, voi nu? („Amin”).
Oh, dacă mai aveți timp, mai este o cântare pe care trebuie s-o cântăm. Bine. Oh! „Ia Numele lui Isus cu tine.” Să nu uitați aceasta, prieteni. Să-l cântăm împreună.
Ia Numele lui Isus cu tine,
Copil al durerii și suferinței;
El bucurie și odihnă îți va da,
Ia-l oriunde vei merge.
Nume scump, O ce dulce!
Speranța pământului și bucuria Cerului;
Nume scump, O ce dulce!
Speranța pământului și bucuria Cerului.
Rugați-vă pentru mine, ca atunci când bat vânturile fierbinți ale persecuției, când toți diavolii mă provoacă din toate părțile, să știu că voi vă rugați pentru mine, și eu mă voi ruga pentru voi. Stați alături de bunul vostru păstor, fratele Neville, și de asociatul său, fratele Capps. Ascultați de ei pentru că vă învață Cuvântul Vieții. Așa cred eu. Dacă n-aș crede, desigur, nu i-aș avea aici. Sigur nu i-aș avea. Eu cred că ei cred acest Mesaj şi stau cu El. Eu am încredere în amândoi. Stați cu ei. Dacă ceilalți frați pentru care ne-am rugat au adunări în apropiere, stați lângă ei. Voi ați auzit de ce au venit ei astăzi aici.
Ia Numele lui Isus cu tine,
Ca un scut pentru orice cursă.
Când ispitiri în jurul tău se adună
Doar rostește acel Nume sfânt în rugăciune.
Nume scump, Nume scump,
O ce dulce! O ce dulce!
Speranța…
Dumnezeule drag, vindecă-i pe acești oameni. Tată, Te rog în Numele lui Isus să ne dai aceasta…
O ce dulce!
Speranța pământului și bucuria Cerului;
Până ne întâlnim, până ne întâlnim!
Până ne întâlnim la picioarele lui Isus;
Până ne întâlnim, până ne întâlnim!
Dumnezeu să fie cu voi până ne întâlnim din nou.
Să ne plecăm capetele…
… ne întâlnim la picioarele lui Isus!
Până ne întâlnim, până ne întâlnim!
Dumnezeu să fie cu voi până ne întâlnim din nou.
Aceasta este rugăciunea mea:
Până ne întâlnim din nou,
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Acum îl chem pe fratele nostru scump Neville, să vină să elibereze această adunare frumoasă.
Dumnezeu vă iubește pe fiecare. Sunt foarte mulțumitor să am oameni ca voi. Ce ar fi Mesajul meu dacă n- ar fi nimeni să-L creadă? Aici sunt oameni care vor muri pentru El, pentru acest Mesaj. Dumnezeu să vă ajute, pe fiecare. Rugăciunile mele sunt cu voi. Binecuvântările mele merg cu fiecare din voi. Să nu uitați că sunteți o parte în acea înviere. Acum, Puterea învierii este în voi. Totul este stabilit. Voi sunteți copilul lui Dumnezeu.
Să ne plecăm capetele până când vine fratele Neville și ne eliberează. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
-Amin-