UN PROCES

Tatăl nostru ceresc, Îţi mulţumim pentru privilegiul pe care îl avem de a ne aduna din nou sub acest acoperiş, ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să vedem slava Domnului Isus Hristos.

Tată, avem aşteptări mari, de aceea Te rugăm să ne primeşti pe noi şi eforturile pe care le-am făcut ca să venim să ne închinăm. Binecuvântează fiecare suflet care este aici. Noi ne dăm seama că lucrurile bune sunt cele greu de obţinut, de aceea Te rugăm să priveşti la sacrificiul lor şi să nu laşi pe niciunul afară, ci toţi să fie vindecaţi în după-amiaza aceasta. Mântuieşte-¡ pe cei pierduţi, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos, spre slava Ta. Amin. Vă puteţi aşeza.

Poate vă va fi mai greu să mă auziţi. Nu voi vorbi decât puţin, după care vom intra drept în rândul de rugăciune, fiindcă aceasta ne-am propus pentru după-amiaza aceasta.

Vreau să vă spun că nu ştiu să mă fi simţit mai bine în vreun grup de oameni, ca în cel de aici. Sunteţi într-adevăr nişte oameni foarte cumsecade. Între voi este o credinţă şi un duh atât de minunat! Mi-ar plăcea să stau aici o lună, ca să ne cunoaştem mai bine. De obicei, pe când ajungi să cunoşti pe cineva mai bine, trebuie să-¡ spui: „La revedere!” şi să pleci mai departe.

Nu ştiu cine este poliţistul care stă acolo în ploaie, cu capul descoperit, şi dirijează traficul. Dacă îl cunoaşteţi, mulţumiţi-¡ din partea mea, fiindcă a făcut o treabă foarte bună aici.

Vreau să-¡ mulţumesc şi bărbatului care a venit şi a făcut curat în locul acesta, pregătindu-l ca să putem ţine adunarea de astăzi. Vă spun sincer că comunitatea este datoare unor asemenea oameni. Şi eu mă simt dator pentru voi toţi, fiindcă aţi venit aici pe o vreme ca aceasta. Mulţi ar sta acasă, de aceea apreciez nespus de mult dăruirea voastră. Iar acum, când aţi ajuns aici, abia auziţi ce spun şi văd că sunteţi hotărâţi să staţi oricum. Aceasta este adevărata dăruire. Îmi place aceasta şi mă face să mă gândesc la un cântec care spune:

Voi fi eu oare dus în cer

Pe un drum uşor, cu flori,

Când alţii au luptat cu un preţ

Şi au navigat pe mări însângerate?  Da, foarte greu.

Nu demult, am predicat în Africa de Sud, şi fiind sezonul musonilor ploua atât de tare încât toţi băştinaşii aveau părul lipit de cap, cum au stat toată ziua în ploaia aceea. În viaţa mea nu am văzut o asemenea adunare de vindecare.

Îmi amintesc că şi în Mexic am predicat tot pe o ploaie torenţială, undeva pe o arenă de rodeo. Oamenii stăteau acolo, în ploaie, de la nouă dimineaţa, iar printre ei era o femeie cu un copilaş mort în braţe. Copilaşul murise cu o noapte în urmă, iar ea îl ţinea în braţe, fiind deja ţeapăn. Un bărbat împărţise toate numerele de rugăciune, iar când am ajuns acolo, m-au lăsat pe platformă cu o frânghie.

Billy a venit la mine şi mi-a zis: „Tati, nu ştiu ce să mă fac, fiindcă am deja două sute de uşieri acolo.” Îl cunoaşteţi pe Jack Moore? Cred că mulţi dintre voi îl cunosc. Era cum mine.

Deci, Billy a venit şi mi-a zis: „Tati, acolo este o femeie care poartă în braţe un copil mort de azi-dimineaţă, în cabinetul medicului. Ea vrea să ajungă cu copilul în rândul de rugăciune şi nu ştiu ce să fac.”

Ploua ca acum, iar ea stătea în acea ploaie. M-am uitat după ea, dar abia am zărit-o, atât de tare ploua. Părul ei era lipit de spate şi lucea în lumină. Billy a continuat: „Nu o putem ţine. Sunt acolo două sute de uşieri, dar nu o pot stăpâni, fiindcă se caţără peste ei cu copilaşul mort în braţe şi nu se dă bătută.”

I-am spus fratelui Moore să meargă să se roage pentru copil, fiindcă oricum ea nu mă cunoştea. Înaintea mea fuseseră deja câţiva vorbitori, aşa că nu ştia dacă sunt eu sau nu. „Du-te,” ¡-am zis, „şi roagă-te pentru copilaş, fiindcă aceasta o va linişti.” El a coborât de pe platformă şi se îndrepta spre femeie.

Acolo  era o grămadă de haine vechi, cam atât de mare, pe o distanţă de treizeci de yarzi (douăzeci şi şapte de metri şi jumătate). Cu o seară înainte, un orb primise vindecarea, aşa că oamenii erau destul de interesaţi. Nouăzeci la sută erau catolici.

După ce a plecat fratele, am început să predic despre credinţă, dar când am privit, drept în faţa mea era un copilaş mexican cu faţa negricioasă şi cu guriţa numai cu gingii, fără dinţi. Când l-am văzut, m-am gândit: „Trebuie să fie copilaşul acela.” L-am strigat pe fratele Moore şi ¡-am zis: „Stai puţin, frate Moore! Spune-¡ femeii să vină cu copilaşul aici.” Pentru că nu avea număr de rugăciune, femeia nu era lăsată şi vină la mine, dar era foarte insistentă. Aşa trebuie să fiţi.

Deci a adus copilaşul, iar eu am zis: „Tată ceresc…” Ei nu au tradus rugăciunea, dar am spus: „Tată ceresc, nu ştiu dacă este copilaşul acesta sau nu, dar acesta pare a fi. Dacă este, atunci este vorba de respectul pentru sacrificiul acestei femei.” Mi-am pus mâinile peste păturica aceea albastră, în care era învelit acel copilaş ţeapăn, cam atât de mare, care era în braţele femeii.

Deodată, copilaşul a ţipat odată cât a putut de tare şi a început să dea din picioare, iar femeia a căzut în genunchi plângând în hohote şi strigând: „Padre!” Cuvântul „padre” înseamnă „tată.” În mână avea un rozariu, dar eu ¡-am spus: „Nu ai nevoie de aceasta!”

I-am spus fratelui Espinoza, care este un predicator penticostal: „Să nu scrii că bebeluşul a fost mort, fiindcă nu ştiu aceasta. Tot ce ştiu este că am văzut acea vedenie. Trimite pe cineva cu acea femeie la doctor, şi el să dea o declaraţie care să confirme faptul că acest copilaş a fost mort.”

Revista „Glasul Oamenilor de Afaceri creştini” a publicat de curând declaraţia respectivă. Copilaşul murise de dublă pneumonie, chiar în cabinetul lui, în dimineaţa aceea la ora nouă fără un sfert, dar Domnul Isus Hristos ¡-a redat viaţa în seara aceleaşi zile, la ora zece, din cauza sacrificiului ei. Acesta este Adevărul! Dumnezeul cerului ştie că acesta este adevărul, iar medicul a dovedit-o prin declaraţia dată. Această declaraţie a fost publicată în revista oamenilor de afaceri creştini, al cărei preşedinte este Demos Shakarian. Declaraţia medicului confirma faptul că bebeluşul murise în dimineaţa aceea, de dublă pneumonie, dar fusese înviat în seara aceleaşi zile, la ora zece, din pricina credinţei unei mame care fusese insistentă. Aşa este.

