PECETEA LUI DUMNEZEU

Să rămânem pentru un moment în picioare pentru rugăciune.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, Îţi suntem cu adevărat recunoscători pentru harul de a ne aduna aici în Numele Domnului Isus. Avem înainte Cuvântul Tău şi ne smerim înaintea Lui, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă este voia Ta, în seara aceasta vreau să vorbesc despre tema „Pecetea lui Dumnezeu”, care este foarte importantă, de aceea, Te rog Tată, lasă ca Duhul Tău să vorbească prin mine, spre binele bisericii şi al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Tu eşti Tatăl nostru, iar noi Te iubim din toată inima.

Te rugăm să reverşi peste noi binecuvântările Tale, Doamne. Mă întreb cum m-aş simţi dacă aş avea într-un pahar o picătură din sângele Domnului Isus. Cred că L-aş duce la inimă şi mi-ar fi frică să mai respir. Dar asta n-ar fi nimic pe lângă ceea ce ai făcut Tu pentru noi, pentru Biserica Ta, fiindcă Ţi-ai vărsat sângele ca să ne mântuieşti pe noi.

Fă-ne vrednici, Doamne, de a ne hrăni turma Ta, de care Duhul Sfânt Se îngrijeşte şi îi arată lucruri nemaivăzute, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Puteţi ocupa loc.

Avem credinţa că Domnul Isus ne va binecuvânta în mod deosebit.

Cu puţin timp înainte am avut un şoc, pe când eram aici, în încăperea aceasta. Câţi dintre voi îl cunosc pe Raymond Rickey? E acolo în spate, iar eu m-am rugat pentru el.

Acest frate scump, a lucrat mai mult decât i-au îngăduit puterile şi a ajuns într-o stare cumplită. Era şi el pe platformă în seara când Îngerul Domnului a coborât înaintea a mii de oameni, când doctor Best se contrazicea cu doctor Bosworth în legătură cu lucrarea mea. Eu spuneam: „Nu pretind că sunt vindecător.”

Referindu-se la acest lucru, bărbatul acela a spus: „Numai o adunătură de „holly-rollers” ar putea să creadă asemenea prostii.”

Auzindu-l ce zice, am întrebat: „Câţi membri ai Bisericii Baptiste sunt printre noi, care pot mărturisi că Domnul i-a vindecat? Ridicaţi mâna, vă rog.” Cred că au fost cam trei sute de oameni, dacă nu mai mulţi.

După aceea, m-am adresat acelui bărbat şi l-am întrebat: „Cum rămâne cu aceştia? Oamenii cred în vindecarea divină, dar eu nu sunt un vindecător, nu am pretins niciodată aşa ceva. Cărţile mele au fost publicate în multe limbi, dar niciodată nu am pretins că aş fi un vindecător, ci am spus doar că sunt slujitorul lui Dumnezeu.”

Apoi am spus: „Dacă darul deosebirii pe care mi l-a dat Dumnezeu este cel care vă provoacă îndoieli, atunci să-L lăsăm pe El să vorbească.”

Şi chiar atunci El a coborât printre noi, iar fotografii chiar au putut să-L fotografieze.

Şi fratele Raymond a venit acolo, a îngenuncheat şi mi-a spus: „Am un mesaj pentru tine.”

„Ce mesaj?” l-am întrebat.

„Încetează să mai propovăduieşti atât de mult şi atât de puternic, căci dacă nu mă asculţi, vei ajunge ca mine.”

Adevărul este că am fost pe punctul să ajung unde a spus el.

Şi fratele a continuat: „Frate Branham, eu văd cât de mult te epuizează vedeniile şi toate aceste lucruri. Eu am mers înainte până când m-au trântit la pământ.”

Apoi el şi-a continuat lucrarea peste hotare şi a avut o altă cădere nervoasă. Dacă Domnul nu îl va ridica, probabil că-şi va pierde viaţa.

Mi-a zis: „Atunci nu vei mai putea face nimic. Desigur, vor fi mulţi care vor veni să-ţi dea sfaturi, însă ele nu te vor ajuta cu nimic. Prin lucrarea pe care o faci, dovedeşte oamenilor că eşti trimis de Dumnezeu şi apoi lasă-i în pace, căci dacă nu te cred, nu este treaba ta.”

Ţinându-mi mâinile într-ale lui, m-a făcut să-i promit, zicând: „Opreşte-te, frate Branham. Ţine minte că Domnul m-a trimis să-ţi spun că dacă nu te opreşti, vei ajunge ca mine.”

„Bine, frate,” i-am răspuns.

Să nu-i spuneţi soţiei mele acest lucru, pentru că ea  i-a pus pe Billy, pe Leo, pe Gene şi pe toţi ceilalţi să mă urmărească şi dacă văd că sunt slăbit, să mă ia de pe platformă, indiferent dacă vreau sau nu vreau să plec. Dacă ar şti cum mă clatin pe platformă, ar plânge şi ar suferi foarte mult. Înţelegeţi? Uneori ajungem la un punct din care nu putem merge mai departe.

Câţi dintre voi l-au cunoscut pe Paul Reader? A fost un om mare al lui Dumnezeu. El mi-a povestit că odată călătorea cu trenul împreună cu un om care încerca să-l acuze pentru că luase bilet la vagonul de dormit. Acolo erau mai mulţi predicatori care mergeau undeva, la o conferinţă.

A doua zi dimineaţă, omul acela s-a aşezat lângă Paul şi i-a zis: „Slavă Domnului! Azi noapte am dormit pe scaun şi astfel am cruţat nişte bani pentru Dumnezeu.”

Auzindu-l, Paul i-a răspuns: „Slavă Domnului! Eu mi-am luat bilet la vagonul de dormit şi l-am cruţat pe omul lui Dumnezeu.”

Vedeţi? Ce contează mai mult pentru Dumnezeu? Banii sau slujitorul Lui? Întotdeauna contează mai mult slujitorii Săi, iar noi ne bucurăm foarte mult pentru aceasta.

Aseară am petrecut nişte clipe minunate. Chiar când voiam să plec, Duhul Sfânt a venit şi mi-a dat deosebirea duhurilor. A fost cu adevărat extraordinar.

Domnul a făgăduit că va face aceasta. Acesta este Cuvântul Său, nu-i aşa? Şi El îşi respectă întotdeauna Cuvântul, este adevărat?

Aseară am zis: „Toţi credincioşii să ridice mâna.” S-au ridicat toate mâinile din sală. Apoi am adăugat: „Acum, puneţi-vă mâinile unii peste alţii, căci Biblia spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede…” şi ne-am rugat pentru toţi, cu un gând şi o simţire şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Astăzi, pe când mă aflam la benzinărie, a venit la mine un om şi mi-a zis: „Tu eşti fratele Branham?”

„Da, eu sunt,” am răspuns. Eram cam la o milă depărtare de aici (cam 1,5 km).

Şi omul acela a continuat: „Eu sunt fratele Roberts. Mama mea avea o boală de inimă şi a fost vindecată atunci când ai fost în Biserica Adunărilor lui Dumnezeu. Acum are o răceală foarte puternică, dar de când te-ai rugat pentru ea, nu mai are nicio problemă cu inima. Când va afla că ne-am întâlnit, va dori să vină deseară la adunare. De fapt, oricum, voia să vină duminică seara dacă va putea.”

Probabil ea este membră la o altă biserică dar a fost vindecată aici. Noi ne bucurăm nespus de mult pentru aceasta.

De fapt, primim tot timpul astfel de mărturii de la oameni. Mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu oameni care au fost vindecaţi în anii 1946 sau 1947, şi care de atunci încoace nu au mai avut niciun fel de probleme cu vechea lor boală.

Am primit o scrisoare de la o doamnă, care cred că se află printre noi în seara aceasta. Ea a fost vindecată de cancer în anul 1946 sau 1947. Mai târziu, i s-a format o tumoare care era atât de mare, încât femeia nu mai putea merge singură, ci trebuia purtată de altcineva. Tumoarea era prea mare pentru a fi operată, aşa că au adus-o la Jeffersonville.

Mă aflam şi eu pentru o seară la Tabernacol, iar ei o aduseseră şi o aşezaseră într-un colţ. Ea tocmai fusese acolo cu câteva săptămâni în urmă şi iată ce se întâmplase între timp: era atât de mare, încât era nevoie să fie purtată de câţiva dintre diaconi. Voia să ne rugăm pentru ea, dar eu nu mă duc prea des la Tabernacol ca să ne rugăm pentru bolnavi, deoarece de obicei mă rog pentru ei duminică dimineaţa, dacă sunt în localitate.

Au adus-o deci pe femeie şi au aşezat-o jos în locul pe unde urma să trec eu. Când am trecut, Duhul Sfânt m-a îndemnat să privesc într-o parte şi am văzut-o. I-am spus ce necazuri are, mi-am pus mâinile peste ea, iar astăzi este la fel de sănătoasă ca oricare dintre noi.

Am primit o scrisoare de la ea. Dacă această femeie este printre noi, aş vrea să ridice mâna. Aseară a fost aici, în biserică. Da, a fost împreună cu soţul ei. De curând, el a venit cu un camion, a oprit în faţa casei mele şi a intrat să discute cu mine.

Ea mi-a scris că este prietenă cu mama fratelui Mercier. M-am gândit că poate va veni şi în seara aceasta aici. Scrisoarea a fost scrisă săptămâna trecută.

Acolo, în partea dreaptă, sunt rudele fratelui Mercier. Poate că este acolo şi doamna care a fost vindecată de acea tumoare enormă? Dacă eşti aici, pe undeva, n-ai vrea să vii să le arăţi oamenilor ce poate face Domnul? Era atât de mare încât nu se putea deplasa singură, dar Domnul a vindecat-o. Nu sunt acolo? Înseamnă că au ieşit. Fratele Goad mi-a spus că cu puţin timp erau acolo. Dacă îi vedeţi, spuneţi-i că o rog să vină să mărturisească singură ce greutate avea din pricina tumorii şi cum a vindecat-o Domnul.

Ascultaţi-mă. Ce v-am spus eu despre Domnul? Dacă este cineva care are o tumoare enormă, ca a acestei femei, şi dacă omul acela va proceda exact ca ea, atunci Domnul trebuie să-i răspundă aşa cum i-a răspuns şi ei. Dacă n-ar fi aşa, însemnă că a făcut rău vindecând-o pe femeia aceasta. Dar, vedeţi voi, Dumnezeu nu poate să greşească, aşa că ceea ce face pentru un om, trebuie să facă şi pentru celălalt. De la noi, El aşteaptă un singur lucru: „Să ne apropiem de El cu aceeaşi credinţă curată.” Atât.

Acum câţiva ani, am întâlnit o femeie din California, dintr-un loc numit Eureka. Trupul acestei femei era atât de umflat, încât nici nu mai puteau s-o ridice din pat. Le rog pe surori să mă ierte, dar pieptul i se ridicase uite aşa de tare, din cauza tumorii pe care o avea. Soţul ei era taximetrist. Discutând cu el despre femeie, i-am zis: „Frate, nu văd cum s-ar putea…” Chiar şi credinţa mea pălise când am văzut-o cum arăta.

„Aţi chemat un doctor?” l-am întrebat, dar el mi-a răspuns: „Noi nu credem în doctori. Dacă moare, moare, dar ne încredem în Dumnezeu că o poate salva.”

„Aceasta este credinţă adevărată,” am spus eu.

„Singurul lucru pe care îl vreau, frate Branham, este să intri în cameră, să-ţi pui mâinile peste soţia mea şi să te rogi pentru ea, căci atunci va fi vindecată.”

Trebuie să recunosc că avea mai multă credinţă decât mine. Aşa este.

Începusem să mă rog pentru bolnavi numai de vreun an şi încă nu mai văzusem aşa ceva. Totuşi, m-am dus, mi-am pus mâinile peste ea şi m-am rugat. Ştiţi ce s-a întâmplat?

Am scrisoarea în care îmi vorbeşte despre toate acestea, sau poate este ea printre noi?

Carnea i s-a despicat într-o parte şi-n alta şi de acolo a curs câteva galoane de apă. (1 galon = aproximativ 4 litri). A fost vindecată imediat şi a ajuns la o greutate de 50 kg.

Acum, nu numai că-şi face toate treburile singură, dar le ajută şi pe vecine, merge la piaţă, are grijă de copii, spală hainele şi aşa mai departe.

Dacă cineva se apropie de Domnul pe aceeaşi bază, El trebuie să facă aceleaşi lucruri, căci dacă n-ar proceda la fel, înseamnă că a făcut o greşeală când a vindecat-o pe femeia aceea.

Dacă tu ai aceeaşi credinţă pe care a avut-o ea, şi totuşi nu te vindecă, înseamnă că a greşit undeva când a vindecat-o pe ea. Singura condiţie care se pune este credinţa. Atât. Nu contează cât de mult ne dăm noi silinţa să facem ceva. Asta nu are nicio legătură. Trebuie să stăm doar liniştiţi şi să credem.

Aţi citit din Scriptură ceea ce v-am rugat? Mi s-a cerut să vorbesc (şi mă gândisem şi eu) despre „Semnul fiarei” şi despre „Pecetea lui Dumnezeu”, deoarece aceasta este o temă foarte importantă. Este posibil să nu terminăm cu ea în seara aceasta şi să mai vorbim şi mâine seară despre acest subiect.

Pentru cei care vor să stea de vorbă cu mine în particular, mi-a spus fratele Mercier că vom începe la ora 8 dimineaţa. După cum ştiţi, mă întâlnesc separat cu oamenii care vor vedenii pentru anumite probleme, pentru care nu primesc răspuns aici. Aşadar, ţineţi minte – vom începe la ora 8.00.

Noi am auzit cu toţii o mulţime de lucruri despre semnul fiarei şi despre pecetea lui Dumnezeu. Am umple această platformă cu schiţele şi graficele pe care le-am văzut, şi care se refereau la aceste două teme, dar pentru mine este foarte simplu: dacă vreau să înţeleg, n-am decât să citesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Mi-am notat aici trei sau patru pagini cu versete din Scriptură, despre care aş dori să vă vorbesc în seara aceasta.

