PĂRTĂȘIA

Green Lake – Texas

Haideţi să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune. Să ne plecăm capetele.

Tatăl nostru ceresc, ne apropiem de Tine, în seara aceasta, în acest timp de părtăşie, ca să-Ţi mulţumim pentru Sângele lui Isus Hristos şi pentru aceste clipe pe care le  petrecem împreună.

Doamne, în faţa mea se află aceste batiste care mi-au fost trimise, deoarece ele reprezintă oameni care se află în nevoi, iar în Biblie ni se spune că ei luau de pe trupul lui Pavel, batiste şi şorţuri, iar duhurile rele plecau de peste cei care erau atinşi de ele, în timp ce bolnavii erau vindecaţi.

Tată, noi ştim că nu suntem apostolul Pavel, dar Tu eşti încă acelaşi Dumnezeu, şi pentru că eşti acelaşi ieri, azi şi în veci, ai dat o cale prin care ei să poată fi vindecaţi. Te rugăm  să ai milă şi să-i vindeci.

Când Israelul a rămas blocat în faţa Mării Roşii, un scriitor spunea că Dumnezeu a privit în jos, prin Stâlpul de Foc, cu ochii plini de mânie, iar marea s-a speriat şi a dat înapoi, făcând cale liberă Israelului, care a trecut prin mijlocul ei, pe uscat.

Dumnezeule, eu cred că atunci când aceste batiste vor fi puse peste trupurile bolnave, Tu vei privi, nu doar prin Stâlpul de Foc, ci prin Sângele propriului Tău Fiu, pe care mi l-ai dat, iar aceste boli se vor trage înapoi, făcând loc puterii de vindecare a lui Dumnezeu,

Doamne, binecuvântează această Convenţie, la încheierea ei. Te rugăm să ne cercetezi în mod deosebit, şi dă-ne binecuvântările Tale, căci o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin. Vă puteţi aşeza.

Domnul să vă binecuvânteze. Am fost foarte mişcat de complimentul pe care mi l-a făcut fratele Carlson. Oh, cât aş vrea să am timp să pot spune câteva lucruri despre aceasta. Astăzi, şi pe tot parcursul acestei Convenţii, s-a predicat foarte mult, iar eu îi apreciez pe toţi cei care au vorbit. Ştiu că sunteţi obosiţi şi că peste puţin timp veţi pleca acasă, pentru ca mâine să mergeţi la bisericile voastre, de aceea nu vă voi ţine prea mult timp.

Aseară, când am plecat de aici, mi-am pus braţele în jurul lui Iosif, şi i-am zis:

„Ce se întâmplă oare cu mine?”

Apoi am întrebat-o şi pe soţia mea: „Oare sunt cumva nebun?” Pur şi simplu nu mă pot abţine să nu spun acele lucruri. Este ceva din mine care mă împinge să le spun şi nu pot face nimic împotrivă. Da, este ceva…

În după-amiaza aceasta, în motelul unde sunt cazat, erau o grămadă de oameni beţi, femei, bunici, care purtau pantaloni scurţi, erau îmbrăcate imoral şi stăteau acolo fumând şi bând. Văzându-i, mă gândeam: „Dumnezeule, oare de ce trebuie să le vorbesc surorilor mele; de ce trebuie să mă leg tot timpul de ceea ce fac? Eu nu vreau să vă vorbesc aşa şi totuşi, de ce trebuie s-o fac mereu?” Şi ceva dulce, nu un glas audibil, ci ceva din interiorul meu, spunea: „Eu nu vreau ca fiii şi fiicele Mele să arate aşa.” Iată. Vedeţi, voi sunteţi oameni deosebiţi de restul lumii. Când L-am auzit zicând în inima mea: „Eu nu vreau ca fiii şi fiicele Mele…” aceea mi-a făcut bine.

„Fiii şi fiicele Mele…” Eu iubesc biserica, pentru că Hristos a murit pentru ea, pentru biserică. Totuşi, sunt unele lucruri care se întâmplă în biserică, iar când predici constant împotriva lor, punând Cuvântul în faţă, şi o vezi că totuşi biserica bâjbâie în ele, oh, atunci…

Vedeţi, eu ştiu că oamenii mă numesc de la „un diavol”, până la  „un arhanghel”, dar eu sunt fratele vostru. Voi puteţi spune tot ce vreţi împotriva mea, căci eu nu pot schimba nimic, pentru că trebuie să fiu sincer, şi vreau să spun la fel ca Pavel: „nu am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti”, care a venit la mine încă din copilărie. Încă de atunci Dumnezeu a lucrat, pentru că m-am încrezut în El.

Cu câteva săptămâni în urmă, am fost la Chicago, la o întâlnire a Oamenilor de Afaceri, urmând  să vorbesc în ultima parte. Astfel, mă pregăteam pentru un mare jubileu duhovnicesc, ca să spun aşa, dar într-o seară, pe când mă aflam în camera de hotel, iar afară fulgera şi era furtună, când tocmai sosisem de la o întâlnire, El mi-a zis: „Du-te la fereastră!”

În cameră strălucea o Lumină: aceea pe care o vedeţi în fotografie. Și El mi-a spus: „Du-te la fereastră şi stai lângă a treia plăcuţă.” M-am dus acolo şi am privit peste drum.

El a continuat: „Ei ţi-au întins o cursă, dar nu te îngrijora, pentru că Eu voi fi cu tine. Spune-i domnului Carlson şi celuilalt bărbat care va fi cu el, şi anume Tommy Hicks, că nu vor obţine auditoriul pe care l-au planificat, ci adunarea va avea loc într-o altă sală, iar când veţi intra, la stânga ta va sta un bărbat de culoare.” După ce mi-a spus aceste cuvinte, mi-a arătat unde va sta fiecare şi a adăugat:

„Să le spui aceasta, căci te vei întâlni cu domnul Carlson mâine, înaintea dejunului.” El stă acum aici. Şi Duhul Sfânt mi-a arătat tot ce se va întâmpla acolo, iar lucrurile s-au întâmplat întocmai. Mai întâi, au fost nevoiţi să închirieze o altă sală, iar când au intrat în sala despre care îmi spusese El, şi care arăta întocmai cum mi-o descrisese, fiecare persoană s-a aşezat la locul ei.

Fratele Carlson este aici, şi el poate întări  că ceea ce vă spun este perfect adevărat. Apoi, când m-am dus în faţă, le-am spus celor din Asociaţia lucrătorilor, care erau prezenţi: „Ştiu ce aveţi împotriva mea. Este vorba despre ceea ce învăţ referitor la Hristos. V-am auzit prezentându-vă: Doctor Cutare, şi doctor Cutare… În ce mă priveşte, nu am nicio educaţie, dar aş vrea ca oricare dintre cei care susţineţi că învăţ greşit, să vă ridicaţi, să luaţi Biblia şi să veniţi lângă mine, ca să dovediţi acest lucru în faţa celorlalţi lucrători prezenţi. Dacă nu o puteţi face, de acum înainte să staţi înapoia mea!

Dacă este vorba despre tichetul vostru de masă, să nu discutaţi cu mine despre aceasta, pentru că eu am un singur lucru de făcut: să-mi găsesc plăcere în Cuvântul lui Hristos, pentru ca El să-Şi găsească plăcerea în mine. Acesta este singurul ţel al vieţii mele.”

Prieteni, nu este uşor să-i iubeşti pe oameni şi totuşi, să-i tai în bucăţi. Tu nu vrei să faci aceasta, dar cum este posibil ca un om care predică sub inspiraţie să spună altceva decât ce îi spune inspiraţia? Dacă vreodată voi spune ceva contrar Cuvântului, puteţi să-mi atrageţi atenţia, pentru că de multe ori când mă aflu la diferite Convenţii, nu vorbesc decât despre învăţătura de bază a Evangheliei. Alteori, încerc să vorbesc împotriva păcatului, mustrând lucrurile pe care le fac oamenii care trăiesc ca lumea şi cu toate acestea pretind că sunt creştini. Aceasta este cea mai mare piedică de care se loveşte biserica de astăzi, căci ar trebui să ne decidem şi să fim ori înăuntru, ori afară, căci nu ne putem preface că suntem ceea ce nu suntem în realitate. De aceea îmi este foarte greu.

Cu câtva timp în urmă, am primit o scrisoare de la un prieten, care îmi scria printre altele: „Fratele Branham este un profet care se află sub ungere, dar învăţătura lui să nu o ascultaţi, căci este greşită!”

