PERSEVERENT

Mulţumesc. Atunci să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tată ceresc, Îţi suntem recunoscători încă o dată pentru această minunată ocazie pe care o avem de a prezenta Evanghelia lui Isus Hristos, acestor oameni aleşi, care aşteaptă venirea neprihănitului Hristos. Te rugăm să faci ca atunci când vom pleca de aici, inimile noastre să fie ca și a celor doi de pe drumul Emausului, care spuneau: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea…?″

Doamne, noi aşteptăm venirea Ta curând, ca să ne iei în marea Împărăţie unde nu va mai fi tristeţe şi moarte, nici adunări de rugăciune pentru oameni, ci totul va fi gata. Atunci vom intra în bucuria Stăpânului, la care suntem părtaşi prin Isus Hristos. Dă-ne aceste lucruri, Tată.

Dacă în inimile oamenilor există vreo sămânţă care nu a venit încă la Viaţă, fie ca în seara aceasta să se întâmple ceva, astfel încât acea Viaţă să fie mişcată spre Mesajul timpului de sfârşit în care trăim.

Binecuvântează-i pe fraţii lucrători din Chicago şi pe oamenii de afaceri. Mâine dimineaţă va avea loc dejunul oamenilor de afaceri, de aceea Te rog să-mi dai ceva care să mişte inimile acelor oameni. Dă-ne aceasta, Tată, şi ajută-ne şi mâine seară la Lane Tech. Duminică vom avea un serviciu dublu aici. Fie ca multe suflete să fie vindecate şi salvate, astfel încât Împărăţia lui Dumnezeu să fie mărită, fiindcă o cerem în Numele lui Isus. Amin. Vă puteţi aşeza.

(Fratele Branham îl întreabă ceva pe fratele Johnson).

Am intrat puţin mai târziu, dar m-am bucurat că am putut vorbi cu fratele Vayle.

Ştiu că este cald, dar ne bucurăm că putem fi aici, indiferent de condiţii. Gândiţi-vă la timpul când era Domnul nostru pe pământ. În Palestina este foarte cald imediat după ce răsare soarele, dar deşi Îl ustura gâtul, El stătea acolo, predica şi vindeca bolnavii. El este Acelaşi şi astăzi, iar harul Lui ne este de-ajuns pentru tot ce avem nevoie.

În seara aceasta voi încerca să ne rugăm pentru bolnavi. În restul zilelor vorbesc mai diferit, despre salvare. Pentru că în fiecare zi am servicii duble, dacă predic trebuie să mănânc, iar dacă mănânc nu pot avea acest fel de serviciu. Dacă am două servicii într-o zi, unul din ele nu poate fi un serviciu de vindecare, fiindcă dacă mănânc mă simt altfel.

Cred că Billy mi-a spus că a împărţit numere de rugăciune pentru bolnavi. Ştie cineva despre aceasta? (Adunarea spune: „Da.″). Bine. Atunci ne vom grăbi, dar aş vrea să fiţi respectuoşi şi să ascultaţi atenţi. Şi în rândul de rugăciune să venim cu tot respectul pe care îl avem şi să credem că Dumnezeu este aici ca să ne vindece.

Noi suntem foarte recunoscători pentru aceste vedenii, fiindcă slujba mea este centrată în jurul acestui lucru, dar aştept în fiecare clipă să vină altceva. Săptămâna trecută am fost foarte slăbit din cauza aceasta.

Noi am venit din Arizona şi ne vom întoarce acolo luni. Acasă am avut persoane din Texas, Arkansas şi din toată ţara, care au aşteptat trei sau patru ani pentru acele interviuri. Acolo întâlneşti cu adevărat supranaturalul, pentru că iei o persoană, iar Duhul Sfânt vine, descoperă lucrurile ascunse şi lucrează.

Ieri s-a întâmplat ceva ciudat. Cred că am avut vreo douăzeci de oameni, dar înainte să merg acolo, am stat şi am studiat în cameră, iar marele Duh Sfânt a venit şi mi-a spus despre fiecare persoană care urma să vină, ce întrebări vor pune, ce vise, ce tălmăciri,  iar eu am scris totul pe hârtie. Apoi am intrat în cameră cu acei oameni pe care  nu-i mai întâlnisem niciodată, am stat de vorbă cu ei şi le-am arătat fiecare întrebare pe care voiau să o pună şi fiecare vis pe care l-au avut, iar la sfârşit le-am arătat hârtia pe care o scrisesem înainte ca să ajungă ei acolo.

Voi ştiţi că eu nu pot face aceasta, ci numai Dumnezeu. Nici o fiinţă omenească nu poate face aceasta, nu are cum, ci aşa cum am spus aseară, este un paradox. Dacă urmăriţi precizia Duhului Sfânt când spune că se va întâmpla ceva, veţi vedea că este exact aşa. Poate aţi auzit vedenia pe care am avut-o cu privire la acel urs grizzly de şapte picioare (2,13 metri) şi la acel caribu cu coarnele de patruzeci şi doi de inch (106 centimetri). Eu o am scrisă în peştera mea şi arată exact locul unde se va petrece şi toate detaliile.

Câţi aţi auzit banda cu mesajul „Domnilor, acesta este timpul?″ pe care l-am vorbit înainte de a merge în Vest? Îngerul Domnului m-a trimis acolo şi mi-a zis: „Va veni din cer o constelaţie de şapte îngeri, ca o piramidă: trei pe o parte, trei pe alta şi unul în vârf.″ Cel din dreapta avea aripile date pe spate şi m-a luat drept în constelaţie, fiindcă El mi-a spus ce trebuia să fac.

Astfel, când m-am dus în Vest, totul s-a petrecut cum văzusem în vedenie şi cum spusesem: „Va fi un zgomot puternic, ca o explozie sau ca zgomotul făcut de un avion. Se va petrece cam la cincizeci sau o sută de mile, nord-vest de Tucson, când mă voi apleca şi voi lua nişte scaieţi de pe cracul pantalonului.″ În ziua când s-a întâmplat aceasta, eram acolo cu fratele Sothmann, care este aici de faţă, şi cu fratele Norman. Eşti aici, frate Fred? Parcă te-am auzit spunând „Amin!″. O, da, scuză-mă frate Fred. Noi am fost acolo împreună.

Cu o zi înainte de a se întâmpla cele vestite de El, Duhul Sfânt a venit în micuţa noastră tabără şi a început să descopere diferite lucruri referitoare la copiii noştri, ce trebuie să facă şi în ce condiţii, ce se va întâmpla printre ei şi ce să facem noi.

În dimineaţa următoare, am găsit unde erau ascunşi porcii javelina şi încercam să le spun celor doi fraţi cum pot ajunge la ei. Eu îl împuşcasem pe al meu şi voiam să-i ajut pe fraţi să aibă şi ei câte unul, aşa că m-am dus sus pe creastă. I-am zis fratelui Norman să vină prin partea cealaltă, fratele Fred să stea la mijloc, iar eu urma să o iau pe dincoace, fiindcă în felul acela vor alerga spre ei şi vor putea să-şi aleagă fiecare pe care îl voiau. Totuşi, când am ajuns sus, nu era nici un porc. Îl vedeam pe fratele Fred cam la o milă depărtare de mine, aşa că am coborât de pe munte lângă un hău mare şi m-am aşezat acolo.

Era cam opt dimineaţa. Mi-am pus picior peste picior, și atunci am observat că aveam câţiva scaieţi pe cracul salopetei. Am început să-i culeg, în timp ce mă gândeam: „Nu-i ciudat că sunt chiar la nord-vest de Tucson şi Flagstaff şi am aceşti scaieţi pe pantalon? Este chiar ciudat,″ şi i-am aruncat jos.

Am privit în sus şi am observat că pe partea cealaltă a hăului era o turmă întreagă de Javelina. Erau exact în bătaia puştii, dar nu am tras în ei pentru că mie nu-mi mai trebuiau, aşa că m-am gândit să fac cumva să le dau de ştire fratelui Fred şi celorlalţi. Astfel, am alergat peste o râpă mică, dar în timp ce alergam, am crezut că întreaga ţară a fost risipită de o explozie pe care am auzit-o. Purtam pe cap o pălărie neagră care arăta ca o javelină, iar când am auzit explozia am crezut că m-a împuşcat cineva. M-am speriat aşa de tare că am sărit în sus gândindu-mă: „Oare ce se întâmplă?″

Am văzut că stâncile de pe creste se prăvăleau la vale, iar când am privit în sus, am văzut cercul acela alb care se învârtea. Imediat după aceea, am văzut că din văzduh veneau şapte Îngeri, care m-au luat cu ei şi mi-au zis: „Du-te imediat în Est şi adu cele şapte Peceţi, fiindcă acolo sunt şapte taine care completează Cuvântul descoperit.″

Dacă nu le-aţi auzit, dar credeţi că ceea ce am vorbit în predici este inspirat, atunci luaţi benzile cu cele şapte Peceţi. Eu nu vând benzi, dar fratele Sothmann şi fratele McGuire, o fac. Deci, dacă vreţi să auziţi ceva ce este „Aşa vorbeşte Domnul,″ atunci luaţi-le pe acelea.

Eu ştiu că s-au făcut fotografii cu ocazia acelui eveniment, când Norul alb a venit jos. Fotografiile au ajuns la Associated Press, dar cred că au fost publicate şi în ziarele din Chicago. Ştirea a fost publicată şi în revista „Life″. Ei spuneau că acolo este o zonă de vânătoare şi nu zboară avioane sau altceva. Norul s-a format prea sus, cam la douăzeci şi şase de mile (41,8 kilometri), unde nu există vapori de apă. Acolo nu se pot forma vapori de apă, şi a avut o lungime de 30 de mile (48,2 kilometri).

Priviţi în partea dreaptă a constelaţiei dacă nu este… Dar mai bine ascultaţi mesajul „Domnilor, acesta este timpul?″ care a fost vorbit cu trei sau patru luni înainte de a se întâmpla.

