*******
„Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
„Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.
Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
*******
– Apocalipsa 2.12-17 –
În ordine. Cred că ar trebui să-l opresc. În ordine.
Suntem bucuroşi să fim în seara aceasta aici în slujba Domnului. Aseară, am simţit că a venit Mileniul. Am aici câteva bileţele pe care le voi pune în buzunar. Cred că sunt cauze pentru care trebuie să ne rugăm, iar dacă sunt întrebări, voi încerca să răspund cât mai bine la ele.
Aş vrea să-l rog pe Doc să oprească acest fascicul de lumină care stă peste mine, deoarece nu sunt în lumina reflectoarelor. Eu nu sunt unul dintre predicatorii care predică în lumina reflectoarelor. Îmi pare rău. Trebuie s-o opreşti acolo şi să lucrezi la ea? (Fratele Branham are o discuţie cu fratele Doc). Atunci s-o lăsăm aşa. Da. Lăsaţi-o aşa. O, nu! Nu o lăsaţi jos. Da. Îmi place mai mult aşa. Nu-mi place să strălucească o lumină drept în faţă.
Ştiţi, parcă nu poţi termina cu aceste epoci ale Bisericii. Astăzi, când studiam, i-am spus soţiei mele: „Am destul de multe texte pentru a ţine cincizeci de predici numai de aici.” Vedeţi? Nu există nici o cale să putem face aceasta, de aceea subliniem doar ce este mai important, apoi vom încerca să scriem cartea şi vom include mai multe detalii în ea.
Nu te-am văzut, frate. Cum eşti, frate West? Am auzit vestea cea bună, că ultimul membru al familiei tale, fratele Daulton, s-a botezat. Sunt zece, nu-i aşa? Nouă. Vă amintiţi că Domnul i-a spus că familia lui va fi salvată. Mă rugam pentru ei şi nu ştiam ce să spun, dar Duhul Sfânt a spus: „Îţi voi da familia!” Vedeţi? Şi acum, se află aici fiecare dintre ei. Vedeţi cum lucrează Domnul? Cuvintele Lui sunt desăvârşite şi nu cad niciodată. Nu dorim să intrăm în partea vindecării divine, ci rămânem cât de mult este posibil, la partea profetică.
În seara aceasta voi încerca numai să vorbesc, iar dacă voi putea, voi trece şi la partea istorică a acestei epoci mari a bisericii. Suntem la cea de-a treia epocă. Vă place? Este minunat. Eu cred că este minunat cum ne-a binecuvântat Domnul Isus şi cum ne-a dat aceste lucruri pe care le apreciem din toată inima, pentru că ele ne îngăduie să ştim mai dinainte ce se va întâmpla în viitor. El cunoaşte sfârşitul înaintea începutului şi noi suntem bucuroşi pentru aceasta. Aşadar, credem că Domnul ne va binecuvânta.
Aţi observat că aseară după încheierea Mesajului, Duhul Sfânt ne-a dat trei mesaje (este vorba de trei vorbiri în limbi) şi trei suflete. Exact. Când Duhul Sfânt a vorbit în ultima tălmăcire, a spus: „Ceea ce a spus Duhul bisericilor…” Oh! „Cel ce are urechi să audă ceea ce a spus Duhul Bisericilor.” Duhul a spus aceasta prin darurile bisericii. Fie ca biserica să aibă acum o atitudine respectuoasă şi smerită.
Fiţi atenţi! Satan va veni şi va încerca să vă tragă în jos, dar să nu vă îndoiţi, pentru că aici este de fiecare dată Duhul Sfânt. Şi dacă este Duhul Sfânt, El va vorbi direct despre ceva ce se întâmplă. Este pentru zidirea bisericii, înţelegeţi? Apoi, dacă veţi fi respectuoşi faţă de aceste lucruri, Dumnezeu ne va da şi mai multe. Înţelegeţi? Va continua să adauge din ce în ce mai multe.
Astăzi am fost sunat de mulţi oameni care voiau să ştie când vor fi serviciile de vindecare. De îndată ce vom termina cu serviciile acestea. Duminică seara voi pleca puţin ca să mă odihnesc, iar dacă va fi cu voia Domnului, începând de duminica următoare vom avea un serviciu de vindecare. Nu ştiu ce dată va fi… în data de 18, duminică dimineaţa. Este corect, frate Neville? („Da, domnule”).
Duminică dimineaţa, pe data de 18, ne vom ruga pentru bolnavi.
Nu am avut ocazia să spun prea multe despre păstorul de aici, dar aş vrea să încercaţi să-l cunoaşteţi. El este cu siguranţă un adevărat frate în Hristos, şi suntem bucuroşi că avem un frate care a fost crescut cu sfinţenie pe un fond metodist. Noi toţi îl cunoaştem pe Orman Neville. Nimeni nu poate arăta cu degetul spre viaţa sa. Lui nu-i place să vorbesc despre el, dar mai bine îi dau un buchet de trandafiri acum, decât să-i duc o coroană după ce pleacă. Acum este timpul.
Într-o seară când am ieşit de la biserică, cineva a zis:
„O, frate Branham, cu siguranţă apreciez această predică.”
„Mulţumesc,” am răspuns eu.
Cineva care stătea în uşă, un predicator, a intervenit şi a spus: „Binecuvântat să fie Dumnezeu! Eu nu vreau ca cineva să-mi spună astfel de lucruri, ci vreau ca toată lauda să meargă la Domnul.”
„Păi, merge,” am răspuns eu. Înţelegeţi? „Şi mie îmi place aceasta. Chiar îmi place. Trebuie să fiu sincer.”
„Eu nu vreau ca oamenii să spună aceasta despre mine,” a repetat el. „Mai bine să-L binecuvânteze pe Dumnezeu.”
„Între mine şi tine este o mare diferenţă: eu sunt sincer, dar tu nu eşti,” i-am răspuns eu.
Dacă luaţi un copil şi-l lăudaţi puţin, va face o treabă şi mai bună. Înţelegeţi? Lui Dumnezeu Îi place întotdeauna să le spună copiilor Săi când fac bine. Vă place atunci când le spune că fac rău, de ce să nu le spună şi când fac bine? Înţelegeţi?
Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fratele Neville, pentru că a fost păstorul turmei de aici din Tabernacol. Noi vedem cum Duhul Sfânt vine prin aceste daruri şi cât de fluent îl foloseşte atunci când el nu-şi foloseşte propria minte. Priviţi interpretarea cu acelaşi ritm, cu aceleaşi substantive şi pronume şi aceeaşi tonalitate.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi pentru acest frate micuţ, Junior Jackson. Junie, cum îi spun eu, pentru că are un mare dar de la Dumnezeu.
Fiţi întotdeauna umili. Fiecare din această biserică are ceva de făcut; dar să nu puneţi niciodată aceasta deoparte pentru altceva, ci lăsaţi să se amestece cu restul bisericii. Toate lucrurile sunt pentru Dumnezeu, înţelegeţi? Toţi ar vrea să vorbească în limbi şi să aibă darul tălmăcirii.
Încercaţi să faceţi ceva bun şi fiţi buni! Nu ţineţi nici o răutate în voi, nici o duşmănie şi nu lăsaţi nici un pic de amărăciune să vă cuprindă! Nu contează cât de rău este cineva, cât de rău vorbeşte despre voi, să nu gândiţi niciodată rău despre el în inima voastră; pentru că atunci se va instala chiar diavolul acolo şi va lucra ceva.
Păstraţi totul învelit în dragostea dumnezeiască pentru că se manifestă, procedează corect şi face bine celor care vă fac rău. Isus a spus: „Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.” (Luca 6.33). Vedeţi?
Oricine poate fi bun cu cei care-i fac bine; dar fiţi buni cu cei care nu sunt buni cu voi şi faceţi ceva pentru cei care nu ar face nimic pentru voi. Spuneţi un cuvânt bun pentru cel care vă vorbeşte de rău, fiindcă în felul acesta veţi ţine amărăciunea în afara inimii voastre. Cât timp veţi sta în dragoste, îi veţi iubi pe toţi oamenii.
Poate ziceţi: „Păi, au făcut asta şi cealaltă…” Nu voi sunteţi Judecătorul, ci Dumnezeu. Eu cred că voi nu vreţi ca acel om sărman să fie pierdut, nu-i aşa? Cu siguranţă că nu, indiferent cine este! Voi nu vreţi aceasta, deci încercaţi să fiţi buni cu ei.
„…dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1Petru 4.8). Da, domnilor! Iubiţi cu acea dragoste bună, creştinească, dumnezeiască.
Dacă cineva vine şi vă numeşte „holly-roller” sau altfel, nu vă comportaţi ca el. Înţelegeţi? Dacă nu vă puteţi comporta ca un creştin, mai bine îndepărtaţi-vă de el şi mergeţi mai departe. Dar în inima voastră ar trebui să spuneţi: „Frate, dacă ai înţelege lucrurile cum le înţeleg eu, ai fi ca mine!” Vedeţi? Fiţi drăguţi cu el. Chiar dacă suntem diferiţi, aşa cum este estul de vest, aceasta nu face nici o diferenţă.
Aşa cum am spus aseară, am un frate pe care-l cheamă Melvin, şi care este înalt şi blond. Nu semănăm deloc unul cu altul, preferinţele noastre sunt diferite, şi dorinţele noastre sunt diferite, dar cu toate acestea, mama lui este şi mama mea, şi tatăl lui este şi tatăl meu. Înţelegeţi? Noi ne-am născut în aceeaşi familie, dar suntem diferiţi. Melvin nu este creştin. Lui îi place baseballul, cursele de cai, şi alte lucruri ca acestea. Cred că-i place plăcinta cu ciocolată, aşa că sigur nu avem aceleaşi gusturi. Mie nu-mi plac nici cursele de cai, nici baseballul, ci îmi place pescuitul şi vânătoarea. Înţelegeţi? El nu se va schimba în privinţa aceasta, dar nici eu nu mă voi schimba în ceea ce mă priveşte. Lui îi place plăcinta cu ciocolată, iar mie îmi place cea cu cireşe.
Eu nu fac nici o aluzie. Aşa cum am spus la o întâlnire pe care am ţinut-o, mie îmi place plăcinta cu cireşe, iar într-o seară am primit patru sau cinci plăcinte, pe care le-au copt şi mi le-au adus surorile. O, am avut un mare jubileu în camera mea! Nu vreau să insinuez nimic. Înţelegeţi?
Vreau doar să vă arăt diferenţa. Nu contează cum este el, sau ce este el, eu îl iubesc oricum pentru că este fratele meu. Melvin nu este creştin pentru că vede lucrurile printr-o altă lumină, în timp ce eu le văd prin Lumina lui Hristos. Cu toate acestea, nu pot spune că nu este fratele meu, pentru că suntem născuţi în aceeaşi familie.
Aseară am făcut o afirmaţie, ultima mea afirmaţie. Amintiţi-vă primul mesaj care a venit la biserică, după cele pe care le ştiţi, şi pe lângă cele din Kentucky. În adunări se vor petrece lucruri misterioase care îi vor şoca pe unii. Vă amintiţi aceasta? Este pe casetă, iar aseară a fost descoperit unul dintre ele. S-a oprit pentru o clipă, dar cred că l-aţi înregistrat pentru că Duhul Sfânt l-a adus din nou: „Nu va fi un iad veşnic! În Biblie nu există aşa ceva.”
Dacă ar trebui să ardeţi în iad timp de o veşnicie, ar trebui să aveţi Viaţă veşnică. Există o singură formă de Viaţă veşnică, iar aceea este Dumnezeu. Vedeţi? Biblia nu ne spune că există un iad veşnic, ci un iad care va dura o perioadă de timp. Aceasta ar putea fi zece mii de milioane de ani. Eu nu ştiu cât va dura, dar va înceta cândva. Trebuia să spun aceasta aici. Eu ţin aceste lucruri departe de biserici, dar este de datoria mea să le spun. Aici există mai multe lucruri pe care trebuie să le spun şi le vom afla în fiecare seară.
Începând din seara aceasta, ar fi bine să începeţi să folosiţi gândirea duhovnicească şi să-L lăsaţi pe Duhul Sfânt să pătrundă înăuntru. Dacă auziţi ceva cu care nu sunteţi de acord, mergeţi şi spuneţi: „Săracul frate Branham, cu siguranţă nu cunoaşte lucrurile, aşa că mă voi ruga pentru el.” Faceţi aceasta, iar atunci Domnul îmi va arăta Adevărul. Voi vă arătaţi plini de înţelegere faţă de mine şi nu mă mustraţi, dar eu mă simt foarte bine pentru că gândesc aşa. Atunci toate lucrurile se vor aşeza. Eu pot să mă înşel; poate exista ceva despre care nu ştiu nimic, iar voi ştiţi şi puteţi să-L rugaţi pe Domnul să mi-l arate şi mie.
Acum, mai presus de orice lucru, rugaţi-vă unul pentru altul şi nu-l lăsaţi pe diavolul să vă arate orice fel de amărăciune, oriunde aţi fi. Înţelegeţi? Păstraţi-vă sufletele curate în ceasul acesta, pentru că suntem în ultimele ore ale istoriei omenirii. Prieteni, fără nici o umbră de îndoială, noi suntem la sfârşitul acestui timp. Înţelegeţi?
Pe măsură ce înaintăm în aceste epoci ale bisericii, vom afla aceasta şi poate mult mai mult. Mai mult sau mai puţin, punem o bază, stabilim un fond, iar în seara aceasta vom descoperi câteva probleme spirituale. Priviţi Scripturile pentru că trebuie să fie în şi prin Scripturi. Vedeţi? Este cunoştinţa Cuvântului. Nu spuneţi: „Of, dacă aş fi mers la liceu, la şcoala biblică, la facultate…” Acestea nu înseamnă nimic. Toţi fariseii şi saducheii s-au dus la acele şcoli şi totuşi nu L-au cunoscut pe Isus, ci au fost la milioane de mile depărtare de Adevăr. Vedeţi?
Descoperirea Scripturilor este ascunsă ochilor celor înţelepţi şi pricepuţi şi descoperită pruncilor. Haideţi deci, ca eu şi tu să fim prunci, să ne deschidem inimile şi să spunem: „Vorbeşte-ne, Doamne, şi noi Te vom asculta.” Deci, fiţi atenţi la lucrurile spirituale practice. Amintiţi-vă că cuvintele care vor fi spuse începând din seara aceasta, vor avea o parte spirituală practică, deoarece intrăm într-o epocă mare şi tainică.
Cred că aceasta a fost tot. Mâine seară ne vom ocupa de o altă epocă a Bisericii. Sunt sigur că mâine am putea avea destul de mut timp pentru a expune toate aceste lucruri. Dar, vedeţi voi, ştiu că mulţi dintre voi lucrează şi voi încerca să prezint liniile mari ale acestui Mesaj, să ating punctele despre care se vorbeşte aici, iar voi puteţi lua unul dintre ele şi să continuaţi studiul, să epuizaţi totul despre un subiect, ajungând acolo unde nu mai este nimic de spus. Înţelegeţi? Îl puteţi studia acasă; eu mă voi ruga pentru voi, iar voi vă veţi ruga pentru mine, şi Dumnezeu să ne binecuvânteze pentru că suntem copiii Lui credincioşi.
Ştiţi de ce-mi place să stau şi să mă rog? Isus a spus: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri… şi iertaţi-vă unii pe alţii.” (Luca 11.2). Vedeţi? Odată, Ghedeon i-a ales pe cei care s-au oprit şi au lipăit apa, ca să facă parte din oştirea cu care urma să meargă la luptă. Vedeţi, el ştia că nu se putea baza pe cei care erau laşi şi fricoşi, aşa că i-a ales pe cei care au stat tot timpul cu ochii în patru, în veghere. Aşa procedăm şi noi: ne ridicăm şi ne rugăm. Eu cred şi în rugăciunea în genunchi, dar dacă ne ridicăm şi ne rugăm, cred că aceasta înseamnă ceva mai mult pentru noi.
Să ne plecăm capetele şi inimile înaintea Lui.