Vă puteţi imagina pe cineva spunând aşa ceva? Un profet? Păi, profetul este acela la care vine Cuvântul Domnului; el este singurul care primea tălmăcirea Cuvântului.

Eu nu sunt un profet; nu pretind aşa ceva, dar vă spun clar că, orice persoană care nu admite că Cuvântul lui Dumnezeu este drept şi că El trebuie să taie, este greşită! Noi trebuie să fim tăiaţi ca să ne potrivim cu Cuvântul Său, fiindcă nu putem să tăiem Cuvântul lui Dumnezeu ca să se potrivească cu gândirea noastră. Da, noi suntem cei care trebuie să ne ţinem de Cuvânt.

Cineva a venit odată la mine şi mi-a zis: „Dacă cel care ţi-a adus această învăţătură, pe care o crezi şi o vesteşti, este Îngerul Domnului, o vom crede şi noi.” Auzind ce spune, am spus: „Îngerul Domnului? Păi, dacă El ar fi venit şi mi-ar fi spus ceva ce era contrar Cuvântului, nici pe El nu L-aş fi crezut!”

Cum este posibil să vă bazaţi pe o experienţă sau pe o senzaţie? Diavolul poate imita orice senzaţie vreţi. Eu am putut să văd aceasta: am văzut păgâni care dansau în duhul, vorbeau în limbi, dar făceau aceasta bând sânge dintr-un craniu uman şi chemându-l pe Diavolul.

Mahomedanii strigă şi ţipă, lăudându-l pe dumnezeul lor. Ei îşi introduc aşchii sub unghii şi nici măcar nu simt aceasta, sau se înţeapă cu sabia în faţă. Puteţi să spuneţi cumva că cel pentru care fac aceste lucruri este Dumnezeu?

I-am văzut înfigând cârlige de pescuit în carnea lor, iar de ele atârnau bile pline cu apă, după care mergeau printr-un jar gros de câţiva centimetri, încât se afundau până mai sus de genunchi. Bazinul prin care se plimbau, avea o lungime de 15 picioare, şi o lăţime de patru picioare, iar când ieşeau de acolo, nu aveau nicio arsură. Vreţi să spuneţi că cel pentru care fac acele lucruri este Dumnezeu? Cu siguranţă, nu!

Dumnezeu este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. ” şi Cuvântul este încă Dumnezeu. Cum judecăm noi?

Mama mea, care a plecat nu demult la cer, mi-a spus: „Billy, tu ai fost suportul meu în lucrurile spirituale şi ai avut grijă de mine, iar eu am putut să văd că nu am flămânzit niciodată.”

Fiind irlandezi, religia noastră era cea catolică. Şi eu  i-am răspuns: „Până am fost mici, noi nu am mers la nicio biserică, iar când am devenit bărbat, am mers la o biserică catolică, unde am auzit spunându-se: „Noi suntem Biserica”. Atunci am mers la luterani, dar şi acolo s-a spus la fel: „Noi suntem Biserica”; iar când m-am dus la baptişti, am auzit acelaşi slogan: „Noi suntem Biserica”. Atunci care dintre ele este Biserica adevărată, căci toţi au aceeaşi pretenţie? Există nouă sute şi ceva de biserici, ceea ce dovedeşte că nimeni nu trebuie să-şi bazeze credinţa pe aceasta; dovedeşte că nimeni nu se poate baza pe o senzaţie. Şi eu vă spun, fraţilor: Unul singur este corect şi adevărat, iar Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

Satana s-a dus la Eva şi i-a tălmăcit greşit Cuvântul, doar o părticică din El, cauzând tot necazul nostru. Este adevărat?

Toţi copilaşii bolnavi, toţi ologii, moartea, cinismul, toate se datorează unei singure persoane, care nu a crezut Cuvântul lui Dumnezeu pe deplin. Şi eu vă spun: dacă Dumnezeu nu a lăsat acest lucru nepedepsit atunci, cu cât mai mult nu-l va lăsa acum, de aceea, ori ne vom întoarce la Cuvânt, ori nu vom ajunge nicăieri! Aşa este.

Vă imaginaţi cum este să stai în faţa acelor oameni iubiţi, fără să te gândeşti ce vei spune, şi să-L vezi pe Duhul Sfânt venind şi spulberând tot ce este greşit? Vedeţi? Mângâierea Lui este acolo, în faptul că arată acele lucruri.

Ştiu că unii cred că sunt un ghicitor, dar ştiaţi că tocmai acesta este motivul pentru care L-au trimis pe Isus la moarte? Da, acesta era motivul, pentru că El le cunoştea gândurile inimii.

Fraţilor, dacă Duhul Sfânt mi-ar fi permis să vorbesc despre lucrurile care se petreceau acolo, m-aţi fi aruncat afară din ţară. Vedeţi? Oamenii vin, te bat pe spate şi-ţi spun „frate”, în timp ce cred că eşti un ghicitor. Credeţi că nu ştiu aceasta?

Nu pot să spun că am Duhul lui Dumnezeu şi să nu ştiu aceasta, pentru că El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; …pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Înţelegeţi ce spun? Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, Te rugăm să laşi ca Duhul Sfânt să ne vorbească în următoarele câteva minute.

Dumnezeule, rugămintea mea este ca nici unul din cei prezenţi să nu lipsească în ziua judecăţii, ci toţi să fim prezenţi acolo, acoperiţi de sângele Fiului lui Dumnezeu. Iartă-ne greşelile, căci atunci când ne-ai învăţat să ne rugăm, ne-ai spus să cerem şi aceasta, zicând: „…şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” (Matei 6.12), după care ai adăugat:

„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (v.14-15).

Astfel, putem vedea unde de aflăm. Dumnezeule, nădejdea mea este să trăiesc să văd ziua în care Biserica Dumnezeului celui viu, va sta încolonată ca o puternică oştire a lui Hristos, acoperită în întregime de Sânge; fiecare soră şi frate fiind un sfânt, toţi mărşăluind înainte în Puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Tată, Tu ai spus că vei restitui tot ce au mâncat lăcustele, iar eu cred că o vei face, Doamne, de aceea ţin sus şi tare la aceasta şi nădăjduiesc să trăiesc s-o văd şi eu.

Dacă nu, eu voi semăna Sămânţa Cuvântului Tău, apoi ştiu că va cădea ploaia Duhului. Noi ştim cu toţii, că ploaia cade peste drepţi şi peste nedrepţi, pentru că aceeaşi ploaie care udă grâul, udă şi buruienile, dar, Te rugăm, Dumnezeule Tată, să faci ca noi să nu semănăm nimic altceva decât Sămânţa originală a lui Dumnezeu. Iar când Duhul va veni peste ea, fă să rodească Chipul lui Isus Hristos, adică un fiu sau o fiică a lui Hristos. Ascultă-mă, pentru că Îţi cer aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug pe toţi. Vă doresc toate binecuvântările şi pacea Sa, iar dacă nu ne vom mai vedea în ţara aceasta, să ne întâlnim în ţara care va veni, când vom fi chemaţi să ne înfăţişăm înaintea lui Hristos, în ziua când trâmbiţa va suna, iar morţii în Hristos vor învia. Atunci, cu toţii, într-o mare unitate, vom merge să ne întâlnim cu El.

Am în faţa mea un ceas, pe care l-am fixat exact pentru 30 de minute, aşa că atunci când voi încheia va fi ora 10.

Mâine după-amiază, cei ce sunteţi din Chicago, puteţi să vă aduceţi bolnavii şi suferinzii, pentru că la Mather, va avea loc un serviciu de vindecare. Este în ordine, nu-i aşa, frate Carlson? L-am întrebat pe fratele Joseph, dacă va fi în ordine şi el a spus că da.

Apoi, luni va fi un raliu misionar pentru fratele Joseph, acest frate bun, pe care noi îl iubim cu toţii. Cred că el este cel care m-a dus la fratele Algery, când am primit acea scrisoare foarte dură pe care mi-a trimis-o. Dar Domnul ne-a dat cuvinte puternice atunci, şi cred că mai bine de patruzeci de bărbaţi tineri au primit Duhul Sfânt chiar în incinta Colegiului Luteran. Vă puteţi imagina?

El a crezut că sunt un ghicitor lustruit, sau ceva de felul acesta, dar fiind sincer, a avut puterea să stea jos, lângă Cuvântul lui Dumnezeu, iar Duhul a venit la el, făcându-l un alt bărbat.

Acum voi citit din 1 Ioan 1.7. Haideţi să citim cu toţii acest verset:

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.”

