CONVINS APOI PREOCUPAT

Mulţumesc mult, frate Carlson. Vă puteţi aşeza. Sunt atât de multe lucruri de spus şi se face târziu, dar cu siguranţă mă bucur să fiu în seara aceasta la Chicago, şi le mulţumesc fratelui Carlson şi fratelui Boze pentru bunătatea lor, desigur şi celorlalţi, pentru că m-au invitat să vorbesc la acest dineu, deoarece fratele Boze va pleca pe câmpul misiunii.

Ştiu prin ce trece fratele pentru că şi eu am fost pe câmpul misiunii. Ultima dată am fost în Africa de Sud cu fratele nostru care a fost aici în adunare.

Noi ştim ce înseamnă să mergi în junglă şi cred că este ceva ce merită, fiindcă noi avem biserici la fiecare colţ şi auzim Evanghelia pretutindeni, dar de multe ori, oamenii aceia nici n-au auzit de Numele lui Isus.

Acesta este motivul pentru care mă pregătesc să merg din nou acolo. Nu sunt mulţumit acasă şi cred că nu voi fi mulţumit până când nu mă voi întoarce din nou acolo, pe câmpul misiunii. Rugaţi-vă pentru mine să rămân în voia lui Dumnezeu, fiindcă acesta este cel mai important lucru. Rugaţi-vă şi pentru fraţi.

Noi nu putem să-i condamnăm pe cei care nu pot vedea aceste lucruri. Este în ordine. Dacă nu aş vedea nimic, nu aş spune nimic despre aceasta, ci aş merge doar mai departe. Mai întâi m-aş aşeza jos şi aş cerceta Scripturile să văd dacă vine din Biblie, pentru că tot ce este adevărat vine din Biblie.

Referitor la serviciile noastre viitoare, de aici vom pleca spre Carolina de Sud, apoi spre California, Canada, Alaska şi apoi ne vom întoarce şi sper că vom ajunge şi peste ocean.

În seara aceasta aş vrea să vă vorbesc despre mai multe lucruri, însă se face târziu. Totuşi, nu voi vorbi mai mult de două ore. Am glumit. Voi citi câteva texte din Scriptură şi câteva notiţe sau comentarii pe care mi le-am notat aici, apoi vom preda serviciul înapoi la aceşti fraţi. Sunt sigur că vă veţi ruga pentru mine, deoarece depind de rugăciunile voastre.

Acum vom citi din Evanghelia după Ioan 1.35-41:

„A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.

Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”

Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.

Isus S-a întors; şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabi (care tălmăcit înseamnă Învăţătorule), unde locuieşti?”

„Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.

Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.

El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos).”

Aş vrea să mulţumesc tuturor celor prezenţi pentru cadoul făcut. Aseară, fratele Carlson a adunat o sumă de bani, fără ca eu să mă gândesc la aceasta şi mi-a înmânat-o, iar în seara aceasta am găsit un loc bun pentru ea. Vă mulţumesc foarte mult, şi vă rog să ştiţi că apreciez aceasta.

Ştiu că după ce ajung în mâna mea, eu trebuie să fiu un bun administrator a avutului lui Dumnezeu, şi vreau să-i plasez în cel mai bun loc pe care îl ştiu, unde se face ceva pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Acum să ne plecăm capetele pentru un moment.

Tată ceresc, în seara aceasta au fost spuse atât de multe lucruri. Poate Tu mai ai un mesaj pentru oameni, ceva care să-i îmbărbăteze sau să le dea credinţă.

Am auzit de luptători mari de pe câmpul Evangheliei. Cât de onorat mă simt pentru că sunt în prezenţa lor, a acestor bărbaţi şi femei care te iubesc.

Îţi mulţumesc şi pentru cântările şi inimile predate ale acestor oameni care stau aici şi aşteaptă. Doamne, ei însetează şi flămânzesc.

Tată, mai înainte am auzit un brav ostaş care vorbea într-o limbă necunoscută şi apoi a adus tălmăcirea, iar aceasta mi-a dat curaj. Îţi sunt atât de recunoscător pentru aceste lucruri!

Binecuvântează-i pe aceşti oameni, Tată, binecuvântează Cuvântul Tău şi ajută-ţi slujitorul. Dacă ar fi doar câteva cuvinte de spus, care ar putea ajuta pe cineva, Te rog să le foloseşti în Numele lui Isus. Amin.

Vreau să spun că după părerea mea, cea mai mare chemare de pe pământ este cea făcută pe câmpul misiunii. Oricine este misionar, este un apostol, pentru că cuvântul „apostol” înseamnă „trimis.” Astfel, misionar şi apostol înseamnă acelaşi lucru. Nu ştiu de ce au preferat să se numească misionari, dar oricum este un lucru bun.

Acum aş vrea să vorbesc despre subiectul „Convins, apoi preocupat.”

Se pare că oamenii de astăzi nu mai sunt interesaţi ca în trecut. Ei s-au depărtat de faptele fundamentale ale Bibliei şi parcă plutesc în derivă. Eu cred că toţi predicatorii care iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, ştiu că El este singurul Etalon pe care ne putem baza; nu pe vreo teorie omenească, ci doar pe Cuvântul lui Dumnezeu. El este sigurul fundament.

Nu vreau să sune batjocoritor, dar în Sud era un frate de culoare care umbla cu Biblia sub braţ dar nu ştia să citească. Şeful lui l-a chemat şi l-a întrebat de ce o poartă cu el dacă nu citeşte din ea, iar negrul i-a răspuns: „Pentru că o cred. O cred de la o copertă la alta, ba cred chiar şi coperta fiindcă pe ea scrie: „Sfânta Biblie.” Şi vreau să mai spun ceva: mai bine stau cu ea decât să stau în cer.”

„Cum adică?”

„Pentru că scrie că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” Eu cred că el avea ceva aici. Cerul şi pământul vor trece. Astfel, dacă stai în cer, el poate trece şi la fel pământul, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece niciodată, ceea ce înseamnă că este locul cel mai sigur în care poţi sta.”

Odată l-am auzit pe fratele Tommy Osborn spunând aici în Chicago: „Eu cred acest Cuvânt, iar dacă nu sună prea batjocoritor, am să-L pun aici şi am să stau pe el ca să arăt aceasta.” Mi-a plăcut lucrul acesta.

Astăzi vedem că oamenii s-au îndepărtat de Cuvânt şi şi-au pierdut interesul pentru El. Se pare că chiar şi oamenii Evangheliei depline au ajuns  să fie suprasaturaţi, iar o persoană care este foarte sătulă devine leneşă şi adormită. Prietenul nostru doctor, ne poate confirma aceasta. Cred că noi, oamenii penticostali, suntem suprasaturaţi. Am văzut atât de multe lucruri mari încât a devenit ceva obişnuit. Înţelegeţi?

Odată, era în Anglia un poet care obişnuia să scrie poezii despre frumuseţea mării cu pescăruşii ei şi cu cerul care se reflectă în apă, şi pentru că nu o văzuse niciodată, într-o zi s-a hotărât să meargă s-o vadă. În drumul lui, s-a întâlnit cu un marinar bătrân, iar acesta l-a întrebat:

„Unde te duci, om bun?”

„Sunt poet şi am scris mult despre mare, dar nu am văzut-o niciodată. Acum voi trăi prima experienţă cu ea. Vreau să simt briza mării, să aud ţipătul pescăruşilor care se rotesc în văzduh şi să văd valurile jucăuşe care îşi aruncă spuma spre cerul pe care îl reflectă.”

Bătrânul om al mării l-a ascultat pufăind din pipă, după care a scuipat şi a zis: „Eu nu văd nimic emoţionant. M-am născut lângă mare şi am fost cincizeci de ani pe ea, dar nu văd nimic deosebit acolo.” Vedeţi, a văzut-o atât de mult încât a devenit ceva obişnuit pentru el.

Eu cred că aceasta este problema cu multe din bisericile Evangheliei depline din America: am văzut atât de mult din bunătatea lui Dumnezeu încât a devenit ceva obişnuit pentru noi şi nu-I mai dăm respectul cuvenit. Noi spunem că credem, dar în realitate cred că ar trebui să dăm mai mult respect la ceea ce am auzit. Acesta este adevărul.

O singură minune făcută aici îi poate face pe oameni să spună: „Da, a fost frumos,” în timp ce aceeaşi minune făcută în Africa de Sud, Tanganica  sau Kenya, poate face ca o mie de oameni să cadă cu faţa la pământ şi să-I dea slavă lui Dumnezeu. O singură minune! Vedeţi? Marea putere de atragere a Duhului, merge acolo unde este manifestat Cuvântul.

Noi trimitem de câţiva ani buni misionari în Africa de Sud, dar de câte ori merg acolo, găsesc acelaşi lucru. Ce am găsit? Cei mai mulţi scriu, citesc şi socotesc. Eu am un mare respect pentru africani şi pentru fraţii mei. Desigur, cum ai putea să-i conduci la Hristos şi să le dai un pliant pe care nu ştiu să-l citească? El citeşte despre Dumnezeu şi cunoaşte de fapt un alt dumnezeu sau alţi zei, dar ceea ce-şi doreşte cu adevărat este să vadă ceva palpabil, ceva în acţiune, ceva ce poate vedea.