Îndurătorule Tată ceresc, astăzi ne apropiem de tronul Tău de judecată, dar nu venim să Te rugăm să ne faci dreptate pentru că am muri cu toţii, ci venim să-Ţi cerem milă, o, Doamne! Toarnă Duhul Tău cel Sfânt peste noi în seara aceasta, nu pentru că merităm aceasta, fiindcă recunoaştem că nu suntem demni, ci pentru că Te rugăm în Numele Tău. Noi nu avem nici o dreptate, nu avem nimic, iar virtutea noastră, ar fi ca o cârpă murdară înaintea ochilor Tăi. Aşadar, venim umili în Numele Domnului Isus, Îl aducem pe El înaintea noastră şi spunem: „Doamne, ai milă de noi, păcătoşii care cer milă în vremuri de necaz.”
Într-o zi, când va fi predicată ultima predică, nu ştim când va fi aceasta, ultima dată când va fi un strigăt spre cer, apoi Biblia va rămâne închisă pe amvon, se va auzi ultimul semnal şi soarele va apune. O, Doamne! Atunci, în acel ceas, ascunde-mă, o Stâncă a veacurilor!
Noi vedem că nu mai există scăpare decât la Tine; vedem că naţiunile se destramă; vedem împlinirea Bibliei; vedem trezirea Israelului şi vedem Mesajul dat Bisericii. Este timpul descoperirii lucrurilor măreţe şi a deschiderii celor şapte Peceţi.
O, Doamne, ai milă de noi, fiindcă cerem îndurare, Doamne! În calitate de slujitor al Tău, cer milă pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare suflet care se află în seara aceasta în prezenţa Ta divină. Fă ca printre noi să nu fie nici o persoană care are păcat în sufletul ei, ci toţi să fie curăţaţi prin sângele Domnului Isus, pe care dorim să-L întâlnim cu toţii în acel Loc binecuvântat de dincolo de ceruri.
Doamne, acum, când mă apropii de Scriptură, îmi dau seama că sunt nevrednic, dar niciunul dintre noi nu este ceea ce ar trebui să fie. Noi recunoaştem că nu ştim nimic, Tată, şi că depindem de Duhul Sfânt şi de ceea ce ne poate descoperi El. Îngăduie ca aşa cum creştem în cunoştinţa firească pe care ne-ai dat-o, Duhul Sfânt să vină şi să dea inimilor noastre creşterea şi împlinirea duhovnicească. Dă-ne aceasta, Tată, pentru că Te rugăm în Numele Fiului Tău Isus Hristos. Amin. Vă puteţi aşeza.
În capitolul doi al Cărţii Apocalipsei, avem epoca a treia a Bisericii… (o soră vorbeşte în limbi). Scuzaţi-mă.
Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Te rugăm să fii cu noi, Tată. Binecuvântează-ne şi ajută-ne să fim nişte zidari înţelepţi în acest ceas de necaz care este printre oameni. Când ajungem la răscruci, ajută-ne să fim ceea ce trebuie să fim; ajută-ne să fim slujitorii Tăi prin Numele Domnului Isus Hristos. Amin.
După cum am mai spus şi după cum ştiţi şi voi, această vorbire şi interpretarea ei nu a venit conform Cuvântului. Sora noastră a fost unsă cu Duhul Sfânt, fără îndoială, dar a adus mesajul după ce am intrat în Cuvânt. Este în ordine, soră dragă, oricine eşti. Duhul Sfânt este peste tine şi ştiu că îţi este greu să-L ţii sub control. Este în ordine. Probabil L-ai simţit înainte de a începe. Cuvântul spune că duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor., şi aceştia sunteţi voi.
Poate Duhul Sfânt te unge din nou, dar sper că o va face după încheierea serviciului. Să urmăriţi interpretarea pentru că trebuie să fie în ordine. Acum ne apropiem de Cuvânt. Aceasta chiar a fost de la Dumnezeu. O cred din toată inima pentru că am simţit cum a venit întărirea pentru ea. Duhul Sfânt a adus prin sora noastră un mesaj bisericii, dar acum se aduce aici Mesajul Cuvântului. El nu Se încurcă, ci pune toate lucrurile în ordine. Sunt sigur că înţelegeţi cu toţii.
Acum vom începe de la versetul 12, din Apocalipsa capitolul 2.
Aseară ne-am oprit la versetul 11:
„Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”
Noi am văzut că în prima epoca a Bisericii au apărut „faptele Nicolaiţilor.” Tot acolo, Isus S-a descoperit ca Dumnezeul cel Atotputernic, şi am văzut că nu există altul afară de El, nu există mai multe persoane în dumnezeire, ci El este singurul Dumnezeu.
În Smirna, epoca Bisericii pe care am studiat-o aseară, am văzut necazul şi sărăcia acestei epoci; şi am văzut că creştinii acestei epoci au purtat cununa martirilor. El le-a spus să nu se teamă de moarte, pentru că va fi cu ei, iar la urmă le-a zis: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”
Dacă există o moarte pe care o ştim cu toţii, trebuie să fie o altă moarte, o a doua moarte. În prima moarte murim aici, în trupul de carne, dar moartea a doua este moartea sufletului: „Sufletul care păcătuieşte va muri negreşit.” Cuvântul „moarte” înseamnă „a fi luat, îndepărtat, dus departe, ascuns.” Când mor cei dragi, sunt luaţi de lângă noi şi din câte ştim, nu mai există. Aceasta numim noi moarte.
Dar creştinul nu moare. Scriptura nu spune nicăieri că un creştin moare, pentru că el are Viaţa veşnică. Când moare un păcătos, este terminat, iar în cele din urma va muri şi sufletul lui, dar când moare un creştin, el aşteaptă de fapt întoarcerea lui Isus. O, nădăjduiesc că în seara aceasta vom putea ajunge să clarificăm aceasta, la momentul în care vom veni înapoi; veţi vedea cum va aduce şi problema morţii a doua. Capitolul la care suntem în seara aceasta, aduce acelaşi lucru şi avem o minunată parte practică.
În seara aceasta vom citi repede scrisoarea adresată îngerului acestei Biserici, pentru că mai întâi vreau să vă aduc câteva informaţii istorice şi voi încerca să nu vă ţin prea mult. După încheierea serviciului, dacă am citit prea repede şi doriţi să mai notaţi ceva, fratele Mercier are aici totul, fiindcă îi voi da lui toate notiţele, iar el vă va spune ce doriţi să ştiţi. Cred că va fi în ordine, frate Mercier.
Deci Apocalipsa 2.12-17:
„Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
„Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.
Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
Fie ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările şi să ne ajute.
Să mergem la istoria acestei biserici. Pergam este cea de-a treia epocă a Bisericii. Datele istorice arată că această epocă a Bisericii a ţinut din anul 312 d.Hr până în anul 606 d.Hr.
Epoca se caracterizează prin: învăţătura falsă, minciuna lui Satan, întemeierea conducerii papale şi căsătoria dintre biserică şi stat.
Răsplata pentru biruitori este mana ascunsă şi o piatră albă.
Prin ceea ce mi-a arătat Duhul Sfânt, steaua sau îngerul acestei biserici este sfântul Martin. A fost o descoperire pe care am primit-o în timp ce citeam aspecte din viaţa sfinţilor acelui timp. L-am ales pe Martin pentru că a fost un om duhovnicesc, după părerea mea de zece ori mai apostol decât sfântul Patrick, care a fost nepotul lui Martin. Sora lui Martin a fost mama lui Patrick, ceea ce înseamnă că sfântul Martin a fost unchiul sfântului Patrick.
Martin s-a născut în anul 315 d.Hr. şi a murit în anul 397 d.Hr. şi l-am ales pe el datorită felului în care a trăit. Un alt motiv pentru care l-am ales pe el, este că nu a fost canonizat şi recunoscut de biserica catolică. Toate aceste lucruri pe care le vedem în slujba religioasă au fost respinse de biserica primară. Aşa cum am scris aici, Biserica adevărată a fost constrânsă să iasă afară iar majoritatea au adoptat doctrina nicolaită. Biserica adevărată a fost întotdeauna o minoritate.
Aşa cum am spus la început, Isus a spus: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12.32). Acesta este motivul pentru care spun că Împărăţia este o Împărăţie spirituală. Noi suntem bucuroşi pentru că avem o Împărăţie spirituală şi avem şi un Împărat. El este Împăratul şi Conducătorul sfinţilor.
Viaţa lui Martin este una din cele mai mari vieţi umplute cu minuni, din epocile bisericii. Martin a fost unul dintre cei mai duhovniceşti oameni, de la Pavel încoace. El a fost un soldat. Într-o zi când trecea printr-un loc, a zărit un om căruia îi era frig şi tremura, iar oamenii, deşi puteau să-l ajute, treceau pe lângă el, aşa cum au trecut preotul şi levitul pe lângă omul din pilda cu Bunul Samaritean. Dar când a trecut pe acolo sfântul Martin, ştiind că este datoria sa de creştin să-l ajute, şi-a dat jos mantia de pe umeri, a tăiat-o cu sabia în două, şi i-a dat o jumătate cerşetorului, pe cealaltă jumătate păstrând-o pentru el. Urmarea acestei fapte a fost că în seara aceea a venit însărcinarea sa, pentru că Isus Hristos i s-a arătat în vis îmbrăcat cu mantia pe care o tăiase el cu sabia şi i-a arătat că a împlinit Scriptura care spune: „…ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).
Luaţi aceasta ca o lecţie! Orice faceţi pentru cineva, faceţi pentru Hristos. Să nu uitaţi aceasta! Să spunem aceasta împreună: „Orice faceţi pentru cineva, faceţi pentru Hristos.” Nu contează ce crede cineva despre voi, ceea ce credeţi voi despre el, aduce binecuvântarea.
Aceasta a fost prima sa minune de la începutul slujbei sale. Există atât de multe lucruri pe care vi le-aş putea povesti, încât nu mi-ar ajunge timpul s-o fac.
Martin a zdrobit idolatria în totalitate şi a fost categoric împotriva bisericii de la Roma. El nu a fost de acord cu linia episcopală din biserica din Roma, din cauză că deveneau tot mai lumeşti. Astfel, a fost împotriva lor şi este o minune că a trăit în acele vremuri.
Într-o zi, Martin a distrus un altar păgân, iar lângă altar era un copac despre care se spunea că era sacru. Martin a tăiat şi copacul, ceea ce a displăcut multora, dar el le-a spus:
„Dacă sunt un om al lui Dumnezeu… legaţi-mă undeva în partea în care va cădea copacul şi lăsaţi-l să cadă peste mine. Dacă nu sunt un om al lui Dumnezeu, voi fi omorât de copac, iar dacă sunt un om al lui Dumnezeu, Dumnezeu îl va întoarce şi va cădea în altă parte.” Ce provocare! Ei au început să taie copacul, iar când a început să cadă, s-a întors şi a căzut peste un grup de spectatori. Dumnezeu l-a îndreptat înapoi spre deal, făcând o minune sub privirile lor. O, tot timpul au avut loc minuni în adunările lui!
O altă minune despre care aş vrea să vorbesc este învierea unui copil mort, care a revenit la viaţă după ce s-a rugat un timp pentru el.
O altă întâmplare care pe mine mă uimeşte, este cea cu împăratul care urma să ucidă nişte slujitori ai lui Dumnezeu care erau umpluţi cu Duhul Sfânt. La acel moment, el era mâna dreaptă a episcopului primei biserici din Roma, care a fost papă înainte de a fi numit oficial papă, se numea Damascus şi îi trimitea pe creştini la moarte. Soţia împăratului era o păgână cu inima plină de întuneric.
Când sfântul Martin s-a dus acolo să intervină pentru acei sfinţi, soţia împăratului l-a aşezat chiar lângă ei, ca să nu poată face nimic pentru salvarea lor. Desigur, Martin nu a putut face nimic pentru ei, şi în cele din urmă au fost omorâţi.
Atunci Martin a dorit să-l vadă pe împărat, dar paznicii l-au oprit la porţi. Când a văzut aceasta, Martin a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat până când acele porţi încuiate s-au deschis singure, iar el a putut păşi înăuntru. Acestea sunt evenimente istorice, fapte pe care cineva le-a scris despre el. Dacă ar fi fost relatate de o biserică, ar exista prejudecăţi. După părerea mea, biserica papală n-ar fi menţionat niciodată aceste întâmplări, dar istoria spune adevărul. Vedeţi?
Sfântul Martin a păşit pe lângă fiecare paznic şi s-a dus până în faţa împăratului, dar acesta a refuzat să-i dea vreo atenţie. Ştiţi ce a făcut Dumnezeu? Martin a încercat să-i vorbească oricum, dar Dumnezeu a intervenit şi l-a făcut pe acel închinător la idoli să-i acorde respect slujitorului Său. El a făcut să se aprindă tronul şi astfel, împăratul a fost silit să se ridice. Dumnezeu l-a ridicat, fiindcă trebuia să stea în picioare în semn de respect pentru slujitorul Său. Ştiţi, Dumnezeu are un fel de a face lucrurile. Biblia spune că „El poate ridica din aceste pietre copii lui Avraam.” Ţineţi minte că Acelaşi Dumnezeu locuieşte în seara aceasta printre noi. El este Acelaşi Dumnezeu. În ordine.
Mai este ceva ce îmi place, apoi mă voi opri. Eu am fost foarte ataşat de această întâmplare, fiindcă totul s-a întâmplat în timp ce stătea în rugăciune şi-şi aştepta poporul în camera de studiu.
Martin a fost un om mare şi conducea Biserica umplută cu Duhul Sfânt. O, el a avut grijă ca toată biserica să fie umplută cu Duhul Sfânt, aşa că, prin toată ţara creştinii făceau semne şi minuni. Vedeţi, Dumnezeu vorbeşte mesagerului Său, iar el le vorbeşte laicilor. Duhul Sfânt curge prin acel grup şi îl ţine pe mesager şi pe laici în Dumnezeu.
De multe ori când i-au martirizat pe creştini, ei l-au pus pe predicator printre ei şi l-au omorât în acelaşi timp. Cât rău le-au făcut creştinilor! I-au ars, i-au crucificat, i-au vânat cu câini, au dat drumul la animale sălbatice pe ei, unora le-au scos intestinele afară înainte ca să moară; au tăiat sânii la femei şi le-au lăsat să se zvârcolească până au murit. Au scos copiii din pântecele mamelor însărcinate şi i-au dat la câini în timp ce ele mai trăiau încă, şi multe alte lucruri ca acestea.
Poate vă gândiţi că este imposibil ca oameni care vestesc creştinismul să facă aşa ceva, dar ascultaţi! Biblia spune că Isus a zis: „Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” (Ioan 16.2). Vă amintiţi că Acelaşi Isus care a spus aceasta, a profeţit prin acelaşi Duh, că la fel se va întâmpla şi în timpul sfârşitului. Trebuie să vină. Dacă acestea s-au împlinit întocmai cum a fost scris în Scriptură, urmăriţi şi veţi vedea dacă nu se vor întâmpla şi celelalte exact cum este scris în Scriptură şi în istorie. Dumnezeu a spus că se vor întâmpla, iar istoria confirmă că s-au întâmplat întocmai. Vedeţi, este exact aşa. Ce vom face când vom fi în epoca Bisericii Laodicea, cea în care suntem acum, şi vor veni din nou suferinţele?
Martin stătea în rugăciune în timp ce adunarea sa aştepta. La un moment dat, a venit şi a bătut la uşă un cerşetor, iar când i-a deschis, a spus că are nevoie de o haină. Era aproape gol şi afară era frig. Cineva l-a trimis pe diaconul şef, dar acesta nu s-a arătat simţitor faţă de acel sărman şi l-a alungat. Omul a plecat, dar după aceea s-a întors şi i-a relatat lui Martin cele întâmplate. Chiar în momentul acela, a venit diaconul şef şi i-a spus pe un ton aspru: „Te aşteaptă adunarea! Îi ţii în aşteptare!” Dar Martin era în rugăciune. Este mai bine să stai în rugăciune până când simţi că Dumnezeu este de acord să păşeşti mai departe.
Cerşetorul s-a întors, iar sfântul Martin şi-a dat jos haina şi i-a dat-o lui, după care i-a spus diaconului şef să-i aducă o altă haină. Astfel, el a purtat în faţa poporului haina mai sărăcăcioasă, pentru că pe cea mai bună i-a dat-o săracului.