Bazându-mă pe acest verset, vreau să vă vorbesc despre „Părtăşie”. Fiind la această Convenţie, noi ştim cu toţii că aceasta înseamnă un timp de părtăşie, iar mie îmi place foarte mult să particip la astfel de adunări, unde putem avea părtăşie. Vă rog să mă iertaţi dacă după citirea acestui text, îi voi spune ceva fratelui Tommy Nicols, care stă aici.

Frate Tommy, îţi mulţumesc foarte mult, pentru articolul pe care l-ai publicat în „Glasul”, şi în care ai povestit despre vedenia în care am fost luat la cer. Totul a fost spus întocmai cum am spus. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru aceasta. Acum să ne întoarcem la „Părtăşie”, căci toată lumea doreşte să aibă o părtăşie.

Chiar în seara aceasta, aici, la motel, oamenii aveau părtăşie. Unde? În jurul băuturii. Ei s-au dus şi au mai adus câteva sticle cu băutură şi bere, iar după ce au început să bea, chiar şi bunicii şi bunicile au început să se comporte cât se poate de imoral. Am fost nevoit să suport căldura din cameră, pentru că a trebuit să închid geamurile şi totul, ca să nu mai aud felul în care se manifestau.

Fraţilor, eu cred că dacă trăim într-o naţiune creştină, lucrurile acestea nici nu ar trebui să fie permise. Dar vă spun ceva: începeţi numai să strigaţi şi să vă rugaţi, şi veţi vedea cum imediat se va ridica cineva care va avea ceva de comentat, ceea ce dovedeşte că totuşi, nu ne aflăm într-o Americă creştină.

Astăzi m-am dus să mănânc într-un local micuţ şi pot să vă spun că dacă voi mai veni aici, voi lua masa tot acolo. Eu am tot căutat un loc unde să pot mânca liniştit, dar peste tot era numai muzică boogie-woogie şi rock-and-roll.

Voi ştiţi că eu sunt misionar. Ei, când am fost în jungla Africană, printre hotentoţi, am auzit acea muzică acolo, dar nu m-am gândit niciodată că o voi auzi şi în America, dar acum o găseşti în toate localurile. Pur şi simplu mi s-a făcut rău, aşa că am plecat împreună cu Billy la un alt local. L-am rugat să intre în el şi să vadă dacă este vreun tonomat din acela (tonomat = aparat cu discuri muzicale care se schimbă automat atunci când se introduce o fisă), căci dacă este, mergem mai departe.

Odată, mi-am dus familia într-o călătorie, iar când am intrat într-un local, aveau un asemenea tonomat care cânta. Am intrat acolo şi am spus: „Domnule, eu sunt misionar şi am nevoie de fiecare bănuţ pe care îl am, dar eu şi familia mea suntem flămânzi şi de trei ore ne învârtim încercând să găsim un local unde să putem mânca în linişte. Uite deci care este problema: îţi dau cinci dolari numai ca să tragi aparatul acela din priză până mâncăm.”

L-am făcut să se simtă atât de ruşinat încât a spus: „Păstrează-ţi cei cinci dolari.” Aşa este. Oh, desigur aceasta este America creştină. Da.

Ei spun că sunt creştini, dar au părtăşie în jurul a tot felul de lucruri. De exemplu, ciorile au părtăşie pe o carcasă de hoit, dar porumbeii mănâncă numai hrana porumbelului. Ei au părtăşie în lanul de grâu. Deci, totul depinde de ce eşti.

Porumbelul nu va putea avea părtăşie cu ciorile şi corbii, pentru că el nu are fiere; în el nu este amărăciune. El n-ar putea să mănânce ce mănâncă ele, pentru că aceasta   l-ar omorî. Nici creştinul nu ar putea suporta o asemenea părtăşie pe lângă el, pentru că aceasta ar omorî chiar şi Duhul din el; L-ar întrista pe Duhul Sfânt şi ar pleca.

Noi, americanii, încercăm să avem părtăşie cu alte naţiuni, iar pentru aceasta cheltuim milioane de dolari, dându-i altor naţiuni străine, ca să aibă părtăşie. Cu toate acestea, comunismul se răspândeşte peste tot.

Nu cu mult timp în urmă, noi am avut un război, dar este ciudat că o parte din armamentul cu care s-a tras în noi, a fost fabricat în SUA. Vedeţi? Noi le-am trimis armament, iar ei l-au luat şi l-au folosit împotriva noastră. Aceasta dovedeşte că voi nu puteţi obţine părtăşia în felul acesta. Pur şi simplu nu se poate.

Atunci am făcut altceva: am început să îi învăţăm pe oameni că ar fi bine să se asocieze, însă părtăşia nu se poate realiza prin educaţie, ci în felul acesta ne îndepărtăm tot mai mult de ea.

Biserica şi-a pierdut dreptul de întâi născut în momentul în care a adoptat educaţia în locul salvării; când a încercat să-i aducă pe oameni la o cunoştinţa intelectuală despre Hristos. Atunci, ei au încercat să se organizeze ca să obţină părtăşia, dar nu puteţi face aceasta, pentru că atunci trageţi o linie de despărţire şi tăiaţi afară pe celălalt. Nu, voi nu puteţi s-o faceţi, pentru că nu există nicio cale de părtăşie prin organizaţii.

Chiar şi cei intraţi în acest Consiliu Mondial al Bisericilor se luptă între ei, tăindu-şi singuri gâtul. Cum vor putea obţine părtăşie, când oamenii de acolo nici măcar nu cred în Dumnezeu și acolo sunt necredincioşi de tot felul? Nu este de mirare că Dumnezeu a spus:

„Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3.3). Cum ar putea?

Există un singur mod de a merge alături de celălalt: dacă te-ai înţeles cu el. Prin urmare, cum veţi proceda în denominaţiuni? Cum veţi putea face o înţelegere, când unul se separă de celălalt?

Şi totuşi, Dumnezeu ne vrea în părtăşie, iar omul a dorit-o dintotdeauna, pentru că în el este Ceva care-l împinge spre ea. Necazul este că întotdeauna a încercat s-o obţină prin propria lui cunoştinţă, iar în felul acesta nu va fi niciodată în stare s-o obţină.

Fraţilor, este un sigur loc pentru adevărata părtăşie, iar acesta este sub Sângele vărsat de Cel nevinovat. Acela este singurul loc în care noi vom putea avea părtăşie.

Noi am vrea să avem părtăşie cu orice biserică luterană, sau cu orice biserică baptistă,  dar acest lucru s-ar putea realiza numai sub drepturile denominaţionale, ori noi, care citim Cuvântul Bibliei, ştim că nu putem face aşa ceva; ştim că nu putem fi de acord cu ele pentru că  singurul lucru sub care putem avea părtăşie, este aşa cum stăm în seara aceasta, aici: metodişti, baptişti, luterani, prezbiterieni, sau ce mai sunt, adică, sub Sângele vărsat al Celui nevinovat.

Aceasta este cerinţa lui Dumnezeu, iar El nu-Şi schimbă niciodată hotărârea; ci când ia o hotărâre, trebuie să rămână pe ea până la sfârşit.

Dumnezeu este infinit; noi nu. Noi suntem fiinţe muritoare, deci suntem limitaţi, ceea ce înseamnă că nu putem fi infiniţi. Din cauza aceasta, de multe ori când faceţi promisiuni, le încălcaţi, de aceea, astăzi faceţi ceva, iar mâine vă vine o idee cum să îmbunătăţiţi acel lucru; pentru ca anul viitor să găsiţi ceva mai bun, deoarece aţi mai învăţat ceva. Vedeţi, noi suntem limitaţi; suntem legaţi de aceste trei mici dimensiuni în care trăim, dar Dumnezeu este infinit, de aceea, El poate vorbi o dată şi hotărârea Lui este desăvârşită şi nu se mai poate schimba. Acesta este motivul pentru care:

Credinţa mea nu este zidită pe altceva,

Decât pe sângele lui Isus şi pe neprihănire.

Când totul dimprejur sufletul şi-l dă,

El este toată nădejdea mea şi stau,

Căci pe Hristos, Stânca solidă, eu stau

Şi toate celelalte sunt nisip mişcător.

Hristos este Cuvântul şi El a spus că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Deci din El, din Cuvânt, nu poate cădea nici măcar o iotă, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, iar în ultima carte a Apocalipsei, este scris:

„…dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.

…iar dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.18-19). Din cauza aceasta, orice crez sau altceva, care este adăugat la Cuvântul lui Dumnezeu sau este scos din El, înseamnă moarte, aşa cum a însemnat moarte pentru Eva, la început. A adăuga ceva sau a scoate ceva din Cuvânt, înseamnă pedeapsa cu moartea, de aceea, luaţi-L aşa cum este scris.

