APOCALIPSA, CAPITOLUL 1

Îţi mulţumesc mult, frate Neville. Cred că cineva a spus odată: „Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului.” (Psalmul 122.1). Vă puteţi aşeza.

Ne pare rău că nu avem locuri suficiente pentru toţi cei prezenţi, şi s-ar putea ca săptămâna viitoare să vină şi mai mulţi, deoarece oamenii vor auzi de aceste adunări.

Motivul pentru care avem acest timp special este că Duhul Sfânt a pus pe inima mea convingerea că Biserica ar trebui să primească acest Mesaj de avertizare, astăzi. Eu cred că acestea sunt cele mai importante Mesaje ale Bibliei, deoarece Îl descoperă pe Isus Hristos în Biserica Sa în acest timp.

Apoi, cred că nimeni nu poate avea credinţă şi nu ştie unde merge sau ce face, decât dacă are ceva pe care să-şi bazeze gândurile şi credinţa. De aceea, dacă Scriptura ni L-a descoperit pe Hristos şi mersul vremurilor, în aceste zile din urmă, am face bine să căutăm şi să aflăm unde suntem.

Îmi pare rău că biserica noastră nu este mai mare, dar sperăm s-o mărim într-o zi.

În ultimele patru zile, am studiat partea istorică a cărţii Apocalipsei şi astfel am intrat în lucruri despre care nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla. Aceasta mi-a trezit dorinţa ca după aceste Şapte Epoci ale Bisericii să am o altă serie de adunări în care să aduc sus Biserica adevărată şi biserica falsă şi să le privesc prin Istorie şi prin Scriptură, aşa cum am mai încercat s-o fac odată când am predicat despre Viţa adevărată şi viţa falsă aflate în Biblie.

Să încercăm să mai aducem câteva scaune. În timp ce mă voi gândi la aceasta, iar oamenii încercă să se aşeze, să aducem mai multe scaune ca să umplem locurile din spate şi de afară, aşa încât oamenii să se simtă cât mai bine în timpul serviciilor.

Acum aş vrea să vă spun tuturor celor care sunteţi într-adevăr convinşi cu privire la lucrurile care vor veni, că noi le vom explica. Desigur, eu nu vreau să iau de la mine însumi această măreaţă carte a Apocalipsei, ca să vorbesc despre Cele Şapte Epoci ale Bisericii, deoarece depind în totul de Dumnezeu care mi-o poate descoperi în timp ce mă apropii de ea.

Partea istorică am luat-o din cele mai renumite tratate de Istorie pe care le cunosc…Chiar acum am în camera de studiu cam cinci sau şase comentarii: „Cele două Babiloane” ale lui Hislop, „Cartea martirilor” scrisă de Fox şi alte câteva cărţi cunoscute ca, „Conciliul prenicean”  care cuprinde patru cărţi ce însumează cam patru sute de pagini fiecare şi „Conciliul de la Niceea”, cărţi care cuprind toată Istoria. Dar dincolo de toate acestea, dacă vom reuşi, urmează să luăm mesajul de pe banda magnetică şi să scriem o carte despre Cele şapte epoci ale Bisericii,  pe care o vom trimite în toată lumea, deoarece suntem în zilele din urmă; suntem la sfârşitul timpului.

Niciodată, nu am înţeles atât de bine în inima mea unde suntem, ca acum când, Duhul Sfânt a început să-mi descopere lucrurile ca să avertizez poporul Său cu privire la ele. Dar nu o pot face într-o biserică neîncăpătoare ca aceasta, de aceea, dacă stau jos şi scriu cartea… Simt că dacă ajung la amvon, iar inspiraţia Duhului Sfânt, care este printre creştini, vine peste mine ca să mă ajute, voi fi mult mai mulţumit să scriu cartea după ce o am pe bandă, deoarece acolo voi avea inspiraţia despre aceste lucruri. Desigur, cărţile vor fi puţin aranjate, deoarece aici spunem lucruri pe care nu le vom scrie acolo şi ne-ar lua prea mult timp cu repetările pe care le fac eu. Deci, în cartea aceasta totul va fi aranjat, dar vom încerca să dăm tuturor şi benzile. În ce priveşte benzile din fiecare seară, literatura şi celelalte lucruri, le veţi găsi la băieţii care se ocupă cu ele, chiar la ieşirea din clădire.

Acum, nu ştiu dacă voi fi în stare dar aş vrea să iau aceste mesaje despre Cele Şapte Epoci ale Bisericii şi să le aduc în şapte seri, luând în fiecare seară câte o epocă: luni seara, Efes; marţi seara, Smirna; miercuri seara, Pergam; joi seara, Tiatira; vineri seara, Sardes; sâmbătă seara, Filadelfia, iar duminică dimineaţa şi seara, Laodicea, epoca bisericii în care trăim noi, redând ceea ce au spus istoricii despre fiecare din aceste biserici, care sunt îngerii lor, mesajul şi ceea ce s-a întâmplat în fiecare din ele până în timpul acesta.

Este uimitor să vezi cum fiecare prorocie a Bibliei se potriveşte în mod desăvârşit cu Istoria. Acest lucru m-a surprins atât de mult încât ieri am citit până am simţit că mi se umflă ochii, iar când am ieşit din cameră, i-am spus soţiei: „Niciodată nu mi-am imaginat că ar putea fi aşa!” Vedeţi cât este de măreţ?

Acum, dacă nu voi fi în stare să termin totul într-o seară: prezentarea bisericii şi mesajul pentru ea, atunci o voi face în dimineaţa următoare la ora 10.00. Noi vom anunţa acest lucru în fiecare seară pentru ca cei ce doresc să poată veni să asculte restul mesajului, deşi vom încerca să înregistrăm. Deci, dacă nu vom termina seara, vom avea servicii de la ora 10.00 dimineaţa, când voi încerca să termin, ca fraţii să poată înregistra.

Am anunţat că în acest timp nu vom avea deloc servicii de vindecare, deoarece încercăm să rămânem sub inspiraţia profetică a Bibliei, dar foarte curând vom avea şi un serviciu de vindecare. După terminarea acestor servicii, vom avea din nou un serviciu de vindecare în acest loc.

Aş vrea să fie clar pentru toţi că s-ar putea ca aceasta să taie şi să doară, provocându-ne tuturor o puternică scuturătură, dar eu nu sunt răspunzător decât de predicarea Cuvântului, de aceea, tot ce trebuie să fac este să stau corect pe Cuvânt. Apoi, s-ar putea ca aceste Epoci ale Bisericii să se reflecte asupra vreunei denominaţiuni, dar dacă este aşa, să ştiţi că nu o fac intenţionat. Aceasta este ceea ce spune Scriptura; este descoperirea pe care am primit-o cu privire la aceste lucruri. Dacă veţi crede că sunt greşit în ceea ce spun, nu vă ridicaţi împotriva mea ci rugaţi-vă pentru mine ca Dumnezeu să-mi arate ce este corect, deoarece, fără îndoială, doresc să fiu corect.

Şi încă ceva: eu îmi dau foarte bine seama de responsabilitatea pe care o am într-o adunare ca aceasta, în care învăţ poporul…pentru că Duhul Sfânt mă va face răspunzător pentru cuvintele pe care le voi rosti de la acest amvon. Astfel, cred că vedeţi cât de serios trebuie să ne apropiem de aceste lucruri.

Aş fi vrut să ţinem în altă parte aceste servicii, dar fiindcă este învăţătură trebuie s-o facem aici. Afară, în serviciile de evanghelizare, fiecare din noi are o părere şi ne putem deosebi, aşa cum a fost şi de-a lungul epocilor, deoarece fiecare avem propria noastră biserică în care am fost învăţaţi ce să credem. De aceea, mie nu-mi place să merg în biserica cuiva şi să le spun oamenilor ceva contrar cu ceea ce au fost învăţaţi acolo, dar am încercat să le spun cât se poate de clar că, dacă un om este catolic şi crede că mântuirea lui depinde de Biserica Catolică, este pierdut; dacă este baptist şi crede că mântuirea lui depinde de Biserica Baptistă, este pierdut; dacă este penticostal şi crede că mântuirea lui depinde de Biserica Penticostală, este pierdut, acest lucru fiind valabil pentru fiecare biserică. Dar, dacă acel individ se odihneşte solemn pe credinţa în lucrarea înfăptuită de Hristos la Calvar, este salvat. Pe mine nu mă interesează de care biserică aparţine el, deoarece „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.” (Efeseni 2.8).

Noi am început în clădirea aceasta mică şi veche cu mulţi ani în urmă, doar cu un bătrân. Ea este un loc sacru pentru noi şi nu-mi  place s-o văd modificată în vreun fel, pentru că aici ne-am întâlnit pentru prima dată cu Dumnezeu, în vremea când nu avem nici măcar o podea pe jos. Este însă atât de veche încât am făcut un program de renovare pentru a umple acest colţ cu o biserică nouă.

Până atunci, ştiu că dacă mă întorc de pe câmp, unde nu vreau să-i rănesc pe fraţi prin mesajele aduse, pot să-mi exprim propria opinie de la  acest amvon.  Astfel, dacă spuneţi: „Eu am fost învăţat puţin diferit şi vreau…” dacă vreţi, vă vom invita să veniţi aici. Vedeţi? Nu este nimeni s-o patroneze sau ceva de felul acesta. Aici este Tabernacolul şi oricine doreşte să vină, este bine venit. Vă invit doar să veniţi cu Biblia voastră şi să vă aduceţi la fiecare adunare creion şi hârtie.

Acum, eu nu pot aduce toate comentariile, cărţile şi aşa mai departe, de aceea, în loc să aduc cartea şi să-i răsfoiesc paginile aici, îmi iau câteva notiţe din istorie şi din comentarii, ca să vă pot citi din ele ce este mai important. Dar când ajungem la Scripturi, vom folosi Biblia. Apoi, voi comenta şi voi explica ce au spus istoricii şi desigur, urmărind evenimentele vom putea înţelege corect simbolurile, astfel încât să avem totul în ordine.

Vom face tot ce putem ca să începem devreme, pentru că atunci vom şi scăpa devreme, deoarece vor fi opt zile de adunare, de duminica aceasta, până duminica viitoare.

În dimineaţa aceasta voi începe cu capitolul 1 din Apocalipsa, pentru că această carte este împărţită în trei părţi. De primele trei capitole ne vom ocupa în aceste opt zile, deşi o singură epocă a Bisericii ne-ar putea lua o lună. Noi vom atinge însă doar punctele principale, iar când veţi primi cartea, ea va fi scrisă mai amănunţit.

Deci, primele trei capitole din Apocalipsa se ocupă cu Biserica, după care aceasta dispare şi nu o mai vedem până la timpul sfârşitului. Apocalipsa 1 până la 3 se ocupă cu Biserica; din capitolul 4 până la 19 vedem Israelul, o naţiune; iar din capitolul 19 până la 22 sunt amândouă împreună; potirele, urgiile şi aşa mai departe, până la sfârşit. Cartea este împărţită în trei părţi, înţelegeţi? Noi vom lua primele trei capitole, care corespund cu Biserica, inclusiv epoca Bisericii în care trăim.

La început s-ar putea să vi se pară sec, deoarece trebuie să mergem înapoi ca să punem o temelie.  Eu m-am rugat, am studiat şi am făcut tot ce am putut ca să aduc simţirea Duhului Sfânt care să aşeze aceste lucruri, pentru ca oamenii să vadă şi să fie lămuriţi astfel încât să vină mai aproape de Hristos, deoarece suntem în timpul sfârşitului.

Este atât de minunat faptul că, studiind Istoria am văzut cum a început prima Biserică şi ce s-a întâmplat acolo; am văzut acea Sămânţă micuţă a lui Dumnezeu mişcându-se în fiecare din aceste epoci, fiind scoasă afară complet.

Începând de mâine seară vom avea aici o hartă, adică o tablă pe care vă voi arăta anumite lucruri. Cred că unul din învăţătorii de şcoală duminicală are o tablă, deoarece am văzut-o în spate. Voi lua un portar s-o aducă şi s-o pună aici în faţă, ca să pot scrie pe ea şi să vă învăţ, aşa încât să fiţi siguri şi să puteţi face desenul în timp ce voi încerca să aduc cât mai aproape aceste lucruri.

Înainte de a începe, aş vrea să vă spun că veţi vedea începutul epocii Bisericii, ce au învăţat şi ce au făcut apostolii, principiile Bibliei şi toate celelalte. Apoi veţi vedea cum în a doua epocă după apostoli, acea biserică a început să se îndepărteze de învăţătura adevărată, cum în epoca a treia a ajuns şi mai departe, iar în epoca a patra a slăbit şi mai mult, ajungând într-o stare căldicică. Biserica a produs o biserică căldicică.

Eu respect religia fiecărui om, dar Biserica umplută cu Duhul Sfânt a fost de la început până în timpul acesta Biserica adevărată, Biserica cincizecimii. Acesta este adevărul. Dumnezeu a păstrat această Biserică.

Eu m-am gândit adesea la cuvintele spuse de Isus: „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” ( Luca 12.32), şi m-am întrebat ce înseamnă, dar acum am înţeles.

Săptămâna trecută, am avut o adunare la Shreveport, Louisiana. Acolo am avut cea mai minunată adunare la care am participat vreodată în viaţa mea.

Am avut câteva zile de vacanţă, aşa că m-am dus jos, în Kentucky, împreună cu fratele Woods, unul dintre diaconii sau mai degrabă unul dintre administratorii de aici, la vânătoare de veveriţe.

Am împuşcat prima veveriţă şi pentru că trecuse cineva cu câinii pe acolo, am zis: „Voi aştepta până când veveriţele vor ieşi, din nou, afară din scorburi.” Toate fugiseră şi se ascunseseră în scorburi, aşa că am zis: „Voi sta aici şi voi aştepta până vor ieşi afară.” Era foarte frig şi urechile îmi ardeau din pricina gerului, căci bătea un vânt foarte aspru printre acele scorburi, dar am spus: „Voi aştepta până vin veveriţele afară.”

Am stat acolo până când Duhul Sfânt mi-a spus: Ridică-te şi du-te în locul pe care l-ai numit „Scorbura vânătorului”, pentru că acolo îţi voi vorbi.”

M-am dus în locul pe care l-am numit „Scorbura vânătorului”. Motivul pentru care am numit aceste scorburi, „Scorbura vânătorului”,  este că odată am mers în locul acela şi am văzut şaisprezece veveriţe care stăteau pe un copac. Am împuşcat câte îmi trebuiau, iar pe restul le-am lăsat acolo şi am plecat. (cred că acesta este modul corect de a vâna).

Deci El mi-a spus: „Du-te în locul pe care l-ai numit „Scorbura vânătorului.” referindu-Se la faptul că eu l-am numit aşa.

M-am dus acolo sus, la capătul acelei scorburi, m-am aşezat sub un stejar alb şi am aşteptat aproape o jumătate de oră, dar nu s-a întâmplat nimic. Atunci m-am aşezat pe pământ şi mi-am întins mâinile, iar atunci El   mi-a vorbit.

Când a făcut aceasta, mi-a descoperit cuvintele referitoare la această Scriptură de care ne apropiem în dimineaţa aceasta, şi pe care nu le-am văzut niciodată până acum.

Apoi, când am ajuns în Shreveport, Louisiana, doamna Shrader, care este o femeie înzestrată…

Cu mulţi ani în urmă, când Îngerul Domnului m-a întâlnit pentru prima dată aici, jos la râu, a apărut acea Lumină şi El mi-a vorbit. Unsprezece ani mai târziu, când am intrat în adunare, femeia aceasta micuţă s-a ridicat în picioare, a vorbit în limbi şi a tălmăcit, spunând cuvânt cu cuvânt ceea ce spusese Îngerul.

Şi aceeaşi femeie micuţă a fost mişcată de Duhul Sfânt, atunci când am mers la „Tabernacolul Vieţii” din Shreveport spunându-mi cuvânt cu cuvânt ceea ce mi-a spus El pe munte.  Apoi Duhul a început să se mişte şi să dea tălmăcirea, descoperind prin prorocie, care niciodată nu a dat greş,  lucrurile care se vor întâmpla în adunările din  serile următoare. Înainte de aceasta, o femeie micuţă a venit în adunare. Era o baptistă şi habar nu avea de ceea ce urma să facă. Stătea în mijlocul adunării, când Duhul Sfânt a venit peste ea şi a început să vorbească în limbi; o femeie baptistă care venea din prima Biserică Baptistă din Shreveport. Ea nici nu ştia ce face dar, înainte să poată zice ceva, Duhul Sfânt a dat tălmăcirea: „Aşa vorbeşte Domnul: În trei luni Duhul lui Moise, Ilie şi Hristos, va sluji în Tabernacolul acesta.”, şi totul s-a împlinit întocmai.