Ea a fost la fel ca femeia sunamită care a insistat la Elisei; şi ca femeia siro-feniciană, care a insistat înaintea lui Isus pentru fiica ei epileptică. Ea a făcut aceasta chiar dacă nu era evreică, chiar dacă trezirea aceea nu era pentru poporul ei, şi chiar dacă Isus ¡-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” (Matei 15.26). Vedeţi? El a numit-o câine.

„Da, Doamne”, a zis ea, „este adevărat.” Vedeţi cum credinţa adevărată mărturiseşte că Cuvântul este Adevărul? „Este adevărat, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” (v. 27).

Şi El ¡-a zis: „Pentru că ai spus aceasta, copila ta este vindecată.” Vedeţi? Ea a fost perseverentă, insistentă.

Prieteni, vreau să vă mulţumesc tuturor. Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare, pe muzicanţi, pe sora Ungren şi pe toţi prietenii mei, fiindcă am văzut că mulţi dintre ei au venit la această adunare. Astăzi ¡-am văzut pe fratele şi sora Evans din Macon, Georgia. Sora Ungren şi ceilalţi sunt din Memphis, Tennessee. Şi fratele şi sora Palmer şi prietenii lor; fratele Parnell, un predicator, prieten cu mine, de aici. Toţi sunt prietenii mei, fratele J.T. din Georgia şi prietenul lui.

Ne bucurăm să vă avem pe toţi aici. Unii conduc în fiecare duminică până la Jeffersonville, ca să mă audă predicând. După părerea mea, lumea nu este vrednică de oameni ca aceştia. Voi, oamenilor de aici, sunteţi o mare unitate în Hristos.

Aceasta nu ar fi o adunare dacă nu am citi din Cuvântul Lui şi nu am face câteva comentarii. Fiindcă sunteţi îndeajuns de credincioşi să staţi aici, aş vrea să fiţi îndeajuns de credincioşi să aveţi răbdare până vom citi Scriptura şi vom vorbi puţin din ea, după care vom începe rândul de rugăciune.

Astăzi vom citi din Marcu 16.14-20, de unde vom lua un subiect.

„În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

Să nu uitaţi: „Evanghelia trebuie să fie propovăduită în toată lumea, la orice făptură.” Unii spun că aceasta a încetat odată cu apostolii, dar aici este ultima însărcinare dată Bisericii Lui: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede.” Unde? În toată lumea, la orice făptură. Aici, El a dat însărcinarea Bisericii, de aceea aş vrea să-mi arătaţi unde a luat-o înapoi. Aţi văzut?

„Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-i însoţeau. Amin.”

Eu cred că această Scriptură este Adevărul.

Înainte să uit, vreau să vă spun că fiul meu mi-a zis că o doamnă şi soţul ei, din Arkansas, mi-au adus o prăjitură de ziua mea. Mulţi dintre voi mi-aţi trimis felicitări şi lucruri. Nici n-am avut vreme să le văd, dar vă mulţumesc tuturor. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nădăjduiesc că vom petrece împreună o veşnicie, iar atunci vom avea timp să stăm jos şi să povestim. Acolo nu va mai trebui să ne grăbim, fiindcă va fi un alt timp şi o altă Împărăţie. Acesta este adevărul. Acum vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine.

Vă mulţumesc şi vouă, păstorilor, care v-aţi simţit îndemnaţi să mă sponsorizaţi ca să pot veni şi mi-aţi lăsat o uşă deschisă, iar voi, oamenilor, aţi fost credincioşi şi aţi venit aici, iar Isus nu a pregetat să ni se arate de fiecare dată, prin semnul timpului în care trăim.

Nădăjduiesc că învierea şi prezenţa Lui v-a influenţat să-L iubiţi şi să-L slujiţi mai mult decât aţi făcut-o în toată viaţa şi să luaţi, în inima voastră, hotărârea să trăiţi mai aproape de El şi mai curaţi.

Odată am auzit o povestire despre nişte sclavi. Mai demult, se aduceau oameni şi erau vânduţi din Jamaica. Se făcea comerţ cu sclavi, dar în vremea aceea era ceva legal. Astfel, ei cumpărau bărbaţi mari şi puternici şi îi împerecheau cu femei bune şi puternice, ca să obţină oameni buni de lucru. Din pricina aceasta, astăzi ei sunt campioni mondiali în acele sporturi: sunt rezultatul acelor împerecheri, exact ca şi catârii şi aşa mai departe.

Într-o zi, a venit un cumpărător de sclavi pe o plantaţie unde lucrau sute de sclavi. Toţi acei sclavi erau trişti pentru că erau departe de casă şi trebuiau să fie biciuiţi ca să lucreze.  Erau descurajaţi fiindcă erau în robie şi n-aveau să-şi mai vadă niciodată părinţii, soţiile şi copiii. Era o situaţie tristă.

Comerciantul de sclavi s-a uitat la toţi acei sclavi trişti care erau bătuţi tot timpul ca să lucreze. Dar printre ei era un tânăr care nu trebuia biciuit. Avea pieptul scos în afară, capul sus şi păşea demn. Când l-a văzut, comerciantul ¡-a zis stăpânului: „Aş vrea să-l cumpăr pe acela.”

„O, nu! Acela nu este de vânzare,” a răspuns stăpânul.

„Este cumva şeful celorlalţi sclavi?”

„Nu, nu este.”

„Atunci îl tratezi altfel?”

„Nu, toţi mănâncă în acelaşi loc. Este un sclav la fel ca toţi ceilalţi.”

„Dar de ce este atât de diferit de ceilalţi?”

„Să ştii că şi eu mi-am pus multă vreme întrebarea aceasta, dar într-o zi am aflat. În Africa, în ţara lui de baştină, tatăl lui este regele unui trib. Şi chiar dacă este printre străini, el ştie că este fiu de rege şi se poartă ca atare.”

Oh, aşa ar trebui să ne purtăm şi noi! Chiar dacă suntem străini aici, şi chiar dacă trăim într-o lume plină de necredinţă, tristeţe, boală şi moarte, s-ar cuveni să ne purtăm ca fii şi fiice de Dumnezeu, fiindcă suntem fiii şi fiicele Împăratului. Acest lucru ar trebui să ne schimbe atitudinea. Indiferent cum este această lume, noi trebuie să ţinem sus dreptatea lui Dumnezeu. Şi să nu uităm că nu aici este casa noastră. Noi nu suntem din ţara şi nici din lumea aceasta, ci suntem născuţi din Duhul lui Dumnezeu care este sus.

Nu cu mult timp în urmă, am fost cu soţia mea într-o prăvălie, iar acolo am văzut un lucru foarte ciudat pentru Indiana în timpul verii: o femeie cu rochie. Soţia a observat-o prima şi mi-a zis: „Oare este creştină? Oare de ce femeile care cântă în cor la biserici nu se îmbracă aşa?”

„Noi suntem din popoare diferite,” ¡-am răspuns eu.

„Dar suntem americani, nu-¡ aşa?”

„O, nu! Noi suntem doar călători pe aici. Noi nu suntem americani, ci suntem de sus.”

Duhul Sfânt a venit jos şi ne-a unit inimile cu Dumnezeu, aşa că suntem „străini şi călători,” ca Avraam. Casa noastră nu este aceasta, ci aşteptăm „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu,” şi care este sus.(Evrei 11.10). Da, noi suntem fiii şi fiicele Împăratului.

