O SCHIMBARE A NUMELUI – Aprilie 2018

El este mare! Amin! Dorim să le spunem „Bun venit” musafirilor noştri, fiindcă astăzi avem câţiva musafiri.

Să citim din Apocalipsa 2.17:

 

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”

 

(În limba engleză, acest verset a fost tradus:

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi în piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”).

 

Să mergem şi în Apocalipsa 3.11-13:

„Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.

Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer, de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.”

Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

 

Slăvit să fie Domnul pentru că astăzi avem un subiect destul de mare! Din întâmplare, m-am uitat la nişte notiţe, la ceva ce Domnul a aşezat în inima mea, iar în timp ce mă uitam la ele, subiectul a devenit din ce în ce mai mare. Astfel, astăzi aş vrea să încep cu acest subiect şi să vorbesc despre „O schimbare a Numelui.”

Dacă privim aceste făgăduinţe pentru biruitori, vedem că sunt câteva referitoare la un nume nou, la un nume nou scris într-o piatră albă care este dată celui ce va birui. Noi vedem că Isus va primi un Nume nou, şi că biruitorii vor primi şi ei un nume nou.

Dacă mergem în Apocalipsa 19.11-13 citim:

„Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur.

Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.”

Aici, vedem că El are „un Nume scris” pe care nu-L cunoaşte nici un om, ci doar El Însuşi. Noi ştim că aceste versete vorbesc despre Hristos şi ştim că Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, oricare ar fi Numele Său, Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Orice titlu ar avea, El este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ştim că de-a lungul timpului, El a luat multe titluri: a fost numit „IeHoVaH-Jireh, IeHoVaH-Nissi, Elohim”, etc., dar a avut un singur Nume pământesc, iar acest Nume este Domnul Isus Hristos.

El este numit Cuvântul lui Dumnezeu şi indiferent cum este pronunţat Numele Său sau cum este spus pe litere, descoperirea nu se află în pronunţarea Numelui Său şi nici în rostirea Sa pe litere. Poate cineva este analfabet şi nu ştie cum să spună pe litere numele „Isus”, dar cunoaşterea Numele Său nu se află în rostirea Lui pe litere sau în pronunţare, ci în descoperire. Aleluia!

Poate cineva spune numele meu la altcineva, iar omul acela îl pronunţă corect: Chad Lamb; poate să-l pronunţe sau să-l spună pe litere, poate să-l pronunţe exact cum îl pronunţ eu, dar aceasta nu înseamnă că el ştie cine sunt eu. Amin! Cu ani în urmă eram un băiat şi aveam acelaşi nume pe care îl am şi acum. Eram doar un copil de cinci sau şase ani, iar când am mers pentru prima dată la şcoală, am avut câţiva prieteni de joacă ce îmi cunoşteau numele. Ei ştiau cum să-l pronunţe, cum să-l spună pe litere, îmi cunoşteau numele şi aveau o descoperire cu privire la cine eram eu în timpul acela, dar anii au trecut, iar acum am patruzeci de ani, au trecut treizeci şi cinci de ani de când eram la grădiniţă, iar cei pe care îi cunoşteam atunci, pot spune astăzi: „L-am cunoscut pe Chad Lamb”, dar ei nu ştiu cine sunt eu. Ei cunoşteau numele meu, dar acum nu-l mai cunosc pentru că acum numele meu mă reprezintă pe mine, cine sunt eu, persoana mea. Odată, ştiau cine eram şi înţelegeau totul corect, aveau manifestarea descoperirii, dar timpul a trecut, iar eu am început să manifest mai mult din caracteristicile mele, mai mult din persoana mea şi am ajuns la mine însumi. Astfel, ca să mă cunoaşteţi pe mine astăzi, trebuie să-l cunoaşteţi pe omul de acum. Eu pot să-l iau pe prietenul meu de joacă de acum treizeci şi cinci de ani, să-l plimb toată ziua pe strada mea şi cu toate acestea, el nu are nici cea mai mică idee cu privire la cine sunt eu. El poate spune: „Eu îl cunosc pe Chad”, dar de fapt el nu mă cunoaşte, ci îl cunoştea pe Chad de altădată. Aleluia!

Prieteni, noi am primit mai mult decât pronunţia unui nume. Noi ştim Cine este El, fiindcă am văzut descoperirea acelui Nume. Aleluia!

În predica „De ce noi nu suntem o denominaţiune”, citim:

„Când Dumnezeu a spus: „Să fie…”, totul era deja încheiat. Chiar dacă a durat o sută de miliarde de ani ca totul să vină la suprafaţă, totul a fost încheiat de îndată ce a spus-o El. Aceeaşi Biblie, acelaşi Duh a spus şi a scris că „numele noastre au fost puse în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii, când a fost înjunghiat Mielul.”

Aşadar, bărbatul care a scris cântarea: „Există un nume nou scris în slavă”, a avut o intenţie bună, dar nu este biblică. Înţelegeţi? Numele acela a fost scris în slavă înainte să înceapă lumea. Când a fost înjunghiat Mielul, numele noastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului.”

Noi credem aceasta pe deplin.

Acum aş vrea să mergem în Geneza 17.1-6. Voi merge în mai multe locuri ca să vă pot împărtăşi gândul care se află în inima mea.

„Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.

Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.”

Avram s-a aruncat cu faţa la pământ şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:

„Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.

Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri.

Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi.”

„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai, ci numele ei să fie Sara.

Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.” (v.15-16).

Aici vedem că Dumnezeu urma să-Şi ţină făgăduinţa Sa faţă de ei. El i-a dat lui Avraam şi soţiei lui o făgăduinţă, apoi a venit jos s-o confirme. Aşadar, înainte ca aceasta să se manifeste, El trebuia să le dea o descoperire mai mare, iar ei trebuiau să înţeleagă mai mult despre cine erau ei. Amin! Ei trebuiau să primească schimbarea numelui pentru că Dumnezeu a venit jos şi le-a schimbat numele.

Dacă ne gândim, schimbarea numelui este esenţială în Scripturi, pentru că Dumnezeu a venit adesea jos şi a schimbat numele oamenilor, pentru că a vrut ca ei să înţeleagă că în viaţa lor se schimba ceva. Astfel, odată cu această schimbare, avea loc şi schimbarea numelui: de la Avram la Avraam, de la Sarai la Sara, pentru că ei trebuiau să primească acea descoperire mai mare înainte ca să poată păşi în împlinirea făgăduinţei. Deci, înainte ca să existe o schimbare a trupului, trebuia să existe o schimbare a numelui. Vedeţi? El trebuia să-i numească altfel, dar înainte ca să-i numească altfel, i-a chemat într-o manifestare mai mare, iar după ce numele lor a fost schimbat ei au trecut în acea manifestare mai mare.

Să mergem în Geneza 32.24-31:

„Iacov însă a rămas singur. Atunci, un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el.

Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”

Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el.

Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”

Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.

Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă”.

Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.”

Aici, Iacov a avut o experienţă cu Dumnezeu, o experienţă care i-a schimbat viaţa. El L-a întâlnit pe Dumnezeu faţă în faţă şi s-a luptat cu un Om, iar Omul acela voia ca Iacov să-L lase să plece. Dar Iacov a refuzat să facă aceasta şi I-a spus: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.”, iar în binecuvântare a avut loc o schimbare a numelui, în binecuvântare, El a zis: „Care este numele tău?” Numele lui era „Iacov”, adică „Înşelător”, dar El i-a spus: „Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel, pentru că ai luptat cu Dumnezeu.” De ce? Fratele Branham a spus că aceasta s-a întâmplat pentru că a luptat cu Dumnezeu şi a biruit, iar când a biruit, El i-a atins coapsa, i-a schimbat numele şi a ieşit de acolo complet diferit de cum a intrat. Atunci nu numai numele său a fost schimbat, ci întreaga lui umblare s-a schimbat, aşa că nu a mai putut umbla ca înainte.

Noi putem vedea că nu numai numele lui Iacov a fost schimbat, nu numai umblarea sa, ci întreaga lui persoană a fost schimbată. Până atunci, Iacov a fost întotdeauna un înşelător, dar fratele Branham ne-a arătat că atunci când a fost chemat jos în Egipt, de către fiul său Iosif, acesta a încercat să-l convingă să spună că nu se ocupa cu creşterea turmelor de oi, pentru că păstorii erau o urâciune pentru egipteni. El mergea într-o ţară străină, dar iată că omul care nu avusese nici o problemă în a-i înşela pe oameni, care şi-a înşelat tatăl, fratele şi socrul, după ce a avut parte de schimbarea numelui, şi-a schimbat umblarea, a avut parte de o schimbare a naturii sale, iar când a ajuns jos în Egipt nu a făcut compromis asupra niciunui Cuvânt. Astfel, când a fost întrebat de Faraon cu ce se ocupa, a răspuns: „Sunt păstor, un păzitor de turme.” De ce? Dumnezeu nu i-a schimbat doar numele, ci l-a schimbat şi pe el. Pentru Iacov, schimbarea numelui a însemnat schimbarea lui.

În predica „Darurile lui Dumnezeu îşi găsesc întotdeauna locul”, scrie:

„…De multe ori m-aţi auzit vorbind împotriva acestui nume pus la copii sau a oamenilor care-şi numesc copii „Ricky”. Ricky este un nume oribil. Înţelegeţi? Voi nu trebuie să vă numiţi copiii aşa! Pentru Numele lui Dumnezeu, dacă aveţi un copil care se numeşte Ricky, schimbaţi-l cu alt nume! Ricky, Elvis sau ceva de felul acesta… „Ricky” înseamnă „şobolan”, iar numele unei persoane îşi pune amprenta asupra ei. Zilele trecute am văzut o doamnă care avea un copil pe care-l striga „Ricky”, fiindcă se numea James Ricky. Ei l-au numit Ricky din cauză că acest nume este foarte popular, dar eu le-am spus: „Schimbaţi numele acela!”

Am observat nişte oameni care stau aici şi care au un nepoţel pe care-l cheamă… băieţelul este un drăguţ, este un băieţel simpatic, dar celălalt nume este Ricky, iar aceasta este ceea ce este el. Doar uitaţi-vă la el şi veţi vedea că natura lui este chiar aşa. Eu le-am zis bunicilor lui: „Spuneţi-i mamei să schimbe numele băieţelului şi să fie atentă la ceea ce se va întâmpla cu acest copil.” Vedeţi, voi oamenilor, nu vreţi să credeţi aceasta, dar noi credem că am trăit prea mult pentru aceste lucruri.”