Aceasta arată că trebuie să dai tot ce ai mai bun, să-ţi dai viaţa, timpul, să-I dai totul lui Hristos. Dacă Duhul care a locuit în Hristos, locuieşte şi în voi, influenţa voastră faţă de vecini şi de oamenii cu care interacţionaţi, va fi ca cea a lui Hristos şi veţi face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut El.
În cele din urmă s-a întâmplat că oamenii peste care trecea umbra lui erau vindecaţi. Aşa este. Atât de multă putere şi dragoste era în jurul lui. Ei au spus: „După ce a predicat Martin, după ce a venit în faţa adunării cu haina aceea sărăcăcioasă, întreaga adunare a observat în jurul lui o Lumină strălucitoare.” Vedeţi? Aceasta se datora faptului că a făcut lucrul corect. Datoria voastră faţă de Dumnezeu este să faceţi întotdeauna binele şi să gândiţi corect; voi trebuie să fiţi întotdeauna bine înaintea Lui. Aşa este. Aşa trebuie să fie.
Acum aş vrea să începem să studiem textele de aici, pentru că sunt foarte puternice:
„Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri.”
Aş vrea să observaţi că în seara aceasta El Se prezintă din nou. În fiecare Biserică a arătat una din stările Sale glorioase: „Cel care are şapte stele în mâna Sa; Cel care are sabia ascuţită cu două tăişuri: Cel care are picioarele de aramă; Cel care are ochii ca para focului.” El Se prezintă în divinitatea Sa.
Poate ziceţi: „Unde putem vedea dumnezeirea Sa când El spune: „Cel din gura Căruia iese o sabie cu două tăişuri?” „Sabia cu două tăişuri” este „Cuvântul.” Noi am citit Evrei 4, la început când am vorbit despre dumnezeirea Sa. Astfel, din Evrei 4.12 am aflat că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri.” Nu este aşa? Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este aşa? Vă rog să vă notaţi aceste descoperiri.
În Ioan 1.1 citim: „La început a fost Cuvântul care a creat cerurile şi pământul,” este adevărat? „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu…Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Este adevărat? „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”
Şi iată-L stând aici pe „Cel de la început” Şi continuă: „Spune-i îngerului Bisericii din Pergam: „Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu.” O, Îl vedem cum vine în Apocalipsa cu haina Sa înmuiată în sânge, cu cununa pe cap şi călărind un cal alb, iar pe coasta Sa era scris: „Cuvântul lui Dumnezeu.” O, îmi place aceasta! El este Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu. Noi observăm divinitatea Sa la început, când Se prezintă şi spune că El este Cuvântul.
Dacă El este Cuvântul Cel viu, atunci ceea ce scrie în Biblie este parte din El; înseamnă că dacă păşiţi prin El, acest Cuvânt va veni la voi prin credinţă şi vă va face vii, pentru că Cuvântul vine în voi dacă este acolo Duhul Sfânt; El este viu de îndată ce intră înăuntru şi fiecare făgăduinţă este adeverită.
„…dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui…” (Marcu 11.23). De ce? Pentru că vorbeşte Dumnezeu. Credeţi aceasta? Aşa spune Biblia. Orice veţi spune se va împlini dacă nu vă veţi îndoi; dacă scoateţi toată lumea din voi şi-L lăsaţi pe Duhul Sfânt să vă facă în întregime un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu: fără nici un lucru lumesc care să se regăsească în voi, fără judecăţi şi îndoieli. Ce este aceasta? Este mai mult decât voi, este Dumnezeu în voi. Atunci luaţi Cuvântul Său, care este o făgăduinţă şi spuneţi: „Tată, este făgăduinţa Ta.” Şi trebuie să se întâmple ceva. Înţelegeţi?
Voi nu puteţi face aceasta până când nu vi Se descoperă Dumnezeu şi până când nu vă arată cum să acţionaţi. Înţelegeţi? Atunci, când vă veţi confrunta cu o situaţie, veţi acţiona ca şi Isus care este Cuvântul. Este adevărat? Isus, Omul, Cortul, a spus: „Eu fac doar ce-Mi arată Tatăl să fac…” (Ioan 5.19).
Cuvântul trebuie să Se manifeste în voi. Înţelegeţi? Nu-i de mirare că oamenii spun: „Zilele minunilor au trecut.” Ei vorbesc aşa pentru că nu li S-a descoperit Cuvântul. Nu-i de mirare că nu cred în Duhul Sfânt: nu li S-a descoperit Cuvântul. Nu-i de mirare că nu pot vedea descoperirea botezului în Numele lui Isus Hristos: încă nu li s-a descoperit Cuvântul; cu toate acestea, nu există nici un loc în Scriptură care să arate că un om a fost botezat altfel.
În legătură cu Duhul Sfânt, Biblia spune: „Nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul,” decât prin Duhul Sfânt.” (1Corinteni 12.3), iar oamenii spun că ei nu cred în Duhul Sfânt. Vedeţi? Nu le-a fost descoperit. Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi,” şi: „ Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6.44,37). O, nu este minunat? „Niciunul dintre ei nu se va pierde, afară de fiul pierzării care a fost născut pentru acest scop, şi eu îi voi învia în ziua de apoi.”
O, vai! Atunci numele noastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Nu este minunat acest lucru? Cum ne-am putea îndoi?
O, Doamne, îndepărtează îndoiala de printre noi, taie împrejur bietele noastre inimi omeneşti, până când nu va mai fi nici o urmă de îndoială printre noi. Aceasta este rugăciunea mea. Îndepărtează orice urmă de îndoială, Doamne. Ajută-mă să trăiesc umil şi smerit şi să păşesc pe acest pământ ca un miel al lui Dumnezeu. Ajută-mă să păşesc aşa cum a păşit El; ajută-mă să vorbesc aşa cum a vorbit El; ajută-mă ca gândurile mele să fie gândurile Lui, şi fie ca toţi ceilalţi să-L vadă pe Isus în mine. Ajută-mă să mă uit la mine, Doamne, şi să Te privesc pe Tine; ajută-mă să trăiesc atât de ascuns în Hristos încât să nu mai fie loc pentru nici o îndoială, ci să fie numai ceea ce spune El.
Să nu mergeţi afară şi să spuneţi: „Glorie lui Dumnezeu! Aleluia! Lăudat să fie Domnul! Vedeţi ce pot face eu? Glorie lui Dumnezeu!” Să nu aveţi aceasta în voi! El nu a procedat aşa, nu Şi-a scos niciodată pieptul în afară spunând: „Vedeţi ce pot face Eu?” Nu! El nu a adunat laude pentru nimic, ci le-a dat lui Dumnezeu şi a umblat umil şi smerit; Crea o asemenea atmosferă în jurul Lui, încât oamenilor le plăcea compania Sa. Numai duşmanii Lui… dar El i-a iubit atât de mult încât Se ruga pentru ei tot timpul. Acesta este exemplul vostru, exemplul meu: să le facem celorlalţi, aşa cum ne-a făcut El nouă.
Aş vrea să citim versetul al doilea pentru această epocă, de fapt, versetul 13:
„Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.”
Vedeţi, ei trăiau unde locuia Satan, dar cu toate acestea, ţineau Numele lui Isus. Vedeţi? „Şi n-ai lepădat credinţa Mea.” Ce fel de credinţă le-a dat El? Credinţa de Rusalii, credinţa de la început. La un moment dat, s-a ridicat o credinţă nicolaită şi s-au organizat; au zidit o biserică ce a venit la existenţă ca o organizaţie, dar El le-a spus celor credincioşi: „Te-ai îndepărtat de aceasta şi ai urât-o aşa cum o urăsc şi Eu. Tu nu ai negat Numele Meu şi nu te-ai dus după cultele lor, ci ai stat lângă Numele Meu, şi ai credinţa Mea aşa cum a fost dată la început.” O, îmi place aceasta!
„…n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.”
Vreau să mă opresc puţin aici. „Scaunul Satanei”. Aş vrea să înţelegeţi aceste lucruri. În Geneza, Dumnezeu a spus unde locuieşte Satana. Întotdeauna scaunul lui de domnie a fost în Babilon, iar în Apocalipsa este la fel. Dar dacă observaţi, Babilonul s-a schimbat: Babilonul păgân a devenit Babilonul papal. Încă înainte de cucerirea persană, scaunul Satanei a fost ocupat de aşa-zisul rege-preot al haldeilor, iar când Babilonul a fost ocupat, el şi preoţimea lui, au părăsit oraşul. Numele marelui rege-preot al Babilonului era Attalus, iar când au venit persanii şi au ocupat oraşul, a fugit şi şi-a mutat scaunul în Pergam.
„Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei.” Înţelegeţi?
De aceea iau istoria Bisericii, ca să aflu ce şi cum s-a întâmplat încât Domnul a spus: „Locuieşti acolo unde este scaunul de domnie al Satanei.”
Eu m-am gândit: „Unde ar putea fi „scaunul Satanei”?” Apoi am aflat că acest rege mare a fugit în oraşul Pergam, şi apoi la Roma, atunci când, conform vedeniei lui Daniel, persanii au venit şi au cucerit Babilonul. Astfel, Satan şi-a schimbat sediul din Babilon în Pergam, unde, în viitor, avea să înceapă noul Babilon. O, vai! Acum înţelegeţi unde îşi are rădăcinile ceea ce avem noi astăzi? În ordine.
Acolo a fost martirizat scumpul nostru frate Antipa.
Apoi şi-a schimbat tactica. Mai întâi a fost un prigonitor al creştinilor, o, cât de mult i-a urât, fiindcă el însuşi era un rege-preot păgân! Apoi şi-a schimbat atitudinea şi s-a unit cu Constantin, care a fost considerat întotdeauna (chiar şi de papalitatea de astăzi), ca fiind întemeietorul ordinului catolic „Cavalerii lui Columb”, cel care a scos acel jurământ sângeros. Dar Constantin, şi spun aceasta cu respect, nu s-a convertit niciodată.
Se spune că într-o noapte a avut un vis în care a văzut o cruce şi i s-a spus că prin ea va câştiga bătălia pe care o avea. Din cauza aceasta, a promis că îi va elibera pe creştini şi că se va converti la creştinism, dacă creştinii se vor ruga pentru el şi va birui. El dormea pe un pod când a visat visul acela, apoi s-a trezit şi a pictat o cruce albă pe scuturile soldaţilor săi. Acolo s-a format ordinul „Cavalerii lui Columb”, care este subordonat bisericii romano-catolice. Dar Constantin nu a făcut niciodată nimic religios. Singurul lucru pe care l-a făcut şi care este consemnat în istorie, este că a pus o cruce în vârful bisericii Sfânta Sofia. Fiind politician şi împăratul Romei din acel timp, Constantin s-a unit cu preotul acela păgân şi împreună au înfiinţat biserica nicolaită căldicică.
În Pergam, nicolaismul a devenit o doctrină, nu mai era „faptele” despre care am vorbit în prima epocă. În prima epocă, au fost doar nişte „fapte” pe care încercau să le introducă înăuntru, dar în epoca a treia au devenit „o doctrină”, o învăţătură cu mari preoţi şi oameni cu vază. Încă nu erau numiţi „papi”, ci arhiepiscopi, oameni cu renume, demnitari, iar învăţătura lor era formală.
Ei s-au îndepărtat de Biserica umplută cu Duhul şi de călăuzirea Duhului Sfânt. Aceştia au devenit o minoritate şi au fost numiţi „eretici” pentru că nu au fost de acord cu cei care au format aceste denominaţiuni mari. Biserica adevărată a vrut să rămână liberă, sub autoritatea şi puterea Duhului Sfânt, aşa cum le-a făgăduit Hristos, când le-a spus că El va fi cu ei ca Împărat al lor. O, Împăratul lor!
Biserica adevărată nu şi-a schimbat niciodată atitudinea şi nu a fost condusă de nici un comitet. Nu ştiu cum îi numiţi acum: cardinali, episcopi sau papi infailibili. În ce ne priveşte, noi credem că Unul singur este Infailibil, iar Acela este Împăratul nostru; El este Isus Hristos, care acum este cu noi sub forma Duhului Sfânt: Dumnezeu în noi, trăind printre noi, conducându-ne şi ghidându-ne la Apa Vieţii; făcându-Se cunoscut aşa cum a făcut-o la început printre sfinţi şi martiri, ca Domnul Dumnezeul creaţiunii, Cel care vindecă bolnavii, învie morţii, arată vedenii şi scoate draci.
Eu nu am găsit nici măcar o relatare istorică în care să se spună că prin vreunul din episcopii bisericii nicolaite, din care s-a format ierarhia Romei, sau prin vreun papă, ar fi fost înviat vreun mort sau ceva de felul acesta, pentru că Hristos, învierea, nu era în inimile lor. Ei s-au unit cu cei fireşti, au deviat, au format o denominaţiune şi şi-au vândut dreptul de întâi născut, dar Biserica Dumnezeului celui viu avea puterea lui Hristos. Biserica adevărată a stat lângă Duhul, dar cealaltă avea demnitari. Înţelegeţi aceasta? În ordine.
Iată ce a făcut Constantin pentru a-şi întări imperiul: s-a dus la aceşti nicolaiţi care aveau doar o formă de creştinism, şi a trecut de partea lor. Înţelegeţi bine? Ei erau aşa-zişi creştini, se numeau creştini, dar nu aveau Duhul Sfânt. Oh, aş vrea ca acest lucru să fie clar în minţile voastre şi să nu-l uitaţi niciodată. Ei erau creştini denominaţionali, dar nu aveau Duhul Sfânt; erau creştini doar cu numele, se adunau împreună, luau Cina şi respectau poruncile, dar au respins călăuzirea Duhului Sfânt. Printre ei nu aveau loc semne şi minuni şi spuneau că acele lucruri au trecut, că au fost pentru un alt timp, şi au înfiinţat o biserică ce dorea să le conducă pe celelalte. Vom vedea imediat ce fel de conducere era aceea.
Biserica adevărată, care era călăuzită de Duhul Sfânt, a trebuit să stea departe de toate acele lucruri. Ele îi erau adresate îngerului Bisericii din Pergam pentru că erau responsabilitatea lui.
Constantin nu era interesat de creştinism, ci voia să aducă obiceiurile păgâne ale strămoşilor săi, în mijlocul acestei biserici. Nicolaismul a prins rădăcini şi s-a stabilit cu mare fast la Roma, mulţi dintre acei oameni fiind doar nişte creştini formali, în timp ce Biserica adevărată era în minoritate; ea a fost întotdeauna o minoritate şi aşa va fi până la capăt. Aş vrea ca acest lucru să pătrundă adânc în sufletele voastre.
Amintiţi-vă că Biserica adevărată a fost întotdeauna un grup micuţ, scos afară din celelalte biserici. Biserica adevărată nu s-a organizat niciodată pentru că ea nu este un sistem omenesc, ci este Trupul tainic al lui Isus Hristos, care trăieşte pe pământ, iar Duhul Sfânt Se mişcă prin mădularele Lui. Voi nu puteţi să-L organizaţi pe Isus Hristos! Aş vrea să ţineţi minte aceasta pentru când vom ajunge la epoca Bisericii Laodicea. Vreau să vă amintiţi acest lucru, pentru că fiecare lucru pe care îl rostesc este înregistrat pe bandă.
Ţineţi minte că Biserica adevărată a lui Dumnezeu nu s-a organizat niciodată! Biserica catolică este prima organizaţie din lume! Niciodată înainte de ea nu a existat vreo organizaţie creştină, de aceea ea este biserica „mamă”, aşa cum spun catolicii. Ea este mama tuturor bisericilor organizate. Aşa spune Biblia şi voi nu puteţi s-o contraziceţi. Când El spune că ea este biserica mamă, aşa este, şi o găsim descrisă în Apocalipsa 17. În ordine.
Constantin avea intenţia să-şi consolideze puterea şi imperiul, aşa cum a făcut Roma dintotdeauna, pentru a deţine cheia lumii. Pentru aceasta, a unit ideile lui păgâne cu câteva idei creştine şi le-a sudat cumva împreună ca să obţină o împărăţie mai presus de oricare alta. Înţelegeţi? Prin aceasta, încerca să devină cel mai mare împărat al lumii.