Din pricina aceasta au fost umpluţi ucenicii cu putere: fiindcă erau în timpul păgânismului şi oamenii slăveau diferiţi zei. Ei voiau să vadă manifestarea Dumnezeului celui viu şi adevărat; doreau ca El să Se facă cunoscut.

De aceea simt că poate lucrarea mea aici este să mă liniştesc într-un fel înainte de a merge în câmp unde mă trimite Domnul. La Durban, în Africa de Sud, la o singură chemare la altar… Pe platformă a fost adus un băiat care a fost vindecat pe loc. Imediat a alergat pe platformă un medic şi a spus: „Vreau să te întreb ce i-ai făcut acestui băiat.?”

„Nici nu l-am atins,” am răspuns eu.

„Vreau să înţeleg telepatia, psihologia sau cum citeşti gândurile.”

„Doctore, eu nu citesc gândurile, ci i-am spus doar câteva lucruri care se vor întâmpla.”

„Ei bine,” a continuat doctorul, „eu l-am pus pe platformă pe băiatul care avea ochii încrucişaţi.”

Eu l-am văzut când a venit şi am spus: „Oricine poate vedea că băiatul acesta are ochii încrucişaţi. Dacă aş şti cum să-i îndrept, aş face-o. Dacă aş fi fost medic şi aş fi putut să-l operez, cu siguranţă că aş fi făcut-o, dar nu sunt doctor. Însă printr-un dar divin aş putea să-l provoc să creadă, să aibă destulă credinţă pentru vindecare.

Şi după ce s-au făcut câteva lucruri prin acelaşi fel de descoperire divină, sau vedenii… Nimeni nu poate spune nimic împotrivă fiindcă slujba Domnului nostru Isus a fost prin vedenii. Şi El a spus: „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”, iar potrivit textului din Evrei 4.12, „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri şi deosebeşte gândurile inimii.” Şi Cuvântul S-a făcut trup când L-am primit şi aşa mai departe.

Şi i-am spus băiatului: „Te-am văzut venind dintr-o casă de creştini şi casa ta este…” Am uitat cum se numesc casele acelea ale lor care arată ca o şapcă… (Cineva spune: „Banga”). Da, banga. Şi am continuat: „Pe peretele din stânga este o fotografie cu Hristos.” Băiatul stătea acolo murdar de mâncarea pe care o mâncase. Apoi a privit în jur şi imediat ochii i s-au îndreptat. Atunci am spus: „Băiatul este un zulu, iar tatăl şi mama lui sunt doi oameni mici.” Tatăl şi mama lui s-au ridicat în picioare şi aşa era.

Apoi am spus: „Băiatul este din naştere cu ochii încrucişaţi.” Mama şi tatăl lui s-au ridicat din nou şi au spus că era adevărat. „Când s-a născut, tatăl l-a luat şi s-a uitat la el, apoi i l-a dat înapoi mamei.” Au ridicat mâna că era adevărat.

Când m-am uitat la băiat, el mă privea pe deplin sănătos. Atunci am spus: „Ei bine, nu trebuie să mă mai rog pentru el, fiindcă este deja vindecat. Poate pleca.”

Dar doctorul acela englez era foarte curios cum s-a întâmplat, aşa că m-a întrebat:

„Frate Branham, ce i-ai făcut băiatului?”

„Nimic, nici măcar nu l-am atins.”

„Când a venit acolo avea ochii încrucişaţi, iar acum este normal. L-ai hipnotizat?”

„Doctore, dacă hipnotismul poate vindeca ochii încrucişaţi, nu crezi că ar trebui să-l practicaţi şi voi, doctorii? Nu crezi că este Dumnezeu?”

„Sigur că cred că există Dumnezeu,” a răspuns doctorul „Eu cred că Dumnezeu este în crinul acela, pentru că altfel nu ar putea trăi, dar nu văd cum nişte ochi încrucişaţi…”

„Ei bine, tot ce pot să-ţi spun este că trebuie să mă crezi pe cuvânt. Uite-l, stă acolo sănătos şi nu l-am atins deloc, dar Domnul Dumnezeu care este prezent aici, l-a făcut pe deplin sănătos. Cred că nu mai este nimic de spus aşa că zic să-l chemaţi pe următorul.”

Atunci bărbatul a spus: „Un moment, domnule Branham. Eu sunt doar un membru al bisericii, dar dacă există un Dumnezeu care este suficient de tangibil încât să îndrepte ochii unui copil pe platformă, atunci Îl vreau şi eu ca Mântuitor al meu.”

După trei săptămâni când am plecat din Durban, erau cam o mie de oameni care îmi făceau cu mâna, iar doctorul acela a sărit peste un gard, a alergat spre mine, m-a cuprins în braţe, a început să vorbească în limbi necunoscute şi mi-a zis: „Domnul m-a chemat pe câmpul misiunii să fiu un doctor misionar.”

„Lăudat să fie Domnul,” am răspuns eu.

Vedeţi ce trebuie? Scrisul şi cititul sunt bune, dar ceea ce vor oamenii de astăzi este puterea învierii lui Isus Hristos. Astăzi, aici în ţară, suntem prea departe de aceasta; biserica este departe şi nu este preocupată deloc de aceasta. Se pare că oamenii nu o vor. Au văzut prea multe scamatorii. Câţi din voi aţi citit despre Martin Luther?

Am citit despre viaţa lui şi se spune că nu a fost foarte greu ca Martin Luther să protesteze împotriva bisericii catolice, ci cel mai greu a fost să ţină piept fanatismului care a urmat trezirii lui şi să rămână totuşi curat în Cuvânt. Aceasta este. Vedeţi?

Tu trebuie să stai pe Cuvânt. El este Cel care te conduce afară, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu, şi noi ştim că Hristos este Cuvântul.

Astăzi, în loc să-i îndemne pe oameni să vină la Cuvânt, la Dumnezeu, la Biblie, ei îi îndeamnă să vină la biserică şi să susţină ceva program radio sau ridicarea unei clădiri. Ştiţi şi voi cum este.

Dar ştiţi ce cred eu despre aceasta? Cred că ei nu au fost încă convinşi că Dumnezeu este cu noi. Oamenii cred sincer şi se gândesc că Dumnezeu este în programele bisericii, în construirea de denominaţiuni mari şi în aducerea mai multor membri; ei cred că acesta este planul lui Dumnezeu, dar nu este adevărat. Acesta nu a fost niciodată planul Lui. El nu ne-a poruncit niciodată şi nu a spus: „Mergeţi în toată lumea şi ridicaţi şcoli!” Nici: „Mergeţi şi ridicaţi spitale!” Totuşi, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare din ele.

Aceasta este treaba oamenilor, dar treaba predicatorului este să propovăduiască Evanghelia. Însă Evanghelia nu a venit numai cu Cuvântul, ci şi prin puterea şi manifestarea Duhului Sfânt. Aceasta este însărcinarea misionarului; el trebuie să propovăduiască toată Evanghelia. Da. Oh, oamenii iubesc aceste lucruri, dar aşa cum spunea mama mea, „faptele tale vorbesc mai tare decât cuvintele pe care le spui.” Aşa este.

Când vedem cum oamenii resping Evanghelia… Cum puteţi spune că credeţi Evanghelia când respingeţi chiar lucrul pe care spuneţi că îl credeţi? Nu merge aşa!

Isus a spus: „Dacă Mă iubeşti, paşte oile Mele!” (Ioan 21.16-17). Aceasta este. Noi nu vrem să le hrănim cu programe denominaţionale, nu vrem să le hrănim cu buruieni denominaţionale. Oile mănâncă hrana oilor. Cu aceasta se îngraşă ele: cu hrana oilor. Exact aşa este. Şi hrana oilor este Evanghelia şi propovăduirea puterii învierii Domnului Isus Hristos, aducându-L în persoană printre oameni. El nu este mort, ci este viu de-a pururi, iar în seara aceasta este aici. Aceasta este Evanghelia.

De ce era Ioan atât de sigur? Fiindcă ştia că Acela era Mesia; fiindcă mai întâi a fost convins că Acela era Mesia. Tu nu poţi face prea multe până când nu eşti convins, fiindcă numai după aceea devii preocupat. Până când nu eşti convins, nu eşti nici preocupat.

Sunt sigur că cei care critică vindecarea divină şi darurile Duhului sau alte lucruri din Biblie, o fac pentru că nu au fost convinşi încă.

Dacă ţi se întâmplă o dată, vei şti cum este cu oamenii aceştia. Dacă cineva spune că nu crede în vindecarea divină, înseamnă că nu a fost încă destul de bolnav. Desigur.