Un bărbat din Meridian, Mississippi, s-a dus să ia ceva din frigider, dar in clipa când a întins mâna spre uşă, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi a început să vorbească în limbi, fără să ştie ce face. Şi înainte să înţeleagă ce se întâmplă, Duhul Sfânt i-a vorbit din nou şi  i-a spus: „Du-te la Shreveport, Louisiana, şi slujitorul Meu îţi va spune ce să faci.” Vedeţi?

Astfel, omul a venit acolo şi a spus: „Nu înţeleg, căci nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva.” O, Doamne! Noi trăim în zilele din urmă, chiar înainte de venirea Domnului.

Acea bisericuţă a fost întotdeauna o minoritate. Eu nu mă refer la denominaţiunea penticostală, ci la oamenii care au trăit experienţa cincizecimii. Cincizecimea nu este o organizaţie, ci este o experienţă pe care o trăieşte oricine o doreşte: catolic, iudeu, prozelit, metodist, baptist. „Oricine vrea, să vină.” Aceasta este o experienţă individuală. Dumnezeu nu se ocupă cu o denominaţiune; nici cu neamurile ca rasă, sau ca o naţiune, ci se ocupă cu fiecare om în mod individual. „Oricine vrea…” alb, negru, galben, mulatru, metodist, baptist, protestant, catolic, sau orice ar fi, lăsaţi-l să vină. Eu sunt bucuros pentru că El a făcut-o în felul acesta.

Odată cineva a spus: „Aş prefera ca El să spună altceva decât să strige numele meu: „Lăsaţi-l pe William Branham să vină”, deoarece acolo ar putea fi mai mulţi oameni cu numele William Branham.” Totuşi, când El a spus „Oricine”, ştiu că m-a luat şi pe mine.

Acesta este modul în care putem păşi cu toţii: „Oricine vrea, să vină”.

Ştiu că pe la hoteluri şi pe la moteluri sunt o mulţime de oameni veniţi din toată lumea.  Vedeţi? Sunt oameni veniţi din Irlanda şi din alte locuri, care aşteaptă aceste întâlniri, dar nu pot ajunge la ei, deoarece vreau să dau timpul acesta învăţăturii, înţelegeţi?

Acum, înainte de a începe studiul acestei Cărţi, vreau să mai spun ceva. La început a fost o Biserică a cincizecimii, care s-a mişcat afară sub puterea Duhului Sfânt şi a scris o carte a Faptelor. În epoca a doua ea a început să se micşoreze; biserica a devenit formală, dar acea Sămânţă micuţă de la cincizecime a continuat să meargă înainte cu supranaturalul. Apoi, ea a mers prin epocile întunecoase şi a trecut timp de aproape patru sute şi ceva de ani prin prigoane sângeroase, dar micuţa Sămânţă de la cincizecime a continuat să meargă mai departe. Nu mă întrebaţi cum a putut supravieţui, căci singurul care a putut face aceasta a fost Dumnezeu, în mâna căruia era.

Ei luau bărbaţii şi îi ţintuiau pe stâlpi; luau un ţăruş de lemn, îl înfigeau în ei şi îi învârteau; apoi lăsau câinii  să-i sfâşie şi să tragă măruntaiele din ei deşi nu erau încă morţi. Luau femeile, le tăiau sânii şi le lăsau să se chinuiască aşa până se scurgea tot sângele din ele şi mureau. Pe cele care erau însărcinate le luau, scoteau copiii din ele şi îi aruncau la câini şi la porci sub privirile lor. Ei făceau aceste lucruri în numele creştinismului, dar Isus a spus în  Biblie: „…va veni vremea când oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” (Ioan 16.2). Vedeţi?

Acest lucru s-a strecurat şi în epoca următoare, când s-a încheiat. După aceea vedem că Biserica a ieşit afară prin reformă. În timpul acela, ea s-a îndepărtat tot mai mult de Duhul şi a continuat s-o facă până când, în această epocă din urmă este gata să se unifice şi să facă o icoană fiarei. Dar acel Duh micuţ va trăi în inimile oamenilor până va veni Isus. Aşa trebuie să fie.

Ţineţi minte aceasta, pentru că noi vom lua fiecare lucru, din Istorie, şi vom arăta că s-a petrecut exact aşa. Luaţi şi studiaţi Istoria, apoi citiţi Biblia şi veţi vedea că totul corespunde întocmai.

Oh, fie ca noi să n-o luăm ca pe o mustrare, ci să primim cu smerenie avertizarea Duhului Sfânt şi să ne rugăm zi şi noapte. Nu lăsaţi nimic să vă oprească din rugăciune!

Vom intra şi vom „săpa” ca să dezgropăm şi să aducem la suprafaţă viaţa acelor bărbaţi mari din trecut şi felul cum s-au jertfit ei. Astfel, veţi vedea cât de puţin aţi făcut voi. Aceasta mă face să mă ruşinez adesea, pentru că noi trebuie să avem totul atât de uşor, în timp ce ei au obţinut fiecare lucru atât de greu. Pavel a spus despre ei, în Evrei 11, că: „…au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi munciţi…” (Evrei 11.37). Cum va sta mărturia noastră pe lângă a lor? Cum va fi ea, căci noi trebuie să avem totul atât de frumos?

Acum, înainte de a deschide Cartea, aş dori ca toţi cei care putem, să ne ridicăm pentru un moment de rugăciune, şi cu respect şi cu inima plină de sinceritate, să înălţăm un cuvânt de rugăciune către Dumnezeu.

Doamne Dumnezeule, Creatorul cerului şi al pământului, Autorul Vieţii veşnice şi Dătătorul tuturor darurilor bune şi desăvârşite, mai întâi Te vom ruga să ne ierţi, Doamne, pentru toată indiferenţa şi păcatele noastre înfăptuite împotriva Ta şi a aproapelui nostru.

Fie ca această perioadă scurtă, în care vom veni împreună, să nu fie doar pentru zidirea sufletelor noastre, ci ea să ne lumineze şi să ne inspire în aşa fel încât să mergem să spunem şi altora. Fie ca acesta să fie un timp de predare din nou, de unire cu plinătatea Trupului lui Hristos şi de pregătire pentru răpire.

Tată Dumnezeule, nu dorim s-o facem prin propriile noastre puteri, deoarece ştim că slujitorul Tău şi toţi ceilalţi slujitori ai Tăi sunt prea neînsemnaţi pentru această temă măreaţă.  Privind la bărbaţii înţelepţi din trecut, care şi-au pus pe inimă să încerce să descopere şi să comenteze această mare carte a Apocalipsei, ne dăm seama cât de neînsemnaţi suntem noi faţă de ei. Dar Tu eşti Tăria noastră.

Tată ceresc, ştiu că Tu vei face ceva deosebit în timpul acesta, de aceea Te rog să laşi ca Duhul Sfânt să aibă autoritate asupra fiecărei inimi; taie împrejur buzele care vorbesc şi urechile care ascultă.

Apoi, când totul se va termina şi vom pleca din casa aceasta, să ne predăm Ţie şi să spunem: „Este bine că am fost acolo, pentru că Duhul Sfânt ne-a vorbit în timp ce am stat jos, iar acum suntem siliţi să facem tot ce putem în timp ce Lumina de seară străluceşte.” Îngăduie aceasta, Doamne.

Fie ca această adunare să-i facă pe bărbaţi şi pe femei să se înnoiască, iar Tu să ridici vorbitori în limbi, tălmăcitori ai limbilor şi daruri de prorocie. Ridică păstori, predicatori, evanghelişti şi aşa mai departe, astfel ca Biserica să poată fi zidită. Ridică misionari care să meargă pe câmp şi să răspândească această Evanghelie glorioasă. Oriunde va merge Cuvântul, fie ca El să cadă pe un pământ bun ca să aducă roadă însutită, deoarece credem că suntem la sfârşitul epocii bisericii şi sfârşitul este aproape.

Îngăduie aceste lucruri, Tată. Ajută-mă în timpul acesta, Doamne, pentru că am nevoie de Tine şi Te rog aceasta în timp ce mă încredinţez Ţie pentru aceste servicii, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

(O soră vorbeşte în limbi, iar un frate dă tălmăcirea: „Ascultă-Mă, poporul Meu. Lasă-ţi urechile deschise la mişcarea Duhului lui Dumnezeu. Lăsaţi-vă inimile înţelegătoare, deoarece Eu voi vorbi poporului Meu, prin profetul Meu. El urmează să aducă afară adâncimea Cuvântului Meu,- lucruri pe care nu le puteţi înţelege decât prin descoperire duhovnicească -, şi vă descoperă că aşa este. Eu binecuvântez inimile voastre, copii. Cei ce sunteţi în stare, uitaţi-vă la El în timp ce vorbeşte prin profetul Său şi  spune aceste lucruri (nu se aude clar) în auzul vostru, căci doreşte să ascultaţi…(Nu se aude clar).

…Aceasta este o avertizare, fiindcă este timpul din urmă, când Cuvântul urmează să fie spus multor inimi omeneşti. Acesta este un timp în care înţelegerea noastră trebuie să fie roditoare. Lăsaţi deci, ca Duhul Sfânt să vorbească, prin profetul lui Dumnezeu, iar inimile noastre să fie făcute înţelegătoare. Să ne strângem mai aproape ca să nu pierdem ceva ce este prea important pentru noi ca să înţelegem. Aşa vorbeşte Domnul.”).

Dumnezeule Atotputernic, care L-ai înviat pe Isus din morţi, suntem atât de bucuroşi să ştim că Duhul Tău locuieşte printre noi. El este întotdeauna Adevărul şi nici un cuvânt neadevărat nu este în Sine. Tată, în continuare confirmă Cuvântul Tău în timp ce Îl vom citi pentru slujba Ta.

Fă fiecare inimă trează, căci Tu ai spus: „Fiţi gata şi pregătiţi-vă, căci va veni ceva.” S-ar putea ca acesta să fie poporul care primeşte ultima avertizare pentru a se întoarce de la lucrările lor la calea cea adevărată. Îţi mulţumim, Dumnezeule sfânt, în Numele Fiului Tău, Domnul Isus. Amin.

Deschideţi acum la cartea Apocalipsei, capitolul 1, de unde vreau să citesc primele trei versete (fratele Branham foloseşte Biblia „King James”).

„Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând pe îngerul Său la robul Său, Ioan, –

care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.

Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”

Aşa cum am spus înainte, vom face o împărţire a Cărţii conform Istoriei, aşa că, de fiecare dată când mă veţi vedea făcând referire la paginile pe care le-am scris aici, să ştiţi că aceasta este esenţa pe care am luat-o din comentariile istoricilor.

Scriitorul acestei Cărţi, care a fost scrisă pentru generaţiile viitoare, este sfântul apostol Ioan, şi cuprinde mesajele către cei şapte îngeri a celor şapte epoci distincte ale perioadei creştine, începând cu timpul apostolilor până la venirea Domnului. Epocile se succed, pe rând, de la înălţarea Domnului nostru până la venirea Lui din nou. În fiecare epocă a bisericii ni se prezintă starea ei spirituală şi poate fi văzută prin mesajul adresat ei de către Duhul Sfânt. Mai mult, fiecare epocă poartă viţa adevărată a lui Hristos: fecioarele înţelepte, şi viţa falsă, altoită: fecioarele neînţelepte.

Istoricii sunt de acord că Ioan a trăit în ultimii ani ai vieţii sale în oraşul Efes, unde a şi murit, iar când a scris cartea Apocalipsei se afla pe Insula Patmos. Ea nu este povestea vieţii lui, ci este povestea lui Hristos în epocile viitoare. Vedeţi, este o profeţie: profeţia despre o epocă ce vine; dar nu este profeţia lui Ioan, ci este descoperirea dată de Domnul în mod solemn; nu este descoperirea  sfântului apostol Ioan, ci este descoperirea lui Hristos Domnul.

Apocalipsa este ultima carte a Noului Testament, dar cuprinde toate lucrurile de la începutul până la sfârşitul Evangheliei, lucru cu care sunt de acord şi învăţătorii Bibliei.

Scrisoarea către cele şapte epoci ale Bisericii este o profeţie referitoare la epocile viitoare. Astfel, Pavel a scris despre viaţa şi gloria epocii Bisericii din timpul lui, dar Ioan a scris despre viaţa şi gloria celor şapte epoci ce urmau să vină în viitor, mesajele fiind adresate celor şapte trimişi sau mesageri şi tuturor creştinilor care vor trăi în timpul acestor îngeri.

Acum, cartea Apocalipsei. Noi vom încerca s-o împărţim în mai multe părţi şi voi face tot posibilul să vă las liberi pe la ora 11.00-11.30, ca să putem începe din nou pe la ora 7.00.

Să privim cuprinsul capitolului întâi:

– versetul 1 vorbeşte de la sine, deoarece este Descoperirea lui Isus Hristos;

– versetul 2: sfântul apostol Ioan este slujitor şi scriitor;

– versetul 3: binecuvântările pronunţate;

– versetul 4: salutul pentru biserici;

– versetul 7: anunţurile;

– versetul 8: dumnezeirea supremă a lui Isus Hristos;

– de la versetul 9 până la versetul 14: viziunea din Patmos;

– versetele 14 şi 15 descriu slava înşeptită a Persoanei Lui.

Oh, este minunat să vedem slava înşeptită a Persoanei lui Isus Hristos, după învierea Sa glorioasă!

Acum titlul: „Descoperirea lui Isus Hristos…”

Nu este vorba de descoperirea sfântului apostol Ioan, ci de descoperirea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Cuvântul grec pentru Descoperire este Apocalypse şi înseamnă dezvelire. Eu am luat acest cuvânt şi am căutat să-i aflu însemnătatea. Este asemenea unui sculptor care face o statuie mare şi o acoperă cu un văl. Apoi, merge şi trage jos acel văl, descoperind ceea ce se ascundea după el. Aceasta este o descoperire.

Astfel, această carte nu ne descoperă atât de mult Persoana lui Isus Hristos (deşi, fără îndoială, ne vorbeşte despre dumnezeirea Lui, despre slujba Sa înşeptită şi despre faptul că El este Preot, Împărat şi aşa mai departe), ci este descoperirea lucrării Sale viitoare în mijlocul celor şapte epoci ale Bisericii ce urmau să vină.

Când Domnul nostru era pe pământ, ucenicii Săi L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel?” (Fapte 1.6), dar El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele…” (v.7). Nimeni nu va şti aceasta, pentru că tot El a spus: „Nici chiar Fiul nu ştie…”  dar după moartea, înmormântarea, învierea şi înălţarea Sa în slavă, a primit de la Dumnezeu viitorul Bisericii apoi, S-a întors să aducă acest mesaj Bisericii; mesaj care arată starea Bisericii de-a lungul epocilor, până la venirea Sa.

El n-a putut face aceasta înainte de moartea, îngroparea şi învierea Sa, deoarece nu ştia.

Observaţi cum scrie Scriptura aici?

„Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu…”

Deci, Dumnezeu Tatăl i-a dat descoperirea Fiului Său Isus Hristos, iar El l-a trimis pe îngerul Său la Ioan ca să-i arate lucrurile care au fost, care sunt şi care vor veni. Oh, totul este aşezat minunat!

Apocalipsa i-a fost dată lui, ca să descopere lucrarea lui Hristos şi faptul că El va fi Acelaşi în fiecare epocă. Acesta este motivul pentru care v-am spus azi dimineaţă: „Păstraţi în minte Biserica adevărată!” Biserica adevărată a început în ziua cincizecimii.

Nu există nici un teolog, nici un învăţător al Bibliei sau vreun istoric, care să spună că ea a început în zilele lui Martin Luther sau ale lui Wesley, în epoca catolică sau în orice altă epocă. Biserica adevărată a început la cincizecime; atunci s-a născut ea. Acolo a fost începutul ei.

Astfel, dacă stai de vorba cu cineva, nu poate merge nicăieri în altă parte.

Este ca şi cum ai pune un iepure pe câmp. Tu ştii fiecare gaură, aşa că o vei astupa, iar el va fi obligat să se întoarcă exact în locul de unde a venit.

Păi, la fel este cu Biserica, cu epocile ei şi cu lucrarea Duhului Sfânt. Voi trebuie să vă întoarceţi la început; la original. Dumnezeu este infinit şi omniprezent, şi fiind infinit, El nu poate face ceva aici şi ceva contrar dincolo, ci de fiecare dată trebuie să procedeze ca prima dată.

Când Duhul Sfânt s-a revărsat pentru prima dată şi peste neamuri, Petru a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” (Fapte 10.49), iar când Isus era pe pământ, cineva I-a zis odată: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?”

Drept răspuns El le-a zis: „Oare nu aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască,

Şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de nevastă-sa…”

Şi a continuat: „Moise a îngăduit să vă lăsaţi nevestele…, dar de la început n-a fost aşa.” (Matei 19.3-8).