Dumnezeu ne-a arătat aceasta în Scriptură, iar fratele Branham ne-a spus aceste lucruri încercând să ne arate ceva mai mult decât numele de Ricky sau Elvis, fiindcă este un principiu care zace aici. Astfel, el a spus: „Schimbaţi numele acelui băiat şi fiţi atenţi la ceea ce se va întâmpla odată cu acea schimbare.

Dacă numele nu are nici o importanţă, de ce atâta timp cât Iacov s-a numit „Iacov”, adică „înşelător,” „înlocuitor”, aceasta a fost ceea ce era el? Dar când s-a luptat toată noaptea cu Domnul, iar Domnul i-a schimbat numele… când era în vârstă de şaizeci de ani. El i-a schimbat numele din Iacov în Israel, adică „Un prinţ înaintea lui Dumnezeu” şi aceasta a fost ceea ce a fost el.”

Vedeţi aceasta? El se numea Iacov şi aceasta era ceea ce era. Apoi, numele său a fost schimbat în „Israel” şi aceasta era ceea ce era, pentru că a devenit ceea ce spunea numele lui. Aleluia! El a devenit ceea ce a fost numit.

„De ce Avram a trebuit să fie numit „Avraam” înainte ca să se poată naşte copilul? De ce Sarai a fost numita „Sara” înainte de a se naşte copilul?

De ce numele lui Saul a fost schimbat în Pavel, atunci când L-a întâlnit pe Isus? De ce El i-a schimbat numele din Saul, în Pavel?

Numele lui Simon a fost schimbat din Simon în Petru, care înseamnă „pietricică”. Toate numele lor au fost schimbate pentru că există ceva în legătură cu numele care îţi este pus. Când spunem ceva, acel ceva se identifică pe el însuşi.”

Vedeţi, numele este mai mult decât ceea ce este scris, arată cine suntem. Numele este identitatea voastră, vă identifică, spune cine sunteţi. Când rostim un nume, în mod automat, avem o imagine. Astfel, dacă spun: „Bob Brooks”, voi aveţi imediat o imagine în mintea voastră. Dacă spun: „Fratele Craig Booher”, în mod automat aveţi o imagine în mintea voastră. De ce? Pentru că numele nu identifică numai un nume, ci şi persoana care poartă acel nume.

Dacă spun „Chad Lamb”, voi nu vedeţi în mintea voastră litere, ci un om. Însă dacă nu aţi întâlnit o anumită persoană, dar îi auziţi numele, tot ceea ce vedeţi voi, sunt literele, tot ceea ce auziţi sunt literele, pronunţia, pentru că în mintea voastră nu există nici o imagine nici o fotografie. Dar dacă cunoaşteţi persoana căreia i-a fost pus acel nume, când îi auziţi pronunţat numele, ceea ce apare în mintea voastră este chipul ei, chipul persoanei, caracteristicile ei, natura ei, ceva ce este în legătură cu ea. De aceea, pentru multă lume, când spunem: „Isus Hristos”, tot ceea ce văd ei este fotografia de aici, chipul lui Hristos pictat de Hoffman sau un om răstignit pe o cruce, dar ei nu văd Cine este El astăzi. Tot ceea ce ştiu ei este Cine era El, dar nu văd Cine este El astăzi; ei au o scânteie în minte, dar trec pe lângă Isus Hristos de astăzi. Sunt la fel ca prietenii mei de acum treizeci şi cinci de ani care, atunci când aud numele Chad Lamb, tot ce văd este un băieţel pe un câmp de joacă, un băiat de cinci sau şase ani, dar ei nu mă văd pe mine. Aleluia! De ce? Pentru că numele meu mă identifică pe mine, persoana, cine sunt eu acum.

Tot în predica „Darurile lui Dumnezeu îşi găsesc locul întotdeauna”, scrie:

„Dacă numele nu are nici o importanţă, de ce atâta timp cât Iacov s-a numit „Iacov”, adică „înşelător,” „înlocuitor”, aceasta a fost ceea ce era el?”

Dar după aceea a fost numit „Prinţ” şi aceasta a fost ceea ce a fost el. Ne place aceasta! Dacă dorim să ştim ce suntem noi, trebuie să aflăm mai întâi cum ne numeşte Dumnezeu, iar dacă ştim cum ne numeşte El, ştim ce suntem. Amin!

În mesajul „Avraam” din anul 1961, scrie;

„Ca să-i arate ce voia să facă, El i-a schimbat numele în capitolul 17. Şi a schimbat şi numele lui Sara. Aşa este. Observaţi! Numele acelea înseamnă ceva. De ce a schimbat El numele lui Iacov în Israel? De ce a schimbat numele lui Saul în Pavel? De ce a făcut El toate aceste lucruri? După ce a biruit şi a intrat în slavă, El a spus că numele Său a fost schimbat. În Apocalipsa este dată o făgăduinţă pentru cei care biruiesc: că El le va face cunoscut Numele Său cel nou. Aşa este. De fiecare dată când ei au biruit, le-a fost dat un nume nou.”

Sunteţi pregătiţi să săpăm în aceasta? Să săpăm, prieteni, pentru că este bine.

În „Pecetea întâi” citim:

„Observaţi! În descoperire, Duhul Sfânt este Hristos; Duhul Sfânt este Hristos într-un alt chip, într-o altă formă. Aşa este.”

Aşadar, când spunem „Duhul Sfânt” spunem de fapt „Hristos”, acesta fiind un alt titlu sau un alt Nume al lui Isus Hristos.

„Observaţi, Mielul este Cel care a deschis Cărţile, iar Mielul este Hristos.”

Aşadar, când spunem „Miel”, spunem de fapt Hristos. Când spunem „Duhul Sfânt” spunem de fapt Hristos. Când spunem „Împărat”, spunem de fapt Hristos, toate acestea fiind Nume sau titluri sub care este cunoscut. Dar noi ştim că Numele Său este Domnul Isus Hristos.

„De atunci, Hristos nu mai este văzut, dar Îl putem vedea din nou în Cartea Apocalipsei capitolul 19, când vine pe un cal alb.

Dacă doriţi să citiţi aceasta, să mergem la Apocalipsa 19.11. Avem suficient timp şi nădăjduiesc că aceasta ne va face bine. Deci capitolul 19, Apocalipsa 19.11. Să citim de aici în jos până la versetul 16.”

Fratele Branham citeşte exact ceea ce noi am citit deja. Apoi spune:

„Mi-aş dori să ne putem opri o clipă la aceasta (Fratele Branham bate o dată în amvon şi face pauză). Am o idee bună, dar… Poate aş putea, dacă voi (Adunarea spune: „Continuă!”).

Vedeţi, nimeni nu o ştie. Aţi văzut că Numele „IeHoVaH” nu este corect? Oricine ştie aceasta. Doctore Vayle, tu ştii că acesta este adevărul. Traducătorii nu au putut traduce niciodată Numele Lui. A fost scris „IHVH”, dar nu este „IaHVeH”. Ei nu au putut să se atingă de El, nu ştiu ce este şi I-au spus „IaHVeH”, dar nu acesta este Numele Lui.”

Aici, fratele Branham face referire la Vechiul Testament. De fiecare dată când întâlnim cuvântul „Domnul” este „IaHVeH”, dar „IaHVeH” nu este pronunţarea corectă pentru că evreii nu au ştiut cum să pronunţe Numele lui Dumnezeu. Ei au scris pur şi simplu câteva consoane, câteva litere, şi de fiecare dată când Îl puneau undeva, puneau acolo câteva litere, dar adevărul este că nici măcar nu pronunţau Numele lui Dumnezeu.

Aşadar, când noi citim în Biblie „IaHVeH”, aceasta nu este pronunţarea corectă, nu este Numele Său, ci este ceea ce au scris ei.

„Fiţi atenţi! De fiecare dată când este câştigată o biruinţă sau se petrece ceva, este schimbat un nume.”

Dumnezeu S-a descoperit în toată Biblia şi de fiecare dată când are loc ceva, El Se descoperă mai mult, prin faptul că aduce un Nume: „IaHVeH-Jireh”, „IaHVeH Zidkenu”, „IaHVeH Nissi”. Ce făcea El? Continua să Se descopere.

Deci, de fiecare dată când exista o biruinţă, era dat un alt Nume. Vreau să înţelegeţi aceasta: De fiecare dată când exista o biruinţă, era dat un Nume, dar aceasta nu înseamnă că Numele lui Dumnezeu Se schimbă. Nu aceasta a spus fratele Branham. El a spus că aceste titluri, aceste explicaţii care arată Cine este El: Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui David, Fiul omului, nu schimbă Numele Său care este Domnul Isus Hristos, ci schimbă timpul, veacurile, caracteristicile pe care le descoperă El în ziua aceea. Vedeţi, El este „IaHVeH-Jireh”, „IaHVeH Nissi”, etc., iar pe măsură ce a mers mai departe, El nu Şi-a pierdut caracteristicile din Numele Sale anterioare, ci toate au mers cu El pe măsură ce a continuat să Se descopere şi să ia mai multe Nume care L-au descoperit.

Aşadar, tot ce a fost spus mai înainte, face încă parte din acel Nume nou, şi de fiecare dată când există o biruinţă, El descoperă un alt Nume.

Fratele Branham a continuat:

„Priviţi la zilele lui Avraam. El a fost mai întâi, Avram, dar nu a putut avea acel copil până când numele său nu a fost schimbat în „Avraam”.”

Am înţeles aceasta? El nu a putut avea copilul acela până când nu i-a fost adusă o descoperire mai mare, iar o descoperire mai mare poate veni într-un singur fel: când o dă Dumnezeu Însuşi. Avraam nu a putut avea o descoperire mai mare până când nu a venit Dumnezeu Însuşi să i-o dea. Astfel, când Dumnezeu Însuşi i-a adus descoperirea personal, El i-a dat lui Avram un nume nou care era legat de descoperire. A fost o descoperire personală dată lui Avraam.