Am întâlnit o mulţime de oameni care spun că boala este o binecuvântare. Întrebaţi orice doctor dacă este aşa. Dacă ai apendicită şi trebuie s-o scoţi, atunci îţi scoţi afară binecuvântarea? Sigur nu ai vrea aceasta, fiindcă ar fi împotriva propriei tale teorii. Cum să-ţi scoţi afară binecuvântarea? Eu nu aş vrea aceasta. Dar dacă o păstrez voi muri. Vedeţi? Aceasta dovedeşte că boala nu este o binecuvântare, ci este un blestem al diavolului, iar Isus a murit şi pentru vindecarea ei.

Motivul pentru care Ioan a fost atât de preocupat este că era convins că venirea lui Mesia era aproape, deoarece atunci când era în pustiu i s-a spus că el Îl va prezenta. El era convins pe deplin că avea dreptate şi că acela era timpul. Îmi place aceasta.

Dacă eşti convins pe deplin, eşti preocupat cu privire la lucrul despre care vorbeşti. Cum este posibil ca un om să propovăduiască Evanghelia dacă nu este convins pe deplin că are Adevărul? Cum ar putea face aceasta? Dar când eşti convins se schimbă lucrurile.

Dar cum poţi fi convins de ceva ce nu este în concordanţă cu Scriptura? Tu trebuie să fii mai întâi convins şi abia după aceea devii preocupat. Aceasta determină preocuparea: faptul că eşti convins.

Ioan ştia că timpul era aproape şi că mesajul lui trebuia să fie despre pocăinţă. Deci el era convins şi ca urmare era preocupat să aducă mesajul care-i fusese încredinţat, înainte de venirea lui Mesia. Ioan nu era preocupat să ridice clădiri sau să aducă programe educaţionale. Ei le aveau şi aveau oameni care se îngrijeau de aceasta; aveau preoţi, rabini şi intelectualii acelui timp care puteau să se ocupe de aceasta.

În ce-l priveşte pe Ioan, el era convins că Mesia era deja pe pământ, şi era convins că ei trebuiau să se pocăiască şi să-şi îndrepte căile înainte de venirea Lui. De aceea era preocupat să aducă Mesajul.

Dacă credem că venirea lui Mesia este aproape, cred că ar trebui să punem deoparte toate celelalte lucruri şi să fim preocupaţi să ducem acest Mesaj în toate părţile, indiferent cât de departe ar trebui să mergem. Aşa este. Desigur, dacă suntem convinşi de aceasta. Dar noi predicăm că vine Mesia, apoi construim clădiri de milioane de dolari. Dacă vine Mesia, ce rost mai au toate acestea?

Vedeţi, mărturia noastră, faptele noastre, vorbesc mai tare decât cuvintele. Dacă aş avea o sută de milioane de dolari, aş susţine cu ei un program de misionariat care să trimită misionari în toată lumea, ca să pregătească o Biserică pentru El. Aş face aceasta pentru că sunt convins că Mesia vine în curând şi ca urmare sunt preocupat ca Evanghelia să ajungă peste tot unde ştiu că poate fi dusă.

Eu sunt interesat de programele misionare. De aceea sunt în seara aceasta aici: ca alături de fratele Joseph şi ceilalţi misionari, să aduc Cuvântul Evangheliei şi să văd că acest Cuvânt iese afară, fiindcă trebuie să meargă la orice neam, trib şi popor, înainte de venirea Lui. Aceasta aşteaptă El acum.

Eu nu cred că programul Lui urmăreşte ridicarea de clădiri sau afaceri educaţionale în biserică, ci aşteaptă ca Evanghelia Sa să fie dusă pretutindeni. Eu cred că timpul este aici, de aceea ar trebui să ne grăbim să facem aceasta.

Ioan ştia că era timpul pentru pocăinţă, de aceea cerea pocăinţă, astfel ca oamenii să se pregătească pentru venirea lui Mesia. Şi dacă atunci era timpul pentru pocăinţă, astăzi cum este? Venirea Lui este aproape; El era cu ei. Haideţi să facem repede o scurtă paralelă.

Ioan era atât de sigur de apropiata venire a lui Mesia, încât a spus: „…în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi… El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Ioan 1.26;Matei 3.11). Ioan nu Îl cunoştea încă, dar ştia că venirea Lui era atât de aproape încât era deja în mijlocul oamenilor.

Daţi-mi voie să vă spun ceva, prieteni. Fraţilor, de ce mă condamnaţi, când Isus însuşi a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.”? Nu a promis El exact lucrurile pentru care voi mă numiţi vrăjitor sau mai ştiu eu cum? Nu a promis El că se va întâmpla aceasta? Şi atunci? Noi am găsit că în zilele Sodomei au venit trei îngeri să propovăduiască Mesajul. Întotdeauna există trei categorii de oameni: credincioşii, necredincioşii şi formaliştii, adică cei care pretind că sunt creştini. Cumva, ei ajung întotdeauna împreună.

Doi, din cei trei Bărbaţi, s-au dus să propovăduiască în Sodoma, la lotiţi, care simbolizau fecioarele adormite. Ei au propovăduit pocăinţa, dar nu au făcut minuni, ci doar  i-au lovit pe oameni cu orbirea. Desigur, noi ştim că propovăduirea Evangheliei îl orbeşte pe necredincios.

Dumnezeu a luat un Billy Graham modern, l-a binecuvântat şi l-a trimis ca mesager la lumea denominaţională. El nu trage pumni, ci plasează lucrurile exact unde trebuie, fiindcă are o abordare a cuvântului pocăinţă, ca nimeni altul. Eu l-am auzit predicând. Da, şi? Aceasta este slujba lui şi aceasta trebuie să facă. El face ceea ce au făcut cei doi îngeri în Sodoma, confirmându-şi slujba.

Dar Unul a rămas cu Avraam. Avraam nu reprezintă biserica rămasă în Sodoma, ci Biserica ieşită afară. Cuvântul „biserică” înseamnă „chemat afară.” Aici este un grup de oameni care au fost chemaţi afară din acel fel de viaţă, din acele lucruri, din acele organizaţii. Astfel, eu am fost baptist, alţii au fost episcopali, prezbiterieni, catolici şi aşa mai departe. Vedeţi? Chemaţi afară, aleşi şi puşi deoparte; puşi deoparte faţă de acele lucruri.

Priviţi cum a venit Mesagerul la ei. Priviţi-l pe Avraam. Cu câteva zile înainte de a fi vizitat de Dumnezeu, El i-a schimbat numele din Avram în Avraam, şi din Sara în Sarai, iar când l-a vizitat, i-a zis:

„Avraam, unde este nevastă-ta, Sara?”

„Este în cort,” a răspuns Avraam, iar cortul era la spatele Lui.

Şi El i-a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” (Geneza 18.10). Cu alte cuvinte: „Vei avea copilaşul pe care l-ai aşteptat douăzeci şi cinci de ani.

Când a auzit aceste cuvinte, Sara a râs în sinea ei şi a zis: „Eu, o femeie bătrână, să mai am plăceri cu domnul meu care şi el este bătrân?” Ea avea nouăzeci de ani, ceea ce este într-adevăr dincolo de orice închipuire, fiindcă era de treizeci de ani în menopauză şi trupul ei era ca şi mort. Şi totuşi, Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,” şi a crezut Cuvântul Lui.

Aceasta ar trebui să facă şi biserica de astăzi. Prin acel fiu făgăduit, El a adus la suprafaţă Sămânţa Împărătească, pe Hristos. Astfel, Dumnezeu l-a făcut tatăl multor popoare, al Bisericii dintre neamuri care este sămânţa împărătească a lui Avraam.

Noi ne pretindem sămânţa împărătească a lui Avraam, dar când vedem Cuvântul confirmat înaintea noastră, Îl refuzăm, nu-L susţinem sau chiar Îl negăm. Cum am putea fi sămânţa lui Avraam când facem aceasta?

Priviţi ce s-a întâmplat. Sara a râs în sinea ei şi şi-a zis: „Eu, o femeie bătrână, să mai am plăceri cu domnul meu bărbatul?” Atunci Îngerul a zis: „De ce a râs Sara?” deşi stătea cu spatele spre cortul în care era ea.

Acum vrem să aflăm Cine era Îngerul acela. El nu Şi-a spus Numele, dar Avraam L-a numit „Dumnezeu.” Cuvântul folosit a fost „Elohim” care înseamnă „Atotputernic.” Dumnezeul cel Atotputernic. Şi dacă Avraam L-a numit aşa pe Cel cu care s-a întâlnit… Vedeţi? Iar în Sodoma şi Gomora era lumea formalistă. Aceasta s-a întâmplat înainte ca să cadă focul.

Şi nouă ne-a fost vestit focul, dar înainte ca să se întâmple aceasta, a fost trimis un mesager care a predicat bisericii formale, aşa cum s-a întâmplat în Sodoma.  Biblia spune că sufletul lui Lot era chinuit din pricina păcatelor cetăţii.

Dar Cel care a mers la Biserica aleasă a făcut un anumit semn, iar Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” Şi totuşi ei nu văd aceasta; nu pot înţelege.

Dacă priviţi biserica, vedeţi că ea a urcat de pe o treaptă pe alta, dar oamenii au ridicat garduri. Dacă luteranii n-ar fi ridicat garduri, ar fi penticostali astăzi, pentru că biserica penticostală este biserica luterană pe o treaptă mai înaltă.