În ceea ce priveşte convertirea sa, Constantin a fost un politician, dar nu un sfânt al lui Dumnezeu, cum încearcă să-l facă unii. El n-a fost aşa ceva! Nu a făcut niciodată un lucru care să aibă vreo legătură cu creştinismul. Constantin a înălţat doar cruci pe bisericile nicolaite, dar în rest n-a făcut nimic. Atâta doar că după visul din noaptea aceea, a pictat cruci pe scuturile soldaţilor săi, iar creştinii s-au rugat pentru el să câştige războiul.
În continuare, el a introdus ceremonii păgâne în aşa-zisa biserică creştină nicolaită, pe care eu aş numi-o mai degrabă: biserica denominaţională formală. El a adus ceremoniile păgâne în biserica nicolaiţilor, şi astfel a luat naştere catolicismul.
Frate, eu citez din istorie! Am mii de prieteni catolici, care îmi sunt la fel de apropiaţi ca protestanţii. Voi, protestanţii, nu puteţi comenta, dar aşteptaţi să se încheie seara aceasta, şi veţi vedea că şi voi aţi făcut acelaşi lucru. Oala nu-i poate spune cazanului că este prea unsuros. Vedeţi, şi printre voi a intrat acelaşi duh şi aţi făcut acelaşi lucru. Voi veţi vedea de ce am condamnat într-una acest lucru: pentru că totul este greşit. Chiar dacă încerc să-L opresc, Duhul care este în mine strigă împotriva acestor lucruri şi nu pot să le las în pace.
Bărbaţi mari, conducători religioşi renumiţi, mi-au spus: „Îţi vei ruina slujba, frate Branham, dacă vei continua să vorbeşti despre lucruri care nu te privesc. Dumnezeu te-a chemat să te rogi pentru bolnavi.”
Dumnezeu m-a chemat să fac mai mult decât să mă rog pentru bolnavi. Vindecarea bolnavilor este doar unul din lucrurile prin care poate fi atrasă atenţia oamenilor, şi atât. Rugăciunea pentru bolnavi este un lucru minor, înţelegeţi? Ceea ce contează este Mesajul.
Un om vindecat se poate îmbolnăvi din nou şi să moară, dar un om care este născut din nou din Duhul lui Dumnezeu are Viaţa veşnică. Astfel, Dumnezeu nu vindecă bolnavii doar aşa; vindecarea divină este un dar divin care lucrează într-o biserică locală. Darurile sunt lucrătoare în biserică, dar aici este vorba de mai mult şi nădăjduiesc că veţi înţelege. În ordine.
Deci, naşterea catolicismului i-a unit pe creştini şi pe păgâni pentru a forma o singură biserică.
Oh, aş fi vrut să am biletul pe care l-a pus cineva aseară aici! Am vrut să vi-l aduc, dar am uitat. Ei fac chiar acum acelaşi lucru, iar aceasta a început când l-aţi ales pe ultimul vostru preşedinte. Se lucrează chiar la o Biblie nouă, care să nu-i rănească nici pe catolici, nici pe protestanţi şi nici pe evrei. Vedeţi? Ei vor să facă o Biblie care să se potrivească tuturor. Nu puteţi vedea viclenia unui alt Constantin? Istoria se repetă. Nu m-aţi auzit aseară citind lucrul acesta? Se lucrează de multă vreme la această ediţie îmbunătăţită şi urmează să fie gata în anii următori.
Aţi observat că papa Ioan al XXII-lea a chemat toate bisericile fiice surori să se întoarcă la biserica mamă. Nu vă faceţi griji, pentru că aşa se va întâmpla. Ele s-au întors deja; nu trebuie să se întoarcă, pentru că sunt deja acolo.
Aşa cum am spus, prin ţară se spune: „Dacă va fi ales Domnul Kennedy, catolicii vor prelua conducerea.” Să o preia? Au făcut-o deja de multă vreme, doar că voi nu aţi ştiut nimic. Cine le plăteşte învăţătorii? Cum a ajuns catolicismul în şcoli şi cum au reuşit să-şi introducă învăţătura acolo? Voi îi plătiţi din impozitele voastre şi nu ştiţi nimic. Vedeţi, totul se petrece chiar sub nasul vostru. O, vai, cum a lucrat el! Biblia spune că ei vor prelua totul prin linguşeli şi aşa a făcut. Vedeţi, ei nu plătesc taxe pentru nimic. O, s-ar putea spune atât de multe despre aceasta, dar trebuie să ne întoarcem la tema noastră.
Pentru a-şi atinge scopul, Constantin a înfiinţat o mulţime de distracţii lumeşti prin care să atragă atât atenţia păgânilor, cât şi pe a creştinilor spre biserica sa. Gândiţi duhovniceşte? Nu este acesta Mesajul orei? Biserica are tot felul de jocuri bunco, petreceri, dăruieşte maşini, etc, prin care îi amestecă pe toţi.
Constantin a unit totul sub acea putere şi a obţinut ce a vrut. Aceasta este istorie, aşa că se relatează doar ce s-a întâmplat. El a obţinut ce a vrut: a unit biserica prin distracţii lumeşti şi a întemeiat biserica nicolaită, dar amintiţi-vă că nu a putut prinde în cursă Biserica născută din nou. Nu, domnilor, pe niciunul dintre cei aleşi. Dar biserica nicolaită formală a căzut în capcană.
Ce avem noi în bisericile protestante de astăzi? Invitaţii la cină, distracţii, invitaţii la jocuri, vânzări de haine, etc. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Prieteni, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, este adevărul. Toate bisericile protestante sunt vinovate. Înţelegeţi?
Dumnezeu nu a avut niciodată în plan să se dea mese festive, dansuri organizate în subsolurile unor clădiri şi a casei Domnului, distracţii, iar din încasări să se plătească păstorul sau să facem alte lucruri de felul acesta. Dacă oamenii ar fi învăţaţi să-şi plătească zeciuiala, aceasta ar fi totul, fiindcă acesta este planul lui Dumnezeu. Dumnezeu are un plan, dar omul a vrut să-şi facă propriul său plan, dar prin aceasta a încurcat planul lui Dumnezeu. În odine.
Prin faptul că au făcut aceasta, s-a format biserica catolică. Apoi, la marele Conciliu de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.Hr. au fost aduşi laolaltă episcopii şi părinţii credinţei creştine. De aceea a fost numit „Conciliul” de la Niceea. La acel conciliu au participat în jur de o mie cinci sute de delegaţi, iar laicii i-au întrecut numeric pe episcopi, procentul fiind de cinci la unu pentru laici. Dar cu toate acestea, nicolaiţii, acei formalişti reci şi planul politic al lui Constantin, au învins la voturi Biserica adevărată şi au câştigat bătălia, înfiinţând un cler aşa-zis „sânt”. Astfel, L-au scos pe Duhul Sfânt din biserică şi au rânduit episcopi, cardinali, papi, etc.
Astfel de maşinaţii s-au întâmplat şi acum în politică. Eu nu sunt de partea niciunui partid, dar la noi în SUA, au programat în aşa fel aparatele de votat, încât fiecare vot dat lui Nixon a fost dat în acelaşi timp şi lui Kennedy. Acesta este motivul pentru care Nixon nu a avut nici o şansă. Ei au dovedit că nu s-a procedat corect, dar cu toate acestea nu s-a făcut nimic în legătură cu aceasta. Noi trăim la sfârşitul timpului. Ei ştiu că totul a fost o înşelăciune, dar nu fac nimic împotrivă.
Atunci scopul lor a fost unul greşit, iar acum avem o renaştere a acestui scop, prin impunerea unui bărbat şi introducerea unei anumite învăţături, învăţătura nicolaită, care cândva erau doar nişte fapte, dar acum au devenit învăţătură. În zilele lui Al Smith erau nişte fapte, dar acum sunt o învăţătură. Acum sunt aici, chiar peste noi. Voi spuneţi: „O, el va fi un preşedinte extraordinar!” Eu nu am nici o îndoială cu privire la aceasta, dar în timpul mandatului său, el îi va aduce împreună pe aceşti păgâni şi pe creştinii formalişti. Ei lucrează în comun la o Biblie, pentru a uni totul: papi, cardinali şi laici.
În timpul vizitei pe care am făcut-o în Anglia, eu l-am întâlnit pe arhiepiscopul de Canterbury, care are o îmbrăcăminte ciudată. El a mers să-l viziteze pe papă, aceasta întâmplându-se pentru prima dată după sute de ani. Ce arată aceasta? Că suntem în timpul sfârşitului.
Din cauza aceasta sunt în seara aceasta aici, şi nu în altă parte pe o platformă unde aş putea să predic şi să mă rog pentru bolnavi. Eu nu pot să ajung la toţi, de aceea înregistrăm totul pe casete şi le trimitem peste tot în lume, pentru ca oamenii să fie avertizaţi şi să se întoarcă la credinţa adevărată.
Chiar spre finalul epocii creştine, Iuda, despre care se crede că era fratele vitreg al lui Isus, a spus: „…m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda 3). După moartea Domnului Isus, ei au început să se îndepărteze de această credinţă şi să devieze. Cât de departe sunt în seara aceasta?
La Conciliul de la Niceea din anul 325 d.Hr. au participat în jur de o mie cinci sute de delegaţi şi episcopi, dar creştinii au fost depăşiţi, totul luând o întorsătură neaşteptată. Astfel, în urma votului, probabil măsluit, nicolaiţii au preluat puterea şi au început să se impună prin învăţături şi practici nebiblice, iar biserica a fost pusă sub supravegherea episcopilor şi a papilor. Au luat puterea Bisericii şi au dat-o la episcopi, pentru ca ei s-o conducă şi să fie singurii care au un cuvânt de spus.
Aţi observat ce se întâmplă în bisericile catolice de astăzi? Ei spun: „Voi nu aveţi dreptul să citiţi Biblia şi nu sunteţi îndreptăţiţi să explicaţi ce spune ea, acest lucru revenindu-i episcopului.” De unde a venit o asemenea învăţătură? Puteţi vedea ce au fost cu adevărat nicolaiţii înainte de a începe să lucreze? Ei s-au născut chiar în biserică, erau o formă a creştinismului şi încă mai sunt; iar protestanţii îi imită. Biblia vorbeşte în Apocalipsa 17 despre „mamă şi fiicele ei.” Cu ajutorul Domnului, vom ajunge şi acolo. Observaţi că astăzi este la fel; ei au biruit. Pentru a birui, Constantin a folosit aceeaşi strategie ca şi Balaam.
Aş vrea să fiţi cât se poate de atenţi! Isus a spus aici: „…Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo (în epoca bisericii Pergam), nişte oameni care se ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.” (Apocalipsa 2.14).
Constantin a folosit strategia pe care a folosit-o Balaam. După Conciliul de la Niceea, ei au avut o întâlnire în care episcopii au fost puşi peste biserici, să le conducă şi să ia toată puterea laicilor, în timp ce aceştia „nu aveau voie să aibă vreo părere personală, nici să interpreteze Scripturile.” Astfel, numai preoţii aveau dreptul să interpreteze Scripturile.
În cele din urmă, ei au ales un mare preot, un vicar, care era papa. Ei au ajuns la convingerea că numai preotul înţelege Biblia, iar biserica nu trebuie s-o mai citească sau să facă ceva; şi sincer vorbind, Biblia a fost păstrată departe de ei. Preoţii au preluat totul şi li s-a părut că aşa este corect, pentru că ei aveau puterea şi erau bogaţi.
La acea mare întâlnire la care au fost chemaţi toţi episcopii, Constantin le-a dat clădiri frumoase pe care să le folosească. Oh, erau clădiri frumoase, cu decoraţiuni frumoase, pentru a fi folosite ca lăcaşuri de cult.
Pe lângă acestea, i-a îmbrăcat pe episcopi cu haine pompoase; au construit clădiri înalte, apoi i-a pus pe aceşti episcopi pe un loc puţin mai înalt, pe care au urcat ca nişte idoli, iar sub ei au făcut altare din marmură. El a făcut toată această convertire inspirându-se de la păgânismul pe care l-a introdus în creştinism. Vedeţi, au dat jos idolul şi l-au pus pe episcop, care avea ultimul cuvânt; apoi l-au îmbrăcat în felul acela ca să arate ca un dumnezeu. În loc să-l respingă ca pe un zeu păgân, ei l-au îmbrăcat într-o haină lungă care semăna cu cămaşa lui Isus. Vedeţi? El stătea acolo ca un idol păgân.
Oh, vă puteţi imagina ce au spus păgânii despre această surpriză: „O, sunt de acord cu aceasta, pentru că acum avem pe cineva pe altar, care ne răspunde. Până acum am vorbit cu un idol mut, dar omul acesta poate vorbi cu noi.”
La rândul lor, creştinii se gândeau: „Aşa este bine. Acum putem să facem ce vrem, pentru că acolo îl avem pe dumnezeul nostru. Noi putem vorbi cu el, şi el ne poate spune ce să facem. Dacă păcătuim, îi vom spune lui, îi dăm ceva pentru aceasta, ne pocăim puţin şi apoi totul va fi în ordine. Vom putea merge mai departe şi ne vom simţi liberi; nu va mai trebui să ne facem griji pentru nimic.”
Oh, lucrul acesta părea bun! Cu siguranţă. Este convenabil şi acum pentru credincioşii fireşti, dar nu şi pentru un copil născut din nou al lui Dumnezeu. Voi nu veţi reuşi să-i oferiţi aşa ceva unui creştin adevărat, pentru că el ştie în Cine crede şi este convins că El este în stare să păstreze ce-I este încredinţat, până în ziua aceea. Noi uităm lucrurile care sunt în trecut, în urma noastră, şi ne aruncăm spre ce este înainte, spre ţinta chemării cereşti în Hristos. Amin. O, Îi sunt atât de mulţumitor pentru aceasta!
Bisericile au fost împodobite şi aveau câte un altar de marmură, iar episcopul stătea acolo îmbrăcat frumos. Totul era aranjat. Acelaşi lucru puteţi vedea şi astăzi: altare împodobite cu aur şi pietre scumpe. Frumoase! Se potriveau de minune nicolaiţilor şi păgânilor. Vedeţi ce a făcut Constantin? A preluat ceremoniile păgâne, ideile păgâne, i-a luat pe creştinii reci şi formali care nu ştiau mai mult de atâta, care nu-L aveau pe Duhul Sfânt care să-i conducă altfel, şi le-a făcut un dumnezeu aici pe pământ, le-a făcut un altar şi un dumnezeu care să stea acolo şi să le ierte păcatele. Sunteţi duhovniceşti? Înţelegeţi ce vreau să spun? Vedeţi ce este aceasta? O aparentă iertare a păcatelor aici pe pământ.
Eu nu vă spun aceste lucruri din mintea mea; aceasta o spune istoria. Eu vă relatez aceste lucruri din aceeaşi istorie care ne vorbeşte şi despre George Washington, Abraham Lincoln şi despre lupta de la Gettysburg. Tot ceea ce vă spun aici este menţionat în istoria Bisericii.
Acele lucruri fireşti nu se potriveau Bisericii născute din nou. Nu, domnilor.
Desigur că atunci când au pus acolo un episcop şef care să recite ceremonia, credincioşii Evangheliei depline au ieşit afară. Aceste lucruri le avem şi astăzi. Lucrurile din acele vremuri au fost duse mai departe; aduse în altă formă până astăzi. Ei au înălţat preoţi care spun ceremoniile şi sunt priviţi ca nişte dumnezei.
Observaţi! Păgânii se rugau şi se închinau la strămoşii lor morţi, şi mă întreb cum este posibil ca o biserică protestantă să recite crezul care spune: „Eu cred în sfânta biserică catolică şi în comuniunea cu sfinţii!”? Voi, metodiştii, prezbiterienii şi luteranii, să vă ascundeţi feţele! Tot ce este în legătură cu morţii este spiritism şi păgânism! Cu siguranţă. Protestanţii nu pot râde de catolici pentru că fac aceleaşi lucruri, mărturisesc aceleaşi lucruri şi botează la fel cum botează biserica catolică, respingându-i şi batjocorindu-i pe cei care încearcă să trăiască corect. Dacă merg într-o biserică, iar acolo văd oameni care tresaltă şi strigă sub puterea lui Dumnezeu, stau afară şi râd de ei.