„Sarai nu a putut avea nimic altceva decât un pântec mort până când numele ei nu a fost schimbat în Sara.”

Până când nu i-a fost schimbat numele, ea nu a putut să aibă nimic.

Aş vrea să luăm aceste lucruri în inimile noastre, pentru că aceasta va veni până în locul în care staţi voi astăzi.

„Iacov înseamnă „înlocuitor, înşelător” şi aceasta este ceea ce a făcut el: a îmbrăcat o piele de oaie şi l-a înşelat pe tatăl său profetul, ca să poată lua drepturile de întâi născut. Apoi, a pus beţe de plop în apă şi le-a dat jos coaja, ca să se sperie vitele şi oile când erau gestante şi astfel să zămislească vite şi oi pestriţe. Nu era nimic altceva decât un înşelător.

Dar într-o seară, s-a prins de Ceva real şi a ştiut că era real, aşa că a stat cu Acesta şi nu L-a lăsat să plece până când nu a biruit. Atunci numele lui a fost schimbat şi a fost numit „Israel”, adică „un prinţ cu putere înaintea lui Dumnezeu.” Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin!”). Fiecare biruitor.”

Ce anume l-a schimbat pe Iacov în Israel? Faptul că a avut contact direct cu Dumnezeu, o descoperire personală, o întâlnire personală cu Dumnezeu, iar el nu I-a dat drumul până când nu a fost mulţumit, până când nu a fost binecuvântat, până când nu a fost schimbat şi până când nu i-a fost schimbat numele.

Ţineţi minte! Întotdeauna vine ca o descoperire personală de la Dumnezeu Însuşi.

„Simon era pescar, dar când credinţa lui a înţeles şi a ştiut că acolo era Isus, când El i-a spus că era Mesia, când i-a spus care era numele său şi numele tatălui său, el a biruit, iar numele i-a fost schimbat din Simon în Petru.”

Când a fost schimbat numele său din Simon în Petru? Când a primit descoperirea cu privire la Cine era Isus. Cum? „Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Amin! Atunci, numele său a fost schimbat din Simon în Petru. Schimbarea numelui său a avut loc împreună cu o descoperire. Astfel, când a primit descoperirea de la Însuşi Tatăl său, numele lui a fost schimbat, iar din clipa aceea, nu l-a mai manifestat pe Simon, ci pe Petru, pe cineva care avea descoperirea, Petru, o piatră, o persoană cu descoperirea. Aleluia!

„Saul este un nume bun. Saul a fost cândva împărat în Israel, dar numele de Saul nu se potrivea pentru un apostol. Putea fi în ordine pentru un împărat, dar nu pentru un apostol. Astfel, Isus i-a schimbat numele (din ce?), din Saul în Pavel.

Priviţi la „fiii tunetului” şi aşa mai departe.

Numele lui Isus pe pământ a fost „Răscumpărătorul”, Isus. Când a fost pe pământ, El a fost Răscumpărător. Acesta este adevărul. Dar când a cucerit moartea şi iadul, le-a biruit şi a fost înălţat în cele cereşti, El a primit un Nume nou. De aceea, ei strigă în felul în care o fac şi nu primesc nimic. Va fi descoperit în Tunete.”

Aici, fratele Branham spune că oamenii strigă, ţipă şi cheamă Numele lui Isus, dar nu primesc nimic pentru că privesc la slujba Lui pământească. Pe pământ, El a fost Răscumpărător, iar ei Îl privesc ca Răscumpărător, privesc la slujba Lui pământească, la ceea ce a făcut la Calvar, strigă şi ţipă dar nu primesc nimic. De ce nu primesc nimic? El a spus: „Tunetele o vor descoperi, Tunetele vor explica de ce.”

Ce sunt Tunetele? O descoperire de la Tatăl Însuşi.

„Va fi descoperit în Tunete. Înţelegeţi? observaţi tainele. El vine călărind… Trebuie să fie Ceva care să schimbe această Biserică. Voi ştiţi aceasta. Trebuie să fie Ceva. Observaţi: „Nici un om nu ştie, decât El Însuşi.” Acum observaţi: „Nici un om nu ştie decât El Însuşi.”

Ce spune fratele Branham? El Îl leagă pe Isus şi Numele Său care a fost scris, pe care numai El Îl ştie: „Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu”, de Tunete şi de Ceva ce va schimba Biserica.

Ce taină, prieteni, ce taină! În continuare, el spune:

„Dar Hristos are un Nume. Care este Acesta? Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce este El: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup.” Vedeţi? Călăreţul nu are un nume (el vorbeşte despre călăreţul de pe calul alb din prima Pecete), dar Hristos este numit „Cuvântul lui Dumnezeu”. Aceasta este ceea ce este El.”

El este numit „Cuvântul lui Dumnezeu”, dar aceasta nu schimbă Numele Său, Isus Hristos, pentru că noi ştim că toată Familia din cer şi de pe pământ este numită Isus Hristos. Atunci despre ce vorbeşte El? El spune că pe măsură ce este descoperit Cuvântul, noi primim o descoperire mai mare, o descoperire şi mai mare, o descoperire şi mai mare, pentru că El este numit Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, ei strigă şi ţipă şi nu primesc nimic. Dar Tunetele o vor descoperi.

„Hristos este numit Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce este El. Aşa este numit El. Acum, El are un Nume pe care nu-L cunoaşte nici un om, dar El este numit „Cuvântul lui Dumnezeu.”

Mai jos, în Pecetea întâi, el a spus: „Dumnezeu şi Cuvântul Său sunt aceeaşi Persoană.” Aceasta este important de reţinut: „Dumnezeu şi Cuvântul Său sunt aceeaşi Persoană.” Deci, Dumnezeu este Cuvântul. Astfel, noi putem avea Numele Isus Hristos, literele şi pronunţia, dar dacă negaţi Cuvântul descoperit pentru ziua de azi, nu-L cunoaşteţi. Puteţi avea literele, pronunţia, puteţi şti Cine a fost El, dar dacă respingeţi Cuvântul – Dumnezeu şi Cuvântul sunt Aceeaşi Persoană, deci dacă negaţi Cuvântul, Îl negaţi pe Isus Hristos şi nici măcar nu cunoaşteţi Numele Său. Practic, voi ştiţi Numele Său, dar nu-L cunoaşteţi pentru că dacă nu cunoaşteţi Persoana Sa, nu cunoaşteţi Numele Său.

Vedeţi, prieteni, nu este numai abilitatea de a spune un nume. Mulţi oameni pretind că pot spune Numele lui Isus Hristos, dar nu contează cum Îl spunem, nu contează cât de mult ştim despre ceea ce a fost, pentru că dacă negaţi Cine este El astăzi, negaţi Numele Său. De aceea, o descoperire mai mare aduce întotdeauna un alt Nume. Noi nu schimbăm Numele lui Isus Hristos, ci înţelegem Cine este Isus Hristos. Amin! Iar Acesta S-a schimbat de-a lungul epocilor bisericilor.

Când au ajuns la epoca lui Luther, ei trebuiau să-L cunoască pe El ca fiind Cel care le-a dat adevărata neprihănire. Atunci, ei erau socotiţi neprihăniţi şi nu mai puteau trăi în neputinţă şi să pretindă acel Nume. Aşadar, ei trebuiau să vină la neprihănire, iar în clipa aceea ştiau mai mult despre El. Apoi, în ziua lui Wesley, ei trebuiau să vină la sfinţenie, iar apoi la darurile Duhului şi la botezul Duhului Sfânt. Ce era aceasta? El Se descoperea în mod constant. Astfel, noi putem să-L cunoaştem numai prin descoperire, prin descoperirea pentru ziua de astăzi, prin descoperirea prezentă, iar atunci cunoaştem Numele Său. Aleluia!

Apostolii lui Ioan Botezătorul ştiau despre Isus, iar Ioan i-a îndrumat spre El. Dar când i-a întâlnit Pavel în Efes, ei nici măcar nu primiseră Duhul Sfânt. Vedeţi, ei ştiau despre slujba lui Isus, Ioan i-a îndrumat spre El, dar Pavel i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Vedeţi, ei credeau. Ce credeau ei? Cine era El, dar au trecut pe lângă Cine este El.

Aşadar, Pavel a trebuit să-i aducă de la „Cine era El”, de la Cel pe care-L prezentase Ioan, la Cine este El astăzi, la Persoana Duhului Sfânt. Deci, El a trebuit să le descopere Cine este Isus. Ei ştiau Cine era Isus, dar trebuiau să-L Întâlnească pe Cine este Isus astăzi. Aleluia!

În „Epoca Bisericii Pergam” din Cartea Epocilor Bisericilor, scrie:

„De asemenea, este scris că El îi va da biruitorului o piatră albă şi în piatră (nu pe), un Nume nou, pe care Îl cunoaşte şi proprietarul.”

Nu pot sublinia cât este de important acest „în” şi nu „pe”. De ce a subliniat fratele Branham aceasta: „în” şi nu „pe”? Vom vorbi despre aceasta.

„Ideea unui nume nou este una familiară. Numele lui Avram a fost schimbat în Avraam, Sarai în Sara, Iacov în Israel, Simon în Petru şi Saul în Pavel.

Aceste nume ori au adus o schimbare, ori au fost date din cauza unei schimbări. Numai după ce numele lui Avram şi Sarai au fost schimbate de Domnul, ei au fost pregătiţi să primească fiul făgăduit. În ce-l priveşte pe Iacov, el a trebuit să biruiască şi numai după aceea a fost numit „Prinţ”. În cazul lui Simon şi al lui Saul, schimbarea lor a avut loc când L-au primit pe Domnul.

Astăzi, fiecare dintre noi, adevăraţii credincioşi, am avut o schimbare a numelui. Noi suntem creştini. Acesta este un nume comun fiecăruia dintre noi, dar într-o zi vom avea parte de o altă schimbare, vom primi cu siguranţă un nume nou. Acela ar putea fi numele nostru adevărat şi original scris în Cartea Vieţii Mielului de la întemeierea lumii. El cunoaşte numele, dar noi nu, însă conform voii Sale, într-o zi Îl vom cunoaşte.”

Aici, fratele Branham vorbeşte despre primirea acestui Nume nou şi spune că acesta poate fi numele care a fost scris în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Noi nu cunoaştem numele acela, dar El îl cunoaşte.