Dacă ne facem o organizaţie, iar la sfârşitul învăţăturii noastre punem virgulă: „Noi credem aceasta plus tot ce ne va mai da Dumnezeu,” este în ordine. Dar ei termină cu punct: „Noi credem aceasta, iar dacă tu nu crezi aşa, nu mai veni la noi.” Vedeţi, voi vă izolaţi. Aşa este.

Noi trebuie să fim sinceri şi doritori să-L primim pe Dumnezeu şi tot ce are El pentru noi. Trebuie să-L primim cu inima deschisă. De aceea când oamenii de aici au respins Cuvântul lui Dumnezeu, păgânii de acolo sunt gata să-L primească, aşa că Evanghelia va merge de la acest popor intelectual, la păgânii aceia care nu deosebesc stânga de dreapta. Acest lucru se întâmplă chiar acum. Exact. Este o plecare.

Ioan era sigur că-l va vedea pe Mesia, fiindcă a spus: „El este printre noi.” Observaţi! Este o mare diferenţă între semnul arătării lui Isus şi venirea Lui. Sunt două cuvinte diferite care înseamnă două lucruri diferite: arătarea Domnului şi venirea Domnului.

Arătarea Domnului este acum, când El Se arată prin poporul Său, prin Duhul Lui care lucrează printre ei, dovedind că El este cu ei şi-i pregăteşte pentru răpire fiindcă venirea Domnului va lua Mireasa Lui. Arătarea şi venirea Lui.

Tot ce trebuie să facem, dacă putem crede, este să fim convinşi şi apoi preocupaţi. Întâi convinşi, apoi preocupaţi. Îmi place aceasta.

Ioan ştia că El era Mesia şi L-a aşteptat pentru că Dumnezeu îi spusese în pustie: „El va fi însoţit de un semn.” Astfel, când a văzut semnul, Ioan a ştiut că Acela era Mesia, aşa că a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” Şi a continuat: „Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.29,33).

Biblia promite că în aceste zile din urmă se vor întâmpla lucrurile pe care le vedem astăzi. Apoi vedem arătarea lui Mesia în forma Duhului Sfânt în biserică. Dacă viaţa unui păr ar fi altoită în viaţa unui platan, acel copac va rodi pere fiindcă aceea este viaţa ramurilor din copac. Nu contează cât de mică sau de mare este acea ramură, fiindcă viaţa din ea va produce acele roade. Şi roada Duhului urmează Duhul sau Duhul produce roadele şi semnele Evangheliei, fiindcă Isus a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Şi aşa este. Pentru cât timp? Până la venirea Lui, în toată lumea, la orice făptură. (Marcu 16.15-17).

Andrei, despre care am citit mai înainte, era un evreu obişnuit care s-a dus să-l asculte pe Ioan predicând şi era sigur că acest profet ştia despre ce vorbeşte.

Apoi într-o zi a venit în scenă Isus, despre care l-a auzit pe Ioan spunând: „Acesta este El,” aşa că Andrei şi-a zis: „N-am să-l critic pe Ioan şi nici n-am să iau aceasta sus, ci voi merge să mă conving singur.” Aş vrea ca fiecare suflet de aici din Chicago să fie la fel de sincer ca el. Astfel, Andrei s-a dus şi a stat toată noaptea cu El, iar după ce s-a convins, a devenit preocupat ca şi altcineva să aibă ceea ce a primit el.

Dar mai întâi omul trebuie să fie convins, şi singurul lucru convingător este manifestarea sau identificarea Evangheliei în tine. Când vezi că ai trecut din moarte la Viaţă şi ai devenit o făptură nouă în Hristos Isus, aceasta este identificarea Duhului Sfânt. Exact aşa.

Cum ar fi posibil ca Duhul Sfânt care a scris Biblia să nege ceea ce a scris? Vedeţi, El nu poate face aceasta. Aceasta este identitatea necredinţei, este identificarea celui necredincios. Dar identitatea credinţei este ceea ce a spus Isus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred în Mine.” Şi noi ştim că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.

După ce a stat toată noaptea cu Isus, Andrei a devenit preocupat şi de fratele lui. Aş vrea să avem mai mult timp pentru aceasta, dar frate şi soră, eu cred că astăzi problema este cu bisericile noastre. Noi nu stăm destul ca să fim convinşi. Astfel, mergem, dăm mâna cu păstorul, ne trecem numele în registrul bisericii, după care mergem acasă şi ne numim membri ai bisericii dar nu avem nici o greutate pentru cei pierduţi.

Noi nu suntem preocupaţi pentru misionarii de peste ocean; nu suntem preocupaţi de foametea de undeva. Noi avem burta plină, avem o biserică plină şi drăguţă şi un păstor intelectual care nu spune nimic împotriva lucrurilor pe care le facem. Deci, se pare că suntem mulţumiţi. De aceea nu suntem preocupaţi şi nu ne interesează ce se întâmplă. Dar dacă aţi fi convinşi să Isus Hristos a înviat din morţi şi vă va judeca pentru păcatele voastre; dacă aţi şti că venirea Lui este aproape şi că Acesta este Duhul Sfânt identificat, aţi fi preocupaţi şi de alţi oameni, ca să ajungeţi la ei, aţi fi la fel de preocupaţi ca Andrei.

Iacov nu a fost prea preocupat de ceea ce i-a făcut fratelui său, până într-o noapte când s-a luptat până în zori. El era mai timid şi toată ziua stătea pe lângă mama lui, în timp ce Esau lucra tot timpul. Iacov a furat dreptul de întâi născut de la Esau, dar după o vreme nu a mai fost preocupat de aceasta pentru că prospera şi o ducea bine.

Dar într-o noapte a intrat în legătură cu Dumnezeu şi nu i-a mai dat drumul. El nu a spus: „Oh, mai bine mă duc de aici!” Aceasta este diferenţa dintre Iacov şi mulţi oameni…

Duhul Sfânt vine asupra unui păcătos sau asupra unui critic şi încearcă să-l convingă. Aşa s-a întâmplat cu Augustin din Hippo. Dar în loc să meargă în biserica lui Irineu şi să primească Duhul Sfânt, s-a dus în Africa, la Hippo, iar mai târziu a fost unul din cei care au semnat proclamaţia că era în ordine ca toţi creştinii care nu credeau în biserica catolică să fie daţi la moarte. Şi istoria martirilor menţionează şaizeci şi opt de milioane de oameni care au fost omorâţi de biserică. Vedeţi? El a avut şansa să primească Duhul Sfânt, dar nu a fost convins că Acela era Duhul Sfânt şi astfel, aţi văzut de ce a devenit preocupat?

Iuda a avut aceeaşi şansă ca şi ceilalţi ucenici, dar nu era convins că Isus era Mesia. Şi aţi văzut ce s-a întâmplat. El nu a fost preocupat de Isus deoarece nu a fost convins pe deplin dacă El avea sau nu dreptate. Deci trebuie să fim convinşi.

Iacov s-a luptat toată noaptea cu acel Bărbat şi nu L-a alungat, ci s-a ţinut de El. Oh, aş vrea să mai avem încă o jumătate de oră… Iacov s-a ținut de El până când a primit ceea ce căuta. I-a trebuit o noapte întreagă pentru aceasta, dar a stat acolo. El a vrut să fie convins pe deplin şi a stat acolo până când Dumnezeu i-a schimbat umblarea.

Aceasta este problema astăzi: că noi nu aşteptăm până când suntem convinşi; şi nu umblăm ca şi creştinii. Dacă aţi sta destul de mult cu El, El v-ar face să umblaţi diferit, să vorbiţi diferit, să trăiţi diferit, să vă purtaţi diferit, să dormiţi diferit şi să fiţi diferiţi. Problema este că nu stăm destul de mult cu El şi nu ne ţinem de aceasta. Dar Iacov s-a ţinut.

El a spus: „Nu voi pleca de aici până nu mă conving pe deplin.” Amin. Când iei o făgăduinţă a Domnului, te ţii de ea şi nu-i dai drumul, ci stai acolo până când vezi că Dumnezeu vine în scenă, dovedeşti că eşti convins. Şi când eşti convins, devii preocupat şi de alţii. Atunci este ceva care te face să fii preocupat.

Când s-a întâlnit cu fratele său, Iacov a trimis înainte vitele şi toate celelalte. După ce a fost preocupat că acolo era Dumnezeu şi S-a luptat cu El, Iacov a devenit preocupat de bunăstarea fratelui său. Aceasta ne trebuie şi nouă.

Şamgar. Poate mulţi din voi nici nu aţi citit despre el. Este scris un singur verset despre el (Judecători 3.31) şi cred că este al treisprezecelea judecător al lui Israel.

În zilele acelea filistenii veneau în Israel şi le luau recoltele pe care le aveau, iar familiile lor mureau de foame. Dacă bărbaţii spuneau ceva, îi omorau, le omorau femeile, le batjocoreau fetele, le luau recoltele şi apoi se întorceau acasă şi trăiau toată iarna în belşug.