Cuvântul nu are o anumită tălmăcire, pentru că este deja tălmăcit, de aceea, voi trebuie doar să-L citiţi şi să-L credeţi, iar Dumnezeu este Cel ce veghează asupra Cuvântului Său ca să-L împlinească. Noi trebuie să stăm numai pe Cuvântul Său, iar   dacă-L credem, există un singur loc pentru părtăşie şi anume: sub Sângele vărsat, unde poate veni oricine şi va simţi la fel.

Dacă vă puneţi credinţa în altceva, afară de Cuvântul lui Dumnezeu, staţi pe nisip mişcător. Indiferent ce este acel lucru, este nisip mişcător, de aceea trebuie să fie doar Cuvântul. Acesta este Adevărul iar noi trebuie să-L credem numai pe El.

Acesta este motivul pentru care cred tot ce a făgăduit Dumnezeu. Adevărul este că Dumnezeu poate face lucruri care nu sunt scrise în Cuvânt, dar câtă vreme El îmi dă ceea ce este făgăduit, eu sunt mulţumit cu aceasta, şi sunt sigur că stau bine, căci Cuvântul Său nu se poate schimba. Dacă s-ar schimba, înseamnă că şi Dumnezeu se poate schimba, ori dacă Cuvântul necesită modificări, înseamnă că Dumnezeu nu este Dumnezeu.

Astfel, dacă Dumnezeu l-a întâlnit pe primul om, pe Adam, pe baza credinţei, sub sângele vărsat al unui miel, şi l-a salvat, înseamnă că trebuie să rămână acelaşi program de salvare, căci dacă nu rămâne aşa, înseamnă că El a greşit  atunci când a luat prima hotărâre.

Dacă Dumnezeu l-a salvat pe om, iar calea aleasă a fost prin vărsarea sângelui unui animal nevinovat, înseamnă că aceasta este şi rămâne baza, calea de salvare pentru fiecare om, căci dacă o va schimba vreodată şi va urma crezul sau doctrina vreunei biserici, înseamnă că a greşit la început, în grădina Eden.

Primul om a fost salvat pe baza credinţei lui în sângele vărsat al unui miel nevinovat, acesta fiind singurul loc în care omul se putea întâlni cu Dumnezeu.

Dumnezeu a ales un loc, apoi i-a chemat pe Adam şi pe Eva, a junghiat un miel nevinovat, şi apoi i-a acoperit pe cei doi cu sângele lui. Aceea avea să fie baza, locul în care omul putea vorbi cu Dumnezeu; locul în care avea să audă Cuvântul şi să-L posede.

Fraţilor, singura cale prin care oamenii sau bisericile vor cunoaşte cu adevărat Adevărul despre Dumnezeu, este să vină sub Sângele vărsat al Celui nevinovat, în Prezenţa Lui. Atunci, Duhul care vine peste voi, va mărturisi că acest Cuvânt este corect şi că nici măcar o iotă din El nu are nevoie de corectare. Desigur. El trebuie să rămână acelaşi pentru că este Dumnezeu, iar hotărârile Lui trebuie să fie desăvârşite pentru veşnicie.

Noi ştim că cea mai veche carte a Bibliei este cartea lui Iov, care a fost scrisă înainte ca Moise să scrie Geneza. Uitaţi-vă la Iov care era un om neprihănit şi drept. Împotriva lui s-a pornit într-o singură zi, totul, deoarece Satana voia să-l facă să se lepede de Dumnezeu. Oh, mie îmi place să citesc cartea lui Iov!

Mulţi oameni spun că ceea ce s-a întâmplat cu el este o enigmă, dar nu este aşa. Cartea lui Iov este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Isus s-a referit la ea atunci când a zis: „Nu aţi auzit voi de răbdarea lui…”

Indiferent cum a fost numit, cât de mult a fost prigonit sau cât i s-a spus că a căzut de pe cale, Iov a rămas pe Cuvânt. Mie îmi place aceasta! El spunea: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” (Iov 1.5), şi aducea câte o ardere de tot pentru ei.

Singurul lucru pe care-l ştia omul în zilele acelea, era să aducă o ardere de tot, pentru că aceea era cerinţa lui Dumnezeu.

Astăzi, mulţi oameni se gândesc, atunci când vine vreun necaz peste un creştin: „Oh, desigur, a ieşit din voia lui Dumnezeu! Oh, a părăsit biserica…”, de aceea i s-a întâmplat aceasta sau cealaltă! Dar nu este aşa întotdeauna, pentru că Dumnezeu pedepseşte pe orice fiu pe care-l iubeşte şi care vine la El. El îl curăţeşte, îl sfinţeşte şi îl pune la încercare ca să vadă cum stă. Exact aceasta a făcut şi cu Iov.

Odată, am predicat vreo şase luni numai despre Iov. L-am urcat pe grămada de cenuşă şi l-am lăsat acolo, scărpinându-şi bubele cu un ciob. Şi o doamnă mi-a trimis un bileţel în care mi-a scris: „Frate Branham, când îl vei  da jos pe Iov de pe grămada de cenuşă?”

Da, Iov era un profet; era unsul lui Dumnezeu, de aceea singurul lucru pe care ştia să-l facă, era să stea pe Cuvânt. Da, asta era tot ce ştia.

Unii au venit la el şi i-au zis: „Iov, tu ai greşit undeva, căci uite ce ţi s-a întâmplat! Toată lumea ţi-a întors spatele; prietenii tăi şi toţi ceilalţi. Uită-te la tine cât eşti de nenorocit cu acele bube care se sparg tot timpul. Uită-te în ce stare ai ajuns.” Totuşi, Iov a spus că nu a păcătuit, ci a umblat numai pe calea aleasă de Dumnezeu, sub sângele vărsat. Şi eu vă spun, fraţilor, Dumnezeu este obligat faţă de un om care umblă în felul acesta. El îl lasă să decadă puţin, până  în faţa ultimului om.

Priviţi-l pe Iov, căci până şi soţia lui a venit şi i-a zis: „Blastămă pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2.9) Gândiţi-vă că chiar şi soţia lui s-a întors împotrivă. Oh, dar şi împotriva noastră se va ridica cineva si va spune că suntem caraghioşi şi ciudaţi, însă eu vă spun ceva: toţi oamenii lui Dumnezeu sunt caraghioşi şi ciudaţi pentru lume. Sigur că sunt, pentru că Biblia spune:

„…voi…sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. (1 Petru 2.5).

Vedeţi, chiar şi nevasta lui Iov s-a ridicat împotriva lui, zicând: „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”, dar el i-a răspuns:

„Vorbeşti ca o femeie nebună.” (Iov 2.10).

El nu a numit-o nebună, ci a spus că vorbeşte ca o femeie nebună. Daţi-mi voie să lămuresc puţin problema aceasta. Uneori, eu le spun surorilor anumite lucruri iar ele se supără. Eu nu spun că sunteţi lumeşti, ci că arătaţi ca lumea. Cu alte cuvinte, eu nu spun că faceţi ceva rău, ci vă arăt că uneori vă îmbrăcaţi arătând aşa.

Aşa a spus si Iov nevestei lui: „Vorbeşti ca o femeie nebună.”

Oh, Dumnezeu este întotdeauna credincios atunci când umblăm pe calea dată de El!

Iov a spus: „Eu mi-am făcut mărturisirea şi mi-am adus arderea de tot”, cu alte cuvinte, el a făcut exact ceea ce cerea Dumnezeu, închinându-i-Se sub sângele vărsat. Şi deodată, Duhul a venit peste profet, tunetele au bubuit, fulgerele au strălucit, iar el a spus:

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.” (Iov 17.25-27). Vedeţi, el era sub sânge.

Ceilalţi au stat mai departe sub părerile lor, dar Iov a stat sub sânge, cu Cuvântul. Aşa este. Cu Cuvântul. Indiferent cât de întuneric s-a făcut, el a mers mai departe, s-a ţinut de Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu. Dacă vă ţineţi de Cuvânt, voi vă ţineţi de mâna Lui. Desigur.

Şi în timp ce fulgerele brăzdau cerul cu lumina lor strălucitoare, fiind profet, Iov a avut o vedenie referitoare la venirea lui Dumnezeu. El ştia că viermii îi vor mânca trupul, dar cu toate acestea a spus:

„…voi vedea totuşi pe Dumnezeu”. (v.26). (în traducerea engleză este scris: „Totuşi Îl voi vedea pe Dumnezeu în trup.”)

„Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.” (v.27).

Noi nu am adus nimic în lumea aceasta şi sigur nu vom lua nimic din ea, ci aşa cum spunea Iov, „Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1.21).

El a stat pe acel sânge vărsat; a stat pe Cuvânt şi pe făgăduinţă, căci era un om duhovnicesc, un profet. Se părea că Dumnezeu i-a întors spatele, dar El l-a încercat doar, ca să vadă dacă va rămâne cu Cuvântul.

Fraţilor, noi cu toţii suntem încercaţi. Fiecare creştin, fiecare fiu, fiecare copil al lui Dumnezeu, este încercat de Cuvânt, ca să vadă dacă este credincios faţă de El. Ce decizie vei lua când vine confruntarea? Vedeţi?

Cel care nu poate suferi pedeapsa şi merge cu lumea, este un copil din curvie şi nu un fiu sau o fiică de Dumnezeu. Sigur că nu. Dar cel cu gândirea duhovnicească, prinde Cuvântul şi se aliniază cu El, iar Duhul vine jos, sub sângele vărsat şi preia acea persoană.

Israelul avea un loc de întâlnire pentru părtăşie, avea un loc în care se putea întâlni cu Dumnezeu, iar acela era sub sângele vărsat. În nici un alt loc, afară de acesta, ei nu se puteau întâlni cu Dumnezeu.

Acum să intrăm puţin în Numeri 19. Nu vom avea timp să-l citim, dar vom cita din el. Aici ni se spune că Dumnezeu le-a cerut copiilor lui Israel să aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc şi care n-a fost pusă la jug. Aceasta înseamnă ceva.

Dacă am avea mai mult timp, am putea intra în aceste simboluri: o vacă roşie. Ea trebuia să fie roşie şi fără nicio pată. Roşul este o culoare rea, într-un anumit sens; dar în acelaşi timp este şi culoarea legământului. Aţi ştiut că din punct de vedere ştiinţific roşu prin roşu arată alb? Aşa este, iar Domnul a spus prin profetul Său: „De vor fi păcatele voastre roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1.18). De ce? Pentru că atunci când Dumnezeu se uită spre ele prin sângele vărsat al Fiului Său, voi sunteţi albi ca zăpada: roşu prin roşu. Nicio altă culoare nu produce aşa ceva.

Roşu prin roşu este alb. Aşa se uită Dumnezeu la voi. Prin urmare, indiferent ce sunteţi, dacă veniţi sub sângele vărsat al Mielului, Dumnezeu nu vă mai vede pe voi, ci priveşte prin Sânge. Şi chiar dacă păcatele voastre vor fi multe, totuşi arătaţi pentru El ca un crin.

Vaca trebuia să fie roşie, fără nicio pată pe ea şi nepusă la jug. Ea nu trebuie înjugată la nimic, la nicio organizaţie necredincioasă, ci este liberă.

Pentru ce era acea vacă? Pentru jertfă. Ea trebuia junghiată în timpul de seară şi nu dimineaţa; după care era arsă, iar cenuşa ei era păstrată într-un loc curat afară din tabără, ca să facă apa de ispăşire sau de curăţire. (v.9).

Oh, ce tablou minunat este acesta, dacă am putea intra puţin în el! Cenuşa era pusă deoparte ca să facă apa de curăţire (în engleză: „apa despărţirii”). Preotul trebuia să ia cu degetul din sângele vacii, şi să stropească de şapte ori înaintea cortului întâlnirii, adică deasupra uşii unde se intra în adunare, în locul sfânt, căci Duhul era în Sfânta sfintelor.

Observaţi ce tablou minunat este aici. Cred că veţi fi atenţi în următoarele cinci sau şase minute. Observaţi  sfânta sfintelor şi calea de apropiere făcută pentru persoanele necurate, căci ei aveau anumite legi prin care trebuiau să treacă.

Mai întâi, cel necurat trebuia să vină în curtea din afară, unde era stropit cu apa de curăţire. Ce este apa de curăţire? Biblia spune că noi suntem spălaţi de apa de curăţire a Cuvântului, ceea ce înseamnă că Cuvântul ne curăţă de necredinţa noastră. Cum ar putea face un crez aceasta? Nu se poate; doar Cuvântul o face. El este Cel care ne arată că suntem greşiţi. Astfel, dacă mergi la o biserică, iar acolo ţi se spune: „Tu nu poţi să faci aceasta!”, apoi mergi la altă biserică, unde ţi se spune: „Tu poţi să faci aceea!”, veniţi la Cuvânt, căci El este Cel care separă.

Aş vrea să priviţi ceva (cred că mă veţi ierta dacă depăşesc puţin timpul). Este prea minunat ca să las afară.

Cel care stropea cu acea apă de curăţie, trebuia să aibă mâinile curate; iar apa trebuia păstrată într-un loc curat. Apa de curăţire nu putea fi ţinută într-un loc murdar, ci într-unul curat.

Ce era în curtea exterioară? Păcătosul care venea şi auzea Cuvântul care aducea în el credinţa că este Dumnezeu. Acest lucru ni-l spune şi Romani 10.17: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

Noi ce încercăm să facem acum? Să intrăm în părtăşie.

Deci, omul auzea Cuvântul, îl credea, iar după aceea era stropit cu apa de curăţire, dar încă nu era în părtăşie.

Amintiţi-vă, când Israelul a ieşit din Egipt, Moab nu i-a permis să ţină o trezire în ţara lui; acolo nu era nicio cooperare, deşi Moab credea în acelaşi Dumnezeu în care credea şi Israelul. Moab, care era la fel de fundamentalist ca şi Israel,   s-a dus şi l-a adus pe episcopul lor, pe Balaam.

Israelul pribegea, deoarece nu avea o ţară unde să se aşeze, aşa că această naţiune organizată şi-a adus celebritatea în faţă, ca să blesteme acea grămadă de renegaţi, care cutezau să se apropie de hotarele lor. Vedeţi, Moabul uitase că acea grămadă de oameni nu aveau unde să meargă, căci erau străini şi călători. Ei nu au putut să vadă Stâlpul de Foc care mergea înaintea acelui popor; nu au putut vedea şarpele de aramă şi nici stânca lovită care-i urma chiar dacă greşiseră.

Balaam se gândea: „Desigur, fiind un fundamentalist, o voi putea face…” şi a ridicat şapte altare, adică exact ceea ce cerea Dumnezeu – numărul desăvârşirii; iar pe acele altare a jertfit şapte vite, la fel ca Israelul – tot un număr desăvârşit.

Vedeţi, episcopul Balaam făcea exact acelaşi lucru: el a adus şapte animale curate şi şapte berbeci, care arătau spre Mielul lui Dumnezeu care avea să vină. El era la fel de fundamentalist ca şi Israelul, dar nu avea Duhul. El nu era în părtăşie cu Dumnezeu. Dacă n-ar fi adevărat acest lucru, înseamnă că Dumnezeu ar trebui să răspundă şi fundamentalistului; deci ar fi trebuit să-l accepte şi pe Moab şi pe Israel.

Dacă Dumnezeu ar privi doar la închinare, la biserică şi la altar, Cain era la fel de fundamentalist ca şi Abel, pentru că şi el a zidit un altar, a adus o jertfă şi s-a închinat, dar noi ştim că aceasta nu a fost suficient.

Vedeţi? Un altar, o aderare la biserică, o jertfă, un crez şi toate celelalte lucruri. Dacă aceasta este tot ceea ce cere Dumnezeu, înseamnă că El a greşit atunci când l-a condamnat pe Cain, deoarece el a procedat la fel ca Abel: a zidit un altar, a adus o jertfă şi s-a închinat. Unde a fost însă deosebirea? Abel a primit o descoperire. Prin descoperire, nu prin educaţie, Abel a văzut că nu un măr sau o caisă a dus la căderea în păcat, căci Eva nu a mâncat aşa ceva, ci problema a fost sângele, de aceea el a adus pe altarul său sânge, iar Dumnezeu l-a primit. El a făcut acest lucru prin descoperire.

Acesta-i motivul pentru care Isus le-a zis ucenicilor Săi în Matei 16:  „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din proroci.” (v.13-14).

Supranaturalul stârneşte asemenea păreri, dar Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (v.16). Atunci Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta…” (v.17).

Voi nu veţi învăţa aceasta într-un seminar, ci vă poate fi descoperit numai de Tatăl.