Astăzi după amiază, când m-am gândit la această temă, mi-am notat versete şi diferite pagini din Scriptură, ca să gândesc mai repede, şi pentru ca voi să puteţi lua notiţe, dacă doriţi.

Aceasta este o temă deosebit de importantă, una dintre temele esenţiale despre care ar trebui să se predice.

Am avut predici de evanghelizare, am avut vindecare divină, am vorbit despre a doua venire a Domnului, aşa că este timpul să vorbim şi despre pecetea lui Dumnezeu.

Frate Smith, aceasta este soţia ta? Bună seara, soră Smith. Nu mă mir că el este un om atât de bun. Tu pari o soţie minunată, o femeie evlavioasă şi bună. Probabil că ne-am mai întâlnit. Se spune că în spatele fiecărui om bun este o soţie bună, este adevărat?

Dacă puteţi avea încredere în familia Branham, să ştiţi că aceasta se datorează soţiei mele, care este cu zece ani mai tânără decât mine şi totuşi are părul alb ca zăpada. Aceasta se datorează faptului că în permanenţă a stat între mine şi oameni. Nu ştiu ce m-aş face fără ea. Domnul mi-a dat o soţie cu adevărat deosebită.

Da, frate Smith, ele sunt nişte femei deosebite. Dacă Dumnezeu ar fi putut să dea omului ceva mai bun, i-ar fi dat. Acesta este adevărul. „Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea,” a spus cel mai înţelept om care a existat vreodată. (Proverbe 18.22).

Cred că în afară de mântuire, cel mai bun lucru pe care îl poate primi omul este o soţie. Aşa este.

Revenind la tema noastră, vreau să spun că tot ce voi vorbi are ca bază Scriptura.

Mai întâi vreau să vă spun ce cred eu că este semnul fiarei şi ce ne spune Biblia despre acest lucru. Apoi, voi vorbi despre ceea ce ne spune Biblia în legătură cu Pecetea lui Dumnezeu.

Noi ştim că oamenii sunt împărţiţi în două mari categorii: aceia care poartă semnul fiarei şi aceia care au Pecetea lui Dumnezeu.

Unii oameni plasează aceste lucruri undeva în viitor, pe când alţii spun că ele aparţin trecutului, însă eu cred că răspunsul este foarte simplu: Pecetea lui Dumnezeu este botezul cu Duhul Sfânt, iar semnul fiarei este respingerea acestuia. Aceste două posibilităţi sunt singurele care există, iar eu voi dovedi aceasta cu Scriptura.

Ţineţi minte, în zilele din urmă, orice om va purta fie Pecetea lui Dumnezeu, fie semnul fiarei.

Această fiară îi cheamă pe toţi oamenii de pe Pământ să-i primească semnul: bogaţi şi săraci, mari şi mici, robi şi slobozi, toţi cei care n-au fost scrişi de la întemeierea lumii în Cartea vieţii Mielului, atunci când Mielul a fost junghiat.

Vom începe cu Pecetea lui Dumnezeu.

Ce este o pecete? În vremurile străvechi, oamenii nu aveau educaţia pe care o au acum, şi Biblia ne spune că pecetea ţinea loc de semnătură. Romanii, evreii şi vechii locuitori ai ţărilor răsăritene aveau inele cu diferite peceţi pe care le imprimau atunci când nu puteau să-şi semneze numele. Pecetea era o dovadă de autenticitate, şi încercarea de a o falsifica era pedepsită cu moartea conform legii, fiind echivalentă cu încercarea de a falsifica un CEC în zilele noastre. Pecetea era purtată fie la încheietura mâinii, fie pe deget ca inel şi era folosită în loc de semnătură.

Conform Evangheliei după Matei 24.24, Isus a spus că în zilele din urmă cele două duhuri (cei pecetluiţi de Domnul şi cei pecetluiţi de fiară, de Antihrist), vor fi atât de apropiate, încât să-i înşele dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Înţelegeţi, se vor asemăna foarte mult.

Sunt oameni care zic: „Da, semnul fiarei este comunismul!” dar ei se înşeală, pentru că comunismul nu este acest semn al fiarei. Semnul fiarei este de natură religioasă, este un duh religios, foarte viclean şi făţarnic, atât de apropiat de cel adevărat, încât dacă ar fi posibil, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.

Acum câteva duminici, în timp ce veneam încoace, l-am auzit pe Billy Graham vorbind la radio. El spunea: „Auzim vorbindu-se atât de mult despre ţigări. Omul care pune gura pe ele este un nebun.” Şi eu cred că are dreptate. El mai spunea că acestor lucruri li se face o publicitate atât de asiduă, încât Diavolul i-a înşelat chiar şi pe cei aleşi. Cred că aici, fratele Graham s-a exprimat greşit, deoarece cei aleşi nu pot fi înşelaţi. Nu, domnilor, aleşii nu vor fi înşelaţi, pentru că ei au fost hotărâţi mai dinainte de Dumnezeu.

Isus a spus că cele două duhuri vor fi atât de apropiate, încât să-i înşele chiar şi pe cei aleşi dacă ar fi cu putinţă.

Unde au început toate aceste lucruri? După cum v-am mai spus, tot ce există astăzi, şi orice cult religios a început în Geneza. Biserica Penticostală a început în Geneza; Biserica Baptistă a început în Geneza, iar eu vă pot dovedi acest lucru. Da, domnilor, pot să vă dovedesc că orice cult religios care a existat vreodată s-a născut în Geneza. Aşa este.

Cercetaţi Geneza şi veţi înţelege restul. Veţi vedea ce fel de seminţe există acolo şi cum se întind acestea pe tot parcursul Bibliei.

Ambele seminţe s-au născut în Geneza, căci aceasta este cartea seminţei. Din Geneza aflăm că primul om care a primit un semn, a fost Cain căruia Dumnezeu i-a dat un semn.

Geneza 4.15b: „Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare.”

Cain a fost primul om care a primit semnul fiarei, el reprezentând începutul în acest sens. Poate ziceţi: „Cum? Cain a avut semnul fiarei?” Haideţi să vedem.

Dumnezeu i-a spus şarpelui: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15).

Urmăriţi linia genealogică a lui Cain şi veţi vedea că din el au ieşit oameni mari şi înţelepţi. Dar din Set au ieşit ţărani, păstori, agricultori.

Observaţi, Biblia spune, reproducând cuvintele lui Dumnezeu: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.”

Fraţi predicatori, staţi liniştiţi un minut. Ştiu că oamenii mi-ar suci gâtul când mă aud vorbind despre asta, dar Biblia spune că şarpele a avut o sămânţă şi noi ştim că Biblia are autoritatea supremă. Şarpele a avut o sămânţă.

Aşa cum eu am dreptul la o explicaţie, şi voi aveţi dreptul la explicaţiile voastre, dar Biblia ne spune la începutul Genezei că şarpele a avut o sămânţă.

Ţineţi minte, la început şarpele nu a fost o târâtoare, o reptilă, ci era creatura cea mai apropiată de om. De mii de ani ştiinţa încearcă să găsească veriga lipsă între om şi animal, iar cimpanzeul este animalul pe care ei îl găsesc cel mai asemănător omului. Totuşi, ei nu pot sări de la cimpanzeu direct la om. De ce? Pentru că între ei mai era o verigă: şarpele.

Dacă observaţi, în Geneza 3.1 scrie: „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului.” Deci era o fiară, nu o târâtoare. El era foarte asemănător omului; el este veriga lipsă. Este singura posibilitate.

Sămânţa femeii nu se poate combina cu sămânţa vreunul animal, dar în Geneza acest lucru s-a realizat, pentru că şarpele era singura creatură pe care Diavolul a putut-o folosi, deoarece el era foarte apropiat omului, era între om şi animal.

Eu cred în evoluţie; cred că la început totul era un haos total, că nu exista nimic altceva decât erupţii vulcanice, dar Dumnezeu este un mare Arhitect. Credeţi aceasta?

Un arhitect priceput începe întotdeauna cu lucrurile cele mai mărunte, mergând treptat spre cele mai importante.

Astfel, la început, când Dumnezeu a creat calciul, potasiul şi toate celelalte elemente, a pregătit totul pentru crearea omului.

Duhul Sfânt a ieşit de la Dumnezeu ca să acopere Pământul cu dragostea Lui, cum îşi acoperă cloşca puii cu aripile.

Haideţi să ne închipuim că avea aripi. Nu avea, dar haideţi să zicem că avea şi că şi le-a întins peste Pământ. Parcă văd cum o grămadă de calciu a început să se rostogolească şi apoi s-a amestecat cu puţin potasiu şi cu apă şi iată că de acolo s-a născut o floricică. Parcă îl aud spunând: „Vino să vezi, Tată!”

„Foarte bine, continuă.”

Apoi au apărut celelalte plante şi păsările şi-au luat zborul din ţărâna pământului.

După aceea a apărut viaţa animală, urcând pe trepte tot mai înalte, până când, la sfârşit, a apărut omul, care avea chiar chipul lui Dumnezeu.

E ciudat că nu a mai apărut nicio formă de viaţă superioară omului, nu-i aşa? De fapt nu poate exista nicio fiinţă superioară omului, deoarece deasupra lui este numai Dumnezeu.

În aceasta constă evoluţia. Să nu uitaţi că nicio specie nu poate evolua spre o altă specie, şi aceasta pentru că Dumnezeu a spus că fiecare sămânţă rodeşte după soiul ei.

Păcatul nu s-a născut pe pământ, ci în cer şi, fiind aruncat afară de acolo, a ajuns pe pământ.

Diavolul nu putea să intre în niciun alt animal afară de şarpe, deoarece sămânţa celorlalte animale nu s-ar fi putut amesteca cu sămânţa omului. Dar şarpele semăna foarte bine cu omul. Această asemănare a dispărut însă atunci când Dumnezeu l-a blestemat să se târască pe pântece. Atunci El a schimbat fiecare os din trupul şarpelui.

Oamenii de ştiinţa caută schelete care să dezvăluie veriga lipsă, dar aceasta este o taină a lui Dumnezeu şi El o descoperă oricui doreşte să afle adevărul. Sigur că da.

Fiţi atenţi. Şarpele era cel mai şiret, cel mai iscusit, cel mai viclean, cel mai înţelept dintre toate animalele. El era mai şiret decât toate celelalte fiare ale câmpului şi se afla pe treapta imediat următoare omului.

Nu uitaţi că lui Cain i-a fost dat un semn.

Voi spuneţi: „Nu se poate ca Satana să fi fost în şarpele acela!” Dacă veţi deschide la 2 Corinteni 11.14, veţi vedea că el se preface într-un înger de lumină. Deci, nu subestimaţi puterea Satanei!

Da, el poate să se prefacă într-un înger de lumină, iar dacă poate face aceasta, de ce n-ar putea intra într-un animal asemănător omului?

Ce s-a întâmplat atunci când Cain a ascultat de vrăjmaş? A devenit primul ucigaş de pe pământ, primul om ros de invidie.

Biblia spune că Adam era fiul lui Dumnezeu. Atunci de unde a apărut această invidie la Cain? De unde a venit acest ucigaş? De unde a apărut duhul acesta? De la Adam? Imposibil. El a venit de la Diavolul. Chiar aşa.

Cain a fost primul ucigaş de pe pământ, primul om ros de invidie. Şi Lucifer a fost invidios pe Mihail, de aceea a fost aruncat pe pământ.

Prin faptul că a acceptat să facă această faptă rea, Cain a fost primul om însemnat.

Dumnezeu i-a dat un semn, ca să fie lăsat în pace, ca să nu fie ucis de nimeni.

Dar nu uitaţi un lucru: de îndată ce a fost însemnat de Dumnezeu, Cain s-a depărtat de El.

Gândiţi-vă bine la aceasta. O, de ce nu avem timp să vorbim mai amănunţit despre aceste lucruri? Fraţilor, am putea vorbi şase luni numai despre subiectul acesta şi tot nu i-am da de capăt.

După ce a fost însemnat, Cain s-a depărtat de Dumnezeu, a plecat în ţara Nod şi şi-a luat o nevastă.

Aceasta este imaginea bisericii care se depărtează de Dumnezeu şi se căsătoreşte cu lumea. Înţelegeţi?

Dar, să revenim la tema noastră, pentru că nu avem prea mult timp la dispoziţie.

Cain l-a ucis pe fratele său, Abel, iar Dumnezeu i-a dat lui Adam, în locul acestuia, un alt fiu, pe nume Set. Acesta era un semn de la Dumnezeu, care vorbea despre moarte şi înviere. Set nu s-a dus în ţara Nod ca să-şi caute nevastă, ci Dumnezeu este Cel care i-a dat una. Cain însă, care avea un semn, semnul fiarei, s-a dus şi şi-a luat o nevastă din ţara Nod.

În schimb, Set a acceptat alegerea lui Dumnezeu.

Cain este o imagine desăvârşită a bisericii denominaţionale de astăzi care acceptă orice numai ce spune Dumnezeu, nu. Dar Biserica adevărată a Dumnezeului celui viu, Trupul lui Hristos, primeşte ceea ce este pecetluit de către Duhul Sfânt.

Ce era semnul acela? De unde a venit el? După cum ştim, Cain a primit un semn. Dar atunci, care era semnul învierii?

Semnul învierii este semnul pe care L-a primit Biserica de astăzi, este semnul Duhului Sfânt, prin care ea recunoaşte că Hristos nu e mort, ci e viu în mijlocul ei.

În felul acesta Îşi pecetluieşte El Biserica.

Cele două viţe s-au născut chiar în grădina Edenului. Cain a primit semnul fiarei şi a devenit un fugar, un rătăcitor care nu ştia ce vrea şi nici încotro se îndreaptă.

Dar Set a rămas acasă, cu tatăl său, iar Dumnezeu i-a dat o nevastă. Aşa a început viţa.  Dacă aţi vrea, odată am putea s-o urmărim până la capăt, căci aş fi bucuros să vă pot aduce dovezi. Da, domnilor.