An după an aceşti filisteni veneau şi făceau acelaşi lucru. Astfel, într-o zi, după ce şi-a adunat grâul, sărmanul Şamgar a auzit gălăgie pe drum. Imediat a privit spre soţia lui şi spre micuţii lor slabi şi aproape morţi de foame, fiindcă era preocupat de familia lui.

Şi ce a văzut când a privit pe drum? Şase sute de filisteni înarmaţi veneau să ia toată recolta adunată în vară. El ştia că dacă nu face ceva, soţia şi copiii lui vor muri de foame în iarna aceea. Şamgar ştia că trebuie să se întâmple ceva, fiindcă era îngrijorat pentru familia lui. În clipa aceea  un singur lucru putea fi făcut, aşa că s-a gândit: „Eu nu sunt soldat şi nu ştiu să mânuiesc nici sabia şi nici altă armă. Iată că afară sunt şase sute împotriva mea. Ce mă voi face? Eu sunt îmbrăcat cu hainele de fermier, iar ei sunt soldaţi bine instruiţi, bine înarmaţi şi cu armuri groase, o oştire mare şi puternică.” Stătea acolo şi se îngrijora pentru familia lui, dar după un timp a fost convins că avea dreptate. Amin. El era evreu; era tăiat împrejur; era în legământ cu Dumnezeu prin Cuvântul pe care i l-a dat lui Avraam, deci avea un drept ca să fie apărat de Dumnezeu împotriva vrăjmaşilor lui.

În clipa aceea, Duhul a venit peste el, aşa că Şamgar a apucat un otic de plug, a ieşit pe uşă afară şi a doborât şase sute de filisteni. De ce? Pentru că a fost convins. Amin.

Dacă grupul de oameni din locul acesta ar deveni atât de convinşi că Dumnezeul care a putut s-o facă pe o femeie să vorbească în limbi şi pe un bărbat să prorocească; dacă am fi convinşi că puterea lui Dumnezeu a venit peste păcătoşi şi a făcut din ei creştini… dacă am fi absolut convinşi că este Dumnezeu, am avea cu adevărat o mare trezire în Chicago. Oh, ei ar veni şi ne-ar închide încă înainte de a se face dimineaţă, fiindcă locul acesta ar fi în clocot din pricina Evangheliei şi a mărturiei puterii învierii. Atât aţi fi de convinşi.

Noi trebuie să fim convinşi că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu luaţi ce a spus nu ştiu care organizaţie, ci luaţi ceea ce spune „Aşa vorbeşte Domnul.” Ei ar putea greşi, dar Cuvântul Lui nu poate greşi. Astfel, dacă Cuvântul este contrar părerii lor, înseamnă că părerea lor este greşită, dar Cuvântul este corect. Da, această Biblie spre care arăt, este adevărată.

Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam că sămânţa lui va birui porţile vrăjmaşului, iar Şamgar a crezut aceasta, deşi toate lucrurile erau împotriva lui.

Dumnezeu are nevoie doar de un om; El are nevoie să apuce un singur om în mâna Sa. Lumea va crede că este nebun, dar el va propovădui Evanghelia pe deplin convins că Isus Hristos a rămas Acelaşi ieri, azi şi în veci. El va sta credincios împotriva a tot ce se vede şi va merge înainte fiindcă este convins pe deplin că Dumnezeu este Dumnezeu.

Dacă El a fost odată Dumnezeu, este încă Acelaşi Dumnezeu. Dacă n-ar fi aşa, înseamnă că El n-a fost de la început Dumnezeu. Aşa este. El este infinit; este Atotputernic, Omniprezent, Atotştiutor şi Infinit. Oh, El este Dumnezeu!

El este Acelaşi Dumnezeu care a despicat Marea Roşie; este Acelaşi Dumnezeu care l-a scos pe Daniel din groapa cu lei şi pe tinerii evrei din cuptorul încins. El este Acelaşi Dumnezeu care L-a înviat pe Isus Hristos în dimineaţa de Paşti; este Acelaşi Dumnezeu care S-a revărsat în ziua Cincizecimii. Este Acelaşi Dumnezeu care l-a înviat pe Lazăr; El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi sunt convins că Acesta este Duhul Sfânt.

Petru a spus în ziua de Rusalii: „…aceasta este ce a fost spus…” (Fapte 2.16). Astfel, dacă Acesta nu este El, voi aştepta până când vine, fiindcă sunt convins că este Evanghelia, este demonstraţia puterii învierii şi arătării Domnului Isus în acest timp din urmă, pentru a pregăti răpirea Miresei Sale.

Dacă Şamgar ar fi spus: „Un moment! Eu văd că vin filistenii, dar trebuie să mă duc puţin la şcoală ca să învăţ cum să mă duelez cu ei cu un crez denominaţional,” n-ar fi obţinut biruinţa. Dar el L-a luat pe Dumnezeu şi făgăduinţa Sa care îl încredinţa că va birui porţile vrăjmaşului. Astfel, a luat acel otic de plug şi şi-a croit cale spre biruinţă. Amin. De ce? Fiindcă a fost convins că dacă Dumnezeu a fost Dumnezeu, este Acelaşi Dumnezeu şi pentru el.

Nu sunteţi convinşi că Dumnezeul care a fost în Vechiul Testament este Dumnezeul Noului Testament şi este Acelaşi Dumnezeu şi astăzi? Biblia spune în Evrei 13.8 că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Moise a socotit „ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului.” (Evrei 11.26). De aceea a lăsat tronul, şi a luat calea sclavilor săraci şi analfabeţi. De ce? Pentru că a socotit că bogăţia lui Hristos, Viaţa veşnică, este mai mare decât slava acestei lumi.

Pot să aibă câtă slavă vor! Dar Dumnezeu vrea astăzi bărbaţi şi femei care nu sunt interesaţi să ridice clădiri mari de milioane de dolari pentru nişte organizaţii; vrea oameni care să accepte Cuvântul Său simplu şi să-L propovăduiască din toată inima, aşteptând ca puterea lui Dumnezeu să Se manifeste şi să confirme că El este Acelaşi Dumnezeu dintotdeauna. Amin.

Dacă Şamgar ar fi aşteptat până ar fi învăţat toate crezurile şi acele lucruri, aceasta ar fi fost tot ce-ar fi avut, dar el n-a aşteptat. Nu domnilor, ci a trecut la acţiune.

Astăzi noi trimitem misionarii noştri. Priviţi ce diferenţă este în trimiterea misionarilor chiar şi în rândurile penticostale. Astfel, înainte ca să poată pleca peste hotare, misionarii noştri trebuie să fie examinaţi de un psiholog ca să fie evaluaţi mintal. Aşa este. Eu am trecut personal prin aceasta. Da, trebuie să te supui unui test mintal şi apoi doctorul îți pune diagnosticul. Poate doctorul este un necredincios, dar trebuie să te testeze mintal. Dar ceea ce ne trebuie nouă astăzi nu este un test mintal, ci ne trebuie testul care să spună dacă credem Cuvântul lui Dumnezeu sau nu. Dacă nu crezi Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că este ceva pe dos cu tine. Poţi avea tot felul de diplome şi grade, fiindcă dacă nu crezi Cuvântul lui Dumnezeu, eşti un necredincios. Aşa este.

Ei spun că trebuie să faci zece ani de şcoală ca să înveţi să fii misionar. Este groaznic. Zece ani ca să afli dacă poţi învăţa limbajul. Şi ce faci când începi să vorbeşti? Le poceşti aşa cum au făcut germanii aceia când au început să vorbească engleza. Aşa este. Nici nu ştii despre ce vorbeşte.

Unii nici măcar nu au din ce să înveţe. Cum vei învăţa limba? Ce rost are dacă nu poţi dovedi nimic după ce ai ajuns acolo? Devii ca ei şi faci aceleaşi lucruri ca ei. Aşa este.

Noi nu trebuie să învăţăm o limbă, ci trebuie să învăţăm limbajul ceresc adus jos din ceruri prin puterea Duhului Sfânt: limbajul Evangheliei care spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Cât de diferiţi sunt oamenii de astăzi faţă de cei de la Cincizecime! Ei nu au fost supuşi nici unui test psihologic şi nu au trebuit să meargă la şcoală. Nu există nici o dovadă că ar fi fost acolo şi n-au trebuit să aştepte zece ani, ci doar zece zile, şi toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Ei au stat acolo şi au aşteptat până când au fost convinşi că aceea era făgăduinţa.

Dar dacă ar fi aşteptat numai şapte zile? Dacă Andrei i-ar fi spus lui Filip: „El ne-a spus să venim aici sus şi să aşteptăm. Eu cred că-L avem deja, aşa că haideţi să-L acceptăm prin credinţă!”?

Dacă Petru i-ar fi spus lui Ioan: „Ştii ce? El ne-a spus să venim aici sus şi uite că stăm aici de nouă zile. Eu cred că ar trebui să acceptăm aceasta prin credinţă şi să intrăm în slujbă.”? Dacă ar fi făcut aceasta, n-ar mai fi avut nici o slujbă.