Biserica Catolică spune că biserica este zidită pe Petru; protestanţii spun că este zidită pe Hristos, dar adevărul este că nu au dreptate nici unii, nici ceilalţi, căci Biserica este zidită pe descoperirea Cuvântului. Aceasta se vede clar din cuvintele Domnului: „…căci nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră (descoperire) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.17-18).

Aceasta arată că toate porţile iadului vor fi împotriva ei, dar nu o vor birui, căci Cuvântul merge înainte tot la fel: „pe această piatră (descoperire), voi zidi Biserica Mea.”

Apa de curăţire ne separă, lăsându-ne să recunoaştem că suntem păcătoşi, că am greşit. Acesta este motivul pentru care orice predicator ar trebui să fie împotriva  oricărui lucru rău despre care Dumnezeu spune că este rău. Dacă este umplut cu Duhul Sfânt, el o va face, căci vine din ceruri. Acestea sunt apele de curăţire. Şi nu numai atât. El va înţelege, aşa că va pune deoparte cunoştinţa lui, gândirea lui, voinţa lui, totul, pentru că locul unde se duce bătălia este mintea. El va accepta bătălia dată de Dumnezeu şi va merge mai departe. Dar este el gata pentru părtăşie? Nu, nu. Aceasta este neprihănirea – mesajul lui Luther.

Deci va merge mai departe, fiind îndreptat pe calea cea bună. În ce parte merge el acum? Spre adunare. Iată-l aici, spălat de apa Cuvântului, curăţit de păcatele lui.

Apoi vedem că sunt cele şapte dungi pe care preotul le făcea deasupra uşii, cu sângele vacii jertfite. Aş fi vrut să avem mai mult timp pentru aceasta, căci acesta este un simbol spre cele şapte epoci ale Bisericii, sau al celor şapte sfeşnice. Fiecare Biserică, fiecare epocă, fiecare individ, trebuia să recunoască sângele, dar aceasta nu-l aducea încă în părtăşie.

Adunarea este înăuntru şi se închină, dar el este afară şi se pregăteşte. Ce simte el când priveşte la sânge? Recunoaşte că ceva a murit şi şi-a vărsat sângele, pentru a pregăti o cale pentru el. Apoi vede dungile de sânge de pe uşă şi recunoaşte. Vedeţi? După ce ia cunoştinţă de Cuvântul lui Dumnezeu, el vine şi recunoaşte sângele vărsat; apoi trebuie să vină sub acel Sânge, ca Israelul în Egipt şi aşa mai departe.

În Evrei 13.12-13  ni se spune: „De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.”

El a fost Jertfa noastră, de aceea, fiecare element care a venit în trupul Lui, constituie naşterea din nou.

Ascultaţi, surorilor. Eu sunt fratele vostru şi cred că mă înţelegeţi. Care este ordinea lucrurilor care se petrec la naşterea unui copil? În primul rând este apa, după care urmează sângele, iar în final vine viaţa.

Atunci când a fost străpuns, din trupul lui Isus a ieşit apă, sânge şi în final a spus: „În mâinile Tale Îmi dau Duhul”, adică Viaţa. Prin sângele Lui vin trei elemente: neprihănirea, sfinţirea şi botezul Duhului. Acesta este Cel care vă aduce, prin Sânge, în părtăşie.

După ce omul este curăţit prin Cuvânt, şi sfinţit prin sânge, păşeşte în părtăşia divină, în adunarea oamenilor, unde puterea lui Dumnezeu se revarsă în plinătate.

Cei ce ajung în părtăşie, nu mai sunt interesaţi de asta sau de cealaltă, ci sunt cu o inimă şi un gând, deoarece sângele lui Isus Hristos le-a spălat toată nelegiuirea. Numai atunci noi putem avea părtăşie unul cu altul. Amin.

Oh, cât mi-ar plăcea să mai rămân la tema aceasta un timp! Da, domnilor. Din pricina aceasta îmi plac aceste Convenţii ale Oamenilor de Afaceri.

Cineva a spus nu demult, că Oamenii de Afaceri se vor organiza în curând, aşa că am spus: „Când vor face aceasta, le voi înmâna carnetul de părtăşie.” Desigur. Eu sunt cu ei, pentru că cred în fiecare lucru în care cred şi eu, de aceea pe mine nu mă interesează dacă cineva este metodist, baptist, prezbiterian sau ce o mai fi. Cât timp tu vii sub acel Sânge, frate, noi avem părtăşie unul cu celălalt şi fiecare arată la fel.

Vorbind despre nunta fiului de împărat, Isus a spus că la un moment dat în odaie s-a găsit cineva care nu avea haina de nuntă. Noi ştim pilda şi ştim şi obiceiurile din Orient.

Eu am fost acolo şi ştiu cum procedează. Ei împart invitaţii şi fiecare om care are invitaţia, vine la nuntă fie că este bogat sau sărac. La uşă stă un om (mirele), care le dă nişte robe. Când omul intră înăuntru, el este îmbrăcat cu acea robă. Indiferent cum este îmbrăcat când ajunge acolo, el trebuie să ia acea robă pe el, aşa că toţi sunt îmbrăcaţi la fel. Dar acea haină de nuntă nu se dă decât celor care au invitaţia.

Din pildă, noi ştim că acel om s-a furişat înăuntru fără haina de nuntă, dar el nu putea avea părtăşie cu ceilalţi pentru că nu avea haină de nuntă. Şi eu vă spun: când un om lasă crezul lui sau denominaţiunea lui să-l separe de un frate, acolo este ceva greşit. El s-a strecurat prin vreo portiţă denominaţională sau ceva de felul acesta, iar Biblia spune că un astfel de om va fi legat şi aruncat afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Fraţilor, nu crezurile ne pot duce înăuntru; nu crezurile ne duc în părtăşie şi nici educaţia. Dimpotrivă, educaţia ne duce cel mai departe de ea.

Dumnezeu nu a planificat un program educaţional, ci a programat moartea Fiului Său: moartea, îngroparea şi învierea Sa; a programat vărsarea Sângelui Său, pentru ca sub acel Sânge, sub Sângele lui Isus Hristos, să putem avea părtăşie cu toţii, căci El este Acela care ne curăţă de tot păcatul.

Ce este păcatul? Necredinţa. Amin. Nici unul care are această părtăşie sau închinare, nu va fi în contradicţie cu vreun Cuvânt vorbit al lui Dumnezeu. De ce? Pentru că chiar Jertfa care a murit pentru el, este Cel care a scris Cuvântul.

În Vechiul Testament, închinătorul care a făcut ceva rău, putea veni la închinare numai prin sânge. Ce făcea el? Aducea un miel pe care-l dădea la preot. Preotul îl verifica pentru a vedea dacă este fără cusur, conform cerinţei lui Dumnezeu, apoi închinătorul îşi punea mâinile peste el şi mărturisea păcatele, acestea fiind astfel transferate de la închinător la miel. Ca urmare, închinătorul nu mai avea păcate, iar mielul trebuia să moară, deci i se tăia gâtul, iar sângele lui era pus pe altar. În ordine. Dar de ce n-a mers aceasta? Jertfirea mielului arăta doar că avea să vină ceva mai mare, pentru că sângele ţapilor sau al berbecilor, nu putea şterge păcatul, ci doar îl acopereau.

De ce? Pentru că duhul care era în celula de viaţă a acelui animal, nu putea veni înapoi peste închinător. De aceea acest lucru nu putea merge mai departe. Când venim însă la Calvar, prin credinţă, noi ne punem mâinile peste Mielul lui Dumnezeu, care nu a fost evreu, nici dintre neamuri, ci era Dumnezeu. Sângele Lui a fost pur și neamestecat, pentru că El n-a venit prin fire, ci a fost creaţia lui IeHoVaH însuşi, care a creat celula de sânge în pântecele fecioarei, născându-L apoi pe Fiul lui Dumnezeu. El nu era Fiul Mariei.

 Voi, catolicii, o numiţi pe Maria mama lui Dumnezeu, dar El nici măcar nu i-a zis „mamă”, ci a numit-o „femeie”, fiindcă aceasta era. Ea a fost incubatorul de care s-a folosit Dumnezeu, şi aşa cum s-a folosit de ea, ar fi putut să se folosească de oricare altă fecioară. Ea nu era mama lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu are  mamă; El este singur, iar Biblia spune că „toată plinătatea dumnezeirii era în El.” (Coloseni 2.9).

Când ne punem mâinile peste El, prin credinţă, şi mărturisim că El este Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, Sângele care a fost vărsat la Calvar, ne aduce în părtăşie, iar Duhul care era în acea celulă de Sânge, se întoarce peste noi, peste credincioşi făcându-ne fii şi fiice de Dumnezeu. Abia atunci noi avem părtăşie.