În „Epoca Bisericii Filadelfia” citim:

„Iar Eu, voi scrie, de asemenea, Numele Meu nou pe el.” Numele Meu cel nou. Când totul devine nou, El va lua un Nume nou, iar acel Nume nou va fi şi Numele Miresei.”

Numele Lui va fi şi Numele Ei.

„Care este acel Nume? Nu există nici o presupunere. Va trebui să fie o descoperire a Duhului dată atât de concludent încât nimeni nu va îndrăzni să-L nege. Fără îndoială, El va lăsa acea descoperire pentru ziua în care va vrea să aducă la suprafaţă acel Nume. Este suficient să ştim că va fi mai minunat decât ne-am putea imagina vreodată.”

Aşadar, există nume care au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului de la întemeierea lumii. Amin! Lui I S-a dat un Nume nou pentru că la fiecare joncţiune, la fiecare biruinţă, a fost dat un Nume nou. Şi oricare va fi Numele Său, acela va fi şi Numele Miresei.

Fratele Branham merge mai departe, iar în predica „Singurul loc ales de Dumnezeu pentru închinare” din anul 1965, spune:

„Numele Se află în Cuvânt pentru că El este Cuvântul. Amin! Atunci ce este El? Cuvântul tălmăcit este manifestarea Numelui lui Dumnezeu.”

Tălmăcirea Cuvântului este manifestarea Numelui lui Dumnezeu. Poate ziceţi: „Numele lui Dumnezeu este Isus Hristos.” Absolut! Dar Cuvântul tălmăcit astăzi este manifestarea Numelui lui Dumnezeu. Trebuia să fie! „Cuvântul tălmăcit astăzi este manifestarea acelui Nume.”

Voi trebuie să ştiţi Cine este El astăzi, iar ca să ştiţi aceasta, trebuie să vedeţi Cuvântul manifestat astăzi, pentru că aceasta este Cine este El astăzi, aceasta este tălmăcirea Numelui Său.

Prieteni, noi nu schimbăm literele „I-S-U-S”. Nimeni nu încearcă să facă aceasta pentru că atunci când El a luat chip pământesc, a luat un Nume pământesc, iar acel Nume este ISUS. Noi nu încercăm să schimbăm aceasta, dar pe măsură ce încercăm să dezvoltăm aceasta, Persoana lui Isus este o manifestare mai mare şi mai mare şi mai mare. Aşadar, astăzi El nu mai este numai ceea ce a fost în Apocalipsa, ci este mai mult decât a fost atunci. Astăzi, El S-a descoperit mai mult, iar noi trebuie să-L identificăm ca să ştim Cine este acum. Aleluia! Aşadar, Cuvântul tălmăcit este manifestarea Numelui lui Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus: „Tunetele o vor arăta destul de curând.” Tunetele o vor spune. Ce sunt Tunetele? Tălmăcirea Cuvântului.

În predica „Domnilor, acesta este semnul sfârşitului?” şi în „Pecetea a şaptea”, fratele Branham a vorbit despre un vis pe care l-a avut Junior Jackson. În acel vis, el a văzut un munte de piatră în formă de piramidă, iar fratele Branham a mers în jurul acelui munte care era scris peste tot de jur împrejur şi a tălmăcit toate acele scrieri. Ce făcea el? Lega toate capetele lăsate libere de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii, descoperea tot Cuvântul scris în Biblie, mergea în jur tălmăcindu-L. Când a terminat de făcut aceasta, a primit un instrument ascuţit, despre care fratele Branham a spus că era un instrument ciudat sau neobişnuit, ca o rangă, iar Junior Jackson a spus: „Nici măcar nu am putut înţelege cum a făcut-o, dar a îndepărtat vârful acelui munte, a dat piatra de încheiere la o parte, iar când a ridicat-o, acolo era o piatră albă pe care nu era scris nimic. Ce făcea el? Tălmăcea cuvintele aflate pe partea dinafară, tălmăcea ceea ce a fost scris în Biblie şi s-a pierdut de-a lungul celor şapte epoci ale Bisericii. Fratele Branham a legat totul împreună, dar după aceea a venit un timp în care a trebuit să deschidă Piatra de încheiere, iar acolo era ceva, o taină, o descoperire şi el a spus: „Pe aceasta nu a mai strălucit Lumina niciodată înainte.” Fratele Branham a legat aceasta de cele şapte Tunete, pentru că în Biblie nu scrie nimic despre ele.

Biblia spune că „cele şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor, iar Ioan a fost pe punctul să scrie ce spuneau ele, dar El i-a spus: „Nu scrie, ci pecetluieşte-le!” Vedeţi, înainte nu a mai fost scris nimic despre aceasta, iar fratele Branham a spus că trebuie să meargă în Vest ca să primească tălmăcirea acestor lucruri şi s-o aducă înapoi. Amin! El a făcut aceasta. A mers în Vest şi ce a făcut? A adus tălmăcirea celor şapte Peceţi, care sunt cele şapte Tunete.

Aşadar, ce se afla sub Piatra de încheiere? O Piatră albă. Ce era această Piatră albă? Cuvântul care nu a mai fost tălmăcit înainte. Nici o lumină nu a mai strălucit pe El înainte. Acestea erau cele şapte Tunete, iar el a trebuit să plece, să aducă descoperirea şi să le predice.

Nădăjduiesc că acum începeţi să vedeţi că există o piatră albă, iar acea Piatră albă este o descoperire şi în, nu „pe”, ci „în acea Piatră albă se află numele nostru cel nou.” În Piatră, nu pe Piatră. Nu ceva ce poate citi altcineva, nu ceva ce este scris, ci Ceva ce este în Ea. Ce se află în descoperire? În descoperire este descoperirea Miresei. În descoperirea celor şapte Tunete este descoperirea Miresei şi a Mirelui, a Soţului şi a Soţiei. Nouă ni s-a dat o descoperire de la Tatăl Însuşi şi nu scrie pe ea, ci în descoperire este Numele nostru cel nou, o identificare a cine suntem noi cu adevărat.

Fratele Branham a spus următoarele în „Epoca Bisericii Filadelfia”:

„Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu.” Şi care este Numele lui Dumnezeu? El a fost „Dumnezeu cu noi” sau Emanuel, dar nu acesta a fost Numele Său dat. „Îi vei pune Numele Isus.” Isus a spus: Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi.” Aşadar, Numele lui Dumnezeu este Isus, pentru că Acesta este Numele în care a venit El. El este Domnul Isus Hristos. Ce nume ia femeia când se căsătoreşte cu un bărbat? Ea ia numele lui. Numele Său Îi va fi dat Miresei când El o ia la El.” Aleluia!

În Pecetea întâi citim:

„Acum, fiţi atenţi! El a spus că va fi făcut cunoscut în zilele din urmă. Dar vor veni la suprafaţă în simbolul unei femei.”

El vorbeşte aici despre cele şapte Peceţi.

Mai departe citim:

„Înţelegi aceasta, biserică? (Adunarea spune: „Amin!”). Vin la suprafaţă sub formă de simbol în legătură cu biserica, încât ei ştiu că acolo se află o Pecete. Dar ei nu ştiu încă ceea ce este, pentru că este un călăreţ pe un cal alb.”

Ceea ce spune el aici, este că noi putem vedea Pecetea simbolic. Când vedem prima Pecete în Biblie, El o descoperă ca şi un călăreţ pe un cal alb. Astfel, noi putem vedea simbolul, dar nu ştim ce este, nu ştim ce este călăreţul de pe calul alb, ci cunoaştem doar simbolul. Şi el a spus: „Vine la suprafaţă în simbolul unei biserici”. Deci, acela este un simbol pentru biserică, este o descoperire pentru biserică.

„Şi trebuie descoperit numai în zilele din urmă…”

Ce trebuie descoperit în zilele din urmă? Însemnătatea simbolului.

„Şi trebuie descoperit numai în zilele din urmă, când este ruptă Pecetea în sine. Ruptă cui? Nu lui Hristos, ci bisericii.

Acum fiţi atenţi! O, Doamne, aceasta mă face să tremur! Nădăjduiesc că biserica înţelege cu adevărat ceea ce vreau să spun. Vă voi numi Mireasa, ca să înţelegeţi. Înţelegeţi?”

Fratele Branham făcea aici schimbarea Numelui. Aici, noi am ajuns la biruinţă, la o joncţiune a timpului, într-un loc în care începea să fie frântă descoperirea însemnătăţii Peceţilor, a Tunetelor. Fratele Branham era în Pecetea întâi şi începea să descopere care este însemnătatea Pietrei albe. Ea fusese descoperită sub formă de simbol, în legătură cu biserica, dar atunci venea ceva ce era o descoperire mai mare, iar ca s-o putem primi, noi trebuie să avem o schimbare a numelui. Astfel, nu mai suntem Biserica, ci suntem Mireasa, iar dacă putem vedea că suntem Mireasa, vom prinde joncţiunea timpului, ruperea Peceţii şi vom primi descoperirea. Noi nu o putem primi ca Biserică, ci trebuie s-o primim ca Mireasă. El Şi-a încheiat lucrarea în biserică şi acum lucrează în Mireasă.

Avraam a trebuit să aibă o schimbare a numelui, Sara a trebuit să aibă o schimbare a numelui şi noi trebuie să avem o schimbare a numelui. Noi nu mai putem să fim creştini, metodişti, penticostali, ci trebuie să fim Mireasa. Ca să vedem această joncţiune, ca să vedem această descoperire care se află în Piatra albă, noi trebuie să avem parte de o schimbare a numelui. Aleluia!

Nu spuneţi: „Sunt un membru al „Believers Christian Fellowship”, ci spuneţi: „Sunt un mădular al Trupului lui Hristos.” Este bine că veniţi la această biserică, este în ordine, pentru că trebuie să existe un trup din care să faceţi parte, dar faptul că sunteţi un membru al acestei biserici nu vă va face nici un bine. Singura cale este să vedem acea Pecete rupându-se, să vedem schimbarea numelui nostru să vedem că „Numele meu s-a schimbat şi sunt Mireasa lui Isus Hristos. M-am schimbat de la creştin, de la biserică la Mireasă.” Dacă nu avem acest Nume, noi nu vom şti descoperirea care va veni. Deci, noi trebuie să ştim că numele noastre s-au schimbat şi nu mai suntem cei care am fost; trebuie să ştim că în acea Piatră albă există o descoperire, iar numele meu se află în Ea.