Da, chiar acolo a fost începutul. Unii oameni cred că Adam şi Eva au păcătuit prin faptul că au mâncat nişte mere din grădina Edenului. Vai, fraţilor! Daţi-mi voie să vă spun ceva. Nu vreau să fac glume, căci n-am venit aici ca să glumim, dar dacă atunci când mănâncă mere, femeile îşi dau seama că sunt goale, am face bine să le dăm iarăşi mere să mănânce. Da, asta ar trebui să facem. Însă în Eden n-a fost vorba de mere, şi noi ştim cu toţii aceasta. Aici sunt oameni de tot felul, dar ne dăm cu toţii seama despre ce a fost vorba şi la ce a dus acel lucru.

Semnul este o posibilitate de diferenţiere, de separare. Oamenii se deosebesc unii de alţii printr-un semn, nu printr-o pecete.

Pecetea înseamnă stăpânire, pe când semnul înseamnă deosebire.

Astfel, Biserica este pecetluită cu Duhul Sfânt, arătând prin aceasta că se află sub stăpânirea lui Dumnezeu, că-I aparţine Lui, dar semnul fiarei îl primesc cei răzvrătiţi care au refuzat calea oferită de Dumnezeu. De îndată ce a fost însemnat, Cain a şi fost alungat de acolo. Abel a murit, iar Set s-a ridicat ca să-i ia locul, ceea ce este un simbol al învierii.

După cum ştim, atât semnul fiarei cât şi pecetea lui Dumnezeu s-au născut în Geneza şi au traversat întreaga Biblie, ajungând până în Apocalipsa. Întotdeauna a fost aşa, într-o formă sau alta. Scriptura ne dovedeşte aceasta. Este la fel cum am spus aseară despre jertfa de sânge.

Dacă luăm ca exemplu Babilonul, despre el se vorbeşte în prima carte a Bibliei, în Geneza, despre el se vorbeşte la mijlocul Bibliei, şi tot despre el se vorbeşte şi în ultima carte a Bibliei. Da, el s-a născut în Geneza şi dăinuie până în Apocalipsa.

Cele două duhuri au fost împreună de la început. Fiţi atenţi.

Pe arca lui Noe, porumbelul şi corbul au fost împreună. Ambele erau păsări, ambele puteau să zboare la fel de bine, dar ştiţi, corbul este un mare făţarnic.

El se simte foarte bine pe hoitul unui cal. Mănâncă din el, bate din aripi şi se bucură. Dar sărmanul porumbel nici nu poate să se apropie de aşa ceva. De ce? Pentru că el nu are fiere, aşa că, dacă ar mânca dintr-o mortăciune, ar muri pentru că nu ar putea să o digere. Dar corbul poate să se înfrupte dintr-un hoit o jumătate de zi, pentru ca apoi să vină şi să mănânce grâu, alături de porumbel. Da, corbul este un mare făţarnic.

Porumbelul nu are fiere, nu are în el niciun pic de amărăciune. Tot aşa este cu orice om născut din Duhul Sfânt. Toată amărăciunea din el a dispărut.

Porumbelul şi corbul au fost împreună în aceeaşi arcă, aşa cum astăzi făţarnicul şi credinciosul adevărat stau în aceeaşi biserică, pe aceeaşi bancă.

Aş vrea să mai observaţi un aspect. (Îmi place foarte mult să vorbesc despre natură).

Tu nu vei vedea niciodată un porumbel spălându-se. Aţi ştiut aceasta? El nu are nevoie să se spele, deoarece dintre penele sale iese o substanţă ca untdelemnul, care îl ţine tot timpul curat.

Aşa este şi biserica adevărată. Ea nu are nevoie să se spele în tot felul de ape. Fiecare credincios are în el un untdelemn sfânt, care îl ţine curat faţă de lucrurile lumeşti.

Ar trebui să vorbim odată despre tema: „Porumbelul şi Mielul”.

Duhul Sfânt care este în credincios, îl ţine pe acesta curat. Nu contează cât s-ar spăla el pe dinafară, căci această curăţie vine din interior. Amin.

Foarte mulţi oameni spun: „Trebuie să mă duc să mă spovedesc. Am de mărturisit mai multe lucruri.” Dar Duhul Sfânt lucrează tot timpul făcând să izvorască din lăuntrul credinciosului untdelemnul, ispăşirea, care îl ţine mereu curat:

„Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8.1).

Cum ajungem noi în trupul lui Hristos? Printr-o strângere de mână? Nu. Prin semnarea vreunui act? Nu. Prin vreo denominaţiune? Nu. Dar cum? „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup,” liberi faţă de judecată. La Calvar, Dumnezeu a judecat trupul acela în locul nostru, de aceea, nu trebuie să mai fie încă o dată.

„Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică.” (Ioan 5.24).

Nu există două feluri de viaţă veşnică, ci numai unul singur, căci Cuvântul spune: „Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” „Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi.” (Ioan 5.24; Exod 12.13).

O, asta mă face să mă simt religios! De ce? Pentru că sunt liber faţă de păcat. Aşa este.

„Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan 3.9).

Nu este posibil să am tot timpul pe altar o Jertfă pentru păcat şi totuşi să rămân un păcătos. Aşa ceva nu se poate, pentru că nu există niciun om sfânt păcătos, aşa cum nu există nici o pasăre neagră albă şi nici un om treaz beat. Nu, domnilor. Ori eşti păcătos, ori eşti sfânt. Asta este tot. Iar dacă eşti în Hristos, ai tot timpul pe altar o Jertfă de ispăşire, prin sângele care strigă: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!” şi aceasta te face să fii sigur şi să stai liniştit. Amin.

Îmi place asta! Ce minunat! Atunci Duhul Sfânt ne pecetluieşte.

Observaţi: corbul şi porumbelul; Cain şi Abel; Iuda şi Isus.

Cain l-a omorât pe Abel la altar. Dacă tot ce cere Dumnezeu este neprihănirea sau fundamentalismul, atunci ar fi trebuit să-l primească şi pe Cain, dar nu este aşa.

Întotdeauna există aceste două clase de oameni. Eu am întâlnit şi fundamentalişti şi penticostali. Fundamentaliştii se recunosc după educaţia lor. Ei ştiu foarte bine unde se află, dar nu au credinţă. În schimb penticostalii au credinţă, dar habar n-au unde se află şi cine sunt.

Eu v-am mai spus: este ca şi cum cineva are bani la bancă, dar nu ştie cum să completeze un CEC ca să-i scoată, pe când altcineva se pricepe să completeze cecul, dar nu are în bancă niciun sfanţ.

Penticostalii au credinţă. Ei sunt plini de focul Duhului Sfânt, dar nu ştiu cum să stea tari pe Cuvânt, pe „Aşa vorbeşte Domnul”. Ei strică totul ţipând, strigând şi alergând. Dacă ar putea să stea liniştiţi, atunci am putea vedea cum se ridică o biserică în putere şi glorie şi s-ar scrie a doua carte a Faptelor Apostolilor. Necazul este că ei îşi folosesc credinţa numai pentru a primi bucurie, nu şi pentru a primi putere.

Fraţilor, ţineţi-vă tari în credinţă! Dacă ştiţi că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, rămâneţi tari lângă El.

Uitaţi-vă la Cain. El aparţinea de o denominaţiune, a zidit un altar, a adus o jertfă, a îngenuncheat, s-a închinat lui Dumnezeu, şi-a plătit zeciuiala. Dacă asta ar fi tot ce cere Dumnezeu, atunci Cain a fost la fel de neprihănit ca şi Abel. Dar vedeţi voi, secretul, deosebirea dintre ei era descoperirea.

Aici este necazul: oamenii nu înţeleg că biserica Dumnezeului celui viu este zidită pe descoperirea duhovnicească a lui Isus Hristos.

Domnul Isus a zis în Matei 16.17-18: „Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea…”

Vedeţi, aceasta este descoperirea duhovnicească a lui Isus Hristos, iar El este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14).

Când acest Cuvânt vine la tine, este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri şi judecă simţurile şi gândurile inimii. (Evrei 4.12).

Descoperirea fiecărui Cuvânt al lui Dumnezeu este adevărată, de aceea, ancoraţi-vă sufletele pe această descoperire.

Mie îmi plac aceste lucruri! Cred că ele aduc biserica la credinţa necesară unui serviciu de vindecare, pentru că aşa a spus Dumnezeu şi asta este tot! Rămâneţi credincioşi Cuvântului Său.

Pe vremea lui Abel nu exista nicio Biblie aşa că a trebuit să primească totul prin descoperire. Astfel, în Evrei 11.4 scrie: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit.”

Cain spunea: „Cred că mama a mâncat nişte mere de aceea a trebuit să se acopere cu acele frunze”, dar Abel ştia că era nevoie de sânge, de viaţă, deoarece acolo se întâmplase altceva. Acesta este motivul pentru care el a jertfit sângele unui miel.

O, parcă-l văd venind cu mieluţul lui la altar! Pe partea cealaltă, altarul lui Cain era mult mai frumos decât al lui Abel, era împodobit cu fructe şi cu flori, dar degeaba…

Aici, vreau să spun ceva bisericii. Soră, tu nu trebuie să te machiezi şi nici să-ţi cumperi rochii ca ale vecinei, dacă vrei să fii în rânduială cu Dumnezeu. Nu este nevoie să mergi la o biserică cu fotolii care au costat mii de dolari şi cu o orgă de câteva milioane de dolari, căci toate acestea vin din iad. Acesta este adevărul şi eu pot să vi-l dovedesc cu Biblia.

Cain s-a gândit la aceste lucruri şi s-a hotărât să aducă o jertfă din roadele pământului, dar îmi închipui că jertfa lui Abel nu arăta prea grozav. Probabil că nu avea nici măcar o sfoară, aşa că şi-a legat mieluţul cu un lujer de vie şi l-a dus să-l aşeze pe o stâncă. El nu avea nici sabie, sau cuţit şi probabil a luat o piatră mai ascuţită, a ridicat capul mielului şi a început să-i ciopârţească gâtul.

Mielul behăia şi se zbătea, iar sângele lui curgea pe stâncă, secătuindu-l de puteri.

Ce reprezenta acest tablou? Patru mii de ani mai târziu, Mielul lui Dumnezeu murea sângerând pe Calvar, vorbind în limbi.

Miel iubit, sângele Tău scump,

Niciodată nu-şi va pierde puterea,

Până când Biserica răscumpărată a Domnului

Va fi salvată de păcat pe veci.

Programele noastre educaţionale şi denominaţionale nu ajută la nimic. Este nevoie de Sângele lui Isus Hristos şi de nimic altceva. Aşa este. Uitaţi-vă la rezultate.

Abel a murit pe aceeaşi stâncă pe care a murit şi mielul său.

Fiecare credincios trebuie să facă la fel: să moară pe stâncă, alături de Mielul său.

Mielul nu are altceva decât lâna. El trebuie să dea totul şi nu se împotriveşte nicio clipă. El nu scoate niciun sunet înaintea celor care îl tund. Lâna este singurul lucru pe care-l are, dar renunţă de bună voie la ea.

Iar noi spunem că suntem creştini!

Odată am primit o scrisoare de la cineva care îmi spunea: „Sunt cetăţean american şi ca atare, am dreptul să mă îmbrac cum vreau.”

Foarte bine. N-ai decât s-o faci. Îmbracă-te cum doreşti; aceasta arată că eşti o capră, dar nu uita că dacă eşti un miel, chiar dacă ai anumite drepturi, tu renunţi la toate pentru Hristos.

Şi eu sunt cetăţean american şi am dreptul să mă îmbăt în seara aceasta. Am dreptul să fumez şi să fac orice altceva, iar voi aveţi exact aceleaşi drepturi. Cu toate acestea, noi renunţăm de bună voie la ele.

Lăsaţi-vă tunşi de astfel de lucruri! Purtaţi-vă ca nişte domni şi ca nişte doamne, îmbrăcaţi-vă şi trăiţi ca nişte domni şi ca nişte doamne. Renunţaţi la drepturile voastre.

Uitaţi-vă cum urcă fumul de la altar!

Aşa cum l-a ucis Cain pe Abel, la altar, tot aşa L-a ucis şi Iuda pe Isus.

Închipuiţi-vă tabloul acela. Vedeţi numai trei cruci, nu-i aşa? Cu toate acestea, au fost patru. Isus a fost pus între cei doi tâlhari, dar mai era şi Iuda care se spânzurase, iar Biblia spune: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn.” (Galateni 3.13). Vedeţi? Isus a fost atârnat pe lemn, ceea ce înseamnă că S-a făcut blestem pentru noi. Deci şi Iuda şi Isus au fost atârnaţi pe lemn.

Fiţi atenţi. Într-o parte era Fiul lui Dumnezeu – Dumnezeu descoperit în trup de carne care a coborât din cer şi S-a întors în cer, ducând cu El şi păcătosul pocăit, iar de partea cealaltă, era Iuda, fiul pierzării, care a venit din iad şi s-a întors în iad, ducând cu el şi păcătosul nepocăit. Ce imagine minunată!

În grădina Edenului, Dumnezeu a deschis trupul lui Adam şi a luat o parte din el ca să-i facă o mireasă.

Tot aşa, la Calvar, Dumnezeu a deschis trupul lui Isus, ca să-I scoată de acolo o Mireasă. O, ce minunat!

Cele două duhuri au mers împreună până la cruce: Cain şi Abel ; corbul şi porumbelul.

Cain a plecat în ţara Nod ca să-şi găsească o soţie. Eu am aici câteva versete, dar nu le voi citi acum.

Uitaţi-vă la Israel. Şi aici putem vedea cum se ridică cele două viţe. De altfel, aşa a fost întotdeauna.

Israel şi-a urmat drumul spre ţara făgăduită, aşa cum face astăzi biserica. Pe cine a întâlnit el pe drum? Pe fratele lui, Moab, iar Israel a trimis la el soli ca să-l întrebe: „Putem să trecem prin ţara ta? Dacă vitele noastre vor paşte iarbă, o vom plăti. Dacă vor bea apă, o vom plăti şi pe aceasta.” Însă Moab nu a vrut să-l lase.