Acum am să vă aduc în faţă ceva ce vi se va părea ciudat. Am să vă aduc un proces. Mă auziţi în spate? Ridicaţi mâna. Este bine. Dar voi, de acolo, mă auziţi? Bine. Voi încerca să vorbesc puţin mai tare.

Voi începe un proces, „Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu versus lumea.” Acuzaţia adusă în acest aşa-zis proces este că El a făgăduit şi nu a împlinit. Avocatul acuzării în acest caz este Satan. El este şi martorul lumii deoarece este din lume. Apărătorul este Dumnezeul cel Atotputernic, iar Martorul apărării este Duhul Sfânt. Vom începe procesul în câteva momente.

Martorii acuzării care sunt chemaţi la bară în acest caz, sunt domnul Necredinţă, domnul Sceptic şi domnul Nerăbdător. Acuzarea cheamă primul ei martor, pe domnul Necredinţă. Înţelegeţi că este un caz împotriva lui Dumnezeu, iar domnul Necredinţă, domnul Sceptic şi domnul Nerăbdător Îl învinuiesc pe Dumnezeu pentru că nu Şi-a ţinut Cuvântul spus. În ordine.

Primul martor, domnul Necredinţă, se plânge că nimic din ce a făgăduit Dumnezeu nu este adevărat. Vă rog să fiţi atenţi să nu pierdeţi aceasta. Domnul Necredinţă afirmă că textul din Marcu 16, pe care l-am citit, ¡ s-a aplicat şi lui într-o aşa-zisă adunare a Duhului Sfânt, unde alţii au susţinut că au fost vindecaţi. Lui ¡ s-a aplicat în urmă cu doi ani, dar nu s-a întâmplat nimic de atunci. Acuzarea lui este că „aceste semne nu îi urmează pe credincioşi” şi face plângere împotriva acestui lucru.

Următorul martor este domnul Sceptic. El vine cu textul din Cuvântul lui Dumnezeu, scris în Iacov 5.14, şi afirmă că a fost uns cu untdelemn conform acestei făgăduinţe, iar bătrânii şi-au pus mâinile peste el şi s-au rugat, dar cu toate acestea, după o lună nu s-a văzut nici o schimbare, ceea ce înseamnă că acest lucru este greşit. El Îl învinuieşte pe Dumnezeu pentru aceasta.

Al treilea martor al acuzării este domnul Nerăbdător. El este un tip groaznic şi afirmă că a citit din Cuvântul lui Dumnezeu, din Marcu 11.22-23, unde scrie că dacă cineva crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. După ce a citit Cuvântul lui Dumnezeu, el a cerut să scape de cârje, dar deşi a trecut mult de atunci, nu a scăpat de ele. Ca urmare, cei trei Îl acuză pe Dumnezeu că a făcut, în Cuvântul Său, făgăduinţe fără acoperire. Ei Îl acuză că nu este justificată punerea în Scriptură a textelor din Marcu 11.22-23, Marcu 16, Iacov 5.14, şi a altor texte de felul acesta. Ei Îl acuză pe Dumnezeu de lipsa de susţinere a făgăduinţelor şi de faptul că le-a încălcat şi nu este în stare să le împlinească. Îl acuză că a pus astfel de lucruri în Cuvântul Lui, deoarece „copiii Lui credincioşi nu sunt identificaţi prin aceste făgăduinţe, şi au fost prigoniţi fiindcă nu este aşa. Dumnezeu nu este identificat cu Cuvântul Lui, după ce a făcut promisiunea.”

O, avem un adevărat caz aici! Mă uit la cei trei şi mă întreb cum pot să mărturisească aşa ceva? Şi deşi vorbesc aşa, îi văd ridicându-se şi spunând: „Noi suntem credincioşi!” Vorbesc aşa şi pretind că sunt credincioşi. „El a spus că aceste semne îi vor urma pe cei ce cred,” că „rugăciunea făcută cu credinţă va salva pe cel bolnav,” şi că „Dacă vei spune acestui munte să se mute şi nu vă veţi îndoi în inima voastră, se va împlini.” El, care a făgăduit că toate lucrurile sunt posibile celor ce cred, nu a făcut nimic.” Ce acuzaţie împotriva lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său!

„El a făgăduit că va fi viu după crucificare, iar în Evrei 13.8 spune că şi astăzi este Acelaşi Dumnezeu, ca ieri, şi va fi Acelaşi în veci. Gândiţi-vă că este Acelaşi Dumnezeu!” Şi totuşi, ei Îl acuză şi spun că nu este aşa.

„De asemenea, El afirmă că cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece.” Ce acuzaţie! S-ar părea că această afirmaţie vine din gura unor credincioşi, dar de fapt este o plângere adusă împotriva lui Dumnezeu, fiindcă „El a făcut aceste făgăduinţe, dar nu este în stare să le împlinească.” Ce ziceţi de aceasta?

Satan, procurorul de aici, cel care reprezintă lumea, aduce acuzaţia că nu există susţinere în făgăduinţele lui Dumnezeu, fiindcă „aceşti oameni au venit în aceste adunări, au acceptat ceea ce a spus Dumnezeu şi au fost corecţi, dar cu toate acestea nu s-a întâmplat nimic.”

Acum îi vom lăsa pe pârâşi să stea puţin jos şi Îl vom chema pe Martorul apărării, pe Duhul Sfânt, ca să auzim şi mărturia Lui.

Duhul Sfânt începe şi mai întâi de toate, îi atrage procurorului atenţia că a interpretat greşit Cuvântul lui Dumnezeu înaintea oamenilor. Aşa este, pentru că el este acelaşi interpret care a mers şi la Eva. Este acelaşi mincinos care ¡-a tălmăcit Evei Cuvântul şi ¡-a zis: „Este în ordine ce a spus, dar nu este chiar aşa.” Vedeţi, interpretul şi procurorul sunt unul şi acelaşi, fiindcă este acelaşi drac.

Dumnezeu Şi-a întărit copiii prin Cuvântul Său, dar în clipa când ieşi din El, eşti ţinta Satanei. El nu te poate prinde cât timp eşti fortificat în Cuvânt. Aceasta este mărturia Martorului apărării: „Făgăduinţa este numai pentru credincioşi, nu şi pentru formalişti, sceptici şi necredincioşi!” Acesta este Martorul apărării, şi El ar trebui să ştie dacă este adevărat sau nu.

Prin faptul că El este Cel ce face Cuvântul viu, trebuie să atragă atenţia asupra faptului că „Cuvântul este o Sămânţă, iar dacă ajunge într-un pământ bun şi roditor, va produce exact ceea ce a spus Dumnezeu. Dar ce credeţi că se întâmplă dacă Sămânţa nu cade într-un pământ corespunzător, undeva unde nu sunt condiţii, unde nu este suficientă credinţă ca s-o facă să crească?” Eu cred că Cel care însufleţeşte Sămânţa ar trebui să ştie, nu-¡ aşa? Câţi cred aceasta, să spună „Amin!” (Adunarea spune: „Amin!”) El ar trebui să ştie, fiindcă este cu adevărat un Martor al apărării. În ordine.