Până şi ştiinţa a trebuit să recunoască faptul că este adevărat. Ei au făcut cercetări şi au spus că este un mister care nu poate fi înţeles. Oamenii de ştiinţă din Tucson au încercat să înţeleagă ce este, dar nu au reuşit. Când am vorbit cu ei, mi-am zis: „Nu! Aceea este fotografia cu Îngerul Domnului şi nu trebuie să le spun nimic, pentru că nu vor crede.″ Dar vedeţi, în faţa acestor lucruri, sunt nevoiţi să admită că acesta este Adevărul.

Fraţi şi surori, s-ar putea ca aceasta să fie ultima mea vizită la Chicago, dar vă spun în Numele Domnului Isus că Evanghelia este Adevărul. Acesta este timpul din urmă, ceea ce înseamnă că trăim în umbra venirii Lui. Orice faceţi, siliţi-vă pentru Împărăţia lui Dumnezeu! Dacă simţi că Ceva îţi atinge inima, vino repede cât mai ai ocazia, fiindcă se apropie ceasul când va fi prea târziu, iar atunci nu vei vrea să vii, pentru că nu va mai fi nici o chemare în inima ta.  Şi apoi, oricât vei încerca să intri, nu vei mai putea. Când ultimul mădular va fi adăugat la Trup, pentru răpire, nu va mai fi salvat nimeni, pentru că uşile se vor închide ca în timpul lui Noe şi nu va mai fi salvare chiar dacă oamenii vor crede că mai este. Atunci va veni necazul, înţelegeţi?

Odată, Ioan i-a trimis pe ucenicii săi la Isus ca să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” (Matei 11.3). Şi El le-a zis: „Staţi puţin şi priviţi ce se întâmplă.″ Ei au aşteptat şi au văzut, apoi s-au dus peste munte, iar Isus a vorbit cu noroadele despre Ioan şi le-a zis:

„Ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.

Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? O trestie clătinată de vânt?″ (Matei 11.7-8). Nu, Ioan nu era aşa. Şi El a continuat:

„Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc;

căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.” (v. 9-10, Maleahi 3.1).

Cu altă ocazie, El le-a vorbit ucenicilor şi le-a spus că trebuie să meargă la Ierusalim ca să fie adus jertfă, apoi ei l-au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile.″ Apoi a adăugat: „Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.″ (Matei 17.11-12).

Mă auziţi? Spuneţi „Amin!″ (Adunarea spune „Amin!″). Cărturarii şi chiar şi ucenicii ştiau să Ilie era ultimul semn. Daţi-mi voie să repet. Ei Îl aveau chiar pe Cel ales şi Îl numeau Domnul, iar făgăduinţa era că înainte de venirea lui Mesia trebuia să vină Ilie ca premergător al Lui. Dar el a venit atât de umil şi de neînsemnat, încât nu l-au recunoscut.

Daţi-mi voie să vă spun ceva. Voi aşteptaţi să se întâmple multe, dar ele se întâmplă şi voi nici nu ştiţi. Cineva zice: „Înainte de răpirea Bisericii…″

Eu nu sunt aici ca să vă învăţ şi sunt sigur că mulţi dintre predicatorii de pe platformă nu vor fi de acord cu ceea ce voi spune. Mulţi predicatori sunt de părere că Biserica va trece prin necazul cel mare pentru curăţire, dar eu nu sunt de acord cu aceasta, pentru că cel care ne curăţă pe noi este sângele lui Isus Hristos, nu altceva. Înţelegeţi? Biserica denominaţională şi fecioarele neînţelepte vor trece prin necaz, dar Mireasa nu va trece. Este o mare diferenţă între biserică şi Mireasă, pentru că Mireasa merge în răpire. Aici  v-aţi încurcat voi, „Biserica lui Dumnezeu″ din Anderson. Eu nu vreau să vă spun ce să faceţi sau ce să nu faceţi, ci vă spun doar cum văd eu lucrurile.

Primul lucru pe care îl veţi spune este: „Am crezut că necazul va fi înaintea răpirii!″  Necazul cel mare va lovi, dar ceea ce va fi mai groaznic este că vi se va spune: „Răpirea a fost deja şi voi nu aţi ştiut nimic!″ Biblia spune că „Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.″ (Matei 24.40). Cei care vor fi schimbaţi şi răpiţi vor fi puţini, dar mai întâi se va ridica Mireasa care a adormit de-a lungul epocilor. Apoi, noi, care am rămas în viaţă, vom fi luaţi sus împreună cu ei, unul de aici şi unul de dincolo.

În fiecare zi, în lume dispar în jur de cinci sute de oameni. Dar dacă ar fi o mie? Cei din jur ar spune: „Probabil femeia aceea a fugit cu cineva.″ Sau: „Cred că predicatorul acela a fugit cu nevasta altuia,″ dar în realitate ei au fost duşi în slavă, în răpire. Nu spune El că va veni ca un hoţ noaptea? Aţi văzut?

Poate tu zici: „Păi, dacă va veni, Îl voi vedea!″ Nu, nu! Îl vor vedea numai cei cărora le va fi dat să-L vadă atunci. Înţelegeţi?

Va fi ca atunci când Ioan Botezătorul L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu venind peste Isus ca o Lumină care semăna cu un porumbel, iar un Glas a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit.″ (Matei 3.17). Dar nimeni nu a auzit şi nu a văzut aceasta, decât Ioan. Înţelegeţi?

Când va avea loc răpirea, va fi o schimbare, iar noi care vom fi schimbaţi, vom fi luaţi sus, în timp ce fecioarele nechibzuite vor continua să trăiască la fel ca până atunci, crezând că totul va fi bine. Dar răpirea a avut deja loc şi ele nu au ştiut nimic.

Eu nu spun că va fi aşa, sau că Domnul mi-a spus aceasta, dar cred că este foarte aproape să se întâmple. Acesta este motivul pentru care nu vreau să aştept altă ocazie, ci doresc să fiu gata. Să lăsăm deoparte toate poverile! Probabil că felul în care vom fi luaţi va fi diferit de cum ne-am gândit. Aşa a fost la prima Sa venire şi probabil la fel va fi şi la cea de-a doua.

Haideţi să ne rugăm. Să fim sinceri. Voi ştiţi că eu sunt sudist şi sunt obişnuit cu ospitalitatea din Sud. Voi aveţi un oraş mare, cu cinci milioane de oameni, şi pot spune că sunt oameni prietenoşi şi drăguţi. Aşa este. Oamenii din Chicago sunt foarte drăguţi; chiar şi oamenii cu care am stat de vorbă pe stradă te respectă şi sunt drăguţi, ceea ce apreciez foarte mult.

Daţi-mi voie să vă spun ceva care este în conformitate cu o vedenie pe care am avut-o ieri dimineaţă. Eu ştiu că unii din Mireasă aşteaptă venirea Domnului aici în Chicago. Conform vedeniei pe care am avut-o, ştiu că în oraşul acesta va fi un grup care va fi luat, şi vedeniile nu dau greş niciodată. Ştiu că Dumnezeu are aici copiii Săi care vor merge în răpire. Cred că am spus destul şi am ajuns destul de departe, aşa că nu voi mai zice nimic. Deci să ne rugăm.

Doamne Isuse, ajută-ne în timp ce vom intra în Cuvânt. Îngăduie ca oamenii să înţeleagă clar că noi toţi suntem oameni. Noi ştim că obosim şi slăbim, dar Te rog să zgudui încă o dată această biserică mică, cu puterea Ta, cu Cuvântul Tău, astfel încât să nu mai rămână nici un bolnav printre noi.

Doamne, Îţi mulţumim fiindcă credem că atunci când cerem aceste lucruri, le-am şi primit. Tată, Te rugăm să faci lucruri mari printre noi. Eu mă încredinţez Ţie, împreună cu textul pe care îl voi citi, în Numele lui Isus, şi Te rog să ni-l descoperi ca să-l putem înţelege clar. Amin.

În seara aceasta voi încerca să termin la timp, ca să putem pleca mai repede decât aseară. Aş vrea să deschideţi împreună cu mine la Evanghelia după Matei, capitolul 15 şi vom citi de la versetul 21 la 28:

            „Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.″  

Aici avem un text destul de lung şi nu aş vrea să iau prea mult timp cu cititul. După cum ştiţi, toată Scriptura a fost scrisă prin inspiraţie, iar eu aş vrea să iau un cuvânt de aici şi să vorbesc despre subiectul: „Perseverent.″

Cuvântul „perseverent″ înseamnă „insistent.″ A insista în a face ceva. Eu cred că orice om din toate epocile, care a făcut ceva pentru el, a fost insistent în ceea ce a vrut să realizeze. Dar înainte de a fi insistent, trebuie să ai încredere în ceea ce încerci să realizezi, pentru că dacă nu ai credinţă în ceea ce încerci să faci, nu vei obţine niciodată acel lucru.

Credinţa înseamnă foarte mult, iar noi considerăm că este ceva foarte uşor. Eu i-am auzit de multe ori pe oameni spunând: „O, eu am credinţă!″ dar am ajuns la concluzia că de multe ori, cei care zic că cred, au mai puţină credinţă decât cei care nu spun nimic, şi se bazează de fapt pe emoţii şi nu pe adevărata credinţă. Aici este diferenţa! Una este să ai o emoţie cu nădejde şi alta este să crezi şi să stai liniştit. Înţelegeţi?

Credinţa este o încredinţare. Nu este ceva în care sari şi speri că este aşa, ci este ceva ce ştii, ceva ce ai. Tu nu poţi explica omeneşte cum vei avea lucrul pe care îl ceri, dar cu toate acestea ştii că este acolo, îl ai deja; este o încredinţare.

Acest lucru ar însemna foarte mult pentru adunare, dacă aş putea să vă fac să înţelegeţi clar.

Oh, noi suntem încredinţaţi! Eu vorbesc despre vindecare fiindcă cred că Dumnezeu o va face; cred că El va face ceea ce a făgăduit. Dacă n-ar fi aşa, m-aş teme să stau în faţa acestei audienţe şi să fac aceste afirmaţii. Dacă aş fi avut doar un strop de îndoială, nici n-aş fi intrat pe uşa aceea.