În predica „De ce sunt oamenii atât de neliniştiţi”, citim:

„Biblia spune: „Celui ce va birui, îi voi da o piatră albă şi un nume nou pe care nimeni nu-l ştie decât El Însuşi.”

Este o descoperire personală, individuală. Fiecare om, la rândul lui, merge dincolo de Perdea ca să primească o descoperire de la El Însuşi. Amin! Aceasta este consumarea căsătoriei. Aleluia!

„Nu contează ce spun oamenii pentru că voi înşivă ştiţi când aţi fost aduşi dincolo de Perdeaua dinăuntru. Nimeni nu poate să vă spună altceva şi aceasta nu pentru că v-aţi alăturat unei biserici sau pentru că aţi făcut cutare sau cutare lucru, ci pentru că Ceva vă spune pur şi simplu că voi aveţi o Piatră care se află în inima voastră. Nu o piatră grea, ci una delicată, iar această Piatră face ca inima voastră dură să fie bună.”

Ce este aceasta? O descoperire. Amin!

Aş vrea să mergem împreună la Ioan 20. Eu merg în toate locurile şi nădăjduiesc că Domnul ne va ajuta să legăm toate acestea împreună pentru a putea vedea ce încearcă El să ne arate.

Ioan 20.11-13:

„Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.

Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.

„Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.”

Aici se afla Maria în ziua învierii. Tot ce spusese Cuvântul că va avea loc, s-a împlinit. Ea se afla la o joncţiune a timpului, totul se schimba atunci; era o schimbare a timpului, relaţia ei cu Domnul urma să se schimbe, totul se schimba chiar în punctul acela. Dar ea nu înţelegea ce se petrecea, nu înţelegea schimbarea, nu avea nici un sens pentru ea. Tot ce ştia era că tot ce a ştiut vreodată se schimba, iar ei nu-i plăcea aceasta, nu-i plăcea schimbarea, nu era fericită în legătură cu aceasta, nu voia să se schimbe. Isus fusese luat, fusese bătut, răstignit şi pus în mormânt, iar ea s-a dus acolo şi a văzut că mormântul era gol.

Petru şi Ioan au venit şi au văzut şi ei aceasta, apoi au plecat, iar ea stătea singură în locul acela. A privit înăuntru şi a văzut doi îngeri: unul stătea acolo unde fusese pus capul Său, iar celălalt era unde se aflaseră picioarele Lui, pentru că ea trebuia să vadă că se afla acolo în calitate de Mireasă a lui Isus Hristos. Amin! Ea, această femeie Maria Magdalena, din care fuseseră scoşi şapte draci, femeia care a fost eliberată de cele şapte epoci ale bisericii, reprezenta Biserica; ea stătea acolo şi vedea un mesager la începutul Trupului lui Hristos şi un alt mesager la sfârşitul Trupului lui Hristos. Ea a văzut doi îngeri, Alfa şi Omega, Pavel şi William Branham, dar aceasta nu a fost suficient pentru ea.

Să citim mai departe:

„După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus.”

Ea a putut să-i vadă pe cei doi îngeri, pe Alfa şi pe Omega, a putut să-i vadă pe Pavel şi pe William Branham, dar avea nevoie de altceva. Astfel, s-a întors şi L-a văzut pe El, dar nu a ştiut că este El. Ce era aceasta? Schimbarea, se schimba ceva.

„Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?”

Vedeţi, El a început să-i vorbească, dar „Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.”

Ea vorbea cu Isus şi Isus îi răspundea, dar ea nu ştia că este El pentru că era schimbat. Slujba Lui se schimbase, timpul se schimbase, El se schimba. Aceasta este învierea.

„Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică „Învăţătorule!”

Tot ce a trebuit să facă Isus a fost să-i spună pe nume. El nu a trebuit să-i explice nimic, nu a trebuit să intre în detalii, nu a trebuit să-i scrie ceva, nu a trebuit să ţină o predică, ci tot ceea ce a trebuit să facă a fost să o strige pe nume. Iar când a strigat-o pe nume, ea a văzut dintr-o dată schimbarea timpului, a înţeles, a ştiut că El înviase din morţi şi că este viu în veci de veci: „Este Domnul Meu! Ei L-au omorât, dar El a revenit la Viaţă. Acum este într-un alt chip! El trăieşte! El trăieşte!”

El nu a trebuit să spună: „Sunt viu, am înviat!”; nu a trebuit să spună: „Sunt Acelaşi Isus dar într-un alt chip.”, ci tot ceea ce a trebuit să facă a fost să-i spună pe nume. Când a făcut aceasta, a avut loc descoperirea tuturor lucrurilor, când El a strigat-o pe nume, toată taina i-a fost descoperită Mariei. Aleluia!

Aşadar, este nevoie doar ca Isus să ne strige pe nume. Aleluia!

Fratele Branham a spus următoarele în „Întrebări şi răspunsuri la Peceţi”:

„Fie că este evreu sau dintre neamuri, nimeni nu va fi mântuit decât cei ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Înţelegeţi? aceasta este tot. Cartea deţine această Taină şi o desfăşoară doar acum. Nu numele fiecăruia, ci care este Taina Cărţii în timp ce cheamă acele nume. Acum înţelegeţi?”

„Nu numele fiecăruia”. El nu ia Cartea în mână şi nu merge de-a lungul listei zicând: „Ed, Chad, Bob, Larry, Susan, etc. Dar ce a făcut EL? A luat Cartea, I-a rupt Peceţile şi a început să dezvăluie Taina Răscumpărării, Taina celor şapte Peceţi: cine va fi mântuit, cum va fi mântuit, cum i-a salvat El pe ai Săi, cum îi ţine în siguranţă. Şi ce face El pe măsură ce descoperă tainele? Cheamă numele. Voi aţi auzit un Strigăt, dar nu „Bob, Chad”, ci altceva, o altă identificare, un alt „eu”.

El nu a strigat: „Chad Lamb”, pentru că există un nume scris în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii, iar eu nu ştiu în ce limbă este, nu ştiu cum să-l pronunţ, cum să-l spun pe litere, cum este scris, cu ce fel de cerneală, nu ştiu nici cum să încep pe măsură ce citesc, dar în mine există Ceva care este adevărat şi care, pe măsură ce El a început să descopere Taina Răscumpărării, mă face să spun: „Acesta sunt eu! Acesta sunt eu!” Când El a spus: „Mi-am răscumpărat copiii prin sângele Meu, ei fac parte din Mine; ei fac parte din Cuvânt şi erau în gândul Meu încă înainte de întemeierea lumii; ei fac parte din atributele Mele care trebuie să fie exprimate aici”, eu am spus: „Acela este numele meu! El vorbeşte despre mine, acela sunt eu!”

Dintr-o dată, când L-am auzit spunând numele nostru, El a spus: „Marie!”, iar noi am răspuns: „Doamne, acesta nu este un om din Kentucky, ci eşti Tu. Acela nu este un nor, ci eşti Tu. Eşti Tu, iar când eu Te cunosc pe Tine, mă cunosc pe mine; când Tu Te descoperi pe Tine, mă descoperi pe mine.” Aleluia!

Acum, El desfăşoară. Ce desfăşoară El acum? Tainele Cărţii.

„Nu numele fiecăruia, ci care este Taina Cărţii în timp ce cheamă acele nume.”

Acum înţelegem învierea, înţelegem Tunetele, epocile bisericilor, schimbarea timpului, a veacurilor, acum înţelegem toate aceste lucruri.

„Cartea nu spune: „Lee Vayle va fi mântuit în timpul acestei epoci a Bisericii”, sau Orman Neville sau oricine altcineva. Nu, nu spune aceasta, ci arată doar Taina, desfăşoară Taina a ceea ce este aceasta, iar noi credem aceasta, prin credinţă.”

Aşadar, Cartea nu spune: „Lee Vayle va fi mântuit în timpul acestei epoci a Bisericii.” Ea nu spune aceasta, ci desfăşoară Taina Răscumpărării, Taina care ne arată Cine este Răscumpărătorul şi cine va fi răscumpărat. Şi dintr-o dată, noi credem aceste lucruri, prin credinţă, şi recunoaştem că facem parte din Carte. De când? Numele noastre au trebuit să se schimbe încă înainte de întemeierea lumii.

„Nu vă voi mai numi Biserica, ci voi schimba felul în care vă spun, ca să puteţi înţelege.”

Ceea ce se află în Cartea Apocalipsei este un simbol pentru biserică, dar acum, El rupea acele simboluri, iar fratele Branham a spus: „Aceasta mă face să tremur şi vă voi numi Mireasa ca să puteţi înţelege.”

Aceasta nu este ceea ce s-a petrecut timp de două mii de ani, nu sunt aceleaşi lucruri din cele şapte epoci ale Bisericii, ci totul se schimbă. Aleluia!

Vreau să ne oprim la faptul că de fiecare dată când este o biruinţă, există o schimbare a numelui.

Aşadar, biruinţa în cele şapte Tunete a adus o schimbare a numelui de la „biserică” la „Mireasă”, de la metodişti, luterani, penticostali, la „Doamna Isus Hristos”. Dar aş vrea să vedeţi şi Numele Său schimbat, pentru că noi trebuie să cunoaştem şi Numele Său. Care este Numele Său? În mod absolut, „Isus”. Acesta nu S-a schimbat niciodată, dar El Se manifestă într-un alt fel.

În ziua învierii, El a stat în faţa Mariei, dar S-a manifestat într-un alt fel. El vorbea cu Maria, iar ea L-a văzut de atât de multe ori, a umblat cu El, L-a slujit, L-a urmat în slujba Sa, a fost cu El şi Îl cunoştea, dar iată că El stătea acolo într-un fel şi într-un chip pe care ea nu-L mai văzuse înainte, aşa că nu a recunoscut Cine era decât atunci când El a strigat-o pe nume. Dar când a strigat-o pe nume, ea L-a recunoscut Cine era.