Apărarea, care pune mărturie acum, va chema primul Lui martor. Fiindcă procurorul a chemat martorii lui, pe domnul Necredinţă, pe domnul Sceptic şi pe domnul Nerăbdător, şi apărarea are dreptul să-l cheme pe unul din martorii Lui. Duhul Sfânt are dreptul să facă aceasta, fiindcă El este Martorul apărării pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

Cei trei oameni au afirmat că cred, dar Duhul Sfânt nu a ştiut nimic despre credinţa lor, şi El este singurul care poate însufleţi Cuvântul. Este ca în cazul trupului tău, care este mort fără duh. La fel de mort este şi Cuvântul lui Dumnezeu fără Duhul Sfânt care Îl însufleţeşte, Îl face viu. Înţelegeţi? Deci El ar fi trebuit să ştie dacă ei au crezut.

Să vedem care este primul martor pe care îl va chema El. Este Noe. El spune: „Eu am trăit într-o epocă ştiinţifică.” Oamenii din zilele acelea erau cu mult mai deştepţi decât oamenii de astăzi. „Şi Domnul Dumnezeu mi-a spus că va ploua de sus din cer.”

Vă amintiţi că până atunci nu plouase niciodată, iar ei puteau dovedi cu instrumentele pe care le aveau că sus nu era nici un strop de apă. În vremea aceea, Dumnezeu uda pământul prin rouă.

Şi Noe a continuat: „El a spus că va ploua atât de mult încât pământul va fi distrus. Va veni un potop de ape peste toată faţa pământului şi va inunda totul, iar eu am primit poruncă de la Dumnezeu să construiesc o arcă. Am început să construiesc arca imediat, dovedind astfel că am crezut ceea ce a spus El, indiferent ce spunea ştiinţa.”

Cred că a pus o mărturie bună, nu-¡ aşa? (Adunarea spune: „Amin!”).

„M-am gândit că indiferent ce spune cineva, dacă Dumnezeu spune că va ploua, El va putea pune apa acolo sus, şi astfel m-am apucat să construiesc arca oricum. Martorul chemat înaintea mea, domnul Necredincios, şi-a bătut joc tot timpul şi a râs de mine. Şi domnul Sceptic a venit şi a râs de mine. Domnul Nerăbdător şi toţi ceilalţi au râs de mine fiindcă credeam că se va întâmpla această minune. Dar eu am aşteptat. Am terminat arca şi ploaia tot n-a venit. Am aşteptat o sută douăzeci de ani, dar a venit.” Amin.

„Poţi să stai jos, martorule! Ai adus o mărturie bună, aşa că putem să-l chemăm pe cel de-al doilea martor. Aduceţi-l pe Avraam.” Noi tocmai am vorbit despre el.

Avraam a spus: „Am auzit Cuvântul lui Dumnezeu când aveam şaptezeci şi cinci de ani, și atunci El mi-a spus ceva ce era împotriva firii. Mi-a spus că voi avea un fiu cu soţia mea care avea şaizeci şi cinci de ani. Când am auzit aceasta, noi am pregătit totul, fiindcă aşa a spus Dumnezeu, iar eu le-am spus tuturor prietenilor mei despre acest lucru. Trebuia să se întâmple pentru că aşa spusese Dumnezeu. Am aşteptat răbdător, iar după prima lună am întrebat-o pe soţia mea cum se simte. „Nici o schimbare,” mi-a răspuns ea, dar eu am zis: „Nu-¡ nimic, eu Îl cred pe Dumnezeu, oricum.”

Acolo erau şi domnul Necredincios, domnul Sceptic, domnul Batjocoritor şi toţi ceilalţi. Ei au râs şi şi-au bătut joc de mine numindu-mă „părintele multor popoare,” pentru că nu aveam nici un copil. Dar eu am crezut tot timpul, lună după lună, deşi atât eu cât şi nevasta mea îmbătrâneam tot mai mult. Şi după douăzeci şi cinci de ani, Dumnezeu Şi-a ţinut Cuvântul şi am primit fiul promis.”

„Avraam, aceasta este o mărturie bună. Cuvântul nu spune nicăieri că făgăduinţa se va împlini imediat după ce este dată. El a spus: „Îţi voi da un fiu prin Sara.” Nu a spus că o va face luna viitoare; a spus doar că o va face, nu când o va face.

La fel este şi în cazul făgăduinţei: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Aceasta este ideea. „Rugăciunea făcută cu credinţă îl va salva pe cel bolnav.” „Rămâneţi în cetate. până veţi fi umpluţi cu putere de sus.” El nu a spus să rămână o zi, două ore, zece zile sau zece ani, ci „până când veţi primi puterea!” Aceştia sunt adevăraţii martori ai apărării! Avraam a spus clar: „El nu a spus când vom avea copilul, ci a spus că îl vom avea. Şi ori de câte ori s-au ridicat împotriviri în jurul meu, eu am stat tare pe ce mi-a spus. Nu m-am clătinat prin necredinţă, ci m-am întărit tot mai mult în credinţă.”

„Bine, Avraam, stai jos. În continuare îl vom chema pe al treilea martor, pe Moise. Să fie adus înăuntru, să vedem ce ne spune şi el.

„Eu am fost un om de ştiinţă, dar după ce am căzut din slujba aceasta, am stat timp de patruzeci de ani în pustiu, iar într-o zi L-am întâlnit pe Dumnezeu. Glasul Lui mi-a vorbit din Stâlpul de Foc şi mi-a spus că a sosit ceasul, fiindcă a auzit strigătele poporului Său, Şi-a adus aminte de făgăduinţa Lui şi avea să-¡ elibereze, iar eu urma să fiu trimis pentru această lucrare. Am cerut un semn, iar El mi-a dat două, şi amândouă aveau un glas. Apoi mi-a spus: „Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa, pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.” (Exod 4.9). Asta-¡ tot!

Faraon nu a crezut cele două semne şi nu a ascultat glasul lor, dar eu am stat la datorie după cum mi-a poruncit Dumnezeu. IaHVeH, Eu sunt, mi-a poruncit să merg şi să fac acest semn, iar eu m-am dus şi l-am făcut înaintea lui Faraon. Am aruncat toiagul la pământ, dar ştiţi ce s-a întâmplat? Faraon avea acolo nişte imitatori care făceau tot felul de trucuri, încercând să umbrească acest lucru. Dar eu am ştiut că este Cuvântul lui Dumnezeu şi că trebuie să scot afară poporul acela. Astfel, indiferent ce s-a întâmplat, eu am crezut Cuvântul lui Dumnezeu şi am stat tare pe El.”

Moise, tu eşti un martor adevărat! Indiferent ce s-a întâmplat în jurul lui sau câtă imitaţie s-a ridicat, el a stat tare. Când a văzut că vrăjitorii au făcut acele lucruri, Faraon a spus: „Vedeţi? Este acelaşi truc ieftin, este Beelzebul, este telepatie mintală sau ceva. Eu am acei oameni care pot face aceleaşi lucruri; am magicieni şi prezicători.” Dar lucrul acesta nu l-a descurajat pe Moise. El urma Cuvântul Domnului care era însoţit de un semn biblic.

Domnul Necredincios, domnul Sceptic şi ceilalţi care erau în jurul meu, spuneau: „Desigur…” dar eu am stat numai pe Cuvânt. Dumnezeu va purta de grijă acelui Cuvânt, nu eu. El mi-a spus că voi scoate poporul afară şi-l voi conduce spre ţara făgăduită. Mi-a spus că îi voi scoate afară şi că mă voi întoarce la muntele unde mi s-a arătat. Faraon m-a ameninţat cu moartea şi s-au întâmplat multe lucruri, dar eu am rămas credincios pe făgăduinţă, iar în final, Dumnezeu l-a slăbit pe vrăjmaş şi am trecut cu poporul prin Marea Roşie ca pe pământ uscat. Dumnezeu Şi-a ţinut făgăduinţa şi am ajuns din nou la muntele despre care mi-a vorbit El.” Vedeţi, Moise a crezut că ¡-a vorbit Dumnezeu şi a stat tare pe aceasta.