Vedeţi, oamenii mor, dar duhurile nu mor. Înţelegeţi? Duhul Sfânt nu poate muri: a fost peste Isus, iar acum este în Biserica Sa şi va fi întotdeauna până când vine să-Şi ia Biserica ce este parte din El. Înţelegeţi? Prigonitorii au râs de ei şi i-au batjocorit atunci, iar acele duhuri trăiesc încă şi astăzi. Dumnezeu îşi ia slujitorul de pe pământ, dar Duhul Sfânt rămâne, iar diavolul face la fel: îşi ia omul, dar duhul lui rămâne pe pământ.
Preoţii care L-au trimis pe Isus la moarte, cei care L-au numit ghicitor şi de la Satana, erau cât se poate de religioşi. Aşa este. Cunoşteau Scripturile literă cu literă, dar nu ştiau adevărata interpretare a Ei. Ei aveau propria interpretare şi nu voiau să asculte altceva. L-au văzut cu toţii pe Isus, dar nu au putut vedea că El împlinea tot ceea ce spusese fiecare profet despre El. De ce nu vedeau? Pentru că erau orbi. Dumnezeu a spus că i-a orbit cu un scop: ca să putem primi şi noi mântuirea.
Biblia spune că epoca aceasta penticostală, în care trăim noi, este „ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală”, şi nu ştie. Aceasta este starea bisericii. Oh, voi baptişti, prezbiterieni şi penticostali formali! Eu nu mă refer la cei care staţi aici pe bănci; predica este înregistrată şi eu ştiu unde ajunge. Pocăiţi-vă! Întoarceţi-vă la Biblie! Întoarceţi-vă la Hristos!
Aceasta este ceea ce s-a întâmplat! Evanghelia deplină a fost scoasă afară; semnele şi minunile au fost scoase din biserică, iar gruparea umplută cu Duhul Sfânt a fost aruncată afară. Şi ştiţi ce au făcut după aceea? Au negat că ar fi existat aşa ceva în biserică. Exact acelaşi lucru îl fac şi astăzi. Puteţi recunoaşte acest duh? Aşa cum v-am spus de la început: gândiţi duhovniceşte! Lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă deschidă inima. Nu umblaţi cu idei preconcepute, ci staţi, ascultaţi şi spuneţi: „Duhule Sfânt, dă-mi şi mie descoperirea să pot vedea ce se întâmplă.”
Ceremonii religioase. Unde sunt ele? Lucrarea baptistă, prezbiteriană şi chiar şi cea penticostală, au devenit o ceremonie religioasă. Singurul lucru pe care-l fac este să cânte la pian sau la altceva, sar puţin în sus şi-n jos, iar când se opreşte pianul, merg afară, înşală, fură, mint, şi fac toate celelalte lucruri. Au un temperament nervos încât depăşesc un ferestrău, vorbesc despre toţi şi despre toate, sunt batjocoritori şi fac multe alte lucruri. Vedeţi? Iată unde suntem. Şi aceasta nu o fac doar metodiştii, baptiştii, prezbiterienii şi catolicii, ci şi penticostalii din epoca aceasta laodiceană.
De ce nu vă întoarceţi la ceea ce au avut părinţii voştri? De ce nu vă întoarceţi la Rusaliile adevărate care ne sfinţesc şi ne umplu de Duhul Sfânt; şi care ni-L aduc pe Hristos? De aceasta avem nevoie astăzi. În ordine.
Cuvântul „Pergam” înseamnă „căsătorit”. Creştinismul formal nicolait s-a căsătorit cu statul şi cu ceremoniile păgâne. Acesta a fost actul de naştere al bisericii catolice.
Oricine ştie că Biserica Catolică a luat fiinţă la Conciliul de la Niceea. Înainte de acest conciliu, Dumnezeu i-a numit „nicolaiţi.” Acest nume vine de la „Nico” şi înseamnă „a birui, a supune şi a subjuga laicii.” Când au făcut lucrul acesta, ei nu L-au mai vrut pe Duhul Sfânt printre oameni şi nici păstori călăuziţi de Duhul.
Voi spuneţi: „Păi, preotul nu poate fi păstor?” Ce fel de hrană vă serveşte el? Aveţi aceleaşi rezultate pe care le-au avut cei de la Rusalii? Cu siguranţă că nu! S-a auzit cumva la Rusalii vreun: „Ave Maria!”, au stropit ei pe cineva, au avut rozarii sau au folosit vreodată formula „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”? Au vorbit ei vreodată de un dumnezeu trinitar? Unde aţi găsit aşa ceva la Rusalii? Apostolul Petru a spus clar în ziua de Rusalii: „Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” (Fapte 2.36). Aşa este. Atunci de unde am luat celelalte lucruri? Acesta este nicolaismul din care a ieşit catolicismul!
Poate ziceţi: „Mă bucur că nu fac parte dintre ei!” Nu fiţi aşa de siguri! Amintiţi-vă: creştinism, nicolaism. Înţelegeţi despre ce este vorba?
Ascultaţi cu atenţie înainte de a merge mai departe. Fraţilor, vreau să înţelegeţi chiar dacă va trebui să stăm aici până la miezul nopţii, pentru că este vorba de sufletul vostru.
Poate ziceţi: „Eu fac parte din biserica…” Nu despre aceasta este vorba! Frate, dacă nu ai Duhul Sfânt, pe mine nu mă interesează la câte biserici aparţii, fiindcă eşti pierdut oricum. Dacă nu eşti născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, prin botezul Duhului Sfânt, eşti pierdut pentru că nu ai Viaţa veşnică; Viaţa veşnică este singura pe care o va ridica Dumnezeu, pentru că este singura Viaţă care va dăinui.
Câţi dintre voi şi-l amintesc pe bătrânul frate Spurgeon, predicatorul metodist din Henryville? Un om deosebit. Într-o zi am stat împreună la cafeneaua „Red Furnish”, unde am mâncat îngheţată şi am discutat despre o întâlnire pe care o avusesem acolo. În timp ce discutam, la radio era emisiunea „Ora Agriculturii” din Louisville. La acea emisiune s-a spus că cei de la clubul „4-H” posedă o maşinărie prin care pot să facă un bob de porumb cu cantitatea de calciu şi alte substanţe îmbunătăţite, şi care arată întocmai ca bobul adevărat.
Bobul hibrid arată exact ca cel adevărat. Ştiinţa l-a perfecţionat în aşa măsură încât nu există nici o deosebire între bobul original şi cel produs de maşină: se pot face aceiaşi fulgi şi aceeaşi pâine, ca din bobul crescut pe teren. Puteţi să-l duceţi în laborator şi să-l tăiaţi în două, şi nu veţi putea să-l deosebiţi pe unul de altul. Au aceeaşi compoziţie, umiditate, etc., sunt la fel. Şi ei au spus: „Singura cale prin care ne putem da seama care este bobul produs de maşină şi care este bobul original, este să le semănăm pe amândouă. Ambele vor putrezi, dar cel produs de maşină nu va mai ieşi la suprafaţă, pe când cel creat de Dumnezeu va răsări şi va produce viaţă. De ce? Pentru că posedă viaţă.
Poţi arăta ca un creştin, să acţionezi ca un creştin şi să faci orice faptă bună posibilă; dar dacă nu ai fost germinat de Duhul Sfânt, este degeaba. Ceea ce contează este să ai în tine Viaţa lui Dumnezeu, Viaţa veşnică, iar aceasta nu se primeşte printr-o mărturisire de credinţă, ci prin darul Duhului Sfânt. Cum Îl puteţi primi? Doctorul care a prescris Reţeta, a spus în ziua de Rusalii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Darul Duhului Sfânt care este Viaţa veşnică. Este singurul lucru pe care Îl va ridica Dumnezeu în înviere. Înţelegeţi? Nădăjduiesc că aţi înţeles. Dumnezeu să ne ajute să înţelegem totul clar.
Nicolaiţii, care erau formalişti s-au căsătorit cu biserica păgână şi au adus în biserică altare păgâne pe care le-au transformat în altare creştine., iar zeul păgân l-au înlocuit cu unul care putea să le vorbească, în persoana unui episcop. L-au pus acolo, l-au îmbrăcat pompos şi l-au slăvit ca pe un dumnezeu. Vedeţi? Dar nu contează ce este în afară, ci ce este înăuntru. Cele două boabe de porumb arătau la fel: diferenţa nu a fost făcută de exterior, ci de interior. Vedeţi, interiorul contează, Viaţa.
Totul a început acolo; acela a fost începutul bisericii catolice care este mama tuturor bisericilor şi denominaţiunilor.
Poate ziceţi: „Frate Branham, cât timp nu sunt catolic…” Un moment! Haideţi să ne oprim puţin aici şi să citim din Apocalipsa 17. A cui descoperire este Aceasta? A lui Isus Hristos în mijlocul Bisericii Sale. Ascultaţi cu atenţie în timp ce citesc Apocalipsa 17.1:
„Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.”
Ca să am şi alţi martori, câţi din voi ştiu că femeia în Biblie simbolizează biserica? În ordine. Câţi din voi ştiu că „curva cea mare” din acest capitol este „oraşul aşezat pe cele şapte coline”? În ordine.
Câţi din voi ştiu ce simbolizează cuvântul „apele”? Aici Cuvântul spune că ea „şade pe ape mari.” Nu „pe o apă”, ci pe „ape”, care înseamnă „oameni.” Acest lucru ne este explicat în versetul 15:
„Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.”
Vedeţi? Femeia aceasta este o renegată. Nu-i aşa? Aceasta este învăţătură, de aceea trebuie să lăsaţi deoparte gândirea voastră firească. Ce este o curvă şi de ce femeia aceasta este numită „curvă”? Curva este femeia care nu este fidelă jurământului ei de căsătorie. Biserica catolică pretinde că este Mireasa şi Soţia lui Hristos, iar călugăriţele îşi taie părul şi nu se căsătoresc niciodată, singura lor dragoste fiind Hristos. Nu este aşa? Cu siguranţă.
Eu sunt dintr-o familie catolică şi am cartea „Faptele credinţei noastre”, dar şi altele. Eu le citesc ca să pot răspunde dacă sunt întrebat de cineva, fiindcă a sosit timpul ca aceste lucruri să fie cunoscute de toţi.
Mai întâi, Dumnezeu a trebuit să Se mişte prin toată naţiunea, şi să facă semne şi minuni pentru ca oamenii să afle despre această lucrare. Oile lui Dumnezeu cunosc glasul Lui; Îl cunosc foarte bine. Voi nu puteţi ieşi afară fără să fiţi trimişi de El. De ce? Pentru că altfel faceţi numai rău. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să aibă grijă de toate. Înţelegeţi?
„Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari…” Dacă această femeie este numită curvă, înseamnă că a comis adulter. Este adevărat? Şi dacă aici este vorba de o biserică, înseamnă că această biserică a comis adulter împotriva lui Dumnezeu. Este adevărat? Ea a comis curvie spirituală, adică îi învaţă pe oameni ceva ce nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat? Ea învaţă ceva ce nu este adevărat. Acesta este nicolaismul. Vedeţi cum s-a ajuns aici? Prin faptul că au rânduit preoţi şi papi, iar pe Duhul Sfânt L-au scos afară spunând: „Zilele minunilor au trecut,” deşi Biblia spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Biblia spune: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor…”, dar această biserică spune: „Tată, Fiu şi Duh Sfânt,” şi botează prin stropire sau turnarea apei. O, vai! Vedeţi?
Priviţi ce a făcut această femeie: „Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (v. 2).
„…s-au îmbătat…” I-au omorât, i-au dat la moarte, i-au împuşcat pe fraţii noştri. Ei s-au îmbătat cu aceste lucruri. Vedeţi?
„…vinul…” Este vinul pe care-l dă ea, vinul curviei ei. Să vă spun ceva. Mama mea a fost catolică, iar eu… Voi spuneţi: „Aşa ceva este groaznic!” Aşteptaţi numai puţin, protestanţilor! Mă refer la cei care ascultă casetele.
„Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie…” (v. 3).
Ce înseamnă culoarea stacojie? Regalitatea. Înseamnă „regal, de rang înalt, ca şi regii.”
„…plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.” Cele şapte capete arată spre cele şapte coline pe care este construit oraşul, iar femeia aceasta este în oraş. Noi ştim aceasta.
„Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu…”
Fiara era stacojie, iar femeia era îmbrăcată în purpură şi stacojiu.
Nu v-am avertizat că există trei cortine? Eu nu ştiu cât voi trăi, dar voi să ţineţi minte aceasta. Cu ani în urmă, v-am spus: „Fiţi cu ochii pe Rusia!” Sunt trei cortine: Cortina de fier, Cortina de bambus (China roşie) şi Cortina purpurie. Fiţi cu ochii pe aceasta din urmă, pentru că ea este înşelătorul!
„Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.” (v. 4).
Aceasta este ceea ce le dă ea oamenilor, iar ei înghit acest conţinut şi se îmbată. Cu siguranţă. Irlandezii şi francezii v-ar tăia gâtul dacă aţi spune ceva împotriva acestei biserici. Sigur că da.
„Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare…”
De unde a venit femeia aceasta? Din Babilon a venit în Pergam, care a devenit scaunul de domnie al Satanei. Oh, mi-aş fi dorit să putem parcurge toată descoperirea ca să puteţi vedea aceasta.
„Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.” (v. 5).
Cine era această femeie? Mama curvelor. Ea nu avea fii, ci fiice.
Dacă ea este o curvă şi este mama curvelor, înseamnă că trebuie să aibă fiice. Şi dacă are fiice, fete, înseamnă că este vorba de biserici. De unde a venit biserica protestantă? Care este diferenţa dintre o curvă şi o târfă? Este acelaşi lucru. Mama-curvă şi fiica-târfă este acelaşi lucru.
Marin Luther a ieşit afară. Prin aceasta s-a dat o şansă Bisericii adevărate. A urmat Wesley şi apoi mişcarea penticostală, dar toţi s-au întors înapoi la părerile nicolaite şi au devenit organizaţii cu supraveghetori generali şi toate celelalte lucruri; s-au întors la acelaşi botez, la aceeaşi formă şi aceleaşi ceremonii, mulţi dintre ei folosind catehisme şi aşa-zisul „Crez apostolic.”
Arătaţi-mi în Biblie „Crezul apostolic!” Dacă ei au avut un crez, atunci acela este Fapte 2.38. Acolo le este poruncit tuturor ce trebuie să facă. Unde aţi găsit voi, că vreunul dintre apostoli ar fi formulat un crez în care să spună: „Cred în sfânta biserică romano-catolică; cred în comuniunea cu sfinţii…”? Pavel a spus: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1Timotei 2.5).
Dar ce au făcut bisericile protestante? Ele nu au fost mulţumite, deşi fiecare a ieşit afară cu o binecuvântare de la Rusalii. Aşa este. Chiar şi Martin Luther a vorbit în limbi. El a spus: „O, Dumnezeule, nu ştiu ce sunt aceste cuvinte necunoscute pe care le rostesc!” Dar credea în Aceasta. Cu siguranţă.
Ei au avut în toate epocile Duhul, dar de fiecare dată, după moartea fondatorilor lor s-au îndepărtat şi au făcut organizaţii. Dacă ar fi lăsat mişcarea luterană să meargă mai departe aşa cum a început, şi nu ar fi organizat-o, ar fi devenit o mişcare ca la Rusalii. Ce este mişcarea de la Rusalii? Eu mă refer la Rusaliile adevărate. Rusaliile nu sunt o denominaţiune, nu sunt ca „oala şi ciobul”. Dar toţi au făcut acelaşi lucru ca la început: s-au întors la nicolaism. Câţi din voi înţeleg ce spun? Spuneţi: „Amin”. (Adunarea spune: „Amin”). Aşa este.