Isus le-a spus clar: „…voi trimite peste voi făgăduinţa…” (Luca 24.49). Care făgăduinţă? Ei puteau merge în Isaia 28.10-12, unde scrie: „Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul.

El îi zicea: „Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte.” Aşa este.

Şi Ioel 2.28-32: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii.

Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.

Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;

soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi pe care-i va chema Domnul.”

Ei au aşteptat până când Dumnezeu a trimis jos puterea convingătoare a dovezii că Duhul Sfânt era acolo; câte o limbă de foc s-a aşezat pe fiecare dintre ei.

Când au ajuns în stradă, ei, care nu puteau vorbi nici măcar limba lor, au vorbit în limbile oamenilor care erau prezenţi acolo şi îi ascultau. Amin. Ei au fost convinşi pe deplin că Acela era Hristos cel înviat, fiindcă L-au văzut făcând minuni, aşa cum a făgăduit, şi din cauza aceasta au pus pământul pe jar în timpul acela şi Evanghelia s-a răspândit pretutindeni. Ei erau convinşi fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu S-a manifestat prin ei. Cât de diferit este lucrul acesta faţă de ceea ce este între penticostali! Cât de diferit era totul!

Ei n-au fost duşi la nici un psiholog ca să fie testaţi mintal. Nu, nu. Testul mintal este să vezi cât de departe au ajuns în Duhul. Da, da. Unii dintre ei nu aveau nici măcar atâta educaţie cât să-şi scrie numele. Aşa este. Ei nu puteau să-şi scrie nici numele, dar erau convinşi şi preocupaţi.

Dacă ei au fost convinşi şi L-au avut pe Dumnezeu în inimile lor, trebuiau să fie şi preocupaţi, pentru că Hristos a fost atât de preocupat de păcatele lumii încât Şi-a dat viaţa pentru aceasta. Astfel, dacă Acelaşi Hristos ar fi în voi, aţi fi convinşi că El este şi aţi fi şi voi preocupaţi. Aşa este.

Necazul este că noi nu suntem preocupaţi să aducem Evanghelia. Dacă un predicator este chemat să predice într-un loc micuţ sau să facă vreo lucrare pentru Domnul, dacă nu este plătit bine şi primeşte mai mult în altă parte, va merge acolo, pentru că nu este încă convins de chemarea lui Dumnezeu în locul acela.

Dacă eşti convins pe deplin, nu te va interesa că mănânci pâine de porumb şi bei numai apă, în timp ce ceilalţi predicatori mănâncă trei mese cu carne şi umblă în Cadillac-uri cu aer condiţionat. Nu-ţi mai pasă.

Dacă eşti chemat de puterea lui Dumnezeu, de Duhul care L-a ridicat pe Isus din morţi, şi Îl vezi lucrând, vei fi preocupat şi de mântuirea fratelui tău. Atunci nu vei fi preocupat doar să-i strângi mâna şi să-i treci numele într-un registru, ci te va preocupa faptul că el trebuie să fie născut din nou din Duhul lui Dumnezeu; că trebuie să aibă în viaţa lui puterea lui Hristos care îl schimbă de la moarte la Viaţă, astfel încât să fie o piatră vie, să fie înviat şi moştenitor în Împărăţie, şi să stea în locurile cereşti în Hristos.

Atunci nu vei mai merge într-o adunare în care S-a revărsat Duhul Sfânt, ca să batjocoreşti. Nu vei face aceasta dacă eşti convins, iar dacă eşti convins, devii preocupat. Dar mai întâi trebuie să fii convins, apoi devii preocupat.

Ei n-au aşteptat să primească educaţie; n-au aşteptat să termine o şcoală mare; n-au aşteptat să primească nu ştiu ce hârtii sau altceva de felul acesta, pentru că Îl aveau pe El. Aceasta era tot ce le trebuia. Şi oamenii la care mergeau erau pe deplin convinşi că aceasta-i tot ce le trebuia oamenilor, iar eu sunt convins de acelaşi lucru.

Noi n-avem nevoie de toate lucrurile acestea aşa-zis creştine, care merg împreună încercând să se unească în Consiliul Mondial Bisericesc. Cum vom putea înainta când se amestecă necredinţa şi toate lucrurile? Ceea ce ne trebuie nouă este o credinţă de modă veche care să omoare păcatul… şi Duhul Sfânt propovăduit în puterea învierii. Luaţi o măsură din trezirea apostolului Pavel şi Duhul Sfânt al Bibliei ca să-i convingeţi pe oameni.

Noi trebuie să-L vedem pe Hristos printre noi făcând exact ce a spus: „…cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

„…Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.” (Matei 28.20). Eu sunt convins că El este aici, pentru că a promis aceasta. El a spus că va fi aici: „…unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Dacă nu este aşa, înseamnă că nici restul nu este adevărat, fiindcă, ori este totul adevărat, ori este totul greşit.

Eu cred că fiecare Cuvânt este adevărat; cred că El este acum aici; cred că Acelaşi Duh Sfânt care S-a revărsat în ziua Cincizecimii este în seara aceasta aici, în Chicago. Eu am o parte din El în inima mea şi sunt convins că este Acelaşi  Duh Sfânt, Acelaşi lucru. Aceasta mă face să fiu preocupat să duc acest Mesaj şi fratelui meu metodist, fratelui meu baptist,  oriunde ar fi.

Eu sunt convins că Acesta este Dumnezeu şi sunt convins că Isus vine; sunt convins că aceasta este ultima Lui arătare în forma Duhului Sfânt din timpul din urmă, deoarece profetul a spus: „…spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7). Eu sunt convins că Scriptura S-a împlinit.

Eu sunt convins că lumea, ordinea mondială, cosmosul, se află în pragul distrugerii. Sunt convins că venirea Domnului este aproape; sunt convins că ceea ce avem este Duhul Sfânt şi că Chicago a fost scuturat, dar nu carnea de tun de afară din stradă, aceste femei îmbrăcate imoral, aceşti beţivi şi clădirile, ci copiii Tăi.

Eu nu mă duc la biserică să iau bănuţul acela uşor de pâine, hostia, fiindcă nu cred în aşa ceva. Mirosind a whisky, ei au numele scris într-un registru, se numesc creştini şi merg să ia aşa-zisa cină, dar eu nu cred în aşa ceva.

Eu cred că Biserica lui Isus Hristos este un grup chemat afară care a fost sfinţit prin sângele lui Isus Hristos şi pus deoparte pentru slujbă; cred că ceea ce vedem în mijlocul nostru este arătarea Domnului Isus Hristos, aşa cum a spus El.

Amintiţi-vă că în zilele Sodomei a venit un Om care a stat cu Avraam, şi a mâncat şi a băut. În acel Om era Dumnezeu, arătând că El Se va arăta în zilele din urmă în Biserica Sa care este Mireasa, într-un trup omenesc, şi că ea va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi El. Amin. Eu cred aceasta.

Cineva spune: „Eşti nebun, predicatorule!”

Ei bine, lăsaţi-mă în pace dacă sunt nebun, fiindcă sunt mai fericit aşa, decât cum am fost înainte.

Deci ei erau convinşi; erau convinşi că tot ce le trebuia era Isus, şi tot ce le trebuia oamenilor era tot Isus.

Dar ce facem noi în Africa? Mergem acolo şi-i învăţăm să citească, să scrie şi să socotească. Apoi ce facem? Ce devin ei după aceea? Sunt candidaţi pentru iad de două ori mai mult decât erau înainte. De ce? Ei au păcatele lor tribale şi mai iau şi păcatele omului alb. Aşa este. Îi facem mai răi decât au fost la început. Aşa este.

El este un ucigaş, apoi devine un violator şi de toate. Bea whisky de la omul alb şi ia păcatele lui. Dacă ar fi făcut aşa ceva în tribul lui ar fi fost omorât pentru aceasta. Aşa este.

Ei bine, el n-are nevoie de educaţie, ci are nevoie de salvare; are nevoie de puterea învierii ca să-i schimbe inima. Amin. Aşa este.

Ucenicii erau convinşi că tot ce le trebuia era El şi ştiau că numai El le putea rezolva toate nevoile pe care le aveau. Ei nu aveau nici un carnet de membru şi nu le trebuia o organizaţie care să-i susţină, pentru că Îl aveau pe Isus; El era tot ce le trebuia. Cred că biserica ar trebui să uite aceasta când vine o trezire în oraş şi să nu mai întrebe: „Unde este mandatul tău de membru? Cine te susţine?”

Susţinătorul nostru este Hristos. El este mărturia noastră, fiindcă noi suntem martorii Lui. De aceasta are nevoie Chicago, nu de o mare colaborare cu cineva. Ei au nevoie de puterea lui Hristos, de identificarea Duhului Sfânt care schimbă inimile oamenilor şi face din ei făpturi noi. După ce sunt convinşi, ei vor fi preocupaţi. Toţi au avut nevoie de Hristos, iar astăzi este la fel. Tu nu trebuie să aştepţi să mergi treizeci şi cinci de ani la şcoală, fiindcă atunci eşti prea bătrân ca să mai umbli încoace şi încolo. Ce trebuie să faci? Să propovăduieşti Evanghelia. Da, domnilor. Ei n-au nevoie de educaţie; nu mergeţi să-i educaţi, ci mergeţi să-i salvaţi, pentru că aceasta v-a cerut Isus. Aşa este.