Tu trebuie să crezi categoric; ai asigurarea şi nu te poate clinti nimic. Orice s-ar întâmpla, tu crezi în continuare; chiar şi atunci când nu se mai vede nimic. Indiferent ce se întâmplă, tu continui să crezi.

 Doamna Way a avut grijă aseară de doamna de acolo care se uită la mine. Zilele trecute, soţul doamnei Way a fost ridicat din morţi, în urma unui atac de cord. Eu am coborât de pe platformă şi m-am dus la el, fiindcă am văzut că îşi dăduse deja ochii peste cap şi căzuse mort. Nu ştiam ce să fac, aşa că i-am controlat inima să văd dacă mai bate, dar era mort.

Aseară, cineva m-a întrebat: „De ce nu te-ai dus la femeia aceea?″ Doamna Way a încercat s-o scoată afară la aer, dar femeia a căzut jos şi faţa i s-a albit, fiindcă era aproape moartă. Şi cineva m-a întrebat: „De ce nu te-ai dus la ea?″ Pentru că nu am avut de ce să mă duc.  Încredinţarea nu este ceva ce încearcă să-ţi spună cineva să faci, ci este ceva ce te însărcinează Dumnezeu. Înţelegeţi?

Eu am văzut-o pe doamna aceea. Era foarte bolnavă şi intoxicată cu tot felul de medicamente pe care i le prescrisese medicul, dar am văzut-o râzând şi bucurându-se aşa cum obişnuiesc să fac şi eu după ce s-a terminat ceva. Înţelegeţi? „Dar domnul Way putea sta acolo,″ mi-a zis cineva. Este adevărat, dar a trebuit să merg acolo. În ce priveşte femeia, vedenia a venit când ea era afară, iar acum stă aici vindecată şi bucuroasă. Da.

Vedeţi? Tu trebuie să ştii. Dar nu poţi şti până când nu ai credinţa care produce acel „ştiu!″ Credinţa este acel „ştiu,″ ea este cea care mărturiseşte aceasta.

Deci, orice om care vrea să realizeze ceva, trebuie să fie perseverent. De exemplu, George Washington a fost numit părintele acestei naţiuni. Odată, el s-a rugat o noapte întreagă în zăpadă. Mai mult de şaptezeci la sută din soldaţii lui stăteau acolo, fără papuci în picioare, doar cu nişte cârpe înfăşurate pe picioare, dar deşi erau îngheţaţi de frig, aveau un conducător în care credeau; iar conducătorul lor credea în marele Conducător Dumnezeu. El s-a rugat stând în genunchi în zăpadă, până s-a udat până la genunchi. Lângă ei era îngheţatul Delaware, dincolo de care britanicii stăteau liniştiţi.

Dar Delaware nu a putut sta în calea lui şi a soldaţilor lui, care aveau picioarele îngheţate în apa râului. El a fost perseverent şi şi-a atins scopul fiindcă a crezut că Dumnezeu îi va da biruinţă. Trei gloanţe de muschetă i-au străbătut tunica, dar niciunul nu l-a rănit. El auzise de Dumnezeu şi fiindcă credea că ceea ce i-a spus El era adevărul, a fost perseverent şi nu a putut fi oprit de nimic.

Dacă fiecare bolnav de aici ar putea să-L creadă pe Dumnezeu aşa cum l-a crezut George Washington, Delaware al vostru care vă stă în cale în seara aceasta, va trebui să se topească undeva, ca să puteţi trece. Indiferent cât este de mare împotrivirea din calea ta, tu treci de ea. Vei fi insistent, atât de insistent încât cancerul, tumoarea sau orice ar fi, nu va rezista acolo, fiindcă vei trece peste ea şi vei atinge făgăduinţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

Oamenii pot fi insistenţi numai după ce au auzit de Dumnezeu, fiindcă credinţa se bazează pe un singur Cuvânt al lui Dumnezeu; ea vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Noe a predicat şi a construit arca în mijlocul unei mari opoziţii. După ce Dumnezeu i-a spus că va nimici lumea prin apă, păcatul s-a înmulţit atât de mult încât nu l-a mai putut suporta. El a spus că va spăla lumea printr-un potop de apă, şi deşi nu era nici o picătură de apă în cer, Noe a fost perseverent împotriva tuturor criticilor din jur. Indiferent cât au spus oamenii: „Nu se poate aşa ceva!″ Noe a ştiut că se va întâmpla, fiindcă era perseverent. El nu a spus: „Am pus bazele pentru construirea arcei, dar cred că este de-ajuns, fiindcă ştiinţa a dovedit că sunt pe un teren greşit!″

Aşa cred foarte mulţi oameni cu privire la venirea lui Hristos. Ei pun bazele, crezând în Domnul Isus, acceptându-l ca Mântuitor personal şi ajungând chiar şi la botezul creştin, dar când vine vorba să urmeze calea Lui şi să primească botezul cu Duhul Sfânt, toţi au explicaţii care îi îndepărtează. Acesta este motivul pentru care sămânţa cade la marginea drumului sau pe un pământ stâncos.

Dar când bărbatul sau femeia cred în Dumnezeu; cred că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, cred că Cuvântul Lui este cât se poate de real şi că fiecare promisiune a Lui este la fel de vie, nu mai poate veni nici un predicator sau altcineva, să le explice altceva. Ei sunt perseverenţi şi merg înainte până realizează ce şi-au propus, fiindcă cred.

La fel s-a întâmplat cu Moise. El a uitat făgăduinţa şi simţirea faţă de oameni, dar când s-a întâlnit cu Dumnezeu în acel rug aprins, a văzut că acela era Cuvântul lui Dumnezeu. El a avut o educaţie bună, pentru că mama lui l-a învăţat căile lui Dumnezeu, dar când a ajuns acolo sus şi s-a întâlnit cu Fiinţa despre care i-a vorbit mama sa… Înţelegeţi ce vreau să spun? (Adunarea spune: „Amin!″).

Mulţi oameni citesc Biblia şi o înţeleg perfect prin intelect, dar nu despre aceasta este vorba aici, pentru că nu contează cât de bine o poţi explica, ci trebuie să-L întâlneşti personal pe Autor. Aceasta aduce credinţa, pentru că Autorul trăieşte în tine după ce te-ai născut din El.

Moise s-a întâlnit cu Autorul, iar El zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Să nu uiţi făgăduinţa Mea, şi Eu te voi trimite!″ Amin. „Te voi trimite să-i eliberezi!″

Priviţi ce s-a întâmplat când a făcut primul semn. Se părea că a eşuat, din cauză că în jurul lui erau o mulţime de imitatori care au putut face exact ce a făcut el. Dar Moise Îl întâlnise pe Dumnezeu în rugul aprins, şi ştia că era trimis de Dumnezeu, aşa că nu a avut nici o importanţă câţi îl imitau şi ce caracter aveau. Moise stătea pe Adevăr, iar ceea ce avea venea de la Dumnezeu. Astfel, el a stat neclintit în faţa lui Faraon, iar şarpele lui i-a înghiţit pe ceilalţi şerpi.

Aşa fac şi unii oameni de astăzi, dar dacă nu sunt siguri, dacă sunt cuprinşi doar de nişte emoţii sau văd pe cineva sfârşind cumva, încep să spună: „Poate nu este chiar aşa…″

David era doar un băieţandru necioplit şi nu era îndeajuns de matur ca să poarte vreo armă, o sabie sau un scut. Era prea pipernicit, cum spunem noi, iar tatăl lui nu-i putea da să facă nimic din cauza aceasta, aşa că l-a trimis să aibă grijă de turma de oi. În schimb, fraţii lui erau bărbaţi înalţi, puternici şi vânjoşi.

Dar David era profet, și Cuvântul Domnului a venit la el în cântări. Şi Isus a zis: „Aţi auzit că s-a zis în Psalmi…″ pentru că David a fost un scriitor de cântări profetice. Astfel, în timp ce stătea la oi, asculta vântul care sufla printre cedrii din munţi şi a scris: „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă…″ (Psalmul 23.2), iar noaptea privea stelele şi luna şi ştia că Dumnezeu era acolo, fiindcă a fost vizitat de El.

Odată, un urs i-a luat una din oi. Oaia însemna mult pentru el, fiindcă învăţase să le iubească şi oile îl iubeau pe el.

Astfel, când ursul i-a înşfăcat oaia şi a auzit behăitul ei, inima lui David s-a aprins. Dumnezeu îl trimisese să aibă grijă de oi, iar când a auzit behăitul ei, a ştiut că Cel ce a făcut munţii era Dumnezeul lui, aşa că a pus o piatră în praştie şi l-a doborât pe acel grizzly, apoi s-a întors bucuros, pentru că avusese biruinţă.

După aceasta a urmat o încercare mai mare. A venit un leu, care era mult mai fioros decât ursul. Dacă aş avea timp, mi-ar plăcea să analizez aceste două animale, ca să vă arăt paralela de aici. Leul a venit, a înşfăcat oaia şi a fugit, dar dacă Dumnezeu i-a dat biruinţă asupra ursului, a putut să-i dea biruinţă şi asupra leului.

Dumnezeul care poate să-mi dea biruinţă asupra mea (Amin), îmi poate da biruinţă şi asupra bolii care încearcă să mă tragă de la El! Cu siguranţă. Dumnezeul care poate să mă salveze, a putut să facă din mine ceea ce sunt; prin credinţa în Cuvântul Său, El a putut să facă din mine, care nu eram un creştin, un creştin adevărat.