Întoarceţi-vă la început! Astfel, dacă vom vorbi despre epocile Bisericii, trebuie să ne întoarcem la început, comparându-l cu fiecare declaraţie făcută de oameni de-a lungul epocilor.

Aceasta este cea mai puternică dintre toate cărţile Bibliei; este singura Carte pe care Şi-a pus Hristos pecetea Sa. Ea începe cu o binecuvântare şi se încheie cu un blestem: „Ferice de cine citeşte…” şi: „Blestemat este oricine…” este singura Carte în care Hristos însuşi a scris întreaga Biblie, aşa cum a scris cele zece porunci cu propriile Sale degete. Acesta este adevărul. Şi aşa cum iudeii ţin Legea, noi avem astăzi Apocalipsa.

Dacă Satana urăşte vreo carte din Biblie, aceasta este Apocalipsa. El urăşte toată Scriptura, pentru că ea este artileria completă, dar cel mai mult urăşte Apocalipsa şi Geneza, deoarece Geneza arată începutul lui, iar Apocalipsa descoperă ce urmează să i se întâmple în zilele din urmă: că va fi legat pentru o mie de ani, apoi, el, prorocul mincinos şi fiara, vor fi aruncaţi în iazul de foc.

Satana atacă autenticitatea cărţii Geneza, spunând că nu este adevărată, ceea ce face ca minţile oamenilor să fie întunecate. Priviţi ce atacă Diavolul: Geneza şi Apocalipsa; prima şi ultima carte a Bibliei.

Cartea Apocalipsei conţine mai multe simboluri decât tot restul cărţilor din Biblie, deoarece este o carte profetică. Acesta este motivul pentru care ea poate fi înţeleasă numai de o clasă de oameni. Apocalipsa nu este pentru toţi, ci doar pentru cei cu vedere profetică.

Biblia spune în Deuteronom că „lucrurile ascunse sunt ale Domnului…” (Deuteronom 29.29). Acesta este adevărul. Şi El descoperă aceste lucruri ascunse copiilor Săi.

Mintea firească nu poate pătrunde lucrurile măreţe ale Scripturii, deoarece ele sunt o nebunie pentru ea. De aceea, această Carte a fost scrisă doar pentru cei ce iubesc Cuvântul lui Dumnezeu: pentru Biserică. Descoperirea lui Isus Hristos pentru Biserica Efes: pentru Biserica Smirna şi aşa mai departe. Descoperirea lui Isus Hristos este pentru Biserica Sa. Aceasta îmi place.

Şi observaţi, ea este în acelaşi timp sfârşitul Scripturilor; sfârşitul complet, de aceea este aşezată la locul potrivit: la sfârşitul Bibliei. Descoperirea tuturor lucrurilor a fost aşezată la sfârşit, fiind urmată de o binecuvântare pentru cei ce o citesc şi o ascultă şi de blestem pentru cei ce vor adăuga sau vor scoate ceva din conţinutul ei. Oh, ea este artileria completă, Absolutul, şi nimeni nu poate adăuga ceva la ea, deoarece Dumnezeu a spus că dacă vreun om va încerca să adauge sau să scoată ceva din această Carte, îi va fi scoasă partea de la Pomul vieţii. Vedeţi? Dacă cineva va încerca să scoată ceva, îi va fi scoasă partea lui din carte.

De aceea, când vedem descoperirea multiplă a Domnului nostru: cine şi ce este El, dacă cineva va adăuga sau va scoate ceva la aceasta, aceea va fi o prorocie falsă. Mulţi au încercat să spună că ei au primit mai mult din această descoperire, dar aceasta este descoperirea completă a Domnului Isus în mijlocul Bisericii Lui.

Deci, cuvântul grec „dezvelire”, înseamnă „arătarea a ceva ce a fost ascuns, nedescoperit, descoperirea lui Hristos.”

Versetul 1 ne prezintă descoperirea sau dezvelirea lui Hristos. Oh, zilele din urmă şi venirea Domnului au fost ascunse apostolilor, de aceea ei L-au întrebat despre aceste lucruri, dar numai unul a trăit să primească descoperirea, însă nici el nu a înţeles pentru că Istoria nu era încă derulată.

Mesajul acestei cărţi se adresează celor şapte biserici din Asia Mică. Desigur în zilele acelea erau mai multe biserici, dar au fost alese cele şapte deoarece epocile care aveau să vină urmau să aibă caracteristicile lor.

Efes avea ceva caracteristic epocii care-i poartă numele, şi la fel: Smirna, Pergam, Filadelfia etc. Toate aveau ceva din trăsăturile epocilor ce aveau să vină.

Oh! Orice om care vede realitatea spirituală a Scripturilor, nu poate spune că ei nu au fost inspiraţi! (fratele Branham bate de trei ori în amvon). Păi, tocmai faptele voastre, motivaţia şi ţinta voastră, dovedesc că Scriptura este inspirată. Să poţi vedea cum Dumnezeu împlineşte aceste lucruri! Chiar şi ceea ce faceţi este simbolizat aici.

Când Avraam s-a dus să-l aducă jertfă pe singurul său fiu, Îl simboliza pe Dumnezeu care, câteva mii de ani mai târziu, avea să-L jertfească pe Fiul Său. Sau Iosif, care a fost vândut şi a ajuns în temniţă. El era urât de fraţii săi, dar tatăl său îl iubea, iar Duhul a lucrat în viaţa acestui bărbat care a fost un simbol desăvârşit spre Hristos. Când David a fost respins şi urca muntele Măslinilor privind spre cetate şi plângând căci era un rege respins, Îl simboliza pe Fiul lui David care, câţiva ani mai târziu, a urcat acelaşi munte plângând pentru Ierusalim ca un Rege respins. Duhul Sfânt Îl arăta prin toate aceste simboluri.

Oh, atunci puteţi vedea marea biserică a cincizecimii în aceste zile din urmă? (fratele Branham bate de cinci ori în amvon). Puteţi vedea cum a fost inaugurată de Dumnezeu în ziua de rusalii? Duhul primit atunci trebuia să rămână în Biserică prin toate epocile, dar ei au ajuns formali şi indiferenţi; au dorit să aibă o denominaţiune; au dorit să unească biserica cu statul, iar în final au făcut-o, ceea ce a cauzat sute de ani de prigoană. Apoi a venit reforma! De fiecare dată ei au tăiat din Duhul şi au adăugat ceva firesc, până când, acum sunt din nou gata pentru o unire. Noi trăim ultimele ceasuri; suntem chiar la sfârşitul epocilor bisericii; am ajuns în Epoca Bisericii Laodicea.

În capitolul 1.1, ne este prezentat scriitorul. Cine este el? Ioan.  Dar cartea nu este descoperirea lui Ioan, ci este descoperirea lui Isus Hristos. Ioan a fost ales ca ucenic al Său, dar cartea ni-L descoperă pe Isus Hristos.

Ea a fost adusă la Ioan de către îngerul Domnului. Noi nu ştim cine era îngerul acela, pentru că Biblia nu spune aceasta, dar desigur era un profet, deoarece este scris că: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească despre aceste lucruri care trebuie să se împlinească în curând.”

Mai mult, când Ioan vrea să se închine înaintea îngerului, acesta îi spune: „Fereşte-te să faci una ca aceasta…” (Cred că Apocalipsa spune aceasta în capitolul 22.9) „…căci şi eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii…” S-ar putea ca acel înger să fi fost Ilie, sau vreunul dintre proroci. Ioan era un apostol, dar acest profet era trimis la el. Priviţi  natura celorlalte scrieri ale lui Ioan şi veţi avea dovada că nu el este autorul Apocalipsei. Luaţi şi citiţi prima şi a doua epistolă a lui Ioan; priviţi natura lor şi natura acesteia. Ioan era scriitor şi apostol, dar acesta este duhul unui profet, iar profetul este o persoană deosebită, înţelegeţi? Apocalipsa nu este opera lui Ioan şi nici descoperirea lui, ci este descoperirea lui Dumnezeu, a lui Isus Hristos, dată Bisericii. Ioan era scriitorul, iar Cartea spune exact aceasta.

Deci ea nu se adresează lui Ioan, ci bisericii. În vremea aceea, Ioan era păstorul bisericii din Efes, iar cartea se adresează bisericii şi nu lui.

În versetul 3, El anunţă binecuvântarea. Ascultaţi.

Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape.”

Ce timp este aproape? Timpul în care au loc aceste lucruri; când este făcută cunoscută descoperirea lui Isus Hristos în fiecare epocă a Bisericii.

Motivul pentru care a scris aşa, este că Ioan s-a gândit că El urma să vină în curând şi că acele epoci ale bisericii aveau să se termine repede. Dacă i-ar fi fost descoperit că urmau să fie şapte epoci ale bisericii, care aveau să se întindă pe o perioadă de mai multe sute de ani, sau mai multe mii de ani, nu ar mai fi fost nici un motiv de aşteptare în epoca bisericii lor.

De aceea Dumnezeu le-a vorbit aşa şi nu le-a descoperit acel lucru. Astfel, lui Martin Luther nu i-au fost descoperite lucrurile pe care le-a ştiut Wesley despre Scriptură şi baptiştilor nu le-a fost descoperit ceea ce ştiau penticostalii despre Scriptură, deoarece erau epoci diferite, iar Dumnezeu descoperă lucrurile numai la timpul potrivit.

Oh, voi nu puteţi semăna sămânţa în timpul verii şi să o aveţi coaptă în acelaşi timp, ci o semănaţi la timpul ei şi ea creşte şi ajunge la maturitate. Aşa seamănă şi Dumnezeu Cuvântul Său, care creşte drept în sus, iar atunci putem să privim înapoi şi să spunem: „Păi, sigur, noi vedem aceasta după ce a fost descoperit.”

Acum, cuvântul „ferice” anunţă binecuvântarea de care au parte cei ce citesc şi ascultă tainele Cărţii. Mintea firească o evită, deoarece nu ştie nimic despre aceasta; şi nu-i de mirare că nu ştie, pentru că în mintea firească este Satana. Satana este demascat, or el nu vrea aceasta.

Aţi observat cât de deranjat este Satana când ştie că este demascat? Urmăriţi unul dintre servicii; priviţi reacţia oamenilor. Priviţi în adunările mele. Atunci când Satana este surprins peste o anumită persoană, puteţi vedea cum faţa acelei persoane se schimbă. Ei nu ştiu ce se întâmplă, dar Duhul Sfânt vine dintr-o dată şi demască acel drac.  Oh, el urăşte acel fel de adunări. Acesta este motivul pentru care avem atâta luptă: pentru că Cuvântul lui Dumnezeu îl demască pe diavolul. Vedeţi? El spune cine este.

Ca şi cum aţi spune (sub inspiraţia Duhului Sfânt): „Femeia aceasta de aici se numeşte doamna Jones şi vine din Cutare şi Cutare loc.” Ce face aceasta? Cercetează duhul ei; îl duce sus.

„Cum a ştiut el? Omul acesta nu mă cunoaşte, aşa că acesta trebuie să fie ceva duh. Ce fel de duh este acesta?”

„Acesta este Duhul lui Dumnezeu.”

„Cum? Şi care-i problema cu mine?”

„Ai tuberculoză , cancer (sau orice altceva ar fi). Aşa vorbeşte Domnul…” Oh, cum urăşte Satana aceasta, deoarece îl descoperă.

Acum, mintea firească priveşte şi spune: „Aceasta este citirea gândurilor; este telepatie mintală.” Ei nu înţeleg; aceste lucruri sunt o nebunie pentru ei, dar pentru cei care înţeleg, oh, ce binecuvântare! Ce este aceasta? O descoperire! A cui descoperire? A omului de la amvon? A lui Isus Hristos care Se descoperă în această ultimă epocă a Bisericii aşa cum a promis că va face. Aceasta este o descoperire.Vedeţi?

Dar Satana o urăşte. Doamne, cum o mai urăşte, deoarece el şi planurile lui sunt demascate, iar eu am scris aici jos: „Satana urăşte Apocalipsa şi Geneza.” Acesta este adevărul.

De ce urăşte el descoperirea? De ce este atât de împotriva ei? Pentru că întreaga artilerie a Cuvântului lui Dumnezeu şi Biserica Sa sunt zidite solemn pe descoperire.Aceasta nu va trece printr-o şcoală şi nu contează cât de multe seminarii avem: ei sunt înapoi în epoca întunecoasă. Biblia şi Biserica sunt categoric o descoperire.

Să ne întoarcem şi să privim puţin la Matei 16.18, unde este vorba despre descoperire.

Versetul 17: „Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Şi Eu Îţi spun: „tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”

Acum, Biserica Catolică spune că El Şi-a zidit Biserica pe Petru. Păi aceasta este cu adevărat o gândire firească! Numai o minte firească se poate gândi că Dumnezeu Îşi zideşte Biserica pe un om vulgar şi ordinar; pe un om născut în păcat, când propriul Său Fiu stă acolo. Petru a dovedit aceasta când s-a jurat că nu-L cunoaşte şi s-a lepădat de El.

Biserica nu este zidită pe Petru şi nici pe o piatră aşezată acolo, aşa cum susţin câteva biserici. Piatra despre care vorbea El, nu este nici Petru şi nici chiar El însuşi.

Mulţi dintre voi, penticostalii, încercaţi să spuneţi: „Piatra este Isus. Pe El este zidită Biserica Sa.” Nu, este greşit. Dacă observaţi, „piatra” nu este nici Isus şi nici Petru, ci este „descoperirea”: „Nu carnea şi sângele  ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

Aş vrea să vă întreb ceva. În grădina Eden nu exista nici o Scriptura scrisă, iar cei doi băieţi, Cain şi Abel, au dorit să aducă o jertfă, ca să primească trecere înaintea lui Dumnezeu. Astfel, Cain a venit şi a zidit un altar, iar Abel a făcut la fel. Păi, dacă aceasta-i tot ce cere Dumnezeu, înseamnă că El ar fi nedrept dacă l-ar condamna pe Cain. În ordine. Cain a adus o jertfă, iar Abel a făcut la fel; Cain s-a închinat, iar Abel a făcut tot aşa. Tot ce a făcut Abel a făcut şi Cain.

Deci, dacă a aparţine de o biserică şi a merge la ea, a aduce jertfe, a te ruga şi a te închina lui Dumnezeu este tot ceea ce cere El, înseamnă că Dumnezeu ar fi nedrept dacă   l-ar condamna pe Cain, pentru că el a făcut toate aceste lucruri.

Dar, vedeţi voi, prin descoperire, Abel a ştiut că nu fructele sunt acelea care i-au scos din grădina Eden, aşa cum cred multe minţi fireşti în timpul acesta. Cain i-a oferit lui Dumnezeu roadele pământului, deoarece  s-a gândit că din pricina lor au fost scoşi din grădina Eden.

Priviţi acea „descoperire”. Priviţi dezacordul dintre ea şi aceasta, căci nu roadele i-au scos afară din Eden; Eva nu a mâncat mere. Sigur că nu. Cum şi-a dat seama că este goală dacă a mâncat mere? Aceasta este în legătură cu viaţa sexuală. Aceasta trebuie să fie.

Ei nu aveau nici o Scriptură atunci. Unii spun: „Bine, dar ea a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului.” (Geneza 4.1). Este corect, domnule, căci tot aşa îl primeşte şi prostituata, deoarece Dumnezeu este Dătătorul vieţii. Dar este o viaţă pervertită. Uitaţi-vă la natura lui Cain: el era de la tăticul lui, de la Diavolul, de aceea ura, era egoist şi a ucis. Vedeţi?

Probabil că părinţii i-au spus lui Abel că pomii aveau roade pe ei şi aşa mai departe, dar el a primit o descoperire, aşa că s-a dus, a luat un miel şi i-a luat viaţa pentru a aduce sânge, nu roade: mere, babane sau pere.

Evrei 4 spune că: „Prin credinţă (prin descoperire), a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui..” (v. 4).

Iată pe ce Şi-a zidit Dumnezeu Biserica Sa: „Căci nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta…(n-ai învăţat-o într-un seminar, nici nu te-a învăţat cineva cândva)…”ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Toată descoperirea se bazează pe credinţă: „Pe această piatră (a descoperirii lui Isus Hristos), voi zidi Biserica Mea.”

Voi puteţi lua ceea ce spune păstorul; puteţi lua ce învaţă seminarul sau ceea ce spune biserica, şi totuşi nu este suficient. Poate sunteţi în stare să explicaţi cu elocvenţă, dar este nevoie ca Dumnezeu să vă descopere că Isus Hristos este Fiul Lui şi că voi sunteţi salvaţi prin sângele Său; că El este Salvatorul vostru.

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Atunci puteţi vedea de ce Satana este atât de împotriva Apocalipsei. De fapt, el este împotriva oricărei descoperiri spirituale şi a slujbei de astăzi. Ce este aceasta? Descoperirea lui Hristos.