Cred că mulţi dintre voi îl cunoaşteţi pe marele misionar Hudson Taylor care a mers în China. Acolo era un băiat indian, nu chinez, care a fost salvat şi a primit Duhul Sfânt. El s-a dus la domnul Taylor şi i-a zis:

„Domnule Taylor, ce trebuie să fac? La ce şcoală să merg? Ce să fac? Să urmez anii de şcoală pe care îi cere biserica?”

Şi domnul Taylor i-a răspuns:

„Du-te afară câtă vreme candela ta arde şi nu aştepta să o încerci dacă arde sau nu.”

Acelaşi lucru îl spun şi eu. Nu trebuie să aştepţi să testezi şi să testezi, să treci prin tot felul de probleme şi necazuri şi toată această şcoală ca să obţii o diplomă sau un doctorat în divinitate. Dacă ai aşa ceva, este în ordine, dar dacă nu ai, du-te în câmp cât timp candela ta este aprinsă. Dacă nu poţi face mai mult, spune-le doar că trebuie să ardă şi arată-le cum se poate aprinde candela lor. Aceasta-i tot. Dacă Dumnezeu aprinde candela ta, du-te şi spune-le şi altora cum a aprins-o. Amin. Tu spune-le doar cum s-a aprins candela ta, iar Dumnezeu Se va îngriji de restul. Tot ce trebuie să faci este să aprinzi candela cu Foc de la altar, iar Dumnezeu va veni şi va dovedi aceasta prin puterea Duhului Sfânt, dovada învierii lui Hristos.

Lăsaţi-i în pace, nu-i educaţi! Nu încercaţi să-i învăţaţi tot felul de lucruri. Priviţi ce am ajuns noi din cauza aceasta: nişte păgâni care neagă Cuvântul lui Dumnezeu şi au doar o formă de evlavie. Era mai bine să nu fi auzit deloc. Aşa este. Ceea ce ne trebuie nouă sunt candele aprinse, vieţi care ard cu flacăra puterii învierii lui Hristos şi răspândesc Lumina pe care a dat-o El.

Nu aşteptaţi până când ardeţi pe jumătate încercând să învăţaţi vreo limbă străină sau să primiţi trecere înaintea vreunei organizaţii. Dă-i drumul când începe să ardă Lumina. Amin. Spune-le doar ce experienţă ai avut când s-a aprins şi poate se va aprinde şi candela lor de la Lumina ta. Da, domnule.

Bărbatul care s-a născut orb este un exemplu bun pentru noi. Biblia spune că Isus a trecut pe acolo şi i-a dat vederea. Imediat au venit toţi doctorii în filozofie, medicii, fariseii şi preoţii templului şi au încercat să-i aducă tot felul de argumente filozofice.

El nu ştia nimic despre teologie, dar frate, avea singurul lucru care îi trebuia: avea experienţă. Încercaţi să-i aduceţi argumente unui asemenea om; încercaţi să-i spuneţi că nu poate vedea şi el vă va arăta imediat că vede. Aşa este. El nu putea înţelege toate argumente aduse de ei, dar cu siguranţă i-a pus pe jar când le-a spus: „Este ciudat că Omul acesta poate deschide ochii unui orb, iar voi care pretindeţi că sunteţi cineva, nu ştiţi nimic despre El.”

Ei i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos.”

 Dar orbul le-a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” (Ioan 9.24-25).

Dacă vreţi, puteţi spune că sunt nebun, sau puteţi spune că nu sunt în voia lui Dumnezeu, dar eu vă pot spune un singur lucru: „Odată am fost păcătos, dar am fost salvat, iar acum sunt plin de bucurie în Domnul Isus fiindcă ştiu că mi s-a întâmplat ceva.”

Aşa cum a spus odată o soră de culoare: „Vreau să ştiţi un lucru. Eu nu sunt ceea ce vreau să fiu şi nici ceea ce trebuie să fiu, dar un lucru este sigur: nu mai sunt ce am fost.”

Acesta este un lucru bun. Să ştii că ai trecut de la moarte la viaţă; să ştii că eşti apucat de Dumnezeu şi te scutură până când se schimbă viaţa ta, până când se schimbă totul în tine şi devii o făptură nouă. Amin. Aceasta ne trebuie: nişte candele aprinse. Da, domnilor.

Orbul putea să vadă; era un lucru sigur, de aceea nimeni nu se putea certa cu el în privinţa aceasta. Poate i-au spus una şi alta şi probabil el nu a înţeles toată doctrina templului şi aşa mai departe, dar a avut o mărturie puternică o experienţă reală, care a însemnat mai mult decât au putut produce ei.

Cu toată teologia lor, ei n-au putut produce nici măcar un caz. Şi pentru că n-au putut să-l contrazică, l-au lăsat în pace. Adică, l-au luat şi l-au aruncat afară din clădire. Aceasta a fost atitudinea lor atunci, iar astăzi se întâmplă la fel. Dar încă mai există: „Odată am fost orb, dar acum văd.” Amin.

Măreţul har m-a mântuit

Pe mine din păcat!

Pierdut am fost, dar m-a salvat

Şi orb, dar acum văd.

Doar harul mi-a învăţat inima

Nicicând să nu se teamă

Doar harul m-a eliberat de teamă.

Ce bucuros m-am simţit când harul mi-a arătat

Atunci când am crezut.

Oh, aş vrea ca aceasta să fie povestea mea! Marele evanghelist Dwight Moody a avut o trezire chiar aici în Chicago. Voi ştiţi că el era un om fără educaţie şi ei l-au urât. Dar deşi nu avea nici o educaţie, s-a dus la Londra, în Marea Britanie, ca să le vorbească acelor orăşeni. Şi într-o seară, în timp ce se afla în faţa a mii de oameni, a început să citească din Biblie. A încercat să pronunţe un cuvânt cât se poate de corect, dar nu a reuşit. S-a scărpinat în cap şi a încercat din nou, dar degeaba. A încercat şi a treia oară, dar tot nu a reuşit să-l pronunţe corect. Atunci a privit în sală şi a văzut că orăşenii aceia erau gata să izbucnească în râs, aşa că a închis Biblia şi s-a rugat: „Dumnezeule, eu nu ştiu ce înseamnă, dar Te rog să-mi descoperi Tu.”

Frate, a primit ceva care a zguduit tot ţinutul, peste tot. Da, domnilor. Poate nu a putut pronunţa cuvântul acela, dar Dumnezeu i-a dat puterea acelui Cuvânt. Da, Dumnezeu i-a dat ceva care a zguduit Anglia. Aşa este. În seara aceasta, şi noi avem nevoie de ceea ce a avut el atunci. Moody n-a putut pronunţa corect acel cuvânt, dar Dumnezeu a venit în scenă şi a dovedit că ceea ce a vorbit el era Cuvântul Său. Da, domnilor.

Vă amintiţi de bătrânul Buddy Robinson? El era foarte preocupat de oameni. De ce? Pentru că era convins. Eu am citit despre unchiul Buddy, cum îl numeam noi, care a fost un stâlp al bisericii nazarinene. Nu demult, am citit cartea sa. El avea o măgăriţă pe care a numit-o Ellie. El voia să trăiască sfinţenia şi credea că ar trebui să ne abţinem de la păcat. Se zice că îşi ara porumbul, dar nu putea nicicum s-o facă pe măgăriţă să meargă drept. Astfel, s-a înfuriat pe Ellie pentru că nu mergea drept, dar curând a realizat că nici el nu mergea drept. La un moment dat, măgăriţa i-a călcat porumbul în picioare, iar el s-a înfuriat atât de tare pe ea încât a smucit-o de câteva ori, iar când furia i-a ajuns la culme, s-a dus la ea şi a muşcat-o de ureche cât a putut de tare.

Bătrâna măgăriţă a luat-o la fugă, apoi s-a oprit. El s-a dus şi s-a aşezat pe o grămadă de pietre, iar în timp ce stătea acolo se gândea: „Nu sunt eu un făţarnic care predică despre sfinţire, în timp ce port încă între dinţi părul măgăriţei?” Ştiţi, unchiul Buddy avea simţul umorului.

El s-a întors spre măgăriţă şi i-a zis: „Ellie, îmi pare rău că ţi-am făcut aceasta. Te rog să mă ierţi.” Atunci ea s-a uitat la el cu ochii ei căprui şi mari, iar Buddy spunea: „Bătrâna Ellie s-a uitat la mine ca şi cum ar fi zis: „Nu, nu te iert, pentru că dacă nu te pocăieşti mai mult, cu pocăinţa pe care o ai acum o să-mi faci din nou aceasta.” Deci cam aşa stau lucrurile…

… Înainte de a deveni preocupat, tu trebuie să fii convins. Nu credeţi aceasta? Da, domnilor.

Odată am avut o trezire într-un ţinut, iar într-o seară când am făcut chemarea la altar, a venit în faţă un fermier în salopetă. El s-a plecat şi a întrebat:

„Vrei să spui că acest Duh Sfânt este pentru mine?”