 În final a venit marea confruntare cu uriaşul, care era mai mare decât un grizzly, dar David a ştiut că dacă ÎL avea pe Dumnezeu, era ceva potrivit pentru el, indiferent cât de mare era acel uriaş. Cu Dumnezeu este mai mult decât potrivit. Aşa credea acest omuleţ neechipat, care nu era un luptător, ci doar un copil. El nu avea armură, nici scut sau suliţă, ci doar o praştie. Voi ştiţi ce este praştia: o bucată de piele legată cu două sfori. David voia să se lupte cu acel uriaş care voia să prindă oile lui Dumnezeu, şi ştia că dacă Dumnezeu a putut izbăvi oaia lui, cu atât mai mult putea izbăvi poporul Său, familia Sa.

Chicago, voi sunteţi mai mult decât nişte oi, sunteţi poporul lui Dumnezeu. Noi nu avem nici o denominaţiune sau ceva intelectual în spatele nostru, dar venim în Numele Domnului Isus, fiindcă ştim că aţi fost prinşi de boală sau de grijile lumii. Pe noi nu ne interesează că doctorul nu v-a mai dat nici o şansă, fiindcă am venit să vă luăm înapoi la sănătate, în Numele lui Isus Hristos, doar cu o praştie mică, cu Cuvântul Lui.

Două bucăţi de sfoară, Vechiul şi Noul Testament, care Îl ţin pe Isus între ele, și dacă ne permiteţi, am venit cu această praştie să vă ducem acolo unde trebuie să fiţi.

Uitaţi-vă la Samson, despre care am vorbit aseară. Şi el a fost perseverent cât timp a simţit că cele şapte şuviţe îi atârnau pe spate. Filistenii nu au însemnat nimic pentru el, chiar dacă n-a avut în mână decât o falcă de măgar. Nici porţile de la Gaza nu au însemnat nimic, fiindcă simţea cele şapte şuviţe, care erau legământul lui.

Cât timp creştinul poate simţi acel legământ, toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede. Când simţi legământul credinţei în tine, ştii că eşti copilul lui Dumnezeu şi moştenitorul tuturor binecuvântărilor pe care le-a făgăduit El, aşa că indiferent ce vine din faţă, tu eşti pregătit. Acest lucru este valabil cât timp poţi simţi şi ştii ce crezi. Mă urmăriţi? (Amin).

Şi Samson a fost bine cât timp a simţit aceasta. La fel este cu tine: cât timp ai în inima ta credinţă şi nu doar o emoţie sau o impresie, ştii că vei primi. Tu ştii că ţi-ai mărturisit păcatele; ştii că ai trecut de la moarte la Viaţă; ştii că eşti un copil al lui Dumnezeu şi un moştenitor al acestor lucruri, aşa că nu există nimic să te oprească să le ai. Atunci eşti perseverent.

Ioan Botezătorul era atât de perseverent încât a făcut o afirmaţie. Ei l-au aşteptat timp de patru mii de ani pe Mesia, dar Ioan a ştiut că el era cel care avea să-l prezinte. Vorbind despre el, Isus a spus că Ioan era mai mult decât un proroc, fiindcă era solul legământului. La rândul lui, Ioan era sigur că avea să vadă semnul, Lumina, Duhul care S-a coborât peste El în chip de porumbel. Ioan era atât de încredinţat de aceasta încât a spus: „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.″ (Ioan 1.26, Matei 3.11).

El era un profet, chiar mai mult decât un profet şi îşi cunoştea însărcinarea. El ştia că era trimis de Dumnezeu şi nu a avut nici o teamă în inima lui. Ioan nu a putut fi oprit de criticile şi batjocurile din jur, sau că era considerat un sălbatic care îi rătăcea pe oameni. Cineva l-a întrebat: „Ioan, nu te temi de ce se va întâmpla?″ Cum ar fi putut să dea greş când Dumnezeu i-a vorbit şi i-a spus: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”?(Ioan 1.33).

Ioan a ştiut, de aceea nu s-a temut că va da greş. Aceea era însărcinarea lui, aşa că putea să fie foarte perseverent, foarte insistent. Nimic nu îl putea tulbura, fiindcă nu erau destui diavoli ca să-i ia acest lucru! Aleluia! El era însărcinat să facă ceva, şi pentru că „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece,″ a putut spune: „Îl voi vedea!″ Vedeţi, el avea credinţa ancorată.

Asemenea lui Moise, el a auzit ceva în pustiu, acolo unde sunt modelaţi profeții. El l-a auzit pe Dumnezeu spunând: „Tu eşti glasul celui ce strigă în pustie. Eu pot să-ţi arăt însărcinarea ta din Scriptură, fiindcă eşti cel despre care a vorbit Isaia cu şapte sute doisprezece ani în urmă, când a zis: „Un glas strigă în pustie…″

Astfel, când ei l-au întrebat: „Eşti Mesia?″ el le-a răspuns: „Eu sunt glasul celui ce strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!″ (Ioan 1.23, Isaia 40.3). Ioan ştia că trebuia să facă aceasta, fiindcă aşa îi spusese Dumnezeu. El credea aceasta şi a fost perseverent.

Rabinii şi ceilalţi au venit şi i-au zis: „Vrei să spui că va fi înlăturată jertfa zilnică şi că un Om va lua locul ei?″

„Da,″ a răspuns Ioan, „vine Unul care va lua locul jertfei zilnice. El va fi Mielul,″ apoi s-a întors, a arătat spre Isus şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!″ (Ioan 1.29), fiindcă aşa îi spusese Dumnezeu.

Lui Ioan nu i-a păsat că ei i-au zis: „Asociaţia predicatorilor te va da afară, iar noi te vom arunca în închisoare şi nu vei mai avea părtăşie! Nu vom mai colabora cu tine!″ El era perseverent, pentru că avea un mesaj şi cineva trebuia să-l audă. Probabil că grupul lui număra vreo doisprezece oameni.

Când a venit puterea lui Dumnezeu peste el, Domnul a început să Se mişte cu el. Domnul Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea, când poţi vedea însărcinarea pe care ţi-o dă Domnul, poţi fi perseverent.

Femeia aceea grecoaică auzise de El. Nu-L văzuse niciodată, dar auzise de El şi de faima Lui.

Şi noi am auzit acelaşi lucru; am citit sau am auzit despre faima Lui, iar „credinţa vine în urma auzirii.″ (Romani 10.17). Într-un fel sau altul, credinţa găseşte o sursă pe care alţii nu o văd. Când eşti ales mai dinainte pentru un anumit lucru, te poţi uita drept la el, fiindcă credinţa ta îl mărturiseşte, în timp ce ceilalţi nu ştiu nimic despre el. Credinţa găseşte acea Sursă care nu se poate vedea cu ochii aceştia, iar ceilalţi o privesc ca observatori şi fac presupuneri. „A presupune″ înseamnă „a te aventura fără să ai vreo autoritate.″

Moise nu s-a dus în Egipt presupunând că Dumnezeu era cu el, ci s-a dus fiindcă ştia că Dumnezeu era cu el. Înţelegeţi? Tu nu accepţi vindecarea gândindu-te că Dumnezeu te va vindeca, ci o accepţi pentru că El a făcut-o deja. El a făgăduit aceasta, iar credinţa ta o mărturiseşte, aşa că nu mai există nimic s-o poată şterge.

Biblia spune în Evrei 4.12 că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.″ Aceasta face Cuvântul.

Singura care poate mânui o sabie este mâna, şi singura care poate mânui Cuvântul lui Dumnezeu este credinţa. Astfel, dacă Cuvântul este o Sabie, credinţa o ţine cu tărie, se încleştează pe ea şi se duelează cu vrăjmaşul. Acela eşti tu şi diavolul care încearcă să te facă să te îndoieşti. Sabia pe care o ai tu este de un milion de ori mai bună decât a lui. Şi vă mai spun ceva: arma lui nu este decât un băţ, pe când tu ai o sabie. Dar dacă mâna care ţine Sabia este slabă, poţi fi biruit de băţul lui. Totuşi, indiferent cât de mică este mâna aceasta, cât timp se ţine de Cuvântul lui Dumnezeu cu credinţă, nu poate fi înfrântă de nimic şi pune jos orice.

Vezi, tu ţii Sabia în mâna dreaptă, și când se încrucişează cu a diavolului, el zice: „Chiar aşa să fie? Chiar aşa?″ şi continuă presingul: „Nu trebuie să crezi aceasta! Spune că este greşit!″ Dar dacă crezi, vei vedea cele două săbii alunecând până la mâner. Unde aş ajunge dacă aş împinge lama în felul acesta? (Fratele Branham arată). Drept în inima lui, pentru că dreapta mea este în stânga lui. Şi când împing acea credinţă cu Cuvântul şi spun: „Satană, Isus Hristos m-a însărcinat să fac aceasta!″ îl închid. Apoi mă ridic cu acea mână de credinţă şi spun: „Mi s-a arătat un Înger al lui Dumnezeu şi mi-a spus că va fi aşa!″ Atunci Satan va arunca sabia şi va fi înfrânt. „Aşa vorbeşte Domnul: Te provoc!″ Aşa procedează credinciosul, când credinţa lui mânuieşte Cuvântul. El ştie ce face pentru că a mânuit-o şi a văzut cum îl biruieşte pe vrăjmaş. Dar dacă eşti un slăbănog denominaţional, mai bine ai sta deoparte, pentru că nu ştii despre ce vorbeşti, te îndoieşti şi spui că nu se poate întâmpla, fiindcă nu ştii nimic despre aceasta.

Sărmana femeie din textul citit, nu-l văzuse, dar auzise de El. Ea avea multe piedici în cale, dar credinţa ei nu avea nici o piedică.

Tu poţi avea multe piedici, poţi avea cuvântul doctorului, al specialistului care te-a examinat şi care ţi-a spus: „Nu mai ai mult de trăit.″ Dar aceasta este tot ce ştie el, este ceea ce a învăţat. Rezultatele cercetării lui ştiinţifice îi arată că trebuie să mori, pentru că nu are nici un medicament pentru aceasta.

Însă tu ai găsit Ceva şi ai ridicat Sabia. Desigur, ai o opoziţie, ai pe cineva care se duelează cu tine, pe diavolul, acea boală, acea slăbiciune, dar când îl loveşti cu vârful acelei Săbii şi spui: „Aşa vorbeşte Domnul: El a descoperit că sunt vindecat!″ credinţa ta nu mai are nici o piedică.