Fiindcă ne grăbim, vom chema al patrulea martor, pe Iosua care a urmat după Moise.

Iosua a spus: „M-am dus în ţara aceea ca iscoadă. Am fost trimişi doisprezece bărbaţi, câte unul pentru fiecare seminţie. Unii, după ce au cutreierat ţara, au venit înapoi speriaţi şi au spus că suntem ca lăcustele pe lângă oamenii aceia. Aceasta s-a întâmplat la Cades-Barnea, dar eu am liniştit poporul zicând: „Staţi puţin! Eu privesc la făgăduinţa lui Dumnezeu şi nu la opoziţia uriaşă care ne stă în cale. Dumnezeu a spus că ne va da ţara şi asta este tot. Amin. Astfel, am liniştit poporul, fiindcă aşa a spus Dumnezeu.

A doua zi, unii au venit la mine şi m-au întrebat: „Unde este ţara aceea? Unde este laptele şi mierea, Iosua?” dar eu le-am răspuns: „Domnul va purta de grijă.” El ¡-a lăsat pe toţi necredincioşii aceia să moară, dar pe mine m-a ţinut în viaţă, a ridicat o altă generaţie, iar după patruzeci de ani, am luat ţara, fiindcă aşa a spus Dumnezeu.

Să nu uitaţi că ei erau la o depărtare de numai două zile de mers, dar ¡-a ţinut acolo patruzeci de ani din pricina necredinţei lor. Poate vindecare ta nu este nici la cinci minute distanţă, dar necredinţa ta o ţine departe de tine, cât vei trăi. Tu trebuie să crezi.

Iosua este un martor adevărat! Da, domnule. Ei au luat ţara după patruzeci de ani.

Am avea atât de mulţi martori pe care ¡-am putea chema, dar dacă îmi permiteţi, aş vrea să fiu eu următorul Lui martor. Nu aş vrea să sune prea personal, însă aş vrea să fiu eu următorul, al cincilea Lui martor.

Cum poate lua Dumnezeu o buruiană şi să scoată din ea un spic de grâu? Dar un păcătos care vine dintr-o familie păcătoasă, care umblă cu arme şi cel mai sigur va muri cu cizmele în picioare, oameni fără căpătâi cu care nu am nimic?

Mama mea, care acum este în slavă, spunea că atunci când m-am născut, a venit Îngerul Domnului şi a stat deasupra leagănului în care eram pus. Ei au o fotografie cu El şi este expusă pe holul Artei Religiilor, acest lucru fiind cunoscut în întreaga lume. Dumnezeu a promis că va face aceste lucruri. Când eram doar un băieţel, un Glas mi-a vorbit şi mi-a spus: „Să nu fumezi, să nu mesteci tutun, să nu bei şi să nu-ţi pângăreşti trupul în nici un fel, pentru că am o lucrare cu tine când vei fi mare.” M-am speriat, desigur.

Ce ştiam eu despre religie? Ai mei au fost nişte catolici formalişti, iar eu nu am fost în viaţa mea la biserică. Mama şi tata erau irlandezi şi s-au căsătorit în afara bisericii, aşa că n-am avut nici o religie. Trăiam ca şi câinii şi locuiam într-o baracă mică pentru care plăteam o chirie de patru dolari pe lună. Aşa am crescut.

Un sărman copil desculţ, care căra apă pentru fabricarea whisky-ului, şi la care, în harul Său suveran, a venit într-o zi Dumnezeu, într-un vârtej de vânt şi mi-a spus să nu fac acele lucruri. Apoi, când am început să cresc, vedeniile s-au derulat înaintea ochilor mei, lucru care m-a speriat tot timpul, iar mai târziu am fost salvat şi m-am alăturat bisericii baptiste.

În vremea aceea nu ştiam că acelea sunt vedenii şi le numeam „transă.” Eu le-am spus fraţilor despre ele, iar ei mi-au zis: „Billy, să n-ai nimic a face cu aceste lucruri! Este diavolul! Să n-ai nici o legătură cu aşa ceva!”

Mai târziu, într-o noapte când eram la pescuit undeva în munţi, cam pe la trei dimineaţa am văzut o lumină care venea spre mine. Lumina se vedea jos, ca şi cum venea cineva cu o lanternă în mână sau ceva. Lumina se făcea tot mai mare şi mai mare, iar eu m-am gândit că vine cineva. Am văzut că era un Om cu picioarele goale, cu părul până pe umeri şi cu o haină lungă pe el. M-am speriat de moarte.

Dar El s-a apropiat şi mi-a zis: „Nu te teme! Eu sunt trimis din prezenţa Domnului Dumnezeu să-ţi spun ce este cu viaţa ta ciudată. Nu încerca să fugi de aceste lucruri, fiindcă aceasta este chemarea ta. Dumnezeu te va trimite în diferite locuri, în întreaga lume, ca să te rogi pentru bolnavi. Iar dacă vei fi sincer şi îi vei face pe oameni să te creadă, nu va sta nimic înaintea rugăciunii tale.”

Acest lucru m-a speriat de moarte. Cu siguranţă. El a continuat să vorbească, iar eu ¡-am zis: „Domnule, eu sunt aici din cauza acelor „transe” şi a acelor lucruri.”

Şi El mi-a spus: „Se vor întâmpla trei lucruri. Primul este că vei cunoaşte bolile oamenilor când le vei lua mâna în mâna ta. Apoi, dacă vei fi sincer, vei cunoaşte tainele inimii.”

„Sunt aici din cauză că fraţii mi-au spus că aceste lucruri sunt de la diavolul, iar eu sunt creştin şi nu vreau să am nimic de la diavolul.”

„Aşa cum a fost atunci este şi acum. Când lucrătorii se contraziceau ce nasturi trebuie să poarte la haine şi cu privire la alte lucruri de felul acesta, apoi spuneau că Pavel a întors lumea pe dos, ce era aceea? Dar acel duh necurat a mărturisit că ei erau slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu.” Şi a continuat: „Nu-ţi aminteşti ce spune Scriptura că a făcut Domnul nostru? El a făgăduit că aceste lucruri se vor întâmpla din nou în timpul din urmă.”

„Oare ce poate fi aceasta?” m-am întrebat eu, iar El a spus: „Ei bine, este Duhul Domnului Isus. El este Cuvântul şi a făgăduit aceasta pentru timpul din urmă. Acum nu te teme.”

După aceea m-am dus să botez un grup de oameni acolo la râu. Erau prezenţi cam cinci mii de oameni. Era în mijlocul zilei, cam pe la ora două, era cald şi nu plouase de vreo două săptămâni. Deodată a venit Stâlpul de Foc întârtindu-Se în aer şi S-a oprit deasupra locului unde stăteam, iar un Glas a spus: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca premergător al primei veniri a lui Hristos, Mesajul tău va merge înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos!”

Ziarele au publicat lucrul acesta şi vestea s-a răspândit până în Canada şi peste ocean. Articolul spunea:

„În timp ce un predicator baptist boteza, Şi-a făcut apariţia o Lumină misterioasă.” Era chiar Cel care a fost fotografiat aici şi în Germania.