Şi dacă Cel care a scris Biblia este Duhul Sfânt, cum ar fi posibil ca El să se întoarcă împotrivă şi să nege Cuvântul? Amin. Nu se poate, pentru că părtăşia are loc sub Sânge. Amin.

Fraţilor, aceasta este cea mai curată Evanghelie pe care o ştiu. Este singura salvare pe care o ştiu. Pe ea este zidită credinţa mea, chiar acolo, pe Sângele lui Isus Hristos, pe Sângele care a curs din venele lui Emanuel.   Când ajungem acolo, sub acel Sânge, şi ne recunoaştem ca păcătoşi, ieşim afară, pe partea cealaltă, iar El ne pecetluieşte credinţa, prin Sfântul Său Duh, prin acelaşi Duh care a scris Biblia şi a pus în ea fiecare Cuvânt. Atunci, cum ar fi posibil ca El să-Şi nege propriul Cuvânt? Cum ar putea accepta un crez în locul Cuvântului? Nu se poate, ci Duhul Sfânt va puncta fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu „Amin”.

Oh, aceasta este părtăşia în care cred eu! Atunci nu vom avea părtăşie doar unul cu celălalt, ci vom avea părtăşie cu Hristos. De ce? Pentru că ne socotim morţi şi îngropaţi; ne socotim înviaţi împreună cu El şi duşi în locurile cereşti în Hristos Isus.

Nu demult am citit o poveste despre un băiat american care s-a dus la Roma ca să studieze arta. Aţi fost vreodată acolo? Este cu adevărat minunat. Aţi fost la St. Angelo? Când am fost acolo, mi-a fost ruşine că sunt american. De ce aceasta? Locul acela este controlat de catolici, iar la intrare am văzut un afiş mare pe care scria: „Către femeile americane! Vă rugăm ca în semn de respect faţă de cei morţi aici, să veniţi îmbrăcate decent!” Aceasta este America noastră creştină. Oh, şi trebuie să ni se spună aşa ceva chiar de către Roma!

Şi în Roma locuia un artist renumit, care a observat că acest tânăr era deosebit de ceilalţi care ieşeau seara în oraş şi făceau ceea ce fac şi aici. Astfel, bătrânul s-a hotărât să-l urmărească, pentru a vedea ce face. În fiecare zi, tânărul urca sus pe deal şi acolo se oprea şi privea visător spre apus, până când apunea soarele. Colegii lui, după ce-şi terminau cursurile, mergeau la diferite localuri unde beau şi se distrau.

Şi  într-o zi, bătrânul artist l-a întrebat pe tânăr:

„Scuză-mă, tinere, dar aş vrea să te întreb ceva.”

„Desigur, domnule, ce s-a întâmplat?”

„Tu eşti aici de aproape un an, iar eu te-am urmărit atent, și am observat că în fiecare zi, după încheierea cursurilor, te urci sus pe deal şi priveşti cum apune soarele. Aş fi curios că ştiu de ce faci aceasta. Iartă-mă dacă sunt prea curios, te rog.”

„Nu, domnule, nu este nicio problemă. În primul rând fac aceasta pentru că sunt creştin.”

„Şi eu sunt creştin”, a răspuns bătrânul, apoi a continuat: „Aceasta mă lămureşte de ce nu mergi la distracţii ca şi ceilalţi şi de ce nu te porţi ca ei. Deci eşti creştin…. Şi eu caut mângâierea venirii Domnului.”

Auzind aceasta, tânărul l-a cuprins cu braţele şi l-a întrebat:

„Eşti căsătorit?”

„Da”, a răspuns bătrânul, „şi am crescut o grămadă de copii.”

„Domnule, atunci când stau şi privesc aşa, eu mă rog. Ştii, acolo peste ape, în America, este un anumit stat; în acel stat este un anumit oraş; în acel oraş este o anumită casă; şi în acea casă este o fată creştină. Când am plecat de acasă, noi ne-am promis că vom urmări cum Dumnezeu mişcă soarele deasupra noastră şi i-am promis că mă voi păstra curat pentru ea, aşa cum şi ea a promis că se va păstra curată pentru mine. Şi într-o zi, când voi pleca de aici, o voi face mireasa mea. Acesta-i motivul pentru care încerc să trăiesc în felul acesta: i-am promis şi vreau să-mi ţin promisiunea.”

Oh, dacă noi, cei care ne pretindem a fi creştini, ne-am putea separa de tot ce este lumesc, de toate crezurile şi de toate celelalte lucruri; dacă am privi spre cer şi am trăi ca şi creştinii!

Fraţilor, există un anumit loc, care este numit „cer” şi acolo, „în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri”, cum zicea Isus, iar într-o zi, El va veni la noi, de aceea haideţi să fim sinceri şi credincioşi până atunci. Şi eu vă spun: singura cale prin care vom reuşi aceasta, este dacă suntem născuţi din nou. Şi nu putem fi născuţi din nou, decât dacă venim sub Sângele vărsat al lui Isus Hristos.

În încheierea aceste Convenţii, eu doresc să profit de ocazia ce mi s-a dat, de a fi alături de voi, prietenii, fraţii şi surorile mele. Cred că-mi permiteţi să mă numesc fratele vostru, aşa cum cred că mă consideraţi un prieten adevărat, da? Mă puteţi privi ca fiind păstorul vostru? Pot să fiu unul din cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu şi să mă închin împreună cu voi?

Haideţi să profităm cu toţii de această ocazie care ni s-a dat, căci l-am auzit pe fratele David duPlessis spunând: „Astăzi am predicat trei sau patru ore”, în timp ce un alt frate, pe care nu-l cunosc, a spus că în această dimineaţă a predicat şi un tânăr. Să nu trecem pe lângă aceste mesaje care au fost aduse de fraţii noştri, ci haideţi să le luăm şi să păşim sub Sângele Domnului Isus, în seara aceasta. Haideţi să ne predăm lui Dumnezeu, din nou, la încheierea serviciului din seara aceasta şi să-I spunem:

„Doamne Isuse, ia-mă sub sângele Tău şi lasă-mă să Te văd numai pe Tine, Doamne; lasă-mă să mă închin numai Ţie.”

Întoarceţi-vă la biserica de la care sunteţi, la denominaţiunea de care aparţineţi, dar nu uitaţi: când întâlniţi un frate sau o soră care este într-o altă denominaţiune, nu vă separaţi, căci el este fratele vostru; ea este sora voastră, pentru că toţi sunteţi sub Sângele Domnului Isus Hristos.

………………………………………………………………………….

Puteţi face aceasta? Puteţi să vă închinaţi vieţile din nou în seara aceasta? Aş vrea să ştiţi că eu vă iubesc. Aseară  a trebuit să vă mustru aspru, iar când am ieşit afară am plâns pentru că a trebuit să vorbesc aşa, dar eu trebuie să fiu ascultător faţă de ceea ce mi-a poruncit El să spun; deci nu pot face decât aşa. Cred că cei mai mulţi erau penticostali, dar când Cuvântul a păşit în faţă referitor la morală şi la lucrurile care se petrec în biserică astăzi, am întrebat:

„Câţi dintre voi recunoaşteţi că aţi greşit şi aţi vrea să intraţi în părtăşie cu Hristos?” Imediat, cam 95% din cei prezenţi, au ridicat mâna fiind împinşi de o convingere creştină adevărată, pornită din inimă, căci doreau să facă ce este bine şi să fie amintiţi în rugăciune. Eu am încredinţarea că Dumnezeu vă va da aceasta.

Poate că acum, când sunteţi gata şi dornici să vă întâlniţi cu Dumnezeu, pe baza Cuvântului Său, veţi spune: „Dumnezeule, modelează-mă şi fă-mă cum vrei Tu.”

Dacă veţi face aceasta, acum, într-un serviciu de predare, chiar înainte de a încheia, eu cred că fiecare dintre voi se va întâlni cu El. Şi dacă nu ne vom mai vedea niciodată pe partea aceasta a râului, ne vom vedea pe partea cealaltă, pentru că credem acelaşi Cuvânt; credem acelaşi Mesaj: că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, şi că cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece niciodată. Credeţi aceasta?