Fiţi atenţi! Israel nu aparţinea de nicio denominaţiune, ci era un grup de rătăcitori care mergeau acasă. Moab în schimb, era foarte bine organizat, avea demnitari puternici, era vestit printre naţiunile lumii.

Observaţi ce s-a întâmplat. Israel avea adevăratul izvor de sânge. Amintiţi-vă acum, cum a încercat Balaam să realizeze căsătorii amestecate, şi cum au fost nevoiţi să le izgonească de tot pe acele femei. Da, învăţătura lui Balaam.

Moab credea în acelaşi Dumnezeu ca şi Israelul, dar el era un fiu nelegitim, născut din unirea lui Lot cu propria sa fiică, la fel ca biserica firească de astăzi, care curveşte spiritual cu lumea şi nu rămâne credincioasă lui Dumnezeu.

Frate fundamentalist, nu vreau să te înţep prea tare, dar vreau să simţi totuşi. Împăratul l-a chemat pe episcopul Balaam şi i-a zis:

„Du-te şi blestemă acest popor, căci n-am nevoie de ei aici! Ei ştiu să vorbească despre altceva, decât despre vindecare divină. Au un şarpe de aramă şi, dacă privesc spre el, se vindecă imediat. Apoi, spun că mănâncă mană din cer, dar eu n-am văzut niciodată aşa ceva. Vorbesc tot felul de prostii, de aceea, du-te şi blestemă-i ca să plece de aici, căci nu vreau să ajungă în denominaţiunea noastră asemenea prostii!”

El era la fel de fundamentalist ca şi Israel. A ridicat şapte altare şi a jertfit şapte berbeci, exact cum făcea Israelul, dar lui Balaam i-au scăpat din vedere stânca lovită, şarpele de aramă, şi Stâlpul de Foc care mergea înaintea lor.

La fel este şi astăzi. Voi spuneţi: „A, tu aparţii de penticostali, de o adunătură de holly-rollers.” Aşa au fost cândva, dar acum nu mai sunt, căci nu au văzut Stâlpul de Foc.

Pentru cei care doresc să-L vadă, avem o fotografie care este recunoscută ştiinţific. Amin. Aşa este, ei n-au văzut Stâlpul de Foc şi n-au observat strigătul Împăratului care dovedea astfel că este în mijlocul nostru: Împăratul Isus. Ei     n-au văzut acest lucru, n-au văzut ispăşirea sângelui.

Ei spun: „Ştiu un penticostal care a fugit cu nevasta altuia.” Da, dar şi eu ştiu baptişti care au făcut acelaşi lucru, prezbiterieni, catolici şi mulţi alţii. Aşa este.

Cum este gâscanul, aşa este şi gâsca. Râde ciob de oală spartă. Cu toţii suntem oameni şi cu toţii greşim, dar Dumnezeu nu lucrează cu grupuri de oameni, ci cu indivizi, cu fiecare în parte, indiferent cine este. Noi trebuie să recunoaştem însă că penticostalii au fost binecuvântaţi.

Astăzi este la fel ca pe vremea lui Israel şi a lui Moab. Bisericile adună oameni de pe la alte denominaţiuni şi le zic: „Dacă vii la noi şi crezi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, te vom boteza în biserica noastră şi îţi vom scrie numele în registrul nostru.”

Şi Diavolul crede, ştiaţi aceasta? Desigur, şi el crede.

Eu v-am explicat aseară acest lucru, prin exemplul cu broasca ţestoasă. Poţi să o iei şi să o scufunzi  în apă cât vrei, că tot nu vei rezolva nimic. Dacă vrei s-o faci să se mişte, ai nevoie de foc.

De acelaşi lucru are nevoie şi biserica de astăzi: de focul Duhului Sfânt, care să o facă să se mişte.

Ţineţi minte, Duhul Sfânt nu va primi un om necurat în Tupul lui Hristos. Asta dovedeşte că trupul lui Hristos nu este o denominaţiune. Noi ajungem în trupul Lui tainic prin botezul unui singur Duh.

Adevărul este că ne-am învăţat să ducem la apă cât mai mulţi bărbaţi şi femei, dar dacă inima lor nu dovedeşte că sunt creştini adevăraţi, nici n-ar trebui să-i botezăm.

Mai demult, ne-am dus la râu cu mai mulţi oameni care doreau să fie botezaţi. A venit şi o femeie care a coborât dintr-o maşină, şi-a aranjat părul şi m-a întrebat: „Mă duci şi pe mine să mă uzi, frate Branham?”

„Nu, pentru că tu nu eşti pregătită pentru botez,” i-am răspuns. Aşa este.

Odată se pregătea un cor pentru biserică, iar o fată nu voia să se urce pe platformă ca să cânte, pentru că nu avea bani să se coafeze aşa cum ar fi vrut. Bătrâna ei mamă a spălat rufe pentru alţii de dimineaţă până seara, ca să-i câştige banii necesari pentru coafură. Când am auzit acel lucru, nu i-am dat voie să cânte, ci i-am spus: „Tu nu eşti potrivită pentru corul acesta.”

Toate aceste lucruri ar trebui păstrate curate. Vedeţi, aici este problema bisericilor de astăzi. Putreziciunea a cuprins totul, de la amvon până la ultima bancă din spate. Aşa este. Este nevoie să curăţaţi totul.

Într-adevăr, avem nevoie de o curăţire ca în vremurile străvechi.

La ordinarea unui tânăr predicator de culoare, bătrânii din jurul lui se rugau: „Doamne, înveleşte-l în saci, toarnă gaz pe el şi dă-i foc pentru Evanghelie.” Da, de asta avem nevoie noi astăzi: de oameni care să ardă cu flacără şi în felul acesta să pornească în lucrare.

Era o vreme când viţeii de rasă erau însemnaţi cu fierul încins. Cred că aţi văzut cum se face asta. Cineva m-a întrebat odată:

„Nu ţi-e milă să pui fierul acela încins pe pielea viţelului?”

„Nu”, am răspuns eu.

Este adevărat că se zbate şi mugeşte, iar când îi dai drumul fuge ca din puşcă, dar de atunci încolo, cât timp trăieşte, ştii sigur cui îi aparţine.

Frate, eu îţi spun că este un mare har să poţi veni la altar şi să stai acolo până când Duhul Sfânt te pecetluieşte cu focul Lui. Poţi să ţipi, poţi să plângi, poţi să te comporţi straniu, căci de atunci încolo ştii sigur cui aparţii. Aşa este. Atunci eşti pecetluit în Împărăţia lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Aceasta este pecetea.

Ţineţi minte! Duhul Sfânt vine să-i pecetluiască pe cei pe care Domnul i-a cunoscut mai dinainte. Aşa este.

Isus n-a venit pe pământ spunând: „Mă duc să mor. Poate că-i va fi cuiva milă de Mine. Poate că, văzând cât de mult voi suferi, li se va înmuia inima şi vor veni la Mine.” Nu, nu. Oricum n-ar fi venit nimeni la El în felul acesta, deoarece tu nu poţi spune unui porc că greşeşte dacă mănâncă din grămada de bălegar. Dacă ar putea vorbi, ţi-ar răspunde imediat: „Eu îmi văd de treburile mele. Tu să îţi vezi de ale tale, bine?”

Înţelegeţi? Este nevoie de o convertire pe care numai Dumnezeu poate s-o facă, deoarece nimeni nu poate veni la Isus dacă nu este atras de Dumnezeu.

Pentru ca inima unui om să se întoarcă la Domnul, este nevoie de lucrarea Duhului Sfânt.

Cineva spunea: „L-am căutat pe Dumnezeu zi şi noapte.” Nu, nu. Dumnezeu te-a căutat pe tine, nu tu L-ai căutat pe El, căci Dumnezeu este Cel care-i caută pe oameni.

Dar Duhul Sfânt nu-Și ia orice fel de soţie. El nu va lua pe cineva care fumează, sau care bea, sau care trăieşte imoral şi iubeşte lumea, pentru că El a spus: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15).

Dar Duhul Sfânt vine să pecetluiască în trup soţia lui Isus Hristos, pe care a cunoscut-o mai înainte de întemeierea lumii. Pentru că este Dumnezeu, El a putut să vadă încă de pe atunci cine Îl va primi şi cine nu, iar acum, Duhul Sfânt vine să pregătească acea Mireasă pe care o va lua cu El.

Noi avem acel cântecel: „Vino la masă, te cheamă Stăpânul.”

Cred că nu vi se va părea un sacrilegiu, dar noi l-am schimbat puţin. Da, cred că aceasta nu va fi o pricină de poticnire pentru voi.

Sună cam aşa:

Vino la noi, te cheamă păstorul,

Vino la noi.

Vei putea să mergi la dineuri

Şi să spui glume murdare,

Vei mesteca gumă

Şi vei trage câte-un fum..

Pastorul strigă:

Veniţi şi înscrieţi-vă la noi.

Ce diferenţă! Bisericile acestea îşi aleg diaconii dintre oamenii cu bani, căci în felul acesta pot profita de pe urma lor. Ce contează dacă omul a fost căsătorit de două ori sau chiar de trei ori? Ei îl pun diacon pentru că este o persoană influentă în oraş.

Fraţilor, pe mine nu mă interesează dacă tot oraşul îi urăşte. Diaconii trebuie să fie persoane „influente” în cer, şi să aibă Duhul Sfânt dacă vor să exercite vreo influenţă asupra oamenilor.

Dar bisericile de astăzi nu ştiu altceva decât: „Veniţi şi înscrieţi-vă la noi!”

Acum câtva timp am întrebat-o pe o tânără:

„Eşti creştină?”

„Îţi voi da de înţeles: sunt americană!”

O, Doamne! Parcă asta are vreo legătură cu credinţa.

Fratele Bosworth mi-a spus că şi el a pus aceeaşi întrebare unei femei, care i-a răspuns:

„Aprind câte o lumânare în fiecare seară.”

O, parcă aceasta ar avea vreo legătură cu creştinismul! A fi creştin, nu înseamnă a aprinde lumânări, ci a fi născut în Împărăţia lui Dumnezeu.

Cele două duhuri merg împreună. Observaţi, în aceeaşi perioadă când S-a ridicat Isus, s-a ridicat şi Iuda şi atunci când Şi-a încheiat Isus lucrarea, şi-a încheiat-o şi Iuda. Ce s-a întâmplat atunci când a început să lucreze Duhul Sfânt? A apărut şi antihristul.

Apostolul Ioan spune: „Copilaşilor, nu vă lăsaţi înşelaţi, căci duhul lui Anticrist şi-a început deja lucrarea în lume.” (1 Ioan 4.3).

Vedeţi? El nu vine numai acum, în zilele din urmă, ci se ridicase încă de pe atunci. El a fost prezent dintotdeauna.

Fiţi atenţi. În vremea aceasta, antihristul ia toate bisericile (inclusiv pe penticostali) şi le adună în imensa morgă, care este Consiliul Mondial Bisericesc.

Înţelegeţi ce vreau să spun?

Da, până şi organizaţiile penticostale intră acolo. Dacă ai început să rătăceşti, imediat te vei îndepărta foarte mult de Duhul lui Dumnezeu. Dacă aluneci puţin de pe calea cea strâmtă, vei aluneca în continuare. Aşa este. Şi atunci trebuie să te întorci exact în timpul de unde ai început să aluneci.

Consiliul Mondial Bisericesc va forma chipul fiarei. Noi ştim aceasta cu toţii.

Acest duh lucrează acum să unească toate bisericile, pentru a lupta împotriva comunismului! Nu vă faceţi griji în privinţa comunismului, pentru că nu împotriva lui trebuie să luptaţi.

Există trei cortine, ştiaţi aceasta? Să nu uitaţi că vă spun acest lucru în Numele Domnului: deci, există:

• cortina de fier;
• cortina de bambus;
• cortina de purpură.

Fiţi cu ochii pe această cortină de purpură!

Acum, Antihristul a început să se descopere, câştigând cât mai mult teren, iar bisericile îl sprijină şi îşi aleg un singur „cap”, care să le conducă.

Pentru prima dată, după atâtea sute de ani, preotul anglican se duce la Roma, ca să ceară părerea papei cu privire la ceea ce vrea să facă. Protestanţii stau undeva în spate şi nu zic nimic. Da, pentru că şi ei s-au rătăcit. Ei nu vor mai reuşi să-i oprească, şi nimeni altcineva nu va mai reuşi s-o facă. Nu-i va opri nimeni, aşa că va fi din ce în ce mai rău. Aşa spune Biblia.

După cum ştim, Biserica penticostală reprezintă epoca bisericii Laodicea, care devine atât de căldicică încât îi provoacă silă lui Dumnezeu, și o varsă din gura Lui.

Haideţi să mergem mai departe acum şi să vedem puţin ce este această pecete.

Dacă va luaţi notiţe, haideţi să deschidem la Ezechiel capitolul 9. Prorocul a văzut încă de atunci venirea bisericii. El a privit spre porţile cele mari şi a zis: „Aţi mai văzut vreodată aşa ceva?” Apoi au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână…………………………………………………………………..

          …citiţi Ezechiel 9 şi ţineţi minte că acest măcel era hotărât numai pentru Ierusalim”.

„Treci prin mijlocul cetăţii…” (v.4).

Dar, înainte ca ei să plece, a venit un Om îmbrăcat în alb, cu o călimară la brâu. Domnul i-a oprit pe cei şase să plece pentru a începe nimicirea, şi a zis acestuia:

„Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor, care se săvârşesc acolo.”

Acest Om, care avea călimara la brâu, era Duhul Sfânt. După ce a trecut El, Domnul i-a trimis pe cei şase, care aveau uneltele de nimicire şi le-a zis:

 „Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte!” (v.6).

Ţineţi minte lucrul acesta.

Când s-au întâmplat toate acestea? În biserica primară, atunci când Duhul Sfânt i-a pecetluit pe oameni.

Poate aţi citit scrierile istoricului Josephus, în care tratează marea bătălie din anul 70 d.Hr.