Mama „curvelor.” Dacă ele sunt curve, cum au devenit curve? Prin faptul că au comis adulter faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, dacă Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos,” şi toţi din Biblie au fost botezaţi aşa, iar voi folosiţi formula „în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt,” comiteţi curvie spirituală. Nu este aşa? Dacă botezul biblic s-a făcut prin scufundare (de la cuvântul grec „baptizo”), de unde aţi luat stropirea şi turnarea? Cum vreţi să scăpaţi de curvie duhovnicească dacă L-aţi înlocuit pe Duhul Sfânt cu strângerea mâinilor, sau cu hostia care vi se pune pe limbă? Duhul Sfânt a venit din cer ca un vâjâit de vânt şi i-a umplut pe oameni cu putere de sus, aşa că au început să vorbească în limbi, să strige şi să se comporte ca nişte oameni beţi, iar voi vreţi să-L înlocuiţi cu o strângere de mână sau cu scrierea numelui într-un registru? Cum vreţi să scăpaţi de curvie spirituală cât timp faceţi aceasta? Întrebaţi-vă singuri. Gândiţi-vă la aceasta, deschideţi-vă inimile şi fiţi cinstiţi, fraţilor! Suntem la capătul drumului! Adunările acestea nu au loc degeaba, ci au fost rânduite de Dumnezeu. Cred aceasta aşa cum credeţi voi să sunt slujitorul lui Dumnezeu. Vă spun în Numele lui Isus Hristos, că Dumnezeu mi-a pus pe inimă să vin aici. Aş putea fi în altă parte, să mă rog pentru bolnavi sau să fac altceva. Dar Dumnezeu a pus aceasta pe inima mea şi n-am putut face altceva; ceva striga şi plângea în mine, de aceea fac tot ce pot. Sunt aici în Numele Domnului şi fac tot ce ştiu că trebuie să fac, de aceea nu lăsaţi ca aceste lucruri să treacă pe lângă voi.
Protestanţilor, puteţi înţelege comparaţia pe care am făcut-o între biserica protestantă şi cea catolică? Una este exact ca cealaltă. Aşa este.
„Pergam” înseamnă „căsătorit.”
Domnul a spus: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam.”
Să ne oprim puţin aici. Mai avem timp? Mă voi grăbi cât pot de tare, sau preferaţi să ne întoarcem dimineaţă? Câţi din voi doresc să mergem mai departe? În ordine. Ştiu că vă este cald. Dacă vă este cald vouă, care staţi, cum credeţi că mi-e mie, care vorbesc? Vedeţi?
Ce s-a întâmplat când ei au înfiinţat o biserică de felul acela? Fiţi atenţi, copilaşilor! Ce s-a întâmplat? L-au scos pe Duhul Sfânt afară din biserică. Nu-i de mirare că niciunul din acei episcopi nu a ridicat nici un mort şi n-au făcut nici o minune. Ei vorbesc despre unii oameni sfinţi şi spun că au fost în biserica lor, dar aceia au protestat împotriva acestor lucruri şi au fost declaraţi sfinţi abia după moarte.
Priviţi-o, de exemplu, pe Ioana d’Arc. În zilele acelea, în Franţa era recunoscută numai biserica catolică şi ea i-a exterminat pe sfinţi. Dar Dumnezeu a cercetat-o pe fata aceea şi i-a dat Duhul Sfânt. Ce făcea ea? Putea spune mai dinainte lucrurile care urmau să se întâmple. Cum? Dumnezeu îi dădea vedenii, iar ea le spunea. Ioana d’Arc se ruga pentru bolnavi; s-a rugat şi pentru un copilaş mort şi acesta a revenit la viaţă. Aşa ceva este ca la Rusalii. Vedeţi? Ce a făcut însă biserica catolică cu ea din cauză că a protestat împotriva ei? A judecat-o şi a ars-o pe rug ca şi vrăjitoare.
Vedeţi? Iar acum o numesc „sfânta Ioana d’Arc.”
Aproximativ două sute de ani mai târziu, biserica a constatat ce a făcut şi a admis că Ioana era o tânără sfântă. Ei s-au pocăit pentru fapta lor, au scos oasele preoţilor care au fost vinovaţi de uciderea ei, şi le-au aruncat în râu. Credeţi că aceasta le va spăla vreodată sângele de pe mâini? Nicidecum! Biblia spune că sângele fiecărui martir de pe pământ este pe mâinile ei. Aceasta a spus Îngerul Domnului că s-a găsit în ea: „…acolo a fost găsit sângele prorocilor, şi al sfinţilor, şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.” (Apocalipsa 18.24). Gândiţi-vă la aceasta.
Acum vom vorbi puţin despre „învăţătura lui Balaam.”
„Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam.”
O, cât îmi plac aceste lucruri! Aş vrea să vă ajut să vedeţi aceste lucruri, apoi să mergem mai departe, pentru că avem o adevărată mină de aur. Mie îmi place să cobor acolo jos, să sap şi să găsesc acele pepite, să le arăt strălucirea, fiindcă fiecare dintre ele Îl va reflecta pe Isus Hristos. El este Alfa şi Omega – fiecare carat din bucata de aur. Aşa este. El este totul; El este Dumnezeu arătat printre noi în trup de carne.
Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să vă mai arăt ceva în seara aceasta. Acum, vom citi din Numeri 22 la 25.
Noi ştim că Israelul a fost poporul ales al lui Dumnezeu. Ei erau un fel de „penticostali”, adică trăiseră Rusaliile şi aveau Duhul Sfânt printre ei. Vă mai amintiţi mesajul de aseară? După ce Moise a trecut Marea Roşie, care reprezintă sângele, a privit în urmă şi i-a văzut pe stăpânitorii păgâni care i-au chinuit pe copiii lui Israel. Atunci a ridicat mâinile şi a cântat în Duhul. O, fiecare din noi poate fi un Moise când privim în urmă, la Sângele Domnului Isus şi vedem că fiecare beţiv, fiecare femeie vulgată, fiecare lucru murdar pe care l-am făcut, sunt moarte în sângele Domnului Isus. Aceasta ne face să cântăm în Duhul! Ţigările, tutunul, obiceiurile rele, totul este mort în Sângele Domnului Isus Hristos; şi când vedem aceasta, putem să ne ridicăm mâinile şi să cântăm în Duhul. Înţelegeţi?
Priviţi ce a făcut prorociţa Miriam. Gândiţi-vă că ea a fost o prorociţă. Biblia spune că a luat o tamburină, a început să bată în ea şi să danseze în Duhul, iar fiicele lui Israel au urmat-o, au bătut şi ele în tamburine şi au dansat în Duhul. Ei erau cu adevărat rusalistici.
Dar fiţi atenţi ce s-a întâmplat când au ajuns la graniţele Moabului. Noi ne ocupăm acum de învăţătura lui Balaam. Moab era fratele lui Israel. Câţi dintre voi cunosc obârşia lui Moab? Moab este ceea ce aş numi „un hibrid” pentru că se trage dintr-una din fiicele lui Lot. Lot l-a avut cu propria sa fiică. De fapt, el a avut câte un fiu cu cele două fiice ale lui, iar Moab a fost unul dintre ei, din el formându-se naţiunea Moab. Noi ştim că Lot a fost nepotul lui Avraam şi proveneau de fapt din aceeaşi spiţă de neam. Aş vrea să observaţi că ei nu erau păgâni cum încearcă să spună unii, ci erau credincioşi. Când a ajuns la graniţele Moabului, Israel era în călătorie spre ţara făgăduită, iar ca să poată trece mai departe, trebuiau să treacă prin Moab. Astfel, au trimis mesageri la Moab şi le-au zis: „Lăsaţi-ne să trecem prin ţara voastră, pentru că suntem fraţii voştri.”
Moab îi reprezintă pe nicolaiţi, iar Israelul reprezintă Biserica adevărată. Balaam era unul din episcopii Moabului, un papă cum ar putea fi numit astăzi de creştinismul firesc. Fără îndoială, el poseda daruri; nu există nici o îndoială în legătură cu aceasta. Mulţi dintre ei erau vorbitori fini, doctori în filozofie şi oameni mari, nu puteţi nega aceasta. Dar, ei aveau doar o formă de evlavie şi Îi tăgăduiau puterea. Întoarceţi-vă la Rusaliile originale! Nu vă îndepărtaţi de ele, fiindcă sunteţi pierduţi dacă faceţi aceasta! Staţi cu binecuvântarea! Aşa este, staţi lângă Cel care vă dă binecuvântarea.
În timp ce erau în călătorie, ei au ajuns la această biserică hibridă şi au spus: „Trecem pe aici pentru că ne îndreptăm spre o trezire. Mergem în ţara făgăduită. Ne permiteţi să trecem pe la voi? Dacă vitele noastre vor paşte un fir de iarbă, sau vor bea o gură de apă, vă vom plăti tot.”
Dar împăratul Balac nu dorea o asemenea întâlnire nici în biserica sa, nici pe pământul său. Şi ce a făcut? A trimis după Balaam, care era un episcop, un papă, un profet ticălos, unul care iubea banii mai mult decât Îl iubea pe Dumnezeu, şi i-a zis: „Dacă mergi şi blestemi poporul acesta, te fac un om mare!” Dar Dumnezeu i-a vorbit lui Balaam şi i-a interzis să facă aceasta. Mă întreb câţi Balaami sunt în lume în seara aceasta? Predicatori metodişti, baptişti, preoţi catolici care ştiu că Dumnezeu lucrează… care citesc aceeaşi istorie şi aceeaşi Carte ca şi mine, şi totuşi… Balaami!
Deci, Balac i-a zis lui Balaam: „Vino aici jos şi blestemă poporul acesta.”
„Mai întâi Îl voi întreba pe Dumnezeu,” a răspuns Balaam. Şi Dumnezeu i-a zis: „Să nu te duci cu ei.”
Acest lucru i-a fost transmis împăratului Balac, iar acesta i-a zis lui Balaam: „Oh, te voi face un om mare!” Atunci Balaam L-a întrebat a doua oară pe Dumnezeu şi El i-a zis: „Scoală-te şi du-te cu ei!”
Vedeţi ce se întâmplă dacă nu urmaţi Cuvântul adevărului? Dumnezeu ne dă Adevărul Său original, dar voi preferaţi să mergeţi în voia Lui îngăduită! Astfel, ziceţi: „El ne binecuvântează şi dacă ne botezăm în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.” Oh, Balaamiţilor! Puteţi vedea învăţătura lui Balaam? Dumnezeu i-a spus ce să facă, dar după ce a fost arogant, l-a lăsat să meargă, dar aceasta l-a dus la pierzare. Voi trebuie să vă întoarceţi la Adevăr, la Adevărul fundamental! Înapoi la Biblie!
Dar voi spuneţi: „O, dar El ne-a binecuvântat!” Eu ştiu că El a făcut-o.
Domnul i-a spus lui Balaam: „Du-te înainte! Dacă vrei să mergi, dacă vrei să urmezi calea organizaţiei, este alegerea da. Du-te…”
Atunci Balaam şi-a pregătit măgăriţa şi s-a dus. Dar Îngerul Domnului i s-a pus în cale. Vedeţi, voi, acel episcop, papă, cardinal sau ce era, a fost atât de orb faţă de lucrurile duhovniceşti încât s-a gândit numai la promovarea promisă de împărat. El trăia aproape de Eufrat şi se gândea probabil la o moştenire, la ceva de genul: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, Petre…”, sau pe vreo stâncă din Roma.
Îngerul i s-a pus în cale cu sabia scoasă, dar prorocul a fost atât de orbit încât nu L-a văzut. Dar măgăriţa L-a văzut şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Totuşi, Balaam s-a dus mai departe, iar Îngerul i s-a pus din nou în cale. Vedeţi? Dumnezeu va bloca orice trecere. „Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.” (Numeri 22.27).
Atunci Dumnezeu a îngăduit ca măgăriţa să vorbească în limbi. Vedeţi, nu era un catâr, ci o măgăriţă. Un catâr n-ar fi primit aşa ceva pentru că el este un hibrid; era o măgăriţă, o sămânţă originală.
Moabul spunea: „Zilele minunilor au trecut, toate lucrurile au trecut,” dar Israelul era urmat de semne şi minuni. Astfel, măgăriţa s-a întors şi i-a spus lui Balaam: „Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?” (Numeri 22.30). Vedeţi? În timp ce-o bătea, măgăriţa a început să vorbească cu episcopul orbit.
„Da, eşti măgăriţa mea,” i-a răspuns el.
„Nu te-am purtat eu tot timpul? Te-am dezamăgit vreodată?”
„Nu, nu m-ai dezamăgit, dar dacă aş avea o sabie, te-aş ucide şi aş pune punct acestei adunări. Merg acolo pentru că vreau să-i opresc pe acei „holly-rollers”, să nu treacă prin ţara aceasta. Şi te bat pentru că eşti vinovată!” Vedeţi?
După ce a spus aceste cuvinte, a privit în jur şi s-a gândit: „Nu este ciudat ca o măgăriţă să vorbească?”
O, Balaam! Vedeţi, Dumnezeu le-a vorbit întotdeauna oamenilor în limbi necunoscute, dar voi spuneţi: „El a făcut aceasta numai la Rusalii!” O, nu, nu! La ospăţul lui Belşaţar, a apărut scrisul pe perete în altă limbă. Ei aveau acolo un om cu darul tălmăcirii, iar el le-a explicat semnificaţia acelor cuvinte. La fel se întâmplă şi astăzi.
Dar acolo nu era nici un bărbat care să-i aducă lui Balaam tălmăcirea, aşa că Dumnezeu i-a permis acelui animal să-i vorbească pentru a-l trezi pe bătrânul cardinal Balaam şi să-şi dea seama ce se întâmpla. Dar ştiaţi că omul acesta orb s-a dus mai departe în ciuda a ceea ce s-a întâmplat? Cu siguranţă! Aşa fac ei şi astăzi, este acelaşi lucru: Moabiţii – nicolaiţii continuă să meargă mai departe.
Dacă Dumnezeu ar fi privit la fundamentalism, ar fi fost obligat să-l binecuvânteze pe Moab, pentru că dacă observaţi, şi Balaam a zidit şapte altare. Aşa este.
Numărul şapte: şapte epoci ale Bisericii. Vedeţi explicaţia duhovnicească? Să ţineţi minte explicaţia duhovnicească, fiindcă voi vorbi imediat despre ea. Şapte altare, şapte tauri şi şapte berbeci (animale curate), care vorbeau cu sute de ani înainte, despre venirea lui Hristos.
Dar ei credeau. Ce credeau? În IaHVeH Dumnezeu. Ce altceva mai credeau? Ei credeau că trebuia adusă o jertfă curată. În ordine. Ei pretindeau că cred în venirea lui Mesia, şi au oferit un berbec, este adevărat?
Priviţi baptiştii şi veţi vedea că fac acelaşi lucru. Aşa este.
Care era diferenţa dintre Israel şi Moab? Israel era la poalele muntelui aducând aceleaşi jertfe pe care le aduceau şi moabiţii, şi rugându-se la acelaşi Dumnezeu. Puteţi vedea nicolaismul? Hibridul? Îl vedeţi? Îl puteţi vedea pe adevăratul om duhovnicesc? Care era diferenţa dintre ei? Unul dintre ei era urmat de semne! Unul avea semnele, în timp ce celălalt era formalist.
Acelaşi lucru s-a întâmplat la Conciliul de la Niceea: acolo s-au ridicat nicolaiţii, creştinismul formal. Iar Duhul Sfânt vine şi spune: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam.” „Eu urăsc faptele şi învăţătura Nicolaiţilor pentru că este învăţătura lui Balaam, prin care copiii lui Israel au fost în păcat. Cum a făcut Balaam aceasta?
Atunci când s-a dus să blesteme Israelul, Dumnezeu i-a zis: „Nu vei putea spune mai mult decât îţi voi spune Eu, pentru că nu poţi blestema ceea ce Eu am binecuvântat.”
Priviţi-l pe făţarnicul acela! El ar fi putut să plece de acolo, dar nu a făcut-o. Priviţi-l şi pe împăratul Balac, conducătorul care l-a chemat pe acest proroc fals şi i-a spus: „Du-te acolo jos şi priveşte-i!”
Aceleaşi cuvinte le folosesc şi bisericile mari la adresa minorităţii lui Dumnezeu: „Ştii ceva? Eu îl cunosc pe unul dintre ei, şi ştii ce a făcut? A făcut aceasta şi cealaltă. Oh, penticostalii aceia…”
Oh, dar dacă s-ar spune adevărul şi despre ce fac ei, însă în ce-i priveşte se păstrează tăcerea. Dar dacă se întâmplă ca un penticostal neînsemnat să facă ceva nedemn, se va trâmbiţa în toată ţara. Cu siguranţă. Da, domnilor.