Pastorul meu m-a întrebat: „Ce ai visat, Billy?” „Sunt sute de oameni care pot pune mărturie că este adevărat,” am răspuns eu. Alţii au venit şi au spus: „O, este o iluzie mintală!” Aceştia erau domnul Necredincios şi domnul Sceptic, care au făcut tot ce au putut contra, dar eu m-am ţinut tare de Cuvânt. Am stat neclintit fiindcă am ştiut că era făgăduinţa lui Dumnezeu. Amin.

În Luca 17, El a spus că „aşa cum a fost în zilele Sodomei…” Când am văzut cum se îngrămădea lumea, am ştiut că avea să se întâmple ceva. Apoi, am văzut făgăduinţa din Maleahi 4, conform căreia urma să fie restituită credinţa de care s-au îndepărtat oamenii. Am ştiut că trebuia să se întâmple aşa şi am stat credincios pe Cuvânt, aşa că L-am găsit pe Isus Hristos ca fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Mă voi opri aici, dar vreau să vă mai spun un lucru. Am adus aceşti martori şi pe mine, dar în săptămâna aceasta, mulţi dintre voi aţi fost martori că acest Mesaj este adevărat.

Doctor Davis îmi spunea: „Un băiat fără cea mai elementară gramatică se va ruga pentru regi şi personalităţi din toată lumea? Adună-te, Billy, ce-¡ cu tine?” Dar aşa a fost. Am făcut-o după treizeci şi trei de ani şi sunt martorul Lui. El nu a spus când o va face, ci a spus că o va face! Am aşteptat în tot acest timp, până când Cuvântul a devenit real, mi-a fost pus în mână ca o sabie şi am putut deosebi gândurile din inimile oamenilor. M-am gândit adesea cum se va întâmpla aceasta, dar am aşteptat, am crezut şi s-a întâmplat întocmai. Batjocoritorul, Necredinciosul, Scepticul şi Nerăbdătorul şi-au făcut partea lor, dar după treizeci şi trei de ani de aşteptare, Dumnezeu a confirmat peste tot în lume ceea ce a promis, iar ziarele şi revistele au publicat peste tot articole cu ceea ce se întâmpla.

Judecaţi singuri! Mintea voastră este juriul şi fiecare jurat trebuie să ia decizia. Eu închid cazul, iar voi sunteţi judecătorii. Mintea voastră este juriul, iar faptele pe care le veţi face începând din după-amiaza aceasta, vor dovedi ce verdict aţi dat. Faptele voastre o vor spune exact.

Eu declar că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi că nimic nu poate sta în prezenţa Lui pentru cei ce cred. Credeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Să ne plecăm capetele.

Doamne Isuse, un singur Cuvânt din partea Ta îi va face pe aceşti oameni să creadă. Ei s-au aşezat deja aici. Doamne, au fost atât de răbdători, de aceea Te rog să vii şi să fii Martorul meu.

Noi putem citi Biblia şi să vedem mărturia acelor caractere, a necredincioşilor. Ei s-au ridicat pretutindeni şi au criticat şi au condamnat. Astfel, oamenii religioşi din acele zile, fariseii, L-au condamnat pe Isus Hristos, dar s-a dovedit că El era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Ei au zis: „Te faci Dumnezeu!” dar El era Dumnezeu, Se purta ca Dumnezeu, propovăduia ca Dumnezeu; a vindecat ca Dumnezeu; a înviat din morţi ca Dumnezeu şi S-a suit la cer ca Dumnezeu. El este Dumnezeu şi vine ca Dumnezeu. Noi credem aceasta. Credem că în mijlocul tuturor necazurilor, Tu eşti încă Dumnezeu, iar martorii Tăi susţin cu tărie această mărturie.

Am putea să chemăm mii de martori de ambele părţi, dar când ai făgăduit ceva, nu ai spus când se va întâmpla acel lucru. Tu ai spus: „dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşi.” Dacă vor crede, acest lucru se va întâmpla, indiferent în ce timp. Tu nu ¡-ai spus lui Avraam când se va naşte copilul; nu ¡-ai spus lui Moise în ce zi vei duce poporul înapoi pe acel munte şi nu ¡-ai spus lui Noe în ce zi va ploua. Tu nu le-ai spus un timp anume, şi nu ni-l spui nici nouă, ci ai zis: „Dacă crezi, totul este cu putinţă! Dacă vei spune acestui munte… şi nu te vei îndoi în inima ta, vei avea lucrul cerut. Dacă crezi!” Tu ai spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşi.”

Eu le-am spus oamenilor aceste lucruri, aşa că acum depinde de ei ce vor alege.

Am dovedit cu Biblia şi noi ştim cu toţii că Legământul a fost făcut: „El a fost lovit pentru păcatele noastre şi în rănile Lui am fost vindecaţi.” Totul este la timpul trecut, ca să închidă gura scepticilor şi a necredincioşilor care au spus că El nu a înviat şi încearcă să facă din El un fel de Dumnezeu istoric al religiei.

Doamne, Te rog să Te faci cunoscut din nou acestor oameni şi să dovedeşti că în după-amiaza aceasta eşti aici, Tu, Cel care ai vorbit Cuvântul, Dumnezeul pe care L-am avut de partea noastră în încercare.

După mine, eşti îndreptăţit, Doamne, fiindcă ai dovedit că eşti Dumnezeu. Tu Te-ai dovedit real pentru fiecare bărbat şi femeie, acestor oameni sărmani care stau aici şi încearcă să asculte Cuvântul pe care L-ai făcut viu pentru ei, dovedind că eşti prezent printre noi.

Este ciudat pentru oameni, a fost ciudat chiar şi pentru cei care erau pe mare în noaptea când ai venit la ei. S-au speriat, au strigat şi au crezut că este un duh, dar Glasul acela le-a spus: „Eu sunt.”

Glasul Scripturii a vorbit în după-amiaza aceasta şi ne-a spus că acesta este ceasul, este un timp ca cel al Sodomei şi al Gomorei, şi că totul este întocmai cum trebuie să fie. Tu Te-ai arătat seminţei lui Avraam dovedind că eşti viu şi Fiul omului a fost descoperit Sodomei din acest timp.

Tată ceresc, fă ca oamenii aceştia să vadă, astfel ca atunci când vor ajunge aici, să creadă Cuvântul lui Dumnezeu întocmai ca şi Avraam, indiferent când se va întâmpla.

L-am putea chema în scenă pe Isaia, ca să ne aducă mărturia lui. El ar putea spune: „Doamne, Tu mi-ai spus că o fecioară va rămâne însărcinată. Dacă ar putea să se ridice să ne vorbească în după-amiaza aceasta, sunt sigur că ar spune: „Fiecare fecioară din timpul meu a crezut că ea este aceea. Fiecare. Tu m-ai legitimat că sunt prorocul Tău şi eu am scris ce mi-ai spus. Vedeniile mele au fost adevărate, iar oamenii le-au crezut timp de o generaţie sau două, după care au uitat. Şi iată că după opt sute de ani, o fecioară a rămas însărcinată şi a născut un Copil care a fost numit: „Sfetnic, Domn al păcii, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor.” După opt sute de ani.

Doamne Dumnezeule, cum este cu oamenii din timpul acesta, care se numesc sămânţa împărătească a lui Avraam? El a aşteptat douăzeci şi cinci de ani, crezând imposibilul, nădăjduind că vei face o minune, şi ai făcut-o.