Haideţi să vedem ce piedici a avut ea, apoi vom chema rândul de rugăciune.  Poate i s-a spus: „Tu eşti grecoaică, iar El este evreu!″ Cu alte cuvinte: „Denominaţiunea ta nu sponsorizează această adunare. Biserica ta nu este implicată!″ Dar acest lucru nu a împiedecat-o pe femeie, fiindcă era împinsă de credinţa ei. Ea auzise că cineva fusese vindecat şi pentru că era în nevoie, Ceva îi spunea că şi ea poate avea acel lucru. Vedeţi voi, lucrările lui Dumnezeu sunt hotărâte mai dinainte de El. Credeţi aceasta? (Amin).

Odată, Isus a întâlnit un orb, iar ucenicii l-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”

Dar El a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.″ (Ioan 9.2-3).

Vedeţi, acestea sunt lucrările lui Dumnezeu. Când simţi că eşti presat de ceva, ţine-te de lucrul acela, pentru că este Dumnezeu care-ţi vorbeşte.

Femeia era foarte insistentă, deşi ei i-au zis: „Tu nu aparţii de poporul Lui şi biserica ta nu colaborează cu adunarea aceasta.″ Ea era perseverentă şi a mers acolo oricum.

Poate pe drum s-a întâlnit cu un grup de preoţi care  i-au spus: „Stai puţin, zilele minunilor au trecut. Ai grijă că există o grămadă de hocus-pocus. Acolo sunt o grămadă de bărbaţi şi unul despre care zic că ar fi proroc şi fac aceste lucruri. Sunt doar nişte nonsensuri, pentru că astăzi nu mai există aşa ceva!″ dar ea era perseverentă şi credea că se va întâmpla. Vedeţi? Aceasta se întâmplă când Îl ai, se întâmplă ceva. Poate pe drum s-a întâlnit cu soţul ei, iar el i-a spus:

„Dacă mergi acolo şi te uneşti cu grupul acela, te părăsesc.″ Ei bine, putea s-o părăsească, fiindcă ea era perseverentă. Femeia era în nevoie şi credinţa ei era deja ancorată, de aceea ştia că se va întâmpla ceva.

La următorul colţ a întâlnit un alt grup de oameni care spuneau: „Dacă mergi acolo te va râde tot oraşul, fiindcă ceri ceva pentru fiica ta şi vei vedea că eşti încă una din cei care au cerut şi nu s-a întâmplat nimic!″ Dar nu conta ce au păţit alţii sau de cine a râs tot oraşul, ea era perseverentă. Femeia credea şi ştia că se va întâmpla. Auzise despre El şi ştia că dacă va ajunge acolo, va primi ceea ce cere.

Puţin mai încolo s-a întâlnit cu păstorul ei care i-a spus: „Dacă te duci acolo, vei fi dată afară din biserică!″ Priviţi câte piedici avea biata femeie. Să nu uitaţi că ea era grecoaică, nu penticostală, dar era perseverentă. Nu conta dacă urma să-şi piardă soţul, prietenii, dacă râdea tot oraşul de ea, dacă era dată afară din biserică sau orice altceva s-ar fi întâmplat: credinţa a pus stăpânire pe ea şi era perseverentă. Îmi place aceasta.

Mulţi oameni cred că după ce au venit la Hristos, tot ce au de făcut este să vină unde este adunarea Lui şi asta-i suficient.

Când am pornit pe cale, bisericile stăteau, aşteptau şi plângeau să-l vadă pe Domnul venind în scenă.

Odată am fost într-un loc în Illinois, nu îmi mai amintesc cum se numea, pentru o campanie, iar ziarul Chicago Tribune, a scris un articol în care spunea că au fost trimise douăzeci şi şapte de ambulanţe în jurul acelui hotel micuţ. Într-o singură seară, după ce am aşezat temelia timp de treizeci de minute şi i-am provocat pe oameni să creadă, Domnul S-a descoperit că este El şi la o singură rugăciune de pe platformă, nu a mai rămas nici o persoană bolnavă, în scaunele cu rotile, orbi, surzi, muţi, nimic. Toţi au fost vindecaţi într-o clipă.

Când am fost în Durban, Africa de Sud, la o singură rugăciune au fost vindecaţi douăzeci şi cinci de mii de băştinaşi deodată şi au fost încărcate şapte camioane cu cârje, bâte, tărgi, iar oamenii care până atunci se folosiseră de ele, mergeau pe străzi cântând împreună „Crede numai!″

Credinţa! Lăsaţi deoparte gândirea voastră şi luaţi gândurile Lui! Înţelegeţi? Gândiţi cum gândeşte El.

Poate zici: „Frate Branham, eu mă gândesc, dar nu-mi vine nici un gând…″ Lasă să fie în tine gândul care era în Hristos şi atunci vei recunoaşte Cuvântul. Înţelegeţi?

Oamenii aceia au stat şi au aşteptat, dar când a venit Domnul şi a lucrat, s-au ridicat şi au plecat. Se pare că şi oamenii de astăzi au văzut prea mult acest lucru. Domnul vine, Se arată şi noi spunem: „Binecuvântat să fie Numele Domnului. Frate Branham, dacă nu se întâmplă nimic aici, săptămâna viitoare mă duc la adunarea lui Oral Roberts, ca să se roage el pentru mine.″ Vedeţi, este vorba de atitudine. Oamenii nu sunt perseverenţi.

Dacă Duhul Sfânt, dacă Isus Hristos dovedeşte că este printre noi, forţaţi-vă să ajungeţi la El, aşa cum a făcut femeia cu scurgerea de sânge. În calea ei erau o mulţime de piedici, dar ea s-a forţat, şi-a făcut loc prin toată necredinţa şi şi-a încrucişat sabia cu a lui Satan, până l-a atins pe Isus.

Dacă biserica aceasta ar proceda la fel în seara aceasta şi şi-ar face loc prin necredinţă, ai face presiune ştiind că eşti un copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al acestor lucruri, fiindcă Isus Hristos este aici ca să-ţi arate că este cu tine şi ca să-Şi ţină Cuvântul. Fii perseverent şi nu lăsa nimic să-ţi stea în cale! Ce poate să vă stea în cale dacă credinţa voastră este ancorată cu adevărat? Dacă o aveţi cu adevărat, asta-i tot. Înţelegeţi?

Prietena noastră grecoaică, despre care am vorbit în seara aceasta, a ajuns la Isus. Aşa facem şi noi: ajungem aici şi vedem că şi Isus este aici, fiindcă El dovedeşte că este printre noi. Dar credeţi că ea s-a gândit că asta-i tot? Nu, domnilor! De fapt atunci începe lupta; atunci începe adevărata bătălie. Când a ajuns la Isus, El i-a zis că nu a fost trimis la neamul ei. Oh, vai! Şi nu numai atât, dar i-a numit neamul „câini.″ „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” (Matei 15.24). Aceasta nu a oprit-o pe femeie şi a rămas la fel de perseverentă chiar şi după ce El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” (v. 26). Vedeţi? Ea a continuat să fie perseverentă.

Oh, îmi place aceasta! Ea s-a ţinut tare. Amin. Îmi place aceasta. Femeia era perseverentă. Ea nu era o plantă hibridă, aşa cum sunt cea mai mare parte a lanurilor de astăzi. Nu, domnilor! Ei nu trebuia să i se spună: „Soră, te îndemn să mergi mai departe…″ De fapt, acolo nu era nimeni s-o încurajeze, fiindcă chiar şi Isus a încercat s-o descurajeze. Glorie! Acum mă simt ca un holly-roller. Chiar şi Isus, care era de faţă, a încercat s-o descurajeze, dar ea s-a ţinut tare. Amin. Perseverentă. Ea ştia că ajunsese la ceva.

Cum ar fi dacă ţi-ar spune câine şi că te tragi dintr-un neam de câini? Dacă ar spune: „Nici măcar n-am fost trimis la voi, metodiştilor, prezbiterienilor şi oamenilor din Chicago! Voi nu sunteţi decât nişte făţarnici!″? Uau! Cred că în clipa aceea v-aţi ridica nasul sus şi aţi ieşi pe uşa aceea. De ce? Pentru că nu aţi avut credinţă niciodată. Sunteţi nişte hibrizi, nişte plante încrucişate care trebuie stropite tot timpul.

Dar ea nu era aşa! Ceva s-a întâmplat şi credinţa ei era ancorată, aşa că nu voia să fie înfrântă. Amin. Priviţi! Nu a contat ce spuneau sau ce făceau ceilalţi, ea nu era înfrântă. Nu, domnilor. Nici chiar Isus nu a putut s-o descurajeze. Amin.

„Eu n-am fost trimis la neamul tău. Voi nu sunteţi decât nişte câini şi nu se cuvine să iau pâinea copiilor Mei şi s-o dau câinilor şi şobolanilor de pe stradă.″ Şi ce s-a întâmplat? Femeia a admis că El avea dreptate. Amin. Oh, Doamne! Credinţa va admite întotdeauna că Cuvântul are dreptate. Chiar dacă păstorul vostru sau altcineva spune că nu este aşa, credinţa voastră va spune că este adevărat. Glorie! Credinţa adevărată spune că este corect. Vedeţi, ea a fost umilită şi numită câine, chiar de Cel la care a venit pentru ajutor. La rândul lor, ucenicii Lui care-l însoţeau în campanii, i-au zis: „Şterge-o de aici! Du-te şi nu ne mai cicăli! Nu-l mai supăra pe Învăţătorul!″ Dar aceasta nu a oprit-o. Nu, domnilor! Ea nu putea fi oprită de nimic pentru că avea credinţă şi ştia că se va întâmpla oricum. Astfel, a admis că El avea dreptate şi I-a zis: „Este adevărat că nu sunt decât un câine şi nu merit nimic, Doamne, dar eu nu am venit după pâine, ci doar după câteva firimituri.″

Problema oamenilor de astăzi este că ei nu se umilesc pentru câteva firimituri. Ei spun: „Dacă nu ajung în rând…″ dar aceasta nu are nici o importanţă. Eu am venit să văd că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci; am venit după nişte firimituri.