Lăsaţi biserica să continue cu denominaţiunile ei măreţe, cu organizaţiile şi mesajele lor înfloritoare, etc. Lăsaţi-i să meargă înainte. Ei nu au nici o problemă şi fiecare îi bate pe spate, dar Satana nu se sperie de toate acestea.

Vine însă un timp când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, Îl va descoperi din nou pe Hristos în Biserica Sa, cu putere, cu dovezi de vindecare a bolnavilor şi cu semnele despre care a spus că îi vor urma pe cei credincioşi. Atunci Satana se va învârti în patul lui şi va face ceva. Până atunci însă, Satanei nu-i pasă la cât de multe biserici aparţineţi; nu este prea preocupat de aceasta. Dar când Hristos vă descoperă că El este Fiul lui Dumnezeu şi faceţi şi voi lucrările pe care le-a făcut El… Nu alte lucrări, ci aceleaşi.

Ioan spune în capitolul 14.12: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea…” Hristos nu a putut predica despre botezul Duhului Sfânt că va fi „mai mare” şi nici nu  L-a putut aduce la ei, deoarece nu fusese încă dat.

Dar, după ce Şi-a jertfit viaţa şi Duhul Sfânt S-a reîntors, ei au putut împărţi Viaţa veşnică la oameni. Acesta este un lucru „mai mare”.

  În Marcu 16, Isus a vorbit despre semnele şi minunile care se vor face şi a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Cât de departe? „În toată lumea.” La cât de mulţi oameni? „La orice făptură.” Deci, cât timp va fi predicată Evanghelia, aceste semne îi vor urma pe toţi cei ce cred.Frate, când îţi este descoperit acest lucru, eşti aproape de Împărăţie.

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” Pentru bărbatul şi femeia care au fost în spatele pustiei, ca şi Moise,  şi au primit descoperirea lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, nu mai există nimic care să-i poată clătina. Un altfel de om este credincios şi statornic.

Satana urăşte descoperirea; nu-i place deloc, deoarece îi încurcă planurile.

Natura Cărţii dovedeşte că nu Ioan este autorul ei. Aşa este. El este scriitorul ei, dar inspiraţia nu a fost a lui, ci este Inspiraţia lui Dumnezeu.

În ordine, să vedem ce scrie mai departe:

„Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”

„Vremea este aproape”. Când descoperirea completă a lui Isus Hristos este făcută cunoscută şi epocile se sfârşesc, ajungem  la sfârşit.

 Aceasta înseamnă că noi suntem într-adevăr chiar la capăt, la sfârşitul lumii. Suntem la sfârşitul Istoriei lumii. Astfel, dacă Dumnezeu va fi cu noi şi ne va ajuta, până la sfârşitul acestei săptămâni vă vom dovedi că suntem la sfârşitul epocilor Bisericii; că suntem chiar la capătul lor, în Laodicea. Noi suntem la sfârşitul lumii politice; suntem la sfârşitul lumii naturale; suntem la sfârşitul tuturor lucrurilor; suntem la sfârşitul oricărui lucru natural, gata să intrăm în Împărăţie.

Zilele trecute, în timp ce mergeam la Shreveport, sau veneam de undeva, am privit în jur si am spus: „Pomii sunt pe moarte; iarba este pe moarte, florile sunt pe moarte; eu sunt pe moarte; lumea este într-o suferinţă.” Totul suferă; toată lumea este pe moarte, iar noi stăm în dimineaţa aceasta aici şi suntem pe moarte. (fratele Branham bate de şase ori în amvon).

Dar, cu siguranţă, undeva există o Lume în care nimic nu va muri. Dacă există o lume în care totul este în suferinţă, trebuie să fie şi Una în care totul este viu, iar noi tânjim să ajungem în locul acela unde pomii se înalţă nemuritori; unde totul este nemuritor, căci se află în slava lui Dumnezeu.

Acum, primele trei versete pe care le-am citit aşează temelia. Primul este „Descoperirea lui Isus Hristos”; al doilea arată că Ioan a primit-o printr-un înger, iar al treilea conţine binecuvântarea pentru cei ce citesc. Dacă  citiţi, scrie: „Ferice…de cei ce ascultă…” Deci, dacă nu puteţi citi, o puteţi auzi şi asta-i tot: „Ferice de cine citeşte”, iar dacă nu puteţi citi: „şi de cei ce ascultă…Căci vremea este aproape.”

Cel ce pronunţă binecuvântarea aici, este Ioan şi cred că se referă la faptul că în Vechiul Testament profetul s-a ridicat şi a citit din Cartea Legii, de dimineaţă până la amiază, în auzul întregului popor. De aceea a spus: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă…” Înţelegeţi? Cititorul şi ascultătorul. Binecuvântarea peste şi pentru cel ce citeşte şi pentru cel ce ascultă. Deci, dacă staţi şi ascultaţi, sunteţi binecuvântaţi: „Ferice de cine citeşte si de cei ce ascultă…”

Acum, de la versetul 4 la 6 este salutul pentru biserică, iar în continuare ne vom ocupa de ele.

Înainte de a intra în aceste lucruri, aş vrea ca fiecare să creadă cu putere. Ce este aceasta? Descoperirea lui Isus Hristos. Dumnezeu a ridicat vălul timpului… Când Isus era pe pământ nu putea spune ce se va întâmpla în epocile Bisericii, dar Dumnezeu a îndepărtat vălul, l-a dat în lături şi l-a lăsat pe Ioan înăuntru, să vadă ce urma să se întâmple în fiecare epocă a Bisericii, iar el a scris totul într-o carte pe care a trimis-o la cele şapte biserici.

Ce este aceasta? Descoperirea lui Hristos în timpul lucrării Sale. Cartea este plină de acţiune; este o carte profetică. Dumnezeu ne-a dat-o prin îngerul Său, Ioan a scris-o şi este însoţită de o binecuvântare pentru toţi cei ce o vor citi sau o vor auzi citită, căci vremea când se va împlini în întregime este aproape. Acum avem o bază bună.

Amintiţi-vă că noi ţinem în minte Biserica, deoarece aici avem începutul şi sfârşitul ei. Voi intra în aceasta luni seara când vom atinge epocile Bisericii.

„Ioan, către cele şapte Biserici, care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie…”

Acum, noi intrăm în părţile adânci şi ascunse ale simbolurilor. Mesajul se adresează celor şapte biserici care erau în Asia Mică căci, în vremea aceea, epocile urmau să vină în viitor. El i-a lăudat pentru lucrarea pe care au făcut-o şi i-a înălţat, dar aici se adresează celor şapte biserici care erau în Asia Mică.

Asia Mică nu este tot continentul Asia, ci doar o mică parte din el; o fâşie de pământ cam de mărimea statului Pensilvanya, sau Indiana, unde erau aşezate acele biserici. Desigur, în timpul acela erau mai multe biserici, dar au fost alese acestea, deoarece purtau caracterul epocilor ce aveau să vină. Eu citesc acum ceea ce am luat din istorie.

„Blestemat este oricine aude şi nu ascultă de Ea…”

Acum vom privi versetul 4: „…din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie.” La „cele şapte duhuri” vom ajunge mai târziu.

Dacă observaţi, El vine şi spune din nou aceste cuvinte în versetul 8. Când se adresează celor şapte Biserici, El zice: „…din partea Celui ce era, Celui ce este şi Celui ce vine…”  Cel care era în trecut, care este acum şi care vine, exprimă manifestarea întreită a lucrării Sale.

Acum să luăm puţin versetul 8:

„Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

Acum, vom fi atenţi la versetele 4 şi 8, pentru că ambele sunt la fel. În primul, El spune: „…din partea Celui ce era, Celui ce este şi Celui ce vine….” Ce încearcă El să pună în faţa Bisericii? Dumnezeirea Lui. Unii oameni de astăzi încearcă să-L facă un profet, dar El este mai mult decât un profet. Alţii încearcă să facă din El trei dumnezei, dar nu sunt trei dumnezei, ci este un singur Dumnezeu care S-a manifestat în trei slujbe diferite.

Amintiţi-vă că aceasta este Descoperirea şi că „oricine nu va asculta cuvintele acestei Cărţi, îşi va pierde partea de la Pomul vieţii.” Isus nu Se descoperă pe Sine ca trei dumnezei, ci ca un singur Dumnezeu în trei slujbe. O, când vom ajunge la aceste epoci ale Bisericii şi vom vedea  unde au pierdut ei această descoperire, vom fi bogaţi cu adevărat! Această problemă a cauzat marea despărţire de la Conciliul de la Niceea.

Dar în zilele din urmă ei fac acelaşi lucru, ca la Conciliul de la Niceea, deoarece şi acum va fi un alt conciliu. Astfel, cât este de sigur că eu stau acum aici, este sigur că Biserica Catolică şi cele protestante se vor uni; vor fi una. Uitaţi-vă la cardinalul de Canterbury  şi la toată acea grămadă adunată chiar acum împreună, deşi Biblia nu învaţă nicăieri despre un dumnezeu trinitar.

Există un singur Dumnezeu şi El ne este descoperit aici, în cartea Apocalipsei, unde poate fi dovedită întreaga armătură a Scripturilor şi peste care Hristos şi-a pus pecetea Sa. Aşa este. Dacă cineva adaugă sau scoate ceva din ea, îi va fi scoasă şi partea lui din Cartea vieţii. Aşadar, apropiaţi-vă de ea cu o inimă sinceră, cu  mintea deschisă şi fără egoism.

Acum, ei au venit la Conciliul de la Niceea cu două învăţături. Oh, în acele zile timpurii ale bisericii, mulţi  oscilau între două păreri extreme: una dintre ele susţinea  existenţa a trei dumnezei, iar cealaltă a unui singur Dumnezeu, dar în trei persoane. Ambele au venit la suprafaţă şi au format două ramuri, la fel de greşite amândouă, trinitarienii devenind adepţii unui dumnezeu în trei persoane, învăţătură pe care o avem şi astăzi printre noi. Ei au format aceste două ramuri, dar chiar aici ni se descoperă adevărul.

Isus nu putea fi propriul Său Tată, iar dacă a mai avut un Tată, în afară de Duhul Sfânt, înseamnă că a fost un copil nelegitim. El a fost zămislit de la Duhul Sfânt şi spunea că Tatăl Său este Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Duhul Sfânt şi Dumnezeu trebuie să fie unul şi acelaşi, pentru că altfel El a avut doi taţi.

Mai mult, El a fost numit Emanuel, ceea ce înseamnă: Dumnezeu este cu noi, iar când era pe pământ a spus că El şi Tatăl sunt UNUL.

Eu mi-am notat toate textele aici, ca să puteţi găsi dacă se va ridica vreo întrebare.

Noi vedem că El s-a manifestat aici într-o triplă slujbă  a Fiinţei Lui, ca: „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”, dar nu există trei dumnezei, ci doar Unul singur.

La Conciliul de la Niceea, ei trebuiau să ia o trinitate, deoarece lumea romană avea mai mulţi zei. Ei se rugau şi la strămoşii lor morţi. De aceea o au pe sfânta Cecilia, pe sfântul Marcu şi sfinţi, sfinţi, sfinţi.

Dar apostolul Pavel a spus: „…şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.” (1Timotei 2.5).

Ei aveau nevoie de un dumnezeu trinitar, deoarece aveau mai mulţi zei: pe Jupiter, Marte şi Venus. Astfel, nu li s-a părut corect să aibă un singur Dumnezeu, aşa că L-au separat şi au făcut din cele trei slujbe ale Sale, trei dumnezei diferiţi.

Dar în Apocalipsa El a spus clar cine este: „Eu sunt Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Vom ajunge la aceasta mai târziu. El a spus: „Eu sunt Alfa şi Omega (de la A la Z, totul – în alfabetul grecesc), Crinul din vale, Trandafirul din Saron, Tată, Fiu, Duh Sfânt, Cel ce este, Cel ce era. Cel ce vine, Rădăcina şi Vlăstarul lui David.” El este Dumnezeu. Dumnezeu.

1Timotei 3.16: „Şi fără îndoială mare este taina evlaviei…” Dumnezeu a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost înălţat în slavă.”  Dumnezeu. Nu o a treia persoană sau un profet, ci Dumnezeu însuşi arătat în trup omenesc. Să nu uitaţi că aceasta este descoperirea.

La început, Dumnezeu era marele IaHVeH şi locuia în Stâlpul de Foc, deasupra lui Israel, pe care l-a călăuzit. Acela este Dumnezeu, Îngerul Legământului, iar când S-a coborât pe munte şi a scris Cele zece Porunci, tot muntele a fost cuprins de flăcări. El a fost numit „Calitatea lui Dumnezeu” de către copiii Săi aleşi, poporul iudeu.

Apoi, acelaşi Dumnezeu S-a manifestat, prin naşterea dintr-o fecioară, într-un trup pe care l-a creat în pântecele Mariei, trăind, locuind provizoriu şi întinzându-şi cortul printre fiinţele umane. Acelaşi Dumnezeu (fratele Branham bate de trei ori în amvon) S-a făcut trup şi a locuit printre noi, iar Biblia spune că „Dumnezeu era în Hristos…” (2Corinteni 5.19). Trupul era Isus (Fiul) şi „În El locuia trupeşte plinătatea dumnezeirii.” (Coloseni 2.9). Aceasta nu face din El trei persoane, căci există un singur Dumnezeu. Vedeţi? Un Dumnezeu.

Deci, acelaşi Dumnezeu S-a făcut trup. Şi El a spus: „Eu am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3). După ce a plecat de pe pământ, după moartea, înmormântarea, învierea şi înălţarea Sa, Pavel, care se numea încă Saul, s-a întâlnit cu El pe drumul spre Damasc, iar un Glas i-a zis:  

„Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

„Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el.

Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus…” (Fapte 9.5).

El era un Stâlp de Foc, o Lumină care a orbit ochii apostolului. Da, El s-a întors înapoi. Acelaşi Isus S-a întors înapoi la Dumnezeu Tatăl. Acesta este motivul pentru care a spus: „Eu sunt Cel Atotputernic,” Acelaşi care era înainte ca să se facă trup. Iar trupul în care a locuit El S-a numit Isus; Omul pe care noi Îl cunoaştem ca  Isus.

Acum, dragii mei oameni unitarieni, care sunteţi botezaţi în Numele lui ISUS, voi sunteţi greşiţi. Astăzi există în lume o mulţime de oameni care se numesc Isus, dar Unul singur se numeşte DOMNUL ISUS HRISTOS. Eu am întâlnit o mulţime de oameni care se numesc Isus, dar numai Unul singur s-a născut ca Hristos şi se numeşte Domnul Isus Hristos. El este Dumnezeu.

„Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” nu sunt nume, ci sunt titlurile, calităţile Celui ce are un Nume. Ei spun: „Păi, scrie: „Botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.” (Matei 28.19). Dar „Tatăl” nu este un nume; „Fiul” nu este un nume şi „Duhul Sfânt” nu este un nume. Acestea sunt titluri, la fel ca şi cuvântul „om” care arată ce sunt eu. Duhul Sfânt este un duh, aşa cum eu sunt un om; este un Duh Sfânt. Ei spun: În Numele Tatălui…” priviţi Taţii şi fiii lor; priviţi oamenii de aici. Înţelegeţi? Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt nume, ci sunt atributele care ne duc la Numele Domnului Isus Hristos.

Aşa a botezat Biserica apostolică la început. Aş vrea ca oricine poate, să-mi arate un text din Scriptură sau un exemplu din istorie, unde cineva a fost botezat vreodată, în Biserica creştină, altfel decât în Numele Domnului Isus Hristos, înainte de formarea Bisericii Catolice. Ei sunt aceia care au adoptat botezul în Tată, Fiu şi Duh Sfânt, ca un crez.  Luaţi Istoria şi veţi vedea că în ea nu există aşa ceva. După anul 304 a apărut botezul în trei dumnezei: „Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt”, ceea ce este păgânism.

În dimineaţa aceasta, noi vorbim despre descoperi- re: cum a pornit la început, iar înainte de sfârşitul acestei săptămâni, vă voi citi din Istorie şi vă voi arăta din Biblie. Înapoi la adevăr, frate, pentru că suntem în zilele din urmă.

Aşteptaţi până vom ajunge la epoca Laodicea şi o vom compara cu Efesul, ca să vedem ce s-a întâmplat în ele. Voi veţi vedea cum s-a strecurat răul, şi cum Domnul a spus în epoca lui Luther: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” Adevăratul înţeles al cuvântului „Sardes”  este„moarte”. Ei au pierdut descoperirea în cei o mie cinci sute de ani ai epocii întunecoase. Fiecare dintre biserici a ţinut-o până la Conciliul de la Niceea din 325, când au renunţat la Numele Lui şi au făcut din El trei dumnezei.