Tu eşti Acelaşi Dumnezeu care Te-ai arătat în chip vizibil lui Avraam şi ni Te-ai arătat şi nouă în acelaşi fel ca lui: în trup omenesc. Îngăduie să vadă cu toţii aceasta în această după-amiază şi să propăşească. Îngăduie ca oricine va trece pe aici şi vor fi puse mâinile peste el sau ea, să plece din clădire bucuros, fără să privească înapoi, şi crezând ca Avraam şi ceilalţi patriarhi. Tu ai spus că se va întâmpla, şi aşa este dacă nu vor slăbi în credinţă. Îndură-Te, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Eu cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că a înviat din morţi şi că este mai mult decât în stare să împlinească ce a promis. El poate să-Şi ţină orice Cuvânt dat sau spus, şi în după-amiaza aceasta o va face şi pentru noi, dar numai dacă credem.

El nu a spus niciodată: „Mergeţi şi ridicaţi-¡ pe cei ce sunt în scaune cu rotile, luaţi cazurile de inimă şi faceţi asta şi cealaltă!” ci a zis: „puneţi-vă mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor însănătoşi.” Aceştia sunt credincioşii.

Aici, Duhul Sfânt este Martorul apărării şi El ştie dacă crezi sau nu. Nu veniţi îndoielnici, ci haideţi plini de nădejde şi spuneţi: „Am credinţă şi ştiu că se va întâmpla!” fiindcă atunci se va întâmpla!

Cum credeţi că este pentru mine când stau aici, în faţa a mii de oameni, ştiind că El este viu şi că Duhul Lui mi-a dat Cuvântul acesta? Ar putea face Dumnezeu ceva fără să nu sprijine acel lucru? El a spus că o va face. Acesta este Cuvântul. Eu trebuie să stau aici, în faţa acestei audienţe în care scepticii şi necredincioşii sunt cu sutele, şi să-L chem în scenă.

Credeţi că El este aici? (Adunarea spune: „Amin!”). În ordine.

Cei care ştiu că nu-¡ cunosc şi nu ştiu nimic despre viaţa lor, să ridice mâna. Desigur, sunt şi câţiva care mă cunosc deşi nu sunt dintre prietenii mei de aici. Vedeţi?

Câţi din cei aflaţi pe rândul acesta nu mă cunosc? Ridicaţi mâna. În ordine. Fie ca Duhul Sfânt să ne ajute în timp ce vom începe din partea aceasta.

Eu nu-l cunosc pe bărbatul care a ridicat mâna, chiar dacă el a ridicat-o în semn că-l cunosc. El a ridicat mâna din cauză că nu a înţeles ce am întrebat, din pricina zgomotului făcut de ploaie. Voi chema o persoană şi voi începe să vorbesc cu ea. Să credeţi din toată inima.

Aici este o doamnă. Văd că au dat două din cap. În ordine, mă voi ocupa de amândouă.

Doamna cu rochia roz. Dacă Domnul îmi va spune care este problema ta sau ceva despre tine, vei crede că sunt prorocul lui Dumnezeu şi vei crede că este El? Tu ai probleme cu spatele. Dacă este adevărat, ridică mâna. În ordine.

Doamna de la capătul rândului tău, nu are problema aceasta din cauza vremii, ci pentru că are o boală la colon, iar femeia de lângă ea are probleme la inimă. Dacă este corect ce am spus, ridicaţi mâna toate trei. Eu sunt un străin pentru voi, dar El vă cunoaşte.

Acum credeţi? Să aveţi credinţă! Aceasta este tot ce trebuie să credeţi.

Acolo este o doamnă care se uită drept la mine. Nu cred că ne cunoaştem, este adevărat? Ai o suferinţă, eşti îngrijorată de ceva. Este vorba de o umflătură care a apărut pe sânul tău. Dacă este adevărat, ridică mâna.   Tu zici: „Ai văzut umflătura.” Nu se vede nici o umflătură. Este adevărat că nu se vede? Faptul că acesta este adevărul, va ajuta audienţa să creadă? Femeia a ridicat mâna. Dumnezeu să mă ajute. Eşti doamna Patterson. Crezi?

Cea de lângă tine este soacra ta. Crezi? Şi ea doreşte rugăciune. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ei? Are probleme cu ochii şi cu urechile. Dacă este adevărat, ridică mâna. Aşa este.

El este viu! Este încă Dumnezeu!

În spate este o doamnă care suferă de epilepsie. Pe lângă aceasta mai are şi o problemă femeiască. Numele ei este doamna Woods. Dacă este adevărat, ridică-te în picioare. N-am mai văzut-o niciodată pe femeie. Diavolul te-a părăsit, soră. Dumnezeu să fie lăudat! „Dacă poţi crede…” Să credeţi!

Doamna de aici este foarte slăbită. Tocmai a ieşit din spital şi este bolnavă. Are probleme cu stomacul. Numele ei este doamna Kitchens. Ridică-te şi crede din toată inima, căci Isus Hristos te va face bine. Eu n-am mai văzut-o niciodată pe femeie.

Doamna aceasta are probleme la bilă. Crezi din toată inima că Dumnezeu te va vindeca? Doamnă Whittaker, crezi din toată inima? Dacă este adevărat, ridică-te în picioare. Noi suntem străini unul faţă de celălalt.

Credeţi că El este aici? (Adunarea se bucură şi spune: „Amin!”). Ce este aceasta? Este Dumnezeu care Îşi apără martorii. Aleluia! O, oamenilor, credeţi din toată inima! Acesta este Dumnezeu care Îşi apără martorii.

Cum Îl veţi judeca? Credeţi că El este drept? Credeţi că Cuvântul Lui este adevărat? El a promis! Toată săptămâna am predicat şi v-am arătat din Biblie că El va face aceasta în acest timp. Credeţi că este Adevărul? Care este decizia voastră? Aţi hotărât?

Toţi cei care au numere de rugăciune să vină aici în faţă, iar restul vă rog să staţi liniştiţi unde sunteţi.

Priviţi câţi predicatori sunt aici, oameni temători de Dumnezeu care cred că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi că ultima însărcinare pentru Biserica Sa este: „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşi.” Câţi din voi, predicatorilor, credeţi aceasta? Dacă credeţi, haideţi aici şi rugaţi-vă împreună cu mine, astfel ca aceşti oameni să fie vindecaţi şi să vadă că nu a fost doar fratele Branham, ci aţi fost şi voi. Haideţi şi staţi în rând de partea aceasta.

Îl rog pe fratele Borders, managerul nostru, să vină aici la microfon. Vreau să ţină rândul în ordine, astfel încât oamenii să vină pe aici şi apoi să se întoarcă la locurile lor, pe acolo. Ridicaţi mâna toţi cei care mă auziţi.

Fac aceasta pentru că vreau să înţelegeţi. Eu nu-¡ cunosc pe fraţii de aici, eventual pe doi sau trei dintre ei. Poate sunt metodişti, prezbiterieni sau mai ştiu eu de care. Nu este nevoie să-mi spună.

De multe ori vin în oraş evanghelişti care fac de toate şi se roagă pentru bolnavi. Aşa ceva nu este corect. Eu nu vreau să ajung în acest tablou, ci vreau să-L vedeţi pe Isus.