Apoi S-a arătat într-un trup de carne pe drumul Emausului şi a vorbit cu apostolii Săi. Fuseseră cu El atât de mult timp, vorbiseră cu El atât de mult, cunoşteau Vocea Lui, inflexiunile vocii Lui, cunoştea caracteristicile Sale, ştiau cum umbla El, cum Se comporta, cum vorbea, dar cu toate acestea, El a venit la ei într-un alt chip, într-un chip cu care nu erau obişnuiţi şi chiar dacă a vorbit cu ei pe tot drumul, nu L-au recunoscut. Nu puteau vedea că era El. Ochii lor erau îngreunaţi, inimile lor ardeau din pricina Cuvântului pe care-L auzeau, dar nu puteau vedea că este El. De ce? Pentru că El schimbase timpul. Apoi, au ajuns în timpul de seară, în jurul mesei şi El avea să frângă Pâinea Vieţii, iar când a frânt-o, a făcut-o într-un asemenea fel încât ochii lor s-au deschis şi au putut recunoaşte: „Este El!”

El nu S-a schimbat, ci ei s-au schimbat. Când a venit la Maria, El Şi-a schimbat înfăţişarea, dar nu a trebuit să Se schimbe înapoi pentru ca ea să-L poată vedea. Tot ce a trebuit să facă El, a fost s-o strige pe nume, iar când s-a întâmplat aceasta, ea a recunoscut imediat Cine era El.

Celor doi de pe drumul Emausului, El le-a frânt Cuvântul, le-a frânt Cuvântul şi le-a frânt Cuvântul, dar Isus Se afla într-un alt chip şi nu a trebuit să Se schimbe înapoi în cipul în care fusese până atunci. El a rămas în acel chip, în acea nouă joncţiune şi a fost nevoie să se schimbe ei ca să-L poată vedea.

De aceea, epocile bisericilor nu vor funcţiona astăzi. Noi nu mai putem avea gândirea din epocile bisericilor, nu mai putem rămâne la gândirea denominaţională, nu putem rămâne în epocile bisericilor şi să-L vedem pe El. El Şi-a schimbat chipul acum şi când Îşi schimbă chipul, El vine în plinătatea Cuvântului Său, iar noi nu putem să-L vedem dacă înţelegerea noastră nu este schimbată, dacă gândirea noastră nu este schimbată, până când nu avem descoperirea că El ne strigă numele şi ochii noştri s-au deschis, iar atunci spunem: „Acesta este Domnul! Acesta este El.” De ce? Pentru că El S-a schimbat.

În predica „Evenimente actule clarificate prin lumina prorociei”, scrie:

„Dar El a spus: „Îl voi întâlni într-un singur loc, în Locul în care Îmi voi pune Numele Meu.” Aceasta este în Isus Hristos. Acesta este Locul în care Şi-a pus Dumnezeu Numele Său. Acesta este singurul loc în care vă va întâlni El; este în Hristos, iar Hristos este Cuvântul, Acelaşi ieri…”

Acum, fiţi atenţi! El spune aici: „Vă voi întâlni într-un singur loc, în locul în care Îmi voi pune Numele”, iar Numele Lui este Isus Hristos. Dar priviţi ce a spus fratele Branham în continuare.

„Acesta este singurul loc în care vă va întâlni El; este în Hristos, iar Hristos este Cuvântul.”

Noi putem avea Numele Isus Hristos şi să nu avem Cuvântul, iar în cazul acesta, nu avem Numele Său. Dar dacă avem Numele Isus Hristos şi Cuvântul, atunci avem Numele Său. Dar putem spune: „Isus Hristos” şi să ne referim la altcineva. Este adevărat? Putem spune: „Isus Hristos” şi să ne referim la o persoană total diferită, pentru că nu ştim Cine este El.

„A crescut…”

Cine a crescut? Cuvântul, manifestarea lui Hristos.

„A crescut de la picioare, la coapse, iar acum se află la cap, pregătindu-se de plecare; manifestând Mireasa în măsură deplină, la fel ca şi Mirele.”

Acum, a existat o schimbare în timp, aşa că nu mai suntem în epoca bisericii Laodicea, ci acum este epoca Miresei. Deci, acum nu mai este biserica, ci este Mireasa. Amin! Acum, nu mai este prietenul Mirelui, ci sunt Mirele şi Mireasa împreună.

În mesajul „A încerca să faci o slujbă fără voia lui Dumnezeu”, scrie:

„Recent, am predicat un Mesaj, mulţi dintre noi ştiu aceasta, şi am spus că există un singur loc rânduit în care Dumnezeu îl întâlneşte pe închinător, locul în care El a spus: „Acolo Îmi voi pune Numele.” Dacă putem găsi biserica în care El Şi-a pus Numele, atunci avem locul. El a spus: „Eu nu te voi binecuvânta în toate cetăţile, ci doar în cetatea în care Îmi voi pune Numele. Îl voi pune într-un singur loc, iar tu trebuie să Mă întâlneşti acolo, pentru că este singurul loc în care te voi întâlni.” Noi ne aflăm acolo unde Şi-a pus El Numele, iar Acela este singurul loc în care El îl întâlneşte pe închinător. Numele Său a fost Isus Hristos, deci Numele lui Dumnezeu este Isus Hristos.”

Amin! Noi credem aceasta. Aşadar, unde Şi-a pus El Numele? Unde Şi-a pus Numele de Isus Hristos? Unde locuieşte astăzi? Numele Său este Cuvântul lui Dumnezeu. Unde Se manifestă Cuvântul lui Dumnezeu? Cuvântul tălmăcit este manifestarea Numelui lui Dumnezeu. Numele Său a fost întotdeauna Isus Hristos, dar acolo unde este tălmăcit Cuvântul, Acesta manifestă Numele Său, Persoana Sa, Cine este El acum. Acesta este cel mai important lucru pe care poţi să-l vezi vreodată: Cine este El acum.

În ziua învierii, Maria a trebuit să vadă Cine era El atunci; cei doi ucenici de pe drumul Emausului au trebuit să recunoască Cine era El atunci, pentru că Îşi schimbase chipul. Aleluia! El este Cuvântul, El este întotdeauna Cuvântul. Aceasta nu se schimbă niciodată.

În predica „Lucruri care vor veni” din anul 1965, citim:

„Dacă suntem acele atribute ale lui Dumnezeu, noi nu putem trăi prin crezuri. Nu putem trăi prin denominaţionalism. Noi trebuie să trăim prin Cuvânt deoarece Mireasa face parte din Mire, aşa cum orice soţie face parte din soţul ei. Aşadar, noi trebuie să fim acel Cuvânt Mireasă. Şi ce este acel Cuvânt Mireasă? Manifestarea acestui ceas.”

Ce este Cuvântul Mireasă? Manifestarea acestui ceas. Manifestarea Cuvântului pentru acest ceas. De aceea, Ea este Doamna Isus Hristos, de aceea, El Şi-a pus Numele acolo.

„Manifestarea acestui ceas, Mireasa. Nu un crez sau o denominaţiune, ci un profet viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu, arătând lumii atributele lui Dumnezeu care trebuie să se exprime în ceasul în care trăim noi acum, în formarea Miresei.”

Nu vreau ca cuvintele acestea să ne deruteze. Ce spune fratele Branham? Ce este Cuvântul Mireasă? Manifestarea acestui ceas. Căutăm o altă manifestare sau dorim manifestarea acestui ceas? Ce este manifestarea acestui ceas? Cuvântul Mireasă.

„…nu un crez sau o denominaţiune, ci un profet viu al lui Dumnezeu, un atribut viu al lui Dumnezeu, arătând lumii atributele lui Dumnezeu, în formarea Miresei…”

Ce este aceasta? Dumnezeu exprimat într-un chip. El Şi-a schimbat chipul, iar acum a venit, plinătatea Sa a venit într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, în Mireasa lui Isus Hristos, în doamna Isus Hristos. V-aţi auzit numele strigat? Aţi recunoscut Cine era El? La înviere, El Şi-a schimbat chipul. Ea vorbea cu El, citea Biblia, asculta casete, citea Cartea Mesajului, dar nu a ştiut Cine era El până când nu a strigat-o pe nume.

În mesajul „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos”, scrie:

„Ţineţi minte, când s-a plecat în jos şi bobul a început să se coacă, înainte ca bobul să se coacă, tot ce era pe acea tulpină a trebuit să fie mort. Nu puteţi vedea unde ne aflăm? Viaţa se află din nou în bob. Ce este aceasta? Exact ca bobul care a coborât în pământ, acelaşi Isus în chipul Miresei.”

Acelaşi Isus în ce chip? În chipul Miresei.

„…aceeaşi putere, aceeaşi Biserică, acelaşi lucru, acelaşi Cuvânt.”

În predica „Sămânţa nu va moşteni împreună cu pleava”, scrie:

„Pentru Sămânţa Împărătească, duhovnicească, rânduită mai dinainte a lui Avraam, nu există nici o judecată pentru că ei sunt rânduiţi la Viaţă veşnică. Ei au acceptat Jertfa rânduită de Dumnezeu, iar acea Jertfă a fost Hristos, Cuvântul.”

Care este Jertfa Sa? Cuvântul. Astfel, dacă avem Cuvântul, avem Jertfa. Este adevărat? Dacă avem Cuvântul, avem Mielul pascal; dacă avem Cuvântul, avem Jertfa.

Mai târziu, în acelaşi Mesaj, fratele Branham a spus:

„Cel care înţelege această mare Taină a lui Dumnezeu făcută cunoscută, cum Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, cum El şi Tatăl sunt Una, cum se împlinesc marile taine, că Dumnezeu vine şi Se manifestă în epoca oamenilor, de-a lungul istoriei omenirii şi în compania oamenilor, ca să-Şi manifeste Cuvântul Său în ziua, la răsăritul Soarelui în partea de Est…”

Să fim atenţi ca să putem înţelege aceasta, prieteni.

„…cum se împlinesc marile taine că Dumnezeu vine şi Se manifestă în epoca oamenilor, de-a lungul istoriei omenirii şi în compania oamenilor, ca să-Şi manifeste Cuvântul Său în ziua, la răsăritul Soarelui în partea de Est…”

Ce a făcut El? Marile taine ale lui Dumnezeu au fost date de-a lungul omenirii şi au ajuns la plinătate în Isus Hristos. Când? La răsăritul Soarelui, în partea de Est. Ce a fost aceasta? Toate tainele lui Dumnezeu într-un chip. În ce chip? În Omul Hristos Isus. Ce a fost aceasta? Răsăritul Soarelui în partea de Est.