Dar El a spus: „Eu sunt Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

Desigur, când a venit pe pământ, El a avut o slujbă triplă.  Astfel, pe pământ El a fost Profet; în ceruri este Mare Preot, iar când va reveni pe pământ va fi Împărat. Profet, Preot şi Împărat: „Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine.” „Cel ce era” este Isus Profetul; „Cel ce este” e Isus Marele Preot, care poate fi atins prin neputinţele noastre şi care Se descoperă şi dovedeşte că este în mijlocul nostru. El este Profet, Preot şi Împărat – un singur Dumnezeu. Când a fost pe pământ, El era Profetul, iar Biblia Îl numeşte „martorul credincios” cu literă mică. Profetul este un martor credincios şi aceasta era El. Acum El este Preot, iar când vine, va fi Împăratul.

Aş vrea să deschidem la Apocalipsa 15.3 şi să citim ca să vedem dacă El va fi într-adevăr Împărat atunci când va reveni. Apocalipsa 15.3:

„Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu şi cântarea Mielului şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor.”

Ce a fost El pe pământ? Profet. Cum au ştiut oamenii că El era Profet? Prin faptul că a făcut semnul lui Mesia. Oh, binecuvântat să fie Numele Domnului! De ce nu L-au recunoscut? Pentru că priveau după altceva şi, deşi a făcut semnul lui Mesia, nu au vrut să-L asculte. Totuşi, El era Profetul.

Moise a spus: „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine; să ascultaţi de el.” (Deuteronom 18.15).

Pe pământ El a fost Profet. Ce însemna aceasta? Că era Martorul credincios al Cuvântului lui Dumnezeu. Amin. El era Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup.

Ioan 1.1 şi 14:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…”

El era Martorul credincios şi adevărat al Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu; era Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi fiind Cuvântul, El era Profet. Da, Cuvântul lui Dumnezeu s-a revărsat prin El, de aceea a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” „…Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui”. „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 5.19; 14.10; 10.30). Aceste cuvinte le-a spus Isus – Omul, Cortul.

Dumnezeu are multe titluri: IeHoVaH, IeHoVaH-Jireh; IeHoVaH-Rafa; IeHoVaH-Manase, etc. Oh, multe! El are şapte Nume compuse de răscumpărare şi are o mulţime de titluri: Trandafirul din Saron, Crinul din vale, Luceafărul de dimineaţă, Tată, Fiu, Duh Sfânt, dar are un singur Nume omenesc. Da, Dumnezeu a avut un singur Nume omenesc, iar Acela a fost Domnul Isus Hristos.

Încă înainte de a se naşte Hristos Domnul, Duhul Sfânt I-a spus Numele: ISUS, iar la opt zile după naşterea Sa, Maria L-a dus să fie tăiat împrejur şi I-a pus Numele ISUS.  El S-a născut Hristos aşa cum m-am născut eu un Branham. Eu eram un Branham când m-am născut şi mi s-a dat numele William. Amin. Tot aşa, El S-a născut Hristos Salvatorul, iar când a avut opt zile I S-a pus Numele ISUS.  Şi pentru că era Domnul slavei arătat în trup, Numele Său este Domnul Isus Hristos. Domnul slavei manifestat printre noi. Oh, iată-L acolo!

Pe pământ El era Profetul; în slavă este Marele Preot, iar când va reveni va fi Împăratul. Oh, îmi place aceasta. Profet – Martor credincios al Cuvântului; Preot – stând cu propriul Său Sânge înaintea lui Dumnezeu; Împărat – Împăratul sfinţilor, nu Împăratul lumii de acum. El este Împăratul sfinţilor. Oamenii au împăraţi pământeşti peste ei, dar noi avem un Împărat şi o Împărăţie, de aceea acţionăm diferit de ei.

Aşa cum i-am spus soţiei mele nu cu mult timp în urmă. Mergeam la magazin pentru cumpărături, când am văzut o adevărată minune: deşi era vară, am întâlnit o femeie îmbrăcată.

„Acesta este un lucru ciudat”, i-am spus. „Dacă aveam la mine aparatul de fotografiat, îi făceam o fotografie acelei doamne.”

Vedeţi? Era prima femeie îmbrăcată aşa cum ar trebui să se îmbrace o doamnă, fără acei pantaloni scurţi, ştiţi voi.

„Bine, Bill, dar de ce se îmbracă oamenii noştri aşa? Pentru că suntem deja condamnaţi?”

„Acesta nu este poporul nostru, ci este poporul lui Dumnezeu, iar poporului lui Dumnezeu i se cere sfinţenie.” am răspuns eu.

„Dar nu merg ei la biserică?”

„Acolo este o doamnă care cântă în corul unei biserici”, am răspuns eu.

„Atunci de ce fac aceasta?”

„Pentru că nu au fost învăţaţi corect.” Acesta este adevărul.

Aceasta este biserica firească, iar noi vom ajunge la ea săptămâna aceasta, când vom vorbi despre Biserica duhovnicească şi despre biserica firească. Ei se vor întoarce cu toţii la biserica-mamă, aşa cum spune Biblia în Apocalipsa 17. Da, se vor întoarce înapoi şi vor proceda ca ea: ca organizaţia: „Băiete, noi suntem aceasta şi cealaltă…” dar de la început nu a fost aşa. Prin aceasta, ei scot afară Puterea din biserică şi o pun în mâna unui episcop sau a unui papă, dar Dumnezeu este în Biserica sa, în mijlocul poporului Său, manifestându-Se pe Sine pretutindeni printre credincioşi.

„Ei bine, dar noi nu suntem americani?” a întrebat ea.

„Nu”, am răspuns eu. „Noi trăim aici dar nu suntem americani. Noi suntem creştini, iar Împărăţia noastră este de sus.”

Dacă vieţile noastre vin de sus, vom acţiona în felul acela, deoarece ele vin din Locul sfânt.  Aceasta ne face diferiţi. Astfel, femeia de sus are părul lung, nu se machiază, nu poartă pantaloni scurţi şi alte lucruri ale lumii, deoarece natura Lui se reflectă peste ea.

Bărbaţii nu fumează, nu mint şi nu fură. Duhurile lor vin dintr-un loc sfânt, iar aceasta îi face să fie sfinţi şi să se privească unul pe altul ca fraţi. Aşa este. Noi suntem dintr-o Împărăţie şi avem un Împărat, iar El este Împăratul sfinţilor.

Apoi, când o persoană este sfinţită, Hristos, Duhul Sfânt, Se mişcă prin inimă şi devine Împărat peste ea. Oh, Doamne! Un astfel de om s-ar cuveni să meargă Acasă. Oh, când vasele lui Dumnezeu sunt sfinte…,Hristos, Împăratul, Duhul Sfânt se poate mişca înăuntru. Atunci El este Împărat pe domeniul Său. Oh! Amin. Atunci întreaga voastră fiinţă devine o Împărăţie pentru Împăratul sfinţilor. Fiecare împărăţie de pe pământ va fi scuturată şi ruptă prin puterea atomului, dar Biblia spune că „noi am primit o Împărăţie care nu poate fi clătinată.” (Evrei 12.28). Amin.

Aş vrea să observaţi simbolurile biblice referitoare la Hristos. Oh, aici pe pământ El era Profetul. Credeţi aceasta?  Noi ştim că Cuvântul vine la profet, deoarece cuvântul „profet” înseamnă „tălmăcitor al Cuvântului sfânt”. Cuvântul sfânt este scris, iar profetul Îl tălmăceşte prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care locuieşte înăuntrul lui. Mai mult, aţi ştiut că profeţii Vechiului Testament au fost numiţi „dumnezei”. Câţi ştiţi aceasta?

Isus a spus: „…Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: „Sunteţi dumnezei?”

Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia, cărora  le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, –

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu?” (Ioan 10.34-36).

Motivul pentru care profetul este numit „dumnezeu” este că el era învelit în Cuvântul lui Dumnezeu şi-L avea pe „Aşa vorbeşte Domnul”…Tălmăcirea dată de el nu putea fi amestecată cu nimic. Înţelegeţi? iar Dumnezeu a spus: „…când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul…îi voi vorbi…” „…dacă ceea ce spune el se împlineşte, să-l ascultaţi pentru că Eu sunt cu el.” Acesta este modul prin care veţi şti. Mai mult, tălmăcirea dată Cuvântului divin trebuie să coincidă cu această ultimă descoperire dată Bisericii.

El este Dumnezeul Cel Atotputernic. Pe pământ era Profetul sau Vulturul. Câţi dintre voi ştiu că profetul este considerat un vultur?

Vulturul este pasărea cea mai mare şi mai puternică pe care o avem. Lungimea de la un capăt la altul al aripilor este de paisprezece picioare şi poate zbura atât de sus încât orice pasăre care ar încerca să-l urmeze s-ar dezintegra. De ce? Pentru că este construit special. Dar la ce i-ar folosi să zboare atât de sus dacă nu ar vedea nimic?

Şoimul poate vedea un pui aflat pe jos. Aşa este. Aceasta este problema cu şoimii de astăzi. Îhî. Dar dacă ar încerca să-l urmeze pe vultur, ar muri; s-ar dezintegra. El nu poate atinge sferele înalte în care ajunge vulturul, care are un ochi atât de ager încât poate vedea la fel de bine oricât de sus ar fi. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a numit pe profeţii Săi vulturi. Profetul se ridică sus, asemenea vulturului, şi vede până departe.

Când a fost pe pământ şi Hristos era un Vultur, iar când a murit pentru noi, a arătat că era şi Miel. Acum este Preot, este adevărat? Iar când va veni din nou va fi Împărat sau Leul din seminţia lui Iuda. Amin. El este Vultur, Miel şi Leu. Amin. Tată, Fiu şi Duh Sfânt; Profet, Preot şi Împărat: „Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Alfa şi Omega; Începutul şi Sfârşitul; Dumnezeul cel veşnic.

Acum aş vrea să vă întreb ceva, pe voi, scumpii oameni catolici, care luaţi acea calitate de Fiu a lui Dumnezeu şi o numiţi „Fiul veşnic”. Cum puteţi susţine aşa ceva? Eu sunt un om cu şapte clase, dar ştiu foarte bine că un fiu trebuie să aibă un început. Atunci cum este posibil ca El să fie Fiul veşnic alături de Dumnezeu?  Veşnicia nu are nici început, nici sfârşit, ceea ce înseamnă că El nu poate fi un Fiu veşnic şi în acelaşi timp să aibă un început. Orice fiu are un început deci, nu poate fi veşnic.

Vedeţi voi, El este Dumnezeul cel veşnic, nu Fiul veşnic. Glorie! Atotputernicul IeHoVaH-Jire, IeHoVaH-Rafa, arătat în trup. „Căci în El locuia trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.”  (Coloseni 2.9).

Apoi, aţi observat cum S-a împărţit pe Sine când Stâlpul de Foc a coborât peste oameni în ziua cincizecimii? Atunci peste fiecare din cei prezenţi s-a aşezat câte o limbă de foc. Ce a făcut Dumnezeu? S-a împărţit pe Sine peste Biserica Sa, peste fiecare bărbat şi femeie, dându-le din Duhul Său.

Atunci cum este posibil ca oamenii să spună: „Papa este omul sfânt” sau: „ episcopul este omul sfânt.”? Omul sfânt este Hristos; Duhul Sfânt în noi. Cum puteţi spune că credincioşii nu au nimic de spus? Fiecare aveţi de făcut o lucrare; fiecare trebuie să purtaţi un mesaj. Glorie!

În ziua cincizecimii, Dumnezeu, Duhul Sfânt S-a împărţit pe Sine: „În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20). În ziua aceea: Duhul Sfânt lucrând în toţi, peste toţi  şi prin toţi. Amin. El are dreptul să se mişte oriunde şi peste oricine vrea. De aceea voi nu trebuie să luaţi ceea ce spune episcopul sau vreun preot, pentru că El este singurul Preot. Aşa este. El este Marele Preot. Profet, Preot şi Împărat.

„din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi (noi vom ajunge la aceasta), Domnul împăraţilor pământului.

A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său…”

În limba greacă cuvântul „spălat” înseamnă „a fi dezlegat”. Noi am fost obosiţi din pricina păcatelor noastre, dar El ne-a dezlegat. Nu puteam vedea; nu puteam auzi şi  nu ştiam nimic despre ceruri, dar când a venit Sângele a tăiat legăturile şi ne-a eliberat.

Oh, eu am citit odată o poveste, care sper să vă fie de folos. Un fermier a prins un cioroi şi l-a legat, zicându-şi: „Aşa îi voi învăţa minte şi pe ceilalţi cioroi.” Astfel, a luat o sfoară şi l-a legat pe bătrânul cioroi de un picior. Curând sărmanul bătrân a flămânzit şi a slăbit atât de tare încât abia mai mergea.

Aşa au făcut şi aceste organizaţii: i-au legat pe  oameni, zicând: „Păi cam atât de departe puteţi merge: Zilele minunilor au trecut!” Dar voi sunteţi doar legaţi. Asta-i tot. „Astăzi nu mai există botez cu Duhul Sfânt şi nu ne mai vorbeşte în limbi ca odinioară.”

El este Dumnezeu şi este Acelaşi ieri, azi şi în veci, aşa cum spune Evrei 13.8. După serviciul din dimineaţa aceasta, vom vedea că El a rămas acelaşi prin toate epocile. Vedeţi? El este acelaşi Dumnezeu care a trăit în fiecare epocă a Bisericii; care va trăi în fiecare epocă a Bisericii şi care va trăi pentru veşnicie în poporul Său, deoarece posedăm Viaţa veşnică.

Deci, denominaţiunile sunt cele care i-au legat pe oameni, zicând: „Ei bine, zilele minunilor au trecut!  Astăzi nu mai există vindecare divină.”

Bietul cioroi şchiop, a slăbit atât de tare încât abia mai putea merge. Dar într-o zi a trecut pe acolo un om bun, care şi-a zis: „Sunt foarte trist din pricina acestui sărman cioroi bătrân. El a mers la porumb, deoarece trebuia să mănânce ceva; acela era singurul mijloc de a trăi. Nu a ştiut să facă deosebirea, aşa că s-a dus şi a mâncat de acolo.” Apoi a luat cuţitul şi l-a eliberat pe bătrânul cioroi.

Curând au apărut şi ceilalţi cioroi şi i-au spus: „Vino, Johnny Cioroiule, căci trebuie să plecăm în sud pentru că se răceşte vremea.”

Dar ştiţi ceva? Acel cioroi putea merge doar atât cât îi permisese sfoara, aşa că a zis: „Nu pot face aceasta. Acest lucru nu este pentru noi, aşa că nu-l putem face.” Vedeţi? Probabil a obosit atât de tare încât a spus că nu mai poate merge nicăieri.

Aşa se întâmplă şi cu cei mai mulţi oameni. Voi sunteţi doborâţi de crezuri, de denominaţiuni şi de bătrâna mamă curvă, care vă spun că Isus Hristos nu mai este Acelaşi; că nu mai există vindecare divină; că nu mai există botez cu Duhul Sfânt, etc. Voi aţi fost atât de obosiţi  cu acele lucruri, încât credeţi că nu mai puteţi face nimic.

Dar Omul cel bun, Hristos, Şi-a dat Sângele pentru noi şi ne poate spăla şi dezlega   de păcatele noastre. Ce este păcatul? Aş vrea să-mi spună oricare ce este păcatul? Păcatul este necredinţa. Acesta este adevărul, iar cine nu crede, a şi fost judecat…” (Ioan 3.18).

Păcatele voastre sunt singurele care vă opresc să fiţi liberi. Dumnezeu v-a dezlegat de legăturile necredinţei, dar voi sunteţi atât de legaţi de crezuri, încât credeţi că sunteţi obosiţi şi flămânzi, aşa că vă învârtiţi şchiopătând în jur şi ziceţi: „Eu sunt prezbiterian”, „Eu sunt metodist”. „Eu sunt baptist” „Eu aparţin de Biserica lui Hristos”, şi am fost învăţat că zilele minunilor au trecut; nu mai există aşa ceva.”

Oh, sărman cioroi flămând, de ce nu vrei să păşeşti înainte în dimineaţa aceasta? De ce nu vrei să zbori departe? Aleluia! Ridică-te pe aripile zorilor şi zboară spre Soarele neprihănirii, cu vindecarea sub aripile Lui. Amin. Aceasta este, frate şi soră. Oh, „dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8.36). Da, domnule.

Poate zici: „Păi, păstorul meu…” Nu primi nimic, deoarece Biblia a spus că sunteţi liberi şi aşa este. Voi sunteţi liberi.

Ei bine, fiţi dezlegaţi, pentru că El ne-a spălat şi   ne-a dezlegat de denominaţiunile noastre, prin propriul Său Sânge, făcându-ne liberi ca să putem crede pentru noi înşine; să acţionăm pentru noi înşine şi să vorbim pentru noi înşine.