Vreţi să vă uniţi cu mine într-o închinare? Şi eu mă voi uni cu voi într-o predare, sau consacrare,  căci doresc să-mi dăruiesc din nou, întreaga mea viaţă şi slujbă Atotputernicului Dumnezeu. El să mă ajute ca niciodată să nu renunţ, ci să rămân credincios şi să predic Cuvântul Său. Aţi vrea să fiţi şi voi un astfel de creştin? Câţi doresc să fie creştini adevăraţi? Ridicaţi mâna. Fiţi sinceri: doar un creştin adevărat? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Haideţi să ne ridicăm în picioare. Oh, acesta este timpul! Acum este momentul.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu…” (Ioan 6.44). Şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (v.37).

Ce v-a făcut să vă ridicaţi în picioare? Sunteţi conştienţi de ceea ce am spus când am zis: „Sunt gata să-I închin întreaga mea viaţă?” Vreţi să muriţi faţă de voi înşivă şi faţă de tot ce este în jurul vostru, astfel încât să nu mai doriţi nimic altceva decât Sângele lui Isus Hristos?

Ce poate spăla păcatul meu? Nimic altceva decât Sângele lui Isus. Ce mă poate face bine din nou? Nimic altceva decât Sângele lui Isus. Acolo, voi aveţi părtăşie cu Hristos, cu Dumnezeu, cu îngerii, cu Duhul Sfânt, cu toate făpturile cereşti, şi cu toate fiinţele de pe pământ, pentru că toată Familia Lui din cer şi de pe pământ este numită după El. Aşa este. Voi toţi sunteţi o singură mare Familie, având părtăşie unul cu celălalt.

Haideţi să ne ridicăm mâinile spre Dumnezeu şi să cântăm împreună.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi,

Şi a cumpărat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Închideţi ochii şi cântaţi cu inimile complet predate:

Îl iubesc, (acesta este Cuvântul Său) Îl iubesc

Căci El m-a iubit întâi,

Şi a cumpărat salvarea mea…

În mărturisire fiţi ca nişte copii simpli, astfel ca bunătatea Lui să intre în inimile noastre, prin Duhul Sfânt.

Haideţi să ne plecăm inimile şi capetele, pentru un moment. Închinaţi-vă şi predaţi-vă lui Dumnezeu, acum, în linişte, în felul vostru.

Tată, eu stau în prezenţa Ta, iar Convenţia aceasta a însemnat foarte mult pentru mine. Ia-mă, Dumnezeule! Ia piatra de pe inima mea. Mă gândesc că într-o zi, va trebui să plec, Doamne. Aceasta ar putea fi la noapte chiar, căci eu nu ştiu clipa aceea, dar doresc să fiu îndrăgostit de Tine, Doamne Isuse; doresc să fiu al Tău. Rugaţi-vă în timp ce vom cânta:

Credinţa priveşte, sus, la Tine,

Miel al Calvarului, Salvator divin.

Acum, ascultă-mă când mă rog

Şi ia păcatele mele,

Ca începând de astăzi, să fiu deplin al tău.

Nu vă dedicaţi doar pe jumătate, ci dăruiţi-i Lui întreaga voastră inimă, apoi ziceţi: „Doamne, ia de la mine tot ce mă face să nu fiu ca Tine şi îngăduie-mi ca de acum înainte să fiu copilul Tău.”

Tată ceresc, blândeţea Duhului şi dulceaţa muzicii, fii Tu Călăuza noastră, Doamne, căci ştii că suntem slabi. O, Dumnezeule, noi ne mărturisim înaintea Ta şi Te rugăm să ne ierţi. Du-ne în seara aceasta şi spală-ne în Sângele Domnului Isus şi modelează-ne, Doamne, pentru ca atunci când Te vei uita la noi, să ne vezi albi, căci noi acceptăm Sângele Domnului Isus.

Te rugăm să ni Te descoperi în Cuvânt, căci ştim că acesta este programul Tău. El este Prorocul Tău, pentru că prevede lucrurile viitoare, de aceea orice este contrar cu El, înseamnă neascultarea Prorocului, a Bibliei.

Doamne, Te rugăm ca în seara aceasta să zdrobeşti inimile de piatră şi căile noastre împietrite. Modelează-ne după chipul Fiului de Dumnezeu, prin Sângele Lui, astfel ca părtăşia noastră să fie întotdeauna plăcută şi binecuvântată.

Dă-ne binecuvântările Tale şi binecuvântează şi această biserică mare, această Asociaţie Baptistă Americană, care şi-a deschis uşile, ca noi să putem intra înăuntru ca oameni ai Evangheliei Depline.

Te rog să îngădui să avem o trezire de modă veche, iar Duhul Sfânt să Se reverse peste fiecare rugăciune, pentru ca toate aceste locuri să fie umplute de sfinţi care cântă, aduc laude şi strigă, aşteptând ca Tu să faci mari semne şi minuni printre ei. Ei sunt fraţii noştri şi Te rugăm pentru ei. Te rugăm să faci ca fiecare biserică, fiecare organizaţie şi fiecare denominaţiune, să dea jos toate aceste lanţuri şi sfori şi să zboare pe Stâncă.

Îndură-Te, Doamne. Ceasul este foarte aproape acum, când noi Îl aşteptăm pe El să vină, şi noi vedem cum fecioarele adormite vin după untdelemn. Când ele s-au dus să-şi cumpere untdelemn (voi ştiţi pilda), a venit Mirele şi astfel au rămas afară. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”.

Doamne, noi vedem aceasta atât de aproape, de aceea Te rugăm să ne trezeşti cât de repede, ca să avem lămpile pline şi arzând.

Bisericile încep să-şi dea seama că au pierdut ceva, şi Te rugăm, Tată, să-i ajuţi să caute şi să se pregătească, pentru că Tu ai spus că „în timp ce se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit Mirele.”

Ajută-ne, Dumnezeule scump, căci ne încredinţăm vieţile pe braţul Tău. Şi fac şi eu, aşa cum i-am rugat pe fraţii şi pe surorile mele să facă. Eu însumi mă aşez pe stâncă, la fel ca vulturul despre care am vorbit aseară, şi Te rog să scoţi tot ce este firesc din mine. Te rog să mă modelezi, până când voi putea reflecta Viaţa Ta. Îndură-Te, Doamne. Ajută-mă să fiu sincer şi cinstit; ajută-mă ca întotdeauna să fiu tare şi curajos; ajută-mă să duc Cuvântul Tău mai departe, pe căile neumblate ale lumii.

Binecuvântează această Asociaţie a Oamenilor de Afaceri şi ajută-i să trăiască şi să propăşească; să meargă mai departe, ca să pregătească cât mai multe suflete până la venirea Domnului; să pregătească bărbaţi cinstiţi, şi devotaţi, care să-şi ia din timpul lor ca să ducă Evanghelia mai departe; bărbaţi care să susţină lucrarea şi  să răspândească Cuvântul.

Dumnezeule, noi îi iubim şi ne rugăm să fie în putere, ca să poată fi folosiţi în mâna Ta. Binecuvântează fiecare lucrător care este aici; binecuvântează-l pe fratele Brown, pe fratele duPlesis, pe fratele Joseph Boze şi pe toţi ceilalţi oameni de afaceri. Binecuvântează fiecare soră şi binecuvântează inimile lor, Doamne.

Te rugăm să fii cu ei, să ne ierţi păcatele şi să ne primeşti, căci ne predăm Ţie, ca şi copii ai Tăi, şi dorim ca începând de astăzi să ducem o altfel de viaţă. Îţi cerem aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteţi aşeza pentru un moment. Eu îl iubesc, voi nu? Vă simţiţi mai bine acum? Nu vă face Cuvântul să vă simţiţi mai învioraţi? Este minunat. Noi Îl iubim pe Domnul din toată inima. Îl iubiţi şi voi? În ordine.

Acum voi preda serviciul, fratelui Carlson, care este preşedintele Convenţiei. Poate că de acum într-un an, eu nu voi mai trăi, sau poate că va veni Isus, dar dacă se va întâmpla să mai vin la o altă Convenţie, cu siguranţă unii din voi vor lipsi. Dacă nu ne vom mai vedea până la râu, doresc ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie cu voi până atunci. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Carlson. Domnul să te binecuvânteze, frate. Vă mulţumesc, prieteni.

Îţi mulţumesc, Tată. Eu primesc aceasta, Doamne, şi ştiu că ai primit rugăciunea lor. Eu Te cred şi Te rog să ne ajuţi.

Oh, Dumnezeule, fie ca Cuvântul să mă ţină acum…şi să mă facă părtaş la toate binecuvântările Tale. Îţi mulţumesc pentru aceşti oameni şi Te rog să primeşti rugăciunile lor în Numele lui Isus.

– Amin –