„…la răsăritul Soarelui în partea de Est şi să facă acelaşi lucru pe măsură ce Soarele apune în Vest…”

Aşadar, El face în Vest ceea ce a făcut la început în Est. Ce a făcut El în Est? Marile taine ale lui Dumnezeu au venit în chip de Om la răsăritul Soarelui în partea de Est. Ce s-a întâmplat? Au venit în chip de Om. La răsăritul soarelui, în ziua învierii, a venit într-un singur chip, Isus Hristos, şi a intrat în Biserică la Rusalii, a pătruns în omenire.

„…şi să facă acelaşi lucru pe măsură ce Soarele apune în Vest, să Se manifeste pe El Însuşi într-o Biserică Mireasă, Cuvântul făcut trup.”„

Ce este Cuvântul făcut trup? Este El. Ce este El? Locul Numelui Său. Este Cine este El, este chipul în care Se află El, este locul în care lucrează El, este manifestarea lui Isus Hristos în chipul Miresei, în formarea Miresei, în venirea lui Hristos în chipul Miresei. Ce este aceasta? El face şi în Vest ceea ce a făcut în Est. Ce face El acum? Marile taine ale lui Dumnezeu. El vine în timpul omenirii, Cuvântul făcut trup pătrunde în cursul istoriei omenirii şi Se face cunoscut Bisericii Mireasă. Dar dacă noi nu putem vedea unde Se află El, nu cunoaştem Numele Său.

În predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, scrie:

„Puteţi vedea acum Peceţile? El Se află în lucrarea Sa de mijlocire acolo în spate, răscumpărând, dar într-o zi, El păşeşte în faţă ca să ia această Carte pe care a răscumpărat-o. Şi tot ceea ce se află în această Carte este El.”

Fratele Branham a spus că numele noastre au fost scrise în Carte înainte de întemeierea lumii, este adevărat? Toate numele celor răscumpăraţi au fost scrise în acea Carte. Ce este în acea Carte? Totul, toate numele, voi şi eu, toţi cei ce sunt sămânţa aleasă, rânduită mai dinainte, a lui Dumnezeu care este în Cartea Vieţii Mielului. Ce este aceasta?

„…Tot ce este în această Carte este El, pentru că acesta este credinciosul, cuvintele din Carte, iar Cuvântul este El.”

Iar noi şi El suntem Acelaşi. Nu noi, adică ceea ce vedem cu ochiul, ci atributul lui Dumnezeu care se află înăuntrul nostru. Ce a fost scris în acea Carte? Voi aţi fost scrişi în Ea. Tot ce este scris în Carte este El. Ce este acea Carte? Consemnarea Vieţii lui Hristos. De aceea, toată familia din cer şi de pe pământ este numită Isus Hristos. Totul este concentrat într-o singură Carte, iar acea Carte este consemnarea Vieţii Lui, este Hristos!

Acum aş vrea să vă spun ceva. Poate nu pot pronunţa numele care este scris în Cartea Vieţii Mielului, dar cunosc numele familiei: numele meu de familie este Hristos. Poate fi Bob Hristos, Chad Hristos, Larry Hristos, dar numele meu de familie este Hristos pentru că este consemnarea Vieţii lui Hristos. Aleluia! Numele meu este Hristos, numele meu de familie este Hristos. Voi vă uitaţi acum la Chad Hristos. Probabil că nu acesta este numele scris în Carte, dar eu îl folosesc doar ca exemplu. Eu nu ştiu cum sună numele meu, nu ştiu cum este scris, cum îl vom pronunţa, nu ştiu în ce limbă este, dar ştiu că este… Hristos. Acesta este numele meu. Acesta este numele pe care l-am auzit strigat la deschiderea celor şapte Tunete. Acesta este numele meu. Numele meu este Hristos pentru că mă aflu în Carte şi tot ce este în Carte este El. De aceea pot spune: „Eu sunt Doamna Isus Hristos, Mireasa lui Isus Hristos.” Noi avem dreptul la Numele Său pentru că dacă această Carte este numita Isus Hristos, iar numele noastre sunt în Ea, atunci numele nostru este Isus Hristos.

Soţia mea poate lua numele meu de oricâte ori doreşte. Astfel, dacă doreşte să facă o cerere pentru un credit, poate scrie pe acea hârtie: doamna Chad Lamb. Ea are dreptul la acest nume, este numele ei. Ca persoană, ea are un alt nume care îi este specific, acesta fiind Angie Lamb, dar ea poate lua numele Chad Lamb. Atunci ce se manifestă astăzi? Cartea, Cartea Mireasă. Toată Cartea ajunge la manifestare. Ce descoperă aceasta? Toate atributele descoperă acelaşi lucru. Ce descoperă ele? Pe El. Este El şi numai El. Şi există o Piatră albă, cele şapte Tunete, care sunt o descoperire personală, o descoperire care ne este dată nouă şi numai nouă, de aceea putem spune: „Numele nostru cel nou este în această descoperire.”

Vom primi şi noi un alt nume? Probabil că da. Fratele Branham a vorbit despre aceasta, dar nu aceasta este ceea ce contează acum; aceasta va conta acolo. Ceea ce contează acum este ca noi să auzim Ceva când se desfăşoară tainele şi să recunoaştem dintr-o dată: „Acela sunt eu, iar Acela sunt eu! Este El şi cu mine. Este acelaşi lucru. Noi suntem în Carte. El este Cartea şi noi suntem Cartea.” Aleluia! Tot ce este în Carte este El.

„…Tot ce este în această Carte este El, pentru că acesta este credinciosul, cuvintele din Carte, iar Cuvântul este El. El a păşit în faţă pentru această Carte a Răscumpărării în care sunt cei al căror nume au fost scrise înainte de întemeierea lumii, când El a fost înjunghiat ca Miel.”

În predica „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare” scrie:

„În seara aceasta sunt multe femei drăguţe în această clădire, femei bune, credincioase, dar există o singură doamnă William Branham. Ea este cea care merge acasă cu mine, ea este soţia mea.

Există oameni buni în lume, biserici bune, dar există o singură Doamnă Isus Hristos, iar Ea este cea după care vine El. Acesta este locul în care este aşezat Numele Său.”

Fiecare biruinţă a adus o schimbare a Numelui. Acum, biruinţa de la deschiderea Peceţilor, plinătatea descoperirii a adus o schimbare a Numelui. Şi cum a fost schimbat numele? În Doamna Isus Hristos. Acum, El este descoperit în Ea. Acum, El Se descoperă pe El Însuşi în Ea. Acum, numele a fost schimbat în Doamna Isus Hristos şi nimic nu poate schimba aceasta.

Noi nu schimbăm Numele Său, noi nu aducem o învăţătură nouă, ci doar recunoaştem Cine este El şi unde este El. Acum, El a venit jos în plinătatea Vieţii Sale, nu în parte, ci în plinătate, acum, El, divinitatea locuieşte în Trup, este Dumnezeu în om, uniţi din nou pe pământ. Acum, El locuieşte într-un Trup alcătuit din mai multe mădulare, iar dacă nu cunoaştem aceasta, nu-L cunoaştem pe El; dacă nu avem aceasta, nu avem Numele Său.

Putem spune cât vrem: „Isus Hristos”, pentru că dacă nu avem descoperirea locului în care este El acum, ce face El acum, cum lucrează El acum, nu putem beneficia de Numele Său. Dar Mireasa este acolo unde Şi-a pus El Numele Său, Numele „Isus Hristos” este cu Ea. Ea a primit o Piatră albă, iar în acea Piatră albă este un Nume nou, Mesajul Pietrei de încheiere. Lumina nu a strălucit niciodată înainte pe acea Piatră albă, dar a strălucit acum. A existat un timp în care Piatra albă a fost ascunsă sub Piatra de încheiere, aşa că Lumina nu a strălucit niciodată înainte pe Ea, pe descoperirea celor şapte Tunete, dar acum este istorie. Acum, Lumina a strălucit pe Ea.

Marea Lumină, El a descoperit-o acum. Şi cui i-a făcut-o cunoscută? Celor care sunt scrişi în Carte. Iar în timp ce se desfăşurau Tainele, ei au auzit Ceva, aşa că au spus: „Acela sunt eu! El îmi strigă numele.”

El a spus: „Marie”, iar ea a răspuns: „Stăpâne!” El a spus: „Marie”, iar ea a răspuns: „Rabuni, Stăpâne, eşti Tu. Văd că eşti Tu.”

„…dar există o singură Doamnă Isus Hristos, iar Ea este cea după care vine El. Acesta este locul în care este aşezat Numele Său. Acela este locul în care se află închinarea: în Ea şi numai în Ea.”

De aceea, închinarea mea este falsă în afara acestei descoperiri. Când se închină, ei spun: „Isus Hristos”, dar nu ştiu unde Se află El, de aceea, este o închinare care merge în altă direcţie şi pe care o primeşte diavolul. De ce? Pentru că „locul în care se află închinarea este: în Ea şi numai în Ea.”

Puteţi merge la concertul de cântări din partea de Sud şi să cântaţi, dar aceea nu este închinarea adevărată, prieteni. Este o închinare, dar nu este închinarea adevărată îndreptată spre El, pentru că El primeşte numai închinarea care este îndreptată spre locul în care Se află Numele Său.

Voi trebuie să ştiţi Cine este El şi unde este El. Dacă mergeţi la concertul din Sud al baptiştilor, ei cântă despre Cine era Isus. Ei cântă despre Cine era El, dar singurul loc în care El primeşte închinare este în Ea. Locul în care se află închinarea Sa este în Ea şi numai în Ea. Puteţi merge la câte concerte vreţi, puteţi avea o mie de oameni cu lumânări aprinse pe care le leagănă, fiindcă El nu va primi acea închinare. De ce? Pentru că închinarea adevărată este numai în descoperirea Numelui Său. Noi trebuie să ştim Cine este El astăzi, trebuie să-L cunoaştem, pentru că acesta este singurul fel în care putem să ne închinăm Lui. A cunoaşte Cine a fost El, nu ne ajută cu nimic.