„Bine, am să-i spun păstorului că trebuie să fiu botezat din nou, iar el va…”

De ce să-l întrebi? Voi sunteţi liberi. Ştiţi că aceasta este o descoperire şi că sunteţi liberi. În ordine.

Dacă aţi fost stropiţi cu puţină apă, în felul acesta: „În Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt”, în dimineaţa aceasta avem pregătit un bazin plin cu apă. Vedeţi, domnilor, aşa este corect.

Deci, voi nu mai sunteţi legaţi; sunteţi liberi, dar poate nu ştiţi aceasta de aceea, lăsaţi-mă să vă spun în dimineaţa aceasta că Biblia spune că El ne-a dezlegat de păcatele şi necredinţa noastră, ca să putem primi descoperirea lui Isus Hristos. Mergeţi mai departe liberi… Voi nu trebuie să luaţi ceea ce spune biserica, ci luaţi ceea ce a spus Dumnezeu. Descoperirea este aici şi ea vă arată cine este El.

Poate zici: „Întotdeauna am crezut că Dumnezeu Tatăl are barbă lungă şi părul alb; că Fiul este de vârstă mijlocie şi că Duhul Sfânt este un băiat neînsemnat.” Frate, acesta este păgânism. Dacă crezi în trei dumnezei eşti păgân.

Care este prima poruncă: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.” (Deuteronom 6.4).

Acesta este adevărul. El este un singur Dumnezeu, nu trei, dar S-a arătat în trei slujbe diferite: ca Profet, Preot şi Împărat. El este şi Vultur, Miel şi Leu; este Crinul din vale, Trandafirul din Saron şi Luceafărul de dimineaţă. El este Rădăcina şi Vlăstarul lui David; este Tată, Fiu şi Duh Sfânt; este de la „A” la „Z”. Toate acestea sunt titlurile Lui, dar există un singur Dumnezeu.     

Nu există nici un document (vreo dovadă istorică sau vreun text biblic), care să arate că cineva ar fi fost botezat în Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt, până la Biserica Catolică. Dacă puteţi să-mi arătaţi o astfel de dovadă, scrieţi-mi în seara aceasta şi atunci voi ieşi din această biserică şi voi spune: „Sunt un făţarnic, pentru că i-am învăţat pe oameni greşit.”

Dacă puteţi să-mi arătaţi un text din Scriptură sau să-mi aduceţi o dovadă istorică autentică în care oamenii au fost botezaţi în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, până după Conciliul de la Niceea sau până la înfiinţarea Bisericii Catolice, vă rog s-o faceţi, pentru că atunci îmi voi pune pe spate o pancartă pe care voi scrie: „Un proroc mincinos, care-i înşeală pe oameni”, şi voi umbla aşa, sunând din corn, prin Jeffersonville.

Acum, ce este aceasta? Descoperirea: este ceea ce a dat Duhul Sfânt Bisericii prin Mesajul trimis. Ascultaţi-L! Ascultaţi-L, pentru că este ceea ce învaţă Biblia!

Unde intrăm acum? Să nu vă supăraţi, ci mai bine luaţi „Conciliul de la Niceea” şi „Cele două Babiloane” ale lui Hislop  şi citiţi-le în săptămâna aceasta.

Istoria scrisă de Josefus este în ordine, dar el are numai un paragraf despre Hristos, în care spune că „prin împrejurimi umbla un Om numit Isus, care-i vindeca pe cei bolnavi. El a fost omorât de către Pilat şi a fost pus într-un mormânt, dar ucenicii Lui s-au dus, i-au furat trupul şi L-au ascuns. Apoi, în fiecare seară mergeau acolo, tăiau o bucată din trupul Lui şi o mâncau (erau canibali). Aşa luau Cina.” Vedeţi, mintea firească? Deci Josefus nu merită să fie citit.

Dar luaţi „Cartea martirilor” scrisă de Fox. Câţi aţi citit-o? Desigur. Luaţi „Epocile timpurii” ale lui Pember, „Cele două Babiloane” a lui Hislop, sau opriţi-vă la cele mai bune tratate pe care le avem: „Conciliul de la Niceea” şi „Conciliul prenicean”, căci acolo veţi afla adevărul.

Luaţi Sfintele Scripturi şi vedeţi dacă ele vorbesc despre vreo persoană care a fost botezată vreodată folosind aceste titluri: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Această practică desemnează trei dumnezei şi este o ceremonie păgână. Astfel, catolicismul nu este nimic altceva decât o formă păgână a creştinismului. Din Biserica Catolică a ieşit Martin Luther, John Wesley, baptiştii, prezbiterienii şi aşa mai departe, dar în zilele din urmă va fi deschisă din nou o uşă pentru Adevăr, deoarece aşa a spus Biblia. Credem că în zilele din urmă va veni un mare proroc; el va avea o biserică, iar noi o vedem.

Acum, nu uitaţi că aceasta este Descoperirea, iar voi nu puteţi scoate nimic din ea. Ce provocare! Găsiţi în Biblie un singur loc în care cineva a fost botezat sau stropit în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, pentru iertarea păcatelor. Dimpotrivă, indiferent cum au fost botezaţi înainte, toţi au trebuit să vină şi să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos, pentru a primi Duhul Sfânt.

În Fapte 19.1 scrie că „Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit câţiva ucenici.” Aici scrie „ucenici”, deci aveau o adunare. Ei urmau un bărbat numit Apolo, care era un avocat convertit, un baptist. El a crezut mesajul lui Ioan Botezătorul şi dovedea că Isus este Hristosul.

În capitolul 18 din Fapte, Pavel a trecut pe la Acuila si Priscila, cu care a luat cina sau altceva, iar ei i-au vorbit despre acest bărbat mare, pe care îl ascultaseră vorbind. El a spus: „Este bine şi este frumos, dar,” i-a întrebat pe ucenicii săi: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” (în traducerea românească scrie: „…când aţi crezut” ). Ce este cu voi sărmani baptişti, de credeţi că voi aţi primit Duhul Sfânt când aţi crezut?

Pavel a spus: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

Cineva zice: „Nu scrie aşa.”

Eu nu neg aceasta, dar am Biblia greacă, cea ebraică şi cea aramaică şi în toate trei scrie la fel: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Aşa este corect: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

Ei i-au răspuns: „Nici măcar n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

„Păi, noi am fost botezaţi de omul care L-a botezat pe Domnul Isus Hristos; am fost botezaţi cu botezul lui Ioan.” au răspuns ei. (fuseseră botezaţi de acelaşi om şi poate în aceeaşi apă).

„Acesta nu mai este valabil, pentru că Ioan a botezat doar spre pocăinţă, nu pentru iertarea păcatelor,” a spus Pavel.” (parafrazare – Fapte 19.1-4).

Acum, voi unitarienii, botezaţi greşit deoarece îi botezaţi pe oameni pentru salvare, dar apa nu poate salva, ci doar Sângele, pocăinţa. Nu există un botez spre înnoire. Nu, domnule, ci înnoirea o face Duhul Sfânt. Botezul este expresia exterioară a lucrării de înnoire care a fost făcută în interior, înţelegeţi?

În ordine. Observaţi. Deci, El a spus: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

Ei au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

„Cu botezul lui Ioan”, au răspuns ei.

„Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus”. (Mielul, Jertfa care a trebuit să vină).

„Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi, din nou, în Numele Domnului Isus.

Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt   s-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.”

Spuneţi-mi că nu aşa spune Scriptura sau arătaţi-mi pe cineva care a fost botezat în Noul Testament altfel decât în Numele Domnului Isus Hristos. Arătaţi-mi!

Sfântul Agabu şi toţi ceilalţi care au fost botezaţi înainte de anul Conciliului de la Niceea, au făcut-o în Numele lui Isus Hristos, iar misionarii de pe câmpuri au procedat la fel.

Dar la Conciliul de la Niceea, au vrut să aibă trei dumnezei apoi, în locul lui Jupiter l-au pus pe Pavel, iar în locul lui Venus pe Maria. Astfel, au avut trei dumnezei, o mulţime de sfinţi şi au făcut un botez trinitar. Ei i-au hrănit pe oameni cu aceste lucruri pe care le înghit încă.

Dar a venit „lumina de seară”, pentru că profetul a spus: „…dar spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7).

Va fi lumină în timpul serii,

Cărarea spre slavă cu siguranţă o vei afla.

Pe calea apei, aceea este Lumina astăzi,

Îngropat în Numele scump al lui Isus

Tânăr şi bătrân, căiţi-vă de toate păcatele voastre,

Duhul Sfânt, cu siguranţă, va intra înăuntru.

Lumina serii a venit,

Este clar că Dumnezeu şi Hristos sunt UNUL.

Puteţi crede aceasta?  În ziua de rusalii, Petru a spus: „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.” (Fapte 2.36).

Nu demult am vorbit cu un iudeu de sus, de la „Casa lui David”, iar el mi-a spus:

„Voi neamurile nu puteţi să-L tăiaţi pe Dumnezeu în trei bucăţi şi să-L daţi unui iudeu, pentru că noi Îl cunoaştem mai bine.”

„Aşa este, rabi, noi nu putem să-L împărţim pe Dumnezeu în trei părţi”, am răspuns eu, apoi l-am întrebat: „Crezi în profeţi?”

„Desigur.”

„Crezi Isaia 9.6?”

„Da”, a spus el.

„Despre cine vorbeşte profetul acolo?”

„Despre Mesia.”

„Şi în ce relaţie va fi Mesia cu Dumnezeu?” am întrebat eu.

„El va fi Dumnezeu.”

„Acesta este adevărul.” Vedeţi? Voi nu puteţi să-L tăiaţi în bucăţi.

Misionarii de aici… unul dintre voi urmează să plece la iudei; cred că omul care stă aici. Desigur, nu vei încerca să-i prezinţi unui iudeu un Tată, Fiu şi Duh Sfânt, pentru că el îţi va spune imediat de unde vine aceasta: de la Conciliul de la Niceea. El nu va asculta aşa ceva. Dar lasă-l să vadă că singurul Dumnezeu S-a făcut trup uman şi a trăit printre noi ca să ne salveze; să ne sfinţească şi să ne răpească…pentru că (după ce a plătit preţul salvării) El Însuşi a putut veni în forma Duhului Sfânt. Astfel, Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt este Unul şi Acelaşi.

În Matei 1, Biblia ne prezintă genealogia lui Isus Hristos: „Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov…” iar mai jos spune…lăsaţi-mă să citesc şi apoi veţi înţelege despre ce vorbesc. Vom începe de la versetul 18.

Matei 1.18: „Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la… („Dumnezeu Tatăl”. Scrie cumva aşa?De la cine a rămas ea însărcinată?) …de la Duhul Sfânt…” Am crezut că Dumnezeu Tatăl era Tatăl Lui. Atunci Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt este de fapt acelaşi Duh, sau Isus are doi taţi.

„Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus în gând s-o lase pe ascuns.

Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la… (Dumnezeu Tatăl. Iuh!)… de la Duhul Sfânt.”

Atunci cine este Tatăl lui Isus Hristos? Duhul Sfânt. Şi cine este Cel ce locuieşte în voi? Ei bine, El este de asemenea Dumnezeu Tatăl, nu-i aşa?

„Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele ISUS…”

Aici este Dumnezeu – Tatăl: aici este Dumnezeu – Duhul Sfânt şi aici este Dumnezeu – Fiul. Înţelegeţi? Sunt ei trei dumnezei? Biblia nu învaţă aşa ceva. Tatăl şi Duhul Sfânt trebuie să fie Unul şi Acelaşi, pentru că altfel Isus a avut doi taţi. Înţelegeţi? El nu putea avea doi taţi, voi ştiţi aceasta.

„…Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele ISUS, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele Sale.”

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul, care zice:

„Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu şi-i vor pune numele EMANUEL” care tălmăcit, înseamnă „Dumnezeu este cu noi.” (Matei 1.18-23).

Acesta a fost Matei capitolul 1, iar în Matei 28.19, Isus a spus: „Duceţi-vă…şi-i botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Care este Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt? ISUS HRISTOS, desigur.

Dacă citiţi sfârşitul unei poveşti de dragoste, iar acolo scrie: „John şi Mary au trăit fericiţi pentru totdeauna”, vă întrebaţi cine sunt John şi Mary, iar pentru a afla, mergeţi la începutul poveştii. Tot aşa, dacă în Cuvânt nu există nici un nume: Tată, Fiu şi Duh Sfânt, vă întoarceţi la începutul Cărţii ca să vedeţi despre cine este vorba.

În ziua de rusalii, Petru a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor…” (Fapte 2.38). El a avut descoperirea şi la fel Ioan, iar descoperirea era ISUS. El   S-a descoperit pe Sine chiar aici: „Eu sunt Cel ce este, Cel ce era, Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1.8).

Acum să luăm repede versetul 6, ca să putem pleca cât se poate de repede.

„…şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin!”

Puteţi vedea descoperirea? Vedeţi cum S-a descoperit El? Oamenii se scarpină în cap şi se trag de păr, încercând să afle ce este „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” şi fac trei din Unul. Nu vă trageţi de păr, nici nu vă scărpinaţi în cap, ci priviţi în sus pentru că de acolo vine descoperirea. Aşa este corect. El vă va descoperi Adevărul; vă va arăta că „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” sunt slujbele în care S-a arătat Dumnezeu.

După natura Sa, El este Duh, „Cel ce există prin Sine însuşi”… Apoi, Şi-a creat un trup şi a locuit în El ca  să-Şi verse propriul Sânge. Nu prin sex, aşa cum s-a întâmplat în grădina Eden, ci S-a arătat într-un trup creat. Şi prin acel trup născut din fecioară, El a dat un Sânge care ne-a sfinţit şi ne-a dezlegat de necredinţa noastră ca să credem în El. Şi când credem în El, Îl primim în inima noastră: Acesta este Dumnezeu în noi. Deci, Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt: trei slujbe la fel ca cele de Profet, Preot şi Împărat. Este acelaşi lucru.

În versetul 7 este anunţul:

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui…”

Oh, cât timp mai aveam? Mai aveţi răbdare încă 20-30 de minute?  (Adunarea spune: „Amin”). Deseară vom încerca să privim „Viziunea din Patmos”.

Vă simţiţi bine? („Amin”). Iubiţi această Biblie veche? („Amin”). A cui descoperire este ea?

Dumnezeu ia Cartea şi ridică vălul, spunând: „Aici este El: Profetul, Preotul, Împăratul, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Cel ce este, Cel ce era, Cel ce vine. El este Dumnezeu.”

Acum, Dumnezeu ne va ajuta să dăm puţin vălul la o parte.

„Iată că El vine pe nori…”

Cum vine El? Pe nori. Pe ce fel de nori? Pe nori de slavă. Nu pe nori de ploaie ca aceştia cu tunete, ci pe nori de slavă. Dacă priviţi, când Petru şi ceilalţi doi ucenici L-au însoţit pe muntele schimbării la faţă, a fost acoperit de un nor cu umbra lui şi hainele Lui au strălucit: Puterea lui Dumnezeu.

Oh, noi vom ajunge la aceste lucruri în epocile Bisericii! Când mă gândesc la ele, întreaga mea fiinţă se cutremură. Când vine El? Vedeţi, în timpul în care trăim noi, nu a mai rămas nici o nădejde decât venirea Lui.

„…Şi orice ochi Îl va vedea…”

Acum, aceasta nu este venirea de la răpire. Dar despre ce este vorba? Despre venirea următoare.

„…şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui…”

Acum vom merge înapoi şi vom lua câteva exemple. Mai întâi vom lua capitolul 12 din Zaharia. În ordine. „…Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” (Fapte 2.47). Cât de recunoscători trebuie să fim pentru descoperirea lui Isus Hristos! Sunteţi bucuroşi?

Noi o vom tipări cât se poate de repede sub formă de carte, iar atunci o veţi putea avea ca s-o citiţi şi s-o studiaţi în linişte în camera voastră.

În ordine. Deci vom lua capitolul 12 din Zaharia. Aş, vrea s-o facem în smerenie, spre slava lui Dumnezeu. Vom începe de la versetul 9. Fiţi atenţi:

„În ziua aceea (Zaharia proroceşte cu 478 de ani înainte de venirea lui Hristos), voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. (Gândiţi-vă la aceasta).

Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.”

Când se întoarce Evanghelia la evrei? Când ziua neamurilor se termină, Evanghelia este gata să meargă la ei. Oh, dacă aş putea să vă prorocesc câte ceva din ceea ce este pe cale să se întâmple chiar în timpul acesta! Înţelegeţi? Aceste lucruri urmează să se întâmple, iar noi vom ajunge la ele (să le studiem) în epocile Bisericii. Acest lucru măreţ care urmează să se întâmple, va avea loc când se va împlini Apocalipsa 11. Atunci se vor ridica cei doi proroci: Ilie şi Moise, care vor merge la evrei. Noi suntem gata pentru aceasta.