Când a venit Isus, El a înfăptuit semne şi minuni care dovedeau că El era Mesia. După ce a plecat în slavă, El a trimis înapoi Duhul Sfânt, ca să îi ungă pe apostoli, iar aceştia au pornit făcând aceleaşi semne şi minuni pe care le făcuse El. Ei aveau puterea Domnului, vorbeau în limbi, strigau pentru că peste ei venise ceva ca vâjâitul unui vânt puternic.

Apoi au pornit în lucrare cu un zel şi cu o râvnă atât de mare, încât au ars cetăţile cu focul Duhului Sfânt. Dar ce au făcut oamenii?

Au râs şi şi-au bătut joc de ei. Aşa este. Ce a spus însă Isus? „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32).

Atunci când şi-au bătut joc de oamenii umpluţi cu Duhul Sfânt, ei şi-au semnat condamnarea, adică destinaţia veşnică.

În Matei 24, vedem cum cărturarii I-au pus tot felul de întrebări lui Isus, iar El le-a răspuns la toate.

Astfel, ajungem la adventiştii de ziua a şaptea, care spun: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” (v.20).

Ei L-au întrebat: „Când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (v.3).

Vedeţi, ei I-au pus trei întrebări diferite, iar El le-a explicat.

Istoria arată acelaşi lucru.

Ce conta dacă fuga lor avea să fie în ziua Sabatului? În ziua Sabatului, porţile cetăţii erau închise. Vedeţi? De aici putem vedea că aceste cuvinte nu erau adresate tuturor oamenilor.

Apoi, într-o parte a lumii este vară, iar în cealaltă parte este iarnă, iar Domnul a spus:

„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.”

În continuare, au fost avertizaţi, spunându-li-se: „Atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă în munţi.” (v.16).

În timpul iernii, Iudea era blocată de zăpadă: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.”

Dar când Titus…

Isus le spusese: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Să fugiţi spre Munţii Iudeii cât veţi putea de repede! Să ieşiţi de acolo!” Aceasta, deoarece aveau să-L hulească pe Duhul Sfânt.

În felul acesta, ei urmau să primească semnul fiarei şi nu le mai rămânea nimic altceva decât nimicirea.

Dar când iudeii au văzut că se apropie necazul, au zis: „Ne vom aduna în cetate, în casa Domnului, şi ne vom ruga.” Gândul lor părea foarte religios, foarte sfânt. Da, Satana poate face ca totul să pară real. Desigur.

Aduceţi-vă aminte ce a spus istoricul Josephus:

„Oamenii spuneau: „Este un grup care L-au urmat pe Isus din Nazaret şi care acum vindecă bolnavi. Pilat L-a omorât pe Isus, dar ei I-au furat trupul, L-au tăiat şi L-au mâncat.”

Ei se refereau la faptul că acei creştini luau Cina Domnului. Şi Josephus a adăugat:

„Niciunul dintre ei (dintre creştini) nu s-a pierdut, pentru că au fugit din Ierusalim aşa cum le-a spus Isus.”

Dar Iudeii s-au adunat la Ierusalim, zicând:

„Ne vom strânge în casa Domnului, pentru că marele IaHVeH, care a fost întotdeauna de partea noastră, va coborî pe pământ şi va alunga armatele lui Titus.”

Dar ce făcuseră ei? Păcătuiseră împotriva Duhului Sfânt, prin faptul că şi-au bătut joc de puterea Lui.

Isus Hristos făcuse semne şi minuni, dovedind că era Mesia, dar ei Îl numeau Beelzebul, domnul dracilor, şi spuneau că lucrările pe care le face sunt ale Satanei, iar acum, suportau consecinţele.

Mai aşteaptă puţin, frate. Nu vom avea timp în seara aceasta, dar mâine seară vreau să vă dovedesc cu Scriptura că Statele Unite au făcut exact acelaşi lucru, în ultimii 40 de ani.

Dumnezeu lucra cu oamenii prin semne şi minuni, iar marile biserici i-au dat afară şi şi-au bătut joc de ei, numindu-i: „holly-rollers” „penticostali fanatici” şi câte altele…

Şi ce s-a întâmplat acum, în zilele din urmă? Daţi-mi voie să vin cu Scriptura, sunteţi pregătiţi?

Eu nu sunt de acord cu scumpul meu frate David duPlessis, cu doctor McKee şi cu aceste biserici mari……………..………………………………………………………………………

…Prezbiterienii spun: „Avem nevoie de vorbirea în limbi; avem nevoie de botezul cu Duhul Sfânt; avem nevoie de vindecarea divină.” şi aşa mai departe, dar de ce nu le-au primit acum 40 de ani, când s-au revărsat peste toată lumea? De ce şi-au bătut joc de ele? Nu le vor mai primi niciodată, pentru că sunt morţi. Da, ei sunt denominaţiuni şi fiecare denominaţiune este moartă. Acesta este adevărul. Nu se vor mai ridica niciodată. Nicio denominaţiune nu va mai învia.

„Adunarea lui Dumnezeu” a avut ziua ei de har; unitarienii au avut ziua lor; voi, toţi ceilalţi, aţi avut ziua voastră, dar ce aţi făcut? V-aţi organizat şi v-aţi despărţit de Dumnezeu.

Nicio denominaţiune nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

În primul rând, organizaţia este o orânduială catolică, pe care Dumnezeu a osândit-o încă de la început, dar El va scoate toate inimile însetate din orice denominaţiune, ca să Îşi formeze Trupul pe care îl va pecetlui cu Duhul Sfânt şi pe care îl va lua acasă.

Ei au primit semnul fiarei. Uitaţi-vă, Biserica Penticostală şi-a dat arama pe faţă, iar Dumnezeu a vărsat-o din gura Lui. Isus este afară şi bate la uşă, încercând să intre.

Cine este El? Tot Mesia, dar oamenii nu vor să-l primească nici acum înăuntru.

Dar ce s-a întâmplat? În ce zi trăim? Frate, în ce zi trăim? Să nu credeţi cumva că sunt nebun, căci nu sunt. Dar dacă sunt nebun, lăsaţi-mă în pace, căci mă simt bine aşa, decât cum eram înainte.

Ascultaţi-mă însă, fraţi şi surori: acesta este semnul sfârşitului.

Ce a spus Isus despre fecioarele adormite? Voi spuneţi că aceste biserici sunt fecioare? Da, exact ca şi Cain. Şi ele se închină lui Dumnezeu, dar fecioarele nechibzuite nu aveau untdelemn în candele, este adevărat? Iar când şi-au dat seama de acest lucru, era prea târziu. Ele au întrebat: „De unde să luăm untdelemn? Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru.” dar răspunsul a fost categoric: „Duceţi-vă la cei ce vând şi cumpăraţi-vă!”

Amintiţi-vă că în momentul când ele au plecat să-şi cumpere untdelemn, a venit Mirele. Slavă Domnului! Nu înţelegeţi? Dacă prezbiterienii, episcopalii şi toţi ceilalţi au pornit în căutarea Duhului Sfânt, aţi face mai bine să vă curăţaţi candelele. Da, aveţi nevoie de asta.

Penticostalilor, aţi face mai bine să vă curăţaţi candelele! Amin. Curăţaţi-vă  de toate aceste lucruri lumeşti, căci au ruginit, iar fitilul a ajuns într-o stare jalnică.

Voi ştiţi că fitilul unei lămpi are o importanţă deosebită. Şi eu am stat noaptea la lumina lămpii. Acest fitil este ca un credincios adevărat. La un capăt are foc, iar celălalt capăt este muiat în untdelemn, care întreţine flacăra.

Ce biserică! Ce putere! Aleluia!

Aceeaşi Lumină a Evangheliei care a strălucit în răsărit, străluceşte la apus: „Spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7).

Treziţi-vă şi curăţaţi-vă candelele, penticostalilor! Spălaţi-vă de lucrurile lumeşti! Pregătiţi-vă, pentru că a sosit vremea!

Ce s-a întâmplat când fecioarele nechibzuite au plecat după untdelemn? A venit Mirele.

Vedeţi voi, America a hulit Duhul Sfânt, şi-a bătut joc de El încă de când a început să lucreze acum 40 de ani. Şi-a bătut joc de El în permanenţă. Toate bisericile au făcut aceasta, arătând astfel cine le conduce, iar acum, au început să-şi ridice capul şi să spună: „Am vrea să avem şi noi măcar puţin din aceste lucruri!”

Acesta este un semn că trebuie să ne curăţăm candelele. Domnul să ne dea predicatori care să cureţe lămpile, astfel încât să arate adevăratul foc al Rusaliilor.

La o lampă veche, fitilul este încărcat cu carbon şi afumă totul în jur. Acesta este necazul cu noi: avem prea multă funingine pe candele, iar focul nu mai poate arde aşa cum ar trebui. Nu are aer suficient, de aceea, avem nevoie de suflu proaspăt venit din cer, de botezul cu Duhul Sfânt care să aducă în biserică semne şi minuni – adevărata Pecete a lui Dumnezeu.

„Dacă nu vă purtaţi frumos cu mine, am să plec la penticostali!” O, aceasta arată că, candela ta este plină de funingine, iar lumina este întunecată de fum. Curăţeşte-ţi candela! Pregăteşte-te, căci trăim în vremea sfârşitului.

Cineva trebuie să vorbească despre aceste lucruri şi eu ştiu că vor fi unii care le vor primi. Aşa este. Nu ştiu câţi vor fi, pentru că este scris: „Cum era în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”

Atunci au fost salvate opt suflete. Nu ştiu câţi vor primi ceea ce li se va spune, dar ştiu că unii îşi vor curăţa candela, fiindcă a sosit ceasul pentru aceasta.

Fecioarele nechibzuite, care au plecat după untdelemn, primiseră deja semnul fiarei.

Voi spuneţi: „Cum? Acela era semnul fiarei?” Da, într-adevăr, el este.

Şi Cain a primit semnul fiarei, după care a plecat.

Atunci când baptiştii, prezbiterienii şi penticostalii au primit semnul fiarei, în loc să primească Duhul Sfânt, ei s-au îndepărtat de Dumnezeu şi şi-au format câte o organizaţie. Ce au făcut ei? S-au căsătorit cu o femeie mincinoasă, s-au căsătorit cu lumea, au primit printre ei Izabele machiate, cu părul tăiat, cu pantaloni scurţi sau cu fuste croite după moda de la Hollywood; iar ca diaconi se pun bărbaţi care au avut 2-3 soţii.

Voi spuneţi: „Tot timpul te legi de femeile noastre!” Foarte bine pot să-i scarmăn şi pe bărbaţi.

Daţi-mi voie să vă spun ceva. Cu greu se poate numi bărbat omul care-şi lasă nevasta să fumeze, sau să poarte pantaloni scurţi. Asemenea oameni sunt aşa fricoşi, încât nici nu se ştie sigur cărui sex aparţin. Adevărul este că numai bărbaţi nu pot fi numiţi. Aşa este. O, aleluia! Aşa este.

Sunt nişte jalnice imitaţii de bărbaţi.

Un astfel de om poate avea 1,80 m înălţime şi 80 kg, căci pentru mine tot nu este bărbat.

Da, se vede clar cine este şeful în casa lui, căci ea bate din picior şi strigă: „Treci încoace imediat!” iar el se duce, cu privirea în pământ, ca un pisoi bolnav.

Noi avem însă nevoie de bărbaţi. Avem nevoie de predicatori ai Evangheliei. Dacă un predicator se urcă la amvon şi nu spune nimic despre aceste lucruri, încep să mă cam îndoiesc că este trimis de Dumnezeu.

Da, lor le este ruşine să spună adevărul lui Dumnezeu chiar dacă ştiu că o femeie care îşi taie părul săvârşeşte o faptă imorală.

Dacă o femeie îşi taie părul, soţul ei are dreptul să divorţeze. Aşa spune Biblia. Cine este capul femeii? Bărbatul ei.

Biblia spune: „O femeie care se tunde îşi necinsteşte capul.” (1 Corinteni 11.5).

Niciun bărbat nu este obligat să trăiască alături de o femeie care îl necinsteşte. Amin.

Astfel de femei îşi secătuiesc slava. La fel face şi biserica. Făcând astfel de lucruri ea îşi necinsteşte Izvorul slavei.

O, Doamne, de ce spun aceste lucruri?

Pentru că acesta este adevărul. Noi nu avem nevoie de oameni dornici de compromisuri, ci ne trebuie bărbaţi şi femei care să susţină dreptatea şi care să spună adevărul, indiferent cum ar suna acesta. Amin.

Curăţeşte-ţi candela, frate. Lasă lumina proaspătă a Duhului Sfânt să ardă iarăşi, căci se întunecă. Este o vreme îngrozitoare; se face întuneric.

Mai demult, veneam cu avionul de la Dallas şi mă îndreptam spre Indiana. Din cauza unei furtuni, am fost nevoiţi să facem o escală la Memphis. M-au cazat la un hotel mare şi luxos, spunându-mi: „Vă vom lua de aici mâine dimineaţă la ora şapte. Până atunci vom pregăti un avion care să vă ducă la destinaţie.”

Eu îmi achitasem costul biletului, aşa că au fost nevoiţi să îmi achite ei cazarea pentru noaptea aceea.

Am scris nişte scrisori prietenilor, apoi m-am culcat. A doua zi dimineaţa, după ce m-am trezit, am plecat să-mi pun scrisorile la poştă. Am pornit în josul străzii, gândindu-mă:

„Trebuie să mă grăbesc, pentru că va sosi imediat limuzina să ne ia.” Am grăbit pasul.

La un moment dat, Duhul Sfânt mi-a zis: „Stai pe loc!” M-am uitat în jur şi am văzut un poliţist irlandez, care privea spre mine.

„Cu siguranţă, nu el este cel care mi-a vorbit!” m-am gândit eu. Am pornit iarăşi, dar am auzit din nou glasul, care mi-a zis: „Vino aici, pe margine!”

Acolo, într-o vitrină, erau expuse nişte undiţe şi m-am făcut că mă uit la ele, ca să nu par suspect. M-am dus deci, aproape de vitrină şi am zis: „Tată ceresc, Tu eşti Cel care mi-a vorbit?”

„El mi-a răspuns: „Întoarce-te şi du-te către nord.”