Fiţi atenţi! Balac a spus: „Du-te şi priveşte doar spre partea lor rea, spre slăbiciunile lor.” Şi Balaam a răspuns: „Mă voi uita numai la lucrurile rele pe care le fac, la partea lor slabă.” Dacă s-ar fi uitat numai la partea lor bună, nu ar fi avut prea multe de arătat, pentru că păcătuiseră în tot felul. Aşa este. Dar ceea ce nu a văzut el, a fost Stânca lovită, şarpele de aramă, bucuria pe care o aveau pentru că Împăratul era în mijlocul lor, vindecările, semnele, minunile şi Stâlpul de Foc care era deasupra lor.
Profetul acela orb nu a putut vedea nimic din toate acestea. Nu, domnilor. El a vrut să arate doar partea lor murdară: „Îl ştiu pe unul care a fugit cu nevasta altuia… Altul a furat ceva bani…” Aşa este, corect, dar aceleaşi lucruri se petreceau şi printre moabiţi, deşi nu spuneau nimic despre aceasta. Înţelegeţi? Ei arătau doar spre lucrurile greşite ale Israelului.
Dar Dumnezeu i-a spus lui Balaam: „Să spui numai ce voi spune Eu!” Astfel, Duhul Sfânt a venit peste el şi a căzut ca într-o transă, şi în loc să blesteme Israelul, cum i se ceruse, l-a binecuvântat. Amin! Iată!
Dacă Dumnezeu i-ar recunoaşte pe fundamentalişti, aceste şcoli înalte, seminariile, facultăţile sau doctoratele, ar trebui să-i binecuvânteze şi pe ei. Dar El i-a ales deja şi i-a binecuvântat pe oamenii aceia neînsemnaţi, pentru că Duhul, Împăratul era printre ei… Ei au spus: „S-a auzit în tabără strigătul Împăratului!” Ce? Cum? „Împăratul sfinţilor.” Ţipete şi bucurie! De ce? Pentru că acolo era o altă Împărăţie.
Vă voi dovedi că ei nu erau denominaţionali. Vreţi să vă arăt? Cred că mi-am notat pe aici pe undeva un text despre aceasta. Da, domnilor. Să ne întoarcem la Numeri şi vă voi arăta că Israelul nu era denominaţional. În schimb, Moab era o denominaţiune mare. Să citim Numeri 23.8-9:
„Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?”
Acum ascultaţi ce a spus El:
„Îl văd din vârful stâncilor (Acesta este Domnul. El nu-l privea pe Israel de jos din vale, ci din vârful stâncilor. Oh! Ochii Lui s-au îngustat şi ştiu că veghează asupra mea!)…! „Îl văd din vârful stâncilor (Amin! Nu din spatele unei văi ca să vadă numai partea rea a lor. Dumnezeu a spus: „Eu văd totul!”), Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.”
Acum este clar? Ei nu erau o denominaţiune ca celelalte popoare. Oh, ei pribegeau în corturi şi erau deosebiţi de celelalte popoare! Pribegeau pe cărări, sau pe la colţurile străzilor, oriunde puteau deschide misiuni micuţe. Dacă nu puteau plăti chiria, erau daţi afară, dar Dumnezeu îi aştepta să meargă în altă parte. Vedeţi? Erau străini şi călători!
Nu demult am fost în Jamaica, şi la întâlnirile mele a asistat şi un doctor în divinitate. Eu am spus:
O, cum a binecuvântat Dumnezeu biserica primară de la început: ei nu aveau nimic, şi erau doar nişte străini şi călători.”
Fratele acela a venit la mine şi mi-a zis:
„Frate Branham…”
„Da, frate.” Eu îl iubesc, pentru că este un frate bun.
„Aş vrea să-ţi arăt unde greşeşti.”
„Mă bucur, pentru că vreau să ştiu întotdeauna unde greşesc. Dumnezeu ştie că nu vreau să fiu greşit, de aceea îţi mulţumesc.”
„Tu îi lauzi prea mult pe cei de la Rusalii.”
„Da.”
„Ei au făcut cea mai mare greşeală atunci când şi-au vândut proprietăţile, pentru că atunci când a început prigoana, nu au avut unde să meargă. Ei n-au avut o casă sau un loc unde să meargă, ci au pribegit încoace şi încolo.”
„Exact aceasta a fost voia Domnului.”
„De ce?”
„Dacă ar fi avut o casă, ar fi trebuit să se întoarcă acolo unde locuiau, dar ei trebuiau să meargă din loc în loc, să răspândească vestea bună a Evangheliei. Să nu-mi spui că Dumnezeu face vreo greşeală! El nu greşeşte niciodată şi ştie cum să procedeze întotdeauna. Ei şi-au vândut casele şi astfel au ajuns străini şi călători, răspândind pretutindeni vestea bună a Evangheliei.” Şi i-am mai spus: „Vestea a fost răspândită în toată lumea prin acei pribegi care au renunţat la tot pentru a-L avea pe Duhul Sfânt.” Vedeţi? Oamenii aceia nu făceau parte din nici o denominaţiune.
Amintiţi-vă că Dumnezeu acuză denominaţiunea că a preluat învăţătura lui Balaam. Ştiţi ce a făcut Balaam când a văzut că nu poate atrage Israelul în denominaţiunea lor? Ascultaţi-mă cu atenţie pentru că ne apropiem de încheiere. Balaam a făcut acelaşi lucru pe care l-au făcut mai târziu nicolaiţii la Conciliul de la Niceea. Acesta este motivul pentru care El i-a spus acestei epoci a Bisericii: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam şi de învăţătura nicolaiţilor.”
Nicolaiţii au ieşit afară pentru că voiau să formeze organizaţii. Câţi dintre voi ştiu că acesta este adevărul? Aşa se nasc organizaţiile. Acesta este adevărul lui Dumnezeu.
În cele din urmă, ei au întemeiat cea mai mare organizaţie din lume. Cum au numit-o? Biserica catolică. Ce înseamnă cuvântul „catolic”? „Universal.” O organizaţie universală. Toate bisericile micuţe trebuiau să intre în marea biserică.
Fiţi atenţi! Ce a fost Babilonul şi cine l-a întemeiat? Nimrod. Ce a făcut el? A construit un turn mare şi un oraş mare, apoi a obligat toate celelalte oraşe să-i plătească tribut. Organizaţia! Acela este actul ei de naştere. Cu siguranţă. Ei s-au infiltrat în biserică, au organizat totul şi au adus înăuntru naţiuni întregi. Acest lucru este consemnat în Biblie prin cuvintele: „Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apocalipsa 17.2). Ea pretindea că este creştină, dar comitea adulter răspândind tot felul de lucruri nebiblice: catehismul, cărţi de rugăciune, etc., iar protestanţii au mers exact pe urmele ei.
În ordine. Să mergem puţin mai departe. El a spus: „Aceasta este învăţătura lui Balaam.” Ce a făcut Balaam când a aflat că nu poate să-l blesteme pe Israel? I-a spus lui Balac că ar fi o idee bună să-i invite pe aceşti oameni la sărbătoarea zeului lor. Această sărbătoare era numită „sărbătoarea lui Baal-Peor” şi era o sărbătoare de închinare.
Balaam a zis: „Îţi dau un sfat. Dumnezeu nu va blestema acest popor, de aceea îţi spun ce trebuie să facem ca să scăpăm de ei. Invită-i la serbare şi vei înclina balanţa în favoarea ta.”
Vedeţi, exact aceasta a făcut şi Constantin. De aceea este numită aici „învăţătura lui Balaam.”
Ce au făcut ei? Învăţătura lui Balaam s-a răspândit în mijlocul Israelului. Vedeţi? I-au invitat pe israeliţi la marea lor sărbătoare, la marea lor petrecere. Şi ce s-a întâmplat când au ajuns israeliţii acolo? Le-au văzut pe acele moabite drăguţe, îmbrăcate sexy. Oh, ele nu erau ca fiicele lui Israel care se îmbrăcau simplu, ci arătau atât de bine! Ce a urmat? Au căzut în capcana întinsă de Balaam şi au început să preacurvească.
Balaam ştia că Dumnezeu nu-i va blestema, de aceea i-a atras de partea denominaţiunii. Astfel, a făcut să izbucnească mânia lui Dumnezeu şi mulţi dintre ei au fost omorâţi. „Să-L lăsăm pe Domnul să-i omoare atunci când se vor îndepărta de Calea adevărului.”
De îndată ce ieşi afară şi te alături unei biserici în loc să primeşti botezul Duhului Sfânt, eşti un om mort! Mort! „…îţi merge numele că trăieşti…” i-a spus lui Luther în epoca bisericii Sardes. Cuvântul „Sardes” înseamnă „mort”. „Îţi merge numele că trăieşti dar eşti mort.” Aceasta este ceea ce a spus Dumnezeu. Da. Vedeţi?
Când au comis curvie spirituală, când biserica s-a căsătorit cu denominaţiunea şi s-a îndepărtat de botezul Duhului Sfânt, a murit. Aceasta spune Biblia. Aceasta a spus Dumnezeu atunci când le-a vorbit bisericilor.
Aş vrea să vă mai citesc ceva. Ce a făcut Dumnezeu? I-a ucis pe toţi cei care au comis curvie, adică douăzeci şi trei de mii de oameni. Despre ce este vorba aici, biserică? Despre curvia spirituală: voi pretindeţi că sunteţi creştini, dar trăiţi ca lumea. O, fraţilor, primiţi Duhul Sfânt! Îndepărtaţi-vă de acele crezuri vechi, pentru că sunt moarte. Ei recită „Crezul apostolic” şi spun câteva rugăciuni scrise într-o carte de rugăciuni, sau ceva de felul acesta, iar Isus nu le-a spus niciodată ucenicilor Săi să recite rugăciuni, ci le-a spus: „Rugaţi-vă!”
Serbarea organizată de Constantin a fost ca cea organizată de Balaam, iar la această serbare au fost invitaţi şi creştinii din Pergam. Eu mi-am notat ceva aici, dar nu voi spune nimic acum.
Pergam a fost invitat. După Conciliul de la Niceea, ei au fost invitaţi la sărbătoarea solstiţiului de iarnă, la serbarea zeului soare, care era un zeu păgân, iar sărbătoarea ţinea din data de 21 decembrie, cea mai scurtă zi a anului, până în data de 25 decembrie. Oricine a citit vreodată istoria bisericilor, ştie că păgânii serbau ziua aceea şi se închinau. Era o sărbătoare.
Romanii aveau jocurile lor distractive, circul roman. Câţi aţi văzut filmul „Ben Hur”? În filmul acesta sunt arătate aceste concursuri. Pentru a sărbători ziua zeului soare, romanii aveau circul roman. Ei au organizat o sărbătoare mare la care i-au invitat şi pe nicolaiţi. O, nu este aceasta exact învăţătura lui Balaam pe care au preluat-o ei? Vedeţi, El i-a spus epocii Pergam ce avea ea: concursuri sportive care se ţineau în timpul sărbătorilor religioase. Văzându-le, nicolaiţii s-au gândit: „Aceasta este bine. Sărbătoarea aceasta are loc în fiecare an?” „Da.”
Apoi, prin invitarea aşa numitului arhiepiscop sau ce era el, au făcut din aceasta o sărbătoare de durată, care se repetă în fiecare an. Astfel, au adus înăuntru curvia, adulterul, formând biserica catolică. Şi fiecare protestant care face parte dintr-o denominaţiune este un membru al ei, al organizaţiei. Dar Dumnezeu nu are nici o organizaţie şi urăşte acest nume. Aşa spune Biblia.
Ce s-a întâmplat când au făcut aceasta? Au fost nevoiţi să le dea o aparenţă creştină. Astfel, au schimbat ziua de naştere a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, din aprilie, pe 25 decembrie. Toţi învăţaţii şi orice om care are descoperirea duhovnicească, ştie că Isus S-a născut în aprilie, când apare viaţa în natură şi când se nasc mieii, nicidecum în 25 decembrie! Totuşi, ei continuă să sărbătorească şi acum Crăciunul şi îl au pe Moş Crăciun. O, Doamne, ai milă! Vedeţi? La aceasta, au fost adăugate multe alte sărbători păgâne. Aşa este. Şi Dumnezeu spune aici: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam şi de învăţătura nicolaiţilor.”
Istoricii spun: „Toate dovezile arată că Isus S-a născut în luna aprilie când vine la viaţa întreaga natură.” Dar ei au schimbat-o în 25 decembrie, la cinci zile după sărbătoarea zeului păgân, astfel încât să-şi poată uni ceremoniile; să poată uni păgânismul cu creştinismul. În ce priveşte catolicismul, el nu este altceva decât o grămadă de superstiţii păgâne unite cu devieri de la creştinismul adevărat. Aşa este. Acesta este adevărul. Iar protestanţii care s-au unit cu aceste lucruri, sunt fiicele mamei curve. Aşa este.
Ştiţi ce a spus episcopul pentru a se justifica spiritual? „Avem dreptul să facem aceasta, pentru că El este Soarele dreptăţii.” Hmmm! Ei au găsit o portiţă de scăpare ca în cazul textului din Matei 28.19. Cu siguranţă. Au găsit o astfel de portiţă de scăpare pentru că le trebuia o justificare spirituală. Dar Biblia ne învaţă că orice mărturie sau învăţătură trebuie să se bazeze pe două sau trei mărturii. Aşa a spus Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu a vrut să legitimeze ceva, i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan. Vedeţi? El a luat întotdeauna doi sau trei martori, acest lucru fiind confirmat în întreaga Scriptură.
Vedeţi, ei s-au folosit de acele lucruri micuţe ca să-şi împlinească scopul. Dar Dumnezeu a ştiut totul încă înainte de întemeierea lumii. Ei au dat întregii lucrări o justificare spirituală, şi au spus: „Pentru că El este Fiul lui Dumnezeu (SON în engleză), vom lua ziua păgână de naştere a soarelui (SUN în engleză), şi vom face din ea ziua de naştere a Fiului, care este Soarele dreptăţii.” Ştiţi că protestanţii mai cad şi acum în această capcană. Vedeţi? Ei scot ceva din Scriptură şi aplică acel lucru în altă parte.
Aici este un lucru pe care aş vrea să-l subliniez. Să citim repede ultimul verset. Mă voi grăbi cât pot şi voi atinge numai lucrurile cele mai importante.
„Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.
Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” (v. 16-17).
Când au stabilit acea sărbătoare mare… Am deviat de la subiect, dar înainte de a citi acest lucru o să-L aştept pe Duhul Sfânt pentru că El mă întoarce înapoi zicând: „Nu ascunde aceasta!” Vedeţi? Este aici. În ordine.
Ca să puteţi înţelege, am să vă spun ce s-a întâmplat. Când au aşezat această lucrare mare, ei au crezut că a început Împărăţia de o mie de ani, pentru că biserica era foarte bogată şi puternică. Era chiar mai puternică decât statul şi îşi exercita puterea asupra lui; biserica şi statul erau una pentru că se uniseră.
Satan este dumnezeul acestor împărăţii. Toate aceste naţiuni sunt ale lui, pentru că El I-a spus Domnului Isus: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” (Matei 4.9). Putem cumva să-L unim pe Dumnezeu cu diavolul? Oh, nu se poate! Sigur că nu. De aceea este organizat statul, dar Dumnezeu nu este în aceste lucruri.
Dar biserica lor aşa-zis „creştină” era unită cu împărăţia romană. Episcopul era mai presus de toţi ceilalţi clerici, iar mai târziu l-au numit „papă.” Astfel, primul papă a fost Bonifaciu al III-lea.
Ca papă, el a fost aşezat peste toate, fiind considerat un „dumnezeu” în chip de om. Aveau un altar mare şi multe bogăţii. Altarele lor de marmură erau împodobite cu pietre scumpe; aveau biserici mari şi controlau statul. Şi ştiţi ce au făcut? Au răspândit zvonul că ar fi început Împărăţia de o mie de ani şi că toate făgăduinţele care fuseseră date evreilor ar fi fost luate de la ei şi date neamurilor. Dar Dumnezeu a spus că El nu poate să-l uite niciodată pe Israel. Ei au încercat să introducă Împărăţia de o mie de ani înainte de venirea Domnului. Acesta este motivul pentru care până în ziua de astăzi, catolicii nu învaţă nimic despre venirea lui Isus Hristos. Ei spun: „Totul este în biserică. Acesta este Mileniul. Biserica posedă totul.” Vedeţi, o Împărăţie de o mie de ani, fără venirea lui Hristos! Aceasta a durat până la asasinarea lui Constantin. Atunci Bonifaciu al III-lea a fost numit episcop universal sau papă al bisericii universale.