„Da, domnule,” am răspuns eu.

„Şi cum pot să-L primesc?”

”Aşa cum spune Biblia.”

„Bine. Atunci iată-mă, vreau să-L am şi eu.” Spunând aceasta s-a plecat şi s-a rugat puţin. Apoi s-a uitat în sus şi a spus: „Aşa nu ajung nicăieri.”

„O clipă,” i-am zis eu. „Tu eşti de vină, nu făgăduinţa lui Dumnezeu.”

Atunci s-a rugat din nou, iar pe la două dimineaţa L-a primit. Vedeţi? El era schimbat. Nu avea nimic în afară de o camionetă veche, şi o experienţă pe care tocmai o trăise. Şi ştiţi ce a făcut? După ce a fost convins că Acela era Dumnezeu, a devenit preocupat de comunitatea lui. Astfel, până la încheierea trezirii, bătrânul acela cu camioneta lui veche, a adus la mântuire încă douăzeci de oameni. Vedeţi? El nu avea şcoală, dar era convins că avea dreptate.

Noi avem mai mult decât o noapte şi mă întreb dacă putem fi la fel de preocupaţi ca fermierul acela.

Şi Samson era convins că Dumnezeu era Dumnezeu. El era convins că atâta timp cât avea cele şapte şuviţe pe spate, Dumnezeu era cu el şi făgăduinţa pe care i-o dăduse îi aparţinea.

El era preocupat de poporul său şi n-a avut nevoie decât de o falcă de măgar şi a răpus cu ea o mie de filisteni. De ce? Pentru că a fost convins şi apoi a devenit preocupat.

David era convins că Dumnezeu era Dumnezeu şi era preocupat de oile tatălui său. Nu avea cu ce să se lupte, dar după ce a fost convins a devenit preocupat, aşa că s-a dus după oaia tatălui său şi a adus-o înapoi. Da, domnilor.

Am putea sta aici încă o oră şi să vorbim despre aceasta, dar vă voi mai spune un singur lucru. Ce ziceţi de fratele Boze, de aici? El nu este înregistrat nicăieri şi nu este sponsorizat de nimeni, dar este convins că oamenii aceştia au nevoie de Evanghelie şi este preocupat de aceasta. De aceea încearcă să le aducă Evanghelia. Şi mă gândesc că dacă el este preocupat, ar trebui să fim şi noi, nu credeţi aceasta?

Dacă el este convins că ei au nevoie, şi noi toţi suntem convinşi, şi doctorul care a venit aici este convins şi ceilalţi misionari sunt convinşi, atunci ar trebui să fim cu toţii preocupaţi. Nu credeţi şi voi aceasta? Noi ar trebui să fim preocupaţi.

Tu zici: „Şi ce trebuie să fac?”

Aceasta îmi aminteşte de ceva ce am văzut într-un ziar. Acolo era poza unui tată şi a unei mame, care băuseră toată noaptea, iar duminică dimineaţa dormeau între sticlele împrăştiate peste tot şi înconjuraţi de mucuri de ţigară. Pe perete aveau o poză cu chipul lui Hristos, iar Biblia era în dulap. În timpul acela s-a trezit băiatul mai mic, s-a spălat şi a luat micul dejun, după care a bătut la uşa părinţilor şi i-a întrebat: Pe mine cine mă duce la şcoala duminicală?” dar nimeni nu era preocupat de aceasta.

Eu cred că ar trebui să fim preocupaţi. Cred că ar trebui să-l susţinem pe fratele Boze şi pe ceilalţi misionari, cu tot ce avem.

Primul lucru pe care îl avem de făcut este să fim convinşi că vine Isus. Acesta este programul Lui, de aceea ar trebui să fim preocupaţi de fratele nostru negru, galben sau alb. Ar trebui să fim preocupaţi de oamenii de acolo, iar dacă nu putem merge, să facem tot ce putem ca să-i sprijinim pe cei pe care i-a chemat Dumnezeu. Haideţi să ne plecăm capetele.

Când cărbunele aprins a atins profetul

Făcându-l cât se poate de curat,

Când Glasul lui Dumnezeu a spus:

„Cine va merge pentru noi?”

Atunci a răspuns: „Stăpâne, iată-mă, trimite-mă!”

Vorbeşte-mi, Doamne! Vorbeşte-mi, Doamne,

Vorbeşte grabnic şi Îţi voi răspunde,

Vorbeşte-mi, Doamne! Vorbeşte-mi, Doamne,

Vorbeşte şi grabnic voi răspunde.”

Uitaţi-vă în acest oraş, uitaţi-vă în ţara noastră:

Milioane mor în păcat şi ruşine

Ascultă strigătul lor amar

Grăbeşte, frate, grăbeşte-te să-i salvezi.

Răspunde degrabă: „Stăpâne, iată-mă!”

(Dacă nu poţi merge tu, să trimită pe cineva.)

Vorbeşte-mi, Doamne! Vorbeşte-mi, Doamne,

Vorbeşte grabnic şi Îţi voi răspunde,

Vorbeşte-mi, Doamne! Vorbeşte-mi, Doamne,

Vorbeşte şi grabnic voi răspunde.”

(Fratele Branham continuă să fredoneze cântarea). În timp ce cântă muzica şi cântaţi şi voi, sunteţi convinşi? Sunteţi convinşi că Dumnezeu este aici? Puteţi fi convinşi că Dumnezeu este aici? Puteţi fi convinşi că Duhul Sfânt este aici? Sunteţi preocupaţi?

Tată ceresc, ne gândim la Isaia despre care poetul a scris versurile acestea frumoase. El s-a rezemat mult timp pe umărul împăratului, dar Dumnezeu i-a luat suportul de sub el, iar atunci s-a dus la altar. Dumnezeule, uneori trebuie să iei suportul de sub noi şi să laşi lumea să ne întoarcă spatele; uneori îi laşi chiar şi pe prieteni să facă aceasta, iar atunci suntem jos.

Apoi, el i-a văzut pe serafimi zburând prin clădire, iar în clipa aceea a înţeles că trăia printre oameni necuraţi şi cu buze necurate. El a văzut aceasta înainte de a-i vorbi Dumnezeu. Oh, Dumnezeule, vorbeşte! Vorbeşte, Doamne, şi Îţi voi răspunde.

Tată, astăzi ne predăm Ţie, în slujbă. Noi chemăm sincer, din inimă, Glasul lui Dumnezeu ca să ne vorbească. Încearcă-ne, Doamne, şi curăţește-ne! Fă-ne să intrăm chiar acum în purgator, curăţește-ne sufletele de necredinţă şi ajută-ne să ne putem separa de crezurile şi obiceiurile acestei lumi, fiindcă ne dăm seama că nu mai avem mult de mers. El este la uşă!

Noi vedem că Israelul este un stat independent. Vedem cât de perfect se potrivesc cu naţiunea aceasta, cum au mers şi au ocupat ţara, izgonindu-i pe băştinaşi, exact cum am făcut şi noi. La început, ei au avut oameni mari ca Iosua, David şi Solomon, dar în final l-au avut pe Ahab şi Izabela lui.

Tată, noi l-am avut pe Washington şi Lincoln, dar mă întreb încotro ne îndreptăm acum? Oh, Dumnezeule, astăzi avem nevoie de Ilie. Te rugăm să ne vorbeşti, Tată. Binecuvântează inimile noastre şi arată-ne care este voia Ta, ca să ştim ce să facem.

Binecuvântează-i pe lucrătorii de aici, Doamne. Mulţi  vin din diferite organizaţii şi denominaţiuni. Îngăduie ca atunci când se vor întoarce, să fie o lumină care să nu poată fi scoasă afară şi nici ascunsă sub vreun crez. Fă-i să răspândească Lumina lui Dumnezeu care a fost aprinsă în inimile lor de Duhul Sfânt.

Binecuvântează-i pe fiecare. Binecuvântează-l şi pe scumpul nostru frate. Mi-l amintesc cum a stat în urmă cu trei ani, cu braţele în jurul meu şi a plâns, iar Tu ne-ai vorbit chiar atunci.

Dumnezeule, el nu poate sta numai aici, ci trebuie să plece. Fii cu el, Te rog, fii cu fratele Joseph, apără-l şi binecuvântează-l. Dăruieşte-le suflete pentru Tine, Doamne.

Binecuvântează-i şi pe tinerii aceştia. Când îi văd mergând pe acolo, pe biciclete şi fără papuci în picioare… iar noi avem impresia că ne sacrificăm. Inimile lor ard pentru oameni, fiindcă sunt convinşi şi preocupaţi de ei.

Dumnezeule, ajută-ne pe toţi să fim preocupaţi să vedem Împărăţia lui Dumnezeu şi să continuăm să credem ce ne-a spus Isus, fiindcă El S-a rugat să fim una în El. Binecuvântează eforturile noastre, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Îmi pare rău că v-am ţinut atât de mult. Dumnezeu să vă binecuvânteze. În ordine, frate Boze.

– Amin –