O, cât de diferită era ea faţă de cei de acum! Nu uitaţi că ea era grecoaică şi nu văzuse nici o minune, dar cu toate acestea era insistentă, fiindcă Ceva din interior îi spunea că va vedea una.

Ea era la fel ca şi curva Rahav. Rahav nu a spus: „Aduceţi-l aici pe Iosua să văd cum este îmbrăcat, ce maniere are, dacă este chipeş sau nu, cum este pieptănat.″ Ea era la locul ei de muncă, era în căutare de bărbaţi frumoşi, fiindcă era o prostituată. Cu toate acestea, a zis: „Am auzit că Dumnezeu este cu voi şi cer îndurare!″ O, Doamne! Credinţa vine în urma auzirii. „Am auzit ce le-aţi făcut amoriţilor şi ce a făcut Dumnezeu pentru voi la Marea Roşie, de aceea cred că sunteţi slujitorii Lui. Vă cer doar îndurare.″ Amin. Şi a primit îndurare.

Şi femeia cananeancă a primit îndurare. Ea a zis: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” (Matei 15.27). Ea a fost perseverentă, a fost insistentă şi nu a lăsat să-i stea nimic în cale, nici chiar atunci când a umilit-o şi Isus, ci a admis că El avea dreptate, că Cuvântul avea dreptate: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Eu Îţi cer doar o firimitură, doar o mică firimitură. Tot ce doresc este atingerea Ta.″

Oh, dacă am avea aceeaşi atitudine în seara aceasta şi am spune: „Doamne, sunt bolnav, dar dacă Ceva îmi spune că voi fi bine, aceasta-i tot ce vreau. Atunci voi merge acasă vindecat şi voi crede. Nu va mai fi nimic să stea în calea mea, dar vreau doar o firimitură de la Tine.″ Și în final, ea a biruit pentru că s-a apropiat corect de darul lui Dumnezeu. Credinţa admite că Cuvântul are dreptate. Tu vii smerit şi plin de respect, şi nu ieşi afară trâmbiţând ceva. Acum să ne grăbim să începem cu rândul de rugăciune.

Uitaţi-vă şi la Marta care era în prezenţa Domnului Isus în timp ce toţi râdeau de ea şi ziceau: „Am văzut cum te-a ajutat acesta care vindecă bolnavii, când ai avut nevoie. I-ai dat de mâncare şi l-ai primit când a venit în oraş. A stat la voi şi a fost prietenul lui Lazăr, dar când a venit boala peste el, v-a părăsit!″ Aţi văzut? Dar când a auzit că El S-a întors, Marta a fost perseverentă. A pornit pe stradă în jos, iar când cineva i-a zis: „Mergi să-l vezi, nu-i aşa?″ şi-a închis ochii şi urechile şi a continuat să meargă. Ea era perseverentă.

Apoi, când s-a întâlnit cu El, I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22). Ea era perseverentă, asemenea femeii sunamite care s-a dus în prezenţa lui Elisei, reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Marta ştia că dacă Dumnezeu a fost în Elisei, cu siguranţă era şi în Isus.

Când femeia sunamită a mers la Elisei, acesta a ieşit din peştera lui şi a spus: „Iată pe sunamita aceea! Este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut. Oare ce vrea?″ Apoi a întrebat-o: „Toate sunt bune cu tine, cu soţul şi cu copilul tău?″ Şi ea a răspuns: „Da, toate sunt bune.″

Priviţi ce i-a spus ea slujitorului care o însoţea: „Pune şeaua pe măgar, du-te înainte şi nu te opri!″ Ea a continuat să meargă înainte perseverentă. Poate că unii i-au zis: „Hei, stai puţin, Lidia, să-ţi spunem ceva.″

„Nu pot, pentru că trebuie să ajung acolo neapărat. Trebuie să ajung acolo să aflu despre asta.″ Şi când a ajuns la Elisei, el i-a zis lui Ghehazi: „Ia toiagul acesta şi pune-l peste copil.″

„Este foarte bine, profetule al lui Dumnezeu. Cred că este foarte bine, dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi, ci voi sta aici până voi vedea ce se întâmplă.″ Amin. Perseverentă. Ea era sigur perseverentă.

Cum a putut sta Mica, acel om al pădurii, needucat, înaintea celor patru sute de proroci şi să vorbească contrar celor spuse de ei? El era perseverent. Marele episcop îşi făcuse nişte coarne mari de fier şi a zis: „Domnul mi-a vorbit.″ O, vai, preşedintele asociaţiei a zis: „Mi-a vorbit Domnul şi am aici patru sute de martori cu „Aşa vorbeşte Domnul!″ Bărbatul acela era sincer, dar Mica a spus: „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor.″ (1Împăraţi 22.17). Atunci Zedechia s-a dus la el şi i-a tras o palmă peste gură, cât a putut de tare, zicând: „Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” (v. 24). Şi Mica i-a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.” (v. 25). Mica nu s-a contrazis cu asociaţia, dar ştia că vedenia lui era corectă. El avea credinţă şi credinţa lui a spus exact ceea ce a spus Cuvântul, deci era perseverent.

Acolo era şi autoritatea statului, Ahab, şi el a spus: „Puneţi pe omul acesta la închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până când mă voi întoarce în pace. Atunci mă voi ocupa de el” (v. 27).

Şi ce a spus Mica?  „O, măreţule, Ahab, poate am greşit. O, mare episcop, poate am greşit.″ Nu, el nu a spus aşa ceva. Mica avea o Ancoră. El a văzut o vedenie şi acea vedenie era una cu Cuvântul. Acesta este motivul pentru care i-a spus lui Ahab: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.” (v. 28). Amin. El era perseverent. Cu siguranţă era.

Orbul despre care am vorbit cu puţin timp în urmă, nu a putut să se contrazică cu teologii fiindcă nu ştia nici o teologie, dar le-a spus: „Eu nu ştiu nimic despre teologia voastră, dar un lucru ştiu: am fost orb şi acuma văd.″ Mama şi tatăl lui nu aveau acel fel de credinţă şi se gândeau: „Vai, o să ne dea afară din sinagogă,″ aşa că le-au zis preoţilor: „Întrebaţi-l mai bine pe el, fiindcă este destul de matur ca să vă răspundă.″

Fraţilor, cu bărbatul acela nu era nimic greşit şi el a spus: „Eu nu sunt teolog şi nu pot discuta din Scriptură cu voi. Aţi spus că numai Dumnezeu vindecă, dar de acest Om nu ştiţi nimic, nici de unde vine, nici încotro merge. Nu este ciudat că acest Om a venit la mine şi mi-a deschis ochii, iar voi, liderii religioşi, nu ştiţi de unde vine?″ Fraţilor, el era un „teolog″ în Cartea mea, fiindcă avea un argument pe care ceilalţi nu-l aveau. Asta-i tot.

„Spuneaţi că nu aveţi nici o mărturie despre venirea Lui, că în cartea voastră nu scrie nimic şi că nu ştiţi unde a învăţat sau ce educaţie are, nimic. Nu ştiţi de unde vine şi totuşi El mi-a dat vederea.″ Era un argument foarte bun, nu-i aşa? Da, domnilor.

Când Filip a stat acolo şi l-a văzut pe Isus din Nazaret spunându-i lui Simon care era numele lui şi al tatălui său, a devenit foarte insistent. El avea un prieten foarte sever, pe Natanael, şi s-a dus să-i vorbească şi lui despre ce a văzut. Și când au venit la Isus, Natanael stătea în mijlocul membrilor bisericii, a marelui preot şi a sinedriului, iar Isus s-a uitat la el şi i-a zis: „Iată un israelit în care nu este vicleşug.″

Când a auzit aceasta, Natanael nu a zis: „Oh, mai bine aş tăcea acum, fiindcă aici sunt episcopul, supraveghetorul general, pastorul şi toate cunoştinţele mele. Mai bine mă fac că nu ştiu nimic.″ Nu, el nu a făcut aceasta. Nu, nu! Cu el s-a întâmplat ceva, pentru că Filip i-a arătat o Sămânţă, aşa că a zis: „Rabi…″

Bărbaţii aceia stăteau acolo şi spuneau: „Omul acesta este Beelzebul, nu-l ascultaţi! Este un diavol!″ dar Natanael l-a recunoscut ca Rabi, ca Învăţător, aşa că I-a zis: „Rabi, de unde mă cunoşti? Când m-ai văzut?″ Şi El i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.48).

„Ce să fac? Aici este Scriptura care spune că acesta este semnul lui Mesia.″ Şi a căzut jos zicând: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Împăratul lui Israel! Nu-mi pasă ce spun alţii despre Tine, eu ştiu că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel.″

Şi femeii de la fântână i-a spus care era problema ei. Sunt printre noi misionari care au fost în Răsărit? Ei bine, o femeie ca aceea nu avea voie să vorbească cu nimeni, cu nici un bărbat. Aşa este. La fel este şi acum. Femeia nu poate vorbi cu nimeni, mai ales pe temă religioasă. Dar credeţi că a putut fi ţinută în tăcere? Era ca o casă uscată în flăcări pe o vreme cu vânt puternic. Nimic nu o putea opri. „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Mesia?″ Acum va trebui să închei.

În urmă cu patru sau cinci ani, am văzut o vedenie care mă trimitea în Mexic, unde am avut zece mii de convertiri la Hristos. Billy a venit la mine şi mi-a zis: „Tati, vezi ce se întâmplă în spate? Acolo este o femeie, nu mai mare decât o cutie de săpun, care ţine în braţe un copilaş mort.″

Noi împărţisem toate numerele de rugăciune şi nu mai aveam niciunul. Împărţisem doar douăzeci sau douăzeci şi cinci, pentru că nu puteam să iau mai mulţi într-o seară.