Vă mai pot ţine un minut? Vom încheia cu ultimul verset: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
Aţi vrea să lăsăm pe mâine seară sau să continuăm? (Adunarea răspunde: „Să continuăm”). În ordine.
Tată ceresc, îngăduie ca oamenii să înţeleagă. Te rog în Numele lui Isus Hristos să-i ajuţi să înţeleagă oriunde vor ajunge casetele acestea, şi să ştie că spun aceasta deoarece este interpretarea divină pe care mi-ai dat-o Tu. Amin.
„Celui ce va birui…”
Primul lucru pe care doresc să vi-l amintiţi este că fiecare din aceste mesaje, nu este adresat bisericii, ci îngerului Bisericii. Dacă priviţi în urmă, veţi găsi scris: „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i…” Corect? În epoca următoare, în versetul 8 citim: „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i…” şi apoi în versetul 12: „Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i…”
Mesajul este adresat conducătorului Bisericii. Dumnezeu să-l ajute pe cel care s-a îndepărtat de Mesaj! Mesajul a fost dat unui înger, iar acest înger era în mâna Sa, sub controlul Său, şi primea putere din dreapta lui Isus. Aceşti îngeri sunt în mâna Sa dreaptă, iar în timpul cât sunt pe pământ, sunt sub autoritatea supremă, pentru că ei sunt Luminile care vin de la El şi aduc Lumina pentru Biserica din timpul respectiv. Vedeţi? De aceea Mesajul este adresat îngerului Bisericii. El este responsabil dacă nu predică Cuvântul. Aşa este. El va trebui să dea socoteală la judecată.
Câţi din voi vă amintiţi vedenia pe care am avut-o nu demult? Stăteam întins pe pat, iar Duhul Sfânt a venit… şi am fost luat în sus. Când priveam în urmă, mă vedeam întins pe pat şi pe soţia mea lângă mine, dar în acelaşi timp am mers în prezenţa Lui şi i-am văzut pe toţi oamenii aceia. Vă mai amintiţi ce v-am povestit despre aceasta? Toţi vă amintiţi.
Eu am întrebat: „Cine sunt aceştia?”
„Ei sunt ai tăi,” a răspuns El.
„Toţi sunt din familia Branham?”
„Nu,” a răspuns El, „Ei s-au întors la Dumnezeu prin slujba ta.” Acolo erau milioane.
„Întorşi la Dumnezeu?”
„O vezi pe femeia aceea de acolo, pe care o admirai, tânăra aceea frumoasă? Ea avea peste nouăzeci de ani când ai condus-o la Hristos.”
„Oh, de aceasta m-am temut până acum?”
El mi-a spus: „Noi aşteptăm venirea Domnului.”
„Aş vrea să-L văd,” am spus eu.
„Nu poţi să-L vezi acum, dar El va veni în curând. Noi Îl aşteptăm, dar când va veni, El va veni prima dată la voi. Voi veţi fi judecaţi conform Evangheliei predicate de tine, iar noi vom fi cu tine.”
„Vrei să spui că eu voi fi răspunzător pentru toţi aceştia?”
„Pentru noi toţi!”
„Pentru toţi?”
„Tu ai fost născut conducător.”
„Şi fiecare va fi răspunzător?”
„Fiecare conducător,” a răspuns El.
„Şi Pavel?”
„El va fi răspunzător pentru epoca lui.”
„Păi, eu am predicat aceeaşi Evanghelie ca şi el.”
Atunci milioane de voci au strigat: „Pe aceasta ne odihnim şi noi!” (Adunarea spune: „Amin!”). Vedeţi, ei se odihnesc pe aceasta.
Aşadar, îngerul Bisericii, mesagerul ei, este responsabil dacă predică sau nu Evanghelia. În ordine.
„Mana ascunsă.” Noi vrem să-i dăm cea mai bună interpretare. Ce este mana ascunsă? Mana ascunsă era păstrată numai pentru preot. Câţi din voi ştiu aceasta? Era o pâine pentru adunare şi o pâine specială pentru preoţi. Mana ascunsă este o pâine specială. Ce este aceasta? Cine este Mana noastră? Hristos.
Dacă vă luaţi notiţe, Isus a spus în Ioan 6.48-50: „Eu sunt Pâinea vieţii.
Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.
Pâinea care se coboară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.” Mana.
Atunci ce este „mana ascunsă”? Mana care nu este dată întregii adunări. Este descoperirea turnată peste îngerul Bisericii, descoperirea Cuvântului. Vedeţi? Descoperirea Cuvântului este dată îngerului acelei biserici. Ea este ascunsă de toţi ceilalţi, dar dată lui. Înţelegeţi? Este o descoperire puţin mai înaltă a lui Hristos, şi poate o chemare puţin mai înaltă.
Mă întreb dacă Luther a recunoscut aceasta? Dar Wesley, şi-a dat seama de aceasta în zilele lui? Oh! Mă întreb dacă a recunoscut-o Martin? Dar Irineu? Voi ştiţi că biserica nu i-a declarat sfinţi pe aceşti bărbaţi; ei nu erau sfinţi pentru biserică, dar ei erau cei urmaţi de semne. În ce priveşte biserica, ea i-a numit sfinţi doar pe episcopii ei.
Nu demult, o femeie a mers într-o librărie fiindcă voia să cumpere „Istoria vieţii sfântului Martin”. Vânzătoarea a luat cartea şi a spus: „Nu este prea cunoscut în istorie, pentru că nu a fost canonizat.” Vedeţi? Dar Dumnezeu are numele lui; El ştie cine a fost Martin.
Vedeţi, aceasta este deosebirea. Unii vor ca numele lor să fie legat de ceva măreţ, dar poporul lui Dumnezeu se fereşte de aceasta. Ei nu doresc lucruri mari, nu vor să fie cineva, ci doresc să fie smeriţi şi să trăiască în smerenie. Calea în sus este mai întâi în jos. „Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” Smeriţi-vă! Nu încercaţi să fiţi cineva important! Dimpotrivă, încercaţi să fiţi smeriţi. Fiţi ceea ce sunteţi. Fiţi mici înaintea lui Dumnezeu, şi fiţi mici în ochii voştri; toţi ceilalţi să fie mai presus de voi!
Cine ar putea fi mai mare decât Isus Hristos care S-a plecat şi a spălat picioarele apostolilor? Dumnezeul cerului, Creatorul cerului şi al pământului, a spălat picioarele murdare ale pescarilor (oh!), care erau pline de balegă şi de praful de pe drumuri. El a devenit slujitor spălându-le picioarele, iar noi ne credem cineva. O, vai! Hristos nu a fost aşa! Acestea ni-L ilustrează pe minunatul Isus Hristos. El a devenit slujitorul tuturor. Aşa este. El ne-a dat un exemplu ca să ştim cum să ne purtăm unii cu alţii. Ceea ce-L face atât de mare este faptul că S-a făcut El însuşi mic; S-a smerit de bunăvoie.
În viaţa mea am avut ocazia să întâlnesc câţiva oameni mari, dar am avut ocazia să întâlnesc şi oameni care se credeau mari. Un om cu adevărat mare încearcă să te facă să te gândeşti că tu eşti mare şi că el este nimic. Vedeţi?
Am întâlnit regi şi oameni care sunt cu adevărat oameni mari; apoi am întâlnit creştini adevăraţi în care puteai avea încredere, deşi erau cu haine cârpite, în timp ce alţii veneau la amvon îmbrăcaţi elegant, dar…
„Mana ascunsă” este ceva deosebit. Ce este deosebit? Binecuvântările Duhului Sfânt? O, nu, acestea sunt pentru toată adunarea. Dar „mana ascunsă” era o descoperire deosebită pentru că el (trimisul) trebuia să-i înveţe pe ceilalţi. Înţelegeţi? Era o cunoştinţă mai adâncă a Scripturii, pentru că el trebuia să-i înveţe pe ceilalţi. El trebuia să facă aceasta, deoarece pentru aceasta a fost rânduit. Corect. Tu nu te poţi ridica deasupra păstorului tău. Să nu uitaţi aceasta! El este păstorul care te hrăneşte. Şi dacă este păstorul, trebuie să ştie unde este mana pentru a hrăni oile. Corect?
Priviţi puţin descoperirea, mana ascunsă.
„…îi voi da o piatră albă…” Acest înger va avea o piatră albă. Ce este o piatră? (Un frate spune: „Neprihănire”). Are dreptate, „neprihănire.”
Odată, Isus a întâlnit un bărbat care se numea Simon, dar El i-a schimbat numele în Petru, adică „Piatră”. De ce? Pentru că el poseda cheile. El i-a schimbat numele şi l-a făcut o piatră, o stâncă. Nu este aşa? Petru era cel care poseda cheile Împărăţiei
„…şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
El ştie cine este, dar nu poate să le spună şi celorlalţi. Vedeţi? Nimeni nu ştia afară de el. Petru ştia că are cheile, dar nu l-aţi auzit lăudându-se în legătură cu aceasta. Vedeţi? Oamenii care se laudă cu ceea ce sunt, nu sunt de fapt nimic.
„…o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou.”
Nu este numele său, ci un nume nou, un nume pe care îl cunoaşte numai el. Biruitorii primesc o piatră albă, iar pe ea este scris un nume nou.
Ţineţi mine că Biserica este hrănită cu o mană specială.
Amintiţi-vă că în acelaşi timp în care Bisericii adevărate din această epocă, i-a fost descoperit lucrul acesta, nicolaiţii şi-au ales un cap al bisericii lor, un papă, şi i-au făcut un altar din piatră albă, din marmură. Este adevărat? Şi l-au împodobit cu pietre scumpe care erau preţioase pentru el.
Dar acest înger al Domnului, ştia prin descoperirea lui Isus Hristos, că el era un fiu al lui Dumnezeu.
Când nicolaiţii şi-au adus liderul şi i-au pus o piatră albă de marmură la picioare, Dumnezeu avea conducătorul ales de El şi plin de Duhul Sfânt, avea îngerul pentru grupul Său umplut cu Duhul Sfânt. Acest înger a primit pecetea unui nume pe care nu avea voie să-l descopere, ci trebuia să-l păstreze pentru el. Vedeţi?
„…pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
„Mana ascunsă”, „o piatră albă”, „un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte”. Acesta este mesajul adresat îngerului Bisericii. Mă întreb dacă Luther a ştiut aceasta? Dar Wesley? Dar ceilalţi îngeri ai Bisericii?
Şi mă întreb dacă în zilele noastre… marele înger al Luminii care va veni la noi în puterea Duhului Sfânt şi ne va conduce la Domnul Isus Hristos… Probabil că el nu va şti, dar într-una din zile va fi aici. Dumnezeu îl va face cunoscut şi va confirma ce este al Lui. Aşa s-a întâmplat şi când a fost Isus aici, iar ei nu L-au recunoscut. El a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea.” Corect?
O, nu este El minunat? Acum vedeţi unde se află Biserica? Vedeţi cum a fost constrânsă să iasă afară în această epocă? Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară vom vorbi despre epoca următoare. Îmi pare rău că v-am ţinut atât de mult, dar sper că aţi învăţat ceva. Mai încă vreo trei sau patru pagini, dar nu mai am timp să mă ocup de ele pentru că este târziu şi cred că mi-ar mai lua cel puţin şaptesprezece minute. Le voi pune înapoi în carte, şi vom vorbi despre ele altădată.
Câţi dintre voi Îl iubesc din toată inima? Câţi dintre voi Îl cred din toată inima? Credeţi că aş sta aici şi aş spune aceste lucruri numai pentru că nu suntem dintr-o organizaţie? Fraţilor, acum înţelegeţi de ce am luptat întotdeauna împotriva organizaţiei? Vedeţi, Duhul Sfânt este Cel care a făcut aceasta. Nici eu nu am înţeles aceasta până acum câteva zile. Vedeţi? Nu am ştiut ce m-a determinat întotdeauna să fac aceasta; nu am ştiut de ce am vorbit întotdeauna împotriva femeilor care au trăit o viaţă imorală, dar acum ştiu. Vedeţi?
Domnul ştie că acele lucruri sunt greşite. Noi le-am găsit în istorie, dar Dumnezeu le-a vestit încă înainte ca ele să se întâmple. Ştim aceasta, nu-i aşa? Luăm istoria unei Biserici şi constatăm că lucrurile s-au derulat aşa cum a fost spus în Biblie. Nu este aşa? Când vom ajunge la epoca noastră şi vom vedea ce a spus El pentru noi, vom constata că totul este întocmai cum a fost spus de Dumnezeu. Credeţi aceasta? Da.
O, vreau să-L văd, să-I văd chipul,
Să cânt pentru totdeauna harul Lui
Care m-a salvat.
Pe străzile gloriei lăsaţi-mă să-mi înalţ vocea
Trecutul a rămas în urmă,
Sunt în sfârşit acasă pentru a mă bucura
pentru totdeauna.
Oh, aş vrea să-L văd… (Câţi din voi vor aceasta?).
Să cânt pentru totdeauna despre harul Lui
care m-a salvat
Pe străzile gloriei lăsaţi-mă să-mi înalţ vocea
Trecutul a rămas în urmă,
Sunt în sfârşit acasă pentru a mă bucura
pentru totdeauna.
Acum daţi mâna unii cu alţii, cu cei din faţă, din spate şi din jurul vostru, cu metodiştii, cu baptiştii, cu prezbiterienii, etc.
În timpul călătoriei mele pe acest pământ
Cânt în timp ce merg.
Îndrept sufletele spre Calvar, prin râul de sânge.
Multe săgeţi pătrund în sufletul meu,
Dar Domnul mă duce mai departe, de El mă alipesc.
Să ne ridicăm acum:
Oh, aş vrea să-L văd… (Să ridicăm mâinile)
Să cânt pentru totdeauna despre harul Lui
care m-a salvat
Pe străzile gloriei lăsaţi-mă să-mi înalţ vocea
Trecutul a rămas în urmă,
Sunt în sfârşit acasă pentru a mă bucura
pentru totdeauna.
Oh, cât Îl iubesc! Cât de mult Îl iubesc!
Minunat! Minunat!
Isus este minunat pentru mine,
Sfetnicul, Domnul păcii,
Dumnezeul cel Atotputernic este El.
Oh, El m-a salvat,
M-a ţinut departe de orice păcat şi ruşine,
Minunat este Salvatorul meu,
Lăudaţi Numele Său!
Odată am fost pierdut, El m-a găsit,
iar acum sunt liber de condamnare.
Isus mi-a dat libertatea şi salvarea deplină
M-a salvat şi m-a ţinut departe de orice păcat.
Minunat este Salvatorul meu, lăudaţi Numele Său!
Cu toţii, foarte tare;
Minunat, minunat este Isus pentru mine
Sfetnicul, Domnul păcii,
Dumnezeul cel Atotputernic este El.
Oh, El m-a salvat,
M-a ţinut departe de orice păcat şi ruşine,
Minunat este Salvatorul meu,
Lăudaţi Numele Său!
O, cât de minunat!
Isus este minunat pentru mine,
Sfetnicul, Domnul păcii,
Dumnezeul cel Atotputernic este El.
Oh, El m-a salvat,
M-a ţinut departe de orice păcat şi ruşine,
Minunat este Salvatorul meu,
Lăudaţi Numele Său!
Să spunem împreună: „Lăudat să fie Numele Său!” (Fratele Branham şi biserica spun împreună): „Lăudat să fie Numele Său!” El este Salvatorul meu!
Amintiţi-vă că mâine seară vom fi din nou aici la ora şapte. Până atunci să cântaţi:
Luaţi Numele lui Isus cu voi,
Copii ai necazului şi ai suferinţei.
Vă va da bucurie (Suntem bucuroşi să te avem aici, Domnul să te binecuvânteze).
… oriunde aţi merge.
Nume scump, o, ce dulce!
Nădejdea pământului şi bucuria cerului!
Să ne plecăm capetele în rugăciune, în timp ce cântăm ultima strofă:
La rostirea Numelui lui Isus
Toate bolile cad.
Noi Îl vom încorona
Când călătoria noastră se va termina. Amin.
– Amin –