„Da, Tată.” am răspuns.

Credeţi că Dumnezeu îşi călăuzeşte copiii prin Duhul Sfânt? Problema noastră este că avem candela atât de afumată, încât nu mai vedem nimic.

Am mers înainte mult timp. Sosise ora de plecare a avionului, dar El îmi spunea mereu: „Mergi înainte!” Am mers până când am ajuns într-un cartier locuit de negri. Soarele urcase pe cer, iar eu m-am gândit: „Am pierdut avionul. Poate că El îmi spune să merg acasă. Am să merg înainte, iar valiza am s-o las la hotel.”

Nu aveam la mine decât scrisorile acelea. Am mers mai departe, aşteptând ca Domnul să-mi vorbească. Ceva îmi spunea mereu: „Mergi înainte, mergi înainte!” aşa că am mers mai departe. Era singurul lucru pe care puteam să-l fac.

 Niciodată nu trebuie să ţii cont de aparenţe. Dacă Dumnezeu a zis să mergi înainte, atunci du-te înainte! Aşa trebuie să procedăm de fiecare dată, şi în acelaşi fel se obţine şi vindecarea divină.

Spune: „Ieri nu puteam să mişc deloc degetul, dar astăzi îl mişc puţin. Mâine îl voi mişca mai bine, iar poimâine nu voi mai avea nimic.” Vedeţi? Orice-ar fi, mergeţi înainte!

Tot mergând, am ajuns în partea cealaltă a oraşului, într-un cartier locuit de negri, unde vedeai numai bordeie vechi şi sărăcăcioase.

Mă întrebam: „Ce caut eu aici?” Apoi mi-am zis: „El mi-a spus să merg înainte. Dacă ar fi vrut să mă duc în altă parte, mi-ar fi zis”, aşa că am continuat să merg, fredonând un cântec pe care îl cântă penticostalii.

Ia să vad dacă pot să-l intonez corect:

Se adunau în camera de sus

Şi se rugau în Numele Lui.

Atunci a venit peste ei puterea,

Botezul cu Duhul Sfânt.

Ce a făcut Domnul pentru ei atunci,

Va face şi pentru noi acum.

Sunt fericit că sunt unul dintre ei (aţi auzit această cântare, nu-i aşa?)

Nu erau oameni învăţaţi

Si nu se lăudau cu faimă lumească

Dar cu toţii au primit cincizecimea

Prin credinţă în Numele lui Isus.

Şi ne spune acum, de la distanţă,

Că puterea Lui este aceeaşi.

Sunt fericit că sunt unul dintre ei.

Mergeam pe drum şi fredonam în sinea mea cântarea aceasta. La un moment dat am văzut o bătrână de culoare care stătea cu coatele sprijinite de poartă. Era primăvară şi apăruse trifoiul. Voi spuneţi că florile de portocal miros frumos, dar aşteptaţi numai să iasă trifoiul în Indiana.

După cum v-am spus, am văzut-o pe femeia aceea stând la poartă. Avea o cămaşă bărbătească legată în jurul capului şi nişte obraji bucălaţi. Am văzut-o, dar am mers mai departe.

Când am ajuns în dreptul ei, a început să râdă şi lacrimi mari au pornit să-i curgă din ochi. I-am zis:

„Bună dimineaţa, mătuşico.”

Aşa ne adresăm de obicei oamenilor de culoare din sud.

„Bună dimineaţa, pastore”, mi-a răspuns ea.

„De unde ştii că sunt pastor?”

„Ştiam că ai să vii”, a zis ea.

M-am întors gândindu-mă: „Tată, aici trebuia să ajung? La această negresă m-ai trimis?”

Am privit din nou spre femeie şi i-am zis:

„De unde ai ştiut că sunt pastor?”

„Ai citit vreodată povestea despre femeia sunamită?” a răspuns ea.

„Desigur.”

„Şi eu sunt o astfel de femeie. Nu aveam niciun copilaş şi I-am zis Domnului că, dacă îmi va da unul, îl voi creşte ca să-I slujească Lui. S-a întâmplat întocmai. Domnul mi-a dat un copilaş, iar eu am spălat rufe de dimineaţa până seara, ca să câştig pâinea pentru el. Este un copil tare bun, dar a apucat-o pe o cale greşită, pentru că s-a împrietenit cu cine nu trebuia.”

Era o bătrână sfântă, penticostală. Ea a continuat:

„A apucat pe o cale greşită şi s-a căptuşit cu o boală venerică îngrozitoare. Eu nu am ştiut nimic, iar acum nu mai poate fi ajutat de niciun medic. Inima lui este măcinată. Zace înăuntru, pe moarte. M-am rugat toată noaptea pentru el. De două zile şi-a pierdut cunoştinţa, pastore. Eu m-am rugat toată noaptea şi am zis: „Doamne, Tu mi-ai dat acest copil, iar eu sunt slujitoarea Ta. Unde este acum Elisei, prorocul Tău?”

Bătrâna a continuat: „M-am rugat până când, pe la ora două, am adormit pe genunchi. Am visat că Domnul mi-a zis să vin aici şi să stau la poartă. Mi-a zis că voi vedea un bărbat cu un costum cafeniu şi cu o pălărie cafenie. Din zorii zilei stau aici, la poartă, şi, când te-am văzut venind, am ştiut că tu eşti.”

Vedeţi, aceasta înseamnă un penticostal adevărat.

I-am zis:

„Numele meu este Branham, mătuşă. Ai auzit vreodată de mine?”

„Nu, pastore Branham. Nu am auzit niciodată de tine. Îmi pare rău. Nu vrei să vii înăuntru?”

„Ba da, mulţumesc”, am răspuns şi n-am mai zis nimic altceva, pentru că mă gândeam: „Cu siguranţă pentru ea am fost trimis aici.”

Poarta se închidea cu o piesă veche de la un plug, legată de un lanţ. Am intrat într-o căsuţă stil vagon, cu două încăperi. În viaţa mea, am fost în palate împărăteşti, am fost să mă rog pentru regele George al Angliei, am fost la Gustavus, în Suedia, am fost la împăratul Frank şi în multe alte palate de monarhi şi de oameni influenţi şi puternici.

Am avut privilegiul de a merge să stau de vorbă cu unii dintre cei mai puternici oameni ai lumii. Am fost în case minunate, dar nicăieri nu m-am simţit ca acasă, aşa cum   m-am simţit în căsuţa acelor negri, în dimineaţa aceea.

Nu aveau pe jos niciun covoraş. În cameră era numai un pat vechi de campanie, dar deasupra uşii era o placă pe care scria: „Domnul să binecuvânteze căsuţa noastră.”

Am fost acasă la oameni care îşi spuneau creştini şi care aveau pe pereţi tot felul de afişe şi fotografii vulgare, dar în această căsuţă mă simţeam ca acasă.

Pe pat zăcea un tânăr negru şi voinic. Cred că avea peste 70 kg. Stătea cu pătura în mână şi gemea în continuu.

„Ce este cu tine, frate?” l-am întrebat.

„Pastore, mi-a zis bătrâna, n-a mai vorbit de două zile. Geme şi spune în continuu: „E întuneric. Nu ştiu unde mă duc.”

„Pastore, a continuat bătrâna, crede că este undeva pe mare, într-o barcă. Este întuneric şi nu ştie încotro se duce. Spune aceste lucruri de două zile.”

„Este într-o situaţie groaznică, am spus. Mătuşică, eu tocmai am plecat din Dallas, Texas, iar slujba mea este să mă rog pentru bolnavi.”

N-o interesa ce aveam de spus.

„Eu vreau un singur lucru, pastore, mi-a răspuns ea: să te rogi pentru el, iar dacă Dumnezeul cerurilor va îngădui să-l aud zicând: „E în ordine, mămico! Sunt mântuit!”, atunci voi fi pregătită să-l văd plecând. Dar am muncit atât de mult pentru băiatul meu, şi m-am rugat atât de mult pentru el, încât n-aş suporta să-l văd că moare aşa, rătăcit, pentru că ştiu că ar fi pierdut. Atât aş vrea să-l aud spunând: „E în ordine, mămico. Sunt pregătit să plec.” Ai vrea deci, să te rogi pentru el?”

„Desigur, mătuşico.”

Am îngenuncheat amândoi pe podea. Bătrâna era o femeie corpolentă, cu obrajii bucălaţi şi avea în jurul capului o cămaşă legată, care era probabil a fiului ei. I-am zis: „Mătuşică, roagă-te cu voce tare.”

Frate, dacă n-aş fi ştiut dinainte că era penticostală, atunci aş fi aflat cu siguranţă. Vorbiţi despre rugăciune! Dacă aţi fi auzit rugăciunea acelei bătrâne, vi s-ar fi ridicat părul pe ceafă. Ea vorbea cu Domnul aşa cum vorbise de atâtea ori înainte. Ştia foarte bine cu cine vorbeşte. Când a terminat,  s-a întins, l-a sărutat pe frunte, şi a zis: „Domnul să binecuvânteze copilaşul mamei!”

Chiar dacă avusese atâta ruşine din pricina lui, tot copilaşul mamei era. Chiar dacă era un flăcău voinic, ce făcuse atâtea rele, el rămăsese copilaşul mamei. Dragostea ei îl învăluia cu aceeaşi putere, iar Biblia spune: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip:

Iată că te-am săpat pe mâinile Mele…” (Isaia 49.15,16).

Ce dragoste mare! Cum ar putea Domnul să ne uite vreodată? Chiar dacă lămpile noastre sunt afumate, El tot ne iubeşte.

Haideţi însă, să ne curăţăm lămpile murdare, fraţilor. Haideţi să ne trezim şi să ne pregătim pentru întâlnirea cu Domnul Isus. Haideţi să ne curăţăm, să ne pregătim, să ne rugăm şi să ne punem în rânduială.

Cum v-am spus, bătrâna şi-a sărutat fiul, iar acesta a zis: „Este întuneric, mămico. Este întuneric,” şi trăgea de pătură încoace şi încolo. Am pus mâinile pe picioarele lui. Erau reci şi înţepenite, de parcă moartea îl cuprinsese deja. L-am întrebat:

„Mă auzi, frate?”

Dar el spunea în continuare: „Mămico, este întuneric.” Am început să vorbesc cu el, dar nu era conştient. Îşi scutura capul, iar saliva îi curgea din gură în timp ce gemea tot timpul: „Mămico,  este întuneric. Este întuneric. Nu ştiu unde se duce barca mea.”

Bătrâna a început să plângă, ştergându-şi obrajii mari cu mâinile: „Îţi dai seama în ce hal este? N-ai vrea să te rogi tu acuma, pastore?”, m-a întrebat.

„Ba da, am răspuns, după care am îngenuncheat, rugând-o să îngenuncheze şi ea lângă mine. Mi-am pus mâinile peste picioarele băiatului şi am zis:

„Tată ceresc, este trecut de ora nouă. Avionul meu a plecat de mult. Te rog să-ţi arăţi îndurarea faţă de acest suflet. Nu ştiu de ce m-ai călăuzit până aici, dar cu siguranţă acesta este locul. Eu n-aş fi venit, dacă nu m-ai fi adus Tu. Nici femeia aceasta nu m-ar fi aşteptat dacă nu i-ai fi zis Tu şi eu ştiu, că Tu nu ne călăuzeşti niciodată în zadar, Doamne, ci întotdeauna ne arăţi lucrările Tale. De aceea, Te rog, Tată, dacă este cu voia Ta, ascultă rugăciunea acestei femei şi dă băiatului mântuirea sufletului şi vindecarea trupului.”

Pe când mă rugam încă, băiatul a strigat:

„Mămico, mămico, se face lumină în cameră,” iar peste câteva minute stătea pe marginea patului şi vorbea cu noi, cu braţul lui negru în jurul meu.

„Trebuie să plec”, am spus după un timp.

Am pornit pe drum, am luat un taxi şi m-am dus repede să-mi iau valiza. Mă gândeam: „Poate că voi reuşi să găsesc un loc într-un avion şi voi pleca deseară.”

Războiul se terminase, dar cu greu îţi puteai procura un bilet la avion. În clipa când am ajuns la aeroport, în difuzoare se auzea: „Ultima chemare pentru zborul nr.172.”

Era chiar avionul meu. În tot acest timp, el stătuse pe loc, deoarece Dumnezeu face ca totul să funcţioneze perfect. Cam după vreun an …. (vorbire în limbi cu tălmăcire)……………

…O, Doamne, Îţi mulţumim pentru acest avertisment, căci ştiu că nu este în zadar. Te rog, Dumnezeule, ajută-i pe oameni să înţeleagă că noi nu vrem altceva, decât să-i convingem că trebuie să-şi cureţe candelele şi să se pregătească, deoarece ceasul este aproape.

Noi vedem toate aceste semne şi ştim că fecioarele neînţelepte au plecat să-şi caute untdelemn. Te rog, Doamne, binecuvântează-i pe oamenii aceştia şi lasă ca Duhul Sfânt să coboare printre noi, ca să dovedească faptul că acest mesaj este adevărat. Ajută-i să primească avertismentul Tău din această seară şi să nu aibă linişte până nu-şi vor curăţi lămpile şi nu se vor pregăti ca să se întâlnească cu Mirele. Te rog, Tată. Amin.

Ce frumos! L-aţi văzut pe omul acela? Voi, penticostalii, sunteţi uimiţi de darul deosebirii, dar cu cât mai mult este acest lucru?

Tălmăcirea a venit cu exact acelaşi ton, cu acelaşi număr de paragrafe, exact la fel. Acesta este Duhul Sfânt, vă spun adevărul. Aşa este.

O, prietene păcătos, caută-L chiar acum pe Domnul! Strigă către El, atâta timp cât te mai cheamă, şi ascultă-L! Aceasta este rugămintea mea: ascultă-L!