Billy a continuat: „Ea nu a primit număr de rugăciune şi nu a putut intra înăuntru cu copilul. Avem o sută sau două sute de uşieri şi nu o pot opri. Ea ţine în braţe un copilaş mort şi intră printre picioarele lor sau trece peste ei numai ca să ajungă aici.″ Femeia îl văzuse cu o seară înainte pe orbul care îşi recăpătase vederea, aşa că voia să ajungă şi ea înăuntru.

„Eu nu o pot ajuta, Billy,″ am spus, după care i-am zis fratelui Jack Moore: „Du-te tu la ea, pentru că oricum nu mă cunoaşte. Du-te şi roagă-te pentru copilaş şi ea va crede că sunt eu.″ Și fratele Jack a spus: „Bine, frate Branham,″ şi a pornit spre femeie.

Când m-am întors spre audienţă ca să vorbesc, am văzut că în faţa mea, în aer, stătea un copilaş mexican care râdea; era un bebeluş, pentru că nu avea dinţi. Atunci l-am strigat pe fratele Espinoza, pe care îl cunoaşteţi mulţi dintre voi.  „Ce este?″ m-a întrebat el.

Şi eu i-am zis: „Am văzut o vedenie. Stai puţin, frate Moore!″ Cred că îl cunoaşteţi cu toţii pe omul de afaceri Moore.

L-am strigat pe Billy şi i-am zis: „Du-te şi adu-o pe femeie aici.″

„Dar nu are număr de rugăciune, tati.″

„Nu contează, adu-o aici!″

Plouase toată ziua şi mulţi au stat afară în ploaie. Femeia era una dintre ei, iar părul îi atârna de-o parte şi de alta. Plângea şi obrajii îi erau udaţi de lacrimi, iar în braţe ţinea o păturică în care se distingea o formă mică. A căzut în genunchi şi a început să strige ceva de felul: „Padre! Padre!″

Am ridicat-o, iar fratele Espinoza a tradus rugăciunea mea: „Tată ceresc, nu ştiu dacă acesta este bebeluşul pe care l-am văzut, dar m-am gândit că este el. Îmi pun mâinile peste el şi cer ca viaţa să se întoarcă în trupul lui, în Numele Domnului Isus.″ Şi micuţul bebeluş a dat din picioruşe şi a strigat cât a putut de tare.

Apoi am spus: „Frate Espinoza, să nu spui deocamdată nimic despre lucrul acesta. Să nu le spui nici oamenilor de afaceri şi nici altcuiva, până nu avem declaraţia scrisă a medicului.″ Şi doctorul a dat o declaraţie scrisă că acel copilaş murise de pneumonie în dimineaţa aceea la ora 9.00. Minunea s-a întâmplat aproape de unsprezece seara, ceea ce înseamnă că în tot acel timp fusese mort.

De ce? Pentru că a fost insistentă. Ea a ştiut că dacă Dumnezeu a putut să redea vederea unui orb (Slavă lui Dumnezeu!), putea să-i dea şi acelui copilaş viaţa înapoi. De ce? Pentru că a fost perseverentă. Două sute de uşieri nu au putut s-o ţină pe loc, pentru că avea ceva ancorat.

Ea nu a văzut toate aceste lucrări pe care le-aţi văzut voi. Tot ce a ştiut era că cineva i-a spus că în ziua aceea şi-a primit vederea. Un orb care locuia pe strada ei. El avusese glaucom de zece ani şi nu mai văzuse deloc, dar în ziua aceea umbla pe străzi bucuros, dădea din mâini şi striga, iar ea l-a văzut.

Astfel, când copilaşul ei a murit, l-a luat din cabinetul doctorului, a plecat şi a stat toată ziua în ploaie, aşteptând ocazia să intre. Şi pentru că nu avea număr de rugăciune, a fost foarte insistentă. Ea era romano-catolică şi nu ştia nimic altceva decât că trebuia să ajungă la un om.

Desigur, voi ştiţi că nu trebuie să ajungeţi doar la un om, ci la Hristos, la Domnul Isus Hristos. Toată credinţa femeii era în preotul ei, care fusese bun cu ea, dar în seara aceasta nu este bun nimeni în afară de Isus Hristos, şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aleluia!

Haideţi să fim insistenţi în timp ce ne vom pleca cu toţii capetele.

Doamne Isuse, Te rog să ne ajuţi acum. Un singur Cuvânt din partea Ta, Doamne, ar putea să facă ceva pentru oamenii aceştia. Te rog, ai milă, fiindcă ai promis că în zilele din urmă vei face aceleaşi lucruri şi lucrări pe care le-ai făcut când ai fost pe acest pământ în trup. Ai spus că se vor repeta şi ne-ai dat exemple din Scriptură, ca de exemplu, cu privire la ce s-a întâmplat în Sodoma şi alte lucruri, iar noi le vedem în această epocă laodiceană. Tu ai dat făgăduinţa că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci şi noi am văzut aceasta în fotografii, fiindcă ochiul mecanic al aparatului de fotografiat a surprins misterele acestui timp din urmă, lucruri pe care omul nu le poate explica.

Dumnezeule, îngăduie ca bărbaţii şi femeile care suferă şi sunt bolnavi în seara aceasta, să fie atât de insistenţi încât să ajungă la Domnul Isus, pentru ca apoi să meargă acasă bucuroşi şi vindecaţi. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele şi spre slava Lui. Amin.

Sunt deja în întârziere, dar mă gândesc la ceva. Poate aceasta este ultima adunare pe care o avem împreună şi nu vă voi mai vedea decât dincolo de Râu. Poate vom trece toţi dincolo de Râu, încă înainte de a veni dimineaţa.

Să nu uitaţi că naţiunea aceasta este pusă în balanţă.

Pavel a predicat o noapte întreagă aceeaşi Evanghelie şi Domnul a onorat Cuvântul Său, atunci când unul a căzut mort, cum s-a întâmplat ieri cu fratele Way, care stă chiar aici în faţa mea. Pavel s-a aşezat peste trupul acelui băiat şi viaţa a revenit în el, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu fratele Way. Aceasta arată că este acelaşi Dumnezeu care face acelaşi lucru prin acelaşi Cuvânt, prin acelaşi Duh. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Să ştiţi că nici un om nu vă poate vindeca, fiindcă voi aţi fost deja vindecaţi. În voi s-a întâmplat ceva care v-a spus că este pentru voi, apoi aţi devenit insistenţi.

În ordine. Haideţi să vedem ce numere de rugăciune s-au împărţit. De la A? Oh, le-aţi terminat? Cred că în seara aceasta vom lua numerele de la 75 la 90. Să vedem câţi vom putea chema. Aduceţi-i aici în rând. Vă rog să-i ajutaţi pe cei care vedeţi că nu pot veni.

Câţi de aici nu au un număr de rugăciune dar ştiu că Isus Hristos îi poate vindeca? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Cred şi vreau s-o primesc!″ (Fratele Branham face o pauză). Cred că nu trebuie să mai aşteptăm după Duhul Său, fiindcă am văzut că s-a atins de cineva din audienţă. Amin.

(Fratele Vayle spune: „Lipsesc patru numere.″). În ordine, vin acum.

Câţi din cei aflaţi aici, acolo în spate şi la balcoane, cred? Spuneţi: „Eu cred!″ Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Eu cred!″ Asta-i bine. Aştept să văd dacă are efect asupra acelei persoane, sau nu. Aş putea s-o ridic înainte de a chema rândul de rugăciune şi să dovedesc că este Adevărul. Ea şi-a dus batista la gură şi se roagă. Are probleme la coloană. Aşa este. Şi acolo stă… Da, soţul tău este cel care a ridicat mâna. Ascultaţi-mă! Eu sunt străin faţă de voi, este adevărat? Credeţi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Problema ta de la coloană te va părăsi.

În timp ce vorbeam cu soţia lui, Duhul Sfânt S-a oprit la bărbatul care stă cu mâna ridicată. Şi tu ai probleme de sănătate, ai o umflătură la braţ. Crede şi te va părăsi. Ei sunt străini pentru mine, dar au credinţă şi puterea Duhului Sfânt lucrează. Credeţi? („Amin”).

Vorbeşti spaniola? Atunci întoarce-te şi tradu-i acelei fetiţe care nu vorbeşte engleza. Spune-i că are ceva  în piept. Isus Hristos te-a vindecat, soră. Da. Am văzut că nu vorbeşte engleză.

În faţa ei stă o doamnă care este foarte emoţionată. Nici ea nu vorbeşte engleza şi are ceva la stomac. Doamnă, să crezi din toată inima şi boala de la stomac te va părăsi. Amin. Dumnezeu este Vindecătorul.

Vedeţi cum s-a atins de ea? Femeia nici nu înţelege engleza şi a trebuit să i se traducă în spaniolă. Vedeţi, sunt oameni care nici măcar nu vorbesc engleza, dar văd şi simt Duhul, chiar dacă nu înţeleg. Slavă lui Dumnezeu! Nu am mai văzut aşa ceva. Amin. Întrebaţi-i pe oamenii aceia. Eu nici măcar nu vorbesc limba lor. Aceasta dovedeşte că nu este nevoie să fii în rândul de rugăciune. Este adevărat? (Amin).

Tu care ai spus „Amin″ şi stai aici, crezi că boala de sinusuri te va părăsi? Da? Ridică-te în picioare. Te va părăsi.

Vedeţi, ea m-a auzit ce am spus, pe când aceştia, nu. Spuneţi-mi, nu este Acesta Dumnezeu? Amin şi amin. De ce nu puteţi fi insistenţi, voi, care înţelegeţi engleza? Aceştia sunt de altă naţie şi nu înţeleg un cuvânt în engleză, dar cred că Dumnezeu a făcut aceasta, pentru că mai înainte am predicat despre o grecoaică ce era dintr-o altă naţie. Ea a fost insistentă. Uitaţi-vă la ei şi veţi vedea ce se va întâmpla.