Săptămâna aceasta am încercat din răsputeri să vă fac să vedeţi că El este aici, iar dacă aveţi credinţă, întindeţi-vă şi apucaţi-L pentru că atunci nu mai este nevoie să veniţi în rândul de rugăciune. Dacă vreţi să urmaţi Scriptura, atingeţi-vă de haina Lui.

Dumnezeul cel viu din ceruri ştie că nu ¡-am văzut în viaţa mea pe oamenii care stau aici. Dacă aş începe chiar de aici, în câteva minute aş leşina. Câţi din voi ştiu ce s-a întâmplat cu El când femeia aceea s-a folosit de darul lui Dumnezeu? Câţi din voi ştiu că a slăbit în putere? Eu sunt un păcătos, dar Isus a SPUS: „lucruri mai mari decât acestea, veţi face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Acum vom începe rugăciunea şi vreau ca fraţii lucrători să se roage împreună cu mine. Eu voi sta aici şi-mi voi pune mâinile peste bolnavi.

Ascultaţi-mă bine! Dacă nu credeţi că problema voastră este ca şi rezolvată, să nu veniţi aici, fiindcă vă înrăutăţiţi situaţia mai tare! Aceasta va împiedica credinţa voastră. Dar dacă credeţi că sunteţi în prezenţa lui Isus Hristos şi că noi suntem doar martorii Lui, în timp ce ne vom pune mâinile peste voi puteţi pleca de aici bucuroşi şi zicând: „Îţi mulţumesc, Doamne, totul este rezolvat!” Să nu vă răzgândiţi.

Daţi-mi voie să vă reamintesc ceva. Ascultaţi-mă cu atenţie! Voi sunteţi cei care decideţi, iar faptele voastre viitoare vor arăta ce aţi hotărât.

Tu vii aici şi spui: „Păi, ştiu şi eu…” dar prin aceasta L-ai judecat chiar atunci. El este în proces cu fiecare dintre voi. El este prezent aici ca să-Şi adeverească Cuvântul. El este în proces cu voi, nu cu mine. Eu Îl cred, iar dacă Îl crezi şi tu, Îl vei judeca cu dreptate, după Cuvântul Lui…

Dacă Îl credeţi, se va întâmpla ceva. Să nu uitaţi că aceşti fraţi lucrători nu au nici o putere, şi nici eu. Nici un om nu are puterea să vindece, dar Dumnezeu ne-a dat autoritatea să facem aceasta. Noi nu avem putere, ci avem autoritatea Sa. Autoritatea noastră este Cuvântul lui Dumnezeu, iar prezenţa lui Isus Hristos dovedeşte că El este aici. Ce se va întâmpla atunci? Trebuie să fiţi vindecaţi cu toţii.

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Fratele Borders va conduce cântările şi pe oameni în rândul de rugăciune.

Fraţi predicatori, adunaţi-vă aici. Procedez aşa pentru ca adunarea şi oamenii care vor fi vindecaţi, să ştie că sunteţi slujitorii lui Dumnezeu, fiindcă El nu are numai unul, ci mii.

Să ne plecăm capetele. Nu uitaţi că aveţi acelaşi drept să vă rugaţi pentru bolnavi ca şi mine.

Tată ceresc, Îţi mulţumesc din toată inima. Tu ai fost drept să pui acest lucru în Cuvânt, fiindcă L-am văzut lucrând, ştim că este Adevărul şi ştim că va lucra cu fiecare persoană. Acum ne rugăm Ţie, fiindcă ştim că eşti aici şi că ne-ai răspuns vorbindu-ne prin Cuvânt. Eşti aici.

Te rugăm să ne dai ungerea Ta în timp ce ne vom pune mâinile peste aceşti bolnavi, şi fie ca toţi să fie vindecaţi şi să meargă acasă eliberaţi. Să fie ca în cazul lui Avraam, care a chemat lucrurile care nu erau, ca şi cum ar fi, fiindcă Dumnezeu a dat făgăduinţa şi ai spus că dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, aceştia se vor însănătoşi. Dar nu ai spus că se vor însănătoşi chiar atunci, ci ai spus că se vor însănătoşi, iar noi credem aceasta, Doamne. Ajută-l pe fiecare să creadă în timp cei îi încredinţăm pe toţi în mâna Ta, în Numele lui Hristos, în care împlinim poruncile Tale. Amin.

Să începem rândul de rugăciune. Ia numărul de rugăciune, frate Borders. (Fratele Branham şi ceilalţi predicatori se roagă pentru fiecare persoană din rând.).

……………………………………………………………………………………………………

Motivul pentru care dau mâna cu ceilalţi lucrători este că şi între ei sunt unii care suferă. Vedeţi, ei se roagă pentru aceşti oameni şi rămân pe dinafară, ceea ce nu este bine. Dar cred că dacă ne-am dat mâna cu toţii, Dumnezeu va onora aceasta.

Aici sunt cei care nu au putut ajunge la adunare. Haideţi să ne rugăm şi pentru aceste batiste.

Tată ceresc, noi am învăţat din Biblie că ei au luat batiste şi şorţuri de pe trupul lui Pavel. Noi nu suntem Pavel, dar Tu eşti Acelaşi Isus, de aceea Te rugăm să trimiţi binecuvântările Tale cu aceste batiste şi să-¡ vindeci pe toţi. Fă-¡ bine, Doamne, pentru slava Ta, în Numele lui Isus Hristos, Nume în care ne rugăm şi le trimitem. Amin.

Vreau să vă spun ceva. Fraţi predicatori, să vă amintiţi de mine peste câteva săptămâni, pentru că aici s-a întâmplat un lucru mare. Ei se vor însănătoşi. Nouăzeci la sută din ei se vor însănătoşi pentru că n-am mai văzut aşa credinţă. A fost minunat. Acum duceţi-vă şi purtaţi-vă ca şi cum s-a sfârşit totul, indiferent dacă simţiţi ceva sau nu. Să nu uitaţi că El nu a spus: „Ai simţit ceva?” ci a spus: „Ai crezut?” Şi noi credem. El este aici şi noi Îl lăudăm pentru tot ce a făcut.

Dragi prieteni creştini, în încheiere vreau să vă mai spun ceva. Dacă nu ne vom mai întâlni pe partea aceasta a Râului, ne vom întâlni Acolo, cu această Evanghelie. Să nu uitaţi că ceea ce aţi acceptat în după-amiaza aceasta, a fost în urma judecăţii pe care aţi făcut-o în inima voastre. Este momentul să vă hotărâţi şi să daţi verdictul.

Începeţi să acţionaţi! Chiar dacă ai fost paralizat şi n-ai putut să te mişti, continuă să crezi, fiindcă El a spus: „se vor însănătoşi.” Dacă a fost o vedenie care a spus „într-un timp anume se va întâmpla cutare lucru,” înseamnă că El a indicat un timp. Dar în cazul acesta a spus: „se vor însănătoşa.” Să credeţi din toată inima. Haideţi să cântăm:

Până când ne vom întâlni, ne vom întâlni,

Până când ne vom întâlni la picioarele lui Isus,

O, până când ne vom întâlni din nou

Dumnezeu să fie cu voi.

Înainte de a pleca, să dăm mâna cu cel de lângă noi şi să spunem: „Dumnezeu să te binecuvânteze, prietene creştin.” Daţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate; Dumnezeu să te binecuvânteze, prietene creştin.”

Haideţi să ridicăm mâinile spre Hristos şi să cântăm:

Până când ne vom întâlni, ne vom întâlni,

Până când ne vom întâlni la picioarele lui Isus…

– Amin –