Vreau să vă spun ce s-a întâmplat mai departe. Un an mai târziu, veneam la Phoenix cu trenul. Dacă aţi fost vreodată la Memphis, venind din est, atunci ştiţi cum este. Am coborât din tren şi mergeam pe peron. Acolo se vând nişte sandviciuri mititele pentru 50 de cenţi bucata. Am coborât din tren şi mi-am luat şi eu mai multe, într-o sacoşă, ca să nu mor de foame până în Phoenix, apoi m-am întors în tren. Nu pot merge la restaurant pe banii sfinţilor din biserică, aşa că mi-am luat acele sandviciuri. În timp ce alergam spre un chioşc, am auzit o voce care-mi spunea:

„Bună ziua, pastore Branham. O clipă!” a strigat din nou, după care a venit spre mine şi m-a întrebat:

„Ce mai faceţi?”

„Fac bine, dar nu cred că te cunosc,” am răspuns privindu-l curios.

„Ba mă cunoaşteţi”.

„Se poate, dar nu-mi amintesc pe moment.”

„Amintiţi-vă că mergeaţi pe drum într-o dimineaţă şi aţi intrat într-o casă unde trăgea să moară un băiat care avea o boală venerică”.

„Doar nu vrei să spui că…”

„Ba da. Eu sunt acela. Şi nu numai că sunt vindecat, pastore Branham, dar acum sunt şi mântuit”.

N-am spus nici măcar jumătate din cât ar fi de spus. Ce ar putea să mai facă bunul şi iubitul nostru Tată ceresc, ca să ne avertizeze că trebuie să ne punem în rânduială? Ce ar putea să facă mai mult decât atât?

Îl iubiţi? Îl iubiţi din toată inima, din tot sufletul şi cu toată mintea? În timp ce ne plecăm capetele pentru un moment, aş dori să ştiu câţi păcătoşi sunt aici, printre noi. Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Doamne, pune foc în candele mea în această seară şi ajută-mă să ard pentru Hristos până la moarte…”

Spuneţi: „Pornesc şi eu la drum alături de copiii Domnului, cei dispreţuiţi de lume.”

Să vă văd mâinile. Prietene păcătos, n-ai vrea să ridici mâna şi să-L primeşti pe Hristos ca Mântuitor? N-aţi vrea să ridicaţi mâna voi, cei de la balcon, sau voi, cei de jos?

Am făcut acest lucru în fiecare seară, dar poate că tot a mai rămas printre noi unul sau doi păcătoşi. N-aţi vrea să ridicaţi mâna?

Nu este nicăieri vreun păcătos?

Spuneţi: „Vreau să primesc Duhul Sfânt”.

Ţineţi minte: ori primiţi Duhul Sfânt, ori primiţi semnul fiarei. Sunt numai două posibilităţi. Vom mai vorbi şi mâine seară. Acum, am vrut să aşez doar temelia pentru ceea ce se va spune mâine seară.

Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu vreau Duhul Sfânt, frate Branham.” Domnul să te binecuvânteze, tinere. Domnul să te binecuvânteze.

Foarte bine. Domnul să-ţi împlinească dorinţa inimii.

Cine mai vrea să ridice mâna şi să spună: „Vreau să-L primesc pe Hristos!”? Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Acesta este un act de curaj.

Altcineva să ridice mâna şi să spună: „Aş vrea să-L primesc pe Hristos!”

Dar sus, la balcon? Da, domnule, îţi văd mâna acolo, în spate, în colţ.

Altcineva care vrea să spună: „Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor. Îmi ridic mâna către El.”

 Ţineţi minte, dacă ridici mâna şi te-ai gândit bine înainte să o faci, gestul tău rămâne pentru veşnicie. Dumnezeu te crede pe cuvânt.

Gândiţi-vă bine, ridicaţi mâna şi veţi vedea ce se întâmplă. Încă cineva, sus, în balcon. Domnul să te binecuvânteze. E bine. Ridicaţi mâna şi veţi vedea ce simţiţi după aceea. Dacă eşti păcătos, ridică mâna. Da, tânăra de aici, din faţă. Domnul să te binecuvânteze, dragă soră.

Mai este cineva? Eu aştept, căci şi Hristos aşteaptă. Domnul să te binecuvânteze şi pe tine, de acolo de sus. Altcineva? Domnul să te binecuvânteze, tinere. Domnul să fie cu tine, băiete. Fără îndoială că va fi.

„Vreau să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor.” Domnul să te binecuvânteze, acolo, în spate. Altcineva?

„Vreau să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, fiindcă m-am convins că am nevoie de El. Ştiu, întotdeauna am crezut că va veni o vreme când Dumnezeu va separa biserica adevărată.”

Aşa va fi. El o va lua acasă. Chiar acum o pregăteşte pentru aceasta, de aceea, n-ai vrea să vii şi tu şi să-I dai inima ta lui Isus Hristos? Rămâi în biserica ta, dar să-I dai inima lui Hristos!

Fiecare denominaţiune este la fel ca toate celelalte. Dacă tu ai un grup de oameni pe care îi iubeşti şi cu care ai părtăşie, nu este nicio problemă. Dacă aparţii de prezbiterieni, nu pleca la penticostali. Dacă aparţii de penticostal, nu pleca la prezbiterieni, ci rămâi acolo unde eşti şi iubeşte-L pe Domnul. Fii botezat în trupul lui Hristos, căci indiferent de care organizaţie aparţii, ea nu poate să te mântuiască şi nici nu are vreo legătură cu mântuirea. Este doar un loc unde oamenii se adună pentru părtăşie. Adevăraţii credincioşi ştiu lucrul acesta. Şi noi toţi îl ştim,  nu-i aşa? Sigur că da.

Mai este cineva care ar vrea să ridice mâna înainte de a ne ruga? Domnul să te binecuvânteze, draga mea. Mai este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Vin şi eu pe temelia Sângelui vărsat, bazându-mă pe ceea ce a făcut Isus pentru mine. Te-am auzit spunând în seara aceasta, frate Branham, aceste lucruri şi cred că ele sunt adevărate. Cred că eşti slujitorul lui Dumnezeu şi, după cum ne-ai spus, credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu”?

Mâine seară vom încheia acest subiect, despre botezul cu Duhul Sfânt şi despre semnul fiarei.

Aş vrea să vă ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Pe temelia Sângelui vărsat al lui Hristos îmi ridic mâna spre El şi spun: „Vreau să fii Mântuitorul meu chiar din această clipă!” Mai este cineva, înainte de rugăciune? Domnul să te binecuvânteze, domnişoară din spate. Foarte bine. Domnul să fie cu tine, sora mea.

Mai este cineva? Domnul să te binecuvânteze, soră de aici, de lângă mine. Foarte bine.

Mai este cineva? Acolo, în spate, Domnul să te binecuvânteze, fratele meu. Acest pas este distanţa dintre moarte şi viaţă.

Voi, care aţi ridicat mâinile, ce aţi zice dacă această noapte ar fi ultima pe care aţi petrece-o pe pământ? Ce aţi zice dacă înainte de zorii zilei de mâine, inima voastră ar înceta să mai bată? Venele tale se răcesc, mâna înţepeneşte. În clipa morţii strângi cu putere perna, apoi medicul iese din cameră şi spune: „Atac de cord. S-a dus…” Îl auzi spunând aceasta şi gata.

N-ar fi minunat să ştii că în seara aceasta ai ridicat mâna? Ce bucuros vei fi atunci!

Ce-ai zice dacă s-ar întâmpla un accident, în drum spre casă? Zaci pe marginea drumului, sângerând şi auzi că vine ambulanţa, dar ştii că a venit prea târziu. Însă mai ştii ceva: că în seara aceasta ai ridicat mâna pentru Hristos. Atunci spui: „Lăsaţi-mă! Odată tot trebuie să plec. Acum sunt pregătit. A sosit clipa.”

Ridicaţi mâna. Hotărăşte-te chiar acum, frate sau soră. Ridică mâna.

Voi spuneţi: „Frate Branham, de ce insişti atâta? Nu e biserica ta.” Da, ştiu, dar fratele Butane, păstorul de aici, este fratele meu. Această clădire aparţine organizaţiei „Adunările lui Dumnezeu”, iar „Adunările lui Dumnezeu” sunt unii din cei mai importanţi sponsori ai mei din toată lumea. Dar nu acesta este motivul pentru care insist atât de mult, ci o fac pentru că vă iubesc, pe fiecare dintre voi şi nu vreau să fiţi pierduţi.

Am avut o vedenie. Cred că voi avea timp să v-o povestesc şi vouă. S-a întâmplat cu câţiva ani în urmă.

Am văzut în slavă, oameni şi o femeie care a alergat spre mine şi m-a cuprins în braţe. Eu mă port aspru cu femeile, dar iată că cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată, a venit la mine şi m-a numit fratele ei scump.

Am întrebat-o: „De ce ai făcut asta?” Atunci mi s-a spus: „Ea trecuse de 90 de ani când ai condus-o la Hristos.”

„O, Doamne, dacă aş putea să mă întorc pe pământ, voi insista, voi ruga, voi implora, voi cădea în genunchi şi voi face orice ca să-i conving pe oameni să Te urmeze.”

N-aţi vrea deci, să ridicaţi mâna şi să ziceţi: „Îl urmez pe Hristos ca Mântuitor?”

Dacă Dumnezeu mă lasă să fac pentru El tot ce fac, fără îndoială că ştiu şi cum poate un om să-L primească. Este printre voi vreun membru căldicel al bisericii?

Staţi toţi cu capetele plecate. Poate că este printre voi un membru de biserică, ce s-a prefăcut că-L cunoaşte pe Hristos, dar de fapt nu îl cunoaşte în inima lui, dar doreşte să-L cunoască. Ridicaţi mâna.

Domnul să te binecuvânteze. Mai este cineva? Domnul să te binecuvânteze, domnule. Poate că mai este vreun membru de biserică ce ar vrea să ridice mâna şi să spună: „Vreau să-L cunosc pe Hristos. Eu aparţin de o biserică şi nu pot să spun nimic rău despre ea.” Fără îndoială că este mai bine să aparţii de o biserică, decât să hoinăreşti pe stradă fără să te duci undeva.

Mergeţi mai departe la biserică, dar vă rog veniţi să primiţi Pecetea lui Dumnezeu, deoarece Biblia spune că există numai două categorii de oameni. Aşteptaţi până mâine seară şi veţi vedea. Oamenii dintr-o categorie au semnul fiarei, iar oamenii din cealaltă categorie au Pecetea lui Dumnezeu.

Este exact cum erau Cain şi Abel în grădina Edenului.

N-aţi vrea să ridicaţi mâna? Haideţi, încă cineva, înainte de rugăciune.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, în seara aceasta am văzut multe mâini ridicându-se. Cei mai mulţi dintre aceşti oameni sunt păcătoşi care doresc iertarea. Doi oameni au ridicat mâna, recunoscând că până acuma au fost doar membri în biserică, dar nu Te-au cunoscut şi nu au fost pecetluiţi în Împărăţia Ta. Aduc înaintea Ta Scriptura, în care ai spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele (pe care eu le-am propovăduit cât am ştiut de bine), şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică…” (Ioan 5.24).

Tu ai spus aceasta, Tată, iar eu vin să-ţi aduc aminte. Oamenii aceştia au ascultat Cuvântul Tău şi au crezut în Cel ce Te-a trimis, iar Tu ai spus că cei care fac aceasta, au viaţa veşnică (au la timpul prezent) şi nu vin la judecată, ci au trecut din moarte la viaţă.

Când s-a întâmplat aceasta? Când şi-au ridicat mâinile, ei au arătat că cred. Tu ai făgăduit, Doamne, iar eu cer aceste suflete pentru Tine.

Satană, tu nu îi mai poţi ţine acum! Acum, ei sunt copiii lui Dumnezeu, de aceea, trebuie să dispari din viaţa lor, căci acum, ei Îi aparţin lui Dumnezeu. Îi cer din mâna ta, pentru El, ca pe nişte cununi de biruinţă ale iubirii lui Hristos, de pe Calvar. Te provoc, pe temeiul acestor făgăduinţe! Tu nu ai nicio putere asupra lor. Nici înainte nu ai avut vreo putere, ci îi înşelai doar. Hristos ţi-a luat toată puterea pe care ai avut-o la Calvar. Ţi-a luat toată puterea pe care ai avut-o vreodată. Nu eşti decât un înşelător, dar aceştia, sunt copiii lui Dumnezeu acum.

Tată, Tu ai spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6.37).

Tu ai făgăduit acest lucru, iar eu ştiu că este adevărat. Tu ai spus că celor care vin la Tine le vei da viaţa veşnică şi îi vei învia în ziua de apoi. Pe cât este de sigur că ei sunt în această clădire acum, pe atât de sigur se vor ridica din mormânt când va veni învierea.

Te mai rog un singur lucru, Tată: fii bun şi umple-i cu Duhul Sfânt. Te rog, Doamne, umple-i cu Duhul Sfânt. Te rog să nu le dai pace, nu-i lăsa să doarmă sau să stea liniştiţi, până când nu vor cădea pe genunchi, să spună: „Doamne, umple-mă cu Duhul Sfânt.”

Ajută-i să deschidă Biblia şi să citească şi Te rog,    du-Te şi tălmăceşte-le Cuvântul.

Nu îngădui să aibă linişte până nu vor face asta. Ei sunt copiii Tăi şi ceasul este aproape, de aceea, Te rog, ajută-i să găsească – prin Isus Hristos – acea pace care întrece orice înţelegere.

Îţi mulţumesc, Tată, pentru aceşti membri de biserică ce şi-au ridicat mâinile. Ei au mers la biserică şi s-au prefăcut că sunt creştini, dar acum şi-au dat seama că sunt în pericol să fie pecetluiţi cu o pecete greşită.

Dacă vei îngădui, mâine seară vom arăta cum primesc oamenii pecetea într-o mireasă mincinoasă.

Mireasa adevărată are untdelemn în candelă, de aceea, Te rog, Tată, umple-le şi lor candelele cu untdelemn, în această seară. Umple-i cu Duhul Sfânt pe aceşti membri de biserică. Te rog aceasta, ca frate al lor, pentru că ştiu că a pierde cerul înseamnă a pierde totul. Ce este această fărâmă de viaţă pe lângă veşnicie?

Viaţa viitoare nu va avea sfârşit, pentru că nu a avut nici început.