Bună seara, doamnă. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Crezi că Isus Hristos este prezent? Eu nu pot să te vindec pentru că nu am putere de vindecare, dar am primit din partea lui Dumnezeu autoritatea să pronunţ ceea ce El a făcut deja. Înţelegeţi?

Şi Samson a fost în ordine cât timp şi-a simţit şuviţele atârnându-i pe spate. Când Îl văd umblând printre noi, ştiu că El este aici, nu-i aşa? („Amin”).

Te văd vomitând. Tu ai crize în care vomiţi. Eşti îngrijorată pentru că eşti prea grasă şi ai şi o umflătură sub coastă. Aşa este. Ţi-a luat ceva timp ca să ajungi aici, este adevărat? Spun aceasta pentru că vii din Missouri (Sora spune: „Da.″). Te poţi duce înapoi pentru că Isus Hristos te face bine. Acesta este El.

Aici este o femeie de culoare pe care nu am mai văzut-o niciodată; este cineva dintr-o altă rasă, ceea ce înseamnă că suntem un alb şi un negru. Noi toţi avem un sânge. Credeţi că Fiul lui Dumnezeu a înviat din morţi şi a însărcinat Biserica Sa să facă aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi El? Credeţi aceasta? Acea Biserică nu poate muri, pentru că El a spus: „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.″ Ce este aceasta? O descoperire spirituală.

Dacă Dumnezeu poate să-mi descopere prin Duhul Lui de ce eşti aici, eşti exact ca femeia de la fântână, este adevărat?

Tu eşti nervoasă şi îngrijorată pentru ceva. Mintea ta este zdruncinată, fiindcă ţi s-a spus ceva ce te-a alarmat: că ai o tumoare la cap. Aşa este. Trebuie să fii operată şi eşti speriată pentru că ai inima slăbită, iar medicii se tem să te opereze chiar din cauza aceasta. Isus Hristos îţi întăreşte inima. Crezi în El? El poate să te vindece de acea tumoare. Îl crezi? Atunci fii insistentă. Du-te mai departe şi crede că te vei face bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Aici este un bărbat pe care nu l-am văzut niciodată. În ordine. Tu eşti aici dintr-un motiv. Dacă acest Duh de peste mine, acel Stâlp de Foc şi Lumină care a fost fotografiat este Isus Hristos, va avea aceeaşi mărturie a Cuvântului, iar dacă nu, atunci nu este Hristos (Fratele spune: „Aşa este.″). Dar tu eşti convins că este El. („Da”). Tu încerci să mă faci să văd ceva (Da.). Este vorba de o stare spirituală. („Da”). Eşti predicator („Da”), şi este vorba de biserica ta. („Da”).

Am auzit ce gândiţi. Voi ziceţi: „Spui că este predicator pentru că a stat pe platformă.″ Ştii că nu te cunosc, aşa-i? (Fratele spune: „Aşa este.″). Crezi că sunt prorocul Lui? („Da, amin, cred.″). Atunci, reverend Donaldson, poţi să te întorci acasă. Crede şi vei fi bine. Toate vor fi bine pentru tine. Dumnezeu să te binecuvânteze, pastore.

Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred.

 Crezi? Crezi că sunt slujitorul Lui? (Sora spune: „Amin.″). Tu ştii că eu nu pot face aceste lucruri. („Aşa este. Slavă!″). Dar crezi că El le face, nu-i aşa? („Așa este”). Crezi? Fiţi insistenţi! Nu lăsaţi nimic să vă stea în cale! Faceţi-vă calea liberă. Nu Îl vedeţi? Nu credeţi că este El? („Amin”).

Vedeţi, El nu S-a identificat ca un mare teolog, fiindcă nu era. Nu s-a identificat ca un politician al bisericii, fiindcă nu era. El era Dumnezeu făcut trup. Dumnezeu este Cuvântul şi Cuvântul cunoaşte gândurile inimii, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu vedeţi că este El? Cum ar putea să facă aceasta un om necunoscător şi fără educaţie? Şi chiar dacă aş avea educaţie, nu aş putea s-o fac. Este un paradox. Cum? Este puterea lui Dumnezeu. Nu puteţi vedea aceasta, prieteni? Nu puteţi da la o parte crusta de pe voi?

Aici este o femeie pe care nu am mai văzut-o niciodată, dar viaţa ei nu poate fi ascunsă. Da. (Sora spune: „O, aleluia″). Amin. („Aleluia”). Femeia aceasta este creştină, este o credincioasă. („O, aleluia”). Dacă prin harul lui Dumnezeu şi simţind cele şapte şuviţe ale lui Samson, îţi voi spune care este problema ta, vei crede? Va crede audienţa? Veţi crede fiecare? („Amin”). Ea va şti dacă este corect sau nu.

Mai întâi tu suferi de hipertensiune. Ai şi diabet, o stare nervoasă şi ceva la cap. Văd că ţi se face o examinare şi ai o tumoare. Aşa este. Tu ştii că dacă Dumnezeu nu se atinge de tine, vei muri, este adevărat? Vino aici ca să-mi pun mâinile peste tine. În Numele lui Isus Hristos, condamn acest diavol şi-i poruncesc s-o părăsească. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi bucură-te. Amin.

Crezi? Cineva zice: „Ai privit-o drept în ochi. Nu trebuie să te uiţi la ea, uită-te aici.” Eu nu m-am uitat în ochii ei. „Este grasă, e clar că are probleme cu tiroida.″ Dar nu pentru aceasta doreşte rugăciune, ci pentru că suferă de o boală femeiască. Este adevărat, doamnă? („Da. Aleluia”).  Te-a părăsit. Du-te, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne!″ Să credeţi.

Tu ai anemie. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca? Spune: „Îţi mulţumesc, Isuse dragă.″ Du-te, bucură-te, crede şi spune: „Lăudat să fie Dumnezeu!″

Tu pari sănătos şi în putere. Crezi că Dumnezeu poate să te vindece de boala de stomac şi vei fi bine? Du-te şi mănâncă, Isus Hristos te face bine.

Dacă Isus Hristos nu se atinge de tine, vei muri şi tu ştii aceasta. Da, domnule. Dar Dumnezeu poate să înlăture orice diavol de cancer, poate omorî orice şi să fii bine. Crezi aceasta? (Da, cred). Du-te şi crede. Poţi pleca şi să fii bine în Numele lui Isus Hristos.

Tu umbli aşa pentru că ai artrită. Ai şi o problemă la inimă şi simţi că te sufoci. Dacă crezi, Isus Hristos te face bine. Crezi? Bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne,″ şi vei fi bine.

Crezi că Dumnezeu poate să te vindece de spate şi să fii bine? (Sora spune: „Amin!″). În ordine. Du-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse.″ Aşa este.

Crezi că Dumnezeu poate să-ţi ia acel lucru, să-ţi dea o transfuzie, să îndepărteze tot zahărul din sângele tău şi să te facă o persoană nouă? Crezi? Fii binecuvântat. Du-te, bucură-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne, eu cred!″

Crezi că Dumnezeu poate să te scape de acea tumoare şi să te facă bine? (Sora spune: „Da.″). Du-te şi bucură-te.

Dumnezeu poate să te vindece de acea artrită, să te îndrepte şi să te facă bine. Crezi? Du-te, bucură-te şi crede.

Crezi că sunt prorocul Lui? Eu nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Şi tu eşti bolnav, dar eşti interesat de alte două persoane bolnave care au cancer şi sunt pe moarte. Ia aceasta, pune-o peste ei şi nu te îndoi, fiindcă se vor face bine, dacă vei crede.  Să aveţi credinţă.

În ordine, domnule. Cred că eşti unul din predicatorii care au stat aici pe platformă. Din câte ştiu, nu te cunosc, dar Isus Hristos îţi cunoaşte inima. El ştie ce este în om. Crezi aceasta? (Fratele spune: „Da, domnule.″). Dacă Dumnezeu îmi va spune problema ta, eşti gata? („Da, domnule”). Bine.

Predicatorilor, îl cunoaşteţi pe omul acesta? (Cineva spune: „Este fratele Turner.″). Da? În ordine. Deci îl ştiţi.

Problema ta este că suferi de o cădere nervoasă, de o apăsare din partea lui Satan. Acest lucru este de ceva timp şi a făcut ca trupul tău să slăbească. Inima ta este mai slabă, eşti într-o stare foarte rea şi prin aceasta, toată familia ta este afectată negativ. Domnule, tu ai aşteptat un cuvânt nu-i aşa? (Fratele spune: „Da!″). Acceptaţi cuvântul meu? („Da, domnule!″). Atunci du-te acasă şi fii bine, în Numele lui Isus Hristos. Diavole, ieşi afară din el!

(Adunarea se bucură). Credeţi? („Amin”). Credeţi? („Amin”). Puneţi-vă mâinile unul peste altul. Vreau să vă rugaţi împreună cu mine.

Doamne Isuse, prezenţa Ta divină este fără îndoială aici. Şi fiindcă şi ei ştiu că eşti aici, fă-i să fie insistenţi. Rândul de rugăciune este plin de minunile Tale. Nici un om pământean nu putea face aceste lucruri decât dacă este Dumnezeu aici. Noi ştim aceasta. Cât de perfect! Cât de exact! Tată, Te rog să-i faci pe oameni să vadă aceasta şi să fie insistenţi. Ei şi-au pus mâinile unul peste altul şi în inimile lor bate tare  sângele împărătesc al lui Isus Hristos care îi atrage pe unul către celălalt, prin credinţă.

Doamne, ascultă rugăciunea slujitorului Tău. Ca slujitor al Tău, condamn orice boală şi orice slăbiciune care este în prezenţa Ta, a lui Hristos cel înviat. Fie ca Satan să-i lase din mână şi fiecare soldat să-şi îndrepte sabia împotriva îndoielii lui Satan, cu o dorinţă insistentă. Îndură-te şi fă aceasta în Numele lui Isus Hristos.

Dacă veţi crede şi veţi accepta, veţi fi vindecaţi. Să credeţi în Numele lui Isus Hristos.

– Amin –