Totul este pus în ordine în ce priveşte Mesajul pentru neamuri şi aşa cum iudeii L-au adus la neamuri, neamurile Îl vor da înapoi la iudei şi va avea loc răpirea. Ţineţi minte că ceea ce am spus aici va veni după necaz, iar Mireasa nu va trece prin perioada necazului. Noi ştim aceasta pentru că aşa spune Biblia, înţelegeţi? În ordine.

Şi ce va turna El atunci peste casa lui Israel? Acelaşi Duh Sfânt. Vedeţi? După ce Biserica dintre neamuri s-a dus.

„…îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.

În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului.

Ţara se va jeli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit, şi femeile ei deosebit…şi toate celelalte familii, fiecare familie deosebit…” (Zaharia 12.9-14).

Ce se va întâmpla când El va veni pe nori de slavă la a doua Sa venire? Atunci ei Îl vor întreba: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?” iar El le va răspunde: „În casa celor ce Mă iubeau le-am primit.” (capitolul 13.6).

Acela nu va fi un timp de jale doar pentru evreii care L-au respins ca Mesia, ci şi pentru aceia dintre neamuri care L-au respins ca Mesia al lor în timpul harului pentru ei. Ei vor plânge şi se vor boci şi la fel vor plânge fecioarele adormite, care au neglijat să ia ulei în candelele lor.

Ştim că au fost zece fecioare care au ieşit: toate curate, dar cinci dintre ele au avut ulei în candelele lor, pe când celelalte cinci au neglijat să-şi umple candelele, de aceea au fost aruncate afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci se întâmplă aceasta: „toţi se vor jeli…” şi Biblia mai spune că: „acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 25.30b).

Acum vă voi mai arăta ceva. Dacă vreţi să vă notaţi, este Geneza 45. Mi-ar plăcea să citim din locul unde Iosif se face cunoscut fraţilor săi, ca să vedem simbolurile care arată ce se va întâmpla în ziua aceea, apoi le vom lega împreună.

„Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea!” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi.

A izbucnit într-un plâns aşa de tare că l-au auzit egiptenii şi casa lui Faraon.

Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui.

Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt.

Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.

Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani, nu va fi nici arătură, nici seceriş.

Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.” (Geneza 45.1-7).

 Haideţi să comparăm aceasta cu Zaharia 12. Aici avem simboluri, dar dacă le învăţaţi veţi înţelege întotdeauna corect.

Iosif era urât de fraţii săi, este adevărat? El simbolizează Biserica adevărată umplută cu Duhul Sfânt. De ce îl urau fraţii lui? Pentru că era duhovnicesc, dar nu avea nici o vină pentru că vedea vedenii sau visa visuri pe care le putea tălmăci;  nu se putea împotrivi, pentru că acele lucruri erau în el şi nu putea aduce la suprafaţă decât ceea ce era în el. Aceasta înseamnă că fraţii lui l-au urât fără motiv, dar tatăl său, care era un profet, îl iubea.

Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Isus. Dumnezeu Şi-a iubit Fiul, dar fraţii Săi, fariseii, saducheii şi ceilalţi, L-au urât pentru că putea vindeca bolnavii, vedea vedenii, le tălmăcea şi avea prorocii. Înţelegeţi ce vreau să spun? Astfel, ei L-au urât fără să aibă vreun motiv.

Ce au făcut fraţii lui cu Iosif? L-au aruncat într-o groapă şi au spus că a murit. I-au luat haina în şapte culori pe care o primise de la tatăl său şi au murdărit-o cu sânge…

Curcubeul are şapte culori. Noi vom ajunge la aceste lucruri mai târziu, poate chiar în seara aceasta, când Îl vom vedea pe Isus arătând ca piatra de iaspis şi de sardiu şi cu acel curcubeu deasupra capului. Curcubeul este un semn al legământului. Astfel, Dumnezeu avea semnul legământului Său peste Iosif.

Deci, ei i-au luat haina, au murdărit-o cu sânge şi au dus-o la tatăl lor, care şi-a închipuit că fiul său murise. Apoi l-au scos din groapă şi l-au vândut în Egipt, ajungând astfel în casa unui dregător. Mai târziu, a ajuns în închisoare, iar acolo a tălmăcit visele avute de doi oameni, spunând ce se va întâmpla cu fiecare dintre ei. Astfel, pitarul a fost ucis, iar paharnicul a scăpat, după cum spusese Iosif.

După aceea a ajuns la dreapta lui Faraon şi nici un om nu putea ajunge la Faraon decât prin Iosif. Dacă priviţi viaţa lui Iosif, veţi vedea că Îl simbolizează în toate pe Hristos: cum a fost vândut; cum a stat în închisoare alături de cei doi: pitarul şi paharnicul şi toate celelalte.

Când Iosif a fost în închisoare, împreună cu el au fost doi oameni: unul a fost salvat, iar celălalt a pierit.

Când Isus a fost pe cruce, alături de El au stat doi osândiţi: unul a fost salvat, iar celălalt a pierit.

Apoi, observaţi: după ce a fost dat jos de pe cruce şi a înviat, S-a înălţat la cer şi stă la dreapta marelui Duh IaHVeH, aşa că: „Nimeni nu poate veni la Dumnezeu decât prin Mine.” Nu prin mijlocirea Mariei, nici prin binecuvântarea dată de cineva, ci doar prin Isus Hristos, singurul Mijlocitor care există între Dumnezeu şi oameni; prin acel trup scump în care Dumnezeu a locuit printre noi şi care a purtat Numele lui Dumnezeu; Numele omenesc al lui Dumnezeu.

Nu pot merge mai departe, deoarece se pare că cineva nu înţelege, iar Duhul Sfânt mă avertizează să părăsesc puţin subiectul nostru ca să vă mai arăt ceva.

Când a ajuns în slavă vestea că Adam, fiul lui Dumnezeu a căzut, a trimis El vreun înger să-l salveze?  A trimis vreun fiu, sau a trimis pe altcineva? O, nu, ci a venit El Însuşi să-şi răscumpere fiul pierdut. Aleluia! Dumnezeu nu  S-a încrezut în nimeni, ci doar în El Însuşi. Astfel,  Dumnezeu însuşi S-a făcut trup, a locuit printre noi şi a răscumpărat omul.

De aceea spune Biblia că „Noi suntem răscumpăraţi prin Sângele lui Dumnezeu.” Dumnezeul cel nemuritor S-a făcut muritor (în trupul de carne) ca să îndepărteze păcatul. Pentru aceasta, a devenit El Însuşi Mielul de Jertfă şi a intrat după perdea, în slavă, cu propriul Său Sânge.

Iosif a fost dus în Egipt, iar după ce a ieşit din închisoare, a ajuns la dreapta lui Faraon şi s-a îngrijit de toate lucrurile. Astfel, totul a prosperat în zilele lui.

Când Isus va reveni, chiar şi pustia va înflori ca un trandafir, pentru că El este Fiul binecuvântării simbolizat de Iosif.

Când Iosif a fost în casa dregătorului, tot ce a făcut el a fost binecuvântat; când s-a aflat în închisoare, toată închisoarea a fost binecuvântată, iar când a ajuns mai mare peste Egipt, toată ţara a fost binecuvântată.

Când El va reveni ca Împărat, vom avea o Ţară binecuvântată. Atunci vechile deşerturi vor înflori şi pretutindeni va fi verdeaţă, aşa că fiecare dintre noi vom sta sub smochinul nostru, ne vom bucura şi vom trăi pentru totdeauna în prezenţa Sa.

El era Fiul omului: Profetul, Jertfa. Amin. Este Fiul lui Dumnezeu: Marele Preot; şi va veni ca Fiul lui David: Împăratul, stând pe tronul majestăţii Sale. Fiul omului: Dumnezeu manifestat ca Fiu. El a coborât din slavă şi a devenit Om ca să îndepărteze păcatele noastre. Ca Om El era Profetul; acum este Marele Preot, iar când va reveni va fi Împăratul. El este Împăratul cerului; este Împăratul sfinţilor şi este Împăratul veşniciei. A fost întotdeauna Împărat şi va fi pentru totdeauna Împăratul veşniciei.

Acum observaţi: când Iosif mergea undeva, trebuia să se sune din trâmbiţă şi să strige: În genunchi! Trece Iosif.” Nu conta ce făceau oamenii – că vindeau produse pe stradă sau altceva -, când suna trâmbiţa trebuiau să-şi plece genunchii. Un om tocmai era gata să întindă mâna după banii lui, dar a trebuit să îngenuncheze pentru că trecea Iosif. Oh! Un eunuc tocmai voia să scrie un act, dar a trebuit să se oprească, deoarece trâmbiţa vestea că vine Iosif.

Într-una din aceste zile, când va suna trâmbiţa lui Dumnezeu şi cei adormiţi în Hristos vor învia, timpul se va sfârşi şi se vor ivi zorile veşniciei. Atunci fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi despre aceasta. Acum înţelegeţi? Păcatele unor oameni merg înainte, iar ale altora îi urmează.

Dar priviţi mai departe. Ce glorios! Iosif s-a căsătorit cu o femeie dintre neamuri şi a primit doi fii: pe Manase şi pe Efraim. Iar când bătrânul Iacov a dorit să-i binecuvânteze, Efraim a stat la dreapta, iar Manase la stânga, pentru ca binecuvântarea să vină peste cel mai vârstnic.

Dar când a început să se roage, mâinile lui s-au încrucişat, aşa că şi-a pus mâna dreaptă peste cel mai tânăr şi nu peste cel mai mare. Atunci Iosif i-a zis: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut: pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.” (Geneza 48.18), iar Iacov a răspuns: „Ştiu, fiule, dar Dumnezeu mi-a încrucişat mâinile.”

Ce? De la evrei, întâiul născut, alesul lui Dumnezeu,  binecuvântarea a trecut prin cruce la neamuri. Prin cruce, harul a trecut de la evrei la neamuri. Ei L-au respins; au respins harul, de aceea Şi-a ales Mireasa dintre neamuri.

Acum, evreii au fost afară din părtăşie pentru mulţi ani. Fiţi atenţi, căci vom ajunge din nou la Zaharia, acolo unde scrie că toate familiile au plâns şi s-au bocit, zicând: „Cum am putut face aşa ceva? Cum a fost posibil?” căci Îl vor întreba, chiar cei ce L-au străpuns: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”

El va veni pe nori şi atunci Îl vor vedea chiar şi cei ce L-au străpuns şi fiecare casă va plânge, se va jeli şi nu vor şti ce să facă.

Voi ştiţi ce s-a întâmplat mai departe cu Iosif. Când şi-a văzut fraţii s-a prefăcut că nu ştie ebraica şi a vorbit cu ei prin tălmaci. Făcea aceasta ca să îi cerceteze, până când, într-o zi l-au adus cu ei şi pe fratele lor mai mic, pe Beniamin, iar vederea lui a pus sufletul lui Iosif pe jar.

Ce va pune sufletul lui Iosif al nostru, al lui ISUS, pe jar în timpul acesta? Acea biserică tânără care a trăit mulţi ani acolo jos, în Iran, ţinând poruncile lui Dumnezeu. Acela este un popor nou născut care s-a adunat din nou în Palestina. Steaua lui David cu şase colţuri, steagul cel mai vechi din lume, flutură din nou ca semn că în ultimii ani s-a născut o naţiune: ISRAELUL.

Naţiunile se rup, Israelul se trezeşte,

Semnele pe care Biblia le-a prezis;

Zilele neamurilor sunt numărate, cu greu apăsate;

Întoarceţi-vă, o, dispreţuiţilor la ai voştri.

Ziua răscumpărării este aproape,

Inimile oamenilor se prăbuşesc de frică (uitaţi-vă numai la toate aceste bombe atomice)

Fiţi plini de Duhul; candelele să vă fie curate,

Priviţi în sus! Răscumpărarea voastră e aproape.

Profeţii mincinoşi mint,

Adevărul lui Dumnezeu Îl neagă:

Că ISUS HRISTOS este DUMNEZEUL nostru; (glorie! Căci descoperirea Sa vine).

Astfel, noi vom umbla pe unde apostolii au călcat

Căci ziua răscumpărării se apropie,

Inimile oamenilor se prăbuşesc de frică;

Fiţi plini de Duhul lui Dumnezeu;

Candelele să vă fie curate.

Priviţi în sus! Răscumpărarea voastră e aproape.

Oh!

Când Iosif l-a văzut pe micuţul Beniamin stând acolo…oh, acela era fratele lui mai mic.

Evreii se întorc înapoi, acolo unde vor fi cei 144.000 care Îl vor primi pe Hristos când va reveni. Atunci ei vor zice: „Acesta este Dumnezeul nostru pe care-L aşteptăm de multă vreme.”

Apoi Îi vor vedea rănile şi Îl vor întreba: „De un vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, iar El le va răspunde: „În casa celor ce Mă iubeau le-am primit.”

Atunci ei vor plânge şi se vor jeli, fiecare familie în parte: familia lui David şi toate celelalte, căci Îl vor vedea pe Acela pe care L-au străpuns.

Şi ce le va spune El? Uitaţi-vă ce a spus Iosif. Când a stat în faţa fraţilor săi, Iosif l-a văzut pe micuţul Beniamin; l-a văzut pe Efraim, pe Gad şi pe toţi ceilalţi; i-a văzut pe cei zece fraţi ai săi. El ştia că sunt fraţii săi, iar când l-a privit pe Beniamin nu s-a mai putut stăpâni, aşa că a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea!”

Dar unde era soţia şi copii săi? S-au dus în palat. Unde va merge Mireasa dintre neamuri la răpire? În palat. Aleluia! Mireasa va fi luată de pe acest pământ; va fi răpită, şi nu va fi prezentă când El se va face cunoscut fraţilor Săi, celor care L-au străpuns.

Fraţii lui Iosif nu îl cunoşteau şi îşi ziceau: „Oh, prinţul acesta puternic…” Ei nu ştiau că el înţelege ce vorbesc între ei şi îşi ziceau unul altuia: „Ei bine, nu ar fi trebuit să-l ucidem pe fratele nostru, Iosif, căci acum vom plăti pentru fapta noastră.” Cred că Ruben este cel care a spus: „Nu ar fi trebuit să-l ucidem pe fratele nostru, pentru că acum vom plăti pentru fapta noastră.” Credeţi că nu îi înţelegea? Oh, ba îi înţelegea!

Unii cred că El nu poate înţelege vorbirea în limbi, dar El ştie toate lucrurile. Da, El le ştie pe toate. Şi priviţi! Înainte ca prima împărăţie a neamurilor să se prăbuşească – capul de aur (Babilonul),- a venit o vorbire în limbi şi tălmăcirea ei. Cum s-a sfârşit prima mare împărăţie a neamurilor?  Pe perete a apărut o mână care a scris într-o limbă necunoscută, apoi s-a ridicat un om care a tălmăcit acele cuvinte. Acum se va sfârşi în acelaşi fel. Amin. Aşa a început şi se sfârşeşte la fel.

Deci, ei se gândeau că Iosif nu înţelege ceea ce vorbeau, dar el înţelegea totul. „Vedeţi ce am făcut?” îşi ziceau ei, şi atunci Iosif a văzut că le părea rău pentru ceea ce făcuseră cu el.

Da, El va vedea tristeţea şi regretul lor pentru că L-au respins şi astfel va simţi că nu se mai poate stăpâni. Atunci Îşi va lua Mireasa de pe pământ şi o va duce în slavă, apoi se va întoarce. Acela este timpul când toate seminţiile pământului se vor jeli

Ce au făcut ei? Ruben şi toţi ceilalţi au început să plângă. Oh, ei se temeau de el, de aceea au spus: „Este el, iar acum ne va ucide. Da, ne va ucide chiar acum, pentru că el este Iosif, fratele nostru care a stat atât de mult departe de noi. Ne-a adus aici ca să ne ucidă.”

Dar el le-a zis: „Nu vă temeţi, pentru că Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să vă scape viaţa.”

Ce a făcut Dumnezeu? De ce L-au respins evreii pe Isus? Pentru ca noi, neamurile să fim poporul chemat pentru Numele Lui… Dumnezeu a făcut aceasta ca să păstreze viaţa Bisericii dintre neamuri. (fratele Branham bate de trei ori în amvon). Mireasa.

Atunci toate seminţiile pământului se vor jeli; se vor ascunde prin peşteri şi vor cere stâncilor să cadă peste ei. Da, fiecare seminţie se va jeli din pricina Lui; fiecare familie în mod deosebit şi vor zice: „Cum am putut face aceasta? Cum de L-am respins?  Iată-L, acolo stă El, Dumnezeul pe care L-am aşteptat, iar mâinile Lui poartă semnele lăsate de cuiele bătute de noi!”

Acestea sunt exact cuvintele pe care le-au spus şi fraţii lui Iosif când l-au văzut: „Acesta este Iosif, fratele nostru pe care l-am vândut.”