Tată, Te rog ca în ziua de apoi, să-i iei şi pe aceşti oameni la Tine, în slavă. Te rog, Doamne, căci ei sunt ai Tăi.

Te rog aceste lucruri şi îi încredinţez în braţul Tău în Numele lui Hristos.

Stând aşa, cu capetele plecate, îi rog pe toţi cei care şi-au ridicat mâna, să se ridice în picioare. Nu vă chem aici pentru că nu avem loc. Toţi cei care au ridicat mâna şi care au o inimă sinceră înaintea lui Dumnezeu, să se ridice în picioare un moment.

Ridicaţi-vă toţi cei care aţi ridicat mâna.

Haideţi, din balcon şi de pretutindeni, ridicaţi-vă.

Isus a zis: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu şi înaintea sfinţilor îngeri.” (Matei 10.32; Luca 12.8).

Aş vrea ca membri de biserică, dar mai ales creştinii, să privească în jur şi să vadă cine sunt aceşti oameni, să le stângă mâna şi să le spună: „Domnul să te binecuvânteze. Bine-ai venit în Împărăţia lui Dumnezeu, călătorule!”

Da, întoarceţi-vă, daţi mâna cu ei şi spuneţi-le: „Bun venit în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Foarte frumos. Foarte bine. Domnul să vă binecuvânteze.

Puteţi să vă aşezaţi. A fost foarte frumos.

Acum vreau să vă rog ceva: găsiţi-vă un păstor de la o biserică pe care o vreţi voi, ca să vă boteze în apă, în părtăşia acelei biserici. După aceea, căutaţi botezul cu Duhul Sfânt şi nu staţi liniştiţi până nu sunteţi umpluţi cu Duhul!

Ne vom întâlni în dimineaţa aceea

Pe malul luminos al râului.

Atunci când necazurile nu vor mai exista

Eu voi sta lângă porţile deschise

La apusul acestei vieţi chinuite

Ne vom întâlni în dimineaţa aceea,

Ne vom saluta bucuroşi,

Vom sta pe malul râului,

Alături de răscumpăraţii din vechime.

În acea dimineaţă,

Mă veţi recunoaşte după zâmbet.

Ne vom întâlni în dimineaţa aceea

În cetatea desăvârşită.

Tată, Doamne, acum ei sunt ai Tăi, pecetluiţi în Împărăţia Ta, sub mâna Duhului Sfânt.

Rugăciunea mea este să mă întâlnesc cu ei în dimineaţa aceea pe malul luminos al râului atunci când neamurile nu vor mai exista.

Ce minunat va fi, Tată! Atunci vor răsuna clopoţeii bucuriei şi toate inimile vor cânta. Vor fi nişte clipe extraordinare.

Doamne, ei sunt ai Tăi. Te rog să-i ţii prin harul Tău, până când ne vom întâlni în dimineaţa aceea. Amin.

Nu-i aşa că vă simţiţi minunat? Eu am dreptul să-L rog pe Domnul pentru noii convertiţi care tocmai au intrat în Împărăţie. Păcătoşii au venit la El, şi eu cred că vom găsi trecere înaintea Lui. Nu sunteţi de aceeaşi părere?

Câţi dintre voi sunt bolnavi şi nevoiaşi? Ridicaţi mâna. Bine. Mă voi întoarce cu spatele la voi, ca să vă arăt semnul care spune că trăim în zilele din urmă.

Câţi dintre voi şi amintesc predicile despre Îngerul Domnului? Dumnezeu a coborât pe pământ şi a locuit într-un trup de carne, a mâncat şi a vorbit ca orice om obişnuit. Dumnezeu era în trup de carne înainte ca Sodoma să ardă, iar Isus a spus că exact acelaşi semn se va înfăptui înainte de venirea Fiului omului. Credeţi lucrul acesta? De mai multe ori am tratat acest subiect, ca să vedeţi că este adevărat.

Aici nu este nicio persoană pe care s-o cunosc. Cred că acum câteva săptămâni am fost la vânătoare cu acest tânăr care stă aici. Nu cumva eşti rudă cu bunul meu prieten, fratele Norman? Eşti cumnatul lui, e adevărat? În ordine. El este singurul pe care-l cunosc, şi mai sunt fratele şi sora Smith, care stau aici şi fratele Gene. Atât.

Am să mă întorc…. Da, şi sora Upshaw. Domnul să te binecuvânteze, soră Upshaw. O, ce mult îl iubesc pe fratele Willy Upshaw.

Eram în adunarea ta, frate Hopp şi voiam să vorbesc în seara aceea când l-am văzut cum a căzut pe de un vagon şi şi-a fracturat coloana vertebrală, aşa că nimeni nu a putut să îl ajute cu nimic. Nu auzisem niciodată de el.

Ern m-a întrebat:

„Ce este cu omul acela?”

„A candidat pentru preşedinţie şi ar fi câştigat alegerile dacă nu s-ar fi declarat împotriva alcoolului şi a imoralităţii. Partidul Democrat l-ar fi ales, dar şi-a susţinut cu tărie convingerile. De 66 de ani umblă cu cârje şi în scaunul cu rotile, dar acum Dumnezeu îl scapă de ele.

Ce minunat! Când voi trece pe malul celălalt al râului, voi vedea un tânăr chipeş care va veni la mine şi îmi va spune: „Îţi mai aduci aminte de mine, frate Branham? Eu sunt fratele Upshaw.” Da, acolo ne vom întâlni cu toţii.

Soră Upshaw, îmi aduc aminte cum ai plâns în seara aceea când l-am văzut pe soţul tău de 80 de ani, ridicându-se, alergând pe platformă şi atingându-şi degetele de la picioare cu mâinile.

Cu adevărat Dumnezeu poate să facă lucruri mari.

Să revenim. Îngerul Domnului stătea întors cu spatele. Sper că veţi înţelege. Eu nu sunt Îngerul Domnului, ci sunt William Branham, fratele vostru, înţelegeţi? Dar El era Dumnezeu şi a locuit într-un trup de carne pe care şi-L crease, iar apoi a dispărut. Credeţi lucrul acesta? Credeţi că acolo era Dumnezeu? Biblia spune că era Dumnezeu, iar Avraam a spus acelaşi lucru.

Când Isus era pe pământ, Dumnezeu locuia în El. Credeţi aceasta? Era un trup născut dintr-o fecioară, o Sămânţă care venise chiar de la Dumnezeu. Sângele care a fost stropit pe altarul Calvarului a sfinţit Biserica, astfel ca Duhul Sfânt că poată locui în ea şi să ducă mai departe lucrarea Sa pe pământ.

„Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori…” (Fapte 1.8). Aşa este.

Dacă v-am spus adevărul, atunci lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să vă vorbească în seara aceasta… Mă voi întoarce cu spatele. Rugaţi-vă, şi veţi vedea dacă este sau nu acelaşi Duh. El trebuie să lucreze cu voi în acelaşi fel în care lucrează şi cu mine.

Câţiva dintre fraţii predicatori de aici, să se roage pentru cei din sală. Tatăl ceresc ştie că nu fac asta cu un alt scop, decât ca să dovedesc că Biserica Penticostală s-a îndepărtat de Dumnezeu. Ea trebuie să se întoarcă, căci aceasta este epoca Bisericii Laodicea….

Doamne, dacă am spus lucruri care au jignit pe cineva, Te rog să mă ierţi, căci înseamnă că nu vorbesc de la Tine. Eu ştiu însă, că am spus totul aşa cum mi-ai zis Tu, de aceea, Te rog, Tată, să vii Tu şi să depui mărturie. Eu am vorbit despre Tine, acum vorbeşte Tu şi dovedeşte că ceea ce am spus este adevărul. Încredinţez totul în mâna Ta, în Numele Domnului Isus.

Sunt câteva sute de oameni aici şi mulţi dintre ei sunt bolnavi. Eu nu cunosc pe niciunul dintre ei, dar Tu îi cunoşti pe toţi.

Te rog să-Ţi împlineşti Cuvântul, Doamne. Tu ai spus că ai venit pe pământ ca să se împlinească ceea ce vorbise prorocul Isaia despre Mesia.

Acum, Te rog să-Ţi împlineşti iarăşi făgăduinţa pe care ne-ai dat-o, Tată, în Numele lui Hristos. Amin.

Mulţi oameni se roagă acum. O, dacă aţi vedea, dacă aţi putea atinge hainele Lui, ca femeia cu scurgerea de sânge! Acum, înaintea ochilor mei se derulează o vedenie despre o femeie care se află undeva, în partea dreaptă. Ea suferă de o boală la fiere. De asemenea, are şi o boală de inimă. Aşa cum stau, întors cu spatele, dacă îi voi spune numele, poate că va înţelege. Doamnă Hanson, ridică-te în picioare şi fii vindecată.

Nu m-am întors să mă uit la ea. Acum credeţi? Unde era această doamnă? Undeva în spate. Acolo? Au fost adevărate acele lucruri, doamnă? Este adevărat că nu ne cunoaştem unul pe celălalt? Dacă este adevărat, fă semn cu mâna.

Totul a fost adevărat, nu-i aşa? Atunci înseamnă că acelaşi Înger al lui Dumnezeu care a fost la Sodoma şi la Gomora ca să-i dea lui Avraam un semn că se apropie judecata cu foc, deci, acelaşi Înger este aici în seara aceasta.

Îl văd deasupra altei persoane. Nu mă lăsaţi să stau prea mult. Am primit o vedenie cu o femeie care stă aici şi se roagă. Are diabet. Domnişoară Finch, crezi că Domnul te va vindeca? Dacă crezi, ridică mâna. Eu nu te cunosc, este adevărat? Dacă este adevărat, fă un semn cu mâna. Este adevărat că eşti bolnavă de diabet? Bine.

Ai atins pe Cineva, nu-i aşa? Nu pe mine m-ai atins, este adevărat? L-ai atins pe Dumnezeu.

Domnul să te binecuvânteze.

Dacă crezi, tinere care te scarpini la nas, Domnul te va ajuta. Tu ai nevoie de Dumnezeu. Ai credinţă? El îmi va spune care este necazul tău. Cred că nu ai număr de rugăciune…. Aşa este, nu ai. Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu, adică slujitorul Lui? Iertaţi-mă pentru că am zis asta, fiindcă eu nu sunt proroc, ci numai slujitorul Lui.

Tu ai probleme cu nervii. Eşti aşa de nervos, încât nu poţi sta liniştit nici un pic. Este adevărat? Dacă este aşa, ridică mâna. Crezi că ceea ce-ţi voi spune se va împlini? Crezi?

Mă vei asculta ca pe prorocul Lui? Atunci, iau de la tine această boală de nervi, în Numele lui Isus Hristos. Să nu mai vorbeşti niciodată despre ea. Du-te şi fii vindecat!

Nu a zis Domnul nostru: „..dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare”, se va face?” (Matei 21.21), dacă veţi avea credinţă.

Acolo, în spate, este un băiat care se uită la mine. Ar vrea să vină aici, sus, ca să-mi pun mâinile peste el. Aşa este. Artrita te va părăsi dacă vei crede, chiar acolo unde te afli. Crezi lucrul acesta! Un domn din spate, cu ochelari, care se uită la mine… dacă vei crede din toată inima şi nu te vei îndoi…. Crezi?

Uitaţi-vă. S-a rotit deasupra acelui om, apoi a plecat. Acum a venit deasupra doamnei de aici, care este bolnavă cu inima. Crezi că Domnul te va vindeca? În ordine. Primeşte vindecarea, îţi aparţine. Domnul să te binecuvânteze.

Fiţi pregătiţi să primiţi în orice moment.

Este aici o persoană care trăieşte în sfinţenie, într-o bună relaţie cu Dumnezeu, şi care are foarte multă credinţă. Eu nu te cunosc, dar crezi că Domnul îţi va vindeca boala de inimă? Ai probleme şi cu un picior, nu-i aşa? Da, ai şi o fiică nemântuită, pentru care te rogi. Aşa este. Tu nu eşti de aici, ci vii din North Hollywood. Acum ştii despre cine vorbesc? Vrei să-ţi spun numele? Doamna Beard, ridică-te în picioare şi primeşte totul în Numele lui Isus Hristos.

Credeţi acum? Ce se întâmplă, prieteni? Sunt adevărate toate aceste lucruri, doamnă? Dacă sunt adevărate, fă semn cu mâna. Vedeţi, sunt adevărate.

Acum credeţi? N-am văzut-o niciodată pe această femeie. Mi-au făcut semn că ajunge pentru astăzi. Ştiţi, sunt cu ochii pe mine, ca să mă oprească atunci când consideră că este necesar.

Prieteni, v-am spus adevărul. Domnul a dovedit aceasta, arătând că ungerea lui Dumnezeu care propovăduieşte Cuvântul este aceeaşi ungere care dovedeşte că El este aici, şi că face aceleaşi lucruri ca şi mai înainte.

Credeţi din toată inima? Câţi dintre voi vor să primească botezul cu Duhul Sfânt?

Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Vreau să primesc botezul cu Duhul Sfânt.”

Pastorul îmi spune că este o încăpere unde pot să meargă cei care vor să se roage pentru aceasta. De ce nu vreţi? Mergeţi acolo şi primiţi Duhul Sfânt.

Haideţi să ne ridicăm mâinile şi să-I aducem laude lui Dumnezeu, fiecare aşa cum ştie.

Încredeţi-vă în El.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, Îţi aduc laudă şi slavă pentru toate lucrurile minunate pe care le faci. Tu eşti Dumnezeul care nu poate să greşească şi eşti acelaşi ieri, azi şi în veci.

Puneţi-vă mâinile unii peste alţii, ca să fiţi vindecaţi şi să primiţi Duhul Sfânt.

Rugaţi-vă pentru cel peste care v-aţi pus mâinile. Rugaţi-vă unii pentru alţii.

Şi sus, la balcon, puneţi-vă mâinile unul peste celălalt, ca să primiţi Duhul Sfânt.

Dacă nu vă veţi îndoi, Dumnezeu va da fiecăruia dintre voi botezul cu Duhul Sfânt, şi vă va vindeca bolile.

                                     – Amin –