Faptul că prietenul meu din grădiniţă ştie cine am fost eu atunci, nu-l ajută cu nimic acum, pentru că nu ştie unde locuiesc, nu ştie cum arăt, nu ştie cum îl pot ajuta, ce pot face pentru el, nu ştie cum să se apropie de mine, nici cum să mă găsească.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul bisericilor din epocile bisericilor. Ele nu ştiu unde locuieşte El, nu ştiu unde Se află El, cum să se apropie de El, nu ştiu cum le poate ajuta El, dar Ea ştie deoarece Cartea a fost deschisă, Piatra albă a fost descoperită, iar eu mi-am auzit numele strigat, pentru că numele meu este în Piatra albă. Adevărata mea identificare, adevăratul eu.

Fratele Branham a făcut următoarea afirmaţie, în „Întrebări şi răspunsuri la Evrei” din anul 1957:

„Acum, fiţi atenţi! Dumnezeu este Duh. Câţi dintre voi înţeleg aceasta? Spuneţi: „Amin!” Dumnezeu este Duh, iar Isus este un Om, Isus a fost Dumnezeu făcut trup. Noi nu L-am putut vedea niciodată pe Dumnezeu pentru că El este Duh. Înţelegeţi? Noi nu putem vedea Duhul: „În nici un timp, nici un om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu.” Nici un om nu L-ar fi putut vedea pe Dumnezeu şi daţi-mi voie să vă spun aceasta: Voi nu m-aţi văzut niciodată pe mine. Nu m-aţi văzut niciodată în toată viaţa voastră şi nu mă veţi vedea niciodată. Aşa este. Voi vedeţi acest trup care reprezintă persoana care se află aici înăuntru.”

Prieteni, voi puteţi vedea acest trup, puteţi să vă uitaţi la cortul acesta în care locuiesc şi puteţi spune: „Acesta este Chad”. Da, acesta este Chad, dar nu acesta este numele care a fost scris în Carte. Eu nu sunt Chad, ci acesta este numele pe care mi l-au dat părinţii mei pentru a defini călătoria mea pământească. Dar eu am auzit Ceva, prieteni, a fost descoperirea unui Cuvânt care m-a identificat, a arătat cine sunt cu adevărat. Eu nu sunt persoana care s-a născut într-o zi pe acest pământ, ci merg cu mult în urmă cu naşterea mea; eu am existat cu mult înainte de certificatul meu de naştere care a declarat la un moment dat că am venit la existenţă, eu am existat din timpul când Dumnezeu era Singur cu gândurile Sale. Aceea este originea mea, acela este certificatul meu de naştere, acela este cine sunt eu cu adevărat; atributul acela a ieşit afară, iar acum a fost exprimat în trup, dar voi nu m-aţi văzut niciodată pe mine şi nu-mi cunoaşteţi numele.

Voi îmi spuneţi: „Chad”, dar ar trebui să-mi spuneţi: „Hristos”. Când spălăm picioarele, ale cui picioare le spălăm? Sunt picioarele lui Bob sau ale lui Tom? Nu, noi spălăm picioarele cortului care poartă Viaţa lui Dumnezeu. Noi facem o slujbă pentru Hristos, nu pentru fratele nostru, nu este cortul, ci ceea ce se află înăuntru lui. Voi nu m-aţi văzut niciodată pe mine, ci aţi văzut doar vasul în care trăiesc eu. Eu mi-am găsit identificarea, dar nu în certificatul meu de naştere pământesc şi nici în părinţii mei, ci am găsit-o în Cartea deschisă. Am găsit-o în descoperirea Pietrei albe, acela fiind locul în care mi-am aflat numele meu adevărat. Numele meu este Isus Hristos pentru că toată familia din cer şi de pe pământ este numită Isus Hristos, iar eu fac parte din Carte. Dar ce este Cartea? Toată Cartea este El. Eu sunt El. Amin! O bucăţică mică, o părticică, dar fac parte din Întreg, este acelaşi lucru.

În predica „Cina”, care a fost ultimul mesaj predicat de fratele Branham, scrie:

„Ce a fost aceasta? A existat un alt William Branham. Înţelegeţi? O bucată mică de Viaţă veşnică din genele lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu care a fost pus acolo jos.”

El vorbeşte aici despre viaţa lui, despre venirea lui la viaţă.

„Fiecare dintre voi puteţi să vă gândiţi la lucruri similare. Înţelegeţi? El lucra.

Atunci m-am uitat la pomi şi m-am gândit: „Frunză, de ce eşti din nou înapoi pentru că te-am văzut căzând anul trecut? De unde ai venit? Ce te-a adus aici?” Vedeţi, era acea Viaţă veşnică ce lucra în trup.

Apoi, într-o zi, în timp ce mă plimbam, acea Voce mi-a zis: „Să nu fumezi niciodată, să nu bei şi aşa mai departe”. Iar tinerii şi toţi deveneau mai bătrâni. Vedeţi, exista Ceva care se mişca.

Dar cu toate acestea, dintr-o dată am privit în sus şi am spus: „Nu sunt fiul lui Charles şi Ella Branham. Există Ceva care cheamă.” Ca şi micul pui de vultur. „Eu nu sunt o găină. Undeva sus există Ceva. O, mare IaHVeH, oricine ai fi Tu, deschide-Te, fiindcă vreau să vin Acasă. În mine există Ceva care cheamă.”

Atunci, am fost născut din nou. Viaţa aceea micuţă se afla acolo, viaţa apei a fost turnată peste Aceasta, iar atunci a început să crească. Atunci, viaţa aceea veche a fost iertată, a fost pusă în Marea Uitării a lui Dumnezeu, ca să nu mai fie amintită împotriva mea.”

Mi-am dat seama că eu nu sunt fiul lui Richard şi Deborah Lamb. Aţi înţeles şi voi acelaşi lucru? Eu nu sunt ceea ce vedeţi voi, nu sunt numele pe care îl strigaţi, nu sunt vasul la care vă uitaţi, ci adevărata mea identitate, numele meu adevărat este legat de Isus Hristos şi se află în această Carte, acesta fiind cine sunt eu cu adevărat. Aceasta este ceea ce am auzit eu când El a strigat numele meu. El descoperă tainele. Cum? El descoperă tainele pe măsură ce strigă numele, pe măsură ce ne cheamă. Cum? Descoperind tainele. Iar noi spunem prin credinţă: „Eu cred. Acesta sunt eu. Aceasta este adevărata mea identitate. Acesta sunt eu.” Astfel, acum ştim Cine este El.

El nu este un Dumnezeu distant, care locuieşte departe şi lucrează separat de biserica Sa; acum, El este aici, a venit pentru căsătorie. Mireasa şi Hristos în unirea invizibilă: acela este locul în care El Îşi pune Numele Său. Numele Său este acolo. Acela este locul în care este închinarea adevărată: în Ea şi numai în Ea. Acesta este locul în care locuieşte El: în Ea şi numai în Ea. De aceea urlă diavolul, de aceea se unesc aceste sisteme ca s-o reducă la tăcere. De ce? Din pricina descoperirii că El este în Ea şi numai în Ea. De aceea, trebuie să se schimbe întreaga voastră gândire. Totul s-a schimbat. S-au schimbat două mii de ani de istorie. Noi obişnuiam să ne rugăm unui Dumnezeu care Se afla acolo sus, dar acum, El este Soţul meu. „Tu mă iubeşti şi eşti cu mine”, aşa că acum nu mă mai rog unui Dumnezeu îndepărtat, acum nu-L mai implor pe Dumnezeu şi nu mai zic: „El este Domnul, eu sunt păcătosul; eu sunt slujitorul, iar El este Stăpânul”. Eu nu mă mai apropii aşa de El, pentru că atunci când a deschis Peceţile, Numele Lui S-a schimbat, iar Osea spune:

„În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: „Bărbatul meu!” şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpânul meu!”

De Cine ne apropiem acum când ne rugăm? Ne apropiem de Stăpân sau venim la Bărbatul nostru? Totul s-a schimbat când a fost descoperită Piatra albă, iar numele nostru se afla în acea descoperire. El a descoperit cine suntem, iar acum, noi nu ne mai apropiem de Stăpân, nu ne mai apropiem de El târându-ne pe genunchi, ca şi un slujitor înaintea unui mare împărat, ci ne apropiem ca Soţia de Soţul ei. Eu mă apropii ca o Preaiubită de Preaiubitul ei; ne apropiem de El care a ales să ne răscumpere, să ne ierte toate păcatele, să vină jos şi să locuiască în mine. El Se uneşte cu mine, iar acum, vorbim cu Iubitul nostru, cu Soţul nostru care este cu noi. Vedeţi? Relaţia s-a schimbat când s-a schimbat numele.

„Nu vă voi mai numi „Biserica”, ci vă voi numi „Mireasa” ca să înţelegeţi că relaţia s-a schimbat!”, abordarea s-a schimbat, totul s-a schimbat.

Acum, noi am primit un nume nou. Nu Chad, nu David sau Tom, ci nouă nu s-a dat Numele Său şi drepturi la Numele Său. Numele Său a fost pus în noi prin naşterea din nou, iar acum putem spune: „Sunt Doamna Isus Hristos”, Mireasa lui Isus Hristos. Nu „voi fi”, ci „sunt”. De ce? Pentru că am fost uniţi cu El în unirea invizibilă. El este al nostru şi noi suntem în El, iar „în ziua aceea veţi şti că Eu sunt în voi şi voi sunteţi în Mine.” În care zi? În ziua aceasta.

Acum, noi cunoaştem locul Numelui Său, acum cunoaştem manifestarea Numelui Său, acum ştim Cuvântul tălmăcit care este manifestarea Numelui lui Dumnezeu, nu faptul că chemăm un Dumnezeu al epocilor bisericilor, un Dumnezeu de acum două mii de ani, ci-L chemăm pe Domnul Isus Hristos al zilei de astăzi, care S-a deschis pe deplin şi care este aproape de noi în totalitate.

Ziua de neştiinţă nu mai există pentru că a venit Lumina. Amin!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, sfinţilor. Amin!