Şi el le-a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru pe care     l-aţi vândut în Egipt…”

Oh, ei erau speriaţi, plângeau şi se jeleau, zicându-şi unul celuilalt: „Ce am făcut?”

Dar el le-a spus: „Nu vă temeţi şi nu fiţi supăraţi, căci Dumnezeu a făcut aceasta; El m-a trimis înainte.”

Dumnezeu i-a creat pe toţi oamenii. Albi, negri, maro, galbeni, indiferent de culoare, toţi au fost creaţi de Dumnezeu. El i-a creat pe toţi şi toate lucrurile sunt pentru slava lui Dumnezeu. Astfel, evreii L-au respins ca să poată fi luată Mireasa dintre neamuri. Acesta este motivul pentru care toate aceste lucruri sunt simboluri.

Astfel, Mireasa dintre neamuri, acea Biserică slăvită a cincizecimii, spălată în Sângele Mielului şi cu Puterea învierii în ea, va pleca în răpire într-o clipă, într-o clipeală de ochi, ca să fie pentru totdeauna în prezenţa lui Isus. Apoi El o va lăsa acolo şi se va întoarce înapoi pentru a se face cunoscut fraţilor Săi.

Priviţi ce spune Scriptura în încheiere. Oh!

„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea (aici El vorbeşte despre venirea de după răpire),…şi cei ce L-au străpuns….”

Acesta este versetul 7 din capitolul 1:

„…Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui. Da. Amin.”

Apoi urmează acest verset măreţ:

„Eu sunt Alfa şi Omega…(Eu sunt „A” şi „Z”)”

Petru a spus în Fapte 2.36: „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut  Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”

În Ioan 14.8, Filip i-a zis Domnului Isus: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns,” la care El i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30).

Odată, o doamnă mi-a zis:

„Un moment, frate Branham. Tu şi soţia ta sunteţi, de asemenea, una.”

„Da, dar nu în felul acesta”, am răspuns eu.

„Pardon?”

„Mă vezi?” am întrebat-o.

„Da”, a răspuns ea.

„Dar pe soţia mea o vezi?”

‚Nu.”

„Aici este diferenţa, pentru că El a spus: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.”

În această legătură vă puteţi nota şi textul din 1 Ioan 5.7-8. Acest text a fost scris de acelaşi bărbat care a primit şi descoperirea lui Isus Hristos (fratele Branham bate de câteva ori în amvon):

„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt

Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa  şi sângele şi aceştia una sunt în mărturia lor.” (nu sunt unul, ci sunt una în mărturie).

Voi nu puteţi să-L aveţi pe Tatăl fără să-L aveţi pe Fiul şi nu puteţi să-L aveţi pe Tatăl sau pe Fiul, fără să-L aveţi pe Duhul Sfânt. Corect. Apa, sângele şi Duhul, sunt elementele trupului Său.

 Care este primul lucru care se petrece când femeia dă naştere unui copil? Mai întâi vine apa; apoi sângele şi la urmă duhul. Pruncul primeşte suflarea de viaţă şi începe să respire. Apă, sânge şi duh: aceste elemente apar la naşterea firească dar şi la cea duhovnicească: botezul în apă în Numele lui Isus Hristos, neprihănirea prin credinţa în Domnul Isus Hristos: apa. Care este următorul pas? Sfinţirea, curăţirea şi punerea în slujbă.

Aici aţi eşuat voi, nazarinenii, pentru că nu aţi mers mai departe. Vasele sunt sfinţite şi pregătite pentru slujbă pe altar, dar nu sunt încă puse în lucrare. „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci a lor este Împărăţia cerurilor.” (Matei 5.6). Vasele sunt sfinţite. Acesta este adevărul. Sunt asemenea unei fecioare. Cuvântul „fecioară” înseamnă „pură, sfântă, neîntinată, curată,” iar Biblia spune că cinci fecioare au avut ulei, iar cinci nu au avut. Cinci au fost umplute cu Duhul Sfânt, iar cinci au rămas doar la sfinţire.

Voi, baptiştii, prezbiterienii, „aţi primit Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

„Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

Când  şi-a pus Pavel mâinile peste ei (după ce fuseseră făcuţi neprihăniţi şi sfinţiţi), au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” (Fapte 19.2-6). Corect. Apă, Sânge şi Duh.

Isus a venit să spele, să cureţe şi să sfinţească o Biserică în care să locuiască. Da, Dumnezeu Şi-a dat propriul Sânge ca să ne cureţe de păcatul naşterii prin sex şi să facă din noi un vas sfinţit în care să poate veni.

„Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu (pronume personal), sunt cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19; Matei 28.20b).

Amin. Eu voi fi cu voi şi în voi, până la capăt. şi: Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi” pentru că: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede.” (Ioan 14.12; Marcu 16.17). Dumnezeu în Biserica Sa. Oh, Doamne! Dumnezeirea.

„Căci trei sunt care mărturisesc în ceruri: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt.” Acum, voi puteţi fi neprihăniţi fără să fiţi sfinţiţi şi puteţi fi sfinţiţi fără să aveţi Duhul Sfânt. Acesta este adevărul. Voi puteţi avea un duh sfinţit fără să fie umplut; puteţi avea inima curată şi sfinţită, fără să fie însă umplută cu Ceva.

Referitor la aceasta, Isus a zis: „Duhul necurat când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.

Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.

…şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi…” (Matei 12.43-45).

Aceasta s-a întâmplat cu voi, „Sfinţii pelerini”, nazarinenii şi aşa mai departe. Voi aţi primit sfinţirea, dar când vine Duhul Sfânt şi începe să vorbească în limbi şi să facă semne şi minuni, huliţi lucrarea lui Dumnezeu spunând că este un duh necurat care vine de la Diavolul. Vedeţi unde a ajuns biserica voastră din cauza aceasta?

Ieşiţi din ea! Acesta este ceasul. Descoperirea lui Isus Hristos a fost arătată. Dumnezeu S-a descoperit, iar Puterea Duhului Sfânt a legitimat-o. Amin. Ziua răscumpărării este aproape.

Acum priviţi dumnezeirea în El:

1Timotei 3.16: „…Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… Dumnezeu a fost arătat în trup…a fost văzut de îngeri…a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” (Oh, doar înainte, înainte şi înainte).

Dar unde suntem acum? La sfârşitul versetului 8, iar în seara aceasta vom continua cu versetul 9, Viziunea din Patmos.Oh, în vistierie există lucruri măreţe pentru noi. Îl iubiţi? (Adunarea spune: „Amin”).

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi;

Şi a câştigat salvarea mea,

Pe lemnul Calvarului.

Faceţi cu adevărat aceasta? Vi s-a făcut Dumnezeu cunoscut pe Sine Însuşi? V-a fost descoperit că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu manifestat în trup ca să ne ia păcatele? El Se descoperă pe Sine în Biserica Sa din aceste zile din urmă, făcându-ni-se  cunoscut.

Priviţi lucrurile care se desfăşoară în biserică, iar la încheierea acestui Mesaj veţi vedea dacă Biblia nu vorbeşte despre ele întocmai. Veţi vedea dacă nu este exact aşa în epoca Efes, în Pergam, în Tiatira şi în fiecare epocă. S-a spus ce va face Luther; ce va face Wesley şi cum denominaţiunea penticostală va intra într-o stare căldicică, laodiceană. Totul este perfect, iar noi am ajuns la sfârşit.

Oh, sunt atât de bucuros! Oh prieteni, mă simt obosit! Priviţi lumea şi vedeţi haosul în care este, apoi gândiţi-vă că venirea Domnului este foarte aproape. Noi suntem la sfârşitul epocii.

Inimile oamenilor sunt cuprinse de frică. Pretutindeni, la radio se aud doar avertizări: „Pregătiţi-vă pentru un raid aerian! Luaţi aceasta înăuntru!…”Cum credeţi că vă veţi ascunde de bomba atomică? Nu o puteţi face pentru că ea va pătrunde până la o sută cincizeci de picioare în adâncime şi pe o distanţă de o sută cincizeci de mile pătrate. Păi, dacă una din aceste bombe ar lovi aici, în Jeffersonville, ar face totul bucăţi până în Indianapolis. Este greu de spus la ce se va ajunge dacă fac aceasta.

Şi priviţi. Nu este nevoie s-o facă Rusia, pentru că o poate face Cuba, sau un ţinut micuţ ca Alcatrazul. ..

Pentru aceasta nu este nevoie de o armată, ci este destul un fanatic în mâinile Diavolului. Acesta este adevărul. El o va face, iar aceasta va duce la sfârşitul tuturor lucrurilor. Oh, dar lăsaţi-mă să vă spun acest lucru binecuvântat! Când vedem că aceste lucruri sunt pe cale să se întâmple; dacă ar avea loc înainte să vină dimineaţa, amintiţi-vă că Mireasa va fi răpită înainte ca să se întâmple aceste lucruri. 

Acum, ca să nu puteţi fi dezinformaţi, amintiţi-vă că Isus  a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe…cum a fost în zilele lui Lot…” Astfel, înainte de a cădea prima picătură de ploaie, Noe a fost în arcă. Înţelegeţi? El a fost dus acolo. Noe îi simbolizează pe evrei, dar Enoh s-a dus Acasă fără să moară; şi când Noe l-a văzut pe Enoh plecând, a ştiut că sosise timpul să construiască arca. Aşa este. Acela a fost semnul pentru Noe: plecarea lui Enoh Acasă. Şi de îndată ce Biserica dintre neamuri va fi răpită, El se va face cunoscut evreilor. Înţelegeţi? Aşa este corect.

Amintiţi-vă că în zilele lui Lot, înainte ca o fărâmă de foc să atingă pământul, îngerul i-a spus: „Grăbeşte-te! Grăbeşte-te! Ieşi afară de aici, căci nu pot face nimic până nu pleci!” (Geneza 19.22 – parafrazare). Da, înainte ca focul să lovească cetatea, Lot şi familia lui au fost scoşi afară şi au plecat. Tot aşa, răpirea va avea loc înainte de începerea necazului.

Necazul. Mulţi oameni au încurcat lucrurile, dar dacă va fi cu voia Domnului, le vom îndrepta săptămâna aceasta. Voi priviţi după necazul cel mare, dar priviţi simbolurile din Biblie şi veţi vedea că acelea sunt zilele de necaz pentru Iacov.

Necazul nu are nimic a face cu Biserica dintre neamuri iar în Biblie nu este nici un simbol referitor la aceasta, pentru că ea va fi răpită. Apoi vor veni Moise şi Ilie la Israel şi vor face acele lucruri: vor transforma apa în sânge şi altele. Duhul lui Ilie se va întoarce pentru a cincia oară. Noi ştim că el nu a murit niciodată. Moise a murit şi nimeni nu a ştiut unde a fost îngropat, dar a înviat deoarece s-a arătat pe muntele schimbării la faţă împreună cu Ilie şi a stat de vorbă cu Isus. Vedeţi?

Astfel, ei vor veni înapoi când se va termina timpul lucrării dintre neamuri; vor predica la evrei, vor lovi pământul şi vor închide cerul. Apoi vor fi ucişi, iar „trupurile lor moarte vor zace în piaţa cetăţii celei mari, care în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.” (Apocalipsa 11.8). Totul se leagă perfect.

Trupurile lor moarte vor fi lăsate în stradă timp de trei zile şi jumătate, pentru că prin slujba lor judecata lovise toate lucrurile.

Priviţi fotografiile pe care le-am primit de la fratele Koop din America de Sud, unde a fost ucis acel misionar penticostal împreună cu soţia şi copiii săi, fiind lăsaţi să zacă în stradă timp de trei sau patru zile. Nici măcar nu    i-au ars, ci treceau doar pe lângă ei şi îi scuipau. Fetiţa ţinea în braţe o păpuşă şi era umflată toată. Vedeţi cum se împlinesc cuvintele: „…îşi vor trimite daruri unii altora…” ? (Apocalipsa 11.10).

Priviţi cum sunt simbolizate toate acestea în Biblie şi veţi vedea că biserica va face din nou aceasta. Acesta este adevărul. Totul este foarte aproape şi înaintează cât se poate de subtil, asemenea un şarpe, ridicând acel semn.

Priviţi profeţia pe care mi-a dat-o Domnul în 1933 şi urmăriţi împlinirea ei. Atunci mi-a fost arătat că femeile vor fi lăsate să voteze, iar ele vor alege persoana greşită. El mi-a arătat şapte lucruri, iar cinci dintre ele s-au împlinit deja. Apoi am văzut o femeie mare şi puternică, o biserică, ce se va ridica şi va prelua conducerea Statelor Unite. Ea va fi o ruşine şi va merge până la sfârşit.

El mi-a mai spus: „Ei vor avea o maşină teleghidată care va rula fără şofer.” şi iată că este deja în probe. Duhul Sfânt a spus acest lucru, iar voi o puteţi vedea în ziar; nu-l mai puteţi nega.

Cu unsprezece ani înainte de construirea liniei Maginot, El a spus că Germania va trage lumea într-un război şi a vorbit despre preşedintele Roosevelt – totul fiind întocmai.

Nu vreau să-i jignesc pe democraţi, dar Cel despre care vorbesc eu nu este nici democrat, nici republican, ci este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De aceea, nu sunt nici republican, nici democrat, ci sunt creştin.

Priviţi acea grămadă de renegaţi care mai zilele trecute au schimbat urnele pentru vot, aşa că dacă voiaţi să-l votaţi pe domnul Nixon, vă trezeaţi că-l aveţi pe celălalt individ, pe Edgar Hoover. Câţi aţi citit aceasta? Păi scrie în toate ziarele şi se anunţă la toate ştirile! Vedeţi unde suntem?

Nu există nimic cinstit în afară de Hristos. Amin. Oh, această binecuvântată Carte veche! (fratele Branham bate de trei ori pe Biblie). Ea este singura care vă poate spune cine sunteţi, de unde veniţi şi unde veţi merge. Da, domnule, această binecuvântată Carte veche. Oh, toate acestea mă fac să-L iubesc şi mai mult! Pe voi, nu?

Credinţa în Tatăl, credinţa în Fiul,

Credinţa în Duhul Sfânt. Aceştia trei sunt UNUL.

Demonii tremură şi păcătoşii se trezesc;

Credinţa în IaHVeH face ca totul să se zdruncine. Amin. (fratele Branham bate în amvon de două ori).

Prieteni, ce zi măreaţă stă înaintea noastră! Descoperirea lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Ioan, trimiţându-l pe îngerul Său, a fost scoasă acum din vistierie pentru noi, ca s-o vedem de-a lungul epocilor Bisericii.

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce ne ridicăm în picioare.  Pianistul să ne dea un ton pentru cântarea: „Ia Numele lui Isus cu tine.”

Fără îndoială, în dimineaţa aceasta se află şi străini printre noi. Aş vrea să daţi mâna cu ei şi să-i invitaţi acasă, făcându-le astfel o bună primire.

Amintiţi-vă că în seara aceasta serviciul va începe la ora 7.00, iar la 7.30, voi vorbi despre „Viziunea din Patmos”, iar dacă va fi cu voia Domnului, mâine seara voi vorbi despre prima epocă a Bisericii, despre Efes.  Acum, înainte de a elibera Tabernacolul, vom cânta „Ia Numele lui Isus cu tine”:

Ia Numele lui Isus cu tine,

Copil al întristării şi al durerii,

Acesta îţi va da bucurie şi pace;

Oh, ia-L oriunde mergi!

Nume scump, o, cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nume scump, Nume scump, o, cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Acum, înainte de a cânta strofa următoare, aş vrea ca toţi, metodişti, baptişti, penticostali, catolici, nazarineni, de la „Sfinţii pelerini”, sau orice aţi fi, să vă întoarceţi spre cei de lângă voi şi să daţi mâna cu ei, zicând: „Prietene călător creştin, mă bucur să te văd în dimineaţa aceasta aici. Sunt bucuros că am părtăşie cu tine în jurul lucrurilor măreţe ale lui Dumnezeu şi, nădăjduiesc să te întâlnesc şi deseară.” Spuneţi-le ceva de felul acesta în timp ce daţi mâna cu ei.

La Numele lui Isus ne plecăm,

Cădem…(te voi revedea deseară, frate)…la picioare.

Rege al regilor, în cer, noi Îl vom încorona;

Când călătoria noastră se va sfârşi.

Nume scump, oh, cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nume scump, Nume scump, o cât de dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Până ne întâlnim, până ne întâlnim

Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Dumnezeu să fie cu voi, până ne întâlnim din nou!

Să ne plecăm capetele în timp ce continuăm să cântăm: Până ne întâlnim, până ne întâlnim.

(Vine la amvon fratele Neville şi continuă cântarea, după care se face rugăciunea de încheiere şi invitaţia pentru serviciul de botez).

– Amin –